Nu știm dacă într-adevăr clanul Rothschild a organizat cel de-Al Doilea Război Mondial sau alte evenimente majore din istoria Pământului. Însă putem încerca să aflăm cu cine avem de a face.
Familia Rothschild este o dinastie europeană de origine iudaico-germană, care a întemeiat case bancare și financiare începând cu sfârșitul secolului al XVIII-lea. Încă din anii 1800, familia Rothschild era considerată posesoarea celei mai mari averi private din lume și deținătoarea celei mai imense avuții din istoria lumii moderne. În prezent, chiar dacă afacerile familiei sunt la o scară mai mică decât cele din secolul al XIX-lea, clanul deține în continuare majoritatea finanțelor mondiale. Din nefericire pentru curioși, nu i se cunosc rădăcinile îndepărtate. Primul membru al familiei, despre care știm că a folosit numele Rothschild, a fost Izaak Elchanan Bacharach, care s-a născut în 1577 în ghetoul din Frankfurt am Main, înființat în 1462 la ordinul împăratului Frederick III. În acea vreme casele nu aveau numere ci semne care înfățișau diferite simboluri și culori. Izaak Elchanan locuia în casa pe care a construit-o prin 1567, numită „La scutul roșu”, în germană „zum rothen Schild”, de unde provine numele Rothschild (care în limba idiș se traduce prin „Haină roșie”). Descendenții lui au păstrat acest nume de familie chiar și după ce s-au mutat în 1664 într-o altă casă de pe aceeași Alee evreiască („Judengasse” în germană). Tatăl lui Izaak Elchanan Bacharach era Elchanan Bacharach zur roten Rose („de la Trandafirul roșu”), fiul lui Uri Feibesch Bacharach (născut în jurul anului 1475), și aici se pierde descendența lui paternă. Ținând cont că Bacharach este un oraș german în care a existat o comunitate evreiască, probabil reprezintă locul de proveniență a familiei lui Izaak Elchanan. În 1287, comunitatea evreiască din Bacharach a fost acuzată de uciderea unui tânăr de 16 ani în Joia Mare, pentru a-i folosi sângele într-un ritual pascal, ceea ce a dus la persecutarea și mai apoi izgonirea evreilor. Și astfel înțelegem motivul mutării familiei în Frankfurt. Mama lui Izaak Elchanan, Forgele, era fiica rabinului și comerciantului Meir din Worms (unul dintre cele trei orașe care reprezentau centrul comunității evreiești germane în timpurile medievale), fiul lui Abraham și nepotul lui Feibisch. Și în Worms a avut loc un genocid, peste 800 de evrei fiind uciși de cruciați în 1096.
Ascensiunea clanului a început în 1744, odată cu nașterea lui Mayer Amschel Rothschild. Ca să îi scurtăm genealogia o prezentăm biblic, menționându-i doar strămoșii de parte masculină. Mayer Amschel era fiul lui Amschel Moses Rothschild, fiul lui Moses Kalmann Rothschild, fiul lui Kalman Herz Rothschild, fiul lui Herz Moses Rothschild, fiul lui Moses Izaak Rothschild, fiul lui Izaak Elchanan Bacharach Rothschild. Sunt șapte generații de la fondator până la cel care a provocat ascensiunea fulminantă a familiei. Observăm că fiecare dintre cei șapte are câte două prenume, al doilea fiind întotdeauna primul prenume al tatălui. Această practică era una obișnuită, capul familiei după moartea tatălui (de obicei primul fiu) fiind cel care adopta și prenumele tatălui său pe lângă al său. Poate nu are nicio relevanță, însă este o curiozitate care nu putea scăpa neobservată.
Născut pe 23 februarie 1744, Mayer Amschel Rothschild era fiul proprietarului unui mic negustor de mărfuri și valută, care se bucura de patronajul prințului Wilhelm de Hessen, căruia îi livra monede rare. Cu ajutorul rudelor sale, Mayer a devenit ucenic al lui Jacob Wolf
Oppenheimer la banca din Hannover a tatălui acestuia, Simon Wolf Oppenheimer (fiul bancherului și diplomatului evreu Samuel Oppenheimer), obținând astfel cunoștințe utile despre comerț și finanțe. În 1763 s-a întors în Frankfurt pentru a continua afacerea familiei sale, devenind distribuitor de monede rare inclusiv pentru același prinț de Hessen, Wilhelm. Mayer și-a extins afacerea prin obținerea unor alți clienți importanți și prin furnizarea de servicii bancare prințului care în 1785 a devenit Wilhelm IX, landgraf de Hessen-Kassel. Afacerea a prosperat și mai mult când Rothschild a fost plătit de englezi pentru a-și asigura serviciile mercenarilor hessieni. Și-a trimis fiii să înființeze bănci în Londra, Paris, Viena și Napoli, pe lângă cea din Frankfurt (care au devenit cele mai puternice din țările respective), a finanțat războaie și a fost înnobilat post-portem de împăratul Franz II al Austriei în 1817. Fiii săi au adus și mai multă prosperitate afacerii familiei, primind și ei titluri nobiliare de la același împărat Franz, devenind baroni ai Austriei pe 29 septembrie 1822. Ramura britanică a familiei a primit de la regina Victoria titlul de baronet în 1847 și pe cel de baron în 1885. În prezent, averea familiei este estimată la 500 de trilioane de dolari, adică mai mult de jumătate din finanțele totale ale lumii. Iar această bogăție și putere incredibilă ne indică cine conduce cu adevărat lumea. Nu regii, nu președinții, nu guvernele, ci familia care controlează majoritatea finanțelor.
