Fără categorie
Afișez singurul rezultat
Afișez singurul rezultat
Excelent! O caracterizare inteligenta, ilara si plina de sarcasm! Imi place la nebunie.
PS:
Nu te cunosc nici pe tine nici pe Iulian, dar am o rugaminte: Ramai asa cum esti, nu ajunge ca Iulian!
Am să încerc, dar nu promit nimic. Tentaţia de a fi ca Iulian e mult prea mare, iar eu sunt prea slab ca să-i rezist. Dar, după cum am spus, am să încerc să nu mă schimb. Nici măcar de haine.
Mersi pentru aprecieri. Încearcă totuşi să nu-ţi placă prea mult, că s-ar putea să mi se urce la cap. Şi printre grămezi de alcool, tărâţă şi foarte puţină materie cenuşie, nu cred că mai încape altceva. Poate doar încă puţin alcool.
Am şi eu o întrebare: Cum se face că din milioane de speci de animale şi plante care populează pământul, doar una singură a reuşit să se smulgă din mocirla necunoaşterii? De ce nu 5? De ce nu o mie? Sau poate nici una? De ce tocmai oamenii? De ce tocmai TU?
În primul rând, eu încă mă aflu în mocirla necunoaşterii, aşa că ies din discuţie. În al doilea, animalele ştiu uneori mai multe decât noi. În al treilea, foarte mulţi oameni încă se află în acea mocirlă. Iar dacă te referi la faptul că omul este aparent singura fiinţă raţională de pe Pământ, răspunsul ar fi unul extrem de lung. Şi, mai mult ca sigur, nu tocmai satisfăcător pentru tine. Eu ştiu de ce exist. Dar tu?
Nu ma intereseaza cine esti, ce esti, daca esti, dar pot sa-ti spun cum esti: foarte, foarte prost. Si limitat. Si frustrat. Si nu ma refer la articolul pe care, chipurile, il ironizezi tu aici (sa-ti vind un pont: vezi poza aia? scrie arhiva – intelegi ce inseamna asta? Ca e folosita in scopuri ilustrative, nu ca aia e poza eroului din articol. Scrie undeva in articol ca ala e?), ci la toate mizeriile pe care le arunci la adresa unei colege. As prefera sa incetezi, sau, daca nu, macar sa-ti canalizezi ura si neputinta in directia mea. Macar asa vei avea impresia ca, undeva acolo, cuiva ii pasa de chestiile pe care le scrii tu aici. Desi, vesti proaste: nimanui nu-i pasa!
In ce hal a ajuns, frate, literatura romana daca fatuci ca oana au publicat carti si au fost vazute drept exemple de urmat, ca apoi sa ajunga asa. O cunosteam cat de cat acum ceva timp, nu am mai vazut-o de cativa ani. Cum de a ajuns sa o strice in halul asta tabloidul ala de doi bani nu imi dau seama. Jalnic!
Nu ştiu cât sau de ce s-a schimbat fata asta, pentru că nu o cunosc. Poate că materialul nu e prost, doar s-a stricat din cauza locului de muncă. E drept că la o astfel de publicaţie ţi se cere să fii într-un anumit fel, dar nu putem da vina doar pe şefii Libertăţii. Nu a obligat-o nimeni să devina aşa, e doar alegerea ei. Iar a renunţa la standarde morale, profesionalism şi deontologie doar pentru o mână de bani, în loc să-ţi păstrezi identitatea, e tot o formă de prostituţie. Mi se pare jalnic să îţi vinzi sufletul pentru câteva milioane. Să nu mai vorbim despre viaţa dublă a ei, de poetă şi ziaristă. Dacă ea scrie în ziar despre fundurile naşpa ale olandezelor sau despre ţâţele babei (Sophia Loren), apoi în poeziile ei vorbeşte despre moralitate sau despre ce înseamnă să fii om, îşi pierde credibilitatea în orice ar face. Lucru care s-ar putea să o coste pe viitor. Iar asta e doar problema ei.
1. Oi fi prost, aşa cum spui, pentru că nu pot înţelege un lucru: deşi nimănui nu-i pasă, tu te-ai deranjat să-mi laşi un comentariu. Recunoaşte că îţi pasă, că altfel nu te chinuiai să scrii aici toate cuvintele pe care le-ai învăţat. Te oftici pentru că vă înjur, te oftici pentru că i-am arătat colegei tale unde îi este locul, te oftici pentru că te crezi deştept iar eu îţi demonstrez contrariul. Cât timp nu-ţi tai venele, e bine. Dar calmează-te, că poate îşi plezneşte vreo venă de ciudă.
2. Aaa… Acum am înţeles. Dacă scrie arhivă, înseamnă că poza n-are nicio legătură cu articolul. Deşi e cam trasă de păr asta, să ştii. Articolul este despre unul care îşi plimbă câinele stând în maşină. Poza este cu unul care îşi plimbă câinele stând în maşină, dar nu e vorba despre acelaşi om. E o simplă coincidenţă… Aşa o fi? Vezi tu, eu nu cred în coincidenţe. Cum nu cred nici vrăjeala cu scopul ilustrativ. Nici la pagina 5 nu scrie nicăieri că fata din descriere e aceeaşi cu cea din poză, şi totuşi nimeni nu se gândeşte că ar fi vorba despre două persoane diferite. Lasă vrăjeala ieftină şi recunoaşte că aţi inventat ştirea după o poză luată de pe net. Că de altceva nu sunteţi în stare.
3. Sunt foarte prost, limitat şi frustrat. De ce? Pentru că nu înghit căcaturile voastre şi am curajul să vă spun că sunteţi varză. Sunt prost pentru că nu cred ceea ce scrieţi, la fel ca majoritatea cititorilor voştri. Sunt prost pentru că ştiu ce înseamnă jurnalism, spre deosebire de voi. Sunt prost pentru că fac publice greşelile voastre. Sunt prost pentru că nu mă las manipulat. Sunt prost pentru că doar vă înjur, în loc să vă dau foc.
4. Deşi faci pe cavalerul în faţa colegei tale, în speranţa că te va recompensa cu o bucaţică de… ştii tu, mie îmi pare că vrei să fii şi tu băgat în seamă. Probabil e dureros faptul că m-am legat de colegii tăi, iar pe tine te-am ignorat. Chiar dacă te simţi singur, nu trebui să cerşeşti puţină atenţie. Fii bărbat pentru prima oară în viaţa ta.
Sper să mă ierţi şi să-şi mai treacă supărarea după acest comentariu. Poţi să-i spui Oanei Tonca că îi dau voie să-mi sugă… Sau lasă, mai bine îi spun eu.
@co2day: la un moment dat au coexistat mai multe specii “ganditoare”. Ia ca exemplu Homo Sapiens (adica noi) si Homo Neanderthalensis. Din nefericire pentru specia no.2 … i-am eliminat.
P.S. Era sa dau un cacau in pantaloni de ras cand am citit articolul! Nu m-am gandit niciodata “sa-L slavesc pe Domnu’” cand ma spal la coaie! Concluzia la articol e geniala!
Mă bucur că n-ai făcut pe tine. Deşi, dacă te scăpai, puteai să te ştergi cu învăţăturile preoţilor… 😉
Salut,
Am dat azi, 19 noiembrie 2008, intamplator, peste postarea ta din data de 11 iulie 2008. Pot sa spun ca m-a amuzat copios si m-a binedispus, dupa o zi grea.
Dintr-un motiv sau altul, chiar simt nevoia sa las un raspuns la postarea ta.
Daca tu ne consideri pe noi, reporterii ziarului Libertatea niste oameni “cu prea mult timp liber” atunci fii sigur ca noi nu am mai reusi sa facem cel mai bine vandut ziar din Romania. Doi la mana, inainte de a scrie si de a face publica o informatie, informeaza-te si tu si ai grija ca informatia pe care tu o dai publicului, e corecta si completa. Spun asta, pentru ca sunt convins ca nici macar nu ai citit ziarul (editia tiparita) din 11 iulie. Te-ai uitat pe site si te-ai gandit ca ar fi bine sa scrii putin despre Libertatea, ca poate va citi lumea. Ei bine, se pare ca nu prea a fost cazul (vad ca nu ai nici un comentariu pana acum). Lucrurile stau foarte simplu, eu lucrez pe partea de stiri externe, drept urmare nu puteam semna un material legat de un eveniment care s-a petrecut in tara. Daca citeai in ziar, observai ca semnatura mea era pe materialul cu cu amenda pentru sex in Dubai. Erau foarte clar si evident delimitate. Pentru informatia ta, pe site nu se delimiteaza materialele, ca in ziar si chiar am rugamintea ca inainte sa mai faci publica o informatie sa te asiguri ca e corecta si completa, la fel cum facem noi, reporterii ziarului Libertatea.
Nu in ultimul rand, pot sa spun ca ma bucur ca ne-ai acordat importanta acum patru luni si sper ca faci asta si in continuare. Ma bucur ca ne citesti si ca subiectele noastre te intriga atat de tare incat scrii (mult) despre ele. E cel mai clar semn ca noi, in continuare facem cel mai bine vandut si citit ziar din tara. 🙂
Iti multumesc si iti doresc mult succes in activitati,
Octavian.
P.S. Astept sa orgaizezi CNAul presei scrise.
Vai, ce onoare să își facă timp pentru a comenta un asemenea jurnalist prestigios… Nu te bucura prea mult pentru că am scris despre voi. Nu e un semn de importanță, să știi. Am scris și despre un țânțar care m-a bâzâit o noapte întreagă, la fel cum am scris și despre un rahat în care am călcat. După cum se vede, obișnuiesc să scriu despre nimicuri, în special despre cele care deranjează prin ceva.
Mă bucur că faceți „cel mai bine vândut și citit ziar din țară”. Dar parcă era importantă calitatea, nu cantitatea. Cel mai vizionat post TV era OTV-ul lui Diaconescu într-o vreme, iar cel mai ascultat cântăreț era Florin Salam. Ceea ce nu înseamnă că Salam e cel mai bun artist sau Diaconescu cel mai bun jurnalist. Dimpotrivă, atât OTV-ul, cât și Salam și voi, demonstrați predilecția maselor pentru nulități. Cu alte cuvinte, cu cât ceva / cineva e de calitate mai proastă, cu atât va fi mai apreciat în România. Dar e bine că sunteți cei mai citiți! 😉
Nu m-am gândit să scriu despre Libertatea în speranța că va citi lumea. Pur și simplu, nu călcasem în ziua aia în niciun rahat și nici nu mă bâzâise vreun țânțar. Așa că următorul nimic la care m-am putut gândi a fost ziarul vostru.
Era bine dacă vă cumpăram ziarul, dacă îmi făceam abonament, dacă îl vindeam în intersecții… Da, bănuiesc că era bine. Dacă aș da bani pentru un rahat, aș prefera să plătesc intrarea la un WC public într-un moment de… slăbiciune la stomac. Nu e vina mea că pe site apare ceva, iar în ediția tipărită altceva. Cum nu e vina mea nici pentru că un coleg de-al tău ți-a pus numele pe acest articol.
Să mă asigur că informația e CORECTĂ și COMPLETĂ, la fel cum faceți voi, reporterii ziarului Libertatea?!? Adică să inventez și eu știri? Pentru că asta ar însemna „corectitudinea” informațiilor voastre. Îmi pare rău, stimabile jurnalist, eu am o brumă de moralitate care mă împiedică să fac asta.
Îți mulțumesc pentru timpul pe care l-ai irosit pentru a-mi comenta articolul. Sunt sigur că ai renunțat pentru asta la o nouă plimbare pe blocuri și, poate, chiar la o nouă partidă de sex surprinsă pe acoperiș. Asta dovedește că te-au afectat cuvintele mele dar și faptul că totul e adevărat. Altfel, nu ți-ai fi pierdut prețiosul timp pentru a încerca să dezminți un neadevăr. Ca să nu mai vorbim despre celebrul „cine se scuză, se acuză”. Mult succes și ție în continuare și aștept cu nerăbdare noi articole inventate, cel puțin la fel de penibile ca acesta. Îmi permit totuși să îți sugerez teme ceva mai senzaționale, de genul: sex cu un câine pe o mașină în mijlocul unei intersecții aglomerate, sex între animale din specii diferite în fața Casei Poporului, sex sado-maso pe un stâlp de înaltă tensiune, sex homosexual între 2 jurnaliști ai fițuicii voastre (poate chiar între cei 2 semnatari ai articolului) în fața unei shaormerii, ori sex anal într-o groapă proaspăt săpată într-un cimitir, între o centuristă cu boli venerice și un fotbalist de liga a șasea. Sunt sigur că, astfel, vă veți păstra nepătate imaginea și prestigiul de „cel mai bine vândut și citit ziar din țară”.
PS: N-ai vrea să organizez un CNA al presei scrise, pentru că ai rămâne fără loc de muncă.
Să înţeleg că tu eşti ăla care de câteva zile tot caută pe Google “bunica futută”? Dacă-i aşa, no comment. Fiecare cu plăcerile lui, oricât de bolnave ar părea pentru ceilalţi.
Eu am cunoscut-o personal pe Oana. Crede-ma are aceeasi parere depre libertatea ca si tine dar fiecare avem cate un job si de multe ori facem compromisuri (poate ca nu ar trebui). Libertatea are un public tinta care il stim si noi cum e si redactorii sunt obigati sa scrie asa altfel ziarul nu s-ar vinde. Nu sunt un mare prieten al ei, probabil si eu mi-as forma o parere proasta despre ea daca nu as fi cunoscut-o si crede-ma e departe de a fi o analfabeta, ba din contra. Depre partea cu credibilitatea poate ai dreptate, dar si eu am un job care nu-mi place pt bani…Uneori e un lux sa poti sa faci ce-ti palce multi nu putem sa ni-l permitem
daca vrei sa iti expui si impui un punct de vedere, incearca sa faci asta prin argumente solide, nu prin demonstratii… demne de hall of fame-ul penibilului din libertatea. greselile aratate de tine sunt toate scuzabile daca publici 10 – 30 de articole pe zi si nu ai o corectura sau timp sa corectezi chiar tu. scuzabile in sensul ca e vorba de litere mancate, cuvinte scapate la reformulari etc. nu zic ca e ok. da, ar trebui sa nu se intample asa ceva, da ar trebui sa fie corectate inainte sa fie urcate pe site. dar infatuarea ta lasa sa se intrevada o prostie si mai mare
Argumente solide? Fiţuica voastră e cel mai solid argument. Nu trebuie decât să iei un articol la nimereală şi identifici cel puţin o greşeală. Greşelile nu sunt scuzabile dacă publici 10-30 articole pe zi. Şi în alte ziare se publică multe articole zilnic însă, spre surprinderea ta, numărul greşelilor e mult mai mic. Dacă nu are cine să vă corecteze articolele, eu propun să-i daţi mai puţini bani curvei de la Meteo şi să angajaţi cu banii rămaşi pe cineva care să cunoască limba română. Dacă spui că dau dovadă de o prostie mai mare ca a voastră deoarece fac publice greşelile voastre, înseamnă că îmi fac treaba aşa cum trebuie (spre deosebire de voi). Ţinând cont că nu e primul comentariu pe care mi-l lasă un angajat al Libertăţii, înseamnă că v-au atins cuvintele mele acolo unde trebuie. Dovada că sunteţi semiretardaţi este şi aceasta: deşi adevărul deranjează, un om cu puţină minte ar fi acceptat o critică şi ar fi recunoscut că a greşit. Dar nişte minţi lobotomizate jignesc pe cel care le critică, apoi continuă să repete aceleaşi greşeli. Prin urmare, geniu neînţeles al Libertăţii, cu mai puţină minte decât euglena verde, îţi propun ţie şi colegilor tăi să încercaţi o tehnică japoneză de iluminare spirituală, numită sepuku. După ce veţi reuşi acest lucru şi redacţia voastră va rămâne goală, nu voi mai scrie nimic de rău despre voi. Promit!
Eu astept ca “jurnalistilor” de teapa lui Pica Octavian, care fac greseli gramaticale pana si in postarile pe blog, sa li se increteasca mintea (ca deocamdata patineaza prostia pe ea).
P.S. Sper ca ziarul vostru sa se “orgaizeze”
Imi place tare mult postul asta… si felul in care ai demonstrat ca Biblia nu e deloc ceea ce preotii numesc “cuvantul lui Dumnezeu”, dar si “citatele” (daca le pot numi asa) din Freud. Ar fi foarte bine daca din ce in ce mai multi oameni ar incepe sa vada toate aceste legaturi si ar intelege ca nu are rost sa “credem fara a cerceta”…
În acelaşi timp, nu are rost să cercetăm fără să credem, aşa cum fac majoritatea oamenilor de ştiinţă. Mă bucur că ţi-a plăcut ce am scris. Înseamnă că îţi va plăcea şi demonstraţia pe larg că Yahweh este Marduk, pe care o voi scrie în curând. Dacă nu voi reuşi să o postez, înseamnă că m-au ajuns blestemele fanaticilor.
Postarea de mai sus aduce anumite clarificari si subliniaza o data in plus imensitatea falsului care sta la baza unei identitati furate dar impusa celorlalti ca adevar absolut…
Incerc sa fac in postarile mele o paralela a prezentului in directia aceluiasi fals grosolan…
Felicitari pentru postare!
Mă bucur că se mai găsesc unii care să gândească la fel ca mine. Succes în dezvăluirea falsului! Cu cât mai mulţi, cu atât mai bine.
Mi-a placut atat de mult postarea, incat primul gand a fost ceva gen “coool” si “beton!!!”. Abia in minutul al doilea am devenit mai coerent…
Cred ca ai surprins fotografic o realitate agresiva si trista, aceea a impunerii unor tehnici asa zis vindecatoare in lipsa cunoasterii mecanismelor din subsidiar!
Personal cred ca orice religie este un drum spre desavarsire, spre crestere spirituala si ca toate drumurile duc catre varful muntelui, cum se exprima un maestru zen. Ceea ce nu inseamna ca “o metoda” poate fi considerata religie si nici ca vreun practicant al unei metode poate fi numit maestru in functie de “cat este de exersat” in metoda respectiva. Maestrii sunt cei care ajung sa fie si nu cei care “devin” in urma unor teste sau numiri…
Revenind insa la reiki, cred ca ceea ce reprezinta esenta metodei consta in manipularea energiei prin informatie. Folosim acest lucru si in momentul in care apelam la PC pentru a controla o centrala electrica. Ceea ce ma mira insa si pe mine si ai observat si tu, este ca nimeni nu pare interesat sa inteleaga de unde vine informatia (simbolurile) folosita, pe cine sau ce vom manipula cu informatia respectiva si care este RESPONSABILITATEA celui care manipuleaza… Adica nimeni nu vrea sa fie lucid vis-a-vis de subiect!Si cum in lipsa responsabilitatii nici libertate reala nu este, cred ca drumul prin reiki este unul infundat… si asta in cel mai bun caz!!!
Cred ca orice “piesa” din lumea inconjuratoare contine intr-un fel sau altul informatia codificata a intregului… Atomul de exemplu contine universul in miniatura, iar codul genetic contine “posibilitatile” biologice ale fiecarei specii si nu numai!
In ceea ce priveste Biblia, avem doua posibilitati: fie ea este o cronica, un document istoric, sau este un document divin, care contine coduri si informatii accesibile doar unor initiati! In prima varianta, nu este nimic special; este ceea ce fiecare din noi poate intelege din ea si in acelasi timp o colectie de texte care au fost supuse multor influente si prelucrari de-a lungul timpului. In cea de-a doua varianta, in care Biblia este pastratoarea unui cod si a unor mesaje divine, este cat se poate de clar ca poporul ales nu este cel evreu! Adica avand scrieri codificate asupra viitorului (sic!) cat si mesaje direct de la sursa divina si totusi sa te preocupe banul si dominatia lumii care acolo unde nu se poate face cu banii se face cu armele, tine de “codasii civilizatiei umane” si nu de “purtatorii stindardului”. In ultima vreme pietele au dictat demisia unor prim ministrii cat si oportunitatea desfasurarii unor razboaie in Irak, Afganistan si Libia. Repet, daca avand informatii atat de pretioase evreii persista in ceea ce fac acum, rezulta clar inferioritatea de cultura si civilizatie fata de toate celelalte popoare care vor sa traiasca in matca lor geografica fara a-i exploata pe ceilalti; mai mult chiar ca liderii lor nu au opozitie decat in sensul criticii ca se misca prea incet, ca nu sunt suficient de agresivi – niciodata ca drumul pe care se merge ar fi gresit.
Si poate tocmai de aceea, povestea cu poporul ales este doar un mit ca atatea altele, pe care si le-au insusit si carora le-au devenit tributari. Nimic de condamnat si nimic de laudat, fara vinovatie sau merite, un popor creste prin mituri si traditii pentru a ajunge sa numai depinda de trecut si nicidecum pentru a-si impune mostenirea istorica, celorlalti… sau cel putin asa cred ca ar fi firesc!
Felicitari pentru articol si pentru documentarea solida! A fost o reala placere sa-l parcurg. Numai bine!
Aşa este. Majoritatea nu sunt interesaţi de unde le vine informaţia, ci doar de efectele ei. Şi acest lucru este valabil nu doar în reiki, ci în general. Exact pe ignoranţă se bazează aceşti aşa-numiţi “maeştri spirituali” care ne oferă iluminarea pe tavă. Din păcate nu-ţi împărtăşeasc părerea că fiecare religie duce spre “vârful muntelui”. Din punctul meu de vedere, cele mai multe (ca să nu zic toate) ne ţin nu la baza muntelui, ci sub el, în întuneric. Dar cum se pare că totul e o iluzie, probabil nu contează dacă eşti sub sau pe munte, ci unghiul din care îl priveşti.
Sunt sigur că fiecare “piesă” din lumea înconjurătoare conţine o informaţie codificată. Însă noi nu am reuşit nici măcar să identificăm toate codurile, darămite să le decodificăm. Cel mai bun exemplu ar fi ADN-ul, care este posibil să conţină toate informaţiile pe care le căutăm de când ne-am dat seama că religiile nu au toate răspunsurile. Cel mai probabil, nu suntem lăsaţi să aflăm adevărul, oricât de mult ne-am chinui. Tocmai de aceea apare manipularea din toate părţile, atât mistico-religioase cât şi ştiinţifice, ca să ne îndepărteze de adevăr. În sprijinul acestei idei, îmi permit să citez Evanghelia gnostică după Filip: “Multe lucruri din lume voiesc ca părţile lor dinlăuntru să fie tăinuite, spre a sta drept şi a trăi […] Câtă vreme rădăcina răutăţii e ascunsă, este puternică. Dar când e descoperită, este nimicită. Când ea iese la iveală, piere.”
Felicitări pentru pasiunea cu care îţi susţii punctul de vedere. Mai rar argumente logice şi de bun simţ.
..in sensul celor spuse de tine mai sus, cred ca este mai comod sa umblam dupa secrete si coduri decat sa privim adevarurile simple, de fiecare zi a caror frumusete se “developeaza” sub ochii nostrii!!! Daca vorbesc despre empatie, incredere, compasiune si dragoste (despre felul in care ele ma ating, nu doar la modul teoretic), desi ele apartin realitatii de fiecare zi, voi fi ignorat, in cel mai bun caz, sau inconjurat de cativa habotnici care vor descoperii o gramada de trimiteri biblice, teorii religioase si definitii si vor acoperi totul cu nimic…
Daca voi indica o punte intre un text biblic si o realitate cotidiana insa, distrugand astfel o sursa de “mister” – de fapt de manipulare, atunci nu voi mai fi ignorat, dar nici bine nu-mi va merge…
De exemplu Filip in randurile citate de tine, spune atat de clar ca un adevar traieste indiferent daca il ascundem sau il scoatem la lumina; rautatea insa, odata deconspirata, va muri. Se poate face o paralela cu intunericul: exista cat timp este ascuns; o simpla lumanare aprinsa il anihileaza…
Desigur aici este momentul ingroparii in citate si teorii, altfel am putea vedea ca Viata si Adevarul ne guverneaza si ne contin indiferent de codurile, ritualurile, fitele, secretele si paranoia celor care se considera “initiati” si desigur cu drept deplin asupra “cascavalului” pe care chiar Creatorul l-a rezervat domniilor lor… Chestia asta cu lumea care apartine tuturor nu numai ca proprietate dar si ca responsabilitate in a o pastra, cred ca scapa multora.
Multumesc pentru aprecieri si iti doresc o zi buna!
Pai chiar ma bucur ca nu imi impartasesti punctul de vedere!…
Este dovada clara ca esti cat se poate de angajat pe drumul pe care il parcurgi!
Daca esti indragostit de o femeie frumoasa, daca respiri acelasi aer cu ea sau imparti aceleasi griji, sa fii de acord cu cineva care iti spune ca si o alta femeie te poate face fericit ar fi in cel mai bun caz o teoretizare dar nicidecum o resimtire personala.
As face insa o precizare: religia nu este acelasi lucru cu dogma religioasa. Religia este rezultatul unei calatorii, ca o poteca de munte, continand marcaje, stanci, repere. Ea este vie, cat timp o traiesti prin tine insuti si nu prin platitudinile si formele fara fond servite de altii. Religia este o poteca pe care sa mergi lucid si nu cu castile in urechi pe muzica de la “Trinitas” sau MTV. Religia este vie atata timp cat apa ei se improspateaza din trairile Omului. Stiu ca multi preoti amesteca religia cu dogma. Si probabil nu intamplator…
Numai bine!
Bai religia i a lu dracu, ii o capcana si v-o facut pe toti, care si asa nu vreti sa va recunoasteti pacatele si sa va lepadati de ele si sa primiti salvare(PT CA LE IUBITI, Si VIS DEPENDENTI DE ELE, stiu cum ii si io am fost, si inca ma mai lupt cu firea), sa fugiti de credinta adevarata si sa batjocoriti Scriptura. Vis NISTE ignoranti, nu stiti sa cititi Biblia(cum defapt majoritatea din cei asa zisi crestini nu stiu s-o faca), plecati din start cu prejudecati(defapt esti constient ca Legea Lui te condamna si cauti s-o denigrezi, ignorand-o ca fabula), si tocmai pt ca nu vreti sa credeti gasiti erori si contradictii, dar in Biblie gasesti manualul perfect de viata in plan material si spiritual. Biserica nu inseamna institutia religioasa xyz, ci trupul unitar al credinciosilor. Majoritatea lucrurilor facute in numele crestinismului de aceste religii is defapt anticristice. Isus e foarte aspru cu preotii si religiosii in general.
Frica de Dumnezeu e inceputul intelepciunii! toti meritam sa ardem, plata pacatului e moartea si toti nis pacatosi din nastere, e blestemul nostru mostenit, dar Dumnezeu insusi prin Fiul Sau Isus, – si stiti asta, n-aveti scuza – o platit deja pretul iadului nostru, o platit pt fiecare pacat, cum numai Dumnezeu putea s-o faca prin mila Sa nemarginita caci fiind Dreptul Absolut nu are cum sa lase pacatul nepedepsit, si in locul nostru El o suferit, ca noi prin propria alegere sa fim salvati.
Domnul Dumnezeu e Atotputernic si Iubitor si o oferit Cuvantul Sau omenirii(66 de carti scrise in 2000 de ani de 40 de autori, si totul in perfectiunea inspirata de Duhul Sfant) pt ca orice crede in EL sa nu piara ci sa aibe viata vesnica!
Aş fi curios să aflu ce înţelegi tu din Biblie, spre deosebire de noi, ignoranţii. “Manualul perfect de viaţă în plan material şi spiritual” e plin de crime, hoţii, violuri, discriminare, perversiuni sexuale şi blasfemii. Ca să nu mai vorbim despre faptul că toate acele “fapte concrete” sunt în realitate copii ale unor mituri păgâne. A şti să citim Biblia înseamnă probabil pentru tine să ignorăm aceste lucruri şi să le acceptăm doar pe cele bune. Dacă aşa se citeşte o carte, sărind peste pasaje şi acceptând doar ce îţi convine, înseamnă că până la vârsta asta nu ai învăţat încă să citeşti. Frica nu e începutul înţelepciunii, ci al manipulării. Dresajul oamenilor se face în mod identic cu cel al animalelor: în primul rând frică, iar în al doilea rând câte o răsplată nesemnificativă. Când spui că toţi merităm să ardem, ar fi bine să vorbeşti doar în numele tău. Din cauza unor astfel de idei cretine au fost arşi mii de oameni nevinovaţi în perioada Inchiziţiei. “Perfecţiunea inspirată de Duhul Sfânt” e plină de contradicţii şi erori grave, atât din punct de vedere istoric, cât şi moral sau logic. Afirmând că Biblia e cuvântul lui Dumnezeu şi dovedindu-se că această carte e de departe imperfectă, dovedeşti în mod indirect că cuvântul lui Dumnezeu e imperfect. De unde rezultă că şi el este la fel. În plus, cele 66 de cărţi scrise de 40 de autori indică o influenţă satanică. 40, echivalentul titlului de mare prinţ, era numărul sumerianului Enki, Lucifer al creştinilor. Iar 66 are aceeaşi valoare ca şi 666. Aşa că ai grijă ce afirmi, pentru că îţi tai singur craca de sub picioarele “iluminate” de “Adevărul Absolut”.
De fapt, şi eu caut secrete şi coduri. Chiar am impresia că am “decodificat” mitologia. Cu toate astea, nu ignor adevărurile simple, de fiecare zi. Însă vreau să ştiu pe ce lume trăiesc şi că răspunsul se află în multitudinea de religii actuale şi dispărute alături de descoperiri ştiinţifice reale, de orice fel, ca piese într-un puzzle enorm. Cel mai probabil nu voi putea identifica niciodată toate aceste piese şi nu le voi putea alipi cât să formeze întreaga imagine. Însă mi se pare firesc să încerc, oricât de bine ar fi ascuns adevărul şi oricât de multe piese lipsesc din respectivul puzzle.
Filip nu se referea la adevăr în acel citat, ci la multe lucruri care vor supravieţui atât timp cât anumite părţi din ele rămân ascunse. Deşi spune în aceeaşi evanghelie că “Ignoranţa este robie. Cunoaşterea e libertate”, cu câteva versete în urmă afirma că “Adevărul este un devorator de viaţă”. Referitor la adevăr, Iisus spunea în Evanghelia după Toma (tot gnostică) că “Nimic nu este tăinuit încât să nu fie descoperit şi nimic nu este acoperit, care în cele din urmă să nu fie descoperit”. De aici se poate înţelege că adevărul trăieşte indiferent dacă este tăinuit sau descoperit.
Ai dreptate când spui că vei fi ignorat dacă vei vorbi despre acele sentimente. Din păcate, oamenii caută tot mai mult alte lucruri. Sexualitate, violenţă şi misticism. Pe de o parte este de înţeles de ce oamenii caută răspunsuri în religii sau ocultism. Disperarea unei vieţi nesatisfăcătoare îi împinge spre aceste lucruri, care le oferă măcar teoretic o salvare supranaturală. Însă să închizi ochii la ceea ce este în jur şi să-l deschizi doar pe “al treilea” nu este un mod de viaţă sănătos, ci o rupere de realitate. Şi nu cred că pentru asta ne-a fost dată viaţa.
Religia nu e acelaşi lucru cu dogma religioasă, însă dogma face parte din religie. Majoritatea preoţilor care le amestecă o fac din ignoranţă. Alţii, din interese ascunse. Mă bucur că vezi religia cu ochi buni. Însă eu cred că putem avea credinţă şi fără religie. Mai ales când îndrumătorii spirituali dovedesc de multe ori că ascund adevărul şi încearcă să ne închidă în mocirla necunoaşterii, manipulându-ne după bunul plac. Nu am încredere în cei care se oferă să-mi arate calea spre Dumnezeu, mai ales că drumul spre iad e pavat cu cele mai bune intenţii. Prefer să-mi găsesc divinitatea singur, fără intermediari sau “adevăruri absolute” menite să spele creiere. Adică aleg credinţa în locul religiei.
…ai dreptate, Filip nu se refera la adevar ci la un principiu universal…De ce cuvintele lui au trezit in mine alte ecouri, ramane sa caut…
In privinta sexualitatii am o nedumerire: de ce trebuie sa fie atat de violenta??? E ca si cu alimentatia: am intalnit oameni suferind de obezitate morbida; altii, din ce in ce mai multi, anorexici! Unii o iau pe panta “spiritualitatii” si isi neaga sexualitatea. Altii, au transformat-o in sport extrem! Adica asa, mai pe la mijloc, nu se poate?? Unii vad numai ce isi imagineaza, altii isi imagineaza ca vad…
Nici eu nu cred ca viata ne-a fost data pentru a ne rupe de …viata, ci mai degraba pentru a ne scufunda in ea (aici am vorbit ca un pagan), cu toate simturile treze…
Probabil şi sexualitatea, şi violenţa, provin din latura animalică a individului. În momentul în care se reprimă raţiunea rămâne instinctul animalic, cu tot ce ţine de el. Extremele de care vorbeşti poate se datorează dezechilibrului din fiecare. Oameni echilibraţi mental şi sufleteşte, care să aleagă o cale de mijloc, sunt foarte puţini. În schimb, majoritatea preferă extremele tocmai pentru că nu poate găsi calea de mijloc, implicit echilibrul. Iar o mentalitate extremistă nu permite cuiva să vadă decât un singur aspect al unei situaţii sau chiar al vieţii în general. Aceşti oameni se plâng că viaţa e de doi lei, că nu le oferă destule bucurii şi că nu pot fi fericiţi, fără să realizeze că de fapt mentalitatea lor este de vină pentru felul în care văd viaţa. Dar asta e doar părerea mea şi, ca întotdeauna, există posibilitatea să mă înşel.
Cred ca orice “piesa” din lumea inconjuratoare contine intr-un fel sau altul informatia codificata a intregului… Atomul de exemplu contine universul in miniatura, iar codul genetic contine “posibilitatile” biologice ale fiecarei specii si nu numai!
In ceea ce priveste Biblia, avem doua posibilitati: fie ea este o cronica, un document istoric, sau este un document divin, care contine coduri si informatii accesibile doar unor initiati! In prima varianta, nu este nimic special; este ceea ce fiecare din noi poate intelege din ea si in acelasi timp o colectie de texte care au fost supuse multor influente si prelucrari de-a lungul timpului. In cea de-a doua varianta, in care Biblia este pastratoarea unui cod si a unor mesaje divine, este cat se poate de clar ca poporul ales nu este cel evreu! Adica avand scrieri codificate asupra viitorului (sic!) cat si mesaje direct de la sursa divina si totusi sa te preocupe banul si dominatia lumii care acolo unde nu se poate face cu banii se face cu armele, tine de “codasii civilizatiei umane” si nu de “purtatorii stindardului”. In ultima vreme pietele au dictat demisia unor prim ministrii cat si oportunitatea desfasurarii unor razboaie in Irak, Afganistan si Libia. Repet, daca avand informatii atat de pretioase evreii persista in ceea ce fac acum, rezulta clar inferioritatea de cultura si civilizatie fata de toate celelalte popoare care vor sa traiasca in matca lor geografica fara a-i exploata pe ceilalti; mai mult chiar ca liderii lor nu au opozitie decat in sensul criticii ca se misca prea incet, ca nu sunt suficient de agresivi – niciodata ca drumul pe care se merge ar fi gresit.
Si poate tocmai de aceea, povestea cu poporul ales este doar un mit ca atatea altele, pe care si le-au insusit si carora le-au devenit tributari. Nimic de condamnat si nimic de laudat, fara vinovatie sau merite, un popor creste prin mituri si traditii pentru a ajunge sa numai depinda de trecut si nicidecum pentru a-si impune mostenirea istorica, celorlalti… sau cel putin asa cred ca ar fi firesc!
Felicitari pentru articol si pentru documentarea solida! A fost o reala placere sa-l parcurg. Numai bine!
+1
domle clar ca n-ai inteles nimic din Biblie!
Cat de idiot vrei sa fii? Frica de Dumnezeu nu e frica firii cum e fata de lume, ci o frica care te indeamna la supunere in fata Celui Prea Inalt(care ne vede in orice miscare, vorba si gand) prin intelegerea caderii si limitarii impuse de pacat dar e depasita de Iubirea Sa prin care ridicam in slava si ne bucuram de Numele si de Lucrarea Dumnezeului celui Sfant. El e Absolutul si Perfectiunea de care vorbeam, revelat in Biblie! Ura ta acumulata fata de Cuvantul Sau te face nu doar anticrist ci un nebun dresat de dumnezeul veacului acesta.
, da, e adevarat, textele contin aceste lucruri uracioase, dar prin aceste exemple e aratat clar ce lucruri is impotriva Lui Dumnezeu, nustiu cum ai inteles tu altceva…
Mis curios sa aflu de unde provine dar moralitatea ta? din constiinta nu? pai cu ea te-ai nascut, si ai avut grija de ea(se pare). Ai observat nedreptatile si uraciunile in lume din toate taberele si ai decis sa te ridici impotriva, dar de ce te-ai nascut cu ea? din simplu accident nu ai primit-o de la Dumnezeu? caci e scris ca si unii din cei ce nu cunosc Legea fac din fire ce e scris in Lege, caci le e scris in inima lor, demonstrand validitatea Legii. E adevarat ca majoritatea e acum conditionata de spiritul veacului sa se impotriveasca Lui Dumnezeu cu toata puterea lor, tu fiind un exemplu ciudat.
Dar Claudiule io nu vreau sa te mai jignesc, dar ma provoci, si-o meriti, in primul rand ca tu te limitezi sa ataci Cuvantul Lui Dumnezeu cu tactici marsave. In timp ce io ti-am zis raspicat credinta mea, tu te sfiesti sa ti-o afisezi pe a ta. Astfel nu putem discuta cu cartile pe fata, fapt ce nu-mi da de ales, caci tre sa-L apar.
Continui apologetica prin a-ti aduce la cunostinta, ca orice aparenta contradictie din Biblie a fost inteligent si stiintific rezolvata, daca doresti, baga in gugl si cauta,. Fata de presupusa legatura pagana, afirm ferm ca nu are nici o fundatie, si e ridicola. O solutie simplista pt minti simpliste. Minti care isi doresc cu orice chip sa nu fie adevarata Biblia, si nu cerceteaza.
Credeam ca tu ai cercetat independent, si nu te-ai multumit cu raspunsuri “usoare”… atunci de ce ai ramas la concluzile unor new ageri, nebazate pe istorie?
Înţeleg că oamenii mai şi gândesc la fel uneori, dar nu mi se pare corect să copiezi comentariul lui Cristian şi să-l postezi şi tu. Webber, fiule, dacă ai ceva de spus, încearcă să te exprimi singur, eventual prin învăţarea unor cuvinte noi. Apoi poate reuşim să ne înţelegem.
Frica şi supunerea sunt cele mai eficiente metode de manipulare. După cum se vede, funcţionează. Un cap pătrat ca tine e în stare să dea în cap celor care îi critică mizeria numită “sfântă scriptură” şi pe dumnezeul său malefic. Bineînţeles, după cuvântul “sfintei” scripturi: “Sa-i ucizi cu pietre pana la moarte, ca au incercat sa te abata de la Domnul Dumnezeul tau” (Deuteronomul 13:10). Uite-ţi dumnezeul aici: http://secretelezeilor.wordpress.com/2011/10/28/yahweh/ . Asta dacă ai învăţat între timp să citeşti. Iniţial am crezut că eşti prost, dar m-am înşelat. Observ că eşti complet cretin. Lucrurile urâte din Biblie nu sunt exemple pentru a arăta ce lucruri sunt impotriva lui Dumnezeu, ci sunt atrocităţi comandate chiar de dumnezeul tău! Yahweh este cel care instigă la crime (a adulţilor, copiilor şi chiar a animalelor), la jafuri şi violuri. El este cel care cere sacrificii atât animale cât şi umane! Moise a distrus viţelul de aur în Sinai, dar a ridicat un şarpe de aramă, pe care l-a purtat în fruntea israeliţilor. I-a pus pe evrei să se omoare între ei, deşi abia dăduse porunca “să nu ucizi”. Yahweh a pus doi urşi să omoare 50 de copii, doar pentru că au râs de chelia “profetului” Elisei. Lot, cel care a făcut sex cu propriile sale fiice, a devenit preferatul lui Yahweh. Şi exemplele ar putea continua la nesfârşit. Ăstea sunt tactici mârşave?!? Sunt cuvintele dumnezeului tău, în cartea ta sfântă. Apropo, nu ştiu dacă ţi-ai dat seama, dar dumnezeul tău e chiar Satan de care spui că fugi. Legăturile dintre Biblie şi religiile păgâne sunt o soluţie simplistă, pentru minţi simple?!? Pe bune, cât de idiot poţi să fii? Dacă ai citi şi altceva decât aberaţiile scripturii tale, ai vedea că e o copie a altor religii de mult apuse. Dar prostul nu poate să vadă nici dacă îl loveşti cu dovezile în freză. Nu ştiu ce istorie ştii tu, dar în cea pe care o ştie toată lumea, afirmaţiile biblice nu au niciun fel de acoperire. Mai pe scurt, ca să înţelegi şi tu, nu există absolut nicio dovadă că s-a întâmplat măcar un singur eveniment prezentat în Biblie.
Te-ai gândit vreodată să-ţi faci un control la cap? Pentru că, sincer, ai nevoie. Eşti rupt total de realitate şi trăieşti într-o lume imaginară, în care Dumnezeu te-a ales pentru cine ştie ce misiune. Dacă ar fi să-ţi fac un portret psihologic (deşi psihopatic este cuvântul care ţi se potriveşte cel mai bine), aş spune că eşti un omuleţ trist, patetic, nebăgat în seamă de nimeni, care nu a reuşit să facă nimic în viaţă (şi nici nu va reuşi), ce nu e în stare să păstreze o persoană în viaţa lui, darămite să-şi mai facă o familie. Şi pentru că mintea ta subdezvoltată nu poate găsi o explicaţie pentru acest lucru, adică nu poate recunoaşte că singurul vinovat pentru existenţa ta jalnică eşti tu, a inventat o aşa-zisă misiune religioasă, în care tu eşti singurul care ştie adevărul şi trebuie să-i lumineze şi pe ceilalţi. Adică te minţi singur spunându-ţi că e normal ca lumea să nu te înţeleagă şi să se ferească de tine, pentru că la fel s-a întâmplat şi cu profeţii biblici. Diferenţa dintre tine şi ei e una enormă: dacă ei chiar au primit nişte misiuni de la anumite entităţi, tu eşti doar un om bolnav psihic. Din acelaşi motiv te consideri singur împotriva tuturor, un justiţiar care luptă cu toată lumea în numele “adevărului”. Un psihiatru mai mult ca sigur te-ar lega, pentru că psihozele tale pot fi un pericol pentru alţii. Dacă îl consideri satanist, antihrist sau chiar întruparea Satanei pe Pământ pe unul care îndrăzneşte să te corecteze, acest lucru se numeşte paranoia. După cum spuneam, ai nevoie de ajutor. Urgent.
Din cauza fanaticilor idioţi ca tine, oamenii încep să aibă ceva cu religiile. Pentru că nimeni n-ar avea nimic cu nicio religie, dacă nu s-ar trezi un dobitoc care să încerce să le bage în cap nişte aiureli, sprijinindu-şi spusele pe ameninţări şi blesteme. Descreieraţi ca tine, care consideră că ştiu “adevărul absolut”, că sunt trimişi de Dumnezeu în vreo misiune sfântă, ajung să arunce în aer zeci de “infideli”, doar pentru că nu îi împărtăşesc credinţa aberantă. Din cauza retardaţilor ca tine au fost omorâţi sute de mii de oameni pe vremea Inchiziţiei şi încă vreo câteva milioane în războaie duse în numele lui “dumnezeu”.
Crezi că mă feresc să-mi arăt credinţa? Te înşeli amarnic. Cred în Dumnezeul adevărat, la care făcea referire Iisus, nu la cel biblic, plin de ură şi cruzime. Nu sunt antihrist, ci antifanatism şi anticretinism. Dumnezeul meu nu vorbeşte cu mine şi nu mă trimite în misiuni sfinte, ci mă învaţă să-mi iubesc până şi duşmanii. Ai mare noroc că nu sunt adeptul dumnezeului tău. Dacă ar fi fost aşa, mai mult ca sigur te-aş fi aruncat demult în aer pentru că otrăveşti minţile oamenilor cu dejecţiile tale. Şi din nou m-ai înţeles greşit. Eu nu critic “cuvântul” dumnezeului tău, ci mă piş pe cartea ta “sfântă” şi pe dumnezeul tău satanic. Sfatul meu este să-ţi scoţi capul din cur, dacă vrei să afli pe ce lume trăieşti, şi să deschizi ochii pentru a afla ce este în jurul tău. Te-am provocat la o discuţie cu argumente logice, nu la injurii vărsate doar din incapacitatea de a avea o discuţie normală. Dacă eşti în stare să-ţi susţii teoriile într-un mod logic şi cu bun simţ, fără fanatism, superstiţii puerile şi jigniri, te aştept cu un răspuns. Dacă nu, fugi cu cercul în lumea ta imaginară, şi lasă-ne pe noi, oamenii normali, să ne vedem de vieţile noastre. Altfel te bag acolo unde nici dumnezeul mă-tii nu te mai găseşte.
Foarte reusita imbinarea elementelor istorice si stiintifice, de mitologie si arheologie, in redarea unei realitati despre care nu avem raspunsuri ci doar intrebari!
Incapatanarea cu care oficialitatile incearca sa ne plaseze sub un “clopot de sticla” este motivata dupa parerea mea de interese meschine.
Stim ca suntem parte din intreg, stim ca universul este mult mai mult decat ne-am imaginat vreodata (experienta ne-a dovedit ca limitele au fost intotdeauna ale noastre si nu ale lumii inconjuratoare), mai stim si ca totul se afla in dinamica, adica este o perpetua transformare a ceva catre altceva si totusi ne comportam si afirmam (oficial) ca suntem singuri in Univers, ca nu avem dovezi ale vietii extraterestre… Strutul isi baga capul in nisip, si pentru el pericolul dispare! Omul de stiinta spune ca nu are dovezi si realitatea dispare, de parca universul cu legile sale se va impiedica vreodata in dovezile noastre pentru a exista. Dar aici este vorba despre un orgoliu enorm, despre un narcisism malign care nu poate sa accepte decat vasalitatea: “da-mi dovezi ca existi si dupa aceea stam de vorba! “. Aceasta vasalitate este relatia politica cea mai des folosita, aliantele aparand doar acolo unde nu este incotro… In lumea cunoasterii si explorarii spatiului cosmic dam dovada de acelasi primitivism relational: “sa ne dea dovezi ca exista si vom recunoaste extraterestrii!”. Nu vreau sa scriu aici – ca nu se cade, ce o sa ne dea noua, extraterestrii! La un moment dat vom interfera cu una sau mai multe civilizatii extraterestre si ma indoiesc profund ca ne vor admira ignoranta, ipocrizia sau ca se vor inchina “icoanelor facatore de minuni” sau FMI…
Multumesc pentru elementele de umor, de la inceputul postarii! (atitudinea directorului oficiului de patente din SUA este emblematica…:))
O zi buna!
Superb!!!!
Am ras cu lacrimi…. Am carcei in obraji, m-ai omorat!!…
Revenind intr-un registru mai sobru, as face o precizare: din punctul meu de vedere, conceptul de religie este folosit in mod eronat!
Religia, omul religios, religiozitatea se refera la calatoria interiora, la spiritualitatea pe care o lasam sa creasca in noi, pornind de la repere oarecum diferite in fiecare curent religios. Isus a fost un om religios, Budda a fost un om religios, Francisc de Assisi a fost un om religios, Socrate, etc. Religia este una singura, nu exista mai multe religii si acesta este motivul pentru care toti maestri au vorbit despre acelasi lucru! Toti! Iubire, compasiune, ELIBERARE DE FRICA si de falsi pastori, eliberare de sub impulsul lacomiei, urii, etc. Cunoasterea este una singura, dar putem identifica mai multe curente. Fizica este una singura, dar avem mai multe curente… Preotii insa, vorbesc despre “religii”, divizand ceea ce nu se poate diviza, amestecand dogmele religioase cu tehnici de manipulare carora daca nu te supui inseamna ca esti ateu! Inrebarea: “care este religia ta?” este absolut imbecila! Pai religia este o atitudine, o traire, un ceva continuu, o calatorie, un demers continuu si personal! Este ca si cum ai intreba: “care este iubirea ta?”. Poti spune pe cine iubesti sau ce anume iubesti la un moment dat, dar sa spui “care este iubirea”, este imposibil!
Pot spune carui curent religios ma identific, “carei scoli” ii sunt tributar, dar ea, religia, este o traire pe parcursul careia apar emotii, sentimente, credinte, conflicte, toate insa guvernate de principiul luciditatii!
Omul care “doarme” nu este religios cum nu este nici spiritual!
Omul inconstient, poate fi dogmatic, fanatic, nebun sau fundamental imbecil… In nici un caz religios!
Unii confunda “stereotipia de duminica” cu religiozitatea…
Altii confunda citirea Bibliei cu religiozitatea. Religia nu este a bisericii, ea nu este proprietate sau bun de larg consum; este traire!
Parafrazand un maestru oriental as spune ca religia este dansul iar omul religios dansatorul! Aud des sintagma “religia noastra crestin- ortodoxa” sau “religia noastra catolica”. Suna ca naiba, ca si cand ai putea suprapune si chiar substitui INTREGULUI un curent!
De ce nu vorbim despre “matematica romaneasca” sau “matematica germana”? Pentru ca sunt doar scoli “scoala romaneasca de matematica”, “scoala germana de matematica”. Matematiciennii nu au divizat matematica asa cum au facut preotii cu religia; poate ca sunt mai lucizi, poate miza, miza este alta…
O zi buna!
P.S. scuze pentru greselile de ortografie, ti-am scris pe fuga, sub presiunea timpului 🙁
Tu ai o părere bună despre religie. Eu, nu prea. Religia poate fi un sentiment din punctul tău de vedere, pe care ţi-l respect. Însă, conform DEX-ului, religia este un sistem de credințe (dogme) și de practici (rituri) privind sentimentul divinității și care îi unește, în aceeași comunitate spirituală și morală, pe toți cei care aderă la acest sistem. Cum sistemele de credinţe, de rituri şi chiar divinităţile sunt diferite, se poate spune că există mai multe religii. De exemplu, creştinii, evreii, budiştii şi hinduşii cred în zei diferiţi. La fel se poate spune că practicile rituale ale musulmanilor, de exemplu, sunt total diferite de cele ale şamanilor. E drept că poţi cataloga aceste lucruri drept curente religioase, religia rămânând doar o stare de spirit. Eu numesc această trăire credinţă, dar cel mai probabil nu este greşită nici varianta ta. În principiu, părerea mea e că religia este doar o formă de manipulare a maselor. Pentru cei mai mulţi, e o cale de a se simţi superiori faţă de alţii care nu le împărtăşesc aceeaşi credinţă şi credinţa într-o forţă supranaturală care îi veghează, atribuindu-le un rol în vieţile lor neînsemnate. Pentru unii ca tine (prea puţini, din păcate), religia este un sentiment ce ne uneşte şi ne învaţă să ne bucurăm de partea frumoasă a vieţii. Dintre toţi, probabil cei ca tine sunt cei mai fericiţi. Ai dreptate. Religia ar trebui să se bazeze pe evoluţie spirituală, nu pe sentimente negative (frica, lăcomia, ura, etc.). Însă, ca majoritatea lucrurilor din lume, şi religia este prost înţeleasă.
Îţi mulţumesc pentru cuvintele plin de substanţă şi argumente, pe care le-ai lăsat deşi erai presat de timp. Greşelile de ortografie nu contează, ci ideile. Ca întotdeauna, a fost o plăcere să îţi citesc comentariul. Şi să îmi amintesc că există şi oameni cu capetele pe umeri, spre deosebire de majoritatea ce şi le înfing în…. pământ.
O zi bună şi ţie!
Poţi să scrii fără să te autocenzurezi, ca să ştie toţi încuiaţii ce ne vor da extratereştrii. Mai ales când Papa va încerca să îi boteze, aşa cum a declarat un reprezentant al Vaticanului nu cu mult timp în urmă. De fapt, mulţi dintre cei care susţin că au luat legătura cu entităţi extraterestre spun acelaşi lucru: li s-a transmis că suntem prea „tineri” în gândire şi acesta este motivul pentru care Ei nu vor iniţia un contact oficial prea curând. Deşi cred că aceasta este o scuză menită să ascundă adevărul, au totuşi dreptate. Omenirea e prea imatură, nu doar la nivel universal sau galactic, ci chiar la nivelul planetei noastre. Nu avem noi motive să ne admirăm, darămite alţii ce ne privesc din afară. Iar dacă mâncărimile în zonele moi îi vor îndemna totuşi să vină aici în mod oficial, mai mult ca sigur îi vom primi ca Will Smith în „Independence Day” care, după ce a pocnit un extraterestru, i-a spus: „Welcome to Earth, motherfucker!”
Nu-ţi mai spun că ai dreptate în ceea ce ai scris, pentru că ştii asta deja. Te aştept şi cu alte comentarii atunci când timpul îţi permite.
O zi bună şi ţie!
Sper sa urmeze o continuare!!!
Efortul documentarii cred ca a fost apreciabil si te felicit pentru rezultat!
M-am pomenit cautand informatii despre Enki in mijlocul noptii, despre taberele initiale aflate in conflict… Tot ce ai scris este legat si se sustine doar conostintele mele sunt destul de sarace in domeniu. Asa ca am pornit sa ma documentez la o ora …interesanta, sa zicem!
Felicitari inca o data!
îţi mulţumesc pentru aprecieri şi mă bucur că ţi-a plăcut. O continuare la acest subiect nu va mai exista, eventual doar completări. Sper să reuşesc să scriu tot ce mi-am propus despre entităţile care ne conduc lumea de la început până acum. Şi sper să îţi placă postarea de azi, despre Yahweh. Referitor la cele două tabere de zei, voi încerca mâine să îţi explic foarte pe scurt părerea pe care mi-am format-o după câţiva ani de studiat mitologia.
O seară bună!
” Harul DOMNULUI nostru IISUS HRISTOS şi dragostea lui DUMNEZEU şi � mpărtăşirea SF� NTULUI DUH să fie cu voi cu toţi ” II Corinteni 13 13 .
Davidovici a fost alungat şi a avut noroc că nu a fost � nchis ,ca fiind un explotator care a supt sângele clasei muncitoare.
Nu Nu, nu� Stiu ca ti am lasat impresia asta, dar chiar a fost sau este doar impresia pe care am vrut sa ti o dau.
Ratatul e� ti tu, care nu ai avut curajul s� renun� £i la ea a� a cum au f� cut o mul� £i al� £ii.
Chiar daca mai exista judecatori care refuza inregistrarea firmelor cu prea multe coduri CAEN, acestia� � o fac , din punctul meu de vedere, in mod discretionar si fara o argumentare legala.
Singura mama care m a aprobat in privinta asta� � a fost cea care , ca si mine, nu are pe nimeni aproape.
Trebuie să mărturisesc faptul că, mai ales � n primii ani ai vie� ii mele de credin� ă, erau anumite păr� i din această Carte care � mi induceau stări nu tocmai confortabile.
Sunt de acord cu uninominalul pur � � i cred ca doar asa cei care ajung � n Parlament pot fi cu adev� rat reprezentativi pentru aleg� tori.
Chiar daca de cele mai multe ori ma plang ca nu mi iese nimic sau ca vreau mai mult,pana la urma important e efectul pe care l are asupra mea faptul ca ma implic si fac ceva ce mi place.
Este necesara o elita crestina care sa nu paraseasca poporul, ci sa lupte cu indrazneala contra tuturor formelor de impilare si inrobire a lui.
Pentru Sfantul care merge spre mucenicie, dragostea lui pentru Hristos este mai presus de durere, de aceea o �Oi neutralizeaz�3.
Nu mai tin minte ce i am spus prima oara dar stiu ca de indata l am intrebat daca el chiar a murit sau disparuse doar dintre noi si a fugit in lume.
Singura mama care m a aprobat in privinta asta� � a fost cea care , ca si mine, nu are pe nimeni aproape.
Am urmarit cat am putut inferentele, apreciez efortul dar presupun ca baza de informare este strict internetul, ceea ce este in sine o problema de calitate a surselor. Am mai reintalnit cadrul general al argumentului in articole in engleza, dar al tau este cel mai complet. In fine. In cadrul acestei “schite”, cine este Dumnezeul Noului Testament? Mi-a scapat sau nu ti-e clar nici tie?
YHWH este un nasol, dar nu am inteles daca el este Satan sau tasu’, Semjaza, e; cine este deci D-zeul ce il paraseste pe Isus? Anu pare retras de mult din serviciul activ…
Felicitari pentru articol . Bine documentat si bine explicat !!! Daca ar sti lumea ca se inchina la diavol, ferm convinsa ca e Dumnezeu. Si in bisericile crestine, foarte multe simboluri “atribuite” lui Dumnezeu, il reprezinta defapt pe Satana.
Mulţumesc pentru aprecieri. Acest articol este deocamdată doar o schiţă. Îl voi completa cât de curând (sper) cu mult mai multe amănunte.
Baza de informare nu este internetul, ci cărţile pe care le colecţionez de câţiva ani. Acurateţea lor nu poate fi de o sută de procente, dar măcar ceva mai mare decât a informaţiilor de pe internet. Azazel, Samjaza, Samael, Enki, Osiris, Kronos sau Lucifer este Diavolul original, primul conducător al planetei noastre. A fost înlocuit de fratele său, Enlil, Zeus, Seth, Mihail, etc. Familiile celor doi s-au luptat pentru supremaţie, într-un final Enki fiind ucis. Anu l-a luat cu el pe Enlil, lăsându-i Pământul lui Marduk (Yahweh, Horus, Baal, Apollo), fiul cel mare al lui Enki. Pentru evrei el a devenit Dumnezeu, iar pentru creştini, gnostici, esenieni şi mulţi alţii a devenit noul Diavol sau Satan.
E posibil ca Dumnezeul Noului Testament să fie Anu (crucea era simbolul lui An în Sumer). După ce lupta dintre Enki şi Enlil, apoi cea dintre Marduk şi sora sa, Iştar, a dus omenirea la decădere morală, probabil că Anu a încercat să repare puţin lucrurile, trimiţând mesaje pacifiste prin diferiţi oameni (Iisus, Buddha, Zoroastru, etc.).
Sunt sigur ca acest consiliu al celor 7 lumini este acelasi cu cele 7 spirite ale lui dumnezeu din vechiul testament. Eu sunt de parere ca acest dumnezeu din vechiul testament este cel care ne-a modificat genetic pe noi si ne-a asuprit vreme de mii de ani, pana la venirea lui IIsus , fiul Dumnezeului Unic. Satana, adica Eaenki/sarpele din rasa reptiliana , a facut parte din acest consiuliu pana la vremea razvratirii. In Pistis Sophia se spune ca IIsus a venit pe pamant pentru a pune capat asupririi acestor zeitati, le-a luat jumatate de puteri(atat a dorit Dumnezeul Unic) , dar acestia la final reusesc totusi sa mai intervina negativ asupra oamenilor. De curand am citit cartea Programul Terra de Victor Moldovan, si acesta vine cu o teorie argumentata pe versetele biblice, cum ca acest Iehovah ne-a modificat pentru ca spiritele noastre sa fie compatibile cu, corpurile lor materiale, avand mereu nevoie de soldati, fiind un zeu razboinic. Ei ne rapesc sufletul pe care il intrupeaza intr-un soldat. Asta cam cum veneau turcii si ne luau copiii pentru a-si incropi armatele. Daca aceasta zeitate Ashtar chiar a comunicat cu pamantenii, inseamna ca s-au intors pentru o noua recolta de suflete. Asta insemnand apocalipsa.
În mare sunt de acord cu ceea ce spui. Conform miturilor sumeriene, Enki a făcut parte din acest consiliu şi chiar era una dintre cele mai importante personalităţi de acolo. Stătea întotdeauna la stânga tatălui său, iar Enlil la dreapta. Totuşi, dumnezeul Vechiului Testament nu este o singură entitate, ci mai multe. După ce s-au întors din Babilon, când şi-au format propria religie, evreii au compilat miturile altor popoare în scripturile lor. Iar faptele mai multor zei au fost atribuite unuia singur, Yahweh / Marduk. Astfel, sub numele Yahweh îi recunoaştem în Vechiul Testament şi pe Anu, şi pe Enki, şi pe Enlil dar şi pe Marduk. La fel se întâmplă şi cu Satan. Primul Satan, cel răzvrătit, este Enki. Însă în Vechiul Testament, Enlil este numit Satan, iar în Noul Testament, Marduk. Diavolul, răul absolut, diferea de la popor la popor, în funcţie de zeităţile conducătoare. Cel mai bun exemplu se întâlneşte comparând India cu Persia. În hinduism, Deva erau zeii cei buni iar Asura, demonii. În zoroastrism, Daeva erau demonii iar Ahura zeii cei buni. Orice zeu se declara benefic în faţa supuşilor, în timp ce aceia din tabăra adversă erau demonii. Iar conducătorul taberei adverse era considerat întotdeauna Diavolul, Satan sau răul absolut. Un alt exemplu ar fi cel din Egipt, unde Seth era considerat iniţial o zeitate benefică, protectorul lui Ra în lupta cu Apophis. Când Apophis a devenit conducătorul Egiptului, sub numele Osiris sau Amon, Seth a fost transformat în răul suprem, un demon al haosului şi distrugerii. Evreii (care se închinau lui Enki şi Marduk) l-au numit pe inamicul zeului lor Satan, derivat din Setan (un alt nume al lui Seth / Enlil). La fel s-a întâmplat şi în Sumer. Deşi Enlil era privit iniţial ca o divinitate benefică, sub influenţa lui Enki a fost transformat în inamicul oamenilor, cel care a vrut să-i distrugă prin molime şi potop. Până la urmă, nu contează prea mult cine pe cine numeşte diavol şi cine se autodeclară protectorul oamenilor. Studiind cum trebuie ceea ce ne-au lăsat strămoşii noştri, putem trage concluzia că tabăra lui Enki este cea rea, iar cea a lui Enlil cea bună. Cu toate că niciunuia dintre ei nu i-a păsat de oameni. Cu toţii ne-au folosit în lupta lor pentru supremaţie.
Într-adevăr, Marduk era considerat şi zeul războiului, aşa cum am arătat în postarea “Yahweh”. Enki este cel care ne-a creat şi ne-a modificat genetic de nenumărate ori. După ce a murit, fiul său, Marduk, i-a continuat munca. Şi eu cred că am fost creaţi ca soldaţi, acesta fiind motivul experimentelor genetice pe care le suportăm chiar şi astăzi. Însă lupta nu se duce doar pentru suflete. Sufletele au rolul de a-i asigura lui Enki cantitatea de energie necesară pentru a trece de bariera care îl ţine închis într-o altă dimensiune. Însă, după ce se va întoarce, pentru a-şi putea învinge fratele, va avea nevoie de soldaţi. Adică de noi. Voi dezvolta acest subiect cândva, la momentul oportun.
Mult timp am stat si m-am gandit de ce oamenii aduceau jertfe umane zeilor, in special fiinte tinere si pure(virgine) , si cum de la Daci era sacrificat cel mai tanar si frumos fecior(pur) pentru a transmite un mesaj zeului. M-am gandit la ce-i folosea un om mort zeului. Apoi am realizat ca defapt jertfa reprezenta sufletul, zeul avea nevoie de suflet. Intreaga batalie se da pe suflete. Acum problema se pune, cum se poate scapa sa nu ajungi pe mana cui nu trebuie. Ma gandesc ca la jertfe erau intonate anumite incantatii, acestea “incredintau” sufletul zeului. Dar in lupta finala , armaghedon , mielul/Ashtar, desi injunghiat reuseste sa aiba o victorie asupra pamantenilor, adica reuseste sa culeaga recolta.
“Şi am văzut la mijloc, între tron şi cele patru fiinţe şi în mijlocul
bătrânilor, stând un Miel înjunghiat şi care avea şapte coarne şi
şapte ochi care sunt şi cele şapte duhuri ale lui Dumnezeu trimise
în tot pământul.”
“Vrednic este Mielul cel înjunghiat ca să ia puterea şi bogăţia şi înţelepciunea şi tăria şi cinstea şi slava şi binecuvântarea”.
De ce ar avea nevoie zeii de sufletele noastre? Ce ar putea face cu ele? Biserica ne tot spune că demonii vor sufletele noastre, însă nu ne oferă niciun motiv pentru asta. Repet, bătălia nu se dă pentru suflete, ci pentru supremaţie. Până să moară Enki nu au existat sacrificii de niciun fel. Nici umane, nici animale. Este perioada numită “Era de Aur” în multe mitologii ale lumii. Moartea lui Enki nu a însemnat distrugerea sa totală, ci doar a corpului fizic. Spiritul său a fost închis într-o dimensiune imaterială, din care nu poate scăpa. Cel puţin deocamdată. Acesta este motivul oentru care este singurul demon care nu a putut fi adus în lumea noastră vreodată. De acolo i-a transmis ordine în tot acest timp fiului său, Marduk. Pentru a reuşi să spargă bariera care îl opreşte să părăsească acea lume, are nevoie de o cantitate uriaşă de energie, care nu poate fi generată decât de sufletele noastre. În momentul în care va ieşi de acolo şi se va reîncarna în lumea noastră (sau când Balaurul va părăsi Adâncul, după cum spune Apocalipsa biblică), nu va mai avea nevoie de niciun suflet. Ci de soldaţi care să lupte de partea sa. Va fi o luptă fizică, materială, aşa cum au fost multe pe vremuri, până să fie omorât Enki. Experimentele genetice pe care le-au făcut dintotdeauna pe noi sunt menite să creeze soldaţi perfecţi din punct de vedere fizic. Dacă bătălia s-ar da doar pentru suflete, războiul ar fi unul spiritual iar experimentele genetice nu ar mai avea niciun rost. În urma acestei victorii, Enki urmăreşte să recâştige Pământul pe care l-a condus cu mult timp în urmă. Şi apoi poate să încerce să ajungă pe planeta sa, pentru a-şi lua tronul care i s-ar fi cuvenit. Dar asta e părerea mea şi oricine e liber să mă contrazică, atât timp cât aduce argumente.
Merci. Suna a extraterestri care se bat la ciolan.
Pe mitologie greaca Uranus=Anu, Kronos=Enki?, ZEUS=Enlil?, Apolo=Baal=YHWH?
Probleme:
1. Zeus este fiul lui Kronos, dar Enlil nu este fiul lui Enki, ci sunt frati!
2. Apolo este fiul lui Zeus si a lui Leto. In echivalent asta l-ar face pe Apolo fiul lui Enlil. Dar YHWH este fiul lui Enki! Deci ApoloYHWH.
3. In Vechiul Testament (VT) preotii lui Baal si al lui YHWH se bat in minuni. Ai lui YHWH castiga (parca fulgere pe o turma de animale).
Chiar daca YHWH a asimilat ulterior functiile lui Baal, pasajul din VT arata ca YHWHBaal.
Hai ca ti-am facut echivalentele praf 🙂 Urmareste-mi logica, eu zic ca e corecta. Cu exceptia 3) nu am introdus informatii suplimentare.
Acolo unde apare ApoloYHWH am vrut sa spun Apolo “diferit de” YHWH, dar semnele de “diferit” au fost captate ca HTML tags probabil. La fel si YHWHBaal, YHWH “diferit de” Baal.
O iau in sensul indicat de ea şi sunt pe cale de a mi rupe gâtul pe treptele care s au căscat sub mine pe neaşteptate.
Chiar sunt extratereştri care se bat pentru ciolan. Logica ta e corectă dar îţi lipsesc nişte informaţii. Sumerienii vorbeau despre două tabere de zei care au condus Pământul: cea a lui Enki şi cea a lui Enlil. Cei doi erau fraţi, după cum bine ştii. Iniţial, grecii au adoptat religia sumerienilor, asemeni celorlalte popoare. Şi ei aveau două tabere de zei: cea a titanilor şi cea a olimpienilor. Însă în momentul în care civilizaţia greacă a ajuns la apogeu, grecii considerându-se buricul Pământului iar celelalte popoare o adunătură de barbari, şi-au modificat şi religia, pentru a părea una diferită de celelalte (şi superioară celorlalte, în acelaşi timp). Cel care a dat startul acestei transformări a fost Hesiod cu “Theogonia” sa. Kronos, din fiul cel mare a fost transformat în cel mic. Zeus, din fratele lui Kronos a devenit fiul acestuia. Se pare că au fost influenţaţi de hitiţi pentru care Enki şi Enlil erau tată şi fiu dar şi fraţi în acelaşi timp. Hitiţii considerau că Kumarbi / Enki, fiul lui Anu, şi-a muşcat tatăl de organele genitale, înghiţindu-i sperma şi rămânând însărcinat. El a dat naştere unor zei, dintre care cel mai important este Teshub, zeul furtunii (Enlil), cel care a moştenit tronul lui Anu. Astfel, Kumarbi şi Teshub erau fraţi, având acelaşi tată, dar cum Kumarbi l-a născut pe Teshub, îi era şi tată. Toată povestea cu taţi şi fii are o explicaţie: conducătorul Pământului, oricare ar fi fost, era moştenitorul lui Anu. Adică îi moştenea nu doar tronul, ci şi toate titlurile, inclusiv pe cel de “tată al zeilor”. Când Enki / Kronos / Kumarbi era conducătorul planetei noastre, el era “tatăl zeilor”. Când Enlil / Zeus / Teshub i-a luat locul, el a primit acest titlu. Există chiar nişte tablete sumeriene, păstrate la British Museum, în care Enlil îl numeşte pe Enki (de două ori) “fiul meu”. O exprimare ilogică, ţinând cont că erau fraţi, însă care capătă sens în momentul în care înţelegem că moştenitorul lui Anu primea şi titlurile acestuia, inclusiv pe cel de “tată al zeilor”.
În încercarea de a se rupe de religia sumerienilor, grecii au creat o nouă generaţie de zei, pe cea a olimpienilor, însă au păstrat elementele cheie. La sumerieni, lumea era împărţită în trei: An avea cerul, Enlil Pământul iar Enki, lumea subterană. Grecii au păstrat triada însă l-au eliminat pe Anu / Ouranos pentru a-i acorda mai mult credit lui Enlil / Zeus. Acestuia i-au dat, pe lângă domeniul pe care îl avea deja, Pământul, şi domeniul lui Anu, cerul. Iar Enki / Hades a primit lumea subterană. Cum pentru a completa triada mai era nevoie de un domeniu şi de o zeitate, grecii au creat o nouă imagine a lui Enki, pe care au numit-o Poseidon, care a primit apele. În noua religie, multiplele atribute ale lui Enki au fost divizate în divinităţi diferite. Ca zeu al fertilităţii, Enki a devenit Dionysos. Iniţial Hermes era zeul fertilităţii, devenit mesager al zeilor după ce a fost înlocuit cu Dionysos. Ca zeu al înţelepciunii, Enki era Athena (prima fiică a lui Zeus). Ca zeu meşteşugar, Enki a devenit Hephaistos (zeul exilat pe Pământ). Ca zeu al apelor, a fost numit Poseidon (nume care înseamnă “domnul Pământului”, la fel ca Enki). Ca şi creator al oamenilor, el era titanul Prometheus (adică unul dintre primii zei). Ca zeu răzvrătit împotriva tatălui său, el era Kronos. Iar ca şi conducător al lumii de dedesubt, a fost numit Hades.
Enlil / Zeus a devenit noul “tată al zeilor”. Pentru a arăta superioritatea sa asupra fratelui său, grecii l-au numit tatăl unora dintre zeităţile care îl simbolizau pe Enki (Hermes, Dionysos, Athena, Haphaestus). Ca frate al lui Enlil a rămas sub numele Poseidon şi Hades. Marduk şi Iştar, gemenii lui Enki, au devenit Apollo şi Artemis, gemenii lui Zeus. Ninurta, zeul războiului, fiul lui Enlil, şi-a păstrat rolul, devenind Ares, fiul lui Zeus. Acelaşi lucru se observă la multe popoare, în special la scandinavi. Odin (Enlil), cel care a devenit conducătorul suprem şi tatăl zeilor, iniţial era doar conducătorul zeilor Aesir. După ce s-au luptat mult timp cu zeii Vanir, au făcut într-un final pace. Unii dintre Vanir, cum ar fi gemenii Freyr şi Freya (Apollo şi Artemis sau Marduk şi Iştar), au fost adoptaţi de Aesir, devenind copiii lui Odin. La fel s-a întâmplat şi cu Loki (Enki), care a fost adoptat de Aesir. Iniţial era considerat fratele lui Odin, mai târziu “retrogradând” pe poziţia de fiu adoptiv. Exemplele ar putea continua până ar umple o carte mai groasă decât Biblia.
Deşi nu s-au păstrat miturile sumeriene care să arate asta, Enki este primul conducător al Pământului, lucru pe care îl demonstrează şi numele lui. El este cel care s-a răzvrătit împotriva tatălui său, acesta fiind motivul pentru care Anu l-a numit pe Enlil moştenitor. Când Enlil a preluat conducerea Pământului, Enki a fost mutat în lumea subterană. La greci, Kronos este primul conducător al Pământului, care s-a răzvrătit împotriva tatălui său, zeul cerului. Când Zeus a preluat puterea, Kronos şi ceilalţi titani au fost închişi în Tartar, lumea subterană. La fel cum susţine de fapt şi creştinismul, că Şarpele a fost închis sub Pământ. În Babilon, Ea / Enki şi Marduk s-au luptat cu reptilele uriaşe Apsu şi Tiamat pentru a deveni conducătorii lumii. La greci, Kronos şi Rhea s-au luptat cu reptilele uriaşe Ophion şi Eurynome pentru a putea prelua conducerea Terrei. Secera cu care l-a castrat Kronos pe Ouranos este simbolul lui Enki, semiluna. Titanii şi giganţii erau reprezentaţi de către greci cu picioare în formă de şerpi (din nou simbolul lui Enki). Enlil era la sumerieni zeul furtunii, numele său însemnând “domnul aerului” sau “domnul furtunii”. Zeus era zeul furtunii, lucru demonstrat şi de arma sa principală, fulgerul. Enlil a condus planeta noastră după Enki. Zeus a condus-o după Kronos. Enlil era inamicul oamenilor, pedepsindu-i cu molime dar şi cu Potopul. Zeus era inamicul oamenilor, pedepsindu-i adeseori, mai ales cu Potopul. Enlil şi Zeus erau consideraţi regi. În “Babiloniaca”, preotul babilonian Berossus scria că Kronos i-a prezis lui Sisithrus venirea Potopului. La sumerieni, Enki este cel care a făcut asta. Fiul lui Prometheus a fost supravieţuitorul Potopului. La sumerieni, fiul lui Enki. Istoricul Theopompus scria că Saturn / Kronos şi Venus / Afrodita au creat toate vieţuitoarele Pământului, o părere asemănătoare cu cea a sumerienilor, care îi considerau pe Enki şi Ninhursag zeii creatori ai tuturor fiinţelor. La greci, Kronos şi Afrodita erau fraţi, având acelaşi tată. La sumerieni, Enki şi Ninhursag erau fraţi, având acelaşi tată. La sumerieni, deşi moştenitorul lui Enlil era Ninurta, zeul războiului, Marduk a primit conducerea Pământului. La greci, mâna dreaptă şi preferatul lui Zeus era Ares, zeul războiului, dar cel care urma să primească tronul era Apollo, zeul Soarelui. La scandinavi, mâna dreaptă a lui Odin era Thor, zeul furtunii, dar conducătorul lumii după Ragnarok a devenit Baldur, zeul Soarelui (scandinavii au inversat mitologia grecilor; dacă Zeus era zeul furtunii şi Ares al războiului, Odin a devenit zeul războiului iar Thor al furtunii). Zeus i-a pedepsit pe Kronos, Prometheus sau Hephaestos, întocmai cum Enlil l-a pedepsit pe Enki.
Referitor la punctul 3, ceea ce nu ştii este faptul că nu exista un Baal, ci cel puţin doi. Baal provine din babilonianul Bel, epitetul iniţial al lui Enlil, apoi al lui Marduk. În Canaan, Baal Hadad, zeul furtunii, fiul lui El, s-a luptat cu fratele său Yam, zeul mărilor, pentru tron. Hadad provine din sumerianul Adad, unul dintre epitetele lui Enlil. Enlil, zeul furtunii, s-a luptat cu fratele său, zeul mărilor, pentru tron. Aşa că în triada El-Baal Hadad-Yam îi găsim pe An-Enlil-Enki. Celălalt Baal este Baal Zephon, fiul lui Dagon. Dagon, zeul fertilităţii, era fratele lui El. Între Baal Zephon şi unchiul său, El, existau multe neînţelegeri. Într-un final, El a fost nevoit să-i acorde lui Baal Zephon conducerea Pământului, el preferând să se retragă în cer. Numele El este prescurtarea lui Ellil, numele babilonian al lui Enlil. Dagon, fratele său (printre epitetetele căruia se număra şi “stăpânul Pământului”, deşi nu s-au păstrat mituri care să arate că a fost conducător), este Enki. Nepotul lui El, Baal Zephon, care a preluat conducerea Terrei este Marduk, nepotul lui Enlil, sau Yahweh al evreilor. Preoţii lui Baal din Biblie, care concurează cu Ilie, sunt cei ai lui Baal Hadad / Enlil. Cum Enlil era demult plecat, stăpânul Pământului fiind Marduk, logic că preoţii săi nu au primit niciun ajutor din partea sa. În schimb, Ilie a fost ajutat de Marduk / Yahweh, care era prezent (şi încă mai este). Ca ultimă dovadă am citatul de la începutul postării, în care Yahweh declară că nu vrea să mai fie numit Baal. Ceea ce înseamnă că a fost cândva numit în acest fel.
Deocamdată atât, că şi-aşa am scris mult prea mult. Am introdus în postare câte ceva dintr-o carte a lui Walter Raymond Drake, care a ajuns la concluzia că Yahweh-Marduk-Şamaş reprezintă o singură zeitate. Dacă logica mea nu ţi se pare corectă… ei bine, fiecare e liber să aibă o părere proprie. Şi, fie vorba între noi, dacă echivalările mele puteau fi făcute praf atât de simplu, nu le-aş fi făcut publice.
Bine, da’ ciolanul? cu ciolanul cum ramane?
Nu am suficienta imaginatie sa mi-l reprezint, decat daca s-or hrani cu rugaciuni.
Despre ciolan ar trebui să-i întrebi pe ei. Oricum, cred că asta e ce ar trebui să le dăm când se vor întoarce.
evaziv…pentru cineva care a investit atat de mult timp in documentare. Sigur ca nu o sa gasesti asta nicaieri, dar poti lansa ipoteze. Presupun ca poti extinde echivalentele si la mitologia indiana, scenariul este cam acelasi.
Pentru mine istoria (indiferent de perioada) si mitologia sunt indulgente intelectuale si ruperi de ritm de la prezent, un hobby daca vrei. Tu insa pari un Daniel Jackson din “Stargate”.
E evaziv pentru că am obosit de la răspunsul anterior. Dar voi dezvolta subiectul altă dată, dacă ţii neaparat.
Am extins aceste echivalări nu doar la mitologia indiană, ci la toate pe care le-am întâlnit. Spre surprinderea mea, mitologiile tuturor culturilor vorbesc despre aceleaşi fapte şi personaje. Şi sunt mici şanse ca aceasta să fie o coincidenţă. Chiar dacă şi pentru mine mitologia reprezintă un hobby, mi-am dat seama că ascunde fapte reale. Alăturând aceste „poveşti” descoperirilor ştiinţifice din orice domeniu, cred că putem afla adevărata istorie a noastră.
Voi lua comparaţia cu Daniel ca un compliment. Să nu uităm că ipotezele lui s-au dovedit a fi corecte…
Biblia nu este revelatia lui Dumnezeu catre om. Iisus Hristos este revelatia lui Dumnezeu pentru om.
Mie mi ar placea sa am un asistent care sa explice ca la prosti Si cred ca multi sunt de acord cu asta.
Singura mama care m a aprobat in privinta asta a fost cea care , ca si mine, nu are pe nimeni aproape.
Acesti zei care au creat viata pe pamant, eu fiind totusi de parere ca doar ne-au modificat genetic, sunt fiinte materiale ca si noi, doar avand avantajul tehnologiei. Luptele dintre ei pentru putere, si relatiile incestuase nu-i fac mai dezvoltati spiritual decat noi. Acesti igigi eu cred ca sunt acele fiinte mici, verzi cu capul mare , iar vestitul Ashtar de care se tot vb pe net ar fi Ea Enki ,Marduk sau Enlil. Acesti zei sunt Diavolul din vechiul testament , iar Anu , Dumnezeul din vechiul testament. IIsus eu cred ca este fiul Dumnezeului Suprem, cel care pama la urma l-a creat si pe Anu si pamantul si tot Universul.
Roteirista incansável de Angel e Buffy, ela deveria saber fazer um uso melhor da mitologia vampiresca.
In aceasta urmarire, probabil toti gandeam ca sunt deja facute cartile si nu prea se mai poate schimba nimic.
Nu cred că doar ne-au modificat genetic, ci ne-au şi creat. Doar corpurile fizice, pentru că sufletele nu pot fi create nici măcar de ei. Într-adevăr, nu cred că sunt mai dezvoltaţi spiritual decât noi, ci doar tehnologic. Probabil au o cunoaştere a Universului mult mai avansată decât noi şi a unor legi fizice care le permit multe. Igigi nu sunt extratereştrii mici cu capetele mari. Igigi sunt Veghetorii din Cartea lui Enoh, zeii răzvrătiţi care au fost exilaţi aici. Căpoşii gri nu sunt decât nişte bioroboţi, care lucrează pentru Enki şi Marduk. Nu au personalitate, nici suflet, doar nişte maşini organice care fac ceea ce au fost programate să facă.
Nu ştiu cine e cu adevărat Ashtar şi nici nu mă interesează, sincer să fiu. Dumnezeul Vechiului Testament nu este Anu. Evreii au preluat mai multe legende ale diferitelor zeităţi şi le-au atribuit pe toate lui Yahweh / Marduk. Deşi de fiecare dată, acel dumnezeu e numit Yahweh, în el îl putem descoperi când pe Enki, când pe Enlil, când pe Marduk. Diavolul din Vechiul Testament, din povestea lui Iov, este Enlil, duşmanul lui Yahweh / Marduk. Cum pentru evrei dumnezeul lor reprezenta binele, e logic că duşmanul acestuia va fi prezentat ca fiind cel rău. Dar în realitate lucrurile stau tocmai invers. Dumnezeul Noului Testament este Anu, lucru observat şi din simbolul creştinismului, crucea, care în Sumer era simbolul lui An. Nu cred că Iisus este fiul Dumnezeului Suprem mai mult decât suntem cu toţii. Dacă Dumnezeul adevărat, acea inteligenţă ce există în tot Universul, ar avea un singur fiu, nu cred că l-ar trimite pe această mică planetă pentru a încerca să aducă pe calea cea bună un trib de nomazi necredincioşi. Într-un Univers mai mare decât ne putem imagina, nu prea contează ce se întâmplă pe o simplă planetă din multele miliarde, într-un simplu trib din sutele de civilizaţii existente. Dar fiecare e liber să creadă ce vrea…
buna. sti cumva si mitul lui Enki in care acesta ii creaza pe oameni, dar mai detaliat? eu stiu ca oamenii sunt creati defapt de o zeita, al carei nume nu mi-l amintesc cu ajutorul unei matrite. ultimii oameni nu mai sunt perfecti, pentru ca matrita se strica intre timp. Enki este laudat de zei pentru ideea sa. zeita se supara pe Enki deoarece ea a facut toata treaba. atunci Enki ii propune un targ. sa le ultimilor oameni un nume, si un rost pe pamant cred ca pentru 7 personaje si ea, zeita numai pentru unul. zeita accepta. Enki, ii denumeste si le da cate un rost fiecaruia (stiu doar de femeia sterila – prostituata la templu – hierodula) si la final zeita, pt ultima fiinta nu mai reuseste sa-i gaseasca nici nume nici rost. astfel pierde pariul. ideea e ca eu stiu in mare mitul. nici nu sunt sigura daca e bine ce am scris. poate il sti tu altfel? merci
Textul, numit “Enki şi Ninmah”, nu este păstrat în întregime. El a fost refăcut pe baza unor tăbliţe neo-sumeriene din Dinastia Ur III şi a unei copii bilingve neo-asiriene.
Anunnaki s-au născut, procesul de creare a celorlalte generaţii de zei a fost iniţiat prin căsătorii între zei şi zeiţe. Fiecare zeitate are o sarcină pentru a menţine pământul bine îngrijit şi irigat; unii cară coşuri, iar „marii zei” sunt supraveghetorii. Dar munca grea nu le place deloc, şi ei i se plâng zgo¬motos lui Enki, care, în înţelepciunea sa, ar trebui să le vină în ajutor. Se pare însă că Enki este singurul care nu munceşte, el doarme dus în Apsu. Nammu, zeiţa-mamă, se hotărăşte să îl trezească pe Enki şi îi spune că s-ar cuveni să se ridice şi să-l creeze pe om. Enki se trezeşte, dar o însăr-cinează cu această treabă pe Nammu, spunându-i să ia nişte lut fertil al lui Apsu, să-l frământe şi să-l modeleze, alături de câteva ajutoare. Ninmah (Ninhursag) este una dintre acestea, datoria ei fiind de a impune oamenilor munca grea. După o lipsă în text, îi găsim pe zei veselindu-se la un ospăţ, unde Enki este lăudat pentru ştiinţa lui de a crea omenirea. Enki şi Ninmah beau mai mult decât ceilalţi şi se ameţesc. Ninmah are chef de o întrecere şi propune să mai modeleze şi alte fiinţe. Enki acceptă, dar insistă să le hotărască el însuşi soarta. Ninmah se apucă de lucru şi face şase fiinţe omeneşti, toate având câte un defect. Natura diformităţilor este greu de înţeles. Primul om pare să aibă o problemă cu un braţ, aşa că Enki decide ca el să fie un anumit tip de oficial de la Curte. Al doilea are un tic, clipeşte întruna – el va fi cântăreţ. Cel de-al treilea este schilod, dar Enki găseşte şi pentru el „o soartă bună”, deşi nu se înţelege care este aceasta. Cel de-al patrulea are ejaculări necontrolate şi Enki îl vindecă printr-o baie rituală. A cincea fiinţă este o femeie stearpă, căreia i se dă un loc într-un „harem”. Ultimul pare să nu aibă niciun fel de organe sexuale şi Enki hotărăşte să fie oficial la curte. Acum Enki schimbă rolul cu Ninmah: el va crea oameni şi ea le va „rosti soarta”. În continuare, textul devine aproape neinteligibil. Enki modelează două fiinţe: una pare să fie o femeie fertilă, cealaltă se numeşte Umul (din sume¬rianul u4-mu-ul, „ziua mea este îndepărtată”). Acesta este foarte bolnav, suferă de dureri de cap, iar ochii, gâtul, inima, plămânii şi intestinele îi sunt afectate. Nu se poate hrăni singur, braţele şi picioarele îi sunt neputincioase şi nu poate merge. Enki se apropie de Ninmah şi îi cere să hotărască o soartă bună pentru Umul. Ninmah îi pune întrebări, dar el nu răspunde. Îi aduce pâine, dar el nu poate întinde mâna ca să o ia. Neputând să o ajute în nici un fel pe această fiinţă, Ninmah anunţă: „Omul pe care l-ai creat nu este viu şi nu este mort, nu pot să-l ridic”. Enki o ia peste picior pe Ninmah cu succesul lui de a hotărî o soartă bună pentru oamenii pe care ea i-a creat şi – aici textul are din nou lipsuri – pare să stârnească furia lui Ninmah. Ea îl blestemă: „pe pământ nu vei locui”, închizându-l astfel în ţinuturile subpământene ale lui Apsu. Enki recunoaşte că hotărârea lui Ninmah „nu poate fi schimbată” şi apoi îi mai dă nişte sfaturi. Ea trebuie să îl ţină pe Umul în poală, penisul lui trebuie lăudat, propriile ei acţiuni să fie mai reţinute, iar casa lui trebuie înălţată.
Fantastic blog post, saw on…
VORBESC FOARTE SERIOS; Am FORMULA decodari cuvintelor din biblie. Am nevoie foarte mare de cineva [intelept] cu care sa colaborez si sai prezint toata descoperirea. Pe scurt sa spun despre ce este vorba; cind se scrie o litera se scrie si numarul de ordine din alfabet, si prin aplicarea unei formule se afla codul acelui cuvint. Citeva informati suplimentare sint afisate si pe web; https:/gavrilamesager.wordpress.com
Am foarte multe informati referitoare la existenta omeniri, ma repet; CAUT UN OM INTELEPT, contactatima cit de urgent.
email; gavrilacinci@yahoo.com
Cu cea mai mare placere voi sprijini pe cei ce se apuca de aceasta decodare.
Buna ziua Klaudyu!
Am citit postarea de mai sus cu interesul cu care am reflectat si la teza “imaculatei conceptiuni” pe care Biserica Catolica a sustinut-o si propovaduit-o de-a lungul timpului.
Parerea mea in acest moment este ca teoria duhului sau zeului care coboara sau “pogoara” asupra unei muritoare (neaparat fecioara…) este o poveste, stupida in esenta dar utila scopului de a induce ideea ca pruncul rezultat in urma unei “fecundari miraculoase” este direct descendentul lui Dumnezeu sau al altei divinitati dupa caz.
Pe de-o parte, se explica descendenta divina a unui personaj deosebit – Isus, de exemplu, care prin viata sa deosebita, dincolo de intelegerea contemporanilor, cere o explicatie… Pe de alta parte, ofera o justificare celor care refuza sau contesta un asemenea mod de viata: “pai daca era fiul lui Dumnezeu, normal ca era altfel…”.
Cred ca aceasta idee a fecundarii divine este o aberatie din mai multe motive. In primul rand produsul de conceptie nu s-a dovedit diferit – biologic vorbind, de alti copii, si nici nu s-a manifestat diferit copil fiind, pana la o anumita varsta. In al doilea rand ce sens ar avea sa “intervina artificial” o forta supranaturala sau extraterestra in procesul de conceptie, cand educatia primita in primii ani de viata este esentiala in dezvoltarea potentialitatilor individului. Cunoastem cazurile copiilor crescuti de animale (“copilul lup” sau “copilul antilopa”) care s-au pliat pe modelul de viata oferit de parintii adoptivi, devenind incapabili dupa aceea de a se mai adapta societatii umane. Cu alte cuvinte, potentialitatea unui individ in lipsa catalizatorului educational (formal sau informal) nu face doua parale! Acesta este si motivul pentru care ideea insamantarii in vitro (de forte extraterestre sau entitati) a fecioarelor mai sus amintite care au dat nastere unor copii deveniti ulteriori profeti, invatatori, sfinti, mi se pare la fel de improbabila. De ce sa te obosesti sa “faci o minune” cand procesul natural are aceleasi rezultate iar dezvoltarea spirituala si intelectuala a copilului ramane oricum la indemana parintilor sau educatorilor acestuia…
Totusi, ma gandesc cum ar fi Biblia sau orice alta “carte sfanta” fara teoria “fecundarii divine”. Pai, ar fi cam nasol pentru cititor!
Adica un om obisnuit, poate deveni Isus, Buddha, asa pur si simplu? Adica oricare dintre noi ar avea sansa sa se trezeasca intr-o relatie completa cu divinitatea, cu intregul, cu lumea? Adica oricare dintre noi ar putea sa vada mai departe decat ceilalti si sa spuna adevaruri pe care ceilalti nu le observa fiind prea ocupati cu grijile cotidiene? Adica … nu este nici un miracol sa decizi la un moment dat sa te lasi sa faci parte din miracolul cotidian care se numeste Existenta sau Viata sau Adevar???
Cred ca aceasta posibilitate, da fiori reci preotilor, prostilor si celor insetati de putere. Chiar asa, accesul la divinitate in sens spiritual, se afla la indemana oricui? Eu cred ca da, si mai cred ca nu trebuie sa o violeze Dumnezeu pe mama cuiva ca aceasta sa dea nastere unui copil care sa-si descopere identitatea, in esenta aceeasi cu a copacilor, florilor si prafului stelar nascator de stele. Iar daca cineva mai cauta minuni, il invit sa se uite in jur…
Dupa postarea de mai sus ma astept sa ti se spuna ca esti antichrist sau mai stiu eu cum dar nu pune la suflet :))
Bună ziua, dom’ doctor! Chiar îmi era dor de un comentariu de-al tău, plin de substanţă, logică şi bun simţ. După înjurături cu câţiva fanatici, astfel de comentarii sunt ca o gură de aer.
Ai dreptate şi de această dată. Cel puţin cea mai mare parte din legenda lui Iisus este doar o invenţie aberantă. Însă eu cred că, măcar o parte, ar putea fi adevărată. Fecundarea artificială poate fi posibilă. O realizăm astăzi şi o realizează şi extratereştrii care ne răpesc semenii din ce în ce mai des în ultimii 65 de ani. E drept că educaţia este esenţială în dezvoltarea individului. Însă fecundarea artificială, parte a procesului de clonare, poate avea ca scop doar puritatea genetică. Un corp cu un ADN apropiat de cel al „zeilor” ar putea fi gazda unui spirit evoluat. Am să încerc să îţi explic pe scurt ipoteza mea, în speranţa că o voi dezvolta într-un viitor nu prea îndepărtat. Dacă tu crezi că voi fi numit antihrist pentru ce am scris mai sus, nu ştiu ce epitete voi primi pentru ideea că Iisus a fost doar un simplu tâmplar, posedat la un moment dat de o entitate superioară.
Cei doi mari zei ai oamenilor au fost cei doi fraţi, Enki şi Enlil. Enki este cel rău, Lucifer sau Şarpele. Enlil este cel bun, ocrotitorul oamenilor. Războaiele dintre ei, care au durat mii de ani, s-au terminat în momentul în care Enlil şi-a omorât fratele în atacul nuclear de la Sodoma şi Gomora. Pentru asta, Enlil a fost luat de pe Pământ şi dus acasă la el, iar conducătorii planetei noastre au devenit gemenii lui Enki, Marduk şi Iştar. Pe Marduk îl cunoaştem după multe nume, cele mai cunoscute fiind Yahweh, Satan al creştinilor, Horus sau Ahura Mazda. Mai multe amănunte despre Marduk se găsesc în postări anterioare. Deşi Marduk a devenit conducătorul Pământului, a rămas sub observaţie pentru a nu încălca regulile stabilite de împăratul Anu. Enlil s-a încarnat de câteva ori de-a lungul timpului, pentru a crea noi curente religioase, care să slăbească influenţa nepotului său. În „Bhagavad Gita”, Krişna declara că el se întrupează de câte ori Legea slăbeşte şi se întăreşte nelegiuirea. Cele mai cunoscute astfel de încarnări sunt Krişna, Buddha şi Iisus. Între legendele lor există foarte multe asemănări. E drept că adepţii unora se puteau inspira din vieţile altora, dar în acelaşi timp există posibilitatea ca toţi trei să urmeze un tipar. Dacă aceeaşi entitate s-a încarnat în corpurile lor, având un plan, ar fi logic să decurgă lucrurile în mod asemănător în vieţile tuturor, conform planului. Toţi trei s-au născut în mod supranatural, naşterile lor au fost profeţite cu mult timp înainte, au transmis mesaje de pace şi iubire, au vindecat bolnavi, au înviat morţi, etc.
Enlil era moştenitorul tronului ceresc al lui Anu. A urmat ordinele tatălui său încă de la prima sa venire pe Pământ. Pe planeta noastră, el avea numărul 50, adică titlul de rege. A fost o perioadă regele Pământului, urmând ca, la un moment dat, să îi ia locul lui Anu pe tronul „ceresc” şi numărul 60 sau titlul de împărat.
Tibetanii spun că Shvetaketu, regele paradisului de la Tushita, s-a reîncarnat în India în prinţul Siddhartha Gautama, care a devenit Buddha. Zeul a intrat în fecioara Maya, mama prinţului, sub forma unei raze în cinci culori. Această rază ne poate duce cu gândul la steaua cu cinci colţuri, adică a cincea planetă din sistemul nostru solar (numărând din exterior către Soare), Jupiter. Zeul Jupiter / Zeus era Enlil, regele din cer / paradis. Siddhartha a fost un simplu om până la vârsta de 18 ani, când s-a transformat în Buddha. Acela este momentul în care a fost posedat de spiritul lui Enlil. S-a retras în pustiu, unde a fost ispitit de demonul Mara. A ucis un dragon, întocmai cum Enlil l-a ucis pe fratele său, supranumit Marele Şarpe, Dragonul sau Balaurul. A umblat prin ţară înconjurat de adepţi, a propovăduit pacea şi iubirea, a vindecat bolnavi şi a înviat morţi. Se spune că la moartea sa, şarpele şi pisica au fost singurele fiinţe care nu au plâns. Şarpele este Marduk iar pisica, Iştar, inamicii lui Enlil. Înainte să moară, şi-a anunţat adepţii că se va întoarce, pentru a distruge răul.
Krişna era considerat reîncarnarea lui Vişnu. Vişnu al indienilor era Enlil al sumerienilor. Era reprezentat cu pielea albastră, aceasta fiind culoarea atribuită aerului. Enlil era zeul aerului şi al furtunii. Şi naşterea lui Krişna a fost miraculoasă. A fost conceput nu prin contact sexual, ci prin „transmisie mentală”. La rândul său, şi el a umblat prin ţară înconjurat de adepţi, a propovăduit pacea şi iubirea, a vindecat bolnavi şi a înviat morţi. A fost un prinţ, la fel ca Buddha, apoi rege, la fel ca Enlil. La un moment dat a fost şi păstor. Înainte să moară, şi el a anunţat că se va întoarce pentru a distruge răul.
Să vedem ce putem găsi legat de viaţa lui Iisus:
– Iisus era numit „păstorul cel bun” sau „regele”. Enlil avea aceste epitete. De asemenea, şi Krişna a fost la un moment dat păstor. Iisus este numit şi Hristos, adică „cel uns”. Erau unşi doar regii. Iar Enlil a avut titlul de rege.
– Iisus spunea că regatul său nu este pe Pământ, ci în ceruri, acolo unde şade la dreapta tatălui. Regatul lui Enlil era în ceruri, acolo unde stătea la dreapta tatălui său, Anu (iar Enki la stânga).
– Iisus era numit şi „leul lui David”. Enlil era adeseori numit „leul”. La hinduşi, Şiva este reprezentat cu un leu sub picioare. Cum Şiva este Enki, fratele lui Enlil, această reprezentare indică superioritatea sa asupra „leului” Enlil. De asemenea, Iştar, fiica lui Enki, era reprezentată călcând pe lei. Pi-Ramses, oraş egiptean în care era venerat Seth, se mai numea şi „oraşul leului”. Cum Seth era zeitatea supremă a acelui oraş, fără îndoială că la el se referă epitetul „leul”. În plus, Seth al egiptenilor era Enlil al sumerienilor.
– Gnosticii setieni susţineau că eonul Seth s-a încarnat în Iisus. Eonul Seth este zeul egiptean Seth, adică Enlil al sumerienilor.
– Numele lui Krişna / Crishna, reîncarnarea lui Vişnu / Enlil, seamănă foarte mult cu cel al lui Cristos. Primele patru litere ale fiecărui nume sunt chiar identice. Conform evangheliei după Marcu, Iisus a fost un simplu tâmplar până pe la vreo 30 de ani, când a fost botezat. Atunci a intrat Duhul Sfânt în tâmplarul Iisus, care a devenit Hristos / Cristos. Pentru gnostici, entitatea Hristos a intrat în corpul omului Iisus.
– În Talmud, Iisus este numit „fiul lui Pandira”. În egipteană, „pandira” se scrie „pa-ntr-ra”, care se traduce prin „zeul Ra”. Ra al egiptenilor era Anu al sumerienilor. Enlil era fiul lui Anu / Ra, Talmudul îl consideră pe Iisus fiul lui Anu / Ra.
– Numele adevărat al lui Iisus, Yahshua, a fost tradus eronat de către evrei, în speranţa că şi creştinii le vor adopta zeul. Varianta oficială este că numele lui se traduce prin „Yahweh este salvarea”. Într-adevăr, creştinismul l-a adoptat pe dumnezeul evreilor, deşi acesta nu era dumnezeul lui Iisus. Noul Testament nu foloseşte nici măcar o singură dată numele Yahweh. Dimpotrivă, îl numeşte Satan pe Yahweh / Marduk. Numele Yahshua este compus din „Yah” (prescurtarea de la Yahweh şi zeul original al lunii la vechii egipteni) şi „shua”, care înseamnă „plâns”. Yahshua se traduce „plânsul lui Yahweh” sau, şi mai corect, „cel ce îl face pe Yahweh să plângă”. Adică duşmanul lui Yahweh / Marduk, care nu poate fi decât Enlil.
– Duhul Sfânt a intrat în apostoli pe când sărbătoreau ziua cincizecimii. 50 era numărul lui Enlil, echivalentul titlului de rege.
– Când era pe lac cu ucenicii, Iisus a oprit furtuna. Iar cel care avea putere asupra furtunii nu putea fi decât zeul furtunii, Enlil.
– Iisus a spus că Avraam a văzut ziua lui şi s-a bucurat. Nu are niciun sens această afirmaţie. Ziua lui nu înseamnă neaparat aniversarea lui, ci şi ziua în care el a obţinut ceva important, ziua în care a devenit victorios. Conform Vechiului Testament, Avraam a fost martorul distrugerii Sodomei şi Gomorei. Acel episod semnifică atacul nuclear din ordinul lui Enlil asupra locului în care se ascundea fratele său, moartea lui Enki şi, bineînţeles, victoria lui Enlil.
– Deşi Iisus este privit ca o reprezentare a binelui absolut, în Noul Testament afirmă de multe ori că a venit să aducă război şi dezbinare. Enlil era privit ca o zeitate binefăcătoare, dar care a dus un îndelung război cu fratele său şi cu familia acestuia.
– Iisus spunea că a venit ca să facă voia tatălui. Enlil era fiul ascultător, care făcea voia tatălui. Simbolul creştinismului este crucea. Simbolul lui Anu era crucea.
Părerea mea este că „sfântul duh” Enlil a intrat în corpul tâmplarului Iisus, care astfel a devenit Hristos. Cei doi au împărţit acelaşi corp timp de aproximativ trei ani (după spusele Bibliei), Enlil luându-şi zborul înainte de moartea lui Iisus. Ca dovadă pentru această ipoteză am cuvintele lui Iisus dinainte de a-şi da duhul: „Eli, Eli, lama sabactani?”. Această expresie celebră a fost tradusă intenţionat în mod eronat, pentru a ne depărta de adevăr: „Dumnezeul meu, dumnezeul meu, pentru ce m-ai părăsit?”. Fisura mare a acestei traduce apare din traducerea numelui Eli, care are şi alte înţelesuri, în afară de cel care ni se bagă pe gât. Zeul sumerian Enlil era numit în akkadiană Ellil. Canaanienii au preluat acest nume şi l-au prescurtat, zeul lor suprem devenind El sau Eli. Chiar dacă peste câteva mii de ani, acest nume este folosit cu sensul de „dumnezeu”, în original îl semnifica pe Enlil. Aşadar, Iisus îl întreba pe Enlil de ce l-a părăsit. Iar noi înţelegem că acesta a părăsit corpul sărmanului tâmplar chiar înainte de a se stinge din viaţă, lăsându-l să moară în chinuri pe cruce pentru o misiune pe care nu a dorit-o. Imediat după aceste cuvinte, Biblia nu spune că Iisus a murit, apoi s-a stârnit din senin o aprigă furtună. Prin urmare, când zeul furtunii a părăsit corpul unui muritor, a izbucnit ditamai furtuna. Să fie o coincidenţă?
Prin ipoteza a două spirite în corpul lui Iisus (al lui şi al lui Enlil) se pot explica şi contradicţiile din vorbele lui, care ne indică o dublă personalitate. Când spune că a venit să aducă pacea, când războiul. Când îi învaţă pe oameni să-şi iubească până şi duşmanii, când le spune să-şi urască familiile. Înainte de a fi arestat, le-a spus ucenicilor să se înarmeze. Mai târziu, să renunţe la arme. Şi exemple sunt mult mai multe.
Dacă într-adevăr corpul lui Iisus a fost posedat de spiritul lui Enlil iar Iisus s-a născut prin inseminare artificială, probabil era nevoie de un ADN mai pur decât cel obişnuit pentru a se realiza o simbioză perfectă. Dar asta e o ipoteză, la fel ca şi cele care pe care ni le prezintă Biserica.
Acum, spune-mi, cum crezi că voi fi numit de „drept-credincioşi” după această idee?
Daca am inteles bine, in apocalipsa, “diavolul” coboara pe pamant ca un inger de lumina in scopul de a-i pacali pe oameni . Adica se da drept IIsus. Oare nu se incerca dinainte acesta asemanare dintre cel cazut si IIsus, tocmai in acest scop? Adica o pregatire, ca atunci cand va veni vremea, in subconstientul omenirii sa fie indusa acesta eroare. Ma gandesc si la seria Zeitgeist, facuta de catre illuminati, in care IIsus era tot una cu zeitatile antice. Si cum omul sfinteste locul , sa punem in balanta ideile si invataturile lui IIsus cu ale altor zeitati. In mitologie cam toti zeii si-au batut joc de omenire, au facut ce au vrut. De la maya pana la grecia antica, invataturile lor au facut din om o entitate malefica. Cei initiati/illuminati si-au folosit puterile asupra celor slabi. IIsus spune ca orice informatie fara experienta este daunatoare pentru sufletul omului. IIsus spune ca toti oamenii sunt egali, si toti trebuie sa traiasaca in armonie. Eu nu stiu alta zeitate care sa fi facut lucrul asta. Iar legat de nasterea lui IIsus, cititi Pistis Sophia. Eu zic ca explica destul de clar cine este Iisus si care este rolul lui pe pamant. In acesta carte se explica misterele vazduhului, adica ierarhia zeitatilor. Se spune ca exista 24 de mistere, adica dimensiuni. Iar trinitatea(yehovah) se afla doar in dimensiunea a 9-a . Iar iisus spune ca vine din dimensiunea a 24-a, iar rolul sau a fost acela de a-i scoate pe oamnei de sub asuprirea zeitatilor, doar pana la un punct. Cine vrea sa citeasca Pistis Sophia i-o pot trimite pe mail.
În Apocalipsă, diavolul nu coboară pe Pământ ca un înger de lumină, ci este eliberat din interiorul Pământului, unde a fost închis. Prin urmare, urcă, nu coboară. Nu se dă drept Iisus, ci se spune că mulţi se vor da drept el, dar nu e nicio referire la diavol. Zeitgeistul e plin de tâmpenii, dar adevărul este că există multe asemănări între povestea lui Iisus şi cele ale altor zeităţi. E drept că mai toate zeităţile s-au folosit de oameni, dar cum unele pozau în divinităţi benefice, au oferit oamenilor şi învăţături bune. Ca exemplu ar fi Buddha, Krişna, Zamolxis, Quetzalcoatl sau Hermes Trismegistos, alături de mulţi alţii. Imaginea pe care i-a creat-o Biserica lui Iisus este cea a binelui absolut, el fiind o fiinţă care transmitea doar mesaje de pace şi iubire. Însă evangheliile canonice sunt pline de mesaje total opuse, în care Iisus blesteamă, îndeamnă la ură şi la dezbinarea familiilor, priveşte oamenii cu mânie, îi ceartă şi susţine că a venit să aducă sabia, nu pacea. Ba chiar recunoaşte că nu este chiar atât de bun pe cât îl cred oamenii. Când cineva l-a numit “bunule învăţător”, Iisus i-a replicat: “De ce-mi zici bun? Nimeni nu este bun decât numai Unul Dumnezeu.” Mai mult, în Evanghelia după Marcu, Iisus spune că le vorbeşte oamenilor folosind pilde şi parabole pentru ca ei să nu înţeleagă nimic şi, prin urmare, să nu fie iertaţi. Doar apostolilor le tâlcuia acele pilde, restul oamenilor fiind lăsaţi în întuneric. Dacă vrem să îl înţelegem pe Iisus, trebuie să vedem cum a fost el cu adevărat. Nu cum vor popii să credem că a fost.
Pistis Sophia şi celelalte lucrări ale gnosticilor oferă nişte ipoteze. Dar, la fel ca toate celelalte cărţi scrise de oameni, nu pot fi considerate infailibile. Nicio carte nu ne oferă adevărul absolut, ci doar fragmente dintr-un imens puzzle. Gnosticii aveau dreptate într-un fel, dar şi ei au făcut confuzii mari. Părerea mea e că Universul material a fost creat ca o închisoare, în care spiritele trebuie să se reabiliteze înainte de a se întoarce acasă, în lumea din care vin. Gnosticii aveau o idee asemănătoare, însă ei au confundat exilul spiritelor în Universul material cu exilul lui Lucifer pe planeta noastră. Sophia era eonul cel mai iubit de gnostici, din cauza căreia s-a format Universul material, care i-a născut pe arhonţii ce s-au dat drept dumnezei în faţa oamenilor, care a decăzut din cauza pasiunii cu care şi-a îmbrăţişat perechea. Sophia înseamnă “înţelepciune” în limba greacă. Zeul înţelepciunii era Enki al sumerienilor, numit Lucifer de creştini. El a fost exilat pe Pământ după ce şi-a violat sora, apoi a încercat să-şi detroneze tatăl, a dus lupte constante împotriva fratelui său iar copiii săi au trecut drept dumnezei în ochii oamenilor (Marduk este în prezent cea mai venerată zeitate din lume, sub numele Yahweh sau Allah). Gnosticii şi-au luat numele de la cuvântul “gnosis”, care înseamnă “cunoaştere” în greacă. Cel care le-a adus cunoaşterea oamenilor este acelaşi în toate culturile, indiferent că îl numim Şarpele din Biblie, Prometheus, Quetzalcoatl, Oannes, Lucifer, Osiris sau Enki. Deoarece asemănarea dintre cele două personaje este multe prea mare, putem considera că Sophia este Enki. Nu o entitate spirituală superioară, din cauza căreia a fost creat Universul, ci doar una ca multe altele existente în Univers, venită de pe o planetă pe Terra noastră. Prin urmare, nu pot crede că gnosticii deţineau adevărul absolut, ci doar o parte din el. Iar scrierile lor nu pot fi luate ca 100% adevărate, ci studiate pentru a extrage dn ele acele părţi care ne pot ajuta să completăm uriaşul puzzle ce ne va releva adevărata istorie a lumii noastre.
Deşi nu îmi place să citesc la calculator, îmi poţi trimite Pistis Sophia la dj_klaudyu@yahoo.com.
O zi bună în continuare!
Buna seara Klaudyu!
Cred ca in curand, un dreptcredincios va avea o epifanie: ca Satan se mai numeste si Klaudyu si umbla pe pamant inseland neamurile… :))
Despre puritatea genetica, ar fi multe de spus. Ceea ce s-a observat insa, este ca ADN-ul nu este unicul depozitar de informatie pe care sa o transmita efectorilor. ADN-ul poate fi modificat de ARN (aflat in organitele celulare) iar ARN-ul poate fi la randul sau modificat de mediul extern. Ultimele teorii ale geneticii sustin influenta factorilor de mediu (…) in crearea ADN-ului. Deci ramane nedumerirea mea, in ceea ce priveste necesitatea implicarii unei forte extraterestre in proiectul biologic al “alesului”.
Pe de alta parte, acceptarea teoriei ca cineva a fost ales de catre o autoritate extraterestra si conceput de aceasta, nu e prea mult diferita de cea a bisericii, care incearca sa implementeze ideea ca Isus s-a nascut fiul lui Dumnezeu si nu a devenit!!! Personal cred ca el a devenit iluminat sau “fiu al lui Dumnezeu” in urma invataturilor initiatice primite si a deciziei sale personale de a le urma…
Totusi, ceea ce spui tu referitor la posedarea lui de catre spiritul lui Enlil, se poate sustine, tocmai prin faptul ca a fost un simplu om, dar care a reusit sa atinga starea de gratie in care sa renunte la ego-ul sau. Indiferent daca il numim Enlil sau Dumnezeu sau Sfantul Duh, nu cred ca isi poseda alesii prin viol! Cred ca acestia se abadoneaza lui, si asta nu se poate face fara sa innebunesti, decat renuntand la propriul ego.
Si ca un exemplu a ceea ce poate sa faca “invatatura” din om, Ouspensky (matematician rus) a acceptat sa fie discipolul lui Gurdjieff si sa se supuna unui test: sa nu comunice cu cei din jurul sau vreo 40 de zile, in caz contrar urma sa fie exclus din grupul de “discipoli”. Pe la sfarsitul celor 40 de zile despre care acesta povesteste ca fiind “imposibile”, este surprins ca maestrul Gurdjieff il intreaba cum se simte si ce parere are despre vremea de afara. Ouspensky i-a replicat surprins ca altele erau regulile… Iar Gourdjieff i-a raspuns: “m-ai vazut miscandu-mi buzele cand te-am intrebat? Ti le-ai miscat tu cand mi-ai raspuns?”. Atunci a realizat Ouspensky ca purtase prima discutie telepatica din viata sa!
Revenind la capacitatile pe care le putem dezvolta si la codul genetic pe care il putem modela CONSTIENT sau inconstient, nu neg posibilitatea interventiei extraterestre in conceperea unui “muritor”, insa eu nu ii vad utilitatea.
Asupra ideii de posedare de catre un spirit sau entitate extraterestra, cred ca este o idee de luat in seama si mai cred ca fenomenul in sine nu a fost o singularitate! De asemenea unele discipline gen yoga, au in vedere tocmai modificarea biologicului in sensul cresterii calitatii ADN-ului tocmai in sensul de a deveni suportul unui spirit sau unei influente spirituale superioare.
Mi-ar placea sa mai povestim si pe marginea paradoxurilor care sunt dovada autenticitatii unei afirmatii in sensul adevarului pe care il contine, dar nu vreau sa ma indepartez prea mult de postarea si rasunsul tau.
Iti doresc numai bine!
Într-adevăr, ADN-ul nu este unicul depozitar de informaţie. Dar realitatea este că noi încă nu ştim exact ce este acest ADN. În măsura în care am descifrat doar 5% din el, rămân 95 de procente care ascund multe informaţii. Nu ştim exact ce este ADN-ul şi care este rolul lui. Teoria ca cineva a fost ales de către o autoritate extraterestră şi conceput de aceasta nu este o invenţie a creştinismului. Miturile mesopotamiene indică o implementare a ADN-ului zeilor în cel uman. Împerecherea zeilor sau a îngerilor cu oamenii ne pot duce cu gândul tot la o purificare genetică. Iar în zilele noastre, foarte mulţi răpiţi de către OZN-uri susţin că li s-au implantat embrioni extratereştri sau că au fost martori ai unor astfel de implantări pe alte persoane. O fi încercând Biserica să transforme aceste experimente genetice într-o dovadă că Iisus a fost fiul lui Dumnezeu, dar nu cred că totul din povestea lui Iisus este o invenţie. Orice minciună conţine şi un dram de adevăr, măcar la bază. Dumnezeu, aşa cum îl văd eu, nu s-ar întrupa pe o foarte mică planetă dintr-un Univers extrem de vast, într-un trib de nomazi necredincioşi. Părerea mea e că ipoteza fecundării artificiale a Mariei rămâne încă în picioare, cu menţiunea că nu-l implică pe Dumnezeu, ci un grup de extratereştri nu cu mult diferiţi faţă de noi. Referitor la scopul concepţiei unui astfel de muritor, nu putem şti exact care ar putea fi. Ipoteze se găsesc, însă una spre care înclin în acest moment este cea asemenea celei despre care vorbeai mai sus, creşterea calităţii ADN-ului în sensul de a deveni suportul unui spirit sau unei influenţe spirituale superioare. Nu ştim cum are loc această simbioză dintre spirit şi corpul posedat, ce criterii sunt pentru alegerea gazdei sau ce condiţii trebuie respectivul trup să îndeplinească. Dar, dacă noi nu avem încă nişte răspunsuri, nu înseamnă că ele nu există.
Să ştii că posedările de acest gen se fac de multe ori prin viol. Nu întotdeauna victimele se abadoneaza spiritelor, ca în cazul şamanismului ori altor practici asemănătoare. Aş aminti aici posedările demonice prezente în toate culturile sau cele ale răpiţilor de către OZN-uri, care s-au trezit la un moment dat cu musafiri nepoftiţi în interior.
Este interesant experimentul lui Ouspensky. Dovedeşte că mintea umană rămâne cel mai mare miracol al Universului. Şi că noi, deşi posesori ai acestui miracol, rămânem în continuare marii ignoranţi ai Universului.
Putem vorbi despre orice, indiferent dacă ne îndepărtăm de subiectul postărilor. Discuţiile libere sunt binevenite întotdeauna, mai ales când are şi cine să le întreţină.
Mersi pentru porţia de râs de la începutul comentariului tău, referitoare la epifania dreptcredinciosului. Cât timp nu încearcă nimeni să mă stropească cu apă sfinţită în mijlocul iernii sau să mă omoare cu pietre, fiecare e liber să mă numească aşa cum vrea. Deşi, dacă aş fi o entitate superioară, chiar şi malefică, n-aş pierde timpul cu postări pe un blog amărât, ci m-aş bronza în Hawaii, înconjurat de dansatoare de hula, îmbrăcate doar cu şiraguri din flori.
O seară bună şi ţie!
Acum cativa ani, lansasem o teorie (intr-un grup de prieteni) in care sustineam ca omul este rezultatul unei interferente intre constiinta universala si suportul sau biologic. Si de fapt fiecare fiinta se manifesta in functie de gradul sau nuvelul acestei simbioze intre constiinta (putem sa ii spunem energie universala sau informatie matriceala) si corp, grad dat de potentialitatile activate ale corpului fizic.
Cu alte cuvinte, informatia este aceeasi doar “cititorul” este diferit.
In acest context, cred ca ideea implicarii entitatilor extraterestre in “pregatirea terenului” poate fi o realitate in conditiile in care noi suntem incapabili sa o facem in mediul in care traim. Recunosc ca acceptarea unei astfel de teorii imi lasa un gust destul de amar referitor la limitarile speciei umane, dar nu pot respinge ceea ce este evident doar pentru ca nu e si comod…
In acelasi timp, cred ca posedarile sunt de trei feluri. In primul rand noi insine reprezentam posedarea propriilor noastre trupuri din momentul conceptiei. Al doilea tip de posedare este al celor care nu isi traiesc corporalitatea si ajung la un grad mare de disocere fata de ei insisi – un spirit se poate intrupa doar unde are loc, aici putandu-se vorbi despre “viol”. Al treilea mod de posedare se face prin abandonul propriului eu si crearea unui “spatiu liber”.
Acum apare o intrebare pe care mi-o pun de ceva vreme, referitor la noi: deoarece spiritul este cel care se intrupeaza (si asta este o chestiune destul de evidenta), unde se afla acest spirit si cu ce se ocupa intre doua incarnari ? De ce ar fi acest spirit deosebit de cel al entitatilor extraterestre in esenta? sau doar in experienta? Exista un numitor comun intre noi si “ceilalti” indiferent de unde ar veni? Suntem si noi extraterestrii dar care au pierdut memoria inaintasilor?
Si uite ca dintr-o intrebare s-au facut mai multe!
Referitor la dansatoarele de hula, subscriu la orice ora (plus o pina colada rece)!!
Numai de bine!
Pina colada neaparat servită într-o nucă de cocos, într-un hamac legat de doi palmieri, pe plajă, la asfinţit! Asta pentru maximizarea… simţurilor. Iar florile de pe fete să fie cât mai puţine şi mai mici, eventual de muşeţel. Nu cred că există muşeţel în Hawaii, dar e cea mai mică floare care îmi vine în minte acum. Bineînţeles, fetele să fie unse cu ulei de cocos sau papaya, pentru a da strălucire bronzului lor scăldat de ultimile raze ale soarelui. Of, dacă eram Satan…
Întorcându-ne la realitatea noastră friguroasă, sunt de acord că omul este rezultatul unei interferenţe între conştiinţa universală şi suportul său biologic. Rămâne un gust amar referitor la limitările speciei umane, însă m-am obişnuit cu această idee de mult timp. Poate am trăi cu toţii mai bine cu acest gust amar decât cu aroganţa de care dăm dovadă ca specie. Din punctul meu de vedere sunt două feluri de posedare, dar şi naşterea poate fi considerată la fel, aşa că rezultă trei.
Nu cred că spiritul uman este diferit de cel al extratereştrilor, cum nu cred că este diferit nici de cel al animalelor sau al plantelor. În principiu, spiritele sunt la fel, de unde şi ideea că în faţa lui Dumnezeu toţi suntem egali. Numitorul comun între noi şi „ceilalţi” este spiritul, diferenţa fiind că unii dintre ei, cei mai evoluaţi, probabil ştiu exact ce este spiritul şi ce se întâmplă cu el. Noi încă orbecăim printre diverse ipoteze. Probabil în alte vieţi am trăit şi noi pe alte planete şi chiar există oameni care susţin acest lucru sub hipnoză. Paote cu toţii suntem extratereştri şi nu putem vedea asta.
Referitor la unde se află spiritul între două încarnări, am o ipoteză. Bineînţeles, tot una care pare de domeniul sf-ului. Cred că noi, în esenţă, suntem spirite. Locul de unde venim este o lume spirituală. Nu ştiu cum se trăieşte acolo, deoarece legile fizicii pe care o cunoaştem nu se aplică într-o lume imaterială. Probabil nu sunt diferenţe foarte mari între viaţa de aici şi cea de dincolo. Părerea mea e că Universul material a fost creat ca o închisoare, unde au fost aruncate acele spirite care au greşit într-un fel sau altul. Repet, nu ştiu după ce legi se guvernează acea societate şi aş cam băga mâna în foc că nu voi afla pe parcursul acestei vieţi. Dar probabil există nişte legi şi unii care le încalcă. Încarcerarea spiritelor într-o lume materială, cu doar trei dimensiuni (sau patru, dacă socotim şi timpul) nu înseamnă decât o limitare a respectivilor indivizi. Scopul însă nu ar fi neaparat pedepsirea „păcătoşilor”, ci mai mult reabilitarea lor. Cu memoria ştearsă, fără nicio informaţie despre cine suntem, unde suntem, de unde venim, care este „păcatul” pentru care am fost condamnaţi şi cum ne reparăm greşeala, fiecare trebuie să îndrepte lucrurile. Ştergerea memoriei nu este atât de inutilă pe cât ar părea: în momentul în care ştii cu ce ai greşit şi cum să-ţi repari greşeala, vei face asta într-un mod egoist, pentru a te elibera. Dar dacă nu ştii ce ai făcut rău şi ce ai de făcut pentru a te elibera, scopul egoist dispare. Faptele bune şi sentimentele pozitive, care duc la evoluţia spirituală, implicit la eliberarea din această închisoare, vor izvorî din tine, din sufletul tău. Şi atunci, când spiritul va fi din nou evoluat, va putea fi reabilitat şi reprimit „acasă”. Se spune că fiecare om are un destin stabilit înainte de a se naşte şi că după moarte îl aşteaptă o judecată. Poate destinul prestabilit e sentinţa referitoare la anii de „încarcerare”, iar după acest termen are loc o nouă judecată, în care se stabileşte dacă inculpatul şi-a ispăşit pedeapsa sau e nevoie de o nouă perioadă de „muncă în folosul societăţii”. Iar spiritul continuă să se reîncarneze până ajunge să plătească pentru toate „infracţiunile” săvârşite atât „acasă”, cât şi în timpul vieţilor din Universul material. Cam la asta se referă şi karma orientală, care trebuie arsă pentru a scăpa de ciclul reîncarnărilor. Şi probabil acesta este motivul pentru care iluminaţi ca Buddha sau Iisus au transmis mesaje de iubire şi pace: aceasta fiind calea de a ne „reabilita”. Oricât de ciudată pare ideea Universului material ca închisoare, mulţi filosofi, printre care şi Platon, credeau cam acelaşi lucru. La fel şi gnosticii. E posibil să fi avut dreptate, iar noi să fim surzi şi orbi, alegând materialismul şi, implicit, o „detenţie” prelungită…
Tu ce părere ai?
Îmi pare rău să te dezamăgesc, dar ăsta nu e un cod. În momentul în care atribui fiecărei litere numărul corespunzător poziţiei sale în alfabet, trebuie să ţii cont de nişte lucruri. În primul rând, acest “cod” implică alfabetul limbii române. Biblia a fost scrisă în ebraică şi greacă. Fiecare dintre aceste limbi are un alfabet propriu, diferit de al nostru. Prin urmare, “codul” găsit de tine nu se poate aplica decât traducerii Bibliei în limba română. Iar cum cea originală este scrisă în alte limbi, posibilitatea existenţei unui cod implică neaparat limbile ebraică (pentru Vechiul Testament) şi greacă (pentru Noul Testament). Nu româna. Dacă cineva ar găsi un “cod” asemănător în Biblia tradusă în engleză, dar care duce la rezultate diferite, care dintre voi doi ar avea dreptate? Bineînţeles, cel care ar dovedi existenţa unui astfel de cod în Biblia scrisă în ebraică şi greacă.
Fiecare cuvând din orice limbă poate da un număr, pe care poţi să-l reduci până se ajunge la o cifră. Ţinând cont că sunt câteva sute de mii de cuvinte în DEX şi doar nouă cifre, înseamnă că foarte multe cuvinte vor avea aceeaşi valoare numerică, după “codul” tău. Tu alegi pentru 666 cuvintele macrocip, fiara şi Adam. Eu pot să aleg altele, de exemplu viezure, varză şi barză. Ceea ce ne duce la cu totul o altă însemnătate.
După acelaşi “cod”, 666 se mai scrie DDD. Cum ăstea sunt iniţialele emisiunii lui Diaconescu de la OTV, am putea să-l considerăm pe “viitorul preşedinte al României” întruparea antihristului. Nu am fi prea departe de adevăr cu această prezumţie, dar fără dovezi nu putem decât să fabulăm.
Dacă vrei să afli o variantă mai logică legată de semnificaţia numărului 666, ai aici link-ul: http://klaudyu1.wordpress.com/2011/11/26/666/
Parerea mea ti-am impartasit-o cu ceva timp in urma, cand spuneam intr-un comentariu la o postare anterioara ca toate drumurile duc spre varful muntelui…
Cred ca tu ai ales sa fi un “detectiv” pe drumul mistic al omului, punand cap la cap dovezile gasite. Eu am ales intelegerea experientei.
Ideea ca “noi alegem sa ne nastem”, ideea de “evolutie spirituala” si mai ales ideea “pacatului originar”, sustin ipoteza incarcerarii terestre. Vietile anterioare, inconstientul colectiv, fenomenele tip deja-vu, ne arata ca experienta terestra a fost repetata de multe ori.
Privind viata in lumea materiala ca pe o sentinta, este ceva greu de dus, o incarcerare. Privind-o ca pe inca o sansa, este eliberatoare si pasionala. Pentru ca iti poti juca sansele timorat asemeni jucatorului de poker sau pasional asemeni dansatorului de tango.
Cele doua ipostaze se impletesc destul de strans de-a lungul existentei noastre iar cat de aproape ne aflam de “varful muntelui” aflam doar in momentul in care il atingem…Dar cel mai probabil nu iti spun nimic nou…
Asa ca plec sa cultiv musetel pe sub palmieri…
O seara buna!
– Din cea ce miai scris ma face sa cred ca nu ai incercat sa faci nici un cod pe vreun text biblic, in forma cum am sugerato. In primul rind cind cauti codul trebuie sa cunosti foarte bine textele in care se mai face referire la subiectul respectiv. Nici un om normal nu cred ca ar accepta ca ; varza sau barza ar putea face perta din subiuctul respectiv la care am facut referire.
Iti sugerez; analizeaza cartea apocalipsa incepind cu capitolul 12.
Fa codurile la cuvintele cheie, si tot odata fa codurile la cuvintele care iau parte la evenimentele istorice din perioada respectiva . Dupa acea COMPARA CODURILE, CELE DELA CUVINTELE PROFETICE CU CELE DELA EVENIMENTELE ISTORICE.
Te vei canvinge ca exista intre ele o legatura identica si formeaza o noua propazitie cu cuvintele care reprezinta evenimente petrecute in istorie si sevor petrece si in vitor.
Imi pare foarte rau ca nu ma pot explica mai clar, acesta este un mare minus al meu.
Mentionez ca tot ce am prezentat referitor la acea formula de decodificat este foarte real. Pentru mine lucra foarte bine. Aceasta publicatie nu o fac pt. nici un interes personal. Doar trebuie sa incerti sa lucri cu ea, DACA CUNOSTI TEXTELE DIN BIBLIE.
Te asigur ca ce am prezentat va fi confirmat ca este adevarat. Nu uita acest mesaj.
Deşi e o muncă de detectiv, mai am destul până să devin un Sherlock Holmes al misticismului. Poate am să devin cândva. Sau poate bat câmpii la fel ca mulţi alţii, de-a lungul timpului. Cine ştie?
Puţini ar privi lucrurile ca tine, ca o a doua şansă. Felicitări pentru optimism. Poate îi vei învăţa şi pe cei din jur cum să-l obţină, deoarece e din ce în ce mai rar de întâlnit.
Succes în cultivarea muşeţelului! Când va fi gata de cules, mă ofer voluntar.
O seară bună şi ţie!
Eu sunt de parere ca in viitorul apropiat bine nu o sa ne fie. Ca o fi in 2012-2013 sau 2050, ramane de vazut. Interesant este ca prea se pune accent pe aceasta apocalipsa si pe falsa identificare a lui Lucifer/Enki/Ra/Osiris/Thoth si mai nou ASHTAR cu IIsus, ca fiind unul si acelasi. Interesant este ca jidanii tin neaparat sa indeplineasca profetiile din Biblie, iar Ahmadinejad(citeam intr-un articol) deja se crede un fel de Sf. Gheorghe care va ucide Balaurul. Daca ne uitam si in lume, parca toate au ajuns la punctul maxim, spalare pe creier, droguri , desfranare, crime, foamete, bisericile corupte 99,999%, razboaie, etc. Nu mai exista echilibru, fffff multi si-au pierdut mintile in acesta lume materialista, totul e un haos. Si totul pare a fi orchestrat de catre cineva. Curioasa mai este si abordarea asta noua, Project Venus, in care “initiatirul” spunea ca acest prioect se poate pune in practica doar daca se “niveleaza terenul” si daca se “aleg anumiti oameni”, iar noi, rasa maidaneza, cam incurcam treburile si tinem prioectul pe loc. Om trai si om vedea, adevarul este dincolo de noi ! Important este sa ne mentinem echilibrul in tot si in toate, pe cat posibil.
Acest articol imi aduce aminte de un exemplu dat de catre David Icke referitor la “posedare”. El se referea la relatarile prietenilor, chiar familiilor unor anumiti politicieni sau persoane cheie din conducere, care brusc deveneau alte persoane, adica aveau alte comportamente acasa si cu prietenii, alte preferinte culinare, alte hobiuri, intr-un cuvant alti “oameni” dar in aceleasi corpuri. Icke spunea(cica de la cei care ar fi asistat la aceste schimburi de suflete) ca persoanele respective arau aduce aproape de pragul mortii, sufletul lor parasind corpul, si prin anumite incantatii, un suflet reptilian era introdus in corp. Acest suflet nou prelua o parte din informatiile “raposatului”, dar niciodata comportamentul, iar dimpul de “adaptare”cu noul corp fiind de cateva luni. Unele suflete nereusind sa se adapteze niciodata. Scopul principal al acestor posedari fiind acela de a duce la bun sfarsit agenda propusa. Icke spunea ca aceste persoane nu-si mai cunosteau anumiti prieteni din copilarie sau actuali, anumite activitati din familie, deveneau fiinte foarte reci, distante. Acum vine intrebarea, oare de ce “Dumnezeu a tot facatorul si a tot stiutorul” ar avea nevoie de aceste “siretlicuri” pentru a face “bine” pe acest pamant? Cand “El” ar putea foarte bine de la bun inceput sa puna “sufletul” in corpul care trebuie ! Legat de reincarnare, eu cred acest proces nu trebuie confundat cu posedarea sau schimpulde trup. Reincarnarea reprezinta intoarcerea pe pamant pentru a duce la bun sfarsit misiunea de “invatare” si pentru a termina treba inceputa ! Iar cei care practica religia hindusa sau budista, (nu ca ar fi singurii) de ce se intorc ? Gresesc ei pe undeva de nu reusesc sa-si terminte treaba aici si sa evolueze mai departe ?
Orientalii au descoperit si descris un principiu esential: yn si yang.
Natura duala a lucrurilor, a lumii, a fost expusa si in tezele filozofilor greci…
Balanta dintre contrarii, dintre “opusi”, reprezinta echilibrul universal si nu doar terestru. Nu vreau sa aduc exemple in discutie, pentru ca sunt vizibile si la indemana oricui.
Avand in vedere ca “sistemul” caruia ii apartinem nu se limiteaza la granitele terestre, mi se parea firesc ca factorii care tin in balanta cele doua principii sa fie atat terestrii ca si extraterestrii.
Un alt principiu oriental (clar negat sau evitat de catre biserica crestina) este cel al evolutiei. Din punctul meu de vedere, evolutia reprezinta capacitatea pastrarii echilibrului intre forte opuse, pe masura diversificarii acestora, pe masura multiplicarii factorilor implicati.
Pana in prezent, rasa umana a dovedit o rigiditate extrema fata de ideea de evolutie in sine, fiecare institutie – statala sau religioasa, incercand sa pastreze cu orice pret o pozitie cucerita si eventual imbogatirea cantitativa a respectivei pozitii dar nicidecum calitativa.
Daca istoria ar tine cont de ipotezele lansate de catre tine (ca si cea de mai sus), ar putea consemna lupta permanenta a omului in pastrarea echilibrului opusilor, ajutat de-a lungul timpului prin diversele implicari ale civilizatiilor extraterestre. Chiar daca tendinta actuala este de a imparti lucrurile si faptele in bune si rele, in contextul universal doar dezechilibrul lor ar putea fi privit ca “rau” sau mai degraba “nenatural”. Si in acest context, prostia ( intepenirea intre repere) este singurul element care ne face dependenti de interventiile exterioare directe.
O istorie in care momentele de luciditate alterneaza cu cele de prostie si dictatori sau eliberatori, carturari sau profeti nu au putut pasi mai departe si nici construi mai departe datorita imensului zid de prostie pe care doar interventile extraterestre l-au putut fisura… O astfel de istorie ar fi destul de interesanta, chiar daca nu ar avea prea multi simpatizanti…
Iti doresc o zi buna!
E clar că nu ne aşteaptă un viitor prea roz. Nu cred că toate au ajuns la punctul maxim, deoarece bănuiesc că vor veni vremuri şi mai grele. E clar şi că orchestrează cineva tot ce se întâmplă în lume. Că e vorba de Illuminati, se ştie deja. Dar cine se află în vârful piramidei, putem doar să intuim. Metoda lor, numită de latini “divide et impera”, funcţionează, indiferent dacă vorbim despre războaie, ideologii religioase diferite sau rasism.
Am observat că se încearcă o identificare a lui Enki cu Iisus, cât şi prezentarea acestuia într-o lumină favorabilă. Părerea mea e că lucrurile stau tocmai invers, Enlil fiind cel bun şi probabil tot el fiind Duhul care s-a încarnat în Iisus.
Nu ştiu dacă va avea loc vreo Apocalipsă, aşa cum susţin mulţi. Spun doar că am găsit anul 2051 în Evanghelii, care poate fi corelat cu situaţia mondială actuală şi cu profeţiile din Manuscrisele de la Marea Moartă. Dacă va fi ceva atunci, rămâne de văzut. Dar dacă izbucneşte vreun mare război anul ăsta, o să-mi cam dea de gândit…
Eu cred ca at cand se vorbeste de apocalipsa defapt e vb de al 3 lea razboi si dc nu aducem aminte de Mohammed? Religia lor e mai violenta decat a crestinilor marduk poate avea legatura cu Mohammed? Fii intunericului musulmanii lupta cu restul lumii pe langa faptu ca mai nou lupta si intre ei insisi acum in 2016 vorbim de statul islamic care devasteaza tot de refugiatii care distrug tot in calea lor Grrmania le ia apararea SUA ii ataca Franta a avut si ea razboiu ei in SIRIA ca si Rusia de altfel au fost confruntari si in Liban Irak Iran evreii sunt considerati puternici capabili sa distruga lumea.cu acele bombe quimice si daca se aliaza cu SUA at dorinta lor e pt putere vor petrolu gazele si toate cele ce se produc in tarile din orient care pe deasupra sunt majoritare de religie musulmana lupta si ura intre unii si altii dateaza ink decand Mohammed a infiintat islamul asa ca nu ma mira ca apolipsa sa fie razboiu intre ei si noi coalitii si aliante razboiu evident va distruge o mare parte din lume si care e mai bun castiga cine ramane in viata dupa acel razboi at cu ei va incepe o alta lume se specifica ca o treime din populatie va disparea nu ma mira cu atatea arme care s au prelucrat de a lungul anilor e si normal sa sterga de pe mapamond acea treime …
Nu zău? Islamul e mai violent decât creștinismul? Pentru că asta îți spune media controlată de evrei, dușmanii de moarte ai musulmanilor? Ai habar câte victime a făcut islamul? Nici măcar nu se apropie de zecile de milioane omorâte de creștini. Am cunoscut musulmani care n-ar face rău nici unei muște și creștini care m-ar omorî fără a sta pe gânduri dacă nu le-ar fi frică de închisoare. Creștinii americani și evreii israeliți atacă numeroase state musulmane, lăsând în urmă alte milioane de victime, și tot musulmanii sunt cei mai violenți? Hai să ne dăm seama pe ce lume trăim înainte să vorbim prostii în public.
Orice lucru isi gaseste singur echilibrul. Omenirea asa a fost creata, sa-si gaseasca singura echilibrul. Dar, de la inceputuri “cineva” si-a bagat coada si a dezechilibrat balanta. IIsus tocmai de asta a venit, sa echilibreze balanta, dand omului iubirea(deschiderea reala a chakrelor) ca unica modalitate de evolutie.
Zeii vechi au dat informatii omenirii, probabil in scopuri de progres, dar s-au gasit oameni care pe baza informatiilor primite s-au considerat stapani si iluminati peste masele de nestiutori. Astfel s-a ajuns la asuprirea maselor, razboaielor, foamete, etc, si de aici la imposibilitatea de a evolua spiritual(durerea, ura, frica au frecventa joasa).
O parte dintre ingerii cazuti, pentru a evoula la starea initiala, au fost nevoiti sa reia ciclul reincarnarilor, pentru a capata experienta pierduta.
Cum acest proces este dificil, aceste zeitati au inventat “meditatiile”, activandu-si chakrele artificial. Adica, creierul nu face diferenta dintre real si imaginar, iar prin intermediul meditatiilor, respectivul in loc sa capete experienta prin trairile reale , el si le imagineaza, deschizand chakrele artificial, cu experienta capatata ZERO. Oamenii au preluat aceste informatii(acum iar de actualitate) si le folosesc sperand sa progreseze spiritual, dar nu fac altceva decat sa reia cilcul reincarnarilor, deoarece experienta este falsa.
Ca un ex: prin meditatie poti vindeca anumite boli,( bolile sunt un semnal de alarma ca pe undeva individul greseste), dar individul nu reuseste sa invete cauza bolilor, si pe viitor tot pacatuieste(greseste) si boala se intoarce, si individul nu a capatat experienta.
IIsus cand vindeca pe cineva, imediat ii spunea, SA NU MAI PACATUIESTI(gresesti)!
Ideal ar fi ca noi sa gasim acest echilibru prin descoperirea tuturor cauzelor care duc la boli si nefericire. Astfel, daca esti materialist sau asupritor, adio evolutie spirituala, daca esti gelos o sa ai probleme cu stomacul, daca urasti sau esti invidios o sa ai probleme cu ficatul, toate lucrurile materiale de pe lumea asta sunt doar atomi condensati la frecventa joasa etc.
Pentru Cătălin:
Deşi în mod normal nu sunt de acord cu David Icke (poveştile cu reptilieni rămân la stadiul de basme), în ce ai scris mai sus îi dau dreptate. Astfel de posedări se practică dintotdeauna. “Dumnezeu a tot făcatorul şi a tot ştiutorul” nu are nevoie de aceste “şiretlicuri” pentru a face “bine” pe acest pământ. Aici e vorba doar de “opera” unor extratereştri pe care oameni i-au considerat (şi încă îi consideră) zei. Nu confund reîncarnarea cu posedarea, deşi ambele sunt forme de întrupare. Tocmai din acest motiv susţin că spiritul lui Enlil l-a posedat pe tâmplarul Iisus în jurul vârstei de 3o de ani, nu că s-a reîncarnat în el la naştere. Nu cred că reîncarnarea reprezintă întoarcerea pe Pământ pentru a duce la bun sfârşit misiunea de “învăţare”, ci pentru pedeapsă şi reabilitare. Toţi (nu doar hinduşii şi budiştii) se întorc, pentru că într-o singură viaţă nu poţi atinge gradul de “iluminare”. E nevoie de timp, de multă suferinţă şi multe fapte bune.
Nu cred că Iisus a venit să echilibreze balanţa, cum nu cred nici că iubirea reprezintă deschiderea reală a chakrelor. Dacă ne luăm după spusele lui din Evanghelii, a venit să aducă război şi dezbinare. Părerea mea e că a venit să-i diminueze influenţa lui Marduk prin crearea unor noi curente religioase. Asta nu echilibrează balanţa prea mult, dar e bine şi atât. E drept că le-a dat oamenilor şi sfaturi bune, cum ar fi să înveţe să iubească.
Nu doar “îngerii” decăzuţi sunt prinşi în ciclul reîncarnărilor, ci toate fiinţele. Adică şi oamenii, nu doar cei care practică meditaţia.
Bolile reprezintă într-adevăr un dezechilibru, de multe ori de ordin energetic. Până să ajungem la acel echilibru mai e cale lungă, cel puţin pentru majoritatea dintre noi.
Pentru Cristian:
Bineînţeles că nicio instituţie statală sau religioasă nu va admite capacitatea omului de a evolua singur. Din punctul lor de vedere, omul trebuie să fie dependent de cei care îl conduc. Într-adevăr, oamenii cunosc demult această balanţă între cele două forţe opuse, numite de orientali yin şi yang. Iar cei doi zei principali au fost echivalaţi cu aceste două forţe cosmice. Întotdeauna unul era bun, iar celălalt rău. Unul era ziua, celălalt noaptea. Unul soarele, celălalt luna. Unul focul, celălalt apa. Şi aşa mai departe. În realitate, nu putem vorbi despre buni sau răi, referindu-ne la cele două tabere de zeităţi, deoarece se pare că fiecare şi-a văzut interesul propriu, folosindu-se cu toţii de oameni pentru a-şi atinge scopurile. În acest caz, doar dezechilibrul dintre cele două tabere poate fi considerat rău, aşa cum ai spus şi tu. Şi cum în vremurile actuale există acest dezechilibru, putem înţelege de ce răul a atins cote maxime în prezent.
Din păcate, istoria nu ţine cont de aceste ipoteze. Tot ce iese din standardele cercetătorilor este considerat fabulaţie. Au creat o istorie nu după dovezile descoperite, ci după ce s-a potrivit cu îngustimea minţilor lor. De exemplu, ceea ce au scris egiptenii antici despre bătălia de la Qadesh, unde Ramses al II-lea i-a învins pe hitiţi, a fost acceptat şi introdus în manualele de istorie. Însă a fost scoasă partea în care se spunea că zeul Amon a coborât din cer şi l-a ajutat pe faraonul încercuit de duşmani. Această parte a fost considerată fabulaţie, deşi restul relatării e privită ca fiind reală. La fel stau lucrurile şi în cazul lui Alexandru Macedon. Scrierile armatei de cronicari ce îl însoţeau au fost folosite pentru a se stabili istoria sa. Însă pasajul în care cinci “scuturi zbutătoare” au spart zidul cetăţii feniciene Tyr, permiţându-i lui Alexandru să cucerească cetatea în 332 î.Hr., după un asediu de şapte luni, este considerată pură fabulaţie. Prin urmare, nu a fost introdusă în istoria “oficială”. O parte din listele cu faraoni au fost folosite pentru a se stabili dinastiile conducătoare ale Egiptului. Doar faraonii umani au intrat în istorie, din acele liste scoţându-se dinastiile de zei şi semizei. La fel s-a întâmplat şi cu listele de regi sumerieni. Cei de după potop au intrat în istorie, iar cei dinainte de potop au devenit “personaje mitologice”. Cine le dă dreptul acestor aşa-zişi oameni de ştiinţă să hotărască ce e adevărat şi ce nu? De ce nu prezintă faptele descoperite, lăsând la latitudinea fiecăruia să aleagă ce e realitate şi ce e fabulaţie? La fel stau lucrurile şi în cazul religiei. Trebuie să credem că mitologia este o adunătură de basme pentru adormit copiii. În schimb, trebuie să acceptăm ca adevăr indubitabil faptul că un şarpe vorbitor a convins doi sălbatici să muşte dintr-un fruct oprit, că Madomed şi-a băgat la un moment dat Luna în mânecă, că Buddha a fost înghiţit de un dragon cu care dialoga adeseori, că Dumnezeu se joacă trei ore în fiecare noapte cu toate fiinţele (printre care inorogul, Leviathanul şi viermii) sau că zeii hinduşi locuiesc pe un munte care pluteşte în centrul Universului. Cu asemenea concepţii, nu e de mirare că istoria pe care o cunoaştem nu ne luminează trecutul, ci ne afundă şi mai mult în întunericul ignoranţei. Iar acest zid de prostie cu care ne-au înconjurat conducătorii noştri se pare că nu va fi spart prea curând, nici măcar de extratereştri. Sper să reuşim totuşi la un moment dat să ne eliberăm şi să vedem cu adevărat cine suntem.
Închei cu un citat al contelui Joseph de Maistre (filosof, scriitor, avocat, ministru, ambasador şi senator) care demonstrează modul de a gândi al celor care ne-au stabilit istoria, religia şi legile după care să fim guvernaţi: “Tot ce nu trăieşte după catehism trebuie să fie distrus la nesfârşit, fără măsură, fără răgaz!”
Iar eu ţi-am spus că nu poate fi vorba despre un cod adevărat când tu aplici aceste reguli la limba română. Noul Testament a fost scris în greacă. Dacă ar exista un cod acolo, ar trebui să se aplice la cuvintele în limba greacă. Nicidecum în română.
Dacă pentru tine mai multe cuvinte au aceeaşi valoare numerică, foarte bine! Însă mie nu-mi spune nimic acest lucru. Poate ar trebui să încerci să explici mai bine, dacă vrei ca lumea să-ţi accepte ideea. Nu consider că ai vreun interes personal în toată povestea asta. Ci eşti doar un om care a făcut o descoperire pe care vrea să o prezinte lumii întregi. Şi eu am făcut câteva descoperiri pentru care aş băga mâna în foc. Însă, mai mult ca sigur mă voi arde, deoarece singurul lucru sigur în viaţă este moartea. Ţi-aş sugera să urmezi acelaşi principiu.
Ţi-am propus să citeşti ce am scris despre numărul 666 şi despre anul apocalipsei. Sunt curios ce părere ai şi dacă ipotezele mele coincid în vreun fel cu rezultatele „codului” tău. Asta dacă nu consideri că eşti singurul care are adevărul absolut, restul nemeritând să fie băgaţi în seamă.
Nu uita acest mesaj.
Recunosc, am o anumita retinere in a lasa un comentariu la postarea de mai sus, izvorata din precaritatea informatiilor pe care le detin despre subiectul in cauza.
Fiind insa un subiect incitant, nu am rezistat foarte mult tentatiei…
Ma gandeam ca textele biblice (si nu numai) cuprind in marea lor majoritate felul in care a fost perceput un mesaj, fenomen sau informatie, de catre cei care au receptat informatia in sine.
Astfel un conflict descris ca razboi intre bine si rau, intre ingeri si demoni, nu trebuie neaparat sa fie ceva in genul filmelor de actiune in care se consuma multa munitie de razboi iar exploziile se tin lant!
Pe de alta parte, atat in Romania cat si in vestul Europei, toate referirile la stabilitate, calm social, stare de bine si de siguranta resimtita astfel de catre cetateni, se fac fata de anii ’70. Desigur, se poate spune ca si eu am vorbit mai mult cu persoane apropiate mie ca varsta si conceptii de viata, si in acest context anii ’70 ar fi un pol pozitiv de referinta… Dar nu cred! De la invatamant la civism, de la valoarea si ponderea bunului simt la aplecarea catre cercetare si neconventionalism, anii ’70 au fost foarte linistiti sau prolifici. Este posibil ca razboiul intre fii luminii si ai intunericului sa fi inceput atunci, iar actul final al acestuia sa se deruleze partial pe parcursul acestui an.
Este desigur doar o ipoteza, si inca una nu foarte solid argumentata.
Dar placerea dialogului m-a dus in ispita:))
Numai bine!
„Şi nu ne duce pe noi în ispită…” Parcă aşa era. Dar cine stă să reţină toate tâmpeniile?
E o ipoteză ce poate fi luată în calcul, deşi înclin mai mult spre a mea. Recunosc că nu am fost niciodată adeptul apocalipselor. În fiecare epocă au existat oameni care credeau că Apocalipsa va fi în timpul vieţii lor. Şi de fiecare dată s-au înşelat. Din acest motiv îmi e greu să cred că eu voi trăi acest eveniment. În plus, Biblia e plină de tâmpenii, aşa că o Apocalipsă descrisă acolo nu valorează doi bani pentru mine. Însă un astfel de eveniment este descris în multe culturi, care nu au nicio treabă cu iudaismul sau creştinismul. Şi toate vorbesc despre un război în adevăratul sens al cuvântului, între două tabere de entităţi şi oameni. Ideea de război mondial poate părea ficţiune în trecut, însă acum, după ce am trecut prin două, putem considera că sunt şanse să se întâmple şi a treia oară.
Apocalipsa lui Ioan spune că Balaurul cel mare sau Şarpele de demult i-a dat Fiarei scaunul său de domnie, puterea sa şi stăpânirea Pământului. Balaurul este cel numit de sumerieni Enki. Ioan spune că Balaurul a aruncat un râu din gură iar Fiara a ieşit din mare. Acestea sunt indicii pentru a descoperi identitatea Balaurului, Enki fiind zeul apelor. Fiara şi Balaurul sunt descrise la fel (10 coarne şi 7 capete), ceea ce sugerează o asemănare fizică între cele două personaje. Conform miturilor mesopotamiene, Marduk, fiul lui Enki, este ultimul conducător al planetei noastre. Cum Fiara a moştenit tronul Balaurului iar între ei există asemănări fizice (un lucru logic, ţinând cont că erau tată şi fiu), putem trage concluzia că Fiara este Marduk. Ioan spune că va mai apărea o fiară mai mică, din pământ, ce va face locuitorii Pământului să se închine Fiarei celei dintăi. Marduk este Yahweh al evreilor, la care se închină majoritatea pământenilor (creştinii, evreii, musulmanii, masonii, sataniştii, vrăjitorii, etc.). Ioan susţine că Fiara (Marduk) va duce un război, alături de împăraţii Pământului, împotriva lui Iisus şi a armatei sale. Cei răi vor pierde, Fiara şi proorocul său vor fi nimiciţi, iar Balaurul va fi închis din nou în adânc, unde va mai sta câteva mii de ani. Nu ni se spune cât va dura războiul, dar cert este că va dura destul de mult şi va cuprinde o mare parte a Pământului.
Manuscrisele de la Marea Moartă susţin acelalaşi lucru, că Marduk va conduce armata “fiilor întunericului”. Aici este numit Belial, iar acest nume provine din babilonianul Bel, unul dintre epitetele lui Marduk. Şi aceste manuscrise susţin că va fi un mare război mondial între oameni, care va dura 40 de ani. “Fiii luminii” vor veni abia la sfârşitul războiului, pentru a se lupta cu “fiii întunericului” şi cu adepţii lor umani.
În ultimii ani s-a vorbit mult despre 2012. Deşi cei mai mulţi aşteaptă o Apocalipsă, unii şi-au dat seama că s-ar putea să se întâmple altceva. E posibil ca în acest an să se pregătească o aterizare publică a extratereştrilor cu care americanii şi ruşii colaborează în secret de multe decenii. Aceşti extratereştri vor aduce câteva leacuri pentru diferite boli, ne vor asigura de prietenia lor şi vor părea salvatorii noştri, zeii din vechime care s-au întors. Aceşti “zei” nu pot fi decât cei răi, ai lui Enki şi Marduk. Dacă se va întâmpla acest scenariu, va fi eliberarea Balaurului din adânc, aşa cum susţine Apocalipsa lui Ioan. Numele lui Enki a apărut într-un cerc dintr-un lan din Poirino încă de anul trecut, se vorbeşte despre apariţia unui mare lider pe 6 iunie (6.6), etc. Asta susţin cam toate apocalipsele: că mai întâi vor veni zeităţile malefice.
În acelaşi timp, conflictul dintre S.U.A. şi Iran este pe cale să izbucnească. Armata israelită a început deja să se mobilizeze, ruşii îi ameninţă în public pe americani, germanii pregătesc prăbuşirea Uniunii Europene, 800.000 de evrei se pregătesc să vină în România, etc. Dacă va izbucni un război, sunt mari şanse să fie implicate multe ţări. Manuscrisele de la Marea Moartă susţin că acest război va dura 40 de ani. Dacă va începe în acest an, înseamnă că se va termina în 2052. Eu am găsit în Evanghelii numărul 2051, care ar putea însemna venirea “fiilor luminii” la finalul războiului, pentru a se lupta cu cei răi.
Conform acestui scenariu, totul ar trebui să se termine în 2052. Culmea e că numărul 52 era foarte important pentru mesoamericani şi egipteni. Calendarele tuturor popoarelor din America Centrală (mayaşi, incaşi, azteci, tolteci, etc.) se bazau pe cicluri de câte 52 de ani. Acest Mare Ciclu Sacru a fost stabilit de şarpele cu pene Quetzalcoatl / Kukulcan / Xiuhtecuhtli (Enki). El şi-a anunţat supuşii că se va întoarce la finalul unui astfel de ciclu de 52 de ani. Ciudat sau nu, prefixul internaţional telefonic al Mexicului este 52. Calendarul solar al mayaşilor era identic cu cel egiptean. Acest calendar, cu 52 de săptămâni de câte 7 zile, le-a fost dat egiptenilor de către zeul Thoth (tot Enki). Pentru egipteni, 52 era un număr magic, asociat cu acest zeu. Laturile Marii Piramide de la Gizeh sunt înclinate într-un unghi de 52 de grade. E singura piramidă cu această înclinaţie, restul având 43 de grade. Faraonul Snefereu a încercat să copieze Marea Piramidă, construind la Dahshur una înclinată tot la 52 de grade. Cum partea superioară a piramidei s-a prăbuşit, au lăsat aşa doar jumătate, restul fiind înclinată la 43 de grade. Marea Piramidă (singura înclinată la 52 de grade) era considerată de egipteni opera lui Thoth. De ce era acest număr atât de important pentru Enki / Thoth / Quetzalcoatl? Poate că anul 52 din al doilea mileniu al erei noastre este anul în care Apocalipsa lui Ioan susţine că va fi încarcerat din nou?
Dacă forţez puţin lucrurile, aş putea spune că 20 era cel mai mic ciclu calendaristic la mesoamericani (fiind numărul de zile dintr-o lună), iar 52 cel mai mare (numărul de ani din Ciclul Sacru). Privind lucrurile din acest unghi, am putea spune că, alăturând aceste două numere, reiese 2052.
Poate că toate aceste lucruri sunt coincidenţe. Deşi sunt cam multe iar eu nu prea cred în coincidenţe. Cert este că un mare război este pe cale să înceapă. Iar cei care orchestrează evenimentele din lume sunt foarte pasionaţi de simbolistică. De exemplu, acest conflict poate începe în strâmtoarea Ormuz. Ormuzd / Ahura Mazda era pentru perşi zeul cel bun, care la Apocalipsă va fi atacat de spiritul distrugător, Ahriman / Angra Mainyu. Ormuzd va învinge pentru totdeauna răul. Cum Statele Unite sunt conduse de evrei iar dumnezeul acestora este Yahweh / Marduk / Belial, numit Fiara în Apocalipsă sau Satan în Evanghelii, putem observa un tipar aici. Sau, mai degrabă, un plan stabilit acum multe mii de ani.
Ştiu că pare ciudată ipoteza de mai sus şi nici eu nu prea vreau să o cred. Mai ales că nimeni nu vorbeşte despre acest an. Însă acestea sunt concluziile la care m-au dus corelările dintre diverse religii. Dacă am sau nu dreptate, rămâne să vedem peste 40 de ani (cine mai trăieşte atât). Ţinând cont că toată povestea cu calendarul mayaş care se termină în 2012 este o mare minciună, dacă ar fi să aleg o dată a Apocalipsei aş merge pe 2052. Nu bag mâna în foc că se va întâmpla ceva în acel an, dar bag mâna în foc că, peste câţiva ani, şi alţii vor ajunge la concluzii asemănătoare. Astfel încât 2052 va fi următorul 2012.
Numai bine şi ţie! Şi să trăieşti încă 40 de ani cel puţin, ca să dezbatem subiectul ăsta şi în 2052.
frate claudiu dupa spusele tale esti necredincios, dar daca noi suntem niste clone atunci din ce familie faci parte tu? ipoteza omului din maimuta ar fi corecta pentru ca ar fi posibila incrucisarea intre rase .dar scriptura spune de o inviere a celor ce cred , atunci tu ce nadejdie ai daca ce spui este adevarat ? biblia vorbeste de lumi de lumi dar fii atent la tine insuti si vezi ca nu ai numai natura de animal ci in tine insuti se duce o lupta .faptul ca cercetezi aceste lucruri arata ca in tine este o sete dupa mai mult decat cere trupul tau .biblia vorbeste despre un suflet si ca are o alta natura .eu cred ca omul nu este de fapt fira de care te lovesti zilnic ci este omul interior care o alta nazuinta .frate claudiu daca ai vazut asta dai o explicatie .
Necredincios este cel care nu crede în nimic. Eu cred în multe lucruri, printre care nu se numără însă dumnezeul biblic. Asta nu mă face necredincios ci… liber cugetător. Dar cum din punct de vedere religios, cuvântul credincios este sinonim cu credul, atunci în acest caz nu mă consider deloc credincios. “Crede şi nu cerceta” chiar nu mă caracterizează.
Când spun că am fost făcuţi prin încrucişare genetică, mă refer doar la corpurile noastre. Sufletele nu au fost făcute de acele entităţi care ne-au creat “carcasele”. Ci sunt părţi din acea energie pură care există în tot Universul, adevăratul Dumnezeu. Nu trebuie să încerci să mă convingi de existenţa sufletului, mai ales că nu ţin minte să fi negat vreodată aşa ceva. Repet, doar corpurile noastre au fost făcute prin manipulare genetică, nu şi sufletele. Sper că acum eşti lămurit.
Nu mă interesează despre ce vorbeşte Biblia. Tu o consideri un model de urmat, deoarece vorbeşte despre suflete sau despre mai ştiu eu ce. Eu nu dau doi bani pe ea, deoarece este o colecţie de poveşti copiate de la alte popoare, ce promovează crimele, violurile, hoţia, sclavagismul şi multe alte rele. Şi atunci, “frate”, cum explică aceste lucruri un dreptcredincios ca tine?
ok bun…tu ai cercetat? cati ani de cercetare ai tu ? ca vad ca faci comentarii la oameni care au muncit zeci de ani pt a releva unele mistere! dar tu ce ai facut? le citesti operele si …le comentezi? eu cred ca tu ai problema psihica grava! chiar ff grava! ramai in lumea ta..da? nu te supara dar mai ai multe reincarnari pana sa poti evolua! fiecare crede prostia lui dar a comenta ideile altora inseamna a fi de doua ori prost ori cate idei comentezi!
E o vorbă:
De la Dosoftei încoace,
Cărțile din cărți ”se face”
Mămăliga din mălai
Și copii din….
Bine, mămăliga se făcea și din mei dar până la Dosoftei(sec.17) s-a descoperit (oficial) America si cu ea, păpușoiu’
Care e problema? Omul ăsta a studiat ani și mii de pagini pentru a sintetiza și prezenta niște lucruri inaccesibile multora.Și a făcut o treabă mai mult decât ok.
Măcar munca și pasiunea sa să inspire un oarecare respect.
Dar e ușor să stai sub pod și să arunci cu pietre.
Sau poate e vorba de..self esteem.?
…și mai e una: Dacă tăceai, filozof rămâneai (poate)
Numa’ bine !
Am vreo 25 de ani de cercetare, deşi nu cred că asta e important. Dacă a citi nişte „opere” şi a le comenta este echivalent cu a avea probleme psihice foarte grave, înseamnă că toţi criticii literari sunt o adunătură de nebuni. Iar capacitatea mea cerebrală subdezvoltată nu mă ajută să combat o asemenea logică de fier.
Bănuiesc că frustrările tale sunt legate de critica mea la adresa lui Cristian Negureanu, ceea ce mă face să cred că eşti ori un fan al lui, ori chiar el însuşi. În lumea mea, oameni de acest gen nu relevă mistere, ci ne intoxică minţile cu tâmpenii. Iar efectul se vede cu ochiul liber la tine. Pentru fanatici ca tine, dreptul la liberă exprimare există doar în măsura în care îţi aprobă inepţiile. Oricine critică ideile după care îţi guvernezi existenţa patetică, mai ales dacă vorbim despre cele religioase, trebuie pus la zid şi omorât cu pietre. În cazul ăsta, trebuie să spun că Darwin nu avea deloc dreptate: omul nu a evoluat din maimuţă, ci tinde să involueze într-o primată.
Nu mă supăr că mai am multe reîncarnări pentru a evolua. De fapt, sunt absolut convins de asta. Nu am avut norocul să primesc la naştere nici inteligenţă, nici înţelepciune, nici măcar logică. Am sperat să ajung la un IQ care să tindă măcar spre latura de jos a mediocrităţii, dar nu mi-a fost îndeplinită nici această dorinţă. Însă asta este una dintre marile diferenţe dintre noi doi: eu sunt conştient de aceste lucruri.
Îţi dau un sfat, deşi nu sunt în măsură să fac acest lucru: încearcă să gândeşti înainte de a te exprima. Dacă a comenta ideile altora înseamnă a fi de două ori prost ori câte idei comentezi, trebuie să te anunţ că tocmai mi-ai comentat ideile. Dar sunt sigur că această regulă mi se aplică doar mie. Eu sunt de două ori prost ori numărul de idei comentate, pe când prostia altora este în limite acceptabile. Păcat că nu facem concurs. Mi-ar fi plăcut să câştig măcar o dată. Poate am o şansă în numeroasele vieţi viitoare. Fii bun şi acceptă-mi o rugăminte: nu evolua prea repede, ca să am cu cine concura pe viitor. Altfel, o lume în care aş fi singurul prost ar fi o lume dezechilibrată, în pragul haosului. Şi nu poţi permite acest lucru, nu-i aşa?
Acesti zei falsi(Anu, Enki, Enlil) au facut ce au vrut pe pamant. Sunt de parere ca ei sunt niste elohimi decazuti de la calea luminii. Curios e ca toate “faptele lor de vitejie”, consemnate in scrierile antice, tin cam pana la perioada lui IIsus. Odata cu aparitia crestinismului dispare si puterea lor de interventie asupra omenirii. Toata treaba lor se face acum prin intermediari, verzii cu ozn-urile si oamenii care si-au vandut sufletul. Asta inseamna ca “CINEVA MAI DE SUS” nu a fost multumit de “faptele lor de vitejie”, le-a distrus “locul de joaca”(potop) si i-a alungat. In PISTIS SOPHIA se spune ca IIsus, la cererea Tatalui, ia o parte din puterile acestor zeitati pana la apocalipsa, iar zeii vechi(sfanta treime/jehovah) se afla in dimensiunea a 9-a(al 9-lea mister), iar Tatal Suprem si IIsus in a 24-a. Iar in aceste vremuri, Enki doreste revenirea la carma pamantului.
Putine dintre aceste fapturi genetice au supravietuit potopului. Daca citim povestile lui Ispirescu, capcaumul, zmeul, etc sunt reprezentate de aceste fapturi ale ingineriei genetice. Viata dinainte de potop seamana probabil cu filmul Stapanul Inelelor.
Un filmulet ff interesant. Cred ca este de la martorii lui jehova sau pocaiti. Interesant este ca acest pastor este deschis la minte !
http://www.youtube.com/watch?v=tj9LkC5cTHc
Un studiu amplu si interesant…Foarte interesant ! Mitologiile de care zici sunt totusi umbre palide si deformate ale protoistoriei lumii.Sunt intâmplari devenite povestiri care la rândul lor au devenit legende care la rândul lor au devenit mituri îndepartate.Biblia este peste aceste cosmogonii.Iti recomand sa citesti Biblia cu explicatii sau sa asisti la un studiu asupra cartilor Bibliei tinut de Ben Faragau.Vei gasi lucruri care te vor interesa si privi in mod personal…Vei gasi lucruri noi !
Din păcate nu e chiar atât de complet pe cât mi-aş fi dorit. Sper să îl completez cât mai curând cu informaţiile dobândite în ultimul timp. Asta dacă timpul îmi va permite.
Nu sunt de acord că Biblia este peste aceste cosmogonii. Ci dimpotrivă, ţinând cont că autorii Bibliei au copiat intenţionat miturile altor popoare şi le-au modificat în încercarea de a-şi crea o religie proprie. Iar poveştile Bibliei ne îndepărtează de acele întâmplări care au devenit legende. De exemplu, putem să ne facem o idee din mituri despre ce s-a întâmplat cu adevărat între cei doi fraţi zei, numiţi Enki şi Enlil de către sumerieni sau Osiris şi Seth de către egipteni, pe când povestea cu Abel şi Cain (care este o copie evidentă a miturilor mesopotamiene şi egiptene) ne îndepărtează cu mult de adevăr. Sau putem să aflăm multe despre vieţile faraonului Akhenaton şi vizirului Yuya din ce ne-au lăsat egiptenii, însă nu şi din varianta evreilor, care i-au numit Moise şi Iosif.
Să citesc Biblia cu explicaţii ar fi ca şi cum m-aş şterge la fund cu mâna altuia. Aceste explicaţii nu sunt decât părerile subiective ale unora, care au înţeles din Biblie ce au putut sau ce au vrut. Eu sunt de părere că oricine este curios ar trebui să citească singur Biblia şi alte texte vechi, pentru a-şi forma o părere proprie, independentă de ale altora. Ca o comparaţie, în şcoala generală ni s-au predat kilometri de comentarii la diferite opere, pe care trebuia să le învăţăm pentru bacalaureat. Iar noi învăţam ca proştii o grămadă de aberaţii, care de multe ori nu aveau nicio legătură cu realitatea, în loc să încercăm să ne formăm păreri proprii despre acele lucrări. De exemplu, comentariile la „Luceafărul” erau destul de stufoase, însă nici măcar unul nu m-a învăţat că Eminescu în realitate se referea la primii zei (Veghetori, Titani, Igigi, etc.) şi împerecherea lor cu pământencele. Atunci, care mai e rostul citirii acestor comentarii, care nu au ca scop decât îndoctrinarea timpurie a tinerilor?
Am citit câteva astfel de studii şi am dat peste o grămadă de păreri atât de diferite, încât nici nu-ţi vine să crezi că toate se referă la aceeaşi sursă. Sunt mari şanse să găsesc lucruri noi în ce mi-ai recomandat, dar mă îndoiesc că mă vor privi în mod personal. Totuşi, cel mai bun astfel de studiu l-am găsit la Leo Taxil. Se numeşte „Biblia hazlie” şi ţi-l recomand.
Anu, Enki şi Enlil nu sunt elohimi decăzuţi de la calea luminii. Doar Enki şi Enlil sunt elohimi (“copiii zeului suprem”) iar decăzut e doar Enki (alături de adepţii săi). “Faptele lor de vitejie” nu ţin până în perioada lui Iisus, ci până cu vreun mileniu înainte de Iisus. Războiul troian pare a fi ultimul în care au participat “zeii” direct, alături de muritori. Dar amestecul lor în vieţile noastre a continuat, ce-i drept, mai discret, până în zilele noastre. Mă îndoiesc şi că a dispărut puterea lor de intervenţie asupra omenirii odată cu apariţia creştinismului. Dimpotriva, influenţa lor este mai mare pe zi ce trece. Creştinismul este responsabil pentru cruciade şi crimele Inchiziţiei, unde se observă clar influenţa acestor “zei”. Iar evoluţia noastră tehnologică, mai ales din ultima sută de ani, e probabil tot opera lor. Dacă aruncăm o simplă privire asupra istoriei, observăm că lucrurile s-au înrăutăţit odată cu apariţia creştinismului. Parcă aşa spunea şi Iisus în Evanghelii: “Nu am venit sa aduc pace, ci sabie”.
În “Pistis Sophia” se spun multe tâmpenii, la fel ca în toate scrierile religioase. Gnosticii cunoşteau o parte din adevăr, pe care însă l-au denaturat după capacităţile lor cerebrale. Sophia nu era invenţia lor, o entitate apărută deodată în religiile oamenilor. Ci unul dintre vechii zei păgâni, pe care creştinismul l-a numit Lucifer. Sophia înseamnă “înţelepciune” în limba greacă, iar zeul înţelepciunii era Enki al sumerienilor. Sophia, eonul cel mai iubit de gnostici, care i-a născut pe arhonţii ce s-au dat drept dumnezei în faţa oamenilor, a decăzut din cauza pasiunii cu care şi-a îmbrăţişat perechea şi a fost exilată. Enki a fost exilat pe Pământ după ce şi-a violat sora, apoi a încercat să-şi detroneze tatăl, a dus lupte constante împotriva fratelui său iar copiii săi au trecut drept dumnezei în ochii oamenilor (Marduk este în prezent cea mai venerată zeitate din lume, sub numele Yahweh sau Allah). Gnosticii şi-au luat numele de la cuvântul “gnosis”, care înseamnă “cunoaştere” în greacă. Cel care le-a adus cunoaşterea oamenilor este acelaşi în toate culturile, indiferent că îl numim Şarpele din Biblie, Prometheus, Quetzalcoatl, Oannes, Lucifer, Osiris sau Enki. Deoarece asemănarea dintre cele două personaje este multe prea mare, putem considera că Sophia este Enki. Nu o entitate spirituală superioară, din cauza căreia a fost creat Universul, ci doar una ca multe altele existente în Univers, venită de pe o planetă pe Terra noastră. Prin urmare, nu pot crede că gnosticii deţineau adevărul absolut, ci doar o parte din el. Iar scrierile lor nu pot fi luate ca 100% adevărate, ci studiate pentru a extrage dn ele acele părţi care ne pot ajuta să completăm uriaşul puzzle ce ne va releva adevărata istorie a lumii noastre. Nu trebuie interpretate literal nici numerele folosite de gnostici, ci trebuie căutate semnificaţia lor ascunsă în Kabbalah evreiască. Zeii vechi (“sfanta treime/jehovah”, aşa cum spui tu) nu se află în dimensiunea a noua. 9 reprezintă 3 treimi sau trinităţi de zei, acesta fiind motivul pentru care “dimensiunea” a noua le-a fost atribuită lor. Tatăl Suprem şi Iisus nu se află în dimensiunea a 24-a. 24 este de două ori 12. 2 reprezintă un cuplu de zei (în cazul de faţă, Tatăl şi Iisus), iar 12 era numărul sacru al multor popoare, reprezentând suma a doi de 6. Numărul 6, cel mai important pentru evrei, semnifică a 6-a planetă din sistemul nostru solar, numărând din exterior către Soare, adică Marte. Zeul roman Marte era Marduk al babilonienilor sau Yahweh al evreilor, acesta fiind şi motivul pentru care simbolul evreilor este steaua cu 6 colţuri (a 6-a planetă / stea = o stea cu 6 colţuri). Aşadar, 6 este zeul evreilor iar 2 de 6 (adunaţi, sub forma nr. 12 ori alăturaţi, ca 66) semnifică doi zei: pe Yahweh / Marduk şi încă unul egal cu el. Cum ştim din multele dovezi lăsate în urmă de strămoşii noştri că Marduk era reprezentat ca egalul tatălui său după ce a preluat conducerea Pământului, cei doi zei simbolizaţi prin 12 şi 66 sunt Yahweh / Marduk / Horus şi Enki / Osiris / Lucifer / Sophia. Când adepţii lor îi includeau într-o trinitate (alături de Iştar, sora lui Marduk şi fiica lui Enki), cei doi erau simbolizaţi prin 66 (două treimi dintr-un întreg). Când era vorba doar de ei, se folosea nr. 12.
Nu contează câte astfel de făpturi au supravieţuit potopului, deoarece au fost create multe după potop. Mă îndoiesc că viaţa arăta ca în Stăpânul Inelelor. Cred că erau multe astfel de creaturi, dar în niciun caz armate întregi de orci, elfi, spiriduşi sau mai ştiu eu ce.
Raul are multe nume, si cand spun asta ma refer la acele entitati care si-au pus amprenta negativa asupra civilizatiei umane.
Sa o luam de jos in sus :
I . Ingerii cazuti ai lui Jehovah din cartea lui enoh:
Pe cand copii oamenilor se inmultisera in acele zile. s-a facut ca ficele lor s-au nascut gratioase si frumoase. Si atunci, cand ingerii, copii Cerurilor, le-au vazut, s-au indragostit de ele; si ei si-au spus unii altora: sa ne alegem femei din rasa oamenilor si sa avem copii cu ele. Atunci, Samyaza, seful lor a zis: ” Eu ma tem ca voi nu veti fi in stare sa va impliniti gandul vostru”. Si ca eu voi suporta singur pedeapsa pentru crima voastra”. Dar ei au raspuns: noi va juram. Si noi ne legam cu totii cu blestem; noi nu vom schimba cu nimic planul nostru, noi vom savarsi ceea ce am am hotarat. Intr-adevar ei au jurat si s-au legat intre ei printr-un legamant cu blestem. Ei erau in numar de 200 si coborau din Adis, loc asezat in apropierea muntelui Hermon. Acest munte era denumit Hermon (in original armon ), pentru ca acolo au jurat si s-au legat printr-un legamant cu blestem. Iata numele sefilor lor: Samyaza, seful lor, Urakabarameel, Akibeel, Tamiel, Ramuel, Danel, Azkeel, Sarakmyal, Asael, Armers, Batraal, Anane, Zavebe, Samsaveel, Ertael, Turel, Yomyael, Arazeal. Acestia erau sefii celor 200 de ingeri; si restul erau toti cu ei. Si ei si-au ales fiecare cate o femeie, si s-au apropiat de ele si au convietuit cu ele; si ei le-au invatat vrajitorii, farmece si insusirile radacinilor si arborilor.Si aceste femei ai zamislit si au nascut uriasi.Statura lor era de 300 de coti. Ei au inghitit tot ce munca oamenilor poate sa produca, si n-a fost chip sa fie saturati.Atunci s-au intors impotriva oamenilor insisi ca sa-i manance. Si au inceput a se repezi la pasari, la dobitoace, la taratoare si la pesti, pentru a-si potoli foamea cu carnea lor si setea cu sangele lor.Si atunci pamantul a murmurat impotriva celor rai.
Azayel i-a mai invatat pe oameni sa faca sabii, cutite, scuturi, platose, oglinzi; el le-a aratat cum sa faca bratari si podoabe, cum sa foloseasca vopsele, arta de a-si inegri spancenele, de a folosi pietrle pretioase si tot soiul de spoieli, astfel incat oamenii s-au stricat.Nelegiuirea s-a intins; depravarea s-a inmultit, creaturile incalcau orice ordin si distrugeau tot ce le iesea in cale.
Amazarak i-a invatat to felul de vrajitorii, de farmece si insusirile radacinilor.
Armers i-a invatat arta de a dezlega vrajitoriile.
Barkayal i-a invatat arta de a urmarii stelele.
Akibeel i-a invatat semnele.
Tamiel i-a invatat astronomia.
Si Asaradel i-a invatat miscarile lunii.
Si oamenii, pe punctul de a pieri, au murmurat si glasurile lor s-au ridicat pana la cer.
Acesti ingeri cazuti au dat informatii oamenilor, iar cei care au avut acces la ele(illuminati) le-au folosit in scopuri malefice si asupritoare. De la ei vin toate invataturile hinduse si tot ce inseamna yoga, de la ei provin informatiile din kabbala.
II. Insusi zeul evreilor Jehovah, care si-a batut joc de acest neam si de toate neamurile care au intrat in contact cu evreii. Inca am dubii ca el ar fi adevaraul creator al omului, eu cred ca el doar ne-a modificat genetic. Si mai cred ca el este un elohim cazut, adica care s-a desprins de la calea Tatalui Ceresc de care vorbeste IIsus.
Toata aceasta batalie dintre bine(IISUS) su rau(JEHOVAH) se da pe sufletele oamenilor.
Interesant ar fi daca ai face un articol despre PISTIS SOPHIA . As dori sa mai aflu si alte pareri despre aceasta carte.
În primul rând, nu lua mot a mot tot ceea ce e scris în cărţi. Fie că este vorba despre Cartea lui Enoh, Pistis Sophia, Biblia sau oricare alta, niciuna nu conţine adevărul absolut. E drept că aceste cărţi pot conţine anumite informaţii ce pot trece drept reale, dar sunt mult deformate. Prin urmare, în unele cărţi putem găsi fragmente dintr-un imens puzzle ce ne poate ajuta să descoperim adevărata istorie a lumii, dar nu tot adevărul. Cartea lui Enoh a fost scrisă prin secolele II-I î.Hr. de cel puţin doi autori. Prin urmare, dacă într-adevăr a fost vorba despre un exil pe Pământ al unor îngeri / zei / extratereştri, acesta a avut loc cu multe zeci de mii sau poate sute de mii de ani în urmă. Autorii Cărţii lui Enoh nu puteau şti toate amănuntele după atâta amar de vreme. Prin urmare, au inventat o poveste cu îngeri, în care şi-au inclus şi dumnezeul, pornind de la evenimentele reale care rămăseseră în memoria colectivă a umanităţii: exilul unor fiinţe pe Pământ, împerecherea acestora cu pământenii (experimente genetice) şi cunoştinţele dăruite de aceştia oamenilor. Dacă nu aveau toate amănuntele sumerienii, egiptenii, indienii, chinezii, babilonienii, olmecii, tracii şi alte popoare mult mai vechi decât cel evreu, de ce să credem că evreii cunoşteau adevărul absolut? Pentru că aşa ne învaţă Biserica? Despre aceşti zei decăzuţi au scris multe popoare cu mult timp înaintea evreilor, dar se pare că nimeni nu le bagă în seamă scrierile. Toată lumea citează cărţile evreieşti, ca şi cum ei sunt singurii deţinători ai adevărului. Şi ne mai mirăm cum de conduc evreii lumea. Pentru că noi le cerem să facă asta, considerându-i poporul ales, deţinătorii adevărului dumnezeiesc şi cei mai inteligenţi oameni (prin promovarea intensă a geniilor lor, precum Einstein, Freud sau Marx).
Aceşti îngeri / zei / extratereştri exilaţi aici au dat oamenilor diverse învăţături, nu doar cele hinduse, yoga şi kabbalah. De fapt, ne-au dat cam tot ce e important, de la ritualurile preoţeşti până la construirea monumentelor megalitice. Chiar şi avântul tehnologic pe care l-a luat omenirea în ultimul secol se datorează tot lor.
Numele dumnezeului evreilor este Yahweh, scris YHWH, nu Jehova. Din cauza interdicţiei de a pronunţa numele divin, unii rabini au combinat cuvintele Adonai şi YHWH, rezultând Yehova. Însă, pentru evrei, Yahweh este numele dumnezeului lor (format din numele egiptean al Lunii, Yah, şi verbul weh, care înseamnă „a deveni”). Acesta, numit Marduk de babilonieni, Utu de sumerieni, Horus de egipteni sau Apollo de greci, nu este creatorul oamenilor. Ci tatăl său, Enki (Lucifer, Osiris, Kronos, Loki, Şiva, Azazel, Samael, Zamolxis, etc.). Acesta a creat doar corpurile noastre pe cale genetică, nevând nicio putere asupra sufletului şi a spiritului. Yahweh / Marduk doar şi-a atribuit faptele predecesorilor săi în momentul în care a primit domnia Pământului. Cu experimentele genetice se ocupa tot tatăl său, Enki, iar Yahweh a continuat munca tatălui său.
Iisus era reîncarnarea lui Enlil (Seth, Zeus, Baal Hadad, Vişnu, Mihail, etc.) iar lupta sa cu Yahweh / Marduk poate părea o luptă între bine şi rău. În realitate, însă, şi aceste aspecte sunt unele relative. Lupta nu se dă nicidecum pentru suflete, ci pentru putere, aşa cum am mai spus de câteva ori până acum. Niciuna dintre tabere nu dă doi bani pe noi aşa că nu văd de ce i-am clasifica în buni şi răi. Poate ar fi mai potrivit să-i numim răi şi mai puţin răi.
În comentariul anterior mi-am exprimat părerea despre scrierile gnosticilor, în care este inclusă şi Pistis Sophia. Nu ştiu dacă voi scrie ceva în mod special despre această carte, deoarece în viitorul apropiat nu îmi va mai permite timpul să scriu sau să citesc. Dar, poate, într-o zi…
Dupa cum spun unii, anul acesta avem ocazia sa-l intrebam pe enki cum sta treaba 🙂
http://www.youtube.com/watch?v=2XRVA_7p-iw&feature=related
Acum lasand gluma, legat de apocalipsa, cred ca in maxim 5 ani daca nu se intampla nimic de la natura(oranduiala universului), vor provoca fundamentalistii religiosi apocalipsa.
Tare îmi e că acele forţe oculte ce conduc lumea din umbră încearcă deja asta. Sunt mulţi care cred că, dacă va fi un sfârşit al lumii, acesta va fi provocat de oameni. Şi poate au dreptate. Sau poate nu.
Referitor la Enki, eu l-aş întreba ceva de mama sa…
Ritualuri vechi, multe in numele „reptilelor sacre” . Tind sa cred ca Enki e din rasa reptilienilor.
http://www.click.ro/news/extern/dure-ritualuri-initiere-lume-VIDEO_0_1363663653.html
Probabil. Asta dacă există reprilieni în realitate, nu doar în imaginaţia lui David Icke.
Poemul lui Enlil si Ninlil era de zece ori mai interesant decat toata aceasta filozofie cu citate din Biblie, doresc sa citesc texte literare sumeriene despre Enlil si violarea lui Ninlil, despre Inanna si Dumuzi, textele biblice le cunosc
Îmi pare rău că blogul meu nu îţi satisface necesităţile. Ştiu că s-ar putea să te surprindă, dar nu ăsta este scopul lui. Şi nici unul dintre idealurile mele. Dacă vrei să citeşti altceva, îţi recomand o bibliotecă. Sau alt blog.
cred ca este cea mai elucidanta explicatie gandita asupra misterelor ascunse in diferite denumiri, semne si simboluri de-a lungul veacurilor!
Poti, te rog frumos, sa gasesti o astfel de stralucita explicatie si misterului Pentagramei (steaua lui David din VT) sau semnul masonic din zilele noastre? este o nebuloasa si provenienta acesteia!!
Multumesc mult pentru aceasta lectie de istorie!! extraordinara!!
…interesante extragerile tale din puzzele…interesanta asemanarea Marduk,Prometeu,Diavol…si reala…insa prea amesteci,crestinism,gnosticism,eoni si neonul…)))
Suna urat titlul…Posedat…!?
Isus e parte din Trinitate…
E Mesia…
De unde știi că e Mesia și parte din Trinitate? Crezi asta doar pentru că așa îți spune o religie creată de niște evrei greci pentru a conduce Imperiul Roman? Sau pentru că așa îți spune un popă la biserică? Există vreo dovadă în afară de scrierile creștine? Nu! Există măcar o dovadă că Iisus a existat cu adevărat? Din nou, nu! Te-ai întrebat vreodată de ce nu? Sau măcar de ce întreaga poveste a lui Iisus e copiată după miturile altor popoare, scrise cu mii de ani înainte de presupusa lui existență?
Biblia si Tatal Nostru sunt tâmpenii!?Of…Of…
Vad ca ai ca referinta principala Cosmogonia babiloniana(care este contaminata si nesigura) si ca Biblia o citesti ca pe instructiuni la uleiul de motor.Faci multe confuzii.De exemplu Balaurul va fi inchis pt 1000 de ani(nu mii de ani)…deasemeni cand Biblia vorbeste de -mare se refera la multimi,noroade multe,10coarne se refera la cu totul altceva…Sunt 10 Imparati…(conducatori)…
….
….
Enki din cate stiu eu, facand uz de memorie, a avut o relatie cu Ninhursag, din care a rezultat o fiica ce se numea Ninnisi, de care s-a indragostit si i-a facut o fiica, Ninkura, de la aceasta nepoata a avut-o pe Ninima, din cate am inteles din acel poem descoperit si descifrat de pe tablite de argila nu demult, Enki si-a fecundat fiica, nepoata[ conceputa cu fiica sa], stranepoata-fiica si strastra nepoata,-fiica, el ar fi continuat la infinit daca nu-l oprea Ninhursag sa depuna samanta-n uterele strastrastra nepoatelor sale care-i erau si fiice
Multumesc!
Ba, voi sinteti spalati pe creier bine de tot.Mai cititi si Talmudul de acolo ce exmple mai dati???O dati numai Vechiul Testament.
uhm…cataline, de unde ai dedus tu ca lumea se inchina la diavol??! ei se inchina lui „an” si lui iisus care ar putea fi cel mult marduk nu enki, si pan la urma urmei enki nu reprezinta raul absolut ci un binefacator vicios, daca am intzeles bine 🙂 uhm…si klaudyu, chiar te rog sa termini articolul caci ai scris: „În Apocalipsa 22:16, evanghelistul Ioan îl identifică pe Iisus cu luceafărul de dimineaţă („Eu sunt rădăcina şi odrasla lui David, luceafărul de dimineaţă.”), ceea ce i-a făcut pe unii să creadă că Lucifer şi Iisus ar fi aceeaşi persoană. Ce legătură este între cei doi, vom vedea mai târziu”….iar eu astept cu nerabdare rezultatul tau:D si multzumesc ca ai impartasit efortul tau de cunoastere!!!
Eu raman foarte uimita de complexitatea si abundenta informatiilor.Pacat ca nu e mediatizat cum trebuie! 😐 🙁
Bineînțeles că aceste lucruri nu sunt mediatizate. Cei ce conduc lumea din umbră nu au niciun interes să ne lase să descoperim informații împărtășite de mii de ani doar câtorva inițiați. Din punctul lor de vedere, singurul adevăr pe care trebuie să îl știm este al lor. Dar, după cum spunea Iisus în Evanghelia după Toma, „nimic nu este tăinuit încât să nu fie descoperit”.
Un estem temerar. Binevenit. În parte, textul este însă văduvit de informaţii capitale ale istoriei străvechi pe care cartea de căpătâi a neamului rumânesc, ”Dacia preistorică” a lui Nicolae Densuşianu, le oferă din belşug cercetătorului dornic de a cunoaşte adevărul istoric. Aştept din partea autorului o sistematizare a întregului material sugerându-i distinsului cercetător, dacă-mi este permis, să folosească în comparaţiile istorice pe care le face cu mult simţ de răspundere, lingvistica matematică şi istorică, ca formă de verificare şi control a tuturor cuvintelor căci …
”În CUVÂNT se află întreg ADEVĂRUL”.
….I GIGI
Din păcate nu dețin în acest moment ”Dacia preistorică”. Când mă voi întoarce în țară, mai mult ca sigur o voi achiziționa. Trebuie să subliniez totuși că, deși în mare parte îi dau dreptate lui Densușianu, cu anumite aspecte din ipoteza lui nu sunt de acord. De exemplu, echivalările zeilor din diferite culturi nu sunt întotdeauna corecte, iar aceste echivalări, din punctul meu de vedere, sunt esențiale pentru o identificare corectă a personajelor principale, implicit pentru a afla adevărul istoric. Dar erorile lui Densușianu sunt scuzabile, deoarece nu a avut la dispoziție multitudinea de texte antice de care dispunem astăzi și nici descoperirile tehnologice ori arheologice din ultimii 60 de ani. Prin urmare, opera sa rămâne esențială în încercarea de a descoperi părțile imensului puzzle ce constituie adevărata istorie a Pământului.
Referitor la lingvistica matematică și istorică, o las în seama experților în aceste domenii. Prefer un limbaj pe înțelesul tuturor deoarece adevărul nu va fi descoperit de cei mulți dacă se află ascuns în spatele unor cuvinte complicate, așa cum obișnuia să procedeze Iisus, conform Evangheliei după Marcu (4:12): „Pentru cei de afară totul se face în pilde, ca uitându-se, să privească şi să nu vadă, şi, auzind, să nu înţeleagă, ca nu cumva să se întoarcă şi să fie iertaţi.”
Nu sa-l sustin pe Dr. Negureanu; in nici un caz, dar in Biblie respectiv VT, sunt mai multe cazuri cand aurul trebuia adus la Trmplu si inchinat lui Dumnezeu. Chiar si sumerii adunau aur pentru Templul zeului lor. Nu are nici o lrgatura cu faptul ca aurul le servea zeilor pentru atmosfera etc. .Interrsant ca si unii regizori de film Sf sau istorice „favolistice” reproduce acest aspecr. un exemplu e „cowboys and aliens” unde extraterestri au venit dupa aur.
Într-adevăr, extratereștrii au avut nevoie de aur, dar nu cred că acesta este motivul pentru care au venit aici. Dacă aurul era misiunea lor, nu ne-au fi lăsat atâtea mii de tone, cu care să ne împodobim conducătorii. Iar miturile anticilor nu ar fi afirmat că ei au fost exilați aici.
ce afirmatie !! : …în acest imens nimic a izbucnit din senin o explozie uriașă, … . Daca nu era nimic cum sau creat conditiile propice exploziei ? Poate ca vrem sa intelegem prin prisma propriei capacitati de intelegere si asta este prea mult pt ca nu ajungem la nici o concluzie absoluta si doar una temporara pana cand altul vine cu alta idee .
Avem toti o minte limitata in capacitate de cunoastere dar vrem ca cuprindem cu ea universul . Nu ! nu putem . Si chiar asa noi oamenii suntem incapatinati si iubim teoriile noastre asa de mult , ne place sa ne mandrim cu ele . Ce mai rade cel de sus de aceste teorii ..
Geniule, dacă citeai cum trebuie, poate înțelegeai că ideea exploziei din nimic nu-mi aparține. Oamenii de știință afirmă acest lucru, precum și altele la fel de aberante. Dacă ai fi știut să citești, probabil ai fi observat că prezint mai multe ipoteze bazate pe invenții ale cosmologilor, subliniind ridiculitatea acestora. În același timp propun o ipoteză bazată pe logică, sprijinită de cunoștințele inițiaților din antichitate. Spui că avem cu toții o minte limitată, iar eu ți-aș sugera să vorbești în numele tău. Cu toate limitările ei, mintea umană este capabilă de foarte multe lucruri. Putem cuprinde cu ea chiar și universul, pentru că lucrurile sunt de fapt foarte simple. Noi refuzăm să acceptăm acest fapt, preferând să le complicăm cu ipoteze cât mai puerile. Iar oamenii cu mințile încuiate, atunci când nu au răspunsuri, preferă să se amăgească singuri cu ideea că doar Dumnezeu își poate înțelege lucrarea. Eu aleg să cred că lumea nu e atât de complicată precum credem, iar mintea umană e capabilă de a o înțelege, atunci când e cu adevărat deschisă.
Dacă cel de sus râde de aceste teorii, mai mult ca sigur plânge din pricina unor astfel de comentarii…
Probabil aurul era folosit pentru construit mijloacele de transport. Cazul accidentului din orasul Dalnegorsk, unde s-a gasit si o mare cantitate de aur, printre alte metale. Cred cu convingere ca acestor persoane nu folosesc aurul drept impodobirea corpului sau a aparatelo; cred ca il folosesc in interes tehnologic.
Mai mult ca sigur interesul lor e unul tehnologic și probabil că îl folosesc pentru mijloacele de transport.
Cum puteţi vorbi despre ”erorile lui Densuşianu” înainte de a studia opera celui mai mare traducător român de texte străvechi !? Câte scrieri antice care apar în interesanta Dumneavostră lucrare aţi tradus Dumneavoastră personal? Prin ce mijloace aţi verificat informaţiile pe care le-aţi folosit în lucrarea Domniei Voastre? Nu tot ce zboară se mănâncă … Cu tot respectul pe care vi-l port v-am indicat să folositţi lingvistica matematică şi istorică, ca bază a lingvisticii statistice şi etimologice, pentru elucidarea numelor de zei şi de zeiţe care apar în lucrarea Dumneavoastră, un act care, odată înfăptuit, v-a avea în mod cert o influenţă benefică în cercetarea istorică de care cu mult interes vă ocupaţi şi pe care eu o apreciez în mod deosebit. Încercaţi, vă promit că nu veţi regreta !
Cu deosebită stimă,
Gigi Bârdan.
Nu am spus că nu i-am studiat opera, ci doar că nu îi dețin în acest moment lucrarea. V-aș ruga să recitiți răspunsul meu cu atenție, pentru a evita neînțelegerile de acest gen. Tocmai pentru că am studiat ”Dacia preistorică” îmi permit să vorbesc despre erorile lui. Chiar dacă este cel mai mare traducător român de texte străvechi, natura sa umană îl face predispus la greșeli, ca pe fiecare dintre noi, de altfel. Mircea Eliade rămâne în continuare expertul mondial nr. 1 în religii și, cu toate acestea, și el are numeroase erori în operele sale. Dacă nu am tradus același număr de lucrări ca Densușianu sau Eliade, asta nu înseamnă că nu am capacitatea de a le identifica unele erori. După cum spuneam, nu dețin în acest moment ”Dacia preistorică”, pentru a vă indica exact acele erori despre care vorbeam. Scormonind prin memoria mult prea încărcată cu lucruri inutile, îmi amintesc că Densușianu a tradus numele Uranus prin ”Munteanul”. Deși nu am nici pe departe pregătirea dumnealui, mi-am permis să traduc singur acest nume. Astfel am ajuns la concluzia că Uranus provine din sumeriană. Dacă îndepărtăm terminaţia us / os, specifică limbilor greacă şi latină, ne rămâne numele Uran (aşa cum îl numea şi Densuşianu în ”Dacia Preistorică”), format din cuvintele sumeriene ur şi an. Primul cuvânt, dacă este folosit ca substantiv propriu, reprezintă oraşul sumerian Ur, iar ca substantiv comun se poate traduce ca ”suflet”. Cel de-al doilea este fie numele zeului sumerian An, fie substantivul comun ”cer”. Indiferent că traducem Uranus ca „An din Ur” sau „sufletul ceresc”, cert este că semnifică aceeaşi entitate numită An de sumerieni ori Anu de către restul popoarelor din Mesopotamia. Mai multe detalii despre această echivalare se găsesc în articolul ”Tatăl ceresc”. Iar traducerea mea mi se pare mai logică decât cea oferită de Densușianu. Bineînțeles că sunteți liber să mă contraziceți, cu sau fără argumentele de rigoare.
O altă eroare despre care îmi amintesc este semnificația tridentului lui Poseidon. Pentru Densușianu, cei trei dinți ai tridentului reprezintă cele trei brațe ale Dunării. Pentru mine reprezintă poziția respectivei zeități în trinitatea ”sfântă” a majorității popoarelor antice. Poseidon avea un trident, ceea ce înseamnă că era al treilea în respectiva trinitate. Hades era reprezentat mereu cu o furcă cu doi dinți, adică poziția a doua. Iar Zeus, primul dintre zei, avea în mână fulgerul – arma cu un ”dinte”. După propria mea echivalare, Poseidon era Enki al sumerienilor, care în Mesopotamia ocupa într-adevăr a treia poziție în trinitatea ”sfântă”. La indieni îl găsim sub numele Șiva care, la fel ca Poseidon, este reprezentat mai mereu cu un trident în mână, cel mai probabil din același motiv. Mai mute detalii despre aceste echivalări puteți găsi în articolul ”Șarpele”.
Uneori și geniilor le scapă lucruri pe care le pot observa oameni simpli, cu un IQ mediu. Indiferent cât de multe texte antice a tradus Densușianu, necunoașterea descoperirilor tehnologice din ultimii ani l-a împiedicat să vadă corect imaginea de ansamblu. De exemplu, pentru că nu a cunoscut bomba atomică, nu a putut să o recunoască în texte precum Mahabharata sau să îi recunoască efectele în multe locuri de pe glob, inclusiv în România. Pentru că nu a prins descoperirile făcute de NASA despre Lună, nu a putut să concluzioneze că satelitul Pământului ar putea fi unul artificial. Și pentru că a decedat înainte de explozia fenomenului OZN, nu a putut recunoaște aceste obiecte în textele străvechi, și nici să echivaleze experimentele genetice ale extratereștrilor de astăzi cu cele ale zeilor din vechime. Prin urmare, Densușianu poate fi considerat cel mai mare traducător român de texte străvechi. Însă opera sa, ”Dacia preistorică”, nu trebuie devorată mot-a-mot, precum Biblia ori Coranul de către fanaticii religioși, ci considerată o lucrare deținătoare a câtorva piese (ce e drept, foarte importante) din Puzzle.
Într-adevăr, nu tot ce zboară se mănâncă. Tocmai din acest motiv ar trebui filtrat tot ce înghițim, chiar dacă provine de la cel mai mare traducător român de texte străvechi.
Vă mulțumesc pentru sugestie. Voi continua totuși să aplic metoda mea proprie, care m-a ajutat să văd lucrurile dacă nu mai bine, măcar diferit.
Cu respect,
Claudiu G.
În urmă cu 7520 de ani, în anul 5508 î.e.n., exista pe Pământ o altă lume, lumea ”urieş-ilor” (care purtau şuriu’ ori daca/daga–armă de sacrificiu), atlanţilor (înalţilor), pelasgilor (stăpânii apelor), a titanilor (tătânilor, copiii lui Titu/Şarpele ieşiţi din Tita/Şerpoica). Noi trăim astăzi în era Peştilor care a început în anul 5508 de la Facerea Lumii, eră care se va termina în anul 2160, după care va urma era Vărsătorului. A fost cândva vremea imperiului pelasg, a lui PELEG care a fost URANU, a unei civilizaţii terestre apărută ca urmare a colonizării Pământului de către fiinţele inteligente venite, sau revenite, din spaţiu. În URMA lor, aici, în ARCUL CARPATIN (LUCRA CAP RA ŢIN), am apărut (am ieşit din MĂR) noi …RUMÂNII (arimi, armini, ramani, arieni (arian iarnă), aramei (aramă), geţi, daci, traci, moezi, tribali, iliri, sumărieni (pădurari), caldei, etrusci, latini, ion-ieni, dor-ieni, eolieni, ah-ei, etc, etc), oamenii lui ”RA”, oameni de Rasă Albă, ultima creaţie a Marilor Noştri Creatori. Prin încercarea Dumneavoastră de a înţelege numele divinităţii supreme din era Gemenilor (6480 – 3420 î.e.n.), Munteanu, aţi deschis prima pagină a tratatului de arheologie lingvistică matematică şi istorică. Continuaţi, continuaţi! Cu permisiunea Dumneavostră voi încerca să vă ajut. Acum sunteţi precum prinţul care îşi caută mireasa cu pantoful în mână. Nimic greşit în ceea ce aţi afirmat. Vă rog însă, mergeţi mai departe! Vă propun să gândiţi în limba pe care o vorbiţi, căci ”cenuşăreasa” limbilor este limba română, ea este ”cumpăna limbilor universale …limba de formule” (Mihai Eminescu). Aşa după cum aţi spus, ”URAN-OS” este socotit TaTăL Zeilor (Neilor), Tato Nipal, iar ”G-aia” (Tina, Geea) MaMa Zeilor (Neilor). TaTa este marcat ”U” (21/BA/AB). Muica este marcată cu ”Ո”/14 (AD/DA). ”Z” (23) ne arată Zeul, divinul rătăcitor pe Pământ, în vreme ce ”N” (14) ne arată Neul, Divinitatea Neclintită (Osia). Neu ori Zeu, ambii sunt purtătorii aceluiaşi cod genetic: 5/E. (5 simţuri). Vă rog să priviţi ”în” cuvânt: ”U R A N”. Este un cuvânt al limbii rumâne. Citiţi vă rog destrograd. URAN=NARU adică FOCU’. UN RA=un Soare, unul singur, singurul. În mod simbolic, bărbatul este comparat cu focul. Se aprinde repede şi îl stinge femeia care este asemuită cu …APA, cuvânt care, odinioară, se spunea VAETA (de unde Veta a lu’ Sucă care se vaită într-una). Cuvântul ”A-PA” ne spune că, atunci când ”A”, adică focul, pleacă (”PA”), rămâne ”A-PA” care a ”V-ENI-T” din Ceruri. URAN este ”P-AMANTUL” (GeB…EL.E IZI.S – RaZa de lumină) în vreme ce ”G-aia” (NuT – RaZa de Lună) … este a şaptea (G=7) planetă numărată de la intrarea unei nave cosmice în sistemul Solar, ”URAN-OS” fiind a treia (C=3) planetă. Numărând de la Soare, G-aia ne apare a treia (C/3) planetă şi ”URAN-OS” a şaptea (7/G). G-aia este aşadar …”PL-ANETA APELOR” (dulci şi sărate). Bărbatul este asemuit cu TIMPUL (cod numero-lingvistic 58), în timp ce Femeia este înţeleasă Spaţiul (cod n.l. 85). Priviţi ”în” cuvânt: ”UR-AN”. Prin ”AN” înţelegeţi …TIMP, iar prin UR veţi înţelege ”D-RU-M”, Cale. UR-ul Caldeei se afla la marginea, în fundul (cURul) imperiului pelasg. Azi, pe acest tărâm trăieşte un CURD, strămoş al vaşnicului popor ebreu. Timpul se asociază cu Sunetul (URLAŢI!) aşa după cum Spaţiul de asociază cu IMAGINEA (IA ENIGMA; GAIA I MEN). La rândul său, Timpul este precum un ŞARPE (cod n.l. 58=13=M) în vreme ce Spaţiul este precum o ŞERPOICĂ (cod n.l. 85=13/M citit 31=W=Tronul lui DuMNeZău), final de cod n.l. 4/D. Uran şi Gaia sunt Gemenii Divini. Am spus că, URAN, este a treia (C/3) planetă către Soare, în vreme ce ”G-AIA” este a şaptea (G/7). Înlănţuiţi, cei doi Gemeni Divini ne vor arăta, D’ACI înainte, faimosul …”Co-Gaio-N” (Coelus şi Gaia). Chiar aşa! Cu Gaia, Ceriu, adică Uran, a Născut prima Dinastie Divină din era Gemenilor (6480-4320 î.e.n.). Părinţii acestui cuplu divin îl vom afla în era RAC-ului/CÂR-ului (6480-8640 î.e.n.). Astfel veţi putea înţelege denumirea străvechiului ”NUN” (nună=lunA=timp), IND (din timp), ERIDAN (E DIN RA), ISTRU (soartă), DON-ARIS (Don înseamnă copil din flori), DUNĂRE (ADUNARE; E D URAN). Revenim la URANU care este, aş cum ne arată ”Cuvântul”, ANU’, adică Timpul. El este ”OMUL care crează LUMEA” (O=15=AE). Acest Timp/Ler (au mai fost şi alte ”timpuri”) se măsoară (de la o vreme) de când s’or fi bătut munţii în capete. FOCU’, ăl mare, se vede colo, sus, în MUNTE. Acolo EL ARDE. ”ARDEAL” este cuvânt românesc spunea Paul Lazăr Tonciulescu. Acolo îi ANU’, ”MUNTE-ANU”. EL(IL) NI ”B-UNUL DuMNeZău” (M.N. = 13.14=DaCa), Nebiru-itul, dar EL/IL poate fi şi tare RĂU (RA-RĂU). Acest FOC (NAR) a venit din CERU’. Aşadar, URANU (4/D cornelii care ard la ambele capete) este …”Ceriu”. URAN este tare. Ca un OS. ”U R A N” este …”UN …RA”, nimeni nu mai este ca ”Dâns-ul” …”care face jocul”, ”care începe dansul”. El îi Vătaful. El joacă …”CăluŞ”. În ştim după curele şi sanda. DuMNealui este Jupiter Urius (necruţătorul, răzbunătorul). În sine, ”RA” ne arată ”împărăţia Marelui Neu. De la Răsărit la Apus (RA) sau de la Apus la Răsărit şi, în acest caz, vom scrie ”MENTU-RA” (MENTU=MUNTE) ”HARMAKIS” (numele lui ANU’, URANU’, CERIU’, MUNTEANU’–”O-URAN-OS”, fratele şi soţul Gaiei–MunteAna, născuţi în ”ŢaRa Neagră/Gaiu”, adică în MunTenia, Valahia, Valhala nemţilor, Havilah în Biblie), aşa cum i se mai spunea în EGIPET (PI GET) ori ChemAtef (atef înseamnă coroană dar şi om bun). Cuvântul ”MUNTEANU” se descompune algebric în ”AMU NUN E T”. NUN mai înseamna şi OM. Timpul le judecă pe toate. Etiopieni îi spuneanu lui URAN … TOMÂI. În papirele egiptene figurează ca Tum, Tumu, Atmu, Atumu, iar la Plato drept Thamus. Pentru că sacrifica pe OM. Pentru sciţi (aramei) EL era Papaeus, iar germanii îi spuneau Tuisto. Uran (Rai împărat la rumâni) a fost un mare genetician. Preoţii de la ON îi spuneau AMMON. Sfinxul de la Gizeh este copia fidelă a Sfinxului din Bucegi, acolo unde aflăm tempele ”BABELOR”. (Evanghelia după Iuda ne spune că Iisus (ii înseamnă a merge) venea de pe tărâmul lui BARBELO=BABELOR). Lucra DuMNealui (cu MN=DaCa/DaGa) de zor la plămădirea unui Om Nou (care să nască un NoU Neam adică ON, om alb, onest, omenos, iluminat: pi-rom. (Scrie şi înţelege ”ROM-ANU”!). Ra (regele), URANU (Jupiter imperator al romanilor, Zeus-Urios la greci), Ka/Kai în hieroglife, a creat/scos, din ape, pe OMU’DINTÂI … pe SATURN (TURSAN), zis şi ”D-OCHI-US”, EL, BAL, Bal-Moloh, fiul Timpului (CRON-OS care sună din CORN), pentru vechii greci, ”MEN-ES” printre romi (pi-romi = om onest şi generos), felahi (velahi, valahi), MIN în Orient, Heliu în Babilon, Niuk la vrechii ebrei, Aton la Siba, Manea ”grosu’ şi arţăgosu’, Înşelătoriul Domnului, ucigaşul lui Toma a lui Moş), SărmanDus, pentru cei care l-au plâns, NOROC, adică Dracu’, îi cel care arde trei ”U”. … nimeni altul decât ”SalmoxiS” I … (nimic greşit în a scrie Zalmoxis, Zalmoxis, Zalmoxe). Oricum, EL din NĂMOL a ieşit. Ne oprim aici, nu înainte însă de a vă oferi alfabetul (află beta) limbii de formule, născătoarea limbilor pe acest Pământ numit …Dorinţă. Să vă fie cu folos!
– ”A/1, B/2, C/3, D/4, E/5, F/6, G/7, H/8, I/9, J/10, K/11, L/12, M/13, N/14, O/15, P/16,
R/17, S/18, Ş/19, T/20, U/21, V/22, Z/23, X/24, Y/25”.
Totodată, vă sugerez să recitiţi (în limba română) ”Dacia preistorică” cu ochii minţii larg deschişi. Să cugetaţi adânc. Vă invit în ”CASACUGEŢI”! Sunt sigur că veţi reuşi. În completare, vă mai rog să studiaţi cu mare atenţie ”Limba vorbită de Adam şi Eva”, Tudor Diaconu şi Ilie Stanciu, Ed. Biro Star, 1996, Piteşti, ”Dacia va renaşte”, Olimpiu Ioan Luca, Ed. Buna Vestire, – Beiuş, 1996, ”Ramania Ţara Zeilor”, Paul Lazăr Tonciulescu, Ed. Obiectiv, Craiova şi Identităţi europene, Silvia Păun, Ed. Tehnică, Bucureşti. Deasemenea recitiţi poveştile neamului, cântecele şi strigăturile, baladele şi cugetările neamului. Pe masa Dumneavostră de lucru trebuie să existe, pe lângă DEX, Dicţionarul de arhaisme şi regionalisme a lui Gh. Bulgăr şi Gh. Constantinescu Dobridor, dicţionar de limba greacă (veche), latină, ebraică şi sanscrită, precum şi un manual de algebră avansată. Nu vă grăbiţi şi nu uitaţi: ”Adevărul se află în Cuvânt”. Cuvântul este alcătuit din litere care sunt numere, purtătoare de vibraţii, ordonate după anumite ecuaţii algebrice, expuse în forme lingvistice. Al nostru Cuvânt nu este o cărămidă, el este lutul din care au fost făcute cărămizile neamurilor. Ca să puteţi înţelege Cuvântul, trebuie să aflaţi semnificaţia fiecărui NUMĂR (anagrama cuvântului NUMĂR face RUMÂN) !!! Dacă vom ajunge să ne vedem şi să ne cunoaştem mai bine, vă voi oferi a mea lucrare, ”Paradisul Tănuit”. Până una, alta, când aveţi timp liber, vizionaţi, vă rog, acest video-clip pe you-tube: ”megaliţii din carpaţi – completare”, unde veţi avea ocazia să vedeţi toţi Neii/Zeii şi DuMNeZeii acestui Pământ. Chietrele Gaiei grăiesc. Cu toată stima şi aprecierea, Gigi Bârdan.
eu sunt de acord cu tine la faza cu exilul si cautatul aurului! de fapt sunt mai multe rase care au ajuns pe Pamant cu scopul de a explora…asa s-au nascut si aceste legende! si am mai citit pe undeva ca data de 21.12.2012 ar fi data de incheiere a unui armistitiu intre toti acesti zei care au ajuns pe Pamant, armistitiu prin care ei sunt de acord sa nu atace sau revendice Pamantul pana cand omenirea nu ajunge intr-un stadiu mai avansat in care sa isi aleaga de ce parte vor sa stea..a binelui sau a raului, cam asa ceva. cred ca autorul era Ben Arthur Cohen ceva despre maiasi. Personal sunt de acord cu aceasta parere.
Multumim pentru articol.
Pe ce te bazezi când spui că eşti de acord cu acea părere? Pe anumite informaţii pe care le deţii? Pe instinct? Fiecare e liber să creadă ce vrea, iar eu nu împărtăşesc părerea autorului respectiv. Pe 21 decembrie nu se va întâmpla absolut nimic ieşit din comun. Este doar o dată obscură, scrisă pe o singură inscripţie din miile pe care le-au lăsat maiaşii. Armistiţiul ăsta e cam ilogic, ţinând cont că lor nu le pasă de stadiul de dezvoltare al omenirii. Pentru ei suntem doar nişte vite ce se transformă în soldaţi în caz de război. Un armistiţiu a fost încheiat acum multe milenii şi se referea doar la revendicarea Terrei. Dar asta e părerea mea şi, după cum spuneam, fiecare e liber să creadă ce vrea.
Citisem zilele trecute un articol in care, la un moment dat considerai ca explozia tehnologica se datoreaza tot zeilor acestor religii; daca imi permiti, eu cred cu certitudine ca tehnologia si in general confortul cauzat de de aceasta a fost mereu in contrast cu religiile. A se vedea cazuri cum electrificarea orasului Roma initial a fost interzisa de Papa daca nu ma indel Gregorio settimo; sau curarea ciumei a fost ls fel inyerzisa pe timpul ultemei Cruciade. Exemplele pot continua si in Ro; calculatorul a fost considerat nascocire satanica, telefonul si tv-ul la fel. De altfel explozia tehnologica ne apropie pe noi incet-incet de adevar; astfel un Ozn de astazi ni s-ar fi parut la fel un dumnezeu ca in vechime…
am citit ce ati scris despre reiki. totul tine de practica personala, experientele traite sunt personale, asa cum si noi suntem unici. unul din crezurile reiki nu este suntem cu totii dumnezei, este o rastalmacire a faptului ca avem in noi scanteia divina. maestrul respectiv ori nu s-a exprimat corect ori dumnealui asa simte pt ca el cu asta rezoneaza, se crede dumnezeu… este strict problema lui! reiki este o tehnica de relaxare profunda ori corpul cu tot ceea ce inseman el (fizic, psihic, emotional, eteric etc.) in momentul in care este pe deplin relaxat incepe sa lucreze si incepe sa se vindece… niciodata un practicant reiki nu va pune diagnostic sau le va cere celor care le solicita ajutorul sa renunte la medicatie sau la control medical… cat despre cei care s-au vindecat prin practicarea reiki este perfect adevarat dar dupa ce se vindeca este alegerea lor sa ramana vindecati sau sa revina la ceea ce au fost (vb despre faptele noastre, ganduri despre noi si despre ceilalti, micile barfe…) suntem ceea ce gandim si ceea ce mancam!
Dumnezeu ne-a creat!!!Oameni buni,ce urmeaza sa spuneti,ca a avut si un Excalibur???Si existenta acestor „entitati” nu e demonstrata!!!!Nu cred in ele pana la proba contrarie!!!Sa fim rationali,ca totusi,suntem OAMENI!!!!
Care dumnezeu ne-a creat? Ce înţelegi tu prin dumnezeu? Şi de unde ştii că el ne-a creat? Spui că existenţa acestor entităţi nu e demonstrată. Dar existenţa lui dumnezeu este?!? Nu crezi în ele până la proba contrarie, dar în dumnezeu crezi. Să înţeleg că ţi s-a demonstrat în vreun fel existenţa lui? Tocmai, pentru că suntem raţionali, vedem că aceste entităţi există. Au lăsat în urmă mii de dovezi ale prezenţei lor. Dumnezeul tău ce-a lăsat în urmă, în afară de câteva religii ce ne închid în întunericul ignoranţei? Şi nu mă face să încep să vorbesc despre Excalibur…
Dupa parerea mea Satana este in inima ta esti total eronat si gresit,pacat
Întotdeauna mi-au plăcut comentariile fanaticilor religioşi. Dacă vin cu o ipoteză care contrazice poveştile biblice, înseamnă că îl iubesc pe Satan?!? Bună logică… De asta nu am nicio şansă să devin un dreptcredincios: încă îmi funcţionează logica în parametri normali. În plus, ştiu şi că „eronat şi greşit” e pleonasm, spre deosebire de cei care cred şi nu cercetează nici măcar gramatica limbii române.
Poate ar trebui să-ţi speli şi tu puţin creierul, ca noi, că s-a cam pus praful pe el. Nu văd nimic aici despre Vechiul Testament. Iar dacă aş da exemple din Talmud, tare mi-e că te-aş băga de tot în ceaţă…
Pentagrama (steaua cu cinci colţuri) este primul simbol al evreilor, atribuit lui David. Tradiţia spune că, la un moment dat, au înlocuit pentagrama cu hexagrama (steaua cu şase colţuri), atribuită lui Solomon, simbol ce se găseşte chiar pe drapelul statului Israel. Aceste două simboluri reprezintă două divinităţi. Steaua cu cinci colţuri este a cincea planetă din sistemul nostru solar, numărând din exterior către Soare, adică Jupiter. Zeul Jupiter, numit Zeus de greci, Enlil de sumerieni, Odin de scandinavi, Seth de egipteni sau El de canaanieni, este primul zeu al evreilor, dumnezeul lui Moise. Moise / Akhenaton le-a introdus cultul lui Aton / Aten, zeitate provenită dintr-una mult mai veche, Atum / Atem, soarele la răsărit. Până la robia babiloniană, acesta a fost zeul suprem al evreilor, mai ales pentru că religia lui Moise s-a potrivit cu cea din Canaan, unde acelaşi zeu, numit El, deţinea rangul suprem. În timpul robiei babiloniene, evreii au făcut cunoştinţă cu o nouă religie: cea a lui Marduk. Încântaţi peste măsură au adoptat noua zeitate, iar la întoarcerea în Ierusalim şi-au construit templul după modelul celui din Babilon şi şi-au creat scripturile „sfinte”. Trecerea de la un zeu la altul reiese clar din Vechiul Testament, unde numeroşi profeţi au acuzat poporul de acest lucru. La fel au făcut şi Ioan Botezătorul şi Iisus Hristos în Noul Testament, dar şi secta esenienilor. Noul zeu al evreilor, numit Yahweh, Marduk al babilonienilor sau Martu al sumerienilor, avea atribuită planeta Marte, a şasea din sistemul nostru solar. Prin urmare, hexagrama, steaua cu şase colţuri, reprezintă planeta Marte sau, mai exact, zeitatea identificată cu acea planetă: Marduk / Yahweh. Acesta este şi motivul pentru care 6 este cel mai important număr pentru evrei, fiind şi cel mai des folosit în Vechiul Testament.
Pe scurt, pentagrama este primul zeu al evreilor iar hexagrama cel de-al doilea. Nu ştiu la care semn masonic te referi. Dacă ai fi mai precisă, poate aş reuşi să te lămuresc.
este 24 decembrie 2012,la dracu,am ratat venirea lui enki,asta e daca am
facut gratar si am halit mititei,sper sa nu il pierd si pe mos craciun!
P.S. :a fost doar o gluma,poate spui ceva si de 25 decembrie,ce se sarbotorea inainte sa apara crestinismul pe aceasta data
De fapt e posibil să fi venit. Se pare că s-a deschis un portal pe 21 decembrie, undeva în Australia. Nu putem şti sigur dacă într-adevăr e vorba despre o „poartă stelară”, cum nu putem şti sigur nici dacă Enki s-a întors. Oricum, dacă s-ar fi întors, sper că nu te aşteptai la un adevărat show, cu aterizări de nave în faţa camerelor de luat vederi şi extratereştri care să ţină o conferinţă de presă. Cel mai probabil, aceste lucruri au loc în secret, departe de ochii lumii. Dacă s-a întors, vom afla în viitorul apropiat. Dacă nu, norocul nostru.
Pentru perşi, 25 decembrie era ziua naşterii zeului Mithra, mediatorul dintre zeul suprem (Ahura Mazda) şi oameni. Romanii au preluat această sărbătoare, organizând pe acea dată festivalul „Dies Natali Solis Invicti” („Naşterea Soarelui Neînvins”), sărbătoarea lui Sol Invictus („Soarele neînvins”) sau solstiţiul de iarnă. În 46 î.Hr., când a fost adoptat calendarul iulian, 24 decembrie era cea mai scurtă zi din an. Prin urmare, din 25 decembrie ziua începea să crească, fenomen privit de romani ca o victorie a soarelui. Când a fost adoptat calendarul gregorian în 1582, cea mai scurtă zi a anului a fost decalată, devenind 12 decembrie în loc de 24. Noul calendar gregorian romano-catolic a schimbat din nou acea zi, devenită 21 decembrie, aşa cum e întâlnită şi astăzi.
Semidoctul semi-doctor C. Negureanu ar face mai bine sa repete clasele I-II si sa scrie “reincarnari” in loc de “reancarnari” inainte sa ne dea lectii aberante – asa cum sint de fapt mai toate presupunerile lui simpliste.
Domnia sa imi pare pe linia asta unul din cei mai iritanti pseudo-profeti bastinasi actuali, din enshpe motive – cel mai enervant fiind asta al afirmatiilor lui gen teoreme imuabile, argumentate exclusiv pe niste… vinturi mentale.
Atunci cind nu-i vorba chiar de un vid absolut, clar. 🙂
Daca nu puteti fi ca Sitkin ,incepeti si barfiti!
Cine spune că nu putem fi ca Sitchin? Cred că se găsesc destui cu imaginaţie bogată capabili să manipuleze masele prin mii de pagini pline cu minciuni. Poate nu vrem să fim ca Sitchin, dar se pare că nu te-ai gândit la varianta asta. Dar dacă asta te face să dormi mai bine noaptea…
Si maria ta freedom de unde stii ca marea inseamna multime si balaur inseamna nu stiu ce….? Iti dai si tu cu parerea dupa carti si cultura mistica; macar altii analizeaza stiintific anumite chestii! Stiinta putinul pe care il stie, il stie bine!
Ştiinţa nu e imbatabilă, aşa cum a demonstrat de multe ori. Dar asta e o altă discuţie. Freedom, Biblia spune că Balaurul va fi închis pentru o mie de ani, apoi eliberat, şi din nou închis pentru totdeauna. Cum veşnicia în Biblie mi se pare exagerată, pentru că nimic nu este etern, am preferat o perioadă mai logică, adică „mii de ani”. Ca să vorbesc totuşi pe limbajul tău, Biserica te învaţă că doar Dumnezeu e nemuritor, nu şi îngerii. Prin urmare, Satan, cel închis pentru totdeauna, va muri la un moment dat în temniţă. Aşa că o întemniţare de mii de ani nu este una prea departe de adevărul religiei tale.
Nu am ca principală referinţă mitologia babiloniană, ci pe cea sumeriană. E o diferenţă destul de mare între ele, vizibilă doar cunoscătorilor. Cei care consideră miturile doar nişte poveşti (spre deosebire de singura deţinătoare a adevărului, Biblia), nu pot observa acest lucru. Fericiţi să fie ei, că a lor e împărăţia cerurilor…
De ce este contaminată şi nesigură cosmogonia babiloniană? Pentru că aşa te învaţă Biserica? Pentru că evreii susţin asta? E normal ca evreii să aibă ceva împotriva celor care i-au cucerit şi i-au înrobit. Dar asta nu înseamnă că religia babilonienilor e de la Satan, iar a evreilor de la Dumnezeu. Dar dacă religia babilonienilor e contaminată şi nesigură, cum este cea a evreilor, care s-a inspirat din ea?
Vorba lui Dexter: de unde ştii că marea înseamnă mulţimi iar 10 coarne se referă la 10 împăraţi? Pentru că aşa susţine Apocalipsa lui Ioan? Dacă e adevărată viziunea lui Ioan Teologul, acea interpretare este a lui. Adică, dacă într-adevăr nişte entităţi superioare i-au arătat imagini din viitor, el a înţeles doar ce i-a permis mintea sa înapoiată. Cum ar fi putut el să descrie vapoare, elicoptere, maşini sau submarine? I s-ar fi părut lucruri ireale, deoarece el nu a văzut niciodată aşa ceva. Prin urmare, probabil s-a gândit că acele imagini ireale sunt simboluri ale unor lucruri concrete, de care avea habar. Aşa că a încercat să le desluşească. Numai că noi astăzi putem recunoaşte o rachetă, fără să credem că este un simbol a altceva. Iar pe partea cealaltă, dacă i s-ar fi arătat viitorul pentru a-l releva oamenilor, de ce i s-a arătat codat? De ce i s-ar fi arătat o mare care simbolizează oameni, în loc să i se arate o mulţime de oameni? De ce i s-ar fi arătat un balaur cu 10 coarne, în loc să i se arate 10 conducători? Pentru că sunt încurcate căile Domnului? Ori pentru că oamenii complică lucrurile cele mai simple?
Ai dreptate, Biblia nu trebuie citită ca instrucţiunile la uleiul de motor. Pentru simplul motiv că acele instrucţiuni sunt mult mai utile omului.
Esti GENIAL.Nu mai pot de ras :)))))))ce cuvinte i-ai aruncat asa-zisului jurnalist,care gandeste cu mana=)))))))
Deci viata pe Pamant este o pedeapsa; corpul nostru este o inchisoare. Timpul si spatiul sunt iluzii, produse de imaginatia noastra. Adica realitatea este o iluzie pe care ne-o inchipuim toti la fel. Esti nebun, nene; du-te de urgenta si interneaza-te. Deci daca ne-am sinucide toti, in masa, sau daca „ceva” ar provoca extinctia noastra de pe aceasta planeta, sau daca nu ne-am mai putea reproduce, inseamna ca vom gasi eliberarea, adevarul, contopirea cu Divinitatea. Bai nene, tu esti bolnav grav cu caputul! Deci acum, mai nou, oamenii nu mai trebuie exterminati de alte forte, prin diferite metode; trebuie convinsi sa se extermine ei insisi! Bai nene, nu cumva tu vrei sa ne eliberezi din aceasta inchisoare, sau sa ne ajuti sa evadam, ucigandu-ne pe toti? Eu zic ca ar trebui intreprins ceva urgent, pentru a te contopi cat mai repede cu Divinitatea; iti recomand o funie, un scaun si o grinda generoasa. Nu te teme, ca nu va fi real ce se va intampla; va fi ceva doar pur imaginativ… o iluzie! De fapt, funia, scaunul , grindina si tot ce ar fi materie prin jururl tau, ar fi niste „cai verzi pe pereti”, niste amarati de biti cu fasoane de atomi. Daca mintea ta bolnava a-i pune-o putin la contributie in acele momente, vei putea observa ca in jurul tau exista doar plasma, eter, putin vid si un pic de materie neagra rezultata in urma compilarii algoritmului care te-a programat sa te aduca acolo. Iar la final, programatorii se vor amuza copios cu „executatul” din executabil. Prieteneeeeee… BALAMUC scrie pe tine!
Mai bine nebun, decât complet cretin. Lucică, „prietene”, mă mir că ai reușit să scrii ditamai comentariul, deși nu pari să știi să citești. Ori poate ai reușit această performanță, cu chiu cu vai, dar creierul subnutrit te împiedică să înțelegi ce tocmai ai lecturat.
În primul rând, nu am afirmat vreodată că timpul și spațiul ar fi iluzii produse de imaginația noastră. Dar dacă tu asta ai înțeles, poate ar trebui să te lași de asemenea activități mult prea solicitante psihic și să te delectezi cu niște cărți de colorat. Dacă vin cu ipoteza că universul material ar fi putut fi creat de niște entități energetice superioare ca închisoare, din această afirmație rezultă că ele au creat „închisoarea” și nu imaginația noastră. Prin urmare, realitatea nu poate fi o iluzie pe care ne-o închipuim toți la fel, pentru simplul fapt că imaginația oamenilor nu are nicio legătură cu un eventual program implementat în subconștient. Dacă eu sunt nebun, mă alină gândul că la fel ca mine au fost filosofii greci, gnosticii, Buddha, tot mai mulți fizicieni din ziua de astăzi și gânditori din toate timpurile.
În al doilea rând, nu am afirmat nici că moartea ar duce la eliberare. Evoluția spirituală, contopirea cu Divinitatea, ajungerea în Rai, atingerea Nirvanei sau oricum mai este numită această „eliberare”, nu se realizează prin moarte. Arderea karmei necesită o serie de reîncarnări. Sinuciderea, condamnată de toate religiile din lume, cu atât mai puțin te ajută să „evadezi”. Dar cum să știi tu asemenea lucruri generate de oameni nebuni? Stai liniștit, nu mă ofer să eliberez pe nimeni. Doar pe tine, ca să-i scutesc de chinuri pe cei care au „norocul” să te aibă în preajmă.
Mă bucur că ideile mele te revoltă atât de mult, încât te-au făcut să le respingi nu prin argumente de bun simț, ci prin jigniri și exprimări încâlcite. O asemenea înverșunare împotriva unui punct de vedere diferit de al tău, ce denotă o limitare evidentă în gândire, mă face să cred că sunt pe drumul cel bun. Deoarece toate descoperirile au fost inițial respinse și ridiculizate, pentru a fi într-un final acceptate.
Așa că, „prieteneeeee”, când ceva te depășește, poate ar fi mai bine să îl lași în seama oamenilor mari și să-ți obosești cerebelul cu lucruri de nivelul tău, cum ar fi pregătirea pentru a moșteni împărăția cerurilor.
Se pliaza foarte bine cu credintele mele de pana acum dar eu ma asteptam la un material despre geneza si scopul oamenilor.
Cuvinte pentru mai târziu.
”Minciunele (mantie) greceşti – gogoşi marinăreşti. Citţi, vă rog, în anagramă, numele ”AFRODITA” = TÂRFA DIO … (divina târfă, dar şi boarfa zeilor). Chiar aşa … Afrodita (cea mai dorită zeiţă şi nu cea mai frumosă) a fost măritată (cuvânt care, prin ”măr”, ne arată fecioria miresei) cu Vulcan – Dracul cel şchiop şi plin de aur, tatăl lui ”Ardal-os” poamă care şi-a luat amant pe Ares/Marte sau …Gherman. Cu muritorul Anchise, Afrodita, intriganta, l-a făcut pe strămoşul romanilor de la râul Rumon/Tibru, Eneas (e de-al casei, neaoş) – un pui de curvă, vorba romanilor care l-au salutat pe Cezar în Senat prin cuvintele Ave Cezar fili Troia (Troia, cetatea Afroditei, a lui Poseiodon, îmblânzitorul de cai, şi a lui Apolon, alt armăsar, înseamnă, în latină, … curvă). Om cult, Cezar a răspuns : ”fili si, ma troia mă-ta”. UraN şi nu UraN-us, adică Tatăl Neilor/Zeilor, adică Munteanu, Anu, Ra în Egipet, ori Harmakis, Toma, Taranis dar şi Ceriu, a fost ucis de către fiul său din …gelozie (zelosume). G-aia (a şaptea – soţia lui UraN – din era Gemenilor – ), mama lui Cron-os – Saturn I, adică Dokius, adică SalmoSiS I, ori Seb, Bes, Manea, Menes, Helis, Min, Baaal, Bel, Moloh, etc., i-a spus fiului său că tatăl său se culcă cu Rhea/Rica (rea de muscă) – sora şi soţia lui ”Dok-ius” (deochiat, întors de la ţâţă). Orbit de furie, fiul îşi ucide în mod ritualic tatăl (aci, în Dacia, sub laimotivul pelasg: coieşte dar să nu curveşti!), iar soaţa/sora sa îi naşte doi gemeni … pe Dina şi pe Gruia – SalmoSiS II – Saturn II (Seth/Typhon şi Nepthis/Enchida) – gemenii divini care vor reface, pentru ultimii 29 de ani, imperiul pelasg (Peleg este UraN) distrus de ”hoardele cele bagaboande” conduse de africanul, impostorul Osiris (Soarele negru), Bâcul (tată), Bacus (beţivul), Liber Pater (Mutu din Căluş), DioNysos (al cărui templu se află la Nysa în Arabia), africanul născut la Busiris, un uriaş de 5 m înălţime tranşat, aci, în Dacia, de către Gruia, în 14/N bucăţele, din care numai 13/M părţi (falusul nu) au ajuns la IsIs, în Khematef/Egipet. Numele rumânesc a lui Osiris ”mi Oriţă”. Seth-Nehes – Gruia Valahul, Purpureus, refăcând imperiul fratelui şi tatălui său adoptiv, Saturn I – SalmoSiS I, va pune bazele ”ţării unde curgea lapte şi miere” şi a oraşului Iabes (Ierusalim), prin fiii lui Hyerosolimus – cel milos, şi Judaios – judecătorul)”.
Extrase din cartea Paradisul Tăinuit vol. IV.
Vă rog respectuos să revedeţi ”Dacia Preistorică”, cartea de căpătâi a neamului rumânesc, opera celui mai mare traducător român de texte străvechi, Nicolae Densuşianu. Şi, nu uitaţi, vă rog! Istoria străveche şi adevărată a lumii întregi şi a rumânilor în special, este scrisă pe toate canaralele acestei ţări căreia, cu inimă rea, sulegeţii i-a hărăpit personalitatea şi istoria sa multimilenară. Dar … ”nimic din ce-i ascuns nu va rămâne nedescoperit”!!!
Gheorghe Bârdan Raine
Atunci,cum explici modul de concepere al pruncului Isus si relatarile despre acesta in Vechiul Testament?!
Cu intruparea sunt de acord.
ela
In planul spiritual,notiunea-timp-
Nu exista!
ela
Nu văd nimic despre timp sau întrupare și nici legătura dintre grădina Edenului și conceperea lui Iisus. Aș prefera comentarii referitoare la subiectul postării.
Cuvinte pentru acum.
Sunt doar niște fotografii ale unui loc pe care l-am vizitat. Atât și nimic mai mult. Chiar nu este necesară o polemică despre zeități și, mai ales, să îți faci reclamă gratuită la carte. Pot înțelege că simți nevoia să te exprimi și că ai o carte de vândut, dar nu pot accepta să fiu forțat să mi se bage pe gât niște idei doar pentru că unii cred că ei știu cel mai bine. Dacă nu poți să privești câteva fotografii ca orice om normal și ții neapărat să îți impui punctul de vedere din ce în ce mai agresiv, îți recomand să o faci în propriul tău spațiu virtual.
Bun articol – de apreciat !!!
Klaudyu a scris acest articol si cei ce il citesc comenteaza.
Depinde la ce te raportezi cand comentezi articolul, daca- catalin s-a raportat la scriputurile evreiesti si crestine, atunci are dreptate.
Totul pleaca de la „credinta” fiecaruia in ceva. De ce spun credinta, pentru ca ori esti mulsuman, ori crestin, evreu, evolutionist, sau altele …. ai o credinta despre ceva ce sa petrecut mai demult, fara a avea dovezi palpabile – deci depinde la ce te raportezi.
Așadar, acesta este *încă un articolaș* pro-fascism/nazism/legionarism! Ce drăguț… ^_^ Francmasoneria și Illuminati? 🙂 Dar cu Opus Dei cum rămâne? Cu iezuiții, cel puțin. Nici măcar azi nu li s-a definitivat statutul, care poate fi unul comun sau total disparat! Dar, nu oare iluminiștii (= Illuminati?!) au adus progresul științifico – tehnologic în această lume răvășită de boli și disconfort, cel puțin? Așa cum nefilimii / Gligorii ar fi făcut-o cândva… Păi, cum altfel am progresat de-a lungul secolelor? Atunci, mai bine cu Robespierre și Cromwell, nu?! Care ne-au impus, ca specie, ba Teroarea Iacobină, ba puritanismul!
Să vă întreb: oare câți iluminiști n-au sfârșit la ghilotină sau topor? Și oare câți evrei NON-masoni, dar abili și pro-activi științific, n-au sfârșit de mâna unor Demenți ce s-au crezut stăpâni ai lumii ăsteia? Și-au meritat ei, oare, soarta? Dar milioanele de civili evrei din lagăre? Or, și fasciștii, și naziștii, și rușii, și legionarii i-au oprimat pe evrei aproape până la extincție! Iar, mai înainte de asta, statele PRE-arabe și arabe – sau chiar Imperiul Otoman, cu care suntem în relații… apropiate, din punct de vedere topografico – istoric 🙂 -, așa că…
Acum, NU, nu-s de acord cu sionismul politico – militar al lumii occidentale și nu numai – dar 90%+ pro-americane! -, dar nu pot fi nici cu debitările pro-hitlerism și/sau pro-islamism fundamentalist.
Î. Știați că mămica lu’ Hitler a fost o țărancă evreică și zgripțuroaică? 🙂 Rasa l-o fi împins să devină un maniac atroce al lumii moderne? Nu, ci condiția sa socială și nivelul de percepere a civilizației în sânul căreia, din păcate, se afla, ca să nu mai zic de traumele Primului Război; aversiunea sa faimoasă față de britanici, mai ales. Unele lucruri pot fi explicate și prin prisma patologicului, să știți. 🙂 Or, luați în calcul abuzul de droguri al Fuhrer-ului și istoria sa erotico – familială.
P.S. Încercați să nu mai căutați eroi ascunși printre tirani atroce sau chiar printre așa-ziși despoți luminați.
A bientot!
Așadar, acesta este încă un comentariu pro-sionism / masonerie / satanism. Articolul meu nu e nici pe departe pro-fascism / nazism / legionarism. Dar dacă te ghidezi după vorba „cine nu e cu evreii, e împotriva lor”, atunci ai dreptate. Nu a existat niciun abuz de droguri al lui Hitler și nici nu a omorât milioane de evrei. Aceste lucruri sunt demonstrate mai sus, dar bănuiesc că nu ai avut chef să îți pierzi timpul cu lectura. E mult mai simplu să faci exact ce fac evreii dintotdeauna: să îi victimizezi și să arunci cu noroi în cei care îi critică. Dacă într-adevăr și fasciștii, și naziștii, și rușii, și legionarii, și arabii, și otomanii, și egiptenii, și babilonienii, și asirienii, și romanii – în principiu toată lumea – i-au oprimat pe evrei, te-ai gândit că aveau un motiv bun pentru asta? Sau toți erau tâmpiți (poate și invidioși pe „poporul ales”)? Asta dacă într-adevăr au fost oprimați și nu e vorba doar despre victimizarea pe care sunt obligați să o practice evreii, conform Talmudului și a protocoalelor Sanhedrinului.
PS: Încearcă să nu mai cauți eroi printre cei care ne-au distrus țara, o bună parte din lumea de azi și chiar viitorul copiilor noștri. Dacă ești un admirator al evreilor, masonilor și îngerilor decăzuți, le poți înființa un fan-club în altă parte. Nu încerca să ne „iluminezi” cu doctrina stăpânilor tăi, cu care suntem intoxicați de prea mult timp. Păstreaz-o pentru tine, până în momentul în care ne vom obține libertatea. Apoi o să-ți arătăm unde să ți-o introduci atât tu, cât și masonii / sioniștii / sataniștii pe care îi slujești ca un adevărat cățel (drept)credincios.
Shalom!
O persoana preparata,interesanta,ce spune multe lucruri interesante,inclusiv adevaruri istorice,care pe multi trogloditi ii deranjeaza,ca toate adevarurile! Se poate aprofundire pentru o justa intelegere,fara patimi!
Bineînțeles că se poate. Însă de multe ori este inevitabil, după cum se vede.
Am descoperit pur intamplator (sau poate nu …) acest blog si sunt fascinata de informatiile postate aici !!!
Mi-ar placea sa ajung si eu intr-o buna zi sa fiu capabila sa umblu prin araturile pe care tu umblii … :).
N-am nimic de adaugat la ceea ce ai spus, ci numai si numai de invatat … specific doar ca privesc la fel problema interpretarii unei opere, sau orice altceva citesc; si mi-am amintit de chinurile vremurilor din liceu cand invatatul comentariilor mi se parea o mare corvoada si, o si mai mare idiotenie si pt asta preferam sa lucrez la matematica ca sa iau 10 si la romana ma multumeam cu ce se indura profesoara sa-mi dea … :). Mi-am propus sa citesc toate postarile tale de pe aici, si voi urmari cu interes si ce vei posta pe viitor.
Ce sa zic bun subiect as vrea sa-l adaug pentru cartea mea daca esti de acord desigur,contacteza-ma pe pagina mea de facebook”Oancea Raul” sau adresa de e-mail:raulnexus@yahoo.com,numar telefon:0754588075
Îmi pare rău dar nu pot fi de acord cu propunerea ta. Articolele de pe acest blog vor apărea în propria mea carte, „Secretele zeilor”, iar cel despre Hitler va face parte și din următoarea, „Secretele evreilor”. Fiind protejate de legea drepturilor de autor, uneori mi-aș dori să le publice cineva într-o carte fără acordul meu. Însă deocamdată nu vrea nimeni să-mi ofere șansa de a mă îmbogăți rapid.
Sunt sigur că înțelegi situația. Nimănui nu i-ar conveni să depună un efort considerabil (mai ales pentru documentare) iar altcineva să culeagă roadele. Oricum, apreciez faptul că îmi consideri unul dintre texte demn de a apărea într-o carte. Mult succes în căutările proprii!
Mă bucur că blogul meu are acest efect. Sper să reușească să fascineze și în continuare, pentru că subiectele care urmează sunt în număr destul de mare. Și chiar mai controversate decât cele de până acum.
Se spune că nimic nu este întâmplător. Dacă așa o fi, rămâne de văzut. Referitor la arăturile pe care merg eu, oricine poate umbla pe ele. Nu ai nevoie decât de sete de cunoaștere, o minte deschisă, un spirit liber și… o plută bună, echipată corespunzător pentru terenul extrem de accidentat care te așteaptă.
Bine că doar i le-am aruncat și nu i le-am ejaculat, ca să fiu în ton cu articolul. 🙂
Perfect adevarat! Germani au avut conducatori adevarati,istoria o dovedeste au invatat ceva nu se vor lasa nici odata condusi din unbra. Criza asta a fost comandata de cele trei inperii American,Rus si chinez ca sa dezbine EUROPA devine prea puternica si nu mai poate fi controlata de ei stiu ei cine. OARE DE CE MAREA BRITANIE CA STAT FONDATOR AL U.E. NU ACCEPTA MONEDA EURO. EUROPA FACE CEA MAI MARE GRESEALA ACUM. TREBUE CA TOATE. TARILE. SA TREACA LA EURO CA SA SCAPE SI. Tara asta de speculanti bancari stiu ei cine sunt TARA. Asta ASTA
Interesanta ipoteza, nu foarte noua sau unica, insa are meritul de a oferi detalii inedite si legaturi posibile… Calculul legat de nr. total de evrei din care scazut nr. celor presupusi ucisi si nr. celor care erau la infiintarea statului evreu… astea sunt dubioase si au fost greu de contestat si sunt greu de explicat…
Legat de Hitler… nu stiu daca era sfantul (sic) din articol, dar nu cred nici varianta oficiala… sa nu uitam ca a impus un stat totalitar si ca oricum o luam si o gandim, statul e condus de oameni, ori oamenii se lasa corupti de putere; asa ca si daca reusea sa castige razboiul si impunea o linie relativ corecta, urmasul sau putea sa fie unul mai rau ca Stalin sau ca Bush (sic)… totul e relativ, chiar si actuala situatie… desi puterea e la ei si cred ca detin controlul, inca se misca printre castele din carti de joc… stergerea memoriei geneticenu e o treaba de doua generatii, desi in aparenta au reusit, inca sper in surprizele pe care le vor avea in viitor 😀
Cuvântul, grec zis, ”PROMETEU”, VeGhetorul (de unde Ghet, adică Get – Ghe înseamnă Da), se preface în limba română în: 1. ”TU E PER OM”. 2. ”MOR PE TEU”. Oare degeaba? ”EL” sau ”IL” – DomnuL. Vezi: ”IL.I.ON=Templul Domnului”. EL îi FiuL (SACRIFICIUL=SCRI ACI FIUL). EL (IL) îi En-Ki (din pământ, ”K-l-i-să”) la ”su-măr-ieni” (aşa cum pronunţă ori ce curd, URMAŞ direct al SUMĂR-ienilor. La rumâni, ”EL” sau ”IL” ie/îi ION SÂNT ION. Vă invit (L=12=AB. 1+2+3/C=TaTa=L.C.=Luminătorul Ceriului – aducătorul de lumină / cornelii pe acest Pământ) să-L contemplaţi pe FiuL (Lui F/6) Focului (NARU=URAN=ANU) în megalitul din video-clip-ul de pe youtube: ”Megaliţii din Carpaţi” (a treia imagine, denumită IEL, sec. 20 din video-clip). În vârful stâncii se mai poate încă observa ”CHIP-UL” (KIP-ul) Creatorul OMU-LUI Nou – Primul I-Sus sau Ii-Sus – Ramanul (ii înseamnă a mărge) născut pe tărâmul BABELOR (BARBELO). Pe versantul sudic (dreapta) vedeţi figura ”vulturului”, în fapt a ”ROC-ului” trimis de ANU ca să-l chinuie pe Cel fără de NOROC, pe Marele Învăţător/Veghetor al Oamenilor (”Az-Az-EL”, adică DRACU’. Az=astăzi, azi). Înscripţiile de sub chipul FiuLui lui ”Munte-Anu”, făcut cu ”G-aia”, au fost şterse de mâni criminale. Prima demantelare au executat-o misionarii creştinii ai lui ANDREI (ARDEI N !) sub comanda biblică: ”…să le surpaţi altarele, să le sfărâmaţi statuile, să le tăiaţi dumnezeii din lemn şi să ardeţi în foc chipurile lor cioplite”. Deuteronomul 5”. Ultima demantelare a acestui megalit s-a produs în timpul ocupaţiei germane în anul 1917. Ceea ce nu au reuşit însă acei ALOGENI, reuşirăm noi, rumânii, cu a noastră nepăsare criminală. Ne merităm soarta. Desluşire. A şaptea literă/cifră: 7=G. Porunca a şaptea din legile BELAGINE (ALEGE BINE) sună: ”să nu Greşeşti! Să nu Curveşti!”. Opus sensului real a celei de a treia (3=C=trei/iert) poruncă: Coieşte! Aflăm codurile lingvistico-matematice şi istorice: 3/C şi 7/G (a treia planetă din sistem, către Soare, este Uranus, iar a şaptea este G-a/Tina – ţiitoarea, ”p-amantul” fiind UranU – Ceriu). Numărate însă de la Soare, ”G-aia” este a treia planetă. ”G” (sunet produs din fundul gurii) este notat cu cifra 3 în alfabet grec şi ebraic. G/7 este un simbol al Spaţiului (Mamă – Şerpoică), C/3 (sunet produs din cerul gurii) este un simbol al Timpului (Tată – Şarpe). C/3 este un simbol al vieţii. CUSTĂ. G/3 este un simbol al morţii: ”vezi că te ia G-aia”. Uranus este a şaptea planetă numărată de la Soare. Aceste două litere-numere, 3/C şi 7/G (”Co-Ga-Io-N-ON”), se regăsesc în simbolistica deGetului mijlociu (numărând pe deGete, de la 1/A la 7/G, pornind de la deGetul mic – SuleGetul – la cel mare – SoliGetul – şi înapoi). PROMETEU a furat focul (NARU) de la URAN (NARU=FOC) şi l-a ascuns într-o plantă numită în greacă ”FERULA”, cuvânt care, în limba română, se preface în expresia: ”EL FURĂ”. Prin mijlocirea limbii pelasge, civilizaţia atlanto-pelasgă-ramano-geto-dacă s-a răspândit din Arcul Carpatin (străvechea Ramanie ŢaRa Zeilor şi a Zeiţelor acestui Pământ) în cele patru zări. România este denumită ”Grădina MaicaDomnului”, Cuvânt în care, numele Maicii ne este arătat: ”Dacia”. Aşadar, DomnuL s-a născut şi EL/IL, acia, în ”D-acia”. ”Cultu-RA” (RA=UranU) Neilor (Zeilor) şi a Neiţelor (Zeiţelor) din spaţiul ”CARPato”-DaNuBiAno-Nord-Pontic (”PRAG” al călătoriilor interstelare) cultura ramanilor, a creat actuala civilizaţie ajunsă în anul 7521 de la Creaţie ori Generare. ”OMUL face LUMEA” (O=15=AE). Amănunte găsiţi în Paradisul tăinuit, vol. I – III, Ed. Academiei Dacoromâne. Buc. Gheorghe Bârdan-Raine.
Dacă nu îl critic nu înseamnă că îl prezint ca fiind un sfânt. Cel puțin asta cred. Cât despre ștergerea memoriei genetice… am să fac tot posibilul să le îngreunez sarcina, că ar cam fi timpul să mai aibă și ei surprize, nu doar noi.
Crede-ma ca pare sfant fata de varianta oficiala :)) Eu sper sa apara surprize in directia trezirii memoriei genetice… daca avem descendenta extraterestra si ne amintim cine erau ei… sau macar sa destabilizeze sistemul printr-un contact direct si masiv :))
Eu ma refeream c-ar fi fost mai bine, adica noi am fi fost mai incantati, daca scrierile de pe tablitele de lut, cele in ackadiana si aramaica, nu stiu daca exista prea multe tablite de lut din perioada sumeriana care contin poeme, unele este adevarat au o nota de erotism putin mai neobisnuita chiar pt zilele noastre, ar fi fost traduse aici, eu stiu ca au aparut traduse nu demult prin 2004 in engleza, tot ce s-a publicat in Romania incepand cu celebrele carti ale lui Constantin Daniel, despre civilizatiile: sumeriene, egiptene, ackadiene, asiriene, precum si altele unde apar traduceri ample de pe tablitele de lut ale vechilor civilizatii dintre Eufrat si Tigru le-am citit, tot ce s-a publicat in acest sens in Romania am citit, am recurs mult si la net, dar se pare ca unele site-uri nu doresc sa avem un acces prea mare sau prezinta doar fragmente din traduceri, asta este. Frumoasa filozofia dv. dar fara versurile aferente venite din traducerea tablitelor de lut ale vechilor ackado-asirieni, nu vorbesc de sumerieni, este un frumos basm care nu se bazeaza pe dovezi.
Când ți-am recomandat o bibliotecă sau un alt site, nu am făcut-o cu răutate. Cred că nu ai înțeles scopul acestui blog. El nu există pentru a prezenta traduceri ale miturilor, ci o sinteză și o decodificare a lor, în scopul aflării unei istorii a Pământului cât mai apropiate de realitate. Dacă te gândești că ai dat peste o mare conspirație, deoarece „unele site-uri nu doresc să avem un acces prea mare sau prezintă doar fragmente din traduceri”, te înșeli. Site-urile asemănătoare cu al meu, specializate în interpretări / decodificări ale mitologiei, nu publică texte antice complete nu pentru că ar avea ceva de ascuns, ci doar pentru simplul fapt că ar fi o muncă titanică inutilă. Dacă eu într-un articol fac referire la douăzeci de legende, ce ar însemna să le prezint conținutul complet? Numai „Mahabharata” e compusă din 200.000 de versuri, în care se află în jur de 1.800.000 de cuvinte. Dar dacă vreau și alte texte cu o lungime impresionantă, cum ar fi „Ramayana”, „Iliada”, „Coranul” ori „Enuma Eliș” (care are „doar” 1.000 de versuri)? Ce fac? Scriu kilometri întregi de pagini care nu „ajută” decât la pierderea ideii articolului și plictisirea cititorilor? De ce aș face acest lucru, când există destule cărți și site-uri specializate în traduceri, pe care le pot studia cei interesați?
Cât despre versurile din textele vechi, care ar putea reprezenta dovezi ale „basmului” meu, cred că sunt destule. Chiar și acest articol conține fragmente din peste douăzeci de texte antice. Ceea ce nu pare suficient pentru cineva care vrea texte complete.
Fie vorba între noi, textele antice nu reprezintă dovezi, ci doar posibile argumente. Și acestea, la rândul lor, sunt doar frumoase basme ce nu se bazează pe dovezi. Asta dacă vrei părerea unuia care a reușit singur să citească traducerile tăblițelor de lut, fără să le fi cerut site-urilor neinteresate de satisfacerea curiozităților de acest gen.
Ma gandeam zilele astea… daca macar partial e valabil ce descriere ai facut tu mai sus a evenimentelor si in special a motivatiilor… poate de asta miscarile skinhead sunt controlate de serviciile secrete a tarilor pe unde activeaza… le-au denaturat ideologia si modul de actiune… ii privim ca pe cei mai violenti activisti, dupa teroristi… nu sunt in asentimentul lor, sa nu se inteleaga gresit, dar ma irita o idee logica: de ce nu sunt scoase in afara legii si destramate, doar se cunosc toate miscarile lor… ceva e putred aici 😀
Nu, noi trebuie sa vedem violenta lor si cat de rau e sa continuam viziunea/ideologia mostenita de la Hitler. Diavolul poate sa produca doar deoni. Sunt pastrati ca bau-bau, scosi de la naftalina cand trebuie, de exemplu distrugerile provocate de protestatarii anti g8… si logig, la tv ne arata un grup de skinhead, restul mii de oameni pasnici…………..
În cazul ăsta, ai dreptate. Pe lângă varianta oficială pare sfânt. Deși nu mă interesează să îl prezint ca sfânt ori demon, ci doar așa cum cred că a fost în realitate, dincolo de istoria prefabricată. Cât despre descendența extraterestră… totul e discutabil. În primul rând existența extratereștrilor e discutabilă, apoi eventualitatea prezenței lor pe Pământ.
Chiar mă uitam azi la un documentar în care se spunea că, atunci când americanii au atacat Japonia, civilii niponi au murit din cauza fanatismului liderilor lor. Adică americanii invadatori nu au greșit măcelărind oameni inocenți, singurii vinovați fiind conducătorii Japoniei, care doreau să-și apere țara.
Într-adevăr, ceva e putred în… pământul făgăduit. E normal să fie menținute „în viață” astfel de grupuri. Fără ele, lumea ar uita de Hitler și, prin urmare, pretențiile poporului „ales” nu ar mai fi îndreptățite. Însă nicio minciună nu poate dăinui veșnic și, la un moment dat, omenirea se va trezi. Cel puțin asta sper…
Buna, am citit articolul, si ma documentez pentru o sesiune de comunicari la istorie, clasa a XI-a si vroiam sa iti cer acordul de a folosi fragmente din articolul de mai sus. Eventual iti pot trimite lucrarea cand e gata sa te uiti peste ea daca vrei,iar la sfarsitul prezentarii iti voi multumii. Voi trece bineinteles si sursa. Asta daca se poate. Astept un raspuns.
Voiam să spun că eşti mai mult decât inteligent,de-a dreptul nebun prin genialitate.Nu te schimba,doar evoluează în această direcţie cât mai mult încât să îţi poţi păstra neschimbate haina şi comportamentul.
“Încearcă totuşi să nu-ţi placă prea mult”->De ce mi-aş da silinţa să întreprind o acţiune opusă ideilor mele?Parcă m-ai pune să mă bat singură cu mine.Poate dau cu capul în oglindă crezând că desfigurez în “n” particule faţa inamicului,când deja îmi făcusem o fisură interdimensională ca în “Harry Potter”.
Rămâi o enigmă şi o entitate destul de complexă.Reprezinţi o simbioză între un zeu malefic şi o raţiune superioră care dirijează toate gândurile spre ceea ce oamenii de ştiinţă numesc “non-maeterie”(“materie neagră”).Dar nu la fel de întunecat ca mine.
gresit ! cititi Luca 2:40-52 Iisus la 12 ani (deci inainte de botez) invata in templu, in casa Tatalului Lui. deci in trupul copilului Iisus era duhul fiului lui Dumnezeu. duhul lui Iisus a intrat in trup la bunavestire Luca 2:30-35 cand Duhul Sfant(duhul lui Iisus) a umbrit-o pe fecioara Maria. acesta(duhul lui Iisus) L-au vazut si magii in momentul intruparii Matei 2:2
Greșit, Ioane! Întâmplarea de la 12 ani există doar la Luca. Cum ceilalți trei evangheliști au ignorat-o cu desăvârșire, înseamnă că este doar o invenție a lui Luca. Dacă s-ar fi întâmplat în realitate, ceilalți trei nu ar fi ratat șansa de a se folosi de această povestire pentru a întări ideea că într-adevăr Iisus este fiul lui Dumnezeu. Tot la Luca găsim și povestea în care, la 8 zile, Iisus a fost dus la Ierusalim „ca să-L pună înaintea Domnului”. Întâmplarea asta o contrazice pe cea de la Matei, unde Iisus, Maria și Iosif au fugit în Egipt de teama lui Irod, unde au stat până la moartea regelui. Din punctul meu de vedere, ori alegi povestea lui Luca, ori pe a lui Matei, pentru că sunt foarte diferite. Prin urmare, dacă alegi o singură evanghelie din cele două, rezultă că Noul Testament nu e infailibil, având în componența sa fabulații. Iar dacă le alegi pe amândouă, acest lucru sfidează logica, formând o poveste imposibilă. Nu știu cum vă explicați voi, credincioșii, această enormă contradicție (precum și pe toate celelalte), dar probabil alegeți doar ce vă convine și ignorați restul.
Nu știu ce Biblie citești tu, dar în cea ortodoxă la Luca 2:30-35 scrie: „Că ochii mei văzură mântuirea Ta, Pe care ai gătit-o înaintea feţei tuturor popoarelor, Lumină spre descoperirea neamurilor şi slavă poporului Tău Israel. Iar Iosif şi mama Lui se mirau de ceea ce se vorbea despre Prunc. Şi i-a binecuvântat Simeon şi a zis către Maria, mama Lui: Iată, Acesta este pus spre căderea şi spre ridicarea multora din Israel şi ca un semn care va stârni împotriviri. Şi prin sufletul tău va trece sabie, ca să se descopere gândurile din multe inimi”. Din pasajul ăsta nu reiese nicio umbrire a Mariei de către Sfântul Duh. Prin urmare, argumentul tău nu are nicio susținere.
În Matei 2:2, magii spun: „Unde este regele Iudeilor, Cel ce S-a născut? Căci am văzut la Răsărit steaua Lui şi am venit să ne închinăm Lui”. Așadar ei susțin că au văzut steaua, nu Duhul întrupându-se.
Intrarea Duhului în Iisus la botez este descrisă cât se poate de clar în Noul Testament: „Iar botezându-se Iisus, când ieşea din apă, îndată cerurile s-au deschis şi Duhul lui Dumnezeu s-a văzut pogorându-se ca un porumbel şi venind peste El. Şi iată glas din ceruri zicând: Acesta este Fiul Meu cel iubit întru Care am binevoit” (Matei 3:16-17); „Şi în zilele acelea, Iisus a venit din Nazaretul Galileii şi s-a botezat în Iordan, de către Ioan. Şi îndată, ieşind din apă, a văzut cerurile deschise şi Duhul ca un porumbel coborându-Se peste El. Şi glas s-a făcut din ceruri: Tu eşti Fiul Meu cel iubit, întru Tine am binevoit” (Marcu 1:9-11); „Şi după ce s-a botezat tot poporul, botezându-Se şi Iisus şi rugându-Se, s-a deschis cerul, Şi S-a coborât Duhul Sfânt peste El, în chip trupesc, ca un porumbel, şi s-a făcut glas din cer: Tu eşti Fiul Meu cel iubit, întru Tine am binevoit” (Luca 3:21-22); „Şi a mărturisit Ioan zicând: Am văzut Duhul coborându-Se, din cer, ca un porumbel şi a rămas peste El” (Ioan 1:32). Toate aceste patru evanghelii susțin că la botez a intrat Duhul în Iisus, după cum se poate observa. În plus, pe lângă aceste patru mărturii care ar trebui considerate infailibile pentru credincioși, există și cea a logicii; dacă Duhul s-ar fi aflat în Iisus încă de la naștere, nu ar fi avut sens să mai intre odată în el la botez. După cum relevă toate cele patru evanghelii, Iisus și-a început misiunea abia după botez; atunci i-au apărut lui puterile miraculoase. La fel s-a întâmplat și cu apostolii; abia după ce „s-au umplut toţi de Duhul Sfânt” au căpătat puterile lui Iisus și chiar „au început să vorbească în alte limbi”.
În concluzie, Ioane, poate ar fi o idee bună să-ți studiezi cartea sfântă înainte să-i contrazici pe cei care o critică. Știu că s-ar putea să cer cam mult, pentru voi fiind important să credeți fără să cercetați, dar asta nu scuză faptul că unul ca mine cunoaște Biblia mult mai bine decât credincioșii care o mai și consideră „cuvântul lui Dumnezeu”.
domnule esti rau intentionat. era Luca 1:30-35, dar cu inteligenta cu, care te lauzi ti-ai fi putut da singur seama. parintele Cleopa spunea ca omul modern sufera de mandrie deoarece crede ca, cu ratiunea lui le poate sti si supune pe toate si din aceasta cauza il poseda”teologii iadului”si-i stramba mintea pana omul se demonizeaza cu totul. am vazut ca esti rau intentionat. nu cauti adevarul ci cauti sa-l hulesti pe Dumnezeu. ai grija sa nu o patesti. pescuiesti in ape tulburi.
Bravo, Ioane! Deștept mai ești! Dacă tu nu ești în stare să scrii măcar o cifră, eu ar trebui să citesc toată evanghelia ca să-mi dau seama ce ai vrut să spui? Ori ar trebui să ghicesc? Întâi învață cifrele, apoi încearcă să dai o replică.
Nu-mi amintesc să mă fi lăudat cu inteligența mea. Dacă pentru tine inteligență înseamnă capacitatea de a citi ditamai Biblia, atunci poate că ai dreptate. Bine ar fi dacă și credincioșii ar da dovadă de aceeași inteligență.
Îl citezi pe Cleopa de parcă ar fi vreun geniu care a descoperit cine știe ce mistere ale Universului, ale cărui cuvinte trebuie privite cu sfințenie. În cazul ăsta, îmi permit să îți ofer și eu un citat al lui George Bernard Show: „Toate marile adevăruri încep ca blasfemii”. Bineînțeles că oameni cu mințile strâmbe (ca să-ți citez „sfântul”) ca tine și Cleopa nu puteți înțelege nimic din ce iese din tiparele voastre. Pentru simplul fapt că o minte spălată nu va putea niciodată să folosească rațiunea.
În comentariul precedent mi-am argumentat afirmațiile cu citate din cartea ta sfântă. Dacă ai fi vrut să demonstrezi cuiva (mie sau altor cititori) că ai dreptate, ar fi trebuit să încerci să-mi demontezi argumentele cu altele, bazate pe logică și fapte. În schimb, în mod previzibil, reacția ta e aceeași ca a celorlalți fanatici: sunt posedat, rău intenționat, caut să-l hulesc pe dumnezeu. Bineînțeles, nu ai uitat de amenințarea de rigoare. Crezi că ești primul care încearcă să mă jignească sau să mă amenințe? Crezi că ești mai special decât celelalte creiere spălate? Ce crezi că rezolvi prin tactica asta, în afară de a atrage ura oamenilor raționali? Nu ai reușit decât să demonstrezi că religia e cea mai mare boală a omenirii. Însă, din fericire, tot mai mulți oameni încep să se trezească, să își dea seama că religiile sunt doar povești pentru copii, ce reușesc doar să separe oameni și să le alimenteze o ură nefondată împotriva celor ce nu aleg aceleași povești. Ai observat și tu acest lucru și tocmai din acest motiv te apucă disperarea, care te face să devii tot mai violent. Ca să te încurajez, îți spun un lucru: religiile vor dispărea într-un viitor apropiat. Probabil nu va trece nici măcar o generație până să se întâmple acest lucru. Și atunci să vedem ce vor face oameni ca tine, care nu vor mai avea unde să se înghesuie la lins moaște. Și cine o s-o pățească într-adevăr.
Nu pescuiesc în ape tulburi, ci calc pe ele. Și chiar într-un picior, ca să vezi că sunt mai tare decât zeul tău imaginar. Numai că eu n-am de gând să conving milioane de oi că am făcut așa ceva.
Dumnezeu sa se indure de toti care pot scrie ,crede sau accepta asemenea abominatii. El a ales poporul evreu nu pentru ca poporul a avut merite speciale, ci pentru ca aceasta a fost Voia Sa suprema. Chiar si Mantuitorul lumii, Domnul Isus Hristos (Messia) a facut parte din acest popor. Ura groaznica care se reflecta din acest articol este atat de uriasa si nejustificata, incat nu poate fi decat diabolica. Domnul isus, de pe cruce, inainte de a muri, s-a rugat „Tata iarta-i ca nu stiu ce fac”. Sper ca si cei care scriu asemenea lucruri, nu stiu ce fac, caci asa o ura pentru un popor care deja a suferit atat de mult si inca mai sufera, este de neinteles si de necrezut si desigur ei nu cred in Dumnezeu si nu cauta calea mantuirii. Eu sunt o evreica nascuta in Romania, si pentru ca am fost nascuta in Noembrie 1944, nu am suferit pogroame, sau luarea in lagare de munca sau in lagare de exterminare, dar parintii mei si fratii mei mai mari , ca si multi alti evrei au suferit mult. Si acum se pot vizita ramasitele lagarelor naziste din Aushwitz, Birkenhau, etc. Nici in cele mai groznice cosmare, nu mi-asi fi inchipuit ca unii din poporul Roman in mijlocul caruia am copilarit si am trait, vor fi capabili sa scorneasca asa lucruri sau sa le accepte si sa le raspandeasca. Dumnezeu sa se indure si sa -i ajute sa se pocaiasca pana nu va fi prea tarziu.
Dumnezeu nu a ales pe nimeni … Dumnezeu este acrelasi pentru toti … in fatza lui suntem egali…..daca ar fi un popor ales, atunci nu ar fi egalitate in fata lui …. ori principiile religiilor indiferent de natura sau originea lor este egalitate si fraternitate … nu popor ales, nu favoriti … nu suntem la clase VIP si restu ca la intrare in club
Libertate, egalitate si fraternitate a fost lozinca Revolutiei Franceze.
Dumnezeu are alte legi, pe care noi trebuie sa le acceptam, nu sa contestam, chiar daca nu ne plac, poate pentru ca nu se potrivesc cu logica noastra omeneasca.
Si aveau dreptate francezii cand au cerut cele mentionate de tine mai sus….si cum am mentionat si eu mai sus, nu cred ca Dumnezeu a creat clasa VIP si restul omenirii …vrajeala asta nu tine oricat de mult o veti sustine….
Doamna Rebeca, prea puțin îmi pasă de legile lui Yahweh. Știu că v-ați dori să nu le contestăm, dar încă nu suntem sclavii nimănui. Nici ai dumneavoastră, nici ai lui Yahweh. Orice om cu rațiune și suflet va contesta orice lege inumană. Și nu, chiar nu trebuie să le acceptăm. Acceptați-le voi și pentru noi.
Și nu, mulțumesc. Chiar nu mi-aș dori harul zeului vostru. E mai bine să îl păstreze doar pentru poporul „ales”.
Doamnă Rebeca, mă bucur că v-ați deranjat să vă dați cu părerea despre acest subiect. Comentariul dumneavoastră dovedește că tot ce am scris este adevărat. Nu știu cum se face că toți evreii cu care am avut plăcerea dialogului păreți a fi trași la xerox. Săriți la beregata oricui contrazice istoria inventată de voi, fără a folosi argumente, vă victimizați, încercați să atrageți mila celorlalți, acuzați de ură și antisemitism chiar și atunci când nu e cazul, vă considerați poporul ales și, bineînțeles, nu uitați să-l slăviți pe Yahweh.
Care „ură groaznică”, „uriașă și nejustificată”, ce „nu poate fi decât diabolică”? Din ce reiese ura despre care vorbiți? Nu e nicio parte în acest articol care să critice evreii, cum nu e nici una care să îl laude pe Hitler. Singurii care ar putea să se simtă lezați sunt sioniștii, și nu pentru că li s-ar fi adus vreo ofensă, ci doar pentru descoperirea adevărului pe care se chinuie de mult timp să îl țină ascuns. Să înțeleg că sunteți sionistă? Așa s-ar explica victimizarea și acuzele aduse conform datoriei talmudice pe care o aveți.
Nu scrie nicăieri în acest articol că nu au existat victime ale lagărelor de concentrare. Prin urmare, acele „abominații” se referă la celelalte deconspirări. Aș fi curios să ne exemplificați câteva dintre lucrurile pe care le catalogați drept scornite, deși în categoria dumneavoastră bănuiesc că intră absolut toate. Numai că eu îmi susțin afirmațiile pe dovezi. Negați existența articolelor din ziare, ce demonstrează că evreii i-au declarat război lui Hitler încă din 1933? Negați articolele ce instigă la ură și luptă împotriva poporului german? Negați că numărul 6 este cel mai important pentru voi și că vă reprezintă zeul? Negați folosirea celor 6 milioane de victime în presă de câteva ori înainte de cel de-Al Doilea Răboi Mondial? Negați faptul că doar evreii au dreptul de a investiga problema Holocaustului? Negați faptul că doar evreii au primit dreptul de a-și înființa un stat după acest război, deși și alții erau la fel de îndreptățiți să ceară asta? Negați faptul că, pe plăcuța comemorativă de la Auschwitz din 1948 se amintea de 4 milioane de victime ale naziștilor, în 1989 fiind înlocuită cu una ce vorbea despre doar un milion și jumătate? Negați faptul că, încă de acum 24 de ani, au dispărut brusc, și fără vreo explicație, 2,5 milioane de presupuse victime din cele 6? Negați crearea crizelor financiare de către băncile evreiești? Negați fotografiile ce înfățișează evrei în anturajul lui Hitler? Sau pe cele cu brigada evreiască a Gestapoului? Negați dosarele declasificate? Negați zidul construit în anii 90 în fâșia Gaza de statul Israel și transformarea fâșiei într-un imens lagăr de concentrare care găzduieşte o jumătate de million de civili ce trăiesc încarceraţi cu foarte puțină apă, fără canalizare, electricitate, locuri de muncă, şcoli sau spitale și fără apărare în faţa ocupanţilor sionişti? Negați susținerea oferită Israelului de către Statele Unite, despre care se știe că sunt conduse de francmasonerie? Negați faptul că Israelul este singura putere nucleară din Orientul Mijlociu care posedă arme de distrugere în masă, mulţumită celor aproximativ 400 de bombe atomice pe care cu generozitate i le-au cedat americanii? Negați faptul că, în 1995, Rabin, singurul prim-ministru pacifist, a fost ucis de către un sionist? Negați faptul că datorită Kabbalei, adevărata voastră religie, au fost aduse în lumea noastră o sumedenie de entități malefice? Negați faptul că Talmudul instigă la ură, violență și crimă față de celelalte rase? Negați faptul că Talmudul consideră normal sexul cu fetițe de trei ani și o zi? Negați forma de vampirism practicată de mulți rabini, ce sug sângele de pe prepuțurile copiilor proaspăt circumciși? Negați faptul că masoneria a fost înființată de sioniști și că ea, în prezent, conduce o mare parte a lumii? Negați conflictele militare din Orientul Mijlociu, din ultimii 65 de ani, începute de statul Israel? Negați înregistrarea video în care Shimon Peres, președintele Israelului, a recunoscut că evreii au cumpărat România, Ungaria, Polonia și Manhattanul? Normal că veți nega totul! În țara mea, nu doar că nu pot să trăiesc, fiind nevoit să lucrez ca un sclav pentru străini, ci nu am dreptul nici să investighez trecutul, în căutarea adevărului. Doar pentru că așa dictează niște străini, pe care i-am primit în casa noastră ca niște naivi ospitalieri ce suntem. Și tot eu sunt acuzat de ură diabolică.
Dacă pe mine mă acuzați de ură rasială, ce vă faceți cu evreii care îmi dau dreptate? Pentru că se găsesc destul de mulți care, la fel ca mine, acuză sionismul. Ba chiar unii dintre ei, oameni de știință, au demonstrat că nu a existat Holocaustul iar istoria din Torah voastră, ce ni se predă ca adevăr infailibil, este o mare invenție. Și ei sunt anti-semiți și plini de ură față de propria rasă? Nu, din punctul vostru de vedere, aceștia sunt doar trădători.
Cunoaștem cu toții pretenția voastră absurdă de popor ales. Cunoaștem și părerea Talmudului, cum că voi sunteți rasa superioară celorlalte, ce are dreptul de a conduce Pământul și a-i înrobi pe ceilalți. Cunoaștem și comentariul rabinului Elazar din Zohar, ce specifică doar puritatea sufletelor evreilor, sufletele noastre, ale celorlalți, fiind toate impure, deoarece „provin din partea impură, stângă”. De asemenea, vă cunoaștem și zeul din Torah, pe care încercați să ni-l băgați pe gât cu forța pumnului. Știm prea bine cum Yahweh instigă la ură, crime, violuri, pedofilie, sclavie și războaie. Doamnă Rebeca, chiar aveți impresia că suntem cu toții niște goyimi proști? Un Dumnezeu adevărat, o entitate ce conduce Universul, nu și-ar fi îndreptat atenția către o planetă simplă din miliardele existente în Univers. Și nu ar fi ales un popor nomad și idolatru, ignorându-i pe ceilalți. Un Dumnezeu adevărat, creator al tuturor ființelor, le-ar considera pe toate egale. Însă Yahweh nu e creatorul Universului, ci „dumnezeul acestei lumi” despre care Evangheliile susțin că nu are nimic din Iisus, cel care i se lăuda lui Iisus că lui i-a fost dată lumea și că o poate oferi cui vrea el, fiara la care se închină tot Pământul în Apocalipsa lui Ioan, demiurgul malefic despre care vorbeau gnosticii. În acest caz, să susțineți că sunteți poporul ales de către această entitate satanică, nu ne transformă pe noi în anti-semiți, ci pe voi în anti-omenire. Poate ar trebui să fiți mai atenți în afirmații, ca să nu treziți într-adevăr ura cuiva împotriva voastră. Deși știu că asta își doresc sioniștii. Oricum, nu avem nevoie de îndurarea lui Yahweh și nici nu ne vom pocăi în fața lui. Luați-l și spălați-vă pe cap cu el.
Ar fi frumos dacă nu ați încerca să ne prostiți băgându-l pe Iisus la înaintare, în speranța că veți trezi în noi spiritul creștin. Știm prea bine că evreii nu îl consideră pe Iisus a fi Mesia și că, pentru voi, Mesia va veni o singură dată, în viitor, abia atunci când veți conduce lumea. Dar apreciez faptul că încercați orice formă de manipulare pentru a vă atinge scopurile.
Nu îi urăsc pe evrei, pentru că încerc să țin cât mai departe de mine astfel de sentimente distrugătoare. În schimb, mi-e silă de pretențiile voastre de popor ales, mi-e silă de victimizările voastre, mi-e silă de războaiele pe care le porniți, mi-e silă de crizele financiare pe care le creați, mi-e silă de religiile voastre ce ne înrobesc, mi-e silă de masoneria voastră care conduce lumea din umbră și mi-e silă de noua voastră ordine mondială. Însă nu și de voi. De voi doar mi-e milă. Și nu pentru suferințele voastre reale ori imaginare, ci doar pentru că vă credeți atât de sus, încât nu mai sunteți capabili să vedeți realitatea. Iar când va veni momentul, mai mult ca sigur căderea va fi foarte dureroasă.
Shalom!
Nu intentionez sa continui aceasta apologetica. Las totul in mana lui Dumnezeu, caci numai El poate sa arate oamenilor adevarul.
Deorece prin harul lui Dumnezeu, in anul 1962 am auzit Evanghelia si am gasit calea care duce la viata vesnica (Domnul Isus a spus : „Eu sunt Calea, Adevarul si Viata), m-am pocait si am devenit Evreica Messianica.
Pentru mine Biblia (Vechiul si Noul Testament), este Cuvantul lui Dumnezeu si incerc sa verific lucrurile in lumina celor scrise in aceasta Carte a Cartilor.
Va doresc sa aveti parte de acelasi har si dumneavoastra, si altii care detin aceleasi idei.
Shalom u Bracha.
O lectie de istorie care in scoli nu ai cum sa o primesti … subiectul interesant si infricosator de dubios…. infricosator de dubios pentru ca ridica semne de intrebare despre adevarul invatat in scoli(injectat in mintile tinerilor elevi) si ceea ce a fost in realitate si ce nu ar trebui sa stim….oricum se stie ca ceea ce ni se serveste e un adevar distorsionat dupa placul marilor puteri care vor sa para ca fiind cei care au salvat lumea de la pierzanie…si se stie ca invinsii sunt intotdeauna manjiti cu „rahat” scuzati-mi limbajul ….
D-le Claudiu. sincer i-mi place de d-ta. esti un om inteligent(sigur peste medie)numai ca(parerea mea)te-ai canalizat intr-o directie gresita. nu te-am amenintat. te-am avertizat. crede-ma(pe cuvant)am vazut multi oameni care si-au pierdut mintile din cauza ca logica le-a spus ca nu exista Dumnezeu si din mandrie au inceput sa-l huleasca. TE ROG nu te hazarda in afirmatii pe care nu le intelegi. drumul pe care ai apucat e periculos si nu te va scoate la liman. PS te rog nu publica.
D-le Claudiu. am argumente pt. tot ce am spus mai sus dar este mult de povestit. eu trimit de pe un telefon si nu am decat 500 caractere. te rog crede-ma, nu cred orbeste. si eu candva eram mai „inrait” decat D-ta. poate vom avea ocazia sa discutam candva „intre patru ochi” cine stie. pana atunci Doamne ajuta. PS te rog nu publica.
Domnule Ioan, îți apreciez grija. Dar, cu riscul de a-mi pierde mințile, voi continua să caut adevărul. Poate că drumul pe care l-am apucat e periculos, și e absolut firesc să fie astfel. Calea cea mai sigură nu e întotdeauna și cea mai bună. Direcția spre care mă îndrept e greșită doar pentru cei care au ceva de câștigat de pe urma religiei. Nu e vorba despre nicio mândrie sau hulire a divinității, ci doar o căutare a adevărului. Și se pare că am ajuns să înțeleg anumite lucruri mai bine decât un credincios. Chiar Iisus ne spunea în Noul Testament să cerem, pentru că ni se va da, și ne îndemna să căutăm adevărul. „Şi veţi cunoaşte adevărul, iar adevărul vă va face liberi” (Ioan 8:32); „Căci împotriva adevărului n-avem nici o putere; avem pentru adevăr” (2 Corinteni 13:8). Pentru asta, ne sfătuia să fim „înţelepţi ca şerpii şi nevinovaţi ca porumbeii” (Matei 10:16). Prin urmare, descoperirea adevărului se face prin folosirea creierului, nu prin credință oarbă.
M-am lovit de multe ori de tactica drept-credincioșilor: evitarea unui răspuns direct și amețirea celuilalt cu alte povestiri pe lângă subiect, astfel încât omul să uite de unde a plecat discuția. Argumentele se aduc scurt și la obiect. Nu e nevoie de povestiri din jumătate de Biblie sau două sute de citate ale nu știu cărui popă. Și chiar mi-aș dori să cunosc un credincios care să demonstreze adevărul religiei sale prin logică și dovezi concrete. Însă, dacă n-a apărut vreunul în atâtea milenii, slabe șanse să apară vreodată.
Încă o dată, îți mulțumesc pentru grija arătată. Însă sunt sigur că nu voi păți nimic. Credincioșii spun că totul se întâmplă din voia divinității; prin urmare, conform aceste logici, dumnezeul tău vrea ca eu să apuc pe acest drum. Și dacă ăsta e planul său pentru mine, noi, simplii oameni, n-ar trebui să ne împotrivim.
PS: Nu am de ce să nu public comentariile tale. Nu am nimic de ascuns și sper că nici tu. În plus, sunt printre puținele comentarii decente ale creștinilor, așa că ar putea servi ca model pentru alți drept-credincioși care știu doar să arunce cu pietre în ce nu înțeleg.
D-le Claudiu. mi-e greu sa o recunosc…..(glumesc desigur), dar la acest articol sunt de acord 99% cu D-ta. de ce 99% ? in VT dumnezeul evreilor este cand „Unul” cand „celalalt”. in NT dumnezeul crestinilor este „singurul Dumnezeu adevarat” Ioan 17:3. PS.te rog incearca sa studiezi NT. macar citeste evangheliile(dar nu o singura data). sunt convins ca nu dupa multe lecturari nu numai ca vei descoperi ca nu exista nici o contradictie intre ele dar si ca vei fi surprins de ce vei afla. Doamne ajuta
Da, Yahweh din Vechiul Testament e foarte schimbător, de unde și ipoteza că nu e vorba de o singură divinitate acolo, ci de mai multe. Evreii au copiat și modificat miturile altor popoare cu care au intrat în contact, atribuindu-i unui singur zeu faptele celorlalți.
Tocmai, pentru că le-am citit nu doar o dată am putut să observ erorile. La prima lecturare e posibil să omiți câteva. Evangheliile sunt pline de contradicții, indiferent de câte ori le citim. Cel mai bine se observă la nașterea lui Iisus, despre care am scris deja aici: http://secretelezeilor.wordpress.com/2012/02/01/nasterea-lui-iisus/. De altfel, să nu uităm că și Papa Benedict al XVI-lea a afirmat într-una dintre cărțile sale că povestea lui Iisus conține o mulțime de fabulații. Nu trebuie să îl crezi nici pe el, nici pe mine, ci doar să verifici toate cele patru evanghelii. Și nu ai cum să nu vezi contradicțiile, ci doar să le ignori.
În privința papei va contrazic însă….ultimele slujbe închinate lui Lucifer ,de către Vatican mi-au deschis ochii …iezuitii se închină tot intunecatilor..
Mă contraziceți inutil. Papa Benedict al XVI-lea chiar a afirmat într-una dintre cărțile sale că povestea lui Iisus conține o mulțime de fabulații. Cartea se numește „Iisus din Nazaret: povestiri din copilărie”. Puteți să verificați informația, nu trebuie să mă credeți pe cuvânt. Iar Benedict al XVI-lea nu are nicio treabă cu iezuiții.
Citind comentariul tau de mai sus, am remarcat unele similitudini intre evrei si penticostali si tare mie ca religia penticostala(am scris fara majuscule pentru ca nu o consider o religie reala), este doar un iudaism ascuns, penticostalii se cred tot un fel de populatie aleasa, vorbesc in limbi la adunarile religioase, ei sunt cei mai corecti dupa spusele lor si au manipulat scrisurile biblice dupa bunul plac, modificand paragrafe, si chiar contexte intregi din biblia crestina doar pentru a arata adevarul lor.
Nu pot sa nu adaug ca religia penticostala a pornit in America, si a patruns in Europa prin Norvegia si Germania tot cam in perioada interbelica daca nu ma insel.Iar prin aceasta se incearca acapararea populatiei care nu vrea sa se dezica de Crestinism in favoarea religiei iudaice, manipuland populatia printr-un asa zis crestinism ascuns, prin ajutoare banesti …dar atentie doar pentru cei care se dezic de religia in care sau nascut si se boteaza in religia penticostala, prin manipulare psihologica jucand teatru la adunarile lor vorbind cu Dumnezeu in limbi sfinte schimonosindu-se in fata adunarii ca niste posedati…. sustinad sus si tare caau fost posedati de Duhul Sfant si au vorbit cu Dumnezeu. Cred ca si aceasta idee ar merita mai atent studiata mai ales ca folosindu-se de saracia si naivitatea populatiei numarul lor a crescut simtitor de la revolutie pana in prezent.
Domnule Klaudyu articolele dumneavoastra sunt foarte interesante si ridica mari semne de intrebare pentru cei care mai au un cap pe umeri ca sa gandeasca. Nu pot sa suport sa vad cum tot mai multi sunt atrasi in capcanele celor ce conduc mare parte a lumii din umbra, intr-o sclavie psihologica, prin manipulare, prin sperante mincinoase si iluzia unei vieti mai bune si un loc in Rai.
O zi buna
Într-adevăr, francezii aveau dreptate. Din păcate, lozinca revoluției franceze nu poate fi acceptată de clasa VIP a omenirii.
Domnule Berlinez, e posibil să ai dreptate legat de penticostali. Probabil că reprezintă o formă de iudaism ascuns, creată pentru cei care acceptă mozaismul fără a se dezice de Hristos. La fel cum și iudaismul mesianic e o formă de a-l accepta pe Iisus fără a te dezice de mozaism. Ai dreptate, ar trebui studiată mai intens această religie, precum și altele asemănătoare ei.
Nici eu nu suport manipularea, tocmai din acest motiv m-am decis să fac publice descoperirile mele. Sunt sătul de minciuni și iluzii până peste cap. Mă bucur că mai există oameni cu capetele pe umeri, care își ridică semne de întrebare. Sper să ne trezim la un moment dat, înainte de a ajunge pe deplin sclavii noii (dez)ordini mondiale. Chiar și așa, puțini, câți suntem, cât timp rămânem cu mințile deschise și sufletele curate, lupta nu e pierdută. Buturuga mică uneori răstoarnă carul mare.
D-le Claudiu. mi-e f. greu de pe telefon, e f. mult de povestit, asa incat o sa te las pe D-ta sa descoperi, pt. ca trebuie sa”fiti intelepti ca serpii si nevinovati ca porumbeii”adica intelepti ca satan dar nevinovati(fara intentii rele)ca Duhul Sfant. in nasterea lui Iisus nu e nici o contradictie. nu ai mult de studiat(doar Matei-2 si Luca-2)dar mult de priceput. iata ce vei descoperi. Iisus s-a nascut la Betleem in iesle, la opt zile, in Nazaret a fost taiat imprejur
În primul rând, șerpii și porumbeii nu au nicio treabă cu Satan și Duhul Sfânt. Remarcă faptul că e folosit pluralul (șerpi și porumbei). În al doilea rând, e vorba despre simbolistica antică. În majoritatea culturilor, porumbelul era (și încă mai este) simbol al purității, iar șarpele al înțelepciunii, chiar și în religii care nu au vreun Duh Sfânt ori vreun Satan.
Felicitări pentru felul în care ai reușit să combini cele două evanghelii. Însă tot nu e bine. Hai să-ți arăt de ce:
La Matei nu se specifică dacă Iosif și Maria stăteau în Betleem în momentul nașterii sau doar au venit acolo din altă parte. Însă ni se dă de înțeles că locuiau deja acolo, Betleem fiind cetatea lui David iar Iosif urmaș al lui David. Irod i-a trimis pe magi în Betleem. Dacă steaua i-a condus în altă localitate, Biblia nu spune nimic. Prin urmare, nu poți susține că magii se întorceau din Betleem și au fost conduși în Nazaret, din moment ce evanghelia nu afirmă asta. Și nici nu spune nimic de Paște, ori de faptul că, după naștere, Iisus ar fi mers de două ori la Ierusalim. Magii au ajuns la el după vreo doi ani de la naștere (Irod a ucis copiii sub doi ani, după ce magii i-au spus perioada când au văzut steaua), iar Iisus se afla tot în Betleem. De acolo a plecat cu Iosif și Maria în Egipt. Când s-au întors, lui Iosif i-a fost frică să se întoarcă în Iudeea, așa că a ales Galileea. Atunci au ajuns ei în Nazaret, pentru a împlini profeția. La Luca, Iosif și Maria stăteau deja în Nazaret, venind în Betleem pentru recensământ. La 8 zile a fost circumcis în Betleem (nu la Nazaret) și la 40 de zile a fost dus în Ierusalim, abia „după ce au săvârşit toate, s-au întors în Galileea, în cetatea lor Nazaret”. Deja sunt câteva contradicții mari între cele două evanghelii. Apreciez faptul că ai vrut să le combini, însă poveștile lui Luca și Matei rămân diferite, cel puțin când e vorba de nașterea și copilăria lui Iisus. Uită-te mai bine pe ele și o să vezi că am dreptate. Dacă punem la socoteală și celelalte două evanghelii, apar alte neclarități. După cum se poate observa cu ochiul liber, cele patru evanghelii prezintă naşterea lui Iisus în patru moduri diferite. Luca spune că îngerul i-a vorbit Mariei, iar Matei că i-a apărut lui Iosif în vis. Marcu şi Ioan nu amintesc nimic despre acest înger. Până la urmă, cu cine a vorbit îngerul? Cu Maria sau cu Iosif? Ori cu niciunul? Doar Matei şi Luca vorbesc despre concepţia supranaturală a lui Iisus. De ce nu şi ceilalţi doi? Nu ştiau povestea sau nu considerau că e un amănunt important? La Matei, Iisus s-a născut într-o casă, iar la Luca într-o iesle, deoarece Iosif şi Maria nu au găsit o locuinţă unde să petreacă noaptea. Marcu şi Ioan păstrează tăcerea despre acest subiect, probabil imobilele nefiind punctul lor forte. Cei trei magi de la răsărit, care i-au adus daruri pruncului Iisus, sunt amintiţi doar de Matei. Ceilalţi trei evanghelişti nu scot nicio vorbă despre magi. La Luca, în schimb, locul magilor este luat de un grup de păstori. Restul evangheliştilor nu vorbesc despre păstori şi nici despre armata de îngeri care li s-a înfăţişat acestora. Un astfel de eveniment, despre care „toţi câţi auzeau se mirau de cele spuse lor de către păstori”, ar fi trebuit să ţină prima pagină a fiecărei dintre cele patru evanghelii. Dar se pare că lucrurile nu stau chiar aşa. Miraculoasa stea care i-a condus pe magi din Persia până în Betleem nu există decât la Matei. O asemenea minune ar fi trebuit să fie pomenită nu doar de toţi cei patru evanghelişti, ci şi de astronomii din împrejurimile Iudeei. Nici perşii, nici arabii, nici egiptenii, nici sirienii, nici măcar israeliţii nu au menţionat vreo stea care ar fi strălucit vreme de câteva luni deasupra Betleemului, în timpul în care magii au străbătut cei mai bine de 1.600 de kilometri din Persia până în Iudeea. Ciudat este că nici măcar regele Irod nu văzuse acea stea, nici chiar atunci când steaua a mers înaintea magilor din Ierusalim până în Betleem. Decizia lui Irod de a ucide toţi pruncii de până în doi ani nu este relatată decât de Matei. Acest masacru nu numai că nu a fost menţionat de niciunul dintre evangheliştii rămaşi, ci nici măcar de cronicarii sau istoricii vremurilor. Doar Matei menţionează şi fuga în Egipt a lui Iosif, Maria şi Iisus. Pentru Luca, cei trei nu numai că au rămas în Iudeea, dar peste opt zile de la naştere, Iisus a fost dus la Ierusalim pentru circumcizie. Dacă Irod ar fi ordonat uciderea tuturor pruncilor, Iisus ar fi fost aruncat direct în gura lupului. Dar Luca nu are habar de această hotărâre macabră a regelui iudeilor, pe care o cunoştea doar Matei. La Luca, Iosif şi Maria trăiau în Nazaret dinainte de a se naşte Iisus. Însă pentru Matei, Iosif, Maria şi Iisus au ajuns în Nazaret doar după întoarcerea din Egipt, alegând Galileea în locul Iudeei, de teama lui Irod. Luca este singurul care pomeneşte episodul din templul de la Ierusalim, când Iisus avea 12 ani. Matei, Marcu şi Ioan rămân în continuare secretoşi şi în această privinţă. Iar asemănările dintre povestea lui Iisus și altele ale altor popoare, mult mai vechi, sunt prea multe. Ceea ce demonstrează că totul e doar o invenție. Fii înțelept ca șerpii și cercetează, că doar astfel poți descoperi adevărul.
la 40 de zile in Ierusalim a fost pus inaintea Domnului dupa care s-a intors la Nazaret. la pasti(deci prin aprilie-mai) a coborat la Ierusalim, unde magii(care se intorceau de la Betleem) I-au vazut steaua si L-au urmarit pana la Nazaret unde L-au gasit in casa I sau inchinat si noaptea au plecat. tot in acea noapte Iosif a luat pruncul si pe mama lui si au fugit(nu au mers la pas)in Egipt. Domnule Claudiu-CAUTA SI VEI GASI. Doamne ajuta.
Scrisoarea lui Pike, daca ai răbdare sa citești link ul de jos, o sa vezi ca vine de la o sursa absolut de încredere: Leo Taxil, cel care si a batut joc si de Biblie.
http://www.conspiracyarchive.com/Articles/Pike-Mazzini_Three-World-Wars.htm
Păcat ca dupa atata vreme, se mai gasesc unii sa cheltuie atata energie si sa se lase prostiți in halul asta.
Si ca tot e citat si aici, pentru cei de buna credinta, adevărul clar concis despre Protocoalele Sionului:
http://en.m.wikipedia.org/wiki/The_Protocols_of_the_Elders_of_Zion
Mai lăsati naibi pe evrei, si sa ne vedem de prostiile noastre. Nu sunt ei sfinți pe pamânt, dar nefericirea si suferinta noi ne-o provocam. De 2000 de ani de cand a murit un om încercând sa ne convingă ca Dumnezeu e iubire noi nu facem altceva decât sa ne urâm si sa ne inventam câte o vina unul altuia, pentru a ne justifica propriu neputință in a fi doar buni si ingaduitori.
Dacă încercăm să investigăm trecutul doar pentru stabilirea unei istorii recente cât mai apropiate de adevăr, înseamnă că nu-i lăsăm în pace pe evrei? Sau că îi urâm? Chiar ai impresia că am pierdut foarte mult timp pentru cercetări din cauza unor frustrări cauzate de neputința mea de a fi bun? Amice, dacă într-adevăr așa vezi lucrurile, te înșeli amarnic. Nu e de mirare că suntem batjocura străinilor în propria noastră țară.
„Adevărul clar concis” despre Protocoalele Înțelepților Sionului e în realitate o încercare a sioniștilor de a se dezvinovăți. Un astfel de text scris pe un site nu dovedește nimic. Însă, dacă le citești cu atenție, poate observi că se potrivesc perfect cu situația de astăzi. Controlul asupra finanțelor, asupra presei, asupra credinței, asupra resurselor de hrană, manipularea prin politică, rolul războaielor, controlul prin educație sau prin lojele masonice nu sunt invențiile unor anti-semiți de acum mai bine de un secol, ci parte din realitatea de azi.
În articolul pe care mi l-ai sugerat nu văd nicio dovadă că Taxil ar fi scris respectiva scrisoare, ci doar că obișnuia să parodieze masoneria. Dacă pentru tine asta dovedește ceva, pentru mine nu. Dar să presupunem pentru un moment că e adevărat ce afirmi. Scrisoarea lui Pike conține planurile a trei războaie mondiale, dintre care două au avut loc, iar în cel de-al treilea recunoaștem evenimentele din prezent. Leo Taxil a murit în 1907, înainte de primele două războaie. Dacă într-adevăr el a compus scrisoarea atribuită lui Pike, eu văd două variante: ori putea să vadă viitorul, descriind cu precizie trei evenimente de după moartea sa, ori avea niște informații reale despre un asemenea plan. Alegi tu varianta pe care o preferi. Iar faptul că a parodiat Biblia nu e deloc un argument. Dimpotrivă, o lucrare logică și amuzantă, scrisă doar după textele „sfinte”, fără modificări, menită să deschidă ochii omenirii, e un lucru bun.
Într-adevăr, păcat că după atâta amar de vreme se mai lasă unii prostiți în halul ăsta…
Daca as spune, daca as vrea, daca ati asculta, daca ati crede,daca ati stii…
„Libertate, egalitate si fraternitate”, este sloganul care contine cea mai fascinanta si periculoasa minciuna, cea din care s-a nascut comunismul, democratia si toate ideile de „uniune” din viitor.
Indiferent de ceea ce au ascuns unii sub acest slogan, reprezintă un ideal la care ar trebui să tindem cu toții.
Interesant și incitant. O perspectivă mai puțin „atacată”, în sensul de a pune împreună asemenea date. Voi relua lectura, totuși, pentru a discerne mai bine între ce consider eu că sînt evenimente istorice relativ certe și ce apreciez că înseamnă, totuși, puțină – poate prea multă – fantezie. Explică-mi, te rog, cum putea mr. Pike, în 1871, să facă următoarea declarație, te citez: „Al doilea război mondial trebuie iniţiat prin exploatarea diferenţelor între fascişti şi sionismul politic”. Păi fascismul mai avea exact 50 de ani pînă să se nască în Ungaria, acel scuipat perpetuu pe harta Europei. Mai există și alte neconcordanțe, unele flagrante. Cred, de aceea, că dacă elimini imaginarul (ex. Hitler, urmaș Rotschild, parcă; sprijinit să lupte numai ca „pictor” ca să nu crape în tranșee; susținut de ebrei încă din fașă pentru a deveni Mesia etc.), trimiterile la ezoterism și evenimente al căror curs nu poate fi probat și sistematizezi mai bine textul, perspectiva se poate clarifica. Este cert că personajul a fost satanizat excesiv, apare tot mai evident ideea că antisemitismul s-a născut ca reacție a poziției evreilor în WWI – care a și determinat înfrîngerea Germaniei. Oricum, Hitler este, încă, foarte convenabil – posibilitatea de a pune eticheta „antisemit” celor care exprimă idei antisioniste înseamnă o armă redudabilă la îndemîna evreilor de pretutindeni. Părerea mea este că tocmai autovictimizarea dețănțată pe care aceștia o exhibă a dat semnalul întrebărilor tot mai tranșante privind „holocaustul” și alte chestii conexe. Simți că se umflă tărîța în tine cînd vezi în București monumentul „holocaustului românesc” și citești cifrele. Știind, mai ales, că regimul Mareșalului Antonescu i-a salvat!!!!!!!!!!!!!!!!!!!! Asta o fi recunoștința semitică? Personal, îl prefer pe Hitler lui Stalin, care cred că a fost un ucigaș de evrei incomozi mai mare decî ttoți nemții din istorie la un loc.
Masoneria nu a planificat doar războaiele mondiale, ci și fascismul, comunismul sau capitalismul, în general sisteme menite să înrobească. Prin urmare e logic să vorbească Pike despre ceva ce era plănuit dinainte. Noua ordine mondială nu e o idee apărută acum 50-100 de ani, ci un plan stabilit cu mult timp în urmă și îmbunătățit pe parcurs.
Nu înțeleg de ce cataloghezi ca imaginară posibilitatea ca Hitler să fi fost descendent Rothschild. Ce parte din demonstrația de mai sus ți se pare ilogică sau fantezistă? Dacă e așa, te-aș ruga să-mi prezinți propria ta explicație pentru alegerea unui caporal fără abilități de conducere în fruntea unei țări, decorațiile pentru un amărât de curier și desenator, prezența continuă a evreilor în jurul lui, finanțările evreilor, înființarea de către Thule a Partidului Nazist, motivul pentru care a trimis guvernul bavarez un spion într-un partid ce număra șase membri, supraviețuirea lui Hitler din toate atentatele și altele care ți se par imaginare.
Poate trimiterile la ezoterism ți se par, de asemenea, fabulații. Însă când un grup ce conduce lumea din umbră folosește ezoterismul, să îl ignori în încercarea de a le descoperi intențiile e cea mai mare greșeală. Poate ți se pare coincidență folosirea obsesivă a numerologiei în acțiunile lor cum poate închizi ochii la șefii de state care se închinau la statuia unui zeu antic într-o pădure la miezul nopții. Exact asta vor și ei. Însă ezoterismul lor provine din Kabbalah, care rămâne reală. Și chiar voi scrie în curând despre această practică ocultă, doar pentru satisfacția de a le mai divulga un secret.
Citat:
„Dacă acum ne aflăm în era Peștilor, pregătindu-ne pentru cea a Vărsătorului, nimeni nu știe exact când se termină o eră și când începe alta”.
Răspuns:
Viaţa (Custa) a apărut pe Pământ (P=16=7=G) atunci când „A-Pa” (simbol fem.) a stins Focul (nAr) – simbol masc. În eRa Peştilor. Pământul este a 7-ea planetă numărată către SoARe – a treia (C/3=trei=iert) de la Soare -. Cronologia erelor acestui Pământ („Cultu-Ra” pe Pământ) începe cu „E-RA” Peştilor (PEŞTE/ŞEPTE/PAŞTE). Vedeţi povestea Facerii la români: „Fârtat” (Mama Dracului) şi „NeFârtat” (Dracu’=„ard3u”). Ultima Eră a Peştilor (a 12-ea eră) începută în anul 5508 – AN 0 (vremea lui „I-Sus” ori „Ii-Sus” – RaManuL) număraţi de la Facerea primlui OM (era lui UranU/Ceriu şi G-aia/Tina) de la Facerea Lumii (actuale), se va încheia în anul 2160 (mai avem 147 de ani), atunci când va începe „E-RA” Vărsătorului (revărsarea mărilor) care va ”stinge/astâmpăra” focul (Vulcanii/SALŢĂ de pe Pământ … şi alte „focuri”). Între anii (aprox.) 30.000 şi 10.500 î.e.n. Pământul (G-aia) a trecut prin ultima glaciaţiune care a bântuit/bălmăjit Pâmântul, glaciaţiune numită „Wurm”. – („M O R E N Ă”=„R O M E N Ă” = „x x x x x x” !!!) -.
Trăim astăzi în cel de-al 7521 an (2013) în cadrul ultimului „Program de Inginerie GenETică”.
DoaMNe ajută!
GiGi BÂRDAN-RAINE
Chiar dacă am ajuns la același rezultat (dacă te uiți mai bine, și eu am scris că era Peștilor se sfârșește în 2.160), prefer varianta mea. Iar restul sunt bălării. Era Peștilor nu ține 7.668 de ani pentru că așa vrei tu, ci 2.160 de ani, la fel ca orice eră astrologică. Să spui că omul a fost făcut acum șapte milenii cred că pare amuzant chiar și pentru copii. Potopul a avut loc acum mult mai mult timp așa că… astfel de fabulații n-au rost. Oricine poate abera, dar să faci asta în public nu e chiar sănătos. Iar dacă vrei o cronologie logică, atunci putem spune că trăim în cel de-al 32.013-lea an de la Potop.
V-am vorbit de ultimul „OM” creat, un „OM” …„CA-EA” (femeie) cu o capacitate a creierului de 1260 gr. Vă mulţumesc pentru mesaje. Contez că nu le voi mai primi. Cu respect. Bârdan.
Citez: „număraţi de la Facerea primlui OM”. Dacă această propoziție se referă la ultimul OM creat, mă scuzați că nu am ghicit ce ați vrut să spuneți. Știu că e vina mea că n-am reușit să-mi dezvolt atât de mult capacitățile extrasenzoriale încât să știu ce vor ceilalți să spună, mai ales când afirmă inversul a ceea ce gândesc. Până voi reuși acest lucru, poate ar trebui să vă exprimați mai concis, măcar să se înțeleagă mesajul pe care vreți să-l transmiteți.
Dacă vreți să nu mai primiți răspunsuri la comentarii (să nu se înțeleagă că vă trimit cine știe ce mesaje private), poate ar trebui să nu mai lăsați comentarii pe blogul meu. Știu că ar putea părea o idee absurdă, poate chiar nebunească pe alocuri, dar mie îmi pare cea mai simplă soluție. Și cea mai bună, ținând cont că nu mă atrage absolut deloc metoda dumneavoastră îmbârligată de investigare a trecutului. V-am spus deja într-un comentariu precedent că aleg să rămân la metoda mea, lăsând să se înțeleagă că nu mă interesează câtuși de puțin cea pe care o tot promovați, dar se pare că mesajul s-a pierdut pe drum. Poate măcar ăsta va fi recepționat.
Cu respect,
Eu
Partea cu simbioza dintre un zeu și o rațiune superioară e cam deplasată. E drept că de cele mai multe ori mă consider reîncarnarea unuia dintre zeii antici, însă nu trebuie să-mi alimenteze și alții nebunia. Nu de alta, dar nu cred că mi se potrivesc cămășile închise la spate. În plus, țin prea mult la libertate și n-aș vrea să renunț la ea pentru un loc la ospiciu.
Nu înțeleg însă un lucru: malefic? De ce crezi asta? E drept că din adolescență până acum câțiva ani m-am simțit atras de partea întunecată, însă niciodată n-am cedat. Și îmi place să cred că am scăpat de ea de ceva timp. Așa că… malefic?
Trebuie analizata scrisoarea lui Pike din doua perspective: unde e originalul si cum apare acolo scris?, daca e la fel scris (Fascists) atunci cauta in Kabala sau in numerologia sacra antica (nu in mod necesar cea kabalistica) si vezi ce zeu sau organizatie poate sa poarte numele/sigla/simbolul Fascists.
La fel de bine, poate sa fie un fals modern, asa cum se spunea de Protocoale ca sunt un fals, ceea ce nu e obligatoriu gresit. Sa nu uitam regula de aur: cerc in cerc in cerc in cerc….
Ca oservatie: ipoteza poate sa fie buna, dar demonstrarea ei poate sa fie falsa… se mai intampla. Cei care sunt interesati o sa caute, oricum un articol ca acesta nu e scris pentru lenesi sau fanatici 😀
E scris de un leneș pentru fanatici. :))
Să caute cine e interesat și are prea mult timp liber la dispoziție. Eu am epuizat subiectul, pentru care deja am pierdut destul timp. Sunt prea multe teme pe care aș vrea să le abordez și o viață prea scurtă, din păcate.
Domnule scriitor al acestui articol, esti un idiot.
bravo domnule scriitor!!!! 🙂
Vă mulțumesc, domnule cititor. Însă domnul fan de mai sus merită toate felicitările. Măcar pentru politețea de care a dat dovadă în încercarea de a combate „adevărurile” ce ni se bagă pe gât de către conducătorii din umbră ai lumii. Și, mai ales, pentru demonstrația că viitorul României este în cele mai bune mâini ale generației tinere.
@ KLAUDYU. Daca tu ai o lada cu mere si cateva mere sunt stricate ce faci?! Ce e mai bine sa arunci cateva sau sa le arunci pe toate?!
Nu arunc niciun măr. Înlătur partea stricată a fiecăruia și păstrez partea bună care a rămas. Apoi le fac pe toate gem, că dacă le ții în ladă și te uiți la ele, inevitabil se vor strica la un moment dat. Știu că nu ăsta e răspunsul pe care îl așteptai, dar nici eu nu cred că pot fi convins de bunele intenții ale unui zeu malefic printr-o banală comparație a oamenilor cu merele.
In sfarsit ceva care explica multe.despre igigi scrie si in necromicon sub nume de. cei vechi
Într-adevăr, Igigi („ochii Pământului”) sau Veghetorii sunt menționați în Necronomicon sub numele de „Cei Vechi” sau „Anticii”. Poți găsi mai multe despre ei în articolul „Veghetorii”.
AM CITIT DOAR O PARTE DIN ARTICOL. ESTE IMPRESIONANT. AM SA-L CITESC CU ATENTIE IN INTREGIME. NU AM FOST DOCUMENTAT IN ASTFEL DE PROBLEME DAR AM AVUT MEREU UN SENTIMENT CA LUCRURILE NU STAU CHIAR ASA CUM NI S-AU PREZENTAT PINA ACUM.
MULTUMIRI.
Nu ai pentru ce să-mi mulțumești. Nu am făcut decât să public propriile mele concluzii. Dacă sunt reale sau greșite, n-am de unde să știu. Dar bănuiesc că timpul ne va revela adevărul la un moment dat.
Sa speram ca generatia tanara … cea despre care vorbesti este compusa din mai multi si nu doar cei prezenti in cele cateva comentarii care dau dovada de gandire ….
Și eu sper. Altfel… va trebui să importăm tineri din alte părți ale lumii. Dar sunt sigur că nu va fi cazul.
Felicitari KLAUDYU! Te-ai inhamat la ceva care trebuia pornit…>>>!!!Timpul iti va da dreptate,sper sa rezisti in continuarea la ce ai inceput ,sa dezvalui de la zei pana la finalul lor cu vaiete si gura mare…>>>!!!
Îți mulțumesc. Voi rezista, indiferent de repercursiuni. E timpul să mai iasă și adevărul la iveală, măcar câte puțin, că de minciuni și manipulare ne-am săturat până peste cap. Cât timp îmi funcționează creierul, voi căuta adevărul. Când n-am să mai pot, sper să aibă cine să continue ce am început. Pentru că nicio minciună nu poate rezista veșnic.
bai baiatule, du-te si ia-ți tratamentul că esti grav cu capul
Ți-aș recomanda același lucru, dar pentru problema ta nu există tratament.
nu pot sa nu recunosc ca multe dintre cele evidentiate in acest articol nu au pana la urma si un sambure de adevar, dar clar, acesta a fost scris cu o vadita tenta pro-nazista, careia nu ii mai lipsea mult si ajungea pana intr-acolo incat sa ridice la rang de Mesia aceasta abominatie a secolului XX. si da, totusi, comparativ cu Stalin, Hitler a fost un mic copil incurcat in niste jocuri prea mari. nu spun mai mult si nici nu vreau sa ma erijez in „avocatul diavolului”, dar aduc in sustinerea afirmatiei mele decat atat: infometarea in masa a populatiei ucrainene, de catre regimul sovietic, de la inceputul anilor ’30 cunoscuta sub numele de Holodomor, unde se estimeaza ca numarul victimelor a fost undeva intre 7 si 10 milioane, ceea ce denota un sadism cu mult peste cel „dovedit” de omuletul cu pricina, din aceasta teorie a conspiratiei sau nu, de mai sus.
Cineva spunea despre acest articol că e imparțial, tu vezi o „vădită tentă pro-nazistă”. Dacă aș vrea o descriere reală a acestui articol, pe cine ar trebui să cred? Până la urmă, totul ține de mentalitatea cititorului. Dacă el are ceva cu evreii, nu va vedea nimic în neregulă aici. Dacă are ceva cu Hitler, i se va părea că vede tente pro-naziste. Unde vezi tu acea „vădită tentă pro-nazistă” că eu nu reușesc s-o zăresc, mai ales că știu ce am scris mai bine ca oricine? Nu mai aveam mult și îl ridicam la rang de Mesia? Tu chiar crezi ceea ce spui sau rolul tău e de a-i defăima pe cei ce nu slăvesc evreii? Arată-mi măcar o laudă adusă lui Hitler ori naziștilor, dacă tot e atât de „vădită”. Arată-mi ce anume din articolul meu denotă ridicarea sa la rang de Mesia. Dacă scriu că el se credea Mesia iar cei din jurul lui îi alimentau această idee, înseamnă că eu îl cred la fel?!? Asta e logica ta??? După o asemenea mentalitate, mă aștept să-mi spună și credincioșii că sunt satanist pentru că nu vreau să scriu ceva de bine despre religii.
