Cu toții am admirat vitejia spartanilor lui Leonidas, mai ales fiind popularizată prin filmul „300”, neștiind că un episod asemănător a avut loc acum mai bine de un secol în orașul meu natal. În 1918, între 500 și 1500 de soldați români au învins 12.000 de ruși în cea mai controversată luptă din istoria României: bătălia pentru Galați, la poalele dealului Țiglina.
România a intrat în Primul Război Mondial pe 15 august 1916, începutul campaniei fiind unul dezastruos pentru ai noștri, care au pierdut o mare parte din teritoriul țării. Astfel, la 1 ianuarie 1917, statul român se redusese la doar o treime. Întreaga armată română, o mare parte a populației și cei un milion de aliați ruși se înghesuiseră în Moldova, singura regiune românească rămasă independentă. Revoluția bolșevică din acel an, care a dus la destrămarea Imperiului Țarist și înființarea Uniunii Sovietice, a deteriorat relațiile dintre români și ruși. O mare parte a armatei ruse, pătrunsă puternic de ideologia bolșevică, începuse să părăsească frontul pentru a se alătura revoluției din Rusia. La fel s-a întâmplat și cu trupele aflate în România, care se transformaseră în bande indisciplinate, asupra cărora nu avea autoritate nici măcar generalul Scerbaceev, comandantul rus al frontului. Actele lor de tâlhărie împotriva populației române deveniseră ceva obișnuit, la fel și ciocnirile lor violente cu militarii noștri. Rușii erau hotărâți să-și croiască drum cu armele către casă și să prade totul în calea lor. Iar dacă nu întâlneau rezistență, să bolșevizeze totul după modelul din Rusia. Ceea ce s-a dovedit a fi imposibil la Galați, în ciuda șanselor extrem de mici pe care le aveau românii. La un moment dat, Galațiul a fost înconjurat de trupele ruse din vest și de cele bolșevice care le veneau în ajutor dinspre Basarabia, cărora li s-au alăturat soldații ruși aflați în oraș. Într-o bătălie complet necunoscută publicului larg, singura din Primul Război Mondial purtată în România în care ai noștri au folosit concomitent aviația, marina și trupele terestre, românii au luptat cu inamici de multe ori mai numeroși și au ieșit învingători.
Pe 12 ianuarie 1918 (după calendarul gregorian sau 29 decembrie 1917 după cel iulian, folosit în acele timpuri), la Pechea (în județul Galați), o delegație rusă de la Vameș a anunțat comandamentul Diviziei a 4-a că trupele ruse vor părăsi frontul a doua zi pentru a traversa Prutul spre Basarabia, trecând totul prin foc și sabie în cazul în care vor întâmpina rezistență. Potrivit documentelor de război, pe sectorul de front Tecuci-Galați se afla în acel moment Armata a 6-a rusă, cu trei corpuri de armată a câte două divizii fiecare. Se estimează că fiecare divizie avea aproximativ 5000 de soldați, prin urmare rușii erau în jur de 30.000. Divizia a 4-a română, ajutată de Divizia a 13-a vecină, care i-a trimis în ajutor două batalioane de infanterie, cu mitraliere și artilerie, a primit ordin să supravegheze trupele rusești, păzind în același timp frontul de inamicii germani. Pe 16 ianuarie, Divizia 40 rusă a părăsit sectorul Hanu Conachi și s-a îndreptat către Pechea. Detașamentele românești i-au ieșit în cale și au întors-o înapoi pe poziții. A doua zi s-a întâmplat același lucru cu Divizia a 12-a rusă, întoarsă pe front de români la Slobozia Conachi.
În aripa stângă a Armatei a 6-a ruse se găsea Corpul 4 siberian, o unitate de elită care se distinsese atât în războiul actual, cât și în cel ruso-japonez. Una dintre diviziile acestui corp își avea cartierul la Șendreni. Ea și-a părăsit poziția și a pornit în marș pe șoseaua Tecuci-Galați, de-a lungul Siretului, intenționând să treacă Prutul spre Basarabia prin Galați. A doua divizie a acestui corp, care se afla în acel moment în oraș, a hotărât să-și ajute divizia soră, începând să-i dezarmeze pe soldații români. Prin părăsirea pozițiilor de către ruși se lăsa la discreția nemților o linie de front care putea fi ușor străpunsă pentru a se intra în Moldova. În aceste condiții, Regimentul 5 de infanterie român a trebuit să ocupe sectoarele deținute de diviziile 30 și 40 ruse, iar două plutoane ale Regimentului 21 român au ocupat tranșeele Regimentului 136 rus. Comandorul de marină Rizea Niculescu, comandantul sectorului Galați, a primit ordinul de a opri coloanele ruse și de a apăra orașul. Colonelul Bădescu, comandantul Brigăzii a 8-a de la Fântânele, primise ordinul de a ataca dinspre nord și vest coloanele ruse aflate în defileul dintre bălțile Mălina, Calica și Siret.