Cum a reușit Mayer Amschel Rothschild să-și ducă familia la conducerea lumii? Printr-un plan bine gândit. De la Jacob Wolf Oppenheimer a învățat tot ce trebuia să știe despre finanțe. Prin tatăl său a ajuns la prințul de Hessen, care în 1785 a devenit Wilhelm IX, landgraf de Hessen-Kassel, bucurându-se de serviciile și prietenia acestuia. Ceea ce i-a deschis multe uși, ajungând să cunoască mulți oameni bogați și influenți, care i-au devenit clienți. După zece ani de când a preluat afacerea familiei sale, adică în 1773, a pus la cale un plan îndrăzneț împreună cu câțiva dintre prietenii săi, pentru a conduce lumea. Aveau nevoie de o organizație asemănătoare francmasoneriei, care începuse să-și fondeze loje de câteva decenii. A fost propus pentru înființarea acestei organizații Johann Adam Weishaupt, profesor de drept și filosofie la Universitatea din Ingolstadt, un tânăr cu un intelect și o ingeniozitate ieșite din comun. Pentru că planul lor se desfășura pe mai multe fronturi, Rothschild și prietenii săi bancheri l-au trimis în 1775 pe Haym Salomon în America, pentru a finanța o revoluție împotriva britanicilor. Erau deja infiltrați acolo mulți masoni, majoritatea grupați în organizația secretă Fiii Libertății, care aveau rolul de a porni revoluția. După începerea conflictului, Rothschild i-a ajutat pe britanici să angajeze mercenari din Hessen. Urmând planul, pe 1 mai 1776, Adam Weishaupt a înființat în Bavaria organizația Illuminati care, în opt ani, a ajuns la aproximativ trei mii de mebri. Două luni mai târziu, în America se semna Declarația de Independență, mulți dintre semnatari fiind masoni. În 1777, Adam Weishaupt s-a înfiltrat în loja masonică Theodor zum guten Rath din Munchen. În 1782, între 16 iulie și 29 august a avut loc Congresul Masonic de la Wilhelmsbad, în Germania, unul dintre cele mai importante congrese ale societăților secrete. Masoni de grade înalte din toată Europa s-au întâlnit pentru a stabili soarta și ierarhia organizației. Tot atunci, congresul a acceptat în rândul masoneriei organizația Illuminati și a acceptat planul ei de a se infiltra în cele mai înalte cercuri politice pentru a domina lumea. Sau, mai exact, planul lui Rothschild și al celorlalți bancheri evrei. Nu a fost greu de realizat contopirea dintre masonerie și Illuminati deoarece, așa cum spunea în 1866 rabinul Isaac Wise, președintele lojei B’nai B’rith din Cincinnati, „francmasoneria este o instituție evreiască, ale cărei istorie, grade, taxe, parole și explicații sunt evreiești de la început până la sfârșit”. În 1786, Illuminati controlau deja toate lojele masonice. În 1785, un curier plecat din Frankfurt spre Paris a fost lovit de un trăsnet, poliția bavareză descoperind asupra lui documente care demonstrau implicarea Illuminati în organizarea revoluției franceze. În același an, prințul elector Karl Theodor a interzis societățile secrete în Bavaria iar împăratul Joseph II a limitat printr-un edict lojele masonice în Sfântul Imperiu Roman (cu excepția orașelor Viena, Budapesta și Praga, nu putea exista mai mult de o lojă în orice provincie a imperiului). Deși autoritățile franceze au fost alertate de cele bavareze cu privire la planul organizației Illuminati, revoluția
franceză a s-a declanșat în 1789. Urmând ordinele primite, revoluționarul Maximilien Robespierre declara în 1794 Cultul Ființei Supreme religie de stat a Republicii franceze, înlocuind creștinismul. Pe 8 iulie, el a organizat în fața Luvrului o ciudată ceremonie în care a dezvăluit statuia unei zeițe, cuprinsă de flăcări. În 1796, francmasoneria devenise o problemă în alegerile prezidențiale din Statele Unite. John Adams a câștigat alegerile datorită opoziției sale față de masonerie iar fiul său, John Quincy Adams, a tras la rândul său un semnal de alarmă cu privire la acest subiect: „Cred, conștiincios și sincer, că Ordinul Francmasoneriei este, dacă nu cel mai mare, unul dintre cele mai mari rele morale și politice sub care lucrează Uniunea”. Un an mai târziu, John Robinson, profesor de Istorie Naturală la Universitatea Edinburgh din Scoția, a publicat o carte numită Dovezi ale conspirației, în care a dezvăluit scopurile diabolice ale organizației Illuminati. Ceea ce nu a slăbit puterea grupului, ci dimpotrivă. În 1798, masonul George Washington, primul președinte al Statelor Unite, scria: „Nu intenționam să mă îndoiesc că doctrina Illuminati și principiile iacobinismului nu s-au împrăștiat în Statele Unite. Dimpotrivă, nimeni nu e cu adevărat mai mulțumit de acest fapt decât mine”. În același an, Mayer Amschel Rothschild și-a trimis în Anglia unul dintre fii, care în 1804 a înființat o bancă în Londra, pe care a transformat-o în cea mai puternică instituție bancară din Europa. În 1811 și-a trimis cel mai tânăr fiu la Paris, pentru a înființa o bancă și în Franța, finanțând mai apoi armatele britanice din Portugalia. După moartea sa, fiii săi au mărit și mai mult averea familiei, ducând mai departe nu doar afacerea tatălui lor, ci și planul lui de a conduce lumea.
Să fi reușit asta familia Rothschild doar prin relațiile interumane pe care și le-a creat sau a avut parte și de un altfel de ajutor? Dacă cei din clanul Rothschild au orchestrat într-adevăr războaiele mondiale iar Hitler era cu adevărat în contact cu entități nepământene, putem presupune că și această puternică familie se află în contact cu acele entități? Pentru a putea răspunde la această întrebare trebuie să observăm elementele bizare din timpul vieții celui care a transformat mica familie în cea mai puternică din lume. Mayer Amschel Rothschild a trăit în secolul iluminismulului, când lumea era lovită mai mult ca oricând de războaie, revoluții (să amintim doar războiul american de independență, revoluția franceză sau războaiele napoleonice), epidemii și cutremure. Pe lângă aceste fenomene naturale, cel puțin la nivel teoretic, existau multe… dacă nu supranaturale, măcar misterioase. Iată câteva dintre ele, petrecute în timpul vieții lui, adică între 1744 și 1812:
– În vara anului 1745, scoțianul Pringle și-a văzut fiica aflată în Franța, la 1600 kilometri depărtare. Fata a fost zărită și de menajera domnului Pringle, Jane Lowe. Trei luni mai târziu, fiul domnului Pringle s-a întors acasă și a povestit că, pe când era în Tunisia, și-a văzut sora. Abia când a ajuns în Franța a aflat că sora lui murise exact în momentul în care a fost observată în Scoția și în Tunisia.
– Tot în 1745, preotul Bertrand Guilladot a devenit ultima persoană executată în Franța pentru vrăjitorie.