Aici nu e forum, chat, ori vreun altfel de loc pentru socializare. Dar am vrut să dau oricui șansa să se exprime liber, fără a fi cenzurat, pentru că așa mi se pare corect. Însă, de acum înainte, ar trebui stabilită o regulă. Toți cei care citesc acest articol și se simt nevoiți să comenteze, să o facă doar prin argumente logice și, atunci când e cazul, exemplificări concrete. Nu am timp de pierdut cu toți cei cărora li se pare că sunt antisemit sau pro-nazist sau mai știu eu ce. Nu sunt obligat să dau explicații nimănui și cu atât mai puțin celor care înțeleg doar ce vor ori comentează pentru a-i denigra pe cei care nu acceptă istoria oficială. Cine nu este de acord cu această regulă, ne poate lipsi de prezența sa încântătoare.
catre Medicul de garda …. cred ca mai mult semeni a pacient … cu dureri chinuitoare …doamne sper sa nu ma loveasca si pe mine durerile prostiei cum patesc altii si se mai falesc….sa nu ma crezi ca ma dau vre-un mare destept … dar accept sa vad si partea goala a paharului … oricum se stie ca fiecare pui isi lauda cioara … si capra vecinului sa moara…deci ce ni se serveste in scoli pretutindeni in lumea asta e doar tagma invingatorilor … si oricat ar fi de aproape de adevar tot contine musamalizari, ascunzisuri si minciuni … ca invingatorii sa para fat frumos pe calul alb… iar cei invinsi unsi cu rahat sa atraga toate mustele ….
tind sa dau mai multa crezare articolului de mai sus decat celor invatate in scoala in manualele de „istorie” … mai bine zis legende, compuneri fabricate sau basme cum vrei sa le iei … la fel precum si religia … o conceptie sa se imbogateasca cativa destepti… pentru a tine in frau masele de prostime cu frica de Dumnezeu… in numele religiei sau comis cele mai mari atrocitati pe mapamond….Hitler a fost unu dintre cei ce nu s-au suspus religiei …. de aceea e reprezentat ca Bau Bau cel rau … si negru….pentru ca in spatele istoriei sta intotdeauna cate un controlor al vaticanului … sau altor mari capi religiosi … care sa cenzureze putin adevarul si sa modifice putin ceea ce trebuie prostimea sa stie …. stii cum e tre sa stii doar ce ai voie sa stii si nu ce trebuie sa stii … daca stii prea multe devii incomod … si daca multimea ar avea parte sa stie prea multe adevaruri nu ar mai putea fi controlata de cei putini… asha ca doctore de garda … baga-ti mintile in cap si mai deschide ochii .. da la o parte ochelarii de cal… totusi daca tot ti-ai luat titulatura de medic ar trebui sa stii ca fiecare medic are o alta religie …. cea a stiintei … care nu se prea bate cu religia…. care dupa cum stii a condus si inchizitia in urma cu cateva sute de ani … nu cumva sa se destepte multimea … cine inventa ceva ce deschidea calea spre un nou viitor era vrajitor … trebuia ars pe rug …. deci doctore cred ca tie frica de rug….asha ca lasa titulatura de doctor daca nu iti apartine… si baga vreo doua distonocalme poate ti se inmoaie creieru si mai scade prostia…
Domnule Klaudyu … cel care vede o tenta nazista a articolului … nu cred sa aiba suficienta putere in a intelege ceea ce a citit… am observat in articolul tau ca de multe ori Hitler ar fi prezentat intr-o lumina mai alba … si sa o dam pe aia dreapta … nu e vorba de nazism e vorba de nationalism … nationalismul e o alta culoare … ca se duce la extrem cateodata e alta poveste…Nu vrea nici eu sa fiu avocatul lui Hitler sau sa ii iau apararea … sau comis si fapte orbile sub conducerea lui … dar nu cred nici ceea ce am citit in manualele de istorie … si nici in cartile de religie. sunt constient ca suntem manipulati dupa bunavointa a celor putini. sunt constient ca lumea are o altfel de imparteala fata de cea ce o invatam la georgrafie… si ca sferele de influenta sunt mult mai puternice decat de imaginam … tot ceea ce vedem zilnic … nu de la Hitler pana acum si nici de la anul 0 … anul venirii lui Iisus pe pamant daca ne luam dupa cartile sfinte …. si nici de la mayasi incoace … nu este decat un adevar modificat sa serveasca celor care s-au trezit la timp … si au fost o secunda mai destepti decat cei multi … au profitat de ocazie si s-au infruptat din fructul puterii …. lumea are o alta imparteala … pe care noi cei multi nu o vedem daca nu ni se arunca in fatza, pentru ca praful care ni s-a servit in ochi de mii de ani inca nu s-a spalat. Lumea este condusa de cei care au inteles la timp ce inseamna fenomene naturale … si iau facut pe cei multi sa se teama ….de cei care sau folosit de ele ca sa supuna multimea … de unde stia Moise ca pamantul e rotund…acum peste 2000 de ani cand acest fapt s-a descoperit acum cateva sute de ani …. in cartile sfinte cand a adus cele 10 porunci in fatza lumii Moise zicea ca s-a inaltat la ceruri si a vazut rotunjimea pamantului in toata splendoara sa…..am deviat de la subiect dar nu conteaza … sunt unul din cei care vreau sa am un cuvant de spus … pentru ca ma gandesc la viitorul copiilor mei … si daca cei multi nu se trezesc … cei putini le vor face viatza un calvar… sa aveti o zi buna
Domnul meu, aveți mare dreptate. Părerea mea e că, atât timp cât considerați că aveți un cuvânt de spus, nu trebuie să vă abțineți. Una dintre marile probleme ale omenirii este că mulți vorbesc, însă doar puțini chiar spun ceva. Iar omenirea nu se va trezi plecând urechea la gargara inutilă a celor mulți.
Recunosc că l-am prezentat pe Hitler într-o lumină pozitivă (în comparație cu cea oficială), însă nu încerc nici eu să fiu avocatul lui. Așa cum spuneați, în timpul conducerii sale s-au comis și fapte oribile. Dacă știa de ele, e vinovat. Dacă nu, atunci demonstrează că nu era un adevărat lider, ce știe ce se întâmplă sub nasul lui. Singurul lucru pe care îl apreciez la el este faptul că a luptat împotriva masoneriei și a sionismului. Și nu pot să nu mă întreb cum ar fi arătat lumea acum dacă ar fi reușit să elimine aceste mari boli ale omenirii. Mai mult ca sigur, țara noastră ar fi fost în continuare printre primele din Europa din punct de vedere economic, tinerii n-ar fi fost nevoiți să accepte postura de sclavi printre străini, bătrânii nu s-ar fi chinuit cu pensii batjocoritoare, ungurii n-ar fi încercat să ne sfâșie Ardealul, imaginea noastră în lume ar fi fost una pozitivă iar noi nu ne-am fi transformat într-o adunătură de telenoveliști inculți, egoiști și răi, interesați doar de curvele lui Capatos, scandalurile lui Măruță ori Elodiile lui Diaconescu.
Sincer să fiu, am început documentarea pentru acest articol după ce mi-am dat seama că, în general, lucrurile nu numai că nu sunt ceea ce par, ci sunt chiar chiar invers. Comunismul ne e prezentat ca o plagă a societății, iar capitalismul ca pe cea mai bună soluție, ni se repetă că Nicolae Ceaușescu a fost un tiran odios, că evreii sunt poporul ales de Dumnezeu, că americanii sunt salvatorii omenirii, în timp ce afganii și irakienii sunt cu toții niște teroriști, că Băsescu ne va ajuta să trăim bine, că avem nevoie să ne îndatorăm FMI-ului, că e bine să privatizăm totul pe nimic unor străini care nu fac decât să distrugă ceea ce mergea, că satanicul Yahweh din Vechiul Testament e adevăratul Dumnezeu al universului, plin de iubire și bunătate, că avem neaparată nevoie de Catedrala Mântuirii Neamului, deși nu sunt bani pentru hrană, educație sau sănătate, etc. Oricine are ochii măcar puțin deschiși vede că lucrurile sunt total opuse față de cele prezentate. Prin urmare, dacă lucrurile sunt tocmai invers și oameni ca Băsescu, Bush Jr. și Obama ne-au fost prezentați ca eroi, în timp ce despre Ceaușescu se arată doar lucruri rele (deși cei care își amintesc perioada „epocii de aur” o preferă în locul celei actuale), n-am putut să nu mă întreb: oare Hitler chiar a fost așa cum ni se spune? Astfel am început să mă documentez și să ajung la concluzia că, și în acest caz, cei care conduc lumea au modificat istoria.
Cine vrea să vadă, va deschide ochii. Cine nu, va rămâne în continuare în întuneric și va accepta să fie distrus, fără măcar să se întrebe de ce. Cam asta e diferența dintre oamenii liberi (măcar în gândire) și sclavi.
Domnu Berlinezu, sant in asentimentul d.voastra. Domnu Claudiu, va stimez f mult, santeti o persoana deosebita, iar ceea ce ati facut d.voastra e un lucru uluitor, dar persoanele obtuze nu au cum sa vada asta, va multumesc ca existati, iar asta imi da speranta ca nu e nimic pierdut, doar sa avem rabdare ca se vor randui toate. Ca o paranteza, cata lectura ar fi trebuit sa faca o persoana ca sa ajunga la concluziile d.voastra, si daca le.ati pus pe tava, mura in gura, nu e bine, unele pers isi merita soarta pt ca nu vor sa.si dea jos valul din fata ochilor. Cu stima si respect va urez o zi deosebita, si sa continuati cu ceea ce faceti, ca o faceti f bine.
Mai lasati povestile si nu mai scrieti asemena aberatii.
Au murit milioane de oameni din cauza unor nebuni pe care ii consierati eroi.
Treziti-va !.
Dacă te referi la cei care conduc lumea din umbră și în prezent ne aduc la sapă de lemn, încercând să distrugă ce a mai rămas din țara asta, ai dreptate. Dacă nu, ai greșit discuția. Fan-clubul masonic e la două bloguri mai încolo.
Nu contest faptul ca anumite informatii, asociatii potfi adevarate sau cel putin, diferite fata de cea ce se impune in discursul mainstream.
Dar anumite concluzii, implicarea OZN etc. par un pic fortate, si dau o tenta de neseriozitate copilareasca articolului, in special primei parti al acestuia.
Fenomenul OZN există, fie că vă place sau nu. Este adevărat că nu știm exact ce sunt aceste OZN-uri, unii considerându-le nave extraterestre, aparate construite de oameni ori chiar iluzii. Tocmai din acest motiv se numesc „Obiecte Zburătoare Neidentificate”. Însă asta nu le transformă într-un fenomen ireal, ci într-unul neînțeles.
Nu eu am implicat fenomenul OZN în povestea lui Hitler, ci oameni mult mai inteligenți și mai bine documentați decât noi (dintre care l-aș menționa pe al nostru general Emil Străinu). Producătorii serialului documentar „Ancient Aliens” chiar au dedicat un episod întreg acestui subiect, „Aliens and the Third Reich”. Această „implicare OZN”, cum o numiți, se datorează câtorva aspecte din acea perioadă până nu demult ignorate. De exemplu, în septembrie 1939, la începutul celui de-Al Doilea Război Mondial, numeroși oameni au declarat că au văzut OZN-uri deasupra Germaniei. În noaptea de 25 februarie 1942, între orele 3:12 și 4:15, Brigada 37 Artilerie de Coastă din Los Angeles a deschis focul asupra unui OZN, trăgând peste 14.000 de proiectile. Se spune că s-a prăbușit în apă și a fost recuperat de armata Statelor Unite. Nu știm cât de exactă este această informație, însă cert e că acel OZN a fost văzut de peste un milion de oameni și chiar fotografiat. Să nu uităm de celebrele globuri luminoase, pe care piloții americani le-au văzut deasupra Germaniei, și pe care le-au numit „foo fighters”. Despre prăbușirea unui OZN în 1936 în Munții Pădurea Neagră a scris pe larg germanul Jan Van Helsing în „Secret Societies and Their Power in the 20th Century” din 1993. Cât despre afirmațiile respectabililor oameni de știință germani, precum Herman Oberth sau Werner Von Braun, în legătură cu ajutorul primit de la „oameni din alte lumi”, care explică progresul tehnologic incredibil al Germaniei din acea perioadă, fiecare e liber să aleagă dacă să le ignore sau nu.
În concluzie, să ignorăm un fenomen doar pentru că nu se potrivește cu sistemul nostru de valori, și să alegem doar ce ne convine, ar demonstra o atitudine puerilă nedemnă de un cercetător al trecutului, fie el și amator, ca mine. Iar adevărul nu poate fi descoperit și înțeles decât de minți deschise. Așadar, cu riscul de a da „o tentă de neseriozitate copilărească” articolului, prefer să acopăr cât mai multe posibilități, decât să ignor vreuna care ar putea fi decisivă în stabilirea adevărului.
Dragă domnule KLAUDYU imi cer scuze pentru ca am reprodus textul de mai sus de la adresa http://secretelezeilor.wordpress.com/2012/08/28/geneza/ , si te rog sa imi ierti ignoranta , intentia mea a fost de a populariza un articol bine facut si documentat despre reincarnare.
Admin
adevarul2012.blogspot.ro
Domnul meu, parcă am mai avut discuția asta. Nu ai de ce să-ți mai ceri scuze. Ți-am zis deja că nu e nicio problemă.
Stimate dle Klaudyu,
Jos palaria. Apreciez sincer acuratetea cu care ai surprins adevarul istoric, chiar daca pe unii ii deranjeaza. Detractori vor exista mereu si mai ales falsificatori ai istoriei. Mult succes in continuare si felicitari pentru curajul si daruirea cu care devoalezi adevarul. Nu baga in seama pe oricare trepadus care incearca sa descurajeze. Felicitari sincere!
„Cine are urechi de auzit, aude!”
Salut. M-a surpins foarte placut acest articol. Ai adunat foarte multa informatie de pe care nu este deloc usor de gasit. Cred ca ai muncit un pic…Este foarte bine ca ai postat articolul, ar fi timpul ca semenii nostrii sa se trezeasca din manipularea gigantica la care sint supusi, sa nu se mai lase spalati pe creier in ultimul hal… Inca odata felicitari!
Buna! Interesante opiniile tale! Mi-a facut placere sa parcurg postarile.
Si eu cred ca istoria noastra e modificata si ca de-a lungul timpului cineva a avut o grija deosebita sa ii decupeze pe EI din poveste, nu se stie de ce.
Ma incapatanez sa cred ca printre entitatile respective mai sunt si unele bune, desi BINELE e un concept tare greu de definit.
Nu am citit nici pe de parte cat ai citit tu, dar concluziile au fost asemanatoare, numai ca pentru mine Marduk este Appolo, cel cazut (pe motiv de intrigi, homosexualitate, comportament imoral si indecent, chiar daca tipul era destept, asta nu scuza), iar Marte a devenit Mihail, dar nu as spune ca este insusi Enlil ci mai degraba fiul acestuia. In cabala, se pare ca Marte e Samael, inger ce ulterior este considerat cazut de conciliul din 745, si oarecum si de cabalisti. Motivul a fost probabil asocierea cu Imperiul Roman care a prigonit si evreii si crestinii.
Eu am privit in mare, la modul superficial trei super civilizatii: romanii, nemtii si japonezii. Super tehnologie, disciplina impinsa la fanatism, organizare perfecta, corectitudine, colaborare perfecta intre indivizi, punctualitate, respectarea ierarhiei, gasirea locului potrivit pentru fiecare individ al societatii. Asa mi-am imaginat eu si ordinea din ceruri, asa l-am perceput eu pe Mihail, nu neaparat ca sef al unei armate care vine si omoara ci ca sef al unei oranduiri perfecte, in care, daca ai gresit, esti pedepsit, asta nefiind egal cu faptul ca nu esti iubit sau respectat, sau ca seful este rau. Ca sa obtii o astfel de oranduire trebuie sa ajungi sa iti controlezi emotiile (sa supui demonul din tine) fara insa a anihila iubirea, pentru ca te transformi in stana de piatra. Evreii, grecii, in genere mediteraneeni nu pot fi de acord, pentru ca sunt incapabili de controlul emotiilor si atunci o tot dau cotita si invartita, cum ca gagica e misto, bautura e buna la distractie si daca cineva iti interzice astea e categoric rau si te oprima. Si de aici cred eu ca incepe balamucul si amestecul intre bine si rau. Si tot asa ne taram de milenii, incapabili sa gasim calea corecta. Totusi, impinsi de la spate am realizat unele progrese, dar am si reusit sa dam in marsarier la greu. Si ca o ironie cinica, cred ca am reusit sail innebunim si pe insusi Dumnezeu. Cred ca pentru noi s-a inventat iubirea neconditionata ca act aditional la contractul Divin. Fara asta eram dizolvati de mult, facuti gem, dupa cum ai spus tu. deocamdata ne mai tolereaza in amestecul mere bune/mere stricate, dar va veni si momentul gemului si partea naspa e ca nu are zahar…
Comentariul acesta m-a cam socat; sunte ceva surse in acest sens ???
„Să nu uităm că unul dintre torționarii naziști de la Auschwitz, polonezul Karol Józef Wojtyła, a devenit Papa Ioan Paul al II-lea.”
Articolul e documentat si l-am citit complet. Mai sint inca multe de adaugat referitor la faptele iudeo-masonilor dar sint si niste inadvertente ca de exemplu cea cu paralela 33 unde sint Londra, New York, Chicago… O simpla privire pe harta convinge pe oricine ca aceste orase nu-s pe paralela 33. Si e pacat pt ca cea mai mare parte a articolului e totusi documentata si pt citeva inexactitati un cititor neavizat ajunge sa creada ca tot ce s-a spus in afara de asta e o minciuna. Ti-as m-ai recomanda sa citesti cartea Miturile fondatoare a statului I*s*r*a*e*l scrisa de R*o*g*e*r G*a*r*a*u*d*y. Ar mai fi de spus ca dupa alti cercetatori H*i*t*l*e*r ar fi murit prin 1985 undeva prin Argentina, secret bine cunoscut de altfel de KGB.
scrisoarea lui Pike este un hoax, deci in consecinta tot articolul se poate trata ca atare…
v-a fi un nou cer si un nou inceput 2014! iubirea lui Dumnezeu! take care!
iti spun eu istoria corecta !
Adam a avut-o pe pamanteanca Lilith ca sotie.Dar ea nu a ascultat pe Adam si a fugit cu satana pe pamant.
Adam a plecat dupa ea, pentru ca Dumnezeu a facut-o pe Eva ,dar i-a spus sa nu se atinga de ea..
Adam ,Lilith si 4(5) ingeri devin spaima pamantului.
Lilith este indepartata de satana si ea il pacaleste pe Adam ca e insarcinata cu el si Adam o asculta si o ia de nevasta.
Dar satana s-a indragostit de Adam si ii spune fetei Lilith ca daca bea sange de copii va intineri .
Lilith il paraseste pe Adam.
Satana ramane cu fraierul de Adam si de aici incepe istoria Gay ,bisexuali si lesbiene!
Adam este androgin!-poate fi si fata si baiat- mai putin cu sex-ul masculin…
Eva a venit si ea pe pamant,dar satana a trimis-o sa traiasca in gaura de sarpe !
Anul acesta e sentinta lui satana!
Dumnezeu e pe pamant, Eva va iesi la suprafata!si v-a fi nunta ca-n povesti!
nu comenta te rog!
daca aveti intrebari, va raspund
@ KLAUDYU
iunie 10th, 2013 at 14:56
Ţi-am răspuns pe saitul „Ion Coja”, înţeleptul, dar şi pe http://www.forumcrestin.com/stiinta-si-religie/alternativa-la-religii/msg641462/#new, unde-mi este permisă cultivarea prostiei.
Eşti un om deştept, dar în privinţa inteligenţei… nu uita că inteligenţa nu apartine oalei ci Olarului! Sau, mai nou, computerul cu memoria lui este creaţia omului, inteligenţa este a Creatorului.
Re: Alternativă la religii este ştiinţa…
@ KLAUDYU
iunie 10th, 2013 at 14:56
Ţi-am răspuns pe saitul „Ion Coja”, înţeleptul, dar şi pe, http://www.forumcrestin.com/stiinta-si-religie/alternativa-la-religii/msg641462/#new, unde-mi este permisă cultivarea prostiei.
Eşti un om deştept, dar în privinţa inteligenţei… nu uita că inteligenţa nu apartine oalei ci Olarului! Sau, mai nou, computerul cu memoria lui este creaţia omului, inteligenţa este a Creatorului.
Postat, luni, 24 iunie 2013, ora, 19:54
Citiri, 211168
Re: Alternativă la religii este ştiinţa…
[quote author=KLAUDYU
mai 9th, 2013 at 23:47 http://secretelezeilor.wordpress.com/2012/09/08/hitler-mesia-sau-antihrist/comment-page-1/#comment-271]
Dacă nu îl critic nu înseamnă că îl prezint ca fiind un sfânt. Cel puțin asta cred. Cât despre ștergerea memoriei genetice… am să fac tot posibilul să le îngreunez sarcina, că ar cam fi timpul să mai aibă și ei surprize, nu doar noi.
[/quote]
Fii atent că faci greşeli mari!
Nu a venit, încă, vremea să le detaliez. Ţi-am trimis mesaje pe care NU le publici, le ignori.
Să auzim de bine.
Articolul este o compilaţie ingenioasă şi credibilă, dar ar fi şi mai credibilă dacă ar fi avut o bibliografie etalată ştiinţific: adică prin indicarea riguroasă a surselor. Cele cîteva titluri de cărţi sau de ziare nu sunt suficient de bine expuse pentru a se controla citatele şi sursele. De ex., referirea la Irving Stone compromite credibilitatea virtuală a materialului, deoarece acesta este un autor de literatură despre artă (Da Vinci, Michelangelo ş.a.). În realitate, este vorba de David Irving (cf. http://en.wikipedia.org/wiki/David_Irving), un reputat contestator al holocau$tului. Eroarea cu Irving Stone se pare că a fost preluată din articolul postat aici, http://www.ioncoja.ro/holocaust-in-romania/argumentele-lui-irving-stone-negationist-al-holocaustului/, corectat ulterior, la semnalarea mai multor cititori, după cum puteţi constata în comentarii!
La fel, era de dorit indicarea sursei în legătură cu apariţia în presa controlată de jidani a noţiunilor „holocaust“ şi „6.000.000 de vrei ucişi“ cu cinci decenii ÎNAINTE de începerea Procesului de la Nürnberg: articolul „Marea minciuna a sionismului“ (sursa: http://relhit.wordpress.com/2011/05/30/), care constituie o prelucrare a articolului „140 Occurrences Of The Word Holocaust & The Number 6,000,000 Before The Nuremberg Trials Began“ (140 de apariţii ale cuvîntului Holocaust şi ale numarului 6.000.000 înainte ca Procesul de la Nuremberg să înceapă). Aceste 140 de apariţii sunt inventariate începînd din anul 1900, Care, la rîndul său, este un fel de rezumat al cărţii lui Don Heddesheimer, accesibilă aici: http://www.amazon.com/The-First-Holocaust-Raising-Campaigns/dp/1591480035/ref=sr_1_1?s=books&ie=UTF8&qid=1338897069&sr=1-1.
Dar, între timp, alţi cercetători obiectivi ai excrocheriei cu holocau$tul au găsit 256 referiri începînd încă de la 1869! Vedeţi aici: http://criticomblog.wordpress.com/2013/04/19/256-erwahnungen-von-6-000-000-juden-vor-bekanntmachung-durch-die-nurnberger-prozesse/.
Utilizarea măgăriei cu şase milioane de jidani omorîţi încă din 1869 atestă, irefutabil, întreaga maşinaţie a jidănimii de a manipula opinia publică în vederea estrocării de bani a Germaniei, Elveţiei, României etc., de înfiinţare a statului Israel şi, în final, de conducerea a lumii în primul rînd prin finanţe şi, apoi, prin alte mijloace. În acest context, includerea OZN-urilor nu mai constituie un argument excentric în comparaţie cu subjugarea României de către oculta jidănească – aspect care a fost complet neglijat. Ca atare, s-ar putea ca salvarea noastră să vină doar din partea Rusiei şi a Chinei.
Oricum, trebuie să-i mulţumim autorului pentru efortul făcut de a aglutina aceste informaţii, care sunt mici cărămizi în dezvăluirea şi construirea adevărului.
vei afla pe 17.12.2013 cand v-a fi sfarsitul unei lumii mizere
v-a fi de la anul un nou cer si un nou inceput pentru omenire
1.”Lilith” traieste pe pamantul American!- numele ei acum
Stella Teodora Hudgens Guangco (* 13. November 1995 in Ocean Beach, Kalifornien
2.Adam (Harold Styles)-are tatuaje foarte clare- se distreaza cu prostituata lui de sarpe( e sub nume fals- asta e numele adevarat- Louis Troy Austin on (1991-12-24) 24 December 1991)
3.Iti scriu ca sa vezi unde duc basmele pamantenilor… si nu fumez!
In biblie scrie ca trebuie toata lumea sa stie ce se va intampla!
succes la descoperire
poate ma ajuti la unele probleme care le confrunt!
-de ce are Lilith dinti de tigru… ce a facut ea acum 2000 de ani??
-de ce sarpele a aruncat-o in gaura de sarpe pe EVA si traieste si acum sub pamant!?
–
sa-ti spun cum v-a fi : 3 in 1
1.-adam casatorit cu Lilith -pamanteni
2.-Iisus -a primit drepturile in cer
3.-Harold – e mielul lui Dumnezeu
Final!
-Harold Styles daca o convinge pe Eva sa se casatoreasca cu el…primeste drepturile pe pamant si ..ghici cine e de fapt!
Harold e Dumnezeu! hahaha succes!
E o nebunie pentru niste pamanteni, dar e real!
pentru ca in apocalipsa spune ca intr-o zi „se uneste pamanteanul cu divinul!”
ti-am spus din secretele divinitatii…
Este foarte important de ştiut sursa, provenienţa documentului, fotografiei micuţului Hitler, în vârstă de nu mai mult de un an.
Re: Alternativă la religii este ştiinţa…
[quote author=KLAUDYU]
[url=http://secretelezeilor.wordpress.com/2012/09/08/hitler-mesia-sau-antihrist/#comment-347] [b]Fenomenul OZN există,[/b][/url] fie că vă place sau nu. Este adevărat că nu știm exact ce sunt aceste OZN-uri, unii considerându-le nave extraterestre, aparate construite de oameni ori chiar iluzii. Tocmai din acest motiv se numesc „Obiecte Zburătoare Neidentificate”. Însă asta nu le transformă într-un fenomen ireal, ci într-unul neînțeles.
Nu eu am implicat fenomenul OZN în povestea lui Hitler, ci oameni mult mai inteligenți și mai bine documentați decât noi (dintre care l-aș menționa pe al nostru general Emil Străinu). Producătorii serialului documentar „Ancient Aliens” chiar au dedicat un episod întreg acestui subiect, „Aliens and the Third Reich”. Această „implicare OZN”, cum o numiți, se datorează câtorva aspecte din acea perioadă până nu demult ignorate. De exemplu, în septembrie 1939, la începutul celui de-Al Doilea Război Mondial, numeroși oameni au declarat că au văzut OZN-uri deasupra Germaniei. În noaptea de 25 februarie 1942, între orele 3:12 și 4:15, Brigada 37 Artilerie de Coastă din Los Angeles a deschis focul asupra unui OZN, trăgând peste 14.000 de proiectile. Se spune că s-a prăbușit în apă și a fost recuperat de armata Statelor Unite. Nu știm cât de exactă este această informație, însă cert e că acel OZN a fost văzut de peste un milion de oameni și chiar fotografiat. Să nu uităm de celebrele globuri luminoase, pe care piloții americani le-au văzut deasupra Germaniei, și pe care le-au numit „foo fighters”. Despre prăbușirea unui OZN în 1936 în Munții Pădurea Neagră a scris pe larg germanul Jan Van Helsing în „Secret Societies and Their Power in the 20th Century” din 1993. Cât despre afirmațiile respectabililor oameni de știință germani, precum Herman Oberth sau Werner Von Braun, în legătură cu ajutorul primit de la „oameni din alte lumi”, care explică progresul tehnologic incredibil al Germaniei din acea perioadă, fiecare e liber să aleagă dacă să le ignore sau nu.
În concluzie, să ignorăm un fenomen doar pentru că nu se potrivește cu sistemul nostru de valori, și să alegem doar ce ne convine, ar demonstra o atitudine puerilă nedemnă de un cercetător al trecutului, fie el și amator, ca mine. Iar adevărul nu poate fi descoperit și înțeles decât de minți deschise. Așadar, cu riscul de a da „o tentă de neseriozitate copilărească” articolului, prefer să acopăr cât mai multe posibilități, decât să ignor vreuna care ar putea fi decisivă în stabilirea adevărului.
[/quote]
A spune că fenomenul OZN nu există este o greşală! La fel de mare greşală este a spune că dumezeu nu există, când noi ştim că fiecare om are în mintea lui un dumnezeu în care crede că-i adevărat.
Şi fenomenul OZN şi zeii, sunt născociri ale creierului omenesc, incomplet dotat cu cunoştinţele necesare cercetării, studierii, judecării în vederea aflării adevărului acestor două fenomene. Lipsa, la om, a inteligenţei Creatorului, duce la credinţa greşită că ar fi adevărate nişte imaginaţii speculative, ale celor care se cred deştepţi să conducă lumea.
Creatorul Pământului există în realitate, există cu certitudine, şi nu trebuie confundat şi aşezat alături de zei, de idoli, de totemuri.
Certitudinea mea nu trebuie crezută! Trebuie înţeleasă, trebuie ştiută, prin judecată logică. Astăzi, în aceste zile de pe urmă, avem toate cunoştinţele necesare, scoaterii la iveală a Adevărului despre Creator şi Creaţia Sa.
Sântio, Creatorul nu are nevoie de mărturiile oamenilor pentru a exista în mintea mea şi in mintea celor care sunt capabili şi amabili să mă judece! Sântio, Creatorul, nu are nevoie de mărturii pentru a exista aşa cum au nevoie de mărturii toate minciunile „înţelepţilor” pentru a exista, doar în mintea celor pe care vor să-i conducă spre avantajul lor.
La vremea lui Eminescu, lui Nicolae C. Paulescu, la vremea legionarilor şi a lui Hitler, ba chiar şi a marelui Patriot Român, Nicolae Ceauşescu, nu existau în lume toate cunoştinţele necesare unei judecăţi complete şi corecte pentru aflarea Adevărului.
Adevărul Creatorului Sântio se găseşte ascuns în Biblie (V.T. este Constituţia evreilor, nu Talmudul) printre mulţimea profeţiilor mincinoase puse pe seama dumnezeului imaginat de ei şi iubit în egală măsură şi de creştini şi de muslimi.
O minte deschisă, cum afirmă toţi înţelepţii şi acest KLAUDYU că ar avea, acceptă orice gândire postată spre citire şi analiză, pentru a fi judecată şi de alte minţi deschise. O minte deschisă cu adevărat nu se crede mai deschisă decât alta spunând: Comentariul tău e în așteptare.
V-am spus demult, de câţiva ani, că am nevoie de un traducător de engleză, am repetat cererea, acum mai mult de o lună, în spatele statuii lui Titulescu. Nici măcar unu nu v-aţi oferit să mă ajutaţi. Ba mai mult…
E mare lucru să te ţii de cuvânt!
Dar, eu ştiu că nu pot face ce vreau, după mintea mea, ci numai ce trebuie pentru Cel al cărui rob sunt!
Postat, miercuri, 26 iunie 2013, ora, 20:54
Re: Alternativă la religii este ştiinţa…
Fenomenul OZN există, fie că vă place sau nu. Este adevărat că nu știm exact ce sunt aceste OZN-uri, unii considerându-le nave extraterestre, aparate construite de oameni ori chiar iluzii. Tocmai din acest motiv se numesc „Obiecte Zburătoare Neidentificate”. Însă asta nu le transformă într-un fenomen ireal, ci într-unul neînțeles.
Nu eu am implicat fenomenul OZN în povestea lui Hitler, ci oameni mult mai inteligenți și mai bine documentați decât noi (dintre care l-aș menționa pe al nostru general Emil Străinu). Producătorii serialului documentar „Ancient Aliens” chiar au dedicat un episod întreg acestui subiect, „Aliens and the Third Reich”. Această „implicare OZN”, cum o numiți, se datorează câtorva aspecte din acea perioadă până nu demult ignorate. De exemplu, în septembrie 1939, la începutul celui de-Al Doilea Război Mondial, numeroși oameni au declarat că au văzut OZN-uri deasupra Germaniei. În noaptea de 25 februarie 1942, între orele 3:12 și 4:15, Brigada 37 Artilerie de Coastă din Los Angeles a deschis focul asupra unui OZN, trăgând peste 14.000 de proiectile. Se spune că s-a prăbușit în apă și a fost recuperat de armata Statelor Unite. Nu știm cât de exactă este această informație, însă cert e că acel OZN a fost văzut de peste un milion de oameni și chiar fotografiat. Să nu uităm de celebrele globuri luminoase, pe care piloții americani le-au văzut deasupra Germaniei, și pe care le-au numit „foo fighters”. Despre prăbușirea unui OZN în 1936 în Munții Pădurea Neagră a scris pe larg germanul Jan Van Helsing în „Secret Societies and Their Power in the 20th Century” din 1993. Cât despre afirmațiile respectabililor oameni de știință germani, precum Herman Oberth sau Werner Von Braun, în legătură cu ajutorul primit de la „oameni din alte lumi”, care explică progresul tehnologic incredibil al Germaniei din acea perioadă, fiecare e liber să aleagă dacă să le ignore sau nu.
În concluzie, să ignorăm un fenomen doar pentru că nu se potrivește cu sistemul nostru de valori, și să alegem doar ce ne convine, ar demonstra o atitudine puerilă nedemnă de un cercetător al trecutului, fie el și amator, ca mine. Iar adevărul nu poate fi descoperit și înțeles decât de minți deschise. Așadar, cu riscul de a da „o tentă de neseriozitate copilărească” articolului, prefer să acopăr cât mai multe posibilități, decât să ignor vreuna care ar putea fi decisivă în stabilirea adevărului.”
[/quote]
A spune că fenomenul OZN nu există este o greşală! La fel de mare greşală este a spune că dumezeu nu există, când noi ştim că fiecare om are în mintea lui un dumnezeu în care crede că-i adevărat.
Şi fenomenul OZN şi zeii, sunt născociri ale creierului omenesc, incomplet dotat cu cunoştinţele necesare cercetării, studierii, judecării în vederea aflării adevărului acestor două fenomene. Lipsa, la om, a inteligenţei Creatorului, duce la credinţa greşită că ar fi adevărate nişte imaginaţii speculative, ale celor care se cred deştepţi să conducă lumea.
Creatorul Pământului există în realitate, există cu certitudine, şi nu trebuie confundat şi aşezat alături de zei, de idoli, de totemuri.
Certitudinea mea nu trebuie crezută! Trebuie înţeleasă, trebuie ştiută, prin judecată logică. Astăzi, în aceste zile de pe urmă, avem toate cunoştinţele necesare, scoaterii la iveală a Adevărului despre Creator şi Creaţia Sa.
Sântio, Creatorul nu are nevoie de mărturiile oamenilor pentru a exista în mintea mea şi in mintea celor care sunt capabili şi amabili să mă judece! Sântio, Creatorul, nu are nevoie de mărturii pentru a exista aşa cum au nevoie de mărturii toate minciunile „înţelepţilor” pentru a exista, doar în mintea celor pe care vor să-i conducă spre avantajul lor.
La vremea lui Eminescu, lui Nicolae C. Paulescu, la vremea legionarilor şi a lui Hitler, ba chiar şi a marelui Patriot Român, Nicolae Ceauşescu, nu existau în lume toate cunoştinţele necesare unei judecăţi complete şi corecte pentru aflarea Adevărului.
Adevărul Creatorului Sântio se găseşte ascuns în Biblie (V.T. este Constituţia evreilor, nu Talmudul) printre mulţimea profeţiilor mincinoase puse pe seama dumnezeului imaginat de ei şi iubit în egală măsură şi de creştini şi de muslimi.
O minte deschisă, cum afirmă toţi înţelepţii şi acest KLAUDYU că ar avea, acceptă orice gândire postată spre citire şi analiză, pentru a fi judecată şi de alte minţi deschise. O minte deschisă cu adevărat nu se crede mai deschisă decât alta spunând: Comentariul tău e în așteptare.
V-am spus demult, de câţiva ani, că am nevoie de un traducător de engleză, am repetat cererea, acum mai mult de o lună, în spatele statuii lui Titulescu. Nici măcar unu nu v-aţi oferit să mă ajutaţi. Ba mai mult…
E mare lucru să te ţii de cuvânt!
Dar, eu ştiu că nu pot face ce vreau, după mintea mea, ci numai ce trebuie pentru Cel al cărui rob sunt!
Postat, miercuri, 26 iunie 2013, ora, 20:54
Articolul acesta mi-a dat mind-fuck ! Am niste intrebari pentru tine . 🙂 Cine este Enki ? Cine sunt Istar si Marduk ? Cine este Enlil ? Cine este Anu ?
Eu as pune o singura intrebare: acele filme care arata gropile comune cu mii de cadavre care au fost facute de americani la mai toate lagarele de exterminare din Germania si Polonia, sunt trucate ? Si daca in acele lagare erau evreii, tiganii, rusii, etc. doar izolati de lume (de ce ? pentru ce ?) – care este ratiunea economica a hranirii lor si a intretinerii unui intreg arsenal de paza si deservire a acestor lagare ? Chiar in ultimele zile ale razboiului, cand Germania era deja in faliment economic.
In tot acest material este o amestecatura – mi-as permite sa spun condamnabila – de informatii adevarate (suficient de multe ! pentru ca materialul sa para credibil – cu o cantitate imensa de elucubratii si penibile speculatii pentru a alimenta energii negative si adevrsitati „la moda”:impotriva masoneriei, evreilor, americanilor, comunistilor, etc.
Nu se pomeneste nimic de IG Farben si concernul farmaceutic (condus de germani, nu de alte natii) ce a finantat razboiul german si a produs printre altele gazul folosit de Germania in lupta in Primul razboi mondial si gazul Zyklon folosit in camerekle de gazare si care conduce in prezent lumea prin corporatiile din industria petrolului a chimiei, produselor farmaceutice. Daca urmariti conferintele dr.Mathias Rath va lamuriti.
Mi-e teama ca acest material face parte din campania de intoxicare finantata de concernele mostenitoare ale IG Farben (Bayer, Avensis, BASF fiind numai cateva dintre acestea).
Daca veti citi cartile scrise de fostul ofiter G.R.U. Viktor Suvorov o sa aflati cat de bine era de fapt pregatita Germania pentru o confruntare cu U.R.S.S.-ul…
un studiu PERFECT pentru care tin sa il felicit pe autor !!!
informatii noi…multumesc !
Da, voi afla pe 17.12 ce am aflat și anul trecut pe 21.12, adică nimic. În Apocalipsă nu scrie că „se uneste pamanteanul cu divinul”. Lilith nu are dinți de tigru decât în imaginația evreilor care au inventat-o, Înițial, în folclorul iudaic, Lilith era un spirit malefic, fiind copiată după asiro-babiloniana Lilitu. Abia prin secolele 8-10, în „Alfabetul lui Ben Sira”, ea a devenit prima soție a lui Adam. Iar povești cu americani care se cred Adam, Lilith sau nu mai știu ce divinitate… rămân doar povești mai absurde decât cele biblice. Dacă nici măcar copiii nu cred așa ceva, rămân uimit să văd adulți care o fac. Îți mulțumesc pentru „secretele divinității”, dar nu mă interesează asemenea aberații câtuși de puțin.
Foarte interesant articolul , pacat ca nu foarte multa lume incearca sa inteleaga adevarata istorie a Terrei .
Oricum ..super articolul !
Orice analiză pe baza unor surse clarificate este o contribuție benefică în căutarea Adevărului. Există, indiscutabil, în asemenea întreprindere â, pericolul indus fie de clișee asimilate, fie de teama de a nu fi contrar clișeelor și, ca atare, expus lapidării ideatice. Consider că neasumarea de greșeală este mai greșită decât greșeala în sine.
Domnule KALUDIU.
Mi-am permis sa preiau din articolul dumneavoastra unele date si informatii, chiar asa cum le+ati preyentat dumnevoastra pentru a sublinia un alt aspect, pe un articol legat de adevaratele motive ale declansarii razboaielor mondiale pentru ca al treilea bate la usa si cei care il provoaca sunt aceiasi . Daca va considerati leyat in drepturile de autor , pentru ca nu am alte posibilitati de a va contacta, va rog sa imi raspundeti aici sau pe site-ul meu http://www.in-cuiul-catarii.info/2013/07/18/istoria-asa-cum-nu-o-stim-cum-incep-razboaiele-mondiale-4590n si imi retrag articolul. Va multumesc si va felicit pentru documentare, ca si pentru curajul de a spune lucrurilor pe nume.
Domnule Klaudiu, v/am lasat un comentariu in care va informam, -recunosc ca ar fi trebuit sa va cer voie initial, dar am gasit adresa dvs dupa ce am facut articolul la mine, preluat de pe alt blog/ ca am preluat unele date si chiar pasaje de pe acest articol ca sa fac un altul, pe ideea repetarii situatiei de la inceputul razboiului 2. Va rog inca odata sa imi dati un mesaj aici sau pe site.ul meu http://www.in-cuiul-catarii.info/2013/07/18/istoria-asa-cum-nu-o-stim-cum-incep-razboaiele-mondiale-4590 daca nu imi aprobati si doriti sa scot articolul meu de pe site. O sa o fac imediat ce spuneti, fara nici o intarziere cu prezentarea scuzelor de rigoare. Daca v/am preluat nu a fost pt scopuri de popularitate sau rating ci pentru a raspandi informatiile. Cu scuzele de rigoare si respect pentru munca pe care o faceti, Neacsu Marin.
interesant articol. oricum trebuie sa ne gandim ca adevarul este intotdeauna la mijloc si nu este nimeni obligat sa creada…il cititm si…concluziile le trage fiecare,dupa cunostintele pe care le are..
interesant articol.nu suntem obligati sa credem,fiecare crede ce vrea,dupa cunostintele care le are.oricum.
Pt. Hector Will și Donald Carol: Vă mulțumesc pentru cuvintele frumoase, dar nu le merit. Nu am făcut decât să-mi public părerea și atât. Nu cred că semenii noștri cu creiere spălate se vor trezi prea curând, dar fiecare e responsabil pentru drumul pe care îl alege. Însă pot să vă asigur că nu mă vor descuraja niciodată criticii ci, dimpotrivă, mă voi alimenta în continuare cu aversiunea lor.
Pt. Silviu: Am găsit acea informație într-un documentar acum foarte mult timp. Nu îmi amintesc acum titlul său dar, când îl voi afla, te voi anunța.
Pt. Vasile: Mulțumesc pentru sesizarea greșelii. Am corectat acolo unde era cazul.
Pt. Zsoilt: Scrisoarea lui Pike e un hoax pentru că așa vrei tu? Cât timp nu îți argumentezi afirmația, părerea ta este total inutilă. Poți să-mi consideri articolul cum vrei, că nu mă interesează nici cât negru sub unghii.
Pt. Vasile Zărnescu: Nu e un articol de presă, ci doar o opinie personală pe un blog personal. Prin urmare, prea puțin contează sursele. Dacă voi scrie vreodată o carte în care voi include și această parte, voi menționa toate sursele la care am apelat. Oricum, mulțumesc pentru completări.
Pt. Dr.Rath: Amice, ești complet cretin. Dacă m-ar fi finanțat cineva ca să scriu, probabil ar fi făcut-o pentru a mă ajuta să scriu o carte pe care ar fi promovat-o intens, nu pentru un articol pe un blog obscur, unde public câte ceva o dată la câteva luni. Mintea nu te ajută să îți dai seama că oamenii pot ajunge singuri la anumite concluzii, diferite de ale tale, fără a avea vreun scop ascuns? Dacă cineva îți contrazice părerile, trebuie neaparat să fie finanțat de vreo corporație? De ce să nu consider eu că tu ești plătit de evrei să îi denigrezi pe cei care îndrăznesc să respingă istoria oficială, căutându-și singuri adevărul? Dacă tu într-adevăr crezi că am fost plătit pentru a scrie ceva pe blogul ăsta, îți doresc să ai parte de banii de care am eu de mai bine de jumătate de an. Îți garantez că într-o săptămână vei fi mort de foame. Și poate așa nu ai mai fi în stare să arunci cu noroi în persoane despre care nu știi absolut nimic.
Pt. Gopo: Nu a zis nimeni că Germania nu era pregătită.
Pt. aurel bruma: Vă spun același lucru pe care îl tot repet de ceva timp: când voi scrie o carte, veți găsi acolo bibliografia completă. Cât despre neasumarea greșelii, cât timp nu știu exact la ce vă referiți, pot doar presupune că mă confundați cu altcineva.
Pt. neacsum: Pentru că m-ați anunțat, nu e nicio problemă. Puteți folosi ce doriți, atât timp cât nu uitați să menționați sursa articolului.
Pt. Marin Lavinia Mihaela: Nu te obligă nimeni să crezi ce scriu. Eu doar transmit informația, e numai problema ta ce faci cu ea. Dar, fie vorba între noi, gândindu-te că adevărul e întotdeauna la mijloc, sunt mari șanse să nu-l recunoști atunci când îl întâlnești.
Pt. Traian Ioan: Băi, nene, ești sănătos la cap? Îmi lași șase comentarii aici și nu știu câte pe alte bloguri și forumuri. Ce e cu disperarea asta? De ce crezi că părerea ta despre creator și inteligența mea e atât de importantă, încât ar trebui să mă intereseze? În primul rând, nu te mai agita ca o călugăriță în lanul de porumb. Nu ți-au apărut comentariile până acum pentru că am fost plecat din țară iar acolo nu am avut acces la internet. Sau crezi că nu aveam ceva mai bun de făcut decât să caut o conexiune la internet pentru a verifica dacă mi-ai lăsat tu vreun comentariu? Dacă nu-ți place să vezi „Comentariul tău e în așteptare”, încearcă să comentezi în alte părți. În al doilea rând, nu cred că știi pe ce lume trăiești. Articolul de mai sus reprezintă părerea mea personală, publicată pe blogul meu personal. Fiind un blog personal, pot face pe el absolut ce vreau, fără să dau socoteală nimănui. Pot să-mi exprim părerile la fel cum pot să public poze cu mine în curul gol. Dacă îți place curul meu, să fii sănătos. Dacă nu, închizi pagina și mergi mai departe. Nu trebuie să-ți dai cu părerea despre curul meu, pentru că nu mă interesează. Nu trebuie să-mi spui că-ți place, nici că nu-ți place și nici să pornești o discuție despre el. Lucrurile stau la fel referitor la orice public pe acest blog: nu am nevoie să îți dai cu părerea despre părerile mele. Nu-ți închipui că ai libertatea de a-ți exprima punctul de vedere în spațiul meu personal. Să-mi lași un comentariu nu e un drept, ci un privilegiu pe care îl acord cui am chef. Fiind blogul meu, am dreptul să accept sau nu păreri despre ceea ce scriu. E ca și cum aș sta în casa mea și aș vorbi despre diferite lucruri, iar oamenii care trec prin fața geamului meu deschis ar auzi ceea ce spun. Indiferent dacă le convine sau nu ce aud, nu are niciunul dreptul de a intra în casa mea pentru a-și da cu părerea despre ceea ce spun. Și chiar nu sunt obligat să primesc pe cineva în casă pentru a vorbi cu acea persoană despre ceea ce comentam deja singur până ca ea să treacă prin dreptul ferestrei mele. Obișnuiește-te cu gândul că oamenii au idei diferite de ale tale și chiar nu e nevoie să le împărtășești punctul tău de vedere, pentru că nu le pasă de el. Ce ai fi făcut dacă ai fi citit ceva cu care nu ești de acord într-un ziar, într-o revistă sau într-o carte? Ai fi căutat autorii respectivelor articole / cărți pentru a le spune părerea ta? De ce le-ar fi păsat? Trezește-te la realitate și dă-ți seama că oamenii nu scriu pentru a-ți afla punctul de vedere, ci pentru a le împărtăși altora punctul lor de vedere. Dacă nu ești de acord cu el, ești liber să ignori ceea ce tocmai ai lecturat. Iar în al treilea rând, trebuie să remarc faptul că ai probleme la mansardă. Când eu spun că fenomenul OZN există, fie că vă place sau nu, tu încerci să mă contrazici prin replica: „a spune că fenomenul OZN nu există este o greşală!”? Tu știi să citești ori nu ești capabil să procesezi informațiile? Nu știu cui i-ai spus tu acum câţiva ani că ai nevoie de un traducător de engleză, nici cui i-ai repetat cererea, acum mai mult de o lună, în spatele statuii lui Titulescu. Dar în niciun caz nu mie! Ori mă confunzi, ori într-adevăr trăiești într-o lume imaginară, ce nu se intersectează decât arareori cu realitatea. Oricum ar fi, nu îmi pasă.
Sincer să fiu, am fost sfătuit de multe ori să nu mai public articole pe blog, din cauza multitudinii de cretini cu minți înguste, a celor care fură articole sau, mai nou, a nebunilor. Însă am ales de fiecare dată să ignor acest sfat, în speranța că printre acești oameni există și destui normali. Și, spre surprinderea mea, am întâlnit destui, chiar și aici. Pentru a nu dezamăgi oamenii normali, dar și pentru a nu-mi mai pierde timpul cu ceilalți, am ales o soluție de mijloc: voi dezactiva permiterea comentariilor. Cea mai bună explicație pentru această alegere o oferă Napoleon Bonaparte (întâmplare preluată din „Calomnii mitologice” de Octavian Paler, pentru cei care au nevoie neapărat de specificarea sursei). Se spune că, enervat de obiecțiile repetate ale unui cardinal, Napoleon i-a arătat respectivului cerul într-o zi, pe la amiază, și l-a întrebat: „Vedeți steaua aceea?”. „Nu”, i-a răspuns cardinalul fâstâcit, neștiind ce să creadă, deoarece pe cer nu se putea zări nicio stea, ci doar un nor răzleț. Bombănind, Napoleon i-a replicat: „Ei bine, cât timp voi fi singurul care vede acea stea, îmi voi urma drumul și nu voi suporta obiecții”. Același lucru îl spun și eu celor care ajung să-mi citească articolele: cât timp nu vedeți steaua pe care o văd eu, nu vă voi accepta obiecțiile.
Iar dintre cei care încearcă să înțeleagă, nu știu câți reușesc, ținând cont că au parte de o sumedenie de variante mai mult sau mai puțin credibile. Oricum… mulțumesc!
Mulțumesc, însă nu e nici pe departe perfect. Mai trebuie completat cu multe informații.
Sunt numele mesopotamiene ale celor mai importanți zei ai omenirii, pe care îi întâlnim în toate religiile dispărute și actuale. Mai multe despre ei poți afla din articolul „Zeii mesopotamienilor”.
Asta am scris și eu, că Apollo e Marduk. O discuție asemănătoare, despre zei buni, am avut cu cineva nu cu mult timp în urmă. Părerea mea e că acestor entități nu le pasă de noi, indiferent de tabăra din care fac parte, ci doar se folosesc de noi pentru a-și atinge scopurile egoiste. E drept că, uneori, unele ne-au arătat și semne de bunăvoință, ajutându-ne în anumite situații sau făcându-ne mai puțin rău. Însă, privind tabloul de ansamblu, rămân la părerea că nu le pasă de noi. Și nu cred că ne va face gem vreodată vreun zeu. Dacă ar fi avut puterea asta, ar fi făcut-o în toate aceste milenii. Divinități pe care le înnebunim și care ne vor distruge la un moment dat din cauza păcatelor noastre nu reprezintă decât o parte din manipularea religiilor pentru a controla masele. Și vârsta nu-mi permite să mai cred povești pe care până și copiii le ridiculizează.
interesant acest articol si mai interesant este ca pareti un om ambitios .tineti-o tot asa .Felicitari ,,apropo as dori sa va adaug la prieteni dar momentan nu pot fiind blocat dar mi-ar face placere sa va citesc articolee le in continuare pe facebook ma numesc OANA CONSTANTIN DANIEL daca vre-ti sa ma adauga-ti la prieteni .Cu stima Daniel
Domnule Claudiu,va salut.Foarte interesant materialul dumneavoastra,nu mai vorbesc de comentariile unora,foarte buni „prieteni”cu gramatica.In fine..
Nu vreau decat atat: ati omis sa pomeniti de planul Marshall,cu ajutorul caruia Europa de Vest a renascut.Inutil sa precizez ca principalul beneficiar al acestui masiv ajutor financiar a fost Germania(federala).Asta pentru ca spuneati ca numai Japonia a primit permisiunea de a se dezvolta si a fost ajutata sa ajunga o putere tehnologica.
Astept cu interes dovezi palpabile in sprijinul celor spuse de dumneavoastra,pentru ca,pana l aproba contrarie,e posibil sa aveti dreptate.De altfel,stim cu totii.
Va multumesc pentru atentie!
Mi-a plăcut foarte mult cum doamna de mai sus și-a găsit un mod de a se scoate, folosindu-L pe Dumnezeu, când i-ai dat peste nas cu toate „negati că… ?”. Există și o vorbă ( cine se scuză , se acuză ).Fără niciun atac sau vreo ofensă la adresa dânsei , eu asta am observat și am impresia că nu sunt singurul care a observat. Cât despre articol , nu pot spune ” e bine reușit ” sau chestii de genul că nu sunt un critic. Pot spune că mi-ai oferit o altă ideologie despre trecut, prin argumente susținute de niște dovezi plauzibile, și pentru asta îți mulțumesc.Apreciez foarte mult că ești o persoană dezinvoltă și că spui exact ce gândești, asta face un caracter corect.Ești demn de respect , chiar dacă uneori adevărul doare(ex:comentariile nemulțumițiilor de mai sus) și sper să reușești să-ți duci până la capăt planul.Minciuna are picioare scurte.Secretele sunt făcute să fie împărtășite. Mai devreme sau mai târziu tot se va afla adevărul.
P.S: îmi cer scuze dacă te-a deranjat că ți-am scris la pertu.
In zona istorie sunt multe lucruri pe care le stiam din diferite surse ( numai ca eu sunt batran si citesc de ceva ani istorie). In zona SF, numerologie nu ma bag, sunt un tip obisnuit doar cu ceea ce pot masura. Deoarece cred ca sunteti destul de tanar, va felicit pentru efort si capacitate de sinteza.
Eu nu ti-am cerut sa redai poemele intregi, ci doar cateva versuri semnificative. Ai scris despre „poemul „- mitul”Enlil si Ninlil”, incercand sa justifici paralela cu Adam si Eva, fara sa dai cateva versuri din acesta, nu era obligatoriu, dar eu care am reusit dupa „lupte seculare” sa fac o traducere din engleza nu din akadiana si sumeriana [ca tine] cele doua limbi in care a fost scris acest poem [ 200 de lini in prima limba si vreo 100 in a doua], pot sa-ti spun ca este minunat, pe acelasi nivel cu imnurile dedicate lui Isthar din care ai dat vreo cateva versuri, este adevarat frumoase, dar nu cele mai frumoase. Din „Enki si Ninhursag” niciun vers, desi ai pomenit de tipatul lui Ninhursag, de „barbatia” lui Enki, samanta transformata-n apa etc. Aceste doua poeme nu cuprind multe versuri, caci nu s-au pastrat toate, stim ca au avut sute de versuri dar in realitate amandoua poeme nu numara versuri mai mult decat „cuprinde” doua canturi din ILIADA. Apoi Nergal nu este tot una cu Marduck sunt doi zei total diferiti, Nergal este un zeu htonic, iar Marduck este zeul Babilonului intr-o traducere aproximativa numele sau ar insemna „taurul Soarelui”, deci nimic care sa aiba legatura cu teluricul, lumea subpamanteana ca in cazul lui Nergal, exista mai multe neconcordante, dar este admirabil sa treci prin toate miturile lumi perechea Adam si Eva, esti curajos dar mai sunt unele fortari care trebuiesc regandite. Intotdeauna cand pomenesti intr-o lucrare DOCTA despre un mit sau poem, este bine sa exemplifici, ca sa fii crezut ca esti in cunostinta de cauza, mi-a spus-o profesorul de limba romana cand am scris un eseu despre Ana a lui Mesteru Manole, stii Lucian Blaga, etc.
Marduk, Șamaș și Nergal sunt aspecte diferite ale aceleiași zeități. Șamaș este aspectul pozitiv, Nergal cel negativ iar Marduk este divinitatea complexă, ce cuprinde ambele aspecte. Am demonstrat deja că toți trei sunt una și aceeași zeitate în articolele „Zeii mesopotamienilor” și „Yahweh”, așa că n-am de gând să repet demonstrația aici. Îți dau totuși un exemplu: orașul sumerian Kuara, închinat lui Nergal, era considerat locul nașterii lui Marduk; deși patronul orașului era Nergal, Kuara a fost principalul centru de cult al lui Marduk înainte de apariția Babilonului. În momentul în care privești imaginea de ansamblu și reușești să vezi poveste întreagă a respectivului zeu, înțelegi de ce și în ce condiții i-au fost atribuite alter-ego-uri multiple. Prin urmare, acele „forțări care trebuiesc regândite”, așa cum le numești, au fost gândite foarte bine înainte de a fi publicate și demonstrate logic. Pentru a înțelege articolul ăsta trebuie să citești toată povestea din care face parte, acesta fiind și motivul pentru care am numerotat unele articole. Dacă ești nemulțumită de echivalările mele pentru că nu le-ai citit demonstrația ori pentru că nu ai înțeles-o, nu e vina mea. Ținând cont că ești singura care le critică, deși le-au văzut destui cunoscători ai mitologiei, tind să cred că am dreptate. La fel stau lucrurile și în cazul exemplificărilor destul de numeroase, care doar pentru tine nu sunt de ajuns. Mă bucur că ești interesată de credibilitatea mea în fața cititorilor, dar te asigur că nu e nevoie. Sincer să fiu, puțin mă interesează câți pun preț pe părerile mele. Cine are mintea deschisă, nu doar cunoștințe acumulate, va crede din ce scriu exact atât cât are nevoie. Iar ceilalți vor critica, așa cum fac de fiecare dată când nu înțeleg ceva. Din acest motiv pun preț pe calitate, nu pe cantitate, chiar și atunci când e vorba de cititorii blogului meu.
PS: Am spus că am reușit să citesc singur traducerile tăblițelor de lut, nu că le-aș fi tradus eu din sumeriană sau akkadiană. Asta pentru a nu a mai exista dubii cu privire la modul în care înțelegi greșit ceea ce spun. Dar să presupunem că exprimarea mea e atât de greoaie, încât îi împiedică pe alții să mă înțeleagă…
de obicei imi plac foarte mult explicatiile, dar cu articolul asta ai cam dat/o in bara…Porcii sunt foarte asemănători oamenilor din punct de vedere al ADN-ului. Aproximativ 94% din ADN-ul unui porc este similar ADN-ului uman. Singurele animale care au ADN-ul mai apropiat de cel uman sunt câteva specii de maimuţe, cu o similaritate ce poate merge până la 98%.
ADN ul PORCULUI este cel mai apropiat de ADN ul uman !!!
deci, ca sa stii cum gandeste OMUL, studiaza PSIHOLOGIA PORCULUI…trazent ideea !
ca atare, omul a fost creat din PORC…nu din TARANA, deoarece porcului ii place foarte mult sa se mocirleasca….
Ești sigură că am dat-o în bară? Oare comportamentul porcului e chiar atât de diferit de cel uman? Ia mai gândește-te. Latura noastră animalică, ce iese din ce în ce mai des în evidență, oare nu demonstrează asemănări comportamentale între om și animale? În plus, dacă nu omul a fost creat din porc, ci invers?
cititi cartea urantia
ideea este originala, spuneam….totusi, cred ca de fapt, din maimutele alea cu 98% identitate ADN am fost creati….nuuuu, nu cred o iota ca din ADN de animale este creat ENKI, ENLIL sau soru/sa….omul e stiut ca e o creatie animala….
Nu te obligă nimeni să crezi. Eu doar lansez ipoteze, nu bag idei pe gât nimănui.
Dacă e știut că omul e o creație animală, zeii după chipul și asemănarea cărora a fost făcut nu ar trebui să fie la fel? Iar dacă zeii nu au ADN de animale, poate reușești să găsești o explicație plauzibilă pentru asemănările dintre comportamentul lor și cel al animalelor cu care au fost asociați. Cum ar fi, de exemplu, asemănarea dintre comportamentul leilor și faptele lui Enlil și Ninhursag. Ca să nu mai vorbim despre faptele zeilor-șerpi, precum Enki și Marduk, ce par a fi rezultatul creierului reptilian. Eu nu cred în coincidențe, așa că explicația asta iese din discuție.
nu te/ai gandit ca ar fi INVERS ??? ADN ul zeilor a dus la creatia animalelor ??? oricum, imi place ENORM ce scrii…original, documentat, creativ…. succes in continuare si nu te supara pe opinia separata…..
Bineînțeles că m-am gândit. E posibil ca măcar unele animale să fi fost făcute cu ADN-ul zeilor, însă în niciun caz toate. Există milioane de specii diferite de animale, cu ADN diferit, iar zeii fac parte cu toții din aceeași rasă, prin urmare au același ADN. Diferențele comportamentale dintre ei pot fi explicate logic prin încrucișarea individuală a unora dintre ei cu diverse animale. Dacă știm că ei sunt capabili de astfel de încrucișări și chiar le-au realizat de multe ori, inclusiv pe oameni, de ce n-ar fi făcut același lucru și cu ei? În plus, îmi vine greu să cred că leii au fost făcuți din ADN-ul lui Enlil și Ninhursag, iar șerpii după cel al lui Enki și Marduk, pentru a explica asemănările mult prea mari dintre ei, mai ales că aceste animale existau cu mult timp înainte de nașterea respectivilor zei. În concluzie, din punctul meu de vedere, cea mai logică variantă este că unii zei au fost încrucișați cu diferite animale. Chiar dacă nu pot dovedi acest lucru, poate cineva va cerceta pe viitor în această direcție și îmi va confirma ori infirma ipoteza.
Mă bucur că îți place. Nu mă supăr pe opiniile diferite de ale mele, pentru că nivelul meu de aroganță nu e chiar atât de ridicat, ci doar pe modul în care unele sunt exprimate. Atât timp cât acele opinii sunt exprimate decent, cu bun simț și poate chiar logic, nu văd de ce s-ar supăra cineva. În plus, dacă toată lumea ar gândi ca mine, nu aș mai putea fi original.
esti EXCEPTIONAL….da` sa nu te umfli in pene….atunci, daca existau deja animalele,inaintea zeilor, inseamna ca ZEII, nici macar ANU, NU SUNT DUMNEZEU, CEL care a CREAT TOTUL, …..e posibil ca noi sa fim intr/adevar manipulati genetic, dar Dumnezeu a creat maimutele inaintea noastra, si au venit anunnaki si au modificat genetic maimutele/….pentru ca ADN ul se poate modifica, dar SUFLETUL….suflul vietii, Sfantul Duh, nu se poate da decat de Dumnezeu…..
Nu mă umflu în pene pentru că nu cred că sunt excepțional. Sunt doar un om mediocru, ce încearcă să afle niște răspunsuri folosindu-se de logică și de puținele date recuperate de la antici.
Într-adevăr, zeii din mituri nu sunt vreun Dumnezeu. Părerea mea e că rasa lor a creat acum mult timp Pământul cu flora și fauna sa, pe care le-au modificat din când în când. Cu asta cred că se ocupau ei, fiind un fel de biologi. Am sărit episodul ăsta dar îl voi scrie într-un viitor nu prea îndepărtat. Anu, copiii și nepoții lui s-au născut mult mai târziu, prin urmare nu puteau să facă Pământul, care era deja creat de strămoșii lor. La fel ca înaintașii lor, și acești zei s-au ocupat cu biologia, Anu trimițându-l pe Enki aici pentru a modifica fauna și flora Pământului. Însă conflictele apărute ulterior i-au făcut să lase la o parte biologia și să se lupte încontinuu pentru putere, planeta noastră devenind câmpul lor de luptă. Și totul s-a întâmplat din cauza lui Anu, deoarece a decis să-i implanteze lui Enki creierul reptilian (ce s-a transmis și la urmașii lui, inclusiv la oameni), cel care este răspunzător pentru sentimentele negative.
Nu sunt de acord că sufletul poate fi dat doar de Dumnezeu. Există cărți care tratează latura spirituală a extratereștrilor de astăzi, cum ar fi „OZN-uri de pe celălalt tărâm” a lui Dan D. Farcaș, care descriu modul în care extratereștrii înlocuiesc sufletele oamenilor cu altele ale lor. Există multe relatări despre acest lucru și e posibil să aibă un sâmbure de adevăr. Prin urmare, dacă ei (zeii / extratereștrii) știu cum să introducă suflete în corpuri, probabil nu le-a fost greu să facă asta nici atunci când au creat oamenii din încrucișarea maimuțelor cu ADN-ul lui Enki. De fapt nici nu cred că e nevoie să știe cum să facă asta; noi putem face ca un suflet să intre într-un corp atunci când dăm naștere unui copil. Și cum acest proces pare să se realizeze automat, fără aportul nostru, în cazul oamenilor creați de zei lucrurile cred că au stat la fel.
PS: Nu cred într-un Dumnezeu în adevăratul sens al cuvântului, creator al întregului Univers, care să se plimbe pe o anumită planetă pentru a realiza lucruri infime la nivel universal, cum ar fi să creeze oameni ori să dea vreunui trib nomad norme de conduită. O ființă capabilă de a crea Universul nu s-ar îndeletnici cu asemenea lucruri minore. Prefer să cred într-un Univers asemănător unui program de computer, creat ca închisoare pentru suflete, așa cum am scris în „Geneza”, variantă care îmi pare mult mai logică și care oferă răspunsuri mult mai bine decât religia.
Ufff…e teribil de mult de discutat. Si tu si doctorul cu Proiectul Terra ( parca Victor Moldovan, sa-mi fie cu iertare lapsusul) porniti de la ideea lui Von Daniken, aceea ca extraterestrii au colonizat planeta noastra si de-a lungul istoriei s-au dat drept zei, sau mai bine zis, au fost zeificati de catre pamantenii muti de uimire in fata tehnologiei lor. Pana aici sunt de acord cu voi. Nu mai sunt insa de acord cu ideea ca nu le pasa. Pentru ca este posibil ca unora sa le pese teribil de tare si sa traga foarte mult pentru noi si daca cumva suntem nedrepti fata de ei, probabil ca le pricinuim o mare suferinta. La fel de mare ca aceea pe care o pricinuieste un copil razgaiat parintilor sai care inca de la inceput i-au dat tot ce e mai bun si el si-a batut joc de tot. Poti sa ma consideri sentimentala, dar eu asa vad lucrurile de-a lungul istoriei: am primit poate cel mai mare cadou ever: un trup de carne si un sistem ultraperformant de senzori cu care sa simtim natura, sa gustam cafeaua, prajitura, sa mirosim iasomia si sa simtim briza muntelui sau a marii. Ce vedem noi? Ca suntem limitati, prinsi intr-o cochilie, etc. Am vrea mai mult, am vrea sa vedem universul, sa cutreieram galaxiile, cand poate nici propria tara nu am strabatut-o…
Am primit curentul electric pentru a avea lumina si caldura in case si printre primele lucruri facute cu el a fost sa prajim un detinut ca sa demonstram ca e periculos (curentul alternativ).
Nu mai lungesc lista si cu fizica nucleara, ca devin plictisitoare.
Revin insa, la ideea mea fixa. Nu pot sa cred ca le suntem indiferenti. Si cred ca prefera sa ramana in umbra pentru ca intr-o oarecare confruntare ar trebui sa ne faca rau si nu cred ca mai vor asta. Potopul, Sodoma si Gomora si toate celelalte probabil ca au fost lectii dure pentru ambele parti..
Imi place sa cred ca asteapta sa evoluam suficient de mult ca sa putem judeca obiectiv si cu mintea deschisa. Numai ca asta e un proces atat de lent….
Bănuiesc că ești o persoană optimistă, tocmai din acest motiv preferi să alegi o variantă pozitivă legat de părerea zeilor despre noi. Eu însă aleg să fiu realist și accept adevărul, indiferent dacă este unul pozitiv ori negativ. Toate scrierile vechi pe care le-am studiat, indiferent de cultura din care fac parte, susțin că există două tabere de divinități și sugerează că ambele ne-au manipulat constant, încă de la apariția noastră pe Pământ. Privind tabloul de ansamblu, se observă cu ochiul liber că niciunuia dintre ei nu îi pasă cu adevărat de noi, cei care ne-au ajutat în anumite momente au făcut acest lucru doar pentru că aveau ceva de câștigat. Ei preferă să rămână în umbră pentru că într-o oarecare confruntare ar trebui să ne facă rău și nu mai vor asta? S-au confruntat de nenumărate ori și ne-au făcut rău timp de foarte multe milenii. Dacă nu au avut scrupule atâta amar de vreme, crezi că îi mustră conștiința tocmai acum?!? Nicio șansă! Crezi că ei așteaptă să evoluăm? Din nou, greșit! Conform tuturor culturilor antice, din cele două tabere, una ne-a ajutat să evoluăm iar cealaltă s-a opus evoluției noastre. Prin urmare, nici una nu a așteptat să evoluăm singuri. În plus, dacă nu vor să ne facă rău, cum se face că la fiecare calamitate naturală de mari proporții se observă OZN-uri, ceea ce i-a făcut pe mulți să considere că ele sunt responsabile pentru acele calamități? Ca să nu mai vorbim despre faptul că permit să se întâmple multe nenorociri fără a încerca măcar să le oprească, filosofii spunând adeseori că a nu încerca să oprești un rău este echivalent cu a face acel rău. Dar dacă tu vrei să crezi că ei ne iubesc și ne ajută, nu ai decât să închizi ochii la adevăratele lor fapte, alegând doar ce îți convine.
Și încă ceva: nu am pornit de la nicio idee a lui Von Daniken. Am descoperit ipoteza extratereștrilor zeificați de către pământeni pe când eram copil, într-o carte a lui Cristian Negureanu. În timp am citit și alte cărți referitoare la acest subiect, printre care una a lui Walter Raymond Drake, scrisă cu patru ani înainte de „Carele zeilor” a lui Von Daniken. De fapt, se știe că mai mulți autori au abordat acest subiect înainte de Von Daniken, el copiindu-le ideile și prezentându-le de multe ori chiar identic. Prin urmare, nu putem vorbi despre ideea lui Von Daniken, ci despre ideea promovată și de Von Daniken printre mulți alții, un om fără scrupule, care și-a însușit munca altora și a modificat de multe ori miturile antice și dovezile arheologice pentru a-și atinge scopul, fiind chiar închis pentru fraudă.
BRAVO,BRAVO,BRAVO,felicitari este dificil sa se gaseasca si informatie alternativa in ziua de azi ,vazind ceea ce se intimpla in mass-media.sper ca acest blog nu va trezi interesul cuiva de al inchide…..continua asa.
Tocmai din acest motiv am postat articolele de aici și pe alt blog. În plus, îmi păstrez articolele pe două hard-drive-uri și un memory stick. Mai bine să par paranoic decât să am parte de surprize neplăcute. Sper să reușesc la un moment dat să le public și într-o carte, deși în momentul de față pare o misiune aproape imposibilă.
Stau si ma intreb de unde scorniti aceste povesti ?….In ceea ce povesteti nu are nici o legatura cu fiinta numita OM….Inca ceva, daca imi mai spui ca zeii creeaza si sufletele pe care le planteaza fiecare in rasa lui…..atunci esti dus rau cu pluta.
PS
Chiar daca nu postezi acest comentariu….tot ai sa-l citesti
Nici nu mă așteptam ca mințile din latura de jos a mediocrității să înțeleagă ceea ce scriu. Tocmai din acest motiv nu mă obosesc să-ți demonstrez veridicitatea „poveștilor” mele. Dacă nu ești capabil să înțelegi demonstrația mea din câteva sute de pagini, mai mult ca sigur nu vei reuși să o înțelegi nici din câteva fraze. Și chiar nu mă interesează ce crezi, sincer să fiu.
Dacă voiam să scriu ceva despre suflete și rasele umane, o făceam în articolul ăsta. Prin urmare, să încerci să anticipezi ceea ce aș putea să scriu despre un subiect pe care l-am epuizat deja denotă o gândire profund defectuoasă. În plus, teoria încarnării explică destul de bine procesul prin care un suflet ajunge într-un corp, fără să fie nevoie de „plantarea” lui de către vreo entitate.
Nu am de ce să nu îți aprob comentariul, atât timp cât nu sari calul. Din nou ai încercat să anticipezi ce voi face și din nou ai greșit. Lucru absolut firesc, de altfel. Din PS reiese impresia greșită că mă voi simți jignit în vreun fel de comentariul tău, acesta fiind în realitate scopul lui. Ceea ce nu știi e că am devenit imun la critici, primind destule de-a lungul timpului, care îmi demonstrează că sunt pe drumul cel bun. Deoarece, după cum spunea Schopenhauer: „Orice adevăr trece prin trei stadii. Mai întâi este ridiculizat. Apoi este întâmpinat cu violență. În cele din urmă este acceptat ca evident”. Dar ești liber să încerci să mă jignești pentru că nu înțelegi ideile mele, dacă doar așa îți rezolvi frustrările.
PS: Da, recunosc că sunt dus cu pluta. Din fericire sunt dus acolo unde oameni ca tine nu au vreo șansă să ajungă.
Va admir si apreciez munca, am citit 12 ani sa înteg ceva despre aceasta lume , ca sa gasesc lucrarea dumneavoastra care ma ajutat si a raspuns la tot ce nu stiam sau nu am înteles.
e foarte usor sa critici cand nimic nu ai spune…liviule !!! omul asta chiar este documentat…..sincer, e o mare doza de adevar….dar , nu ma lasa in pace ideea, pe ANU cine l/ a creat ???? am citit un articol azi, despre un OZN doborit de rusi, in 1987…23 de soldati rusi, ca reactie a ET, au fost pietrificati….deci, Biblia e adevarata, acolo se scrie despre sodoma si godoma si sotia lui LOT…transformata in stana de piatra…si, inca ceva, ai mai scris ca APOCALIPSA este despre trecut, nu viitor… nu cred ca este despre trecut, pentru ca FOCUL inca nu a venit peste Pamant ca sa il distruga…
Multe mituri susțin că focul a cuprins întregul Pământ chiar înainte de Potop. Am scris despre ele deja. De fapt, absolut toate evenimentele din Apocalipsa lui Ioan (și alte texte asemănătoare) s-au petrecut cu mult timp în urmă. Textele antice numeroase, majoritatea mai vechi decât Noul Testament, o dovedesc.
Dacă Biblia vorbește despre un eveniment ce ar putea fi real, asta nu reprezintă o dovadă a veridicității Bibliei. Și în basmele românești se întâlnesc adesea transformările în stană de piatră, și totuși nu văd pe nimeni care să le considere reale. Singurele cazuri de pietrificare ce pot fi demonstrate sunt cele din Pompei, oraș acoperit de lava Vezuviului în 79 î.e.n., oamenii pietrificați fiind expuși în 2011 în cadrul unei expoziții la Universitatea Cambridge din Massachusetts. Cât timp nu avem dovezi palpabile, ca în cazul acestei expoziții, întâmplarea din Rusia, cea din Biblie și basmele românești pot fi considerate pure invenții de către sceptici. Să nu uităm că Biblia e cea care consideră curcubeul un semn care să-i amintească lui Yahweh să oprească ploile, pentru a nu se inunda din nou Pământul, redactorii ei neștiind că acest fenomen optic și meteorologic apare doar după ploaie, nu în timpul ei. Și astfel de exemple penibile se găsesc în număr mare în „Sfânta” Scriptură, ce demonstrează că nu e cuvântul vreunei divinități pentru oameni, ci doar o colecție de basme ale unor înapoiați nomazi.
Cine putea să-l creeze pe Anu? Mă-sa și tac-su! Dar pe ei? Părinții lor. Și tot așa, până ajungem la prima ființă din Univers. Pe aceasta cine a făcut-o? Chiar dacă tu crezi că Dumnezeu, părerea mea e alta. O găsești în articolul „Geneza”.
de Cartea Urantia ce zici?
Ce ai vrea să-ți spun? Că niște adventiști au scris o carte pe care au atribuit-o unor ființe supranaturale, la fel cum au făcut o mulțime de alți oameni de-a lungul istoriei? Doctorul William S. Sadler și-a dorit să-și inventeze propria religie, așa că a înființat Mișcarea Urantia, combinând credința adventistă cu filosofia și știința. Chiar el a afirmat că învățăturile cărții sale sunt „creștine în esență” și „în armonie completă cu… dovezile științifice cunoscute” (specifice vremii lui). Prin urmare e vorba tot despre o carte banală, scrisă de oameni și atribuită unor entități, cu care n-am niciun motiv să îmi bat capul.
aceeasi parere proasta o ai si despre cartea lui Scarlat Demetrescu-Din tainele vietii si ale universului?
Pe asta n-o știu, așa că nu îmi pot da cu părerea. Văd totuși într-o descriere că „este fructul comunicărilor entităţilor spirituale superioare, Lumini ale Cerului, care au revelat Adevărul câtorva iubiţi fraţi ai lor de pe pământ”, iar eu nu cred în cărți dictate de entități spirituale, care mai și conțin Adevărul. Există o sumedenie de lucrări considerate a fi dictate de entități, ce susțin că prezintă Adevărul Absolut, toate atât de diferite între ele. Cum s-a demonstrat că toate marile astfel de cărți sunt în realitate compuse de oameni și atribuite unor entități, mi-e greu să cred că ar apărea la un moment dat una reală. Dar tu poți să crezi în orice vrei, că nu mă afectează în niciun fel și nici nu mă interesează. Sunt totuși curios de ce îți pasă ce părere am despre cărțile astea.
ai sa o citesti….
Ce te face să crezi asta? Pentru că eu sunt gata să bag mâna în foc că n-o să se întâmple asta vreodată.
Felicitari sincere autorului.O ipoteza similara,elaborata dupa o analiza ampla a miturilor si scrierilor antice o propune si dr.Toni Victor Moldovan in”Programul Terra”cu argumente pe text incontestabile.Sa nu uitam ca insusi Schliemann a dezgropat ruinele Troiei legendare pornind de la mitul Elenei din Troia si Iliadei lui Homer. Mai mult insasi metodele stiintei pozitive(fizica etc.) pornesc de la unele ipoteze,presupuneri,intuitii care nu pot fi reproduse experimental/stiintific(„Big Bang-ul”,teoria stringurilor etc.).Asa ca,critica fara argumente valabile denota rea credinta si de ce nu chiar invidie.
Mulțumesc, dar nu cred că este vorba despre invidie. Doar despre rea voință. Lucru absolut firesc, de altfel. Cei mai mulți oameni obișnuiesc să atace ceea ce nu se potrivește cu sistemul lor de credințe.
Toate bune si frumoase, dar cred ca e multa propaganda la mijloc, din ambele tabere. De exemplu, in fotografia ce arata pagina din Daily Express, ziar britanic, cu text integral in engleza, are data in germana, cu bold si format total diferit de restul textului, si de marime apropiata cu a titlului. In majoritatea cazurilor, data este scrisa cu litere mici, dar aici a fost facuta intentionat vizibila. Este deci un fake.
Pe de alta parte, luind in considerare beneficiile razboiului (de ex, intemeierea Statului Israel) putem cu usurinta sa concluzionam implicarea sionistilor in finantarea lui Hitler, chiar prin folosirea corporatiilor germane si americane (Krupp, Siemens, IBM, Coca Cola Company, etc).
Cred ca e bine sa raminem totusi obiectivi si sa nu ingurgitam totul de-a valma, fara argumente tari, fie si procese logice.
Nu e niciun „fake”. Imaginea e preluată de pe un site german, unde cineva a tradus data din limba engleză în germană. Există pe net și imaginea originală, cu data în limba engleză. De ce am ales-o tocmai pe asta? Habar n-am. Poate am vrut să ofer unora iluzia că au găsit o hibă în ipoteza mea, ceea ce i-ar determina să „atace” încrezători articolul, fiind astfel predispuși la erori. Sau poate nu am urmărit nimic, dar am lăsat impresia că aș fi urmărit ceva, pentru a induce în eroare apărătorii evreilor. Cine poate ști ce era în capul meu în acel moment? Încurcate sunt căile… oamenilor.
Daca lumea ar privi fotografia cu ziarul mai atent, ar observa ca data scrisa in germana nu e altceva decat o traducere , putin mai jos de numele ziarului se vede data tiparului, aceasta e doar un adaos la fotografie tradus probabil pentru cititorii de limba germana.
Asa ca cei care sustineti ca e un FAKE si mai scrieti si cu CAPS LOCK, uitati-va mai atent la fotografie …. inainte de a da cu paru … o zi buna …
Klaudiu de cand te urmaresc imi permit sa te tutui … bravo pt ce faci … se gasesc inca multi care sunt vizibil deranjati de o varianta a istoriei mai aproape de adevar fata de rahatul ce ni s-a trantit in fatza de comunisti si democrati :))
Să privească cu atenție, să scrie fără Caps Lock, să înțeleagă… Cred că le ceri prea multe unora. Da, sunt deranjați de anumite aspecte. Și sunt sigur că vor fi deranjați multă vreme, mai ales că mi-am propus să abordez și alte subiecte sensibile.
Poți să mă tutui, poți să mă înjuri, nu mă deranjează. Eu mă bucur că se mai găsesc printre noi și oameni raționali, dispuși să caute adevărul dincolo de zidurile de fum ale manipulării. Dacă s-ar găsi mai mulți la fel, probabil n-am mai alerga să vânăm maidanezi în loc să ne îndreptăm furia spre adevărații criminali, care ne distrug încontinuu de aproape 24 de ani.
Domnule Zota,
Dumneavoastra sunteti mason sau nu cititi decat anumite lucruri?
buna Claudiu , admir munca ta ,asta deja o stii , dar nu asta conteaza , consider ca ai o mare capacitate de analiza , sinteza , si nu te lasi influientat de „opinii” fara fundament , voiam sa te intreb ceva despre grupele de sange , cum bine stim informatia acum este prezenta cu „tonele” si trebuie sa fii abil sa reusesti sa asimilezi sau sa faci diferenta intre fals si adevar , in majoritatea studiilor care le am intalit despre procentajele ggrupeleor de sange am gasit aceasi scala care este prezenta si aici, insa in urma cu un an am gasit intamplator niste relatorii in engleza despre procentazele grupelor de sange si clasifica grupa 0 sau universal cum cea mai rara grupa de sange pare un paradox , dar mi a dat de gandit .. si pe undeva ar avea o logica .. fiind cea mai „compatibila ” cu celelalte evident ar avea o mai mare utilitate si cautare , pe langa alte afirmatii gasite intamplator in care acest sange este chiar folosit in „sacrificii” si consumat ,baut , .. originea sursei am pierduto cu un virus care a facut varza pc-ul si a trebuit sa formatez tot .. chiar daca am cautat ulterior nu am mai gasit sursa , dar si eu sunt unul care am invatat in fata celor prezente sa intreb „DE CE ?” nu stiu daca are importanta pentru tine nedumerirea mea , dar cum stiu ca esti , analitic , si iti merge mintea „pe sapte carari ” am gandit ca ai putea sa ma ajuti , cand ai timp evident . 🙂
Salut. Nu știu exact ce ai citit, dar e posibil să fie ceva de David Icke, pentru că el se ocupa de așa ceva la un moment dat. Ori era site-ul lui, ori vreunul al fanilor lui. Din ce am găsit eu, grupa 01 cu Rh negativ este singura care poate dona absolut tuturor celorlalte grupe sanguine, indiferent dacă au Rh negativ sau pozitiv, însă poate primi doar de la 01 cu Rh negativ. Această grupă de sânge cu Rh negativ este cea mai pură de pe Pământ. Nimeni nu știe de unde a apărut, așa că mulți au concluzionat că este vorba despre grupa sanguină a zeilor (sau a reptilienilor, cum îi numește Icke). Aș vrea să te ajut, dar chiar nu știu despre ce site era vorba. Sfatul meu e să mai cauți, mai ales printre teoriile lui David Icke, și o să găsești ori site-ul despre care vorbești, ori măcar unele asemănătoare.
stimate domnule Claudiu. as dori (desigur daca sunteti de acord) sa aflu parerea Dvs. (bineanteles ca prin prisma mitologica) in legatura cu situatia in care se afla omenirea in prezent, precum si tendintele de viitor. cine sunt „elitele”. ce vor sa faca si de ce. ce ne asteapta pe noi oamenii si daca avem vre-o sansa sa ne schimbam soarta. in situatia in care ne aflam eram sortiti sa ajungem sau am fi putut sa o evitam. va multumesc anticipat. cu respect
Nu văd rostul unei astfel de discuții și nu obișnuiesc să îmi pierd timpul cu lucruri inutile. Nu scriu pe blog pentru a stârni discuții, deoarece aici nu e nici forum, nici chat, ci doar pentru a-mi prezenta punctul de vedere persoanelor cu mintea deschisă. Dacă vă interesează totuși părerea mea în legătură cu acele subiecte, probabil o veți întâlni în articole viitoare.
stimate domnule Claudiu. un cercetator este totdeauna echidistant, judeca la rece si nu se lasa condus de prejudecati. din articolele Dvs. deduc ca aveti ceva inpotriva crestinismului. de ex. in art. de mai sus, daca la intrare ar fi fost un afis-atentie in pestera exista o acumulare de apa, nu calcati in ea, nu ati mai fi spus ca v-ati bagat picioarele in ea de apa sfintita, ba cred ca nici n-ati mai fi injurat.si pot da si alte ex. deci …… trebuie sa stam drept si sa judecam drept. cu stima
Stimate domnule Ioan, unde vedeți prejudecățile de care vorbiți? Nu am ceva cu creștinismul în mod special, ci cu toate religiile, care au transformat oamenii în vite. Însă articolele mele nu sunt îndreptate împotriva niciunei religii. Dumneavoastră vedeți atacuri împotriva creștinismului chiar și când ele nu există pentru că așa ați fost educat de către preoții voștri, moștenind victimizarea de la evrei. Când am spus că mi-am băgat picioarele în apa sfințită, ați interpretat această afirmație ca pe o blasfemie. Însă eu mi-am băgat picioarele în ea la propriu și chiar am specificat că până la genunchi, lucru care ar trebui să se înțeleagă cu ușurință din text. Însă cineva dresat educat să se victimizeze mereu și să țipe cât mai des că îi este atacată religia nu poate înțelege decât ceea ce vrea. Normal că nu mi-aș fi băgat picioarele în apă și nici nu aș fi avut vreun motiv să înjur dacă exista vreun afiș care să atenționeze vizitatorii. Iar asta ar trebui să demonstreze că nu putem vorbi (cel puțin în cazul de față) de vreun atac la adresa creștinismului, ci doar de povestirea unei întâmplări tragi-comice.
Ar fi bine dacă v-ați urma propriul sfat, de a sta drept și a judeca drept, înainte de a vă victimiza pe blogul meu doar pentru că vi se pare că v-am atacat religia în vreun fel. În primul rând, nu sunt răspunzător decât pentru ce afirm, nu și pentru ce înțeleg alții. Iar în al doilea rând, când vă voi ataca religia, veți simți. Așa cum am înjurat într-o biserică voi putea să vă înjur direct religia, sfinții și toți dumnezeii, pentru că nu sunt condus de superstiții aberante precum turmele de drept-credincioși. Și dacă o să vă simțiți jignit după acele înjurături viitoare, amintiți-vă că la fel de jignit mă simt și eu pentru că mulți bani din bugetul țării mele, pentru care cotizez și eu, ajung la biserica voastră deși avem o mulțime de lipsuri, pentru că vreți să introduceți în constituția țării dumnezeul vostru imaginar, deși suntem un stat laic, pentru că mi se cere să mă rog atunci când mă duc la spital, în loc să fiu vindecat de către doctori, pentru că mă trezesc cu creștini la ușă care încearcă să-mi spele creierul, pentru că mă opresc oameni pe stradă pentru a-mi da tot felul de cărți cu povești creștine, pentru că la interviuri sunt respins deoarece nu sunt credincios, pentru că popii vor să îmi intre cu forța în casă de Bobotează pentru a-mi cere bani, altfel mă pun la blestem, pentru că sunt obligat să ascult în maxi-taxi diverse slujbe transmise la radio, pentru că ați omorât o mulțime de oameni prin războaie, cruciade și Inchiziție, pentru că îmi văd semenii înconjurând biserici în patru labe, dându-și ultimii bani în cutia milei sau îmbrâncindu-se la cozi pentru a pupa bucăți de cadavre. În același timp, mă simt jignit pentru că nu îmi pot exprima în public o opinie diferită de învățăturile creștine fără a fi atacat mai mult sau mai puțin agresiv, toleranța religioasă existând doar pentru creștini, nicidecum pentru restul. Dacă simțiți neapărat nevoia să credeți într-o divinitate, poate ar trebui să aflați că noi, dacii, am crezut în Zamolxe mii de ani fără a avea nevoie de vreun zeu evreu. Prin urmare, voi, creștinii, ar trebui să fiți considerați trădători de patrie, deoarece ați distrus tradițiile multimilenare ale poporului nostru și le-ați înlocuit cu cele ale evreilor, permițându-le să ne cumpere țara pe bucăți și să ne înfunde în mizeria în care ne aflăm astăzi. Presimt că, spre norocul umanității, această plagă a Pământului, pe care o numiți religie, va dispărea în două – trei generații, așa că omenirea mai are o șansă de a trăi liber. Iar voi știți asta, acesta fiind motivul pentru care vă apucă disperarea.
stimate domnule Claudiu. un cercetator este totdeauna echidistant, judeca la rece si nu se lasa condus de prejudecati. din articolele Dvs. deduc ca aveti ceva inpotriva crestinismului. de ex. in art. de mai sus, daca la intrare ar fi fost un afis-atentie in pestera exista o acumulare de apa, nu calcati in ea, nu ati mai fi spus ca v-ati bagat picioarele in ea de apa sfintita, ba cred ca nici n-ati mai fi injurat.si pot da si alte ex. deci ……. trebuie sa stam drept si sa judecam drept. cu stima
Dle. dta confunzi capra cu varza. varza nu are nici o vina daca, capra e raioasa. crestini adevarati_citeste oamenii (cei cu coloana vertebrala) nu au nici o vina daca de-a lungul timpului au fost condusi si de moluste(mai bine zis reptile_cei pe care dta ii numesti zei) la care principiile(coloana) sunt ceva de domeniul sf_ului. e ca si cum ti-as spune ca dta esti vinovat ca au ajuns lichelele sa ne conduca. deci ura dtale e orientata gresit. deci sa stam drept si sa judecam drept. cu respect
Băi, nene, mai lasă-mă cu prostiile tale. Întâi vezi prejudecăți, acum vezi ură? Care ură? Tu știi măcar ce înseamnă ură? Termin-o cu victimizarea asta stupidă în care voi, creștinii sunteți niște biete victime, fiind urâți și atacați încontinuu de către ceilalți. Dacă a mers prosteala asta în evul mediu, nu înseamnă că o să meargă și acum. Care reptile pe care le numesc eu zei? Dacă tu crezi în povești cu șerpi vorbitori, inorogi și măgărițe vorbitoare, e normal să crezi și în zei balaurieni. Deși orice copil ar râde de tine dacă te-ar auzi, ca să nu mai vorbim despre oameni cu capul pe umeri, care nu au timp de povești de genul ăsta. Pentru toate neregulile creștinismului ai dat vina pe zei balaurieni (?!?), în loc să îți asumi responsabilitatea, deși te lauzi că ai avea coloană vertebrală. În fine, ți-am acordat prea multă atenție deși nu meriți, nu doar pentru că ești doar o oaie cu creierul spălat din imensa turmă a trădătorilor de neam, ci și pentru că ai obiceiul de a hărțui pe cei care gândesc liber. Când o să vin eu peste credincioși în case, pe stradă sau pe net pentru a-i obliga să accepte ateismul, când o să primesc bani de la bugetul țării și scutire de taxe doar pentru că nu cred în zei, când o să am posturi de televiziune și radio în care să promovez ateismul dar și temple în care să adun milioane de atei, abia atunci vei avea dreptul să mă hărțuiești cu religia ta. Până atunci, ia-ți zeii evrei, minciunile și poveștile de doi lei și bagă-ți-le unde vrei tu, până nu s-o găsi un ateu mai supărat ca mine care să ți le bage el.
in italia vehiculeaza ideea (una dintre multe altele)printre oamenii batrani si foarte oneshti ca evreii sunt cei ce isi puneau(agatzau)in piept steaua lui David si nicidecum nu erau obligati de catre nazisti,aceasta chestiune am aflat-o de la fosti veterani de razboi din diferite zone ale Italiei .
Oricum,personal dau crezare spuselor lui Vasile Parvan,Mihai Eminescu si multi ,multi altii privind rasa acestor infami.
intr-adevar, bhagavad-gita este opera cea mai instructiva si sublima care exista si este prezentata asa cum este fara nici un fel de modificare.personal recomand:srimad-bhagavatam,sri isopanisad,the books of krsna,nectarul devotarii,nectarul instructiunilor,invatamintele reginei kunti si multe altele.Merita sa „pierzi timpul”citind aceste carti….cu respect pentru domnul klaudyu si pentru faptul ca macar incearca sa scoata din somnul vesnic natiunea romaneasca…cu respect si pentru cititori.
mult respect pentru acest blog.
dr.rath….la lovitura de stat din romania din decembrie 1989 nu ti-au fost prezentate gropi comune cu sute si mii de morti din timpul dictaturii ceausescu?nu uita, ca cei care au filmat acele scene,asa zis americani(pe naiba)sunt maestri in denaturarea adevarului si” actori”desavarsiti si nu uita ca marea majoritate a producatorilor,regizorilor,actorilor de la hollywood sunt de etnie indoielnic americana,daci poti trage o anumita concluzie….cu respect pentru cei prezenti pe acest blog..
e clar ca oculta mondiala are un interes aici. ne-au strambat istoria, au incercat sa ne indobitoceasca sub comunism si dupa. ne discrediteaza ca natie si incearca sa ne extermine ca popor. jidanii cumpara terenuri la greu si mai nou vor sa-si faca si orase. stiu ei ce stiu. o fi Romania tara promisa? daca da atunci nu sunt ei poporul ales chear daca asa cred si vor sa se mute aici. nu mor caii cand vor caini nici romanii cand vor jidanii. s-ar putea ca Sundar Singh si baba Vanga sa aiba dreptate.
As dori sa scrii un articol despre Agartha & Agatirsi si piramidele din Romania.
Multumesc anticipat,
da, interesant si de gandit
daca am crede ce este scris aici, ar insemna ca nu a existat nici un Creator, de ce? pt ca este imposibil sa aruncam cu pietre in evrei si sa zicem ca toata istoria lor este falsa si ca ei au copiat de la alte popoare si apoi si-au facut o istorie
acum fiecare crede in ce vrea, dar un lucru stiu; ca Scriptura a schimbat vieti a milioane de oameni si ca este cea mai citita, apreciata, educativa si cumparata carte
atunci de ce sa dam crezare la ce este scris aici, dovezi dastea de ai tu aici, asa au si alti ca este adevarat ce este scris in Scriptura
dovada cea mare este ca Israelul exista si in ziua de azi cu acelasi nume ca si in vechime
Dacă am crede ce este scris aici nu înseamnă că nu a existat niciun Creator. Decât dacă mergi pe premiza: ori crezi în Creatorul evreilor, ori în niciunul. În toate religiile de pe Pământ există un Creator, așadar nu este vorba despre un concept exclusivist al evreilor.
Dacă afirm (și dovedesc) că istoria lor este o mare invenție, nu înseamnă că arunc cu pietre în ei. Păstrează-ți victimizarea asta pentru proști; aici nu mai crede nimeni în ea. Pot să apelez și eu la victimizare: dacă ataci punctul meu de vedere religios, înseamnă că arunci cu pietre în mine. Însă nu sunt evreu, așa că nu am motive să apelez la astfel de tertipuri josnice.
Nu e imposibil să spunem că evreii au copiat de la alte popoare. După cum vezi, eu am făcut-o. Și nu doar eu, sunt o mulțime de oameni mult mai deștepți și mai documentați decât mine care au făcut asta (inclusiv evrei).
Faptul că există Israelul astăzi nu e o dovadă a autenticității Bibliei. Există multe țări astăzi ce și-au păstrat numele din antichitate, cum ar fi Grecia, China, India, Egipt, etc. Asta nu dovedește că Legendele Olimpului, de exemplu, sunt adevărate. Iranienii își numesc și astăzi țara Persia, la fel ca în vechime. Însă nu te aud spunând că asta este o dovadă a autenticității Avestei, că Ahura Mazda este singurul dumnezeu adevărat și că Zarathustra este cel mai mare profet care a trăit vreodată. De fapt, numele țărilor nu dovedesc nimic, iar argumentul tău este cel mai slab pe care l-am primit vreodată.
Da, Biblia a schimbat multe vieți. A pornit nenumărate războaie, a creat criminali, a torturat, a omorât milioane de oameni, a împărțit oamenii în sclavi și stăpâni. Hai să ne amintim de cruciade, Inchiziție și de uriașele fonduri alocate Bisericii din bugetul de stat, în timp ce poporul nostru moare de foame. Apoi putem să vorbim despre cum a schimbat Biblia viețile a milioane de oameni.
O fi Biblia cea mai vândută carte, dar partea cu cititul e relativă. Majoritatea creștinilor nu au citit-o, iar asta e dovedit de mult timp. De fapt, cel mai mulți cititori ai ei sunt ateii. Iar asta nu dovedește că e Biblia vreo operă de artă, ci doar o carte care a avut parte de cea mai bună promovare. Să știi că Biblia e cea mai eficientă metodă de a crea atei, așa că ar fi bine dacă ar citi-o toți creștinii.
Biblia e educativă doar în măsura în care vrei să înveți oamenii cum să ucidă, să violeze, să răpească femei, să urască sau să fure. Codul penal e o lucrare mult mai blândă decât „sfânta” scriptură.
Nu ai de ce să crezi ce am scris eu. De fapt, nici nu poți. Din moment ce te crezi „mesagerul lui Yahweh”, nu vei crede nicio dovadă istorică sau arheologică, ci doar ceea ce ți-a fost inoculat. De ce să crezi că personajele și întâmplările din religiile mult mai vechi decât cea a evreilor apar în Biblie ușor modificate, ceea ce în mod normal dovedește plagiatul? Poți să consideri că Satan știa ce va fi scris în Biblie, așa că i-a convins pe sumerieni, babilonieni, egipteni, perși sau indieni să scrie respectivele povești înaintea evreilor, ca pe viitor cineva să se folosească de acest lucru pentru a denigra Biblia. Poți să crezi și că eu sunt vreun slujitor al lui Satan care încearcă să îndepărteze turma de drept-credincioși de la calea cea dreaptă. Din moment ce crezi în șerpi vorbitori, inorogi, măgărițe vorbitoare și alte basme puerile, sunt șanse să crezi și ce am spus mai devreme. Din partea mea, ești liber să crezi ce vrei. Diferența dintre noi e că eu nu ți-aș da în cap pentru că alegi să crezi tâmpenii, în loc să fii rațional.
Multumesc pentru un text mai mult decat interesant. Sper sa ai acces in continuare la tot felul de surse (adica sa mai si apara prin lume relatari). Eu insumi stiu din proprie experienta ca lucrurile care ni se spun, mai ales cele privind istoria lumii spirituala sau nu, cele referitoare la spiritualitate, sub forme mult modificate servind interesele acelor „stapani ai lumii”. Succes in continuare.
Lucifer era un strălucitor Fiu Lanonandek principal al Nebadonului. El avea experienţa slujirii în numeroase sisteme, a fost un înalt consilier al grupul său şi s-a distins prin înţelepciunea, prin inteligenţa şi prin eficienţa sa. Lucifer purta numărul 37 din ordinul său. Când a fost împuternicit de Melchizedeki şi ales dintre peste şapte sute de mii de personalităţi din specia sa, el a fost desemnat ca unul din o sută dintre cei mai capabili şi mai strălucitori. De la acest început magnific , prin rău şi prin greşeli, el s-a lăsat pradă păcatului şi se numără acum printre cei trei Suverani Sistemici ai Nebadonului care au cedat presiunii eului şi s-au dedat sofismelor falsei libertăţi personale – refuzul de a se supune universului, neglijarea obligaţiilor fraterne, orbirea faţă de relaţiile cosmice.
Universul Nebadonului, domeniul lui Cristos Mihail, comportă zece mii de sisteme de lumi locuite. În toată istoria Fiilor Lanonandeki, în întreaga lor lucrare printre aceste mii de sisteme şi în sediul universului, nu se găsesc decât trei Suverani Sistemici care au încălcat vreodată legile guvernului Fiului Creator.
Să mai spună cineva că eu inventez povești… Văd că se poate și mai rău.
Mulțumesc pentru aprecieri. Și eu mi-aș dori să am acces la cât mai multe texte vechi dar, din păcate, cele mai multe au fost distruse sau ascunse. Așa că trebuie să ne descurcăm cu cele care au „supraviețuit”.
Ce spui despre asemeni zei tine de asa zisele religii pagane …inchinarea oamenilor la asemeni idoli a fost si motivul pentru care Dumnezeu l-a pedepsit pe om si inainte si dupa Hristos…
Intre micro si macrocosmos exista o relatie…microcosmosul relecta principiile macrocosmosului,deci cum sa vorbiti de lucruri infime.minore…mica creatie are ceva din nimbul maretiei marii creatii universale
Vb cuiva”Ritmul artei nu este decat o metafora a marelui ritm universal”
Lucrurile decurg de la sine conform unor principii generale universale,nu presupun un ochi indreptatat moralizator anume asupra unui fragment numit pamant.
Care Dumnezeu l-a pedepsit pe om? Sunt consemnate câteva mii de zeități în toată lumea, fiecare religie susținând că divinitatea ei este cea adevărată. Nu accept răspunsul că Dumnezeu este doar unul, iar ceilalți sunt „idoli”, atât timp cât îți bazezi afirmația pe o singură carte din cele câteva mii asemănătoare. De unde știi că nu zeul tău este unul dintre „idoli”, iar zeul altui popor (de exemplu al papuașilor din Noua Guinee) este adevăratul Dumnezeu? Nu e posibil doar pentru că papuașii nu și-au promovat zeul la fel ca evreii? De unde știi că vreun dumnezeu i-a pedepsit pe oameni? Ai altă dovadă în afară de Biblie? Și de unde știi că a existat Iisus? Hai să renunțăm la afirmații nefondate ce nu fac decât să stârnească discuții inutile. Crede-mă, am purtat discuții asemănătoare cu foarte mulți creștini și de fiecare dată rezultatul a fost același. În concluzie, nu accept niciun fel de discuție bazată pe credință oarbă sau pe spusele vreunei cărți, ci doar pe argumente logice și, eventual, dovezi solide.
Multumesc pentru articol,ma ajuta foarte mult sa-mi explic de ce citind ,normal tot ce era scris de catre unii in varianta lor,despre Hitler si ,,atrocitatile,,lui nu il uram sau mai bine zis nu il urasc si caut in continuare articole despre el si germani,poate ca ,,cineva,, incerca sa-mi spuna ca nu era chiar asa cum se scria despre el si despre nemti si nu stiu de ce dar niciodata nu am suportat evrei……Eurovision participa Israel,Cupe de fotbal europeane cu Israel,se baga peste tot ca si tanga in ….,inca odata multumesc!
Mihaela, tu ai inteles ce ne spune Klaudiu ? Hitler nu a omorit 6 milioane de evrei ci doar citiva … vreo 400. 000 … Hitler era un om bun mai ales ca tie nu iti plac evreii … ca participa la Eurovision si la cupele europene de fotbal … argumente serioase…
Sa nu il urasti pe Hitler ca nu ar fi frumos … E bine ca tu ai avut pile si nu te-ai nascut evreica pentru ca altfel ai fi judecat diferit lucrurile.
Dar pentru ca esti romanca adevarata, sa stii ca in contextul in care ai scris tu, ODATA se scrie O DATA.
Si eu am avut pile … nu sunt evreu …sunt roman crestin ortodox …
Am apreciat articolul si munca de documentare a lui Klaudiu dar incerc sa fiu mai echilibrat in aprecieri …
De fapt, cred că tu nu ai înțeles ce spun. N-am afirmat niciodată că Hitler era un om bun, ci doar că nu era atât de rău pe cât ni se spune. E o diferență destul de mare între cele două idei.
Nu văd nimic greșit în a nu urî, indiferent dacă este vorba despre Hitler ori despre evrei. Ura este cel mai distrugător sentiment care macină nu doar pe cel pe care îl cuprinde, ci și pe cei din jurul acestuia. Am evitat întotdeauna ura, indiferent cât de mult îmi displace cineva. Și recomand tuturor același lucru.
Îi dau dreptate Mihaelei, mai ales pentru că a atins un subiect evitat în general. Evreii chiar sunt peste tot. Nu e nevoie să exemplific această afirmație, surse de informare există destule. Chiar nu se întreabă nimeni (în afară de Mihaela) ce caută statul Israel în competiții europene, de la cele sportive la cele muzicale? Israelul nu e în Europa și sub nicio formă nu are ce căuta în aceste competiții bazate pe așezare geografică. De ce nu vedem naționala noastră în Cupa Africii pe Națiuni ori pe cea a Chinei în Copa America? De ce s-a dat până și geografia peste cap pentru evrei? Din același motiv pentru care sunt singura țară din Orientul Apropiat căreia i se permite să dețină arme atomice: ei au voie să facă absolut orice. De ce? Răspunsul e evident pentru cei care vor să îl vadă. Iar ceilalți mă vor acuza din nou de antisemitism, cel mai comod răspuns la întrebările incomode.
BRAVO MIHAELA !
ALATURI DE KLAUDIU VEI RESCRIE ISTORIA.
KLAUDIU, EU TREBUIE SA FIU AJUTAT SA INTELEG SI DOAR TU POTI SA O FACI, CA TU STII.
UITE, DIN CE MI-AI SCRIS TU, ACUM INTELEG CEVA MAI BINE :
HITLER NU ERA BUN DAR NICI CHIAR ATIT DE RAU NU ERA PENTRU CA NU A OMORIT 6 MILIOANE DE EVREI CI DOAR CITIVA, MICI SI URITI … VREO 400 000, SI BINE LE-A FACUT CA SE BAGA PESTE TOT, MAMA LOR …
DACA GRESESC IAR, SA IMI SPUI CA E PACAT SA MOR ASA FARA SA INTELEG.
În primul rând, scrie fără tasta Caps Lock apăsată. Citesc mai bine când nu îmi lăcrimează ochii.
În al doilea rând, sper că nu vorbești serios, ci doar faci pe prostul. Dacă faci pe prostul, înseamnă că ești aici ori pentru a căuta ceartă, ori pentru că te plictisești prea tare. Dacă ești prost cu adevărat, n-o să înțelegi niciun argument, oricât de mult s-ar chinui cineva să-ți explice. Oricare dintre variante ar fi cea adevărată, nu văd niciun motiv pentru care ar trebui să-ți traduc ce am scris. Nu sunt răspunzător decât pentru ce scriu, nu pentru ce înțeleg alții. Și chiar n-am chef să explic fiecăruia în parte ce am vrut să scriu. Cu toate astea…
În măsura în care nimeni nu a afirmat aici că Hitler a procedat corect omorând evrei, ci asta înțelege unul doar pentru că nu l-am criticat pe Hitler și am dat de înțeles că evreii sunt peste tot, ba chiar îmi cere și explicații într-un mod ironic, îmi permit SĂ-L BAG ÎN PIZDA MĂ-SII DE CRETIN CU CĂCATURILE LUI CU TOT, CĂ N-AM CHEF SĂ FIU FUTUT LA ICRE ȘI NICI LUAT PESTE PICIOR DE TOȚI RETARDAȚII! Dar, din fericire, încă nu am dat peste astfel de cazuri, și sper nici să nu dau prea curând.
EI DA, ACUM AI DAT MASURA REALA A VALORII TALE … IAR EU TE-AM AJUTAT …
Felicitări! Eu doar am descris un caz ipotetic. Tu ai înțeles din nou ce ai vrut / ce ai putut.
Un alt lucru pe care nu îl înțelegi este faptul că te afli pe blogul meu personal. Prin urmare, la mine „acasă” vorbesc ce vreau și cum vreau. Doar pentru că ți-am permis să arunci o privire pe fereastră nu înseamnă că ai dreptul să fii deranjat de ceea ce ai văzut sau ai auzit în interior, cum nu ai nici dreptul de a cere explicații. Dar țara e plină de mulți care nu pot dormi de grija vecinului, ce-și petrec întreaga existență jalnică cu un ochi aruncat peste gard, cu celălalt la telenovele, cu sămânța între dinți, cu ditamai crucea la gât și cu șoldurile legănate fără număr pe ritmurile tribale ale „regelui” Salam. Cam asta ar fi măsura reală a valorii tale, dacă tot am început să ne etichetăm. Dar cui îi pasă? Mie nu, în niciun caz.
INTELEG CA TE MACINA … TE-AM ARATAT IN PIELEA GOALA … DOAR IPOTETIC, DESIGUR
Ehe… Nu știu pielea cui ai văzut-o, dar te asigur că nu pe a mea. Dacă ai fantezii cu mine și mă visezi gol, așa cum dai de înțeles, îmi pare rău pentru tine. Mă simt flatat, dar sunt nevoit să te refuz, deoarece îmi plac doar femeile. Nu dispera, s-o găsi unul și pentru tine.
NU AI INTELES, ERA DOAR IPOTETIC, DAR TIE ITI PLACE SA TE DAI IN STAMBA …
Tot la modul ipotetic vorbeam și eu, dar am uitat să specific. Și tot ipotetic ai putea să scrii normal, fără Caps Lock.
Hai că ți-am dat cam multă atenție și s-ar putea să te umfli în pene mai mult decât ar fi normal. Fugi la culcare și lasă discuțiile astea pentru cei cu prea mult timp liber. Eu nu am așa că pun punct aici unei conversații mai mult decât educative. Doar ipotetic, bineînțeles.
TI-AM TRIMIS RASPUNSUL IN „TRASH FOLDER” CA SI PE TINE. NOAPTE BUNA.
Foarte bine ai făcut. Cât timp acolo nu dau de tine, nu e nicio problemă. Noapte bună și ție (tot ipotetic vorbind…).
Mai vedeti si voi Discov.Scence .S.H….va raspunde la toate angoasele !
Există documentare ce au toate răspunsurile? Oau! Dacă știam, nu mai pierdeam timp citind o căruță de cărți sau scriind asemenea aberații. Îți mulțumesc că m-ai luminat! Cine ar fi crezut că adevărul absolut se găsește la televizor?
Am văzut și noi documentare la viața noastră, nu suntem chiar căzuți din cocotier. Bazează-ți tu filosofia de viață pe documentarele de la Discovery, eu prefer să rămân la propria mea metodă de căutare a adevărului.
chiar asa li se permit cam multe evreilor … de ce nu joaca in competitii din orientul mijlociu impreuna cu natiunile arabe … sa isi vada putin de locul lor georgrafic … care oricum s-a infiintat prin 1962 cu recunoasterea americanilor in prima faza
Pentru că i-ar bombarda / împușca arabii pe orice stadion. Nici nu e nevoie de competiții rezumate la Orientul Mijlociu, ci la unele continentale. Există destule competiții sportive și muzicale în Asia unde Israelul poate participa.
Mihaela, felicitări. Ai deschis un subiect până acum ignorat care începe să creeze controverse. Încă vreo două – trei comentarii din astea și rescriem istoria. :))
De ce nu citesti si marturiile celor ce au cunoscut cumplita experienta a lagarelor naziste?Oare nu ele ar fi in primul rand demne de a fi luate in consideratie?!!!
Tu sustii ca evreii i-au instigat pe nemti la ura…eu cred ca doar o minte paranoica,precum Hitler ca toti marii dictatori ai lumii dealtfel,exacerbeaza o anume realitate,generalizand si cazand fireste in marele pacat al extremismului nihilist.Nu evreii,polonezii au atacat Germania,nu ei au pornit ostilitati,bombardamente.
Fireste ca nu doar Hitler are o vina,in toate exista o vina colectiva,apoi a avut multi acoliti care l-au urmat si l-au inrait si mai si.
Nu stiu apoi ce surse de informare folosesti ,ar trebui sa le precizezi,Minciuna,speculatia ,imposura sunt pretutindeni in diverse teorii ,din diverse domenii.Germanii mult timp au negat Holocastul,s-au fabricat fireste in timp o gramda de „surse” pentru a masca adevarul,
Ai discutat acest subiect cu istorici,exegeti ai acestui capitol tragic de cosmar din istoria omenirii? Ar fi esentialmente necesar.
Toate razboiaele lumii au provenit din considerentul ca unii sunt superiori altora(rasa superioara)fapt care in cazul unor minti bolnave paranoice ajunse la putere intr-o societate fara drept de apel,adica democratica,totalitarista se soldeaza uneori cu asemeni genocide.
De unde știi că nu am citit și astfel de mărturii? Diferența dintre noi e că eu nu citesc doar mărturiile victimelor lagărelor naziste, ci și pe cele din tabăra opusă. Oare acestea nu merită a fi luate în considerare? Dar de ce nu citești tu și mărturiile victimelor gulagurilor sovietice, ale lagărelor israeliene din prezent, ale lagărelor din China, ale lagărelor britanice din Africa, India și Canada sau ale închisorilor americane de genul Guantanamo Bay, unde sunt închiși presupușii teroriști? Oare acestea nu merită a fi luate în considerare? Dacă totuși vei deschide ochii în această direcție și vei compara aceste victime cu cele ale nazismului, probabil vei observa că Hitler nu a făcut nimic diferit de adversarii săi. Problema apare atunci când sunt promovate doar victimele nazismului, iar cele ale Aliaților rămân ascunse. Dacă suntem corecți, îi acuzăm pe toți cei care au dus războiul, nu căutăm doar un țap ispășitor, în timp ce pe ceilalți îi privim ca pe niște eroi. Orașul meu este unul dintre cele bombardate de americani în timpul Celui de-Al Doilea Război Mondial, aceiași care au ucis o mulțime de oameni cu bombe nucleare. Dar nimeni nu vorbește despre asta, ci îi privim în continuare ca pe niște salvatori ai lumii, îi urmăm spășiți în toate războaiele lor de cucerire și le permitem să ne omoare până și artiștii, doar ca nu cumva să se supere și să-și ia fesele din dreptul buzelor noastre. Iar în timpul ăsta mai aruncăm o flegmă pe fotografia lui Hitler, că doar așa ne-au învățat stăpânii noștri, americanii și evreii. Iar ție ți se pare normală o astfel de situație.
De unde știi tu că „nu evreii,polonezii au atacat Germania,nu ei au pornit ostilitati,bombardamente”? Tu măcar ai citit articolul sau te bagi în seamă doar pentru că te simți dator să aperi „poporul ales” și să-i înfierezi pe cei ce îndrăznesc să nu accepte istoria lor oficială? Îmi pui la îndoială sursele pentru că multe au fost inventate? Criza financiară începută de băncile evreiești e o invenție? Faptul că evreii erau singurii bogați din Germania de după Primul Război Mondial, în timp ce nemții mureau de foame, este tot o invenție? Războiul declarat de evrei în 1933 și numeroasele boicoturi și manifestări anti-germane sunt tot invenții? Domnul meu, acestea (pe lângă multe altele) sunt fapte istorice pentru care există dovezi solide, și pe care le ignori pentru că nu sunt promovate. Ia începe tu să discuți cu istorici adevărați, imparțiali, pentru că eu am făcut-o deja.
Acoliții despre care spui că l-au înrăit pe Hitler erau evrei. Ba majoritatea chiar membri al grupărilor oculte Thule și Vrill. Dar tu, un adevărat creștin, ce are datoria de a apăra „poporul ales” doar pentru că în Biblie e scris că „de la iudei vine mântuirea”, vei ignora și aceste lucruri.
Când tu dai dovadă că nu ai studiat nici măcar 1% din istoria lui Hitler, îmi pui la îndoială articolul bazându-te doar pe instinct, credință oarbă și încredere în Biblie?!? Când tu ceri surse la orice afirmație, deși te-a deranjat că ți-am cerut dovezi ale existenței lui Iisus, fără să știi că în jurnalism sursele nu se divulgă, te aștepți să fac ce? Să șterg articolul doar pentru că nu poți să îl înțelegi ori pentru că nu se pliază pe sistemul tău de credințe? Sau să-l modific și să scriu „adevărul” tău, că Hitler era reîncarnarea satanei iar evreii și aliații lor niște mielușei? Poate ar fi mai bine ca tu să schimbi ceva, adică să abordezi din nou acest subiect abia atunci când îl vei putea privi cu mintea deschisă, fără prejudecăți și fără îndoctrinare religioasă. Până atunci, participarea ta la această discuție este inutilă.
fireste „nedemocratica”in final am vrut sa scriu ,nu democratica…
De unde? Din Biblie…adica tu crezi in ce afirmi despre acesti zei conform unor manuscrise,carti,dar nu oare cu asemeni masura cel putin e de crezut ce spune in Biblie ori in insemnarile sfintilor apostoli si parinti?Adica vorbesti de dovada existentei lui Iisus dar nu te indoiesti de dovada existentei acestor zeitati razboinice…multe sa avem pardon,sunt speculatii,teorii,ipoteze,interpretari,rastalmaciri,adaugiri colaterale unor teze fundamentale in cel mai bun caz probabil,mistificari adaugite de la o generatie la alta,sofisme,etc,etc
Noi nu vedem bine un lucru intamplat real prezent,il rastalmacim in felurite moduri,dar credem ca am putea sti corect ce s-a intamplat candva in cele mai indepartate vremuri.Marii teologi crestini nu au pretentia de a fi descifrat Vechiul testament,ipoteze…dar indemnul staruie catre Cartea iubirii ,Noul Testament,care este de o simpltudine monumentala ce merge direct la suflet…
In rest ce sa spun,compara si tu ce sustin toate religiile, si coboara judecata apoi in inima…alegi desigur ce vrei,e libertatea cu care Dumnezeua l-a harazit pe om,liber-arbitrul de a cauta si concluziona ca atare.
Nu cu foarte multi crestini trebuie sa vorbesti,cat mai cu seama sa citesti pe marii teologi si parinti care aveau chiar har si au marturisit cu propria lor viata.Imi vine acum in minte Nicolae Steinhart care are in plus fata de trairea sensibila a inimii si o capacitate remarcabila de analiza a unui text,o minte brici,o lucidate de cristal.
Uite spre exemplu ,o carte deosebita a sa :”Daruind vei dobandi”
Abia am scris că nu accept discuții bazate pe spusele vreunei cărți, iar argumentul tău e Biblia. Bineînțeles că accept textele altor religii, care descriu aceleași zeități și întâmplări, nu o carte despre compusă din miturile altor popoare modificate. Oare cartea ta sfântă nu e formată din „speculații, teorii, ipoteze, interpretări, răstălmăciri, adăugiri colaterale”? Că Biblia este cel mai mare fals au dovedit mulți. Chiar și eu am prezentat câteva dovezi. Pe lângă plagiat, să nu uităm să amintim că promovează crima, incestul, violul, furtul și ura, în principiu tot ce e rău.
Ce rost ar avea să-i citesc pe „marii teologi și părinți”? Bineînțeles că părerea lor nu poate fi decât una pro-Biblie și pro-creștinism. Eu dacă aș vrea să te conving că islamul de exemplu e adevărata religie, te-aș trimite să citești cărți scrise de teologi musulmani. Iar asta nu ar dovedi absolut nimic, ținând cont că fiecare își apără religia. Dacă vrei să afli adevărul despre o religie, încearcă să studiezi și părerile pro dar și pe cele contra.
E interesant că îmi recomanzi să compar toate religiile, când eu deja fac asta, deși tu nu ești în stare să-ți urmezi propriul tău sfat. Ce-ar fi să studiezi și tu religiile, atât dispărute cât și contemporane, și să vezi ce iese?
Noul Testament e de o simplitudine monumentală ce merge direct la suflet? Prin simplitudine te referi la sumedenia de contradicții și erori geografice, istorice și logice? Nici măcar cele patru evanghelii nu s-au putut pune de acord în privința unei povești relativ simple. Dacă tot vrei să vorbești despre o carte, ia totul în discuție, nu doar părțile care îți convin, și-o să vezi că „simplitudine” nu e chiar cuvântul cel mai potrivit.
Nu-mi mai recomanda cărți scrise de creștini, că eu nu-ți recomand lucrări ale ateilor. Și nu te mai chinui să îmi bagi religia ta pe gât, că nu o să ajungi nicăieri. Dacă tu vrei să crezi în minciunile unui popor tribal din Orientul Apropiat, nu ai decât. Se știe că oamenii preferă să trăiască în minciună, fiindu-le frică de adevăr. Eu n-am nevoie de zei și am depășit vârsta naivității, iar dacă aș avea, probabil l-aș alege pe cel la care poporul meu s-a închinat foarte multe milenii, fără a avea nevoie de un zeu evreu. Dar, după cum spuneam, nu simt nevoia să devin o oaie într-o mare turmă de drept-credincioși.
Nu amesteca Biblia ,crestinismul in toata povestea asta istorica…Eu ti-am scris omeneste simplu,sugerand anumite lucruri..daca eram vreun fanatic crestin ieseau fireste scantei nu gluma,,,ca idee caut,nu trambitez,insa simtirea inimii e judecata mea mai cu seama.
ca idee sa fie clar,nu partinesc evreii mai mult sau mai putin decat alte natii.La fel si despre germani.
De unde deduci tu „adevarul meu” ca Hitler este reancarnarea satanei?…unde am spus eu asa ceva ? dincontra ti-am vorbit , de o vina colectiva,de acolitii lui,paranoia si altele.
Eu am studiat marturia celor care au suferit acest holocaust,in rest culisele politice nu ma intereseaza decat pana la un anume punct,stiu ca oamenii de pretutindeni sunt capabili de multa ura si varsare de sange.
Nu mi-am propus defel sa te conving despre ceva anume ,am apelat la altceva de la tine…fapt pentru care am semnalat ca trebuie sa fii foarte atent la unele afirmatii,dovada suprema de netagaduit fiind inainte de toate a celor multi care au trait cosmarul lagarelor naziste.Este o problema si de empatie.
In jurnalism sursele se mentioneaza !Eu asa stiu,mi se pare firesc…Da este la moda astazi din pacate ca multi vin cu teorii personale vezi bine,dar nu fac decat sa preia diverse surse pe care le cosmeticizeaza anume pentru a fi mai atractive pentru publicul larg,care din naivitate,credulitate crede orice,fara sa uite ca multe sunt doar teorii,ipoteze nu neaparat si adevaruri.Nu ma refer la tine,nu cunosc,nu generalizez,era o observatie.
Si daca si in alte parti de lume exista lagare,atrocitati ,asta nu diminueaza gravitatea a ce s-a intamplat in Germania nazista,…urasti pe evrei,nu -i extermini in masa!Extremismul in sine este diabolic ,deci despre ce mesia in titlul tau sa mai vorbim ,aberant!
Tu vb de indoctrinare religioasa,nu,caut pe foarte multe cai,sunt si altele decat cele alese de tine ….gasesc mai multa curatenie,si adevar in Biblie decat in toate curentele astea ezoterice,mistice sau mai stiu eu cum sa le spun/
Am exprimat ca atare ,,,si cred ca am fost foarte polticos si echilibrat ,fara sa jignesc ,sa ma infurii,sa port ranchiuna,sa ma mandresc …
Da ti-am citit articolul.
Nu concorda anumite afirmatii cu ce marturisesc supravietuitorii acestui genocid.
In rest te-am sfatuit prieteneste,nu ca as avea ceva cu tine,nu te cunosc,ca ar fi bine sa discuti cu diversi istorici.
Si repet,faptul ca evreii aveau bani ,putetere ,etc nu justifica nicicum politica extremista nazista a lui Hitler…iar ce spui tu in articol ca nu dorea sa-i extermine ci sa-i tina departe,e Ridicol,bineinteles ca s-au grabit sa declare in presa,si anume documente importante intentii „bune,pasnice”Asta se intampla mereu in politica.
INSA Marturisesc carti despre cei care au fost acolo in carne si oase!
Si te cutremuri….
Imaginează-ți pentru o clipă că ipoteza mea ar fi corectă. Dacă elita iudaică ar fi orchestrat acest război pentru a obține nu doar despăgubiri materiale importante, ci și dreptul de a-și înființa un stat propriu, ce ar fi făcut în această privință? Ar fi forțat un stat să înceapă un război? Probabil. Ar fi făcut tot posibilul ca ei să pară cele mai mari victime? Probabil. Ar fi făcut tot posibilul ca adversarii lor să fie priviți ca fiind dușmanii întregii omeniri? Probabil. Ar fi fost în stare să convingă anumiți oameni să mintă pentru a-și atinge scopul? De ce nu? Se întâmplă așa ceva chiar și în acest moment. Oameni din diferite sate au fost aduși la Roșia Montana pentru a protesta, pretinzând că sunt mineri. Chiar și medicul satului se declară miner, numai pentru că așa i-au ordonat cei ce vor să ne manipuleze. Așa că ipoteza mea are acoperire logică și nu numai.
Bineînțeles că punem preț și pe empatie, însă munca de cercetare se face bazându-te pe dovezi și pe logică, nicidecum pe sentimente. Nu a spus nimeni că naziștii au procedat corect omorând oameni. E foarte corect că acele victime au trecut printr-o adevărată tragedie. Însă mă deranjează că ni se arată doar victimele lui Hitler, nicidecum ale inamicilor săi. Nu ți se pare puțin ciudat acest lucru? Aliații nu au cauzat distrugeri în acel război? Normal că da! Profesorul Harry Elmer Barnes chiar scria în New York Telegram din 29 martie 1940 că „Nimic nu poate fi mai absurd decât cunoscuta poveste pentru adormit copii, care spunea că toți oamenii buni se află într-o parte și toți cei răi, pe cealaltă parte”. După cum spunea englezul Irving Stone, „la Auschwitz naziștii au omorât în patru ani cam atâtea persoane câte au omorât englezii într-un singur raid de noapte la Hamburg”. Să nu uităm de victimele celor două bombe atomice din Japonia. I-a tras cineva la răspundere pe Aliați pentru aceste crime? Nu! Păi cum așa? Aplicăm empatia doar în cazul evreilor și îi ignorăm pe toți ceilalți? Nu încerc să diminuez gravitatea faptelor naziștilor, ci încerc să scot la lumină gravitatea tuturor celor implicați în acel război. Ceea ce lumea uită chiar și în ziua de azi. Când vor plăti americanii, englezii, francezii sau rușii pentru crimele lor, precum Germania? Niciodată! Ba chiar li se ridică statui iar eu trebuie să citesc în ziare cum Mircea Geoană încearcă să ne convingă că nu îi putem lăsa pe americani să salveze singuri lumea, ci trebuie să îi ajutăm, inclusiv militar. Iar ție ți se pare corect?!?
Holocaustul este o poveste pentru adormit adulții. Care exterminare în masă a evreilor? La începutul războiului erau doar 500.000 de evrei în Germania. Am întrebat în articol și întreb din nou: de ce ar fi adunat Hitler evrei din toată Europa, cu costuri enorme, doar pentru a-i închide în lagăre din Germania, Austria și Polonia, unde să-i omoare după nu știu câte luni prin cea mai costisitoare, ineficientă și periculoasă metodă? Spui că e ridicolă ideea că Hitler a încercat să îi țină pe evrei departe de „arienii” săi? Mai ridicolă decât toate acele nereguli pe care abia le-am menționat? Dacă ai răspunsuri pertinente pentru neregulile astea, te invit să ne anunți și pe noi, cei care nu le-am găsit. Dar ca să vezi neregulile trebuie să judeci cu creierul, nu cu inima. Din acest motiv ți-am scris în comentariul precedent să îți deschizi mintea.
În jurnalism sursele nu se menționează decât dacă dorește jurnalistul, ori în cazul unui proces. Cum majoritatea jurnaliștilor vor să-și păstreze informatorii, le păstrează ascunse identitățile. De asta probabil ai auzit de multe ori la TV vorbindu-se de informații venite „pe surse”, fără să se specifice acele surse. Și cred că știu despre ce vorbesc, ținând cont că sunt și licențiat în jurnalism, și am și lucrat destui ani în toate cele trei domenii ale jurnalismului.
Dovezi sunt destule care să-mi sprijine afirmațiile. Chiar și în acest articol ai câteva, de la citate până la fotografii. Poți vedea în articol titlurile cărților în care am găsit anumite afirmații, ziarele în care au apărut respectivele articole, discursuri, documente desecretizate. Ăstea sunt sursele pe care le poți verifica singur, dacă nu crezi. Nu te oprește nimeni. Ce alte surse vrei când le-am menționat destul de clar?
N-am spus că e „adevărul” tău, ci doar că e al celor care de obicei contestă ipoteza mea. Deși dai de înțeles același lucru. Vorbești despre o vină colectivă a lui Hitler, a acoliților săi, a paranoiei, dar nu și despre cea a Aliaților. Din nou, problema la care mă refeream mai devreme. Și da, chiar putem amesteca creștinismul în povestea lui Hitler, ținând cont că el era un creștin convins și chiar a avut parte de sprijinul Bisericii.
Și, apropo, am prezentat și mărturiile unor supraviețuitori germani din Polonia anului 1939, care dovedesc faptul că Germania a fost forțată să atace Polonia doar pentru a-și salva propriii oameni. Anul trecut am vorbit chiar cu câțiva polonezi, care știau adevărul de la bunicii lor, și care mi-au confirmat veridicitatea acelor mărturii. Acele declarații nu te cutremură? Sau le ignori, pentru că nu fac parte din literatura „oficială”, care îl acuză doar pe Hitler? Tu ți-ai format o părere despre istoria lui Hitler bazându-te doar pe mărturiile supraviețuitorilor lagărelor naziste, care pot sau nu fi adevărate. Eu mă bazez pe dovezile pe care le-am strâns nu doar eu, ci și alții de-a lungul timpului. Și dacă reușești să vezi neregulile din istoria „oficială”, nu ai cum să nu te întrebi ce se ascunde în spatele ei. Repet, dacă vrei să afli adevărul despre ceva, bazează-te pe creier, nu pe sentimente. Altfel ne mai contrazicem pe vreo câțiva kilometri de blog, fără niciun sens.
As spune si eu citeva idei legate de ce a spus Darius
1. Darius draga, nu cred ca ai stat de vorba cu vreun supravietuitor al lagarelor. Ei au cam murit. Hai sa incercam sa mintim mai credibil :))
2. Cel mai mare vinator de nazisti, Simon Wiesenthal a fost demascat de curind ca sarlatan. Cel care a fost coleg de lagar cu adevaratul SW a spus clar ca cel care se pretinde ca fiind SW este un impostor.
3. Cifrele care ar demonstra asa zisul hoilocaust sint scoase fix din burta. Nu s-a facut niciun recensamint al evreilor inainte sau dupa, actele lagarelor au fost distruse, etc. Nu exista niccio dovada cu p[rivire la asa zisul Holocaust. Tocmai de aceea negarea lui este pedepsita cu inchisoarea!
4. Sa stii ca au fost supravietuitori care au negat faptul ca ar fi fost camere de gazare in lagarele care au fost. Ei fost imediat redusi la tacere.
Deeci problema este mult mai complicata decit isi inchipuie cei care stau doar la televizor si se indoctrineaza cu timpeniile de acolo….
De-ar gândi toți așa, ar fi o lume perfectă. Felicitări pentru că îți păstrezi mintea deschisă și refuzi să te lași manipulat! Oameni ca tine mă fac să continui să-mi public ideile, nu cei care își varsă dejecțiile pe aici, frustrați că se găsesc unii care îndrăznesc să le tulbure liniștea… sufletească.
Toţi care vă credeţi înţelepţi, indiferent de naţie, nu sunteţi capabili să mă judecaţi; sunteţi limitaţi de diferitele credinţe proprii. Diferenţa dintre mine şi voi, „înţelepţii” constă în faptul că eu ştiu că sunt prost iar voi, inclusiv toţi evreii, credeţi că sunteţi deştepţi.
Toate societăţile de până acum au fost bazate pe parazitizm, social parazite. Cum a apărul o societate bazată pe simbioză (dacă nu înţelegi întreabă-mă că nu-ţi cade rangul) imediat a fost distrusă de evreii imbecili care conduc lumea.
Dacă nu-ţi convine ceva din ce ştiu eu, fii băiat deştept, adică mai puţin prost decât mine, şi arată-mi ce greşesc nu-mi spune că sunt nebun, nu am nevoie de aprecierile tale şi ale altora ca tine. Dacă-ţi arăt calităţile, te încălzeşte, dar nu te ajută să te corectezi; faci aceeaşi greşală ca evreii care se cred aleşi de dumnezeu să conducă lumea şi de fapt ei o duc spre pieire. Evreii, toţi „înţelepţii”, sunteţi sinucigaşi.
Atât Hitler cât şi Ceauşescu au demonstrat prostimii evreieşti care au ca cârjă guvernul ţării în care şi-au instalat cortul, că o Naţie independentă de evreii trădători devine prosperă. Numai simbioza socială salvează omenirea! Parazitismul social o distrug.
Date: Wed, 18 Sep 2013 13:07:46 +0000
To: traian1@live.com
Dacă tu nu ai nevoie de aprecierile mele, ce te face să crezi că eu am nevoie de ale tale? Nu eu ți-am lăsat 8 comentarii numai aici, fără a le mai punte la socoteală pe cele de pe alte bloguri și forumuri. N-am nevoie nici de aprecierile tale, că nu-mi țin de foame. Și da, dacă tu mă poți judeca, și eu pot face asta în ceea ce te privește. Faci la fel ca toți fanaticii, din cauza cărora lumea s-a dus de râpă: crezi că doar tu ai dreptate, în timp ce toată lumea greșește. Și orice psihiatru ți-ar spune că ăsta e un caz de demență ca la carte.
Te-am întrebat ce vrei de la mine și ai evitat să răspunzi. Ai venit însă să ne înveți cum e „cu adevărat” societatea. Amice, nu-mi pasă. Vrei să-ți arăt unde greșești? Ești fixist, arogant, paranoic, nesimțit, fanatic și sărit de pe fix. Hărțuiești, vrei neapărat să fii băgat în seamă, încerci să bagi pe gât cu forța aberațiile tale, nu îi respecți pe ceilalți și nici dreptul lor la opinie. Mulțumit de răspuns sau mai vrei?
Nu mă interesează ce știi tu și nu mă cred înțelept, ci doar mai sănătos la cap decât tine. Și te anunț pe această cale că ăsta a fost ultimul comentariu pe care ți l-am permis. Următoarele vor intra direct la „spam” și vor fi șterse direct, fără să apuc să le citesc. Dacă ți-am acordat dreptul de a te exprima liber aici de 8 ori, nu înseamnă că voi tolera nesimțirea la infinit. Și cum nu pari capabil din punct de vedere intelectual să menții o conversație decentă, nu ai ce căuta aici. Oameni ca tine, care încearcă să intre cu forța în viețile altora, ar trebui închiși, nu lăsați liber chiar și pe internet. Apropo de parazitism…
Dacă ai fi mai puţin prost decât mine, ai înţelege că pe mine nu mă faci să cred ceva, nici tu nici Moise criminalul, nici Isus Cristos care s-a crezut Mesia. Dacă sunt pe saitul tău există acelaşi motiv pentru care am mers la doctorul meu, Robert M. Rose, din Beverly Hills, căruia i-am spus că am aflat că sunt Şilo. Şi el doctorul s-a dovedit mai prost decât mine spunându-mi: „nu te cred! Dar m-a declarat întreg la minte şi nu mi-a dat recomandare pentru ajutor social.
Dacă era băiat mai puţin prost decât mine îmi spunea: „Nu este adevărat!” La care răspunsul meu urma să fie acesta: „Ai dreptate doctore! La nivelul tău de cunoaştere nu este Adevărat. La nivelul meu de cunoaştere este Adevărat. Trebuie să ai răbdare până ce voi desfiinţa „legea lui dumnezeu” inventată de rasistul criminal Moise şi „amendată” de proroci. Silo cel prorocit nu îşi ridică glasul, nu se face auzit, anunţă popoarelor, judecata care vor aşteapta NORMELE de convieţuire socială.”
Eu nu am nevoie de aprecierile tale! Am nevoie de judecăţile tale, ale oamenilor, pentru că nu sunt sigur că L-am înţeles bine pe Sântio, când am stat de vorbă cu El. Eu nu te apreciez ci te judec. Dacă îţi spun că „eşti mai prost decât mine” o fac în urma unei judecăţi cu scopul de a te corecta nu de a te insulta sau pedepsi.Dacă refuzi să mă judeci, aşa cum spui şi mă întrebi cu superioritate: „Mulțumit de răspuns sau mai vrei?” înseamnă că trebuie să mă descurc singur.
La fel ca toţi „înţelpţii patrioţi” cărora evreii le permit existenţa, nu eşti capabil să judeci, astfel le faci jocul evreilor imbecili care conduc lumea crezându-se aleşi de dumnezeu
Într-adevăr, suntem popor de proşti conduşi de evrei imbecili rămaşi la nivelul primitivilor: „In God we trust”
Date: Wed, 18 Sep 2013 14:33:24 +0000
To: traian1@live.com
Și cu asta, dragă Child33 și stimați cititori, mi-am încheiat pledoaria. Sper, spre binele tuturor, să fie cât mai repede binecuvântat un spital de psihiatrie cu prezența acestui „Mesia”, la fel cum este binecuvântat acest blog. Unde o fi Apocalipsa aia când ai mai mare nevoie de ea?
Nu puteþi afla Adevãrul atâta timp cât vã consideraþi credinþa proprie ca fiind Adevãr. Aceasta este greºala tuturor oamenilor, greºalã care nu mai permite progresul social.
De ce nu-mi permiteþi accesul ºi intervenþiile pe saitul dv.? Nu cumva pentru cã nu sunteþi capabili sã mã judecaþi? Toþi vreþi sã fiþi aprobaþi! Asta-i greºala tuturor; toþi vã credeþi înþelepþi. Nici unul nu vreþi sã vi se arate greºala.
Nu uitaþi cã noi, oamenii, toþi greºim! Numai Sântio, Creatorul nostru ºi al habitatului nostru nu greºeºte.
Date: Tue, 17 Sep 2013 12:00:42 +0000
To: traian1@live.com
Tu chiar ai probleme grave la mansardă, așa cum am mai spus. Absolut toate comentariile tale sunt aici. Ce acces și intervenții mai vrei să-ți permit? N-ai vrea cumva ID-ul și parola ca să ai acces complet? Nu-mi vorbi mie de credința mea mă împiedică să aflu adevărul, când tu insiști cu credința ta și creatorul tău, de parcă m-ar interesa câtuși de puțin. Nu sunt capabil să te judec? Tocmai am făcut-o. Ești nebun, fixist și disperat. Vezi? Nu a fost greu.
Nu vreau să fiu doar aprobat. Oricine e liber să mă contrazică, atât timp cât o face prin argumente logice și bun simț, de care tu nu dai dovadă. E o diferență uriașă între prezentarea unui punct de vedere diferit și hărțuire.
De fapt, tu ce vrei de la mine? De ce îmi trimiți atâtea comentarii și aici și pe alte site-uri? Ce te roade atât de tare încât simți nevoia să dialoghezi cu mine? Vocile creatorului tău te obligă să faci asta? Sau te simți singur și ignorat și crezi că aici te va băga cineva în seamă?
Și mai lasă-ne cu sfaturile tale. Nu ești în măsură să judeci pe nimeni și nici să dai sfaturi. Caută-ți un hobby nou, cât mai departe, până nu mă plictisești de tot.
Enlil si Marduk este una si aceeasi persoana, daca nu punem la socoteala ca Marduk era o planeta. Enlil se mai numea si Satam (satan) care inseamna stapanul oficial al pamantului. An sau Anu nu era soarele dar era tatal (creatorul) lui Enlil si Enki care erau frati dar se razboiau, pentru motivul ca enlil vroia sa distruga oamenii (Adam= animale de povara) iar enki (creatorul fiintelor umane) le lua apararea.
Hipnoza exista, telepatia exista, spiritele exista. Pe initiatii in astfel de domenii nu i-ar mira ca entitati sa vorbeasca cu unii oameni, ba ar gasi asta destul de banal. Daca nu cunoastem ceva nu inseamna ca nu exista.
In alta oridine de idei au fost distruse 4 mari civilizatii omenesti pe pamant prin apa sau prin foc.Vorbesc de sute de mii de ani, nu doar de potopul de acum 9000 de ani.
Urmeaza a 5 a mare distrugere
Pentru liviucrissavram
Din studiile de grupe sanguine pe populatii rezulta ca noi romanii avem aproximativ 50% sange grecesc, 20 % slav, 10% iberic etc. Rezulta ca noi si grecii avem aceiasi stramosi directi care sunt pelasgii. Romanii (imperiul Roman) provin dintr-o ramura de pelasgi din zona turciei. Grecii insisi care au venit in grecia de pe alte meleaguri asiatice nu stiau ca pelasgii, populatia originara a greciei erau stramosii lor. Grecii dispretuiau pe pelasgii cu care convietuiau, considerand-ui inapoiati dar habar nu aveau ca erau ramura stramosilor lor
Enlil și Marduk sunt una și aceeași persoană pentru că așa vrei tu? Înainte să faci afirmații de genul ăsta, poate ar fi bine să încerci un studiu aprofundat al mitologiei. Enlil și Marduk nu sunt una și aceeași persoană (miturile tuturor popoarelor prezentându-i ca inamici). Enlil nu era numit Satan, cuvânt care sub nicio formă nu poate să însemne „stapanul oficial al pamantului”. Cuvântul „oficial” nu exista în limbile vechi iar particula „an” înseamnă „cer”, care nu se regăsește în traducerea ta. Încearcă să cauți traducerea în egipteana veche, unde zeul Seth mai era numit și Setan. Studiile tale de sanguine sunt greșite, pentru că românii nu au cum să aibă 50% sânge grecesc. Grecii nu sunt urmași ai pelasgilor. Acești oameni mici de statură, cu piele închisă la culoare și nas coroiat sunt semiți, nicidecum arieni, precum pelasgii. Istoricii antici spuneau că grecii se trag din hicsoși, acel popor semit de păstori care a invadat Egiptul la un moment dat și, după ce l-a condus pentru un secol, s-a împărțit în două: unii dintre ei au plecat spre Palestina iar ceilalți, conduși de Cadmus, în Grecia. Și poate că anumite entități comunică din când în când cu oamenii, însă s-a demonstrat că toate cărțile așa-zis dictate de entități sunt doar creații ale oamenilor. Ca exemplu, Cartea Urantia e plină de idei adventiste. Cum autorul e adventist, înseamnă ori că acea carte e compoziția sa, ori că i-a fost dictată doar de spirite ale unor foști adventiști (variantă improbabilă). Așa că, la fel cum ai spus și tu, dacă nu cunoști ceva nu înseamnă că nu există. Și, în același timp, dacă tu crezi că știi ceva, nu înseamnă că lucrurile sunt așa cum crezi. Iar anumite lucruri nu se întâmplă doar pentru că vrei tu să se întâmple.
Ma inclin in fata diplomatiei tale. Adevarat ca „oficial” a fost adaugat de mine ca sa nu intru in prea multe detalii si sa explic de fapt ca An(Anu) care era stapanul tuturor a dat in administrare pamantul lui enlil de unde si denumirea de Satam (cu m la sfarsit) care inseamna Administrator iar pe Enki il face administratorul apelor de pe pamant. Enlil ca si Enki (Osiris) aveau denumiri multiple in functie de locuri si civilizatii dar si functii sau ranguri detinute, mai era cunoscut si ca Satam, Sheitan, Marduk, Seth, yahweh…..
Ce spun nu spun de la mine ci din spusele multor cercetatori in arheologie si lingvistica antica si nicidecum din „urantia” sau „adventisti” care vad cu parere de rau ca te obsedeaza. Eu nu am citit cartea respectiva si deci nu am sustinut in nici un fel ca ar spune adevarul suprem ci am sustinut doar existenta acestor practici pe care le dispretuiesti tu.
Am un mare respect pentru munca ce o depui in articolele tale si te asigur ca nu pentru a te denigra fac aceste comentarii care vad ca te calca pe nervi ci din dorinta de a impartasi cu tine si cu altii unele informatii. Nici eu, nici tu, nimeni nu poate pretinde ca detine adevarul suprem mai ales in aceste domenii. In schimb dialogul ne ajuta sa privim poate mai clar.Nu sunt sigur dar cred ca ai tendinta sa scoti in relief ca unele personaje ar fi de fapt astrii de pe cer cand foarte multi specialisti in tablitele sumeriene insista ca au existat ca personaje reale.Nu scriu aici cu intentia precisa de a te contrazice cu orice pret, spun doar ce am citit din munca altora asa cum rezultatele genetice fac parte dintr-un studiu genetic de mare anvergura si care dureaza de 15 ani deja in care nu este vorba doar de romani ci de intreaga populatie a globului. Daca pentru tine nu au nici o credibilitate, pe mine nu ma deranjeaza absolut deloc, dar asta nu sterge cu buretele munca a mii de oameni care participa la acel studiu genetic si unde mai pui ca este vorba de o stiinta destul de precisa (ADN). Daca or avea grecii si ceva gene semite nu ma indoiesc(si romanii au cam 1%) dar ca ar fi semiti ma indoiesc(tot din acel studiu vorbesc).
Cu respect, consideratie si prietenie
P.S. Despre Adam care inseamna „Animale de povara” si care indica oamenii, Elohim si Adonai care se refera la zei la plural ce crezi? Este o traducere corecta?
Am încercat diplomația însă, după ce am dat peste o grămadă de cretini, majoritatea fanatici, care nu au găsit altă metodă de a-mi contrazice ideile decât prin injurii, am renunțat la ea. Am obosit să mă cert și să dau explicații inutile unora care nu vor / nu pot să înțeleagă ceea ce scriu. Din păcate, nu am renunțat de tot la explicații, după cum se vede. Dar voi remedia această situație cât de curând.
Observ nu doar că nu ai citit ceea ce tot scriu pe blogul ăsta, ci și faptul că nu înțelegi deloc ceea ce spun. Eu disprețuiesc acele practici și sunt obsedat de Urantia și de adventiști?!? De unde scoți tâmpeniile astea? Am adus vorba despre Urantia doar pentru că tu ai făcut asta. Și ce ai tu impresia că disprețuiesc? Comunicarea cu entități spirituale? Eu nu am spus așa ceva și nici nu văd ceva în răspunsul meu care ar putea să ducă la această concluzie. Disprețuiesc manipularea, dar asta e altă poveste. Disprețuiesc nu doar faptul că mulți oameni își pun ideile proprii pe seama unor entități superioare din diferite motive egoiste, ci și faptul că se găsesc întotdeauna destui care să le înghită minciunile. Prietene, nu amesteca varza cu capra și nu îmi răstălmăci cuvintele doar pentru că tu înțelegi altceva. Mai spui că am tendința să scot în evidență că unii zei sunt aștri de pe cer. Pe bune? De câțiva ani am umplut peste 700 de pagini cu încercarea de a demonstra că zeii din mituri sunt reali, iar tu înțelegi că eu îi consider aștri? Ori mă confunzi, ori nu ai citit absolut nimic din ce am scris. Oricum ar fi, nu vorbi despre lucruri pe care nu le cunoști.
Nu mă calcă pe nervi faptul că mă contrazici. Nu am nimic împotriva contradicțiilor, atât timp cât sunt compuse din argumente logice și dovezi. Tocmai din acest motiv permit comentarii pe blogul meu, în speranța că voi găsi cunoscători care să îmi completeze ipotezele sau să îmi demonstreze că sunt greșite. Nu consider că am descoperit adevărul suprem, ci sunt încă la stadiul de căutător. Dar am un drum pe care îl urmez în căutarea acestui adevăr și până acum nimeni nu m-a convins că sunt pe drumul greșit. Nu pentru că aș fi fixist, ci pentru că nu mi-a adus nimeni argumente. Accept contradicțiile în condițiile prezentate mai sus și recunosc faptul că sunt un căutător și nu un deținător al adevărului. Mă calcă pe nervi oamenii care consideră că ei dețin acest adevăr și încearcă să mi-l bage pe gât doar pentru că ei cred că știu mai bine, fără argumente, așteptându-se să le înghit părerea doar pentru că așa vor ei. Am întâlnit destui chiar și aici. Dacă eu, după mulți ani de studiu, am ajuns la concluzia că nu pot fi sigur de absolut nimic, cei care mă contrazic nu sunt dispuși să vadă lucrurile la fel. Același lucru îl faci și tu, poate chiar fără să îți dai seama. „Enlil și Marduk este una și aceeași persoană, Enlil se mai numea și Satam, au fost distruse 4 mari civilizații, urmeaza a 5 a, Viracocha era Enki nu Enlil, etc.”. Din exprimarea ta reiese că ești sigur de veridicitatea afirmațiilor tale, și nu că ar fi variante posibile. Cum poți fi atât de sigur când marii filosofi ai lumii au ajuns la concluzia că singurul lucru sigur în viață este moartea? Doar pentru că ai aflat aceste lucruri din niște cărți înseamnă că sunt adevărate? Dar dacă ceea ce ai citit este o minciună? Te-ai întrebat asta vreodată? Și eu am citit destule cărți de acest gen, scrise de autori celebri precum Sitchin, Von Daniken sau Hancock, în care am găsit numeroase minciuni intenționate. Serialul „Ancient Aliens” este, de asemenea, plin de falsificări ale miturilor și ale datelor științifice. Nu doar eu am observat acele minciuni, ci și mulți alții, care au demascat falsificările prin cărți, documentare sau articole publicate în diferite reviste sau pe internet. Prin urmare, am preferat să nu mai cred ceea ce am găsit în aceste cărți, oricât de plauzibil ar părea, ci să-mi caut singur adevărul. Așa că am apelat la scrieri vechi și descoperiri arheologice, formându-mi o părere proprie despre o posibilă istorie a lumii. Dacă ai fi folosit o exprimare de genul „eu cred că Viracocha era Enki, nu Enlil deoarece… (și aici introduceai argumentele ce te-au determinat să crezi asta)”, puteam sta de vorbă oricât despre acest subiect. Însă o exprimare seacă, ce denotă faptul că tu știi mai bine adevărul, nici nu merită băgată în seamă. Ce crezi tu că ar fi trebuit să fac? Să las baltă concluziile mele formate în urma câtorva ani de studiu și să accept ideea ta doar pentru că tu crezi că știi mai bine? Prietene, nu mă cunoști absolut deloc și dacă îți permit să comentezi pe blogul meu ar trebui să respecți regulile. Una dintre ele este să lași atotștiința și să îți susții punctele de vedere prin argumente. Pentru că am pierdut deja mult timp, mai pierd câteva minute pentru a-ți demonstra totuși că greșești, deși demonstrația mea nu îți va schimba părerea. Enki era zeul apelor și al înțelepciunii, iar Enlil cel al furtunii. Viracocha era zeul furtunii. Ce rezultă de aici? În plus, există o sumedenie de asemănări dintre Enlil și Viracocha. Pe unele dintre ele le-am prezentat în „Posedarea lui Iisus”.
O altă confuzie mare pe care o faci este echivalarea lui Enlil cu Marduk. Nu înțeleg cum poți face asemenea erori, dar probabil ai citit asta undeva. Miturile absolut tuturor popoarelor ne indică faptul că este vorba despre două entități diferite, aflate în conflict. Enlil era fratele lui Enki iar Marduk fiul lui Enki. După cum am mai spus, delimitarea foarte clară dintre cele două zeități reiese din miturile tuturor popoarelor, așa că nu are rost să demonstrez asta special pentru tine.
Cât despre Satan… Dacă vrei să îl numești tu Satam, asta nu înseamnă că așa l-au numit și anticii. Numele său conține particula sumeriană „an” („cerul”), care indică faptul că era o divinitate celestă. Această particulă a fost alipită zeului egiptean Seth, care mai era numit Set, Setesh, Sutekh, Setekh, Suty sau Setan. Din cel din urmă nume a luat naștere numele ebraic Satan și cel arab Shaitan, care nu au renunțat la particula sumeriană „an”. Dar asta e părerea mea iar dacă tu vrei să crezi o altă variantă pe care ai găsit-o într-o carte, nu mă deranjează absolut deloc. Nu încerc să te forțez să-mi accepți ideea, așa că aș aprecia același tratament.
Iar despre acel studiu ce aș putea spune? Nu mă îndoiesc de exactitatea studiilor ADN, ci de cea a rezultatelor publicate. Eu am învățat că multe dintre rezultatelor studiilor de orice fel sunt ascund de cele mai multe ori un scop, fiind folosite pentru a manipula. Sunt studii cu rezultate diferite de cel de care aminteai, așa că nu poți afla adevărul bazându-te doar pe unul dintre ele. Grecii antici susțineau că sunt semiți 100%, ei au trăsături fizice semite (de la culoare mai închisă a pielii și înălțime medie până la formatul feței și nasul coroiat), ba chiar și morale, dar eu ar trebui să cred că sunt urmași ai pelasgilor înalți, albi și blonzi, doar pentru că așa scrie undeva. Îmi pare rău, dar eu prefer să trag concluzii folosind logica, nu doar informații succinte, ce ar putea sau nu să fie reale.
Traducerea numelui Adam prin „animale de povară” mi se pare nu doar fantezistă, ci chiar puerilă. În ce limbă ar însemna asta? Evreii și-au fondat religia mai ales bazându-se pe cea sumeriană, preluată de la babilonieni. În limba sumeriană, „ad” înseamnă „izgonit”, iar „am”, „a fi”. Prin urmare, Adam s-ar traduce cel mai exact „cel care este izgonit” sau, mai corect, „cel izgonit”. Iar eu am demonstrat deja în „Adam și Eva” că biblicul Adam este zeul exilat (sau izgonit) Enki.
Elohim este la plural. Contrar învățăturilor evreilor, nu este un cuvânt evreiesc, ci unul preluat de la civilizația ugaritică din Canaan. Mitologia ugaritică își numește zeii Elohim. Evreii au preluat și de la canaanieni o parte din religie, astfel explicându-se nu doar denumirea Elohim în Biblie, ci și epitetul El atribuit lui Yahweh, El fiind zeul suprem în religia ugaritică. Adonai, în schimb, este formă de singular. Nici acest nume nu este ebraic, ci preluat din Egipt. Cum litera ebraică „d” este o transliterare a literei egiptene „t”, Adonai provine din Aton-ai, adică „Aton al meu”. Acest nume, considerat mai târziu tot un epitet al lui Yahweh, a intrat în religia evreilor după ce Moise / Akhenaton le-a introdus cultul lui Aton. Amănunte se găsesc deja în articolul „Moise”.
Explicații aș putea da săptămâni întregi de acum încolo. Însă ar fi doar un lucru inutil, ținând cont că nu pari genul care să accepte idei noi. O parte dintre ideile mele se găsesc pe acest blog și cine are răbdare să le descopere, să fie sănătos. Cine nu, de asemenea. Oricum, eu nu am de gând să mai dau astfel de explicații kilometrice celor care nu se deranjează să-mi citească părerile, nici măcar când o să mă plictisesc groaznic, ca acum. Așa că… succes în căutarea proprie a adevărului, deși se pare că l-ai găsit deja.
Viracocha era Enki nu Enlil.
Multumesc pentru raspuns si imi cer scuze pentru expresiile prea seci. Uneori din cauza oboselii mi se intampla sa fac asta, dar nu din lipsa de respect si nici din siguranta detinerii adevarului ci pur si simplu oboseala ma face sa gresesc, gandind ca un simplu comentariu nu are mare importanta fata de un articol atat de bogat in explicatii. Ai dreptate si inca o data imi cer scuze.
In ce priveste urantia si adventisti cred ca ma confunzi cu altcineva, nu eu am vorbit initial despre asta, nici macar nu am citit cartea.
Adevarat ca din traducerile explicate de tine avem surse total diferite si nu neg ca totul este discutabil.
Sunt 100% de acord in ce priveste manipularile de care vorbesti dar in ce priveste genele grecilor ma indoiesc sa fie o manipulare, ar fi in defavoarea lor. In ziua de azi se stie ca ar fi un avantaj sa detina gene semite, apropo de cine detine puterea in lume.Pe mine personal nu m-ar deranja nici daca ar fi semiti nici daca nu ar fi, faptul ca avem stramosi comuni mi se pare plauzibil. Chiar tu spui in articolele tale ca pelasgii au fost populatia initiala din care se trag toata rasa alba, iar grecii sunt destul de albi cred.
Imi cer scuze daca inteleg gresit unele spuse ale tale, posibil sa fie alte influente care ma fac sa inteleg diferit decat ceea ce vrei tu sa exprimi. adevarul este ca acest articol la care comentez este singurul pe care l-am citit. Pe masura ce timpul imi permite o sa citesc si celelalte articole cu mai mare atentie sa-mi las influentele deoparte.
Cu tot respectul iti doresc succes in continuare
Nu ai pentru ce să-ți ceri scuze. Eu sunt cam plictisit să tot dau explicații sau să mă cert cu multitudinea de cretini care mă invadează. Și din cauza lor mi-am pierdut răbdarea de a da explicații decente, ceea ce mă face cam irascibil. Dacă te uiți printre comentarii, vei vedea despre ce vorbesc.
Nu ai cum să înțelegi ipotezele mele dacă citești doar a 32-a parte din seria „Secretele zeilor”. Cum nu poți înțelege un serial văzând doar episodul 32, la fel stau lucrurile și aici.
Nu am spus că tu ai vorbit inițial despre Urantia, ci că ai adus (și tu) vorba despre acest subiect, iar eu ți-am răspuns. Iar acest lucru nu înseamnă că mă obsedează subiectul.
Despre greci știu ce spun pentru că am trăit printre ei. Logic că există și unii cu pielea albă, dar majoritatea celor pe care i-am întâlnit sunt negricioși, cu nasul cârn și alte trăsături semite. Cei mai mulți sunt răi, leneși și lacomi, la fel ca „frații” lor israelieni. Nu cred că ar fi în defavoarea grecilor să-și nege trăsăturile semite, ci dimpotrivă. Grecii se consideră prima civilizație din Europa. Dar încet-încet ies la lumină pelasgii ca fiind primii. Cum povestea pelasgilor nu va mai putea fi ascunsă mult timp de ochii lumii, grecii au de ales. Ori să-și recunoască rădăcinile semite și să-și piardă pretenția de primordialitate, ori să se declare urmași ai pelasgilor, și astfel să pretindă în continuare că au fost primii. Bine, sincer să fiu, cred că grecii de astăzi nici măcar nu-și cunosc rădăcinile. Însă s-a cam dovedit că până și zeii lor antici erau importați din Asia (voi scrie cândva și despre acest subiect).
În fine, dacă vei avea răbdarea să citești ce am scris, foarte bine. Dacă nu, la fel de bine. Nu pierzi nimic important.
Traian vorbea de evrei si paraziti sociali, nu are nimic cu tine. 🙂
De ce spui ca intra cu forta in viata ta? Unde se refera la viata ta?
Traian mi-a lăsat 8 comentarii la postarea asta (pe care chiar te invit să le citești) și nu știu câte altele pe un blog care mi-a preluat articolul. În plus, a deschis un topic pe un forum creștin special pentru a-mi lăsa comentarii kilometrice (deși eu nu am nicio legătură cu acel forum și nu aș fi văzut dacă nu m-ar fi atenționat cineva). I-am răspuns după primele șase comentarii, însă probabil n-a avut răbdare să citească și a mai apărut cu încă două. În toate aceste trei locuri, Traian s-a victimizat, urlând că nu îl las să se exprime, fiind deranjat de faptul că ale sale comentarii nu apar instantaneu pe blog, ci doar după ce le aprob. Nu doar atât, a înțeles tocmai opusul a ceea ce afirmam, apoi a încercat să mă contrazică, chinuindu-se să mă convingă de ceea ce credeam de fapt. Nu a lipsit propaganda religioasă, făcând reclamă zeului Sântio și Bibliei, deși nu accept propaganda religioasă nici în viața reală, nici în cea virtuală. Eu nu intru în viața nimănui pentru a-l convinge că ideile sale religioase sunt greșite, prin urmare aștept același lucru de la credincioși. Traian a mai insinuat că mi-ar lipsi inteligența, m-a avertizat că greșesc, fără argumente (demonstrând aroganța specifică celor mai mulți, care se consideră cunoscători ai vreunui adevăr suprem), și m-a
acuzat că nu am vrut să-i traduc nu știu ce în engleză (deși mie nu mi-a cerut asta vreodată) și că mi-ar fi repetat cererea acum câteva luni în spatele statuii lui Titulescu. Nu știu cu cine a vorbit el, pentru că eu nu am obiceiul de a vorbi cu necunoscuți după statui, nu știu dacă e vorba de statuia din Brașov (oraș în care eu nu am mai fost de mai bine de două decenii) și, sincer să fiu, chiar nu mă interesează. Chiar n-am niciun motiv să suport toate tâmpeniile unuia care ori are prea mult timp liber, ori prea puține țigle pe acoperiș.
PS: Am văzut că Traian a făcut același lucru cu scriitorul Neagu Djuvara, pe care încerca să îl convingă că greșește, dar și cu cei de la Antena 3, pe care îi acuza că nu îi permit să comenteze pe site-ul lor. Așadar…
Discuţia din spatele statuii am avut-o cu „înţeleptul” Ion Coja nu cu tine. Postez pe mai multe saituri pentru că nu ştiu care proprietar e mai puţin prost decât mine. Culmea, saitul „religios” de care vorbeşti este singurul care s-a dovedit a fi al unui înţelept cu adevărat.
Eu nu vreau să schimb credinţa ta sau a altuia! Înţelegi copile? La ce şi cui ar folosi credinţa în cele spuse de mine? Eu nu vreau să fac partid ca Ion Coja sau religie ca Isus Cristos sau „ştiinţă” ca evreica imbecilă Susan Solomon.
Eu susţin Adevărul ştiut de mine! Eşti capabil să mă judeci? Arată-mi ce ştiu greşit.
Date: Wed, 18 Sep 2013 17:11:31 +0000
To: traian1@live.com
„Bătrâne”, dacă ai avut discuția cu Ion Coja, spune-i lui asta, nu mie. Asta în primul rând. Iar în al doilea…
Nu e treaba mea să-ți arăt că greșești și nici să te judec. Dintre toți „înțelepții” de la care aștepți Adevărul, l-ai găsit aici pe cel mai puțin înțelept. Eu nu dețin vreun adevăr, ci îl caut. Iar informațiile pe care le adun mă ajută să mă apropii de adevăr sau să mă îndepărtez de el. Și pentru că nu dețin adevărul, nu le pot arăta altora că greșesc. Chiar dacă voi găsi la un moment dat un adevăr, nu îmi garantează nimeni că ar fi vorba despre cel absolut, și nu doar de unul propriu. Așa că, dacă ai nevoie să te judece cineva sau să te îndrepte spre drumul cel bun, ai greșit persoana.
Bravo!
Sa traiesti domnule Klaudyu!
Te apreciez pentru munca asidua de cercetare si stai dumneata linistit ca Dumnezeul adevarat nu pedepseste niciodata pe oamenii cu minti deschise si cu o privire de ansamblu. Sunt perfect de acord ca religiile, mai au putin de trait si asta chiar ma bucura.
Pana pe acest pamant nu va fi decat o singura religie a Dumnezeului adevar si nu al oamenilor, noi pamantenii nu putem spera la un viitor, care sa ne duca pe alte culmii si alte dimensiunii, acolo undeva mai aproape de adevaratul Dumnezeu.
Toate cele bune!
Mulțumesc. Eu sper totuși să nu mai existe niciun fel de religie în viitor, iar oamenii să ajungă să se iubească pentru că așa simt, nu pentru că le cere asta vreo divinitate. Dar, probabil, acest lucru nu se va întâmpla niciodată.
Captivant si educativ postarea dumneavoastra! Este ok sa gasestiarticole originale si variate. pentru ca mentionam de unicitate, pentru cei curiosi, am descoperit un site cu relatari generale – haine, pastile de slabit, laptopuri, tablete, telefoane, electronice si tot felul de alte lucruri la costuri foarte mici, dar de o calitate buna.Ce este interesant pe acest blog este faptul ca aduna la un loc toate reducerile din magazinele online de pe piata, chiar si cele ale unor branduri renumite. [comentariu cenzurat deoarece acest blog nu se ocupă cu promovarea afacerilor nimănui]
Captivant si instructiv articolul dumneavoastra! Este ok sa gasestiarticole originale si variate. deoarece mentionam de unicitate, pentru cei curiosi, am dat de o pagina web cu articole generale – haine, medicamente de slabit, laptopuri, tablete, telefoane, electronice si o multitudine de alte obiecte la preturi foarte scazute, dar de o calitate buna.Ce este atragator pe acest site este faptul ca aduna la un loc toate reducerile din magazinele online de pe piata, chiar si cele ale unor branduri renumite. [comentariu cenzurat deoarece acest blog nu se ocupă cu promovarea afacerilor nimănui]
I am genuinely glad to glance at this webpage posts which
carries lots of helpful data, thanks for providing such information.
Hey There. I found your blog using [comentariu cenzurat deoarece acest blog nu se ocupă cu promovarea afacerilor nimănui]. This is a very well written article. I’ll be sure to bookmark it and return to read more of your useful information. Thanks for the post. I’ll certainly comeback.
foarte frumos imi place ceva similar si bun este aici [comentariu cenzurat deoarece acest blog nu se ocupă cu promovarea afacerilor nimănui]
foarte interesant imi place ceva similar si bun este aici [comentariu cenzurat deoarece acest blog nu se ocupă cu promovarea afacerilor nimănui]
foarte deosebit imi place ceva similar si f bun este aici [comentariu cenzurat deoarece acest blog nu se ocupă cu promovarea afacerilor nimănui]
Excelent articol
Ca tot veni vorba de HAARP, banuiesc ca esti la curent cu atitudinea rusilor fata de sportivii gay care vor participa la JO de iarna de la Sochi si la Jocurile Paralimpice de iarna tot de acolo. Ei bine, de 2 zile, localitatea este afectata de ploi torentiale si inundatii. Mie nu mi se pare deloc o coincidenta. S-a folosit technologia HAARP asupra lor pentru ca „agenda gay” sa mearga mai departe….
prea lung articolul asta, vezi ca in secolul vitezei suntem toti cu ADHD sau cel putin in criza de timp. Scurt si la obiect!
Ar fi trebuit sa faci mai multe articole separate.
Faptul ca mi-ai interzis sa preiau un articol iar acelas articol am vazut ca la preluat multi pretinsi conspirationisti care au legaturi cu SRI-ul,nu mai cred ce spuneti voi aici,ori sunteti platiti ori sunteti prea rai ca sa nu folosesc un cuvant jignitor.
Excelent articolul, Claudiu ! Cand va fi urmatorul ?
Ce spun textele sacre, cum va fi cu eliberarea dihaniei de sub Rosia ? Sa fie asta momentul spectacolului (pentru care autoritatile pregatesc populatia cu filme SF, desecretizare adozarelor OZN, etc , sau va fi tot cu perdea ?
E foarte probabil ca apocalipsa aia, sa vorbeasca totusi, despre viitor ( judecand dupa cum se pupa ultimele intamplari, cu ce zice cartea aia )
unde esti tu TEPES Doamne!!!????
si eu care nu intelegeam de ce Hitler vroia sa/i extermineze pe evrei.
ignoranta e mama intelepciunii.
Articolul este excelent. Foarte bine documentat si la subiect. Moodyflowerpower, eu nu cred ca este lung si cred ca doar lenea si faptul ca ne-am invatat sa primit totul de-a gata, ne determina sa facem astfel de afirmatii. Asta demonstreaza ca cititul unei carti a disparut din peisajul actual al „secolului vitezei”, o alta sintagma inventata de catre cei ce detin puterea pe planeta asta.
Pentru xyz: Da, probabil e vorba și acolo de arme meteorologice. Nu cred în coincidențe.
Pentru Moodyflowerpower: Eu sunt de modă veche, așa că nu îmi pasă de secolul vitezei. Argumentele nu se prezintă „scurt și la obiect”, ci detaliat, pentru a fi convingătoare. Dacă te grăbești, nu te obligă nimeni să citești. Cine e interesat, are răbdare să citească tot. Cine nu, n-are decât să se plângă.
Pentru Robocop: Poate ar trebui să-ți detaliezi afirmația. Nu știu cine ești, prin urmare nu știu dacă ți-am interzis ceva. Din câte îmi amintesc, nu am interzis nimănui să-mi preia articolele, atât timp cât îmi solicită permisiunea. Iar dacă alții mi-au preluat articolele, înseamnă că au respectat această regulă. Ceea ce poți face și tu. Nu mă interesează ce legături au cei interesați de articolele mele, cum nu mă interesează nici dacă cineva crede ce scriu. Fie vorba între noi, dacă eram rău, nu mai făceam public niciun secret, nu mai militam împotriva manipulării sau a războaielor și pentru salvarea vieților maidanezilor. Iar dacă eram plătit să scriu astea, nu mă mai luptam atât cu cei care vor să îmi închidă conturile. Mă întreb cine ar fi putut să mă plătească, din moment ce eu critic întreaga clasă politică, masoneria, sionismul, mass-media și orice religie, băgându-i pe toți în aceeași oală, fără discriminare. Oricum, îți doresc să ai parte de absolut toți banii pe care i-am primit eu ca să scriu pe net.
Pentru tzipila: Următorul articol? În curând, sper. Asta dacă nu mă fac „băieții în negru” să dispar în zilele următoare. :)) E posibil să fie despre viitor, ori despre trecut (care să se repete), ori să fie totul o mare aberație. Habar n-am. Nu știu ce se va întâmpla și pentru că nu dețin Adevărul ca alții, nu pot decât să prezint ipoteze. Singurul lucru de care sunt sigur e că nu putem fi siguri de nimic. Poate că va ieși ceva / cineva de sub Roșia Montană și pentru acel moment am fost pregătiți. Poate nu se va întâmpla nimic de genul ăsta. Om trăi și om vedea, vorba românului.
Pentru mara: Eu auzisem că ignoranța e cheia moștenirii împărăției cerurilor. Cel puțin asta dau de înțeles religiile.
Pentru Cristian: Nici eu n-aș fi spus-o mai bine. Și încă n-am renunțat la ideea scrierii unei cărți mai groase decât Biblia. Iar tu știi prea bine ce înseamnă un articol lung, amintindu-ne de înjurăturile pentru cele peste 30.000 de cuvinte… :))
Verifica datele referitoare la Guatemala si Honduras. Ai gresit ceva acolo! Populatiile nu sunt cele enuntate.
Am corectat. Era vorba despre populațiile din zonele în care au avut loc extracțiile miniere. M-a indus în eroare articolul din care am preluat informația, care nu a specificat acest lucru. Oricum, mulțumesc pentru observație!
salut,
foarte interesant articolul, desi unii dintre cititiri il considera prea lung.
dar, fara toata introducerea de la inceput nu ar mai fi avut aceeasi valoare.
iti multumesc pentru ca ne-ai deschis ochii si ne-ai aratat adevaratele fapte.
p.s. ti-am distribuit link-ul pe Facebook, sper ca nu am deranjat.
numai bine iti doresc.
DANG! UITE CINE DETINE RAPORTUL DESPRE ROSIA MONTANA. SURPRIZA?
http://www.hotnews.ro/stiri-esential-15644372-kelemen-hunor-includerea-rosia-montana-unesco-imposibila-fara-vointa-primariei-raportul-arheologilor.htm
KELEMEN HUNOR NE-A LUAT FATA, PARDON RAPORTUL
http://www.hotnews.ro/stiri-esential-15644372-kelemen-hunor-includerea-rosia-montana-unesco-imposibila-fara-vointa-primariei-raportul-arheologilor.htm
Merkabah – raiul conform Kabbalei; merhaba in araba/turca – buna/buna ziua. Hmmmm….
Si alta chestie: ma gindesc la analogia dintre Kabbalah si Kaaba si zau ca nu e nici o coincidenta
KLAUDYU aici un asa zis profesor are articolul tau preluat dar nu a specificat sursa,sa nu imi spui ca tu i-ai spus sa nu puna sursa http://ioncoja.ro/textele-altora/nu-i-excluspentru-aurul-de-la-rosia-montana-astia-sunt-in-stare-de-orice/
wtf?!
Excelente „articole”…le-am citit aproape pe toate in decursul catorva ani, dar le-ai imbinat atat de bine cu tragediile recente si cu citatele din diverse carti bisericesti, incat m-ai lasat fara cuvinte…(daca nu ar fi atat de tarziu, l-as mai citi inca o data cu acelasi interes…) Multumesc !
E prima „intalnire” cu acest blog si pentru asta trebuie sa ii multumesc si lui ( de fapt in primul rand lui), Cristi A. , care a avut inspiratia sa il promoveze pe un alt blog pe care il rasfoiesc . O sa raman o cititoare fidela, pana la proba contrarie…
Toate cele bune !
Monica
Klauduy… sunt pline de ura raspunsurile tale kilometrice. Tu chiar urasti crestinii, chiar si pe cei buni, ne-ipocriti, respectuosi, blanzi, iubitori. Tu esti indoctrinat ca vai, daca religiile nu-ti convin tie din n motive gata, sunt de aruncat la gunoi… nu fi ipocrit si uita-te la ce scrii… ca si tu apreciezi, de ex, ce a zis Iisus si ca nu e absolut nimic gresit. Daca unii s-au folosit de religii (= doctrine spirituale) in mod gresit, nu inseamna ca totul e rau. Daca o ramurica e uscata, nu tai copacul sau toata padurea. Stii de ce dacii au acceptat cu usurinta crestinismul? pt ca era intocmai cu convingerile lor. e aberant sa separi cu atata URA dacii de crestini.. e IGNORANT… rautate gratuita… si nu, NU ne victimizam. Daca iti atragem atentia ca gresesti, inseamna ca ne victimizam?? e urat sa dezbini asa, cand si cei care adera la o religie, sau cei care sunt atei lupta alaturi de tine pt teluri comune… pt rosia montana, pt caini maidanezi… Vad ca stii sa vezi dincolo de aparente, sa diseci bine un subiect. totusi ura asta te orbeste si se vede clar din raspunsul tau. Nu esti impaciuitor. ai boala superioritatii, a furiei… esti FIX CA EVREII, superiori, manipulativi, care urasc pe toata lumea, care ataca si se victimizeaza neincetat, PLINI DE MANDRIE SATANICA… oare dacii credeau astea drept virtuti? NU. Si nu te mai ambala asa, te ataci singur, NU esti dac, cu toti suntem daci… sau nici unul… pt ca au trecut prea multe popoare peste noi. Uite si tu cat te victimizezi, e ridicol!!! nu te obliga nimeni sa crezi in vreo religie… tu suferi de mania persecutiei… nu te-a hartuit nimeni!! cat de aberant… si culmea, tot tu arunci cacao in celalalt ca se victimizeaza!!! uite cat de decent, bland, frumos si logic isi exprima omul ala punctul de vedere… tu sari ca ars, insulti, spui minciuni, scuipi, iti versi furia! wow! chiar merita asta un necunoscut care NU TI-A FACUT NIMIC? il urasti pt ca este mai bun decat tine, ca e bland si intekept cum tu nu esti inca, asa e? stiu ca la fel de negativ vei reactiona si la comentariul meu, dar nu ma intereseaza ca nu dau follow comment. Zic ce am de zis si plec, deja stiu acre iti sunt parerile. E tragic sa vad cum un om iti vorbste atat de frumos si de logic si tu sari cu gura la el ca vrea sa te converteasca, ca nu te lasa sa traiesti etc… nu ai pic de iubire sau toleranta fata de semeni! cum vrei atunci sa fii iubit sau tolerat? uite ca el ti s-a adresat frumos… tu ce ai facut? eu imi permit sa te judec pt ca nu sunt „un bun crestin”. Esti atat de innegrit de ura incat nu vezi padurea din cauza copacilor… pun pariu ca nu faci diferenta intre Noul si Vechiul Testament, intre Hristos sau patriarh etc etc… Cand mai iesi la vreun protest, fie pt rosia sau pt caini, ia incepe sa urli la fratii tai ca-s niste nemernici de crestini! pt ca sunt crestini… multi dintre ei, cei care iubesc cainii si rosia! deschide ochii sa vezi adevaratele legi spirituale… esti cetatean roman… deci ai putea fi numit cu usurinta corupt, criminal, tigan etc. Problem? si sa stii ca nu e nicun fel de inteligenta sau barbatie sa injuri, sa insulti, sa blasfemiezi etc… este MICIME SPIRITUALA si INTELECTUALA… nimic nu este mai „low” decat atacul de genul asta… poate ii vei supara pe cei slabi, sa te hranesti din furia lor precum evreul din suferinta lumii,… insa la oamenii cu adevarat spirituali nu vei ajunge niciodata, pt ca insultele nu se lipesc de ei. ei sunt din alt ‘material’. tu te ofensezi usor, prea usor, insa nu toata lumea e ca tine. iti repet, ai un suflet plin de ura, care iti ingusteaza campul vizual…. si nu emani decat ura in jur. Pacat, pt ca iti doresti niste lucruri frumoase.
Ehe… încurcate mai sunt căile… drept-credincioșilor. Omul de care vorbești mi-a lăsat 12 comentarii la diferite articole, prin care încerca să mă convingă că religia lui e cea corectă, ignorându-mi astfel libertatea religioasă. Dar asta contează prea puțin. Deși sunt sigur că n-ai să înțelegi nimic, o mai spun odată: nu urăsc pe nimeni și prea puțin contează ce cred alții. Cu toate că nu urăsc, am tot dreptul din lume să mă simt agasat. Chiar și de creștini. Și am dreptul să reacționez chiar și violent atunci când mă simt agasat. La fel ca voi, de altfel. Dacă voi interpretați acest lucru ca fiind ură… n-aveți decât. Te miri că vă bag pe toți în aceeași oală deși vă comportați cu toții la fel: vă victimizați, contraziceți ideile „eretice” fără argumente, criticați pe oricine nu e de acord cu doctrina voastră, vă credeți singurii cunoscători ai Adevărului, etc. Bineînțeles că nu uitați să îi etichetați pe ceilalți drept sataniști. N-am timp de pierdut cu răspunsuri kilometrice și pentru tine, pe care oricum nu ești în stare să le înțelegi, așa că îți mai spun doar atât: dacă eu eman ură, îți mulțumesc pentru lecția de „iubire” creștină pe care tocmai mi-ai acordat-o, care a reușit cu succes să-mi dovedească din nou că sunteți toți la fel.
Marturisesc spasit, ca mie mi-ar prinde bine niste explicatii suplimentare. Cine sunt spiritele invocate ? Ce fac ele de obicei ? Ce explicatie ai pentru cum functioneaza magia ? Care este legatura zei – spiritele invocate ?
Mie imi scapa cum functioneaza : cum stie spiritul invocat, ca X-lescu mormaie incantatii ca sa-l cheme la apel ? M-am blocat. Poate daca ai scrie un articol mai pe larg, in care sa explici cu desene colorate, ca sa inteleaga toti copiii …
Pentru Mihai: Nu susțin că prezint adevărul, ci doar ipoteze care pot fi sau nu adevărate. Mai ales că informațiile de mai sus, adunate din diferite surse obscure, nu pot fi dovedite. Prin urmare, nu pot încerca să deschid ochii oamenilor pentru a privi adevărul; însă îmi doresc să-i ajut să-i deschidă pentru a-l căuta singuri, privind dincolo de multiplele bariere de minciuni. Nu are de ce să mă deranjeze că ai distribuit link-ul. Mă deranjează când îmi sunt copiate articolele fără aprobarea mea, dar asta e altă poveste. Numai bine și ție!
Pentru xyz: Surpriză e doar pentru cei care încă dorm.
Pentru Robocop: Nu știam de ăsta și chiar îți mulțumesc că m-ai anunțat. Cu siguranță îl voi contacta pe acest domn care mi-a furat chiar două articole, din câte observ. Probabil a rămas cu impresia că își poate permite orice din perioada în care a fost senator… Tot nu mi-ai spus când ți-am interzis să-mi preiei un articol și care este site-ul tău.
Pentru Monica: Mă bucur că îți place blogul și îți mulțumesc pentru… fidelitate. Sper să nu dezamăgească pe viitor. Toate cele bune și ție!
foarte frumos imi place ceva similar si f bun este aici [comentariu cenzurat deoarece acest blog nu se ocupă cu promovarea afacerilor nimănui]
ideea este ca deja martorul cheie, care saracul deja mersese deja la sectia 7 sa depuna marturie, dar a fost ignorat, spune cu totul si cu totul altceva decat spune bunica. oricum, din surse sigure politia a terminat cercetarile si din punctul lor de vedere, cazul este inchis. acum este la procuratura, unde se fac cercetari de forma, dar verdictul lor FARA ABSOLUT NICIO dovada este ca acei caini sunt vinovati. Desi au distrus probele si nu au facut ABSOLUT nicio cercetare conform procedurii. Mie asta mi se pare incredibil. La IML legistul doar s-a uitat la copil si a facut constatari superficiale (stiu tot de la o persoana care cunoaste un legist de acolo). Pentru mine cazul este clar si toata increngatura asta duce, veti fi surprinsi sau nu, la capul acestei tari. Numai cineva de foarte de sus putea sa produca asa ceva si sa nu uitam ca Basescu are deja suspiciuni de terorism legate de cazul rapirii jurnalistilor, cand o femeie a fost lasata sa vorbeasca in numele teroristilor, care teroristi sunt musulmani si femeia este desconsiderata. Asta in primul rand, iar in al doilea rand ea a fost singura care nu se panica si era foarte dura. Ori aceeasi privire ca a ei am recunoscut-o la parintii lui „Ionut”. Si am pus in ghilimele pentru ca nu avem absolut nicio dovada ca este Ionut. Am cerut de nenumarate ori dezhumarea si teste ADN pt a se observa legatura de sange cu parintii, daca exista si pentru o examinare de terta parte din partea unui legist ales de noi, dar avocatul este ca un caine de paza. Sfasie tot ce-i incalca teritoriul. Eu acum mai intreb: daca voua va murea copilul, a doua zi va cautati avocat? Eu nu. Nici nu stiam pe ce drum sa apuc de disperare. Ei au avut totul pregatit, totul a fost calculat. SI la ce ar fi avut nevoie de avocat? Si tatal ala cu presimtirile si cum statea el in fata televizorului sa astepte stirile. Va garantez ca nu se asteptau sa investigam si sa intre pe filiera atat de multe persoane. Se asteptau sa inghitim totul ca prostii.
Felicitari pentru articol!
Avem atat de multe probleme serioase in tara asta, incat mi se pare rusinor pentru politicienii care au instigat la crima ca nu sunt capabili nici macar pe asta sa o rezolve in mod civilizat. Modul in care au ales crima, arata clar ca sunt incompetenti. Cred ca nu mai avem nevoie de alte dovezi. Iar madam Daciana, sa-ti fie rusine. Mare ecologista si iubitoare de animale. Pai, ce sa le doresc:avand in vedere ca au mult venin in ei, sper sa se muste unii pe ceilalti sa scapam odata pentru totdeauna de toti psihopatii.
Cred ca deja ai citit si pe la mine ce joc face Basescu, care brusc nu mai sustine RMGC. Sa nu va lasati pacaliti. Este o mare cacialma
Citeste articolul urmator (e scurt) si zi-mi daca vezi vreo legatura… O.o
http://www.georgevelcea.com/2013/09/daniel-goleman-la-bucuresti-power-of.html
Klaudyule esti in secolul XXI ..!!
Despre Crowley s-au spus si se spun multe si o buna parte este fabulatie. A devenit chiar tapul ispasitor pentru multi care n-au toate tiglele pe casa. Indiferent de reputatia lui insa, este un personaj extrem de interesant….
Pentru xyz: Este fabulație o mare parte, însă nu și respectiva înregistrare, pe care am văzut-o.
Pentru T-rex: Și în secolul XXI nu mai există ocultism, pentru că nu vrem noi? Spune-le asta masonilor care încă îl practică. Și altora ca ei.
Pentru tzipila: Știu că este un articol sumar. Inițial, acesta trebuia să facă parte dintr-unul complex, despre magie. Însă m-am gândit să public această parte acum, pentru ca lumea să afle în mare despre ce este vorba. E mult de explicat dar, în principiu, spiritele invocate sunt entitățile numite zei în vechime. Kabbalah, la fel ca majoritatea religiilor (dispărute și actuale) și fizica cuantică, vorbește despre lumi / dimensiuni paralele, imateriale, locuite de aceste entități. Ritualurile magice se bazează pe simboluri și ritualuri, care reprezintă un fel de chei pentru deschiderea unor portaluri către aceste lumi imateriale. Incantația aduce printr-un astfel de portal o anumită entitate. Nu vine spiritul de bună voie, auzind că l-a chemat cineva, ci este atras către portal. Nu e vorba despre fenomene miraculoase, ori mai știu eu ce. Totul se rezumă la vibrații, frecvențe și energii. Un ritual magic creează o vibrație care, acționând pe o anumită frecvență, poate deschide un portal care să atragă o formă de energie. După cum spuneam, e mult de povestit dar, în mare, cam despre asta e vorba.
Uite o alta ipoteza despre interesul asupra Rosiei Montana:
„Zona Roşia Montană – deşi este un punct secundar al traseului energetic, nu înseamnă că nu este defel foarte important. Chiar dacă sunt lezate anumite interese financiare, este important ca acestă zonă să rămână curată.
Exploatarea auriferă de la Roşia Montană trebuie stopată! Cianurile folosite în procesul de rafinare, vor avea un efect deosebit de nociv asupra energeticii subtile a zonei şi, implicit, asupra societăţii româneşti.
Zona Roşia Montană este foarte importantă în restabilirea contactului cu structura energo-spirituală a strămoşilor daci. Este echivalentul Sălilor din Amenti ale egiptenilor, zona de legătură cu generaţiile ancestrale.
Generaţiile trecute lasă în urma lor structuri energetice subtile care au rolul de suport pentru noile generaţii. Aceste structuri energetice subtile sunt cele care au ridicat Germania, Japonia, Franţa, Anglia, după distrugerile catastrofale din cel de-al doilea război mondial. Mulţi vor spune că este vorba de disciplină, tradiţie, cultură, resurse; este adevărat, dar acestea nu „prind” la marea masă dacă nu există un suport energetic subtil, iar acesta este conectat cu pământul locului. Din păcate pentru noi, generaţiile de după întemeierea Valahiei şi Moldovei nu prea au lăsat (din diverse cauze) un suport energetic subtil foarte puternic. Au fost prea multe trădări, înşelăciuni, chinuri, prigoniri, despoţi cruzi, şi influenţe nefaste. Acestea rămân în subconştientul colectiv şi cu greu se pot evita influenţele, chiar dacă anumite informaţii sunt ascunse.
Refacerea legăturii cu structura energetico-spirituală geto-dacică trebuie neapărat făcută, iar Roşia Montană este unul din locurile cheie. Pângărind locul, veţi otrăvi legătura dintre generaţiile trecute şi cele următoare.
Deschiderea exploatării ar echivala cu o nouă formă de agresiune asupra traseului energetic. Cu toate că se pot face anumite corecţii (în caz de exploatare), daunele pot fi enorme iar Geea (structura vie a planetei) va riposta ferm. Este vorba de inima ei… Elementele vor sări în ajutorul Geei şi nu cred că vreţi corecţii din partea pământului (prin cutremure, alunecări de teren), a apei (prin inundaţii, secetă), a aerului sau focului. Nu vă jucaţi cu elementele!”
Sursa: http://remerra.blogspot.ro/2012/04/marile-taine-ale-pamantului-romanesc_09.html
Aveti dreptate, Media din Romania nu arata adevarul.
Am trimis la Realitatea pe martor ocular inregistrari de cate 10 minute de la protestele facute in Cluj pe 10 si 14 Septembrie impotriva Eutanasierii maidanezilor si nu s-au difuzat. Si la inca cateva site-uri de stiri online
Nici chiar Nasul.tv care se lauda ca dau stiri „reale” nu a relatat nimic din ce le-am trimis…
De ce se ignora protestele astea, cand ies 600-800 de oameni in strada?
foarte interesant imi place ceva similar si exceptional este aici [comentariu cenzurat deoarece acest blog nu se ocupă cu promovarea afacerilor nimănui]
Cireasa de pe tort – fenomene inexplicabile la Slobozia Conachi, Galati – http://www.viata-libera.ro/eveniment/46658-galati-viata-libera-slobozia-conachi-bubuieli-fenomene-ciudate
Cine are urechi de vazut,poate simtii gustul amar al realitatii (relative),fie ca o definim ca trecut,prezent sau viitor.Dincolo de capacitatile noastre de perceptie si intelegere,UNIVERSUL isi va pastra echilibrul existentei evolutive,oarecum independent de actiunile si creatiile pe care le generam noi,ca fiinte intruchipate,si care au doar efect local (la nivelul structural de manifestare al planetei noastre).Daca putem influenta realitatea in care traim efectiv,nimic si nimeni nu poate prezenta o certitudine asupra efectelor generate pe termen lung si foarte lung,aceste efecte fiind apreciate,doar ca si constatari,numai dupa producerea lor si nicidecum inainte,acest fapt fiind dealtfel si esenta simplitatii evolutiei:ipoteza-experiment-constatare.Referitor la dovezile solicitate sau presupus solicitate,pesonal nu cred ca este nevoie a fi prezentate pentru simplul motiv ca ele insele se prezinta singure prin insusi existenta lor ca stari de fapt,fiind necesar un minim „efort” pentru a fi observate.Pentru toata aceasta expunere pe care ai facut-o nimeni nu-ti va putea restituii timpul alocat si dedicat ei,eu,ca simplu om,putandu-ti „oferii” doar un simplu si cuprinzator cuvant: MULTUMESC !
Pare-se ca pe realitatea.net, parte din aceste informatii au fost prezentate inca din 6 septembrie. Care este sursa reala a informatiilor, avand in vedere ca pe blogul dvs. apar postate in data de 25 septembrie? http://www.realitatea.net/soc-si-groaza-pe-facebook-scheletul-unui-dac-inalt-de-zece-metri-descoperit-la-rosia-montana_1003197.html
KLAUDYU, ai idee cum se ajunge la „Gura de Rai” din Bucegi? Exista in zona vreo ceva organizat, un ghid, ceva? E accesibil traseul si turistilor? Nu am reusit sa gasesc nimic.
Eu si sotul meu suntem bruneti cu ochi caprui si avem o fetita blonda cu ochi albastri. Daca n-o vedeam imediat dupa ce au scos-o prin cezariana cred ca as fi zis ca a fost schimbata, din neglijenta, cu alta. Intrebati un specialist in Genetica pana la cate generatii se pot „duce” asemanarile. Nu mai faceti afirmatii neverificate. Cazul meu nu e singular, mai uitati-va in jur cand sunteti pe strada. Daca era o conspiratie banuiesc ca ii ducea capul sa aleaga un copil brunet pentru sedintele foto si filmari, nu? Oricum aceste lucruri pot fi verificate prin martori obiectivi si din cartier, din cercul lor de cunostinte. N-am mai citit restul articolului de la acest argument. Banuiesc ca e mai bine documentat.
oau articolul asta ar fi suficient pentru o sedere lunga la socola
Daca vrei sa intelegi mai multe sugerez 3 carti,care daca le citesti cu atentie,iti vor aduce informatii suplimentare : Secretele meditatiei chineze de Lu K’uan Yu ,Comorile Dharmei de Geshe Rabten si Scara raiului scrisa de Ioan Scararul. Intr-o prima faza,probabil nu vei vedea legatura,de aceea am zis sa citesti cu atentie.Iar in cartea lui Lu K;uan Yu mai ales ce scrie in bazele paginilor….provin din timpuri diferite si din locuri diferite.De aici vei deduce o…a-3-a interventie,in afara celor 2 tabere.
un articol excelent, demn de un documentar 🙂 daca imi dai acordul tau, as incerca sa adun o echipa pentru un documentar 🙂
Desi pentru unii ceea ce ai scris poate parea de domeniul fantasticului sau o mare teorie a conspiratiei, pentru altii poate parea cea mai buna explicatie pentru evenimentele din ultimul timp din tara.
excxelent articol! si totodata foarte concludent pentru ceea ce se inatampla.felicitari si obligatoriu trebuie citit de cat mai multi
hai marsi la cacat cu teoriile tale de conspiratie jegoasa.nu mai stiti ce sa nascociti sa va salvati patrupedele imputite!
Foarte interesat articolul, felicitari !
interesant articol!!! insa modifica denumirea parcului. crima s-a produs in parcul tei nu izvor asa cum ai scris de vreo doua ori
imi bag [comentariu cenzurat din cauza limbajului mârlănesc de care dă dovadă semianalfabetul care l-a lăsat] in javrele voastre copii mor mancati de ei si pe voi va intereseaza de javre
O mare parte din articol sunt falsuri, restul nu le-am verificat.
Cand cineva da mai departe falsuri, imi ridica semne de intrebare. Cel mai simplu sa manipulezi este sa strecori cateva falsuri intr-un buchet de adevaruri.
Autorul care a scris articolul sf cu HIPERBOREENII ŞI SHAMBALLA a pus intentionat date false si aberante sa vada cati dau mai departe o informatie neverificata. Ba chiar daca cineva cauta pe google putin gaseste firul povestii si chiar marturia autorului. Un exemplu de aberatie pe care a introdus-o in poveste este aur de 50 de karate iar asa ceva nu exista. Puritatea aurului se masoara in karate, iar puritatea maxima este de 24 de karate. http://www.swissgold.ro/articol/7/ce-este-karat-ul-.html
Articol original: http://buriculpamantului.blogspot.ro/2012/09/hiperboreenii-si-shamballa.html
Tot autorul scrie aici un articol inteligent cu argumente: http://rodulpamantului.blogspot.ro/2010/12/uriasii.html
Nu mai dati mai departe aceste minciuni, retrageti postul sau desconspirati-l ca FALS. Altfel se abate atentia de la realitate cu irealitate.
Pentru xnici: Nu cred că Băsescu a comandat crima, ținând cont că Ponta a avut cel mai mult de câștigat de pe urma acestui caz care a distras atenția opiniei publice de la Roșia Montană. Dar cum toți politicienii sunt o apă și un pământ, fiind cu toții de aceeași parte a baricadei, nimic nu e exclus. Da, sunt sigur că nu se așteptau să investigăm și noi, tocmai de asta au organizat totul cu superficialitate, lăsând descoperite o mulțime de inadvertențe.
Pentru Catalin: Nu cred că e o coincidență apariția în peisajul mioritic a unui psiholog evreu, bun cunoscător al tehnicilor de manipulare, psihologia maselor și crize ecologice, care a fost sponsorizat pentru a-și da doctoratul la Harvard, acolo unde obișnuiește să-și facă recrutările loja masonică Skull & Bones.
Pentru Ana: O ipoteză interesantă, care nu face decât să o completeze pe a mea.
Pentru Zoly: Știi foarte bine de ce sunt ignorate protestele de genul ăsta.
Pentru Ama: Știam deja. Chiar am inclus informațiile în articol.
Pentru costica florentin: Eu îți mulțumesc pentru opinie și te felicit pentru percepția asupra realității diferită de cea a majorității. Timpul meu nu e pierdut atât timp cât voi ajuta măcar o persoană să deschidă ochii și să vadă dincolo de aparențe. Suntem aici pentru a-i ajuta pe ceilalți, dar refuzăm să conștientizăm acest lucru.
Pentru Ella: Sursa mea e blogul celui care a inventat povestea scheletului uriaș: http://buriculpamantului.blogspot.ro. Și nu înțeleg ce relevanță are faptul că realitatea.net a prezentat povestea cu mai bine de un an înaintea mea (pentru că e vorba de 6 septembrie 2012, ceea ce ai uitat să specifici).
Pentru Teodora S: Știu foarte bine că e posibil să iasă un copil blond din doi părinți bruneți. Dacă s-a putut naște unul alb, blond și cu ochii albaștri din părinți negri, e posibil și un blond din doi bruneți. Și chiar nu-mi amintesc să fi susținut contrariul. În același timp, e posibil și să fie adoptat un copil blond de către doi bruneți, dar varianta asta se pare că nu-ți place. Eu am prezentat ambele variante, iar culoarea părului nu am folosit-o ca dovadă, ci ca un posibil indiciu. Cât despre conspirație, dacă îi ducea capul să facă totul ca la carte, nu mai existau acum atât de multe nereguli în acest caz. Și chiar mă bucur că n-ai citit restul articolului. Îți pierdeai timpul inutil.
Pentru Ama: Am o vagă idee, deși nu știu locația exactă. Din câte am auzit, e accesibilă zona și turiștilor. Și cred că se găsește și un ghid printre localnici. Plănuiesc o expediție în Bucegi pentru vara viitoare, în căutarea secretelor zeilor dacilor. Dacă va avea loc, oricine e liber să mă însoțească.
Pentru dragos: În cazul ăsta, îți doresc ședere plăcută!
Pentru mihaellina: Îți mulțumesc pentru sugestii. Cu prima ocazie le voi căuta. Până atunci, poate ai bunăvoința să-mi spui câte ceva pe scurt despre acea a treia intervenție. Chiar m-ai făcut curios. Bineînțeles, doar dacă ai timp / chef / bunăvoință.
Pentru Radu Maciuc: Dacă ești dispus să faci asta și ai mijloacele necesare, de ce nu? Ba chiar m-aș implica și eu la realizarea lui, sincer să fiu.
Pentru Razvan Gabriel Rizea: Și totuși să nu uităm că explicația cea mai bună nu e întotdeauna cea reală. Pentru a afla adevărul, părerea mea e că trebuie luate în calcul toate variantele, inclusiv cele ce par de domeniul fantasticului, apoi analizate cu simț critic și mintea deschisă. Iar dacă nici așa nu aflăm adevărul, putem spera că, măcar, ne-am mai apropiat de el.
Pentru doina și Gabriela: Mulțumesc pentru aprecieri!
Pentru scrob: Și nu te face să te simți prost faptul că nimeni n-ar inventa ceva pentru a te salva pe tine? De asta nu suporți câinii? Te roade pizma? Trist, foarte trist… Chiar patetic.
Pentru gouttedereve: Dormim, apoi ne mirăm de faptul că somnul rațiunii naște monștri.
Pentru cip: Am modificat. Chiar nu știu de ce am scris Izvor în loc de Tei. M-or fi ajuns blestemele cuiva, de încep să o iau razna. 😀 Oricum, mulțumesc pentru observație!
Pentru robert: Învață să te porți cu oamenii mari, apoi poate îți voi permite să comentezi fără a te cenzura. Și dacă tot te apuci de învățat, n-ar fi rău să iei în calcul și limba română.
Pentru doni: Nu te mai ambala atât, că poate pocnește ceva în tine. Deși ți-ai ridicat semne de întrebare, n-ai reușit să îți dai seama de ce am postat finalul articolului doar a doua zi. Să-mi retrag postarea pentru că tu crezi că e falsă și plină de minciuni? Și ce mai vrea maiestatea voastră? Cumva cheile de la apartament și pe mama să-ți danseze pe masă? Chiar dacă nu înțelegi acțiunile cuiva, poate ar fi mai bine să încerci o conversație pertinentă, în locul unei liste cu revendicări.
Pentru Renaissance Vlad: Voi v-ați aliat pentru a mă face și mai curios în legătură cu cărțile ălea? :))
Mihaellina, bună recomandarea cărţilor, mai ales cartea „Comorile Dharmei”, interesata abordare 🙂
Acum două zile am publicat intenționat articolul fără ultima parte, numită „Concluzii”. Știu că povestea hiperboreanului uriaș este foarte atractivă și chiar se pliază foarte bine pe ipoteza mea. Însă nu pot trage un semnal de alarmă cu privire la manipularea presei, a religiei sau a politicienilor, fără să demonstrez acest lucru. Și cea mai bună metodă mi-a părut în acel moment includerea poveștii respective în acest articol, urmând ca a doua zi să introduc „Concluziile” ce demască falsul. Unii consideră că am încercat să induc în eroare, să manipulez, să promovez falsuri pentru a distrage atenția de la realitate. Problema lor. Singurul meu scop a fost de a demonstra cât de ușor acceptăm minciuni, numai pentru că „sună bine”. Doar conștientizând acest lucru putem începe să gândim singuri, fără a mai aștepta adevăruri de la alții. Și doar atunci poate vom reuși să ne apropiem de adevăr. Cu scuzele de rigoare celor dezamăgiți că nu a existat vreun schelet uriaș la Roșia Montană (cel puțin nu unul de care să știm noi), vă invit pe toți să căutăm împreună dedesubturile evenimentelor din septembrie, eventual luând în calcul și ipotezele mele de mai sus. Iar la anul poate chiar să organizăm o expediție în munți, pentru a căuta singuri secretele zeilor.
Ai intrat intr-o zona, unde ai deranjat pe cativa, dar norocul tau ca blogul nu este citit de foarte multi, stiu ca la Antena 1 s-a incercat o prezentare(cea cu hiperboreanul, uriasul), si s-a dat cu ,,praf de mers,, pe acolo….
Dictachiorul n-o fi comandat el macelul, dar clar a fost de acord cu asta. Doar si el e o fantosa nenorocita la rindul lui, si, la fel ca si Statele Unite, si Romania este condusa de la Tel Aviv. Sau in primul rind de la Tel Aviv…. Apoi de la Londra, Washington, Vatican, Moscova si tot asa….
Interesante legaturi faci tu, mi-a placut 🙂
Din cate stiu eu, HAARP serveste la influentarea creierelor, nu la modificarea vremii, pentru care sunt folosite alte tehnologii, unele inventate chiar de romani. Cauta cartile lui Lucian Cozma.
Cat priveste statuia presupusei bufnite la care se inchina sionistii fotografiati de Alex Jones, eu presupun ca e de fapt statuia unei acvile, simbolul zeului roman Jupiter, iar focul sacrificial este aprins cu un fulger artificial, fulgerul lui Jupiter. Vezi pozele de pe blogul constiintaadn.wordpress.com , articolul Imperiul Roman inca exista, in secret.
Klaudiu acest articol sper ca va deschide ochii multora din acest popor. Te felicit pentru munca depusa in realizarea acestui articol si daca nu te superi am sa postez link-ul catre acest articol pe facebook. Sper ca intr-o buna zi presa sa rosteasca ,,purul adevar” si sa renunte la implicatiile politice. Dar pana se va intampla acest lucru va curge multa apa pe Mures si sa speram ca pana atunci vor mai iesi la iveala oameni deschisi la minte si onesti precum tine. Mult succes in redactarea altor articole!
Pentru victor: Să fie deranjați. Și eu sunt deranjat de ceea ce se întâmplă în țara asta de 24 de ani. Dacă lor nu le pasă de noi, mie de ce mi-ar păsa de ei?
Pentru xyz: Normal că Băsescu e de acord. Toată clasa politică e unită, slujind aceiași stăpâni. Luptele politice sunt doar praf în ochii prostimii.
Pentru Constiinta ADN-ului: HAARP-ul are mai multe întrebuințări. Oficial, este un proiect academic ce are ca scop modificarea ionosferei în vederea îmbunătățirii comunicațiilor. Generalul Emil Străinu explică cel mai bine ce este HAARP. Pentru el, această tehnologie este o armă cu energie dirijată multi-funcțională, folosită pentru comunicații la mare distanță în mediul subacvatic, producerea de fenomene meteo artificiale (cutremure, secetă, ploi, tornade, furtuni), atacuri psihotronice asupra populației și chiar dezintegrarea în aer a unor avioane. Cât despre uriașa statuie… e bufniță, nicidecum acvilă. Statuia arată ca o bufniță, zeița lor are ca simbol bufnița. Prin urmare, e bufniță. Ăia cu zeul acvilă sau vultur sunt alții, hai să nu-i confundăm.
Pentru Eimily: Îți mulțumesc pentru gândurile bune. Nu cred că presa va fi vreodată liberă, dar e bine să ne păstrăm optimismul. Oameni deschiși la minte și onești sunt destui în țara asta și cred că doar dacă se vor uni vom putea schimba ceva (adică tot) în țara asta. Până atunci, revoluția trebuie să înceapă în fiecare dintre noi.
D-nul KLAUDYU,FELICITARI.Desi pentru unii ceea ce ai scris poate parea de domeniul fantasticului.Doar conștientizând si cerceta anumite lucruri cu date,ani ,istorie,religie si multe alte explicati unora li s-au deschis ochii ,unii chiar au simpla curiozitate de a verifica daca cele relatate mai sus sunt cat de cat credibile.Creștinii vor interpreta în felul lor aceste evenimente.Dar,cu un semn mare de intrebare.Publicului nu i-au fost prezentate dovezi, mass-media asa cum stim,ca nu e bine sa jignim.Jurnalisti,reporteri sunt si vor fi in goana dupa bani si un post bun in televiziune,etc.Cei ce au un pic de creier ar trebui toți să căutăm împreună dedesubturile si secretele acestor mafioti ce joaca balonul pe un teren fara albitri.RUSINE.Cu respect.
Vă mulțumesc. Exact asta spuneam și eu: să căutăm cu toții adevărul. Cu cât vom fi mai mulți cu ochii deschiși, cu atât le va fi mai greu să-și bată joc în continuare de noi. Să sperăm că se vor trezi din ce în ce mai mulți.
*Conform tradiției evreiești, Kabbalah era practicată în Israelul secolului al X-lea î.e.n. de aproximativ un milion de oameni.*
Claudiu, Israel (țară) și 1 milion de oameni (evrei/israeliți, adică) în sec X înainte de Cristos?! Nu crezi că sunt niște exagerări?! 🙂
Bineînțeles că sunt exagerări, care nu au niciun fel de acoperire istorică. Dar sunt exagerările evreilor. Ei susțin că în acea perioadă exista puternicul regat Israel, al lui David și Solomon. Eu am prezentat doar părerea lor („conform tradiției evreiești”), nu am susținut că ar fi și adevărată.
Articol pe masura autorului … citesc articolele tale si le gasesc foarte interesante … sunt de acord ca lumea nu are ierarhia vazuta de noi muritorii de rand …prezentata la TV … aleasa prin alegeri libere… sa nu mai pun ghilimele ca nu are rost … suntem imbuibati cu „stiri de ultima ora ” de doi bani … si nu reusim sa vedem adevarul … problema e ca da traim in secolul vitezei … si unii oameni se plictisesc sa citeasca atatea randuri … cu telecomanda e mai usor articole scurte si la obiect …adika praf in ochi … a mai trecut o zi … asa ca dargi critici de cand a aparaut TV 24/7 si internet de mare viteza …si aveti youtube … nu va mai place sa cititi … Klaudyu … urmatorul articol iti doresc spor la scris … sa fie si mai lung … cei plictisiti sa ia telecomanda si mouse-ul sa se uite la prostii … succes in continuare …
Mulțumesc! Poate o să fac și un cont de Twitter pentru cei ce vor să citească mai puțin. Câte o frază pentru ei pe Twitter, câte patru – cinci pe Facebook pentru cei aproape plictisiți și câte un articol aici pentru restul. Știu că mulți ar prefera un documentar în locul unui articol lung. Și eu, de multe ori, sincer să fiu. Dacă mă sponsorizează, nu e nicio problemă, mă apuc și de documentare. Dacă nu, se pot uita doar la pozele din articole. Mă bucur totuși că mai există oameni de modă veche, ca mine, care apreciază cititul.
Oh, nu am vrut să afirm că tu ești *vinovatul*…departe de mine acest gând! Era o întrebare retorică, evident! Toate cele bune…te urmăresc cu interes!
Iti multumesc Klaudyu.
S-au scuturat muntii din mine de multe povesti…
Esti bine-cuvantat!
bravo baiatu , foarte interesant , voi citi cu cea mai mare placere urmatoarele articole , spor la treaba
Excelent articol. L-am preluat si eu pe blog, cu link catre sursa bineinteles (daca te superi ca l-am preluat il sterg). Azi de dimineata am gasit urmatoarea stire: http://stirileprotv.ro/stiri/bizar/misterul-din-localitatea-izvoarele-din-pamant-se-aud-bubuituri-urmate-de-mici-cutremure-puternice.html
Ce parere ai?
Nu mă supăr. Și știu știrea. Chiar am scris despre asta în acest articol.
Bravo ,multumesc in numele acestui brav neam lasat de Dumnezeu pe Pamant!
Mu,tumesc de explicatie, Claudiu ! Pe cand un articol complex despre magie ?
Multumesc din suflet pentru acest articol. De acum ai un nou fan. Sunt de 11 ani in strainatate, si este prima oara cand mi-a trecut prin cap sa-mi schimb cetatenia cand am auzit de decizia de a ucide cainii si am aflat de crimele oribile facute deja de romani fata de animale. Iti voi citi cu interes si restul articolelor. Numai bine
Îți mulțumesc pentru aprecieri și interes. Prefer să consider că am cu această ocazie un nou prieten. Las fanii pentru cei care au nevoie de ei. Numai bine și ție!
Cu plăcere! Nu știu când un asemenea articol. Deocamdată încerc să termin ce am început în seria „Secretele Zeilor” despre extratereștri. După ce voi ajunge la capitolul următor, legat de spirite, voi scrie pe larg și despre magie. Deocamdată, mai am un articol despre o formă de magie, dacă ești interesată: http://secretelezeilor.wordpress.com/2011/11/02/reiki/.
Nu ai pentru ce să-mi mulțumești. Încerc doar să-mi fac datoria față de țară și neam măcar prin încercarea de a le arăta românilor cine suntem noi cu adevărat. Depinde doar de fiecare în parte dacă vrea să deschidă ochii sau nu.
Referitor la uriasi si lespedea controversata si cartile lui Cinamar : atunci cand NU poti spune lucrurilor pe nume, adevarul verde in fata, o spui pe ocolite. Poti sa spui adevarul sub forma unei glume, si nu se mai irita nimeni.
Sau poti sa-l scrii sub forma unei carti de fictiune : cine are cunostintele necesare, va putea intelege mesajul. Sau poti sa il scrii sub forma unei dezinformari : uriasii nu au existat, pentru ca am scris in articol ca aurul are 50 de karate, etc.
Exista suficiente dovezi ca uriasii au existat, ca tunelurile de sub muntii Romaniei exista ( sunt mentionate in izvoarele istorice ), ca Rosia e foarte importanta pentru unii care au acces la informatiile interzise prostimii.
Dar, în același timp, e posibil și ca lucrările lui Cinamar să fie doar ficțiune, povești inventate în jurul miturilor despre tuneluri subterane și civilizații superioare. Să nu uităm asta. Discuția rămâne deschisă până la apariția unor dovezi concrete.
Exista in V.Testament, o intamplare in care Moise le-a spus evreilor sa se inchine noului zeu, Yahweh. In timp ce Moise era plecat pe munte, la intalnire cu zeul, evreii au facut un vitel de aur si au inceput sa i se inchine, spre furia lui Moise cand s-a intors.
De unde eu am inteles ca Yahweh nu e aceeasi persoana cu Baal, vitelul de aur : ba chiar sunt cumva inamici. Poti sa faci lumina, ca eu sunt confuza ?
În primul rând, nu exista un singur Baal, ci doi (cel puțin): Baal Hadad și Baal Zephon. Știu că n-am menționat asta în acest articol, dar am scris pe undeva (nu-mi amintesc exact unde anume). Yahweh este același cu Baal Zephon și, într-adevăr, inamicul lui Baal Hadad. Însă acel vițel al israeliților nu e obligatoriu să fie Baal. Israeliții nu ajunseseră încă în Canaan pentru a descoperi cultele celor doi Baal, ci veneau din Egipt. Prin urmare, vițelul de aur poate fi o zeitate egipteană. Cum zeul lui Moise / Akhenaton era Aton, inamicul acestuia nu putea fi decât Amon (vezi detalii în articolul „Moise”), care adeseori era numit „taurul mamei sale”. În plus, eu nu cred că această poveste este adevărată. După întoarcerea evreilor din Babilon și Egipt (acolo unde s-au refugiat mulți evrei de teama babilonienilor) profetul Ezdra și ai săi au inventat poveștile ce au format scripturile evreilor, inspirându-se din miturile popoarelor cu care au intrat în contact (egipteni, canaanieni, babilonieni). Religia astfel apărută avea un singur zeu, Yahweh, care i-a înlocuit pe cei din miturile originale, cum ar fi Aton, Baal Zephon, Marduk, Ea / Enki, etc. Cea mai bună dovadă se găsește tot în povestea lui Moise. Când acesta a vrut să afle numele zelui care îi vorbea, zeul i-a răspuns: „Ehyeh asher ehyeh”, ce s-a tradus prin „Eu sunt cel ce sunt”, o propoziţie fără sens. Dar dacă propoziţia este tradusă corect, adică „Eu sunt cel numit Ea”, afirmaţia nu numai că are sens, ci şi indică identitatea Dumnezeului biblic, Ea fiind numele babilonian al lui Enki, zeul-şarpe sumerian. De altfel, în aceeași poveste, israeliții chiar fac un șarpe de aramă, după ce distrug vițelul de aur. Asta nu înseamnă nici că Ea / Enki într-adevăr i-a vorbit lui Moise / Akhenaton. După cum spuneam, evreii și-au inventat poveștile inspirându-se din miturile altor popoare. Pentru că, probabil, cei care au inventat această poveste erau veniți din Babilon (astfel explicându-se folosirea numelui babilonian al zeității), l-au înlocuit pe Aton al lui Moise / Akhenaton cu zeul babilonian respectiv. Însă cum noua religie trebuia să aibă un singur zeu, pe Yahweh, „corectorii” scripturilor au înlocuit, la rândul lor, numele lui Ea cu cel al lui Yahweh, supraviețuind din textul original doar câteva indicii, precum șarpele de aramă și expresia „Ehyeh asher ehyeh”.
Nu știu cât ai înțeles din ce am vrut să spun, pentru că la ora asta nu explic prea bine, mai ales pe scurt. Când voi termina de scris cartea, sper să se înțeleagă întreaga poveste.
Copilu seamna cu amindoi si culoarea parului se schimba .Eu oricum am fost suspicios cu reactia lor.
Mie nu mi se pare că seamănă cu părinții dar, dacă tu așa crezi, înseamnă că așa o fi.
Nu s-a spus cumva ca Ionut nu avea pantaloni pe el cand a fost gasit? Din inregistrarea video se vede clar ca avea o salopeta. Cam greu cu salopetele astea si cu cainii…
@claudiu76 – ai mare nevoie de o pereche de ochelari. Alte surse afirma ca Ionut ar fi fost adoptat, deci faza cu asemanarea dintre el si asa-zisii parinti cade din start
Pentru xyz: Subiectul ăsta e discutabil, din cauza diferențelor de percepție. Singura modalitate de a rezolva această dispută ar fi un test ADN.
Pentru cosmin: Tu ai calculat prin prisma volumului, eu prin cea a dimensiunilor. Dacă te uiți cu atenție, vei vedea că nu e eronat nici calculul meu. Împarte fiecare dintre cele trei valori la 80 și o să vezi că am dreptate. Nu cred că inventatorul poveștii s-a gândit atât de departe, la densitatea fiecărui element și la volum, prin urmare e normal să apară erori, așa cum ai demonstrat. Totuși, îmi permit să te corectez. Cei 15% nu reprezintă argint, ci praf de granit, conform poveștii. Oricum, felicitări pentru calcule și argumente!
Pentru AAA: În primul rând, nu a cerut nimeni să rămână câinii pe străzi. Însă e o diferență între a-i aduna în adăposturi și a-i omorî. În al doilea rând, nu a spus nimeni că nu au fost atacați oameni de către câini. Deși japonezul a murit din cauza unui infarct, conform rezultatelor autopsiei, iar numărul de 15-16.000 de bucureșteni mi se pare inventat. Nu spun că nu ar fi posibil, ci doar mă întreb cine, când și cum a realizat această statistică, ce pare a fi făcută „după ureche”. E doar o estimare bazată pe imaginație, nicidecum un rezultat oficial, bazat pe cercetări reale. În al treilea rând, nu mi se pare normal să ucidem toți câinii doar pentru că unii dintre ei au atacat / mușcat / omorât oameni, dar tratăm în mod diferit alte elemente cel puțin la fel de nocive. Foarte mulți părinți și-au ucis copiii, dar nu văd pe nimeni care să ceară eutanasierea părinților. Foarte mulți oameni au fost omorâți în accidente de circulație, și totuși nimeni nu cere interzicerea mașinilor. Religiile au ucis milioane de oameni, și totuși nimeni nu se gândește la interzicerea religiilor. De ce tratăm doar câinii astfel? De exemplu, o mulțime de țigani fură, violează, ucid, agresează fizic, etc. Chiar acum câteva zile au înjunghiat un om în orașul meu, într-o stație de autobuz, pentru că nu a vrut să le ofere locul pe bancă. Și totuși nimeni nu cere eutanasierea lor, deși fac mai mult rău decât câinii. Politicienii care ne conduc de aproape 24 de ani ne omoară încet și în chinuri, dar nu văd să-i vâneze cineva. Vaccinurile fac foarte multe victime, și totuși nici nu le interzicem, nici nu cerem eutanasierea producătorilor. Tratăm diferențial câinii, pentru că noi, oamenii, ne considerăm superiori? De ce merită să trăiască violatorii, criminalii și pedofilii iar câinii nu? Și ne mai și costă fiecare dintre aceștia câte 2.397 de lei / lună, deși alocațiile pentru copii sunt de numai 42 de lei / lună. Să înțeleg că sunt mai importanți deținuții decât copiii? Și crezi că e vina câinilor pentru asta? Întreținerea unui câine nu costă nici pe departe 30 lei / zi. Am câine de când mă știu și mai mult de 20 lei / lună nu dau pe hrana lui (nu te gândi că moare de foame, că e bine hrănit). Că vor unii să fure bani și de aici, susținând că au nevoie de 900 de lei / lună pentru fiecare câine, e altă poveste. Dar nici pentru asta nu e vina câinilor. Poate ar trebui să ceri socoteală animalelor care îți conduc țara, nu celor de pe străzi.
Sunt foarte interesata de cartea ta, insa nu stiu cum putem face rost de ea, noi astia de pe lumea cealalta … O vei avea de vanzare si in pdf, kindle format ?
In primul rand felicitari pentru articol, Klaudyu, makes you wonder, chiar daca pare sf. Ti-a mai aparut un cititor fidel 🙂
Cateva mici completari totusi cat priveste acea lespede despre care se vorbeste:
* dimenisuni: 12m,6m,3m, asta inseamna un volum de 216 m3(metri cubi). Asta inseamna ca taiata in 80, ar rezulta de bucati egale cu un volum de 2.7 m3 fiecare, nicidecum cifrele specificat in finalul articolului (15 centimetri, lată de 7,5, groasă de 3,75 -> asta ar fi insemnat ca fiecare latura a fost impartita in 80 de parti egale, rezultant 80x80x80 de bucati).
* discrepantele vin din alta parte si anume:
– masa totala = 1.700 tone = 1.700.000 kg
-15% Ag => masa argint = 255.000 kg densitate Ag = 10.490 kg/m3 => volum Ag = 24.31 m3
– 30% W => masa wolfram = 510.000 kg densitate W = 19.250 kg/m3 => volum W = 26.49 m3
– 55% Au => masa aur = 935.000 kg densitate Au = 19.300 kg/m3 => volum Au = 48.45 m3
VOlumul adunat ar insemna 99.25 m3(metri cubi), mult sub cei 216 m3 rezultati din volumul initial.
Probabil ca cine a facut povestea, daca ar fi taiat lungimea la jumatate, sau ar fi injumatatit masa totala, ar fi avut o acuratete peste 90%
PT KLAUDYU
Buuun manipulare.Dar copilu de la Suceava omorat de caini???Dar japonezul omorat de caini???Dar cei aproximativ 15-16.000 de oameni muscati anul numai in Bucuresti ce spui??Tot paranoia si manipularea???Dar filmuletele cu copii catarati pe fierataniile din parcuri ca erau atacati de cainii vagabonzi ce spui???Tot bau-bau din Pamant???Nu spun sa-i omoare , dar trebuie adunati.Pai la bucuresti ca sa fure si mai mult un caine are alocat 30 ron/zi de hrana, iar un copil are 42 ron/luna alocatie.E bun asa???
As avea o mica obiectiune si imi iau permisiunea sa va …contrazic. Tocmai ca acest “inger blond” din fotografia mediatizata peste tot e leit maica-sa, doar ca are parul blond ! Daca se studiaza putin prognatismul copilului, faptul ca Ionut semana leit cu mama lui se vede si din avion. Mi se pare a fi ca o copie “xerox” a mamei sale brunete. Asta o spune ochiul exersat al unei femei, barbatii nu prea sunt familiarizati perfect nici in ceea ce priveste culorile, daramite cu chestii din astea mai subtile (fara suparare !). Pentru conformitate, fratele meu, pe vremea cand avea intre trei si patru ani jumatate, avea parul blond, dar un blond platinat, desi ambii nostri parinti sunt bruneti (dar nu “colorati”!), mama noastra fiind chiar foarte lejer creola ! Pe la cinci ani parul fratelui meu a inceput incet-incet sa se inchida la culoare, pana a ajuns brun inchis, la fel cum e si acum.
A propos de “fese-bu ci”, nu toata lumea isi exhiba evenimentele din viata proprie, pentru simplul motiv ca multe persoane nu doresc sa le fie incalcata intimitatea cu bocancii murdari ai altora, avizi sa stie si de cate ori au tusit pe zi primii. Iar cei care mai au si copii (si care se simt cu adevarat responsabili pentru acestia), in nici un caz nu-si posteaza fotografii cu momente atat de intime, precum sarcina, nasterea, primii pasi ai copilului etc. ! Parintii cu adevarat parinti o fac pentru a-i proteja pe cei mici de privirile unor total-necunoscuti, dar, deh, ce sa inteleaga tzatza safta avida de poze si filmulete pe gratis si amanunte deochiate can-can-istice, ea vrea si sa nge pe fese-bu-ci, sa simta si ea ca traieste o viata… Prin tzatza safta fac referire aici la toti cei care au ajuns atat de dependenti, incat “nu mai pot trai fara fb”.
A propos de, va citez: “inadvertente, care ar fi trebuit sa ridice semne de intrebare in mintile cititorilor”:
1/-dvs. scrieti, citez: “ filmarea prezentata publicului…prima parte…este din 2 septembrie. Cea de-a doua…a fost filmata pe 12 septembrie. Nu a fost nevoie decat de eliminarea cifrei 1 din respectiva filmare si alipirea acestui fragment la cel de pe 2 septembrie…” (inchei citatul).
Nu vi se pare ceva in neregula aici ? Asa, vreo diferenta de …zece zile intre cele “doua” filmari ?!? Mie, personal, DA ! Aveti “perfecta dreptate”, numai ca…cineva se da de gol cu “teoria conspiratiei” printr-un simplu paragraf, pe care nu l-am scris eu, ci Dvs., in articolul de fata ! Asta da, “perfida inscenare”, ce sa mai zic … Va zic ceva nou daca afirm ca nu chiar toti “punem botu’ “ la asa ceva ?
2/-dvs. scrieti, citez: “o folie plina cu sange, din cele cu care se acopera cadavrele, ascunsa intr-un tufis. Tot in aceeasi zona au gasit un costum pe care il poarta criminalistii la locul unei crime”, ulterior scrieti “Cel mai probabil, cel care a aruncat cadavrul baiatului in acel loc a folosit respectiva folie pentru a-l transporta, iar costumul pentru a-si proteja imbracamintea proprie de eventualele scurgeri de sange” (inchei citatul).
Deci, dupa Dvs., cadavrul baiatului a fost transportat cu echipamentul criminalistic DUPA ce criminalistii si-au terminat cercetarea ?!? WTF ?!? Nu vi se pare nimic ciudat in logica Dvs. ?!?
3/-dvs. scrieti, citez: “Cineva echipat cu un astfel de costum si o folie pentru cadavre demonstreaza ca uciderea micutului a fost premeditata”.
Daaaa, chiar acum am aflat de la cineva ca la toate mall-urile gasim de cumparat folii pentru transportat cadavre si costume de protectie criminalistica… Asta daca nu cumva, mai grav, acuzati subtil organele de ancheta criminalistica de a fi facut vreo nefacuta ! Haida-deh !
4/-dvs. scrieti si despre primarul Craiovei, “Lia Olguta Aliescu”
Hopa, au avut loc noi alegeri si nu stim noi, s-a schimbat cumva primarul Craiovei si nu stim noi ? Parca Lia Olguta Vasilescu se numeste primarul Craiovei, in nici un caz “Aliescu”.
In rest, personal mi se pare ca toata aceasta poveste din articol a fost, va citez: “inventata…de catre cineva”(inchei citatul), care zic eu ca DORESTE sa se amuze, va citez: “pe seama conspirationistilor, demonstrand usurinta cu care pot fi manipulate masele”.
Manipulare sa fie, frate, da’ Grivei stie el mai bine ce si cum !
La mai multe asemenea facaturi va doresc, spre deliciul “conspirationistilor” de pretutindeni ! Numai bine !!!
Stimată doamnă / domnișoară kayah. Cu riscul de a vă simți jignită, deși nu asta e intenția mea, observ că logica nu e nici pe departe punctul dumneavoastră forte. Deși vă lăudați cu un simț al observației superior bărbaților.
După cum am mai spus, problema asemănării fizice dintre copil și părinți este o chestiune interpretabilă, doar un test ADN putând face lumină în acest caz. Poate ar trebui totuși să vă întrebați de ce nu s-a permis realizarea acestui test, deși a fost cerut de câteva ori, inclusiv în instanță.
Absolut toți tinerii părinți pe care îi am în lista de Facebook mă asaltează cu pozele bebelușilor lor. Primul pas, primul excrement la oliță, prima masă după înțărcare, etc. Deși nu este o regulă general valabilă. Evident că nu toți părinții publică pe net viețile copiilor lor. Însă, dacă doamna Anghel nu este genul de persoană care să-și expună copiii pe net, folosind probabil Facebook-ul rar, mie mi se pare extrem de ciudat că și-a schimbat obiceiul după moartea lui Ionuț. La câteva ore după acest nefericit eveniment, doamna Anghel a început să petreacă foarte mult timp pe această rețea de socializare. Ba, mai mult, atunci când lua pauze, făcea turul televiziunilor. Nu știu ce credeți, dar mie nu-mi pare o reacție normală a unei persoane ce vrea să-și ascundă copiii de ochii necunoscuților. Întrebați un psiholog bun și probabil vă va spune același lucru.
Mă dau de gol cu ce? Stimată doamnă / domnișoară, pentru că, așa cum am mai spus, logica nu pare să vă funcționeze măcar la parametri acceptabili, am să vă traduc ce am scris. Observ că nu ați înțeles câteva fraze simple, deși se pare că alții au reușit „performanța” asta, prin urmare vă voi explica ce am scris ca la… copii. Părerea mea e că totul e o mare înscenare, orchestrată la cel mai înalt nivel. Când vezi implicarea SRI-ului și a politicienilor de vârf, când vezi că Presa controlată de ei minte constant iar organele de anchetă nu își fac treaba, e greu să nu crezi asta. Politicienii noștri (și nu dau vina doar pe Ponta, pentru că sunt toți în aceeași oală) au hotărât pe ascuns începerea lucrărilor miniere la Roșia Montană. Pentru că informația a scăpat și s-a răspândit pe net, ba chiar au început demonstrații publice, politicienii noștri aveau nevoie de o diversiune. Astfel, părerea mea e că au comandat această crimă, ce avea ca scop deturnarea atenției opiniei publice de la Roșia Montană. Cu toate acestea, planul lor nu a funcționat. Oamenii au continuat să observe inadvertențele cazului, informațiile răspândindu-se rapid în același mediu online. Pentru că nu se mai putea merge pe ipoteza maidanezilor, care începuse să piardă teren, cei care au orchestrat cazul au hotărât o răsturnare de situație: să se dea vina pe câini de luptă. Prin urmare, s-a făcut un nou scenariu, în care a fost introdus și un martor „cheie”, așa cum l-a numit presa. Pentru ca noul scenariu să pară credibil, a fost făcută publică și o filmare. Cea originală, din ziua crimei, la care s-a lipit încă una, realizată după stabilirea noului scenariu. Vi se pare de domeniul fantasticului această posibilitate? Foarte bine, așa și trebuie.
Dacă spun că trupul băiatului a fost transportat de către o persoană ce purta echipament criminalistic, cum Doamne iartă-mă înțelegeți că e musai să fie unul dintre criminaliștii ce au cercetat locul crimei, încât transportul să aibă loc după cercetările preliminare? V-ați gândit la posibilitatea ca acea persoană să fi transportat cadavrul înainte de sosirea criminaliștilor?!? Bănuiesc că nu, din câte se vede. Însă eu asta am spus. Cineva îmbrăcat în echipament de criminalist a transportat cadavrul, lăsându-l acolo unde a fost descoperit. Vi se pare de neînțeles această variantă? În acest caz, rugați un copil să vă explice, că eu nu știu alte metode de a mă face înțeles. Și da, acuz autoritățile de crimă. Nu pe cei care au anchetat cazul, ci pe alții din breasla lor. Dacă ordinul ar fi venit de sus, cine credeți că ar fi comis crima și ar fi „plantat” cadavrul? Gunoieri? Fotbaliști? Sau cineva din SRI / poliție? Astfel s-ar explica costumul și folia. Dar așa ceva sunt sigur că pare imposibil pentru mintea cuiva ce refuză să accepte orice e diferit de declarațiile oficiale. Vă asigur că așa e cel mai bine pentru liniștea dumneavoastră sufletească. N-are rost să vă bateți capul cu „teorii ale conspirației” inventate de unii doar pentru a vă strica traiul liniștit din umbra ignoranței.
Numele primarului Craiovei e doar o simplă greșeală de nuanță, care nu dovedește inacuratețea articolului meu. E normal să se strecoare și mici greșeli de tipar, mai ales când a greși e omenește. Dar dacă dumneavoastră simțiți un extaz intelectual de proporții apocaliptice prin identificarea unei astfel de greșeli, vă felicit. Chiar voi modifica acel nume, în semn de solidaritate cu… importanta dumneavoastră victorie în lupta cu „conspiraționiștii”.
Numai bine vă doresc și dumneavoastră, și un somn cât mai liniștit! Vă trezim noi când o să fie cazul.
În primă fază, bănuiesc că va fi disponibilă gratuit, în format PDF, pentru că nu mi-am propus să mă îmbogățesc din scris. Apoi, cu puțin noroc, poate va apărea și în variantă tipărită. Mai e destul până atunci, așa că îmi voi bate capul cu astfel de detalii atunci când va fi cazul.
@Klaudiu: multumesc de reply. Am spus doar ca daca ai un obiect 3D, daca vrei sa-l imparti la n parti egale, nu imparti fiecare latura la n, e suficient sa imparti doar una dintre ele. Ca si cum ai taia 80 de felii pe lung sa zicem 🙂 (Un cub cu latura de 3m, daca il tai pe fiecare latura sa faci bucati de 1m, iti vor rezulta 3x3x3 cuburi)
In fine, detalii tehnice, bottom line e ca te-ai documentat si ai muncit pentru articolul asta mult mult cred eu, felicitari pentru asta!
Ai dreptate. Am eliminat acea parte, că prea cauza dureri de cap. Detalii tehnice, după cum ai spus și tu. 🙂
Felicitări și ție pentru identificarea acelei greșeli. Și, bineînțeles, pentru bunul simț cu care ți-ai argumentat punctul de vedere. Un lucru cam rar în ziua de astăzi…
Klaudyu ești bolnav psihic. Boala se cheamă paranoia. Pentru absolut tot ce se întâmplă +n lume, evreul este țapul ispășitor!?
Mai bine ai murii tu mai repede, că ți umbră pământului degeaba!
Bolile mele psihice sunt mult mai multe și au diverse denumiri, pe care nici măcar nu le poți pronunța. Din fericire, n-am fost „binecuvântat” și cu a ta. Pentru că de bolile mele mai am șanse să scap, dar prostia n-are leac.
Îți mulțumesc pentru urare, care nu face decât să demonstreze că am dreptate. Cei ca tine nu ar fi deranjați atât de mult de o minciună, ci doar de deconspirarea adevărului. Din păcate pentru pământ, va trebui să-mi mai suporte umbra ceva vreme. Pentru că nu mor caii când vor câinii și nici cei ca mine când vrea „poporul ales”. Shalom!
fantastic put up, very informative. I’m wondering why the other specialists of this sector don’t notice this.
You must proceed your writing. I’m sure, you have a huge readers’ base already!
APROPO, AI VAZUT BUCATA ASTA DE PROPAGANDA DIN 2009? SCLAVII DE LA HOLLYWOOD II JURA CREDINTA LUI OBONGO, PARDON OBAMA….
http://www.youtube.com/watch?v=51kAw4OTlA0#t=135
SI DE CEEA CE SE INTIMPLA LA GALATI CE ZICI? HAARP CUMVA?
http://www.realitatea.net/fenomenele-inexplicabile-petrecute-in-galati-au-pus-pe-jar-specialistii-in-fizica-pamantului_1280912.html
KLAUDYU, AI FOST PREA ELEGANT CU MIZERIA DE-SI ZICE „KAYAH”. CU CIT O FI FOST PLATITA PENTRU RAHATUL ALA LUNG DE „COMENTARIU” STAU SI MA-NTREB?
Dcaca vreti un adevar absolut studiati despre Jahbulon (lucifer),ce este venerat de evreii sionisti si de francmasoni,el fiind de fapt Marele Arhitect Universal,TALMUDUL BABILONIAN care reprezinta de fapt Biblia Satanica si al II-lea talmud (secret pentru marea multime a goymilo),pe care o parte din poporul evreu (sionistii) il venereaza si il aplica intocmai.Vezi despre satanel studiile facute si cartile scrise de unul din capii conducatori al grupului teozofic LUCIS TRUST,Aleister Crowley ce alaturi de Alice Bailey si Madam Blavatski au propagat stiinta luciferica si cultul New Age (adica NWO).Ca sa vedeti ca nu e o scorneala in incinta O.N.U.acesta organizatie a infiintat la subsolul „institutiai” mai sus mentionate o camera de meditatie pentru cei ce deservesc ONU:
http://www.bibliotecapleyades.net/sociopolitica/esp_sociopol_lucytrust04.htm
-MENTIONEZ CA ACEASTA BIBLIOTECA ESTE CEA MAI MARE BAZA DE DATE CE TRATEAZA SUBIECTELE LUMII ACTUALE CE SUNT CATALOGADE DE DETRACTORI CA FIIND „TEORII ALE CONSPIRATIEI”, daca intrati pe pagina „home” o sa gasiti un tabel temporal (ce puteti sa-l accesati) ce incepe din 2006, ce este actualizat in fiecare zi cu articole, carti,filme,videoclipuri pe aceste subiecte,pana in ziua de astazi.
Tot ca o „teorie” este tratata si problema noii ordini mondiale,care erea bine sa fie o aberatie nu un adevar (produs de sionisti),iata dovada pe un sit frumos ambalat in religie ce de fapt este sit-ul oficial al N.O.W.:
http://one-heaven.org/home.php
si iatal si pe cel satanist al Iezuitilor:
http://one-evil.org/content/home.html
Sper sa va fi fost de folos.
Nu știu cât sau dacă a fost plătită și, sincer să fiu, chiar nu mă interesează. Din partea mea, să primească tot salariul Andreei Esca pe un an. Totuși, e posibil să n-o fi plătit nimeni, pentru că sunt destui care gândesc la fel ca ea. Din păcate…
Mulțumesc pentru informații. Sunt foarte utile. Însă acest articol nu este despre Lucifer în general, ci doar despre prezența (sau, mai bine zis, absența) lui în Biblie.
Da, probabil e vorba despre HAARP. Am scris deja despre asta. Orice se va întâmpla acolo în viitorul apropiat, nu va fi de bine. Iar eu, fiind gălățean, voi simți pe pielea mea tot.
Filmulețul ăla e penibil. Dar cum majoritatea americanilor sunt tălâmbi, normal că au pus boticurile la o asemenea vrăjeală ieftină.
Esti cu totul in asentimentul meu!! Citeste cartea –Experimentul Terra–de Toni Victor Moldovan , este extraordinara,te marcheaza si schimba profund,bineinteles daca ai ceva cunostinte si nu esti un taliban intr-ale religiei!!! Pentru mine,religia este cea mai mare manipulare din istoria umana!!! Astept si alte materiale cu mare interes!! Respecte!!!!
Nu știu de ce toată lumea îmi recomandă această carte. Nu m-a marcat în niciun fel și nici nu m-a schimbat câtuși de puțin. Chiar dacă îi dau dreptate autorului privind tabloul de ansamblu, nu sunt de acord cu multe dintre interpretările lui. Mă bucur că domnul Moldovan este atât de apreciat, însă drumurile noastre sunt diferite, chiar dacă se intersectează de multe ori. Iar eu n-am de gând să renunț la ipotezele mele până nu mi se va demonstra că sunt greșite, ceea ce nu a reușit nici măcar domnul Moldovan prin lucrarea dumnealui. Oricum, mulțumesc pentru recomandare și aprecieri!
Primele doua sezoane nota 10… Incepand cu sezonul 3 parca incepe sa fie prea multa grafica pe calculator si mai putina actorie insa tot primeste un 8 de la mine. Per total un serial care mi-a placut…
E clar că are și minusuri. Primul sezon rămâne cel mai bun, de departe. Însă prefer să iau imaginea de ansamblu, sau întregul serial, și să-i acord un mare 10, pentru că îmi pare mult mai bun decât toate filmele sau serialele de acest gen. Chiar dacă exagerează de multe ori cu efectele speciale.
Dupa primele 2 sezoane au trebuit sa continue show-ul avand in vedere ca Andy a murit, iar la ce aprecieri a avut, a fost foarte greu pentru cineva sa-i ia locul. Sezonul 3 a fost de acomodare pentru Liam, sezonul 4 s-a ridicat aproape de sezonul 2. Nu peste, pentru ca Gannicus e Gannicus ca sa zic asa 🙂
Cat despre adevarul istoric, cam toate productiile se mai abat putin, but in the end … poate doar Castus, piratul de culoare din film a avut un rol mult prea mic fata de rolul purtat in realitate.
Efectele speciale, well, romanii au fost cum au fost, eu dau dreptate regizorului, poate doar mai putina presiune a sangelui in timpul bataliei 🙂
Au pictat perfect un imperiu de cotropitori sadici, nu dacii mei erau barbarii
Super serial!
Bine, inadvertențe au fost mai multe, chiar și legate de Castus. A fost gladiator din școala lui Batiatus, nu pirat, iar pielea lui ar fi trebuit să fie albă, ținând cont că era gal. La fel stau lucrurile și în cazul lui Oenomaus, care era tot gal. Oricum, toate astea contează prea puțin. Bănuiesc că telespectatorii așteaptă o poveste captivantă, nu neapărat o lecție de istorie.
Eu aștept continuarea, pentru că tot se vorbește despre un nou serial cu Caesar în rolul principal, deși tare mi-e că proiectul e mort deja. Dacă nu se va face nimic, ne putem mulțumi cu „Rome”, un serial de asemenea foarte bun. Însă prefer unul realizat în stilul „Spartacus”…
Da, au un mare plus și pentru că au prezentat romanii așa cum au fost în realitate. Și îți mărturisesc sincer că mi-aș dori măcar un film (dacă nu un serial) despre daci, realizat în același mod. Deși știu că nu are cine să încerce un asemenea proiect, suntem liberi să visăm în continuare.
PAI RAHATUL DE MULTICULTURALISM TREBUIE SA AJUNGA PESTE TOT, CACI IN PRIMUL RIND ASTA URMARESTE, DISTRUGEREA RASEI ALBE SI A CIVILIZATIEI EUROPENE/OCCIDENTALE. NICI UN FILM FARA COLORATI, ALTFEL DRACU’ TE-A LUAT, ESTI RASIST, ESTI EXTREMIST, MA ROG, STITI VOI PLACA…. SERIALE/FILME DESPRE DACI…. INTR-ADEVAR, PUTEM SA VISAM DOAR, PINA ATUNCI NE „DELECTAM” CU CELE DESPRE TIGANI, CACI, NU-I ASA, EI SINT CEI CARE NE REPREZINTA…. DIN PACATE….
RAMINE SA DECIZI TU 🙂 PINA LA URMA NU VAD DE CE TE-AR SPERIA, ASTA E REALITATEA, PUR SI SIMPLU, SI O SIMTIM PE PIELEA NOASTRA ZILNIC…. APROPO, ALTE FILME MODIFICATE CONFORM MARXISMULUI LIBERAL: WILD WILD WEST – IN SERIA ORIGINALA, ROLUL PRINCIPAL ERA JUCAT DE UN ACTOR ALB, IN FILMUL DE LUNG METRAJ DIN 1998 WILL SMITH E CAP DE AFIS; IN MAI RECENTUL DJANGO, ROLUL PRINCIPAL ESTE INTERPRETAT DE JAMIE FOXX, IN VERSIUNEA ORIGINALA DE INEGALABILUL FRANCO NERO. SI , CA SA „DEA BINE” VERSIUNEA DIN 2012 ARE SI CEVA PROPAGANDA CU SARACII SCLAVI NEGRI ASUPRITI DE ALBII CEI RAI, MAI SA FIE…. SA MAI ZIC CEVA DE „VALETUL” SAU „12 ANI DE SCLAVIE”? NU ARE SENS….
PAI PE BUNE, AVEM SERIALE CU SI DESPRE TIGANI, FILME LA FEL, MUZICA, STIRILE DESPRE „ARIPIOARE” (ASA LE MAI ZIC IO TIGANILOR) ABUNDA, TOATA LUMEA II PUPA IN COOR, ROMANII IMPLICATI IN INCIDENTUL DE LA HADARENI ZAC IN INCHISOARE FIINDCA „INDIENII” I-AU RECLAMAT LA CEDO…. MISTO, NU?
Am decis să nu mă sperie, mai ales pentru că înțeleg foarte bine ce spui. E normal să se întâmple așa într-o țară condusă de un președinte de culoare, însă nu e normal ce se întâmplă în țara noastră cu „colorații”. Nu degeaba se spune că se dorește sfâșierea României și transformarea Olteniei în țara țiganilor. Și acum iar o să se trezească un anumit cretin să mă acuze de instigare la ură împotriva țiganilor, evreilor, ungurilor și… maidanezilor (?!?). Din cauza unor astfel de idioți fără număr (dacă tot suntem la capitolul colorat) putem spune pe sistem turbo, ca să moară toți dușmanii: Good bye România, welcome Rromania! Se știeeee!
excelent articolul, felicitari! Ma bucur ca in afara de mine si sotul meu , mai sunt si alti oameni care vad dincolo de „aparente”.
Mulțumesc. Bineînțeles că nu sunteți singuri. Din câte se poate observa din comentariile de mai sus, există mulți români care refuză să se lase manipulați. Felicitări și vouă pentru că faceți parte din această categorie.
INFORMAȚIE DE ULTIMA ORĂ: Fotografia cadavrului lui Ionuț, care a circulat atât pe internet, cât și în presă, s-a dovedit a fi un fals. Băiatul din fotografie se numește Taylor, locuiește în Richmond, statul american Virginia, și a fost mușcat de un Golden Retriever în curtea casei sale în noiembrie 2004, pe când avea patru ani. Taylor a scăpat cu viață după șapte zile de spitalizare, o intervenție chirurgicală și o sută cincizeci de copci. Mama sa a postat acele fotografii pe internet în 2009 nu pentru a blama în vreun fel câinii, ci pentru a sublinia necesitatea educării copiilor cu privire la pericolul apropierii de câini necunoscuți. Ba chiar își încheie povestirea astfel: „Taylor este acum un copil fericit de opt ani și IUBEȘTE câinii! De fapt, câteodată cred că este și el parțial câine! Dragostea lui pentru câini este extraordinară după acea întâmplare traumatizantă!”. Ținând cont că fotografia din 2004 a americanului Taylor a fost prezentată de către multe site-uri dar și de mass-media ca reprezentându-l pe Ionuț Anghel, mai poate susține cineva că nu există manipulare în toată această poveste? În plus, cum fotografia falsă reprezenta până acum singura dovadă a existenței cadavrului lui Ionuț, rezultă că nimeni nu a văzut trupul neînsuflețit al băiatului, în afara anchetatorilor și a familiei Anghel. Prin urmare, putem fi siguri că a murit într-adevăr un copil pe 2 septembrie, din moment ce nu există nicio dovadă în această privință? Sau totul a fost doar o poveste inventată pentru a distrage atenția poporului de la Roșia Montană, inspirată din cazul din 2004 al americanului Taylor (care era tot blond și a fost mușcat de câine tot la vârsta de 4 ani)?
Fotografia respectivă, alături de altele din timpul operației lui Taylor, poate fi văzută pe blogul mamei sale aici: http://dramamamak8.blogspot.ro/2009/06/warning-graphic-pictures.html.
PS: Stimată kayah, după ce verificați această informație, vă rog să-mi povestiți încă o dată cum stă treaba cu „făcăturile” mele sau „teoriile conspiraționiste” pe care le-am inventat pentru a-mi manipula cititorii, la care ați reușit cu mândrie să nu „puneți botu’”. Același îndemn este valabil și pentru cei ce și-au exprimat opinii similare. Vă mulțumesc anticipat.
KLAUDYU, MARXISMUL LIBERAL, PRECUM AM SPUS, A FOST INVENTAT SPECIAL PENTRU DISTRUGEREA EUROPENILOR/RASEI ARIENE/CIVILIZATIEI OCCIDENTALE, INDIFERENT DE TARA SAU CONTINENT, NU ESTE STRICT VORBA DE AMERICA DE NORD. IN EUROPA NU EXISTA SEFI DE STAT COLORATI SI, TOTUSI, ESTE UN HAOS TERIBIL SI AICI. NU SE COMPARA CU CEL DE PESTE OCEAN, EVIDENT, DAR ESTE. ROMANIA NU MAI EXISTA DECIT PE HIRTIE DIN 1990, ASTA ESTE FOARTE CLAR. DE ATUNCI TRAIM IN RROMANIA. PE CEI DIN NEAMUL LUI ITIC SI STRUL NU-I INTERESEAZA DE MINORITATI, FIE ELE ETNICE SAU SEXUALE, EI DOAR LE FOLOSESC CA PE NISTE UNELTE PENTRU DISTRUGEREA NOASTRA, A CELOR APARTININD RASEI ARIENE. DOAR LE CUNOSTI JOCUL PERFID, NU? NU STIAM DE FAZA CU TRANSFORMAREA OLTENIEI IN „TIGANIA”, BINE CA MI-AI ZIS. DE FAPT, NICI NU STIU DACA MAI ARE SENS TRANSFORMAREA OLTENIEI IN „TIGANIA”, ATITA VREME CIT ROMANIA A DEVENIT INDIA EUROPEI SI, SA NU UITAM, ROMANII TIGANIZATI, CARE SINT MAI PERICULOSI DECIT TIGANII INSISI…. CIT DESPRE AMERICA SI PRESEDINTELE EI „COLORADO”, EI, BINE, ASTA SE STIA DINAINTE, LOGIC, SI A FOST SUGERAT IN FILME CA „DEEP IMPACT” SI SERIALE CA „24”….
ALTE DOUA EXEMPLE DE KKT MULTICULTURAL SI CONSECINTELE SALE: CAZUL TRAYVON DIN SUA SI CEEA CE SE INTIMPLA IN ACESTE MOMENTE CU ORGANIZATIA „GOLDEN DAWN” DIN GRECIA. AM SEMNAT O PETITIE PENTRU „GOLDEN DAWN”, DAR MARE LUCRU NU SE REALIZEAZA CU ACESTE PETITII….. IN FINE….
Ai dreptate. Te-aș ruga însă să nu mai scrii cu majuscule, pentru că e obositor pentru ochi, mai ales când e mult de citit. Mulțumesc pentru înțelegere.
CA TOT VORBIM DE PROPAGANDA….
http://www.dailymail.co.uk/news/article-2442344/Lady-Gaga-Pharrell-Amy-Poehler-lead-celebrities-Twitter-urge-people-join-Obamacare.html
OK, am inteles, scuze 🙂
Foarte tare articolul,te felicit!Legat de pozele in care chipurile era Ionut,am intrat pe link-ul blog’ului pe care l-ai postat,l-am citit si i l-am trimis unei prietene pe fb… Cateva minute mai tarziu am incercat sa intru din nou,postul nu mai exista insa blog’ul da… Foarte ciudat!
Interesant… Se mișcă repede băieții. Nu destul de repede, din moment ce am apucat să salvez pozele. Iar asta dovedește încă o dată că cineva are grijă nu doar să fim mințiți în continuare, ci și să ascundă dovezile incriminatoare. Din fericire am adresa de acasă, blogul, pagina de Facebook și adresa de e-mail a mamei copilului. Chiar mă gândesc să o rog să-mi trimită atât povestea completă din 2004, cât și părerea sa despre cum este folosită fotografia fiului ei în România.
Îți mulțumesc pentru că m-ai anunțat de dispariția articolului. Pozele americanului Taylor încă mai pot fi văzute aici: http://www.animalzoo.ro/un-copil-fost-muscat-asa-cum-fost-si-ionut-mama-micutului-devenit-o-eroina-dupa-ce-vorbit-public/. Luați-le repede, până nu dispar și de aici.
Mai nou, parintii lui Ionut, vor sa ceara Patriarhiei sa-l declare martir sau mucenic ( sunt mai multe ziare care au scris despre asta ) . In curand, crestinii se vor putea ruga in genunchi, la Sf.Ionut cel halit de caini …’
http://www.click.ro/news/bucuresti/Ionut-demers-patriarhie-martir_0_1699030120.html
Pentru tzipila: Poate or să se împingă babele și la moaștele Sf. Ionuț, ce vor fi compuse dintr-un cap de câine cu o mână între dinți. Numai să nu pună în biserici icoana Sf. Ionuț cel halit de câini lângă cea a lui Cristofor, sfântul cu cap de câine, că se lasă cu meciuri de K1. Sau mai bine zis de K9 (abrevierea americană pentru „doggy style”). Și acum să curgă înjurăturile de la cei deranjați de glumele astea.
Pentru Titus Pullo: Poate israelienii ăia deghizați în turiști căutau așezările rupestre preistorice din zonă. Ca să nu mai vorbim de ruinele cetății distruse într-o explozie din Țara Luanei. Sunt multe mistere în acea zonă și probabil prezența israelienilor nu e una întâmplătoare. Mulțumesc pentru informație! Și, apropo, și mie mi-a plăcut Titus Pullo în „Rome”. 🙂
Pentru Ana A: Nu a luat nimeni legătura cu familia americană. Eu am descoperit o modalitate de contact și am de gând să le fac cunoscută toată povestea. Deși nu cred că respectivii vor face ceva. Da, ar fi bine să se înăsprească legile pentru cei care merită. Însă nu pare să se vrea așa ceva. Am văzut acea fotografie și chiar dacă am văzut negru în fața ochilor te sfătuiesc să găsești o cale să ieși din depresie. Pentru a putea schimba ceva în țara asta e nevoie să ne păstrăm sănătatea mintală, oricât de mult ne-ar afecta neregulile din jur. Dacă pot să te ajut cu ceva sau doar simți nevoia să vorbești cu cineva, lasă-mi o modalitate de contact.
Pentru Vik: Tu ai citit tot sau doar ce ți-a convenit? Ia încearcă să citești până la capăt, apoi vorbim despre lespede.
Buna,
Am descoperit astazi blogul tau, urmarind un link de pe alt blog :). Si eu , de foarte multi ani, istoria fiind o MARE pasiune din copilarie care continua, sunt procupat de diversele „mistere”.
Acum vreau sa iti spun ceva ce am trait eu acum cateva zile :
Fiind in excursie prin M-tii Buzaului, in comuna Bozioru, unde sunt trovantii, am intalnit un grup de „turisti” israelieni. Pentru cei care stiu, erau chiar in acea deschidere la iesirea din sat, unde este raspantia de drumuri. In fata se afla drumul catre trovanti, prin albia creata de torenti, stanga -dreapta doua drumuri care coboara. Eu coboram de la trovanti, iar la raspnatie erau doua masini cu numere de Bucuresti, o Avensis neagra si un Clio alb. Nu am retinut exact numerele. Erau trei cupluri, imbracati de oras, parea ciudat ca la valoarea hainelor de pe ei si a bijuteriilor , avea acele turisme doar. Am trecut si am coborat in sat, iar singurul drum pe care puteau sa o ia era cel din stanga (daca stai cu fata spre dealul trovantilor). Unde duce acel drum ? Stie cineva ? Pare catre o alta localitate, dar care este ? O sa incep sa caut si pe harta. Mi s-a parut ciudat, ca acesti oameni sa se afle in acea zona. Chiar si o casa de vacanta nu pare o ipoteza plauzibila, deoarece oamenii cu bani ar fi preferat maca la un drum sa fie, chiar daca de tara. Acolo se urca greu, chiar si cu un SUV 4×4.
Eu nu am nicio parere…inca :), dar este stiut si de operatorii de telefonie mobila, care nu pot garanta semnalul in M-tii Buzaului, ca acolo sunt unitati militare s.a.m.d.
Felicitari, imi pare bine ca te-am cunoascut !
Scuze, am gresit…drumul din dreapta, stand cu fata la trovanti…….
Claudiu, iti multumesc din suflet pentru realizarea acestui articol si sper ca romanii sa se trezeasca si sa realizeze ca totul e o inscenare, insa slabe sanse, deoarece suntem un popor barbar iar informatiile adevarate nu vor ajunge niciodata pe posturile penibile de televiziune. Daca a luat cineva legatura cu familia americana.. a raspuns? Ce se poate face? Chiar nimeni nu da in judecata toti, dar absolut toti implicati in aceasta inscenare? De la oamenii „legii”, asa-zisii parinti si chiar toata clasa politica. Nu imi vine sa cred cat sunt manipulati oamenii in tara asta, imi vine rau. Va trimit un link tulburator, am intrat intr-o usoara depresie care pare sa se agraveze, daca problemele nu se rezolva. Vreau sa se inaspreasca toate legile, atat pt cei care maltrateaza animalele, cat si pentru criminali, pedofili, etc. Sa se introduca pedepse mai aspre si pedeapsa cu moartea pentru criminali, violatori si pedofili. Aceia nu merita sa respire aerul. Linkul: http://www.dcnews.ro/2013/10/imagine-socanta-cum-a-fost-mutilat-un-maidanez-din-capitala/
PAI OARE DE CE? GHICI GHICITOAREA MEA….
http://www.kmkz.ro/investigatii-2/rosia-verde/de-ce-nu-ajunge-rosia-montana-pe-lista-unesco/
Scuze ca am scris din nou cu majuscule, am uitat dracu’….. lol
Tu chiar vrei să-mi mărești dioptriile… Dacă o să ajung să port binoclu în loc de ochelari, o să fie numai vina ta! :))
Povestea cu lespedea e trasa de par rau tare. Unul la rand dupa cum s-a referit deja mai inainte un utilizator la calcule, cu precizarea ca masa lespezii ar fi peste 4000 t si in al doilea rand, nu stiu daca ai fost la combinat la galati, baietii de la topitorie au vazut multe chestii bagate in furnal, doar cu asta se ocupa/ocupau. Crezi ca, prin absurd daca ar fi fost aduse respectivele bucati la Galati, cei care lucreaza acolo intr-un mediu privat nu si-ar fi luat partea?
Concluzia ar fi, nu poti sustine asemenea povesti fara o analiza de baza.
doamne ce aberatii!!!!!!!!! ce ciorba si amestecuri,real cu mistic…….. mai apare un nebun ca Vadim………)))))))
Și, culmea, nebunul ăsta de care zici îmi lasă comentarii pe blog. Chiar că s-a sucit lumea de tot…
Da, mama, cu biciu-n mine, lol….
Cainii maidanezi flamanzi nu mai sunt caini…sunt lupi.Daca a-ti fi avut vre-o experienta personala cu astfel de caini altfel a-ti fi gandit.Lumea nu vrea sa fie ucisi catelusi dragalasi si jucausi…toata lumea vrea ca strazile pe unde circula zilnic sa fie sigure…sa nu fim atacati noi sau copiii nostri.Daca esti in padure si te ataca o haita de lupi,un urs sau orice alt animal ce ar trebui facut?…Nu tot de autoaparare sau protectie umana vorbim?
Dacă te atacă o haită de lupi în niciun caz nu omori toți lupii din pădure. Eu așa cred. Și ce treabă are autoapărarea aici? Cei câteva mii de maidanezi din ultima lună au fost uciși în autoapărare? Decapitările, mutilările și otrăvirile câinilor reprezintă autoapărare? Ieri la Constanța o cățea a fost violată tot în autoapărare? Amesteci lucrurile total inutil. Nu a spus nimeni că vrea să rămână câinii pe străzi, așa că argumentul tău nu are niciun rost. Și da, am fost mușcat de un câine acum ceva timp. Și totuși nu am nimic cu câinii și chiar nu îmi doresc moartea tuturor. Cum reușesc această performanță? Simplu, încerc să fiu om, ceea ce n-aș putea spune despre mulți dintre noi. Maidanezii flămânzi sunt lupi? Interesant. Aproape de fiecare dată când vin noaptea acasă pe jos se găsesc câțiva maidanezi flămânzi care mă conduc până la ușă. Chiar dacă nu m-au văzut niciodată până în acel moment. Bineînțeles că fac asta în speranța că vor primi ceva de mâncare, nu pentru a-mi oferi servicii gratuite de pază și protecție. Cum se face că ăștia nu sunt lupi? Da, există și câini agresivi, la fel cum există și oameni agresivi. Când vei susține eutanasierea tuturor oamenilor din cauza celor agresivi, mă voi gândi și eu dacă să bag sau nu toți maidanezii în aceeași oală.
Pai „mama” erai tu, se intelege, lol….
Da, mama lui Ștefan cel Mare… Normal că se înțelege, dar fac și eu pe prostul. Nu știu de ce dar, când aud de biciuit femei, îmi vin în minte imagini cu costumații din piele sau latex, măști, cătușe, cravașe și biciuri. Am luat-o razna de tot… M-or fi ajuns blestemele „fanilor” mei de pe aici… 😀
LOL, practicile BDSM nu se numara printre preferintele mele. Si, cu riscul de a fi injurata sau luata la misto, majoritatea celor care le prefera nu au toate tiglele pe casa…. Ei, fiule, lasa, mai bine razna ca tine decit razna ca ei 🙂
Nici eu nu am asemenea pasiuni. Dar am imaginație bogată. Și țigle lipsă pe acoperiș. Nu aceleași care le lipsesc pasionaților de BDSM, dar tot lipsuri se numesc.
Fiule? Mai devreme eram mamă, acum sunt fiu? În stilul ăsta o să ajung să formez singur o sfântă treime… 😀
E interesant „Pompeiul” suedez. Iar despre Spania, ce pot să spun? Vine cometa. Sau Apocalipsa. Sau HAARP-ul. Sau extratereștrii. Nici nu contează ce, important e că vine ceva. Cândva… Undeva…
Si am dat si peste ceva interesant
http://www.nbcnews.com/science/archaeologists-uncover-scene-horror-swedish-pompeii-8C11338658?ocid=msnhp&pos=4
Si sa nu uitam sirul de cutremure din Spania de ultimele zile….
Tiglele tale sint lipsa la modul pozitiv 🙂 De ce sfinta treime si nu doime, ca la Dero, 2 in 1? Sau unime, lol?
Pentru că am triplă personalitate. Și pentru că îmi place cafeaua 3 în 1. Încerc să-mi dezvolt cea de-a patra personalitate și, când voi reuși, voi deveni Sf. Pătrime. 😀
Da, am simțit cutremurul. Ăsta n-a mai fost de la mine, din Galați, ci din Vrancea.
Faptul ca pentru fiecare om ca tine exista nu stiu cate alte sute, mii de monstri controlati doar de lacomie, ura si frustrari, care ar trebui omorati in chinuri pt ca nu merita sa li se spuna ‘oameni’ m-a facut sa-mi fie tot mai scarba de mizeria asta de tara care-i lasa sa faca ce vor, pana la punctul in care in sfarsit am plecat naibii de aici [barbaria asta cu ‘legea maidanezilor’ i-a pus capac]. Multumesc, Klaudyu, atat pentru c-ai pus minutios si elocvent in cuvinte ce si eu suspectam de o vreme [si inca fara a cunoaste toate detaliile], cat si pentru felul in care gandesti!
Si bang! Cutremur azi la Bucuresti, simbata spre duminica noaptea, cred ca era in jur de 3. A fost de intensitate destul de mare, avind in vedere ca m-a trezit….
http://www.dcnews.ro/2013/10/asculta-aici-cum-trosneste-pamantul-la-cutremurele-din-galati-video/
Si am inteles ca a mai fost unul, de intensitate mai mica, in jur de ora 8 dimineata, tot azi
Cata dreptate ai, xyz ! Din pacate !
Articolele astea numerotate, le ai cumva strânse în vreo carte? 😛 Nu de alta, dar e greu cu cititul direct de pe blog. :))
Vor fi într-o carte, după ce le termin de scris. Iar pe blog nu sunt toate. Lipsesc destule. Sper că vor fi gata într-un viitor nu prea îndepărtat.
thanks too for your time.
Buna, Klaudyu! Ma bucur ca ai revenit atat de in forma din vacanta!
Interesant articolul, dar am ramas cu o nelamurire: cine l-a „trantit” pe Raziel? Daca luam de baza Cartea lui Enoh, cei 200 de cazuti au cu totii nume ce nu se termina cu sufixul El (luminos, stralucitor). O parte din ingerii cu nume „oficiale” au fost respinsi pe la diverse concilii, nu se spune din ce motive. Din pacate nu imi aduc aminte care din ei…
Subiectul Kabbalah l-ai abordat frumos, dar poate merita mai multa impartialitate. Adica, ea in sine, este doar o stiinta, informatie pura, pe care daca esti in stare sa o decodifici, afli multe sa spunem asa, taine, desi in realitate este pura informatie stiintifica. Ma gandesc la ea ca la o mare enciclopedie, ca la varianta evreiasca a akashei. Odata ce decodifici informatia din ea, ce faci cu acea informatie te poate transforma in inger sau demon, in om bun sau rau. Uite, sa luam ca exemplu curentul alternativ: te incalzeste, iti prepara hrana, te omoara sau te invie dupa un infarct. Ce vina are el? Totul sta in alegerea celui care il foloseste. Cam asa si cu Kabballah. Informatia e probabil foarte valoroasa, dar depinde pe mana cui incape…din fericire unul dintre kabalistii actuali de mare valoare este Michael Lightman, care chiar pare un tip destept.
Revenind la partea cu ingerii…subiectul este foarte discutat/disputat si intors pe toate fetele. Extraterestrii/zei/entitati spirituale? Eu zic ca toate, dar nu la un loc, ci pe rand, gradual, intr-o evolutie cosmica, prezentata multumitor in Cartea Urantiei. Buni sau rai? Probabil ca si una si cealalta, dar daca e sa ma intrebi, as spune ca sunt neutrii. Probabil foarte inteligenti si cu un acut simt al dreptatii si echilibrului. De-a lungul timpului oamenii i-au perceput diferit in functie de interese si de contactul avut. Uite un exemplu banal: in facultate, am avut cam toti, in mare 2 tipuri de profesori: unii „buni” , ingaduitori, nu puneau absente si dadeau numai note mari si altii „rai”, crapanosi, nu scapai din mana lor pana nu stiai buchia cartii…Dupa absolvire insa, cand ajungi sa folosesti ce ai invatat in facultate, e posibil sa ii percepi exact invers…
Inchei cu ceva haios: mai tii minte cum il cheama pe Superman? Kal-El…iar e tata-su parca Jor-El…iar filmul pare-mi-se ca e facut de niste evrei…Ira si nu mai stiu cum….ia incearca sa privesti povestea dintr-un unghi al unui posibil adevar romantat.,,gen Jules Verne. Star Trek e un alt exemplu colosal.
Gata pun dop, continuarea intr-un episod urmator 😉 . Spor la cules de informatii!
În primul rând, „El” nu înseamnă „luminos, stralucitor”. Ca substantiv propriu e numele zeității supreme din religia canaanienilor, iar ca substantiv comun înseamnă „zeu”. Ca să înțelegi ceva trebuie să cunoști sensul real al cuvintelor, altfel o eroare de genul ăsta de îndepărtează de drumul cel bun.
Ți se pare că nu am abordat subiectul cu imparțialitate? Ba dimpotriva, mai imparțial de atât n-aș fi putut fi. Nu e o știință neutră, pe care poți să o folosești pentru bine sau rău. Din moment ce te învață cum să ucizi o persoană dintr-o singură privire sau cum să invoci entități negative, neutralitatea dispare. Ca orice formă de magie, Kabbalah folosește energii negative (pentru că nu există magie albă, neagră sau de altă culoare, ci doar magie). Această energie, indiferent dacă e folosită în scopuri pozitive, îl influențează atât pe practicant, cât și pe victima sa (dacă ritualul e îndreptat împotriva cuiva). Prin urmare, nu magia în general și Kabbalah în special nu poate fi considerată nici măcar o „enciclopedie” neutră, darămite pozitivă, decât de naivi. Și nu cred să fie cazul aici.
Cât despre entitățile ăstea „neutre”… mă faci să râd. Dacă și ele au „un acut simț al dreptății și echilibrului”, înseamnă că nu avem aceleași valori morale. Niște entități care mint, înșeală, manipulează, cer sacrificii și se folosesc de oameni pentru scopurile lor egoiste, nu știu cum ar putea fi considerate neutre. Mai și spui că „e clar că ne iubesc, altfel ne prăjeau demult sau ne lăsau să ne prăjim singuri”. Când cineva îți face rău încontinuu, ăsta e semn de iubire? Poate într-o lume imaginară, nicidecum în cea reală. Voi scrie în curând despre felul în care ne-au manipulat aceste entități pline de „iubire”. Iar dacă tu crezi că ele au fost zei, entități spirituale și extratereștri „gradual, într-o evoluție cosmică”, țin să te anunț că din nou te înșeli amarnic. O mulțime de cercetători au demonstrat că extratereștrii de azi sunt în realitate entități spirituale, ce au fost considerate zei în vechime. Un bun exemplu este „OZN-uri de pe celălalt tărâm” a lui Dan D. Farcaș.
Dacă ești într-adevăr un om în căutarea unei bucăți de adevăr, așa cum susții, poate ar trebui să aplici acea imparțialitate de care vorbești. Pentru că nu poți înțelege adevărata natură a acestor ființe atât timp cât pornești de la premiza că sunt entități pozitive, pline de iubire, ce vor doar să ne ajute.
Sa reiau discutia de unde ramasese…am asteptat atat de mult raspunsul tau incat am adormit…vreo cateva luni!
Nu sunt optimista, de fapt sunt pesimismul si cinismul intruchipate, dar incerc sa nu las fanii mei sa vada asta.
De la inceputul anului tot citesc diverse bloguri pentru ca observ o intensificare a activitatii in sfera spirituala si vreau sa vad incotro duce. E drept ca interesul meu e acela de a afla ceva destul de satisfacator ca sa ma faca sa ma simt bine si sa nu mai imi vina sa injur de dimineata pana seara toata guvernarea tarii de la Burebista si pana la Basescu/Antonescu/Ponta cu o halta mare stiu eu la cine.
Enfin, e clar ca ne iubesc, altfel ne prajeau demult sau ne lasau sa ne prajim singuri ca ne pricepem bine la asta. Problema e ca nu ne iubesc indeajuns de neconditionat pe cat ne dorim noi, adica noi sa stam si ei sa faca traeba pt noi. Interesant e ca din in cand probabil ca ne mai iubesc si fizic, altfel nu prea imi explic boom-ul de desteptaciune din ultimul secol. Or fi poate accesul mai bun la informatie si alfabetizarea in masa de vina…hai sa nu fiu ezoterica…Stiu ca te gandesti ca bat campii, dar daca vom discuta mai mult, vei vedea ca sunt doar un om in cautarea unei bucati de adevar.
Cand ai un pic de timp de risipit fa un research scurt despre clubul de la Budapesta si revolutia constiintei globale, sa vezi acolo chestii tari!
Partea cu iubirea e hilară. Ți-am spus părerea mea în comentariul precedent. Dacă faptul că nu ne „prăjesc” e o dovadă de iubire, pentru mine nu e deloc așa, deoarece pot găsi mai multe posibilități. Poate nu ne prăjesc pentru că încă au nevoie de noi, să îi ajutăm să-și atingă scopurile egoiste. Poate vor dar nu pot. Sau pot, dar nu sunt lăsați. Variante plauzibile sunt mai multe și nu obișnuiesc să aleg una care să-mi asigure liniștea sufletească. Pentru că nu m-aș putea considera în acest caz un căutător al adevărului.
Nu știu cine sunt fanii tăi și nici cât de celebră ești, dacă ai fani. Părerea mea e că ar trebui, totuși, să le arăți adevărata ta imagine, pesimistă și cinică. Altfel nu te vor admira pe tine, ci doar o imagine falsă. Părerea mea…
PS: Știu foarte bine pentru ce a fost Von Daniken închis. Dacă n-am menționat că era vorba despre fraudarea fiscului, nu înseamnă că nu știam despre ce era vorba. Indiferent dacă este vorba despre fraudarea statului ori a câtorva babe naive, acest lucru spune multe despre caracterul unei persoane.
PS: nu il consider pe Von Daniken buricul targului, uneori e clar ca e pe de laturi, dar cum ai spus si tu, el s-a ocupat de afacerea cu popularizarea teoriei si a facut serialul de pe NG si cei mai multi il asimileaza teoriei in sine (ca la ness sau la xerox :)) ). Daca e sa duci paranoia in pampas, tot ceea ce se vehiculeaza pe media e clar ca e cu ok-ul marilor smecheri si includ si internetul aici.
Puscaria lui Daniken a fost pt fraudarea fiscului 😀
http://news.yahoo.com/mystery-bizarre-icelandic-lava-pillars-solved-170241907.html
http://news.yahoo.com/clues-lost-prehistoric-code-discovered-mesopotamia-113128677.html
Frumos era dacă se specifica totuși că scrisul a fost inventat la Tărtăria, nu în Sumer, încât să nu mai existe exprimări de genul „How these devices would have worked in prehistoric times, before the invention of writing, is a mystery”. Dar la ce te poți aștepta din partea unui site al evreilor (Yahoo vine de la Yahu, numele original al zeului evreilor, Yahweh)?
Klaudyu , cred ca ai fost harazit de zei sa relevi umanitatii o parte importanta din istoria ei , mai mult decat secreta. Te-ai gandit vreodata sa scrii o carte? Cred ca-r deveni in scurt timp un best-seller. Sunt tot mai multe persoane interesate de aceste subiecte , tot mai multi isi pun intrebari despre cine sunt cu adevarat. Orice editura ar fi bucuroasa sa-ti editeze o carte!!! Sau poate ma insel? Putere de munca si mult timp liber iti doresc!!!!!
Ehe… A fost o vreme când credeam și eu asta (iar cei din jurul meu mă considerau nebun). Ba chiar aveam și câteva dovezi în acest sens. Până am realizat că să fii ales de „zei” nu e un dar, ci un blestem. Cunoașterea cere sacrificii, care de multe ori sunt prea mari pentru un simplu om. Iar „zeilor” nu pare să le pese. Prin urmare, prefer să cred că nu am primit vreo misiune din partea unor entități, ci fac ceea ce am ales singur. Indiferent care e adevărul, măcar iluzia liberului arbitru mă face să merg mai departe.
Chiar scriu o carte. Articolele numerotate (și câteva dintre cele nenumerotate) vor face parte din cartea „Secretele zeilor”. Bineînțeles, nu în forma de aici, ci într-una „șlefuită”. Iar dacă voi reuși să o public, probabil va urma traducerea ei în engleză (și lansarea ei în străinătate), apoi alte cărți și, poate, cel puțin un documentar. Nu știu dacă va deveni un best-seller sau dacă editurile vor fi bucuroase să o editeze. Cel puțin cele din România sigur nu o vor face decât pe mulți bani (pentru că, spre deosebire de alte țări, la noi ori cedezi editurii dreptul de autor, ori îl păstrezi dar suporți toate costurile). Dar, din fericire, există internetul, unde poți lansa gratuit orice carte. Vom vedea ce va urma la anul, când sper că va fi gata.
Ca o glumă, verificăm cu această ocazie dacă am primit sau nu o misiune din partea „zeilor”: dacă voi scrie cartea iar ea va avea succes, înseamnă că ei mă sprijină pentru a-mi îndeplini misiunea. Dacă nu, înseamnă că am făcut singur totul. Repet, e doar o glumă, să nu considere unii că am luat-o razna chiar de tot. Deși se spune că totul e relativ, inclusiv sănătatea mintală…
You can definitely see your expertise in the work you write.
The arena hopes for more passionate writers such as you who are not afraid to say
how they believe. Always go after your heart.
RELIGIILE SINT FACUTE DE OAMENI,DAR CREDINTA ESTE UNA SINGURA ADEVARATA IN DOMNUL IISUS HRISTOS.O UMBRA NEAGRA ARUNCI ASUPRA DOMNULUI IISUS,CU NISTE CITATE DIN SCRIPTURA SCOASE DIN CONTEXT.NU ESTE BINE CEEA CE FACI FRATIOARE,SI CA SA I-EI AMINTE BINE,VE-I AVEA O INCERCARE IN DECURSUL A SAPTE SAPTAMINI.POATE O SA MAI VORBIM ATUNCI.SANATATE
Iar tu știi că singura credință adevărată este cea în Iisus doar pentru că este a ta? Interesantă logică. Defectuoasă, dar interesantă. Culmea e că toți credincioșii spun asta, indiferent dacă vorbim despre creștini, musulmani, budiști, evrei, hinduși, scientologi sau sataniști. Cum nu puteți avea cu toții dreptate, rezultă că greșiți cu toții. Normal că sunt scoase din context citatele, doar n-ai fi vrut să pun aici textul integral al Noului Testament. Umbra aia neagră a fost aruncată acum aproape două milenii de cei care au inventat evangheliile. Dacă eu îndrăznesc să le fac publice, nu e bine pentru oameni ca tine, care aleg ce le convine și speră că restul nu vor descoperi neregulile. Din acest motiv Inchiziția pedepsea cu moartea citirea Bibliei. Iar cum eu nu scriu pentru confortul cuiva (nici măcar pentru al tău), e problema ta cum te descurci cu asta.
Voi avea o încercare în decursul a șapte săptămâni?!? Ești copil sau ceva nu funcționează cum trebuie la nivelul mansardei? Am parte de încercări zilnic. Și nu din partea zeului tău imaginar, ci din partea vieții. Viața e plină de încercări pe care doar cei ce nu știu pe ce lume trăiesc le atribuie unor divinități. Iar eu nu consider că fac parte din această categorie, așa că păstrează-ți superstițiile pentru tine. În plus, pentru a demonstra defectele logicii tale, articolul ăsta există de aproape doi ani, dar doar acum divinitatea ta s-a gândit să-mi ofere o „încercare”. Și nu imediat, ci în șapte săptămâni. Pentru că nu vrea să mă „încerce” pe loc, ci îi trebuie timp să se pregătească. Iar cei aproape doi ani nu i-au ajuns, având nevoie de încă șapte săptămâni. „Frățioare”, fugi cu cercul că ai greșit blogul. Cred că ai niște moaște de pupat pe la Iași și te rețin eu aici. Și scrie normal, că pot să citesc foarte bine și fără majuscule. Ca să nu mai vorbim de greșelile gramaticale, un lucru comun printre „drept-credincioși” (nu există în limba română „sînt”, „i-ei” sau „ve-i”).
Lumeeeelume si iar lume,dupa ce au tinut in BEZNA omenirea peste 1500 de ani inca au tupeu si sa ne vb. de credinta lor si ne si mai ameninta offfff trezireaaaaa.
Asa e , intr-o mare de ignoranti care nu au decat singurul scop de a supravietuii cat mai onorabil ( sa aiba o slujba , sa-si intemeieaze o familie , sa aiba copii si sa plateasca taxe , cat mai multe taxe ) un tip doct , o minte mai ilustra ,este intotdeauna privit ca o ciudatenie. Am patit asta de nenumarate ori incercand sa discut anumite subiecte considerate mai ciudate de muritorii de rand. Esti si ramai ca o insula batuta de valurile nemiloase ale masei de ignoranti , ca sa nu folosesc un cuvant mai dur dar meritat. Din acest balamuc , scapa cine poate, si cred ca asta este o selectie a indivizilor , functie de cunostintele acumulate de-a lungul vietii!!! Zilnic devorez o gramada de articole si scrieri vechi si multumesc providentei ca nu ma plictisesc niciodata de acest studiu intensiv!!! Citesc acum SCLAVII ZEILOR de Michael Tellinger , doua volume ce sunt foarte interesante. Citesc si recitesc materialele tale si de fiecare data mai descoper lucruri pe care le-am omis la prima citire. M a fascineaza si cred ca , o sa revin , cat de curand , cu niste concluzii pe care le voi pune pe hartie in urma studiilor asupra magnificilor scrieri vechi. Asadar , Klaudyu , misiunea harazita de zei continua!!! Si sper , cu mare succes , pentru ca ceva se intampla cu omenirea in aceste zile , simt asta , si noi suntem martorii acestor schimbari majore care vor venii curand!!! Crede-ma , Klaudyu!! Vom asista la schimbarea radicala a omenirii. Asta depinde de NOI , daca in bine sau in rau!! Suntem martorii unui EXPERIMENT DE INGINERIE SOCIALA SI SPIRITUALA!! Klaudiu , sa lasam dusmanii sa se inalte , ca sa-i vedem cat sunt de mici!!!!! Ganduri bune si sa ne mai auzim……….prin scris!!!
Daca si numai daca…. Adevarul va iesi intr-o zi la iveala, doar ca noi vom fi in alta dimensiune atunci 🙂 Marturisesc ca nu m-am gindit niciodata la conexiunea Yahoo – Yahweh, dar ar putea fi. Nici unul din creatorii Yahoo nu este evreu sau sionist, nu din cite stiu eu cel putin, dar asta este irelevant. Sforile sint trase de cei din neamul lui Itic si Strul, deci ramine cum am stabilit…. Si nu e vorba ca Yahoo ar fi un site al lor, chestia e aceeasi, veche, suprimarea adevarului, e universala, nu doar evreii/sionistii o practica, evident. Oricum, in ultima vreme, prea multe stiri despre Israel pe Yahoo si nu ma refer la politica, iar asta mi se pare suspect….
CICA CE S-A INTIMPLAT LA ROSWELL 🙂
http://msnvideo.msn.com/?channelindex=6&from=en-us_msnhp#/video/a80d27c8-1ecd-4aaf-965c-56d6b3692287
parerea mea este sa nu te descurajezi. dk publici cartea, indiferent unde si cum, o sa ai parte de acei cititori kr gandesc asemanator cu noi. dk scri pe site, oamenii kr citesc te vor critica, uneori chiar foarte dur. aici exista si avantaje. s-ar putea sa ai critici constructive, iar cei f acizi nu au ocazia sa te priveasca in fata. cred k ai trecut si prin situatii in kr credeai k, dk prietenii au aceeasi cultura, sunt deschisi la anumite discutii. dar nu s-a intamplat astfel. uneori credem k ne-a fost data o misiune, dar adevarul e k ne-am asumat-o sg. tre doar sa stim ce vrem: laude, sau sa le deschidem ochii la cat mai multi oameni. de cele mai multe ori, ai o reactie pozitiva de la incuiati, atunci cand acestia cred k le-ai acceptat ideile si le ceri parerea asupra a ceea ce ai citit, sau ai auzit, fara k acestia sa stie k de fapt sunt ideile tale. chiar dk uneori exprimarea este cam din topor, imi place k ai reusit sa faci o sinteza a problemelor si faptelor evidentiate de multe culturi.
Atmospheric Geoengineering: Weather Manipulation, Contrails and Chemtrails
http://www.globalresearch.ca/atmospheric-geoengineering-weather-manipulation-contrails-and-chemtrails/20369
F. INTERESANTA CHESTIA ASTA
http://alethonews.wordpress.com/2012/04/26/a-citizens-guide-to-understanding-corporate-media-propaganda-techniques/
asa, da!! si eu sunt convinsa de faptul ca oamenii cu unele interese, anumiti „oameni de stiinta” au spus despre demoni (ingerii cazuti) c-ar fi extraterestrii!! si cat de multi sunt inselati de asa-zisele intrevederi cu ingerii… cu „arhangeli”, etc… 🙁
totusi, eu fiind ortodoxa, citind ultima fraza, am ramas cam descumpanita! adica… Iehova al evreilor = Allah al musulmanilor???
Nu vorbim despre acelasi Dumnezeu care i-a scos pe evrei din robia egiptenilor, promitandu-le libertatea? nu este Acelasi care vorbea cu Moise pe muntele Taborului? Nu este Tatal Domnului nostru Iisus Hristos? nu ne-a daruit-o noua pe Fecioara Maria?
Sigur n-are cum sa fie Yahweh idem cu Allah!! plus de asta, s-a implinit deja profetia cum ca ultimul sfant al lui Israel va fi Ioan Botezatorul!! dupa el ,evreii n-au mai stiut ce-i ala un profet!! pentru ca s-a implinit Legea! Rascumparatorul si-a tinut promisiunea, iar omenirea si-a recapatat locul… rostul de fii ai Tatalui Ceresc. Iisus insusi ne numeste prieteni, iar noi in rugaciune ne bazam pe smerenie si demnitate, nicidecum nu suntem slugi supuse si fricoase care sa rostim incantatii asa cum o fac kabalistii….
si atunci ce inseamna cele doua capete de lup din varful sceptrului patriarhului Daniel!! ?
INTII ROSIA MONTANA, APOI GALATIUL, IAR ACUM PUNGESTI. BINE-ATI VENIT IN ROMANISTAN….
http://www.hotnews.ro/stiri-mediu-15814687-vaslui-protestele-continua-pungesti-unde-chevron-urmeaza-amplaseze-sondele-explorare.htm
INTII ROSIA MONTANA, APOI GALATIUL, ACUM PUNGESTI…. ORICE COMENTARIU E DE KKT
http://www.hotnews.ro/stiri-mediu-15814687-vaslui-protestele-continua-pungesti-unde-chevron-urmeaza-amplaseze-sondele-explorare.htm
SI SA NU UIT, CEL PUTIN IN „JURNALUL NATIONAL” MIZERIILE AFIRMA CA SEISMELE DIN GALATI NU AU NICI O LEGATURA CU FORARILE CARE SE FAC ACOLO. ADICA CE MAI, SINTEM PROSTITI IN FATA….
http://www.wakingtimes.com/2013/10/18/resonance-bosnian-valley-pyramids-2/
VINE,VINE,USOR CEASUL SEMNULUI TAU,SA I-EI SEAMA BINE ,APOI CAIESTE-TE,SI CERE-TI IERTARE DE LA CE-L PE CARE LA-I LEPADAT,DAR CARE TOTUSI TE VA PRIMII,DE VE-I FACE ASA.SA NU FII TARE LA CERBICE SI IMPIETRIT CU INIMA.NEBUNUL ZICE IN INIMA LUI,NU EXISTA DUMNEZEU.
Acum ca avem avioane,incrucisarile intre toate rasele de oameni sunt posibile. Care aste parerea ta despre alimentele modificate genetic? Pot influenta adn-ul consumatorilor?
Superb! Doamne-ajuta la mai mult!
Nu am citit toate postarile, tre’ sa fur ceva mai mult timp pentru asta, de aia vreau sa te intreb:
Ai publicat ceva? Daca da, unde? Daca nu, pe cand? Astfel de lucruri, atat de bine documentate, sunt inestimabile. Cred ca nu ar strica sa le asterni pe hartie si pentru cei care sunt mai putin deschisi la beneficiile tehnologiei, ca doar telefonul este instrumentul diavolului, asa spunea un director de scoala gimnaziala pe-aici, prin Pitesti.
Multumesc. Ador amestecul tau de ironie si date istorice incontestabile!
Hai, sa ne traiesti!
Klaudyu, ti-ai pierdut umorul…incearca sa te relaxezi putin si sa nu mai interpretezi ceea ce spun de pe o pozitie defensiva. Sa nu te superi pe mine, dar te percep ca fiind surescitat si suprasolicitat, chiar daca nu vei recunoaste asta si ma vei combate vehement.
Iubirea nu e hilara. Iubirea este acel sentiment care descarca in corpul omenesc niste substante (endorfinele sunt cele mai cunoscute) care confera rezistenta si sa spunem vigoare, combustibil pentru motorul nostru. Imaginea ta mentala despre iubire este una siropoasa, echivalenta cu naivitatea si din cauza asta ai spus ca este hilara. Poti iubi sa faci lucruri sa spunem rele, poti iubi sa chinui pe cineva…, fundamental, rezultatul pentru tine este acelasi, dar nu si pentru ceilalti.
In limbajul universului, cel de vibratie/frecventa, iubirea este generatoare de o frecventa inalta, adica vibratie inalta, adica accesarea unei anumite zone a spectrului. Crede-ma ca nu e nimic de ras in asta. In felul acesta se face „magia”…(cea adevarata nu mambo-jumbo).
Incerc sa imi dau seama care e finalitate muncii tale…Demascarea entitatilor care ne conduc din umbra? Eliberarea omului din sclavia propriei sale minti? Adevarul despre istorie?
Ai pus insa sub semnul intrebarii veridicitatea surselor tale? Faptul ca sunt foarte vechi nu le confera si posibilitatea de prezentare a „adevarului”. Daca peste 2500 de ani urmasii nostri ar descoperi inregistrarile referitoare la impartirea lumii in capitalism vs comunism le-ar fi destul de greu sa inteleaga care din ele era potrivit unui trai linistit. Noi am trait separarea aceasta si nu cred ca putem da un verdict coerent.
Cam asa a fost si cu entitatile/zeitatile…au fost pentru unii muma pt altii ciuma.
Mie mi se pare insa ca ii antropomorfizezi prea mult…Le conferi trasaturi si sentimente umane, egoism, interese,etc. Asta au facut oamenii din trecut si de aici a aparut confuzia asta mare. Tot ceea ce este reprezentare a fost mai intai perceptie si momentan, pentru noi este supusa relativitatii. De exemplu, in Enuma Elish eu l-am perceput pe Marduk ca fiind the good guy…;)
Mai ne conversam daca vrei, acum trebuie sa plec la serviciu…nu mi-ai spus ce crezi despre Clubul de la Budapesta.
Sa ai omsaptamana fructuoasa!
A ramas in asteptare raspunsul la intrebarea ” cine l-a trantit pe Raziel?”
Multumesc pt corectia referitoare la sufixul „el”, asa este dupa cum spui tu…etimologic ;).
Si pana la urma, cum ramane, ozn=fiinte spirituale=ingeri cazuti? Si ei apar unde se intampla nenorociri…. Bine, de acord cu voi. E o pozitie consacrata. Atunci ce ne facem cu Colosse, cu Mont Saint-Michel, cu Galgano? In ce categorie le incadrati? E adevarat ca acolo nu apar nave…
Georgiana, daca Allah nu este acelasi cu Yahve, cum iti explici originile Coranului?
îndrăznesc să cred că-mi cunosc destul de bine credinţa pentru a nu face o astfel de eroare încât să-l confund pe Dumnezeu personificat în Sfânta Treime din Vechiul Testament, numit în limba ebraică „Iahwe”, cu Allahu musulmanilor!!!
plus de asta, arabii impun pe Mahomed al lor cu pumnul (în trecut cu sabia) şi vedeţi să nu cădeţi în capcana de-a crede că şi ortodocşii au propovăduit creştinismul tot cu sabia… în perioada inchiziţiei. A fi creştin înseamnă iubire de aproape dar mai ales de duşmani: care religie porunceşte să-ţi iubeşti duşmanii ca să ca să fiţi fii ai Tatălui vostru care este în ceruri ??
şi cum poate fi Allah acelaşi cu Dumnezeu (Iahwe) când musulmanii îl reneagă pe Hristos?? Or, se ştie că Fiul lui Dumnezeu este profeţit de proorocul Daniel în Vechiul Testament!! ştii cum o consideră musulmanii pe Maica Domnului?? ce spun despre Ea??
Dar Dumnezeu a iubit atât de mult lumea, încât….
şi dacă dezastrul omenirii a venit printr-o femeie, pentru că nu a împlinit ascultarea, tot printr-o femeie a venit si salvarea! pentru că Dumnezeu a rânduit-o pe Fecioară a fi născătoare de Dumnezeu pentru mântuirea neamului omenesc! în creştinism femeia este ajutor bărbatului ei, nicidecum supusă ca în islam! bărbatul creştin are poruncă s-o iubească înaintea copiilor ce-i dăruieşte ea!! numeşte-mi o credinţă… o religie pe pământul ăsta unde femeia să fie astfel respectată potrivit rangului şi demnităţii ei!
TATA CLAUDIU, LOL, TU CE CREZI CA S-A INTIMPLAT AICI, CA TARE E DE TWIN PEAKS?
http://vigilantcitizen.com/vigilantreport/mysterious-case-elisa-lam/
http://strangesounds.org/2013/09/atlantis-discovered-new-mysterious-underwater-pyramid-found-near-azores-island.html
ce sa ma „ambalez”, ca sunt KO cu creierii!!!
bine ca este doar o teorie pentru ca Sfintii Parinti care au marturisit de-a lungul celor doua milenii ca la sfarsitul vremurilor vor veni cei doi profeti ce n-au cunoscut moartea in trup, adica Enoh si Ilie, pentru a-l infrunta pe Antihrist si care vor face minuni mari si semne în Ierusalim ca sa întoarca pe evrei la Hristos si daca expunerea alambicata de mai sus ar putea fi adevarata macar o nanosecunda din aia, atunci credinta noastra zadarnica este, martirii s-au jertfit in van, iar Dumnezeu e un impostor!!
Lumea deja e in cadere libera, tehnologia ultra-performanta nici vorba sa tina loc de evolutie spirituala, ii tine pe oameni in dependenta, inchisi, cu ochii in ecrane, astfel ca sunt aproape gata sa se inchine Fiarei, ochiul duhovnicesc al multora dintre noi fiind mort de-a binelea… poate fi el desenat multicolor pe frunte… 🙁 si din pacate, da, pecetea chiar asta inseamna… desfiintarea banilor lichizi! oare cum supraveghezi o natiune mai usor ca atunci cand stii ce face cu banii?
si o remarca: a observat cineva asemanarea dintre Cladirea Parlamentului European din Strasbourg si Turnul Babel al lui Pieter Brughel, pictat în 1563??
Aveti totusi in vedere ca Mântuitorul a spus: Cerul si pamântul vor trece, dar cuvintele Mele nu vor trece (Matei 24, 35). (se refera la viitor)!!!
Din Muntele Athos (si chiar si de la noi din tara) monahii spun ca da, noi suntem cei de pe urma!
Sa nu ne facem iluzii: a doua venire (Parusia) nu a avut loc in nicio „bucla” de timp….
Georgiana, cu idei ca ale tale nu va fi niciodata pace in lume. Te rog sa nu te superi ca iti spun asta, dar ma doare enorm de fiecare data cand vad oameni indarjiti pt ca imi dau seama ca nu vom putea indeplini niciodata legamantul de a ne iubi unii pe altii.
Pe scurt, Coranul a aparut dupa crestinism si legenda spune ca i-a fost downloadat in minte lui Mohamed de catre o fiinta angelica numita Gibril. In esenta, fiind din trunchiul comun al religiilor monoteiste, invatatura este aceeasi. Musulmanii il recunosc pe Iisus Hristos ca profet si pe Fecioara Maria ca mama a sa, relateaza povestea Nasterii si Crucificarea. Diferentele majore stau in faptul ca nu il recunosc pe Iisus drept Fiul al lui Dumnezeu si nici Invierea. Pt ei, Iisus e doar un profet ce a fost ridicat la cer si pe cruce a murit un om ce ii semana. Allah nu este antropomorf si nu poate avea copii (probabil usoara influenta din anumite religii orientale). Islamul nu se impartaseste cu sabia. Asta e o scorneala a fundamentalistilor ca sa justifice actele de violenta si terorism. Femeia este privita cu deosebit respect, ceea ce vezi tu reprezinta abuzuri si exagerari pur umane. Femeia si copii au parte de maximum de respect si unui barbat ii este interzis sa isi paraseasca femeia si mai ales copii. Din cauza asta sunt acceptate 4 sotii, dar atentie, numai una este „activa”, adica numai cu una intretine relatii intime, celelalte sunt pur si simplu intretinute material. E drept ca e o problema cu divorturile acum….
Tot ce am scris sunt lucruri pe care le-am discutat cu un musulman. Deocamdata nu am citit Coranul, insa am mai verificat cate ceva din informatii.
Imi place sa cred intr-un Dumnezeu unic si vreau sa imi iubesc semenii, am scapat de complexul „neamului ales” si a religiei adevarate. Toate religiile au adevar in ele, atat cat a putut supravietui intereselor meschine ale oamenilor de-a lungul vremurilor. Am inteles ca nu exista religie, insa exista un mod de viata in comuniune cu Dumnezeu si cu semenii nostrii si asta nu e ceva optional. Sfanta Liturghie nu e doar un spectacol comemorativ ci este liantul dintre oameni si dintre oameni si Dumnezeu. Nu exista o varianta „oficiala”, toate sunt bune atata timp cat aduc pace. Intr-un oarecare trecut niste oameni au asistat la Liturghiile Ingerilor si au invatat atat cat au putut. Mesajul lor a strabatut spatiul si timpul si l-am primit noi acum. Depinde cum reusim sa il decodificam.
Imi cer scuze pentru frazele prea scurte ce pot mima un ton vehement. De fapt abia imi tin ochii deschisi de somn si lucrul asta afecteaza cursivitatea.
Doamne Sfinte, Corray, sper că nu eşti îndrăgostită de vreun musulman!! 🙁 altfel nu se explică elanul cu care te arunci să desfiinţezi dintr-un cuvânt toată temelia creştinismului!!
Nu ştiu dacă din cauza oboselii sau a orei târzii la care ai scris, ai adus şi mai multă lumină asupra faptului că Allah şi Dumnezeu (Yahwe) nu sunt una şi aceeaşi Persoană!! prin afirmaţia ta că musulmanii nu cred în Înviere ai trasat cu extrem de multă claritate diferenţele colosale dintre cele două religii! e amuzantă faza cu „dowloadarea coranului în capul lui Mahomed”.. ca şi cum bietul Mahomed ar fi vreun memory stick ceva…
Spui că islamul nu se impune cu sabia? te-ai uitat la ce-i în Siria zilelor noastre?? la cum sunt măcelăriţi creştinii acolo dacă nu se leapădă de Hristos?? spui că nu îndeplinim legământul iubirii?? păi de unde, dacă nu se ţine cont de ea… iubirea (inclusiv de de semeni )are la bază empatia, ai văzut tu empatie la musulmani (sau alte naţii)?? vezi că a te naşte în religia creştină şi a trăi creştineşte sunt două noţiuni distincte.. că una e să cunoşti calea şi alta să mergi pe ea… Te rog din suflet, nu renunţa la Ortodoxie pentru nimic în lume!! nimeni absolut în toate timpurile nu a afirmat despre sine că este Calea, Adevărul şi Viaţa şi că cine va crede în El chiar de va muri (moarte fizică) viu va fi!! Nimeni (niciun profet de unde l-ai lua) nu are capacitate de.a ierta greşelile (păcate) şi de-a reabilita Omul la natura lui divină… de chip şi asemănare de Dumnezeu, aşa cum ne-a spus-o Hristos!! şi dovada că e Adevărul pur stă în ura înverşunată a celorlalte religii asupra creştinilor ,îndeosebi a ortodocşilor!! ia să fii atentă…
Eu sper că glumeşti cu afimaţia că un musulman ţine 4 soţii dar numai una e…. „activă”!!! nici oligofren să fii n-ai avea cum crede asta!! Nici eu n-am citit coranul şi nici nu-mi doresc să-mi încarc mintea … dar vezi că se vrea nivelarea conştiinţei, ecumenismul, sau unitate în diversitate, unde să nu mai fie nicio regulă, morală nici atât… despre New Age ai auzit? că ăsta e curentul care se propovăduieşte… să fim toţi o apă şi-un pământ! şi vezi bine că nu e aşa, nu putem şi aşa.
dacă sărbătoreşti Crăciunul, Paştele, ziua de 15 august, dacă ai în familie rude cu nume de sfinţi şi te bucuri pentru sănătatea lor, atunci să ştii că eşti de religie ortodoxă şi aparţii Bisericii (Mireasa lui Hristos) care te iubeşte atât, încât ţi-a răscumpărat libertatea cu preţ mare! nu renunţa la ea pentru niciun favor din lume ,din partea oricui ar veni…. un suflet liber preţuieşte mai mult decât întregul Univers! Căci ce va folosi omului de.ar câştiga toată lumea, dar va pierde sufletul său?? (Marcu 8,36)!! să-ţi dea Dumnezeu multă înţelepciune să vezi Adevărul!!
Georgiana, dacă ai fi căutat, ai fi știut că înaintea lui Iisus (cu sute sau mii de ani, chiar) au fost întrupați și alți mari inițiați care au propovăduit aceleași învățături și au avut o viață izbitor de asemănătoare cu a lui…inclusiv moartea fizică și învierea după cele 3 zile. De aici rezultă următoarele 2 aspecte:
1. Iisus a trăit ca un om simplu, dar viața sa așa după cum o știm din Evanghelii a fost *copiată* pentru a determina crearea/implantarea unei noi religii, a unei noi forme de gândire și de dezvoltare a societății de atunci…a unei noi paradigme, la urma urmei.
2. Iisus a fost ultimul dintre aceste mari spirite întrupate ale umanității, spirite care au militat ptr schimbarea conștiinței umane, pentru crearea unui punct de inflexiune în ceea ce privește percepția individuală referitoare la modurile de viață și gândire ale societății umane din vremurile respective.
A gândi că ortodoxismul este singura cale, cea adevărată, către adevăr, nu cred că deloc relevant și conform cu realitatea Creației! A deveni ființe spirituale înseamnă (opinia mea, desigur) să conștientizăm că numai Iubirea și Lumina (cele 2 energii definitorii și fundamentale ale Creației) sunt calea spre Adevăr! Evident, nu este suficient a conștientiza acest aspect, trebuie să ne și *racordăm* pe frecvența de vibrație a Iubirii. Cum? Dacă suntem conștienți de aceste aspecte unice și fundamentale ale Creației, trebuie să gândim și să acționăm clipă de clipă în acest sens! Are vreo importanță că suntem ortodocși, catolici, budiști, mozaici sau musulmani?! Nu, evident! Dumnezeu-Creatorul este UNUL și tot ceea ce există (văzut și ne-văzut) reprezintă Aspecte ale Sale…inclusiv noi, oamenii. Și asta, chiar dacă în decursul istoriei noastre (multi)milenare specii din acest Univers (și/sau din altele) au contribuit la crearea și definitivarea genetică a actualei rase umane. 🙂
Toate cele bune!
Adevarul nu il putem vedea deoarece marea noastra majoritate are capacitati mentale limitate.
Am folosit termenul de download pt ca seamana cel mai mult cu ceea ce se spune ca s-a intamplat atunci. E o poveste frumoasa, Mahomed a adormit intr-o pestera si a avut un vis in care i-au aparut doua fiinte divine. Una i-a spus ca ii va transmite Coranul si el va trebui sa il dea mai departe sub forma orala. Practic s-a transmis un pachet de informatii.
Nu sunt indragostita de niciun musulman, sunt botezata, casatorita (in aceeasi biserica, la diferenta de 32 de ani). Ma consider o crestina destul de practicanta. Dar in final ai intuit bine, sunt adepta unei oarecare forme de New Age, adica aceea care crede in expansiunea si unificarea constiintei, in unitatea oamenilor de orice fel. Cred in existenta iubirii absolute si a bunatatii oamenilor si asta ii face pe semenii mei sa ma ia in ras. Nu cred in farmece, vraji,entitati negative si spiritism. Ele sunt doar personificari necesare nivelurilor de incepator.
Nu stiu ce sa iti spun mai intai pentru ca e mult de spus si mult de explicat. Tu spui ce vezi la televizor apropo de Siria.
Ma crezi ratacita, ok, nu e nicio problema, la un moment dat poate vei intelege mai mult sau nu. Imi pare rau, dar sunt multe lucruri pe care dogmele nu le explica insa o face acel mult blamat New Age.
Te rog doar sa imi explici, daca vrei, ce intelegi si ce simti cand participi la Sf. Liturghie, stiu ca iti cer ceva intim, dar sunt curioasa sa compar ca sa vad cat sunt de ratacita in comparatie cu tine.
In episodul urmator, daca vrei discutam despre constiinta. Daca ne lasa si Klaudyu, pt ca pana la urma e blogul lui.
Si la incheiere, vreau sa te infurii putin, sa mai pun gaz pe foc. Jos palaria infata adventistilor. Ei chiar au reusit sa isi faca adeptii sa nu mai bea si sa nu mai fure. Nu stiu cum stau cu preacurvia…:).
Pe bune, Georgiana, nu e nicio competitie nicaieri, Dumnezeu este Unul, la fel ca si bunatatea si iubirea si daca o fii sa inviem vreodata imi place sa cred ca nu va fi ca admiterea la facultate.
deja m-a luat ameţeala!!
pentru Cristi A.: sigur nu practici vreo formă de ocultism (yoga, reiki, zen, radiestezie, etc.)? după felul cum te exprimi, pari exact unul dintre aceşti „conectaţi la sinele suprem” -) adică eşti ,la fel ca şi Corry, adept New Age… te crezi „scânteie divină” după cum zic „maeştrii spirituali”!!
Ba mai mult, crezi în teoria evoluţionistă, nu? aia care nu poate să explice apariţia vieţii şi afirmă că omul e de fapt… maimuţă?
dacă permite Klaudiu am să te rog să arunci o privire pe acest link.. în principiu e uşor de citit (fără a fi as în engleză) şi mai ales de înţeles cu sufletul: http://www.naturalnews.com/042613_Theory_of_Evolution_contradictions_scientific_thinking.html#
În al doilea rând, te rog să-mi dar un singur exemplu de „mari iniţiaţi” caresă fi avut o viaţă „asemănătoare” cu a Mântuitorului şi să fi şi înviat!!
Vezi că e totuşi o diferenţă între ortodoxie (credinţă) şi ortodoxism (ideologie)… citesc cam tot ce găsesc pe netul ăsta cu privire la vremurile tulburi ce le trăim ,pentru că din nefericire se împlinesc profeţiile: Caci va veni o vreme cand nu vor mai suferi invatatura sanatoasa, ci dornici sa-si desfateze auzul – isi vor gramadi invatatori dupa poftele lor, Si isi vor intoarce auzul de la adevar si se vor abate catre basme.
(Timotei Cap.4,3)… suntem în plină apostazie!
mi-ar place să cred că pozi „rezona” cu cele expuse de mine 🙁
Pentru Corray:
Nu te cred atât rătăcită, cât mai mult înşelată!
Vezi, pe blogul său, Klaudiu caută să explice secretele „zeilor” dintr-un punct de vedere „neutru”. Sincer, mie mi se par mai periculoşi ăştia cu new-ageul (unul dintre fondatori, Aleister Crowley avea o faţă de te bagă în sperieţi… ce să mai spun ce cele ce afirmă… Lucifer este ingerul meu pazitor. Satana nu este inamicul omului, el a facut bine rasei noastre, el cunoaste binele si raul si initieaza!!..deci…Atenţie la „iniţieri”), decât ateii (cu unii te mai poţi înţelege omeneşte, politicos, cât de cât) . Nu vreau să cred că ar fi ateu Klaudiu, dar slavă Domnului nici „iniţiat” nu este!!
În ce priveşte participarea mea la Sf. Liturghie, pot să-ţi spun doar că abia-mi pot stăpâni lacrimile. La Sfântul Pantelimon(pe moşilor unde merg eu) ,au fetele alea din cor o voce de ţi se face pielea de găină!! Pot spune, fără a cădea în extreme, că e o trăire în afara lumii materiale şi dacă la început nu rezistam în picioare aproape 4 ore cât ţine slujba, astăzi, nu ştiu când au trecut… Te asigur că Sfânta Liturghie nu se compară cu cea a catolicilor, despre celelalte „liturghii” nu e cazul să mai comentez.
Nu cu mine trebuie să te compari, ci cu felul cum aderi tu la Adevăr, la cât de mult (sau puţin) îl accepţi în viaţa ta… acolo avem probleme cu toţii!! că doar d-aia ne supără adevărul, pentru că nu ne putem eschiva…
SĂ vorbim despre Conştiinţă? care? aia cosmică „propovăduită” de new-age? cum că nu există rău nu există bine, totul e aici şi acum, cu oglinda, secretul şi reîncarnarea_?? sau conştiinţa reală (glasul lui Dumnezeu în om)? aceea care distinge Binele de Rău?
Nu există competiţie? Babine că nu!! Creştinul are de dus zilnic o luptă până va fi mutat de pe pământ în cer. credinciosul nu mai este doar „carne“ (Romani 8:9). Cuvântul lui Dumnezeu îi dă mărturia clară că acum este, conform poziţiei, „în duh“, care locuieşte în el. Pentru că este născut din nou prin Duhul lui Dumnezeu şi a venit la viaţă! şi ghici cu cine are de luptat? Klaudiu l-a identificat a fi oarecum „Enki”, dar în realitate el este duşmanul nostru, al tuturor, pentru că el urăşte creaţia lui Dumnezeu, dim moment ce a dorit să-i ia locul…Sui-mă-voi deasupra norilor şi asemenea cu Cel Preaînalt voi fi…
super , inca o data BRAVO , numai bine 🙂
Klaudyu…Am o curiozitate,si as vrea sa-mi spui parerea ta…de ce Germania?(lasand la o parte ipoteza cum ca Hitler era fiul baronului,pt ca asta n-a dovedit-o nimeni…inca) De ce nu Sua,sau M.Br.?(si ei erau puternici pe mai toate planurile)
Si fostul presedinte al Iranului a catalogat holocaustul drept mit…si?…si el sigur are informatiile corecte!
SUA și Marea Britanie erau deja controlate de masonerie. Prin urmare nu puteau fi „sacrificate”. Germania era încă din Evul Mediu o mare putere necontrolată de ei, dacă ne amintim de Sfântul Imperiu Roman al Națiunii Germane sau de Imperiul German din secolele XIX-XX. Ca popor războinic, germanii reprezentau cel mai potrivit inamic pe care masonii îl puteau prezenta lumii. Și exact asta s-a întâmplat în cele două războaie mondiale.
http://www.leaderpost.com/news/Britain+Files+space+slime+mystery/9059636/story.html
poate vom citi şi părerea lui Klaudiu despre nebunia asta de New-Age!
Georgiana, cu tot respectul: mi se pare că ești prea adâncită în studiul bibliei (un studiu pe care-l faci mot-a-mot, desigur)! 🙂
Nu-s adeptul darwinismului/evoluționismului, ba din contră…cred cu toată ființa mea în Creație! Vezi tu, opinia mea este următoarea: Creația înseamnă evoluție universală unitară (ca să mă limitez doar la Universul acesta tridimensional în care ființăm și noi, ca specie). Viața pe Terra a evoluat până când au apărut primatele (până aici teoria lui Darwin privind evoluția vieții ar fi corectă). La crearea noastră ca rasă umanoidă au participat mai multe entități ET, printre care ȘI acea rasă al cărei conducător era YHWH…au combinat genetic ADN-urile lor cu cel al hominizilor existenți pe planetă, la acea vreme. Creatorul-Suprem/Dumnezeu-Tatăl a creat tot ceea ce există, văzut și ne-văzut…omul este creat de către alte ființe care fac parte din marea creație a acestui Dumnezeu-Tată, oricine sau orice ar fi: super-conștiință/super-ființă/super-civilizație! În Geneză se spune: *La început a fost Cuvântul și Cuvântul era la Dumnezeu*…ei, tocmai acest *Cuvânt* primordial, de început, reprezintă începutul marii Creații a Dumnezeului-Tată! Ceea ce a urmat reprezintă alte aspecte ale Creației, dar biblia *omite* să spună acest lucru, axându-se numai la evoluția omului pe Terra, dar văzută din perspectiva iudeilor, atât! 🙂
Sinele nostru divin, superior, există fără doar și poate…noi suntem suflete întrupate în corpuri fizice, dense. Ele, sufletele, sunt Aspecte ale Creatorului-Suprem, cel care a ales să se autocunoască, să experimenteze sau pur și simplu să *se joace* creând Totul…de aceea se și spune că *Dumnezeu este în fiecare dintre noi*…și așa și este! Dacă tu numești asta New Age, fie ca tine!:)
Ai atâtea de citit pe acest blog, încât nu-ți mai scriu și sursa articolului în care se face referire la scrierile/miturile străvechi privind viețile mântuitorilor ante-Iisus!
Toate cele bune, Georgiana! 🙂
Studiul ca studiul, dar daca nu simti si nu traiesti nimic in baza studiului, nu te atinge deloc vreun cuvant… totul e doar acumulare de cunostinte (in cel mai bun caz).
Spui ca nu esti adeptul evolutionismului dar imediat afirmi ca opinia ta este “creatia inseamna evolutie”… 🙂
Remarca ta cum ca, citez: La crearea noastră ca rasă umanoidă au participat mai multe entități ET, printre care ȘI acea rasă al cărei conducător era YHWH…au combinat genetic ADN-urile lor cu cel al hominizilor existenți pe planetă, la acea vreme., … seamana izbitor cu replica unui “extraterestru” din filmul Prometheus!! Pe cuvant, cu cat ma uit mai mult la filmele SF cu atat cred ca producatorii astia evrei (mai toti americanii sunt de origine iudaica si lideri masoni) cauta sa ne spele creierele!! Toate SF-urile au acelasi “sablon”: oamenii (majoritatea) vor ajunge zombie! Cei “contaminati” evident de „virus”! dar ghici care vor fi?? Cei cu creierul spalat!! Cei care nu mai disting, care nu mai stiu care-i bine si care-i raul!!