Comandorul Rizea și-a pregătit apărarea și și-a împrăștiat puținele forțe armate în jurul Galațiului. Cea mai mare parte a trupelor din Regimentul 21, două companii și jumătate, au fost păstrate pe dealul Țiglina, unde se aștepta atacul principal. Aici s-au postat și două baterii pe afeturi fixe ale marinei, o escadrilă de patru vedete, un torpilor și o șalupă. Divizia a 10-a a fost postată lângă bateriile marine, cu fața spre oraș, pentru a preveni un eventual atac al rușilor din Galați. Au mai fost postate mici detașamente la nord-vest de oraș, spre Filești, și la est, spre Reni. În Galați au fost oprite un detașament de marină și două plutoane de infanterie, pentru a-i supraveghea pe rușii din oraș.
Rușii înaintau către Galați din două direcții: dinspre nord-vest de Filești venea Regimentul 34 iar dinspre vest, de la Șendreni, grosul Diviziei a 9-a. Se estimează că erau în jur de 12.000 de soldați ruși. Comandantul Rizea a cerut ajutoare însă nu i s-au putut trimite decât o companie de mitraliere și o jumătate de companie infanterie, de numai 70 de oameni. Cu ei a întărit detașamentul dinspre Filești și garda din oraș, care a reușit să oprească rușii ce voiau să atace pe la spate trupele române de pe dealul Țiglina. Detașamentul român trimis de Brigada a 7-a la Șendreni nu a reușit să oprească înaintarea inamicilor, așa că s-a retras pe dealurile de la nordul satului. Ajunși la Movileni, rușii și-au așezat tunurile, pe care le-au îndreptat către Galați. Pe 19 ianuarie 1918 au trimis o delegație de soldați din Divizia a 9-a în oraș pentru a cere să li se permită trecerea. În caz contrar, au amenințat că vor bombarda orașul. Comandantul Galațiului a refuzat, așa că armata rusă a început bombardamentul. La ora 15, nouă baterii de la Movileni au tras asupra Galațiului, producând pagube neînsemnate. Bateriile marinei noastre au ripostat, trăgând asupra bateriilor de la Movileni și asupra infanteriei ruse, bombardamentul încheindu-se la ora 19. În noaptea care a urmat au avut loc încăierări violente între patrulele române de infanterie și ruși.
A doua zi, rușii au reînceput bombardarea Galațiului și au lansat un atac concentrat asupra orașului. În vest, trupele Diviziei a 9-a au ocupat strâmtoarea dintre Mălina și Siret. În centru, trupele rusești de infanterie și artilerie din Divizia a 10-a au atacat din spate detașamentul român de la Țiglina. Prima linie românească, din fața lacului Calica, a fost străpunsă, o companie și jumătate fiind capturată. Restul trupelor noastre s-au retras pe linia a doua, aproape de valea Țiglinei, la 800 metri de bateriile marine. Cum detașamentele române de peste Prut, de la Reni și Giurgiulești, au fost dezarmate, trupe bolșevice și-au făcut apariția dinspre Basarabia, pentru a-și ajuta compatrioții din România. O baterie grea rusească și șase mitraliere au fost așezate pe dealul Giurgiulești, pe malul Prutului, iar un detașament format din două companii de mitraliere, un escadron de cavalerie și o baterie de artilerie și-a așezat tunurile lângă lacul Brateș. Infanteria și cavaleria rusă au pătruns în partea de jos a Galațiului, unde s-au întărit cu peste 200 de infanteriști din Divizia a 10-a, și au reușit să dezarmeze posturile noastre de grăniceri și milițieni. Un vas rus venit pe Dunăre de la Reni, înarmat cu un tun de 150 milimetri, a atacat docurile, vasele marine și bateriile noastre. În același timp, tunurile de la Giurgiulești au început să arunce obuze în oraș. Situația trupelor de apărare a Galațiului era mai mult decât dramatică, fiind atacate din toate direcțiile: vest, nord, est și sud. Să nu uităm de inferioritatea numerică de aproximativ 10 la 1. Însă românii nu s-au dat bătuți, indiferent de șansele minuscule pe care le aveau în fața puternicilor inamici.