– În jurul anului 1749, sătenii din West Drayton, Anglia, auzeau țipete și ciocănituri frecvente răsunând din biserica locală. Nimeni nu știa sursa acelor zgomote, însă mulți au zărit un corb ciudat care obișnuia să zboare în biserică. Patru bărbați și doi băieți au doborât corbul, care a căzut la pământ scoțând un urlet înfiorător, apoi a dispărut ca prin minune. După acest incident a continuat să fie văzut zburând prin locurile sale obișnuite. Sătenii credeau că era fantoma unui ucigaș care s-a sinucis.
– În noiembrie 1749, câțiva pescari din Suffolk, Anglia, au prins în plasa lor o creatură bizară cu cap de aligator, aripi pe spate și copite la picioare, asemănătoare unui dragon. Eliberată din plasă, creatura și-a luat zborul, însă a fost prinsă în cele din urmă de pescari.
– În 1751, episcopul Erik Pontoppidan scria în Istoria Naturală a Norvegiei despre kraken, o uriașă creatură marină, pe care mulți pescari scandinavi susțineau că au întâlnit-o.
– Tot în 1751, în localitatea Tring din Anglia, Ruth și John Osborn au fost înecați de o ceată care îi acuza de vrăjitorie. Deși au fost arestate douăzeci și una de persoane pentru această crimă dublă, doar una a fost pedepsită: Thomas Colley, care a fost spânzurat. Se spune că spiritul lui bântuie din acel moment locul execuției sale. În 1911, învățătorul satului i-a descris fantoma ca fiind un „imens câine negru” cu „ochi ca niște mingi de foc”.
– În 1753, John și Ann Lambert s-au mutat într-o nouă casă în Winlington, Anglia, unde au fost hărțuiți de un spirit. Pentru a scăpa de el, soții Lambert s-au mutat într-o nouă casă, unde fenomenele paranormale au continuat cu intensitate ridicată. Cei doi s-au mutat pentru a treia oară, însă problema nu s-a rezolvat. Ann a fost atacată de un monstru de mărimea unui cal, a simțit mâini invizibile atingându-i fața și a văzut un castron pătat de sânge mișcându-se singur. Ambii soți erau siguri că fantoma îi aparținea fostului proprietar al primei lor case, Henry Cooke, care murise în 1752.
– În 1757, teologul suedez Emanuel Swedenborg susținea că a asistat la Judecata de Apoi în lumea spirituală. Doi ani mai târziu, pe când se afla în Anglia, Swedenborg a avut o viziune despre un incendiu izbucnit aproape de casa lui din Stockholm. A doua zi, un mesager i-a adus vestea marelui incendiu din capitala Suediei.
– În jurul anului 1758, în sudul Țării Galilor, Rhys ap Morgan a locuit timp de un an cu un grup de… zâne. Dispăruse fără urmă după ce a auzit o muzică stranie, care îl făcea să danseze. După exact un an, un fermier care cunoștea câte ceva despre obiceiurile zânelor a plecat să îl caute, însoțit de câțiva camarazi. L-au găsit pe Rhys într-un cerc al zânelor dansând cu niște creaturi de mărimea unor copii de 3-4 ani. L-au tras din cerc și l-au luat acasă. Rhys, care credea că a lipsit doar cinci minute, nu a putut da detalii despre ființele mici cu care a dansat. La scurt timp a căzut la pat grav bolnav și, în cele din urmă, a decedat.
– În 1761, Neolin, profetul tribului amerindian Lenni Lenape (cunoscut și ca Delaware) susținea că a fost vizitat de Stăpânul Vieții, care i-a spus că indienii trebuie să refuze bunurile și stilul de viață al europenilor, în special materialismul, alcoolul și poligamia. Cel mai faimos discipol al lui Neolin a fost Pontiac, șeful de trib care a dus un război cu britanicii din 1763 până în 1766.
– În cartea sa, Nemesis Divina, botanistul Carolus Linnaeus scria că în noaptea dintre 12 și 13 iulie 1765, la miezul nopții, a auzit pașii unui prieten, deși nu era nimeni acolo. Câteva zile mai târziu a primit vestea morții prietenului său, care s-a stins din viață exact la miezul nopții dintre 12 și 13 iulie.
– Pe 21 septembrie 1765, ofițerul François Antoine Marques Argents anunța că a ucis Bestia din Gévaudan, un lup mare cât un vițel, care a ucis și rănit zeci de oameni. Totuși bestia a continuat să facă victime încă doi ani, până când a fost ucisă cu gloanțe de argint, ceea ce a întărit ideea că ar fi fost vorba nu despre un lup uriaș, ci despre un vârcolac.
– În 1770, în Irlanda, moartea reverendului Charles Bunworth a fost anunțată de o banshee, un spirit feminin care cântă și jelește înaintea decesului unei persoane.
– În 1775, Anna Schwegelin a devenit ultima persoană din Germania condamnată pentru vrăjitorie. Însă execuția nu a mai avut loc iar ea a rămas în închisoare, unde a murit șase ani mai târziu.
– Pe 13 iunie 1782 a avut loc decapitarea Annei Göldi, supranumită „ultima vrăjitoare”, aceasta fiind ultima execuție în Elveția a unei persoane acuzate de vrăjitorie.
– În 1783 și 1787, astronomii francezi, englezi și germani observau ciudate pete luminoase care se deplasau deasupra părții întunecate a discului lunar.
– Începând cu 1790 apar primele rapoarte ale observării corăbiei-fantomă Olandezul Zburător.
– Revoluția sclavilor din Haiti împotriva coloniștilor francezi a început după un ritual voodoo din 14 august 1791, în care spiritul Ezili Dantor a posedat o preoteasă și a primit ca jertfă un porc negru. Se spune că această zeitate a posedat apoi sclavii care au pornit revoluția.
– În 1792 a început vânătoarea de vrăjitoare în India.
– Un document românesc menționează că pe 27 noiembrie 1793 Luna a zburat cu mare viteză pe cer timp de câteva ore în decursul zilei.
– În 1794, Societatea Regală de Științe din Londra a primit din partea astronomului Wilkins o comunicare științifică despre apariția unui obiect luminos pe suprafața Lunii.
– În același an, Maximilien Robespierre declara Cultul Ființei Supreme religie de stat a Republicii franceze, înlocuind creștinismul. Pe 8 iulie, a organizat în fața Luvrului o ciudată ceremonie în care a dezvăluit statuia unei zeițe, cuprinsă de flăcări.
– În 1795, trei băieți din Nova Scotia, Canada, s-au hotărât să viziteze Oak Island după ce au observat pe țărmul ei lumini verzi, în miez de noapte. Acolo au găsit un tunel adânc, care a primit numele The Money Pit, ce are diferite platforme din lemn, saltele din fibră de nucă de cocos (care nu există în Canada) și bucăți de piatră cu inscripții ciudate. În urma cercetărilor s-a descoperit că insula este un sistem hidraulic uriaș.
– Într-o după-amiază liniștită din 1798, în Irlanda, James Hardiman și alte câteva sute de martori au văzut o flotă de nave zburătoare ridicându-se de pe pământ către cer. Patruzeci și opt de ani mai târziu, Hardiman a găsit consemnat un eveniment asemănător, petrecut în 1161.
– Pe 15 iulie 1799, în portul egiptean Rosetta, căpitanul francez Pierre Bouchard descoperea Piatra Rosetta, care a reprezentat cheia descifrării hieroglifelor egiptene.
– În memoriile sale, politicianul irlandez Jonah Barrington susținea că în 1801 a auzit o banshee care anunța moartea baronului Rossmore exact în momentul decesului acestuia.
– În august 1804, pe drumul dintre orașele Albi și Toulouse, profesorul francez Pontus a fost martorul unei ploi cu broaște, căzute dintr-un nor ciudat.
– Pe 10 august 1809, astronomul britanic J. Stavely scria că a zărit un obiect aerian strălucitor care s-a deplasat rapid pe o traiectorie neregulată printre nori.
– În 1811, în Prusia, poloneza Barbara Zdunk a devenit ultima persoană executată pentru vrăjitorie în Europa.
Ciudățenii există și în cazul lui Mayer Amschel Rothschild. Când s-a născut, pe cer se putea vedea Marea Cometă din 1744, care tocmai se pregătea să atingă periheliul, punctul cel mai
apropiat de Pământ. În acea perioadă era la fel de strălucitoare ca Luceafărul, planeta Venus. Marea Cometă nu era una obișnuită, astronomii fiind uimiți de unicitatea ei. Deși au mai existat comete cu cozi multiple, niciuna nu avea șase, ca aceasta. Coincidență sau nu, 6 este cel mai important număr al evreilor, simbolizându-l pe zeul lor, Yahweh. O nouă cometă a apărut în 1811, cu un an înainte de moartea lui Mayer Amschel. Iar în 1812, în toată Europa a fost văzută timp de patru luni „o stea mare cu mai multe raze”, care s-a deplasat inițial spre est, apoi s-a întors în vestul Europei. Strălucirea obiectului aerian avea o intensitate variabilă iar deplasările sale au fost observate de ofițeri francezi și ruși, astronomi germani, englezi și olandezi, savanți italieni și francezi. Să fie doar mâna întâmplării sau este vorba despre ceva mai mult?
Mayer Amschel Rothschild a trăit într-o perioadă cu adevărat specială, când au avut loc o mulțime de războaie și revoluții, s-au înființat primele loje masonice, ocultismul a luat amploare iar în lume își făceau apariția numeroase creaturi, O.Z.N.-uri și fenomene misterioase. Care l-au urmărit și pe el atât la naștere, cât și la moarte. Era o perioadă unică în istoria omenirii, cu adevărat una a Iluminismului, care poate avea un dublu sens, atât pozitiv, cât și negativ. Misterul se adâncește când realizăm că Mayer a pornit revoluții și războaie, pe care le-a finanțat, în vremea când un personaj misterios făcea același lucru la curțile marilor puteri europene. Probabil cel mai misterios personaj al istoriei: Contele de Saint-Germain.
Nimeni nu știe cine era misteriosul conte cunoscut ca medic, muzician, spion, spadasin, lingvist, alchimist, bijutier, om de afaceri și apropiat al caselor regale europene. Întotdeauna îmbrăcat în negru, enigmatic, carismatic și erudit, Saint-Germain vorbea douăsprezece limbi, cânta la vioară ca un virtuoz, era un chimist și un pictor desăvârșit. Nimeni nu știe când sau unde s-a născut, deși se presupune că 1690 ar fi anul nașterii sale, și timp de peste șaptezeci de ani de peregrinări prin lume, unde a influențat decizii care au schimbat istoria, nu părea să fi îmbătrânit nici măcar o zi.
Din datele istorice neclare în ceea ce îl privește pe Contele de Saint-Germain aflăm că a apărut în Franța în jurul anului 1742, după ce petrecuse câțiva ani în Anglia, unde fusese arestat sub acuzația de spionaj. Parlamentarul Horace Walpole îl caracteriza drept „un om misterios și ciudat”. Contele a fost eliberat din lipsă de probe, a dispărut fără urmă și și-a făcut apariția după câțiva ani în Franța, unde a cunoscut cele mai mari personalități ale vremii: regele Ludovic XVI, Marie Antoanette, Voltaire, Jean Jaques Rousseu, Giacomo Cassanova, etc. A fost caracterizat drept un personaj fascinant, cu o artă a dialogului desăvârșită și cunoștințe avansate în toate domeniile științei. Era un muzician desăvârșit, care își compunea propriile opere, un pictor talentat și un neîntrecut bijutier, care vorbea douăsprezece limbi: franceza, spaniola, engleza, olandeza, rusa, portugheza, germana, araba, chineza, latina, greaca veche și sanscrita. Faima lui a crescut în urma unui zvon
lansat în 1760 de una dintre persoanele influente ale aristocrației franceze, Madame de Gergy. În timpul unei serate la care participa alături de pictorul Rameau, l-a recunoscut pe Saint-Germain pe care îl întâlnise în 1710 în Veneția. Deși trecuseră cincizeci de ani de atunci, Contele părea să nu se fi schimbat deloc, rămânând la aceeași vârstă de 40-45 de ani. Doamna de Gergy i-a solicitat lui Saint-Germain o explicație, fiind convinsă că în Veneția îl cunoscuse pe tatăl lui. Însă Contele a recunoscut că pe el îl întâlnise cu jumătate de veac în urmă și și-a întărit spusele prin mai multe detalii ale acelei întâlniri. Legenda omului care nu poate muri s-a răspândit din acel moment în toată Franța. Voltaire l-a caracterizat ca fiind „omul care nu moare niciodată și care știe totul”. Până și celebrul aventurier Cassanova, un fin cunoscător al oamenilor, părea confuz atunci când a trebuit să îl caracterizeze pe conte, remarcându-i totuși fascinanta personalitate. Saint-Germain și-a alimentat aura mistică, aproape ocultă, începând să ofere gratuit doamnelor din înalta societate mostre din ceea ce pretindea că ar fi o poțiune a tinereții veșnice. Mai mult, declara că poate crea aur din orice fel de metal și că poate topi diamante. Astfel a devenit brusc un apropiat al regelui Ludovic XVI, care l-a finanțat pentru a-și înființa un laborator în care să-și continue experimentele. Însă, din cauza nobililor care îl vedeau doar ca pe un aventurier periculos, a fost nevoit să părăsească Franța. În 1762 lucra pentru țarul Rusiei sub identitatea generalului Soltikov, care a jucat un rol important în timpul răscoalelor din acel an. Se spune că a participat și la complotul care a adus-o pe tron pe Ekaterina cea Mare. În anii următori a apărut în Italia, Polonia, Ungaria, Transilvania, Belgia și Olanda. În 1774 s-a întors pentru scurt timp în Franța, pentru a avertiza familia regală cu privire la viitoarea revoluție care se pregătea să înceapă. Avertismentul nu a fost privit cu ochi buni așa că Saint-Germain a părăsit din nou Franța. În 1779 apare în Germania, sub protecția prințului Karl de Hessen-Kassel, un pasionat de misticism și membru al mai multor societăți secrete. Fiind impresionat de metodele sale de colorat pânza, prințul i-a amenajat o fabrică la Eckenförde și l-a aprovizionat cu materiale. Mai mult, i-a pregătit un laborator pentru experimente de alchimie la reședința sa de vară de lângă Louisendlund. Într-o scrisoare ulterioară, prințul se lăuda că a fost singura persoană în care Contele a avut cu adevărat încredere.
Oficial, Saint-Germain a murit pe 27 februarie 1784 în reședința sa din fabrica de la Eckenförde, în timp ce prințul era în Kassel. Însă cercetătorii l-au descoperit ca membru activ al francmasoneriei în anii care au urmat și chiar mai multe persoane au declarat că l-au văzut din 1784 până în secolul XX. În 1785 a fost văzut în Germania cu celebrul hipnotizator Anton Mesmer iar înregistrările oficiale ale masoneriei arată că l-au ales pe Saint-Germain ca reprezentant al lor la o convenție din același an. După cucerirea Bastiliei din 1789, contesa d’Adhemar, o membră marcantă a aristocrației franceze, povestea că a avut o conversație lungă cu Contele, care i-a povestit despre viitorul imediat al Franței, de parcă știa ce va urma. În 1821 ea scria: „L-am văzut din nou pe Saint-Germain, de fiecare dată spre uimirea mea. L-am văzut când regina a fost ucisă, de 18 Brumaire, în a doua zi după moartea ducelui d’Enghien, în ianuarie 1815, și în ajunul uciderii ducelui de Berry”. Ultima oară când l-a văzut a fost în 1820, și de fiecare dată părea a avea în jur de 45 de ani. După înființarea Societății Teosofice din 1875, mai mulți adepți ai acestei mișcări ezoterice au pretins că s-au întâlnit cu Contele: Annie Besant în 1896, Charles Webster Leadbeater în 1926 la Roma, Guy Ballard în 1930 pe muntele Shasta din California, Peter Mt. Shasta în 1973, David Christopher Lewis în 2004, poetul Miroslav Zimmer în 2011 și compozitorul David Narozny în 2014.
În secolul al XVIII-lea, Lady Jemima Yorke îl descria în felul următor: „El este o creatură ciudată și cu cât îl văd mai mult cu atât sunt mai curioasă să știu mai multe despre el. El este totul cu toată lumea: el vorbește ingenios cu domnul Wray, filozofează cu Lordul Willoughby și este galant cu domnișoara Yorke, domnișoara Carpenter și toate tinerele domnișoare. Dar personajul și filosoful este exact ce pretinde a fi și este, se pare, foarte mândru că celelalte personalități ale sale sunt adaptate pentru a se conforma cu felul de a fi al lumii, dar că ar trebui să percepem adevarata sa natură; și eu nu pot decât să îmi închipui că se preface foarte bine că știe toate tipurile de științe, precum și că într-adevăr a dobândit o măiestrie neobișnuită în unele”. Parlamentarul Horace Walpole îl descria ca fiind un individ palid, cu păr „extrem de negru” și cu barbă, care „se îmbrăca magnific și avea mai multe bijuterii”. Se spune că avea o privire care fascina și impresiona. Părea să fie foarte bogat, o mare parte dintre hainele lui fiind ornamentate cu bijuterii, chiar și pantofii. Chiar pretindea că este în măsură să fuzioneze mai multe diamante mici într-unul singur și că poate face perlele să crească până la dimensiuni incredibile. Deși era invitat la cele mai fastuoase banchete, refuza orice mâncare în afara celei preparate special pentru el conform rețetelor lui, declarând că ține o dietă combinată cu un elixir miraculos, care îi asigură longevitatea. Madame de Pompadour spunea că l-a auzit recunoscând că posedă secretul tinereții veșnice. Mai spunea că a cunoscut-o personal pe regina egipteană Cleopatra, că „a discutat în mod intim cu regina din Saba” sau că deține toiagul cu care Moise a făcut să țâșnească apa din stâncă. Cunoștea evenimente istorice care au avut loc chiar și cu două mii de ani în urmă, descria în detaliu evenimente ale secolelor anterioare în care susținea că a jucat roluri importante. De exemplu, istorisea scene de la curtea lui François I ca și cum a asistat la ele, imitând vocea și purtarea regelui. Era ambidextru, fiind capabil să scrie cu ambele mâini simultan. Pentru a demonstra că emisferele creierului său lucrau independent, a scris simultan o scrisoare de dragoste cu mâna dreaptă și un set de versuri mistice cu cea stângă. Se pare că avea și calități de telepat, simțind când îi era solicitată prezența în ținuturi îndepărtate, și chiar putea să apară instant în propriile apartamente ori în locuințele prietenilor săi. În cartea sa, Amintiri din Viena, Franz Graeffer relata: „Saint-Germain a intrat atunci, treptat, într-o stare solemnă. Pentru câteva secunde a devenit rigid ca o statuie; ochii lui, care erau expresivi dincolo de cuvinte, s-au facut mați și incolori. Dar aproape instantaneu, întreaga lui ființă a revenit la viață. A făcut o mișcare cu mâna ca semn de plecare, apoi a spus «Plec, nu mă vizitați. Mă veți mai vedea încă o dată. Mâine seară sunt plecat; prezența mea este necesară la Constantinopol, apoi în Anglia, pentru a pregăti acolo două invenții pe care le veți avea în secolul următor – trenurile și vapoarele»”. Într-o anumită împrejurare a mărturisit că va rămâne în India timp de 85 de ani, apoi se va întoarce la treburile lui europene. Se spune că s-a ascuns și sub identitatea contelui de Gabalis („Contele Kabbalei”), care a apărut în secolul XVII la mănăstirea Villiers, ținând discursuri despre spiritele subpământene, sub identitatea lui Christian Rosenkreutz, fondatorul Ordinului Rozicrucienilor, sau a contelui Hompesch, ultimul Mare Maestru al Cavalerilor de Malta.