Omul creat de alte fiinte care la randul lor au fost create??… pai ce suntem noi, experimente de laborator?? Omul e cununa creatiei lui Dumnezeu, Cristi!!! Daca te-ai informa obiectiv despre Cel ce te-a lasat pe pamant ai intelege mult mai clar si ai gasi si scopul vietii (partasia cu Tatal).
Biblia are destule detalii privitoare si la celelalte creatii inferioare omului… mentioneaza despre uriasi , dar in principal in ea gasesti cele trebuincioase pentru mantuire, numai ca nu trebuie sa dam o interpretare dupa mintea logica, ci trebuie s-o intelegem “in duh”, de aceea e bine sa apelam la un specialist (teolog). de preferat dintre cei mai in varsta!
Si da, tot ce-ai indrugat acolo face parte din conceptia New Age (mare spalator de creiere, distrugator de constiinta morala)!! Ai auzit de Linch? (pentru ca asta face new-age.. linseaza!! nu literalmente, dar la fel de grav)!! Linch a fost un proprietar tiran de sclavi din Indiile de Vest, iar alti proprietari de sclavi de prin Virginia vazand ca intampina dificultati in a-si “controla” sclvii ,au apelat la dl.Linch pentru a-i invata metodele sale. Metodele erau in esenta simple, dar in fapt extrem de diabolice. Ii mentinea pe sclavi puternici din punct de vedere fizic, dar lipsiti de putere din punct de vedere psihic si in total depinzand de stapanul lor! Le lasa corpul dar le lua cugetul… discernamantul… trezvia mintii!! cam asta face si mass-media zilelor noastre!
Ultima fraza face parte din seria “daca nu-i poti convinge, zapaceste-i”? 😀
Eu iti dau totusi o sursa: citeste parerea lui Klaudiu din articolul Reiki (forma de meditatie ce face parte din conceptia new-age) si vei fi convins ca esti pe un drum gresit!! Mie mi-a trebuit mult efort de vointa sa nu pun linkul pe peretele de FB ale lui Argesanu si Oreste, sa vada oamenii cat de hipnotizati si pacaliti sunt (nemernicii chiar asta fac prin “terapie” de ajung aia sa vada “ingeri” si alte nebunii) numai ca as fi produs si mai multa sminteala, intrucat blogul nu prezinta antidotul ,ca sa zic asa… Dar Klaudiu promite mult! E concis si elocvent in exprimare… si in general, Dumnezeu oameni ca el alege ca „reprezentanti” ! iar in viata nu se stie…
Toate cele bune si tie Cristi!
Domnule ai luat-o rau razna cu imaginatia!…copilul seamana cu ambii parinti evident,apoi exista fotografii de familie diverse care au fost prezentate in diverse emisiuni tv.
Da, sunt multe semne de intrebare despre tragicul incident,insa scuze,se vede ca un anume tip de lectura a pus stapanire pe mintea ta incat lesne pici in fabulatii si tot soiul de rastalmaciri si teorii de gen conspirativ.
Ia si tu o pauza ,contempla un copac,o floare,fa plimabri dese in natura,asculta o muzica de suflet,citeste un banc,o poezie,ai grija de un animal,danseaza,canta,iubeste etc,etc,etc….diversifica,varieaza,viata e un joc complex si pacat ar fi sa te infunzi doar in citit.Si aici chiar ,sunt atatea genuri !Apeleaza la toate cele 5 simturi ca forma de cunoastere.Doar astfel poti echilibra,obiectiviza,armoniza anumite aspecte ale personalitatii …
Am spus-o nu musai in sens critic,moralizator ci omeneste,prieteneste….
Georgiana, sunt multe de scris, cateva fraze sunt insuficiente si pot induce pareri gresite (alterarea mesajului). sugestia mea ar fi, ca atunci cand analizam ceva sa o facem pornind de la mesajul initial, mai exact, putem compara Biblia cu Tora si cu Coranul si cu invataturile lui Mikao Usui. Atunci avem o baza solida de discutie. Este inutil si energofag sa stam sa analizam variantele spiritualitatii nu stiu carui preot, a nu stiu carui imam sau Argeseanu si Oreste. Bineinteles, ies din discutie persoanele care cu adevarat au studiat o religie in amanunt. In plus, din nou inutil este sa analizam comportamentul credinciosilor. Crestinul cununat care isi inseala sotia, sau musulmanul care are relatii intime cu toate cele 4 sotii, sau budistul care mananca lapte cu fulgi. De asemenea, primul pas intr-o analiza este obiectivitatea. Adica opusul subiectivitatii, adica informatia ca atare, minus impresia personala. In traducere new age: bending the ego, renuntarea la ego, in traducere crestina:smerenie, in traducere stiintifica: impartialitate. Ia vedeti, puteti face asta? Eu incerc sa fac putin cate putin in fiecare zi, de multi ani. Asa am ajuns la extinderea constiintei (dar nu prea mult din pacate, inca mai e de lucru..). Nu e nevoie nici de mantre, meditatii sau rugaciuni complicate…merge doar cu „an honest heart as compass”. Nu e nevoie de niciun guru sa ne invete ceva, pentru ca pur si simplu ne-am nascut cu asta in noi. E un soft simplu, preinstalat, exact ca MS DOS-ul. Ruleaza in spate, atata timp cat respiram si pastreaza informatia pentru totdeauna, dar e atat de discret incat uitam de el.
Bun, ca să nu monopolizăm această discuție (deși părerile, argumentele și contra-argumentele fiecăruia creează și produc 100% premisele extinderii conștiinței…sau ar trebui să le creeze) vreau să mai fac câteva precizări:
1. Evoluționismul darwinist este egal cu evoluția Creației doar până în momentul temporal în care au apărut primatele, Georgiana: viața a evoluat pe Terra de la simpla entitate monocelulară (creată și ea sau ajunsă aici din spațiul cosmic) până la organismele cele mai evoluate, primate și hominizi. Omul actual (făcând abstracție de celelalte mari civilizații terriene dispărute – lemurienii și atlanții) este creația genetică a câtorva civilizații ET, respectiv combinația ADN-ului hominizilor existenți atunci pe planetă cu ADN-ul creatorilor noștri. Nu pune semnul egal între evoluționism și evoluția speciei umane (dezvoltarea societății în ansamblul ei, prin spiritualitate și tehnologie), evoluție care respectă însăși legea evoluției Creației (nimic nu se pierde, totul se transformă…totul evoluează)! 🙂
2. Evident că omul a fost creat de către alte ființe, create la rândul lor de către alte ființe, etc…de ce e atât de greu de asimilat acest aspect?! Dacă mergem înapoi pe firul Creației, ajungem, evident și indubitabil, la Creatorul-Suprem, Dumnezeu-Tatăl. Acest Creator-Suprem poate fi (subliniez, poate fi) o SUPER-EXTRA-MEGA CONȘTIINȚĂ DE GRUP/SPECIE a unei SUPER-EXTRA-MEGA CIVILIZAȚII care a creat acest Univers multi-dimensional (inclusiv cel perceput de noi) prin simpla intenție-gând (dacă discutăm de Conștiință) a creării unui program informațional bazat pe Energie Pură, program care să ducă la dezvoltarea și evoluția Creației Sale/Lor. Este o concepție a mea (deși nu cred că sunt singurul care gândește astfel) bazată, pe lângă informațiile congruente accesibile din multe surse ȘI pe recentele descoperiri ale fizicii cuantice care ne spun că totul în Univers este Energie, că *materia*, așa cum o percepem noi, este de fapt o formă de manifestare a Energiei…la nivel cuantic, sub-atomic, descoperim vortexuri de energie, deci trecem dincolo de aspectul material, dens, al cunoașterii noastre! Este foarte probabil, așa după cum specifici și tu, ca omul să fie *cununa Creației*, având în vedere că noi am fi cea mai recent creată specie inteligentă din acest Univers, în dinamica evoluției sale!
3. Trinitatea religioasă: Tatăl + Fiul + Duhul Sfânt = Aspectele fundamentale ale Creației: Creatorul-Suprem/Dumnezeu-Tatăl + entitățile create (cele care ființează în Creație) + Energia Pură (cea care stă la baza desfășurării Programului Creației).
4. Despre New Age ți-a oferit câteva explicații și corray, așa încât nu mai detaliez și eu…concepția ta despre această *malefică* dogmă rezidă în special din îndoctrinarea ta religioasă. Să fim serioși, religia este *fenomenul* creat special ptr ascunderea adevărului Creației, în scopul stagnării dezvoltării spirituale a speciei umane…specia *cunună* a Creației! Doar să ne imaginăm ce se va întâmpla atunci când conștiința noastră unitară (adică cea a speciei umane în întregul ei) va vibra și se va armoniza pe/cu înaltele frecvențele energetice ale Creației…vom fi cu adevărat Creatori Universali, în această măreață desfășurare a Creației! Și așa va fi! 🙂
[url= http://secretelezeilor.wordpress.com/2012/09/08/hitler-mesia-sau-antihrist/] [b]Despre KLAUDYU[/b][/url]
Îmi merge mintea… pe 7 cărări şi în marşarier. Probabil asta înseamnă să fii dus cu pluta pe arătură.
[quote author=KLAUDYU]
Se spune că, enervat de obiecțiile repetate ale unui cardinal, Napoleon i-a arătat respectivului cerul într-o zi, pe la amiază, și l-a întrebat:
– Vedeți steaua aceea?
– Nu, i-a răspuns cardinalul fâstâcit, neștiind ce să creadă, deoarece pe cer nu se putea zări nicio stea, ci doar un nor răzleț. Bombănind, Napoleon i-a replicat:
– Ei bine, cât timp voi fi singurul care vede acea stea, îmi voi urma drumul și nu voi suporta obiecții!
[/quote]
Ce să-ţi mai spun tinere ca să pricepi?
Eşti un „înţelept” la fel ca toţi ceilalţi care se cred înţelepţi. Ce mi-e un evreu imbecil care se crede ales de idolul lui să conducă lumea şi ce mi-e unul care crede într-o stea văzută numai de el, cum e cazul lui Napoleon.
Crezi că Napoleon a fost mai valoros decât Isus Cristos care s-a crezut Mesia?
Îţi este chiar atât de greu să înţelegi că toţi oamenii care se cred deştepţi au pretenţia să fie crezuţi?
Dacă vă spun, tuturor, că sunt Şilo, adică Mesia, cel Uns, inclusiv medicului al cărui pacient sunt de peste 10 ani, o fac pentru a fi judecat, nu pentru a fi crezut de toţi proştii lumii!
O fac pentru a se şti, iar pentru a şti trebuie să judeci nu să crezi ca prostul pe învăţător, fie el chiar Isus Cristos.
Postează rândurile astea şi pe saitul „înţeleptului” Ion Coja, care crede la fel cu toţi imbecilii, că Isus este Mesia. Îţi cer acest favor pentru că eu nu am permisiunea de a posta ceva pe saitul „înţeleptului”. Ion Coja, lingvistul lui peşte, nu ştie ce înseamnă [b]„libertate de exprimare”[/b]
Fiţi foarte atenţi! Toţi faceţi jocul evreilor pentru că nu îi puteţi înţelege, de aceea nu-i puteţi judeca. Cine nu poate judeca nu poate descoperi un adevăr pe care-l caută. Nici de corectat un semen nu va fi capabil, din acelaşi motiv: lipsa judecăţii.
P.S. Pot fi găsit pe saitul forumcrestin.com singurul care acordă libertate de exprimare totală!
foarte interesant dar tendentios nu e un punct de vedere obiectiv. Adevarul e intotdeauna la mijloc. Toti au comis atrocitati si e evident ca invingatorii au castigat inclusiv dreptul de a-i arata cu degetul pe invinsi. Cat despre conspiratia evreiasca e posibil sa existe asa ceva dar chiar asa mana asta de evrei care conduc lumea reusesc sa potriveasca toate evenimente de proportii planetare la zi, minut, secunda si sa controleze mintile a milioane de oameni, suna fantezist … e clar ca ceva se intampla orice om rational vede asta, multi oameni sunt tinuti intentionat in saracie, manipulari la tv in prostie, dar totusi e greu sa controlezi totul la perfectie chiar si pentru iluminati astia .. daor daca nu sunt cumva ceva zei, entitati superioare
Sau poate primesc ordine de la entități superioare, pentru care nu e atât de greu să controleze totul.
Eu te cred sincer, Corray ca esti deja convinsa ca Dumnezeu este unul singur, acelasi si pentru crestini (cel prezent in Biblie, sau Legea lui Moise din V.T. – Tora), acelasi si pentru mulsulmani cu Coranul lor, acelasi si pentru Mikao Usui (cu Budha al lui) dar si pentru indieni !! Si intr-adevăr, chiar este ACELAŞI!!
Numai ca vezi, fiecare dintre popoare cauta să şi-l “şlefuiască” după propriile “adevăruri” pe Acelaşi Dumnezeu, EL având diferite denumiri în funcţie de cultura popoarelor: Brahma, Shiva, Tao, Allah şi Dumnezeu cel in Treime( Tată, Fiul şi Sf.Duh), pentru noi! Dar nu toţi când ne gândim la Dumnezeu înţelegem acelaşi lucru. Pentru că într-un fel îl percep pe Dumnezeu japonezii, ei având la bază principiul Tao prin complementaritatea yin-yang (masculin şi feminin), în alt fel îl percep indienii, unde pentru ei, Dumnezeu se manifestă sub forma unor puteri cosmice ale lui Brahma şi în alt fel musulmanii, care îl văd pe Allah drept “ Stapanul”! care nu zamisleste si nu este nascut şi nu are pe nimeni egal! … mai spun ei!! Or, pentru un musulman, credinta intr-un Dumnezeu unic este ceea ce deosebeste radical propria sa religie de celelalte religii, chiar si de crestinism, pentru ca Dumnezeul treimic din crestinism, desi Unul in fiinta, reprezinta in ochii musulmanilor o forma de atentat la unicitatea lui Dumnezeu.
Şi vine New-Age, care face “ordine”!! 😀
Fără nicio acomodare, trânteşte principiul rezonantei care presupune o exteriorizare prin “expansiunea” sau cum zici tu… extinderea….câmpului constiintei, a corpurilor subtile în afara celui fizic, printr-o concentrare (meditatie) chiar asupra acestui lucru, adică pacea, linistea pe care încerci să o creezi ce vine prin constientizarea faptului că fiinta ta creşte, creşte, se amplifică din ce în ce mai mult în afară, mărirea aurei, a câmpului sinelui, cu senzatia că esti peste tot….. în întreg universul, că fiinta ta, sufletul (care este microuniversul) intră în rezonantă cu macrouniversul, cu întreg cosmosul, cu însăsi Divinitatea (nu-I mai spune Deumnezeu pentru a nu creea ghiveciul)…. de unde si ideea arhivehiculată de maeştrii: ”Cunoaste-te pe tine însuti şi vei cunoaste astfel tot universul împreună cu fortele sale ascunse”! Deci…… ce să mai zic…. 🙁 puţini vom rămâne nespălaţi (pe creiere)!!
Ei bine, liderii ăştia “spirituali” ,promotori ai Noii Ordini Mondiale aduc cu ei şi forţa revoluţionară necesară pentru ca “sinele divin” să fie odată pentru totdeauna “descătuşat” din lanţurile Sistemului… Au ei o găselniţă numită genial: Ieşirea din Matrix!! Te doare capu’ efectiv!!
Să-ţi mai spun că pentru a înţelege ce naiba înseamnă asta m-am apucat să revăd Matrix-ul? Nu-i degeaba, că totuşi Keanu Reeves în rol era…. wow…. dar totuşi…. A trebuit să mă uit!! 😐
Nu contest calitatea extraordinară a filmului, dar în esenţă este manipulator, ca de altfel şi New-Ageul (una din tentaculele instaurării globalizării, a pregătirii venirii “urâciunii pustiirii”) – îl ai în imagine în articolul de faţă, scris de Klaudiu, are o făclie pe cap şi face …yoga?… că după poziţia copitelor, mie aşa-mi pare!!
Deci, avem aşa:
1. În Matrix (matricea) Sistemul este un vis colectiv generat de computer… ( un program), astfel că Sistemul este rău, iar cei care au ieşit din el (adică au fost deconectati de la aparatele de indus respectivul vis) sunt cei liberi… cei “initiaţi”, care reintrând din când in când in matrice (prin hacking) îşi pot exercita acolo puterile supraomenesti ,deoarece ei au inteles ca acele reguli de computer pot fi ocolite şi/ sau încalcate…
Prin urmare, intelegem ca MATRICEA este precum SISTEMUL care ne vrea raul, iar cei care s-au desprins de sistem, cei “deconectaţi” sunt “initiatii” “iluminatii” , cei “dezvoltati” spiritual, care întelegând resorturile profunde de functionare ale acestei lumi reusesc sa aibă capacitati “supraomenesti” prin “meditatie”, magie, prin “chanelling/ul cu veghetorii” (invocarea spiritelor) etc….sau, mai pe romaneste, ajutati de draci (pardon!! de “extratereştri” 😀 care sunt entităţi de “lumină” – vezi făclia – şi care vor să “ajute” oamenii să atingă îndumnezeirea! Haida-de!!
Şi 2:
Mai repede aş crede că Matrix este lumea reala în care traim noi cu toţii (cu sistem de sanatate, invatamint, instituţii, etc) .Sistem care este şi bun şi rau totodata, ..şi din punctul ăsta de vedere noi am “proteja” cumva matricea….SISTEMUL!!! (la un moment dat Morpheus îi spune lui Neo că multi dintre acesti oameni nu sunt pregatiti sa fie deconectati. Si multi dintre ei sunt atat de dependenti de SISTEM incat vor lupta pentru a-l proteja) 😐
Dar NU neaparat protejăm acel sistem care ne vacineaza copiii, care ne indoctrineaza (îndobitoceşte) prin şcoală, care ne manipuleaza prin media, care ne otraveste aerul şi apa (mai nou Haarpul ne dă şi cutremure)!!…. ci acel sistem care ne permite sa ne întemeiem o familie traditională, care ne permite să ne ridicam o casa, să ne crestem copiii, să ne permitem o vacanţă, etc, etc. De asta spun că filmul , extrem de bine realizat, manipulează!! Să aruncam la gunoi sistemul, să iesim din matrice… este de fapt tot o manipulare gen Zeitgeist movement sau NOM contra fNOM, doar ca de data aceasta printr-un film de ficţiune…adica plantează în creierul omului ideea….. de revoltă, care nu-i de fapt decat „joaca” de-a baba oarba!!
Am reţinut un fragment:
MORPHEUS afirmă : Matricea e pretutindeni, este peste tot in jurul nostru. Chiar si in aceasta camera. Poti sa o vezi cand te uiti pe fereastra sau la televizor. O simti cand te duci la serviciu sau la biserica sau cand iti platesti impozitele. Este lumea care ti-a fost trasa peste ochi ca sa nu vezi adevarul.
NEO: Care adevar?
MORPHEUS: Ca esti un sclav, Neo. Ca toti ceilalti, ai fost nascut in robie, intr-o inchisoare pe care nu o poti mirosi, gusta sau atinge. E o inchisoare pentru minte (suflet). Din pacate, nimanui nu i se poate spune ce este Matricea. Trebuie sa o vezi tu insuti.
Un mesaj mai creştinesc de atât nici nu puteau regiza americanii ăştia!!! Şi asta fără să-şi dea seama!!
Ce este Adevărul se întreba odată Pilat?? Şi noi ştim Cine a spus şi ale cărui cuvinte dăinuie de veacuri: Eu Sunt Calea, Adevărul şi Viaţa!!
Asta e singura realitate (vesnica) pentru care merita sa lupti si in care merita sa crezi. Restul e vânare de vânt!!
CONCLUZIA: Dumnezeu nu ne vrea proşti! Manevrabili… goliţi de minte, de gânduri… inerţi!! Care cum vine cu vreo filozofie mai trendy, noi să cădem laţi!!! Ne vrea înţelepţi ca şerpii şi nevinovaţi va porumbeii!! <3
Se ştie că şarpele îsi pazeste foarte bine capul, care detine şi cea mai redutabila arma a sa – muscatura veninoasa – mortala de cele mai multe ori. Capul este si cel mai vulnerabil punct al sau si cel mai virulent.
Tot asa si la om.! Capul sau mintea omului poate fi intelepciune sau prostie. Intelepciunea mantuieste, nebunia pierde sufletul omului, dar înţelepciunea nu inseamna viclenie, iar nevinovăţia (porumbelului) nu inseamna prostie sau naivitate!
Extinderea Conştiinţei?!!! Doamne!!! Corray!! Când noi avem poruncă să ne iubim vrăjmaşii!! Ai încercat să faci asta? si vezi că nu e vorba de vrăjmaşii cu copite.. cu ăia nu trebuie să ne împăcăm şi să-i iubim niciodată!! E vorba de semenii noştri!! Care-or fi ei!!
Te rog din suflet dacă poţi merge la orele de cateheză de luni seara de la Sfântul Mina (piaţa Unirii) unde predă un “Morpheus “ original Cuvântul dătător de Viaţă al lui Dumnezeu ……. vei vedea ce falsă e “religia” new-age!!
Citeşte te implor semnele vremurilor de pe urmă, cartea profeţii şi mărturii creştine pentru vremea de acum, volumele I şi II!! şi vei vedea că ni se pregăteşte însemnarea!! Se vrea eliminarea banilor lichizi, se vrea controlul total al omului prin implant cu cip RFID… Din nefericire Matrixu e chiar la usă, mai hidos ca niciodată, dar nu în variant a prezentată de doctrina New Age, ci luând chipul fiarei apocaliptice!!
https://www.facebook.com/notes/miscarea-legionara/cipurile-din-corpul-nostru/398660586908046
http://ceicunoi.wordpress.com/tag/cipul-rfid/
Cristi!! pana sa ajungem noi „creatori universali”, avem lupta grea de dus cu dusamnul de moarte al sufletului nostru!
daca Dumnezeu nu ne-ar fi lasat intact liberul arbitru, jertfa Mantuitorului nu mai era necesara, intrucat ne-am fi intors Acasa imediat dupa iesirea din trupul de pamant! dar pentru ca Dumnezeu nu ne baga cu forta in Rai, noi trebuie sa alegem Calea care duce Acasa si sa mergem hotarati pe ea.
Intre cele doua mari forte ,Dumnezeu si Diavol, se da o lupta de secole, iar noi suntem miza, pentru ca atat Dumnezeu prin Ingerul Pazitor cauta sa ne aduca la El (vezi pilda fiului ratacitor), dar si scaraoschi asta nu se lasa si ne intinde curse si momeli, doar de-am cadea odata pentru totdeauna!!
Cat suntem inca aici, putem alege, trebuie sa fim vigilenti, sa avem grija de noi insine pentru ca alt suflet nu mai primim, cu asta mergem in Vesnicie.
Te rog si pe tine sa te mai gandesti cu extinderea aia, ca din pacate aratarea asta hidoasa se poate preface in inger de lumina, si va face semne si „minuni” ca sa insele de va fi cu putinta si pe cei alesi! Sa fim noi cei alesi 🙂
Numai bine sa ai!
Multumesc pentru articol, te cutremuri ……. de atata adevar, sincer. Oricum nu putem schimba puterea lui DUMNEZEU, ce a fost profetit se va intampla sigur.
Multumesc mult Klaudyu.
Cristi, in cea mai mare parte sunt de acord cu tine, dar am sa detaliez in alta zi. Astazi nu prea am resurse pentru a imi mentine atentia pe un subiect.
Georgiana, ramai pe calea ta, pentru ca daca ai ales-o inseamna ca este cea potrivita tie. Continua sa te temi de alti oameni, de alte religii si de cipuri si tehnologie. Daca poti dormi in pace nopatea si te poti bucura de lumina zilei, inca este bine.
Dar pentru ca ai deschis subiectul Matrix, nu ma pot abtine sa nu comentez putin:
Matrix este un proiect dus la finalitate cu brio de fratii Wachovski, evrei de origine, baieti destepti, pasionati de anime-uri, computere si filozofie. Ca si mine, mai putin originile evreiesti. Nucleulpe care a fost construit scenariul este reprezentat de filmul anime Ghost In The Shell si pe lucrarea lui Platon numita Iesirea din pestera. De asemenea are si multe idei preluate din fizica cuantica. Dar…..este doar un film si atat. Foarte bine facut, genial chiar. Dar este un film, nimic mai mult, nimic revelator, nimic revolutionar. Un mixaj bun de idei interesante menite sa inflacareze imaginatia. Daca vrei putem vorbi mult pe tema lui, pentru ca l-am urmarit cu multa atentie, desi mie, ca fan infocat al anime-urilor, mi s-a parut slabut din punct de vecere al jocului cu imaginatia privitorului.
Din nefericire, ai scris prea mult pentru a putea sa iti raspund la tot dintr-o data. Eu stiu la ce fel de New Age te referi tu si te asigur canu dupa acela ma duc eu. Ai vazut ca am precizat clar ca nu meditez si nici nu fac alte manevre. Am simplificat totul la maxim. Incerc sa mint cat mai putin si in nici un caz intentionat. Incerc sa nu ma mai iau de oameni, chiar daca uneori mi se pare ca gresesc. Imi doresc din tot sufletul ca atunci cand ma aud sau ma vad, oamenii sa se bucure si sa nu gandeasca „ah, iar a venit asta cu tampeniile ei”. Ah, si cel mai mult imi doresc ca oamenii sa nu se mai bata intre ei. Dar toate acestea sunt doar niste iluzii, lumea va fi in continuarea impartita in bine si rau, probabil pana se va sfarsi,iar eu nu voi fi decat un biet suflet naiv, manipulat si spalat pe creier, care nu se teme de computere, de date biometrice, camere de supraveghere si cipuri de identificare.
Sfatul tau este posibilmsa nu il urmez, deoarece e greu sa inteleg si sa urmez niste teorii care nu vorbesc pe limba mea, aia formata prin scolile de spalat creiere. Voi, sfatuiti in continuare parintii sa nu isi vaccineze copii si eventual sa nu accepte nici transfuziile de sange 🙂 si noi dobitocii cu creiere spalate si constiinte elastice vom incerca sa salvam ce mai e de salvat cand vor lovi epidemiile si sa gasim copii rataciti prin paduri cu ajutorul cainilor politisti. Poate ca voi aveti dreptate si tehnologia e rea….cine sunt eu ca sa judec??
Georgiana, dacă tot discutăm de scenarii gen Matrix, putem să presupunem că Lucifer (tot un fiu al lui Dumnezeu, evident…precum este și Iisus) *și-a asumat* (la cererea cuiva?) rolul de *căzut din lumină în întuneric* tocmai pentru a putea fi posibilă această dualitate *bine-rău* a Creației? Cu alte cuvinte, el, Lucifer, să reprezinte prin *manifestările* sale *piedicile* peste care trebuie să trecem în această minunată evoluție spirituală pe care trebuie s-o parcurgem până când ajungem la destinația finală, Acasă?!
N-aș merge mai departe, gândindu-mă că este la fel de probabil ca mitul diavolului să fi fost *creat* de către cei care au avut interes în scopul inducerii în psihicul uman colectiv a stărilor de frică, teamă, anxietate, angoasă, etc. Altfel spus, s-a dorit crearea omului umil, cu șira spinării încovoiată și capul plecat și, mai ales, a omului *păcătos*, cel cu *frică* de Dumnezeu și de *pedeapsa divină*…și toate astea pentru ca ei, elitele respective, să ne manipuleze și să ne țină *sub papuc*!
Ce spui, pot fi niște teorii probabile? 🙂
Complimente. Mi-am permis sa te distribui pe pagina mea…este destul de alambicat si luuung, dar merita. Capcane frumos demascate in final si un mare semn de intrebare, iar peste tot grasa si fumoasa MANIPULARE a actualei clase politice. Inca-o data, complimente…
p.s. – e straniu ca inca mai sunt persoane care „pun botul” la hoax-ul D-lui Dan Ioanitescu
Prin aplombul cu care mă expediezi să rămân pe „calea” mea, pot să-mi dau seama la ce nivel de „smerenie”/ renuntare la ego ai ajuns 🙁 Păi dacă toate muştele ar face miere… ar fi „renunţarea asta la ego” pe toate gardurile… cred că ştii care-i vorba de duh autentică!
Dar vezi bine că nu-i treabă simplă cu dobândirea smereniei. New ageu vă învaţă că rugăciunea ar fi de fapt o tehnică, ceva gen aplici formule matematice,spui corect denumirea fiecărui stadiu parcurs în „extinderea„ conştiinţei şi pac… te-ai trezit smerită!!
Cu mare jenă şi ruşine (îmi asum un mare risc, pentru că nu vreau ca oamenii care n-au cercetat bine cum stă treaba cu new-age să fie smintiţi în vreun fel, deci îi rog mult să nu râdă pentru că e foarte grav!) şi cred că ştii vorba aia „crede şi nu cerceta” că aparţine unui grec (ateu) Iulius Celsus, afirmaţie atribuită din „greşeală” lui Hristos 😀 Îţi redau câteva rânduri din ceea ce vrea o fată să creadă că înseamnă pentru ea rugăciunea! Deci îţi spun cu toată părerea de rău, că orice efort s-o înduplec, să-i dovedesc cu mersul la biserică, cu negru pe alb cât de rău se înşeală, m-a sleit psihic… Citez: !!!!!!„ACUM , AICI TOATE SUFLETELE CU TRUP SI FARA DE TRUP din creatia divina , oriunde s-ar afla ele, va rog, iertati-ma pentru ca v-am facut ostatice ale gandurilor mele si fiindca uneori, prin negativismul gandurilor mele, v-am influentat in mod distructiv comportamentul.
MULTUMESC tuturor sufletelor CU TRUP SI FARA DE TRUP din creatia divina, oriunde s-ar afla ele, pentru ca ma iarta si ma dezleaga acum , aici de tot ce am gresit fata de ele cu sufletul meu, cu vointa sau fara vointa, sau din neascultare , acum sau altadata, de la data creatiei divine si pana in aceasta clipa. Multumesc, Doamne pentru ca pot sa comunic telepatic cu orice fiinta din creatia divina, oriunde s-ar afla, pentru ca toti suntem interconectati, toti suntem una cu Tine, Doamne, cu unicul Principiu, una cu Toth si Toate , mintea noastra este mintea Lui Dumnezeu, Spiritul nostru este spiritul Lui Dumnezeu, suntem cu totii scufundati in Prezenta Cosmica divina care ne inconjoara si ne patrunde, traim cu totii in Dumnezeu si Dumnezeu traieste si actioneaza prin noi , toti, suntem una cu MAREA MINTE DIVINA, COSMICA , SUNTEM UNA CU INTREGUL, CU DUMNEZEU si evoluam odata cu Intregul, cu inţeligenta tuturor marilor genii, în ARMONIE si ACORD PERFECT, in fiecare clipa”!!!!!
😐 dacă nici asta nu-i spălare pe creier…. Te rog să mă ierţi,dar clar suntem cu toţii nebuni de legat!!
Să dea Dumnezeu tu să nu te „rogi” aşa 🙁
Cât despre subiectul Matrix…. el este deschis prin toate filmele SF prin care ni se tot repetă cu mesaje subliminale că suntem „prea mulţi” pe această planetă… că am „epuizat” resursele şi că „mama-pământ” nu mai suportă!! e? Tu eşti convinsă de asta? Eu nu!
Probabil că ştii la ce fel de New age „ mă refer” eu, dar reciteşte răspunsul lui Klaudiu la remarca ta despre „imparţialitate” 🙂 New-Age se ocupă cu magia! Este o practică ocultă! Că-i alba-neagra, tot magie este, deci tot cu dracii au de-a face indivizii ăştia de-o predică. Este o viziune ostilă creştinismului, este o sinteză în grade diferite a religiilor mistice din Extremul Orient… hinduism, budism, plus ocultismul occidental. Uite ce poate face dintr/o biata fata naiva!! Îi face creierii varză!!! X(
Scuze dacă scriu prea mult, probabil Klaudiu s-o amuza teribil de acest ping-pong de idei, dar eu una m-am speriat văzând la ce grad de umilinţă te poate aduce nepăsarea!! Noi devenim pe zi ce trece tot mai reci, mai indiferenţi, uneori nici nu ne mai privim! În individualismul propriu ,habar avem de drama celui de lângă noi, vrem doar să nu fim deranjaţi în „binele „ nostru!! Părintele Arsenie Boca are o vorbă mare (printre multe altele foarte adevărate), zice: cea mai periculoasă închisoare este aceea unde te simţi bine! asta înseamnă deja o cetate (suflet) cucerită! Deci, am capitulat, nu mai putem opune rezistenţă şi astfel urmăm sfaturile ăluia „neutru”, adică ne cuprinde o lene dulce… pentru că prin ispite )încercări) suntem mereu în alertă, când eşti asaltat din toate părţile, când vezi că te scufunzi, nu cauţi sezlog de stat la plajă…..si din pricina asta spunem în Tatăl Nostru, ne izbăveşte de cel viclean!!
Nu am studii de teologie, dar cât am reuşit eu să înţeleg şi să trăiesc (aici e luptă mare) după porunci, pot să strig cu toată convingerea că nu aş renunţa la credinţa ortodoxă pentru nimic în lume !
Cei care alegeţi alte căi o faceţi în necunoştinţă de cauză!! Nu aţi cântărit bine avantajele dac pot să zic aşa… nu e bine să fim superficiali că mare pagubă avem! Să înţelegem cu ce se mănâncă ortodoxia asta şi după aia să alegem. Pentru că răspundem de ceea ce alegem! Până şi în Codul civil )vechi sau nou) este menţionat că nu poţi invoca necunoaşterea legii, la aplicarea sancţiunii, si cu atât mai mult n-o să spunem când dăm cu capu tare… „aoleo, da n-am ştiut”!!
Mai spui că nu poţi urma nişte teorii care nu vorbesc pe limba ta?
Păi uite de ce: http://www.youtube.com/watch?v=XdH62L87BsU
Cât despre vaccinuri…. mie una nu mi-a adus niciun plus vaccinul antigripal, dimpotrivă zăceam mai rău ca un câine! Dar apare o întrebare: daca ti-ai vaccinat copilul, unde e teama ca s-ar mai putea imbolnavi de la un copil nevaccinat?
Pai daca ai mare incredere in vaccinuri, de să te mai agiţi? Vaccinul e minunat si protejeaza sau cum e treaba? Sau nu mai stim nici macar ce înseamnă un vaccin? Năuceala e la ea acasa …
http://www.familiaortodoxa.ro/2013/01/29/dr-christa-todea-gross-vaccinurile-preventia-care-imbolnaveste-si-uneori-chiar-ucide/
Ironia cu care închei revolta a tot ce vezi tu frumos şi romantic în lume, a iubirii eterne şi-a păcii între oameni, cu inimioare şi fluturaşi peste tot, denotă un dispreţ profund a ceea ce înseamnă de fapt purtarea de grijă a celui de lângă tine, implicarea! Dacă apar epidemiile, fii convinsă că nu lipsa vaccinului e cauza!
http://www.naturalnews.com/035777_GAVI_immunization_children.html
si vezi ca si domu Papa al catolicilor s-a intrebat retoric cine e el ca sa judece (referindu-se la „drepturile” homosexualilor) ca mai zice ca Dumnezeu iubeste bietii homo, da a uitat sa mentioneze ce-au patit in Sodoma si Gomora….
Cristi, în mesajul tău, recunoşti tacit că “scenariul gen Matrix” e cât se poate de adevărat în propaganda new-age!
O presupunere e corectă câtă vreme rezultatul este câştigător, altfel pierzi timpul de pomană .
Am citit şi eu “prelegerea “ lu nenea Paul Ferrini unde afirmă el cu mare pompă că Lucifer va fi… “restabilit/ reabilitat”… adică i se va recunoaşte poziţia dinainte de cădere… mare nebunie New Age-ul ăsta!!
Nu confunda creaţia cu Creatorul, încearcă să înţelegi dacă te mai poţi “detaşa” că Mişcarea new age induce omului ideea că este “dumnezeu”.. vă determină să vă închinaţi la idoli :-S sugestionându-vă cu importanţa pentru lucruri ocultism, vă îmbie cu obiecte vechi, cică istorice: artefacte, relicve, clopote tibetane, statui ale zeilor (adica demoni) păgâni, simboluri, zvastica, pentagrama, ochiul lui horus…!!!
Nici eu n-aş merge mai departe, gândindu-mă că cea mai puternică strategie a diavolului e aceea de-a convinge lumea că el nu există!! Vezi că până la urma nu pea se potriveşte renunţarea la ego aplaudată de new-age cu smerenia din creştinism? De ce? Pentru că vanitatea este cea mai iubită şi exploatată slăbiciune a noastră de către arătarea asta cu copite 🙁
Ceea ce spui mi-a amintit de o replică celebră tot de-a lui Kevin 😀
Mai bine să domneşti în iad decât să slujeşti în Rai, nu-i aşa??
Foarte elocvent şi filmul ăsta http://www.youtube.com/watch?v=2yA7HUlJsW8
Dar revenind, dacă ai vrea doar să aflii… ce multe ai vedea!! În Evanghelia de ieri, cu moartea bogatului nemilostiv şi-a săracului Lazăr, este descris atât de bine starea în care se află sufletul omului atât în Rai cât şi în Iad, încât nu te mai poţi gândi la teorii!! Nu vrei decât să nu ţi se întâmple aşa ceva (să ai soarta bogatului) unde iadul e eternitatea de unul singur şi cel mai rău: speranţa (nădejdea cum o numim noi) nu mai există.. nu se mai cunoaşte această noţiune!! Eşti gol de orice sentiment de afecţiune, eşti numai cu durerea! Dă Doamne să nu ni se întâmple aşa ceva!! Ştii doar că Biserica noastră se roagă pentru cei bine-credincioşi.. şi câtă vreme ne lipsim de împărtăşane, de comuniunea cu ceilalţi oameni (gândind că poţi fi credincios şi dacă stai acasă, ce-ţi trebe îmbulzeală), cădem în cursa vanităţii şi astfel devenim jucării în ghearele duşmanului!
Nu pedeapsa e divină, pedeapsa e alegerea greşită a noastră mila e divină! Te asigur că “elitele” tocmai prin astfel de manevre gen new-age ezoteric ne ţin sub papuc!
Dumnezeu nu ne momeşte, nu ne flutură salvarea pe sub nas, speriindu-ne de ce păţim dacă facem mofturi. Pentru că plata păcatului nostru s-a făcut, rămâne ca noi să înţelegem şi să dorim sa moştenim Împărăţia pregătită de la întemeierea lumii, pentru că la Judecată (Parusie) se vor deschide cărţile (a Vieţii şi a Morţii) şi cei cu numele scris în Cartea Vieţii vor învia întru slavă, ceilalţi… dacă ştii Crezul, imposibil să nu ştii la ce mă refer.
Ce-ar fi să te gândeşti un pic şi la “teoria” asta! >:D<
Sal…klaudyu dar Enki nu a murit!?eu zik k gemenii divini vor venii.dak ei is stapanii akuma..dar cat traieste zeii sau ei se pot renaste pe ei insusi in alte trupuri?
Ce nu inteleg dc e asa hulit Enki k a ajutat omu si ia invatat pe cand si Enlinl a vrut sa ne extermine si ne tine pe toti intro puskrie sa nu zic altfel…dar acuma oamenii cu care tabara ar tine dak se vor mai razboii zeii??
Toti imbecilii care s-au isterizat impotriva maidanezilor,lasandu-se manipulati prosteste,au demonstrat inca o data,ca suntem „desteptii” Europei.Nu doar Rosia Montana ci toata tara asta ar trebui stearsa de pe harta…
De ce sa fie stersa de pe harta toata tara, Sorine? Tu nu faci parte din ea? Sau eu, sau Claudiu, sau ceilalti romani care iubesc si respecta animalele si natura si nu sunt „destepti”….Generalizarea asta drastica nu are nici un sens. Si Rosia Montana de ce sa o stergem de pe harta? Ca sa nu mai aiba americanii motiv sa ne otraveasca cu cianura? Asta ar fi singurul motiv, dar iarasi e lipsit de sens…
Georgiana, imi dai fiori. Oamenii ca tine m-au facut sa visez fluturasi si inimioare si sa vorbesc cu ingerii. Nu pot sa iti raspund in seara asta in masura in care s-ar cuveni, din simplul motiv ca m-ai inspaimantat cumplit. Ai atata dorinta de a lupta in tine, incat esti pe cale sa pornesti un jihad pe web impotriva new age, care nici macar nu e ceva conturat. Nu era niciun aplomb cand ti-am spus sa ramai pe calea ta, asa l-ai perceput tu pt ca esti in combat mode. Linisteste-te te rog frumos, respira adanc (nimic subliminal aici, pur si simplu respira) pentru ca deocamdata nu ne rupe nimic in bucati decat o biata criza financiara si una sociala. Cu aia morala ne-am obisnuit de mult. Fiecare din noi avem intrebarile noastre si ne gasim raspunsurile cum putem astfel incat in fiecare dimineata sa o putem lua de capat.
Mi-ar fi placut ca discutia dintre noi sa fie una placuta si nu o polemica cu iz de lupta. Stiu ca sunteti in lupta cu demonii si eu sunt in lupta cu ei, diferenta e ca ma lupt cu demonii mei si nu cu ai celorlalti, daca intelegi ce vreau sa spun…Lupta mea sta in ograda proprie si atat…Astfel incat, te rog sa ma intelegi draga mea, ca pentru a-mi face cu brio datoria de om al societatii, de sotie si mama nu am nevoie de povesti cu babe care fac farmece, cu diavoli care pandesc in umbra sa imi puna sufletul la frigare, cu fete pacalite de nu stiu cine, cu vaccinuri care provoaca autism si Bill Gates pentru care 7 miliarde de suflete sunt prea multe.Nu mai vreau nici sa ma lupt cu agresivii din trafic si ma feresc de cei care se pricep foarte bine la de toate si mai ales la atacuri asupra celorlalti. Si stii de ce? Pentru ca am inteles ca de fapt asa faci jocul Vrajmasului…;) Si pentru ca am vazut cum undeva, discret, se constituie o retea…slaba, plapanda, facuta din oameni care se incapataneaza sa creada ca viata inca e frumoasa si nu ii pandeste nimic in afara de propria indolenta, nepasare sau incompetenta. Noi ne luptam cu noi insine, lupta e in interior si ne sprijinim unii pe ceilalti atunci cand ne e greu, in nici un caz nu dam vina pe terti si nu ne cinsideram mai grozavi decat altii, pentru ca nu suntem…noi suntem doar idealistii, visatorii, naivii, fraierii care inca se mai bucura de un lac cu apa sfanta sau de un copac in care sunt agatate hartii cu rugaciuni. Si nu, nu suntem nici macar un grup, daramite o secta. Suntem doar oamenii care se bucura cand vad alti oameni.
Cand vad o statuie a lui Buddha, nu vad un idol, vad doar truda unui om de a reprezenta ceea ce iubeste el, imi imaginez dragostea cu care a trasat fiecare linie si efortul de a se depasi pe sine si il respect pentru asta. La fel simt si atunci cand vad o icoana frumoasa sau o catedrala sau o manastire. La inceputul acestui an, cand din motive socio-politice sufletul si ratiunea mea au ajuns in impas, sufletul meu a strigat si Dumnezeu a raspuns. Atunci m-am uitat in jurul meu, am inceput cu o frunza si un fir de iarba si mi-am amintit ca fotosinteza nu a putut fi inca explicata si am inteles ca Dumnezeu e in ele, in aer, in apa, in absolut …:) Tot Ceea Ce Este..:). Atunci am inteles lumea si am inteles ca singurul mod accesibil mie de a-L privi pe Dumnezeu si de a-L iubi este prin Creatia sa. Atat imi este permis prin simturile mele limitate. Dar este mai mult decat suficient, poate fi chiar maxim. E o mare diferenta intre a spune ca Dumnezeu este in noi si ca noi suntem Dumnezeu. Lingvistic pot parea echivalente si se speculeaza enorm pe aceasta tema. Mai corect este poate sa consideram ca suntem fii Lui.
Am sa inchei aici, pentru ca un mesaj prea lung e obositor spunandu-ti doar ca la nivel molecular suntem la fel indiferent de rasa, sex, religie sau…specie :). Te las in continuare sa te lupti cu semenii tai, e numai imaginatia ta ca te lupti cu demonii… ei sunt treaba Arhanghelului Mihail si a lui Iisus Hristos si se ocupa de ea exemplar. Noi aici, suntem intre oameni…al caror sange e tot la fel…cel de langa tine e ca si tine, egalul tau…nu mai sus si nici mai jos…nici mai bun, nici mai rau…e semenul tau,viata lui e in mainile tale si viata ta e in mainile lui. Atat si nimic mai mult. Imi permit sa iti dau un sfat: ai grija ce spui si cui, nu desconsidera un suflet ratacit si nu mai spune prea mult povesti cu amagiri si diavoli, pentru ca e posibil sa intalnesti o persoana intr-un moment de maxima labilitate careia deschiderea prea brusca a ochilor sa ii pricinuiasca un soc mai mare decat iluzia in care se zbatea pana sa te intalneasca.
Totul este in imaginatie. In realitate omul nu poate percepe Ingerii fie ei de lumina sau cazuti, pentru ca ochiul uman este incapabil sa vada in frecventele respective. Cand au misiune si au treaba cu oamenii, the good guys vin in trup si habar nu ai ce sunt dar te simti foarte bine in compania lor ;). Marea majoritate a povestilor sunt doar povesti si nimic mai mult, dar sunt oameni care fac un capat de tara din asta…
Si o ultima intrebare: tu ai citit TOATE articolele lui Klaudyu de pe acest blog? M-ar interesa parerea ta si in privinta altor articole, cum ar fi de exemplu..Posedarea lui Isus sau Biserica subterana…Le-ai citit?
A, si daca se intreba cineva de ce citesc acest blog, ei bine, o fac pentru a vedea parerea oamenilor actuali, moderni asupra religiei si a lumii sa ii spunem…subtile??!! Pana acum, insa din patru bloggeri pe care ii citesc curent doi sunt in combat mode si doi incearca sa strapunga paradigma si sa iasa din dualitate. As vrea ceva mai…:)) hard core :)) sa imi provoace mai mult mintea si sa o duca spre limite, dar inca nu am gasit…:(. Dar mai caut.
Cristi, noi doi mai avem un blog pe care il frecventam impreuna ;). Ar trebui sa ne asezam la o barfa mica in privat 😀
O zi cat mai buna va doresc!
Întrebări ptr mine însumi:
1. Oare e bine să *confund* Creația cu Creatorul? Nu cumva comit un păcat capital gândindu-mă că Dumnezeu a creat totul și că El este peste tot și în toate? Nu cumva Dumnezeu a creat numai Pământul și omul (și popii, fără îndoială), iar restul Creației este *opera* Satanei?! Cum să mă gândesc fără a comite un sacrilegiu, că un creator oarecare a creat ceva, și să confund munca sa de creație cu însăși persoana care a creat?! De ce, oare, toți marii artiști ai umanității și-au semnat operele pe care le-au creat?! Nu cumva creațiile lor sunt tot opera Satanei, cel care vrea să ne amăgească cu frumusețea lor?
2. Cum mi-aș permite să NU cred că ortodoxismul este SINGURA cale către Adevăr, când eu sunt un ortodox prin botez?! Oare de ce aș putea crede că NU religia reprezintă singura cale către Adevăr? Ce știință, care știința…ce cuante de Energie, ce e aia Energie…ce Univers, care Univers…ce ființe inteligente din alte lumi, care lumi…ce planuri de frecvențe diferite și interdimesionalități, ce e prostia asta New Age… toate astea sunt lucrarea Satanei, este amăgirea acestuia!
3. Nu mă închin niciunui idol…hmmm…dar de ce nu te duci tu, Cristi, într-o biserică ca să te închini unor icoane făcute de mâini omenești și să le și pupi, pe deasupra…de ce nu te închini unor moaște ale unor foste ființe umane, ai?! Treci în talpa iadului…necredinciosule, vanitosule, păcătosule, ființă fără de Dumnezeu!
4. De ce nu participi la slujbele Evangheliei, ai?! Doar așa te poți apăra de diavolul cu coarne și copite…da, ăla *necurat* pe care noi, popii, îl cunoaștem, știm cum arată! Tu, necredincios cum ești, nu l-ai văzut, nu te-ai luptat cu el…habar n-ai că poate exista în viața ta, din moment ce nu crezi în învățăturile noastre ultra-religioase, învățături inventate de noi ca să-ți fie frică de iadul în care vei arde pe veșnicie dacă nu ne asculți! Dar ia aminte: cu toate că te osândim apriori, să știi că noi ne rugăm ptr tine și ptr mântuirea sufletului tău!
5. Ce înseamnă New Age? Sintagma *Noua Eră* poate fi asemuită cumva cu sintagma biblică *Noua Împărăție de pe pământ*, sau ea reprezintă o făcătură diavolească menită să ne abată de la drumul drept al învățăturilor religioase, bisericești?! Da’ popii ăștia, oamenii în negru ai bisericii, de ce s-or deda la atâtea plăceri lumești, știind totuși că-i așteaptă focurile Gheenei?!
Da’ de ce trebuie să-mi pun întrebările astea?! Oare ptr că există o biserică care (scz ptr cacofonie) ne spune cu literă de lege că doar ea reprezintă singura cale către Adevărul Absolut?! 😀
Văleu, mamă, ce-mi faci? Îmi dai de citit, nu glumă. Nici când eram la școală nu aveam atâtea teme pentru acasă. :))
Sper că sunteți toți trei conștienți că discuția asta e inutilă. Nu mă înțelegeți greșit, nu mă deranjează absolut deloc și chiar sunt adeptul schimburilor de idei. Însă când fiecare ține cu dinții de părerea lui, discuția devine inutilă. Niciunul nu va renunța la propria-i părere, indiferent câte argumente ar aduce ceilalți. Iar o discuție care nu duce nicăieri din punctul meu de vedere e pierdere de timp. Tocmai din acest motiv am renunțat de ceva timp la „schimburi de idei” pe net.
Corray, chestiile „hardcore” le păstrez pentru privat. Masele nu sunt pregătite nici pentru abordări mai „soft”, așa că unele lucruri ar trebui păstrate departe de ochii lor.
Pentru Cosmi: Mulțumesc! Numai bine și ție!
Pentru Georgiana: Nu sunt capete de lupi, ci de șerpi. Bastonul patriarhului e o copie a caduceelor zeilor Hermes, Dionysos și Ningișzida. Iar cei doi șerpi încolăciți nu reprezintă altceva decât ADN-ul.
Se pare că a murit. Teoretic se pot încarna în alte trupuri. Practic, Enki nu poate face asta. Tocmai din acest motiv se chinuie fiul lui, Marduk, să găsească o modalitate de a-l învia.
Totul e relativ. Chiar dacă unii par că ne-au ajutat, să nu uităm motivele pentru care au făcut asta. Enki nu ne-a oferit cunoștințe pentru binele nostru, ci pentru a-și crea o armată de supuși. Enlil nu a vrut să ne extermine din ură, ci pentru a opri armata fratelui său. După cum am spus, totul e relativ. Contează din ce unghi privești lucrurile. Eu prefer să nu aleg nicio tabără, considerând că niciunei zeități nu îi pasă de noi, cu toții încercând să ne manipuleze pentru a-și atinge scopurile egoiste. Ce tabără ar alege oamenii în cazul unui nou război al zeilor? Rămâne de văzut, în caz că se va întâmpla asta. Deși cred că majoritatea l-ar alege pe Enki.
Pentru xyz: E interesant cazul gen Twin Peaks. Poate fi vorba despre o formă de posedare, deși nu așa se comportă un om posedat. Pare mai degrabă nebunie, poate temporară, cauzată probabil de energiile / entitățile negative din acel loc, luând în considerare gesturile fetei. În același timp, poate să fie vorba despre un mare fals, că internetul e plin de așa ceva. Și aș merge mai mult pe ultima variantă.
… iar prostul că există. Ce-ar fi să-ți ceri tu iertare omenirii în numele credinței tale pentru toate relele pe care le-au făcut cei ca tine sau pentru că zeul tău permite toate acestea? Sau ce-ar fi să înveți naibii puțină română, măcar cât un copil de clasa a doua? Sau să-ți iei sfaturile fanatice și să ți le bagi cât mai adânc în… străfundul inimii?
Nu cred că pot influența ADN-ul nostru niște alimente. Sunt sigur că au efecte negative asupra organismului uman, dar nu cred că se poate ajunge la influențarea ADN-ului.
Corra, eşti haioasă, pe cuvânt! Nici vorbă să fii înspăimântată de ce spun eu, eşti mai repede surprinsă (neplăcut) .Adică, tu în mesajul anterior erai deja cu câinii prin pădure căutând copii rătăciţi în ipoteza că „ne-ar lovi epidemiile” şi acum te arăţi plină de fiori din cauză că aş porni „jihadul web” pentru că ţi-am dat ca exemplu un fapt concret cu fata aia!!
Poftim logică de fier 🙂
ce combat mode? Românul este din fire obedient nu? aşa ca pot să ne fure ăştia cu totul că dacă ripostăm se cheamă „combat mode” şi nu dă bine la imaginea de „om cumsecade, primitor ce şi-o vrea omul”!! asta-i altă şmecherie a unor secte creştine ce răstălmăcesc cuvintele scripturii „nu judeca pentru a nu fi judecat”… adică vezi nu cumva să spui ceva ce deranjează, de parcă a judeca e sinonim cu a condamna sau executa, a judeca, a discerne, a deosebi duhurile „Prea iubiţilor, să nu daţi crezare oricărui duh; ci să cercetaţi duhurile, dacă sunt de la Dumnezeu; căci în lume au ieşit mulţi prooroci mincinoşi.” Ioan 4:1
Nu ne rupe nimic?? Ce frumos visezi!! Nu ai avut răbdare să urmăreşti interviul lui Danion Vasile.. .:( la minutul 40 spune clar de ce nu pot cei care sunt obişnuiţi cu lecturarea materialelor ezoterice să citească şi alte scrieri!! Pentru că nu mai „rezonează cu mesajul”, creierul lor refuză efectiv să înţeleagă cuvintele, omul acesta spune că a reînvăţat să citească cu linia, rând cu rând pentru că viaţa lui era în spiritul energiilor care-l ţineau sclav.. povesteşte cum era ridicat de îngeri în culori imateriale, de o frumuseţe de nedescris… dar tu nu ai răbdare uite eu pot să citesc orice, despre orice!! Că îmi cade ceru’ în cap de ceea ce citesc e una, dar n-am afirmat niciodată că nu citesc ceva pentru că „nu vorbeşte pe limba mea”.
Am citit articolele indicate de tine din blogul lui Klaudyu! 😐
El spune c-ar fi ateu! (mai ales în articolul cu biserica subterană)!! Ce-aş vrea şi eu să pot merge în Italia să văd catacombele unde se refugiau creştinii primelor veacuri!!…. Eu cred că el este într-o căutare. E fascinat de descoperirile arheologice, este pentru vârsta lui tânără ,un om cu o cultură generală bogată şi dacă acum spune că noi, ortodocşii, pentru el toţi suntem la fel ,să nu uite că mulţi prigonitori ai creştinilor (chiar în vremea când erau daţi la lei dar şi acum în zilele noastre) au devenit mucenici . dacă pentru gândul omului ceva pare imposibil, la Dumnezeu tocmai în asta constă minunea: schimbarea lăuntrică a omului (conştientizarea nimicniciei lui). Uite un alt caz concret: http://www.familiaortodoxa.ro/2013/01/21/predica-fara-traire-nu-i-decat-o-trancaneala-de-ce-a-renuntat-la-muzica-cedry2k-interviu-complet/
Despre articolul cu „posedarea” lui Iisus…. Mi-ar trebui 5 pagini de scris!! Mă rezum la diferenţa COLOSALĂ că nu se poate pune semnul egal între Hristos (Om desăvârșit şi Dumnezeu adevărat) cu restul filozofilor mistici orientali sau de orice natură… (pe bune acum, Budha ăsta a murit de încurcătură de maţe!! Bătrân fiind nu şi-a mai stăpânit pofta ce vorbim aici? Ce înviere ce minuni a făcut bietul de el sau alţii ca el!!).
Noul Testament nu a fost scris pentru a descrie întreaga viaţă a lui Hristos, ci pentru a face cunoscuta lumii întruparea Fiului lui Dumnezeu Cuvântul si, de asemenea, pentru a vădi învaţătura, faptele şi patimile Sale pentru neamul omenesc.
Nici vorba ca Hristos să se fi ascuns prin India, unde chipurile şi-ar fi petrecut viaţa până la 30 de ani, primind „iniţieri” după care s-ar fi aratat dintr-o data in Nazaret si la raul Iordan!! Daca s-ar fi intamplat un asemenea lucru, prin aparitia Sa, ar fi produs cu siguranţă un şoc!!
Iar copilul crestea si Se intarea cu duhul, umplandu-Se de intelepciune, si harul lui Dumnezeu era asupra Lui“ (Luca 2, 40).
Hristos a fost dus de Duhul Sfânt în pustie pentru o ultimă confruntare cu Duşmanul!! Nu a intrat Diavolul să-L posede!!! În mintea strâmbă şi lucrul drept se strâmbă – spune Părintele Arsenie Boca!! Şi mai spune că mulţi vor merge în iad cu Biblia subraţ!!
Mântuitorul n-a plecat din proprie inițiativă, Duhul Sfânt l-a condus în pustiu unde ÎL aștepta o încercare extrem de intensa in fata ispitirii. Avea nevoie de o experiență specială, care sa-i dea o confirmare divină pentru misiunea Sa importanta in lume. Mântuitorul nu-si luase mâncare. Au trecut astfel 40 de zile… „la urma a flamanzit ” (Matei 4, 2). Initial iIsus a rezistat fiind inconjurat de slava Tatalui, comuniunea cu Dumnezeu l-a ajutat sa reziste atat. Se gasea deasupra slabiciunilor omenesti.
Ereticul Nestorie spunea ca Preasfanta Fecioara Maria a nascut un om simplu, care cu trecerea timpului a luat harul lui Dumnezeu. Aceste afirmatii au fost condamnate de sinoadele ecumenice, pentru ca firea omeneasca s-a indumnezeit imediat, prin luarea ei in ipostasul Cuvantului. Sfantul Ioan Damaschin arată că “sporirea cu intelepciunea si cu varsta” are intelesul ca, inaintand in varsta, Hristos isi arata “intelepciunea care se afla in El“. In Hristos exista intelepciunea, datorita unirii ipostatice a firii dumnezeiesti cu cea omeneasca, dar aceasta intelepciune era dezvaluita in raport cu varsta Lui!!
Dacă noi, ca oameni obişnuiţi suntem firi atât de complexe cu trup ce are atâtea alcătuiri, psihic ce nu reuşesc marii psihologi să-l pătrundă şi suflet care pentru mulţi nici nu există… cum pretindem că vrem a descrie Persoana lui Dumnezeu !!?
Poţi să frecventezi câte bloguri vrei împreună cu prietenul tău Cristi dar vezi că dacă Orb pe Orb va călăuzi, amândoi vor cădea în groapă! (Matei 15:14) şi ştii că nu e mai ORB decât acela care nu vrea să vadă!!
Mă bucur totuşi că deşi nu este ortodox, Klaudyu măcar nu se închină diavolului… nu vrea să vadă îngeri ,inimioare şi floricele pe câmpii!!(acolo unde nu sunt în realitate). E totuşi un semn bun!! Un semn că în sufletul lui e mai mult loc pentru Dumnezeu decât pentru acela cu copite şi repet: în viaţă, nu se ştie! Sfântul Apostol Pvel omora creştinii cu pietre până să înţeleagă care-i treaba
Aştept cu mare interes articolul lui nou despre magie! Că asta este New-Age!! Să te ţii bine!
din păcate, cam ai dreptate, Klaudyu!!!
ura şi dezbinarea între fraţi sporeşte puterea inamicului!! consecinţele se văd prea bine! cred că mesajul tău este valabil şi pentru Cristi care se ruşinează de faptul că-i botezat ortodox şi vede în moaştele sfinţilor o prostie! numai că unul dintre ei a spus că generaţia care nu va mai naşte sfinţi, va fi ultima!!
voi urmări în continuare articolele tale, chiar dacă nu sunt în duh ortodox! sau poate tocmai de aceea…
Da, ai dreptate Klaudyu, nu au finalitate genul asta de dispute. Mi-a facut placere sa discut cu voi, va multumesc pentru raspunsuri si sper sa ne „recitim” si cu alte ocazii!
@Obisnuieste-te cu mine 🙂 La faza cu Elisa Lam am mers si eu pe aceeasi varianta, nu inainte, desigur, de a fi luat mai multe in calcul. Deci verdictul meu e „vrajeala”, mai ales ca, din cite am observat eu, femeia din lift nu e aceeasi cu femeia prezentata la stiri ca fiind madam Lam….
Q.E.D.!
http://www.forbiddenknowledgetv.com/videos/security/declassified-us-armys-top-secret-arctic-city-under-the-ice-camp-century.html
Interesant articolul,informatii imbracate in aur SF…totul pentru a transmite semnale de alarma!Unele informatii sunt acoperite faptic,altele sunt fatasmagonii,alte…sunt evidentieri a unei istorii care nu ne este permis sa o cunoastem.Dovezi ? Cercetati folclorul din intreaga tara,culege-ti povesti si basme,vedeti punctele de interes ale asa zisilor turisti,urcati muntii si bucurati-va de imagine si sunet,visati in fiecare zi la o Romaniei puternica si curata,duce-ti mai departe obiceiurile batranilor,aprindeti o luminare si spune-ti o rugaciune la manastirile care pazesc muntii,fiti buni, gandurile voastre sa fie bune,iubiti si pretuiti apa,lemnul si pamantul.Rugile voastre sa fie drepte si curate,fapta sa va fie pavaza,iubiti familia,aduce-ti batranii alaturi de voi.De vom face toate astea vom fi puternici,nu va putea nimeni sa ne distruga ! Romani treziti-va ! Pentru bogatiile noastre se lupta altii,pe pamantul nostru! Neam puternic TREZESTE-TE !
Foarte frumos comentariul, Patriarhus. Dar, totusi,…gramatica, oameni buni, gramatica…si greselile de ortografie sau literare – „fantasmagorii” nu „fatasmagonii” …. se scrie „culegeti” nu „culege-ti”( decat daca iti culegi tu vreo ceva)…”duceti” in loc de „duce-ti” si „spuneti” in loc de „spune-ti” (decat daca iti spui tie insuti ceva)…aduceti in loc de „aduce-ti”…mie una, mi se par prea multe greseli gramaticale pe cm²… Bine macar ca „treziti-va „si „trezeste-te” a fost scris corect 🙂
rosia montana. si atat.
erm… unde ai gasit tu 50 de karate? nu era 24 maximul, pentru aurul cel mai pur?
Sfântul Maxim Mărturisitorul şi mai târziu, Sfântul Grigore Palama (un mare exeget), la fel ca toţi sfinţii părinţi apărători ai Adevărului, au afirmat la unison că alungarea protopărirnţilor noştri Adam şi Eva din Raiul desfătării a avut drept consecinţă atât neascultarea faţă de porunca „să nu mâncaţi”, cât şi pentru a preveni o nenorocire mai mare…aceea să devină nemuritori şi cu trupul fără şansa de a-şi recunoaşte greşeala (din pricina grăuntelui de mândrie luciferică)….. ca nu cumva să-şi întindă mâna şi să ia roade din pomul vieţii, sa mănânce si să trăiască în veci!…” (Facerea 3, 22). De aceea i-a scos Domnul Dumnezeu din grădina cea din Eden…. pentru că ei n-au cerut iertare, au procedat cu slăbiciunea omenească: Adam a dat vina pe Eva (şi cu mare ipocrizie chiar şi pe Dumnezeu că zice: femeia pe care TU mi-ai dat-o!! ) iar Eva pe şarpe! Au dorit cunoaşterea, deosebirea, şi li s-au deschis ochii ca la cei păcătoşi şi au văzut că sunt goi (Facere 3, 5). Li s-au deschis ochii dar li s-a închis Raiul (Facere 5, 7).
Interpretarea Izvorului Vieţii are însă şi sens duhovnicesc şi mai găsim în Scriptură referiri la Apa cea Vie (apa vieţii) în Pilda Samarinencii: Daca ai fi cunoscut darul lui Dumnezeu şi Cine este Cel care iti zice: Dă-Mi să beau!, tu ai fi cerut de la El, si El ti-ar fi dat apa vie (Ioan 4, 10). El vorbea despre acea apa datatoare de viaţă vesnică.
Şi în Apocalipsă Sfântul Ioan menţionează despre această Apă, din Ierusalimul ceresc. În acest Ierusalim ceresc el a vazut un râu curat, luminos precum cristalul, care izvora de la Tronul lui Dumnezeu şi al Mielului şi Pomul Vieţii, care crestea pe malurile lui, pom care aduce în fiecare luna roade si cu aceste roade tainice se hranesc toti dreptii care s-au invrednicit să intre in Noul Ierusalim. Şi Domnul vorbea despre Apa Vieţii, care curge de la Tronul Tatălui si Tronul Fiului. A mai vorbit despre aceasta şi in timpul înjumătăţirii sărbătorii Cincizecimii, in templul din Ierusalim. Daca însetează cineva, sa vina la Mine si sa bea! (Ioan 7, 37). Cel care va bea apa pe care Domnul o va da, din pântecele lui vor curge râuri de apa, care dau viaţă. Celor ce vor să-si potolească setea cu Apa cea vie, El le promite ca vor izvorî râurile invataturilor Lui, ca impreuna cu El se vor proslavi, vor “stinge carbunii inselaciunii“, în veci nu vor mai inseta si nu vor mai flamanzi, vor primi pe Duhul Sfânt, nu vor umbla in intuneric ci vor avea lumina vietii celei nemuritoare. Acestea toate sunt daruri pe care omul numai în şi prin Hristos le poate obţine, El însuși fiind Izvorul dragostei si noianul milei… Izvorul Euharistiei (sfintei împărtăşanii) nu are origine în Cina cea de Taină, când Hristos frânge pâinea despre care spune că este trupul său, iar vinul (roşu) sângele său?
O altă referire la Izvorul Vieţii este privitoare la Fecioara Maria – Izvorul Tămăduirii (de care pomeneşti şi tu): în anul 450, în Constantinopol, un prinţ se plimba în pădurea de lângă palatul său şi întâlneşte un orb însetat care voia să iasă din pădure, dar era cu totul slăbit din cauza setei. Nu era nici o fântână în apropiere şi orbul ars de mare sete, îl roagă pe prinţ să-l ajute. Prinţul, pe nume Leon, caută apă, dar caută în zadar. Nu reuşeşte să găsească nici un izvor în pădure, şi ar fi vrut să-l ajute pe orb. Şi în frământarea lui aude: Impărate Leon, izvorul este foarte aproape de tine, caută în dumbravă, adapă-l pe orb şi spală ochii lui cu această apă, ca să vezi puterea lui Dumnezeu! Impăratul Leon a făcut în acel loc o biserică pentru creştini, pentru cei care veneau să se vindece la acest izvor făcător de minuni. Chiar împăratul Iustinian cel Mare care a urcat pe tronul Bizanţului după mulţi ani, s-a vindecat de o boală foarte grea, spălându-se şi bând din acea apă minunată. Iustinian a refăcut biserica de lângă acest izvor care a devenit foarte popular, tămăduind bolile trupeşti şi sufleteşti.
Respectiva biserică se află în Istanbul, iar în curtea ei sunt îngropați toţi patriarhii ortodocşi ai Constantinopolului. De ea biserică se mai leagă o legenda referitoare la cucerirea Constantinopolului…. Se spune ca atunci cand turcii asediau oraşul, niste preoţi prăjeau peşte. Unul din ei a spus că turcii nu au cum să cucerească orasul şi a spus ca-l vor cuceri doar atunci cand peştele va sări din tigaie si va reintra în apă… În mod ciudat, chiar atunci un peşte s-a zbatut, a sarit din tigaie în apă şi a disparut. Aşa se face că acel izvor curge intr-un bazin în care se afla peşti dungati pe o singura parte, ca amintire a aceluia care a vestit căderea Constantinopolului.
Au povestit credincioşi care au fost acolo că au văzut casa lui Cantemir, sau Yedikule, locul unde a fost decapitat Constantin Brancoveanu. Istanbulul încă păstrează comori scumpe pentru noi <3
Părintele Constantin Sturzu,contemporan cu noi, mai spune despre Rai că nu-i totuna cu Împărăţia Cerurilor. Raiul este locul unde a stat Adam si unde stau drepţii până la judecata de apoi (Parusia). E o stare provizorie. Nu-i hotărât să stea drepţii acolo pentru totdeauna, că de la judecată înainte, sufletele drepţilor nu se mai duc în Rai, ci în Împărăţia Cerurilor. Satana l-a scos pe Adam din Rai, iar Dumnezeu, venind pe pământ şi suferind pentru neamul omenesc, nu-l mai bagă în Rai pe omul care face voia Lui şi poruncile Lui şi se teme de El, ci în Ceruri. Expresia „bucuros ca-n al 9-lea cer” este cât se poate de autentică!! ,întrucât Cerurile sunt împărţite pentru fiecare dintre cele 9 cete de îngeri (nu le mai ştiu exact ordinea cronologică)!!… scaunele, domniile, începătoriile, heruvimii, serafimii… dar sunt 9 Cete de îngeri!
Chiar şi Părintele Cleopa afirmă că Raiul în care a stat Adam a existat fizic pe pământ, că cele patru râuri menţionate de tine în articol, izvorau din Rai, care ar fi fost ca locaţie pe hartă ,Irakul de astăzi, şi că în locul acela a fost Avraam şi Daniil, cei trei tineri şi poporul evreu în robie. Pe acelaşi loc… Irakul de azi – a existat şi Turnul Babel, facut de Nimrod, împaratul Babilonului, singurul uriaş ce s-a nascut după potop şi a domnit în Babilon 56 de ani fiind cel mai despotic împarat. Pentru ca dovedi ca nu se teme de un alt potop, a început construcţia turnului Babel pe un loc înalt….
Şi Părintele Arsenie Boca are câteva profeţii privitoare la bogăţiile naturale ale României, chiar şi azi pictura lui din Drăgănescu stârneşte controverse aprinse!! Mulţi duhovnici numesc ţara noastră Grădina Maicii Domnului sau Bethleemul românesc…. Acum…. cu „energiile” alea din Vârfu Omu, „gura de rai”, izvoare dacice ….ar trebui să fim un pic mai circumspecţi pentru că mulţi ocolesc sensul important a ceea ce vrea să însemne cu adevărat Izvorul Vieţii şi se reped direct la rezultate (care de multe ori nu sunt cele dorite sau nu aduc binele).
Referirea la „crucificarea” lui Prometeus şi „ordinul” marelui Zalmoxis, e într-adevăr un mit (cu lupul alb şi toate cele), sau dacă vrei, o istorie apusă, incompletă, din moment ce vechea şi păgâna Dacie a fost creştinată de Apostolul Andrei ,sosit în Dobrogea de azi, prin anul 50 d.H. şi a propovăduit Evanghelia în grotele de la Basarabi, unde au fost descoperite celebrele bisericuţe rupestre. Cel mai cunoscut sălaş al Sf. Apostol Andrei în ţara noastră este săpat în inima muntelui de lângă localitatea Ion Corvin, unde se află şi mănăstirea Peştera Sfântului Andrei!
Foarte bun articolul tău cu toate asocierile făcute, inclusiv basmele lui Ispirescu (deloc întâmplătoare… că nu puţini afirmă că valea plângerii reprezintă exact lumea modernă – înşelătoare – în care trăim). Mi-am adus aminte ce istorie măreaţă avem şi ce răspundere îţi asumi când ştii cui aparţii!
Georgiana, interpretarea izvorului vieții în sens duhovnicesc e practicată doar de creștini. Acest izvor a fost căutat din cele mai vechi timpuri (vezi cazurile lui Ghilgameș și Alexandru Macedon), pe când creștinismul nu exista. Iar oamenii nu străbăteau sute de kilometri pentru a găsi sensul duhovnicesc al apei vieții. Izvorul vieții a fost dintotdeauna privit ca fiind ceva palpabil, real.
Grădina Edenului nu e în Irak, așa cum vor să creadă evreii care conduc lumea, pentru a ne induce în eroare, ci e în inima Daciei – Ardealul sau Transilvania. Scrierile antice, mai ales greco-romane (care nu sunt promovate precum scrierile mincinoase iudaice) demonstrează din plin acest lucru.
Nimrod nu poate fi sub nicio formă ultimul uriaș care s-a născut după Potop. Biblia susține că, în timpul exodului, evreii lui Moise au întâlnit uriași în Canaan, pe care i-au ucis mai târziu sub conducerea lui Iosua. Să nu-l uităm nici pe Goliath.
Nu a creștinat niciun Andrei Dacia în anul 50. Nu există nicio urmă a creștinismului pe teritoriul țării noastre mai veche de secolul al optulea, ci doar urme ale unor culte diverse. În muzeul de istorie din Galați am văzut statuete descoperite în castrul roman de la Tirighina, de prin secolele 2-3, ce înfățișează zeii Dionysos și Anubis. Exemple sunt destule de pe întregul teritoriu al țării noastre. Și să nu uităm că sub nicio formă nu putea avea Iisus un apostol israelit pe nume Andrei, ținând cont că evreii nu au acest nume și nici altele asemănătoare. Totul e doar o legendă inventată de creștini, la fel ca toate celelalte, de altfel.
Da, ar trebui să fim un pic mai circumspecţi nu doar când vine vorba despre legendele dacice, ci mai ales când vorbim despre cele creștine. Nouă ceruri, grupe de îngeri, șerpi vorbitori și alte basme de genul ăsta nu pot fi credibile în fața unei analize serioase. Hai să ne amintim totuși că îngerii de care vorbești au fost altceva în vechime. Serafimii erau demoni ai deșertului în antichitate, cu aspect de șerpi înaripați. Heruvimii erau sfincșii întâlniți în mare parte a lumii, dar mai ales în Mesopotamia și Egipt. Până și numele lor provine de la cel al zeului egiptean Heru, numit Horus de către greci. Satana care l-ar fi scos pe Adam din rai în Geneza biblică nu e vreun demon / înger decăzut, ci un simplu șarpe vorbitor, căruia zeul suprem i-a tăiat membrele și l-a blestemat să se târâie pe burtă. Citește Biblia cu atenție și ia „cuvântul Domnului” așa cum este, nu după cum îl interpretează nu știu ce duhovnici.
Da, avem o istorie măreață și nu o putem afla decât renunțând la minciunile care ne sunt băgate cu forța pe gât de „poporul ales” sub forma unor religii așa-zis „adevărate”. Dacii au trăit foarte bine mii de ani pe acest pământ fără să aibă nevoie să se închine unui zeu evreu, pentru că așa scrie într-o carte a evreilor. Iar spiritul dacic nu poate renaște decât eliberându-ne mințile de minciunile celor ce vor să ne distrugă atât pământul sfânt, cât și neamul.
georgiana, doar atat:
Yedikule a fost inchisoarea unde a fost inchis C.Brancoveanu. Mi-e greu sa cred ca D.Cantemir a stat la inchisoare.
Claudiu, permite-mi, te rog, o mică divagație care va avea, în final, tangență cu subiectul acestui articol.
Pornind de la afirmația *…Acum…. cu „energiile” alea din Vârfu Omu, „gura de rai”, izvoare dacice…ar trebui să fim un pic mai circumspecţi…* și având în vedere că te-ai referit la faptul că și noi trebuie să fim la fel de circumspecți (total de acord cu tine) vis-a-vis de *învățăturile religioase/duhovnicești* propovăduite de biserică/duhovnici (sic!), iată comentariul:
După cum ne învață biserica, numărul 666 este numărul fiarei…brrrr!…ce conotație sinistră, înfricoșătoare, înspăimântătoare chiar! Așa după cum ai dezvoltat acest subiect în articolul intitulat *666*, traco-geții și dacii (*izvoarele dacice*, apropos) aveau o mare deschidere spirituală și acordau o la fel de mare importanță semnificației acestui număr special…nu dezvolt, ai făcut-o tu foarte explicit!
Ceea ce vreau să subliniez reprezintă 2 aspecte, dintre care unul este fundamental în ceea ce privește viața…sau *izvorul vieții*, dacă-mi permiteți!
1. Am citit recent o informație primită de la pleiadeeni (parcă) prin canal telepatic…este un mesaj în care este specificat, printre altele, faptul că reptilienii au introdus în ADN-ul uman un program informațional *spion* (gen virus de calculator) care este activat și *lucrează* pe frecvența de 6,666 MHz (cred că este foarte probabil ca să existe și pe pământ generatoare artificiale care să emită constant sau la anumite intervale de timp bine determinate pe frecvența respectivă). Evident, acest *virus* a fost creat și implementat în structura noastră genetică cu scopul de a inhiba evoluția noastră spirituală prin inducerea și generarea de stări emoționale negative pe care le cunoaștem cu toții…acele energii de joasă frecvență de vibrație. Iată un posibil *666* de care nu aveam habar!
2. Structura atomului de carbon (baza vieții acestui Univers în care ființăm, respectiv aspectul energetic al MATERIEI care crează VIAȚA în 3D): 6 electroni, 6 protoni, 6 neutroni (numărul atomic al carbonului este 6). Iată un alt *666* despre care biblia nu face referire *citeț*…ea *spune* doar că este numărul fiarei, număr de om! Privit ca o structură tridimensională, spațială, atomul de carbon are formă de piramidă tetraedrică, prin dispunerea electronilor sub forma unor lobi orientați spre vârfurile unui tetraedru regulat…ei bine, dacă rotim acest tetraedru, în interiorul său apar diferite simboluri în funcție de poziția din care este privit. Printre aceste câteva simboluri apare și *alfa și omega* (unul dintre simbolurile biblice ale lui Iisus).
Concluzie: putem privi cu tot atâta *circumspecție* (și) aceste două aspecte *destul de sincronizate* ale numărului 666, numărul *fiarei*?!
Mulțumesc!
Interesante aspecte. Deși eu nu cred nicio informație primită de la extratereștri, fie ei pleiadeeni, venusieni sau goa’ulzi. Nu mai cred de mult timp în extratereștri iar aceste entități, orice ar fi ele, s-au dovedit a fi de cele mai multe ori mincinoase. Mai ales când vine vorba despre reptilieni, balaurieni, gușterieni sau orice alt fel de șopârle vorbitoare, care există doar în imaginația lui David Icke și a altora ca el. Și în Geneza biblică, dacă tot vorbeam despre basme pentru adormit adulții. Însă structura atomului de carbon merită luată în calcul. Deși un creștin cu ceva cunoștințe și destui neuroni ar putea să o întoarcă în favoarea sa. Gnosticii considerau materia „malefică”, fiind o adevărată închisoare a spiritului. Atomul de carbon, baza materiei din Univers, care conține numărul 666, poate deveni astfel, din perspectiva gnosticilor, „fiara” care conduce lumea. Însă, din fericire, nu sunt creștin și, prin urmare, n-am niciun motiv să interpretez astfel lucrurile. Sper să n-o facă nici alții…
Bravo…frumos articol.De unde ai cules tu aceste informatii este un mister,pentru ca puteai macar sa citezi niste surse…doar si de dragul credibilitatii,daca nu al respectului fata de cititor,sau sa pui niste link-uri spre surse.Carcotasi care sa-ti analizeze gramatica or sa fie mereu…dar cred eu ca important pentru un articol este sa citezi sursele,caci altfel cititorul este nevoit sa te creada pe cuvant si nu cred ca in felul acesta te diferentiezi prin seriozitate,de presa care dezinformeaza.Teorii despre Masonerie,Oculta Mondiala si altele de genul asta sunt la tot pasul pe internet si daca vrei ca cineva sa vada ca ceea ce ai scris nu este o noua „aberatie”pe aceasta tema,era normal sa=ti argumentezi afirmatiile si prin citarea de surse si trimiteri catre articolele din care ai luat informatiile.Oricum,apreciez straduinta ta de a pune in fata cititorului astfel de informatii si de a privi lucrurile si din alt unghi.Cred ca ai muncit destul de mult sa aduni atatea informatii,insa repet,PACAT ca nu ai citat si sursele de inspiratie si nu ai pus trimiteri catre articolele din care te-ai inspirat.
Nu știu de ce ar trebui să fie atât de importantă precizarea surselor, care nu are nicio legătură cu respectul pentru cititori. Nu-mi pasă câtuși de puțin de credibilitate și nici nu este cineva nevoit să mă creadă pe cuvânt. Diferența dintre mine și alți „bloggeri” este că eu scriu pentru mine, nu pentru alții. Cine vrea să citească ce scriu, să fie sănătos. Dacă acel cititor alege sau nu să mă creadă, e numai problema lui.
Să specific sursele pentru fiecare informație ar însemna să umplu articolul cu peste o sută de surse care nu doar ar plictisi cititorul, ci ar fi însemnat și o muncă în plus pentru mine. Și nu-mi place să pierd timp prea mult cu lucruri inutile. În articolele din ziare / reviste nu găsești surse menționate și nu pare să te deranjeze acest lucru. Și pun pariu că, atunci când citești o carte, principala ta grijă nu e să verifici bibliografia. În plus, una dintre regulile de bază ale jurnalismului specifică foarte clar că sursele nu se divulgă. Ai nevoie de surse pentru a verifica dacă informațiile mele sunt corecte? De ce ar trebui să-ți dau mură în gură? Eu am pierdut foarte mult timp cu adunatul informațiilor. De ce nu faci același lucru? Pentru că e mai simplu să dai click pe niște link-uri decât să cauți singur? Nu știu dacă mă crezi dar scopul meu nu e de a face viața cuiva mai ușoară. Cineva mi-a spus că m-a înjurat trei zile, cât a verificat dacă informațiile prezentate de mine sunt corecte. Nu i-am cerut nici să mă creadă pe cuvânt, nici să verifice singur. A fost doar alegerea lui. Același lucru ți-l spun și ție: vrei să mă crezi pe cuvânt, să fii sănătos. Vrei să verifici informațiile, n-ai decât. Însă dacă alegi a doua variantă, fă-o singur. Nu aștepta să fac eu asta pentru tine.
Păcat că te blochezi pe surse, în loc să vezi conținutul articolului.
PS: Dacă te referi la Ama, care a comentat puțin mai sus, nu mie îmi analiza greșelile gramaticale. Puțină atenție n-ar strica.
Pentru GA4:
Doar atât îţi spun şi eu: taina fărădelegii lucrează, căci Diavolul nu cunoaşte oboseala şi somnul!
Chiar zilele trecute nenea Ponta aflat în Istanbul pentru inaugurarea nu ştiu cărui tunel submarin, a reuşit sub masca unei gafe „inocente” să discrediteze valorile neamului românesc şi adevărului ortodox, printr-o afirmaţie asemănătoare… „dezvelim o placa memoriala pentru Constantin Brancoveanu si fiii sai care au pierit in inchisoare la Istanbul”… or fi pierit de foame în viziunea lui sau oricum nu mai contează nu?
Cine să mai ţină cont de motivul uciderii lui Brâncoveanu şi a copiilor săi chiar în faţa lui? Nu uitaţi că unora ca el datoraţi astăzi „legendele lui Zalmoxe” ….
Despre Cantemir ştiu doar că era în relaţii tensionate cu Brâncoveanu, iar în Istanbul are o casă memorială sau muzeu ceva ,el petrecându-şi mare parte a vieţii în acel oraş… posibil să nu fi făcut închisoare pentru a fi obligat să renunţe la Hristos, aşa cum a fost cu Brâncoveanu, dar nici mare admirator al imperiului otoman nu era!!
Vă rog nu spicuiţi din istoria noastră numai bucăţile care vă convin!
Klaudyu…. Sensul existenţei omului pe pământ îl frământă pe om de când lumea! E o diferenţă aici între a străbate kilometri după ceva palpabil şi-a înţelege că orice ai face, sfârşitul fizic al omului e inevitabil. Aici e marea problemă! Omul vrea să stăpânească, să domnească dar se teme de moarte…
„Scrierile antice” mai susţin că undeva în subteran s-ar afla „poarta” spre o altă dimensiune numită aiuristic Shamballa ,aflată culmea, în Carpaţii noştri!!
Dar nu e gura de rai de care pomeneşti în articol, întrucât Dumnezeu nu locuieşte în subteran!! Acolo e domiciliul ăluia cu copite…. Şi cine vrea să intre pe poarta aia ca să dea nas în nas cu arătarea aia??
Noi ştim că „Atunci se va arăta pe cer semnul Fiului Omului şi vor plânge toate neamurile pământului şi vor vedea pe Fiul Omului venind pe norii cerului, cu putere şi cu slavă multă” (Matei 24.24)… deci nici vorbă de poartă subterană către RAI!!
Din nenorocire, vrem nu vrem, cu toţii, ortodocşi, credincioşi căldicei, atei, total indiferenţi, purtăm fiecare în parte în mod nevăzut şi aproape „nesimţit”, un război cu forţele răului, cu duşmanul de moarte al Creatorului nostru, poziţie neutră nu există! Avem în noi suflarea lui Dumnezeu care e nepreţuită!
Nu am argumente suficiente pentru a şti câţi uriaşi au existat după Potop şi dacă Goliat sau Nimrod au fost ultimii (amănuntele astea le ştiu din cateheza preoţilor care ne atenţionează să nu cădem în erezii, să nu vină iehoviştii peste noi şi noi habar să avem cu ce se mănâncă ortodoxia)…. Şi sincer, nu mai e atât de importat, sunt fapte petrecute demult şi nu ajută decât pentru cultura generală…
E dureros să afirmi că Sfântul Andrei n-a ajuns în Dobrogea!!
Ştiu că pe Apostolul Petru înainte de Pogorârea Sfântului Duh era numit Simon …nu ştiu cum se pronunţă în ebraica veche, posibil din acest motiv şi numele fratelui său, Andrei să se fi scris şi pronunţat altfel la origine.
Fiara roşie comunistă şi-a înfipt bine colţii în conştiinţa neamului românesc, luptând aprig să alunge orice sfinţenie din om şi să-l asemene cu dobitoacele şi doar comuniştii ne repetau obsesiv: „Dumnezeu e inventat, oamenii slabi şi-au făurit un astfel de cult pentru că nu suportau greutăţile vieţii”… n-am să uit în veci vorba asta a profei de istorie!! Şi uite aşa ajungi să negi evidenţa! Eu ştiu că în general ateii sunt oameni raţionali, adică nu se uită la un lucru şi spun că nu există!! Unii au chiar mai mult bun simţ decât mulţi ortodocşi, dar asta e altă poveste. 🙁
După Înălţarea Domnului ,apostolii au tras la sorţi care unde să meargă pentru a vesti Legea Nouă ,iar lui Andrei i-a căzut să meargă în Bitinia, Bizantia, Tracia şi Macedonia, cu ţinuturile din jurul Mării Negre, până la Dunăre şi Sciţia (adică Dobrogea noastră) până în Crimeea. Însă, a umblat în aceste locuri nu în grabă, ci, în fiecare, zăbovind şi răbdând multe împotriviri şi nevoi, pe toate biruindu-le cu ajutorul lui Hristos. Decebal era foarte bine informat cu privire la venirea apostolului şi la lucrarea lui în Dacia Mică şi poate şi în alte părţi ale Daciei, aşa încât este chiar de crezut că s-a dus să viziteze acel loc. Cat despre Traian, cum cetatea sa Tropaeum Traiani, era aproape de renumita peşteră…
http://www.financiarul.ro/2013/07/03/din-tainele-pesterii-sfantului-apostol-andrei/
Ce înţelegi tu prin „ urmă a creştinismului”?
Da, există 9 cete de îngeri (a zecea era a Luceafărului de dimineaţă – care a pierdut slava şi acu e legat în subteran – până la venirea Antihristului)! Şi sunt grupaţi pe ierarhii:
http://ro.orthodoxwiki.org/%C3%8Engeri
să înţeleg că nu e bine să dăm crezare celor Nouă ceruri,
grupe de îngeri, şerpi vorbitori şi alte basme de genul ăsta nu pot fi credibile în faţa unei analize serioase., dar să fim convinşi că Satana care l-ar fi scos pe Adam din rai în Geneza biblică nu e vreun demon/ înger decăzut, ci un simplu şarpe vorbitor, căruia zeul suprem i-a tăiat membrele şi l-a blestemat să se târâie pe burtă.??!??
Sesizezi hiba?
Dacii nu se închinau la un „evreu”… noi nu cinstim un oarecare de origine evreu!! Poporul ales nu mai există de când l-au omorât pe Fiul lui Dumnezeu. Ei şi-au decis soarta prin acel fatidic „sângele Lui asupra noastră şi asupra copiilor noştri!” şi distrugerea măreţului lor Templu în anul 70 d.H. de către Titus stă mărturie că la ei nu mai este Harul Sfântului Duh!
Dacii or fi trăit „bine” dar prin ritualurile păgâne şi sacrificii umane, se închinau de fapt stanei! Te mai miri că pădurea Baciu e copleşită de „energii” adică de duhuri rele.. că nebunii de yoghini se duc printre ruinele Sarmisegetuzei să „se încarce benefic”??! Or, Hristos a pus capăt la toată debandada asta! Fiecare cuvânt al Lui (scris de ucenici) e izvor de apă vie, odată ce începi să-l cunoşti nu mai poţi simţi furie şi duşmănie, nu mai vrei să omori…
Cristi, prin undele radiomagnetice conţinute de cipul biometric pe care drăguţii de conducători ai lumii vor să ni le implanteze în corp, se urmăreşte tocmai asta: controlul mental al omenirii! Un tehnician de la locul meu de muncă, tot ateu, spune că se poate omori un om dacă megahertzii ăştia depăşesc nu ştiu câţi decibeli percepuţi de creierul uman! Nu mă pricep la tehnica electromagnetică, dar la câte relee şi sateliţi avem pe lângă noi, nu e de mirare moleşeala ce resimţim câteodată. (nici ateii nu vor cip implantat!!)
Dar să ştii că este o adevărată rumoare între ortodocşi, sutem supăraţi că Patriarhia (BOR) nu ia nicio atitudine oficială împotriva introducerii actelor cu cip… scanarea biometrică, amprentarea şi toate prostiile astea pentru „asigurarea” furtului de identitate!
http://savatie.wordpress.com/2009/04/05/cele-doua-taisuri-ale-cipului/
unii preoţi spun despre cip (implantat) că e pecetea fără de care nu se va putea cumpăra sau vine… profeţită în Apocalipsă.. alţi preoţi …tac!! Dumnezeu să aibă milă de noi!!
Păcătosul Marx :” religia este opiu pentru popor”.Gura păcătosului ,adevăr grăieşte…
„Diferența dintre mine și alți „bloggeri” este că eu scriu pentru mine, nu pentru alții.”…da…asa imi explic tot…mai putin ceva si anume : ca scrii pentru tine si nu pentru altii.O fi vre-o forma de narcisism…dar eu nu sunt convins ca scrii pentru tine si nu pentru altii,caci daca scriai doar pentru tine…nu ati faceai blog pentru asta.De „blocat” pe surse nu m-am blocat,dovada ca am apreciat continutul articolului si faptul ca „ai muncit destul de mult sa aduni atatea informatii”,putina atentie si din parte ta n-ar strica.
P.S : Da ma refeream la Ama,insa voiam doar sa fac remarca,ca unii in loc sa comenteze articolul…comenteaza…comentariile…atata tot.
Nu e nicio formă de narcisism și puțin îmi pasă dacă ești convins sau nu de ceva. Blogul ăsta a luat ființă după ce m-a convins un prieten să fac publice ideile pe care i le împărtășeam aproape zilnic de câteva luni bune. Majoritatea articolelor de pe acest blog vor fi cuprinse într-o carte, prin urmare scriu pentru mine, așa cum am mai zis. Ăsta e și motivul pentru care nu îmi promovez blogul absolut deloc, deși mi-ar fi foarte ușor să o fac. Însă e foarte ușor să etichetezi un om atunci când nu poți înțelege motivele lui, după cum se observă. Nu-i nimic, e ceva comun majorității oamenilor.
Da, în loc să comenteze articolul, unii comentează comentariile, alții comentează sursele. Apreciez faptul că îmi apreciezi articolul, însă nu am înțeles de ce sunt atât de importante sursele pentru cineva. Pentru mine contează doar informația, nu și cel ce o răspândește, ținând cont că nicio sursă nu poate fi credibilă 100%. Dar fiecare cu prioritățile lui…
Dj.Stilo, da, „comentez comentariile” fiindca la articol nu am ce sa comentez. Mi-a placut prea mult ca sa ma apuc sa critic sau sa adaug vreo ceva. In schimb voi avea intotdeauna o problema cu romanii care nu stiu sa scrie sau sa vorbeasca corect in limba romana. Mi se pare rusinos sa fii roman si sa nu-ti cunosti propria limba, aia cu care te-ai nascut. Multi ar trebui sa puna din nou mana pe cartea de gramatica si ortografie sau sa mai citeasca si altceva inafara de bloguri (desi de la astea chiar poti sa inveti cate ceva in sensul asta), facebook si mesaje pe chat.
PS: Fiindca mi-ai facut morala 🙂 , in ultimul tau comentariu, (pe primul nu l-am mai „scanat”), ai scris „vre-o” in loc de „vreo” si conform reformei ortografice din 1993, cuvintele care au la inceput si la sfarsit litera ” î ” nu se foloseste ” î „- ul din „a ” ci ” î „- ul din ” i „. „Iti faceai” in loc de „ati faceai”, ma rog, cu diacriticele de rigoare pe care mi-e greu sa le tiparesc cu o tastatura care nu permite acest lucru. Nu am de gand sa iert pe nimeni decat daca este o greseala de tiparire, asa cum se mai intampla cand scrii la viteza.
Georgiana, tine-ti aberatiile crestinopate pentru tine! Pacat de tine, religia te-a spalat pe creier iremediabil. Salutari lu’ Gizas si bunului amic cu copite, coarne, blana si orice altceva. Condoleante inteligentei tale!
Klaudyule, doar nu crezi, tata, ca sintem singuri in ditai Universu’, nu? Nu ma dezamagi 🙂 Cit despre marea majoritate a astora care zic ca primesc mesaje de la ET, corect, in mare parte sint sarlatani de top. Ca si cum orice Ion, Gheorghe sau Marin ar putea vorbi cu ei ca si cu sectoristu’ de la colt…. Imi pare rau sa te dezamagesc, dar…. numai cine nu vrea, nu vede. Reptilienii exista si asta o stiau civilizatiile stravechi, urmele reptilienilor sau ale ET in general le gasesti in toate culturile, nu mai vorbesc de cea dacica. Icke e ceea ce se cheama „controlled opposition”, deci cade. Ca mai zice unele chestii adevarate, asta-i altceva….
Îmi pare rău să te dezamăgesc dar eu nu-mi formez părerile pentru confortul nimănui. Cert e că nu avem nici măcar o singură dovadă că ar exista extratereștri sau că ne-ar vizita ființe de pe alte planete. Chiar voi scrie despre asta după ce voi termina următoarele 3 articole pe care le-am programat de ceva timp. Dacă zeii ar fi extratereștri, poate ar trebui să te întrebi de ce marile guverne ale lumii țin ascunsă această informație, însă subiectul este promovat asiduu. Dacă aceia care conduc lumea au putere, ar putea controla o informație. Însă dacă această informație nu doar circulă, ci și este promovată cu acordul lor, apare un mare semn de întrebare. Uită-te numai la filmele americane realizate în ultimii ani, ce tratează intens această temă, apoi amintește-ți că Hollywoodul e controlat de evrei. În plus, autori celebri ce susțin această ipoteză, precum Erich Von Daniken, Zacharia Sitchin sau Graham Hancock, și-au umplut cărțile de falsificări ale datelor istorice, arheologice și mitologice. La fel stau lucrurile și în cazul serialului documentar „Ancient Aliens”. Dacă ipoteza extraterestră ar fi reală, de ce ar fi nevoie de atâtea minciuni pe centimetru pătrat? Studiază lucrări precum ale francezului Jean Sider sau ale românului Dan D. Farcaș, care subliniază natura pur spirituală a „extratereștrilor” precum și minciunile pe care le împărtășesc aceștia contactaților / răpiților. Și poate vei ajunge la aceeași concluzie ca și mine că sub masca „extraterestră” se ascunde altceva. Nu știm exact ce dar lucrurile nu sunt așa cum vor unii să credem.
Sincer să fiu, credința în extratereștri seamănă foarte mult cu cea religioasă, ținând cont că ambele se bazează doar pe credință, și nu pe dovezi. Cum nu există nicio dovadă concretă că ar exista vreun dumnezeu, nu există nici una care să sprijine existența extratereștrilor.
Cât despre reptilieni… eu n-am întâlnit așa ceva în peste două decenii și jumătate de studiu al civilizațiilor antice. Dacă miturile descriu șerpi adeseori, asta nu înseamnă că e vorba despre reptile umanoide extraterestre. Reține, în majoritatea cazurilor e vorba de șerpi, adică reptile fără membre, care se târăsc pe burtă. Dar oamenii au tendința să vadă doar ce le convine. Civilizațiile antice vorbeau despre multe specii de animale aflate în legătură cu zeii dar, în mod bizar, se promovează doar reptilele. Dacă tu crezi în reptilieni, ar trebui să crezi și în găinărieni (pentru că zeii-păsări sunt cel puțin la fel de des întâlniți precum cei șerpi), bourieni, berbecieni, pisicieni sau maidanezieni. Ori alegem din mituri doar ce se potrivește cu credința noastră, la fel ca fanaticii religioși?
Într-adevăr, numai cine nu vrea, nu vede. Iar cine vrea să vadă ceva, vede chiar și atunci când nu e nimic de văzut.
PS: Noi nu ne cunoaștem Universul, nu știm nici ce este, nici de ce este, nici cât de mare este sau de când este. Tot ce credem că știm sunt doar niște ipoteze ale unor oameni de știință, ipoteze bazate uneori pe logică și, cel mai adesea, pe imaginație. Prin urmare, ar fi puțin eronat să vorbim despre ditamai Universul, când el ar putea fi în realitate mult mai mic decât credem că știm.
Xule, îţi mulţumesc pentru complimente!
tu întreabă-te dacă merită riscul să dai vrabia din mână (izvorul vieţii în care ai fost botezat de prunc) pe cioara de pe gard („amicul” cu copite)! salutări inteligenţei cu care vei judeca această decizie 🙂
Georgiana, ai atât de multe erori în ceea ce susții, încât nici nu știu de unde să încep. De fapt, nici nu am de ce să încep să ți le comentez.
Sunt curios care este scopul comentariilor tale. Vrei să înlocuiești concepțiile mele sau pe ale altora cu doctrina creștină? Nicio șansă. Te simți datoare să promovezi creștinismul, considerând că ți-a fost încredințată vreo misiune divină? Ai greșit locul. Nu accept promovarea niciunei religii pe blogul meu și dacă ți-am permis asta până acum, nu e o minune dumnezeiască, ci doar m-ai prins într-o perioadă bună. Văd că mi-ai iritat deja cel puțin trei cititori și asta ar cam trebui să-ți dea de gândit. Până la urmă, în viața reală, nu creștinii sunt persecutați, așa cum vă place să vă victimizați. Ci, după cum se vede, voi atacați ideile diferite de ale voastre apoi, când vi se dă o replică, țipați că sunteți persecutați (obicei pe care l-ați preluat cu succes de la frații voștri evrei). Hai să-ți spun ceva despre mine, ce mai mult ca sigur nu știai: pot discuta cu oricine despre orice, atât timp cât fiecare își susține argumentele într-un mod decent și logic, eventual aducând dovezi. Nu accept povești cu îngerași, „amici cu copite” sau alte aberații din cărți așa-zis sfinte, ce ar face să râdă până și un copil de grădiniță. Lucrurile sunt simple: ai logică, stăm de vorbă; aberezi, ai greșit persoana cu care să încerci o conversație.
Și ca să lămurim un lucru, în caz că îți vin idei, nu sunt nici satanist, nici posedat de vreo entitate malefică. Cred în existența unor forme de viață superioare omenirii, însă în niciun caz în cele promovate de religii, ocultism sau fenomenul extraterestru. Și chiar dacă eu cred în existența lor, nu le „slujesc” în vreun fel și nici măcar nu încerc să mă împrietenesc cu ele.
PS: Într-un comentariu anterior ai spus că în sufletul meu „e mai mult loc pentru Dumnezeu decât pentru acela cu copite”. Cum eu nu cred în poveștile iudeo-creștine, afirmația asta e pur și simplu cretină. La fel pot spune și eu că ai în sufletul tău mai mult loc pentru Lord Vader din „Star Wars” decât pentru Sauron din „The Lord of the Rings”. Cum tu consideri că aceste personaje sunt fabulații, afirmația mea ar avea pentru tine același efect pe care l-a avut a ta pentru mine. În concluzie, nu încerca să mă etichetezi în vreun fel din punctul de vedere al credinței tale, dacă nu vrei să ai parte de același tratament.
Georgiana, dacă tot îmi citezi Biblia, „sfinți” și nu mai știu ce preoți, îmi permit să ți-l citez pe apostolul Pavel, pe care îl cinstești atât de mult. Dacă tot respecți învățăturile creștine, trebuie neapărat să le respecți și pe acestea din Noul Testament: „Femeia să se înveţe în linişte, cu toată ascultarea. Nu îngăduiesc femeii nici să înveţe pe altul, nici să stăpânească pe bărbat, ci să stea liniştită. Căci Adam a fost zidit întâi, apoi Eva. Şi nu Adam a fost amăgit, ci femeia, amăgită fiind, s-a făcut călcătoare de poruncă” (Epistola întâia către Timotei a Sfântului Apostol Pavel 2:11-14); „Ca în toate Bisericile sfinţilor, femeile voastre să tacă în biserică, căci lor nu le este îngăduit să vorbească, ci să se supună, precum zice şi Legea. Iar dacă voiesc să înveţe ceva, să întrebe acasă pe bărbaţii lor, căci este ruşinos ca femeile să vorbească în biserică” (Epistola întâia către Corinteni a Sfântului Apostol Pavel 14:34-35); „Femeile să se supună bărbaţilor lor ca Domnului” (Epistola către Efeseni a Sfântului Apostol Pavel 5:22); „Pentru că nu bărbatul este din femeie, ci femeia din bărbat. Şi pentru că n-a fost zidit bărbatul pentru femeie, ci femeia pentru bărbat. De aceea şi femeia este datoare să aibă (semn de) supunere asupra capului ei, pentru îngeri” (Epistola întâia către Corinteni a Sfântului Apostol Pavel 11:8-10). Să nu-l uităm pe „sfântul” Ioan Gură de Aur: „Tace luminând și se jertfește tăcând. Acesta este rolul femeii în societate”. În timpul „Tainei Cununiei”, orice preot spune foarte clar: „Femeia să se teamă de bărbat!”. De ce e nevoie ca femeia să tacă și să fie supusă? Iată părerea credincioșilor iudeo-creștini despre femeie: „Şi am găsit femeia mai amară decât moartea, pentru că ea este o cursă, inima ei este un laţ şi mâinile ei sunt cătuşe” (Ecclesiastul 7:26). Să te ferească dumnezeul tău de un viol deoarece, conform Bibliei pe care o venerezi, victima unui viol trebuie pedepsită: „De va dormi cineva cu femeie, împreunându-se, şi aceea va fi roabă, logodită cu un bărbat, dar nerăscumpărată încă sau dacă nu i s-a dat încă slobozenia, să-i pedepsiţi pe amândoi, dar nu cu moarte, pentru că ea nu este slobodă” (Leviticul 19:20); „De va fi vreo fată tânără, logodită cu bărbat şi cineva o va întâlni în cetate şi se va culca cu dânsa, Să-i aduceţi pe amândoi la poarta cetăţii aceleia şi să-i ucideţi cu pietre: pe fată pentru că n-a ţipat în cetate, iar pe bărbat pentru că a necinstit pe femeia aproapelui său. Şi aşa să stârpeşti răul din mijlocul tău” (Deuteronomul 22:23-24). În caz de război, ascunde-te cât poți de bine. Altfel, va trebui să devii femeia primului nespălat care te place, pentru că așa poruncește dumnezeul tău: „Când vei ieşi la război împotriva vrăjmaşilor tăi şi Domnul Dumnezeul tău ţi-i va da în mâinile tale şi-i vei lua în robie, Şi vei vedea printre robi femeie frumoasă la chip şi o vei iubi şi vei vrea s-o iei de soţie, S-o aduci în casa ta, să-şi tundă capul său, să-şi taie unghiile, Să-şi dezbrace de pe ea haina sa de robie, să locuiască în casa ta şi să-şi plângă pe tatăl său şi pe mama sa timp de o lună; iar după aceea vei intra la ea, ca să fii bărbatul ei şi ea să-ţi fie femeie”(Deuteronomul 21:10-13); „Şi când Domnul Dumnezeul tău o va da în mâinile tale, să loveşti cu ascuţişul sabiei pe toţi cei de parte bărbătească din ea. Numai femeile şi copiii, vitele şi tot ce este în cetate, toată prada ei să o iei pentru tine şi să te foloseşti de prada vrăjmaşilor tăi, pe care ţi i-a dat Domnul Dumnezeul tău în mână” (Deuteronomul 20:13-14). Am să te rog să păstrezi cu sfințenie și cuvintele „sfântului” Thomas Aquino despre femei: „În ceea ce privește natura individuală, femeia este inferioară; deoarece puterea activă din sămânța masculină tinde către crearea unei asemănări perfecte în conformitate cu sexul masculin. Nașterea femeilor survine în urma unor defecte în puterea activă; sau în urma unei indispoziții materiale, sau chiar unele influențe externe, cum ar fi cea a vântului de sud, care este umed după cum filosoful Aristotel a observat”. De asemenea, nu-l uita pe Martin Luther: „Dumnezeu l-a creat pe Adam stăpân al tuturor viețuitoarelor, dar Eva a stricat totul. Femeile trebuie, femeile ar trebui sa stea acasă, să aiba grijă de casă și să dea naștere la copii. Și dacă o femeie obosește și, într-un final moare din cauza nașterilor, nu contează. Din pricina nașterii să moară, pentru lucrul acesta există”. Reține-l și pe „sfântul” Augustin: „Orice femeie care nu dă naștere la atâția copii cât este capabilă, se face vinovată de multe crime”. În timpul turneelor sale mondiale, Papa Ioan Paul al II-lea sfătuia femeile să se întoarcă la rolurile lor tradiționale „ca tovarașe obediente și servante ale soților lor”. Enciclopedia catolică încă susține că femeile sunt inferioare sexului masculin „atât în ceea ce privește trupul cât și sufletul”. Astăzi, atât Biserica ortodoxă cât și cea catolică refuză să numească femei ca preoți din cauză că o preoteasă cu menstruație ar „murdări”. Și exemple ar putea continua la nesfârșit.
În concluzie, dragă Georgiana, ori respecți învățăturile religiei tale în totalitate (mai ales cele ale lui Pavel), ori renunți la a-ți baza argumentele pe aceste învățături. Pentru că, din câte am auzit, nu merge nici cu ceva între fese, nici cu sufletul în rai.
Nu m-ai dezamagit, OK, am inteles, asta e parerea ta. Ceea ce nu inseamna ca ET nu exista, cu tot cu gainarieni, lol….
Nu înseamnă că nu există. Înseamnă doar că eu am nevoie de dovezi pentru a crede ceva. Și cum deocamdată nu există nicio dovadă care să sprijine această ipoteză, prefer să rămân sceptic.
Klaudyu ce intelegi tu/Dan D. Farcas prin natura spirituala? O sa citesc si eu cartile dlui. Farcas…descrierea de pe wikipedia suna bine…informatica medicala, retele neuronale…mm..yummi..
Pentru corraypurple: Îți recomand „OZN-uri de pe celălalt tărâm” a lui Dan D. Farcaș. Acolo vei găsi multe afirmații ale „extratereștrilor” ce duc la concluzia că nu este vorba despre ființe materiale, ci de entități spirituale. De exemplu, majoritatea contactelor cu oamenii se realizează „la nivel astral”, mulți au pomenit de „ființe de lumină” ce manipulează la cei răpiți „un cordon de argint” sau „un fir de aur care unește laolaltă tot ce e viu”, „ghizi spirituali” așa-zis extratereștri ce vorbesc despre reîncarnarea lor pe Pământ și transmit mesaje religioase, care pot poseda oameni, penetra orice materie (cum ar fi uși sau pereți) și crea orice tip de iluzie în creierele oamenilor cu care intră în contact, ce trăiesc „concomitent trecutul, prezentul și viitorul”, despre care unii autori susțin că „vin de acolo unde noi vom merge după moarte”. Deși Dan D. Farcaș evită să tragă o concluzie despre natura extratereștrilor, sunt destui autori (promovați foarte puțin) care trag semnale de alarmă. De exemplu, Bob Larson se arăta convins că scopul „extratereștrilor” pe Terra este de natură spirituală, iar Jean Sider scria despre aceștia că „mint sistematic în legătură cu tot ce se referă la natura lor, la lumea din care provin, ca și la intențiile lor privind societățile omenești”. Tot Jean Sider a remarcat o conexiune uimitoare între aparițiile religioase și OZN-uri. Dacă îi luăm în calcul și pe cei care consideră că OZN-urile nu sunt obiecte materiale ci de altă natură, observăm că așa-zișii extratereștrii sunt ființe pur spirituale, capabile de a crea iluzii, ce ne sunt servite ca realități inspirate din literatura science-fiction. E mult de scris despre acest subiect și o voi face în curând. Sper…
PS: La mine ai citit despre Newton și Kabbalah.
Vaai… Klaudyu!! Ce ironii misogine! Si ce ghiveci bogat faci din invataturile Sfantului Apostol Pavel cu prejudecatile filozofilor lumii dar mai ales cu Legea Talionului (vechiul testament)!! Pai de ce oare crezi tu, ca Hristos (Mire) ca si Cap al Bisericii (Mireasa) a luat-o asa nepregatita sau “nespalata” si fara unghii “pilite” cum era?? De Iubire ai auzit?? Ca altfel nu ai insira citatele care se bat cap in cap din pricina distantei mari de loc/ timp/ spatiu/ scop… si vezi ca Dumnezeu a lasat expresis verbis taina cununiei pentru ca cei doi indragostiti sa fie un singur trup (prevenind astfel curvasareala si adulterul): va lăsa omul pe tatăl său şi pe mama sa şi se va uni cu femeia sa şi vor fi amândoi un trup” (Fac. 2, 24), iar Hristos vine si desavarseste Legea: Căci bărbatul necredincios se sfinţeşte prin femeia credincioasă şi femeia necredincioasă se sfinţeşte prin bărbatul credincios – I Cor. 7, 14
Deci vezi ca se poate si cu dansa-ntr-ansa si cu sufletul-n RAI!!! In crestinism totul e cumpatare (mai putin perversiunile, gen alea intre fese ce tine deja de sodomie) 🙂
Sincer, nu m-as fi asteptat reactionezi asa, dar nu sunt jignita, pentru ca daca stii ce-i aia emaptie vei intelege scopul meu (sau “jihadul” cum atat de plastic l-a numit Corra).
Vezi, eu am nimerit din intamplare pe blogul tau, cautand un punct de vedere “neutru” pentru cineva care practica bioenergia (ruda cu reiki) si care la fel ca-n descrierea lui D’Aquino cu “natura inferioara” era subjugata de influenta maestrilor nu-i mai numesc care, ea tot asa saturandu-se de “supunerea in fata barbatului” la care credea ca o obliga ortodoxia!! I-am aratat ca nu trebe sa fii ortodox ca sa vezi ratacirea….. am zabovit mai mult pe aici si din cuvintele tale ti-am intuit caracterul (acel pamant roditor) si mi-am zis uite inca unul care cauta Adevarul…. cautati Adevarul si Adevarul va va face liberi (Ioan 8:32).
Dar in ce eroare (orare) va aflati fratilor!!
Femeia este langa barbat nu apartine barbatului, ea este sprijin nu slujnica!
“Bărbatul este cap femeii.Femeia să se teamă de bărbat.” – sunt două dintre frazele rostite de preoţi în timpul slujbei de cununie. cuvinte care îi fac pe bărbaţi să zâmbească cocoşeşte şi pe femei să se întrebe în ce s-au băgat. Grav e că, neexplicate, aceste fraze pot conduce la violenţa, de la cea psihică şi verbală până la cea fizică. Dar in căsnicie, supunerea trebuie să fie reciprocă, iar „teama” are sens de iubire. Câtă vreme dragostea este covârsitoare, sotii nu îsi pun problema suprematiei. Dar, când dragostea se împutinează, locul rămas liber se vrea acoperit de iubire de sine. Si începe lupta.
Uite un exemplu: http://www.sfaturiortodoxe.ro/nunta/barbatul-este-mai-egal-decat-femeia-nunta-casatorie-familie-sex-pereche.htm
Daca stii ce s-a intamplat intre Biserica Ortodoxa si cea Catolica in anul 1054, vei intelege ca descrierea “supunerii” femeii este radicala fata de barbat in viziunea celor doua, cata vreme barbatul nu-l are ca si cap pe Hristos!
Revenind la primul comentariul dinainte de asta cu “concluzia”, te rog sa primesti cateva argumente logice ale unor oameni de stiinta despre existent alui Dumnezeu ,din moment ce cu toata bunavointa afirmi “Cred în existența unor forme de viață superioare omenirii”:
Fizicianul englez, Sir Isaac Newton, cel mai important si mai influent om de stiinta din istorie, care inainte de a descoperi Legea atractiei universale, a fost ateu, vazand ca fiecare planeta o atrage pe cea mai mica si nu o lasa sa se departeze, nici sa se sfarame sau sa mearga in neregula in lumea astrelor ceresti, a ajuns la credinta ca Universul trebuie să fi fost creat de Dumnezeu, intrucat nu s-ar fi putut naşte din haos. Dupa aceasta descoperire, a pus aparatele pe masa si a zis:
“Mare esti, Doamne, si minunate sunt lucrurile Tale si nici un cuvant nu este de ajuns spre lauda minunilor Tale !”
Einstein: “Vreau sa stiu cum a creat Dumnezeu aceasta lume restul sunt detalii. ” (The Life and Times, London, Hodder and Stoughton Ltd., 1973)
ALEXIS CARREL, Laureat Nobel in Medicina si Fiziologie (fondatorul transplantologiei – transplantul de tesuturi si organe): “Suntem iubiti de o Fiinta imateriala si atotputernica. Aceasta Fiinta este accesibila celor credinciosi. Trebuie sa-L iubim mai mult decat pe orice fiinta. Si noi de asemenea trebuie sa ne iubim unul pe altul… Crestinismul ofera omenirii cea mai inalta forma de moralitate….”
Extras din cartea
50 Laureati Nobel si alti mari oameni de stiinta care cred in Dumnezeu
Si cand am spus ca in sufletul tau e mai mult loc pentru acest Dumnezeu (co-creator al Cerului si Pamantului al celor vazute si nevazute, impreuna cu Fiul si Sfantul Duh) decat pentru ala cu copite, fii sigur ca nu la ocultism sau fenomenul extraterestru m-am referit!! Ci la Diavol!! Ca desi pe el nu –l poti socoti “forma de viata superioara omenirii” el este totusi in viata, desi inferior omenirii dar cu atat mai parsiv! Daca vei cauta informatii despre diavolii arhiconi vei intelege ce spun.
Nu vreau sa promovez ortodoxia pe blogul tau, desi daca cititorii tai s-au sifonat de postarile mele trebuie sa le dea de gandit pentru ca nu poti sta indiferent cand lumea se duce de rapa langa tine ,omul in viata trebuie sa fie atent la sine insusi ,mereu in stand-by la capcane. E ca si cum ai conduce pe niste serpentine poleite si la un moment dat ai spune gata, am obosit, nu mai pot sa fiu atent! Nu vei vrea mai intai sa ajungi la destinatie si apoi sa te odihnesti? cam asa si cu crestinismul! E destul de logica analogia?
Daca te consideri “etichetat” din punctul de “vedere” al credintei mele te rog sa ma scuzi, dar nu asta a fost intentia: etichetarea! Ci diferentierea! Nici gand sa te consider satanist sau posedat! Si nici nu ai cum sa compari exemplul gen Sarazin cu Lordul Vader, intrucat ele sunt parte din imaginatia oamenilor, or tu spui ca deja crezi in forme de viata superioare… si din moment ce publici citate din Biblie si incerci o abordare rationala, inseamna ca vrei sa stii si eu ma bucur sa vad ca esti cu adevarat pe drumul cel bun!
Eu am dorit sa subliniez niste elemente esentiale intre zeii mitologici si dumnezeirea creatoare adevarata, reala! Cu riscul de-a ma ridiculiza iti voi mai spune si ca semnul “pacii” din articolul 32. Pacea ,este un simbol new-ageist ce reprezinta crucea intoarsa si rupta! Imparatul Romei, Nero, in anul 64 d. H. si-a ucis mama si in anul 67 l-a rastignit pe Sfantului Apostol Petru, care in semn de umilinta si nevrednicie in comparatie cu Iisus Hristos a cerut sa fie rastignit cu capul in jos. Astfel, simbolul cunoscut astazi ca unul al pacii, a fost numit dupa moartea Sfantului Apostol Petru “crucea lui Nero”, iar mai tarziu, acest simbol era utilizat in roazboaie de catre sarazini (musulmanii din vestul Europei) pe scuturile lor. Doar se stie ce mult simpatizeaza arabii pe crestini 😐
Am sa te rog sa nu publici pe blog linkul ce ti-l voi atasa tocmai pentru a-ti proteja cititorii destul de iritati! Este vorba de jocurile pe calculator ca metoda vicleana de dependenta masonica (pentru Corra care vroia ceva hardcore sigur nu-l recomand)
http://deveghepatriei.wordpress.com/2013/06/03/nebunia-angry-birds-space-cel-mai-popular-joc-lansat-de-compania-americana-apple-manipulare-masonica-si-simboluri-sataniste-in-cadrul-acestui-joc-un-alt-program-pentru-controlul-ment/
ma voi stradui sa nu te mai deranjez, desi ar insemna sa nu mai intru sa vad ce faci, dar daca te-am suparat… ma supun, de! 🙁
tu cauta Adevarul neobosit!!
E de mirare cum cretinele, pardon, crestinele ortohoate se fac ca ploua cind e vorba de asa-zisul apostol Pavel si opinia lui vizavi de femei…. Ipocrizie tipica, ce vrei…. Si dac-ar fi numai Pavel….
mama coae…imi pare rau de tine ca ai asa vizitatori pe blog. sincer, blogul asta e aur mai ceva ca rosia montana pentru mine, nu ca mi-ar fi deschis ochii, dar m-ai ajutat sa fac multe multe legaturi din zeci de carti si texte etc. ca un pattern. dar se pare ca sunt la moda cruciadele pe net mai nou. nu puteau ramane la tvul lor si la 95.3 fm. un idiot din asta iti ia cateodata ore din viata cand deschide gura, mai ales la capitolul lor preferat.
” Choose Life. Choose a job. Choose a career. Choose a family. Choose a fucking big television, choose washing machines, cars, compact disc players and electrical tin openers. Choose good health, low cholesterol, and dental insurance. Choose fixed interest mortgage repayments. Choose a starter home. Choose your friends. Choose leisurewear and matching luggage. Choose a three-piece suit on hire purchase in a range of fucking fabrics. Choose DIY and wondering who the fuck you are on Sunday morning. Choose sitting on that couch watching mind-numbing, spirit-crushing game shows, stuffing fucking junk food into your mouth. Choose rotting away at the end of it all, pissing your last in a miserable home, nothing more than an embarrassment to the selfish, fucked up brats you spawned to replace yourselves. Choose your future. Choose life… „
2^5-5^2=5+2 😀
pana la urma lamureste-ma si pe mine. cine conduce acum? evreii sunt oameni sau nu? nu in sensul ala sarcastic (still), ci de unde vin ei? mi-a parvenit cum ca ar fi un fel de repetenti in ciclul universal, si au fost trimisi aici sa repete clasa. un fel de dubiosul din spatele clasei care mereu se scobeste, dar nu ai cui sa ii zici, pentru ca are poze cu tine scobindu-te.
nu inteleg de ce sunt mereu asa de evidenti, folosind 6, 66, 666, 3, 33, etc, fac filme (stargate) si jocuri (assassin’s creed) care sa enunte adevaruri pe care se presupune ca ar trebui sa le tina ascunse, ca sa fie noi prosti?pe moment nu pot gandi decat ca exista 3+ factiuni, altfel ar trebui sa dau in fatala greseala de a ma intreba „e rau sau bine”. De ce masonii lui ishtar nu primesc femei, ba chiar incurajeaza misoginismul si rasismul.
also, ai auzit de fiinte Na’caal? e un alt nume pentru ceva ce deja ai mentionat?
daca mi-ai raspunde macar la prima, as fi satisfacut. chit ca am pus cam multe intrebari.
citeste PROGRAMUL TERRA SIB POATE RECUNOSTI CEVA DIN LUMEA IN CARE TE AFLI
doamne fereas… ma rog intelegeti voi
cand am ajuns la CITEZ, deci nu zic aiurea, dati ctrl F
” Dar in căsnicie, supunerea trebuie să fie reciprocă, iar “teama” are sens de iubire. ” m-am oprit, mi-am rulat o tigara, si am inceput sa ma intreb cum. cum au aparut acesti oameni care intoxica „memetica qvadridimensionala” cu mintile lor reglate pe orice dar autocontrol nu. nu ca as fi eu maestru. dar. dar. se pare ca dumnezeU (i capitalise whichever letter i want:P) este co-creatorul universului.
Nu va luati aiurea, dar eu cred ca biblia a fost scrisa de o persoana debila mental.
Sincer.
Fara cea mai mica urma de sentiment negativ, eu cred ca biblia a fost scrisa de o persoana cu iqul undeva sub 50.
Si uite cum zic ieu. Facand abstractie de detalii, nume si perioade, niste oameni, s-au gandit ca pot controla poporul prin religie, da? si au zis sa ia o biblioteca intreaga de invataturi, autorul mentionand cartea lui enoh pe undeva, dar O carte totusi… in fine, si baietii si-au dat seama ca nu au cum sa minta destul de bine ca sa minta pe toata lumea. intr-o zi un savant va gasi acel(e) mic flaw si va zice hey uite o greseala. poate mai sunt si altele.
iar lumea
va
incepe
sa piarda din controlul impus.
asa ca ce au facut? au invartit, rastalmacit, furat, deformat, etc si au pus un tantalau sa o scrie, incat cand va descoperi cineva ceva neadevarat… PFFFFFFFFF N-AI DE UNDE SA INCEPI! :)) si de unde stii ca esti primul care va zice lumii hey asta nu e chiar asa. nu te va asculta nimeeeeni. sau putini, pentru ca vor face altii cruciade in media sa-ti arunce biblii si cruci in cap, pacatosul de tine.
pana una alta, georgiana, pari o fetita cu un IQ (nu ca ar fi un raport absolut, dar pentru mine e un reper) destul de ridicat, estimand un 120, in o zi cu soare. but you are broken. sincer. esti un radio care se invarte pe orice frecventa, dar numai pe canalul de muzica nu. 95.3ul fie cu tine
Pt. adi: Biblia nu a fost scrisă de o persoană, ci de mai multe. Care nu erau debile mintal, ținând cont că au reușit să spele miliarde de creiere. Dacă niște înapoiați de acum câteva mii de ani au reușit să prostească atâtea miliarde de oameni de-a lungul timpului, asta spune multe despre societatea în care trăim.
ce ironii misogine :))))) ti-a servit citate din cartea ta preferata. urmeaza sa il faca cineva mason si chiar ca ma c** pe mine de ras.
Iar ati aprins spiritele :(. De ce nu va place faptul ca suntem diferiti? Chiar vreti sa fim o turma uniforma ca in Equilibrium? Eu am spus doar o vb referitor la faptul ca eu cred ca exista doar un Dumnezeu si as adauga acum ca nicio religie nu are drept de proprietate asupra lui si Georgiana a sarit la mine, desi teoretic nu era cazul pt ca am fi sa zicem de aceeasi parte a unei „baricade” oarecare.
Pana la urma frumusetea Creatiei sta in versatilitate si in faptul ca poti sa crezi aproape orice si sa mai fie si valabil (pentru tine). Fiecare fiinta are Adevarul sau propriu si nu ar trebui sa ne suparam ci sa ne bucuram pentru asta. Aceste diferente ne ajuta in calatoria noastra prin viata sa pastram (stiu ca suna neverosimil) un oarecare echilibru la nivel mondial.
Klaudyu vede minciuna si tradarea, scopul ascuns din spatele platoului cu prajituri si e bine ca face asta pentru ca o face in locul meu care am refuzat sa fiu tot timpul in combat mode.
Georgiana este in stadiul de invatare in care absoarbe ca un burete tot ceea ce i se spune si da mai departe ca atare. Acesta este stadiul in care in mod normal te abtii de la confruntari pentru ca inca nu ai suficiente raspunsuri PROPRII.
Cristi este si el in cautarea Adevarului si nu respinge partea mistica-oculta-paranormala, e singurul cu care am putut avea un dialog in care sa nu primesc o palma virtuala (sau mai multe).
Serios, chiar imi pare rau ca trebuie sa fie asa….eu am o existenta mica si patetica impartita intre serviciu si treburile casnice si chiar imi face placere ca din in cand sa mai vorbesc cu oameni despre subiecte inteligente, pentru ca in felul asta ma relaxez si mai capat si informatii noi. De ce trebuie sa ne si atacam chiar nu pricep…stiu ca e la moda, dar imi place sa cred ca ne putem si autocenzura.
Georgiana, daca imi dai o sansa, doar una, e posibil sa te pot ajuta in problema prietenei tale si a bioenergiei. Incearca doar sa asculti calm si cu atentie ceea ce am de spus. Link-ul pus de tine nu ma impresioneaza. Pustii de la De veghe patriei, Death to the world sunt pentru mine doar copilasi la inceputul calatoriei care se cred legionari. Legionarii cui, insa? Ai lui Corneliu Zelea Codreanu, ai lui Horia Sima? Ei ar jura credinta aproape oricui le satisface setea de lupta. Adera la sonoritatea „Legiunea Arhanghelului Mihail” dar stiu prea putine despre cel care ar trebui sa le fie mentor spiritual. Sunt pe de parte de a fi hard-core pt mine.
Isaac Newton, da, el e tare. Am citit pe undeva (spre rusinea mea nu mai stiu pe unde) ca a studiat Kabbalah, dupa care a inteles legile fizicii ;).
Lasati-o moarta cu egalitatea intre sexe. Cand iubesti pe cineva si il respecti te unesti cu el fara a mai cauta explicatii sau invataturi. O faci si gata, pentru ca stii cum si nu iti mai pui problema ca cineva ar conduce. Chiar pana la varsta asta nu ati simtit niciodata iubirea? Va mai trebuie definitii si citate? Invataturi ale unor oameni de acum mii sau sute de ani care mai traiau si in castitate pe deasupra? Ntz-ntz…..
Totul incepe din minte, din constiinta, avem softuri preinstalate si cu capacitate de autoinvatare…abia astept sa citesc ceea ce a scris Dumitru D. Farcas sa vad daca se imi confirma sau nu ceea ce cred. Programarea noastra se face preponderent verbal, insa suntem prevazuti si cu programe de protectie gen fire wall. Singurul care poate da reset si restore to original settings este Creatorul. Si Iisus Hristos a dovedit ca poate face asta prin vindecarile oamenilor si invierea lui Lazar. Acesta este motivul pentru care eu il recunosc ca Fiu al lui Dumnezeu cel Adevarat. Nimeni, niciodata nu va putea vindeca complet si reface un om decat cel care l-a conceput. Iar Universul asta mic sau mare nu sta intr-o forma cat de cat doar datorita legilor fizicii. E posibil sa se depuna eforturi considerabile ca noi sa avem un oarecare „maine”. Nu spunem sa ne inchinam si sa facem o mie de metanii pentru asta…nu cred ca are cineva nevoie, dar macar cu o recunoastere, poate suntem datori.
Inchei cu cuvintele unui cantec al unui mason ” dar hai sa ne avem ca frati, toti suntem putin luati”.
…..”pentru” cuvintele care au la inceput si la sfarsit litera ” î ” nu se foloseste ” î “- ul din “a ” ci ” î “- ul din ” i “….greseala de tiparire 🙂
E amuzant cum toti crestinii au repulsie pentru evreii masoni, sionisti, iluminati, bla-bla, insa n-au nici o problema in a accepta religia inventata de … evrei ! Cat de greu o fi sa priceapa ca evreii au inventat o religie ( crestinismul ) cu care sa controleze prostimea ? Crestinismul e doar pentru prostime, ca evreii nu se inchina la Iisus …
In rest, si pe mine m-au deranjat comentariile fanatice de pe aici, insa pur si simplu am sarit peste ele, fara sa le citesc.
Am o intrebare pentru voi….stiti cumva ce reprezinta modul in care tine mainile personajul cornut din imaginile asociate cu masonii? Ma refer la degetele aratator si mijlociu extinse si restul stranse, mana dreapta indicand cerul si cea stanga pamantul?
Din cite stiu eu – si e posibil sa fie gresit – inseamna „precum in cer, asa si pe pamint”…. Semnul respectiv il gasim si la Gizas, ma-sa Maria, sfinti&Co si in alte religii, budism si hinduism in special
Klaudyu, da’ totusi, sint curioasa, cum explici tu toata chestia asta, cu portalurile, simbolurile, personajele supranaturale etc. etc. prezente in absolut toate mitologiile lumii? Ca sigur nu e vorba de imaginatie sau nu doar de imaginatie….
Pentru xyz: Nu asta fac pe blog? Nu încerc să explic toată chestia asta? N-am spus niciodată că ar fi vorba de imaginație, ci doar că nu știm ce sunt acele ființe considerate zei.
Multumesc, xyz! Intre timp am aflat numele personajului (baphomet) si toata controversa nascuta in jurul sau. Ceea ce ai spus tu este corect, asta inseamna. Pentru cine are putin timp, e interesant de citit despre baphomet si interpretarea simbolisticii lui. Oricum, concluzia mea de pana acum seamana cu a multora (inclusiv Klaudyu). Dintotdeauna a fost o batalie nu intre bine si rau ci intre IQ-uri, mare/mic :D. Stiinta a nimerit, evident la mijloc si din cauza suntem aici si nu mai departe.
Sunt total de acord cu Georgiana în ceea ce privește faptul că relația bărbat vs femeie, de orice natură ar fi ea, nu trebuie privită/trăită ca o subordonare a unuia față de celălalt. Ideea este că noi toți trebuie să fim un *tot omogen* în care aspectele masculine și cele feminine ale Energiei (doar ființăm în dualitate, nu-i așa?!) trebuie să se împletească cât mai armonios cu putință…este normal ca unul dintre cele 2 aspecte să fie predominant, funcție de sexul fiecăruia.
Mă gândesc că este foarte probabil ca citatele din biblie ale apostolului Pavel să fi fost *introduse* cu scopul precis de a crea schisma/ruptura armoniei energetice la nivelul conștiinței individuale umane, care s-a transpus apoi la nivelul comportamental al individului în societate…efectele acestei rupturi le vedem și în ziua de azi!
Problema Georgianei este ca mintea sa nu poate să accepte decât *adevărul ORTODOX* (care conține fragmente de Adevăr disipate într-un amalgam de *învățături* religioase care debusolează conștiința) ca fiind unicul adevăr…în momentul în care această pre-judecată este *setată* ca fiind singura care conține adevărul, îmi este cât se poate de clar că mintea ei *s-a autoblocat* pentru cunoașterea subtilă a fenomenelor care stau la baza Creație…conform cu acest *program* religios care rulează în mentalul ei/lor, tot ceea ce nu *se pupă* cu ideile propovăduite de către biserică este automat *învățătura Diavolului! Ca fapt divers: nu biserica a fost aceea care a considerat învățăturile lui G. Bruno sau Galilei ca fiind învățături diavolești?! 🙂
PS: chiar dacă Georgiana este o ființă eminamente religioasă, nu cred că este corect să fie jignită!
Pentru Cristi A.: Ai dreptate, poate că nu e corect ca Georgiana să fie jignită. Și încerc să nu fac asta atât timp cât nu se depășește o anumită limită a decenței. Dar nu pot vorbi în numele celorlalți. Nu-i pot opri să jignească și nici nu cred că am dreptul de a le cere asta. Fiecare tratează o problemă în modul său propriu și dacă unii consideră că Georgiana merită să fie jignită, au libertatea de a alege.
imi place cand un articol este dublat de comentarii la fel de interesante 🙂
ai putea sa imi spui numele sumerian al lui Dyonisos? mie imi suna mult a iisus.
ca o mica paranteza, ce natarau isi tine sotia virgina? get your shit together.
@Cristi A. – Dar madam Georgiana are dreptul sa jigneasca imprastiindu-si mizeria crestinopata pe aici si pretinzind ca are dreptate, mda, totul are sens….
Felicitari ! Am citit tot articolul , tot adevarat ., Am gindit si gindesc la fel ca dvs. . Tot respectul .
Adevarul absolut, din pacate nu prea il detine nimeni accesibil noua…sau poate ca ne este tinut departe pentru ca nu l-am putea accepta ;).
Cristi, tii minte ca am mai spus, eu sunt ortodoxa practicanta, merg destul de des la biserica, fac pomenire, aprind lumanari, ma rog atat cat pot si cum pot, ma imbrac cu maximum de decenta atunci cand merg la biserica si mai ales la manastiri. Mi se par lucruri de bun simt, ritualuri ce ne tin aproape unii de ceilalti si care ne permit sa nu ii uitam pe cei dragi ce au plecat din aceasta lume. E ca un fel de nucleu al vietii cotidiene, pe care am vazut ca il practica o mare parte a omenirii, indiferent de rasa, cultura, religie, zona geografica. Indiferent unde ar fi el, omul de obicei sarbatoreste etapele mari din viata sa si a comunitatii:nasterea, unirea cu partenerul, nasterea copiilor si moartea. In mare parte, lucrurile sunt asemanatoare, semn ca au o provenienta comuna. Exact provenienta asta as fi curioasa sa o aflu. Diferentele sunt date de detalii ale ritualurilor si de dorinta de manipulare a liederilor. Din pacate inca nu putem scapa de concurenta aia ca la gradinita „dumnezeul meu e mai tare ca al tau si sa vezi ce o sa iti faca daca nu ma lasi in pace”!
Problema supunerii femeii fata de barbat e ultra discutata si mereu se ajunge la religii. Adevarul este ca in toate religiile, femeia este obligata sa se supuna barbatului, exceptie facand doar societatile matriarhale de la inceputurile istoriei si de cultele religioase inchinate zeitelor. :)) Daca stau si ma gandesc mai bine, dominatia masculina urmeaza dupa o perioada de matriarhat in care probabil erau folositi mai mult pentru samanta si eventual procurarea hranei, bietii barbati fiind chemati doar atunci cand era nevoie de „serviciile” lor. Cine stie ce le-o fi fost dat sa indure si cand s-a intors roata si au venit in prim plan energiile masculine, razbunarea a fost crunta! :))
Acum, referindu-ma la propria experienta cred ca mi s-a intamplat doar o data sau de doua ori sa fiu discriminata pe motiv ca sunt femeie si si atunci, faptul putea fi depasit. Concret, nu am simtit niciodata diferente jignitoare si nici nu am fost jignita de barbati doar pentru ca as fi femeie (nici macar la volan :)) ). Apropo de ce spunea Apostolul Pavel…sa nu uitam ca ei traiau in celibat, deci femeia era fructul oprit, plus ca el era in profunzimea fiintei sale un asupritor, o persoana care cumva cauta chinul. Intalnirea lui cu Hristos este definitorie si produce multe transformari radicale in fiinta sa, insa mai mult ca sigur nu i-a sters complet identitatea, anumite trasaturi de caracter ramanand.
Incercati sa nu rastalmaciti sau sa scoateti din context. Eu am picat in capcana asta la pilda femeii canaeence, dar nu detaliez asta acum pt ca nu e cazul.
Atentie la un lucru, Klaudyu: in citatul tau din Levitic, pedeapsa se aplica femeii care nu a tipat. Violul presupune act sexual impotriva dorintei unuia din parteneri, iar tipatul este interpretat ca o manifestare a opunerii. Imi aduc aminte ca intr-un film ( titlul nu il mai retin), o femeie pierde procesul prin care acuza un tip (coleg sau profesor, nu mai stiu) de viol, doar pentru faptul ca desi a tipat, nu a spus „NU”. Filmul,era, evident, american :).
Legile privind fidelitatea absoluta a femeii si pastrarea virginitatii pana la nunta sunt metode de prevenire a telegoniei (amestecarea genelor produsului de conceptie cu gene de la partenerii anteriori ai femelei). Stiu ca o parte din barbati vor fi surprinsi neplacut de acest aspect, dar din pacate este real. Nu foarte discutat, din fericire. Odata ce faci sex neprotejat si organismul femeii absoarbe lichidul seminal, absoarbe si o parte din materialul genetic al partenerului. Din cauza asta, dupa multi ani de convetuire partenerii ajung sa semene intre ei si se spune ca „devin un singur trup”. Problema telegoniei nu este discutata si acceptata la nivel larg pentru ca ar da nastere unor aspecte juridice extrem de neplacute. Insa evreii o cunosc foarte bine si se feresc de ea. Probabil ca inventatorul prezervativului a fost un evreu. 🙂
Acestea fiind spuse, dragi tatici, va invit sa va privit cu atentie copii!! :))))
Acuma …nu stiu ce sa zic…..POate era mai bine sa eviti vorbe NLP-iste de genul …este bine stiut ca…..si sa mentionezi niste dovezi (situri web macar, surse literare, etc.).
In rest …cu povestea „Ionut”, chiar daca nu pot inghiti povestea zisa de tine pe de-a-ntregul, si eu sunt sigur ca a fost sacrificat pentru ceva (eu zic ca pentru distragerea atentiei de la proteste) si ca ceva este foarte foarte putred in povestea aceea.
Eu nu știu de ce surse mai e nevoie, când am menționat o mulțime. De exemplu: „pe 3 septembrie, la știrile de la ora 17, reporterul Cătălin Radu Tănase prezenta în direct pentru Pro TV”, „declara la Realitatea TV”, „contul de Facebook al Feliciei Anghel”, „pe 17 septembrie, Antena 1 a prezentat această variantă”, „pe 19 septembrie, postul TV Antena 3 a prezentat pe site-ul propriu”, „pe 5 septembrie, premierul Victor Ponta afirma un lucru asemănător pe Facebook”, „un preot ortodox, Sandi Mehedințu, a propus în cadrul emisiunii Ediție Specială de la RTV”, „în emisiunea sa de pe B1 TV din 20 septembrie”, „declara pentru cotidianul Viața Liberă una dintre localnice”, „Fănica Boboc declara pentru Mediafax”, etc. Ăstea nu sunt surse? Biblia, Talmudul sau Pergamentul Secret al lui Radu Cinamar nu sunt tot surse? Sau vă interesează doar cele online, unde puteți da un simplu click? Dacă am precizat aceste surse se simte cineva mai bine? E mai convins că a aflat vreun adevăr? A atins Nirvana? Avem atâtea discuții despre sursele ăstea deși sunt sigur că nimeni nu a verificat măcar una. În articolul următor voi prezenta doar surse, fără informație, poate așa voi împăca pe toată lumea.
s-a gandit vreunul/una din voi pe cati oameni inultati voi defapt? cand va simtit voi insultati, ca niste copii snobi, sau ca niste fotbalisti? cu tot cu victimizarea voastra, uite ca ai aruncat un argument care pe mine m-a deranjat. eu cred in excalibur. dar nu in iisus. ce-o sa-mi faci? imi strecori tamaie in tigari?
Sal Klaudyu cmf?postarile tale sunt foarte documentate si au logic,se vede ca esti pasionat si citit..unde te mai pot gasi?ai vreun cont de fb?dar pina la urma kre e jmecheria cu oamenii ce se urmareste de la ei,sau suntem si noi captivi aici fiind izgoniti aici dealtundeva?sunt un nr finit de suflete sau se tot multiplica,ca de la cativa indivizi sa ajungi la miliarde e ceva…care e parerea ta,de unde vin?
Pentru ce sa ne inchinam lor si sa le slujim,din frica!!si ce nea face??dak ar fi o lupta dreapta am muri cu ei de gat:)))Klaudyu eu zik k iar isi fac armate pe pamant..si oricine nea fi creat una a vrut si alta sa ajuns iar celor ce le slujesc sunt tradatori de omenire..oricum murim macar sa o facem luptand.
Pe cuvantul meu, eram convinsa ca XYZ este barbat dupa tonul agresiv din mesaje!! aoleo, mama!! daca prin astfel de cuvinte o femeie intelege feminitatea, delicatetea, respectul… e clar de ce avem printre noi atatea „ce vrei fa, doamna, hai sictir!” si ne mai miram c-am speriat occientu… de vor aia sa aprinda cuptoarele sa dea foc la romi (crezand ca-s romani)!! cu toate ca nea Ilici nu degeaba a legalizat denumirea (cum altfel sa distrugi u neam)…
Cristi, esti un gentelman, da’ nu pentru ca esti de acord cumine, dimpotriva, pentru ca gandesti, compari, analizezi!! ce minune cand omul isi pune mintea la contributie!!
Nu sunt sensibila la critici ,iar jignirile gratuite sunt departe de a ma coplesi, tocmai pentru ca avem tendinta asta oribila spre superficialitate!! langa noi sunt oameni cu care vorbesti, ei te aproba dand din cap si can intrebe ce parere au, te prives cu niste ochi mari… cu aer tamp!
Nici nu stiu ce sa cred despre fata asta… XYZ!!! ea o astepta oare Craciunul?! pentru ea, Apostolul Pavel e un fel de pacalici si nu poti sa-i dai omului cu convingerea in cap… multi ajung sa se convinga singuri, cand dau cu capul de prag, pentru ca la felul taios in care se repede sa atace o credinta ce nu o intelege, mai mult ca sigur ca pentru ea „Gizas” e doar un personaj de benzi desenate.. Multi dintre parintii nostri care au trait in comunism nu au dorit sa-si bata capul cu scopul existentei omului pe pamant si viata lui de dupa moarte… si de aici consecintele. Astazi, e mai rau… in America e deja pe toate „gardurile” acceasi ura acerba impotriva LUI: „keep the merry dump the myth”. Nu degeaba, un anume Seraphim Rose a numit America paradisul nebunilor! Pentru New York si Los Angeles (Sodoma si Gomora contemporane) exista profetii inspaimantatoare!
Pentru Tzipi: Evreii considera restul populatilei (indiferent de culoare, rasa si apartenenta religioasa) goimi, ia cerceteaza ce inseamna asta si vei intelege si faptul ca Hristos nu e inventie (si implicit crestinismul)!!
A mai fost unul (dintre cei multi aiuriti), „supraomul” Nietzsche, care s-a întins ca o gumă de mestecat cu afirmatia aia a lui…. si pe care multi „rationali” în actuala epoca tehnologica , când omenirea pierde nordul identităţii ei, dorind in mod real o tinerete fara batranete -ray kurzweil lucreaza intens la o „inventie” care sa permita omului sa traiasca o mie de ani – si-o insusteste inca fara discernamant.
Dumnezeu i-a respectat lui Nietzsche dreptul de a nu crede în El. Istoria, la rându-i, i-a lăsat lui Dumnezeu dreptul ultimului cuvânt: „Cu adevărat Nietzsche a murit.” 🙁
Nu mai loviti cu piciorul in tepusa!!
Corray!! regret ca ai perceput atentionarile mele ca niste „palme virtuale” .numai ca baricada aia nu exista in dialogul precedent, din moment ce ai pus semnul egal in Allah si Dumnezeu-Tatal (Yahve) din V.T…. plus ca se intelege gresit termenul de „proprietate” asupra lui Dumnezeu, daca insusi EL, Dumnezeu ne are pe toti indiferent de neam, in proprietate! adica, noua ne raman doua cai: cercetam, acceptam, urmam sau: respingem, denigram, ne razvratim din pricina „logicii” umane afective!
Daca esti ortodoxa practicanta, stii doar ca una e cunoasterea si alta e trairea, una e sa vorbesti si alta sa simti 🙂 ca noi tinem postul nu pentru regim de slabit, iar supunerea fata de sot (de care e bine sa ramanem indragostite) e semn tacit de evitare a unor certuri vatamatoare, mai ales daca sotul e semi-ateu!! supunerea asta nu se face de frica sa nu fuga la alta sau sa nu mai dea bani in casa, ci din rabdare… ca sa vada singur ca a judecat/ actionat gresit. La o adica nu prin cuvinte isi recunoaste omul greseala ci prin… atitudine!! si daca sotia, cu delicatele nu se repede cu gura „vezi, ti-am spus eu e ca mine, vezi c-am avut dreptate”, mare castig are asupra sotului ei… vorba dulce nu are rol de viclenie aici!
Nu stiu daca intelesul de „un singur trup” mentionat de Ap. Pavel are semnificatia data de tine cu telegonia (amestecarea genelor produslui)… probabil tu urmaresti aspectul pur medical al unirii celor doua fiinte in actul sexual ,dar in crestinism sexul nu e doar aprinderea simturilor, nu e pura chimie, tocmai asta subliniaza in epistola sa Pavel – renuntarea la placerea proprie, e egoismului, pentru ca cei doi soti exista unul prin celalat, cu un fior, o emotie a iubirii, care se teme chiar si intamplator sa supere pe omul iubit, iar dupa ani si ani, unirea lor devine tot mai adanca, spiritualizata, atat de puternica incat cei doi ajung o inima si un suflet, o fiinta in doua trupuri duhovniceasca. Vorba poetului Radu Gyr: m-am nascut sa darui, sa ma darui, sa lupt si sa ma narui! din pacate noi nu mai traim dupa aceste indemnurile… realitatea demonstreaza ce „evoluati” suntem…
Cat despre „pustii” de la de veghe patriei, eu ii gasesc curajosi pentru vremurile astea! la fel si pe saccsiv! asta dovedeste ca Romania isi respecta istoria, stramosii, sfintii, precum si jertfa lor!
P.S. Eu tot cred in bunavointa lui Klaudyu!! el nu e nici pe departe asa cinic cum vrea sa para 🙂
Pt. Georgiana: Nu m-ai supărat și nici nu mă deranjezi, mai ales că ești una dintre puținele persoane credincioase cu bun simț cu care am avut șansa de a dialoga. Doar că prefer discuții bazate pe rațiune, logică și eventual dovezi, nu pe îndoctrinări religioase și citate ale unor cărți așa-zis sfinte sau oameni așa-ziși sfinți.
PS: Isaac Newton și Albert Einstein nu erau atei, ci evrei. Iar Yahweh și Allah sunt aceeași divinitate. Citește Coranul și te vei convinge.
cum se face ca in societatea de azi, daca este condusa din umbra de loki, cum ai zis, este promovata intens utilizarea mainii drepte/partilor drepte(enlil)? ba in timpul comunismului era propaganda. daca erai stangaci… aveau baietii grija de tine.
hai sa va plictisesc cu o povestioara din viata mea. eram prin bucale, in tramvai, cu inca 3 tovarasi, si din o discutie din alta, ne-am aprins si tipul imi zice ca daca chiar cred toate cacaturile de la televizor, cu religie si altele, sa imi fac o mare cruce in fata lui. si mi-am facut.
dar hop. la caterinca, am facut cu stanga. am pufnit amandoi in ras, dar asta nu a fost nimic. doua batrane m-au vazut si au inceput sa vorbeasca de mine ca eu sunt antihristul si ceilalti sunt followerii mei, si ma mai vazuse si o tante, care m-a demonstrat cum zidurile confortului oamenilor dintr-o cutie plimbatoare cad cand le dai ceva sa urasca, sa barfeasca. needless to say, dupa ce am coborat am mai ras vreo 2 zile. nu ca m-ar deranja asocierea cu Enki *nu ar fi prima/ultima data*
acum de ce naiba va ganditi eu ca folosesc sectiunea de comments a acestui blog ca jurnal? neh, nu asta era ideea. voiam sa ajung la urmatoarea: atat timp cat eu respect liberul arbitru al altora, nu ii ranesc fizic sau emotional, i can do whatever the floc i want. daca am abilitatea de a imi face cruce cu mana stanga, teribilistul din mine o va face. nu am ranit pe nimeni, nu am incalcat nici o regula universala. daca facutul crucii si statul in genunchi sunt privite din perspectiva stiintei mudrelor, atunci mana cu care faci acest gest capata o valoare mult mai mare decat a face misto de babute pocaite. let this sink. inca o data, daca mi-ar putea raspunde cineva la prima intrebare, i’d appreciate it 😀
cum ramane cu razboiul marduk vs ishar? ori nu am rasfoit destul prin blogul dumneavoastra, ori chiar nu ai reusit sa abordezi subiectul acesta :-??
unde e marduk acum? ultima oara am auzit ca plecase de tot de pe pamant, si s-a sinucis, prabusindu-se undeva, dupa ce a folosit portalul din sirius, a carei centru medical nu a vrut sa il ajute cu „mica” lui problema
frate serios ce a fumat aia :))))))))))))
deci catelusul celei mai masoane femei din cea mai masoana tara v-a zis ca omul se trage direct din maimuta…. si voi l-ati crezut. succes cu asta.
„iti spun eu istoria corecta !”:))))))) . beh. nu va mai drogaţ. hai ca mai e exact o luna pana la urmatoarea falsa apocalipsa, de ce ma mai chinui sa fac facultatea, hai sa ne sodomim cu sarpele, nu?
btw, sarpele si lupul sunt 2 dintre cele 3 animale totem ale mele. prin acea combinatie de litere care se vrea a fi comentariu revelator, 2 parti din mine au murit. una de ras, cealalta de rusine. hai ca ma duc sa sodomez niste darwinieni :*
Of, oamenii si-ar da si viata pentru proprietate…si simtul acut al dreptatii (in sensul de „eu am dreptate”) tot de la proprietate se trage. Sotul MEU, copilul MEU, familia mea, casa mea, masina mea, pamantul meu, tara mea, neamul meu, Dumnezeul meu….si uite asa incepe o polemica, apoi o cearta, apoi un scandal, apoi razboiul si distrugerea a tot ceea ce pana la urma este AL NOSTRU. Pe urma incepem sa il cautam pe Dumnezeu printre ruine sau sa asteptam extraterestrii.
Georgiana, daca vreodata ai sa mai cresti, ai sa intelegi ca niciodata nu e vorba de o competitie si deci nici de supunere. E doar cooperare. Indiferent unde si la ce nivel, acasa, la scoala, la serviciu sau in politica. Nu e vorba de ascultare ci de intelegere.
Am citit si De Veghe Patriei si Saccsiv si ma sperie pentru cata ura si dorinta de distrugere au in ei. Dar in realitate, sunt doar agitatori, marionete in mana acelora care nu vor ca intre oameni sa fie liniste. Si tu te crezi probabil legionara (citatul din Radu Gyr), e ok, si mie mi-a placut ideea cand eram adolescenta. Ulterior am inteles ca erau doar criminali cu intentii bune. Imi pare rau pentru ei. Din fericire, faptul ca si-au ales ca protector pe Arhanghelul Mihail le-a salvat probabil sufletele (in mod intamplator sau nu, legionarii au primit permisunea de a ingropa ramasitele Capitanului pe data de 6 septembrie, nu mai tin minte ce an…).
In mintea mea, asta proasta si nesimtitoare, atunci cand ai pus mana pe arma, chiar daca vrei sa te aperi cu ea sau sa ii aperi pe cei dragi, fara sa realizezi te,departezi de Dumnezeu („al cui Duh este in tine?”).
Cu felul tau de a pune problema, probabil putini vei convinge de esenta Mantuitorului si de menirea lui. Dar, vei fi un mic soldatel curajos pe frontul luptei religioase.
Xyz are parerea ei, indusa probabil de intalnirea cu cativa soldatei (fie din partea ortodoxa, fie din partea zamolxiana sau politeista. Nu stiu motivul pentru care s-a exprimat folosind transcrierea Gizas (de fapt, tarziu am si inteles la cine se referea, in prima faza crezand ca se refera la vreo zeitate :)) ). Poate candva ne va explica, sau poate vom avea timpul sa citam postarile din urma si sa intelegem.
@Corraypurple – nu m-am intilnit cu nici un soldatel de nici un fel, treaba ta cum ai ajuns la concluzia asta. Pur si simplu ma informez, atita tot. „Gizas” scriu la misto, exact asa cum se pronunta, pentru ca, evident, toata religia e un misto, dar unu’ d-ala macabru
1. Diavolul – primul diplomat al lumii a ameţit-o pe Eva (posibil care oricare alta în locul ei să fi procedat întocmai): a zis El oare sa nu mancati roade din orice pom din rai? .. Nu, nu veti muri! Dar Dumnezeu stie ca in ziua in care veti manca din el vi se vor deschide ochii si veti fi ca Dumnezeu, cunoscand binele si raul!
2. acelaşi Diavol: Hai sa semnam un document prin care recunoastem si tu si eu ca doi plus doi fac patru. – Nu. – De ce? Nu admiti ca doi si cu doi fac patru? De ce n-ai subscrie un adevar incontestabil? – Nu-mi pun semnatura alaturi de a ta nici pentru a recunoaste ca exista Dumnezeu.
3. Diavolul: Câţi dumnezei există?
– Unul singur!
– Este acest Dumnezeu creatorul tuturor oamenilor?
– Da!
– Deci cui se închină (se roagă, cred) toţi oamenii?
– Acestuia, aceluiaşi Dumnezeu!
Si noul şarpe se retrage fericit pentru victoria obţinută asupra acestor suflete înşelate ce cad astfel în cel mai greu păcat: blasfemia, hula împotriva Duhului Sfânt.
„Nu vă înjugaţi întru alt jug cu cei necredincioşi. Că ce împărtăşire are dreptatea cu fărădelegea? Sau ce împreunare are lumina cu întunericul? Sau ce unire are Hristos cu Veliar? Sau ce parte este credinciosului cu cel necredincios? Sau ce însoţire este Bisericii lui Dumnezeu cu idolii?” (2 Corinteni VI, 14-16)
Creştinism, iudaism, islam: acelaşi Dumnezeu?
„Allah Preaînaltul a grăit în această privinţă: O, voi oameni ai Cărţii! nu exageraţi în privinţa religiei voastre şi nu spuneţi despre Allah alta decât numai adevărul! Mesia Isus, fiul Mariei, este trimisul lui Allah, cuvântul Sau pe care El l-a transmis Mariei şi un duh de la El. Credeţi, aşadar, în Allah şi în trimişii Săi! Si nu spuneţi ‘Trei!’ Opriţi-vă, de la aceasta şi va fi mai bine pentru voi! Allah nu este decât un Dumnezeu unic! El este prea înalt pentru a avea un fiu!” (4, Surat An-Nisa: 171).
http://luminaortodoxiei.com/ru/item/798-se-%C3%AEnchin%C4%83-to%C5%A3i-oamenii-la-acela%C5%9Fi-dumnezeu?tmpl=component&print=1
şi dacă Newton şi Einstein erau evrei, înseamnă că demonstraţia lor e falsă? că universul nu este creat?!!
înainte de toate şi evreii sunt oameni – la fal ca şi ţiganii de pretutindeni din zilele noastre şi care ,majoritatea, sunt o adevărată plagă pentru ţara din care care fac parte, dar asta nu înseamnă că ei nu beneficiază de prezumţia de nevinovăţie! ţiganii, la fel ca evreii – cu precădere cei după Legea lui Moise, au drept la cuvânt, la a doua şansă!
Georgiana, n-am spus că demonstrația lui Newton și Einstein e falsă pentru că sunt evrei. Cum n-am zis nici că n-ar fi oameni. Îmi place să cred că mă exprim relativ bine în limba română, de aceea rămân adeseori nedumerit atunci când unii nu înțeleg ce spun. Tu ai spus că au fost atei iar eu ți-am replicat că au fost credincioși. Atât și nimic mai mult. Pentru că a evreii nu sunt o rasă, așa cum le place unora dintre ei să se considere, ci doar adepții religiei iudaice / mozaice. Oricare dintre noi poate deveni evreu prin aderarea la această religie, indiferent de culoarea pielii sale sau de țara de origine.
Unele demonstrații ale lor sunt false nu pentru că ei sunt evrei, ci pentru că și-au bazat așa-zisele lor concluzii științifice nu pe adevăruri, ci pe religie. Inspirându-se din Kabbalah, au pus bazele a ceea ce a devenit fizica cuantică, o ramură pur teoretică a fizicii. Neavând aplicații practice, fizica cuantică se bazează, la fel ca religia, pe credință, nu pe dovezi. Sună bine noțiunile de universuri paralele sau găuri de vierme, mai ales „îmbrăcate” într-un limbaj științific din care omul de rând nu înțelege nici măcar cinci procente, dar cum putem ști că sunt adevărate, din moment ce nu pot fi demonstrate practic? Trebuie să credem fizicienii pe cuvânt, la fel cum trebuie să-i credem și pe liderii religioși? Când încerci să transformi o religie în știință, nu te aștepta să descoperi adevărul. Pentru că încercarea de a demonstra ceva real pornind de la o premisă falsă nu poate duce decât la o concluzie falsă.
Or fi având evreii dreptul la cuvânt, dar se pare că în ziua de azi doar ei au acest drept. Pe lângă multe altele pe care nu le merită.
Îți spun pentru a treia oară și, sper eu, ultima: Allah și Yahweh sunt una și aceeași entitate. Coranul e asemănător cu Biblia, conținând aceleași povești. Citește Coranul, nu citate din el de pe site-uri creștine, înainte de a contrazice. Crezi că nu e vorba despre același zeu pentru că musulmanii nu cred într-un zeu triplu, la fel ca creștinii? Dar evreii cred? Ai văzut ceva în Vechiul Testament care să sugereze măcar existența unei trinități? Evreii și musulmanii cred într-un singur dumnezeu, nu într-o „sfântă treime”. Nici evreii, nici musulmanii, nu îl consideră pe Iisus fiu al vreunui dumnezeu. Pe lângă toate acestea, există multe asemănări între cele două credințe, care reies cu ușurință din Coran. Tu nu poți vedea acest lucru pentru că pornești de la o eroare de judecată, considerând că dumnezeul Vechiului Testament e același cu cel al Noului Testament. Yahweh / Allah nu e nici pe departe aceeași entitate despre care vorbea Iisus (sau, mai degrabă, cei care au inventat povestea lui Iisus) iar argumente și dovezi sunt mult prea multe. Nu îmi permite nici timpul să ți le prezint și nu văd nici rostul.
Vechiul Testament susține că Șarpele vorbitor din Grădina Edenului era un simplu animal, nicidecum vreun înger decăzut. Lasă pentru o clipă îndoctrinarea creștină și citește-ți Biblia cum trebuie. Dacă nu poți să vezi asta, nu are rost un dialog între noi pe teme religioase.
PS: „ştii că împăratului Constantin, in pragul infruntarii cu paganul Maxentiu i s-a arătat pe cer o cruce”. Tu de unde știi că i s-a arătat? Doar pentru că au spus niște creștini asta? Există vreo dovadă în acest sens? De ce „armata” de istorici romani ai acelor vremuri nu a menționat asta? Cum de crezi o poveste doar pentru că ți-o spune un creștin, în schimb respingi poveștile celor de alte religii? Dacă tu crezi în șerpi vorbitori și cruci apărute pe cer, de ce nu crezi de exemplu că Mahommed și-a băgat Luna în mânecă sau că Buddha a fost înghițit de un dragon? Mi se pare mie sau asta e discriminare?
Klaudiu, marturisesc ca si pe mine m-ai gabat in ceata. Din ce am inteles eu, fiintele alea sunt considerati zei, pentru ca au puteri supranaturale ( tehnologie ), se pot face invizibili, pot contola vremea si spun ca ei au creat rasa umana si planeta.
Acuma, pnctul in care am intrat in ceata, este intrebarea ” cine sunt ei ” ?
Tocmai asta e problema: nu știm cine / ce sunt. Dacă îmi voi termina vreodată cartea, va conține patru ipoteze: aceste ființe sunt fie extratereștri, fie entități spirituale, fie călători în timp (oameni din viitor), fie pure invenții ale omenirii. Toate aceste patru ipoteze sunt logice și oricare dintre ele ar putea fi adevărată, iar concluzia e cea a filosofului Socrate: „Singurul lucru pe care îl știu este că nu știu nimic”. Nu putem ști cu siguranță ce sunt „zeii”, prin urmare fiecare va alege varianta care îi place mai mult. Pentru că, spre deosebire de autorii care ne oferă răspunsuri, eu încerc să ofer întrebări, care să-i ajute pe oameni să învețe să gândească singuri, în loc să aștepte „Adevărul” de la așa-ziși învățători, lideri spirituali și alt fel de învățați.
PS: Ai dreptate, creștinismul a fost inventat de evrei. M-am plictisit de când spun asta și mă mir că în sfârșit cineva a ajuns la această concluzie. Da, evreii au rămas la religia lor iar creștinismul a apărut pentru prostimea din imperiul roman, fiind cea mai bună metodă a evreilor de a conduce cel mai puternic imperiu din acea vreme.
Corray, ştii că împăratului Constantin, in pragul infruntarii cu paganul Maxentiu i s-a arătat pe cer o cruce… şi i s-a zis: întru acest semn vei învinge!
Dacă procedau aşa cum zici tu acolo cu „cooperarea” şi Ştefan cel Mare sau Mihai Viteazul, noi azi nu mai aveam ţară!
ai văzut Braveheart? în faţa invadatorului englez, William Wallace, un fel de Mihai Viteazu al scoţienilor, întreabă: „You wanna fight?” şi scoţienii răspund: „No, no…”. Le era frică să se bată cu englezii, aşa cum şi nouă ne e frică uneori să ducem războiul duhovnicesc, chiar dacă asta presupune fermitate, care în ochii unora poate fi înţeleasă ca habotnicie sau fanatism. (numele lui Constantin are la bază acea constanţă între gând si faptă)!! Şi, încercând să îi convingă pe oameni să lupte pentru a scăpa de asupritori, Wallace le spune: bine, luptaţi şi poate veţi muri, sau fugiţi şi poate veţi rămâne în viaţă. Şi-o să muriţi acasă, în paturile voastre, peste mulţi ani de-aici înainte, când veţi da orice ca să schimbaţi toate zilele, de-acum până atunci, pentru o singură şansă, doar o singură şansă, să vă întoarceţi aici, pe câmpul de luptă, şi să spuneţi duşmanilor că ne pot lua vieţile, dar niciodată nu ne vor putea lua libertatea!
Pentru că nimic nu se compară cu un suflet amputat! integritatea fizică sau morală o poţi avea pentru că vezi răul fizic, în mod real, dar suferinţa psihică e foarte greu de reparat!
Mie mi-ar place să mă cred legionară, cu toate că am avut în familie cazuri când rudele mi-au fost sancţionate fie la domiciliu, fie trimişi la muncă forţată în Rovinari, am ascultat şi eu vocea americii pe timpul lui ceaşcă şi ştiu de atunci că nu tot ce zboară se mănâncă! mai târziu am citit despre ce-a însemnat Fenomenul Piteşti în sufletele românilor şi cu adevărat, prigoana ateistă a fost cea mai necruţătoare după al doilea război mondial. eu cred sincer că dacă nu era Zelea Codreanu cu legionarii lui, eram de mult vânduţi. „criminali cu bune intenţii” nu există, dar există curaj în a recunoaşte adevărul şi asta ne spune şi Hristos: îndrăzniţi, căci Eu am biruit lumea! şi n-a folosit nici măcar un cuţit pentru asta… biruinţa a fost prin forţa cuvântului şi a Învierii Sale. Oricare dintre noi are de înfruntat, mai devreme sau mai târziu, realitatea dură a lumii. Câţi dintre fraţii noştri nu disperă la cel mai mic necaz sau eşec? Or, puterea personalităţii noastre stă tocmai în dorinţa pe care o avem de a ne ridica şi-a depăşi situaţiile-limită, deşi în prim stadiu am intenţiona s-o luăm la fugă precum vitejii lui Wallace…
nu-i uşor să trăieşti! mai ales dacă vrei să fii om drept 🙂
Corray, acum am văzut întrebarea ta: cine l-a trântit pe Raziel? Păi… cine spune că l-a „trântit” cineva? Și cine este în realitate Raziel? Iar dacă l-a „trântit” cineva într-adevăr… voi ajunge și acolo în curând. Încerc să prezint povestea zeilor în ordine, pentru a se înțelege ceva, deși am sărit multe părți din ea.
Aşa este Klaudyu!! extrateştrii sunt demoni (îngerii căzuţi ai lui Lucifer – Luceafărul de dimineaţă)!!
Printre primii care au abordat problema OZN-urilor în acest mod se numără si celebrul psiholog elvetian C.G. Jung, în foarte seriosul său studiu din 1959, Flying Saucers: A Modern Myth of Things Seen in the Skies. (Farfuriile zburătoare: un mit modern al obiectelor văzute pe cer).
„Este in natura umana sa vrem sa credem ca exista o rasa de extraterestri care sunt fratii nostri din cosmos, ca or sa vina ca sa ne salveze de noi insine; dar nu este logic si nu poti sa faci sa mearga oricum ai privi problema.” – William Cooper
Chiar Satana se preface intr-un inger de lumina” – 2 Corinteni 11:14; „Aratarea lui se va face prin puterea Satanei, cu tot felul de minuni, de semne si puteri mincinoase, si cu toate amagirile nelegiuirii pentru cei ce sunt pe calea pierzarii. – 2 Tesaloniceni 2:9.
„Satan si gazda sa razvratita in acest mod vor dovedi ca au devenit Salvatorii si Creatorii omului divin. In acest mod Satan, cand va inceta sa fie vazut intr-un mod suerstitios de catre Biserica, va creste intr-o imagine grandioasa, Este acest Satan care este Dumnezeul planetei noastre si singurul Dumnezeu” H.P. Blavatsky – Doctrina Secreta
„Nimeni nu va intra in Noua Ordine Mondiala doar daca el sau ea nu va face un juramant de credinta pentru a-l venera pe Lucifer. Nimeni nu va intra in Noua Era cu exceptia celor care nu vor accepta sa primeasca Initierea Luciferica.” – David Spangler – directorul Initiativei Planetare a ONU.
Daca un oarecare simbol ar fi folosit pentru ingeri, ar fi o stea, intoarsa invers ar fi o stea cazatoare.
„Sunt multe feluri diferite de entitati care nu au forma umana dar opereaza exact in afara limitei perceptiei umane; iar istoria i-a inregistrat ca demoni si lucruri de genul asta. Dar partea reptiliana a lor este foarte signifianta pentru sistemele de control planetare de astazi.” „Si balaurul cel mare, sarpele cel vechi, numit Diavolul si Satana, acela care inseala intreaga lume, a fost aruncat pe pamant; si impreuna cu el au fost aruncati si ingerii lui” Apocalipsa 12:9.
http://www.ziaruldeiasi.ro/stiri/ingeri-cazuti-extraterestrii-si-demoni-noi-teorii–4789.html
Eram sigur că vei avea această reacție. Dacă părerea mea e că acești „extratereștri” au o natură spirituală, nu materială, nu înseamnă că cred în povești cu draci și îngerași. Mii de ani oamenii au crezut în aceste entități, pe care le-au numit zei. Mii de ani, până la apariția religiei lui Zoroastru, oamenii au crezut în zei neutri, nu buni sau răi. Zoroastru e cel care a împărțit divinitățile în bune și rele, religiile ulterioare (printre care și creștinismul) copiind această doctrină. Până și în Vechiul Testament se observă că, inițial, Satan nu era inamicul lui Yahweh, așa cum e prezentat în creștinism, ci doar un înger aflat în slujba lui Yahweh, care urca în Cer oricând avea chef. Mai târziu, sub influența zoroastrismului, Samael a devenit forța negativă iar Mihail pe cea pozitivă. Dacă religia ta ar avea dreptate și ar exista cu adevărată entități pozitive (îngeri) și negative (demoni), poate ar trebui să te întrebi de ce multe mii de ani oamenii nu au auzit de ele, până la reforma religioasă a lui Zoroastru de acum aproximativ două milenii și jumătate.
Abia aștept să ajung la partea a patra, în care demonstrez că religiile sunt doar mari invenții. Deși nu vei crede nimic din ce voi afirma, măcar voi avea acolo argumentele pentru tine și restul creștinilor, fără să fiu nevoit să mă repet la fiecare discuție despre creștinism.
Istoricii bisericești Eusebiu de Cezareea și Lactanțiu afirmă că în ajunul bătăliei de la Pons Milvius (Podul Vulturului) din 28 octombrie 312, contra lui Maxențiu, Constantin a văzut pe cer, ziua, o cruce luminoasă, deasupra soarelui, cu inscripția in hoc signo vinces („prin acest semn vei învinge”).
Noaptea, în vis, i s-a arătat Mântuitorul, cerându-i să pună pe steagurile armatei sale simbolul Său, ca semn protector în lupte. Steagul cu monograma creștină s-a numit labarum.
Victoria miraculoasă a armatei sale de numai 20.000 de soldați împotriva celei a lui Maxențiu, de 150 000 de soldați, Constantin a considerat-o ca ajutor de la Dumnezeu. Dovada acestei credințe a lui Constantin în ajutorul divin este inscripția de pe Arcul lui Constantin din Roma, păstrată până astăzi, prin care mărturisește că a câștigat lupta instinctu divinitatis (prin inspirație divină).
http://ro.orthodoxwiki.org/Constantin_cel_Mare
eu cunosc oameni care au supravieţuit bolilor incurabile! cunosc o persoană care are cancer la sân de 13 ani şi oncologul îşi face cruci peste cruci (dar or fi din alea strâmbe), cum de mai trăieşte!!
ştiu personal, că cel care crede nu trebuie să vadă, dar ştie sigur că în viaţa lui nimic nu e la întâmplare, că rugăciunea ajută, că multe femei şi-au găsit servicii fără pile si fără a trebui să se culce cu şefii, eu însămi am reuşit să iau examenele fără şpagă, deşi n-am învăţat cu picioarele în ligheanul cu apă rece, iar când am fost şi foarte bolnavă, medicii nu se agitau cu investigaţiile, Dumnezeu m-a făcut sănătoasă! am reuşit să-mi iau casă, cu toate că unii colegi îmi spuneau că n-o să-mi depăşesc condiţia (faptul că nu provin dintr-o familie „bună”) şi ca dovadă că sfinţii sunt vii, stă mulţimea de oameni din toate ţările ortodoxe (ce mai vie dovadă e Muntele Athos – leagăn de cultură şi centru al minunilor adevărate) care au respect pentru ceea ce înseamnă Dumnezeu!!
N-am niciun coran la îndemână, dar aş muri de inimă să ştiu că mă închin aceluiaşi Dumnezeu cu ăla care „i-a downloadat profeţiile lui Mahomed”!! Sunt convinsă că LOGIC este imposibil!
Georgiana, logic este imposibilă orice religie. Te-ar ajuta mai mult să știi că niciun dumnezeu nu a „downloadat” profeții cuiva, ci că ambele cărți, Biblia și Coranul, sunt invenții ale oamenilor? Are logică această afirmație, însă n-o vei accepta deoarece îți contrazice credința.
Mă refeream la istoricii romani ai acelor timpuri de alte religii, nu creștini. Credeam că se înțelege asta, dar se pare că m-am înșelat. Părerile istoricilor creștini nu au absolut nicio relevanță, deoarece e logic că ei și-au apărat religia și toate poveștile ei. Dacă vrei să demonstrezi veridicitatea basmelor creștine, nu folosi surse creștine. Dacă eu aș vrea să-ți demonstrez că Pepsi e mai bun decât Coca-Cola, n-aș folosi ca martori angajați ai PepsiCo. Și cred că se înțelege de ce.
Chiar sunt curios: de ce crezi tu că muntele Athos este sfânt pentru ortodocși? Ce s-a întâmplat acolo atât de important?
Mi se pare putin impropriu sa clasificam zeii drept ” fiinte spirituale”, pentru ca toate fiintele sunt spirituale ( ca poseda spirit ). Spiritual e un cuvant cam ambiguu, din care fiecare poate intelege ce ii convine ( la fel ca si ” sfant” ) : mare confuzie o sa iasa de aici …
Poate ar fi bine sa gasesti alt termen care sa defineasca aceasta clasa de fiinte ( interdimensionale ? – pentru ca pot translata in diferite dimensiuni ? ).
Referitor la zei, indienii Hopi au o istorie foarte bine pastrata ( insa doar partial disponibila celor din afara tribului ). Un Hopi mi-a spus personal, ca zeii erau fiinte spirituale, pentru ca erau fiinte de lumina, nu aveau corp fizic. Insa, in acelasi timp, zeii puteau sa apara in corp fizic si chiar o faceau. Ba unii dintre ei chiar au murit in luptele dintre zei, moarti consemnate de indieni.
În cazul ăsta, rectific: ființe pur-spirituale, care nu au corp material, la fel ca noi. Poate așa se înțelege mai bine ce am vrut să spun. Iar indienii Hopi nu fac decât să întărească această ipoteză.
De-aș putea să-mi aleg cititorii, ar fi bine. Însă e normal să apară și astfel de „cruciați” atunci când abordezi subiecte controversate, care le contrazic credința. Dar nu mă așteptam să se simtă atât de jigniți pentru o simplă serie de înjurături. Bine că n-am făcut pe mine când m-am trezit în lacul ăla, că reînviau Inchiziția și mă căutau prin toată țara cu toate instrumentele de tortură pe care și le-ar fi putut imagina.
Ama, dacă eram pe Facebook, îți dădeam un mare „Like”. Și pe mine mă zgârie pe retină greșelile gramaticale și în continuare încerc să înțeleg de ce naiba e atât de greu pentru cei mai mulți să scrie corect în propria lor limbă. Însă am renunțat la a-i corecta pe toți, pentru că e o risipă de timp și de energie. Dacă unii nu și-au învățat limba atunci când trebuia, n-or s-o învețe acum, oricât m-aș chinui.
Cred că evreii conduc lumea în prezent, iar ei sunt conduși de zeitățile lor. Bineînțeles că sunt oameni. Părerea mea e că rasa semită (din care fac parte și evreii) a apărut după împărțirea oamenilor în patru rase pentru cei patru zei principali, atunci când Iștar și-a dorit propria rasă.
Sunt evidenți pentru cei ce le cunosc secretele, nu pentru mase. Folosesc des acele numere probabil pentru vibrațiile emise de anumite simboluri, printre care și acele numere. Dacă promovează în filme și jocuri niște „adevăruri”, înseamnă că acele „adevăruri” sunt doar niște minciuni pe care încearcă să ni le inoculeze. Da, cred că există trei facțiuni: două ale Veghetorilor (una a lui Marduk și una a lui Iștar) și una a lui Anu și Enlil. Normal că și masonii lui Iștar încurajează misoginismul și rasismul; cu toții se conduc după celebrul proverb latinesc „Divide et impera”. Și nu te aștepta să pună femeia la loc de cinste doar pentru că divinitatea lor e una de sex feminin. În realitate, majoritatea adepților lui Iștar nici măcar nu știu pe cine slujesc, această informație fiind rezervată celor din apropierea vârfului piramidei. Nu, n-am auzit de Na’caal. Dacă e vorba despre un grup de divinități, să nu uităm că în absolut toate culturile lumii e vorba despre aceleași entități.
Claudiu de ce ma dezamagesti ,pana acuma nu ai lasat sa se vada ca tu ai crede ceva din ce scrii as vrea sa scrii ca si pana acuma inpersonal pt ca foarte multi fraieri se uita la persoana nu la parerea care o exprima,pt problema asta trebuie sa fim inpersonali in cea ce scriem fii destept tara geme de prosti!
Tu ai impresia că eu nu cred ceea ce scriu? Adică după părerea ta eu cred că ceea ce prezint oamenilor e doar o minciună? Am studiat foarte mulți ani doar ca să ajung la niște concluzii mincinoase? Și îmi mai și recomanzi o carte plină de tâmpenii, încât aș putea scrie o carte la fel de groasă numai despre minciunile autorului, ca să recunosc ceva din lumea în care mă aflu? Te mai și dezamăgesc? :)))))))
Și se mai întreabă unii de ce sunt agresiv în răspunsuri…
Într-adevăr, seamănă cele două nume. Părerea mea e că Dionysos e doar un aspect al zeului sumerian Enki. Grecii (ca mulți alții, de altfel) au împărțit fiecare zeu principal sumerian în mai mulți, în funcție de diferitele aspecte ale respectivei zeități. De exemplu, pe sumerianul Enki îl găsim la greci ca zeu al apelor sub numele Poseidon, ca zeu al lumii subterane sub numele Hades, ca zeu al fertilității sub numele Dionysos și ca zeu răzvrătit, primul conducător al Pământului, sub numele Kronos.
Poate Iosif avea probleme sexuale. Impotența, ejecularea precoce sau problemele de erecție poate existau și pe vremea aia. Sau poate era gay și se căsătorise cu Maria doar de ochii lumii. Nu m-ar mira să folosească vreun creștin la un moment dat explicația asta…
Nu le da idei. Toate până la țigări… Dacă mi le spurcă și pe ăstea, nu mai răspund pentru faptele mele.
ar fi putut fi lilith mai desteapta ca anu si si-a dat seama de faza? si a refuzat sa cada in capcana, fapt pentru care a fost pedepsita si ulterior demonizata?
enki asta mare player. le-a tras-o la 3-4 generatii de zeite, sperand un fiu, dar nu inteleg de ce anu a tinut cu enlil, daca enki era favoritul. dar still, cine stie in cate chestii sunt bagati „zeii” pe planeta lor. asta cu experimentul eden si experimentul lucifer e doar o bucatica din vastele activitati pe care presupun ca le-ar desfasura zeii, in casa lor.
deasemenea, nu pot sa nu observ tempoalitatea lor stranie, care ma duce la premisa ca ei au mai multe dimensiuni spatiale si temporale, din infinitatea care sunt potentiale, si cel mai probabil folosite de alte rase, poate poate unele a caror membri nu sufera de complexul lui dumnezeu.
cam in ce an pamantean a venit enki deci? si ce era cu/pe pamant pe atunci? auzisem de mai multe rase care venira, cum ar fi oamenii rosii, oamenii verzi si pleidienii, c are sunt cei albastri. nu va lasati indusi in eroare, ar putea fi o metafora pentru frecventa lor generala. sau steaua din care vin, etc.
au participat mult mai multe rase la experimentul acesta? gen unii au venit cu atomii, altii au facut soarele, planetele, relieful, apa, au mai venit si astia numiti pleidieni si au inceput sa perfectioneze linia biologica, insamantata sau nu tot de ei, daca da, poate de unul din ascendentii lui anu?
unde pot gasi articolul despre acele bio nave??? dude, asta ar fi colosal, dar se pare ca urechile si ochii mei nu au facut contact cu asa informatie pana acum. se pare ca trebuie sa mai las tumblrul si fbul din mana daca vreau sa gasesc genul asta de articole 🙂
mi-as cauta dealer de ayhuasca. sincer.
aici am auzit de ei prima (si am impresia ca si ultima) oara:
http://www.youtube.com/watch?v=J7gsTMGeHzo
zice chestii interesante, plus ca e livrat intr-un abalaj foarte atractiv. desi naratorul are abilitatea oratoriei, nu as lua tot de acolo drept 100% adevarat, cum nici blogul tau nu cred ca ti-ar conveni sa il iau mot-a-mot. sper sa iti placa, mie mi-a raspuns la cateva chestii. cand ai timp, poate vezi si alte episoade ^^
mersi de raspuns
Si de ce femeile nu au voie pe muntele Athos? C-asa a zis Mariuca, mama lu’ Gizas? Si de ce a zis asa, ma rog? Dar ce zici de manastirea Frasinei unde, la fel, sint interzise, femeile? Cui ii era si este frica de ele? Frustratului de Calinic? Daca al de sus ne iubeste cica pe to(n)ti, atunci care e problema lui cu femeile in acest caz? In fine, aia de pe Athos sint niste pramatii implicate in tot felul de mizerii, de la mafia imobiliara pina la pedofilie…. Lista e deschisa si, of course my horse, gad iz greit….
O fi homotecă noaptea acolo, după ce se sting luminile, iar prezența femeilor n-ar face decât să le taie cheful participanților…
Wow, cat ati mai scris azi! Mai ca imi vine sa zic ca vreau si eu servicii ca ale voastre! Sau sunteti pe vreun calendar nou despre care eu nu stiu si la voi e inca duminica? 🙂
Klaudyu, inca mai caut cartea cu Extraterestrii pt ca vreau sa definesc cumva fenomenul actual in desfasurare ( Comandamentul Ashtar, Federatia Galactica, Ascensiunea planetara). Oricum, e clar ca se va umbla masiv la religii, fenomenul e doar la inceput. Oarecum banuiesc si a cui influenta este pentru ca exista o semnatura, un anume tipar, insa nu sunt sigura. Si nu, nu e nimic spiritual sunt pur si simplu un grup de oameni, destepti, bine informati si care lucreaza bine in echipa, spre deosebire de sus-semnatii :p.
Si totusi, imaginar, inventie, ok…dar de bat toti campii cam in aceleasi directii? Daca ar fi sa impartim pe etape istoria convietuirii noastre cu amicii nostrii non-human cum ar arata?
Etapa 1: oameni primitivi, tribali plus zei in carne si oase care mancau si beau ?? In pauze mai uimeau micutii hominizi cu chestii tehnologice si o mai puneau de un razboi. Basca frichi-frichi cu ominizii.
Etapa 2: cineva vine si pune ordine in gospodarie cu un lavaj general si prin urmare, zeii flesh and something devin eterali? Hominizii raman credinciosi relatiei de cooperare fiecare cu care parte a putut. Intre timp, tehnologia a fost luata de ape in cea mai mare parte si a fost cam naspa. Daca ne luam dupa Enoch, cei care au venit aveau natura spirituala si optional materiala. Acest lucru il intalnim si in Biblie, unde dintr-o anumita perioada, ingerii Domnului devin mai altfel, trupurile nu mai sunt la fel de asemanatoare cu cele ale oamenilor.
Etapa 3: oamenii devin mai evoluati din toate punctele de vedere, iar amicii devin eminamente spirituali, adica fara aparitii materiale. Apare un nou tip de convietuire, de tip 2 in 1, numita posesiune. Metoda de realizare: magie. Sau o stiinta pe care nu o putem defini. Aria de raspandire: peste tot. Luptele continua, insa numai intre oameni, „inspirati” de amici.
Etapa 4: episodul Iisus, pe care imi e dificil sa mi-l imaginez ca fiind doar acum 2000 de ani. Sau a fost acum 2000 de ani in Galilea, iar pentru unii a fost mai devreme. Daca imi dau drumul la degete si scriu ca pentru mine reprezinta o expunere la constiinta suprema a Creatorului, ma arde Georgiana pe rug.
Etapa 5: nebunia de acum.
Acum eu ce sa fac, ratacita sau nu, imi e imposibil sa il despart pe Iisus (omul) de Christos (constiinta suprema), dar nu pot nici sa ii amestec. Imi e un pic greu de explicat, dar eu asa am inteles si mintea mea proasta a validat. Totul a pornit de la o intrebare obsesiva: cum faci un om stricat inapoi bun, fara sa ii desfaci moleculele? Intr-un singur fel: il expui unei Constiinte supreme, care intr-o fractiune de secunda ii arata tot ce a gresit si il pune pe drumul cel bun, il reorganizeaza. Expunerea asta se intampla de mai multe ori in viata unui om („eu stau la usa si bat”), iar omul va deschide atunci cand aude cu adevarat chemarea („urmeaza-ma!”). Am incercat sa imi schimb impresia asta, insa oricum as da-o tot la ea ajung. Crestinii ii spun induhovnicire, budistii iluminare, musulmanii nu cred ca ii spun in vreun fel, am impresia ca ei stau deoparte la faza asta. Exemple in crestinism cu duiumul: Apostolul Pavel, Evanghelistul Matei, Maria Egipteanca, Ciprian, toti dupa ce au primit aceasta Constiinta au devenit..Sfinti. Au capatat o mare intelegere, puteri deosebite si viata lor s-a schimbat pentru totdeauna. Desi au fost profund pacatosi inainte, nu au recidivat ci au dus mai departe Misiunea Christica si au invatat si pe altii Vestea cea Buna.
Asa am inteles eu crestinismul. Probabil ca o parte veti spune ca sunt dusa de acasa, dar macar acordati omsansa mica si nu respingeti din start.
Imaginar sau real, personaj istoric sau inventat, tamplar sau fiu de Dumnezeu pentru mine Iisus Christos ramane The Best pentru ca:
– spre deosebire de toti zeii care pedepseau, prigoneau si faceau demonstratii de putere, El a preferat sa ii invete pe oameni, sa ii ajute si sa ii ierte pana in ultima clipa a existentei pamantesti. Scena de la Florii e monumentala prin simplitate si normalitate. Pentru prima oara, oamenii nu au mai fost umiliti, batjocoriti (ma rog, cu exceptia vanzatorilor din Templu) si manipulati. Nu au mai fost obligati sa se supuna si sa se inchine unei forte mai presus de a lor.
– invataturile pe care le-a lasat, daca ar fi respectate, ar putea duce la construirea unei societati perfecte, in care toti oamenii sa fie fericiti.
– nu a obligat pe nimeni la nimic, a lasat libertate deplina de alegere.
Siu, veti spune ca e inventie, utopie, dar ce pot sa fac? Sunt o idealista care vad fluturasi si ingerasi…
In final, am impresia ca dupa episodul pa tehnologie, pa magie, daca ma uit putin la niste povesti crestine, exista un singur caz care a pastrat magia si tehnologia si care se spune ca mai scoate din cand in cand omenirea din bucluc…;) guess who??
Klaudyu: legenda muntelui Athos pe care o cunosc eu, e magnifica…si are si roboti in ea…:))
V-a placut povestea? Atunci somn usor vise placute si daca aveti un pistol, nu ii spuneti Georgianei unde il tineti…
Mai imi dati voie la o continuare? Ca nu am terminat ce aveam de zis…:)
Klaudyu, da ai dreptate, la tine am citit de Newton, deh, a dat neamtu’ cu palaria in mine…
Tot tu…Hai sa luam in calcul ceva in legatura cu calatoriile si prietenii din astral: faptul ca este un fel de autohipnoza. Nu am incercat, dar am citit cum se face: pui muzica, meditezi, misti un pendul, tragi un fum…etc. Chestiile astea nu se intampla brusc, ci dupa o pregatire intensa. Aura nu o vezi pur si simplu, ci dupa ce esti invatat cum sa o vezi….hmmm…cei care o vad cu adevarat s-au nascut cu capacitatea asta…si sumt extrem de rari.
In opinia mea, toate povestile astea sunt autoamagiri, creatii ale mentalului uman.
Cazuri moderne care fac exceptie de la autoamagire: Arsenie Boca, Mikao Usui. Stiu ca poate unii nu vor agreea juxtapunerea, dar in mod intentionat am ales exemple diametral opuse. Oamenii acestia imi e greu sa cred ca „au calatorit in astral” si nu cred ca vedeau aure sau mai stiu eu ce bazdaganii…si cu toate astea, s-au ridicat putin peste conditia umana obisnuita.
Interdictia femeilor pe muntele Athos vine de pe undeva de prin 1600 si a fost luata la solicitarea calugarilor, din respect pentru Fecioara Maria si nu invers. Daca vreti parerea mea, probabil ca au vrut sa se fereasca de inscenari politice. Bagatul femeii la inaintare e reteta preferata de denigrare. A se vedea cazul Berlusconi..poti spune ca el e vinovat? La cum aratau fetele alea, daca le respingea zicea lumea ca e homo…sau si mai rau, impotent…sooo…
Eu nu pot sa ma pronunt vis-a-vis de cat de greu sau usor ii este unui barbat sa fie abstinent, insa pot sa spun ca imediat dupa ce muierea va fi dobandit dreptul de a intra unde nu are voie, o va face ori in blugi mulati, ori in fuste scurte si maieuri, ori toate la un loc.
Si amu, de ce nu aveti o problema si cu nu stiu care cluburi selecte de prin Anglia sau SUA, pentru „gentlemen only”?
Corray, interesantă poveste. Deși e doar o poveste, pentru că nu-mi pare deloc plauzibilă.
Merg pe varianta lui xyz și susțin că Apostolul Pavel, Evanghelistul Matei, Maria Egipteanca (și alții ca ei) sunt doar personaje inventate. Poate că voi nu puteți demonstra asta, însă eu pot. Și o voi face, imediat după ce termin de scris tot ce e programat până la acel punct. Încerc să-mi respect planul de scris, ca să nu iasă pe blog o varză mai mare decât este. Toate la timpul lor. Atunci când am descoperit adevărata istorie a creștinismului, i-am prezentat-o într-o noapte tatălui meu. Și, culmea culmilor, deși e mai sceptic decât mine în orice privință, mi-a dat dreptate. Sunt sigur că vor fi și alții interesați să afle că „sămânța” creștinismului a fost sădită în China, acum vreo 28 de secole, a început să încolțească în India și Persia, apoi s-a dezvoltat în Alexandria grecilor, după multe tentative eșuate. Nu vreau să spun mai multe acum, pentru că e al naibii de mult de scris, însă nu pot să nu las măcar o „pastilă”: Petru și Pavel, „stâlpii” creștinismului, nu sunt decât celebrii filosofi greci Pitagora și Platon. Iar Evanghelistul Matei, al cărui nume provine din cel al zeiței egiptene Ma’at (zeița adevărului), este inventatorul creștinismului, filosoful evreu Philon din Alexandria. Mai multe amănunte… peste câteva luni. Până atunci creștinii au timp să-și lanseze înjurăturile și blestemele.
E posibil ca acele călătorii în astral să fie doar rodul subconștientului. Sau să fie adevărate. Probabil va mai trece mult timp până să elucidăm acest mister. Cartea tibetană a morților susține că zeii, demonii și alte entități pe care le întâlnește spiritul după moarte sunt doar iluzii create de creier. Și e posibil să aibă dreptate.
Mă pronunț eu în legătură cu abstinența la bărbați: e cruntă și total inutilă. De ce naiba să nu faci sex? E drept că energia sexuală poate fi folosită în scopuri spirituale, dar hai să fim serioși. Nu ajunge nimeni sfânt păstrându-și virginitatea, ci prin faptele sale. Dacă ai un simț al moralității dezvoltat și dorința de a-i ajuta pe ceilalți, poți evolua spiritual și fără să te abții de la plăcerile vieții. Totul e să găsești echilibrul.
Când cluburile „gentlemen only” vor fi considerate sfinte, voi avea o problemă și cu ele. Până atunci, nu mă afectează cu nimic.
Legenda muntelui Athos, pe care o știu eu, are giganți și zei olimpieni. Dar vreau să o știu și pe asta cu roboți, că pare mai interesantă. 😀
Claudiu, în afară de multele artefacte, scrieri, inscripții și simbolistica aferente existenței ET (transmise scriptic sau prin viu-grai, descoperiri arheologice, imagini/simboluri inscripționate, etc) problema ar consta în următoarele 2 aspecte:
1. O ființă dezvoltată dpdv spiritual este acea entitate a cărei *conștiință* vibrează pe frecvențe mult superioare celei în care ne manifestăm noi acum, în corp fizic (așa după cum spunea și tzipi, asta reprezintă inter/intra-dimensionalitatea). Cum? Conform unor descoperiri relativ recente, ADN-ul îndeplinește pe lângă alte funcții cunoscute și aceea a unei *antene de emisie-recepție* care este acordată la rețeaua energetică universală. Datorită faptului că ADN-ul uman *posedă* doar 2 catene *funcționabile* (din 12), pare foarte logic că noi nu putem percepem fizic o entitate care *funcționează* pe nivele superioare de frecvență, insesizabile simțurilor noastre. Având în vedere acest aspect, pare foarte logic ca o entitate spirituală superioară nouă să poată să-și coboare frecvența *de funcționare* după cum dorește, astfel încât să fie percepută și în plan fizic tridimensional…nu-i așa?!
2. O ființă care nu este atât de dezvoltată dpdv spiritual dar care posedă o tehnologie mult superioară celei pământene, poate, oare, să-și ascundă prezența fizică ochilor unui muritor de rând?! Pare (iarăși) foarte logic că da…este vorba despre același aspect fizic al schimbării frecvențelor de vibrație ale atomilor din care este compus corpul și/sau nava sa!
Concluzionând: sunt absolut convins că ET există…nu sunt demoni sau slujitorii Satanei (dpdv religios…sic!), și atunci când vor vrea *mușchii* lor își vor face apariția în planul nostru fizic!
Ptr corray (dar nu numai): http://en.calameo.com/read/002667888b58fe4b9c77d (adresa Alien Races Book)
Cristi, artefactele, scrierile și legendele vorbesc despre niște entități. Nu neg existența lor, ci originea lor extraterestră.
În teorie ai dreptate. Însă practica ne omoară. Poate fi vorba despre ființe mult superioare nouă din punct de vedere tehnologic sau / și spiritual, însă rămân niște întrebări care nu pot fi ignorate decât de… ignoranți. De ce se ascund? De ce mint mai ales cu privire la natura, originea și scopul lor aici? De ce experimentează pe noi? De ce transmit adeseori mesaje de natură religioasă, mai ales profetice? De ce ne manipulează în loc să ne ajute? Oamenii au găsit răspunsuri pentru aceste întrebări, însă niciunul nu mi se pare satisfăcător. Nici eu nu cred în demoni și îngeri din punct de vedere religios, însă cred că intențiile acestor entități nu sunt nici pe departe pozitive, așa cum ne tot amăgim de mii de ani. Rămân la părerea mea că aceste entități, împărțite în două mari tabere, se bat pe planeta noastră, iar noi suntem doar carne de tun. Și nu cred că sunt venite de pe altă planetă din universul nostru material, ci dintr-o lume eterică. Poate capturăm cândva un „E.T.” și îl torturăm până recunoaște tot, ca să lămurim și problema asta. 🙂
Apostolul Pavel, Evanghelistul Matei, Maria Egipteanca, Ciprian nu au existat niciodata. Sau, daca au existat, au fost niste oameni obisnuiti, carora, in anumite contexte, li s-a pus in circa tot felul de chestii si ai de sus, „venerabilii din virf de munte”, i-au transformat in sfinti intru timpirea si mai mare a hominizilor. Un alt exemplu similar este Ioana d’Arc. Nu exista „iluminare”, exista, in schimb, spalare pe creier, hipnoza in masa, autosugestie, droguri psihedelice si alte mismasuri care iti fac creierul (si uneori si trupul) harcea-parcea. Si, vorba poetului, pentru ca toate trebuiau sa aiba un nume, i-au spus „religie”. Ce legatura au cluburile „gentlemen only” cu ceea ce am spus? Ce are sula cu prefectura? Eu am vrut sa evidentiez altceva, nu pari ca te-ai prins si mi-ai servit pastila cu cluburile exclusiviste….
Xyz, niciuna dintre noi nu poate demonstra existenta/nonexistenta personajelor respective, deci nu are rost sa dezvoltam subiectul. Mie pur si simplu mi-a placut povestea. Or fi si doar metafore….dar povestea tot faina e….si tot poti invata ceva din ea, daca vrei.
Ideea cu cluburile gentlemen only, era ca uneori barbatii nu au chef din noi prin preajma, punct. Nu ti s- a intamplat 😉 ?. Motivul pe care il cred eu ca fiind real este acela ca in momentul in care accesezi o anumita pozitie in viata comunitatii devii tinta a tot felul de atacuri menite sa te discrediteze. Eu asa privesc inclusiv pildele cu ispite.
Nu exclud nici varianta sa nu ma fi prins…uneori sunt incredibly dumb 🙁
Cristi, o parte din ce spui tu, mi se pare plauzibil, explicatiile astea m-au inflacarat si pe mine….insa….parca mai lipseste ceva…dar nu stiu ce…
Acum, pe de alta parte povestea originala a primulii contact cu Ashtar Sheran suna bine, insa cele actuale parca sunt cumva false…
Georgiana, sper că ești conștientă că te cerți cu subtitlul blogului „Conspirații și Mistere”. Fraza „e doar o teorie, nu te ambala prea tare” nu îți era adresată, ci era doar subtitlul blogului în acel moment.
Da, au observat mulți asemănarea dintre Clădirea Parlamentului European din Strasbourg și Turnul Babel al lui Brughel, ținând cont că acea fotografie circulă pe net de câțiva ani. Eu mă întreb totuși câți au aflat că Turnul lui Brughel nu seamănă absolut deloc cu cel real, care avea formă de piramidă.
Mântuitorul tău a mai spus și că nu va trece o generație până se va întoarce, dar se pare că alegem doar ce ne convine din Biblie, la fel ca restul creștinilor.
Chiar așa, să nu ne facem iluzii. A doua venire nu a avut loc pentru că nu vrei tu. M-aș fi așteptat la niște argumente măcar logice, dar se pare că voința ta e de ajuns. Dacă nu vrei tu ceva, nu se întâmplă. Cine mai are nevoie de dumnezei când există oameni cu asemenea puteri?
Încă n-am ajuns la războiul ăla. Mai am vreo două articole până acolo, așa că n-ar fi prea mult de așteptat.
Eu cred că Marduk e în continuare aici, cu restul Veghetorilor (mai puțin tatăl său, care e cam mort de ceva timp). Și cred că vom auzi în curând mai multe despre el și sora sa.
Si atunci, de ce toata conexiunea cu constelatiile ? Asezari umane construite la indicatiile zeilor, dupa constelatii ? Erau facute acum zeci de mii de ani, nu se punea problema sa puna omenirea pe o pista falsa .
Tzipi, chiar au pus omenirea pe piste false încă de la început. Ia ca exemplu Mitul lui Adapa, unde Enki l-a păcălit aparent fără niciun motiv. Zeii i-au mințit și manipulat dintotdeauna pe oameni, încă de la apariția lor pe Pământ. Un exemplu de acest gen se găsește și în Geneza biblică, unde „Dumnezeu” l-a mințit pe Adam că va muri dacă va mânca din Pomul Vieții, iar Șarpele a păcălit-o pe Eva să guste din fructul oprit. Zeii olimpieni întotdeauna înșelau pământenii, mai ales atunci când aveau gânduri erotice cu aceștia. Ideea e că acești „zei” dintotdeauna și-au ascuns adevărata identitate, origine și chiar intenții. Și nu pot să nu mă întreb de ce.
Poate că stelele nu reprezintă pentru ei ceea ce reprezintă pentru noi. Poate că se foloseau de energiile constelațiilor respective. Astrologia susține că suntem influențați de corpurile cerești și cel mai bun exemplu este Luna, care are o sumedenie de efecte asupra psihicului și fizicului uman, asupra animalelor și chiar a apelor, provocând mareele. Dacă într-adevăr corpurile cerești emană o anumită energie, probabil entități superioare nouă știu exact cum să se folosească de ele, în combinație cu cele ale Pământului. Chiar am scris în „Stargate” ceva asemănător, că Marea Piramidă folosea energiile unor constelații pentru a se activa. Asta e doar o ipoteză, bineînțeles, pentru că nu putem ști cu siguranță nimic. Dar cred că trebuie luată în considerare de cei aflați în căutarea adevărului.
http://consciouslifenews.com/houston-anthropologist-reveals-irrefutable-proof-recorded-history-wrong/
Cine crezi ca mai are rabdare nu stiu cit, lol, pina vii tu cu marfa noua? Zici ca la orezari a aparut prima data faza cu cretinismul, pardon, crestinismul? Nu cumva e opera unor evrei stabiliti acolo? Iti place sa ne frigi la foc mic, ai, lol?
:)) Nu frig pe nimeni la foc mic, doar că e foarte mult de scris. Și ori demonstrez ceva cum trebuie, ori n-o mai fac. Dacă vrei, îți spun pe scurt părerea mea, urmând ca argumentele să apară atunci când voi scrie articolul. În principiu, cam cu aproximativ opt secole î.e.n. au început să se dezvolte în China școli de filosofie, care au devenit cunoscute sub numele „Cele o sută de școli”. Mai târziu, reprezentanți ai unor astfel de școli au ajuns în India, unde și-au combinat diferitele doctrine într-una singură, pe care au atribuit-o unui personaj pe care l-au inventat pentru a se facilita impunerea noului sistem filosofic în rândul maselor. Acel personaj era Buddha. Persanul Zarathustra (sau Zoroastru) a combinat sistemul budist cu religia persană, venind totuși cu ceva nou: delimitarea clară a divinităților în negative și pozitive. Grecii, care se aflau în acel moment cam peste tot, inclusiv în India și Persia, au rămas impresionați de aceste filosofii (repet, inventate de chinezii celor o sută de școli) și chiar au încercat să-și reformeze religia, care devenise depășită. Astfel a apărut chiar și budismul elenistic. Deși înlocuirea vechii religii cu una nouă nu era floare la ureche, în Grecia s-au dezvoltat școli de filosofie, precum în China. După cucerirea Egiptului, grecii s-au lovit și de religia egipteană, pe care o cunoșteau doar sumar, din scrierile câtorva geografi și istorici. După ce au construit Alexandria, grecii de acolo au făcut tot posibilul să inventeze o nouă religie, combinând mai multe religii, sisteme filosofice și misticism, orașul devenind cel mai important centru spiritual al lumii. Și-au combinat zeii proprii cu cei egipteni, inventându-i pe Serapis și pe Hermes Trismegistos. Pe lângă hermetism și budism elenistic, acolo a apărut și gnosticismul. Tot de acolo au plecat și ideile esenienilor. Între timp, evreii și-au inventat propria religie după contactul cu cea babiloniană și cea persană, a lui Zarathustra. Tot în Alexandria obsedată de religii și-au tradus pentru prima oară scripturile, astfel luând naștere Septuaginta. Grecii au încercat din nou să creeze o nouă religie, inventând iudaismul elenistic. Pe lângă acestea au existat mai multe încercări de religii, însă niciuna nu părea să prindă la public. Într-un final, filosoful grec de origine iudaică, Philon din Alexandria, a găsit rețeta perfectă. A combinat filosofia greacă, misticismul egiptean și religia evreilor, dând naștere creștinismului. Este binecunoscută intenția sa de a-i combina pe Platon și pe Moise într-un singur sistem filosofic. El este autorul Evangheliei lui Matei, luându-și pseudonimul după zeița egipteană Ma’at. Iubirea este ideea de bază a creștinismului dar și a părintelui acestei religii, ce și-a ales numele grecesc Philo („iubire”). Philon este considerat inventatorul conceptului de Logos („cuvânt”) ca principiu creator al lui Dumnezeu, care reiese și din Biblie („La început a fost Cuvântul…”). Nepotul său cel mic, Marcus Julius Alexander, a scris Evanghelia lui Marcu. Când filosoful roman Lucius Annaeus Seneca a fost exilat în Alexandria (unde a stat între anii 16 și 31), a făcut cunoștință cu Philon și cu „scheletul” noii sale religii. Cei doi au devenit prieteni foarte buni, iar Lucius Annaeus Seneca a devenit autorul Evangheliei lui Luca. Să nu uităm că Biserica creștină timpurie i-a slăvit pe Philon și Seneca. Seneca a fost ajutat să ducă noua religie la Roma de către fratele său, Lucius Annaeus Novatus (prezent în Noul Testament sub numele Gallio) care, după ce a fost adoptat de Lucius Junius Gallio, și-a schimbat numele în Lucius Junius Gallio Annaeanus. El este autorul Evangheliei lui Ioan, nume derivat din Junius, familia în care a fost adoptat Gallio. În Alexandria, cei mai respectați filosofi erau Pitagora și Platon. Filosofia celor doi se întâlnește din abundență în creștinism, mai ales în dubla personalitate a lui Iisus, din care reiese atât pragmatismul lui Pitagora cât și idealismul lui Platon. Se spune că Iisus ar fi primul comunist din istorie. Însă ideea comunistă a lui Iisus nu este decât cea a lui Platon descrisă în „Republica”. Cei doi stâlpi ai filosofiei noii religii, Pitagora și Platon, au devenit cei doi stâlpi ai creștinismului, Petru și Pavel. Problema cu noua religie a apărut în momentul în care fondatorii ei au avut intenții diferite. Cei din Alexandria, adepți ai pragmatismului lui Pitagora, doreau să o folosească pentru a controla cu ajutorul ei imperiul roman. Cei din Siria (centrul spiritual înfrățit al Alexandriei), adepți ai lui Platon, doreau ca noua religie să se îndrepte doar către lumea greacă, pentru a-i ajuta pe oamenii de rând să suporte mai ușor jugul roman. Deși cele două concepte s-au combinat, creștinismul nou inventat a luat încă de la început drumuri diferite. Cei din Alexandria l-au dus la Roma, fiind simbolizați prin Petru, iar cei din Antioh l-au dus către Grecia și coloniile grecești, fiind simbolizați prin Pavel. Diferențele între cele două viziuni asupra creștinismului a dus la un moment dat la marea schismă, creștinismul din Alexandria devenind Biserica catolică, iar cel sirian Biserica ortodoxă. Ba chiar și-au împărțit Europa, catolicii păstrând vestul iar ortodocșii estul. Iar restul e istorie…
În fine, asta e povestea mult pe scurt. Dacă nu mă omoară fanaticii creștini, poate voi reuși să o scriu pe larg, cu dovezi și argumente. Dacă nu mai apuc… găsesc eu o metodă să o dictez prin channeling de dincolo de mormânt. 😀
PS: E interesant link-ul. Aș fi curios ce părere are Georgiana despre „ereziile” de acolo.
Nu știu dacă și-a dat seama de planul tatălui ei. Poate că da, poate că nu. Enki nu era favoritul, ci Enlil. Temporalitatea lor este stranie, ceea ce mă face să cred că provin dintr-o dimensiune imaterială, unde legile fizicii cunoscute nouă nu se respectă. Nu cred că există mai multe rase, ci doar una singură. Absolut toate religiile vechi vorbesc despre o singură familie de zei, prin urmare o singură specie / rasă. Pe net poți găsi mai multe despre acele „bio nave”. Caută pe Google despre zeriods, cum am făcut și eu. Iar părerea mea despre cronologia zeilor se găsește aici: http://secretelezeilor.wordpress.com/2013/05/29/29-cronologia-epocii-lipsa/.
Da, și eu aș încerca ayhuasca. E 13 dolari pe e-Bay. 😀
să nu uităm că avertismentul Sfântului Calinic e în vigoare şi cine îl încalcă, cade sub incidenţa Legii: mama Monicăi Gabor (catolică fiind, Dumnezeu s.o ierte pentru nesăbuinţa ei) a luat în râs această măsură şi s-a aventurat dincolo de linia de demarcaţie a Mănăstirii Frăsinei!! gestul i-a fost fatal 🙁 şi nu este singura din nenorocire care a sfârşit atât de cumplit!
dacă omul de rând (adică cel care nu crede că greşeala e păcat) nu consideră reprimarea dorinţelor ca metodă de prevenire a greşelii/ păcatului şi a consecinţelor ce decurg, monahul, călugărul şi în genere cel ce vieţuieşte departe de lumea dezlănţuită, va fugi îngrozit numai la gândul că prin vreo poftă de-a lui poate cădea în păcat şi astfel să suporte consecinţe infinit mai dureroase şi persistente!
în mănăstiri nu se intră în fuste scurte şi pantaloni mulaţi… călugării şi bărbaţii care vieţuiesc acolo nefiind….. castraţi!!! deci interzicerea accesului în Sfântul Munte Athos este de prevenire a căderii în ispită.. tocmai pentru că se ştie ce uşor e de la ochi până la inimă şi simţuri să te laşi purtat atât de lin de mrejele voluptăţii.
speculaţiile cu „pramatii” „sunt pedofili, mafia imobiliară.. etc.” sunt pure răutăţi lansate de „simpaticul” cu făclia… nemerniciul şi-a şlefuit bine tehnica de atac.. dacă aţi cunoaşte numai cele mai elementare tehnici de atac ale duşmanului, nu v-aţi mai distra aşa cu „călătoriile în astral”!
îmi pare nespus de rău că aţi ajuns să fiţi convinşi de „inventarea” celor doi stâlpi ai creştinismului dar în Efeseni 6:10-12 unul dintre ei declară: “Încolo, fraţilor, întăriţi-vă în Domnul şi în puterea tăriei Lui. Îmbrăcaţi-vă cu toată armătura lui Dumnezeu, ca să puteţi ţinea piept împotriva uneltirilor diavolului. Căci noi n-avem de luptat împotriva cărnii şi sângelui, ci împotriva căpeteniilor, împotriva domniilor, împotriva stăpânitorilor întunericului acestui veac, împotriva duhurilor răutăţii care sunt în locurile cereşti”.
Nouă ni se cere să stăm fermi, fiind echipaţi cu cingătoarea adevărului, platoşa neprihănirii, râvna evangheliei păcii, scutul credinţei, coiful mântuirii, sabia Duhului, şi prin rugăciunea în Duh. Ce reprezintă aceste piese ale armurii spirituale pentru noi în lupta spirituală? Ni se cere să spunem adevărul împotriva minciunilor lui Satan. Trebuie să ne odihnim în faptul că suntem declaraţi mântuiţi datorită sacrificiului pe care l-a făcut Hristos pentru noi.
Dacă diavolul v-a convins deja că nu aveţi nicio luptă de dus în viaţa asta pentru sufletele voastre şi că moartea fizică înseamnă… trecerea în nefiinţă… atunci v-a cucerit deja! cum altfel poţi înşela un om decât prezentându-i răul ca bine?
Citeam pe net că faza cu sunatu din închisoare al unor deţinuţi (şi nu numai) cum că mama, fratele, cineva drag a avut un accident, sau chiar că ai câştigat 10 mii de euro la nuşh ce concurs… dă roade mai ceva decât caritasu odinioară… a fost cineva despăgubit după tunul lui SOV Invest? tata-mare!! de ce sunt din ce în ce mai mulţi oameni naivi care înghit ca papagalu ideea de îmbogăţire peste noapte? Din pricina mândriei… lăcomia e printre cele 8 păcate capitale ştiaţi? lăcomia, desfrânarea, iubirea de arginți, mânia, tristețea, neliniștea, slava deșartă și trufia. Cum vi se par astea? Human nature, aţi spune, dar dacă aţi fi sinceri în inimile voastre aţi vedea că nu v-ar place să fiţi aşa şi nici să vi se întâmple ceva din acestea… să fiţi minţiţi, înşelaţi, nervoşi, trişti, avari… Păcatul există în om (în limbaj modern i se spune defect de caracter) şi cu el are omu luptă mare!
Repet: numai cine adoptă politica struţului, nu va vedea că Hristos este Adevărul şi că nici un sfânt (om care a dus lupta cu diavolul la bun sfârşit) nu este inventat, ci cât se poate de real.
am si un exemplu practic, verificat: acela cu iubirea de aproape!!
cum se aplica? pai nu e usor va spun sigur! in prima secunda simti cum iei foc de nervi – rezistenta la mistouri e cea mai grea de suportat – dar de ce zice Hristos sa ne iubim vrajmasii? pentru ca prin rabdarea cu care induram nedreptatea, crestem si noi duhovniceste (evoluam spiritual) si-l castigam in plus un prieten, iar in cel mai rau caz, acela ne va considera „ciudati” si macar ne va lasa in pace. scopul rabdarii nedreptatii este de-a vedea cine e de fapt autorul moral al faptei (instigatorul) si prin efortul de-a cunoaste omul care ne fierbe la foc mic, ii vom putea vedea si partea luminoasa a caracterului si pe aceea trebuie sa mizam! sfintii sunt fini psihologi, pentru ca ei primind la spovedanie atatia amar de oameni, prin mijlocirea Sfantului Duh, au patruns mecanismele psihicului uman si i-au inteles „functionarea”.
cand stii ca cineva te-a ranit dar ii pare rau desi nu ti-a cerut scuze in vreun fel in mod verbal, simti o usurare in suflet ca o piatra ce se ridica de pe inima, dar cand vezi ca cineva iti face zile fripte desi tu cauti sa-l eviti cat mai mult, e semn clar ca ti se pune rabdarea la incercare… e ca un test! the winner takes it all! totul, adica Viata Vesnica!! de ati putea intelege cu sufletul!!
Sunt constienta ca veţi găsi ca atatia altii, “dovezi stiintifice” ca totul e un fals, va supun atentiei si faptul ca lumina de la Ierusalim se pogoara numai in biserica ortodoxa de la Sfantul mormant!!
http://www.youtube.com/watch?v=8NG7fuKK0u0&feature=youtu.be
Mai este si norul care vine an de an deasupra Taborului de sărbătoarea Schimbării la Faţă, iar apele Iordanului îşi schimbă cursul în data de 6 ianuarie cand se arunca Crucea in apa. Sunt minuni palpabile, e uşor să râzi ca la grădiniţă ,mai repede crezi în reptilieni sau în evoluţia omului din gogoşi seci!! Sunt ingineri (atei sau de alte religii) care masoara an de an încarcatura energetică şi alti parametrii la fata locului,există nşpe filmari cu focul care este pus efectiv pe podoaba capilară nearzând fir de par, lumanari duse de pelerini din propria lor ţară care se aprind singure……dar Hristos ne spune de 2 veacuri foarte clar ,,cel ce nu VREA a crede, nu va crede nici de-ar invia morţii şi le-ar povesti”. Doar nu degeaba îi cereau evreii atunci: coboară-te de pe cruce şi vom crede că eşti fiul lui Dumnezeu!!
An examination of the age of structures across the earth reveals conclusively that they were built by advanced civilizations from over 29,000 years ago
citat din linkul postat de XYZ cu irefutabilu’!! aici m-am oprit!! restul aricolulul e „impecabil” de corect politic!
oameni buni! Pamantul nostru nu are aceasta venerabila varsta!!
Evolutionismul este o mare ratacire. am postat si eu un articol in engleza despre eroarea evolutionista la Kabala, dar acum am gasit ceva mai amplu:
http://saccsiv.wordpress.com/2011/01/12/7519-ani-de-la-facerea-lumii-si-soarele-se-invarte-in-jurul-pamantului-suntem-crestini-sau-umerase/
si dovada ca multor oameni nu le place asemanarea cu Dumnezeu:
http://www.danbrasov.ro/index.php/2011/01/19/evolutia-omului/
tineti minte ca drumul spre iad e pavat cu bune intentii!! 🙁 d-ale „stiintificilor” si „inventatorilor”!! Doamneeeee!!!
Psihologul Garry Collins studiază acuzaţia că pretenţiile de divinitate ale lui Christos ar fi fost urmarea vreunei boli psihice. Collins conchide că raţionalitatea constantă şi înţelepciunea învăţăturilor lui Christos exclud irevocabil acest scenariu. Strobel discută apoi cu teologul D. A. Carson despre modul în care viaţa lui Iisus a reflectat atributele divinităţii, aducând în discuţie cu predilecţie pasajele biblice care ar putea îngreuna înţelegerea dumnezeirii lui Iisus. Louis Lapides face o trecere în revistă a profeţiilor mesianice şi demonstrează că doar Iisus se potriveşte portretului mesianic din profeţiile Vechiului Testament.
Scrisă ca o argumentaţie pozitivă, Pledoaria nu îşi propune să desfiinţeze toate teoriile care se opun divinităţii lui Christos, ci să analizeze motivele pentru care credinţa în Christos cel înviat este o atitudine demnă, nu un salt în iraţional.
http://www.semneletimpului.ro/stiri/-Pledoarie-pentru-Cristos–dovezi-ca-Iisus-a-inviat-478.html
un link mai „impartial” care sa fie coerent in argumentatia originii crestinismului, n-am gasit! dar am mai gasit si o explicatie a refuzarii acceptarii evidentei:
Una dintre știri se referea la prezenţa armelor de distrugere în masă din Irak. Reacțiile au fost diferite în momentul în care participanţii au primit două versiuni ale știrii. Ambele conţineau câte o declaratie a preşedintelui Bush, scoasă din context şi care părea să indice fie că Irakul are arme de distrugere în masă, fie că Irakul nu dispunea de astfel de arsenal militar.
După ce au parcurs fiecare știrea, participanţii au fost întrebaţi dacă sunt sau nu de acord cu afirmaţia că Irakul deţinea arme de distrugere în masă. Persoanele care s-au declarat adepte ale liberalismului politic nu au fost de acord cu afirmaţia. Părerea lor nu s-a modificat nici în condițiile parcurgerii variantei modificate a știrii, care indica absenţa arsenalului de distrugere în masă. În schimb, persoanele care se declaraseră conservatoare erau de acord că Irakul posedase armele respective. După ce au citit varianta corectată a știrii, convingerea lor s-a întărit și mai mult.
Confruntarea cu un fenomen de acest gen în viața cotidiană justifică întrebarea cu privire la abordarea cea mai eficientă a partenerului de discuții, în așa fel încât efectul backfire să fie evitat. Este necesară o schimbare mentală în sensul evitării discuției sub forma unei lupte în care cineva încearcă să câștige pe baza argumentației. În schimb, mult mai eficientă este o abordare sub forma parteneriatului care presupune o colaborare, în care persoanele aflate pe poziții diferite încearcă împreună să descopere răspunsul corect.
http://www.semneletimpului.ro/stiri/Efectul-backfire:-de-ce-convingerile-gresite-nu-pot-fi-distruse-prin-argumente-corecte-12314.html
mi-as dori sa pot cumva boldui pentru a scoate in evidenta ultima fraza!!
este realitatea cruda!!
Mersi de info, Klaudyus 🙂 Da’ cum ramine cu nea Petre (Petru)? A existat acest individ?
Piramidele din Bosnia emit energetic pe verticală la mare înălțime (altitudine)…au măsurat emisiile și sunt total diferite și pe frecvențe mult mai înalte decât *emisiile* celorlalte forme de relief din proximitatea lor: http://www.efemeride.ro/piramidele-din-bosnia-sunt-active-transmit-un-flux-informational-in-spatiu
Klaudyu, finalul mesajului tau e epic! Iti promit ca iti dau un link sa te conectezi la constiinta mea si te canalizez (daca ganditi obscen, nu va mai dau din coliva, sa stiti!).
Povestea ta suna plauzibil si e posibil sa fie adevarata, dar mie imi place sa fiu avocatul….si sa presupun cu toate floricelele de rigoare ca toata lumea e buna si tot ceea ce s-a intamplat face parte din riscurile inerente ale revelarii adevarului.
Hai sa iti spun cum am gandit/simtit eu….Totul e un mare mesaj, care strabate mileniile pentru a dezvalui treptat adevarul, astfel incat mintea in continua dezvoltare a omenirii sa il poata integra. Cumva, e posibil sa ne apropiem acum de un nivel mai interesant. Religiile pornesc toate in acelasi fel si spun in mare aceleasi lucruri, faptul ca nu intru prea mult in detalii, ma ajuta sa vad asta. Am sa exemplific cu Biblia, pentru ca imi este mai la indemana. Desi sustineti cu tarie ca e o mare „facatura” e una geniala. Atat de geniala incat iti ofera argumente si raspunsuri indiferent de domeniul de activitate din care provii si care ti-a marcat deja gandirea. Astfel, raspunsuri va gasi si un istoric si un filozof, un medic sau un fizician.
Daca iei o bucata de materie, de oricare ar fi ea, organica sau anorganica si o descompui pana ti se face rau ajungi in final la o parte care nu o mai poti observa in mod direct si trebuie sa ii observi efectele.( De fapt, daca te gandesti mai profund, totul este observabil numai in urma efectelor produse si este imposibila observarea directa ). Fizica cuantica vine sa spuna ca un atom exista doar daca este observat. De aici hindusii sau brahmanistii sau cum s-or numi vin cu prostia aia ca realitatea e de fapt un vis si exista doar daca e observata. Deci observatorul creeaza realitatea…hmmm…oare?..Explicat superficial, atomul „il observi” daca ii tragi una in mecla cu un…foton! Fiat Lux! Ca de Seicento nu avem bani..Daca o iei ca prostul corijent realizezi ca pana la urma realitatea asta exista pentru ca lumina se plimba langa prin univers. Ea face si desface….si ca sa se asigure ca nu e niciodata intuneric deplin, are o natura duala: corpuscul si unda. Cand eu iti spun UNDA, cum e ea reprezentata in mintea ta? Nu cumva ca o…apa???
Lumina este capabila sa transporte o cantitate imensa de informatii pe distante mari cu viteza..luminii ;). Gandeste-te putin la un telescop….apoi la un microscop si incearca sa analizezi cantitatea de informatie necesara sa compui o imagine…brrr,…scary!
Daca descompui si atomul, in final te trezesti fata in fata cu o relatie matematica…cu informatia pura…aka logosul. Ca sa poti cladi lumea materiala din informatie, ai nevoie de algoritmi, de principii, de…legi. E posibil ca la baza totul sa fie mai intai unda magnetica, nu sunt sigura, mai am de citit. Daca privesti lucrurile astfel, iti e mai usor sa definesti „entitatile spirituale” ca fiind mai degraba magnetice, electromagnetice sau fotonice….aka fiinte de lumina…Insa inzestrate cu constiinta proprie, vointa si capacitate de ascultare. Astfel, in lumea lor, totul e dupa cum a spus Einstein „frecventa si vibratie”. E posibil ca primul nivel construit sa fie 1D, regnul mineral, aka chimia simpla, anorganica. Si astfel au luat nastere planetele. In mintea mea semidocta, ca sa poti tine atomii legati in solid ai nevoie de forte, nu gluma. Daca privesti in ansamblu, pentru o piatra, avem piatra aia materiala si avem si un fel de schita, model, plan, constituit din structura ei cristalina, atomica si in final energetica, apoi informationala. Astfel incat intelegi mai bine de ce Enoh a spus ca fiecare planeta are un inger al ei? Ingerii sunt eminamente mesageri, insa am impresia ca termenul este extins si asupra fiintelor energetice. Si daca o iei altfel, etimologic, mesager inseamna purtator de mesaj, iar mesajul este…informatie.
Toata teoria se extinde pana la organismul uman pe aceeasi dualitate energie/materie, vibratie si frecventa.
Planetele au fiecare compozitii variate si implicit tipare energetice variate. Noi avem in noi, praf de stele…elemente minerale, apa, carbon si tiparele noastre energetice. Conjuncturile astrale formeaza adunari, scaderi, compuneri ale frecventelor si unda se propaga catre pamant, iar noi o receptam asa cum o recepteaza si planeta si atmosfera. Efectele insa sunt diferite. Influenta palnetelor se realizeaza mai ales prin intermediul umorilor corpului nostru (sange, limfa, bila) si prin sistemul nervos vegetativ. Extrem de importanti sunt si hormonii. Totul are dublura sa energetica, de care nu poate fi despartit nimeni si nimic. Totul este prins intr-un mare dans al unui echilibru universal. Totul e Adevar, pentru ca pentru a Exista, trebuie validat…Suna cunoscut?
Nu stiu cat de inteligibil si coerent este ceea ce am scris, e greu, dupa cum ai spus si tu sa bagi atatea informatii in cateva randuri.
In momentul cand am privit lucrurile asa, reactia a fost una de Woow! Cam ca in exemplul Georgianei cu cercetatorii…Din cauza asta nu mai imi vine sa iau nimic in ras si nici sa dau verdicte, pentru ca de fapt, de-abia pot intelege cu adevarat informatiile primite prin simturi.
Ma opresc aici pentru ca mi-am pierdut coerenta.
Anumiti idoli, cei ce pazeau obiectivele importante mie mi se par a fi roboti. Pe malurile muntelui Athos erau astfel de idoli. Cand corabia impinsa de furtuna pe care se afla Maica Domnului a ajuns tarm, idolii au inceput sa tremure, sa strige si sa se dezintegreze pentru ca au recunoscut in ea pe Maica Dumnezeului cel Adevarat.
Pt mine e clar ca undeva in trecut, cineva a explicat oamenilor, pe masura intelegerii lor adevarul despre univers. Si a facut-o periodic. E posibil sa o faca si acum. Din cauza asta religiile se schimba din cand in cand. Cam ca la update 🙂
Oricum, avem de-a face cu energie/materie, magie/tehnologie. M-as hazarda sa numesc energia constienta – spirit.
Imi explica si mie cineva ce inseamna de fapt Gazde Ceresti? Si vas?
Mai exista o problema : indienii hopi si-au pastrat destul de bine istoria si spun clar ca zeii vin din cer cu nave zburatoare. Tot ei povestesc cum zeii i-au salvat din Lemuria ( in razboiul cu Atlantida, cand au scufundat-o ) si i-au mutat cu navele zburatoare in North America.
Bineinteles, indienii precizeaza foarte clar ca oamenii aveau tehnica lor ( mult mai avansata decat o are omenirea acum ), dar zeii aveau o tehnica diferita ( cee ace noi numim acum OZN-uri ). Ei faceau diferenta intre asta.
Am vazut cu ochii mei petroglife estimate ca fiind mai mult de 10.000 ani, in care erau desenate avioane cum avem noi acum, care lansau bombe, elicoptere si figuri de zei. Unii zei sunt identici cu extraterestrii aia albi cu capul mare in forma de lacrima, iar altii erau din rasa gri ( ca in ET-ul lui Spilberg ). Acest ET apare pe mai multe petroglife si chiar intr-o stanca sculptata, iar indienii hopi spun ca este Masaw, stapanul planetei.
Mai apar in petroglife si alte rase de zei, care nu erau desenati cu corp fizic, ci ca un abur, pentru ca erau „spirite” si nu aveau corp fizic. Dar erau si zei cu corp fizic, ce ii invatau pe hopi stiintele si agricultura, unii faceau sex cu indienii iar unii vorbeau limba hopitu .
Intrebarea este : daca sunt fiinte interdimensionale, de ce aveau nevoie de nave de zbor si toata tehnica necesara in dimensiunea in care noi traim ? Pentru mine nu face sens.
dar inainte de ei?? mi-e sincer greu sa cred ca sunt doar ei implicati.
in final, ajungem la faptul ca suntem singuri. cu tot cu channelerii fake care ne zic ca sunt tot felul de fiinte de iubire care ne ajuta etc. eu nu am incredere decat in cativa. foarte cativa. stiu ca nu vor sa ne ajute pentru ca trebuie sa ne descurcam singuri(cam ca gandalf), in ciuda naturii lor altruiste etc, dar facand abstractie de ei, care nu au rol in istoria pamantului in afara de una doua chestii de lifestyle, rasa „adamica” cum m-am obisnuit sa o numesc datorita domnului Falone, este pe cont propriu. si nu ne putem scoate decat unii pe altii din caca. cazurile aparte sunt obturate de murdaria pe care ne-o aruncam unii altora intre arcada si zigomatic. am avut vise ciudate in care doua forte opuse dar de aceeasi natura se bat la infinit fara a castiga niciodata. ca si cum nu as fi fost convins, natura umana mi-a explodat in fata in cel mai hell fuelled acid trip din viata mea. nu am sa dau detalii, pentru ca deja cativa imi pun eticheta de drogat si fiu risipitor, dar sper ca prindeti filmul.
„daca nu va bateti nu rezolvati nimic”.
dar nu intre voi.
nu intre voi.
georgeana, faci o mare risipa de biti. am lucrat si lucrez cu baze de date, si sa stii ca e destul de greu. ca persoana de mai sus, pentru mine nu face nici un sens prezenta ta aici. dar nu pot/vreau sa te dau in suturi afara, pentru ca as crea un martir.
in afara de asta, corray, nu pot decat sa fiu bucuros ca exista oameni care gandesc complex. a gandi complex nu inseamna neaparat a gandi bine, dar dupa parerea mea, ai nimerit-o 😉
da e adevarat, psihedelicele te prajesc. nu numai psihedelicele, mai toate substantele naturale psihotrope, dar tine minte ca, clean 100%, tot ai droage in tine. si nu ma refer numai la dimetiltriptamina, ci la o larga varietate de hormoni care in hipersecretie pot provoca halucinatii vivide, sau senzatii stranii. suntem facuti din droguri. ia asta basescu.
@gavrila not being a g-nazi, dar esti cumva ungur?
if i learnt something from video games, is that if you meet enemies, you’re on the right path. apart from that, this article states in big lines that we are in a kind of a video game *daca suntem mai pozitivi* so big up, satane ^____^
Adi, multumesc tare mult pentru aprecieri. Tu ma intelegi mai usor pt ca limbajul nostru este oarecum comun (informatic). Nu o da in suturi afara pe Georgiana, ea e un elev silitor de nota10, invata perfect, reda perfect, dar inca nu poate sa isi dezvolte propriul ei rationament. Si daca cineva/ceva o opreste, stie El de ce ;).
Xyz, normal ca pamantul e foarte vechi si normal ca nu am evoluat din mamute …..SPONTAN :)). Linkul e foarte bun, multumim.
Ma opresc ca e groaznic de tarziu si trebuie sa plec.
Va propun pt azi un exercitiu mic. Acela de a defini EXISTENTA. Cu cuvinte proprii nu cu linkuri sau citate neinterpretate. Incercam?
Sincer, va doresc o zi auspicioasa (auspicious day!)
Adi, îţi mulţumesc din suflet!
vezi, în om tot mai dăinuie acea dorinţă egocentrică de-a fi toate după chipul său… te mai miri de ce se închină mulţi azi la idoli? (propria persoană), iar fără acest „efort” de voinţă e simplu de înţeles motivul pentru care Nero şi toţi monştrii din istorie au ars ,aruncat la lei, torturat creştinii de-a lungul veacurilor…
poţi să mă dai afară cu şuturile alea, nu-i problem…. ar fi culmea să-mi doresc statutul de „martir virtual”! ideea e că tot nu plec 🙂
Corray, nu uita de euharistie, de faptul că Dumnezeu s-a făcut om pentru ca omul să se facă dumnezeu. Cei care sunt ziditi in Trupul tainic sau al Bisericii nu sunt numai botezati, adica nu au imprimata in fiinta lor numai Taina Botezului, ci poarta si pecetea Duhului Sfant primita in Taina Ungerii cu Sfantul Mir ,pe care celelalte religii nu le recunosc.
Afirmaţia lui Kaudyu cu Iisus „primul comunist” m-a făcut să râd copios!! abia aştept articolul despre asta… e hipnotică rău!!
http://www.dailymail.co.uk/sciencetech/article-2510219/Ancient-humans-rampantly-interbred-Neanderthals-mystery-species-Lord-Rings-style-word-different-creatures.html
http://www.dailymail.co.uk/sciencetech/article-2507377/Humans-NOT-come-Earth–sunburn-bad-backs-pain-labour-prove-expert-claims.html
scuze, simteam nevoia sa impartasesc
Georgiana, de ce as uita de Euharistie? Te referi la Impartasania in sine, la comuniunea cu Hristos sau euharistia ca act in sine de a multumi Domnului pentru „painea cea de toate zilele”? (Euharisto in greaca inseamna multumesc, asta daca nu ati primit prima lectie de greaca in autocar…;) )
Te rog dezvolta un pic ceea ce vroiai sa imi spui, ca nu stiu de ce, dar nu ma prind de loc. Serios. Insa am o banuiala si vreau sa vad daca se verifica.
No, io cred ca te-a afectat rau rezultatul meciului de aseara…:))
Te mananca undeva si vrei neaparat sa te scarpini? Sa vezi ce scarpineala (scarmaneala) o sa ti se administreze….:)) . Oferta sa te canalizez ramane valabila, sa stii!
Altceva nu stiu ce sa mai scriu. Din pacate m-am amuzat, desi sunt constienta ca Parintele nu merita asta, a avut o misiune grea pe pamant…Tu iti dai seama cum e sa asculti zilnic zeci de gospodine disperate ca nu li se marita fetele si ca vecina le face farmece? Cati au curajul sa faca asta? Si moka pe deasupra…Oamenii sunt pe trepte diferite de evolutie si din pacate nu toata lumea are o mare capacitate de intelegere.
Tu stii mai bine la ce ma refer…e greu sa te duci sa le spui oamenilor adevarul, iar daca o faci, nu te cred si mai te si sfasie pe deasupra. Di cauza asta, de fapt fiecare om e bine pus la locul lui si nimic nu e lasat la voia intamplarii. Eu iti inteleg revolta, am trecut si eu prin ea si inca mai trec cateodata, dar din pacate nu putem inainta decat cu pasi maruntei. Tell them the fairy tale gone bad…..Cateodata am impresia ca ne-am cam ratat sansele la evolutie :(…insa drumul nu merge decat inainte si mai suntem si pe trotuar rulant.
Xyz, ai un maareee multumesc din partea mea! Articolul asta imi confirma ca am intuit bine..suntem un amestec de indivizi aflati pe diferite nivele de evolutie, in functie de cat adn de smecheri avem in noi. Asta explica fooaaarteee multe. Nu imi vine sa cred ca au lasat asta sa „scape”.
Daca pui articolul asta peste partea cu Fii de Dumnezeu si fiicele oamenilor, peste Atlantida si Lemuria, hiperboreeni si toate teoriile despre civilizatiile antedeluviene, mai ca te ia cu lesin….
Inarmeaza-te, Klaudyus Maximus, ca o sa ai nevoie…. Atacul crestinopatilor e iminent…. Ai grija la flacara violeta, lol….
Corray, oamenii sint pe diferite trepte de evolutie? Nimic mai eronat, uita-te in jurul tau. Unii nici macar pe prima treapta nu pot si nu vor ajunge vreodata…. Klaudyus, nu uita de Boca cel dement si altii ca el…. Si da, Corray, adevarul deranjeaza, ca se voit….
Si poate, nea sau tanti Corray, ce esti, ne explici si noua cum de cazurile de posesie demonica nu apar la persoanele atee si/sau agnostice…. Evident, sint sigura ca vei gasi ceva….
Sunt tanti, nu ai citit postarile anterioare?
Mie, Arsenie Boca mi s-a parut ok si in cele mai multe cazuri mi-a placut. A sustinut psihologic destul de multi romani in timpul perioadei de instaurare a comunismului.
Cazuri de posesie demonica..hmmm…nu am intalnit si nici nu imi doresc. Tulburari de natura psihiatrica insa am vazut cateva. In general, constiinta este profund alterata si persoana respectiva isi asuma o alta identitate, una fantasmagoreica, frecvent cu origini mistico-religioase. Sa afirmi ca esti ateu si sa te comporti ca atare, de obicei denota multa vointa si stapanire de sine, iar daca aduci argumente solide, automat nu exista o alterare a constiintei/constientei simdeci, posesia demonica se exclude de la sine.
M-ar ajuta mai mult sa formulez un raspuns daca mi-ai defini ce intelegi tu prin posesie demonica.
Gradele de evolutie umana, depind asa cum o fac toate gradele cu bun simt, de sistemul de referinta. Aveam si eu obiceiul sa imi gratulez unii dintre semeni cu apelativul de „rebut uman” sau „gunoi genetic” sau „codonosiga” (animal aflat la trecerea dintre formele de viata unicelulare la cele pluricelulare). Intre timp am inteles ca modul acesta de a gandi ma duce fie spre sinucidere, fie spre izolarea sociala autoimpusa si am schimbat azimutul. Sunt aici, in aceasta realitate si indiferent cat de mult imi doresc sa o modelez ca sa semene cu asteptarile mele, acest lucru nu se va intampla. Daca atunci cand depasesti etapa asta acrisor-astringenta in care esti vrei sa iti spun un mic secret, poti sa ma intrebi, dar nu acum, pentru ca nu l-ai intelege 😉
In lipsa de subiecte,merge si asta,da’ e slab…si probabil asa o sa si continui,din dorinta de a arata ca esti diferit si mai inteligent decat restul „gloatei”!
Succes!
” în om tot mai dăinuie acea dorinţă egocentrică” nu a fost deloc un mod subtil de lucrul pe care il faci tu. dar ce ma mira de altfel, nu a fost punctul vostru forte niciodata
*de a ma acuza de. foame.
da, Corray, comuniunea! pentru că ciulamaua care-o face new-ageul ăsta cu „conştiinţa cristică” e o disimulare atât de perfidă încât fără discernământ, te duci la vale cu totu… exemplu: nenea Aivanhov (unealtă a Răului) foarte mieros zice că în fiecare an în naturã are loc naşterea principiului Cristic, adicã al vieţii, luminii… acestei cãlduri care transforma totul… că în Cer, e mare sărbătoare , îngerii cântã şi toţi „marii maeştrii iniţiaţi” se reunesc în rugãciune, pentru a omagia Eternul şi a sãrbãtori naşterea lui Cristos în Univers şi bla bla şi woau ce minunat, practic îţi dau lacrimile.. zici gata tată! un alt sfânt, când hopa!! lovitura de graţie, tot prin gura „maestrului”: creştinismul rătăceşte!! adică… sărbătoare şi cântări dar până aici! cu alte cuvinte Hristos ne naşte în univers are o conştiinţă ceva acolo, din care oamenii îşi iau cât le trebe, dar restul ducă-se… să facă bine să rămână tot în univers.
Ratacesc mult cei care amesteca toate „religiile” si mişcarile asa-zis spirituale în aceeași horă frățească, fara ca macar sa-si puna problema ca idolii neinsufletiti ai unor religii NU sunt dumnezei!! NU există „conştiinţa cristică”.. e un BLUF!! am citit nişte opinii ale unora despre demonica lucrare a lui Donald Wlasch „convorbiri cu dumnezeu”… este spălare pe creier, o nenorocire!!
dacă Dumnezeu există şi înseamnă tot ce e bun, există şi diavolul, care a fost heruvim frumos creat de Dumnezeu ,dar el a ales răutatea şi a devenit tot ce este mai jalnic! Şi nu se mulţumeşte numai cu necredinţa sa ci vrea necredinţa tuturora – nu va avea astâmpăr decât în ziua când ar izbuti să ucidă pe Dumnezeu şi să-L azvârle din inima şi mintea celui din urmă om rămas pe pământ şi nu râvneşte nebunul la o mândrie mai mare, decât aceea de a termina o dată cu Dumnezeu, iar în locul Lui să-şi împlânte în sufletul omului ca pe o sabie a iadului, chipul său de fiară!! Şi uită-te în jur… în lume, oamenii au apucături de fiare 🙁 diavolul este revoluţionar, ridică pe om împotriva altui om, e un arhistrateg în tehnici de război din care numai el câştigă…
în ce alte „religii” mai există euharistia în forma ei pură? Nici măcar la catolici… şi ce dacă Dalai Lama se înclină fastuos în faţa unei icoane ce-L reprezintă pe Hristos, înseamnă că şi crede în El sau că-i urmează învăţătura? Păi nu cel ce zice Doamne, Doamne intră în Împărăţie… vezi că înşelăciunea e la nivel subtil, abia perceptibil… spun sfinţii părinţi că în vremurile din urmă creştinii vor suferi mare prigoană, mai rea decât în primele veacuri… dacă asta bănuiai să ştii că încă mai ai discernământ 🙂
Adi, expresia a fost făţişă.. dacă o vroiam subtilă nu o exprimam aşa! suntem „programaţi” să fim egoişti, defectul ăsta ca toate celelalte, face parte din „softul” iniţial (Doamne, ce-am ajuns să spun!) adică e parte din omul vechi.. din Adam, că şi în el s-a manifestat patima asta… Eva alergând la el „victorioasă” crezând c-a făcut marea „descoperire” şi că vor fi la fel cu Dumnezeu că deh… cineva îi dăduse „informaţii din interior” l-a influenţat decisiv, iar el n-a gândit .n-a spus hai să vedem ce s-ar întâmpla dacă… Noi la fel, mai întâi vrem pentru noi tot ce e bun, dacă mai rămâne, suntem „generoşi” că le lăsăm şi lor, nu? şi ne simţim foarte bine… dar ciuciu, că nu am făcut nimic de fapt! ne-am furat căciula!
Corray, NU suntem un amestec de indivizi aflati pe diferite nivele de evolutie, in functie de cat adn de smecheri avem in noi….. asta nu explică decât ce uşor de dus de nas suntem!!
Adeptii acestei teorii se bazeaza insa pe … Cartea lui Enoh, care ar specifica faptul ca un soi de ingeri cazuti au intrat la fiicele oamenilor, rezultand acei uriasi. Enoh a fost ridicat la Cer inca in viata fiind si va reveni impreuna cu Ilie in timpul desfasurarii evenimentelor descrise in Apocalipsa.
Trebuie sa intelegem ca n-au fost doua ture de ingeri cazuti. Ingerii cazuti au fost strict cei din tabara lui lucifer. Si au cazut inainte de facerea omului. Altii n-au mai fost.
Apoi, acei asa zis „ingeri cazuti” din vremea lui Enoh n-au fost un soi de extraterestrii, caci bunul Dumnezeu n-a mai creat si alte lumi pe alte planete.
Si nici despre draci nu poate fi vorba, adica de ingerii cazuti din tabara lui lucifer, din simplul motiv ca ingerii, fie ei si cazuti, nu se pot imperechea. Nu pot procrea.
Totusi, la cine se refera Sfanta Scriptura cand specifica fii lui Dumnezeu si fiicele oamenilor? Iata ce aflam din Facerea, Capitolul 4, 25 – 26:
Adam a cunoscut iarăşi pe Eva, femeia sa, şi ea, zămislind, a născut un fiu şi i-a pus numele Set, pentru că şi-a zis: “Mi-a dat Dumnezeu alt fiu în locul lui Abel, pe care l-a ucis Cain.
Lui Set de asemenea i s-a născut un fiu şi i-a pus numele Enos. Atunci au început oamenii a chema numele Domnului Dumnezeu.
http://saccsiv.wordpress.com/2011/11/02/uriasii-au-existat-scrie-si-in-biblie-despre-ei-dar-nu-sunt-rezultatul-imperecherii-ingerilor-cazuti-cu-oamenii-si-nici-urmasii-extraterestrilor/
Xyz, am scris despre Petru în comentariul precedent. „Cei doi stâlpi ai filosofiei noii religii, Pitagora și Platon, au devenit cei doi stâlpi ai creștinismului, Petru și Pavel”. N-au existat, ci doar simbolizează cele două curente creștine care au luat drumuri diferite.
Georgiana, cam lungi comentariile tale iar eu nu citesc atât nici să mă bată unul. Uitându-mă pe sărite, văd aceeași sumedenie de erori pe care le tot faci în mod constant. De exemplu, observ că te-a făcut să râzi ideea că Iisus ar fi primul comunist, ceea ce mă face să cred că habar n-ai ce înseamnă comunism. Probabil te-ai lăsat manipulată (și) de masonii care l-au omorât pe Ceaușescu, care de 24 de ani ne spun că ideea de comunism este una malefică. Pentru cultura ta generală, doctrina de bază a comunismului este egalitatea dintre oameni (spre deosebire de capitalism, unde fiecare trage doar pentru el), ceea ce promova și Iisus, din câte îmi amintesc. Sau, mai exact, cei ce l-au inventat pe Iisus. Aceeași egalitate dintre oameni reiese și din „Republica” lui Platon. E bine că râzi de ceea ce nu înțelegi. Nu degeaba se spune că sunt fericiți cei ce vor moșteni împărăția cerurilor. Faci erori grave și legate de „fiii lui Dumnezeu și fiicele oamenilor”. Dacă pentru tine fiii lui Dumnezeu sunt urmașii lui Set, bănuiesc că fiicele oamenilor sunt urmașele lui Cain. Nu doar că nu are nicio logică afirmația ta, ținând cont că fiicele oamenilor sunt urmașele lui Adam și ale Evei, primii oameni, indiferent dacă vorbim despre linia lui Set sau a lui Cain, dar ai cam uitat uriașii. Care nu se explică prin ipoteza ta, ce mai și contrazice chiar învățăturile Bisericii tale. Dar probabil ăstea sunt amănunte nesemnificative.
Tzipi, povestea indienilor hopi îmi pare a fi una modernă, mai ales că ei nu aveau sub nicio formă cum să cunoască denumirile Lemuria și Atlantida. Pun pariu că acum o sută de ani legendele lor erau cu totul diferite. Știu că există desenate bombe, elicoptere și avioane. Tocmai asta demonstrează că zeii din vechime nu erau extratereștri. Unde ai văzut tu extratereștri plimbându-se cu avioane și elicoptere? Întrebarea ta e bună iar răspunsul nu este deloc complicat. Ca ființe interdimensionale, pur spirituale, nu pot interacționa cu mediul tridimensional fără a avea ele însele corpuri tridimensionale. Spiritele nu se comportă ca în „Ghost” cu Patrick Swayze. Tocmai pentru că au nevoie de corpuri materiale, așa se explică posedările întâlnite în mai toate culturile. Și dacă tot se folosesc de corpuri materiale în lumea noastră, de ce nu ar folosi și tehnologie?
Adi, aici sunt și eu de acord. New Age-ul e „shit”. Și nu știi ce e „drăcesc” la omul ăla? Faptul că nu e ortodox. Parcă nu știi că turma se ghidează după „cine nu e cu noi, e împotriva noastră”.
Cristi, cine știe ce s-o afla ascuns în piramide?
Corray, mulțumesc pentru invitație. Dar să știi că gândesc obscen aproape întotdeauna. N-am cum să opresc asta pentru că prefer să am o minte murdară decât un creier spălat. Așa că îmi dai link către conștiința ta pe riscul tău. 😀 Poți să fii avocatul cui vrei tu și să crezi că există cineva care ne transmite adevărul treptat, de-a lungul mileniilor. Eu prefer să fiu mai realist și să consider că entitățile care interacționează cu noi nu dau doi bani pe noi sau pe adevărul nostru, deși unele ne-au mai scăpat câteva informații corecte. Nu-mi pare că Biblia e o făcătură genială, care oferă argumente și răspunsuri, pentru că n-am întâlnit niciun răspuns sau argument pertinent legate de Biblie. Adevărul e că, atunci când vrei să găsești un răspuns într-o carte, îl găsești și în cea de bucate. Idolii ăia de pe muntele Athos ar putea fi giganții pietrificați din miturile grecilor. „Gazdele cerești” sunt îngerii iar „vasul”, dacă e ceea ce cred eu, este gazda umană în care intră prin posedare o entitate energetică. La exercițiul tău văd că nu se înghesuie nimeni. E drept totuși că o încercare de definire a existenței cam pare o misiune imposibilă. S-au chinuit cu asta cei mai mari gânditori ai lumii și tot nu au ajuns la rezultate satisfăcătoare. Dar intenția ta e admirabilă și sper să intre cineva în joc. Ai putea chiar să începi tu, pentru a-i încuraja pe cei mai timizi dintre noi. 🙂
Sincer, mi-e indiferent carui sex apartii, faptul ca esti doar o victima indoctrinata nu schimba cu absolut nimic lucrurile. Nu stau sa iti detaliez ce inseamna posesie demonica, stii si tu la fel de bine. Dementul de Boca avea si el un cui impotriva femeilor, sa inteleg ca esti masochista, te faci ca nu vezi sau iei doar ceea ce iti convine din polologhiile lui? In alta ordine de idei, B.O.R.-ala nu fost nicidecum victima pe vremea comunismului. E doar o minciuna sfruntata si oamenii intregi la cap si-au dat seama de mult de asta.
Fetelor, jucați-vă frumos, altfel vă trimit la colț pe amândouă. Lăsați certurile pentru mine și fanaticii care trebuie să apară dintr-o clipă în alta. Numai să vină mai repede, că am chef de ceartă. De fapt, văd că a apărut unul. Cam timid, ce-i drept, dar e bun și ăsta de sămânță… 😀
Xyz, Klaudyus Maximus? Am ajuns roman? Iar eu mă credeam dac… :)) Știu că mai e și Arsenie Boca dar și alții ca el. Dacă or să-mi intre vreodată în vizor, o să-i tratez la fel. Încerc totuși să nu pierd prea mult timp cu fanatici demenți de genul ăsta. Pe Cleopa nu l-am putut ierta pentru că s-a băgat într-un subiect care îl depășește cu mult, și anume mitologia. Și nu-mi place când unii manipulează mituri pe care nu le cunosc / înțeleg, pentru a-și întări inepțiile. Din acest motiv nu mai suport nici serialul „Ancient Aliens”.
Corray, aștept scărmăneala ca Leonidas la Termopile. Dar nu văd să se înghesuie deocamdată armata de „cruciați”. Știu că oamenii nu vor să afle adevărul. Însă nici eu n-am de gând să-i încurajez să trăiască în continuare în minciună. Pași mici tot facem de vreo două milenii și n-am ajuns nicăieri. Cât despre Cleopa… el și-a ales acea viață. Apreciez faptul că a vrut să ajute oameni, însă cu modalitatea lui nu sunt de acord. Nu ajuți pe nimeni băgându-i în cap povești cu îngerași, draci și alte creaturi fantastice, învățându-l să trăiască într-o permanentă frică de un dumnezeu plin de iubire, care ne pedepsește aspru pentru orice nimic. Mai bine înveți pe cineva să pescuiască, pentru a se putea hrăni singur, decât să-l înveți să se roage pentru pești. Părerea mea…
Victoraș, nu duc lipsă de subiecte nici pe departe. De timp pentru a le aborda pe toate duc lipsă, dar bănuiesc că prea puțin te interesează asta. Nu încerc să arăt că sunt diferit și mai inteligent decât restul „gloatei”, mai ales când demonstrează asta cu succes cei ca tine. Oricum, observ că ai uitat să spui că atac creștinismul deoarece îl urăsc, că sunt posedat și / sau satanist, că diavolul m-a împins să scriu blasfemiile astea și că va avea grijă de mine dumnezeul tău la (pre)judecata de apoi. Nu-i nimic, mai ai timp. Dacă nu, poate o va face următorul.
1, ai uitat sa iti inchizi paranteza
2. new age e shit intr-adevar. macar aici avem un numitor comun. vor doar sa faca spiritualii de cacat, mie mi se pare ca sunt facuti din naivi si obsedati de putere platiti ca sa minta. de ei insisi de cele mai multe ori.
3.neale donald walsch e un om foarte spiritual, nu il demoniza doar pentru ca esti inividioasa. daca ar fi sa il citez pe kazimir ploescu,
„Vorbești cu dumnezeu insemana ca esti credincios
Da’ daca iti raspunde esti nebun da-te-n s***** nu?”
ce ti se pare asa de dracesc la omul ala?
Io ma joc frumos, da’ nu „fac frumos” pentru nimeni. Trimite-ma la colt, gasesc io cum sa ma distrez si acolo 🙂
Sunt sigur că găsești și acolo metode de distracție. De aia cred că e mai bine să te țin aproape, sub observație. 😀 Ori ne jucăm frumos cu toții, ori ne luăm jucăriile și plecăm acasă… la Georgiana. :))
Klaudyu, daca dau link oferi satisfactie garantata sau banii inapoi :))?
Sa stii ca de multe ori ma gandesc daca nu cumva am statul vacii lui socra-miu. Am mai scris despre asta. Macar vreau sa fiu o vaca sensibila….iubitoare…stii ca blandetea vacii se citeste in ochi, nu?
Multumesc ca i-ai explicat Georgianei de ce Iisus e cel mai tare comunist. Eu am inteles asta intr-o noapte de Inviere. Culmea e ca mi-a placut teribil conceptul, l-am iubit cu fiecare fibra. Ce vrei, am o minte ratacita, cand nu inteleg ceva stau de vorba cu Hristos…in bucatarie, in masina, cand calc rufe. Spre deosebire de oameni are rabdare nemasurata si nu se supara daca il contrazic, ci imi explica cu rabdare si meticulozitate tot ceea ce am vrut sa aflu. E relatia mea cu el, nu ma treziti, va rog…Poate ca vreodata voi gasi timpul necesar sa astern pe hartie „discutiile noastre”, ca sa ma friga lumea ca fac chanelling.
La fel inteleg si eu. Aici, noi, cei care dorim, of course suntem vase pentru EI, in felul acesta pot interveni in lumea materiala si nu altfel. Bingo, suntem de acord!
Presupunand ca exista un DINCOLO, oare ce are mai de pret omul de pastrat? Hai sa fim sinceri si realisti: pe sine insusi :). Si ce este acest sine? Amintirile, experienta vietii. Ele sunt stocate in creier, in mediul de stocare organic reprezentat de moleculele de memorie. Corpul este uzina ce produce energie pentru ca acest mediu de stocare sa functioneze. A murit corpul, buh-bye energie, pa amintiri, pa identitate, devii candidat la carbune si petrol. Cum poti salva amintirile? Pe stickuri…adica in mintea semenilor tai e prima varianta. Parti de informatie sunt restaurate periodic in mod organizat la pomeni si parastase. Dar stickurile au capacitate mica si sunt si ele volatile…Ramane varianta stocarii pe un imens HDD, nevolatil, electromagnetic, bine organizat…Cartea Vietii, Memoria colectiva, Akasha.
Aici, noi ii lasam sa experimenteze, dincolo, ei ne asigura transferul a ceea ce iubim, astfel incat sa nu se piarda definitiv. Gazde Ceresti…Hosting and Domain ;). E bilateral, e conversia dintre energie si materie. Scopul este insususi expresia existentei. A fi, inseamna a-ti modifica in permanenta starea, statusul, a reactiona la un stimul. Revin la obsesia mea cu atomul bombardat de un foton…el reactioneaza, ii vezi efectele, asta inseamna ca este…traieste. Cand nu primesti nicio reactie este doar void, nimicul….zeroul, absenta. Nu exista minus, asta e o inventie, exista doar un aranjament de zero si unu, un joc perpetuu intre a fi si a nu fi. Dupa ce un corp moare, ceea ce dispare este constiinta si capacitatea reactionala ca un tot unitar. Celule mor rand pe rand, moleculele se mai dezintegreaza, insa atomii raman reactivi, deci sunt in stare de a fi, 1. Acum, din cateva resturi putem crea harta genomica, probabil ca peste cativa ani vom putea sti cu precizie cum arata persoana din care a ramas doar o bucatica si de ce boli suferea. Asta pentru ca atomii sunt in stare de a fi.
Va urma
avea dreptate, Parintele Cleopa, Klaudiu…in Biblie, cel mai mare dusman al lui Dumnezeu, era acel ZEU caruia i se inchinau vechii iudei si babilonieni si care era…..MOLOCH……….de aceea, i/a si pedepsit Dumnezeu pe evrei ca se inchinau lui MOLOCH si ii aduceau ca jerta primul nascut…ARDERE DE TOT….se vede ca NU ai citit Biblia, dar te dai mare psihiatru ??? Biblia face referire de sute de ori la MOLOCH si la cei care i se inchina…… te rog sa iti revii si poate stergi acest articol rautoacios scris DUPA ce Parintele Cleopa a trecut in lumea celor drepti si NU SE MAI POATE APARA……..singura scapare a Parintelui este ca NU studiat Biblia mai adanc si in ceea ce priveste prezenta extraterestrilor pe Terra……..vai, cat s-au mai plimbat proorocii cu OZN urile…..si, DOAR proorocii se plimbau cu OZN urile, nu si regii !!!!! lor le erau date cele mai mari puteri paranormale…..si ..iti spun eu, sa NU superi vreodata vreun prooroc ca blestemele lui asupra oamenilor ajung cel mai repede la Dumnezeu…….si, se intorc urgent asupra nefericitilor care au facut prostia asta…….
Urmarea: deci, pe baza atomilor, putem reface vasul, posibil pana la cel mai mic detaliu…Dar oare putem afla cum a fost acel om, cum se comporta, cum gandea el? Probabil ca nu…pentru ca toate acestea tin de altceva…de constiinta, sau de spirit (sper sa nu fac vreo confuzie, unii nu pun egal intre suflet si spirit). Deci spiritul sta in materie, dar nu poate fi reprodus prin copierea materiei…hopa…houston…??!!! Acesta este motivul pentru care deocamdata nu ne putem teleporta. Altfel, ne trimeteam copii in vacanta prin fax..
Desi ne place sa spunem ca suntem atei, nu putem rezolva aceasta problema…si atunci dam o tura pe soseaua de centura..van hallen (let there be rock!), dupa care ne amintim ca era niste tampiti manipulatori pe undeva prin istoria neguroasa care ne avertiza ca trupul vine dintr-o parte si spiritul din alta….hmmmm…
Deci, oricum ne fatzaim, tot prin constiinta trecem.
Daca ai vreodata timp, iti recomand (ti-am mai recomandat si alta data) serialul Dr. Who. Ideea cu memoria e preluata din episodul The Library.
Ceea ce am scris e doar o dizertatie ce poate parea frumoasa unora. Din pacate, e greu de demonstrat in mod separat gradul de adevar al supozitiilor, deoarece ele curg una din cealalta. Dar suna inteligent 😉
eu zic sa lasi mortii in pace, nu ai inteles de ce se spune DESPRE MORTI NUMAI DE BINE ??????? ei nu se mai pot apara, asa ca lasa, nu mai scrie si de Parintele Arsenie Boca, sau, Doamne fereste, de Parintele Iustin Parvu……acestia, impreuna cu Petre TUTEA au fost cei mai mari patrioti pe care i/a putut avea pamantul asta romanesc blestemat in asa masura ca ma gandesc ca, de fapt, noi suntem poporul ales a lui Dumnezeu…..mai ales ca au facut si atata PUSCARIE , doar pentru CREDINTA lor, cei barfiti de tine, pentru acest popor de idioti……..si unul ca tine mai indrazneste sa le intineze memoria, doar pentru ca e mai priceput in mitologie ………… fa si tu macar 6 luni de aresr preventiv si mai discutam….astept sa ne recomanzi prima carte pe care o publici, o cumpar cu siguranta………
Georgiana, pe tinerii din Babilon i-a scos din cuptorul in flacari tot un fiu al lui Set, nu?
si, daca auzi ca se gaseste undeva publicata pentru noi toti si Biblia completa, nu fragmentata, cum o gasim de sute de ani, sa ne spui si noua….ok ???? imi dau seama ce calitate are articolul tau, doar citind comentariile care te aproba !!!!!!! asa articol, asa calitate de comentatori !!!
ma gandeam ca nu publici comentariile mele….inchei spunandu/ti ca sunt foarte dezamagita de acest articol……e dubios……NIMENI nu contesta ca esti tare de tot in mitologie, te/am apreciat de nenumarate ori, dar…..calitatea ta ca om lasa de dorit….. NU se poate sa isi concepi articolele stiinfifice prin atacuri la persoane….si decedate, pe deasupra !!!!!!! si prin atacuri la credintele personale ale altor oameni….nu semanam unul cu altul, nici gemeni daca am fi !!! dar sa creada toata lumea in acelasi lucru. in mod identic, si sa aiba EXACT acelasi nivel de constiinta si inteligenta….NU SUNTEM CLONE…..poate esti tu mai dezvoltat in domeniul mitologiei, caci nu este greu sa aduni materialele si sa le pui cap la cap….ABIA ASTEPT CARTEA TA…..dar Parintele Cleopa avea ceea ce nu au decat 1 % din terreeni…CREDINTA !!!!!!!!!
Draga mea, singura carte pe care ți-aș recomanda-o ar fi una de joc. Una de la 2 la 10, fără vreo figură, ca să nu fie prea complicată.
Dacă îți bazezi calitatea conversațiilor pe anii de închisoare, am câțiva vecini țigani care au fost închiși ani buni pentru aproape toate articolele Codului Penal. Dacă ții neapărat, îți fac cunoștință cu ei. Și poate așa vei avea parte de… discuții din cele mai satisfăcătoare.
Ești la fel de tută cultă ca și Cleopa. Babilonienii nu i se închinau lui Moloch, ci lui Marduk. Știu că încep ambele nume cu aceeași literă, dar e totuși o diferență mare între cele două personaje. Cei care i se închinau lui Moloch erau amoniții, canaaniții, fenicienii, cartaginezii și levantinii. Chiar și Biblia îl numește „idolul Amoniţilor” sau „dumnezeul fiilor Amoniţilor”, pentru a se înțelege a cui zeitate era. Dar bănuiesc că tu și Cleopa aveți o altă Biblie, mai adevărată. Probabil pe cea pentru copii.
Bineînțeles că am citit Biblia. Se și vede că o cunosc mai bine decât tine și sfântul tău Cleopa. Biblia nu face referire la Moloch de sute de ori, ci doar de 12. Marele inamic al lui Yahweh în Biblie e Baal (o zeitate diferită de Moloch), al cărui nume apare de 142 de ori. Bineînțeles, este vorba despre mai mulți zei Baal, însă niciunul dintre ei nu este Moloch, „idolul Amoniţilor”. Dar cum pentru tine și restul creierelor spălate de creștinism orice zeitate diferită de dumnezeul vostru este diavolul, bănuiesc că o lecție de mitologie ți-ar intra pe o ureche, s-ar scălda puțin în tărâță apoi ar fugi cât mai repede pe cealaltă ureche.
Mă dau mare psihiatru?!? Dacă încercam să identific boala psihică de care suferea Cleopa, puteai să crezi asta. Dar nu trebuie să fii psihiatru ca să identifici un nebun.
Proorocii se plimbau cu OZN-uri? Vezi că îl contrazici pe Cleopa, care spunea că OZN-urile sunt apariții demonice. Și parcă nu era frumos să-l contrazici pe sfântul părinte, nu? Și dacă doar proorocii se plimbau cu OZN-uri, nu și regii, poate reușești să îmi explici ce era covorul zburător cu care folclorul iudaic, islamic și african susține că se plimba adesea regele Solomon.
Cei mai mari patrioți ai neamului nostru au fost cei care au luptat până la moarte pentru a ne apăra pământul sau a-l elibera de cotropitori. Nu niște fanatici religioși care au îndobitocit și mai mult acel „popor de idioți”, așa cum îl numești. Dacă voi vrea să scriu și despre Boca și despre Pârvu, nu mă oprește nimeni. Ai putea totuși să te rogi la dumnezeul tău să te ajute. Dacă nu scriu despre ei, înseamnă că m-a oprit el. Dacă scriu, înseamnă că ești păcătoasă și nu s-a obosit să te asculte. Și să știi că nu sunt patrioți pentru că au făcut închisoare pentru credința lor. Mulți au fost omorâți de religia ta pentru că și-au apărat credința. Să ni-l amintim doar pe Galileo Galilei pentru început. Evul Mediu a fost o perioadă fructuoasă pentru creștinism, în care a bătut recorduri pe care nici măcar Hitler n-a reușit să le atingă.
Eu trebuie să las morții în pace, dar Cleopa avea voie să îi „bârfească”? N-a vorbit el despre Buddha, Krishna, Zoroastru, Nimrod, Isaia și alte personaje decedate? Și nu întotdeauna spunea cuvinte frumoase despre ele? Expresia „despre morți numai de bine” e valabilă doar pentru mine, nu și pentru voi, creștinii?
Spui că Biblia de astăzi nu e completă, ci fragmentată? Tu chiar crezi că există o alta, pe care nu o avea decât Cleopa? Îmi pare rău să te dezamăgesc, dar Biblia e aceeași de când a fost scrisă. A suferit ea modificări, dar nu poți spune că acum e fragmentată. Doar dacă nu vrei să-i contrazici pe popii tăi, care o consideră „cuvântul lui dumnezeu”. Iar „cuvântul lui dumnezeu” nu poate fi fragmentat, pentru că e perfect. Sau nu e așa?
Ai dreptate, am cititori de calitate. Chiar și Georgiana care, deși e singură împotriva tuturor, își apără credința cu argumente și bun-simț. Bineînțeles că mai sunt și excepții printre cititori, cum ești tu, de exemplu, dar pădure fără uscăciuni nu se poate, nu?
Mă bucur că ești dezamăgită de articolul meu. Se spune că orice adevăr începe cu o blasfemie. Mă bucur și că lasă de dorit calitatea mea ca om pentru tine. Deși ceva scârțâie… Când îți aprob credința, sunt om de calitate. Când ți-o contest, nu mai sunt. Hmm… Interesant cum își schimbă oamenii calitatea în funcție de laudele sau criticile pe care ni le aduc…
De-ar avea doar 1% dintre pământeni credință, iar restul inteligență, ar fi o lume perfectă din punctul meu de vedere. Și ce naiba sunt „terreenii”? Mie îmi sună a rasă extraterestră din „Star Trek”, dar cine sunt eu să-mi dau cu presupusul?
Dacă îndrăznesc să critic în public minciunile unui nebun, asta reprezintă un atac „la credințele personale ale altor oameni”? Dacă ăsta e atac, cum se cheamă tot ce a făcut creștinismul omenirii? Războaiele, crimele, violurile, cazurile de pedofilie, torturile, jafurile și discriminările? Acte de terorism, cumva? Ce-ar fi să facem un experiment? Ce-ar fi dacă eu și măcar 10% din populația României am deveni acum sataniști, ne-am construi măcar câte un templu pentru fiecare 3 biserici de-ale voastre, ne-am face emisiuni radio și TV, am lua bani de la bugetul statului măcar un sfert din cât luați voi, am face o grămadă de afaceri fără să plătim impozite, ne-am trimite misionari la ușile voastre, am umple internetul și cutiile poștale cu citate satanice și v-am amenința pe toți care nu credeți în zeul nostru? Ne-ați tolera? Ne-ați lăsa libertatea de a crede în ce vrem? Sau ne-ați ataca încontinuu, până am muri cu toții? Aș merge pe ultima variantă, pentru că sunteți cei mai ipocriți oameni apăruți vreodată pe această planetă. Vă bateți cu pumnii în piept că sunteți adepții unui zeu care îndemna nu doar la toleranță, ci chiar la iubire de aproape, însă sunteți în stare să-i jupuiți de vii pe toți cei diferiți de voi. Pe lângă voi, sataniștii care mai sacrifică uneori câte o mâță beată și o găină jumulită sunt mici copii, când vine vorba de lipsa moralității. Și tot tu ești cea care mă judecă pe mine?!?
Xyz, masochista nu sunt, inca imi place cand ma mangaie barbatul…
Nici sexista nu sunt. Nu cred in suprematia nimanui, indiferent de sex, rasa sau religie sau stat/organizatie.
Nu stiu unde am spus ceva despre BOR.
Imi pare rau ca nu te-a satisfacut raspunsul meu cu privire la posesia demonica, dar suntem chit, pentru ca nici tu nu mi-ai prezentat varianta ta..
Iau intotdeauna numai ce imi convine de oriunde, crezi ca m-am tampit sa iau si ce nu imi convine? Partea mea animalica a fost livrata cu instinctul inclus…
Klaudyu, nu ma ispiti cu colturile…
Ai trimis-o pe Georgiana acasa sau ai condus-o? Sa nu uiti, insa, Darie, ca nimic nu se pierde, totul se transforma 😉
Si ca sa lamurim o problema, nu iau apararea nimanui, nici nu atac, imi exprim doar parerile. Incerc sa o fac cat mai neutru, dar nu imi iese totdeauna, ce sa fac, sunt o fire pasionala…
Corray, nu eu te ispitesc. Ci demonul ăla „cumințel”, care se pare că m-ar fi posedat. Georgiana știe mai bine despre ce este vorba.
Te înțeleg cu firea pasională. Încerc să fiu neutru, dar aproape întotdeauna mă ia valul. Dar parcă e mai bine așa, decât să fim plictisitori…
Iar Georgiana nu a plecat nicăieri. E aici, la datorie, după cum se vede. N-o pierdem noi așa ușor, dar parcă nici transformată n-aș vrea-o. 🙂
Caci intelepciunea lumii acesteia este nebunie inaintea lui Dumnezeu (I Cor. 3, 19).
Sa te faci nebun in lumea aceasta, pentru ca sa devii intelept!! Că omul ce-i numai trup socoteste nebuni pe cei invatati de Dumnezeu! Sfantul Antonie cel Mare spunea că: „va veni vremea cand oamenii au sa innebuneasca si de vor vedea pe cineva ca nu-i nebun, se vor scula asupra lui strigandu-i ca-i nebun, pentru ca nu-i ca ei”. deja se intampla asta in lume…
v-as primi cu mare drag la mine acasa, dar sa mai taiati din mistouri!!
Klaudyu, l-ai facut harcea-parcea pe bietul parinte Cleopa!! si din respect pentru varsta dansului (la cat de multi tineri mor azi in plina putere si sanatate…) si tot ar fi trebuit sa arati un pic de jena, chiar in analiza „la sange” a denumirilor zeilor (idolilor) pagani.
Se prea poate sa nu le fi stiut bunul parinte numele exact al nebunilor de zei (oricum ei sunt perimati din moment ce Hristos cu moartea pre moarte a calcat) dar esenta mesajului sau catre „oitele proaste” a avut efectul scontat, intrucat nu te duci la biserica sa te rogi pentru capatuire, sa-ti dea Dumnezeu slava printre oameni si aur sa-l intorci cu lopata, sa ceri scrasnind din dinti sa moara capra veciniului… o sa-ti dau si un exemplu de rautate la care se referea Parintele Cleopa (Dumnezeu sa-l odihneasca cu sfintii): chiar stii ca sfintii asteapta in Rai dreptatea suferintelor din lumea asta pana la a doua venire, când se va completa numărul celor care sunt slujitori împreună cu ei şi al fraţilor lor care vor fi ucişi ca şi ei. Apocalipsa Cap.6.? – ci te duci la biserica sa scrii un Acatist sau un Maslu pentru sanatate, impacarea cu dusmanii, pentru casatorie (sa-ti trimeata Dumnezeu o femeie dupa inima ta) ,pentru luminarea mintii si pace in familie…. Indemnul Cautati mai intai Imparatia lui Dumnezeu si toate celelalte vi se vor adauga voua! iti spune ceva? ce-or fi alea „toate celelalte”?? ca te pricepi la mitologia antica nu te contesta nimeni, dar sa-l calomniezi pe bietul parinte pentru reprosul spre indreptare ce-l facea oamenilor…. e cam… nashpa!! 🙁
uite si exepmplul de rautate ce zace bine ascunsa in sufletele multora dintre noi:
Împăratul Leon, stînd odată de vorbă cu nişte filosofi , aceia i-au spus că păcatul zavistiei şi al iubirii de argint sînt egale în răutate. Iar împăratul a poruncit să-i caute doi oameni care ar fi vătămaţi la suflet de aceste două patimi. Cei trimişi de împărat au găsit ce căutau şi le-au zis: “Vă cheamă împăratul să vă cunoască şi să vă dea cîte un dar mare”. Aceia s-au bucurat mult de această chemare, neştiind la ce sînt chemaţi. Şi îndată au venit. “Vreau să fac milă cu voi şi să vă dau cîte un dar”. Şi a chemat mai întîi pe iubitorul de argint (avarul) şi i-a zis: “Ţie o să-ţi dau daruri mari, iar celui ce vine după tine îi vor da îndoit decît ţie. Ce vrei să-ţi dau?” Iar acesta, stînd puţin pe gînduri, a zis: “Măria Ta, eu vreau să-mi iei jumătate din averea mea!” Împăratul a tăcut şi i-a zis: “Du-te şi să vină celălalt (zavistnicul)“. Şi i-a zis şi aceluia: “Cere de la mine orice dar, însă să ştii că celuilalt îi voi da îndoit ca ţie!” Iar omul a zis: “Măria Ta, mie să-mi scoţi un ochi!” Apoi chemîndu-i pe amîndoi, le-a zis: “Vai de voi, oameni blestemaţi, am făcut cu voi o experienţă şi rău aţi ieşit înaintea mea amîndoi! Mergeţi şi vă îndreptaţi viaţa prin spovedanie curată şi prin pocăinţă adevărată, ca să nu vă pierdeţi sufletele voastre!”
Apoi chemînd pe filosofi le-a spus din cercare, cum iubitorul de argint a cerut să i se ia jumătate din avere cu scopul ca celuilalt să i se ia toată averea şi să nu aibă cumva mai mult decît el. Iar cel zavistnic (invidiosul), cum a cerut să i se scoată un ochi, spre a-i scoate celui de-al doilea pe amîndoi. Şi a zis către filosofi: “Acum am văzut că mare dreptate aveţi voi, că zavistia şi iubirea de argint, sînt egale în răutate”.
Dumnezeu vrea ca toţi oamenii să se mîntuiască şi la cunoştinţa adevărului să vină (I Timotei 2, 4). El ne-a învăţat cum trebuie să fim în această lume şi cum să fie cuvantul nostru, faţă de alţii, cand a zis: Fie cuvîntul vostru: da, da şi nu, nu, iar ce este mai mult decît aceasta, de la cel viclean este (Matei 5, 37). Adică ce cugetă inima ta şi simte inima ta aceea să grăiască şi gura ta. Că dacă una gandim şi avem în inimă şi alta facem şi vorbim, sîntem făţarnici (ipocriti) şi nu vom scăpa de osîndă!!
Pentru XYZ:
Fata draga, din toate cuvintele tale razbate o mare aroganta!! poti sa-mi explici care-i diferenta intre „indoctrinat” si „invatat”, „erudit”, „experimentat”??
Te amagesti cu ideea ca ateii, agnosticii, etc. nu pot suferi de posesia demonica? pai ce, crezi ca toti dracii prin posesie te vor face sa te tavalesti cu spume la gura si sa-ti smulgi parul din cap?? Diavolii sunt si ei pe ierarhii (caste), seful lor nu-i lasa sa-si faca de cap cum vor, atacurile lor au intotdeauna scop determinant.
Din nenorocire, oamenii mândri sunt atrasi de duhul diavolesc al mândriei si adera la diverse secte, devin eretici, schismatici si ….atei!! Sufletul lor vanitos nu poate primi darul smereniei (modestiei) si al dragostei dumnezeiesti, ci duhul iubirii de sine, prefera slava desarta, destrabalarea (in toate sensurile cuvantului), vor sa castige bani multi fara sa oboseasca prea rau si se mânie din doua vorbe… Diavolii care sunt mai „cuminti” se numesc arhiconi (rationali) si sunt cei care insuflă printre oameni duhul neascultării, al cârtirii si al invidiei fată de semenii lor, indiferent de varsta, pozitie sociala, sex !! (se desfasoara cu precadere in a face misto de batrani – mai ales de aia plecati in vesnicie – atentie Klaudyu!! – si care nu mai pot avea drept la replica).
Atacurile diavolilor rationali sunt puternice si rapide. Mintea omului, dacă va fi prinsă de acesti diavoli cu greu se poate apara, ca să facă voia lui Dumnezeu. Acesti diavoli ispitesc în special pe intelectuali!!! Diavolii arhiconi se îndepărtează numai atunci când ne smerim cu ajutorul Duhului Sfânt (care a reusit sa afle ce este).
Cele trei mari puteri sufletesti ale omului (ratiunea, libertatea, vointa), dacă sunt desfigurate prin păcate (patimi, defecte, numiti-le cum doriti dar sunt rele), devin slujitoare demonilor. Dar tot prin aceste trei puteri sufletesti, sfintite si întărite de darul Duhului Sfânt, putem să luptăm si să infrângem atacurile demonilor.
Diavolii nu ispitesc mintile si gandurile oamenilor cu toate poftele deodată, ci fiecare patimă îsi are duhurile ei specifice, pe care diavolii le seamănă în gândurile oamenilor. Ceata diavolilor poftitori (de la profta celor 5 simturi pana la pofta de-a vedea pe cineva suferind) se veseleste în necurătii si în dulceata întinăciunilor. Ceata diavolilor mâniosi se bucură în defăimări, mânie, tulburare si necaz, iar ceata diavolilor rationali se desfătează cu mândria, slava desartă, erezia, filozofia, astfel că cele trei cete diavolesti nu-i luptă pe toti oamenii la fel, ci în functie de vremuri, locuri si după inclinarea omului catre rau sau catre bine.
Nu-ti fă iluzii!! nimeni nu scapa de asaltul demonilor si fii sigura ca odata ce te-ai obisnuit cu vreo „poftă” de orice natură …esti foarte aproape si de ceea ce se chema „posesie demonică”, din moment ce Ratiunea ti-a fost sedusa, Libertatea ingradita si Vointa suprimata!!
Tu gandeste-te ce pofte te domina ca sa vezi in ce stadiu de crestere sau evolutie (ca tot e asa „marfa” termenu asta) spirituala/ morala te afli! de fapt, un examen de constiinta nu strica din cand in gand….
Ar trebui sa-i ceri scuze lui Corray pentru „complimente”, iar tu Klaudyu… arunca-ti jucariile! nu-s bune de nimic pentru articolul asta!! 😐
Georgiana, după logica asta, toți nebunii sunt înțelepți. În cazul ăsta, să golim ospiciile și să-i punem pe toți în fruntea țării. Sau am făcut asta deja…?
N-am avut nicio intenție să-l fac harcea-parcea legat de credința lui. Puteam să fac asta în toți acești mulți ani de când scriu pe net. M-am hotărât să scriu despre el în momentul în care am văzut că a manipulat mitologia pentru a-și promova propria credință. Și nu suport asta, pentru că am întâlnit-o de prea multe ori în ultimii ani. De asta nici nu mai citesc autori precum Sitchin sau Von Daniken și nici nu mai urmăresc documentare precum Ancient Aliens. Nu mi se pare normal să susții că doar credința ta e adevărată, în timp ce restul sunt sataniste. Cum nu mi se pare normal nici să încerci să te folosești de mitologie, când tu habar n-ai ce e aia. Când nu te pricepi la ceva, nu te băga. Eu așa cred… Și repet, nu credința lui mă deranjează, ci aberațiile pe care le-am subliniat mai sus.
Nu-mi arunc jucăriile. Chiar dacă plecați toți, mă joc singur.
Mă bucur că am aflat că sunt posedat. Chiar îmi era dor să mai aud asta. Măcar acum știu că în mine se zbate un arhicon mai cuminte, care mă împinge doar la mici răutăți, cum ar fi batjocorirea bătrânilor. Georgiana, cu afirmația asta mi-ai luminat ziua și nu pot decât să-ți mulțumesc pentru asta! :)))
E blasfemie de-a dreptul comparatia cu comunismul!! sa pui semnul egal intre Hristos si nenoricirea aia!!
Cel mai mare rău pe care ni l-a făcut comunismul a fost că ne-a învăţat să fugim de răspundere, nu mai putem la socoteala traumele multiple suferite de doua generatii de oameni. Comunismul a indus puternic fuga de asumare, fuga de a te implica, de a lua atitudine! cea mai buna aparare e eschiva, nu? Ne-am obişnuit să ironizăm orice simţ civic, penalizându-l ironic, comunismul a rasturnat valorile a denaturat valorile fiintei umane, mai precis, a dezumanizat-o!! practic, comunismul e un virus!!
Hristos ne-a spus ca Imparatia Lui nu e din lumea aceasta, El ne-a invatat alte valori, ne-a dat alte puncte de sprijin pentru a trai in lumea asta nebuna si pentru a reusi sa nu ne pierdem sufletele!! dar din moment ce in inima ta il consideri „inventat” pe Iisus… ce pretentii sa am! 🙁 decat sa-mi creasca tensiunea….
pentru voi „sarac cu duhul” inseamna ala tampit nu?
dar fericiti cei prigoniti ce pisici inseamna????
se fac erori grave in interpretarea ad literam a Scripturii! e o gogomanie sa crezi de exemplu ca Hristos a avut frati, asa cum mentioneaza in (Marcu 6,3) Această nedumerire era exprimată de adunarea din sinagoga din Nazaret, oraşul copilăriei lui Iisus. A avut El frati?? ca nu e vorba de fraţii şi surorile din aceeaşi mamă şi/sau tată ci expresiile trebuie înţelese altfel!! unde mai pui si ebraica veche (toata numai hieroglife) iar traducerile ar fi putut scapa anumite sensuri (figuri de stil, metafore)!! te ia capu de ce auzi pe aici!!
Corray!!
daca vei deschide Acatistul Sfintilor Mihail si Gavril, la Icosul 7 vei gasi lamurit cine i-a scos din cuptor!
Tot Arhangelul Mihail este cel care a mers înaintea poporului iudeu la ieşirea din Egipt, el l-a călăuzit pe Lot şi familia lui la ieşirea din Sodoma şi tot el s-a arătat lui Avraam la pustiirea Sodomei si s-a arătat lui Iacov când fugea de fratele său, tot el a fost sprijinitorul lui Ghedeon în luptă, l-a eliberat din închisoare pe Apostolul Petru şi are in grijă poporul iubit al lui Dumnezeu. Stii ca la Liturghie, popa zile „Doamne miluieste pe cei bine credinciosi!” si „Binecuvinteaza Doamne poporul tau si mostenirea Ta. Şi la sunetul trâmbiţei lui Mihail vor ieşi morţii din mominte pentru Judecata de apoi.
ce varza se face din Biblie!! Doamne fereste!!
ADI: sa fiu invidioasa pe D. Walsch????
cand el e unui dintre inaintemergatorii Antihristului??!! No way!!
Corray, existenta mea pe pamantul acesta, in tara asta hulita, o consider o onoare,dar si o grea incercare, pentru ca stiind ca de faptele mele depinde viitorul meu, neglijez de multe ori aspectele importante ale vietii: grija fata de gandurile murdare (de care pomeneste Klaudyu si care pentru un om cu frica de Dumnezeu – frica insemnand grija de-a nu-l supara – il intineaza sufleteste), atentia ce trebuie s-o acord judecarii fata de alti semeni, sa am grija sa nu ma mandresc cand obtin vreun bonus vreo promovare ceva… sa-l ascult pe sot dupa o zi grea de munca, sa imi vizitez parintii, sunt multe de care trebuie sa tin cont… pe multe insa nu reusesc sa le indeplinesc 🙁
dar per total, existenta inseamna LUPTA!! eu doresc sa ma intorc in locul ce mi l-a pregatit Dumnezeu pentru cei ce il iubesc pe El, dar nu doresc sa ma intorc singura!! ma stradui sa ma vada Dumnezeu ca aduc cu mine pe cat mai multi 🙂 stii cum e pilda cu „tot ce aţi făcut unuia dintre fraţii mei cei mai mici, Mie mi-aţi făcut”!! si daca Cerul intreg se bucura pentru un pacatos ce se intoarce decat pentru o mie de drepti… sa incercam sa bucuram cerurile…
Hai ca a inceput sa imi placa…serios…deja suntem o gasca de ciudati…Ice Age Reloaded: conu Leonidas, versus Diego Eye of the Tiger.
Nu inteleg ce nu va place la expresia nivel de evolutie? Cum ati vrea sa fac o distinctie eleganta intre o persoana cu un nivel mai inalt de perceptie si aia de au aparut la tv cu plasma in cavou (nu am vazut stirea, dar mi-a fost povestita cu lux de amanunte).
Cum ati scrie o predica pentru niste „credinciosi” ca ei? Sau pentru altii, tot din Teleorman ( e ceva fishy acolo, ca si io tot in TR am radacinile), care pentru ca o cucoana nu isi gasea linistea si facea atacuri de panica, au ajuns la concluzia ca nu stiu ce decedat se transformase in strigoi si o bantuia. Prin urmare, au profanat mormantul, au impuns inima, apoi au ars-o si i-au dat sa bea cenusa doamnei respective. Imi place sa cred pentru binele psihicului meu ca a fost doar o povestioara macabra, insa daca e reala si domnisorica ce mi-a relatat-o era sigura de asta, atunci problemele sunt nasoale rau…
Sa le vorbesti unor astfel de oameni despre Dumnezeu, morala, decenta, normalitate e o mare provocare. Duhovnicul este in primul rand un psiholog, el trebuie sa „manipuleze” gandirea omului astfel incat sa il redea societatii intr-o forma cat de cat functionala. Crezi ca aia cu cavoul pricep macar ce e aia mitologie? Ori, oratorul, isi construieste discursul conform feedback-ului auditoriului…si uite asa, cateodata mai ies si povesti cu copii prajiti si inimi fripte si rasnite.
Vreau si eu ceva frumos in seara asta ca sa contrabalansez arhiconii….exista ceva similar, dar de partea binelui? Cu inimioare si aripi pufoase? Ma gandeam la Federatia Galactica, dar daca sunt si aia undercover…?
Corray, Federația Galactică e doar un mare fâs, și nici măcar unul bine gândit. Măcar dacă inventatorii ei s-ar fi inspirat din Star Trek, poate povestea ar fi avut mai multă logică.
N-am de ce să o banez pe Georgiana. E o pată de culoare de care avem nevoie. Măcar pentru echilibru.
Dacă tot suntem o gașcă gen Ice Age, mă întreb cine ar putea fi Sid. Aș alege-o pe Obiectiva, deși l-aș jigni pe Sid cu ocazia asta…
Eu sunt în stare să ispitesc singur. Dar dacă Georgiana spune că drăcușorul ăla e de vină, o cred pe cuvânt. Până la proba contrarie cel puțin.
Dacă apare nava, cheamă-mă. Mă ocup eu de ea. Stai să-mi curăț lansatorul de rachete (adică țeava cu cornete) și sunt gata. 😀
Cu strigoiul și inima străpunsă am și eu un caz, chiar în familie. Străbunica mea a fost strigoi, din câte mi s-a spus, și a pățit la fel. Astfel se explică și ce caută arhiconul ăla în mine…
Despre conceptul de navă spațială îți spun mâine, pentru că sunt pe fugă. Până atunci, dacă vrei ceva cu inimioare și aripi pufoase, ia-o pe Georgiana. Eu așa mi-o imaginez și de asta cred că îmi e simpatică. 🙂
”a manipulat mitologia” ???? varza e in capul tau……ma intorc la thrillere, ca sa UIT ca am citit asa articol azi, cinste Georgianei ca are rabdare de inger si explica atat de bine, ce e atat de simplu de inteles…..isi pierde timpul cu adeptii new age, care usureaza calea NWO….alte carti, in afara de mitologie ai mai citit, klaudiu ?? sau esti un imberb ??? sa stii, mai, D(R)ACULE, BAAL si MOLOCH este ACELASI personaj…..care cere SACRIFICII DE COPII….pedepsite de Dumnezeu…..vad ca esti fan MARDUK, eu NU !!!
Ugarit a fost un oraș situat pe țărmul Mării Mediterane (în partea de nord a Siriei), complet distrus în jurul anului 1185 î.C. Descoperirile arheologice au dus la descifrarea unei serii de documente istorice din acest loc, unde zeului Baal îi erau aduse sacrificii, fiind considerat zeu al vântului, norilor, ploilor, care aducea fertilitatea în această regiune aridă. La cartaginezi,era zeul cerului si vegetatiei. Imaginea zeului este adesea prezentată purtând un coif cu coarne, într-o mână cu fulgere, iar în cealaltă cu o măciucă.
În templele închinate zeului, sacrificați erau copiii. Conform documentelor găsite, se practica frecvent prostituția.
Moloch, also rendered as Molech, Molekh, Molok, Molek, Molock, Moloc, Melech, Milcom or Molcom (representing Semitic מלך m-l-k, a Semitic root meaning „king”) is the name of an ancient Ammonite god.[1] Moloch worship was practiced by the Canaanites, Phoenician and related cultures in North Africa and the Levant.
As a god worshipped by the Phoenicians and Canaanites, Moloch had associations with a particular kind of propitiatory child sacrifice by parents. Moloch figures in the Book of Deuteronomy and in the Book of Leviticus as a form of idolatry (Leviticus 18:21: „And thou shalt not let any of thy seed pass through the fire to Moloch”). In the Old Testament, Gehenna was a valley by Jerusalem, where apostate Israelites and followers of various Baalim and Caananite gods, including Moloch, sacrificed their children by fire (2 Chr. 28:3, 33:6; Jer. 7:31, 19:2–6).
CEL MAI SIMPLU SA CAUTI PE WIKI…..si, in Biblie, e si BAAL si MOLOCH cu aceeasi semnificatie !!! alt semn, aceeasi semnificatie !!! e normal, de vreme ce evreii au fost imprastiati in toata lumea…..
Klaudyu, nici macar de o ispita nu esti in stare singur? Nu mai delega si tu toate sarcinile..
Ma bucur sincer ca a reaparut Georgiana…la un moment dat m-am temut ca ai banat-o…
Stiti, de fapt, eu ma bazez pe voi ca daca o iau handra spre vreo nava, ma trageti inapoi…
Apropo, Klaudyu, am o intrebare pe masura ta: unde si cine a bagat in imaginatia colectiva moderna conceptul de nava spatiala?
ai citit Creanga de aur a lui FRAZER ??? citeste/o , ca nu doare !!! cultul sacrificiilor umane era intins pe tot mapamondul…..oare de ce ??? si la daci, inclusiv ….
—Biblical Data:
In the Masoretic text the name is „Molech”; in the Septuagint „Moloch.” The earliest mention of Molech is in Lev. xviii. 21, where the Israelite is forbidden to sacrifice any of his children to Molech. Similarly, in Lev. xx. 2-5, it is enacted that a man who sacrifices his seed to Molech shall surely be put to death. Then, curiously, it is provided that he shall be cut off from the congregation. In I Kings xi. 7 it is said that Solomon built a high place for Molech in the mountain „that is before Jerusalem.” The same passage calls Molech an Ammonite deity. The Septuagint as quoted in the New Testament (Acts vii. 43) finds a reference to Moloch in Amos v. 26; but this is a doubtful passage. In II Kings xxiii. 10 it is stated that one of the practises to which Josiah put a stop by his reform was that of sacrificing children to Molech, and that the place where this form of worship had been practised was at Topheth, „in the valley of the children of Hinnom.” This statement is confirmed by Jer. xxxii. 35. From II Kings xxi. 6 it may be inferred that this worship was introduced during the reign of Manasseh. The impression left by an uncritical reading of these passages is that Molech-worship, with its rite of child-sacrifice, was introduced from Ammon during the seventh century B.C.
Nature of the Worship.
—Critical View:
The name „Molech,” later corrupted into „Moloch,” is an intentional mispointing of „Melek,” after the analogy of „bosheth” (comp. Hoffmann in Stade’s „Zeitschrift,” iii. 124). As to the rites which the worshipers of Molech performed, it has sometimes been inferred, from the phrase „pass through the fire to Molech,” that children were made to pass between two lines of fire as a kind of consecration or februation; but it is clear from Isa. lvii. 5 and Jer. xix. 5 that the children were killed and burned. The whole point of the offering consisted, therefore, in the fact that it was a human sacrifice. From Jer. vii. 31 and Ezek. xx. 25, 26, it is evident that both prophets regarded these human sacrifices as extraordinary offerings to Yhwh. Jeremiah declares that Yhwh had not commanded them, while Ezekiel says Yhwh polluted the Israelites in their offerings by permitting them to sacrifice their first-born, so that through chastisement they might know that Yhwh was Yhwh. The fact, therefore, now generally accepted by critical scholars, is that in the last days of the kingdom human sacrifices were offered to Yhwh as King or Counselor of the nation and that the Prophets disapproved of it and denounced it because it was introduced from outside as an imitation of a heathen cult and because of its barbarity. In course of time the pointing of „Melek” was changed to „Molech” to still further stigmatize the rites.
Motive of Sacrifices.
The motive for these sacrifices is not far to seek. It is given in Micah vi. 7: „Shall I give my first-born for my transgression, the fruit of my body for the sin of my soul?” In the midst of the disasters which were befalling the nation men felt that if the favor of Yhwh could be regained it was worth any price they could pay. Their Semitic kindred worshiped their gods with offerings of their children, and in their desperation the Israelites did the same. For some reason, perhaps because not all the priestly and prophetic circles approved of the movement, they made the offerings, not in the Temple, but at an altar or pyre called „Tapheth” (LXX.), erected in the valley of Hinnom (comp. W. R. Smith, „Rel. of Sem.” 2d ed., p. 372). „Tapheth,” also, was later pointed „Topheth,” after the analogy of „bosheth.” In connection with these extraordinary offerings the worshipers continued the regular Temple sacrifices to Yhwh (Ezek. xxiii. 39).
Babylonian Cylinder Representing Sacrifice of a Child.(From Menant, „Glyptique Orientale.”)
From the fact that I Kings xi. 7 calls Molech the „abomination of the children of Ammon” it was formerly assumed that this worship was an imitation of an Ammonite cult. But so little is known of the Ammonite religion that more recent scholarship has looked elsewhere for the source. Because of the mention in II Kings xvii. 31 of Adrammelech (= Adar-malik) and Anammelech (=Anu-malik) as gods of Sepharvaim transplanted to Samaria, it has been inferred that this form of worship was borrowed from Babylonia (comp. Bäthgen, „Beiträge zur Semitischen Religionsgesch.” pp, 238 et seq.). This view rests on the supposition that „Sepharvaim” is equal to „Sippar,” which probably is not the case. Even if it were, Anu and Adar were not gods of Sippar; Shamash was god of that city. From this verse, therefore, a Babylonian or Assyrian origin can not be demonstrated.
Support for this view has been sought also in Amos v. 26. If, as is probable, Siccuth and Chiun in that passage are names or epithets of Babylonian deities (comp. Chiun), the use of „Melek” in connection with these affords no sound basis for argument. The whole passage may be, as Wellhausen and Nowack believe, a late gloss introduced on account of II Kings xvii. 31, and is in any case too obscure to build upon. Furthermore, there is noevidence that the sacrifice of the first-born was a feature of the worship of Babylonian deities. Because child-sacrifice was a prominent feature of the worship of the Phenician Malik-Baal-Kronos, Moore (in Cheyne and Black, „Encyc. Bibl.”) seeks to prove that the worship of Moloch was introduced from Phenicia. The evidence of its existence in Phenicia and her colonies is especially strong. Diodorus Siculus (xx. 14) tells how the Carthaginians in a siege sacrificed two hundred boys to Kronos. Burning was an important feature of the rite.
Bibliography:
W. R. Smith, Rel. of Sem. 2d ed., pp. 372 et seq.;
Bäthgen, Beiträge zur Semitischen Religionsgesch. 1888, pp. 237 et seq.;
Moore, The Image of Moloch, in Jour. Bib. Lit. 1897, xvi. 161 et seq.;
M. J. Lagrange, Etudes sur les Religions Sémitiques, 1903, pp. 99-109.
uite si in BABILON…..Babylonian Cylinder Representing Sacrifice of a Child.(From Menant, “Glyptique Orientale.”)
From the fact that I Kings xi. 7 calls Molech the “abomination of the children of Ammon” it was formerly assumed that this worship was an imitation of an Ammonite cult. But so little is known of the Ammonite religion that more recent scholarship has looked elsewhere for the source. Because of the mention in II Kings xvii. 31 of Adrammelech (= Adar-malik) and Anammelech (=Anu-malik) as gods of Sepharvaim transplanted to Samaria, it has been inferred that this form of worship was borrowed from Babylonia (comp. Bäthgen, “Beiträge zur Semitischen Religionsgesch.” pp, 238 et seq.). This view rests on the supposition that “Sepharvaim” is equal to “Sippar,” which probably is not the case. Even if it were, Anu and Adar were not gods of Sippar; Shamash was god of that city. From this verse, therefore, a Babylonian or Assyrian origin can not be demonstrated.
asa ca, iti recomand , daca vrei sa afli cu adevarat secretele zeilor, sa scoti capul din BABILON, ca vad ca esti axat DOAR pe babilon, din cand in cand si prin DACIA,……..a descifrat cineva TABLITELE DE LA TARTARIA ???? AI OCUPATIE…..sa te mai plimbi si prin AFRICA… si prin AMERICA de SUD……..
Ce nu-ți convine la „a manipulat mitologia”? Nu știi ce înseamnă „a manipula”? Sau „mitologie”? „A manipula” nu înseamnă doar „a influența” ci și „a mânui, a manevra, a aranja cu grijă”. Mă refeream la faptul că a rearanjat-o sau a recreat-o pentru oile sale, încât a reieșit cu totul și cu totul alta, diferită de cea originală. Dacă ți-e greu să mă înțelegi, încearcă să folosești DEX-ul.
Am citit și alte lucruri, nu doar mitologie. Tare mi-e că am citit mai multe decât tine și nebunul tău la un loc. Mai ales ținând cont că toată bibliografia ta constă în 52 de cărți (sau 54, dacă pui la socoteală și jokerii). Deși prea puțin contează cât citești, ci modul în care folosești informațiile.
Bineînțeles că se sacrificau copii peste tot în lume. Asta nu înseamnă că peste tot era vorba de Moloch. Și dacii făceau astfel de sacrificii, dar nu văd niciun nebun să-l considere pe Zamolxis echivalent cu Moloch. N-am văzut până acum, mai exact. Iar tot cârnatul ăla de exemple nu dovedește că toți îl adorau pe Moloch. Și nici nu mă miră, de altfel. Apropo, și Yahweh a omorât copiii care râdeau de chelia lui Elisei. Oare o fi și Yahweh Moloch? Dacă da, cine e fanul lui dintre noi?
Asta cu „D(R)ACULE” sau „adeptii new age” s-au învechit. Dacă tot îți demonstrezi caracterul mizerabil creștin, n-ai putea să încerci jigniri noi? Sau ai vocabularul limitat ca numărul de litere într-un sms?
PS: Am scris foarte puțin despre Babilon, axându-mă mai mult pe sumerieni, egipteni și daci. Dar pentru o oiță (cu mintea) rătăcită, logic că nu e nicio diferență. 😉
nu mai am ce discuta….cum se poate MANIPULA mitologia ???????? ai o mare problema in intelegerea semnificatiei exacte a semnelor….cum sa aranjeze cu grija sau sa manevreze ceva un…nebun, cum spui tu, RUSINE sa iti fie obrazului, ca daca ai un IQ ridicat asta nu inseamna ca ai fi mai sanatos !!!! caracter MIZERABIL alaturi de crestin ?? ma faci si tuta ??? vezi ca propriul tau blog iti sterge limbajul vulgar pe care il utilizezi…ai grja, sa te concentrezi …..sa scrii in fiecare zi cate un articol….. sa vedem ca NU AI PATIT NIMIC…..ca nu te-a traznit Dumnezeu, inca…daaaa ??? nu de alta, dar vom suferi o imensa pierdere, noi, umanitatea, daca ti se intampla ceva………
iar din ICE AGE eu sunt VEVERITA……..daca ma bannezi, voi provoca un cataclism….un cutremur de 7, 3 grade pe Richter……..hai, pa !
P.S. apropos de ICE AGE….Biblia si SUMERUL nu povestesc nimic de ERA GLACIARA……….istoria umanitatii e VIDA pana acum 10.000 de ani in urma, sa spunem…..dar mai departe, pana la cei 450.000 de ani in urma ce s-a intamplat ??? totul este RELATIV…..
Georgiana, nu te mai chinui cu noi, cei de p-acilica…nu vei reuși (în vecii vecilor, amin!) să ne dai pe brazda *ortodoxismului pur, bisericesc*! 🙂
Bagi citate din biblie *la greu* și *mă adormi* (cred că nu numai pe mine)…toți am înțeles cât de îndoctrinată religios ești, dar ai putea doar să citești opiniile fiecăruia și atât…încearcă să nu mai vezi diavolul oriunde și în toate ființele *nebisericoase*! Faci referire în mod repetat la evoluționismul darwinist. Nu cred că cineva dintre noi acceptă că teoria lui Darwin este aplicabilă evoluției umanei…nu reușești să faci diferența între evoluția omului (dpdv social) de după crearea sa și evoluția darwinistă aplicabilă regnului animal!
Ți-e frică de Dumnezeu, ți-e frică de Lucifer, ți-o fi frică și de Iisus, de îngeri și sfinți…poate și de preoții care te *îndoapă* cu tâmpeniile astea de frici…trăiești într-o frică continuă de a nu păcătui. Mă mir că nu ți-e frică și să respiri, ca nu care cumva să tragi aer *diavolesc* în piept și să îl mânii pe Dumnezeu, zău așa!
Măcar îți scuipi în piept atunci când scrii despre *dracu’*?! 🙂
PS (foarte important!): caută să nu mai LUPȚI cu viața…a lupta cu viața înseamnă să *te așezi* de-a curmezișul *curgerii duhului sfânt* și NU VEI AVEA SUCCES!
Succes! 🙂
OK, de acord 100% live, ma tii sub „ocservatie” si mergem acasa la Georgiana sa jucam poker pe dezbracate si sa punem de-o orgie in numele lui Moloch sau cine dracu o fi, lol….
Iar „obiectiva” cred ca si-a ales aliasul la marele misto, ca e complet pe aratura
Georgiana, si eu si Cred ca si Klaudyu ne refeream la comunismul adevarat, nu la chestia aia ciudata copiata de la Dumnezeu. Aia a fost creatia lui ucida-l toaca..ca de obicei, a incercat sa copieze de la Dumnezeu si a iesit o monstruozitate. Daca vrei poate vorbim pe larg despre comunismul lui Hristos.
Arhanghelul Mihail este pomenit cu numele doar de vreo 2 ori in Biblie, da un google si verifica. Nu inseamna ca neg ca el ar fi facut tot ce spui tu…e posibil sa da. Daca Arhanghelul Mihail este asa cum mi-l imaginez eu (este mentorul meu drag, sensei-ul meu din lumea imaginara) crede-ma ca nu isi doreste numele asociat cu fapte eroice. Pentru ca ar fi…orgoliu, trufie si lui ii place anonimatul. Sunt misiuni si doar atat. In mod paradoxal, de la el am invatat sa…ies din lupta si, asa cum am spus, sa ma lupt doar cu demonii proprii ca numai asupra lor am putere.
In Daniel, cred, Nabucodonosor al II lea intreaba ceva de genul „cine este al patrulea din cuptor, acela care arata ca un Fiu de Dumnezeu?” Iar Daniel ii raspunde „este un Inger al Domnului”. Nu stiu daca povestea este exact asa si in Biblie, eu am citit-o ca parte din Torah, cred…Informatia este de pe vremea cand invatam cine este Arhanghelul Mihail.
Draga mea, cand ai sa iti iei o permisiune din lupta vietii, ofera-ti cateva momente in care sa te gandesti cum sa simti ce e aia iubire. Trebuie sa simti exact ce simti cand te-ai indragostit prima data. Atunci vei recunoaste in sotul tau jumatatea ta perfecta pe care ti-a trimis-o Dumnezeu, nu ca sa te provoace la lupta ci sa te completeze, sa umple golurile din tine (Klaudyu, sa nu indraznesti sa exprimi ce gandesti acum!), iar ceea ce spune el sunt sentimentele lui, reactiile lui la fiinta ta, el este oglinda in care trebuie sa te privesti. Parintii tai sunt cei care te-au suportat cat erai mica si nestiutoare. Stiu ca acum sunt dificili, si ai mei sunt, iar eu nu ii vizitez…pentru ca stam in aceeasi casa :)).
Pe Dumnezeu nu ai cum sa il superi, pentru ca El este singurul capabil de iubirea neconditionata. El nu te pedepseste…altcineva este responsabil de asta…constiinta ta. Ea te corecteaza, ajusteaza si ti-o trage la cap cand gresesti. Iar ea este dupa cum o faci tu, intelegi? Ea este tu..
Cand vei concura numai cu tine si nu cu colegii tai nu vei mai simti nevoia sa incerci sa iti modelezi reactiile vizavi de promovari.
Nu stiu daca Dumnezeu are nevoie sa ii duci adepti ca pe niste trofee castigate in lupta. Eu stiu la ce te referi, dar am ras cu lacrimi la propriu de exprimarea ta. Ras cu lacrimi inseamna ca am ras si plans in acelasi timp. Dupa care doar am plans.
Candva, cineva a incercat sa imi explice ceea ce iti explic eu acum si evident ca nu am inteles si am mers pe calea mea combativa, pana cand am ajuns…aproape un …demon 🙂 si ghici cine s-a batut cu mine? M-a rezolvat in 2 secunde: mi-a deschis inima si am putut simti iubirea, dar nu cea pentru un barbat, ci de data asta cea pentru Creatie si prin ea, pentru Dumnezeu. Download informational pe care a tebuit sa mi-l traduc. Inca mai fac asta.
Nu te grabi cu concluziile, da-ti timp…si nu crede tot ce vezi…Dumnezeu a pus in tine o mica baliza si o busola care indica intotdeauna adevarul. Nu trebuie sa te mai iei dupa busolele altora, pentru ca ele ii conduc spre lectiile lor, pe drumul lor inapoi catre Dumnezeu. Tu trebuie sa ti-l gasesti pe al tau…
PS: chestia cu constiinta mi se pare ca am citit-o intr-o predica a Parintelui Cleopa (cred) referitor la cine ii judeca dupa moarte pe cei care nu sunt crestini. Acolo spune foarte frumos: prima care ii judeca este constiinta pe care Dumnezeu a pus-o in fiecare om pe care l-a creat, apoi este (parca) legea, care e aceeasi in cam toate religiile si abia apoi, pentru crestini vine judecata lui Hristos, care indulceste verdictul si inclina favorabil balanta prin mila lui. Ceva de genul acesta…citit in original suna foarte bine, dar voi nu sunteti bisericosi asa incat nu ma mai obosesc sa caut un link.
PS 2: Parca era „si Iisus cu glas de arhanghel si trambita lui Dumnezeu..”
Si tu ii suprapui? Adventistii parca faceau asta…sau Martorii…nu mai stiu..
Eu iti spun doar atat, in Biblie Mihail apare cu numele doar de 5 ori (vezi wikipedia) si nu sunt cele pe care le spui tu. In rest, Ingerul lui Israel, parte din Liturghia evreiasca si cea musulmana..??? Ce parere ai?? Minciuni??? Sau poate ca exista o singura Liturghie…cea Ingereasca, cu Iisus ca arhiereu si Mihail si Gabriel ca (nu stiu termenul oficial…ceilalti doi, ajutoarele preotului care savarseste Sfanta Liturghie)? Si ce facem noi pe pamant sunt ca un fel de cover-uri (preluari). Toate cele 3 religii avramice au Liturghii si sunt foarte asemanatoare, pentru ca au avut aceeasi sursa.
Si uite asa, ajungem de unde am plecat, la Allah si Iahve..
Georgiana, mă refer la comunismul teoretic, cel ideal, nu la modul în care l-au aplicat unii. În teorie, comunismul e cea mai bună metodă de guvernare a societății. Să nu uităm că societățile tribale, care există chiar și astăzi, se bazează tot pe o formă de comunism. Iar acei tribali sunt probabil cei mai fericiți oameni din lume. Nu știu cât ai prins din perioada comunismului, însă eu am prins câțiva ani. Și pot spune că nu a fost deloc așa cum l-ai descris. Pe mine nu m-a învățat să fug de răspundere, să fug de implicare sau să nu iau atitudine. Dimpotrivă, m-a învățat să răspund pentru faptele mele și să mă implic în tot ceea ce fac. Nu mi se pare că a răsturnat sau denaturat valorile ființei umane. Pe mine m-a învățat să am moralitate și nu pentru a nu supăra vreun dumnezeu, ci pentru că așa este normal. M-a învățat să-mi pese de ceilalți, să îi respect și să îi ajut cu fiecare ocazie, m-a învățat să-mi iubesc patria și să-mi cinstesc înaintașii, m-a învățat să lupt pentru ce vreau și să muncesc pentru a obține locul pe care îl merit. De asemenea, m-a învățat să am onoare, să fiu cinstit și corect, să iubesc arta și să rezerv un loc culturii în viața mea. M-a învățat să îmi placă să citesc, să fac sport, să admir arta, să socializez. Capitalismul este virusul care a denaturat totul. Țin minte că, pe vremea comunismului, când i s-a făcut cuiva rău în stația de tramvai, toți au sărit să-l ajute. Peste ani, după Revoluție, am văzut din tramvai pe o femeie căzând în aceeași stație, cu spume la gură, și nici măcar o persoană care să privească în direcția ei, darămite să o ajute. Bineînțeles că au fost și părți rele în comunism. Nimeni nu neagă asta. Dar cu toții aveam un loc de muncă, un acoperiș deasupra capului și șansa de a ajunge sus prin muncă cinstită. Masoneria era interzisă prin lege, Biserica nu mânca atâția bani de la bugetul statului, ungurii din Ardeal nu îndrăzneau să încerce să ne sfâșie țara iar țiganii nu ne intoxicau cu manele și merțanuri cu coji de semințe pe parbriz. De frica Securității, violurile, tâlhăriile, jafurile și crimele aveau loc rar. Te simțeai mai în siguranță ca astăzi și nu-ți făceai mari griji în legătură cu viitorul. Cel mai important lucru e că eram uniți. Toți pentru unul și unul pentru toți, vorba celor patru mușchetari. Capitalismul ce ne-a adus? Incultură, hoție, haos. Țara ne e vândută pe bucăți, locurile de muncă sunt tot mai rare, evreii și ungurii vor să ne sfâșie țara, valorile noastre fug în alte țări, pentru a trăi decent ca sclavi pentru străini, masoneria ne conduce țara, Biserica fură legal bani de la buget și pământuri, sectele yoghine ne spală creierele, interlopii fac legea în orice colț al țării, marii noștri actori mor în sărăcie, avem telenovele, manele și emisiuni de divertisment pline doar cu scandaluri, sunt promovate doar curvele și non-valorile masculine precum Gigi Becali, Dan Diaconescu și Ogică, suntem învățați să ignorăm moralitatea, cultura și chiar propria noastră istorie, ne uităm tradițiile și limba dar importăm de la americani tot ce e mai rău, de la stil de alimentație nesănătos până la sărbători absurde, suntem învățați să călcăm pe cadavre pentru a ne atinge scopurile și să ne preocupăm doar de bani. Am devenit din niște mândri urmași ai dacilor o adunătură de proști, inculți, egoiști, superficiali și răi. Iar exemplele ar putea continua la nesfârșit.
Da, viața înseamnă o luptă continuă. Dar, din păcate, luptăm împotriva cui nu trebuie.
PS: Dacă încerci să convertești pe cineva pe aici sau, dacă preferi, să salvezi vreun suflet de pe aici, cred că nu ai nicio șansă. Dar privește bine în sufletul tău și întreabă-te dacă într-adevăr ești aici pentru a-i salva pe alții ori speri să reușească cineva să te salveze pe tine.
Corray, n-am bani acum și mai mult ca sigur n-o să am nici pe lumea cealaltă. Așa că merg pe satisfacție. 😀
Nu cred că ai statutul vacii, oricât de sensibilă și iubitoare ai fi. Pentru că nu doar blândețea vacii i se citește în ochi, ci și prostia. Iar la tine chiar nu e cazul.
Nu încerc să te trezesc. E dreptul tău de a face orice e mai bine pentru tine. Unii vorbesc singuri și nu e nicio problemă. Eu am renunțat la obiceiul ăsta, pentru că de fiecare dată se lăsa cu ceartă și, mai ales, cu bătaie…
Nu-mi place Dr. Who. E drept că are multe idei interesante, însă modul în care a fost realizat îmi pare puțin pueril.