Două plutoane de infanterie și o secție de mitraliere au sosit în fugă din detașamentul de la Filești, au atacat detașamentul rus de la est cu o ferocitate ieșită din comun, l-au pus pe fugă și l-au urmărit până a trecut Prutul. Mâna de soldați de pe dealul Țiglinei, care s-a menținut în linia a doua, ajutată de o companie din Regimentul 50, a trecut la contraatac. Susținuți pe dreapta de o jumătate de companie sosită de la Filești iar pe stânga de bateriile marinei și a vedetelor de pe Dunăre, românii au reușit să-și respingă inamicii. Dinspre nord, între lacurile Mălina și Calica, trupele din Brigada a 8-a, conduse de colonelul Bădescu, au atacat grosul Diviziei a 9-a ruse. Înaintarea românilor se realiza foarte greu din cauza puternicului foc de baraj al artileriei ruse iar situația era în continuare în favoarea inamicilor. Așa că românii s-au văzut nevoiți să apeleze la atacul la baionetă. În valea Țiglinei, cu o ferocitate nemaivăzută care i-a îngrozit pe ruși, soldații români, în frunte cu comandanții lor, și-au atacat adversarii, au reușit să recucerească dealul Țiglina, și-au eliberat camarazii capturați și i-au pus pe ruși pe fugă. Atacați dinspre nord și est, rușii au intrat în debandadă și au început să se îngrămădească spre sud-vest, înspre Barboși și dealul Tirighina. Artileria noastră și trei avioane de bombardament au aruncat bombe asupra masei de soldați ruși strânsă în acel loc, provocând haos printre supraviețuitori. Furia cu care au fost atacați de români i-a determinat pe ruși să ia o hotărâre disperată și uimitoare. Astfel, pe 22 ianuarie, la ora 23, majoritatea efectivelor regimentelor 33 și 35 de infanterie rusă (peste 3000 de soldați) au trecut podul peste Siret și s-au predat germanilor.
Dealul Tirighina, văzut din Gara Barboși
În dimineața următoarei zile, o delegație a Diviziei a 9-a siberiene și-a anunțat capitularea în fața românilor. Regimentele 34 și 36, restul regimentelor 33 și 35, Brigada a 9-a siberiană de artilerie, o baterie a Diviziei a 10-a siberiene și coloana Statului Major al diviziei s-au predat Armatei Române cu condiția să le fie permis dreptul de liberă trecere peste Prut. Au predat românilor tot armamentul din dotare (60 de tunuri, arme, muniții și tunuri de tranșee, care erau concentrate la Vădeni, dincolo de Siret, gata să le fie predate nemților). A doua zi au fost dezarmate complet și trupele Diviziei a 10-a siberiană. Sub paza santinelelor române, soldații ruși au fost conduși la graniță și lăsați să treacă Prutul. A fost un deznodământ unic în istoria Primului Război Mondial și total neașteptat al unei bătălii între două armate aliate sub privirile inamicului german.
Bătălia de la Galați, dintre 20 și 22 ianuarie 1918, a fost una dintre cele mai spectaculoase lupte desfășurate vreodată pe teritoriul României. Pe 25 mai 1921, generalul Pietro Badoglio (șeful Marelui Stat Major al Armatei Italiene, devenit ulterior guvernator al Etiopiei, vice-rege și prim-ministru al Italiei fasciste) a venit personal la Galați pentru a acorda orașului Crucea de Război a Italiei pentru jertfe și eroism. Pe 21 octombrie 1922, generalul Henri Mathias Berthelot (fostul șef al Misiunii Franceze în România) oferea Galațiului Crucea de Război a Franței. În semn de omagiu pentru vitejia ostașilor care au apărat orașul, autoritățile gălățene au ridicat un monument închinat eroilor căzuți în luptele din ianuarie 1918. Bolșevicii însă au făcut un scandal imens, acuzând România că a ucis mișelește trupele care încercau să se alăture revoluției sovietice. Monumentul a fost vandalizat încă din 1946 și apoi demolat zece ani mai târziu. La ordinul comuniștilor ruși, episodul a dispărut din cărțile de istorie, astfel că fabuloasa victorie de la Galați s-a pierdut în uitare. Autoritățile gălățene au refăcut monumentul în 2018, la un secol de la marea bătălie, care însă a rămas necunoscută majorității românilor.
Nu se știe numărul exact al „spartanilor” de pe dealul Țiglinei, însă documentariștii susțin că erau doar 500 (200 de soldați și 300 de polițiști, pompieri și marinari) care beneficiau de avantajul terenului și de o dotare tehnică foarte bună, mitraliere și muniție din belșug. Raportul de forțe era de 24 la 1 în favoarea rușilor, care au pierdut cam 3000 de soldați din cei 12.000. Istoricii contemporani nu acceptă însă această versiune, preferând să tripleze numărul eroilor români, considerând că un raport de 8 la 1 pare mai acceptabil. Ceea ce nu diminuează importanța victoriei celor care au luptat pentru apărarea Galațiului împotriva unui adversar mult mai puternic, în inferioritate numerică și în condiții de temperatură neprielnice (era gerul Bobotezei în acea perioadă). Iar bătălia de la Galați, dintre 20 și 22 ianuarie 1918 (sau 7-9 ianuarie după calendarul vechi), rămâne una dintre cele mai extraordinare victorii din istoria neamului nostru, o adevărată lecție de curaj, eroism și sacrificiu. Și chiar ar merita să fie reintrodusă în manualele de istorie, ținând cont că au trecut trei decenii de când au căzut de la putere comuniștii care au interzis-o. Păcat că cei care ne conduc acum nu sunt cu nimic mai buni.
Valea Țiglinei astăzi, locul victoriei legendare:
