(Câștigător al concursului „Cum ți se pare platforma carefamily.ro?”, organizat de http://blogalinitiative.ro)
Alo, fată! Bibi sunt. Cum care Bibi? Bibiana, prietena ta. Bibica… Te faci că nu mă cunoști? Era bine când te scoteam în oraș ca să te agațe vreunul, să nu cumva să mori virgină. Dar acum… Hai că nu de asta te-am sunat. Taci puțin, că nu mori. Lasă-mă să-ți zic ceva.
Știi că ne-am mutat de curând în casa aia oribilă pe care a primit-o bărbată-miu moștenire de la mă-sa. Urâtă casă. Și veche. La fel ca mă-sa. Nimic nu funcționează cum trebuie în ea. În casă, nu în mă-sa. Mobilă de la răscoala din 1907, varul de pe pereți tot de pe atunci, WC-ul în curte. Bine că mi-am adus de la mămica televizor, frigider și aragaz, că altfel trebuia să mă uit pe geam toată ziua și să mănânc pălămidă din grădină. Iar mototolul ăsta de Titel nu e în stare nici măcar să bată un cui, darămite să renoveze totul. Așa că m-a apucat disperarea și chiar un început de depresie, de credeam că o să mă apuc de băut și o să umblu ca Paris Hilton în tinerețe beată și drogată prin cluburi. Și nici bani de psiholog nu avem, că tăntălăul ăsta nu are decât două job-uri, de la care ia salariul minim. Dacă m-a mâncat undeva să mă mărit cu prostul satului, așa îmi trebuie! Nu puteam să plec și eu ca ospătăriță pe vreun vas de croazieră, să cunosc un prinț al deșertului care să mă ia de nevastă și să mă ducă la el în palat, prin Dubai sau prin Kilimanjaro. Să stau și eu la hotel de cinșpe stele în Triunghiul Bermudelor, să mănânc caviar fără sâmburi la Monte Carlo sau să fac shopping în cele mai tari mall-uri din Paris Saint Germain. Mi-a trebuit iubire! Și chiar îl iubesc pe prostul ăsta, fată, deși îmi face viața un chin…
Dar Domnul s-a milostivit de suferința mea amară și mi-a trimis ajutor. O vecină de peste gard mi-a recomandat un site care poate să-mi rezolve toate problemele. E o platformă unde găsești anunțuri publicate de furnizori, de la instalatori, zugravi și electricieni până la bone, menajere și coafeze. Nu e greu de utilizat, din moment ce s-a descurcat până și Titel. Găsești ușor servicii după localitate, experiență, tarif orar dorit sau disponibilitate. Negociezi direct cu furnizorii, care primesc datele tale doar după ce accepți oferta lor. Le verifici recomandările de la job-urile anterioare, ca să știi pe cine chemi la tine acasă, iar la urmă le dai note, ca să te simți și tu ca Răduleasca la „Românii au talent”. Iar oamenii ăștia chiar sunt profesioniști, nu niște terchea-berchea. Am chemat un meseriaș care nici n-a luat pauze de băut la fiecare zece minute, nici nu și-a aruncat chiștoacele de țigări peste tot prin casă. A venit omul frumos, și-a făcut treaba repede și bine, n-a cerut mai mult decât făcea. Dar să vezi instalatorul… Arăta atât de bine, încât eram toată numai un zâmbet cât îmi verifica instalația. Din păcate lui Titel nu prea i-a convenit și m-a amenințat că îmi scapă o cheie franceză peste ochi dacă mai salivez mult. De parcă ar ști țăranul pe unde e Franța… În timpul ăsta am chemat și o manichiuristă, ca să nu mă plictisesc, și o bonă care să stea cu copilul cât timp îl păzesc pe instalatorul ăla drăguț. Ce să zic? E tare bună platforma asta, care e disponibilă gratuit pe smartphone, laptop sau tabletă. Iar în lunile care urmează va dezvolta funcționalități noi și va introduce categorii noi de servicii care să acopere tot mai multe nevoi de îngrijire pentru familie și casă. Ai înțeles, fată? Alo! Alo!!! Ce spui? Am greșit numărul? Și de ce n-ai zis așa de la început? Cum adică n-ai apucat?!? Mai ești și tare-n clanță după ce ți-am dat atâtea informații. Așa-s românii ăștia, nerecunoscători până la Dumnezeu. Te prind eu pe platforma aia, să vezi ce calificative mici îți dau. Alo! Mi-a închis… Ia s-o sun eu înapoi, că n-am apucat să o înjur…