Ai dreptate în ceea ce spui. Însă eu mă întreb… suntem siguri că amintirile sunt stocate doar în creier și într-o „bază de date” precum Akasha? Dacă măcar o parte din ele rămân și în esența noastră, fie că e vorba de suflet ori de spirit? La fel cum pentru însușirile noastre nu e responsabil doar ADN-ul moștenit de la înaintași, ci unele (cel puțin, măcar cele predominante) fac parte din componenta noastră energetică (suflet, spirit, conștiință, etc.). Dacă totul rămâne în noi, indiferent de lumea în care ajungem, iar „baza de date” nu e pentru ca fiecare să-și recupereze amintirile la un moment dat, ci pentru a le face accesibile celorlalți? Corect, nu putem demonstra nimic din toate acestea. Însă nu suntem aici pentru a dovedi ceva, ci pentru a presupune. Avem încă libertatea de a gândi și încă ne putem folosi de ea fără limite.
E interesantă paralela dintre Iisus și Mihail. Și greu de dezbătut cu credincioșii tradiționaliști. Însă, dacă tot abuzăm de libertatea de a gândi, putem încerca și asta. Protestanţii timpurii, martorii lui Iehova şi adventiştii de ziua a şaptea consideră că Mihail s-a încarnat în Iisus. Unii chiar îi confundă pe cei doi. Pentru majoritatea creștinilor e o idee aberantă, însă eu am câteva semne de întrebare. Creștinii susțin că Iisus e fiul lui Dumnezeu, idee respinsă vehement de evrei. Însă unde e Iisus în Vechiul Testament? Să presupunem că până acum 2000 de ani a stat în Rai, cu tatăl său. Dar tot nu se leagă ceva. În povestea căderii lui Lucifer, petrecută conform creștinismului în Cer, de ce nu apare Iisus? Îngerii sunt considerații fiii lui Dumnezeu iar Lucifer, fiind primul înger, era primul fiu. El s-a luptat cu fratele său mai mic, Mihail, care l-a și aruncat pe Pământ. De ce nu e Iisus în povestea asta? Ce făcea el în timpul revoltei lui Lucifer? De ce nu a luptat el împotriva îngerilor răzvrătiți, la fel ca în Apocalipsă? Singura variantă plauzibilă, dacă e să considerăm adevărate ambele legende, e că Mihail și Iisus sunt unul și același. Să remarcăm și faptul că, în bătălia finală a Apocalipsei, Mihail nu-și face apariția, Iisus fiind cel care conduce armata celestă, la fel ca Mihail în lupta din trecut cu Lucifer. Numele lui Mihail este interpretat ca o interogaţie, „cine este ca Dumnezeu?”. Însă o traducere corectă ar fi „cel ce este ca Dumnezeu”. Iar despre Iisus nu se spune că este el și Tatăl sunt Dumnezeu, adică o idee asemănătoare? În arta medievală, Mihail era reprezentat ţinând în mână o balanţă, cu care judecă sufletele morţilor, precum şi Cartea Vieţii. Iar în Apocalipsa lui Ioan, Iisus este cel care îi va judeca pe toți. În creștinism, Dumnezeu (adică și Iisus, nu doar Tatăl) reprezintă binele, iar Satan răul. Pentru evrei, sufletul omului este împărţit în două: dreapta (binele) se numeşte Mihail iar stânga (răul), Samael. Samael a fost identificat cu Satan, ne-au mai rămas Mihail și Iisus. În Evanghelia lui Ioan 8:56, Iisus spune: „Avraam, părintele vostru, a fost bucuros să vadă ziua Mea şi a văzut-o şi s-a bucurat”. Dar Iisus nu este prezent în Vechiul Testament, prin urmare nici în povestea lui Avraam. În schimb Mihail este, fiind considerat de creștinism unul dintre cei doi îngeri ce au plecat în Sodoma să-l scoată pe Lot. Și paralele ar fi mult mai multe, dar nu mi le amintesc pe toate. Așadar, chiar dacă sub nicio formă creștinii nu vor accepta echivalarea lui Iisus cu Mihail, trebuie să recunoaștem că asemănările dintre ei sunt izbitoare.
La partea cu umplut golurile recunosc că m-am gândit la prostii. Dar n-aveam de gând să spun nimic, să știi. 😀
Klaudyule, hentai!!!!(perversule, adica). De ce mi-ai adus aminte de strigoi, nu vreau sa ma gandesc la asa ceva, vreau sa visez frumos la noapte…si asa ma doare capul de nu mai pot…:(.
Nu mai generaliza si tu crestinismul ca ma doare sufletul…mai sunt si oameni care pur si simplu cred in Christos ca expresie a bunatatii supreme si a sacrificului de sine in locul altora. Mah, si sa va fie si voua clar, ca sacrifici mandria din tine, nu invelisul din carne, ca degeaba il schingiuiesti pe unul daca tot orgolios si trufas e…tot ce faci e sa schingiuiesti un trup si sa provoci durere..Asta se tot incearca sa se explice acuma, dar lumea nu si nu, ei vor sange pe pereti si basta!
Ashtar Sheran chiar e cool ca look, trebuie sa recunosc…si din cand in cand mai zice si chestii misto…
Mă bag și eu nițel, cu permisiunea voastră (aș fi vrut să mă abțin de la comentarii, dar mă *împunge* ușor ăla mic și negru):
1. Claudiu, destui de dur comentariul tău referitor la Cleopa…dar e alegerea ta, e punctul tău de vedere!
2. Nu poci înțelege neam de ce anumiți creștini împroașcă cu noroi și (re)neagă (ca să mă exprim frumos) tot ceea ce a existat și ca ființă umană cu conștiința Cunoașterii (atât cât o fi fost ea de Cunoaștere) și ca spiritualitate dezvoltată (sub diferite dogme și învățături) înainte de Cristos și, implicit, de creștinism! Iisus s-a întrupat ca să *pună* ordine în societatea umană de atunci care era *vai mama ei* dpdv spiritual! 🙂 Și alți mari învățați, cu mult înaintea lui Iisus, au făcut același lucru…cum se face că Iisus a predicat iubirea, chiar și a dușmanului, și acești *creștini* practicanți aruncă cu lături în tot ceea ce li se pare lor că este anti-creștin(ism)?!
3. Din moment ce: Creatorul-Suprem a *decretat* Lumină Pură și Iubire Necondiționată…Iisus a venit pe pământ ca să reamintească umanității aceste 2 legi fundamentale ale Creației…Lucifer și-a asumat un anumit rol (sau i-a fost *creat* personajul ptr acest rol) în această piesă a Creatorului…cum se face (mă repet) că unii creștini *derapează* voit (alții că așa li s-a spus sau că așa au auzit/citit) de la aceste legi de bază?! Și mai vor să ajungă-n rai! Pffffffffffff! 🙂
Am observat ca esti obsedat de „dumnezeul” meu sau al altora…dar ar trebui sa respecti decizia fiecaruia de a-si alege calea pe care s-o urmeze,fie ea fanatic religioasa sau ateica! Nu stiu de ce ai tras tu concluzia ca ti-am criticat articolul pentru ca as fi vreun fanatic religios(sau cum vrei tu sa-i spui)…pur si simplu nu-mi place,pentru ca asteptam altceva de la tine. Si e un gest urat din partea ta sa ma jignesti,doar pentru ca mi-am spus parerea;o parere care e in contradictie cu conceptiile tale,dar e parerea cuiva caruia tu i-ai permis sa comenteze la art.tau. Asta spune totul despre caracterul tau. Adevarul deranjeaza…tebuie doar sa ai puterea sa-l accepti! Dar tu…tu visezi sa fii „cineva”,sa te aprobe lumea in tot ce spui…deocamdata mie mi-ai aratat ca esti doar „ceva”,ceva ce ingroapa cainii dupa ce-si fac nevoile! Succes
Victor, observ că tu ai început cu jignirile iar acum continui. Așa că nu te mira dacă răspund cu aceeași monedă.
Obiectiva, poate sunt moaște la reduceri de Black Friday și eu te rețin. Mai bine grăbește-te, poate prinzi una cu autograf. PS: Veverița din Ice Age era simpatică. Dar tu poți fi ghinda, dacă ții neapărat.
Cristi, știu că a fost cam dur articolul. Sincer să fiu, nu asta intenționam inițial, însă m-a luat valul pe parcurs, pe măsură ce am descoperit alte aberații ale viitorului sfânt. Și cum nu am de gând să mă cenzurez pentru confortul nimănui, a ieșit ce a ieșit. Nu știu să-ți răspund la întrebare. Și eu m-am întrebat asta cândva. Mai ales când zeul lor le-a spus foarte clar: „Cel fără de păcat dintre voi să arunce cel dintâi piatra”. Poate cel mai bine ar fi să încerce un răspuns creștinii vizați, deși m-aș mira să se întâmple asta.
Xyz, nu mă ispiti! Sunt un om slab, nu am puterea de a rezista tentațiilor de acest gen. Deși nu cred că am putea să ne bucurăm de asemenea „delicatese” acasă la Georgiana pentru că, mai mult ca sigur, ne-ar stropi încontinuu cu apă sfințită, ne-ar lipi icoane pe noi, ne-ar pocni din când în când cu o cruce în freză și ne-ar recita toată noaptea Crezul. Și cu un asemenea tratament, cred că nici Moloch n-ar fi în stare să se concentreze la… jucat poker.
Corray, știu că există și creștini de calitate. Din păcate, prea puțini. Tocmai datorită lor nu îi bag pe toți în aceeași oală. Generalizez din cauza majorității dar, repet, îmi amintesc și excepțiile.
Dacă nu poți dormi din cauza unei povești cu strigoi, gândește-te că eu am dormit azi noapte într-o casă în care s-a spânzurat cineva, unde i s-au făcut nu știu ce farmece cuiva și unde sunt văzute din când în când fantomele unor miri dansând pe acoperiș. Iar în următoarele două nopți voi dormi tot acolo. Prin urmare, dacă eu pot dormi în astfel de condiții, sunt sigur că poveștile cu strigoi n-ar trebui să-ți facă mari probleme.
Recunosc, sunt „hentai”. Dar doar pentru că nu suport banalitatea și pentru că n-am de gând să-mi irosesc viața cu (prea multe) lucruri plictisitoare.
Conceptul modern de navă spațială cred că a apărut prin secolul al XIX-lea, când gânditorii vremii au început să se întrebe serios dacă există viață pe alte planete. Inițial folosit timid în literatura S.F. (vezi „De la Pământ la Lună” a lui Jules Verne sau „Războiul lumilor” a lui H.G. Wells), a început să fie popularizat odată cu inventarea aparatelor de zbor motorizate. Ignorarea acestui concept se observă mai ales în ocultism unde, deși fostele spirite au devenit extratereștri, navele spațiale nu erau aduse în discuție. De exemplu, în teosofia Helenei Blavatsky, Lucifer și îngerii săi au venit de pe Venus în zbor. După apariția avioanelor, literatura S.F. a început să promoveze conceptul de navă spațială, care a luat amploare mai ales în timpul Celui de-al Doilea Război Mondial. Totul a rămas la stadiul de S.F. până în 1947, când s-a promovat intens la nivel mondial declarația lui Kenneth Arnold (care a inventat și conceptul de „farfurie zburătoare”) referitoare la nouă O.Z.N.-uri. La scurt timp a urmat incidentul de la Roswell și, de atunci, lumea a început să echivaleze O.Z.N.-urile cu nave spațiale extraterestre. Nu știu dacă lucrurile stau chiar așa, dar asta cred în momentul de față.
PS: Eu cred în evoluție spirituală și sunt de acord că oamenii se află pe diferite trepte de evoluție. Ca să dau unora și mai multe motive să mă înjure, cred că oamenii pot evolua sau involua până într-un anumit punct în care își pierd orice urmă de umanitate, transformându-se în entități benefice sau malefice, numite popular îngeri și demoni. Chiar dacă nu mulți îmi împărtășesc acest punct de vedere, bazându-se pe povești religioase ori de altă natură, mie îmi pare cea mai logică variantă. Cu care chiar nu trebuie să fie de acord toată lumea.
cauta si vei gasi aka crezi dracului ce scrie acolo ca nu s-au chinuit aia sa scrie magica cartulie cacofonie degeaba.
acum toti serpii sunt diabolici? o sa ii eutanasieze guvernul roman, din cauza unor concluzii trase de niste persoane care cred in porumbei? bai, evreii astia sunt buni la ce fac pana la urma. pacat ca ce fac nu e chiar bun. satana ajuta #ohmyfuckingbuddha
Wow! Deci aproape ca nu imi vine sa cred…ai spus una dintre cele mai adevarate lucruri! Natura noastra duala si care din lupi il hranim, nu? E adevarat ca la ambele extremitati se pare ca pierdem liberul arbitru…Misto teorie, serios, hardcore! Te-ai dus intr-o casa bantuita ca sa ai inspiratie pt articolul cu magia? Am citit numai un pic de magie si m-a frapat ceva: faptul ca ei asigneaza fiecare ora a zilei unui inger. Chinezii fac asta cu zodiacul iar crestinii au Ceaslovul. It’s all about energy…Sunt curioasa daca ai surprins aspectul..
Multumesc mult pentru explicatia cu navele. Vroiam sa inteleg de unde le-o fi venit ideea..Cred ca lucrurile au luat amploare cam prin 50. Roswell si Ashtar Sheran…sunt curioasa de originile conceptului ozn…
Păi nu de aia se spune că doar oamenii au liber arbitru? Când depășești acel prag, se pierde, odată cu orice urmă de umanitate.
Țin minte că te plângeai acum ceva timp că nu găsești chestii „hardcore” pe net. Ți-am zis că le păstrez pentru privat (și nu mă refeream doar la obscenități, așa cum fac de obicei), deși comentariile pe blog nu pot fi considerate discuții private. Din păcate, nu pot publica acum ceea ce cred cu adevărat despre lumea în care trăim. Urmează, în curând, după ce termin partea cu extratereștrii. Partea interesantă e că, deși nu găsiseși ceea ce căutai, ți-ai făcut apariția aici zilnic. De ce oare?
Da, am observat aspectul. Într-adevăr, totul se rezumă la energii și la vibrațiile lor.
Cu plăcere. „Conspirația Stargate” de Lynn Picknet și Clive Prince explică foarte bine cum s-a ajuns la ideea de extratereștri. E vorba de un experiment al C.I.A.-ului și un grup format în jurul a nouă entități inventate, Lab 9, care a atras în timp foarte multă lume importantă. Unele dintre ideile inventate de CIA se găsesc în „Star Trek”, creatorul său, Gene Roddenberry, fiind membru important al Lab 9. Iar Ashtar Sheran e doar invenția manipulatorilor din fruntea Lab 9, la fel ca Federația Galactică și alte povești moderne cu extratereștri.
Nu am fost într-o casă bântuită pentru inspirație, ci din motive… personale. Și nici nu cred că e bântuită. O fi acoperișul bântuit dar sper să fie doar o legendă. Altfel nu mai închid niciun ochi acolo. Am în orașul meu o casă bântuită și vreau să o vizitez, dar deocamdată n-am cum. E păzită non-stop și îmi trebuie un plan bun pentru a păcăli paznicii dar și pe cei apropiați care nu mă lasă să mă duc acolo. În fiecare seară mă țin sub supraveghere. O să reușesc eu să scap de ei și de paznici cândva. Toate la timpul lor… 😀
imi place. dar cred ca ar trebui corectat in unele locuri. ca de exemplu : „jidovi” = „evrei” nu „uriasi” si este mai credibil pt ca si in alte limbi se pronunta asemanator:”judios”in spaniola , „jidani” in maghiara. uriasii sunt cu totul si cu totul altceva. cel putin in ardeal.
Nu trebuie corectat. Știu ce înseamnă în realitate, însă așa li se spune în folclorul popular. Prin urmare, am păstrat termenul popular.
Jotunn = Jidan (jotunn – jitunn – jitan – jidan)
„in mintea stramba, pana si lucrul drept se-nstramba”-Arsenie Boca
Sincer, te felicit ca nu ai bani! Si iti doresc nici sa nu ai vreodata (mai mult decat strictul necesar), pt ca ti-ai pierde cel mai de pret dar: libertatea.
Dr. Who este pueril pt ca este pt copii. Varianta hardcore este Torchwood (angrama lui dr. Who) care m-a facut pe mine sa innebunesc pt ca spune ca dupa moarte nu mai e nimic. De fapt, cred ca pe asta trebuia sa ti-l recomand.. Warning, e yayoi (boy-boy love) si e ca o agurida..cu dedicatie pt tine! :))
Dilema Iisus-Mihail m-a dat gata si inca o mai face…Prima data m-a bucurat un pic, pt ca ma simteam vinovata sa iubesc doi in acelasi timp…cumva nu mai era…monoteistic…
Insa..totusi…totusi, ceva parca nu e oblu…In Cartea lui Enoh, Mihail nu prea iese in prim plan, de fapt, el nu prea iese niciodata, nu ii place asta ;).
In Biblie, nici atat.
Insa, nu mai stiu unde am citit pasajul cu Buna Vestire.. .insa am ramas cu ideea ca primul/a care a aflat a fost Gabriel(le), fiind inger al Prezentei Divine si e fraza acea superba cu „Fecioara va naste un fiu si ii vor pune numele Emanuel”. Mintea mea proasta si indoctrinata ezoteric de frecvente si niveluri de vibratie a priceput atunci urmatoarele: intre ingeri (sufixati cu -El) si Dumnezeu e o distanta de cateva niveluri Dionisiene pe care numaiingerii Prezentei le pot strabate. Aparitia lui Iisus s-a facut intai in nivelul angelic Emanuel si apoi omenesc Iisus si interpretarea de Fiu al lui Dumnezeu este o confuzie de limbaj. El este Dumnezeu, coborat la nivel angelic si apoi uman. Dar ca oamenii sa il poata intelege si percepe corect a folosit sintagma de Fiu. Sau poate pentru a arata oamenilor calea de reconectare „Dumnezeu s-a facut om pentru ca omul sa devina Dumnezeu” ( pe cuvant ca nici nu puteam citi fraza asta, atat de blasfemiatoare imi parea, pana sa inteleg ce si cum, de la Georgiana). Pe urma vin secventele cu ingerii care se inchinau Lui si Ii slujeau. Nu prea aduce a Mihail, sincer, indiferent cum ai da-o. Teoria cu cele 13 niveluri ale vibratiilor mie una mi s-a parut destul de lamuritoare. Parca mai vii de acasa intelegand cum un fragment din Tatal s-a coborat succesiv pana s-a intrupat ca om. Daca extinzi la Tatal nostru incepi sa simti fiori pe sira spinarii. Who,me?? Si incremenesti pentru ca ai intiparita in minte fraza „sa stam bine, sa stam cu frica, sa luam aminte, CINE ESTE CA DUMNEZEU?” dupa care vine un update „sa stam bine, sa stam cu frica, Sfanta jertfa cu pace”. Deci…ceva s-a schimbat…pentru ca Dumnezeu s-a jertfit pe Sine???wow….De ce? Pentru a pune capat separatiei dintre El si creatia Sa, amagita de…ego??Astfel, Adam, omul primordial a parasit iadul proprii sale constiinte amagite si si-a reluat locul langa Dumnezeu (Fiul Omului, de-a dreapta Tatalui), smerit si bine invatat in urma trecerii prin lumea dualitatii.
Ce s-a intamplat cu ingerii? Pai cam la fel….La fel ca si Adam au fost si ei amagiti, numai ca sarpele se numea Lucifer si era unul de-al lor iar Eva era …aceeasi traditionala eva, muierea…Rezultatul a fost acelasi…caderea. Diferenta a fost ca omul avea o prezumtie de nevinovatie prin faptul ca e..proteic :). Rebeliunea luciferica…acea crunta batalie in care suntem adanciti cu totii mai mult ca niciodata….marea amagire…testul suprem la care Tatal isi supune Fii materiali si imateriali, confruntarea dintre iubirea de sine ca si constiinta individuala, separata si sine ca parte a intregului. Iubire vs ura, separare vs comuniune. Iluzia dualitatii…Marele Test. Mihail s-a prins intr-o fractiune de secunda si a oprit ispita. In acea fractiune de secunda el s-a batut cu el insusi (Samael ca alter ego) si…a invins! Smerenia Ingerului lui Dumnezeu versus trufia Zeului oamenilor (ocultistii sustin ca Mihail apare pt prima data ca zeu in Caldeea). Cei care l-au urmat sunt in continuare mesagerii ce fac posibila legatura noastra cu Dumnezeu, ceilaltii sunt cei care inca se mai cred superiori oamenilor si se dau drept zei in fata cui ii crede. Un adevarat inger si un adevarat Fiu de Dumnezeu este cel ce slujeste intregii creatii fara a-si pune problema identitatii sale si fara a astepta vreo rasplata. Rasplata sta in insasi relatia bidirectionala de iubire cu Creatorul, bucuria de a fi langa El, pentru ca de acolo ai plecat (ai sesizat o nota subtila la Georgiana cand a spus ” sa ma INTORC la locul pe care mi l-a pregatit Dumnezeu – sinele ei stie cum sta treaba…).
Cam asta am invatat eu de la Mihail. De aici si concluzia ca datoria noastra este sa ne batem cu demonii proprii si nu cu ai celorlalti.
In rest, cum il vad eu pe Mihail cu ochii imaginatiei mele? Drept acea entitate energetica benevolenta care, alaturi de ceilalti ingeri feresc pamantul de diferite neplaceri sau de efectele traiului in dimensiunea densa. Fiecare are treaba lui proprie si sunt intens specializati in ingineria conversiei energie-materie. Nu interactioneaza prea des cu noi ca sa nu pice in prooblema zeificarii si cand o fac, o fac in trup de om sau folosind o parte din trupul omului (comuniunea). Ceilalti apar luminosi, stralucitori tocmai pt a fi zeificati si oamenii sa li se inchine, iar cand folosesc trupurile oamenilor o fac in mod violent si abuziv. Din cand in cand probabil ca se dau drept extraterestrii, ca e mai la moda.
Batalia e de mult castigata, dar nu se incheie pana si ultimul sufletel nu este convertit. Asta este onoarea soldatului…sa nu isi lase niciun camarad in urma….Asta e lupta lui Mihail pentru sufletele oamenilor.
Christos este cel ce face legatura dintre Tatal si Fiul (omul), expresia Bunatatii Absolute impinsa la sacrificiul suprem (Sfanta Jertfa).
Nu stiu daca am fost clara….totul e in beleaua de constiinta. Acolo incepe modificarea, ce apoi se exprima in comportamentul omului.
Instinctiv, in Sinele tau, Klaudyu, tu stii asta, insa ai nevoie de dovezi…Mi-am dat seama cand am citit tot ceea ce ai scris despre comunism. Probabil ca vei integra cat de curand…sper asta…daca Mihail te provoaca la lupta, accepta, va fi cea mai tare perioada a vietii tale! Daca nu ma crezi pe mine, crede-l pe Iacob 😉
Nu incerc sa te convertesc la ceva, dar sunt curioasa de rezultatul pe care l-ai obtine…
E interesantă povestea ta și poate te-aș crede dacă n-aș ști că povestea lui Iisus este în realitate povestea unuia dintre zeii antici, numit Enlil („domnul furtunii”) sau Ișkur („inamicul muntelui”) de sumerieni, Adad („trimisul tatălui”) sau Ramman („furtunosul”) de akkadieni, Ellil de babilonieni și hitiți, El de canaanieni, Hadad ori Baal Hadad de amoriți și aramei, Odin de nordici, Zeus de greci, Viracocha de incași, Vișnu de indieni, Seth de egipteni și Gebeleizis de traci. Am scris câte ceva despre asta în „Posedarea lui Iisus” și am început un articol ceva mai complet despre iacest subiect, însă din nu știu ce motive l-am lăsat așa. Ideea e că povestea acestui zeu și cea a lui Iisus sunt practic identice, mai ales când vine vorba de nașterea lor. Uite un exemplu, dacă tot ai amintit de numele Emanuel, care a rămas totuși un mister pentru creștini (și nu numai). „Iată, Fecioara va lua în pântece şi va naşte fiu şi vor chema numele lui Emanuel. El se va hrăni cu lapte şi cu miere până în vremea când va şti să arunce răul şi să aleagă binele”, se spune în Isaia 7:14-15. Un copil hrănit cu lapte și cu miere, întocmai ca Zeus, născut din Fecioară precum Enlil, care va alege binele și va arunca răul… Ar putea părea o coincidență, însă nu și dacă i-am privi numele cu atenție. Pentru evanghelistul Matei, Emanuel se traduce „Cu noi este Dumnezeu” (1:23). Însă, în sumeriană, „em” sau „im” înseamnă „vânt, furtună, vreme, nor, ploaie”, „anu” este cerul în Mesopotamia iar „el” reprezintă cuvântul pentru „zeitate” în limbile nord-vest semitice (din care face parte și ebraica). Așadar, cea mai exactă interpretare a numelui Emanuel este „zeul furtunii și al cerului”, nimeni altul decât Enlil. Poate părea o coincidență, dar sunt multe indicii care duc la aceeași echivalare. De exemplu, pentru greci, nimfa Melissa l-a hrănit pe copilul Zeus cu miere pe vremea când se ascundea de Kronos (întocmai ca Iisus de Irod, ca Enlil de Enki sau ca Krișna de Kansa). În Irlanda, numele Melissa este folosit și astăzi ca formă feminină a numelui galic Maoiliosa, care înseamnă „servitorul lui Iisus”. Evanghelia copilăriei lui Hristos spune că acesta s-a născut într-o peşteră, la fel ca Zeus, apoi pus într-un staul. În primele veacuri ale creştinismului chiar se indica drept loc al naşterii lui Hristos o peşteră din Betleem care, anterior, fusese considerată locul naşterii zeului Tammuz. În Apocalipsa lui Ioan, Balaurul „stătu înaintea femeii, care era să nască, pentru ca să înghită copilul, când se va naşte”, întocmai ca titanul Kronos. În fine, asemănări sunt foarte multe și probabil cele mai evidente sunt în povestea lui Viracocha, pe care o poți găsi în „Posedarea lui Iisus”. Toate aceste „coincidențe”, amestecate cu faptul că nu există nicio dovadă că ar fi trăit Iisus acum două milenii, dar și multitudinea de erori și contradicții din Noul Testament mă face să cred că Iisus a fost un personaj inventat după modelul marelui zeu Enlil. Și știind acest lucru chiar e imposibil să văd lucrurile ca tine. Da, am nevoie de dovezi pentru a crede ceva. Iar când toate dovezile duc spre ideea de mai sus, chiar nu pot s-o ignor și să mă bazez pe credință, ori pe părerea popilor.
Iacob a inventat o poveste în speranța că fratele lui se va înfricoșa și va renunța la planul de a-l ucide. Asta considerând că Iacob nu e și el un personaj inventat. Așa că prefer să te cred pe tine decât pe un personaj fictiv.
Iar dacă Mihail mă provoacă la luptă, dau și fug. Iar dacă mă prinde, mor luptând. Deși o să fie o luptă foarte scurtă. 😀
Claudiu, mi-aș permite să presupun ceva legat de Iisus și de ce nu există nicio referire la el în VT…nu știu dacă ai citit ceea ce Remer-Ra a scris (carte sau blog), dar dacă afirmațiile sale sunt conforme cu realitatea, Zalmoxis i-a transmis cam așa: aceste mari Conștiințe (Zalmoxis, Buddha, Iisus și alte câteva înaintea lor) reprezintă Aspectele cele mai Înalte (scriu cu majuscule ca să se poată face diferența) ale Creatorului, Aspecte care s-au întrupat pe această planetă ptr a da un impuls schimbării conștiinței ființelor inteligente care trăiau pe ea. Aceste Aspecte foarte Înalte ar fi cele care *asigură bunul mers* al evoluției la nivel galactic…de aceea ele ființează undeva în dimensiunile superioare, respectiv în imediata *apropiere* a Conștiinței Sursei Galactice și intervin la nivele joase numai atunci când este absolută nevoie. Printre altele, Zalmoxis îi transmitea lui Remer-Ra că pentru a-și coborî frecvența energetică până la nivelul 3D sunt necesari câțiva zeci (sau poate sute) de ani pământeni, astfel încât să nu se producă dizarmonii energetice masive și catastrofice la nivel fizic, la întruparea lor.
Dacă afirmațiile sunt adevărate, atunci poate fi explicabil de ce Iisus (Aspectul foarte Înalt) este considerat ca făcând parte din treime și, de ce, la nivel de *ierarhie cerească* este situat *lângă* Creator. Arhanghelii, Serafimii și celelalte entități ființează pe nivelurile energetice imediat inferioare ale respectivei ierarhii. Și ca să închei, este la fel de probabil ca Aspectul Iisus *să-i transfere* lui Mihail anumite *îndatoriri* (și) pentru nivelul 3D, sprijinindu-l personal dacă ceva o ia razna! 🙂
Da, trebuie sa mori luptand, asta e calea. Dar nu e moarte pe bune, e moartea partii animalice din tine, samaelul. Ce tine Mihail in mana sau in balanta? Un copilas. Sufletul pur, bucatica de Dumnezeu, Sinele Divin cum ii zic astia acum.
Pai, bai nene, faptul ca povestea se repeta si ca vine din trecut nu face decat sa ii dea credibilitate! Daca aparea doar la evrei sau la daci era dubios…dar povestea apare peste tot, tocmai pt ca e adevarata si universala…”pun piesa noastra pe repeat si o ascult la nesfarsit…” pana cand om intelege-o in final si vine marea revelatie.
Vezi tu, pare greu de crezut, dar Dumnezeu are cel mai tare sistem de vot. The ultimate…Inimile oamenilor voteaza…cand inimile oamenilor sufera, Dumnezeu intervine, cand inimile oamenilor vor dori toate, pana la ultima, Dumnezeu se va revela pe Sine. Vrei sa iti prezint si hardware-ul? Nodulul sinoatrial si cel atrioventricular, constituite din celule nervoase independente de creier dar conectate la el prin sistemul nervos vegetativ, transmitatorul emotiilor. Nu vezi un pattern aici? Deschiderea chakrei inimii, „sus sa avem inimile” din Sf. Liturghie? Faptul ca facem o cruce peste inima? Sau dupa caz, impreunam mainile in dreptul inimii – namaste sau punem o mana pe inima – salam alecum? Pana si tarusul din inima strigoilor te duce tot acolo…
O fi imaginatia umana bogata, dar tot pe acolo se invarte, povestea lui Superman, a lui Neo, chiar si Luke Skywalker, sunt variatiuni pe aceeasi tema. Eu nu am vazut Star Wars, dar cand am citit rezumatul am intepenit. Anakin a fost santajat de Fortele Intunericului pt ca incalcase regula si se casatorise, devenind astfel vulnerabil si santajabil. Insa cu ajutorul lui Luke isi revine si moare ca un Jedi. A se citi dupa o batalie.
Tu vrei sa demonstrezi ca Iisus nu exista, insa nu stiu cum faci, ca ma convingi si mai tare 🙂
Hai sa dau din casa…ei nu au nume…identificarea se face pe baza naturii energetice, a frecventei vibratorii. De aici si interpretarile pe care le spui tu. In felul asta oamenii i-au perceput prin intermediul simturilor, ca un vant, ca o stralucire,etc.
Cand un popor se ridica in evolutie, ii crestea gradul de intelegere si atunci mesagerii veneau si le spuneau povestea binelui si raului, cu personificarile de rigoare, astfel incat sa isi inteleaga lectia cat mai bine. Astfel, omul spiritualizat, ajungea pana la urma sa isi perceapa scanteia divina si sa stie ce sa faca cu ea. Mesagerii erau tot una cu Veghetorii, dar datorita alora care au luat-o razna, termenul a devenit perimat. In mod natural, fiinta umana trebuie sa se inchine la ceva mai puternic. Cand au deschis ochii si au vazut tehnologia, magia, frumusetea lor, au cazut in genunchi..intai ii ascultau supusi, apoi o parte dintre ei s-au prins ca e interesant sa dea din codita pe langa ei si astfel a inceput ispitirea reciproc avantajoasa. Mai tii minte replica din parodia Istoria lumii? „It’s good to be king!”. Si au inceput orgiile, abuzurile, goana dupa putere si razboaiele. Pentru ca si oamenii si veghetorii lor picau testul smereniei si ascultarii. Veghetorii sunt de pe ultima treapta a ierarhiei, deci nu aveau o relatie directa cu Dumnezeu, trebuiau sa creada ceea ce le spuneau superiorii lor. Si la un moment dat, unul a facut cam cum facem noi acum: si daca nu exista Dumnezeu? Daca e numai un concept, o manipulare menita sa ne tina sub control? De ce ne-am increde in ce spun superiorii? Ia uite ce misto e cu oamenii astia care se supun orbeste si fac tot ceea ce le spunem, putem sa facem armate cu ei, ii inarmam un pic cu niste copii ale armelor noastre si asa ii atacam pe veghetorii cuminti care ne-ar putea para mai sus…
Suna cunoscut? Spre deosebire de atunci, acum e la fel…Si a mai trecut si un potop intre timp. E drept, acum avem arme mai evoluate 😉
Cand ne vom opri? Probabil cand vom realiza ca e doar un test.
Rolul lui Iisus ( mie imi place sa ii spun Emanuel, suna…delicat) este tocmai de a convinge dobitocii…uite-te la mine, crucifica-ma, pune mana pe ranile mele, dar convinge-te odata ca DUMNEZEU EXISTA PE BUNE, nu e un concept si nu e nici manipulare, ci e chiar esenta lui A FI (nu mallul :)), Hamletul). Nu pot sa iti spun daca a aparut o singura data si se propaga doar povestea sau apare periodic, sau apare permanent. Poate ar fi frumos sa iti spun ca pentru fiecare om apare o data in viata „eu stau la usa si bat”. Daca scoti conceptul timp liniar din ecuatie, e infiorator, pentru ca totul se produce…perpetuu…crucificarea…moartea ….invierea. Am uitat nasterea, sorry.
Victorie totala cu mierea. Chiarcse hraneau cu ea. E foarte pura, e produsa de …fecioare :)) ce traiesc in cadrul oranduirii perfecte ;). :)) de fapt, ofera cel mai bun si rapid aport energetic. E posibil ca statul pe pamant, in trup sa necesite un mare consum energetic (legile fizicii asa sugereaza) si atunci probabil ca mierea era un bun ajutor. Si anumite combinatii, una dintre ele fiind probabil cu laptele, desi eu am alta reteta in cap…
Sfanta Liturghie nu reprezenta numai o simpla ceremonie de adorare, e posibil ca asa sa fi comunicat si poate asa se incarcau, habar nu am, insa clar e ceva esential. Si ea apare sub diferite forme cam peste tot in religiile monoteiste. La ceilalti era show tehnologic pur…posibil cu roboti (idoli care miscau, vorbeau, aruncau fulgere sau foc pe nari…star wars, nenica!) Din cauza asta cand venea cate unul care stia pe bune cum sta treaba, gen Ilie, le mai aplica o corectie-doua.
Ceea ce ai spus cu Platon si Pitagora, mi-a confirmat teoria expunerii la o super constiinta si la exprimarea smereniei prin anonimat. Plus ca daca bagau o poveste cu constiinta cosmica intrupata, cine i-ar fi crezut? Ai vazut ce a spus Georgiana, si e in 2013 si scrie la un computer, da???
Sa nu omitem nici legatura Pitagora-Zamolxis…
PS: Pentru ca lectia pe care eu am primit-o incepea cu ” scapa de conceptul de neam ales, tara aleasa. Nu exista religie, exista mod de viata” nu ma impresioneaza catusi de putin copy right-ul aplicat de diversi liederi religiosi pe Dumnezeu sau Fiul Sau, pentru ca exista un singur adevar si tu chiar demonstrezi asta ;).
Pai vin aici zilnic pt ca in sfarsit pot purta o discutie interesanta. Stii…la un moment dat te saturi de adevarul propiu si vrei un swing…
Am mqi incercat pe alte trei bloguri. Pe unul m-au pus la colt pe motiv ca sunt bisericoasa. Pe alte trei, proprietarii sunt laconici si afundati in adevarul propriu sau munca. La tine e singurul loc unde chiar dialoghez cu userii.
Intr-un fel mi-a lipsit distractia asta cu discutiile virtuale, in 2000, 2001 si 2002 am avut cea mai activa perioada, am purtat cele mai interesante discutii si am invatat cele mai multe lucruri impartasind impresii. Insa, daca iti aduci aminte, discutiile se purtau pe un alt ton, nu sarea nimeni la gatul nimanui.
Acum este o puternica expansiune a violentei de limbaj. Se adanceste rebeliunea luciferica, din pacate…sa speram ca nu trecem si la violente fizice…:(
Cristi, nu numai crestinii ortodocsi improasca cu noroi…in general sunt la moda luptele cu noroi. Erau mai inspirati daca alegeau ciocolata….Poate sunt de vina astrele,stiu si eu…sau au iesit bad guys la atac pe fata??
ATEISMUL este inchinare la satan!! pentru ca NU exista pozitie NEUTRA!! esti ori alb ori negru… ori credincios, ori cu ochelari de cal!! omul pacatos ,constient de greselile comise se roaga Doamne ,iarta-ma!! dar ateul impis de disperarea consecintelor acelorasi greseli ajunge in deznadejde …care duce unde? cercetati si vedeti in cate cazuri de suicid au existat ortodocsi?
Sincer, eu cred ca pana la urma o sa ajungi sa crezi ca de fapt, vorbesti cu personaje inventate… e de-a rasu plansu cum de ai asa mare afinitate pentru mitologicii astia cu ochi de vulturi si jumatati de om si animal si totusi negi evidenta!! – existenta lui Hristos si faptul concret ca din ziua Cincizecimii Biserica LUI – pe care portile iadului nu o vor birui – dainuie neintrerupta pana la Parusie ,cand se va uni cu Ierusalimul ceresc!! care-i cea mai aproape Biserica ortodoxa de locuinta ta? pentru ca acolo te asteapta Hristos, cat de poate de REAL!
Klaudyiu!! ce gargara ai omule!! esti belea!! auzi „comunismul ideal” : )))))) asta e de top ten!! comunismul „teroretic, ideal”! dar nu la modul aplicat, adica trait nu? adica nu ala care-a decimat popare intregi!? nu ala care-a aplicat genocidul si care a furat proprietatile omului?!! ci ala „IDEAL”!!! pffffff
dar nu e de mirare …ateii sunt comunisti, adepti ai hedonismului!! asta e religia lor! vezi ca pana la urma tot crezi in ceva?? ce conteaza ca e un Dead End Road, tu esti cu pumnu-n aer gata sa arunci secera… sau ciocanul… avand in frunte….ce? pentagrama comunista? reprezentand pe lucifer? 😐
ti-am vizitat pagina de FB.. toata plina de insemne masonice 🙁 pai domle, daca te declari anti mason, nu postezi ochiu lui horus, caruia i se inchina purtatorii se sort, slujitorii lui baphomet… sau mahomed ca tot dracul ala e!!! plus personaje cu cap ce caine si lupi cu ochi fosforescenti!! ce anti-mason mai esti tu cand le promovezi simbolurile?? …si „crucea” aia ce ti-o atarni de gat.. e o facatura, reprezinta crucea egipteană sau profanată, folosita in magie, marca new age care doreste o singura religie universala – Ecumenismul daca ai auzit de asa ceva!! tu deja ai stabilit ca nu exista magie alba sau neagra – e din nou acelasi drac- sau o fi frac-su!! deci, pana la urma tu al cui esti?
Comunismul in „idealul” ala teoretic ti-a explicat ca ai si suflet? ti-a explicat ce inseamna asta??
Cand a aparut comunismul? cine l-a inventat? sigur stii dar nu vrei sa scrii despre asta, ca sa nu o „deranjezi” pe Corray din visele ei cu fluturasi ,pe Cristi din chanellingu cu extraterestrii, pe XYZ din aroganta si altii care se „irita” in secunda doi daca „apare” vreo descoperire ce irita!
Nu ,domnule!! Comunismul a fost inventat de aceiasi indivizi ce-l simpatizeaza pe horus!!
Comunismul este o componentă a Noii Ordini Mondiale, gandite de către Illuminatii , finanțați de Rothschild.
Karl Marx a fost mason, nascut intr-o familie de rabini , dar nici el și nici Engels n-au inventat comunismul, ci au fost influențați direct de evreul Moses sau Moshe (1812 – 1875), unul din fondatorii socialismului. Restul nebunilor, Lenin, Stalin… au fost doar pioni….
S-a descris comunsimul ca o floare (acel ideal care te imbata si pe tine)…. o floare a mortii si care si in prezent mai dainuie in sufletele unora . La inceput a fost boboc, dupa care a inceput sa creasca, prin crime de neimaginat. Cei care i-au acceptat ideologia, n-au mai avut nimic sfant!! Veninul comunismului a omorat milioane de oameni, aceia care nu s-au aplecat sa-i miroasa petalele otravite, oameni care nu s-au identificat cu aceasta floare carnivora si care au preferat sa moara in picioare decat sa traiasca in genunchi, asa cum te alinia comunismul!
Originea Comunismului???? CHINA!! Este in China pentru ca acolo este tara cu cea mai mare populatie a globului si este o tara condusa de comunisti. Acolo este nucleul central iar comunismul si tacticile sale marsave sunt atat de evidente. De acolo petalele sale s/au intins pe toate continentele. Pe unde sunt petalele sale sunt tot felul de formatiuni politice de stanga si de dreapta, tacticile acestor formatiuni se aseamana cu cele ale comunismului, dar sunt ascunse. Ce ti se pare ca la noi acum e democratie.. capitalism?? Deloc! e NEOCOMUNISM!! acelasi drac cu alta furca!! Sunt unii care vad prin hatisul de capcane si le arata pericolul si altora si astfel oamenii sa fie constienti de acest pericol care poate sa le ruineze viata si viitorul pe generatii… Nu conteaza daca pisica este alba sau neagra – daca prinde soareci, este o pisica buna. asa zise Deng Xiaoping, care la inceputul anilor ’80 a introdus reformele economice in China, iar cel care pune sub indoiala rolul de conducator al partidului poate ajunge la inchisoare. ce ideal minunat!! 😀
Cine a auzit de persecutia Falun Gong din China Comunista? identica cu Experimentul Pitesti din Romania comunista??? mass-media nu vorbeste despre acest genocid! Care o fi oare secretul acestei taceri mormantale asupra acestei realitati? evident, pentru „binele” nostru sa nu ne IRITE!!
In Romania, odată instalat comunismul, de pe urma acestei schimbări au profitat o bună parte dintre evrei . Spre exemplu, în primii ani după schimbarea regimului politic, la ministerul de Externe, 80% din funcţionari au fost evrei….declara Neagu Djuvara in:
http://www.romanialibera.ro/exclusiv-rl/dezbateri/dezbatere-care-a-fost-contributia-evreilor-la-instaurarea-comunismului-in-romania-raspund-neagu-djuvara-radu-ioanid-lucian-boia-liviu-rotman-marius-oprea-stelian-tanase-259059.html
asta pentru cei care vor/ pot sa suporte Adevarul!!
Revoluţia franceză din 1789 este rădăcina revoluţiei comuniste din secolul XX. Iacobinii au căzut ei înşişi victime ale ghilotinei. Revoluţia a transmis lumii mesajul „Libertate, egalitate, fraternitate”, care, în realitate, nu s-a înfăptuit niciodată, dar a rămas în istorie prin faptele de neiertat. Istoricii francezi îndrăznesc să facă pasul decisiv, în demascarea cancerului european bisecular, prin publicarea „Cărţii negre a Revoluţiei franceze”.
De la Revolutia franceza incoace, umanitatea a avut parte de cateva mari revolutii, toate anti crestine, necesare pentru fiecare etapa a edificarii GUVERNULUI MONDIAL al NOII ORDINI MONDIALE:
http://www.romanialibera.ro/cultura/aldine/1789-preludiul-comunismului-203380.html
Alice Bailey (1880–1949), este initiatoarea amplei miscari new age, afirma:
„NOUA ORDINE MONDIALA trebuie sa fie destinata pentru o lume care a trecut printr-o criza distrugatoare. NOM trebuie sa puna bazele pentru o viitoare lume, posibila doar dupa o perioada de timp de recuperare si reconstructie.” – vei nega oare ca nu traim „profetia” crizei?!
Sotul ei, Foster Bailey (1888 – 1977) mason grad 32. Intre 1919 si 1949 a scris multe lucrari dictate de catre “maestrii intelepciunii“, niscai „guru” din zona Tibetului, dar de fapt draci!!! A promovat ideea ca lucifer este un zeu al intelepciunii, al iluminarii, considerat pe nedrept de catre crestinism ca inger cazut. Poftim egalitate!!
La 1 mai 1776, sub conducerea lui Mayer Amschel Rothschild (SCUTUL ROSU), cu sprijinul altor familii de evrei germani bogati – Wessely, Moses, Mendelsson – si a unor bancheri (Itzig, Friedlander) – fondeaza in secret societatea “Vechii cautatori de lumina din Bavaria”, care va deveni mai cunoscuta sub denumirea “Ordinul Iluminatilor”. S-a sustinut ca numele provenea din vechi scrieri si insemna “cei care detin lumina”.
Acest Rothschild, afirma: Dati-mi controlul banilor unei natiuni si nu-mi mai pasa cine ii face legile….
David Rockefeller: Tot ce avem nevoie este o criza majora, iar natiunile vor accepta Noua Ordine Mondiala.
George Soros, despre actuala criza:
“Aş putea declara în mod oficial că aceasta este o criză care se diferenţiază în mod categoric de celelalte, este cea mai mare criză cu care ne-am confruntat până acum şi cu siguranţă va avea repercusiuni de lungă durată. Este finalul unei ere şi se vor întâmpla multe transformări. Cei care se aşteaptă să îşi reia afacerile ca până acum este clar că nu înţeleg ce se întâmplă“.
In planul lui Dumnezeu, omul are un rol superior, unic in lume si un destin supranatural. Omul este creat de Dumnezeu a trai impreuna cu EL. Vocatia omului este de a stapini lumea si de a respecta pe Dumnezeu (Fc. 2,6) . Omul nu este un microcosmos, cum credeau anticii si cum va baga si voua in cap new-ageul – el este un macrocosmos, o persoana care depaseste si inglobeaza universul, pentru a se impartasi de harul primit. Omul, creat ultimul in ordinea facerii lumii, este cea mai inalta dintre toate creaturile, imparatul si preotul tuturor fiintelor, macrocosmosul in microcosmos. Compus din suflet si trup – sa-mi spuneti si mine unde scrie in nebunia de coran ca omul este dupa chipul si asemenarea lui alah?!!!!- omul este in acelasi timp sinteza si mediatorul intregii creatii vazute si nevazute, materiale si spirituale, sensibile si inteligibile. Omul sintetizeaza creatia, dar poseda, in plus, un principiu care il face unic: el este dupa chipul lui Dumnezeu.
Lumea fara om nu si-ar avea rostul. Ea a fost creata ca sa “participe” prin om la Dumnezeu. Lumea ca natura, e creata pentru oameni! Dar oamenii o vor distruge pentru ca nu-l sufera pe Dumnezeu 🙁 si nu suporta sentimentul de vinivatie, nu vor sa repare nimic, merg inainte spre distrugere… tot inainte, nu? sa intram cu bocancii in vietile celorlalti, ca noi vrem progres si dezvoltare multilaterala…. uraaaa!!! doar asa ne invata comunismul!!
Amintindu-mi de afirmatia ta cum ca *doctrina de bază a comunismului este egalitatea dintre oameni* da-mi voie sa-ti dedic o melodie… are versuri cam de cartier ca sa zic asa, dar mesajul se potriveste ideologiei tale de „egalitate”:
http://www.youtube.com/watch?v=UT6TkxwWC_M
Corray!!! mergi mama si te spovedeste!! esti plina de zoaiele ecumenismului new-ageist, e un monstruos ghiveci in bietul tau capsor de visatoare si idealista! nu sta asa ca pierzi timpu de pomana si altu nu mai primesti!!
vorbeste cu cu preot cu frica de Dumnezeu! iti recomand eu daca n-ai…
te-a apucat rasu citind despre ce inteleg eu prin existenta? ca doresc sa mai aduc la Dumnezeu si pe altii? pai, daca nu te-ai fi initiat in taine dracesti, ducandu-te la ocultisi sa te hipnotizeze, ca sa scapi de lupta cu demonul ce „devenisei” ai fi stiut ca in Psalmul 50, David zice ceva genu: invata-voi pe cei faradelege caile Tale, iar cei necredinciosi….
ia da filmu inapoi, iti mai amintesti din epoca de piatra de unde crezi ca te-a lasat Dumnezeu, ce mai spune EL despre talantii (darurile) primiti la nastere? a neglija aceste daruri de la Dumnezeu inseamna refuzul de a innoi firea omeneasca. se stie ca nu este om lipsit de dar din partea lui Dumnezeu…. uite Klaudiu ce dar de scrib are dar ce rau il foloseste 🙁
A trai la voia intamplarii, inseamna a ne lasa darurile de izbeliste si a ne face partasi „intunericului cel mai din afara”, unde va fi plangerea si scrasnirea dintilor (Matei 25, 30).
Fiindca Hristos ne-a spus: Celui ce are i se va da; dar de la cel ce nu are i se va lua si ce are (Marcu 4, 25)
adica omul care il cunoaste pe Dumnezeu stie ca nu poate ingropa talantul (darul) primit de la El… ci trebuie sa-l imnulteasca, pentru a primi indoit, ca daca cineva are bunăvoinţă şi zel, i se vor da lui toate cele de la Dumnezeu, dar cand este egoist, nici pe cele ale sale nu le va primi înapoi, nici cele de la Dumnezeu nu i se vor da. Că şi ceea ce are se va lua de la el; dar nu pentru că Dumnezeu ia înapoi ceea ce dă, ci ca să nu se învrednicească cu nedreptate… cum e vorba lumii noastre? cine-i harnic si munceste…. cine nu, are tot asa!! ei, la Dumnezeu nu e deloc asa!!
Dumnezeu este iubire dar e si DREPT!! si va desparte oile de capre… albul de negru, binele de rau…. nebunia de intelepciune, dar acum ingaduie ispita… ia seama ca aluneci si te duci gramada daca nu pui stop downloadului de informatii inutile… cand ajungi sa-L cunosti pe Dumnezeu esti alt om, ai o noua traie, nu asimilezi stiri mecanic, nu esti butonul de play, invartindu-te dupa cum iti indica vreo „busola”… Hristos e busola… Lumina lumii…
din nefericire vad din ce in ce mai limpede ca ma consum degeaba pe aici… ma intorc printre ai mei.. Cristi are dreptate… va repugna ideea de a fi ortodocsi, in concluzie n-am facut nimic… i-am umplut blogul lui Klaudiu cu „aiureli”!!
Ma rog ca poate intr-un viitor, candva, sa vedeti cu ochii mintii cat de departe sunteti de calea ce stramta care duce spre viata…. la Dumnezeu totul e cu putinta! Numai bine!
Claudiu, hai să privim și cealaltă față a monedei: este la fel de posibil ca tot ceea ce a reprezentat acel Lab 9 (inclusiv grupul de persoane care a *lucrat* acolo) să fi fost efectul *inspirației* indusă telepatic de către entități ET, cu un scop bine determinat…acela de începe lumea să conștientizeze existența lor, prin diverse metode și mijloace de exprimare manifestate la *nivel* terestru, după ce programul inițial a fost implantat!
Este o teorie cu aceeași perspectivă de validitate precum cea expusă de tine! 🙂
Chiar dacă Georgiana n-o să mai citească acest mesaj, eu tot îl scriu! 🙂
Georgiana, citându-te pe tine, cea care la rându-ți citezi din biblie, doar o vorbă am a-ți spune (sic!): încearcă să deschizi ochii minții și să cauți să înțelegi mesajele biblice nu așa, mot-a-mot, ci *mestecând* bine ceea ce vor ele a spune…altfel, aceste cuvinte *nemestecate* cum trebuie pot crea și îți/vă creează *indigestie*!
Citatul tău: A trai la voia intamplarii, inseamna a ne lasa darurile de izbeliste si a ne face partasi “intunericului cel mai din afara”, unde va fi plangerea si scrasnirea dintilor (Matei 25, 30).
Interpretarea mea: prin *a trăi la voia întâmplării*, Marcu vrea să spună *a NU trăi fără credința în Dumnezeu, a trăi în legea Lui* (mă limitez doar la conceptul religios)…nicidecum așa cum înțelegi tu și poate și alții care gândesc ca tine, respectiv *a LUPTA* cu cineva/ceva! 🙂
Cu cine să te lupți, mă rog (la modul general vorbind)?! Cu tine însuți, cu apropiații tăi, cu necredincioșii, cu creștinii ne-ortodocși (cazul tău), cu musulmanii, cu budiștii, cu alte viețuitoare care trăiescsc pe pământ, cu morile de vânt?! 🙂
Cred că dacă Marcu ar fi dorit să înțelegem că trebuie să LUPTĂM încontinuu, toată viața noastră, ar fi spus-o explicit, nu-i așa?! 🙂
Apropos: Iisus a îndemnat cumva la LUPTĂ împotriva celor care nu gândeau și nu trăiau conform învățăturilor sale?! S-a înarmat el, oare, cu o bâtă și, dând un exemplu, a purces pe *câmpul de bătălie* împotriva semenilor săi?! 🙂
Ia încearcă să discuți cu un duhovnic strict pe această temă…vezi ce-ți va spune! 🙂
Cristi, una din ipotezele mele este ca Ascensiunea e pe bune, dar extraterestrii nu prea. Vezi tu, ce m-a convins pe mine la faza cu Ascensiunea e ca e posibil sa li se fi intamplat lor..adica acelora care la un moment dat se plimbau cu navele pe terra, dupa care brusc au devenit …spirite…gandeste-te ca daca in urma noastra raman niste triburi prin Etiopia si Amazonia, oare cum ne-ar descrie urmasilor? Cum ar descrie avioanele care otraveau cerul, tv-urile, tabletele, celularele…castile bagate in urechi? Aparatele foto si camerele de supraveghere?
Ori, e clara treaba ca sunt multi care doresc sa impiedice procesul, din varii motive…Una din procedeele de stricare a mesajului, este sa il amesteci cu informatii ce par a fi adevarate, dar nu sunt, doar seamana. Par example, 20.12.2012 si tot ce a urmat dupa aceea. Vezi tu, e simplu, tot pacalesti publicul ca se intampla, pana cand asta, sictirit, renunta si zice: nah…mai da-i incolo cu minciunile lor, hai mai bine in colt sa bem o cinzeaca!
Un alt motiv pentru care sunt o prezenta constanta aici e ca am nevoie de parerile cuiva care nu prea crede usor una-alta. Ce se intampla acum cu problemele spiritualitatii omenirii chiar nu mi se pare o gluma si e posibil sa se intample ceva destul de important. Poate ca depinde de noi daca se realizeaza Ascensiunea sau doar o conflagratie mondiala.
Cristi, nu ai ce sa o faci sa inteleaga, mi-a demonstrat pas cu pas al cui duh este in ea. imi pare rau…am pulsul cred ca 100 si nu imi vine sa cred ca asa ceva este posibil in 2013….
Carevasazica:
-are o problema mare cu comunismul real. Pai da, ca ala spune ca muncesti din datorie morala, nu pentru bani. Asta inseamna adio prime, adio promovari (citeste ceea ce a spus despre ea insasi la EXISTENTA unde eu de fapt intrebasem cu totul altceva). Pe de alta parte vine si arogantul si cinicul de Klaudyu care spune ca nu are bani si nici nu ii vrea si imi descrie in cateva cuvinte exact ceea ce intelesesem si noi. Deci, ispita/testul lui Mamona….cine il trece?
-are o problema cu intelesul parintilor si al sotului, persoanelor apropiate, deci…Compasiune? Supunerea fata de parinti (cinsteste pe tatal si mama ta)? Duca-se, bonusul e important. Nu mai zic de sot.
– mi-a crescut pulsul cand a spus ca omul e un macrocosmos, mai mare decat universul…WTF, asta imi suna a (ajuta-ma, Klaudyu cu citatul) „imi voi pune tronul… „. Daca omul e mai mare ca universul, inseamna ca noi am trait toti in inselare pana acum si universul are cu o zi mai putin decat cel mai recent nou-nascut si e mai mic decat el. De fapt, e pe undeva prin pampers (alta creatie a masoneriei, pampersul care te ajuta sa nu mai fi de…)
-imi da exemplele clasice cu lumina de la Ierusalim, apa Iordanului care curge invers de Boboteaza si minunea Schimbarii la fata de pe muntele Tabor insa uite sa mentioneze datele la care au ele loc (ultimele doua evenimente au data fixa). E posibil ca fetele de la Agentia de turism sa stie insa si sa imi dea rezervarea pt data corecta…
-imi spune cum vrea sa se duca inapoi la Dumnezeu si cu prada de razboi ca existenta e o lupta..ups…oare cine cere adeptilor sa duca suflete? Imi da citat din Psalmul 50, ok, bun citat, dar ea ma invata sau ma judeca? Vrea sa ma indrepte sau sa ma..exorcizeze??? Mah, sa fie clar, ca nu las pe nimeni sa imi ia Duhul blandetii ca l-am obtinut cu greu, e un dar nepretuit si ma stradui din greu sa il mentin, mai ales acum, cand demonul din mine care reactioneaza la violenta verbala ma ispiteste sa ii sar in cap…dar Cineva sopteste prin chanelling in mintea mea „al cui duh este in tine? Cine ridica sabia…”
Ii multumesc pentru oferta cu duhovnicul, dar chiar nu vreau ce fumeaza ea, pentru ca e inspaimantator. Si eu ma spovedesc, am duhovnicul meu, om echilibrat, cu 2 copii acasa si o biserica plina de flori si iubire. Nu discutam politica si dam din primele noastre si bonusurile de corporatisti free lancer ca sa ii ajutam pe cei defavorizati si pentru Catedrala. Nu stiam ca sa fii respectuos fata de alte confesiuni inseamna Ecumenism…eu credeam ca termenul se refera la altceva.
Sincer, nu ma asteptam sa concluzionez ca pana la urma Klaudyu e mai crestin – desi nu vrea sa recunoasca decat ea (sper sa nu fie prea multi „ai ei”) care isi cauta doar linistirea constiintei si dreptul oficial la violenta verbala si abuz.
Dragul meu Cristi, constiinta chiar s-a trezit. In noi toti. Dar uite cum reactionam. Sper sa ne treaca.
As spune mai multe, dar nu vreau sa cedez demonului trufiei. Reactia ei este edificatoare pt mine.
Presimt un PS…dar poate reusesc sa ma abtin sa recitesc..
„ATEISMUL este inchinare la satan!! pentru ca NU exista pozitie NEUTRA!! esti ori alb ori negru… ori credincios, ori cu ochelari de cal!!”
femeie, ai mancat ceva de pe jos? ateismul inseamna tocmai sa nu crezi in din astea. dar sunt atatea nuante de ateism, de la scientologi la gnostici, nici macar griul nu e gri! as vrea sa fac dume de drogati cu tine dar fac de ras generatiile intregi de samani si preoti rastamani cu astfel de referiri. exista pozitii neutre in tot universul, daca nu ai mai fi asa de proasta incat sa transcenzi iluzia ca una e mai buna ca alta, ca dreapta e mai buna ca stanga, sus ca jos, 2 mai bun ca 1, focul ca apa, rochia asta decat rochia aia, cocaina asta fata de cocaina aia (scuze nu m-am putut abtine) si sa realizezi ca asta e o capcana care te prinde in tridimensional: dualitatea aia cu care ne tot borfaiai tu mai demult, fara sa stii defapt la ce se refera. in momentul in care faci o alegere, cum ar fi ca democratia e mai buna decat comunismul, ai facut o greseala care te va strange, pentru ca totul e motherfucking energie. la baza totul e la fel, sus ca si jos, nu exista rau din perspectiva celei de-a 4a dimensiuni (nu am alt nume, stiu ca nu e cel mai corect). existenta si activitatea e singurul scop. sa fie creeate toate scenariile posibile, si boy, sunt infinite. dar noi suntem fiinte multidimensionale, avem capabilitatea de a alege. cum probabil tu ai ales sa crezi ca in china a aparut comunismul deoarece e cea mai populara tara comunista din lume. pizza a fost inventata de americani, desigur, pentru ca sunt cea mai mediatizata natie care mananca acel fel de mancare. canadienii au inventat politetea iar elvetienii ceasurile. si romanii gratarul si lenea, sa nu uitam, nu?
eu zic sa vezi un doctor
uite ca zic si eu ca societatea e condusa de taco constiente, apoi imi trag un glont in cap. o sa imi ia toata biserica apararea si o faca cuvantul meu sfant? nu. daca un om e mort, asta nu e un motiv sa nu ii investighezi viata si eventual sa faci corectii in privinta aspectelor talmacite. si se poate apara mosul, are un ozn, ce cacat. nu se mai pun in tigaie copii, le punem in portbagajul lui nenea cleopa (stiti unde bat) can spiritul lui e invocat de vreun grup de luptatori ai luminii, numiti de satanistul klaudyu drept credinciosi. sunt o forta de temut, intrucat pana sa ajung la fundul paginii ca sa scriu asta, am vazut niste flashuri din commenturi de imi borasc neuronii.
numele lui moloch de sute de ori in biblie? eu zic ca nu e de mai mult de 10 ori, nu mai cobi atata.
nu ne crede nimeni ca suntem poporul ales daca fac cunostinta cu tine
dar gasesti tu un proverb sau doua sau inventezi ca sa poti talmaci ceva frumos despre -asta- orice.
daca un sef de companie multimiliardara cu timpul devine tot mai senil, iar deciziile lui pun in pericol firma, de ce un preot senil are dreptul de a fi etichetat ca sfant? se vede ca serviciul medical din romania nu isi face treaba.
in fine, obiectiva, cu tot cu numele tau deloc potrivit, zic sa iti iei cartea in maini, arunc-o in foc si get a life. mult NOROC.
eu zic ca apocalipsa e viitorul. daca ceea ce intelegeti voi prin sfarsitul lumii, eu inteleg prin societatea asta care e defapt un limbo. o sa apara din ce in ce mai multi psihopati din astia, tehnologia o sa ne tranchilizeze din ce in ce mai mult vigilenta, o sa fie din ce in ce mai putini oameni ca acest blogger, care incearca sa faca niste lumina, si alte feluri de oameni pe care tin sa ii pretuiesc cat inca dau de ei. apocalipsa nu va fi o moarte rapida, cum v-ati dori voi, sau cum vor ei sa credeti. va fi o moarte lentaaaaa in care fiecare din copii vostri se va naste tot mai mort pe interior pentru ca nu ati stiut sa „folositi darul vietii” cum ziceti voi. jocul asta dureaza de miliarde de ani. nu anii din mitologia satanica, cum ati eticheta-o voi, care da pana in maxim cateva milioane de ani ago. mai multe milioane, dar still. procesul asta e mai rau ca moartea defapt, pentru ca nu e defapt nici una nici alta. promisiuni, promisiiuni, promisiuni. daca marele plan nu e asa, sa vin acum iisus in spatele meu si sa imi spuna ca nu e asa. si poate imi face si un masaj daca tot e acolo.
Adi, bun, macar am aflat ca si tu, ca si mine si Cristi vezi numai energie 😉 macar suntem deliranti in grup :).
Eu eram cu iesirea din dualitate, nu ea…ei ii place in dualitate.
Deci…it’s all about energy! Si prin aranjamentele astrale sunt coordonate frecventele (lungimile de unda). Scrisesem mai devreme, nu stiu daca ai dat atentie, de impartirea pe ore, fiecare cu planeta ei/ingerul ei/animalul mitologic chinezesc. Automat, fiecare ora/grup de ore au rugaciuni specifice menite sa armonizeze efectele fluxurilor asupra oamenilor.
Adevarat au ba?
Faptul ca si crestinismul si comunismul au originea in china, parca suna interesant. Desi chinezii cam cea mai mare parte a existentei lor au fost imperiosi :p.
In mintea mea, democratia este unul dintre principalele aspecte ale comunismului adevarat. Cred ca ar trebui sa ii gasim un alt nume, ca la prima vedere parem nostalgici si nu asta e ideea…
Adi, vezi ca post Inviere, Iisus a revenit spirit, deci, chiar e posibil sa fie in spatele tau…sau in jurul tau…poare sa iti faca si masaj, dar daca tu nu vrei sa vezi/simti asta, atunci creezi o bariera…o bariera a frecventei de vibratie care pur si simplu impiedica crearea unei legaturi. Poti fi ca un aparat de radio dat pe cautarea automata care nu seteaza posturile, ci cauta in continuu. Nu vei putea prinde niciodata o melodie completa.
E vorba despre liberul arbitru….daca vrei cu adevarat sa „te conectezi” cum imi place mie sa zic, poti sa o faci, daca nu, nu e obligatoriu si nu vei muri din cauza asta si nici nu vei fi pedepsit. Doar vei ramane ceea ce esti si mai dai o tura de intrupare si inca una pana ce te convingi.
Am citit asta pe undeva si mi-a placut: nicio entitate spirituala nu sta de vb cu tine daca nu ii dai acceptul. Nu incalca liberul arbitru. Aia violenti fac ceea ce fac si oamenii violenti, te provoaca pana raspunzi si daca o faci, ai initiat un dialog si capata astfel acceptul. Are sens sau bat campii? Tot incerc sa imi dau seama de unde atata abuz si viloenta verbala in anii astia…practic, obraznicia e la ea acasa. Si asta a inceput, culmea, din anii 2000, de cand, vorba lui Adi, am inceput sa murim incet si sigur in interior. Acum ne-am imputit. La propriu.
PS:vine cineva cu ceva frumos si optimist, ca am nevoie…un joint, ceva…:))
DISTRACTIE CU OASELE LU’ SFINTU PETRU CICA:
http://www.miamiherald.com/2013/11/24/3775969/vatican-unveils-bone-fragments.html
CRESTINISMUL TAU E MADE IN CHINA CE MAI VREI
eu tind sa privesc genul asta de ingeri ca „servere”. sunt multe tipuri, nu, defapt noi credem ca sunt mai multe tipuri de ingeri pentru ca am bagat toate fiintele astrale care nu sunt yahweh sau altul care e „domnul” in oala cu ingeri. undeva mai primeau si numele de monade astia de care zici.
democratia ca aspect al comunismului, asta suna atat de mindfuck
Monadele sunt „familii de ingeri”, adica ingeri ce fac parte din aceasi categorie si indeplinesc anumite misiuni.
In ce sens servere?
Democratia este o forma de guvernare bazata pe votul intregii populatii. Practic, intreaga comunitate participa la luarea deciziilor ce o privesc. Nu poti construi o forma echitabila de guvernare decat stergand ideea de proprietate din mintea oamenilor si ideea de concurenta. Amandoua dezideratele sunt irealizabile deoarece oamenii au diferite niveluri de evolutie intelectuala, educationala si spirituala si ar insemna ca in primul rand aspirantii sa renunte la orgoliu. Si asta pur si simplu nu se poate. Comunitatile monahale, indiferent de confesiune, teoretic ar trebui sa fie un exemplu, insa din pacate nu sunt, pentru ca deciziile nu sunt luate impreuna de catre toti membrii.
nu cred ca o sa ma contrazici daca zic ca toate fortele din univers au o constiinta, dar nu ca a oamenilor, evident. daca zic asta unui ateu din ala dovezi sau gtfo, se uita la mine si se mira in mintea lui de cat de prost sunt. dar constiinta aceea e mult mai profunda si mai diluata decat a noastra. deci atomii sunt vii, fotonii sunt vii, pana si intunericul e mai viu decat ti-ai fi imaginat.
dar cum poti hotari unde incepe un vant si se termina altul? din perspectiva noastra e cam greu spre imposibil, si nu pot decat sa presupun ca toate aceste forte, usor sau greu distinse una de alta, au un centru de sincronizare de natura holografica, peste tot si totusi nicaieri. asta numesc eu ‘zeu’, sau numeam inainte sa revin la ideea de zei mitologici.
dar daca poti avea zeul vantului, zeul aerului, ca computere care intretin si calculeaza instant si precis tot ce iti trebuie ca sa ai vant si fenomene de conductie si curent, difuzie etc, poti avea cam pentru orice. pentru orice exista ca forma-gand. de exemplu zeul bicicletelor, zeul aripilor, etc. din punct de vedere memetic, e foarte usor sa gandesti asa, daca adaugi un dram de metafizica, avand grija sa nu scapati tot borcanul ca mine :))
revin la ideeile ca forma, vibratia, energia si informatia sunt interscrise in matricile energetice, deci misiunea ar fi o instructiune, o informatie. tot nu-i greu, nu? si revin si la posibilitatea ca tot ce stiu eu e gresit, deci digera bine, si ia un bicarmocalm daca nu te simti in stare 😀
excusez moi, cred ca suntem off topic rau. tesla rules.
Ptr că tot s-a scris despre comunism și democrație, îmi permit să fac o *disecție* a acestor 2 noțiuni…interpretare dpdv numerologic (de fapt psihogeometrie numerologică, deși aceste 2 noțiuni nu sunt nume proprii de ființe).
Înainte de a face interpretările, câteva mici clarificări: Aspectul subtil al Universului are la bază Energia. Numerele, literele (sunetele) și simbolurile reprezintă aspectele fundamentale ale Geometriei Sacre a Creației (cu mențiunea că literele corespund alfabetului ebraic și sunt în număr de 22) și au în spate frecvențe specifice de vibrație ale Energiei:
A. Nr. 1 = punct = Creator (Tot Ceea Ce Este, tată) = litera ALEF
B. Nr. 2 = cerc = sferă = mamă = litera BET
C. Nr. 3 = triunghi = tetraedru = suflet = litera GHIMEL
D. Nr. 4 = pătrat = cub = autoritate = litera DALET
Mă opresc aici, având în vedere că sunt 22 litere cu numerele, simbolurile, figurile geometrice și interpretările (semnificațiile) aferente și nu vreau să postez ditamai cearceaful. 🙂
Interpretările celor 2 cuvinte (interpretările mele SUCCINTE, conform celor postate mai sus), unde literele care le compun au corespondente în numere (1-9), iar numerele care depășesc valoarea 22 se pot descompune în cifre 1-9 prin adunare sau înmulțire:
1. Comunism
T.V. (total vocale): nr. 18 (litera TZADI, cârlig de pește, necesitate, dorință, recoltă, umbră) sau nr. 9 (1+8)
T.C. (total consoane): nr. 17 (litera PE, gură. a vorbi, cuvântul) sau nr. 8 (1+7)
T.G. (total general): nr. 35 (TV+TC sau/și 20 +15)
INTERPRETARE: comunismul reprezintă modelul social în care individul este *prins* precum un pește în cârligul undiței și se bazează pe conducerea maselor prin forța cuvântului (a se vedea discursurile liderilor), conform TV + TC…este modelul social în care autoritatea este reprezentată de un cap, o persoană ȘI care reprezintă *stâlpul cu puteri nelimitate* (nr 20 ȘI 15).
Dacă se dorește se pot interpreta și 20 și 15 ca fiind rezultate de 2×10 sau 2+18, respectiv 3×5 sau 5+10, obținându-se o semnificație mult mai complexă! 🙂
2. Democrație
TV: 26=8 (2+6)
TC: 22 (sau 4, prin 2+2)
TG: 48=12 (4+8)
INTERPRETARE: democrația reprezintă modelul social în care individul trăiește într-o separare față de semenii săi (a se vedea scara ierarhică a valorilor societății – funcții, bani, putere, avere), model în care valorile supreme sunt reprezentate de dreptate, justiție, reformă (TV, nr. 8 și conform Tarotului), prin legământul cu Dumnezeu (TC, nr. 22)…cine reprezintă în lumea actuala *simbolul* social suprem al democrației și care este mesajul de bază pe care respectiva societate îl transmite prin *scrierile* acestuia pe principala lor monedă?! 🙂 SUA și dolarul (*In God We Trust* și *ochiul atotvăzător*), așa-i?! 🙂
Conform TG (nr. 12): democrația reprezintă ȘI *hamul, biciul, autoritatea și sacrificiul*, conform semnificațiilor acestui număr.
Prin urmare, o definiție cât de cât semnificativă a democrației ar fi cam așa: modelul social în care individul trăiește într-o separare față de semenii săi, valorile sale sunt reprezentate de dreptate, justiție, reformă și se pun în aplicare prin autoritatea (biciul) legii.
Toate astea indică faptul că individul trăiește într-o aparentă libertate, în care este *înhămat*, îngrădit și înrobit de *regulile* democratice stabilite de către *autoritatea* aleasă prin vot democratic! 🙂
Sper că nu v-am plictisit prea mult cu acest mesaj! 🙂
Salutare!
Iti urmaresc postarile, si aici si pe Romania Megalitica. Si te felicit pentru ca ai deschis cutia Pandorei.
Acuma, na, si eu ca omu’ dus cu pluta pe… Arges, mai nou. Am si eu cateva „probleme” cu ceea ce e, astazi, ortodoxia. Si, inainte sa ma crucifice cineva, stiu ce si despre ce vb., ca nu demult, ma batea gandu’ sa ma calugaresc. Asa ca, eram la curent cu tot tacamu’. Bun, timpul a trecut si eu m-am desteptat. Da, m-am desteptat si mi-am dat seama ca ceea ce am eu in inima, credinta mea, si religia ortodoxa, scoasa la mezat de catre mai marii BOR, nu mai au nimic in comun. Mi-am asumat asta, probabil o sa ajunga in acelasi cazan cu altii sau, daca am noroc, in tigaia lu’ Moloch, oi vedea la timpul potrivit.
In fine, acum sunt mamica a doua fetite din care una a inceput clasa zero. Ma duc si eu la sedinta cu parintii si hopa, ce sa vezi! Ora de religie la clasa zero. Bun, intreb si eu care e treaba cu ora de religie. Nu e obligatoriu, ca doar libera exprimare, sau neexprimare, dupa caz, e garantata de constitutie (stiu, ca doua saptamani am studiat problema). Ridic problema la urmatoarea sedinta, de fata cu directoarea. „Nu, nu e obligatorie prezenta la ora de religie, dar ar fi bine sa stea copilul la religie, ca la religie se dau note mari. Si 10 de la religie cu 7 de la matematica, creste media copilului.” Lasand la o parte bucata cu 7 la mate, ca n-are de unde sa stie cucoana cat va lua fata mea la mate peste 4 ani, poate o fi un geniu… Stai, ca nu se poate, ca doar e fata. Si la noi, cf spuselor bisericii, femeia trebuie sa fie supusa barbatului, ca barbatul e capul femeii, asa cum Hristos este capul bisericii. Si cine stie peste ce individ cu creierul bagat in hipoclorit o sa dea, saraca, si toata munca mea o sa fie de pomana….Da’ poate n-o fi asa! Oricum, eu nu sunt de acord cu orele de religie. De ce, sa ii indoctrinam de mici, sa fim siguri ca le bagam zabala in gura si de-acolo e usor de tras, stanga, dreapta… dupa cum dicteaza mai marele…
De ce m-am revoltat eu? Pentru ca, cu numai un an inainte, pe cand era la gradinita, a venit un nea parinte, sa ii invete pe copii cum sta treaba cu Domnul Dumnezeul nostru, despre care popii ne invata ca ne iubeste mai presus de orice dar, in timpul Sf. Liturghii, ne cheama popa in fata altarului, transpunere a tronului ceresc pe pamant, cu „Cu frica de D-zeu, cu credinta si cu dragoste”…
Si cum ziceam, a venit popa, le-a vb copiiilor si ma trezesc cu copilul urland la 4 dimineata, ca a visat ca arde in focurile iadului ca nu a fost cuminte! Si de unde, sufletul meu, a aflat copilul meu despre iad si flacarile sale, in conditiile in care noi am evitat sa discutam astfel de lucruri in casa, tocmai pt ca sunt prea mici si usor influentabili? De la gradinita, ca la noi se are grija spalarea creierelor de mici.
Si-atunci, va intreb pe toti, care e mai nebun? Klaudyu, care incearca sa ne mai traga ochelarii de cal de pe ochi, sau sfintii parinti care nu fac decat sa bage frica in noi de cand suntem de-o schioapa sau care ne usuca de bani ca sa isi faca datoria pe care Dumnezeu le-a dat-o?
Asa, si inca o chestie care ma omoara cu zile… De ce trebuie eu sa ma inchin si sa imi asum credinta altui popor? De ce trebuie sa il cinstesc eu pe David sau pe Ieremia sau ceilalti prooroci ai neamului lui Israel? Cu proorocii mei ce s-a intamplat? Sau dacii nu au avut oameni sfinti? Dar, tinand cont ca la noi se aruncau oameni in suliti si erau trimisi la Zamolxis… Tot e mai bine, macar n-o puneau de vreo „urgie”!!!
Cine sunt eu? Un om ca oricare altul.
Ce sunt eu? Un om, intai de toate. Dup-aia, oi mai vedea, ca nu m-am hotarat inca. Dar sunt roman, ma trag din dacii liberi (ca mi-s bucovineanca, de fel) si sunt tare mandra de asta!
Hai, noroc si la mai mare! Sau Moloch, cum vrei tu!
Diana, ai dreptate cu îndoctrinarea copiilor încă de mici și cu asumarea credinței altui popor. Asta tot spun și eu de ceva timp: de ce naiba am avea nevoie de zei și sfinți evrei? Dacii au trăit mii de ani foarte bine cu propria lor religie și dacă tot simțim nevoia să ne închinăm cuiva, putem să o facem ca dacii? Sau Zamolxe e prea demodat?
Să știi că nu doar copiii tăi au avut astfel de coșmaruri. Am auzit de foarte multe cazuri de copii speriați că vor ajunge în iad pentru că au uitat să-și facă o cruce când au trecut prin fața bisericii sau pentru că au visat ce le-a spus un popă la școală / grădiniță. A fost chiar un mare scandal acum câțiva ani pe această temă. Din păcate nu s-a rezolvat nimic nici atunci și, probabil, nici nu se va rezolva prea curând.
Pe vremuri, anul începea în martie. Din acest motiv avem colinde cu flori. Da, coliva e un obicei dacic, precreștin, care n-are nicio legătură cu vreun basm inventat de creștini (ca toate celelalte, de altfel).
Bineînțeles că creștinismul nu are nimic original. Au demonstrat asta foarte mulți oameni mult mai deștepți decât Cleopa, Boca sau alți dereglați. Nici măcar crucea nu e a lor, fiind prezentă în toate culturile lumii cu mii de ani înaintea apariției creștinismului. Și îmi vine în cap cartea „Cum se nasc, trăiesc și mor zeii și zeițele”, unde Emelian Iaroslavski a demonstrat toate astea cu succes. Acolo se poate vedea că religiile lumii, din cele mai vechi timpuri, sunt pline de nașteri miraculoase, adesea din fecioare, de zei întrupați sau de fii ai zeilor, de „minuni”, etc. Iaroslavski arată și cum zeii păgâni s-au transformat în sfinții creștini, cum s-au adoptat ritualuri din religiile vechi dar și cum au fost inventate multe dintre legendele creștine. De exemplu, Sfântul Ioasaf a luat naștere după ce un călugăr grec, în secolul al VIII-lea, a luat din cartea hindusă „Lalita-Vistara” partea referitoare la Buddha Bodisatva și a înlocuit numele hinduse cu unele siriene. Zeii grecilor Dionysos și Demeter s-au transformat în sfinții Dionisie și Dimitrie, gemenii Castor și Pollux în sfinții Cosma și Damian, iar zeul Poseidon / Neptun în „cuviosul” Nicolae. Ceres Flavia a romanilor a devenit Sf. Flavia, zeița Diana Pudica a devenit Sf. Pudus, gorgonele s-au transformat în Sf. Gorgonia iar nimfa Aura Placida în sfintele Aura și Placida. Poate cea mai amuzantă „naștere” a unor sfinți este transformarea urării de Anul Nou a romanilor, „perpetuam felicitatem” („îți doresc veșnică fericire”), în sfintele Perpetua și Felicitas. Și exemplele ar putea continua mult și bine.
Da, nu vom schimba nimic acuzându-ne pe net. Dar parcă nici nu mai putem înghiți toate rahaturile bisericii și ale fanilor ei. Dacă vrem să luăm atitudine, trebuie să începem de undeva. Și nu reiese râca din punctul tău de vedere, orice ar crede unii, așa că nu ai de ce să mai lucrezi la exprimare.
Mă bucur că îmi urmărești postările. Însă n-am nicio legătură cu România Megalitică. I-am permis administratorului respectivului blog să-mi preia unele articole, dar nu răspund pentru ce apare acolo. Singurele bloguri proprii sunt acesta și „Concepții Anticoncepționale”.
Îți urez „Moloch” și ție! Ca să se oftice creștinopații și să facă tumbe Cleopa în mormânt…
Am uitat de TG-ul *principal* al comunismului: 35 = 8 (3+5), în care nr. 8 reprezintă *gard, perete, a separa, a împărți, micul echilibru* și conform Tarotului, nr. 8 este *dreptate, justiție, răzbire, reformă*
Semnificația TG al comunismului poate fi interpretată și așa: societatea separată față de rest (vezi *războiul rece*, separarea *Est-Vest*, zidul Berlinului), în care individul trăiește într-un *echilibru* (la nivel dogmatic și declarativ) al dreptății și justiției (aici nu cu sensul Justiției), adică *Totul aparține poporului suveran*! Am auzit fiecare această propoziție definitorie a comunismului, nu-i așa?! 🙂
Ce-mi place mie sintagma asta, „sfintii parinti” cind ei nu sint, nici una, nici cealalta, din absolut nici un punct de vedere. Si da, precum stii, Diana, cu cit se incepe mai devreme spalarea pe creier, cu atit e mai bine, mai ales cind e vorba de religie….
bv Diana. mi-a placut si sunt 100% de acord cu tine mai ales cu religia altora impusa noua.
exceptional articol dar lipsesc cu desavarsire sursele de unde te-ai inspirart, sper ca sa anexezi si sursele pe viitor pt sceptici nu de alta.
Sursele sunt istoria și mitologia. Scepticii pot să le studieze, așa cum am făcut și eu, dacă nu le e prea lene. Și nu m-am inspirat de nicăieri. Îmi place să cred că pot avea și idei proprii, neavând nevoie să mă „inspir” de undeva, cu toate că acest lucru poate părea o ipoteză mult prea îndrăzneață pentru unii.
Bun, ok! Am inteles argumentele voastre…dar…ce propuneti? La gradinita cred ca e destul de usor sa precizati ca nu doriti ore de religie, la fel si la scoala. Banuiesc ca va va fi respectata dorinta. Mi se pare normal ca fiecare sa isi educe spiritual copiii asa cum considera potrivit.
Insa…in acelasi spirit al echidistantei, si libertatii opiniei, poate ca ar fi normal sa va abtineti de la termeni prea duri de genul „spalati pe creier” sau „crestinopati” sau mai stiu eu ce. Una este sa iti prezinti argumentele pentru care esti impotriva a ceva intr-o maniera clara, concisa, cu o exprimare demna de o fiinta de mileniul al III-lea care isi merita libertatea de opinie si alta este doar sa agresati verbal pentru ca simtiti nevoia eliberarii unor energii negative (asta ca sa ma exprim elegant).
Eu nu inteleg ce e cu oamenii..parca am adormit intr-o lume si m-am trezit in alta…crestini sau nu, ortodocsi, zamolxieni, energetici, aveti o furie in voie care pe mine ma inspaimanta de-a dreptul. Intelegeti odata ca noi suntem prezentul si copii nostrii viitorul…ce le lasam, ce ii invatam? Cum sa se lupte care are mai multa dreptate pentru niste chestii vechi de jdee mii de ani? Ia incercati sa si infaptuiti ceea ce propavaduiti…
Reusisem ca in sfarsit sa discutam ceva constructiv (e drept, offtopic) si iar ati dat-o pe raca…
Adi,,eu ti-am mai spus, te inteleg perfect pentru ca am fumat si eu ce ai fumat tu…:). In momentul cand am realizat si constientizat asta am inceput sa lucrez la chestia cu extinderea constiintei. Si asta incerc sa explic si altora. Nu trebuie schimbate religii sau facute reforme…e necesara doar schimbarea mentalitatii, o atitudine non-combat, iubitoare, ochii larg deschisi (da, razi Klaudyu) si poate ne mai potolim din furii.
En fin, ce mi s-a parut amuzant a fost ca noi am tot vb de comunism si chinezi si iaca au venit chinezii in Ro!!! Hai sa vb un pic si de Keanu Reeves, pls, pls, pls….Desi am vb mai sus si dejeaba…:(
Cristi, de data asta nu am mai fumat ce ai fumat tu, dar m-a dat pe spate analiza ta!
Coroborand cu spusele lui Adi, undeva in profunzimi, universul,este matematic…a se,vedea amicul Fibonacci.
Si pana la urma care ar fi organizarea sociala cea mai potrivita epocii moderne? (Adica epoca actuala)
Respect pentru cele scrise…. Am dat de blog-ul tau printr-un click. Si ma bucur c-am facut-o. Expui niste puncte de vedere foarte interesante si documentate. Imi face placere sa citesc ceea ce scri. Am cautat si o sectiune in care sa spui ceva despre tine, dar nu am gasit. Adica, varsta, studii etc. Succes si cat mai multe postari !
Mi-aduc aminte ca, copil fiind, am rugat-o pe mama sa ma invete Plugusorul. Fratilor, ce treaba are plugusorul cu anul nou? A, ca nu e vb de anul nou in formatul pe care il stim noi acuma, pai asta e cu totul altceva. Sa nu mai vb de colinde: florile dalbe, flori de mar, brandusite, brandusele, ca doar astea apar la sfarsitul lui decembrie… Tre’ sa caut si eu soiul asta de branduse.
Daunazi m-am contrat cu cineva pe problema colivei. Eu sustineam sus si tare ca e obicei precestin, ca a fost acceptat de crestini, pentru ca era prea adanc inradacinat in cultura poporului dac. Ca la poporul dac ne referim, si hai sa lasam la o parte bulshit-ul cu romanizarea si nasterea poporului roma^n, crestin deja, dintr-o armata de legionari adunati din toate colturile imperiului, inculti si analfabeti, si femeile dace, care probabil le-au si multumit dupa, vb lui Klaudyu, gang bang-ul civilizator al romanilor care a dus direct la nasterea de prunci roma^ni si crestini, ca doar asa am invatat la scoala, din clasa I – tre’ sa bag diacritice, ca nu se mai intelege nika. Mi s-a servit pe placa povestea cu crestinii din Constantinopol si cum s-a aratat cineva, sf Teodor, parca, in vis arhiepiscopului de Constantinopol – nici bine nu se legalizaze crestinismul, ca deja ierarhia era la locul ei, bine organizata, ca de… tre’ sa fie cine sa „pastoreasca” turma!!! Atunci, daca e chestia cu Sf Teodor, de ce nu se face coliva in toata lumea crestina, de ce numai in acele teritorii locuite, si asta e demonstrat de oameni cu greutate, de catre marele neam al tracilor?
De fapt, unde vroiam sa ajung. Crestinismul nu are nimic original. Toate sarbatorile sunt grefate pe sarbatori precestine. Nu au putut fi sterse din sufletul unui neam asa ca au fost reinventate. Asa ca, in loc de solstitiu de iarna avem Craciun si mergem cu florile dalbe de mar, in loc de solstitiu de vara avem Nasterea Sf Ioan Botezatorul, unde legam si dezlegam, vb celor de la cargo, Azi e ziua lor, ziua ielelor, vrajitoarelor pana in zori…la echinoctiu de primavara avem Pastele, in apropierea echinoctiului de toamna avem Inaltarea Sf. Cruci. Cred ca nu are sens sa continui, ca de la nastere pana la moarte, si dupa, punem mai mult accent pe traditiile milenare, da’ sa nu intrebati vreun popa de ce se dau colaci la mormantare, si nu orice fel de colaci, ci acei colacei impletiti, modelul sforii rasucite, ouroborusul dacilor, eternitatea lui Brancusi, ca o sa va spuna ca asa cere traditia sau, daca il prindeti intr-o pasa proasta, va poate servi cu Crede si nu cerceta! Originea lor s-a pierdut in timp, obiceiul si intelepciunea din spatele lui, s-au pastrat. De aia incondeiem si nu inrosim oua, de aia ne spalam cu oua si bani in dimineata Pastelui, de aia sfintim apele si deschidem cerurile, sfintim animalele, ne e frica de blesteme, cununii si legaturi, de aia traiam aici si nu in Egipt sau SUA.
De ce a prins crestinismul asa bine la noi? Pentru ca nu aducea nimic nou, era aceeasi marie da’ cu alta palarie. Si, ca omul simplu din popor, mai bine ma dau cu turcu decat sa raman fara cap. Mai bine ma inchin unui zeu care e tot al meu da’ poarta al nume. Are aceleasi valente, aceleasi insusiri, moare si invie, ma invata ca sufletul e nemuritor si ca doar corpul moare, e alaturi de mine cand il chem.
Deci, doamnelor si domnilor, nu mai fiti cu inima asa aproape de bu..le posteriorului Dvs., si uitati-va atent la casa in care locuiti si poporul din care faceti parte. Si nu mai inghititi toate galustile pe care vi le servesc altii.
Si, va rog sa nu luati de bune cele de mai sus, ci mergeti si cercetati.
Asa, cireasa de pe tort, daca suntem asa mari si dreptmergatori crestini, de ce sarbatoarea care defineste crestinismul e singura care nu e stabila, schimbandu-si data in fiecare an? Oare are de-a face cu faptul ca metodologia de calcul este una total… pagana? Ca doar nu ne-om lua noi dupa mersul soarelui si-al lunii, asemeni amaratilor aia care au avut noroc ca au fost „civilizati” de romani si au dat nastere roma^nilor crestini!
Hai, sa ne tratiti!
Raca? Daca asta a reiesit din ceea ce am vrut eu sa evidentiez, inseamna ca eu trebuie sa mai lucrez la exprimare, probabil una gandesc si alta scriu.
Si, asa cum ati sugerat, eu incerc din rasputeri sa infaptuiesc ceea ce sustin prin vorbele mele, nu as ajunge pana la a propovadui.
Nu, ideea e cu totul alta. Ideea e ca ne-am obisnuit sa inchidem ochii la ceea ce se intampla pretutindeni in jurul nostru, de la gradinite si scoli, spitale si autoritati. Si, de ce nu, biserica. Popa ar trebui sa fie un exemplu pentru comunitatea pe care o pastoreste. Ce exemplu mai da acum? Ca vine si ma ameninta in propria-mi casa ca daca nu vin la biserica, nu ma mantuiesc nici eu nici familia mea, sau cand imi sugereaza sa pun deoparte, in fiecare luna, cate 50 de lei sa ii dau lui ca sa termine biserica, pt care am dat bani deja, ca el a trebuit sa isi faca casa intai si apoi sa termine biserica? Da, aici sunt plina de furie, ca acelasi popa vine si imi invata copilul la scoala, si-mi invata nepoata ca e necurata pentru ca e femeie! Poate trebuie sa ma aplec sa ii pup mana sau poala vestmantului! Cand eram studenta, mergeam la Mitropolie in Iasi doar de dragul parintelui Daniel, care pe-atunci nu era patriarh. Tinea niste slujbe cu adevarat inaltatoare. Acum nu il mai regasesc pe acel om in patriarhul de azi. Poate pot fi considerata plina de raca pentru ca ma revolt impotriva abuzurilor pe care le fac cei trimisi in lume sa ne-ajute sa evoluam spiritualiceste. Dar, sa fim sinceri cu noi insane. Cati dintre noi dau bani pentru construirea unui spital, unui azil de batrani, unui orfelinat sau o cantina a saracilor? Cati dintre noi fac munca de voluntariat in folosul comunitatii in care traiesc? Dar daca vine parintele la usa ca mai trebuie niste bani pentru pictura bisericii, cata lume sare cu banul? Nu bisericile ne ajuta sa ne mantuim, sa evoluam, ca ruga e primita in fata Domnului chiar si cand e facuta in holul fiscului.
Faceti un exercitiu. In loc sa mergeti la biserica intr-o duminica, mergeti la un azil de batrani sau la un orfelinat. Nu trebuie sa duceti nimic, doar mergeti acolo, sa ii vedeti, si veti intelege unde se afla cu adevarat Dumnezeu, indiferent ce nume poarta!
Si, da, imi voi invata copiii sa lupte in viata asta impotriva oricarei nedreptati, chiar si atunci cand ea nu exista decat in inchipuirea lor! Eu nu mai vreau sa aud eticheta „generatie de sacrificiu” in aceeasi propozitie cu „copiii mei”. Nu vom schimba nimic acuzandu-ne unii pe altii de agresivitate verbala pe un blog.
Corect, religia este aceeasi Marie cu alta palarie. Toate marile religii/religiile abrahamice au adaugat pospaiul lor pe traditiile pagine, si hopa, apare obiceiul crestin/musulman/iudaic etc. Daca ai macar un sfert de neuron activ, nu e greu sa faci comparatia.
Si Corraywhatever, cu riscul de a fi injurata si chiar interzisa de Klaudyus Maximus, imi iau libertatea de a te trimite la origini cu aberatiile tale cu tot, cu pupatul in dos al tuturor sceleratilor religiosi cu veleitati de „sfinti”, „salvatori”, „iluminati” si pastele mamii lor. Mie mi s-a scirbit de atitudinea ta tembela de-a dreptul. Si nu, nu-mi veni cu placa „daca nu-ti place aici, du-te in alta parte, eu imi mentin punctul de vedere”. Da-te-n gitu’ matii cu Cleopa, Boca si filosofia ta de doi bani. Ia-ti un mascul, fa-ti treaba cu el sa-ti iasa gargaunii din cap….
Articolul este extraordinar, argumentele aduse sunt logice, coerente, sunt incantata ca ai manifestat interes pentru subiectul cainilor maidanezi si ca nu au reusit sa te induca in eroare aparitiile televizate ale asa zisilor parinti ai lui ionut pe care instinctiv i am detestat din prima clipa in care i am vazut si acum imi explic si de ce…felicitari pentru timpul acordat documentarii si pentru ca nu te ai oprit la primul nivel, acela de a pune totul pe seama animalelor comunitare pentru a caror cauza nu se grabeste nimeni sa lupte! pacat insa ca nimeni dintre cei care ar putea nu va face nimic concret pentru a afla adevarul, pentru a i pedepsi pe ticalosii, josnicii care au instigat la lupta impotriva maidanezilor, aici referindu ma bineinteles la asa zisii parinti indurerati, pe care visez sa i supun la cele mai dureroase torturi…ma bucur foarte mult ca existi si ca ai remarcat toate aceste lucruri!!!
Diana, ai citit postarile anterioare cu atentie? In una dintre ele ii spuneam lui Klaudyu ca faptul ca povestea lui Christos e mai veche de 2000 de ani si larg raspandita nu face decat sa ii sporeasca veridicitatea, nu sa o infirme.
Ceea ce ai enumerat mai sus este perfect real…it’s all about energy…:) toate sarbatorile mari au legatura cu conjuncturi planetare repetitive si de felul de a trai cu ele si in ele. Cum crezi ca pocesc Rusaliile? Eu cred ca bionergetic. Nu stai in repaus, meditatie sau rugaciune, ti-o iei in freza si ramai tzapan de spinare, sau mai rau, Doamne feri!
Te-am rugat sa o iei mai cu usurelul pt ca traversam o perioada foarte incarcata energetic. Aranjamentele planetare (nu sunt astrolog, dar e observabil) predispun la o iritabilitate intensa, spus altfel, scot demonii din noi la suprafata si riscam sa facem greseli grave. Mult mai bine este sa incercam lupta pe silent mode, prin retea paralela, intervenind acolo unde e nevoie, dupa cum foarte bine ai spus, intr-o campanie de voluntariat, incercand sa indreptam lucrurile strambe. Eu una refuz sa mai cred in vocea strazii si a protestelor pe fata pentru ca totdeauna au fost apa de ploaie si manipulare.
Ma repet, in momentul in care incepi sa vezi adevarul si constiinta ti se extinde, accesezi ceea ce unii numesc mintea sau constiinta Christica si incepi zi dupa zi sa te schimbi. Nu e usor, e uneori foarte greu, insa in acelasi timp, in mod automat, accesezi ca un fel de retea…ceva ce nu vezi decat daca privesti cu foarte multa atentie. Este reteaua oamenilor care inca mai au suflet. Un exemplu ar fi echipa de la chirurgia pedriatica formata (=educata) de profesorul Pesamosca, adevaratii doctori fara de arginti.
Poti sa crezi in cine vrei tu si sa practici orice religie vrei, totul e sa iubesti si implicit sa fii un om bun. Plus putin adevar. Eu am numit asta „an honest heart as compass”. Insa spre surprinderea si regretul meu, putini au inteles ce am vrut sa spun si multi au dat cu pietre.
Chiar nu exista religie. In schimb exista un mod de viata. Acela in comuniune cu Dumnezeu. Incercati macar o zi si daca nu va place….puteti sa va reintoarceti la nemultumiri si vorbe grele…
Vă citesc şi mă îngrozesc!!
Credeam că veţi avea măcar curiozitatea să vedeţi ce anume este greşit la ideea de ecumenism…. dar n-aveţi voi treabă cu-aşa ceva… voi tot mai zgârmaţi în noroi 🙁
Cristi, dacă şi tu ai citit Noul Testament la fel ca şi Klaudyu din 2 în 14, e limpede de ce nu sesizezi pasajele (citatele) din Biblie! „citatul: a trăi la voia întâmplării” nici măcar nu e citat!! Ai deschis măcar la (Matei 25, 30) să vezi dacă paragraful scris de mine se regăseşte în întregime acolo? Mi-am dat seama că nu sesizezi care-s exact citatele din graba caracteristică celor superficiali, celor care nu se întreabă care-o fi cel mai bun drum, ci cel mai scurt…. voi sunteţi ăştia care aţi vrea să săriţi gardul în Împărăţie (intrat prin fraudă).. şi aţi face orice… v-aţi duce la „piramida” din Bucegi (ţi-am văzut mesajul postat pe siteul ieşirea din matrix referitoare la pălăria violet a doamnei venite în Bucegi şi vezi că filmuleţul „doveditor” a fost şters), aţi trezi pe kundalini, sau cum zice Klaudiu în articol v-aţi risca cu orice pentru… „gura de rai din vârfu Omu”, ba chiar v-aţi lăsa folosiţi ca şi cobai pentru „activarea glandei pineale”, v-aţi face frate şi cu dracu (dacă n-aţi făcut-o deja!!) numai să reuşiţi să săriţi gardul în Rai, adică să nu îl dobândiţi cinstit! Da’ strigaţi „comunismul înseamnă egalitate”!!! cum se numeşte atitudinea asta?
Adi!! Nu eu am „ales” China ca primă ţară în care comunismul şi-a pus copita, pardon, amprenta… ci aşa s-a „nimerit” 😀 China are azi venerabilă vârstă de 92 de ani de comunism:
http://www.ziare.com/international/china/china-la-90-de-ani-de-la-nasterea-partidului-comunist-presedintele-evoca-coruptia-1104735
iar demonocraţia e sora lui… de unde rezultă că toate sistemele de guvernare pornesc din dictatură… ce au la bază principiile membrilor Sanhendrinului şi a urmaşilor lui.
pizza e cuvânt pur italienesc ce precede chiar descoperirea Americii, originea ei pierzându-se în negura timpului .poate se ocupă Klaudiu cu istoria pizzei, că el e arheologu, el face săpături după origini…
canadienii probabil au inventat canadienele că e frig rău la ei, cât despre elveţieni… noooo ,nicidecum să fie ceasurile, ei au inventat conturile offshore şi paradisul fiscal (vedeţi că si voi inventaţi –simulacru de paradis – cu piramidele şi punctele energetice de pe glob) şi e GRAV fraţilor!!
Despre Corray ce să mai zic!!! 😐 eu i-am spus din primul ei comentariu de pe Kabala că are inclinaţii eretice tipic new-age.. şi oamenii ăştia sunt ca o carte deschisă… păi cum poate ea, care se declară creştină practicantă, ortodoxă ce se spovedeşte (oare i-o fi spus preotului că în mintea ei Scriptura şi coranu, sau Yahwe şi allah sunt una şi aceeaşi Persoană?????) cădea bietu preot lat….Pe bune! Iarăşi, spovedania din 2 în 14, speculând din păcate (geşeli) doar pe alea care-ţi şifonează orgoliul… e un mare zero!! Adică e o bătaie de joc a sfintelor Taine lăsate de Apostoli (sunt 7 în credinţa ortodoxă – pariu că ea habar nu are, da vrea „extinderea conştiinţei”)!! Ce lume am devenit!! Suntem de plâns!
Corray!! Ştii mamă de ce sufletul omului este mai de preţ decât întreg Universul?? Păi de ce să ştii.. ce, te lasă vre-un moment ăla de ţi-a pus butonu de download bulshituri în mână!!? Nu te lasă! Ba, mai mult, te pune să şi huleşti!! Ia vezi ce spune Sfântul Ioan Gură de Aur despre sufletul omului în comparaţie cu orice univers!!
Te rog să mă crezi, pentru că în ciuda tonului apăsat, poate-l percepi agresiv, dar e din cauză că mă revoltă şi mă doare rău să văd cum înţelegi tu Ortodoxia!! Ce faci tu acolo nu e credinţă …. e erezie!!! Klaudiu, măcar e ateu… n-ai ce să-i pretinzi.. el e personajul despre care marele Petre Ţuţea declara, citez: „Ateii si materialistii ne deosebesc de animale prin faptul ca nu avem coada, căci omul fără Dumnezeu e un biet animal raţional care vine de nicăieri şi merge spre nicărieri”!! La fel Adi şi Cristi!!
Dar tu, Corra!! Tu n-ai nicio scuză pentru bălmăjelile tale!!
Să crezi că mântuirea nu este doar în Biserică şi că poţi crede în folozofii orientale şi practici păgâne ca să te mântuieşti, este erezie să ştii!!
Iarăşi să crezi că e suficient să fii creştin, religios, mistic, spiritual, orice, şi deja eşti în Paradis, este erezie!!
Dacă mai şi pui în discuţie că poţi ajunge „evoluat spiritual” prin tehnici, asane, meditaţii, formule, mantre, gnoză, ştiinţă, calcule, concepte, doctrine umaniste, iluminist-idealiste, revoluţionare sau religioase – este erezie!!
Când îi spui lui Adi că Hristos e în spatele lui … „şi face masaj” huleşti fără ruşine!! Nu ai pic de respect faţă de Mântuitor şi de aici rezultă că nu eşti departe de găluşca ce ţi-o serveşte Klaudiu când afirmă (cu aceeaşi neruşinare specifică celor maliţioşi, deşi el are înclinaţii spre ocultism) că este inventat, şi consideră că Hristos e doar un profet, un mistic, un iluminat, un guru sau iniţiat ce deţine puteri paranormale, oculte, un şaman venit din ceruri astrale…. sau şi mai rău un reîncarnat al lui budhha sau krişna sau alte inepţii – asta dovedeşte că eşti în EREZIE şi poţi să ţipi în gura mare că eşti ortodoxă pentu că pomul se cunoaşte după roade, iar omul după fapte!! Şi e de-ajuns să înşiri două cuvinte şi cine cunoaşte ortodoxia, te citeşte imediat….
Comandă sau caută pe net despre Washington Irving care a scris o carte numită „Viaţa lui Mahomed”, un analfabet, epileptic şi demonizat beduin, un profet mincinos – şi vei vedea cine l-a scos la înaintare cu „viziunile” lui cu tot!!
Klaudyu!! Am dat un like la postarea de pe odiosul tău perete anti-creştin, la fotografia Părintelui Arsenie, dar nu pentru comentul tău total demn de un puşti de grădiniţă, ci pentru afirmaţia celuilalt miştocar, că ăla fără să-şi dea seama a exprimat un mare adevăr: Părintele chiar era un bărbat adevărat! (a studiat medicina şi a pictat singur biserica Drăgănescu). Dacă pentru voi, bărbăţia stă în lungimea… bărbii, nu-i de mirare că habar nu aveţi despre ce înseamnă o femeie, nu aveţi cum s-o cunoaşteţi. Că dacă îi ştii corpul din punct de vedere al anatomiei… nu e de mirare de ce sunt atâtea femei divorţate sau singure!! Vai de noi!!
Sincer, îţi doresc să ai copii cu faia aia de-şi zice „blacksoul” – biata de ea, dacă ar ştii ce înseamnă cu adevărat! – şi să trăieşti mulţi ani ca să-i vezi cum vor convinge oamenii de existenţa lui Hristos, să fie mai inteligenţi ca tine si mai frumosi şi să trăiască o viaţă fără de vicii! Atunci vei simţi şi tu usturimea lovirii cu piciorul în ţepuşă, aşa cum şi tu loveşti acum în Hristos cel fără vină, pentru că nici vorbă să-l crezi inventat! Cum să fii aşa pornit şi înfierat pe un personaj inventat?!? Mai sunt şi ăia cu mişcarea zeitgeist de-au lansat ideea că de fapt, ar fi fost „inventat” de romani pentru a-i supune şi controla pe iudei!! Este o nebunie de proporţii astronomice şi scârboase ce încercaţi voi să faceţi!! Şi tu la fel, mai întâi zici că-s evreii inventatorii, p’ormă vii şi spui că stai că sămânţa e de vreo 28 de secole plutind prin China… că de fapt pitagora cu vecinu jucând table au inventat creştinismul… ce-i asta…. alba/ neagra, asta are, asta n-are??! Orice om cu capu pe umeri n-ar înghiţi în veci ca pelicanu pastilele tale!!
Că cine să fie atât de nebun la cap încât să vrea să „inventeze” o religie doar pentru a controla sau a „spăla creierele” – asta dacă ar mai fi ceva de spălat la ce viaţă asemanatoare cu animalele au unii semeni –(mi-a fost de ajuns să citesc restul comenturilor de la Părintele Cleopa!) deci, cine să vrea o religie care să contrasteze atât de flagrant cu învăţăturile lui Yahwe – în V.T. predomina legea talionului (asta în ipoteza că „la mijloc” ar fi evreii) ,deşi evreii sunt conducătorii lumii de când cu fuga din Egipt şi mai departe după distrugerea şi pustiirea Templului lui Solomon, dar ei nu şi-ar tăia în veci creanga de sub picioare!!
sau cine din imperiul roman să scorneacă o religie care propovăduieşte iubirea de seamăn, întoarcerea celuilalt obraz, binecuvântarea duşmanului şi primirea răului cu pace, când imperiul roman a avut in componenta sa teritorii şi civilizaţii mult mai importante ca Ierusalimul, iar politica de toleranţă faţă de religii, în special cea din Israel, nefiind socotită demnă de luat în seamă si niciodată nu s-a pus problema de a se recurge la o asemenea masură absurda de a crea o religie pentru siguranţa imperiului, care la momentul „mitului” lui Hristos era în culmea gloriei şi-a puterii absolute!!!
Dar uite că pe mulţi îi duceţi de nas (tu şi restul aşazişilor „atei” cu dispreţul făţiş al celui ce urăşte) strigând că-i „inventat”!!
Vă tăiaţi mintea în scripturi dacă le citiţi ca pe revistele de benzi desenate cu superman!!
În Vechiul Testament este menţionat Iisus de multe ori, mai ales în profeţiile despre naşterea sa: Iata, Fecioara va avea in pantece si va naste Fiu si vor chema numele Lui Emanuel, care se talcuieste: Cu noi este Dumnezeu” (Isaia 7,14).
S-a împlinit profeţia? Dacă evreul ateu “părintele psihanalizei” Sigismund Freud zice că nu, toţi gură cască repetă după el…. Chiar ,la o adică, ce mare psiho-pupu a fost Freud pe care atât îl elogiezi în alt articol, ce cazuri psihice a rezolvat de a ajuns “părinte”… alături de C.J. Jung practica hipnoza, unde inocula pacienţilor diverse mesaje subliminale de i-a scos pe bieţii oameni, mai bine zis femei, defininiv de pe şine… 🙁
Şi mai zice Vechiul Testament despre Iisus: Bucura-te foarte, fiica Sionului … iata Imparatul tau vine la tine drept si biruitor; smerit si calare pe asin, pe manzul asinei” (Zaharia 9, 9)
Şi mare va fi stăpânirea Lui şi pacea Lui nu va avea hotar. Va împărăţi pe tronul şi peste împărăţia lui David, ca s-o întărească şi s-o întemeieze prin judecată şi prin dreptate, de acum şi până-n veac. Râvna Domnului Savaot va face aceasta. [Isaia 9:6]
Şi tu, Betleeme Efrata, deşi eşti mic între miile lui Iuda, din tine va ieşi Stăpânitor peste Israel, iar obârşia Lui este dintru început, din zilele veşniciei. [Miheia 5:1]
Să ştii şi să înţelegi că de la ieşirea poruncii pentru zidirea din nou a Ierusalimului şi până la Cel-Uns – Cel-Vestit – sunt şapte săptămâni şi şaizeci şi două de săptămâni; şi din nou vor fi zidite pieţele şi zidul din afară, în vremuri de strâmtorare. [Daniel 9:25]
Şi cu cine credeţi că vorbea Dumnezeu-Tatăl în grădina Raiului când zicea “să facem pe om după chipul şi asemănarea Noastră” ? (Geneza 1:26). Cu cine Altul, decât cu Fiul Său… Cel care este strălucirea slavei Sale, Cel care a zis: “Eu si Tatal Meu una suntem”!!
A fi dupa chipul divin inseamna a te împartăşi din lumina divina, din intelepciune divină, din intelegere divină, din sfat dumnezeiesc, din puterea de a birui raul, este frumusetea sufleteasca. Să vă gândiţi la asta!! Ea te infrumuseteaza la orice varsta; caci e din vesnicie; ea nu are timp, ea nu are ani. Cu aceasta frumuseţe au fost zidiţi primii oameni si în fiecare dintre noi există aceasă frumuseţe cerească!! Demonul cel invidious e cel care vrea să ne fure acest bun nepreţuit – sufletul nostru! Fiţi cu mare grijă cu vă închinaţi, pentru că omul este ceea ce iubeşte! Iar viciile nu sunt virtuţi, nu vă mai îmbătaţi cu apă rece din izvoare ireale!!
Georgiana, am încercat din răsputeri să nu te jignesc, dar totul are o limită. Mai ales răbdarea mea. Drept pentru care nu pot să mă abțin să nu te anunț că ești proastă rău. Dar nu orice fel de proastă, ci una frustrată și cu gura mare, nebătută / nefutută la timp. Și am să-ți explic de ce ești proastă. În primul rând, pentru că nu las niciodată o femeie neterminată, iar în al doilea rând ca să ai ce-i răspunde următorului care te va întreba de ce ești atât de proastă.
– „ATEISMUL este inchinare la satan!! pentru ca NU exista pozitie NEUTRA!! esti ori alb ori negru”. Ești atât de tălâmbă încât nici nu știi ce înseamnă ateism. Ateii nu cred în existența ființelor supranaturale, prin urmare nu se închină nimănui. Ateismul e religie cum abstinența e o poziție sexuală. Și chiar există poziție neutră. Ia ca exemplu atomul care, pe lângă electroni și protoni, conține și neutroni. Sau linia dintre Yin și Yang, etc. Pentru cineva cu un IQ mai mic decât al euglenei verzi, nu există decât alb și negru. Pentru noi, restul, există nu doar griul, ci chiar mai multe nuanțe de gri.
– „ateii sunt comunisti, adepti ai hedonismului”? Nu știu ce atei ai cunoscut tu, dar majoritatea sunt capitaliști. Cât despre hedonism, cred că îi confunzi pe atei cu popii și rabinii ăia care caută plăcerea supremă în fundurile băiețeilor. „asta e religia lor”?!? Dacă hedonismul și comunismul sunt religii, ai mari probleme nu doar psihice, ci și de percepție. Studiază DEX-ul dacă îți fac atât de multe probleme niște termeni simpli.
– Pagina mea de Facebook e „plina de insemne masonice”, cum ar fi „ochiu lui horus” sau „personaje cu cap ce caine si lupi cu ochi fosforescenti”? Tuto, pagina mea de Facebook, la fel ca blogul ăsta, poartă numele „Secretele Zeilor”. Prin urmare, e normal să public acolo fotografii cu zei, creaturi mitologice sau personaje istorice, pe lângă multe altele. Ce ai fi vrut să vezi pe o pagină cu acest nume? Icoane? Poze cu moaște? Rețete de colivă? Fie vorba între noi, unul dintre sfinții voștri, Cristofor, e tot un personaj cu cap de câine. Pe ăsta îl acceptăm, că e de-al vostru? Și de ce m-ar interesa că masonii au preluat anumite simboluri din religiile antice? Dacă public o poză cu Horus înseamnă că sunt mason, doar pentru că masonii folosesc Ochiul lui Horus? În cazul ăsta, n-ai vrea să dărâmăm piramidele din Egipt pentru că masonii au și piramida printre simboluri? Sau să ardem Biblia, pentru că masonii o folosesc în ședințele lor? Cum rămâne cu obeliscul de la Vatican, simbol nu doar păgân, ci și masonic? Ăla se acceptă, pentru că e al vostru? Dar ce te faci cu ochiul din triunghi, prezent în mai toate bisericile creștin ortodoxe? Ăla nu e simbol masonic? Tălâmbo!
– „crucea” aia ce ti-o atarni de gat.. e o facatura, reprezinta crucea egipteană sau profanată, folosita in magie, marca new age”. De fapt se cheamă ankh și a fost folosită de egipteni cu mii de ani înaintea apariției New Age-ului, care are doar câteva decenii. Așa că nu poate fi considerată „marca new age”. Într-adevăr, ankh-ul a fost profanat de către creștinism (conform DEX, profanat înseamnă „Tratat fără respectul cuvenit; batjocorit, dezonorat, necinstit”). Eu port ankh-ul la gât doar ca element de decor, pentru că îmi place Egiptul antic. La fel de bine aș putea purta o piramidă, masca lui Tutankhamon sau Ochiul lui Ra. Tu ce motiv ai să porți la gât un instrument de tortură nu numai a milioane de oameni, ci chiar a zeului tău, un simbol în numele căruia au avut nenumărate războaie, crime, jafuri și violuri?
– „Comunismul a fost inventat de aceiasi indivizi ce-l simpatizeaza pe horus” și „Originea Comunismului???? CHINA”?!? Chinezii îl simpatizează pe Horus?!? „Comunismul este o componentă a Noii Ordini Mondiale, gandite de către Illuminatii , finanțați de Rothschild”? Atunci capitalismul tău ce mai e? Și cum au inclus masonii comunismul în Noua Ordine Mondială, când masoneria era interzisă pe vremea comunismului, ăsta fiind și motivul pentru care masonii au distrus comunismul european în anii 89-90? Când spun că ești bătută în cap, tu crezi că glumesc…
– Omul „este un macrocosmos”? Și îl mai acuzi pe Lucifer de aroganță… Macrocosmos înseamnă „Universul considerat în totalitatea sa ca o structură unitară, organică”. Conform logicii, Universul nu ar putea cuprinde peste șapte miliarde de universuri egale cu el ca mărime. Omul „este cea mai inalta dintre toate creaturile, imparatul si preotul tuturor fiintelor”. E de ajuns să deschizi televizorul la știrile de la ora 5 sau la emisiunea lui Capatos să vezi ce înseamnă omul. Dar tu nu ești doar incredibil de proastă, ci și arogantă. Nu degeaba se spune că „prostul, dacă nu e și fudul, parcă nu e prost destul”.
– „Omul este creat de Dumnezeu a trai impreuna cu EL”? Ciudată afirmație, ținând cont că religia ta susține că omul a fost creat în închisoarea Diavolului și a demonilor săi. Sau Dumnezeul tău e Lucifer?
– „Sincer, eu cred ca pana la urma o sa ajungi sa crezi ca de fapt, vorbesti cu personaje inventate”. Nu asta faceți voi, credincioșii, atunci când vă rugați?
– „Lumea fara om nu si-ar avea rostul”? Lumea a existat fără om miliarde de ani și s-a descurcat foarte bine.
– Mi-ai dedicat o melodie fără măcar să-i înțelegi mesajul. Și nici nu e de mirare, ținând cont că nu poți înțelege absolut nimic. Ombladon și Raku cântă despre societatea capitalistă, geniule, unde nu există egalitate. Ce legătură are asta cu comunismul, n-am de unde să știu. Poate măcar tu știi ce ai vrut să zici.
– Corray nu te întreba pe tine ce crezi despre existență. Vorbea cu noi, restul, oamenii normali la mansardă.
– Dacă „Hristos e busola… Lumina lumii…”, cum se face că ești atât de debusolată?
– „Ma rog ca poate intr-un viitor, candva, sa vedeti cu ochii mintii cat de departe sunteti de calea ce stramta care duce spre viata”. Calea ta e cea bună pentru că așa vrei tu? Eu văd o femeie proastă, absurdă, paranoică, arogantă și frustrată. Dacă așa ajunge cel ce calcă pe drumul tău, de ce naiba am vrea să devenim ca tine?!?
– Nu sunt ateu, ci agnostic. E o mare diferență între acești termeni. Dar nu și pentru tine, care le consideri forme de satanism. Dacă atât poți, n-am ce să-ți cer. Poate doar un harachiri.
– Știam că ai dat like la postarea de pe „odiosul” meu „perete anti-creştin”. Comentariul meu e „total demn de un puşti de grădiniţă” pentru că ți-am jignit idolul. Sunt sigur că, dacă făceam o glumă despre Satan, râdeai trei zile încontinuu. Și de aici reiese o altă „calitate” a ta, ipocrizia. Știu că gluma mea nu e cea mai bună, dar totuși sună bine „Arsenie Boca, supranumit Boca-Loca”. Pe viitor o să fac tot posibilul să-mi iasă glume și mai reușite pe seama creștinismului. Și bineînțeles că știm ce înseamnă o femeie. Tocmai din acest motiv eu cel puțin nu m-aș atinge de tine nici să mă plătești.
– „dacă ar ştii ce înseamnă cu adevărat”… Dacă ai ști tu, tălâmbo! „Black soul” nu înseamnă doar un suflet înnegrit de răutate, demoni sau mai știu eu ce tâmpenii creștinopate. La modul metaforic, un suflet poate fi considerat negru din cauza suferinței. Dar de unde să știi tu așa ceva, când mintea ta funcționează într-o singură direcție și în marșarier? Ar fi frumos să am cândva copii (cu ea sau cu altcineva) și chiar mi-aș dori să fie mai inteligenți, mai frumoși și mai lipsiți de vicii decât mine. Dar sunt absolut convins că nu „vor convinge oamenii de existenţa lui Hristos”. Dacă eu nu pot crede în astfel de povești stupide, nicio șansă să creadă unii mai inteligenți decât mine. Și fii fără nicio grijă, copiii mei vor fi lipsiți de îndoctrinare religioasă. Voi avea grijă să îi învăț de mici să gândească singuri și să analizeze orice cu simț critic, pentru a nu se transforma în oi ca tine. Și dacă vor fi atât de inteligenți pe cât îi dorești, tare mi-e că vor reuși să îngroape religiile care ne-au îndobitocit specia de atâta amar de vreme. Așa că ai grijă ce-ți dorești.
– Nu sunt „pornit şi înfierat pe un personaj inventat” cum e Hristosul tău. N-am nimic cu un personaj fictiv, fan clubul lui mă deranjează. „Este o nebunie de proporţii astronomice şi scârboase” ce încercăm noi să facem? Adică să demonstrăm că religia ta este doar o mare minciună? Ești sigură că nu e doar disperarea ta că ne apropiem de adevăr și că din ce în ce mai mulți oameni își vor da seama de asta? Dacă ai văzut filmul „300”, poate îți amintești că mesagerul persan a spus la un moment dat ceva asemănător: „This is madness!”. Răspunsul regelui Leonidas a fost: „No, this is Sparta!”. Dacă știi ce a urmat, imaginează-ți că același lucru îl veți păți și voi în scurt timp.
– „cine să fie atât de nebun la cap încât să vrea să „inventeze” o religie doar pentru a controla sau a „spăla creierele”?!? Absolut toți care au inventat religii! Până și Eminescu spunea asta: „Religia – o frază de dânşii inventată. Ca cu a ei putere să vă aplece-n jug”. Și acum mă aștept să-l blagoslovești și pe marele nostru poet cu epitete precum „satanist”, „mason” sau „posedat”. Ai fi în stare, la cât de tembelă ești.
– „evreul ateu”? Femeie, întreb retoric, tu ești proastă de felul tău sau fumezi ceva înainte să-mi lași comentarii? Evreu înseamnă adept al iudaismului / mozaismului. Nu poți să fii și religios și ateu în același timp. Creierul tău subnutrit n-a fost în stare să descopere asta singur?
Observ că mă spionezi pe Facebook, pe Cristi pe alte bloguri, probabil și pe Corray, pe XYZ sau pe Adi… Femeie nebună, vorba americanului, get a fucking life! Ești psihopată? Ai o viață anostă încât simți nevoia să te delectezi cu viețile altora? În plus, animale sunteți tu și Petre Țuțea, nu eu, Adi și Cristi. Așa să te adresezi turmei tale duminica la biserică, nu nouă. Dacă ți-am dat voie să te exprimi liber aici, tu ți-ai luat-o în cap și te-ai căcat pe blogul meu cu toate aberațiile tale creștinopate, jignind pe toată lumea ca o adevărată centuristă. Ia mai du-te în pizda mă-tii cu tot cu religia și cu dumnezeii mă-tii, că nu e nimeni obligat să-ți suporte căcaturile. Dă-i drumul de aici, până nu ți-oi lua la șuturi toți popii, dumnezeii, sfinții și dracii, de o să vezi ce înseamnă într-adevăr cineva „pornit” împotriva voastră. Și să nu te miri dacă voi începe la un moment dat să vă și dau foc la biserici, de preferat când vă prind pe toți înăuntru. La cât rău ați făcut acestei planete, la fel ca o tumoră, ar cam fi timpul să fiți extirpați. Și gata, că ți-am dat prea multă atenție. Mai multă decât ți-a dat / îți va da vreodată un bărbat. Roagă-te dumnezeului tău să nu fii în biserică în momentul în care mă voi hotărî să încep operația de extirpare. Că tare mi-e că voi începe cu a ta.
PS: Cei interesați să converseze cu ea o pot găsi aici: http://facebook.com/eliza.georgiana. Pe blogul ăsta nu va mai fi prezentă din motive evidente. Sau, dacă preferați, din cauza unor defecțiuni tehnice. Apropo, mai crede cineva (în afară de mine) că sună bine „Arsenie Boca, supranumit Boca-Loca”? Sau umorul meu e într-adevăr „total demn de un puşti de grădiniţă”?
Georgiana, de ce n-oi sta tu pe blogurile dedicate ortodoxiei?! Acolo măcar sunteți toți *o apă ș-un pământ*…ortodox, evident! Acolo nu este permisă postarea mesajelor *inspirate de diavol*, mesaje care să vă perturbe starea pură, ortodoxă. De ce ți-o face ție plăcere să vii printre noi, ăștia cu pinealele (ai măcar habar și despre rolul spiritual al pinealei, sau biserica ortodoxă neagă acest aspect și-l consideră ca fiind de natură diavolească?!), centrele, meridianele și tetraedrele (piramidele) energetice și alte asemenea erezii (sic!) și blasfemii? 🙂
PS: nu am postat nimic referitor la Bucegi pe *Ieșirea din Matrix* (de fapt nu am postat nimic acolo!
Cred ca deja am luat-o cu totii oleaca pe aratura, cu asta sunt perfect de acord. Dar cu ce nu sunt de acord este o atitudine silentioasa, si nu vb de vocea strazii, ca si aia poate fi „coordonata”. De cele mai multe ori, inainte sa fie pace, trebuie sa fie razboi. Astia suntem, din pacate, fauriti doar dupa chipul lui Dumnezeu, nu si in atitudine. Si, te rog sa ma crezi, Corray, intervenind, indiferent cum o faci, cu tact sau fara, zgandaresti un cuib de vipere. Daca tot e sa faci galagie, macar fa-o sa se-auda. Parerea mea. Cu totii ajungem la un punct in care ni se ia de toti si de toate. Important e ce ne ajuta sa ne ancoram la realitate.
Nu mai are de mult de-a face cu vreo religie sau alta. E totul in atitudinea fata de noi insine si fata de semeni. Dar, vb lui Eminescu:
Unde esti tu, Tepes, Doamne…
Here we go again…..Pace voua….ar zice personajul ….si poate ca ar adauga: uite, pentru unii ca voi am fost inventat…sau trimis, cititi si voi cum va convine.
Pentru toata lumea…nu era clar ca nu mi s-a disociat (inca) personalitatea si Corray=Corraypurple, mai bine zis Corray Purple (corray cu sensul de corai si purple=violet)??!. Sunt doua conturi, cate unul pt fiecare device folosit. La inceput a fost doar unul 🙂 dar i-am uitat parola si am mai facut unul. Sa-mi fie rusine, creier spalat ce sunt!
Corra nu exista aici pe blog.
Klaudyu, o sa incep prin a-ti spune de ce dintre multe fete ortodoxe luminate, mi-a placut Arsenie Boca:
– si-a descoperit vocatia de mic, de pe la 12 ani, daca nu ma inseala memoria, aceasta varsta fiind una reprezentztiva, de manifestare a unui potential al fiintei umane. Intre 12-14 ani. Nu intamplator la aceasta varsta se examineaza prima data pustimea. Exemplul cu templul si Iisus, nu il mai analizez.
– nu s-a limitat la a crede tot ceea ce i s-servit drept invatatura si a cercetat personal s in profunzime totul. De exemplu, nu a studiat dupa cum circula legenda medicina. A studiat in schimb anatomia cu Prof. Rainer, care in afara de statie de autobuz si strada mai este si unul dintre titanii scolii medicale romanesti, un creier exceptional si o constiinta mai mare cu mult de un Big Mac. Studiul anatomiei reprezinta o practica curenta pentru studentii la arte plastice (asemenea tanarului Zian Boca), unii preferand sa o aprofundeze prin participarea la orele de anatomie de la medicina, inclusiv disectii, exemplul celebru fiind Leonardo. A citit si multa psihologie de care avea nevoie pentru a fi duhovnic (pentru mine duhovnic=psiholog fara de arginti). A preferat sa citeasca Filocalia in original si sa o mai si traduca, pt a evita clasicul „lost in translation”
– din cele de mai sus, mi se pare a fi un cautator al adevarului. Care merge si pe cai mistice (via Nichifor Crainic cu trecere pe la locatia voastra favorita, Athos)
– ceva probabil ca a gasit din moment ce venea lumea buluc dupa el. Si nu de alde crestinopatii vostrii, ci oameni cu intense framantari interioare si cu multe intrebari in minte. Am cunoscuti care l-au audiat live si nu sunt din categoria dumb. Pe cei ce urmau a fi prigoniti de regimul comunist proaspat instalat i-a avertizat si sustinut moral.
– a trait intocmai cum a spus Hristos, fara bunuri materiale si neobosit in cautarea adevarului, ajutandu-si semenii pe tot parcursul vietii. Oare cati mai au acest curaj? Ma refer la cei din civilizatia occidentala, lamele si adeptii filosofiei si religiei orientale ii tin deoparte.
Inca ceva si inchei: Klaudyu, globul meu de cristal in care ma uit cand beau cafeaua si pisica mea virtual neagra care de fapt e intrupata in 3 caini imi sugereaza sa iti transmit sa iti pastrezi calmul si sa controlezi bine limbajul. Data viitoare iti explic pe larg si de ce. Si nu e din ciclul ” o sa segainateze porumbelul in capul tau si vei avea ghinion in viata sexuala 30 de ani”.
Circulă o vorbă pe internet, care se potrivește de minune ca răspuns pentru tine: „I don’t need to control my anger. Everybody around me needs to control their habit of pissing me the fuck off”. Calmul meu are limite iar lucrurile sunt simple: dacă mă jignești (mai ales în mod repetat), așteaptă-te să te bag de unde ai ieșit. Iar Georgiana nu a sărit doar calul, ci toată herghelia. Nu am de ce să suport jignirile cuiva și chiar mă cred liber să le răspund celorlalți cu aceeași monedă. Dacă ei se pot enerva și îi pot mânji pe ceilalți cu jigniri, eu de ce n-aș face-o? De fapt și dumnezeul vostru, Iisus, făcea același lucru în Noul Testament. De nenumărate ori s-a enervat, a certat și a jignit tot ce a prins: oameni, demoni și chiar vântul. A blestemat un smochin deoarece sărmanul pom nu avea roade în acel moment (Matei 21:19 şi Marcu 11:14), iar pe apostolul Petru l-a numit chiar „satană” (Matei 16:23, Marcu 8:33). Dacă el are voie să se enerveze și să se certe, eu de ce nu aș avea? Mai ales când sunt jignit de tâmpiți?
Nu mă interesează că Boca a studiat anatomia sau că a trăit fără bunuri materiale. Și el a contribuit la spălarea creierelor prostimii cu povești menite să țină oile în jug. Așa cum am mai spus, dacă voia să ajute oamenii, îi învăța să pescuiască, nu cum să se roage pentru un pește. Iar dacă era un adevărat „căutător al adevărului”, așa cum susții, nu s-ar fi oprit la o religie. Pentru că nicio religie nu relevă adevărul ci, cu puțin noroc, poate mici frânturi din el.
Poate personajul ar zice „Pace vouă”. Dar tot el a spus și „nu socotiţi că am venit să aduc pace pe pământ; n-am venit să aduc pace, ci sabie” (Matei 10:34) sau „cel ce nu are sabie să-şi vândă haina şi să-şi cumpere” (Luca 22:36) ori „vi se pare că am venit să dau pace pe pământ? Vă spun că nu, ci dezbinare” (Luca 12:51). Într-adevăr, avem parte de dezbinare și de „sabie” mulțumită acestei crunte tumori ce ne-a infectat de aproape două milenii. Mulțumim, Iisuse!
Xyz, dacă Vaticanul are oasele lui Petru, eu am chiloții sfântului Superman Centură de Aur, pe care o să îi transform în moaște. Să nu te miri dacă o să vezi în curând o grămadă de babe cu kriptonită la gât, ce se înghesuie să lingă o pereche de chiloți roșii, pe care sfântul i-a purtat de la coborârea sa din ceruri (de pe planeta Krypton) până la moartea sa în ghearele satanicului Doomsday.
Cristi, ipoteza ta despre Lab 9 ar putea fi plauzibilă, însă cei doi autori au demonstrat deja că nu era vorba despre niciun fel de entitate, ci doar de un mare fals al CIA-ului. Îți recomand cartea, pentru că este foarte interesantă.
Corray, faptul că povestea lui Hristos e mai veche de 2000 de ani și larg răspândită nu îi sporește veridicitatea, ci chiar o infirmă. Acceptând această idee, înseamnă că accepți și faptul că acum două milenii nu a existat niciun Iisus în Galileea și, prin urmare, nu au avut loc nici faptele lui prezentate în Biblie. Adică nu s-a născut în Bethleem, nu a fugit în Egipt de frica lui Irod, nu a fost nicio stea la nașterea lui, nu a propovăduit sau vindecat oameni în Galileea, nu a fost la nuntă în Cana, nu a transformat apa în vin, nu a mers pe apă și nici nu a fost crucificat în Ierusalim. Prin urmare, dacă toată această poveste e inventată, ce te face să crezi că cea originală, după care s-au inspirat inventatorii creștinismului, e adevărată?
Nicio entitate spirituala nu stă de vorbă cu tine daca nu îi dai acceptul, pentru că nu încalcă liberul arbitru? Sunt curios cum ai explica toate cazurile de posesie demonică, mai ales din creștinism. Ceva îmi spune că acei oameni (majoritatea religioși) nu și-au dat acceptul, iar liberul lor arbitru e doar o altă poveste de adormit adulții.
Poate ar fi normal să ne abținem de la termeni prea duri de genul „spălați pe creier” sau „creștinopați”. Dar cum creștinii au dreptul să ne numească „sataniști”, „nebuni”, „posedați” sau „antihriști”, de ce noi n-am avea voie să apelăm la etichetări? Numai ei au acest drept? Ori vorbim pe aceeași limbă, ori nu.
Da, fiecare e liber să creadă în cine vrea și să aibă ce religie vrea din punctul meu de vedere. Nu la fel gândesc și creștinii, care atacă orice e diferit de ei. Și m-am cam săturat să lupt pe „silent mode”, așa cum spui. Cu atitudinea silențioasă nu schimbi absolut nimic. Crezi că am putea să dăm jos întreaga clasă politică ce ne distruge de 24 de ani prin mitinguri pașnice? Sau mai eficientă ar fi o revoluție, în care să le oferim același tratament pe care l-au oferit ei soților Ceaușescu? Dacă vrem să schimbăm ceva, chiar și cu privire la problema religiilor, trebuie să ne facem auziți. Și să fim uniți. Lasă-mă cu comuniunea cu dumnezei. Problema e comuniunea cu oamenii, pentru că trăim înconjurați de ei. Prin urmare, ar trebui să găsim o soluție să trăim cu toții cât mai bine, eliminând elementele negative care ne îmbolnăvesc societatea, nu să înghițim orice cu gândul la divinități. Dacii nu i-au gonit pe romani de aici meditând la comuniunea cu Zamolxe, ci acționând. La fel s-a întâmplat în multele momente când ne-am apărat țara de tot felul de invadatori. Așa că e momentul să lăsăm naibii poveștile cu sfinți, meditațiile la nemurirea sufletului și alte tâmpenii așa-zis spirituale, să ne dăm seama pe ce lume trăim și să ne ridicăm la luptă. Dacă nu pentru noi, măcar pentru copiii noștri.
klaudyu – *spoiler* – ti-ai racit gura degeaba
Merci pentru recomandare, cu siguranta am sa caut cartea „Cum se nasc, trăiesc și mor zeii și zeițele”.
Referitor la Romania Megalitica, acolo am dat prima data peste una din postarile tale. De ce-ai fi tu responsabile de ineptiile altora? Ca si acolo am dat peste niste „participanti la discutii”, ca sa nu folosim alte epitete, care o duceau din blasfemie in si mai mare blasfemie. Oricum, se pare ca pe mai multe bloguri esti acuzat de blasfemie. Macar eu am o scuza, ca-s blonda… :D.
Lasand la o parte gluma, faptul ca lumea se indeparteaza de biserica nu se datoreaza lumii. Era o vreme cand simteam o anumita emotie trecand pragul unei biserici, o anumita vibratie. Cand am incetat sa o simt, am inteles ca in acel loc nu mai e acel lucru pe care il caut. Unde simt acum acea emotie? La Zarmis si la Fetele Albe. Acolo mi se face parul maciuca, la propriu. Copiii mei nu au vazut de multe ori interiorul unei biserici, si sa imi fie cu iertare, eu nu ii duc sa ii pun sa pupe icoane pe care le-au zabalit cine stie cate babe inainte, ca pot ele sa fie incastrate si in argint adus de pe luna, ca microbii joaca hora unirii acolo, dar ii duc la Zarmis cel putin odata pe an (am face asta mai des, daca ar fi autostrada pana la Orastie), macar odata pe an ii duc ACASA. Asta e mostenirea pe care vreau sa o las copiiilor mei. Si chiar daca vremurile, si mai ales oamenii, ne vor impinge sa luam o decizie pe care pana acum am incercat, din rasputeri, sa o evitam, si anume aceea de a pleca din tara, inima lor tot aici va bate. De la asta nu voi precupetii nici un efort. Mentalitatea celor din jur nu o pot schimba, si nici nu imi propun asta, dar le pot arata copiiilor mei adevarul. Si, cand va veni momentul, se va termina si cu orele de religie. Atat timp cat noua doamna de religie (alta contradictie in termeni) se va limita la educatie moralo-civica, vom fi in regula. Cand incepe sa bata campii… ma declar zamolxianista si inceteaza si orele de religie. Mai greu va fi sa gasesc un preot de-al lui Zamolxe (apropo, nu te bagi?) care sa ateste ca sunt membra a acestui cult, cu adeverinta si semnatura, nu oricum, ca se pare ca nu e suficient sa te declari membru practicant al unui cult, iti trebuie si patalama la mana, daca asa nu mere, ateu. Ai vazut vreun manual de religie la clasele mari, si la mari ma refer 5-8? E adevarat ca pictura de pe Sucevita e patrimoniu mondial, ca e absolut superba, dar daca o studiezi in detaliu te-apuca groaza. Ei, in manualele de religie apar imagini, marite sau la scara reala, ale acelor picturi, cu demoni care ii rup pe unii in bucari, cum ii tortureaza pe altii, le smulg limbile, le taie sanii samd. Prea descriptive cuvintele mele? Atunci aceste manuale cum sunt? Ce parinte normal accepta ca al sau copil sa „studieze” aceste lucruri in scoala? in schimb, Doamne fereste, sa ii educam dpdv sexual, doar n-o sa ii invatam cu pornografia inca de la scoala. Mai bine ii vad pe demoni dand foc unora, decat sa vada ce intra si pe unde iese. Pai nu, ca sexul e subiect tabu, e ceva de genul (vreau sa inteleaga toata lumea un lucru. eu nu dau exemple din carti sau din auzite, eu spun doar ce am trait pe proprie piele): esti casatorit, vine postul. Bun, post si abstinenta tot postul, ok. Se termina postul… mergem al parintele duhovnic. Parinte, eu si sotul… se intelege. Da, fata tati, e voie, da’ numa’ martea si joia si atunci doar daca iti da duhovnicul dezlegare. Bun. Diana, fata cuminte si cu capu’ plecat, a inteles, merge acasa si se comporta cum a zis duhovnicul. Dati-mi voie sa va spun ca nu merge asa. Vb sotului, ori esti nevasta ori esti maicuta, amandoua nu se poate.
Acum ii intreb si pe cei „crestinopati” si pe cei „crestinofobi”? Vi se pare normal? Vi se pare normal ca un copil nou-nascut sa nu poata fi ingropat decat sub gardul cimitirului, cu sinucigasii, pentru ca nu a apucat sa fie botezat, sa nu te poti duce sa ii aprinzi o lumanare pentru ca e pacat? Vi se pare normal ca o femeie sa nu poate intra in biserica 40 de zile dupa ce a nascut pentru ca e „impura”? Pai exista ceva mai pur si mai incarcat de magie, spiritualitate si energie, decat sa aduci pe lume o viata? M-a durut sufletul cand a trebuit sa ii spun finei, dandu-i copilul, ca „Mi-ai dat un pagan, ti-am adus un crestin!”
Daca acestea sunt chestii normale pentru unii, atunci eu sunt COMPLET ANORMALA si sunt tare bucuroasa de asta!
Si asta fara raca si fara furie, doar cu liniuta. As trece mai multe liniute, dar nu vreau sa sar calul. Pana la urma urmei, topicul este cu totul despre altceva.
Bine, bine aveti dreptate….si eu am incalcat azi ceea ce propavaduiam si la o sedinta cu niste idioti le-am facut sa sara sangele pe pereti, dar am murit si io (exprimare plastica). Sunt atat de dezamagita de nici macar nu mai pot sa plang. Mie una mi s-a acrit sa lupt in zadar. De fiecae data cand cineva a mai luptat alaturi de mine, a facut-o cu un interes propriu. Imi e mai mult decat greata si lehamite. Mi-a ramas doar aceasta poveste cu Dumnezeu si Christos si comuniunea si o faceti si pe asta praf…Probabil ca aveti dreptate. Mi-ar place sa il iau pe Christos de mana si sa vi-l arat…dar din pacate nu pot face asta…nu eu. Poate altcineva, sau poate nimeni.
Alaturi de cine ati vrea sa lupt? Fiecare are motivele lui pt caee lupta.
Nu pot parasi religia in care m-am nascut si am crescut pentru altceva, daca voi vreti sa o faceti, chiar nu am nimic impotriva. Nu sunt indoctrinata, poate tocmai din cauza asta anumite chestii ma surprind uneori, de exemplu refuzul de a ingropa crestineste un copil nebotezat.
Pentru mine, interdictiile lauzei au motive medicale. Nu e vb doar de a intra in biserica ci si de a iesi pe strada si a primi musafiri. E protectie la imbolnavire pt ca lauza este vulnerabila imunitar si antibioticele si antiinflamatoarele sunt de,descoperire recenta. Dar oi fi eu proasta.
Imi permit doar sa va rog ceva. Dupa ce faceti o revolutie, asigurati-va ca puneti in loc unii oleaca mai destepti ca astia…
Eu am obosit, pe bune…
Eu prefer sa ma rezum la varianta cu pacea.
Ti-am dat sfatul ala din proprie experienta. Dupa ce vei publica si probabil vei avea succes, vor folosi propriile tale cuvinte ca sa lupte impotriva ta. Probabil ca vei rezista, mi-ai demonstrat ca ai „dotarea” necesara.
Da, Adi si-a racit gura ca sa imi demonteze ultimele chestii in care credeam, adica alea ca poate mai exista ceva sa semene a bunatate in lume. Ei bine, nu…cine mai are nevoie de chestii perimate gen bunatate, decenta..respect??!! Nu exista si nici nu a existat, sunt doar spalaturi de creier si inventii! Have a happy life!.
Dati un baiaram pentru asta. Cand s-or risipi oile va fi interesant.
PS de dimineata: Klaudyu, scuze dar de Christos nu ma faci sa ma lepad ;). Si da, eu cred ca a existat si ca a facut toate minunile pe care tu le enumeri ca false: vindecarile, mersul pe mare, transformarea apei in vin, invierea lui Lazar si mai ales Crucificarea si propria Sa Inviere.
E o batalie a credintelor, e adeavarat, tu ai argumentele tale, eu pe ale mele. Ti se par ale tale ca fiind mai solide, doar pentru ca sunt ale tale. Te rog din suflet sa nu te opresti si sa mergi mai departe pana cand vei avea dovezi din ce in ce mai clare.
Eu in schimb am sa ma opresc. Plansul de azi noapte si durerea de a vedea cum gandeste Georgiana, sau tu, Adi si mai nou Diana sunt prea mari si nu vreau sa ma expun la ele. Faceti ceea ce aveti de facut si vom vedea ce va iesi.
Corray, nimeni nu poate să-l ia pe Hristos de mână și să ni-l arate. Tocmai asta e problema pe care voi, credincioșii, o ignorați cu desăvârșire. Dacă ar exista un Dumnezeu care stă încontinuu cu ochii pe noi ca pe butelie și ne mai și influențează viețile în funcție de numărul nostru de rugăciuni, existența lui ar fi ușor de demonstrat. Dovezi ar fi existat peste tot și n-ar fi avut rost credința oarbă. Însă lucrurile stau tocmai invers.
Nu mi se par argumentele mele mai solide doar pentru că sunt ale mele, ci pentru că sunt logice. De exemplu, tu crezi că acum două mii de ani Iisus a existat și a făcut întocmai ce e scris în Biblie. În același timp crezi că povestea lui e mult mai veche, prin urmare el a existat cu mult timp înainte de perioada acceptată de creștinism. Cele două afirmații se exclud reciproc, prin urmare nu pot avea logică amândouă în același context. Dar fiecare cu modul său de a gândi.
Plânsul de azi noapte? Durerea de a vedea cum gândim noi? Abia acum mi-ai văzut ideile? Ai avut impresia până acum că aș fi o oaie rătăcită, ce-și dorește doar pe cineva care să o conducă pe drumul cel drept? Să înțeleg că și tu erai aici pentru a converti pe cineva, la fel ca Georgiana? Hmm… Dacă e așa, să nu vă mirați că sunteți înjurate de cei sătui de propagandă religioasă.
Ce te face să crezi că vreau să te lepezi de Hristos? Ce te face să crezi că m-ar interesa credința ta sau a altora? Fiecare poate să creadă în ce vrea, atât timp cât nu încearcă să mă convertească. Din câte îmi amintesc, nu eu am încercat să te fac să renunți la credința ta. Tu ai venit pe blogul meu, nu te-am chemat eu, tu ai intrat în discuțiile de aici, tu ai deschis subiecte, printre care și existența lui Iisus. Dacă tu susții că există, e un punct de vedere pe care trebuie să ți-l acceptăm, ca urmare a libertății de exprimare și a celei religioase. Dacă eu susțin în cadrul aceleiași conversații că nu există, înseamnă că încerc să te fac să te lepezi de Hristos, să renunți la religia în care te-ai născut și poate chiar să te convertesc în nu știu ce sectă satanică?!? Uite, exact de asta nu-mi place să am discuții cu oameni religioși: logica lor mă dă peste cap.
Știu că credința uneori e un colac de salvare pentru cei ce nu mai au altă speranță. Înțeleg asta foarte bine. Însă eu n-am de gând să mă cenzurez pentru confortul nimănui și sub nicio formă n-o să adâncesc pe cineva în minciuni doar ca să se simtă mai bine. Știu că adevărul doare și că majoritatea fug de el, pentru a nu li se risipi iluziile. Însă eu prefer adevărul. Chiar dacă nu-l pot arăta celorlalți, măcar încerc să dărâm câteva dintre minciunile care îi înconjoară. E bine și atât. Mi-aș dori totuși ca oamenii să nu se agațe de basme atunci când au nevoie de ceva, să înceapă să gândească singuri și să acționeze singuri. Să nu mai aștepte să le cadă ceva din cer, ci să lupte pentru a obține acel ceva. Să învețe să se ajute între ei și să înceapă să construiască, în loc să distrugă. Pentru că pot face asta, neavând nevoie de ajutorul vreunui zeu. Știu că de multe ori simți că lupți în zadar. Însă viața e o luptă și e mai bine să mori luptând decât să trăiești în sclavie. Pentru că asta ne fac religiile (și nu numai): ne transformă în sclavi. Nu ai zeilor inventați de ele, ci ai celor care ne conduc. Dar asta e o altă discuție, ce nu are rost acum.
Fă ce crezi că e mai bine pentru tine. Însă dacă apuci un drum, rămâi pe el până la capăt.
mda, probabil povestille tale SF (dar in care tu crezi) despre ‘batalii extraterestre’,intre…si intre…. se incadreaza in ‘normalitate’..
ps
doar faptul ca il citezi pe Yemelian Yaroslavsky (un Bolsevic ‘ateu’ de care pana si ateii moderni se dezic) demonstreaza din 2 (paradigme) ‘cresitina’ si ‘stiintifica’.. ca ai probleme la mansarda. un ateu citindu-ti blogul s-ar cocosa de ras.
De parcă ai ști tu cum gândește un ateu… Eu nu sunt nici ateu, nici creștin, așa că nu mă dezic de cineva doar pentru că așa procedează turma. Credeam că ai înțeles asta de când îmi urmărești blogul. În plus, când îți formezi o părere despre cineva bazându-te doar pe faptul că îl citează pe unul despre care ai auzit că se dezic alții… e semn nu doar de superficialitate, Ioane, ci și de prostie crasă. Dar nu-i nimic, ai toate șansele să moștenești împărăția cerurilor.
Poveștile mele SF sunt ipoteze, nu adevăruri. Nu s-or încadra ele în normalitate, dar bine că o fac poveștile tale cu șerpi și măgărițe vorbitoare, oameni făcuți din coaste, grădini cu pomi magici, inorogi, uriași, zei uciși și înviați, îngeri care plimbă oameni de păr, zei invizibili care locuiesc în cer, mâncare ce cade din cer, bastoane care se transformă în șerpi, mări care se despart, sfinți care jură pe penis sau care își mutilează organele sexuale ca legământ cu zeul lor, sfinți care fac sex cu fiicele sau cu nurorile lor, sfinți care își trimit nevestele la produs sau își sacrifică plozii, etc. E bine că nu avem aceeași părere despre normalitate, numai să nu povestești lucrurile de mai sus unui psihiatru, că s-ar putea să nu fie la fel de înțelegător ca mine. Și s-ar putea să aștepți mult și bine să te salveze din ospiciu un înger, la fel ca pe Daniel din groapa cu lei.
Inca o data mersi de info si intelegere, Klaudyus 🙂 Ce m-a fascinat intotdeauna la faza cu moastele a fost ca ‘jde mii de biserici detin aceeasi relicva de la acelasi „sfint”. Mai sa fie, o fi vorba de vreun mutant, s-a regenerat relicva special, „fara numar”, pentru „oi” sau ce dracu’ e la mijloc?
Dacă Iisus a înmulțit pâinile și peștii, de ce Dumnezeu n-ar putea înmulți moaștele? Că doar asta vrea inteligența supremă, care a creat Universul: să vadă cât mai mulți oameni, pe o planetă minusculă în comparație cu restul, cum se înghesuie să lingă bucăți dintr-o mortăciune. Și când se mai lasă cu bătaie la o astfel de întâlnire „culturală”, Domnul se binedispune și mai amână Apocalipsa cu câteva luni…
Poate se clonează moaștele, că acum avem tehnologia. Sau se trag la xerox. Ori sunt de mutant și se regenerează. Chiar aș vrea să văd moaștele Sfântului Mărturisitor Wolverine cel Mare, în turneu național alături de cele ale Sfintelor Mucenice Țestoasele Ninja, Făuritoarele de Obloane…
De asemenea, Diana, interesante postari, nu ca ale mele, lol…. Ramii pe aici si zi-le cum stii tu mai bine….
vezi tu marlane. din fericire (pentru mine) STIU cum gandeste un ateu. ca am experienta de vreo 20 ani (probabil varsta ta) in dispute cu atei hard core atat on-line cat si face to face. esti doar un adept al paganismului antic care face abuz de erori logice (nirvana fallacy, strawman, ad hominem, etc..nu stau acu’ sa ti le enumar pe toate,,,), din ‘ipotezele’ tale fanteziste logica iese violata, cu capul spart si ochii vineti,dar iese si un excelent serial tv (categoria SCI-FI) cotat bine pe IMDB,
Și cu ocazia asta, Ioane, te-ai lipit și tu de o excursie în pizda mă-tii, care n-a știut să folosească un prezervativ când era cazul. Sau un maț de oaie, cum se practică la voi la țară. O excursie dus-întors, ca să te mai bag acolo și cu alte ocazii. 20 de ani nu e vârsta mea ci cam numărul de ani de când bag retardații prost-credincioși ca tine în mamele lor la fel de cretine. Și partea frumoasă e că nu obosesc niciodată. Și nici mamele voastre, care par să aibă orgasm de fiecare dată când li se întorc bastarzii la origini. Dar asta e o poveste pe care o să ți-o spun altă dată, că nu sunt aici să îndeplinesc fanteziile tale sau ale mă-tii.
Mă bucură nespus reacția ta violentă, ce denotă și o proastă creștere, dar și o doză de frustrare ce nu mai poate fi ținută sub control. Asta înseamnă că mi-am făcut treaba așa cum trebuie. Bineînțeles că nu se văd iubirea și toleranța creștină, despre care vorbea zeul vostru imaginar. Dar asta contează prea puțin. Important e să demonstrezi și tu, la fel ca restul oilor din marea turmă creștină, că religia voastră se bazează doar pe violență de orice fel (atât verbală cât și fizică). De parcă nu știam cu toții asta.
Ar fi un lucru excelent dacă „serialul” meu ar fi bine cotat pe IMDB. Însă să nu te oftici dacă cel din Biblia ta se califică doar pentru Zmeura de Aur (pentru cel mai prost scenariu și cei mai proști fani). Nu e vina mea. Măcar povestea mea are logică, se bazează pe dovezi și nu conține violuri, pedofilie, incest, crime, sclavagism sau superstiții puerile. Dacă n-ați știut să vă alegeți scenariștii, ce să vă fac?
Acum marș, că ți-am dat prea multă atenție și ție. Și ți-am permis să-mi spurci blogul cu prea multe comentarii. Dacă te deranjează atât de mult ce scriu (după cum se observă, mă urmărești de multe luni), data viitoare facem invers. Decât să vii tu aici cu căcaturile tale religioase, mai bine vin eu la biserica ta, în timpul slujbei, să-mi promovez ideile „atee”. Asta ca să nu fiți doar voi cei ce deranjează.
Ioan, ar reprezenta o normalitate dincolo de normalul lumii fizice pe care o percepem! 🙂
Stiri de-ti vine sa te-mpusti
http://www.click.ro/news/national/pelerini-prislop-mormant-arsenie_boca_0_1732026888.html
Dragă xyz, hai să privim puțintel altfel acest fenomen și mă refer la spiritualitate…un mod mai *tehnic*, ca să mă exprim astfel: să ne concentrăm doar asupra aspectului *pozitiv* care este reprezentat de faptul că o mare (dar mare, nu așa…. :))) masă de oameni își exprimă conștient intenția-gând pozitivă. Nu contează că ascultă o slujbă religioasă și/sau predici/pilde bisericești…ceea ce contează este faptul că *se formează* această masă pozitivă a conștiinței umane reprezentată de puterea gândului…putere rezultată prin însumarea intențiilor-gând de pace, liniște, smerenie (ș.a.) de la câteva mii de conștiințe umane individuale.
Și acest lucru extrem de benefic ptr umanitate ar trebui să se *întâmple* mai mereu…doar așa ne ridicăm conștiința pe nivele superioare de frecvență, spre unitatea conștiinței noastre ca specie, acolo unde o să ne regăsim cu toții într-un viitor (foarte) apropiat! 🙂
PS: cred că ți-ai dat și v-ați dat seama, până acum, că nu sunt o ființă *bisericoasă*!
Cristi, varianta ta e una ideală, spre care ar trebui să tindă omenirea. Însă nu cred că (mai) există vreo legătură între religie și spiritualitate. La modul ideal, credincioșii ar trebui să fie cuprinși doar de gânduri și sentimente pozitive. Însă cum la biserică li se spune să se teamă de Dumnezeu, li se repetă că păcătuiesc prin tot ceea ce fac (alimentându-li-se sentimentul de vinovăție), li se cer bani pentru orice tâmpenie și uneori li se mai și spune cu cine să voteze… e cam greu să se ajungă la acea masă pozitivă a conștiinței. Și chiar dacă s-ar întâmpla asta măcar în timpul slujbelor, după ce părăsesc biserica, oamenii revin la gândurile lor negative, presărate cu înjurături, blesteme și nu mai știu ce. Care le coboară conștiința pe nivele mult inferioare de frecvență. Și astfel nu poate exista nici măcar un echilibru, darămite o evoluție. Poate lucrurile ar sta altfel dacă religiile s-ar baza pe spiritualitate și nu pe superstiții, manipulare și bani.
Xyz, ăstea sunt știri de îmi vine să-i împușc. Pe ei, nu pe mine. Oile n-au decât să se înghesuie în frig să lingă morminte (moaștele probabil nu mai sunt destul de trendy). Pentru că e mai ușor să aștepți să-ți rezolve cineva problemele (de sus sau de sub pământ) decât să-ți dai două la ureche (ca să te trezești) și să începi să ți le rezolvi singur. Mai bine să aștepți o viață să ți se întâmple o minune, decât să investești puțin timp pentru a o produce singur. Iar dacă le spui că sunt vite, tot ei se supără. Apoi se întorc la păscutul lor agale, lăsându-se mulse și biciuite în continuare, sperând că își vor petrece veșnicia nu într-un abator demonic, ci într-un țarc ceresc de șapte stele, unde iarba are gust de shaorma iar biciuirile și mulsul au loc numai în timpul manifestărilor culturale de genul BDSM. Bineînțeles, toate acestea la dreapta văcarului (a se citi „cowboy” în cazul în care varianta românească pare nesatisfăcătoare).
Al doilea articol pare interesant, dar e prea lung iar eu nu am atâta răbdare…
Sa nu dai in fabrici si uzine, da’ articolul asta cre’ ca are si ceva interesant….
http://thenightshirt.com/?p=1604
Aoleu… Nu stiu ce imi provoaca mai tare durere de cap, ineptiile unora sau fetele mele care urla ca din gura de sarpe.
Multumesc, xyz, dar te rog sa ma crezi, de unele dintre experientele descrise m-as dezice bucuroasa!
Corray, nu am pretins niciodata ca nu cred. Daca te uiti cu atentie la postarile mele, eu am facut o foarte clara distinctie intre credinta si religie. Am crezut dintotdeauna in existenta unei entitati, forte, manifestari, energii superioare noua, ca unii ii spun Dumenezeu, altii Yahve sau mai stiu eu cum. Eu nu am nicio problema cu credinta omului, indiferent care e ea. Provin dintr-o familie nu mixta, amalgam. Mama e ortodoxa, tata e catolic, juma de famile asa si juma asa, avem in familie o carca de evrei si tigani si lipoveni, fiecare cu credinta si manifestarile religioase specifice. Asta nu ne-a impiedicat niciodata sa fim o familie. E vorba de toleranta. Avem unele principii comune, alteori ne certam ca chiorii pe subiecte de genul „Cine pe cine a facut? Dumnezeu pe om sau omul pe Dumnezeu?” Mama e ortodoxa practicanta, tata crede ca Iisus a fost conceput in eprubeta si insamantat artificial de catre o specie de extraterestrii. Deci, crede-ma ca e ca la nebuni. Da’ noua ne place asa, pentru noi asta e normalitate. Suntem diferiti, slava cerului pentru asta, si e absolut minunat. Cred in Hristos, si sicner nu ma intereseaza daca a existat sau nu si daca a facut toate lucrurile pe care le-a facut. Cred ca a fost si om si Dumnezeu, ca fiecare dintre noi. Dar cred si in zeii nostri, ai dacilor, si ma rog si lor la fel cum ma rog lui Hristos. Acuma sper sa nu imi ia Klaudyu capu’ pentru ce voi spune. Din punctul meu de vedere, Hristos cu a lui filozofie, a aparut la momentul necesar. Au mai incercat si altii, Akhenaton, de ex. sa introduca credinta monoteista, si nu au reusit. Probabil, lumea nu aer pregatita pentru o astfel de cunoastere la momentele respective. Si cand spun „lume” nu ii includ si pe daci. Asa cum Klaudyu a expus in alte postari, lucrurile merg altfel in Gradina Zeilor. Vi s-a intamplat sa fiti intr-un anume loc si ca constatati ca timpul o ia razna, ca ori trece prea repede sau prea incet? Ei, noi am patit-o umbland de nebuni prin cetatile dacilor. Acolo timpul se scurge altfel. Si e adevarat ce se spune, doar cei chemati pot ajunge acolo. Ce e acolo? Fluctuatie spatio-temporara, punct de convergenta energetica… ceva cu certitudine este. Ceva ce te marcheaza si te cheama inapoi.
„No one can make you feel inferior without your consent.” Asta e filozofia mea. Nimeni nu te poate constrange sa crezi in altceva. Nu cred ca asta e scopul blogului sau postului.
Nu cred ca cineva combate credinta altcuiva, indiferent care e ea. Problema multora e cu biserica, ca autoritate, ca manifestare a divinitatii pe pamant. Si-a cam depasit atributiunile si fac o gramada de nelegiuiri, si, ca sa justifice diversele pe care le fac, mai sanctifica pe unii, mai schimba ceva prin regulamentul de ordine interioara, mai baga o taxa (cica pe-aci prin Pitesti, pentru o cununie tre’ sa platesti 3000 lei!!! oare cat or cere pe-o mormantare, ca daca nunta o poti amana, ingropaciunea nu).
Nu cred ca exista in lume atei, adica care sa nu creada in nimic. Eu cred ca exista oameni care cred in lucruri diferite. Ce e asa rau in asta? Ce farmec ar mai avea lumea daca am fi toti la fel si am gandi la fel? Cu siguranta nu am mai avea blogguri atat de incisive si fascinante.
Minunatia acestei lumi sta in diversitatea formelor de viata care o populeaza. De aia sunt si alte entitati interesate de lumea noastra. Hai sa ne folosim de aceasta diversitate ca sa facem lumea si mai frumoasa, decat sa distrugem si putinul ce ne-a mai ramas.
Diana, sunt sigur că sunt acuzat de blasfemie și pe alte bloguri. De fapt, peste tot pe unde îmi dau cu părerea. Dar nu mă deranjează. George Bernard Shaw spunea că „Toate marile adevăruri încep ca blasfemii”, așa că e posibil să fiu pe drumul cel bun.
Nu sunt normale nici orele de religie în școli, nici imaginile horror din manuale, nici lipsa educației sexuale, nici sexul cu programare și permisiune de la popă, nici îngroparea copiilor sub gard, nici… nimic din ce face biserica. Totul e tocmai invers și, pentru că normalitatea a devenit anormală, trebuie să le mulțumim religiilor. Și chiar și-a depășit atribuțiile biserica. Ai dreptate cu nașterea și spiritualitatea. Însă spiritualitatea și religia sunt lucruri total diferite.
Poți să treci câte liniuțe vrei. Oricum comentariile pe aici sunt adesea pe lângă temele articolelor. Și tocmai asta e partea frumoasă: oamenii au libertatea de a discuta despre ce vor ei.
Nu am de ce să îți iau capul. Ai o opinie și ești liberă să ți-o exprimi. Cât timp o faci într-un mod decent, nu e nicio problemă.
Nu e nimic rău în a gândi diferit. Tocmai asta nu înțeleg la majoritatea religioșilor (indiferent de religia din care fac parte). Pe de o parte acuză masoneria că vrea să introducă Noua Ordine Mondială, în care să fim toți la fel: aceeași limbă, aceleași tradiții, aceeași monedă, aceeași conducere. În același timp acuză și comunismul, care promovează egalitatea între oameni. Pe de altă parte, își doresc ca tot Mapamondul să aibă aceeași credință ca și ei și fac tot posibilul să se întâmple asta, mai ales pe căi agresive. Și în acest timp țipă că toți suntem egali în fața Divinității iar ei sunt reprezentanții unei religii a păcii, a iubirii și a toleranței. Mi se pare mie sau ceva scârțâie în tabloul ăsta?
Scopul blogului chiar nu e de a constrânge pe cineva să creadă în altceva. De fapt, blogul conține rezultatele mele pentru mine. Am pornit într-o călătorie proprie, pentru a afla adevărul despre lumea în care trăiesc. M-am hotărât să fac publice ipotezele mele după ce m-a convins un prieten că aceste ipoteze ar putea ajuta și pe alții dacă nu să descopere Adevărul, măcar să ia în calcul mai multe variante. Așa că nu mă interesează părerile altora, bune sau rele, în ce crede fiecare sau cum crede că e mai bine să-și etaleze credința. Aici sunt ipotezele mele. Cine vrea, le poate lua în calcul. Cine nu, să fie sănătos. Dar oamenii par să nu înțeleagă asta și continuă să atace orice le contrazice credința.
Chiar dacă îmi place filosofia zamolxiană, nu sunt și nu voi fi adeptul vreunei religii. Și sub nicio formă nu mă voi închina vreunei entități, indiferent cât de benefică este / pare. Îmi place să cred că avem în noi puterea de a face orice, așa că zeii sunt inutili. De fapt, prezența lor în viața noastră pare să provoace mai mult rău decât bine. Așa că îi tratez pe toți la fel, cu sictir și obligatoriu cu fruntea sus.
Felicitări pentru că nu lași dacii să dispară, măcar prin educația pe care le-o dai copiilor tăi!
PS: Nu știu cât costă o înmormântare, dar bănuiesc că foarte mult. Când voi muri, nu vreau să fiu înmormântat nici în cimitir, nici sub gard, nici pe gard. Și nici nu vreau să prind vreun popă pe lângă mine ori vreun taraf și coruri de bocitoare. După ce mor, vreau să fiu îmbrăcat în costumul lui Superman și aruncat de pe un bloc înalt într-o zonă foarte aglomerată, în mijlocul oamenilor. Să fie ultima glumă proastă pe care o fac… Apoi vreau să fiu incinerat, ca să nu trezesc poftele vreunui necrofil, iar cenușa mea să fie turnată în mâncarea de la petrecerea de după (un fel de pomană dar distractivă, cu karaoke, dansuri în piscină și lupte în ciocolată). În acest fel, voi trăi la propriu în toți cei sosiți să mă conducă pe ultimul drum. Dacă nu veșnic, măcar până la prima… purgație reușită.
Apropo de asta, dacă purgația este procesul de eliminare a materiilor fecale, înseamnă că Purgatoriul catolicilor este un fel de canalizare a Universului? Sau un fel de intestin gros al Divinității? 😀
Diana, exact asta spun si eu, dar se pare ca nu ma pot exprima corespunzator. Ieri concepusem un mesaj corespunzator de come back, insa nu l-am putut posta pt ca imi dadea eroare. Sunt curioasa daca acum merge.
Incerc sa recompun mesajul de aseara, dar ala era mai misto….:(:
#Acceptând această idee, înseamnă că accepți și faptul că acum două milenii nu a existat niciun Iisus în Galileea și, prin urmare, nu au avut loc nici faptele lui prezentate în Biblie. Adică nu s-a născut în Bethleem, nu a fugit în Egipt de frica lui Irod, nu a fost nicio stea la nașterea lui, nu a propovăduit sau vindecat oameni în Galileea, nu a fost la nuntă în Cana, nu a transformat apa în vin, nu a mers pe apă și nici nu a fost crucificat în Ierusalim.#
Mintea mea indoctrinata a intrat automat in „red alert, devil threat”, cand am citit asta. Teoretic, atunci cand treci de partea cealalta a baricadei, adica la satanisti, esti pus sa rostesti ceva ca un invers al crezului, ceva ce seamana cu ce ai scris tu. Sunt o muiere fricoasa, ce vrei, m-am panicat. Nu vreau sa fac greseli capitale. D-asta ti-am spus ca nu ma faci sa ma lepad de Christos.
#tu crezi că acum două mii de ani Iisus a existat și a făcut întocmai ce e scris în Biblie. În același timp crezi că povestea lui e mult mai veche, prin urmare el a existat cu mult timp înainte de perioada acceptată de creștinism. Cele două afirmații se exclud reciproc, prin urmare nu pot avea logică amândouă în același context.#
In teoria asta noua, pe care din pacate, nu o pot gasi in original pt ca nu stiu unde sa o caut, ideea de Avatar, de aspect al lui Dumnezeu pe pamant, le autentifica pe toate, Mithra, Buddha, Iisus, Zamolxe, etc. Ei spun ca toate sunt intrupari ale lui Dumnezeu si automat se face liniste. O fi si asta o mare minciuna, dar mie mi-a placut. Oricum, personajele enumerate au aspecte comune. Ceva similar sustine si Cartea Urantia.
#Abia acum mi-ai văzut ideile? Ai avut impresia până acum că aș fi o oaie rătăcită, ce-și dorește doar pe cineva care să o conducă pe drumul cel drept? Să înțeleg că și tu erai aici pentru a converti pe cineva, la fel ca Georgiana? Hmm… Dacă e așa, să nu vă mirați că sunteți înjurate de cei sătui de propagandă religioasă.#
Sincera sa fiu, tu ai idei destul de multe si uneori imi e greu sa imi dau seama care e cea centrala. Ba crezi ca exista supranatural, ba nu crezi. Poate te receptez eu aiurea…A vorbit furia din tine cand ai spus ca vreau sa te convertesc la ceva. Nu vreau sa te duc la nicio biserica sau altceva, serios. Insa stau si urmaresc daca ti se extinde constiinta si cum vei arata in formatul „imbunatatit”. :)). Probabil ca nu crezi in asta, insa e posibil ca ea sa fie tot ceea ce avem.
#Știu că credința uneori e un colac de salvare pentru cei ce nu mai au altă speranță. Înțeleg asta foarte bine. Însă eu n-am de gând să mă cenzurez pentru confortul nimănui și sub nicio formă n-o să adâncesc pe cineva în minciuni doar ca să se simtă mai bine.#
Dar macar poti sa selectezi un moment potrivit de dat cu adevarul in cap, de exemplu, nu atunci cand amaratul e vulnerabil?
#
Mi-aș dori totuși ca oamenii să nu se agațe de basme atunci când au nevoie de ceva, să înceapă să gândească singuri și să acționeze singuri. Să nu mai aștepte să le cadă ceva din cer, ci să lupte pentru a obține acel ceva. Să învețe să se ajute între ei și să înceapă să construiască, în loc să distrugă. Pentru că pot face asta, neavând nevoie de ajutorul vreunui zeu#
Pentru cuvintele astea ai cel mai adanc respect din partea mea si ele reprezinta motivul pt care am scris din nou. Ai mai spus odata chestii similare si e bine ca mai sunt oameni care gandesc asa. Dar ca sa poti ajuta, trebuie sa inveti sa o faci. Stiu ca suna tembel, dar daca vrei discutam mai pe larg despre asta.
#Însă dacă apuci un drum, rămâi pe el până la capăt.#
Numai asa de dragul mandriei? Daca apuc pe un drum si vad ca e prost, ma intorc sa vad unde m-am ratacit. Daca duce in prapastie si vreau totusi acolo, ma intorc dupa echipamente gen cordelina, pioleti, parapanta….
Stiu ca nu suna demn, nu e bushido, e filosofie de taratoare. Sau de om care invata sa isi accepte greselile si cauta sa le corecteze.
Corray, mesajul de eroare de aseară o fi fost vreun semn… divin?
„Mintea mea indoctrinata a intrat automat in “red alert, devil threat”, cand am citit asta”. Nu e vina mea pentru asta. Răspund pentru ceea ce spun, nu pentru ce înțeleg alții. Și nu, chiar nu sunt satanist. Am obosit de când tot spun pe aici că nu m-aș închina niciodată vreunei entități și că prefer să le bag pe toate în aceeași oală, indiferent de grupul din care fac parte. Dar asta v-au învățat popii de aproape două milenii: cine nu e cu noi e împotriva noastră; iar cine contrazice ce vă spunem noi, sigur e instrument al diavolului. Îmi asum riscul de a fi considerat astfel de ceva timp și chiar pun la îndoială tot ce aud. Nu doar referitor la creștinism, ci la tot în general. Și la un moment dat am avut un șoc în momentul în care mi-am dat seama că lumea nu e așa cum am fost învățat, ci tocmai invers. Dumnezeul biblic nu e unul iertător și plin de iubire, ci unul malefic, sadic, crud și răzbunător (vezi mai multe în articolul Yahweh); evreii care ne subjugă Mapamondul și mai ales țara nu sunt poporul ales de o divinitate pozitivă, ci dimpotrivă; dușmanii lor, precum Hitler, Antonescu sau chiar Ceaușescu n-au fost atât de malefici pe cât ni se spune; Biserica nu ne vrea binele, ci doar ne tratează ca pe niște animale de povară; poveștile biblice nu sunt adevăruri istorice, ci basme inventate sau copiate după alte basme inventate; Moș Crăciun nu există iar Iepurașul de Paște nu ne aduce ouă vopsite (nici măcar pe ale lui). Tocmai asta vorbeam cu Diana mai devreme: lucrurile ne sunt prezentate invers, astfel încât normalitatea este considerată anormală iar anormalitatea e promovată ca normalitate. Și acest mod de a privi lucrurile nu este un concept satanist pentru că să începi să gândești singur și să identifici minciunile nu reprezintă metode de venerare a unei entități malefice. Amintindu-ne de cruciade, Inchiziție, cazurile de pedofilie și toate tâmpeniile din cadrul Bisericii, oare chiar putem considera creștinismul fiind ceva benefic pentru omenire? Ca un mare PS, la câteva zile după ce Biserica a cerut să i se înapoieze peste două mii de clădiri, în măsura în care în alte țări Biserica donează bani și terenuri pentru a ajuta trecerea peste Recesiune, aflu că bugetul statului pentru anul următor este blocat deoarece un cretin și-a dat seama că Biserica Ortodoxă va primi prea puțini bani. Asta în condițiile în care suntem teoretic un stat laic, nu cleric. Și când Bisericii i se acordă anual fonduri mai mari decât Sănătății sau Învățământului. În acest caz, cine este satanist? Ei, care ne fac atât de mult rău, sau eu, care le observ neregulile?
Ideea că Mithra, Buddha, Iisus, Zamolxe, etc. sunt întrupări ale lui Dumnezeu pe Pământ mi se pare absurdă. Anticii nu credeau într-un Dumnezeu ce conducea Universul, ci în mai mulți. Și nu se întrupa același zeu în toate culturile, ci era vorba de zeități diferite. Ideea că este vorba despre un singur Dumnezeu peste tot, cu mai multe aspecte, este o idee relativ nouă. De ce ar trebui să cred o idee nouă, născută dintr-o religie monoteistă, și să nu iau în considerare ideile mai vechi cu multe milenii? De ce ar trebui să credem că noi am descoperit adevărul, iar strămoșii noștri au trăit multe mii de ani în minciună? Să nu uităm că acei strămoși construiau piramide și cetăți folosindu-se de tehnologie avansată, pe care nu o cunoaștem, iar creștinismul care ne relevă „Adevărul” ardea pe rug oameni de știință și distrugea biblioteci antice.
Da, am idei multe și prezint ipoteze diferite. Vrei ideea mea centrală? Iat-o: nu putem ști cu siguranță absolut nimic, oricât am cerceta. Nimeni nu ne poate oferi Adevărul, nicio religie și nicio ramură a științei. Putem doar spera că ne apropiem de el eliminând cât mai multe minciuni din jurul nostru. Dar la final rămâne vorba lui Socrate: „Singurul lucru pe care îl știu este că nu știu nimic”.
Nu am de unde să știu când sau dacă „amărâtul” e vulnerabil. Iar eu dau cu adevărul meu în cap oricând, fără pauze. Repet, adevărul MEU, pentru că pe cel suprem nu cred că îl putem afla în această viață pământeană.
Se spunea la un moment dat că toate drumurile duc la Roma, așa că nu ar conta prea mult ce drum apuci. Alții spuneau că nu contează destinația, ci doar călătoria în sine e importantă. Nu știu care o fi adevărul, eu prefer să rămân statornic atunci când urmez un drum. Până la urmă, nu poți ști dacă un drum e greșit sau nu până nu ajungi la capătul lui, așa că statornicia rămâne în continuare valabilă. Deși de ceva timp prefer să nu mai urmez drumurile altora, ci să-mi croiesc unul propriu. Pe arătură, prin hârtoape, cu sau fără plută după mine.
„Ca să poți ajuta, trebuie să înveți să o faci”. Nu trebuie să înveți nimic pentru a-i ajuta pe alții; totul e în noi. Trebuie doar să scoți din interior ceea ce trebuie. Însă, pentru a-i ajuta pe ceilalți, e esențial să ne ajutăm pe noi înșine în primul rând.
Sunt sigur că se vor găsi destui care să întoarcă multe lucruri împotriva mea. Nu-i nicio problemă. Sunt pregătit pentru luptă. Mai trist ar fi dacă m-ar aproba toți.
Eu cred în bunătate, decență și respect. Îmi place să cred că am un simț al moralității destul de dezvoltat. Însă, în același timp, cred în capacitatea omului de adaptare. Nu cred că poți fi decent și respectuos cu toată lumea, ci doar cu aceia care merită. Să întorci celălalt obraz atunci când ești scuipat sau lovit nu reprezintă filosofia mea de viață. Prefer varianta lui Zamolxe, care îi învăța pe daci să nu lase pe nimeni să îi lovească, ci să lupte pentru casa lor, neamul lor, pământul lor. Respect pe cine mă respectă, încerc să apreciez viața în orice formă a ei (deși adeseori prefer animalele și plantele în locul oamenilor), fac bine ori de câte ori am ocazia fără a aștepta ceva în schimb și lupt pentru cauzele nobile pe care mi le dictează conștiința mea. Însă niciodată nu mă voi lăsa umilit, batjocorit sau lovit fără luptă. Dacă aș renunța fără luptă, mi-aș elimina orice șansă de victorie și, în plus, nu m-aș respecta nici pe mine și nici lucrurile în care cred. De asta admir revoluționarii, precum Spartacus, de exemplu. Ei nu i-au învățat pe oameni să-i dea Cezarului ce e al Cezarului, să-și iubească asupritorii, să întoarcă celălalt obraz atunci când sunt loviți și să-și accepte statutul de sclavi, visând că vor fi liberi pe lumea cealaltă. Dimpotrivă, i-au învățat să lupte pentru ceea ce li se cuvinte, astfel încât să ajungă să trăiască liberi ori să moară încercând. Și dacă nici asta nu e o concepție sănătoasă, în comparație cu cea a lui Iisus, atunci chiar că s-a întors lumea cu susul în jos. Dacă n-o fi fost așa dintotdeauna…
Îți mulțumesc pentru apreciere. Să sperăm că, la un moment dat, fiecare va primi ceea ce merită. Toate la timpul lor…
Îți mulțumesc. Nu am scris nimic despre mine pentru că nu încerc să mă promovez în vreun fel, așa cum procedează tot mai mulți, ci încerc să-mi fac cunoscute doar ideile. Iar atunci când încerci să promovezi ideile și nu persoana care le-a emis, prea puțin contează cine ești, cum arăți, ce faci, ce studii ai sau ce vârstă. Cândva poate voi spune câte ceva despre mine. Însă toate la timpul lor.
Hmm,ciudate discutii dar de ADN-ul dacilor ca se apropie de puritatea genetica cea mai mare,nu ziceti nimic?
Citi cunosc adevarul la ce scrie aici?Da sintem primii oamenii in lume,scriam cu 5500 ani inaintea lui hristos,sintem cei mai frumosi oameni din lume cit si cei mai inteligenti.Care ati fost de fata cind s-a prabusit elicopterul in Bucegi,niciunul din voi,doriti dovezi,contactati-ma 0723030345
INDIFERENT IN CE CREDETI, INDIFERENT CE SUNTETI, INTAI DE TOATE, SUNTETI ROMANI! SI AZI, E ZIUA NOASTRA, A TUTUROR, CU BUNE SI CU RELE, CU CREDINTA SAU FARA, CU SPERANTA SAU FARA!
ASA CA, LA MULTI ANI, ROMANIE! LA MULTI ANI, ROMANI!
Impreuna vom reusi doar citiva sa deslusim aceste secrete care ne dau paste cap,dar mie mi-e tare teama ca o sa fim cautati,rind pe rind,poate prin absurditate chiar exterminati,ca doar de ce sa sounem lumii.
Hmm??!
Sincer, Diana, si riscind sa imi atrag suturi, nu stiu de ce dracului as sarbatori 1 Decembrie. Nu exista nici un motiv real. Exista poate totusi inainte de 1989, in ciuda tuturor „bubelor” pe care le-a avut acel regim (cu toate ca nu se sarbatorea atunci 1 Decembrie). De fiecare data, din 1990 incoace, acelasi circ. Nu, multumesc, prefer sa stau deoparte….
Claudiu, am revăzut cu același interes un film foarte bine alcătuit și documentat, film referitor la evidențele privind fenomenul OZN și ET. Dacă nu l-ai urmărit până acum, te invit s-o faci (The Day before Disclosure):
http://vimeo.com/79597893
Mulțumesc pentru sugestie. L-am evitat multă vreme, pentru că, de obicei, documentarele cărora li se face multă reclamă sunt pline de minciuni. Dar voi încerca să îl văd când voi avea timp. Mai ales pentru că am citit nu demult rezultatele proiectului său, The Disclosure Project.
Xyz, n-are nimic de-a face cu fanfaronada de la tv sau pe care o promoveaza unul sau altul. Pentru mine, are de-a face cu identitatea. Ne place sau nu, suntem romani. Aici ne-am nascut si, indiferent in ce parte a lumii om ajunge, tot romani ramanem. Asta e, din fericire, pt unii, sau din pacate, pt altii, tai radacinile, moare copacu’. Mi-ar parea tare rau sa faci parte din acea categorie de oameni carora le e rusine ca sunt romani.
Dar, la urma urmei, fiecare e indreptatit sa simta ceea ce vrea si ceea ce crede ca il defineste.
Eu am fost, sunt si voi fi mandra ca sunt roman.
Si mai cred ca nu trebuie sa sarbatoresc asta intr-o singura zi pe an, ci in fiecare zi! da’ na, asta-s eu, o blonda nationalista care coboara cu pluta pe arges in mijlocul iernii. Poate ar trebui sa imi pun si-un coviltir. Tricolor, asta ar da bine.
Salutare, stimabililor!
Așa, și să îmi continui ideea (am fost un pic întreruptă de-un borș :D). Eu văd lucrurile în felul următor.
E adevărat că ne numim Români dintr-o mare mârlăneală, voit făcută de unii care să justifice interesele altora, dar asta e situația și până ne-om recăpăta numele de drept, acela de Daci, ne numim Români și tot așa ne numesc și alții. Acceptarea acestui nume și, prin el, acceptarea apartenenței la acest popor și la acest teritoriu, este singurul mod prin care putem susține că suntem urmași ai marelui popor al dacilor. Dacă susținem sus și tare ca nu suntem români, că ne e rușine că suntem români, înseamnă că ne e rușine de cine suntem. Și dacă ne e rușine de cine suntem, păi atunci ne e rușine si de ce am fost. Asta însemnă că ne renegăm moștenirea. Cui îi e rușine că e român înseamnă că îi e rușine că se trage din daci. Acesta e pământul dacilor și acum e pământul nostru, moștenirea noastră. Și dacă noi nu suntem nici români și nici daci, atunci ce suntem? Ai cui suntem și ce dracu căutăm aici? Poate ar trebui să ne dăm la o parte și să îi lăsăm pe adevărații daci să vină și să-și revendice locurile de baștină. Dar, stai, că nu putem face asta, că noi suntem urmașii dacilor. Deci, până la urmă, care e treaba?
Diana, te citez ” Cui îi e rușine că e român înseamnă că îi e rușine că se trage din daci „.
Aberezi. Mie nu imi e rusine pentru cei care au fost ( daci ), ci imi este rusine pentru cei care suntem acum ( romani ). Poate tie ti-au placut oamenii intre care ai trait in Romania, poate ti-a placut mediul si experientele de acolo, dar mie NU . Nu mi-a placut, eram scarbita de mentalitatea romanilor , de comportamentul lor si de toata mizeria de acolo : abia am asteptat sa pot scapa din Romania.
Nu-mi place tara in care momentan traiesc, insa oriunde e mai bine decat in Romania .
La Multi Ani, dragii mei romani nascuti sau adoptati, mandrii de asta sau rusinati! O imbratisare frateasca!
Am vrut sa scriu de dimineata dar am avut de-a face din nou cu eroarea/semnul divin.
Diana, felicitari pt ca ai spart gheata de weekend si sarbatoare!
Traim intr-o lume relativa…oare ce importanta mai au niste repere temporale pentru o stare sufleteasca?
Tzipila, oi fi aberand, nu pot spune ca nu. Si, daca iti faci putin timp sa citesti postarile mele anterioare, vei vedea ca nu am avut parte de cele mai frumoase experiente. Dar eu si sotul meu ne incapatanam in continuare sa nu plecam din tara. Si nu e chestia ca nu am avea unde. Parintii mei sunt amandoi cetateni italieni, deci plecati de ceva vreme. Au o casa a lor, o situatie. Dar noi nu vrem sa plecam. Daca pleaca toata lumea buna, ce mai ramane? Cine se mai zbate pentru amarata asta de tara, si pentru cei care raman in urma? Eu sunt voluntar la Salvati copiii, aici in Pitesti, si unul dintre proiectele la care lucrez este cel cu ajutorarea copiiilor a caror parinti sunt plecati din tara si ei sunt lasati in grija altora. Avem un copil care a fost lasat in grija amantei tatalui, ca aia lasati in grija bunicilor o duc bine. Marea majoritate a acestor copii sunt traumatizati, duc dorul parintilor, nu au pe cine sa se sprijine cand au nevoie de ajutor. Si, cand ajung la adolescenta, tragedie. O luna sau doua cu parintii nu sunt suficiente. Iar banii pe care acestia ii trimit acasa nu pot tine locul afectiunii de care ei au nevoie. Cine s-ar mai ingriji de ei daca toti am lua-o la sanatoasa? Aici e greu, e foarte adevarat, si iti trebuie curaj si chibzuiala si o doza sanatoasa de nebunie ca sa o scoti la capat de la luna la luna, dar nu e imposibil. Dar nu as schimba tara asta pentru nici o alta din lume! S-ar putea sa vina o vreme cand va trebui sa luam decizia pe care nu ne-o dorim, aceea sa plecam. Dar nu am sa regret niciodata ca m-am nascut aici, nu imi va fi niciodata rusine cu ceea ce sunt, nu imi voi dori niciodata ca ma fi nascut altundeva decat aici.
Daca o fi nevoie, astept sa imi faceti o vizita la spitalul 9. Sau la Socola, in Iasi, c-asa nu am mai vazut Iasu’ de cand am terminat facultatea.
Corray, au importanta. Si iti spun de ce: oare ai mai fi asa bataioasa, ti-ai mai apara cu atata convingere credinta daca te-ai fi nascut in alta parte? Poate da, dar eu cred ca nu. Cum spuneam, de radacini depinde cat e de puternic si de inalt copacul…
Te pup si La multi ani!
Pai, mai Diana, eu tocmai ma chinui sa nu mai fiu bataioasa!!! Tot incerc sa intru in armonie cu Universul, dar nu prea imi iese :). Daca te duci la bubulici vin cu tine. Cel mai misto pare la nevroze la Sinaia..aer curat, ciripele, Sfinxul dupa colt, cu energii bune. Asta daca nu scot astia si bubulicii de la compensarea CAS, ca daca tre sa mai dau si bani, nu imi convine!
Revenind la pb Romania, iata teoria mea (stiu ca nu a cerut-o nimeni, dar vi-o bag pe gat. Daca aveti noroc, da eroare iar wordpreshul.):
1. Dumnezeu m-a trimis la intrupare (sau am ales eu, in functie de ce teorie preferati) in Romania, in familie ortodoxa. Daca schimb ceva in astea doua, ori il supar pe Dumnezeu, ori Sinele meu Divin, ori cine stie ce ordine universala, iar eu sunt un iepuras fricos si bisericos.
2. Timp de 21 de ani, din clasa I si pana in prezent ( cu o pauza intre, nu va straduiti sa imi calculati varsta..), am facut scoli moka. Nu am scos un ban din buzunar pt ele (cu exceptia manualelor, cartilor, etc). Ia ghici cine o fi platit pentru ele? Statul roman din bogatiile solului si subsolului?? Nooo waaay….statul roman din buzunarul contribuabililor, care acum au ajuns la pensie..Ergo, acum este momentul sa imi platesc datoria fata de ei, nu? Ce ar insemna sa plec? Ce ar insemna asta in ochii unei instante supreme, umane/divine, reale/spirtuale/imaginare, cum vreti voi. Termenul de karma negativa mi se pare cel mai fin…
Una dintre cauzele mici pt care nu sunt bani la buget este faptul ca au plecat foarte multi oameni cu potential, care ar fi trebuit sa munceasca pe salarii bune. Si nu imi bagati ca nu ofera nimic Romania, ca nu tine. Daca intr-adevar nu te poti dezvolta aici, cine te tine sa nu incerci macar sa dai putin inapoi din ceea ce ai consumat? E simplu sa virezi suma minima la contributiile sociale, plus ca nu se stie cand vei avea nevoie de prapadita de pensie a statului Roman…
Si acum, dati-i drumul, sa ploua cu injuraturi, ca tre sa ajung sa ma obisnuiesc cu ele.
Tzipila, daca esti atat de scarbita de Romania si romani, de ce esti pe un blog romanesc si nu pe unul american sau orice altceva? Scriu si ei despre Enlil si Enki…E drept ca nu il cunosc pe Parintele Cleopa, dar nu par a suferi prea tare…Poate pentru ca nu au fraieri de romanashi care sa scrie pe acolo…fraieri scarbosi cu mentalitati de 2 lei, cu care ai ajuns sa te obisnuiesti atat de mult, incat iti lipsesc…Sau e totul atat de perfect si pus la punct incat nu ai ce critica…
Eu de cand am fost curatata pe cortex de teoria cu Sinele Divin, monadele si semintele stelare, Sursa Centrala si alte chestii de genul, chiar nu mai dau importanta asa mare cetateniei (cine stie pe unde oi mai fi fost pe parcursul existentei mele ca si constiinta) in schimb incerc sa nu scap din vedere misiunea (menirea). Asta ca sa nu sariti pe mine ca sunt nationalista.
PS: am uitat limba gramaticala si nu mai stiu daca am scris bine in postarea anteroara „mandrii” sau nu. Ma corecteaza cineva? Ma refer la numarul de i-uri…
Nu pot decit sa fiu de acord cu ce a zis Tzipi. Nu mi-e rusine de stramosii nostri, ci de mizeriile care sintem/am ajuns. Daca as putea, m-as duce din jaful asta de tara fara sa ma uit in urma. Si cu ce l-ar incalzi pe un amarit care doarme pe strada faptul ca e roman si e 1 Decembrie? Da, mi-e rusine ca sint romanca, in special in ultimii 24 de ani am simtit asta. Teribil de rusine. Tie nu? Atunci probabil ca traiesti in „La la land”. Uita-te in jurul tau, da-ti jos ochelarii roz si cind gasesti un motiv real pentru mindria ta ma anunti si pe mine. Mie imi vin minte doua: uciderea profesoarei japoneze de catre taximestrul de la aeroport, care, spre dezamagirea multora, nu era tigan, ci roman si masacrul comis asupra maidanezilor din ultimele luni si care continua inca. A, si inca unul: numai in 2012, in Romania, peste 8000 de copii au fost abuzati. De altele nu mai are rost sa zic. Nu-i asa ca dai pe dinafara de mindrie? Si apropo, sintem cea mai dezbinata natie de pe pamint. Cind romanasii sint in strainatate, e vai si amar. Italienii americani se ajuta intre ei, de evrei nu mai zic, asiatici, negri, numai noi ne dispretuim unii pe alti si ne aruncam reciproc cu kkt. Parintii romani din Occident, cel putin cei din America de Nord isi bat, injura si forteaza plozii sa vorbeasca limba tarii de adoptie. Mindrie mare, nu?
Eu regret ca m-am nascut si am fost fortata sa traiesc atata vreme din viata mea, intre salbaticii aia din Romania.
Nici nu am vocatie de Don Quijote, sa ma apuc sa lupt cu sistemul, sa fac eu o Romanie mai buna si Cai Verzi pe pereti. Pai intai trebuie sa-mi rezolv problemele din viata mea, si apoi ale societatii, tarii, etc.
Cat despre problemele puradeilor parasiti de parinti, faptul ca sunt luati in injrijirea a tot soiul de organizatii, nu face decat sa incurajeze abandonul, pe considerentul ” las’ ca o sa se gaseasca cineva sa faca voluntariat ca sa-mi ingrijeasca plozii de care eu n-am chef sa ma ocup”.
Daca chiar vreti s arezolvati problema, propuneti legi aspre pentru neglijare aplozilor, si pedepse pe masura ( puscarie + decadere din drepturile parintesti ). Cereti interzicerea prin lege, ca sarantocii sa puiasca ( nu-ti permiti sa-l intretii si sa ai grija de el, nu il faci ).
Atata vreme cat oricine poate pui fara numar si fara sa aiba nici o responsabilitate … vor continua sa o faca.
Heloo?eu de ce nu pot vorbi aici cu voi?
si de aia, copii, avem inima in stanga. enki si-a lasat watermarkul suprem. nice played, sir. nice played.
Cristinel, de ce crezi ca nu poti vorbi? Eu vad ca tocmai ai facut primul pas…
Xyz, tot ceea ce spui tu este adevarul..privit cu ochelarii negri ;). Imi pare rau, draga mea (stiu ca iti va repugna) dar tu esti parte din acel adevar negru. Tu iti denigrezi conationalii, tu esti rasista, tu faci parte dintre romanii care nu sunt uniti. Eu o vad pe Diana, care in conditii de criza aduce o contributie, mica, poate insignifianta, dar utila si te vad pe tine care iti consumi energia injurand si denigrand, oameni despre care de fapt, nu stii nimic. Dar…asa esti tu…Daca te-ai fi plimbat prin parcurile din Romania ai fi vazut oameni cu un caine de rasa si alti doi sau trei maidanezi in lesa. Eu insami am avut timp de vreo 10 ani in medie 8 caini in curte, doi bichoni si restul maidanezi. Acum au murit o parte (din cauza de varsta) si mai am doar 3. Din pacate nu mai pot adopta pt ca inca am copil mic si imi este frica. Cine e crescator de caini, stie ca de la 3 in sus, deja ai o haita si joci dupa alte reguli. Eu cresc caini de cand aveam 7 ani si cunosc destul de bine modul lor de a „gandi”.
Deci vezi, mai sunt si oameni care tac si fac…
Tu ai vrea sa vezi toate religiile daramate si oamenii traind liberi, fara…frica??!!! Nu ai inteles pana acum din pacate ca acel control religios prin frica de Dumnezeu sau de iad este cel mai …bland :)). Daca il darami pe asta, cum deja s-a intamplat, ramai cu o gloata dezaxata, fara constiinta si total libera. Pe care din pacate nu o mai poti controla decat prin lege si implicit ciumag. Si ajungem inapoi la masacre. Si nu e bine.
Spui ca nu iti place aici si iti doresti sa eliberezi oamenii?? Ei bine, ei sunt deja liberi! Si uite ce fac…Se injura si se bat pe strazi, omoara oameni, caini…Ce propui sa facem cu ei? Si tu si Klaudyu vreti lupta..sa luptam cu ei???pai sunt prea puternici, ei sunt deja criminali. Ca sa ii putem invinge trebuie sa devenim si noi la fel ca ei…In clipa cand devenim ca ei deja am pierdut batalia.
O voi repeta obsesiv: suntem pe nivele diferite de evolutie a constiintei! Odata acceptat acest lucru, lucrurile devin mai clare. Nu trebuie sa judecam asupru, pentru ca la un moment dat si noi am fost „tigani” si inca mai suntem, pe langa altii mai evoluati ca noi, din alte tari. Poate ar trebui sa ii observam mai bine, sa ii intelegem si sa ii copiem.
Poate ca e bine sa pleci din tara asta, xyz, poate ca cei din alta tara te vor convinge de ceea ce eu nu pot face fiind in aceeasi tara cu tine. Dar s-ar putea sa ai o problema minora…limbile straine nu ofera posibilitati atat de multe si nuantate sa injuri ca limba romana.
Daca citesc ce spuneti voi (tzipila si xyz) am senzatia ca discut cu dragul de Yahve (si pe bune, mie chiar mi-a placut de el…incerca sa pune ordine intre salbatici), dar parca voi nu erati de acord cu el. Ca sa se mai impuieze salbaticii le dai prezervative. Daca nu ai si matzul de oaie recomandat nu le place, incerci sa le bagi adanc in cap ca e permis sexul doar martea si joia. Daca se da o lege de castrare obligatorie, dupa cum sugerati voi, apoi, dragele mele, il depasiti pe Yahve la capitolul cruzime!
Hai va pup, fetelor si baiatule, sa incepeti saptamana cu bine si cu oleaca de blandete!
Diana, iti tin pumnii cu Salvati Copiii. Namaste! ( nu folosesc decat extrem de rar aceasta formula. Nu e pentru toata lumea asa cum pare acum).
Chiar ți se pare că „acel control religios prin frica de Dumnezeu sau de iad este cel mai …bland”? Cruciadele ți-au părut blânde? Sau perioada Inchiziției? Blaise Pascal chiar spunea că „Oamenii nu comit vreodată crime cu atâta dedicare și cu atâta bucurie ca atunci când o fac din motive religioase”. Cazurile de pedofilie din sânul Bisericii ți se par blânde? Frica asta de Dumnezeu a împiedicat popii să fure bani? Să ne amintim de cei care comiteau crime sau porneau războaie pentru că li se părea că le-a cerut asta o divinitate? Ca să nu mai vorbim despre toate celelalte nereguli comise de religioși. Mie îmi pare că religiile formează turme dezaxate și fără conștiință. Iar o lume fără religii ar fi una ideală, în care oamenii ar învăța să facă ceea ce este corect pentru că așa trebuie, nu de frica unui zeu sălbatic.
Mie nu mi se pare că discutând cu Xyz și cu Tzipila parcă aș vorbi cu Yahweh. În primul rând, fetele astea îmi plac, dar pe zeul israeliților nu-l suport. În al doilea, cel puțin Xyz are simțul umorului, spre deosebire de frustratul de Yahweh. Nu pot înțelege cum ar putea cineva să placă o zeitate crudă, sadică, răzbunătoare, agresivă și chiar malefică, dar fiecare cu gusturile lui. Dacă încerca să facă ordine între sălbatici, mie îmi apar în minte două întrebări: 1. De ce un dumnezeu creator al Universului s-ar ocupa de soarta unui trib de sălbatici? și 2. De ce un dumnezeu omnipotent n-a reușit să educe un trib de sălbatici? Dar se pare că astfel de întrebări nu trebuie adresate, deoarece încurcate sunt căile… Bullshit!
Cu frica dresezi animale, nu educi oameni. Într-adevăr, nu poți controla masele fără frică. De unde rezultă că majoritatea sunt animale, nu oameni. Cel puțin în asta ne transformă religiile.
Ce mai incoace si incolo, mnezeul asta tre’ia sa se duca la balamuc de mult de tot. E si impotent, si schizo-paranoid, si sado-maso, senil, dement de-a dreptul…. Si fie-sau la fel, ala facut din rumegusul lui Iosif de dupa usa. Pai da, Gizas = Pinocchio, nu v-ati dat seama, fir-ar al dracu’? Stia Gizas de ce ne numea „oi”, nu-i asa, Corray?
Imi denigrez conationalii, fai? Sa mori tu? Si cum ai ajuns la aceasta mareata concluzie, hai, zi, nu vreau sa mor proasta, lumineaza-ma! Adica nu traim inconjurati de ciori borite, nu? Sint romi, pardon. Pai du-te si predica-le lor, stai printre ei si gata. Cit despre restul romanilor, da, sint niste boi, te deranjeaza adevarul? Cind realitatea iti va trage un sut in dos de toata frumusetea, te vei convinge. Unde sintem dupa 24 de ani de lovilutie? In cel mai mare kkt posibil. Ma pis pe Romania prezentului, ne agatam ca niste turbati de trecut, dar nu avem ce sa oferim in prezent. Ce te deranjeaza, fai, rogoz? Pa toti astia cu apa-n cap si norisori roz pe creieru lipsa va lezeaza crunt realitatea si bine face. Draga mea, tin sa te anunt ca stiu sa injur si in engleza si franceza. Nu sint autodidact/a degeaba, nu? Ce are sula cu prefectura? Te legi de kkturi, evident, ca altfel n-ai cum….
Mda, la cum arati, esti bun de-o orgie la Georgiana acasa, lol. Cu influente grecesti, daca tot ai fost p-acolo….
Adevarul este ca sunt persoane atat de convinse ca un zeu exista si este bunatatea intruchipata incat daca le spui parerea ta despre asta zice ca tu esti ala prost care nu crede…sunt uimit de cat de usor poti manipula oamenii cu un mit si cat de usor poti fi numit „slab de inger” ca nu cred intr-un acel ceva inexistent…se spune ca Lucifer este cel care oferea cunostinta absoluta ceea ce este rau in religie…de ce?de ce sa nu vrei sa stii/cunosti orice secret sau sa-ti satisfaci orice curiozitate exista pe lumea asta?nu stiu ce spuneti voi,dar biserica zici ca vor sa controleze mintile oamenilor,sa-i tina in curtea lor,sa nu-si doreasca sa cunoasca mai mult si sa stie mai mult…trebuie doar sa crezi in „bunul Deus”…daca intrebi jumatate din credinciosi ce inseamna/este Deus,pun pariu ca nu vor stii,desi e la mintea cocosului…si daca stai sa te gandesti,antichitatea era marea vanatoare de a ramane in istorie si avem o gramada de exemple…mari conducatori,regi,imparati,cuceritori,istorici si nu in ultimul rand,apostoli ai fiului lui Deus…asa ca de ce sa nu vrei sa fi recunoscut zeu atatea secole?amesteci un pic de fanaticism cu putina viclenie si pac,ajungi zeu.Daca Hitler castiga razboiul,insemna ca era un zeu?din pacate,nu l-a castigat si acum e recunoscut ca un diavol ce ne-a vizitat…sunt multe de discutat si multe indoieli in legatura cu Deus si fiul sau…acum citez:”Ironically, it was God who was intelligently designed – not us.”
Aveti exemplu cu o tara civilizata ce nu practica o religie. Sau macar o comunitate.
Klaudyu, una din preferatele tale tocmai propune o lege prin care oamenii saraci sa nu se poata inmulti….as vrea sa vad si eu cum ar suna o asemenea lege.
Cruciadele au fost pornite de oameni care gandeau ca voi plus Dumnezeu in ecuatie. Si ei, ca si voi, erau ferm covinsi ca gandesc bine si au fost statornici pe calea lor…pana la final chiar…
Un Dumnezeu omnipotent nu a reusit sa educe un trib de salbatici??? Mama lui de trib care acuma conduce lumea…cei mai buni in toate…ptiu…niste idioti salbatici…Conduc lumea prin frica…ahaa…si noi stam doar pt ca suntem fricosi…Fiti macar cinstiti cu voi insiva si recunoasteti ca sunt buni…
O fi si sindromul Tourette simtul umorului si nu m-am prins eu. E frustrarea exprimata agresiv si in gura mare a unor oameni ce nu isi gasesc locul in viata si dau vina pe tara, pe alti oameni si in final pe Dumnezeu…pentru ca, probabil nu i-a facut perfecti,,asa cum sustine…si nu le-a mai bagat si in traista…
Klaudyu, inca o data ma dezamagesti, pe bune poti mai mult decat doar sa injuri…sau cel putin asa mi s-a parut…
Interesant e ca nimeni nu comenteaza nimic vizavi de ce am spus de cei care pleaca din tara dupa ce s-au scolit pe banii cetatenilor. Asta chiar e o pb…
Corray, din partea mea poate să propună ce vrea. E părerea ei cu care pot fi sau nu de acord. Are dreptul la o opinie, la fel cum ai și tu.
Cruciadele n-au fost pornite sub nicio formă de oameni care gândeau ca mine. Îmi place să cred că nu sunt o jigodie fără suflet, capabilă să trimită mii de oameni la moarte pentru scopurile sale mârșave. Chiar dacă n-ai ajuns să înțelegi nici măcar o mică parte din felul în care gândesc, aș aprecia dacă nu m-ai jigni prin astfel de comparații. E normal să fiu statornic pe calea mea. Ce ar trebui? Să șovăiesc? Să-mi aleg drumul în viață după cum bate vântul? Și nu cred că doar noi suntem ferm convinși că gândim bine. E o chestiune ce îi caracterizează pe aproape toți oamenii. Inclusiv pe tine. Dacă n-ai crede că modul tău de a gândi e bun, nu te-ai implica în discuții în contradictoriu.
Dacă acel trib conduce lumea, înseamnă că a fost educat de Dumnezeu?!? Vorbim de acel trib care ne împinge către Noua Ordine Mondială conducând lumea prin manipulare, frică, minciuni, hoție și teroare? Dacă asta ți se pare educația Dumnezeului omnipotent, mă întreb ce ar fi făcut respectivul trib după un pact cu Diavolul… Cei mai buni în toate? Corray, chiar sper că glumești. Dacă ei își promovează propriii oameni în toate domeniile, nu înseamnă că sunt cei mai buni. Dacă într-o listă a celor mai geniali 100 de oameni ei introduc 75 evrei, nu înseamnă că ei sunt cei mai inteligenți oameni din lume. Ci doar că promovează această idee. De parcă nu s-au făcut atâtea „blaturi” în orice domeniu…
A cui e vina că din ce în ce mai mulți români nu-și găsesc locul în țara lor? A altora nu, a statului nu, a dumnezeului tău nu… Atunci a cui? A lor? Toate valorile noastre care au fost nevoite să plece în alte țări pentru un trai decent sunt în realitate o adunătură de frustrați neadaptați? Și dacă nu e vina lor pentru asta? Dacă într-adevăr cineva ne gonește din propria noastră țară? Mai ales oameni ca tine, care îi acuză pe cei ce îndrăznesc aroganța de a-și exprima în public nemulțumirile…
„Klaudyu, inca o data ma dezamagesti, pe bune poti mai mult decat doar sa injuri…sau cel putin asa mi s-a parut…”. Unde vezi tu înjurături în comentariul precedent?!? Recunosc, am scăpat un „bullshit”, dar asta e înjurătură cum shaorma e mâncare ecologică. Dacă asta te-a dezamăgit, poate că n-ar fi trebuit să-i cer lui Xyz să-și controleze limbajul. Măcar să ai motive reale pentru a fi dezamăgită.
Vrei comentariu referitor la cei ce pleacă din țară după ce „s-au școlit pe banii cetățenilor”? Ce ai fi vrut să facă? Să moară de foame în țară ca plată pentru studiile gratuite? O fi asta vreo formă masochistă de patriotism, de care n-am auzit până acum. Să cerșească, ținând cont că nu îi angajează nimeni iar dacă totuși găsesc un loc de muncă, nu pot trăi cu un salariu mizer? Eu unul nu m-am școlit pe banii cetățenilor, ci pe ai părinților mei. Ei au muncit ca niște sclavi o viață întreagă pentru statul ăsta de kkt, în timp ce pensionarii în alte țări își permit să se plimbe în excursii internaționale. Ai mei s-au chinuit cu mine și m-au întreținut la școală. Nu statul român. Statul e cel care, după facultate (pe care am plătit-o eu) nu mi-a asigurat nici măcar un loc de muncă mizer, darămite decent. Ci doar un ajutor de șomaj de 200 de lei pentru 6 luni. Iar eu am fost norocos, pentru că astăzi o pensie de handicap coboară până la 50 de lei. Prin toate legile date în ultimii 24 de ani, statul m-a obligat să plec de acasă. Și mă obligă să o fac din nou în cel mai scurt timp. Hai să vorbim mai bine despre banii cetățenilor care umplu buzunarele popilor și a baronilor locali, pe lângă cele ale politicienilor din vârf. Hai să vorbim despre cum ne este furată țara de aproape un sfert de veac și despre cum am fost transformați din mândri daci în gunoaiele Europei. Ăstea sunt probleme, nu datoria față de țară a celor școliți aici și plecați în alte țări.
Dacă tot suntem noi frustrați, neadaptați și agresivi, mă întreb ce cauți printre noi? Dacă tot nu te satisfac părerile noastre, poate ar trebui să încerci să fii satisfăcută printre oameni ca tine. Astfel încât să nu mai apară probleme pentru nimeni.
Daca mi-ar fi trecut prin cap, dar daca mi-ar fi trecut m-ar fi durut, ca o sa iasa atata balamuc de la o simpla urare, mai bine ma duceam sa ma spal pe dinti cu peria de sarma!
In fine, am crezut ca…. Nu prea mai conteaza ce am crezut.
Nu sunt de acord cu cruzimea fata de animale, dar nu voi pune niciodata animalul mai sus ca omul!
Si, Corray, referitor la ce ai spus tu, cu scolarizarea, sunt foarte de acord! Am ajuns om cu scoala din Romania, asa cu bube in cap cum e considerata de multi, si acum ma gandesc cu groaza ca va trebui sa bag bani cu nemiluita ca sa ma asigur ca si copiii mei vor beneficia macar de jumatate din ce am beneficiat eu. Ca sa nu mai vb de chestia aia care se cheama „respect” care, pt generatia noua, e o notiune abstracta. Unde se intampla sa intre profu’ de romana in clasa si noi sa stam cu picioarele pe banca si sa il luam cu „hai, ce mai cauti si tu aicea, ba?” Nu stiu cum a fost pe la voi, dar la mine-acasa scoala a fost scoala. Alte vremuri, alte mentalitati… mai bine, mai rau, fiecare vede prin prisma propriei experiente. Stiu ca in afara sunt legi care prevad ca un absolvent sa nu poate pleca din tara respectiva pana nu isi achita obligatiile fata de statul care l-a educat. Nu stiu cati ani dupa terminarea unui invatamant de stat absolventul trebuie sa munceasca in tara si, prin impozite, sa isi achite datoriile. Sau cel putin asa imi amintesc. A trecut ceva vreme de-atunci.
Vb lui Eminescu:
la trecutu-ti mare
mare viitor
Prezentul???
Diana, nu e vina ta. Pe aici mereu se lasă cu scandal, indiferent de tema discutată. Or fi energii negative pe blogul meu, de la atâtea blesteme și blagosloviri câte i s-au trimis…
Stii care cred eu ca e cea mai mare problema, si singura? Ca noi toti avem dreptate. Fiecare spune cate o farama. Adevarul e, ca de obicei, pe undeva la mijloc.
Lasa energiile negative, ca daca astea-s energii negative eu is preoteasa! Si slava cerurilor, care-or fi alea si cu cine-or fi populate, ca nu-s.
Now, back to the matter at hand! Cum se face ca indiferent in ce directie pleaca discutia, tot la religie ajungem? E adevarat, bloggu’ tau e, la urma urmei, o „plimbare” prin religiile lumii. Da’ totusi…
N-am nimica cu evreii, dar as prefera sa stea la ei acasa. Nu ii consider cei mai straluciti, da’ m-am saturat sa tot vina ba unul ba altul si sa imi dea lectii la mine acasa. Stii tu cum sta treaba, si batut si, f…t si cu banii luati!
Si sunt de acord si cu ce zici tu, cu absolventii care termina o facultate si ajung someri. Been there, done that, bought the t-shirt. Ce, ai mei au plecat din tara de prea mult bine? Macar pot spune, cu mana pe inima, ca ei au reusit sa isi faca o situatie si sa treaca peste stigmatul de a fi roman. Dar asta depinde de fiecare in parte.
Deci, sunt de acord cu toata lumea pentru ca fiecare in parte are dreptate.
Acuma, pe cine mai injuram? Ca abia m-am incalzit.
Aveti vreunul vreun sfat cum am putea face doua belite de 6 resp 2 ani sa nu mai tipe si sa nu se mai bata? Ca noi am ramas fara idei! 😀
Corray : daca nu esti de acord cu opiniile mele, vino cu argumente logice, care sa stea in picioare. Sa stii ca inlocuirea argumentelor, cu devieri personale ( ca sa nu zic atac la persoana gen frustrati care nu-si gasesc locul in lume si dau vina pe altii pentru asta ) NU tine loc de argument.
Discutia nu era despre mine, ci despre cu totul altceva. Atata vreme cat nu poti face diferenta intre idee si persoana, discutia aluneca pe panta penibilului.
In primul rind,buna seara tuturor.Trec direct la subiect;1-doresc a intreba,autorul acestor desecretizari mitologice sa zic asa,daca s-a intrebat vreodata pe ce scara de valori a ajuns??2-cine promoveaza si de ce sintem obligati a pune „botul”la asa zisi”greieri facuti pe banda”ma refer la sursele de intoxicare din B.O.R.?!3-am avut de-a face cu tot felul de parintei”popi”si de multe ori a trebuit a ma apleca in fata prostiei lor,doar pt a ajunge la o realitate si aia distorsionata intre timp de alti factori.
1. M-am întrebat uneori și n-am putut găsi un răspuns exact. Sper doar să mă apropii de latura de sus a mediocrității.
2. Cine le promovează? Cei care ne conduc, prin cățeii lor credincioși.
3. Cunosc sentimentul. Am avut și eu „norocul” de a cunoaște câteva astfel de personaje. Însă am preferat să nu mă aplec în fața prostiei lor.
Cristinel, vrei sa spui ca tu ai fost de fata cand s-a prabusit? Sau vb despre altfel de dovezi?
Mă scuzi că te întreb, dar am o nelămurire: dacă ai dovezi în cazul prăbușirii elicopterului, de ce îți lași numărul de telefon pe net? Nu ți-e teamă că ar putea ajunge astfel la tine persoane care au grijă ca anumite lucruri să rămână secrete? Și de ce ți-ai lăsa numărul aici și nu în altă parte?
Raspunsul e da, lol, indiferent de intrebare….
OK, OK, am inteles
Daca pe acesti catei credinciosi,chipurile, manipulati i poate prosti in popa atit de usor,oare nu exista un leac pt cei dusi cu zaharelul?-dar in acelasi timp si o arma fatala pt cei ce se cred zei,supermeni,etc,etc?Parerea mea e ca le place multor taie-paie sa fie compatimiti si apoi ajung sa se auto-victimizeze.Astia sintem noi?!popor dac.Sint originar chiar nascut pe crestele Daciei si am ajuns si eu sa ma lupt cu cei intoxicati cu alte religii si alt gen de misticisme,dar si tu si eu si altii de pe aici care citim,cred ca ne batem cu alte forme de existenta ce isi au loc si si-au facut cuib in mintea OMULUI.Dar ce parere sa mai imi fac despre lume?!cind multora le e frica sa vorbeasca.
Mda…să nu uităm că:
1. Sinele fiecăruia dintre noi a ales ca una dintre experiențele prin care dorește să evolueze dpdv spiritual să se desfășoare aici și acum, în România! Ca să ajungi să denigrezi și să împroști cu noroi (verbal) toate acele spirite care, ca și tine, au decis să aibă o experiență comună în care să se angreneze într-un corp psihic național comun de/pe o anumită frecvență (egregor național se cheamă), înseamnă să fii puțintel *sărit de la program*…că o mare majoritate (scz ptr pleonasm) *a uitat* scopul acestei ultime încarnări pe Terra 3D (99,9% e ultima), nu înseamnă *să te piși pe tot și pe toți ai prezentului, nu-i așa?! Apropos de asta: dacă i s-ar sugera cuiva să înceapă a se pișa pe familia sa (părinți, rude, soț/soție, copii)?! Eeee….oare o pica bine?! 🙂
2. Pentru cei care nu mai pot suporta *umilința vieții* în/din România (deși ei au ales această experiență) există 2 variante: ori părăsesc definitiv acest plan fizic al existenței întrupate, ori părăsesc țara natală prin schimbarea locului existenței fizice. Cea din urmă variantă presupune alte 2 aspecte: ori face parte din planul ales dinaintea întrupării și e ok dpdv energetic, ori vor apărea dezechilibre energetice care se vor manifesta la un moment dat sub anumite forme…cea mai *ușoară* este *dorul*…dorul de țară, de locurile natale, de familie, rude și prieteni. Acest *dor* este o stare emoțională care se manifestă datorită faptului că *s-a întrerupt* legătura energetică cu egregorul național, manifestându-se egregorul noului loc care are o altă frecvență de vibrație cu care corpul energetic al respectivei ființe nu este în armonie deplină. Astfel, Sinele încearcă să-i transmită ființei întrupate că ceva nu este în regulă.
3. Toate, dar absolut toate simbolurile (inclusiv cele naționale) reprezintă și o formă de identificare și de exprimare a anumitor mesaje…refuzând această simbolistică națională, bulversezi conștientul tău care face/este parte din egregorul național. Bulversând energia egregorului, datorită principiului oglinzii (acțiune-reacțiune), apar manifestări care perturbă conștiințele individuale afiliate egregorului respectiv…și ne mai mirăm de ce suntem *plouați, leneși, răi, egoiști, incapabili de a reacționa, rasiști, xenofobi*, etc, etc. Credeți că întâmplător suntem obligați ca alături de drapelul național, care a fost ciuntit acum 24 ani (fac o paranteză: o să mă refer la acest simbol la PS), să apară și drapelul UE?! Oare de ce adepții autonomiei teritoriale arborează alături de drapelul național alte drapele?! Oare de ce în SUA nu este permisă arborarea altui drapel în afara celui național?!
PS: simbolul heraldic de pe drapelul României, făcând abstracție de faptul că a fost confiscat de către comuniști prin denaturare simbolistică, a fost SCOS tocmai în scopul bulversării egregorului național!
1. Steaua cu 5 colțuri (pentagrama) reprezenta aspirația către Sus, către mai bine, evoluția spirituală.
2. Soarele este esența vieții (ce viață de viață avem…. 🙂 ).
3. Munții împăduriți (simbol al veșniciei locului) au fost ciopârțiți și pădurile tăiate, cu efectele care se știu.
4. Sonda de petrol reprezenta industria (din al 3-lea sau al 4-lea producător de echipamente petroliere de pe glob, am ajuns neica nimeni iar industria a fost *pusă* efectiv la pământ).
5. Spicele de grâu reprezentau *grânarul Europei*, mai țineți minte, da?!…agricultura a fost distrusă de către *cine trebuia*.
Iată cum, prin desființarea unui simbol național, se poate pune *pe butuci* o națiune, fără ca indivizii acelei nații să fie conștienți de acest fapt! Noi eram bucuroși că am scăpat de comunism, dar adevărații inițiatori ai *revoluției* au urmat un plan extraordinar de bine pus la punct ptr a subjuga la propriu această națiune!
Și încă ceva: nu vreau să afirm ceva neconform cu realitatea, dar cred că suntem singurul popor din timpurile moderne care *a pățit* acest lucru! 🙂
PPS: am urmărit chiar acum, întâmplător, cum câteva sute cetățeni români de altă naționalitate manifestau de 1 decembrie la Sf. Gheorghe și strigau în fața autorităților române (reprezentate de Jandarmerie) cam așa: *Plecați acasă la voi*, *Trăiască Ungaria* și *Ținutul secuiesc nu e România*! 🙂
Am uitat să scriu ceva: știți de ce am ajuns pe butuci atât de repede?! Ptr că în afară de *planul* Lor care trebuia pus în aplicare, 99,99% din conștiințele indivizilor care alcătuiau atunci egregorul național AU SUBSCRIS CONȘTIENT la îndepărtarea simbolului de pe drapel…vă dați seama ce a însemnat această URIAȘĂ manifestare a mentalului colectiv pentru egregorul românesc?! 🙂
Klaudyu, printre picaturi citesc si uneori recitesc postarile tale anterioare, mai bine zis articolele si postarile si stii care e concluzia mea? Ai patit ceva, tu stiice si ai scazut brusc nivelul…ai dat-o pe mistocareli si incapatanari pe subiect. Chiar acum cateva ore am citit o parte din comentariile de la Nasterea lui Iisus si imi placea cum discutai cu Cristian, chiar era o discutie din care aveam ce invata. Oare unde a disparut Cristian? Ma intrebi foarte frecvent ce caut aici, atat de frecvent incat deja ma simt jenata si ma gandesc daca nu cumva incerci sa imi sugerezi sa plec…La un moment dat am vrut sa o fac, stii doar..pe urma a aparut Diana, pe urma ai lasat-o si tu mai moale…Ce caut??? Informatie ce altceva? Caut sa vad daca e pe bune faza cu extinderea constiintei…si nu o pot face altfel decat urmarind discutii reale, nu articole. E drept ca uneori se aprind spiritele. Probabil se datoreaza si modificarilor pe care le sufera psihicul utilizatorului de internet si pc..
Din pacate ai scris asa de mult, incat nu mai stiu la ce sa iti raspund. Mersul pe un drum, de fapt, viata insasi se bazeaza pe feedback si interpretarea lui. Statornicia poate duce si la perseverenta in…stii tu ce.
Un alt motiv pentru care vin e ca „cititorii tai par mai destepti decat ai lor”. Da, sunt in cautarea oamenilor destepti si cu mintea deschisa. In 2000 erau peste tot pe net. Acum or fi ascensionat si am ramas singuri. Vreau sa invat lucruri noi, altfel ma plafonez. Uite, multumita lui xyz, am un update la injuraturi. Acum in sfarsit ma pot intelege in trafic cu taximetristii! Ma intreb pe cate randuri de text poate sa injure fara sa se repete…
Oricum, fii cinstit si recunoaste ca in ultimele doua articole ai depasit 100 de comentarii. Macar cantitativ e impresionant..sigur vrei sa plec? Mai facem un experiment pe un alt articol? Mai tii minte cand mi-ai spus ca nu stii care sunt fanii mei? Uite acum ai avut ocazia sa ii intalnesti si sa devii unul dintre ei…Pentru ca asta sunt eu…entertainer…;). Sunt si foarte modesta sa stii, dar maschez bine asta…
Tzipila, am adus argumente, dar probabil ca nu convin logicii tale. Pentru ca nu erau in acord cu ea.
Diana, mda, stiu….in mod paradoxal si eu am fost bine pregatita in invatamantul nostru de belea, asa cum era el, subnutrit si indobitocitor. Respect? Ce o mai fi si ala…avem libertatea de exprimare…trebuie sa fim noi insine si sa spunem ce gandim, fara cenzura.
Eu cam stiu cu ce te confrunti. Merg periodic in AG. La o scoala, la clasa a opta au trebuit sa cheme politia ca sa ii potoleasca pe elevi :(.
Nu mai stiu ce sa iti raspund…si eu caut solutii de calmat baiat de 4 ani…si de educat…corepunzator…
Ar fi niste variante, dar nu le pot scrie aici..ca nu isi au rostul, cred ca suntem singurele „impuiate”.
That’s all folks! Nimic interesant in postarea asta a mea…sunt in pana de idei incendiare..Dar poate imi revin pana maine…
Noapte buna!
Cristi A, eu inteleg perfect ce spui…dar ce putem face, astia putini care credem prostiile cu misiunea si intruparea? Pe mine prostiile astea m-au ajutat sa imi explic multe, sa inteleg multe si cateodata sa gasesc solutii mai bune. Dar e greu, tare greu…Cum sa convingi oamenii ca e ultima intrupare? De cateva zile imi zdrangane in cap o melodie a lui Eminem, Lose your self ….( eu fiind rockerita si ascultatoare de Nightwish, de altfel). You have one shot, one oportunity…
Enfin, misto faza cu egregorul national…nu stiu insa daca inteleg bine sensul egregorului, am o banuiala dar trebuie verificata.
Iti spun si tie : Namaste…si multumesc ca mi-ai adus ceva nou in seara asta..ca ma cam pleostisem..
Cristi, nu am gandit niciodata atat de profund problema, cu toate ca, intamplator sau nu, am primit zilele trecute un mail intitulat sugestiv „inainte si dupa jaf” cu acelasi simbol heraldic la care faceai referire anterior. Stema de pe drapelul comunist, sa il numim asa ca sa stie toata lumea la ce ne referim, si aceeasi stema, ciopartita si „imbogatita” cu simbolurile sioniste. Cat de mare sa fie coincidenta? De fapt, eu de mult nu mai cred in coincidente.
Da’ revin la analogia cu pomu’. Vrei pom inalt, frumos si bine roditor? Tre’ sa aiba radacini puternice. Si pentru asta, trebuie sol din cel mai bun. Sunt foarte de acord cu tine, ca am ales sa ne nastem aici pentru ca trebuie sa ne desavarsim evolutia si doar aici o putem face, in Tara Zeilor. Si Iisus si-a petrecut destul de mult timp pe-aici, asta daca e sa dam crezare unora sau altora. Ma intreb ce anume cauta, ca doar n-o fi venit dupa tuica de pruna! Dar cum biserica sustine ca e pacat sa cercetezi si mai ales sa detii orice fel de scriere care nu a fost acceptata si binecuvantata de biserica – va invit aici sa ma contrati, da’ asta am invatat la ora de religie cand eram in liceu, in clasa a X-a, de la dom’ profesor parintele de la manastire, nu dau nume, persoana importanta – si mai ales scrieri religioase ale altor culte care ar putea sa iti ridice si cel mai mic semn de intrebare referitor la doctrina care iti este servita cu lingurita, atunci putem sa ignoram faptul ca Iisus a petrecut ceva timp prin Egipt, si nu ma refer la fuga in Egipt, pe la templele budiste din muntii Himalaia sau prin mult incercata Dacie. Si oare ce-o fi cautand el pe ici pe colo? Poate secretul transformarii apei in vin, sau a levitatiei? Sau poate marele secret al zeului dacilor, acela de a invia din morti? Klaudyu, daca ai mai dezbatut aceste probleme, sa imi fie cu iertare, stimabile, ca nu am citit toate postarile sau toate comentariile. In cazul tau, trebuie citit o postare la zi, si apoi se rumega, la cald, vreo cateva zile, apoi urmeaza providentiala palma peste cap insotita de o blagoslovenie de genu’: „Doamne, ca tare’s toanta!”
Si, cum singura subliniam intr-o postare anterioara, iata-ne intorsi tot la religie!
Corray, eu am gasit o solutie, e drept, de scurta durata. Le-am bagat in cada. Si asa macar am putut vb la telefon cu tata. Le-am scos murate, foarte adevarat, da’ si fleasca de oboseala si la somn.
Eu sunt in AG din 2008, nu cunosc bine nici orasul in care stau. Cum spuneam, is bucovineanca, nascuta, crescuta la Radauti, genul ala de oras in care nimic nu se intampla, unde jumate de oras ti-e ruda de snage si restul prin alianta. Si acolo am facut scoala, in adevaratul sens al cuvantului. Acolo am intalnit dascali si oameni care mi-au influentat existenta.
Asa, si sa nu crezi ca m-am inmuiat, ca-s bucovineanca chisata! Am cazut intr-o mica groapa de potential, m-a cam dat peste cap treaba cu 1 decembrie, recunosc, nu ma asteptam la atata „opozitie inversunata”!
Da’ am una noua, ca doar fiica-mea a avut religia azi. Noroc cu sf Andrei, ca altfel nu mai aveam colinde. A venit Andrei, au inceput romanii sa colinde. Nu, ordinea ii gresita: a venit Andrei, s-o nascut poporul roman, cuminte si crestin, si-am inceput a merge cu colinda. Si cum ziceam, florile dalbe, flori de mar, si trei crai au calatorit si zaurel de zaua, ne-am apucat de arat in inima iernii si… Apropo, ce e sorcova si de ce mergem cu ea? si semanam cu boabe de grau? Tot pomenea Klaudyu de importanta arcului in istoria romanilor: Tare ca piatra, iute ca sageata… Semanam… O fi si asta un mod prin care vreun sfant a avut grija de nu ma stiu eu ce targ. In fine, detalii… Daca asta are ceva crestin in ea, eu imi pun gatu’.
Problema mea e ca nu pot inca sa ii spun fetei ca nu e chiar asa, ca nu intelege, e prea mica.
Da’ las ca mergem acasa, la socrii la Bc, de sarbatori:
Ta, ta, ta, caprita, ta
Nu te da, nu te lasa! – se potriveste, ca nu ma las!!!
Diana, ai sarit etapa cu samanta ;), ca din samanta ne tragem toti, jumatate-n ma, jumatate-n ta…
Lamureste-ma ca sunt tuta la ora asta…coincidentele le privesti acum ca fiind un fel de mesaje?
Tuica de pruna nu stiu daca i-o fi placut, dar transformarea apei in vin e practica raspandita pe aici… e drept ca noua nu ne iese la fel de bine ca Lui, asa incat e posibil sa fim un pic…plagiatori…
Ahaa…deci tu ai facut ore de religie…acum inteleg…probabil ca esti mai tanara ca mine, eu nu am facut asa ceva…poate din cauza asta nu prea pricep la ce va tot burzuluiti…mie nu mi-a predat nimeni religie, in afara de ghidul meu propriu/sine divin/inger pazitor, dar existenta lui e pusa sub semnul intrebarii, nu poate fi certificata de terti…Poate din cauza asta nu ma simt spalata la creier si nici manipulata, pentru ca nu am primit invatatura din exterior..la mine totul a venit din interior plus lectura, nu m-a pus nimeni in mod special sa fac ceva…vb cantecului:” your one, personal Jesus, some one who can hear your prays, someone who’s there..”.
Cred ca d-aia ma reneaga toti..pe blogurile „bisericoase” eu sunt receptata new age, pe celelalte bloguri sunt receptata ca fiind „bisericoasa”…hmmm….nasoala situatie..
Am o pb daca nu simt nimic vis-a-vis de daci? Poate nu oi fi de pe aici..desi solomonarii imi par cool, pe aproape poate de Melkisedeci care sunt ubercool ;). Oi fi jidanca reintrupata in miez ortodox?? Ca tot imi plac mie evreii..:o…uh..greu de diferentiat, anyone? Cristi..? Ai vreun raspuns pentru mine?
Diana, corray, îmi permit să vă dau amândurora un sfat, deși îl intuiți în sinea voastră: lăsați copchii să se joace (așa cum o fi joaca aia a lor…ei funcționează după alte reguli față de ale noastre, maturii) până când se satură…ei știu mult mai bine decât noi ceea ce vor să experimenteze (sic!)! 🙂
corray, egregorul național este suma conștiințelor indivizilor unui neam, luată ca un tot, la nivelul energetic al conștiinței de grup. El este diferit față de egregorul speciei umane (ptr că suntem separați de granițe fizice, de limbă, tradiții și obiceiuri, însemne și simboluri naționale, etc) privit ca un tot care reprezintă suma conștiințelor tuturor indivizilor de pe planetă.
De aceea este absolut necesar ca toate ființele umane să *se unească*, la nivel de conștiință conștientă, în marea Conștiință a speciei! Abia atunci vom avea *un cuvânt greu* și ne vom alătura celorlalte mari Conștiințe din Univers! 🙂
PS: unii dintre noi sunt aici în corp fizic uman, dar provin dintr-una din marile Conștiințe Universale și și-au ales rolul de *îndrumători* ptr *nativii* pământeni. 🙂
Ok, inapoi la religie si la the beautiful dying god….No, pe bune, e un site care se numeste asa…the dying god…titlul e super!
Anul se inoieste in martie. Tu ai punctat asta bine pentru mine si iti multumesc pentru asta, nu vazusem legatura cu colindele romanesti, sau dacice. Citeste articolul lui Klaudyu, cel cu gemenii divini si gasesti si martisorul.
Sorcova stiu ca era facuta din crengi de copac inflorite. Mami mi-a spus mai de mult ca erau puse in casa la caldura sa infloreasca. Am incercat dar nu a functionat :(. Totusi, otelul exista la daci??? :)) maybe…
Teoria mea este ca ne-au zapacit calendarul dintr-un motiv interesant si foarte practic: acela de a ne desface legaturile energetice ce ne reparau si ne mentineau conectati…integrati in absolut :)). Am urmarit si cele mai mari sarbatori religioase apar in mai toate traditiile. Nu au putut sterge chiar tot…Ai observat ce am scris despre Rusalii?
Mi-ai lasat fara cuvinte! Si asta se intampla destul de greu, ca-s vorbareata din fire. Chestia cu maidanezii, ca e doar praf in ochi sa ne abata atentia de la lucrurile cu adevarat importante, am bighidit-o de-atuncea. Ca doar nu e prima data cand se intampla. Presa din Romania functioneaza dupa zicala Casa arde si baba se piaptana! Eu altceva vroiam sa spun, in afara de problema cianurilor. Asta am transat-o de mult. Si fac o paranteza care ar putea explica ceva: sunt, de profesie, inginer chimist specializat in protectia mediului. Si eu si sotul. Sotul are in plus fata de mine vreo 4 ani de cercetare in domeniul tratarii si neutralizarii depozitelor de deseuri generatoare de ioni cian. Si ghici ce: nu pot fi tratate si nici neutralizate!
Bun sa trecem la oile noastre: anul asta, de Rusalii, am facut o mica excursie pe la Buzau. Ne-am cazat la Nehoiu si de-acolo le-am luat pe rand, cat am putut. Am vrut musai sa ajungem la Bisericuta lui Iosif, o biserica in piatra, cioplita intr-o bucata de stanca de un calugar-ascet. Si-asa am ajuns in Tara Luanei. Daca nu ati fost, sa mergeti, e musai. Nu oricine ajunge acolo, credeti-ma, numai cei pe care Luana ii primeste. Si numai cu munca. Intai tre’ sa gasesti drumu’ prin padure. E destul de bun, se merge si cu masina. Pana la un punct. Dupa care, pe jos, pe un drum forestier. Plouase in ziua aia, a fost o chestie de 15-20 de minute, dar a fost suficient. Fara senile, nu poti face drumul. Au fost bucati de drum pe care le-am parcurs mai mult in 4 labe, cu copiii in spinare. In fine, la capatul drumului un indicator (eu cred ca romanilor le e frica de indicatoare, pe bune). Am trecut pe langa niste formatiuni de piatra care nu aveau cum sa fie naturale, imposibil. Erau adevarate ziduri de fortareata, cu mici ferestre si creneluri, de-a dreptul ireal. Bisericuta e pe la mijlocul unui masiv impadurit in cel mai frumos loc din lume, fara gluma. Nu am vazut in viata mea un cer asa de albastru ca acolo! Era perfect senin si un cer de un azur de nedescris in cuvinte. Dam peste un cioban care se ofera sa ne ajute sa urcam prin padure, ca nu e chiar usor, mai ales cand pamantul e ud.
Si, din vorba-n vorba, ne spune omu’ ca, cu doar cateva zile mai devreme, in aceeasi zona a venit un grup de cercetatori, cica, arheologi, geologi si mai nu stiu ce, vreo 9, sa investighze una dintre grote. Acolo sunt o multime de grote sapate in stanci, unele dintre ele nici nu se mai stie ce e cu ele si de cand is acolo. Omul, neavand ce face pe-acolo, s-a dus sa-si bage nasu’. A fost rugat sa se indeparteze pentru ca, se pare, in acea grota sunt emanatii de gaze radioactive. Asa ca, dupa cateva prospectiuni si ce au mai fi facut pe-acolo, au plecat. Au inchis grota cu un grilaj ancorat in piatra si sarma ghimpata, si cu avertismentul de rigoare.
Acuma, ma intreb si eu, dupa ce am citit, de la cap la coada de data asta, articolul tau. Ce prospectiuni faceau domnii respectivi (cica ar fi fost niste francezi si mai niscaiva, da’ omu’ nu stia prea multe, ca doar el avea traba cu oile lui, nu cu geologii) acolo, in inima tarii Luanei? Oare ar fi prea hazardat din partea mea sa pun in legatura acele prospectiuni de la Crucea Spatarului, asta e numele versantului, sat Nucu, comuna Bozioru, cu ce ai zis tu de Rosia Montana? Oare n-o fi acolo o alta intrare, un alt drum catre Orasul Zeilor? Versantul ala e plin de grote si chilii daltuite in piatra: Pestera lui Dionisie Torcatorul e de cealalta parte a lui, Fundatura, Agatonul Nou, Agatonul Vechi… Alea nu-s degeaba acolo. Dupa ce pleci de la Crucea Spatarului, poti sa faci un mic ocol, de vreo 10-15 min, sa vezi si trovantii de la Boziorul, sau pietrele care cresc.
Si, la cativa km de Bozioru, pe malul paraului Stemnic, se ridica din pamant un versant care, dupa spusele pustiului de 10 ani pe care l-am tocmit ca ghid, a fost facut de capcauni. Acel versant are o platforma, un altar dacic de sacrificiu. Piatra Rotarii, asa se cheama. Ti se face paru’ maciuca, credeti-ma! Sa stai acolo si sa te uiti la el… cuvintele sunt de prisos!
Dar sa revin la intrebarea mea. Ce cautau geologii acolo? Gaze radiocative? Si pana acuma n-a stiut nimeni de ele? Gaze de sist? Alt praf in ochi? Sau il cautau pe Luana? De ce acum? De ce acolo?
Prea multe coincidente!
Scuze, iar am facut pomelnic, da’ nu se putea altfel.
Corray, vezi ca treaba cu samanta e teritoriu minat! ma si ta duc la … ptiu, duca-se pe pustii, ca-i post!
Cristi, nu ma bag in joaca lor decat cand se lasa cu urlete! in rest, au toata camera lor la dispozitie. Peretii i-au scris, au dat si nite gauri, usa nu se mai inchide ca se dau huta pe ea… deci, experimentare la greu! 😀
Nu, coincidentele nu le iau ca semne divine ci doar ca atentionari ca ceva nu e chiar in regula pe-acolo! Si unde se aprinde beculetul, incepe cercetarea individuala.
Mama a fost membra de partid, pe vemea lui nea nicu, asa ca biserica a fost subiect tabu. am invatat tatal nostru in clasa a 7-a, ca mi-era rusine ca la orele de religie eram singura care nu stia poezia. Religia am studiat-o singura, ca si tine. Si tot singura m-am departat de ea.
Asa-i ca-s cool Solomonarii?
Si ador Nightwish :P!
Mda, Cristi, concluzii similare. Banuiam ca asta e egregorul, un fel de inger maaareee, dar numit altfel…ingerii pazitori sunt pt oameni, pt comunitati, orase, tari si conflueaza in marele tot planetar…e un pic greu de digerat..mai sunt si monadele…nu stiu daca sunt sau nu acelasi lucru cu egregorii….Eu monada mi-am identificat-o usor…dar nu cred ca sunt samanta stelara..uh..greu de tot, uneori am franturi de imagini, imi e greu sa le diferentiez de propria mea imaginatie, insa, de oriunde as veni, nu e de loc ca aici…de fapt e exact opusul. Casa e locul in care stai sa nu te,ploua si atat. Nu exista peoprietate personala si toata lumea munceste numai din constiinta. E cam ca in cartea Inuaki, reptilianul din mine. Cand am citit-o (2009) mi s-a parut fabulatie extrema, dar a plantat ceva in mine…niste idei…sau poate a trezit amintiri uitate, habar nu am…Interesant e ca toate astea s-au activat in ianuarie…2013…
Oricum, sunt sigura ca nu am venit sa invat pe nimeni altcineva decat pe mine ca orgoliul e o porcarie si trebuie sa fiu ascultatoare. Cred ca am picat pentru nesupunere in fata ordinelor sefului de monada 🙂
Solutia de potolit copii agitati e una greu de replicat. Daca esti foarte calm, extrem de calm, cu vibratia sus de tot, incat simti iubirea in fiecare celula, te adresezi Sinelui lor Divin, shuntand copilul propriu-zis. E…hmm…oau..nu stiu cum sa spun… Daca nu pot, cer ajutorul Maicii Domnului sau lui Gabriel si merge. E ciudat, poate putin infricosator…Datorita profesiei, cateodata am de a face cu copii speriati/agitati si trebuie sa ii fac sa aibe incredere in mine si am adaptat ce m-a invatat o prietena mai de mult. Poate e autosugestie, dar mi se pare ca merge…Pe copilul propriu e mai greu de aplicat pt ca intervine autoritatea de mama, tip la el si scade vibratia…
Sunt multe de spus…citesc, compar, validez sau nu..testez…e ca un drum…inapoi…in mine…incerc sa merg inapoi si sa repar ce am gresit…
De fiecare data cand am incercat sa pun stop, am primit mesaje sa nu cedez, de exemplu dupa celebra noapte in care am spus ca am plans de ciuda exact ca un copil, ca nu i-am putut demonstra lui Klaudyu ca Iisus e pe bune, doar ca nu e asa cum vrem noi sa il „pictam”, dimineata o colega mi-a facut cadou doua carti: Intre credinta si indoiala si Puterea Rugaciunii. Plus o gramada de podoabe de Craciun din paie, printre care si ingerasi…Coincidenta? Semn Divin? Colegii mei de monada ce fac parte din aceeasi mare retea? Incerc sa explic si altora cam cum sta treaba, insa nu inteleg decat cei care stiu deja…Repet, nu are nimic de-a face cu religia, in schimb are de-a face puternic cu acea legatura care ar trebui sa existe intre oameni…la un nivel mult mai sus de existenta ordinara, cotidiana…
Pentru mine, e the ultimate..odata simtita senzatia te duci dupa ea ca in desenele animate…
Dragii mei, dacă sunteți interesați să participați la un seminar deosebit (se va organiza în București, sâmbătă, 7 dec) vă las adresa mea de mail ca să vă pot trimite detaliile (sunt un simplu participant…am luat parte la primul seminar de acest gen și nu sunt direct implicat în desfășurarea lui): cristi.andrei@gmail.com
Seminarul se numește *Cursul de rezonanță a formelor geometrice cu structurile corpului psihic individual*
Deci,Cristi A.,dupa cum mi-ai dat replica,as fi un egregor.Deci sa va fie clar un lucru la toti:-nu improsc numai verbal,ci chiar lovesc si in planul fizic,am facut-o si o sa mai fac,lovesc la toate nivelele de constiinta defecta ca doar de aia sint antrenat.Daca am dat intimplator peste acest blog asta nu inseamna cu nu cunosc ce se discuta aici,din moment ce am trecut,experimentat si chiar trait salturile intre dimensiuni.Niciunul dintre voi nu a fost haituit cum am fost eu de catre popi,masonerie,C.I.A.,servicii secrete ale altor state,ocazie cu care am candidat la alegeri in stat in anul 2000 aici in Alba-Iulia,din partea contra-informatiilor militare.Pentru ca mi-am exprimat opinia si simtamintele ca sint si fac parte din neamul dac si nu accept alta forma de inchinare la zei straini-ajung sa fiu omorit in propria mea tara?!hmm.Doresc sa stiti ca daca nu sintem uniti si nu stim unii de alti si nu vom pastra o legatura permanenta,astia is cu ochii pe Klaudiu si pe restul.
Ce as dorii sa stiu e faptul citi dintre voi ati avut contact vizual si fizic cu altfel de forma de viata?sa zic extraterestra dupa pronuntarea S.R.I.-ului.Daca ar ajunge in presa si tv sau la americani ceea ce detin,oare nu as bulversa toate minciunile ce le prezinta in lume?
Da,mai Cristi A sint chiar sarit din program,pt ca programul zeilor gen „eden”,”terra”,”h.a.a.r.p.”,”rainbow”,etc,etc sint toate programe gresite si chiar esuate.
Sa binecuvintam ~~VIITORUL caci e TIMPUL PREZENT in secunda urmatoare~~
Mai stiu si eu unul ce are acelasi singe intoxicat ca si Negureanu.
Generelul Emil Strainu expert la arme neconventionale.Sitchin asta i-a zapacit de cap,incit si la Negureanu cit si la Strainu- mentalul lor ejaculeaza prin masturbare psihica,roiuri de minciuni.Sint de profesie mitomani.
O.z.n.-uri,E.T.,zei,maimute,ciclopi dar ceva concret sa avem si noi cu ce le da peste bot la unii si la altii,ce ziceti?!-avem?-o evanghelie a iubirii si a fericirii,avem?-daca nu avem hai sa o facem.De unde sa avem un izvor de viata,daca nu din fericire.
Poate va deranjeaza aceasta intrebare:
-stiti cum arata”arma zeilor”?
Cristinel, te rugam, elaboreaza!
Cred ca toti prezenti pe-aici, unii mai mult, altii mai putin, suntem sariti din program, ca altfel n-am fi aici, ci pe vreun blog de gospodine cuminti si supuse.
Cristinel, ce sa iti spun decat: wow! Eu una nu am experimentat nimic deosebit in afara de modificarea modului de a gandi si nu am avut nici un fel de contact (oh, shutt up, nu din cauza asta sunt asa!!!) cu altfel de fiinte in afara de oameni si si cu aia discut indirect (si ma cert tot asa).
Dar mai povesteste-ne ca introducerea e tare misto!
Pai, de-a lungul timpului si a diferitelor concilii, unii ingeri au fost „trantiti”, scosi in afara…legii??!! Nu stiu, am citit asta in cazul catorva, inclusiv Samael. Cred ca o peroada de timp, magia cu ingeri practicata de anumiti evrei, nu stiu daca neaparat cabalisti, era ok, dupa care…puff! O parte din baieti au cazut..in disgratie. Raziel a fost unul dintre ei…si ma intrebam de ce oare?
Cetatenii aia „romani”de la Sf.Gheorghe numai romani nu erau. Si daca erau romani totusi, evident ca erau platiti de cineva. Nici un secui/ungur intreg la cap de acolo sau din Romania nu face chestia asta, aia sint alesi, cumparati, manipulati, distribuiti si tot asa. Il intereseaza oare pe Istvan care se duce dimineata la munca ca noi toti, are probleme ca noi toti, de existenta unui Tinut Secuiesc, a unui stat in stat, de alipirea la Ungaria? Nem tudom, lol….
Dupa orele 20 revin pt a pronunta aspectul mai pronuntat la ce doresc a va face cunoscut
educatie stil history channel
http://www.dailymail.co.uk/news/article-2517889/History-Channel-plans-Jesus-The-Lost-Years-series-paints-Christ-teenage-EXORCIST.html
Linistea dinaintea uraganului, ca furtuna a trecut
Pentru Bibliotecarul: Mulțumesc pentru recomandare. O să caut filmul când o să-mi permită timpul, mai ales pentru că m-ai făcut curios.
Succes cu colajul de comentarii. Chiar mă întreb ce ar putea să iasă…
pe mine nu, in afara ca e la singular. eu le-as vedea tehnologia foarte diversificata, in special armamentul. poti fi concret?
http://news.yahoo.com/oldest-human-dna-reveals-mysterious-branch-humanity-181139436.html
Nu e nici o liniste,cel putin asa cred,uraganul nu are efectul scontat dintr-o cauza 🙂 nu mai are pe cine prinde.
Pentru cristinel: Am înțeles că ești egregor, că te hăituiesc toți, că ți s-a rupt rețeaua electrică a organismului, că te dedublezi și te detriplezi. Lasă ăstea. Spuneai acum 6 zile că revii pentru „a pronunta aspectul mai pronuntat” la ce dorești să ne aduci la cunoștință. Spune-ne despre ce e vorba. Dar și ce fel de contacte ai avut cu ființe „din cer sau de unde mama naibii or fi”, cum ai reușit salturi în alte dimensiuni, de ce te supraveghează toată lumea (până și CIA-ul) și ce știi despre elicopterul evreilor prăbușit în Bucegi. Dacă faci oamenii curioși, nu-i lăsa nesatisfăcuți. În caz contrar, nu te întreba de ce te consideră nebun.
:((fir-a-r sa fie,cred ca mi s-a rupt reteaua elecrica a organismului.
Cine cunoaste acest aspect:-ma vad visind pe mine o data in acelasi timp imi vad si visul din al doilea corp dar si cu al doilea corp ma mai vad odata visind in alt corp,mai clar ma vad de 3 ori concomitent in 3 corpuri si culmea si ce visez in fiecare(fiecare corp ii vede visul la celelalte 2 corpuri si invers in acelasi timp).
Oare ce o fi?-ma doare pieptul rau si de 24 ore tresar din pat cind atipesc,de parca as sari in tavan 🙁
@Cristinel- ba, da esti poli-multi-supercalificat! Ai umplut lumea de tine insuti, lol…. Mai ai de gind sa te decorporalizezi mult?
Nu m-a suparat nimeni, in caz ca n-ai remarcat, am facut haz de ce spunea Cristi….
Oi fi eu blonda, xyz, da’ nu-s nici chiar asa de blonda! Se vroia o gluma 😀
Xyz,nu stiu cum sint dar se implinta lucruri ciudate cu mine,nu e decorporalizare,nu e dedublare,e altceva,hmm,am discutat cu niste doctori problema asta si toti au zis ca e cam ciudat,desi analizele sint bune din cap pina in picioare.
Ma vad de 3 ori,corp in corp,nu in afara corpului,mai ales ca fiecare corp vad ca are si memorie si constiinta.Ce o fi???
Ati adormit cu totii?
Voi cam ce ziceti?-cred ca din toate punctele de vedere se considera ca corpul nostru fizic e perfect!si de ce zic asta!-indiferent cu ce karma vine in lume nou-nascutul,eu cred ca e o abureala,pt ca:-sufletul se purifica acolo sus dupa ce isi abandoneaza si spiritul,pt a ajunge la un alt nivel de energie(probabil cei ce se folosesc de sufletele noastre,se stie,da?!).De acolo sufletul isi alege un corp pe care il va insufleti iar nou-nascutul va pasi in lume ca un inger,pur si curat,de aceea:-consider ca corpul nostru e perfect si pe toata durata vietii el se poate perfectiona si mai mult pt a fi chiar nemuritor,asta se cere de la noi in mod normal,sa spiritualizam pamintul,voi ce ziceti(pz)
Eu le vad cam in felul urmator:
Chestia cu „toate sufletele ajung in rai, iad sau undeva pe la mijloc” e un big bullshit. Oricat de imens ar fi universul, existenta unui loc, sau mai multe, cum e cazul, in care o multime nedefinita de sufletele, lasand la o parte toate celelalte entitati, stewardesele de serviciu, ce au rol in a le supraveghea, pastorii, amestecat in oala, stiti voi la ce ma refer, adica echipajul corespunzator, ar fi puse laolalta, mi se pare neverosimila din toate punctele de vedere. Chiar si din punct energetic, daca ar fi sa consideram fiecare suflet o masa energetica, tot nu ar putea fi puse toate la un loc fara sa a se crea un dezechilibru de proportii. Universul, si viata in consecinta, este rezultatul unui echilibru intre forte, intre cele care creeaza si cele care distrug, lumina si intuneric etc. Orice dezechilibru ar avea consecinte dintre cele mai neplacute. Daca toate sufletele, de la facerea lumii, ajung, si raman, pentru eternitate intr-un astfel de loc, nu stiu, mintea mea e prea mica si ingusta sa inteleaga acest lucru. Pare mult mai logica ideea de reincarnare, de vizite repetate. Si cum se intampla asta, din punctul meu de vedere: sufletele, ca si noi, se nasc undeva, candva, ceva de genul. Si trebuie sa creasca, sa invete, sa adune experienta pentru a putea evolua. Atunci sunt trimise in diferite taramuri, fiecare cu nivelul specific de cunoastere si energie. Uitati-va in jurul vostru. Sunt oameni maturi care se comporta ca niste copii, si nu pentru ca sunt imaturi ei, ci din cauza ca sufletul din ei este copil. Poate nu chiar nou-nascut, dar copil. Altii sunt adolescenti, altii sunt maturi. Nu v-a uimit niciodata intelepciunea din vorbele unui copil de cativa anisori? Sau maturitatea din privirea lor? Pentru ca ochii sunt oglinda sufletului. Si pana acel suflet nu invata tot ce are de invatat aici, nu poate trece mai departe, pe urmatoarea treapta existentiala. La unele suflete le place atat de mult acest plan existential incat refuza sa mai plece, avand un sir foarte lung de reincarnari. Altii vor sa plece mai repede si se grabesc. Asa cum suntem noi.
Si, chiar daca nu sunt in totalitate de acord cu teoriile darwiniste, sunt de acord ca ontogeneza repeta filogeneza. Daca embrionul, in evolutia sa de la zigot la individ, reflecta toate stadiile evolutiei vietii pe pamant, de ce evolutia omul nu ar reflecta evolutia sufletului in calatoria sa de a atinge perfectiunea?
Omul cat traieste-nvata si tot prost moare! Pai da, ca de asta tre’ sa se intoarca, sa o ia de la capat, sa invete ce nu a apucat.
Cristinel, e posibil sa fi citit cam mult si amestecat. Daca ai mai si exersat tot felul de meditatii sau mai stiu eu ce tehnici de vizualizare, e posibil ca pana la urma sa fi obtinut un rezultat. Cel de acum..In postarile anterioare spuneai ca esti fiinta multidimensionala si ca ai lucrat cu tot felul de organizatii mai mult sau mai putin secrete. Ar trebui sa stii mult mai multe decat noi, nu? Noi suntem doar oameni obisnuiti ce citesc chestii prin carti si pe internet…E ca un joc in retea, intelegi? In loc sa ne jucam un joc anume, ne jucam cu imaginatia noastra si din cand in cand schimbam impresii (si ne mai luam si de ciuf, ca sa fie totul cat mai real).
Klaudyu, mai respiri? It feels so empty without you….Hai sa ne mai certam un pic, ca se plictisesc invitatii…:)
S-a domolit pana si xyz…nu-i a buna..ne-or fi trecut astia pe pastile fara sa stim…
Tizule, Terra se spiritualizează singură, doar este o ființă care a ales să susțină viața în forma 3D, nu?! Noi trebuie să ne ridicăm și armonizăm vibrațiile în concordanță cu vibrația ei!
În altă ordine de idei, am vizionat noaptea trecută vreo 2 filme despre Ison și profețiile Hopi, cu un mesaj destul de interesant și bulversant în același timp: https://www.youtube.com/watch?v=6YYQBEQiABY
@ Cristinele, imi voi lua spituri de la tine, dar toata faza asta cu karma, sufletul isi alege corpul etc. sint doar bullshituri fara legatura cu lumea reala. Sa nu uitam totusi ca nu copiii cer sa se nasca in lumea asta de kkt, mai ales din tot felul de rebuturi genetice de asa-zisi parinti. Restul e abureala, precum am spus.
Ca tot ma plictiseam, asa ca m-am gandit sa revad un film, nu foarte tare filmul, da’ mie imi place, are muzica faina The Queen of the Damned…
Asa si eu,
Come out, come out, wherever you are!!!
Ca tot erau Akasha si Enkil primii vampiri… vreo legatura?
http://www.nbcnews.com/science/geologists-digging-mima-mounds-mystery-say-gophers-behind-it-2D11702466
Diana, cat imi place mie de tine!!! Si nici macar nu tecunosc bine! (zat, d-aci, perversilor!). Cam la aceleasi concluzii am ajuns si eu, asa, pas cu pas. Ontogeneza respecta filogeneza pt ca fiecare forma de viata testeaza si perfectioneaza un anumit organ si o anumita functie, sau mai bine zis, invers, pt ca functia creeaza de fapt, organul.
Enkil????Hai ca asta chiar e epic!! Si Akasha…oh, Doamne, uneori semidoctii sunt deliciosi….Mai fac faze din astea si prin animeuri…
Diana, cand ai timp, rasfoieste (virtual) Cartea Urantia. Cred ca e destul de greu sa nu adori aventurile si stilul de lucru ale lui Mihail de Nebadon. (Mai ales cand pleaca din zona de decolare…tot timpul singur, tot timpul fara prea multe comentarii, doar el si planul lui…).Nu stiu cat adevar e in cartea aia, dar citita doar ca fictiune suna bine…iti da o anume stare…
Xyz, ia gandeste-te la sarcinile pierdute, nu ti se pare ca uneori, copiii refuza sa se nasca in anumite familii? Sunt multe situatii in care partenerii sunt ok, se fac si mama tratamentelor si degeaba…si sunt situatii in care aurolacele nasc ca iepuroaicele….Parca am fi intr-un joc cretin pe computer in care sufletele cauta adrenalina si aleg intruparea te miri pe unde….
Cu asa zisa puritate a nou nascutilor am dubii…si cu a copiilor la fel….Sau sunt eu o mama rea….Eu cred ca toti ne nastem cu trasaturile dominante deja scrise…cu bune si rele. Pe parcurs doar se mai slefuiesc…pe ici pe colo…
Pana la urma tot nu m-a lamurit nimeni, de la cine au pornit teoriile astea cu dimensiunile, intruparea sufletelor dupa dorinta, monadele, etc…?
Xyz, spiritualitatea nu *s-a legat* de tine, religia nici atât…care este sistemul tău de valori în care crezi? N-o lua ca pe un atac la persoană, pur și simplu încerc să te înțeleg! 🙂
Pentru Cristi A.: Chiar dacă nu m-a întrebat nimeni, îmi dau și eu cu părerea despre ce ai scris mai sus. Și, sincer să fiu, nu mă pasionează deloc spiritualitatea orientală de gen Reiki. La fel ca Xyz, nu cred că alegem unde să ne reîncarnăm. Rămân în continuare la ideea că lumea e o închisoare iar noi suntem aici doar pentru a pedeapsă și reabilitare. În plus, nu cred că lucrurile sunt atât de complicate pe cât par. Fără supărare, multe dintre ideile de genul ăsta îmi par a fi doar vrăjeli cosmetizate. De exemplu, spui că „egregorul național este suma conștiințelor indivizilor unui neam”. Îți spun ceea ce i-am spus și unui practicant Reiki, cu care am avut „onoarea” de a conversa: egregorul ăsta provine din „egregoroi”, termenul grecesc pentru Veghetori (îngerii decăzuți ai lui Azazel, din folclorul iudaic). De la un înger decăzut la suma conștiințelor e un pas destul de mare. Dar cine a inventat chestiile astea avea o imaginație bogată. Un alt exemplu: spui că „Steaua cu 5 colțuri (pentagrama) reprezenta aspirația către Sus, către mai bine, evoluția spirituală”. Nu sunt deloc de acord cu această interpretare ce nu se bazează pe nimic altceva decât pe imaginație. În antichitate, oamenii echivalau zeii cu corpurile cerești. Pentagrama nu e decât zeul echivalat cu a cincea planetă din sistemul nostru solar, numărând de la exterior către Soare (adică Jupiter). Niciun cercetător nu poate să nu recunoască faptul că zeița iubirii în majoritatea culturilor era echivalată cu planeta Venus. Și, de cele mai multe ori, simbolul ei era o stea cu 8 colțuri. Cum Venus e a opta planetă de la exterior către Soare, ipoteza mea se confirmă. Prin urmare, echivalarea pentagramei cu evoluția spirituală este, din punctul meu de vedere și al câtorva cercetători, o interpretare fantezistă fără nicio acoperire. Născută, așa cum am mai spus, dintr-o imaginație bogată.
Manifestanții ăia ar face bine să-și miște cururile în Ungaria, dacă nu le convine aici. Până nu ne-om enerva mai mulți și ne vom lipi de o excursie în „Ținutul Secuiesc”, să-i ajutăm la împachetat bagajele.
Corray,eu doar imi expun sau cer si de la voi o parere,cum ca corpul nostru are varianta cea mai perfecta si il putem duce la nemurire.
Xyz,minune,te intreb cind intra in nou-nascut insufletirea,dar inteligenta cu care se dezvolta bebelusul pe parcurs,cind patrunde?-in timpul actului sexual sau a venit cineva de sus si a plantat-o?
Da,m-au ajutat foarte mult cercetarile ca vad in ce rahat sint,tot cu astia calare pe mine si tot supravegheat si lasat ,DA,chiar fara identitate,chipurile ca e periculos ce contacte am avut cu astia din cer sau de unde mama naibii or fi.
In fine,acum cer si eu un ajutor de la voi:-un vis
-eram in fostul apartament cu iubita mea si stateam in bucatarie pe un pat micut iar ea pe scaun si tipam la ea:-Iubire vreau tu ai inteles?Iubire,asta mi-am doritsi tu ce mi-ai dat?-minciuni!?si i-am dat o palma,dupa care se ridica de pe scaun si fuge in camera mica,eu dupa ea.Cind am ajuns in camera mica la usa ea ridea,s-a suit pe geam si a sarit jos(stau la etajul 3),in acelasi timp am strigat:-nu Andreea,nu,nu face asta,dar deja se izbize de asfalt.M-am catarat pe geam sa sar dupa ea sa mor si eu pt ca o iubeam si fara ea viata mea nu avea nici un farmec,sii uitindu-ma la trupul ei cum era nemiscat,vad ca zboara ceva in sus pe linga bloc,la care m-am apucat sa strig:-din cauza ta a sarit ca a crezut ca o prinzi!cind sa apropiat de mine acel corp care zbura pe linga bloc,am ramas masca:~era SUFLETUL ei~pe care l-am prins de mina si asa tarr plingeam sii am sarit dintr-o data brusc din pat si am vazut ca eram tot ud pe fata de la lacrimi.Care poate intelege sa ma ajute. Cu descifrarea asta,tinint cont ca nu am gasit nicaieri nimic concret.
De miine nu ne mai auzim o perioada de timp,plec pe un drum in triunghi,pe jos,cum am mai facut-o si altadata.Traseu Alba-Iulia,Bicaz,Bucegi si apoi din nou la Alba.
Corray, de fapt, the Queen of the Damned e un film artistic produs dupa cea de-a treia carte scrisa de Anne Rice din Cronicile vampirilor, dupa Interviu cu un vampir si Vampirul Lestat. De fapt, filmul face o combinatie intre Vampirul Lestat si Regina damnatilor. Cartile sunt mult mai bune si au un fir epic destul de dificil de urmarit, la un moment dat, dar si intriga… Pt cine le-a citit, stie despre ce vb. Din cartile care fac parte din Cronicile Vampirilor, cel mai tare mi-a placut Diavolul Memnoch. Are o teorie f interesanta despre Lucifer, decaderea lui si locul lui pe pamant. Foarte fain. Daca nu aveti ce face, puteti sa le rasfoiti, chiar daca nu sunteti adepti ai genului. In fine, mie imi plac. Adevarul e ca am un soft spot pt vampiri si alte creaturi din astea, asa ca… Dar filmul asta are o coloana sonora super… Merci pentru recomandare. o sa arunc un ochi pe-acolo, poate pe-amandoi, dar numa’ dupa orele 12.00, cand se face si la mine… LINISTE :d
Klaudyu, referitor la zei, dumnezei…etc urmareste filmul The Fourth Kind. si daca te plictiseste desi ma indoiesc treci direct la min: 44:52, 59:25, 1:08:35 si 1:15:52. de la fiecare punct urmareste aproximativ 10 min. eu iti recomand tot filmul. o sa iti confirme una din idei, mai ales imaginile de la 1:15:52. aaaa si daca imi permiti saptamana viitoare am facut un scurt colaj de comentarii la tot ce s-a discutat referitor la subiectul religie pe care vreau sa le tmt. daca nu vrei nu e cu suparare. oricum le pastrez pentru mine. pentru ceilalti doritori, oferta este aceeasi :))
Hai, Corray, ca deja mi-a starnit curiozitatea aceasta carte. Da’ eu tot nu is de acord cu o treaba din prezentarea cartii. Cum se face ca, in toate credintele monoteiste, nu exista decat o forta creatoare, sub forma de trinitate sau nu, dar nici una nu este feminina. Daca omul este oglindirea divinitatii, de ce nu exista numai barbati, daca tot sunt capabile fortele masculine de creatie? Sacrul Feminin unde e? Si sa nu spuneti ca e reprezentat de Fecioara Maria in crestinism, ca in crestinism orice femeie care a detinut vreodata o pozitie de putere a fost curva… Scuzati expresia. Si revenim la pastrarea echilibrului. Eu nu imi aduc aminte sa scrie in Geneza ca Dumnezeu a facut doar partea masculina a animalelor Terrei si, dupa aia, si-a dat seama ca nu se intampla nimic si le-a facut si pe alea feminime, dupa care l-a facut pe masculul Adam si, dupa aia, a facut-o pe femela Eva. De ce pe animale le-a plasmuit intr-un fel si pe om in altfel? Oare care a fost scopul acestui exercitiu? Nu a vrut, cumva, sa demonstreze ca barbatul, ca reprezentare a fortei masculine, este suficient si autosustenabil fara o femeie, ca reprezentare a fortei feminine? Si cand a vazut ca s-a inselat, a facut-o si pe Eva?
Si iar am luat-o cu pluta pe Arges… Sa speram ca nu ingheata!
PS. Nu am nimic cu populatia masculina a Terrei, da’ hai sa acceptam lucrurile asa cum sunt si sa le spunem pe nume.
Cristinel, incearca pe blogul Mariei Marin – Familia Celesta, pt ca ea descifreaza vise.
Eu pot doar sa speculez, oarecum in stilul ei, desi recunosc nu sunt o fana…
Iubirea adevarata, Cristinel, tine de suflet si doar atat. Nu are nicio legatura cu sexul, afectiunea sau compatibilitatea. Toate acestea din urma tin de corpul fizic, de mental si implicit sunt subordonate egoului persoanei respective. Nu stiu daca ai cumva pb cu iubita ta si de ce natura, insa din disperare te-ai adresat sufletului ei si ea ti-a raspuns. Faptul ca ai vazut cum si-a omorat corpul fizic ca sa iiti arate cat de mult te iubeste, este raspunsul ei la intrebarea ta: isi va calca pe mandrie, pe orgoliu ca sa iti demonstreze iubirea SI TU, CA UN DEMN REPREZENTANT AL SEXULUI VANJOS PLECI INTR-O CALATORIE GEOMETRICA??!!
Daca cumva am nimerit-o si asta a fost motivul divergentei dintre voi, calatoria, atunci sa stii ca s-a dezbarat de ego ca sa te inteleaga si sa iti arate iubirea, dar din pacate…a zburat!! Sper ca am fost de inteles..
Take care….femeile sunt posesive! Abia dupa 35 de ani se mai domolesc…
Diana, nu am vazut si nici citit ceva din trilogia cu vampiri. In general mi se par scary. Eu fiind fana infocata a animeurilor, am mai vazut si din cele cu vampiri, gen Blood Plus sau Vampire Knight. Nu iti promit ca rezist sa citesc cartile respective, eu fiind sperioasa din fire.
La mine se da stingerea dupa 12… Si eu si plodul meu suntem dotati cu tablete asa incat uneori mai e si liniste, dar nu tot timpul! Oricum felicitari ca ai avut de doua ori curajul 😉 e o mare chestie! E superb sa ai multi copii, desi e dificil…chiar horor pe alocuri :))
Asa cum zice Cristi A.,pamintul se spiritualizeaza singur si asta in completare ca,din moment ce cautam viata pe alte planete si construim orase spatiale,nu sintem sau nu cumva am devenit chiar noi insisi zei?si cam totul se repeta dar sub alt aspect.
Diana, Cartea Urantia, in totalitatea ei nu e deloc usor de priceput…in prima parte iti vb despre mame si tati divini….Partile cu Mihail sunt delicioase si unele sunt usor de receptat, dar informatia adevarata e bine camuflata si probabil te prinzi de ea invatand exact cum faceam in sesiuni, subliniind fraze din carte si comentandu-le. Eu nu am citit decat fragmente..acum ma uit si eu pe ea si cateodata simt cum imi plezneste neuronul meu singuratic si apoi imi cad urechile :).
Ideea e ca entitatile respective sunt energetice, deci diferentierea atributelor m/f e una foarte subtila. Uite, de exemplu, sunt persoane care sustin ca Gabriel e de fapt Gabrielle. Cand am citit prima data, am zis ca sunt tacaniti, dar privind lucrurile cu rabdare si minte deschisa, vezi ca in multe icoane e prezentat efeminat, are totdeauna roba pana in pamant, in plus, traditia crestina il prezinta ca fiind ingerul care a instruit-o pe Fecioara Maria in Sfinta Sfintelor si mai sunt altii care sustin ca ar fi asistat-o si la Nastere…., care nu a fost una clasica, ci una fara sange ( da, se pare ca exista tehnici secrete de abord chirurgical nesangerand, fara sectionari de muschi, piele si alte tesuturi, dar cam suna a povesti…sau nu, daca este implicata si tehnologie).
Religiile avramice iti prezinta ca figura centrala un Dumnezeu aflat in fruntea unei ierarhii militare (Domnul Ostirilor), cel putin eu asa il receptez. Intr-o asemenea organizare, femei sunt putine…(mai bine zis, erau, ca acum e altfel). Sau, pui totul sub semnul intrebarii si te gandesti, paranoic, ca cineva a decupat intentionat femeile din poveste (s-au gasit pe undeva niste inscriptii care il prezentau pe Dumnezeul evreilor ca avand o sotie… ).
Gandind modern, energetic, lucrurile capata o alta interpretare. Sa ne gandim ca la prima intrupare sufletele erau neutre, fara gen si total nestiutoare. Pe parcursul intruparii in dualitate au avut ocazia sa faca ceea ce si-au dorit….adica sa cunoasca, sa experimenteze binele si raul. Pana la urma asta e povestea cu marul,nu? (Tot de dualitate tin si aspectele masculin si feminin si implicit inmultirea sexuata. Daca stau bine si ma gandesc, cam tot ce e inmultire sexuata are cel putin o etapa dureroasa (expulzia oului, nasterea) spre deosebire de cea asexuata, caracteristica fiintelor primitive, incapabile sa experimenteze durerea si implicit dualitatea. E un mod de a privi lucrurile cel putin ciudat, stiu..)
Revenind la intruparea sufletelor…..de-a lungul experientei din mai multe vieti, sufletele au cunoscut ambele aspecte, dar au capatat si trasaturi dominante, lucru vizibil la multi oameni ce prezinta caractere accentuate ale sexului opus celui biologic. Astfel, homosexualitatea capata brusc sens. Ma refer la homosexualitatea adevarata, ca exprimare a iubirii, nu la perversiuni.
Teoriile astea noi raspund la multe intrebari, totusi…
Oricum am de gand sa studiez cartea, si nu doar aia. Am o lista… sa-mi traiasca. Cum spuneai si tu, teoriile astea noi raspund la multe intrebari dar, totusi, noua ne este foarte greu sa le acceptam, oricat de multa logica ar avea. Cred ca si daca ne sunt prezentate dovezi ca lucrurile sunt altfel decat credem noi, tot am fi reticenti si le-am respinge fara sa le trecem prin propriu filtru. Acuma, nu prea stiu in carca cui sa pun acest aspect: al indobitocirii sistematice sau a reticentei omului la schimbare. Omul, prin definitie, e puturos. Sunt putini acei oameni care au nevoie de provocare ca sa poata duce o existenta tihnita, din punctul lor de vedere. Marea majoritate se multumesc doar cu o existenta linistita. De cate ori nu am auzit pe unii sau altii spunand ca tot ce isi doresc este un trai linistit, decent, un acoperis de-asupra capului, sa aiba ce pune pe masa si mai mult de-atat nu au nevoie? In schimb, pe cati ii stim in stare sa plece, precum tiganii din satra, dintr-o parte in alta? Nu, omul nu accepta usor schimbarile, de orice natura sunt ele, fizica sau ideologica. Fiecare avem zona noastra de comfort, locsorul nostru, si in casa si in cap si orice ameninta acea zona de comfort este etichetat ca inamic si se porneste o lupta strasnica impotriva acelui inamic.
In chimie exista un pincipiu, principiul Le Chatelier, sau al echilibrului chimic. Daca asupra unui sistem chimic, aflat in echilibru, se actioneaza cu o constrangere, sistemul va actiona in directia diminuarii constrangerii. Adica, daca in urma unei reactii chimice se obtine apa, eliminand apa din sistem, sistemul va tinde sa produca mai multa apa pentru a compensa pierderea. Este una din metodele folosite in inds chimica pentru obtinerea unui anumit compus, mai ales in reactiile predispuse la formarea de produsi secundari nedoriti. Facand o extrapolare de la echilibrul chimic la cel individual, putem observa clar ca sistemul fizico-chimic care este omul manifesta aceeasi reactie, atat dpdv fizic cat si spiritual. Orice constrangere aplicata sistemului are tendinta de a fi combatuta spre diminuarea, si implicit, eliminarea sa. Suntem incapatanati, recalcitranti, puturosi si, mai ales, mandri si beligeranti, cand vine vorba sa umblam, pe ici pe colo, si la reparat ceva prin casa si la facut ceva modificari in zona principiilor si ideilor, de orice natura, dar mai ales la capitolul religios. Ni s-a servit galusca cu „crede si nu cerceta”, pe care am ingihtit-o odata cu binecuvantarile mai marilor, am zis si Bogdaproste dupa ea si de-atunci… haisa, boule, ca iar te duci in rapa. Chiar daca tipa neuronul din noi de porcariile debitate de unii, da’ daca e nea parintele, inseamna ca el stie mai bine, ca doar e popa, nu degeaba a juns acolo. Clar stie mai bine ca mine, ca doar l-au invatat altii care stiu despre ce vb, ca si pe ei i-a invatat altii care se trag din Sf Petru sau mai stiu eu care individ ridicat la rang de sfant.
Na’, ca iar am iesit la manat strutii de dimineata. Da, cred ca tre’ sa ma duc sa stric ceva, sa am de lucru toata ziua ca sa nu ma mai gandesc la echilibru sau dezechilibru, mai ales la alea din capu’ meu.
PS. O prietena de familie, o pustoaica de 14 ani, m-a lasat cu gura cascata zilele trecute cand m-a intrebat de ce trebuie ea sa participe la orele de religie unde li se spun o gramada de aberatii (ea era sa ramana corijenta la religie pentru ca nu stia Crezul si datele la care se celebreaza apostolii – tare, nu?)? De ce trebuie sa invete despre niste sfinti care nu sunt ai ei, ce poporul nostru n-a avut propria religie? E bine, totusi, ca un copil de 14 ani isi pune intrebarile pe care eu am inceput sa mi le pun la 30 de ani. Are cel putin un avans de 16 ani in fata mea.
Da’ a noastra gazda, pe unde-o fi? Sau a fost obraznic si mosu’ nu i-a adus dacat nuieluse??? 😀
Diana, cu primele 2/3 ale mesajului sunt perfect de acord.
Cu ultima 1/3, insa, nu…De ce trebuie sa participe la orele de religie? Simplu, invatand, absolut orice, capeti cel mai important lucru de pe pamant: informatia. Parcurgand religia crestina, asa cum e ea prezentata, bine sau mai putin bine, mintea ei va putea ulterior sa faca comparatii (creierul uman gandeste comparativ) si sa emita o judecata valoare. Altfel, negand cu totul o informatie, fara a o parcurge si aprofunda minutios, este posibil ca mai tarziu sa se reintalneasca cu o forma remixata a ei si sa i se para adevarul gol-golut, cand de fapt este doar aceeasi informatie cosmetizata.
Pe mine mama m-a invatat si inca ma mai bate la cap sa nu resping nicio informatie si nicio experienta. Copil fiind mi se parea enervant, acum am insa alta parere.
In momentul in care respingi o informatie, indiferent ce ar contine ea, iti inchizi in mod constient mintea si iti restrangi orizontul.
De exemplu, parerea mea este ca la un moment dat, de fapt la mai multe momente, cineva a umblat in mod intentionat la calendar si la sarbatorirea unor zile cu mare incarcatura energetica astrala care au menirea de a restructura bionergetic fiinta umana, de a o vindeca, pt a functiona in bune conditii. Micile ritualuri si datini nu erau chiar intamplatoare, principala lor menire fiind aceea de a armoniza fiinta umana cu planeta sa si cu universul. In momentul cand au dat peste cap calendarul si implicit bioritmul, s-a produs in mod automat izolarea planetei si a locuitorilor sai fata de restul universului.
In contextul asta, una dintre cele mai mari revelatii au venit chiar de la tine, cu colindele. In subsidiar am povestea lui Marduk, the dying god, omorat si inviat in…martie….gresesc, Klaudyu??? Marduk-Martu-Marte-Martie…Luna martie in sine, traditional este marcata de operatiuni agricole (mama, cum suna!) ce au legatura cu berbecii-mieii-oile (e o sarbatoare la noi cu aretii si o turta de malai). Pana si zodia e Berbec.
De cealalta parte avem Anul Nou pe nou :)) in plina zodie a capricornului in care umblam cu…Capra :)). Plus o nastere misterioasa a Mielului lui Dumnezeu…in zodia Caprei???
Ok, inapoi pe blog sa recitim ce zice Klaudyu, ca nu prea se centreaza…
PS: Diana, un exemplu concret despre cosmetizarea unor percepte, este acela ca o mare parte din teoriile moderne cu prezenta Eu Sunt si cu Dumnezeul din fiecare om isi are originile in ?..Kabbalah…aceeasi pe care adeptii respectivei teorii o denigreaza de mama focului…fara sa o si citeasca putin, din pacate… Nu ma dau rotunda, ca nici eu nu am citit-o…e in pending…;)
Bibliotecarule, si cum ne impartasesti si noua concluziile tale? Le ai scrise pe vreun blog? Pe mine ma intereseaza…
Buna,
Mi-a placut articolul. Despre partea cu televiziunea „sorry” dar nu traiesc cu ea. Toate stirile sunt pline de crime si catastrofe, de politica si intr-un cuvant de o tona de negativitate nationala. Sincer prefer undele pozitive decat cele negative.
Ei bine sa nu deviez foarte tare, e interesanta povestea asta cu complotul. Apropo de acel arheolog, era un tip in Ciresarii lui Chirita tot cu o taietura pe obraz si tot arheolog si parca si anii ar coincide… ma refer la un roman destul de putin cunoscut de cei de varsta mea (23 ani) :))) Tipul apare in Castelul fetei in alb si parca se vorbeste de el in Drum bun, ciresari!..
Ei bine, pesemne multa lume a cautat tot felul de indicii sau ceva palpabil despre tara noastra. Dar e dificil sa ajung la miez, hai ca incep de la inceput.
Stiu, sunt convinsa 100% in existenta tunelelor. Acuma daca ma intrebati daca le-am vazut sau ceva, din pacate nu. Dar stiu ca ele exista. Nu va pot explica cum sau de ce… poate ca le-am visat des, sau e imaginatie bogata. Imi plac legendele, miturile si povestile vechi. De aceea am avut anul trecut o buna perioada cand am avut timp sa dau cate un search. Si ei bine, ca dupa toate povestile cu aur si blesteme si secrete, au aparut cate o informatie de care mai auzisem si tot citind… am descoperit legenda calatoriei sub munti ai dacilor. Acolo era ceva de genu cu platoul unde-i Sfinx-ul si Babele (asta pe langa restul relatarior stranii din acele locuri) ca acolo ar fi o intrare in reteaua de tunele. Si ia cu seama ca se intinde sub toti Carpatii nostri sub forma unui cap de lup – care era simbolu dacilor.Tunelele se extind si in afara tarii si se leaga de altele si e o adevarata retea subterana in toata lumea. Deobicei intrarile sunt cunoscute de persoane care le apara secretul. Deci cam greu gasesti ceva concret din povesti. La un moment dat i-am dat ideea tunelelor unei prietene jurnaliste care chiar scrisese un articol cu cercetarea facuta avand rezultate 0. Desigur, merg pana la SRI le bat la usa, nu-mi dati si mie va rog harta tunelelor? :))) hahaha… nu-s astia prosti sa se afle.
Ma rog tot atunci aflasem de un oras subteran saul la un alt nivel energetic care se extinde sub Sarmizegetusa astfel incat imaginati-va un trapez iar partea mica de sus a trapezului este orasu dacilor Sarmisegetuza, iar partea de baza este un oras al spiritualitatii pazit de preotii daci care au fost invatati de Zamolxe.
Desigur sunt legende despre acel oras, cum ca e imposibil sa ajungi la el. Sau mai e o legenda cu o camera de aur dar nu e exact din oras…. camera e undeva in muntii bucegi sau similar si e legat de un blestem. Toti conducatorii tarii sunt obligati sa puna pe perioada de putere la tezaurele tarii o parte in plus si nu au voie sa ia din aurul tarii in scopuri proprii ca un blestem va fi activat si familia sa va avea de suferit. egenda spune ca o foarte mare cantitate de aur se stransese in acea camera pe care doar cunoscatorii retelei de tunele bune o pot afla.
Nu stiu ce sa zic de Rosia Montana, mi-am abandonat cercetarile intrarilor in tunele, caci am descoperit din vorbe cateva (dar nu sunt sigura ca se leaga de reteaua de care vorbeam mai sus – acestea par a fi doar tunele de fuga in timp de razboi si deobicei sunt din subsoale de biserici intrarile)- la tema asta specific ca cunosc pe cineva care fusese pana la intrarea unuia dar nu au inaintat. Era din caramizi si cu aerisire perfecta, nici urma de apa sau ceva. Asta fiind a campie nu in munti cred ca nu e in legatura dar nu pot garanta.
Important e ca sunt inca multe secrete pe care nu le cunoastem si sincer sunt una din persoanele care aspira la cunoasteri mai mari decat fizica si viata de zi cu zi. Daca ma intrebati pe mine cred in energie, in unde si frecventa, in fizica cuantica, in puterea gandului si a mintii, a pozitivitatii. Noua cutura acuma infloreste si in viitoar oamenii vor aspira la alte cunostiinte.
Adevarat e ca problemele existentialiste au fost din toate timpurile cautate de personalitati si s-au purtat razboaie si uite-asa traind pe pamant ca oameni suntem limitati la teoria imposibilului – care nu exista. Open your mind people atata pot sa spun.
Ce se debiteaza la televiziune si in mass-media e deja de toata groaza. Nu sunt nici arheolog si nici fizicist, nu am inca doctorat in nimic, dar timpul mi-l petrec citind despre personalitate, despre dezvotare personala, despre fitiune desigur sa ma amuz putin si poate voi reusi si eu sa-mi termin romanul intr-o buna zi.
Caut raspunsuri, de fapt formulez intrebari, dar nu ma las pana nu aflu cat mai multe. Imi place sa le stiu pe toate si imi place sa citesc si despre aventuri si comori, iar acest articol l-am descoperit pe un alt site si adevaru e ca m-a captivat. Oase de urias s-au mai gasit tot a noi in tara in alta zona, exista si foto daca cautati. Tot asa cu sateliti s-a descoperit in Bucegii nostri o camera sau gol in interiorul muntelui fara intrare/iesire dar cu o masa de 2-3 metri in inerior. Hm… formatiuni geometrice datorita apei? chiar interesanta creatoare e si apa asta cateodata… sau tineri disparuti in munti cautand ceva pestera si niste mosi gasiti cu descrierea hainelor pe care le purtasera tinerii disparuti? nu stiu daca acei tineri au imbatranit in cateva zile si au uitat tot sau ceva/cineva le-a luat energia si tineretea? sunt chestii care nu se pot explica.
De ce visez de mica cu tunele in care nu am fost niciodata? si descopar existenta lor din intamplari? hm… asta e un mister, dar stiu la fel ca muti altii ca sunt ucruri greu de explicat. Apropo scuze pentru litera „L” dar nu mi buna tastatura si ma rog…
By the way nu stiu despre ce 7 scaune vorbeai si pentru ce fel de fiinte umanoizi parca era denumirea lor? Toate semnifica ceva, dar adevarul tace pe undeva si vrea sa iasa la lumina incetuc…
Asa ca o fi padurea Baciu vizitata de extraterestrii si ciudatenii, sau denumit triunghiu bermudeor romanesti, dar nu e singuru triunghi si singurul loc ciudat, infricosator sau invelita cu mister de la noi din tara. Pacat efectiv pacat pentru eroii care si-au dat viata pentru tara asta, cred ca s-ar intoarce in morminti daca ar vedea ce facem cu tara asta!!! Imnul tarii ar trebui sa ne trezeasca pe mai multi la ce facem dar unii nu doresc acest lucru. Asa ca ramanem la conversatii pe bloguri cu oameni mai culti pare-mi-se decat majoritatea profesorilor universitari.
Salutari, sper ca nu te-am plictisit si ramai cu bine, poate mai dau de vreun articol si ne mai auzim.
O seara faina si continua cu cautatul informatiilor ca si eu o fac 😀 iar linkurile de contact lasa-le pentru dictionare si alte cele. Mie imi place asa cum e articolul fara trimiteri (inkuri).
Cu respect,
Beatrix
Draga Corray, nu am blog si nici nu am de gand s-mi fac deocamdata. Urmaresc articole scrise de altii, citesc carti si mai ales citesc comentariile altora. Asa aflii despre natura umana pe un anumit subiect sau nu. Referitor la concluziile mele, ele sunt de fapt comentariile voastre, o parte din ele, nu toate, asezate de mine asa cum le inteleg eu pentru subiectul numit religie. Hihihi chiar ma gandeam in urma comentariilor voastre ca cineva poate scoate un nou testament, o noua biblie asa cum un trib a putut face acum ceva mii de ani. Acum e mai simplu de auzit, tmt in eter o idee despre o natie nou nascuta, oropsita de mai marii lumii, nebagata in seama de nimeni dar de care creatorul a spus ca pe acele meleaguri se afla gradina raiului. Eu deocamdata ma ocup cu istoria noastra, cu megalitii din muntii nostrii si…. cam atat despre mine
Bibliotecarule, nu stiu cam ce carte ar iesi din ideile noastre, pt ca nu prea avem coerenta si suntem foarte dezbinati, din pacate. Ceea ce vrem noi e foarte dificil de realizat, deoarece, din pacate, ne lipsesc cu desavarsire maestrii :(.
Dar concluziile adunate de tine, cu siguranta sunt interesante. Mi le poti emaila la corray.purple@gmail.com.
Te-am mai citit si pe alte bloguri..tu esti omul…cu cartile :))
Pentru corray: Știi ce s-a întâmplat de am „scazut brusc nivelul” și am „dat-o pe mistocareli si incapatanari pe subiect”? Mi s-a acrit până peste cap de oameni religioși, care au impresia că sunt cunoscătorii Adevărului universal, în timp ce noi, restul, suntem doar niște oi rătăcite care ori așteaptă să fie aduse în turmă, ori să-și petreacă veșnicia în abatorul infernului. Mai ales după discuțiile recente cu Georgiana și ceilalți „dreptcredincioși”. Mi s-a acrit de aberații religioase și de oamenii care le promovează și încearcă să mi le bage pe gât cu forța. Nu văd că religia lor se bazează pe niște minciuni grosolane și, mai mult de atât, sunt în stare să meargă până în pânzele albe pentru minciunile lor. Am „scazut brusc nivelul” pentru că și tu ai făcut același lucru. La început erai ok, până ți s-a părut că promovez nu știu ce idei sataniste. Și te-ai schimbat. Ai scos religia de la naftalină și ai început să-i împrăștii „mireasma” în toate părțile. De exemplu, când Diana vorbea despre un film, i-ai recomandat aventurile „lui Mihail de Nebadon”. Femeia vorbea despre un simplu film, chiar nu era nevoie de povești cu personaje din religia ta. Un alt exemplu este încercarea de a o convinge că orele de religie pentru copii sunt bune. Și exemplele ar putea continua, dar timpul mă presează.
E drept că ai contribuit semnificativ la numărul de comentarii, dar „ratingul” blogului mă lasă rece. Nu mă interesează câți oameni citesc ce scriu, câți comentează sau câți îmi preiau articolele. Dacă voiam „rating”, făceam ceva pentru a mă promova. Însă prefer un număr mic de cititori, dar de calitate.
Normal că nu simți nimic legat de daci, din moment ce nu fac parte din religia ta. Asta demonstrează cât de important este creștinismul pentru tine, deși nu vrei să recunoști asta.
N-am de gând să mă cert cu tine. Ești liberă să crezi în ce vrei și să vorbești despre ce vrei. Dar dacă vrei să ai un dialog cu mine, renunță la propaganda religioasă, fie ea și subtilă.
Hahaha ce cunoscut sunt. Da, mai citit, eu sunt cel cu cartile si cu ceva randuri scrise pt alte site-uri. Inseamna ca cel putin unu, doua site-uri le frecventam daca ai citit ce am scris. O sa iti tmt dupa amiaza ce am strans. Sunt cam 7 pagini si azi o sa incerc sa ii dau o forma cat de cat . Aaaa si daca vrei ceva carti spune-mi si o sa-ti tmt dupa amiaza lista cu titluri si inca o librarie virtuala pe care am pmt-o zilele trecute cu carti f interesante. Bibliotecarul
Esti destept, inteligent dar adevarul credintei inca esti departe de a-l afla.
Nu l-am cunoscut personal pe parintele Cleopa, l-am cunoscut in schimb pe parintele Justin Parvu.
Confunzi Trabantul cu Mecedesul, confunzi minciuna cu adevarul, confunzi lumina cu untunericul.
Acesti oameni au fost la fel de departe de popii tai, Daniel si BOR-lu sau ca si tine. I-au acceptat ca pe simpli oameni, la fel ca si tine dar nu au impartasit aceeasi credinta chiar daca s-a numit ortodoxa si la unul si la ….celalalt.
Faza cu canonizarea este ptr manipularea maselor nu din dragoste ptr amintirea parintelui Cleopa se intampla.
Pari baiat istet dar aici te-ai impotmolit.
Sa ai o viata frumoasa!
Pentru moldoveanopitecus: Adevărul credinței? Adevărul e că credința ta a născut cei mai mari monștri pe care i-a suportat pământul. Adevărul e că habar n-ai care e adevărul. Ai impresia că ceea ce crezi tu e adevărul, doar pentru că e vorba despre părerea ta. Când cineva îți contrazice părerile, neapărat confundă minciuna cu adevărul… Adevărul e că singurii împotmoliți de aici sunteți voi, ăștia bisericoșii, care cunoașteți adevărul, spre deosebire de mine, care încă îl caut.
Pentru că l-ai cunoscut pe Pârvu, ai impresia că știi ADEVĂRUL despre Cleopa. Fir-ar el să fie de adevăr, că numai la cei săraci cu duhul apare…
Ok, gata, game over, pana acum am crezut ca nu ma vrei pe aici, acum sunt sigura.
Ce pot sa iti spun…sa ai succes…
Ți-am cerut doar să renunți la propaganda religioasă de orice fel, dacă vrei să ai un dialog cu mine. Dacă tu din asta ai înțeles că nu te vreau pe aici, atunci e clar. Chiar vorbim limbi diferite.
ok, now, what the hell just happened? Who pissed off who?
Si, apropo de satanism, care din voi a citit Larrisa Ione – Demonica si Lord of Deliverance? e drept ca sunt doar niste romane pentru romantici dezaxati, dar contin niste idei indraznete. Cu siguranta >18 ani.
Nu s-a întâmplat nimic important. Unii oameni înțeleg doar ce vor și nu mai am timp de pierdut cu explicații inutile pentru ei. Să vorbim împreună și să ne înțelegem separat nu e chiar ceea ce caut.
PS: Felicitările mele puștoaicei de 14 ani.
Yep, stiu exact ce simti. Din pacate.
Da’ chiar mi-a inveselit ziua. Poate nu e chiar totul pierdut. Stai numa’ sa vezi ce fac cu ale mele! Cu toate ca ma ingrijoreaza orele de religie. ea e incantata, profa e entuziasmata ca pustoaica mea stie destule, ca nu degeaba am carat-o prin toata tara si i-am aratat de unde vine si din ce neam se trage. Si chiar am vb cu sotul sapt trecuta sa o scoatem de tot de la orele de religie, poate chiar din sem II, daca s-o putea, daca nu, din clasa I.
Asa, ca tot vb de mos Neculaie, eram la posta pe 6 si era o doamna langa mine, foarte entuziasmata, ca de dimineata, copiii de la o gradinita, TOTI copiii de la gradinita, ca i-am vazut si eu, incolonati si de manuta, au fost dusi la biserica sa se spovedeasca si sa se impartaseasca. WTF? Oare au cerut permisiunea la toti parintii sau a fost doar o excursie de grup? Ma-ntreb si eu, ca doar ce am altceva de facut?
Ah, da, de vizionat filme si cetit carti cu vampiri, varcolaci, demoni si calareti ai apocalipsei. Yummy!!!
Apropo de influența religiei asupra copiilor, tocmai îmi povestea astăzi cineva că o profesoară de religie le preda recent tinerilor de clasa a 12-a o serie de aberații. Nu le-am reținut pe toate, dar una dintre ele era că literatura a fost inventată de creștinism, iar primele scrieri din istoria omenirii au fost imnuri închinate lui Dumnezeu. Sunt sigur că respectiva profesoară n-a auzit de bogata literatură precreștină, cum ar fi cea a grecilor antici (dacă n-a auzit de tragediile care se mai și puneau în scenă, sper că Iliada și Odiseea lui Homer să îi pară cunoscute), celebrele Mahabharata și Ramayana ale indienilor sau și mai vechile Epopei ale lui Ghilgameș și Atra-hasis ori Enuma Eliș a babilonienilor. Asta ca să amintesc de o foarte mică parte a literaturii antice apărute cu mult timp înaintea creștinismului. Iar primele texte în niciun caz nu putea fi închinate lui Dumnezeu, din moment ce anticii au fost multe milenii politeiști. Din păcate, aberații de genul ăsta sunt foarte multe și li se bagă copiilor în capete de la cele mai fragede vârste. Și tot se găsește cineva care să întrebe ce e rău fac orele de religie din școli…
Spor la vizionat / citit respectivele filme / cărți. Cele patru filme Underworld mi s-au părut bunicele, în comparație cu altele cu vampiri și vârcolaci. Cât despre demoni… seria Hellraiser mi s-a părut cel puțin originală.
Marea majoritate au devenit, cel putin, prea comerciale. Altele inca mai pastreaza ceva din acea decadenta atat de incantatoare, pe alocuri. Cu toate ca unele dintre ele, si ma refer la ceea ce citesc eu, sunt destul de dure, destul de descriptive, atat in partea „fierbinte” cat si in cea „violenta”. Dar sunt altceva. Si, momentan, chiar nu am dispozitia necesara pentru Dacia preistorica, care ma asteapta cuminte pe raft, cu stiloul si caietul alaturi. Sau altceva prea profund. Neuronul meuu blond s-a cam saturat de atata „profunzime”! In schimb niste indivizi jumate ingeri/jumate demoni, si nu orice demoni, ci succubusi, ca-s copiii lui Lilith cu unul dintre arhangheli, care au puterea de a stopa sau dezlantui apocalipsa… HELL, YES!!!
Claudiu, nu sunt practicant Reiki și nici nu-mi doresc acest lucru…cel puțin în acest moment. Dacă anumite informații primite de diverși pe calea comunicării directe cu entități ET, cu Sinele personal, sau cu *astralul* se pupă cu anumite percepte Reiki, asta demonstrează că *un sâmbure de adevăr* există! 🙂
În ceea ce privește egregorul, este foarte posibil să ai dreptate și nu te contrazic cu nimic…din moment ce spui despre Veghetori, hai să presupunem că aceștia *pot veghea* și asupra unor conștiințe naționale individuale, din moment ce toate națiunile de pe Terra sunt separate nu numai în plan fizic (ci și al aspirațiilor, de ex)! 🙂 Acum, te-aș ruga să nu faci nicio comparație între simbolurile naționale și simbolurile Reiki! 🙂
Steaua cu 5 colțuri (pentagrama) reprezintă transpunerea spațială a pentagonului (simbolul în geometria plană a numărului 5). Până acum, Terra a fost sub simbolul lui 5, în timpul lui 5…nr 5 este situat la mijlocul șirului 1-9 și reprezintă posibilitatea alegerii *sus* sau *jos*…cu alte cuvinte, noi trăim de mii de ani în *timpul lui 5*, adică am avut în permanență posibilitatea alegerii către involuție (pentagrama cu vf în jos) sau evoluție (pentagrama cu vf în sus)…ceea ce am ales, sau mai bine spus *ne-a fost ales*, au fost stagnarea și/sau involuția. La un moment dat, vrând-nevrând,TREBUIE SĂ EVOLUĂM…asta este legea existenței universale.
Aș putea să mai scriu câteva alegații referitoare la nr 5…de aceea v-am invitat la seminarul de sâmbătă…ca să obțineți informații surprinzătoare și relevante privind semnificația numerelor, literelor și simbolurilor aferente lor și cum ne decid ele viața, prin manifestările conștiente și inconștiente ale conștiinței individuale și celei de grup. 🙂
PS: timpul lui 5 s-a scurs (sau e pe *ultimii metri*) și va urma revenirea la timpul lui 8 (cel al IUBIRII, Venus)…octogonul, octaedrul (unul dintre cele 5 solide platonice…cel de-al 3-lea, adică mijlocul).
Octogonul are unghiuri de 135 gr (135-nr 5=130 gr, unghiul inimii / 135+ nr 5=140, principiul transmutației). 8*135=1080 gr…1080/40 (transmutația)=27=9(2+7)=șarpele sau kundalini sau spirala…spirala=principiul evolutiv!
Drept urmare, nu am scris întâmplător că pentagrama reprezintă și aspirația către *sus*! 🙂
Nu m-ai lămurit. De ce ar reprezenta pentagrama ce spui tu? Pe ce îți bazezi afirmațiile?
Și încă ceva, Claudiu: dacă tu consideri că Terra este doar un *loc* al celor pedepsiți și al reabilitării, cum să-i considerăm pe cei din familiile Rotschild, Rockefeller, DuPont, Onasis, familiile regale, etc, etc…recte a tuturor superbogaților și celor care conduc lumea asta?! 🙂
@Moldoveanupithecus – vomit cind aud urari de-astea false gen „o zi buna”, „o noapte linistita”, „o viata frumoasa”….
Xyz, fermecătoare ca întotdeauna. Ai talentul de a spune lucrurilor pe nume și tocmai din acest motiv prezența ta pe aici nu poate fi decât una benefică. Păcat că nu toată lumea îți apreciază această calitate.
PS: Nu te schimba prea curând, că deviez spre tine toate blestemele pe care mi le trimit dreptcredincioșii… 🙂
@Moldoveanupithecus – Iustin Pirvu, alt candidat la camasa de forta….
Claudiu: cele 5 forțe elementale (fundamentale), cel de-al 5-lea Soare mayaș, cele 3 Yuga (toate descendente) la care adăugăm descendența+ascendența actuală (3+2=5) a Kali Yuga (care se încheie în 2025), cele 5 simțuri primordiale cu care percepem această dimensiune în care trăim…asta la o primă strigare. Și indienii Hopi au o astfel de enumerare, dar ei spun că vom intra în cea de-a 5-a eră (a Iluminării) , iar cea de-a 6-a va fi *Profeția și Apocalipsa*…dacă stăm să ne gândim, s-ar putea ca cea de-a 5-a eră hopi să fie tocmai acum, ptr că ar urma Apocalipsa…oricum ar fi, tot sub semnul lui 5 este.
Cristi, nu neg existența numărului 5 și nici importanța lui în multe dintre culturile lumii. Însă prezența sa nu explică pentagrama. Sorii mayașilor, Yuga hindușilor și erele indienilor hopi sunt perioade de timp, care nu au nicio legătură cu steaua cu 5 colțuri. Ți-am cerut să-ți justifici afirmația de mai devreme, că „Steaua cu 5 colțuri (pentagrama) reprezenta aspirația către Sus, către mai bine, evoluția spirituală”. Repet, vorbim doar despre steaua cu 5 colțuri, nu despre numărul 5 în general. Eu mi-am argumentat părerea și aștept același lucru și de la tine.
Poate că nu ești practicant Reiki și nici nu contează dacă ai fi. Spuneam doar că am întâlnit câteva dintre ideile tale și în Reiki. Nu cred că „Dacă anumite informații primite de diverși pe calea comunicării directe cu entități ET, cu Sinele personal, sau cu *astralul* se pupă cu anumite percepte Reiki, asta demonstrează că *un sâmbure de adevăr* există!”. Să nu uităm că acele entități adeseori au transmis informații eronate. Atât timp cât nu cunoaștem nici măcar natura lor, darămite intențiile, nu știu câtă bază putem pune pe informațiile pe care ni le împărtășesc. În plus, cele mai multe minciuni conțin de obicei și câte un sâmbure de adevăr, dar asta nu le transformă în adevăruri.
„Cum să-i considerăm pe cei din familiile Rotschild, Rockefeller, DuPont, Onasis, familiile regale, etc, etc…recte a tuturor superbogaților și celor care conduc lumea asta” dacă eu cred că lumea materială e o închisoare? Niște „deținuți”, la fel ca noi toți. Și în închisori există ierarhii printre deținuți. Iar cei din vârf tot închiși sunt, chiar dacă au parte de mai multe privilegii. Și în iadul prezent în multe culturi există demoni de asemenea aflați pe o scară ierarhică. Însă locul pe care îl conduc tot un iad rămâne…
Xyz, stii cum e vb aia, cu scuzele dupa ce i-ai dat omului in cap… De, unii oameni au impresia ca, daca ii dai binete unui om dupe ce l-ai f…t in propria casa, rezolva totul!
Dar, traim intr-o tara si intr-o lume „independenta”, in care fiecare are dreptul la o opinie, asa ca… nu trebuie sa ii suportam pe toti! Ii putem ajuta sa se decida sa inchida usa pe din afara, daca sunt indecisi 😛
Diana, nici n-ai idee cât de des mă lupt cu dorința de a închide „ușile” blogului. De a-l seta pe privat sau de a-i dezactiva comentariile. Dar cum n-am de gând să dau satisfacție unora, mă răzgândesc de fiecare dată. 😀
Chiar ma gandeam daca Iustin Parvu este una si acceasi persoana cu Parintele Iustin, staretul de la manastirea Petru Voda… Yep, am trecut si eu pe-acolo, in vremuri de mult apuse. Acum nu stiu cum e, daca mai e, sau cum a fost, da’ cand am ajuns eu pe la el mi s-a parut un om destul de cu picioarele pe pamant. Oricum, m-a surprins faptul ca, la el in camera, manastirea nu era gata pe vremea aia, unde ne-a primit – eram un grup mai marisor, plecati de la facultate – langa icoana Maicii Domnului era agatat un rozariu. Si cand l-am intrebat daca accepta asa ceva a zis de ce nu? ca doar ne inchinam aceluiasi D-zeu…
Acuma nu ma stiu ce-a mai spus, dar asta am tinut minte pentru ca m-a frapat, intr-o oarecare masura. Cum m-au marcat si altele, de altfel, numa’ ca nu in sensul pozitiv.
Cum spuneam, omu’ cat traieste-nvata! Si tot prost moare…
Am avut ocazia sa inteleg mai bine ce inseamna REIKI.Acest lucru s-a petrecut intr-o perioada a vietii mele in care eram daramat de multiple probleme de sanatate care imi retezau dreptul de a duce o viata normala in anii tineretii.Atunci cand esti bolnav, lumea ti se pare un adevarat iad.
Nu stiam unde am gresit de meritam toate acele suferinte.Insa, am sperat ca, dupa ce termin facultatea, o sa am timp sa studiez toate cartile lumii despre cum as putea sa ma vindec.Poate ca daca as fi fost la o varsta inaintata, m-as fi resemnat si as fi abandonat lupta.Dar eram la 20 ani, nu puteam sa abandonez fara macar sa incerc.Prima mea realizare pot spune ca am abandonat orice ajutor de la biserica.Precizez ca am fost dus de mama mea de mic copil la biserica si fusesem educat sa privesc viata doar prin viziunea limitata a acesteia.Orice se impotrivea bisericii, venea de la diavol si , normal, ca imi devenea dusman.Vazand unde am ajuns avand acest mod de a privii lucrurile in aceasta viata, m-am decis sa imi curat mintea de orice prejudecata, si sa ma reeduc.Toate informatiile pe care urma sa le preiau drept adevarate urmau sa fie validate de mine, de simtirea mea, de intuitie.Nu mai aveam incredere in niciun preot, guru, maestru spiritual..etc, care ar incerca sa-mi vanda o doza de adevar.Ma saturasem pana peste cap.Singurul in care puteam avea incredere eram eu.Nu pot sa spun cata bucucrie sufleteasca am simtit de fiecare data cand citeam cate o carte iar in momentul in care ajungeam la cate o informatie pretioasa pentru mine, simteam cum din interiorul meu ceva tresalta de bucurie, ca si cum asi fi avut cine stie ce descoperire..Pur si simplu era un adevar pe care sufletul meu il valida ca fiind benefic mie, evolutiei mele.Consider intuitia ca fiind cel de-al saselea simt al omului care il ajuta in lumea asta sa se simta implinit,sa-si urmeze chemarea, sa simta ca existenta lui nu e in zadar., sa-si implineasca destinul..Cel mai banal exemplu este cel al copilului care are o anumita vocatie profesionala, de ex. de a fi un bun mecanic auto insa parintii il vor medic iar el va fi nefericit toata viata ;lui pt. ca nu si-a ascultat intuitia, simtirea lui interioara care l-ar fi facut fericit.
Practic, ascultandu-ti chemarea interioara, iti asiguri intr-o mare masura fericirea care provine dintr-un suflet implinit satisfacut ca l-ai urmat in toate aspectele vietii.
Insa, daca ai pornit pe aceste drum, ca sa intelegi ceva din felul in care sufletul vrea „sa-ti vorbeasca”, nu poti avea alegeri duale, de ex. azi fac cum imi zice inima, maine cum vrea mintea mea, E vorba de o anumita credinta absoluta ca sufletul te va aduce acolo unde trebuie sa fii..
Revenind la subiectul cu REIKI, am zis sa incerc sa ma duc la un astfel de curs care promitea vindecarea cauzei bolilor, avand o doza mare de scepticism care ma caracteriza in acele momente.Primul curs nu m-a impresionat in mod deosebit..Era o doamna care se autointitula „maestra” si care se vedea la o posta ca incerca sa ia cat mai multi bani cu putinta de la cursanti.Gandul meu a fost, asta e, am pierdut 150 lei, dar macar am vrut s avad despre ce e vorba.Seara, am zis sa-mi „fac REIKI”, uitandu-ma la televizor, si punand palmele pe corpul meu in pozitiile indicate la curs.Nu mica mi-a fost mirarea cand am simtit parca o energie invadandu-mi corpul din cap pana in picioare.Mi-am zis atunci ca e ceva cu REIKI-ul asta, se pare.. A doua zi m-am simti destul de rau, dar, din cate am mai citit ulterior, erau asa-zisele crize de vindecare, cand organismul elimina ce este negativ .Dupa starea aceasta mi-am zis in acele clipe ca nu vreau s amai am de a face cu astfel de practici.Surprinzator pentru mine a fost peste 2 zile cand am avut o stare de bine si de relaxare fizica si psihica pe care nu o experimentasem niciodata.Am reluat tratamentele REIKI, am fost ulterior si la alte cursurie ale aceleiasi doamne, indiferent cat au costat ele si m-am orpit atunci cand am simtit in interiorul meu ca nu mai am nevoie.
Starea mea de sanatate s-a imbunatatit simtitor in urmatorii ani, scapanad de bolile cronice avute, plus altele de care nu eram constient.
Ca o concluzie, as insista asupra subiectului intuitiei, care e estential in a avea o viata fericita in alumea asta, si doar in subsidiar as mentiona REIKI-ul , care a fost doar un ajutor primit la un moment dat in viata mea.Insa, fara intuitie, nu l-as fi apreciat la adevarata valoare si nu as fi inteles nimic din beneficiile sale.
Daca tot s-a discutat de demoni si simboluri prin care ii atragi in lumea asta, pot spune ca, fiind curios din fire, am intrat intr-o zi pe un site de satansim in care erau descrise cu lux de amanunte toate ritualurile de atragere a energiei malefice in scopul de a dobandi nu stiu ce fel de puteri sau de a ataca pe un alt individ.Dupa ce am citit totul de pe acel site, am constatat, nu cu mare uimire, ca acea energie malefica era prezenta in casa mea.Probabil din acest motiv respectivii indivizi ofera publicului larg posibilitati de documentare in acest domeniu pentru a largi sfera celor care ajung sa se foloseasca de astfel de energii.Precizez ca doar am citit acele scrieri, fara a pune in practica ceva anumte, si m-am trezit cu energia pe capul meu.Am fost curios sa vad ce poate sa faca, si, dupa cateva zile , m-am trezit in miez de noapte trezit din somn, energia respectiva incercand sa ma sperie.Numai ca de mult timp am lucrat cu propria persoana, cu fricile mele, astfel ca nu am mai teama de nimic.Folosindu-ma de un singur simbol din REIKI, am curata casa de orice urma de energie malefica.Nu recomand nimanui sa aiba de a face cu astfel de energii.
Dar fara astfel de experiente nu exista evolutie.
Eu nu sugeram asta, din contra. M-am saturat sa traiesc intr-o lume mergand doar pe principiul sa nu supar pe altii. Nu degeaba se spune ca pe cine nu lasi sa moara nu te lasa sa traiesti. Mi se falfaie daca vecinului de langa nu ii place muzica mea. Nu dau sonorul la maximum, dar la mine in casa inca fac ce vreau! Asa si tu. Pana la urma, asta e casa ta si noi suntem oaspetii tai. Si, sugerez unora, sa nu uite asta.
In ce priveste satisfactia, tu urmareste-o pe-a ta, ca restul au grija de a lor.
Eu mi-am insusit o expresie si mi-e tare draga. O cam servesc la toti care ma calca pe coada. Si am o coada, ma asez pe ea cand stau pe scaun!
„FUCK OFF AND LET ME BASK IN THE GLORY OF BEING ME!” – sper sa nu primesc ban pentru asta 😛 –
Cui nu-i convine… Arrivederci e ci vediamo!
Ai dreptate. Chiar spuneam asta cu ceva timp în urmă: asta e casa mea și prea puțin îmi pasă cine e deranjat de ce vede pe geam în interior. Pentru că în casa mea fac ce vreau, nu ce și-ar dori unii cărora le-am ridicat jaluzeaua pentru a le permite să arunce o privire înăuntru. Și chiar nu urmăresc satisfacția altora, lucru care se observă din abordarea unor teme deranjante pentru mulți. Chiar e o vorbă ce se potrivește situației: „I’m not going to censor myself to comfort your ignorance”. Și o aplic de câte ori am ocazia.
Nu primești ban pentru acea expresie, ci aplauze. 🙂
Claudiu, am să reiau: proiecția lui 5 în plan geometric este pentagonul, iar în plan tridimensional este pentagrama sau steaua cu 5 colțuri. Semnificația vârfului ei îndreptat în sus am explicat-o…de asemenea, semnificația vârfului îndreptat în jos (vârful stabilește direcția, așa-i?!). Pentagrama care era înscrisă pe drapelul național, pe lângă faptul că avea vârful îndreptat în sus, era poziționată și în vârful însemnului heraldic…deci, dublă semnificație de *sus*! Semnificația substantivului *stea* reprezintă *susul*, așa-i?! 🙂
Sper că am *rezolvat* cât de cât interpretarea mea referitoare la pentagrama de pe acel simbol heraldic național!
În altă ordine de idei, așa după cum noțiunea de Dumnezeu-Creator nu trebuie justificată (din considerente cu care mintea noastră rațională nu este de acord), nu văd de ce trebuie să căutăm o justificare *lumească* în orice *ne vine intuitiv*…uite, chiar acum, scriind acest comentariu, mi-a venit intuitiv câteva ceva despre numerele pitagoreice…am calculat și iată rezultatele:
1. 3, 4, 5 (triunghiul, plan): 3+4+5=12 (12 ore ale unei zile, 12 luni ale unui an, 12 zodii…mai nou, s-a adăugat și cea de-a 13-a, de unde rezultă o transmutare…sic!)
2. 9 (3*3), 16 (4*4), 25 (5*5) (tetraedrul-primul solid platonic, spațiul 3D): 9+16+25=40 (transmutația)
3. 27 (3*3*3), 64 (4*4*4), 125 (5*5*5) (nu știu forma, deja suntem într-o dimensiune superioară celei 3D, cu alte legi specifice): 27+64+125=216=9 (2+1+6)…9 reprezintă SPIRALA, adică evoluția.
Mintea rațională ne *îndeamnă* să cercetăm ca să găsim *rezolvarea palpabilă*, ceea ce nu este deloc rău…marea diferență constă în faptul că suntem limitați la legile fizicii și mecanicii din acest spațiu tridimensional în care ființăm acum, iar tot ceea ce depășește acest nivel al înțelegerii nu este și nu are cum să fie *acceptat* de rațiune. În schimb, dacă putem *convinge* mintea rațională că mai presus de ceea ce știe ea se găsește într-o altă *realitate*, este perfect…abia atunci vom deschide calea către divinitate, către adevărata cunoaștere…către acceptarea adevărului creației care transcede realitatea 3D! 🙂
Cristi, spui că „proiecția lui 5 în plan geometric este pentagonul, iar în plan tridimensional este pentagrama sau steaua cu 5 colțuri”. În primul rând, pentagrama este bidimensională, nicidecum tridimensională. În plan tridimensional, pentagrama se transformă în prismă pentagramică. Iar asta e cu totul și cu totul altceva. În al doilea rând, pentagrama nu are vârful doar în sus sau în jos. Având cinci vârfuri egale, se poate considera că fiecare dintre ele indică direcția. Chiar dacă tu vrei ca pentagrama să indice susul sau josul, pentru a se potrivi cu ipotezele tale, adevărul e că pentagrama mai indică și stânga, dreapta, stânga-sus, stânga-jos, dreapta-sus și dreapta-jos. Pe scurt, cele două versiuni ale pentagramei pot indica împreună opt direcții, nu doar două. În al treilea rând, nu înțeleg de ce trebuie căutate explicațiile în geometrie sau numerologie. Nu vezi „de ce trebuie să căutăm o justificare *lumească* în orice *ne vine intuitiv*”? Eu nu înțeleg de ce trebuie căutate justificări atât de complexe, calcule matematice sau transpuneri tridimensionale ale unor numere. Te-ai gândit vreodată că lucrurile ar putea fi chiar simple? Te-ai gândit că noi, oamenii, suntem cei care le complicăm absolut inutil? Dacă secretele universului nu sunt ascunse în spatele geometriei, numerologiei sau spiritualității New Age? Dacă sunt în fața noastră, însă nu le putem vedea din cauza complicațiilor de acest gen? Acum 6 milenii, când sumerienii desenau pentagrame, chiar crezi că se gândeau să le transpună în plan geometric, tridimensional ori spiritual? Ți se pare chiar atât de ilogic ca ei să se fi gândit doar la a cincea planetă? Să-ți mai dau un exemplu, dacă cel cu planeta Venus nu ți-a convenit. Numerele 3 și 7 sunt dintotdeauna în strânsă legătură cu planeta noastră. Poți să cauți câte explicații vrei în numerologie și în geometrie, însă adevărul e că Pământul este a treia planetă de la Soare și a șaptea din exteriorul sistemului nostru solar. Sumerienii numeau Pământul „Gi”, cuvânt preluat de multe popoare, printre care și greci, care l-au transformat în timp în „Ge” și, mai apoi, în „Geea” sau „Gaia”. Ca o curiozitate (poate pentru tine, deoarece nu te mulțumesc aceste explicații), cuvântul „Gi” / „Ge” este format din a treia și a șaptea literă din alfabetul grecesc. Coincidență? Sau lucrurile nu sunt chiar atât de simple?
M-am cam săturat să aud că „noțiunea de Dumnezeu-Creator nu trebuie justificată (din considerente cu care mintea noastră rațională nu este de acord)”, care sună exact ca și „încurcate sunt căile Domnului”. Iar completarea „nu văd de ce trebuie să căutăm o justificare *lumească* în orice *ne vine intuitiv*” sună precum „crede și nu cerceta”. De ce crezi că nu trebuie justificată noțiunea de Dumnezeu? De ce n-ar trebui justificată o entitate reală? E mai simplu să ne mințim că mintea noastră nu-l poate înțelege sau vedea pe Creator, decât să recunoaștem că ar trebui să existe o sumedenie de dovezi cu privire la existența acestei entități, în loc să încercăm să-l percepem doar cu credința, nicidecum cu mintea. Din partea mea poți să găsești ce explicații vrei pentru orice și cât de complicate vrei. Eu în continuare rămân la părerea că lucrurile sunt simple și logice, adevărul despre lumea în care trăim nefiind ascuns în spiritualitatea New Age, interpretări ezoterice sau numerologie. Și mă bucur când observ că și alții (cum e Tzipila) dau miturilor, ca și mine, explicații „lumești” și logice, în loc de interpretări absurde, bazate doar pe imaginație.
Mesajul zilei de astăzi, Marţi, 10 Decembrie 2013
Dragă Cristi,
în această zi din viața ta, cred că Dumnezeu vrea ca tu să știi …
…că independența este starea naturală a sufletului tău iar Libertatea este un alt nume al lui Dumnezeu.
Divinul reprezintă tot ceea ce este total gratis, tot timpul. Nimic nu-l constrânge, nimic nu-l limitează, nimic nu-l oprește, nu-l interzice sau îl neagă în vreun fel…
Iar tu ești exact la fel. Sufletul tău nu este altceva decât o Individualitate din Divinitate…și nu este cu nimic mai puțin de atât. Comportă-te ca și cum ești liber în mod divin astăzi—și privește cum ți se schimbă viața.
Cu dragoste, prietenul tău,
Neale Donald Walsch
Acesta este unul dintre mesajele pe care le primesc zilnic de pe un anume sait.
De ce l-am postat: ptr că tocmai *independența-starea naturală a sufletului* la care face el referire constă în acceptarea minții raționale a *libertății fără constrângeri*!
Klaudyu, am terminat ….ce am spus ca am inceput, acel colaj de comentarii. Unde sa le tmt? La ce adresa? Nu vreau sa fie postat ci doar citit. si luat ca atare. Am numit-o Cutia Pandorei a fost deschisa.
Bibliotecarule, poți să-mi trimiți colajul la secretele_zeilor@yahoo.com. Sunt curios nu doar ce a ieșit, ci și de ce te-ai înhămat la așa ceva…
DIN VREMURI DE MULT APUSE POPORUL CARE A LOCUIT PE ACESTE MELEAGURI A FOST SUPUS MULTOR VICISITUDINI DAR SPRE DEZILUZIA TUTUROR AM REZISTAT,DIN CAUZA BOGATIILOR SOLULUI SI SUBSOLULUI AM AJUNS SA FIM VINATI SI HAITUITI IN TOATA LUMEA,NU AR TREBUI SA VA MIRATI,SUNTEM HAITUITI DINTEM CEI MAI RAI SI TOT CE ESTE MAI NEOMENESC SI NEFIRESC SE PUNE IN CIRCA ACESTUI POPOR CU AJUTORUL SI IN FOLOSUL POLITITICIENILOR CORUPTI CARESI-AR VINDE SI PARINTII PENTRU AVANTAJE PECUNIARE.!!!!!!!
Cristi, indienii Hopi vorbesc CLAR si fara echivoc despre a 5 a lume FIZICA ( nu iluminare, nu alte abureli ). Spun ca lumea a fost distrusa de 3 ori datorita zeilor, iar indienii Hopi au fost salvati in tunelele subterane si apoi adusi la suprafata, tot de zei. Tot ei spun ca zeii vor distruge si lumea a 4 a in care suntem acum si ii vor muta in lumea a 5 a. Cunosc si intrarea in tunelurile subterane, unde se duc in caz de urgenta ( zeii distrug lumea ).
Nu-i nici o abureala, nici o translatie , nici o iluminare, ci simpla distrugere a umanitatii de catre zei.
tzipila, nu contrazic profețiile Hopi…totuși, să luăm în considerare faptul că nu toate profețiile se îndeplinesc, având în vedere că continuumul spațiu-timp în care trăim a suferit și poate suferi modificări (*puncte* spațio-temporale *de salt*) funcție de niște *alegeri bine determinate* la un anumit moment istoric sau de alegerile noastre ca și conștiință de specie (acest din urmă caz ar fi cel ideal ptr noi)…de fapt TOATE posibilitățile în acest continuum spațiu-timp există, noi accesăm o realitate anume, deci o linie spațio-temporală care deja există. Așa după cum am scris, toate lumile fizice din profețiile Hopi poartă denumiri specifice…cea de-a 5-a este Iluminarea, cea de-a 6-a este Profeția sau Apocalipsa (cel puțin așa știu din ceea ce am citit). 🙂
Claudiu, ai dreptate…cu scuzele de rigoare ptr că am luat-o prea repede, pentagrama este bidimensională! 🙂 Nu are sens să mai facem alegații legate de dispunerea vârfurilor, contează cum apare ea în diferitele exprimări simbolistice care ne influențează psihicul.
În ceea ce privește căutarea Dumnezeului-Creator *palpabil*, eu rămân la ceea ce am scris…fiecare are deplina libertate în alegerea propriului sistem de valori în care crede! 🙂
Bineînțeles că fiecare e liber să aleagă. În sfârșit gândim la fel într-o privință. 🙂
Si, chiar daca sunt total de dinafara si in total dezacord cu voi, eu nu cred ca suntem liberi sa alegem nimic. Nu cred in fatalitate sau destin. Dar chestia cu liberul arbitru sau posibilitatea alegerii… eu cred ca alegerea e doar o iluzie. Sau dezilusie, depinde de cum vedem problema. Oricum, incep sa ma simt si mai blonda decat sunt pe langa voi. Cred ca tre’ sa las vampirii si demonii mei deoparte (*sigh*) si sa ma pun cu burta pe carte. Sau pe e-reader, depinde de caz.
Nu crezi nici în destin, nici în liber arbitru? Cum vine asta?
N-ai de ce să te simți mai blondă. Dacă știm niște lucruri, nu înseamnă că știm ceea ce trebuie. Și aș prefera oricând povești cu vampiri sau cu demoni decât spiritualitatea New Age, sincer să fiu.
Isticioaia, as vrea sa te contrazic, dar nu pot! Din pacate, cei care ar trebui sa privegheze la siguranta si prosperitatea acesui popor, sunt cei care ne strang si mai tare jugul.
Vb lui Cosbuc:
„Sa nu dea Dumnezeu cel sfant,
Sa vrem noi sange, nu pamant!
Cand nu vom mai putea rabda,
Cand foamea ne va rascula,
Hristosi sa fiti, nu veti scapa
Nici in mormant!”
Da, merci :(.
Ce cred eu e pe undeva pe la mijloc. Nu stiu, cateodata am impresia ca am fi intr-o societate gen Matrix, in care liberul arbitru e doar modalitatea prin care cineva se asigura ca facem alegerea care trebuie. Are sens ce spun eu? Sau totul are sens numai in mintea mea? In fine, sunt perfect constienta ca nu stiu nimic. Iar putinul pe care il stiu… Oare stie cu adevarat cineva ceva sau doar zgariem suprafata?
Sorry, is oleaca imprastiata azi. Poate-o fi de la vreme, ca-s cam meteosensibila. Iar vremea asta indecisa ma indispune. Si imi accentueaza sentimentul de neputiinta. Dar imi amplifica si imaginatia (bad idea). Imaginatia mea e cel mai mare dusman al meu. Si ma trezesc, dintr-o data, pe fundul unui put din care nu pot iesi decat urland. Si pe masura ce urlu tot mai tare, parca nu ma aude nimeni. Si uite asa, scrie mare pe fruntea mea: DEPRESIE. Tre’ sa fac o vizita pe la homeopata. Sa nu cumva sa ma trimita careva pe la vreo biserica, sa mi se citeasca sau asa ceva, ca…
Scuze, dar trebuia sa o spun. Just because we don’t speak about something, doesn’t make it less real.
Mersi, Klaudyus Maximus 🙂 Esti liber sa-ti dezlantuiesti energiile negative asupra mea, da’ numai acasa la Georgiana, cum am stabilit. In alta ordine de idei, Cristi, il mentionasi pe N.D. Walsh. Pa bune, il citesti pe ala? Nu cumva esti si fan Billy Graham sau Kirk Cameron? Ca tot din aceeasi aripa vesnica a Spitalului 9 sint si aia…. Mare ti-e gradina si multi au sarit gardu’, nene…. Concret, cu ce te ajuta Walsh? Cu nimic, neica, doar ti se pare tie, cum li se pare tuturor indivizilor cu astfel de preocupari/conceptii….
Doamnă xyz, singuri ne ajutăm, evident! Observarea/lecturarea/citirea și asimilarea anumitor informații nu înseamnă că mă ajută cineva în mod direct, atâta timp cât posed o conștiința și mă folosesc de ea! 🙂
În altă ordine de idei, referitor la mențiunea pe care ai făcut-o despre *spitalul 9* și indivizii cu *preocupări specifice* acelui lăcaș, doar atât am a-ți spune: *A privi fără să JUDECI este cea mai înaltă formă de INTELIGENȚĂ*! Deși mesajul nu-mi aparține, deslușirea lui îți poate aparține! 🙂
Cristi, cu scuzele de rigoare că intervin într-o discuție care nu mă privește personal, îmi dau totuși cu părerea. Nu sunt de acord că „A privi fără să JUDECI este cea mai înaltă formă de INTELIGENȚĂ”, ci poate cea mai înaltă formă de indiferență. Când îți pasă de ceva, nu ai cum să nu judeci. Și să privești ceva fără să ai o părere numai formă de inteligență nu-mi pare. De fapt, până și Biblia încurajează judecata. În Prima epistolă către Corinteni, Pavel scria: „Nu ştiţi, oare, că noi vom judeca pe îngeri? Cu cât mai mult cele lumeşti?” (6:3). Iar în Evanghelia lui Matei, Iisus spunea: „Adevărat zic vouă că voi cei ce Mi-aţi urmat Mie, la înnoirea lumii, când Fiul Omului va şedea pe tronul slavei Sale, veţi şedea şi voi pe douăsprezece tronuri, judecând cele douăsprezece seminţii ale lui Israel” (19:28), iar în cea a lui Luca exprima aceeași idee: „Şi Eu vă rânduiesc vouă împărăţie, precum Mi-a rânduit Mie Tatăl Meu, ca să mâncaţi şi să beţi la masa Mea, în împărăţia Mea şi să şedeţi pe tronuri, judecând cele douăsprezece seminţii ale lui Israel” (22:29-30). Prin urmare, nu cred că e o greșeală să judecăm, atât timp cât judecăm drept.
Si da, expresia ta favorita a devenit si a mea…. Misto
Cristi, de unde le scoti cu profetiile Hopi, lumea a 5 a = iluminare ? N-are nici o treaba ! Cele 4 lumi nu sunt profetii, ci este trecutul, istoria asa cum s-a pastrat si transmis din generatie in genetratie, in tribul Hopi. Indienii Hopi n-au nici o treaba cu iluminarea si basaconii de soiul asta.
Si Navajo povestesc tot de vreo 3-4 lumi anterioare noua, dar este istorie si nu fabulatii.
Xyz, chiar ma intrebam pe unde esti. Cred ca aveam nevoie de cineva care sa imi traga o pereche de palme sanatoase, sa ma trezesc la realitate.
Am si eu o curiozitate, daca nu indraznesc prea mult. Si, va rog, nu ma trimiteti la citit comentariile altora de pe nu stiu unde, ca iar m-apuca durerea de neuron. Care e treaba cu Georgiana si a ei casa?
Frumos acest editorial, ma bucur ca l-am cautat si invatat. Multumesc pentru un subiect distinct ce avea nevoie de grija.
Tot pe-aici. Pai zicea Klaudyu cind posta madam Georgiana pe-aici cu decilitrii, ca daca se enerveaza, mergem acasa la ea si facem o orgie…. sfinta, lol, asta-i tot.
@Cristi A.- m-ai dat „pa shpete” cu fazele tale. A privi fara sa judeci? Pai tu cam asta faci, daca e sa ne referim la nenea Walsh. Daca nu bat pina acolo, iau pozitia de umilinta, poate chiar tu ma lamuresti. Oricum, viata-i ca sexul anal, prea scurta si plina de kko ca sa stau sa-mi pierd vremea cu „tripati” gen Walsh si altii….
Aoleu, aveti grija cu orgiile astea „sfinte” sa nu iasa vreun „sfintisor” ca, de, the lord works in mysterious ways, chiar daca e cu protectie sau fara protectie. Avem ex cu duiumul. Pai daca s-a putut la femeia stearpa de ce nu s-ar putea si cu tot cu „protectie”? Si, sa va fie rusine, eu la aia divina ma refeream si nici decum la altele mai… umane, na, asa, ca pe la noi, aia mai putin evoluati. Da’ sa lasati dupa ce se termina postul. Asa, si sa cereti dezlegare de la duhovnic.
A, nu aveti duhovnic? Rau, tata, rau, cine va mai spovedeste? Ca nu mai e voie sa te duci la biserica si sa te spovedeste la orice preot. Daca nu esti „de-al casei, cu vechime” esti poftit pe usa afara. Era sa fac pe mine de ras cand am auzit-o.
Diana, creștinii sunt monoteiști doar cu numele, ținând cont că au un zeu împărțit în trei și vreo mie de sfinți. Politeiștii aveau / au mai puține entități la care să se roage. Iar ăsta e un alt paradox al creștinismului „monoteist”.
Păcat că n-ai cunoscut-o pe Georgiana. Ți-ar fi plăcut, cu sau fără ghilimelele de rigoare. Mie mi-a părut simpatică la început, cu tot fanatismul ei pueril, până s-a lăsat ispitită de Necuratul și a început să jignească în stânga și-n dreapta. Probabil avea nevoie de orgia aia mai mult decât noi.
Dacă vrei să aduni toate acele „pipitze cu creierul mai mic decat ala al unei gaini” și nu știi unde să le duci, mă ofer să le țin eu. Că tot ducem lipsă de participanți la orgia „divină”. 😀
PS: Poți să „urli” aici cât vrei, când simți nevoia. Nu știu dacă vei primi un sprijin, dar măcar aici te „aude” cineva.
Nici o problema, ne protejeaza Sfinta Diafragma sau Preabucurosul Prezervativ, lol…. Deci tre’ sa ai state vechi…. mai nou, la o biserica, daca vrei sa fii spovedit? Trist….
Xyz, ceva îmi spune că Georgiana nu ne mai primește la ea, nici măcar pentru orgie. Cred că ne trebuie un nou loc. Eu propun Catedrala Mântuirii Neamului, la inaugurare. Dacă tot îmi vine să îmi bag ceva în ea, măcar să o fac la propriu. Oricum, ne mai trebuie participanți. Georgiana și Corray s-au retras de pe listă, așa că am rămas doar noi doi deocamdată. Ori o facem lată, să ne țină minte popii, ori nu ne mai jucăm.
Un articol plin de adevar! Si-au batut joc de tara asta frumoasa si de saracele suflete nevinovate…
Xyz, nu e chiar atât de greu de înțeles ceea ce vrea *să zică* acea cugetare, dar e de înțeles că nu ai înțeles! Nu-i bai, mai poți *mesteca* topica și semantica întregului mesaj pe care l-am postat…de aceea am și specificat la final că s-ar putea să-l deslușești, nu că l-ai și desluși! 🙂
Pace ție!
It would be extremely hilarious if it weren’t so tragic!!!
Xyz, nu cred ca Sfanta sau Preabucurosul se pot pune cu Providenta… Daca vine ordin de sus, se executa, nu se discuta! Poti incerca cu niste apa sfiintita, eventual inchinata pe la niste moaste…
Acuma, cu riscul de a ne supara gazda, pot sa postez si eu un banc?
<>
😀
Nu stiu, poate is eu prea incuiata, prea tampa, prea blonda… Da’ nu MAI cred ca oamenii din jurul nostru is doar prosti. Is si prosti si rai, combinatie letala.
Nr. 1. Aseara, un vecin din bloc a avut, pe la 8 seara, o avarie la alimentarea cu apa. ca sa o poata remedia, a trebuit sa inchida apa pe general cam pentru o ora. Sa vedeti, dlor, prostia omeneasca. Au inceput ceilalti vecini sa faca scandal ca de ce nu a anuntat ca inchide apa. Ce-ar fi trebuit sa faca omu’, sa puna anunt pe usa ceva de genul:
„Diseara, la orele 20.00, intentionez sa am avarie la alimentarea cu apa. Asa ca, va rog, sa va opriti apa in vreo doua galeti ca sa aveti cu ce impinge la vale kktul din wc.”
Colac peste pupaza, mai apare si o vecinica, cu program de lucru 00.00 – 06.00 prin cluburi si discoteci, dar care se tine mare manager pe la o firma de prin Italia, si se plange toata ziua ca nu respectam programul de liniste. Ba, pardon, madam, programul de liniste se termina cand domnia voastra veniti acasa. Si, ca sa arate cat de „dotata” e fata, incepe sa ameninte ca vb cand cu un „preten” cand cu „alt preten” care nu stiu ce mai invarte si ala si sa vezi ce-om pati. Cum dracu am putea sa le adunam pe toate aceste pipitze cu creierul mai mic decat ala al unei gaini si sa le ducem pe undeva, ca ne fac dracu’ tat neamu’ de rusine! Pai cum poti combate zeci dintr-astea, care au pretentia ca daca au cur in pantaloni si moaca tampa, dar ingrijita, sunt zeite? Si zic ca eu is blonda?
Cum putem avea pretentia sa evoluam cu unikkaturi dintr-astea?
Nr. 2. Dimineata, vine doamna care ma mai ajuta cu fetele. Din vb in vb, na, ca muierile, ce mai avem de spalat. Nu, ca azi nu se spala ca e Sf. Spiridon. No, bun, o fi, nu zic nu, ca nu am mai cumparat un calendar bisericesc de 4 ani de zile. Daca am musai nevoie de el, este pe net. Si acum, ma confrunt cu urmatoarea problema:
Ce se da: ne rugam la Sf. Spiridon pt sanatate, ca el e patronul ei; la Sf Ilie, ca sa ne dea sau sa ne protejeze de ploaie; la Palie sa ne apere de gheata; la Foca sa ne pazeasca de foc; la Maica Domnului pentru fertilitate si copii etc., etc.
Ce se cere: atunci cum se face ca suntem MONOTEISTI?
Chiar nu sesizeaza nimeni ipocrizia?
Si-acuma, ca tot i-am blagoslovit pe toti de dimineata, bancul:
Doua maicute mergeau cu masina, cand deodata apare pe parbriz un vampir, foarte mare si urat. Maicuta din dreapta, ii zice la cea care conducea: – Da-i cu aghiazma!
Da ea cu aghiazma de la stergatoare dar nimic… Vampirul ramane acolo.
– Da-i cu tamaie! Da maica cu tamaie dar tot la fel… vampirul nici nu se clinteste…
Disperata ca nu scapa de vampir, ii zice cea din dreapta: – Incearca cu crucea!!!
Scoate maica capul pe geam si… : – F..u-ti crucea ma-tii, da-te jos”
Nu, in cazul de fata e ordin de jos, de foarte jos, lol…. Acu zi bancu’….
Am mai avut o interventie pe acest blog despre ce inseamna intuitia, ascultarea glasului interior, a inimii, a sinelui divin (sunt multe denumiri ale aceluiasi lucru) la rubrica REIKI, asa ca nu am sa ma repet ce inseamna.
Analizand biblia din acest punct de vedere, pot spune ca Isus, daca a existat un asemenea personaj in istorie, si-a implinit misiunea lui in viata, urmandu-si chemarea interioara, intuitia.A simtit ca urma sa fie ucis dar, cu toate acestea, nu a dat inapoi si a avut o credinta absoluta in indrumarea interioara.
Asta si inseamna cu adevarat credinta din punctul meu de vedere, a face in fiecare secunda a vietii doar voia inimii, acolo unde este comunicarea noastra adevarata, la nivel nevazut, cu lumea din care venim pe aceasta planeta.Nu avem alte repere autentice in aceasta lume decat simturile corpului fizic(văzul, auzul, mirosul, gustul şi simţul tactil) pentru lumea fizica, iar pentru lumea nevazuta avem intuitia.Multi oameni nu reusesc in aceasta viata sa ajunga sa comunice cu adevarat cu interiorul lor intrucat se identifica cu mintea lor si cu toate programele mentale care le sunt implementate din copilarie conform societatii in care traim si cu greu ne putem debarasa de ele pentru a asculta cu adevarat vocea inimii.Astfel de oameni ii recunosti foarte usor cand afirma ca nu pot sta singuri cu ei nici macar o clipa, nu pot medita, pentru ca le e frica de singuratate(de fapt le e frica de sinele lor care va incerca „sa le vorbeasca” in liniste).
In cazul lui Isus, dupa cate am citit din biblie, a avut o credinta ferma in ce avea de facut in lumea asta.Interesant e sa aflam cum a evoluat el incat sa ajunga la o astfel de cunoastere intrucat nu se mentioneaza aproape nimic din perioada sa de evolutie in anii tinereti, cand fiecare individ isi stabileste reperele in aceasta lume si incearca sa o inteleaga si sa se adapteze ei.Tocmai aceasta perioada lipseste din biografia lui Isus(de pe la 18-33 ani).Poate cu un scop anume a si fost dosita, cine stie.
Analizand un om, intotdeauna ma uit la faptele sale si nu la vorbele lui, cea ce si Isus afirma cu foarte multa intelepciune in cateva randuri.
Aceasta afirma la un moment dat ca cele mai importante porunci sunt de a iubi pe Domnul Dumnezeu din toata inima, tot sufletul..etc iar a doua sa-l iubesti pe aproapele tau ca pe tine insuti.
Din perspectiva mea, daca punem semnul egal intre D-zeu si intuitia, nu pot spune decat ca ar coincide crezului meu. Iubirea aproapelui ca pe tine insuti este o consecinta a primeia, in sensul ca daca iti asculti cu adevarat intuitia nu ajungi decat la conluzia de a manifesta doar iubire fata de tot ce ne inconjoara, mai ales fata de alti oameni.
Am fost foarte atent de cate ori a folosit Isus cuvantul inima si am observat ca de putine ori, dar in moduri din care sa sa se inteleaga ca pune foarte mare accent pe ea..Dau cateva ex.:
Ioan 14-1:
-Să nu se tulbure inima voastră; credeţi în Dumnezeu, credeţi şi în Mine.
(Primul lucru mentionat e inima, apoi , ca o consecinta, cu o inima limpede usor va fi sa ascultati de D-zeu, apoi de Isus..asta e ordinea corecta..prima va fi intotdeuna inima, caci acolo ne vorbeste D-zeu(sau denumiti-l cum doriti-Alah, Budha,.sinele divin..etc), Isus e doar un exemplu de om care a ascultat de inima sa si si-a implinit misiunea lui in lume pentru care a si venit..de altfel, fiecare dintre noi are planul sau, foarte bine ascuns in inima sa)
Luca:
8.12: Iar cea de lângă drum sunt cei care aud, apoi vine diavolul şi ia cuvântul din inima lor, ca nu cumva, crezând, să se mântuiască.
Referirea la „cuvantul din inima: care aduce mantuire e un alt exemplu evindentiat de Isus ca fiind primordial pentru un om ca sa fie mantuit.Nu intru in detalii despre ce inseamna mantuiere.Date fiind vremurile de atunci, contextul social, probabil prin mantuire orice om din acele timpuri ar fi inteles ca-si implineste scopul vietii..
12.34: Căci unde este comoara voastră, acolo este inima voastră.
Aici aseamana inima unei comori, punand accentul inca o data pe inima ca fiind comoara despre care vorbeste el, Isus.
Si exemplele pot continua.Am tinut sa precizez aceste lucruri pentru ca de prea multe ori suntem orbiti de ambalaj si nu vedem esenta lucrurilor.De prea multe ori punem accent pe vorbele cuiva si nu vedem cu adevarat ce fapte savarseste persoana in cauza.
Din proprie experienta, de mult ori, incercand sa-mi ascult inima, am simti sa fac anumite lucruri care nu ar corespunde manifestarii iubirii interioare fata de tot ce ne inconjoara.Conta ce simteam in inima, si mai putin faptele savarsite.Ca ex.as putea da o interactiune cu un criminal care incearca sa-ti ia viata si, normal e sa te aperi pt. ca asa simti in acele momente si esti nevoit, chiar, sa-i iei viata aceluia pentru a o pastra pe a ta.Dar in inima ta nu poti sa-i porti dusmanie agresorului, intrucat acesta, fiind pe un anumit nivel de evolutie, nu intelege ce face si e orbit de mania de moment pe care nu si-o poate controla.
Asa il percep si pe Isus, incat de mult , din comportamentul lui reiese ca era deseori agresiv chiar, intrucat incerca sa se manifeste pe intelesul celor din jur care nu ajunsesera la nivelul sau de evolutie..Tot ce conta era starea lui interioara, iar aici cam greu sa evidentiem agresivitate.
Mentionezi, Klaudyu despre a aduce sabie in lumea asta, de despartirea omului de tata, mama, frati, copii.
Nu cred ca din faptele sale Isus sa fi scos vreodata sabia(ba din contra, a vindecat urechea celui taiat de un ucenic de-al sau in momentul arestarii sale).Sensul este figurat, bineinteles, ca multe din vorbele sale, care s-au regasit in majoritatea cazurilor in parabole, pentru ca doar omul , din intelepciune inimii, sa afle sensurile spuselor sale, iar cei preocupati de „ambalaj” sa interpreteze in mod eronat.
Despartirea de tata. mama, o interpretez ca, atunci cand iti asculti intuitia, nimeni din jurul tau, familia ta, nu ar trebui s ate abata de la planul tau interior. de la implinirea misiunii tale pamantesti.Astea sunt atasamente.Scuze pentru eventualele greseli de ortografie, dar nu mai stau acum sa corectez caci e posibil sa pierd cele scrise ..Deci, iar ma refer la esenta si nu la ambalaj.
hotii care au furat castelul bran poporului vor fi judecati curind.dar nu justitia romana si nici de „DZEU” .cititi materialul ADEVARUL DESPRE DRACULEA sau AGARTHA CODE 1
Xyz, susul si josul uneori coincid, alteori sunt in opozitie, josul e sus sau vice-versa, depinde de perceptia fiecaruia.
frumos, bravo….. eu zic ca este foarte usor sa destabilizezi…. mai greu, este cu construitul. intrebarea mea este. Acum dupa ce ai daramat, ce ai lasat in urma? Si poare ai dreptate dar cu Isus Hristos, cum faci? Ca Isus apare peste tot in istorie. Si Isus spune ca a implinit tot ce a fost scris in Vechiul Testament. Nu de alta, dar am vazut ca ai scris ïnainte de Hristos” nu, „inaintea erei noastre” Si tin sa te anunt ca Isus se tragea din Iuda semintia lui Davit. Si sincer, toti oamenii care au murit in primul secol, nu cred ca ereau atat de prosti incat sa nu stie cine le sunt urmasii. Stiu de mitologiile astea. Toate seamana,, dar cele adevarate sunt cele care rezista in timp. Asa ca nu stiu cat crezi tu ca a fost in VT dar de 2000 de ani Crestinizmul, care se trage din VT. a rezistat, Cu tot respectul
Unde apare Iisus peste tot în istorie?!? Absolut nicăieri! Dacă pentru tine istorie înseamnă scrierile creștine, atunci e grav. Tocmai asta e problema creștinsmului: Iisus nu apare nicăieri în istorie.
Țin să te anunț că Iisus nu se trage absolut deloc din David. Ia citește-ți Biblia cu atenție. Atât în Luca 3:23–38, cât și în Matei 1:1–17, Iosif este cel care se trage din David. Iar Iosif nu a contribuit cu nimic la facerea lui Iisus, conform doctrinei creștinismului. Era tatăl lui vitreg, dar nu aveau absolut nicio legătură de sânge. Prin urmare, Iisus nu se trage din David. Iar acest lucru demonstrează și că nu a împlinit toate profețiile Vechiului Testament. Bineînțeles, cele două genealogii biblice ale lui Iosif (nicidecum ale lui Iisus) sunt diferite, dar se pare că creștinii aleg să ignore și acest aspect. Lista strămoșilor dintre David și Avraam este aceeași în ambele evanghelii, dar lista strămoșilor dintre David și Iosif este diferită. La Matei, Iosif este un urmaș al lui Solomon; la Luca, se trage din linia lui Natan, un alt fiu al lui David. Iar această contradicție inutilă, deoarece Iisus nu se trage din Iosif, prin urmare nici din David, demonstrează din nou că totul e o mare invenție. Măcar dacă inventatorii aveau bunul simț de a-și pune de comun acord poveștile.
„Si sincer, toti oamenii care au murit in primul secol, nu cred ca ereau atat de prosti incat sa nu stie cine le sunt urmasii”. Strămoșii, ai vrut să spui, nu urmașii.
„Toate seamana,, dar cele adevarate sunt cele care rezista in timp”. Aberezi. Religiile dispar în timp și sunt înlocuite cu altele noi. Asta e legea firii. Acest lucru nu înseamnă că religiile noi sunt „cele adevărate”. Ținând cont că religii precum satanismul, wicca, asatru, scientologia sau raelismul există în prezent, după logica ta înseamnă că sunt adevărate, spre deosebire de cele dispărute precum cea a egiptenilor, a sumerienilor, a grecilor sau a tracilor. Iar o asemenea logică defectuoasă demonstrează atât de multe lucruri, care nici măcar nu merită amintite, darămite comentate.
„Asa ca nu stiu cat crezi tu ca a fost in VT dar de 2000 de ani Crestinizmul, care se trage din VT. a rezistat”. În primul rând, e creștinism. În al doilea, afirmația ta nu demonstrează absolut nimic. Pentru cultura ta generală, zoroastrismul, budismul, jainismul și confucianismul rezistă de peste 2.500 de ani. Iudaismul are și el aproape 2.500. Taoismul și șintoismul au vreo 2.200 de ani. Hinduismul există de vreo 3.500 de ani. Religiile indigene din Africa, America, Australia sau Polinezia există din epoca de piatră. Cea a egiptenilor antici a rezistat vreo 3 milenii; cea a sumerienilor puțin mai mult. Religia tracilor și-a pierdut originile în negura timpului, rezistând până la apariția creștinismului timp de foarte multe milenii. În concluzie, faptul că a rezistat creștinismul 2.000 de ani nu demonstrează absolut nimic, prin urmare nu poate fi folosit ca argument.
Ce las în urmă după ce distrug niște mituri? Sper că o grămadă de moloz. Nu eu sau altcineva trebuie să construim ceva, ci cu toții împreună ar trebui să o facem. Dar e mai ușor să ții cu dinții de o credință absurdă și nocivă decât să pui umărul la treabă, în încercarea de a reconstrui lumea în care trăiești.
Klaudyu, avem o vorba: daca te bagi in tarate, te mananca porcii! Si te respect prea mult ca sa te pun intr-o astfel de situatie. In plus, anumite instrumente trebuie introduse in locuri special amenajate, cu un grad ridicat de disponibilitate, responsabilitate si, de ce nu, un IQ cat de cat… pe-acolo, intelegi tu. Pana la urma, nu putem face rabat la calitate. Macar atata sa facem si noi, pentru noi, in viata asta amarata.
Ref la Georgiana. Nu m-am deranjat sa ii citesc toate comentariile, chiar nu vreau sa am durere de cap, dar nu e nevoie sa fac asta pentru ca, nu demult, am fost Georgiana. Stiu cum e si stiu cat e de greu sa accepti niste lucruri, cand totul din tine ti se impotriveste. Sunt unele metehne de care inca nu am scapat. Tot ma mai trezesc gandindu-ma ca azi nu am postit sau ca nu m-am dus la biserica si cine stie ce-o sa mi se intample. Din pacate, frica inoculata e mult mai puternica decat providentiala dragoste. Asta nu e dumnezeul meu, care ma face sa tremur de frica pt ca am mancat o jumate de bomboana!
Scuze pentru iesirile mele, mi se mai intampla, mai ales ca duc lipsa de oameni care sa imi impartaseasca opiniile. Se pare ca, in ultima vreme, cam toate cunostiintele mele l-au (re)descoperit pe dumnezeu, dar stii care e faza nostima? Marea majoritate dintre ele au facut un targ cu el: daca ma ajuti cu nu stiu ce, promit sa postesc sau sa merg la biserica, chestii de genul asta. Ceea ce pt mine e… de-a dreptul neverosimil. In fine…
Am primit si eu colajul de la Bibliotecarul. a iesit ceva… interesant.
Si de ce, doamne iarta-ma, ai pomenit de Catedrala Neamului? Tu chiar vrei sa imi faci neuronul sa urle? Si asa e intr-o stare comatoasa – cred ca un pahar de vin sec sau demisec, romanesc de-al nostru, ii va face ff bine. Sa imi spuneti si mie data cand se face inaugararea catedralei, ca vin si eu. Cu intariri! Nu te plange de participanti, ca acolo o sa dea pe dinafara… Cu toate ca unele guri care vor fi prezente is mai spurcate decat pipitzele. Ca sa nu mai vb de alte parti anatomice… Atunci chiar o sa avem nevoie de aghiazma, si multa, mai luam vreo doua cruci de argint, pt dezinfectie, se intelege… Iar restul ramane la imaginatia fiecaruia…… (nu cred ca vor fi probleme la cap asta) 😀
Stai asa, ca ma bag si eu. Eu doar un singur lucru vreau sa spun. Nu m-am gandit niciodata la faptul ca biblia ar fi un fel de colectie de povesti nemuritoare, dar asa cum ai prezentat tu treaba, nu are doar sens si logica, are in sfarsit, bun simt.
In alta ordine de idei, crestinii sunt urmasii evreilor, nu este nici un dubu, indiferent de genealogia lui Iisus. Si, daca ne gandim la Constantin cel Mare si „compilarea” Noului Testament… Daca au facut-o odata, ce ii impiedica sa o mai faca odata sau de mai multe ori? Iisus apare in istorie, asa cum zice Tiberiu, pt ca aceasta istorie ne-a fost impusa de altii de cateva sute de ani. Din pacate, istoria omenirii, de la un punct incoace, se impleteste cu istoria crestinismului pana intr-atat incat nu se mai poate face diferenta intre una si cealalta. Si cine e de vina pt asta? Daca totul a intrat pe mainile preotilor, care au adus cenzura la rang de arta si minciuna la rang de adevar – cred ca romanul lui Umberto Eco, Numele trandafirului, e un musai la cap asta – de ce ne mira ca nu stim decat ceea ce ni s-a permis sa stim? Dar sa fereasca dumnezeu, care-o fi el, sa ne putem intrebari. Uite, eu imi pun. Ce cladesc? Sper, o lume mai buna, unde adevarul este al tuturora, nu doar al unora mai smecheri si mai unsi cu toate alifiile.
Si, fratilor, nu mai pociti atata limba asta! Daca va e greu sa scrieti, si probabil, sa vb corect limba romana, dati-o pe alta limba, ca imi plange neuronul de-atatea greseli! Nu zic ca nu mai bag si eu cate o gherla, ca se intampla oricui, dar, totusi… Aveti mila!
Claudiu, expresia se referă la a privi fără a emite judecăți de valoare (pre-judecăți) și A ACCEPTA alegerile unei/unor persoane așa cum au fost ele făcute de respectiva/respectivele…simplu, nu-i așa?! Nicidecum nu face referire la modul de a asimila informații și a le trece prin filtrul gândirii! 🙂
Este adevărat că a privi fără a judeca după propriul tău sistem de valori este destul de greu…asta ptr că mintea rațională *posedă* programele după care ea însăși ne dictează ce și cum: comportamentul în societate, stările emoționale, etc…clișeele existenței, în general. De aceea ar fi ideal să acceptăm totul *așa cum este*…așa există (și) Universul acesta, Creația în sine. Numai rațiunea noastră *reușește* să creeze separarea, conform perceptelor care i-au fost impuse și pe care le-a adoptat vrând-nevrând.
Două exemple pentru acceptarea lui *așa cum este* și a lui *a privi fără să judeci* (a alegerilor unei ființei umane):
1. Putem noi, oare, să *ne impunem* voința în *programul* de viață al unei plante? Păi nu prea, deși, poate am dori ca să înflorească atunci când vrem noi, ptr încântarea privirii. Deci *o luăm* așa cum este!
2. Dacă eu (și nu mă refer neapărat la mine) am ales să cred într-un creator suprem al *tot ceea ce este*, de ce trebuie să fiu asimilat unor ființe care-și au ca loc de existență temporară *Spitalul 9* de către cineva care nu crede în acesta?! 🙂
Păi cum e, de ce judec pe alții care nu se raliază *programării* mele și propriului meu sistem de valori? Ahaaaa, sa-mi exprim alegerile mele și să intru în dezbatere de idei pe această temă, ok…e altă mâncare de pește! 🙂
PS: *te iert* ptr că ai intervenit! 🙂
De acord in ceea ce priveste Mall-ul Bintuirii Neamului. Las’ ca ne descurcam si fara alti participanti. Curata magie o sa fie, o sa furam si statuia Afroditei s-o ducem in Codrii Vlasiei si dupa aia incheiem cu o ofranda adusa zeitei Nemfis, cine mortii ei o fi si aia, ca nu poti sa-l contrazici pe marele si iluminatul – cu bec de 70 W – de Cleopa….
Eu zic sa aducem si tigaia lui Moloch. Cum a zis Klaudyu, daca e bal, pai bal sa fie! Da’ lasam copiii de-o parte, luam niste babe la incins, ca de altfel de incins nu cred ca mai au parte de mult! Cu Nemfis, Memphis, Afrodita, Venera, care si pe unde-o mai fi, le invocam pe toate si dup-aia ofrandele de rigoare… Totul stropit din belsug cu niste vin de-alea rosu, pentru impartasanie. Daca tot ajuta la comuniunea om-dumnezeu… facem o comuniune si-o epafanie cum n-a mai vazut tot neamu’, cu sau fara catedrala/mall…
Salutare! Vreau sa te felicit pentru articol, este unul foarte reusit. Cu aceste subiecte fragile, e greu sa schimbi mentalitatea unor oameni indoctrinati de mici. E ca si afirmatia ca muzica rock e satanica. Felicitari pentru articol!
KLAUDIU ESTE DE ACORD CA HITLER A OMORIT CAM 400000 DE EVREI. RECUNOSC, MIE NU MI-A SCHIMBAT MENTALITATEA. TU, DACA AI FOST EVREU SI INTRE CEI 400000 ERAI SI TU SI AI TAI, NU MAI PUTEAI SA-L FELICITI PENTRU ARTICOL. MAI PUTIN APLOMB NU STRICA.
Uitati-va pe linkul asta https://sites.google.com/site/ancientegyptiansinamerica/ancient-egyptians-grand-canyon
” Totul este in mintea noastra. ” spuneau Buddha si multi alti intelepti. Probabil ca stiau ei ceva. Extraordinar articol, astept cu nerabdare si sper sa iti duci la bun sfarsit proiectul cartii care vrei sa o lansezi. Cat despre fanatici, ei si extremistii (de toate felurile, de la oameni de stiinta pana la preoti) ne fac pe unii ca noi sa cautam adevarul Absolut. Respectele mele pentru ceea ce faci.
Multi dementi… pardon, clienti fideli ai pe-aicea! 😀
liberul arbitru e lasat pt fiecare dintre noi .astai si interesul ,cred .ca nimeni sa nu afle adevarul .iar cei cu anumite inclinatii ,,religioase”nau cum sa vada adevarul adevarat ..Am doar o singura intrebare ,cu respectul pe care vil port petru tot ceea ce ati scris ,si veti mai scie …banuesc …pt oameni ca dumneavoastra am tot respectul din lume …am sa va rog sami spuneti daca aveti idee …ce rol are glanda pineala in legatura cu dumnezeu creator …asa cum o fi el .din moment ce gnostici o dau inainte cu faza sarpelui kundalini care la rindul sau activeaza aceasta glanda pineala …ceva exista ,va spun din propria experienta …si pot sa va spun ca am eperimentat constient fiind …nam fumat nimic si nici nu am luat ceva care sami influenteze constiinta .va mutumesc ft mult .
vizionati AGARTHA CODE MAREA EPOPEE, PIRAMIDELE DIN TARA BARSEI DEZVALUITE DE THRCAAR, AGARTHA CODE ADEVARURI UNIVERSALE.CAUTATI DEASEMENEA LUPTATORII ORDINULUI DRAGONULUI ,toate pe google
N-am gasit sa-ti trimit mesaj nicaieri. Asa ca o voi face intr-un comment. As dori sa-ti propun un subiect incitant despre care as fi tare curios cum il abordezi. Si anume marea replica a multor atei convinsi : „Daca creatia necesita implicit un creator, pe creator cine l-a creat ?” Se pare ca simplul, nu stiu daca-l pot numi „fapt” (inca nu m-am dumerit nici eu), ca el e etern, infinit, absolut, e absurd. Repet, mi-ar placea sa vad cum gandesti in situatia data. Mi se pare un subiect care merita abordat. Salutari multe !
PS: Am citit ce ai scris la „Geneza” !
Il faceti pe Cleopa nebun dar din comentariile voastre nu stiu cine-i nebunu
@Florin,
Cu tot respectul, dar nici unul dintre noi nu a pretins ca e normal. Chiar in repetate randuri multi am declarat ca suntem ANORMALI, raportat la societatea din ziua de azi si la asa-zisele valori promovate de unii sau altii. Diferenta e ca, spre deosebire de multi alti indivizi, nu ne credem nici mai buni ca altii, si nici sfinti, trimisi ai nu stiu carui zeu cu scopul de a-i civiliza sau readuce pe calea cea dreapta pe altii.
Cum spuneam, fuck off and let me bask in the glory of being ME!
Asa ca… Fiecare cu p…a ma-sii
http://news.yahoo.com/ancient-roman-metal-used-physics-experiments-ignites-science-160000490.html
@FLORIN – KLAUDYU A ARATAT NEGRU PE ALB AICI CA ACEST CLEOPA NU ERA DOAR UN DEMENT, DAR SI UN IDIOT DE-A DREPTUL, SFERTODOCT E PUTIN SPUS. CE NU INTELEGI SAU REFUZI SA INTELEGI DIN CE A ZIS EL?
:)bine ca mai sinteti pe aici.Am reusit sa ma intorc cam sifonat din excursia mea prin teritoriul zeilor.Desi acum daca as detine o arma care sa improaste kkt as folosi-o la maxim,deoarece la multi chemati le place sa serveasca aceasta delicatesa.Multora le place sa manince kkt,ce naiba e cu lumea asta?!hmm.Trebuie sa ma pun la exterminat ca vad ca tara asta e cam pe duca.
Ce noroc am avut ca nu m-au prins astia ce pazesc ce au furat in alta dimensiune(politai),cind am pus 2 popi cu rotile in sus,ce usurat am fost.
Vrpuam sa-i zic la corray ca a avut dreptate in privinta visului meu:(
?
?
un lucru e sigur…ori suntem toti nebuni ori mergem pe drumul cel bun..adevarul este ca sunt multe lucruri ciudate pentru noi,insa nu inteleg ce este cu secretomania asta referitor la lucrurile paranormale si de ce cei care detin anumite adevaruri nu se implica mai mult pt a le face publice.cine intelege e bine cine nu,ar trebui.
Impresionant! Multumesc pentru acest extraordinar si revelator eseu. Daca imi permiteti, exista o mica eroare de ortografie aici: „CoMelia… Uxamesis Argelorum” este de fapt CoRNnelia. Un An Nou fericit si plin de realizari va doresc!
Mi-ati captat atentia cu primele randuri. 31. Încrucișările zeilor e
ceva ce ar trebui sa fie citit de fiecare roma.
pe D.R.Q!!!!!MINCIUNI!!!!
M-I-N-C-I-U-N-I
N-am inteles o chestie, asa ca te rog lumineaza-ma, ai gresit, sau te-ai contrazis ?
Ai zis la inceput : „Zeul suprem al Babilonului antic era Marduk, fiul lui Ea (Enki la sumerieni) şi Ninhursag.”
Apoi la hititi: „Kumarbi era numele dat de hititţi sumerianului Enki. Cum Nippur era oraşul lui Enlil, zeiţa muntelui din acel oraş nu putea fi decât soţia lui Enlil, Ninhursag”.
In prima parte Enlil este unchiul lui Marduk, fratele lui Enki, iar la hititi Enlil este tatal sau iar Ninhursag sotia lui Enlil.
Mersi 🙂
Nici n-am greșit, nici nu m-am contrazis. Enki l-a făcut pe Marduk cu Ninhursag pe vremea când aceasta era soția lui Enlil. Am scris povestea lor pe undeva. Pe scurt, Ninhursag a fost soția lui Enki. După primul război al zeilor, Enlil i-a luat-o fratelui său. Enki nu s-a lăsat și a încercat să obțină de la fosta sa consoartă un moștenitor (până atunci îi dăruise doar o fiică, pe Ninsar / Iștar), astfel născându-se Marduk.
Am omis sa mentionez si al 3-lea raspuns. Pe urma mi-am dat seama si eu dupa ce-am lecturat mai jos. Mersi !
Cel care a spus ca mitul lui Isus este o sursa de profit (pentru biserica) a fost papa Leon al X-lea. In Coran, la un moment dat, se mentioneaza despre dublura lu’ Gizas care, zice-se, a fost crucificata in locul lui….
Si mai e si varianta cu violul Mariei. Madam cica fu’ trasa in teapa de un soldat roman pe nume Pantera (?). Rezultatul s-a numit Gizas….
Se spune ca Isus a inviat si corpul sau a disparut din mormant. Cadavrele multor eroi cu puteri supranaturale,sfinti,etc.au disparut sau au fost ingropate sub lespezi de piatra uriase,stanci,munti,Aceste cadavre ale unor „superiori genetici” sa zicem ar fi putut fi luate de cei care i-au facut ca sa fie studiate sau au fost luate ca sa nu fie studiate de cei care nu i-au facut? Ca o paranteza stim ca biserica asista la toate inmormantarile si botezele, Parerea ta?
http://www.youtube.com/watch?v=3yHrgbRQd_4 Îţi recomand cu căldura asta.Melodia aceasta mi se pare mult mai bună,părerea mea! 🙂
c
x
Nu aveti nici unul vreo idee cum ar dispare coloratii nostri,doar la o bataie din palme?!
Aici in Alba,bateam in ei de le sarea fulgi cum sar paiele dupa combina,dar inalt-prea-hotu(fostul arhiepiscop Andreicut)in frunte cu primarul,ne-au inchis unul dintre posturile de politie,dind-une afara.Cica i batem prea rau si prea mult.
Eu in Alba pt coloratii nostri sint o spaima,sint nemilos cu aceasta rasa expirata care ar trebui exterminata,plus ungurii si evrei.
Băi, nene, te-am întrebat ceva de două ori. Lasă-mă cu prostiile astea, că nu mă interesează. Nu obișnuiesc să întreb de trei ori același lucru și să aștept o lună un răspuns. Ori îmi răspunzi la ce te-am întrebat, ori te duci să-ți povestești aventurile în altă parte.
Da, ar trebui propus ca lectură obligatorie pentru examenul de bacalaureat.
Părerea mea e că toate sunt doar niște povești. Cadavrele au fost luate pentru a se crea apoi legende despre învieri sau dispariții miraculoase, care servesc de obicei scopurilor religiilor. Nimic fantastic sau supranatural.
KLAUDYU,chiar nu glumesc.Am am ascultat şi încă ascult cu plăcere melodii în japoneză.Când eşti obişnuit de la 10 ani cu ea,la un moment dat devine suportabilă.Ştiu că sună de parcă cineva moare în direct,dar tocmai de asta dau replay.Dacă o melodie nu îmi distruge la propriu timpanele şi nu mă face să plâng înseamnă că nu şi-a atins scopul.În legătură cu anime-ul,cunosc multe persoane cărora le place.Chiar dacă la prima vedere pare că e vorba de nişte copii retardaţi,eu îl recomand.Ai să găseşti câteva asemănări între personaje şi zei.
Pentru Christinne Radu: În primul rând, nu pot să nu remarc faptul că ai renunțat la pseudonimul tău din trei litere. Cum s-a întâmplat „minunea”?
Băiat deștept papa Leon. Și sincer. Chiar prea sincer pentru un papă…
Coranul e doar suma aberațiilor unui arab analfabet care și-a dorit să obțină puterea în zonă, dându-se drept profet al divinității. Așa că nu dau doi bani pe părerile lui. Chiar vreau să scriu cât de curând despre Mahomed și Coranul lui „sfânt”, ca să-mi pun și musulmanii în cap, nu doar creștinii și evreii.
Povestea cu romanul și violul e în Talmud, altă colecție de aberații. Însă evreii au ascuns în povestea asta ceva ce am menționat deja în „Posedarea lui Iisus”. „Pandira” (așa cum este numit în Talmud) se scrie în egipteană „pa-ntr-ra” (devenit Pantera în română), care înseamnă „zeul Ra” („pa” – articol hotărât, care stă întotdeauna în fața substantivului, „ntr” = zeu iar Ra – zeul-soare din fruntea panteonului egiptean). Că Iisus era o zeitate solară se observă cu ușurință și n-are rost să dezbat eu subiectul acum. Sunt multe elemente egiptene în povestea lui Iisus. Ia ca exemplu prima carte a Noului Testament, Evanghelia lui Matei, al cărui nume provine de la cel al zeiței egiptene Ma’at. Aici există singura mențiune a fugii în Egipt dar și povestea uciderii copiilor de către rege, o copie a poveștii lui Moise (care avea loc tot în Egipt conform Bibliei). Recent am mai descoperit una: În Noul Testament, Iisus l-a înviat pe Lazăr. În mitologia egipteană, Isis l-a înviat pe Osiris, numele său egiptean fiind Asar. Dacă există o asemănare între numele Isis și Iisus, cea dintre Asar și Lazăr este mai mult decât evidentă. În ebraică, Lazăr este Elʿazar. Cum „el” înseamnă zeu iar literele „z” și „s” sunt adesea sinonime, rezultă că înviatul Lazăr este „zeul Asar”, nimeni altul decât Osiris. Iar asta este încă una dintre multiplele elemente egiptene incluse în povestea lui Iisus. Și poate așa înțelegem și ce caută ditamai obeliscul la Vatican (adus din Heliopolis, principalul centru de cult al zeului-soare Ra), pe lângă celelalte 12 din Roma. E adevărat că împăratul Caligula l-a adus în anul 37 pentru circul său, însă creștinismul l-a adoptat și chiar îl consideră marcajul locului martiriului Sfântului Petru. Papa Sixtus al V-lea a hotărât să restaureze obeliscurile din Roma și să le reașeze în fața principalelor edificii religioase romane, cel de la Vatican fiind transportat cam 300 de metri. Iar din 1660, când s-a reamenajat Piața Sfântul Petru, obeliscul stă erect în centru, ca să aibă Papa ce admira în fiecare dimineață.
Înțeleg că îți place melodia, dar mie nu-mi place de nicio culoare. Și sub nicio formă nu e mai bună decât cea din Spartacus. Și sunt cam bătrân pentru anime-uri. Prefer animațiile clasice, cu Daffy Duck, Droopy sau ciocănitoarea Woody.
Păi,ele se adresează adolescenţilor,ba chiar adulţilor,în timp ce titurile pe care le-ai propus sunt pentru copiii de 5 ani.N-au o intrigă constantă şi te poţi uita la un episod fără să te îngrijorezi că l-ai pierdut pe precedentul.La anime-uri e ca la un roman.Toate se leagă.Ai fi uimit să constaţi şi puţină analiză interioară.Ar trebui să fii un pic mai deschis.Dacă vrei o melodie cât de cât „ortodoxă”.ţi-o recomand pe asta.N-are versuri în engleză,doar linie melodică.Enjoy şi zâmbeşte.Viaţa poate fi mult mai rea.
http://www.youtube.com/watch?v=45GWqVl2kSM
Dacă vreau intrigă, urmăresc un film sau citesc o carte. La desene animate mă uit pentru a mă relaxa. A fi deschis nu înseamnă a-ți plăcea orice. Pentru că îmi place serialul Supernatural, încerc să urmăresc și anime-ul cu același titlu, care însă mă plictisește groaznic. Cred că am o minte destul de deschisă dacă totuși încerc să-l văd până la capăt, în loc să-l ignor din prima.
Oricâte melodii mi-ai recomanda, tot nu va fi una mai bună decât cea din Spartacus. Mai ales dacă sunt melodii din anime-uri.
Mulțumesc pentru sesizare. Am corectat. E ușor să confunzi literele „rn” cu „m”, mai ales când fontul nu e cel mai potrivit. Un an nou cât mai bun vă doresc și eu!
Pentru adi: Pare cam tras de păr articolul, mai ales la partea cu arsuri solare sau dureri de spate.
Pentru Diana Ilie: Am publicat câteva sute de articole într-un ziar, dar nu pe această temă. Pregătesc o carte în care voi include articolele numerotate de pe blog, bineînțeles sub o altă formă. Se va numi „Secretele zeilor” și sper că în 6 luni va fi gata. Asta dacă voi găsi timp liber și inspirație.
Eu îți mulțumesc pentru că ai avut răbdare să citești atât de mult.
Îmi place felul în care ţii la ideile tale.Apreciez asta.În legătură cu gusturile muzicale,asta depinde de persoană.Totuşi,nu ştiu de ce,dar Spartacus mi se pare neverosimil.Bine,e serial pe temă istorică şi nu pot să respecte întru totul ceea ce s-a întâmplat de fapt,însă,din ce-am văzut în videoclip am observat că relaţia acea de iubire e pe sistemul „You are my hero.Save me from the hell I’ve become”.În realitate femeile sunt mai luptătoare şi independente.Dacă toate l-ar aştepta pe Spartacus,cred că nu ar mai exista oameni care să creeze filme şi seriale despre femei care aşeaptă bărbaţi pe stilul lui Spartacus. :)) Şi îmi place că în toate apar personaje fatale,de parcă în viaţa reala cineva ar avea acces la un asemenea om sau de parcă el s-ar uita la o muritoare comună.Din nou,mi se pare foarte amuzant. =))
Să înțeleg că n-ai văzut serialul? În cazul ăsta, e de înțeles de ce nu îți place. Nu, chiar nu e vorba despre ceea ce crezi. Ești cât de poate de departe de adevăr. Pe scurt, el și soția sa au fost capturați de romani și făcuți sclavi. El a devenit gladiator după ce a supraviețuit propriei sale execuții, iar ea a fost târâtă prin mare parte a provinciilor romane, până în Siria. El face tot posibilul să o găsească și, când în sfârșit îi este adusă, îi moare în brațe. Apoi se răzbună pe cei care i-au cauzat moartea soției sale. Bine, ăsta nu e rezumatul serialului, care e mult mai complex, ci doar povestea lor de dragoste. Iar ea chiar nu e o mironosiță care așteaptă să o salveze prințul, ci o femeie luptătoare și oarecum independentă (până când a fost dusă în sclavie), dacă putem vorbi despre independența femeilor în acele vremuri. Poate ție ți se pare amuzant, dar mie mi se pare mai amuzant faptul că ți-ai format o părere despre ceea ce nu cunoști, care te mai și amuză pe deasupra. 😉
Ehe,carenţe de gândire.Apar din cauza vârstei.Şi parcă mai ieri eram tânără şi înfloritoare ca o plantă carnivoră.Am o reticenţă pentru filmele istorice.Ştiu că sună ciudat,dar mai bine citesc cartea decât să vizionez pericula.Mi-e mai comod aşa.De obicei,mai schimbă anumite idei şi mă cam enervează.Când lecturez o carte de Istorie asimilez informaţiile mai uşor deoarece reţin foarte repede anii.În filme toate se derulează cu încetinitorul.Asta-i modalitatea perfectă de a muri încet şi dureros. :))
Ehe… Am citit și eu două cărți despre Spartacus, însă nu se compară niciuna cu serialul. Ăsta nu se vizionează pentru adevărul istoric, ci pentru… tot. Are totul la superlativ, de la scenariu la efecte speciale și muzică. E total diferit de orice film istoric făcut până acum și, dacă nu erai minoră, ți-l recomandam. Dar cum are multe scene de sex și de violență excesivă, poate e mai bine să mai aștepți încă doi ani. De fapt, povestea serialului nu prea respectă adevărul istoric. Însă reușește să te țină cu sufletul la gură iar asta contează cel mai mult. Dacă e urmărit doar ca o poveste, și nu ca o parte a istoriei transpusă în imagini, eu zic că nu poate să nu placă.
„poate e mai bine să mai aștepți încă doi ani”->De fapt,mai sunt aprox. două luni şi un an,dar ştiu că mă menţin a dracului de tânără.Mulţumesc pentru complimentul indirect.În legătură cu scenele de violenţă,eu zic că au şi ele un rol important.De fapt,simpatizez destul de mult cu ele.Totuşi,prefer mai degrabă filmele axate pe tema escatologiei.
Daca tu ,prietene , esti dus cu pluta…. atunci te intorci in mod clar cu iahtul …metaforic vorbind……. Eu,… , .. degeaba ma plimb cu iahtul daca raman pe o pluta ……Respect maxim pentru tine si munca ta din spatele monitorului . (Y)
Mulțumesc, Liliana. Eu mi-am propus să mă întorc cu biscuitul pe Dunăre, că n-am nevoie de iaht. Metaforic vorbind, că la propriu parcă n-ar strica unul… 😀
Mie melodia imi aminteste de aia din Gladiatorul! Inca nu am vazut serialul, nu din lipsa de dorinta, ci din lipsa de timp si disponibilitate. Tinand cont de ce contine filmul, doar dupa 12-1 noaptea e posibil, ca mai devreme… e program de desene animate. Da’ ajung eu s-acolo!
Pana una alta, LA MULTI ANI!
Sa fim sanatosi, sa ni se implineasca visele si… SA FIM CAT MAI ANORMALI CU PUTIINTA!
LA MULTI ANI TUTUROR!
Sa fim sanatosi, sa ni se implineasca visele si… SA FIM CAT MAI ANORMALI CU PUTIINTA!
Un an mai bun ptr toți, cu prosperitate maximă, armonie deplină, echilibru perfect și inspirație desăvârșită! Să așteptăm cu încredere deplină marile transformări care urmează!
Să fie, Cristi! Eu sunt sigur că va fi un an excelent pentru cei mai mulți.
LA MULTI ANI ! UN AN NOU FERICIT ! eu sunt stabilita in Franta de 11 ani , familia mea si cei din anturajul meu iti citesc ce cea mai mare placere articolele .MULTUMIM
Pentru cosmi: De fapt, eu sunt cel care trebuie să vă mulțumească. La mulți ani!
Pentru Christinne Radu: Mulțumesc… mamă(?!?). Horoscopul zice că trebuie să ajung vedetă anul ăsta. :))
Pentru Tzipi: La mulți ani și ție! Încerc s-o termin, pentru că mai am mai vreo cinci luni și jumătate până la termenul pe care mi l-am impus. Până atunci, stau la mila… zeilor. 🙂
La mai mare, fiule, la din ce in ce mai mare…. 🙂
La Multi Ani, Claudiu ! Continua sa scrii ( mai des… ), scrie si cartea aia mai repede, ca eu sunt cititor fidel !
Bravo Klaudyu ! Articolele tale m-au determinat sa-mi fac blog si sa-mi exprim ideile. Esti original iar asta e foarte greu in zilele noastre. O sa astept cele 5 luni pana la terminarea cartii (nu ca as avea incotro) pentru ca sunt sigur ca o sa am ce comenta (pro sau/si contra). Bafta !
Nu pot decât să mă bucur că am inspirat pe cineva să facă ceva bun. Măcar atât să las în urmă. Și faci o treabă foarte bună atât cu blogul, cât și cu grupul de pe Facebook. Felicitări și ție și mult succes în continuare!
Da, tata, ca ne cunoastem, io sint „xyz”, de data asta m-am semnat cu numele meu „reel”….
Pe bune? Chiar tu ești? Nu m-aș fi gândit niciodată. Bine, nu e ca și cum n-ai fi avut numele ăsta în adresa de e-mail chiar și când te semnai „xyz”. Și nu e ca și cum n-aș fi remarcat schimbarea ta de nume în comentariul de la „Nașterea lui Iisus”, unde te și întrebam cum de s-a produs minunea. Of, Einstein…
Am pus „mamă(?!?)” ca răspuns la „fiule”. Nu pentru că nu te-aș fi recunoscut, ci doar pentru că în continuare cred că ești prea tânără pentru a-mi fi mamă. Asta dacă n-am nimerit pe Facebook pe altcineva. În plus, dacă îmi mai spui o dată așa, lăsăm baltă orgia de la Cacatedrala Mânuirii Neamului. Oi fi eu păcătos, dar parcă la incest nu m-aș băga…
Io sint. Am 38 de ani, si vorba lu’ o prietena de-a mea, daca ma straduiam putin, eram maica-ta, lol. Sper sa nu te superi c-am zis asta. Nu sint pe Feisbuci, pardon Facebook, ce dracu’ sa caut pe o interfata CIA/MOSSAD, o alta varianta a „Fratelui cel mare”? Ba lasa ca e bun si incestul, doar sintem de singe albastru, nu :)? Da, dupa orgie, logic ca ramine si o balta la MALL-UL Bintuirii Neamului, lol….
Pentru Christinne Radu: La 38 ești numai bună pentru păcătuit în Mall. Îmi plac femeile cu experiență și pentru o asemenea manifestație culturală e nevoie și de așa ceva, ca să nu ne facem de râs în fața popilor.
N-am sânge albastru, că nu beau cerneală. Al meu e maro de la cafea și nicotină.
Ce dacă suntem urmăriți de CIA, MOSSAD, KGB, NSA, FBI, FMI, PSD, PNL, OTV? Lasă-i, măcar așa să cunoască și ei persoane interesante. 😀 Dar dacă aveai cont de Facebook, puteam să văd cu cine mă așteaptă… incestul în fața Prea Nesimțitului Daniel și a soborului său de ninjălăi.
Ponta probabil se crede vreun urmaș al lui Decebal și se întoarce la origini, dacă tot îl trimite acolo un întreg popor. O fi emotiv, de preferă să se ducă singur. Măcar de s-ar duce cu tot neamul lui politic…
Salutare,
Merci pentru articol. Stie cineva localizarea exacta a zonei in care se afla ”Gura de Rai”? Cred ca multi ar dori sa viziteze zona si sa simta pe viu acea ”anomalie magnetica atipica”. Bye!
K, dragule, esti o minte de exceptie. Admir mai mult decat orice conectiile nevazute pe care le sesizezi intuitiv. Pe mine ma ai fan deja… daca esti interesat de colaborari in domeniul Cunoasterii, colectivul „Dark Thought” lucreaza deja la la un portal al Cunoasterii Noi… darklightlegion.info, informatie neconventionala, din surse pure.
P.S. Nu-ti mai lasa mintea sa fie deranjata de de-alde Ionescu Alexandru Ștefan .. ai o munca mult prea importanta de efectuat. Ha sa traiesti si sa cresti Umanitatea drept.
IN ALTA ORDINE DE IDEI
http://ro.stiri.yahoo.com/victor-ponta-singurul-turist-la-sarmizegetusa-regia-101230110.html
la multi ani! si la cat mai multe articole si de ce nu, un loc pe podium in topuri. te-am descoperit cu articolul ,, intre maidanezi si viituriȚ si de atunci te urmaresc constant
„Acest război trebuie condus de aşa natură încât nazismul va fi distrus iar sionismul politic va fi întărit în aşa măsură încât forţa sa va permite instituirea unui stat suveran Israel în Palestina.”
Sunt in dilema… Cum putea Pike sa stie in 1871 de „nazism” cand el a fost inventat dupa 1933 de Hitler ?
„Acest război trebuie condus de aşa natură încât nazismul va fi distrus iar sionismul politic va fi întărit în aşa măsură încât forţa sa va permite instituirea unui stat suveran Israel în Palestina.”
Sunt in dilema, lamureste-ma te rog cu ceva… Cum putea Pike sa stie de „nazism” in 1871 cand el a fost inventat de Hitler schimandu-i numele Partidul Muncitoresc Național-Socialist German dupa ajungerea la putere ?
Pentru Claudiu: Tocmai asta e ideea care reiese din scrisoarea lui Pike: toate evenimentele importante din ultimul secol (comunismul, nazismul, cele două războaie mondiale plus încă unul viitor) au fost planificate de masonerie cu mult timp înainte. Prin urmare, nazismul nu a fost inventat de Hitler. De fapt, sunt mari șanse ca numele partidului să nu fi fost ales de Hitler, ci de ceilalți membri din conducere, din societatea Thule, care primeau ordine de la masonerie. Și astfel s-au asigurat că planul merge ca pe roate.
Scuze pentru dublu comentariu, credeam ca nu l-ai primit pe primul
MAI OAMENI BUNI,
VOI NU VEDETI CA OMUL E EGOCENTRIC, CA ARE UN FIX ?
ARTICOLUL E COPILUL LUI DUPA LUNGI TRATAMENTE DE FERTILIZARE SI NU POATE FI DECIT UN COPIL PERFECT. SA FIE CLAR.
CUM ZICI ALTFEL DECIT MARELE OM, INSEAMNA CA AI O PROBLEMA LA MANSARDA SAU CA TE CANTONEZI IN CEEA CU CE AI FOST INDOCTRINAT.
VA ROG MULT, ZICETI CA EL SAU NU MAI ZICETI NIMIC CA VA PLEZNESTE DE NU VA VEDETI.
Măi, copile, tu cu cine te cerți? S-au făcut grațieri la ospiciu de Sărbători și nu știam? Dacă nu-ți răspund la comentariu, înseamnă că am un fix și sunt egocentric? Păi dacă îți răspundeam, ce mai eram? Reîncarnarea lui Hitler?
Da, am fost îndoctrinat cu idei opuse celor care se promovează, pe care nu le-am mai întâlnit în alte părți. Eu cred că ți-au greșit medicația când te-au trimis acasă. Sau încă ești acolo, dar v-au tras internet la secția de agitați, ca să vă descărcați frustrările pe bloguri, nu pe doctori. Vezi poate mai ai și alți oameni de plictisit și te rețin eu.
Dacă articolul ăsta e copilul meu, nu-ți spun cu cine l-am făcut, că te superi.
VEZI ? TI-AM SPUS EU.
PE NOI ASTIA CU PROBLEME MINORE NE-AU GRATIAT, CUM SPUI TU, PE TINE TE AU DEFINITIV ACOLO.
Normal, pentru că eu am avut bunul simț să mă izolez de ceilalți în momentul în care am observat că nu-mi funcționează bine rotițele, spre deosebire de cei „cu probleme minore” care bâzâie încontinuu ca muștele în jurul… mierii. Înțeleg că te-a deranjat articolul meu, cel mai probabil fiind un iubitor de evrei, masoni sau sataniști. Dar aș aprecia dacă i-ai iubi cât mai departe de mine, că nu mă interesează cine îți umple găurile din dotare. Dacă ai să-mi spui ceva, spune-mi în față, nu te căca pe tine cu ironii de doi bani. Și-ți mai scrii aberațiile și cu majuscule, să vadă tot poporul câtă înțelepciune dă afară dintr-un singur cap pătrat. Oricum, ai avut trei șanse de a scrie ceva inteligent. Dacă n-ai profitat de ele, pe a patra nu o mai primești, pentru că nu mai permit tuturor neciopliților să-și verse pe aici cufureala intelectuală. Așa că… vaya con Dios, muchacho!
La mulți ani și ție. Nu mă interesează podiumurile, așa că prefer să le las celor care au mai multă nevoie de ele. Când o să prind puțin timp liber, o să-ți trimit un răspuns pe mail referitor la compilația aia de comentarii. Deocamdată nu știu ce să zic, sincer să fiu. 🙂
LOL, dracu’ ghem stie cita experienta am, da’ banuiesc ca sint si io buna la ceva…. Nu e neaparata nevoie sa bei cerneala ca sa ai singe albastru, e suficient sa ai niste gene de sepie 🙂 Mersi, da’ prefer fara spectatori. Si taici pe deasupra…. Nu, e de-a dreptu’ inhibant, e de ajuns noi doi si propria ta umbrela, lol. Pontosu’ s-a dus pe acolo sa vada ce mai poate fi ras, jefuit, intors pe dos si altele de genu’….
stai linistit, imi trimiti cand ai timp. eu am vrut sa prind esenta comentariilor, ca sa zic asa, nimic mai mult. mai ales ca am citit pe mai multe site-uri astfel de opinii. incet incet oamenii incep sa gandeasca, sa cerceteze si sa numai creada. nu degeaba se spune ca in 40 de ani religia asa cum este acum va disparea. ca va fi din cauza extreterestrilor, a descoperirii adevaratei spiritualitati, ca vom devenii cu totii sluga unui idol sau altul nu stiu. ceea ce sper sa prind in viata asta este descoperirea Adevarului a tot ceea ce exista. si iar revin la speranta, stii lucrul ala mic care a ramas in cutie
La multi ani la toata lumea!
@ Xyz – si eu care credeam ca sunt singura care nu socializeaza pe facebook… Da, cred ca ai dreptate cu Ponta. Din pacate…
Da’ daca mergeti la inaugurarea mall-ului neamului fara mine…
Apropos, care ati fost sa luati aghiazma mare? Cred ca o sa fie nevoie de muullltttaaa!!! Ca tot se „prepara” la butoaie!
Klaudyu, felicitari si la mai mare! Si astept cartea. M-as rezolva de cadouri de mos craciun pe anul viitor… Am multi cunoscuti carora le trebuie o trezire la realitate…
Nu, nu mergem fara tine :), dont worry, theres no sugar…. Tulai, doamnie, ce zici tu acolo’ sa? Aghiazma mare? Da’ mica sau mijlocie nem tudom? Aghiazma maxima? Superaghiazma? Pai ce sa zic, maica-mea a fost sa ia, ca de fiecare data. A insistat sa beau, da’ io pas. E sumbru, trist, mi-a spus ca era (din nou) ditai coada si ca unii se trezisera sau erau acolo de la ora 5 dimineata. 5 dimineata, auzi? Si ce e si mai trist, multi dintre ei pensionari vai de steaua lor care abia aveau cu ce se imbraca si abia se tineau pe picioare, da’ ce conteaza, cind e vorba de zeu, toti incolonarea si prezent, cind e vorba sa lupte pentru drepturile lor, alta data, mai buna e birfa din fata blocului….
Norocul meu ca nu eram available, ca altfel, in virtutea inertiei, ca sa nu spun a indoctrinarii si a spiritului de turma, m-as fi dus si eu sa iau, asa cum am facut in fiecare an. Acuma stau si ma gandesc cum o fi cu spalatul, ca daca e sa ne luam dupa traditie, dupa boboteaza nu se spala 40 de zile. Oare o fi posibil asa ceva? Sa nu speli, sa nu te speli atata amar de timp, ca doar s-o sfintit apele si n-o sa le spurcam noi acuma cu zoaiele noastre… Cateodata imi vine sa imi dau palme pentru toata idiotenia mea. Da’, vorba aia, se culca omu’ da’ se mai si scoala.
Eu ma gandeam ca o sa avem nevoie de multa aghiazma mare nu pt noi, pentru restul. Iti dai seama ca dup-aia, cam toti taicii vor trebui sa se spovedeasca si nu cred ca le da cineva dezlegare la impartasanie dupa ce au fost implicati intr-o orgie ca aia a lu’ Moloch. Asa ca o sa fie nevoie de aghiazma mare pt toti aia care nu au voie sa se impartaseasca… Idiotii naibii!
Klaudyu, cred ca ii jignim pe ninja asociindu-i cu preasfintii parinti ai BOR. Ninja macar au un cod al onoarei si disciplina. Preacuviosii… au pe mama banului, care-o fi aia.
SECOLUL 21 I.E.N. BINE-ATI VENIT IN ROMANISTANUL EVULUI MEDIU, PARDON, AL EPOCII DE PIATRA
http://ro.stiri.yahoo.com/quot-m%C3%A2ntuire-quot-cu-for%C5%A3a-la-piatra-neam%C5%A3-080700776.html
TARE DE TOT
http://abcnews.go.com/US/wireStory/satanists-unveil-design-okla-capitol-monument-21440030
@BIBLIOTECARUL – DIN MOMENT CE DESCOPERI ADEVARUL, NU MAI AI CUM SA FII SCLAVUL UNUI IDOL. SAU CEL PUTIN ASA AR TREBUI….
draga xyz, am zis ca sper sa descopar adevarul a tot ceea ce exista si asta este telul meu (iti dai seama ca este o utopie ceea ce am afirmat mai inainte, dar cine stie?? poate voi fi luminat de ceva sau cineva, nu iluminat :)) ). la chestia cu sclavul …m-am referit la una din cauzele din care religia va disparea in 40 ani. iar cand am zis idol, am crezut ca ai inteles ca ma refer la lucifer sau cum ii mai zice ca nu stiu asa multa carte ca voi :))
Ce parere aveti de Calcaiul de la Aiud?Este un artefact care a fost o piesa dintr-o masinarie? Sau face parte dintr-un avion din al doilea razboi mondial?Se poate ca o piesa picata in urma cu 60 de ani sa ajunga la 10 metrii sub pamant?
Ehee, iti dai seama ce multa carte stiu numa’ io, Stefan Voivod, lol….
Domnule Stefan, daca Dvs. cunoasteti adevarul, va rog, impartasiti-l. Daca sustineti ca ceea ce prezinta Klaudyu sunt minciuni, care e adevarul? Il stiti sau doar aveti impresia ca il stiti? Da’, va rog, cu argumente. Ca si eu ma pot proclama zeita si apoi sa am pretentia ca altii sa mi se inchine. Mai ales ca ma ajuta si numele.
Cred ca ai omis o apocalipsa, destul de mediatizata si ea la vremea respectiva, cea cu alinierea planetelor din 5.05.2005. Cu toate ca, urmand corelatia dintre numere si planete… Cum spuneai tu, 5 ii apartine lui Jupiter, care e Enlil, nu? O fi ceva?
Poate ai explicat in alta parte, dar care e treaba cu cele 800.000 de evrei care tre’ sa vina in Romania? Am cat citit postarile tale pe sarite si nu am intalnit pana acuma nimic legat de chestia asta. Da’ le-am luat pe toate da’ capo, ca sa ma descalt.
Nu stiu altii cum sint, da’ io zic ca valul asta de frig teribil din America de Nord si Anglia (printre altele) si asta de ceata si lipsa precipitatiilor din Rromanika sint o magnifica opera HAARP….
Nu-i exclus. Da’ care-i scopul? Pe noi n-au cum sa ne bage mai tare in ceata decat suntem… sa ii inghete pe americani? Sincera sa fiu, eu nu ma uit la stiri, asa ca nu prea stiu detalii.
VRAJEALA CU POTOPUL, VERSIUNEA „POPORULUI ALES”
http://www.nbcnews.com/science/forget-indiana-jones-ark-covenants-real-fate-revealed-2D11889090
Misto articol, xyz, ce mai, m-a lasat plina de lacrimi! Numa’ cand ma gandesc la ei, saracii, cate comori aveau in acel prim templu a lu’ Solomon! Un edificiu atat de sublim, ca lipseste cu desavarsire…
„seventy-seven tables of gold, and their gold was from the walls of the Garden of Eden that was revealed to Solomon, and they radiated like the radiance of the sun and moon, which radiate at the height of the world.”
Bine ca s-au limitat la doar 77 de tablite (sau s-or fi referind la mese?) si nu au luat tot aurul de pe zidurile gradinii edenului. Probabil ca era folosit pe post de faianta. Sau l-au luat pe tot? Poate ca de asta au fost fugariti Adam si Eva din gradina edenului. Si-au plecat si cu aurul dupa ei… He, he, asta explica multe :D.
Si tre’ sa fi fost ceva in neregula cu aurul ala de lumina precum soarele si luna. Oare n-o fi fost radioactiv?
Si uite-asa, a mai aparut un tratat, din vremuri de mult uitate, redactat acum 100 de ani, despre fabuloasele comori ale evreilor de care au fost separati. Saracii… :(( Vai, Doamne, pe-unde-or mai fi si astea? Pe la Rosia Montana, pe undeva prin Mtii Orastiei sau in Bucegi? Cred ca pe astea le cautau evreii pe-acolo. Ca daca le-au luat ingerii in protectie… am dat de dracu’ si de ma-sa! Ca vin astia peste noi cu plugurile.
Are tata o vb, c-o umplut Dzeu lumea cu ce-o putut, da’ cu prosti o batucit-o!
Da’ poate cunostiintele mele de lb engleza sunt si ele prea blonde si nu am fost eu in stare sa inteleg esenta articolului.
Nu neaparat aur radioactiv, ci alt metal cu aceeasi proprietate…. Da, pai nu stii ca „alesii” sint „fetita cu chibrituri a omenirii”? Tot timpul victime, tot timpul sa se plinga de ceva si, daca e posibil, sa scoata profit din acel ceva…. Negrii (si tiganii) i-au copiat cit se poate de bine la capitolul asta si, din pacate, astea sint timpurile lor…..
Cetatea dacica de la Pietrele lui Solomon – un uimitor sistem defensiv
Mai multe informatii la:
https://sites.google.com/site/pietreleluisolomon/home/istoric
The Ultimate Weapon of Mass Destruction: “Owning the Weather” for Military Use
http://www.globalresearch.ca/the-ultimate-weapon-of-mass-destruction-owning-the-weather-for-military-use-2/5306386
o greseala s-a strecurat in text: nu e vorba de Soliman Magnificul, ci de Soliman Pasa. Soliman Magnificul s-a nascut in 1494, batalia avand loc in 1475.
De unde ai luat informatiile despre descoperirile da la Rosia Montana care ar putea schimba istoria omenirii daca s-ar face publice?
http://www.romaniatv.net/teoria-conspiratiei-angela-merkel-este-fiica-lui-hitler_118993.html
BRAVO KLAUDYU ,NU TE MAI OBOSI CU PERSOANE DE GENU , ISTORIA O FAC INVINGATORII NU INVINSII DAR ASTA NU INSEAMNA CA ESTE ADEVARATA , …..JIDANII ASTIA CONDUC LUMEA DAR NU SI MINTILE UNORA CA NOI, CARE PUTEM SA SPUNEM ADEVARUL NU MINCIUNI SI MANIPULARI ALE EVREILOR ASTIA …PS: TOTI CEI CARE CREDETI CA EVREII DIN BIBLIE SUNT CEI SI DIN ZIUA DE AZI VA INSELATI , MAI CERCETATI TALMUDUL SA VEDETI ACOLO CUM NE CONSIDERA EI PE NOI = NE ASEAMANA CU NISTE ANIMALE ( GOYMI ) CU NISTE INSECTE .!!!!!!!!!!..În Ziua Iertării, ca evreu, intri în sinagogă şi rosteşti o rugă, singura rugă care te obligă să rămâi în picioare. Această rugă scurtă se repetă de trei ori: ea se numeşte Kol Nidre. Ruga se referă la un acord pe care-1 faci în clipa aceea cu Atotputernicul Dumnezeu, în sensul că orice promisiune, declaraţie sau jurământ pe care-1 vei face în următoarele 12 luni să fie nul şi neavenit. Jurământul nu va fi jurământ; promisiunea nu va fi promisiune. Acestea nu vor avea nicio valoare.
Cu atât mai mult, Talmudul reaminteşte evreului că ori de câte ori face o promisiune sau un jurământ, să nu uite că legământul făcut sub Kol Nidre, de Ziua Iertării, îl scuteşte de respectarea lor !!!!!!!!
ASADAR DUMNEZEU ASTA VREA ?????? EVREII NU SUNT POPORUL ALES A LUI DUMNEZEU CI PE A LUI SATANA ….FELICITARI PT ARTICOL KLAUDYU 🙂
Stimate Klaudyu… de cand am citit prima oara articolul acesta, am fost chiar interesat de comentariile lasate si de unii si de altele, chiar am lasat si eu cateva comentarii … la care mi-ai raspuns cu bun simt … la fel cum am postat si eu. Vreau doar sa iti atrag putin atentia ca vazand lucrurile de pe tusa cum se spune, am observat ca sunt cativa pe aici care incearca si uneori reusesc chiar putin sa te distraga de la munca ta , atragandu-te in polemici idioate. Iti racesti gura degeaba(obosesti ochii si mainile pe tst) cu unii dintre ei, sunt prea cu ochelari de cal, si daca cineva le spune ceva care se afla in afara campului vizual al acelor ochelari li se par fantasme si basme de copii. Vrea si eu sa le spun acelora care sustin sus si tare ca articolul tau e o fantasma, ca mie si multora ca mine, care au lepadat ochelarii de cal, mi se pare mai mult a fi istoria nescrisa a celor invinsi(prin invinsi nu ma refer neaparat la poporul german, ci si la intreaga populatie condusa din umbra fara sa isi dea seama, sau sa deschida ochii).
Speram sa vad comentarii mai destepte din partea unora, si nu promovare excesiva a unor idoli religiosi sau mai stiu eu ce. Bine Evreii au fost cei care s-au simtit cel mai lezati in momentul in care li s-a expus o varianta mai aproape de adevarul nestiut de multi, si care ii deranjeaza.
Dar sa fim seriosi, cum am comentat acum cateva luni: cand a luat fiinta statul evreu, cine au fost primii care l-au recunoscut ca stat, si cum a luat fiinta acest stat? Intrebari logice pentru fiecare dintre noi. Daca ne punem aceste intrebari poate mai multi vor deschide ochii si vor vedea ca ce ai scris tu aici nu e chiar de domeniul SF, ci chiar ne mai poate scoate din ceata. Nu spun ca totul ar fi 100 % corect in ceea ce ai scris, dar ai ridicat semne mari de intrebare. Ar fi ceva daca ai reusi sa il traduci in engleza sau germana, dar cred ca nu va rezista mult pe net, intre blogurile internationale… din cauza stii tu cui.
Mult succes inainte. Sper sa deschida mai multe minti decat pana acum, iar cei care nu au ce face si comenteaza la adresa ta si nu a articolului ca atare … o urare din partea mea : Insanatosire grabnica(ma refer la sanatatea mentala), sa nu va reveniti din ceata prea tarziu.
Pentru Berlinezu: Domnul meu, ai mare dreptate. Chiar îmi răcesc gura de pomană, lăsându-mă atras în polemici idioate. Însă mi-am propus să rectific acest lucru în cel mai scurt timp posibil. Abia îmi permite timpul să le răspund celor care merită, așa că în niciun caz n-o să mai pierd (prea mult) timp cu ceilalți. Chiar nu am timp, sincer să fiu. Un nou loc de muncă pentru care fac naveta zilnic în orașul vecin, o carte de scris și încă vreo câteva proiecte începute.
După ce îmi voi termina cartea, o voi da la tradus în engleză. Dacă pe net nu va rezista prea mult un astfel de articol, sper că o carte tipărită va fi mai greu de eliminat.
Mulțumesc încă o dată pentru aprecieri și pentru… mintea deschisă. E o raritate, din păcate.
SA INTELEG CA, DUPA TINE, AR FI BENEFIC PENTRU OMENIRE CA SA DISPARA TOTI EVREII ?
Adrian,
Toţi oamenii gândesc, unii mai bine alţii mai puţin bine. Tu eşti unul care gândeşti mai puţin bine decât mulţi alţi oameni care nu fac recomandări, cum faci tu.
Eu mă plasez în zona oamenilor care ştiu că sunt proşti, în zona Românilor, dar eu, cu convingerile mele, nu sunt precaut, cum recomanzi tu.
Eu spun ce ştiu fără să cer nimănui să mă creadă cum obişnuesc învăţătorii gen Isus Cristos şi Ion Coja.
Nu mă poate împiedica nimeni să scriu ce ştiu, fără să mă fac auzit, că Hitler nu a fost Mesia şi nici Anticrist. Hitler a fost un Om deosebit de toţi ceilalţi din generaţia lui dar, care a fost manipulat de cei „înţelepţi” care se credeau aleşii idolului lor, Iehova, inventat de criminalul rasist, Moise, cu care să conducă lumea.
Fiecare om are ochelarii lui!
Bravo pentru articol
Am cateva nedumeriri daca imi permite-ti:enoh e la saptelea rege/patriarh al evreilor si Noé al zecelea sau sunt unul si acelasi?asa am inteles eu fin doua articole ale dvoastra.daca Marduk si yahwe sunt unul si acelasi iar enki este samael ori lucifer cum sustineti ,e o greseala PE undeva.mersi
Nu e nicio greșeală. Am explicat deja în http://secretelezeilor.wordpress.com/2013/04/18/23-enoh/ că Enoh, al șaptelea patriarh, este tot Noe, al zecelea. Patriarhii / regii antediluvieni / saptariși / cei 10 măreți reprezintă de fapt cele 10 perioade din epoca de dinaintea Potopului.
Eu vad lucrurile intr-un mod simplist, anume plecand de la urmatorele judecati:
1) omul este o fiinta rationala cu un creier care nici astazi nu este folosit la capacitatea maxima.Deci, creierul nostru este ca un calculator pe care noi putem instala diverse softuri, dar, inca nu avem un sistem soft cu care sa accesem intreaga cunoastere a mintii umane. Cine a creat acest creier in jurul in jurul caruia poate avea loc si evolutia fizica;
2) omul a inceput sa-si puna intrebari filosofice doar din momentul in care a vazut primul craniu al unui semen de-al sau. Numai daca pornind din acest moment incepem sa descifram(tinand cont de punctul 1) cum a filosofat omul si cum a fost influentat datorita sentimentelor(a caror origine eu nu-o cunosc) putem descifra cu adevarat umanitatea atat din punct de vedere stintific cat si religios.
Îmi cer scuze că nu reușesc să vă răspund decât atât de rar. Dar mi s-a limitat timpul aproape complet. Am un nou loc de muncă, la un post de radio, pentru care trebuie să fac naveta zilnic în orașul alăturat. Plus încă vreo câteva proiecte pe care chiar aș dori să ajung să le finalizez. Cu scuzele de rigoare, o să încerc să vă răspund pe măsură ce prind câte puțin timp liber. Vă mulțumesc pentru înțelegere și pentru faptul că încă n-ați fugit de aici. 🙂
nu scapi de noi asa usor. tinem aproape si felicitari pentru noul loc de munca. da si tu postul ca sa te auzim. te prindem pe scala radioului sau trebuie sa ne luam aparate de receptie sofisticate ca sa te urmarim audio :)).
Pentru bibliotecarul: Am citit colajul comentariilor și e cam… ciudat. E interesant dar și ciudat în același timp. Nu m-am gândit vreodată că discuțiile noastre pot lua o altă formă, mai ales una care poate avea sens. 🙂
Din păcate nu am apucat să văd încă filmul. N-am reușit să văd un film de foarte multe luni și nu-mi place, eu fiind cinefil de mic. Dar promit că îl voi vedea, pentru că m-ai făcut curios încă de când mi l-ai recomandat.
Stai linistit, nu scapi tu de noi asa usor! :d
Felicitari pentru noul job! Sa-ti aduca satisfactiile si provocarile pe care ti le doresti! (Chiar daca e naspa cu naveta. Mai ales daca conduci tu. Daca fol un mijloc de transport in comun, poate fi o modalitate de a citi, reflecta, pune idei in ordine… eu cel putin asa am facut. Nu e mult de la Valcea la Pitesti, dar tot faci o ora jumate…)
Cu tradusul cartii, daca imi permiti, desigur… Cred ca mai bine ar fi, chiar daca va dura mai mult, sa te ocupi tu de traducere. Sau macar cineva care are habar, cat de cat, despre subiect. Uneori, ceea ce este transmis printre randuri e mai important decat ceea ce e scris negru pe alb. Si eu cred ca poti face asta.
Si, vb Merovingianului: But then if we never *take* time, how can we have time?
To wrap it up, life is what we make out of it!
Noroc, Moloch, in toate proiectele!
PS. Sa nu uiti de inaugurarea Mall-ului! It’s too fucking important!
See you later, alligator!
Pentru Diana: Nu conduc, deocamdată. Sper să îmi facă rost șefii de o mașină în cel mai scurt timp posibil. În principiu am de luat un maxi-taxi din Galați până în Brăila, apoi am de mers pe jos vreo 10 minute până la următorul maxi-taxi, care mă plimbă vreo jumătate de oră prin oraș, până la mall (acolo unde se află studioul din care emit). La întoarcere iau un maxi-taxi până în centrul orașului, unde aștept microbuzul de Sibiu. Care nu întotdeauna are drum până în Galați, din păcate. Iar timpul de așteptare în frig variază de la jumătate de oră până la o oră jumătate – două. Cum spuneam, sper să îmi facă rost de o mașină, că m-am săturat să îngheț în fiecare seară.
De traducerea completă nu pot să mă ocup eu, pentru că nu știu engleza la perfecție. Însă mă voi ocupa de traducerea anumitor pasaje, pentru a evita interpretările eronate ale cuiva care nu stăpânește subiectul destul de bine.
N-am cum să uit de inaugurarea Mall-ului. O să aibă grijă Daniel să fie un eveniment pe care să-l ținem minte toată viața.
Io nu fug, imi datorezi o „urgie”, lol….
Salutare Claudiu,
Am vrea sa intram in contact cu tine pentru a pune tara la cale. Esti drac/dracon ca si noi. Contacteaza-ne pe e-mailul de inregistrare.
Sa fii indracit!
Ho, stai asa… Unde a spus Klaudyu asta? Daca se poate, da-mi si mie ce anume ai fumat tu sau ce ai baut, ca duc lipsa de inspiratie…
Frate, a innebunit lupu’ …..
DIANA, TU CE AI INTELES DIN ACEST ARTICOL ?
Pentru Kaudyu : Nu iti doresc altceva decat sanatate, si timp din plin sa realizezi ce ti-ai propus….si da o carte ar fi mai greu de eliminat … dar sa stii ca piedicile nu vor conteni sa apara. Sunt lucruri care supara .. si vei avea de alergat mult sa gasesti o editura cu tupeu. Eu sper sa te vad pe rafturi … voi fi unul din primii care o va cumpara
Poate daca am avea mai multi oameni deschisi la minte si tarisoara noastra ar avea o alta directie … dar asa cu oameni tinuti in jugul religiei, cu capul plecat, ascultatori si usor de cumparat cu o galeata si o punga de faina, si cativa mititei in campania electorala ….mai avem de schimbat ceva generatii
Pentru Adrian : Nu vrea nimeni sa dispara nimeni … dar ar fi mai bine daca fiecare si-ar vedea de treaba lui si nu ar mai incerca nimeni sa fie stapanul lumii, si ar fi la fel de bine ca nici o natie sau rasa sa nu se considere superioara sau alesi ai lui Dumnezeu. In primul rand Israelitii au furat destul, au intemeiat o tara pe taramul fagaduit de Dumnezeu. Au stat la taclale cu doamne doamne sau le-a trimis domnu vreun fax de confirmare, cu intabularea terenului pe care e israelul de azi? Eu unul nu cred.
Palestinienii iau primit pe teritoriul lor, iar ei au inceput sa ridice ziduri si sa inchege granite…. si sa cotropeasca teritorii … ce, talmudul lor nu e carte funciara ? Nu am nimic cu ei ca oameni … daca ar fi oameni … dar atunci cand incep se creada superiori .. atunci ma calca pe batatura .. si sistemul bancar actual de cine a fost pus in functiune nu tot de ei … suntem sclavii banilor si ai bancilor, credite care nu se mai termina, datorii astronomice care sunt rulate in asa fel sa nu mai scapi de ele. prin sistemele financiare incearca in primul rand sa tina lumea in sclavie. Daca esti dator joci cum ti se canta. Avea dreptate Ceausescu, este undeva pe youtube daca vrei sa cauti … cand in discursul lui, asa cum era el, mai fara scoala, a incercat sa fereasca Romania de BM si FMI, a reusit sa scoata Jugul financiar al acestor institutii de pe romani, si unde am ajuns dupa ce l-am omorat, inapoi acolo de unde am plecat. Sclavi ai unor institutii masonice, care vin si taie in carne vie la noi, pentru ca avem datorii. si daca avem datorii trebuie sa inchidem sa dam lumea afara din campul muncii, sa scadem salariile, ca nu cumva cineva sa se destepte. Omul e tinut ocupat cu saracia sa. Daca castigi putin mai multi bani ca altii iti baga pe gat alte probleme, numai sa fii ocupat, sa nu iti dai seama ca de fapt nu esti decat un robot care munceste pentru cei cativa, care fac ce vor si cum vor, oriunde in lumea asta. Hitler si Ceausescu nu au fost tirani, dar cu o mana de fier poti sa scoti un popor de sub aceste juguri. Asta au facut, si au primit in schimb moartea. Au primit-o miseleste, pentru ca au fost suficienti tradatori in preajma lor, care au fost infiltrati sau cumparati de marile puteri(si aici nu ma refer la tari puternice ci la adunarile masonice, pentru ca acolo e puterea de a conduce lumea).
Asa ca stimate Adrian, mai bine deschide ochii si citeste bine.inca de doua trei ori tot articolul, poate vezi esentialul, si nu numai ca se vorbeste despre evrei si holocaust si asa mai departe. Si acestia, evreii de rand, si ei sunt manipulati de conducatorii lor, sunt oile masoneriei, condusi doar de cei „alesi”.
si nu doar pentru tine ci si pentru altii care comentati fara sa ganditi, mai cititi, si nu numai aici. Sunt si alte articole, dar nu le fac reclama. Cine vrea poate sa cerceteze. Cine nu vrea traieste ca o oaie condusa de cainii supusi unui cioban care isi freaca mainile ca ii creste profitul si oile se inmultesc si sunt bune de lapte. Daca ati inteles aluzia. Daca nu … mult noroc sa gasiti lumina de la capatul tunelului promisa de altii .
DE CE CREZI TU CA EU COMENTEZ FARA SA GINDESC ? AI TU MASURA LUCRURILOR SI A GINDIRII ALTORA, ESTI TU POSESORUL UNIC AL ADEVARULUI ?
E BINE SA TE PLASEZI INTR-O ZONA MAI RELATIVA … SA FII MAI PRECAUT CU CONVINGERILE.
de ce sa fiu mai precaut… convingerile mele suntem ca suntem mintiti si condusi ca niste oi in fiecare zi. Ei bine eu am dreptul sa aleg, si aleg sa nu fiu oaie … asa ca nu o sa fiu precaut cu convingerile si nici cu parerile … crede si nu cerceta ni se spune de 2 mii de ani. Prefer sa nu fiu cel care nu cerceteaza si crede tot ce ii spune „ciobanul”. Nu vreau sa fiu condus nici de cainii acestora. de ce? Pentru ca asta inseamna sa fii om. Sa ai libertati, sa gandesti, sa respecti si sa fii respectat. In momentul in care esti precaut sa sustii ca esti om, si ca ai un cap pe umeri care foloseste si la gandire nu doar la a asculta porunci … atunci nu mai esti om … esti OAIE!!! sa scriu si eu cu CAPS LOCK, poate iti sare in ochi si te trezeste!!!!! Noapte buna!!!
Adrian, poate ar trebui sa iti iei in considerare sfatul pe care i l-ai propus lui Berlinezu. Sa fii mai precaut cu convingerile. Daca nu, macar cu caps lock-ul. Ca tu practic tipi la noi scriind asa.
Ce cred eu? Eu cred ca m-am saturat sa ma las condusa de instinctul de turma, de minciuni si aberatii. Eu cred ca mi-ar face placere sa merg din nou la munca dar, din pacate, oltchimul stim cu totii in ce situatie se afla. Din vina cui? Nu a mea sau a celor 2000 de oameni ramasi pe drumuri. Din pacate, noi incurcam pe multi. Si, devide and conquer… restul stim ce s-a intamplat.
Salutare, stimabililor!
Salut.
Enki este tatal lui Marduk si bunicul lui Enoh. Cei trei: tata, fiu si nepot au impartit muntii intre ei. Insa Enoh este Iisus asadar ce rost avea sa lase totul tatal pamantean pe mana nepotului trecut in tabara unchiului celest Enlil?
Ceva lipseste; probabil factorul uman: dacii care probabil erau la fel de „destepti”, „frumosi”, „puternici” ca urmasii lor respectiv romanii!
Scuze, uitasem „statornici”!
Vreau sa iti spun k a fost roarte frumos articolul publicat de tine auzisem si eu despre ce sa intamplat cu acel baietel auzisem de la tovarasi k se tot contraziceau k ar fi fost ucis de un caine de lupta dar aku cand am citit mi-am dat seama k au avut dreptate in plus cu rosia montana sigur se va intampla cv pentru k este adevarat dupa ce au inceput sapaturile au inceput sa apara si mile de cutremure care pana la momentul respectiv nu mai aparuse (scuzatimi gramatica dar am catva ani de strainatate ) ps: nu stiu ce meserie ai sau ce articole ai mai scris ,Dar incearca sa nu incepi sa faci povesti doar de dragul de a le citi cineva .bafta in continuare
Pentru brekru: Sunt jurnalist de meserie, deși de-a lungul timpului am încercat să fac cât mai multe. Dar asta contează prea puțin. Dacă scriam povești de dragul de a fi citite, încercam să le promovez. Însă nu ăsta e scopul meu, ceea ce se observă și din lipsa autopromovării.
Pentru asasin: Dacă te referi la partea cu scheletul uriașului, am specificat destul de clar că este doar o poveste inventată de cineva, pentru a demonstra cât de ușor de manipulat suntem.
Pentru DRACO: Nu știu locația exactă a „Gurii de Rai”, dar intenționez să o aflu în lunile care urmează. Sunt totuși destui localnici care o cunosc. Nu rămâne decât să îi găsim. Dacă reușesc la vară excursia pe care mi-am propus-o în căutarea izvorului vieții, fără îndoială voi ajunge și în acea zonă.
Pentru alexz: Secretomania e firească, ținând cont că oamenii ar fi greu de manipulat dacă ar ști adevărul. Iar cei care dețin informații secrete nu sunt lăsați să le facă publice.
Pentru Diana Ilie: E foarte interesant ce spui, și legat de tratarea / neutralizarea cianurilor, și legat de Țara Luanei. Să știi că plănuiesc să ajung acolo într-un weekend peste câteva luni. Am un prieten în Buzău care cunoaște zona. Vreau nu doar să văd cu ochii mei toate minunățiile de acolo, dar și să realizez un mic documentar despre ele. Am făcut rost de cameră video, ghid am, mai rămâne să mă primească Luana. Dacă nu, poate voi apela la tine să mă ghidezi, pentru că nu renunț nici în ruptul capului la ideea de a ajunge acolo.
Pentru Beatrix007: În primul rând, felicitări pentru gusturile literare, la cei doar 23 de anișori. Eu recunosc cu rușine că n-am citit Cireșarii, fiind preocupat mai mult de povești cu zei, eroi și monștri. Dacă n-am citit cărțile astea în 32 de ani, cu atât mai puțin o vor face cei de vârsta ta. Sper să reușești să găsești tunelurile la care visezi. Dacă le voi găsi eu înaintea ta, vei ști exact unde să le cauți. Pentru că nu vreau să mă limitez la niște articole / conversații pe net cu oameni mai mult sau mai puțin culți. Cartea pe care o pregătesc, ce va purta numele blogului, e doar primul pas. Urmează, sper eu, descoperirile fizice, materiale. Asta dacă nu are grijă cineva să dispar până atunci. Nu m-ai plictisit chiar deloc. Întotdeauna mă bucur să cunosc oameni pasionați de legende și mistere, căutători de răspunsuri la întrebări existențiale. Mai ales când e vorba de tineri.
Unde gasim si noi un Hitler dintr-asta, sa ne scoata din kktul in care ne-au bagat toti lingaii, ca un Tepes deja e prea putin.
Ce-am inteles eu din articol. Ce stiam deja: ca Antonescu e erou national si nu criminal.
Adriane : 4 la 1 … in mai putin de 24 de ore … oare toti suntem prosti si tre sa fim mai precauti cu convingerile? dupa cum vezi si in celelalte comentarii … nu astea de acum ci si ale altora dinainte …. lumea incepe incet incet sa gandeasca. Tactica pe care Masonii o aplica, sa tina lumea in prostie si in jugul banilor atat cat sa aiba de rate la banci si sa aiba din ce trai pana la urmatoarea zi de salariu incep sa apuna … unu cate unu se trezeste OMUL si incepe sa isi dea seama de ce se intampla de fapt in realitate in jurul lui. si cand vor fi suficienti acei care gandesc si realizeaza ca au iesit din ceata efectului de turma, atunci sa vezi razbel. Atunci sa vezi cum castelul de nisip al masonilor e luat de ape. Sper sa te trezesti si tu ca nu iti doresc raul, si sa uiti de sfaturi de genul :
Capul plecat sabia nu-l taie! si Crede si nu cerceta!!! nu iti ridica semne de intrebare aceste afirmatii?
Re: Alternativă la religii este Adevărul!
[url=http://secretelezeilor.wordpress.com/2012/09/08/hitler-mesia-sau-antihrist/?replytocom=1572#comment-1572][b]”Crede şi nu cerceta”!?[/b][/url]
Este o născocire a evreilor imbecili care conduc lumea.
Marele proroc al evreilor, Isus Cristos (Deuteronomul 18:18, 22) , s-a adresat evreilor spunându-le: [b]Nu judecati, ca să nu fiţi judecaţi; Căci cu ce judecată judecaţi, veţi fi judecaţi.[/b] (Matei 7:1, 2)
Această recomandare imbecilă adresată evreilor este preluată de ciobanii creştini şi muslimi care mulg şi tund oile turmelor de tot felul, de naţii.
Soluţia, rezolvarea situaţiei sociale la nivel mondial este diferită de cea propusă, subliminal, de evreii imbecili, şi susţinută de cei fără de minte, fără de judecată.
Nu avem nevoie de un nou Hitler, Vlad Ţepeş sau un nou Ceauşescu.
Avem nevoie să ştim Adevărul! Atenţie! Să ştim Adevărul, nu să-l credem ca proştii auzit sau citit de la mine sau de la altul.
Ipoteza [b] „Creerii Pământului cu tot ce este sub soare”[/b] de către o Entitate Inteligentă, pentru mine a devenit, prin studiu, în timp de-o viaţă o certitudine. Dar aceasta nu înseamnă că trebuie să fiu crezut. Eu nu-mi impun convingerea aşa cum au făcut cu credinţele lor Moise, Isus şi Mahomed care au adus omenirea la impasul, la criza socială a acestor zile.
Eu vă cer să mă judecaţi, căci în aceste zile din urmă, ale internetului, există această posibilitate prorocită de către Creator în Isaia 42:1 – 4.
Isus Cristos a crezut că este Mesia aşa cum rezultă din Matei 12:16 – 21.
Aşa că fraţii mei Români veniţi de mă judecaţi, veniţi de-mi judecaţi convingerile.
Eu nu vreau să repet istoria!
Pentru Berlinezu: Mi-ai dat un sfat ceva mai devreme, iar acum e rândul meu să ți-l returnez. Nu-ți pierde timp prețios dând explicații cuiva care nu vrea să accepte decât propria sa părere. Oricum, în general, oamenii aud numai ce vor să audă. Deoarece, așa cum spunea Friedrich Nietzsche, „oamenii nu vor să audă adevărul pentru că nu vor ca iluziile lor să fie distruse”. Prin urmare, sfatul meu – valabil și pentru Diana, Traian Ioan și alții – e să-ți investești timpul și energia în discuții cu oameni care merită. Sau în alte activități mai profitabile din orice punct de vedere.
Să fie sănătate pentru toată lumea, că forța de a trece peste orice și de a face tot ce trebuie făcut se găsește. Am găsit deja un editor german cu tupeu, care spune lucrurilor pe nume mai ales în ceea ce privește evreii, deși a fost interzis în Germania și Austria. Dacă va fi interesat să colaborăm, rămâne de văzut la timpul potrivit. Dacă nu, mai sunt și alții în lumea asta mare.
@ berlinezu:
Capul plecat sabia nu-l taie, da’ nici soarele nu-l vede! Marea majoritate a oamenilor stiu doar prima parte a proverbului. Ca e mai comod. E mai usor sa ne justificam neputiinta si lipsa de initiativa prin vorbe si proverbe. Si, pana la urma, si calul se invata cu zabala si boul cu jugul intr-asa fel ca ajung sa nu ii mai deranjeze si sa le accepte ca si cum ar fi ceva normal si firesc. E greu sa accepti ca ai fost mintit o viata-ntreaga. Chiar daca incepi sa ai indoieli, daca nu ai taria de caracter sa mergi pana la capat si sa incerci sa gasesti raspunsuri la intrebarile care te chinuie… e praf in vant. De ce sa te chinui daca poti sa mergi mai departe cu turma? Vb lui Traian, fiecare om cu ochelarii lui.
Sper sa nu apara comentariul de doua ori… am mai incercat sa il postez odata, dar am avut ceva probleme cu netu’.
@ berlinezu
Capul plecat sabia nu-l taie, da’ nici soarele nu-l vede! Marea majoritate a oamenilor nu stiu si continuarea sau, daca o stiu, aleg sa o omita. Ca e mai comod. E mai simplu sa pui incompetenta, intoleranta, indolenta, lipsa de initiativa si ingustimea mintii in carca altora doar pentru ca tu nu vrei sa te vezi asa cum esti cu adevarat. Toata lumea e de vina pt ca lui X-lescu ii merge prost dar, doamne feri, sa accepte X-lescu ca poate el e de vina. E greu sa accepti ca ai fost mintit o viata intreaga, mai ales cand ai facut o multime de sacrificii din cauza acelei minciuni. Si e si mai greu sa incerci sa dregi. E un fel de sevraj. Mintea se rebela cand trebuie sa isi reconstruiasca sistemul de valori. Si multi nu sunt in stare. Sau, de multe ori, avantajele perpetuarii minciunii sunt mai mari decat cele pe care le-ar putea obtine cautand adevarul. Vb. romanului: nu da cioara din mana pe vrabia de pe gard. Cred ca, in cazul nostru, e mai mult decat valabil. Si metafora e evidenta.
Pana la urma au intrat amandoua. Sorry, Klaudyu. Am avut eu ceva probleme cu netu’. Macar bine ca un am spus in amandoua exact acelasi lucru. 😛
Bafta Klaudyu in tot ce ti-ai propus.
Chiar de nu vei mai avea suficient timp, noi vom avea rabdare si te vom astepta.
Vă mulțumesc în continuare pentru răbdare și înțelegere. Sper să nu dezamăgesc prea curând. Și poate vom reuși în timp lucruri și mai importante împreună, cum ar fi, de exemplu, o excursie la vară prin Bucegi, pentru a căuta împreună Izvorul Vieții, tunelurile dacice sau alte mistere. Măcar până e gata Mall-ul Bântuirii Neamului, unde pregătim o nouă întâlnire… culturală. 😀
Dacă vreți neapărat să mă auziți, deși nu e nimic interesant (doar muzică comercială și câteva aberații ale subsemnatului), o puteți face pe http://www.liderfm.ro/ (click pe siglă) de luni până vineri, între 18 și 21 (joia de la 19), iar în Galați și Brăila pe 92,4 FM. https://www.facebook.com/promenadadeseara este pagina de Facebook a emisiunii mele, unde nu veți găsi lucruri interesante pentru că mă ocup eu de ea. Dar sper ca această experiență să fie un prim pas către ceea ce mi-am propus. Pentru că anul ăsta trebuie să fie anul meu, conform planului după care mă ghidez. Așa că nu ne rămâne decât să vedem ce se va întâmpla în viitorul apropiat.
P.S. Războiul al III-lea mondial, planificat de evreii imbecili, nu va mai avea loc pentru că ar însemna să se repete istoria civilizaţiilor care au dispărut.
Evreii nu vor să piară ci doar să domine, să conducă prin credinţe şi minciuni, prin jaf şi crime.
Parazitismul social, instituit de către evrei, va fi înlocuit cu simbioza socială… dar pentru asta trebuie multă judecată! Să vedem cine o acceptă.
Salut Klaudyu.
Ma asteptam la o analiza despre rascoale si rasculati, despre barbati cu testicule mai mari decat imperiile care au incercat sa-i ingenuncheze.
Cat despre „indienii” carpatini, stai linistit ca le vom da la nuca cand le va fi lumea mai draga.
Pai daca al saptelea si al zecelea sunt unul si acelasi din 10 régi Raman 9 asa am inteles eu
iar la treaba cu yahwe nu am inteles-o normal el este dzeu iar el a facut ingerii adica PE lucifer/samael adica intr-un fel e tatal lor iar in descrierea ta tu prezinti PE yahwe ça Marduk iar PE lucifer ca Enki
Abia am zis că nu sunt 10 regi / patriarhi, etc., ci 10 perioade, conducătorii Pământului dinainte de Potop fiind mult mai puțini.
Yahweh nu este vreun Dumnezeu creator al universului, ci un simplu zeu care se pretinde a fi creatorul suprem. Gnosticii au explicat asta foarte bine. În plus, dumnezeul Genezei biblice nu este Yahweh, ci Elohim, în Biblie existând mai mulți „dumnezei”. Prin urmare, altcineva este creatorul suprem, nu Yahweh / Marduk.
Ce parere ai despre poemul demonism am lui Eminescu?
Nu e nicio analiză, ci doar o recomandare a unui serial. Sper să rezolvăm problema „indienilor” carpatini, deși nu cred că o să apucăm ziua aia.
Diana, sper să reușești să vezi serialul. Eu îl revăd acum pentru a treia sau a patra oară și tot nu reușesc să mă satur de el.
E foarte interesant. Și aici Eminescu a lăsat să iasă la iveală câteva dintre informațiile secrete omului de rând, pe care el le deținea. Ormuz al perșilor, titanii grecilor, demonii creștinismului… De aici reiese că el cunoștea echivalările entităților respective din mai multe religii. Iar acest poem îmi pare a fi cel mai „întunecat” dintre toate operele sale, fiind în același timp și cel mai „sincer”, doarece scoate la lumină adevărata părere a poetului despre lumea în care trăim. Dacă ar studia cineva operele lui Eminescu așa cum trebuie, nu cum ni se predă la școală, sunt sigur că ar descoperi o mulțime de informații extrem de interesante. Dar cine să facă asta?
Enlil este Iisus, nu Enoh. Din acest articol lipsește factorul uman, adică dacii, deoarece nu este vorba despre ei, ci despre zeii lor.
Sunt sigur că am omis mai multe apocalipse. Era o vreme când aveam lunar câte una. Dacă le-am reține pe toate, nu știu unde am ajunge.
Informația cu evreii ăia care se pregătesc să vină în România am aflat-o de la un evreu din Israel, care are afaceri în țara noastră.
Pentru tzipila: Mulțumesc pentru link! E foarte interesant articolul. Știam ipoteza asta cu egiptenii antici și America dintr-o porcărie de film, apoi am găsit mai multe legături documentate într-un mod serios. Iar articolul ăsta completează puținele informații pe care le aveam deja.
Pentru Christinne Radu: Și cum nu-mi place să rămân dator, trebuie rezolvată cumva problema… Nu știu cum arăți, dar cu tine parcă m-aș încumeta la mai multe „urgii”, deoarece caracterul este adesea mult mai atrăgător decât fizicul. Fac rost și de umbrelă la nevoie. 😀
La fel de interesante îmi par și comentariile oamenilor care simt nevoia să spună ceva, deși nu au nimic interesant de spus, crezând că părerea lor va schimba ceva.
Eu mă consideram înger, dar se pare că lumea mă percepe tocmai invers…
Vorbe… Pune-o de-o urgie si s-ar putea sa te cred 😛
Da’ sa aiba de toate, inclusiv cativa popi la protap.
Yep, you’re right. Again.
Nu cred ca vreunul dintre noi incearca sa convinga pe cineva. E doar chestia ca te scoate din sarite cand ii auzi pe unii vb de parca ei sunt singurii care au cap pe umeri pe cand noi, restul, suntem doar de umplutura. Si, in plus, e terapeutic, sa mai dai cu unii de pamant, din cand in cand, chiar daca numai cu vorba.
Oricum, super tare ca ti-ai gasit un editor. Iti doresc din tot sufletul sa o scoti la capat. Si, dup-aia, sa-mi daii si mie reteta.
Am spus că l-am găsit, nu și că va fi editorul meu. Îl voi contacta atunci când o să am ce să îi prezint. Deocamdată iau lucrurile în ordinea firească.
Mă bătea gândul să nu mai accept comentariile persoanelor de genul ăsta. Dar dacă spui că sunt bune pentru terapie, le mai las puțin. 😀
:)) Tu vrei cu popi, Cristina vrea fără spectatori. Cum să împac pe toată lumea? În plus, dacă propun vreo „urgie” cu tine, s-ar putea să mă caute soțul tău și-n gaură de șarpe, apoi să mă prăjească în tigaia lui Moloch…
Pai nu spuneai ca sunt zeita? Asta inseamna ca doar „supervizez”, sa fiu sigura ca merge totul ca pe roate… In ceea ce priveste tigaia… no comment. 😀
Și spectatori, și regizor de emisie? Păi așa nu mă mai joc. Ori se implică toată lumea, ori stăm acasă și profanăm Mall-ul doar cu gândul. Iar o zeiță ar trebui nu să „supervizeze”, ci să se implice cu totul, ca să ne învețe pe noi, muritorii de rând, cum se face treaba la modul… divin. 😀
impresionant..niste legende care se leaga atat de bn una de alta si totodata cu biblia,ca in final sa se concretizeze palpabil..sunt semne peste tot si numai nebunii nu isi lasa urechile sa auda si ochi sa vada,iar din pacate sunt cam multi in zilele noastre.felicitari ptr articol !!!!
Si noi cu cine ne mai certam? Daca suntem cu totii de acord, devine plictisitor. Asa, ne stimuleaza. Si, in plus, e chiar revigorant. Si iti pune neuronul la contributie cu probleme de genul: cum sa il bag pe cutarescu in origine fara sa primesc ban de la Klaudyu?
Bine, îi las doar pentru voi. Anul ăsta am o stare pozitivă, pe care n-am de gând să o stric prin certuri. Decât dacă e neapărată nevoie.
M-ai spart…
Alright, we’ll do it your way… For now. Si sa stii ca nu ma dau in laturi de la nimic… am o imaginatie fff. fecunda.
Merci de sfat KLAUDYU, si ma bucur ca ai gasit un potential editor cu tupeu. Sunt cativa pe lumea asta care nu vor sa inghita galustile care li se vara pe gat, chiar acum cateva minute citeam pe internet undeva, un articol, care seamana a propaganda, despre experimente draconice facute de nazisti, de URSS, de CIA, dar nicaieri de ce experimente mai face si Mosadu. Sau gasit cativa pe acolo in comentarii sa deschida gura,(tastatura), si printre comenturi-le celorlalti, am fost bucuros sa vad ca incet se trezeste lumea, incet unul cate unu,
Nu imi pierd timpul dand explicatii, dar explicand cuiva care nu vrea sa inteleaga, poate voi fi la randul meu citit si de altii, la fel cum parcurg si eu comentariile din diferite articole, cu speranta de fiecare data sa gasesc si o minte deschisa caruia sa ii dau macar un like de apreciere. Si uite asa ajutam cate o picatura unul cate unul, poate mai trezim pe cativa la realitate, macar pana la un schimb de generatii prin copii nostri sa fim suficienti cei care nu sunt Oi, si sa reusim candva intr-un viitor sa schimbam lumea intr-o directie mai buna. Cel putin cred ca ajuta, pentru ca la fel ca mine sunt oameni curiosi care vor sa vada unde se ajunge comenturile pe seama unui articol, si ajung si ei sa isi puna un semn de intrebare, sau sa observe in prima faza macar, ca sunt niste intrebari de pus.
„exista oare extraterestri?, sau suntem singuri in univers cum scrie in biblia creata de evrei, cartea dupa care s-a pus jugul pe lume” sper sa fiu inteles cu ghilimelele.
O zi buna si un an mai bun ca sa iti raspund si eu la urarile pe anul asta.
Eu unul iti doresc mult succes, si lasa sa avem cu cine ne certa aici. E constructiv, garatez!
Parlamentul israelian examinează un proiect de lege privind interzicerea cuvântul „nazist” … asta e stire noua. Proiectul ca atare nu e oare o masura asa zisa nazista? e un fel mai modern de a spune hotul striga hotii. Si care era insemnatatea cuvantului nazist daca nu Nationalsozialismus … sau mai bine zis Socialism national sau un fel de echitate nationala.
Deci parlamentul israelian interizice un drept fundamental al omului (dreptul la exprimare libera) dar nici macar nu stie ce interzice.
mai mult legat de neamul lui Abraam,era arameul din neamul arimilor din Ur
Mersi pt explicatie
Explica si cat de neinsemnati suntem noi oamenii de rand fata de ei iar la ultimele versuri pedeapsa morala ce o primeste invinsul ,sa fie batjocorit de proprii copii créa ce ma face sa ma intreb cine e bun si ciné e rau un toata treaba asta.drumul pana la adevar e forte confuz si cu cat ne apropiem mai mult àpare si dezinformarea
Re: Alternativă la religii este Adevărul!
Pentru Berlinezu: Mi-ai dat un sfat ceva mai devreme, iar acum e rândul meu să ți-l returnez.
Acest, Friedrich Nietzsche, a fost un împletitor de vorbe pentru îmbrobodit capetele celor cărora le place să fie mângâiaţi pe creştet.
Eu nu am citit niciun filosof, dar am aflat singur, încercând să discut cu oameni ca tine, ca George Pruteanu, ca Abel Cavaşi, ca Pavel Coruţ, Ion Coja şi mulţi, mulţi alţii care îşi consideră credinţa a fi Adevăr.
La ce-ţi foloseşte mângâierea pe creştet dacă-ţi este ignorată prostia? La ce-ţi folosec laudele, aplauzele?
Eu merg pe saitul unuia care merită atenţie şi corectare. Ai înţeles Klaudyu?
Eu nu dau sfaturi!
Tu, Klaudyu, mi-ai dat un sfat să-mi fac un blog personal. Un sfat total greşit. Orice blog urmăreşte strângerea de cât mai mulţi acoliţi.
Adevărul pe care-l ştiu eu este diferit de credinţele tuturor oamenilor. Nici dracu’ n-ar veni pe saitul meu să mă judece cu argumente drepte şi adevărate ci şi-ar expune credinţele proprii.
Am impresia că tu nu ai citit sau nu ai dat atenţie postării mele, http://secretelezeilor.wordpress.com/2012/09/08/hitler-mesia-sau-antihrist/#comment-1579.
Faptul că vin pe saitul tău este o dovadă de apreciere (deosebită) a articolului tău despre Hitler.
Tu vrei să-l reabilitezi, în ochii oamenilor numai pe Hitler. Eu vreau să reabilitez popoarele cărora le aparţin, arătându-le oamenilor cauza tuturor relelor din lume, credinţa imbecilă a evreilor care se cred aleşii unui idol să conducă lumea. Prostia lor a fost utilă omenirii până astăzi. În ultimile decenii credinţa lor stupidă a devenit o piedică în calea dezvoltării civilizaţiei diminuându-le şi puţina valoare a credinţei lor. Dacă găseşti o fisură în cele afirmate de mine mă retrag, cerându-mi scuzele de rigoare pentru că ţi-am răpit timpul.
Eu nu fac afirmaţii fără suport ştiinţific. Mărturiile de orice fel nu sunt dovezi cum pretind Biblia şi Legile Sociale!
Îţi dau un exemplu: Dacă îl acuz pe Barack Obama de trădare nu am nevoie să aduc doi martori, cum prevede Constituţia SUA. Aduc dovezi că este trădător, că face jocul evreilor imbecili care conduc Ţara.
Eu nu mă ascund în spatele unui pseudonim. Vorbesc deschis şi cu curaj pentru că evreii au nevoie de ajutorul unuia ca mine pentru a se salva pe ei. A crede că eşti superior nu-i suficient; trebuie să-ţi arăţi superioritatea prin realizări materiale utile semenilor.
Evreii toţi, dar absolut toţi sunt laşi. Se apără între ei prin minciuni.
Deci, incercarea aia pe care ti-a propovaduit-o ioansimeanu a avut loc? Ceva ispitiri prin desert? Sau altfel de „ispitiri”? 😀
Pacat ca sunt multi cei care pun botul la astfel de ineptii.
:)) Chiar uitasem de „profeția” asta. Nu, chiar nu mi s-a întâmplat nimic neobișnuit. În perioada aia, și chiar în cea imediat următoare, viața mea a fost la fel de banală ca de obicei, fără evenimente ieșite din comun, bune sau rele. Spre surprinderea unora. Bine, m-a încercat de câteva ori nevoia la baie, dar bănuiesc că nea Ioan nu la astfel de încercări se referea. Sunt curios ce părere are despre faptul că nu i s-a îndeplinit „profeția”. Ori m-a uitat zeul lui, ori durează mai mult până își face efectul. Ori sunt încurcate tare de tot căile Domnului, de nici el nu poate să le mai descurce… 😀
20 de intrebari din istorie la care nu ni se raspunde in scoala
http://www.wakingtimes.com/2014/01/17/20-history-questions-refuse-answer-school/
Normal că nu ni se răspunde la întrebările incomode. Parcă n-ai ști că școala nu are ca scop oferirea de răspunsuri, ci îndoctrinarea.
Unele chestii se leaga dar altele sunt chiar stupide. cum sa compari unele cuvinte din romana, sumeriana si basca ce doar seamana dar nici macar nu au vreo legatira, zahar, in vechime nici nu exista acest cuvant, a aparut dupa 1700 „Etimologia denumirii provine din limba arabă sukkar (verb: sakkara) ce înseamnă aliment, „plăcere”.
Termenul a ajuns în Anglia de la comercianți italieni. În italiană, cuvântul zahăr este tradus Zucchero, în timp ce cuvintele spaniolă și portugheză, Azucar și respectiv Açúcar, au păstrat o urmă din forma arabă. În franceză zahăr este zuchre – Sucre (franceză contemporană).” Wikipedia.
Acele cuvinte nu doar seamănă, ci și au același sens. După cum se vede (și se poate demonstra prin orice dicționar al limbilor sumeriană și bască), cuvântul „zahăr” exista în vechime, atât în limba bascilor, cât și în cea a sumerienilor. Prin urmare, observația ta poate fi catalogată drept stupidă. Nici nu e de mirare, ținând cont că ai ca sursă de informare Wikipedia.
Eu nu l-as intreba pe Enki ceva de mama lui, in schimb te-as intreba pe tine Klaudyu daca nu cumva o sa ajungem sa ne dorim „apocalipsa”. Daca nu cumva, decat sa vedem populatia planetei sclava pe plantatia unor „circumcisi”, mai bine radem tot iar celor care peste cateva milioane de ani vor forma urmatoarea civilizatie umana/umanoida sa le dam sansa sa mearga pe alt drum.
Aș prefera să începem să ne dorim să ne eliberăm, decât să vină sfârșitul lumii. Prefer să mor luptând, decât să mor pur și simplu, bucurându-mă că mor și ei odată cu mine. Însă, ținând cont că nu se va trezi niciodată întreaga omenire din somnul indus de „circumciși”, sunt șanse mari să ne dorim Apocalipsa. Măcar ca să salvăm planeta de noi înșine. Sincer să fiu, eu îmi doresc aproape zilnic o apocalipsă, uitându-mă în jur. Dar, din păcate, problemele omenirii nu dispar atât de ușor.
Cel mai mult nu mă deranjează că oamenii îşi fac rău,ci că prelungesc suferinţa.Dacă tot se află într-o continuă decădere,de ce nimeni în afară de mine nu-şi doreşte o moartă cu câmp verde şi cer senin?Pe deasupra,viaţa oamenilor este plictisitoare în esenţă.Dacă vrei să pară cât de cât interesantă,trebuie să o analizezi pe durata a zeci de ani deoarece mintea omenească reţine doar întâmplările mai dubioase.Cel mai mult mă enervează că ciudaţii au o existenţă relativ anostă,doar că personalitatea lor o face să pară diferită în ochii celorlalţi.Stranietatea caracterului îi determină pe oameni să se îndepărteze de ei,deşi în adâcul sufletului au intenţii destul de bune şi doresc lucruri la fel de omeneşti,cum ar fi înţelegere,afecţiune sau acceptare.
ma repet, asa am gandit eu acele comentarii si am vrut sa le dau un sens sub semnul discutiilor dar si a unui altfel de subiect. filmul este tare. zeii sumerieni apar in zilele noastre prin acapararea de trupuri omenesti si culmea este ca este adevarat, adica se folosesc imagini din timpul sedintelor pentru a demonstra lucrul acesta. cat priveste bucegii, organizez in vara asta o alta expeditie. anul trecut am reusit sa fac aproape 80% din ceea ce ne-am propus. am fost 20 de insi adunati din ploiesti, bucuresti si brasov. daca vrei iti transmit ceea ce am facut anul trecut sau le urmaresti pe facebook. acolo am pus cam 60 de poze din aproape 400 de poze facute de mine. gasesti, babele de pe cocora, babele de pe obarsia, chipuri de animale, strajerii de pe valea ialomitei, imagini deosebite din pestera ialomicioarei, pestera de pe obarsia, alte chipuri de daci (descrise de Daniel Ruzo- le-am gasit cu greu dar m-am luat dupa descrierile lui). daca vrei sa discutam despre subiect iti stau la dispozitie, pentru ca am citit mult si in plus ma pasioneaza. vb
Zi-mi si mie cateva carti pe care ar trebui sa le citesc sa inteleg care e treaba cu gnosticii. Please.
Nu știu exact ce sau cât ar trebui să citești pentru a-i înțelege. Mie mi-au fost de ajuns „Pistis Sophia” și „Evanghelii gnostice”. Poate ar fi bune și „Împotriva ereziilor” a lui Irineu din Lyon, deși e o carte subiectivă, sau evangheliile lui Iuda și a Mariei Magdalena.
SALUT
APRECIEZ FAPTUL CA NU JIGNESTI. DE ACEEA SI INCERC SA ITI EXPLIC TIE CE NU IMI PLACE LA ARTICOL. NU E VORBA DE MASONERIE SI DE MAREA FINANTA MONDIALA. AICI SUNTEM PERFECT DE ACORD. CREZI CA E GREU SA ITI DAI SEAMA CA ALTII FAC JOCURILE SI NOI SUNTEM MARIONETELE ? NU DESPRE ASTA E VORBA.
AM CITIT PRIMA DATA ARTICOLUL CU LUNI IN URMA SI COMENTARIUL MEU A FOST DE APRECIERE. MI S-A PARUT INTERESANTA SI NEASTEPTATA ACESTA PUNERE DIFERITA A PROBLEMEI.
FIIND CONECTAT LA COMENTARIILE ULTERIOARE, AM PRIMIT LA UN MOMENT DAT UN COMENTARIU AL UNEI PERSOANE CU NUMELE MIHAELA. MIHAELA SPUNEA CA A FOST INCINTATA DE ARTICOL SI CA EA NU ISI DADEA SEAMA INAINTE DE A-L CITI DE CE NU IL URA PE HITLER. ADICA ACUM AVEA O CONFIRMARE CA HITLER, PROBABIL, AR TREBUI EVENTUAL SIMPATIZAT.
MI S-A PARUT GRAV CA UN ASTFEL DE ARTICOL, FACUT, SA ZICEM CU BUNE INTENTII SI CU O DOCUMENTARE DEOSEBITA, POATE GENERA IN MINTI MAI … SPUNE TU CUM … ASTFEL DE ECOURI.
AM SCRIS ATUNCI PENTRU CLAUDIU CA AS PUTEA FI DE ACORD CA NU AU FOST EXTERMINATI 6 MILIOANE DE EVREI CI DOAR 400000, NUMAR CU CARE CLAUDIU ESTE DE ACORD, DAR OARE UCIDEREA A 400000 DE OAMENI ALESI IN MOD DEDICAT DUPA SEMINTIE ESTE UN LUCRU USOR DE TRECUT CU VEDEREA ? DACA TU AI FI EVREU SI AI TRAI IMPREUNA CU FAMILIA TA O ASTFEL DE SITUATIE, CUM AI APRECIA ARTICOLUL ?
EU NU SUNT EVREU, SUNT ROMAN SI CRESTIN ORTODOX DECI NU AM O POZITIE SUBIECTIVA, CI UNA DE PRINCIPIU.
CLAUDIU MI-A RASPUNS CU JIGNIRI SI A APRECIAT POZITIA MIHAELEI, SPUNIND CA DACA AR FI MAI MULTI OAMENI CA EA, S-AR RESCRIE ISTORIA.
LA COMENTARIILE MELE ULTERIOARE, CLAUDIU M-A JIGNIT PERMANENT SI MI-A SPUS CA DACA SUNT IUBITOR DE EVREI E TREABA MEA DAR SA FAC ASTA CIT MAI DEPARTE DE EL.
EU, IN VIATA, AM INTILNIT EVREI SI NU AM DE FACUT COMENTARII NEGATIVE DESPRE EI MAI MULT DECIT FATA OAMENI DE ALTE NATII. UNII SUNT CHIAR OAMENI DE MARE CALITATE SI DE INALT PROFESIONALISM.
NU IUBESC EVREII CI OAMENII SI MI SE PARE CA NU POT SA ACCEPT OSTRACIZAREA UNEI SEMINTII DE PRINCIPIU.
EU SPER CA TU SA MA INTELEGI. EU MA SIMT IN REGULA CA OM SA AM O ASTFEL DE POZITIE SI SA JUDEC OAMENII IN PARTICULAR, OM CU OM , SI NU CA APARTENENTA LA O ANUMITA CATEGORIE.
TU AI VAZUT CE SCRIE SI DIANA ? CA AR FI BINE SA AVEM SI NOI UN HITLER … EU POT SA INTELEG VORBELE EI CA O STARE DE DISPERARE DAR OARE DENOTA DIANA PROFUNZIME DE GINDIRE IN FONDUL LUCRURILOR ?
N-am timp să-ţi răspund acum în detaliu. Toţi evreii sunt la fel!
TRAIANE, TE-AM INTREBAT CEVA ? NU ASTEPT NICI UN RASPUNS DE LA TINE.
Hai, ca mi-am luat-o si eu…
Adrian, daca tu nu ai inteles ce vreau eu sa spun, imi pare rau. Te tot legi de Hitler si ce a facut el. Dar Stalin, el ce a facut? Si cati din romanii nostri au suferit de pe urma lui? Eu sunt bucovineanca. Stii ce inseamna asta? O mare parte din familia mea a disparut cand au venit rusii, in special femeile. Care erau mai frumoase, au disparut fara ca restul familiei sa mai afle ceva de ele, pana in ziua de azi. Da’ pe el nu il judeca nimeni atat de aspru ca pe Hitler. Da’ hai sa nu ne legam de Hitler. Hai sa il luam pe Tepes. Pt noi, e erou national. Pt altii e un demon insetat de sange. Daca ar fi trait in zilele noastre probabil ar fi judecat ca criminal de razboi.
A facut Hitler bine ucigand atatia evrei? Nu, sigur ca nu. Si pierderea unei singure vieti omenesti e prea mult. Dar vb bibliei, sa-i dam cezarului ce e al cezarului… De ce unii sunt judecati dupa un cod de legi si altii dupa altul? Unul e antrichristul, monstruozitate si mai stiu eu ce pe cand altul e erou national si international… Ma lasi? Eu m-am saturat ca altii sa fie mai cu mot doar ca sunt asa-zisul popor ales. Toate popoarele sunt alese, toti oamenii sunt de neinlocuit.
Ah, da, uitasem. Strabunicul meu a fost legionar. In ce directie crezi ca merge familia mea?
DIANA
EU NU DORESC DECIT SA NE EXPRIMAM PARERILE FARA JIGNIRI. EU AM FOST MEREU JIGNIT. AM 60 DE ANI SI SUNT UN OM CU BUN SIMT. VREAU RECIPROCITATE.
STALIN ? CINE A SPUS CA STALIN A FOST DE APRECIAT ? ARTICOLUL NU ESTE INSA DESPRE STALIN CI DESPRE HITLER SI EU MA REFER LA EL. SI APOI NU PUTEM LEGITIMA UN CRIMINAL PENTRU CA A EXISTAT SI ALTUL.
ACEST NEBUN A GENERAT UN RAZBOI CARE A DUS LA MOARTEA A PESTE 50 MILIOANE DE OAMENI. ROMANIA A PIERDUT PESTE 800000.
NU CRED CA E BINE CA ARTICOLUL SA CREEZE PROZELITI IN AUTORIZAREA CRIMELOR UNUI DEMENT. ATIT.
IN REST, DEPRE MAREA FINANTA MONDIALA SI MASONERIE, SUNT TOTAL DE ACORD. SI EU MA SIMT TRAS DE SFORI CA O MARIONETA SI NU IMI CONVINE DELOC.
CU RESPECT.
Sa traiti, sar’mana.
Klaudyu, ai cumva „Pistis Sophia” in format electronic dar in romana? Nu am chef sa o citesc in engleza.
Îmi pare rău dar n-o am. Într-adevăr, în engleză parcă nu se înțelege la fel de bine. Mă întreba cineva acum mult timp pe aici dacă vreau să-mi trimită cartea pe e-mail, dar nu mai știu nici cine, nici la ce articol. Oricum, asta înseamnă că există pe net.
Nu cred ca a fost intentia cuiva sa jugneasca pe cineva. Si, de multe ori, trebuie sa recunoastem cu totii, unele chestii ating corzi sensibile si reactionam asa cum o face orice Homo sapiens sapiens. Ne enervam si mai scapam si ce nu trebuie, sau nu vrem, pe langa. Chiar daca scriem si nu purtam o conversatie face-to-face, reactia noastra e la fel.
Parearea mea, si subliniez inca odata, ca asta e parerea mea: nu ar trebui sa luam de bune toate povestile care ni se servesc, mai ales la scoala. Si, trebuie sa recunoastem, ca povestea evreilor cu poporul ales si toate suferintele pe care doar ei le-au avut de tras are o doza mare de fabulatie. Sunt si alte popoare care au avut de suferit de pe urma altora dar nu am vazut nici muzee dedicate lor, nici zile internationale, nimic. Unii au fost stersi de tot din memoria colectiva. Si, revin la intrebarea din postarea anterioara, de ce sunt unii mai cu mot decat altii? De ce vor unii mai mult decat poate pamantul asta sa dea si sa suporte? Si de ce noi toti ceilalti trebuie sa ii tinem in brate?
Si nu doar evreii au murit la mana nemtilor. Au mai fost si altii. Da’ numai evreii au obtinut o tara a lor si despagubiri financiare enorme.
Si unii mai sustin ca ne nastem egali. Nici in fata mortii si nici a lui dumnezeu nu suntem judecati cu aceeasi balanta cu totii.
Adriane, poate ar trebui să specifici cui îi era adresat comentariul, pentru că nu se înțelege.
Hai să-ți povestesc eu cum s-au întâmplat lucrurile, că mi se pare că ai cam uitat. Comentariul de la care a început totul nu era nici pe departe atât de inocent pe cât pretinzi, ci ironic. Ți-am răspuns decent însă, la al doilea comentariu ironic, mi-am permis să te jignesc. N-am timp pentru ironiile gratuite ale cuiva care vrea neapărat să se dea în stambă, mai ales pe „teritoriul” meu. Dacă tu nu ești în stare să ai o discuție decentă, nici eu n-am de ce să o fac. Au urmat alte ironii, lipsite de acel bun simț cu care te lauzi și, bineînțeles, jigniri. „EU NU DORESC DECIT SA NE EXPRIMAM PARERILE FARA JIGNIRI (…) SUNT UN OM CU BUN SIMT. VREAU RECIPROCITATE”. Mă scuzi, dar n-am văzut asta în comentariile tale. Poate ar trebui să le recitești, ca să nu existe confuzii.
După 3 luni ai revenit cu un nou comentariu, la care nu ți-am răspuns. După alte 3 săptămâni, probabil deranjat de lipsa reacției mele, te-ai simțit dator să mai lași unul, din care n-au putut lipsi jignirile și ironiile obișnuite. Exemplu: „MAI OAMENI BUNI,VOI NU VEDETI CA OMUL E EGOCENTRIC, CA ARE UN FIX ?” Dacă pentru tine lipsa unui răspuns dovedește fixism și egocentrism, atunci ceva nu funcționează prea bine la acoperiș. Sau poate erai în continuare blocat pe discuția din urmă cu aproape 4 luni. După răspunsul meu a urmat nelipsita jignire, apoi ai început să te cerți cu ceilalți. Acum ți-ai amintit întreaga poveste?
În acest caz, „EU NU DORESC DECIT SA NE EXPRIMAM PARERILE FARA JIGNIRI (…) SUNT UN OM CU BUN SIMT. VREAU RECIPROCITATE” e un mare bullshit, vorba americanului. Poate te va crede cineva care nu ți-a citit toate comentariile, nu eu. Bineînțeles, dacă îți exprimai încă de la început punctul de vedere într-o manieră decentă, discuția decurgea altfel. Pentru că asta așteptam de la un om de 60 de ani.
Acestea fiind spuse, nu am de ce să îți dau vreo replică la ceea ce ai scris mai sus. Mai ales când Diana ți-a răspuns cam ceea ce ți-aș fi răspuns și eu. În plus, nu e problema ta dacă acest articol creează „prozeliți”. Fiecare are dreptul la o părere proprie și nu ești tu în măsură să refuzi acest drept. Iar articolul nu „ostracizează o seminție”, așa cum susții din motive greu de deslușit. A nu arunca cu pietre în dușmanul evreilor nu înseamnă nici înălțarea lui pe un piedestal, nici ostracizarea unei seminții. Mă așteptam ca o persoană de vârsta ta să își dea seama de aceste lucruri, mai ales că odată cu înaintarea în vârstă ar trebui să apară și înțelepciunea.
Și da, observ că te-ai blocat pe Hitler. Pentru că el a omorât 400.000 de evrei, este „NEBUN” și „CRIMINAL” (am explicat deja în articol că nu el este răspunzător pentru începerea războiului și nici pentru cele 50 de milioane de presupuse victime). Însă alții sunt eroi. De exemplu, pe Ștefan cel Mare, ca și creștin-ortodox, îl consideri sfânt. Contează oare sutele de mii de oameni pe care i-a ucis în cele 44 de lupte? Numai la Vaslui a omorât 120.000 de turci, iar în codrii Cosminului 100.000 de poloni. Ce ne facem cu ceilalți eroi ai neamului nostru, care au ucis sute de mii de oameni, uneori în modurile cele mai crunte? Când Vlad Țepeș a trecut tot malul stâng al Dunării prin foc, sabie și țeapă, a omorât 17.653 de turci, printre care femei și copii. Însă și el este un erou, spre deosebire de Hitler. De ce trebuie priviți în mod diferit oameni cu fapte asemănătoare? Pentru că așa vrei tu? Sau pentru că, spre deosebire de ceilalți, Hitler a îndrăznit să lupte împotriva „poporului ales”? Hai să lăsăm subiectivismul în astfel de discuții, că nu interesează pe nimeni afinitățile sau antipatiile personale.
Felicitari ! sper sa nu ai probleme ! multa bafta & apreciez fiecare articol .
Merci, oricum. Am sa mai caut pe net, ca pana acum nu am gasit decat var in eng. In mod normal, nu ar fi trebuit sa te intreb pe tine. Dar era mai usor. 😉
Hai sa ne intoarcem la urgiile noastre, ca e mai misto pe-acolo. ;;)
Re: Alternativă la religii este Adevărul!
@[url=http://secretelezeilor.wordpress.com/2012/09/08/hitler-mesia-sau-antihrist/#comment-1641] ADRIAN În postarea din
ianuarie 19th, 2014 at 22:20[/url] am înţeles că mi te confesezi şi m-am simţit obligat să-ţi răspund. Ne având timpul necesar ţi-am răspuns scurt: „Toţi evreii sunt la fel!” Când ţi-am răspuns aşa am spus-o pentru toată lumea care mă citeşte. Toţi oamenii sunt liberi să-mi arate că greşesc, că sunt mai prost decât ei.
Jigniţi se simt numai proştii care nu se cunosc pe ei înşişi!
Noi, Românii, suntem toţi la fel. Numai că noi avem un avantaj faţă de toţi ceilalţi, de toate celelalte naţii: ştim că suntem o Naţie de proşti dar care ne cunoaştem originile (A se studia http://secretelezeilor.wordpress.com/2013/08/29/33-dacia-taramul-zeilor/) şi prin efortul acestui anonim neostoit. Pe când evreii nu-şi cunosc originile, nu-şi cunoc strămoşii (Isaia 44:7). Ei se cred, se consideră aleşi (dintre popoare) asta nu înseamnă că sunt primii. Primii suntem noi, urmaşii trăitorilor din Ţara Zeilor.
Toţi evreii cred că sunt deştepţii lumii, că sunt aleşii idolului lor, Iehova, inventat de Moise. Această credinţă a lor, a fost o „calitate”, o „valoare” pentru ei, ca paraziţi ai popoarelor, până acum, în zilele internetului când pot fi judecaţi de orice prost. Cum sunt eu, spre exemplu.
„Calitatea” evreilor şi a tuturor „înţelepţilor” se dovedeşte, acum în zilele de judecată, a fi un mare defect.
Nu mă opreşte nimeni să-i judec ca să le arăt prostia! Ei nu mă vor elimina cum au făcut cu Hitler sau cu Ceauşescu care le-au demonstrat că o Naţie trăieşte mai bine fără contribuţia lor, a „înţelepţilor”, a aleşilor lui dumnezeu.
Ei nu mă vor elimina pentru că eu deţin soluţia salvării lor pe care o pot afla dar numai prin judecată.
Evreii şi toţi „înţelepţii” trebuie să abandoneze laşitatea care-i caracterizează. Vă aştept, pe toţi, la judecată.
Atât pentru astăzi.
Postat, luni, 20 ianuarie 2014, ora, 15:39
Citiri, 236258
Klaudyu, Traian Ioan, Diana, Mihaela … Va iubesc pe toti.
Imi cer scuze daca v-am suparat. Va respect gindurile si simtirile. Toti avem dreptul la a ni le exprima. Nu este ironie. Sunt sincer. Va doresc tot binele.
Faţă de mine nu ai greşit cu nimic. Scuzele tale adresate mie sunt pentru nimic.
Nu da dovadă că eşti laş aidoma evreilor care se cred rasă superioară.
Am scris, fără să mă fac auzit ca Isus, care s-a crezut Cristos: „Toţi evreii sunt la fel!” Judecă-mă, judecaţi-mă şi arătaţi-mi că este greşită afirmaţia mea.
Nu sunt las Ioane, pur si simplu imi dau seama ca fiecare isi va pastra ideile lui. In rest e doar suparare degeaba.
Adriane, abia acum ți-ai dat seama că fiecare își va păstra ideile lui? Credeai că vei schimba părerile oamenilor prin câteva comentarii? Am învățat demult că oamenii nu intră în astfel de discuții, mai ales în mediul online, pentru a învăța de la ceilalți, ci doar pentru a încerca să-și impună părerile proprii. Cum tu nu ți-ai schimbat ideile în urma articolului și a discuțiilor cu alții, nici ceilalți nu au motive să o facă. De asta ar fi ideal ca fiecare să respecte dreptul celuilalt la opinie.
O propunere….sa revenim la denumirea statului Dacia, iar noi sa ne numim daci, ce mândru asi fi!!!!!
Mie îmi spui? Numai că n-o să ne permită nimeni să schimbăm numele țării.
Climate Change and Geoengineering
http://www.globalresearch.ca/climate-change-and-geoengineering/1120
Singurul caruia ii datoram scuze e Klaudyu. La urma urmei, el e cel care trebuie sa ne suporte. In rest, e adevarat ce spune Adrian. Fiecare are ideile lui si, dupa o viata-ntreaga, e greu sa le schimbi. Dar atat cat suntem macar dispusi sa acceptam ca nu toti gandim la fel, credem la fel sau simtim la fel, fara sa luam acest lucru ca un afront personal sau ca o menire personala de a schimba mentalitatile celor care nu sunt la fel ca noi, cred ca suntem ok. La urma urmei, in asta consta frumusetea si complexitatea vietii pe acest pamant, faptul ca NU suntem la fel.
Si cred ca putem face asta fara prea mare suparare.
Nu-mi datorează nimeni nimic, nici măcar scuze. Fiecare se exprimă așa cum poate / crede de cuviință.
Chiar daca Klaudyu are dreptate, well, what the heck, eu unde votez? Ar trebui un referendum pt asta si nu cred ca il va finanta cineva, mai ales ca e impotriva „intereselor nationale” ale altor natii.
Tocmai de asta spuneam că n-o să ne permită nimeni să ne schimbăm numele. Interesele internaționale sunt prea mari pentru a fi acceptat acest lucru. Miron Cozma, când și-a anunțat candidatura pentru președinție, a promis că va schimba numele țării în Dacia. Însă ori nu știe că are nevoie de aprobarea marilor puteri, ori ne aruncă doar praf în ochi pentru a câștiga voturi. Oricum ar fi, nu cred că vom redeveni daci prea curând.
Suntem daci, indiferent de numele pe care il poarta tara noastra. Dar trebuie sa fim noi insine constienti de asta. Si sa ne comportam ca atare.
Tocmai că nu suntem conștienți de asta și, prin urmare, nici nu ne comportăm ca atare. Puțini români / daci știu cine sunt cu adevărat. Are grijă „elita” de asta.
Bine ca am mai ramas cativa care cred ca sunt mai mult decat niste oi. Uneori, e necesar doar un con de brad ca sa obtii o padure. Deci, sperante sunt.
Bineînțeles că sunt. De multe ori, speranța e cea care scrie istoria. Să sperăm că nu vor reuși să ne-o ia și pe asta. Măcar pentru simplul fapt că o cutie (a Pandorei) goală e la fel de inutilă precum zeii care au făurit-o.
Can’t argue with that!
Mi se pare mie sau domnul care a facut comentariul se simte amenintat de femei? Pai da, ca femeile ori is proaste ori is curve. Ori de-amandoua. Pacat ca l-a bagat pe Densusianu in toata polemica lui.
Interesant… Gaby a propus să revenim la numele Dacia, iar comentariul său a primit un vot negativ. L-am aprobat și, la rândul meu, am primit un vot negativ. Hmm… Sunt curios cine e persoana care ne urmărește discuția și nu este de acord cu așa ceva. Păcat că se ascunde în umbra anonimatului, că aș fi vrut să aflu de ce ne urmărește și ale cui interese le reprezintă…
Eu, momentan, nu vad pictogramele cu voturile. O fi ceva de la net. Nu m-am fol niciodata de nick-uri sau, daca am postat ceva pe undeva, mi-am pus numele real. Asta sunt eu: Diana-Maria ILIE. Daca are cineva ceva cu mine, ii dau si adresa, sa vie sa imi spuna personal 😀
Tu te joci cu focu’ 😉
Da, de cele mai multe ori. Nu însă și acum. Ai nume de zeiță plus încă două de sfinți. Dacă nici cu o doză triplă de sfințenie nu poți fi considerată zeiță… 🙂
Tu cam incepi sa ma lasi fara replica, ceea ce nu mi se intampla prea des. 😀
Si in ce priveste sfintenia… please, like I give a shit about it. We only live once. To waste the chance given in order to reach sainthood… Thanks, but no thanks.
Depinde ce înțelege fiecare prin sfințenie. Eu nu dau doi bani pe sensul religios. Pentru mine, sfânt ar putea fi considerat nu cel ce respectă doctrina vreunei religii, ci omul care pune preț pe moralitate și sentimente, care respectă viața în orice formă a ei, care se sacrifică pentru ceilalți și care încearcă să înfrumusețeze lumea măcar cu un strop. Nu știu cum ești cu adevărat, dar tare mi-e că te-am cam nimerit și aici. Însă e mai bine să mă rezum doar la nume, că trecem la o filosofie mult prea inutilă pentru această oră a după-amiezii.
We only live once, but forever… 😉
Cum spuneam, ma lasi fara replica.
Yeah, but sometimes, forever seems such a long time and so far out of our reach. It’s something to strive for, to live for and, when the time comes, to die for.
Dar cum timpul e relativ, în anumite situații „forever” poate deveni o clipă…
Sunt mai mari șansele să opresc un uragan cu mâinile goale, decât o femeie să vorbească. Așa că nu-mi fac griji că te-aș putea lăsa fără replică. :))
:)) Oi fi tu vreun pui de Enlil si nu stiam noi inca… dar, suna promitator. 😉
N-ai de unde să știi. Am eu un feeling legat de asta, mai ales după ce mi-am dat seama că al doilea prenume al meu are un sens nebănuit în sumeriană… Păi ce, numai tu să fii zeiță? Poate vezi că s-a adunat pe aici un întreg panteon… :))
Numele si sensul, please.
Daca nu se aduna, il facem noi. 😉
Îți spun diseară, că acum trebuie să plec la muncă. Știi tu, am de făcut naveta până în orașul vecin pe vremea asta de doi lei. Abia aștept…
Da, adunăm aici zeii reîntorși pentru a salva lumea. Și-o punem și de o apocalipsă la urmă, pentru că nu-i petrecere dacă nu sunt și artificii. Apoi ne dăm câteva palme și ne trezim, până nu încep ceilalți să creadă că vorbim serios.
Re: Alternativă la religii este Adevărul!
[url=http://ioncoja.ro/holocaust-in-romania/il-propun-pe-traian-basescu-presedintele-nostru-de-onoare/]Domnilor,[/url]
Când veţi realiza că sunteţi proşti, că toţi oamenii suntem proşti, abia atunci ne vom salva, ne vom deştepta.
Când v-am scris să acordaţi prezumţia de Patriot Preşedintelui în funcţiune m-aţi ignorat în loc să mă judecaţi, să mă deşteptaţi.
Când v-am scris că sunt Şilo, am făcut-o pentru a se şti, nu pentru a se crede sau a nu se crede.
Prezumţia de neadevăr este mai convenabilă şi mai simplu de indus în mintea oamenilor decât prezumţia de adevăr.
Toţi evreii sunt la fel.
Toţi Românii sunt la fel.
Fiecare Naţie are specificul ei.
Dar nicio Naţie nu are dreptul de a se considera superioară alteia; de a-şi impune Morala proprie.
Poporul evreu nu este superior cu nimic celorlalte popoare.
Poporul evreu devine inferior celorlalte popoare din cauza încăpăţânării de a veni la judecată; de a accepta judecata în locul credinţei lor impusă oamenilor ca adevăr.
Klaudyu greşeşti!
Nu am timp acum să-ţi arăt greşala. Între timp până mă întorc, judecă şi poate înţelegi singur unde greşeşti. Apropo de superioritatea unora asupra altora.
Unii oricum cred ca vb serios, so, no harm done.
Da, in ce priveste naveta, chiar nu te invidiez. Mai ales pe vremea asta. Sa stai prin statii si autogari, unde nu poti folosi sala de asteptare decat daca vrei sa pierzi tot ce ai mancat in ziua respectiva… Si, sa fereasca cel de sus, sa pierzi autobuzul/autocarul/maxi taxi…Ploaie, vant, ninsoare si, unde mai pui, drumuri jalnice si „colegi de suferinta” cu o aroma deosebita, o gura cat o sura si un IQ corespunzator… nu mi-e dor de vremurile alea. Dar nu pot sa nu ma gandesc si la ce am castigat, cat am citit cat am facut naveta. De aia e musai sa ai la tine tableta, o carte, o agenda… nu stii cand iti vine vreo idee din care poate iesi ceva deosebit. Eu asa m-am apucat de scris.
Parca si numele mele insemnau ceva, bine, scrise un pic altfel. Dhyana – ceva legat de yoga, iar Maria, contrar credintelor altora, stiu ca provine din egipteana si inseamna ceva de genul „sa-l preamarim pe Amon”. Dar s-ar putea sa ma insel. Cu ce te-am intrebat eu, cand ai timp. Si asa am depasit cu mult topicul postului.
Naveta placuta si spor la munca.
Dacă greșesc, e absolut normal. Pentru că oamenii greșesc. Nu toți ne credem dumnezei, prin urmare acceptăm faptul că greșim. Din fericire, te am pe tine ca să-mi arăți unde greșesc, pentru că probabil ești în măsură să (mă) judeci mai bine decât mine. Doar tu ești Mesia, nu așa spuneai? Apropo de superioritatea unora asupra altora…
Nu demult ți-ai pierdut dreptul de a comenta aici dintr-un motiv destul de bun. Dacă te-am lăsat să revii, nu-mi da motive să te blochez din nou. Și nici nu-mi irosi timpul cu tâmpenii.
Re: Alternativă la religii este Adevărul!
@ Klaudyu
„Îmi merge mintea… pe 7 cărări şi în marşarier. Probabil asta înseamnă să fii dus cu pluta pe arătură.”
Nu Klaudyu, nu înseamnă să fi dus cu pluta pe arătură. Înseamnă că esti un om căruia îi plac aprobările, aplauzele, altfel spus îţi place să fi crezut şi slăvit; .
Ai credinţa că eşti perfect în tot ceea ce scrii. Pentru că eşti Om, ai greşit din titlul articolului, care m-a adus pe saitul tău. (Articolul e foarte bun! Dar te întreb la ce-ţi foloseşte Slava, la altceva decât la infatuare?) Toţi „înţelepţii” cred că deţin adevărul pe care vor să şi-l impună… până acum aţi reuşit.
Hitler nu putea fi Mesia sau Anticrist pentru că Mesia şi Antihrist sunt numele aceleiaşi[b] persoane care nu strigă, nu-şi ridică glasul şi nu-l face să se audă pe stradă.[/b] Nu este cazul lui Hitler şi nici al lui Cristos.
Pe de altă parte Mesia, Antihrist [b]trestia frântă nu o zdrobeşte şi mucul care fumegă nu-l stinge.[/b] Nu-i cazul lui Hitler sau al vreunui alt lider.
Mesia trebuie [b]să vestească judecata popoarelor după adevăr.[/b] A anunţat Hitler sau Isus vreo judecată? Ne mai vorbind de judecata popoarelor.
[b]Mesia nu va slăbi, nici nu se va lăsa (nu va fi zdrobit) până nu aşează dreptatea pe Pământ.[/b] Nici în acest caz nu este meritul lui Hitler, Isus sau alt evreu.
V-am scris că sunt Şilo ca să ştiţi nu ca să mă credeţi ca pe Moise, Isus sau Mahomed. Isus a avut pretenţia că este dumnezeu şi a făcut o mulţime de greşeli umane care i-au adus moartea, prin vânzare-cumpărare şi răstignire. Isus a crezut că este egalul dumnezeului Iehova, al evreilor, inventat de Moise. Ca să ştiţi cine este Şilo trebuie să aveţi răbdare să se împlinească ceea ce a fost prorocit în Legea dumnezeului evreilor, Biblia, cu care paraziţii conduc lumea de mii de ani.
Biblia nu va fi desfiinţată cum vrea Pavel Coruţ ci, va fi o carte de aducere aminte, de documentare, pentru cei ca tine. Biblia nu va mai fi Legea după care să se conducă vreun popor.
Constituţiile popoarelor vor stabili morala fiecărui popor, aşa cum Constituţia Statelor Unite ale Americii stabilesc morala americanilor.
Că America merge acum spre dezastru, nu-i vina americanilor care se încred în idol, ci a evreilor imbecili care o conduc din umbră după morala biblică. Guvernele sunt, aşa cum a spus Marele Român Paul Goma, cârja evreilor.
[quote=”Klaudyu”]Dacă greșesc, e absolut normal. Pentru că oamenii greșesc. Nu toți ne credem dumnezei, prin urmare acceptăm faptul că greșim. Din fericire, te am pe tine ca să-mi arăți unde greșesc, pentru că probabil ești în măsură să (mă) judeci mai bine decât mine. Doar tu ești Mesia, nu așa spuneai? Apropo de superioritatea unora asupra altora…
Nu demult ți-ai pierdut dreptul de a comenta aici dintr-un motiv destul de bun. Dacă te-am lăsat să revii, nu-mi da motive să te blochez din nou. Și nici nu-mi irosi timpul cu tâmpenii.[/quote]
Cine a spus că este anormal să greşască cineva? Eu ţi-am scris că ai greşit pentru a te corecta, nu pentru a te condamna. Dacă vrei să te corectezi bine, dacă nu, lasă-l aşa că atrage cititori şi articolul merită să fie chiar studiat, nu doar citit. Eu scriu ce ştiu, nu-ţi impun ca adevăr ştiut de mine, ci doar informez atât pe tine cât şi cititorii tăi şi ai mei.
Iar insinuezi şi rău faci! Cine s-a crezut dumnezeu? Eu? Eu sunt conştient de prostia mea lucru care vă deranjază pe voi, toţi înţelepţii.
Citeşte-ţi Preambulul articolului ca să vezi cine se crede dumnezeu! Dumnezeii menţionaţi de tine în preambul trebuie desfiinţaţi prin judecată. Numai că evreii sunt laşi, nu vin la judecată. Ştiu că pierd, ştiu că sunt mincinoşi, hoţi şi criminali, ca dumnezeii lor
Ca să mă blochezi n-ai nevoie de motive. „Tâmpeniile” la care te referi că ţi-ai irosi timpul cu ele sunt afirmaţii fără acoperire.
Arată-mi, te rog, o tâmpenie ca s-o corectez, căci ăsta-i scopul urmărit de mine mergând pe toate saiturile. Până acum te-ai arătat dispus să mă primeşti dar nu eşti dispus să mă judeci ci doar să mă persiflezi. Aşa nu câştig nimic, n-am cum şi cu ce să mă corectez.
Lăsând discuţiile sterile de-o parte, poţi să mă ajuţi cu preambulul articolului în limba engleză?
Oricum îţi mulţumesc pentru tot şi… sunt destule.
Văd că acum e rândul tău să greșești, Traiane. „Îmi merge mintea pe 7 cărări şi în marşarier” înseamnă că îmi merge prost. Bineînțeles că îmi place să fiu crezut, altfel mi-aș fi păstrat ideile pentru mine, în loc să le pun pe blog. Există om care să scrie pentru public și să nu-și dorească să fie crezut? Sunt bune și aprobările, însă nu pentru că mi-ar crește inima de mândrie. Când cineva e de acord cu ideile mele înțeleg că sunt și alții care gândesc ca mine, prin urmare omenirea mai are o șansă de a se salva. Iar cu aplauzele și slăvirea ai dat-o în bară. Probabil mă confunzi cu unii „înțelepți” cu care ai conversat. Dacă voiam aplauze, mă făceam actor. Dacă voiam să fiu slăvit, mă făceam vreun guru care să le promită oamenilor iluminare sau mai știu eu ce. N-ar fi fost prea greu să-mi găsesc adepți, ținând cont că lumea e plină de proști. Însă chiar n-am nevoie de așa ceva.
Titlul nu e greșit și mă mir că foarte puțini îl înțeleg. Hitler nu e Mesia sau Antihrist pentru mine. Și nici nu fac un sondaj de opinie printre cititori, întrebându-i cum îl consideră ei. Pentru germanii acelor vremuri, el a fost un Mesia, care le-a salvat nu doar țara, ci plănuia să salveze și lumea. Societatea Thule credea într-un Mesia care va salva Germania, încă dinainte să intre Hitler în politică. El era considerat trimis al lui Dumnezeu pe Pământ, ba chiar parte din Divinitate. Amintește-ți ce spunea Hans Kerll: „Adolf Hitler este, într-adevăr, Sfântul Duh”. Cei din societatea Thule l-au crezut pe Hitler „Cel Măreț” și „Cel Fără Nume”, pe care toți „îl pot simți dar nimeni nu-l poate vedea”, din profeția lui Dietrich Eckart. Așadar Hitler a fost considerat Mesia de foarte mulți oameni. Iar după terminarea războiului, au avut grijă evreii să-l denigreze într-atât încât să devină pentru public cel mai rău om care a călcat pe Pământ. Ne-a fost prezentat adeseori ca satanist, posedat de demoni și chiar ca fiind Antihristul din Apocalipsa lui Ioan. Nu puțini sunt cei care consideră că omenirea a cunoscut mai mulți antihriști, printre care Nero, Napoleon și Hitler. Așadar, se potrivește și cea de-a doua parte a titlului. Unde e greșeala?
Una dintre tâmpeniile la care mă refeream este faptul că te crezi vreun mesia. N-am răbdarea necesară pentru a explica celor ca tine că greșesc. Din punctul meu de vedere, fiecare e liber să se creadă orice dorește, însă nu vreau să știu astfel de povești. Și nu, în continuare n-am de gând să te judec așa cum ți-ai dori. Sper să îți dai seama cât mai repede că singurul care te poate judeca într-un mod corect ești tu. Judecata celorlalți e inutilă.
Cu preambulul te-a ajutat Diana. Dacă vrei și alte părți traduse iar ea este dispusă să te ajute, cere-i ajutorul. Eu n-am nimic împotrivă. Oricum, la momentul potrivit, tot articolul va fi tradus în engleză. Însă… toate la timpul lor.
Claudiu, stii ceva despre ce face referire in comentariul asta, gasit pe net, despre accidentul aviatic ? Copy-paste : ” zona este „zona inchisa” …de aceea sts si nici-o alta institutie nu au dat coordonate – este impinzita de agenti israelieni …localnicii nu spun niic fiindca le este interzis – la amaritii aia a ajuns cel care a fost desemnat – !!!! tot cei „desemnati” s-au ocupat si de salvare …NU VA INTREBATI DE CE ???? IDIOTILOR – LOCUL ESTE TABOO „
Sincer să fiu, nu știu nimic despre accidentul ăsta aviatic, pentru că nu mă uit la televizor. Știu doar că a murit Iovan și toți îl plâng, uitând că a împușcat un om acum câțiva ani. Comentariul e interesant, așa că merită luat în considerare. Dacă aflu ceva, te anunț.
Sunt foarte multe chestii care nu se leaga in treaba asta, la fel cum nu se legau in povestea cu Ionut si cainii. Nici eu n-am televizor, da’ scrie in ziare.
Uite aici niste semne de intrebare http://www.ziarulring.ro/stiri/eveniment/228816/Accidentul-aviatic-din-Apuseni-CUM-A-FOST-POSIBIL-
@ Traian Ioan: daca la preambulul asta te refereai, e peste tot pe net.
„Our race is the Master Race. We are divine gods on this planet. We are as different from the inferior races as they are from insects. In fact, compared to our race, other races are beasts and animals, cattle at best. Other races are considered as human excrement. Our destiny is to rule over the inferior races. Our earthly kingdom will be ruled by our leader with a rod of iron. The masses will lick our feet and serve us as our slaves.”
Daca te refereai si la introducerea facuta de Klaudyu, daca el spune ca e ok, te ajut eu cu traducerea, dar doar cu acordul lui.
Da, Diana, la cest preambul mă refeream.
Îţi mulţumesc. Eu nu m-am gândit să caut pe internet.
Încă odstă îţi mulţumesc.
Care-i treaba cu Becali pe „prima pagina”? A murit cumva si nu stiu eu? 😀 Am auzit ca a murit Iovan, sau cum l-o fi chemand. Ce ma intereseaza pe mine din toata povestea asta este: ce este in fundal? Ca tre’ sa fie ceva daca se bate atata moneda pe chestia asta. Alt praf in ochi. Tara arde si Iovan se-ngroapa.
Claudiu, hai sa-ti dau un hint din inscrisurile Scrib in privinta adevarului din spatele merelor de aur ale Hesperidelor, sau Amazoanelor, sau ale lui Praslea etc…
„… caci Marul de Aur fu pastrat nu pentru dulce-ai carne aurie. Al sau mult prea pretuit sambure Virginei fu daruit, spre a fi inghitit… din Ea apoi fi va zamislit Voinicul..” traducerea este aproximativa, dar iti va da o idee despre adevaratul uz al acestor mult cautate Mere de Aur.
A’propos… ai auzit de Merele Albastre ale Virginei?
Acestea erau cele trebuiau a fi contrabalantate de catre cele”de aur”.
Te astept cu eventuale intrebari…
Iata o mentiune a merelor albastre:
” At the center of Hyperboria is found a mecca for learning called Tula. This land, according to renowned French mythologist Rene Guenon,42 was the Garden of Eden of our race. The Green Man is the Gardener of the Eden.
Judging by the conversation, Alexander seems to have annoyed the Green Man who kept trying to get Alexander to leave. Alexander agreed to grant the Green Man’s wish but only if he were allowed to learn something that no man had ever known before.
Fair enough, the Green Man told him:
“I will tell thee something whereby thou mayest live and not die… In the land of Arabia (although it could be anywhere), God hath set the blackness of solid darkness wherein is hidden a treasury of this knowledge.
There too is the fountain of water which is called ‘The Water of Life’; and whosoever drinketh therefrom, if it be but a single drop, shall never die.”
This living water (wisdom), said the Green Man, could even give men the power to fly through the heavens like the angels.
As angels fly on the wings of their bodies of light, it is obvious this drink had a transformative effect on the human body. Alexander could hardly contain his excitement, anxiously asking where in the world he might find this fountain of life. Where is it?
Find and ask the heirs to this knowledge, replied the Green Man to Alexander.
Then, most importantly, the Gardener handed Alexander a cluster of grapes to feed his troops.
At that instant, with the Blue Apples in his hand, Alexander held the secret of immortality. He thought he knew enough. Alas, Alexander died of a fever in Babylon. His coffin has never been discovered.”… extras din Biblio-Pleyades.
P.S. Nu deveni sfios fara motiv… :))
da! bravo!in legatura cu ionut am aceeasi parere cu tine! sunt medic si m-am intrebat mereu ce fel de autopsie I-au facut,daca s-aurecoltat secretii din toate orificile…etc!mass-media e vanduta toata,vezi reclamele cu rosia -Montana! mai aveam incredere in ante na 3 -pana la cazul lui ionut….acum…n-am cuvinte!de cand au vizitat America ,au schimbat foaia!in rest,mult success si sa ne scrii si noua despre descoperirile tale!
am mancat litere[orificiile] scuze! sa nu zici ca nu stiu gramatia lb romane!
N-am văzut că ai răspuns la postările de aici. Oricum, îți doresc să ajungi acolo unde îți dorești, și la izvor și la Luana. Când gășești Gura de Rai, dă de știre, c-aș vrea să ajung și eu pe-acolo. Oi fi eu zeiță, dar un izvor al vieții mi-ar prinde bine și mie 😉
Dacă până și Zamolxis venea adesea să bea din Izvorul Vieții, înseamnă că și zeii au nevoie din când în când de o „reîmprospătare” a nemuririi. Iar dacă totul chiar decurge după un plan stabilit de… cineva, voi ajunge și acolo. Am citit „scenariul” dinainte, așa că știu ce va urma. Sper să nu fi citit totuși „scenariul” altcuiva… :))
Din păcate, Sfântul Gigi e încă printre noi. Nu-i nimic special cu el pe prima pagină. Mi-am amintit de articolul ăsta și l-am pus primul, ca să mai și zâmbim.
Normal că este ceva pe fundal. Eu cred, așa cum spunea Tzipi pe undeva pe aici, că în zona respectivă se găsește ceva important. Zona fiind închisă, astfel se poate explica reacția întârziată a salvatorilor. Că era nevoie de aprobări din cele mai înalte cercuri…
Da, la asta mă gândeam și eu…
Din câte văd, merele astea albastre sunt struguri. Am scris deja întâmplarea asta din legenda lui Alexandru Macedon în „Izvorul vieții”.
Nu sunt sfios, doar că nu am avut timp să-ți răspund. O să-ți trimit un e-mail în cel mai scurt timp posibil.
Dai consultații și „in private”? 😛
Nici o grijă, chiar tu ai spus-o că pedeapsa este prestabilită. Așa că, nici o șansă să citești scenariul greșit.
Pentru unii, nici măcar asta n-ajunge 😛
Cum întotdeauna există șansa să ne înșelăm, mai ales că nimic nu e sigur, e posibil să fi primit scenariul greșit. Mai ales când nu cunoaștem intențiile celui care aduce scenariul. Deocamdată totul merge conform „planului”. Vom vedea într-un viitor apropiat dacă lucrurile stau așa sau nu.
Pentru că mulți nu se mulțumesc cu puțin. Ceea ce este foarte bine. Dacă poți avea totul, de ce să nu-l obții?
Știi ceva? Eu îmi cam bag picioarele în intențiile unora sau altora și încerc să fac lucrurile așa cum cred eu că e bine, chiar dacă asta e doar în mintea mea. M-am cam săturat să trăiesc pe margine, să cer voie și să aștept ca alții să-mi aprobe cererile… Vb lui Iisus, cu credința cât bobul de muștar. Dacă tu crezi că faci bine ceea ce faci, dă-i bătăie. Până la urmă o să ajungi și acolo unde vrei. Unde vrei și nu unde trebuie… Profa mea de chimie din liceu spunea că atunci când ne dorim cu-adevărat ceva, întreg universul participă (parc-am mai spus asta odată; scuze dacă mă repet). Așa că, pune universul la treabă, poate stă degeaba.
Așa e. Însă nu știm dacă facem ceea ce facem pentru că noi vrem asta, sau pentru că ar fi fost stabilită alegerea noastră cu mult timp înainte într-un „scenariu”. Asta e vechea problemă cu destinul și liberul arbitru. Mie viața mi-a arătat că lucrurile se așează ca niște mici piese dintr-un puzzle încât să ducă într-o anumită direcție. Și nu pot ști dacă eu am ales acea direcție sau altcineva a ales-o pentru mine. E discutabil totul.
De acord cu tine… tu, cel care oprești uraganul cu mâinile goale (dacă aceste rânduri vor rezista în timp, o să fi venerat de generațiile viitoare ca zeul Klaudyu), aștept un răspuns…
Văleu! Sper că nu. Nu vreau să mă venereze nimeni, mai ales ca zeu. Zeii sunt niște creaturi de nimic, pe care le-aș pocni cu mare plăcere dacă așa avea ocazia. Nici n-ai idee de când îl strig pe Marduk să scoată căpățâna din groapă ca să ne măsurăm puterile. În săbii să ne tăiem, în buzdugane să ne batem sau în altceva să ne măsurăm… :)) Cum nu vrea să apară, mă gândesc că i-o fi frică… 😀
Aș putea totuși să fiu venerat ca Sfântul Klaudyu Gură Bogată. De ziua mea să fie neapărat dezlegare la sex iar o anumită parte a corpului meu ar putea fi transformată în moaște, să aibă babele ce linge. Trebuie să se simtă bine Sfântul și pe lumea cealaltă, nu? :))
:)) Da, de acord cu tine, Sfântule, dar să lași scrieri în urma ta, să descrii exact cum vrei să fi venerat. Și să stipulezi ce parte a anatomiei tale sfinte să fie făcută moaște, ca să înțeleagă toți. Și, pentru cultul tău, eu zic să optezi pentru preotese… vezi tu de care, după preferințe…
Uite că la astfel de dezlegare nu s-a gândit nimeni. Nu uita să adaugi ciocolată, frișcă, căpșuni și sampanie, de aia franțuzească, fără număr 😉
Partea anatomică „sfântă” va fi cea care îi lipsea lui Osiris atunci când Isis i-a adunat bucățile tăiate de Seth, pentru a-l reface ca la Lego. Cine știe mitul își poate da seama, ca să nu fiu nevoit să devin obscen. 😀
Da, normal că preotesele sunt cea mai bună alegere. Însă ar fi frumos dacă n-ar fi îmbrăcate ca niște ninjălăi, ci mai comod, eventual ca niște stripteuze.
Cum mi-aș dori să fiu venerat? Evident, doar pe cale… orală. Dacă tot se îngrămădesc dreptcredincioasele la pupat și lins moaștele…
Ciocolata, frișca și șampania rămân la latitudinea fiecăruia. Eu le ofer doar dezlegarea la sex, ei se descurcă așa cum pot. Bine, de ziua mea preoteasa șefă ar putea striga: „veniți de luați… viagraaa”. Doar că să fim siguri că adepții mei sărbătoresc cum trebuie, fără surprize neplăcute.
Iar dacă creștinii își fac cruce, frumos ar fi ca dreptcredincioșii mei să se salute ridicând degetul mijlociu, simbol al moaștelor mele și al dezlegării pe care le-o ofer.
Bune idei mai am! Sunt curios cât timp va dura până mă va înjura cineva pentru „blasfemiile” astea. :))
:)) And who cares? Lasă-i să înjure, tu rămâi cu restul… venerării. Auleo, ai uitat de mașină! Doar nu ai vrea să îți plimbe moaștele cu dricul sau cu papamobilul, indiferent de dimensiunea raclei 😀 Eu zic că un Hummer ar fi în regulă sau o mașină sport, decapotabilă, eventual tunată… ca și preoteasa-șefă? Sau preferi ceva mai… natural?
Da, cred că cea mai potrivită mașină ar fi un Pulomobil, după modelul Papamobilului Papei de la Roma. Scuze de expresie, dar n-am găsit alta mai potrivită. :)) Și cu ocazia asta cred că mi-ar trebui schimbată titulatura de sfânt. În loc de „Gură de Aur” s-ar potrivi mai bine un alt organ, dacă tot va fi partea principală în cultul meu.
Eu prefer naturalețea, dar preoteasa-șefă nu poate fi decât una tunată din cap până în picioare, să simtă și femei ca Loredana Chivu sau Bianca Drăgușanu că pot face ceva util în viață. Nu doar șefa trebuie să fie tunată, ci și soborul din jurul ei. Și cu astfel de reprezentante, tare mi-e că va uita lumea de celelalte culte / religii, cel puțin partea masculină.
Preotesele pot organiza în zilele de sărbătoare „urgii”, dacă tot nu ne lasă Daniel să facem asta în Mall-ul lui, și alte evenimente mistico-religioase de acest gen. Să vedem după asta cum o să-și atragă Daniel oile înapoi. Dacă o să mai aibă vreo șansă.
Uite cum am început eu să aberez la ora asta. Numai din cauza ta! :))
Mersi. Spor la muncă este. La bătut 5 km pe jos, prin frig, nu prea am spor. Dar sper să nu se repete episodul de aseară prea curând.
Al doilea prenume al meu e Gilian, pe care nu l-am suportat niciodată. În ziua în care am împlinit 29 de ani am avut o „revelație”. Pentru că studiam sumeriana în perioada aia, mi-am dat seama că numele meu are sens în sumeriană. „Gi” înseamnă „pământ”, „an” e „cer” iar „li” înseamnă „a străluci”. Prin urmare, Gilian înseamnă în sumeriană „cel ce strălucește între Pământ și Cer”. Nu mă cred „Luceafărul huilei”, însă mi-am amintit atunci de câteva „profeții” ale unor astrologi, ghicitori și bioenergeticieni pe care i-am consultat de-a lungul timpului, care mi-au spus că destinul meu este să ajung foarte sus. Am ajuns până la ultimul etaj al turnului de televiziune din Galați, dar probabil nu la asta se refereau. „Cel ce strălucește între Pământ și Cer” ar putea însemna cineva mai sus decât pământenii și mai jos decât zeii. Posibil un înger, dacă e să ne luăm după mitologie. Jucându-mă cu numele meu, am mai observat niște ciudățenii. Am mutat ultima silabă la începutul cuvântului, și a rezultat „angili”, adică „înger”. Inversând jumătățile numelui între ele, a ieșit „iangil”, ce s-ar putea citi ca „I angel” în engleză („e” a fost transformat adeseori în „i”, vezi numele Mikael sau Gavriel care la noi au devenit Mihail și Gavriil). Sau ar putea fi despărțit în „iang” și „il”, unde a doua particulă (il / el) înseamnă „zeu”. Prima se pronunța la fel ca „young” în engleză (ceea ce ar transforma numele în „tânărul zeu”) sau ca „yang” din chineză, conceptul filosofic corespunzător zilei, masculin, activ și strălucitor, tradus ca „loc însorit” sau „strălucire solară”. Dacă tot spuneai că oi fi vreun pui de Enlil, ăstea sunt simbolurile lui. Pentru chinezi, Yang este simbolizat de foc și vânt, tot elemente ale lui Enlil. Așa că…
E drept că aceste interpretări sunt puțin forțate, așa că o să rămân la traducerea inițială, „Cel ce strălucește între Pământ și Cer”. Dar dacă pun la socoteală și toate întâmplările anormale sau paranormale din viața mea, poate există un sâmbure de adevăr pe undeva…
Și cred că plângi de rău ce îți pare! Tu ai zis că trebuie să ne mai distrăm.
Nu-ți fă griji, nu atentezi la pudoarea nimănui, mai ales a mea 😛
Da, mănânc și plâng. Mai mult mănânc decât plâng, dar intenția contează. 😀
Normal că trebuie să ne distrăm. Să vezi distracție după ce m-or face sfânt… Nu știu cine, dar ar fi bine s-o facă cineva. Aș prefera totuși să se întâmple în timpul vieții mele, că după moarte pierd distracția.
Normal că nu atentez la pudoarea nimănui. Un sfânt nu-și permite așa ceva. Iar dacă cineva se simte ofensat, îl aștept la moaștele mele. Sper totuși să nu se simtă vreun bărbat…
:))
Ți-am răspuns și la articolul despre Dacia, dacă tot voiai să știi al doilea prenume al meu.
Daca mi-aduc aminte bine, tu ai început-o cu zeitățile 😛
Nu trebuie să te mire că te-am zgândărit dar ți-ai cam căutat-o cu lumânarea. Sau, te pomini, că ești dezamăgit?
Dezamăgit? Nici vorbă. N-am niciun motiv să fiu. Și, dacă îmi amintesc bine, tu ești cea care a început-o cu zeitățile, când ai spus că și tu ai putea să te consideri o zeiță, mai ales pentru că ai numele uneia.
Merci mult pentru explicație. Și pentru că ai acceptat să faci asta, mai ales că timpul nu prea îți permite și eu nu sunt chiar așa „înțelegătoare”, după cum ai observat. Dar mă voi strădui mai mult de-acum încolo. Întâmplări anormale și paranormale? Asta sună… interesant. Dar, oricum, te-am descusut destul.
N-ai pentru ce să-mi mulțumești. Dacă mă deranja ceva, aveam grijă să afli asta.
Da, sunt destule astfel de întâmplări. Însă n-am de gând să le fac publice, cel puțin nu acum.
Klaudyu nu vreau sa fac reclama la nimic cu acest link … vreau doar sa dovedesc prostia umana, am ales doubler sa aiba un sunet mai atragator … daca vrei sa il lasi .. poate asha isi vor da mai multi seama ca de fapt acesta e un exemplu mai deschis sa se vada ce inseamna oi inconstiente … e o paralela la ce s-a discutat aici .. si multi nu vor sa deschida ochii
http://www.youtubedoubler.com/?video1=http%3A%2F%2Fwww.youtube.com%2Fwatch%3Fv%3DWrNwbNgCooY&start1=15&video2=http%3A%2F%2Fwww.youtube.com%2Fwatch%3Fv%3D7sW_0F0xOlc&start2=00&authorName=HHDR
Nu e nicio problemă. Normal ca îl las. Eu îl știu și… mă abțin. E trist ce se întâmplă mai ales în secolul tehnologiei, când ignoranța nu mai are nicio scuză.
Da, ai dreptate, am uitat de episodul cu domnul Ștefan, deținătorul adevărului suprem dar care nu vrea să îl împartă. Îmi cer scuze că te-am acuzat nefondat. Se pare că, într-adevăr, eu am fost cea care și-a căutat-o cu lumânarea. Anyway, it was fun 😀
De ce sunt verde acum? Oh, shit, m-am logat cu cealalta adresa. Bine macar ca nu exista dubii asupra persoanei identitatii…
Am scris numai prostii :)). Si facut numai prostii. Na, se mai intampla si zeilor. 😛
Mai ales zeilor!
PS: Ma mir că n-ai nimic de spus despre interpretarea numelui meu. Mă așteptam la ceva, măcar la o rezervare la ospiciu. :))
La mine chestia cu bio/eco nu e doar un moft. Am devenit inginer de mediu pt ca vreau sa schimb ceva in lumea asta, oricat de mic ar fi acel ceva pe care l-as putea schimba. Si iubesc natura si imi doresc ca si copiii mei sa se bucure de ea asa cum am facut-o eu, fara oprelisti, fara masca de protectie sau costum antiradiatii (am vazut odata, cred ca aveam cel mult 7 ani, pe vremea lu’ Ceausescu o reclama la un post rusesc cu chestia asta, cum copiii se jucau in costume de protectie contra radiatiilor si m-a marcat, asa cum ai patit tu cu mitologia). Tu te-ai apucat de studiat mitologia, eu ecologia si protectia mediului. In plus, sunt varsator, si noi cam suntem dusi cu pluta. Inca mai credem ca lumea se poate schimba si nu precupetim nici un efort in directia asta, cel putin varsatorii care ii cunosc eu. Ca, vb aia, cin’ s-asemana, s-aduna.
Si doar pentru ca nu ti-am zis inca nimic de interpretarea numelui, nu inseamna ca ai scapat basma curata, stralucitorule :P. Dar pana la rezervarea la ospiciu… Intai tre’ sa imi fac mie una, asa mi-au recomandat multi cunoscuti. Dar stii ce cred eu? Ca nu mai sunt locuri libere pe-acolo. Si-n plus, prefer o plimbare prin cimitir decat pe la ospiciu. Care to join me?
Re: Alternativă la religii este Adevărul!
[url=http://secretelezeilor.wordpress.com/2014/01/14/36-hercule-cel-voinic-si-merele-de-aur/comment-page-1/#comment-1744][b]Klaudyu][/b][/url]
[quote]
Da, mănânc și plâng.
[/quote]
Sfinţii nu se fac. Sfinţii se nasc fără voia lor! Sfinţenia, înţelepciunea, inteligenţa nu le aparţin lor, ci Creatorului.
Când Mama mă strângea în braţe şi plângea spunându-mi, „mai bine te făceam un căcat la gard”. N-o înţelegeam. Eram prea mic, eram prea prost. Era după 11 iunie 1944 când datorită evreilor care conduceau America, ne-a ars casa în care stăteam, din str. Vidra nr. 11. La colţul străzii din Şoseaua Giuleşti era restaurantul lui Cană. (asta pentru orientarea cititorului cunoscător al vechiului Giuleşti din Bucureşti)
Eram prea prost? Nu. Judecata nu-mi lipsea dar nu aveam, nu ştiam toate elementele necesare înţelegerii.
De judecat judecam şi la vârsta de 3, 4 ani (după cutremurul din ’40) când după ce am mâncat împreună cu părinţii, pe un butoi întors cu fundul în sus, am mulţumit spunând, „sărumâna pentru butoi” că, doar nu mâncasem pe masă, cum eram învăţat.
Sunt multe cele pe care le avem fără voia noastră.
Postat, joi, 23 ianuarie 2014, ora, 21:05
Citiri, 236537
@ Klaudyu a spus:
„Pentru că mulți nu se mulțumesc cu puțin. Ceea ce este foarte bine. Dacă poți avea totul, de ce să nu-l obții?”
Niciodată nu vei avea totul pentru că nu-l cunoşti, nu-i cunoşti limitele.
Numai prostia este toată a omului; de la naştere când e gol, total neştiutor, pănă la moarte, când ajunge să se deştepte puţin. Dar prea târziu pentru a deveni ceea ce-şi doreşte: a toate ştiutor.
Vai de capul meu. De acum trebuie să îmi analizez foarte bine orice cuvânt. Traiane, glumeam mai devreme. Chiar nu e nevoie de analize pe text. O glumă e o glumă, așa că ia-o ca atare. Părerea mea…
@Tzipi Am gasit asta, de unde ai facut copy paste, din pacate alte detalii nu se dau, evident
http://www.mediafax.ro/social/accidentul-aviatic-din-apuseni-familia-studentei-moarte-crede-ca-aceasta-putea-fi-salvata-11940622#comments
Poate ca nici nu exista acele detalii si se vrea a se da o nota de teoria conspiratiei intregii polologhii. Personal, ma bucur ca balanta s-a echilibrat si jegul de Iovan a mierlit-o. Acum o natie de oligofreni il considera erou. Spalarea pe creier e in plina desfasurare. Altceva nu vezi si nu auzi decit acest „subiect” dezbatut deja la cote ridicole. Ca doar asa trebe, nu? Nici nu mai trebuie sa fim distrasi cu kkturi, creierul rromanasilor e neted demult, nu mai era nevoie de diversiunea cu Iovan. Cui ii pasa ca tara asta e in kkt? Nimanui, Adrian Iovan iz in da haus. Ca si atunci cind a murit/sau si-a inscenat moartea nea Sergiu (Nicolaescu), rromanasii alta preocupare nu aveau decit modul in care ala a ales sa moara: ingropat sau incinerat. Dovada inca o data a starii de retardare in care am ajuns. Poate gresesc, da’ chiar nu cred varianta cu agentii israelieni and shit. Sau poate ca dom’ Iovan&co. transporta niste organe prelevate ilegal pentru „stapinii” din IsraHELL (trafic cu organe, ehee), nu de alta dar e o industrie infloritoare acolo, palestinienii, in special copiii, le cad victime jegurilor astora. Sau a facut figuri pe parcurs si atunci cei din neamul lui Itic si Strul i-au dat-o prin gura….
Re: Alternativă la religii este Adevărul!
@ Klaudyu
Văd că acum e rândul tău să greșești, Traiane.”
[/quote]
Spre deosebire de tine, eu nu vreau să fiu crezut. Eu vreau să fiu înţeles, judecat. Toţi „înţelepţii” care se cred aleşi de dumnezeul lor să conducă lumea, refuză să mă judece, refuză să judece împreună cu altul. Şi tu…
De ce oare?
Pentru că Legea dumnezeului lor după care se conduc şi conduc lumea este un mare căcat în care este împrăştiat Adevărul.
Când stau de vorbă cu Sântio, Creatorul Pământului şi a tot ce este sub soare, înţeleg ceva, dar nu ştiu dacă am înţeles bine sau greşit. De aceea cer să fiu judecat. Nu înţelegi că mă judec singur? Nu înţelegi că judecata unui singur cap de Om nu este suficientă pentru descoperirea Adevărului?
Nu este interesant, pentru toţi Oamenii, ce crede unul sau altul despre Isus, Moise şi Mahomed şi ceilalţi numiti de tine ca anticrişti.
Nu-mi aduce ca argument credinţele altor oameni; credinţele nu sunt dovezi pentru mine şi, cum ar trebui să se întâmple şi cu ceilalţi Oameni. Argumentele tale sunt „relevante” pentru credincioşii întregii lumi.
Eu vreau să ştiu, nu să cred. Prea mult timp am crezut fără să pot afla Adevărul. Acum când l-am aflat (şi prin intermediul tău) nu pot să fac greşala de a le cere oamenilor să mă creadă.Tu eşti satisfăcut cu credinţa oamenilor, aşa cum ai spus. Eu nu sunt mulţumit cu credinţa lor.
Că ştiu că sunt Şilo este o tâmpenie, după părerea ta şi a tuturor oamenilor, numai că eu nu cer nimănui să mă creadă şi să mi se-nchine ca unui zeu, cum cer evreii imbecili (pentru aducere aminte, vezi preambulul articolului)
La ce ar fi bună o nouă credinţă în locul unora vechi?
Evreii imbecili vor o nouă credinţă cu care să ne conducă, fără să-i judecăm, ca până acum. Să-i urmăm ca oile pe cioban.
Mulţumesc pentru acceptarea eventualei mele colaborări cu Diana pe saitul tău.
Daca tot ai mentionat de Izvorul Vietii in postul cu Merele de Aur am decis sa recitesc aceasta postare, iar in virtutea inertiei am reusit sa citesc si ultimile comentarii…
Dar „any which way”, Apa vietii/Apa mortii sau Apa vie/Apa moarta, Floarea vietii/Floarea mortii, Tree of life/Tree of death, Apa Sambetei, Tinutul Blajinilor, Valul (Pulsul) Divin, Izvorul ce inghite (absoarbe) Apa vietii/mortii, acelasi Izvor ce elibereaza Apa vietii/mortii… Ouroboros.
Acestea toate sunt piese dintr-un puzzle multidimensional.
Hint; In timp ce Apa vietii curge in afara realitatii Umane, Floarea si Copacul Vietii/Mortii cresc in Realiatea noastra. Izvorul Apei Vietii/Mortii este si in acelasi timp nu este in Realitatea noastra.
Ghici ghicitoarea mea: numeste „locul” Izvorului si ai reusit sa numesti Izvorul.
Apropo, retardarea nu are limita, ca sa va reamintesc: la circoteca cu inmormintarea Aurei Ion venise o muiere pensionara tocmai de la…. Medias. Nu era ruda, nu se cunoscusera vreodata, nu nimic. A impresionat-o toata polologhia si batuse atita drum in tramvai. Daca era sa iasa in strada sau sa vina in Bucuresti pentru vreo chestie intr-adevar importanta, pe pariu ca n-ar fi venit?
Cu plăcere, Traiane, și dacă te mai pot ajuta cu ceva, în măsura timpului de care dispun, te ajut cu plăcere.
Cu toate că e posibil să nu înțeleg prea multe, de fapt știu că nu înțeleg multe, totuși te întreb: de ce vrei să fi judecat și, mai ales, de către cine?
Xyz (e mai ușor de scris, că e mai scurt, sper să nu te superi), înclin să îți dau dreptate aici. Eu cred dacă Iovan, sau altcineva din acea echipă, (habar n-am câți erau, că la mine TV e setat pe desene animate și tare greu să anulează setarea asta) trebuia să-și întâlnească creatorul pentru ceva anume și restul au fost victime colaterale. Și, ca să se profite de toată abrambureala și să se mai injecteze o doză de imbecilină multora, au băgat toată treaba cu conspirația. Sau poate o fi pe-acolo ceva, cine știe. În ziua de azi nu mai poți fi sigur de nika.
Ce ne poti spune despre tunelurile imense din Bucegi ?
Am citit si prin presa straina cate ceva . E pe bune , ce parrere ai? „detaliat” !
Klaudyu, nici bine nu s-a încheiat ziua de ieri că deja ne-am luat-o din cauza glumei noastre. Stai să vezi când s-or apuca alții, mai guralivi și mai incisivi decât Traian. Dar, dacă se sare calul, poți să dai jos toate postările.
Dar, te rog din tot sufletul ăsta al meu, mic și negru, fă ceva și să nu mai plângi și să mănâci în același timp. S-ar putea să te îneci și nu mai apuci să faci toate minunile necesare pentru o sanctificare 😛
Și nu putem permite una ca asta, Strălucitorule !
Diana, nu dau jos nimic. Cui nu-i convine… știi deja. Sfintele moaște îi așteaptă. 😉
O să încerc să renunț la plâns, deși sunt slabe șanse să mă înec. Ai văzut tu sfânt mort cu dumicații în gât? Asta să fie prima mea minune: mănânc și plâng în același timp și nu mă înec. 😀
Nu-mi mai spune Strălucitor, că mă simt ca un manelist. Ce mi-e Florin Fermecătorul, ce mi-e Claudiu Strălucitorul… :))
@ berlinezu
Am încercat să mă uit până la capăt la cele 3:01 minute de…, ce-o fi fost aia, dar nu am reușit. Prefer să mă duc să-l ascult pe Freddy Krueger scarțâind, cred că aia o să mă zgârie mai puțin pe creier.
Oricum, cineva să le facă un bine puștilor alora și să le recomande măcar un textier dacă nu un „sejur” pe la spitalul 9 sau alte insituții de acest gen.
Ți-am zis eu, Klaudyu, că nu mai sunt locuri libere?
Păcat, speram să mă lipesc de un concediu de odihnă pe acolo. Dar dacă nu mai sunt locuri…
Să privim filmulețul cu mândrie și încredere, pentru că ăștia sunt viitorul țării! Vai de capățânile noastre… N-avem nevoie să ne distrugă alții, când putem să o facem noi înșine foarte bine.
XYZ, eu n-as zice ca se doreste impunerea ideii conspirationiste, dimptriva ! Toata media a batut moneda pe ideea incompetentei autoritatilor ( care exista si nu poate fi negata ). Au evitat insa sa sape mai departe pe ideea de ce au refuzat sa actioneze in zona, desi aveau posibilitati gramada ? Cei de la baza militara din Campia Turzii au spus ca aveau dotarea necesara sa-i caute, chiar s-au oferit, insa autoritatile i-au refuzat. Deja asta e refuz categoric si nu incompetenta. Dca stai si cauti cu e-amanuntul, sunt foarte multe refuzuri in cauza ( dezinformarile intentionate nu le mai socotesc ).
Parerea mea e ca se incearca acoperirea adevarului, sub masca incompetentei autoritatilor. Si cum nu pot spune public asta, s-au servit niste demisii, ca poporul , capul lui Motoc vrea. Parerea mea.
Înclin să îi dau dreptate lui Tzipi și să consider că se întâmpla ceva secret acolo. Să nu uităm că vorbim despre munții Apuseni, acolo unde se află orașul subteran al zeilor, pe care vor să pună mâna de ceva timp evreii. Să nu uităm că acum câțiva ani căutau ceva în munții noștri, când li s-a prăbușit avionul. E clar că se bate moneda doar pe incompetența autorităților pentru a distrage atenția publicului. Dacă luăm în calcul și dezinformările intenționate… Am găsit chiar un articol despre mărturia unui salvamontist, care ar putea fi sau nu adevărată. Chiar dacă sursa nu e deloc de încredere, autoarea fiind o varianta feminină a lui Dragoș Anunnaki, amândoi aberând mai mult decât credeam că este posibil, există totuși șansa ca mărturia să fie adevărată. Bine, și dacă ignorăm greșelile de exprimare, cea mai evidentă observându-se în titlu (salvamontul este un serviciu specializat în salvarea celor accidentați sau rătăciți în munți, salvamontistul fiind persoana care a făcut sau nu respectivele declarații). Aici este articolul: http://www.cocoon.ro/?p=2239
Da, și pe mine mă enervează transformarea lui Iovan în erou. Parcă toți au uitat că, acum câțiva ani, a împușcat un om în cap, cu sânge rece. Dar cum în ziua de azi criminalii ne sunt prezentați ca eroi, nu mă miră nici transformarea lui Iovan.
Deci ai aruncat un ochi la video sa inteleg … asta spuneam si eu prefer sa ascult orice altceva decat asha ceva … am pus doubler ca sa fie un fundal sonor mai placut 🙂 oricum asta arata ca si tinerii nostri sunt inconstienti, multi dintre ei .. si sunt prea usor influentabili, si usor de condus si indoctrinat … ce vrea sa insemne aceasta noua secta, nimic … va spun eu … adepti usor de condus, prosti ca nuca de preferat sa ii vad disparand cat mai repede … nu ei ca oameni .. nu ei sa se trezeasca … ci stilul de viata ales de ei … indobitocirea
acesta a fost doar un exemplu extern la cum pot fi oamenii atrasi intr-o capcana a mintii, si pot fi condusi ca niste oi sau gaste sau rate sau orice altfel de dobitoace traiesc la curtea omului..Asa a fost lumea condusa, si de biserica catolica, care a fost o frana in fata progresului, si de alte institutii religioase care au fost si nu mai sunt, pentru ca si ei au incercat sa se adapteze la vremurile noastre .. problema e de cand cu secolul vitezei si era informatiei rapide, ca Biserca in general nu conteaza natura ei a pierdut teren si iau luat locul alte „entitati”. La fel conduse din umbra de masoni, de gruparile secrete, care fac orice le sta in putiinta sa nu isi piarda fraul omenirii din mana.Hitler a fost o marionata fara sa vrea, Stalin a fost o marioneta cu voia lui … si cine stie cati din conducatorii actuali ai popoarelor sunt acolo pentru ca au vrut altii ca ei sa fie … sa poate conduce dupa ordinile primite . De ce oare atata chin sa fie „eliberate” tarile arabe de sub conducerea politica islamista. Pentru ca si islamul este o amenintare la adresa masonilor, sunt popoare incontrolabile de catre ei, si de aceea se foloseste cartea razboiului, a intrigii si asa mai departe, sa ii dezbine prin razboaie civile, ca mai apoi sa ii poata cuceri cu „democratia”, asa zisa libertate de care ne bucuram noi popoarele occidentale. O libertate platita scump cu sclavia intelectuala.
Suntem sclavi cu aparenta libertate de miscare. Asta este lumea, de care poate unul ca Hitler a vrut sa ne scape. Si nu a reusit fiind atras in cursa, si muscand momeala fara sa vrea.Cand se va trezi lumea, atunci va fi sfarsitul si un nou inceput. Acea e apocalipsa care e folosita sa ne sperie, exact cum fac parintii cu baubau in dulap, cand copii nu asculta.
Si atata timp cat vom fi cu frica de moarte, pentru ca e un taram necunoscut si ne temem de iad si avem frica ca nu vom ajunge in rai, vom fi usor de manipulat … precum exemplul cu baubau de mai sus.
Omu trebuie controlat, altfel ar fi un haos, dar cand cei care controleaza incep sa isi asume puteri de zei, atunci e periculos pentru noi cei mici. Cu toate ca nu ar fi sa fim cei mici, ar trebui sa fim toti egali pe pamant.
un weekend placut
Priceput, sa traiti. Fara sclipici. 😛
@ Klaudyu et al, referitor la „martiriul” lui Iovan (Iorgovan).
Erou al natiunii, a carui fapte au atins mii de vieti (minti) omenesti, trecut prin Poarta Vietii/Mortii in urma unor chinuri teribile, „nemeritate”.
Miroase cuiva a ceva specific aici, lasand la o parte drama (durerea) publica impletita cu oprobriul simtit in legatura cu atitudinea organelor guvernamentale de competenta?
Este cumva timpul ciclicei jertfe instauratoare de noi „paradigme”?
Cel mai mult ma frapeaza faptul ca subiectul eroului-martir s-a infiripat ca din intamplare intr-un post numit Hercule si merele de Aur.
Pareri?
Iovan (Iorgovan, Hercule)… Mere de Aur?… Anyone?
Re: Alternativă la religii este Adevărul!
Cu plăcere, Traiane, ”
[/quote]
Eşti primul Om care m-ai ajutat şi vrei să mă ajuţi în continuare.
Sunt conştient că sunt nebun. Nu accept credinţa ca fiind adevăr, nici măcar a unui singur om. Nu accept credinţa comună a miliarde de oameni cum sunt credinţele religioase sau „ştiinţifice”.
Vreau să fiu vindecat! Vindecarea mea nu se poate face decât prin judecată. În urma judecăţii mele – de către tine, primul om care vrei să mă ajuţi, şi de către oricare ins dintre cei care se cred zeii lumii – se va şti cine este nebun. Eu sunt nebun sau cei care vor să le fim sclavi şi să le lingem picioarele?
Te rog să fii răbdătoare cu mine pentru că am multe de spus şi nu ţi le pot spune toate de-odată. Nu vreau să te trimit la material „bibliografic” cum fac „înţelepţii”, care se cred zei de tot felul. Multe din ce-ţi voi spune, le repet pentru a nu ştiu câta oară şi se găsesc, inclusiv acest mesaj, pe saitul www.forumcrestin.com ca „Alternativă la religii”.
Te rog să te uiţi peste Forma: http://dpss.lacounty.gov/dpss/civilrights/pdfs/forms/PA607English.pdf pe care trebuie să o completez, semnez şi să o înaintez la County of Los Angeles (Judeţeana îngerilor). (Matei 24:31).
Te mai rog să te înarmezi cu o Biblie de preferat o traducere de Dumitru Cornilescu, preotul persecutat de BOR, Editată de Gute Botschaft Verlag (GBV) Dillenburg, West Germany. Eu am una ediţia a 3-a 1991.
Să ne ajutăm, simbioti, unul pe altul, pentru binele Românilor.
Postat, vineri, 24 ianuarie 2014, ora, 21:34
Citiri, 236629
Re: Alternativă la religii este Adevărul!
@ Klaudyu,
Tu ai nişte preocupări deosebit de frumoase şi utile.
Eu am preocupările mele pe care le consider foarte importante pentru soarta întregii omeniri. Ca să intrăm în polemică este pierdere de timp pentru amândoi. Poate pentru mine mai mult pentru că sunt la sfârşitul vieţii (76 de ani). Oricum nu mor înainte de a-mi termina treaba pe care o am de făcut.
Că sunt nebun ştiu. Nu mai trebuie să mă trimiţi la Balamuc; eu nu am să am soarta lui Mihail Eminescu. Eminescu s-a luptat cu zeii. Eu mă lupt cu oameni care se cred zei.
Postat, vineri, 24 ianuarie 2014, ora, 22:03
Citiri, 236633
Indiferent ca aveti sau nu dreptate, se vede ca ati citit foarte mult si ca aveti substanta si un ceva care va face sa atrageti atentia. Frumoasa virsta … sa fiti sanatos !
Cu respect.
@Dan – Iovan/Iorgovan, Hercule/erou martir, l…a trista. Mai exista si simple coincidente. Uneori, o piatra e doar o piatra, intelegi ce vreau sa spun….
Nu cred că am susținut pe undeva că ești nebun. De fapt, nu cred că aș putea să deosebesc un nebun de altul, dat fiind că și eu sunt tot pe-acolo. Am să te ajut pentru că vreau să o fac și pentru ca pot să o fac. De ce? Pentru că așa m-a învățat pe mine tata: dacă poți s-ajuți pe cineva, fă-o, fără să aștepți nimic în schimb iar dacă nu poți, nu-l încurca.
Bun, să trecem la oile noastre. Din câte am înțeles, vrei să completezi acea plângere de tratament discriminatoriu (era să scriu cerere, n-ar fi fost de toată bafta?). Pentru asta voi avea nevoie de textul pe care tu îl vrei tradus. Mi-l poți trimite la: iliediana5875@yahoo.com. Nu știu cum am să fac cu biblia. N-am așa ceva în casă 😀 Dar, dacă va fi nevoie și nu mă descurc fără, îmi vei da tu citatele de care e nevoie.
Ce zici, e bine așa?
Oricum, la 76 de ani, eu zic că e remarcabil ce faci. Bunică-mea are 75 și nu vrea să se deplaseze până la Pitești, dar să își mai și schimbe mentalitatea!
Oricum, să fi sănătos și să-ți duci la capăt lucrarea!
@Cristinne Radu
In perspectiva umana mentala „o piatra e doar o piatra” constituie un singur punct de vedere dintr-un infinit de puncte de vedere.
Deasemeni, ar trebuie sa diferentiezi intre subiecte in ghilimele si cele fara. Iar in final, am sa te rog sa mai recitesti o data Manualul Bunelor Maniere in Conversatie, si sa nu mai folosesti referinte sexuale deoarece poate lasa o prima impresie defavorabila…
„Iovan-Iove-Jupiter-Dionysian-Atavism-Jupiterian Enochian-sacrificiu ritual cu Jupiter in ascendenta… exista deasemenea un film numit Jupiter Ascending ce va debuta in 2014…
Anul Ascendentei Jupiteriene-2014… mura-n gura.
Intra aici, mergi la formularul B si intra Jupiter plus coordonate plus locatie.
http://aa.usno.navy.mil/data/docs/mrst.php
„Cateodata Coincidenta prezinta substraturi nu prea coincidentale”‘Anon
Re: Alternativă la religii este Adevărul!
[url=http://secretelezeilor.wordpress.com/2012/09/08/hitler-mesia-sau-antihrist/#comment-1789] @ Diana[/url]
[quote]Nu cred că am susținut pe undeva că ești nebun. De fapt, nu cred că aș putea să deosebesc un nebun de altul, dat fiind că și eu sunt tot pe-acolo. Am să te ajut pentru că vreau să o fac și pentru ca pot să o fac. De ce? Pentru că așa m-a învățat pe mine tata: dacă poți s-ajuți pe cineva, fă-o, fără să aștepți nimic în schimb iar dacă nu poți, nu-l încurca.
Bun, să trecem la oile noastre. Din câte am înțeles, vrei să completezi acea plângere de tratament discriminatoriu (era să scriu cerere, n-ar fi fost de toată bafta?). Pentru asta voi avea nevoie de textul pe care tu îl vrei tradus. Mi-l poți trimite la: iliediana5875@yahoo.com. Nu știu cum am să fac cu biblia. N-am așa ceva în casă Dar, dacă va fi nevoie și nu mă descurc fără, îmi vei da tu citatele de care e nevoie.
Ce zici, e bine așa?
Oricum, la 76 de ani, eu zic că e remarcabil ce faci. Bunică-mea are 75 și nu vrea să se deplaseze până la Pitești, dar să își mai și schimbe mentalitatea!
Oricum, să fi sănătos și să-ți duci la capăt lucrarea!
[/quote]
Mulţumesc!
Pentru început citeşte lincul acesta şi nu aştepta să primeşti ceva de la mine prin poştă. Oamenii trebuie să ne judece pe amândoi. Nu avem nimic de ascuns faţă de cineva. Nici măcar faţă de zeii, care, vreau, nu vreau, vor fi înfrânţi. Vor fi înfrânţi de Sântio, nu de noi ci, prin noi toţi care vrem să judecăm.
E, dacă nu poţi să deosebeşti un nebun de altul înseamnă că Tatăl nostru Ceresc ne-a pus împreună. Pentru că nu ai Biblie iată ce (îţi) spune Sântio în Zaharia 11:15 „Ia şi uneltele unui păstor nebun! Până ajungi în posesia Bibliei pe care ţi-am recomandat-o, foloseşte-o pe asta http://www.ebible.ro/ .
La începuturile mele, la fel ca tine, nu aveam Biblie, o ignoram. O Biblie veche, avută de la bunicii mei cu oiţele, de la Verneşti, am făcut-o cadou unui prieten, Mircea Raicopol. Coleg de serviciu la ICPEAR. .Amândoi colaboratori ai Securităţii.
Postat, sâmbătă, 25 ianuarie 2014, ora, 20:08
Citiri, 236718
doar putin adevar ,si multa fantezie,,,pacat ca tu crezi asa de putin din ce spui,,,,,ma refer doar la ce este in spatele spuselor tale ,Pacat ca nu crezi pentru ca este adevarul ce ai scris.Nu spera ,masinaria oculta lucreaza la capacitate si vei fi ignorat,,,si tu nu crezi in ce spui,,,,,hm,,,,,,,,,,,,,,,,,,,
ai multe de invatat,,multe de ascultat si multe de numarat,,,,,,,,,,,,,,,
Dar de piramida din Bosnia ce spuneti? Langa piramida au fost gasite pietre asemanatoare cu cele de la Tartaria dar de dimensiune mai mare.Poate spatiul Carpato-Danubian-Pontic a fost centru civilizationar,alaturi de un alt centru aflat in Orientul Mijlociu….
vad ca DV,,cei cu statut vechii de gindaci,nu postatii si alte pareri ,,,,va protejatii in grup mic ,,ca si haita de lupi nebuni,va muscati uni pe altii,si dupa va uniti in atac ,,,,,,,,,NU VA MAI NUMESC EU,,,,,,,,,,,,,,,VA PREZENTATI ,,,,DV,,,,,,
Klaudyu, se pare ca ti-ai gasit un nou „fan” 😛
Misto, e fain cand altii stiu mai bine decat tine ce crezi si ce nu crezi…
Dle Ioan, cu haita de lupi ne-ati nimerit. Suntem dacii, daoii, oamenii lupilor, cei ce il urmeaza pe Marele Lup Alb. Noi suntem aia… Si ce facem in particular e treaba noastra.
Dar Dv pt ce ati poposit pe-aici? Nu va exprimati nici o parere, doar aduceti injurii.
pentru excursia la vara prin Bucegi poate este bine sa ma invitii,imi face mare placere sa revad locuri ,,deosebit de interesante,IDeci draga kl,,daca poti fa un program si aduna mai multi,va fi foarte bine ,doar asa ,Cu respect astept interesat ioan.maister@yahoo.ro
despre mine ,pot spune putin ,dar ma bucur ca pot vedea asa de usor fata umana ,,animalul,,dIavolul ,fara probleme vad adevarata infatisare din fata mea ,umana sau de alta natura ,,stii ca vreau sa spun
Re: Alternativă la religii este Adevărul!
Buna seara,
Imi cer scuze ca nu v-am raspuns mai devreme. Am fost cu copiii la sanius.
Da, am primit mail-ul de la Dvs., chiar ma uitam peste ceea ce mi-ati trimis.
Acea petitie pe care Dvs ati postat-o, ati depus-o sau e doar o ciorna? Si pe acea ciorna vreti sa lucram? Va rog sa imi spuneti exact ce aveti nevoie ca sa fac eu.
Nu, nu va solicitam nimic prin posta. Discutam online, in vazul tuturor, ca nici eu nu am nimic de ascuns. Dar am, in schimb, o rugaminte la Dvs. Daca mai postati ceva, in alta parte decat pe secretele zeilor, va rog sa aveti grija sa nu mai apara adresa mea de mail. Nu ca mi-ar fi frica de cineva, dar nu vreau sa ma trezesc cu cine stie ce mesaje prin mail, mai ales ca au acces si copiii la calculatorul meu.
Cu respect,
Diana
Bună dimineața,
Şi astfel a fost seară şi a fost dimineață: ziua a doua. (Geneza 1:8)
Da! Am trimis-o. Nu aţi văzut că am trimis-o şi doctorului Robert M. Rose, al cărui pacient sunt de peste 10 ani? Numai că evreii care se cred zei, şi conduc America, nu au reacţionat. Nu m-au chemat în judecată, astfel sunt nevoit să acţionez în paralel cu scrisori bilingve la guvern şi publicate şi pe internet.
Tot ce public pe alte saituri, postez şi pe Forumul de suflet www.forumcrestin.com, ca arhivă.
Văzând încăpăţânarea evreilor (Exod 33:3, 5) am recurs la o stratagemă pentru a le tăia macaroana de a spune: săracul, e nebun! Te rog să mă ierţi
Cu dragoste şi dor de voi toţi şi toate româneşti,
Traian
Postat, duminică, 26 ianuarie 2014, ora, 20:08
Citiri, 236857
Re: Alternativă la religii este Adevărul!
Diana,
Copila mea, să trecem la treabă!
Deocamdată suntem numai noi trei, dar cu siguranţă ni se vor mai alătura foarte mulţi care să ne judece şi să-i judecăm. Tu nu-i judeca pe ceilalţi; lasă-i în seama mea şi a lui Sântio.
Tu înarmează-te cu o copie, pe hârtie, a formei COMPLAINT OF DISCIMINATORY TREATMENT County of Los Angeles.
Nu ştiu, ne fiind jurist, dacă pot face mai multe reclamaţii (complaints) pe aceeaşi formă. După mintea mea se poate, dar ar fi greşit acest mod de acţiune. Aşa că voi acţiona, punctual, voi judeca cazul doctorului Robert M. Rose, care-i cazul doctorilor evrei în general.
Urmează alte cazuri, până ajungem la cazul Preşedintelui legumă (o bamă) aşezat în locul sfânt transformat în baracă albă.
S-a înălţat până la capetenia oştirii, i-a smuls jertfa necurmată şi i-a surpat locul Locaşului său celui Sfânt. (Dan.8:11)
De aceea, când veţi vedea „urâciunea pustiirii”, despre care a vorbit prorocul Daniel, „aşezată în Locul Sfânt” – cine citeşte să înţeleagă! – (Mat.24:15) (n.mea. nu doar să creadă, nu doar să se mulţumească cu credinţa.)
Când veţi vedea „urâciunea pustiirii” stând acolo unde nu se cade să fie – cine citeşte să înţeleagă – atunci cei ce vor fi în Iudeea să fugă la munti. (Marc.13:14)
Postat, duminică, 26 ianuarie 2014, ora, 21:57
Citiri, 136861
Dle Traian, Dvs. imi spuneti, punctual, ce voi avea eu de facut si eu fac. Dupa care, directia in care doriti sa o adoptati, va apartine Dvs. si familiei Dvs.
Nu pot sa judec ceva despre care nu stiu mai nimic.
Cum lipsesc un weekend de acasă, cum se găsește unul care vrea să-și facă nevoile în mijlocul camerei. Probleme, Gogule? Te-a deranjat ceva sau doar ai frustrări pe care te-ai gândit să ni le împărtășești? Dacă tot îți lipsesc cei 7 ani de acasă, după cum se poate observa cu lejeritate, ai putea măcar să încerci să nu te contrazici singur? Multă fantezie dar păcat că nu cred ce spun? Dar de unde știi tu ce cred? Te pomenești că ai fi și tu vreun atoatecunoscător, așa cum am tot avut pe aici? Ia învață tu să te porți, apoi poate mai vorbim. Doar după ce demonstrezi că poți interveni decent într-o conversație. Bine, și după ce renunți la aerul de superioritate care nu reușește decât să plictisească.
Diana, ți-am zis că o să apară unul care să atenteze la sfintele-mi moaște? Uite-l, după numai 2 zile… E clar, am material de sfânt. Iar darul proorociei să fie a doua minune.
‘Morning, sunshine! Rough weekend? 😛
Da’ ce, am avut vreun dubiu? Eu sunt convinsa ca ai material de sfant!
Dar, totusi, ai vazut ca cineva ti-a dat un dislike pt explicatia numelui? I wonder who…
De parcă ar conta cine… E normal să nu le placă. Nici n-am devenit sfânt și deja mă prigonesc necredincioșii… Sper să nu le treacă prin cap să mă crucifice, așa cum se spune că s-ar mai fi întâmplat acum ceva vreme cu unul care abera ca mine. Adevărat grăiesc vouă: Cerul și Pământul vor trece, dar cuvintele mele bla, bla, bla…
Weekend-ul a fost… Îți dai seama că nu pot să-ți spun, nu? 😀
Si tu iti dai seama ca asta nu o sa ma impiedice sa-ntreb, nu? 😀
Nu cred ca o sa ajungem pana la crucificare… It’s old school. Trebuie ceva nou si original. Any ideas?
Aș prefera să mor… de bătrânețe. Să trăiesc printre astfel de oameni cred că ar fi cea mai cruntă pedeapsă. Mai ales că mi-am propus să mor pe la 150 de ani.
@cristinel re. „arma zeilor”
Am sa-mi permit sa raspund eu primul la intrebarea stimabilului C.
Arma cea mai potenta din arsenalul zeilor a fost este si va fi de-a pururea Ignoranta Umana. Prin intermediul ei Omul a fost ingenuncheat si stors de vlaga (energie).
@ioan
Cu tot respectul cuvenit, care este foarte putin pana la lipsa totala, judecand dupa intentiile expuse de dumnealui, adica acelea de atac ad hominen gratuit, va pun si eu o intrebare: Din ce „ploi” ati aterizat p-acisilea (reg.olt.)?
P.S tot @ ioan. Gramatica lb romane e o amanta capricioasa… daca nu o stapanesti bine te face de cacao in fata lumii.
Până la urmă, tu cu cine te cerți, Ioane? Nu că m-ar interesa în vreun fel, dar întreb de politețe. Și de ce atâta agresivitate? Ai rămas înzăpezit undeva și te plictisești? Ți-a degerat vreo parte anatomică responsabilă cu gândirea măcar la modul teoretic? Să mor dacă pot înțelege oameni de genul ăsta: neciopliți, semianalfabeți și plini de ură, care simt nevoia să spună ceva doar pentru o fărâmă de atenție…
Bravo, Ioane! Întâi arunci cu jigniri pe aici ca la tine pe tarla, acum vrei să mergi cu mine la munte? Și deodată comentariul tău e „cu respect”, deși mai devreme eram niște gândaci ca o haită de lupi nebuni?!? Nu vrei să te invit și la o cafea înainte? Poate vrei și un masaj ușor? Eventual să ți-o dau și pe mama?!? Ai noroc că azi stau bine cu nervii, că te spurcam de nu te curățau toate izvoarele Bucegilor…
Nu cred că te-a întrebat nimeni ceva despre tine, așa că nu e nevoie să te lauzi cu ce crezi că ești în stare să vezi. Pe mine nu mă interesează absolut deloc.
Pentru Dan: Dacă ar fi stăpânit destul de bine gramatica limbii române, nu cred că s-ar fi pretat la astfel de jigniri. Am observat că, de cele mai multe ori, agresivitatea gratuită și incultura merg foarte bine mână în mână. Gramatica e o amantă capricioasă… care de cele mai multe ori rămâne nesatisfăcută.
Nu știu răspunsul la ghicitoarea ta, așa că poți să-l spui tu.
Sa-mi dai si mie reteta, ca nu m-ar deranja sa trec de suta.
ooooo nu virgule ,,,,, ,,,,, ,,,,,,, ,,,,,,
Daca intrebi orice evreu (din Israel ) ce inseamna „poporul ales” iti va raspunde ca se refera la cei care accepta Tora (cartea aia cu 5 capitole comune cu Biblia) si nu la vreo rasa sau vreo stapanire.
Și ce relevanță are asta? Dacă întrebi un hoț dacă fură, îți va răspunde că nu face așa ceva. Doar nu te aștepți la vreo confesiune doar pentru că ai întrebat tu frumos.
Re: Alternativă la religii este Adevărul!
[quote=”ADRIAN”]
„Indiferent ca aveti sau nu dreptate,…”
[/quote]
Mulţumesc pentru urări.
La ce te referi când îmi spui: „…că aveţi sau nu dreptate,…”?
Postat, marţi, 28 ianuarie 2014, ora, 18:07
Citiri, 237112
iar ai facut o impartire cu zero ca sa demonstrezi ca 1=2
daca intrebi un hot de ce fura iti va spune ca el nu face asta …dar daca intrebi un om cinstit de ce fura si iti va spune ca el nu face asta ?
impartirea cu zero consta in faptul ca tu apriori consideri evreu=hot …
demonstratia lipseste insa
Nu am considerat că evreu = hoț, ci era doar un exemplu. Puteam să înlocuiesc cuvântul „hoț” cu oricare altul, dar ăsta s-a nimerit. Însă dacă tu n-ai înțeles nici măcar asta, n-are niciun sens să-mi bat gura cu tine. Și chiar n-am de ce să-ți demonstrez ție ceva.
nu am luat comparatia in fond, am folosit-o in continuare asa cum ai ales-o tu
repet insa, in presupusa logica a concluziei lipseste demonstratia ca evreu =x unde x este ce vrei tu sa spui si ai ales sa spui hot
cind esti lipsit de replica coerenta introduci mereu ideea ca interlocutorul nu intelege nimic
daca nu ai replica logica, nu esti doar un sofist nereusit
ai vreo replica logica ?
Replică logică am, dar prefer să o păstrez pentru cineva care merită. Și să-ți fac un portret psihologic al evreilor mi se pare mult prea mult, când ai atâtea surse de informare pe care ar fi trebuit să le studiezi până acum. În ziua de azi, când oricine are acces la informații, ignoranța nu mai are nicio scuză.
Sincer să fiu, de tine deja m-am cam săturat. De câteva luni apari pe aici cu tot felul de tâmpenii pentru care n-am nici timp, nici chef. Înțeleg că te-a deranjat articolul ăsta, așa cum am mai spus. Însă nu e problema mea ce te deranjează pe tine ori pe alții. Ți-am lăsat ocazia de multe ori să-ți expui punctul de vedere, însă deja sări calul. Nu știu ce crezi, dar eu nu sunt aici ca să întrețin dialoguri ori pentru a răspunde la întrebări. Dacă mă deranjez să fac asta, e doar pentru că nu vreau să le las oamenilor impresia că vorbesc la pereți. Însă tu ai cam devenit agasant, mai ales cu obsesia de a te băga în discuțiile altora, care nu te privesc nici pe departe. Așa că, pentru a nu mai irosi timp prețios, îți pierzi dreptul de a comenta aici.
PS: Bănuiesc că discursul de acum o săptămână cu iubirea, respectul și scuzele nu mai e valabil. De parcă ar conta…
Cumde ca e asa liniste pe-aici? S-au inzapezit cu totii?
Probabil. Din fericire, s-au înzăpezit și „fanii” mei cei mai înfocați. Dar își revin ei din amorțeală imediat.
Rețeta pentru a trece de sută nu e deloc complicată. Nu trebuie decât să găsim Izvorul Vieții din Bucegi sau, măcar, merele de aur. Așa că la vară ne punem pe căutat.
Bine Claudiu, iti dau raspunsul „freebie” tura asta dar, urmatorul va costa „a single bit of your own Thought” as in „exchange”. :)))
Izvorul sau Raul Vietii, un flux energetic emanat de Mintea Creatorului, in alte cuvinte Gandul Creatorului, se zice ca izvoraste din acea parte a Mintii Creatorului responsabila cu Experienta Existentiala.
Odata eliberat si directionat spre Creatie, el hraneste Viata, timp in care se si incarca cu suma trairilor noastre dupa care curge si se varsa drept Rau al Vietii (Timpului) in acelasi loc din care a izvorat.
„In acest Rau al Timpului, ochiul unui singur peste poate cuprinde Stelele unui intreg Univers …” Babyloniaca-Istorii de Berossus.
„Din Raul Vietii (Timpului), Oannes se strecura (salt dimensional banuiesc eu) In Apele Pamantului, dupa care se arata Umanitatii”, din aceeasi lucrare.
Nu agreez cu aproximativ 98% din spiritualitatea prezentata de el in lucrarile lui, dar ca orice lucrare literara fie ea cat de neadevarata, printre randurile ei multe adevaruri scot capul.
In opinia mea, chiar daca Izvorul (Raul) Vietii curge intr-o dimensiune mai profunda decat Realitatea Umana, daca stii unde sa „gauresti” folosind Gandul drept sfredel, pe acolo va tasni. :)))
Toate astea sună puțin a Zohar… Care nu prea m-a înnebunit, sincer să fiu. Îmi place să cred că, de multe ori, lucrurile sunt mai simple decât par. Și cred că Izvorul Vieții nu e o metaforă, ci un râu fizic, material, localizat în Ardeal. Chiar am de gând să demonstrez asta cât mai curând. Dacă totul merge conform planului meu, poate chiar în vara asta.
Si cei care au itnrat in turnurile gemene au crezut ca ei fac bine…si cei care construiesc sandramaua mantuirii neamului cred ca fac bine…deci faza cu „”binele””este cu doua taisuri…eu cel putin asa vad lucrurile.
Ieri s-au implinit 69 de ani de la eliberarea lagarului auschwitz… da si am intanit o multime de comentarii de genu, dumnezeu sa ii ierte pe cei 4 milioane de evrei omorati la auschwitz sau multe de astea …lumea e in intuneric si nu vrea sa iasa la lumina … inca traiesc cu impresia ca Germania a nimicit cateva milioane de evrei … oare lumea chiar nu face un calcul sa se intrebe cate procente din populatia lumii insemna 4 milioane acum 70 de ani? si asta e in primul rand lipsa de cultura, pentru ca oamenii nu stiu cum ii cheama daca au uitat buletinul acasa. Televiziunile noastre nu stiu decat sa prezinte manele si sa ridice la rang de vedete toate curvele din showbiz-ul romanesc. Lumea e mai interesata daca Bianca Dragusanu are chiloti roz sau daca are chiloti pe ea. Acestea fac audienta. Cum dracu sa avem oameni deschisi la minte daca la noi TV-ul e prima sursa de culturalizare. Si cu telenovele si manele nu o sa avem de unde sa invatam ceva. Eu tot timpul imping copiii mei sa citeasca ceva, mai degraba decat sa se uite la TV. ii invat de pe acum sa ridice semne de intrebare si sa nu puna botu la orice reclama comerciala. Pentru ca nu vreau sa cresc „oi proaste”, sa aiba astia ce sa prosteasca mai departe. Din pacate pe multi nu ii intereseaza aspectul asta. Ceausescu cel cu 4 clase care il regreta multi acum a avut cam aceleasi actiuni ca si Hitler. Cu exceptia razboiului. A rupt jugul Masonic, in momentul in care a reusit sa aduca tara la nivelul de tara fara datorii. O tara fara datorii cu un conducator care stie ce vrea e o tara care nu poate fi controlata. Nu i se poate spune ce sa faca pentru ca va face ce vrea. In schimb o tara care e la cheremul bancii mondiale si a FMI, institutii masonice prin definitie(sistem financiar evreiesc), camatari mondiali legali, va juca cum i se spune : Mariti taxe inchideti fabrici, da-ti lumea in somaj. Exact asta se intampla la noi de 24 de ani. Concluzia: Suntem usor de manevrat, pentru ca suntem datori la camatari, si facem cum ni se spune, ca ne taie banii si ne maresc dobanzile. si uite asa le vindem aurul, petrolul gazele si asa mai departe fara sa gandim daca punem oameni si natura in pericol, fara sa gandim ca primim pentru ele doar maruntis si vorbe goale. hartii tiparite ( vorba unui solist de la noi : Vindem aurul tarii pe bancnote de plastic).
De asta Klaudyu, articolul tau nu e cu mult departe de ralitate, poate pe alocuri sa zicem ca sunt unele deviatii sau usoare semne de intrebare. Dar unde nu sunt semne de intrebare, macar ai avut curajul sa spui lucrurilor pe nume, chiar daca pe unii ii deranjeaza, si ii deranjeaza tare.Realitatea bate istoria si in momentul de fata, Ma refer la istoria invatata in scoli.
Cand vreodata pe vremea lui Ceausescu ni se impunea o limita la rezerva de aur a bancii nationale, sau sa ni se impuna sa inchidem mine de aur, sa ni se spuna ca trebuie sa ne imprumutam cand puteam la fel de bine sa le dam in cap cu cateva lingouri de aur pur, si le devalorizam Dolarul (cu toate semnele masonice de pe el).
Dolarul american are acoperire in rezervele altor state, nici decum in aur.
Deci dolarul e hartie de sters la fund. Numai ca lumea inca nu percepe acest aspect.
Klaudyu, o intrebare: Oare cate generatii vor mai trece?
Raspunde cum crezi de cuviinta, intrebarea e incompleta, pentru ca are multe completari si multe raspunsuri. Nu e valabil doar pentru tara noastra ci pentru intregul mapamond.
O seara buna!
Da, ăsta e adevărul trist. Nu știu câte generații vor trece însă cred că lucrurile se vor normaliza într-un viitor nu foarte îndepărtat. Mai avem încă 38 de ani, dacă sunt bune calculele mele. Dacă nu, oricum își vor pierde puterea cât mai curând. Istoria ne învață că niciun imperiu nu rezistă prea mult și că absolut toate, oricât de puternice ar fi, sunt distruse la un moment dat. Acum conduce lumea imperiul sionist. Va veni și rândul lui să dispară. Curând, sper eu. Oricum, ideal ar fi să nu ne pierdem speranța și să luptăm atât cât putem pentru a ne elibera din jugul sclaviei. Educația copiilor noștri e un prim pas foarte important. Nu e nevoie să se trezească tot mapamondul pentru a distruge un imperiu. Tot istoria ne învață că cei puțini pot face diferența, atât timp cât sunt uniți și foarte determinați să nu renunțe la luptă.
Depinde pentru cine cred ei că fac bine. Când americanii și-au distrus singuri turnurile gemene și au dat vina pe talibani, pentru a avea un motiv să atace Afganistanul, nu cred că s-au gândit că vor face un bine oamenilor de rând. Patriarhia care stoarce de bani bugetul nostru pentru a-și construi ditamai catedrala nu cred că se gândește că ne face un bine. Da, binele e cu două tăișuri, însă nu și în exemplele astea două, unde nu există deloc.
Era și timpul. După cum o dăduse săptămâna trecută, mă gândeam că a lăsat-o mai moale.
Ce să-i faci, uneori chiar nu se poate.
Aşa se manifestă toţi înţelepţii zilelor din urmă; aşa se manifestă şi zeii divini ai zilelor noastre.
„Înţelepţii” sunt prea deştepţi ca să-şi pieardă timpul cu proştii judecându-i. Că articolul nu-i scris pentru proşti ci numai pentru cei care-l poate înţelege la fel cum l-a gândit autorul.
Am urmărit ieri, 27 ianuarie, cu romgleza mea, „State of the Union” adresată poporului de credincioşi (proşti) care se încred în idol (In God we trust). Mă aştept la zile grele, nu din cauza bătrâneţii ci din cauza prostiei care ne paşte.
Cât de uşor renunţaţi la salvarea oamenilor neputincioşi. Nu realizaţi că prin această laşitate vă arătaţi „valoarea/nonvaloarea”, „putinţa/neputinţa?
Musai sa schimbam si imnul, (a se vedea strofa a doua), si chiar ziua naționala, sa fie prin luna mai cand totul renaște , poate, poate se va primeni si tarisoara noastra Draga.
Legat de schimbarea denumirii in Dacia, ma gândesc doar la aromani, ce facem cu ei, le zicem arodaci?…….
Unii oameni nu vor sa priceapa unde sunt granitile bunului simt. Si nu neaparat ca e Blogul tau Klaudyu, dar cand discutiile se intind la nesfarsit pe unele teme care nu isi au rostul, sa ca vrea cineva o demonstratie… este deja inutil.
Am citit articolul de 2 ori pe urma m-am dat la facut comentarii. Cateodata le-am facut in paralel fara legatura neaparata la articol ca atare, dar articolul ca atare ridica semne de intrebare despre lumea in care traim. Ce a fost in trecut, si ce este acum. Diferenta nu e mare, organizatiile Sionisto- Masonice nu sunt de ieri, ci de sute de ani, si fac in continuare ravagii. Nu stiu cum ai calculat si de unde ai reusit sa obtii rezultatul de mai sus, dar as fi bucuros , poate as mai trai pana atunci. Am doar 33 de ani. As fi fericit sa vad caderea imperiului invizibil omenirii, sa asist la caderea lui, si sa simt ca pot muri impacat ca, copiii mei vor avea o viata mai buna, si mai curata, nefiind condusi din umbra de asemenea organizatii oculte, care din lacomie ar vrea sa ne taxeze si pentru ca respiram.
Nu stiu ce demonstratie voia Adrian, atata timp cat daca stii sa citesti, intelegi articolul. Probabil a citit literar si de aceea nu a gasit demonstratia.
Si nu neaparat toti evreii sunt hoti daca tot vrea o demonstratie, pentru ca si ei sunt condusi ca niste oi, sunt doar cei cativa, care conduc lumea din umbra cu ajutorul celor infiltrati in inaltele institutii mondiale.Cei mici, cei care muncesc zi de zi pentru traiul zilnic, habar nu au pe ce lume traiesc. sunt la fel de oi ca marea majoritate
Dar ce sa-i faci unii au nevoie sa mearga inca odata la scoala sa mai invete sa citeasca, poate or intelege mai bine cand vor citi ceva.
Oamenii care cer prea multe explicatii si vor demonstratii clare, sunt inca prea departe de adevar.
Pentru Berlinezu: Eu merg pe 33, așa că suntem cam de aceeași vârstă. Și sper că voi apuca să asist la căderea imperiului. Deși, chiar dacă un imperiu va cădea, sunt sigur că altul îi va lua locul. Dacă nu apuc să văd o lume mai bună pentru copiii mei, sper să apuc să văd măcar că suntem pe drumul cel bun. Și ne apropiem de acest drum cu cât continuăm să luptăm. De asta nu trebuie să renunțăm niciodată, oricât de multe piedici ar apărea. Spartacus ne-a arătat că sclavii își pot rupe lanțurile și pot zgudui serios un imperiu. Iar istoria se repetă, după cum se spune. Sper totuși că de data asta va avea un alt deznodământ.
Repet, nu știu dacă e bun calculul meu. Însă mi se pare că elita se cam grăbește în ultimul timp, ceea ce înseamnă că se pregătește ceva foarte important. Ce anume? Nu știm exact dar sunt sigur că vom afla la momentul potrivit.
De asemenea, cred că pregătesc și pentru anul ăsta ceva destul de important, pentru a sărbători 66 de ani de la înființarea statului Israel. Dacă vom avea parte de ceva anul ăsta, înseamnă că le-am ghicit planul. Dacă nu, înseamnă că se ascund mai bine decât credeam. Mai avem maxim 11 luni să aflăm.
Zohar… hmmm… misticismul ebraic nu detine vreun loc de vaza in topul surselor mele de Adevar, iar barbile lungi si zulufii nu fac decat sa impiedice mentinerea unei bune igiene corporale.
Uite o mica analogie intre sursa Zohar si sursa Scrib:
1.Un nespalat cu dintii stricati si un caz teribil de halitoza, care mai era si „mohel” 🙂 inspira o gura din aerul proaspat al diminetii pe care o tinu in piept cateva secunde, apoi o expira.
Aerul proaspat ce intra nu mai era la fel de „proaspat” la iesire.
Acel aer expirat il aseman Zoharului.
2. O briza calduta de primavara se plimba printre livezi inflorite. Din fiecare livada prin care trecea ea imprumuta aromele inflorescentelor si a ierbii proaspat cosite. Briza=Scrib.
Un Adevar, oricat de pur ar fi, odata trecut prin minti „murdare” sfarseste in a se intina. Chiar si asa, intinat mai mult sau mai putin, Adevarul supravietuieste, iar cautatorul nu trebuie decat sa inlature petele de mizerie… Ariel sau Dero (Perlan)? :)))
Daca tu reusesti sa gasesti Izvorul Vietii in Ardeal, considera-ma primul interesat in a achizitiona harta de la tine… pretul nu importa :))))
Re: Alternativă la religii este Adevărul!
[quote=Klaudiu]… Oricum ar fi, nu cred că vom redeveni daci prea curând.[/quote]
Aşa e! Cu oameni care sunt plini de ei, ca cel care scrie: [b]„Când cineva e de acord cu ideile mele înțeleg că sunt și alții care gândesc ca mine, prin urmare omenirea mai are o șansă de a se salva.”[/b], nu facem ca lumea să ştie că suntem urmaşii Dacilor.
Tu nu crezi… Eu ştiu că sunt născut pe Tărâmul Zeilor, copil al Dacilor. Sunt Dac!
Nu contează interesele internaţionale ci voinţa Creatorului Sântio, care nu se mulţumeşte să fie aşezat printre idolii imaginaţi de oameni.
Toţi Oamenii trebuie să ştie că avem un Creator! Toţi dumnezeii sunt invenţii ale unor impostori, din punctul meu de vedere, de astăzi, când am ajuns să ştiu: Cine este acela care să fi făcut un dumnezeu sau să fi turnat un idol, şi să nu fi tras niciun folos din el? (Isaia 44:10)
Postat, marţi, 28 ianuarie 2014, ora, 17:43
Citiri, 227229
Traiane, hai că ai început să mă scoți din sărite și tu. Din nou. Te-am tot lăsat să faci pe nebunul pe aici, poate mai mult decât pe alții, ținând cont că ai deja 23 de comentarii. Însă din nou sari calul. Gata cu înțelepții tăi, cu creatorul tău Sântio, cu lașitatea, cu judecata, cu ironiile tale, cu răspunsurile pe nu știu ce forumuri și cu ce crezi tu că știi despre mine. Am fost prea îngăduitor până acum cu unii care nu merită, însă e timpul să schimbăm foaia. N-am de ce să-mi mai pierd timpul citind aberații sau răspunzând la aberații. Poate tu ai prea mult timp liber la 76 de ani. Eu, la 32, nu. Așa că ți-ai pierdut și tu dreptul de a mai comenta pe aici. Răspunde-mi pe forumul tău creștin până nu mai vezi bine, dacă ai impresia că te ajută cu ceva, însă în spațiul meu nu mai intri. Iar dacă nu înțelegi de ce, poți considera că de vină e lașitatea mea, care îmi demonstrează nonvaloarea, amestecată cu aroganța mea de „înțelept”.
M-a pierdut de tot Traian. 😀
De ce am oare un feeling ca, indiferent de pretul oferit, harta aia nu e de vanzare? Si nu pt ca nu ar vrea Klaudyu sa o vanda ci pt ca, ca si in cazul altor locatii din tara, nu oricine ajunge acolo. Nu vreau sa demoralizez pe nimeni dar, din punctul meu de vedere, numai cel care va deslusi semnele va ajunge acolo. E o calatorie initiatica si harta e tocmai acea initiere. Fiecare trebuie sa-si „deseneze” singur traseul si sa-l urmeze, pt unii mai greu, pt altii mai usor.
Nu am spus că ar face parte din sursele tale de căutare a Adevărului, ci doar că sună puțin a Zohar. Mai ales partea cu fluxul emanat de mintea Creatorului.
Am găsit deja Izvorul Vieții în Ardeal. Oarecum… Singura problemă e că nu știu care e dintre cele 7, deși am o bănuială. De asta trebuie să ajung acolo, ca să știu sigur că e cel corect. În continuare cred că nu e vorba despre o metaforă, ci e o apă materială, aflată în planul fizic. Și sunt sigur că o voi demonstra într-un viitor apropiat. Și acum realizez că Diana are mare dreptate. Trebuie să ajung acolo singur, chiar și fără un ghid. Într-adevăr, e o călătorie inițiatică, pe care o duc la bun sfârșit doar cei ce deslușesc semnele, numai dacă primesc aprobarea zeilor. Ghilgameș / Hercule și Alexandru Macedon l-au căutat singuri. Unuia i-a fost permis accesul, celuilalt nu. Rămâne de văzut pe urmele căruia voi călca.
Și chiar nu e nevoie de o hartă. Am lăsat aici destule indicii pentru a putea fi descoperit de oricine. Bineînțeles, doar dacă aude chemarea Izvorului și aprobarea zeilor.
Normal că ar trebui schimbate imnul și ziua națională. Aromânii își pot spune cum vor ei. Îi putem numi totuși machedoni, dacă vor prefera doar termenul popular.
Pentru Razvan: Nu am ce să spun detaliat despre tuneluri. Tot ce știam am scris mai sus. Da, cred că sunt reale.
Din nou 66 … tot timpul cu 6 … au ceva cu cifra asta, 6 milioane de evrei, 66 de ani de la infiintare, mai sus am comentat ca am citit undeva cu 69 de ani de la eliberarea de la Auschwitz, unde ultima stire care am citit-o au fost exterminati 4 milioane de evrei si doar cateva zeci de mii de alte nationalitati. Dar stiu ca mai de mult erau 6 milioane de evrei exterminati, sau vor sa spuna ca doar la Auschwitz au fost 4 milioane si in alte lagare restul. Intrebare intrebatoare… cate milioane de evrei au fost pe pamantul asta de tot se plang ca au fost nimiciti cu milioanele de fiecare imperiu prin care au trecut. si egiptenii si romanii dar de la roma pana la Hitler … nu a mai avut nimeni treaba cu ei sa ii extermine.
Si totusi, am o banuiala … Cruciadele purtate de Occident in nordul africii de est, cu precadere in zona orientului mijlociu, cred ca tot la comanda lor au fost purtate. Au cautat ei mai demult sa infiinteze statul Israel … dar nu le-a iesit pasenta pana in secolul XX. Sau nu aveau finantare ca nu avea cine le plati daune, cum face Germania acum.
Alte semne de intrebare, si daca stai bine si le cauti raspunsuri, vezi ca si istoria invatata in scoli are scaparile ei, si nu prea au reusit sa ascunda totul, sau undeva s-au pierdut si ei in atatea minciuni ca nu mai stiau unde au ramas… vezi Klaudyu, este o perioada foarte mare, de la caderea romanilor, si pana la al doilea razboi mondial unde nu se mai vorbeste de ei. Sau am omis eu ceva pe parcurs? Cred ca in perioada asta sau inmultit ca iepurii ca iau nimicit prea tare egiptenii si romanii, si erau in refacere, o refacere de mai bine de un mileniu. Si unde au stat ascunsi in tot acest timp.Ceva nu se leaga si tare mie ca istoria a fost rescrisa pe parcurs, pentru ca pe masura ce lumea inainta in dezvoltare, ei tot pierdeau teren.
Ce am invatat noi in scoli, e o istorie cu lipsuri mari, o istorie ce nu se leaga, in care populatii intregi sunt de negasit, si rasar asa prin secolul XIX si incep sa se faca iar vazuti.
Cred ca am sa ma dau la citit putin, sa iau istoria de la capat, de acum 2 mii de ani si pana acum, sa vad ce am pierdut pe traseu.
O seara buna!
Da, 6 e cel mai important număr al lor. E numărului zeului lor. Varianta oficială e că la Auschwitz au murit 4 milioane, iar în restul lagărelor încă 2 milioane.
Nu au dispărut din istorie. Sunt tot acolo, însă mai puțin băgați în seamă. În continuare cred că ei au inventat creștinismul pentru a putea conduce imperiul roman, așa că deciziile papalității, mai ales în Evul Mediu, sunt în realitate ale lor. Bine, ale elitei lor, Sanhedrinul sau marele lor consiliu (asta ca să nu mai înțeleagă unii că am ceva cu toți evreii). Prin urmare, cruciadele sunt opera elitei sioniste. Tot în Evul Mediu și-au redactat Talmudul și Kabbalah aici, în Europa. Tot ei au adus alchimia antică în atenția Europei medievale. Îi mai găsim ca afaceriști mai ales prin Europa Centrală și de Vest (zonă aflată sub influența bisericii catolice, adică a lor) și de multe ori prin jurul caselor regale europene. În timpul lui Napoleon scot capul, demonstrându-și influența atunci când Bonaparte ajunge la putere doar după ce primește aprobarea Sanhedrinului. Îi găsim pe sioniști în spatele multor conflicte atât în Europa, cât și în America, îi vedem în spatele războiului de independență din America de Nord ca finanțatori și, implicit, la redactarea constituției Statelor Unite. De asemenea, îi tot ei au înființat lojele masonice, pe care le-au răspândit rapid în toată lumea. Sunt peste tot în istorie, de cele mai multe ori ascunși (nu foarte bine, totuși), așa că nu putem vorbi despre o dispariție a lor, ci doar despre o „camuflare”.
Da, istoria oficială are foarte multe lipsuri, care sunt completate de cele mai multe ori de cei de la conducere. Că doar istoria e scrisă de învingători.
Tu vei calca pe drumul cel bun pentru ca acolo e mostenirea noastra si a nimanui altcuiva. Deja te cheama, trebuie doar sa asculti chemarea. Radacinile tipa la noi de ceva vreme. Noi suntem prea ocupati cu traiul de zi cu zi ca sa le auzim, asa cum vor altii sa fim. De aia nu oricine ajunge acolo. „Cine are urechi sa auda!”
Sper că voi călca pe drumul cel bun. Nu spun „hop” până nu sar. A mai făcut greșeala asta unul supranumit „Cel Mare” și a murit la doar 33 de ani, fără să obțină ceea ce a căutat toată viața lui. Și cum plănuiesc să plec în căutare la aceeași vârstă… Mai bine să fiu rezervat în concluzii, măcar până mi se demonstrează că aud într-adevăr chemarea și că nu e totul doar în mintea mea.
Pentru Stefan: Nu poate, ci sigur spațiul carpato-danubiano-pontic a fost centrul. Iar în Bosnia locuiau pe vremuri tot traci, așa că asemănările sunt firești.
@ Berlinezu
Nu prea imi aduc aminte anii, da’ imi aduc aminte ca englezii si spaniolii s-au cam bagat in ei in jur de 1400 parca. Cel putin dupa ce Anglia a devenit protestanta… Stiu ca citisem undeva ca marile familii evreiesti din Anglia si-au schimbat numele ca sa scape de prigonirea autoritatilor si ca nu stiu ce rege (vezi, nu am dat prea mare importanta la vremea aia) a intrat, pana la urma, in posesia listei cu numele preschimbate . Ce s-a intamplat mai incolo… nu mai stiu. In fine, poate te-ajuta.
Avantajul meu ca am 35 (fara 2 saptamani) 😛
N-am gasit inca nici o asociere de genul asta. Inca. 😀
Mai ai timp. Important e că peste 2 săptămâni bem… chiar și virtual. 🙂
Multumesc de ajutor, dar oricum tot lipsesc cateva sute de ani, si cum spuneam, cruciadele conduse in mare parte si de englezi, ar putea fi o incercare esuata a evreilor de a pune stapanire pe pamantul promis lor de catre Dumnezeu. De aceea au tacut malc inca cateva sute de ani, ca sa il „astepte” pe Hitler. 🙂 Nu stiu cat aberez si cat nu dar citind mai multe articole, si pe urma gasind acest articol a lui Klaudyu, am ajuns sa am o sumedenie de intrebari fara raspuns. Ciudat totusi ca cam lipsesc din peisaj cateva sute de ani. Si banuiesc ca in Anglia pe la anii 1400 nu puteau fi atat de multi evrei. Populatia lumii nu era inca numeroasa. Deci nu reusesc sa imi dau seama cum au reusit sa mentina o populatie atat de numeroasa. Cu toate ca au fost nimiciti de atatea ori in istoria asta pe care o stim … de ar fi trebuit ca fiecare din ei sa aiba mai multe vieti, ca pisicile :).Si femeile lor sa poata naste cate macar 5 copii odata.
Nici un recensamant nu poti sa le faci , ca vor spune iar ca au fost mult mai multi dar au fost nimiciti de atatea imperii in trecut si acum sunt putini. Vorba lui Klaudyu pe undeva pe aici … Cred ca evreii au fost jumatate din populatia terrei pe la inceputul istoriei lor.
Voiam totusi sa stiu cati au trecut marea moarta, cand iau fugarit egiptenii? incep sa cred ca avem o problema mai mare decat era pana acum.
Îți dai seama că întotdeauna evreii au fost doar o mână de oameni. Ei și-au hiperbolizat numărul, pentru a părea mai importanți decât sunt. Și pentru a se victimiza și mai mult. Conform Bibliei, cică vreo 2 milioane au ieșit din Egipt într-o singură noapte, lucru imposibil din mai multe puncte de vedere. Dar, după cum spuneam, e un lucru firesc pentru ei să-și exagereze atât numărul, cât și importanța.
Ți-am zis, nu au dispărut din istorie, ci sunt tot acolo, ascunși. Numărul lor e într-adevăr unul foarte mic, de asta nici nu a fost menționat de istorici. Însă elitele lor pot fi întâlnite întotdeauna pe lângă conducători, împărați, regi sau papi. Abia prin secolele 18-19 numărul lor pare să fi crescut în Europa și America (era și cazul, după atâtea mii de ani), astfel încât abia atunci au putut planifica o recucerire a țării lor de baștină. Să nu uităm că în secolul 18 ei își aleseseră America drept „noul Canaan”, ceea ce înseamnă că renunțaseră la Palestina. Cel puțin pentru moment. Se pare că familia Rothschild, ajunsă în fruntea Sanhedrinului, a început să pună în mișcare planurile de cucerire a lumii.
Ca o paranteză, la 1611 încă se vorbea despre Principii în Exil, conducătorii de drept ai tuturor comunităţilor ebraice împrăştiate în lumea întreagă, numiţi şi exilarhi, care aveau dreptul de a judeca şi de a emite legi, putând fi itineranţi sau stabili, într-o anumită zonă geografică. Acești Principi formau Marele Sanhedrin, care este întâlnit des în istorie: Aaron a convocat Sanhedrinul când Moise a primit ordin de la Yahweh să îi scoată pe evrei din Egipt, Iisus a fost judecat de Sanhedrin înainte de a fi dus în fața lui Pilat, Sanhedrinul redactează în Antichitate Torah după întoarcerea din Babilon, Septuaginta în Alexandria iar în Evul Mediu Talmudul și Kabbalah, Napoleon a cerut aprobarea Sanhedrinului înainte de a pune mâna pe putere, în 1897 Sanhedrinul redactează Protocoalele Înțelepților Sionului, etc. Culmea, Sanhedrinul apare și în mitul egiptean al morții lui Osiris, sub forma celor 72 de complici ai lui Seth.
Știu că probabil voi fi considerat nebun, ca de obicei, dar dacă tot am început să spun ceva, zic până la capăt. Cred în continuare, așa cum am sugerat și în articolul ăsta, că Marele Sanhedrin, elita sioniștilor, primește ordine de la anumite entități. Ba cred că una dintre aceste entități este întotdeauna prezentă la consiliile Sanhedrinului, care e format din 71 de membri doar de ochii lumii. Al 72-lea este cel ascuns, care conduce ședințele din umbră. Ca o curiozitate, am luat anii la rând de la nașterea lui Mayer Amschel Bauer, fondatorul dinastiei Rothschild (adică 1744), și am găsit o mulțime de așa-zise coincidențe, care se leagă între ele ca o pânză de paianjen. Planurile sioniștilor sunt într-o strânsă legătură cu descoperirile arheologice, aparițiile OZN și dezvoltarea ocultismului. Știu că sună ciudat dar toate astea, puse cap la cap, formează un tablou incredibil, dar care răspunde la o mulțime de întrebări. Și totul a luat amploare odată cu apariția printre noi a misteriosului Conte de Saint-Germain…
Klaudyu, de la Traian:
„Preferam Diana Maria Ilie ca traducerea scrisorii „Către cei interesaţi” (To Whom It May Concern:) să fie făcută de un traducător care ştie şi să se ştie, că este urmaşul bravilor noştri stăbuni, Nemuritorii Daci.
Vă rog, stimată Doamnă Diana să transmiteţi mulţumirile mele pentru valoroasele informaţii pe care mi le furnizează saitul lui Klaudyu. Îndrăznesc să apelez la amabilitatea dv.
Scuzaţi-mă că vă deranjez; n-am altă soluţie.
Oricum vă mulţumesc.
Cu respect,
Traian”
Bem. Pacat ca nu o putem face decat virtual…
Sau fiecare dintre noi poate să bea în cinstea ta în ziua respectivă, și astfel vom organiza cea mai… larg răspândită băută. Poate intrăm și în Cartea Recordurilor. 😀
@Diana
Fara voia ta ai ajuns mesager. 🙂
Asa se pare. 😀 Dar cum de data asta chiar avea sens ceea ce spunea Traian, m-am gandit totusi sa o fac. Oricum, m-a rugat frumos.
Diana, am să te rog să nu-mi mai transmiți niciun mesaj din partea respectivului. În primul rând nu ești mesagera nimănui, iar în al doilea nu mă interesează absolut nimic din ce are de spus. După cum am mai zis, de anul ăsta nu mai înghit rahaturile nimănui. Și chiar m-am săturat de neciopliți care mă umplu de respect când îi banez dar își varsă dejecțiile pe unde apucă atunci când consideră că nu sunt în niciun pericol. Dacă n-am suportat niciodată oamenii cu două fețe (cel puțin), n-o să încep acum să o fac. Mulțumesc pentru înțelegere.
Yes, Sir! Sa traiti!
Ma multumesc sa stiu ca, in ziua respectiva, se mai gandeste careva la mine, in afara de mine. Si-n plus, orice motiv pentru a bea un pahar de … ce-i place fiecaruia, e bine venit. Atat timp cat se face cu masura. Daca exista ceva ce urasc mai mult decat orice pe lumea asta sunt betivii. Long, dark story. Fara sa jignesc pe nimeni…
Diana, eu mi-am făcut un obicei în a mă îmbăta o dată pe an. Anul trecut nu m-am îmbătat (dar am făcut-o în 2012 de două ori, așa că s-a păstrat media), așa că abia aștept un motiv. 😀
Dan, cine spune că împart apa cu cineva? 😉
Eu propun sa mai amanam celebrarea putin, doar atat cat sa-i dam lui Klaudiu destul timp pentru a localiza Izvorul. Odata gasit, asteptam invitatii la petrecere unde se poate bea cu sau fara masura… acea apa a Izvorului. Eu mi-am pregatit deja paharul-masura dupa setea ce-o simtesc… capacitate- 1 gallon. :))
Ei, chiar nu există cineva cu care ai vrea să împarți? Hai, nu fi sfios… 😉
You can trust us… 😛
Da, dar picanteriile fac închisoarea asta mai interesantă. Și, luminăția ta, aveai impresia că scapi ușor? I’m not gloomy all the time… Sometimes I’m naughty, very much so.
Acum e rândul tău să-mi închizi gura, cel puțin cu ultima frază. Nu de alta dar imaginația mea zboară de multe ori pe unde n-ar trebui, așa că mai bine mă abțin de la comentarii… :))
Vor veni și picanteriile când va fi cazul. Da, speram să scap ușor. Măcar de data asta. 🙂
Lier! 😛
Apropo, Dane, știi că era o vreme când Troia era considerată doar un mit. Însă Schliemann, înarmat doar cu Iliada lui Homer, și-a propus să demonstreze tuturor contrariul. A ignorat râsetele și batjocura celor din jurul lui și a descoperit legendara cetate. Așa că… nu e imposibil să ai parte de o surpriză în legătură cu Izvorul Vieții. 🙂
In legatura cu Deuteronomul si Yahwe… cum altfel credeti voi ca puteti controla o turma de oi zapacita avand in vedere ca nu aveau nici 4 clase, echivalentul educatiei slabe a unei persoane din ziua de azi? Puteai sa le explici: „Singurul Dumnezeu este Adevarul?” puteai sa le spui si sa ii faci sa inteleaga ca stresul hormonal si nervos poate duce la dezechilibre uneori ireversibile? sintagma: „cultivarea vointei pentru obtinerea echilibrului” credeti ca era inteleasa? eu as spune ca nici inteleptii vremii, respectiv preotii, esenienii si magii nu intelegeau ceea ce presupune „o stare de spirit” si de aceea trebuiau date porunci si executarea lor trebuia sa se faca neaparat caci de aratai mila si-o luau in cap si aparea haosul intr-o luna societatea respectiva autodistrugandu-se. Parerea mea este ca Yahwe era un consiliu de „zei”, veghetori sau ingeri fie fiinte materiale fie fiinte spirituale (in functie de misiunea lor, fiecare vibra la o frecventa diferita) care pe baza unei intelegeri supreme lua decizii si trimitea un mesager sa vorbeasca cu conducatorii, preotii oamenilor (poporului respectiv). Vad pe aici in comentariile voastre ca aproape toti va doriti o mica sau mare apocalipsa asta pentru ca ceea ce se intampla in jurul nostru sfideaza orice inchipuire. Uneori mi se pare chiar mai rau ca descrierile din apocalipsa noului testament. Si atunci te intrebi asa tu… cum sa ai mila pentru un individ care violeaza si apoi ucide victima cu nspemii de lovituri de cutit????!!! Sau pentru cei ce se culca cu animalele si homosexuali??!! desigur… in unele cazuri se poate apela la o terapie speciala si specifica afectiunii insa de cele mai multe ori o persoana ramana imuna in fata oricarei incercari de a o schimba in bine, pentru binele ei si pentru binele celor din jur. Este o chestiune de a alege, de vointa si de informare… de cultura generala, de inteligenta emotionala… de „a dori schimbarea”. La consiliile respective adevarul „se intrupa” si avea clar sarcini pentru fiecare mesager galactic interdimensional. Ceea ce se intampla acolo sfideaza orice imaginatie pentru noi. Tot acel consiliu a creat in numele Adevarului Terra si omul pe ea de o frumusete rapitoare (Bijuteria Coroanei Universului). Unii din ei au cedat in fata „materiei” si au coborat aici pe Terra printre muritori si au facut ceea ce au vrut: s-au dat drept zei, s-au combinat cu oamenii primitivi facand diverse expermente genetice si tehnologice personale nepermise, si-au construit propriile temple, au avut progenituri fie intre ei fie cu fiicele oamenilor de 3-4 metri pe care le-au lasat in locul lor sa conduca (prin aceasta se explica de ce se pastra linia genealogica in familiile regale si de preoti), s-au razboit intre ei pe putere si teritorii cu nave spatiale si arme laser, au infiintat orase pe apa (Atlantida si celelalte care incep sa fie descoperite in prezent scufundate, sau cele ce vor fi descoperite ingropate)… apoi deodata ceilalti din consiliu au vazut si au intervenit distrugand aproape toti oamenii si ceea ce era stricat pe Terra inclusiv orasele lor high tech, combinatiile intre oameni si zei au fost transformati in demoni distrugandu-le corpurile fizice iar razratitii inchsi undeva pe Terra cu tot cu palatele (navele lor). Ei vor fi judecati la final insa pana atunci influenteaza omenirea din umbra prin intermediul unor hibrizi pusi la conducere cativa care au mai ramas din nefilimi. Acum nu putem stii daca asta este fiara sau fiara va iesi din locurile in care a fost incarcerata datorita unor cutremure si eruptii vulcanice si/sau exploatari umane maritime sau montane. Ceea ce cred este ca cei care slujesc in continuare ADEVARUL singurul Dumnezeu advevarat, vor incerca in secret pana la prima apocalipsa sa repare ADN ul uman facand incrucisari intre persoane care cunosc emotiile si persoane foarte rationale dar ambele cu partea instinctuala cat mai redusa. Multe rapiri UFO au subiectl acesta. Cei care vor sa-si repare ADN ul singuri si aleg calea echilibrului au un plus si vor vibra cu o anumita frecventa incat vor fi feriti de apocalipsa sau trierea care va avea loc intr-un viitor apropiat. De asta s-a spus ca blanzii vor mosteni imparatia cerului sau dreptii. Raul a fost facut dela scindarea sau rebeliunea de acum zeci de mii de ani; o alta idee pe care o sustin este aceea ca Diavolul nu este raul dar el l-a activat si e total gresita asocierea Yahwe – Marduk. Yahwe = Elohim conferinta, consiliul= EI // Marduk si Baal sunt doar hibrizii ce au preluat puterea.
Doresc sa multumesc creatorului bologului pentru efortul depus in a informa pe cei ce vor, pe cei ce vor sa cunoasca adevarul chiar daca aceasta cunoastere necesita trepte si confruntari de idei pana la clarificare. Banuiesc ca multi dintre voi cei care postati aici si care comentati sunteti destul de informati in fenomenul OZN, religie, mitologie, serialul Ancinet Aliens 2009, Programul Terra – Toni Victor Moldovan, Disclosure Project; m-am abonat la acest blog si am salvat multe artocole PDF si web page in caz ca reteaua aceasta fabuloasa numita internet va cadea vreodata definitiv si s-ar pierde informatia. De aceea informatia, pentru a nu se pierde ea trebuie sa circule si sa fie stocata din cand in cand, pentru ca noua umanitate sa o ia de la inceput in caz de dezastru.
Am demonstrat cred eu destul de logic că Yahweh și Marduk sunt aceeași entitate. Nu știu ce alte argumente ar mai trebui, când e mai mult decât destul ce am arătat. Și tot apar unii care susțin că „e total gresita asocierea Yahwe – Marduk”, fără să-și argumenteze afirmația. Domnul meu, când contrazici o demonstrație, ar fi bine să aduci și argumente, că nu mergem după principiul „e așa pentru că așa am zis eu”.
Și eu vă mulțumesc pentru interes și pentru că ați considerat informația transmisă de mine demnă de a fi păstrată, în caz de dispariție „inexplicabilă”.
Absolut adevarat, K, chiar daca in nestramutata lui credinta in existenta Troiei Schliemann reusit sa dinamiteze mult cautata Troie a lui Priam, descoperind astfel o civilizatie cu vrei doua milenii jumate mai ancestrala.
Mai mult decat a concorda cu tine in totalitate, eu cunosc instante in care unii au descoperit adevaruri adanc ascunse urmand indicatii ce nu existau in Realiatatea noastra…. nu din scrieri antice ci din surse neconventionale de informatii.
„Așa că… nu e imposibil să ai parte de o surpriză în legătură cu Izvorul Vieții. :)” ai afirmat.
Knowingly or not, we al worship at the Temple of Mystery and S’prize! 🙂
MI6 SI KIORETE, ASTA E CEVA CARE PUTE, OARE O AVEA LEGATURA CU „ACCIDENTU’ AVIATIC”?
http://actmedia.eu/daily/mi6-chief-received-at-the-cotroceni-palace/50373
Posibil. Iar asta ar însemna că într-adevăr se căuta ceva acolo în momentul „accidentului”.
Trebuie să mă ajuți și pe mine să înțeleg o chestie legată de Ramayana.
Deci, Rama e Enlil, Sita e Ninhursag, Ravana e Marduk și Șurpanakha e Ninsar/Iștar, asta am înțeles. Atunci cine e Lakshamana? Tu l-ai identificat cu Zeus. Cum Zeus e Enlil, Lakshamana e un alt atribut al lui Enlil? Conform Ramayanei, Sita aduce pe lume gemenii lui Ravana. Dar Sita/Ninlil/Ninhursag nu e mama lui Marduk? E în altă parte menționat că el ar fi avut copii cu mama sa sau doar aici? Sau am înțeles eu pe dos?
Mișto sunt acele vimana! Vreau și eu una! 😛
Mulțumesc!
În primul rând, trebuie să înțelegi că Ramayana nu e o cronică a unor evenimente reale, ci doar o operă de ficțiune bazată pe întâmplările zeilor. Indienii au adaptat povestea culturii lor și au înfrumusețat-o cu puțin romantism. Prin urmare, e normal să apară diferențe între acest poem și varianta sumeriană, de exemplu.
Nu l-am identificat le Lakshman cu Zeus, ci am zis că a fost rănit întocmai ca Zeus în mitul grecesc. Nu știu exact cine e personajul însă bănuiesc că e Ninurta, fiul credincios al lui Enlil, care i-a fost alături mereu tatălui său, inclusiv în cel de-al doilea război al zeilor.
Ninhursag e mama lui Marduk și nu prea se menționează că au avut copii împreună. Însă în antichitate Inanna / Ninhursag și Iștar / Ninsar au fost adesea confundate, deoarece fiica i-a luat locul mamei sale la un moment dat. Un bun exemplu este cel din Babilon, unde Iștar este când sora lui Marduk, când mama sa. Marduk și Iștar au fost împreună până să înceapă se bată ca chiorii și chiar au avut un copil împreună. Probabil de la această confuzie între cele două zeițe, în unele mituri Marduk ajunge să facă sex cu mama sa.
Există planuri pentru construcția vimanelor. Parcă și Hitler avea câteva. Așa că, dacă reușești să inventezi un motor bazat pe mercur, poți să ai una doar a ta. 🙂
Din cate stiu eu de prin 1990 au corectat de la 4 milioane la 1,5 milioane de evrei morti la Auschwitz, official vorbind ,dar pentru ei 6-2,5=6 si daca la un calcul simplu si évident déci neascuns lumea ramane tôt proasta si ignoranta ce poti sa mai zici sau sa faci?
Klaudyu avem aceeasi varsta à nul acesta 33 de ani,issu a murit la 33 de ani,masoneria are 33 de grade,israël 66 de ani etc poate e un semn sa ne adunam,sa ne unim sa formam o legiune ,eu sunt dispus sa urmez orice cale si orice mijloace pentru a lupta trebuie doar un bun conducator care sa fie si curajos si destept
Poți să aduci mulțimii oricâte dovezi vrei, tot nu te vor crede. Manipularea s-a înrădăcinat mult prea bine în mințile subnutrite. Ce poți să mai zici sau să faci? Să cauți în continuare adevărul, indiferent de ce cred sau spun ceilalți.
Nu-l uita pe Alexandru Macedon. Și el a murit la 33 de ani.
Da, ne vom aduna și vom începe în curând, când Marele Lup Alb ne va chema din nou la luptă. În a doua jumătate a anului, mai exact. Toate la timpul lor. Deocamdată e mai bine să nu formăm niciun grup, pentru a nu atrage atenția. Elementul surpriză poate reprezenta un mare avantaj într-o luptă. Așa că… mai ai puțină răbdare și fii pregătit să auzi chemarea Lupului.
Intru si eu in calcul, chiar daca am 35 (fara 2 sapt, desigur 😛 )?
Very much appreciated, You Resplendent One! 😉
:)) Mai spune-mi mult așa și or să apară câțiva care or să creadă că îmi fac vreo sectă pe aici…
De asta nu mai poți tu 🙂
Când consideri că sar calul… continuarea o știi.
Cu toții sărim calul uneori, important e să nu sărim toată herghelia. Iar aici chiar nu e cazul. Glumele sunt glume iar cine nu are simțul umorului nu are ce discuta cu mine. Așa că… poți spune ce vrei.
Știu. Și-ți mulțumesc.
OK, rectific: poți spune orice, mai puțin mulțumiri. Renunță la astea, că nu e nevoie de ele. Când o să fie cazul, te anunț. 😉
Acuma pot să-ți mulțumesc pentru lămuriri? 😛
Bine, nu îți mulțumesc, dar să nu te mire dacă-ți „înaintez” un comentariu pe marginea Ramayanei. Asta după ce termin cu Enuma Elish. Engleza veche nu e punctul meu forte. 😀
Dar, poate, decid să-ți mulțumesc, din adâncul sufletului meu, al inimii mele greu încercate…
Săru’mâna, luminăția voastră!
(Stai să vezi ce mi-o iau acuma 😀 )
Vai de capul meu… Cred că am făcut multe rele la viața mea, de m-a „binecuvântat” karma cu tine… :))
Adică, ce anume vrei să insinuezi? Eu doar am grijă să nu te plictisești 😛
But, if you can’t keep up… well, that’s not my fault!
Apreciez, o, preasfântă triplă zeiță, pururea fecioară, preacurată născătoare de doi copii, mai cinstită decât heruvimii și mai slăvită decât serafimii, maica noastră care nu ești în ceruri, preanevinovată, preacuvioasă și prea din prea. Tu, pururea mireasă, de minuni izvorâtoare, care prin arătarea strălucitului tău chip în icoana ta ai voit să ne chemi pe noi cu glasul cel tainic al Duhului la lucrarea cea duhovnicească, nu-ți întoarce prea blânda privire de la robii tăi, cei cu gândurile plecate spre cele lumești, și roagă-l pe Împăratul Ceresc să ne milfuiască pe noi, nevrednicii, cei cu inimile stricate de păcat. Că a ta este împărăția și puterea și slava în vecii vecii vecilor, fără număr. Amin(tește-ți să nu uiți) și doamne milfuiește!
helooo omenireaaaa
am citi comenturi/le voastre si am observat ca voi ati inteles multe dar nicidecum partea cu adevarul,,,,nu uitati tot ce scriu acei oameni care pe vremurile acelea erau redusi fata de fiintele cu care traiau in concubinaj pe post de sclavii oamenii,,,,zeiii,,,titanii,,,si uriasiii si restul fiintelor care existau in vremurile acelea iar acum sunt crezute de majoritatea omenirii niste fantezii sau mituri,,,,,eiiii oamenii care intradevar vor sa descopere adevarul o pot face si foarte usor,,,,informatiile sunt peste tot in zilele noastre pe internet se gasesc o informatie adevarata despre trecutul nostru si 30 neadevarate si inselatoare,pt ca scopul este de a face marea turma sa nu mai inteleaga nimika,,,,aici intervin si eu si altii cam pe toata planeta de ordinul zecilor de mii,,,,,,nu uitati mare parte din ce ati citi din rubrica de sus este adevar din pacate dupa cite observati si nu vreti sa intelegeti ca dumnezeul in care credeati nu este cea ce voi credeati,,,,si da exista un dumnezeu darrrrrrr nu cuvintul asta dumnezeu tradus in romana este domnul zeu cea ce pt mine este doar o fiinta cu puteri mari nimic mai mult adevaratul dumnezeu este energia buna cea dadatoare de viata cea purificatoare cea care trebe sa aduca nemurirea si iluminarea,,,,,asta nu va spune nici biserica nici guvernele nici zeii pt ca nu vor sa va luminati,,,acum sa ne intoarcem in timp acum sute de milioane de ani la planeta tera,,,,extraterestrii sunt f multi,,,,adica multe rasee,,,si da au fost si inca vin pe pamanit,,,,dar rasa cea care nea creat pe noi este o rasa f avansata care are pe dumnezeu in ea cum si noi avem doar jumate din energia lui dumnezeu in noi cealalta energie este tradusa in termeni umani a diavolului,,,acele fiinte au adus aici pe tera viata pt ca gasisera o planeta cu viata dar f preistorica,,,ei au creat si zeii ,,,si titanii,,,si uriasii,,fiinte cu inaltimi cuprinse intre 3 si 5 metrii,,,si la urma pe noi,,,pe noi din orangutanii gasiti aici,,prin zeci de mii de ani de modificari si incrucisari geneticein final au reusit sa ne faca pe noi cam acum 30000mii de ani zeii titanii,,uriasii erau suboordonatii ,,,,sclavii,,,acelor fiinte,,,acele fiinte nu locuiau aici pe tera asa ca ne/au lasat sub directa supraveghere a uriasilor care la rindul lor erau supravegheati de titani,,care la rindu/l lor erau sub ordinea zeilor,,,,aceste trei categorii erau sub forma piramidala referitor la numarul lor,,,,,zeiii erau virful societatii virful piramidei in jur de 9000 dupa veneau titanii27000 si dupa uriasii81000 iar jos de tot urmam noi 243000 si restul dobitoacelor care erau multesub forma piramidala,,,eeee la plecarea acelor fiinte nemuritoare si deosebite planeta ramanea condusa de zei,,trebuia pastrat echilibrul naturii,,,,zeii dupa multe sute de secole au devenit f orgoliosi si nu se mai inmultea intre ei,,,,asa a inceput declinul rasei lor pe tera,,,e f clar si ce descriu oamenii din acele vremuri,,,bineinteles ca fiecare popor de oameni era condus de zei diferiti,,,care incepusera sa/si doreasca sa se combine cu femeile muritoare si zeitele se combinau cu barbatii,,,f putin ei intre ei cea ce a dus la declinul rasei lor din cite se vede sau razboit intre ei titanii isi doreau sa nu mai fie condusi de zei,,,uriasii de titani,,zeii erau singurii care aveau arme avansate si nave spatiale si profitau din plin si este f clar cea ce sa intimplat din tot jocul lor am ramas noi fara ei ca sefi directi
sper sa intelegeti usor cea ce vreau sa intelegeti combinatiile intre ei si oameni erau dese si f multe violuri e f adevarat ce spun cei din vechime acesti zei erau nemuritori pt intelesul nostru dar muritori in comparatie cu creatorii lor explic o planeta traieste cam 8 miliarde de ani soarele 24miliarde de ani omul 100 unele testoase 400 iar uriasii 800 ani titanii 5000 de ani iar zeii astia poate pina la 100000 de ani e clar ca daca intre ei nu sau inmultit,,,nu deloc,,,,ci f putini,,,e greu sa intelegeti dar aveau niste pretentii fantastice ,,,orgolii,,,si orgoliul a fost cel care ia diminuat ,,,bineinteles fiti siguri ca si in zi de azi erau aici pt ca nu au murit,,,doar ca au fost detronati e f clar iar pamantul si/a urmat cursul fara ei la conducere,,,,am ramas noi sa ne descurcam singuri darrrr atentie mare ,,suntem pusi la incercare nu uitati,,,si e clar ca f putini sunt cei care vor trece testul,,,sper sa va dati seama ca avem liberul albitru care decide pt noi este f simplu faptele fiecaruia fac ca acel albitru dinauntrul nostru sa incline balanta inspre rau sau bine alb sau negru energie pozitiva sau cea negativa,,,viata fara moarte chiar exista si avem calea usoara spre ea si usile larg deschise un drum f scurt este pus la dispoziti cu mici conditii pe el ,,,ca semnele de circulatie de pe drumurile noastre,,doar de fiecare din noi depinde finalul calatoriei sper ca toti sa incercati sa respectati acele semne de circulatie chiar daca in mintea umana le poti incalca daca nimeni nu te vede,,,in cea cu liberul albitru fara sa fii vazut iti pui stampila singur,,,asta de fapt este unul dintre marile adevaruri care nici religiile nu vi le spun sau explica f clar poate ca nu stiu sau poate ca nu vor ca multi sa treaca testul si sa ajunga sa se lumineze si sa/si purifice sufletul pt a ajungea pe autostrada de aur a nemuriri si purificarii si pacii eterne,,,cei care cititi sper sa va ginditi bine si sa incercati sa inclinati balanta spre pozitiv,,,,explic din nou in 100de ani de viata si cu50 la suta energie pozitiva si 50 negativa faptele fac ca energia pozitiva sa creasca si negativa sa scada sau invers cea ce conteaza este cind omul moare sa aibe 51 la suta poztiva si 49 negativa si merge spre asa zisul rai daca este invers atunci este drumul spre iad in termeni populari religiosi omenesti,,,,pot sa va fac sa intelegeti bebelusul se naste la 8 luni are balanta de 50 pozitiv 50negativ la 7 ani poate scade sau creste cu cite 3 la suta dar fiind inca f mic tind sa cred ca ramine neschimbata incepind de la 7 ani pina la 25ani balanta in majoritatea cazurilor scade de la 50pozitiv la cam 25 dar nu va speriati nu are importanta niciuna din cifre pina cind apare moartea deasta este important cind oameni devin maturi sa inceapa sa faca fapte bune adica simplu bunatate sa urasca sa nu invidieze sa nu faca rau,,,,minta sa imbirlige sa fie falsi f prefacuti etc chestii asa care de fapt cintaresc f mult,,,deci intr/un cuvint sa nu faca rausemenilor ,,,,asa facind bine fiind natural bun ziimbaret omenos sa spuna adevaruri nu minciuni prietenos,,,,nu trebe sa faca alte chestii de ordin material cum rau se intelege la oameni,,,doar cu chestiile simple deja isi inclina balanta spre 75 la suta poztiv si 25 la suta negativ vedeti cit de usor este sa fii om pur pt unii ca pt majoritatea din pacate este f greu chiar imposibil,,,,de ce va las pe voi sa va intrebati va doresc drumul spre nemurire si fericire si pacea sufleteasca infinita
klaudyu bravo,,,,bine spui adevarul se gaseste doar daca il cauti,,,in nici un caz pintr/o credinta oarba,,,si pe deasupra facuta de niste oameni,,,nu vreau sa discreditez crestinismul sau toate religiile din lume,,,ca si ele au ca scop final indemnarea spre un drum bun,,,,dar este facut prin niste neadevaruri care din pacate fac rau,,,pt ca oamenii de azi nu sunt cu putinele informatii care le aveau cei de acum 2000 ani sau 50 de ani,,,,si nu uitati religia in afara de scopul de a controla masele dupa disparitia zeilor mai are inca si azi indemnul spre purificare doar ca din pacate in biblie vedeti voi au ramas vorbe neexplicate netraduse si prost intelese dar in fond sa nu uitam ca este ceva bun dar dor pt acele turme care nu cauta adevarul ci asteapta sa primeasca baliverne sa creada in ele,,,,din pacate ca oile,,,,,biserica nu vb de liberul albitru care daca vreti sa va convinge/ti ca este in toti,,,,va pot da un exeemplu f simplu,,,,incepind de acum incepeti sa fiti rai uriciosi sa stai in casa inchisi in voi sa nu vb cu altii sa invidiati sa aveti ciuda pe altii chestii deasta si sa vedeti fratilor cum incepe liberul albitru sa va arate adevarul,,,,,,,,,,stiiti cum,,,,veti intra in depresii lungi va veti simti rau singuri,,,,,neincrezatori in voi si in viitor etc gata nu va mai spun dar daca astea vi se intiimpla e f simplu sa va reveniti ,,,,adica opusul mai fratilor,,e asa usor asa simplu offfffff nu credeti in vorbe dar ascultati/le,,,,,,,credeti in faptele care se transforma din acele vorbe si veti afla adevarul,,,,,face/ti ce va dicteaza inima nu va impotriviti ei,,,,,ca veti duce razboi cu voi insiva si va fii f nasol pt liberul albitru acolo balansul se duce rapid sunt multe de explicat dar sigur toti aveti in voi rotita care va face sa credeti doar in adevar
Fie bineprimită lauda mea adusă celui ce a dezlegat secretele zeilor din vechime și a adus lumină în întunecatul și veșnic încâlcitul labirint al necunoașterii și îndobitocirii! Fie ca Tu, Preamăritule și Prealuminatule, să te pogori asupra celor mulți și proști cu înțelepciunea ta, Tu, cel salvator și pururi binefăcător, cel ce îi îndepărtezi de la preacinstita ta față pe cei ce cutează a încălca legile bunei cuviințe și a respectului și îi ridici pe culmile măririi pe cei care îți ascultă chemarea justă și dreaptă! Tu, cel în continuă transformare, care cu mâinile tale ai putere asupra nourilor și vânturilor din cele patru colțuri ale lumii, cel pentru care profețiile cele strâmbe nu ajung la îndeplinire iar cuvintele cele rele nu îl ating, nu-ți întoarce mult sclipitoarea ta față de la noi, cei adânc îngropați în iadul necunoașterii și binecuvântează nedemna și ostenitoarea noastră stăruință în găsirea și deslușirea adevărului care, alături de vorbele tale curate și pline de învățăturile cele de trebuință, ne va ajuta să ne eliberăm de jugul asupririi.
O, Prealuminatule și Drept Cuvântătorule, fie ca înțelepciunea ta să ne urmărească în toate zilele vieții noastre iar lauda noastră să fie ca o doină pentru fin auzul tău iar libațiile noastre întru cinstirea ta să fie primite și binecuvântate!
😀
Dacă după asta nu primim cămăși de forță, am scăpat ușor ! 😛
E clar, te pricepi la liturghii. Asta înseamnă că e musai să ne facem un panteon. O punem și de o carte sfântă, pe care o începem cu Evanghelia după Diana și o terminăm cu Apocalipsa după Claudiu.
Eu nu primesc nimic, că nu-mi plac cămășile. Mai ales ălea de forță. Nu de alta dar latura mea dominantă nu acceptă să mă las legat nici măcar pentru a îndeplini fanteziile unora. 😀
Halucinant de LUCID si BINE INFORMAT, despre o realitate si mai halucinanta!
Mi-am salvat textul, ca sa-l iau la puricat – am ce retine din el! (Si… nu se stie, nu m-ar mira sa dispara la un moment dat, ca serviciile nu doarme!
La câte acatisturi și paraclise am lins la viața mea, măcar cu atâta să mă aleg și eu…
Să-nțeleg că pentru moment suntem o dualitate? Ne străduim să facem o Trinitate sau suntem doi noi autosuficienți?
Cred că depinde de fanteziile cui se vorbește în propoziție. Who knows, you might come to enjoy being tied down… 😉
Aoleu, am scris pluralul gresit! Asa-mi trebuie daca incerc sa fac mai multe lucruri in acelasi timp… E acatiste si nu acatisturi. Sorry.
Lasă, că nu contează. Zeii greșesc mai mult decât oamenii și oricum ei au voie orice.
Nope, nu-mi place. Eu sunt cel care leagă, nu care se lasă legat. Firea mea despotică (după cum spunea un horoscop) nu mă lasă să fac altfel lucrurile.
Trinitățile sunt plictisitoare, așa că prefer o dualitate. Totul în univers se bazează pe dualism, nu pe trinități. În plus, când doi oameni au o vorbă, de ce să se bage și al treilea? Lăsăm sfintele treimi pentru religiile serioase, care relevă oamenilor singurul adevăr al divinității unice în triplu exemplar.
Da, de acord, ramânem la dualitate.
Cu toate că am un feeling referitor la dualitatea noastră: o să iasă scântei! Can’t wait, despotule!
Și eu care mă străduiam din răsputeri să mă fac fată cuminte… 🙁
Dar nu te pot lăsa singur la greu.
So, when do we start?
Nu mai spune, chiar așa? Bring it on, let me see what you’re made of.
Nu, nu. Tu creezi scântei, eu le transform în artificii. Doamnele au prioritate întotdeauna. 😀
Bine, domnul meu, dar ar trebui să știi că nu sunt genul care aștept să mi se deschidă ușa, așa că la mine nu prea merge cu doamnele au prioritate. Mie mi se pare că te fofilezi. 🙂
Nu, sunt doar precaut. Nu știu ce fel de artificii mă așteaptă, așa că stau pe loc, pregătit pentru ele, în loc să mă arunc cu capul înainte.
Are sens și ceea ce spui tu. Mie îmi place să risc. Makes me feel alive.
Și mie. Dar cum aproape întotdeauna ies șifonat după ce risc, mă gândesc să schimb puțin și aspectul ăsta. Măcar să risc doar când am șanse ceva mai mari de câștig.
Aș vrea să te pot contrazice… Dacă-ți iese, să-mi spui și mie cum ai făcut.
E simplu. Îmi înfrânez impulsul de moment și analizez situația. Dacă nu iese procentajul cum trebuie, spun pas. Cum ziceam, e simplu… doar în teorie. :))
Da, la teorie stăm bine cu toții. Practica ne omoară…
Și, uite-așa, de la glume am ajuns la chestii mult prea serioase. Cam devreme în săptămână, dacă mă-ntrebi pe mine.
Spor la treabă!
ORICUM, OFICIAL CAZUL S-A INCHEIAT. S-A SPUS CLAR SI RASPICAT: NIMENI NU E VINOVAT DE CE S-A INTIMPLAT IN APUSENI. VORBA AIA, RAMINE CA-N TREN SAU CUM AM STABILIT….
Nu e normal? Așa se întâmplă mereu, mai ales când se ascunde ceva. Nu contează că rămâne ca-n gară, cazul se închide pentru că așa vor ei.
Ha ha ha… K, m-ai facut sa rad cu lacrimi. 🙂
Se pare ca Becali a mizat pe „calul pierzator”, alegand sa se inchine unor zeitati slabut imaginate.
@Diana re. „Ce ma intereseaza pe mine din toata povestea asta este: ce este in fundal? Ca tre’ sa fie ceva daca se bate atata moneda pe chestia asta. Alt praf in ochi. Tara arde si Iovan se-ngroapa.”
In timp ce se facea marele circ mediatic despre Iovan-nu-prea-Iorgovan si Frumoasa din Padurea Adormita aka Aura nu-mai-stiu-cum, guvernul Ponta dadea un tun de juma’ de miliard de euro bugetului (si prin urmare cetateanului roman), prin adoptarea hotararii de stat prin care ierta Petrom de datoria uriasa de 500 mil euro.
Articol aici: http://stareanatiunii.com/guvernul-sterge-datorii-de-500-milioane-ale-unei-companii-private.html
Strategie, nu?
Normal! Dar ciobanul a găsit o explicație și pentru eșecul ăsta: de vină nu au fost dumnezeii lui, ci mult prea păcătoșii lui jucători. În special Bănel…
Nici nu e de mirare „tunul” lui Ponta. Dimpotrivă, m-aș fi mirat dacă nu făcea nimic necurat în timpul scandalului mediatic din jurul accidentului aviatic.
Addendum: Este vorba despre Rompetrol si nu Petrom… scuze.
Blogul tau digue e urmarit de anumite servicii dar te lasa astia sa vada daca reprezinti un pericol vezi sa nu destepti prea mult societatea ,astia de la UE voir sa DEA o Legé contra cei ce neaga holocaustul un franta este interzis deja sa zici altceva decat ce e oficial
Și în România este interzisă negarea Holocaustului, să știi. Legea nr. 107/2006 spune la articolul 6: „Negarea în public a holocaustului ori a efectelor acestuia constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 5 ani şi interzicerea unor drepturi”. Abia aștept să se întâmple asta, ca să am motiv să cer azil politic într-o țară mai dezghețată.
Francezii îmi par amuzanți într-un fel. În timpul celui de-Al Doilea Război Mondial luptau pentru evrei, împotriva lui Hitler, iar acum ies în stradă împotriva evreilor. Unii se trezesc mai greu, dar bine măcar că se trezesc.
Hitler nu a omorat evreii el i-a pus la munca,daca pentru putorile alea a fost prea grea lopata si au murit,bineinteles si cu bolile de rigoare,asta e alta problema.pacat ça nu i-a exploatat pe toti,eu unul nu le duc lipsa ,la cat rau au facut merita
Primii negationisti sunt francezi daca nu ma insel ,Paul Raisinier antinazist si inchis la Buchenwald a spus dupa razboi ça nu a auzit de asa ceva si a si scris in sensul asta apoi mai este si Robert Faurisson profesor de litere la universitatea fin Lyon care dupa ce le-a demonstrat prin a plus b ca tehnic nu aveau cum sa gazeze atatea milioane de oameni de altfel e scris si in articol si-a pierdut tomate licentele de asta profesare,mai este si interviul cu Benjamin Freedman care spune ca razboiul a fost unul politico-economic,el fiind evreu vorbeste si despre acel juramant scris intrunul dintre comentariile de mai sus etc
Referitor la citările din Herodot și Epopeea lui Ghilgameș despre leii din Carpați, aș vrea să vă spun că prezentarea d-vs despre continuitatea neîntreruptă a culturii poporului român în Carpați a adus o explicație la enigma prezenței leului în cultura poporului român.
Dovezile paleontologice plasează leul de peșteră europen în perioada 370.000-10.000 de ani în urmă. În țara noastră fosilele de Panthera leo spelaea sunt frecvente în straturile culturii musteriene din paleoliticului mijlociu și cele ale culturii aurignaciene din paleoliticul superior. Însă, dacă formarea poporului român a avut loc după Hristos, nu se poate explica prezența leului în tradiția românească moștenită în grai, mitologie, medicina populară, credințe, colinde și obiceiuri, heraldică, toponimie și onomastică. Există o prezentare destul de detaliată pe această temă în cartea Vânatul pe teritoriul României a lui Ion Nania.
Nania rezolvă enigma susținând că leul a dispărut în antichitate, poate chiar mai târziu, fără să suspecteze că poporul român nu s-a format după Hr. Deși, dacă se ține cont de cuvintele lui Herodot, este posibil ca și el să fi avut dreptate.
Vă felicit pentru aceste pagini.
Personal mi-e greu sa cred ca putem sa-i combatem,sa fim realisti,e ca si cum te-ai bate singur contra o mie sau poate mai mult,ori trebuie foarte multe finante si destui oameni loiali,dar la nivelul tehnologic actual totul e supravegheat pana la cel mai mic detaliu, si e foarte greu ori o entitate sa ne dea anumite puteri astora care vor sa lupte si asa s-ar mai echilibra balanta, asa vad eu problema,caci numeric suntem depasiti cu mult,forte mult si asta conteaza,in plus ei nu sunt nici prosti si au si ei in spate anumite entitati puternice,ori o fi o lupta la nivel de entitati si atunci noi oamenii de rand nu mai contam
Fii optimist, nimic nu e imposibil. Istoria ne învață că absolut toate imperiile cad, indiferent cât de puternice sunt la un moment dat.
Nu avem nevoie de ajutorul niciunei entități. Avem în noi puterea de a ne croi singuri soarta, fără ajutorul „zeilor”. Și cum muritorii au învins zeii de câteva ori, după cum ne spun miturile din întreaga lume, nu pare o misiune imposibilă. Oricum, trebuie să învățăm să ne bazăm pe noi, nu să așteptăm ajutor de sus. Uniți putem face orice.
Si de ce i s-a dat lui Marduk invinsul privilegiul de a avea rasa alba,si pana la urma ciné este bun si ciné este rau in toata povestea asta ?stiu ca binele si raul sunt relative dar totusi impotriva cui trebuie sa luptam si de partea cui mai exact caci mie mi se pare ca niciunul nu merita, toti sunt la fel
Felicitări! Tocmai ai ajuns la concluzia mea: toți sunt la fel. Nu știu dacă putem vorbi despre zei buni, ci doar de răi și de mai puțin răi. Toți și-au văzut doar propriul interes și s-au folosit de noi pentru a-l atinge. Dacă vom fi nevoiți să luptăm, o vom face împotriva tuturor. Ori schimbăm un stăpân cu altul, ori ne eliberăm de tot.
Marduk a fost învins în precedentul război, dar se întorsese din exil cu gânduri războinice. Și a dovedit că este un adversar redutabil, precedentul război întinzându-se pe mai multe zeci de milenii. Cum războiul a fost unul care aproape a distrus planeta, zeii au făcut tot posibilul să păstreze pacea. Mai ales după ce i-a convins Ninhursag că asta e porunca lui Anu. Prin urmare, Celeștii lui Enlil au fost nevoiți să accepte condițiile lui Marduk, doar pentru a evita un nou conflict. În timpul celui de-al doilea război al zeilor, pelasgii l-au urmat pe Marduk. Este evident că el și-a dorit să-și păstreze adepții și teritoriul în care trăiau aceștia. Iar înțelegerea asta a funcționat doar o scurtă perioadă, până au început zeii să se bată din nou pentru putere, pentru teritorii și pentru adepți.
Mi-a placut articolul ! Te felicit ! Lumea este o mizerie….ne hranim cu mizerie ……am ajuns niste mizerabili ! Nu mai suntem oameni , dar nici animale nu ne putem numii pentru ca am putea jignii bietele vietuitoare ….
Claudyu , te iubesc ! Esti lipid de sufletul meu , alaturi de bietele !!
Succes in ideile tale atat de sanatoase!
Astept comentarii la greselile mele .. sa vad , este relevant?
Sunt mai degraba realist,acum ca realitatea nu e roza e alta treaba, problema nu ar fi zeii ci mai degraba 7 miliarde de idioti care se inchina lor si carora le dau astfel puteri nelimitate si care par crucifica fara mila PE oricine le e impotriva,si créd eu omul e mai barbar si crud decat orice zeu,de aceea zic ca trebuie finante si oameni loiali ori sa furam o parte din puterea sau armele lor.acum ca tot am ajuns la concluzia ca niciun zeu nu e bun ciné e marele lup alb despre care mi-ai vorbit intrun alt comentariu si despre chemarea lui ?
De la Pelag din vechiul testament la pelasgii pe teritoriul nostru care l-au urmat pe Marduk adica pe yahwe ajung la concluzia ça pelasgii si evreii erau unul si acelasi popor, ciné putea sa-l urmeze pe yahwe daca nu doar evreii?si atunci noi suntem semiti?
Cum a zis și Diana, n-avem noi nicio treabă cu semiții. Inițial, pelasgii erau ai Veghetorilor (Enki, Marduk și Iștar). Din ei s-au făcut rasele umane de astăzi. Rasa albă a fost inițial a lui Marduk, iar cea semită a lui Iștar. Însă, în timp, zeii au renunțat la rasele primite în urma păcii și s-au concentrat doar pe teritorii, nu pe rase, pe care le-au tot schimbat în funcție de victoriile din războaiele oamenilor. Într-un final, cele două tabere „divine” s-au rezumat doar la două rase, pe care le mențin într-un război multimilenar. Celeștii lui Enlil au preluat rasa albă, iar Veghetorii pe cea semită. Bănuiesc că 3.761 î.e.n., primul an din calendarul ebraic, este cel în care Veghetorii au devenit zeii semiților. Dacă te uiți cu atenție, vei vedea că rasa albă și cea semită sunt într-un continuu război de câteva milenii (sumerienii și akkadienii, dacii și împărații romani ce aveau evrei ca sfetnici, arienii lui Hitler și evreii, cruciadele europenilor împotriva musulmanilor, etc.). Exemple sunt multe și chiar avea ceva despre lupta asta Eugen Delcea într-o carte. Marduk și Iștar și-au împărțit și ei semiții la un moment dat, că așa se întâmplă când doi conducători vor puterea absolută (vezi nesfârșita luptă a evreilor cu musulmanii, de exemplu).
oamneni nebuni
Ca de obicei adevarul se afla la mijloc.
Nu cred in nevinovatia nemtilor,cred doar ca ea a fost exagerata .De asemenea si teoriile conspirationiste,desi mai mult ca sigur ca exista ideia in capul unora,sunt exagerari.
Cat despre atei si bigoti,ambele categorii sunt constituite din oameni carora le cam lipseste ceva materie cenusie.
Pur si simplu o conspiratie de acest gen daca poate fi pusa in aplicare la nivel macro (ceiace sincer ma cam indoiesc),nu va putea fi pusa niciodata in practica la nivel micro.
Iar miturile au fost,sunt si vor ramane mituri.Nimic mai mult.
Cateodata e bine sa ne reanalizam capacitatea de discernamant,cata informatie detinem,cat este de veridica..Din pacate sunt oameni care cred orice.Absolut toate informatiile de acest gen,fie pro fie contra,inclusiv aceasta, au un scop precis,manipularea.Cel putin la noi aceasta manipulare porneste de la lupta dintre superputeri.Teoria conspirationista este o manipulare anti anglo-americana a serviciilor secrete.Se vorbeste despre secretele periculoase pe care le detin acestia dar nimic despre faptul ca rusii si chinezii le detin in aceiasi masura.Nu acuz acest blog ci doar cred ca este victima inocenta a acestui tip de manipulare.Vom vedea daca imi vor sterge postarea sau daca sunt doar niste doritori de castig prin ad sense.,nevinovati.
Pentru bg1952: Amice, ai atât de multe greșeli în câteva fraze, încât mă lași fără cuvinte. Dar mi le voi găsi pentru tine, ca să nu mă acuzi că te-am lăsat să „rătăcești”, expresia preferată a dreptcredincioșilor.
În primul rând, îți apreciez la maximum (sper că realizezi că sunt sarcastic) aroganța care crezi că te face unic. E drept că am întâlnit-o doar pe blogul ăsta la câteva zeci de persoane, dar parcă nu mă mai satur de ea. Ești foarte sigur de afirmațiile tale, fără loc de îndoială: „teoriile conspirationiste (…)sunt exagerari”, „ambele categorii sunt constituite din oameni carora le cam lipseste ceva materie cenusie”, „miturile au fost,sunt si vor ramane mituri”. Cum de poți ști cu exactitate aceste lucruri? Ești cumva vreun geniu? Vreun trimis al divinității? Ori reîncarnarea vreunui zeu? De asta îl admir pe Socrate care, deși era mult mai înțelept decât oamenii vremii sale, și-a dat seama că nu știe nimic. Însă astăzi avem destui care sunt siguri că ei știu mai bine. Lămurește-mă și pe mine cu câteva chestii, atoatecunoscătorule:
1. De unde știi tu atât de sigur că teoriile conspiraționiste sunt exagerări? Le-ai studiat pe toate de îți permiți să le bagi în aceeași oală. Nu spune nimeni că nu există și exagerări printre ele, dar ce te faci cu cele care au fost demonstrate, cum ar fi cea referitoare la World Trade Center? Tot despre exagerări vorbim?
2. De unde știi că „miturile au fost,sunt si vor ramane mituri”? Ai studiat mitologia încât te poți considera expert, de îți dai cu părerea? Cel mai mare expert mondial în problema religiilor, Mircea Eliade, considera că mitul „povestește o istorie sacră; el relatează un eveniment care a avut loc în timpul primordial”. Dar bănuiesc că tu te crezi mai deștept decât el sau decât alții care și-au dat seama că miturile nu sunt doar povești, ci ascund evenimente reale. Știai că „mythos” în limba greacă avea inițial sensul de „relatare, povestire, reportaj”? Știai că inițial era sinonim cu „logos”, care înseamnă „cuvânt, discurs, cuvântare, povestire”? Mult mai târziu, „mythos” a căpătat sensul de „fabulație”, devenind antonim al lui „logos”, care reprezenta adevărul. Aristotel chiar i-a dat respectivului cuvânt un sens propriu, denumind „mythos” intriga unei tragedii. Așa că nu-ți mai da cu părerea despre lucruri pe care nu le cunoști, nu le înțelegi și, în mod evident, te depășesc.
3. Dacă despre bigoți îți dau dreptate, nu același lucru îl pot spune despre atei. Le lipsește materie cenușie ateilor? Adică oamenii care și-au dat seama că religiile sunt bazate doar pe minciuni și refuză să se lase manipulați sunt proști? În prezent, aproximativ 84% din populația lumii e religioasă, iar ateii reprezintă doar 16%. Când s-a demonstrat că doar 15% din populația lumii are un I.Q. peste medie (medie care scade de la an la an), nu vezi nicio legătură între inteligență și religie? Ateii și inteligenții sunt minoritari, în timp ce credincioșii și cei mai puțin inteligenți, alături de cretini (care reprezintă cam 35% din populația lumii) sunt majoritari. Nimic, niciun beculeț nu se aprinde? Cum rămâne și cu legătura dintre religie și situație economică? Ai observat că țările cu o populație religioasă în procentaj mai mic au un nivel economic mai ridicat decât cele preponderent religioase? Sau nu e nicio legătură între cele două? Nu uita de marii gânditori ai lumii și oameni de știință care erau / sunt atei. Datorită celor din urmă ai acum toată tehnologia de care te poți bucura. Ți se pare ăsta semn de lipsă a materiei cenușii? Nu spun că toți ateii sunt inteligenți iar credincioșii proști. Însă cred că a fi ateu denotă nu numai curaj într-o țară religioasă, ci și inteligență (nu vorbesc despre cei care devin atei pentru că e la modă sau pentru că s-au supărat că divinitatea lor nu le-a răspuns la rugăciuni). Să începi să pui la îndoială tot ce ai fost învățat, să identifici erori în religia care ți-a fost implementată și să începi să gândești singur nu e semn de prostie, ci de inteligență. Și mă mir că un atotcunoscător ca tine nu și-a dat seama de asta (eram din nou ironic).
„Nu acuz acest blog ci doar cred ca este victima inocenta a acestui tip de manipulare”… Dacă acest blog nu acceptă varianta oficială, băgată pe gât în procesul de manipulare, cum ai ajuns la concluzia că e o victimă a manipulării? Sau crezi că lucrurile sunt tocmai invers? Cei ce ne conduc ne spun doar adevărul, iar „conspiraționiștii” încearcă să destabilizeze societatea atrăgând oițele rătăcite în minciună? Mă abțin de la comentarii suplimentare, pentru că nu vreau să te jignesc, dar pot spune cu mână pe inimă că înțeleg perfect de ce nu ești ateu.
„Vom vedea daca imi vor sterge postarea sau daca sunt doar niste doritori de castig prin ad sense.,nevinovati”. În primul rând, folosirea pluralului e mai mult decât stupidă. Când absolut fiecare articol de pe acest blog este semnat „KLAUDYU”, înseamnă că „suntem” unul singur. Și din nou mă mir că un atotcunoscător ca tine nu și-a dat seama singur de asta. Care „doritori de castig prin ad sense.,nevinovati”?!? Vezi dacă nu ești ateu? Iar tragi concluzii eronate, mai ales când nu știi despre ce este vorba. Nu câștig ABSOLUT NIMIC din blogul ăsta ori din altele asemănătoare. Nu câștig absolut nimic din scris. Nu folosesc AdSense pentru că nu mă interesează să câștig ceva de pe blog. Pentru bani mă duc la muncă, nu frec internetul. Iar numărul vizitatorilor mei este foarte mic (ZeList spune că blogul e pe locul 1777 în țară), pentru că nu am făcut absolut nimic să-l promovez. Prefer un număr mic de cititori cu neuroni decât să transmit informația maselor care nu o pot pricepe. Iar tu ești unul dintre cele mai bune exemple. În aceste condiții, nu știu ce câștiguri prin AdSense visezi. E drept că blogul mă anunță sub fiecare articol: „Occasionally, some of your visitors may see an advertisement here”. Eu nu văd nicio reclamă dar dacă altora le apare ceva, e doar metoda Wordpress-ului de a face bani de pe urma blogurilor fără AdSense. Iar asta chiar nu e vina mea. Însă tu crezi doar ce vrei / ce poți. Nu știi că scriu pe net de vreo 9 ani, după ce am plecat de la ziarul cu care colaboram, iar ăsta e al treilea blog. Nu știi nici câte nopți am pierdut pentru a scrie articolele astea și nici că au existat momente când nu aveam un loc de muncă, nici măcar o țigară în buzunar, însă continuam să scriu, pentru că setea de cunoaștere e uneori mai puternică decât foamea. Nu știi nici câte capete pătrate ca tine au încercat să mă convingă să renunț la a mai scrie, apelând adeseori chiar la amenințări, și singura motivație care m-a făcut să nu renunț a fost acea mână de oameni care, la fel ca și mine, s-a săturat de minciuni, iar ceea ce scriu le-a adus o mică rază de lumină în întunericul ce acoperă drumul către Adevăr. Nu știi absolut nimic, dar faci pe deșteptul aici, de parcă ai avea dreptul ăsta. Nu, în viața mea (implicit în această mică parte a ei) nu ai niciun drept.
Nu ți-am șters comentariul, deși ți-ai pierdut dreptul de a-ți da cu părerea din cauza aroganței tale și a nesimțirii cu care judeci oameni pe care nu-i cunoști. Însă a doua oară istoria nu se va mai repeta.
N-avem nicio treabă cu semiții. Noi suntem rasa primordială. Semiții sunt copiii lui Iștar care vrea să i-o plătească fratelui ei, Marduk, că a fost lăsată pe dinafara de la conducerea lumii. Probabil că tot din cauza rivalității dintre cei doi Gemeni Divini Marduk a vrut musai să pună mîna pe evrei, ca să-i mai tragă o palmă soră-si.
@ Marian
Citește Cap. 34. Zeii dacilor. Acolo Klaudyu expune clar cine e Marele Lup Alb. E Enoh/Noe/Utnapiștim, fiul lui Marduk dar care, odată ajuns în Dacia, a trecut de partea lui Zamolxis-Gebeleizis/Enlil, devenind din Veghetor, Celest.
Domnule Klaudyu, vă mulțumesc că mi-ați dat ocazia să citesc acest text. Informațiile se coroborează cu altele, pe care le-am aflat din multe articole și filme documentare existente pe Internet, dar nicăieri nu le-am găsit într-o succesiune atât de logică și inteligibilă. De asemenea, vă felicit pentru limba română, pe care o stăpâniți impecabil. Din acest punct de vedere, sunteți o rara avis a zilelor noastre…
Pentru Luiza: Eu vă mulțumesc pentru că v-ați făcut timp să citiți ditamai articolul și să-mi lăsați câteva cuvinte. Cât despre limba română, încerc să o stăpânesc, deși se strecoară adesea și greșeli, din cauza neatenției. Meseria nu-mi permite să am alt motiv pentru acele greșeli. În plus, fosta mea profesoară de română din școala generală m-ar vâna cu siguranță dacă ar vedea că nu s-a lipit nimic de mine după patru ani de gramatică intensă, pentru care au fost sacrificate majoritatea orelor de literatură și dirigenție.
Am o nedumerire japonia a capitulation PE 2 septembrie 1945 iar bombele atomice au fost aruncate pe 6 si 9 August déci nu au capitulation la 6 zile dupa a doua bomba,iar ceea ce e bizar e ça razboiul a inceput pe 1/9/1939 déci avem 11 si 3 si inca 999 simetric si s- a incheiat 2/9/1945 avem 2 si unu si al treilea 9 spart déci din trei au ramas doi si cum razboiul a inceput PE 1 si s-a terminât PE 2 eu cred mai degraba ça 2 l-au invins PE 1 daca intelegeti ce vreau sa spun,mai degraba un razboi interior in trinitatea Enki Marduk Ishtar cel putin asa pare
Pentru Marian: Fii realist, dar fii și optimist în același timp. Exact asta vor: să credem că sunt invincibili, pentru a nu îndrăzni să ne punem cu ei. Amintește-ți doar din istoria noastră că o mână de țărani a oprit imperii adeseori. Nimic nu e imposibil, iar ei știu asta. Dacă nu s-ar teme de noi, nu s-ar mai ascunde, ci ar face totul pe față. Însă ei știu că nu e nevoie decât de o scânteie pentru ca gloatele să-și decapiteze stăpânii.
Japonia s-a predat pe 15 august 1945 (deci la 6 zile după cea de-a doua bombă), însă documentele au fost semnate abia pe 2 septembrie, la bordul navei americane USS Missouri. Tratatul de pace de la San Francisco, dintre Japonia și o parte a Aliaților, a fost semnat după 6 ani și 6 zile, pe 8 septembrie 1951. Ca o curiozitate suplimentară, Consiliul Suprem de Război japonez se numea „Marele Șase”. E posibil să ai dreptate cu interpretarea numerologică; nu știu dacă e așa, prin urmare prefer să mă abțin. Oricum, nu putem să nu observăm că sioniștii preferă luna septembrie (să nu uităm nici de atacurile de la World Trade Center), prima lună a anului în calendarul evreiesc. Poate o fi vreo legătură cu echinocțiul de toamnă, atunci când, din cele mai vechi timpuri, se aduc jertfe zeilor, pentru a atrage binecuvântările lor pe perioada iernii ce se apropie.
E o legendă dacică a Marelui Lup Alb. Se spune că, în vremurile demult apuse, un preot al lui Zamolxe cutreiera tărâmul Daciei pentru a-i ajuta pe nevoiași dar și pentru a le transmite dacilor că Marele Zeu veghea necontenit asupra lor. Deși nu era în vârstă, acest preot avea părul și barba albe ca neaua. Dându-și seama de valoarea slujitorului său, Zamolxe l-a oprit în munți, pentru a-i fi aproape. În scurt timp, fiarele pădurilor au ajuns să-l asculte și să-l considere conducătorul lor pe preotul cu păr alb. Însă cel mai mult îl îndrăgeau lupii, singurii care nu aveau un conducător, doar foamea ținându-i în haită. După un timp, Zamolxe a hotărât să-și transforme slujitorul într-un lup alb, mare și puternic cât un urs, dându-i misiunea de a aduna toți lupii pentru apărarea tărâmului sfânt. Astfel, de câte ori dacii erau în primejdie, se auzea urletul Marelui Lup Alb iar lupii de pretutindeni săreau în ajutorul fraților lor umani. Totodată, Lupul Alb era și judecător, pedepsind trădătorii și lașii. Cu toată vigilența zeului și a lupilor, romanii au reușit să se infiltreze printre daci și, în apropiere de marea invazie a lui Traian, au sădit în sufletele unora dintre ei sămânța neîncrederii în Marele Zeu. Astfel, unii daci au început să se teamă că Zamolxe nu le va fi alături în bătălia împotriva romanilor. Cuprinși de frică, acei trădători au început să omoare toți lupii ce le ieșeau în cale, în speranța că unul dintre aceștia va fi Marele Lup Alb, al cărui cap plănuiau să îl ofere romanilor în schimbul vieții lor. Lupii supraviețuitori au fugit în inima munților, fără a reveni vreodată în ajutorul dacilor care i-au trădat. Zamolxe și Marele Lup Alb s-au retras în Muntele Sacru, de unde au privit cu durere cum dacii au fost înfrânți de romani din cauza trădării. Într-o altă legendă, apostolul Andrei a fost vegheat de către Marele Lup Alb pe tot parcursul călătoriei sale prin ținutul dacilor. Iar în zilele noastre, nu puțini sunt turiștii care susțin că au fost salvați pe munte de către un lup alb. Unii spun că pot auzi și acum chemarea la luptă a Marelui Lup Alb. Alții cred că Lupul se va întoarce cândva pentru a ne chema din nou la luptă, atunci când va sosi momentul să ne eliberăm țara…
Va rog sa-mi spuneti, daca aveti amabilitatea, ce parere aveti despre lucrurile care se spun in acest link : http://sfatuitoarea.blogspot.ro/2014/02/spune-le-lorzilor-karmei-ca-esti.html.
Multumesc.
Pentru yuki: Îmi pare rău, dar n-am timp acum să citesc atât de mult. Dacă se oferă altcineva să-și facă timp și să-ți dea o părere, i-aș fi recunoscător.
De ce-ți pierzi timpul dând explicații unora care nu merită? Trimite-i la origini, pe românește, și blochează-le adresa. Scurt pe doi. Nu trebuie să te justifici în fața nimănui.
Cred că de plictiseală. Simțeam nevoia de senzații tari azi, că a fost prea liniștită ziua asta. :))
Ok, inteleg.
Articolele dv. sunt foarte interesante.Mi-a placut cum ganditi, de aceea am indraznit sa va cer parerea.
O seara placuta si sa auzim de bine.
Mulțumesc și apreciez părerea pozitivă pe care poate nu o merit. Nu vreau să pară un refuz, pentru că nu e. Nu am timp acum, însă voi face tot posibilul în zilele următoare să văd despre ce este vorba.
O seară plăcută și ție!
Păi, dacă simțeai nevoia de senzații tari, de ce nu ai spus?
Și un oarecare îți poate oferi senzații tari mai bine ca o zeiță… Hm… 😉
Doar senzații negative, luminăția ta, împărăteasă a cerurilor și a Pământului, a celor văzute și nevăzute, care ne miluiești cu lumina sufletului tău pur, mai limpede ca izvorul tămăduirii și mai luminos ca razele soarelui prinse de roua dimineții… 😀
Tu chiar te plictisești…
Aruncă un ochi pe-aici, nu e mult de citit. E doar prezentarea unei cărți. S-ar putea să-ți prindă bine. http://calauzainmuntiibuzaului.blogspot.ro/
Merită.
Nu mă plictisesc. Îi răspund cuiva la un e-mail lung, ca să-l vadă mâine dimineață la prima oră, și în timpul ăsta mai arunc câte un ochi și pe aici.
Da, mă interesează cartea. Păcat că nu scrie și prețul.
:)) Din câte îmi aduc aminte, a fost ceva în jur de 40 de lei. Eu am laut-o de la Muzeul de Chihlimbar din Colți. E exact pe stilul tău. Are foarte multe poze și o mulțime de legende. Merită, mai ales pentru cineva care vrea să meargă pe-acolo.
Muzeul Chihlimbarului din Colți, că nu există nici un muzeu de chihlimbar… toantă sunt câteodată! 😛
Ești blondă, așa că ai o scuză. 🙂
Da, chiar mi-ar trebui, atât pentru legende cât și pentru poze (ca să-mi fie mai ușor să găsesc respectivele locuri). Însă deocamdată nu-mi permit să fac astfel de investiții. Poate la salariul următor.
Da, merci, strălucitorule… 😛
Dacă vrei, pot să ți-o împrumut pe-a mea, până o iei tu. Cum dorești.
Mersi, dar e prea complicat. De la tine până la mine și înapoi durează. O citesc în timpul ăsta. Nu mai zic că și transportul costă. Lasă, că o să mi-o iau eu. Oricum, știi doar că am ce citi deocamdată. 🙂
Știu că ai ce citi! 🙂
Așa e, e complicat, dar dacă nu există altă soluție…
Spor la citit!
Și încă nu ai înjurat expeditorul? :))
True… E abia lunea… 😛
Mersi pentru explicatii
TRE’ SA-TI PLACA FAZA ASTA
http://www.dailymail.co.uk/news/article-2555006/Bermuda-Triangle-myth-says-US-government-administration.html
E o poziție absolut firească a guvernului american. Doar n-or fi proști să recunoască.
nu stiu ce sa zic,articolul pare destul de interesant.dar il pune pe hitler intr-o lumina buna?
sincer,ceea ce ai scris pare rational,inca nu am citit tot,dar pare tipic masonilor sa boicoteze tot ce e impotriva lor.cat despre holocaust germanii nu trebuiau sa mearga atat de departe.
Sa inteleg ca tu esti de partea marelui lup alb care este un slujitor am lui zamolxes care este aliat am lui enlil?
Scuze pentru greseli am o rabla de telefon care o ia razna
Chiar ca venii vorba de lei…Cand si unde sa stabilit denumirea de Leu monedei nationale?
Eu sunt de partea oamenilor, nu a zeilor. Însă în eventualitatea unui nou război al lor, normal că aș alege răul cel mai mic.
Klaudyu dupa parerea ta cum crezi ça poti invinge sau schimba mentalitatea a 7 miliarde de oameni ?care au de partea lor nu numai superioritatea numerica covarsitoare dar si toate mijloacele financiare si tehnologice posibile?nemaivorbind de entitatile care se afla un spatele lor?
Care ar fi…
Părerea mea, nu că mi-ar fi cerut-o careva, dar așa îmi place mie să mă bag… Momentan, răul cel mai mic ar fi Enlil și tabăra lui. Cu toate că, vorba unui drag prieten, nu pare să-i pese în vreun fel de noi. 😉
sa inteleg ca pentru asta se taie padurea intr-o veselie, in Romania, ca sa se faca loc celor 800.000 de evrei ce vin spre noi. si, daca e asa, dezvoltatorii imobiliari rasufla usurati, problema imobilelor nevandute e ca si rezolvata! si totusi, de ce Romania? de ce vin astia in Romania? de ce nu se duc in oricare alta tara? in Rusia, spre exemplu, ca e mare si multa! sau oriunde inalta parte, Bulgaria, Grecia, Ungaria, China, India etc. de ce la noi? nu avem suficiente belele pe cap?
CRANIILE LUNGI DIN PERU
http://www.sunnyskyz.com/good-news/545/DNA-Analysis-Of-Paracas-Elongated-Skulls-Released-The-Results-Prove-They-Were-Not-Human
In alta ordine de idei, ar trebui sa-i trimitem in croaziera in Triunghiul Bermudelor pe politicieni, cu Kiorete in frunte. Plus mai mult de 1/2 din populatia Romanistanului….
Faci o treaba excelenta KLAUDYU ! De asemenea este si util si inovativ si asemenea articole mai „lumineaza” pe unii … Am postat pe pagina mea de facebook cateva articole ale tale ,fara sa precizez sursa, fapt pentru care imi cer scuze, dar in ultima vreme am pornit un „razboi” impotriva credinciosilor , pocaitilor si diversilor sectanti purtatori de ochelari de cal, cu care vad ca nu pot discuta logic. Cineva trebuie sa arate si fata „nevazuta” a istoriei ! Succes adevarului !!! Scuze pentru firea mea nervoasa si rebela. Felicitari pentru munca depusa !
Pentru asta suntem aici ca sa ne dam cu parerea sa ne exprimam si sa ne impartasim opiniile acum ca nu avem toti aceeasi opinie e alta treaba
Xyz, e m-aș duce cu procentul spre 80%. Iar pentru politicieni, să dispară în Triunghiul Bermudelor, e o soartă prea ușoară!
Și unde ar fi farmecul dacă am avea aceeași opinie cu toții? Ce-ar mai face Klaudyu atunci?
100% nu o sa gasesti 2 persoane identice in opinii dar sunt unii care vin si insulta aiurea pe aici,sau nu respecta PE altii si apoi vine si dreptul la replica in général din partea lui klaudyu care vrand nevrand intra in jocul acestora dar asta e trebuie sa lasi toti prostii sa se exprime ça vezi doamne cu libertatea de exprimare,pai unii nici nu ar trebui sa existe dar sa se mai si exprime!in societatea noastra sunt destui paraziti cum ar fi si entitatile dar mai periculoasa e prostimea care hraneste si protejeaza acesti paraziti fie ei oameni sau entitati.o solutie ar fi un glont pentru toti nataraii astia.oricum felicitari lui klaudyu pentru munca depusa si pentru ala care are o problema cu ateii vai de mama ta baiete,sa fii prost e una dar sa mai si semnalizezi!
Bravo, Marian! 100% de acord cu tine.
Draga Klaudiu …. gesesc materiale ale acestiu blog distribuite masiv sub acest nume Nemo – Arcanum „Pixumis”,evident pe pagina de FB, Te-as ruga cu respectul cuvenit sa intervii , macar sa specifice clar link-ul in original si sursa de inspiratie. Cu respect iti doresc sa ai parte numai de bine.
Cum spunea cineva, nu-mi mai aduc aminte, sa se faca dreptate chiar de-ar fi sa piara lumea,
Prostia este mai greu de invins decat rautatea, prima e mai familiara oamenilor iar a doua entitatilor de aceea spun ca e mai greu sa schimbi si sa invingi mentalitatea oamenilor decat rautatea entitatilor
Referitor la articol din cate stiu eu japonia avut conflict cu rusia prin 1939 in manciuria si si-au furat
Si-au furat-o rau de tot dupa aceea pana la 8 August 45 cand rusia i-a atacat nu a mai fost conflict intre cele 2 parti iar motivul atacarii rusiei de catre hitler e explicat intr-o carte, planul de cucerire al europei de catre stalin in care explica mai mult sau mai putin strategia de atac a rusiei iar germanii i-au surprins PE rusi atacand cu forte net inferioare numeric PE rusii pregatiti pentru a ataca si nu a se apara astfel s-ar explica sosirea pana la moscova si Stalingrad asa repede, pentru mine pare plauzibila ipoteza asta,atacul lui Hitler fiind unul preventiv,iar despre japonezi dupa ce si-au furat-o de la rusi,s-au orientat pe mare,contra sua dar cred ça din prostie i-au atras pe nemti in razboi,erau prosti rau,si cu echipamentul primitiv,ça nu au dat socoteala pentru crimele comise asta e bizar si merg pe mana lui klaudyu cu afirmatiile din articol
Avem o singura sansa sa ii distrugem pe acesti iluminati sau ce se cred ei.sa ii sfarimam din interior.in mare parte din intreaga istorie ce ai scris,e reala ,nu ma pricep la cifrele masonilor .daca nu o sa ii oprim o sa avem parte de al 3 razboi care va fi foarte distrugator.
BINE-ATI VENIT IN ROMANISTAN….
http://ro.stiri.yahoo.com/obiecte-de-patrimoniu-valoroase–furate-din-situri-arheologice-neprotejate-132455239.html
http://www.dailymail.co.uk/sciencetech/article-2564325/Has-Voynich-manuscript-decoded-First-words-mysterious-15th-century-text-revealed.html
Tot astept postarea despre Kiev dar nu mai vine. Sunt tare curios sa vad la ce concluzii ai ajuns.
http://www.dailymail.co.uk/sciencetech/article-2567114/Breakthrough-solving-mystery-Stonehenge-stones.html
@Leoveanu Claudiu – pai postarea despre Kiev ar trebui sa includa si Thailanda, si Venezuela, ca toate sint dupa acelasi tipar al baietilor veseli de la CIA/MOSSAD si altii ca ei
Si navele lor sunt pe Luna,esuate ,abandonate…Precum si constructii de forma piramidala si structuri vitroase distruse…
In gematrie pentru A=9 B=18 C=27 etc vrand adunam numerele corespunzator cuvantului lucifer rezultatul e 666,stranie coincidenta ,e posibil ça Marduk sa se fi razvratit contra lui Enki deoarece nu cred ça Enki l-ar lasa pe fii-su Marduk sa-si asume meritele creatiei si mai cred ça al doilea razboi mondial a fost mai degraba un razboi intre ei 2 au invins pe 1 ,marduk impreuna cu sora au invins pe enki,la fel sarpele (Enki)este vazut ça inamic al asa zisului creator yahweh
Marduk nu s-a răzvrătit niciodată împotriva tatălui său. Absolut niciodată. Eu nu merg pe ipoteze bazate pe imaginație, ci pe surse vechi.
Șarpele nu este văzut ca un inamic al lui Yahweh. În Vechiul Testament, Satan este un înger din anturajul lui Yahweh, nicidecum un inamic. Iar șarpele din Geneză nu e vreo zeitate, ci un simplu animal, strămoșul șerpilor. Creștinismul l-a transformat pe Marele Șarpe în inamicul lui Dumnezeu, însă Dumnezeul creștinilor nu este Yahweh.
Eu nu înțeleg de ce aștepți o postare despre Kiev. Nu cred că am dat vreodată de înțeles că aș avea de gând să scriu despre așa ceva. Și cred că se observă destul de clar că pe blogul ăsta nu scriu despre evenimente actuale. Excepția a reprezentat-o articolul despre Roșia Montană și maidanezi pentru că atunci nu m-am mai putut abține. Măcelărirea câinilor în toată țara m-a făcut să încerc să fac ceva în privința asta. În rest… las comentariile despre situația mondială în seama altora, care poate se pricep mai bine decât mine la așa ceva.
Marian, ți-a răspuns Diana deja în locul meu: răul cel mai mic ar fi Enlil și tabăra lui. Să știi că nu voi mai permite tuturor proștilor să se exprime. Blogul meu nu e OTV-ul, unde fiecare cretin să aibă șansa de a face pe nebunul. O să încep să fiu mai selectiv.
Îmi place zicala asta latinească. Lumea oricum se va sfârși la un moment dat, așa că măcar de dreptate să avem parte.
Mulțumesc!
Observație suplimentară: în doar 2 luni, blogul ăsta a ajuns de pe locul 3.629 pe 1.029. Și nu pot decât să mă mir și să vă mulțumesc tuturor…
Tare!
eu am citit tot articolul si mi sa părut foarte interesant si foarte logic !!! nu pot decât sa îți spun ca la cât de puțin mi-a plăcut istoria când eram la școala cu atâta curiozitate am citit !!! complimentele mele am sa continui sa citesc articolele tale !!
Nu stiam ça diana este purtatoarea ta de cuvant,ça aveti aceleasi ganduri etc eu imi exprim o opinie sau pun o intrebare cand ceva nu imi este clar, incerc sa inteleg si eu anumite lucruri pentru ça si eu am anumite cunostinte si opinii,iar din mesajul tau sa inteleg ça prin cuvintele prost si crétin mi te adresezi mie,stai fara griji ça nu o sa mai deranjez pe nimeni,daca tu crezi ça expunandu-ne ideile sau incercand sa comunicam insemna ça facem otv e problema ta,
Marian, Diana nu e purtătoarea mea de cuvânt. Am spus doar că ți-a răspuns exact ce ți-aș fi răspuns și eu. Și m-ai înțeles greșit. Nu mă refeream la tine când am spus de proști și cretini, doar ți-am răspuns la ceea ce ai spus tu mai devreme: „dar asta e trebuie sa lasi toti prostii sa se exprime ça vezi doamne cu libertatea de exprimare”. Repet, e doar un răspuns la afirmația ta; ți-am spus că nu voi mai lăsa proștii să se exprime pe aici, indiferent de libertatea lor de exprimare. Dacă aveam impresia că te încadrezi și tu în categoria asta, ți-aș fi spus-o direct. Pentru că nu mă ascund nici măcar după cuvinte. Și nici nu mă deranjezi. Aș prefera totuși să nu mai înțelegi greșit data viitoare.
OK cum era totul intrun singur mesaj am facut o confuzie ar pe prosti lasa-i sa se exprime,cateodata e amuzant ori le raspunzi prin ignoranta ori prin bataie de joc gen proverbe sau banc si nu consumandu-ti energia sau sa cobori la nivelul lor primitiv injurandu-i,cei cu énergie negativa sau inferioara atat asteapta,ça sa revenim la subiect crezi ça in astral am putea afla mai multe raspunsuri?si scuze pentru confuzia creata mai devreme
Marian, doar pentru că s-a întâmplat ca odată să fiu pe aceești lungime de undă cu Klaudyu, asta nu mă face purtătoarea lui de cuvânt sau mai știu eu ce, cu toate că ar fi o onoare pt mine să-l cunosc. Eu doar mi-am exprimat opinia. Dacă asta a deranjat pe cineva, se mai întâmplă. Dar nu mă va împiedica să fac la fel și data viitoare când voi considera că am ceva de spus, indiferent că mă ascultă sau mă aprobă cineva! Până la urmă ideea nu e să discutăm între noi, să împărtășim opinii? Un dialog ar trebui să existe și între noi, cei ce comentăm, și nu doar cu Klaudyu. Dar fiecare e liber să înțeleagă ce vrea…
ciudat…oamenii sunt rai din nastere. pentru a corecta rautatea genetica avem nevoie de „dresajul” celor sapte ani din familie. asadar, frumos spus pina la un punct:
„And learn where heaven’s always been…
Inside the human nature!”.
frumos scris diana; multumim klaudyu.
Da de acord cu tine oricine poate raspunde ,de asta suntem aici,a fost o neintelegere ,am interpretat gresit un mesaj,si a iesit ce-a iesit,asta e,eu ma adresez asa pentru ça klaudyu este punctul de referinta aici,dar oricine e binevenit sa raspunda
No harm done
sora, liviu, vă mulțumesc!
The Shape-Shifting Son of God
http://dailygrail.com/Religion-and-Spirituality/2014/2/The-Shape-Shifting-Son-God
@Liviu – eugenia poate rezolva si problema celor 6-7 ani de acasa….
cel mai tare site posibil !!!!
Cu stima,
CRISTIAN
Super interesant articolul si situl. Oricum situl nu este pentru toata lumea asa cum nici invataturile din Biblie, Tora , Kabala etc nu sunt pentru toata lumea. Cine mai studiaza si putina stiinta(fizica, chimie, genetica, energetica corpului), va face legaturile intre multitudinea de informatii mai bine si nu i se va mai parea chiar asa de SF.Bravo incă o dată!
I was геcommended this website by my cousіn.
I am not ѕure whether this pօst is written by him as ոobody else know sսch ԁetailed about my Ԁіfficulty.
Yߋu are wondeгful! Thanks!
Si nu vrei totusi, sa ai vreun gand sa scrii si despre evenimentele actuale ( chiar daca pe un alt blog ) ? Eu as fi foarte interesata sa citesc si banuiesc ca vor fi si multi altii, care vor sa citeasca si alte opinii decat cele mainstream : dovada este succesul care l-ai avut cu articolul despre Rosia Montana. A fost preluat si sharuit pe tot internetul , deci oamenii sunt interesati.
You could certainly see your enthusiasm in the work you write. The sector hopes for more passionate writers like you who aren’t afraid to say how they believe. At all times follow your heart.
salut ! imi zici si mie de unde ai luat toata aceasta informatie terog? pentruca esti prea sigur despre ce ai scris aici? si as vrea sa ma conving si eu, Multumesc anticipat!!!
This site is my inspiration, really great pattern and Perfect articles.
I’m impressed, I have to admit. Seldom do I encounter a blog that’s both educative and engaging, and without a doubt, you have hit the nail on the head.
The problem is something too few men and women are speaking intelligently about.
I am very happy I found this in my hunt for something relating
to this.
Foarte bine realizat articolul şi foarte… lung, ceva ce rar vezi pe blog-urile sau website-urile de specialitate, ceea ce dă dovadă de multă pasiune şi inspiraţie. Cu toate astea, despre Hitler s-ar putea scrie cărţi întregi. Daca a fost sau nu Mesia sau Antihristul, probabil nu vom şti niciodată. Părerile au fost întotdeauna împarţite şi nu putem decât să speculăm. Părerea mea personală este că personajele care au avut un aport important în instorie, sunt ceva mai mult decat nişte simpli oameni, si nu mă refer doar la personajele politice. Sper exemplu Elvis Presley, Tupac, Michael Jackson, sunt persoane care au influentat şi au oferit un model multor generaţiil, si astea sunt doar câteva exemple. Despre teorii şi conspiraţii am scris şi eu la un moment dat pe http://utopian.ro/seriale-utopian/teoriile-conspiratiei şi mă voi reapuca din nou cât de curând, pentru că este un domeniu care mă pasionează extraordinar de mult. Să aud numai de bine şi spor la treabă!
Constructive critique (in hopes that it is allowed)
„A quest for power they incite”
A quest cannot be incited, it can only be undertaken.
Try instead, „A thirst for power they instill”.
„Into the weakest of the hearts.”
„Into” denotes travelling vectoriality… weak heart=physiological condition of the heart.
Try instead „Within the feeblest of hearts”
„To strife to be forever good, it is a lie
Because, you see, the evil is what the gods want.
To bring to flames mankind.”
„strife”
[strahyf]
noun
1.
vigorous or bitter conflict, discord, or antagonism: to be at strife.
2.
a quarrel, struggle, or clash: armed strife.
3.
competition or rivalry: the strife of the marketplace.
4.
Archaic. strenuous effort.
You probably meant „strive”
strive
[strahyv]
verb (used without object), strove or strived, striv·en [striv-uhn] Show IPA or strived, striv·ing.
1.
to exert oneself vigorously; try hard: He strove to make himself understood.
2.
to make strenuous efforts toward any goal: to strive for success.
3.
to contend in opposition, battle, or any conflict; compete.
4.
to struggle vigorously, as in opposition or resistance: to strive against fate.
5.
to rival; vie.
„To bring to flames mankind.” Grammar discord.
Try instead
„To strive towards better is a lie
For, you see, it’s evil that the gods desire.
To burn this mankind down.”
„Do not be fooled by those who preach
About the wonders of the skies.
There’s no such thing, there’re only lies
To keep men occupy and thus, forever blind.
The gods exist, they’re real, free to do along their will
To burn us all, to bring us down,
Forever on our knees.”
Too much to rectify, so try this instead:
„Do not be fooled by those who preach
About the wonders of the skies.
There’s no such thing, they’re only lies
To still one’s mind, and strike one blind.
The gods are real, they exist, and doing everything at will
To burn us all, to bring us down,
Forever to our knees.”
The last part was better put together, contextually more fluent, with only slight literary transgressions, however, a little tweaking was still necessary.
„These are the secrets of the gods,
Creators of all things!
To be forever at their hands
And never truly free.
It stands in us to free ourselves
From lies and misconceptions
And learn where heaven’s always been…
Inside the human nature!”
Try instead:
„These be the secrets of the gods,
Creators of all things!
To eat forever from their hand
And never to be free.
It stands with us to free ourselves
From lies and misconceptions
And learn that heaven’s always been…
Within the human heart!
or
Within the Heart of Man!”
One’s hope is that this ever so slight critique did not bring unpardonable offense to the author’s personna. Sincere regards!
Nu știu ce părere are Diana despre varianta ta, dar eu o prefer pe a ei. Sună mult mai bine decât a ta, mai ales pentru că pare să prins esența a ceea ce tot scriu aici de câțiva ani. Multe dintre variantele propuse de tine nu-și au locul și îndepărtează textul de ideea de bază, ducându-l pe un drum complet diferit. Eu îi propun Dianei să lase textul așa cum este, însă decizia îi aparține.
@Dan,
First and foremost, one question, please. Are you a native English speaker? or just like me, someone who learned it?
@K…. I respect that as your opinion… ca oricine altul ai dreptul inalienabil de a forma si sustine o opinie. Sensul critcii nu a fost de a forta vreo modificare de text…
@Diana
It was just a bit of constructive criticism. As an artist, poet in your case, one should be able to withstand an honest opinion regarding on’e artistic endeavour. Whether I was born into or simply learned the language bears no signifficance in this here context.
If my critique brought offense to you, than I sincerelly apologize and ask Klaudyu to delete the post in question. Sincere regards!
Mai ai si alt blog inafara de asta?
Nice poem… you should try something else!
I shall never be consumed by darkness!!! I shall always BE! I won’t censor myself to comfort someone’s hypocrisy! 😉
Satan in traducere inseamna adversar, al cui?nu stiu,apoi marele sarpe este inamicul in noul testament,al lui d-zeu care o mai fi si ala stiind ça la baza crestinismului sunt tot evreii isus si apostolii etc ar in ceea ce il priveste pe Marduk el isi insuseste creatia omului care la baza e a tatalui sau Enki,de ce?si pe Enki nu-l deranjeaza chestia asta?asta ça sa-i fac pe place Dianei ça se plictiseste daca nu e un pic de polemica
In necronomicon se vorbeste de invocarea celor vechi,la cine se refera arabul nebun?
Oameni buni, o fi si vreun dram de adevar, dar cred ca multe sunt prostii. Cititi crezul si o sa intelegi ca Tatal, Fiul si Duhul Sfant sunt unul si acelasi… „Tatal atotiitorul facatorul cerului si al pamantului”, „cel de-o fiinta cu Tatal” si „Domnul de viata facatorul”. Cu povestile astea cu Enlil adica Dumnezeu, care poseda…Dumnezeu nu poseda pe nimeni..El da viata, ca sa traim in pace, in liniste si armonie nu ca sa avem tot timpul conflicte si sa ne chinuim unii pe altii si pe noi insine…si ce e cu zeul furtunii aparut pe interval, ca nu inteleg nimic…amestecam lucrurile?
Si ce spuneti…nu cred ca Iisus vroia sa ne uram unii cu altii, din contra vroia sa ne intelegem.
Domnule Klaudyu, sincerele mele felicitari. Mi-ati oferit o noua perspectiva de a vedea „adevarul” istoric datorita pasiunii ,cred, in primul rand cu care a-ti realizat acest articol. Datele se leaga asa cum sincer nu am mai citit pana acum si credeti-ma sant o persoana care are foarte mult timp la dispozitie , timp pe care il folosesc pentru a ma documenta asiduu despre istorie. Distinse salutari si va multumesc pentru rabdarea pe care a-ti avut-o pentru a alcatui un asemenea articol
„Vă rătăciţi neştiind Scripturile, nici puterea lui Dumnezeu.” (Matei, 22,29) . Cât adevär ! Sfintii Apostoli sunt dumnezei .
Stiti cea mai buna vorba alui Hitler???
Am omarat 50% din evrei si am lasat 50% ca sa vedeti de ce am omarat pe ceilti.
Si a avut mare dreptate.
Evreii sunt peste tot, conduc multe firme in toata lumea, majoritatea sunt zgarciti si exploateaza angajatii, nu au respect fata de acestia. Personal, colaborez cu 2 firme unde patronii sunt evrei civilizati, dar majoritatea lor sunt acrii, fara respect fata de ceilalti si vor sa le faci treaba gratis daca se poate. Am fost la o firma care construia stadioane, iar secretara avea monitor cu tub de te lua durerea de cap de la el si nu ii cumpara un LCD pentru ca e scump. Trebuia sa se strice cel vechi.
Ei mai au un principiu, sa faca afaceri importante doar intre ei atat cat este posibil..
Cu siguranta cele scrise mai sus nu sunt aberatii, poate intr-o anumita masura.
DE VAZUT FILMUL ,, ADEVARUL DESPRE AUSCHWITZ,,…. FILM FACUT DE AMERICANI … CRED CA SI TU KLAUDIU AI VAZUT FILMUL … CUTREMURATOR CATA MINCIUNA AM INGHITIT ANI LA RAND !.. BAFTA IN TOT CEE CE FACI ! CU STIMA AYHAN!
Interesanta prezentare, dar unele fapte sau intamplari raman discutabile in special cele referitoare la viata reala a germanilor in perioada 1939 – 1933. Daca dupa venirea lui Hitler la putere au disparut somerii este o afirmatie la fel de valabila ca si urmatoarea: Dupa venirea la putere a lui Ghorghiu Dej in Romania nu au mai existat someri:
Ambele sisteme Nationalist socialist si cel comunist au la baza operele lui Marx si Engels!!!
Astept cu mult interes urmatorul matrial pe care il propun sa-l intitulati
Staslin s – mesia sau antichrist
Paralele si identitati sunt cu duiumul
Cu stima
Costica Mandau
Imi place articolul, dar mi-e frica pt. tine. Adica traim intr-o lume in care libertatea de exprimare e atat de limitata incat…nici nu vreau sa ma gandesc.
Si traducerea?in romanaste daca se poate,mersi
Geogiana@, trebuie sa-ti spun ca imi place de tine cum gandesti. Esti o persoana care asa cum se vede cunosti destul de bine ceea ce trebuie sa cunoasca un ortodox traitor. Pe undeva te cam bati cu morile de vant, insa faci un lucru pe care ar trebui sa faca fiecare ortodox adevarat si anume.. Propovaduieste cuvantul, staruieste cu timp si fara de timp, mustra, cearta, indeamna, cu toata indelunga-rabdare si invatatura. Caci va veni o vreme cand nu vor mai suferi invatatura sanatoasa, ci – dornici sa-si desfateze auzul – isi vor gramadi invatatori dupa poftele lor, Si isi vor intoarce auzul de la adevar si se vor abate catre basme. (2 Timotei 2-4)
Sa te ajute Dumnezeu.
Domnule Claudyu, nu ar fi mai spre folos sa ne prezentati amanuntit *ZEII* Vechiului Testament si al Noului Testament? Ma refer la Dumnezeu si Iisus Hristos. Cred sincer ca asa cum o faceti de amanuntit povestea zeilor pagani, care nu au nici un rost in viata unui crestin, sau nelegiuirile evreilor din vechimeme, ar fi spre flosul nostru al tuturora si in special spre folosul dumneavostra. Nu se stie niciodata. Zeii pagani nu au facut si nu o sa faca nimanui nimica, ele au fost si vor ramane niste pietre cioplite sau turnate din diferite metale, asa ca lucrati si lucrati foarte mult ca sa va documentati asupra acestor lucruri. Eu spun ca este un pacat pentru atata munca. Incercati cu amabilitatea dumneavoastra cu care faceti acest lucru, sa ni-L prezentati pe intelesul nostru a tuturora pe Dumnezeul lui Avraam lui Isaac si lui Iacov si pe Mantuitorul Iisus Hristos. Munca aceasta cu siguranta ca este in zadar, insa daca chiar exista Dumnezeu si munciti pentru El, sa stiti ca nu veti muncii in zadar. Cu siguranta ca El are sa va rasplateasca nu numai aici ci dincolo. Sa va mai ganditi la ce vam zis.
Cu deosebit respect.
Kronos
Claudiu, ai încă o temă ptr acasă (de data asta profu’ fiind un *ortodox trăitor* (sic!)): *prezintă-l* pe Creator ptr că oricum nimeni nu cunoaște absolut nimic despre cine/ce este Tot Ceea Ce Este! :)))))))
Am intarziat (mult) cu raspunsul… De fapt, am considerat ca tocmai absenta unui raspuns te va obliga sa iti raspunzi singur. Dar nu sunt sigura ca te preocupa aspectul si …
Te citez: „Eu știu ce am de făcut dar nu cred că știe asta și cineva care nu mă cunoaște. Cel puțin asta bănuiesc…”.
Raspuns: STIU. In acelasi fel in care stii si tu toate cele scrise aici.
Asadar, in „concret”, ai dreptate, nu ne cunoastem…
Dincolo de planul superficialitatii, iti pot raspunde cu un citat (de data acesta, nu pe tine te citez): „Ne cunoaştem de mult, nici nu îndrăznesc să-ţi spun de când ne cunoaştem. Dar nu ne recunoaştem decât când e prea
târziu”.
Apreciez enorm textele tale cu caracter .. socio-politic: sunt extraordinare, stii asta deja.. Insa te rog sa te intorci la esenta: nu e deloc relevanta „fauna” care ne populeaza scena politica – „Alte masti, aceeasi scena”…
Asadar, continua sa diseci „scena”: trebuie sfasiata „cortina”, iar tu faci atat de bine ceea ce faci…
Of, Tzipi… Ai dreptate. Știu că oamenii sunt interesați de subiectele actuale și mă bucur că îmi vor opinia. Însă… sunt într-o perioadă de reconstrucție a vieții mele, în care schimb totul. Mai ales pe mine. Am o grămadă de proiecte începute și timp pentru ele prea puțin. Ca exemplu, mă chinui de două luni să scriu un articol și nu apuc să-l termin. Dacă vrei părerea mea despre ce se întâmplă în Crimeea, ți-o spun pe scurt. E aceeași pe care o am de când au început primele manifestații în Ucraina. Cred că ce s-a întâmplat acolo e doar rezultatul unei înțelegeri între U.E. și Rusia. Au vrut să pună mâna pe Ucraina și au împărțit-o. Rusia a vrut Crimeea, iar U.E. restul. Probabil pentru Crimeea Rusia a renunțat la Basarabia. Cel puțin la o parte a ei, pentru că probabil și Transnistria se va uni cu Rusia. U.E. ar putea prelua restul Basarabiei prin alipirea ei de România. Și, bineînțeles, Ucraina. Nu m-ar mira să primim înapoi și Bucovina și Găgăuzia, doar pentru ca Ucraina să fie sfâșiată și mai mult. Nu cred că va izbucni niciun război în Crimeea. NATO latră doar de ochii lumii, ca să nu pară că nu ia atitudine. Cum U.E., S.U.A., NATO, Rusia, etc. sunt conduse de masonerie, e logic că nu se vor lupta între ele. Se spune de mulți ani că nu a existat Războiul Rece, totul fiind o mare păcăleală pentru public, în realitate S.U.A. și U.R.S.S. fiind aliații care au găsit o scuză pentru a se înarma mai mult decât restul lumii. Bănuiesc că anul ăsta se va întâmpla ceva mare la nivel mondial, pentru că masonii trebuie să sărbătorească 66 de ani de la înființarea statului Israel, însă nu cred că va porni din Rusia sau Ucraina. Cel mai probabil va fi ceva prin Orientul Mijlociu. Rămâne de văzut dacă am dreptate sau nu.
Am citit Crezul și am înțeles că totul e o mare vrăjeală de doi bani, numai bună pentru creierele subnutrite. La fel ca toate cărțile religioase. Eu n-am zis că Enlil ar fi Dumnezeu. În al doilea rând, de unde știi tu că nu posedă dumnezeul tău? Îl cunoști? Îl înțelegi? Știi ce face și de ce face? Nu-ți spune Biblia foarte clar în toate cele patru evanghelii să Sf. Duh a intrat în Iisus? Nu chiar tu spui că Sf. Duh e Dumnezeu? Păi cum nu posedă? Da, Iisus voia doar să ne înțelegem unii cu alții. De asta a spus că a venit să aducă sabie, nu pace și a cerut dezbinarea familiilor. Citește-ți cartea sfântă cum trebuie înainte să îți dai cu părerea. Nu ai ce căuta într-o astfel de discuție dacă nu știi nici măcar ce aperi. Iar ce caută zeul furtunii aici… Nu mă mir că nu înțelegi nimic. Dar chiar n-am de gând să-ți povestesc cele o mie de pagini pe care le-am scris despre zeii ăștia.
Dacă tot îți cunoști Biblia atât de bine, ia uită-te prin Vechiul Testament și întreabă-te de ce nu apar acolo nici Fiul, nici Sf. Duh, fiind vorba despre un singur zeu, nu de o trinitate. Asta ca să nu-ți mai pierzi timpul cu „prostiile” mele, care oricum te depășesc.
Wow… asta e nouă. Parcă aveați un singur dumnezeu împărțit în trei. Acum și apostolii sunt dumnezei?!? Și mai vorbim despre monoteism…
Satan nu înseamnă adversar. E doar traducerea pe care ne-o oferă evreii. În realitate provine din Setan, unul dintre numele zeului egiptean Seth, care înseamnă „cerescul Set”. Totuși interpretarea evreilor are un sâmbure de adevăr, ținând cont că Seth / Enlil era adversarul lui Yahweh / Marduk. După ce a primit Pământul, Marduk și-a însușit tot, nu doar facerea omului. Pe Enki nu avea cum să-l deranjeze asta, fiind puțin cam mort în acel moment.
În Necronomicon sunt două tabere de zeități aflate în conflict: cei vechi și anticii. Cei vechi sunt primii zei care au ajuns pe Pământ, Veghetorii, iar anticii sunt cei veniți mai târziu, Celeștii.
Nu trebuie să-ți fie frică pentru mine. Mie nu mi-e frică, așa că nici altcuiva n-ar trebuie să-i fie.
Da, observ… Cum eu nu-mi făceam temele nici la școală, ceva îmi spune că o s-o sar și pe asta, cu riscul de a rămâne corigent.
Domnule Sanyi. Prea puțin îmi pasă că povestea zeilor păgâni n-are niciun rost în viața unui creștin. Am prezentat amănunțit zeii biblici, pe Yahweh și pe Iisus. Sunt pe aici pe undeva articolele despre ei. Pietrele ălea cioplite sau turnate din diferite metale, așa cum îi numiți pe zei, au lăsat o mulțime de urme. Găsiți o parte dintre ele în articolul „Urmele zeilor”. Ceea ce n-aș putea spune despre dumnezeul creștinismului, care n-a lăsat nici măcar cea mai mică dovadă a existenței lui. Să știți că eu nu muncesc pentru niciun zeu, ci pentru oameni. Și nu aștept nicio răsplată nici aici, nici dincolo. Am văzut cum îi răsplătesc zeii pe cei care îi ajută și mă lipsesc de așa ceva. Dacă zeii ar vrea să facă ceva, ar face-o singuri, fără să aibă nevoie de mine sau de alți simpli muritori. Și nu îmi serviți replica „Dumnezeu lucrează prin oameni”, că e egală cu zero. Oamenii lucrează, nu zeii. Și ar trebui să începeți să apreciați ce aveți în jur, în loc să vă petreceți viețile cu ochii la cer. Părerea mea de „păcătos”…
I love your blog.. very nice colors & theme. Did you make
this website yourself or did you hire someone to
do it for you? Plz reply as I’m looking to construct my own blog and would like
to know where u got this from. cheers
Zice presa ca Israelul strange banuti 2,8 bilioane $ ca sa atace Iranul ( cica nu pot sa depinda de USA ) http://www.prophecynewswatch.com/2014/March24/241.html
Iar americanii doneaza rusilor echipament militar, chiar acum, cand e zona mai fierbinte http://www.judicialwatch.org/blog/2014/03/u-s-gives-russia-free-military-equipment-used-by-army-marines/
Iar astia sustin ideea ca e intelegere intre Occident si Rusia http://stateofthenation2012.com/?p=4614
Thanks pentru opinie ! Mai am o intrebare : cine este, dupa numele de botez, Zeul Soare, care apare peste tot prin mitologie ? Marduck ? Dar zeii dragoni ?
SA-L PUPI IN CUR PE CLEOPA!
buna la toata lumea
fac sex in fiecare zi,nu numai cu prietena mea si ma uit la filme porno mereu,alte femei frumoase ma atrag,cred ca o iau razna,am crezut ca dupa trei ani are sa imi treaca dar eu doresc femeile mai mult in fiecare zi,acum incerc sa ma abtin la 2 zile,ce ziceti
https://www.youtube.com/watch?v=ImlSgSP-Kvc.
La minutul 4:10 incepe sa spuna ceva, ce are legatura cu cele scrise in articol.
Incearca si sexul cu barbati frumosi, nu doar cu femei frumoase… „Cand vei inceta sa discriminezi(sexual, in cazul tau), doar atunci vei gasi leacul”(Paul Levalois)
Vezi tu, Cristi, actul sexual trebuie echilibrat, altfel poate produce dezacorduri existentiale grave, precum obsesia pe care ai dezvoltat-o tu.
Singura solutie este sa re-echilibrezi perspectiva personala a contextului sexual. Pe ei, deci! :)))))))
Parcă ăsta era hobby-ul vostru, din câte știu. Nu voi vă îngrămădiți la pupat moaște?
cititi cele 4 zamolxiade la www.babelink.us
sau cereti’le la cristiansaileanu@live.com
„Nu știu dacă a vindecat vreodată copacul magic pe cineva, însă știu că la câteva ore după ce i-am lăsat o ofrandă, mi-a căzut un dinte aparent fără niciun motiv. Poate asta a fost modalitatea copacului de a mă pedepsi pentru că mi-am băgat picioarele în apa lui sfințită…” Ce mod subtil de a da vina pe faptul ca din cauza copacului va cazut un dinte . Daca aveati de gand sa spuneti lucruri urate,de ce ati mai vizitat acel loc ? Si un crestin adevarat se simte jignit si pentru o injuratura. Dramatizati prea mult .
Cum se simte un creștin adevărat e doar problema lui, nu a mea. Tu ai impresia că m-am dus acolo cu gândul de a păți ceva, pentru a avea mai apoi motive de înjurat?!? Draga mea, eu fac haz de necaz. Observ că dramatizatul e o îndeletnicire a voastră, a creștinilor care vă simțiți jigniți. Cum spuneam, asta e doar problema voastră.
Am remarcat o serie de greseli in comentariile dumneavoastra . Ar trebui sa va fie rusine ca va bateti joc de Parintele Cleopa . Sunteti liber sa faceti orice , dar nu v-ar placea ca cineva sa spune lucruri atat de grave despre idolii dumneavoastra . As dori sa va pun cateva intrebari ,desigur daca binevoiti sa imi raspundeti . In religia ortodoxa sunt multi sfinti care au facut minuni , si parintele Cleopa de altfel , oamenii au vazut cu ochii lor si au spus mai departe . Ce rost avea sa minta parintele Cleopa , care a indurat atatea necazuri din partea comunistilor pentru credinta lui ? La sfarsit ati spus ceva urat despre preoti si despre parinte . Cei mai inalti conducatori ai ortodoxiei au mai multi bani ,din care fac donatii si multe altele cu care biserica nu se lauda ,dar despre protii de rand? Nimeni nu stie mai bine ca cineva din familia preotului,sa nu zic preotul pentru ca dupa spunti ca minte . Viata preotilor este foarte grea ,se spune despre ei ca 65-80% primesc salar de la stat ceea ce e gresit. Nu primesc ! De ce nu va folositi timpul pe care il aveti criticand fetele bisericesti , in scopul de a va acoperi lipsurile?De ce nu faceti un studiu de caz sa descoperiti cati bani iau . Si inca ceva , credeti ca numai dumneavoastra si cei care va cred povestile de adormit copiii despre zei aveti dreptul sa traiti in belsug? Asa rai si bogatii cum ii vedeti pe preoti,si ei au o familie de intretinut ,exceptand cei care nu sunt casatoriti . NU ,lumea mereu e mai procupata sa critice ,decat sa isi vada lipsurile ! Rusine , rusine sa va fie ! Cititi mai multe carti despre ortodocsi ,ca vad ca despre ei numai critici aveti . Bine ca ridicati in slavi dracii ,adica zeii . Daca nu va convine ce spune biserica ortodoxa atunci gasiti-va alta treaba . De ce nu va legati de secte? Care tot timpul bat la geam sa dispere oamenii si sa le schimbe credinta,spre deosebire de ortodocsi care nu bat la geamul oamenilor , care suporta criticile si aberatiile oamenilor ca dumneavoastra . Cate intelepciune are omul pe care dumneavoastra l-ati facut in fel si chip , probabil dumneavoastra nu o sa o aveti niciodata avand in vedere ca numai criticati ! Multumesc !
The Moon depicts two canines flip back again their heads and howl.
Your instinct may scream to you that some thing is wrong.
You might be combating what your inner voice is telling
you. The biggest part of Tarot is the Minor Arcana.
inca nu mi-a tras-o nici un zeu tata l copiilor unei femei pt. ca nu vreau sa fiu mama vitrega (prefer natural) !!!
! 2014
“Trufia [aroganta?] răceste iubirea inimii si o face [transforma] în dusmănie si nu există dobitoc mai josnic decât omul care nu mai are iubire în inima sa.
Căci iubirea este cea dintâi putere si chipul ei este lumina.
Ia seama ca nu cumva gândul tău să se împresoare cu trufia , căci mai jos de dobitoace vei ajunge.” din LEGILE FRUMOASE
Reblogged this on http://nomadixnetwork.blogspot.com and commented:
Very interesting.
Nu’mi ramane decat sa ma rog lui Dumnezeu sa ma tina cu mintea sanatoasa pana in ultima clipa. Cred ca incercarile mele de a lupta impotriva indobitocirii natiunii,in conditiile in care ea produce astfel de ineptii, sunt sortite martiriului. Pai, cu texte de acest fel in care in prima parte se spun niste adevaruri incontestabile,iar de la un punct incolo se abereaza euforic, se poate ajunge oriunde. Se pot cita fara a se da sursele, tot felul de autori, se pot turna nume si locuri, se pot inventa si amesteca date. E ca’ntr’un mixaj cinematografic menit sa falsifice prin imagini. Am avut privilegiul de a afla de aici ca francezii epocii lui Voltaire vorbeau la propriu ca Grigore Ureche, dupa ce Racine, Corneille si Moliere murisera, dupa ce Ronsard pierise cu doua secole mai devreme si dupa ce Montaigne devenise clasic chiar si pentru Jean-Jacques Rousseau. Oamenii astia care aveau deja o opera, o scrisesera in limba Letopisetului vornicului Grigore… Frumos!
Am trait ca sa aflu ca Pelasgii nu sunt o legenda,ci un neam cu cetateni si civisme, ca arimaspii nu sunt un soi de fiinte imaginare cu un singur ochi in frunte situati de inchipuirea grecilor in nordul Marii Negre, ci sunt daci de ai nostri si am fost informat ca Kara-Iflak inseamna Valahia Neagra din cauza cernoziomului, nu pentru ca se gasea la nord de turci care aveau indicii cromatice pentru punctele cardinale, Kara insemnand negru,dar si nord.
Despre culoarea neagra ca simbol secret la rominii medievali am mai scris si am situat reperele in cu totul alt context.
Dar cel mai minunat mesaj a fost ca Mitru e fratele lui Mithra zeul,ca zeul de fapt vine de la Mitru care Mitru vine de la Dumitru,dar Dumitru nu mai provine din grecescul Demeter-demetra, ci dintr’un varf dacic de munte si chiar de minte.
Ei bine, am si eu pretentia ca New York nu e un nume englezesc,asa cum se pretinde, ci ca el vine de la Noul Iorgovan care Iorgovan nu poate fi decat oltenesc de getic si as zice ca izvoraste chiar din Antonie Iorgovan pentru ca tot a fost dinsul sef cu UASCR’ul pe capitala, iar partidul comunist,chiar daca nu se dadea foarte dacic, putea oricand sa intemeieze si sa lumineze un port nenorocit ca acela de pe cealalta parte a Atlanticului, fiiindca, dacii fiind si Atlanti, lor le revin ambele maluri ale oceanului.
Nu pot sa inchei fara a’mi cere iertaciuni ca am scris intr’o daca nu prea oromaniaca, ci cam latinofona si ca despre ceea ce am citit, pot sa rostesc un cuvant la fel de getic devreme ce a parcurs toata Europa, vorba aia pe care a clamat’o si Cambron la Waterloo: MERDE!
Radu Sergiu Ruba
În cazul ăsta, spor la… rugăciuni! Deși sănătatea mentală e discutabilă…
Așa-i că te oftici pentru că ai scris ditamai cârnatul și, în loc să impresionezi pe cineva, ai primit doar o replică de trei rânduri? Ia mai încearcă o dată, poate vei avea mai mult succes. 😉
Te rog sa scrii mai des!
Cine cauta pe wikipedia Irod cel Mare,constata ca acest rege a trait intre anii 74 i.Hr – 4 i.Hr.
Oare s-a ridicat el din mormint si a ordonat uciderea tuturor pruncilor sub 2 ani la Betleem?
Daca citim pagina mai sus mentionata acolo citim asa:
În Biblie este menționat că ar fi ordonat uciderea tuturor pruncilor sub 2 ani la Betleem, descrisă în capitolul 2 din Evanghelia după Matei, eveniment mitologic despre care istoricii sunt de acord că nu s-a petrecut în mod real.
Oricum nu am timp sa iti citesc toate scrierile tale,am mult mai multe lucruri de facut.Bucura-te tu pe drumul tau de lucrurile tale,ca sa ma bucur si eu pe drumul meu de lucrurile mele.
„Experti” in religie,masini, fotbal si femei gasim la tot pasul;.
Si isi dau cu parerea care mai de care.
Nu experimenteaza doar judeca ce fac altii.
Da, e enervant când alții își dau seama că pui botul la prostii și mai încearcă să te și scoată din noaptea minții. De ce oamenii ăștia răi nu te lasă să crezi în continuare în Moș Crăciun?
http://throughancienteyes.blogspot.co.uk/2014/04/noah-bloodline-of-watchers-and.html
poate aici gasim info despre Na’caal…
http://en.wikipedia.org/wiki/Naacal
Problema cu Prometeu este că acest titan i-a învățat pe oameni să făurească săbii, de fapt în stadiul inițial putem vorbi niște doar paloșe, imense! Acest aspect este redat și în mitologia greacă. Problema cu inventatul săbiilor este că acest tip arme este folosit în exclusivitate în lupta contra semenilor și nu pentru vânătoare, ceea ce nu exista înainte de Prometeu. Altfel spus Prometeu a dat startul la uciderea oamenilor în masă. Dvs ați da pe mâna unui copil o sabie sau un pistol automat încărcat și armat? Cred că nu, aceasta este un comportament complet iresponsabil, criminal. Asta este povestea cu titanul Prometeu și de ce a fost el pedepsit. De fapt cam asta este povestea cu întregul neam al titanilor, Dvs nu știți, nu i-ați văzut cât de crud se comportau cu oamenii acelor timpuri! Titanii la înfățișare arătau la fel ca oamenii numai că erau cu mult mai înalți, să zicem prin comparație că față de omul modern de 1,75metri iar ei ar avea undeva pe la 2,5 metri! Încearcați să vă imaginați cum e să argumentezi cu un țăcănit căruia îi ajungi abia până la brâu!
Un alt aspect este faptul că nu ați înțeles că de atunci și până în ziua de azi au fost MAI MULTE VALURI DE CIVILIZAȚII, nu doar una singură iar aceasta despre care vorbim a fost prima și ea poate fi datată (nu de către pseudoștiința modernă) la mai mult 1.000.000 de ani vechime!
Articolele dvs sunt cumva prea lungi, sursele nu sunt originale, dar vă apreciez efortul și străduința, per total nu e chiar rău.
Să înțeleg că dumneavoastră ați văzut cât de crud se comportau titanii cu oamenii acelor timpuri? Văd că știți exact cum arătau, ce făceau, „adevărata” poveste a titanilor. Sunteți cumva un pui de titan, reîncarnarea vreunuia sau doar încă un arogant care crede că e singurul care cunoaște adevărul absolut?
Nu văd nicio problemă în faptul că articolele mele sunt prea lungi. Dacă vă deranjează lungimea, puteți căuta lățimea în alte părți.
Ați început bine dar mai apoi ați făcut totul un talmeș balmeș. Veghetorii mai sunt denumiți și Egregori de aici vine și numele de Gregorius- Gregorian. Foarte mulți papi au purtat numele acesta, mă întreb de ce oare. Veghetorii erau un fel de polițiști care s-au mânărit, o problemă încă actuală.
E un talmeș balmeș pentru cei ce nu au capacitatea de a înțelege. Pentru restul, totul are sens.
În lipsă de informații despre subiect atacați persoana care face un simplu comentariu. Este dezagreabil.
De fapt, nu am atacat, ci doar am pus niște întrebări la care văd că nu puteți răspunde. Dacă aș ataca, n-aș face-o din lipsă de informații, ci din lipsa chefului de a suporta aroganți care fac pe deștepții pe blogul meu prin „adevăruri” indubitabile, nesprijinite de vreun argument logic.
Dupa toate comentariile pseudodocte pe care le citesc de ani buni pe internet, aici este prima data cand gasesc si cate ceva coerent (sub rezerva coerentei cu care se poate lauda istoria). Pana la a ajunge insa la comentarii mai detaliate, as vrea sa va rog sa-mi trimiteti si mie Pistis Sophia la cristian_stanescu@yahoo.com. Multumesc si mai vorbim.
Regards, I value this!
http://www.dailymail.co.uk/femail/article-2614899/Aliens-want-steal-soul-British-woman-reveals-shes-abducted-reptilian-extraterrestrials-numerous-occasions.html
@Dan
Nu m-a deranjat absolut deloc comentariul tău, din contră. Apreciez întotdeauna o părere onestă și bine argumentată. Îți mulțumesc pentru apreciere dar eu nu sunt poetă. Mă apucă câteodată și-atunci pun pe hârtie ceea ce se regăsește în mintea mea și atât. Claudiu mi-a făcut o imensă favoare postând poezia pe blogul lui și-i mulțumesc, din nou. Scuze pentru răspunsul întârziat.
@Marian
De pe sub roci ei ne vorbesc/Zeii din vechime, despre desfrâu și sânge./O vânătoare pentru putere ei instigă/În inimile cele mai slabe./Să lupți să fii mereu bun e o minciună/Pentru că zeii răul îl vor./Umanitatea-n flăcări.
Nu te lăsa prostit de cei ce predică/Despre minunile din ceruri/Așa ceva nu există, există doar minciuni/Pentru a ține oamenii ocupați și, prin urmare, orbi./Zeii există, sunt reali, liberi să facă ceea ce vor/Să ne treacă prin flăcări, să ne trântească de pământ/Mereu în genunchi.
Acestea sunt secretele zeilor/Creatori a toate/Să fim mereu la mâna lor/Și niciodată liberi./Depinde de noi să ne eliberăm/De minciuni și prejudecăți/Și să aflăm unde raiul a fost dintotdeauna/In interiorul naturii umane (omului).
Mai mult sau mai puțin. Am încercat, cât de cât, să redau mai mult sensul decât traducerea mot-a-mot. Mersi de interes.
@Mircea – asta în cazul în care mesajul a fost pentru mine. Am să încerc, asta dacă voi avea despre ce și dispoziția necesară. Mulțumesc.
Mie mi se pare un articol foarte foarte slab. Se prezinta doar jumatati de adevar. Religia cand exista si este un punct forte, fie este o inventie a evreilor. Totul vad ca este bazat pe rapiditatea cu care daily mail a preluat stirea boicotului evreiesc. Ii reamintesc autorului ca la vremea aceea existau si telefoane si telegraf. Luati in consoderare si diferenta de fus orar. In plus o asa situatie nu se intampla pur si simplu luandu-te prin surprindere. Este o situatie despre care s-a discutat ca probabilitate, iar tot ceea ce vad eu este o reactie la o decizie luata. Pe stilul „daca faceti asta, si noi facem asta”. Probabil ca s-a asteptat confirmarea oficiala a unor svonuri/stiri care cu siguranta ca se vehiculau de mai multa vreme. La anuntul facut nu a fost nevoie decat de un telefon. Restul de aici in colo este speculatie pornita de la o falsa supozitie.
Lol. Prima comparatie care-mi vine in minte este : ce se intampla acum in Irak s-a intamplat si in Germania. Normal ca tot din partea americanilor …
Multumesc, Klaudyu! M-ai scutit de o parte din munca „de teren”. Incepusem sa ma documentez despre acelasi subiect odata cu aparitia mai multor filmulete halucinante pe youtube si partajarea lor pe site-uri de socializare, legate de continutul exultetului, liturghia de Paste a catolicilor oficiata de papa la Vatican in duminica de Inviere. Este incredibil cum naivii sunt dispusi sa creada (fara a cerceta) si sa actioneze in sensul acesta, orice aberatie oferita de oricine direct pe tava. Si totusi, mai „fericiti cei saraci cu duhul”…
ADIO, ROMANIA
https://ro.stiri.yahoo.com/chevron–a-%C3%AEnceput-forarea-la-punge%C8%99ti-075651145.html
http://news.yahoo.com/older-nazca-mysterious-rock-lines-marked-way-ancient-191012983.html
CAPITOLUL „REVELATIILOR” DIN BIBLIE COPIAT DUPA PROFETII SIBILINE DIN ANUL 510 I.E.N
http://mooglemeow.blogspot.co.uk/2014/05/is-bibles-book-of-revelations.html
Buna
Am revenit !
Adevarata istorie a Adam si Evei este de neinteles pentru majoritatea oamenilor!
Problema de inceput a fost ca Eva a fost violata de inger frumos !!( eu ii spun Sarpe – a furat puterea pe la spatele lui Dumnezeu)
De ce spun putere – Eva a fost inzestrata cu toate secretele universului – este o fiinta divina! – secretul este mai jos!!
Dumnezeu l-a creat pe Adam si ingerul frumos al lui Dumnezeu a fost gelos!! – aici semn de intrebare si pentru mine – de unde stia de gelozie, ura, manie- acest inger?
Ingerul frumos a spus ca ce este al lui Adam sa fie si al lui!
Minciuna lui inger frumos ( il pot numi asa – Snake) o simtim si astazi – pana unde s-ar fi dus omul de azi cu aceasta minciuna – ” la distrugere”
Dar azi iti pot spune ca „Federatia Galactica” – armata de ingeri sau ( cum numesc altii – extracterestrii) al lui Dumnezeu ne-a ajutat sa calmam oamenii de la putere!
Ma bucur ca v-am cunoscut – sunteti simpatici – si va iubesc – va ajut pentru ca si eu sunt ajutata de alti oameni – ingeri – extraterestri – nu conteaza – suntem uniti cu unul – Dumnezeu!
– ceea ce ai scris despre mitologii – sunt adevarate !!
Ca divinitate sau exact ca divinitati ( si altii au fost) ne-am facut de cap pe pamant!!
suntem in apocalipsa lui antihrist!
Secret!
ce inseamna ? – Omul descopera viata spirituala !!
Omul il descopera pe Dumnezeu in interiorul lui!!
Omul este o fiinta divina – toti trebuie sa va treziti din somn!
Ce inseamna viata spirituala – documentatie – al 3 lea ochi – glanda pineala – ochiul pineal… si sarpele kundalini cum sa-l trezesti !!
– succes!!
si eu incerc din nou!!
am avut probleme cu trecutul si pana nu m-am eliberat nu am putut continua sedintele de rugaciune pentru a trezi din nou sarpele kundalini!!
trezirea spirituala –
sunt unele simptome :
greata – dureri de cap – usturime ochi – somnolenta – nervozitati – iritari – stranuturi – sunt datorate universului – sunt energii pozitive pentru a ridica pamantul in dimensiunea 4- 5 !!
si apoi vedem cine reuseste sa treaca mai departe de dimensiuni !!
Dumnezeu este iubire divina – nu judeca pe nimeni – el modeleaza oamenii ca sa-l cunoastem!!
Pot sa-ti spun – nu te uita afara in exterior – uita-te ce te face pe tine fericit in interior si daca ai gasit secretul – ajuta si pe alti oameni sa inteleaga – iubirea divina!
succes
Ca sa poti trece de etape :
– uita trecutul
– incepe sa te ierti pe tine
– iarta pe dusmani
– iubeste-te ca sa fi fericit ” tu”
– si apoi ajuta pe altii
I’m sorry!
Forgive me!
I love you !
Sunt fata divina!!! Eva
Si tu esti fratele sau sora divina!! :p
Care e cea mai buna metoda sa convingi pe cineva de toate astea? Adica pe bune am facut un big fucking wall of text cu argumente de aici si din alte articole de incredere ca sa imi fie raspuns cu „esti un neonazist imputit si un rasist (antisemit=rasist welcome to internet)” pe bune mai gandeste cineva in lumea asta??
La ce te așteptai? La aplauze?!? Și de ce trebuie să convingi pe cineva?!? Fiecare are dreptul de a crede ce vrea.
despre zecile de mii de victime facute de maidanezi nu ai auzit ?Ionut e doar un caz intre mii de alte cazuri.Prin sustinerea pe care o dai haitelor de maidanezi esti un ucigas de copii.
Despre milioanele de victime făcute de oameni nu ai auzit? Prin susținerea criminalilor ești o ucigașă, inclusiv de copii.
PS: Ionuț nu a fost victima maidanezilor, după cum a stabilit chiar ancheta oficială. Anchetatorii au dat vina pe niște câini de pază. Prin urmare ești doar o proastă cu gura mare, care simte nevoia să demonstreze asta vorbind despre lucruri de care n-are habar.
SFINTI INVENTATI
http://listverse.com/2014/05/17/10-beloved-saints-with-fictitious-biographies/
discul nebra
http://www.dw.de/bronze-age-sky-disc-deciphered/a-1915398
http://www.dailymotion.com/video/x1a45jq_the-nebra-sky-disc-ancient-european-map-of-the-stars_shortfilms
Klaudyu… Exista un fel de antagonism, un fel de accident care perturba „clipa cea repede ce ni s-a dat”… Tu ai un nivel de intelegere care te face liber si pentru care, probabil, vei fi incatusat (orice va fi sa insemne asta)… Tu esti parte din acest „accident” (poate genetic?!): esti mult peste
vremea (TIMPUL = KRONOS) ta… Nu te risipi in polemici marunte: ai lucruri mult mai importante de facut! AMINTESTE-TI!
M.
Ai dreptate, chiar am lucruri mai importante de făcut. Dar uneori, când sunt jignit, îmi fac timp pentru o replică. Dacă nu suport prostia de nicio culoare, cea conectată la o gură mare mă scoate din pepeni. Noroc că am destui. 🙂
Comentariul tău e puțin ciudat. Cel puțin așa îl percep eu. La ce anume te referi când spui că am lucruri mult mai importante de făcut, de care trebuie să-mi amintesc? Eu știu ce am de făcut dar nu cred că știe asta și cineva care nu mă cunoaște. Cel puțin asta bănuiesc…
Tinere Claudiu Gilian,
te rog să mă ierţi că nu am reuşit să mă fac înţeles şi te-ai simţit jignit de cele scrise de mine.
Vreau să-ţi spun că voi folosi articolul tău, „Hitler – Mesia sau Antihrist” în Tribunalul din Santa Monica, California, cu 6 (şase) zile înainte de împlinirea a 70 de ani de la atacul evreilor americani cu bombe incendiare asupra cartierelor muncitoreşti, Giuleşti şi Steaua, din Bucureşti, când casa părintească a ars. Presupun că era mai bine dacă aveam articolul tradus în engleză.
(Ştiai de existenţa acestui linc: http://ro.scribd.com/doc/186615449/Hitler-Mesia-Sau-Antihrist ?
Dacă ai ceva de obiectat, trimite-mi un e-mail traian1@live.com
Să auzim numai de bine.
KLAUDYU,
Ne bucuram pentru ca ai rupt tacerea. Te asteptam oricand printre ai nostri : PATRIOTII DIVINI. Se observa ca Maritul IANUS si Spiretele ZALMOXILOR ti-au batut la usa sufletului iar tu pana la urma le-ai deschis.
Asta este de fapt ceea ce ne trebuie : GAND – MASTER-PLAN – ACTIUNE, totul in concordanta cu legile belagine ale strabunilor nostri.
Observam ca inca utilizezi termenul de EVREI. Vrem sa-ti aducem la cunostiinta ca acestia nu mai exista fizic iar cei care se dau ca fiind aceasta etnie, sunt de fapt KHAZARI-SIONISTI care si-au insusit IUDAISMUL ca si religie in secolul VII d.H. Ca si semintie ei sunt niste mongoloizi navalitori din Caucazul de Sud (vezi Istoria Imperiului KHAZAR), in nici un caz SEMITI, cei care s-au impartit mai apoi in khazari ashkenazi (Europa de Est – 90%) si khazari sefarzi (Spania&Maroc – 10%). Insa nu exista nicio diferenta intre ei.
Au fost, sunt si vor fi niste lacuste mondiale, niste putori puse pe capatuiala.
In acest fel, gluma cu anti-semitismul pica deoarece ’’sangele apa nu se face’’. In acest moment ei detin puterea si controlul intregii lumi. Singura metoda prin care ii putem inlatura (noi cei 99 %) este desfiintarea BANILOR. Aceasta se face prin trezirea fiintelor umane. In acest sens mai avem ceva de lucru…
Noi, PATRIOTII DIVINI, dorim sa cream un documentar foarte detaliat despre acesti navalitori si praduitori de la infiintare si pana in zille noastre, pentru ca OITELE MIORITICE sa se trezeasca la realitate, ca-s tare adormite.
Despre ei tuna si fulgera in articolele sale la ziar si in poezii Marele Emin, pe care tot ei l-au terminat la Clinica d-rului SUTU. (Cititi cel putin Doina de Mihai Eminescu si Noi Vrem Pamant de George Cosbuc, pentru a va da seama cine sunt de fapt aceste lacuste exclusiviste, praduitoare si internationale…)
Acesti KHAZARI-SIONISTI si-au schimbat numele si si-au tras straie romanesti, fara ca romanului adevarat sa-i treaca prin minte asemenea escrocherie si marsavie. Suntem prea buni, suntem natia primordiala, pentru a incerca sa ne gandim la asemenea rele. Si asa natia romana mult incercata milenar s-a transformat intr-o turma de oi, usor manipulata de acesti khazari-sionisti.
Gasca KHAZARO-SIONISTA in ROMANIA este reprezentata prin :
o Politicieni, oameni de afaceri, bancheri, conducerile Armatei, Politiei, Jandarmeriei, SRI, SIE, PRESA in general, BISERICA, etc. NU EXISTA PATRIOTI ROMANI IN NICIUNA DIN ACESTE STRUCTURI DE CONDUCERE. TOTI SUNT KHAZARI-SIONISTI. Priviti o lista scurta de KHAZARI-SIONISTI :
ION ILIESCU = ION IVANOVICI
PETRE ROMAN = PETRE NEULANDER
SORIN OPRESCU = SORIN SCHMAYER
MUGUR ISARESCU = MUGUR ITZAR/ISAR
EMIL CONSTANTINESCU = EMIL CAZBICI
TRAIAN BASESCU = TRAIAN BRAUNOVICI
VICTOR PONTA = VICTOR NAUMOVICI
SILVIU BRUCAN = SAMUIL BRUKNER
RADU BERCEANU = RADU BECOVICI
– Masonerie care mai este denumita MILITZIA KHAZARO-SIONISTA… Toti cei care conduc Romania sunt MASONI, de la Presedinte la Sefii Serviciilor Secrete…
– Secuime, Tiganime si Khazarime… Aceste etnii cotropitoare si praduitoare vor fi motivele pentru care se va incerca FARAMITAREA ROMANIEI.
– ETC…
In acest moment ROMANII sunt minoritari in propria lor tara datorita invaziei tacite a acestor etnii praduitoare si a plecarii a milioane de romani printre straini la indemnul acestor KHAZARI-SIONISTI. Proiectul ISRAHELL in Romania este mai aproape ca oricand.
Daca vrei sa te alaturi demersului privind crearea acestui documentar BOMBA in romana, engleza si franceza, pentru inceput, te vom primi cu bratele deschise.
ARMONIA SI LIBERTATEA ABSOLUTA SA-TI INUNDE SUFLETUL SI INTREAGA FIINTA!
IO, IO, IO!!! ZAU!
Klaudiule esti tare , ai perfecta dreptate ..sa ne pisam cu bolta pe politicienii astia de cacat care au vandut tara , bucatica cu bucatica de parca ar fi mosia lor…stramosii nostri se rasucesc in mormant de durere cand vad ca mostenitorii lor sunt atat de fricosi si se pisa pe ei de teama de a nu isi pierde locul de munca…bla..bla..ar trebui facut un film pur romanesc 100 % cu titlul ” TREZIREA SCLAVILOR MODERNI ”
Mi-a placut acest articol extraordinar de mult! Ai perfecta dreptate si sunt in totalitate de acord cu parerile tale! Mi-am permis sa pun articolul tau si pe blogul meu pentru ca imi place mult prea mult!
Reblogged this on ideidincorcodus and commented:
Si eu ma pis pe el de vot…
Ai foarte mare dreptate, dar ma intreb ce si cat ai baut se te poti pisa atat? 🙂
Iar eu stau cu naveta de bere langa mine ca sa am destul material sa-l pot acompania pe Klaudiu.
@IO ADA… BRAVO FRATIOARE… sunt langa tine. Khazarimea asta trebuie si ei murati in pisat.
@ IO ADA,
Tot ce-ai scris este vrăjală conştientă sau inconştientă!
Voi, tinerii, puteţi să vă pişaţi chiar şi pe voi dar ce fac bătrânii care au ajuns să nu se poată pişa sau, mai rău să se pişe numai pe ei.
Eu ştiu că tot răul din lume este cauzat, în primul rând de evrei şi apoi de cei care au ajuns să se creadă deştepţi, ca evreii.
IO AM TRECUT DE MULT DE FAZA CU PISATUL, AM AJUNS SA MA KK ARTISTIC, CU COLOANE, CAPITELURI, DRAGONI SI LEI PE TOTI SI PE TOATE CELE ENUMERATE DE TINE. AM UITAT SA SPUN CA MA KK PE MIRCEA BADEA, TIRFA LUI ANOREXICA CE TOCMAI A FATAT SI PE BASTARDUL LOR. PRIETENII STIU DE CE. SI POATE NU STIAI, KLAUDYUS, CA AVEM CAMPIONAT TIGANESC DE FOTBAL. PE BUNE. NU E MINUNAT ROMANISTANU’, CE ZICI?
@IO ADA SORIN OPRESCU = SORIN HIRSCH
RADU BERCEANU = RADU BERCOVICI
SI TE ROG, NU JIGNI EUGLENA VERDE COMPARIND-O CU REBUTURILE ASTEA GENETICE, ZAU….
SA NU UIT DE VITA DE OANA ROMAN, FALSA EI PROBLEMA. PAPITOIUL EI SI PLOADA CARE I SE KK AUR….
@nicu-miku
Merci pentru incurajari. Doar ca asta este inceputul. Pentru a ne recupera glia stramoseasca trebuie facut mult mai mult.
Trebuie sa ne unim in spirit si-n gand, sa vedem Dacia noastra sfanta si draga ca si Raiul pe Pamant, sa ridicam vibratia acestor plaiuri strabune. Odata ridicata vibratia, toti veneticii se vor imprastia deoarece ei nu apartin acestor locuri primordiale. Mama Gaia stie asta si aproape a sosit acest moment. Vremea acestor venetici a apus, sunt ultimele lor zvacniri.
Mama Gaia ii va ingiti ca se numesc KHAZARI-SIONISTI, BOZGORI, TIGANI, RUSI, ETC… Intotdeauna pe cei care nu vor sa traiasca in ARMONIE&LIBERTATE ABSOLUTA.
Ceea ce ne trebuie, noua, dacilor pursange, este o strategie de Armonizare si anume : GAND – MASTER-PLAN – ACTIUNE, totul in concordanta cu legile belagine ale strabunilor nostri.
Un fel de strategie a fortelor nearmoniei doar ca o sa schimbam POLARITATEA. Acesti Demiurgi nu dorm de cel putin 2 milenii. De ce noi ar mai trebui sa ramanem adormiti?
Totul se va juca in plan spiritual.
Trebuie realizata comuniunea in plan fizic si spiritual, dupa cum urmeaza :
In Planul Fizic:
– Cu Corpul Fizic (Organe, cellule, etc…);
– Cu Mama GAIA (Mama Pamant);
– Cu Mama Divina (Luna);
– Cu Tatal Divin (Soarele);
Trinitatea de fapt fiind : Pamant-Luna-Soare
In Planul Spiritual :
– Cu Corpurile Subtile;
– Cu Geamnaul/Geamana Divin/a (Sinele Divin, Sinele Suprem);
– Cu Apa Sambetei (ADN-ul);
– Cu Rohmanii (Blajinii);
– Cu Sfintii Preoti Zalmocsi;
– Cu Maritul IANUS/ION-SANT-ION/IMPARATUL LUMILOR.
Odata ce aceste comuniuni vor fi facute, ne vom recupera glia stramoseasca din mainile VENETICILOR. Pana atunci multa rabdare si multa bere…
@Traian Ioan
Pentru a intelege ceea ce am scris ar trebui sa urmezi urmatorii pasi : sa cetesti multe biblioteci de informatie straveche si neintinata, sa treci prin filtrul spiritului ceea ce cetesti, sa simti, sa faci comuniunile necesare cu Ierarhie Divina Absoluta, de la corpul tau fizic si pana la Maritul IANUS.
Pana atunci ia loc si bea o bere sau una lada!
Esti doar un ignorant ca si cele 99% oite mioritice.
Ridica-te Traiane!
Si lasa-i pe mosii care se pisa pe ei, ca au o mare vina ca ne aflam in aceasta hazna…
Multa simtire iti doresc!!!
Eu consider ca este irelevant pe cine votam, ca oricum va iesi doar cine ” trebuie”. : sclavii nu au dreptul de a-si alege stapanii, desi asa se clameaza.
Nu exercitarea dreptului de vot e importanta pentru sistem, ci prezenta la vot. Mergand la vot este felul poporului de a dovedi sustinerea pentru sistem si asta e motivul pentru are turma e manata din spate, catre statiile de votare. Sistemul are nevoie sa fie validat in ochii prostimii : avem incredere in felul in care functioneaza sistemul, de asta am participat la joculetul organizat de el. I-am acordat increderea noastra in a decide pentru noi.
@Christinne Radu
Merci pentru corectari. Daca ai ceva Lista cu noii KHAZARI-SIONISTI care ne conduc destinele, da-o pe post! Vulgii trebuie instiintati…
Numai bine!
Apropo oameni buni sunt unul dintre cei care au participat mereu la vot și din considerente personale mi-am anulat votul. Cum considerați asta?
Știi cum văd eu anularea votului? E ca și cum ai fi împotriva prostituției însă te-ai duce la o curvă pe care ai plăti-o pentru o partidă însă nu ai face nimic cu ea. Te-ai bucura că pentru ora aia ai reușit să stopezi măcar puțin prostituția prin simplul fapt că i-ai ocupat fetei timpul pe care l-ar fi petrecut cu un client adevărat. Însă scopul ei nu e sexul, ci banii, pe care i-ar obține totuși de la tine, așa că n-ai rezolva nimic prin acest gest. Tu protestezi gândindu-te că ai făcut ceva bun, însă ea își atinge scopul.
Adevar graiesti…
@KLAUDYU
Adaug o cugetare a lui George Orwell in legatura cu postul tau :
’’Un Popor care voteaza CORUPTI, IMPOSTORI, HOTI si TRADATORI, nu este VICTIMA! Este COMPLICE!’’.
Ma alatur si eu demersului tau, desi ai reusit sa uzi aproape 80% din populatie singur, singurel. Si, desi nu reusesc sa fac „bolta” cum face Constantin, promit sa fac mai precis, mai tintit si mai pe „subiect”! Bravo, Claudiu! 🙂
Mi-a plăcut mult postarea ta! E o perspectivă a subiectului pe care nu o intuisem până atunci. Nu am citit articolul din Adevărul și nici nu vreau să îl citesc. Am văzut, în schimb, poza asta shared de către un blogger pe profilul lui și am comentat. Am zis ”Bine, că nu și-a dat tagg în poză!”. Dar știi de ce? Pentru că mi se pare vulgar să îți scoți p..a și să te piși în public. Ție nu ți se pare? Nu am dreptul să judec pe nimeni, dar cred că ar trebui să ne pișăm fiecare în baia noastră sau în boschetele nostru :). Asta cu pișatul în grup pe vot sau pe orice altceva în Piața Universității…nu știu ce să zic.
@ IO ADA,
N-ai înţeles nimic din ce ţi-am scris şi te apuci să-mi dai sfaturi. Dacă-ţi explic ce am scris te simţi jignit, şi nu vreau.
George Orwell a spus: „In a time of universal deceit, telling the truth is a revolutionary act.”
Eu deţin adevărul! Aţi înţeles? Pe când voi deţineţi adevăruri multiple dar vă lipseşte cel pe care-l ştiu eu şi care deranjază pe toate oiţele credincioase (In God we trust) şi pe ciobanii lor, evreii imbecili care se cred aleşi de Dumnezeu să le conducă.
Că te afli unde te afli nu este vina noastră a bătrânilor ci a celor care se cred deştepţi şi dau sfaturi proştilor.
Pentru IO ADA: Sunt de acord cu ce spui, mai puțin cu un lucru. Se pare că nu ai înțeles termenul „evrei”. Acesta nu se referă la un grup etnic, aparținând rasei semite, ci la adepții iudaismului / mozaismului. Adepții creștinismului sunt creștini, adepții islamismului sunt musulmani, adepții iudaismului sunt evrei. Prin urmare, evreu (adept al iudaismului) poate fi și un negru, și un alb, și un galben. Așa că prea puțin contează că mulți evrei sunt khazari, israelieni, americani, germani, români, etc. Termenul „evreu” nu poate fi înlocuit cu „khazari-sioniști”, pentru că nu toți sunt khazari și nici sioniști, mai ales deoarece evreii sunt împărțiți în două tabere: ortodocși și sioniști.
M-ar interesa detalii despre acel documentar. Lasă-mi, te rog, într-un comentariu (pe care nu-l voi publica) o adresă de e-mail la care te pot contacta personal. Bănuiesc că aceea pe care ai folosit-o pentru înregistrare aici este una la care au acces mai multe persoane. În plus, în scurt timp vom vorbi și despre o altfel de colaborare, imediat după ce pun la punct niște detalii.
Cugetarea lui Orwell este deja la începutul articolului, deasupra pozei.
Pentru Constantin: Da, ar trebui făcute multe filme. Însă de unde finanțare pentru ele?
Pentru ideidincorcodus: Mă bucur că ți-a plăcut.
Pentru FM: Kerosen am băut. Câțiva litri buni. Acum aștept să vină cineva din urma mea cu o sacoșă de brichete.
Pentru nicu-miku: Bravo, așa te vreau! Înarmat până în dinți cu… bere!
Pentru Traian Ioan: Începi din nou să depășești niște limite. Sper că n-ai uitat părerea mea despre voi, ăștia care dețineți Adevărul…
Pentru Christinne Radu: Felicitări pentru modul artistic de a-ți exprima… iubirea de aproape. Logic că intră și Mircea Badea aici, l-am inclus în colectivul Antenei 3. Nu știam de campionatul țigănesc de fotbal. Bănuiesc că e singurul din lume în care arbitrii nu fură, pentru că nu mai apucă. Poza cu Ceaușeștii și ultima sunt operele celor de la Times News Roman. Pe Oana Roman n-ai cum să nu te piși. La cât de multă e, indiferent în ce parte ți-ai îndrepta jetul, tot de ea dai. Sunt sigur că euglena verde o să mă ierte cândva.
Pentru Tzipila: Bravo! E cel mai bun răspuns pe care l-am văzut până acum.
Pentru Torden: Normal că poți să îl repostezi. De asta am și activat opțiunea de repost pe blog.
Pentru Ana Giorgiana: Cu cât mai mulți, cu atât mai bine. Chiar avem nevoie de oameni cu o țintă precisă.
Pentru inooka: E drept că pișatul în public e vulgar. Însă cum se pișă unii pe noi de 25 de ani, poate că ar trebui să vină și rândul nostru. Vulgar sau nu. Și dacă ne amintim de „țigancă împuțită”, „muie”, „găozarule”, „fă, Doina”, „măi, animalule”, „hahalero”, „să-mi bag… în Dan Voiculescu și în toată Antena lui”, ceva îmi spune că ei sunt mai vulgari decât noi.
Excelent !
orice comentariu este de prisos…
felicitari
@Traian Ioan
Traiane, PISARE PLACUTA!
Ramai matale cu asa-zisii EVREI IMBECILI (KHAZARII-SIONISTI) si cu detinerea ADEVARULUI!
Cand va avea loc REARMONIZAREA PLAIURILOR MIORITICE, o sa-ti propunem functia de PASNIC-SEF peste acei IMBECILI (binenteles peste KHAZARII-SIONISTI) daca nu cumva se vor evapora pana atunci, ei neavand amprenta genetica a acestor plaiuri primordiale!
Iti trimitem IUBIRE NECONDTIONATA!
ARMONIE SI LIBERTATE ABSOLUTA!
IO, IO, IO! ZAU!
1010101010101010101
Multora le face bine când sunt prostiţi… din păcate numărul lor e în creştere. Probabil stilul ăsta de articole este inventet de politicieni ca să ne verifice dacă mai avem o „brumă” de inteligenţă sau cultură ca să-şi adapteze discursul.
Probabil mai ai mult de așteptat până o să vezi astfel de articole compuse de politicieni. Și probabil chiar este vorba despre o brumă de inteligență, din moment ce tragi astfel de concluzii.
Nu ştiam că astăzi 29 mai 2014 este inălţarea, fapt pentru care trebuie să-ţi mulţumesc.
În privinţa ironiilor la adresa proştilor credincioşi creştini este relevantă discriminarea pe care o faci. Trebuie reţinut că,
Nicio credinţă nu este superioară alteia!
Vezi pe undeva superioritatea unei credințe?!? Vezi ironii la adresa creștinilor?!? Traiane, tu chiar ai probleme. Singurii ironizați aici sunt cei de la Realitatea. Restul e… Cancan. 😉
Stati calmi si nu va panicati.Biblia are ultimul cuvint,ISUS HRISTOS,seful universului e la cirma.Vrasmasul sufletelor noastre cauta sa ne abata de la adevar,ptr.ca stie ca mai are putina vreme si pune pe piata tot felul de minciuni.Hristos Domnul spunea in Ioan,5/39-Cercetati Scripturile,ptr.ca socotiti ca in ele aveti viata vesnica,da tocmai ele marturisesc despre Mine.SI viata vesnica incepe de aici de pe pamint prin cunoasterea lui Dumnezeu si a lui Isus Hristos.In mod sigur va fi si o alta lume si suntem informati despre aceasta in 2 Petru=3/13 Dar noi dupa fagaduinta Lui,asteptam ceruri noi si un pamint nou,in care va locui neprihaanirea.Si cu toti sa zice,=Vino Doamne Isuse=
vrei sa stii cine e iisus? nu e carmuitorul universului. e pentru babe ce e spider man pentru copii.
ia dovada
https://www.youtube.com/watch?v=9AUiCwLtEcU
PS regula tipografica foarte importanta: se pune spatiu dupa „.” „,” „!” etc
@KLAUDYU
Mea Culpa cu G.Orwell, nu l-am observat.
Vezi tu Claudiu, cum tu i-ai raspuns pe buna dreptate lui „inooka” in legatura cu „pisatul in public…”, la fel si noi, Patriotii Divini, vedem in asa-zisii EVREI, pe KHAZARI, si asta tot pe buna dreptate. Ca doar unii sunt SIONISTI, asta-i alta mancare de peste! Dar sa stii un lucru, sionisti-nesionisti, sunt uniti BIG TIME…
De ce noi marsam pe acest lucru cu KHAZARII : Acesti exclusivisti ne-au bagat pe gat legea cu anti-semitismul, noua si lumii intregi. Stii ca in Canada s-a dat o lege prin care esti amendat si chiar trimis la inchisoare daca vorbesti de rau pe asa-zisii evrei despre genocidul care-l executa zilnic in Palestina? Pai cum sa se dea ei semiti daca ei au radacini khazare, nesemite? Cu legea asta, ne-au inchis gura, la propriu si la figurat. Aproape! Cum sa faci parnaie doar pentru ca semnalezi nelegiuri sau falsuri ale acestei etnii cotropitoare?
De cand acesti nenorociti au devenit stapani pe constiinta si gandurile noastre? Exista documente peste documente, veridice, care atesta radacinile khazare ale acestei etnii care se trag de sireturi cu anticii evrei doar d.p.d.v. al iudaismului dar nu si al ADN-ului. In plus, lumea si-a pus vreodata intrebarea de unde au rasarit atatia asa-zisi evrei (KHAZARI) in Europa de Est si in lumea intreaga?
Popularea Palestinei cu asa-zisii evrei (KHAZARI-SIONISTI) a inceput la finele secolului XVII, cu KHAZARII-SIONISTI de pe plaiurile mioritice.
Noi trebuie sa marsam in aceasta directie pana la deconspirarea intregii MARSEVII a acestei etnii. Trebuie lasati sa moara, altfel nu ne vor lasa sa traim! Este o chestiune extrem de serioasa si trebuie sa ne unim pentru a infaptui acest deziderat. Mihai Eminescu a facut acest demers de unul singur si a fost infrant! E timpul sa-i ducem gandul la indeplinire!
Mail-ul ti-l trimit in mesajul urmator…
„Eu deţin adevărul! Aţi înţeles? Pe când voi deţineţi adevăruri multiple dar vă lipseşte cel pe care-l ştiu eu şi care deranjază pe toate oiţele credincioase (In God we trust) şi pe ciobanii lor, evreii imbecili care se cred aleşi de Dumnezeu să le conducă.
Că te afli unde te afli nu este vina noastră a bătrânilor ci a celor care se cred deştepţi şi dau sfaturi proştilor.”
…. zise Traianu’ Al „Batarn”(oltenesc ptr „batran”).
Bine atunci, Iluminatzenia Dumilor Voastre, hai sa auzim si noi Adevarul acela care ne lipseste noua, astora tineri si Zglobii… apropo ala de-i zice Zglobiu a vrut intai sa se pise pe al jbanghiu, dar a preferat sa-l flegmuiasca din cauza ca se stia slabut dotat in zona inghinala. Either way, bravo lui pentru curaj, ca o s-o ia pe coaja e treaba lui. Dar sa revenim la tizu’ lu’ jbanghiu’, Traian Ioan, ca sa fiu absolut de specific.
Fa-ti mila, taica, de astia de-alde noi de nu au decat franturi de Adevar, si da-ne noua astazi, bucata aia majora din acest puzzle.
Apropo, stii macar de unde ti se trag numele (Traian si Ioan)… tataie?
e
@IO ADA Poate reusesti sa-i explici lui Traian Ioan putin despre diferenta dintre evreii semiti, si cei „parati” care se trag din vita khazara. Poate-l indupleci astfel sa dea un pic de informatie la schimb. Eu ii promit dezvaluirea secretului numelor pe care le afiseaza, reale sau nu. Ofera-i si tu ceva la schimb, poate Klaudiu vine si el cu o oferta proprie… am presimtirea ca Adevarul acela major pe care-l detine merita ceva substantial la schimb.
Pardon de iterare.. damn thing 🙁
@IO ADA Poate reusesti sa-i explici lui Traian Ioan putin despre diferenta dintre evreii semiti, si cei “parati” care se trag din vita khazara. Poate-l indupleci astfel sa dea un pic de informatie la schimb. Eu ii promit dezvaluirea secretului numelor pe care le afiseaza, reale sau nu. Ofera-i si tu ceva la schimb, poate Klaudiu vine si el cu o oferta proprie… am presimtirea ca Adevarul acela major pe care-l detine merita ceva substantial la schimb. (tongue in cheek)
M-ai spart, Klaudyule, lol….
Eu nu-i ofer nimic. Traian e un „fan” vechi al blogului meu, așa că mi-am dat seama de mult timp că nu are toate țiglele pe acoperiș.
LOL, NU SE STIE NICIODATA….
CU UN CIOCAN CA AL TAU, PRECUM SE VEDE IN POZA DE AVATAR, VAI, DOAMNE, LOL….
Îmi pare rău să te dezamăgesc, dar ciocanul nu e al meu, ci al lui Thor. Doar i l-am împrumutat atunci pentru un „photo shooting”, ca să impresionez femeile. După cum se vede, funcționează! :))
Ştiu că nu-ţi place să fi contrazis dar trebuie s-o fac ca să ştii şi să se ştie de către toată lumea. „Iubirea de aproape”, de care vorbeşti că trebuie să devină „fundația pe care ne-am clădi atât prezentul, cât și viitorul”, nu este concept biblic, aşa cum înţeleg că spui!
Nu atribui Bibliei valori pe care nu le are!
Morala biblică este stabilită de către evrei pentru evrei cu scopul, declarat, de a avea ca sclavi restul popoarelor lumii.
Morala biblică este vinovată de toate relele produse în lume!
Personal nu sunt de acord cu mai nimic din articolul tau, pentru simplul fapt ca eu consider ca porneste de la o falsa premiza, iar in consecinta totul avand la baza o ipoteza gresita, rezultatul nu poate fi unul satisfacator. Lipsa la vot lasa ca soarta alegerilor sa fie decisa de gastile de fani si de cati dintre cei care se bucura de un mic si-o bere vor iesi la vot. O astfel de atitudine aduce ca reprezentare accidente gen eba sau becali. Parerea mea este ca se militeaza aiurea in loc sa se ceara introducerea in textul legii ca peste un anumit procent de voturi nule, alegerile sa se repete. Deasemenea un vot nul nu se mai ia in considerare atunci cand incepe circul renuamararii. Eu unul sunt plecat din tara pentru o seama de motive, insa va pot spune ca a te pisa pe el de vot nu este o optiune. Un vot anulat cu buna stiinta insa inseamna un scuipat catre politicieni. Atunci cand voturile anulate vor conta, situatia se va schimba. Pana atunci voturile anulate nu inseamna altceva decat : „vreau sa votez, dar n-am cu cine, ca sunteti cu totii niste javre”. Cei care nu merg la vot nici nu ar putea nominaliza concret motivul pt care o fac. In principiu pt ca romanul este un ipocrit care se ghideaza dupa ziceri de genul „capul plecat, sabia nu-l taie”.
Personal ai dreptul să nu fii de acord cu nimic din ce am scris. Ai dreptul ăsta. Așa cum și eu am dreptul să mă piș pe el de vot și pe politicieni. Falsa premiză și ipoteza greșită există doar din punctul tău de vedere. Din punctul meu de vedere există cea mai clară dovadă: votul din 2012, când românii au ales demiterea lui Băsescu. Indiferent dacă românul s-ar fi dus acolo să-și anuleze buletinul, să voteze „Da” sau „Nu”, rezultatul nu putea fi decât unul singur: Băsescu președinte în continuare. Prin urmare, dacă politicienii nu dau doi bani pe votul nostru, unde crezi că îi doare de voturile anulate? Dimpotrivă, lipsa românilor de la vot reprezintă un scuipat mai mare, deoarece spune: „Nu vreau să vă mai fac jocul, nu vreau să vin să votez tot pe unul dintre voi, mai ales pentru că nu știu dacă sunt sau nu fraudate alegerile, refuz să mai fiu o oaie care ascultă ordinele voastre”. Cel mai bun răspuns l-a dat Tzipilă mai sus: „Mergand la vot este felul poporului de a dovedi sustinerea pentru sistem si asta e motivul pentru are turma e manata din spate, catre statiile de votare. Sistemul are nevoie sa fie validat in ochii prostimii : avem incredere in felul in care functioneaza sistemul, de asta am participat la joculetul organizat de el. I-am acordat increderea noastra in a decide pentru noi”. Și chiar s-a dovedit că are dreptate: politicienii nu doar ne vor la vot într-un număr cât mai mare, ba chiar măresc procentul participării la vot prin binecunoscutele cazuri de decedați care și-au exercitat „dreptul de vot” sau la fel de celebrele transporturi de persoane care votau în mai multe sate.
Dacă tu crezi că aceia care nu merg la vot nu pot nominaliza concret motivul pentru care o fac, crezi că sunt în stare de asta cei care votează? Cum rămâne cu bătrânii care votează PSD-ul doar pentru că așa s-au obișnuit? Cum rămâne cu cei care aleg partidul și nu omul? Cum rămâne cu cei care votează pentru o sticlă de ulei și pentru o sacoșă de făină? Cel care alege să nu voteze știe de ce nu o face: pentru că s-a săturat de politicieni. Majoritatea celor care votează de ce o fac? Din obișnuință? Pentru un câștig material? Din prostie, crezând că se poate schimba ceva prin vot? Pentru că așa le-a spus popa / primarul / șeful de post? Și tocmai ăștia se scandalizează atunci când cineva refuză să voteze. Până la urmă, cine e ipocritul aici?
Mi se rupe că soarta alegerilor va fi hotărâtă de găștile de fani și de fripturiști. Dacă nu am decât variante negative de alegere, n-au decât să se voteze între ei. Oricum, tu ești cel care pornește de la o premiză falsă, deoarece consideri că rezultatele alegerilor reflectă alegerea reală a oamenilor. Fără să-ți dai seama că rezultatele sunt stabilite de alții cu ceva timp înainte de îmbulzirea organizată a oilor pentru „exercitarea dreptului democratic de vot”. Probabil crezi că și la Eurovision se votează democratic, deși din ce în ce mai mulți și-au dat seama că totul e un mare aranjament politic. Îmi permit să închei tot cu un citat de-al lui Tzipilă, pe care îți recomand să-l reții: „sclavii nu au dreptul de a-si alege stapanii”.
Nu-mi place să fiu contrazis fără argumente, asta e altă mâncare de pește. Iubirea de aproape chiar e un concept biblic, indiferent dacă ție îți convine sau nu. Îți recomand să citești cu atenție Noul Testament și probabil îl vei găsi. Iar discuția nu este despre toate conceptele biblice sau despre evrei. Mă refeream la un singur concept și atât. Chiar dacă am aceeași părere ca și tine despre Biblie și despre evrei, nu pot ignora anumite aspecte pozitive, cum e cel al iubirii aproapelui. Spre deosebire de persoanele religioase, eu nu aleg din Biblie doar ce îmi convine, ci tratez totul ca pe un întreg.
UN BLOG CARE ACCEPTĂ NUMAI COMENTARII LAUDATIVE…
Nici pe departe. De fapt e un blog care te protejează de tine însuți. Când există riscul de a te face de râs prin inepții ce depășesc limita acceptată, injurii ori maltratarea limbii române, te salvez de tine însuți, nelăsându-i pe ceilalți să-ți vadă adevărata valoare. Dar așa se întâmplă întotdeauna cu posesorii de IQ-uri foarte mici: îți sar la beregată chiar și atunci când le faci un bine.
În plus, atunci când dau peste proști extrem de aroganți (scuză-mă pentru că nu te menajez și de data asta, dar uneori prinde bine adevărul), care habar n-au despre ce vorbesc dar cer cu insistență să fie băgați în seamă, contrazicând orice doar pentru a isca un mic scandal care să îi facă să se simtă măcar puțin utili, îmi rezerv dreptul de a-i ignora. La fel cum îmi rezerv și dreptul de a răspunde doar anumitor comentarii, nu tuturor. Atât timp cât blogul îmi aparține, e dictatură aici, nu democrație. Mai bine așa decât anarhie, că la asta se ajunge când lași toți subnutriții intelectual să-și facă de cap. 😉
Am lăsat totuși să îți scape în public măcar puțin nivelul intelectual; deși ți-am acceptat un comentariu critic, părerea ta e că accept doar laude. La fel cum un blog plin de certuri și înjurături pentru tine e unul care acceptă numai comentarii laudative. Ceea ce demonstrează ori că ești complet rupt de realitate, ori că nu te-ai uitat printre comentarii, preferând să pui o etichetă fără să știi despre ce vorbești (semn clar de superficialitate, de altfel). Ori că prin comentariul tău încerci să mă provoci, crezând că insistențele mă vor face să pornesc un scandal. Atitudine cel puțin puerilă… Oricare dintre variante ar fi cea adevărată (cel mai probabil toate), sper că înțelegi acum de ce am încercat să te salvez de tine însuți. Iar dacă nu, te voi ajuta în continuare să nu-ți strici imaginea. Din fericire pentru tine am de partea mea și un sistem care îți șterge automat inepțiile, nelăsându-le să ajungă nici măcar la mine. Dacă aici te ajutăm cum putem, nu pot face asta și în alte locuri în care ți-ai propus să te faci de râs. Așadar, poate ar fi bine dacă te-ai abține de la vorbitul în public…
Știe cineva cine e fata din poză? Mi-ar plăcea să o felicit pentru mesajul de pe tricou.
-Da sunt in gand si in spirit de acord cu modul acesta de gandirie, privitor la la „noua” clasa politica de dupa 89. Comunismul a dorit sa faca un transplant de constiinta(nereusit), dupa cadere lui am crezut ca avem sansa unui nou inceput, totul ne aprtinea (asa credeam atunci). Dar din pacare in tara noastra un rau a fost schimbat cu fratele lui mai maricel numit chipurile „democratie” ar fi trebuit sa se numeasca „indobitocire” sau „liberi la hotie”. Noua ne plac titlurile, reclamele si mai ales sloganurile: de ce sa mai citim cartea daca are coperta frumoasa, de ce sa ne interesem de provenienta si modul de fabricare a produselor daca recla a fost convingatoare SI CEL MAI RAU DIN TOATE hai sa merg la vot pentru X ca are un slogan mai taios decat Y ,sau cum se mai spunea in media „UN PROGRAM DE GUVERNARE” bla bla bla … In curand se va ajunge la 30 de ani de la asa zisa revolutie. Cine mai priveste in urma sa faca doar o mica comparatie intre promisiunile alesilor si rezultatul munci lor in „echipa”. Dar oare cine isi mai aminteste de cei care au facut sacrificii si au murit pentru si pe aceste pamanturi de acum zeci sute sau mii de ani ????? Cineva ???? Ar trebui sa alegem o zi in an in care sa iesim in strada cu mesajul scris pe piept ” Ma pis pe el de vot si pe „.
De fapt cred că ar trebui un nou slogan: „Mă piș pe ei de politicieni”. Și să-l afișăm nu o dată pe an, ci măcar săptămânal. Până la urmă, votul nu are nicio vină încât să ne suporte jeturile, ci politicienii.
Extraordinar articol Claudiu.Pare țara în care aș vrea să crească copilul meu. Imposibil nu e însă trebuie să facem ceva. Toți trebuie să facem câte ceva.
Traian, nu pot să cred că din tot acest minunat articol, te-ai legat de un element asociat cu religia. Încă o dovadă că anumite elemente din mentalul colectiv trebuie șterse.
Mulțumesc. Nimic nu e imposibil. Însă dacă doar stăm și așteptăm să se schimbe ceva, nicio șansă să se întâmple asta. Și ar cam fi timpul să începem să facem, că am așteptat prea mult. Chiar dacă nu toți vor face câte ceva, măcar unii ar putea și tot ar fi un câștig.
Traian vede doar ce vrea să vadă. Așa e el, n-ai ce să-i faci. 🙂
Nu-mi distruge iluziile, lol….
Ok, ok. E ciocanul meu pe care i l-am împrumutat din când în când lui Thor, ca să impresioneze femeile. E mai bine așa? :))
Merci Claudiu pentru Trezirea la Actiune!!!
De retinut : GAND – MASTER-PLAN – ACTIUNE.
A propos, ca fapt divers pentru unii si foarte important pentru altii, Trezirea ta la Actiune s-a intamplat de Luna Noua, ceea ce inseamna ca este de bun augur. Trebuie sa ne unim si sa miscam lucrurile spre REARMONIZARE.
@Traian Ioan
Nea Ioane, ce naiba bre, esti om batran si continui sa faci pe Gica Contra! Daca tot ti-au albit firele, fii mai constructiv, pune si mata umarul! Fa ceva! Doar sa dai din cleanta si s-o tii mare si tare ca detii adevarul numai matale, este profund nearmonios!
Cred ca nu asta ti-a fost secretul suprem, cu KHAZARII-SIONISTI care si-au tras Cartea Sfanta?!? De asta si Mutu de la Primarie si-a dat seama! Ca Iisus e tot inventia lor si ca nu a avut loc nicio rastignire, etc…
Mai treci pe la reciclare in Pestera de pe Muntele Gugu cu unul din Zalmocsi, ca sa revii si matale pe drumul cel bun! Bea si-o apa de izvor, fa si-o baie in lacul de la poale!
Observi, iti vrem doar binele!
MULT MAI BINE 🙂
Priveste-o:
http://www.gabrielursan.ro/poza-cu-ma-pis-pe-el-de-vot/
http://www.arhiblog.ro/unitisalvam-macar-pisam/
Știu cum arată. Sunt curios cum pot da de ea, ca să o felicit. Bănuiesc că are vreun cont măcar de Facebook.
.Aham, foarte dashtept! Admirabil si remarcabil! La faza asta nota zece lui Iliescu pentru ca a reusit sa scoata din joc voturile „tineretului critic sictirit”. Au votat iar taranii si batranii cu melancoli comuniste… si s-a vazut la rezultate. In schimb, pentru „cerebralii tineri” pe care i-a surclasat mental – dus cu pluta, mai precis – un imbecil ca Iliescu, nu am decat: HAHAHAHHAHAAAA!!!! Nici macar acum nu va dati seama… sunteti inceti rau copii!
si asta este doar ,o picatura intr-un ocean.
Corect. Picături pe care, din păcate, nu le înghițim cu forța, ci de bunăvoie. Cui îi pasă de adevăr când o minciună frumos ambalată e mai atrăgătoare?
La urmatoatele alegeri iti voi luam bere si voi bea si eu pentru a-ti fi alaturi!!
Nu e nevoie să-mi ia nimeni. Ne vor da politicienii bere și mici, ca să ne cumpere voturile. Dacă vrei să-mi fii alături, foarte bine. Nu-mi place să beau singur mai ales când am câteva voturi de udat. 😀
Dacă ar exista, Iisus ar fi foarte mândru de ea. Cum s-a luptat ea în miez de noapte cu Satana care face contrabandă cu țigări, în numele lui Iisus din Nazaret… Și ce frumos cânta ea la început… :)) „Că a lor e împărăția cerurilor…”
Re: Alternativă la religii, este Adevărul!
[quote author=Klaudyu]
„Pentru Traian Ioan: Începi din nou să depășești niște limite. Sper că n-ai uitat părerea mea despre voi, ăștia care dețineți Adevărul…”[/quote]
Fi foarte atent că continui să mă confunzi! Mă confunzi cu unii analfabeţi cu studii care au pretenţia să fie crezuţi. Eu nu am pretenţia prostească de profesor universitar şi nici măcar de învăţător, ca Isus, ca să vă cer să credeţi.
N-ai înţeles că o credinţă fără judecată nu poate avea valoare de adevăr!?!
„Când cineva e de acord cu ideile mele înțeleg că sunt și alții care gândesc ca mine, prin urmare omenirea mai are o șansă de a se salva.” Aşa gândeşte şi spune un ateu. Dar tot aşa gândeşte şi un creştin, a se vedea Ion Coja. La fel gândeşte şi un muslim. Şi în felul acesta, stimate Domnule Claudiu, se formează partidele, religiile, găştile şi tot felul de grupuri de escroci care se dau înţelepţi şi capabili să conducă oameni cinstiţi şi muncitori.
Eu nu vreau să schimb credinţa nimănui. Nici a ateilor, nici a iudeilor, creştinilor şi muslimilor. Dar, când o credinţă susţine o altă credinţă, chipurile „ştiinţifică”, afectând viaţa societăţii căreia-i aparţin, sunt obligat să-mi dedic timpul, puţin cât mi-a mai rămas, salvării adevărului, pentru a ne face liberi ca Naţie.
Judecata unui om este limitată şi afectată de credinţele lui considerate adevăr.
Dacă pui la socoteală și toate întâmplările anormale sau paranormale din viața ta, poate zăreşti sâmburele de adevăr ascuns printre credinţele cu statut de adevăr existente în lume.
„Iubirea de aproape”, am spus că nu este un concept biblic.
Multe din conceptele biblice sunt preluate de la Moşii şi Strămoşii noştri Daci. N-am niciun fel de consideraţie pentru copiii care-şi defăimează strămoşii, bunicii şi părinţii. „Iubirea de aproape” este pusă pe seama evreilor Moise şi Isus, de către cei orbiţi de credinţa proprie.
Evreii, de tot felul, sunt mincinoşi, hoţi şi ciminali!
Este o greşală să exonerezi pe legiuitor (evreii care au stabilit Biblia) punând răul produs de lege pe seama celor care se încadrează în lege (jidani, cazari şi alţii asemenea).
Îmi pare rău pentru voi, toţi care citiţi mult, dar vedeţi numai ce vă confirmă credinţele voastre.
Tineri Români ai anului 2014, Părinţii voştri v-au lăsat o Ţară prosperă, cum nu exista o alta în lume în anul 1989, când evreii ne-au omorât Ctitorul. Nu părinţii voştri sunt vinovaţi de răul din ţară, ci năvălitorii evrei şi trădătorii de Neam!
Voi trebuie să fiţi atenţi să nu deveniţi trădători de neam din inconştienţă; trădătorii de neam conştienţi sunt greu de diferenţiat de cei inconştienţi.
Pe curând şi să auzim numai de bine.
Eu cred că tu te plictisești foarte tare. Și lași comentarii doar pentru că nu ai cu cine discuta. Articolul ăsta nu e despre evrei și chiar nu văd rostul să discutăm despre evrei mereu.
Nu, nu te confund. „Eu deţin adevărul! Aţi înţeles? Pe când voi deţineţi adevăruri multiple dar vă lipseşte cel pe care-l ştiu eu şi care deranjază pe toate oiţele credincioase”. De deștepți care dețin Adevărul e plină lumea…
Tot tu spuneai într-un comentariu „Că te afli unde te afli nu este vina noastră a bătrânilor ci a celor care se cred deştepţi şi dau sfaturi proştilor”. Iar dacă mă uit doar la ultima ta frază, cine e cel care crede că știe Adevărul și dă sfaturi?
Pe bune, chiar nu văd rostul polologhiei de mai sus. Chiar nu trebuie analizat absolut orice și chiar nu trebuie amintiți evreii în absolut orice discuție. Dacă vrei să lupți pentru Adevăr, luptă unde trebuie și cu cine trebuie. Nu aici și nu cu mine.
Ioan,
Noi, Patriotii Divini, nu ne raportam la credintele omenesti, numai ca traim printre oameni si din cand in cand mai cobori stacheta ca sa te faci inteles sau sa-ti atingi scopurile divine.
Cel putin cu tine avem un numitor comun si anume KHAZARII si rolul lor nearmonios in Istoria Omenirii. Ca sa nu prelungim prea mult subiectul cu acesti KHAZARI spre a nu irita userii blogului, daca esti deschis pentru discutii pe aceasta tema lasa-ti e-mail-ul pentru a te contacta.
Sa fii iubit!
Daca poporul cumpara si asta cere. Ce sa faca, sa riste sa faca parnaie scriind despre ceva ce deranjeaza pe cei de la putere? Normal, scriu si ei ceva ce aduce bani fara efort prea mare si fara riscuri.
Nu trebuie să scrie ceva ce ar putea deranja politicienii, ținând cont că Libertatea e o tentativă de tabloid. Prin urmare nu se ocupă de așa ceva. Dar asta nu înseamnă că are dreptul să inventeze știri, să regizeze întâmplări pe care să le prezinte ca fiind adevărate. Și nu e prima oară când Libertatea face asta. Rolul presei e de a informa, prin urmare informațiile pe care le prezintă trebuie să fie întotdeauna adevărate. Altfel, demonstrează că nu e decât un instrument al celor care ne conduc, rolul ei fiind de a manipula constant turma. Nu că i-ar păsa turmei de asta, sinceri să fim…
CORECT, PIINE SI CIRC, INSA DINDU-LE CIRC, UITA DE FAPTUL CA NU AU (NICI) PIINE. DE-AIA AM SI „EVOLUAT” CA NATIE, DUPA 25 DE ANI DE „WHATEVER” SI NU FACEM ALTCEVA DECIT SA INVINUIM PE UNII SI PE ALTII, CIND ADEVARATII VINOVATI SINTEM NOI INSINE….
http://www.apropo.ro/fun/lol/seven-sharky-a-vrut-sa-si-ia-viata-4456693
Habar n-am. Îmi pare rău că nu e mai ambițios. Dacă a încercat să se sinucidă o dată, ar trebui să încerce până reușește. Mă piș și pe el cu ocazia asta, dacă tot a ajuns asta o modă… 😀
Nu înțeleg cu de te-ai putut gândi să ironizezi un articol publicat în „cel mai vândut ziar din România”… trebuia să le ironizezi pe toate.
Nu înțeleg cum ai putut să oferi oamenilor, ălora care chiar vor să deschidă ochii, adevărul… trebuie să-i lași să doarmă, ba chiar să le mai și injectezi somnifere intravenos.
Nu înțeleg cum poți gândi… asta fac doar reporterii Libertății.
În fine, nu înțeleg multe din aberațiile apărute în acea gazetă de doi lei, la fel de cum nu înțeleg de ce dracu cumpără oamenii astfel de idioțenie… poate din cauza idioților care fac articole idioate?
Nici eu nu înțeleg cum de am făcut asta. Observ că am devenit cam tupeist de la o vreme. Mi-am cam luat-o în cap… :))
Ce fete de rebuturi genetice au si astia, sa mor io! Actori porno, auzi…. Mai bine arata amaritii aia de matura strazile….
Radu Sergiu Ruba, esti tare! Exact ce-am gandit si eu cand am citit aberatiile astea, numai ca tu le-ai zis tare haios. Mai ales ca traiesc in Tara Bastilor, am invatat limba atat cat sa pot sa zic ca din cuvintele enumerate, prea putine se traduc asa cum specifica autorul articolului. Aia cu zahar e bestiala. Zahar in basca inseamna vechi. Dar desigur, si zaharul e vechi deci… mereu se va gasi o explicatie pentru orice. E pacat, avand in vedere ca e adevarat ca pe teritoriul Daciei si imprejurimi a existat cea mai veche civilizatie din lume si tot ce e posibil si cea mai avansata, legitim numita si Gradina Maicii Domnului, etc., ca ne discreditam pe noi insine cu atatea concluzii aberante iesite dintr-o minte prea fantezista si ancorata in ireal. Noroc ca domnul nu scrie si in alte limbi. Il rog pe aceasta cale sa n-o faca.
Într-adevăr, mare noroc cu oamenii ancorați adânc în realitate, care trag concluzii aberante atunci când nu au capacitatea cerebrală de a înțelege ceea ce citesc. N-am de gând să scriu în alte limbi, când româna deja îți face mari probleme. Draga mea, dacă mă rogi frumos poate îți traduc ce am scris. Nu de alta dar ar fi păcat să nu înțelegi un text, după ce te-ai chinuit atât să îl citești. A zis cineva că acele cuvinte au același sens în toate cele 3 limbi? Eu nu văd așa ceva dar poate tu vezi altceva. Am spus doar că există cuvinte asemănătoare din punct de vedere fonetic în acele 3 limbi. Da, unele au același sens, altele nu. Doar asemănarea lor fonetică dovedește că au o sursă comună.
Ai dreptate, ne discredităm pe noi înșine. Din prostie? Din rea-voință? De plictiseală? Tu știi mai bine de ce o faci. Văzând câte probleme ți-a făcut o singură frază, sper că nu citești și alte texte. Te rog pe această cale să n-o faci, altfel te-ai bulversa și mai tare. Iar o minte atât de ancorată în realitate nu-și permite să pățească așa ceva, nu? 😉
Exact pentru oameni ca tine mă gândesc adeseori să încep să scriu cărți de colorat…
@Traian Ioan
Hai odata cu Adevarul ala absolut, tataie, ca aproape am dat gata naveta de bere si am presiune interna la nivel critic… hai cu el ca nu ma mai pot (ab)tine.
” Partea buna e ca prin onanism, oamenii nu au nici o sansa sa se inmulteasca” – asta a fost geniala !
Din pacate, astia sunt majoritari. Eu suspectez ca se inmultesc prin diviziune, ca bacteriile.
Interesantă ipoteză. Eu până acum am mers pe varianta fotosintezei, dar și a ta merită luată în calcul. 😀
onan barbarul – maxim maxim
RIP jurnalism
Kabbalah ar putea fi înțeleasă ca fiind cuvântul lui Baphomet.
Nu se poate alunge la Kabbalah prin studiul Thorei, decât dacă se pune semnul egalității între Yahve și Baphomet, ceea ce este o contradicție în termeni. În acest caz ar însemna că nu există decât principiul răului în Universul nostru, ceea ce iarăși este o absurditate.
Dacă principiul răului ar fi fost primordial, atunci lumea nici n-ar fi existat, măcar.
Nu, ci inițial a existat și a lucrat o forță copleșitoare emanată de o făptură cu totul excepțională prin care a apărut Universul. Pe parcurs, a apărut și o forță contrară, de loc neglijabilă, dar care este doar un șoarece în ghiarele pisicii.
http://motherboard.vice.com/read/alexander-graham-bells-wireless-phone-that-ran-on-sunshine
La mine-i trei fără 10 iar la ora 13:30 trebuie să fiu la Tribunalul din Santa Monica. Oricum merită efortul de a-ţi spune că există o mare diferenţă între neadevăr şi minciună. Un neadevăr spus cu intenţie se numeşte minciună.
O credinţă spusă cu convingere că e adevăr face mai rău decât orice neadevăr spus cu orice intenţie.
A se vedea cele trei principale religii, iudaism, creştinism şi mahomedanism.
Cum: „Ce este adevărul?”
Numai ceea ce ştim este adevăr. Nimic din ceea ce credem nu este cu certitudine adevăr.
Dacă eu îţi spun un adevăr şi tu-l crezi şi-l transmiti mai departe ca adevăr, greşeşti! Greşeşti pentru că adevărul pe care l-ai aflat de la mine pentru tine este o credinţă a celor spuse de mine. În momentul în care adevărul auzit de la mine ţi-l însuşeşti prin raţionamente proprii, prin judecată, el devine adevăr şi pentru tine şi-l poţi transmite mai departe ca adevăr ştiut de tine, fără teama că vei crea un nou partid, o nouă religie sau o nouă „ştiinţă”. Adevărul nu se suportă prin martori!
Traian Ioan, dar despre ce proces este vorba?
Hi! In primul rand vreau sa-l felicit pe Klaudyu pt ceea ce face si pt ca arata realitatea bisericeasca si, nu numai, a zilelor noastre, a plaiurilor mioritice. Iar, in al doilea rand sa va salut si sa va spun ca si eu ma regasesc in cele spuse de voi, care sunteti pe aceeasi lungime de unda cu Klaudyu. Nu am descoperit de mult acest blog, dar dupa cate am apucat sa citesc, ma bucur ca mai exista si oameni rationali, cu gandire proprie si care nu cred tot ce li se spune! Sincer, cred ca sunt destui de putini cei care nu sunt sau nu au fost inca indoctrinati!!! Dar, cum s-a dovedit de nenumarate ori de-a lungul istoriei, Biserica are nevoie de „minuni”, are nevoie de „oameni binecuvantati”, de oameni cu „harul lui Dumnezeu”, de oameni cu „frica de Dumnezeu”. Iar cum lucrurile astea nu se intampla, atunci incepe sa le fabric, prin diferite mijloace….deoarece prostimea are nevoie de dovezi, altfel incepe sa-si puna intrebari si Biserica pierde teren. Si tocmai pe asta se bazeaza puterea ei si influenta. Nu stiu daca sunt coerenta, daca intelegeti ce vreau sa zic?!
N-ai ştiut că o judecată se face cu scopul de a afla adevărul, cauza unui efect?
Numai că adevărul se doreşte a fi descoperit, de către unii, pentru a pedepsi iar de către alţii pentru a se ajuta pe el şi semenii lui.
Cei care se cred deştepţi, aleşi de Dumnezeu, vor să pedepsească, iar cei proşti vor să creeze sau să corecteze o creaţie pentru binele lor. Diferă doar scopul aflării adevărului!
Evreii, deştepţii, vor să pedepsească, Românii, proştii, vor să corecteze ce s-a creat greşit.
Postat, joi, 5 iunie 2014, ora, 20:58
Se pare ca cei care detin fraiele omenirii au decis ca varianta lui de Rebeque e cea mai indicata. Uitandu-ma in jur tind sa ii dau dreptrate… Totusi, pentru a vedea cine merita si cine nu, adevarul poate fi dezvaluit tuturor, pentru ca doar cei cu neuronii bine antrenati il vor intelege.
Mă bucur că mi-ai descoperit blogul și că reușești să gândești singură, lucru tot mai rar în ziua de azi. Nu contează că suntem puțini. Istoria ne învață că nu cei mulți, ci aceia puțini au reușit să schimbe lucrurile. Stai liniștită, că ești coerentă. Vorbesc în numele celor cu mințile deschise, că pentru dreptcredincioși n-aș băga mâna în foc…
Adevărul e că cei mai mulți n-ar accepta adevărul nici dacă i-ar lovi în freză. Cu toate astea, cred că ar trebui să căutăm adevărul și să-l scoatem la lumină, chiar dacă va fi acceptat doar de câțiva. Până la urmă, fiecare e răspunzător pentru faptele sale; cine nu vrea adevărul, n-are decât să trăiască în minciună. Dar cred că aceia care îl dețin sunt datori să îl ofere tuturor.
Pentru eretici nimic nu e adevarat …ca vorba aceea deaia nu aveti nici un Dumnezeu.. Sunteti prea destepti pentru secolul asta .., Ma astept ca cineva sa va faca statuie..
Iar pentru oi orice e adevărat. Noi avem creiere și ni le folosim, de asta reușim să identificăm minciunile. Ceea ce n-aș putea spune despre voi. Să fim deștepți nu e o jignire. Chiar ne bucurăm să fim așa. Și nu avem nevoie de statuie. Voi sunteți cei care simțiți nevoia să venerați pe cineva. Noi suntem bine și fără.
animalele sunt atrase de culorile vii.
galbenul e o culoare mai vie decat negrul, maroul, roscatul etc
femeile cu par galben sunt mai atragatoare
DUH
deasemenea, prin chestia aia numita evolutie, asemenea persoane reusesc sa dobandeasca gene care dau imunitate mai buna,par mai sanatos, fete mai armonioase, funduri si sani mai mari, astfel in cat in ziua de azi o sa vezi blonde de genul mai des decat alte „specii” care pur si simplu nu au trecut prin destui parteneri ca sa dea cu zarul de atatea ori incat sa iasa copii mai performanti.
cercetatorii aia britanici sunt retardati sa mor eu
ce dracu is toti religiosii asa masochisti
isi imagineaza un omulet in cer pe care apoi il forteaza sa inspire frica in ei si sa ii tina sub papuc aka limiteze potentialul. cuminte catelus.
@klaudyu nu ziceai tu intr-un articol ca oamenii si dinozaurii au fost contemporani la un moment dat? ca rasa umana (nu homo sapiens sapiens, dar acest gen de fiinte bipede cu ratiune/imaginatie) e mult mai veche decat se zice pentru ca mai mult de 70% din comunitatea stiintifica e ocupata defapt de evrei, prin urmare nu trebuie sa avem incredere in nici un os care ni-l arunca?
vai ce intens. cata urina. astia merita innecati in pisat de caine nu doar o ploaie mictionala. aia iese cu perwol.
vladimir putin si cei 140% de sustinatori ai sai approves
latino.foxnews.com/latino/lifestyle/2014/06/06/new-trail-to-machu-picchu-found-in-peru-nearly-mile-long-and-with-tunnel/
ASTA-I LA FEL DE TARE, RECUNOASTE. SI APROPO, N-AM MAI AUZIT PINA ACUM DE CHILOTI/BIKINI DECOLTATI
http://www.libertatea.ro/detalii/articol/bianca-dragusanu-si-a-aratat-fese-pereche-bikini-foarte-decoltati-495210.html
Decizia lui Irod de a ucide toţi pruncii de până în doi ani.
În Biblie este menționat că ar fi ordonat uciderea tuturor pruncilor sub 2 ani la Betleem, descrisă în capitolul 2 din Evanghelia după Matei.
Istoricii spun altceva, vedem Wikipedia:
Irod cel Mare (n. 74 î.Hr., Idumeea – d. 4 î.Hr) cunoscut și ca Irod I (Herodes) a fost regele Iudeei (între 37 – 4 î.Hr.) și subordonat Romei. Irod este cunoscut pentru colosalele sale proiecte din Ierusalim și din alte părți ale lumii antice, incluzând reconstrucția celui de-al Doilea Templu al Ierusalimului, cunoscut și ca Templul lui Irod. Detalii ale biografiei sale pot fi observate prin lucrările din secolul I î.Hr. ale istoricului romano-iudeu Josephus.
Prieteni dragi,is total de acord cu KLAUDYU,dar spuneti-mi si mie din totalul asta de 17 sau 18 milioane(parca atatia am mai ramas in tara,sa ma iertati daca gresesc)cati mai gandim ca si KLAUDYU?cati mai iubim Tara asta incat sa facem ceva(sa ne pisam pe ei)?cati mai suntem romani adevarati?eu va spun sincer ca in orice clipa mi-as da viata pentru Tara asta,pentru ca mi- e rusine de Dacii,de Voievozii,de armatele lor,de cavalerii lor,de iobagii,de femeile si copii lor,de toti care si-au dat viata ca Tara asta sa ramana asa cum este lasata de Dumnezeu.Dar,pentru ca intotdeauna exista un dar,va intreb cum sa luptam o mana de oameni care am mai ramas si care iubim Tara asta cu pretul vietii,cum sa luptam cu armele lor de distrugere in masa,cum sa luptam cu mainile goale,cum sa luptam cand nu avem pe cineva care sa ne adune pe astia toti?cum sa luptam cand majoritatea au neveste si copii(tin sa va reamintesc ca jigodiile astea nu joaca corect si acolo lovesc prima data,in familie).Fratii mei,prietenii mei,avem nevoie de ajutor,avem nevoie de un ajutor de sus(si stiti la ce ma refer)nu mai suntem in secolul XIV cand puneai mana pe topor si taiai pe turc sau pe ungur,acuma jigodiile astea lupta cu arme biologice,cu arme pe care nici nu trebuie sa le aduca aici in tara,le armeaza din satelit sau de la ei de acasa.Da domnule KLAUDYU,maine daca vi sa ma tragi de maneca sa ne pisam pe ei,vin,dar ne trebuie un plan,ne trebuie ajutor,ne trebuie un conducator care sa ne iubeasca,sa iubeasca Tara asta,avem nevoie de ajutor Divin(si la Divin ma refer nu numai la DUmnezeu).Dar eu sper incontinuare si stiti de ce?pentru ca de atatea mii de ani de cand au vrut sa rada de pe fata Pamantului Tara asta NU AU PUTUT.Sau mai este o cale,dar pentru asta romanu trebuie sa se desteapta in masa,toti o data si sa devina una cu Tara asta,toti pentru unul si unul pentru toti,nu-i asa?daca ati sti cat imi doresc sa fim tot in secolul XIV sau care vreti voi,si sa poti pune mana pe o sabie si sa faci dreptate…NIMENI nu ar mai veni peste noi,NIMENI nu ar mai cuteza sa zica ceva de Tara asta.Ma doare sufletul fratii mei,pentru ca va iubesc si pentru ca iubesc Tara asta cu pretul vietii mele. si ca nu pot face nimic sa o apar.Avem nevoie de ajutor,dar nu de ajutor pamantesc pentru ca nimeni nu ne vrea aici.Iertati-ma ca m-a luat avantul si ca am scris atata,as mai avea atatea de zis da nu mai zic,mai las si pe altii.De multe ori il intreb Pe Dumnezeu-DE CE DOAMNE?-de multe ori ma intreb daca nu suntem cumva in iad cu totii pe Pamantul asta,de suntem asa rai unii cu altii.Ce putem face oameni buni?suntem doar o mana de suflete care inca mai iubesc binele si ceea ce-i frumos.AVEM NEVOIE DE AJUTOR!!!.Va rog sa nu ma judecati,sa nu va suparati pe mine ca mi-am dat si eu ceva de pe suflet jos,iarta-ma KLAUDYU .De abia astept sa ne vedem cu totii intrun loc mai bun,pana atunci sperati si nu va fie frica ,sufletele nu au cum sa ni le ia.
Ai uitat de una: Mă piș pe naționalism!
Re: Alternativă la religii, este Adevărul!
[quote author=Klaudyu]Adevărul e că cei mai mulți n-ar accepta adevărul nici dacă i-ar lovi în freză. Cu toate astea, CRED că ar trebui să căutăm adevărul și să-l scoatem la lumină, chiar dacă va fi acceptat doar de câțiva. Până la urmă, fiecare e răspunzător pentru faptele sale; cine nu vrea adevărul, n-are decât să trăiască în minciună. Dar CRED că aceia care îl dețin sunt datori să îl ofere tuturor.
[/quote]
Eu, spre deosebire de tine, NU CRED, ştiu că-mi lipseşte o ţiglă, ştiu că sunt prost, de aceea nu mă deranjază când cineva îmi reaminteşte, ca să mă ţină treaz.
Am spus în gura mare că sunt Şilo dar fără să fiu auzit şi fără să cer să fiu crezut, ca Isus. Am spus-o ca să se ştie, fără teama că voi fi ridiculizat!
Am scris că joi, 5 iunie 2014, trebuie să fiu în faţa unui judecător. Pentru a avea câştig de cauză, m-am pregătit cu tot felul de documente, printre care am luat, aşa cum ţi-am spus, şi Documentul „Hitler – Mesia sau Antihrist”, acesta fiind un Adevăr indubitabil, privind implicarea evreilor imbecili în evoluţia civilizaţiei umane, chiar dacă evreii imbecili atei, care conduc lumea, vor respinge veridicitatea acestui studiu.
Ieri, în sala de judecată, la ora anunţată 13:30, au intrat destul de mulţi oameni, peste o sută.
D-l Porsche, acuzatorul, înainte de a veni Judecătorul James K. Hahn, ne-a făcut un instructaj. Începe judecata. Primul nume strigat de Judecător este Traian Ion!
Dismised.
L-am întrebat pe Sântio: De ce m-ai adus în faţa unui judecăror dacă nu l-ai lăsat să mă judece şi să fac uz de documentele, dovezile pe care mi le-ai pus la dispoziţie?
„Te-am adus ca să înţelegi că multe acţiuni şi legi sunt neconstituţionale în ţara a cărui guvern a ajuns jandarmul lumii, datorită evreilor imbecili şi a Bibliei lor.
Ţi-am scos în cale „Războiul Dacilor cu românii” Dacii nu mai vor să tacă – http://ioncoja.ro/doctrina-nationalista/vasile-soimaru-versiunea-actuala-si-sporita-a-lui-badea-cartan/comment-page-1/#comment-74892.
Tot ieri, pe 9 iunie, te-am făcut să vorbeşti la telefon cu nepotul tău, Adrian, care ţi-a vorbit cu durere despre cabana Voina cu împrejurimile ei şi despre Ţară, în general. Despre sora lui, Mara, nu ţi-a putut spune nimic pentru că nu vorbesc unul cu altul, din copilărie.
Tu ai vrut să mergi la Şcoala de la Băneasa. Nu te-am lăsat. Te-am trimis să înveţi chimie şi fizică ca să descoperi adevăruri despre Creaţie. Nepoata ta, Mara, a ajuns unde ai vrut tu şi a ajuns bine. Iubeşte omul, nu banul.
Nu uita fiule ce ai aflat că ţi-am spus!”
(Isaia 41:
9. tu, pe care te-am luat de la marginile pământului şi pe care te-am chemat dintr-o ţară depărtată, căruia ţi-am zis: „Tu eşti robul Meu, te aleg, şi nu te lepăd!
10. Nu te teme, căci Eu sunt cu tine; nu te uita cu îngrijorare, căci Eu sunt Dumnezeul tău; Eu te întăresc, tot Eu îţi vin în ajutor. Eu te sprijin cu dreapta Mea biruitoare.”
11. Iată, înfruntaţi şi acoperiţi de ruşine vor fi toţi cei ce sunt mâniaţi pe tine; vor fi nimiciţi şi vor pieri cei ce ţi se împotrivesc.
12. Ii vei căuta, şi nu-i vei mai găsi pe cei ce se certau cu tine; vor fi nimiciţi, vor fi pierduţi cei ce se războiau cu tine.
13. Căci Eu sunt Domnul Dumnezeul tău care te iau de mâna dreaptă şi-ţi zic: „Nu te teme de nimic, Eu îţi vin în ajutor!”
Isaia 42: 1. „Iată Robul Meu, pe care-L sprijin, Alesul Meu, în care Îşi găseşte plăcere sufletul Meu. Am pus Duhul Meu peste El; El va vesti neamurilor judecata.
2. El nu va striga, nu-Şi va ridica glasul şi nu-l va face să se audă pe uliţe.
3. Trestia frântă n-o va zdrobi, şi mucul care mai arde încă nu-l va stinge. Va vesti judecata după adevăr.
4. El nu va slăbi, nici nu Se va lăsa, până va aşeza dreptatea pe pământ; şi insulele vor aştepta legea Lui.”
Ştiu că aceste cuvinte îmi sunt adresate.)
Postat, marţi, 10 iunie 2014, ora, 23:27
Citiri, 252392
Fauna care populează scena politică din ţară nu poate fi desfiinţată de cei din sală, de spectatori. Iar voi toţi sunteţi doar spectatori.
Ca spectatori puteţi critica, puteţi aprecia jocul din scenă, dar nu-l puteţi înlocui cu un altul care l-aţi dori voi.
Voi nu mai aveţi instrumentele juridice cu care să vă impuneţi voinţa. Salvarea noastră va veni numai de peste hotare de pe unde am fost împrăştiaţi, căci împrăştiaţii suferă mult mai mult decât cei rămaşi acasă.
Salutare Ioane!
Ai mare dreptate cu fauna politico-economico-sociala ce populeaza Romania. Cu toate ca romanii nu mai sunt majoritari! Mai mult de jumate din populatie sunt KHAZARII, etnie navalitoare si praduitoare, camuflati in straie romanesti, asa-zisii jidovi.
Romanii cei ramasi se comporta ca OILE. Nu ar face nimic pentru binele neamului strabun fara sa le fuga mintea la interesul material. Sunt morti dpdv SPIRITUAL. Au uitat ce inseamna SACRIFICIUL SUPREM pentru neam si tara.
In ceea ce privesc instrumentele juridice, se vede ca esti inca fara suflet, draga Ioane! Ti l-ai pierdut pe sub palmieri! Totusi el este acolo! Deschide-i usa cand te va mai cauta! Tara arde si baba se piaptana! Instrumentele sunt de natura spirituala iar de mult timp sufletul a fost inlocuit de minte, de materialism, de EGO, pe pamantul primordial…
Cei care sunt afara si simt cu adevarat romaneste, sunt foarte putini. Este clar ca se pregatesc pentru a urca vibratia plaiurilor mioritice prin instrumente spirituale ce depasesc puterea de imaginatie a Turmei Turmentate.
Te dovedesti inca odata un om care vorbeste doar ca nu are ce face mai bun. Vorba multa, saracia oamenilor! Mai bine ai actiona, decat sa-ti dai cu presupusul!
1010101010101010101
Re: Alternativă la religii, este Adevărul!
[quote author=IO ADA]
„Te dovedesti inca odata un om care vorbeste doar ca nu are ce face mai bun. Vorba multa, saracia oamenilor! Mai bine ai actiona, decat sa-ti dai cu presupusul!”
[/quote]
Mă dovedesc întotdeauna ceea ce sunt, „un om”. Că sunt confundat de multe ori, nu-i vina mea ci numai a celor care CRED că sunt superiori. Că vorbesc mult este adevărat, dar remarcă, te rog, nu mă fac auzit. Că nu mă fac auzit nu-i meritul meu şi nici al vreunui zeu. Când îmi spui: „că nu am ce face mai bun”, ai pus punctul pe „i”. Spune-mi tu ce ar trebui să fac să salvăm oile şi caprele proaste care cer „Doamne ajută” sau repetă la tot pasul, „In God we trust”!?
Eu ştiu că turmele de tot felul au nevoie de păstori. Dar, dacă ştiu bine sau rău, nu mai ştiu pentru că niciun om nu mi-a arătat, până acum, că înţelegerea mea din discuţiile avute cu Sântio, ar fi greşită.
Ce se întâmplă la Roşia Montana, pentru că despre asta se scrie în articol, este o mare conspiraţie evreiască prin care se urmăreşte deturnarea atenţiei gloatelor de la adevărul istoric al civilizaţiei, foarte important, ascuns în vestigiile din Ţara noastră, la banala importanţă a aurului, lipsit de valoare intrisecă.
Valoarea aurului a fost stabilită de către comercianţii antici, canaaniţi, cu ajutorul căruia furau.
Povestea câinilor vagabonzi este tot o conspiraţie evreiască, jidănească de deturnare a atenţiei gloatelor de oi şi capre.
Postat, miercuri, 11 iunie 2014, ora, 22:11
Citiri, 252452
CLAUDIU!
Eruditia ta in materie de zei si mitologie este impresionanta si demonstreaza un studiu amanuntit, sistematic si serios al acestui domeniu extrem de important pentru istoria omenirii. Te felicit si, sincer, asi dori sa te cunosc personal deoarece pana acum nu am mai intalnit o minte atat de sclipitoare care sa elaboreze un studiu atat de integrat, unitar si extrem de sintetic in aceasta materie. Si, crede-ma, am citit destul in domeniul respectiv. Pe de alta parte, felul ingrijit in care scrii (plus acuratete, claritate si concizie), arata ca esti un om deosebit, caruia superficialitatea-i este straina si care a ales sa impartaseasca si altora din stiinta si efortul sau personal intr-o problematica in care majoritatea oamenilor sunt in ceata densa! Asi dori sa-ti pun cateva intrebari ce ma preocupa si la care sper sa-mi raspunzi, asa cum am vazut ca ai facut in trecut si cu alte persoane care te-au contactat.
I. Intrebari de ordin personal:
1. Nu inteleg de ce un om valoros ca tine semneaza cu pseudonim, cand ar trebui si merita sa fie cunoscut public cu numele adevarat!?
2. Din ce zona a tarii esti?
3. De ce ai dorit sa scrii materialele tale doar pe un blog si nu le publici intr-o carte care, sunt convinsa, s-ar vinde foarte bine, te-ar face cunoscut si ti-ar proteja si mai bine dreptul de autor!? Asta cu atat mai mult cu cat atatia nechemati – gen Negureanu si altii – scriu vrute si nevrute in tot felul de carti !
II. Intrebari in legatura cu articolele tale:
1. De ce in unele scrieri il asimilezi pe Satan (Marduk) cu Ahura Mazda (care la persani era zeul suprem asimilabil cu Anu/respectiv Enlil) din moment ce in religia/mitologia persana rolul lui Satan/Marduk/Baal/Horus, e.t.c. era detinut de Ariman? Nu pomenesti nimic niciunde despre Ariman in studiile tale!
2. Afirmi ca “povestea” lui Isus spusa in Evanghelii este de fapt mai veche si se intalneste amterior si la alte popoare. Care sunt acestea si in ce referinte documentare le-ai reperat?
3. De ce intr-un articol de-al tau te intrebi daca Isus a existat cu adevarat si in altul (Posedarea lui Isus) confirmi ca a existat si a fost stapanit de duhul lui Enlil?
4. De ce afirmi ca Yahweh avea ceva cu femeile pentru ca o dusmanea pe Istar/Innana, sora sa? Ce avea cu ea de impartit din moment ce amandoi erau dusmanii lui Enlil si, logic, ar fi trebuit sa se afle in aceeasi tabara ?
5. Daca Yahweh nu e Anu (Tatal biblic) ci Marduk, de ce Isus (Enlil) confirma in Noul Testament Legea data de Yahweh si o implineste, intarind si confirmand faptul ca proorocii Vechiului Testament (inspirati in cartile lor de Yahweh) anuntau venirea sa cat si patimile sale? Astfel Isus il aproba si confirma pe Yahweh ca autoritate si ca Tata (“Tatal meu”), aratand foarte clar ca Yahweh este Tatal sau (Anu) si nu nepotul sau potrivnic (Marduk). Daca Yahweh ar fi fost dusmanul sau ar fi trebuit sa vorbeasca in mod critic despre el in Noul Testament. In plus, ma gandesc ca in doua mii de ani atatia teologi de marca si savanti – unii de mare anvergura – care au studiat fenomenul, nu se poate sa nu fi ridicat (macar unul) problema incompatibilitatii celor doua scripturi (Vechiului si Noul Testament) si mai ales faptul ca nu pot fi alipite impreuna in Biblie !
6. Intr-un articol mai vechi (Aberatiile lui Cristian Negureanu) afirmi ca Ra/Seth (deci Enlil) a omorat dinozaurii mari (Tiamat si Apsu) pentru ca mancau puii zeilor iar in “Posedarea lui Isus” spui ca Enlil l-a omorat pe Balaur/Marele Sarpe-Enki !?
7. In materialul fara titlu scris pe fond negru (cel cu Galatiul vazut din turnul TV) spui ca Marduk/ Yahweh/Baal/Horus, e.t.c. avea atribuit ca numar 4 (40), fostul numar al tatalui sau Enki. Insa in articolul “Tatal ceresc” afirmi ca Marduk/ Yahweh avea numarul 50 ce anterior apartinea lui Enlil ! Care era deci numarul sau: 4 (40) sau 50 ?
8. Daca Yahweh este Baal Zephon al canaanienilor, ce interes avea el sa aleaga pe evrei (ca popor ales) si sa-i puna sa-i distruga adulatorii (canaanitii) si sa le pustiasca tocmai lor tara (prin Iosua) ?
9. In privinta lui Ilie, in Posedarea lui Isus zici ca proorocii rivali lui Ilie erau cei ai lui Baal Zebub/Zephon, iar in raspunsul din 08.01.2012 dat lui Alex (materialul fara titlu pe fond negru, cel cu Galatiul vazut din turnul TV) spui, la final, ca profetii care concurau cu el erau cei ai lui Baal Hadad (Enlil) ! Cine deci l-a ajutat de fapt pe Ilie in confruntarea cu proorocii adverse ? Baal Zebub/Zephon sau Baal Hadad (Enlil) ?
In speranta ca si mie imi vei raspunde la toate intrebarile si ca, poate odata, ne vom cunoaste personal,
Delia Theodor.
Îți mulțumesc pentru părerea mult prea generoasă, dar te asigur că erudiția mea are multe lacune. Probabil nu atât de multe precum în cazul doctorului Negureanu, dar totuși destule. 🙂
Nu ți-aș recomanda să-ți dorești să mă cunoști personal. Oamenii care au făcut greșeala asta încă regretă… Mai ales femeile! 😀
1. Semnez cu pseudonim pentru că nu am căutat niciodată celebritatea. Mi-am dorit să-mi fac cunoscute ideile, nu numele. Însă te asigur că acest lucru se va schimba în curând. Lucrând la radio și arătându-mi din când în când fața la un post TV regional, ar cam fi cazul să renunț la pseudonim. Mai ales pentru că pregătesc un proiect care va fi lansat în curând. Așa că… puțintică răbdare.
2. Sunt din Galați. Moldovean get-beget și mândru de acest lucru.
3. N-a spus nimeni că-mi doresc să scriu doar pe blog. De fapt, de câțiva ani buni lucrez la o carte, care se va numi „Secretele Zeilor”. Articolele numerotate vor face parte din ea, plus încă altele. Bineînțeles, după ce le voi retușa. Acesta este și motivul pentru care am făcut acest blog: pentru a vedea reacțiile oamenilor la informațiile din viitoarea carte. Pe care sper să o termin cândva, pentru că nu-mi pare deloc că m-aș apropia de finalul ei. Mai ales că, de vreo 2-3 luni, n-am mai avut nici timp, nici dispoziția necesară pentru a scrie. Am rămas la războaiele zeilor cu oamenii și acolo m-am împotmolit, deși am toate informațiile necesare. Sper să se rezolve problema asta în curând… Dacă voi termina vreodată „Secretele Zeilor”, va urma „Secretele Sionului”, care va cuprinde câteva articole postate pe blog plus multe alte informații inedite. Apoi… hai mai bine să păstrăm puțin mister. 🙂
Înainte de a-ți răspunde la întrebările din setul 2, trebuie să știi un lucru. Spre deosebire de autorii precum Sitchin, Negureanu sau Von Daniken, eu nu prezint adevăruri indubitabile, ci ipoteze. Tocmai din acest motiv, „Secretele Zeilor” va conține 4 variante ale identității zeilor: extratereștri de pe o altă planetă, entități pur spirituale venite dintr-o dimensiune imaterială, invenții ale oamenilor sau călători în timp din viitorul omenirii. Fiecare astfel de variantă va da miturilor interpretări diferite. Eu nu arăt nimănui Adevărul, ci încerc să-i ajut pe ceilalți să-l descopere singuri.
1. Pentru credincioșii din toată lumea, zeii lor erau cei buni, iar inamicii acestora, cei răi. Cel mai bun exemplu se găsește în India și Persia. Pentru indieni, Deva erau zeii buni, iar Asura cei răi. Pentru perși, lucrurile stăteau tocmai invers: Ahura erau cei buni iar Devi cei răi. Prin urmare, e normal să găsești un zeu într-o cultură ca fiind bun, iar în alta ca fiind rău. Echivalarea dintre Marduk și Ahura Mazda am scris-o deja. Nu contează că, până atunci, Anu era zeul suprem în religiile lumii. La un moment dat, după cum susțin babilonienii, Marduk a preluat puterea, devenind zeu suprem. Doar pe Pământ. El l-a înlocuit pe Enlil, luându-i numărul 50 (adică titlul de rege). Odată cu această „promovare” a lui Marduk, el a apărut în fruntea panteonului zeiesc în multe religii mai noi, precum cea babiloniană, cea persană (zoroastrismul) sau cea a evreilor (iudaismul). Iar, mai târziu, în islamism. Se pare că totul provine din aroganța zeului, care a acaparat funcțiile și atributele celorlalți zei, dorindu-și să fie considerat nu doar cel mai important zeu ci, mai târziu, chiar singurul. „Să nu ai alţi dumnezei afară de Mine!” parcă era prima poruncă dată lui Moise… În Persia, dacă Marduk / Ahura Mazda era considerat zeul suprem, logic că inamicul său, Enlil / Ahriman, a fost prezentat ca o entitate malefică. Același lucru s-a întâmplat în multe alte culturi. De exemplu în Egipt, unde Horus / Marduk a devenit regele Egiptului, dușmanul său, Seth / Enlil, fiind considerat o divinitate malefică. Chiar dacă, inițial, Seth era o zeitate solară, adică benefică, fiind până atunci considerat apărătorul lui Ra, cel care l-a învins pe șarpele uriaș Apep / Apophis.
2. Personajul Iisus este o copie a zeului sumerian Enlil. Anumite părți din povestea biblică au fost copiate din miturile altor popoare, altele (cele mai multe) au fost inventate. De exemplu, nașterea lui Iisus conține elemente din nașterea lui Zeus, a lui Enlil și a lui Moise. Crucificarea sa este împrumutată din mitul lui Prometheus, care a fost crucificat pe vârful Omu din Bucegi. Pe scurt, cei care au inventat creștinismul (Philon din Alexandria, nepoții săi și Seneca) au inventat un personaj copiindu-l pe Enlil și i-au inventat și o poveste oarecum contemporană cu ei, împrumutând povești ale altor popoare. Ca exemplu, celebrul episod al învierii lui Lazăr nu este decât copia învierii lui Osiris. Numele ebraic al lui Lazăr este Elʻazar, care se traduce ca „zeul Asar”. Asar e numele egiptean al lui Osiris. Așa cum Isis l-a înviat pe zeul Osiris / Asar, Iisus l-a înviat pe Elʻazar. Ca să nu mai vorbim despre asemănarea numelor Isis și Isus / Iisus…
3. Ți-am răspuns mai devreme la asta. Pentru că prezint două ipoteze diferite, fiecare având șanse să fie reală. Deși părerea mea e că Iisus nu a existat așa cum susține Biblia, ci e doar un personaj inventat, copiat după Enlil.
4. Marduk și Iștar au fost în aceeași tabără până când Enlil a fost luat de tatăl său acasă, iar tronul Pământului i-a rămas lui Marduk. Sora și consoarta sa, Iștar, nu a fost de acord cu decizia asta, ea dorindu-și puterea. Astfel încât, după ce Marduk și Iștar au rămas singurele zeități conducătoare pe Terra, au început să se bată între ei. Luptă care continuă și astăzi.
5. Iisus confirmă legea dată de Yahweh doar pentru că Noul Testament a fost inventat de un evreu grec din Alexandria, filosoful Philon. Acesta a combinat religia evreilor cu misticismul egiptean și cu filosofia greacă a lui Platon și Pitagora, astfel născându-se creștinismul. E logic că un evreu va încerca să-și mențină supremația zeului său și într-o nouă religie, nu? Pe partea cealaltă, în Noul Testament nu apare nici măcar o dată numele Yahweh. Iisus vorbea despre un dumnezeu ceresc, însă n-a spus nici măcar o dată că ar fi vorba despre Yahweh. În plus, diferențele dintre zeii celor două testamente sunt enorme. Yahweh e un sadic răzbunător și distrugător, iar Dumnezeul Noului Testament e unul iertător, plin de iubire. Au observat destui lucrul ăsta.
6. Nu confunda „șerpii” primordiali, dinozaurii, cu Enki, cel numit și Marele Șarpe. Enlil l-a învins pe „șarpele” Enki care, la rândul său, a distrus dinozaurii cu ceva vreme înainte. Mai multe divinități și-au însușit acest merit, așa cum în Mesopotamia au făcut-o, rând pe rând, Anu, Enlil și Mardul. Însă, cel mai probabil, mitul egiptean al lui Ra, Seth și Apophis nu se referă la dinozauri, ci la înfrângerea lui Enki.
7. Nu știu la ce te referi. Articolul cu Galațiul văzut din turnul de televiziune are titlu și nu e nimic acolo despre zei. Oricum, eu n-am spus niciodată că lui Marduk i-au fost atribuite numerele 4 sau 40. Semiții i-au atribuit numărul 6, pentru că planeta cu care era echivalat, Marte, e a șasea planetă din sistemul nostru solar. La sumerieni, numerele divine reprezentau ranguri. Când Marduk a primit tronul Pământului, a primit și numărul 50 de la Enlil, adică titlul de rege. 6 îl reprezintă pe Marduk, iar 50 reprezintă titlul său.
8. În Vechiul Testament sunt poveștile a mai multor zei. Sub numele Yahweh îi găsim și pe Anu, și pe Enlil, și pe Enki, și pe Marduk. La fel ca în Babilon, și aici Marduk a acaparat însușirile și faptele celorlalte zeități. Nu Yahweh / Marduk le-a cerut lui Moise și Iosua să vină în Canaan. Zeul și-a declinat clar identitatea prin „Eu sunt cel numit EA” (numele babilonian al lui Enki). Moise ținea în fruntea alaiului evreilor ditamai șarpele de aramă, șarpele fiind simbolul lui Enki. Moise a distrus vițelul de aur la care se închinau evreii, vițelul / taurul fiind simbolul lui Enlil. În Canaan, zeitatea supremă era El (Anu), așadar are sens atacul adepților lui Enki împotriva teritoriului lui Anu. Însă despicăm degeaba firul în 4, pentru că povestea exodului nu este decât o mare invenție. Evreii au contopit fuga din Egipt a lui Akhenaton și a adepților săi cu fuga hycsoșilor în Canaan. Hycsoșii sunt cei care, conform istoricilor, au distrus cetățile distruse în Biblie de Iosua, au cucerit Canaanul și au înființat Ierusalimul.
9. Din nou nu știu la ce te referi. Nu văd nimic despre zei la articolul cu turnul de televiziune. Și, repet, nu am materiale fără titluri. Da, țin minte că am spus asta. Ilie a fost ajutat de Enlil. Inițial am crezut că era vorba despre Marduk. Însă, găsind toate acele legături cu Enlil în momentul în care mă documentam pentru „Posedarea lui Iisus”, mi-am schimbat părerea.
Sper că te-am lămurit măcar puțin. Pentru discuții suplimentare, lasă-mi o adresă de e-mail valabilă.
Mi-am scos mai multe dintre postarile dvs la imprimanta. O doza de cunoastere care trebuie luata. Va multumesc!
ps : din ce am mai citit, satan (sat-an) in sanscrita inseamna Adevar.
daca facem contact cu extraterestrii noi primi ar veni iliescu si ar face extraterestriada
Re: Alternativă la religii, este Adevărul!
Tiberiu,
Cu credincioşi, asemănători ţie, vorbesc de peste 5 ani pe saitul unui Om înţelept care mi-a suportat aberaţiile, considerate de mine Adevăr ştiut.
Niciun credincios nu a fost capabil să-mi arate ce ştiu greşit, ba chiar unii mi-au deschis mintea, de om prost, să văd cu ochii minţii, că sunt Şilo.
Tu mă auzi, acum, când îţi vorbesc?
Dacă mă auzi, cu urechile minţii, este bine, pentru că în felul acesta realizezi că Isus nu a fost ce s-a crezut, Mesia. Isus a vorbit oamenilor, s-a făcut auzit. El nu a lăsat niciun cuvânt scris de mâna lui. El a lăsat numai vorbe auzite de la alţii, de la alţi zei, iar ucenicii au ţesut conspiraţia, aşa numită, Biserica Creştină cu care a fost învins împeriul Roman.
Isus nu a schimbat legea şi nu a vestit neamurilor judecata, (Isaia 42:1 – 4) aşa cum ar fi trebuit să se întâmple dacă ar fi fost cu adevărat Cristosul, Şilo, adică: Mesia. La venirea lui Isus sceptrul nu s-a depărtat dintre picioarele lui Iuda (cel care laudă pe dumnezeu) şi nici toiagul de cârmuire dintre picioarele lui (Geneza 49:10) aşa cum ar fi trebuit să se întâmple dacă ar fi fost Mesia, aşa cum a crezut el.
Isus a fost doar marele proroc, asemănător lui Moise, ridicat din mijlocul fraţilor lui evrei, aşa cum au cerut (Deuteronomul 18:18). Tot ce au cerut evreii, dumnezeului lor de căcat (excremente umane, vorba liderului lor din zilele de pe urmă, din zilele noastre), Sântio Creatorul le-a dat, pentru ca oamenii să înveţe, prin ei, ce este bine şi ce este rău.
Când îl întrebi pe Claudiu: „dupa ce ai daramat, ce ai lasat in urma?” îţi arăţi slăbuţa capacitate de a înţelege valoarea studiilor făcute pentru noi, proştii, care n-am avut puterea de a citi o singură carte de la încept până la sfârşitul ei; din scoarţă în scoarţă.
Postat, duminică, 15 iunie 2014, ora, 18:29
Citiri, 252914
Iisus Hristos este Dumnezeu, Dumnezeu Adevarat din Fire!
Vai de intunericul vostru satanic!
http://www.youtube.com/watch?v=vMVhAJKUJrw
” Dumnezeu nu poate uita in veci nici o persoana si daca nu o poate uita, o si mentine in existenta. Pentru Dumnezeu, de fapt, nici o persoana cu care a stat in relatie nu mai inceteaza de a exista.
Dumnezeu, cand l-a facut pe om ca persoana, i-a dat o insemnatate de partener neincetat al Sau, l-a facut pentru o relatie neintrerupta cu Sine. Aceasta se vede si din unicitatea persoanei. Nici o persoana nu poate fi inlocuita cu alta; nu poate fi inlocuita in ceea ce poate da ea. De pierderea ei nu sufera ea insasi, ci celelalte. Prin moartea unei persoane se ia si celorlalte putinta unei relatii de neinlocuit. La fel pentru Dumnezeu, fiecare disparut definitiv ar insemna o relatie de neinlocuit.
In aceasta se arata, insa, si valoarea data omului de Dumnezeu prin creatie; desi l-a facut din nimic, l-a facut in asa fel, ca vede in el o faptura demna de a o trata ca pe un egal. Dar e mare taina ca existentele create de El pot, si sa nu tinda spre El, ci sa-si inchipuie ca pot spori singure intr-o nemarginire a fiintei lor proprii. Iar Dumnezeu, voindu-le libere, a hotarat sa le creeze, contand si pe aceasta eventualitate.
Deci sufletul a fost creat pentru viata vesnica, pentru ca Hristos sa locuiasca in el. Dar chiar daca el ramane gol de Hristos, el tot exista in veci, ca sa stie pentru ce mare vrednicie a fost zidit si sa ramana vesnic intr-un regret pentru lipsirea de ea, deci sa ramana intr-o suferinta vesnica pentru despartirea de Dumnezeu, in Care se afla.
Nu mai e in iad o nadejde a viitorului, nici credinta ca putem repara ceva din trecut. Am uitat de Dumnezeu si Dumnezeu nu ne mai poate ajuta. Nu-i mai putem iubi pe altii si altii nu ne mai pot iubi pe noi. Nu mai gasim nimic vrednic de iubit unii pe altii. Suntem singuri pentru veci. Si stim ca vom fi singuri pentru veci. Existenta noastra e redusa la monotonia eterna a inchiderii in superficialitate si singuratate.Nu ne putem comunica nimanui si nimeni nu ni se poate comunica. Iar intrucat in iad vom fi cu trupul, chinul singuratatii, al nemangaierii, al neincrederii dureroase va fi intensificat la maximum si in trupul nostru prin raceala, nepasare si neincredere. ”
(Parintele Dumitru Staniloae)
imi place blogul, imi plac comentariile. Asa ca, si dupa ani, e bun un raspuns.Pt „sunteti in veci, nici”.Ce dai dta e un citat din parintele Staniloaie. De obicei crestinii ortodocsi dau doar citate din consacratii lor. Acestea nu sunt argumente. E foarte posibil ca marii invatati crestini sa fi stiut adevarul ca toata religia aceasta este o mistificare, dar , in scopuri, cred ei bune, sa contribuie la propagarea ei.Un om nu are cum fi si destept si credincios in acelasi timp. Pt ca a fi destept inseamna a fi deschis catre acumularea de informatie din surse diverse si emiterea de judecati. Religia refuza in clar ambele directii: informatia este gata pregatita (mistificata)si livrata de altii (tu, de exemplu, nu spui ce crezi, dai un citat din Staniloaie) iar judecata este interzisa cu desavarsire.
@Traian Ioan
“Spune-mi tu ce ar trebui să fac să salvăm oile şi caprele proaste care cer „Doamne ajută” sau repetă la tot pasul, „In God we trust”!?”
Dragul nostru Ioan,
Sunt atatea de facut!!! Fiecare dintre noi, cei treziti si abandonati, trebuie sa devenim PASTORII natiei strabune. Trebuie sa devenim co-creatori. Trebuie sa cream ARMONIE in HAOS. Totul prin NOI INSINE!
Dupa cum observi, cel putin pe acest site, PATRIOTII DIVINI, sunt singurii care au identificat RAUL CEL MARE (KHAZARII-SIONISTI, asa-zisii jidani), si marseaza spre izolarea si autodistrugerea acestuia. Totul prin crearea ARMONIEI ABSOLUTE si nu prin REZISTENTA. Cei care opun rezistenta sistemului, BAT PASUL PE LOC. NOI trebuie sa fim CO-CREATORI. NE axam pe proiecte de deconspirare a OCULTEI MONDIALE (site-uri, documentare, e-book, radio on-line, tv on-line, etc…), proiecte FREE ENERGY (refacerea experimentelor si descoperirilor lui Nicolae Tesla), proiecte de permacultura, sere de legume si fructe care sa produca 365 zile pe an, totul in colaborare cu MAMA GAIA, orice altfel de proiecte care sa uneasca oamenii si sa le imbunatateasca viata. NU UITA, resursa cea mai importanta de pe TERRA este FIINTA UMANA si nu banul, aurul, petrolul, etc…
Asadar pune la bataie toate resursele de care dispui (materiale, umane, spirituale) si uneste-te cu NOI. Trebuie sa devenim UNUL in tot si in toate pentru A ARMONIZA GLIA STRAMOSEASCA. Trebuie sa ne calcam in picioare toate orgoliile, ideile care ne separa, pentru a crea UNITATEA, INDIVIZIBILITATEA. Trebuie sa devenim o singura voce. Trebuie sa fim pregatiti in orice clipa de SACRIFICIUL SUPREM, asa cum au facut si inaintasii nostri. ASTIA sunt URMASII DACILOR HIPERBOREENI…
Daca esti pregatit, te asteptam.
Asa sa ne ajute CREATIA ABSOLUTA!
1010101010101010101
Re: Alternativă la religii, este Adevărul!
Nu uit niciodată: Cauza credinţei este necunoaşterea, adică prostia! Credinţa nu va pieri niciodată; cea raţională va aduce progrese iar cea simplă, acceptată ca adevăr fără judecată, aduce minciună, jaf şi crimă.
Ştiind că sunt prost nu vorbesc despre vreo credinţă de-a mea sau a altuia.
Spre deosebire de voi toţi eu ştiu că Pământul şi tot ce există sub soare au fost create de o entitate inteligentă! Nicidecum de vreun zeu. Această cunoaştere am aflat-o studiind însăşi creaţia, nu din Biblie sau alte cărţi asemănătoare. Legile Creatorului nu pot fi călcate, nerespectate, chiar dacă sunt încă necunoscute omului.
Am făcut următorul raţionament: Dacă Pământul cu tot ce există sub soare au fost create, cu siguranţă, El, Creatorul a strecurat nişte dovezi a existenţei Lui în Biblia Dumnezeului evreilor cu care conduc lumea de peste 2500 de ani.
Acum, după ce frunzărec studiile acestui Klaudyu, constat că Sântio, Creatorul descoperit de noi Românii a influenţat viaţa omenirii de pe întreg Pământul prin zeii, oamenii de tot felul, care au vrut să facă bine naţiei proprii.
Neamul evreesc este diferit de restul neamurilor ei dorind să conducă întreaga lume nu numai neamul lor, ceea ce este total greşit. Fiecare neam statornic, are specificul lui. Evreii şi ţiganii sunt nomazi, umblă cu cortul după o viaţă parazită în mijlocul neamurilor prospere, unde stau până la distrugerea neamului cotropit.
Românii au fost împrăştiaţi; n-am fost încă distruşi.
Pentru a ne salva pe noi trebuie să salvăm tânărul popor american care nu a ţinut seama de avertismentul lui Benjamin Franklin: pe unde au trecut evreii au distrus.
Poporul evreu a fost necesar, a făcut parte din planul Creatorului al educării naţiilor, pentru a înţelege de unde vine greşala, păcatul existent în lume, prostia credinţei impusă ca adevăr.
Discriminarea lăsată de Sântio, diferite rase, diferite limbi, diferite locuri a avut ca scop inducerea în mintea omului, a curiozităţii, pentru ca omul să înveţe, unii de la alţii.
Acum când am văzut că minciuna, hoţia şi crima sunt întrebuinţate de evrei şi acoliţii lor pentru a stăpâni lumea, noi, cei care ştim trebuie să facem ceva pentru a salva prostimea de tot felul, inclusiv evreii imbecili, atei, care stăpânesc lumea credincioasă.
Prin schimbarea unei credinţe cu o altă credinţă nu se rezolvă criza mondială în care ne aflăm.
Numai Adevărul, cunoscut prin judecată, ne salvează din criza în care ne aflăm.
Un adevăr se prezintă oamenilor, nu li se impune prin ridiculizarea credinţelor lor. Cine vrea să asimileze Adevărul este liber s-o facă, cine nu poate, să rămână în credinţa lui dar să nu mi-o impună mie ca adevăr, aviz amatorilor, ortodox, creştin, suntem vesnici, Dumitru Stăniloaie, Ion Coja imbecilul, Pavel Coruţ, Petre Ţuţea şi mulţi alţi analfabeţi cu studii.
Postat, luni, 16 iunie 2014, ora, 17:42
Citiri, 253043
Multumesc foarte mult pentru raspuns.
Ma bucur ca esti din Galati (banuiam asta), din 3 motive:
1. Pentru ca si eu sunt din Galati (locuiesc in Bucuresti de ceva ani);
2. Fiindca si eu sunt mandra ca sunt moldoveanca (zona asta a tarii a dat Romaniei cele mai luminate minti);
3. Deoarece este foarte bine ca un galatean le da si le va mai da clasa multora de prin alte parti ale tarii – unii extrem de ingamfati.
Articolul ce apare scris pe fond negru care incepe cu Yahweh si citatul din cartea lui Osea 2:18 (in care deasupra sunt poze cu Galatiul vazut din turn) este aproape identic cu articolul YAHWEH de pe blogul tau (finalul difera) si este urmat de comentarii si raspunsurile tale. Am ajuns la el initial, nestiind nimic despre blogul tau. Cautam ceva despre C. Negureanu si, urmand unul din link-urile din Aberatiile…, asa am ajuns la acel articol! Apoi cautand sa vad cine a scris asta, am ajuns la blogul tau. Sunt mirata ca spui ca nu ai scris nimic despre zei acolo (poate este pe alt site sau intr-o alta locatie a site-ului – eu nefiind experta in ale computerelor!
Referitor la numarul lui Marduk (intrebarea nr.7), intr-adevar a fost greseala mea deoarece m-a obosit cititul articolului pe fond negru, de care vorbeam, direct de pe computer! Drept pentru care m-am hotarat sa printez pe rand toate materialele tale si sa le citesc pe indelete fiindca merita!
Am deocamdata doar 2 intrebari:
1. Cine erau Hycsoșii (nu am mai auzit despre ei niciunde)?
2. De ce spui ca oamenii care te-au cunoscut personal regreta – mai ales femeile? Esti asa de rau/dur? Sau misogin?
Delia.
Nu pot decât să mă bucur că ești gălățeancă de-a mea. 🙂
Articolul despre Yahweh de dincolo e puțin diferit de cel de aici pentru că aici sunt două compilate într-unul singur, în timp ce dincolo le-am lăsat separate.
Nu am spus că nu am scris nimic despre zei pe celălalt blog, ci în „materialul fara titlu scris pe fond negru (cel cu Galatiul vazut din turnul TV)”. Care, fie vorba între noi, are titlu.
Hycsoșii (numiți „regii păstori” de istoricul Flavius Josephus) erau un popor semit de păstori, veniți din vestul Asiei, care au invadat Egiptul prin secolul al XVII-lea î.e.n. Au condus nordul Egiptului aproximativ un secol, înființând Dinastia a XV-a. în jurul anului 1550 î.e.n. au fost goniți de o alianță a prinților thebani. O parte dintre hycsoși, condusă de Cadmus, s-a îndreptat către Grecia. Ceilalți au plecat în Canaan unde, după ce i-au învins pe localnici, au fondat Ierusalimul. Ei sunt strămoșii atât ai grecilor, cât și ai israeliților. Traseul hycsoșilor din vestul Sumerului până în Egipt este identic cu cel al lui Avraam, iar cel din Egipt în Canaan cu cel al lui israeliților lui Moise și Iosua. Evreii au copiat faptele hycsoșilor și le-au atribuit eroilor lor. Ca exemplu, victoriile militare ale hycsoșilor împotriva canaanienilor, notate clar de istorici, se găsesc în Biblie atribuite lui Iosua.
Nu sunt nici rău, nici dur și nici misogin. Pur și simplu, firea mea dificilă îndepărtează adesea oamenii. Nu mă caracterizează diplomația, ci prefer să fiu mereu direct și sincer, chiar dacă acest lucru deranjează. În plus, mintea mea nu funcționează la parametrii considerați normali de societate, așa că fac adeseori lucruri neînțelese de ceilalți. Care chiar sperie uneori, spre amuzamentul meu. Și sunt vulgar. Și mă joc cu cățeii pe care îi văd pe stradă. Și vorbesc cu copaci. Și… nu mai știu. Am multe defecte și mi le etalez cu mândrie. 🙂
Re: Alternativă la religii, este Adevărul!
„trebuie sa devenim PASTORII natiei strabune. Trebuie sa devenim co-creatori. Trebuie sa cream ARMONIE in HAOS. Totul prin NOI INSINE!”
Asta-i vrăjală evreiască! „Înţelepciune” jidănească! Cum adică să te iau coautor la decoperirea mea?
Mă faci să râd. Păi tu nu înţelegi ce scriu şi vrei să fi coautor la ce scriu!? În primul rând, învaţă copile să scrii Româneşte. În al doilea rând ascute-ţi mintea ca să înţelegi ce se scrie pe saitul ăsta.
Eu nu urmăresc, ca jidanii, să ajung păstor sau pastor. Nu mă interesează proştii, oile care pier (Zaharia 11:16). Îmi fac datoria să scriu numai ce ştiu.
[url=http://secretelezeilor.wordpress.com/2013/09/25/rosia-montana-intre-maidanezi-si-viituri/#comment-2596]Răspunsul tău[/url] este o dovadă că vreţi să faceţi o nouă gaşcă, o nouă credinţă, un nou partid. Asta înseamnă că faceţi jocul jidanilor intenţionat sau nu, dar faceţi jocul lor. În privinţa credinţelor, evreii sunt experţi, cu experienţă de 2500 de ani, voi sunteţi nişte amatori cu toată MAMA GAIA voastră.
Staţi liniştiţi, nu mă aşteptaţi! Nu-i încă timpul potrivit să vin acasă.
Marele meu handicap este engleza dar, probabil aşa trebuie să fie, să se încadreze în Planul Creatorului Sântio (Isaia 46:8 – 11).
Postat, luni, 16 iunie 2014, ora, 22:57
Citiri, 253113
@Traian Ioan
Ioane, esti un mare TAMPIT!
Ca si majoritatea patriotilor trompetisti, cand auziti de proiecte sau de unitate, va topiti ca si inghetata-n soare! Cand e vorba sa co-creati si sa va asumati parti din proiecte, faceti pasul inapoi! Va ganditi la mat, va ganditi la foloase materiale, va ghidati dupa orgolii, etc… Ce sa mai vorbim de SACRIFICIUL SUPREM!?! Ca tot este la moda un anumit slogan, iti transmitem ca NE PISAM PE TINE! si pe TOTI PATRIOTII TROMPETISTI! Daca inaintasii nostri gandeau ca si voi, ROMANIA nu mai exista pe harta in acest moment.
Daca n-ai observat inca, in afara de gandurile tale nastrusnice, te mai si contrazici! E ghiveci in creierasul lu’ matale!
Esti batran cu mintea-n colturi!
Cui pe cui se scoate, Ioane! Doar polaritatea va fi schimbata.
Ce este sus, este si jos!
Ierarhiile vor exista intotdeauna!
In momentul de fata, in aceasta civilizatie, raul cel mai mare este dat de acesti KHAZARI-SIONISTI! Ca sa mai inveti cate ceva, trebuie sa stii ca istoria Terrei (Mamei Gaia) nu a inceput de acum 2.500 de ani, nici de acum 10.000 de ani, ci de miliarde si miliarde de ani. S-au perindat milioane de civilizatii care la momentul cand au atins gradul de inaltare spirituala cuvenit, au urcat la cer, civilizatia respectiva luand sfarsit! Civilizatia actuala este doar acul din carul cu fan. Iti mai transmitem inca o informatie : ne aflam in ultimul intreg (un intreg = 1 miliard de ani).
Baga, baga, din Isaia si transmite salutari Creatorului SantIO!
Ca esti handicapat dpdv al limbii engleze, nu-i bai! De parca ar trebui sa mergi la Obama sa-i transmiti prin viu grai conspiratia Papusarilor KHAZARI!
Nu subestima Ierarhia Divina Absoluta! Mama GAIA face parte din aceasta si in plus este palpabila! Nu te juca cu focul Ioane, ca-i sa te arzi!
Fa plimbarea printre Palmieri si mai imbratiseaza-i din cand in cand!
In rest, afunda-te-n cancan!
1010101010101010101
Dacă vrei să-ți faci reclamă, ar trebui să-mi ceri permisiunea întâi. Blogul meu nu se ocupă cu promovarea nimănui. Mai ales a celor care consideră că au dreptul să-și promoveze melodiile aici ca la ei acasă.
Re: Alternativă la religii, este Adevărul!
[quote author=IO ADA]
[url=http://secretelezeilor.wordpress.com/2013/09/25/rosia-montana-intre-maidanezi-si-viituri/#comment-2603] „Daca n-ai observat inca,[url] in afara de gandurile tale nastrusnice, te mai si contrazici! E ghiveci in creierasul lu’ matale!”
[/quote]
Nu te mai obosi să-mi spui cum mă percepi tu şi chiar toată lumea. Mă cunosc foarte bine.
Pentru că te pretinzi mai puţin prost decât mine, fi te rog amabil şi arată-mi unde ai sesizat că mă contrazic. Arată contrazicerea de care vorbeşti, nu doar o simplă afirmaţie, fără dovadă.
În privinţa descărcarii lichidului tău renal îţi spun ce gândesc după ce-mi arăţi contradicţia.
Postat, miercuri, 18 iunie 2014, ora, 04:39
Citiri, 253195
Da! De ce nu crezi tu ca Hristos este Dumnezeu? Cate argumente mai vrei? De ce crezi ca ceea ce debiteaza fiecare, este Adevarul?
N-aveam de unde să știu că vorbeai cu Traian.
Înainte să-ți răspund, te întreb eu: tu de ce crezi că Hristos e Dumnezeu? De ce crezi că ceea ce debitează Biblia este Adevărul?
Sa stii ca eu ii cred pe toti oamenii care incearca singuri sa isi explice… Ceea ce nu inteleg acestia, este faptul ca , daca Dumnezeu exista si este vesnic, absolut si atotputernic, El trebuie sa se descopere El insusi, nu sa-l caute oricine unde voieste. Mai mult decat atat, daca Acest Dumnezeu a creat omul ca persoana, atunci El insusi trebuie sa fie Fiinta Personala! Cum poate o energie impersonala sa creeze persoane? Tu crezi ca o moara ar putea creea un morar? Un om? O fiinta personala? Hristos, este Persoana dumnezeiasca, alaturi de Persoana Tatalui si de Persoana Sfantului Duh.
Eu nu vreau sa convertesc… E vreau sa spun oricui ca Hristos este Dumnezeu din Fire. Persoana Dumnezeiasca din vesnicie, vine si isi insuseste si firea omeneasca pentru a ne putea spune Taina Sa, Taina Tatalui Sau si Taina Sfantului Duh, traieste printre noi, moare ca om-nu ca Dumnezeu-, inviaza nesuportandu-l moartea pentru ca il recunoaste ca fiind Izvorul Vietii, se inalta inapoi in Cerurile Sale, ramanad pe veci si cu firea omeneasca. In persoana lui Hristos, se afla si Fiul Tatalui-adica Persoana Fiului- dar si firea omeneasca pe care si-a insusit-o de la intruparea Sa, pentru veci! De aceea am devenit neam cu Dumnezeirea!
De unde știi că așa e? De unde știi că ai dreptate?
Nu, nu vreau să vorbim nici pe mail, nici pe Facebook. Nu mai am nici timp și nici chef de discuții de genul ăsta cu dreptcredincioși. Am avut timp de mulți ani și nu cred că îmi poți spune tu ceva diferit. Dar putem vorbi aici, dacă ții neapărat. Atât timp cât ai argumente.
Ce rost are viata daca Dumnezeu nu este Fiinta Personala si daca noi dupa moarte nu mai existam? Daca dupa moarte nu mai avem memorie, ratiune, sentiment, vointa si simturi?
Cum argumentezi tu altceva? Stiinta spune ca Universul este infinit. Pai cine a spus asta, este mai presus de infinit? Cum a putut acela sa cuprinda infinitul? Hristos-Dumnezeu spune ca El este Creatorul, si Universul nu este infinit…ci a fost creat pentru om(ca si pamantul).
Nu mi-ai răspuns la întrebări. Așa că nu mă întreba altceva până nu dai răspunsuri. O discuție nu înseamnă evitarea unor răspunsuri și devierea discuției prin alte întrebări.
Nu doar Iisus a spus asta, ci mulți alți zei înaintea lui, fie vorba între noi. De unde știi tu care spune adevărul dintre ei? Cum hotărăști care are dreptate?
Atata timp cat cabala ta sau alti autori muritori nu sunt argumente nici pentru mine, nu avem cum sa ajungem la un numitor comun. Diferenta dintre autorii cu care argumentam noi doi este una singura: autorul meu este Dumnezeu!
Cabala mea?!? Cred că mă confunzi. Nu sunt evreu, prin urmare nu e a mea.
Diferența e că tu crezi că autorul tău e Dumnezeu. De fapt, religioșii au stabilit de mult timp că Biblia e scrisă de oameni, nu de vreo divinitate. Iar dacă tu crezi altceva înseamnă că nu-ți cunoști nici măcar propria religie.
Facem un pariu ca am dreptate? Uite: tu esti intunecat deja… Vei ramane si surd! Ma vei crede atunci cand vei vedeam ca am avut dreptate. Lumina lui Hristos, lumineaza tuturor!
Sunt întunecat pentru că nu văd lucrurile ca tine. Pentru că nu am un creier spălat ca al tău. Pentru că văd toate minciunile din religia ta… Interesantă logică. Ce te faci dacă e tocmai invers?
Demonstrează-mi că ai dreptate. Ai o singură șansă, așa că profită de ea. Dacă nu, îți pierzi timpul. Și pe al meu.
În plus, spui că nu ești aici ca să convertești, ci doar să îi anunți pe toți că Iisus e dumnezeu. Cu alte cuvinte, ne forțezi pe toți să-ți ascultăm părerea, chiar dacă nu ne interesează. Dacă eu aș fi avut o religie, diferită de a ta, ți-ar fi plăcut să te bombardez atât de des cu tâmpeniile mele, așa cum o faci tu? Și nu doar eu, ci mulți alții ca mine? Eu nu dau 2 bani pe religia ta, care mi se pare un mare rahat, așa că ține-ți rahaturile pentru tine. Nu încerca să mi le bagi pe gât, că s-ar putea să-ți găsesc și eu ceva de băgat cu forța pe gât. Ăsta chiar nu e cel mai potrivit loc pentru a-ți face reclamă.
Uite, de asta oameni ca mine ajung să nu suporte religioșii. Pentru că, în loc să vă vedeți de treaba voastră, încercați să ne intoxicați pe toți cu rahaturile voastre manipulatoare, pentru oameni limitați. Cum și toleranța are limite, o să ajungem să vă luăm trafaleturile pentru a vi le băga acolo unde nici Daniel n-o să vă mai sfințească…
iar daca vrei sa comunicam serios, cu argumente, scrie pe mail: mariantudor@live.com
Re: Alternativă la religii, este Adevărul!
[quote author=ortodox]
[url=http://secretelezeilor.wordpress.com/2012/02/08/posedarea-lui-iisus/comment-page-1/#comment-2610] „Contacteaza-ti medicul[/url]pentru a solicita schimbarea tratamentului…”
[/quote]
Asta este cea mai mare greşală a oamenilor, în general, cred că sunt deştepţi, considerându-şi credinţele adevăr. Îţi este chiar aşa de greu să scrii numai ceea ce ştii? Povestea cu Isus că el ar fi Mesia, e treaba ta, e credinţa ta şi a tuturor creştinilor de toate felurile. Nimeni de pe acest sait nu vrea să vă schimbe credinţa! Înţelegi, înţelegeţi?
Nu ţi-a cerut nimeni s-o schimbi, şi dacă ai face-o ar fi o altă prostie.
Aşa că cere-I puţină inteligenţă (Duh ) Creatorului, nu Dumnezeului de căcat, Iehova, inventat de criminalul rasist Moise, pentru a avea cu ce să judeci ceea ce se scrie pe acest sait.
Isus nu putea fi Mesia acum 2000 de ani; el a comunicat cu oamenii făcându-se auzit; el nu a vestit popoarelor judecata; nu a vestit judecata după adevăr, cum ar fi trebuit s-o facă dacă era Mesia. Trebuia să schimbe legea dumnezeului evreilor, scrisă de evrei pentru cucerirea tuturor popoarelor şi cu care au cucerit lumea, de la vremea lui Isus încoace, prin credinţă şi minciună, prin jaf şi crimă. Isus a venit doar să împlinească legea nu să o schimbe. Tu ar trebui să ştii mai bine decât mine toate acestea. Tu ar trebui să mai ştii, conform Bibliei, că trebuie să vină şi Anticrist; dar asta nu-ţi mai cade bine la credinţa ta. Nu-i aşa?
Eu scriu din Biblie numai ce ştiu că-i adevărat.
Că există un Creator al Pământului şi a tot ce există sub soare, ştiu studiind Pământul, natura, inteligenţa cuprinsă în CREAŢIA pe care am studiat-o şi care nu poate aparţine nici unui zeu! M-am dus, fără voia mea, la Biblie şi am găsit recomandarea făcută prin Iov 12:7 – 10. Aici este cheia şi în alte locuri din Biblie a existenţei Creatorului.
Şilo, Mesia, Cel Uns s-ar putea să fiu eu, din multe motive, aflate cu ajutorul credincioşilor de pe saitul www.forumcrestin.com. Dar, ca să fiu Şilo, trebuie să fie schimbată, în vremea mea, legea evreilor cu care ei stăpânesc, subjugă, exploatează toate neamurile.
Ia vezi tu, ortodoxule, ce este scris la Isaia 42: 4. Isus a împlinit profeţia? El e mort de mult. Eu sunt încă viu şi nu mă las până nu aşez dreptatea pe Pământ.
Nu degeaba am fost mort şi înviat. Fii atent că nu glumesc.
Ai să mă întrebi: Cum ai să aşezi dreptatea pe Pământ? Şi am să-ţi răspund: nu ştiu şi nici nu pot să-mi fac vreun plan de acţiune. Planul de acţiune îl ştie şi îl împlineşte Sântio, Creatorul. Ia de citeşte Isaia 46:8 – 11. Eu am ajuns în America în 1983, fără voia mea. Aveam în Ţară tot ce-mi trebuia. Când s-a schimbat regimul, m-am întors în Ţară, în 1993, cu gândul să mă refac material. Nu s-a putut din cauza evreilor care au invadat Ţara şi au devenit atotputernici, ca în America.
Tot ce am întreprins până acum, a fost pur conjunctural, identic cu procedura evreilor imbecili care conduc lumea. Numai că scopul meu diferă de al lor. Ei acţionează pentru a supune neamurile – prin credinţă şi minciună, prin jaf şi crimă, iar eu acţionez pentru a elibera neamurile de sub jugul evreilor prin credinţă – de care nu ne putem lipsi – şi judecată, prin dreptate şi iubire de Adevăr.
Nu uita, ortodoxule că s-a scris „Toţi idolii vor pieri.” (Nu trebuie să mă crezi!)
Confuzia existentă în Biblie între Sântio Creatorul Pământului şi Iehova, dumnezeul evreilor va fi clarificată prin judecată.
Am scris prea mult şi te plictisesc.
Postat, vineri, 20 iunie 2014, ora, 10:36
Citiri, 253436
Re: Alternativă la religii, este Adevărul!
[url=http://secretelezeilor.wordpress.com/2014/06/21/nibiru/]Te felicit!
Îmi place ce faci.[/url]
Plăcerile omului, când sunt însoţite de raţiune, aduc prosperitate tuturor; nu numai persoanei care simte plăcerea.
Ştiu că tot ce faci. faci dintr-o plăcere, de la care, aşa cum este normal, nu aştepţi răsplată materială.
Postat, sâmbătă, 21 iunie 2014, ora, 22:03
Citiri, 253595
Mulțumesc! Într-adevăr, fac ceea ce fac din pasiune și nu aștept nimic în schimb. M-aș bucura dacă ar fi de folos altora ceea ce scriu măcar într-o mică măsură.
Teoria nu are sens. Acum cateva sute de ani eram cateva milioane de oameni, acum suntem miliarde. Vrei sa spui ca tot mai multi din lumea cealalta au inceput sa pacatuiasca intr-un timp asa scurt?
Și dacă e așa? Cunoști cum stau lucrurile pe lumea cealaltă încât poți să cataloghezi teoria mea drept fără sens? În plus, cine spune că spiritele se reîncarnează doar în oameni?
e plina industria muzicala de pioni din astia
si mai plina e lumea de oite care atribuie aceste simboluri licentei poetice, coincidentei sau pur si simplu factorului de soc (se asociaza cu illuminati ca sa faca valva pentru propria popularitate, la fel cum trupele de metal foloseau simboluri sataniste fara sa aiba de multe ori aceste credinte)
poate se indura careva de noi si o scoate pe ishtar din ecuatie pentru totdeauna. acum sa nu dam din lac in put.
Da, sunt multe oi din astea. Mie îmi pare că Illuminati a ajuns doar o organizație de fațadă, pentru a ne abate atenția de la adevărații conducători din umbră. Poate tocmai din acest motiv găsim în melodii și videoclipuri tot mai multe simboluri masonice, precum și artiști asociați cu Illuminati mai mult sau mai puțin pe față.
Dacă există vreo fărâmă de adevăr în textele apocaliptice, Iștar va fi scoasă din joc la un moment dat de fratele ei. Până atunci, ne „bucurăm” de prezența ei încântătoare. Și, mai ales, de a numeroșilor ei adepți.
K, dragule, felicitari pentru o detectivistica de super-clasa. Nu am crezut niciodata in povestea cu Nibiru, dar nici nu am sesizat forta ce o propaga cu atata indarjire. Sa ne traiesti si sa fii iubit!
Unele mari minciuni au un miez de adevar ca sa stea inchegate,eu sint o admiratoare a lui SITCHIN pentru munca lui, pentru faptul ca a arata si o alta varianta,sint destule lucruri in lume care nu au oglinda in povestile biblice de partea asta a atlanticului, in plus nici o religie nu vorbeste despre piramidele din lumea intreaga. Cel putin ala -mason -o fi – a povestit si despre Baalbek si despre Ierusalim-exista asa o mare posibilitate sa fi fost baze de lansare a unor nave necunoscute noua -nu neparat vimanele si ipotezele razboaielor unde s-au folosit bombe atomice si alte arme teoretic inexistente in vremurile de care tot pomeneste SITCHIN. DACA ESTE MASON, IACATA CA MASONII I-AU DAT VOIE SA VORBEASCA DESPRE ACESTE LUCRURI…PENTRU MANIPULARE…Conteaza ca a povestit. Nu se inghesuie multa lume sa spuna ca musai e NIBIRU. Lasa un loc in mintea ta sa zici ca poate e adevarat,dupa cum poate in tara asta au fost uriasi si totodata aici a fost o civilizatie importanta in urma cu cel putin 10000 de ani in urma. De fapt mai multImi pare rau ca noi nu vom mai trai fizic sa aflam ce a fost pe pamintul Romaniei-pina la urma totul se afla chiar si peste mii de ani. Pamintul nu ascunde cu totul,el numai ocroteste pina cind vine vrema sa scoata la iveala. Mai vezi si alte constructii vechi de 15-20-30 000 de ani in ape si sub pamint si atunci gindesti ca merita sa retii unele aspecte nu chiar toate. Astept ca si boaitele de la VATICAN SA MAI SCOATA DIN ARHIVELE LOR DIN DOCUMENTE PENTRU CA INCEPE SA LI SE PRABUSEASCA INSTITUTIA..
Da, Sitchin arată o altă variantă. Păcat că e una falsă. Și alții au vorbit despre Baalbeck și Ierusalim, însă unii dintre ei au ales adevărul, nu minciuni, ca Sitchin. Masonii i-au dat voie să vorbească despre aceste lucruri… Cât timp scopul său și al lor e manipularea, normal că l-au lăsat să vorbească.
Să las loc în mintea mea să spun că poate e adevărat? De ce aș face asta, din moment ce am demonstrat că e vorba despre o minciună? Crezi că n-am ce face încât să cred în minciuni? Da, o ipoteză poate fi adevărată sau nu până mi se demonstrează că e adevărată sau nu. Dar dacă știu deja că ipoteza lui Sitchin e falsă, de ce să mai cred că ar putea fi adevărată?!? N-are nicio logică.
Ce te face să crezi că nu știu de civilizația care a trăit aici acum foarte mult timp sau de construcțiile vechi? Ai impresia că sunt unul care nu știe pe ce lume trăiește dar se apucă să-și dea cu părerea despre lucruri care îl depășesc? Dacă ai arunca un ochi mai atent pe blogul ăsta, poate ai observa că știu mai multe decât alții. Iar pe blog e doar o mică parte din ceea ce știu. Diferența dintre mine și Sitchin e că eu nu promovez minciuni, pentru că scopul meu nu e manipularea, ci deschiderea ochilor și minților.
De unde știi tu că n-am văzut oameni care văd în viitor sau în trecut ori care au și alte puteri? De unde știi că nu sunt unul dintre ei? Când voi face asta voi înțelege că lucrurile nu sunt chiar atât de simple… Din nou îți dai cu părerea despre mine, fără să știi absolut nimic despre mine. Repet, dacă tu ai impresia că sunt un ignorant în acest domeniu, care își dă cu părerea din necunoștință de cauză, atunci greșești amarnic. Te-aș sfătui să încerci întâi să cunoști omul despre care îți dai cu părerea, și abia apoi să-i pui o etichetă. Dar cred că mi-aș bate gura de pomană. Fie vorba între noi, studiez aceste lucruri de vreo 28 de ani și văd lucruri pe care alții nu le văd. Dar probabil asta nu contează. Se pare că tu știi mai bine.
Un drum frumos îți doresc și ție.
Cind vei vedea oameni care chiar vad in viitor sau in trecut si mai au si alte puteri, vei intelege ca lucrurile nu sint chiar asa simple pe pamint. Eu nu sint dintre ei, nici dintre masoni,ma simt vrajitoare din Oltenia si am ales si simt ca pot sa lupt pentru tara asta,indiferent ce se va intimpla cu majoritatea javrelor de aici.Conteaza sa ramina oameni de caracter un popor nobil si bun, iar masonii comunistii si restul javrelor sa se duca la dracu, i-as duce gramada si le-as da foc chiar de ar fi sa ramin acolo cu ei ca sa arda bine, pentru ca ar insemna ca nu am trait degeaba ca viermii . Sa-ti fie drumul frumos .
Interesanta abordare a temei „Herakles” pun si eu o simpla intrebare, nu te-ai gandit ca mitologia dacica a preluat tema de la grecii antici? Asa cum si multe lt exemple de eroism sau exemplificari de bine si rau in istoria omenirii au fost preluate de popoare „neimplicate” directin actiune? De ce variantele mitologiei dacice sunt mult mai superficiale, prezentand doar cateva aspecte generale din aceleasi legende mult mai clar si detaliat descrise in alte culturi? Oare nu este chiar dovada preluarii lor si repovestirea lor in varianta adaptata locului si gandirii localnicilor? Sa nu intelegi gresit, nu te contrazic, chiar imi place ideea si interpretarea ta a „dovezilor”, este pur si simplu o intrebare dintr-un alt, posibil punct de vedere. M-as bucura sa iti aflu parerea despre aceasta varianta! :)) Sa nu uitam ca in majoritatea legendelor si descrierilor grecesti exista si cate o harta aproximativa, o schita destul de clara pentru evenimentele descrise, harti, care pun aceste actiuni cam in alte zone, decat cele ale daciei vechi… Sunt totusi multe puncet foarte bine atinse. Repet, nu te contrazic sub niciun fel, pun doar intrebarea oare este corect? Cu stima (si nerabdare sa vad urmatorul articol al tau) iti doresc inspiratie si putere sa continui acest blog!
E posibil să fi preluat ai noștri de la greci. Însă se știe deja că grecii și-au importat zeitățile din alte părți, mai ales din Asia, iar legendele lor sunt, de asemenea, importate. Logic că le-au aplicat culturii lor, la fel cum au făcut toți cei care au importat legende. Cele mai vechi urme ale cultului lui Herakles se găsesc la noi, nu la greci. Herodot nu a crezut că semizeul e un erou grec, tocmai din acest motiv i-a căutat originile în Egipt și la fenicieni. Și ca Herodot au gândit și alți greci.
Tocmai faptul că mitologia noastră e superficială, iar cea greacă detaliată, demonstrează că a noastră e mai veche. Se știe că din miturile mai vechi supraviețuiește o parte mai mică până în prezent, spre deosebire de cele mai noi. Ia ca exemplu comparația dintre mitologia sumeriană, din care avem doar fragmente, și cea greco-romană, din care avem o mulțime de cărți. În plus, noi ne-am transmis legendele doar pe cale orală, în timp ce grecii notau tot ce puteau. E normal ca ei să fi păstrat mult mai multe detalii.
Până la urmă, în principiu, orice este posibil.
K, Io Ada, Traian, suntem romani si chiar ne mandrim cu asta! Am fost la Ipotesti acum doi ani si am vrut sa intru in casa, sa-mi odihnesc picioarele obosite asezat pe scaunul lui Mihail. La usa insa din pacate era pus…un lacat!! Am asteptat cateva minute si doi administratori, un domn si o doamna, au venit, au deschis si au creat o atmosfera de vis in jurul meu. Parca Mihail era printre noi si se pregatea sa scrie despre demiurgi, despre Catalina sau despre acel viclean copil de casa. La cativa metri de casa lui Mihail este o pensiune, cu restaurant, care are in permanenta parcarea plina. Daca acei calatori par a fi doar simpli turisti care intra in restaurant dupa o frumoasa excursie in Bucovina, oare noi ceilalti care il iubim si il respectam pe Mihail pentru ce a avut curajul sa ne lase mostenire, nu suntem niste bieti vicleni copii de casa datorita acelui lacat? Da K, este corect ceea ce ai spus, tara a facut pentru noi si a facut multe prin inaintasii nostri, asadar a venit randul nostru sa ridicam fruntile si sa dam lacatele jos de pe mostenirea noastra! Chiar, bine ai revenit!
K si voi ceilalti care considerati ca pisatul pe el de vot reprezinta altceva decat recunoasterea banalului fapt ca suntem niste iobagi lasi va rog sa va aduceti aminte ca sunteti urmasii lui Mihai Viteazul si nu ai lui Bercea Mondialul. Intotdeauna exista o solutie iar de data asta stim in cine sa tragem. Decat sa ma pis pe el de vot mai bine fac rost de o arma si trag in toti cei care se straduiesc din rasputeri sa imi fure tara si sa ma transforme intr-un iobag umil si cacacios. Decat sa ma stie de fraier mai bine sa ma stie de tampit! Chiar si post-mortem!
Iar noi acum nu facem altceva decat sa confirmam: romanii latra, beau si se pisa iar masonii, politicienii si tiganii trec!!
Oare cat de impotent ar putea sa fie un zeu ca sa ajute un popor care nu se ajuta singur ci doar cerseste ajutor?
Le luăm pe rând. Întâi ne pișăm pe vot, apoi pe politicieni, apoi îi împușcăm.
Românii latră… Poate ar trebui să nu spunem absolut nimic, ca majoritatea. Să ignorăm orice nedreptate… Amintește-ți un lucru: e nevoie de un singur lătrat pentru a face o haită să atace.
adi, nu ar avea cum pentru ca incet-incet noi romanii devenim extraterestri. acceptam totul si nu refuzam nimic.
K, tot respectul pentru ce si cum scrii insa am o curiozitate: acum cand credem doar in mici si bere am devenit jegurile europei insa cand credeam in zei, indiferent de cat de lungi aveau aripile sau de cat de albi sau negri sau inexistenti erau, aceeasi europa ne stia de frica!! Oare cum o fi mai bine pentru romanul asta prost: cu credinta sau fara?
Încă mai credem în zei. Tocmai asta e problema. Nu compara zamolxianismul cu creștinismul. Preoții lui Zamolxe nu ne tratau ca pe niște vite numai bune de muls încontinuu, pentru a-și clădi ei palate și a se umple de aur. Nici nu cred că făceau afaceri fără a plăti taxe la stat, din bugetul căruia trăgeau cât puteau de mult. Zamolxe ne învăța să trăim în armonie cu natura, să ne iubim țara și între noi. Ceea ce n-aș putea spune despre creștinism. Preoții creștini ne vor doar cu cururile în sus și cu mâna plină băgată în cutia milei, tremurând de frica unul zeu plin de iubire, care ne pedepsește aspru pentru orice. Religiile vechi nu aveau ca scop doar manipularea prostimii, ci mai și făceau lucruri bune pentru oameni. N-aș putea spune același lucru despre cele actuale. Răspunsul la întrebarea ta e: fără. Dacă tot e prost românul, fiind preocupat doar de mici și bere, de telenovele, de curvele lui Capatos și de scandalurile mediatice, ce te face să crezi că are nevoie de o religie care să îl îndobitocească și mai mult? După cum se vede cu ochiul liber, credința e cea care ne-a făcut mai umili, încât să acceptăm să se pișe toți pe noi. Să-i mulțumim Domnului pentru asta, în timp ce donăm o mare parte din veniturile noastre mici pentru noua catedrală de care avem mare nevoie…
Bine te-am găsit. Vom da lacătele jos de pe moștenirea noastră, dar doar după ce le vom da jos pe cele ale minților noastre. Doar o minte liberă poate lupta pentru eliberare totală. Una încuiată își va accepta jugul și lanțurile cu mândrie.
http://www.telegraph.co.uk/news/newstopics/howaboutthat/3194113/Lazy-dog-walker-earns-Great-North-Bum-title.html
Au inventat-o aia de la DT, daca nu cumva chiar e reala. Aia din Lib doar au tradus-o.
Da, așa e mai bine. Nu-și bat capul să inventeze singuri știri, ci le iau gata inventate. E posibil să fie un caz real. Însă fotografia nu are ce căuta la acest articol, deoarece induce în eroare. Și din nou ajungem la manipulare, fie ea și la o scală mai mică…
prost, limitat si frustrat. hai nu mai vorbi despre tine la persoana a doua, e neprofesional.
te roooog fa un articol despre cel mai prost mincinos al anului
https://www.youtube.com/watch?v=dXvbR9BdAVM&feature=youtu.be
„i’m not a mason”
dar are pe incheietura tatuaj cu numarul 33. onorabile maestru mason russell, ma asteptam la mai mult.
Ha ha ha … O celebra fraza (titlu) sare in minte; „Much ado about nothing…” si asta nu pentru ca mi-ar place Shakespeare, iar fraza: „This Human skin I wore at times… much too tightly I might add” se potriveste ca o manusa. :)))
ce ai patit de ai sters celelalte articole? si-au folosit pilele masonice aia de la libertatea de au contactat wordpressul sa ti le rada?XD
Nu sunt șterse, sunt la locul lor. Dacă te uitai la dată, vedeai că au fost scrise în 2008. Le găsești în arhivă.
Era să zic ce să radă ăia de la Libertatea, dar mă abțin. Cu greu… 😀
aaaaa acum are sens. doar dadusei share la ceva mai vechi. dintr-un oarecare motiv linkurile de pe mail pentru comentarii sau articole noi ma duc mereu la un 404…
Nu le-am dat share, doar le-am copiat de pe un alt blog (tot al meu). Probabil eroarea vine de la faptul că am modificat ulterior datele, preferându-le pe cele la care am publicat inițial respectivele articole.
Re: Alternativă la religii este Adevărul! [url=http://secretelezeilor.wordpress.com/2012/08/28/geneza/] Geneza[/url]
[quote author=Klaudiu]
„Cea mai logică posibilitate este cea care ne sugerează că lumea noastră materială a fost creată și este în continuare guvernată de un fel de program al unui fel de super-computer. Doar un astfel de program ar putea crea automat absolut tot ce este în Univers, după niște parametri stabiliți de „programatori”.”
[/quote]
Mă gândeam să comentez „cea mai logică posibilitate”… dar, între timp, citind episoadele grevei minerilor din 1977 – http://ioncoja.ro/textele-altora/confesiunile-lui-constantin-dobre-8/, văzând meciurile de fotbal de la brazilieni şi recitind „Geneza” gândită de tine, m-am răzgândit.
Eu nu uit că popoarele sunt turme de oi şi capre sau cirezi de boi şi vaci, animale credincioase, care fac tot ce le spun ciobanii sau văcarii lor.
Noi, cei din turmă, nu avem nevoie de cărţi pentru că suntem analfabeţi, cu sau fără studii.
Oamenii, din turme sau cirezi, au nevoie numai de satisfacerea plăcerilor vieţii; viaţa fiind perpetuată numai din plăceri, iar subzistenţa, dacă se poate, fără necazuri şi griji. Ciobanii şi văcarii au obligaţia să le asigure o viaţă socială liniştită.
[url=http://ioncoja.ro/textele-altora/eoisodul-7-final-de-greva/]Greva minerilor 1977 [/url]
[quote author=Adrian Grigoriu]
„21.06.2014 la 8:22 pm
NU a existat un organizator al protestului care sa fi cauzat ca protestul sa aiba loc.
Observati va rog ca dl. Constantin Dobre a preluat atributiunile de conducator dupa ce miscarea minerilor a luat fiinta spontan.
Cei ce asteapta ca reactia poporului sa fie organizata de o persoana sau un grup este tributar ideilor inoculate de inamic cu scopul de a duce orice demers in directii fara efect deoarece, inamicul s-a specializat de peste 350 de ani in organizarea de revolutii si rasturnari ale ordinii de stat in planul carora sunt incluse si masuri de anihilare a oricarei reactii de aparare si contraatac a poporului supus atacului. Intre cele mai eficace sunt inducerea ideilor ca reactia trebuie organizata in timp ce ei monitorizeaza meticulos orice forma de organizare si o anihileaza prin infiltrare a propriilor agenti cu scopul de a o compromite simultan cu atac exterior intre care calomnierea este la loc fruntas. Tipic.
Modul nostru de reactie nu va fi in fomrle pe care ianmicul ni le sugereaza. Au fost diverse tentative in ultimii 150 (o suta cinci zeci) de ani plini de succese si greseli dar ne perfectionam si noi ca neam supravietuitor la invazii ce ne-am dovedit a fi.”
[/quote]
Domnul Arhitect Adrian Grigoriu greşeşte când spune:… inamicul s-a specializat de peste 350 de ani… !
De asemenea greşeşte când limitează perioada tentativelor de distrugere a Naţiei noastre doar la 150 de ani. Omenirea este condusă prin „Legea” Dumnezeului imaginat de Moise şi amendată de către Profeţi în funcţie de împrejurări, în peste 2500 de ani.
Tot timpul existenţei noastre, ca popor statornicit de Creator pe acest tărâm, am fost atacaţi dar nu desfiinţaţi ca Naţie civilizatoare.
Dacii – Noi dezvaluiri – 2012 HD
https://www.youtube.com/watch?v=3yBrbMrAppw&feature=em-hot-b-vrecs
Noi, Românii, la fel ca strămoşii noştri, nu am dorit răul altei naţii, chiar dacă am fost cotropiţi. Nici de această dată, când suntem cotropiţi de evrei şi acoliţii lor, nu vrem să-i distrugem ci doar să-i judecăm pentru a-i corecta, în primul rând, spre binele lor şi apoi al nostru.
Partea neplăcută a judecăţii este că nu o putem face în Ţara noastră, în limba noastră străbună, necunoscută, pentru că ne-au distrus Legea Supremă din vremea Naţional Socialismului lui Ceauşescu.
Dacă Naţional Socialismul a fost distrus, atât cel al lui Hitler, cât şi cel al lui Nicolae Ceauşescu, Marele nostru gângav, nu înseamnă că nelegiuirile poporului evreu (Isaia 59) vor fi învingătoare. Nu! Pentru că în acelaşi capitol al nelegiuirilor poporului evreu, Sântio Creatorul îşi arată nemulţumirea faţă de lipsa adevărului şi a judecăţii (59:15) şi anunţă venirea unui Răscumpărător pentru Sion (59:20). Răscumpărarea Sionului înseamnă salvarea întregii creaţii
Dacă Diana Maria Ilie ar avea timpul necesar şi amabilitatea de a traduce câte o pagină pe zi din „Hitler – Mesia sau Antihrist?” aş avea, în mai puţin de o lună de zile, o armă deosebit de puternică împotriva minciunilor biblice propovăduite în întreaga lume de către evreii imbecili şi coaliţii lor care conduc lumea.
Postat, vineri, 27 iunie 2014, ora, 18:43
Citiri, 254466
Ai mare, mare dreptate! Kaballah este o prostie. Sa nu uitam ca era oarecum practicata si de vechii egipteni, de kemetisti dar intr-o forma pozitiva. Dar ce este important, evrei pe unde au fost au furat si au lasat parjol in urma lor. Iar vibrarea numelui pe fiecare etapa mai bine ar fi inlocuit cu alt sistem kaballah de exempu kemetist.
DA !!!
Nu te doare cand gandesti ?
Nu te doare cand esti spiritual?
Nu te doare cand esti ironic?
Nu te doare cand esti plin de …tine?
Cred ca nu caci altfel nu ne mai bucuram de „scrierile” tale.
Sa traiesti asa cum vrei, sa ne bucuri cu prezenta ta in vietile noastre, cat mai des…
Am citit acest articol de cateva ori si mereu am ras in hohote….
esti tare….bravos natiune, halal sa-ti fie….
Eram să zic unde mă doare, dar mă abțin cu greu, că poate s-o excita cineva pe aici…
De ce m-ar durea? Pe tine te doare când gândești?
Sunt plin de mine? Îmi fac autocritica (mai ales în ultima parte) și tot plin de mine sunt?!? Ce-ar trebui să fac, ca să nu ai impresia că sunt plin de mine? Să mă umilesc la maximum? Să mă las babardit de vreo 2 negri în toate găurile, apoi să postez pe net poze și chiar filmări?!? Ca să nu mai fiu plin de mine, ci de alții?!? Și din nou mă văd nevoit să declar că nu o să înțeleg absolut niciodată femeile…
Mă bucur totuși că te-am amuzat. Măcar atât să pot face.
Sunt uluit, uimit, tradat, manipulat, rob pe acest pamant, nelamurit si totusi fara o nadejde nu pot trai.M-am fript de multe ori, hotarand sa ma alatur unei confesiuni care mi se pare aproape de preocuparile mele, unde m-am mutat cu totul, dintr-o viata dezordonata, intr-o viata complet noua, selectand cu grija ce mananc, ce vorbesc, ce faptuiesc, si in trecut faceam aceleasi lucruri, dar nu erau clare, ca atunci cand ai cuier s-au umeras si te dezbraci aruncand la intamplare, hainele cu care te imbraci si maine.Acum am in minte o biblioteca folositoare, un cuier,o bucatarie si nu ma mai adapa nimeni, nu ma mai hraneste si vad mai clar miseii care se ascund peste tot, sub masca unei religii, sub masca altruistului, s-au masca celui cinstit.Dar nu pot trai fara Cineva care nu-L vad, dar simt ca ma protejeaza, ma iubeste si mi-a dat prilejul sa simt gustand din tot ce ma inconjoara.Cum as putea dormi fara sa-I fiu recunoscator? Cum mi-ar prii hrana cand stiu ca fara ajutorul Sau n-as putea duce lingura la gura? Multi spun ca Dumnezeu, Yahwec o fi o inventie! Dar nu pot credinta din inima mea s-o nimicesc din cauza unora care vorbesc sub hipnoza.Martin Luther spune:,, insa-si libertatea fiecaruia din noi este esenta credintei”
K, sa nu te vindeci, sa ramai asa cum esti pentru ca avem nevoie de lemele si de teoremele tale.
De altfel ne-am cam obisnuit sa nu mai utilizam propria pereche de neuroni ci sa luam totul de-a gata dar datorita tie, fie si in mica parte, parca facem trecerea de la stadiul de maimute la cel de vite furajate la hectar cu zambetul pe buze. Pun pariu ca Iulica se masturbeaza mai mult ca noi.
Ce buna-i berea cand ai salariul mic!
Fac tot posibilul să nu mă vindec! Mai ales dacă reușesc să aduc zâmbete pe buze.
Mă abțin să-mi dau cu părerea despre hobby-urile manuale ale lui Iulică, pentru că n-aș vrea să-mi apară în minte imagini care pot crea severe traumatisme cerebrale. Dar sunt sigur că ai dreptate.
E bună berea când ai salariul mic, mai ales dacă e moacă… 😀
http://listverse.com/2014/06/28/10-ancient-archaeological-mysteries-that-we-may-never-solve/
Lepra asta nu are de gind sa mai plece de aici?
https://ro.stiri.yahoo.com/castelul-banffy-din-cluj–salvat-de-prin%C8%9Bul-charles-al-marii-britanii-055025400.html
@ Bârsan Vasile
Nu-ţi cere nimeni să-ţi schimbi credinţa.
Principalul este că ştii să citeşti, dar nu-i suficient. Doar cu cititul devii deştept şi nu-i destul. Mai ai nevoie de inteligenţa Creatorului, nu de cea a idolilor de tot felul. Idolii cer să fie crezuţi, Creatorul îţi cere să judeci. La adevăr nu se ajunge numai prin credinţă prostească; mai ai nevoie şi de judecată, de raţiune.
Lumea a fost condusă şi până acum de către Creatorul Pământului dar prin Zei, care s-au crezut superiori restului oamenilor.
Tinere si eu încă mai vreau să ajung în Egipt. De vreo 5 ani. Sa avem parte. Multumesc pentru broderia prezentata, explicabil, logic, nu foarte tras de par…Pastreaza visele vii si gindirea libera. Intr-un vis de acum 4-5 ani, am auzit si mai ales vazut ca ar trebui sa port o anumita cruce (ankh) si ca de fapt sint A…KHOR. Am cautat de ceva timp am zis ca poate este chiar o pauza intre cele doua nu trebuie neaparat legate in ce dialect o fi asta. Dar eu chiar voi ajunge in Egipt si o sa intreb si eu pe acolo prin nisip, nu ca n-as avea ce sa fac prin Romania,dar sint dintre cei care nu se tem de moarte pentru ca e mai mare frica de o viata de vierme. Am impresia ca am murit taind capete de monstri in vietile mele trecute si chiar nu mi-e frica de nimic…E asa de bine, conteaza cit de informat mori sa stii bine cam ce te asteapta ,sa poti alege sa te odihnesti ca piatra fara sa te mai arunce din nou in morisca umana,alta viata alt chin …
O să ajungem în Egipt cândva. Eu am fost în Cipru, la doar 550 km de Egipt, și așa mă mânca talpa, știind că sunt foarte aproape…
Nu știu ce e „A…khor”. În antichitate, Khor era o regiune din sudul Siriei, care multă vreme a fost un avanpost egiptean. În yiddish, limba evreilor Ashkenazi, „khor” înseamnă „cor”. În arabă, „khor” înseamnă „pârâu cu apă sărată” sau chiar „mare” (indiferent de sensul cuvântului, se referă la apă sărată). Mă gândesc că poate „A…khor” e un cuvânt din care lipsesc câteva litere. Poate e „Ankhor”, un cuvânt format din „ankh” („viață”) și „hor” (Horus), care s-ar putea traduce ca „viața lui Horus”. Nu știu exact, îmi dau și eu cu părerea…
Eu nu citesc multe lucruri in domeniu pentru ca nu prea am avut timp nici inclinarea,am mai citit putin despre budism ,zilele trecute am citit o carticica frumoasa Maestri Zen- Satori-mi s-a apropiat de suflet o recomand prietenilor si am mai lasat o usa deschisa in mintea mea. Omar Khayyam si Saint Exupery mai de pret decit multe imperii. Marturisesc ca Biblia nu am citit-o pina acum pentru ca m-as enerva cita rautate are in ea, fata de oameni si mai ales fata de restul vietuitoarelor de pe pamint. Eu care vad un om imi aduc aminte si de un pom si pot sa-ti spun ca, alaturi unul de celalalt, copacul stie mai multe lucruri despre omul de linga el decit poate percepe omul despre lucrurile din jur. As privi niste shamani sa-mi aduca aminte de pamintul care e mai viu decit crede omenirea, as merge catre est ..si visul fara legatura intre muntii Altai si Tibet.
Nu trebuie sa cunosc pe nimeni, nici tu nu trebuie, tocmai pentru libertatea noastra , nu mi-am dat cu parerea despre tine ca eu nu judec omul,e un obicei al meu,judec si condamn numai si numai omenirea pentru ceea ce a ajuns si tot caut sa inteleg -iar informatiile prezentate pe acest blog sint de real folos pentru mine-de citeva saptamini -4-5 numai. Eu sint ceea ce sint ,cu o multime de perceptii si vise , si multa necunoastere,iar in tupeul meu nici nu caut sa deschid ochii nimanui sau sa invat pe cineva-pe mine nu ma invata nimeni ,insa marchez in mintea mea oamenii care pot sa mai dea o sansa pamintului. Recunosc ca am cunoscut un mare clarvazator ,am stat prieteneste pe linga el dar pe vremea aia voiam sa ma fac medic . Acum am reusit in ambele domenii sa-mi dau seama ca nimic nu merita sa te zbati prea mult peste puteri. Merita cercetat misterul mortii nu al vietii pentru ca raspunsul este in sfirsit. Da, evolutia omenirii este cumva in cerc dar vazut multidimensional de fapt este o ceva ca spirala sau in mai multe dimensiuni cum s-o mai numi si arata…. Si cel mai mare adevar:omenirea nu a inventat sau imaginat nimic din ceea ce nu a vazut deja,exemple la indemina sint Jules Verne si chiar Tesla,deci ceee ce descoperim noi (eu tu sau cine stie ce inventator -fiecare cautind altceva ) era deja in amintirile noastre ancestrale dar uitaseram intre timp din cauza vietilor trecute sau din cauza genelor lustruite de strabunicii si strastra…Exista si posbilitatea reincarnarilor sau a universurilor paralele…sa le lasam asa fara sa ne dam prea tare cu parerea..eu una ma abtin sa afirm cu siguranta sau sa infirm cu certitudine .
Vazusi pina acum o mare expunere despre incultura si negindire…de la mine pentru tine…ca sa nu crezi ca apuc sa obosesc judecind oamenii …Cind om muri ne-om trezi,ar fi bine ca in nici-o lume sa nu ne mai intoarcem-asta e baza filozofiei mele la momentul actual…
Buna ziua,
urmaresc blogul Dvs. de ceva vreme, problema este ca de la inceputul lunii iunie a.c. nu mai pot accesa blogul. Primesc notificarile cu noile postari, dar cand accesez pagina imi da minunata veste „error 404, not found”. Oare sa fie problema de la mine?
Va multumesc anticipat!
În Vineri, 27 Iunie 2014 2:31:37, Secretele zeilor a scris:
WordPress.com KLAUDYU posted: ” Pentru că n-am mai scris de mult timp pe blogul ăsta, m-am gândit că e timpul să răspund la câteva întrebări care n-au fost şi nu vor fi vreodată puse: Da, am terminat facultatea. Da, de Litere (că la Numere nu mai aveau locuri). Da, la J”
Nu, problema e de la mine. După ce postez articole mai vechi, pe care le copiez de pe alt blog, le schimb data. Abia acum puțin timp am observat că, făcând asta, se schimbă și link-ul articolului, în funcție de noua dată. Orice articol însă poate fi găsit în arhiva blogului.
„ba’ esti prost”?….(las fierbinti)
banuiesc ca stii replica ….
ce-i aici, site porno?
asa ne ” tratezi” ?
putin respect ce peedza ma-sii
2 litri de lichid nu inseamna neaparat bere….
vin E.T. peste noi si noi vorbim despre coorve si cocalari?
baga-i-as in Area 51 a ma-sii….
Eu nu vorbesc despre curve și cocălari, ci despre presa de căcat care încearcă să ne manipuleze și îndobitocească din orice poziție. Și care, culmea, chiar reușește.
Nu știu ce E.T. vine peste tine, dar peste mine nu vine nimeni…
am glumit cu…extraterestrii….
te lasi manipulat?
eu ma amuz de toti si toate, nimic nu imi influenteaza starea de spirit….
eu hotarasc sa fiu fericita si asa sunt !
daca te-ai suparat, nu mai vorbesc cu tine, pa
Nu m-am supărat. Nici eu nu-mi stric starea de spirit ușor.
După cum vezi, eu nu mă las manipulat. Dar cei mai mulți…
Huston avem o problema
klaudyiu
help
vorbim pe mail
Ma las eu ´´mani pulat´´
@Monica – zici ca nimic nu-ti influenteaza starea de spirit? Zau? Si daca-ti crapa cineva drag sau i se intimpla ceva naspa? Te amuzi in continuare? Mare-i gradina si tu ai sarit gardu’….
sunt atat de arogant incat am ajuns sa-mi „demon…strez” ca „nebunul” a ajuns sfant si Sfantul … nebun. sunt atat de arogant incat am ajuns sa-mi „demon…strez” ca dracii sunt dumnezei si Dumnezeii sunt draci. sunt atat de arogant incat am ajuns sa-mi „demon…strez” ca sunt … dumnezeu. (Q.E.D.)
Oricum, ți se potrivește articolul. Ești atât de arogant, încât crezi că credința ta e adevărată, iar celelalte sunt niște aberații. Și mai faci și pe inteligentul pe aici, cu ironii ieftine, mai mult ca sigur din cauza aceleiași aroganțe.
Suntem atat de aroganti incat credem fara dovezi ca avem un suflet si ca este un dumnezeu.
E un articol pe care ti-dedici. Esti de o aroganta si de o nesimtire cum nu am mai intilnit. Un frustrat plin de aere, de vinturi ….
Și totuși ești aici de atâta amar de vreme… Nu ratezi nimic din ce scrie un arogant frustrat și nesimțit… Chiar citisem acum un minut că mințile înguste condamnă tot ce le depășește nivelul intelectual, așa că nu pot decât să-ți mulțumesc pentru demonstrație!
Pentru cei care nu știu, Adrian e unul care obișnuiește să jignească pe aici (apropo de frustrați), apoi își cere scuze, iar jignește, iar își cere scuze… Cam nehotărât, dar asta e problema lui. Sunt buni și cei ca el la ceva, probabil, doar n-or face umbră pământului chiar degeaba.
Custos, ești cumva un robot sau o ființă bionică?
La obiect
http://controversialdocumentaries.blogspot.ro/2014/06/in-524-bc-persian-army-of-50000.html
N-are nicio legătură articolul ăsta cu ce am scris eu. Aici e vorba despre 50.000 de perși ai lui Cambyses, dispăruți în 524 î.e.n., eu vorbeam despre 150 de asirieni ai lui Așșurbanipal, dispăruți în 664 î.e.n. În plus, profesorul ăsta cam fură curent. Dacă ar fi fost învinși în luptă cei 50.000 de perși, s-ar fi găsit cadavrele lor, ale inamicilor lor precum și urmele luptei. Însă se pare că și ăștia au dispărut fără urmă, din acest motiv Herodot preferând o variantă mai logică decât cea a profesorului Pilaf Kaper, adică furtuna de nisip.
Pai are, ca e vorba tot de o armata disparuta misterios, nu are nici o importanta epoca in care s-a petrecut asta sau sub conducerea cui.
Da, dar pentru dispariția asta s-au găsit niște răspunsuri logice, furtuna de nisip sau atacul rebelilor. Dar ai dreptate. Până la urmă, niciuna dintre variantele astea nu e satisfăcătoare, așa că o să introduc și cazul ăsta în articol.
eu nu cred in teoriile astea expuse de tine precum ca,vezi Doamne, Terra ar fi buricul universului si terenul de confruntare a diverselor „entitati extraterestre’ dar ca literatura SF merge. scrie o carte pe temele astea sunt sigur ca ai avea succes..
Ioane, să știi că nici nu te-a întrebat cineva dacă crezi ce scriu. Îmi place totuși perseverența ta. Nu-mi crezi teoriile, dar îmi citești fiecare articol. Nu ratezi niciunul. Apoi bagi o critică, considerând că mă va leza în vreun fel părerea ta. Poate chiar îți imaginezi zâmbind pe sub mustață că mă dau cu capul de pereți atunci când apare cineva care nu mă aprobă. Haide, Ioane… Ești om bătrân. Mă așteptam ca la vârsta ta să ai mai multă minte. Cum era cântecul ăla? Ionel, Ionelule, nu mai bea, băiatule…
Eu mă bucur enorm că nu-mi crezi teoriile. Asta îmi confirmă că sunt pe drumul cel bun. Dacă unul cu creierul spălat de dogmele bisericești m-ar aproba, atunci aș avea o mare problemă. Dar cum nu e cazul, nu pot decât să merg mai departe cu încredere.
Așa cum e de așteptat, când ceea ce scriu depășește nivelul intelectual al „dreptcredincioșilor”, aceștia înțeleg numai aiurea ceea ce spun. N-am afirmat niciodată că Terra ar fi buricul Universului. Ba dimpotrivă, am spus ceea ce-ți spune și religia ta, că Pământul e închisoarea celor pe care îi numești demoni. Dar cum ai putea să înțelegi tu o exprimare simplă? Poate dacă purtam o sutană în timp ce scriam și de pe blogul meu răsunau minunate acorduri bisericești, eventual o liturghie…
Chiar scriu o carte și îți mulțumesc pentru votul de încredere. Și eu sunt sigur că va avea succes. Dacă ești cuminte, o să-ți dau un autograf pe un exemplar. Dar numai dacă ești cuminte.
Klaudyu poti sa imi clarifici te rog cateva chestii?
Biserica LaVeyana se inchina la Baphomet corect?
Cine e acest baphomet dintre zeii din religii gen mesopotamiana? Enki? Enlil? Marduk? E personajul mediatizat de spielberg, peter jackson, clive barker, stephen king si altii ca fiind diavolul, desi nicaieri nu zice in biblii ca are coarne si e rosu?
Deasemenea, apollo e ninhursag nu marduk corect? Ares e marduk. Sau poate fi un zeu din o religie mai multi in alta? Cum deosebeau anticii care aspecte sunt ale aceluiasi zeu?
Iar satanismul laveyan e anti crestin, dar e si anti iudeic/islamic?
Satanismul LaVeyan nu spune nimic de Baphomet. Ăștia folosesc numele Satan. De asta se și cheamă Biserica lui Satan.
Eu cred că Baphomet e doar un personaj inventat. Ar putea fi o denaturare a numelui Mahommed (Muhammad = Mahomet = Baphomet), ținând cont că pe vremea aia musulmanii erau cei mai mari dușmani ai creștinilor, care credeau că musulmanii își zeificaseră profetul. Dacă ar fi fost real, probabil ar fi fost Enki, ținând cont de înțelepciunea cu care se spunea că își înzestra adepții.
Ninhursag e femeie, nu poate fi Apollo. Apollo e Marduk (care inițial era zeul Soarelui, numit Utu / Șamaș). Ares e Ninurta, zeul războiului, fiul lui Enlil. Da, un zeu într-o religie poate fi în alta mai mulți. Se purta tactica asta în antichitate: dintr-un zeu făceau mai mulți, în funcție de diferitele aspecte ale respectivului. Cum își dădeau seama anticii care aspecte sunt ale aceluiași zeu? Ei doar au preluat informațiile de la religiile mai vechi. Informații complete, nu fragmentate, așa cum au supraviețuit până astăzi. Nu e atât de greu să-ți dai seama de aspectele diferite ale zeităților, dacă studiezi mitologia. Dacă noi putem să facem asta azi, puteau și ei, care aveau informații detaliate.
Satanismul nu se opune doar creștinismului, ci zeului prezent în toate cele 3 religii, implicit celor 3 religii ce au același zeu (cel puțin în aparență).
Re: Alternativă la religii este Adevărul!
[url=http://secretelezeilor.wordpress.com/2014/07/07/37-razboaiele-zeilor-cu-oamenii/comment-page-1/#comment-2734]Claudiu,[/url]
Nu aş vrea să fiu confundat cu un „dreptcredincios” cum am impresia că o faci cu acest „ioan”, care nu este capabil, „la vârsta lui”, să înţeleagă studiile pe care le prezinţi.
Aş vrea să-ţi amintesc de Bârsan Vasile, de spusele lui la subiectul „Moise”, care sunt sincere şi comune foarte multor oameni, ca să nu spun tuturor.
După ce am citit „Codul Bibliei”, am realizat că am făcut o greşală prin comentariul făcut la postarea lui, din cauza ideii mele, de până acum, că nu există nimic sfânt.
Nu am voie să distrug speranţa nimănui fără să-i las în schimb o alta logică, după mintea mea de om conştient că sunt prost.
Biblia este o carte sfântă!
Postat, miercuri, 9 iulie 2014, ora, 18:55
Citiri, 256447
K, cu permisiunea ta o sa consider ca nu ti-ai incordat bicepsii cu Ioan ci doar l-ai trimis inapoi la biblioteca.
Si tot cu permisiunea ta o sa consider ca articolul este neterminat asadar daca tot ne dai mancare da-ne te rog frumos si lingura sa o mancam.
Multumesc frumos.
Cat despre Ioni hai sa fim seriosi, daca iti consumi bateriile cu ei noua ce ne lasi?
Nu mi-am încordat nimic. Nici n-am ce, sincer să fiu. Doar glumesc cu Ioan și el știe asta. L-am văzut mai glumeț și m-am gândit să îi răspund la fel.
Da, urmează continuarea, care va fi finalul ipotezei extraterestre. Apoi vor urma alte ipoteze, pentru că mai am 3. După ce voi completa și corecta prima parte. Vine în curând continuarea.
Vi-l las pe Traian Ioan. Eu de ceva timp nu mă mai obosesc nici să-i citesc comentariile, darămite să-i răspund.
pentru antonroxana scriu ca nu are dreptate domnul Negureanu are perfecta dreptate si a avut curajul in cartile dansului sa demaste naivitatea si falsa religie stramoseasca Ortodoxa si Catolica , si fenomenele de azi asa zis paranormale,,,, magie alba ,neagra ,inedia ,stigmate ,astrologie ,vorbirea cu mortii , ghicire etc. Toata stima si aprecierea. O emisiune la un post de televiziune in care sa fie chemat alaturi cu o inalta fata bisericeasca si un preot catolic , un etnolog renumit ar fii binevenita . Sa continue s mai scrie carti ,bravo lui.
Te salut Claudiu! Cateva adaugiri articolului tau.
1. Razboiul Troian este cauza Zeitei Eris, pana la urma, la nunta lui Pelleu, tatal lui Achillie; nefiind invitata se razbuna, caci era zeita discordiei.
2. Se pare ca Elena din Troia nu fugise chiar de buna-voie cu Paris. Chiar Odiseea aceluiasi Homer o gaseste pe Elena cu sotul sau Menelau in deplina dragoste si intelegere, dupa razboiul Troiei. Ea spune ca anumite farmece ii luasera mintile. O alta varianta a lui Euripid o arata pe Elena ca fiind rapita de Zei iar la Troia era o imagine a ei, care va disparea odata cu cucerirea Troiei. Ea il astepta pe Menelau pe o insula, tinuta captiva de nu-mi amintesc ce rege. Menelau o recupereaza si il ucide pe acel rege. Pregatirea razboiului dureaza 10 ani, razboiul in sine alti 10 ani.
3. Homer nu a trait in secolul al VIII-lea i.e.n. ci intre secolele X sau IX i.e.n. Actiunea razboiului Troian se desfasoara in jurul datei de 1300-1400 i.e.n., dar nu este o data sigura. Astfel, cade ipoteza ca Homer s-ar fi inspirat din „războiul Bharata” din 1400 i.e.n. din India. Atentie, India a copiat mult din alta parte!
4. Troia nu este in Turcia. Din punct de vedere geografic, zona cunoscuta drept cetatea Troiei nu corespunde cu descrierile lui Homer. In al doilea rand, acolo nu se afla morminte tumulare, ceea ce este o dovada concludenta si de netagaduit. Pe de alta parte, nu exista toponime in traditia turca care sa aminteasca de Troia.
5. Daca la nunta lui Pelleu, Paris este bagat in jocul discordiei, se socoteste ca era mult mai in varsta decat Achillie, si nu cum il prezinta filmul TROY (da, e deranjant ca ai comparat imaginile din film cu povestea lui Homer!). Totusi, pregatirea razboiului Troian tine 10 ani de zile. Se presupune ca Achillie nu era nascut la nunta tatalui sau. Asta inseamna ca discordia dintre Zeite, al carei pion devine Paris, se desfasoara nu imediat dupa nunta, caci Achillie nu avea 10 ani cand a luptat la Troia.
6. In Iliada nu apare scena uciderii lui Achillie. In Odiseea nu este pomenita, Achilie este direct mort si cu asta basta. Homer nu pomeneste niciunde de moarte lui Achillie prin sagetare in calcai.
7. Potopul care a dat nastere Marii Negre a avut loc inaintea Razboiului Troian. Pana la potop, Marea Neagra de astazi era un lac cu apa dulce.
Numai bine si iti doresc mult succes in continuare!
Tu ori nu ai citit cu atenție ce am scris, ori nu ai înțeles.
1. Am scris destul de clar: „Totul a început de la mărul de aur aruncat de zeița Eris”. Iar asta e doar una dintre ipotezele Ciclului Epic. O altă lucrare susține că Zeus și Themis au pus la cale războiul troian.
2. „Alegând-o pe Aphrodite, Paris a primit-o în dar pe Helene, regina Spartei”. Poate ar fi trebuit să specific că zeița iubirii e cea care i-a oferit-o prințului troian pe regina Spartei, deși am crezut că se înțelege.
Varianta lui Euripid contrazice variantele Ciclului Epic, așa că n-am niciun motiv să o iau în considerare. Mai ales când e mult mai s.f. decât celelalte.
3. Nu știu de unde ți-ai luat informațiile, dar sunt eronate. Homer a trăit în secolul al VIII-lea î.e.n., nu în al IX-lea sau al X-lea î.e.n. Citește scrierile antice despre Homer, nu ipoteze moderne. Războiul troian nu a avut loc sub nicio formă în anii 1300 – 1400 î.e.n., ci în jurul anului 1100 î.e.n. Presupunând totuși că ai dreptate, iar Homer ar fi trăit în secolele al IX-lea sau al X-lea î.e.n., de ce nu s-ar fi putut el inspira dintr-un război ce a avut loc cu 5-6 secole înainte?!? În plus, cred că am scris destul de clar că războiul troian a avut loc în realitate, amestecul zeilor fiind invenția lui Homer, care s-a inspirat din epopeele indiene. Atenție, s-a demonstrat deja că nu indienii au copiat de la greci, ci invers. Epopeele lor sunt mult mai vechi decât scrierile grecilor despre războiul troian.
4. Troia chiar este în Turcia. S-a demonstrat asta cu succes de mult timp. Arheologii au descoperit numeroase dovezi. Așa că afirmația ta e complet falsă.
5. N-am zis nimic despre vârsta lui Paris și a lui Ahile. Pentru simplul fapt că nu este relevant acest aspect. O fi deranjant pentru tine că am suprapus imagini din film poveștii lui Homer. Pentru mine acele imagini sunt cea mai bună reprezentare pe care am găsit-o. Dacă te deranjează, cu tot respectul, asta chiar nu e problema mea.
6. Nu am spus că scena morții lui Ahile apare în Iliada. Dacă mă uit mai bine, văd că acel paragraf începe cu „Sfârșitul războiului este descris tot în Ciclul epic”. N-am zis că Homer a scris despre săgetarea lui Ahile în călcâi. Văd că scrie foarte clar: „În mitologia post-homerică, marele erou al războiului troian a fost scăldat la naștere de mama sa în râul Styx…”.
7. N-am spus că potopul care a dat naștere Mării Negre ar fi avut loc după războiul troian. Dacă eu susțin că acea inundație a avut loc în jurul anului 5.600 î.e.n., iar războiul troian după 4 milenii și jumătate, cum poți înțelege altceva?!?
Îți mulțumesc pentru adăugiri și rectificări, dar chiar sunt inutile. Îți recomand să citești cu atenție ce am scris, apoi să faci rectificări doar dacă este cazul.
Numai bine și ție!
Adevarul este ca nu am citit tot. Cat despre rectificari, nu am spus „rectificari”, am spus „adaugiri” tocmai din acest motiv.
Despre Homer, vremea in care a trait este presupusa de Herodot a fi fost nu cu mult inainte de anul 850 i.e.n. Asta inseamna secolul IX i.e.n.
Zona geografica unde a fost situata Troia, pentru usurinta ta in viitoarele studii, ar fi bine sa nu o plasezi in Turcia. Teoriile „oamenilor de stiinta” si ale „arheologilor” au inceput de ceva vreme buna sa se darame una dupa alta. Si aici nu vorbim de Roxin. Zambesc.
Numai bine, Claudiu!
Știu că ai spus „adăugiri”. Dar unele dintre ele sunt rectificări, dacă te uiți mai bine.
Asta e părerea lui Herodot, nu vreun adevăr absolut. Cu care nimeni nu e de acord. În ultimele decenii, s-a considerat secolul 7 î.e.n. Unii consideră că operele atribuite lui Homer s-au creat în timp, de către mai mulți autori, varianta finală fiind redactată în secolul 6 î.e.n. Dar părerea generală a cercetătorilor moderni este că Homer a trăit undeva între anii 750 și 650 î.e.n. Oricare dintre variante ar fi adevărată, Homer a trăit undeva între secolele 8 și 6 î.e.n., nicidecum în secolul 9. Ca amănunt suplimentar, alfabetul grecesc a apărut la începutul secolului 8 î.e.n. Prin urmare, Homer nu-și putea scrie operele cu un secol înainte.
Repet, nu știu de unde îți iei informațiile, dar sunt complet eronate. Pentru ușurința mea în viitoarele studii, știu sigur că s-a demonstrat de mulți cercetători că Troia este în Turcia de astăzi. Teoriile lor nu se dărâmă absolut deloc ci, dimpotrivă, se întăresc din ce în ce mai mult. Ia ca exemplu faptul că, după o cercetare de 24 de ani, geologii au confirmat în 2001 că relieful Troiei din Turcia se potrivește perfect cu descrierea Troiei din „Iliada” și din alte surse antice, precum „Geografia” lui Strabon. S-au adunat foarte multe dovezi arheologice și geologice în ultimii 140 de ani, pe care poți să le ignori dacă vrei. Eu aleg dovezile, nu preferințele personale.
Uite o curiozitate: arheologii au stabilit că războiul troian s-a încheiat în jurul anului 1190 î.e.n. În 2008, niște oameni de știință au calculat întoarcerea lui Odiseu în Ithaca, folosindu-se de datele astronomice din „Odiseea”. Rezultatul lor – 16 aprilie 1178 î.e.n., ceea ce înseamnă că distrugerea Troiei a avut loc în 1188 î.e.n. An extrem de apropiat de cel stabilit de arheologi (cca 1190 î.e.n.).
Dar cui îi pasă de dovezi? 🙂
salut
pai daca in logica postarilor tale rasa alba (pelasgii) au fost „ai lui” marduk, iar urmasii lor tot al zeului astuia(traco-geto-dacii) rezulta ca venerau aceeasi zeitate ca evreii(yahweh/marduk) corect? iar daca dacii au fost crestinati relativ usor si urmasii lor (noi romanii) veneram pe acelasi „marduk” sub denumirea de „Dumnezeu” ,
Dumnezeul cel biblic, /marduk ce rezulta? pai rezulta ca suntem consecventi de milenii, corect? moe imi da cu plus..
Nu există un singur dumnezeu biblic, ci mai mulți. Dumnezeul creștinilor nu e același cu al evreilor. Prin urmare, voi, creștinii, nu îl venerați pe Marduk.
Când Marduk și restul Veghetorilor i-au lăsat pe daci pentru semiți, noi am fost preluați de către Celeștii conduși de Anu și Enlil. De asta a fost trecerea ușoară la creștinism, după cum susții tu. Iisus și tatăl său sunt Enlil și Anu. Iar trecerea asta la creștinism n-a fost chiar atât de ușoară. Abia prin secolul al VIII-lea ne-am creștinat. Dar se poate spune că suntem un popor consecvent, ce se închină de câteva milenii la aceleași zeități. Însă nu la cine crezi tu.
bun, tot nu am priceput logica asra intortocheatma a ta. pai daca suntem ca si crestini de partea „baietilor buni” dc ai in ghimpe impotriva crestinismului? daca as inlocui pe „iisus” si pe „dumnezeu” cu enlil si anu ar fi ok? ar suna mai bine? in alte articole am citit ca te declari impotriva tuturor acestor „zeitati” ..pai cum sa te declari „anti” cand astia ne-au „creat” ba chiar au creat si pamantul…chiar tu ai scris-o..parerea ta : exista sau nu acesti „mesteri mari calfe si zidari” da sau nu?..
ps
nu ma confunda cu alti „ioni” care bantuie pe aici. eo doar incerc sa ti inteleg mesajul..
Nu te-am confundat cu niciun alt Ion. Logica mea e întortocheată pentru unii. Pentru alții e chiar simplă.
N-am nimic împotriva creștinismului în special. Am ceva cu toate formele de manipulare, printre care se numără și religia, indiferent care ar fi ea. Pentru că religiile au ca scop înrobirea oamenilor. Nu contează cărei divinități se închină oamenii. Nu contează care sunt „băieți buni” sau răi. Cu toții (zei și conducători religioși) ne tratează ca pe niște sclavi. Iar eu nu mă consider sclav și nici nu-mi place să-mi văd semenii în această postură. Ce dacă ne-au creat ei? Asta înseamnă că trebuie să-i venerăm? Tu îți venerezi părinții ca pe niște zei? Stai în genunchi în fața lor, le dedici imnuri și rugăciuni, le ridici altare, le aduci jertfe, încerci să-i convingi și pe alții să li se închine, ucizi în numele lor? Bănuiesc că nu. E o diferență între respect, iubire și venerare. Dar dacă ai ști că părinții tăi te-au făcut doar pentru că aveau nevoie de un sclav și chiar te tratează ca pe un sclav toată viața? Ai mai fi atât de respectuos și iubitor? Din nou, bănuiesc că nu. Nu datorăm nimic niciunei zeități. Așa că e rândul meu să te întreb: tu cum de nu te declari „anti”? Cum de accepți jugul de bunăvoie, cu zâmbetul pe buze? Cum de te miri că unii vor să fie liberi, nu sclavi?
„Daca suntem ca si crestini de partea “baietilor buni” dc ai in ghimpe impotriva crestinismului?”… Să spunem că aș face o religie închinată lui Superman. E băiat bun, n-are nimeni cum să conteste asta. Și să spunem că religia mea ar face întocmai precum creștinismul: ar porni războaie împotriva celorlalte religii, ar tortura și ucide pe cei ce nu cred în Superman, ar face afaceri de miliarde de euro fără să plătească taxe ori impozite, ar deveni obligatorie în școli, terorizându-ți copiii cu mânia lui Superman, ar construi mii de biserici din banii statului, te-ai trezi cu misionari mereu la ușă sau cu popi care să-ți ceară bani cu ocazia diverselor sărbători supermaniene, ți-ai vedea mii de semeni cum se înghesuie săptămânal să pupe moaștele sfântului Superman, care donează la cutia milei o mare parte din puținul pe care îl au și te mai și pun la blestem dacă nu faci la fel, etc. Conform logicii tale, n-ar trebui să te deranjeze absolut deloc această religie, deoarece Superman e băiat bun. Iar logica asta chiar ar fi defectuoasă.
În plus, creștinismul este o religie inventată de niște evrei greci din Alexandria, care au combinat religia iudaică, misticismul egiptean și filosofia greacă. Nu are niciun rost să înlocuiești în Biblie numele Iisus și Dumnezeu cu Enlil și Anu, pentru că întâmplările din Noul Testament sunt pure invenții, chiar dacă personajele principale sunt inspirate din personaje reale. Înlocuirea numelor nu-ți va da o istorie reală. Dar puțin contează asta pentru credincioși, care nu vor adevărul, ci doar ceva care sună bine. „Crede și nu cerceta” ar trebui să fie prima poruncă.
Nu am niciun mesaj de transmis, așa că încerci degeaba să-l înțelegi. Încerc doar să descopăr istoria ascunsă a lumii și să împărtășesc și altora descoperirile mele. Fiecare e liber să facă ce vrea cu aceste informații. Asta nu înțeleg cei care îmi sar în cap pentru că îndrăznesc să nu fiu de acord cu credințele lor aberante.
pps
sorry de gresealele gramaticale..problem cu tastatura..
Te-ai jucat borderlands? XD
Re: Alternativă la religii este Adevărul!
[url=http://ioncoja.ro/doctrina-nationalista/hai-la-lupta-cea-mare/comment-page-1/#comment-105665]Îmi pare nespus de rău[/url] că nu sunt lăsat să vă arăt unde a greşit, mult mai puţin Corneliu Zelea Codreanu, la vremea lui, dar greşala identică pe care o faceţi dv. este mult mai mare astăzi, în aceste ziele de pe urmă.
Laşitatea lui Ion Coja, identică cu laşitatea evreilor, ne ţine pe loc; nu putem acţiona pe această pagină sponsorizată de el dacă nu-l aprobăm, dacă nu este el recunoscut ca lider.
Stimare Arhitect Adrian Grigoriu, dvs. nu puteţi fi lider pe această pagină, în care se apără credinţa creştină adoptată de urmaşii bravilor Daci, cu scopul de supravieţuire.
Astăzi când ştim că avem un Creator, aşa cum credeau bunii şi străbunii noştri, nu mai avem voie să greşim rugându-ne (cerând ajutor) dumnezeilor evreilor; care nici măcar nu sunt originali, sunt copii după zeii altor popoare.
Tânărul Claudiu Gilian Chircu are nişte studii foarte importante pentru oamenii care gândesc, care judecă, nu pentru cei care cred ca proştii în tot felul de zei. Aceste rânduri le voi posta de asemenea la subiectul „Codul Bibliei” de pe blogul lui şi pe www.forumcrestin.com .
Postat, joi, 17 iulie 2014, ora, 16:27
Citiri, 257815
Ce tare! 😀 Unul a votat „dislike” dar habar nu ere despre ce e vorba !
Știu! Chiar voiam să zic asta. :))
Sunt sigur că sunt unii dintre „fanii” mei care critică absolut orice fac / spun, gândindu-se că voturile lor negative îmi vor afecta în vreun fel moralul. Unii oameni critică absolut orice, doar din cauza propriilor lor frustrări. Când nu poți pune piatră peste piatră pentru a construi, e mai simplu să arunci cu pietrele alea în cei care încearcă să construiască.
Re: Alternativă la religii este Adevărul!
[quote author=xyz]
[url=http://secretelezeilor.wordpress.com/2013/10/02/34-zeii-dacilor/#comment-726] Daca si numai daca….[/url] „Adevarul va iesi intr-o zi la iveala, doar ca noi vom fi in alta dimensiune atunci 🙂 Marturisesc ca nu m-am gindit niciodata la conexiunea Yahoo – Yahweh, dar ar putea fi. Nici unul din creatorii Yahoo nu este evreu sau sionist, nu din cite stiu eu cel putin, dar asta este irelevant. Sforile sint trase de cei din neamul lui Itic si Strul, deci ramine cum am stabilit…. Si nu e vorba ca Yahoo ar fi un site al lor, chestia e aceeasi, veche, suprimarea adevarului, e universala, nu doar evreii/sionistii o practica, evident. Oricum, in ultima vreme, prea multe stiri despre Israel pe Yahoo si nu ma refer la politica, iar asta mi se pare suspect….”
[/quote]
Xyz, ai perfectă dreptate! Adevărul va ieşi într-o zi la iveală dar nu când veţi fi oale şi ulcele ci în aceste zile de pe urmă. Totul e să treacă toţi urmaşii Dacilor la judecată căci evreilor nu le place dreptatea, nici unul nu se judecă în adevăr; ei se încred în deşertăciune şi spun neadevăruri; concep răul şi nasc nelegiuirea (Isaia 59:4). Evreii şi acoliţii lor (vezi Ion Coja) întotdeauna s-au dovedit laşi.
Acum 77 de ani, Corneliu Zelea Codreanu scria în Testamentul lui politic:
[url=http://www.forumcrestin.com/stiinta-si-religie/alternativa-la-religii/msg646885/#msg646885] „Politicianismul ne omoară.[/url]
Sunaţi alarma din toate puterile.
Există o concordanţă perfectă între politica externă şi politica internă românească, pornind amândouă din acelaş fond de ură împotriva ideii naţionale şi a creştinătăţii.
Iar ruperea legăturilor cu cerul şi cu pământul – prin împrăştierea pe scară întinsă a teoriilor ateiste – introducerea certurilor şi luptelor fratricide, introducerea imoralităţii şi a desfrâului, constrângerea materială prin limitarea la maximum a mijloacelor de subzistenţă, otrăvirea fizică, beţia, toate acestea nimicesc o naţie mai rău decât dacă ai bate-o cu mii de tunuri sau cu mii de aeroplane. Şi, toate acestea sunt cauzate de otrava politicianistă.
Tot ce fac politicianii români fac pe carnea, pe sângele şi pe răspunderea noastră. Este îngrozitor ca faptele şi atitudinile lor de astăzi să atragă o mare răspundere pe umerii generaţiei noastre.
Toţi cei ce se găsesc pe linia destinului şi a istoriei naţionale au datoria să ceară şi să impună scoaterea politicii româneşti de sub influenţa şi comanda coaliţiei oamenilor cu păcate faţă de neam.”
Corneliu Zelea Codreanu a greşit considerând creştinătatea ca aparţinând Naţiei noastre. Creştinătatea este conspiraţie jidănească care ne-a fost impusă de către cei care au inventat-o şi cu care au distrus imperiul Roman. În aceste zile evreii şi cu imbecilii care-i susţin vor să ne distrugă ca Naţie distrugând şi dovezile noastre de primordialitate.
Sfinţenia Bibliei constă în adevărurile cuprinse în ea, strecurate printre minciunile referitoare la poporul „primordial ales”, dar nu pentru morala ei care a fost răspândită în lume. Morala evreilor constă în credinţă şi minciună, în jaf şi crimă.
Biblia este o Carte Sfântă pentru noi, urmaşii Dacilor, cu care le vom arăta evreilor impostura care-i caracterizează şi cu care se sinucid distrugând omenirea de la care fură.
Postat, vineri, 18 iulie 2014, ora, 20:16
Citiri, 258014
salut Klaudiu…nici nu stiu cu ce sa incep. civilizat si normal ar fi sa incep prin simplul fapt de a-ti multumi si felicita pentru acest articol PERFECT. desi am o sete incredibil de mare de a arata lumii tot ce ai scris tu in acest articol trebuie sa recunosc ca am renuntat de mult la acest lucru. tocmai din simplul motiv ca nimeni, dar nimeni nu vrea sa creada asa ceva. nici macar sa conceapa. chiar azi stateam la o terasa si discutam cu niste amici de una de alta si am ajuns sa le spun de articolul tau. maxim 10 secunde m-au lasat sa vorbesc dupa care au inceput sa rada de mine in hohote si sa ma ridiculeze. este incredibil cum au reusit evreii sa planteze aceasta samanta in sufletul omului de a refuza cunoasterea. iar cei care nu o refuza nu au timp pentru ca tot evreii au inventat MUNCA. du-te la munca, vino acasa istovit, stresat, fa de mancare, fa curat in casa, ai grija de copii…inca una alta …mai baga si un PRO TV sau ce alte tampenii mai sunt la TV si somn. iar maine o iei de la capat. iar cand au timp liber…numai la asta nu vor sa se mai gandeasca masele…prefera sa bea o bere sa manance un mic si sa asculte o manea la iarba verde etc. sa sti ca totusi am intalnit o gramada de oameni care sunt constienti de ce ai scris tu si eu mai sus, dar recunosc intr-adevar ca nu au timp sa reflecteze asupra lor iar cand au timp prefera sa-si „traiasca viata” si sa nu isi „piarda” timpul gandindu-se la asemenea chestii pt ca vor sa se bucure de fiecare minut din viata lor, desi sunt constienti ca fac exact opusul ingnorand aceasta manipulare.
am atat de multe de scris, poate ar fi mai bine sa tinem legatura si altfel, chiar as vrea sa te ajut cu ce pot in crearea unor asemenea articole daca imi permiti.
nu am putut sa nu remarc dorinta ta atat de mare de a-i da peste gura lui bg1952. sincer te felicit, dar daca doresti un sfat…ai fost mult prea dur cu el si te-ai coborat prea prea mult la nivelul sau…si sti ce se intampla cand te pui cu prostii. de asemenea s-a vazut si frustrarea ta atunci cand ti-ai varsat amarul pe „saracul” om povestindu-i cate nopti ai pierdut si ca te-au dat afara de la munca si nu aveai bani etc…nu creau sa ma intelegi gresit CREDE-MA…dar ca tine au fost, sunt si vor fi incredibil de multi din pacate. eu ma numar printre ei chiar, dar nu e bine sa iti versi amarul asa in public. iti strici singur „imaginea” si iti mai consumi si „setea” pe toti prostii. pastreaza-ti aceasta „sete” caci ea este unul din marile izvoare ale multor articole de genul acestuia.
inca odata tot respectul pt un om ca tine…rarrrrrr fff rar in ziua de azi un tanar citit, educat si calculat. nu te cunosc, dar ce scri pe aici asa imi pari. si sa sti ca si eu, ca si tine, cred ca impreuna cu totii putem invinge ffff usor, dar sa gasim o cale sa ne unim.
http://secretelezeilor.wordpress.com/2011/11/11/3250/comment-page-1/#comment-2844
ADOLF,
ce ţi se întâmplă ţie cu prietenii, mie mi se întâmplă şi în familie, din cauza mentalităţii tuturor oamenilor indusă în minte de către imbecilii care se cred înţelepţi, zeii divini.
Pentru toţi înţelepţii, nu numai cei divini, suntem nişte excremente umane.
Toţi, cei consideraţi „excremente umane”, preferă să-şi trăiască viaţa în loc să caute Adevăruri pentru a deveni slobozi.
Adevărurile au fost, întotdeauna, ascunse vulgului. La adevăruri au ajuns numai cei care au crezut şi judecat dar, s-au şi lăsat judecati.
Judecata nu este întotdeauna o ceartă adresată cuiva.
Aseara am gasit un amic si m-a uimit cand i-am aratat articolul. Nu numai ca imi impartasea credintele, dar chiar a venit cu argumente adiacente. El este libanez deci va dati seama ca stie destule mai de la fata locului. Chiar mi-a povestit faza cu reporterita concediata de la CNN. Alti 2 amici mi-au multumit pt ca le-am dat si por acest articol si mi-au spus ca desi e fff lung, este cel putin interesant si isi vor face timp pt a-l studia intreg. Deci uite ca…daca sti unde sa cauti…se poate. Familia mea nici nu stie sau nu a auzit de masoni etc…deci ce sa mai zic:) klaudiu sper ca ai gasit editorul, daca nu iti doresc succesuri dupa cum a spus o fata
„daca dragoste nu e…nimic nu e”
„sa fie pace in lume….sa fie pace, pace, pace pe pamant”
„Si vis pacem, para bellum” („Dacă vrei pace, pregătește-te pentru război”), spunea Publius Flavius Vegetius Renatus în „De Re Militari”…
nu era necesar sa traduci, mai stim si noi cate ceva dar e „casa” ta, faci ce vrei……….
toate cele bune tuturor
Cum nu toată lumea de aici știe latină, cred că era necesară traducerea… 😉
ok
Romania, trezeste !
te
Parcă spuneai că vrei să vorbim pe mail. Ți-am trimis un e-mail de aproape 3 săptămâni și niciun răspuns. Te-ai răzgândit sau ai uitat?
Îţi imaginezi că nu am citit „Codul Bibliei”?
Te înşeli!
La fel ca tine sunt vulgar. Numai că eu ştiu că sunt componet al vulgului şi mă străduiesc, cât pot, să nu cad în capcana Bibliei a cărei existenţă este evidentă, pentru mine. Codul Bibliei este o ficţiune prin care evreii imbecili care se cred zei divini, vor să scape de judecată.
De judecată nu scapă niciun mincinos, oricât de mulţi martori ar aduce!
Toţi martorii, aduşi de un mincinos, sunt mincinoşi!
Nu vreau să te supăr pentru că-ţi văd valoarea dar îţi văd şi prostia. Dacă nu arăţi prostia Românilor degeaba le cânţi Deşteaptă-te Române!
Să nu trăieşti cu impresia că tu nu ai căzut în capcana Bibliei. Toţi oamenii, fără excepţie, sunt prinşi în laţul Bibliei.
Nu este important ce crede omul ci numai ce ştie.
Sunt obligat să iau pauza recomandată de Stăpân; nu că ar fi o recomandare raţională, dar…
Eu mă simt obligat să te înjur, dar mă abțin. Ți-aș recomanda să-mi urmezi exemplul.
Crezi că nu ţi-am remarcat ironia adresată Codurilor, în general? Vezi că îţi scapă încredinţarea lui Isaac Newton, încredinţare care cuprinde prostia timpului său.
Încredinţări asemănătoare au avut şi Românii Nicolae C. Paulescu, Corneliu Zelea Codreanu, Gheorghiu Dej, Nicolae Ceauşescu şi alţii ca ei cu prostiile corespunzătoare timpului lor.
FII atent că eu nu mă cert cu proştii. Eu scriu numai ceea ce ştiu fără pretenţia prostească de a fi crezut şi lăudat.
E problema ta ce știi sau, mai exact, ce crezi că știi.
Mă bucur că mi-ai remarcat ironia. Vezi că îți scapă ceva important: am treburi mult mai importante de făcut decât să pierd timpul cu astfel de polemici sau provocări. E sâmbătă seară. După o săptămână de muncă tu chiar ai impresia că mă interesează Newton? Bucură-te de viață, cât mai poți, și mai lasă discuțiile inutile, care nu rezolvă nimic.
PS: E ultima oară când îți accept ironiile. Renunță la ele sau îți pierzi din nou dreptul de a mai lăsa comentarii pe aici. De data asta definitiv.
Eu mă simt obligat să scriu ce ştiu şi nu mă abţin.
Dacă m-ai înjura ai face aceeaşi prostie pe care am făcut-o în cazul lui Ion Coja, când l-am înjurat de Dumnezeii, Cristoşii şi Biserica mă-si de imbecil credincios care se dă naţionalist. L-am înjurat pentru că este laş şi-mi şterge comentariile la aberaţiile lui considerate, de el, adevăruri.
Gilian,
Adevărul nu se poate afla prin impunerea credinţelor considerate adevăr de unii şi susţinute de mărturiile altora.
În cazul ăsta, ceartă-te singur. Eu mă simt obligat să iau o pauză. Consideră că am plecat în vacanță.
https://www.youtube.com/watch?v=Nue1A3PoJrg&feature=em-hot-b-vrecs
Copile, fiule, Claudiu,
Nu te bucura că-mi scapă ceva din ceea ce scrii, că te înşeli!
Nu-mi scapă nimic din valoarea şi nonvaloarea ta (îmi spui: „Vezi că îți scapă ceva important: am treburi mult mai importante de făcut decât să pierd timpul cu astfel de polemici sau provocări. E sâmbătă seară. După o săptămână de muncă tu chiar ai impresia că mă interesează Newton? Bucură-te de viață, cât mai poți, și mai lasă discuțiile inutile, care nu rezolvă nimic.”).
Ce-mi scrii tu sunt cuvintele trase la şapirograf ale lui Radu, băiatul meu.
Părinte, tată, Traiane.
Mi se rupe de ce crezi că îți scapă sau nu. Tu ai un obicei prost de a mă freca la icre. Și faci asta sistematic, de mult timp. Din motive care nu mă interesează. Eu am o viață pe care încerc să mi-o trăiesc. Am lucruri importante de făcut și de trăit. Părerile tale nu se intersectează cu ele. Asta nu înțelegi tu deloc. Ai impresia că stau toată ziua pe net, așteptând un comentariu pe blog, din care să curgă o întreagă polemică cu ajutorul căreia să îmi umplu timpul. Tu și alții ca tine, care au același obicei prost, nu încercați decât să-mi consumați timpul și energia. Ceea ce n-o să se întâmple.
Ți-am sugerat să-ți vezi de viața ta. Se pare că nu se poate. Ți s-a pus pata pe blogul ăsta și vrei neapărat să mă stresezi. Pentru a evita această situație neplăcută, mă văd nevoit din nou să te banez.
K, sa nu te sperie ca ajung pietrele la tine gratis! Este mai usor si mai ieftin.
Dar ce facem cu rabdarea? Noi cand citim?? Adica ai promis acuma scrie.
Monica, unii dintre noi chiar au nevoie de traduceri fie si din latina pentru ca pare cam ilogic sa fii farmacist ca sa poti intra in farmacie pentru piramidoane.
K, spor la scris si adu-l pe Marduk inapoi, este an electoral.
Bafta!
Încerc să scriu, dar îți dai seama că durează. În primul rând documentarea. Dar nu mult, din fericire.
Nu-l aduc eu, vine singur! 😀
Re: Alternativă la religii este Adevărul!
[url=http://secretelezeilor.wordpress.com/2012/02/08/posedarea-lui-iisus/#comment-282]
[quote author=Klaudyu]
„De unde știi că e Mesia și parte din Trinitate? Crezi asta doar pentru că așa îți spune o religie creată de niște evrei greci pentru a conduce Imperiul Roman? Sau pentru că așa îți spune un popă la biserică? Există vreo dovadă în afară de scrierile creștine? Nu! Există măcar o dovadă că Iisus a existat cu adevărat? Din nou, nu! Te-ai întrebat vreodată de ce nu? Sau măcar de ce întreaga poveste a lui Iisus e copiată după miturile altor popoare, scrise cu mii de ani înainte de presupusa lui existență?”
[/quote]
Şi pentru asta trebuie să-ţi mulţumesc. Nu am ştiut multe lucruri înainte de a te întâlni.
Acum ştiu că toate religiile vor pieri într-o lună, (Zaharia 11:8; Osea 5:7 – 15.) din clipa în care va începe judecata.
Eu am ajuns pe alte căi, diferite de ale tale, la concluzia că întreaga Biblie este conspiraţie a evreilor imbecili care conduc lumea, prin zei, de peste 2500 de ani.
15. „Voi pleca,” zice Sântio, Creatorul, „Mă voi întoarce în locuinţa Mea (tărâmul Zeilor), până când vor mărturisi că sunt vinovaţi şi vor căuta faţa Mea. Când vor fi în necaz, vor alerga la Mine.”
[url=http://ioncoja.ro/amestecate/asta-este-europa/#comment-54909]Nu trebuie să punem mâna pe arme![/url]
Ţara nu se salvează prin război ci, prin înţelepciunea venită de la Creatorul Sântio care ni S-a dezvăluit nouă, Românilor, Popor de proşti.
Ion Coja, îţi imaginezi că-i mai brează credinţa ta cre(ş)tină decât cea a ateilor?
Ştergând ce crezi tu că e greşit, în postarea altuia, îţi arăţi incapacitatea de a judeca altfel decât te-au învăţat mentorii tăi imbecili, evreii. Trebuie să ştii, nu doar să crezi, că mentorii tăi au fost nişte imbecili perfizi.
Fii foarte atent că te faci de râs în faţa tuturor oamenilor (nu numai în faţa cunoscuţilor tăi) ştergând mesajele care nu te aprobă în prostia cu care te lauzi.
Comentariile „Sfântului” Nicolae Velimirovici arată greşala de a-L confunda pe Sântio, Creatorul, cu Dumnezeul inventat de evreul Moise. De altfel toţi credincioşii faceţi aceeaşi greşală.
Evreul Isus a fost de bună credinţă, crezându-se Hristos, Mesia; El a iniţiat o conspiraţie care a generat Creştinismul, demolatorul imperiilor vremii lui.
Condiţiile căderii imperiului evreilor imbecili sunt împlinite în aceste zile de pe urmă. Vreţi voi, nu vreţi, Şilo (Geneza 49:10) se face cunoscut şi împlineşte planurile necunoscute aleCreatorului Sântio.
Klaudyu, consideră-te în vacanţă şi nu mai citii, aşa cum ai spus, comentariile mele.
Postat, luni, 21 iulie 2014, ora, 16:17
Citiri, 258704
Eridian e o rasa de extraterestrii antici in acel joc, care au lasat tot felul de arme si tehnologii in urma. Nu numai hollywood joaca murdar cu psihologia inversa si de genul. Dar despre ce e exact? E ceva din sfera proiectului venus?
Nu e nicio rasă de extratereștri. Eridan e numele dacic al Dunării. Orașul sumerian Eridu și constelația Eridanus au fost numite după Dunărea noastră. Egiptenii i-au spus Istru iar romanii Danubius / Danuvius, iar numele dacic s-a pierdut în timp. Deși nu s-a găsit o traducere exactă până acum, Eridan se pare că înseamnă „casa zeilor izgoniți / exilați”.
N-are nicio legătură cu proiectul Venus. Mai ai răbdare puțin și vei afla despre ce e vorba. Pe 25 va fi lansat. 🙂
Serios? O_O tare.
supeer de abia astept Eridan 😀 bafta si nu mai sta pe chat la scris cu tn :))
Re: Alternativă la religii este Adevărul!
[url=http://secretelezeilor.wordpress.com/2014/07/25/proiectul-eridan/]Klaudyu[/url]
Eu mă simt mult mai singur decând am aflat, şi de la tine, că lumea a fost condusă prin zei.
La ce v-ar folosi să vă scriu ce ştiu, ca profesionist?
Ce ştiu ca profesionist deranjază pe absolut toată lumea, pe fiecare individ în parte, fără excepţie.
Este cumplit de dureros când tocmai cei pentru care simti o dragoste deosebită îţi spun că te cerţi cu ei şi că eşti negativist văzând în jur numai conspiraţii evreieşti; alţii le spun conspiraţii masonice.
Soluţia salvării Naţiei noastre v-o dau eu fără a avea vreo pretenţie de a vă strânge în jurul meu. Vreau să vă strângeţi în jurul Adevărului ştiut, nu crezut, ştiut de noi Dacii şi confirmat de legea Dumnezeului Iehova, inventat de evrei cu scopul de a conduce lumea.
Ei şi-au atins scopul! Dar, rezultatul scopului lor se dovedeţte a fi un eşec total!
Noi ne vom atinge scopul şi-i vom salva şi pe ei de la pieire!
Noi nu am fost niciodată singuri, doar ne-am simţit singuri, din cauza credinţelor noastre diferite şi nesigure că sunt corecte, fără judecată.
Postat, sâmbătă, 26 iulie 2014, ora, 06:45
Citiri, 259935
Traiane, aici îți dau dreptate: ne vom atinge scopul. Însă, până să ajungem să îi salvăm pe alții, încercăm să ne salvăm pe noi.
„Taramul mostenit de la zei”? „Unirea dacilor”… „Aceasta este doar prima fază. Următoarele… vor veni pe parcurs.” Care-s urmatoarele faze, vreti sa cuceriti lumea, dupa ce „eliberati” Romania? Mai oameni buni, voua nu va stau tiglele pe casa cum trebuie. Pentru simplul fapt ca aveti timp ptr astfel de chestii… 😉
Greybeard, următorul pas e să cucerim Universul. Apoi pe toate cele paralele și perpendiculare… Mulțumit de răspuns?
Poate ne lipsesc câteva țigle de pe acoperiș. Poate le lipseau tuturor care au îndrăznit să se ridice împotriva Sistemului, pentru a-și câștiga libertatea. O doză de nebunie e necesară, pentru că oamenii „normali” ca tine nu îndrăznesc să-și scoată capetele din dosuri. Orice lucru măreț de-a lungul timpului a început de la un vis, catalogat de cei „normali” ca nebunie. Ceea ce mă face să cred că suntem pe drumul cel bun.
Noi ne facem timp pentru așa ceva. Tu, în schimb, ce faci pentru ceilalți?
eu ma consider un urmas al dacilor Ortodox, va sustin.. dar libertatea se castiga nu in strada ciocnind pet-uri de asfalt in tarcuri jandarmeresti ci cu sange. recuperarea TERITORIILOR ROMANESTI anexate abuziv de altii (Basarabia,+ Bucovina de Nord+ Herta +Cadrilater+ Bugeac) ‘pohta ce-am pohtit’..
Ioan, nu ne propunem să ciocnim pet-uri de asfalt. Bineînțeles că ne dorim recuperarea teritoriilor dacice, dar deocamdată acest vis e cam departe. Luăm totul treptat, pas cu pas. Totul se poate realiza atunci când oamenii sunt uniți. Iar Elita știe asta prea bine. Din acest motiv tactica ei preferată e „divide et impera”.
Lupul a fost animalul meu totem mai dintotdeauna. Ca de la lup la lup, vreau sa stii ca ai suportul meu, in limita celor posibile.
O revolutie prin forta stim ca nu va merge. La asta se asteapta, si sunt pregatiti, pentru ca se stiu cu musca pe caciula. O abordare ala fight club (exceptand detonarea cladirilor sau chestii de genul intelegi tu XD) ar fi mult mai de dorit.
Chiar as fi crezut ca e ceva in neregula daca nu apareau simpletoni de genul lui barba sura sa ne cheme eretici si profani. Asta nu are nici o treaba cu religia, politica, economia. Lasa-ti-le in parte, alea sunt chestii care au contribuit la inlantuirea spiritului uman atatea secole. Are treaba cu integritatea si faptul ca nici o autoritate nu este legitima si contrara esentei umane. Deprogramarea poate lua mult si bine dar oriunde e mai bine decat in sistemul asta.
„Tara mea e lumea si religia mea e sa fac bine.”
„Casa mea e acolo unde imi astern capul. Templul meu e trupul in care salasuiesc.”
Din punct de vedere a legilor karmice (ew ce chestie pagana), povestea lui Iisus nu sta deloc in picioare.
Nimeni nu iti poate lua pacatele, cu atat mai mult prin moarte.
Nimeni nu poate sa te treaca prin experiente destinate tie. Poate maxim sa iti arate unde e usa. E de datoria ta sa pui mana pe clanta, sa strangi si sa rotesti, si sa pasesti curajos prin ea.
Sa comiti o crima ca sa ii ierti pe altii e ca si cum ai porni razboiaie pentru a face pace. Si mai era una cu virginitatea, daca o stiti. Violenta atrage violenta.
Eu unul refuz sa cred in dumnezeul abrahamic. E un idol fals si un ipocrit despotic cu psihoze grave. Un adevarat „zeu al bunatati”i nu ar putea crede in iertare intrucat nu ar crede in condamnare.
daca ati auzit de dead space, exact asta e povestea acolo: un arheolog descopera un artefact periculos, il studiaza si propune distrugerea lui, guvernul il asasineaza si se creeaza o biserica in jurul lui, care il martirifica si il priveste ca pe un salvator. toti se dedau de bunavoie demonilor si monstrilor pentru ca au fost indoctrinati de biserica unitologiei ca prin moarte defapt vor fi uniti in afterlife, dar singurul rezultat e extinctia rasei umane. o paralela insensibila dar subtila la religia de azi. cam ciudat considerand ca EA e detinuta de corporatii evreiesti. ce le mai place psihologia inversa. fir-ai tu Edward Bernays.
klaudyu ceri prea mult de la ei. pai toti abia s-au „nascut” si abia au vazut si ei treaba asta cu evreii cu etc si tu deja ii pui sa invete tabla inmultirii 🙂 eu am incredere in semenii mei ca pot mai mult de atat, sa nu ma intelegi gresit, dar ii iei prea repede. si iarasi sa nu ma intelegi gresit…idea ta si tot ce faci tu pana in prezent mie mi se par toate aceste lucruri ff bune, benefice, constructive, dar chestia cu lupu ala alb ma amuza. nu stiu cum se face nu se face…noi tot trebuie sa invartim in jurul la ceva anume…maret…ceva de care sa ne tragem, sa credem in el/ea…acel reper intelegi tu sigur despre ce vorbesc eu aici. jegurile alea de evrei au facut acelasi lucru cu Biblia lor preschimbata si scrisa doar cum au vrut-o ei. aici gasesc eu partea „amuzanta” …cum vrei sa „distrugi” un lucru incercand sa construiesti ceva nou cu aceeasi temelie? si acuma revin la ce ai spus tu mai sus…chiar asa ne trebuie nepaparat un conducator, un reper, un ideal? chiar nu putem sa facem tot ce facem doar asa din proprie initiative si fara sa ne ghidam dupa nimic/nimeni….futu-i lupu masii si evreii si cine mm mai sunt pe lumea asta de simboluri cretine si pline de…mister. nu te critic sa nu intelegi gresit pt a 3-a oara, ma simt nevoit sa ma repet, doar iti aduc la cunostinta. poate ca din dorinta ta atat de mare de a realiza ceva in acest domeniu, caz, te-a luat valul si nici nu ti-ai dat seama de cele spuse mai sus. sau poate ca le-ai realizat si atunci se nasc alte intrebari. inca odata respect pt tot ce faci si multe succesuri in continuare.
Re: Alternativă la religii este Adevărul!
[url=http://secretelezeilor.wordpress.com/2014/07/25/proiectul-eridan/comment-page-1/#comment-2880]Klaudyu,[/url]
Vreau să fiu bine înţeles de fiecare om în parte, nu numai de Daci.
Când am scris: „şi-i vom salva şi pe ei de la pieire” am făcut-o pentru ei, pentru evreii imbecili care conduc lumea; pentru toţi „înţelepţii” care se cred superiori şi vor să ne conducă.
Evreii se tem de moarte! Pentru că ei au fost şi sunt criminali, le este teamă că li se va aplica principiul lor, „Viaţă pentru viaţă, ochi pentru ochi” (Deuteronomul 19:21) Principiul lor este o prostie venită din acelaş cap, lipsit de judecată, care le-au inventat şi zeii, cu care au condus lumea peste 2500 de ani.
Toată lumea trebuie să ştie că noi, Dacii, nu judecăm pentru a condamna şi a-i ucide pe păcătoşi ci, pentru a-i determina, a-i face pe ei să se corecteze singuri. Noi, Dacii, vrem ca toată lumea să fie liberă. Noi, Dacii, nu impunem nimic, nimănui. Nu impunem nici măcar cum să fie făcută corectarea greşelilor lor făcute faţă de noi sau de alţii.
Trebuie să se ştie că, „Fiecare pasăre pe limba ei piere!”
„Fiecare om aşa cum îşi aşterne, aşa doarme!”
Noi, Dacii, am învăţat din greşelile noastre dar şi ale evreilor, care s-au crezut aleşii Dumnezeului lor, Iehova, s-au crezut deştepţi, s-au crezut superiori. Fiecare naţie ce a cerut prin zeul ei a primit de la Sântio, Creatorul Pământului şi a tot ce este sub soare. Scopul Creatorului Sântio a fost acelaşi de la facerea Omului: Educarea Omului prin experienţa (Istoria) proprie.
Atenţie Fraţilor!
Eu vă scriu ceea ce ştiu, mai bine zis, ceea ce am înţeles din discuţiile pe care le am cu Sântio. Dacă am înţeles bine sau greşit, nu ştiu. Judecaţi şi voi căci unde sunt mai multe minţi care judecă aceeaşi credinţă, acolo răsare Soarele!
Isac Newton la vremea lui a simţit existenţa Atotputernicului când I-a descoperit Legea atracţiei universale, confirmată şi astăzi, de minţile care judecă.
Eu nu voi face greşala evreilor imbecili, a masonilor zilelor din urmă, de a ţine ceva ascuns faţă de restul lumii. Tot ceea ce ştiu, bine sau rău, scriu pentru a fi judecat. Dacă mă ridiculizaţi pe mine nu înseamnă că-L ridiculizaţi pe Sântio. Ridiculizaţi un om care crede că ştie, vă ridiculizaţi pe voi care credeţi că ştiţi.
Aşa că, să trecem la treabă bazându-ne pe Sântio nu pe mine sau altă creatură lipsită de inteligenţa Creatorului Sântio.
Să auzim numai de bine.
Postat, sâmbătă, 26 iulie 2014, ora, 20:45
Citiri, 260145
Adi şi barbă sură
Ţara mea este acolo unde se vorbeşte limba mea păsărească neînţeleasă şi chiar necunoscută şi nerecunoscută chiar de cei care se dau civilizatori, profesori, a se vedea imbecilul Ion Coja care se dă naţionalist şi în fond este un trădător ordinar.
Vă răspund mai pe îndelete unde greşiţi; după discuţia pe care o voi avea cu Sântio de-a lungul celor 6 mile pe care le fac şi astăzi.
Serios acum, sper că ai fumat ceva. N-aș vrea să cred că scoți astfel de inepții cu mintea limpede…
Sa fii spiritual nu inseamna sa fii un fanatic deluzional du-te cu serpii si ingerii tai
Macar gaseste alt nume pentru zeul tau, nu o sa te ia nimeni in serios decat alti deluzionali daca mai folosesti cuvantul impus de biseri cacaolica.
Corect! Asta tot incerc sa implementez cumva si eu in interlocutorii mei: GANDITI! Cititi! Informati-va! Doar daca se ia atitudine in fiecare domeniu si actiune individuala, vom putea sa atingem ceva impreuna, fiecare aducand ceva diferit si totusi la fel de important in aceasta „renastere” necesara unui stat de drept just si corect condus! Cand toti isi vor da seama de faptul ca practic noi suntem vocea, politicienii sunt doar amplificatorul si ne vom regla in asa fel aceste amplificatoare incat sa redea vocea noastra curata si nu ceva „filtrat si prelucrat” dupa bunul lor plac, atunci cand vom trage la raspundere alesii pentru actiunile si deciziile lor partinitoare si nedrepte, vom avea o sansa. Pana atunci, „sa moara vecinu’ sa ramana capra de muls….
Bravo Klaudyu! Respecte!
Patriotismul e o iluzie. Tu flutura-ti steagul si putulica in timp ce eu imi fac treaba. Nu face decat sa perpetueze iluzia separatismului si a diviziei culturale. Nu ai decat sa te certi pentru linii invizibile care despart pamantul si pentru limbi fara substanta, dar nu te astepta sa ajungi undeva.
Inneaca-ti orgoliul
https://www.youtube.com/watch?v=iYB0VW5x8fI
Comentarii adevarate din partea celor doi, o singura corectare. Nu se cere prea mult, nu simbolul e problema, ci faptul ca oamenii de rand(tinuti fortati in saracie, sa le ajunga si nu prea pana la urmatorul salar sau pensie) sunt prea inculti, pentru ca au mintile spalate de Mynele TV, Taraf, antene si pro TV, si altele pe care nu vreau sa le mai enumar. in fapt cam 99% din canalele media de la noi din tara, sunt doar masini de spalat creerele romanilor, scoala a fost modificata de 20 de ori poate mai bine in ultimii 24 de ani, prin legi si ordonante, si prin asta se urmareste doar o indobitocire cat mai crancena a maselor, pentru ca elitele, care isi permit sa isi trimita copii la scoli inalte din lume, sa nu aiba concurenta mai tarziu cand vor preda stafeta puilor lor. Peste tot in lume se cauta o indobitocire in masa, trebuie doar sa stii sa muncesti 8 ore pe zi, pana la 68 de ani, mai tarziu pana la 80 daca poti, sa nu ai timp sa gandesti. se urmareste crearea de roboti, ascultatori si fricosi, care sa nu gandeasca mai departe de programul inoculat prin scoli si mijloace media, sa nu gandeasca mai departe de „fericirea” ca are o familie, 2 – 3 copii(a se citi viitori roboti ai viitoarei elite), o munca care sa ii aduca venituri atat cat sa mai puna deoparte de o vacanta atunci cand are liber, odata pe an 2-3 saptamani, sa se deconecteze, sa isi incarce bateriile, sa poata roboti in continuare. La o bere vor discuta cu prietenii doar ceea ce li se ofera prin mijloacele de indobitocire si minciuna in masa(TV-Radio, Filme cu supereroi, show-uri de prost gust care sa le ocupe timpul liber). Este greu, de aceea Klaudyu, te-ai trezit cu intrebarea „Solutii?”. Mai intai tre sa le spalam creerele celor multi de prostie, de indobitocire, de instinctul de turma. Apoi poate incet cate unul va ridica mana si va zice „poate daca …”.Am avut destule discutii „la o bere”, si am avut parte de tot felul de subiecte. Nu vreau sa va creez aici durerile de cap de care am avut parte. Lumea inca nu poate gandi pe cont propriu. Masele detin cap doar sa nu le ploua in gat, sa manance, si sa vada cum sa ajunga la munca. Procesoarele lor nu au primit de mult un upgrade. E la fel ca acum cateva sute de ani. Biserica s-a folosit de frica omului de divinitati si fenomene inexplicabile, pentru ca erau prea prosti sa isi dea seama ce se intampla, iar elitele care avea parte de scoli inalte la fel ca si acum, ii conduceau ca pe niste oi proaste la pascut. Acum, cand tehnologia a inaintat biserica a pierdut teren, lumea nu mai crede asa usor in Fat Frumos, Dragoni si alte basme, dar crede in ce vede la TV. in „adevarul care li se arata”. Si roata se invarte, aceleasi elite ajung din nou la conducere, si aceeasi dobitoci la munca pentru elite. Trebuie sa ii invatam pe romani sa priveasca TV-ul ca pe un mijloc de a citit printre randuri, si ca un mijloc de divertisment, sa nu se multumeasca doar cu ce primeste la scoala ca invatatura, sa nu se multumeasca ca a vazut chilotii vreunei vedete in vreun „SHOW Pacatos”. Trebuie sa invatam lumea sa gandeasca. Asta e PRIMA SOLUTIE. Cred ca am scris mult, dar am copii mici, si mie frica sa nu treaca prin masina de indobitocire cand vor incepe scoala. Incerc sa ii tin pe drumul adevarat si nu pe cel mincinos, incerc sa ii invat sa vada amandoua jumatati ale paharului inainte de a se multumi cu jumatatea plina a acestuia. Sper sa am succes in educatia lor, si la fel va doresc si voua. Si sper sa avem succes sa schimbam moduri de gandire si ale altora.
pt Berlinezu
nu vreau sa-ti iau din „merite” dar eu cred ca toti care citesc toate aceste articole de pe aici si de oriunde de genul asta, au habar de absolut tot ce ai spus tu. dar nu-i nimic trebuie repetate repetate repetate la nesfarsit poate asa le intra draq in cap….cum spunea un mare om candva…repetitia este mama invataturii 🙂
Merci pentru incurajare, nu le-am scris pentru cei care deja stiu ce se petrece, pentru cei care inca au ceata pe ochi, si mintea intunecata. Sunt multi care au trecut pe aici, si tot degeaba, am avut parte de tot felul de comentarii la diferite articole. Daca vrei sa te minunezi putin de ce pot gandi unii citeste comenturile la articolul „Hitler : Mesia sau Antichrist!”, si ai sa vezi cat de indobitociti pot fi unii, cu toate ca articolul da foarte mult de gandit despre tot ce am invatat noi in scoli ca fiind istoria „adevarata” … mai bine zis istoria invingatorilor!
da asa este intr-adevar sunt multi care nu vad astea si altii si mai rau…le vad, le constientizeaza, la accepta, dar o zic pe fata…nu sunt dispus sa fac asemenea sacrificii ca sa fac o schimbare. nu vreau, nu pot etc…sunt incredibili. imi vine uneori sa le dau un pumn in ochi, dar ma abtin pt simplul fapt ca ma duce mintea putin mai mult decat ei si sunt chiar fff mandru de asta. eu de vreo 3 ani chiar fac fff mari eforturi sa ma schimb sa fiu un om mai bun sa ajut sa construiesc ceva…spiritual ma refer. sti ce e amuzant? ca toti rad de mine, dar culmea cand din pacate uneori se intalnesc in viata cu acele cuvinte pe care eu I le tot spuneam…atunci vin la mine si imi spun sec…ba fir-ai al draq ca mare dreptate ai avut, tu cu gura ta spurcata. pai vezi tu…exact ce spunea si facem…dregem mai sus…e o tendinta fantastica sa dam vina pe cel de langa sau pe oricine/orice pt greselile noastre. e mai la indemana. suntem niste jigodii si niste animale putin mai evoluate din pacate, eu unul am puterea sa recunosc ca m-am regasit in aceste cuvinte de cateva ori. asta m-a facut sa si ma schimb, sa incerc sa fiu altfel. nu mai puteam trai asa…imi era rusine de mine, cu mine. nu sunt perfect, poate nici nu vreau, dar tind catre ceva mai bine pt simplul fapt …ca se poate!
Re: Alternativă la religii este Adevărul!
[url=http://secretelezeilor.wordpress.com/2014/05/30/realitatea-inaltarii-domnului-2014/#comment-2660] Înălţarea Domnului 2014[/url]
[quote author=Klaudyu]
„Încă mai credem în zei. Tocmai asta e problema. Nu compara zamolxianismul cu creștinismul. Preoții lui Zamolxe nu ne tratau ca pe niște vite numai bune de muls încontinuu, pentru a-și clădi ei palate și a se umple de aur. Nici nu cred că făceau afaceri fără a plăti taxe la stat, din bugetul căruia trăgeau cât puteau de mult. Zamolxe ne învăța să trăim în armonie cu natura, să ne iubim țara și între noi. Ceea ce n-aș putea spune despre creștinism. Preoții creștini ne vor doar cu cururile în sus și cu mâna plină băgată în cutia milei, tremurând de frica unul zeu plin de iubire, care ne pedepsește aspru pentru orice. Religiile vechi nu aveau ca scop doar manipularea prostimii, ci mai și făceau lucruri bune pentru oameni. N-aș putea spune același lucru despre cele actuale. Răspunsul la întrebarea ta e: fără. Dacă tot e prost românul, fiind preocupat doar de mici și bere, de telenovele, de curvele lui Capatos și de scandalurile mediatice, ce te face să crezi că are nevoie de o religie care să îl îndobitocească și mai mult? După cum se vede cu ochiul liber, credința e cea care ne-a făcut mai umili, încât să acceptăm să se pișe toți pe noi. Să-i mulțumim Domnului pentru asta, în timp ce donăm o mare parte din veniturile noastre mici pentru noua catedrală de care avem mare nevoie…”
[/quote]
Nu vreau să te supăr Klaudyu dar trebuie să-ţi scriu ce observ… fireşte, ce observ cu ochii minţii mele, de om conştient că sunt necunoscător (prost). Sigur din cauza prostiei mele şi a educaţiei primite, printr-o simplă frază, de la o Mare Profesoară de chimie de la Şcoala Medie Tehnică de Chimie din Bucureştii anului 1951, nu am fost prins în capcana Biblie – în laţul întins tuturor oamenilor de către cei care au imaginat modul de a-i supune, de a-i fura, de a-i exploata, de a profita de pe urma prostiei lor.
Marea mea Profesoară, Tovarăşa Poienaru (despre care circula în şcoală vorba că ar fi soţia unui trădător condamnat alături de Ion Antonescu) la o întrebare a mea în faţa clasei în care majoritatea covârşitoare a colegilor erau evrei, mi-a spus: „Mă Ioane numai proştii cred!” Toţi colegii mei au râs. Dar au râs din cauza lipsei inteligenţei Creatorului de a pricepe mesajul Genialei Profesoare.
Să spunem evreilor, ca să ştie şi ei, aşa cum ştim noi, Dacii, că nimic nu se învaţă numai prin credinţă; mai e nevoie şi de inteligenţă, judecată, raţiune, gândire, înţelepciune sau cum oţi vrea să-I spuneţi Duhului Sfânt al Creatorului Sântio. Sântio, Creatorul Pământului şi a tot ce este sub soare, este o descoperire a noastră, a Dacilor, care studiem Creaţia lui, natura; nu este o născocire a minţii omeneşti, cum sunt zeii.
Dacă toţi evreii care au fost la cursurile Marii Profesoare ar fi înţeles mesajul Tovarăşei, nu ar mai fi făcut greşelile crase prin minciunile debitate de unii „înţelepţi” ai naţiei lor şi susţinute de alţi „savanţi” prin mărturii ca fiind adevăruri.
La întrebarea lui Liviu: „Oare cum o fi mai bine pentru romanul asta prost: cu credinta sau fara?” răspunsul tău: „fără”, este greşit.
Fără credinţă vulgul nu poate fi condus! Fără credinţă nu putem avea progres, evoluţie socială. Vinovaţi de criza socială existentă în lumea zilelor din urmă sunt evreii imbecili care se cred zeii divini aleşi de dumnezeul lor imbecil, Iehova, inventat de criminalul Moise.
Preoţii noştri, ai Dacilor, tu ştii mai bine decât mine, ne-au condus printr-un spirit Zalmoxian de iubire a aproapelui, spirit preluat de conspiratorii evrei şi chipurile adoptat Credinţei, Bisericii Creştine.
Fără principiul Zalmoxian de iubire a aproapelui nu poate exista bucuria vieţii, plăcerea de a trăi.
Tot ce am făcut noi, Dacii, de la moşii şi strămoşii noştri am făcut pentru necesităţile vieţii, pentru a trăi! Spre deosebire de noi, tot ce au făcut şi fac evreii imbecili, până în aceste zile de pe urmă fac pentru bani, cu care să-şi cumpere necesităţile, plăcerile vieţii. Numai că ei scapă din vedere că, nu orice poate fi cumpărat pentru a te bucura de viaţa care ţi-a fost dată de Sântio. cum ş-ar dori ei şi acoliţii lor.
Eu le-am spus deja evreilor că Iubirea nu poate fi cumpărată şi Adevărul nu poate fi aflat prin, oricât de multe mărturii voluntare sau plătite ar aduce.
Că Pământul a fost creat stă dovadă, nu simplă mărturie, stă dovadă inteligenţa cuprinsă în planeta Pământ; aşa cum în oală stă dovadă inteligenţa olarului creator (Zaharia 10:12, 13). Evreii şi ateii nu cred în zei, dar nici nu vor să ştie că există un Creator descoprit de noi, Dacii.
Toţi oamenii aţi căzut în cursa Bibliei crezând sau necrezând în existenţa unui Dumnezeu.
Toţi zeii există, fiind imaginaţi de oameni ce se cred înţelepţi pentru a-i conduce pe oameni aşa cum vor ei, zeii.
Ce pierdeţi dacă staţi de vorbă cu un nebun (Zaharia 11:16) care scrie că vorbind cu credincioşi Daci, a aflat împreună cu ei, că este Şilo?
Dacă nebunul este ridicat cu adevărat de Creatorul Sântio aşa cum este scris că ar face Dumnezeul biblic?
Hai să ne judecăm reciproc pentru a afla dacă greşim şi care este greşala fiecăruia! În felul acesta rupem şi frăţia dintre Iuda (evreii din Europa care-l laudă pe Dumnezeu) şi Israel (evreii din America, biruitorii lui Dumnezeu) (Zaharia 11:14, 15)
Claudiu Gilian Chircu, dacă eşti tu, cel căruia i se spune: „Ia şi uneltele unui păstor nebun! ? După cele ştiute de mine nu este exclus. După cum poţi vedea, avem acelaşi scop de atins în viaţă: Renaşterea, recunoaşterea Naţiei Dace ca primordială în dauna evreilor cotropitori care se consideră şi sunt încă consideraţi civilizatorii omenirii.
Evreii nu vin la judecată, când le arăţi micimea, prostia, sunt laşi. De altfel nici acoliţii lor, creştinii, nu vin la judecată când sunt chemaţi să li se arate prostia credinţei lor.
La vârsta mea nu mă mai pot stropi când vreau să fac ceva împotriva vântului întregii omeniri.
Claudiu nu uita că evreul Matei a pus în gura lui Isus, care s-a crezut Cristos, cuvintele: Nu judecaţi, ca să nu fiţi judecaţi; căci cu ce judecată judecaţi, veţi fi judecaţi;
Eu care cred că sunt Şilo, Mesia, Cel uns (Geneza 49:10; Isaia 42:1 – 4;) vă judec pe voi Dacii şi vă cer să mă judecaţi cu aceeaşi judecată ca să aflăm adevărul împreună, nu ca să-mi spuneţi că-mi lipseşte o ţiglă, că asta ştiu.
Postat, luni, 28 iulie 2014, ora, 05:18
Citiri, 260405
Felicitari si spor la treaba! Pana la urma, l-ai adus inapoi pe Marele Lup Alb, nu? Fie ca spiritul stramosilor sa va-ndrume!
… intotdeauna am considerat ca avem in viata doua alternative( asta dupa ce am citit-o pe undeva si am inteles-o, cel putin, asa imi place sa cred) :
_sa faci ceea ce este usor.
_sa faci ceea ce trebuie!
Nu incerc sa fac filosofie ieftina si comentariu pe text dat , dar… solutiile sint la indemina noastra, la tot pasul! Faptul ca sintem superficiali,mincinosi, puturosi, lasi, comozi, delasatori… ca de fiecare data facem ce este usor… nu ne scuza… dar de fiecare data gasim pretexte si motivatii pentru esecurile noastre … de cele mai multe ori cotidiene! Intotdeauna altul este vinovat!
Termeni , gesturi, fapte ,actiuni care au ca fundament onoarea , responsabilitatea ,loialitatea , mindria , camaraderia , bunatatea, intelepciunea( sint sigur, multi nici nu cunosc aceste cuvinte daramite intelesul lor … ) ar trebui sa ne ghideze in tot ceea ce trebuie sa facem !
Vorba colegului de mai sus … multi care bintuim pe aici, au ceva carti in biblioteca si culmea… chiar citite ! Dar …
Dar cum se intimpla de cind e lumea asta si pamintul… bunul simt (de cele mai multe ori bagat cu forta pe git in familie – bineinteles, acolo unde valorile familiei s-au pastrat – sau dobindit mai tirziu – mai greu sau mai usor, mai cu bani sau fara bani ) ne omoara!
Klaudyu, incerc sa fiu realist … am pierdut 24 de ani din viata muncind ca un bou pe ogorul boierului … Am trait permanent cu speranta ca va fi bine daca voi fi cu bun simt … daca voi respecta valorile morale, materiale, daca voi sta civilizat la rind … dar…
Dar m-am inselat ! In relitate am creat un sistem … canceros.
Si se pare, cu tot efortul de a face ce trebuie facut, in final am ajuns la concluzia ca am facut ceea ce a fost usor, fara sa-mi dau seama citusi de putin!
adi, McKenna bate campii, asta e parerea mea. Un intelectual blazat, extenuat si expirat.
claudiu, ideea nu e rea, dar trebuie privit spre viitor, nu idealizat trecutul. Chestiile astea cu lupi, daci, etc., o sa faca toata treaba sa cada in derizoriu. Hai ca nu mai credem ca noi am fost, suntem, sau vom fi buricul lumii.
De unde Eridan, ceva detalii?
K, poate este corect sau nu insa incep sa o iau personal iar in locul detasarii si intelegerii apar nervii si egoismul.
Prea mult ” Ion” devine enervant si simt nevoia sa transmit un mesaj simplu: bunicul meu din partea mamei este din Reteag Bistrita, bunica mea din partea mamei este din Ilisua Bistrita.
Au fost „ungurizati” fortat insa au reusit sa fuga in sudul Carpatilor si au ramas romani.
Au avut pamant si casa in Ardeal insa acum acolo sunt stapani vorbitori de alta limba.
Au venit in Ploiesti, au muncit, au dat oamenilor bani si copiiilor din toata strada de mancare, au vrut sa cumpere casele evreiesti din Ploiestiul postbelic si…surpriza….evreii i-au purtat cu zaharelul si a venit nationalizarea dupa cei sapte ani de front ai bunicului meu. Le-a murit o fata imediat dupa nastere iar bunicul meu a luat cosciugul pe umar si fara sa planga a dus-o la cimitir. A fost arestat si i s-a confiscat totul. Totul. A lucrat in cazangerie si s-a intoxicat cu plumb.
In iarna lui 1993 bunica mea s-a stins iar mama l-a luat sa locuiasca la noi, sa-si aline tristetea.
In vara lui ’94 mama mea a chemat un medic sa vada de ce bunicul meu nu mai manca. Medicul i-a verificat picioarele si i-a spus batranului ca ambele trebuie amputate deasupra genunchilor.
Si acum ca sa intelegi K de ce vad atata oftica pe tigani, evrei, unguri si romani de plastilina, bunicul meu raspunde: tu copile, eu am trait toata viata mea intreg, pe picioarele mele, linga babuta mea. Cum sa le tai acuma? Dupa cateva zile l-am inmormantat.
De fapt, l-a inmormantat mama mea ardeleanca de otel, pentru ca eu eram „militar in termen” si nu am primit invoire.
Asadar, K te rog sa ma ierti, romani de duzina ce sunteti si va stergeti mucii pe chilotii parintilor in timp ce copiii vostri habar n-au ce inseamna sa traiesti cu adevarat, in tara asta magica pe care o iubesti dinainte de-a te naste, cand o sa stati drepti cu fruntea sus inaintea oricui pe planeta asta?
Cand?
Eu sunt nepotul Marelui Alb si nu detin vreun adevar infailibil ci stiu doar atat: ma cheama Liviu si in 40 de ani de viata nu am indoit vreodata genunchii si nici nu am sa o fac. Sunt un ardelean care traieste in Ploiesti printre javre, lasi si curve asadar „Ionilor” treziti-va din masturbare si intelegeti pentru prima oara in viata voastra de rahat ca nu zeii, nu politicienii, nu tiganii, nu rusii, nu masonii sunt tari ci noi slabi. Daca iubesti si respecti un Mare Alb atunci esti suficient de puternic sa stii ca tu esti reazemul si pavaza celor din jurul tau.
Daca am fost rau, nepoliticos sau ploiestean, imi cer scuze insa problema este in sufletele noastre nu in buzunarele altora, fie ei unguri sau masoni.
K, nu te opri chiar daca din cand in cand egoismul unora si naivitatea altora dau pe afara.
Bafta.
Chiar, inainte de a fi DACI, cati mai suntem OAMENI?
„Ionilor”, „Adrienilor”, „Surilor” asa v-as smulge capatanile cu tot cu sira dintre omoplati de n-am cuvinte.
Iar in timpul asta la Ipotesti sta lacatul pe usa si geme tara de manele!
Liviu, o să-mi permit să-ți public comentariul pe blogul Eridan. Cred că ar trebui să vadă cât mai multă lume ce ai scris. Pe mine m-ai lăsat fără cuvinte… 🙂
si totusi nu inteleg un lucru.veghetorii cand au venit aici au gasit omul pe care au inceput sa-l preschimbe prin mutatii genetice.daca acum 500.000 de ani se nastea Anu si apoi au sosit pe pamant enki ,care s-a ocupat cu ingineria genetica…..cum a aparut omul ? s-au descoperit ramasite umane,inclusiv pe teritoriul Romaniei care sunt ca. aproape 2.000.000 vechime.deci omul era deja pe pamant cu mult timp inaintea sosirii veghetorilor.fapt descris si in miturile noastre despre nesilimii veniti din constelatia dragonului cu conducatorul lor Rama.si ei au gasit deja oameni care traiau in pesteri….deci cum a aparut omul ? … are totusi doamna blavatsky dreptate ? multumesc.
Klaudyu e o idee geniala am trimis deja formularul…trebuie sa ne unim noi suntem ca fratii ca lupii o haita si dansurile populare erau in hora si te prindeai dupa cap ca fratii tot timpu am fost buni pt ca eram uniti si nu aveau ce sa ne faca ca daca ne punem capu incapatanat la contributie greu treci peste el…Noua ne trebuie un adevart lider…regii nostrii daci erau cei mai puternici dintre noi asa ii alegeam din caste predestinate sa fie OAMENI Decebal a primit numele dupa o batalie cu romanii cand colo pe noi ne conduc azi JAVRE nu lupii, sacalii s-au adunat sa ne vaneze pe care am mai ramas si ne-au risipit ne-au izolat unii de ceilalti, dar acum s-au schimbat toate ca am venit mai multi la intrupare si mai hotarati am REVENIT si acum cauta sa ne bage bete in roate….dar degeaba ca urletului lui ALB se aude si trezeste si mortii din morminte …. WE HEAR YOUR FEAR. 😀
Crezi ca eu nu sunt constient de cat de jegoasa a ajuns lumea asta? Crezi ca am trait in puf toata viata si nu am habar ce inseamna suferinta? Ca nu am vazut vieti pierdute fix in fata ochilor mei desi am facut ce am putut sa ii ajut, sau oameni care au pierdut ce aveau din cauza unor iluzii, in particular despre o anumita entitate abrahamica care aduce promisiuni extreme de placere sau durere desi i se atribuie mereu o iubire neconditionata? Crezi ca eu, ca si tine, nu am rude care au ajuns in mizerie din cauza cotropitorilor in timp ce eu am fost destul de norocos sa ma nasc „bajet de oras”, avand o viata relativ mai comoda?
Uite Liviule, poti sa imi smulgi capul daca ai atata ardoare de a-mi inchide gura, dar nu uita un lucru – iti faci un mare rau. Eu sunt aici ca sa te ajut. Si nu numai pe tine, nu numai pe traian, klaudyu si alti co-nationali. Nu ma intereseaza catusi de putin geografia si lingvistica. Prefer sa transcend zidurile auto-limitatoare a asa zisului ultranationalism, dupa ca am primit atata jeg in tara aia ca mi-a iesit si pe fata si pe dos, incat a trebuit pur si simplu sa fug de acolo ca sa nu imi pierd mintile, preferand o retragere tactica pana cand pot reveni mai odihnit si mai puternic printre cei care s-ar zice ca rezonez cel mai bine. Nu ma intelege gresit. Iubesc tara aia, OAMENII SUNT DE RAHAT si m-au condus pana in agonie si acum imi vad parintii aproape dati afara din apartament. Tu poti intelege asta? Cred ca poti foarte bine, cum e sa privesti si sa nu poti face nimic.
Te rog, si pe tine si pe altii. Faceti un experiment, pentru mine un necunoscut total de pe internet care va recomanda videouri cu filosofi expirati (care totusi va taie-n orgoliu ca-n carne vie): lasati steagul jos pentru un moment si intelegeti ca titlurile, limbajele, granitele sunt lucruri subiective create de om, nu intotdeauna cu intentii bune, si nu au nici o treaba nu natura realitatii, ci au fost puse acolo doar ca sa accentueze tampenia separatismului. Nu ma intelege gresit. Nu zic hai sa desfiintam Romania, dam moldova la rusi, transilvania la unguri si gata problem solved. Ca sa anihilam separatismul ar trebui ca cel putin 90% din populatia lumii sa faca la fel, altfel tesuturile infectate le vor infecta din nou pe cele „sanatoase” si nu se rezolva absolut nimic. Dar incearca alta abordare, nu din papucii unui roman, au facut altii asta mii de ani si s-au dat mai romani ca tine si uite cum am ajuns, ci prin ochii unei fiinte umane care vede prin cutia in care se afla. O fiinta care intelege ca nu suntem aici nici ca sa umflam buzunarele la altii nici ca sa ne asteptam moartea, in speranta ca vom merge in nu stiu ce loc magic.
Sincer sa fiu prin povestea ta nu am putut sa iti analizez prea mult din mentalitate, poate ca sunt un nenorocit superficial. Dar jur ca nu inteleg unde ti-am gresit, cand nu pot sa trag decat o concluzie: nationalismul ti-a omorat bunicul. Nu al romanilor, ci al altora care nu au putut sa stea in treaba lor, si absenta oricarei initiative din partea „a lor tai”, din cauza unui popor care s-a pus in pozitia capra si a stat asa pana au obosit altii si interesele haine care au originat din aceeasi mentalitate. Pamantul meu, femeia mea, masina mea, tara mea, limba mea etc. Renuntarea la pasivitate este absolut imperativa in acest moment, dar nu prin fortarea la trezire a acestui lup batran si bolnav – singura ultima fortare de care e capabil e tusea prin care isi va da duhul. Things die, deal with it, nu poti mentine la nesfarsit o ecuatie partiala de viata. In schimb hai sa ne unim creierele sa creem un nou lup, mai puternic decat a fost vreodata cel batran, lipsit de vechile greseli auto-limitatoare. Nu va mai spuneti romani. Hai sa ne spunem Eridieni. Nu ne trebuie steag, nu trebuie UE sa ne recunoasca oficial, nu trebuie granite de pamant pe deplin definite si nici imn.
Doar o mentalitate noua, care sa ne ajute sa vedem prin ceata care ne-au pus-o pe ochi mainile invizibile.
Doar atat.
Uita tot ce stii si porneste de la 0. Nu 0.1, nu 0.0000001 ci 0.
Toate cele bune, Liviu, si sa stii ca nu o sa te iert.
Eu nu iert pentru ca nu cred in condamnare.
prea multe „filozofeli” pe chestia asta . eu ma bucur ca existi si ca ai acces la carti la care eu doar am visat . nu cere mai mult de la cei din jur ca nu o sa fie bine . pentru tine . asteptam „noutati” nu incercarea de ai schimba pe altii . n-ai sa reusesti .
Re: Alternativă la religii este Adevărul!
[quote author=Liviu]
„K, poate este corect sau nu insa incep sa o iau personal iar in locul detasarii si intelegerii apar nervii si egoismul.
Prea mult ” Ion” devine enervant si simt nevoia sa transmit un mesaj simplu: bunicul meu din partea mamei este din Reteag Bistrita, bunica mea din partea mamei este din Ilisua Bistrita.
Au fost “ungurizati” fortat insa au reusit sa fuga in sudul Carpatilor si au ramas romani.
Au avut pamant si casa in Ardeal insa acum acolo sunt stapani vorbitori de alta limba.
Au venit in Ploiesti, au muncit, au dat oamenilor bani si copiiilor din toata strada de mancare, au vrut sa cumpere casele evreiesti din Ploiestiul postbelic si…surpriza….evreii i-au purtat cu zaharelul si a venit nationalizarea dupa cei sapte ani de front ai bunicului meu. Le-a murit o fata imediat dupa nastere iar bunicul meu a luat cosciugul pe umar si fara sa planga a dus-o la cimitir. A fost arestat si i s-a confiscat totul. Totul. A lucrat in cazangerie si s-a intoxicat cu plumb.
In iarna lui 1993 bunica mea s-a stins iar mama l-a luat sa locuiasca la noi, sa-si aline tristetea.
In vara lui ’94 mama mea a chemat un medic sa vada de ce bunicul meu nu mai manca. Medicul i-a verificat picioarele si i-a spus batranului ca ambele trebuie amputate deasupra genunchilor.
Si acum ca sa intelegi K de ce vad atata oftica pe tigani, evrei, unguri si romani de plastilina, bunicul meu raspunde: tu copile, eu am trait toata viata mea intreg, pe picioarele mele, linga babuta mea. Cum sa le tai acuma? Dupa cateva zile l-am inmormantat.
De fapt, l-a inmormantat mama mea ardeleanca de otel, pentru ca eu eram “militar in termen” si nu am primit invoire.
Asadar, K te rog sa ma ierti, romani de duzina ce sunteti si va stergeti mucii pe chilotii parintilor in timp ce copiii vostri habar n-au ce inseamna sa traiesti cu adevarat, in tara asta magica pe care o iubesti dinainte de-a te naste, cand o sa stati drepti cu fruntea sus inaintea oricui pe planeta asta?
Cand?
Eu sunt nepotul Marelui Alb si nu detin vreun adevar infailibil ci stiu doar atat: ma cheama Liviu si in 40 de ani de viata nu am indoit vreodata genunchii si nici nu am sa o fac. Sunt un ardelean care traieste in Ploiesti printre javre, lasi si curve asadar “Ionilor” treziti-va din masturbare si intelegeti pentru prima oara in viata voastra de rahat ca nu zeii, nu politicienii, nu tiganii, nu rusii, nu masonii sunt tari ci noi slabi. Daca iubesti si respecti un Mare Alb atunci esti suficient de puternic sa stii ca tu esti reazemul si pavaza celor din jurul tau.
Daca am fost rau, nepoliticos sau ploiestean, imi cer scuze insa problema este in sufletele noastre nu in buzunarele altora, fie ei unguri sau masoni.
K, nu te opri chiar daca din cand in cand egoismul unora si naivitatea altora dau pe afara.
Bafta.
[url=http://secretelezeilor.wordpress.com/2014/07/25/proiectul-eridan/comment-page-1/#comment-2922] Chiar, inainte de a fi DACI, cati mai suntem OAMENI?[/url]
“Ionilor”, “Adrienilor”, “Surilor” asa v-as smulge capatanile cu tot cu sira dintre omoplati de n-am cuvinte.
Iar in timpul asta la Ipotesti sta lacatul pe usa si geme tara de manele!”
[/quote]
Dacule care-oi fi tu,
Frate Liviu,
Dovadă că-ţi apreciez intervenţia stă faptul că o postez, integral, pe alt sait care nu are restricţii stupide.
Valoarea ta nu ţi-o poate diminua nimeni, arătându-ţi-se unde greşeşti. Din contră arătându-ţi-se greşelile poţi să-ţi îmbunătăţeşti valoarea, fiind încă în viaţă. De altfel valoarea oricui nu poate fi diminuată, chiar dacă-i mort. Fiecare om în parte, fără excepţie, are valoarea lui care poate fi îmbunătăţită; îmbunătăţirea nu vine, niciodată, prin laude ci prin judecată tovărăşească cum se spunea pe vremea Naţional Socialismului (Nazismului) Dacului Ceauşescu.
Când îmi spui: „v-aş smulge căpăţânile cu tot cu şira dintre omoplaţi” realizez că trebuie să repet pentru toţi ca să se înţeleagă că:
Ţara nu se salvează prin război ci prin înţelepciunea venită de la Creatorul Sântio care I s-a dezvăluit lui Zamolxe şi nouă, Românilor, Popor de proşti.
V-am scris că atâta timp cât nu se cunoaşte cauza, efectul nu poate fi corectat, reparat.
V-am spus că singurii vinovaţi de toate relele din lume sunt evreii imbecili care conduc lumea. Nici măcar unul, dintre voi toţi, nu mi-aţi spus că greşesc. Stând astăzi de vorbă cu Sântio m-am lămurit; am greşit!
Cauza tuturor relelor din lume este CREDINŢA cauzată, la rândul ei, de neştiinţă, de prostia fiecărui om.
Şi Moise rasistul criminal a avut valoarea lui. Şi Patriarhul hoţ Iacob a avut valoarea lui. Nici lui Isus nu i se poate trece cu vederea valoarea, aportul adus civilizaţiei, educaţiei omenirii; ca şi în cazul lui Mahomed. Dar ei sunt morţi nu-şi mai pot schimba, îmbunătăţi valoarea. Dar noi care suntem în viaţă putem să-i judecăm pe toţi şi să luăm cei bun de la ei şi să eliminăm ce au greşit.
La întrebarea ta: „cand o sa stati drepti cu fruntea sus inaintea oricui pe planeta asta?”
Îţi răspund eu, printr-o întrebare: Pe mine nu mai văzut cu fruntea sus spunând ce ştiu fără teama că voi fi ironizat? Că de omorît, pe internet, nu mă puteţi omorî cu vorba.
Te aştept să stăm de vorbă cum să ne salvăm cotropitorii, aşa cum au făcut moşii şi strămoşii noştri cu romanii şi nu numai.
[quote author=Klaudyu]
„Traiane, aici îți dau dreptate: ne vom atinge scopul. Însă, până să ajungem să îi salvăm pe alții, încercăm să ne salvăm pe noi.”
[/quote]
Klaudyu,
Uiţi că noi am supravieţuit de-a lundul istoriei tocmai pentru că i-am salvat în primul rând pe alţii, pe cotropitori. Aceasta este explicaţia existenţei statuilor strămoşilor noştri pe teritoriile cotropitorilor noştri, prin care ne-au recunoscut valoarea.
Şi astăzi trebuie să-i salvăm pe evreii imbecili care conduc lumea, fiind într-o mare încurcătură ne ştiind cum să iasă din ea. A avea bani, aur, ca pe vremea romanilor, astăzi nu mai este suficient; mai au nevoie şi de altceva, ce nu pot cumpăra oricâţi bani sau aur ar avea. Cotropitorii de astăzi, oricâte atacuri „teroriste” vor înscena, nu vor scăpa fără judecată. Numai prin judecată se corectează păcatele, greşelile.
Vă reamintesc vouă, fraţilor mei, că banii cât şi aurul nu au nicio valoare intrisecă; sunt folosiţi numai ca instrumente de schimb de valori între producătorii de valori. Evreii, ca intermediari, s-au îmbogăţit prin furt atât de la vânzător cât şi de la cumpărător.
Evreii au ridicat hoţia la rang de virtute.
Evreii nu au inteligenţa creatorului ci a parazitului. Toată infrastructura societăţii Americane este realizată de mintea lor de paraziţi, fără să poată înţelege ce se întâmplă în viitor. Iacătă, azi marţi 29 iulie 2014 la ora 17:15 s-a spart o conductă de cca 1 metru diametru în Westwood, UCLA. Ce se întâmplă cu o conductă subterană de 5 m. diametru cum sunt în New York? Că şi asta se va sparge din cauza bătrâneţii. Aceste aglomerări urbane sunt opera minţilor lor de paraziţi fără judecată.
În State eu i-am chemat la judecată dar au fost laşi, de altfel nu venise timpul, nu apăruse încă şi luna în sânge (Ioel 2:31) în prima zi de Passover 15 aprilie 2014.
Am multe să vă spun şi o voi face, cu aprobarea voastră, la subiectul [url=http://secretelezeilor.wordpress.com/2011/11/11/3250/]„Codul Bibliei”[/url].
De acţionat voi acţiona singur, aşa cum ar fi bine să acţiuoneze fiecare Dac. Strângându-vă în jurul unui lider sau al vreunei idei considerate adevăr, deveniţi vulnerabili. Şi ce rost ar avea să schimbaţi o credinţă cu o alta aşa cum vor să facă şi masonii, imbecilii lumii.
Postat, miercuri, 30 iulie 2014, ora, 05:35
Citiri, 260788
Dan Cristian … te inseli, a incerca sa schimbi lumea nu e neaparat o incercare sortita esecului. Toti provenim din „turme de oi” ascultatoare, si totusi, incercam sa ne schimbam. E suficient sa dai oamenilor subiecte de gandire, si isi vor ridica singuri semne de intrebare, si apoi incet, poate nu toti dar macar o parte din ei vor pune intrebarile care ii macina si vor cauta raspunsuri. SI o parte din ei chiar vor gasi, sau macar vor gasi pe cineva care sa ii indrume(efectul de turma inca predomina). Nu e vorba de filosofeli, e vorba de intrebari pe care oamenii si le pun, si daca nu cei actuali, macar urmasii lor, se vor trezi din amorteala. Nu poti schimba oameni care sunt trecuti de o varsta, si pentru ei „ciobanul suprem” exista, si s-au invatat cu zicala”capul plecat sabia nu il taie”. Sunt cauze pierdute. Dar sunt cei tineri, care sper sa nu fie chiar asa spasiti, si care vor avea un cuvant de spus. Faptul ca esti aici, inseamna ca ti-ai ridicat semne de intrebare. Faptul ca sunt aici, inseamna ca am ridicat semne de intrebare, si caut sa ma detasez de turme.Incerc sa schimb ceva, si daca nu reusesc pentru mine, macar pentru copiii mei. Sa ai o zi buna
Re: Alternativă la religii este Adevărul!
[quote author=Klaudyu]
„Cei care ne conduc ne-au înrădăcinat adânc în suflete egoismul, cel care ne face să ne pese doar de noi, nu și de ceilalți. Să alergăm după averi, cu care să ne fălim, în timp ce le facem dușmanilor în ciudă. Și nu doar lor, ci tuturor. Iluminați precum Buddha sau Iisus au încercat să ne explice că suntem aici pentru ceilalți, nu pentru noi. Că misiunea noastră este de a-i ajuta pe ceilalți. Că nu contează atât de mult individul, cât omenirea ca întreg. Pentru că, oricât de individualiști am fi, suntem parte dintr-un întreg. Dar uităm acest lucru, făcându-le pe plac conducătorilor noștri.”
[/quote]
Înainte de a trece la „Codul Bibliei”, subiect care este mult mai important decât oricare altă idee, trebuie să-ţi spun:
Greşeşti Klaudyu!
Greşeşti pentru că nu faci precizarea: cine sunt cei care ne conduc, cine sunt conducătorii noştri!?
In mintea vulgului rămâne că cei din guvern sunt conducătorii noştri, ceea ce este fals, total fals.
Unul din Preoţii noştri, Dacul Paul Goma, ne-a spus: „Guvernele sunt cârja evreilor!” Nici el, Preotul Paul Goma, nu trebuie crezut ci analizat, judecat. Cei care vor înţelege spusele Preotului, vor devenii martori, vor fi martorii lui, preoţi la rândul lor, căci vulgul are nevoie de cât mai mulţi martori ca să creadă.
Îi pui în inferioritate pe Zamolxis şi Preoţii lui când vorbeşti de iluminaţii Buddha şi Isus.
Nu cumva Buddha şi Isus sunt plagiatori ai Zeului strămoşilor noştri? Nu ştiu, întreb!
Postat, miercuri, 30 iulie 2014, ora, 17:53
Citiri, 260867
Adi, departe de mine gandul sa te insult.
Departe de mine gandul sa murdaresc sau sa arat cu degetul insa se pare ca tocmai ce am facut-o.
O luam de la capat?
Multumesc.
Adi, exemplul dat atat tie cat si celor care viseaza cai verzi pe pereti nu pentru ca am considerat ca este cel mai bun ci pentru ca eu am considerat ca era nevoie de un exemplu, a fost foarte scurt si simplu: bunicul meu a refuzat sa fie mioritic, a refuzat sa fie un roman DA, a trait demn si cu fruntea sus pentru ca a avut testiculele, vertebrele si neuronii pe acelasi aliniament vertical. Atat, acesta a fost mesajul meu.
De ce am facut asta? Si mai simplu:
– oricine are voie sa faca ce vrea in si din tara noastra, fie strain fie bastinas- DA
– oricine are voie sa spuna despre romani sau sa faca ce vrea cu un roman atat in afara granitelor cat si in interiorul acestora- DA
– orice natiune vorbeste despre romani ca fiind prosti, nespalati si lasi- DA
– oricine are voie sa minta, sa fure sa omoare pe romani si daca are bani nu va fii pedepsit- DA
– orice tigan sau ungur are voie sa atace, sa loveasca, sa ameninte, sa desconsidere un roman atat la adapostul cutitelor cat si la cel al asazisei constitutii a tarii- DA
– jandarmeria si politia lucreaza si exista in tara asta ca sa loveasca si sa aresteze pensionarii curiosi ce ar trebui sa faca cu pensia: sa cumpere hrana sau sa cumpere medicamente sau sa plateasca intretinerea- DA
– politicienii participa intr-o competitie a celui mai mare mincinos si a celui mai bun hot- DA
– desi nu putem face diferenta intre politicienii cinstiti daca mai avem vreunul si cei necinstiti ne incapatanam sa votam (atentie, nu sunt de acord cu pisarea pe el de drept de vot)- DA
– desi stim ca ni se fura tara, desi stim ca suntem transformati din capre sau oi in presuri de sters pantofii continuam sa traim si sa speram- DA
– desi exceptand domniile aferente catorva regi daci si catorva voievozi pe care ii numeri pe degetele celor doua maini am trait ca sclavi sau robi si sub ocupatie, condusi de printisori sau presedinti unul mai las decat celalalt, pretindem ca suntem mandri si de neinfrant- DA
– desi suntem alaptati cu lapte matern insotit obligatoriu de povetele conform carora noi suntem politicosi, noi suntem cuminti, noi suntem alesi, noi suntem binecrescuti, noi suntem ai zeilor, noi suntem ai lui Dumnezeu, noi suntem alfa, noi suntem omega, refuzam sa ridicam privirea dintre propriile fese si sa spunem sus si tare NU- DA
si exemplele pot continua, sunt doar cateva din tot ceea ce astazi inseamna sau mai inseamna sa fii ROMAN!
Tu Adi, departe de mine gandul sa am ceva impotriva evolutiei spirituale, impotriva emanciparii societatii sau impotriva transformarii noastre, nu a romanilor care deja sunt HOMO MIORITIX ci a celorlalti de pe planeta aceasta intr-o alta specie precum HOMO TRANSPARENTIX.
De curiozitate, iti place NU?
Il simti? Il rostesti? Il traiesti?
Despre asta este vorba Adi, poate lipsit de calm insa exemplul meu este doar un omagiu adus lui NU:
– in tara MEA, in ROMANIA, asa ciuntita si cum probabil va deveni si mai ciuntita daca nu invatam sa spunem NU, celelalte etnii, natii sau popoare sunt binevenite daca iubesc si respecta tara asa cum o fac eu, altfel NU
– pentru ca stramosii mei au trait aici si din cand in cand au murit ca sa o apere, pentru ca cei mai multi dintre ei au fost robi aici, intre aceste granite, este TARA MEA, a evreilor, ungurilor si tiganilor NU
– pentru ca sunt harnic, cinstit, nu deranjez pe nimeni si nu fac rau nimanui, doresc sa traiesc fericit si respectat in TARA MEA, in alta parte, dupa alte legi NU
– pentru ca nu sunt inferior nimanui de pe planeta asta, mai ales unora pe care daca ii aduci sa traiasca in Romania plang de ti se rupe sufletul, stau in genunchi si accept orice mi se pune in farfurie plus un bici pe spate NU
– pentru ca oferta de viitori alesi este de rahat ma pis pe el de vot NU ci anulez votul, si pe urmatorul si asa mai departe pana cand politicienii de rahat pleaca sau accepta schimbarea
Dragul meu Adi, acum voi deveni putin nepoliticos si iti voi adresa o rugaminte: raspunde-mi te rog ce ai face in situatia in care tu ai fi intr-o stare avansata de integrare in absolut sau intr-o societate fara frontiere iar Bercea Mondial ar navali in apartamentul tau si ti-ar viola sotia?