În The Secret Destiny of America („Destinul secret al Americii”) din 1944, canadianul Manly Palmer Hall scria despre un misterios filosof vegetarian, prieten și profesor al lui George Washington și Benjamin Franklin, care a jucat un rol important în fondarea Statelor Unite ale
Americii. Nimeni nu cunoștea identitatea sau originea acestui personaj cunoscut ca „Profesorul”. În 1775 a creat modelul steagului american, care a fost acceptat de revoluționari. Pe 4 iulie 1776 a apărut brusc în Sala Independenței pentru a le ține un discurs celor cărora le era frică să semneze Declarația de Independență, convingându-i fără prea mult efort. În cartea sa din 2016, Our Flag („Steagul nostru”), profesorul Robert Allen Campbell menționa și el misteriosul individ numit „Profesorul”, care povestea întâmplări vechi de mai bine de un secol ca și cum le-ar fi trăit, care nu mânca decât cereale și fructe, educat, bogat, manierat, cu informații extinse din multe domenii și care își petrecea timpul traducând sau rescriind manuscrise foarte vechi, pe care nu le arăta nimănui. Această descriere ni-l indică, fără îndoială, pe contele de Saint-Germain.
Cine este acest personaj misterios, al cărui nume reprezintă traducerea franceză a latinescului „Sanctus Germanus”, adică „Sfântul Frate”? Unii îl consideră Evreul Rătăcitor, un nemuritor a cărui legendă a început să se răspândească în Europa în secolul al XIII-lea. Rădăcinile acestui mit se găsesc în Evanghelia lui Matei, unde Iisus spunea: „Adevărat grăiesc vouă: sunt unii din cei ce stau aici care nu vor gusta moartea până ce nu vor vedea pe Fiul Omului, venind în împărăția sa” (16:28), și în Evanghelia lui Ioan unde, referindu-se la ucenicul pe care îl iubea, „acela care la Cină s-a rezemat de pieptul lui”, l-a întrebat pe Petru: „Dacă voiesc ca acesta să rămână până voi veni, ce ai tu? Tu urmează mie. De aceea a ieșit cuvântul acesta între frați, că ucenicul acela nu va muri” (21:22-23) . După cum consemna Roger de Wendover în cartea sa, Flores Historiarum, un arhiepiscop armean le-a povestit în jurul anului 1228 călugărilor de la abația St. Albans că a întâlnit în țara sa un pantofar evreu, numit Cartaphilus, pe care Iisus l-a condamnat să rătăcească veșnic. În 1252, tot la abația St. Albans au apărut alți armeni care le-au împărtășit călugărilor aceeași poveste. După Cronicile lui Philip Mouses, același arhiepiscop a spus povestea lui Cartaphilus și în orașul Tournai în 1243. Matematicianul, astronomul și astrologul italian Guido Bonatti nota că Evreul Rătăcitor a fost văzut în Forli din Italia în secolul XIII; alții l-au văzut în Viena și în alte părți. În 1542 a fost observat în Hamburg iar în 1868 în New York. Folcloristul australian Joseph Jacobs comenta în Encyclopædia Britannica din 1911: „Este dificil de spus în oricare dintre aceste cazuri cât de mult este povestea asta o întreagă ficțiune și cât de mult un impostor ingenios a profitat de existența mitului”. Și totuși, dincolo de mituri, istoria a consemnat un personaj care a rătăcit mult timp prin diferite colțuri ale Pământului: Contele de Saint-Germain. Să fie el, oare, Evreul Rătăcitor?
Analizând puținele date pe care le avem despre el, concluzionăm următoarele: misteriosul conte era un personaj deosebit de fascinant, un orator desăvârșit, care vorbea douăsprezece limbi, bogat, expert în medicină, chimie, alchimie, muzică, pictură și luptă cu spada. Trăia de câteva mii de ani, avea calități de telepat, emisferele creierului său lucrau independent, fiind capabil să realizeze simultan două sarcini, și se putea teleporta. Carisma lui deosebită l-a ajutat să ajungă la marile case regale din întreaga Europă, unde a beneficiat de mari favoruri, câștigând încrederea persoanelor influente și chiar a capetelor încoronate. Este evident că nu poate fi un simplu om. În acest caz, ce este? Unul dintre vechii zei? Un extraterestru? O entitate superioară? Multe grupări ezoterice îl consideră Maestrul Înțelepciunii Antice, o ființă supranaturală care are puteri magice, cum ar fi abilitatea de a se teleporta, de a levita, de a trece prin pereți sau de a inspira oameni prin telepatie. Helena Petrovna Blavatsky, fondatoarea Societății Teosofice, îl credea unul dintre Maeștrii Înțelepciunii, sugerând chiar că el i-ar fi înmânat câteva documente secrete. Conform Învățăturilor Maeștrilor Înălțați, Saint-Germain este „Zeul libertății pentru acest sistem de lumi”. În cartea The Externalisation of the Hierarchy, Alice Ann Bailey, membru marcant al teosofiei, îl numește „Domnul civilizației” și „Directorul consiliului lui Hristos”, a cărui sarcină este civilizarea omenirii în Era Vărsătorului.
Această entitate necunoscută, Contele de Saint-Germain, a influențat istoria omenirii prin accesul pe care îl avea la curțile regale sau printre politicienii de marcă, provocând revoluții și războaie. La fel ca Mayer Amschel Rothschild și clanul său. Este posibil ca ei să se fi întâlnit? Deși nu există nicio menționare a vreunei întâlniri dintre cei doi, sunt foarte mici șanse să nu fi existat vreuna. Mayer Amschel Rothschild și prietenii săi bancheri au ajuns să conducă masoneria după ce această organizație a asimilat gruparea Illuminati. Saint-Germain a fost reprezentant al masoneriei la o convenție din 1785, fiind un membru activ al organizației în anii care au urmat. În cartea sa din 1924, Secret Societies and Subversive Movements, englezoaica Nesta Helen Webster îl considera pe Saint-Germain Marele Maestru al masoneriei, care l-a inițiat pe celebrul Cagliostro în misteriile egiptene. Contele a locuit în Germania din 1779 până în 1784, sub protecția prințului Karl de Hessen-Kassel, un membru marcant al francmasoneriei. Nu un simplu membru, ci adjunctul Marelui Maestru din Bavaria, deci slabe șanse să nu-l fi cunoscut pe finanțatorul Rothschild. Mai ales ținând cont că fratele său, prințul Wilhelm IX, landgraf de Hessen-Kassel, era patronul și prietenul lui Mayer Rothschild. Luând în calcul toate aceste aspecte, putem presupune că Rothschild și Contele nu doar se cunoșteau, ci și lucrau împreună pentru a destabiliza Europa și nu numai. Teosofii spun că Saint-Germain îi influențează telepatic pe cei pe care îi consideră importanți în aducerea noii civilizații a Erei Vărsătorului. Oare nu asta face și clanul Rothschild? Prin urmare, Noua Ordine Mondială a francmasoneriei nu a fost concepută de elita umană a lumii, ci de contele de Saint-Germain și de ceilalți „Maeștri Înălțați”? L-a ales contele pe Mayer să-i ducă planul la îndeplinire, oferindu-i în schimb putere și bani, astfel explicându-se averea colosală a clanului? Asta simbolizează cometa de la nașterea și O.Z.N.-ul de la moartea lui? Despre masonerie se spune de mult timp că practică ritualuri secrete de invocare a unor entități malefice, cea mai concludentă dovadă venind din partea regizorului Alex Jones, care a filmat în iulie 2000 un ritual secret în Bohemian Grove din California, la care participa elita politică mondială. Masoneria se folosește de ritualurile templierilor, despre care se spunea încă de acum câteva secole că invocau o entitate malefică numită Baphomet. Ocultiștii din jurul lui Adolf Hitler, care urmau ordinele clanului Rothschild, comunicau cu „o ierarhie a Supraoamenilor – Conducătorii Secreți ai Celui de-al Treilea Ordin”, participanții la ritualuri având parte de „viziuni penetrante ale Inteligențelor Malefice, care le acordau acestora puteri magice fenomenale”. Societatea Thule din jurul lui Hitler adoptase învățăturile Societății Teosofice care susținea că primise informații de la „Maeștrii Înălțați ai Înțelepciunii”, printre care se afla și Saint-Germain.
Fiind o instituție evreiască în esență, după cum recunoștea în 1866 rabinul Isaac Wise, francmasoneria (și alte grupări oculte) se bazează pe Kabbalah, o colecție de învățături ezoterice și ritualuri magice evreiești, despre care se crede că le-au fost oferite omenirii de
către îngerul decăzut Raziel. Conform tradiției evreiești, Kabbalah era practicată în Israelul secolului al X-lea î.e.n. de aproximativ un milion de oameni. Invaziile străinilor, de la asirieni și babilonieni până la romani, i-au convins pe liderii spirituali ai evreilor să ascundă cunoștințele Kabbalei, care astfel a devenit o doctrină secretă, transmisă doar inițiaților pe cale orală. Deși informațiile pe care le deține își au originea în Babilon și în Egiptul antic, Kabbalah a ajuns în Europa în formă scrisă abia în secolul al XII-lea. Ea descrie îngerii și demonii din alte dimensiuni, oferindu-le inițiaților o hartă a lumii, numită Arborele Vieții, care explică metodele de invocare și de comunicare cu acele entități puternice. Rabinii kabbaliști foloseau tehnici șamanice pentru a induce stări modificate de conștiință. Postul, flagelarea și îngroparea corpului până la gât erau tehnici de pregătire a rabinului magician pentru călătoria prin portalurile Copacului Vieții din Kabbalah. În final, ei întâlneau zeitatea supremă într-un tărâm numit Merkabah. Printre secretele Kabbalei se numără și instrucțiunile pentru uciderea unei persoane folosindu-se doar o simplă privire, care poartă numele de „ochiul malefic”. Numele magic al ochiului este Ayin Hara.
Cărțile secrete ale Kabballei conțin doar câteva mii de cuvinte, dar descriu pe larg un Pământ sferic, universuri paralele și structura atomică a materiei, idei care au devenit doctrine comune ale fizicienilor și astronomilor moderni. Aceste cărți au fost scrise în coduri, folosite pentru a ascunde informații complexe, ce au fost studiate de alchimiștii medievali. Sir Isaac Newton și mulți cercetători de elită au studiat științele oculte complexe ale Kabbalei într-o vreme în care misticismul, religia, alchimia, astrologia și astronomia erau cercetate ca o tradiție unitară bazată pe Kabbalah. Bazându-se pe aceeași doctrină secretă, fizicianul evreu Albert Einstein a inclus pagini întregi de calcule complexe într-un cod simplu de cinci simboluri: e=mc². Teoria haosului și noțiunea de universuri paralele, alături de majoritatea elementelor fizicii cuantice moderne, pot fi găsite în textul original al Kabbalei.