L-ai saruta pe obraji si l-ai invita sa ti se alature in integrare, l-ai ruga sa te rezolve pe tine primul pentru ca esti un roman pur sange crescut si educat mioritic, ai suna la 112 sau ai pune mina pe cutit si ai incepe cu el si apoi ai continua cu ceilalti tigani din orasul tau?
Vezi tu Adi, tot spunem DA de cateva secole sau milenii si din cauza asta nu suntem respectati sau apreciati ca natiune ba chiar sunt natiuni care se straduie din rasputeri sa ne transmita zilnic ca locul nostru este in alta galaxie nu aici printre oameni, pe planeta Pamant.
Tu chiar crezi ca implorand mila tiganul din exemplul meu iti va lasa familia in pace?
Tu chiar crezi ca intorcand si celalalt obraz si cele doua fese suplimentar vei obtine ceva, altceva decat palme, scuipati si suturi?
Tu chiar crezi ca problema pe planeta acum este Rusia?
Chiar crezi scenariul ca ne paste ceva?
Si chiar daca ar fi asa, crezi ca vreun tigan sau ungur sau evreu, sedus poate de fesele sau obrajii nostri mioritici, va lupta la granita sau in munti umar la umar cu noi?
Tu chiar crezi ca vor muri altii decat mioriticii nostri?
Tu chiar crezi ca fara testicule suntem altceva decat maimute pe planeta asta?
Decat sa ne integram sau sa visam utopii de genul maine ii cumpar baiatului meu un crocodil ca animal de companie pentru ca il rog pe Adi sa-l dreseze mai bine il invat pe baiatul meu ca oamenii trebuie sa iubeasca pacea dar trebuie sa stie si sa omoare: nu vreau ca fiii nostri sa fie lebede pe o planeta de crocodili.
Nu lebede ci dinozauri, asta-i pohta ce-o pohtesc.
In rest, eu voi visa solzi, cozi si flacari, tu probabil te vei integra in continuare iar in jurul nostru vor fii alti romani care vor incerca sa redevina bipezi, care vor incerca sa-si aduca aminte ca odata, demult, cand ne eprubeta cine stie ce extraterestru, au avut si ei testicule.
De iertat stiu ca m-ai iertat pentru ca noi de felul nostru iertam orice, oricat, oricui, oricum pe planeta asta de vreo doua mii de ani.
Asadar Adi, spune-mi daca nu cumva inainte de integrare in ce vrei tu sa ne integram, nu cumva ar trebui sa ne transformam din poporul DA in poporul NU si sa incepem sa ne autoeducam mintile, spiritele si sufletele cu un NU mare cat planeta asta: om fi noi sfaramati dar pe aici NU se minte, NU se fura, NU se violeaza, NU se inrobesc popoare, NU se taie teritorii, NU se muta granite, NU se fura apa, aerul, granele, pamantul, petrolul si aurul, NU se arboreaza alte drapele, NU se preda in alta limba decat daca si in tara respectiva se preda in limba romana, s.a.m.d.
Acum, in incheiere si cu speranta ca NU te vei integra inainte de a auzi urletul Marelui Alb, inainte de a fii Eridani razboinici si apoi pasnici, am sa fac o gluma foarte deplasata: toti cei care au lovit si omorat cu masinile femei si copii pe trecerile de pietoni din tara asta au fost deja condamnati la inchisoare pe viata asadar proiectul ERIDAN a devenit inutil.
Am crescut fara tata insa mama ne-a educat intr-un mod simplu si eficient pe mine si pe fratele meu: indiferent de cine o comitea (ghidusia respectiva) o incasam amandoi cu batatorul de covoare, cu celebrele fese mioritice in sus, cu fetele in pat, amandoi in acelasi pat, simultan nu pe rand. Am devenit doi ca unul si am crescut stiind ca orice i se va intampla unuia, celalalt va veni si ii va sta alaturi, cu fruntea sus, cu genunchii drepti, cu testiculele, vertebrele si neuronii pe acelasi aliniament vertical.
Si acum Adi si toti ceilalti care v-ati simtit calcati pe bataturi de acel mesaj, spuneti-mi va rog daca nu cumva inainte de a fi DACI sau LUPI sau ROMANI sau INTEGRATI, nu ar fi mai bine sa fim OAMENI? Sa traim linistiti in tara noastra, in Europa, fara sa deranjam si fara sa fim deranjati?
Si da, asta este TARA MEA!!
Adi, desi nu te cunosc insa pentru ca existam, pentru ca suntem oaspetii lui K, pentru ca vorbim aceeasi limba desi cu cuvinte diferite, eu mai brutal, tu mai elegant si mai profund, eu te consider prieten.
Iti multumesc si iti urez Bafta!
eri-dan= casa lui Dan. dan-ubius= dan-urbius= urbea lui Dan= tinutul lui Dan. Dan = tribul celor cazuti(vezi facerea 49). evreii-kazari, cunosc acestea. de aceea vor sa depopuleze Romania, pe care o considera tinutul promis si sa se mute aici. din casa lui Dan va apare mesia cel mult asteaptat de ei. dupa cum stim, acestia totdeauna joaca la doua capete. toata treaba cu Israel Gaza Palestina e doar un false flag. tinta lor e de fapt zona cea mai puternica(dpdv energetic) de pe glob, adica Romania.
Traducerea ta e inexactă. Dan nu e un substantiv propriu, ci un titlu de noblețe, folosit pentru zei. De la „dan” s-a ajuns mai târziu la „ban”, iar în Sumer s-a transformat în „din”. După cum am mai spus, E.ri.dan se traduce cel mai exact prin „casa sfinților / zeilor izgoniți / exilați”. Dacă Danubius provine din Dan.urbius, atunci s-ar traduce prin „urbea zeilor”, nu a unui Dan. La fel și Danemarca / Danmark (unde terminația „mark” este considerată a însemna „țară împădurită” sau „țară de graniță”) se traduce ca „țara de graniță a zeilor”. Câteva popoare s-au considerat urmașe ale zeilor și s-au intitulat „dani” sau „danai”. Oricum, te-ai apropiat de sensul exact al cuvântului. „Dan” nu reprezintă tribul celor căzuți, ci pe zeii decăzuți / izgoniți / exilați.
Evreii nu vor să se mute în România pentru că o consideră ținutul promis, ci vor să pună mâna pe țara noastră pentru a afla secretele zeilor care au locuit aici în timpurile demult apuse. Și nici nu va apărea Mesia lor dintre noi. Dimpotrivă, ei știu că sfârșitul lor va veni de la noi, Gog și Magog fiind geții și massageții, ăsta fiind încă un motiv pentru care vor să ne distrugă. Dacă geții suntem noi, massageții sunt cei din nordul Mării Negre, adică… ucrainienii. Asta ca să înțelegi că ce se întâmplă în România de 25 de ani și conflictul actual din Ucraina nu sunt decât încercări ale evreilor de a-i distruge pe cei care le pot aduce sfârșitul.
Ce se întâmplă în Gaza nu e „doar un false flag”. Privește imaginea de ansamblu. De fapt, de acolo va începe un mare război. Evreii fac tot posibilul pentru a fi atacați, pentru a se îndeplini profețiile lor. Dacă crezi că va izbucni un nou mare conflict mondial, de acolo va începe totul.
Da. Multumesc. Ai dreptate cu tot ce ai zis.
De aia zic. Corabia se scufunda, poti sa te duci la fund cu ea sau sa iei naibii lemne si sa iti faci propria barca, sa ii iei cu tine pe cei dragi si sa scapati. Si nu insinuez nici o deplasare geografica pentru asta.
„Integrarea”, cum ii zici tu, nu e posibila daca inca ai bagajul fricii si josniciei, trebuie intradevar sa redevii OM inainte de a deveni ZEU. Nu exista scurtaturi. Si nu zic zeu la modul ala cu care am fost spalti pe cortexuri.
Ca sa iti raspund curiozitatii, am fost de mic invatat sa stiu cand sa zic NU. Si m-a salvat de multe ori. Acum imi dau seama ca e o lectie care poate fi aplicata la o scara nedefinita, cu efecte direct proportionale.
Probabil ca s-a format o misconceptie la nivelul ideii de armonie. Armonia nu e deloc dependenta de pasivitate si de „intoarce cealalta fesa”. Am o regula simpla in legatura cu invadarea intimitatii.
„If a guest in your lair disrespects you, treat him cruelly and without mercy.”
DA. Cred in anarhie. NU. Refuz sa cred ca doar datorita politicienilor putem avea securitate si infrastructura. E ca si cum ai plati un hot sa te fure ca sa nu aiba altii ce sa mai ia de la tine. Le zicem „taxe” ca e un cuvant mai blajin care ocoleste intelectul atrofiat deja al ROvinelor. In loc sa dau bani la un politician care sa se stearga la cur cu 90% din ei mai bine ii dau direct la lucratorii aia care vor sa construiasca un pod pentru binele tuturor.
Si intradevar. Cu pasi mici ajungi departe. Sa ne concentram pe tara noastra mai intai de altii. Dar nu sub pretextul de „roman”. E un cuvant deja murdar si denigrat de sens. Mult mai convenabil, sub ideea ca suntem legati genetic si metafizic de acel pamant si nu avem nevoie de nici un ovreu sau proteveu sa ne zica cum sa ni-l administram. Ne putem recunoaste intre noi si fara eticheta asta lipsita de sens care ii face pe strainezi sa se gandeasca doar la dracula si tigani.
Ai tot respectul meu si sa stii ca nu mi-ai jenat nici o batatura.
Sterge Pepi II se elimină, puteți declara război, interesele mari ale copilului, atacuri.
Trebuie să plătească înapoi datoria.
De ce ar trebui sa puna ceva in loc ?
De ce nu ar putea fiecare sa gandeasca cu mintea lui fara sa aibe nevoie de a ii impune cineva ce si cum sa gandeasca.
eu sunt multsub nivelul vostru de inteligentaa asa credeu daarsimt si cred foarte mult din ceea ce s-a spus in articolul . este atit de logic si de vizibil ceea ce s-a intimplat pina acum pe planeta .ca o femeie ceprovin dintr-o familie modesta din multe puncte de vedere d-zeu mi-a dat putere sa vad lucrurile in profunzime .am o virsta , am mai citit si eu cite ceva la viata me-a despre multe din cele ce s-a vorbit in articol si niciodata nu am crezut 100 la100 ca ce s-a intimplat de-a lungu veacurilor pe pamint a fost la voia intimplarii, ci totul se leaga de ceea ce s-a intimplat de la primul razboi care a fost in ceruri facut de Lucifer. Asa ca dragii mei ce ne asteapta aproape ca stim . pacat ca suntem oamenii de pe urma, vorba PREACUVIOSULUI PARINTE ARSENIE BOCA. pacea lui d-zeu si lumina lui sa fie cu noi. CU STIMA DOINA KISS:
Pt cel ce a scris comentariu..despre Apocalipsa lui Ioan …prietene esti praf, habar nu ai de simboluri din Biblie macar trebuia sa te documentezi pe partea religioasa (sabia cu doua taisuri= Cuvantul lui D-zeu, Biblia se explica pe ea insasi daca citeai atent pricepeai exact ce reprezinta cele 7 stele si cele 7 sfesnice … explicatia o ai in cap 1 versetul 20 asa ca te a depasit acest comentaiu)
Nu mai vb de lucruri simple ca de ex. Ioan era in duhul…pai cerd ca nu ai citi Biblia niciodata in viata ta de la un capat la altul cartea Apocalipsa lui Ioan sa ti faci maca o idee despre ce vb Ioan (la fel Apostolul Ioan explica de ce era el in insula Patmos,cum ziceam Biblia se explica pe ia insasi) ar trebui scris mult despre aceasta si nu este timp si spatiu… trebuia cel putin sa stii ca cartea Apocalipsei se interpreteaza in 4 mari parti: 1) PRETERISTA= descrie evenimentele contemporane ei (sec 1 d.Hr) 2) ISTORICA= evenimentele din istoria Biserici ce se va intampla
3)VIITORISTA= evenimentele ce vor avea loc inainte de revenirea lui Hristos / sau dupa rapirea credinciosilor 4)SIMBOLISTICA=adevarurile spirituale separate de orice context istoric ex.(Dumnezeu biruie raul intodeauna,Biserica impotriva paganismului)
P.s. scuzati eventualele greseli am scris de pe telefon..fiti vegheatori…caci venirea Domnului Isus este aproape…inca ISUS HRISTOS VA IUBESTE CUM NU VA IUBIT NIMENI NICIODATA!!!
Nu văd niciun comentariu referitor la Apocalipsa lui Ioan, așa că o să consider că mi te adresezi mie. Dacă pentru tine articolul și comentariul sunt sinonime, nu mă miră gândirea ta defectuoasă sau schingiuirea limbii române.
Oaie care ești, dă-mi voie să îți spun că ești complet cretin. Și nu mă refer la cuvântul franțuzesc pentru „creștin”. Ești cretin pentru că, deși articolul are o logică, tu ești incapabil să o înțelegi. În mintea ta subnutrită nu există decât interpretarea bisericii căreia îi slujești ca un sclav devotat. Când am citit rahatul ăsta de carte (Biblia) prima oară, tu încă aveai probleme cu cărțile de colorat (acum 28 de ani). Dar asta contează prea puțin. „Cartea Apocalipsei se interpreteaza in 4 mari parti”… Pentru că așa vrei tu sau popii tăi? E o regulă de interpretare? N-am voie să vin cu altă variantă, în afara celor bisericești? Și dacă eu nu vreau? Se interpretează așa de către voi, cre(ș)tinii, nu de către oamenii neîndobitociți de vreo religie. Așa că nu încerca să-mi impui varianta voastră imbecilă, pentru că nu sunt lobotomizat ca să o accept. „Trebuia sa te documentezi pe partea religioasa” nu înseamnă decât „trebuia să îți intre în cap doar varianta Bisericii, nu să cauți tu răspunsuri alternative”. Hai sictir…
Sunt sigur că n-ai înțeles de ce te-am făcut cretin. Îți dau un singur exemplu: tu nici măcar nu știi dacă evenimentele din Apocalipsă sunt fapte reale sau Ioan doar a compus o poveste simbolică. Dacă sunt fapte reale, atunci Ioan chiar l-a văzut pe unul cu o sabie în gură. Dacă sabia aia e doar un simbol (poate chiar al cuvântului zeului tău), înseamnă că Ioan n-a văzut nimic. Cât timp nu ești hotărât care variantă i se potrivește Apocalipsei, nu ai cum să-mi critici interpretarea.
Lasă-ne cu sfaturile tale („fiti vegheatori” – ce sunt ăștia? Cumva te referi la Veghetori, îngerii decăzuți din Cartea lui Enoh?) și cu aerele de înfumurat atotștiutor („venirea Domnului Isus este aproape…inca ISUS HRISTOS VA IUBESTE”). Sunt sătul de capete seci, incapabile să gândească singure, care cred că știu adevărul, deși se fac de râs prin prostia pe care o afișează cu orice ocazie. Du-te cu sfaturile și aerele tale pe bloguri creștine, sfințite cu trafaletul lui Daniel, unde poți să behăi în aceeași limbă ca restul, în loc să-mi mânjești spațiul personal cu rahaturi. Și ia cu tine și iubirea zeului tău, pentru că nu-mi doresc să fiu iubit de bărbați, fie ei și inventați acum două milenii.
Nu contează că ai scris de pe telefon, multitudinea ta de greșeli e impardonabilă. Litere lipsă sau în plus, lipsa articolului hotărât, cacofonie („ca cartea”), litere mici în loc de majuscule, majuscule în loc de litere mici, folosirea exagerată a punctelor de suspensie, „ia” în loc de „ea”, „va” în loc de „v-a”… Toate acestea nu indică o grabă, ci doar o necunoaștere a limbii române de clasa a II-a. Iar asta nu se poate scuza. Pentru că ești un semianalfabet, nu ai ce căuta aici. Întoarce-te doar după ce vei învăța să te exprimi corect românește. Dacă e prea greu, roagă-te la zeul tău imaginar, care umblă cu sabia în gură prin fanteziile lui Ioan, să te ajute cu asta.
Iti raspund simplu (psalmul 14 versetul 1) Nebunul zice in INIMA lui: „Nu exista DUMNEZEU!!” si concret daca acum 28 de ani ai citit Biblia… se pare ca ai citit o degeaba :)) (apropo nu suntem la doar o vorba sa ti mai urlu) :))
Iţi răspund şi eu la fel de simplu (psalmul 69, versetul 186206 din cartea sfântă pe care am inventat-o acum): „Prostul zice că există dumnezei, fără motive, doar pentru că e incapabil să-şi trăiască viaţa fără a fi sclavul cuiva”. Eu recunosc că sunt nebun, tu când o să recunoşti că eşti prost?
Nu e chiar degeaba. Pentru că am citit-o îmi pot da seama că e cea mai mare mizerie scrisă vreodată de oameni. În plus, îmi pot da seama că aceia care o consideră sfântă sunt complet cretini.
Apropo, eşti într-o discuţie, e normal să foloseşti corect limba română. Nu contează unde are loc discuţia sau în ce împrejurări. Faptul că nu ştii să scrii îţi demonstrează handicapul intelectual, ce îţi apropie IQ-ul de cel al moluştelor. În locul tău mi-ar fi ruşine să mă exprim în public, dar văd că tu te mândreşti cu faptul că eşti prost. Ba chiar ţi se pare şi amuzant. Aşa că… rămâi la nivelul dobitoacelor, nu te mai chinui să gândeşti, că poate îţi pocneşte ceva în cap, şi pregăteşte-te să moşteneşti împărăţia cerurilor. Măcar de aţi moşteni-o mai repede, să scăpăm odată de idioţi… 😉
Şi pentru că am alergie atât la dobitoci, cât şi la creştinopaţi (ceea ce, în principiu, e acelaşi lucru), mai ales la analfabeţi şi semianalfabeţi, nu ai ce căuta într-o discuţie aici. Nu e vorba de discriminare religioasă, dar trebuie să ai un anumit IQ ca să poţi dialoga cu oamenii de aici. Cum nici un gândac de bucătărie nu poate dialoga cu academicieni, de exemplu. Prin urmare, pentru a evita să te faci de râs în continuare, comentariile tale vor fi blocate automat. Sper să nu te oftici prea tare şi să faci vreo prostie. Doar ai rugăciunea ca rezolvare la orice, aşa că profită de ea. 😉
ISTORIA ESTE SCRISA DE CEI CE „INVING”. A INVINS ADOLF HITLER?. NU AU INVINS ALIATII. ACUM INVATATI ISTORIA SCRISA DE EI. HITLER A FOST DICTATOR ,SPARTACUS ,ATHILA ,GINGHIS-KHAN AU FOST DICTATORI CEAUSESCU A FOST DICTATOR, STALIN A FOST DICTATOR, TOTI CEI CARE AU LUPTAT PT LIBERTATEA OAMENILOR AU FOST DICTATORI . CEZAR ,ALEXANDRU MACEDON ,TRAIAN , BUSH, SI ALTI DEMENTI CA SI EI etc ,sunt niste……. CUCERITORI, SFINTI, ARHANGHELI, MOSSAD-ul CIA ,O ADUNATURA DE EROI))))))). TREZITI-VA MAI
Când vei înţelege că numai proştii cred abia atunci vei începe să judeci şi să realizezi care-i adevărul, în general, nu numai adevărul istoric.
Pentru evrei va fi prea târziu întrucât am început noi proştii, „excrementele umane”, să judecăm pentru a afla adevărul istoriei zeilor, în general.
Laşitatea evreilor, de a veni la judecată, îi va plasa în urma neamurilor pe care le-au invadat,
K: lista ta cu jigodii romanesti sugand motanu khazarilor e poezie patriotica in comparatie cu ce se intampla in colonia jidovita numita America. Ia de vezi aci meserie: http://salonesoterica.wordpress.com/2008/04/03/dual-us-israeli-citizens-running-american-government/
Buna ziua .
In momentul aparitiei noului dumitale articol pe pagina mea de e-mail,tocmai citeam una din postarile mai vechi din „Secretul zeilor”.
Sunt o persoana in varsta [ peste cateva luni fac 70 ] si sunt extrem de incantata sa-ti citesc opiniile dezvaluite pe blogul dumitale deoarece si eu am exact aceleasi pareri,cu deosebire,ca eu nu am facut astfel de cercetari in literatura veche si nici nu am avut ocazia sa-mi afisez parerile si gandurile asa cum faci dumneata.
Ai toata admiratia mea pentru aceasta gandire si pentru munca ce o depui tinand cont ca majoritatea oamenilor sunt ignoranti si se complac in a se mentine in aceasta ignoranta,refuzand categoric acceptarea evidentelor ce-i trag de maneca sa fie observate si…intelese.
Eu m-am nascut cu o , nu,mai multe biblii in casa si am fost singura din familie care nu a acceptat ca adevar suprem cele spuse in biblie.Dar am fost un om obisnuit si nu am avut intotdeauna curajul sa vorbesc despre conceptiile mele referitoare la „adevarul biblic”.Cat despre dumnezeul biblic,niciodata nu am considerat a fi adevaratul dumnezeu.Cand viata mi-a oferit posibilitatea sa ma informez mai mult,mai bine,am inteles ca,pentru a se spulbera iluzia in care traieste majoritatea oamenilor,fiecare din noi ar trebui sa-si revizuiasca notiunea de dumnezeu si sa caute a intelege ce este de fapt acel dumnezeu la care se inchina orbeste multi din conlocuitorii acestei planete.
Iti multumesc mult ca ne-ai pus la dispozitie toate aceste articole si ne faci cunoscute toate ideile,ipotezele ce-ti apartin ,rezultat al muncii de cercetare ce o depui.Eu incerc acum sa-ti citesc toate articolele pe care le-am descoperit urmarind afisarile de pe „Lupul dacic”.
Inca odata iti multumesc.
Cu multa consideratie,Sefora
K,
ar trebui sa facem diferenta intre ceea ce au transmis batranii neamului nostru in limba romana pe tot cuprinsul tarii, pe cand musulmanii, ungurii, rusii, austriecii taiau la ei cum taie oltenii pepeni la Dabuleni si ceea ce transmit acum niste maimute platite sa nu gandeasca ci doar sa scrie haotic si prosteste.
Asemenea „adevaruri” faceau parte din bagajul romanului indiferent de cati cm sau cate kg avea Dumnezeul biblic sau de cat aur se fura din minele romanesti si asemenea „adevaruri” erau transmise uneori zambind alteori cu parul celor care veneau din urma.
Probabil ca daca ar mai trai bunica mea mi-ar spune ca daca il prind pe Csibi Barna sa il iert, pentru ca este om si din pacate unul prost.
Probabil ca daca as intreba-o pe Ionela Marcu ce sa-i fac lui Csibi Barna daca il prind in „Ziua Schimbarii la Fata” mi-ar raspunde sa ma rog alaturi de el daca se poate intr-o biserica catolica si in limba maghiara pentru autonomia Tinutului Secuiesc pentru ca daca ii fac ceva „romaneste” voi face jogging in iad.
Asadar, cu putinul discernamant pe care il am voi alege sa dau la o parte Dumnezeii ortodocsi, catolici, iudaici, mozaici, musulmani sau hindusi, sa-l prind pe Barna si sa-l educ cu levierul de la masina in purul si curatul spirit romanesc, sa o alerg prin parcare pe Ionela Marcu si sa o fac fericita tot in purul spirit romanesc si apoi sa merg la mormantul bunicii mele si sa-i multumesc pentru povestile cu Bob de Grau si Piperus Petru pe care mi le spunea in copilarie.
Nu la cei care vor sa ne indobitoceasca este problema ci la cei care accepta asemenea tampenii drept pure si atotputernice adevaruri.
Pana una alta hai sa dam mana cu mana si sa-i exilam in Israel sau in Londra pe cei numiti de tine in reportajul tau gen Gherghe, Maruta fara puta & Co.
Chiar, daca ma masturbez in Ziua Schimbarii la Fata, o sa-mi creasca cocoselul? Ia s-o intreb pe Dna Marcu…
Sefora,
decat in Dumnezeul biblic mai bine cred in olimpicii nostri care nu se lasa si vin acasa cu medalii in ciuda celor care au dat de pamant cu invatamantul sau cu sportul romanesc, olimpicii „against all odds”!
…pe sapte carari si in marsarier, scrie K pentru ca o faci pentru cei care se incapataneaza sa citeasca.
Buna seara.
Exceptional articol.Doar ce l-am terminat de citit.Am mai avut ocazia sa citesc cate ceva referitor la minciunile legate de cel de al 2-lea razboi mondial,dar nu am intalnit asa o analiza concisa si lamuritoare.
Ma bucur ca am avut ocazia sa citesc aceasta analiza,compilatie sau ce-o fi pentru ca imi dezvaluie mie ca multe nelamuriri ce mi-au aparut de-a lungul vietii ,s-au clarificat citind acest articol.
Te admir Klaudyu pentru capacitatea de a cauta adevarul si de a-l prezenta public celor care vor sa-l cunoasca.
Iti doresc numai bine,Sefora
Se presupune ca operele lui Homer, au fost transmise pe cale orala, Homer era orb, nu cred ca putea sa le scrie. Apoi inainte de alfabetul grec au existat si alte forme de scriere, descoperite in Creta si-n alta parte a Greciei, pana astazi nedescifrabile. Cand s-a nascut Homer, daca a existat Homer se discuta, se dezbate…inca. Despre Iliada stiu ca Aristotel s-a ingrijit de aparitia ei, el ar fi scos vreo 6 editii ale ei, cu recctificari, eliminari etc. Forma initiala a ILIADEI nu este cea pe care o cunoastem acum, de-a lungul anilor a cunoscut modificari, astfel uni au transformat prietenia dintre Achilleus si Patroclus intr-o poveste homoerotica, sunt anumite versuri care sugereaza acest lucru se presupune c-au fost introduse-n secolul VII-VI î.n.e. cand iubirea homoerotica era la mare cinste, amintesc de poetii si legiuitori ca Solon, apoi Teognis, Arhiloh, Semonide, Alceu, Pindar etc, care considerau iubire adevarata, doar cea dintre un erastes si-un eromenos, un iubitor si iubitul sau …in fine se trece cu vederea faptul ca atat Achilleus cat si Pratroclus au avut mai multe iubite care stateau in cortul lor ca: Ifis iubita lui Patroclus, daruita de Achilleus, Briseis, iubita lui Achilleus, Diomeda a aceluiasi, etc. Dar este adevaraat ca sigur se da secVIII ca fiind cel in care a trait ionianul Homer, dar si acest lucru este inca in dezbatere, daca era ionian..
Valentine, dragule te rog nu mai urla, ca aici stim cu totii asta deja. De preferat nu o fa nici pe la antene sau la oreste, pentru ca asta e democratia nowadays: ai dreptul la exprimare doar atata timp cat le convine, si daca le convine nu te asculta nimeni. Plus ca e o regula etica destul de simpla.
Stalin nu a luptat pentru libertatea poporului btw nu e o regula stricta ca toate persoanele descrise negativ in modernitate sa fie doar salvatori. Unii chiar au fost de cacao.
Nu ma laud ca as fi vreun mare cetitor …… dar iata , ca de asta data am avut rabdare si-am reusit sa parcurg cuminte tat ce-o fo scris . Dupa ceie , o vinit pa mine tate samtamantele pa care le pote trai un bace ………. de la aprobare si recunoasterea neputintei neamului mneu la furie si sudalme ……. la nod in grumaz si oaresce tristetza s-o asezat in teptul asta mare si dezgolit . Si ca sa hie si mai sumbru , parca , vremea de-afara hada si ploioasa , o reusit sa m-apese si mai mult . Ingandurat , m-am dus in sopru dupa-n brat de lemne , bolborosind si suduind in barba ……….. futuva muma-n cur , da jidani ! . Apoi , pusam pa foc lemn bun si uscat , si privindu-l ase ……. parca m-am mai domolit . Picurii marunti ce-mi bateau in fereasta acompaniat de intunericul de-afara , o reusit intr-un tarziu sa ma-nborde tainic la hodina . Si cum stam eu ase , privind la soba si cu pisicul torcand in crestetu’ mneu ……….. dusu-m-am sa-mi iau portia de vise . Si se facu , ase dintr-o dat , ca eram un haiduc mandru si viteaz . Si n-aveam arc cu sageti si nici sabie la brau ………. ci-avem CEVA mult mai ingrozitor pt tradatorii de neam . Avem darul de a ma transforma in orisice , sa ma fac vazut si nevazut , sa poci controla timpul ……….. ERAM VISUL URAT pt ei . Si-am inceput cu ai nostrii , cu varful . Alesu-mi-am 13 fanfaroni zbarliti ……….. cei mai corupti si mai lasi si le-am facut o vizita – inopinata – la miez de noapte . Si-am vorovit cu fiecare-n parte si le-am spus di ce-am vinit . Sa se ogoie si sa-si indrepte fiecare raul pa care lo facut cu buna stiinta , tarii si neamului romanesc . Si-ase cum ma asteptam , mi-or ras in nas si mi-or vorovit da sus . Apai , pe bine nu mi-o cazut , i drept si ca sa le arat ca nu-i de shaga si ca timpul lor o scazut ……… le-am retezat cu puterea mintii mana cee dreapta , cee cu care s-or iscalit si cu care or apucat ” punga cu galbeni ” . La plecare , peste umar le-am zas : daca nici dupa acest ” avertisment ” nu va dati pa brazda si nu se intrevad oaresce inshtimbari in bine ……… apoi , musai co sa ma-ntorc si-o sa va zmulg limba . Si uite-ase , tot in serie de 13 am inceput ai vizita , pa tati coruptii si pa tati tradatorii da neam si tara . Si credeti -ma , mi-o stat inima-n loc sa vaz pana unde o ajuns PUTREGAIU . Unii s-or facut nevazuti , altii au fugit din tara ……… iar celor batosi si incrancenati le-am crapat capu-n doua cu palosu zmaului din poveste , de asta dat . Si ma trezii un bocanit in usa ……….. si cu labutele pisicului atarnand pa fruntea me . Era bacea Racean ce sede pasta drum de mine , si-o vinit sa-mi spuie c-o facut o tocana buna de pere cu mamaliga aburinda …….. si dac-oi vre sa-l inbucur cu prezenta me . Iaba bacea , la masa plina si langa un pahar da palinca ma tat intreba di ce-am fost ase surazator si implinit la fata atunci cand i-am descuiat usa ……… ca io , n-am vrut nici in ruptul capului , sa-i spui . Si ei , ori de cate ori FURAU si TRADAU ……….. eu , ii VISAM ! Bun de tipar , azi de la poalele Salajului . Badea Todor
Klaudyu, cred ca poti sa dai in Judecata pe cineva pentru asta: http://cultural.bzi.ro/acesta-este-cel-mai-bine-pastrat-secret-de-la-rosia-montana-marturia-unui-miner-din-zona-o-sa-socheze-8152?utm_source=LIBERTATEA&utm_medium=FB&utm_campaign=FB-Post
E chiar nesimtire sa o foloseasca ca stire ….
Buna ziua Klaudyu,
continui sa citesc toate articolele postate pe blogul dumitale si sunt impresionata de capacitatea de a cerceta si a sitetiza informatii ce dezvaluie un adevar prea mult timp si inadmisibil acceptat.
Din obisnuinta citesc si comentariile care-mi dezvaluie mie cati concetateni de ai nostri se lasa spalati pe creier de propaganda celor ce ascund adevarul istoric,refuzand sa priveasca cu profunzime in toate adevarurile evidente.
Eu iti multumesc pentru munca dumitale si iti doresc noroc in toate planurile si preocuparile ce le ai.Trebuie sa-ti spun si ca te admir pentru ce faci.
Inca mai am de citit si daca vei reusi sa publici ceva,adica sa-ti apara vreo carte,te rog anunta-ma si pe mine daca vei putea.
Tot respectul meu,Sefora
adevarul e ca enki a intervenit in codul genetic al oamenilor si animalelor create de Dumnezeu. nu a facut el de la zero totul. sa fie clar. asa e lucifer – contraface tot ce este creat de Dumnezeu ( la fel cum fac chinezii la orice produs din vest 🙂 )
@gabi Majoritatea din ce zici si crezi tu provine din spalarea pe creier numita formal „bibilie”. De unde stii tu ca enki e ala marsav si care fura?
De unde stii ca enki, zis si satan, prometeu, qualtzacoatl (sau cum se scria) e cel rau, si nu e frate-su Yahweh un nenorocit de 10 ori mai mare, si a facut exact ce fac invingatorii in toate luptele: iau laurii si fac tap ispasitor din orice.
Enki era cel care mintea oamenii tot timpul? Zeul intelepciunii? Ia sa vedem „Daca mancati din pomul cunoasterii veti muri” – God. Un dumnezeu atotputernic are nevoie sa minta?
De unde stii ca nu chiar satan e creatorul omenirii? Adica ai deja 2 indicii in geneza prin acelasi cuvant: sarpe.
Mamiferele nu s-au dezvoltat din reptile? Sarpele nu ar putea fi un simbol al falusului?
Si cum e o rasa de maimute capabile de arta, de stiinta, ratiune, sex de placere si interactiuni sociale foarte complexe o contrafacere? :))) serios mai pupa-l pe yahweh al tau in dorsalul divin.
Ca o paranteza Lucifer si satan nu sunt aceeasi entitate .
Si nici Tao/Daos nu a creat animalele. E de datoria celor ca Enki sa intretina si sa calauzeasca rasele-radacina (de aia le zice veghetori). Cei ca enlil/yahweh sunt paraziti, bancheri karmici care profita de cei care ii suporta pentru prea mult.
Asta s-o crezi tu. Enlil nu e Yahweh și nici parazit. E cel care de mii de ani ajută omenirea. Yahweh e Marduk, fiul lui Enki, cei despre care crezi că au datoria de a întreține și călăuzi spiritele-rădăcină. Ăștia sunt adevărații paraziți. Faci confuzii mari între cele două tabere, deși am demonstrat pe blogul ăsta ce face fiecare. Sfatul meu e să nu-i mai ridici în slăvi pe cei răi și să-i denigrezi pe cei buni. Cel puțin nu aici.
Oops am incurcat cateva nume
Cam de asteptat cand au atatea mii de aliasuri ^^”
Acum chestia e ca manipulatorii intotdeauna vor face oamenii sa ii placa pe cei rai si sa ii deteste pe cei buni, de aici am pornit cand am zis ca satan nu e raul absolut si nici yahweh nu e cel care merita o palma pe spate pentru absolut orice cacacel se intampla pe pamant.
Defapt polarizarea asta bine vs rau e incurcata si biserica cacatolica nu a facut decat sa intoxice notiunea cu false dihotomii.
Nici macar parazitii nu sunt ceva rau: un parazit e un simbiot ratat, care cere prea multe resurse de la gazda ori ii da in schimb lucruri prea toxice. Nici un organism normal nu ar vrea sa isi ucida gazda asa cum nici la o petrecere nu ai vrea sa golesti gazda de resurse alcoolice sau nutritionale inainte de ora diminetii, e naspa si pt tine si pentru el.
extraterestrii din constelatia dragonului au construit artificial SISTEMUL NOSTRU SOLAR si o parte s-au mutat aici . deci noi suntem ei dar in forma aceasta .toate poparele au in cultura lor imperecherea dintre paminteni si cei celesti.la greci sunt numiti semizei .in carpati progeniturile s-au numit AGATHIRSI. .LEGENDELE TRANSMIT NISTE FAPTE REALE ,dar daca oamenilor li s-a plantat in cap ca ei sunt singuri prin univers ,unora le este greu sa constientizeze asa ceva. australienii sunt urmasi ai englezilor. un australian de astazi nu prea mai seamana a englez ,si asta datorita climei care le-a influientat designul .asta nu inseamna ca un englez nu poate iubi si nu poate avea copii cu o australianca si invers. o informatie vitala care le-a scapat in biblie este ca pe vremea cind au avut loc aceste incrucisari, URIASII ERAU PE PAMINT .deci uriasii nu sunt mutatii genetice derivate din aceste imperecheri cum vor unii sa credem , EI ERAU PE PAMINT .in carpati uriasii se numeauTATHINI-TATHARI. ESTE GREU DE CREZUT ca imperechind un cal si o magarita progenitura va iesi elefant. logic iese catirul care are calitati de la ambii parinti. vizitati site-ul (CENZURAT, pentru că această persoană n-a avut bunul simț să ceară permisiunea de a-și face reclamă), si veti avea revelatii
În primul rând, dacă ai niște ipoteze, ar fi bine să ți le și argumentezi. Pentru că nu e nimeni atât de prost să te creadă pe cuvânt. Iar în al doilea, dacă vrei să-ți faci reclamă site-ului, ar fi bine să-mi ceri voie înainte. Blogul meu nu e tarlaua nimănui iar bunul-simț nu s-a demodat de tot, din câte știu.
Cautand mai multe informatii despre 666 am ajuns la articolul tau pe care l-am gasit foarte interesant mai ales ca are legatura cu dacii nostrii. Sunt intrigat de faptul ca si masonii folosesc simbolul ascesta (de exemplu logoul orasului Alba Iulia in care este evidentiat dar in oglinda aLBa IULIa, si il afiseaza peste tot) si nu stiu ce sa mai cred despre el.
Normal că masonii îl folosesc, din moment ce le reprezintă zeitățile.
Re: Alternativă la religii este Adevărul!
Am primit, pe 1 august 2014 de la Adrian Toader Williams următorul mesaj:
[quote author=Adrian Toader Williams]
„Extremismul, manifestat sub orice forma, este distructiv. Segregarea, separatismul, ura, lacomia, invidia, zgarcenia ….conduc catre autodistrugere. O atitudine pozitiva si prietenoasa ar putea, in timp, chiar daca e sa mai treaca inca 2500 de ani, sa ne aduca pe toti sub protectia, indrumarea si dragostea unui singur Dumnezeu. Cu totii avem datoria de a servi viata, fiind forma superioara de existenta a tot ceea ce cunoastem, si mai mult, chiar sub forme necunoscute noua inca. Stimate domn Traian Ioan, ne-am bucura daca ati veni cu o propunere, o tactica/strategie concreta, spre solutionarea conflictelor milenare la care va referiti si alte conflicte ce caracterizeaza specia umana. Viata ne-a invatat, si istoria ne arata ca am avut „N” ocazii de a invata, asa ca probabil, noi, specia umana, am ajuns la maturitatea de a gestiona situatii neplacute astfel sa putem construi o viata mai buna pentru toti pe aceasta planeta, atat de mica si primitoare inca. Orice comentariu poate duce catre o solutie constructiva, dar numai in masura in care dorim acest lucru. A face rau este usor, nu-i asa? Putem face un bine? Multumim. LIKE-SHARE”
[/quote]
Stimate Domnule Adrian Toader Williams,
N-am rezolvat nimic dacă ajungem toţi sub un singur Dumnezeu! Asta vor şi evreii imbecili care conduc lumea, să ajungem sub noul zeu, Lucifer, inventat de evreul imbecil Albert Paik. Dacă puteţi studiaţi cu toţii,[url=http://secretelezeilor.wordpress.com/2011/11/11/3250/] saitul potenţialului Ministru al Educaţiei şi Culturii Româneşti,[/url] tânărul meu tovarăş, Claudiu Gilian Chircu, care a ajuns la aceeaşi concluzie ca mine, dar pe alte căi, că: până acum [url=http://secretelezeilor.wordpress.com/2011/11/11/3250/]lumea a fost condusă prin zei imaginaţi de oameni.[/url]
Eu am soluţia pe care mi-o cereţi!
Dacă v-aş da-o aş greşi la fel cum ar greşi şi masonii dacă şi-ar face public planul secret de subjugare al lumii, al tuturor neamurilor. Toţi oamenii din totdeauna, au simţit că există o Forţă care dă fiecăruia ceea ce cere pentru viaţa lui şi a semenilor pe care-i iubeşte. Lumea, totalitatea neamurilor, a fost condusă prin zei, faraoni, cezari, împăraţi, regi care au cerut, după mintea lor, să-i ajute în conducerea neamului propriu (ştiu că mă repet, dar aşa-mi vine, nu-i vina mea).
Evreii au înţeles acest lucru! Considerându-se zei divini, se roagă Dumnezeului lor, Iehova, inventat de rasistul, criminal Moise să-i ajute să înrobească neamurile, pe care le consideră nişte excremente umane.
Eu, Traian Ioan, un nebun din rândul „excrementelor umane” Americane, adus din România, (Isaia 46:9 – 11) mă rog Creatorului Sântio, care ni S-a dezvăluit nouă, Românilor, studiindu-I creaţia, de sub soare. Mă rog Creatorului Sântio dezvăluit nouă Românilor, urmaşii bravilor Daci, nu mă rog unui Dumnezeu inventat de o minte a unei creaturi. Dovada existenţei Creatorului Sântio, este perfecţiunea creaţiei, inteligenţa evidentă în creaţia Sa. Sântio nu are nevoie de martori pentru a exista, cum au nevoie toţi zeii lumii.
Oala este dovada existenţei Olarului. Compiuterul cu programele utilizate sunt dovezi ale existenţei inginerilor, oamenilor creatori.
Pământul cu tot ce există sub soare sunt dovezi incontestabile ale existenţei Creatorului Inteligent Sântio!
Atât Moise cât şi discipolii lui, Isus şi Mahomed, au cerut oamenilor pe care îi conduceau să nu judece, pentru a nu fi judecaţi. În ciuda recomandării zeilor, eu am judecat, am făcut următorul raţionament:
Dacă este adevărată concluzia mea, precum că tot ce este sub soare este o creaţie inteligentă, atunci cu siguranţă de 100%, se găsesc dovezi ale existenţei acestui Creator Inteligent, şi în Biblie, aşa numita Lege a lui Dumnezeu, după care a fost condusă, aproape, întreaga lume, timp de peste 2500 de ani, de către evreii pentru care a fost scrisă această „Constituţie”, la cererea, rugămintea înţelepţilor evrei.
Şi într-adevăr sunt dovezi care fac să dispară toţi dumnezeii care au condus lumea până acum!
Postat, duminică, 24 august 2014, ora, 05:30
Citiri, 263979
1934-1936
Dupã furtunã
Pregãtirea omului nou, invincibil
SENSUL NATIONALISMULUI NOSTRU?
Nationalismul nostru: adica al fostei generatii de studenti care a dat pe 10 Decembrie 1922 – sarbatorit astazi – si al generatiei studentesti si tinere de acum.
Sensul acestui nationalism e strâns legat de sensul pe care l-a avut întotdeauna nationalismul românesc.
Ne gândim îndeosebi la sensul lui de adânca înradacinare în realitatea noastra istorica, înteles care-i da o valoare, o trainicie si o forta de biruinta cu totul exceptionala, de care nu se bucura, în aceiasi masura, curentele nationaliste ale celorlalte popoare.
Nationalismul Românilor nu este un simplu produs, mai mult sau mai putin durabil, al unei activitati filozofice a gânditorilor, al unei propagande abile a publicistilor, sau al unei dirijari ideologice infiltrate în mase de catre conducatorii politici.
El este, în rândul întâi, o suprema întelepciune câstigata prin experienta de veacuri a vietii noastre românesti, scump platita cu suferintele noastre proprii, veac de veac, întelepciune coborâta pâna la subconstient, infiltrata pâna la instinct. El izvoraste din experienta, din cunoasterea inductiva prin care am verificat an de an, secole de-a rândul, existenta acestei realitati ireductibile a frângerii omenirii în natiuni etnice concurente si rivale, gata de a abuza oricând de un vecin care e slab fie prin însusirile rasei, fie prin situatiunile grele în care a fost pus de împrejurarile istorice. Nationalismul nostru este o datina, o atitudine sufleteasca traditionala (mai veche chiar decât existenta termenului de „nationalism”).
El e ceva care este al nostru asa cum ale noastre sunt cojocul si opinca, fluierul si iia înflorita, doina si privirea blânda dar vesnic prudenta a plugarului si ciobanului. Experienta aceasta a strainului dusman începe cu navalirile barbare, e îmbogatita de luptele cu Turcii, Tatarii, Lesii, de prigonirile acelei „unio trium natiorum” (sa fie deci criteriul national o aparitie a veacului al 19-lea cum spun unii?), sau de prigoanele grecesti care au împins pe Român la haiducie si la Tudor; aceasta experienta am platit-o apoi scump cu temnitele unguresti si cu tot sirul de suferinte ale Ardealului strivit nu atât de teoria nationalista a lui Appony si Tisza cât de realitatea faptei de prigoana pornite din ura si pofta strainului. Iar azi aceasta experienta culmineaza cu dezmostenirea Românilor de catre veneticii straini, în propria lor tara libera, cu lupta din toate domeniile de viata dintre noi Românii si poporul jidovesc care formeaza în sânul nostru o unitate distincta, solidara, activând organizat pentru a ne scoate din pozitiile si drepturile noastre.
Toate acestea sunt pentru fiecare Român adevaruri necontestate, elementare. Nationalismul românesc ne dovedeste astfel a fi o atitudine înradacinata adânc în tot trecutul nostru istoric, cheagul vietii noastre care strabate pâna în cele mai tainice tresariri ale procesului nostru vital. Nationalismul nostru e un urias înfipt cu talpi late si de neclintit în pamântul nostru românesc, piept de granit, ochi de otel, care îsi impun neîndurata vointa de dainuire si de aparare oricât de furioase ar fi valurile adversitatilor de orice fel.
Nu acelasi caracter îl are de pilda nationalismul unguresc. Poporul unguresc n-a fost prigonit, îndeosebi în ultimele veacuri, de catre nimeni. El si-a hranit o clasa de seniori feudali din munca atât a propriilor vasali cât îndeosebi a unei serii întregi de popoare exploatate de aristocratia maghiara, nationalismul Budapestei era si este o afacere negustoreasca, o exaltare în vederea recâstigarii unor prazi, iar nu o actiune de aparare a unor interese colective nationale care ar fi primejduite si încalcate de alte popoare. O asemenea actiune nationalista ne e decât o suprafata, fara radacini în viata întregului popor, sensul ei e departe de valoarea morala, de trainicia si forta biruitoare a nationalismului românesc.
De aceea nationalismul românesc e un atât de temut adversar pentru strainii dusmani (de ce oare, de pilda, presa mondiala controlata de Jidani nu striga aproape niciodata contra antisemitismului unguresc, dar copleseste sub calomnie si venin nationalismul românesc?). Si tot pentru aceste temeiuri e temut nationalismul nostru cu atâta groaza si de catre acesti Români ai lumii vechi care sunt înfratiti, prin vointa sau slabiciune, cu strainul înca stapân. Iar daca acesti Români îsi mai fac iluzii ca pot zdrobi nationalismul tinerimii de azi, oprind procesul de reînnoire sufleteasca ce se anunta tot mai impetuos, sa se gândeasca la uriasa sarcina pe care si-o iau; nu e vorba sa învinga un simplu curent filozofic produs de o scoala de gânditori, nu e vorba nici de a anihila prin mijloace dibace o propaganda nationalista întâmplatoare. Caci am aratat cum nationalismul românesc e ceva mai mult, mai permanent, mai adânc decât produsul unei propagande si al unei filozofii care s-ar putea demoda sau compromite aparent.
Cei care vor azi sa desfiinteze nationalismul românesc cel adevarat si deplin, vor trebui sa biruiasca în noi întreaga noastra istorie, sa sfarâme în întregul popor întelepciunea stratificata de veacuri, sa darâme în noi echilibrul traditiei nationaliste stramosesti, sa reduca întregul popor la o amnezie, la o uitare a propriului trecut, a propriilor rani, într-un cuvânt sa se ia de piept cu acel urias de granit, înfipt voiniceste, cu opinca lata, în tot ce a fost pâna acum viata si speranta româneasca.
Grea sarcina!
Si sa ia aminte acesti adversari la privirea aceea stâncoasa si sura a uriasului, la lucirile ei de aspru otel si de adânca taina. Ea a mai surprins si a mai fulgerat si pe altii: de la Baiazid ori Matei Corvinul si pâna la Ungurii anului 1919 care n-ar fi crezut niciodata sa-si vada capitala cucerita de baioneta valaha.
“Cuvântul Studentesc” din 10 Decembrie 1934
Articol scris de Ion Moţa
Nota mea
Trecutul nostru istoric este distrus de aşa zişii naţionalişti care îşi apără credinţa, nu istoria Neamului. Tot saitul „Ion Coja” este o lucrătură inconştientă, dar foarte abilă, fiind instinctivă datorită educaţiei primită de la evrei (Alexandru Graur i-a fost mentor, Ion Coja fiind un admirator şi susţinător al ideilor anti românşti a fost reţinut ca asistent)
http://ioncoja.ro/doctrina-nationalista/ipoteza-adrian-grigoriu/ merită a fi citit împreună cu comentariile.
Arhitectul Adrian Grigoriu pentru a-şi face cunoscute gândurile pe saitul „Ion Coja” acceptă ideea fixă a lui Coja, de Dumnezeu.
http://buer.wordpress.com/
Cum ți se pare asta Claudiu?
cum se face ca desii zeii se casatareau cu fi si fiice copiii nu au iesit cu handicapuri ??? incestul este interzis deoarece poa produce difff mutatii .
pai tocmai ca ieseau handicapati: vezi monstrii, gigantii, ciclopii etc. aparuti in urma acestor aberatii genetice
eu ma refeream la zeii gen enlil,ishtar si marduk.aia au iesit desul de ok …
Andreea, timp de mii de ani, casele regale din toată lumea au apelat la incest. Și uite că nu au ieșit handicapați. Poate din când în când mai apărea vreun mutant, dar vorbim despre cazuri extrem de rare. Nu e obligatoriu să apară malformații genetice în cazurile de incest. Cazurile în care apar nu se datorează neapărat incestului. Pot fi provocate de alterări ale ADN-ului mai vechi, moștenite de la strămoși. Iar zeii nu aveau / au un ADN alterat, ca al nostru, ci unul pur. Prin urmare, cazurile de mutații genetice sunt nule.
Incestul care cauzeaza malformatii in majoritatea cazurilor este un alt mit urban, de genul alcoolul omoara neuroni sau oamenii mananca 8 paianjeni pe an in somn. Nu le crede pur si simplu.
atunci de ce incestul e un tabuu in societate??? adica e interzis de societate pe anumite motive ….. si la oameni cam toti copiii nascuti din incest au mutatiii …. 😕
pentru ca asa functioneaza adn-ul. cromozomii trebuie sa parvina de la persoane fara legaturi de rudenie, adica sa fie cat mai diferite intre ele, altfel se acumuleaza aceeasi informatie ( uneori defecta ) de mai multe ori pentru ca vine de la aceeasi linie de sange. spre deosebire, la inceput, pe vremea lui adam si eva se putea avea copii intre sora si frate de ex. pentru ca adn-ul era pur, aproape lipsit de defecte. s-a demonstrat ca toate apucaturile noastre, comportamentele noastre defectuoase, pacatele altereaza adn-ul si de aceea prezinta tot mai multe defecte si atunci nu mai poti avea copii sanatosi chiar intre veri indepartati.
Andreea, multe lucruri sunt considerate tabu de către societate. Să ne amintim că sexul, până nu demult, era și el un subiect tabu. Costumele de baie din două piese sau fustele mini au fost și ele respinse de societate până nu demult. Și vorbim doar de societatea occidentală. Religia este cea care transformă sexul într-un subiect tabu. E păcat să faci sex în afara căsătoriei, e păcat să faci sex protejat, e păcat să faci incest, e păcat să te masturbezi, e păcat să faci sex în zi de post, e păcat să faci sex oral sau anal, e păcat să faci sex în alte poziții decât cea a misionarului, e păcat să faci sex cu alte persoane în afară de soțul / soția ta, e păcat să faci sex cu persoane de același sex, e păcat să participi la orgii, e păcat să folosești jucării sexuale, e păcat să ai înclinații sado-maso, etc. Bănuiesc că ai auzit toate astea din partea preoților. În acest timp, orientalii consideră că sexul, mai ales cel tantric, reprezintă calea spre iluminare. Noi pe cine ar trebui să credem? Pe cei care încearcă să ne țină dintotdeauna în jug, ca pe niște vite, în frică și teroare, sau pe cei care ne îndeamnă să facem dragoste? Nu degeaba hipioții le cereau tuturor să facă dragoste, nu război…
Incestul nu a fost dintotdeauna privit ca un lucru rău. În vechime era practicat nu doar în rândul familiilor regale. Geograful Strabon amintea de „parții și perșii cei vechi” care se căsătoreau cu propriile lor mame, În Persia fiind sanctificată unirea dintre mamă și fiu. Astfel de căsătorii erau admise și la tătari și huni, Attila căsătorindu-se cu fiica sa, Esca. Căsătorii între frați sau între părinți și copii găsim la incașii din Peru sau la karenii din Tenasserim. Numeroase cazuri de incest „legal” se întâlnesc și în Egipt, Grecia sau India. Biblia conține o mulțime de cazuri de incest, unele chiar binecuvântate de divinitate.
După cum am mai spus, cazurile copiilor cu mutații, născuți din incest, sunt rare. Antropologii susțin că defectele acestor copii nu sunt cauzate de incestul în sine sau de amestecarea sângelui. Motivul pentru defectele acestora este că rudele au coduri genetice similare, prin urmare și defecte genetice similare, pe care un copil le poate moșteni, spre deosebire de cei care primesc o tulburare genetică de la un singur părinte. În concluzie, din incest se nasc copii cu defecte genetice doar în familiile cu defecte genetice mari. Se crede chiar că incestul ar putea micșora defectele genetice ale omenirii. Dacă membrii familiilor cu mari defecte genetice s-ar împerechea doar între ei, iar copiii astfel rezultați ar muri înainte de a se putea reproduce, consecința ar fi o reducere a genelor sărace la nivelul întregii populații.
Iar zeii, care nu au defecte genetice, apelau adesea la incest, fără să existe pericolul de a produce mutații genetice.
Iti dau un indiciu: daca o religie interzice ceva, inseamna ca au practicat-o la un moment dat, dar au interzis-o pentru scopuri proprii. Sexul in general, incest, pedofilie, sacrificii umane, sinucidere, droguri, etc. Sunt constienti de puterea psihologica si spirituala a acestor metode si le interzic ca sa pastreze puterea doar pentru cei sus in ierarhie.
e vorba de religia falsa nu de cea adevarata care presupune relatia personala cu Isus Christos ( nu prin intermediari adica prin preoti despre care se stie sigur ca in cercul lor practica satanismul, mai ales biserica catolica – vatican inseamna sarpele sfant !!! ). iti recomand cartea religia tainica a babilonului si cauta pe youtube si scribd informatii despre catolicism, sionism, iezuiti, masonerie, misterele babilonului si o sa vezi incepi sa intelegi. pentru mai multe carti iti pot trimite pe mail daca ai nevoie
Cred că știm cu toții pe aici ce se întâmplă în creștinism, masonerie, sionism, etc. Adi, cel puțin, care e un vizitator cu vechime al blogului meu, știe lucrurile astea. Eu am însă două neclarități. În ce limbă „vatican” înseamnă „șarpele sfânt” și de unde ai scos-o cu religia adevărată și relația personală cu Iisus? Fiecare își consideră propria religie ca fiind singura adevărată, deși nici măcar unul nu a reușit în atâtea milenii să demonstreze această afirmație. Mai mult, niciun creștin n-a reușit în 2000 de ani să demonstreze că Iisus a existat cu adevărat. Însă o mulțime de oameni au demonstrat cu succes că creștinismul se bazează pe mituri copiate de la alte popoare. Nicio religie nu e adevărată, toate fiind doar metode de manipulare a maselor.
Pe mine mă amuză foarte tare ideea asta de „relație personală” cu o entitate inexistentă. Cum poți să ai o relație personală cu cineva despre care doar crezi că există? Nu ai nicio dovadă că există sau că a existat vreodată, nu îl percepi cu niciunul dintre simțuri (doar cu imaginația) dar crezi că ai o relație cu el? Relație personală nu înseamnă să îi vorbești în gând sau cu voce tare și să crezi că unele întâmplări din viața ta sunt semne sau răspunsuri ale divinității. O relație presupune o reciprocitate, care lipsește. Eu pot susține că am o relație personală cu Carmen Electra? E de ajuns să am sentimente pentru ea și să-i vorbesc în gând, chiar dacă ea nici nu știe că exist? Nu! Nu poate fi vorba despre niciun fel de relație, darămite „personală”. Dacă mai dau peste credincioși care susțin că au o „relație personală” cu vreo divinitate, am să încep să afirm și eu că am o astfel de relație cu Scufița Roșie. Mai mult, am să spun că avem o relație atât de intimă, încât suntem căsătoriți de vreo 20 de ani, avem 57 de copii și „muncim” zilnic din greu să atingem suta. Și nimeni n-ar trebui să se uite ciudat la mine, din moment ce o mulțime de credincioși cred că au o relație personală cu zeul lor. Dacă tot furăm curent, măcar să-l furăm cum trebuie…
Gabi,cred ca as vreaa sa citesc cartile repsective . adresa mea e andreeadamaschin505@yahoo.com . si nu e un pic ciudat sa ai relati cu o sora sau cu un frate? e vorba ca relatia se schimbaa …
E ciudat pentru noi, deoarece așa am fost educați. Pentru societățile în care se practică incestul nu e deloc ciudat.
ideea de baza e ca toti am fost crescuti in minciuna care cuprinde absolut toate aspectele vietii noastre.
uite aici un site de pe care poti descarca 10 dvd-uri cu informatie despre ce se intampla si ce s-a intamplat in realitate in lume. sper sa fie folositoare in cautarea adevarului.
si aici una din carti: http://fisierulmeu.ro/21FKZDERZC3O/Religia-Tainica-a-Babilonului-pdf.html
Se știe nu doar că am fost crescuți în minciună, ci și că încă suntem înconjurați de minciuni din toate părțile. Eu, cel puțin știu asta. De asta am renunțat la cam tot ce mi s-a băgat în cap de mic, de la religie la istorie, și încerc să aflu adevărul singur, fără influențe exterioare.
Mersi pentru carte dar, răsfoind-o, i-am găsit o mulțime de erori. Autorul se bazează prea mult pe Biblie. Personajul Nimrod nu există decât acolo, nu și în istoria / mitologia mesopotamiană. E greșită și premisa că de la doi conducători ai Babilonului, Nimrod și Semiramida, au luat naștere religiile. Autorul ăsta ar fi trebuit să se mai documenteze înainte de a face astfel de afirmații. Poate așa ar fi aflat că babilonienii și-au luat religia de la sumerieni, la fel ca restul popoarelor semite din zonă (akkadieni, asirieni, etc.). Religiile erau apărute în toată lumea cu mult timp înainte de apariția Babilonului, vezi egiptenii, sumerienii, indienii, tracii, etc.
Uite un exemplu: „Când a venit Pavel în Efes…”. Autorul nu pune la îndoială nici existența lui Pavel, nici întâmplările din Biblie. Iar eu mă îndoiesc de amândouă.
Alt exemplu: „Într-o formă zeificată, Nimrod a ajuns să fie cunoscut ca Baal”. Greșit! Baal este o zeitate a semiților din vest, din Canaan. În Babilon era numit Bel. Și nu era o formă zeificată a unui rege. Inițial, printre semiții din Akkad și Sumer, era titlul zeului Enlil. Când zeul Marduk a ajuns în fruntea panteonului, a preluat titlurile și atributele celorlalți zei, inclusiv epitetul Bel. Semiții din Canaan l-au preluat pe Bel și l-au transformat în Baal, folosindu-l ca epitet pentru mai mulți zei (Baal Hadad, Baal Zephon). Fenicienii (tot semiți) care au înființat Cartagina aveau ca zeitate supremă pe Baal Hammon, nimeni altul decât Amon al egiptenilor, al cărui cult apăruse cu mult înaintea Babilonului și a unui ipotetic rege pe nume Nimrod.
În fine, aș putea identifica mult mai multe erori dacă aș citi cartea. Mă enervează că astfel de cărți fanteziste duc lumea în eroare, bazându-se pe faptul că masele nu cunosc mitologie, prin urmare înghit tot ce li se dă din acest domeniu.
bai asta Octaviane de porti Pica…de fel sunt un om educat si nu abordez oamenii in acest fel, dar de data asta chiar o meriti asa ca …DA-TE-N GATU MATII !!! si iti dedic si intreaga melodie, mai ales inceputul. va-n gura cu „presa” voastra de excremente, nulitatilor! lasati-ne in paceee sa progresam, noi vrem sa citim articole inteligente! noi suntem romani destepti, scoliti, nu americani retardati. noi stim cum sa folosim un cutit si fara instructiunile de utilizare. ma opresc si inchei aici ca la cata ura am strans pt voi, nu mi-ar ajunge nici cele 4 volume ale lui Creanga sa va jignesc si totodata sa va contrez. nu meritati atentia noastra ca va creste ratingul gunoaielor!
Dacă vrei articole inteligente, nu cred că te adresezi cui trebuie. Nu uita că nea Octav lucrează la Libertatea, și asta spune totul.
Uite că a evoluat omul. A plecat de la Libertatea și s-a apucat de lucruri serioase: http://ro.linkedin.com/pub/octavian-constantin-pica/22/125/377.
Interesu’ poartă fesu’, Claudiu! Cu siguranță că fesul respectiv făcea parte din ținuta domnișoarei…doar era o costumație ptr schi, nu-i așa?! 🙂
Așa e. Uite, de asta n-am câștigat: umblu cu capul gol și pe dinafară. Dacă știam, îmi luam și eu fes… 🙂
Nu scrie nicaieri ca țările ar fi Europene ! Citeste cu atentie !
da…ca de obicei in stilul tau caaracteristic. nu-ti mai bate capul cu daunt si ai lui ca uite asa le creste cota. succesuri In continuare!
Nu mai pot eu de cota lui. Cât timp am ceva de criticat, voi critica. Iar senzaționalul 3D rămâne o sursă constantă de amuzament.
capra cu 3 iezi in pula mea…
Ia uită-te mai bine la titlu. Am și încercuit „state din Europa”. Sau nu se vede?
Scuze !
ehh uite ca-i credeam de mult in stare pe libertinii astia, dar asta chiar m-a uimit o leaca bade ioane. ba da prosti mai sunteti cacam-as pe Libertatea voastra!
de kkt tot ce faci sa te faci remarcat…de la noi si toti baietii care vor sa-ti sparga gura … DANEEE…sugi pula sugi pula sugi pula !!!
Știi că te agiți degeaba, nu? Nu cred că o să vadă Diaconescu nici articolul meu, nici dedicația ta.
Afro-americanca de pe fundal este material de studiu pt onanistii agramati care urmaresc aceasta „emisiune” cu mare interes, adica circa 80% din populatia acestei tembele tari.
În cazul ăsta, trebuia să o afișeze mai dezbrăcată și, eventual, acoperită cu frișca de pe tort…
bai daca vrei sa te legi …atunci leaga-te …eu unu m-as dezlega de incapabilii astia mai repede decat orice magician
sa sti ca nu am gustat deloc asemanarea acestui fenemomen cu Adolf Hitler 🙂 adica…sa fim realisti asta nu a ranit macar 1 evreu…deci despre ce vorbim aici?
ba ce tare shauu…deci uite-i maaaa…uite-i maaa …ca-mi vine sa-i iau asa in brate si sa ma joc cu ei pana-i omor…futu-i in gat de simulanti! unde traiesc ma astia? unde se ascund ma kktii astia de „reporteri’ , „redactori” si cum draq se mai vor ei numiti?! iti dai seama ca manelistu care a citit acest…jeg de ziar…omu chiar asa a crezut ca se scrie numele acelor 2 roackeri :))
Problema e că de la ăsta aveam pretenții, ținând cont de experiența lui în presă.
sincer interziceti premiul Pullitzer suna ca o pula…n-aveti caracter!
Decât să interzică Pulitzerul, mai bine ar inventa și premiul Pizditzer…
eu mi-am vandut televizoarele din casa. stiu…I-am facut un rau cui I le-am vandut, dar lasa-l sa se convinga si el :))
Eu nu-l vând pe al meu. Încă îmi trebuie pentru Playstation. Și pentru a vedea meciurile Realului, atunci când apuc.
Corect, Hala Madrid! :))
si apropos… HALA MADRID !!! :))
Dar Tiganii din ce rasa fac parte? Ori sunt o rasa aparte?
Eu cred că sunt semiți, nu indieni, așa cum susțin ei. Au aspectul fizic al semiților precum și multe dintre obiceiurile arabilor.
Re: Alternativă la religii este Adevărul!
[url=https://www.facebook.com/unpresedintecurat/photos/a.672494909513371.1073741825.672493042846891/672494916180037/?type=1&comment_id=674304902665705&reply_comment_id=678347918928070&offset=0&total_comments=2] „Ce doreşti în fond dta?”[/url]
Să vă arăt tuturor jidanilor, cre(ş)tinilor, cât sunteţi de proşti şi de laşi. Aşa este, am probleme cu toată lumea. Toată lumea crede că deţine adevărul. Cum îi arăţi unuia că adevărul deţinut de el este un căcat, cum sare’n sus ca ars. Nici un credincios nu vrea să-i fie judecată credinţa, considerată de el ca fiind adevăr.
Creştinismul este o conspiraţie evreiască! Ai înţeles jidan imbecil şi laş. V-am scris tuturor că sunt Şilo, adică omul diferit de toţi oamenii.
Niciunul nu vreţi să judecaţi pentru a şti. Toţi vreţi să credeţi în continuare în zeii voştri imbecili. Îţi este greu să înţelegi că vremea conducerii Naţiilor prin zei a trecut? Imbecilule! Unde am încercat să-mi cer scuze? Dacă am scris că îmi pare rău că eşti prost şi nu înţelegi e altă… mâncare. Nu vezi că nu te ajută mintea? ca pe toţi proştii credincioşi: „In God we trust”!?
Vino cu curaj şi afişază-ţi numele real nu unul conspirativ, dacă eşti cinstit şi cu dorinţă sinceră de salvare a Naţiei Române.
Că există un Creator Inteligent al Pământului cu tot ce este sub soare este un Adevăr care trebuie ştiut de fiecare om în parte.
Un adevăr sau neadevăr este cuprins într-o credinţă! Numai judecând credinţa respectivă se poate afla dacă este adevăr sau neadevăr. Adevărul nu poate fi susţinut prin mărturii oricât de multe ar fi, cum vor evreii imbecili care ne conduc.
Toţi zeii existenţi în lume, toate religiile, sunt parte din planul necunoscut al Creatorului Sântio, de educare a Omului.
Dumitru Pănculescu, dă dovadă de curaj şi vino la judecată, la aflarea adevărului!
Stupida credinţă creştină şi-a jucat rolul foarte bine timp de aproape 2000 de ani. Acum i-a venit sfârşitul, de altfel ca tuturor credinţelor în Dumnezei.
Postat, joi, 11 septembrie 2014, ora, 22:23
Citiri, 266371
ce-mi place patosul tau :)))
prostii-s multi ai dracu si n-au nici o boala. iar mama lor e mereu gravida. hai sa facem un protest impotriva stirilor de kkt din aceasta tara. pe bune acum te poti baza pe mine
Ce crezi că ar schimba un protest? Eu critic știrile de genul ăsta de mai bine de 7 ani. Și am rezolvat ceva? Nici vorbă. Parcă de la an la an se strică din ce în ce mai mult presa. Am reușit doar să captez atenția câtorva ziariști de la Libertatea și de la Realitatea TV (care mi-au furat o poză, ca răzbunare pentru că i-am criticat), precum și lui Diaconescu, care m-a amenințat într-o emisiune că mă va găsi și mă va băga la închisoare. De atunci el a făcut o vizită la răcoare, nu eu, dar asta e altă mâncare de pește… 😀
N-avem noi ce să facem în privința asta. Avem nevoie de un CNA adevărat, care să se ocupe de toate instituțiile de presă și care să taxeze drastic orice abatere. Poate doar așa s-ar schimba ceva în mass-media.
Traiane, din câte știu, Zaharia e cel căruia i s-a spus să ia și uneltele unui păstor nebun. Mie nu-mi spune nicio divinitate nimic. Tot ce fac e rodul voinței mele.
Și da, ai dreptate. Avem același scop. Pe care poate n-o să-l atingem noi, dar măcar copiii sau nepoții noștri or să-l atingă. Sunt sigur de asta. 🙂
Klaudyu, ești un scump. Te citesc cu plăcere, iar câteodată pur și simplu te iubesc. Semnat: O femeie care știe precis ce vârstă are – 62 de ani și 4 luni.
Klaudiu, multumesc! Te citesc de cateva saptamani :)) Ai o minte sa-ti traiasca si un simt al umorului pe masura. Nu mai citesc ziarele de ani de zile, nu mai am tv si asta e un mare castig pentru timpul si neuronii mei. Te imbratisez, virtual, cu permisiunea ta.:) Spor in toate!
Mulțumesc, doamnelor. Rămâneți aproape și nu schimbați canalul pentru că, vorba „senzaționalului” om de televiziune 3D, nici nu știți ce pierdeți (în afară de timp)! 😀
http://ioncoja.ro/doctrina-nationalista/de-ce-nu-i-a-iubit-hitler-pe-legionari/
Nu neg faptul ca sunt foarte multe „societati” influente care conduc lumea din „umbra”. Dar sa afirmi ca Hitler a fost mai degraba un mesia… Cum ramane cu oamenii eliberati din lagare? Filmele acelea unde oamenii subnutriti sau morti erau carati cu masinile? Vrei sa-mi spui mie ca acei evrei morti faceau parte din respectivele societati? Iti spun ca nu. Daca unul singur dintre ei a patit ca in filmele acelea din cauza politicii hitleriste inseamna ca Hitler a fost vinovat si nicio cuvantare dinaintea razboiului nu il poate disculpa. Cum ramane cu ghetourile pline de evrei care au fost facute una cu pamantul cand Hitler a inceput sa piarda razboiul. Intr-adevar, Hitler NU este singurul vinovat. Dar este vinovat si cat timp invingatorii scriu istoria doar acesta este tras la raspundere. Nu trebuie sa cadem in capcana : este vinovat mai putin… Repet: un singur om daca a avut de suferit este suficient pentru a condamna vinovatul.
Cred că limba română a ajuns un fel de fizică cuantică pentru unii, pentru că le face mari probleme. Cine a afirmat că Hitler a fost un mesia? Tu vezi semnul întrebării în titlu? Știi să faci deosebirea dintre o afirmație și o interogație? Ia învață asta, apoi întoarce-te să-ți dai cu părerea.
iulica
nu a zis nimeni ca a fost Mesia. esti tu prea orbit sa-i aperi pe jegurile alea de evrei si din cauza asta ai inteles tu ca l-am fi ridicat in slavi pe Hitler. nu are importanta 1 evreu cum nu conteaza nici viata a 1 miliard de evrei. eu gasesc gandaci zilnic prin casa si-i omor fara nici un regret pt ca-i consider un rau al societatii. e simplu. nu exista evreu nevinovat. pana si copiii lor stau la baza si sustin acea piramida a lor. pai ca sa ajungi in varf trebuie sa distrugi sub-solul. Hitler a fost baiatul de la dezinsectie…Mesia gandacilor daca vrei sa-i spui asa. o sa ne dorim la un moment dat sa se mai nasca un „nebun” ca el
In fata lui Dumnezeu si a voastra azi sunt evreu, rrom, negru sau asiatic. Nu stiam ca unii dintre conationali sunt atat de ipocriti incat sa se considere pe sine mai superiori decat altul doar pe baza faptului ca e alb caucazian. Va place cand romanii de peste hotare sunt discriminati? Ati fost peste hotare? Multi dintre straini ne-ar rastigni doar pentru faptul ca suntem romani. Dar legea nu le permite. Ce ar fi daca in judetul tau ar aparea un fel de militie nationalista legalizata care sa-ti ucida parintii, iar pe tine si copiii tai sa te trimita la munca silnica doar pentru faptul ca esti alb si societatea trebuie epurata rasial? Tu crezi ca evreii aia morti in lagare se duceau la intrunirile societatilor conducatoare a lumii? Erau niste muritori de rand, erau nimeni. Germania avea doar 500000 de evrei la inceputul celui de-al doilea razboi mondial. Dupa ce a ocupat Polonia i-a aruncat pe toti intr-un ghetou si cand Wehrmacht a inceput retragerea din Rusia i-a nimicit pe toti, pana la ultimul. Pacat sa plecati de la premisa „nu exista evreu nevinovat”. E foarte pacat… va compatimesc sufletele pline de ura… Iar semnul de intrebare in titlu exista.
Dacă ne bagi pe toți în aceeași oală pentru părerea lui Adolf, ai mari probleme de percepție. Ceea ce se observă cu ușurință și din impresia că el se consideră superior evreilor datorită culorii pielii sale. Nu are ceva cu ei din cauza culorii pielii, ci din cauza faptelor lor de-a lungul timpului, pe care nu ți le explic, dacă n-ai fost în stare să le afli singur până acum. După cum spunea cineva, în secolul informațiilor, ignoranța nu mai are nicio scuză. Sunt sigur că și Adolf ar putea să-ți dea o grămadă de exemple de crime înfăptuite de evrei, dacă tot vrei concurs. Și ceva îmi spune că ar câștiga cu lejeritate.
Dacă recunoști semnul de întrebare din titlu, care îl transformă într-o interogație, nu într-o afirmație, enunțuri de genul „sa afirmi ca Hitler a fost mai degraba un mesia” sunt complet ilogice.
Tu iubește-ți dușmanul în continuare, în așteptarea împărăției cerurilor, în timp ce el te distruge atât pe tine, cât și tot ce ai mai scump. Eu n-o să te compătimesc pentru asta.
Era doar un exemplu culoarea pielii. Nu stii sa citesti printre randuri din pacate. Dusmanii mei ma urasc pentru actiunile mele si nu pentru etnia mea. Ii stimez pentru consecventa lor. Iar in ceea ce priveste iubirea lor, deasemenea, nu stii sa citesti printre randuri. Inseamna doar sa-i ierti, sa nu fii razbunator. Si sa stii ca nimic creat de pe pamant nu poate distruge cu adevarat omul. Pentru ca omul spiritual poate fi distrus doar de Dumnezeu. „Nu vă temeţi de cei ce ucid trupul, dar care nu pot ucide sufletul; ci temeţi-vă mai degrabă de Cel ce poate să piardă şi sufletul şi trupul în gheenă (iad)” Matei 10/28. Prin urmare nu are niciun efect fizic daca iti iubesti sau nu dusmanul, are doar un impact spiritual, dormi mai bine, nu esti agitat.
Oricum, sper ca am incheiat discutia pe acest subiect. Chiar te-as ruga pentru a nu mai fi deranjat de sustinatorii lui Hitler sa-mi stergi postarile de pe acest site. Stiu ca este posibil. O zi buna.
noi nu o sa fim niciodata rastigniti, persecutati etc…din simplul motiv ca suntem nevinovati si nici macar nu stim pe ce lume traim. si noi stam la baza, dar o facem total inconstienti sau obligati. pe cand ei, jigodiile sunt super-constienti si si-ar da viata toti ca unul sa reuseasca. si ar face orice ca unu din ei sa reuseasca sa ajunga sus acolo. pt ca acel care ajunge sus sa-i traga pe toti urmatorii urmasi dupa el. calca pe cadavre animalele draq. nu-mi spune si nu-mi da tu mie lectii de istorie privind evreii ca sunt destul de informat …stimate domn. asa ca lasati-ne cu genul asta de comentarii ca suntem prea destepti pt gainarii dinastea. mai destepti decat rasa superioara. futu-le rasa in cur
Greselile sunt scuzabile intr-adevar, dar asta nu le face mai putin greseli, nici nu invalideaza faptul ca si-a vandut sufletul diavolului pentru un pumn de bani, spaland pe creier mai departe populatia. Daca ce zice cristi e adevarat, e cu adevarat de condamnat ca o face constient.
tare rau asta haha Ha !!! mai tare ca bercea mondialu si 3d la patrat
K, nu este fair-play din partea ta sa te pitesti in spatele unor copii pe care noi, adultii de astazi, ii lasam in fundul gol in calea istoriei. Daca noi am fost educati sa intampinam un cules de struguri, un mers la scoala de dragul scolii, un mers la olimpiada de dragul cunoasterii, un fugit de la ore de dragul miutei tot pe terenul scolii, ei astazi au doar „socializare”, „internet”, „mc’donalds”, „kfc”, „mall”, „smartphone” si multe alte exemple de genul acesta.
Noi aveam ceva comun in gandire cu parintii si bunicii nostri, ei astazi au ceva in comun cu Samsung si Aple.
Tare mi-ar placea sa ne intoarcem toti trei, eu, tu si Traian de la marginea galaxiei si sa redesenam un copil roman. Mai face un copil astazi macar a zecea parte din ce faceam noi acum douazeci sau si mai bine de ani?
Oare nu ne imbatam cu apa rece? Oare nu cumva evreii sau iudeii sau mozaicii sau altii si altii si altii au castigat deja pentru ca viitorul natiei noastre sta scris intr-un ecran de smartphone al unui copil care habar n-are cine a fost Mihai Eminescu?
Si la extrema cealalta, acum cateva zile a avut loc la Constanta Olimpiada Internationala la Limba Romana. Nimic nu a rasuflat in presa, mass-media noastra este precum hartia igienica folosita, faci hepatita doar cand te gandesti la ea.
Vedeti voi, Klaudyu si Traian, mi-ar fi placut mult de tot sa citesc ceva scris de voi despre asta si mi-ar fi placut si mai mult sa fim acolo printre ei, sa le spunem acelor copii ca nu sunt singuri, ca noi, batranii si lasii Romaniei nu i-am uitat si ca ii vom veghea si pazi intotdeauna.
Da Klaudyu, evreii si oculta mondiala lasa propriilor progenituri o planeta, cotropita si ingenunchiata.
Da Traian, noi lasam copiiilor nostri o tara pustiita, inecata de viituri, manelizata, vanduta la taraba cu hectarul.
Da, la ei se numeste pragmatism.
Da, la noi se numeste onanism.
Si da, preferam sa dezbatem cati centimetri avea penisul lui Enki si cate testicule avea Enlil si cate neveste sau copii avea Santio si uitam sa dam cu pumnul in masa pentru copiii nostri.
Oare ne meritam copiii, oare meritam sa speram la un viitor curajos al onoarei si adevarului sau singuri am tras apa dupa noi?
Credinta mea era in noi K, nu in zei.
Cand am crezut in noi, copiii nostri aveau un viitor, erau creatori.
Cand ne-am pierdut credinta copiii nostri n-au mai avut nimic, au devenit consumatori.
Inainte de a muri tare as vrea sa vad un zeu, macar unul mic si amarat daca nu pe cel suprem, sangerand si incasand ce am sangerat si incasat noi in doua mii de ani. Pe urma, n-au decat sa creada ei, zei sau extraterestri, in noi. Iar noi, urmasii zeilor, sa avem bunul simt daca nu sa aparam planeta macar sa pazim Romania.
Aveti grija de voi, s-ar putea sa fiti ultima generatie de romani.
K, unde este obscenitatea?
Cum ar arata planeta asta fara aer, apa si pula? Ca fasia Gaza.
Bineinteles, imbecilitatea unor televiziuni este de mai mare dragul.
K, daca nu s-a inteles in 2007 cand ai scris poate se intelege acum in 2014 cand citim: spre deosebire de altii, Nastase nu este o groapa de cacat ci un munte de orgoliu.
Si daca lui ii mergeau tablourile ca unse ne-ar fi mers si noua manualele pentru scolari si medicamentele pentru pensionari.
Da’ na, hai sa gandim ieri cu mintea de maine.
Ce zicasi de bercea? https://www.youtube.com/watch?v=CnXOUngamCE
Tovarășe Ministru Potențial al Educaţiei şi Culturii, Claudiu Gilian Chircu postez şi acest linc pentru a-l studia, cu seriozitatea care vă caracterizează, în beneficiul nostru, al proştilor care nu ne-am deşteptat încă. Iată-l:
https://www.youtube.com/watch?v=RIXzXPjeQPc
Re: Alternativă la religii este Adevărul!
https://www.youtube.com/watch?v=EYkSGNzTakg&feature=em-hot-b-vrecs
Marele Ceauşescu Nicolae nu a schimbat încă faţa lumii! Acum urmează venirea la judecată a evreilor imbecili care conduc Statele Unite şi a celor din România, din Ţara de la răsărit. Căci judecata anunţată de Sântio, Creatorul Pământului şi a tot ce este sub soare, va avea loc, chiar dacă vreţi sau nu vreţi voi, trădătorii popoarelor.
Nu vă mai scriu pentru că sunteţi mult prea proşti ca să înţelegeţi că vă sinucideţi. Aţi scăpat din vedere, absolut toţi, că avem un Creator, Sântio, care ni S-a dezvăluit nouă, urmaşilor Dacilor, marii cultivatori agricoli ai antichităţii.
Constituţia Statelor Unite ale Americii este legea „Naţional Socialistă” care va înlocui legea dumnezeului Iehova, inventat de rasistul criminal Moise, cu care evreii imbecili au condus lumea de peste 2500 de ani, aducând-o la Capitalism – forma socială de subjugare a popoarelor de către evreii imbecili, incapabili să judece.
Trebuie să înţelegeţi, nu doar să credeţi ca proştii pe Moise sau alţi idoli; trebuie să înţelegeţi că până acum popoarele au fost conduse de Sântio, Creatorul, prin idoli; ce au cerut idolii, pentru cei pe care-i conduceau, aia au primit de la Sântio, pentru ca oamenii, creaturile, să înveţe singuri ce este bine şi ce este rău.
Postat, marţi, 16 septembrie 2014, ora, 06:05
Citiri, 267048
Atat timp cat citim presa -o lasam sa puta-….
Acest lucru se intampla deoarece majoritatea jurnalistilor romani din prezent sunt in presa datorita pilelor,spagilor si a altor interese (servicii secrete personalizate).De aceea nici nu se sinchisesc sa verifice vreo stire.Tinerii care chiar vor sa se implice cu adevarat in aceasta meserie sunt luati in deradere si,de cele mai multe ori,siluiti sa accepte compromisuri care,in cele din urma,ii vor compromite…
Cu cat dezinformarea este mai mare,cu atat mai bine pentru unii barosani.
N-am nici o pretentie ca presa din Romania sa spuna vreun adevar atat timp cat patronii acestor trusturi au interese politice sau financiare de sustinut.
Desigur ca mai sunt si jurnalisti de „moda veche”,acei „razboinici solitari” care inca mai cred in principiul adevarului,insa acestia sunt impinsi asa,mai discret,undeva,intr-un con de umbra,ca nu cumva,multimea sa ia contact cu articolele lor.Pe acestia ii citesc doar acele persoane care au acea capacitate nativa numita discernamant si pot corela oarecum realitatea cu ceea ce se expune intr-un anumit articol.Persoane de genul asta mai sunt multe in Romania insa sunt lipsite de initiativa,de acea dorinta concreta din care rezulta actiunea.Majoritatea dintre noi doar reactionam (conform planurilor unor tipi) si nu actionam spre a incerca sa spargem acest perpetum-mobile viciat.
Presa,in general,nu numai cea romaneasca,a devenit un adevarat strat de jeg,din ala tare,scorojit,cu scopul evident de a prosti omul.De a-l scoate din starea lui naturala,arhaica,de pace si a-i inocula frica,a-l reduce la stadiul instinctelor primare…
Ramane de vazut ce se va intampla cu acest „Ev Mediu Modern”.
Omul majoritar nu invata niciodata din greselile sale,daramite sa mai priveasca in istorie…
Adevarat titlul :)) Cred ca baietii l-au pus intentionat,conform zicalei: „Cine are ochi sa vada si minte sa priceapa,cu spatele sa se intoarca!” (atentie,insa,ca in timpul acestei manevre complicate sa nu se scape,cumva,microfonul.Ca e vai si-amar…;)
Iar sus scrie mare,sa vada toti poporenii din popor: ” URMEAZA: De ce a plans George Becali in inchisoare”.
Dumnezeu mi-e martor ca mult mi-as fi dorit ca plansul lui Becali sa aiba o legatura mai speciala cu titlul de mai jos.
Dar cine stie,poate cineva dintr-un univers „paralel-convex” va face o minune mare-mare si pentru poporenii romani care se chinuie atat in „credinta”…
Sa fim optimisti totusi.speranta moare ultima (cu toate ca traieste in chinuri).
Da,acesta este un subiect despre care se poate discuta mult timp fara sa ajungem la nici un rezultat.
La intalnirea dintre Iisus si Pilat din Pont,cand acesta ii spune despre sine ca El este Calea,Adevarul si Viata,Pilat il priveste zambind si ii spune: Adevarul? Ce este Adevarul…
Filosofia (cel putin pentru mine) reprezinta o traire,sa-i spun asa,pur subiectiva,avand la baza experienta traita a unui om (filosoful) corelata cu evenimentele trecutului despre care a cercetat.Apoi vin alti filosofi care simpatizeaza opinia filosofica initiala,care,astfel creaza asa-numitele „curente filosofice”,care,din Antichitate si pana in prezent se cam bat cap in cap.De aceea cred ca filosofia nu este o stiinta ci doar o speculatie ce are ca baza insusi sentimentul traitor al „filosofului prim” (al omului ce a stabilit curentul filosofic urmat apoi si de altii care s-au raliat opiniei lui).
Unii dintre prietenii mei (studenti la Filosofie) s-au suparat pe aceasta concluzie trasata de mine.
Daca urmariti,de la filosofii din Antichitate si pana la cei din perioada contemporana exista multe contradictii in silogismele lor logice.Chiar religiile sunt filosofii,in esenta lor,impuse ca adevar de persoane interesate.Trei religii monoteiste ce au ca loc de nastere acelasi spatiu iudaic urmaresc sa se anuleze reciproc,un lucru care,mie,cel putin,mi se pare un paradox al prostiei dar,ma rog,”credinta” in niste dogme si scrieri ale unor tipi isteti nu este o facultate a unor oameni care sa se retraga pentru cateva clipe si sa cugete asupra situatiei,a cauzei ce tinde spre efect…
Adevarul.Ce este Adevarul? Dorim sa aflam Adevarul Obiectiv sau sa aflam Adevarul Subiectiv? Noi,cei de aici,nu o sa aflam niciodata Adevarul Obiectiv prin simpla noastra conditie ierarhica in societate (dar si in acest Univers) care,de altfel constituie un handicap.Daca avem vointa si un discernamant de fier putem da de umbra rarefiata a acestui tip de adevar.Adevarul Subiectiv,insa,e cu totul o alta treaba.Sunt multi,chiar si in ziua de azi care si-au impus acest tip de adevar si sunt gata sa moara pentru el,fara prea multe intrebari.
Minciuna.Ce este minciuna? Oricum am privi minciuna,aceasta reprezinta o forma de aparare a omului.Daca un om va incerca sa apere pe un altul,nu va putea face acest lucru decat prin deformarea adevarului si astfel prin nasterea unei forme de minciuna,desigur si viceversa este identic valabila doar ca acolo se doreste atingerea unui scop egoist prin minciuna.In esenta minciuna e minciuna indiferent cum a-i privi-o.Asa cum crima ramane crima chiar daca este in legitima aparare ori in scop distructiv.Atunci cand un om ia viata unui alt om,acest fapt se numeste crima.De-abia apoi apar circumstantele atenuante sau de tip penal iar aici ajungem la dreptate.Astfel ca,un criminal are dreptatea proprie iar cealalta parte,dreptatea polului opus,astfel intram sub influenta Adevarului Oarecum Obiectiv.Rezultatul definitiv al unei astfel de ecuatii fiind influentat de factorul de putere (identificati-l cum vreti,de la puterea sociala/individuala relativ pura si pana la puterea administrativ-legislativa).
Asadar (ca sa nu ma mai lungesc si sa nu mai plictisesc pe nimeni) Adevarul si Minciuna penduleaza intre mai multi factori ce descriu prima data individul iar,mai apoi societatea (sistemul mai degraba).Astfel ca cine are Puterea si,mai ales,Dorinta,acela va putea jongla suficient de atletic cu aceste doua principii.Omul de rand (nu numai din Romania) realizand astfel ca,din punct de vedere social viata este o curva.Iar de aici incolo fiecare isi creeaza propriile mici adevaruri/clisee (care il indeparteaza de realitatea obiectuala) si,cel mai grav,isi creeaza propria minciuna in care inevitabil va incepe sa creada (asta e si o chestie psihologica,frecventa in Romania).
Sa va dau un exemplu: Hristos spune: „Adevarul va va face liberi.Aflati Adevarul si acesta va va elibera.” Genul de afirmatie „alba”,care nu spune nimic.Adica ar fi trebuit sa specifice in primul rand tipul de adevar care ne va elibera iar mai apoi ar fi trebuit sa specifice cum putem ajunge in proximitatea acestui adevar.Probabil ca el le-a spus adeptilor lui aceste lucruri insa,pe parcurs,acestea s-au „pierdut”,noi,cei din ziua de azi avand de-a face doar cu afirmatii evazive si contradictorii.
Mai demult am facut un experiment impreuna cu niste prieteni mult mai destepti ca mine,si anume: le-am pus oamenilor de pe strada 3 dintre intrebarile fundamentale legate de om:
Cine suntem? De unde venim? Cu ce scop? Si,cred ca intuiti si voi ca am luat contact cu o gramada de raspunsuri privite ca „adevaruri indubitabile”,provenite de la o cunoastere religioasa si pana la niste argumente chiar dubioase…daca o sa opriti un roman pe strada si o sa-l intrebati despre orice subiect,acesta o sa va tranteasca un raspuns (adevarat pentru acea persoana),fara a argumenta insa acel produs al logicii la care a ajuns.Astfel ca,foarte putini romani o sa raspunda cu „nu stiu”,ceea ce demonstreaza ca este foarte usor sa traiesti purtand in conceptie niste adevaruri eronate,in esenta acest lucru fiind chiar o minciuna (grava,deoarece e scornita chiar de subiectul in cauza pentru a se autoamagi).
Asadar Adevarul Adevarat il vom cunoaste probabil dupa moarte sau nici acolo…
Astea sunt lucruri speculative…Ce putem noi sa facem? „Sa fiti destepti si fara frica”,parca asa ne-a zis Mitica.
Si bineinteles,vorba aia sfanta: „Ce tie nu-ti place,altuia nu-i face.”
Imi cer scuze pentru ditamai carnatul pe care l-am scris,insa mi-a placut foarte mult subiectul.Ma pasioneaza psihologia si,in general,ma pasioneaza tot ceea ce este legat de Om – singura fiinta ce poate fi concomitent si Zeu dar si boschetar…
mos Gheorghe, un taran din Harghita, bolnav de cancer, afla ca mai are de trait cateva luni. atunci, in graba, se duce la primarie si-si schimba numele in … Otilo. auzind, neamurile si vecinii sar toti cu gura pe el … da’ bine mai mos Ghe. acuma la batranete te-ai dat cu bozgorii? da ma’! ca’ decat sa moara unul de’a nost’, mai bine sa piara unu’ de’a lor !!!
Re: Alternativă la religii este Adevărul!
[url=http://secretelezeilor.wordpress.com/2011/11/11/3250/comment-page-1/#comment-3260] Stimate Tovarăşe Ministru Potenţial Chircu, [/url]
Mi se pare sau nu mă înşel? că daţi atenţie excrementelor umane iar pe zeii divini îi ignoraţi!?
Nu ar fi mai bine să ignoraţi excrementele în mijlocul cărora ne aflăm noi, oamenii, cu toţii, şi să daţi atenţie zeilor?
Observaţi, vă rog că nu ştiu, de aceea vă întreb… ca să aflu.
Vă mulţumesc.
Postat, joi, 18 septembrie 2014, ora, 17:29
Citiri, 267333
Cine sunt excrementele umane și cine zeii divini despre care vorbești?
A se citi: http://secretelezeilor.wordpress.com/2012/09/08/hitler-mesia-sau-antihrist/ şi a se judeca cele scrise; căci fără de judecată suntem într-adevăr excremente umane şi evreii se vor considera zei divini şi pe mai departe.
Am sa sun la o emisiune sa-mi dea si mie numarul de telefon al NASA..
D.le Claudiu ! sapa si sapa si iar sapa si te vei minuna pe cine vei gasi in spatele presei de kakao pe care esti suparat dta. si nu numai in spatele presei ci si a radioului, televiziunii, a vedetelor astea de kakao care umplu sticlele ecranelor si a oricarei persoane publice, care poate sa fie cat de cat un formator de opinie. si sa stii ca nu exista nici o exceptie, pt. ca exceptiile sunt din start anihilate. ps. nu te opri numai la oamenii (din spate). mergi mai departe.
Știu foarte bine cine e în spatele presei. Și da, există numeroase excepții, din păcate doar în presa din provincie. Lucrând în presă mulți ani, știu despre ce vorbesc. Iar radiourile și televiziunile tot din presă fac parte.
Servus , doresc sa-ti transmit aprecierile mele pentru ceea ce faci , pt ca incerci si reusesti sa privesti lucrurile si dintr-un alt unghi si sa ni-l transpui si noua . Nu stiu daca e cel adevarat , dar altul mai bun nu am . Deocamdata . Ti-am citit cateva dintre ” scrieri ” si tre sa recunosc ca imi place incotro te indrepti si siguranta exprimarilor tale . Acum am o nedumerire si m-as bucura daca mai lumina . La un moment dat ai spus ca Marduk = Yahweh ……… iar in aticolul ” Pacea ” ai spus ca Istar a primit ca teritoriu Australia …….. ” nefiind multumita , mai tarziu a creat rasa semita ” , ” acest lucru reiese din numele Israel ” ( IS – de la Istar , RA – de la Anu si EL – de la Enlil . Completarea imi apartine , desi poate nu e corecta ) . Acum , duc mana in crestetul capului ( scarpin ) si ridic usor din sprancene : Ptiu , bata-te sa te bata , acu care pa cine o facut …….. Marduk aiesta io creat pa ovrei ( dupa ” sfanta cartulie ” ) ori curva asta de Ishtar ( scuzata-mi fie expresiunea ) . Ca aminteai putin mai sus de Anu , ca ar avea ceva din berbec ……. iar Marduk , ultima trasatura pusa de Enki fiului sau acea de caine ce reflecta fidelitatea , m-am intrebat de ce nu am avea si noi ( oamenii ) ceva din gena oilor . Ca poate nu degeaba , mai metaforic mai nu , santem si ne comportam ca niste OI : Am vrut sa spun si – proaste , dar mi-am dat seama ca e un pleonasm , asa ca …… Spre incheiere , m-as bucura daca ai face o clasificare in procente , la zi , a grupelor de sange pe Europa , binenteles daca deti aceasta informatie . De exemplu : cati mongoloizi ( B III ) sant acum in Europa vizavi de rasa alba ( A II ) ? . Intreb asta deoarece Anu a primit Asia atunci cand s-a impartit Pamantul si procentul de B III este f mic ( 9 % ) in clasamentul tau vizavi de teritoriul vast pe care il are Asia in contrast cu Europa A II ( 36 % ) . Stiu , aceasta intrebare poate nu ar ar fi trebuit sa o pun aici , ci in articolul ” Pacea ” pe care l-am citit de curand dar fiind ” cald ” mi-am permis sa o exprim aci’lea asa . Poate cu putina ingaduinta din partea moderatorului o sa primesc chiar un raspuns . Numa bine !
https://www.youtube.com/watch?v=uVXSdIG2tDI&list=UUqpZEUiScoyX0myK6uH4Mwg enjoy
Daca romanul spune ”ma pis pe el de vot” (ca o proasta din Bucuresti)
…. cu siguranta HUN’gurii nu gandesc asa (ei vor merge cu siguranta la vot)
….si uite asa noi romanii ne punem strengul singuri!
Lipsa romanilor la vot favorizeaza aceste grupuri de infractori (PSD, UDMR).
http://www.cotidianul.ro/kelemen-hunor-si-a-depus-candidatura-la-presedintia-romaniei-247729/
Tu chiar ai impresia că o să iasă bozgorul președintele României? Asta s-ar întâmpla doar dacă n-ar mai vota deloc românii, ceea ce n-o să se întâmple niciodată. Se vor găsi mereu oi care să se îngrămădească la pus ștampile pe siglele care le-au adus pomană electorală.
klaudiu , eu voiam sa te ajut in sensul ca ,cercetam aceleasi lucruri ,intru LUMINARE ,si nicidecum pt a iti face concurenta. site-ul AGARTHA CODE ,este destul de cunoscut,asa ca nu intentionam sa ne facem reclama la tine. noi te-am putea promova pe tine mai mult decit ai putea sa ne promovezi tu pe noi . intra pe LUPTATORII ORDINULUI DRAGONULUI, si poate ne vei intelege.
Un cunoscut realizator de televiziune (Robert Turcescu, B1TV) a mãrturisit cã este ofiter acoperit al unui serviciu de informatii.
„Anomalia fără egal este că un ofiter al unui serviciu de informatii face o stridentă politică partizană căutând să distorsioneze formarea liberă a optiunilor electorale.
Din momentul în care presa a permis infiltrarea unor agenti în rândurile ei – si nu doar că a îngăduit acest lucru, dar tinde să-l si legitimeze, – nu mai există niciun fel de dezbatere liberă în societate. Întregul discurs public este denaturat.
În orice caz, serviciile de informatii încalcă grav Constitutia, nu atât prin infiltararea ca atare…
În definitiv, nimic nu este mai transparent si mai lipsit de ascunzisuri decât presa, care nu are alt scop mai înalt decât să publice tot ceea ce stie. Situatia aceasta în care serviciile de informatii, prin intermediul agentilor lor disimulati, tind să conducă întreaga presă, dictând campaniile si orientând curentele de opinie este cu totul inadmisibilă.”
Sursa: Deutsche Welle – Autor: Horatiu Pepine via www.TurismoAssociati.it/dBlog/articolo.asp?articolo=3785
Re: Alternativă la religii este Adevărul!
Stimate Tovarăşe Ministru Potenţial Chircu,
Te-am rugat să-mi trimiţi un e-mail, n-ai făcut-o!
Citeşte şi studiază, judecă: http://ioncoja.ro/doctrina-nationalista/anunt-tv/. Dă mare atenţie tuturor comentariilor pe care le face… sau pe care le fac.
Fii foarte atent că Ion Coja se vrea ministru al educaţiei şi culturii după alegeri.
Dacă Ion Coja va fi ministru al educaţiei şi culturii Românilor, vom pieri.
Totul depinde de tine sau mai bine zis, şi de tine!
Postat, vineri, 26 septembrie 2014, ora, 21:04
Citiri, 267737
Re: Alternativă la religii este Adevărul!
[url=http://ioncoja.ro/doctrina-nationalista/anunt-tv/]Anunţ-TV Ion Coja[/url]
[quote author=cititor]
O NOUĂ MIŞCARE NAŢIONALISTĂ
O nouă grupare naţionalistă stă să se creeze. Mişcarea “Motivaţia: România” şi-a lansat manifestul prin care îşi anunţă apariţia în viaţa publică. Documentul a apărut pe pagina lui Călin Georgescu, ce pare să fie liderul grupării. “Suntem un grup de persoane de profesii şi cu preocupări diferite, unite prin credinţa în Hristos şi dragostea de neam şi ţară. Înainte de a fi gânditori sociali, autori de strategii de dezvoltare, informaticieni, comunicatori, teologi, agricultori, profesori, militari sau orice altceva, ne socotim şi ne dorim a fi buni români”, se prezintă cei care au lansat această iniţiativă. Conform acestora, “Motivaţia noastră nu poate fi alta decât: România. Deasupra ţării şi a neamului nu mai aflăm decât pe bunul Dumnezeu.”
Grupul, ce-i conţine printre alţii, pe actorul Dan Puric, pe doctorul Pavel Chirilă sau pe profesorul Ovidiu Hurduzeu, afirmă că urmăreşte “Să redevenim liberi, să ne recăpătăm demnitatea, să ne redobândim ţara, să ne recâştigăm verticalitatea pentru a putea privi înspre trecut şi înspre viitor. Să ne preţuim, să ne vedem unii altora calităţile şi să colabrăm în loc să ne călcăm în picioare şi să ne dăm coate pentru a ajunge în fruntea bucatelor. Să revenim la normalitate, la simplitate şi la curăţenie“.
Mişcarea a susţinut deja o conferinţă, la Mănăstirea Sâmbăta de Sus, acolo unde a vorbit Părintele Constantin Necula, profesor la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Sibiu. Practic, pe pagina lui Călin Georgescu, afirmă bazele noii mişcări politice: Distributismul, Hrana Sănătoasă, Familia şi Educaţia, Agricultura Tradiţională, Dezvoltarea Durabilă, Noul Naţionalism.
Dr. Călin Georgescu este Preşedintele Consiliului de conducere al Centrului European de Suport pentru Clubul de la Roma din Viena, Austria.
[/quote]
Mă primiţi şi pe mine în gruparea voastră?
Indiferent că răspunsu-i „ba” ori „da”, pentru început, îl chem la judecată în faţa Creatorului Pământului şi a tot ce este sub soare pe aşa zisul Părinte Constantin Necula, profesor la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Sibiu. Judecata va fi reciprocă, cu scopul de a ne corecta, nicidecum pentru a ne pedepsi.
Profeţia din Isaia 2:18, Toţi idolii vor pieri. Se împlineşte în ziua aceasta, a şaptea, prin Poporul nostru de Români proşti dar, ales de Creatorul Sântio pentru împlinirea Planului Său (Isaia 46:11) de educare a întregii Creaţii umane.
Români, nu uitaţi că; laşitatea este o caracteristică a vinovaţilor! Ai înţeles Ion Coja? Eu sunt un om şi simplu om voi rămâne dar care ştiu că toţi idolii vor pieri iar legea dumnezeului evreilor va fi stricată.
Locul judecăţii poate fi chiar saitul „Ion Coja” de altfel cel mai nimerit loc; loc unde nu mi-a fost permis să scriu ce ştiu.
Postat, sâmbătă, 27 septembrie 2014, ora, 3:33
Citiri, 267752
Interesant ! Bănuiesc ca aceasta dorință a dvs de-a va goli vezica urinara, vine si dintr-o mare dezamăgire. Atît fata de nație,cit si fata de indivizi. Remarc totuși si multa confuzie. Nu mai știți in ce sa credeți, in cine sa va bazați sau către ce orizont de timp sa va poziționați. Posibil ca aceasta furie sa fie premergătoare acceptării. Se pare ca suntem suficienți de civilizați sa folosim cuvinte, in loc de bita,, dar nu suficienți de emancipați, sa alegem corect. Probabil ca suntem intr-un proces evolutiv. Undeva intr-o faza tranzitorie. Oricum apreciez articolul, si atîta timp cit am postat acest comment, cu siguranță, mi-a plăcut verva cu care l-ați scris. Mult succes .
Bineînțeles că există o dezamăgire, mai ales din partea mafiei care ne conduce de un sfert de veac. Însă nu e vorba despre nicio confuzie. Lucrurile sunt foarte clare pentru mine în ceea ce privește politica: nu cred în nimeni și nu mă bazez pe nimeni. Am ales să mă piș pe el de vor nu pentru că nu știu pe cine să votez, ci pentru că nu am pe cine să votez. Din păcate suntem suficienți de civilizați să folosim cuvinte, în loc de bâtă, fără să ne dăm seama că nu vom da jos elita folosindu-ne de cuvinte. Și vom rămâne mult și bine cu cuvintele și cu… pișarea.
respect. bravo. jos palaria…
Tot respectul sunt de acord cu tot ce s a mentionat, nu e democratie e sclavie, oricind sunt dispus sa ma asociez cu astfel de oameni si sa particip activ pentru deparazitarea tarii, am citit articolul cu lacrimi in ochi, si scriu acest comentariu la fel.
Tot respectul, doresc sa ma asociez cu astfel de oameni si sa ma implic activ in deparazitarea romaniei.
Re: Alternativă la religii este Adevărul!
[url=http://ioncoja.ro/doctrina-nationalista/calin-georgescu-invitat-la-nasul-tv-in-2013-httpswww-youtube-comwatchvj1-nm5hlwjs/#respond]
Am ascultat ce spune acest creştin, Călin Georgescu,[/url] doar până la minutul 13:11 şi m-am lămurit. Să fim foarte atenţi la cele spuse de toţi cei care vor să acceadă la funcţii de zei, de conducere a Naţiei noastre sfinte.
La min. 3:42 spune: „Nu există foc fără fum!” Aşa să fie oare? Focurile de la aragazele moderne sunt fără fum! Focul lămpilor de iluminat cu gaz folosite inaintea descoperirii şi aplicării energiei electrice. Focul lămpilor de gătit cu gaz (petrol lampant) era fără fum. Unii vor spune a făcut o greşală fără intenţie. Gura păcătosului adevăr grăieşte.
Toate religiile sunt foc fără fum care pârjolesc vieţi de tot felul. Avem o mulţime de exemple pe care oamenii simplii credincioşi, fără de judecată, nu le pot vedea.
Toate războaiele au fost şi sunt produse de focuri (religii) fără fum.
Acest creştin spune: „Să ne uităm la atlas… o ţară trebuie să fie competitivă! Total greşit! Bunii şi străbunii noştri care populau teritoriul Zeilor, al Zeului Zalmoxes, erau agricultori paşnici, statorniciţi de Creatorul nostru şi al Pământului, nu ştim de când (Isaia 44:7) dar cu siguranţă cu mult mai mult de 5775 de ani. Competitivi sunt numai membri popoarelor nomade, care umblă cu cortul după laptele şi mierea popoarelor harnice şi statornice pe tărâmul unde au fost creaţi (create).
Acest creştin, Călin Georgescu, face jocul evreilor imbecili care conduc atât Statele Unite cât şi al celor din celelalte ţări, din toate ţările. Toţi cei ca el şi ca evreii imbecili sunt laşi, nu acceptă judecata sub diferite tertipuri. Chemaţi-l la judecată pe internet, nu la televizor, să vedem vine?.
Marele nostru Patriot, Nicolae Ceauşescu, tocmai această mare greşală a făcut, a dorit ca Naţia noastră condusă de el să fie competitivă, să fie superioară altor naţii.
Republica Socialistă a Românilor de sub conducerea lui Nicolae Ceauşescu le-a demonstrat evreilor imbecili din întreaga lume că Constituţia Statelor Unite ale Americii este Legea umană care va strica (Isaia 42:4) legea dumnezeului Iehova al evreilor.
Omenirea nu va mai fi condusă prin zei de tot felul ci prin oameni aleşi de oameni.
Atenţie!
Dacă veţi studia Constituţia Statelor Unite ale Americii veţi înţelege ce înseamnă Democraţie, ce înseamnă Dictatură şi ce înseamnă trădare.
Postat, marţi, 30 septembrie 2014, ora, 04:08
Citiri, 268202
Klaudyu… stiu ca e off-topic, dar nu stiu cum altfel sa te pot contacta. Yoav Shtern…pe cand un articol despre nenorocitu asta? sper sa vezi aceasta postare a mea
Adolf, nu pot să scriu despre fiecare mafiot în parte. Ar însemna să scriu despre vreo câteva sute, dacă nu chiar mii. Încerc să-i iau din când în când pe ăștia care ne afectează cel mai mult. Știu cine e milionarul ăsta și poate cândva o să-l iau în vizor. Deocamdată încerc să-mi consum energia și timpul cu cartea pe care am început-o acum câțiva ani, și care parcă nu vrea să ajungă odată la final.
Imi place chestia cu Moise, ca nu si-a dat seama ca e manipulat. Asa au fost vremurile in care a ucide, a minti, a insela erau precum a manca. Acest parinte al cancerului mintii pe nume Moise nu are sanse sa scape de pedeapsa decat daca Bunul Dumnezeu e prea bun si iertator. Dogma e facuta special pentru a avea acces la bunurile credinciosilor. Acestia prin insuflarea fricii fata de Dumnezeu si Diavol sunt victime sigure a acestor impostori care sunt pe felie si in zilele noastre. De-a lungul vremii comunitatile bine organizate si-au dus gena mai departe. Credinta a fost un adevarat liant al acestora, asa se explica cum aceasta minciuna a ajuns pana in zilele noastre. Acum se intampla acelasi fenomen cu dictaturile si societatile democratice. Cele din urma domina planeta avand o organizare superioara economica.
Alternativă la religii este Adevărul!
[url=http://ioncoja.ro/doctrina-nationalista/calin-georgescu-invitat-la-nasul-tv-in-2013-httpswww-youtube-comwatchvj1-nm5hlwjs/comment-page-1/#comment-225547] Traian+Ioan[/url]
[Quote author=Ion Coja]
01.10.2014 la 6:39 am
MESAJ DAT LA GUNOI. AUTORUL NU ESTE OM DE CUVÎNT.
[/quote]
Omul conştient de valoarea lui se lasă judecat şi de alte minţi, evoluează, îşi schimbă modul de a judeca. Evreii şi acoliţii lor se cred înţelepţi, zei divini, aleşi de Dumnezeu şi nu acceptă judecata altora, pe care-i consideră excremente umane, acesta este marele păcat al învăţătorilor.
Eu nu sunt om de cuvânt?
Să nu uităm cuvântul celor născuţi, ca mine, pe Pământul Zeilor,: „Hoţul strigă: hoţii!”Postat, miercuri, 1 octombrie 2014, ora, 18:10
Citiri, 268328
Re: Alternativă la religii este Adevărul!
[url=http://ioncoja.ro/doctrina-nationalista/calin-georgescu-invitat-la-nasul-tv-in-2013-httpswww-youtube-comwatchvj1-nm5hlwjs/comment-page-1/#comment-224454]
30.09.2014 la 7:05 pm[/url]
[Quote author=andrei]
Care-i Adevarul, ca alternativa la religii? Si te intreb si eu, ca Pilat din Pont: Ce e adevarul?
[/quote]
Eu nu ştiu cine e Pilat din Pont sau Ponta şi nici cine ai fi „andrei”. Eu ştiu că Biblia a fost scrisă de evrei, acesta este un Adevăr ştiut de mine. A fost scrisă pentru a-şi conduce plebea (Isaia 44:10) proprie spre cucerirea şi stăpânirea tuturor popoarelor; şi acesta este un alt Adevăr, ştiut de mine prin judecată proprie a celor scrise în chiar legea Dumnezeului Iehova, făcut, imaginat de Moise. În limba evreilor „Iehova” înseamnă „Eu sunt”. (Exod 3,14 – coincidenţă? Eu nu cred în întâmplare! Eu ştiu ori nu ştiu! Eu ştiu că numărul pi=3,14, a contribuit, în mare măsură, la progresul nostru, al oamenilor.)
Eu mai ştiu, aşa cum ar trebui să ştie toată lumea, că omenirea a ajuns, în această zi din urmă, să fie condusă, exploatată, adică furată, de evreii imbecili, prin imbecilizare.
Sper că ai înţeles că Adevărul este numai ceea ce ştie fiecare prin judecată proprie; nu prin judecata, nu prin mintea altuia.
Eu nu am pretenţia zeilor de a fi crezut. Eu sunt un simplu om care nu mă fac auzit pe străzi, de altfel, ca toţi oamenii de pe internet. Eu am fost adus în America cu o pasăre de pradă chemată de la răsărit din Ţara mea de dor, ca să se împlinească planul Creatorului Sântio, plan necunoscut nouă oamenilor. Coincidenţă? Nici planul evreilor imbecili care ne conduc nu ne este făcut cunoscut. Evreii imbecili acţionează conjunctural. Aşa trebuie să acţionez şi eu, să mă las condus de Sântio, de întâmplare, de conjunctură.
Dacă-mi va fi permis vă voi scrie, chiar dacă nu mă voi face auzit, o întâmplare din viaţa mea petrecută în 6 august 2013, ca să o ştiţi nu să o credeţi.
Postat, miercuri, 1 octombrie 2014, ora, 15:30
Citiri, 268318
IN CE
IN CE PRIVESTE IMAGINEA LUI DUMNEZEU IN CEVA CARE SEAMANA CU CREIERUL SA NU UITAM CA IN GENEZA ESTE UN DEFECT DE TRADUCERE DIN GREACA- MAI INTAI A FOST LOGOSUL! LOGOSUL = CUVANTUL DAR SI= INTELIGENTA SUPREMA IN CAZUL NOSTRU, SI ASTA DIN URMA ESTE SENSUL CORECT!
TABLOUL CINA CEA DE TAINA ARE ATAT DE MULTE CHEI INCAT TREBUIE O VIATA SA LE DESCIFREZI . UNA ESTE STRUCTURA PENTAGONALA A UNUI CORP DE TIP PIRAMIDA – LA VF. ISUS PIATRA UNGHIULARA SI LA CELE 4 COLTURI CATE 3 APOSTOLI!ARCUL DE CERC AL ANCADRAMENTULUI DE DEASUPRA LUI ISUS ARE CENTRRUL/ORIGINEA IN INIMA LUI!SF. IOAN ESTE PICTA DE LEONARDO CU O FATA FEMININA ( C VEZI UNA DIN ULTIMELE PICTURI ALE MAESTRULUI) DECI DAN -NU STIU CUM ERA CLAR UN TIP PLATIT SA BAGE STRAMBE CU MARIA MAGDALENA ETC.
BIBLIA INSASI ESTE FALSIFICATA SI STRUCTURILE VATICANULUI + A MITROPOLIILOR ROMANESTI- POLITIZATE SI SATANIZATE !NIMIC DIN CE VAD DACA NU SIMT- NU CRED!
Salut.Nu inteleg de ce poporul roman are o problema cu recunoasterea valorilor,prin ce ati scris dumneavoastra este mai usor sa criticam,judecam ,distrugem .As dori sa mentionez ca multe greseli sunt din redactare ,textele din ” Ne vorbeste parintele Cleopa” sunt inregistrari audio .
DA cred ca parintele Cleopa a fost nebun dupa
Iisus Hristos si Maica Domnului,un nebun care a creat si format generatii de soldatii ai lui Dumnezeu.Prin dragostea si sacrificiul lui credinta in Dumnezeu traieste in Dacia,iti multumim parinte si te rog iarta-i ca nu stiu ce fac .
multe , multe confuzii.una:Marduk,;nu este fiul lui ENKI si al lui NINHURSAG ;CARE ERA SI SORA VITREGA A LUI ENKI DUPA TATAL SAU ;ZEUL ANU ;ci era fiul LUI ENKI si al lui DAMKINA ;fiica regelui ALALU fost suveran pe NIBIRU:dESII INTERESANTE POVESTILE DESPRE dacia ,SI IN PARTE FFF ADEVARATE ;NARATORUL FACE FFFF MULTE CONFUZII INTRE ZITATILE DACICE SI CELE SUMERIENE :
Singurul care face confuzii ești tu. Poate ar ți-ar prinde bine câteva lecții de mitologie, înainte de a face pe deșteptul absolut inutil. Măcar pentru a nu te mai face de râs în public. Damgalnuna (numită Damkina de akkadieni) e unul dintre multiplele epitete ale lui Ninhursag. Nu știu de unde ai scos-o că ar fi fost fiica lui Alalu, deoarece nu există absolut nicio menționare antică a acestei fabulații. Văd că te-ai lăsat prostit de minciunile lui Sitchin, din moment ce menționezi inexistenta planetă Nibiru. Despre asta am scris, precum și despre faptul că Marduk era fiul lui Ninhursag, dar sunt sigur că n-ai căutat asta. Ținând cont că ai învățat mitologie din aberațiile lui Sitchin, nu mă mir că nu ai habar despre ce este vorba. Cât despre confuziile dintre „zitatile” dacice și cele sumeriene, sunt explicate clar și logic într-un articol. Dar n-ai cum să le înțelegi, din moment ce îți lipsesc cunoștințele elementare de mitologie, logica și gândirea analitică.
Nu-mi irosi timpul cu ignoranța ta. Studiază mitologia, încearcă să pui informațiile cap la cap, apoi dă-ți cu părerea. Până atunci, stai departe de subiecte care te depășesc. Și scrie fără Caps Lock, că vedem destul de bine. Nu-ți mai zic de ortografie, că te bag de tot în ceață.
Re: Alternativă la religii este Adevărul!
[url=http://ioncoja.ro/doctrina-nationalista/clubul-de-la-roma-ce-este-si-ce-vrea-muschii-sai/] Stimabile, cine oi fi,[/url]
Tendinţa mondială este falimentară!
Ceauşescu nu a dat-o în bară, cum afirmi.
Ceauşescu ca un adevărat patriot Român a fost sincer şi deschis tuturor celor care vor să-l asculte, demonstrând practic, prin fapte, nu prin vorbe, care este viitorul tuturor naţiilor. Marele nostru Conducător uman a fost înţeles de unii lideri naţionali, fapt pentru care a fost asasinat de liderii internaţionali, de cei care se cred zei divini.
Vă înşelaţi amarnic crezând că făcându-vă planuri secrete salvaţi Naţia Română de la pieire.
Ion Coja!
Adu-ţi aminte că mai întrebat, pe la începutul lui mai 2013, dacă am vreun plan de acţiune şi ţi-am spus că nu. Nu uita că suntem poporul (Ieremia 5:15) ales de Creatorul Pământului şi trebuie să ne luptăm cu cei care se cred aleşi de Dumnezeu să conducă lumea.
Oare întâmplător nu ţi-am vorbit de planul meu de acţiune?
Văd, constat, că nu numai evreii se cred deştepţii lumii, dar care nu-şi pot descoperi singuri prostia, ci mai sunt şi alţii ca ei.
Laşitatea este caracteristică tuturor celor care se cred superiori, înţelepţi.
A nu se uita: Înţelepţii vor fi daţi de ruşine, (Ieremia 8:9)
Postat, sâmbătă, 4 octombrie 2014, ora, 15:48
Citiri, 268784
am citit si comentariile voastre,,,,observ ca degeaba acest om va ajuta sa intelegeti parte din adevar,,,voi preferati sa va atacati certati,,,in loc sa meditati cea ce el a scris,,,,,nu uitati,,,spiritul exista sufletul la fel,,,si ceva care nu ati auzit liberul albitru din corpul nostru,,,,omul banuieste multe si credeti–ma au sens,,,,si hai sa fim inteligenti sa zicem ca sunt timpenii cea ce el a scris mai sus,,,,si acum zic eu ,,acel dumnezeu biblic chiar nu exista fratilor,,,,darrrrrrrrrrr asta nu inseamna canoi nu avem suflet ca nu avem liberul albitru si caaaaaaaaaaa atentie in tot universul domnesc 2 mari energii buna si rea pozitiva si nagativa,,,,fratilor ,,sa zicem ca nu e inchisoare pamintul,,,poate cuvintul puscarie suna prea dur,,,,dar fiti siguri ca sunteti nascuti sa va incarcati sufletul cuuuuu una din aceste energii mai mult decit cealalta,,,51 la suta energie pozitiva ai trecut testul,,,,49 energie pozitiva ai picat testul ca atare ori repeti ori esti trimis la reciclare,,,,,acum depinde fiecare cum vreti sa aflati ce inseamna,,,pe pielea voastra,,,offfffffffffffff va spun adevar,,,pt energia pozitiva,,,pers bune sufletiste sincere care prefera adevarul in fata minciuni etc toate chestiile care si voi bine le stiti,,,pt energia negativa ,,pers rautacioase invidioase uricioase imbirligacioase mincinoase etc,,,,este asa simplu acum de domniile voastre depinde cit credeti cit control si importanta puneti in sensul asta,,,nu uitatiiiii nimenni nu va poate ajuta nimeni nu va judeca,,,,fratilorrrrrrr aveti liberul albitru in voi ellll nu poate sa se insele,,,,depinde de cea ce faceti voi,,,,mie prea greu sa tot explic,oricum vad o mare ignoranta intre fiintele de pe aceasta planeta,,,,,succes,,,nu uitati cu toate informatiile ajutoarele,,doar maxim 5 la suta reusesc,,,bafta lor,,
klaudyu ce faci tu este ceva demn de un suflet vechi,,,,adica f evoluat,,,nu trebe sa te contrazici cu toti,,,,e destul de ok sa le deschizi mintile blocate,,,,,in loc sa aprecieze,,,ei ataca,,,se vede clar ca sunt foarte inapoiati ca fiinte,,,pt voiiiiii mieiiiiiii pamintului care behaiti aiurea,,,un sfat mare,,,,ia puneti–va si studiati istoria omenirii si dupa puteti contrazice pers ca acest klaudyu,,, orice ar fii,,,nu uitati moartea nu e ce credeti voi,,,,va tot ajut,,,,este doar alta portita,,,la urma urmei vom ride,,dar nu toti,,,ne vom intilni sigur pt scurt timp,,,eu sigur voi ride,,voi daca nu invatati veti plinge si va va parea f rau,,,sigur va veti aminti de cuvintele mele,,,sa nu fie tirziu,,,,asa ca ceva studii asa ca hoby nu cred ca strica,,,,daca de corp va ingrijiti mai mult decit de suflet mari vor fii problemele,,,,,baftaaaaaaaaaa
Re: Alternativă la religii este Adevărul!
[url=http://ioncoja.ro/doctrina-nationalista/clubul-de-la-roma-ce-este-si-ce-vrea-muschii-sai/comment-page-1/#comment-231488]Adrian+Grigoriu [/url]
V-aş răspunde eu, un automat biologic, care, ca dv., funcţionez fără fise, dar nu sunt lăsat de către cei care îşi apără şi susţin idolii, credinţele. Toţi cei care îşi susţin idolii fac jocul evreilor, al zeilor divini care conduc lumea, nu numai Naţia Română.
A nu se uita: Toţi idolii vor pieri.
Evreilor, popor discreditat, nu le convine pieirea idolilor căci prin ei, prin idoli, au condus şi vor, în continuare, să conducă lumea.
Călin Georgescu este un prostovan susţinut de credincioşi lipsiţi de judecată; „In God we trust”.
Ion Coja nu ai înţeles! Eu nu vin pe saitul tău pentru tine şi idolii tăi sau pentru alţi credincioşi ca tine, ci vin pentru Naţia Română şi cei care o iubesc mai mult decât pe Dumnezeu sau alţi idoli imaginaţi de minţile oamenilor primitivi.
Postat, sâmbătă, 4 octombrie 2014, ora, 21:14
Citiri, 268827
Oameni buni, ce aveti?
Un om deosebit in gandire si in atitudine are bunul simt sa ne tina de mana cand trecem strada iar noi spunem ca il are pe Satana in suflet? Care Satana?
Hai sa-l „citim” si sa-l stoarcem pe Klaudyu, sa-l presam sa scrie in continuare caci indiferent de ce are sau nu in suflet (desi fac prinsoare cu voi „criticii” ca este mai barbat si mai roman ca voi) va garantez ca are nectar in penita si balsam in litere.
Cititi-l si asimilati-l!
Scrie K, ca tare ne este „foame”!
Buna seara
Felicitari si pentru ca-mi place atit de mult sa citesc ceea ce ,,expuneti”, am rugamintea sa fiti de acord sa trimit adresa blogului dumneavoastra si cunostintelor mele nu de alta dar sunt cateva restrictii care ma pun in imposibilitatea de a face acest lucru si astfel de a putea comenta cu cei care simt nevoia sa-si descarece sufletul .
Ma doare inima cand vad cata nemernicie si indolenta, lipsa de orce sensibilitate ce poate fi la cei care pretind ca ne conduc si nu vor decat binele tarii.
Pai chiar regret ca nu mai este Ceausescu , regret ca avem , inca , atitia oameni inteligenti care ar putea sa face ceva si mai ales regret ca tocmai pe acestia , tremuricii care se cred Dumnezei, ai extermina ca astfel adevarul sa poata fi acoperit cat mai repede si cat mai adinc in uitare.
e te astepti de la un popor de prosti ingenuncheati sub cruce. ASTA SE INTIMPLA CIND UITI CINE ESTI .,CIND UITI CINE ITI SUNT CU ADEVARAT STRAMOSII. STIE OARE VITA PT CINE MUNCESTE? SA UITATI CINE SUNTETI, asta vor dusmanii vostri milenari de la roma . sa uitati cine sunteti. atunci aberatiile lor vi se vor parea .”normale. V-ATI APROPRIAT VRAJEALA crestina si crucea romei , in dauna DRAGONULUI, SIMBOLUL DINTOTDEAUNA AL NEAMULUI VOSTRU. SARBATOAREA SCHIMBARII LA FATA SARBATORESTE MAREA TIMPENIE PE CARE ATI FACUT-O ,UITINDU-VA STRAMOSII AGATHIRSI,SI ACCEPTIND „”VALORILE „”ROMEI. ROMANIA – NOUA ROMA in limba ocultilor. tricolorul :izmenele garzii elvetiene a vaticanului, fosta pretoriana. mai vreti si alte dovezi? intrati pe site-ul LUPTATORII ORDINULUI DRAGONULUI. POATE ASTFEL VETI AVEA O SVICNIRE DE CONSTIINTA
Re: Alternativă la religii este Adevărul!
https://www.youtube.com/watch?v=5ZCHXNFXE2I&feature=em-hot-b-vrecs
suntMesia,
Cât tupeu, Mihailfromwallachia, ai evreu imbecil şi mincinos.
Numele meu este Traian Ioan, locuiesc acum în Los Angeles, nu din voia mea ci a Creatorului descoperit de noi Românii. Am fost adus aici cu o pasăre de pradă chemată de la răsărit ca să împlinesc planurile Sale (Isaia 46:8-11), nu ale Dumnezeului criminal şi hoţ, Iehova, inventat de rasistul ucigaş Moise cu care să conduceţi lumea.
Ziua judecăţii s-a apropiat! Veţi fi judecaţi pentru a vă corecta nu pentru a fi pedepsiţi cum gândiţi şi faceţi voi evreii.
Toţi evreii v-aţi dovedit mincinoşi şi criminali de la Moise, la Iacov care a furat dreptul primului venit Esau în cârdăşie cu mă-sa, evreul Isus un mincinos naiv care s-a crezut Mesia (Matei 12:16 -21) din care s-a format conspiraţia numită Biserica Creştină pe seama lui Petru considerat satană (Matei 16:23)
Toţi evreii pe care i-am chemat la judecată aici în Statele Unite s-au dovedit laşi. Ei bine, până la urmă veţi veni la judecată pentru că numai prin judecată veţi fi salvaţi din criza în care aţi ajuns şi în care vă scufundaţi din ce în ce mai mult.
A avea bani nu înseamnă că vă puteţi cumpăra iubirea de care fiecare om are nevoie.
Postat, luni, 6 octombrie 2014, ora, 05:36
Citiri, 268963
inernetul e o arma cu doua taisuri.Se poate socializa pana la moarte.
din categoria ”trupurile neînsuflețite a cadavrelor celor decedați”
Mister Klaudyu…tu crezi ce scrii? Daca chiar crezi…in legatura cu Hitler ,articolele tale se cam „bat cap in cap”…pai asta ori i-a „mierlit” pe evrei,ori i-a „pupat in c.r” ?!?!
Eu n-am spus niciodată că i-ar fi pupat în cur pe evrei. Prin urmare, problema se pune altfel: nu contează dacă eu cred ce scriu, ci dacă tu înțelegi ce scriu. Încep să mă gândesc serios dacă ar trebui să pregătesc o variantă a blogului doar cu poze, poate așa ar înțelege cei ca tine ceea ce trebuie.
Alternativă la religii…
Înţelepţii sunt daţi de ruşine, sunt uimiţi, sunt prinşi, căci au nesocotit Cuvântul lui Iehova; şi ce înţelepciune este în ei?… Căci, de la cel mai mic până la cel mai mare, toţi sunt lacomi de câştig urât, de la proroc până la preot, toţi înşală! (Isaia 8:9, 10)
Iehova, Creatorul cerurului şi Pâmăntului m-a ajutat să văd frumuseţea şi perfecţiunea acestei sfere albastre. Încerc să arăt ceea ce văd eu pentru ca cei care pretind că au credinţă în creaţie, în creaţia lui Dumnezeu, în Dumnezeu, cum vă place vouă să spuneţi, să vadă şi ei, să vedeţi şi voi.
Pământul a fost creat de Iehova perfect! A fost creat perfect pentru a fi folosit de om. Numai proştii încearcă să-i găsească imperfecţiuni, iar „savanţii” lumii profită creând diferite religii ştiinţifice de pe urma cărora trăiesc boiereşte. Trăiesc boiereşte atât ei cât şi politicienii gen Al Gore, susţinându-se reciproc în faţa mulţimii.
Trebuie să spun idioţilor din IPCC şi susţinătorilor lor că o Balanţă Termică se face pentru un corp material care primeşte, absoarbe, şi emite energie. O balanţă termică se face cu un scop.
Balanţa termică prezentată de mine a fost făcută cu scopul de a arăta stupiditatea celor care susţin încălzirea globală prin balanţă termică estimativă http://eosweb.larc.nasa.gov/EDDOCS/images/Erb/components2.gif. De altfel toate comentariile şi afirmaţiile IPCC sunt estimative, sunt credinţe aşa cum şi Raportul ONU: „Supravieţuirea omenirii este în pericol” este tot o gogoriţă de speriat, ce se poate speria.
Zice unul:
[Quote]
„Prezentati un exemplu de balanta energetica dar nu inteleg foarte clar daca va referiti la partea exterioara a atmosferei sau la pamant. Atat energia primita cat si cea cedata este cea de la partea exterioara a atmosferei? Ati luat in calcul raza exterioara a atmosferei?”
[/Quote]
Pământul este o bilă materială care primeşte energie termică de la soare. Eu nu prezint un exemplu de balanţă termică ci prezint Balanţa Termică a Pământului. Pământul a fost echipat, dotat, de către Cel care l-a creat, cu tot felul de sisteme de protecţie care se constituie într-un ansamblu perfect armonizat.
Balanţa termică nu se face la exterior sau la interior ci se face pentru întreaga sferă materială a Pământului incluzând fireşte şi atmosfera care-i aparţine. Energia pe care o primeşte Pământul în fiecare secundă, de 1369 Joules/m[sup]2[/sup].sec a fost măsurată la intrarea în atmosfera Pământului. Dacă această energie primită de la soare ar fi fost măsurată la baza atmosferei adică la suprafaţa solidă sau lichidă a Pământului, această valoare ar fi fost viciată din cauza energiei reţinută de atmosferă.
Încă odată fac precizarea că Balanţa Energetică a Planetei Pământ nu se face pe componente! Se face pentru toată materia care constituie planeta Pământ.
Când mă întorc de la plimbarea zilnică vă mai scriu.
vineri, 26 octombrie 2007 ora 8:55
citiri 1680
E o greseala sau nu am inteles eu
„Enlil, Ninurta și Ninhursag pe de o parte, Enki, Mardukși Iștar pe cealaltă?Celeștii lui Enlil?”
Tot aici pe site …”Marduk, în acea perioadă fiind considerat fiul lui Enlil și zeu-Soare” sau „gemeni Enki și Ninhursag”(https://secretelezeilor.wordpress.com/tag/ninhursag-2/)
Nu cumva aici sunt inversati Enki – Domnul Pamantului cu Enlil – Domnul Poruncii? Nu Enki e celestul, arianul si Enlil veghetorul, semitul?Mai ales ca ultima fraza din articol cam asta spune…?
Nu e nicio greșeală și nici nu sunt zeii inversați. Cel mai probabil nu ai înțeles. Povestea zeilor e explicată pe larg pe blogul ăsta. Și credeam că se înțelege că Enki era conducătorul Veghetorilor, iar Enlil al Celeștilor. Mă depășește cum ai ajuns la o concluzie total opusă. Ultima frază spune că la un moment dat a murit Enki, nicidecum ce ai înțeles tu. Cum spuneam, povestea lor e explicată pe larg aici, așa că n-are rost să o repet.
ok probabil mi-am facut o parere gresita…desi ce am spus am mai citit si prin carti…in fine…deci Marduk/YHWE/Ahura Mazda /Horus fiul lui EN,LIL(Domnul Poruncii)/Zeus sunt/devin semiti iar EN.KI(Domnul pământului)/Dyonisos/APOLLO arieni…
Nu știu de unde ai scos-o pe asta cu Marduk, fiul lui Enlil, când eu am scris de mi-a venit rău că era fiul lui Enki. Dacă ai fi citit ce am scris, probabil n-ai fi avut nelămuriri și nici eu n-aș fi dat acum explicații. „Marduk, în acea perioadă fiind considerat fiul lui Enlil” nu înseamnă „Marduk era fiul lui Enlil”, ci doar că ERA CONSIDERAT fiul lui Enlil. Am scris deja când, cum și de ce. Nu mă face să repet povestea zeilor și să-ți fac un rezumat pentru că nu am pentru asta nici timp, nici chef, nici vreun interes. Pe scurt, Marduk era fiul lui Enki, dar inițial s-a crezut că e al lui Enlil. Până când băiatul a declinat identitatea adevăratului său tată și a cerut tronul.
Enlil nu înseamnă „Domnul poruncii”, ci „Domnul vântului”. El era zeul furtunii.
Enki nu era Apollo. Marduk era Apollo.
Zeii nu erau semiți sau arieni. Ăstea sunt rase umane, prin urmare oamenii erau semiți sau arieni.
Nu știu de unde ți-ai luat informațiile – sper că nu e ceea ce ai înțeles de pe blogul meu – dar sunt total greșite.
Spui ca ….”Enlil nu înseamnă „Domnul poruncii”, ci „Domnul vântului”
Alexandru Dobos in Dacia contra Antichrist, vol. II, Editura Obiectiv. vb despre fratii vitregi: Enki (Domnul Pământului) si Enlil (Domnul Poruncii). ….e doar un exemplu….
si pe aici.. .https://www.facebook.com/permalink.php?id=362579523885909&story_fbid=409941775816350
Hotarâți-vă….
Nu mă interesează traducerea fantezistă a lui Doboș și nici ce a copiat unul pe Facebook dintr-o carte a lui Sitchin. Dacă vrei o traducere corectă, uită-te într-un dicționar sumerian. De exemplu, în cel al lui John A. Halloran, „lil” înseamnă „vânt, răsuflare, spirit al unui loc, țară deschisă”. Aceleași variante le vei găsi în orice dicționar sumerian. Singurul sens care se potrivește este „vânt”, deoarece Enlil era zeul vântului și al furtunii. I-aș întreba pe Doboș și pe Sitchin pe ce își bazează traducerile, care nu au nici sens, nici acoperire științifică. Dar, din păcate, n-am cum s-o fac.
Chiar nu treceau dintr-o tabără în alta după cum le convenea. Au fost niște evenimente bine subliniate de antici precum și motive serioase pentru care unii au ajuns în tabăra celorlalți. Repet: am scris deja despre astea. Dacă ți-e lene să citești, și mie mi-e lene să explic din nou.
Sfat: nu mai crede tot ce citești. Verifică orice informație înainte să o procesezi, indiferent dacă vine de la Sitchin, de la mine, de pe net sau din cărți. N-o să-ți dea nimeni adevărul mură în gură, ci doar părți din el. Tu trebuie să pui informațiile cap la cap, nu alții. Eu am reușit să-mi formez o părere proprie abia după am renunțat la a-i crede pe alții.
Apropo, Sitchin e cel mai mare mincinos din domeniul ăsta. Și cel mai periculos, ținând cont că a infectat mii de oameni cu minciunile lui.
ca-n politica nostră…treceau dintr-o tabără în alta după cum le convenea…
citind diferiti autori ai diferite răspunsuri …insasi Hesiod a aburit-o…iar vechile popoare din orientul mijlociu ii numeau ba frati ba tata si fiu,,,,aici …http://secretelezeilor.wordpress.com/2011/10/25/yahweh/….ai avut rabdare cu răspunsurile ….:)
da, de acord cu Sitchin …
pai asta e ideea…trebuie aflat adevarul ….daca exista…o informatie o verifici cel putin din 3 surse…nu cred tot ce citesc, dar incerc sa le pun cap a cap…ce scrii aici pe blog are logică…si totusi de unde stim ca sursele nu sunt manipulate sau manipulante, au totusi o varsta…nu stim… 🙂
https://www.youtube.com/watch?v=iCIXTAhiq0c&feature=em-hot-b-vrecs
…” nu contează dacă eu cred ce scriu, ci dacă tu înțelegi ce scriu. „…
” Ba esti nebun? ” ( replica celebra din „las fierbinti” )
Daca tu nu crezi ce scrii, la ce mama naibii te intereseaza daca cititorul intelege?…
nu uita ca existati ( blogarii) datorita noua, cititorilor …asa ca fii mai intelept si gandeste de doua ori inainte sa raspunzi…rautacios
o zi minunata tuturor
Ți-aș spune continuarea replicii din „Las Fierbinți”, dar ai considera că sunt și mai răutăcios. Deși s-ar potrivi de minune în cazul de față. Pentru că, dacă aș fi fost credincios, mi-aș fi făcut sute de cruci citind unele comentarii, așa cum este al tău.
Înțeleapto, ia citește tu de vreo zece ori ce scriu, roagă și pe alții să-ți explice dacă tot nu înțelegi, apoi lasă un comentariu. Am spus eu cumva că nu cred ce scriu?!? De unde naiba scoți tâmpeniile astea?!? Vai de capul… cititorilor de genul ăsta. Hai să-ți explic ca la copii, că altfel văd că nu sunt șanse să pricepi o simplă propoziție. „Nu contează dacă eu cred ce scriu” nu înseamnă nici că cred, nici că nu cred. E o replică evazivă, prin care se evită răspunsul la întrebare. Pentru că e o întrebare extrem de stupidă, la care în mod normal se răspunde cu un scuipat între felinare. Timp de câțiva ani am adunat informații pe care le-am pus cap la cap în mai mult de o mie de pagini, ca să mă întrebe unul dacă eu cred ce scriu. Dacă nu te duce capul să-ți dai seama singur de răspuns, de ce mama naibii mă mai deranjezi?!? Apoi apari tu care, la fel ca el, nu înțelegi ce spun, deși folosesc un limbaj destul de simplu. Dai cu mucii în fasole cu o constatare la fel de cretină ca a lui. Tragi concluzii eronate din fraze simple, care exprimă idei și mai simple. Cum naiba?!? Și tot tu mă sfătuiești pe mine să fiu mai înțelept și să gândesc de două ori înainte să răspund???
Nu mă interesează dacă ăla înțelege. Era doar un fel de a spune, pentru că omul a arătat că a priceput numai aiurea ce am scris. La fel ca tine acum, de altfel.
Nu sunt blogger și nu exist datorită ție ori celorlalți cititori. Nu mă interesează dacă îmi citește cineva articolele, ceea ce ar trebui să reiasă din faptul că nu-mi promovez blogul în absolut niciun fel. Nu câștig absolut nimic de pe urma blogului, ci dimpotrivă. Nu scriu pentru cititori, ci pentru mine. Dacă m-am hotărât să împărtășesc și altora concluziile la care am ajuns, nu înseamnă că vă datorez vouă ceva. Poate unii dintre voi îmi sunteți mie datori, pentru că încerc să vă deschid ochii. Însă pentru asta ce primesc? Comentarii cretine de la oameni cretini! Care mai și susțin că exist datorită lor! Ce dracu ai făcut pentru mine încât să ai tupeul să afirmi asta? În afară că m-ai făcut să pierd timp citindu-ți aberațiile și răspunzându-ți la ele? Nu știi nimic despre mine, nu știi ce viață duc, nu știi prin ce trec, dar crezi că exist datorită ție. Nu știi nici cât mă abțin acum de la înjurături…
Ia ia-ți tu ziua minunată, bagă-ți-o unde vrei și dispari de pe blogul meu. Ajută-i să existe pe alții mai înțelepți și mai puțin răutăcioși, că eu n-am nevoie de asemenea cititori. Și ia-i cu tine și pe ceilalți ca tine, că sunt sătul de căcaturile voastre.
„probabil că Anu a încercat să repare puţin lucrurile, trimiţând mesaje pacifiste prin diferiţi oameni (Iisus, Buddha, Zoroastru, etc.)”……dar Zamolxis?
Ce părere ai despre aceste 2 articole?
http://www.obiectiv.info/un-papirus-egiptean-descrie-cu-lux-de-amanunte-momentul-in-care-un-ozn-a-aterizat-pe-pamant_49936.html
http://www.obiectiv.info/ai-aceasta-grupa-de-sange-cercetatorii-au-descoperit-ca-este-de-provenienta-extraterestra_57247.html
Sunt vrăjeli de doi lei. La primul articol, sursa este site-ul Efemeride, care minte de îngheață apele. Dacă s-ar fi descoperit ceva interesant în Marea Piramidă de la Giza, mai ales o mumie extraterestră, ar fi vuit presa din toată lumea și cercetătorii s-ar fi îngrămădit acolo ca să o studieze. Nu s-a întâmplat nimic de genul ăsta. Mai și spune autorul că „extraterestrul” ăla, mumificat, aproape putrezit și cu ditamai gaura în el, „părea a se afla în stare latentă, adică între viață și moarte”. Asta să o creadă doar cineva complet retardat…
Cele două papirusuri, ale lui Tuthmose III și Khufu, nu există decât cu numele. Din moment ce nimeni nu le poate vedea și studia, lucrurile sunt clare. Ambele povești sunt falsuri ordinare. Primul nu are limbajul specific vremii. Se vorbește despre mașinării (?!?), deși nu exista acest concept pe vremea aia. Egiptenii n-ar fi vorbit despre cercuri de foc cu tije, ci despre care / bărci zburătoare ale zeilor. Totul se învârtea în jurul religiei pe atunci și toate ciudățeniile erau puse pe seama zeilor. Aici lipsește complet latura divină.
Al doilea text este, de asemenea, o mare vrăjeală. Titlul spune că „Cercetătorii au descoperit că este de provenienţă extraterestră”, din articol aflăm că „Se spune că sângele cu Rh negativ ar fi de proveniență extraterestră”. Păi ori e o certitudine, un rezultat concret al unor oameni de știință, ori o bârfă? „Potrivit unor oameni de știință, s-a folosit ADN de proveniență extraterestră”. Cine sunt oamenii ăia de știință? De ce nu ni se dau nume, ca să putem verifica informația? Și cum poți dovedi că o grupă de sânge nu are proveniență pământeană, ci extraterestră? Ăia care au lansat ipoteza asta nu sunt oameni de știință, ci scriitori ca Zecharia Sitchin, Erich Von Daniken sau David Icke. Care se bazează doar pe imaginație, presupuneri nefondate și multă manipulare. Partea frumoasă a articolului e că, dacă la început vorbea despre o certitudine a cercetătorilor, un adevăr dovedit de știință, la final o numește „pseudo-teorie”. Ori autorul, Laurențiu Panait, doarme ca în poza sa de profil, ori se răzgândește mai des decât o femeie…
Da, și eu am scris despre asta aici: http://secretelezeilor.wordpress.com/2013/08/10/32-pacea/. Diferența e că la mine e doar o ipoteză, nu rezultatul cercetărilor oamenilor de știință.
Ține minte sfatul meu: nu crede tot ce citești, indiferent cât de frumos este scris.
@ adiplexiglas
Nu mai citi; eşti mult prea prost ca să pricepi ceva de pe saitul care l-am recomandat, nu numai ţie, ci tuturor care vor să se lumineze, cât de cât.
Saitul ăla este al Ministrului Potenţial al Educaţiei şi Culturii Românilor, Tovarăşul Claudiu, Gilian Chircu.
Când ţi-am spus că suntMesia, am făcut-o ca să ştii, nu ca să mă crezi ca prostul pe Isus sau să mă confunzi cu vreun zeu.
Când vei descoperi, fără să deschizi Biblia, că Pământul cu tot ce exist[ sub soare a fost creat de o entitate inteligentă abea atunci să deschizi Legea Dumnezeului evreilor şi să cauţi dovezi ale existenţei Creatorului, nu ale Dumnezeului evreilor care a creat un popor de imbecili care se cred sfinţi, cărora dacă le arăţi prostia sar ca arşi acuzându-te că eşti împotriva lor, că eşti antisemit.
Mi-e scârbă de proşti ca tine admiratori ai capitalismului evreilor paraziţi.
Postat, luni, 20 octombrie 2014, ora, 04:19
Citiri, 270642
Dragul meu ,
….si totusi Biblia are dreptate
Impresionant! Arunci o afirmație seacă, fără a ți-o argumenta în vreun fel, sperând că vei fi crezut pe cuvânt. La fel îți pot spune și eu: dragul meu, și totuși Biblia NU are dreptate. Diferența dintre noi e că nu trebuie să mă crezi pe cuvânt, din moment ce mi-am argumentat prin articolul ăsta afirmația. Iar aici doar am zgâriat suprafața…
Intr-adevar lucrurile sunt mai complicate decat ar crede un ignoramus calvinistic, dar nu poti nici sa crezi tot ce zic al’de David Icke si Michael Tsarion, spre exemplu.
De ce? Evident, pentru ca oamenilor le place fantezia. De ce crezi ca exista atatea carti, industria filmelor si jocurilor au explodat, avem un guilty pasion pentru drama si teatru, povesti cu fantome si big futi? Suntem o rasa cam cu capul in nori. Cand oamenii nu stiu, pur si simplu inventeaza. E o chestie care ne-a tinut in viata mult timp candva, apoi probabil a evoluat in arta.
Sunt multi care vor inventa ori din interes ori din simpla naivitate, si nu poti crede orice pseudo savant care impune autoritatea stiintei ca sa fie crezut. Klaudyu are perfecta dreptate, si nici pe el nu il cred in tot ce zice.
Bai Todore , tu asteapta mult si bine ca de raspuns nu ti-o raspunde nimeni . Nici macar Claudiu , ca deh e prea ocupat domnishorucu’ sa raspunda la altii mai scarmanati . Nu m-am maniat …… de fel , doar ca asi fi vrut sa-mi rspunda si mie asa cum o face f prompt la altii . Doar daca stie .
Răbdarea e o virtute, să știi. Cel puțin așa se spune. Da, chiar sunt ocupat. Am foarte multe mesaje, e-mail-uri și comentarii care așteaptă răspunsuri și încerc să le găsesc timp, măcar puțin. Poate aș avea nevoie de o secretară, ca să nu mai aștepte oamenii un răspuns câte o lună… 😀
Îmi mențin părerea că Iștar i-a creat pe semiți, nu Marduk. Dacă zice Biblia că el e creatorul, asta nu înseamnă că e și adevărat. Marduk a preluat rolurile, funcțiile și faptele celorlalți zei. De exemplu, în Mesopotamia Enki era considerat creatorul omului. Babilonienii însă îl considerau pe Marduk. În multe mituri antice, Enki e cel care s-a luptat cu reptilele primordiale. Pentru babilonieni, Marduk a făcut-o. E normal ca religiile lui să îi acorde credit pentru tot, inclusiv cea a evreilor. Deși chiar în Biblie se găsește o scăpare. Uite ce zice Yahweh / Marduk în Isaia 19:25: „Binecuvântat să fie poporul Meu, Egiptul şi Asiria, lucrul mâinilor Mele şi Israel, moştenirea Mea”. Așadar, zeul a moștenit Israelul, nu l-a creat el. Evreii, ca toți semiții, de altfel, s-au închinat inițial zeiței-mamă, Iștar. Apoi au devenit politeiști, ca restul popoarelor, venerând însă doar tabăra zeiței lor, adică pe cea a Veghetorilor (condusă de Enki, Marduk și Iștar). Akhenaton / Moise le-a introdus cultul lui Aton / Enlil iar în Babilon au adoptat cultul lui Marduk, pe care l-au numit Yahweh. Asta se vede și din simbolurile lor: inițial era pentagrama (a cincea planetă, Jupiter = Enlil), mai târziu au trecut la hexagramă (a șasea planetă, Marte = Marduk). Așadar Marduk a preluat nația evreiasă, nu a creat-o el. Și astăzi evreii sunt împărțiți între cele două divinități. Sioniștii i se închină mamei lor, Iștar, în timp ce evreii ortodocși, la fel ca musulmanii, îl preferă pe Marduk.
Israel nu înseamnă „IS – de la Istar , RA – de la Anu si EL – de la Enlil”. IS provine într-adevăr de la Iștar, însă RA înseamnă în sumeriană „conducător”, iar EL înseamnă în limbile vest-semitice „zeu”. Prin urmare, Israel = Iștar, zeița conducătoare.
Da, e posibil să avem și noi, oamenii, ceva gene de animale, mai ales de oi. Nu degeaba ne caracterizează instinctul de turmă.
Habar n-am câți mongoloizi sunt acum în Europa. Din informațiile pe care le-am găsit, deși doar 10% din populația lumii au grupa B III, majoritatea acestora sunt mongoloizi. Iar asta nu înseamnă că majoritatea mongoloizilor au B III. Legătura dintre rase și grupe sanguine nu mai e la fel ca la început, ținând cont de amestecul oamenilor în atâtea milenii și chiar apariția unor rase noi, cum e cea semită. Unei rase nu îi mai aparține în mod exclusiv o grupă sanguină. Și, după cum se vede, mongoloizii s-au înmulțit enorm față de celelalte rase, în prezent fiind cam cât caucazienii și negrii la un loc.
Dacă nu te-ai lămurit… alte răspunsuri n-am.
Anu putea sa indrepte gresseala lui Enll si sa-l invie pe Enki , avea chiar totul la indemana pentru asta. E o mare dileme de ce n-a facut-o!!!! Citesc cu mare placere si atentie tot ceea ce scrii. Te-am pus la inima ,cum se zice….
Sper că ești conștient că zeii nu făceau lucruri pocnind din degete, ca prin minune. Pentru a-l învia, aveau nevoie de corpul lui. Iar când respectivul corp e pulverizat și împrăștiat prin spațiu, înviatul devine o mare problemă.
Omnisciența, omnipotența și omniprezența sunt atribute ale Conștiinței Eterne a Tot Ceea Ce Este sau Sursa (evit a scrie Dumnezeu ptr că, după cum prea bine știm, mintea umană *necoaptă* și *hrănită* de dogmele religioase îl personifică). Conștiința Supramentalului (Supramentală) uman/ă este atinsă în starea de Iluminare, atunci când *ești integrat în Absolut*, dacă îmi permiteți această exprimare. 🙂
Extrem de puține ființe care au trăit pe planeta asta (cel puțin din istoria pe care o cunoaștem) au atins Iluminarea…cică ar fi vorba despre 4, 5 sau 6 ființe! 🙂
În altă ordine de idei, perspectiva din care privesc fenomenul *învierii* lui Enki ar fi reprezentată de următoarele posibilități:
1. Enki însuși (adică acel Aspect Înalt care a luat o formă materială și care s-a numit Enki) NU (mai) dorește să-și reia respectiva formă, ori, pur și simplu, structura sa energetică (sub)cuantică (matricea sa energetică) a fost dezintegrată și re-integrată în Marele Soare Central (Sursa) ptr că nu a respectat una dintre Legile Creației.
2. Marduk (YHWH) nu *poate* să re-creeze forma materială Enki: ori ptr ceea ce am scris la pct. 1, ori ptr că Marduk nu a atins încă acea *capacitate* de a crea. Dacă Marduk este *șăful* speciei draconiene/reptiliene, sau *șăful* Archonilor, nici nu are cum să re-creeze ptr că ei și-au *tăiat* de bună voie contactul cu Sursa…și cum se poate co-Crea DOAR în cazul în care există legătură cu Sursa, cu Energia Creației adică, este cât se poate de clar de ce nu reușește! Este posibil ca Anu și încă câțiva Anunnaki să-și fi *păstrat* legătura cu Sursa, cine știe! 🙂
3. Mai există posibilitatea ca *o părticică* din matricea energetică a lui Enki (ADN) să fi fost *pusă la păstrare* și atunci, da!, el poate fi re-creat…dar asta depinde, cel mai probabil, de Anu & Co.
4. Mai sus de Anu & Co., pe o *scară* ierarhică celestă, există entități care *au în grijă* Creația…să le spunem *Consiliul*…sau *Fondatorii*…sau *Elohim*. Așa se și explică de ce Anu *ține* cu strictețe la respectarea Legilor Creației și nu a permis amestecul cu brutalitate a supușilor săi în existența speciei umane.
Claudiu, chiar astăzi am citit un articol referitor la o posibilă re-aranjare a tectonicii terestre (are legătură cu Antarctica), cu aproximație acum 15.000-8.000 ani (13.000-6.000 î.C.), ceea ce s-ar putea pupa cu distrugerea și relocarea acelei părți din planetă, acolo unde ar fi trăit Enki. Te invit să-l citești: http://www.wakingtimes.com/2014/10/22/500-year-old-map-shatters-official-history-human-race/
PS: ca întotdeauna, ai scris un articol extraordinar! 🙂
Monarhia si independenta de UE e solutia !
Abia atunci ma voi duce la vot. Am 37 ani si n-am votat niciodata.
Cristi, ca de obicei îmi prind urechile în comentariile tale… :)) Eu în continuare cred că lucrurile sunt mai simple decât credem. Rămâne de văzut cine are dreptate când o sosi momentul să trecem „dincolo”…
1. Nu cred că Enki nu dorește să se reîntoarcă, ci dimpotrivă. Nu cred nici că structura lui energetică a fost dezintegrată. Cred că, cel mai probabil, e închis într-o lume paralelă imaterială, din care nu i se permite să iasă. Am o ipoteză legată de asta, pe care o voi scrie în următoarea parte a poveștii zeilor. Textele apocaliptice spun că se va întoarce, prin urmare spiritul său e intact.
2 și 3. Marduk nu poate să-l recreeze pe Enki pentru că îi lipsește acea parte din ADN. Tocmai asta a fost genialitatea planului lui Enlil: împrăștiindu-l pe Enki în spațiu, între Marte și Jupiter, nu e nicio șansă ca Veghetorii să recupereze vreo parte din el, pentru a-l clona. Mai ales pentru că nu sunt lăsați să părăsească Pământul. Poate de asta NASA a început de la o vreme să studieze cam des Centura de Asteroizi… Oricum, textele apocaliptice spun că va reuși în cele din urmă.
4. Nu cred că mai sus de Anu e cineva. E posibil ca Anu să nu fie o entitate, ci o personificare a grupului de entități celeste pe care le numești Consiliu, Elohim, etc.
Știu articolul. Mi-am spus părerea despre asta în articolul despre împărțirea Pământului între zei.
prietenas ceva ceva urmarii expunerea ta, acum, dupa ce am citit cartea SCLAVII ZEILOR si nu am fost cumva de acord chiar cu tot ce zice acolo dar merita sa o citesti si tu.Nu pentru a invata ci pentru a-ti corecta pe ici pe colo …nu are cum sa fie ISUS/ Enlil, in cartea aceea are ipoteze interesante despre profeti inclusiv despre fiul ISUS … Asa ca nimeni nu poate spune cu precizie cum a fost in urma cu 10000 de ani in urma cu atit mai mult cu 300 000 si…Dar sint raspunsuri ascunse prin intreaga lume,omenirea daca se traduieste putin cu al III lea razboi mondial nu va mai apuca sa afle…paguba-n ciuperci!
si inca ceva..citeste si Tablitele de smarald Toth Atlantul si vei vedea cumva ca noi sintem intr-o dimensiune din care apartin si presupusii nostri creatori de care vorbesti Enlil Enkil Marduk si niste tehnici …inclusiv Toth ..insa dimensiunile superioare sint mai departe de puterile ‘creatorilor nostri’,nu apartin acei ingeri de lumina lumii lui Marduk sint superiori acelei lumi ,si dincolo de ei alt univers alte dimensiuni , alte forme de energie inca necunoscuta…Marii ZEI de care tot pomenim si care vorbeau muritorilor si-i pedepseau si-i recompensau sint un fel de veri indepartati evoluati..iar creatorii lor sint fiintelepe care nu putem sa le cuprindem noi cu mintea dar poate nici Mardul nici Elil nici Enkil ..si soarta Universului nu este decisa de egalii lui Marduk ci de alte puteri si energii evoluate pe care poate nici ei, zeii nostri zapaciti nu le pot egala sau invinge/convinge
Îmi place logica ta. Nu are cum să fie Iisus Enlil pentru că ai citit tu asta într-o carte. Nu contează că am demonstrat asta deja cu argumente destul de logice, dacă respectiva carte zice altceva, argumentele mele nu sunt valabile. Eu trebuie să corectez ceva pe ici pe colo, deoarece contrazic cartea aia… Și se mai miră unii cum de există credincioși care consideră cărțile lor sfinte ca fiind adevăruri absolute. Dar dacă autorul cărții respective ar trebui să citească ce scriu eu și apoi să-și corecteze câte ceva din ipoteze? Sau asta nu se poate, pentru că el e un autor publicat iar eu nu? Hai să fim serioși… Mai lasă-mă cu tâmpeniile astea.
Sincer să fiu, nu-mi pasă cât de puțin de ipotezele alea interesante. Eu îmi prezint rezultatele a peste două decenii de studiu. Nu sunt idei apărute peste noapte, ci concluzii la care am ajuns după ce am pus cap la cap piese dintr-un mare puzzle de-a lungul a foarte mulți ani. Și nici măcar n-am pretenția să mă crezi tu sau altcineva. Dimpotrivă, chiar mi-aș dori să crezi în continuare doar „Sclavii zeilor”. Cu cât îmi sunt mai tare respinse ideile, cu atât ajung să cred că mă apropii din ce în ce mai mult de adevăr.
N-a spus nimeni cu precizie ce s-a întâmplat acum 300.000 de ani. Sunt doar niște ipoteze. Niciodată n-am prezentat adevăruri, ci ipoteze. Dacă oamenii de știință pot stabili istoria din texte antice și descoperiri arheologice, eu de ce n-aș putea face același lucru? Pentru că nimeni nu poate ști cu siguranță?
Cu Tăblițele de smarald ale lui Thoth Atlantul ai demonstrat tot ce era de demonstrat. În primul rând, textul ăla e un mare fals, compus în 1999. Adevăratele tăblițe ale lui Thoth nu au fost descoperite. În prezent, există doar ca mențiuni în textele egiptene antice. Cele pe care le-ai citit tu au fost compuse de cineva care a profitat de lipsa originalelor. Nu ți se pare ciudat că nu are voie să le vadă nimeni? Că trebuie să citești doar traducerea lor? Se întâmplă cu textul ăsta exact cum s-a întâmplat cu Cartea lui Mormon. Joseph Smith Jr. a declarat că are o carte de aur scrisă de un înger, pe care n-are voie să o vadă nimeni, însă lumea se poate mulțumi cu traducerea lui. Nu vezi un tipar aici? Nu vezi vrăjeala de 2 lei? Hai să-ți dau totuși un indiciu legat de minciuna credinței tale, pe care mi-o recomanzi. Cuvântul „Atlantul” demonstrează că e o mare abureală. Atlantida nu a fost menționată în antichitate decât de Platon. Atât. Punct. Nimeni altcineva n-a mai menționat-o. Prin urmare, Atlantida e invenția lui Platon, folosită ca metaforă pentru a atrage atenția asupra pericolului degradării societății grecești. Să presupunem totuși că Atlantida a existat; Platon a scris foarte clar că Atlantida e numele dat de greci respectivului tărâm, egiptenii numindu-l altfel. În cazul ăsta, un zeu egiptean, așa cum era Thoth, de ce ar fi folosit numele grecesc pentru tărâmul ăla? Ca să nu mai vorbim despre ideile din textul ăsta fals, complet diferite de cele ale anticilor, însă care se potrivesc perfect cu ocultismul care a luat avânt în secolul al XIX-lea. Pentru că atunci a reînviat și a fost promovată legenda Atlantidei. Știai astea? Sau nu le crezi, pentru că nu le-ai găsit în „Sclavii zeilor”?
Sincer îți spun, rămâi cu Tăblițele lui Thoth și cu cealaltă carte. E mai liniștitor pentru tine. Ce scriu eu chiar nu e pentru oricine.
„Şi am văzut cetatea sfântă, noul Ierusalim, pogorându-se din cer de la Dumnezeu, gătită ca o mireasă,împodobită pentru mirele ei” (21:2). Acest oraș coborât din cer, în care locuiau divinitățile, „este în patru colţuri şi lungimea ei este tot atâta cât şi lăţimea. Şi a măsurat cetatea cu trestia: douăsprezece mii de stadii. Lungimea şi lărgimea şi înălţimea ei sunt deopotrivă” (21:1 cred ca se refera la o nava extraterestra gigant , si mintea mea merge pe sapte carari…glumeam.
Enlil/isus se intoarce pe pamant intr-o ipostaza noua cea relatata de noul testament, ipostaza diferita de cea in care distruge Sumerul.observam si aici ca are puterea de a invia oameni,vezi Lazar,vindeca, alunga draci ,si invata omenirea ca nu violenta este cea care sa-i caracterizeze pe oameni.
Salut Klaudiu! E prima data cand postez ceva pe blog-ul tau desi citesc de ceva vreme artilcolele tale. Vreau sa-ti spun ca apreciez munca depusa si vad ca esti de acord cu idea ca nu e un semn de sanatate sa fii bine adaptat la o societate profund bolnava cum spunea Krishnamurti. In alta ordine de idei vreau sa stiu daca tu ai acces la vreo varianta a Bibliei nemodificate ; ca sa spun mai „neatinsa” de aceste concilii. Vreau sa inteleg fiecare zeitate in parte ( Eli asta stiu ca e Enlil, Adonai(pluralul de la zei?!), Yahweh e totuna cu Marduk,Savaot si multe altele care apar in Biblie) sau unde pot sa gasesc ce au condensat astia cand s-au intrunit si au trecut de la o religie politeista la una monoteista, care logic este una plina de contradictii cum era si normal sa apara pentru ca erau mai multi si nu o singura zeitate.
Valeu au venit astia cu ingerii si cu anunakii lor
Re: Alternativă la religii este Adevărul!
Dear Sir Ben Stein,
In one of my daily walks that I do on San Vicente Blvd, we met.
Our gaze were intersected. You have welcomed me with a warm smile and head movement.
You do not know me; I know you like any televizionist. It is not important what I thought at that time. Now I know that the meeting was an arrangement of the Creator Sântio. In fact, my life is an arrangement of the Creator Sântio.
I saw the debate about ID shown in the documentary film „Expelled: No intelligence allowed” (No Intelligence Allowed EXPELLED 2008) https://www.youtube.com/watch?v=iCIXTAhiq0c
I do not want to be brutal, I do not want to offend anyone but how can I tell you all, all americans are fools believers that „In God we trust”.
Earth with everything under the sun is intelligent design that does not require witnesses. Creation itself is a proof of the existence of a Creator whose intelligence is visible in creation.
I do not want to upset the esteemed Ben Stein but I must say all the Jews that came the day of the Lord, October 23, 2014, Amos 8: 9 And it shall come to pass in that day, saith the Lord GOD, that I will cause the sun to go down at noon, and I will darken the earth in the clear day:
(solar eclipse visible in North America, in the city of Los Angels)
Quite by accident October 23, 2014 is the official day when I reach the age of 77 years.
Without judgment the truth remains hidden, remains unknown.
The truth must be understood, not just believed.
After I learned of the existence of the Creator, studied His creation, I went to the Bible and found the recommendation: Job 12: 7 But ask now the beasts, and they shall teach thee; and the fowls of the air, and they shall tell thee:
8 Or speak to the earth, and it shall teach thee: and the fishes of the sea shall declare unto thee.
9 Who knoweth not in all these that the hand of the LORD hath wrought this?
Until today Jews, who believe that they are holy people have not agreed to them highlight their own stupidity.
A people without judgment, without judges honest, perish!
I judge you because I do not want to perish neither you, the Jews, nor we, Americans and even Romanian people who know they are stupid.
Hebrew remember:
Daniel 12: 7 And I heard the man clothed in linen, which was upon the waters of the river, when he held up his right hand and his left hand unto heaven, and sware by him that liveth for ever that it shall be for a time, times, and an half; and when he shall have accomplished to scatter the power of the holy people, all these things shall be finished.
I expect you to come to judgment that we correct each other and save us together.
I do not know if my translation from Romanian into English is correct. But I will try again to say a few certainties that can be proven truths.
Here they are:
1 – Earth with everything under the sun has been created by an intelligence entity with who I talk daily. The comments addressed the Creator suggested to me that his name is Sântio. His name is a reply to the name Jehovah, the God of jews, invented by the racist killer Moses.
Reading my writings on the internet you will see confusion that I did at the beginning of the study, the discussions. I assign the same name as the god Jehovah.
Sântio is the Creator and not to be confused with Jehovah God.
2 – Everyone, without exception, are fools; We are born naked.
As we began to taste the pleasures of life we forget that we are stupid.
Unlike all of you, I have not forgotten, nor I will ever forget. Order to not fall into the mistake of believing that I am wise I talk to Sântio; He is The wise who created everything under the sun.
I will not be ashamed (Jeremiah 8: 9) I will shame the „wise men” who speak against the wisdom of the Creator Sântio (Matthew 12:32)
3 – I know I’m Shiloh prophesied by Jacob the Patriarch Jewish thief. (Genesis 49:10) If I explain, that means I want to be believed. I do not want to believe me; I want to be judged as to know the truth about me.
4 – If you did not know by now, I inform you who we are Americans, and who are those who lead us: “Our race is the Master Race. We are divine gods on this planet. We are as different from the inferior races as they are from insects. In fact, compared to our race, other races are beasts and animals, cattle at best. Other races are considered as human excrement. Our destiny is to rule over the inferior races. Our earthly kingdom will be ruled by our leader with a rod of iron. The masses will lick our feet and serve us as our slaves.” – Menachem Begin, Prime Minister of Israel from 1977-1983.
5 – Any truth can be found using only trial proof; only gods need testimonies in order to achieve management plans slaves.
6. – Initially I wanted to write: „Jews imbeciles who lead us, as any bigot, when someone shows own their stupidity, become cowards” but I would be mistaken.
In fact all „wise”, as any bigot, when someone shows own their stupidity, become cowards.
7. – All nations were led by Creator Sântio of the earth and everything under the sun. Moses requested Jehovah God something but he received from Sântio.
Bigots of Lucifer, Jehovah and the other gods, come to court to find out the aim pursued by Creator Sântio.
Plans „Illuminati” do not match those mentioned in Isaiah 46: 8 Remember this, and shew yourselves men: bring it again to mind, O ye transgressors.
9 Remember the former things of old: for I am God, and there is none else; I am God, and there is none like me,
10 Declaring the end from the beginning, and from ancient times the things that are not yet done, saying, My counsel shall stand, and I will do all my pleasure:
11 Calling a ravenous bird from the east, the man that executeth my counsel from a far country: yea, I have spoken it, I will also bring it to pass; I have purposed it, I will also do it.
8. – I know I am strong and mighty from Isaiah 28: 2 Behold, the Lord hath a mighty and strong one, which as a tempest of hail and a destroying storm, as a flood of mighty waters overflowing, shall cast down to the earth with the hand. Because Creator Sântio has revealed to me the secrets of hail and snow. Job 38: 22 Hast thou entered into the treasures of the snow? or hast thou seen the treasures of the hail,
23 Which I have reserved against the time of trouble, against the day of battle and war?
9. – I know I am crazy of the Zechariah 11: 16 For, lo, I will raise up a shepherd in the land, which shall not visit those that be cut off, neither shall seek the young one, nor heal that that is broken, nor feed that that standeth still: but he shall eat the flesh of the fat, and tear their claws in pieces. But, I do not know to whom the Creator addresses Zaharia 11: 15 Take unto thee yet the instruments of a foolish shepherd. (Now, I know: mine and The who like me.)
10. – The Earth with everything under the sun is an obvious and perfect Intelligent Creation which can not be confused with a religion, with politics, with a theory.
Traian Ion
With great respect
Stimate Domnule Ben Stein,
Într-una din plimbările mele zilnice pe care eu le fac pe San Vicente Blvd, ne-am întâlnit.
Privirile noastre s-au intersectat. Dumneavoastră m-aţi salutat prin mişcarea capului şi un zâmbet cald.
Tu nu mă cunoşteai; eu te cunoşteam ca orice televizionist. Nu este important ce am gândit în acel moment. Acum eu ştiu că întâlnirea a fost un aranjament al Creatorului Sântio. De altfel, toată viaţa mea este un aranjament al Creatorului Sântio.
Am văzut dezbaterea despre ID prezentată în filmul documentar: „Exmatriculat: Inteligenţa Nu Este Permisă” (Expelled No Intelligence Allowed 2008) https://www.youtube.com/watch?v=iCIXTAhiq0c
Eu nu vreau să fiu brutal, eu nu vreau să jignesc pe nimeni dar cum pot eu să vă spun tuturor: toţi americanii sunt credincioşi proşti, care „In God we trust”.
Pământul cu tot ce este sub soare este creaţie Inteligentă care nu are nevoie de martori. Însăşi Creaţia este o dovadă a existenţei unui Creator a cărui inteligenţă este vizibilă în Creaţie.
Nu vreau să supăr pe stimatul Ben Stein dar trebuie să spun tuturor evreilor că a venit ziua Domnului, 23 octombrie 2014, Amos 8: 9 And it shall come to pass in that day, saith the Lord GOD, that I will cause the sun to go down at noon, and I will darken the earth in the clear day:
(eclipsă de soare vizibilă în Nord America, în oraşul Îngerilor)
Cu totul întâmplător 23 octombrie 2014 este şi ziua oficială în care eu împlinesc vârsta de 77 de ani.
Fără judecată Adevărul rămâne ascuns, rămâne necunoscut.
Adevărul trebuie înţeles, nu doar crezut.
După ce eu am aflat de existenţa Creatorului, cercetându-I Creaţia, am mers la Biblie şi am găsit recomandarea: Iov 12: 7 But ask now the beasts, and they shall teach thee; and the fowls of the air, and they shall tell thee:
8 Or speak to the earth, and it shall teach thee: and the fishes of the sea shall declare unto thee.
9 Who knoweth not in all these that the hand of the LORD hath wrought this?
Până astăzi evreii, care cred că sunt poporul sfânt, nu au acceptat să li se scoată în evidenţă prostia proprie.
Un popor fără judecată, fără judecători oneşti, piere!
Eu vă judec pentru că nu vreau să pieriţi nici voi, evreii, nici noi Americanii şi chiar poporul de Români care ştiu că sunt proşti.
Evrei amintiţi-vă:
Daniel 12: 7 And I heard the man clothed in linen, which was upon the waters of the river, when he held up his right hand and his left hand unto heaven, and sware by him that liveth for ever that it shall be for a time, times, and an half; and when he shall have accomplished to scatter the power of the holy people, all these things shall be finished.
Eu vă aştept să veniţi la judecată ca să ne corectăm reciproc şi să ne salvăm împreună.
Nu ştiu dacă traducerea mea, din română în engleză, este corectă. Dar, eu voi încerca, încă o dată să precizez câteva certitudini care pot fi dovedite ca Adevăruri.
Iată-le:
1. – Pământul cu tot ce este sub soare au fost create de o entitate Înteligenă cu care eu stau de vorbă zilnic. Prin comentariile avute, Creatorul mi-a sugerat că numele Său este Sântio. Numele Său fiind o replică la numele Iehova, al Zeului evreilor inventat de rasistul criminal Moise.
Citind scrierile mele de pe internet veţi vedea confuzia pe care o făceam la începuturile studiului, ale discuţiilor. Eu Îi atribuiam acelaşi nume cu al Zeului Iehova. Făceam o greşală enormă!
Sântio este Creatorul şi nu trebuie confundat cu Zeul Iehova.
2. – Toţi oamenii, fără excepţie, suntem proşti; ne naştem goi.
Cum am început să gustăm din plăcerile vieţii noi uităm că suntem proşti.
Spre deosebire de voi toţi, eu nu am uitat şi nici nu am să uit vreodată.
Pentru a nu cădea în greşala de a mă crede înţelept, stau de vorbă cu Sântio; El este Înţeleptul care a creat tot ce este sub soare.
Nu vreau să fiu dat de ruşine (Ieremia 8:9) Eu voi da de ruşine pe „înţelepţii” care vorbesc împotriva Înţelepciunii Creatorului Sântio (Matei 12:32).
3. – Ştiu că sunt Şilo, cel prorocit de Iacov, Patriarhul hoţ al evreilor. (Geneza 49:10) Dacă dau explicaţii, înseamnă că vreau să mă credeţi. Nu vreau să mă credeţi; vreau să mă judecaţi ca să ştiţi adevărul despre mine.
4. – Dacă nu ştiaţi până acum, eu vă informez cine suntem noi, Americanii, şi cine sunt cei care ne conduc.
“Our race is the Master Race. We are divine gods on this planet. We are as different from the inferior races as they are from insects. In fact, compared to our race, other races are beasts and animals, cattle at best. Other races are considered as human excrement. Our destiny is to rule over the inferior races. Our earthly kingdom will be ruled by our leader with a rod of iron. The masses will lick our feet and serve us as our slaves.” – Menachem Begin, prim-ministru al Israelului între 1977-1983
5. – Orice adevăr se află prin judecată folosind numai dovezi; numai zeii au nevoie de mărturii pentru a-şi realiza planurile de conducere a supuşilor.
6. – Iniţial am vrut să scriu: „Evreii imbecili care ne conduc, ca orice bigot, când cineva îi arată prostia proprie, devin laşi” dar aş fi greşit.
În fond toţi „înţelepţii”, ca orice bigot, când cineva îi arată prostia proprie, devin laşi.
7. – Toate naţiile au fost conduse de către Sântio, Creatorul Pământului şi a tot ce există sub soare. Moise a cerut lui Iehova Dumnezeu ceva, dar el l-a primit de la Sântio.
Bigoţi ai lui Lucifer, Iehova şi celorlalţi zei veniţi la judecată să aflaţi scopul urmărit de Sântio, Creatorul!
Planurile „iluminaţilor” nu se potrivesc cu cele menţionate în Isaia 46:8 8 Remember this, and shew yourselves men: bring it again to mind, O ye transgressors.
9 Remember the former things of old: for I am God, and there is none else; I am God, and there is none like me,
10 Declaring the end from the beginning, and from ancient times the things that are not yet done, saying, My counsel shall stand, and I will do all my pleasure:
11 Calling a ravenous bird from the east, the man that executeth my counsel from a far country: yea, I have spoken it, I will also bring it to pass; I have purposed it, I will also do it.
8. – Eu ştiu că sunt cel tare şi puternic din Isaia 28: 2 Behold, the Lord hath a mighty and strong one, which as a tempest of hail and a destroying storm, as a flood of mighty waters overflowing, shall cast down to the earth with the hand. Pentru că, Sântio Creatorul mi-a dezvăluit secretele grindinei şi zăpezii. Iov 38: 22 Hast thou entered into the treasures of the snow? or hast thou seen the treasures of the hail,
23 Which I have reserved against the time of trouble, against the day of battle and war?
9. – Eu ştiu că sunt nebunul din Zaharia 11: 16 For, lo, I will raise up a shepherd in the land, which shall not visit those that be cut off, neither shall seek the young one, nor heal that that is broken, nor feed that that standeth still: but he shall eat the flesh of the fat, and tear their claws in pieces. Dar nu ştiu cui se adresează Creatorul când spune Zaharia 11: 15 Take unto thee yet the instruments of a foolish shepherd. (Acum ştiu: mie şi celor ca mine.)
10. – Pământul cu tot ce se află sub soare este o Creaţie Inteligentă evidentă şi perfectă ce nu poate fi confundată cu o religie, cu o politică, cu o teorie.
Traian Ioan
Cu respect deosebit
[url=http://www.forumcrestin.com/stiinta-si-religie/alternativa-la-religii/msg646920/#new][b] Pentru cititorii mei traduc până la minutul 4:24[/b][/url]
Ştiinţa nu are niciun beneficiu de pe urma ipotezei „Dumnezeu”
Puneţi-vă întrebarea: Ce beneficii ne-a adus ipoteza ID? Nici unul.
Nu putem accepta ID ca teorie ştiinţifică alternativă. Ei nu vor accepta niciodată că noi avem argumentaţie mai bună ci doar ne sâcâie mereu şi ne irosesc timpul.
Astăzi Ben ne va vorbi despre un subiect care a devenit din ce în ce mai important pentru el în ultimii ani. Deşi Ben a fost mereu un suporter înflăcărat al ştiinţei,în ultima vreme a observat un trend îngrijorător în comunitatea ştiinţifică, care poate avea consecinţe sumbre pentru fiecare american, (pentru fiecare om, spun eu).
Fără introduceri… vi-l prezint pe Ben Stein. (aplauze)
Libertatea este însăşi esenţa Americii… discutăm despre libertatea de exprimare, libertatea de asociere, libertatea faţă de frică, libertatea religioasă.
Min4:24 Martin Luther King a spus că America este până la urmă un vis, …
Postat, marti, 28 octombrie 2014, ora, 01:55
@Adi cel mai usor lucru , din cate am observat eu pe un forum si de asta nu prea discut eu, e sa critici sau sa iei peste picior pe cineva. Daca vroiam parerea tuturor te includeam bineinteles si pe tine ca se pare ca esti o enciclopedie. Am spus se pare ca nu te cunosc asa cum nu ma cunosti nici tu, dar tu esti un mare destept care pune etichete chiar dupa o banala intrebare. Eram doar curios sa aflu de la Klaudyu, NU DE LA TINE, de unde pot gasi o varianta a Bibliei nemodificate inainte de conciliul de la Niceea ca sa le explic unor enoriasi, indoctrinati ca dumnezeul lor e doar un amarat de zeu.
Re: Alternativă la religii este Adevărul!
[quote author=Traian Ioan link=topic=3311.msg646902#msg646902 date=1409619947]
[url=https://www.facebook.com/GhilezanLaw?fref=nf]Acest judecător, Posner[/url], cu siguranţă, nu ştie definiţiile verbului „a judeca” şi a substantivului „judecare”! Şi din cauza acestui fel de înţelepţi tânărul popor American merge spre pieire dacă nu se trezeşte la timp. „Înţelepţii” trebuie daţi de ruşine (Ieremia 8:9) nu menajaţi. Eu vă scriu ce ştiu dar nu vă cer să mă credeţi ci, să mă judecaţi. Aveţi curaj? Până acum toţi s-au dovedit laşi.
[/quote]
Rândurile de mai sus le-am postat pe pagina de facebook a avocatului Rareş Mihail Ghilezan care, ca şi mine, a ajuns în oraşul Los Angeles, oraşul îngerilor, cu o pasăre de pradă. Numai că el a venit cu un scop bine definit, de a se pricopsi, de a face bani. Pe când eu, Traian Ioan, am fost adus fără dorinţa, fără voinţa mea, fără să ştiu ce voi avea de făcut, aici, printre credincioşi şi mincinoşi, printre hoţi şi criminali.
Isaia 46: 8 Remember this, and shew yourselves men: bring it again to mind, O ye transgressors.
9 Remember the former things of old: for I am God, and there is none else; I am God, and there is none like me,
10Declaring the end from the beginning, and from ancient times the things that are not yet done, saying, My counsel shall stand, and I will do all my pleasure:
11 Calling a ravenous bird from the east, the man that executeth my counsel from a far country: yea, I have spoken it, I will also bring it to pass; I have purposed it, I will also do it.
Ca orice prost,Rareş Mihail Ghilezan, care se crede înţelept, nu ţi-a convenit comentariul meu care-ţi arăta prostia şi ai devenit laş, ştergându-l.
Ştergând comentariul meu nu-ţi ascunzi prostia proprie şi nici a celui numit judecător federal Robert Posner, pe care-l aprobi. Dacă prin cursurile americane de drept aţi învăţat doar să faceţi bani, pe seama noastră, a proştilor credincioşi, „In God we trust”, cu care să vă cumpăraţi toate necesităţile vieţii, aflaţi acum de la mine că „a judeca” înseamnă a căuta adevărul cu care să faci dreptate şi să o împarţi oamenilor.
Prin mariaj se iniţiază o familie al cărui scop în cadrul societăţii, în cadrul naţiunii, este de împrospătare, de regenerare a naţiei, de asigurare a sporului, de asigurare a continuităţii existenţei naţiei. Numai nişte imbecili îşi pot imagina că o familie de homosexuali poate asigura continuitatea existenţei naţiei.
Rareş Mihail Ghilezan, mă gândeam că ai putea deveni Ministru al Adevărului şi Dreptăţii în Republica Socialistă a Românilor, adoptând şi adaptând Constituţia Statelor Unite ale Americii care este una Naţional Socialistă. Capitalismul este incompatibil cu Constituţia noastră născută la 17 septembrie 1787. Capitalismul este urmarea moralei biblice, a legii Dumnezeului Iehova, al evreilor. Studiază Constituţia noastră a Americanilor şi vei înţelege că Poporul trebuie condus de un dictator căruia i se dă, democratic, dreptul de a dicta mersul societăţii, timp de 4 ani, aşa cum a promis în campania electorală. Următorul mandat prezidenţial este condiţionat de rezultatele obţinute în primul mandat. Preşedintele Obamă (an okra, numele nu i l-am dat eu) este ne constituţional, în al doilea mandat! Orice Naţie, orice Popor are nevoie de un dictator care să-l conducă cu iubire.
Rareş Mihail Ghilezan ţi-am cerut ajutorul în câteva rânduri, dar fără să mă auzi. Cu două zile înainte de aniversarea Constituţiei, care strică Legea Dumnezeului evreilor, când te-am întâlnit pe Blvd. San Vicente, în dreptul numărului 13038, nu ţi-ai amintit numele meu; o dovadă că nu te interesează durerile oamenilor care-ţi cer ajutorul, ci numai banii lor.
De această dată trebuie să mă chemi la judecată să vă judec şi să mă judecaţi pentru a ne corecta reciproc, nu pentru a ne pedepsi cum aţi obişnuit până acum.
Îţi fac cunoscut că pe 23 octombrie 2014 împlinesc 77 de ani de viaţă, dintre care mai mult de 13 ani după moartea şi învierea mea, ce a avut loc la trecerea dintre milenii. Iacătă ce face de ziua mea, Sântio, Creatorul Pământului şi a tot ce este sub soare:
Amos 8: 9 And it shall come to pass in that day, saith the Lord GOD, that I will cause the sun to go down at noon, and I will darken the earth in the clear day:
Vă amintesc că în acest an a fost de două ori luna în sânge; odată în First Day of Passover, 15 aprilie 2014 şi a doua oară în 8 octombrie 2014;
Ioel 2: 31 The sun shall be turned into darkness, and the moon into blood, before the great and the terrible day of the LORD come.
Vă fac cunoscut că eu, omul Traian Ioan, sunt Şilo, cel aşteptat de evrei şi prorocit de Patriarhul hoţ, Iacov, cel care ţine de călcâi.
Geneza 49: 10 The sceptre shall not depart from Judah, nor a lawgiver from between his feet, until Shiloh come; and unto him shall the gathering of the people be.
După cum puteţi vedea singuri eu sunt cel care vestesc judecata popoarelor, nu Isus:
Isaia42: 1 Behold my servant, whom I uphold; mine elect, in whom my soul delighteth; I have put my spirit upon him: he shall bring forth judgment to the Gentiles. Isus a cerut evreilor:
Matei 7: 1 Judge not, that ye be not judged.
2 For with what judgment ye judge, ye shall be judged: and with what measure ye mete, it shall be measured to you again.
Rareş Mihail Ghilezan eşti chiar atât de prost încât să nu pricepi că ai o mare ocazie de a te lansa ca mare avocat care l-a chemat la judecată şi l-a judecat pe nebunul care s-a crezut Şilo şi care insulta evreii, pe judecătorii care se cred infailibili?
Nu ai înţeles că de fiecare dată când te-am solicitat să mă ajuţi am făcut-o pentru tine ca să te lansezi ca avocat care, în primul rând, caută adevărul ca să facă dreptate şi apoi îl interesează banul? De bani sunt interesaţi toţi proştii. Sunt puţini oameni interesaţi de meserie, să facă meserie pentru oameni; din dragoste pentru oameni din dragoste pentru meseria lor.
Ţi-am dat numele Doctorului care mă cunoaşte de peste 10 ani, Dr. Robert Mitchel Rose şi adresa, 414 N. Camden Dr. Beverly Hills, Ph. 310-278-3400,, căruia i-am spus că sunt Şilo. Mi-a spus că nu mă crede dar m-a declarat întreg la minte şi NU mi-a dat recomandare pentru „In Home Supportive Services”. Am act în acest sens. Mi-a atras atenţia că deranjez foarte multă lume, lucru pe care-l ştiam şi îl ştiu şi acum. A încercat să-mi explice că credinţa ar fi un necesar biologic şi mi-a recomandat ca material bibliografic o carte a lui Noam Chiomsky, un evreu imbecil considerat profesor emerit.
Îţi spun ţie, acum, pentru că-mi eşti drag. Credinţa este un necesar social, cauzată de prostia omului! Prin credinţă, oamenii descoperă adevăruri care conduc la progres social, civilizaţie. Numai prin credinţa turmei în diferiţi zei aceasta poate fi condusă cum vor zeii, nu cum vrea turma.
Vreau să fiu judecat de toată lumea de iudei, de creştini, de atei, de evrei, de Românii mei proşti de nu se pot trezi oricât li s-ar cânta imnul Naţional, „Deşteaptă-te Române”. Toţi credincioşii s-au dovedit laşi atunci când li s-a arătat prostia.
N-am bani să dau în judecată evreii imbecili, căci în America numai cine are bani are acces la judecată pentru aflarea ADEVĂRULUI, dorit de judecători.
Hai să facem un proces al poporului sfânt, care conduce lumea de peste 2500 de ani, folosind cele două Legi Sociale: Biblia scrisă de evrei pentru conducerea evreilor cu scopul declarat de subjugare a întregii Creaţii umane şi Constituţia Statelor Unite ale Americii scrisă de Poporul American prin reprezentanţii lui, pentru a forma o uniune mai desăvârşită, pentru a stabili dreptatea, pentru a asigura liniştea acasă (nu în alte părţi de lume cum procedează evreii imbecili şi trădători care ne conduc) pentru a ne îngriji de apărarea comună, pentru a promova bunăstarea generală şi a statornici pentru noi înşine şi pentru cei ce vor veni după noi binecuvântările libertăţii, decretată pentru Poporul American.
Vreau să fiu judecat să spun întregii lumi ce ştiu fără să cer nimănui să mă creadă ca pe Moise, Isus sau Mahomed.
Vă amintesc tuturor şi în special ţie Rareş Mihail Ghilezan şi ţie stimate Ben Stein, că în Legea Dumnezeului Iehova, Sântio Creatorul descoperit de mine, face precizarea la Matei 42: 1. „Iată Robul Meu, pe care-L sprijin, Alesul Meu, în care Îşi găseşte plăcere sufletul Meu. Am pus Duhul Meu peste El; El va vesti neamurilor judecata.
2. El nu va striga, nu-Şi va ridica glasul şi nu-l va face să se audă pe uliţe.
3. Trestia frântă n-o va zdrobi, şi mucul care mai arde încă nu-l va stinge. Va vesti judecata după adevăr.
4. El nu va slăbi, nici nu Se va lăsa, până va aşeza dreptatea pe pământ; şi insulele vor aştepta legea Lui.” Ceea ce Isus care s-a crezut Cristos şi a cerut lumii să-l creadă, nu a făcut.
Pentru Ben Stein dau din The Official King James Bible on line Isaiah 42:1 Behold my servant, whom I uphold; mine elect, in whom my soul delighteth; I have put my spirit upon him: he shall bring forth judgment to the Gentiles.
2 He shall not cry, nor lift up, nor cause his voice to be heard in the street.
3 A bruised reed shall he not break, and the smoking flax shall he not quench: he shall bring forth judgment unto truth.
4 He shall not fail nor be discouraged, till he have set judgment in the earth: and the isles shall wait for his law.
Cu respect aştept judecata,
Traian Ioan
Postat, miercuri, 29 octombrie 2014, ora, 09:09
Citiri, 272003
Salut. Nu am nicio variantă a Bibliei nemodificate. Și nici măcar nu ai nevoie de una. Este de ajuns să studiezi mitologia ca să vezi că poveștile biblice nu sunt decât copii ale miturilor mult mai vechi.
Adonai nu e pluralul de la zei. „Ai” înseamnă al meu iar „Adon” e varianta ebraică a egipteanului „Aton”, zeul lui Akhenaton (pe care evreii l-au numit Moise).
La monoteism a încercat să-i aducă Akhenaton, când le-a impus cultul lui Aton. Ajunși în Canaan, au renunțat la zeul ăsta și s-au întors la politeism. După întoarcerea din exilul babilonian au trecut din nou la monoteism, prin adoptarea cultului lui Marduk, pe care l-au numit Yahweh.
Sfatul meu e că îți răcești gura de pomană cu dreptcredincioșii. N-or să accepte niciodată o variantă diferită de cea a religiei lor, indiferent câte argumente sau dovezi aduci.
21:2 ” Si am vazut cetatea sfanta , noul Ierusalim , pogorandu-se din cer de la Dumnezeu , gatita ca o mireasa impodobita pentru mirele ei ” . 21:3 ” Si am auzit din tron un glas puternic care zicea : Iata , cortul lui Dumnezeu este cu oamenii si el va salasui cu ei si ei vor fi poporul Lui si insusi Dumnezeu va fi cu ei ” . Dupa ce-am citit de mai multe ori in biblie ca Dumnezeu este in cer , ingerii vin din cer dintr-o lume indepartata acum vad ca o cetate ” gatita ca o mireasa pentru mirele ei ” coboara de la Dumnezeu , impreuna cu el pe pamant . Acum ma intreb cine este Dumnezeu in viziunea ta , caci daca este Enki …… Enki este mort si el nu mai poate cobori pe Pamant si sa fie impreuna cu poporul lui . Si-atunci intreb din nou : cine este Dumnezeu ? sa fie oare Anu ……. ??? . Mergem mai departe si vedem cum unul dintre cei sapte ingeri i se adreseaza lui Ioan : ” Vino sa-ti arat mireasa , femeia mielului ” ( 19 ) .Vreau sa cred ca am inteles bine ca mireasa este ” cetatea ” ……. dar cine este mielul ? Sa fie cumva Iisus adica Enlil ? Cetatea vine din spatiul cosmic , este extrem de luminoasa , este inconjurata de lumina clara : ” Lumina ei era asemanatoare cu a pietrei de mare pret , ca piatra de iaspis , limpede cum e cristalul ” ( 11 ) . Cetatea cu ” zid mare si inalt ………. avea 12 porti , iar la porti 12 ingeri si nume scrise deasupra care sant numele celor 12 semintii ale lui Israel ” ( 12 ) . Urmatorul lucru de retinut : ” Si cetatea nu are trebuinta de SOARE , nici de luna ca sa o lumineze , caci slava lui Dumnezeu a luminat-o si faclia ei este Mielul ” ( 23 ) . Putin mai incolo in cap 22 mai spune ……… ” noaptea nu va mai fi si nu au trebuinta de lumina , lampi sau lumina soarelui : pentru ca domnul Dumnezeu le va fi lor lumina ” ( 4 ) . Deci ” cetatea ” e luminata de Dumnezeu si nu face parte din sistemul nostru solar si ciclul noapte – zi nu se realizeaza : este luminata tot timpul ………. ” portile cetatii nu se vor mai inchide ziua , caci NOAPTEA nu va mai fi acolo ” ( 25 ) . Am pus in ghilimele cuv CETATE pt ca nu este vorba de o cetate sau oras ………. ci cred , ca este vorba de o statie , o nava imensa ce are o suprafata de 59.140.800 km patrati si un volum de 10.941.048.000 km cubi si nu se afla dupa cum am mai spus in sistemul nostru solar ….. poate nici in galaxia Calea Lactee .
M-a bucurat articolul pe care tocmai l-am citit. Deocamdata muncesc si locuiesc in Germania si brusc am realizat in ce consta miracolul economic al acestei tari, chiar si in prezent: curatenia facuta de Hitler. Nu sunt curios sa aflu, dar sunt sigur ca in parlamentul German nu sunt atati evrei ca in al nostru. Si se stie…unde sunt evrei la conducere, acolo este coruptie, hotie si nepotism. Mare om, mare natiune! Sanatate tuturor romanilor!
Mulţumesc pentru urare.
Sănătate tuturor Românilor care se deşteată în sunetele Imnului Naţional.
K, mai frumos de atat nu reuseai sa scrii decat daca o faceai in versuri.
Redevenind ceva mai seriosi: tinand cont de faptul ca asa cum oamenilor le place mierea si sufletelor noastre le place Iisus, desi uneori negam existenta lui, cum aflam cine a fost Iisus? Enlil sau Nabu?
Enlil a plecat si s-a intors sau de fapt nu a plecat ci a ramas in umbra pentru a-si proteja planeta?
Sau Nabu a ramas ca reprezentant al Celestilor desi era fiul lui Marduk? Sau tocmai de aceea a ramas?
Iisus e Enlil. De fapt, personajul Iisus a fost inventat după Enlil. El a plecat, așa cum am scris în ultimele două articole, dar a promis că se va reîntoarce pentru a-l detrona pe Marduk. Creștinii au introdus promisiunea asta în povestea apocaliptică, în care Iisus se va întoarce pentru a se război cu Fiara. Eu cred că se va întoarce atunci când Marduk va reuși să-l învie pe Enki.
Nabu s-a cam pierdut din istorie. Nu știu exact ce s-a întâmplat cu el (deocamdată), pentru că din când în când și-a făcut apariția. Cel mai probabil a plecat la un moment dat. În legendele dacice, el e Marele Lup Alb, preotul lui Zamolxis, care a promis că se va reîntoarce cândva pentru a-i ridica din nou pe daci la luptă. În mitologia creștină se va întoarce înaintea lui Enlil, el fiind unul dintre cei doi martori din Apocalipsa lui Ioan care vor propovădui până vor fi uciși de Marduk. Când o să ajung la partea asta, probabil voi ști mai multe. 🙂
Re: Alternativă la religii este Adevărul!
michael Ghilezan,
Ţi-am trimis o scrisoare pe care o poţi citi, înainte de a o primi!
ww.forumcrestin.com/stiinta-si-religie/alternativa-la-religii/msg646922/#msg646922
Dacă nu începi repede „procesul Zeilor divini” începe războiul al III-lea (Zaharia 11:14) „profeţit” de evreul Albert Pike.
Ce preferi?
Sigur vei fi arătat cu degetul! Dar depinde de tine, pentru ce.
Postat, joi, 30 octombrie 2014, ora, 18:31
Citiri, 272204
În Biblie, Dumnezeu este… cam toți marii zei. Evreii au luat faptele tuturor și le-au atribuit unuia singur, Yahweh / Marduk. Apocalipsa lui Ioan, dacă e să fim sinceri, e doar o mare varză, compusă de un grec după Cartea lui Enoh, pe care a adaptat-o religiei lui. Și pentru că e o mare varză, cam tot ce e scris acolo e vag, fără prea mult sens. În viziunea apocaliptică, dumnezeul care se întoarce e Enlil. care vine pentru a se lupta din nou cu Marduk. Din câte spun textele astea, planul lui e simplu: distrugerea întregii planete. Așa că, spre binele nostru, să sperăm că totul e o mare invenție.
Nu știu cum ai calculat aria navei / orașului, pentru că mie mi-au ieșit 4.928.400 de kilometri pătrați. Oricum, așa ceva e imposibil. Rămân la părerea mea de mai sus, că aria e de doar 2.200 de kilometri pătrați.
Cu independența de UE sunt de acord. Cu monarhia am niște rețineri. Felicitări pentru că n-ai votat niciodată. Ține-o tot așa! 🙂
Klaudiu…daca nu ai citit-o iti sugerez sa citesti EVANGHELIA DUPĂ REGELE AGATHÎRS sau DINCOLO DE ADEVĂRUL CATOLIC. mie unul mi-a placut mult si e cel putin interesanta. am aflat destul de multe lucruri noi. poate iti va fi un izvor de inspiratie pt un alt …articol. daca vrei contacteaza-ma prin e-mail ca presupun ca iti apare acolo, daca nu iti apare spune-mi aici si ti-l voi comunica. bun si acest articol desi l-am citit in 3 parti ca sunt plecat din tara si abia mai am timp sa intru sa iti citesc articolele, dar apoi sa mai dau vreun comment. tine-o tot asa si succesuri!
EU APRECIEZ CE SCRII TU DAR DE UNDE ESTI ASA DE SIGUR CA TOT CE ZICI E BINE? Eu nu am multi ani de studiu in acest domeniu dar chiar sustin ca merita citita cartea lui Michael Tellinger ca ala a studiat si el poate chiar mai mult de 20 de ani pina sa scrie.Are niste ipoteze interesante despre Isus si pleiada de profeti care ar fi fost in slujba lui Marduk cu sau fara voia lor. In plus exista cartile lui Rudolf Steiner care imposibil sa nu aiba si parti adevarate. Exista clarvazatori exista reverberatii din vieti anterioare,si interesul meu era sa ma apropii de niste lucruri demult petrecute. Eu chiar citesc despre Enlil si Enkil de 1 an cel mult si asa de putin timp petrecut tie ti-ar putea sugera ca nu stiu nimic despre ei. Am obosit de asa rautate in inversunare, desi blogul tau a fost primul loc unde am gasit referiri la ceea ce ma interesa. Recent am scris unei cucoane care facea ea hipnoza si regresii in vieti anterioare si nu am avut raspuns. Poate repet un lucru absurd ,iti spun ca am visat in copilarie ca eram luptator si am fost la o intrunire unde s-a decis pentru omenire sa fie distrusa si am suferit din cauza deciziei luate la intrunire- auzeam vocile dar nu tin minte ce s-a vorbit, am luptat impotriva monstrilor trimisi peste oameni am carat oameni in spate,aveam o sabie cu doua taisuri( cu care am mai luptat in alte vise),am obosit am cazut din inaltimile unde zburam si am murit. Anul trecut am vazut un schelet urias si o sabie pe net( poate era trucaj) si am avut sentimentul ca acolo e scheletul meu. Uitasem de vis.In vremea copilariei mele nu erau desene animate decit cu Mihaela si sa nu crezi ca am avut o sursa de inspiratie din filme sau carti pentru ca in 80 nu era cazul de SF uri accesibile mie. De aceea am cautat..si voi practica si magie neagra pentru a afla si pe cit posibil a ma intoarce la acel moment din ceea ce consider eu ca e trecutul meu si al omenirii. Oi fi fost un soldat de rahat nu asta conteaza, vreau sa localizez in timp si sa-mi dau seama in slujba cui as fi putut sa fiu.Intre timp imi antrenez haotic niste puteri pe care le am, mai aproape de vechile credinte ale pamintului, spiritul pamintului. Rudolf Steiner povesteste despre SPIRITUL GRUP AL UNUI POPOR,despre care eu cred ca exista,ca un fel de constiinta colectiva ai celor dusi la care se adauga alte valente …Culmea ca eu am ajuns la aceasta idee ca fiecare popor are o soarta ca si fiecare individ ,pentru ca nu stiu sa explic bine insa iti spun clar:stramosii acestui popor au facut demult o mare greseala si acesti ultimi 2000 de ani sint dupa o perioada despre care noi nu avem habar. Dalai Lama intr-o carte PovesteA Tibetului cugeta el ca daca tibetanii nu s-ar fi aliat cu mongolii ca sa salveze pielea pe la 1200 din calea lui Ghinghis Khan,adica daca ar fi luptat alaturi de jurcheni si de altii impotriva mongolilor,nu ar fi avut acum rusinea sa fie ingenuncheati de catre chinezi. Am visat acum 2-3 ani o intimplare interesanta ca si cum STAPINUL SI SOTIA LUI au venit in palatul CELUILALT STAPIN MAI MIC al carui slujitor eram si l-au invinuit ca vrea sa ia puterea tuturor pentru ca le-a aratat oamenilor prea mult si facuse un domeniu fara stirea celorlati. Si s-a luat decizia sa fie distrus totul cu tot cu oameni Iar ‘vinovatul’trebuia sa vina linga fratele lui,ca sa nu mai para ca vrea sa ia puterea..Habar nu aveam acum 3 ani de Enlil si de Enkil-SPRE DEOSEBIRE DE TINE CARE STUDIEZI DE MULT . Si am vrut sa aflu cam ce ar vrea sa insemne mai ales ca erau foarte inalti in comparatie cu mine care ma visam ca fiind cea de acum. Culmea e ca eu cred ca zona- domeniul creat fara voie e posibil sa fie prin locurile noastre sau unde au mai picat ceva bombe atomice de-a lungul timpurilor. Voi pleca prin niste locuri si poate voi afla niste raspunsuri visind intrebind locurile si obiectele sau poate daca am noroc chiar murind. Exista momente in viata in care intrebi o padure sau o piatra ceva si-ti raspunde..si vezi ca peste un timp chiar au avut dreptate. Pare aiurit pentru ca nu scrie in carti asa ceva,se invata de la mentori, iar shamani sau druizi nu am avut placerea sa cunosc. Nu am nici-un sentiment fata de povestile religioase din ultimele 2-3000 de ani. Mai exista un om visator ca tine care cauta poarta din Bucegi,apreciez munca lui s-a suparat pe mine insa nu foarte tare din cauza ca i-am spus ca nu o va gasiprea repede, mai poate incerca si i-am dat niste idei, eu voi cauta singura ce am de gasit si de data asta mi se rupe de soarta omenirii.
Si Apocalipsa lui Ioan este explicata interesant de Rudolf Steiner, in unele aspecte. Initiatii dupa iluminare vad lucrurile altfel decit omul obisnuit, sa fii intr-o supa de lumini si sunete fara formele si culorile din lumea materiala. Si timpul este unul din dusmanii mei , pentru ca intr-adevar e o creatie a noastra masurata cu instrumentele noastre. In plus ceea ce nu a mai vazut deja omenirea nu poate nici cunoaste nici inventa pentru ca nu poate cuprinde cu mintea omeneasca. Printre noi exista fiinte de lumina,numai ca nu avem cunoaterea sa le vedem ,sint in alta lume sprapusa si coexistind cu a noastra. Numai ca nu sint asa binevoitoare omenilor cum ar vrea iubitorii ingerilor,ne privesc cum te-ai uita tu la vrabiile din pom.
Cind voi reveni poate iti dau de stire ce am aflat,daca nu plec dracu de tot.
Claudiu, cred că ai putea lua cu ușurință un doctorat în istoria străveche a umanității…și o afirm cu toată seriozitatea! Înaltă apreciere pentru toată munca ta, de scoatere la lumină a acestor îmbârligate genealogii antice!
Este foarte posibil ca *rolul atribuit* lui Isus (Ben Jeshua) să fi fost de fapt viața și faptele lui Apollonius din Tyana (au fost contemporani)…acesta ar fi făcut mai multe *minuni* și a propovăduit *cunoașterea tainelor Universului* (conform scrierilor vremii). Apollonius a murit în anul 96 și în ultima perioadă a vieții a fost *consilierul* câtorva împărați romani…a fost chiar și-n Ierusalim. Învățăturile sale au fost preluate de esenieni și, mai târziu, i-au fost *atribuite* lui Ben Jeshua care, într-adevăr, s-a stabilit pe coasta sudică a Franței (împreună cu familia și câțiva discipoli) după ce a părăsit Iudeea.
Puteți vedea și citi bibliografiile extrem de asemănătoare ale celor 2, prezentate foarte clar și concis, aici: http://www.truthbeknown.com/apollonius.html
Mă întreb ce făceau în toți anii ăștia (de fapt câteva secole bune) strămoșii noștri de aici, de pe pământurile noastre…și asta, ptr că Cucutenii erau aici de prin anii 6.000-5.000 înainte de Cristos, cu mult înainte ca toți Anunnaki ăștia să se războiască între ei! 🙂
In perioada respectiva, ai nostri stramosi reprezentau societatea de elita a planetei, tinuta in rezerva de Ninhursag, Anu, Enlil, Ninurta si Nabu. Asta dupa ce au preluat-o de la Enki si Marduk.
Gavrila Denisa,sunt trei tipuri de oameni care scriu pe blog:necredinciosi,drept credinciosi si nebuni.analizeaza-te putin si vezi in ce categorie te incadrezi.
-Initiatul este singurul care poate vedea sufletul grup al unui popor,ceea ce constituie cu adevarat fiinta noastra cea mai intima ,fiinta noastra eterna,nu se afla doar in fiecare dintre noi,in mod individual ci in poporul intreg…Cu cit un clarvazator patrunde mai mult in trecut, cu atit mai mult constata cum indivizii conflueaza in diverse suflete- grup.
In timpurile actuale spiritul a devenit sclavul vietii materiale,a coborit sub limita umanului,de aceea cultura spirituala nu progreseaza decit foarte putin datorita suprematiei mijloacelor materiale.-
CAM ASTA SPUNEA RUDOLF STEINER PE LA 1908 IN CONFERINTELE LUI PE TEMA ”APOCALIPSA LUI IOAN”
De aceea eu cred ca poporul asta poate pleca linistit acolo unde si-a pierdut si sufletul si demnitatea, aceste alegeri de presedinte fiind poarta catre …
Ok ! Aici cred ca m-am cam pierdut . Hai sa le luam pe rand iar asa,cred ca o sa intelegem mai bine.Prsonajele ncipale ale acestei ” povesti ” sunt: Anu , Enki , Enlil , Marduk si Istar . Daca ar fi sa intindem povestea pe o perioada de timp mai indelungata ( exemplu 5.000 ani ) ei , aceste personaje putem spune ca au trait in aceiasi perioada dar timpul lor nu este egal cu al nostru si asta inseamna ca in timpul jocului s-au succedat mai multe generatii de oameni iar ei au ramas intodeauna aceiasi . Terra este tabla lor de sah , campul lor de joaca si si-au exercitat fiecare vointa asupra omenirii dupa bunul plac , respectand – totusi – anumite reguli . Cel care are functia cea mai mare , ciudat , s-a implicat mult mai putin , el preferand sa stea mai mult pe statie ……. adica in Cub ( Anu ) . Enlil naviga – plutea prin sistemul nostru solar impreuna cu armata sa Celestii , iar Enki , Marduk si Istar au ramas captivi pe pamant . Curios sunt………… in aceasta perioada care s-a scurs pe pamant ( 5.000 ) cati ani s-au scurs in timpul lor ?Pentru ca povestea – cel putin pt noi – e prea lunga si nu-i mai vad/vedem rostul . Daca au ceva de impartit intre ei , isi pot regla conturile f bine in timpul si spatiul lor fara ca noi sa mai fim victime colaterale ale lor . Mi se pare mult mai simplu si de bun simt . La un moment dat am intrebat , cine crezi este Dumnezeu dupa parerea ta ……… dar nu am gasit nici un raspuns . In schimb ai spus : ” In biblie , Dumnezeu este …….. cam toti marii zei ” , ” In viziunea apocaliptica , Dumnezeul care se intoarce este Enlil , care vine pt a se lupta din nou cu Marduk ” . Ceea ce ma nedumireste cel mai tare este faptul ca Ei sant in stare de ff multe lucruri , chiar inimaginabile pt omul de rand ……… DAR nu au reusit in nici un mod sa se puna de acord si sa scrie – mama naibii – o carte cu o oaresce logica , un inceput , cuprins si o incheiere ……… cu personaje clare , cu nume ( si nu o mie ) si fapte exact asa cum s-au intamplat . Si ca un muritor de rand – crede-ma – ca nu accept nici un fel de scuza din partea lor ……….. ca nu au reusit sa se puna de acord cine anume sa fie compilatorul si care sa fie editura . Pentru ei , nici nu pot sa-mi imginez cat ar fi fost de simplu ……. si totusi , avem o carte ( cu coperti negre ) f exacta in date ( nu in logica ) dar incompleta . Varza este aici , pentru ca nu cunoastem lucrul cel mai simplu ……… CINE ESTE CINE ! Dumnezeu nu pot fi ” cam toti marii zei ” . Bine , d-zeu cel care vrea el sa credem . Pentru ca el vrea sa credem ca este doar unul ( pt credibilitate ) dar in realitate au fost/sant mai multi . Nu cred ca ma intereseaza ce-au facut evreii ca au luat faptele tuturor si i le-au atribit lui Yahweh/Marduk ……. ma intereseaza ce vrea sa-mi transmita ” scriitorul ” acestei povesti . Trebuie sa fie clar , neted …. si nu sa ma bage in ceata , ca altfel se dezice singur si ma cam pierde pe drum . Ai folosit cu indrazneala acel verset ( 22:16 ) si bine ai facut …… ca mai apoi
celelalte sa ti se para doar o „mare varza”Nu stiu ce sa zic dar, mie mi se pare ca au coerenta.Apoi nu am inteles analogia ta cu referire la versetul in cauza si plasarea teritoriului lui Enki care se afla in groapa Marianelor si aruncat in spatiu mai precis centura de asteroizi Marte-Jupiter.Tu spui ca :”Acest oras coborat din cer,in care locuiau divinitatile-este in patru colturi”…etc.Adica locuiau Divinitatile si nu doar Enki.Deci una-i una si alta-i alta.Eu cred ca ai facut o mare confuzie pt ca statia,nava,cetatea,orasul(cum ii zici tu) este bine mersi intreaga acolo sus (spatiu ) ma repet nu in sistemul nostru solar si nu distrusa faramitata vis a vis de locatia pe care ai dat-o tu . Daca acceptam ideea ta cum ca acea suprafata de pamant care lipseste din groapa Marianelor este undeva intre Marte si Jupiter si este distrusa,faramitata..atunci da,ar fi o ipoteza.Dar sa alipesti versetul 16(cap.21)la ipoteza ta mi se pare ilogica pt.ca in felul acesta ne-ai bagat in ceata.Si asa pt multi e destul de greu sa inteleaga aceste versete cu toate ca spune clar (cu date tehnice si nu metafore)cum este,arata cetatea(sau raiul daca vrei ) lui d-zeu.
Daca citim din nou cu atentie versetul 16 avem date tehnice care spun ca statia are forma cubica (L=l=h).Un stadiu=185 m.Latura cubului este egala cu 185 m X 12000=2220000 m=2220 km.Suprafata cubului este 4928400 km patrati.Curios e,ca desi ai scris versetul in cauza(deci il recunosti) imediat ai spus ca 12 mii de stadii inseamna 2220 km(ceea ce e bine),care nu reprezinta lungimea fiecarei laturi ale cetatii um se considera in mod eronat,ci aria cetatii.Daca spune ca lungimea ei este tot atat cat latimea mie mi se pare matematica elementara si nu stiu cum ai inteles tu ca 12 mii stadii(2220 km)nu reprezinta lungimea fiecarei laturi,ci aria cetatii.Sunt sigur ca nu ti-ai dat seama de aceasta greseala,ti-a scapat si o pun pe seama oboselii.Revin si spun ca aceasta suprafata a cubului(4928400 km patrati) este aproximativ jumatate din suprafata Europei(M-tii Urali,M-tii Caucaz,Marea Caspica).Inaltimea ofera clar senzatia de cer facind o comparatie cu atmosfera Terrei care este de aproximativ 100 km.Acum daca calculam volumulstatiei,cetatii L=l=h avem 10941048000 km cubi.Ca sa intelegem mai bine,ingerul ne spune chiar si grosimea zidului cetatii :”144 de coti,dupa masura omeneasca,care este si masura ingerului”(17).Un cot=0,48 m.Si atunci avem 144 coti X 0,48 m=69,12 m(70m)aceasta este grosimea zidului.La dimensiunea statiei nici nu pare prea mult,dar rezistenta zidului o da materialul din care este alcatuit ce are propietati performante.Despre aceste materiale aflam:”zidaria zidului este din iaspis,iar cetatea este de aur curat ca sticla cea curata.”
„Temeliile zidului cetatii sunt impodobite cu tot felul de pietre scumpe: intaia piatra de temelie ed iaspis,a doua de safir,a treia de halcedon,a patra de smarald(19),
A cincea de sardonix,a sasea de sardiu,a saptea de hrisolit,a opta de beril,a noua de topaz,a zecea de hrisopras,a unsprezecea de iachint,a douasprezecea de ametist.(20)”
Esti periculos de inteligent. Felicitari!!!!
„Rome” chiar a fost un serial bun şi foarte apropiat de realitate
O operă de ficţiune pe tema discuţiei…
http://fanzin.clubsf.ro/povestea-pe-care-nu-o-stie-nimeni/
Adevărul este doar Iisus Hristos, și El n-are nici o treabă cu zeii, dacii lui Zamolxis sau conducerea masonică ! Fără adevăr oamenii sunt în întuneric !
ασθένεια σήψη να πέσουν πάνω σας … γαμημένο κόλαση ….. πώς μπορείτε να μιλάτε όπως αυτό του ενός Πατέρα Lucifer !!!! Στην εποχή του Υδροχόου 666 θα σας δούμε σε όλο το θυμό τους καταράστηκε … και θα παραμείνει έτσι …. σήψη πνίγηκε στο σπέρμα …..
Bade, ți-o spun la modul cel mai sincer că mi s-a acrit de dat explicații. Nu ești nici primul și nici ultimul care îmi pune un ditamai cârnatul de întrebări. Părerea mea e scrisă pe blogul ăsta; cine are nelămuriri nu trebuie decât să citească. Nu mă deranjează să explic celor care n-au înțeles. Însă nu pot să înțeleg de ce nu pricep ce scriu, când folosesc un limbaj extrem de simplu. Probabil nu știu să mă exprim iar nelămuriților le recomand să caute alte bloguri / site-uri mai explicite. Și, sincer să fiu, nu am nici timp pentru fiecare în parte, nici chef. Unii nu vor să înțeleagă ce scriu, alții nu pot. Unii sunt fixiști și îmi pun întrebări doar pentru a-mi spune că greșesc, deoarece am o părere diferită de a lor. Fiecare reacționează în felul lui. Ce te făceai dacă blogul meu era o carte? Căutai autorul pentru a-i pune întrebări, deoarece n-ai înțeles cum trebuie părerea lui? În fine, o să-ți răspund de data asta, pentru a nu mă acuza de rea voință. Gândește-te doar că ești al o sutălea care cere explicații în ultima lună. Și nu câștig absolut nimic nici dacă pricepe lumea ce spun, nici dacă nu.
Văd că nici tu nu prea ai înțeles ce am scris. „Cel care are functia cea mai mare , ciudat , s-a implicat mult mai putin”. De ce e ciudat? După ce condamnă pe cineva la închisoare, un judecător își petrece apoi timp în respectiva pușcărie? Așa știi tu că se fac lucrurile? Totul e simplu și mă depășește motivul pentru care oamenii înțeleg orice altceva, numai ce scriu eu nu. Anu i-a exilat pe Veghetori pe Pământ și i-a trimis pe Celești pentru a-i păzi. El a rămas acasă la mama lui, indiferent unde ar fi casa asta. Nu stă în nicio stație / cub, Enlil nu navighează prin niciun sistem solar.
„Daca au ceva de impartit intre ei , isi pot regla conturile f bine in timpul si spatiul lor fara ca noi sa mai fim victime colaterale ale lor”. Ăsta e spațiul lor. Dacă Veghetorii sunt ținuți aici de Celești, unde naiba să se bată dacă nu aici? Ar trebui să plece totuși de pe Pământ pentru a se bate, apoi să se întoarcă aici la final? Ca și cum, într-o închisoare, deținuții care vor să o pună de o revoltă ar trebui întâi să iasă de acolo și să se bată cu gardienii undeva pe afară, pentru ca restul deținuților, care nu vor să se răscoale, să nu fie răniți. Nu ți se pare „mai simplu si de bun simt” ce spun?
„Cati ani s-au scurs in timpul lor ?”. Am scris aici despre timpul lor: http://secretelezeilor.wordpress.com/2013/05/29/29-cronologia-epocii-lipsa/.
Ai întrebat cine este Dumnezeu și nu ai primit niciun răspuns? Deși în următoarea frază chiar tu recunoști că ți-am dat un răspuns? Ți se pare vagă replica mea? Preferai ceva mai concret? Întrebarea ta e concretă? Cum adică „cine este Dumnezeu”? La care Dumnezeu te referi? La cel al creștinilor, la cel al evreilor, la cel al musulmanilor? La cel din Vechiul Testament ori la cel din Noul Testament? Pentru că sunt dumnezei diferiți. Ce înseamnă pentru tine Dumnezeu? Stabilește clar ce înseamnă Dumnezeu, la care dintre ei te referi, apoi cere un răspuns.
„Ei sant in stare de ff multe lucruri (…) DAR nu au reusit in nici un mod sa se puna de acord si sa scrie – mama naibii – o carte cu o oaresce logica , un inceput , cuprins si o incheiere”. Tu chiar ai impresia că zeii au scris vreo carte?!? Nu! Oamenii au făcut-o. Unii au notat învățăturile primite de la zei, alții au inventat povești pe care le-au prezentat ca fiind cuvinte ale zeilor. Niciun zeu nu a scris nimic cu mâna lui, indiferent ce spune popa la biserică sau ce afirmă vreo carte „sfântă”.
Scriitorii Bibliei nu încearcă să-ți transmită ție niciun mesaj. A fost scrisă de evrei, pentru evrei.
Da, Apocalipsa lui Ioan este o mare varză, în care s-au introdus și niște date reale. Nu stau să-ți argumentez acum. Caută singur părțile ei ilogice. Și Cartea lui Enoh, ca să vezi că Apocalipsa nu este decât o adaptare a ei.
N-am făcut nicio confuzie când am spus că acolo locuiau divinități, nu doar Enki. Zeul n-a stat niciodată singur. Avea și alți Veghetori pe lângă el, printre care vizirul său, Isimud.
Nu știu cum te-a băgat în ceață interpretarea mea. Lucrurile sunt simple: anticii au aflat (poate cineva a văzut) că orașul a fost smuls și dus în cer. Nu știau ce s-a întâmplat cu el, pentru că zeii nu le dădeau raportul. Nici nu cred că aveau cum să observe explozia între Marte și Jupiter. Chiar dacă ar fi observat-o, n-ar fi știut că orașul zeului a explodat acolo. Prin urmare, văzând că zeul a părăsit Pământul cu tot cu oraș, au sperat că se va întoarce. Așa cum a plecat, adică cu tot cu oraș. Astfel a apărut și profeția asta din Apocalipsă. Nu ți se pare logic?
Uite de ce nu înțelegi ce spun: nu ești atent. Versetul 16 din capitolul 21 spune așa: „Şi a măsurat cetatea cu trestia: douăsprezece mii de stadii. Lungimea şi lărgimea şi înălţimea ei sunt deopotrivă”. Ia citește cu atenție. Spune undeva că lungimea, lățimea și înălțimea au fiecare câte 12.000 de stadii? Nu! Scrie că măsura cetății este de 12.000 de stadii. Ce înseamnă această măsură? Perimetrul? Aria? Volumul? De obicei, când se vorbește despre mărimea unui oraș, se calculează suprafața lui, adică aria. Vorbim despre orașe cu suprafața de X metri, nu despre perimetrul sau volumul lor. Exact asta spune și Apocalipsa lui Ioan: cetatea are 12.000 de stadii, adică o suprafață de 2.220 de kilometri pătrați. Această cetate cu suprafața de 12.000 de stadii are formă cubică, latura ei fiind de aproximativ 1.490 de metri. Da, e matematică elementară, așa cum spui. Și mă mir că nu ai înțeles-o.
Bade, dacă nici acum n-ai înțeles punctul meu de vedere, să fii sănătos. Că altă explicație nu mai dau. Fără nicio supărare.
Iuliana, poate Denisa e nebună. Poate și eu sunt. Poate suntem cu toții. Poate chiar are nevoie lumea de o mică doză de nebunie. Dar mică, pentru că excesul duce la altceva.
Gavrilă Denisa, cred că ar trebui să vorbim în privat. Ți-am trimis o cerere de prietenie pe Facebook.
Dariusz, asta chiar e cea mai amuzantă chestie pe care am auzit-o în ultima lună. Mersi pentru porția de râs. :))
Mulțumesc pentru apreciere, Cristian. Să știi că am mai primit sfatul ăsta. Sună tentant, însă până la doctorat ar trebui să mă lovesc de un masterat. Și mi s-a dus de mult timp cheful de învățat, de făcut teme și de dat examene. Dar nu se știe ce ne rezervă viitorul. 🙂
Adolf, ți-aș cere cartea însă eu nu citesc la calculator. Mă enervează la culme. Am pe hard o grămadă de cărți și nu pot să le citesc. Sincer, chiar nu pot. Abia reușesc să-mi citesc articolele pentru a le corecta înainte de a le publica. Pentru mine o carte trebuie să aibă foi, miros de tuș, fâșnit de pagini, etc. Ce să fac dacă nu pot?
Cristian, Iisus a fost inventat înainte de Apollonius. E drept că există niște mici asemănări între ei, dar asta nu demonstrează nimic. Până la urmă, elemente comune au toți presupușii semizei: cu toții erau născuți printr-o minune, nașterea lor a fost profețită, erau capabili să realizeze miracole, etc. Poate că esenienii au preluat ceva din învățăturile lui Apollonius, însă aveau stabilit portretul Învățătorului încă dinaintea erei noastre. Creștinismul a fost inventat de filosoful grec evreu Philon din Alexandria. Voi scrie cândva și despre asta.
Iisus nu era numit Ben Jeshua pentru că „ben” înseamnă „fiul lui”. Dacă ar fi existat, Iisus s-ar fi numit Yeșua ben Yosef, adică „Iisus, fiul lui Iosif”.
Ce făceau ai noștri? După cum a spus și Liviu, erau privilegiați. Se relaxau, se dezvoltau, trăiau în liniște și pace. Nu duceau grija dușmanilor, pentru că nimeni nu îndrăznea să-i deranjeze. Abia după plecarea Celeștilor de pe Pământ și încoronarea lui Marduk ca rege a îndrăznit să vină până la noi faraonul Sesostris III sau Senusret III din cea de-a XII Dinastie (tatăl faraonului care l-a numit pe Iosif vizir al Egiptului), care a domnit între anii 1878 – 1839 î.e.n. Însă, după cum scria Iordanes, dacii noștri conduși de Tanausis i-au fugărit pe egipteni până la ei acasă. Se vede că le-a priit perioada de relaxare, în care au stat departe de războaiele zeilor și oamenilor.
Adevărul e că te-ai băgat și tu fix ca musca în curul calului. N-ai nicio treabă cu articolul, cu discuțiile din comentarii, te-ai trezit și tu ca să te afli în treabă. Adevărul e că vii cu o afirmație fără vreun argument, pentru că trebuie să te credem pe cuvânt. În cazul ăsta, sunt liber să afirm și eu, după modelul tău: adevărul e că ești doar o oaie incredibil de proastă. Și partea bună e că, preluându-ți exemplul, nici măcar nu trebuie să-mi argumentez afirmația! Ce bine mă simt când învăț lucruri noi de la semenii noștri mai puțin dotați intelectual (și probabil nu numai)…
Traiane, tu vrei să albesc de tot? Ce e cu toate comentariile astea care n-au legătură nici cu articolul, nici nu-mi sunt adresate?
Sănătate și ție, Căline. Și noroc, că sănătoși erau și ăia de pe Titanic.
Traiane, termin-o cu „Ministrul Potenţial al Educaţiei şi Culturii Românilor”. Nu ajungem noi, oamenii simpli, atât de sus. Și chiar dacă s-ar schimba sistemul și ar dispărea toți trădătorii de la conducere, tot nu aș ocupa eu un asemenea post. Sunt mulți oameni în țara asta mult mai capabili să o facă.
Tovarăşe Potenţial Ministru,
Niciodată nu poţi ajunge la ce nu aspiri., la ce nu râvneşti.
Dacă l-ai întreba pe bătrânu’: „ce mi-ar mai trebui ca să ajung să-mi servesc Naţia de pe o asemenea poziţie?”
Nu te-aş lăsa să-ţi risipeşti valoarea de care nu eşti conştient. Fii foarte atent că, nu numai în ultimul timp, foarte mulţi oameni iau obiceiul evreilor, care i-au adus în postura de „lideri” mascaţi: „Cine nu este cu mine este împotriva mea.” (Matei 12:30)
Eu cred că Zamolxis nu a fost un singur zeu, ci mai mulți. Părerea mea o găsești pe larg aici: http://secretelezeilor.wordpress.com/2013/10/02/34-zeii-dacilor/.
Cât timp e vorba despre unguri, pot să fie cât de decedate vor cadavrele alea… 🙂
Greu, Vali, cu zvâcnirea de conștiință. Ne-au îndobitocit prea mult ca să mai avem așa ceva. Zi că dai șaorma gratis dacă vrei să vină cineva, nu apela la conștiință.
Așa e, doamnă Mirela. Eu însă cred că roata se va învârti la un moment dat. Mai devreme sau mai târziu vom scăpa de ei. Numai că, din prostia noastră proverbială, vom pune în locul lor pe alții ca ei.
Puteți să trimiteți adresa blogului cui vreți, nu trebuie să-mi cereți voie. Puteți să i-o trimiteți chiar și lui Ponta. Poate își mai ia un doctorat cu ce găsește pe aici. 🙂
Na, că am ajuns să fiu pus la blestem și de un satanist. :))))) Băi, puradelul lui „tata Lucifer”, nu știu ce fantezii ai cu sperma aia de care amintești, dar vezi că ai de stat la rând. Mai întâi trebuie să se lipească de mine nu știu câte blesteme trimise de creștinopați. Tu ia un bon de ordine, dă-ți două șuturi în fund și șezi cuminte până îți vine rândul. Relaxează-te, miroase o floare, plimbă-te prin parc, admiră un copac, atinge o femeie. Te îmbolnăvești de la atâta negativism. Și renunță la greacă; încearcă în latină, că așa se face în filme. Dacă tot vrei să te joci, măcar fă-o ca la Hollywood. 😉
KLAUDYU…si mie imi place la fel, dar uite ca acuma sunt plecat in voiaj pe mari si tari si mi-a dat cineva cartea prin bluetooth si na…hai sa citesc putin sa vad daca se merita dupa care m-a prins prea tare sa o mai las 🙂 cand ajung acasa o voi cauta si in „carne si oase” cartea si o voi reciti 🙂 placerea copilului inestimabila…pt restul exista MasterCard :))
iti sugerez sa o gasesti la vreun anticariat si sa o citesti…chiar merita crede-ma. Succesuri in continuare in cariera ta!
sunt ca sazic asa autorul cartii evanghelia dupa regele agathirs. cartea nu poate fi gasita in forma fizica decit foarte rar deoarece am facut-o in editie limitata ,deoare dupa cum spunea si oreste cind vorbea despre ea ,nu este decit pt care simt aceste lucruri. pot fi contactat la nr 0732239774. va recomand pina atunci sa vedeti montajul facut de noi , AGARTHA CODE ZARURILE AU FOST ARUNCATE.
Re: Alternativă la religii este Adevărul!
Klaudyu,
Dacă la vârsta ta albeşti, nu-i vina postărilor mele. Cauza caut-o în altă parte.
Dacă nu vezi legătura postărilor mele cu articolul, de asemenea nu-i vina mea.
Biblia, legea socială a evreilor, constituţia lor, trebuie folosită tocmai pentru a le scoate în evidenţă prostia lor şi a acoliţilor lor.
Există o luptă, pe care nu ai văzut-o până acum, poate o vei vedea de acum încolo. lupta dintre noi, urmaşii Dacilor şi ei evreii care se cred zei divini. Dacii sunt poporul cu limba necunoscută menţionat în Legea lor socială. Iată: Iată, aduc de departe un neam împotriva voastră, casă a lui Israel – zice Domnul – un neam tare, un neam străvechi, un neam a cărui limbă n-o cunoşti şi ale cărui vorbe nu le pricepi. (Ieremia 5:15)
Uită-te în DEX şi nu vei găsi nici o vorbă a strămoşilor noştri Daci, dar vei găsi o mulţime de vorbe Româneşti în limbile tuturor popoarelor din jurul nostru, dovadă că am fost cotropiţi întotdeauna pentru a fi furaţi; până şi limba ne-au furat-o. Cuvintelor folosite de strămoşii noştri li se atribuie etimologie străină. Toate dicţionarele sunt scrise de evrei şi acoliţii lor!
Îţi dau două cuvinte cu etimologie „necunoscută”: reteza şi preş. Două cuvinte de importanţă magistrală.
Postat, vineri, 7 noiembrie 2014, ora, 06:38
Citiri, 273342
Daca asta ai ajuns sa scrii, despre Guță, apăi vai de capul și de curul tau de poponar amărât, chiar îți meriți soarta, otevist de Galați mort de foame
Câtă ură și câtă înverșunare… Chiar mă întreb cum de nu te-ai sinucis până acum cu atâtea frustrări. Nu știu cu cine mă confunzi, dar nu sunt eu ăla care ți-a tras-o. Singura mea experiență sexuală apropiată de homosexualitate a fost o noapte cu mămica ta. Da, știu că așa ceva nu se recunoaște în public, dar cu toții facem greșeli. Tu, de exemplu, una dintre cele mai mari greșeli ale naturii de la Guță încoace.
foarte civilizat, n-am ce zice, pseudointelectual plin de ură
Și te oftici? Că nu te duce capul să ajungi măcar pseudointelectual? Ce-o să faci? O să-ți bagi gheara în gât? Ori vreun vibrator? 😀
Au americanii o vorbă care ți se potrivește: „It’s just a joke, not a dick, so don’t take it too hard”.
ce porcarie de articol…va pisati si va cacati…pute de la voi
.
Şi cetatea este în patru colţuri şi lungimea ei este tot atât cât şi lăţimea. Şi a măsurat cetatea cu trestia: douăsprezece mii de stadii lungimea şi lărgimea şi înălţimea sunt deopotrivă
.Interesant! Primele date exacte spun că staţia are formă cubică (L=1=h).Un stadiu = 185m. Latura cubului = 185m x 12000 = 2.220.000m = 2.220km! Suprafaţa bazei cubului = 4.928.400 km . Această suprafaţă esteaproximativ jumătate din suprafaţa Europei în graniţele sale geografice până la Munţii Urali, Munţii Caucaz, Marea Caspică. Înălţimea oferă clar senzaţia de cer. Ca o comparaţie, atmosfera Terrei este de aproximativ100 km! Oare nu au un cer prea înalt? Vom vedea… Volumul staţiei esteegal cu 10.941.048.000 km Apoi, îngerul ne comunică chiar şi grosimeazidului cetăţii:
“o sută patruzeci şi patru de coţi, după măsuraomenească, care este şi măsura îngerului
” (17). Întotdeauna dateleprezentate cifric sunt acordate ci sistemul de măsură al oamenilor (1 cot =0,48 m). Grosimea zidului staţiei = 144 x 0,48 = 69,12 m (70 m). Este plauzibil! La dimensiunea statiei nu pare mult, dar probabilmaterialul component are o rezistenţă şi alte proprietăţi necesare extrem de performante. Despre aceste materiale aflăm: “zidăria zidului este iaspis, iar cetatea este de aur curat ca sticla cea curată”. Cetatea este strălucitoare. Ioan nu are nici un termen de comparaţie pentru imaginea prezentată de înger şi cred că nici noi astăzi nu am fi departe de Ioan…
19. Temeliile zidului cetăţii sunt împodobite cu tot felul de pietrescumpe: întâia piatră de temelie este de Iaspis, a doua de safir, atreia de halcedon, a patra de smarald.20. A cincea de sardonix, a şasea de sardiu, a şaptea de hrisolit, aopta de beril, a noua de topaz, a zecea de hrisopras, a unsprezeceade iachint, a douăsprezecea de ametist.
Şi cu asta imaginea “ambalajului exterior” al Statiei Spatiale. este aproape completă:
douăsprezece straturi de culoare cu strălucire diferită.
Acestedouăsprezece straturi de culoare corespund unor nivele distincte în staţie.În acest mod, înălţimea fiecărui strat este de 2.220 km : 12 = 185 km.
Comparând cu atmosfera de (100 km a Terrei, înălţimea unui strat de 185km pare extrem de logică. Senzaţia de cer rămâne valabilă pentru fiecarestrat în parte şi în al doilea rând suprafaţa staţiei devine de fapt 4.928.400km x 12 = 59.140.800 km . Această suprafaţă, uşor superioară Eurasiei,(55.000.000 km ) este într-adevăr considerabilă. Spaţiul interior al staţieieste folosit cu eficienţă maximă. Inginerii specialişti în tehnică spaţială ar putea calcula cu o aproximaţie bună gravitaţia fiecărui nivel. Părerea mea “din ochi” este că cei 185 de km înălţime pentru fiecare nivel permit pe lângă grosimea dată de structura solidă (structură de rezistenţă + relief,ape, construcţii etc.) nu numai crearea unei atmosfere eficiente, în oricecaz sub 100 km, dar şi o independenţă relativă gravitaţională a unui strat faţă de celălalt. În acest mod staţia, care “pluteşte” în spaţiul cosmic este extrem de echilibrată şi are condiţii de viaţă mult asemănătoare unei planete, iar în interiorul ei fiecare nivel “pluteşte” deasupra celuilalt.Deşi nici o altă descriere a Statiei spatiale. prezentă în Biblie nu sugereazăstratificarea pe nivele a staţiei, presupun că la fiecare nivel vom găsi cam acelaşi grad de dezvoltare, aceeaşi dotare de subzistenţă necesară fiecăruinivel: culturi, ape, atmosferă, oraşe, centrale energetice, mijloace decomunicaţie etc. Accesul de pe un nivel pe altul este posibil în interior prin porţi în sisteme canaliculare. Spre exterior fiecare nivel are o singură poartă: “… cele douăsprezece porţi sunt douăsprezece mărgăritare, fiecaredin porţi este dintr-un mărgăritar. Şi piaţa cetăţii este din aur curat si stravezie
ca sticla”(21). Lumina ce răzbate din staţie spre exterior prin porţi sau poate un sistem de localizare, face ca aceste porţi să fie vizibile de la distanţă. Aspectul lor de departe este strălucitor ca un mărgăritar.
Cartea lui Enoh descrie această superbă staţie într-un mod asemănător.La rândul lui, Enoh nu călătoreşte în S.S., ci are o “viziune” în capitolulXIV:
9. Iată: M-am văzut înconjurat de nori şi de ceaţă deasă; priveamcuîngrijorare mişcarea astrelor şi a fulgerelor în timp ce vânturi prielnice îmi ridicau aripile şi grăbeau drumul meu.10.Am fost înălţat astfel până în Cer şi am ajuns curând la un zid dinpietre de cleştar. Flăcări mişcătoare îi învăluiau marginile…11. Cu toate acestea, m-am vârât în mijlocul acestor flăcări.12. Şi am pătruns într-o vastă locuinţă care era pavată cu pietre decristal. Pereţii şi podeaua, erau de asemenea din cristal şi la fel şi
temeliile.
Tavanul era format din stele rătăcitoare şi fulgere delumină şi în mijloc se vedeau mişcându-se heruvimi de foc într-un Cer agitat.Flăcările tremurau împrejurul zidurilor şi poarta era de foc. Când a fost să intru în această locuinţă, ea era în acelaşi timp arzătoare cafocul şi rece ca gheaţa;…
Enoh descrie şi cele 12 porţi ale cetăţii, fie mai detailat, ca în capitoleleXXXIII, XXXIV şi XXXV, fie mai succint, ca în capitolul LXXV:
1….am văzut douăsprezece porţi
pentru toate vânturile, care ies dintimp în timp pentru a se răspândi pe Pământ.4.Trei dintre aceste porţi se deschid în partea opusă a Cerului, celelalte trei la apus, trei spre dreapta şi trei spre stânga. Primeletrei privesc spre răsărit, ultimele trei spre miazănoapte. Cele caresunt aşezate la dreapta şi la stânga privesc spre miazăzi şi spreapus.(Cartea lui Enoh).
Cea mai frumoasă descriere este însă, cea din capitolul LXXIV :11.
Uriel mi-a arătat douăsprezece porţi care se deschid pentru carul Soarelui, de unde izvorăsc raze fără număr.12.Am văzut douăsprezece porţi în Cer la marginile Pământului, prin care ies Soarele şi Luna şi stelele şi toate lucrările Ceruluila răsărit şa la apus.13. Şi alte ferestre se deschid încă la dreapta şi la stânga.14. Una dintre aceste ferestre măreşte căldura verii, ca şi
porţile
prin care pleacă şi unde se reîntorc fără încetare aceste stele fără sfârşit.
15. Şi am văzut în Cer carul pe care se află aceste stele rotindu-sedeasupra lumii fără a obosi niciodată
…(nave spaţiale tip O.Z.N. – n.a.)Observăm că deşi Enoh este situat pe axa lineară a timpului cuaproximativ 4000 de ani înainte de Ioan, descrierea staţiei este aproape identică
Toni Victor Moldovan – Programul Terra.
M-ai convins, nu o să citesc vreodată cartea lui Moldovan. Ce fel de navă e asta? Cât Luna?!? Hai să fim serioși, de ce ar construi cineva ditamai măgăoaia? Și unde ar parca-o dacă ar ateriza pe Pământ cu ea? Despre aria navei de 2.220 kilometri pătrați, nu latura, am scris puțin mai sus. Nu văd rostul să repet. Iar despre faptul că nu este o navă, ci un oraș subteran, aruncat în spațiu, am scris în articol. Din nou, nu văd rostul să repet.
Logic că descrierea stației e identică la Enoh și la Ioan, din moment ce Apocalipsa lui Ioan este doar o copie reactualizată a Cărții lui Enoh. Dar se pare că domnul Moldovan nu a observat asta. Cum nici calculele nu a reușit să le facă așa cum trebuie. Și nu înțeleg de ce naiba îmi recomandă mulți cartea asta…
Magaoia aia in viziunea mea ar fi putut tine loc de planeta unei civilizatii evoluate.poate suna a film SF insa nimic nu e imposibil chiar daca mintea umana nu poate cuprinde toate misterele.Badea Todor s-a inspirat in postarea lui din ceea ce a scris autorul mai sus amintit.Eu ma declar un mare consumator de arta si cunoastere in general si am un respect deosebit pentru cei care studiaza si publica pe bloguri intodeauna citez sursa si ma bucur cand pot sa discut despre lucruri deosebite cu alti oameni.Cat despre cartea lui Victor Moldovan , sa stii ca a muncit din greu si el ca si tine ani buni sa publice lucruri interesante iar cartea lui nu poate fi catalogata drept postulat stiinfic dar are ma repet lucruri interesante in ea.
Asta cu planeta chiar sună a SF. Adică ăștia ar ateriza cu planeta lor pe planeta noastră. Ceea ce e prea de tot.
Nu spun că omul n-a muncit mult pentru cartea lui. Însă i-am găsit o mulțime de erori mari doar frunzărind-o. Dacă aș citi-o pe toată și aș corecta-o ca la școală, aș umple-o de pastă roșie. Înțeleg că e părerea lui, însă unele concluzii ale lui sunt prea trase de păr. Ajunge la concluzii greșite pornind de la premise greșite. Unele date le tratează cu superficialitate, așa cum e calculul mărimii navei / orașului. Nu mă deranjează că a făcut o treabă de mântuială, ci faptul că mi se recomandă des cartea asta, care are mai multe erori decât cărțile lui Sitchin sau ale lui Cristian Negureanu. Și nu înțeleg cum de oamenii sunt atât de ușor de manipulat. Acceptă o idee doar pentru că sună bine, fără a se obosi să verifice singuri o informație. Pentru că e mult mai ușor să lași pe altul să gândească în locul tău, decât să-ți pui singur neuronii la treabă.
Din partea mea, Moldovan să fie sănătos și să scrie mai multe cărți decât Coruț. Eu însă nu mai vreau să mi se recomande cartea lui și nici să mi se ofere citate din cartea lui ca argumente. Ca să nu îi iau toată cartea la puricat și să public apoi absolut toate erorile lui.
Claudiu , eu vroiam sa te intreb daca nu ai de gand sa pui toate aceste informatii intr-o carte. Eu te cred ca nu vrei sa devii celebru , dar e pacat zau sa nu ramana si ceva scris. Poate fi tiparita sub in titraj mai retrans, nu anuntata cu trambite…mai gandeste-te.
P.S Sorry daca ti-au mai propus si altii caci nu am apucat sa citesc char toate comentariile.
APEL.
Români, pe 16 noiembrie 2014, începeţi REVOLUŢIA!
NU MERGEŢI LA VOT!
APEL.
Români, pe 16 noiembrie 2014, începeţi REVOLUŢIA!
NU MERGEŢI LA VOT!
APEL.
Români, pe 16 noiembrie 2014, începeţi REVOLUŢIA!
NU MERGEŢI LA VOT!
Re: Alternativă la religii este Adevărul!
[url=http://adriantoader.eu/contact/]Ţi-am scris că am soluţia de salvare[/url] a întregii omeniri. Nu mă iei în serios ca să-mi uşurezi munca.
Continui să faci jocul evreilor imbecili care conduc popoarele.
Salvarea omenirii vreţi, nu vreţi, vine de la Poporul Român: Iată, aduc de departe un neam împotriva voastră, casă a lui Israel – zice Domnul – un neam tare, un neam străvechi, un neam a cărui limbă n-o cunoşti şi ale cărui vorbe nu le pricepi. (Ier.5:15)
Am încercat să împrăştii, pe internet, mesajul din titlu: „APEL. Români, pe 16 noiembrie 2014, începeţi REVOLUŢIA! NU MERGEŢI LA VOT!” Nu apare nicăieri!
Am nevoie de tine şi de alţii ca tine pe care, împreună, să-i facem Miniştri ai Românilor.
Dacă vrei să-mi vezi nebunia şi ai timp pentru asta mergi la http://www.forumcrestin.com/stiinta-si-religie/
Merg să-mi fac plimbarea zilnică de 6 mile pe Sant Vicente Blvd.
Aştept un răspuns de la tine. Poate fi şi public pe saitul Tovarăşului Ministru Potenţial al Educaţiei şi Culturii Românilor: http://secretelezeilor.wordpress.com/2011/11/11/3250/.
Sântio, Creatorul a condus lumea prin Zei.
De la 23 octombrie, 2014, conduce lumea prin Preş-e-dinţi Naţionali Socialişti, asemănători cu Marele nostru Cismar pe care l-au omorât evreii imbecili, Nicolae Ceauşescu.
Chiar dacă mă consideri nebun, contactează-mă pentru că sunt păstorul nebun profeţit de Sântio în Zaharia 11:16
Postat, vineri, 7 noiembrie 2014, ora, 20:25
Citiri, 273387
Pentru mine exista o ruptura majora intre ce au insemnat vechile (si noile) religii si ceea ce au propovaduit oameni ca Buddha, Iisus, Osho…
Daca religiile traditionale indeamna la actiune: lupte, razboaie, jertfe, constructii monumentale etc., cei amintiti mai sus vorbesc mult despre inactiune, meditatie, iubire, incredere, compasiune si constienta; urmarea fireasca fiind contopirea cu intregul in mod constient. Daca exista o actiune in ceea ce propovaduiesc Buddha, Iisus, ea este indreptata spre interior si niciodata asupra celorlalti. Stiu, in prezent toti incearca sa-i converteasca pe toti, negand in fapt toate invataturile Marilor Maestri. Aici apare o intrebare: Care ar fi legatura intre renuntarea la lupta, acceptarea celorlalti (ierterea) adica ceea ce a propovaduit Iisus si Enlil care a participat la razboaie? Ceva imi scapa si m-ar interesa parerea ta.
Pui si tu sare pe rana… Ma pune dracu’ sa il ascult pe ministrul economiei (fara majuscule), pai baiatul este incoerent, gangav si sincopat ca un drum cu gropi – CV impresionant! Nu am astampar si citesc intr-un articol declaratiile lui musiu’ Ioan Rus, ministrul transporturilor (nu vreau cu majuscule), despre nestiutele autostrazi: galci, noduri, strapontine, urgie si fum! Continut- incognoscibil. Sens – fara. CV – marfa!
Nu ti se pare ca asta – cretinitatea – a fost conditia necesara in ultimii 25 de ani pentru numirea ministrilor?? Este si logic: cine ar semna tona de matrapazlacuri pusa sub nas decat un cretin fericit ca ocupa un scaun ministerial? Apoi cand vine sa-i caute DNA-ul incep sa planga…
Cat despre Pricopie, daca a vrut sa demonstreze ca e mai tare decat Funeriu, i-a iesit! Ala era redus si increzut. Asta e increzut si redus! De aia imi si place alternanta la putere, ca e democratica…
In sfarsit!!!! Bravo!!!!…sa o iau incet… am citit un fragment din postarea de mai sus pe net fara sa stiu cine e autorul. I-as fi dat like dar pagina mea de facebook este una „comerciala” asa ca am resimtit doar o imensa frustrare dupa placerea orgasmica declansata de postarea (fragmentul) in sine. Acum citesc intregul si ma bucur de doua ori: de „rotunjimea” articolului si de faptul ca el iti apartine. Este prima opinie lucida pe care o gasesc pe net fata de procesul falsificat, denaturat si de …cacat al votarii. Esti primul om lucid pe care il intalnesc pe net, ca in realitatea cotidiana nu am intalnit! Stai, nu te speria , ca nu intentionez sa-ti trimit flori! (ha, ha..) As mai adauga unele nuante: racneste propaganda cretinilor „de dreapta” ca Ponta este sustinut de rusi si e comunist- de aia o arde Ponta cu gazele de sist – vandute catre Chevron, cu Rosia Montana – vanduta catre Gabriel Resources, cu baza de la Deveselu si sustinerea Moldovei pentru a adera la UE (logic, nu?!?). Nenorocitul de Ponta vrea sa introduca impozitul diferentiat de la anu’ – pai in Germania cum e??? Propaganda „cretinilor de stanga” e ultragiata ca Iohannis are sase case – probabil pentru ca ii face concurenta lui Nastase?, ca s-a aliat cu extremistii (Doamne, da’ Vadim care il sustine pe Ponta ce e??), ca e o adevarata mafie la Sibiu – in contextul in care mafia padurilor, retrocedarilor catre BOR si mafia graului alaturi de celelalte, tocmai au fost eradicate de PSD…si noi nu am aflat! Dupa ce ambele tabere s-au impreunat in toate pozitiile si aliantele imaginabile de-a lungul ultimilor 25 de ani ( FSN – PD, PSD – PDL, PDL – PNL, PNL – PSD) cu sau fara UDMR, cu sau fara partidele remarcabile ale domnilor Dan, Vadim, Neamtu, etc.
Sa fim oare atat de zdruncinati in logica elementara incat sa confundam actul votarii – al acordarii de incredere fata de lideri -, cu pactizarea cu agresorul, prin „alegerea raului cel mai mic”? Pai ce dracu s-a facut in puscariile comuniste gen Pitesti: vrei sa mai stai ca simplu detinut sau ca tortionar? Vrei sa-ti bagam si familia sau ne dai tu nume?…etc. Sa alegem raul cel mai MIC! Asa ne putem da seama ca votarea reprezinta tot mai mult un mod de pactizare cu una din tabere si nicidecum o decizie privind viitorul nostru. Daca nu am in cine sa ma incred, daca nu am incredere, atunci stau dracu’ acasa, macar sa nu legitimez niste borfasi, mereu altii dar tot ei, din 5 in 5 ani…
Scuze ca m-am intins ca placinta, felicitari inca o data!
@ioan
Ma bag si eu ca musca… dar asta e si ideea mea (nu ca as avea prea multe…) referitor la religii: orice religie calca peste autenticitatea, libertatea si potentialitatea individului. Nu exista religie care sa iti spuna „gaseste-te pe tine insuti si urmeaza-te”. o astfel de religie s-ar autodesfiinta. Iar oameni precum Socrate o vor sfarsi intotdeauna prost…; orice principii inalte ai avea „neincarturuirea” intr-o religie iti va aduce ura celorlalti. Totusi cred ca rostul nostru, sensul evolutiei noastre consta in transcenderea religiilor, ridicarea deasupra lor prin intelegere si asumare. Cum poti altfel sa privesti fara teama chiar si pe cei care au creat Pamantul? Cum altfel am putea fi altceva decat sclavi? Transcenderea drumului religios pe care a pornit fiecare dintre noi, cred ca este provocarea timpului nostru… Chiar daca zeii ne vor mai trage o praftura – implicarea lor in viata noastra este incontestabila – la cate am primit, ce mai conteaza inca una???
Cristian, de primit din partea zeilor vom mai primi desi poate nu ar trebui sa-i denumim zei ci simpli creatori. Insa de dus, ducem prea mult si de mult timp, poate putina liniste ne-ar prinde bine.
Re: Alternativă la religii este Adevărul!
[url=http://www.thedailybeast.com/articles/2014/11/10/obama-s-isis-war-is-illegal.html] Silo[/url]
[quote]
@steveraxx
Toţi uitaţi că suntem un popor de proşti credincioşi (In God we trust), conduşi de nişte evrei imbecili care cred că ei sunt zei divini. Ei cred că ei sunt aleşi de dumnezeul lor Iehova pentru a conduce lumea.
Acesta este marea greşală, marele păcat!
Evreii imbecili nu se vor deştepta niciodată, pentru că ei au un principiu total greşit:
Cine nu este cu Mine este împotriva Mea, şi cine nu strânge cu Mine risipeşte. (Mat.12:30)
(He that is not with me is against me; and he that gathereth not with me scattereth abroad. K.J.Bible)
Acest principiu nu acceptă critica, judecata.
Cum poate cineva care crede că este înţelept să îşi afle greşelile proprii? Evreii se aprobă între ei, unul pe altul, transformând minciunile în adevăr stabilit democratic.
Eu sunt Americanul Traian Ioan, din oraşul îngerilor adus cu o pasăre de pradă chemată de la răsărit dintr-o Ţară depărtată fără impozite (Isaia 46:11) Calling a ravenous bird from the east, the man that executeth my counsel from a far country: yea, I have spoken it, I will also bring it to pass; I have purposed it, I will also do it.
Ca să înţelegeţi bine, nu eu omul Traian Ioan, împlinesc planurile Creatorului Sântio. Eu doar judec la voi şi mă las judecat.
Nimeni nu poate fi salvat fără judecată!
All forget that we are a nation of fools believers (In God We Trust), led by some Hebrew imbeciles who believe that they are divine gods. They believe that they are elected by their god Jehovah to rule the world.
This is the big mistake, the great sin!
Jews imbeciles will not rouse ever, because they have a totally wrong principle:
Whoever is not with Me is against Me, and he who does not gather with Me scatters. (Mat.12: 30)
(He That Is Not With Me is Against Me, and He gathereth not with me scattereth That abroad. KJBible)
This principle does not accept criticism, judgment.
How can anyone who believes it is wise to find out their own mistakes? Jews are approved each, each other, turning lies into truth established democratic.
I am American Traian John, from the city of angels brought a bird of prey from the east called from a far country (Isa 46:11) Calling a ravenous bird from the east, the man That executeth my counsel from a lighthouse country: yea , I have spoken it, I Will Also bring it to pass; I have purposed it, I Will Also do it.
To understand better, not me man Traian John, fulfill the plans’s Sântio Creator. I just judge you, and let you judge me.
Nobody can be saved without judgement!
[/quote]
Toţi evreii şi acoliţii lor care adoptă principiul: „Cine nu este cu mine este împotriva mea” (Matei 12:30) sunt laşi.
Postat, marţi, 11 noiembrie 2014, ora, 22:13
Citiri, 273909
Este noaptea mintii in tara asta. Motivul pentru care acest popor o duce rau este ca nu stie sa aleaga. Votati-l pe Iohannis, repetati greseala din 2004 si sunt sigur ca va va fii bine…
Chiar că e noaptea minții. Dacă eu spun că e posibil ca în spatele lui Ponta să fie Băsescu, răspunsul tău e că alegându-l pe Iohannis va fi la fel ca și cu Băsescu?!? Cum ai ajuns la concluzia asta? Nu văd niciun argument, ci doar o părere aruncată ca mucii în fasole. Dacă nu-ți argumentezi punctul de vedere, de ce te mai obosești să lași comentarii?
În al doilea rând, dacă eu spun că nu contează votul, pentru că e ales dinainte câștigătorul (Ponta), tu crezi că sunt șanse ca Iohannis să ajungă președinte?!? Din nou, fără vreun argument, ci doar o frază trântită? De multe ori mă întreb pentru ce naiba mai scriu, din moment ce majoritatea sunt orbi și surzi…
Interesant. Nebanuite sunt caile Domnului si foarte adevarat: ISTORIA O SCRIU INVINGATORII. E totusi o alta perspectiva…
Re: Alternativă la religii este Adevărul!
[url=http://secretelezeilor.wordpress.com/2012/09/08/hitler-mesia-sau-antihrist/?replytocom=3568#respond]Cathar[/url]
Într-adevăr, Istoria au scris-o învingătorii. Numai că învingătorii de până acum au fost falşi şi istoria scrisă de ei este falsă.
Într-adevăr, nebănuite sunt căile Creatorului Sântio!
Căile Domnului Iehova, inventat de Moise sau ale Domnului Isus al creştinilor, sunt clare pentru mine, chit că „înţelepţii evreilor” vor să le ţină ascunse. Căile zeilor sunt ascunse pentru cei care nu pot sau nu vor să judece.
Postat, joi, 13 noiembrie 2014, ora, 22:10
Citiri, 274080
Îi numim zei pentru că e un cuvânt mai simplu. Așa au fost denumiți dintotdeauna. Asta nu înseamnă că trebuie să îi venerăm. În plus, nu toți ne sunt creatori. Liniște? Poate după moarte, deși nici atunci nu e sigur.
Parerea mea e ca nu merita sa te murdaresti cu politica. Sti cum e , te bagi in troaca te manaca porcii !!! Iar treaba cu romanii este ca sunt cel mai masochist popor….. le place muuult ( de 25 de ani ) si cu durere…. . S i culmea e ca , cu cat un popor este mai religios cu atat este mai sarac si needucat , astea merg mana-n mana…..
Am încercat să nu, dar ne murdărește politica, fie că vrem, fie că nu. La fel și religia. Cât să mă abțin când aproape toți în jurul meu (familia, colegii, șefii, prietenii) încearcă să mă convingă să mă duc la vot?
Intr-o jungla politica bazata pe manipulare totul este posibil. Foarte credibil articolul.
E credibil dar să nu uităm că nu e decât o ipoteză. Asta ca să nu apară confuzii.
Mulțumesc, domn’ doctor! Deși n-am făcut nimic pentru a merita felicitări. N-am făcut decât să-mi exprim punctul de vedere. Pe care, apropo, nu am voie să mi-l exprim la radio. Așa că pe net sunt liber.
Îți spun la modul cel mai sincer că mi s-a acrit până peste cap de politică, de manipulare, de prostire, de minciuni, de mizerii. Abia aștept să se termine naibii cu alegerile, poate mai scăpăm de atâtea rahaturi.
Referitor la articolul ăsta, am observat că nu e chiar atât de ușor să-ți exprimi părerea asta în public. În ultimele săptămâni a trebuit să trec prin nenumărate certuri acasă, la muncă și chiar cu prietenii. Alegând să nu validez sistemul am ajuns o oaie neagră, privită la fel ca un satanist într-o comunitate de fanatici religioși. Majoritatea nu pot accepta o idee diferită de a lor și fac tot posibilul să încerce să te determine să gândești ca ei. Dar cum sunt încăpățânat, merg până în pânzele albe pentru principiile mele.
Si pe cine ar trebui să votăm ?
Orice vom alege va fi greşit.Sunt de părere că în țara asta nu se va schimba nimic până când generațiile de la 95′ în jos , nu vor dispărea sau nu vor mai avea influență. Deci cam în 60-70 de ani.
Sau cine ştie , un zeu ne va salva undeva ,cândva.
Părerea mea e că creștinismul a fost inventat de filosoful evreu grec Philon din Alexandria, care a combinat misticismul egiptean cu religia iudaică și cu filosofia greacă a lui Pitagora și Platon (adevărații „stâlpi” ai creștinismului, redenumiți Petru și Pavel). Pentru personajul principal, Iisus, Philon s-a inspirat din Enlil, pe care l-a întâlnit în multe religii. Alexandria era încă de la apariția ei cel mai mare centru religios al vremii, în care au văzut lumina zilei multe culte.
Iisus nu a propovăduit doar pacea și iubirea. Dacă citești cu atenție cele 4 evanghelii biblice (precum și pe cele apocrife), observi că avea și o latură războinică. Uite câteva exemple:
– Iisus declara că nu a venit să aducă pacea, ci sabia, războiul şi focul: „Nu socotiţi că am venit să aduc pace pe pământ; n-am venit să aduc pace, ci sabie.” (Evanghelia după Matei 10:34); „Poate că oamenii cred că am venit să aduc pacea pe pământ. Ei nu cunosc că am venit să arunc dezbinare peste lume: foc, sabie şi război.” (Evanghelia după Toma); „Am aruncat foc pe pământ, şi iată, îl veghez până ce izbucneşte.” (Evanghelia după Toma). Nu doar a afirmat aceste lucruri, ci şi-a şi îndemnat ucenicii să se înarmeze: „Şi el le-a zis: Acum însă cel ce are pungă să o ia, tot aşa şi traista, şi cel ce nu are sabie să-şi vândă haina şi să-şi cumpere. Căci vă spun că trebuie să se împlinească întru mine Scriptura aceasta: «Şi cu cei fără de lege s-a socotit», căci cele despre mine au ajuns la sfârşit. Iar ei au zis: Doamne, iată aici două săbii. Zis-a lor: Sunt de ajuns.” (Evanghelia după Luca 22:36-38)
– Iisus afirma că a venit să dezbine, nu să unească: „Vi se pare că am venit să dau pace pe pământ? Vă spun că nu, ci dezbinare.” (Evanghelia după Luca 12:51); „Ei nu cunosc că am venit să arunc dezbinare peste lume.” (Evanghelia după Toma); „Căci am venit să despart pe fiu de tatăl său, pe fiică de mama sa, pe noră de soacra sa.” (Evanghelia după Matei 10:35).
– Iisus ura şi îndemna la ură: „Dacă vine cineva la mine şi nu urăşte pe tatăl său şi pe mamă şi pe femeie şi pe copii şi pe fraţi şi pe surori, chiar şi sufletul său însuşi, nu poate să fie ucenicul meu.” (Evanghelia după Luca 14:26); „Cine nu-şi va urî tatăl şi mama nu poate ajunge un ucenic al meu. Şi cine nu-şi urăşte fraţii şi surorile şi nu-şi poartă crucea ca şi mine, nu va fi vrednic de mine.” (Evanghelia după Toma); „Cine nu-şi va urî tatăl şi mama ca şi mine, nu poate deveni un ucenic al meu. Şi cine nu-şi va iubi tatăl şi mama ca şi mine, nu poate deveni un ucenic al meu.” (Evanghelia după Toma); iar Evanghelia după Filip susţine că Hristos i-a urât pe înţelepţii care l-au încercat, deoarece aceştia nu erau cu adevărat înţelepţi.
– În Evanghelia după Marcu 3:5, Iisus îi privea pe oameni cu mânie. În Evanghelia după Luca 9:38-41, atunci când un om i-a cerut să-i salveze fiul posedat, Iisus a răbufnit: „o, neam necredincios şi îndărătnic! Până când voi fi cu voi şi vă voi suferi? Adu aici pe fiul tău.” După cum susţine Biblia, Iisus îşi făcuse un obicei din a certa şi jigni oamenii, numindu-i „neam necredincios” (Marcu 9:19), „neam viclean şi desfrânat” (Matei 12:39), „neam necredincios şi îndărătnic” (Matei 17:17), „neam viclean şi adulter” (Matei 16:4). Pe apostolul Petru l-a numit chiar „satană” (Matei 16:23, Marcu 8:33). Ba, mai mult, el certa şi demonii pe care îi exorciza, dar şi vântul. Evangheliile după Matei (21:19) şi Marcu (11:14) afirmă că Iisus a blestemat un smochin, deoarece îi era poftă de smochine, iar sărmanul pom nu avea roade în acel moment.
– Iisus îndemna la îndepărtarea de oameni: „Dacă nu vă îndepărtaţi de lume, nu veţi afla Împărăţia.” (Evanghelia după Toma).
– Respectul pentru tradiţii şi pentru familie nu face doi bani, din punctul de vedere al lui Iisus: „Un altul dintre ucenici i-a zis: Doamne, dă-mi voie întâi să mă duc şi să îngrop pe tatăl meu. Iar Iisus i-a zis: Vino după mine şi lasă morţii să-şi îngroape morţii lor.” (Evanghelia după Matei 8:21-22).
– Iisus îi considera pe oameni robi, pregătindu-le jugul său, asemenea unor animale: „Luaţi jugul meu asupra voastră şi învăţaţi-vă de la mine, că sunt blând şi smerit cu inima şi veţi găsi odihnă sufletelor voastre. Căci jugul meu e bun şi povara mea este uşoară.” (Evanghelia după Matei 11:29-30); „Veniţi la mine, căci jugul meu este uşor şi domnia mea blândă, iar voi veţi afla odihnă.” (Evanghelia după Toma)
– Iisus le vorbea oamenilor în parabole, nu pentru a-l înţelege mai bine, ci pentru a nu-l înţelege deloc. „Iar când a fost singur, cei ce erau lângă el, împreună cu cei doisprezece, îl întrebau despre pilde. Şi le-a răspuns: Vouă vă e dat să cunoaşteţi taina împărăţiei lui Dumnezeu, dar pentru cei de afară totul se face în pilde, ca uitându-se, să privească şi să nu vadă, şi, auzind, să nu înţeleagă, ca nu cumva să se întoarcă şi să fie iertaţi.” (Marcu 4:10-12). Aşadar, doar cei aleşi de el aveau parte de învăţături secrete, restul fiind nevoiţi să se mulţumească cu poveşti pe care nu le pricepeau, pentru a nu fi iertaţi.
Aceste câteva exemple ne arată un Iisus care dezbină, îndeamnă la ură, blesteamă, ceartă, face sex, a venit pentru a aduce războiul, ajută oamenii după criterii rasiale şi nu urmăreşte mântuirea oamenilor. Un Iisus total diferit faţă de cel pe care îl ştim: unul iertător şi blând, propovăduitor al păcii şi iubirii. Adică unul asemănător lui Enlil.
Atâta durere e în lumea asta, în „sufletul”fiecărui om sunt lipsuri , neajunsuri, temeri şi fiecare se vaită de ceilalți, de parcă ei ar fi perfecți , aruncând vina pe societate .Chiar dacă societatea este de vină pentru toată durerea noastră , formând o persoană în proporție de 50 %, asta nu înseamnă că trebuie să-i judecăm pe ceilalți .O societate nu se poate dezvolta decât prin educație , înțelegere şi acceptare .Acum , când cunoaștem aceşti factori vedem cu adevărat cât de departe suntem de acest ideal atât în România cât şi în lume.Cum am putea avea pretenția noi (cei care gândesc) ca un bătrân să fie flexibil în ziua de azi , ca un țigan să nu fure , să nu înjure, să nu scuipe , ca un copil să fie prost ş.a. , când ei nu au avut un mediu din care pot învăța , nu au avut posibilitatea măcar să viseze.Toți oamenii ar trebui să se accepte între ei indiferent de nație , religie (Fiecare om care crede într-o divinitate şi care practică o religie nu trebuie să încerce să influențeze pe ceilalți.Religia stă la baza NEÎNȚELEGERI dintre oameni) , cultură , orientare sexualâ, etc.
Dar mai presus de toate este ignoranța , lăsând lucrurile să mearga de la sine , niciodată nu se va schimba nimic.Putem să schimbăm ceva :nu prin vot, nu prin proteste ci prin noi înşine , prin ceea ce suntem , prin ceea ce transmitem , prin modul de a ne comporta.Nu trebuie să aşteptăm ca cineva să facă ceva pentru noi.
Mai sunt multe de spus , dar pe scurt asta trebuie să ştim cu toții.
Noaptea este un sfetnic bun.
Simplu: pana cand va veni ziua in care politicienii vor uita ce inseamna minciuna, coruptia, hotia sau ziua in care tiganii vor uita ce inseamna talharia si incultura sau ziua in care popii vor uita ce inseamna trufia si jecmaneala, ar trece ani si ani si ani. Exista riscul sa mor din cauza pensiei, varstei, bolilor, rugaciunilor, ranilor si sa nu mai apuc sa vad tara curata si romanul, dacul fericit, sanatos, respectat. De fapt, exista riscul ca nici urmasii mei sa nu vada asa ceva.
Asadar, stau si ma intreb, daca totul se rezolva pe calea armelor pe planeta asta, eu ce rost are sa mai astept? De ce sa nu asez in genunchi in fiecare seara cativa politicieni, cativa tigani, cativa popi si sa ma apuc sa le trag cate un glont in ceafa? Ce as avea de pierdut? Nici nu mi-ar trebui multe gloante pentru ca cei in cauza vor prinde mesajul din zbor si iata cum cateva seri si cateva incarcatoare fac liniste in tara.
Dragii mei, radem, glumim, ne contrazicem, ne dam cu parerea si in tot acest timp tara se duce iar noi disparem incet-incet si singura solutie este sa renuntam sa fim niste miei palizi, tristi si amarati si sa stam in genunchi de frica unor javre latratoare precum politicienii, tiganii sau popii din tara noastra.
Ce mama dracului, in tara lupilor fac legea comunitarii?
Chiar așa, ce mai aștepți? Problema e că nu avem cum să facem asta, cât timp suntem doar o turmă tembelă de oi tălâmbe, îmbuibate cu manele, telenovele, moaște și pomeni electorale.
În țara lupilor, javrele conduc turma de oi.
Re: Alternativă la religii este Adevărul!
Tu cel care te dai [url=http://secretelezeilor.wordpress.com/2014/11/13/ce-va-faceti-daca-in-spatele-lui-ponta-este-basescu/comment-page-1/#comment-3583] CelDeSus,[/url]
Când vei fi capabil să înţelegi că suntem nişte excremente umane? Când vei înţelege că evreii imbecili vor să le lingem picioarele?
Când vei înţelege că educaţia unui popor trebuie să o facă guvernul nu afacerile evreieşti? Asta ar fi trebuit să ştii până acum!
Mulţi chinezi au urmat cursuri în învăţământul National socialist în vremea lui Ceauşescu şi nu au uitat asta fapt pentru care ne-au apreciat, ne respectă şi ne iubesc (până la proba contrarie). Dacă nu mă înşel, Ponta a fost invitat în China de preşedintele Xi cu câteva zile înainte de Asia-Pacific Economic Cooperation summit.
Eu spre deosebire de tine ştiu că sunt prost fapt pentru care nu cer nimănui să mă creadă. Puţinul care-l ştiu îl ştiu bine dar tot nu-ţi cer să-l crezi ci să îl judeci
Dai vina pe religii? Dai vina pe zei? Toate acestea au făcut parte din planul de educare al omului de către Sântio Creatorul. Există vreo deosebire între religii şi politici? Şi una şi alta au idoli. Toţi idolii sunt imaginaţii omeneşti apărute în vremuri diferite, mai vechi sau mai noi.
Dacă vă scriu că sunt Şilo, adică Cel uns, Mesia o fac conştient că mă supun ridiculizării proştilor credincioşi dar o fac pentru voi ca să vă salvez pe voi şi pe evreii imbecili care se sinucid din cauza prostiei lor, a idolului lor, Iehova.
Postat, vineri, 14 noiembrie 2014, ora, 04:10
Citiri, 274092
Traiane, nu fi rău. Poate omul și-a ales acest pseudonim pentru că locuiește la etajul 9-10. De asta e „CelDeSus”.
Nu putem să dăm vina doar pe elita sionistă care conduce lumea. La fel de vinovate sunt și marionetele lor, indiferent dacă fac parte din politică, religie și mass-media. Până la urmă, chiar și turma este de vină pentru că se lasă manipulată, în loc să-și folosească materia cenușie. În cazul ăsta, merită omenirea să fie salvată?
Re: Alternativă la religii este Adevărul!
[url=http://secretelezeilor.wordpress.com/2014/11/13/ce-va-faceti-daca-in-spatele-lui-ponta-este-basescu/comment-page-1/#comment-3585]@ Liviu[/url]
Pentru mine noaptea este într-adevăr un sfetnic bun pentru că stau de vorbă cu Sântio. Nu-mi fac niciun fel de iluzii. Soluţia o voi primi într-un viitor foarte apropiat. O simt aproape.
Eu, spre deosebire de tine, de voi, nu vreau să omor pe nimeni de altfel cu vorba nu poţi omorî dar poţi corecta. Ce vă opreşte să vorbiţi, să scrieţi despre murdăria minţilor evreilor? Vă e frică că vă acuză cineva de antisemitism?
Aruncaţi-le în faţă (scârna) căcatul de la sărbătorile lor şi vor fi luaţi împreună cu el. (Maleahi 2:3) Faceţi cu curaj, la fel ca tovarăşul Ministru Potenţial al Educaţiei şi Culturii Românilor; faceţi uz de discriminarea, de discriminările existente în lume lansate de evrei prin Legea dumnezeului lor, Iehova, imbecil şi de căcat. Fiţi întotdeauna înarmaţi cu răspunsul potrivit în cazul în care vreun imbecil îndrăzneşte să vă acuze cu ceva. Educaţia evreilor este primită prin acest idol care i-a învăţat să fure, să mintă, să omoare, să se târască pe burtă şi să se hrănească cu „ţărâna” din care au fost făcuţi oamenii.
Cu gloanţe şi cu aceleaşi metode ca ale lor, au încercat de-a lungul vremii mulţi zei să schimbe mentalitatea evreilor şi a acoliţilor lor şi nu au reuşi. Trebuie să învăţăm de la istorie şi să nu o repetăm. De ce să ieşiţi în stradă? ca să le daţi motiv de a acţiona violent? De ce să-i împuşcaţi ca să se apere înpuşcându-vă?
Faceţi ca mine riscând să fiţi ridiculizaţi.
Numai că voi vreţi şi cu sufletul în rai cu… vorba aia în dos. Toate orânduirile sociale sunt aduse de evrei după morala biblică a lor. Orănduiala naţional socialistă a lui Ceauşescu susţineţi-o cu toţii şi veţi avea câştig de cauză. National Socialismul lui Ceauşescu şi al colaboratorilor securităţii nu le-a convenit şi ne-au distrus. Eu am fost şi mai sunt dacă este nevoie, colaborator al Securităţii. Niciodată nu mi-am trădat tovarăşii, prietenii care doreau ca şi mine prosperitatea Naţiei noastre. Fiţi atenţi că în conducerea, în guvernul Român întotdeauna, în toate timpurile, au fost patrioţi. Datorită Patrioţilor, de foarte multe ori defăimaţi, am supravieţuit.
Prostia Poporului Român nu degeaba este proverbială!
Postat, vineri, 14 noiembrie 2014, ora, 12:40
Citiri, 274109
Traian , nu ştiu ce ai înțeles din ce am scris mai sus.Ai spus că dau vina pe religie şi tu foloseşti termenul de ‘evreu’.Eu vorbeam despre incapabilitatea oamenilor de a se accepta între ei şi religia este un obstacol , deoarece un evreu nu acceptă un creştin , care nu acceptă un musulman , iscanduse conflicte pe toate planurile (economic,politic, militar, cultural etc).
Oricum cultul idolilor, unui dumnezeu , al zeilor şi a oricărui lucru, fenomen, ființă reprezintă o mare prostie.N-am nevoie să mă rog la cineva să-mi dea nişte foloase de orice fel(imaginare, motivaționale, spirituale).O persoană care îndreaptă ochii spre cer sau spre „cineva” atunci când are nevoie de ajutor , este o persoană slabă care nu încearcă să-şi foloseasca cea mai importantă unealtă , creierul pentru rezolvarea problemelor şi găsirea unor răspunsuri.
Re: Alternativă la religii este Adevărul!
Da Claudiu, toţi oameni suntem proşti şi avem nevoie de un conducător cinstit şi iubitor de oameni şi de Adevăr.
Dacă vei încerca vreodată să faci un studiu al lui Ceauşescu, asemănător cu cel făcut pentru Adolf Hitler, vei fi surprins de dăruirea lui faţă de popor, sigur vei afla şi greşelile lui care au fost lumeşti. La vremea lui, „zidul” din jurul Naţiei Române, hotar arat şi grăpat, era necesar pentru a se evita influenţele capitaliste, influentele evreilor asupra poporului de proşti.
Turmele au nevoie de păstori cinstiţi şi iubitori; nu de analfabeţi cu studii ca Ion Coja şi paraziţii de tot felul care mişună prin societăţile capitaliste.
Principiul:Cine nu este cu mine este împotriva mea, este evreesc şi preluat de acoliţii lor, numiţi de tine „marionetele lor”
Evreii se fac vinovaţi de toate relele din lume!
Postat, vineri, 14 noiembrie 2014, ora, 13:14
Citiri, 274112
Şi de asta educația :morală şi informațională trebuie să o avem toți, ca să putem vedea ceea ce contează cu adevărat şi anume bunăstarea tuturor oamenilor, nu doar a unei nații , ideologii , etc.
Seara buna tuturor! In primul rand ar fi chestia cu votul: daca nu am merge la vot am reusi sa le stricam „masinaria democratica”, plus sentimentul fantastic de a fi, noi insine, o mare forta impreuna. Dupa aceea ar fi mult mai simplu sa ne mobilizam la iesitul in strada cu ocazia fiecarui derapaj al politicienilor nostri.
In al doilea rand, ipoteza ta imi pare foarte veridica! Nu doar ca Ponta a coabitat cu Basescu, dar a numit si procurorii lui Basescu in functii si nu i-a schimbat nici pe cei cu functii cheie din domeniile strategice, eventual i-a rotit intre ei. Este prea multa „coabitare” intre cei doi pentru mine….
Dar atata timp cat multimea il considera pe Raed Arafat un erou (nu stiu cum se face ca nu se poate el desprinde de sistemul 112 si de STS, probabil pentru a auzi mai bine durerile neamului…) si un reformator al Medicinei de Urgenta Romanesti, eu cred ca ipoteza ta se adreseaza unui numar foarte restrans de oameni…
Partial, sunt de acord… Si indraznesc la o parere personala din prisma a ceea ce am cuprins pana in prezent: da, crestinismul este o inventie si una extrem de nenorocita. Da, tot ce ai scris tu este adevarat daca luam cele scrise ad literam!
Daca privesc lucrurile dintr-o perspectiva psihologica si nu neaparat mistica, lucrurile imi par altfel. Da, a adus sabia – daca vei spune un adevar vei vedea ca lumea se va imparti in doua tabere si isi va da in cap (ai ceva exemple…). Indoctrinarea, incartiruirea si mai ales inconstienta vor aduce pacea. Constienta va aduce razboiul, mai exact lupta. Betivii sunt foarte prietenosi intre ei si daca porneste cumva un scandal se impaca mult mai repede decat ceilalti. Interesele financiare ne fac sa trecem peste multe „asperitati” ajungand sa spunem „da” cand am vrea sa spunem „nu”. Inconstienta are conflictele ei, dar intre doua tabere si nu intre indivizii aceleiasi parti; cere-le oamenilor sa fie lucizi; daca asta era scopul lui Iisus, atunci nu avea cum sa nu prevada conflictul, ura si dezbinarea care vor urma. Tu insuti spuneai ca nu o data cand ti-ai expus parerile te-ai trezit in „cusca cu lei”. ; normal, „vrei sa ma trezesti, sa-mi zdruncini visul si starea de visare, sa-mi fracturezi hidraulic pojghita pe care ma tin la suprafata??? Stai ca-ti arat eu!”…Si uite asa devii inamicul public nr 1!
Revenind, ura fata de familie este fireasca, intrucat ei te-au supus la nenumarate conditionari silindu-te sa renunti la tine insuti. Pana nu vezi asta, cum ai putea sa sustii ca-i iubesti? Doar vazand-o si urandu-i ajungi la ceea ce simti, la ceea ce esti si poti eventual dupa aceea sa-i si iubesti dar treaz, constient de ceea ce ei sunt sau au fost pentru tine…Da, trebuie sa-i urasti pentru a-i iubi! Si asta este un paradox sublim!
Despre „mortii” care „sa-si ingroape mortii” simt si aici ca vorbim despre o stare de completa inchidere in fata evidentei si constientei, subanteleasa ca moarte; cel care vede adevarul il va urma si este pacat sa fie retinut de o traditie… cel care nu-l vede, sa ramana si sa faca ceea ce stie mai bine: sa se conformeze formei, normei, dogmei, adica un mort care ingroapa un alt mort. Am folosit cuvantul „adevar”… Adica cel la care se ajunge prin renuntarea la ego – aici cred ca bate si chestia aia cu uratul „…sufletului sau insusi”.
La fiecare paragraf semnalat de tine as avea cam aceleasi observatii, cu mentiunea ca nu incerc sa propovaduiesc nimic ci doar imi exprim o parere. Desigur ramane intrebarea de ce ar fi nevoie de o interpretare si nu ar fi suficient o simpla lecturare? Nu stiu ce sa spun!
Cred ca foarte multe pagini din Biblie sunt simple cronici…
Luind in considerare unele greseli de traducere prin omisiune sau nepricepere si traducerile multiple, per ansamblu cred ca avem totusi unele trimiteri catre intoarcerea la esenta, la ceea ce omul a uitat sau neaga, de teama, de a nu-si strica firavul sentiment de siguranta. Iar pentru acest sentiment oamenii sunt in stare de orice!!!
Impresia mea este ca zeii au evoluat odata cu noi, invataturile lor se adreseaza unui anumit nivel al omenirii dar pot fi „decriptate” in sens psihologic si mult mai tarziu. Enlil recurge la o tactica „noua” sau imaginatia mea este prea zburdalnica? Au evoluat si zeii odata cu noi – pentru ca nimic nu e static -sau doar pacalelile sunt mai subtile? Exista o cale prin care sa devenim parte a universului care ii contine si pe zei sau suntem condamnati la sclavie din momentul conceptiei???…..
Asa ca, pe scurt, sa ai o seara buna ca pe a mea am rascolit-o de tot…
Re: Alternativă la religii este Adevărul!
[quote author=CelDeSus]
Traian , nu ştiu ce ai înțeles din ce am scris mai sus…
[/quote]
Eu înţeleg ce scrie fiecare, nu pentru că aş fi mai puţin prost, ci pentru că citesc şi recitesc pentru a înţelege ce-i trece prin cap scriitorului şi a omis să treacă în textul pe care-l postează. Religii, politici sunt multe dar numai un Creator există, nu-s mai mulţi, cum au crezut oamenii până acum; fiecare naţie cu Dumnezeul ei.
Omul nu va mai trebui să ceară dumnezeul lui şi nici Creatorului unic, ce are nevoie. Omul va trebui să caute singur să-şi asigure nevoia şi şi-o va asigura, o va primi de la Sântio Creatorul dacă dorinţa lui este utilă pentru el şi semenii lui pe care nu trebuie să-i deranjeze cu ceva.
Conflicte nu se vor mai naşte când toţi idolii vor pieri şi „înţelepţii” vor fi daţi de ruşine. Totul e să acceptăm că toţi suntem proşti, că inteligenţa nu ne aparţine ci este a Creatorului nostru, noi fiind nişte creaturi, ca oala pentru olar.
Când îi spui unuia, ca Ion Coja, că face jocul evreilor imbecili care se cred zei divini, acesta nu trebuie să fie laş ci să aibe curajul să răspundă, să ridiculizeze.
Am spus foarte clar: evreii sunt vinovaţi de toate relele din lume! Dacă greşesc arată-mi unde-i greşala.
Creierul este, aşa cum ai spus, unealta cea mai importantă a omului, a omului deştept nu a omului credincios, „In God we trust”. Deşteptarea poporului trebuie făcută de către guvern nu de către hoţi, de către afacerişti care au interesul să-i menţină în neştiinţă, în incompetenţă, în prostie pe cei care îi consideră excremente umane.
Postat, sâmbătă, 15 noiembrie 2014, ora, 04:27
Citiri, 274164
Re: Alternativă la religii este Adevărul!
[url=http://ioncoja.ro/promovate/ateismul-anti-romanesc-are-usa-larg-deschisa-in-scoala-romaneasca/]Mulţumesc Domnule Arhitect Adrian Grigoriu[/url] pentru clara analiză prezentată. De altfel în Biblie este scris foarte clar pentru cei care au minte nu numai freză: Zaharia 11:17. Vai de păstorul de nimic (idolatru) care îşi părăseşte oile! Să cadă sabia pe braţul lui şi pe ochiul lui cel drept! Să i se usuce braţul de tot şi să i se stingă ochiul drept!”
BOR, păstorul idolatru nu-şi părăseşte turma chiar dacă Sântio Creatorul a ridicat în ţară păstorul nebun (Zaharia 11:16), prin care îşi va împlini planurile necunoscute nouă.
BOR, păstorul idolatru ştie, de asemenea, ce a spus Sântio Creatorul: Scoală-te, sabie, asupra păstorului Meu şi asupra omului care Îmi este tovarăş! – zice Domnul oştirilor. Loveşte pe păstor, şi se vor risipi oile! Şi Îmi voi întoarce mâna spre cei mici.
(Zaharia 13:7)
A se citi analiza prezentată cu mare atenţie de către toţi credincioşii în idoli, indiferent de natura idolului.
Postat, sâmbătă, 15 noiembrie 2014, ora, 04:03
Citiri, 274159
Pacat ca inc nu a-ti inteles nimic din ultimii 10 ani.
toti scrie-ti vorbe mari. vi le alegeti cu grija sa dea bine pe net, dar nu vedeti adevarul nici cand cineva il pune pe tava in fata voastra
Care e adevărul ăla pe care nu îl vede nimeni, în afară de tine și probabil Antena 3? Nu ne luminezi și pe noi?
În limba română, „scrie-ți” și „a-ți” sunt fără cratimă în contextul de mai sus. Dacă scrii ceva, fă-o corect. Nu cred că doare folosirea corectă a limbii române. E plină țara de deștepți care le știu pe toate, mai puțin să se exprime.
dle.Claudiu! ma intreb … in lumea asta de kaka…o, care nu numai ca e in cadere libera, dar mai si apasa pe acceleratie, zeii d.tale ce fac? ne-au parasit cu totul sau nu mai pot interveni din cauza ca am devenit mai „zei” decat ei? ps. referitor la articol, ai dreptate 1000 %. …escu reales la al … pe viata_lea congres. pps. te rog sa nu te superi, dar parerea mea despre zei o stii de la alte comentarii. oricum ti-o reamintesc … a se citi in loc de zei … draci.
Qwerty-Nu le aleg să dea bine pe net, încerc să ating problemele acestei lumi.În fine lasă asta că nu oricine este capabil să priceapă sau să facă o analiză „obiectivă” în raport cu firea subiectivă a lumii. Tu spui că nu vedem adevărul , dar ca să şti şi tu , nu există nici un adevăr , şi nici în minciună nu trâim , de fapt
se numeşte necunoaştere care nu e același lucru cu prostia.Şi chiar dacă ar exista un adevăr , el nu este plan , aşa cum îl vede lumea, deoarece un lucru poate fi valabil dintr-o perspectivă , dar el trebuie să fie valabil din toate punctele de vedere ca să poată fi considerat adevăr (universal).
Traian tu ai reliefat bine anumite idei , dar te strică ‘Sântio Creatorul „?” ‘şi evreii (de condamnat sunt toate religiile care se folosesc de o divinitate si de nişte învățături pentru a controla şi speria pe cei slabi , nu doar una).
‘Sântio’ înseamna cumva ‘Sânt io’, mai exact ‘Sunt eu’ ? :))))))
Klaudyu tu eşti cel mai logic dintre toți care-ți scriu pe blog, deoarece când îți expui o părere , vi cu argumente şi lucrul acesta este de apreciat.Bravo!
Cu ocazia asta vreau să-ți spun că te apreciez şi te respect pentru ceea ce scrii aici pe blog şi pentru modul tău de a fi şi de a”vorbi”.
Continuă tot aşa, apropo din câte am înțeles eu, spuneai ceva legat de o carte.Ai terminat-o?
Un documentar care explica ce inseamna propaganda….merita vizionat:
http://www.youtube.com/watch?v=uLXAoBO3TqI#t=3430
?
Bine documentat, dar lipseste parerea personala a autorului. Cine crezi tu, tu insuti ca au fost /sunt ”veghetorii ”?
Pareri sunt multe, dar toate care se vor savante , date de exgeti si teologi cad la prima judecata logica. Adevarul e simplu si se ascunde in traditie, in ceea ce numim povesti . Nu pot fi nici ingeri, nici regi, nici aliens si voi explica de ce.
Veghetorii sunt o rasa aparte, nici ingeri , nici oameni, ci ceea ce Coranul numeste djini , ceea ce traditia numeste silfide, nimfe, zana, iele , poporul ascuns (in Finlanda), Tolkien ii numea elfi sau ”primii nascuti” etc. Dar nu ingeri, nici demoni. Dar sa iau pe rand teroriile eronate.
1. Erau ingeri cazuti. Daca erau deja cazuti, nu ar mai fi avut dreptul de a fi veghetori. Nu se mai numeau ”fii lui Dumnezeu” . Si nu-i lasa sa vegheze omenirea. Ca si cum ai pune lupii sa pazeasca oile. Teoria pica.
2. Ingeri , dar inca nu cazusera, au patit-o dupa. Nu se poate deoarece :
a. ingerii sunt fiinte spirituale , nu au instincte de reproducere, asa cum a spus Isus cu alte cuvinte : ” nici nu se insoara, nici nu se marita” .
b. caderea lor s-a facut doar odata, in urma conflictului care a avut loc in cer, probabil inainte de crearea oamenilor si nu din cauza fiicelor lor . Caderea nu s-a produs in etape, mai intai unii, pe urma altii.
Concluzie : nu erau ingeri
Varianta 3. Cea a teologilor . Veghetorii erau oameni puternici, regi, de unde si pretentia unor regi care ”domneau prin drept divin ”. Imposibil, deoarece regii erau tot oameni si din punct de vedere genetic nu aveau cum sa produca uriasi. Cea mai tampita explicatie .
Aliens : cum pot niste fiinte mici, gri,urate, dupa cum au fost descrisi , sa aiba copii uriasi ? Si rasa de aliens cenusii nu par sa iubeasca femeile, ci fac doar cercetari si experimente. Veghetorii se pare ca erau extrem de atrasi fizic de femei. Pica si varianta aliens = veghetori
Bineinteles pot exista si extraterestrii, dar sa nu aiba legatura cu aceasta rasa ascunsa a veghetorilor, probabil sunt si demoni care se baga in afacerile omenirii, pot coexista toti. Dar Veghetorii nu pot fi decat o alta rasa, total diferita de ingeri , extraterestrii si oameni din motivele de mai sus.
Mi-a placut mult articolul tau, bravo ! Dar era si mai bun daca veneai cu argumente, pro si contra pentru fiecare varianta.
Tot Claudiu si eu
O lucrare interesanta: The secret commonweath by
Robert Kirk (9 December 1644 – 14 May 1692 . Omul nu era bolnav psihic, ci o persoana respectabila si lucrarea lui nu s-a vrut fictiune , ci tratat. Dupa ce a scris lucrarea a avut o moarte timpurie si suspecta.
Eu cred ca adevarul e intodeauna simplu si trebuie cautat in folklor , deoarece nu iese fum fara foc si aceste fiinte se regasesc la toate popoarele , de la europeeni la arabi , de la chinezi la africani.
Sa ne gandim la usile care se deschideau singure in povesti (parca avem asa ceva la mall) , femei care dispareau (sau se teleportau…) si timpul care curge altfel in locuintele lor.
Ar mai fi si legenda japoneza despre un om care a locuit intr-un castel subteran si la intoarcere (dupa cateva zile), a descoperit ca pe pamant trecusera 300 ani. Nu se spune ca fiintele acelea erau demonice , nici ingeri, ci altfel de oameni mult mai frumosi, mai avansati si mai puternici decat noi; zane, djini, silfide etc
Mai tizule, am ajuns la a 42-a parte dintr-o poveste despre aceste entități, întinsă pe peste o mie de pagini. Asta este a 21-a. Nu vezi că articolul are un număr în titlu? Nu te gândești că acel număr indică faptul că nu este un articol izolat, ci doar o parte din ceva mult mai complex? Cum adică lipsește părerea personală? Ce alte lămuriri mai vrei? Să-ți fac un rezumat al celor o mie de pagini sau să ți le citesc eu? Dacă vrei să-mi afli părerea, citește tot, nu doar un articol. E ca și cum ai vedea un episod de la mijlocul unui serial și te-ai mira că lipsesc informații, care de altfel sunt în celelalte episoade. Tu încerci să mă ajuți să îmi formez o părere despre acești Veghetori, îmi dai variante, îmi citezi legende din culturi diverse, deși eu scriu despre toate astea de câțiva ani. Mă simt de parcă tocmai încerci să mă ajuți să descopăr focul și roata… Fără supărare, dar nu mi se pare normal să mi se spună că lipsesc informații pe care le-am prezentat într-o mie de pagini, doar pentru că acea persoană n-a verificat înainte de a face afirmația. Și nu mi se pare normal nici să dau explicații fiecăruia care procedează așa (pentru că nu ești singurul, din păcate). Cât timp există informațiile pe blogul ăsta, e problema fiecăruia dacă le citește și dacă le înțelege. Fără nicio supărare.
Suntem niste marionete in mainile unor papusari.
esti un tampit mare….
…sau, unii dintre ganditorii din Alexandria (poate chiar Philon) au fost geniali??… (tehnic, ce am facut eu se numeste „coitus interruptus” :))
Re: Alternativă la religii este Adevărul!
[quote author=CelDeSus]
Qwerty-Nu le aleg să dea bine pe net, încerc să ating problemele acestei lumi.În fine lasă asta că nu oricine este capabil să priceapă sau să facă o analiză “obiectivă” în raport cu firea subiectivă a lumii. Tu spui că nu vedem adevărul , dar ca să şti şi tu , nu există nici un adevăr , şi nici în minciună nu trâim , de fapt
se numeşte necunoaştere care nu e același lucru cu prostia.Şi chiar dacă ar exista un adevăr , el nu este plan , aşa cum îl vede lumea, deoarece un lucru poate fi valabil dintr-o perspectivă , dar el trebuie să fie valabil din toate punctele de vedere ca să poată fi considerat adevăr (universal).
Traian tu ai reliefat bine anumite idei , dar te strică ‘Sântio Creatorul “?” ‘şi evreii (de condamnat sunt toate religiile care se folosesc de o divinitate si de nişte învățături pentru a controla şi speria pe cei slabi , nu doar una).
‘Sântio’ înseamna cumva ‘Sânt io’, mai exact ‘Sunt eu’ ? :))))))
[/quote]
Tu CelDeSus23,
Este deosebit de obositor, pentru mine, ca la fiecare nou venit să repet aceleaşi lucruri ştiute de mine şi nici măcar unu să nu-mi arate că ce ştiu, ştiu greşit. Am scris de multe ori şi foarte clar: evreii sunt vinovaţi de toate relele din lume! Dacă greşesc arată-mi unde-i greşala. Ajutaţi-mă pentru că sunt om şi ca orice om sunt supus greşelii. (greşala poate-i intenţionat făcută, dar arătaţi-mi-o unul din voi)
Un înţelept de pe acest sait mi-a spus: „Tu nu ştii, ci crezi că ştii”. Acum vi şi tu cu filozofeala „că nu există adevăr şi nici în minciună nu trâim”. Cea mai mare prostie debitată de cineva şi acel cineva mi se pare că este „marele” Hegel şi acoloţii lui, de la care ai preluat inepţia. Toate filosofiile sunt împletiri de cuvinte pentru îmbrobodit prostimea.
Vrei exemple de adevăruri perfecte pe care nu le poate contesta nimeni? Îţi pot da exemplele pe care le voi folosi în tribunal când le voi spune judecătorilor, procurorilor şi avocaţilor că sunt Şilo, cel aşteptat de evrei. Când le voi spune paraziţilor că trăim în tot felul de minciuni şi discriminări biblice.
Cum încerci să atingi problemele acestei lumi? Aprobând ce spune unul sau altul? Încearcă să judeci cu propria-ţi minte şi vei vedea, cu ochii minţii tale, o mulţime de adevăruri.
Cine se crede deştept, superior sau ales de Dumnezeul lui, să producă un dicţionar prin explozie într-o tipografie, nu să susţină, fără demonstraţie, imbecilitatea aşa numitului Big Bang.
Trebuie să încetez de a-mi mai petrece timpul cu aberaţii şi să trec la rezolvarea multiplelor probleme care nu sunt numai ale mele ci ale întregii umanităţi.
Ştiţi vreunul dintre voi ce înseamnă să fi nevoit să te desparţi de femeia pe care o iubeşti din cauza unui evreu imbecil care s-a crezut Mesia? Vă scriu asta ca să vă bucuraţi; ştiu că vă bucură suferinţa altuia.
Vă voi ţine la curent cu tot ce voi întreprinde. Vă amintesc tuturor că tot ce fac este controlat de Sântio. Nu de mine! Până acum ar fi trebuit să înţeleagă fiecare cititor al mesajelor mele că eu ştiu că avem un Creator, care mi-a sugerat ca numele Său să fie ca o replică Românească la numele zeului Iehova (Evreieşte YHVH „Eu sunt”).
Postat, miercuri, 19 noiembrie 2014, ora, 06:59
Citiri, 275043
Imaginaţi-vă fraţilor că eu trăiesc în mijlocul acestor oameni prezentaţi în videoclipul de mai sus prin amabilitatea lui Teodor. Eu trăiesc aceste clipe şi le arăt celor din jurul meu murdăria. Sunt considerat nebun cum de sunt împotriva tuturor oamenilor.
Aceeaşi situaţie ne aşteaptă şi pe noi Românii. Capitalismul este societatea bazată pe minciună, furt şi crimă, în conformitate cu Legea lui Dumnezeu, Biblia.
Salut…ce parere ai despre asta ?
http://www.realitatea.net/ce-inseamna-numele-lui-klaus-iohannis-un-profesor-de-germana-a-tradus-numele_1572559.html
Re: Alternativă la religii este Adevărul!
[url=http://ioncoja.ro/doctrina-nationalista/scurt-si-cuprinzator-2/]Ion Coja[/url]
Nu realizaţi cât de caraghioşi sunteţi când vă credeţi deştepţii Naţiei!?
Nu observaţi cum semănaţi cu evreii imbecili care se cred aleşii lui dumnezeu să conducă lumea?
Ion Coja stai în banca ta şi încearcă a înţelege ce se petrece în jurul tău.
Îţi amintesc vorbele marii mele Profesoare de chimie: „Mă Ioane, numai proştii cred!”.
Postat, miercuri, 19 noiembrie 2014, ora, 18:03
Citiri, 275043
de numele lui basescu stii ceva?
Te felicit!
Tovarăşe Ministru Potenţial al Educaţiei şi Culturii Românilor, Îţi mulţumesc pentru că exişti pentru Naţia noastră de proşti.
ba dar cat timp ti-ai pierdut sa le explici la prosti o prostie si mai mare…KLAUDYU vezi-ti de altele mai importante si interesante ca pe prosti nu-i schimba nimeni…
Adolf, știu că pe proști nu-i schimbă nimeni. Articolele mele însă nu sunt pentru ei, ci pentru cei care au ceva în cap. Sunt destui oameni inteligenți care au citit prostia asta promovată la greu despre numele lui Iohannis, însă nu cunosc adevărul. Iar eu nu fac decât să încerc să îi ajut să nu se lase manipulați.
Klaus Werner Iohannis – 13.06.1959
Considerații numerologice generaliste:
1. Data nașterii (destin): 34 = 7
Atributul semnificativ al cifrei 7 este SABIA…sabia taie și despică, este făurită din oțel și reprezintă arma regilor. Cifra 7, ca rezultat al datei nașterii înseamnă un om care nu face compromisuri…ori e laie, ori bălaie!
2. Total vocale (interiorul): 39 = 12 = 3
Atributul semnificativ al cifrei 3 este SUFLETUL…Sufletul înseamnă Conștiință…forma geometrică atribuită lui 3 este triunghiul, respectiv tetraedrul.
3. Total consoane (exteriorul): 53 = 8
Atributul semnificativ al cifrei 8 este GARDUL…gardul separă, desparte, etc.
4. Total general (TV+TC+DN): 11
Numărul 11 este număr maestru…este primul număr maestru, din seria respectivă.
Atributul semnificativ al numărului 11 este FORȚA…în Tarot este PUTEREA…figura geometrică este nodul (se cunoaște ce face nodul).
Exteriorul lui Iohannis (manifestările persoanei) combinat cu cifra destinului reprezintă o forță personală care are ca rezultat o extraordinară determinare în tot ceea ce face. Putem spune că este un om care nu face compromisuri, iar atunci când ia o decizie, este de neoprit…și se mai pot da explicații referitor la această combinație ale lui 7 și 8!
De asemenea, se pot face multe combinații are acestor cifre și numere, din care să rezulte o caracterizare cât mai completă a președintelui!
Toate cele bune!
Traian Ioan:
”Cum încerci să atingi problemele acestei lumi? Aprobând ce spune unul sau altul? Încearcă să judeci cu propria-ţi minte şi vei vedea, cu ochii minţii tale, o mulţime de adevăruri.Tu nu ştii, ci crezi că ştii”. Acum vi şi tu cu filozofeala „că nu există adevăr şi nici în minciună nu trâim”
Raspuns:
Asa sa stii ca eu nu l-am citit niciodata pe Hegel,nu stiu ce a sustinut sau ce a facut, zis ,scris etc,stiu doar ca a fost un filozof german,atat.
E pura intamplare ca am redat cuvintele lui.Si gandesc singur,nu m-am luat dupa el.Dar sa stii ca imi fac ideea despre lume SI prin ochii oamenilor si conceptia mea despre lume se poate modifica ,nu ramane la fel,nu vad doar inainte si sunt deschis la ideile altora daca sunt mai bune ca ale mele,daca ei vad ceva ce-mi scapa mie,daca vin cu argumente.
Dar tu o sa crezi in Santio toata viata si cred ca nimic nu iti poate schimba parerea,( P.S.Nu stiu la cine faci referire,poate e o metafora pentru ceva si mintea mea nu a putut sa inteleaga si te-am jignit degeaba daca e asa,ca ,daca e sa fie mot-a-mot,e clar.)
O persoana care ‘o tine pe a ei’ mi se pare la fel de proasta ca o persoana care este manipulata.
Traian Ioan:
”Toate filosofiile sunt împletiri de cuvinte pentru îmbrobodit prostimea.”
Raspuns:
Nu sunt cuvinte impletite,dar ai dreptate, prostimea nu le intelege.
Mi se pare foarte interesant punctul de vedere al lui Adrian Severin, cu toate că, autorul nu-i mai acătării, după mintea „înţeleptului”
http://ioncoja.ro/textele-altora/un-text-bun-important-pacat-ca-nu-are-un-autor-mai-acatarii/
http://ioncoja.ro/doctrina-nationalista/dincolo-de-aparente-si-de-manipularea-din-mass-media-din-tv-in-primul-rand/
poate aveţi vreunul de pa acest sait ceva de comentat.
Fiecare explicatie pe care ne-o oferi are gust de cunoastere savuroasa (cred ca mi-e putin foame…)!
Pe de alta parte ma gandeam ca daca as fi unul dintre marii papusari ai acestei lumi si as vedea o turma imbecila bulucindu-se ba spre misticism, ba spre superstitii si imaginar (nu stiu cum, da’ religia le imbina perfect…), as fi tare multumit ca interesele mele sunt in siguranta.
Adrian Severin are dreptate in ceea ce spune despre situatia Romaniei in Europa.Sper doar sa nu fie adevarat pentru ca altfel suntem condamnati.
Traian Ioan, eu te cred. Eu te cred pentru ca incerc sa stau ca tine atarnat de lustra in speranta ca ma coc, ma inrosesc si ma desprind. Auzi, pana vine Santiolescu(seful de salon) asta al tau si aprinde lumina, nu faci tu un pustiu de bine daca zici ca esti pe metereze cu Creatorul? Uite ce iti propun: da-i lui Klaudyu cele sase numere care vor iesi castigatoare astazi sau duminica la 6 din 49 ca sa poata omul sa renunte la slujba aceea care il tot tine departe de noi si sa scrie linistit fara grija frigiderului iar mie trimite-mi-o pe Oana Cuzino. Ce te costa? Aproape nimic, doar un sms catre cel care te-a suit pe lustra. Ce castigi? Doi sustinatori care, dupa publicarea lui Klaudyu, vor deveni o armata!
Mai Silo, daca tot ceri argumente, tu de ce nu oferi? Cand eu afirm ca vreau sa scot arma si sa strag iar Klaudyu ma intreaba ce mai astept, si el si eu avem ceva in minte, el educare eu eradicare, pe cand tu de la atatea tractiuni la lustra ai cam inceput sa dai cu fruntea de tavan.
Asadar, Silotel, convinge-ne ca esti cine pretinzi ca esti. Ce mai astepti?
Liviule, n-ai gusturi rele. Eu sunt de acord cu propunerea ta și chiar ți-aș lăsa-o bucuros pe Oana Cuzino. M-aș mulțumi cu Charlize Theron… 😀
Însă vă cer să vă opriți aici. Prea mult ne-au divizat, mai ales la ultimele alegeri. Prea mult „divide et impera”. Cum naiba să schimbăm ceva în bine, când ne lăsăm divizați și ne luptăm între noi, în loc să luptăm cu ei? Alegerile ăstea m-au scârbit mai mult decât credeam. Am văzut cum milioane dintre semenii mei s-au împărțit în două tabere, luptându-se între ei pentru a-și apăra stăpânii. Eu însumi m-am certat cu mulți în campania asta. Familie, prieteni, colegi. Și nu pentru că aș fi ținut cu vreun candidat, ci tocmai pentru că i-am băgat pe toți în aceeași oală. Pentru că mi-am susținut punctul de vedere că toți politicienii fac parte dintr-o singură gașcă mafiotă, iar eu nu am de gând să le fac jocul votându-i, am fost atacat de majoritatea celor din jur. Chiar duminică am avut parte de o ditamai cearta cu colegii de muncă și chiar cu șeful, care se chinuiau să mă convingă să merg la vot. O ceartă urâtă, cu urlete, jigniri și amenințări. Că așa se întâmplă când șefii fac parte dintr-un partid. Bineînțeles că n-am cedat, pentru că sunt foarte încăpățânat și obișnuit de mult timp cu „statutul” de oaie neagră. Însă m-a uimit înverșunarea lor. Erau în stare să mă linșeze pentru îndrăzneala de a spune ceva împotriva sistemului. Nu le-a convenit deloc că am o părere diferită de a lor și au făcut tot posibilul să mă facă să renunț la părerea mea pentru a lor. Când naiba am ajuns în halul ăsta de dobitoci? Am prieteni care nu mai vorbesc cu mine de câteva săptămâni doar pentru că le-am spus că votul lor nu contează, pentru că stabilesc alții câștigătorul… Unde sunt lupii de altădată, care se uneau împotriva oricărui dușman? Unde sunt dacii liberi, care nu acceptau jugul nimănui? Unde sunt acei români inteligenți, care uimeau mapamondul cu intelectul lor? Când naiba ne-am transformat într-o turmă de oi proaste, egoiste, arogante și agresive? Pentru noi au murit Burebista, Decebal, Mircea, Ștefan, Vlad și Mihai? Nouă ne-au lăsat țara moștenire, ca să o vindem pe un bidon de ulei și pe o pungă de făină? S-ar răsuci în morminte dacă ne-ar vedea cum ne luptăm între noi ca ultimii proști. Și mai și așteptăm să ne salveze cineva, politician, revoluționar sau chiar divinitatea, de parcă am merita să trăim pe tărâmul sfânt al Daciei…
Cu toții avem defecte, nebunie și lipsuri. Ăstea nu sunt motive să ne luptăm între noi. Dacă au reușit să ne dezbine cu toții, de la politicieni la jurnaliști sau popi, măcar aici să fim uniți. Dacă mai există excepții în turma cretinoidă, e timpul să se vadă. Altfel ne merităm soarta.
Salut Cristian Andrei. Intrebare: iti permite timpul sa analizezi d.p.d.v. numerologic si pe altcineva, sa zicem un profan asemeni mie? Nu pe blogul lui Klaudyu ci in alt spatiu, ales de tine.
Klaudyu, neamtul este doar un om, ai dreptate. Ce poate sa faca pentru tara si ce va face ramane de vazut insa daca asteptam ca el sa fie un fel de Mos Gerila pentru noi, cred ca ne inselam amarnic. Uitam ca avem un Parlament compus din indivizi pe care spre rusinea noastra tot noi ii votam, uitam ca avem un Guvern care lucreaza pentru noi. Vrem prea mult de la un presedinte care inseamna prea putin in politica romaneasca.
Și, mai ales, uităm că e mason. Dacă așteptăm ca dobitocii salvarea de la masonerie, o să avem parte de o surpriză extrem de neplăcută. Eu cred că ne așteaptă vremuri grele iar neamțul o să ne lucreze atât de tare la un moment dat, încât o să plângem după Băsescu, Iliescu și Constantinescu.
Din pacate Klaudyu, pe vremea lui Burebista, Decebal, Mircea, Stefan, Vlad si Mihai, desi situatia era aproape identica in sensul ca destinele tarii sau al principatelor romane se hotarau in afara granitelor, in alte capitale, aici in interiorul granitelor inaintasii nostri aveau drept de veto. Daca ai nostri spuneau „pas”, o spuneau intr-o singura bataie de inima si mureau cu acest „pas” pe buze! Astazi, cand Washington-ul si Berlin-ul au negociat viitorul Romaniei la taraba europeana, bataia noastra de inima nu s-a transformat nici macar intr-o aruncare cu telecomanda in televizor.
Si da, ai perfecta dreptate, totul in Romania se reduce acum la parsivele „divide et impera” si „panem et circenses”.
Culmea este ca in adancul fiintei noastre gandim si simtim romaneste multi atat din tara cat si din diaspora insa nu stim sa aratam asta.
Cred ca nu am devenit mai slabi, cred ca nu suntem mai fricosi decat inaintasii nostri, cred ca nu suntem mai prosti ci cred ca suntem pur si simplu debusolati, rataciti si orbiti de praful care ni se arunca in fata, indiferent ca este vorba despre razboiul ucrainiano-rus, de criza mondiala, de secui si pretentiile lor tembele, de negrii si de galbenii planetei, de al treilea razboi mondial, de prevestiri si citiri in cafea si in cartofi prajiti. Suntem ca niste insecte care zboara disperate sa iasa dintr-un balcon in care au fost inchise fara voia lor si care se tot izbesc de geamurile transparente si nu inteleg cum mama dracului nu pot trece ele prin rahatul acela de obstacol transparent. Ne lipseste luciditatea, calmul, ordinea in ganduri si limpezimea ideilor logice. Ne lipseste viziunea.
Da Klaudyu, avem nevoie de o unire in viziune, o lipire a miilor de idei care ne invadeaza celulele cenusii intr-o jerba a iubirii de tara si a respectului fata de aproapele tau, aproapele nostru.
Da Klaudyu, suntem mai apropiati decat parem pentru ca eu sunt aproapele tau iar tu esti aproapele lui Cristian care este aproapele lui Traian care este s.a.m.d. asadar toti suntem apropiati si, cu ajutorul celor ca tine, lucizi si logici, vom reinvata sa ne orientam, vom reinvata sa vorbim aceeasi limba, vom reinvata sa fim o haita nu o turma.
Daca imi amintesc corect, pentru diferite imperii am ridicat aceeasi problema: popor neguvernabil. Asadar, avem libertatea in sange si pana ne vom aminti acest lucru vom scrie si vom citi, ne vom antrena mintile si ne vom cali sufletele la adapostul istoriei, culturii si al acestei arme extraordinare care este limba noastra.
Cat despre alegeri, iminenta pierdere a coloniei bulgare a impins Berlinul sa „achizitioneze” o alta colonie, Romania. Sa speram ca „guvernatorul” desemnat de noii proprietari sa aiba ceva mai mult bunsimt decat ceilalti politicieni din Romania.
Klaudyu, acum nu mai suntem izolati si separati unii de altii, astazi nu ne mai sunt amenintate si asasinate familiile si rudele, astazi nu ne mai sunt arse casele, astazi putem comunica intre noi, ne putem sprijini si ne putem impartasi gandurile si dorintele, sperantele si temerile, astazi putem face multe impreuna iar cand romanii se unesc, se cutremura imperiile.
Dacă HARMONY este un mesaj ptr masoni, calculul numerologic al său are ca rezultat numărul 40. Numărul ebraic 40 înseamnă TRANSMUTAȚIE și este echivalentul literei ebraice MEM, a 13-a literă a alfabetului ebraic. MEM, sau numărul corespondent 13 semnifică: apă, ocean, lichid, masivitate, moarte. Moartea semnifică *trecerea*, *schimbarea* sau *transmutația*.
Cu siguranță că acest mesaj al lui Ponta este direcționat stăpânilor și ocultat populației. După opinia mea, ar putea însemna că acceptă *schimbarea* la care va fi *supus*, conform *directivelor*.
Sau poate e o ramură de măslin întinsă către ei, poate cere pace, armonie și înțelegere. Culmea e că și-a început tot cu un mesaj de pace discursul din prima ședință a Comitetului Executiv al PSD de după alegeri. Ceea ce nu poate fi o coincidență.
ooo, mama!, vrajeala ieftina, au facut si un site sa-si acopere mizeria:
http://www.o-mama.ro/index.html
Re: Alternativă la religii este Adevărul!
[quote author=Liviu]
Traian Ioan, eu te cred. Eu te cred pentru ca incerc sa stau ca tine atarnat de lustra in speranta ca ma coc,
[/quote]
Ţi-am cerut eu să mă crezi?
Unul dintre noi este evreu imbecil care se crede înţelept ales de Iehova, dumnezeul creat de criminalul Moise.
Eu spun ce ştiu fără pretenţia stupidă de a mă crede ca pe Moise, Isus sau Mahomed. Ai înţeles copile, ce te-ai spânzurat de o lustră în speranţa prostească că te vei coace. Stai şi aşteaptă mult şi bine dacă nu eşti capabil să vorbeşti cu Sântio; vei rămâne un biet pârlit ce nu ajungi să te coci, cum ai vrea.