Transmisă pe cale orală multe secole, colecția de texte ale Kabbalei a fost transcrisă în cele din urmă de rabinul Yitzhak Saggi Nehor sau Isaac Leblend (aproximativ 1160-1235) din Provence (sudul Franței) în secolul al XII-lea. Scrierile sale kabballistice au ajuns în mâinile unui grup de nouă nobili francezi, care au devenit Cavalerii Templieri. Ei s-au proclamat călugări pentru a-și continua studiile kabbalistice, dar și pentru a face afaceri fără a plăti taxe și fără a trezi suspiciunea Vaticanului. Templierii au înțeles că originea Kabbalei era în
Palestina, așa că au plănuit o cruciadă acolo, pentru a căuta și alte vestigii magice. Au încercat să-i împiedice pe musulmani să descopere Kabbalah și chiar să distrugă originile ei. În plus, au descoperit și jefuit templul lui Solomon, despre care tradiția evreiască susține că a fost un mare magician. Arheologii au descoperit multe tuneluri săpate de templieri în Ierusalim, în special sub respectivul templu. După două secole, templierii au fost prinși și torturați. Mulți au recunoscut că participau la ritualuri de sodomie și invocau spirite malefice, pe care le implantau în diverse animale. Din castelele lor s-au confiscat artefacte folosite în magia neagră, cum ar fi cutii de argint care conțineau cranii sau capete uscate. Templierii așezau capetele în centrul unei mese rotunde și îl invocau pe Baphomet, pentru a le transmite instrucțiuni. Mulți au recunoscut că imaginea lui Iisus era scuipată și călcată în timpul ritualurilor kabballistice, o tradiție satanică practicată și astăzi în rândurile Ordo Templis Orientis, care a fost condusă cândva de magicianul satanist Aleister Crowley. Într-o înregistrare pe un cilindru de ceară din 1921 chiar poate fi auzit Crowley invocându-i pe îngerul decăzut Raziel și pe Ayin Hara, ochiul malefic. Mulți templieri și-au mituit paznicii pentru a fi eliberați din temniță și au fugit în Scoția și Malta. Și-au schimbat numele în Cavalerii Suverani de Malta, iar mai târziu au apărut în Scoția ca francmasoni. Toate ritualurile francmasoneriei provin din cele kabbalistice originale ale Cavalerilor Templieri. Pentru a observa infiltrarea lor în cele mai înalte cercuri, trebuie menționat că ritualul kabbalistic de izgonire cu ajutorul pentagramei a fost parțial aplicat de regina Elizabeth II a Marii Britanii în timpul ceremoniei sale de încoronare din 1952. Acest ritual avea la bază ritualul mic de izgonire cu ajutorul pentagramei, conceput de Aleister Crowley pentru societatea secretă Golden Dawn.
Partea cea mai importantă a Kabbalei o reprezintă metodele de invocare și de comunicare cu entități malefice care sunt dispuse să-și ofere ajutorul în schimbul unor sacrificii. Dacă în cazul ritualurilor magice obișnuite, în care se invocă entități minore, sacrificiile pot fi mai mult simbolice, zeitățile mulțumindu-se cu jerfe animale, în Kabbalah lucrurile nu stau la fel. Deoarece cu ajutorul ei se invocă entități puternice, sacrificiile trebuie să fie pe măsură: trebuie jertfiți copii. Biblia conține numeroase referințe la astfel de sacrificii făcute ori pentru zei, ori la ordinul zeilor. De exemplu, Avraam a vrut să-l sacrifice pe Isaac (moștenitorul său) iar pe Ismael (fiul său cel mare) l-a trimis în deșert ca să moară. În povestea lui Moise,
faraonul a ordonat uciderea primilor născuți ai israeliților, la fel și regele Irod în povestea lui Iisus. Yahweh a ucis primii născuți ai egiptenilor înainte de Exod, Ieftae din Gilead și-a sacrificat fiica pentru zeul său iar Cartea înțelepciunii lui Solomon recunoaște că „ei făceau slujbe în care ucideau chiar pe copiii lor, sau săvârșeau taine ascunse sau beții nebunești după barbare obiceiuri” (14:23). Leviticul interzice sacrificarea copiilor în numele lui Moloch, iudeii „au zidit locurile înalte la Tofet, în valea fiilor lui Hinom, ca să-și ardă fiii și fiicele cu foc” (Cartea lui Ieremia 7:31) și „au făcut înălțimi pentru Baal, ca să ardă pe fiii lor cu foc” (Cartea lui Ieremia 19:4), regele Ahaz „a trecut pe fiii săi prin foc făcând urâciunile popoarelor pe care le alungase Yahweh dinaintea fiilor lui Israel” (Cartea a Doua a Cronicilor 28:3) iar regele Menase „a trecut prin foc pe fiii săi în valea Ben-Hinom și a făcut vrăjitorie, farmece și magie; a adus oameni care chemau duhurile morților și fermecători” (Cartea a Doua a Cronicilor 33:6) și „a trecut pe fiul său prin foc, a ghicit, a vrăjit, a adus oameni care se îndeletniceau cu chemarea morților și vrăjitori” (Cartea a Patra a Regilor 21:6). Cel mai bun exemplu al pruncuciderii se găsește la profetul Elisei care, după ce a primit în mod miraculos puterile magice ale lui Ilie, s-a gândit să se plimbe până în orașul Bethel. La intrarea în oraș niște copii au îndrăznit să râdă de chelia lui. Cum au plătit pentru acest grav afront, ne spune Vechiul Testament: „Și cum mergea pe drum, au ieșit din cetate niște copii și s-au apucat să râdă de el zicând: «Hai, pleșuvule, hai!». Iar el, întorcându-se și văzându-i, i-a blestemat cu numele lui Yahweh. Atunci, ieșind din pădure doi urși, au sfâșiat din ei patruzeci și doi de copii” (Cartea a patra a Regilor 2:23-24).
La mult timp după perioada biblică, în Europa Medievală evreii au fost acuzați de multe ori de uciderea copiilor creștini, în special în perioada sărbătorilor iudaice, cea mai veche atestare documentară a unei astfel de acuzații datând din 1144 (în Norwich din Anglia). Sacrificiile făceau parte din toate religiile vechi, de obicei animalele fiind cele jertfite, însă pentru obținerea unor mari favoruri din partea puternicelor divinități întunecate era nevoie de mari sacrificii. Uneori, chiar de cel suprem. Pentru ca inițiatul să-și dovedească fidelitatea, trebuie să ofere divinității pe care o invocă viața primului său născut, moștenitorul său. Cel mai bun exemplu îl reprezintă biblicul Avraam care a vrut să-l sacrifice pe Isaac (care nu era primul său fiu, dar era moștenitorul) la cererea zeului său. Nu știm dacă Mayer Amschel Rothschild și-a jertfit vreun copil pentru a obține ajutorul entităților pe care le invoca în ritualurile kabbalistice dar știm că, din nouăsprezece copii câți i s-au născut, au supraviețuit doar zece. Coincidență?
Lasă un răspuns