M-ai văzut pe mine cel de sus, cocoţat pe lustră? Eu ţi-am spus că sunt un om, un simplu om care am fost adus în America fără voia mea de o pasăre de pradă chemată de la răsărit dintr-o ţară depărtată. Asta scrie în Biblia evreilor şi creştinilor, evreu imbecil sau jidan care faci jocul evreilor imbecili ca prof. Ion Coja. (Isaia 46:8 – 11)
Tot despre un om vorbeşte Biblia la Isaia 28:2. Ia Biblia şi citeşte, analfabet cu studii şi află ce ştie omul acela să facă, aia ştiu eu să fac.
Când v-am spus că piramidele din Egipt sunt construite cu stânci luate din Muntele Retezat cu tehnologi încă necunoscute nouă, am făcut-o ca să ştiţi, nu ca să credeţi ca proştii toate minciunile evreilor imbecili. Vă este mai uşor să credeţi că evreii au plasat o staţie automată pe nu ştiu ce cometă.
Ce vă spun eu este verificabil, ce vă spun evreii imbecili nu!
Ce vrei tu şi toate oile şi caprele blegi din turmă nu se poate. Noi oamenii am fost creaţi pentru a ajunge creatori la fel ca Părintele nostru, Sântio. Ce aţi vrea să vă bage în gură, să vă ducă de mână, să vă apere de intemperii, să vă repare casa? Nu ajung atâtea mii de ani cât a oferit tuturor Zeilor tot ce au cerut pentru popoarele pe care le conduceau?
Judecaţi-vă Zeii, ce au cerut şi au primit; judecaţi şi aflaţi ce a fost bun şi ce a fost rău, căci numai prin judecată se îndreaptă greşelile. Judecata este pentru corectarea greşelilor nu pentru condamnare, nu pentru pedepsirea păcătăşilor cum vor evreii, aleşii Dumnezeului lor de căcat, Iehova.
Existenţa Creatorului descoperit de noi Românii, privindu-I creaţia şi studiindu-I-o, existenţă confirmată de Biblia scrisă de evreii înţelepţi pentru turma de evrei proşti, deranjază pe toţi paraziţii de toate felurile şi din toate naţiile.
Remarc că şi ţie îţi este mintea blocată pe câştig de bani ca la majoritatea covârşitoare a celor din turmă. Turma este condusă de marii paraziţi ai lumii, cei mai bogaţi, cei mai mari hoţi ai lumii care nu ştiu să asigure o educaţie corespuntătoare membrilor turmei pentru a deveni creatori sau creatoare. Ei au interesul să-i ţină pe toţi incapabili să judece, să gândească ci doar să creadă tot ce li se transmite prin mijloacele de comunicare. Tuturor vă stau minţile la bani. Cei care fac ceva, dezinteresat, pentru turmă nu au nevoie de elogiile, de remarcile milogilor.
Eu să te conving? Să-ţi schimb eu credinţa? Stai liniştit în credinţa ta, oricare ar fi. Vrei să tragi? Trage dacă ai cu ce şi în cine. Ca să mă persiflezi este cel mai uşor lucru pe care-l poţi face. Ei şi, ce ai făcut cu asta? Ai rezolvat toate problemele stringente ale Românilor.
Ştiu Liviule că voi toţi evreii vă simţiţi lezaţi, când vi se aruncă cu căcatul de la sărbătorile voastre în faţă, vi se spune că sunteţi proşti irecuperabili dacă nu renunţaţi la principiul vostru idiot: Cine nu este cu mine este împotriva mea. Cum vreţi să vă salvaţi dacă nu acceptaţi să judecaţi şi să fiţi judecaţi?
Spune evreilor tăi răspândiţi în toată lumea că Şilo (Geneza 49:10; Isaia 28:2; 42:1 – 4; 46:8 – 11;) cel aşteptat de ei a venit şi îi cheamă la judecată! Toţi vă veţi dovedi că sunteţi laşi, aşa cum tu deja te-ai dovedit laş prin nişte tertipuri puerile.
I-am scris lui Ben Stein şi i-am trimis scrisoarea, care-i postată aici pe sait, îşi imaginează cineva că a catadicsit să se coboare la nivelul unui prost ca mine?
Sunt descumpănit Stăpâne Sântio, dacă sunt robul Tău aşa cum este scris în Isaia 42:4 El nu va slăbi, nici nu se va lăsa până va aşeza dreptatea pe pământ; şi insulele vor aştepta legea lui.
Îţi mulţumesc pentru tot ce mi-ai oferit. Am satisfacţia de a şti că exişti.
Toţi mă întreabă: „Ce câştigi?”
Ce proşti sunt Doamne! Ei nu au auzit de satisfacţii de a face un bine, de a crea ceva care să mulţumească lumea.
@ CelDeSus23
Am nişte obligaţii faţă de tine şi cei ca tine, cu toate că nu ştiu ce pregătire ai, iată-le:
Există o mulţime de adevăruri indubitabile cum sunt cele matematice, astronomice, mecanice, optice, chimice şi multe altele asemenea. Toate Legile Creatorului Sântio, ascunse încă omului sau descoperite omului, sunt adevăruri care nu pot fi eludate, ele contribuind la progresul civilizaţiei.
Teoriile, credinţele de tot felul nu sunt adevăruri ci, sunt credinţe impuse democratic ca adevăruri cu scopuri de câştiguri ilicite.
Pe asemenea câştiguri ilicite avem mulţimi de oameni paraziţi sociali: Vaticanul, casele regale, mulţimile guvernelor, partidele, sindicatele, Băncile, companiile de asigurări, şcolile particulare de toate gradele, comerţul capitalist, justiţia, mass media de tot felul, afacerile toate particulare. Toţi aceşti oameni paraziţi sunt laşi când le arăţi impostura.
Am auzit o voce imbecilă pe acest sait, care spune că până ce nu dispare generaţia oamenilor care au trăit pe vremea Naţional Socialismului lui Ceauşescu (intenţionat numită comunistă) nu se pot îndrepta lucrurile în Ţara Noastră. Astea sunt vorbe inspirate tocmai de evreii imbecili care conduc lumea şi care nu vor ca tinerii să priceapă ce înseamnă, Naţional Socialism şi neamestecul străinilor în treburile interne ale Naţiei noastre.
Evreii imbecili nu vor să se înţeleagă nicăieri în lume că singura societate echitabilă este Societatea Naţional Socialistă, demonstratie făcută lumii de către Nicolae Ceauşescu. Când vor înţelege lucrul acesta, de la chinezi, va fi prea târziu. De asta îi chem la judecată tot timpul, acum când se mai pot salva.
CelDeSus23, uite un alt adevăr, poporul american este un popor artificial constituit de către evrei prin cumpărare de sclavi, toţi imigranţii duc dorul ţării lor de baştină. Va veni vremea ca să se retragă toţi în ţările lor de baştină şi-i vor lăsa pe evrei cu curul în baltă.
Evreii nu înţeleg ce şi cum greşesc. Ei trăiesc din minciună susţinută de către alţi evrei ca adevăr, lăudându-se reciproc. Ce deştepţi suntem noi, cum îi exploatăm pe proşti. Aşa este dar până când?
Barack O bamă a încheiat o convenţie cu Xi preşedintele Chinez de reducere a emisiilor de CO2, bietul O bamă nu ştie că energia electrică produsă nuclear este mai ieftină decât toate energiile electrice obtinute în prezent. Bieţii evrei care conduc lumea atât cei din Europa cât şi cei din America nu ştiu că societatea chineză este organizată pe principiile preluate de la Ceauşescu. Guvernul chinez asigură toate necesităţile poporului aşa cum proceda guvernul lui Ceauşescu. Poporul Chinez nu se face că munceşte, produce valori aşa cum şi poporul Român muncea şi producea valori pe timpul lui Ceauşescu.
Fraţilor să auzim numai de bine.
Postat, vineri, 21 noiembrie 2014, ora, 11:00
Citiri, 275406
@Liviu
@Klaudyu
Va impartasesc revolta (ca gusturile nu le comentez… :)), dar realitatea pe care o traim este o chestiune de alegere. Sa ma explic.
Mecanismul de control mondial este simplu – bani dati cu dobanda, urmand traseul resurselor (energetice, alimentare) catre produsul finit. Nu ai materie prima, nu exista consum! Adica nici cu banii nu mai ai ce sa faci de unde rezulta si importanta controlarii resurselor. Este atat de simplu sa te intrebi in fata oricarui fenomen social, politic, economic, cine finanteaza chestia in cauza?
Cine finanteaza o campanie electorala al unui personaj carismatic poate, abil poate, simpatic poate, dar care fara finantare nu ar fi aparut nici la gazeta scolii? Cine finanteaza pomenile electorale?? Cine finanteaza un conflict armat sau un mega proiect? Chiar si o criza economica are nevoie de finantare, altfel perdantii sau castigatorii s-ar alege aleator si atunci ce ar mai insemna controlul?…
Astazi ne este mult mai simplu (dupa 25 de ani de „ai bani, treci in fata”) sa vedem mecanismul si sa ne intrebam: cine baga banu’? Cine finanteaza chestia? Cine sunt „investitorii”? si mai departe ar aparea alte intrebari de genul: la ce ii foloseste? Ce castiga din asta? Lui ce ii iese?
Insa foarte multi dintre noi au renuntat la aceasta intrebare explicandu-si totul intr-o maniera mistico-religioasa: „cu ajutorul lui Dumnezeu s-a ridicat aceasta ctitorie de 30 de milioane de euro…”, „din mila Domnului s-au strans „n” milioane de euro pentru manastire…”, sau cu lozinci idioate de genu’ „ei au alta mentalitate de aia…”, sau „pai dincolo se lucreaza…”.
Este o simpla intrebare pe care daca o punem deschisi, vom afla si raspunsul. Am spus ca realitatea pe care o traim este data de alegerea noastra si mai ales de refuzul multora de a-si ridica intrebari sau macar acea intrebare. Unii au ales sa doarma, sa traiasca inertial, controlat, iluzoriu. Ce s-a intamplat cu urmasii dacilor liberi? Ce s-a intamplat cu urmasii voievozilor? Dorm! Dorm in picioare si nu vor sa fie treziti. Devin violenti daca vrei sa iesi din sistem, daca devii o amenintare pentru somnul lor. Este atat de greu sa traiesti constient, sa te lovesti de evidenta zilnica… Sunt animale care fac pe moartele daca le ameninta cineva intrand in ceea ce numim „reflex de mimare a mortii”. Oamenii au un „reflex de inconstienta” prin care ies din problema. Se inscriu la cursuri fanteziste,la formari in nimic sau participa la sesiunile „grupului de suport in alaptare”…(pe mine nu m-au primit, aceasta fiind o dovata clara de discriminare…) sau „sharuiesc” la greu mesajele disperant de inaltatoare ale lui Tony Poptamas catre umanitatea lipita de facebook…
Asta este raspunsul meu la ceea ce voi ati postat mai sus: aproapele nostru doarme si este in stare de orice impotriva celui ce l-ar putea trezi. Un proiect, „o viziune” chiar daca ne-ar uni, ne-ar uni in somn ceea ce ar fi si mai rau.
Este ceva de facut? Doar sa existam asa cum suntem, fara rabat de la ceea ce simtim, chiar daca este foarte greu. La un moment dat ni se vor alatura multi altii pentru ca uneori, trezirea este contagioasa…
Am văzut. Nu știu dacă există cineva atât de cretin încât să vadă îl sigla aia „ooo” în loc de „666”. Dar e normal ca ei să încerce să-și acopere rahaturile într-un fel sau altul.
”Am auzit o voce imbecilă pe acest sait, care spune că până ce nu dispare generaţia oamenilor care au trăit pe vremea Naţional Socialismului lui Ceauşescu (intenţionat numită comunistă) nu se pot îndrepta lucrurile în Ţara Noastră. Astea sunt vorbe inspirate tocmai de evreii imbecili care conduc lumea şi care nu vor ca tinerii să priceapă ce înseamnă, Naţional Socialism şi neamestecul străinilor în treburile interne ale Naţiei noastre.”
Nu am putut sa nu remarc ceea ce ai spus.
Sa o luam cu incetul:
National Socialismul nu are la baza nicio credinta ,ceea ce este foarte bine.
Dar cand am spus ca generatiile astea sa dispara m-am gandit la toti batranii prosti care ei,vezi doamne sunt ortodocsi,chiar daca au apucat vremea lui Ceausescu.
Persoanele cuprinse intre 100 si 60 de ani au apucat sa-si formeze un caracter religios inainte de Ceausescu.
Abia cei intre 60 si 35 de ani au apucat sa se dezvolte psihic si moral in National Socialism,fara de credinta prea mare in Dumnezeu,dar neamul nostru handicapat in felul sau de a promova religia chiar daca a fost interzisa a facut ca si aceasta generatie sa fie cuprinsa de religie.
Cei intre 35 si asa zisa generatie”cu cheia la gat”(majoritatea sunt reprezentati de toti retardatii din ziua de azi de 23-27 de ani,care nu s-au ales nimic de capul lor).
Asa… astia prin prisma emanciparii fata de orice ,chiar si fata de religie ,deja au facut ca numarul de oi proaste sa scada.
Asa,am ajuns la generatia mea,care e vai mama ei si ea:)))dar ,din propria experienta am vazut ca noi punem cele mai multe intrebari si cerem raspunsuri la ceea ce nu ni se pare logic si asta e foarte bine.
Eu unul sunt ateu si pot spune ca nici ceilalti din generatia mea nu sunt interesati de religie,si nu dau doi bani pe ea.
In concluzie de asta am spus sa dispara generatiile de la 95′ in jos.
Deoarece ceea ce spui tu despre National Socialism (ma refer la cel din Romania nu la nazism) la modul spiritual(religios) abia acum incepe sa prinda contur.
Si stati linistiti ca istoria ne invata multe si evolutia ne va ajuta sa trecem peste aceste obstacole in calea bunastarii fiecarui om.
-cum sclavii si-au cerut drepturile de oameni liberi
-cum taranii si-au cerut drepturile pe pamant
-cum mizeria din Europa(la propriu) a fost inlocuita cu igiena
-cum medicina a evoluat la complexitatea din ziua de azi
-cum educatia este lege pentru tot mai multe popoare din lume
-cum economia a ajuns sa ridice nivelul de trai si modul de organizare cat -mai precis
-cum tehnologia ne usureaza si ne bucura viata
-etc
Asa si in viitor lucrurule vor fi mai bune
-se va trece la o alta economie ,nu capitalism ,nu totalitarsim,ci o economie -ce va ingloba mai multe aspecte pozitive pentru societate
-se vor gasi noi leacuri in medicina
-cu putin noroc religia va disparea pe tot globul ,ne mai fiind -crestini,evrei,musulmani etc,si fiecare om va gandi ca nu exista prostiile debitate acum mii de ani
-etc
-oamenii se vor intelege si accepta mai bine intre ei
Asta voi nu o puteti contesta cu niciun argument,nici cu toate argumentele,deoarece asta e in firea evolutiei umane ,de asta am ajuns aici si de asta vom trece mai departe.
Re: Alternativă la religii este Adevărul!
[url=https://secretelezeilor.wordpress.com/2014/11/13/ce-va-faceti-daca-in-spatele-lui-ponta-este-basescu/comment-page-1/#comment-3646]Klaudyu[/url]
Te-am rugat să-mi trimiţi un e-mail. N-ai făcut-o. Pentru că nu vreau să cazi în plasa proştilor care se cred înţelepţii lumii, mă obligi să mă fac auzit şi de ei când îţi spun: fii atent la cei care te laudă, care te aprobă.
Marii noştri patrioţi din cauza asta au eşuat. I-au lăudat evreii, proştii lumii. Încearcă să fii mai puţin prost decât evreii. Poporul evreu este cel mai prost popor din lume! Poporul evreu este deja compromis, deocamdată, doar pentru mine.
Urmează compromiterea lor în faţa întregii lumi. Totul depinde şi de tine.
Postat, sâmbătă, 22 noiembrie 2014, ora, 16:24
Citiri, 275524
@ CelDeSus23
Am văzut mesajul tău după ce l-am postat pe cel pentru Tovarăsul Ministru Potenţial Chircu, de la ora 16:28.
Nu uita că eu sunt în urma voastră cu 10 ore. Îţi voi răspunde cât pot de repede. Mă bucur că lucrurile încep să meargă.
nici nu se cunoaste la mana stanga ca defapt ceasul era intotdeuna pe mana stanga :))
[url=http://ioncoja.ro/textele-altora/soros-escrocul-nebun/]George Sörös huiduit de tot occidentul. [/url]
Zilele trecute, după o lungă perioadă cînd nu se mai auzise nimic de el şi toată lumea credea că scăpase, escrocul globalist George Sörös, la 84 de ani, a reapărut „în forţă” cu un articol publicat pe ambele maluri ale Atlanticului, la Paris şi la New York, îndemnînd Vestul să-şi strîngă toate forţele – UE, NATO, SUA – să pună jos 20 de miliarde de dolari, să înarmeze Ucraina pînă în dinţi şi să pornească războiul contra Rusiei! Bătrînul lovit de demenţă scrie, negru pe alb, în chemarea sa la al III-lea război mondial: „A venit clipa ca membrele Uniunii Europene să se trezească şi să se comporte ca nişte ţări aflate, indirect, în stare de război. Toate resursele trebuie puse la dispoziţie, pentru că sînt în joc nu numai supravieţuirea noii Ucraine, dar şi viitorul NATO şi al UE, este nerealist să credem că Putin se va opri pînă nu va domina întreaga Europă”.
Este limpede că am putea comenta la nesfîrşit îndemnul deschis la distrugerea civilizaţiei europene, pe care criminalul octogenar ar dori să o ia cu el, toată, în mormînt, că Tribunalul de la Haga contra crimelor de război ar trebui să se autosesizeze etc. Dar, am decis altfel, anume să lăsăm oamenii Occidentului, europeni şi americani, să vorbească despre „chemarea” la război a sceleratului Sörös, de săptămîna trecută, astfel:
* Un american: „Ar fi trebuit ca tipul acesta să fie băgat mai demult în puşcărie, pentru corupţie dar, făcînd parte din elitele conducătoare, este lăsat să fure în continuare”.
* Higgins: „Sörös este motivul pentru care cetăţeanul de rînd, normal, se revoltă şi porneşte la luptă. Este pricina numeroaselor probleme din lumea de azi”.
* Dell: „Sörös aparţine complexului militar-industrial şi vrea război cu Rusia, pentru a ajunge şi mai bogat”.
* Valentino: „Figura schimonosită a lui Sörös este portretul perfect al civilizaţiei occidentale, înrobită de bani şi putere. Banii săi au adus fascismul la putere în Ucraina. Ura lui faţă de Rusia are o dimensiune metafizică, în sensul că ea stă în calea forţelor demonice ale Vestului, pornite să cucerească întreaga lume“.
* James: „Cine altcineva decît cel mai corupt şi cel mai scelerat membru al grupurilor de interese speciale, de miliardari, ar fi putut face asemenea afirmaţii isterice şi ipocrite?”
* WhoDat: „Lui Putin nu-i pasă de strategiile UE şi SUA, Rusia este susţinută de China şi el ştie asta. Putin ar putea să trimită tot Occidentul înapoi, în depresiunea economică recentă, dar nu doreşte acest lucru. După opinia mea, el face exact ceea ce visăm noi, americanii obişnuiţi – să se pună capăt cheltuirii dolarilor noştri în războaie aiurea”.
* Craig: „Da, Sörös vrea să salveze Ucraina, în timp ce finanţează aici, acasă, distrugerea Americii!”.
* Fall Grün: „Dacă Vestul nu ar fi pus la cale o lovitură de stat împotriva guvernului ales al Ucrainei, atunci Ucraina nu ar fi ajuns în necazul în care se află astăzi”.
* Deborah: „Sörös, am veşti pentru tine, tacă-ţi gura şi dispari, ştim cine eşti şi ce-ţi poate pielea. Rusia luptă pentru supravieţuire, europenii ştiu acest lucru şi asta este pricina pentru care ei nu sprijină eforturile tale, de destabilizare a Europei”.
* Alexander: „După cîte ştiu, Sörös s-a numărat printre susţinătorii loviturii de Stat din Ucraina şi am o dovadă, iat-o. La 22 noiembrie 2013, în Ucraina şi-a început emisiunile pe Internet noul post de televiziune Hromadske TV, un ONG. Acest ONG a avut fulgerător, în vestul Ucrainei, o audienţă de cîteva sute de mii de privitori pe zi. În rapoartele financiare ale ONG-ului respectiv apar următorii sponsori: banca privată a miliardarului ucrainian Kolomoisky, care are o armată particulară în estul ţării; Ambasadele Olandei şi SUA, şi fundaţia internaţională «Renaşterea», a lui Gerorge Sörös. Cu ce scop s-au investit milioane de dolari în acest post TV, ce fel de informaţii oferea el publicului? Iată un exemplu, mai jos. La 24 aprilie 2014, jurnalistul ucrainian Bogdan Butkevich a afirmat, într-un interviu la televiziunea respectivă, că regiunea Doneţk nu este numai într-o situaţie economică proastă, dar şi că are un număr mare de locuitori «inutili». «Doneţkul are vreo 4 milioane de locuitori, dintre care cel puţin 1,5 milioane sînt de prisos. Nu trebuie să avem nici un fel de înţelegere pentru Donbas şi Doneţk, ci numai pentru interesul nostru naţional. Donbasul trebuie folosit numai ca o resursă, eu nu mă pricep cum, dar înţeleg că trebuie făcut rapid un lucru, anume că acolo sînt oameni care pur şi simplu trebuie exterminaţi». Acest interviu este pe net, oricine poate să-l vadă, cu subtitrări în engleză. Ei, şi acum Sörös propune să dăm ajutor militar Ucrainei. Poate îi este teamă că acolo se va instaura pacea şi că, astfel, va pierde bani. Cîţi bani mai vrea să facă din vieţile sacrificate ale ucrainienilor?”.
* Oldgeek: „Vi-i amintiţi pe cei 750.000 ucrainieni care au fugit în Rusia şi în Crimeea, după ce junta nazistă de la Kiev a atacat oamenii în estul şi sudul ţării? Ei bine, lor li s-a făcut dor de casă şi se vor întoarce. Dar nu oricum, ci echipaţi, instruiţi şi în cadrul «Armatei de Eliberare a Ucrainei», formată din divizii de blindate şi de infanterie, condusă de 50.000 de profesionişti şcoliţi într-ale războiului de către ruşi. Apoi, vor izgoni junta nazistă de la Kiev sprijinită de SUA-UE-NATO şi vor reinstaura social-democraţia în Ucraina, aprobată acolo de 56% din populaţie”.
* Arkay: „De ce îi oferă Statele Unite adăpost şi protecţie acestui criminal? Sörös şi Victoria Nuland au organizat acţiuni subversive împotriva unor naţiuni suverane din întreaga lume, acţiuni în urma cărora au murit mii de oameni, pentru ca ei să-şi promoveze interesele lor neoconservatoare”.
* R4Z7: „O poză a acestui vierme respingător şi criminal împotriva umanităţii ar trebui pusă în toate dicţionarele pămîntului”.
* Chad Whitman: „Acest nenorocit a adus instabilitate şi zavistie în multe ţări, probabil că tot el a fost cel care a înveninat relaţiile dintre Rusia şi Ucraina. Acest monstru ar trebui aruncat în temniţă pentru totdeauna. Trezeşte-te, America!”.
* Lin: „Incredibil, omul care a jefuit Banca Angliei are tupeul să dea sfaturi Europei?!”.
* Shibu: „Sörös are chip de diavol! Informaţi-vă ce le-a făcut conaţionalilor săi unguri… El vrea ca SUA şi UE să pornească războiul contra Rusiei. Foarte bine, să meargă el însuşi să lupte cu 5.000 de rachete nucleare, poate îi convinge şi pe nemţi să-l însoţească… Rusia are acum un partener nou, China, în timp ce UE a rămas pe cap cu America”.
* Manuk: „Acest porc bătrîn este răspunzător pentru toate vieţile pierdute zadarnic în Ucraina, unde i-a împins pe fraţi să lupte între ei. Nimeni nu-l vrea în Ucraina, nimeni nu vrea să fie salvat de el, tot ce vor ucrainienii, este să fie lăsaţi în pace”.
* John Gumpher: „Ehe, vine iarna. Avantaj Rusia!”
* Robert Smitherson: „Tot ce trebuie să faceţi ca să vă meargă bine, este să faceţi exact invers decît vă recomandă acest tip. Atunci, să ştiţi, veţi fi pe calea cea bună”.
Postat,sâmbătă, 22 noiembrie 2014, ora, 22:09
Citiri, 275565
Re: Alternativă la religii este Adevărul!
[url=https://secretelezeilor.wordpress.com/2014/11/13/ce-va-faceti-daca-in-spatele-lui-ponta-este-basescu/comment-page-1/#comment-3651]CelDeSus23[/url]
[quote author=CelDeSus23]
Nu am putut sa nu remarc ceea ce ai spus.
Sa o luam cu incetul:
National Socialismul nu are la baza nicio credinta ,ceea ce este foarte bine.
[/quote]
Eu nu ştiu nimic despre tine; şi asta nu e bine. Nu vreau să cred că ai numai 23 de ani ci vreau să ştiu câţi ani ai şi unde trăieşti. Una-i să trăieşti acasă şi alta printre străini.
Ai spus: „National Socialismul nu are la baza nicio credinta ,ceea ce este foarte bine.”
Ai să râzi dar toate acţiunile umane au la bază credinţe, mai mult sau mai puţin fanteziste. Toate descoperirile au la bază credinţe studiate care au ajuns adevăruri.Toate legile sociale sunt credinţe. Legea socială a evreilor, adică Biblia, cu care evreii conduc lumea de peste 2500 de ani, s-a dovedit şi se dovedeşte în continuare că este o aberaţie socială, care, nefiind studiată niciodată a produs în lume numai rele. Evreii nu au vrut nicodată să vadă prostia Dumnezeului lor, Iehova, pentru a nu-şi pierde supremaţia în lume. Evreii nu au vrut să audă şi să înţeleagă pe cei care nu au fost cu ei şi le arătau prostia. Ei, evreii, nu sunt deştepţii lumii, cum se cred ci mai degrabă imbecilii lumii, a se vedea „înţeleptul” George Sörös şi ca el toţi cei care au ridicat hoţia la rang de virtute pentru a domina lumea.
Una e să acţionezi pentru bani ca să supui lumea, să ţi se închine, şi alta e să acţionezi pentru oameni pentru a-i face fericiţi. Un creator este cu atât mai fericit cu cât numărul oamenilor pe care-i fericeşte este mai mare.
Isus, care s-a crezut Cristos, a murit ca să i se închine lumea! Eei şi care-i fericirea lui sau a celor care au fost şi sunt cu el? Iluzia!
Ateismul este şi el o simplă credinţă fără nicio bază ştiinţifică.
Dizainul Inteligent de care vorbeşte evreul laş Ben Stein este anacronic.
Creaţionismul Inteligent este dovedibil a fi ştiinţific, fapt pentru care niciun evreu sau acolit de-al lor nu vrea să vină la judecat. Ei ştiu că îşi pierd supremaţia în lume, dacă vin la judecată.
Martorii lui Iehova sunt nişte martori mincinoşi care pun meritele Creatorului Sântio pe seama zeului lor, Iehova, făcând jocul evreilor.
A nu se confunda evoluţia socială cu evoluţia speciilor a evreului imbecil Darwin!
A nu se ignora nici religiile pentru că sunt parte din viaţa societăţilor, din istorie se învaţă ce a fost bine şi ce a fost rău. Zeii au cerut pentru popoarele pe care le conduceau şi au primit de la Creator dar, nimeni nu a judecat să afle ce este bine pentru toată lumea creată nu numai pentru o parte.
Postat, duminică, 23 noiembrie 2014, ora, 19:55
Citiri, 275725
Ma refeream la credinta religioasa.
Ateismul în sine este absenta credintei.
Si sa stii ca am 18 ani si sunt acasa,nu in strainatate.
Re: Alternativă la religii este Adevărul!
Mă bucur pentru tine că ai o viaţă înaintea ta şi eşti acasă unde îţi doresc să-ţi petreci mulţi ani fericiţi alături de fraţii şi toţi ceilalţi ai tăi.
Eu încerc să fac ceva pentru viaţa ta şi a tuturor Românilor cinstiţi şi muncitori. Aici, departe de (casă?) de locul unde m-am născut, mă lupt cu impostura capitalistă, pe care mulţi dintre Românii din ţară şi-o doresc ca pe o salvare a neamului.
Te refereai numai la credinţa religioasă dar, la toate celelalte credinţe cine trebuie să se gândească? Progresele sociale despre care vorbeşti se realizează în urma unor credinţe care se studiază, se cercetează până se dovedesc a fi adevăruri sau neadevăruri.
Că toţi idolii vor pieri este firesc şi acest lucru a fost prevăzut încă de înţelepţii evreilor, Isaia 2:18. Credinţa evreilor este plină de prostie dar asta nu înseamnă că este plină numai de prostie; are şi ea înţelepciunea ei care trebuie găsită de oamenii care sunt dispuşi să judece tot ce au scris evreii cu scopul de a conduce lumea.
Trebuie să învăţăm să înţelegem pentru a şti nu doar să credem ce au spus învăţătorii (gen Isus Cristos) sau „profesorii” moderni, gen „naţionalistul” Ion Coja care continuă să propage creştinismul ca adevăr cu toate că i s-a arătat că Isus Cristos nu a fost Mesia cum crede el (Matei 12:16 – 21).
Bătrânii care zici tu să dispară au lăsat o Ţară în care nu se plătea impozite pe muncă şi pe ce cumpărai de la negustorii. Este adevărat că nu aveai libertatea de a călători în afara hotarelor, în afara zidului care împrejmuia Ţara. Dar asta urma să se rezolve dar ar fi fost foarte periculos pentru evreii imbecili care conduceau lumea la vremea aceea, fapt pentru care au recurs la lovitura de stat.
Dacă eu vă spun că am descoperit existenţa unui Creator, nu vă cer să mă credeţi, să vă închinaţi la mine, nu vă cer să mă aprobaţi, nu vă chem să facem un partid sau o biserică, vă cer tuturor să judecăm împreună ca să ştim împreună. Nu pot să judec pe fiecare în parte, pentru că fiecare în parte mă dezaprobă cu credinţa personală.
Ateismul tău şi al altor atei este o presupunere, este o teorie, este o credinţă ce nu poate fi demonstrată. Atmosfera Pământului, ca să iau în discuţie numai o bucăţică a creaţiei, cuprinde o inteligenţă inimaginabilă pentru un necunoscător al chimiei şi fizicii. Această inteligenţă nu putea să apară fără un Creator inteligent. Asta nu înseamnă că trebuie să dăm, în continuare, creaţia pe seama unui dumnezeu inventat, la rândul lui de mintea omului şi mai mult de mintea primitivă a omului.
Aţi vrea să iau pe fiecare în parte să-i arăt greşala credinţei lui? Nu se poate!
Am încercat să arăt greşala unui judecător administrativ din cadrul Administraţiei Securităţii Sociale , m-a ignorat, probabil justificând că sunt nebun; că numai un nebun poate să se opună unei Administraţii ca a Securităţii Sociale a SUA.
Am recurs la o stratagemă pentru a demonstra şi elimina ipoteza nebuniei mele. Am mers la Doctorul care mă cunoştea de peste 10 ani de zile şi înainte de a-i cere să completeze o formă pentru a beneficia de nişte servicii din partea guvernului, fiind normal din punct de vedere fizic, i-am spus că sunt Şilo, adică… „ştiu, ştiu…” m-a întrerupt el… Mesia, am continuat eu.
We, Americans are a crowd of stupid believers, „In God we trust”, led by the imbecil jews who believe that they ar choosen by the God created by the rasist, criminal Moses.
Mi-a spus că nu mă crede că sunt Mesia dar nici nebun nu sunt. Mi-a spus că; credinţa este un necesar biologic! Şi mi-a recomandat o carte de Noam Chomscki, un alt ibecil considerat profesor emerit pe la Massachusetts Institute of Technology.
Respingându-mi cererea a confirmat integritatea mea mintală, cu toate că putea să-mi dea recomandare pe motive de sănătate fiind la vremea aceea la vârsta de 76 de ani cu hipertensiune arterială, fibrilaţie atrială, proteză valvulară mitrală.
De altfel la data de 6 august 2013 , când am fost la doctor, nu era timpul potrivit pentru o altfel de acţiune decât cea care s-a petrecut.
Astăzi situaţia este puţin diferită; au apărut noi evenimente profeţite şi neprofeţite.
P.S. Vedeţi că Traian Băsescu este uns cu toate alifiile; este cu siguranţă omul care-şi iubeşte Naţia la fel cum şi-a iubit-o şi Nicolae Ceauşescu.
Postat, luni, 24 noiembrie 2014, ora, 06:26
Citiri, 275789
Remarcand asemanarea Santa Claus – Klaus, am cautat (pe net, recunosc…) radacinile numelui Santa Claus si gasesc o trimitere catre Sinterclaas, termen precrestin in olandeza veche pentru „cer instelat”.
Spune-mi te rog, exista vreo inrudire intre numele comun Klaus si Santa Claus? Explicatia ta referitoare la Claudius – Clausus ca origine pentru Klaus mi se pare cat se poate de intemeiata. Doar ca nu am idee cat de vechi si ce raspindire a avut „Sinterclaas”. A precedat cuceririle romane?
A fost folosit si de germani nu doar de olandezi?…
Cristian, n-am găsit nicăieri traducerea „cer înstelat” pentru Sinterclaas. Și nu cred că este un termen precreștin. După apariția creștinismului, germanii l-au numit pe Sf. Nicolae Sankt Nikolaus, iar olandezii Sinterklaas. În secolul al XIX-lea, în New York, Sinterklaas a fost americanizat, Sf. Nicolae fiind numit inițial Sancta Claus, apoi Santa Claus. Deși era clona lui Sinterklaas, Santa Claus a fost mutat de pe 6 decembrie pe 25 decembrie, înlocuindu-l pe Christkind (numit Kris Kringle de americani) al luteranilor și devenind echivalentul Tatălui Crăciun al englezilor. În timp i s-au creat o legendă și o imagine, iar noi ne-am ales cu Moșul pe care îl cunoaștem astăzi cu toții. Voi scrie săptămâna viitoare un articol despre istoria lui Moș Crăciun.
Rămân la varianta mea, că numele Klaus / Claus provine din Clausus al sabinilor, latinizat ca și Claudius. Cred că germanii nu cunoșteau originea acestui nume astfel încât, după adoptarea creștinismului, au crezut că există o legătură între el și Nikolaos al grecilor. Din acest motiv avem astăzi chiar numele Santa Claus. Însă, așa cum am arătat în acest articol, germanii adoptaseră numele Claudius în forma latină cu mult timp înainte de apariția creștinismului. Și nici nu știm din istorie să fi existat vreun contact serios timpuriu între civilizația germană și cea greacă.
Referitor la păpușari, sunt sigur că sunt foarte mulțumiți de turma din România. De asta își permit să facă tot ce vor aici, mai mult sau mai puțin la vedere.
Vedeti raspunsul meu pe http://grupuleridan.wordpress.com/2014/11/19/numele-lui-iohannis/
„Sunt altii care au postat de cateva zilele semnificatia numelui dar postarea a ajuns stire doar in momentul in care un “specialist” a postat-o”. Frumos, „stimați” jurnaliști! Eu am contactat mai toate ziarele in legatura cu „stirea” dar cei ce au raspuns dau vina unii pe altti. Ma enerveaza grozav ca ziarele romanesti nu tin cont de Copyrigt – http://ro.wikipedia.org/wiki/Drepturi_de_autor
Christina, te-aș ruga să copiezi aici comentariul pe care l-ai lăsat pe blogul Proiectului Eridan.
De unde ai scos-o si p-asta cu numele Dunarii…Eridan? Maine , poimaine aud ca Dunarea s-a numit initial Romania,ca de acolo s-au inspirat cand au numit tara asa.
Glumesc,dar chiar as vrea o lamurire!
Din cronicile vechi despre Dacia am scos-o. Sau te-ai gândit că dacii nu aveau un nume pentru fluviul lor, ci au așteptat să vină romanii să-l numească Danubius?
Jolinar, intr-adevar fara adevar oamenii sunt in intuneric. Insa daca astepti sa vina nu stiu ce electrician galactic gen Iisus Hristos sa-ti aprinda lumina, atunci poti sa ramai mult si bine acolo cu lumina stinsa pentru ca doar tu iti poti aprinde singur lumina. De fapt, tocmai datorita pozelor cu electricianul galactic suntem atat de usor de tinut in intuneric.
Poate exista, poate nu. Poate vine, poate nu. Insa nu avem nici o scuza pentru indolenta de a-i pasa altuia problema intunericului in care ne complacem.
Daca stai la bloc si ramai blocat in lift, incerci prin orice mijloc tehnic posibil sa iesi de acolo; cand vine administratorul si iti spune: „dragul meu Jolinar, stai linistit ca am sunat la dispeceratul galactic si o sa vina in curand depanatorul Iisus si va debloca liftul iar tu te vei intoarce la viata ta de vis!” tu cum reactionezi? Ramai pasiv si cuminte in liftul necunoasterii fara sa incerci sa deschizi o amarata de usa a ignorantei si sa treci linistit un amarat de prag? Ramai blocat in lift spunandu-ti ca vine Iisus si rezolva totul in timp ce familia ta si cei dragi sufera si ei la randul lor din cauza aceleiasi asteptari?
Atunci, ca fapt divers, daca tot vine depanatorul galactic, nu mai bine ma gaseste linistit in fotoliu, cu bergenbierul intr-o mana si cu cartea, oricare ar fi aceasta, in cealalta mana? Cam ce crezi ca ar vrea sa gaseasca depanatorul galactic cand vine, daca vine? Oameni pierduti si blocati in lift sau oameni care traiesc linistiti, langa familiile lor, pe o planeta linistita in care primeaza bunul simt si adevarul?
Daca noi traim care mai de care blocati in liftul ignorantei, atunci cine ii deschide usa depanatorului, cine il aseaza la masa, cine ii spala picioarele? Cine ii ureaza „bun venit”? Nu cumva acel administrator smecher care ne tine blocati in lift cu prostelile si cu pozele lui?
Iar daca iesim singuri din lift, cam ce nevoie am mai avea de un depanator galactic? Mai degraba de un comesean galactic, prietenii stiu de ce!
sunt cateva puncte de vedere la care ne potrivim, astept mereu cu nerabdare sa citesc blogul asta, asa-ca aprob initiativa.!! ( recunosc esti bun)
De acord. Faina ideea cu deschiderea cutiei Pandorei. Sper sa functioneze si sa afle muzele respectiv Megan Fox si Oana Cuzino ca le dorim numai bine, tot binele din noi!
ideea e buna desi nu originala, dar buna oarecum. in schimb nu ma bag pt ca asta ar insemna sa imi fac un cont de facebook ceea ce nu se va intampla ABSOLUT NICIODATA indiferent de „avantajele” pe care le-ar putea oferi aceasta „comunitate” de tot kktul impreuna cu absolut toate celelalte retele de socializare…la fel de tot kktul. in schimb daca s-ar putea as fi tare bucuros sa-mi pun casa la dispozitie pt intalniri si expuneri de pareri, schimb de idei preconcepute samd. deci cred ca ati inteles deja…imi place face 2 face nu virtual ca orice pizda cu unghii false. uite cu ocazia asta deja v-am si impartasit una din ideile mele fixe..vis-a-vis de parerea mea despre retelele sociale si inchisorile digitale. v-am pupat si numai suucesuri inca odata KLAUDYU.
P.S.:
Refuz sa devin sclavul lumii moderne si centralizarii, globalizarii sau cum mortii mami ei mai vreti sa-i spuneti. Moarte lor moarte tututror care ma vor muncitor pe ogorul lor.
Nu , nu sant aberatii dezvaluirile domnului Negureanu , aberatii sant multe idei din raspunsurile pe care vad ca le dau unii pe acest site. Dumnezeul evreilor , era si este si azi Dumnezeul intregului pamant , si nu un zeu local pe care l-a avut si evreii , sa nu zica popoarele vecine lor ca nu au si ei un zeu. Faptul ca domnul Negureanu desi e ortodox botezat , ca si familia lui , nu a scris impotriva Bisericii , ci impotriva ,,minciunii,, cu care Biserica inca mai prosteste oamenii naivi si creduli cu ,,basme de adormit copii,,. Si toata vina o poarta Fariseii secolului 21 , adica oamenii in negru ,,culoarea mortii,, care tin oamenii in ignoranta.
Pe ce îți bazezi afirmațiile? Ai vreun argument logic sau doar îți dai cu părerea ca să nu adormi? Ce anume din trecutul omenirii ai studiat pentru a fi sigur că evreii nu au adoptat zeul altor popoare? Istoria? Mitologia? Literatura? Religia? De unde știi că Negureanu nu aberează? Iancule, furi curent și nu e bine. Dacă nu ai argumente, n-ai ce căuta aici, că sunt sătul de alde tine, ignoranți care cred că au redescoperit America și apa caldă. Îți recomand să te desfășori pe site-uri ortodoxe, unde probabil nu plictisești chiar atât de mult ca aici.
Traian Ioan, nu stiu cu ce copii crezi ca ai de-a face insa este limpede ca mare parte din „discursul” tau se compune din injurii. Ce facem cu tine? Nimic special sau deosebit. Habar n-ai cine suntem, unde traim, cat ne chinuim, daca suntem bolnavi, daca si cata speranta mai avem. Esti un frustrat care impinge totul la limita injuraturii „evreu imbecil” sau „mananci rahat”. Nu cumva tu ii murdaresti cu cuvintele pe cei care nu sunt pe aceeasi lungime de unda cu tine? Nu cumva cine nu este cu tine este impotriva ta? Nu cumva nu iti mai poti controla frustrarea? Nu cumva, Traian Ioan, te macina ca nu esti acum in Romania?
Sa pretinzi ca esti Silo/Mesia si sa injuri cand esti comparat cu Bula nu denota decat ca ai cel mai evreiesc comportament dintre vizitatorii si cititorii lui Klaudyu.
Cine este Santio, cine esti tu americanule, conteaza foarte putin pentru noi. Noi suntem cei cu istoria furata, cu prezentul cenusiu si umplut de hotie si de spaga, cu viitorul tulbure. De ce? Poate pentru ca am permis prea multe multora.
Ceva mai devreme gazda noastra a enumerat cativa conducatori cu care ne mandrim: Burebista, Decebal, Mircea, Stefan, Vlad si Mihai. Stii cumva americanule de ce ne mandrim cu ei? Pentru ca nu au injurat, pentru ca nu au scuipat, pentru ca nu au facut altceva decat sa puna mana pe sabie si sa lupte, sa lupte pentru tara lor, pentru tara pe care noi am mostenit-o. Si daca eu vreau sa pun mana pe o arma, stimate domnule Bula din America, este pentru ca sunt constient ca se va ajunge la lupta. Noi, romanii, mai devreme sau mai tarziu vom lupta intr-un razboi care nu va fii al nostru din pacate ci al acelora care de cand am fost cooptati in NATO ne folosesc eroii drept „carne de tun”. Imi doresc, desi sunt constient ca este ultima solutie, sa trag in cei care au talharit si violat Romania inainte ca ei sa ne impinga sa luptam pentru ei. Fara poezie, fara regrete. In timp ce noi scriem sau citim pe acest blog, in tara se mai taie ilegal un hectar de padure, se mai calca o mama pe trecerea de pietoni, se mai violeaza o femeie, se mai comite o crima, se mai voteaza o lege care maine ma va lasa fara casa. Se mai sacrifica un Ionut si se ucid mii de caini pentru ca doi primari nu pica la pace si pentru ca ii votam pe cei care ne fura Rosia Montana.
Dragul meu Bula, cu tot cu creatorul tau, nu esti decat un amarat de micron al tristetii noastre romanesti.
Incearca Bula si incercati si voi ceilalti sa simtiti ce a trait acel batran din Bucuresti care a fost amenintat cu arma de tiganii de langa el si cand si-a vazut fata impuscata in fata. Rezultatul? Trist Bula, trist, cu toate injuraturile tale iudeo-americane: tigani liberi iar fata fara un ochi.
Asta ne dorim? Sa fim batuti de jandarmi daca iesim in strada sa ne cerem drepturile, impuscati si taiati de tigani daca ne aparam copiii, jefuiti de politicieni daca vrem si reusim sa votam, tavaliti prin noroi de catre gorilele vreunei blonde daca ne cerem pamantul furat inapoi?
Daca nu ma respecti, daca nu imi respecti familia si poporul, daca nu imi respecti tara, atunci de ce sa te las sa traiesti in tara mea?
Asta au spus, asta au facut Burebista, Decebal, Mircea, Stefan, Vlad si Mihai.
Limpede Bula?
Stramosii nostri nu au fost respectati pentru ca acceptau orice cu ochii inchisi si cu gura larg deschisa ci dimpotriva pentru ca aveau discernamant si pentru ei da era da si nu era nu. Altfel, regretai ca i-ai suparat, daca mai apucai.
Daca ai fost rapit de o pasare de prada de ce nu te-ai intors in tara?
Daca ai un creator, de ce nu te aduce inapoi in Romania? Sau creatorul tau este yankeu?
Daca esti un Mesia. atunci de ce esti bolnav? Asta vrea creatorul tau sa vedem: un curier cu hemoroizi?
Basescu a fost si este orice, mai putin patriot. Daca a scapat ceva nelichidat in Romania de catre Ion Iliescu si Emil Constantinescu intre 1990 si 2004, a avut grija sa rezolve Basescu intre 2004 si 2014.
Nu te obosi sa-mi raspunzi, mai bine concediaza-ti medicul de familie.
” Da, inclusiv în click. Informația circula de fapt pe net, eu am repostat-o doar, după ce am verificat-o, și am legat semnificația tuturor numelor. Dar să știți că numele nu se traduc! ” – Cum v-am mai spus, ma bucur nespus sa intalnesc oameni cinstiti. Istoria numelor si a prenumelor e o parte din subiectul de limba si literatura româna pe care-l predau eu liceenilor suedezi. Sursele legate de nume le-am foosit prima data prin anul 2002 / 2003 la o lucrare academica despre nume europene in comparatie cu numele arabe si sfricane.- Förnamnets mystiska värld – http://student.educ.umu.se/~cha…/uda25v04/referenser.shtml
Sursele de informatie si traducerea numelui Iohannis le-am scris eu pentru prima oara pe profilul d-lui Victor Ponta, pe data de 13-11-2014, când d-lui a postat înca un mesaj crestinesc, pe care eu l-am considerat ca o aluzie indirecta la mândria de a fi român si crestin-ortodox, o subtila discriminare impotriva d-lui Iohannis, român-neamt si lutheran. Un gest ce m-a enervate profund si il consider ca atare. M-am saturat sa rada o lume intreaga de noi, romanii, si sa ne considere niste imbecili necultivati si necivilizati. Pe de o parte din cauza saraciei din tara definite prin nr. urias de cersetori în strainatate, pe de alta parte din cauza coruptiei din Romania, a incalcarii dreptului fundamental al votului si discriminarea minoritatilor din Romania. Ca sa nu mai spunem de palma data tuturor celor ce nu pot avea copii si nu pot fi considerati oameni “reusiti” de anumite doamne de inalta cultura din Romania..
De aceea m-am si grabit si i-am raspuns d-ui Ponta pe pagina sa, traducandu-i numele d-lui Klaus Iohannis, nume constituit din doua nume biblice (Klaus Iohannis) si un nume vechi germanic. Spre deosebire de intelesul victoriei de viorele si depuneri de icre din numele d-lui Victor Viorel Ponta (sursa: http://dexonline.ro/definitie/ponta), care nu contine nici macar urma de nume biblice.
Intentia mea a fost sa fiu si un pic ironica, deoarece Ioan Gura de Aur se traduce in mai multe limbi ca Johannes Iohanni) Chrysostomos. Ca si sfantul mai sus numit, dl. Iohannis stie ca tacerea e de aur pe cand dl. Ponta vorbeste vrute si nevrute ca o moara stricata, ceea ce nu ne onoreaza deloc nici in tara nici in strainatate. In orice caz, m-a revoltat foarte mult amestecul religiei in alegele electorale si mai ales toate indemnurile discriminatoare si fara nici o substanta ale preotilor romani si a unor oameni din inalta societate romana. Nu se poate petrece asa ceva intr-o tara civilizata din uniunea europeana in anul 2014!
Ideea a fost sa vada cat mai multi romani ca si lutheranii sant crestini si ca mai toti crestinii au nume vechi, biblice. De aceea am trimis si sursele de pe Internet, aceleasi surse pe care eu le folosesc de ani de zile cand le predau elevilor mei de liceu partea de istorie a numelor la subiectul limba si literatura suedeza. Aceleasi surse pe care eu le-am folosit la una din lucrarile mele de studiu a numelor europene in comparatie cu cele arabe si africane.
Acelasi articol l-am postat in aceeasi zi si pe profilul meu de Facebook si pe al d-lui Iohannis si pe Twitter, pe Google+(https://plus.google.com/113953148256…/posts/HfNmqtExsJw…), impreuna cu screenshot cu comentariul de pe profilul d-lui Ponta. Iar pe 16 Noiembrie l-am postat din nou pehttps://www.facebook.com/klausiohannis/posts/729349813818939.
Comentariul meu în intregime era asa:
”Astazi este o sarbatoare foarte importanta – crestinii din intreaga lume il sarbatoresc pe Sfantul Ioan Gura de Aur, unul dintre Sfintii Parinti si un mare predicator, care i-a ajutat pe oameni sa cunoasca invataturile lui Dumnezeu. Imi doresc sa avem toti la fel de multa intelepciune! O zi frumoasa tuturor! (Sursa: Viktor, Viorel Ponta, Facebook, URL:https://www.facebook.com/victor.ponta/photos/a.156841647689064.26681.150967671609795/849918681714687/?type=1, https://www.facebook.com/victor.ponta?fref=ts ,13-11-2014)”
Daca ne tot ne dăm pe partea biblică, numele Klaus Iohannis este compus din două nume vechi, biblice care înseamnă elegant și frumos: “Victoria poporului” “Domnul este milostiv!”
Sursa: copilul.ro, URL: http://www.copilul.ro/nume-copii/sfinti/Ioan.html, 13-11-2014
Sursa: Behind the names, URL: http://www.behindthename.com/name/ioan , 13-11-2014
Sursa: Behind the names, URL: http://www.behindthename.com/name/john, 13-11-2014
Sursa: Behind the names, URL: http://www.behindthename.com/name/iohannes, 13-11-2014
Sursa: Behind the names, URL: http://www.behindthename.com/name/johannes, 13-11-2014
Sursa: copilul.ro, URL: http://www.copilul.ro/nume-copii/nume-grecesti/Klaus.html, 13-11-2014
Sursa: Behind the names, URL: http://www.behindthename.com/name/klaus, 13-11-2014
Sursa: Behind the names, URL: http://www.behindthename.com/name/nicholas, 13-11-2014
Ca informatie generală, Ioan gură de aur în alte limbi se numește Johannes Chrysostomos. Ioan gura de aur pe alte limbi: italiana – Giovanni Crisostomo, latina – Ioannes Chrysostomus, Engleza – John Chrysostom, esperanto – Johano Krizostomo, azarbaigeana – Yohannes Xrisostomos, franceza – Jean Chrysostome, indoneza – Yohanes Krisostomus, germana – Johannes Chrysostomos, lapona – Johannes Khrysostomos, maghiara – Aranyszájú Szent János, greaca – Ιωάννης ο Χρυσόστομος, chineza – 요한네스 크리소스토무스, portugheza – João Crisóstomo, olandeza – Johannes Chrysostomus, macedoniana – Свети Јован Златоуст, daneza – Johannes Chrysostomos, suedeza – Johannes Chrysostomos, norvegiana – Johannes Khrysostomos, swahili – Yohane Krisostomo, etc…
Numele Victor Ponta nu are nimic cu partea biblică, traducere liberă: sursa: copilul.ro, URL:http://www.copilul.ro/nume-copii/flori/Viorel.html, 13-11-2014 si sursa: Ce înseamnă, URL: http://www.ce-inseamna.ro/cuv%C3%A2ntul/ponta, 13-11-2014
Bineinteles ca dl. Ponta mi-a blocat intrarea la pagina sa, mie si multor alti oameni.
Pe Google+ pe data de 13 noiembrie – https://plus.google.com/113953148256418022538/posts/HfNmqtExsJw?pid=6081871385322811650&oid=113953148256418022538
Cam asta a fost ideea mea, un raspuns la o atitudine demna de evul mediu si nu de era informativa in care traim.
Si pentru cei curiosi – eu sant cetateanca suedeza de origine romana, ieseanca, profesoara de liceu la web design, matematica si limba si literatura suedeza. Sant de 25 de ani in Suedia, studiile superioare le-am facut in Umeå, Suedia (matematica, limba si literatura suedeza si limbile nordice, web design si ICT in mediul educational). Am incercat intotdeauna sa arat cate lucruri bune fac romanii si cat de frumoase sant plaiurile natale, ca de ex – https://christinasoldan.wordpress.com/home/
Multumesc pentru raspuns! Mi se pare cat se poate de clar acum!
Reluand lecturarea materialului gasit imi dau seama ca „ceea ce am gasit” eu a fost o gresita intelegere a mea a unei explicatii in engleza referitoare la provenienta lui Santa Klaus. Mrs Joan Grifith nu are nici o vina … Astept cu nerabdare articolul despre istoria lui Mos Craciun si spor la treaba!
Ideea mi se pare buna, suficient de buna cat sa-mi fac pagina personala pe facebook doar pentru acest grup (da, sunt unul dintre dinozauri…).
Fă-o, Claudiu! Sunt destule pagini care conțin mesaje asemănătoare cu cele postate de tine, dar, de departe, ale tale sunt cele mai concludente dpdv al prezentării originale și acurateții informațiilor postate!
MIșcă, nu sta degeaba! 😀
„Iohannis provine dintr-un cuvânt grecesc care, la rândul său, provine dintr-unul ebraic? Ce legătură este între greacă și ebraică? Limba greacă se inspiră din ebraică sau chiar provine din ea? Numele Johannes nici măcar nu există în greacă.”
Hmmmm… cu tot respectul… in calitate de profesoara va contrazic, bazata fiind pe cunostinte academice. Una dintre lucrarile mele academice este despre originea numelor europene, arabe si africane. Istoria numelor, pronumelor si a numelor de ape si localitati este o parte improtanta din limba si literatura suedeza de anul intai de liceu. Sper ca e la fel de important si in limba si literatura romana de nivel liceal deoarece este enorm de important pt etimologia numelor dar mai ales pentru identificarea morala si spirituala a fiecarui individ. A avea cunostinte despre istoria numelor este o arma extraordinara impotriva discriminaril deoarece cam toate numele se trag din aceleasi radacini vechi, ebraice. De ex. Ibrahim = Abraham, Miriam = Maria si asa mai departe.
Sursa Behind the name este o sursa cu un prestigiu renumit in lume, un fel de Wikipedia a numelor. Behind the Name este un site pentru a învăța despre toate aspectele legate de nume proprii. Domeniul de aplicare este larg, toate prenumele din toate culturile și perioadele sunt eligibile pentru a fi incluse în baza de date numele principal. Nume din mitologie și ficțiune sunt, de asemenea, eligibile. Acest site a fost creat în 1996 de către Mike Campbell, Vancouver si contine in jur de 19000 de nume proprii.
Alte surse de origine a numelor le gasiti si in carti scrise de specialisti renumiti in lume, vedeti – http://goo.gl/odt7vz
Vad ca unele linkuri nu merg in comentariul de mai sus. Le-am scurtat:
Sursele legate de nume le-am foosit prima data prin anul 2002 / 2003 la o lucrare academica despre nume europene in comparatie cu numele arabe si sfricane.- Förnamnets mystiska värld – http://goo.gl/NRAUyZ
Numele Verner are 2 traduceri: luptator sau protector. Sursa suedeza: http://svenskanamn.alltforforaldrar.se/visa/Verner Amandoua traducerile sant corecte.
Re: Alternativă la religii este Adevărul!
[quote=”Liviu”]
[url=https://secretelezeilor.wordpress.com/2014/11/13/ce-va-faceti-daca-in-spatele-lui-ponta-este-basescu/comment-page-1/#comment-3677]Traian Ioan,[/url]nu stiu cu ce copii
[/quote]
Jidane mă faci să râd. Punct ochit punct lovit!
Te-am mirosit de mult că eşti evreu (mai bine zis jidan) şi că îţi joci rolul pe terenul unuia căruia îi place să fie gâdilat. Eu am venit pe saitul ăsta pentru a vă scrie ce ştiu fără pretenţia prostească a lui Isus de a vă cere credinţă. Eu nu vreau religie! Ai înţeles jidane? Nu vreau să mi se închine cineva.
Vreţi să formaţi un grup, un partid, o religie, un clan, o gaşcă. Hă, hă, hă… n-aveţi decât. Vreţi să introduceţi şi câte un moderator, adică unul mai deştept peste prostime.
Eu nu scriu pentru jidani, ca tine; scriu pentru cei care sunt capabili să judece, care au în cap înteligenţa creatorului, nu doar freză să dea frumos la privitori.
Bunicul tău a plecat din Ardeal din cauza hoţilor şi tuturor persecutorilor de acolo. A ajuns în regat, la Ploieşti unde, specific evreilor, a împărţit donaţii. Nici el şi nici tu, nepotul lui, nu puteţi înţelege că ţiganii, unguri şovini, hoţii în general sunt produsul vostru al evreilor care vă credeţi deştepţi. Peste tot pe unde vă duceţi veţi da peste produsele „inteligenţei” voastre. Habar nu aveţi că vă sinucideţi. Mă uit la ce se petrece în Ferguson Missouri şi văd toată murdăria evreiască cu care se vor sinucide.
Mai citeşte rândurile pe care le redau mai jos, în speranţa că înţelegi, că înţelegeţi ceva.
1. – Pământul cu tot ce este sub soare au fost create de o entitate Înteligenă cu care eu stau de vorbă zilnic. Prin comentariile avute, Creatorul mi-a sugerat că numele Său este Sântio. Numele Său fiind o replică la numele Iehova, al Zeului evreilor inventat de rasistul criminal Moise.
Citind scrierile mele de pe internet veţi vedea confuzia pe care o făceam la începuturile studiului, ale discuţiilor. Eu Îi atribuiam acelaşi nume cu al Zeului Iehova. Făceam o greşală enormă!
Sântio este Creatorul şi nu trebuie confundat cu Zeul Iehova.
2. – Toţi oamenii, fără excepţie, suntem proşti; ne naştem goi.
Cum am început să gustăm din plăcerile vieţii noi uităm că suntem proşti.
Spre deosebire de voi toţi, eu nu am uitat şi nici nu am să uit vreodată.
Pentru a nu cădea în greşala de a mă crede înţelept, stau de vorbă cu Sântio; El este Înţeleptul care a creat tot ce este sub soare.
Nu vreau să fiu dat de ruşine (Ieremia 8:9) Eu voi da de ruşine pe „înţelepţii” care vorbesc împotriva Înţelepciunii Creatorului Sântio (Matei 12:32).
3. – Ştiu că sunt Şilo, cel prorocit de Iacov, Patriarhul hoţ al evreilor. (Geneza 49:10) Dacă dau explicaţii, înseamnă că vreau să mă credeţi. Nu vreau să mă credeţi; vreau să mă judecaţi ca să ştiţi adevărul despre mine.
4. – Dacă nu ştiaţi până acum, eu vă informez cine suntem noi, Americanii, şi cine sunt cei care ne conduc.
“Our race is the Master Race. We are divine gods on this planet. We are as different from the inferior races as they are from insects. In fact, compared to our race, other races are beasts and animals, cattle at best. Other races are considered as human excrement. Our destiny is to rule over the inferior races. Our earthly kingdom will be ruled by our leader with a rod of iron. The masses will lick our feet and serve us as our slaves.” – Menachem Begin, prim-ministru al Israelului între 1977-1983
5. – Orice adevăr se află prin judecată folosind numai dovezi; numai zeii au nevoie de mărturii pentru a-şi realiza planurile de conducere a supuşilor.
6. – Iniţial am vrut să scriu: „Evreii imbecili care ne conduc, ca orice bigot, când cineva îi arată prostia proprie, devin laşi” dar aş fi greşit.
În fond toţi „înţelepţii”, ca orice bigot, când cineva îi arată prostia proprie, devin laşi.
7. – Toate naţiile au fost conduse de către Sântio, Creatorul Pământului şi a tot ce există sub soare. Moise a cerut lui Iehova Dumnezeu ceva, dar el l-a primit de la Sântio.
Bigoţi ai lui Lucifer, Iehova şi celorlalţi zei veniţi la judecată să aflaţi scopul urmărit de Sântio, Creatorul!
Planurile „iluminaţilor” nu se potrivesc cu cele menţionate în Isaia 46: 8 Remember this, and shew yourselves men: bring it again to mind, O ye transgressors.
9 Remember the former things of old: for I am God, and there is none else; I am God, and there is none like me,
10 Declaring the end from the beginning, and from ancient times the things that are not yet done, saying, My counsel shall stand, and I will do all my pleasure:
11 Calling a ravenous bird from the east, the man that executeth my counsel from a far country: yea, I have spoken it, I will also bring it to pass; I have purposed it, I will also do it.
8. – Eu ştiu că sunt cel tare şi puternic din Isaia 28: 2 Behold, the Lord hath a mighty and strong one, which as a tempest of hail and a destroying storm, as a flood of mighty waters overflowing, shall cast down to the earth with the hand. Pentru că, Sântio Creatorul mi-a dezvăluit secretele grindinei şi zăpezii. Iov 38: 22 Hast thou entered into the treasures of the snow? or hast thou seen the treasures of the hail,
23 Which I have reserved against the time of trouble, against the day of battle and war?
9. – Eu ştiu că sunt nebunul din Zaharia 11: 16 For, lo, I will raise up a shepherd in the land, which shall not visit those that be cut off, neither shall seek the young one, nor heal that that is broken, nor feed that that standeth still: but he shall eat the flesh of the fat, and tear their claws in pieces. Dar nu ştiu cui se adresează Creatorul când spune Zaharia 11: 15 Take unto thee yet the instruments of a foolish shepherd. (Acum ştiu: mie şi celor ca mine.)
10. – Pământul cu tot ce se află sub soare este o Creaţie Inteligentă evidentă şi perfectă ce nu poate fi confundată cu o religie, cu o politică, cu o teorie.
A venit vremea când toate aceste lucruri se sfârşesc şi puterea (mâna) poporului sfânt va fi zdrobită de tot. (Daniel 12:7)
Nu uita, evreule, că eu sunt om nu sunt zeu care să fac minuni şi să pretind credinţă de la toţi proştii; nici măcar de la unul, ca tine.
Postat, miercuri, 26 noiembrie 2014, ora, 09:47
Citiri, 276061
Traiane, tu știi să citești sau ce spun e valabil doar pentru alții, deoarece tu ești vreun mesia iar regulile nu ți se aplică? V-am cerut (adică și ție sau, mai bine spus, mai ales ție) să opriți cearta. Am scris ditamai cârnatul despre cum vor cei care ne conduc să ne dezbine, prin urmare ar trebui să încercăm să fim uniți. Iar tu ce faci? Pe nebunul, ca de obicei. Jignești, îți verși frustrările și împrăștii mesaje religioase aberante. Până acum te-am lăsat să-ți faci de cap; te-am lăsat să te exprimi liber, că poate simți nevoia iar alții nu te lasă. Dar ai încălcat din nou limita bunului simț. Și regula impusă de mine. Democrația e doar un concept teoretic, inventat pentru a nu lăsa masele să se revolte. Prin urmare, n-o s-o găsești nici aici. În casa mea, eu fac regulile. Iar dacă eu cer să opriți cearta, ori o oprești, ori dispari. Simplu!
Îl jignești pe Liviu pentru că ți-a arătat adevărul pe care mulți îl văd, dar evită să ți-l spună? Parcă voiai să fii judecat. Exact de asta ai parte acum. Liviu a început, eu voi continua: ai mari probleme la cap, dintre care iese în evidență schizofrenia, ceea ce explică deteriorarea proceselor de gândire, răspunsurile emoționale inadecvate, delirurile paranoide sau bizare, gândirea dezorganizată și disfuncția socială. Sunt sigur că și psihiatrul tău ți-a spus același lucru. Pentru că nu o dată ai dat semne de agresivitate, cel mai probabil produsă de aceeași afecțiune psihică, ești un pericol pentru cei din jur. Prin urmare, ar trebui să fii izolat de ceilalți, de preferat într-un mediu fără acces la internet. Cum nu pot eu să te izolez complet, mă voi rezuma doar la a-ți bloca accesul pe acest blog. Sentința definitivă și irevocabilă (dacă tot ai vrut judecată, e nevoie și de așa ceva): începând cu acest moment ți se interzice dreptul de a comenta aici. Poți citi, poți comenta în alte părți, însă nimeni de aici (nici măcar eu) nu va mai fi deranjat de tine. Du-te de unde ai venit învârtindu-te. Nu degeaba se spune că, atunci când îi dai omului un deget, îți ia toată mâna.
Ca să fiu totuși corect până la capăt, în ultimul mesaj pentru tine îți voi arăta adevărul, deși nu ești capabil să-l înțelegi: nu există Sântio, ci e inventat de tine; prin urmare, nu are nicio misiune pentru tine. Tu nu ești niciun mesia iar evreii nu au scris despre tine în scripturile lor. Ești doar un om bolnav, care are nevoie de ajutor. Vocea pe care o auzi nu e a zeului inventat de tine, ci creată de schizofrenie. Cu tratamentul potrivit ai putea să-ți ții în frâu această boală.
Și gata, că ți-am dat prea multă importanță, pe care nu o meriți. Sper să te vindeci cândva. Dacă nu, măcar să găsești un tratament care să-ți țină boala sub control.
Christina, cu tot respectul, în calitate de jurnalist de investigații și cercetător independent de foarte mulți ani te contrazic. Deși această calitate contează prea puțin. Funcția de profesoară precum și mediul academic nu garantează cunoașterea adevărului. O diplomă cântărește mai mult în ochii prostimii, deși e doar o bucată de hârtie. O mare parte a științei se bazează doar pe presupuneri și imaginație. Să ne amintim că, nu demult, știința era cea care susținea că Pământul este plat, se află în centrul universului iar Soarele se învârte în jurul lui. Erorile științei sunt numeroase și nu are rost să le amintim aici și acum. Iar dacă eu te contrazic, deși nu fac parte din mediul academic, îți aduc și argumentele care demonstrează că greșești. Fără să am nevoie de vreun titlu de profesor.
Prima mare greșeală a ipotezei tale este pornirea de la o premisă greșită: „cam toate numele se trag din aceleasi radacini vechi, ebraice”. Această afirmație este de o absurditate hilară și sper că nu se bazează pe „cunoștințe academice”. E o variantă stabilită și promovată de cei care vor ca întreg mapamondul să-i considere pe evrei poporul ales de divinitate, cei mai deștepți, cei mai puternici, cei mai cei. Dar dacă studiezi istoria rămasă nealterată de ei, vei vedea adevărul. E chiar acolo, nu trebuie decât să deschizi ochii.
E drept că multe nume de astăzi au rădăcini biblice, însă ele nu reprezintă sub nicio formă majoritatea numelor. Cu atât mai puțin „cam toate numele”. Aceste nume cu rădăcini ebraice se întâlnesc la populațiile cu religii abrahamice, într-un procent destul de mic. Dacă te-ai referit doar la numele „europene, arabe si africane”, e normal să aibă rădăcini biblice. Europenii sunt în majoritate creștini, arabii musulmani iar Africa a fost împărțită între creștini și musulmani. Aceste două religii au la bază iudaismul. Însă s-au păstrat nume arabe pre-islamice, precum și nume europene pre-creștine. Deoarece civilizația a existat și înainte de aceste religii abrahamice. Și ce civilizații…
Pentru a înțelege demonstrația mea, îți cer să apelezi la logică. Hai să ne referim la numele antice, pentru că despre asta este vorba atunci când ne referim la originea numelor. De ce populațiile antice ar fi adoptat nume ebraice? Hai mai bine să luăm un caz concret. Vorbim despre originea numelor grecești. De ce grecii antici ar fi preluat nume ebraice? Civilizația greacă a fost una dintre cele mai complexe civilizații ale lumii antice. Pe când cea ebraică se rezuma la câteva orășele de crescători de capre, ce trăiau în corturi. Asta ne arată descoperirile arheologice, printre puținele „cunoștințe academice” care se bazează pe dovezi, nu pe presupuneri. De ce civilizații greci ar fi preluat numele acestor înapoiați? Grecii s-au plimbat prin întreaga lume antică din jurul lor. Istorici, geografi și aventurieri au ajuns în Tracia, în Egipt, în Mesopotamia sau în India. Peste tot au întâlnit civilizații mult mai vechi decât a lor și mult mai grandioase. Și totuși n-au preluat nume de la acestea, ci de la evrei?!? Hai să fim sinceri; grecii, care erau atât de aroganți încât s-au autodeclarat prima civilizație din Europa, se simțeau niște vulturi, pe lângă care evreii erau doar niște musculițe. Nu i-au băgat în seamă nici după ce au preluat conducerea Iudeei prin înfrângerea perșilor de către Alexandru cel Mare. Iudeii, care de două secole erau vasalii perșilor, au devenit brusc vasalii imperiului lui Alexandru. După moartea acestuia, iudeii s-au trezit prinși la mijloc în războiul dintre seleucizi și grecii lui Ptolemeu. În general, grecii i-au lăsat în pace. I-au lăsat să-și conducă țara, să-și păstreze religia, să se guverneze după legile proprii. Nu și-au bătut capul cu o nație neînsemnată, în comparație cu a lor. Și atunci, cum poți afirma că au adoptat nume ebraice? Evreii au primit puțină importanță în Egiptul ptolemaic. În acea perioadă, grecii încercau să inventeze o nouă religie. Adunaseră în biblioteca din Alexandria date despre toate religiile pe care le întâlniseră. Au încercat să creeze culte noi, combinându-le pe cele cunoscute lor. Atunci, evreilor li s-a cerut să-și traducă în greacă scripturile, astfel apărând Septuaginta. Nici în acel moment grecii nu au părut interesați de evrei, de religia sau de cultura lor; doar aveau nevoie de o copie a scripturilor pentru colecția lor din bibliotecă. După o încercare eșuată de inventare a iudaismului elenistic, Septuaginta a fost ignorată de către greci până când filosoful evreu grec Philon din Alexandria a reușit să combine religia iudaică cu filosofia greacă și misticismul egiptean, rezultând creștinismul. Privind aceste fapte istorice, întreb din nou: de ce ar fi adoptat grecii nume ebraice?!?
Să luăm și un caz concret: numele Iohannis. Am căzut amândoi de acord că provine din Ioannes, cuvânt din greaca veche (transformat în Yannis în cea modernă). Tu susții că e un nume preluat din ebraică, deși pentru această afirmație n-ai nicio acoperire istorică sau logică. Eu susțin altceva: în secolul al III-lea î.e.n., preotul babilonian Berossus a scris în limba greacă „Babyloniaca”, în care l-a menționat pe Oannes, o divinitate care le-a adus babilonienilor civilizația. Oannes era forma greacă a akkadiannului Uanna, care la rândul său provenea din Uan al sumerienilor, un nume întâlnit și în textele despre Adapa din biblioteca lui Așurbanipal din Ninive. Nu știu ce crezi tu, dar Oannes și Ioannes sunt două nume aproape identice. Îmi dai dreptate aici sau nu? În plus, în acea perioadă, la scurt timp după moartea lui Alexandru, grecii erau conducătorii imperiului acestuia, pe când evreii doar niște musculițe nedemne de a fi băgate în seamă. Concluzia e una singură: grecii au adoptat numele Oannes, căruia i-au adăugat o literă la început, astfel luând naștere numele Ioannes. Care chiar nu are nicio legătură cu ebraica.
La fel au făcut și celelalte popoare: au adoptat nume de la marile civilizații cu care intrau în contact, nicidecum de la evrei. Răspândirea numelor evreiești și traducerea lor în limbile altor popoare a început odată cu apariția creștinismului. Până atunci, nu ceilalți s-au inspirat din ebraică, ci evreii din limbile celorlalți. Ceea ce s-a demonstrat cu succes de multe ori.
Apropo, nici Maria nu provine din ebraică. Romanii aveau acest nume, care era femininul lui Marius, una dintre cele mai proeminente familii romane. Marius provine din numele zeului Mars / Martis, care nu are absolut nicio legătură cu ebraicul Miriam. Romanii și-au botezat zeul după Martu al sumerienilor, numit Marduk de babilonieni.
Exemplele ar putea continua la nesfârșit. Sper că am reușit totuși să demonstrez că ebraica nu stă la baza limbilor antice ori moderne, fără a avea nevoie de „cunoștințe academice”, ci de unele istorice, arheologice, mitologice și logice. La fel cum sper că știi deja că ebraica face parte din aria limbilor semite, care provin din akkadiană, iar evreii au luat de la popoarele cu care au intrat în contact tot ce se putea, de la limbă și nume până la religii (îți dau doar un exemplu: El și Elohim, două dintre epitetele zeului biblic, sunt preluate de la civilizația ugaritică, mult mai veche decât cea ebraică). Sper că am lămurit și proveniența numelui Iohannis / Ioannes, care sub nicio formă nu e ebraica. Și cu această ocazie, poate istoria numelor ar trebui reevaluată, pentru că o mare parte din ea se dovedește a fi falsă. Într-adevăr, a avea cunoștințe despre istoria numelor este o armă extraordinară împotriva celor care ne bagă pe gât falsificările „poporului ales”.
M-am lămurit și cu site-ul pe care mi l-ai recomandat, Behind the Names. Conține doar variante oficiale și de multe ori greșite. L-am testat cu numele zeilor din panteonul grecilor. De exemplu, la Athena scrie „înțeles necunoscut, probabil derivat al cuvintelor grecești ather (ascuțit) și aine (laudă)”. În realitate este forma feminină a egipteanului Aten. La Hera scrie „înțeles necunoscut, probabil din cuvintele grecești heros (erou, războinic), hora (perioadă de timp) sau haireo (a fi ales)”. În realitate e forma feminină a egipteanului Heru. Hades este „din grecescul Haides, derivat din aides (nevăzut)”. În realitate, provine din vest-semiticul Hadad, care la rândul său se trage din sumerianul Adad. Ares se trage „probabil din grecescul are (ruină) sau arsen (mascul)”. În realitate, în greaca veche era Aris, care nu este decât o anagramare a epitetului akkadian Asar (prințul apelor), preluat de egipteni ca nume al zeului Osiris, preluat de asirieni pentru numele capitalei, țării și zeului lor suprem, transformat în Aesir de scandinavi, în Asura de indieni și în Ahura de perși. La Aphrodite, site-ul e sincer: „înțeles necunoscut, probabil de origine feniciană”. În realitate se traduce prin „zeitatea Africii”. Am încercat și la zeitățile egiptene, însă și acolo e aceeași nelămurire. De exemplu, Osiris este „forma grecească a egipteanului Asar, care are un înțeles necunoscut”. Necunoscut poate pentru mediul academic. Pentru un necunoscător ca mine este, așa cum am mai spus, un epitet akkadian, ce înseamnă „prințul apelor”. Isis este „forma grecească a egipteanului Ist, care probabil înseamnă tronul”. Sau, mai mult ca sigur, provine de la Iștar a babilonienilor. Amon / Amun este „forma grecească a egipteanului Yamanu (cel ascuns)”. De fapt, Amun este agramarea numelui babilonian Anum.
Asta da „sursa cu un prestigiu renumit in lume, un fel de Wikipedia a numelor”! Nici nu mă mir că mediul academic nu reușește să traducă sau să găsească originea adevărată a unor nume…
Am trimis cvul ala la eridian, se mai face vreo ceva, ca nu am primit nici un raspuns
Nu cred. Eu m-am retras din proiectul ăla iar cei care au rămas nu par să facă ceva.
Draga jurnalule, 26 noiembrie. Nici o revolutie. Populatia e inca tranchilizata de televiziune si prostita usor de cateva cuvinte. Incep sa cred ca nu mai vine.
Da domnule Klaudyu , dar nu cred ca cineva trebuie neaparat sa ,,studieze,, la vreo Facultate daca la asta te referi , daca nu atunci fiecare om de pe pamant are acces si poate verifica el insusi orce informatie din carti de specialitate aici mentionez carti de simbolistica , carti de Etnografie, carti de Istorie, carti despre spiritualitatea stramosilor nostrii geto-daci etc. Ignoranti sant tocmai cei care nu cerceteaza astfel de carti , si nici nu sant preocupati sa o faca. Si nu am descoperit nici America , si nici apa calda. Apreciez 99 % , doar 99% din ce a scris domnul Cristian Negureanu , deoarece scoate in evidenta ,,FALSITATEA obiceiurilor , invataturilor , simbolurilor si practicilor , existente din pacate in cadrul Bisericii Ortodoxe si Catolice. Nu e singurul care o face. Restul cu ,,Casa Poporului din Bucuresti , si Planeta Nibiru , nu le cred , e treaba lui. Dar nu poti sa nu remarci ca om care gandeste cu capul si nu cu fundul , ca descrie fenomenele de azi asa zis paranormale , fenomenul O.Z.N , si multe altele. Desigur ca si-a atras pe cap , prin asta mania unor prelati ortodocsi , deoarece a avut curajul prin ceea ce a scris sa demaste basmele cu care sant tinuti majoritatea oamenilor din tara asta in ignoranta. Si evreii domnule Klaudyu nu aveau cum si de ce sa adopte si ei un zeu de la vecini lor pagani. Monoteismul era monoteism iar politeismul era politeism. Cand cineva ,se vede bine asta, scrie ceva ce nu se potriveste cu doctrina ortodoxa , imediat e privit ca ciudat , ori e facut mason , ori iehovist , ori sectant, ori eretic. Deci am cautat si in Istoria Religiilor , si in Istorie , si in Mitologie in care exista atatea argumente extrabiblice care demasca invataturile asa zis adevarate ale Ortodoxiei si nu numai.
În primul rând, nu mă refeream la studiat la facultate, ci la studiul textelor antice. În al doilea, nu consider că aberează pentru că demontează învățăturile ortodoxiei. Dacă te-ai fi uitat măcar puțin pe blogul ăsta, ai fi văzut că și eu fac asta. Problema cu Negureanu e că fabulează fără măcar să fi studiat textele despre care vorbeam. Ceea ce am demonstrat deja în acest articol. Studiul trecutului pentru el se rezumă doar la copierea ideilor unor masoni precum Zecharia Sitchin sau Erich von Daniken. Nu poți demasca minciunile prin alte minciuni. Eu prefer adevărul, de care Negureanu este străin.
Evreii nu aveau cum să adopte un zeu de la vecinii lor păgâni?!? De ce, pentru că nu vrei tu? Vezi tu, exact de asta ți-am spus că e important să studiezi. Evreii au copiat tot ce au putut de la toate popoarele cu care au intrat în contact. Miturile biblice se găsesc în mitologia mult mai veche a altor popoare, ceea ce demască plagiatul. Ai aici câteva exemple: http://secretelezeilor.wordpress.com/2011/09/15/scripturile-evreilor/. Evreii au fost dintotdeauna politeiști, lucru susținut atât de Vechiul Testament, cât și de descoperirile arheologice. Moise / Akhenaton a încercat să le introducă credința într-un singur zeu, însă evreii n-au putut fi convinși prea ușor să renunțe la zeii lor. În cele din urmă, au devenit monoteiști abia după întoarcerea din exilul babilonian, unde au făcut cunoștință cu cultul lui Marduk, pe care l-au adoptat sub numele Yahweh. Și ți-aș putea explica întreaga poveste până mâine, însă fără rost. Studiază istoria, religiile, mitologia și arheologia, și vei găsi acolo adevărul. Nu în prostiile unui nebun ca Negureanu. Asta doar dacă poți vedea adevărul care, după cum s-a spus adeseori, nu e pentru oricine.
În primul rând că Negureanu face o greșeală din start. …Nu Enki este TATAL lui Marduk ci invers….În al doilea rând ,ca să îți faci o impresie reala ,trebuie să citești totul ..Si textele sumeriene si sanscrite si babiloniene si ebraice si grecești si budiste si taoiste.Si cel care se vede clar că nu numai că le-a citit ,dar le si înțelege este domnul Claudiu Gilian…dacă vezi templele de peste tot din lume inclusiv cele din India ,Indonezia ,Grecia ,Japonia Vietnam si apoi pe rând piramidele sculpturi ,picturi ,înțelegi clar cine are dreptate …masonii au planurile lor ,dispuse de zeii lor ,ei sunt ,cu Enki ,Baal ,Horus ,Lucifer.. ,adevărul însă este deasupra tuturor….
Pt domnul Claudiu…. vizualizati mausoleul lui Nefertarii…..imi pare rău că nu am reușit să fac foto. . Este fantastic ….Undeva în acel mausoleu , prin mijloc ,sunt patru busturi simple …Este exact oglinda celor 4 civilizații ,adică cele 3 înaintea noastră și cu noi 4 …Am mai văzut asta si in alte locuri ,atunci nu am înțeles și nici nu știam ce stiu azi ….mi se părea sf ,utopie….Însă totul este atât de clar descris încât evidenta te uluieste…
Vine ea, dar întârzie câțiva ani, că vine cu trenul. Iar întârzierile CFR-ului au devenit legendare…
„Christina, cu tot respectul, în calitate de jurnalist de investigații și cercetător independent de foarte mulți ani te contrazic. Deși această calitate contează prea puțin. Funcția de profesoară precum și mediul academic nu garantează cunoașterea adevărului. O diplomă cântărește mai mult în ochii prostimii, deși e doar o bucată de hârtie.”
Interesant mod de a vedea lucrurile si de a conversa online. Ne luam la pertu, okej, in tarile de vest se poarta, in Romania mai putin, dar de ce sa jignesti un om pe care nu-l cunosti, nu ma lamuresc deloc. Nu inteleg cum se poarta o discutie civilizata si constructiva daca mergem pe ideea ca „eu am dreptate”. Ideile mele nu trebuie neaparat sa se potriveasca cu ale altora si invers. Prin comunicare apar si cursuri noi de gandire ceea ce participa la imbunatatirea culturii generale a fiecaruia.
Ai dreptate cand afirmi ca functia de profesoara si mediul academc nu garanteaza cunoasterea adevarului. Probabil ca eu am invatat gresit miile de liceeni care mi-au trecut „prin mana” pana acum, viitorul va arata asta cand vor veni alte forme de „adevar”. Pana atunci respectam „adevarul” de astazi, bazat pe cercetari, documente si rezultate a unor ani de experienta de orice fel. Ai dreptate si de bucatica de hartie numita diploma, cunostintele sant in creierul fiecaruia si nu pe hartie. Hartia e rezultatul cunostintelor examinate, care sant doar o parte minuscula din capacitatea creierului uman a fiecaruia. Eu ma sprijin pe stiinta iar stiinta e schmbatoare in tact cu noile descoperiri.
E foarte adevarat ca unele teorii cad in favoarea unor noi descoperiri, indiferent despre ce este vorba. Dar afirmatia ta ca – „O mare parte a științei se bazează doar pe presupuneri și imaginație. Să ne amintim că, nu demult, știința era cea care susținea că Pământul este plat, se află în centrul universului iar Soarele se învârte în jurul lui. Erorile științei sunt numeroase și nu are rost să le amintim aici și acum. Iar dacă eu te contrazic, deși nu fac parte din mediul academic, îți aduc și argumentele care demonstrează că greșești. Fără să am nevoie de vreun titlu de profesor.” – nu stiu pe ce o bazezi. In care medii si timpuri s-au discutat cele de mai sus? Sper ca nu in acest secol.
Ipoteza ca pamantul ar fi plat a fost larg răspândită in timpuri preistorice, la fel ca si aceea ca pamantul ar fi rotund. O alta aberatie ce a circulat prin lume in ultimii 200 de ani a fost aceea ca defapt biserica / religi ar fi cele ce ar fi raspandit ideea ca pamantul e plat. O tampenie peste masura umblata din gura-n gura si raspandita prin toata lumea. Exista documente inca din sec. al IV-lea precum ca oamenii de stiinta si marinarii erau constienti de rotunjimea planetei iar masuratori facute de matematicieni asupra circumferintei planetei dateaza inca din anii 200 inaintea erei noastre. Probleme despre care stiinta si preotimea nu au cazut de-acord de-a lungul veacurilor nu a fost forma planetei Terra, care a fost binetratata ca o sfera de-a lungul anilor, ci mai degraba cat de mare e planeta noastra si cum s.a format. Aici probabil ca stiinta si religia nu vor cadea nciodata de acord.
Aici, pe blogul ăsta, ne tutuim cu toții. Nu contează că unul are 18 iar altul 60 de ani, că unul e șofer iar altul doctor ori general. E un mod familiar de a purta conversații care poate aduce rezultate mai bune. La fel ca la radio, de altfel. Dacă nu-ți place vorbitul la pertu, nu e nicio problemă. Doar nu te obligă nimeni să conversezi cu noi.
Nu văd însă unde e jignirea. Te-a jignit faptul că ți-am vorbit la pertu? Sau ce? Chiar nu pot să văd jignirea aia despre care vorbești.
Nu înțelegi cum se poartă o discuție civilizată și constructivă dacă mergem pe ideea că „eu am dreptate”? Atunci cum ar trebui? Să merg pe ideea că nu am dreptate?!? Într-o discuție, fiecare consideră că are dreptate. Diferența e dată de argumentele cu care își susține punctul de vedere precum și de acceptarea argumentelor celuilalt, atunci când este cazul.
Biserica a promovat în Evul Mediu ipoteza Pământului plat. Da, unii cunoșteau rotunjimea Terrei încă din Antichitate, unii o cunoșteau și în Evul Mediu. Însă se găseau încă mulți care credeau într-un Pământ plat. Inclusiv oameni de știință, mai ales dintre cei ai Bisericii. Această controversă a existat până când Fernando Magellan a dovedit că Pământul e rotund, din acel moment ideea fiind acceptată de majoritatea. Dar asta contează prea puțin. Hai să nu deschidem alte subiecte, din moment ce n-am terminat cu primul, cel mai important. Eu mi-am prezentat punctul de vedere legat de presupusa proveniență a numelor din ebraică. Și mi l-am argumentat cât de bine am putut. Nu-ți văd reacția cu privire la kilometrii pe care i-am scris în demonstrația mea. Mă așteptam la un răspuns, ca să nu cred că am dialogat singur. Până la urmă, o discuție nu e o bătălie între diplome, ci între argumente. Iar cineva din mediul academic, care își apără cunoștințele pe care le-a transmis câtorva mii de liceeni, ar trebui să-mi demonstreze că greșesc. Și totuși nicio replică? Ce să înțeleg din asta?
„Prima mare greșeală a ipotezei tale este pornirea de la o premisă greșită: „cam toate numele se trag din aceleasi radacini vechi, ebraice”. Această afirmație este de o absurditate hilară și sper că nu se bazează pe „cunoștințe academice”.”
Afirmatia mea este legata de subiectul de discutie inceput, numele crestine / biblice si originea lor. Oriunde te invarti, online sau lucrari si enciopedii scrise se spune acelasi lucru, Atatia academicieni care au muncit ani de zile ca sa stranga si sa citeasca documente istorici vechi nu pot gresi cu totii, de ex Enciclopedia nationala suedeza – http://goo.gl/pc5FfL , Muzeul de istorie al Suediei – http://goo.gl/C5N24v , Encyclopaedia Britanica – http://goo.gl/ptwafl .
Exista o legatura stransa între aproape toate culturile, mai mult sau mai puțin, pentru că Biblia și creștinismul au dat naștere la o serie de nume care supraviețuiesc tuturor vremurilor. Cu putina rabdare si cu mult bunsimt se poate cerceta si descoperi că, de exemplu, nume arabe ca Ibrahim și Miriam se trag din numele biblice Avraam și Mariam, care în timp a devenit Mary, Mary, Marie, Maria ai asa mai departe. Bineinteles ca sant si alte nume in lume in afara de cele biblice dar asta e o alta discutie. Mie, de exemplu imi place sensibilitatea si sentimentalitatea numelor africane. Numele specifice africane reflecta de multe ori condițiile de la naștere: in ce zi sau la ce ora esti născut, stari sufletesti sau anumite experiențe traite de părinților inainte sau in timpul nasterii copilului, si asa mai departe (Wekesa, „născut timpul perioadei de recoltare”). Alte nume descriu nou-născutul – Chiumbo, „slabut” (mwera), Ramla, „profeție” (swahili) – sau au un element religios – Oluwatoyin, „Dumnezeu este vrednic de lauda” (yoruba).
„Apropo, nici Maria nu provine din ebraică. Romanii aveau acest nume, care era femininul lui Marius, una dintre cele mai proeminente familii romane. Marius provine din numele zeului Mars / Martis, care nu are absolut nicio legătură cu ebraicul Miriam. Romanii și-au botezat zeul după Martu al sumerienilor, numit Marduk de babilonieni.”
Despre provenienta numelui Marius ai dreptate doar ca datorita crestinismului raspandit in Europa acest nume a fost de multe ori tratat ca drept forma masculina a numelui Maria care are originea latina „Maria” din greaca (Noul Testament cu formele „Μαριαμ” (Mariam) si „Μαρια” (Maria)) din ebraica „מִרְיָם” (Miryam) din egipteana „mry” care inseamna „iubita” sau „iubire”, vezi arborele genealogic aici – http://www.behindthename.com/name/mary/tree. Numele feminin de la Marius e Mariana, vezi arborele genealogic aici – http://www.behindthename.com/name/marius/tree
Imi place simtul tau critic ascutit si imi place foarte mult discutia despre nume, care este unul din subiectele mele favorite. La nerabdarea ta despre intarzierea mea in discutie exista cateva raspunsuri: servici, familie, treburi gospodaresti si apoi discutii online. Multumit de raspunsul la intrebarea ta? Altul mai bun nu am.
„M-am lămurit și cu site-ul pe care mi l-ai recomandat, Behind the Names. Conține doar variante oficiale și de multe ori greșite. L-am testat cu numele zeilor din panteonul grecilor. De exemplu, la Athena scrie „înțeles necunoscut, probabil derivat al cuvintelor grecești ather (ascuțit) și aine (laudă)”.”
Situl este in constructie continua, ca orice alt site. Nu e complet, are doar in jur de 19000 de nume. Nume pe care nu le gasesti acolo, cauta-le de ex intr-o enciclopedie nationala a carei tari doresti.
„Inclusiv oameni de știință, mai ales dintre cei ai Bisericii.”
Nu amesteca religia cu stiinta, sant doua lucruri diferite, citeste si ce spune CrestinOrtodox.Ro despre legatura lor – http://goo.gl/WHRClV
Ideea cultului zeului peste si de acolo numele Oannes si Unnan o discutam maine sau alta data ca sa mai prind ceva ore de somn. La mine e ceasul + 1 h fata de RO.
Nu amestec eu religia cu știința, ci s-au amestecat singure de multe ori. Știm sigur că Biserica a avut oameni de știință încă de la începutul Evului Mediu și încă mai are. Uite aici pe scurt câteva exemple: http://en.wikipedia.org/wiki/Catholic_Church_and_science. Creștinismul nu a făcut decât să meargă pe linia începută în Antichitate, când religia și știința nu erau separate. De exemplu, medicul folosea și ritualuri magice ori rugăciuni, preoții studiau astronomia, etc. În societățile tribale se întâlnește și astăzi această simbioză, șamanul jucând rol atât de medic / vindecător cât și de preot. Părerea mea e că nu ar trebui amestecate religia și știința, pentru că nu iese nimic bun. În schimb, cred că anumite părți din ele se pot completa reciproc.
„Oriunde te invarti, online sau lucrari si enciopedii scrise se spune acelasi lucru, Atatia academicieni care au muncit ani de zile ca sa stranga si sa citeasca documente istorici vechi nu pot gresi cu totii”. Tocmai asta e, că se poate. S-a demonstrat acest lucru de multe ori. Și o să-ți mai demonstrez. Probabil cea mai mare greșeală a oamenilor de știință este, așa cum o numea profesorul J. Allen Hynek, „provincialismul temporal”. Adică ochelarii de cal ai suficienţei pe care ştiinţa oficială se complace să-i poarte, de multe secole. Cu alte cuvinte, în fiecare epocă, toţi cei care trec prin şcoală capătă confingerea că savanţii din trecut rătăceau orbecăind într-un mod penibil, în schimb cei din prezent au scos omenirea la lumină, descoperind adevăratele răspunsuri la toate marile probleme. Ceea ce mai rămâne de cunoscut ar fi cel mult nişte mici detalii nesemnificative. Această mentalitate nu e recentă, ci ne caracterizează din cele mai vechi timpuri. Iată câteva exemple:
– Sextus Frontinus, inginer în vremea împăratului Vespasian, scria acum aproape două milenii: „Nu mai există idei pentru alte noi lucrări şi maşini de război; perfecţiunea lor a atins limita şi nu văd cum ar mai putea fi îmbunătăţite”.
– Celebră este credinţa că toate corpurile solare se învârt în jurul Pământului. Când Galileo Galilei a afirmat contrariul, Inchiziţia l-a silit să-şi retragă cuvintele. Cu toate acestea, se pare că demonstraţia lui Galilei nu a schimbat prea multe în mentalitatea oamenilor începutului de mileniu III. Un sondaj din 2010 a revelat faptul că 42% dintre români, 41% dintre englezi, 39% dintre francezi, 35% dintre germani, o treime dintre ruşi şi 32% din populaţia Uniunii Europene încă mai cred că Soarele se învârte în jurul Pământului. În mod surprinzător, americanii stau ceva mai bine la acest capitol. În 2005, doar 20% erau adepţii acestei idei.
– Leonardo de Vinci era convins că tot ce se putea descoperi în matematică fusese descoperit deja de înaintaşii săi.
– La apariţia locomotivei cu aburi se spunea că, la o viteză mai mare de 30 kilometri pe oră, oamenii se vor sufoca ori le vor plesni plămânii.
– În 1801, când astronomul Piazzi a observat pe cer primul asteroid, Ceres, filosoful Friedrich Hegel a „demonstrat” că aşa ceva nu există. Lavoisier susţinuse şi el, cu ceva timp în urmă, în faţa Academiei Franceze, că meteoriţii nu pot exista. Argumentul său a fost: „Nu se poate să cadă pietre din cer, fiindcă nu există pietre în cer”.
– Părintele medicinei experimentale, fiziologul Claude Bernard, declara la mijlocul secolului al XIX-lea: „Să închidem uşile. Nimeni nu-i va egala vreodată pe giganţii care au inventat maşina cu aburi”. De asemenea, experţii lui Napoleon al III-lea au „demonstrat” că dinamul electric nu se va învârti niciodată şi că toate motoarele electrice sunt, de fapt, nişte variante pentru perpetuum mobile.
– Când Thomas Edison a adus în faţa Academiei Franceze fonograful pe care îl inventase, savantul J. Bouilleaud a declarat că este imposibil şi că va fi pe veci imposibil ca nişte aparate din metal şi lemn să reproducă miracolul vocii omeneşti. Ba, mai mult, când aparatul a scos primele sunete, cineva din sală a sărit să-l strângă de gât pe Edison, pe care îl credea ventriloc, strigând: „Iată secretul invenţiei!”
– În 1875, directorul oficiului de patente din Statele Unite şi-a prezentat demisia secretarului de stat pentru comerţ, motivând că nu are rost să rămână în post din moment ce tot ce se putea inventa fusese inventat.
– În 1877, marele chimist Marcellin Berthelot scria: „Universul nu mai are de acum înainte niciun mister”.
– În 1895, profesorul Lippmann îşi sfătuia un student, care dorea să devină fizician, să renunţe la această idee dacă nu dorea să devină un ratat. În acea vreme, practic toţi fizicienii erau de acord că „fizica este o ştiinţă închisă”, în care nu mai erau posibile descoperiri importante.
– Tot în 1895, Lordul Kelvin, preşedintele Societăţii Regale Britanice, afirma cu tărie că „zborul cu vehicule mai grele ca aerul este imposibil”. Multe alte personalităţi, printre care şi Simon Newcomb, îi împărtăşeau opinia. Lordul Kelvin a mai declarat şi că „radioul nu are niciun viitor” sau că „razele X se vor dovedi o şarlatănie”.
– Fizicianul Heinrich Hertz, cel care a dat numele său undelor radio, scrisese Camerei de Comerţ din Dresda că ar trebui descurajate cercetările legate de undele electromagnetice pe care le-a descoperit, întrucât ele nu vor avea nicio aplicabilitate practică.
– Unul dintre pionierii radiofoniei, Edouard Branley, a hotărât în 1898 să renunţe la experimentele sale, pe care le considera lipsite de perspectivă, şi să devină medic de cartier. Ba chiar şi-a instruit guvernanta să le interzică copiilor săi să-l citească pe Jules Verne, deoarece „ideile false deformează spiritele necoapte”.
– În 1923, laureatul Premiului Nobel, fizicianul Robert Millikan, afirma că „nu pare verosimil ca omul să poată folosi vreodată puterea atomului”. Cu puţin timp înainte, Henry Poincare declarase ceva asemănător: „bunul simţ singur este suficient să ne spună că distrugerea unui oraş prin dezintegrarea unei jumătăţi de kilogram de metal este o imposibilitate evidentă”. În 1935, unul dintre primii savanţi care au obţinut fisiunea nucleară, E. Rutherford, a fost întrebat când va putea fi utilizat practic acest proces, iar răspunsul său a fost categoric: „Niciodată”. Winston Churchill îşi exprima şi el opinia ceva mai târziu că „energia atomică ar putea fi la fel de bună ca explozibilii noştri de azi, dar e puţin probabil să producă lucruri mai periculoase”.
– În 1932, astronomul Moulton de la Universitatea din Chicago opina: „Nu-i nicio speranţă ca ideea fantastică a zborului spre Lună să devină realitate, din cauza barierelor insurmontabile pe care le pune depăşirea gravitaţiei pământene”.
– La începutul anilor 1940 era unanim răspândită ideea că avioanele nu vor putea depăşi viteza de 700 kilometri pe oră. Peste câţiva ani, că nu poate fi depăşită viteza sunetului. La ora actuală considerăm că nu poate fi depăşită viteza luminii, până la care mai avem destul.
În prezent, puţini se gândesc la faptul că vom avea şi o ştiinţă a secolului XXII, XXV, ş.a.m.d., şi că urmaşii noştri îndepărtaţi se vor confrunta cu probleme la care nu vor avea răspunsuri, că teoriile lor le vor nărui pe cele precedente şi că unele fenomene, considerate la un moment dat „detalii nesemnificative”, vor reuşi după câtva timp să ne schimbe viziunea asupra lumii. În acest caz, putem spune cu mâna pe inimă că sunt șanse mari ca și acei „academicieni care au muncit ani de zile ca sa stranga si sa citeasca documente istorici vechi” se se înșele, la fel cum au făcut-o predecesorii lor.
Da, există o strânsă legătură între aproape toate culturile, și nu doar datorită Bibliei. Legătura reiese cel mai bine din religiile antice, care conțin aceleași divinități și în mare parte aceleași întâmplări (bineînțeles, cu excepțiile reprezentate de imaginația fiecărei culturi în parte). Logic că răspândirea religiei evreilor prin creștinism și islamism a dus și la răspândirea numelor evreiești. Care, la rândul lor, provin din alte culturi. Atunci când caut proveniența unui nume, nu mă interesează că a fost răspândit de o anumită religie, ci originea lui. De exemplu, numele Avram este considerat de origine ebraică. Într-adevăr, a fost preluat de la evrei, prin răspândirea scripturilor acestora prin Biblie ori Coran. Însă Abram este un nume akkadian, însemnând „tatăl suprem”. Akkadiana, din care provin toate limbile semitice, inclusiv ebraica, era limba vorbită de babilonieni; evreii s-au lovit de ea mai ales în timpul exilului babilonian, ceea ce explică adoptarea unor nume akkadiene de către evrei. Așadar, cel mai corect este să afirmăm că numele Avram este de origine akkadiană, și nu ebraică.
Evreii nu au inventat nimic, nici numele și nici limba lor. Au preluat totul de la cei cu care au intrat în contact. Numele dumnezeului biblic sunt copiate din religiile altor popoare. El și Elohim se găsesc în cultură canaaniană, reprezentată cu succes de civilizația ugaritică; Sabaoth se trage din zeul tracic Sabazios / Sabadios; Adonai din egipteanul Aton-ai, etc. La fel și faptele zeului lor. Nu despre asta vorbim acum, însă, pentru că n-aș vrea să deviem discuția. Ideea e că îmi displace atribuirea originii ebraice pentru niște nume care în realitate au o altă origine. Repet, sigur că au fost preluate de multe popoare numele ebraice, însă originea acelor nume e alta. Vorbim despre origine, nu despre filiera prin care au fost preluate. Îți mai dau un exemplu, apropo de ideea mea că toate numele ebraice au în realitate o altă origine. Numele ebraice Esther și Mordechai (Estera și Marduheu în română), prezente și în Cartea Esterei din Vechiul Testament, provin din numele principalelor divinități ale Babilonului, Iștar și Marduk. Așa că, în niciun caz nu putem vorbi nici aici despre niște nume de origine ebraică.
Unul dintre link-urile pe care mi le-ai recomandat demonstrează exact ce spuneam puțin mai sus: numele ebraice sunt considerate originea multor altor nume. La „Name Tree for Mary”, toate variantele acestui nume provin din ebraicul Miriam. O idee total greșită. Chiar tu ai observat că Miriam își are rădăcina în egipteanul Mry. În latină, Maria era femininul lui Marius, provenind din Mars / Martis, care la rândul său se trage din Martu / Marduk. În Siria exista orașul Mari, care a ajuns la apogeu prin 2.900 î.e.n., într-o vreme în care evreii nici măcar nu existau, prin urmare nici limba lor (evreii, la fel ca restul semiților, sunt urmașii akkadienilor). Iar Mari îmi pare a semăna foarte bine cu Maria. Se vede cu ușurință că acest nume, în diverse forme, a apărut în mai multe locuri din lume fără a avea vreo legătură cu limba ebraică. Așadar, Miriam al evreilor sub nicio formă nu este originea numelui Maria, ci doar varianta ebraică al unui nume mult mai vechi, care a dus la răspândirea numelui biblic Maria. Apropo de asta, femininul lui Marius nu e Mariana, așa cum susții, ci Maria; Mariana e femininul lui Marianus, care provine din Marius, iar asta e altă mâncare de pește.
Și mie îmi plac numele africane. La fel și cele indiene din America, mai ales cele care conțin numele animalului totem pe care și l-a ales individul. Pentru noi sunt ciudate, însă sună bine. Și îmi permit să te mai corectez o dată: Oluwatoyin nu e tradus corect prin „Dumnezeu este vrednic de laudă”, pentru simplul fapt că populația yoruba nu cunoaște numele de „dumnezeu”, care există doar în religiile abrahamice. În limba română, acest nume este format din „Domnul” și din „zeu”, cel de-al doilea cuvânt provenind din Zeus al grecilor (Dzeus în greaca veche) care, la rândul său, se trage din Dyaus Pitar al indienilor. Tatăl zeilor indieni a devenit Dzeus / Zeus Pater la greci și Jupiter la romani. Din cauza creștinismului, numele Dumnezeu a ajuns să desemneze orice zeitate supremă din orice religie, ceea ce nu mi se pare normal mai ales în religii care nu au nicio legătură cu grecii sau cu indienii ori cu zeul creștinismului, iudaismului și islamismului. În aceste religii, mai corectă ar fi folosirea termenului „divinitate supremă”, pentru a nu apărea confuzii cu zeitatea religiilor abrahamice. Pentru yoruba, divinitatea supremă există în trei manifestări: Oludumare (creatorul), Olorun (conducătorul cerurilor) și Olofi (cel ce realizează legătura dintre Cer și Pământ). Așadar, Oluwatoyin s-ar putea traduce mai bine prin „Divinitatea supremă este vrednică de laudă”.
Problema mea cu site-ul Behind the Names nu este legată de numele pe care nu le găsesc acolo, ci de interpretarea celor pe care le găsesc. Multe sunt eronate, incomplete sau lipsesc cu desăvârșire. Prin urmare, nu-l pot recomanda nimănui.
Nu e nevoie să discutăm despre Oannes ori despre cultul zeului pește în general. Nu încercăm să-i stabilim originea. Ceea ce m-ar interesa este ideea articolului: că numele grecesc Ioannes provine din Oannes, nicidecum din ebraică. De asemenea, m-ar interesa părerea ta și despre proveniența lui Klaus / Claus din Clausus al sabinilor via latinescul Claudius, nicidecum din grecescul Nicholaos. Știu că timpul este întotdeauna o piedică, așa că nu e nicio grabă. Când ai timp liber și chef de a dezbate ipoteza mea, mă găsești aici.
Se cunoaște, dar m-am gândit că e mai bine să pun și niște fotografii, ca să nu fiu acuzat că acea urmă e doar o iluzie optică.
@ Christina Soldan
Personal sunt perfect de acord cu ceea ce a scris Klaudyu, insa datorita lipsei de cunostinte in domeniu imi este greu sa fac aprecieri si constructii intelectuale pe marginea subiectului. „Simt” ca ceea ce a scris este foarte aproape de adevar si atat.
Imi permit insa sa fac o observatie referitor la: ” A avea cunostinte despre istoria numelor este o arma extraordinara impotriva discriminaril”. Stimata doamna, orice persoana sanatoasa psihic trece in jurul varstei de 5-14ani prin procesul de individuare-individuatie. Unii autori vorbesc despre desfasurarea acestui proces intre 7-15 ani, altii considera ca inceputul coincide cu „criza varstei de trei ani” … important este ca procesul este observabil la fiecare individ in parte.
Cu cat individuatia este mai puternica – adica avem sentimentul ca suntem ceva aparte fata de ceilalti si fata de lume – apare si sentimentul de insingurare. Logic. Aceasta ar fi mecanismul secundar al constituirii si pastrarii grupurilor, etniilor, popoarelor (cel primar se bazeaza pe supravietuire si atat). Adica imi asum o identitate educata, apoi ma revolt si imi gasesc propria identitate iar ca sa nu raman singur ma alatur celor cu o identitate aproximativ superpozabila peste cea gasita de mine, sau daca revolta personala esueaza, ma voi alatura grupului care pastreaza elementele educate initiale.
Individuarea este un proces care se extinde la nivel populational, etnic, religios etc. Cu alte cuvinte grupuri, etnii, popoare prin individuare se separa de ceilalti. Discriminarea nu face decat sa le recunoasca efortul..
Se bate moneda calpa pe „discriminare” si doar din interesul unora de a poza in victime. Nationalismul si constiinta nationala este cred eu apogeul acestei individuari. Nu ar fi putin ciudat ca in conditiile in care se vorbeste despre „poporul ales”, despre holocaust si muzeele sale, despre persecutiile la care a fost supus „poporul ales” noi sa nu ii diferentiem si sa le spunem ca sunt la fel ca noi, ca nu suntem nici mai buni si nici mai rai, nici mai valorosi nici mai putin valorosi si in spiritul egalitatii de drepturi palestinienii au acelasi drept la autodeterminare cu „poporul ales”.
Oare ce ar iesi???
„Discriminare” inseamna (dupa DEX) alegere, diferentiere, distingere… si in plan secund „politica prin care un grup de cetateni este lipsit de drepturi pe considerente neintemeiate”. Deci daca nu vrei sa fi diferentiat, nu te diferentia! Este imposibil. Procesul diferentierii si individuarii este fiziologic. Pe de alta parte lipsirea unui grup de cetateni de drepturi „pe considerente neintemeiate” este condamnata. Dar lipsirea acelorasi cetateni de drepturi pe considerente intemeiate??? Va asigur ca o asemenea perspectiva nici nu este luata in calcul. De ce? Pentru ca „discriminarea” este rea. Asa s-a stabilit in lipsa oricaror argumente. Eu spun ca discriminarea este fireasca, este o granita/zid intre unii si ceilalti la care lucreaza ambele parti cu acelasi elan si nimeni cu intentia de a darama… A avea o „arma impotriva discriminarii” este ca si cum ai avea o arma impotriva pubertatii sau adolescentei. Ele trebuie doar intelese, nu extirpate.
Interesant punct de vedere. La asta nu mă gândisem. Bravo, domn’doctor! 🙂
Multumesc de apreciere! Ceea ce am prezentat in comentariul de mai sus face parte dintr-o preocupare intinsa pe mai multi ani fata de sensul cuvintelor, expresiilor… Daca alfabetul este acelasi de multe sute de ani, iar cuvintele au evoluat putin (mai mult prin compunere), sensul cuvintelor prezinta o dinamica uluitoare. Intrucat fiecare dintre noi are propriul decodor lingvistic, nu e de mirare ca dialogul este in impas. Ceea ce faci tu, prin cautarea provenientei si explicarea formelor lingvistice folosite pentru zeitati si nu numai, este din perspectiva mea fundamental pentru intelegerea trecutului si ajungerea in prezent. Pe de alta parte, sensul cuvintelor si expresiilor este denaturat constant, astfel ca ne aflam cu sau fara voia noastra intr-un razboi pe doua fronturi: trecutul este mistificat si falsificat pentru a oferi explicatii convenabile unor cercuri de putere, iar prezentul este denaturat pentru o manipulare facila, in folosul acelorasi cercuri. De prima parte se ocupa un tip ce isi spune Klaudyu, cu mult succes as spune. De partea a doua am incercat sa ma ocup pe masura ce primeam “material” de la cei din jurul meu, din media, etc. Am primit si injuraturi sau dispret ca un fel de “recunoastere a meritelor” si sunt cat se poate de firesti! Explicand ce inseamna “nationalismul”, “patriotismul” sau “prostia”, “ignoranta”, “arta”, “miracolul” – in sensul lor si nicidecum in acceptiunea individuala – iti poti imagina ce am starnit!
In fata unei respingeri generale, am decis sa devin mai subtil: cele mai multe idei le-am expus sub forma de versuri pe blogul meu www.id-dincolodetimp.blogspot.com
Deci, daca navighezi cu “pluta pe aratura” este posibil sa-mi vezi pavilionul… 🙂
Explicatia pe care mi-ai oferit-o despre originile crestinismului a fost mai mult decat binevenita! In evangheliile citite de mine este evidenta discrepanta dintre starea de observator a naratorilor si fenomenele la care nu au avut cum sa fie martori, dar pe care le relateaza in aceeasi maniera ( ex. conceptia fantasmagorica a lui Iisus, dialogul Mariei cu ingerul vestitor sau dialogul lui Iisus cu ingerul si acceptarea “cupei” in timp ce apostolii dormeau…). Relatarea acelorasi fapte de catre fiecare apostol este o alta imposibilitate psihologica: fiecare dintre noi suntem atinsi diferit de ceea ce vedem sau auzim, oferind importanta mai mare sau mai mica, in functie de ceea ce rezoneaza cu noi insine.
Cum spuneam, faci o treaba excelenta oferind fundament stiintific observatiilor profane.
Succes in continuare!
Stiam ca asta se va intampla. Nu au stiut sa filtreze bine ce ajunge in articol si a ajuns your average conspiracy group, cu obama reptilianul si chestii de genul. Parea promitator 🙁
Klaudiu, deoarece discutia noastra a inceput de la numele Klaus iohannis, raspund in primul rand la intrebarile legate de aceste nume. Deoarece numele sant nume teoforice „nemtesti” respect originea descrisa de nemti care este de altfel ca cea descrisa de mine – http://www.beliebte-vornamen.de/suchergebnis2?cx=partner-pub-8296830181348949%3Axlryar-insh&cof=FORID%3A10&ie=UTF-8&q=klaus&sa=Suche . Pe acest site poti citi despre origine, statistica, etc.
Klaus este unul dintre cele mai renumite nume de origine germanică, este un diminutiv al numelui grecesc antic „Nikolaos”, care e un nume si mai popular decât Klaus. Numele se traduce ca „Poporul cuceritor”, cee ace a contribuit la o popularitate uriașă a numelui. Klaus și variantele sale s-au extins cu success in timpul Marilor Cruciade din Țara Sfântă și în special in Ierusalimul de pe timpul sarazinilor, în anii 1100 și 1200. Pe atunci era la moda ca cei ce se reantorceau din pelerinaj sau cruciade sa-si boteze copiii cu nume vechi biblice sau evreesti, sau cu nume din Grecia antică. In Grecia au fost lansate cele mai multe cruciade, 12 la numar și toate eșuat, dar moda de extindere a numelor s-a pastrat. Cee ace a dus la foarte multe confuzii mai târziu când s-a fost realizat ca în „epoca luminilor” multe family creștine purtau nume evreiești ca de ex Avraam, Isaac și Iosif. Inregistrări cu aceste nume se gasesc în carti și registre din evul mediu german, de ex Uzo Claus of Eblingen, botezat in 1294, Henricus Claus of Eblingen in 1323, Wolframus Klusner of Goddelau in 1398 si Tobias Clausnitzer of Thun în 1619.
Mai mult despre nume poti citi si aici – http://en.wikipedia.org/wiki/Given_name . Originea, clasificarea si raspandirea numelor in lume sant bazate pe inscriptii, pietre funerare, rune si asa mai departe in concordanta cu migrarea, istoria, fonetica adaptata diferitelor limbi si asa mai departe. E un proces complex in care toate piesele de puzzle ca s-au descoperit de- lungul veacurilor au fost bineanalizate si lipite cat mai bine una de alta pentru a trage concuzii serioase si nu fictiuni. La aceasta s-a lucrat si se mai lucreaza inca intens in toata lumea si cu o „armata” imensa de cercetatori arheologi, de istorie, de fonetica si lingvistica si multi altii. Descrierea si plasarea numelor pe o harta istorica internationala nu se face prin deductii ci pe ani de cercetare si e un lucru dificil, lent, pe o perioada foarte lunga de timp, care nu se termina niciodata, deoarece noi descoperiri si rezultate a noi si adanci cercetari apar tot timpul.
Nu am gasit nimic care sa asocieze numele Claudius cu numele teoforice sau cu numele Klaus, imi pare rau. Numele Claudius este de origine latina iar fondatorul familiei Claudius este Appius Claudius Sabinus Inregillensis, anul 500 inainte erei noastre.
In legatura cu ceea ce spui tu, ca religii / nume / traditii sant imprumutate, ai perfecta dreptate. Pamantenii au migrat liber prin toate colturile lumii si s-au inspirat unii de la altii cum le-a placut si au cules ce li s-a parut lor mai bun. In privinta crestinismului, care la randul sau e impartit in mai multe ramuri) poti sa citesti aici – http://en.wikipedia.org/wiki/Christianity – si vei afla ca se trage din religiile avraamice – http://en.wikipedia.org/wiki/Abrahamic_religions – care la randul lor sant inspirate la altii – http://en.wikipedia.org/wiki/Comparative_religion – cum ar fi de la indienii europeni – http://en.wikipedia.org/wiki/Indian_religions – si de la Asia de Est – http://en.wikipedia.org/wiki/East_Asian_religions.
Klaudiu, ai afirmat ca “Apropo, nici Maria nu provine din ebraică. Romanii aveau acest nume, care era femininul lui Marius,”
Iata ce spun italienii despre numele Maria – http://it.wikipedia.org/wiki/Maria_%28nome%29#Etimologia.2C_origine_e_significato. Deci cam acelasi lucru pe care l-am afirmat si eu mai sus. Daca era o alta teorie cred ca ei ar fi fost primii din lume care ar fi ridicat proteste, nu crezi?
Nici nu mă așteptam să-mi dai dreptate. N-am întâlnit până acum vreun academician care să renunțe la informațiile oficiale pentru a trece datele prin propriul filtru al rațiunii. Nu degeaba aminteam de „provincialismul temporal”. Crede și nu cerceta nu se aplică doar în religie, ci și în știință. Cu alte cuvinte, dacă unii au spus ceva, de ce să nu-i credem? Și poate acum vor înțelege unii de ce am refuzat să-mi dau doctoratul în istorie, așa cum mi-au propus.
Eu înțeleg din comentariul tău că este doar o coincidență asemănarea dintre Klaus / Claus și Clausus / Claudius. Nu contează că numele latinesc Claudius era întâlnit la germani în primul secol al erei noastre. Dacă varianta oficială spune că este un diminutiv al grecescului Nikolaus, ce s-a extins în evul mediu, atunci asta trebuie să credem! Nu contează nici că lingviștii din prezent consideră sinonime numele Klaus, Claude, Claudiu, Claudio, Klaas, care sunt variante ale latinescului Claudius. După ipoteza pe care o susții cu tărie, deși nu are logică, cum Klaus este diminutiv al lui Nikolaus, ar însemna că este sinonim cu Nicu, Nick / Nico. Ceea ce este aberant, însă prea puțin contează asta pentru tine. Klaus provine din Nikolaus și cu asta basta! Dacă armate de academicieni susțin asta, atunci trebuie să credem și să nu cercetăm. Christina, ipoteza asta scârțâie iar tu nu ai reușit să-mi demonstrezi că mă înșel. Mi-ai spus doar varianta oficială și atât. Eu mi-am argumentat afirmația, tu nu. Și totuși, tu ai dreptate?!? Dacă ar gândi toți ca tine, nu s-ar mai inventa nimic nou…
Bineînțeles că n-ai găsit nimic care să asocieze numele Claudius cu Klaus. Din moment ce este o variantă care o contrazice pe cea oficială, normal că nu o vei întâlni. Ți-am cerut să gândești singură, nu să cauți pe cineva care să fi lansat ipoteza asta înainte. Și din nou greșești (pentru a câta oară?); numele Claudius nu este de origine latină, ci e chiar nume latin. Iar originea lui este sabină. După cum scria Titus Livius în Ab Urbe Condita Libri cu vreun sfert de secol înaintea erei noastre, numele original al lui Appius Claudius era Attius Clausus. Prin urmare, latinescul Claudius provine din sabinul Clausus. Caută pe Google dacă nu mă crezi. Mă mir că există informația asta pe internet, însă nu poate fi găsită de o profesoară ce a scris o lucrare academică despre originea numelor…
Despre Maria, argumentul tău este extrem de slab. Sincer. Nu mă așteptam de la o persoană din mediul academic să-mi dea ca argument o pagină italiană de Wikipedia. Așteptam un studiu serios ori ceva de genul ăsta. De ce ar fi un argument părerea italienilor despre acest nume? Ți-am arătat clar că variante ale numelui Maria existau cu mii de ani înaintea apariției evreilor. Chiar și tu ai recunoscut că provine din egipteană. Cum îmi demontezi afirmația? Prin ceva de genul: „nu contează că exista numele cu mii de ani înaintea apariției evreilor, dacă italienii au scris asta pe Wikipedia, înseamnă că așa e”?!? Doamnă profesoară, glumiți?!? Avi faptele, ai acest nume cu mult înaintea evreilor, cum explici asta? Am intrat în această discuție cu tine, sperând că voi avea parte de argumente academice, nu de Wikipedia și „e așa pentru că așa au spus alții”. Îți dau ca exemplu și Wikipedia, dacă îți place atât de mult acest site: http://en.wikipedia.org/wiki/Maria_%28gens%29. Ce scrie acolo? Clanul se numea Maria, Marius e forma de masculin a numelui. După cum am mai scris, provine din numele zeului Mars. Ce treabă are ebraica aici?!?
În concluzie, discuția noastră este complet inutilă. Ai făcut multe greșeli în enunțurile tale (pe care ți le-am subliniat de fiecare dată), nu ai argumente (decât site-uri dubioase și păreri oficiale) și nu mi-ai demontat în niciun fel ipotezele. Nu mi-ai adus nici dovezi că ar fi greșite, nici măcar o demonstrație logică. Dacă tu, academician, nu ești în stare să faci asta, atunci nu pot decât să cred că am dreptate. Și, totuși, fără argumente și fără logică, despre ce vorbim aici? Și de ce?
Ți-am spus de la început că diploma și mediul academic nu valorează doi bani pentru mine. O discuție fără argumente logice este egală cu zero.
Klaudiu, tu scrii precum ca „Nu amestec eu religia cu știința, ci s-au amestecat singure de multe ori. Știm sigur că Biserica a avut oameni de știință încă de la începutul Evului Mediu și încă mai are. ”
Un om de știință este un expert în cel puțin un domeniu al științei care utilizează metoda științifică pentru a cerceta, un savant, un erudit, un învățat, un cărturar. Ai dreptate cand spui ca multi dintre savantii din trecut erau preoti sau religiosi. Intr-adevar, pentru ca asa erau timpurile de atunci iar „adevarurile” trebuiau sa se adapteze adevarurilor si politicii stabilite de putere daca nu riscai sa fii ars de viu, torturat si asa ma departe. Despre stiinta poti sa citesti aici – http://en.wikipedia.org/wiki/Scientist .
Teologia este stiinta despre religie. In ultimii doua mii de ani, conceptul de teologie suferit o schimbare conceptuală semnificativă. Termenul provine din antichitate și a fost folosit pentru a desemna discursuri despre zei și cosmologie, iar primii teologi au fost considerati ca eretici când religia a fost conectata cu autoritățile statale respective și nu putea fi nicicum pusă la îndoială. Prin urmare Socrate a fost condamnat la moarte pentrau ca preda ateism, conform acelor timpuri. Aristotel a fost cel ce a despartit gandirea filozofie teoretică în matematică, fizică și teologie, cea din urma fiind înțeleasă ca teologie metafizică. Marcus Terentius Varro a împărțit teologia în trei domenii de discurs: teologie mitica (mituri despre zei), teologie rațională (analiză filozofică a zeilor și a cosmologiei), și teologie civilă (ritualuri populare si obligatii religioase).
Cei mai vechi creștini au apărut în tradiția greacă și au îmbrățișat multe dintre conceptele vechi. Aceasta idee se sprijina pe manuscrise biblice vechi, o versiune alternativă a “Apocalipsei”, care începe “apocalipsa Ioannou tou Theologou”, „Apocalipsa lui Ioan Teologul.” „Teolog” în acest context ar trebui să fie înțeles ca (Theos) + cuvant (Logos). Sensul cuvântului lui are o varietate diversificata pana in Evul Mediu.
În timpul scolasticii din Evul Mediu „teologia” era un studiu rațional a doctrinei creștine sau o disciplina care analiza context, implicații lingvistice și teze din Biblie și despre tradiția creștină.
In timpul anilor 1900 teologia a devenit pusă in mod serios sub semnul întrebării si anume daca sa fie tratata ca stiinta sau nu. Incetul cu incetul termenul „teologie” in multe parti din lumea academica civilizata a fost înlocuit parțial sau total cu termenul „religie”.
Prin urmare, un om de știință este un expert în cel puțin un domeniu al științei care utilizeaza metode științifice pentru a cerceta. Cercetarea sau studiu științific este un proces activ, sistematic și metodic realizat de cercetatori pentru a obține noi competențe și de a se aprofunda in si ridica nivelul de cunoștințe intr-un anumit domeniu de stiinta. De obicei aceasta rezulta in lucrari publice științifice. Conceptul de „cercetare” este, de asemenea, folosit pentru a descrie întregul catalog de surse de informații despre un anumit subiect.
Un teolog este o persoana care se ocupă cu teologia. Teologia inseamna a reflecta metodic asupra conceptelor și documentelor religioase. Reflecția teologică poate fi realizată de catre diferite categorii de oameni, în diferite contexte instituționale și sociale și in scopuri diferite.
Ca raspuns la ideile tale in legatura cu Klaus-Claudiu si Iohannis-Oannes, Alexandru cel mare, babilonieni, akkadeni si biblioteca din Alexandria, uita-te putin pe aceasta axa in timp si trage concluziile de rigoare:
3950 î.e.n. – Potrivit descoperirilor istorice se presupune ca in anul 3950 î.Hr apare Geneza, Adam este creat. Potrivit documentelor istorice, Geneza s-ar fi scris prima data undeva printer anii 1250-950 î.e.n.
2350-540 î.e.n. – Descoperiri arheologice despre preistoria Bibliei ebraice sant mult mai numeroase si complete decât continutul Bibliei ebraice in sine. Materiale descoperite din Nord-vestul semitic sunt atestate ca fiind din anii 2350 pana in 1200 î.e.n., adica de la sfârșitul epocii de bronz. Limbile din Nord-vestul semitic, inclusiv limba ebraică, s-a constatat prin documente ca aparand din timpul epocii de fier, anii 1200-540 î.e.n.
500 î.e.n. – Appius Claudius Sabinus Inregillensis, fondatorul familiei ”Claudius” a trait in anii 500 î.e.n.
336-323 î.e.n. – Alexandru cel Mare sau Alexandru al III s-a născut la 20 iulie 356 î.Hr, în Pella, si a murit la 10 iunie 323 î.e.n. în Babilon, a fost rege al Macedoniei antice, de la anul 336 î.e.n. si până la moartea sa.
300 î.e.n. – Oannes (Ὡάννης) era numele dat de scriitorul Berossus babilonian în secolul 3 î.e.n. la o ființă mitologica care representa înțelepciunea. Berossus il descrie pe Oannes ca având corpul unui pește, dar sub figura unui om. Oannes se putea intalni în Golful Persic, și cand apele cresteau el iesea din apa si instruia omenirea în scris, arta sau divese științe. Oannes și zeul semitic Dagon au fost considerati identici. Se presupune ca numele „Oannes” se trage de la “Ea”, zeu antic babilonian, dar care a fost mai mult cunoscut ca forma greceasca a zeului babilonian Uanna (sau Uan), care era un alt nume a lui Adapa (1400 i.e.n.) în textele de la Biblioteca de Assurbanipal. Textele asiriene încearca să se conecteze cuvântul în akkadiană de “ummanu”, dar acest lucru s-a dovedit a fi doar un joc de cuvinte.
280 î.e.n. – Biblioteca din Alexandria a fost în antichitate cea mai mare bibliotecă din lume și datorita ei Alexandria a devenit un centru important de învatamant/cultura. Se crede a fost fondat în jurul anului 280 î.e.n. de catre Ptolemeu al II-lea din Egipt.
circa 7 î.e.n. – Iisus se naste în Betleem în Palestina
270-343 – Sfântul Nicolae (greacă: Ἅγιος Νικόλαος, Hagios Nikolaos, în limba latină: Sanctus Nicolaus cu varianta St. Claus sau St. Klaus) s-a nascut la 15 martie 270 si a murit pe 6 decembrie 343.
In consecinta cade idea ta ca Johannes ar veni de la “Oannes” deoarece Oannes a aparut mult mai tarziu decat evreiescul “Yahweh”, din descrierea mea de la inceputul inceputurilor discutiei noastre. Dar, ca sa continui idea ta in legatura cu anumiti zei, exista o idee precum ca “Yahweh” s-ar putea trage din “El”, care inseamna zeitate. În religia canaanita, sau religia levantina, “El” sau “Il” a fost un zeu cunoscut sub numele de “Tatăl omenirii și a tuturor creaturilor”, și soțul zeiței Astartea conform tabletelor de lut din Ugarit, Siria. La akkadeni I se spunea “ILU”. Din pacate nu exista documente concrete in acest sens, ceea ce nu inseamna ca nu ar fi posibila o astfel de legatura. Dar din lipsa de documente originea numelui se opreste la evreiescul “Yahweh” pana cand noi descoperiri vor arata o aprofunzime si mai complete decat epoca de bronz.
Imi pare foarte rau ca nu apreciezi Wikipedia dar e preferinta ta si probabil bazata pe anumite argumente personale. In vest Wikipedia se corecteaza si se construieste cu ajutorul celor pe care tu ii dispretuiesti atat de tare, oameni de stiinta, cercetatori si… chiar si persoane cu diploma dar fara cultura ca mine, numiti profesori. In rest, ti-am trimis linkurile in ideea de a avea acces usor online, pe limbi percepute. Dovezi, lucrari academice si mai stiu eu la ce te-ai asteptat tu nu se posteaza online fara acordul instantelor si autorilor respectivi. Probabil ca stiai treaba asta, nu? Se numeste Copyright1
Văleu… O mare varză. Cu riscul de a te simți jignită, deși nu asta e intenția mea, tu sigur faci parte din mediul academic? Pentru că fiecare afirmația a ta mă uimește peste măsură.
1. În primul rând, Wikipedia poate fi corectată și construită de oricine. Eu am făcut asta de câteva ori. Prin urmare, e logic că nu poate fi de încredere. În al doilea rând, acea parte scrisă de oameni de știință / cercetători / profesori conține doar informații oficiale. Care de multe ori sunt eronate, așa cum au demonstrat foarte mulți cercetători atipici, ca mine.
2. De unde ai scos tâmpenia că disprețuiesc oamenii de știință?!? Dacă nu sunt de acord cu unele ipoteze ale lor, înseamnă că îi disprețuiesc?!? Christina, cu tot respectul, logica ta lasă de dorit.
3. Apologia teologiei mi se pare inutilă. Nu știu ce părere ți-ai făcut despre mine, dar știu ce înseamnă teologie, așa că nu e nevoie să îmi explici. Nu mă confunda cu elevii tăi. Sărind peste acest aspect, părerea mea e că un om de știință ar trebui să nu fie influențat de niciun fel de curent mistic ori religios, pentru că doar prin subiectivism poate ajunge la rezultate apropiate de adevăr. Când e influențat de religie, va face tot posibilul să aibă rezultate științifice care să îi confirme religia.
4. „Potrivit descoperirilor istorice se presupune ca in anul 3950 î.Hr apare Geneza, Adam este creat”. Tu glumești? Care descoperiri istorice?!? Ăstea sunt aberații biblice, nicidecum descoperiri istorice. Iar tu faci exact ce spuneam mai sus: încerci să pui pe seama științei niște rezultate care să-ți confirme credința. Doamnă profesoară, teologii de care spuneai au stabilit geneza asta aberantă. Omenirea nu a apărut în 3950 î.e.n. E mult mai veche. Existau civilizații înainte de data asta, inclusiv la noi în țară. Până și tăblițele de la Tărtăria sunt cu vreun mileniu și jumătate mai vechi decât presupusa ta Geneză. Și cu ocazia asta m-am lămurit cu cine stau de vorbă. Poți să ai câte diplome vrei, din punctul meu de vedere nu te poți numi om de știință atât timp cât crezi în prostii biblice.
5. „Potrivit documentelor istorice, Geneza s-ar fi scris prima data undeva printer anii 1250-950 î.e.n.”. Care documente istorice, doamnă profesoară? Arătați-mi unul care dovedește că Geneza biblică a fost scrisă în perioada aia. Nu vorbim despre scrierile teologilor, pentru că ele nu reprezintă dovezi, fiind subiective. Perioada în care susții că a fost scrisă Geneza este perioada în care se presupune că a trăit Moise, cel căruia tradiția ebraică îi atribuie primele 5 cărți biblice. Însă s-a demonstrat de către cercetători că nu Moise a fost cel care le-a scris, din moment ce au mai mulți autori. În secolul trecut, Biserica Catolică chiar a recunoscut asta oficial. Scripturile evreilor, care compun Vechiul Testament, au fost scrise după întoarcerea evreilor din exilul babilonian, adică începând cu secolul VI î.e.n. Scrie chiar și în Biblie asta. Ezra este cel care a hotărât înființarea unei noi religii pentru iudei, după modelul babilonian. Ce frumos ar fi dacă am studia istoria, doamnă profesoară, înainte să facem afirmații istorice…
6. Ce relevanță are faptul că s-au făcut descoperiri arheologice din epoca de piatră? Confirmă ele Biblia în vreun fel? Nu! Normal că a fost populat Canaanul încă din epoca de piatră, însă nu de evrei. Ți-o spune și Biblia, ți-o spun și arheologii, și istoricii. În Biblie, solii trimiși de Iosua Navi nu au descoperit acolo o mulțime de popoare? Când au ajuns evreii, nu au trăit alături de canaanieni? Și atunci, ce contează că arheologia a descoperit că au trăit oameni acolo?!?
7. Dacă limba ebraică a apărut între 1200-540 î.e.n., iar fondatorul familiei Claudia (nu Claudiu, familiile erau la genul feminin) a trait in anii 500 î.e.n., logica îți spune că respectivul și-a luat numele din ebraică. Istoria nu e punctul tău forte, din câte observ. În anul 500 î.e.n., ce treabă aveau romanii cu evreii? Ce contact între cele 2 culturi exista pe vremea aia? Niciunul, doamnă profesoară! Romanii în acea perioadă nici măcar nu știau că evreii există. Prin urmare, nu le puteau copia numele. Dacă totuși ar fi aflat din întâmplare că există un popor subdezvoltat la mare distanță de Roma, de ce ar fi preluat cineva un nume ebraic? Attius Clausus era sabin și a devenit o persoană influentă în Roma. Repet, de ce ar fi preluat un nume ebraic? Evreii abia se întorseseră din Babilon în perioada în care era atestat pentru prima oară numele Clausus în Italia și se chinuiau să-și reconstruiască țara. Cum ar fi aflat sabinii de evrei și de ce și-ar fi luat nume ebraice?!? Sau poate vreți să sugerați că sabinii erau unul dintre triburile pierdute ale lui Israel. Sper că nu, pentru că am citit destule tâmpenii pe ziua de azi. Și nu în ultimul rând, ai aruncat evreii în comparația cu Clausus absolut inutil. De ce contează că ebraica exista înaintea fondatorului clanului Claudia? Parcă spuneai că numele Klaus provine din grecescul Nikolaus, care este un nume 100% grecesc, compus din „Nike” și „laos”. Ce caută ebraica aici???
8. „In consecinta cade idea ta ca Johannes ar veni de la “Oannes” deoarece Oannes a aparut mult mai tarziu decat evreiescul “Yahweh”, din descrierea mea de la inceputul inceputurilor discutiei noastre”. Of, mama ei de logică și de istorie, că nu e pentru oricine. În primul rând, Ioannes și Oannes sunt aproape identice. Pricepi asta? Le diferențiază o singură literă. În al doilea rând, când au aflat grecii numele Yahweh? Haideți, doamnă profesoară, știți măcar asta? În secolul al doilea î.e.n., când a fost scrisă Septuaginta în Alexandria. Oannes era cu un secol mai vechi. Ți-am spus și data trecută, evreii erau un popor minuscul, nebăgat în seamă de greci. Ți-am demonstrat asta fiind susținut de istorie. De ce naiba ar adopta grecii nume evreiești în acea perioadă??? Răspunde-mi măcar la asta, dacă ești în stare.
9. Nu e nevoie să-mi explici cine era Oannes. Cred că știu mai bine decât tine. Studiez zeii de aproape 3 decenii. Dacă vrei să-mi dai lecții, încearcă să nu o faci la lucruri pe care le știu mai bine.
10. Cum poți să spui că Yahweh provine din El?!? Ce treabă are sula cu prefectura? Hai să te luminez și de data asta: Yahweh este format din „Yah” (Luna la egipteni) și „weh” („a deveni” în ebraică). Așadar, se traduce „cel care a devenit Luna”. Dacă studiezi puțin mitologia, afli că acel zeu era Marduk al babilonienilor, numit inițial Șamaș și considerat zeu Soare, trecut mai apoi în tabăra cealaltă, a zeităților lunare. Marduk era zeul suprem al Babilonului, pe care evreii l-au adoptat în timpul exilului babilonian. Na, că nici asta nu știai! Iar concluziile astea, la care au ajuns și alți cercetători, se bazează pe câteva decenii de studiu al religiilor antice și contemporane. Asta ca să vezi că sunt în măsură să-mi dau cu părerea.
Dacă am ajuns eu să dau lecții unui profesor, lumea academică a ajuns rău tare.
Cristian, tu spui ca „Eu spun ca discriminarea este fireasca, este o granita/zid intre unii si ceilalti la care lucreaza ambele parti cu acelasi elan si nimeni cu intentia de a darama… A avea o “arma impotriva discriminarii” este ca si cum ai avea o arma impotriva pubertatii sau adolescentei. Ele trebuie doar intelese, nu extirpate.”
Asa ceva eu nici nu vreau sa discut. În majoritatea țărilor democratice există legi de combatere a discriminării de orice fel, iar egalitatea de tratament este în general garantată de Constituție – http://legislatie.resurse-pentru-democratie.org/constitutie/constitutia-romaniei-2003.php.
Atat timp cat Romania – http://www.monitoruljuridic.ro/ este membra in:
– UE – http://ec.europa.eu/eu_law/infringements/infringements_en.htm
– NU – http://www.un.org/
– UNICEF – http://www.unicef.org/ si
– NATO – http://www.nato.int/
trebuie respectate legile in legatura cu discriminări pe motive de sex, rasă sau origine etnică, religie sau convingeri, handicap, vârstă sau orientare sexuală.
Invatatura e cheia succesului in a evita ceea ce tu numesti „firesc”. Studiaza legile de mai sus, care sant respectate in lume si in Romania!
Eu iti raspund:
Cred ca nu ai inteles bine contextul. Eu dai referire la primele inscriptii si documente istorice, adica atunci cand s-au scris/notat pentru prima data acele povesti. Asta nu e acelasi lucru cu daca e adevarat sau nu, daca erau sau nu civilizatii inainte, cand s-a facut pamantul, cand a aparut omenirea si altele. Deci nu incurca stiinta complexa care ne-o ofera aceste descoperiri arheologice de importanta literara, istorica, culturala, geografica si asa mai departe. Or fi ele inscriptii religioase sau nu dar au si alta importanta, ele descriu pentru prima oara anumite stiluri de a scrie, anumite stiluri de viata, faptul ca un nume sau altul apare pentru prima oara in forma scrisa intr-o anumita regiune ce se poate conecta cu un anumit popor care poate ca e intr-o alta parte a pamantului si atunci apar diverse intrebari si curiozitatea de a continua lucrarile de descoperire in dorinta de a sti cat mai mult despre trecutul nostrum. Eu sant foarte de-acord cu tine ca au existat tot felul de civilizatii si mai avansate si mai vechi si ca pamantenii s-au inspirat unii de la altii. Intelege foarte bine rezultatul descoperirilor storice, nu trebuie privite doar din punct de vedere teologic/biblic pentru ca ele ne spun foarte multe alte lucruri despre civilizatia de atunci de pe plaiurile unde au fost descoperite.
Klaudiu, tu spui:
“5. „Potrivit documentelor istorice, Geneza s-ar fi scris prima data undeva printer anii 1250-950 î.e.n.”. Care documente istorice, doamnă profesoară? Arătați-mi unul care dovedește că Geneza biblică a fost scrisă în perioada aia. Nu vorbim despre scrierile teologilor, pentru că ele nu reprezintă dovezi, fiind subiective. Perioada în care susții că a fost scrisă Geneza este perioada în care se presupune că a trăit Moise, cel căruia tradiția ebraică îi atribuie primele 5 cărți biblice. Însă s-a demonstrat de către cercetători că nu Moise a fost cel care le-a scris, din moment ce au mai mulți autori. În secolul trecut, Biserica Catolică chiar a recunoscut asta oficial. Scripturile evreilor, care compun Vechiul Testament, au fost scrise după întoarcerea evreilor din exilul babilonian, adică începând cu secolul VI î.e.n. Scrie chiar și în Biblie asta. Ezra este cel care a hotărât înființarea unei noi religii pentru iudei, după modelul babilonian. Ce frumos ar fi dacă am studia istoria, doamnă profesoară, înainte să facem afirmații istorice…”
Eu iti raspund:
Pe masura ce converses cu tine imi dau seama ca avem cunostinte total diferite in multe privinte. Nu neaparat din motiv de studii cat de cel geografic, culturi diferite. Eu am plecat de foarte tanara din Romania. Ceausista fiind nu am invatat asa ceva in scolile romanesti deoarece tot ce era legat de religie era interzis pe vremea aia. Zeii antici erau okey, religia nu. Partea aceasta istorica am invatat-o in Suedia, in studiile universitare, spun si repet istorica pentru ca fiind profesoara de limba si literature suedeza noi o consideram mai mult ca o parte istorica a literaturii si a formarii limbii, de origine a numelor teoforice si etc decat ca religie. Profesorii de religie sant cu treaba lor. Deci inca o data, pe mine nu ma intereseaza partea biblica din aceste tablite de lut ci anumite aspecte legate de aparitia numelor. Asta in comparatie cu alte documente si descoperiri istorice, care ar fi totul de la o inscriptie pe bat (care erau scrisorile dintr-un trecut indepartat), un desen intr-o grota, etc si pana la runele vechi sau moderne. Totul are relevanta si ajuta la a trage niste concluzii cat ma corecte.
Klaudiu, tu spui:
“6. Ce relevanță are faptul că s-au făcut descoperiri arheologice din epoca de piatră? Confirmă ele Biblia în vreun fel? Nu! Normal că a fost populat Canaanul încă din epoca de piatră, însă nu de evrei. Ți-o spune și Biblia, ți-o spun și arheologii, și istoricii. În Biblie, solii trimiși de Iosua Navi nu au descoperit acolo o mulțime de popoare? Când au ajuns evreii, nu au trăit alături de canaanieni? Și atunci, ce contează că arheologia a descoperit că au trăit oameni acolo?!?”
Eu iti raspund:
Pentru ca in aceste descoperiri se intalnesc pentru prima oara anumite detalii de importanta pentru stabilirea originii unui nume anume. Nu are nici o legatura cu “adevarul” biblic. Unele nume atesta originea evreiasca altele alte origini. Cum am mai spus nume sant de multe soiuri dar cele teoforice au radacini adanci ebraice.
Klaudiu, tu spui:
“7. Dacă limba ebraică a apărut între 1200-540 î.e.n., iar fondatorul familiei Claudia (nu Claudiu, familiile erau la genul feminin) a trait in anii 500 î.e.n., logica îți spune că respectivul și-a luat numele din ebraică. Istoria nu e punctul tău forte, din câte observ. În anul 500 î.e.n., ce treabă aveau romanii cu evreii? Ce contact între cele 2 culturi exista pe vremea aia? Niciunul, doamnă profesoară! Romanii în acea perioadă nici măcar nu știau că evreii există. Prin urmare, nu le puteau copia numele. Dacă totuși ar fi aflat din întâmplare că există un popor subdezvoltat la mare distanță de Roma, de ce ar fi preluat cineva un nume ebraic? Attius Clausus era sabin și a devenit o persoană influentă în Roma. Repet, de ce ar fi preluat un nume ebraic? Evreii abia se întorseseră din Babilon în perioada în care era atestat pentru prima oară numele Clausus în Italia și se chinuiau să-și reconstruiască țara. Cum ar fi aflat sabinii de evrei și de ce și-ar fi luat nume ebraice?!? Sau poate vreți să sugerați că sabinii erau unul dintre triburile pierdute ale lui Israel. Sper că nu, pentru că am citit destule tâmpenii pe ziua de azi. Și nu în ultimul rând, ai aruncat evreii în comparația cu Clausus absolut inutil. De ce contează că ebraica exista înaintea fondatorului clanului Claudia? Parcă spuneai că numele Klaus provine din grecescul Nikolaus, care este un nume 100% grecesc, compus din „Nike” și „laos”. Ce caută ebraica aici???”
Eu iti raspund:
Iar ai interpretat gresit contextual. Axa timpului e bazata pe argumentele tale. Nu are nici o legatura cu afirmatia ta in legatura cu ”logica mea” ca totul s-ar trage din ebraica. Nu este adevarat si nu am afirmat-o niciodata. Eu argumentez pentru 2 nume, Klaus si Johannes, ambele nume teoforice. Axa timpului iti arata originea lui Johannes in comparate cu Oannes si tot pe aceeas axa poti sa compari aparitia numelui Claudius, Niklas si Klaudius. Probabil ar fi trebuit sa fi facut 2 axe separate ca sa intelegi mai bine ce voiam cu ele. Acum imi dau seama. Dar ma rog, cred/sper ca ai inteles acum. Deci Niklas nu e evreiesc ci grecesc si diminutivul e Klaus. Limba germana in general s-a dezvoltat pe o alta ramura decat limba latina. Numele Niklas a venit in Germania prin biblie si crestinism. Claudiu e nume roman, precum spui, si nu are treaba cu numele teoforice.
Klaudiu, tu spui:
“8. „In consecinta cade idea ta ca Johannes ar veni de la “Oannes” deoarece Oannes a aparut mult mai tarziu decat evreiescul “Yahweh”, din descrierea mea de la inceputul inceputurilor discutiei noastre”. Of, mama ei de logică și de istorie, că nu e pentru oricine. În primul rând, Ioannes și Oannes sunt aproape identice. Pricepi asta? Le diferențiază o singură literă. În al doilea rând, când au aflat grecii numele Yahweh? Haideți, doamnă profesoară, știți măcar asta? În secolul al doilea î.e.n., când a fost scrisă Septuaginta în Alexandria. Oannes era cu un secol mai vechi. Ți-am spus și data trecută, evreii erau un popor minuscul, nebăgat în seamă de greci. Ți-am demonstrat asta fiind susținut de istorie. De ce naiba ar adopta grecii nume evreiești în acea perioadă??? Răspunde-mi măcar la asta, dacă ești în stare.”
Eu iti raspund:
Aproape întregul Vechi Testament a fost scris în ebraică. Câteva capitole din profețiile lui Ezra și Daniel și un vers din Ieremia au fost scrise în aramaică. In schimb Noul Testament a fost scris în limba greacă. Foarte ciudat ca nu s-a scris in ebraică sau aramaica, nu? Cu toate acestea, greaca era limba de prin scolile lumii din anii 50-100 e.n. cand se “construia” Noului Testament. De mentinut este faptul ca multi evrei de pe acel timp nici nu mai stiau sa citeasca pe ebraica, cee ace i-a enervate foarte mult pe liderii evrei. Vechiului Testament a fost tradus din ebraică în greacă, incepand din anul 300 î.Hr. si terminandu-se de tradus in anul 200 î.Hr.. Treptat această traducere greacă a Vechiului Testament, numita Septuaginta, a fost acceptată si raspandita în mai multe sinagogi. Cu timpul a devenit un instrument de nepretuit pentru misionarii creștini, pentru ca acum grecii puteau citi cuvântul lui Dumnezeu în limba lor natala. Si odata cu testamentele au venit si o gramada de nume care in timp s-au inmultit asa cum nr sfintilor s-a inmultit. Sfintii au fost niste pamanteni care au facut bun omenirii si au ramas de neuitat in religii. Numele lor a inspirat lumea sa-si boteze copilasii asa cum astazi parintii se inspira de prin personaje de filme sau omane fictive, vedete de Hollywood si asa mai departe. Asta e explicatia mea. Ai tu alta? Le comparam.
Inca o data, ca sa ne lamurim, pe mine nu ma intereseaza continutul bisericesc si ”adevarurile” religioase. Pe mine ma intereseaza ce nume au aparut in aceste scripturi pt prima data sic and si unde in omparatie cu alte nume. Deci din acest punct de vedere istoric si literar si nu ce e adevarat sau nu in continutul scriptelor.
Klaudiu, tu spui:
“9. Nu e nevoie să-mi explici cine era Oannes. Cred că știu mai bine decât tine. Studiez zeii de aproape 3 decenii. Dacă vrei să-mi dai lecții, încearcă să nu o faci la lucruri pe care le știu mai bine.”
Eu iti raspund:
Tu, poate ca stii, dar sant si altii care citesc ce se scrie online s poate ca unii chiar nu stiu. Interesant a fost chiar si pentru propria mea cultura generala si daca tu stii mai multe si mai bine chiar apreciez sa ma luminezi si pe mine.
Klaudiu, tu spui:
”10. Cum poți să spui că Yahweh provine din El?!? Ce treabă are sula cu prefectura? Hai să te luminez și de data asta: Yahweh este format din „Yah” (Luna la egipteni) și „weh” („a deveni” în ebraică). Așadar, se traduce „cel care a devenit Luna”. Dacă studiezi puțin mitologia, afli că acel zeu era Marduk al babilonienilor, numit inițial Șamaș și considerat zeu Soare, trecut mai apoi în tabăra cealaltă, a zeităților lunare. Marduk era zeul suprem al Babilonului, pe care evreii l-au adoptat în timpul exilului babilonian. Na, că nici asta nu știai! Iar concluziile astea, la care au ajuns și alți cercetători, se bazează pe câteva decenii de studiu al religiilor antice și contemporane. Asta ca să vezi că sunt în măsură să-mi dau cu părerea.
Dacă am ajuns eu să dau lecții unui profesor, lumea academică a ajuns rău tare.”
Eu iti raspund:
Eu nu te inteleg deloc. Cum poti tu sa ma acuzi ca eu as spune ca ”Yahweh provine din El”? Te rog sa mai citesti o data randurile mele sis a reflectezi bine inainte de a te involbura: “Dar, ca sa continui idea ta in legatura cu anumiti zei, exista o idee precum ca “Yahweh” s-ar putea trage din “El”, care inseamna zeitate.” Faptul ca eu te anunt ca ar exista o idee nedocumentata nu e acelasi lucru cu ceea ce afirm eu, nu? Exact asa cum tu presupui treaba cu Oannes exista alti oameni pe Terra care au alte idei pe care eu nu mi le atribui, nefiind autoarea lor. Asta apropo de treaba cu s__a si cu prefectura…
Klaudiu, tu spui:
”Văleu… O mare varză. Cu riscul de a te simți jignită, deși nu asta e intenția mea, tu sigur faci parte din mediul academic? Pentru că fiecare afirmația a ta mă uimește peste măsură.”
Eu iti raspund:
Te asigur ca mirea e reciproca. Afirmatiile tale imi dau si mie foarte mult de gandit. Modul tau de rezonare fara a tine seama de istorie, lingvistica, migrare, documente istorice, etc. Chiar ca e varza…
Klaudiu, tu spui:
”1. În primul rând, Wikipedia poate fi corectată și construită de oricine. Eu am făcut asta de câteva ori. Prin urmare, e logic că nu poate fi de încredere. În al doilea rând, acea parte scrisă de oameni de știință / cercetători / profesori conține doar informații oficiale. Care de multe ori sunt eronate, așa cum au demonstrat foarte mulți cercetători atipici, ca mine.”
Eu iti raspund:
Lumile noastre sant controverse. Wikipedia in Suedia se foloseste in nvatamant, ca sura informatoare, si de aceea se corecteza de specialisti in profesiile respective legate de fiecare articole in parte. Bineanteles ca mai scrie si cate un Ilie cate o aberatie personala dar se descopera la foarte scurt timp si se corecteaza pentru a nu deruta elevi si student. Dar, ai dreptate, nici asa nu e suta la suta un canal sigur. Ti-am daruit linkurile inspirata finnd de raspunsul tau anterior, din noiembrie 27th, 2014 at 13:21: ”Uite aici pe scurt câteva exemple:http://en.wikipedia.org/wiki/Catholic_Church_and_science.” Am crezut ca iti place sursa de informatie si am dezvoltat idea ta dandu-ti mai multe exemple din aceeasi sursa.
Klaudiu, tu spui:
2. De unde ai scos tâmpenia că disprețuiesc oamenii de știință?!? Dacă nu sunt de acord cu unele ipoteze ale lor, înseamnă că îi disprețuiesc?!? Christina, cu tot respectul, logica ta lasă de dorit.
Eu iti raspund:
Logica mea e bazata pe raspunsurile tale. De ex de pe noiembrie 26th, 2014 at 15:23: ”Funcția de profesoară precum și mediul academic nu garantează cunoașterea adevărului. O diplomă cântărește mai mult în ochii prostimii, deși e doar o bucată de hârtie. O mare parte a științei se bazează doar pe presupuneri și imaginație.”, noiembrie 26th, 2014 at 15:57: ”Nici nu mă mir că mediul academic nu reușește să traducă sau să găsească originea adevărată a unor nume…”, noiembrie 30th, 2014 at 16:06: ”Ți-am spus de la început că diploma și mediul academic nu valorează doi bani pentru mine. O discuție fără argumente logice este egală cu zero.” Si asa mai departe… Interesant este ce inseamna pentru tine “argumente logice”? asta intreb pentru ca referintele tale nu au nici o legatura cu migrarea popoarelor, evenimente istorice, documente, rune, dezvoltarea limbilor, fonetica, etc. Daca ne utiam doar la dezvoltarea limbilor germanice ne dam rapid seama ca nu prea s-au amestecat cu limba latina. Dar probabil ca pentru tine asta e un detaliu neconsiderabil, nu stiu.
Klaudiu, tu spui:
“3. Apologia teologiei mi se pare inutilă. Nu știu ce părere ți-ai făcut despre mine, dar știu ce înseamnă teologie, așa că nu e nevoie să îmi explici. Nu mă confunda cu elevii tăi. Sărind peste acest aspect, părerea mea e că un om de știință ar trebui să nu fie influențat de niciun fel de curent mistic ori religios, pentru că doar prin subiectivism poate ajunge la rezultate apropiate de adevăr. Când e influențat de religie, va face tot posibilul să aibă rezultate științifice care să îi confirme religia.”
Eu iti raspund:
”Apologia teologiei” este raspunsul meu la postarea ta, care este tot o apologie, din noiembrie 27th, 2014 at 13:21: ” Nu amestec eu religia cu știința, ci s-au amestecat singure de multe ori. Știm sigur că Biserica a avut oameni de știință încă de la începutul Evului Mediu și încă mai are. Uite aici pe scurt câteva exemple:http://en.wikipedia.org/wiki/Catholic_Church_and_science. “ Tu mi-ai dat o lectie de oameni de stiinta bisericesti iar eu ti-am raspuns cu ideile mele. Cat despre afirmatia ta ”că un om de știință ar trebui să nu fie influențat de niciun fel de curent mistic ori religios, pentru că doar prin subiectivism poate ajunge la rezultate apropiate de adevăr. Când e influențat de religie, va face tot posibilul să aibă rezultate științifice care să îi confirme religia.” – aici santem intru totul de-acord, dupa cum ai vazut si in raspunsul meu.
Klaudiu, tu spui:
”4. „Potrivit descoperirilor istorice se presupune ca in anul 3950 î.Hr apare Geneza, Adam este creat”. Tu glumești? Care descoperiri istorice?!? Ăstea sunt aberații biblice, nicidecum descoperiri istorice. Iar tu faci exact ce spuneam mai sus: încerci să pui pe seama științei niște rezultate care să-ți confirme credința. Doamnă profesoară, teologii de care spuneai au stabilit geneza asta aberantă. Omenirea nu a apărut în 3950 î.e.n. E mult mai veche. Existau civilizații înainte de data asta, inclusiv la noi în țară. Până și tăblițele de la Tărtăria sunt cu vreun mileniu și jumătate mai vechi decât presupusa ta Geneză. Și cu ocazia asta m-am lămurit cu cine stau de vorbă. Poți să ai câte diplome vrei, din punctul meu de vedere nu te poți numi om de știință atât timp cât crezi în prostii biblice.”
Eu iti raspund:
Cred ca nu ai inteles bine contextul. Eu dai referire la primele inscriptii si documente istorice, adica atunci cand s-au scris/notat pentru prima data acele povesti. Asta nu e acelasi lucru cu daca e adevarat sau nu, daca erau sau nu civilizatii inainte, cand s-a facut pamantul, cand a aparut omenirea si altele. Deci nu incurca stiinta complexa care ne-o ofera aceste descoperiri arheologice de importanta literara, istorica, culturala, geografica si asa mai departe. Or fi ele inscriptii religioase sau nu dar au si alta importanta, ele descriu pentru prima oara anumite stiluri de a scrie, anumite stiluri de viata, faptul ca un nume sau altul apare pentru prima oara in forma scrisa intr-o anumita regiune ce se poate conecta cu un anumit popor care poate ca e intr-o alta parte a pamantului si atunci apar diverse intrebari si curiozitatea de a continua lucrarile de descoperire in dorinta de a sti cat mai mult despre trecutul nostrum. Eu sant foarte de-acord cu tine ca au existat tot felul de civilizatii si mai avansate si mai vechi si ca pamantenii s-au inspirat unii de la altii. Intelege foarte bine rezultatul descoperirilor storice, nu trebuie privite doar din punct de vedere teologic/biblic pentru ca ele ne spun foarte multe alte lucruri despre civilizatia de atunci de pe plaiurile unde au fost descoperite.
Klaudiu, tu spui:
“5. „Potrivit documentelor istorice, Geneza s-ar fi scris prima data undeva printer anii 1250-950 î.e.n.”. Care documente istorice, doamnă profesoară? Arătați-mi unul care dovedește că Geneza biblică a fost scrisă în perioada aia. Nu vorbim despre scrierile teologilor, pentru că ele nu reprezintă dovezi, fiind subiective. Perioada în care susții că a fost scrisă Geneza este perioada în care se presupune că a trăit Moise, cel căruia tradiția ebraică îi atribuie primele 5 cărți biblice. Însă s-a demonstrat de către cercetători că nu Moise a fost cel care le-a scris, din moment ce au mai mulți autori. În secolul trecut, Biserica Catolică chiar a recunoscut asta oficial. Scripturile evreilor, care compun Vechiul Testament, au fost scrise după întoarcerea evreilor din exilul babilonian, adică începând cu secolul VI î.e.n. Scrie chiar și în Biblie asta. Ezra este cel care a hotărât înființarea unei noi religii pentru iudei, după modelul babilonian. Ce frumos ar fi dacă am studia istoria, doamnă profesoară, înainte să facem afirmații istorice…”
Eu iti raspund:
Pe masura ce converses cu tine imi dau seama ca avem cunostinte total diferite in multe privinte. Nu neaparat din motiv de studii cat de cel geografic, culturi diferite. Eu am plecat de foarte tanara din Romania. Ceausista fiind nu am invatat asa ceva in scolile romanesti deoarece tot ce era legat de religie era interzis pe vremea aia. Zeii antici erau okey, religia nu. Partea aceasta istorica am invatat-o in Suedia, in studiile universitare, spun si repet istorica pentru ca fiind profesoara de limba si literature suedeza noi o consideram mai mult ca o parte istorica a literaturii si a formarii limbii, de origine a numelor teoforice si etc decat ca religie. Profesorii de religie sant cu treaba lor. Deci inca o data, pe mine nu ma intereseaza partea biblica din aceste tablite de lut ci anumite aspecte legate de aparitia numelor. Asta in comparatie cu alte documente si descoperiri istorice, care ar fi totul de la o inscriptie pe bat (care erau scrisorile dintr-un trecut indepartat), un desen intr-o grota, etc si pana la runele vechi sau moderne. Totul are relevanta si ajuta la a trage niste concluzii cat ma corecte.
Klaudiu, tu spui:
“6. Ce relevanță are faptul că s-au făcut descoperiri arheologice din epoca de piatră? Confirmă ele Biblia în vreun fel? Nu! Normal că a fost populat Canaanul încă din epoca de piatră, însă nu de evrei. Ți-o spune și Biblia, ți-o spun și arheologii, și istoricii. În Biblie, solii trimiși de Iosua Navi nu au descoperit acolo o mulțime de popoare? Când au ajuns evreii, nu au trăit alături de canaanieni? Și atunci, ce contează că arheologia a descoperit că au trăit oameni acolo?!?”
Eu iti raspund:
Pentru ca in aceste descoperiri se intalnesc pentru prima oara anumite detalii de importanta pentru stabilirea originii unui nume anume. Nu are nici o legatura cu “adevarul” biblic. Unele nume atesta originea evreiasca altele alte origini. Cum am mai spus nume sant de multe soiuri dar cele teoforice au radacini adanci ebraice.
Klaudiu, tu spui:
“7. Dacă limba ebraică a apărut între 1200-540 î.e.n., iar fondatorul familiei Claudia (nu Claudiu, familiile erau la genul feminin) a trait in anii 500 î.e.n., logica îți spune că respectivul și-a luat numele din ebraică. Istoria nu e punctul tău forte, din câte observ. În anul 500 î.e.n., ce treabă aveau romanii cu evreii? Ce contact între cele 2 culturi exista pe vremea aia? Niciunul, doamnă profesoară! Romanii în acea perioadă nici măcar nu știau că evreii există. Prin urmare, nu le puteau copia numele. Dacă totuși ar fi aflat din întâmplare că există un popor subdezvoltat la mare distanță de Roma, de ce ar fi preluat cineva un nume ebraic? Attius Clausus era sabin și a devenit o persoană influentă în Roma. Repet, de ce ar fi preluat un nume ebraic? Evreii abia se întorseseră din Babilon în perioada în care era atestat pentru prima oară numele Clausus în Italia și se chinuiau să-și reconstruiască țara. Cum ar fi aflat sabinii de evrei și de ce și-ar fi luat nume ebraice?!? Sau poate vreți să sugerați că sabinii erau unul dintre triburile pierdute ale lui Israel. Sper că nu, pentru că am citit destule tâmpenii pe ziua de azi. Și nu în ultimul rând, ai aruncat evreii în comparația cu Clausus absolut inutil. De ce contează că ebraica exista înaintea fondatorului clanului Claudia? Parcă spuneai că numele Klaus provine din grecescul Nikolaus, care este un nume 100% grecesc, compus din „Nike” și „laos”. Ce caută ebraica aici???”
Eu iti raspund:
Iar ai interpretat gresit contextual. Axa timpului e bazata pe argumentele tale. Nu are nici o legatura cu afirmatia ta in legatura cu ”logica mea” ca totul s-ar trage din ebraica. Nu este adevarat si nu am afirmat-o niciodata. Eu argumentez pentru 2 nume, Klaus si Johannes, ambele nume teoforice. Axa timpului iti arata originea lui Johannes in comparate cu Oannes si tot pe aceeas axa poti sa compari aparitia numelui Claudius, Niklas si Klaudius. Probabil ar fi trebuit sa fi facut 2 axe separate ca sa intelegi mai bine ce voiam cu ele. Acum imi dau seama. Dar ma rog, cred/sper ca ai inteles acum. Deci Niklas nu e evreiesc ci grecesc si diminutivul e Klaus. Limba germana in general s-a dezvoltat pe o alta ramura decat limba latina. Numele Niklas a venit in Germania prin biblie si crestinism. Claudiu e nume roman, precum spui, si nu are treaba cu numele teoforice.
Klaudiu, tu spui:
“8. „In consecinta cade idea ta ca Johannes ar veni de la “Oannes” deoarece Oannes a aparut mult mai tarziu decat evreiescul “Yahweh”, din descrierea mea de la inceputul inceputurilor discutiei noastre”. Of, mama ei de logică și de istorie, că nu e pentru oricine. În primul rând, Ioannes și Oannes sunt aproape identice. Pricepi asta? Le diferențiază o singură literă. În al doilea rând, când au aflat grecii numele Yahweh? Haideți, doamnă profesoară, știți măcar asta? În secolul al doilea î.e.n., când a fost scrisă Septuaginta în Alexandria. Oannes era cu un secol mai vechi. Ți-am spus și data trecută, evreii erau un popor minuscul, nebăgat în seamă de greci. Ți-am demonstrat asta fiind susținut de istorie. De ce naiba ar adopta grecii nume evreiești în acea perioadă??? Răspunde-mi măcar la asta, dacă ești în stare.”
Eu iti raspund:
Aproape întregul Vechi Testament a fost scris în ebraică. Câteva capitole din profețiile lui Ezra și Daniel și un vers din Ieremia au fost scrise în aramaică. In schimb Noul Testament a fost scris în limba greacă. Foarte ciudat ca nu s-a scris in ebraică sau aramaica, nu? Cu toate acestea, greaca era limba de prin scolile lumii din anii 50-100 e.n. cand se “construia” Noului Testament. De mentinut este faptul ca multi evrei de pe acel timp nici nu mai stiau sa citeasca pe ebraica, cee ace i-a enervate foarte mult pe liderii evrei. Vechiului Testament a fost tradus din ebraică în greacă, incepand din anul 300 î.Hr. si terminandu-se de tradus in anul 200 î.Hr.. Treptat această traducere greacă a Vechiului Testament, numita Septuaginta, a fost acceptată si raspandita în mai multe sinagogi. Cu timpul a devenit un instrument de nepretuit pentru misionarii creștini, pentru ca acum grecii puteau citi cuvântul lui Dumnezeu în limba lor natala. Si odata cu testamentele au venit si o gramada de nume care in timp s-au inmultit asa cum nr sfintilor s-a inmultit. Sfintii au fost niste pamanteni care au facut bun omenirii si au ramas de neuitat in religii. Numele lor a inspirat lumea sa-si boteze copilasii asa cum astazi parintii se inspira de prin personaje de filme sau omane fictive, vedete de Hollywood si asa mai departe. Asta e explicatia mea. Ai tu alta? Le comparam.
Inca o data, ca sa ne lamurim, pe mine nu ma intereseaza continutul bisericesc si ”adevarurile” religioase. Pe mine ma intereseaza ce nume au aparut in aceste scripturi pt prima data sic and si unde in omparatie cu alte nume. Deci din acest punct de vedere istoric si literar si nu ce e adevarat sau nu in continutul scriptelor.
Klaudiu, tu spui:
“9. Nu e nevoie să-mi explici cine era Oannes. Cred că știu mai bine decât tine. Studiez zeii de aproape 3 decenii. Dacă vrei să-mi dai lecții, încearcă să nu o faci la lucruri pe care le știu mai bine.”
Eu iti raspund:
Tu, poate ca stii, dar sant si altii care citesc ce se scrie online s poate ca unii chiar nu stiu. Interesant a fost chiar si pentru propria mea cultura generala si daca tu stii mai multe si mai bine chiar apreciez sa ma luminezi si pe mine.
Klaudiu, tu spui:
”10. Cum poți să spui că Yahweh provine din El?!? Ce treabă are sula cu prefectura? Hai să te luminez și de data asta: Yahweh este format din „Yah” (Luna la egipteni) și „weh” („a deveni” în ebraică). Așadar, se traduce „cel care a devenit Luna”. Dacă studiezi puțin mitologia, afli că acel zeu era Marduk al babilonienilor, numit inițial Șamaș și considerat zeu Soare, trecut mai apoi în tabăra cealaltă, a zeităților lunare. Marduk era zeul suprem al Babilonului, pe care evreii l-au adoptat în timpul exilului babilonian. Na, că nici asta nu știai! Iar concluziile astea, la care au ajuns și alți cercetători, se bazează pe câteva decenii de studiu al religiilor antice și contemporane. Asta ca să vezi că sunt în măsură să-mi dau cu părerea.
Dacă am ajuns eu să dau lecții unui profesor, lumea academică a ajuns rău tare.”
Eu iti raspund:
Eu nu te inteleg deloc. Cum poti tu sa ma acuzi ca eu as spune ca ”Yahweh provine din El”? Te rog sa mai citesti o data randurile mele sis a reflectezi bine inainte de a te involbura: “Dar, ca sa continui idea ta in legatura cu anumiti zei, exista o idee precum ca “Yahweh” s-ar putea trage din “El”, care inseamna zeitate.” Faptul ca eu te anunt ca ar exista o idee nedocumentata nu e acelasi lucru cu ceea ce afirm eu, nu? Exact asa cum tu presupui treaba cu Oannes exista alti oameni pe Terra care au alte idei pe care eu nu mi le atribui, nefiind autoarea lor. Asta apropo de treaba cu s__a si cu prefectura…
Oho… Și mai multe afirmații eronate. Ai grijă, doamnă profesoară, că acest lucru începe să se transforme într-un obicei. Și oameni ca mine ar putea să considere că e ceva obișnuit în mediul academic.
„Modul tau de rezonare fara a tine seama de istorie, lingvistica, migrare, documente istorice, etc. Chiar ca e varza…”. Eu nu țin seama de istorie și de documente istorice?!? Pun pariu că am citit și decodificat mai multe documente istorice decât tine. Nu mă laud, doar subliniez absurditatea afirmației tale. Când îți dau o mulțime de exemple istorice, pe care le-ai ignorat, tu afirmi că nu țin seama de istorie?!? Și tot la mine e varză?!? Pe bune??? Vai de… mai bine mă abțin.
1. E grav dacă suedezii folosesc Wikipedia în învățământ. Măcar din punctul ăsta de vedere le suntem superiori, din moment ce noi, înapoiații de români, știm că Wikipedia nu poate fi de încredere. Și nu e vorba despre vreun Ilie care scrie câte o aberație personală, ci de dezinformare intenționată în masă. Hai să-ți dau un exemplu:
În august 2010, Consiliul Yesha, împreună cu Israel Sheli, a organizat o conferinţă în Ierusalim, pentru a-i învăţa pe oameni cum să editeze articolele de pe Wikipedia din punct de vedere pro-israelian. Consiliul Yesha este un acronim ebraic pentru „Yehuda Shomron, Aza”, fiind o organizaţie-umbrelă pentru consiliile municipale ale aşezărilor evreieşti din West Bank (cunoscută ca Fâşia Gaza). Israel Sheli este o mişcare sionistă extra-parlamentară, de dreapta, care are drept scop „relaţiile publice pe Internet, în special pe reţelele sociale”. Există pe YouTube un videoclip care explică foarte clar ce s-a întâmplat acolo: https://www.youtube.com/watch?v=7dGJDJoeAok. Iată, de exemplu ce declara Naftali Bennett, director al Consiliului Yesha: „Scopul acestei zile a fost acela de a-i învăţa pe oameni cum să editeze articolele Wikipedia, care este numărul 1 de informaţii din întreaga lume (…) Vrem să fim acolo, vrem să influenţăm ceea ce e scris acolo, cum este scris, să ne asigurăm că este echilibrat, şi într-un mod sionist”. Miriam Schwabb, un blogger sionist, declara la rândul ei: „Am venit aici să învăţ cum am putea noi, evreii, să apărăm Israelul on-line, în particular pe Wikipedia, în cazul acesta (…) Trebuie să ne asigurăm că punctul nostru de vedere îşi găseşte acoperirea”.
Alte țări nu au încredere în Wikipedia, așa cum spui că au suedezii. Uite de exemplu ce afirma un american: „Most university professors won’t allow the use of wikipedia as a reference and we all know that field is highly dominated by the liberal left. Not even the science articles which don’t reflect any particular bias. That should speak volumes to its credibility as a source of information.
Remember, most of the internet should carry the warning: For entertainment purposes only. Especially that „encyclopedia”.”
Ia și un caz concret de manipulare pe Wikipedia, unde se vede efectul editorilor. Culmea, e vorba despre un caz științific: http://www.scientificethics.org/Wikipedia-corruption.htm. Personajul principal al acestei întâmplări îmi susține ipotezele despre mediul științific: „In his book Il Grande Grido: Ethical Probe on Einstein’s Followers in the U.S.A, an Insider’s View, Santilli claims that in many institutions there is an effective conspiracy to suppress or not investigate novel theories which may conflict with established scientific theories, such as Einstein’s theory of relativity”. Și e om de știință!
În cazul ăsta, câtă încredere poți să ai în corectitudinea informațiilor de pe Wikipedia?
2. Dacă spun că o diplomă nu garantează cunoașterea adevărului, că mediul academic nu reușește să traducă sau să găsească originea adevărată a unor nume ori că nu dau doi bani pe funcții / titluri / diplome, tu vezi dispreț?!? Critica e neapărat o urmare a disprețului? Faci mari confuzii, stimată doamnă, ceea ce este inacceptabil pentru o profesoară de lingvistică. Critic mediul academic atunci când este cazul, ceea ce nu înseamnă dispreț. Și pe mama o critic atunci când greșește; după logica ta, nu e și ăsta tot dispreț?!? Mă depășește cum poți face confuzii atât de mari ca profesoară în Suedia. Nu știu de ce am impresia că sunt mai mici șansele ca o profesoară din România să ajungă la aceeași concluzie. Singurul lucru pe care îl disprețuiesc în acest domeniu este aroganța oamenilor de știință. Nu degeaba vorbea profesorul J. Allen Hynek despre „provincialismul temporal”. Din fericire, există și oameni de știință cu minți deschise. Așa cum este Cristian, de exemplu, care mi-a dovedit de multe ori că îi lipsesc ochelarii de cal. Din păcate, aceștia sunt prea puțini. Hai să-ți dau un exemplu de oameni de știință cu mințile înguste. Acum câțiva ani am însoțit pe cineva la un control psihiatric la un spital din București. Profitând de o pauză, le-am întrebat pe cele 3 doctorițe dacă cred că poate exista viață și în afara Pământului, în alte lumi. Au râs toate 3 (medici psihiatri, nu femei de serviciu) și mi-au spus că așa ceva este imposibil, viață existând doar pe Pământ. Uitându-mă la peretele plin de icoane din biroul uneia dintre ele, în care ne aflam, le-am întrebat dacă Dumnezeu și îngerii sunt pământeni, ori trăiesc într-o lume extraterestră. „Logic că nu sunt pământeni”, mi-a răspuns una dintre ele, iar celelalte au aprobat-o. „În acest caz”, le-am răspuns, „nu înseamnă că există viață și în afara Pământului?”. S-au uitat foarte urât la mine, nu au mai spus nimic și s-au întors la consultația lor. Iar eu am preferat să aștept afară să-și termine treaba, ca să nu mă trezesc cu vreun diagnostic care să mă țină închis pe acolo într-o cămașă care se închide la spate. Iar aceste 3 doamne nu sunt decât un simplu exemplu. Am cunoscut mult mai mulți oameni de știință, la fel de bătuți în cap ca și ele. Pe lângă aceștia, apari și tu, care te-ai blocat pe părerile oficiale, ignorând total argumentele și logica unui profan care îndrăznește să vă contrazică pe voi, ăia deștepții, care știți mai bine ca oricine. Și te mai miri de ce vă critic?
„Daca ne utiam doar la dezvoltarea limbilor germanice ne dam rapid seama ca nu prea s-au amestecat cu limba latina”. „Nu prea” nu înseamnă „deloc”. „Nu prea” înseamnă că există o influență latină în limbile germanice. „Nu prea” înseamnă că este posibil ca măcar un nume latin să fi fost adoptat de germani. Iar noi vorbeam doar despre unul. În istoria antică a germanilor, au fost câțiva din familia Claudia care i-au cucerit. Sunt sigur că n-au uitat prea ușor acest nume. În anul 69, germanul Claudius Civilis a condus revolta tribului batavilor împotriva Imperiului Roman. El s-a luptat și cu un rival din același trib batav, Claudius Labeo. Avem doar aici două exemple de nume latine, adoptate de germani. Culmea, ambele îl conțin pe „Claudius”, despre care vorbeam. În aceste condiții, sunt sigur că germanii au uitat acest nume pe care deja îl adoptaseră unii dintre ei, și au așteptat încă vreo câteva secole să audă de Nikolaus, pe care să-l alinte printr-un diminutiv asemănător cu acel nume latin pe care l-au ignorat până atunci… Într-adevăr, are sens!
3. Ar trebui să sărbătorim, pentru că am căzut de acord măcar într-o singură privință.
4. Hai să facem o deosebire clară între primele scrieri și apariția Genezei și a lui Adam. Sunt lucruri total diferite. Dacă te referi la Geneză și la Adam, te referi la Biblie. Dacă te referi la alte scrieri, renunță la aceste două cuvinte. Dacă vrei să vorbim despre primele civilizații, Biblia nu are ce căuta în această discuție. Prin urmare, dacă vrei să te faci înțeleasă, exprimă-te clar și concis.
5. Nu mi-ai răspuns la faptul că Geneza nu s-a scris prima dată undeva printre anii 1250-950 î.e.n. Lasă tăblițele de lut și aspectele apariției numelor. Vorbeam de Geneză și de apariția ei în acea perioadă. Hai să vorbim pe subiect, dacă tot o facem, că pe arătură poate să o ia oricine.
6. Cum toate numele ebraice au alte origini, akkadiene, canaaniene, egiptene ori asiriene, nu cred că putem vorbi despre nume cu origine ebraică.
7. Limba germană s-a dezvoltat în general pe o altă ramură față de limba latină iar Niklas a venit în Germania odată cu creștinismul. Eu îmi voi repeta totuși argumentele pe care le ignori cu succes, în speranța că de data asta îmi vei da o replică: Eu înțeleg din comentariul tău că este doar o coincidență asemănarea dintre Klaus / Claus și Clausus / Claudius. Nu contează că numele latinesc Claudius era întâlnit la germani în primul secol al erei noastre. Dacă varianta oficială spune că este un diminutiv al grecescului Nikolaus, ce s-a extins în evul mediu, atunci asta trebuie să credem! Nu contează nici că lingviștii din prezent consideră sinonime numele Klaus, Claude, Claudiu, Claudio, Klaas, care sunt variante ale latinescului Claudius. După ipoteza pe care o susții cu tărie, deși nu are logică, cum Klaus este diminutiv al lui Nikolaus, ar însemna că este sinonim cu Nicu, Nick / Nico. Ceea ce este aberant, însă prea puțin contează asta pentru tine. Klaus provine din Nikolaus și cu asta basta! Dacă armate de academicieni susțin asta, atunci trebuie să credem și să nu cercetăm. Am înțeles bine?
8. Nu e ciudat că Noul Testament a fost scris în limba greacă, și nu în ebraică sau aramaică. Îți spun un secret, cu care sigur nu vei fi de acord: creștinismul a fost inventat de niște evrei greci din Alexandria. Filosoful Philon e inventatorul. Această religie a fost inventată pentru lumea greacă, așa că e logic să fi fost scris Noul Testament în greacă. Dar asta e o discuție mult prea amplă și nu am nici timp, nici energie și nici chef să ți-o detaliez.
„Sfintii au fost niste pamanteni care au facut bun omenirii si au ramas de neuitat in religii”. Pe bune? Asta e o definiție pentru copii sau ce? Ce bine au făcut omenirii sfinții Vechiului Testament, de exemplu? În afară de unul care ar fi salvat omenirea și animalele pe o arcă, iar altul care ne-a dat 10 porunci copiate din Cartea Egipteană a Morților, nu știu care a făcut bine omenirii.
Nu vorbeam despre răspândirea numelor biblice prin creștinism, ci doar despre proveniența lui Ioannes din Oannes, și nu din Yahweh. Probabil, grecii aveau niște nume ciudate (de genul Platon, Solon, Aristotel, Sofocle) de care se cam plictisiseră. După ce evreii și-au tradus scripturile în greacă, grecii au fost dați pe spate de numele ebraice. Îmi și închipui cum își spuneau: „Mă așa pe el de Socrate, de azi înainte mă voi numi Mattathias”. Sau „mamă, bate-te-ar Hermes Trismegistos să te bată, de ce m-ai numit Democrit? De acum încolo să mă strigi Ioseph!”. Da, multe nume grecești sunt biblice, însă s-au mai păstrat câteva din perioada dinainte de creștinism. Iar Ioannes este unul dintre ele, provenind în mod evident din Oannes.
9. Nu e treaba mea să luminez pe nimeni. Nu eu sunt profesorul.
10. Dacă nu ești de acord cu acea ipoteză, nu înțeleg de ce o introduci în discuție. Credeam că vorbim despre ceva concret, nu scriem doar ca să aibă celălalt cât mai mult de citit.
Mă amuză să văd că ai cenzurat cuvântul „sulă”. Doamnă profesoară, nu știu unde ți-a zburat mintea, dar nu este un cuvânt obscen. Sula este o unealtă folosită de cizmari și de cojocari, formată dintr-un ac lung și gros de oțel, drept sau curb, fixat într-un mâner, cu care se găurește pielea sau talpa pentru a putea petrece acul sau ața prin ele. Cuvântul ăla care te rușinează începe cu „p”, nu cu „s”. Sper că nu vei proceda la fel și cu numele dictatorului roman Lucius Cornelius Sulla, dacă te vei lovi vreodată de el.
Stimata doamna, sunt extrem de insensibil la legi atunci cand acestea se aplica selectiv, servesc interese obscure si amputeaza dreptul fiecaruia dintre noi de a intelege realitatea pe care o traversam. Afirmatia dumneavostra ca “asa ceva eu nici nu vreau sa discut” imi da impresia transformarii legilor in porunci biblice, iar a Constitutiei in religie. Primul imbold a fost acela de a nu va raspunde, respectandu-va decizia. Totusi, dumneavoastra mi-ati oferit cateva indicii de studiu pentru care va datorez un raspuns.
Politica de obtinere a unor profituri uriase se bazeaza pe discriminarea indreptata asupra tarilor slab dezvoltate, defavorizandu-le prin impunerea de preturi diferentiate la acelasi produs, de aceeasi calitate, in functie de tara de provenienta. Exista legi impotriva acestui fenomen si eu nu stiu?? Foarte interesant cum statele care fac tapaj cu lupta impotriva discriminarii exceleaza in discriminarea altor state, fireste, din ratiuni superioare – de parca lacomia ar putea fi si inferioara…
Intr-un climat concurential acerb promovat de cele mai industrializate state, cand se sacrifica totul pentru “poll position” cum credeti ca sunt priviti si tratati cei din coada clasamentului?
Infiintarea unei sinagogi depinde de existenta a cel putin 10 barbati in comunitate. Numarul femeilor este irelevant…
Romanii au avut restrictii pana recent pe piata muncii in acele tari care condamna vehement discriminarea…
Tot noi, romanii, avem nevoie de viza pentru a calatori in SUA – stindardul democratiei, parca – iar in general tratamentele diferentiate se aplica pentru toti locuitorii unei tari, indiferent de profilul psihologic, social, economic al individului solicitant de ceva…
Vi s-a intamplat sa vi se rastoarne bagajul cu susul in jos pe aeroportul Heathrow pentru ca sunteti casatorita cu un marocan? Sa fiti perchezitionata corporal cand va vizitati sora si asta pentru ca veniti din Maroc si sunteti casatorita cu “unul de acolo”??
In comentariul meu nu fac referire la respectarea legilor, ci la intelegerea fenomenelor. Care este legatura intre una si cealalta, devreme ce mi-ati oferit acele link-uri pentru studiu, nu inteleg!
Revenind la individ insa, discriminarea este fireasca – ca de aia se cere cazierul la angajare – insa ceea ce este complet gresit este generalizarea. Nu inseamna ca daca 100 de romani fura in Spania si ceilalti ajunsi acolo vor fura. Discriminarea greseste prin generalizare, dar este o reactie fireasca de protectie a individului care se simte amenintat in valorile si identitatea sa.
De aceea spuneam ca este necesar sa intelegem: daca sunt furat o data, de doua ori, de trei ori de cetateni turci, creierul meu incercand sa ma protejeze imi va spune sa ma feresc de turci ca sa nu mai fiu furat. Si asta se numeste discriminare, dar nu pot sa fiu condamnat pentru ea pentru ca este fiziologica, la fel ca si teama care o genereaza. In cele mai infatuate state din lume pe problema drepturilor omului si lupta impotriva discriminarii, au loc revolte si izbucniri ale frustrarilor tinute sub capac de legi idioate. Vreti sa ma inchin lor???
Tot ceea ce este fiziologic si este interzis de lege se va metamorfoza in timp intr-o dorinta insatiabila de haos. Legile tintesc forma si nu continutul fenomenelor sociale sau individuale, manifestarea si nu cauza. Nu avem nevoie de arme impotriva fenomenelor sociale, ci de intelegerea lor. Avem nevoie de solutii, nu de gloante. Daca glontul, biciul sau calusul in gura pot fi solutii, atunci libertatea individului va deveni un concept greu de gasit chiar si pe Wikipedia…
Nu e vorba de filtrat, ci de neimplicare. Inclusiv din partea mea. Unul singur și-a dat interesul dar singur n-a putut să facă și treaba altora. În cazul ăsta e normal să nu se ajungă nicăieri.
Ti-am explicat ce inseamna un om de stiinta. Un medic, un psiholog, un profesor, un psihiatru, un inginer, un IT-ist nu este neaparat un om de stiinta doar pt. ca are niste studii academice. Nu confunda! Cat despre cuvantul cenzurat, proverbul are mai multe intelesuri. Nu ma intereseaza daca tu te referi la unealta, zeu mitologic, arma, peste sau organ genital, nu-l folosesc indiferent ca iti convine tie sau altora din lumea larga. La libera traducere de ce… daca lumea are atat de putin de facut incat sa-si framante mintea de ce eu scriu intr-un fel sau altul…
In rest fiecare ramanem cu parerile lui si incheiem discutia aici. A fost interesant sa cunosc un alt fel de gandire si de exprimare. Multumesc pentru conversatie! Numai bine si succes in viata de toate zilele va doresc tuturor cu ocazia zilei de 1 Decembrie 2014!
E cea mai bună alegere. Discuția asta inutilă s-a întins prea mult și nu reușește decât să consume timp. Eu îți mulțumesc pentru că mi-ai întărit convingerea că academicienii cu minți deschise sunt extrem de rari. Sper în continuare să găsesc măcar unul în viața asta.
Succes și ție în tot ce-ți dorești.
@Adolf… Brava coaie, respect din partea mea. Razboinic al poporului ne-virtual care te auto-numesti. Nu stiai ca poti sa-ti faci cont de FB pe alter-ego, cu date false? Fii si tu mai strategic si infiltreaza-te in spatele liniilor inamicului purtand „uniforma” lor, unde poti sa-ti desfasori linistit planul si stratagema ta de „reformator”.
Klaudyu. eu sunt pentru… ideea este meritorie si subscriu in totalitate.
Hai bafta!
„Aceia care poate să înțeleagă”? N-ai ce să înțelegi. Sigur ai greșit site-ul. Ăsta nu e pentru tine.
Chiar voiam să-i spun asta, că poate să dea date false. Și eu am câteva conturi false, așa că nu e nicio problemă. Adolf, dacă îți place să dezbați „face 2 face”, nu virtual, sper că realizezi că aici, pe blogul ăsta, tot virtuale sunt dezbaterile. Un căcat de cont de Facebook nu te face „sclavul lumii moderne si centralizarii, globalizarii” mai mult decât statul pe bloguri, navigatul pe internet sau vorbitul la telefon. În cazul ăsta, nu mai folosi bani și niciun fel de tehnologie. Mie mi se pare mult exagerată „revolta” asta a ta dar îți respect părerea, pentru că nu e nimeni obligat să stea pe Facebook.
Si eu , si eu , si eu……vreau !!!!!!!!
de toate si pentru toti,multe si amestecate,fara vre-un plan care sa duca undeva;naks i tehnica versiunea romaneasca…si noi radem de doctorul
Ponta.Imi vine sa plang,in cautarea timpului pierdut-de Nustiucine-..oare ceva nou nu postati dvs.,ca asta caut. in rest e bine si-asa rau(le)
Întotdeauna am admirat aroganța specifică românilor, care cred că le știu pe toate, deși habar n-au pe ce lume trăiesc. Dacă nu vezi tu un plan nu înseamnă că nu există, ci doar că nu ești capabil să-l observi. Lasă plânsul, șterge-ți lacrimile și mucii de mânecă și așteaptă cuminte, că va veni și ceva nou.
wow…cat de frustrat esti.dar mai posteaza,mai radem si noi de tine:))
(SMASH RACISM!Burn your countries flags
Fuck your patriotic pride!!!!!!!!!)
Mă gândeam să încep să acord premiul „Cretinul zilei”, pentru că găsesc din ăștia peste tot. Însă m-am răzgândit, pentru că tu l-ai câștiga o lună întreagă și n-ar fi corect față de ceilalți cretini. Oricum, felicitări! 😉
participati si voi la infintarea la noii religii mondiale ,alaturi de noua ordine mondiala ,in care sa foloseste de teza extraterestra ,ca sa uneasca toate religile in una singura????
1. Care voi?!?
2. Tu ești complet cretin sau te prefaci? Unde vezi ceva pe aici despre înființarea vreunei religii? Amice, ești dobitoc! Pe bune!
saitu acesta va spalat creeru,vati perdut cu totul
Sper că ești conștient că, din 9 cuvinte, n-ai reușit să scrii corect nici jumătate. Spăla-ți-aș „creeru” de entitate superioară, sensibilă și rațională ce ești, ce transcenzi timpul manifestându-te ca ființă empirică, dotată cu afectivitate și voință! :))
9 cuvinte care trebuiau sa fie 11 daca cineva nu pleca de la lectia cu cratimele
Cred ca este prima interpretare rezonabila a Apocalipsei. Cel putin prima de acest fel pe care o citesc eu. Nu o data m-am intrebat cum de oamenii se „ingramadesc la” profetii in general dar mai ales la cele apocaliptice, deoarece certitudinea viitorului face inutila parcurgerea prezentului. Iar estimarea viitorului are aceeasi valoare (filosofic vorbind) cu a unui semn de circulatie gen „atentie curba periculoasa” devenind o estimare a unei probabilitati.
In privinta buclei temporale ma intreb daca nu cumva „pacatul originar” sau impartasirea de cunostinte pamantenilor a reprezentat o greseala in absenta cresterii spirituale a acestora, adica a transcenderii timpului…
Cred ca prelucrarea informatiilor filosofice sau tehnologice este total diferita daca omul traieste prezentul in sintagma „aici si acum”, (cu alte cuvinte traieste in intregul sau afectiv si cognitiv) sau daca acesta se raporteaza la lume doar prin filtrul cognitiv, al speculatiilor, al superstitiilor.
Oare ceea ce ne-au impartasit zeii a venit prea devreme?
As vrea sa cred ca nu, nu si de data asta…
S-au nascut niste gemeni intr-o familie regala. Parca-mi suna cunoscut.
Nu are legatura cu votul, dar nu ma pot abtine… 🙂
Ma pune dracu’ sa citesc articolul „Apocalipsa” acum vreo doua zile si de atunci ma bantuie carnatul ala de porunci bisericesti pe care le-am incalcat de la cap la coada si de la coada la cap de vreo cateva ori, cu fapta sau cu gandul. Mai ales ultima nascoceala -„sa-l imbraci pe cel gol”- mi se tot perinda prin fata ochilor, cand brusc, am avut o epifanie: de aia o vrei tu pe Megan Fox goala la tine in dormitor, sa o imbraci! Corect, ca doar nu poti imbraca pe cineva deja imbracat, nu? Cu asta sunt perfect de acord, asa ca o caut pe Natalie Imbruglia (la nevoie ma apuc de magie alba, neagra si in carouri) doar, doar, am sa ma indrept! Cu Dumnezeu inainte!!!
În sfârșit, mi-a intuit cineva intențiile onorabile. Normal că de asta o vreau. Nici n-aș putea să am altfel de intenții cu ea… 😀
abia azi am citit acest articol si i-mi pare rau ca nu i-am dat curs inca de la aparitie.Constat ca am gresit.primeste te rog scuzele mele.azi am primit confirmarerea ca politicienii oricare ar fi ei sunt slugile masoneriei.
Mai bine mai târziu decât niciodată. Bucură-te că ți-ai dat seama că ai greșit. Cei mai mulți nu reușesc asta și continuă să trăiască în minciună.
Voi scrie cât de curând și despre Iohannis, ca să nu creadă cineva că am ceva doar cu PSD-ul. Mai e puțin.
ce se intampla daca iesea ma pis pe el de vor majoritar?
se facea pe twitter
ahhhh ce dor imi era de asemenea articole. bai Claudiu chiar ma gandeam zilele trecute…oare cum as putea sa fac sa pot da in vileag toata nenorocirea care o varsa „presa” zilnic intre orele 17:00-19:00. Da ai ghicit ma refeream la maruta, simona si cine mortii mami lor mai au emisiuni la orele alea. eu sunt convins de faptul ca daca printr-o mare minune am reusi sa eliminam toata emisiunile de genul asta la acele ore, atunci cel putin 50% din populatia Romaniei ar intra efectiv in sevraj. Pe bune cred ca ar innebuni dobitoacele fara portia lor zilnica de indobitocire, dresaj sau cum vrei tu sa-i zici. Crede-ma ca romania.tv, antena3 etc sunt mici copii pe langa jegurile astea. Oricum apreciez articolul si tine-o tot asa. Odata si odata TREBUIE sa ne facem auziti….ca sa-l citez pe un mare tradator al neamului romanesc 🙂
P.S.: apropo stiai ca termenul „jidan” e o jignire la adresa jegurilor din Israel?! mie daca mi-ai zice ca sunt DAC nu m-as simti jignit, chiar mandru, dar ei poate stiu ei ce stiu…….
Stai asa ca o sa iasa imediat Legea. e doar o chestiune de timp. tu iti dai seama cati vor ramane fara locuri de munca? dar tu chiar esti constient de cat de tare imi lacrimeaza mie curu din cauza asta?!?! :)))))
pastele si grijania mamei voastre de Libertini…mancami-ati toate ouale de Pasti. NA ca n-am putut sa ma mai abtin. boteaza-ma in vreun asa fel si te voi blestema sa ai parte toate viata numai de presedinti ca Ponta :))
chiar si eu ma tot intreb….oare eu sunt total prost sau invers…prost total :)))
*#^*-va-n gura de analfabeti cum mm ati ajuns acolo maaaaaaaaaa ?!?!
mie nu imi plac fundurile
boobs are better
Beniamin Cioantă…pai suna cam evreiesc acest nume :))
nu conteaza eu il plac, dar mai in sange asa…da daaaaaaaaaaa sa sugi p*&^%# de ziua taaaaaaaaaaa :))
Nu credeti ca a venit timpul sa nu va mai sfaditi,jigniti intre voi ziaristii.Sa abordati probleme serioase ale poporului.Va multumesc.
Nu e treaba mea să abordez „probleme serioase ale poporului”. Îmi place să cred că am libertatea de a aborda, măcar aici, orice subiect doresc. Inclusiv criticarea jurnaliștilor de rahat. Sau a dispărut libertatea de exprimare chiar de tot?
Nimic despre Basescu, despre Udrea , despre lucrurile nalamurite de Iohanis ? Claudelul e un catelus inregimentat ?
Te-ai trezit, oițo? Iar ai început să behăi? Iar nu te lasă frustrările să dormi? Nu te-a mai băgat nimeni în seamă de atâta timp și te-a pălit singurătatea de Crăciun? Sau te-au trimis din nou evreii să le iei apărarea? Ți-am zis deja că nu mai accept cretini pe aici, așa că marș!
Cretin esti tu si frustrat … in loc sa jignesti, de ce nu raspunzi la ce ti se reproseaza ?
Esti inregimentat si atunci ceea ce scrii nu are decit valoarea ta de rahat.
Crezi că dacă îți schimbi numele și adresa de e-mail nu te recunosc? Ai același IP, idiotule! :))
Vrei să știi de ce nu-ți răspund? Pentru că ești un dobitoc frustrat și chiar nu exagerez absolut deloc când te cataloghez astfel. Ți-ai făcut apariția acum un an pe blogul meu, deranjat fiind că nu l-am criticat pe Hitler. Ai început să jignești în stânga și în dreapta, nu doar pe mine, ci și pe ceilalți care nu te-au aprobat. Văzând că ești în inferioritate numerică, ți-ai cerut scuze tuturor și te-ai retras. Doar ca să apari din nou peste câteva zile, cu o nouă serie de jigniri. De atunci, ți-ai mai aruncat otrava și cu altă ocazie, deși cea mai mare parte a timpului ți-ai petrecut-o dând calificative negative articolelor mele, crezând că mizeria ta mă va afecta în vreun fel. Acum ți-ai luat inima în dinți și m-ai mai jignit o dată, probabil pentru că n-ai mai reușit să-ți ții în frâu ura și frustrările. Cineva care își petrece un an urmărindu-mă pe ascuns, plin de ură, nu poate fi decât dereglat tare de tot la cap. Cum îți permiți tu, un frustrat nenorocit, fără pic de respect față de ceilalți, să-mi ceri socoteală? Și te mai aștepți și la un dialog civilizat? Dintre toți dobitocii care mi-au vizitat blogul, ești fără îndoială unul dintre cei mai mari. În a doua zi de Crăciun te-ai hotărât să-ți împrăștii din nou veninul. Deși tot ceea ce reușești să faci este să mă amuzi.
Dacă ai fi adresat o întrebare decentă, ai fi primit un răspuns la fel. Însă oamenii de rahat nu merită decât să fie călcați în picioare, pentru a aduce noroc. Iar tu ți-ai îndeplinit rolul, așa că nu mai e nevoie de tine. Te anunț și că e ultimul tău comentariu care va mai apărea aici, deoarece IP-ul tocmai ți-a fost blocat, prin urmare rahaturile tale nu vor mai ajunge la mine. Ai grijă să nu-ți rămână unghia în gât, turbatule! 😉
Hai să vedem și cu cine am avut onoarea:
Nume: Adrian Procopovici
E-mail: adrianproco@yahoo.com
Cont Google+: https://plus.google.com/118328547064256860479
IP: 109.103.86.160, internet de la Romtelecom
Adresa: București, Sector 3, aproape de intersecția dintre Strada Lipscani și Calea Moșilor
În apropierea locuinței sale se află Sinagoga Beyth Hornidraş Vechi și, puțin mai departe, Templul Coral, Sinagoga Mare și Templul Unirea Sfântă. Ceea ce înseamnă că locuiește în fostul cartier comercial evreiesc. Dacă adăugăm la aceste informații și numele cu terminație evreiască, rezultă că Adrian Procopovici este evreu. Astfel se explică de ce l-a deranjat atât de mult faptul că nu l-am criticat pe Hitler, precum și ura pe care mi-o poartă de mai bine de un an, dar și faptul că își emană ura de Crăciun. Probabil e evreu sionist, deoarece nu știu ca evreii ortodocși să fie atât de înverșunați. Deși, după cum spun mulți, toți sunt o apă și un pământ.
Poate ar trebui să scriu mai des despre evrei. Măcar să aibă Adiță motive și mai multe să turbeze când îmi vizitează blogul… 😀
„Moş Crăciun era acum inamicul public nr. 1, un tiran nebun, pedofil, zoofil, criminal, hoţ şi obsedat sexual”. N-am stiut de unde imi pare cunoscut, apoi mi-am dat seama: era Hitler Mosu asta!
Hitler a avut mai mult bunsimt decat oricare dintre actualii sefi de stat sau de guvern din Europa. Mosul nostru nu cred ca traieste in America ci in Romania si pe langa droguri si pedofilie se mai ocupa si cu asasinate, lovituri de stat si mineriade. Numele lui: Mos Ion Iliescu.
Asta-i unul din multii ofiteri sub acoperire din presa romana!!!! Are , asa , toate ,,ingredientele”……
KLAUDYU TIN SATI MULTUMESC MULT PENTRU ACEST EXCEPTIONAL ARTICOL……….EU CAUT INFORMATII DESPRE HITLER DE MAI BINE DE 2 ANI SI POT SA SPUN CA INTRO PROPORTIE DE 90% SAU 99% AM CITIT INFORMATII ERONATE PANA AM AJUNS LA ACEST ARTICOL EXTRAORDINAR, PRACTC EU STAU IN ITALIA, NICI NU POTI SATI DAI SEAMA CUM E AICI, PESTE 80% DINTRE PERSOANELE DE AICI SUNT RAZISTE, IAR RESTUL SUNT ANTISOCIALI SAU EMIGRANTI, PENTRU ASTA MA SIMT FOARTE PROST SA STAU AICI DEPARTE DE TARA SI DE PRIETENI…….EU PRIMA DATA LAM VAZUT PE HITLER LA UN POST PE DISCOVERY ,ATUNCI MA CAPTIVAT CEVA LA EL, AM SIMTIT INCA DE LA INCEPUT UN PUTERNIC SENTIMENT DE COMPASIUNE FATA DE EL CHIAR DACA CREDEAM LA INCEPUT CA HOLOCAUSTUL A FOST REAL MIA PLACUT FAPTUL CA AU SPUS CA EL A FACUT ASTA PENTRU ASI SALVA POPORUL DE LA CRIZA SI SOMAJ, IN ACEL MOMENT MIAM DAT SEAMA CA TIGANI SI EVREI FAC ACELASI LUCRU IN ROMANIA SI PENTRU ASTA II URASC PENTRU CA DIN CAUZA LOR MULTI COPII CA MINE SUFERA IN STRAINATATE SI CEI CARE STAU IN TARA NU AU UN VIITOR, SPUN CA NU AU UN VIITOR PENTRU CA UNIVERSITATEA DIN MAJORITATEA ORASELOR ROMANESTI NU VALOREAZA NIMIC IN STRAINATATE SI IN TARA NU EXISTA LOCURI DE MUNCA.
APROPO PRACTIC CARTILE DE ISTORIE AU CEL MAI PROBABIL INFORMATII DIFERITE IN FIECARE TARA REFERITOR LA VICTIMELE CELUI DEAL DOILEA RAZBOI MONDIAL DE EXEMPLU IN ITALIA ESTE SCRIS IN CARTILE DE ISTPRIE CA AU MURIT CIRCA 6 MILIOANE DE FRANCEZI, DAR PE WHICHIPEDIA NUMARUL LOR ESTE DE PUTIN PESTE 0,5 MILIOANE CEA CE MA CONVINGE SI MAI MULT CA CE SE PREDA IN SCOLI SUNT MINCIUNI.
PRACTIC EU VAD IN HITLAR UN MODEL…….BA CHIAR MA MOTIVAT SA IMI FAC O IDEE DESPRE POLITICA SI SA VREAU SAMI INFINTEZ UN PARTID CAND MIO VA PERMITE VARSTA, VREAU UN PARTID CARE SA AIBA LA BAZA IDEILE CELUI MUNCITORESC GERMAN, NUMALE SAU VA FI PARTIDUL IMPERIAN, SPER CA PRIN ANI 2020 SA REUSESC SAMI IMPLINESC ACEST VIS DAC NU CASTIG PRESEDENTIA MACAR SA INFINTEZ PARIDUL, SA STIU CA MACAR AM INCERCAT SA FAC CEVA CHAIR DACA NU AM REUSIT, LUMEA E PLINA DE SURPRIZE DE EXEMPLU CEAUSESCU CARE AVEA 4 CLASE A REUSIT SA PLATEASCA DATORIILE TARII DUPA PUTINI ANI DE CAND A INTRAT LA PUTERE, DAR DIN PACATE PENTRU A PLATI ACEA DATORIE A TREBUIT SA SACRIFICE SI COMPASIUNEA POPORULUI ROMAN FATA DE EL CARE FOARTE INFLUENTABIL SI SATUL DE DURUL REGIM A STARNIT O REVOLTA CARE A FOST PLANIFICATA DE CEI CE CONDUCEAU DIN UMBRA TARA ( EVREI) CARE STIAU CA CEAUSESCU VROIA SA SCHIMBE REGIMUL PERMITAND DIFUSAREA INFOAMATIILOR DIN EXTERILOR, INLATURAREA LIMITELOR DE CONSUM SI CHIAR SI PARASIREA TARII, INTRUN FINAL AS VREA SA SPUN CA ADOLF HITLER A FOST CA AL 2 FIU AL LUI DUMNEZEU…….CA SI PRIMUL FIU A LUPTAT CONTRA SATANEI SI A INCERCAT SA
ELIBEREZE OMENIREA DIN JUGUL POPARELOR ACESTEIA IN TOATE METODELE POSIBILE, DUPA MINE NU EINSTEINS CARE A INVENTAT TEORIA RELAVILITATII A FOST CEL MAI INTELIGENT OM CARE A TRAIT VRODATA CI ADOLF HITLER CARE A DESCOPERIT CUM PUTEA FI ELIBERATA LUMEA DE RAU.
RESPECT ADOLF HITLER!!!
cacat sfant…ce tot spui acolo mai omule? adica tu zici bine, dar ai omorat efectiv limba romana
ma, nu fi invidios, arata bine gajica,ferice de popa care o are sub patrafir. la spovada bineinteles, nu te gandi la porcarele
Asta e dejectie „la intimidare”… Daca scrii despre Ponta sar deontologii ca l-ai uitat pe Iohannis! Daca scrii de Basescu, sar aceiasi ca l-ai uitat pe Iliescu sau pe Nastase! Si tot asa… Solutia ar fi sa scrii despre toti in acelasi timp, ceea ce este imposibil, sau sa nu mai scrii deloc! Cred ca ultima varianta este cea dorita de Adrian. Pe urma, ar trebui sa taca si altii care nu valseaza pe note oficiale, daca se poate chiar toti. Vise, musiu Procopovici, vise!…
Ce mare scofala sa-ti botezi copilul crestineste? E plin Calendarul Ortodox de nume de sfinti, alegeti unul care sa va placa si veti avea totodata si un aparator sfant al pruncului. 2 in 1, la pachet! 😛
Semnat: Gaia (aia care va ia pe voi si pe mama voastra de jurnalisti tampiti!)
Da. Un articol cu adevarat remarcabil.
Aici o mica adaugare sumarizata a investigatiilor facute din alta parte:
Noi, Arianii-daci, Partea 1, Full-HD:
https://vimeo.com/108285990
Noi, Arianii-Daci, Partea a 2, Full-HD: http://youtu.be/GO-GGdZvkrw
Noi, Arianii-Daci, Partea a 3, HD:
http://vimeo.com/110208062
Noi, Arianii-Daci, Partea a 4, HD: https://www.youtube.com/watch?v=GujO1CGNB0c
Pe youtube seteaza rezolutia la 1080p de la rotita de sub clip dreapta, altfel nu vezi bine textele mici din film.
Buna ziua si „La multi ani”
Am citit articolele din seria „Secretele zeior” si, fara sa observ mentiunea Copyright am luat cateva si le-am postat pe blogul meu…precizand sursa.
Acum am comis-o, ce sa mai fac?!Imi cer scuze..dar mi-au placu mult si am considerat ca aceste informatii trebuiesc cunoscute de cat mai multe persoane
Cât timp este specificată sursa, cu link-ul articolului original (nu al blogului), nu e nicio problemă.
Azi am avut o discutie cu un var de-al meu…I-am relatat despre o decizie (amenda) aplicata de CNA postului TVR3 care anul trecut, tot de Craciun, a fost reclamat de nus’ce organizatie evreiasca…normal contra tot ce este romanesc. Vina respectivei televiziuni a fost aceea ca si-a permis sa difuzeze un material de factura folclorica in care un grup canta o colinda. Colinde se mai canta…doar ca de data aceasta era vorba explicit de „jidovi”. Prin urmare propun ca traditia si tot ce aduce aminte de acest neam fratricid sa fie scoase din folclorul nostru…eventual in loc de jidov sau evreu sa spunem sionist. Mda…Colinda respectiva ar suna mai naspa, dar cel putin nu ne va mai amenda nimeni. Apropo…sper ca Aditza si-a insusit dusul rece. Daca se supara sa-i dai tu e-mailul meu…sa mai povestim. Apropo…in Marginimea Sibiului unde vietuiesc eu toate colindele de Craciun sunt pline de jidovi…No offence
Erata: Cand spun „neam fratricid” aduc argumente din propria lor istorie. Fara suparare.
hai,serios conectere…zii sa nu mai dormi tu…chiar te-ai lasa de muzica pentru maia? ca eu m-as bucura tare mult! a…a…
Bravo bravo si încă o data bravo,exact in aceiasi ordine de idei as vrea sa ma si cac
Catalin ,te rog sa mi trimiti Pistis Sophia la adresa miracol_12@yahoo.com
Multumesc anticipat!
Klaudyu,
Ca sa pot argumenta cuiva ,ce ii scrie Sf.Grigorie Teologul Sf. Ieronim : „avem nevoie de cât mai multe legende pentru a putea impresiona gloata; cu cât gloata înţelege mai puţin, cu atât este mai entuziastă” as avea nevoie de o sursa.In ce manuscris sau carte se gaseste aceasta scrisoare?
Mai sunt si alte locuri in articolul tau ,foarte interesante si inedite pentru mine,dar pacat ca nu oferi si sursa;de unde anume te ai documentat.O Bibliografie ar fi de prisos pentru fiecare articol.
In exegeza Evangheliilor, referitoare la nasterea lui Iisus;ar fi trebuit sa specifici autorul,capitolul,verstul,incit cititorul sa fie convins de veridicitaea afirmatiilor.
Imi cer scuze daca sfatul meu te a afectat cumva.
La multi ani!
Cred ca multi dintre voi vati pus macar o data intrebarea: ” oare fortele axei chiar ar fi putut castiga in vreun fel cel deal 2 razboi mondial daca practic acesta a fost aranjat de catre aliati?”
Ei bine se pare ca da, am cautat pe internet si se pare ca un italian a publicat un mic filmulet pe youtube cu strategiile care ar fi dus fortele axei la voctorie.
Vizionare placuta: http://m.youtube.com/watch?v=OWvcSrZ-X0k
Continuare: si in timp ce pe Rares Bogdan nu il cauta nimeni, noi i-am cautat sotia, am baut vodca, am rezolvat-o si apoi am uitat de Rares Bogdan.
Iti sare repede tandara , mai omule. Un pic de curtoazie pentru cei care isi iau din timpul lor ca sa-ti citeasca si sa-ti comenteze pe blog. Da, imi mentin opinia, cum ca parerea ta personala lipseste per total ! In unele locuri faci paralele cu extraterstrii si parca ai vrea sa credem ca astia sunt, dar pe urma te contrazici si parca nu ar fi aliens. Te-ai documentat mult, dar nu se simte nimic personal .
Si nu, nu sunt extraterestrii, daca totusi asta ar fi parerea ta, sunt altceva si am scris ce, traiesc aici cu noi, nu vin din alte galaxii, dar eu am altele mai importante de facut si nu o sa stau sa scriu 42 de pagini ca sa-ti demonstrez de am spus. Aveam o parere mai buna despre tine , chiar ma bucuram ca cineva scrie despre chestiile astea , dar mi-am revizuit-o, esti prea nevrozat si nepoliticos, sa te dai asa la cititori…
Nu pot decât să mă bucur că nu scrii 42 de pagini cu un răspuns care nu mă interesează. Nu te purta ca și cum îmi faci un serviciu dacă îți irosești timp citind ce scriu sau comentând. Nu câștig absolut nimic nici dacă citește / comentează un om, nici dacă citesc / comentează un milion. Dimpotrivă, sunt șanse să ai tu de câștigat.
Poți să-ți menții părerea cât vrei, că nu mă afectează / interesează absolut deloc. Pot dormi foarte bine noaptea știind asta. Voi plânge puțin pentru că ți-ai schimbat părerea despre mine, dar sunt sigur că o să-mi revin până m-oi însura.
PS: Când vei mai simți nevoia să mă înveți ce și cum să scriu, măcar așteaptă să-ți cer eu asta. Poate atunci voi fi mai politicos. Până atunci, voi încerca să mă descurc singur.
Să fii iubit!
Prima data cand am auzit ca atentatul de la Charlie Hebdo este 11 septembrie al Frantei, am avut senzatia de greata pe care o incerci cand cineva iti indeasa ceva mare pe gat, in cazul de fata, propaganda. Stiu ca sub aceasta retorica se ascund doua „facaturi” apartinand probabil acelorasi autori si servind aceluiasi scop. Pe de alta parte, nu pot asemana distrugerile
umane si materiale din 11 septembrie 2001 cu cele provocate de atentatul din Paris… Sub „valul de terorism” care matura lumea si este din ce in ce mai periculos, ma astept ca data viitoare cand un arab va arunca o piatra in geamul unei librarii sa se spuna ca „acest eveniment este 11 septembrie al Italiei, sau Germaniei… Se creaza premizele unei reactii exagerate la un stimul slab sau nesemnificativ. Adica se incearca ceea ce ai remarcat si tu, reducerea noastra la pioni pe o tabla de sah, transformarea noastra in simple si idioate instrumente reactive…
Al treilea război mondial va trebui creat prin exploatarea disensiunilor create de agentura Illuminaţilor între sioniştii politici şi liderii lumii islamice. Războiul trebuie condus în aşa fel încât islamul şi sionismul politic să se distrugă reciproc. ……. de mult ma tot tin sa dau acest citat, pe care cu siguranta ii cunosti sursa. Eu acuma stau si ma intreb KLAUDYU ….tu nu ai vazut asta? de fff mult am realizat acest lucru, dar nu am avut timpul si starea necesara sa postez pt ca …nu-i asa…multumita evreilor avem de munca si asta ne ocupa tot timpul. noi pur si simplu facem exact ce vor ei….noi vedem toate aceste lucruri NUMAI pt ca ne este permis sa le vedem…ei ni le arata pt a ne atrage pe cararea fff bine conturata a lor…evreilor…lorr lorrr….este o carare fffff riscanta intr-un fel pt ei pt ca, daca vreun tampit mai destept sau doar din greseala, se abate putin de tot de la ea….atunci acel tampit va putea sa vada de fapt adevarul 100% ceea ce ar fi o nenorocire pt ei. Dar am incredere in ei ca au trasat cararea ffff bine si au presarat-o cu euro dolari mertane manele si otv-uri si libertatea si acces direct si kapatos si cu de toate …ATAT de bineeeee…ca nici dracul nu mai vede altceva decat cararea aia blestemata. si pana la urma sincer…de ce sa o iei prin padure sa te complici cand ai cararea facuta? pai da ?!?!
inca o data tot respectul si tine-o tot asa…dar vezi ca vrei nu vrei (asta n-am cum sa stiu) influentezi lumea cu aceste articole si impreuna le facem jocul animalelor
Imi cer scuze am scris comentariul de mai sus dupa ce citisem abia 2-3 randuri din acest articol. Dupa am vazut mai jos ca si tu ai dat exemplu acelasi citat 🙂 lasa ca e bine…suntem 2, cel putin, care gandim la fel. Ahhhhh de mi-ar sta puterea numai in pumni mi-as dori sa fiu pt 1 zi Myke Tyson si sa fac un tur de lume asa :)) dar din pacate sunt doar vise si in realitate suntem cu totii niste cacati in ploaie si ne fac astia cum vor ei. Atat de mic, trist si dezamagit ma simt dupa ce am citit acest articol si cand ma uit in jur si vad ce lume credula ma inconjoara…. Am realizat anumite lucruri, incat parca m-as lasa la mana mea decat sa mai ma chinui sa lupt impotriva lor. Tot ramane cacatul ala de speranta ca poate poate poate intr-o zi nu ma voi mai simti atat de singur impotriva acestor bestii si poate vom reusi cu totii impreuna…dar oare mai prind eu ziua aia pe Pamant?! Greu greu al dracu, dar nu imposibil !
Multumesc pentru articol! Excelent!
P.S. Claudiu, ai grija…pe mine m-au lasat somer…
E drept ce spui , super articol BRAVO
Foarte bun articolul. Foarte bine informat. Iti multumesc. Nu sunt de acord, insa, cu ultima parte. E ca si cum ai spune ca si Galileo Galilei si-a cautat-o. Si multi altii ca el. De pe Wiki – „După 1610, când a început să susțină public heliocentrismul, a întâmpinat o puternică opoziție din partea a numeroși filosofi și clerici, doi dintre aceștia din urmă denunțându-l inchiziției romane la începutul lui 1615.” Si ce sustinea Galileo Galilei pe atunci era tot un fel de pornografie pentru inchizitie. Religia si tot ce inseamna ea a tinut in loc cu cateva mii de ani evolutia omenirii. Si inca o mai tine.
:)))))))))) interesant, atunci cand dai sa zic „unlike” la comentariul autorului articolului in 2 secunde acesta dispare, penibil!!!!
Probabil ai impresia că Wordpress are o funcție care permite unlike-urile, însă le blochează pe cele pentru autor. Deși autorul are foarte multe comentarii cu voturi negative. Eu zic să mai încerci, decât să demonstrezi că ți se potrivește perfect prima parte a pseudonimului. 😉
Si cu invierea cum ramana? Presupunand ca ar fi cum zici tu, ce crezi ca te asteapta dupa moarte? te invie vreun zeu ca sa te faca nemuritor ? si ce nevoie ar avea de tine, sa-i fii sclav for ever sau animalut de companie? Nu fac misto, pe bune acum, cum vezi tu chestiunea vietii dupa moarte din perspectiva acestor asa zis zei ? Ce folos au iei din invierea atator oameni? si daca nu ii invie, de ce i-au mai creat, asa ca sa se distreze si sa zica uite ce multi supusi am eu? ca experiment? ce folos au ei din acest experiment care oricum dureaza de prea mult timp?
In privinta culorii pielii si a ochilor, are legatura cu melanina si zona unde locuiesc, nu cu zeii. Cu cat mergi spre tropice, cu atat oamenii sunt mai inchisi la piele pt ca au evoluat sa se protejeze de soarele arzator. Nordicii e normal sa fie albi ca sa absoarba si putinul soare pe care-l au. Zau asa, nu se vede ca e evolutie in privinta culorii pielii?
Evoluție în privința culorii pielii? Cam greu de crezut. Hai să facem un experiment. Spui ca nordicii sunt albi ca să poată absoarbe din puținul soare. Hai să luăm un trib de negri și sa-l ducem aproape de Polul Nord, sa-l ținem un miliard de ani și să vedem dacă membrii lui devin albi.
Hai ca am ajuns si pe pagina asta. Daca Dacia e tara zeilor, astia chiar au facut un experiment naspa rau aici, o gluma genetica. Au facut ca femeile sa fie super frumoase , super femei, super delicate si barbatii super urati, super natantoli, super lasi si gretosi , vulgari etc. Nu o lua personal, vorbesc in general. E nefiresc sa vezi cele mai frumoase si talentate femei ale lumii aici si cei mai naspa barbati tot aici, genetic vorbind e o gluma, o chestie cel putin bizara ca dintr-o femeie buna sa iasa un baiat neterminat.
Daca iei frumos netul si cauti ” de ce barbatii romani sunt urati si femeile frumoase ”, o sa vezi zeci de forum-uri unde oamenii se intreaba chestia asta, chiar si barbatii o recunosc. Strainii la fel. Stiu zeci de oameni din toate mediile sociale, de la postasi si muncitori la profi universitari si arhitecti, de toate varstele , care -si pun problema asta. Stiu, ca ma preocupa si incerc sa vad ce cred altii. Nimeni nu stie de ce, dar toti recunosc ca e asa. E ciudat. Ia intreba pe unii, altii.
Zic si eu ca un tip inaintea mea, chiar daca ma cenzurezi, tot o sa citesti asta
Iar eu zic că te înșeli. Pot alege să nu citesc în întregime un comentariu după prima frază. Așa că nu te baza pe logica ta în încercarea de a-mi anticipa mișcările, atât timp cât nu mă cunoști absolut deloc.
Evoluția pe cale naturală, pe baza melaninei, este o explicație extrem de simplistă. Iar eu aștept de la cititorii mei să-și folosească mai mult creierele. După teoria ta, culoarea pielii ar trebui să se înnegrească pe măsură ce te apropii de ecuator. Din păcate, în Europa oamenii sunt la fel de albi pe întreg cuprinsul continentului, indiferent dacă vorbim despre cei din Norvegia sau cei din Spania. La fel și în Africa, oamenii sunt la fel de negri pe tot continentul, indiferent dacă vorbim despre cei de la 30 de grade latitudine nordică sau cei de la 30 de grade latitudine sudică. Africanii care trăiesc la ecuator sunt mult mai negri decât sudamericanii de la ecuator. Poate ipoteza ta ar putea avea logică dacă am avea doar albi, negri și roșii. Însă galbenii nu au o explicație. Culmea, acolo unde ar trebui să fie albi, în apropierea Polului Nord, găsim galbeni (eschimoșii)! Pe ei de ce nu i-a transformat melanina în albi? În plus, ignori complet (de ce oare?!?) particularitățile fizice ale fiecărei rase, care nu pot fi puse pe seama melaninei: negrii sunt cei mai dezvoltați fizic, iar galbenii cei mai subdezvoltați. Argumente ți-aș putea aduce mult mai multe, însă absolut inutil, din moment ce tu n-ai reușit singură să le vezi pe cele pe care ți le-am prezentat și aici, și în articol. Te mai și aștepți să-ți răspund la întrebările despre zei și viața de după moarte, unde deja am văzut niște aberații de genul celei cu învierea oamenilor… Observ că îți lipsesc multe cunoștințe, iar eu nu am de gând să-ți predau toată istoria omenirii de la începuturi până acum, ca să îmi înțelegi răspunsurile. Mai ales că nu înțeleg de ce insiști pe acel experiment, deși nu e vorba despre așa ceva! Poate ai citit ipoteza asta undeva și, în cazul ăsta, e normal să consideri acea fabulație un adevăr…
Ai multe întrebări. Și probabil îți închipui că am și timpul, și cheful necesar pentru a răspunde tuturor întrebărilor. Pentru că nu ești nici pe departe singura cu întrebări. Nu știu ce crezi, dar eu nu sunt Google. Nu sunt aici pentru a răspunde nelămuririlor celorlalți și nici pentru a dialoga pe marginea unor diverse subiecte. Aici îmi prezint ideile. În același timp, oamenii au libertatea de a-și da cu părerea. Pentru nelămuriri, întrebări, dezbateri sau discuții am făcut un grup pe Facebook.
Din pacate cei mai multi sunt surzi si orbi. Si pe deasupra si incapatanati ca nici macar nu incearca sa deschida ochii sau urechile. Planurile sunt foarte bine concepute asa ca mergem inainte spre ….Final.
Majoritatea stirilor din tara asta incep cu : ” cutremurator …urmeaza in cateva momente ”, ” halucinant ” etc si urmeaza o stire de rahat .La fel jurnalele online.
Nasoleala e ca oriunde te duci gasesti un televizor fixat pe stiri si emisiuni cu pipitze si cocalari: la coafor, la doctor (da, la dr, pe hol , unde astepti, iar la unii doctori nesimtiti si in cabinet), in taxi, la restaurant , la vecini , pe santier, la supermarketul din colt. Nu mai e scapare.
Excelentă analiză. Nu-i găsesc nici un cusur , poate doar cu excepția temii mele că și acest articol a fost ”comandat” de cineva. De cine?!
Radu Grigore, nu jigni dacă nu vrei să fii jignit. Că pot face asta cu o ușurință care ar putea chiar să te sperie. Atât timp cât nu știi nici despre ce vorbești, nici despre cine, abține-te de la a-i împroșca pe alții cu propria ta ignoranță.
Of, sărmană prostime, ai ajuns să sorbi minciunile celor care te-au înrobit cu o mândrie provocatoare de orgasm intelectual și spiritual, dar pe cei care îți arată adevărul îi suspectezi, înfierezi și chiar crucifici uneori. De multe ori cred că într-adevăr îți meriți soarta.
Reblogged this on ADEVARUL COTIDIAN – PRESA ALTERNATIVA LIBERA -blog cu știri redistribuite.
Ama, cum poți să-l compari pe Galileo Galilei cu ăștia?!? Galileo a fost un om de știință care încerca să-i învețe pe ceilalți adevărul despre lumea în care trăiesc, ăștia erau doar niște dobitoci puși să provoace conflicte de către stăpânii lor masoni. Cum naiba să faci asemenea comparație? Pe bune, s-a stricat lumea de tot! Mă mir că mai suportă Pământul atâta prostie!
Ionica, cu salariul pe care îl am acum sau șomer tot pe acolo m-aș situa. N-au decât să încerce. Se poate trăi și fără a aștepta un salariu.
Iosif, uite că am uitat să menționez expresia „11 septembrie al Franței”. După cum se vede, suntem cu toții pe acea tablă de șah. Chiar dacă unii dintre noi nu suntem pioni, suntem considerați nebuni…
Luminița, măcar de-ar veni un final. Ar scăpa Pământul de noi înainte să-l distrugem complet.
Claudiu dixit :”Te mai și aștepți să-ți răspund la întrebările despre zei și viața de după moarte, unde deja am văzut niște aberații de genul celei cu învierea oamenilor…”
Si pentru ca nu ai facut-o, inseamna ca aici se opresc ”cunostiintele” tale , copiate de aiurea. Nu ai cum sa ma inveti tu pe mine nimic din istorie sau religie, avand in vedere ca le-am studiat pe ambele,nu din carti obscure si de pe net ca tine, ci la Universitatea Buc. Si nu cred ca ai ajuns tu sa citesti peste 4000 de volume ca mine, din toate domeniile, de la grecii antici pand la studiile de genetica contemporane.
In ziua de azi s-au facut progrese imense in psihiatrie si pshihologie, de ce nu profiti de tot ce exista? Nu stiu ce de suferi, in domeniul asta nu am facut cercetari, dar dupa felul extrem de agresiv cu care raspunzi tututor si dupa cum esti 100 % sigur ca tu ai dreptate si toti ceilalti nu, as paria pe grandomanie.
…”idei de grandoare” asociate cel mai adesea ideilor delirante de persecutie si intalnite in paranoia si in schizofrenia paranoida si, mai rar, in starile maniacale. Ai toata definitia mai jos :
”Atitudine izvorita dintr-o hipertrofiere a constiintei de sine, datorita careia individul se apreciaza pe sine si se comporta ca fiind foarte inteligent, foarte valoros, „indiscutabil superior altora”.
Grandomania este data de incapacitatea individului de a se autoaprecia corect si deriva din individualism. Deseori grandomania frizeaza ridicolul si provoaca ironie. In psihopatologie este mai frecvent intalnit termenul de „idei de grandoare” asociate cel mai adesea ideilor delirante de persecutie si intalnite in paranoia si in schizofrenia paranoida si, mai rar, in starile maniacale.
In psihopatologie este mai frecvent intalnit termenul de „idei de grandoare” asociate cel mai adesea ideilor delirante de persecutie si intalnite in paranoia si in schizofrenia paranoida si, mai rar, in starile maniacale.
Atitudine izvorita dintr-o hipertrofiere a constiintei de sine, datorita careia individul se apreciaza pe sine si se comporta ca fiind foarte inteligent, foarte valoros, „indiscutabil superior altora”.
Grandomania este data de incapacitatea individului de a se autoaprecia corect si deriva din individualism. Deseori grandomania frizeaza ridicolul si provoaca ironie.
Sa stii ca am multa compasiune pentru tine, Claudiu, nu am vrut sa te jignesc, nu e nevoie sa publici ce am scris aici, dar vreau doar sa incerci sa spui unui profesionist toate astea, sa cauti ajutor, sa profiti de progresele medicinei. Ti-o spun nu la misto, ci din omenie.
Acum îmi e foarte clar că refuzul meu te-a lovit adânc în orgoliu. Nu-ți cade bine deloc să fii refuzată de un bărbat, deși probabil ar fi trebuit să te obișnuiești demult cu asta. Și pentru că orgoliul tău sângerează, simți nevoia să te lauzi, în încercarea disperată și arogantă de a-mi demonstra că nu ești atât de proastă pe cât te cred. Ai probleme mari de încredere de sine dacă ții atât de mult să te placă un necunoscut… Apropo de grandomania aia care „frizeaza ridicolul și provoacă ironie”, dă-mi voie să mă amuz de cele 4000 de volume din toate domeniile. Și să nu fiu impresionat că ai studiat la Universitatea București care, fie vorba între noi, nu e Harvard sau Oxford, așa că nu dă pe nimeni pe spate. Nu știu cum se face că absolut toți bucureștenii pe care i-am întâlnit sunt extrem de proști și aroganți, de parcă v-ar fi clonat cineva. Interesant e că o persoană atât de „cultă” ca tine are mari probleme în ceea ce privește punctuația, ca să nu mă refer și la cele de exprimare. În plus, ar fi trebuit să înveți măcar să te porți în societate din toate acele 4000 de cărți. Însă îți lipsește nu doar capacitatea de a purta un dialog, ci și bunul simț. Nu ești doar cea mai deșteaptă ființă din câte au existat vreodată pe lumea asta, ci și cea mai paradoxală! :))
Mulțumesc pentru sfat, pe care mă văd nevoit să ți-l întorc. Dacă tot te-ai dat rotundă cu definiția grandomaniei, sper că reușești să realizezi într-un târziu că exact asta evidențiază afirmațiile tale: „Nu ai cum sa ma inveti tu pe mine nimic din istorie sau religie, avand in vedere ca le-am studiat pe ambele,nu din carti obscure si de pe net ca tine, ci la Universitatea Buc. Si nu cred ca ai ajuns tu sa citesti peste 4000 de volume ca mine, din toate domeniile, de la grecii antici pand la studiile de genetica contemporane”. Ești pregătită să ceri ajutorul unui profesionist sau ai impresia că te vei vindeca de la sine? Bineînțeles că tot din omenie te întreb…
Nu le răspund tuturor agresiv (ceea ce s-ar observa cu ușurință dintr-o simplă verificare a comentariilor, dar nu te-a dus capul la asta), ci doar proștilor aroganți. Așa ca tine. V-ați înmulțit prea mult și nu am absolut niciun motiv să vă suport pe voi sau idioțeniile voastre. Bănuiesc că sunteți și voi utili societății măcar pentru echilibru. Acum ia-ți tu compasiunea, grandomania, deficiența cerebrală, cele 4000 de cărți și toată Universitatea București, bagă-ți-le pe toate direct în Centrul Vechi (al Bucureștiului, nu te bucura prematur) și dispari. Roagă-te de alții să te bage în seamă, aici ai plictisit destul.
Să fii iubită!
Adolf, nu scriu pentru a face pe cineva să se simtă trist, mic și dezamăgit. Bucură-te că nu ești îndobitocit precum restul. Iar data viitoare citește tot înainte de a trage concluzii. 🙂
Ai citit Cesare Lombroso , parintele criminologiei moderne? Bineinteles ca nu. Foarte pe scurt, spunea ca e suficient sa te uiti la figura cuiva pentru a stii ce e cu omul respectiv, daca e un posibil criminal, psihopat ; prin extensie , se poate spune si daca e prost, vulgar etc. Dar revin cu chestia asta un pic mai jos.
Daca nu suferi de psihoza deliranta si grandomanie, asa cum cred, atunci ,mea culpa. Dar o suferinta tot ai , poate o frustrare de natura sexuala si tot la terapeut trebuie sa mergi. Sau poate nu ar trebuie sa mergi nicaieri; asa cum spuneai chiar tu , prostii s-au inmultit prea mult . Daca mai punem la socoteala ca esti si uratel si agresiv (daca poza e a ta, vezi teoria lui Lombroso de care spuneam) , atunci e mult mai bine sa nu mergi la medic. Vezi tu, prostii frumosi sunt usor de suportat, la fel si desteptii urati, dar si prost si urat si agresiv,
e prea mult pentru rasa umana. Deci mai bine sa nu procreezi. Doar nu vrem sa ne intoarcem la oamenii pesterilor.Sau la rateurile de laborator ale extraterestrilor.
De acum nu-ti mai dau
satisfactia de ma intoarce pe blogul tau, orice ai mai spune. Sa fi si tu iubit, tot la fel ca mine. Pa
Da, asa e,m-am mai uitat o data la poza ta (daca e a ta) si am observat si forma degetelor , a nasului si a gurii, totul confirma ceea ce am spus in legatura cu teoria lui Lombroso. Deci nu trebuie sa procreezi , chiar nu trebuie.
Deoarece incepuse sa-mi para rau ca am mentionat fizionomia ta ( nu e vina ta) , deoarece nici nu eram sigura de ceea ce afirmasem, m-am intors sa mai arunc o privire inainte de a pleca de pe blog. Dar aveam dreptate . Asta e …
:)))))))))))))))))))))))))
N-am mai râs demult atât… Da, știu, vulpea când n-ajunge la struguri, zice că-s urâți… Ai face bine totuși să te oprești, că devii și mai penibilă. Acceptă refuzul și treci peste. Te chinui prea mult să-mi dovedești că ai o urmă de inteligență, dar o faci degeaba. Lasă disperarea și mergi mai departe, că un șut în fund e un pas înainte. Poate vreunul va fi impresionat cândva, chiar dacă eu nu o voi face. Iar dacă mă vrei atât de mult, fă-ți o programare, și poate cândva mă voi simți atât de darnic încât să beneficiezi și tu de un act de caritate. 😉
KLAUDIU sa stii ca nu ai dreptate. Interpretarea ta a versetelor este scoasa din context. Ceea ce numesti tu dovada de ura este doar slaba ta cunoastere.
Ai mentionat versetul :
Matei10:34. „Sa nu credeti ca am venit s-aduc pacea pe pamant; n-am venit sa aduc pacea, ci o sabie care
va dezbina familia si-i va face pe membrii ei s fie unul împotriva
celuilalt (vezi vv. 35-37) si singura cale prin care ne putem
câstiga viata este sa o pierdem (vezi v. 39)
Mai Claudiu tu nu prea ai inteles deloc la ce se refera, nu? Stii ca variantele Bibliei de astazi au fost manipulate si schimbate tocmai ca „detectivi” de doi bani ca tine sa puna umarul la damnarea eterna a rasei noastre?
Hai sa-ti explic, caci se pare ca nu ai inteles singurel: Sabia se refera la lupta intru credinta.
El avertizeaza ca Judecata va veni dupa El si de asta avertizeaza ca nu a adus pace si a adus inceputul tic-tac-ului final pana la Judecata.
Cand spune sa va vindeti haina de pe voi daca este nevoie ca sa va luati sabia se refera sa renuntati daca este nevoie si la ultimul bun daca sunteti fara de credinta pentru ca se apropie DEADLINE-ul. Pricepi mai Claudita?
Cate pasuiri crezi ca ne mai da Dumnezeu ca sa fim amagiti de Lucifer? Cate sanse crezi ca ii va mai acorda lui si copiilor nerecunoscatori ?
Da, ne iubeste pentru ca suntem copiii Lui dar priveste ca un parinte cum punem botul la strainul care ne ademeneste cu bomboane de genul celor care le mananci tu.
Claudiule nu ma crede pe mine dar ia aminte la ceea ce s-a spus deja :
“Şi avem cuvântul proorocesc mai întărit, la care bine faceţi luând aminte, ca la o făclie ce străluceşte în loc întunecos, până când va străluci ziua şi Luceafărul va răsări în inimile voastre, Aceasta ştiind mai dinainte că nici o proorocie a Scripturii nu se tâlcuieşte după socotinţa fiecăruia; Pentru că niciodată proorocia nu s-a făcut din voia omului, ci oamenii cei sfinţi ai lui Dumnezeu au grăit, purtaţi fiind de Duhul Sfânt“. (II Petru 1)
Ah, binecunoscutul argument al oițelor dreptcredincioase: „Tu nu ai dreptate, ci eu. N-ai cum să ai dreptate decât atunci când vei interpreta totul ca mine!”… Bineînțeles că nu puteau lipsi câteva jigniri și puțină aroganță tipic bucureșteană, că altfel n-ai fi reușit să-ți demonstrezi întreaga cretinătate. Marș mă, „iluminatule”, că sunt pline șanțurile de rahați ca tine…
1. Știu că nu poți pricepe ce o să-ți spun, dar îmi fac totuși o pomană cu tine, în speranța că îți va explica cineva cu mai multă răbdare. Versetul care ar fi trebuit să-ți întărească argumentele spune clar că nu trebuie interpretate proorociile scripturilor, pentru că ele au fost date de Sf. Duh prin gurile proorocilor. Prin urmare, trebuie luate așa cum sunt, adică mot-a-mot. Verset pe care l-ai ignorat complet (deși mi l-ai recomandat), ținând cont că ai interpretat totul după cum te-a dus capul. Pe scurt: Petru spune că nu trebuie interpretate, eu n-am voie să le interpretez, dar tu ai. Răducule, nu ești mai egal ca alții. Dacă aștepți să-ți aplic regula, trebuie să o faci și tu. Iar dacă o faci, toate argumentele tale dispar. Ai înțeles sau trebuie să-ți fac o schiță?
2. Dacă tot menționezi „slaba cunoaștere”, poate ar trebui să-ți bați capul cu „slaba înțelegere”. Partea cu sabia are același sens cu sau fără contextul întreg. Dacă Iisus știa deja că credința oamenilor în el va aduce dezbinare și lupte, și totuși ne-a făcut acest „cadou”, înseamnă că în mod deliberat ne-a făcut rău. Ceea ce e un paradox din partea cuiva care cerea să ne iubim până și dușmanii. „Singura cale prin care ne putem câstiga viata este sa o pierdem” își spun și dobitocii ăia care își leagă bombe de piept și se aruncă în aer, luând cu ei nu știu câți nevinovați. Un Iisus care ne-ar vrea binele nu ar împinge la fanatism, la acte de violență și la sinucidere. Dar dacă vrei să-i asculți sfatul, chiar te rog să urmezi singura cale prin care îți poți câștiga viața.
3. Nu e nimic în acest articol despre Iisus sau despre sabia pe care o aduce. Dacă ai de comentat ceva, comentează pe marginea subiectului articolului. Nu mă interesează ce te frământă pe tine și dorința de a-mi împărtăși neapărat aceste frământări.
În concluzie, peste creștinopați săraci cu duhul am tot dat până acum. Cum nu reprezinți o excepție, n-am de ce să îți ofer șansa de a-ți vărsa frustrările pe aici. Paște în altă parte, eventual unde să îi pese cuiva de behăiturile tale. Salutări Mirelei din partea mea!
„Numai cineva complet bătut în cap poate pune botul la minciunile religiei Mele. Iar în viitor vor fi atât de mulți idioți din ăștia, încât o să trebuiască să trimit Apocalipsa pentru a scăpa Pământul de ei!” (A doua epistolă a lui Iisus către talibani 13:69).
Asa Claudiu varsa tot ce ai pe suflet caci vad ca esti tare molestat atunci cand cineva iti spune ca te-ai inselat.
Pai mai Claudita, eu nu te-am jignit cu nimic, nu am folosit nimic mai mult decat numele tau peste tot pe cand tu dragule ai inceput sa injuri ca la gura cortului inca din primele randuri ale raspunsului.
Citatul care ti l-am reprodus la sfarsit intr-adevar descrie pedeapsa asociata cu alterarea cuvintelor scripturilor.
Matei 10:34 care ti l-am postat reprezinta traducerea mot-a-mot. Ceea ce tu ai preluat este o versiune „modificata” a versetului.
Faptul ca esti superficial in aprecieri este usor de distins dar injuriile care le adaugi cu atata usurinta si faptul ca insusi recunostii ca nu esti sigur nici macar tu de asa zisa istorie veritabila a umanitatii , asa cum am citit ca replicai unui alt comentator, dar ca esti asemeni tuturor intr-o continua cercetare, este suficient pentru oricine sa vada modul ipocritic in care te incurci singur in minciunele.
Prietene, iti sugerez sa cauti cu adevarat traducerea Bibliei si republicarile moderne , nealterate, ale ei ( fac referinta la Biblia din 1688 tradusa de către Radu și Șerban Greceanu și cu ajutorul lui Șerban Cantacuzino și Constantin Brâncoveanu si respectiv republicarea moderna, respectiv Biblia Sinodală).
Modificarea si a unei simple virgule poate schimba total sensul unui verset, dar tu stii bine acest lucru si nu reprezinta nici o noutate.
Iti repet Claudiu, poti glumi despre multe lucruri dar cand vine vorba de Iisus ai putea macar sa citesti mai mult, daca tot te lauzi ca se apleaca biblioteca peste tine, Patericul trebuie citit ca si Faptele Sfinitilor pentru a putea intelege Biblia si in special Noul Testament.
Nu ti-a nazarit niciodata in minte intrebarea : Oare Biblia chiar trebuie inteleasa mot-a-mot daca a fost directionata de la inceput pentru zeci,sute.mii de generatii in difereite timpuri si grade de cunoastere , dezvoltare? Ei bine, iti sugerez sa nu mai fii asa vehement caci la sfarsitul zilei nu faci decat sa-ti prezinti propria parere si nu un adevar , in limitele in care adevarul tau constituie spusele altora.
P.S.: Ceea ce tu prezinti ca zeitati si razboaie in articolele de aici nu reprezinta nimic mai mult sau mai putin decat o romantare a lumii de dinainte de „potop” si a alterarii omului primordial prin interventia „celestilor cazuti”.
Putem discuta civilizat sau iti poti continua monologul.
Transmite-i salutarile mele si doamnei Mariana.
Si era sa uit, Andreei.
Apropo daca ti-as spune ca Dumnezeu mi s-a aratat cand ma asteptam mai putin , sau ca am fost un agnostic convins pentru 29 de ani din viata nu ar conta pentru tine oricum. Daca ti-as spune ca stiu foarte bine ce se intampla in lumea asta dar ca viziunea ta este partial adevarata , stiu ca voi fii injurat stiu ca voi fii urat , am inteles asta, este o sabie pana la urma exact cum El a spus nu e pace, nu in viata materiala.
Mi-as dori sa putem sa discutam si sa impartasim pareri dar cand recurgi la cautari google si atacuri la persoana , jigniri si atitudini de mahalagioaica imi piere orice dorinta sa mai discut.
In fine, spor, Claudiule stii cum e vorba aia : Parerile sunt ca gaura curului , fiecare are cate una , dar putini devin una.
Dacă voiai un dialog civilizat, trebuia să începi în modul ăsta. Sunt un „detectiv” de 2 bani, sunt superficial în aprecieri, dau dovadă de slabă cunoaștere, am citit puțin, vorbești despre bomboane de genul celor PE (!!!) care le mănânc. Ba am ajuns și „Claudiță” pentru tine. Dacă ai fi renunțat la aerele de superioritate, la atitudinea de atotștiutor și la jigniri, răspunsul meu ar fi arătat altfel.
Amice, n-am susținut niciodată că prezint vreun adevăr, ci doar ipoteze. Spre deosebire de tine, care te porți de parcă ai fi asistat la facerea lumii. Sunt sigur că nu poți înțelege asta, ținând cont de modul tău de gândire extrem de limitat. Și pentru că frustrările te rod tare de tot, probabil deranjându-te din rugăciunea de seară, vrei neapărat să mă convingi că ai dreptate. Trebuie să discutăm până îți accept ideile și credința, pentru că tu știi adevărul, nu ca mine. Sictir…
Dacă vrei cu adevărat un dialog civilizat, învață să respecți oamenii. Nu încerca să le bagi pe gât credința ta, nu te mai considera superior, acceptă că au dreptul să aibă păreri proprii, diferite de ale tale, renunță la jigniri și deschide-ți mintea măcar puțin, încât să iei în calcul posibilitatea ca religia ta să fie doar o mare minciună. Iar dacă vei ajunge vreodată să realizezi toate astea, treci la pasul următor: întreabă-te ce rost are o discuție pe teme biblice. Și dacă vei nimeri răspunsul corect, abia atunci te vei putea considera calificat pentru o discuție cu mine.
Sunt profund impresionat că știi să folosești Facebook-ul. Îți sugerez totuși să-ți mai oprești puțin exaltarea, că n-ai redescoperit America. Dacă voiam ca acele informații personale să rămână ascunse, nu-mi lăsam profilul vizibil pentru toată lumea. Dar eu n-am nimic de ascuns, spre deosebire de tine. 😉
PS: Nu e treaba mea să judec starea psihică a nimănui dar, în locul tău, nu m-aș lăuda cu halucinațiile. Și nu te-aș urî sau înjura pentru că ești fixist și limitat în concepții, considerându-te deținătorul Adevărului absolut, la fel ca majoritatea. Pur și simplu aș evita dialogul cu tine, pentru că nu văd rostul unei discuții cu cineva cu care nu sunt pe aceeași lungime de undă. Nu mă încarc cu sentimente negative, așa cum este ura. Iar sabia nu o aduc eu, ci voi, cei care vreți neapărat să vă impuneți credința. Eu îmi văd de treaba mea. Tu de ce nu reușești?
Continui sa jignesti. Intr-un articol mai recent ai scris cum esti contra miscarii „Eu sunt Charlie” si mi s-a parut interesant faptul ca poti vedea mai departe de „abureala” dorintei de „protejare” impotriva terorismului prin impunerea unui pachet de legi ce limiteaza si mai mult drepturile oamenilor.
Am fost atras de aparenta inteligenta a unui om ce a aflat prin studiu si multe intrebari pana cand am observat modul ostentativ in care manipulai anumite versete din Noul Testament.
Cand faci atingere , cu interpretari superficiale , asupra unor concepte considerate de unii ca mine sfinte si foarte intime oare nu lansezi o ofensa ?
Ma intrebi de ce am raspuns acelui articol cu un aer de superioritate, jignirea inca nu o gasesc , dar in fine se pare ca tu te-ai simtit jignit, oare chiar crezi ca opinia mea despre un studiu mai aprofundat al interpretarii versetelor este demna de un raspuns de doi bani?
Faptul ca ai initiat sirul de jigniri, ai cautat profilul meu pe facebook si ai mentionat numele unei persoane din familia mea din prima ma face pe mine o persoana labila psihic ? Mai mult continui jignirile si la sfarsit , cireasa de pe tort, imi spui ca tu nu urasti tu doar raspunzi ofenselor , incadrandu-ma generalist si profund ignorant in aceeasi categorie cu niste oameni cu mai putina cultura decat ziarul „Libertatea” , zi de zi.
Una peste alta ti-ai ascuns profilul de la cautare , pe cand eu nu am facut-o, ulterior prin intermediul altui site de socializare gasindu-te.
Chiar iti place sa minti si sa te inseli la fiecare pas Claudiu?
Am crezut ca am ceva de adaugat la „Iliada” premergatoare potopului prin discutiile cu tine, dar se pare ca atitudinea ta denota un caracter de 2 bani.
Ca sugestie , daca vrei ca blog-ul tau sa fie mai mult de cat un monolog si sa porti discutii cu altii iti sugerez sa studiezi mai mult sursele , respectiv articolele defaimatoare si jignirile care le aduci diferitelor culte si credinte.
La revedere, Claudiu.
Cum tu nu-ți vezi jignirile, nici eu nu le văd pe ale mele. Te-am jignit că te-am considerat arogant? Ai recunoscut asta și singur. Te-am jignit când am spus că ești limitat? Nu așa se numește unul care nu poate vedea mai departe de barierele propriei sale religii? Înțeleg că te deranjează adevărul, dar încearcă să vezi totuși diferența dintre adevăr și jignire.
Vrei să faci completări la ceea ce scriu, dai sugestii, știi adevărul… Când ți-oi cere eu ajutorul, atunci să vii cu completări și sugestii. Până atunci, ține-le pentru tine. Și nu, scopul blogului nu este de a purta discuții. Eu îmi prezint părerile. Cine vrea, le poate citi. Ba chiar își poate da și cu părerea. Însă nu scriu pentru a da naștere la conversații. Am cu cine conversa, chiar nu e nevoie să fac asta cu o grămadă de necunoscuți, mai ales cu unii limitați și aroganți.
Pentru a-ți sublinia mai mult ignoranța, tragi în continuare concluzii pripite. Nu mi-am scos niciun profil de la căutare. Nu te mai las pe tine să-l vezi, iar asta e altă poveste. Eu am aruncat o privire pe profilul tău pentru a ști cu cine stau de vorbă. Numele soției tale e chiar acolo. Tu însă mi-ai luat pozele la control, ai început să-mi cauți familia, prietenii. Nu mă interesează că ai prea mult timp liber ori anumite dereglări psihice, normal ar fi să nu-ți bagi nasul unde nu-ți fierbe oala și să-ți vezi de treabă. Dar normalitatea pare un concept supraevaluat pentru unul care încearcă să-mi impună religia lui doar pentru că se simte jignit de părerile mele diferite.
Să consideri niște concepte sfinte și foarte intime e doar problema ta, nu a mea. Libertatea de exprimare și de gândire îmi permite să le interpretez așa cum vreau eu, nu tu. La fel cum e doar problema ta dacă te jignește interpretarea mea. Această aroganță fără margini de care dai dovadă a dus la numeroase conflicte de-a lungul istoriei, soldate cu milioane de victime. Ce fac eu e diferit de caricaturile celor de la Charlie Hebdo; eu interpretez în modul meu basmele voastre, ceea ce nu e o batjocură la adresa religiei. Până la urmă, asta e marea ta problemă: te deranjează că am o părere diferită despre religia ta, că îți contrazic religia și, mai rău, o fac în public, existând riscul să deschid ochii altora. De asta simți nevoia să mă convingi să-ți accept ideile. Răducule… du-te și te joacă în altă parte, lasă oamenii mari să-și facă treaba. Sunt sigur că religiile vor dispărea într-un viitor apropiat și nu pot decât să sper că, scăpând de jugul ăsta, oamenii nu se vor mai lăsa înrobiți atât de ușor. Știți și voi asta, dreptcredincioșii, văzând că numărul ateilor se află într-o continuă creștere. Și vă apucă disperarea, spre amuzamentul nostru, al celor normali. Până vom scăpa de superstițiile voastre cu care ați ținut prea mult timp omenirea în mocirlă, aș putea proceda ca voi la partea cu victimizarea. Pot considera că religia mea este inteligența iar limitările intelectuale îmi aduc mari ofense credinței. Numai că nu mi-aș consuma energia cu părerile altora, spre deosebire de oițe, indiferent din turma cărui Domn fac parte.
Să fii iubit, Radule!
De la sf.evanghelist Luca stim ca cei dintai oameni care au aflat de naserea lui Hristos au fost pastorii din apropierea Betleemului, iar ei au stiut-o din gura unui inger luminos.In aceeasi clipa , la mii de kilometri departare , magii persani aflau de la o stea, ca s-a nascut regele iudeilor.Drumul magilor a durat un an-un an si jumatate.iisus si Maria se aflau, la venirea lor,nu in pestera(aceea fusese doar salasul nasterii), ci intr-o casa. – ,,Cartea deschisa a Imparatiei,,-Valeriu Anania
Nu se spune nicaieri in Biblie ,,Crede si nu cerceta,, cu cat cercetezi mai mult cu atat crezi mai mult
N-am spus că acel „crede și nu cerceta” e scris în Biblie. N-am afirmat nici că, atunci când au venit magii, Iisus se afla în peșteră. Dimpotrivă, am spus că era într-o casă. Mi se pare că mă exprim destul de clar, așa că mă depășește cum de unii nu înțeleg ce spun. Nu-mi pune vorbe în gură doar pentru că ți se pare că aș fi afirmat altceva.
În continuare rămân întrebările pe care le-am adresat deja în articol, legate de evenimente menționate de un singur evanghelist și ignorate de ceilalți trei.
Sunt impresionata de articol desi nu sunt noutati pentru mine. Mi se pare extrem de bine documentat.Chiar ma intreb daca este munca unui om sau a unei echipe sau cum naiba faci ?Mi-a trecut prin minte ca ar fi trebuit sa colaborezi cu Daniel Roxin la documentarele lui “Dacii adevaruri tulburatoare” si “Tracii istoria ascunsa” ; Pomeniti pe alocuri aceleasi idei si surse desi dupa parerea mea de acum ,tu esti mai mult , ca sa zic asa ,documentat.Cred ca toti oamenii astia care simt ceva ,cauta ,citesc si incep sa inteleaga lumea in care traiesc si mai ales cine sunt ei ,ar trebui sa se gaseasca , uneasca si sa faca ceva.
Nu e nicio echipă. E munca de câțiva ani a unuia singur. Da, oamenii ar trebui să se unească, însă deocamdată nu pot să colaborez cu nimeni. Încerc să termin de scris cartea pe care am început-o acum destui ani. Abia apoi mă voi gândi la pașii următori.
Bravo Claudiu!!! Cartea ta devine impartasita! Si nu e o carte inchisa, ci una vie in care noul se alatura vechiului pe masura ce tu iti parcurgi drumul 🙂 Nu stiu daca cineva mi-a facut un dar mai frumos pe care sa nu mi-l fi facut numai mie si pe care sa nu-l conditioneze cu nimic. Prefer sa nu-ti multumesc, ci doar sa-l primesc cu o deosebita bucurie!
Felicitari!
Încă nu mă felicita, că n-ai de ce. Când o fi gata, n-ai decât. Deocamdată am de refăcut tot și de completat părțile lipsă, ca să pot trece la următorul capitol. Mai e de așteptat… Sper totuși că nu prea mult, că m-am săturat eu de când scriu cartea asta. 😀
Pentru mine ramane o intrebare: de ce Hitler nu a cucerit Elvetia? Inima bancara a Europei care nu intamplator este tara neutra, inconjurata din toate partile de cel de al III-lea Reich, ar fi fost o prada usoara. Bogatiile inestimabile din bancile Elvetiene puteau fi folosite pentru efortul de razboi sau pentru cumpararea si planificarea pacii. Neutra in ambele razboaie mondiale, Elvetia a fost caminul multor evrei fugti din Germania si Austria si a beneficiat de respectarea statutului sau din partea fortelor beligerante… Elvetia pare cuibul masoneriei in cea mai elitista reprezentare a ei. Daca Hitler s-a simtit tradat si incoltit de catre masonerie, de ce nu le-a atacat „fortareata”?
Poate pe vremea aia nu era cuibul masoneriei. Nu cred că erau atât de tâmpiți încât să rămână lângă Hitler în timpul războiului. Iar Hitler n-a avut niciun interes să o cucerească. Se spune că a vrut s-o facă, însă ar fi fost un consum inutil de resurse, ținând cont că nu câștiga nimic de pe urma acestei cuceriri. În plus, cică elvețienii și-ar fi cumpărat neutralitatea printr-o serie de concesii făcute Germaniei: cooperare economică, extensia creditului pentru al Treilea Reich și probabil o șpagă importantă. S-a spus că naziştii au furat aur în valoare de peste 600 milioane dolari din ţările ocupate. Americanii au descoperit că regimul nazist a vândut băncilor elvețiene aur în valoare de 300 milioane $. Probabil Hitler a ascuns restul aurului în aceleași bănci elvețiene, acolo unde nu-l putea găsi nimeni. Aur care în prezent cică ar valora 1,16 miliarde de euro. Așadar, Hitler nu avea motive să invadeze Elveția, ci numai de câștigat lăsând-o în pace. Deși, dacă ar fi câștigat războiul, cu siguranță că ar fi cucerit și Elveția.
Dacă n-o zici în timp ce-ți stropești monitorul cu agheasmă n-are niciun farmec. 😉
Claudiu am gustat putin din „nectarul” cartii tale si mi-a placut. Iti doresc „vant la pupa” in continuare si sper s-o gasesc cat mai curand in librarii. FELICITARI!…. si abia astept sa” te” citesc. 😀
Mulțumesc, Viorica. Și eu abia aștept să o termin, că mi-a mâncat câțiva ani din viață… 🙂
In sfarsit. O sa te eliminam din feisbuc ca sa te concentrezi pe carte. Ce ai de impartasit nu se compara cu ping-pongul feisbucist. O sa facem o lista cu magne B6, biloba si alte minerale, vitamine si verdeturi, in special iarba, cat mai multa iarba si cu desagii plini de asemenea cadouri o sa te internam intr-o manastire de maici, cum ar fi manastirea WTA. Te eliberam dupa ce citim manuscrisul!
Dacă tu ai impresia că mai apuc să scriu ceva închis cu atâtea măicuțe și cu iarbă… 😀
La prima citire face sens ipoteza asta cu inchisoarea . Deci suntem scanteie din Divinitate ….dar,pedepsita.
Acum eu gandesc “cu voce tare “ scriindu-ti , de fapt ma intereseaza parerea ta.
Alaturi de noi ,asa cum bine spui mai sunt si o gramada de extraterestri care sunt un fel de sefi/zei deci avem o ierarhie a detinutilor.Teoretic si ei fiind scantei pedepsite ca si noi dar mai destepti , care ne joaca la poker si fac tot felul de experimente gentetice,etc. cu noi.Deci noi suntem cam prostii satului la nivel de materie.
Corrado Malanga afirma ca doar 20% din noi avem suflete si colac peste pupaza mai si suntem parazitati de anumite entitati/extraterestri imateriali, care ne vizeaza sufletul ,adica ,in lumina noii ipoteze cu inchisoarea, ne vizezeaza chiar scanteia de divinitate pedepsita.Dar ei sunt deja o forma de energie.
Sa zicem ca in programul asta de calculator , in inchisoarea asta virtuala sunt si alte programele ( ca in Matrix ) sau roboti care populeaza zona.Asa ar face sens teoria lui Malanga .
In concluzie ca sa sintetizez , noi suntem energie “inchisa” in materie de rang inferior ;
Si in acest plan material , ne luptam/chinuim si cu unii ca noi dar mai destepti/evoluati ( extraterestri/zei), cu unii care sunt doar materie ( vezi idea cu roboti/programe ) si cu unii care sunt doar energie ( vezi ideea cu aia care ne paraziteaza/extraterestrii imateriali) .
Tu ce parere ai despre ierarhia asta?
PS: Creca prin prisma asta pot sa scriu pe site-ul “viata de cacat”, da nu cred ca ma intelege cineva , ca abia ma inteleg eu 🙂
Tocmai: vor scrie maicutele… dupa dictare!
Foarte interesanta carte! Abia astept sa citesc ce va urma!
Mult succes!
m-as ridica in picioare sa te aplaud, dar nu m-ai vedea si nici auzi asa ca nu-mi ramane decat sa-mi scot palaria in fata ta iar tu sa ma crezi…caci asta nu ai cum s-o vezi. citind parca ma regaseam in toate aceste istorisiri ale tale. curiozitatea chiar a omorat pisica, dar macar a murit impacata cu gandul ca le stie pe toate. iti dai seama ce limitata la gandire era lumea in acele vremuri desi in acelasi timp faceau niste descoperiri fantastic de utile si unicate. ce-or sa mai spuna si altii despre noi….ba da prosti si incuiati mai erau…asta e…macar sa fie asa…singurul meu regret este si va fi acela ca nu voi apuca acele vremuri caci asta-i ciclul vietii din pacate. ahhhh de-as putea sa-mi pun o dorinta …ar fi sa traiesc etern
Pe subiectul acesta se pot discuta mii de ore . Te exprimi destul de bine si clar . Daca ai putea sa lasi si niste carti de unde te-ai documentat ar fi super . Tine-o tot asa , faci o treaba super . In plus sa va puneti intrebarea de ce nu se acorda fonduri suficiente scolilor . Daca omul invata el tot cerceteaza si vrea sa afle informatii noi . In plus , oamenii fara argumente si pareri clare sunt usor de controlat . Daca se spune la TV ceva gata , asa este , nu mai cauta informatii.
Biblia e cartea din care m-am documentat, plus celelalte pe care le-am menționat în articol. Pentru restul informațiilor, cum ar fi cele mitologice, nu am surse. Sunt informații adunate în câțiva ani. Cine vrea să-mi verifice acuratețea informațiilor, poate studia mitologia așa cum am făcut-o și eu.
da e ceva ceva, dar acest domeniu este doar o ffff mica bucatica din puzzle-ul nostru. e bine de stiut si asta totusi. macar sunt si mai accesebile pt manelisti ca sunt cu poze si povestiri ca la copii mici
Bucățica aia „ffff mică” despre care vorbești este de fapt cea mai importantă parte din puzzle. Conține cheile care ne pot ajuta să ne decodificăm existența. Anticii cunoșteau foarte multe lucruri pe care noi nici măcar nu le bănuim. Și nu mă refer la oamenii de rând, ci la preoți, cei care primeau informațiile direct de la zei. Preoții sunt cei care au ascuns adevăruri în spatele unor povești pe care le numim mituri. Dacă vrei să afli pe ce lume trăiești, nu „e bine de știut și asta totuși” ci e bine de știut în primul rând asta. De asta nu am reușit nici în mileniul 3 să știm nimic despre lumea în care trăim: pentru că aroganța noastră ne face să credem că știm mai bine decât „înapoiații” ăia din trecut (care reușeau totuși să ridice construcții megalitice pe care astăzi nu putem să le reproducem), iar ceea ce știm se rezumă doar la niște ipoteze de multe ori tâmpite, prezentate ca adevăruri de niște oameni de știință mai ignoranți decât niște nou-născuți. Iar dacă tu ai impresia că mitologia e pentru maneliști, atunci mă abțin, pentru că nu știu dacă să râd sau să plâng…
„De ce a făcut oamenii pe aceeași planetă pe care erau închiși îngerii decăzuți? ” , o intrebare foarte buna , sunt curioasa cum o sa raspunzi,adica sper ca pe parcurs o sa raspunzi .
WoW ! multe comentarii la acest capitol , semn ca ai atins un punct fierbinte :-)…arde rau ! M-am pierdut citindu-le mai ales Simion si Traian Ion. Elucubratiile sunt imense si la „credinciosi” si la „necredinciosi”.:-)
Revenind la logica din puzzle-ul tau , mi-a trecut prin minte, ca privind din acest unghi face sens ca, Enlil nu-i iubeste pe oameni , deoarece ei sunt facuti de Enki. De aici mesajele cel putin controversate ale Noului Testament.Poate tot de aia nu-l doare “sufletul” , ca posedand un amart de om , ii dai peste cap echilibrul interior si/sau dupa ce termini cu posedarea amaratul este crucificat , ars pe rug , etc.
In aceeasi ordine de idei mai face sens opozitia a doua curente alimentare vegetarian si omnivor , ca si abordarea diferita a postului la crestini si postului la musulmani ,deoarece Enlil ne-a invatat agricultura si Enki pastoritul .
Luca cap.2
40. Iar Copilul creştea şi Se întărea cu duhul, umplându-Se de înţelepciune şi harul lui Dumnezeu era asupra Lui.
41. Şi părinţii Lui, în fiecare an, se duceau de sărbătoarea Paştilor, la Ierusalim.
42. Iar când a fost El de doisprezece ani, s-au suit la Ierusalim, după obiceiul sărbătorii.
43. Şi sfârşindu-se zilele, pe când se întorceau ei, Copilul Iisus a rămas în Ierusalim şi părinţii Lui nu ştiau.
44. Şi socotind că este în ceata călătorilor de drum, au venit cale de o zi, căutându-L printre rude şi printre cunoscuţi.
45. Şi, negăsindu-L, s-au întors la Ierusalim, căutându-L.
46. Iar după trei zile L-au aflat în templu, şezând în mijlocul învăţătorilor, ascultându-i şi întrebându-i.
47. Şi toţi care Îl auzeau se minunau de priceperea şi de răspunsurile Lui.
48. Şi văzându-L, rămaseră uimiţi, iar mama Lui a zis către El: Fiule, de ce ne-ai făcut nouă aşa? Iată, tatăl Tău şi eu Te-am căutat îngrijoraţi.
versus:
„Din evanghelii înţelegem că Iisus a fost un simplu om, care s-a transformat în Hristos după ce a intrat în corpul său Duhul Sfânt. Până în acel moment, Iisus nu era capabil să realizeze nicio minune, nu dădea dovadă de înţelepciune ieşită în comun, nu se credea fiul lui Dumnezeu, nu vorbea în parabole şi nu propovăduia oamenilor. Ci ducea o viaţă banală de tâmplar, alături de părinţii şi fraţii săi.”
Iar întâmplarea asta, descrisă doar de Luca, nu poate fi decât adevărată, chiar dacă a fost complet ignorată de celelalte evanghelii canonice, de cele apocrife și chiar de cele gnostice. Dacă din 20 de scrieri apare doar într-una, este o invenție, nu un adevăr. Despre diferențele dintre evanghelii am scris aici: https://secretelezeilor.wordpress.com/2012/02/01/nasterea-lui-iisus/. Sper că nu te aștepți să le amintesc în fiecare articol despre Iisus.
Foarte interesanta si documentata cartea Secretele zeilor.Felicitari!
Dar pe zei cine i a creat,care este originea lor?
Cred ca asa trebuia sa inceapa relatarile despre zei.
Claudiu,Zeii comunicau cu oamenii?Daca da,in ce limba comunicau?Numai cu cei alesi de catre zei?Cum explici rasele umane? Ce trebuie sa faca omenirea pentru a primi toate informatiile lasate de zei si inaintasii nostri, astfel incit fiinta umana sa nu mai fie manipulata?
Am explicat demult rasele umane. În cazurile celor care declară că au avut parte de întâlniri de gradul 3, în ce limbă au comunicat cu extratereștrii? Cât timp nu există nicio menționare a unui discurs ținut de vreun zeu în public, se înțelege că ei comunicau / comunică doar cu cei pe care îi aleg ei, după criterii necunoscute. Nu cred că omenirea va putea dezgropa toate acele informații, cum cred și că este imposibil să nu mai fie manipulată. Chiar dacă s-ar descoperi toate informațiile, majoritatea tot nu le-ar crede.
Am ras de placerea textului, serioase comentarii despre cum profetii inventate sunt atribuite unor famosi ( Baba Vanga , Nostradamos, carora nu le putem contesta predictii, prost sau corect interpretate ), popularizate prin escrocherie, … ma incanta abordarile tale …
Intrebarea este: cand se vor conecta doar intre ei insisi, chiar pe cine vor mai teroriza, subjuga, minti, manipula ? concluzia: au nevoie de prosti ca sa existe ei; nu au capacitatea de a aporta ceva superior; sa dea Divinitatea sa ramana doar ei intre ei si cei care-i lingusesc adica le pun in aplicare planurile, pe pamant …..se vor scuipa unii pe altii …singura lor placere este sa provoace, sa domine, sa traga itele ….PLICTISEALA este prezenta acolo unde nu exista SUFLET ; Planeta asta striga, urla de durere … isi simte sfarsitul!
Vezi persoane care afiseaza bucurii, placeri, … in realitate ceva subtil este prezent si doar zoombies se …balacesc! o civilizatie a planetei deja nu este decat o utopie! toata super tehnologia ! nu poate furniza decat …VIDUL SPECIEI SUPRAVIETUITOARE … OMUL SFANTZESTE LOCUL ! omul este un fond de principii superior structurate ….restul sunt zoombyes
„Mă piș pe el de vot” e neutru. Adică nici da, nici nu. Dacă ieșea varianta asta pe primul loc, se alegea cea de pe locul 2.
Articolul este interesant si lanseaza multe intrebari ce te pun pe ganduri.
As dori ca acesta sa fie insotit cu o lista cu biliografia folosita ca sa fie un demers stiintific. De altfel se vede ca ai citit destul de mult, insa fara bibliografie solida ai parte de tot felul de comentarii, unele neinspirate de adevarul dovedit istoric, cam revizioniste dupa gustul meu. Istoria este prin excelenta o stiinta a revizuirii prin prisma noilor dovezi si izvoare ce apar continuu dupa ce faptele s-au consumat, iar perioada analizata este chiar recenta in economia umanitatii. Multumesc.
Daniel, ăsta e un articol publicat pe un blog. Nu e o lucrare științifică, nu e un articol de presă, nici o carte. Prin urmare, nu este necesară bibliografia. Ce rost ar avea o bibliografie? Adică nu sunt credibile afirmațiile mele, dar dacă ați ști că X le-a făcut înaintea mea, afirmațiile ar fi credibile? I-ați cere și lui bibliografia sau l-ați crede pe cuvânt, în funcție de notorietatea ori de meseria lui? Iar asta ți se pare normal? Ce înseamnă o bibliografie? O listă de cărți sau articole scrise de niște oameni, care la rândul lor ar trebui să prezinte niște liste care să cuprindă alte nume și alte liste, până ajungem unde? Ori poate că pentru alții nu e nevoie de bibliografii, așa cum am mai spus, iar eu înțeleg din asta: „Ești un nimeni, așa că nu te credem pe cuvânt”. Nici nu trebuie. E un articol care reprezintă părerile mele, rezultatele cercetărilor mele. Dacă vrea cineva să mă creadă, foarte bine. Dacă nu, și mai bine. Dacă are nevoie cineva de bibliografie pentru a mă crede, atunci să o aștepte mult și bine. Eu n-am nevoie să mă creadă cineva, drept pentru care nici nu încerc să-mi impun punctul de vedere. Îmi fac doar datoria morală de a prezenta o părere care ar putea fi măcar mai aproape de adevăr decât cele oficiale. Depinde de fiecare ce face cu acea părere.
Să știi că aș avea parte de tot felul de comentarii cu tot cu bibliografie. E în natura omului să respingă ceea ce nu se potrivește cu sistemul său de credințe ori valori, indiferent de dovezile care i se aduc. Cei mai flexibili reușesc să își schimbe părerile în funcție de dovezi, cei mai mulți nu.
You Can Tell ‘Em I Said It…. Klaudyu :))
Păcat! Mare păcat că nu am acest articol, „ne documentat”, fără „bibliografie”, în engleză cu care se poate revoluţiona lumea.
Multumesc de raspuns. Am zarit niste izvoare studiate de tine chiar din text. Obisnuiesc sa verific informatia si sa nu iau totul ca atare. La mine cel putin, cea mai constanta chestie, de o vreme incoace, este schimbarea si acceptarea ei. Si inca ceva: Esti si asta este suficient pentru mine, fara sa fiu vreun mistic sau pacifist sclifosit, iar eu invat de la toata lumea, pana o veni vremea sa plec. Am sa te mai citesc! 🙂
Bibliografia este pentru simpli credincioşi care citesc şi cred ca… cei pe Isus sau dumnezeu. Cei care caută adevărul, adică judecă, se mulţumesc cu faptele evidente prezentate de autor.
Articolul este cât se poate de edificator: Evreii sunt vinovaţi de toate relele sociale din lume!
You tell’em !!!
Secretul lui Iuda
Capitolul 11 din Soarele Negru de Peter Moon Secretul lui Iuda Aşa cum am precizat mai devreme, Jan are numeroase contacte cu societăţile secrete din Germania. Unii dintre indivizii pe care ii cuno…
cristytepes.wordpress.com
http://cristytepes.wordpress.com/2011/11/10/secretul-lui-iuda/
Reblogged this on Cristian The Impaler and commented:
http://cristytepes.wordpress.com/20…/…/10/secretul-lui-iuda/
Secretul lui Iuda
Capitolul 11 din Soarele Negru de Peter Moon Secretul lui Iuda Aşa cum am precizat mai devreme, Jan are numeroase contacte cu societăţile secrete din Germania. Unii dintre indivizii pe care ii cuno…
cristytepes.wordpress.com
Fără multă teologie, eu am invăţat „tatăl nostru” mecanic fără logica in copilarie .. ulterior am analizat atent ce indrug prin „tatăl nostru” si nu reusesc să-l mai spun, din aceleasi motive care le-ai expus mai sus in articol, cum biblia toata este copiata, furată si prost tradusă cred eu că este absolut normal sa intânlesti aberatii de genul asta care sunt ignorate de majoritatea. Bătrânii aveau o vorbă „Omul sfinteste locul” si cum noi suntem darnici putem sa-l sfintim si pe numele lui .. era o teorie a energiei cu câti mai multi cred creste si puterea, stiu eu?
La modul teoretic, este posibilă creșterea energiei odată cu creșterea numărului credincioșilor. Până se va putea demonstra asta mai este destul. Dacă se va putea demonstra. Cu toții am învățat rugăciunile mecanic. Însă la un moment dat ar trebui să mai și cercetăm, nu doar să credem. Iar incendierea Vaticanului nu cred că ar fi avut vreun efect real. N-ar fi dispărut religia, ci doar și-ar fi mutat Papa sediul în altă parte.
Am citit undeva că Napoleon lua masa cu soldatii si le cunostea gânurile si ofurile si avea grija de soldati poate de aici a venit si puterea lui in fiecare soldat era un Naoleon ..poate daca uram exemplul lui Nero si incedia Vaticanul aveam mai multă liniste in ziua de azi.
Era si de asteptat dupa punerea in functie ca lingăii si trădatorii sa-l pupe in dos pe presedintele „ales” nu este nimic nou sub soare, personal eu nu cred că numele are relevanţa odata ce alesul de popor nu este ales ci doar pus in functie de cei care au ocupat tara in 89 . Multumesc frumos pentru informatiile care le daruiesti in blog.
Consider articolul o incercare voalata de anulare a contactului cu divinitatea suprema crestina prin rugaciune. Practic ni se spune noua crestinilor ” Ia nu va mai rugati voi ca, uite, va rugati la „al cu coarne.” Si ni se aduc chiar argumente mai mult sau mai putin documentate sau verificabile. Avand in vedere ca din ce in ce mai mult totul este luat in deradere, ca nimic nu mai este sacru /sfant si ca totul este supus unei „analize” corecte in aparenta, dar extrem de perfid-manipulative in esenta, nu este de mirare ca trebuie sa ne rugam ca numele Domnuleui sa ramana sfant, deci, implicit, sa se sfinteasca. Si de ce nu ar fi corect sa ne rugam Domnului sa nu ne duca in ispita? In definitiv, si acest articol este un gen de ispita prin care Dumnezeu vrea sa ne verifice capacitatea de discernere si puterea credintei. Si, pentru ca avem liberul arbitru, putem alege orice. As fi putut alege sa nu comentez, dar nu o fac pentru ca tacerea este, in astfel de cazuri, o acceptare implicita a ideii de negare a esentei crestinismului prin practicarea rugaciunii care asigura conexiunea permanenta cu Dumezeu Tatal.
Mihaela Cristina Ionescu, nu ți-a spus nimeni să nu te rogi. Dacă trag un semnal de alarmă nu înseamnă că încerc să anulez contactul cu divinitatea supremă creștină. Tu dacă ai vedea că un copil se îndreaptă spre o prăpastie, l-ai lăsa să se ducă tot înainte? Și e ceva rău că aduc argumente? Ar fi trebuit să spun doar: „e așa cum zic eu, că eu știu mai bine”? Ai simțit nevoia să comentezi de teamă că ar putea câțiva credincioși să fie influențați de vorbele mele, iar datoria ta este de a-i ține în jugul religiei. Liniștește-te, că n-are nimic efect asupra dreptcredincioșilor. Indiferent ce argumente sau dovezi li se aduc, nu se pot rupe de ceea ce au fost învățați de mici. Dintre noi doi, eu sunt cel cu opinii „perfid-manipulative”? Eu mă bazez pe Biblie, tu o ignori, interpretând-o cum vrei tu, nu cum este scrisă. Uite 3 exemple:
1. „Nu este de mirare ca trebuie sa ne rugam ca numele Domnuleui sa ramana sfant, deci, implicit, sa se sfinteasca”. A rămâne sfânt și a deveni sfânt sunt lucruri diferite. „Sfințească-se” nu înseamnă „a rămâne sfânt” sub nicio formă. Putem cere și părerea unui profesor de limba română dacă ai nevoie de ajutor pentru înțelegerea unei propoziții simple.
2. „Si de ce nu ar fi corect sa ne rugam Domnului sa nu ne duca in ispita?”. Nu scrie în articol destul de clar? Trebuia să scriu cu roșu ca să se vadă? Varianta oficială a Bisericii este că Dumnezeu nu ispitește niciodată, ci doar Diavolul. Biblia chiar îl numește pe Satan „Ispititorul”. Iar Epistola lui Iacov din Noul Testament spune clar: „Nimeni să nu zică, atunci când este ispitit: De la Dumnezeu sunt ispitit, pentru că Dumnezeu nu este ispitit de rele şi El însuşi nu ispiteşte pe nimeni”. Dacă Biblia și Biserica spun negru pe alb că Dumnezeu nu ispitește pe nimeni, tu le contrazici? Bazându-te pe ce? Pe faptul că tu știi mai bine decât Biblia și decât preoții și teologii? Ai grijă că tu duci spre rătăcire credincioșii cu astfel de minciuni „perfid-manipulative”.
3. „In definitiv, si acest articol este un gen de ispita prin care Dumnezeu vrea sa ne verifice capacitatea de discernere si puterea credintei”. Tu știi și ce este în realitate acest articol, și ce vrea Dumnezeu. De unde? Ești asistenta lui personală? Secretara? Sau poate confidenta? Nu ți se pare o aroganță mult prea mare să crezi că știi ce fel gândește Dumnezeu? Cu alte cuvinte, să dai de înțeles că mintea ta o poate cuprinde pe a lui? Și mai și contrazici Biblia și Biserica cu ideea ta blasfemiatoare de ispită a lui Dumnezeu…
Aș fi putut alege să nu comentez, dar nu o fac pentru că tacerea este, în astfel de cazuri, o acceptare implicită a ideii de ignorare a Cuvântului Divinității cuprins în Biblie și interpretarea lui după imaginația fiecăruia, ceea ce este o evidentă blasfemie. Nu pentru mine, ci pentru creștini.
eeee kkt….o fi ma asa cum zici nu stiu…chiar nu ma intereseaza ca e mai simplu sa te rogi la Dumnezeu in felul tau si in cuvintele tale. nu trebuie nwaparat si nu te obliga nimeni sa o faci folosind poeziile sau sabloanele lor numite rugaciuni. si astea sunt inventate tot de niste oameni la randul lor. desi scrie clar ca Tatal nostru ne-a fost lasata intocmai de Iisus …tind sa nu cred ca Iisus era asa mare analfabet incat sa faca acele greseli.
Dacă nu erau greșeli, înseamnă că au fost intenționate. Asta presupunând că a existat într-adevăr, deși nu există nici măcar o singură dovadă.
18 oct 1918: http://query.nytimes.com/mem/archive-free/pdf?res=9B0CE5DB1539E13ABC4052DFB6678383609EDE prima oara cand apare mentionata cifra de 6 mil. intr-o lista de alte zeci de articole aparute de-a lungul vremii, iar prima data cand este mentionat Holocaustul este in NYT sun 31 mai 1936 pag 14, art. Americans appeal for Jewish refuge (cand WWII nici nu incepuse inca).
iar aici se poate urmari recensamantul populatiei evreiesti de-a lungul timpului si niciodata nu au lipsit la numar 6 mil oameni:
http://www.biblebelievers.org.au/decalog.htm
Buna ziua.
Urmaresc ceea ce scrieti cu mare interes.
Cand publicati cartea, sa dati de stire.
Vreau sa o cumpar.
Am citit o carte interesanta, mai veche (1980), despre Saturn (planeta si simbolistica ei in civilizatia primordiala).
E foarte intrigant cat de studiata este si planeta Saturn in ultimele decenii de catre NASA.
Eu am cartea in format PDF, de pe scribd.
Cartea se numeste „The Saturn Myth” si este scrisa de David N. Talbott.
Merita atentie, din punctul meu de vedere.
Multumesc.
Toata stima pentru cei care observa lucruri si care rationeaza mai departe…cum vechiul testament e un colaj de preluari, probabil multe sensuri s-au mai denaturat. Spiritul rugaciunii este unul bun , de protectie si care functioneaza chiar si asa neexact.
Cat despre satan…saturn…sambata cred ca merita studiata relatia si adevarata semnificatie a influentei pe care o are acesta asupra oamenilor, dura dar nu malefica…
NR 6= PITONEC(pitones)=ELPONTI=NEPOTIL(Nero L IT)=OPLITEN…..ETC etc
You guys can enjoy some quotes, if you know ww2 history:
„We Jews are going to bring a war on Germany.” – David A. Brown, National Chairman, United Jewish Campaign, 1934
Winston Churchill: „We will force this war upon Hitler, if he wants it or not.” – Winston Churchill (1936 broadcast)
„Our Jewish interests demand the final destruction of Germany.” – W. Jabotinski, founder of „Irgun Zwai Leumi” (January 1934)
„Hitler doesnt want war but he will be forced to it, and in fact soon. England has the final say like in 1914.” – Zionist Emil Ludwig Cohn „Annalen”
„Although Hitler may want to prevent this war, which can devour him, in the last moment, he will be forced to war anyway.” – Emil Ludwig Cohn (1938)
„Germanys unforgivable crime before WW2 was its attempt to loosen its economy out of the world trade system and to build up an own exchange system from which the world-finance couldnt profit anymore. …We butchered the wrong pig.” – Winston Churchill, The second World War (Bern, 1960)
„The war wasnt only about abolishing fascism, but to conquer sales markets. We could have, if we had intended so, prevented this war from breaking out without doing one shot, but we didn’t want to.” – Winston Churchill to Truman (Fultun, USA March 1946)
„Should Germany merchandise again in the next 50 years we have led this war (WW1) in vain.” – Winston Churchill in Times (1919)
si ceva foarte interesant care ne poate lamuri definitiv legat de orice nedumerire am avea: https://www.youtube.com/watch?v=E1Y8Q9Vr1Qo#t=539
M-a socat povestea cu Papa Ioan , tortionar nazist,nu ca i-as fii considerat pe conducatorii Vaticanului niste ingerasi , dar totusi ma intreb cum a ajuns papa?
In alta ordine de idei poate iti dau o “sursa” de bani.Nu am prea citit mai nimic in zona prezicatori , Nostradamus , Vanga bla bla….mi-au mai trecut pe la ureche dar nu ma pasioneaza foarte tare subiectul.
Prin urmare am ramas cu gura cascata cand ai pomenit de profetiile lui Nikolaas von Rensburg , si cum ai spus ca mai sunt inca 12 profetii , neintamplate inca , am devenit curioasa subit , am intrerupt lectura si am cauta la plesneala pe net poate gasesc ceva.Asa ca idee , ca nu aveam timp si chef de studii aprofundate plus ca vroiam sa termin articolul tau.
Primul lucru pe care l-am gasit este asta :
http://spirit-tvonline.blogspot.ro/2012/07/previziunile-misterioase-ale-lui.html si m-am blocat deoarece ,
tu zici :
”A fost extrem de apreciat în timpul vieții sale, chiar dacă a prezis înfrângerea burilor.”
A văzut înainte să se înființeze lagărele de concentrare britanice din Africa de Sud, în care au murit peste 26.000 de civili buri.
A prezis Primul Război Mondial, cu Germania pierzând și folosirea submarinelor. De asemenea, a văzut urcarea și căderea comunismului, independența Irlandei, a Indiei și a Africii de Sud, Al Doilea Război Mondial și înfrângerea Germaniei, bombardarea orașelor germane și masacrarea populației (pentru care a considerat Anglia ca fiind principala vinovată), tribunalul de la Nurnberg și executarea principalilor conducători germani, împărțirea Germaniei, înființarea ONU, a Uniunii Europene, implementarea Noii Ordini Mondiale, trădarea Bisericii catolice, tragedia de la Cernobâl, reunificarea Germaniei și căderea zidului Berlinului, moartea prințesei Diana, războaiele din Golf, alegerea Angelei Merkel ca prim cancelar feminin, sfârșitul apartheidului și guvernul condus de Nelson Mandela.”
el zice :
„A fost foarte apreciat, deşi a văzut înfrângerea burilor …
A văzut lagărele de concentrare britanice îîn Africa de Sud unde au murit peste 26.000 de civili buri, de foame, de sete, de epuizare şi de boli.
El a făcut previziuni nu numai pentru Africa de Sud, ci şi pentru Europa.
A văzut Primul Război Mondial cu Germania pierzând. Şi folosirea submarinelor… Urcarea şi căderea comunismului, independenţa Irlandei, a Indiei, a Africii de Sud, un nou război mondial şi din nou înfrângerea Germaniei, bombardarea oraşelor germane şi masacrarea populaţiei din care a făcut Anglia drept prim vinovat (vezi Drezda), tribunalul de la Nurenberg şi executarea principalilor conducători germani, împărţirea Germaniei, constituirea ONU, a Uniunii Europene, a Noii Ordini Mondiale, biserica catolică trădată, Cernobâl, reunificarea Germaniei şi căderea Zidului Berlinului, moartea prinţesei Diana, războaiele din Golf, alegerea lui Angela Merkel (primul cancelar feminin), sfârşitul apartheidului, guvernul condus de Nelson Mandela etc. ”
Asta cica a publicat in luni, 2 iulie 2012 la 12:57 si il cheama Marian Deaconu ,
Citeste si tu ca eu am dat doar un exemplu.
In alta ordine de idei super articol , ai o putere de sinteza fantastica, asta constatat in general , continui sa te citesc chiar daca imi pierd noptile….
Buna dimineata 🙂
Ma mir ca nu ai fost numit Antihrist Claudiu :)) . Numai era mult . Mihaela Cristina , daca tot spui ca „In definitiv, si acest articol este un gen de ispita prin care Dumnezeu vrea sa ne verifice capacitatea de discernere si puterea credintei” de unde stii ? Ai vorbit prin Skype ? In plus daca esti atat de credincioasa crede incontinuare in el . Stii ca cineva , odata , a zis ca: Mintea lui e prea mica sa cuprinda tot ce zice si face Dumnezeu , ca este ca o picatura dintr-o mare . Deci de unde stii tu ce ar vrea sa faca cu noi sau ce gandeste acesta ? In plus Claudiu nu a spus sa numai crezi , si-a exprimat propria parere care cred ca este total adevarata fiindca Biserica spune ca DOAR Diavolul ispiteste , numit si Satana , Ispititorul , Sarpele , Bapthomeu , etc … nu Dumnezeu . De ce i-ai / i-am cere sa te/ne duca din ispita ? Si alt lucru care a spus si Claudiu , de ce oare sa se sfinteasca numele ? Nu e deja sfiintit ? Trebuie sa il sfintim noi ? Unii se bazeaza si pe ”Crede si nu cerceta” ca parca daca cercetezi numai te duci in Rai … Dupa parerea mea omul a fost creat sa cunoasca si sa invete . Tocmai ca Biserica nu vrea ca noi sa cunoastem , sa invatam , sa intrebam . Ei vor doar sa le mearga treburile si au reusit pe parcurs dar acum din ce in ce mai multi isi dau seama si scartaie rotita . De ce oare noi nu folosim creierul 100% . ci doar un procent de 7%-10% ? Multi oameni daca nu vad nu cred , mi se pare si normal , de ce sa crezi in ceva in ce nu ai vazut ? Crestinii , popii vor spune ca tocmai noua pacatosilor sa ni se arate , cei care nu meritam ? Oamenii neinformati , sa nu spun prosti ca suna urat sunt cei mai usor de manipulat , iar Biserica asta cauta in ziua de azi , a cautat , va cauta . Puneti si intrebarea de ce oare nu se investesc banii in scoli , spitale , drumuri , etc ? Sa traiasca si animalul de om cat de cat decent nu in aur .
??!!…unde e comentariul meu ?
l-am gasit , pagina asta a functionat straniu …
Nu m-a numit ea antihrist, dar alții… Mi s-a spus și așa, și că aș fi posedat, și că aș fi mason, și că aș fi satanist, și că ar trebui să fiu ars pe rug. Că așa fac oițele când cineva demonstrează că religia lor e un mare rahat. Mi-ar plăcea totuși să dea dovadă de mai multă imaginație, pentru că epitetele astea s-au cam învechit…
Cu cred ca nu mai un Tata avem an ceruri. .tatăl nostru care ești an ceruri. 2.satana nu iartă greșelile .ci numai Dumnezeu. 3 satana nu ne data pane . Ci numai de la Domnul Isus care o anmultito . Și tatăl nostru este scris de Domnul Isus.
Iar eu cred că ești foarte inteligent. Ceva îmi spune că ne înșelăm amândoi.
Cunosti cercetarile facute de Corrado Malanga (Geneza si celelalte)?
Toata stima autorului, dar cred ca exagereaza. „Sfinteasca-se Numele Tau” nu presupune neaparat ca Numele nu e deja sfant. Uite o analogie: cand spui unui rege (sau politician): „Preamarit fie numele tau” – nu inseamna neapara ca nu era deja „preamarit” inainte. E pur si simplu o intarire. La fel, „O, intelept fii tu Dalai Lama” – ce n…., Dalai Lama e intelept si fara urarea respectiva.
Al doilea extras – „Si nu ne duce pe noi in inspita” – iar e interpretat orbeste, fara discernamant. Ce n…autor, acum ma dezamagesti dupa articolul fain despre Je ne suis pas charlie….Poate sa insemne: „si ajuta-ne, calauzeste-ne si fereste-ne de ispite”, sau „fa sa nu ne intalnim cu cel ce ispiteste”. E supus la mai multe interpretari. Si nu sunt eu acum 100% sigur ca textul in Romana al bibliei, sau cel al variantei engleze (King James version) e identic cu cel aramaic sau ce o mai fi fost prin pesterile unde s-au mai facut descoperiri de manuscrise. Nu stim nici cat institutiile bisericesti (ma refer la ele in sens negativ aici) au rastalmacit aceste texte.
Acuma, daca tu doresti sa fii super-analytical, si sa te legi de orice, numai ca sa nu crezi in Marele Creator si arhitect al lumii noastre, feel free. Dar te rog nu calauzi in intuneric si neclaritati „interpretative” si pe altii.
eu cred ca a fost un brav soldat NATO teleportat in acea epoca, inarmat cu un AG, a zvarit o grenada in mutra uriasului si s-a teleportat inapoi, simplu si convingator !rezon !
Asta-i Satan ? Si a fost aruncat din cer pe pamant .Evreii se inchina la Satan .Vezi Secretul ui Iuda .
„Că Tu eşti Domnul Cel Preaînalt peste tot pământul;
înălţatu-Te-ai foarte, mai presus decât toţi dumnezeii (Elohim)”(Psalmul 96:10)
.
Klaudyu, am citit toate articolele postate de tine si mă alătur acelor mulţi care apreciază pozitiv abilitatea cu care faci conexiuni originale între evenimente, personaje şi diverse situaţii într-o lume atât de încâlcită, deformată şi manipulată a informaţiilor media.
Permite-mi, te rog, sa-mi exprim punctul meu de vedere asupra subiectului abordat azi dar fara a folosi termeni religiosi, filozofici sau stiintifici.
Actul creatiei omului este un subiect delicat si controversat care a fost manipulat dea lungul timpului in special de religie si mai apoi de filozofi. Stiinta nu si-a spus inca parerea decat in ultimele doua secole dar fara convingere.
Confuzia pleaca de la intrebarea : ce este omul si despre ce creatie vorbim ?
Omul este o entitate energetica complexa, dotata cu inteligenta evolutiva, formata din energie si informatie. Pe o anumita treapta evolutiva, Omul a dobandit si constienta de sine.
Din pacate momentul evolutiv actual ne permite sa percepem partial numai corpul material care de fapt este forma condensata a energiei. Aceasta componenta materiala a aparut ulterior pe scara evolutiva, fiind determinata de conditiile de mediu , ca urmare a nenumaratelor destinatii sau locatii din acest univers (sau multivers) unde este repartizat.
Daca ne referim la om ca entitate energetica complexa, inclin sa cred ca, originea sa este o sfera a creatiei divine, atemporala, omniprezenta, omniscienta, etc. Dupa unii autori, suntem fragmente energetice ale sferei creatiei trimise in univers pentru a evolua de la cele mai primitive forme de existenta umana pana la un nivel maxim care sa permita contopirea cu creatorul, pe o cale mai dreapta sau mai ocolitoare, mai repede sau mai incet, in functie de optiunile fiecaruia si a codului informatic autoevolutiv primit la plecare.
Practic indeplinim o misiune de explorare a universului pe un traseu evolutiv marcat de o multitudine de reincarnari si salturi dimensionale.
Evident, pe acest traseu ne intersectam si cu alte entitati de tip uman, unele aflate pe o treapta evolutiva superioara care exerseaza acte de creatie materiala a corpurilor in care suntem vremelnic gazduiti si pe care îi consideram creatorii nostri (dar numai fizic).
Si aceste entitati superioare fac parte din marele plan divin al Creatiei, foarte greu de inteles in acest moment cand suntem legati de notiunea de TIMP si încă nu putem sa ne imaginam ETERNITATEA şi INFINITUL.
Referitor la subiectul postat azi, cred ca putem afirma ca noi suntem mai tinerii dumnezei care au avut ocazia sa se intersecteze cu mai batranii dumnezei care au aparut cu mult timp inainte si care inca nu si-au incheiat ciclul evolutiv.
Sa nu uitam ca vechii conchistadori spanioli au fost intampinati de incasi ca fiind “reintoarcerea zeilor”.
Repet, este numai un punct de vedere !
A.M.
Esti cel mai tare! Felicitarile mele! Te citesc cu mare interes. Faci o treaba grozava. Tine-o tot asa! 😉
La fel de dezamăgit sunt și eu când văd că unii se încăpățânează să interpreteze totul după bunul lor plac, doar pentru a se potrivi cu credințele lor. „Sfințească-se” înseamnă „să se sfințească”. Eu nu interpretez nimic, doar iau lucrurile așa cum sunt. Spre deosebire de tine, apropo de călăuzirea aia în întuneric. După logica ta, expresiile alea nu înseamnă ceea ce înseamnă, ci doar ceea ce vrei tu să însemne. Pentru că tu știi mai bine iar regulile lingvistice sunt doar pentru proști… Învățați-vă odată pentru totdeauna să luați lucrurile așa cum sunt, nu cum vreți voi să fie, pentru că lumea chiar nu se învârte în jurul vostru ori al părerilor voastre.
Cu „Marele Creator si arhitect al lumii noastre” m-ai lămurit. Masonii folosesc titlul ăsta. Era și timpul să vă simțiți și voi deranjați. Asta dacă într-adevăr ești mason și nu doar un biet admirator al lor.
Acum ma mai faci si mason?
Asta chiar pune capac la toate. De tot rahat e blog-ul tau, auzi?
Unsubscribe
Nu! Orice, numai asta nu! Ce o să mă fac dacă ai dat „Unsubscribe”?!? Viața mea nu mai are niciun rost!!!
N-am zis că ești mason. Cuvântul „dacă” nu indică o certitudine. Dar poate româna e prea grea, încât ai nevoie de subtitrare când îmi citești blogul. Apropo de asta, îți place blogul până te deranjează comentariul meu, apoi devine de rahat. Ce naiba, ești copil? Mai bagi și acel „Unsubscribe” de parcă ar trebui să mă afecteze în vreun fel. Fănele, joacă-te cu copii de vârsta ta dacă nu poți discuta cu oameni mari.
PS: Nu pot să aud ce scrii, doar să văd.
Cel mai important cand te rogi sa o faci din suflet si cu intentia buna spre Divinitate. Mintea noastra este prea marginita pentru a cuprinde toate dimensiunile Lui Dumnezeu. De aceea si atatea religii. Credinte . pareri etc.
Cand urezi cuiva „sa fii iubit” inseamna ca persoana respectiva nu a fost pana atunci sau ii doresti sa fie in continuare? Asa si cu sfinteasca-se . in acatiste, rugaciuni si alte scrieri bisericesti traduse sau autohtone limbajul e un pic fortat . asta poate traducerii unor persoane nu foarte pricepute sau datorita faptului ca scrierile nu au fost actualizate la nivelul lingvistic actual.
Claudiu ,tu zici ca:” Iti merge mintea pe sapte carari si esti dus cu pluta pe aratura”,asta inseamna ca esti:(conform dex.):…sarit de pe fix…sau….diliu….sau…nebun…sau…idiot…,tu zici ,pt. ca nu vreau sa jignesc pe nimeni.
In lucrarea dr.Nicolae Paulescu „Spitalul,Coranul,Talmudul,Cahalul si Francmasoneria”,am aflat ca cel mai mare dusman al evreilor francmasoni este „Crestinismul”.
Masoneria pt. a-si implementa ideile si doctrinele anticrestine se foloseste de controlul mas-media (radio,tv,presa scrisa,net,etc.).
Francmasoneria se ajuta de „initiati”(masoni pana la gr.33) si „idioti utili”(angajati ai unor trusturi de presa care nu trebuie sa fie francmasoni).
Scopul lor este clar:”distrugerea totala a Crestinismului”,cea mai importanta piedica pe care o mai au pentru a impune Noua Ordine Mondiala.(„Protocoalele inteleptilor sionului”).
Nu vreau sa jignesc pe nimeni, am facut o simpla analiza.
Claudiu iti doresc NOROC la RADIO PROFM Galati!!!
Claudiu,
In Facere cap.6,tu intelgi prin Fiii Domnului,ingerii creati(imateriali) cei ce nu l au urmat pe Lucifer?
Daca intelegem ca Fiii Domnului ar fi paminetni,evlaviosi,curati,ce au dus o viata de sfintenie,purificindu se ,devenind foarte puternici si transmitind ereditar calitatile lor urmasilor?
Nu putem interpreta textele după cum avem chef, mai ales dacă interpretarea nu are logică. În primul rând, se face o diferențiere clară între „fiii lui Dumnezeu” și „fiicele oamenilor”. Știm că „fiicele oamenilor” sunt pământencele, prin urmare „fiii lui Dumnezeu” sunt entități diferite de oameni. Iar în folclorul iudaic și creștin singurele entități care se pot încadra în această categorie sunt îngerii. În al doilea rând, dacă erau niște pământeni, nu ar fi putut da naștere unor uriași. În aș treilea rând, dacă erau pământeni evlavioși și curați, ce au dus o viață de sfințenie, nu s-ar fi înmulțit răul pe Pământ, așa cum susține Biblia, ci dimpotrivă. Iar în al patrulea, folclorul iudaic explică exact cine erau ei și ce s-a întâmplat. Povestea completă se găsește în Cartea lui Enoh, unde se spune clar că „fiii lui Dumnezeu” erau îngeri, Veghetorii lui Azazel. În concluzie, lucrurile sunt clare în această privință, așa că nu putem interpreta după cum ne place.
În plus, în mitologia evreilor nu există nici Lucifer, nici povestea lui. După cum se observă, lipsește cu desăvârșire din Vechiul Testament. Iar Azazel, personajul principal negativ, nu a făcut nimic din ce se consideră că a făcut Lucifer. Nici nu a vrut să-l detroneze pe Dumnezeu, nici nu a dus un război în Cer, nici nu a fost aruncat pe Pământ, nici nu s-a transformat în demon. Azazel doar i-a convins pe ceilalți Veghetori să facă sex cu pământencele, și le-a dat oamenilor câteva dintre „secretele Cerului”, la fel ca Prometheu al grecilor. Și nu se spune nicăieri că îngerii ar fi imateriali. E doar o concepție eronată, inventată mult mai târziu, diferită complet de cea originală.
În Vechiul Testament expresia “fiii lui Dumnezeu” întotdeauna se referă la îngeri : „Dar într-o zi îngerii lui Dumnezeu s-au înfăţişat înaintea Domnului şi Satan a venit şi el printre ei” (Iov 1,6); „Şi iarăşi au venit într-o zi îngerii lui Dumnezeu să se înfăţişeze înaintea Domnului şi Satan a venit şi el printre ei să se înfăţişeze înaintea Domnului”( Iov 2,1); „Atunci când stelele dimineţii cântau laolaltă şi toţi îngerii lui Dumnezeu Mă sărbătoreau? (Iov 38,7). Matei 22,30 spune, „Căci la înviere, nici nu se însoară, nici nu se mărită, ci sunt ca îngerii lui Dumnezeu în cer”,deci indică faptul că îngerii nu se căsătoresc. Cu toate acestea, acest inconvenient nu ar putea fi înlăturat decât dacă interpretarea textului nu spune în mod necesar că “îngerii nu sunt în măsură să se căsătorească”. Totuşi, textul indică faptul că numai acei îngeri nu se pot căsători. Matei 22,30 se referă la “îngerii din cer”. El nu se referă la îngerii căzuţi, cărora nu le pasă de ordinea pe care Dumnezeu a rânduit-o pentru creaţie şi caută în mod activ modalităţi prin care să distrugă planul lui Dumnezeu. Faptul că îngerii sfinţi ai lui Dumnezeu nu se căsătoresc nu înseamnă în mod necesar că acelaşi lucru este valabil în cazul lui satan şi a demonilor săi.Concluzia este ca “fiii lui Dumnezeu” erau ingerii cazuti. Da, este o “contradicţie” interesantă să spui că îngerii sunt lipsiţi de sex şi apoi să spui că “fiii lui Dumnezeu” erau îngeri căzuţi care au procreat prin căsătoria cu fetele oamenilor. Totuşi, chiar dacă îngerii sunt fiinţe spirituale „Îngerii oare nu sunt toţi duhuri slujitoare, trimise ca să slujească, pentru cei ce vor fi moştenitorii mântuirii? (Evrei 1,14), ei pot lua forma fizică a oamenilor „Şi, intrând în mormânt, au văzut un tânăr şezând în partea dreaptă, îmbrăcat în veşmânt alb, şi s-au spăimântat (Marcu 16:,5). Bărbaţii din Sodoma şi Gomora au dorit să aibă relaţii sexuale cu doi îngeri care erau împreună cu Lot „Cei doi Îngeri au ajuns la Sodoma seara, iar Lot şedea la poarta Sodomei. Şi văzându-I, Lot s-a sculat înaintea Lor şi s-a plecat cu faţa până la pământ, Şi a zis: „Stăpânii mei, abateţi-vă pe la casa slugii Voastre, ca să rămâneţi acolo; spălaţi-Vă picioarele, iar dimineaţă, sculându-Vă, Vă veţi duce în drumul Vostru”. Ei însă au zis: Nu, ci vom rămâne în uliţă.Iar el I-a rugat stăruitor şi S-au abătut la el şi au intrat în casa lui. Atunci el Le-a gătit mâncare, Le-a copt azime şi au mâncat.Dar mai înainte de a Se culca Ei, sodomenii, locuitorii cetăţii Sodoma, tot poporul din toate marginile; de la tânăr până la bătrân, au înconjurat casa,Şi au chemat afară pe Lot şi au zis către el: „Unde sunt Oamenii, Care au intrat să mâie la tine? Scoate-I ca să-I cunoaştem!” (Geneza 19,1-5). Este plauzibil că îngerii să fie capabili să ia formă fizică umană, chiar până la a replica sexualitatea umană şi posibil chiar să fie capabili de reproducere. De ce îngerii căzuţi nu săvârşesc acest lucru mai des? Se pare că Dumnezeu i-a închis pe îngerii căzuţi care au comis acest păcat grav, astfel încât ceilalţi să nu mai facă acelaşi lucru „Iar pe îngerii care nu şi-au păzit vrednicia, ci au părăsit locaşul lor, i-a pus la păstrare sub întuneric, în lanţuri veşnice, spre judecata zilei celei mari”.(Epistola lui Iuda 1,6). Scrierile apocrife ,precum si comentatorii timpurii evrei sunt unanime în aceea că “fiii lui Dumnezeu” menţionaţi în Geneza 6:1-4 se referă la îngerii căzuţi.
În „Cocoşul negru” Victor Eftimiu o spune în mod biblic şi teologic, într-o tiradă a lui Lucifer: „Am fost înfrânt în ceruri, rămasu-mi-a pământul/De nu pot face singur eu stric ce face Sfântul”.” Cum ai căzut tu din ceruri, stea strălucitoare, fecior al dimineţii! Cum ai fost aruncat la pământ, tu, biruitor de neamuri!”(Isaia 14,12). Isus a spus: „Am văzut pe Satana căzând ca un fulger din cer.” (Luca 10,18).
„…Aşa zice Domnul Dumnezeu: Tu erai pecetea desăvârşiri, deplinătatea înţelepciunii şi cununa frumuseţii.Tu te aflai în Eden, în grădina lui Dumnezeu; hainele tale erau împodobite cu tot felul de pietre scumpe: cu rubine, topaze şi diamante, cu crisolit, onix şi iaspis, cu safir, smarald, carbuncul şi aur; toate erau pregătite şi aşezate cu iscusinţă în cuibuleţe şi puse pe tine în ziua în care ai fost făcut.Tu erai heruvimul pus ca să ocroteşti; te aşezasem pe muntele cel sfânt al lui Dumnezeu, şi umblai prin mijlocul pietrelor celor de foc.Fost-ai fără prihană în căile tale din ziua facerii tale şi până s-a încuibat în tine nelegiuirea” (Iezechiel 28,12-15).
„Cine păcătuieşte, este de la diavolul, căci diavolul păcătuieşte de la început.” (1 Ioan 3,8) „Şarpele cel vechi, numit Diavolul şi Satana.” (Apocalipsa 12,9).
Lucifer a fost creat de Dumnezeu, aşa cum au fost creaţi şi toti ceilalţi îngeri (Efeseni 3,9). Lucifer a fost un înger. Frumuseţea lui Lucifer era fără cusur şi ameţitoare. Înţelepciunea lui era perfectă. Strălucirea lui era înspăimântătoare. Ezechiel 28,13 pare să spună că glasul său fusese anume pregătit pentru a fi un muzician desăvârşit. Unii cred că el conducea corul îngerilor.
Să nu uitam că Lucifer era o ființa creată și tot ce avea erau daruri primite de la Dumnezeu. Dacă Domnul nu i le-ar fi dat, el nu ar fi avut nimic și nu ar fi fost nimic.Totuși, el a uitat lucrul acesta important, deși se afla în imediata apropiere a lui Dumnezeu.” Ai fost fără prihană în caile tale, din ziua când ai fost făcut, până în ziua când s-a gasit nelegiuirea în tine. ” (Ezechiel 28,15). Remarcam în special doi termeni: “fără prihană” și “nelegiuire”. Al doilea termen ¨(nelegiuire, păcat) este inclus în primul (fără prihană, fără pacat). Aceasta înseamnă că, în ideea de desăvârșire, de perfecțiune, este curpinsă posibilitatea de a apărea nelegiuirea (chiar și in cer!). Cum a fost posibil ca nelegiuirea sa se găsească într-o ființa creată “fără prihană”, dacă desăvârșirea nu ar ingadui apariția ei? Neleguirea nu ar fi putut apărea într-o ființă desăvârșită decât daca a fi desăvârșit includea toate posibilitațile, deci și pe aceasta. Fapt care s-a și întâmplat. În universul lui Dumnezeu, conceptul de “desăvârșire” include libertatea morală, capacitatea de a alge între bine și rău.
„Şi în cer s-a făcut un război. Mihail şi îngerii lui s-au luptat cu balaurul. Şi balaurul cu îngerii lui s-au luptat şi ei, dar n-au putut birui; şi locul lor nu li s-a mai găsit în cer. Şi balaurul cel mare, şarpele cel vechi, numit Diavolul şi Satana, acela care înşeală întreaga lume, a fost aruncat pe pământ; şi împreună cu el au fost aruncaţi şi îngerii lui.” (Apocalipsa 12,7-9).
Lucifer a câştigat susţinerea unei treimi dintre îngeri (Apocalipsa 12,3- 4) şi a produs o revoltă în cer. Dumnezeu nu a avut de ales decât să îl alunge pe Lucifer şi pe îngerii lui. Aceasta a fost, de departe, cea mai mare bătălie ce a avut vreodată loc. Ţinta lui Lucifer a fost să uzurpe tronul lui Dumnezeu chiar dacă acest lucru ar fi dus la o crimă. (Ioan 8,44) După expulzarea sa din cer, Lucifer a fost numit Satana (adeversar) şi diavol (defăimător), iar îngerii săi au fost numiţi demoni
Nu pot să nu mă întreb care e rostul comentariului tău. L-ai scris ca să confirmi părerea mea? Să mă contrazici? Nu prea se înțelege… Oricum, în prima parte văd că te-ai chinuit să-mi demonstrezi că „fiii lui Dumnezeu” sunt îngeri, deși eu am spus asta deja. Citatele despre Lucifer din Noul Testament sunt egale cu zero. Dacă ai fi citit cu atenție afirmația mea, poate ai fi înțeles ce am spus: „în mitologia evreilor nu există nici Lucifer, nici povestea lui”. Mitologia evreilor, nu a creștinilor. Vechiul Testament e scris de evrei, Noul Testament de creștini. Nu face confuzii între cele două dacă vrei să înțelegi Biblia! Ai observat cât de diferite sunt mitologia creștinilor și cea a evreilor? În Noul Testament se afirmă că îngerii sunt entități spirituale, însă în Vechiul sunt trupești, la fel ca oamenii. Îngerii din folclorul iudaic mănâncă, fac sex, se bat cu oameni. Pentru evrei nu erau entități energetice, ci materiale, ca și noi. Repet, că poate nu m-am făcut înțeles spunând un lucru o singură dată: Lucifer nu există în folclorul evreilor! Nu e nici în Vechiul Testament, nici în alte scripturi, neincluse în Biblie. Ai adevărul despre el pe larg aici: https://secretelezeilor.wordpress.com/2012/03/16/lucifer-in-biblie/. Pasajele din Isaia și Iezechiel nu sunt despre Lucifer! Citește cu atenție Biblia, nu lua de bun tot ce îți spun popii la biserică. Pasajul din Isaia este despre regele Babilonului, iar cel din Iezechiel despre regele din Tir. Iar simplul fapt că Lucifer sau căderea lui sunt complet inexistente din religia evreilor dovedește că e vorba doar despre un mit inventat de creștini. Hai să studiem Biblia înainte de a ne arunca în afirmații, ca să nu vorbim doar ca să nu pierdem timpul. Și hai să și înțelegem ce e scris în ea, nu ce ne-am dori să fie scris.
Cuvantul inger nu exista in ebraica.
Bineînțeles că nu există, pentru că e un cuvânt românesc. Așa cum nici cuvântul „Dumnezeu” nu există în ebraică. Sau orice alt cuvânt românesc.
Cuvântul ebraic pentru „înger” este „mal’ak”, adică „mesager”, folosit mai ales sub formele „mal’ak elohim” și „mal’ak YHWH”.
Buna , si oare Dece in mitologia evreilor nu exista Lucifer ? Si chestia cu Adam si Eva ca sau cunoscut doar dupa ce au mancat din fruct mam inb si eu dece dupa si nu inainte , dar se pare ca fructul le.a deschis minte si au cunoscut ca sunt goi . Si mai pun o inb ciudata , dece tocmai poporul evreu dece nu.altu ? Multumesc .
Citește cartea „Secretele zeilor” și vei afla răspunsurile la aceste întrebări și la multe altele.
Isaia 14,12-14,contextul acestui pasaj este o trimitere la împăratul Babilonului, aşa cum este prezentat cu mandrie in splendida sa lucrare. Cu toate acestea, puterea regelui Babilonului este sustinuta de fortele raului.Regele muritor ar pretinde că scaunul lui de domnie a fost superior celui al lui Dumnezeu sau că el a fost Cel Prea Înalt. Puterea din spatele regelui babilonian este Lucifer, fiu al zorilor. Lucifer este doar un alt nume pentru Satan, care în calitate de şef al răului lumii este real, deşi invizibilă, puterea a stat in spatele conducătorilor succesivi ai Tirului, Babilon, Persia, Grecia, Roma
Ezechiel 28,11-19,acest pasaj pare să fie adresat “regele Tirului.” În realitate, el trece dincolo de rege la cel care se află în spatele regelelui Tirului . În ambele pasaje Isaia şi Ezechiel, reprezentarea nu este data de Lucifer / Satan care nu se limiteaza la propria sa persoană, ci la lucru şi la planurile sale pământeşti prin prisma regilor şi conducătorilor care iau onoruri divine şi care, de asemenea ştiu acest lucru sau nu, regula este în spiritul şi în conformitate cu obiectivele Satanei
Satana este principalul în spatele acestui sistem de lume coruptă.
În versetul Ezechiel 28:14 se spune, “Ai fost heruvimul uns.” Acest lucru ne spune că nu este vorba despre un rege uman.Cuvântul heruvim este singular pentru heruvimi.
”Uns heruvim” se refera la imaginea din Grădina Edenului după ce Adam şi Eva au fost trimisi de Dumnezeu, si heruvimii au fost pusi sa pazeasca drumul spre pomul vieţii. De asemenea, atunci când Moise a făcut cutia milei şi a pus-o în Sfânta Sfintelor in cortul sau, slava lui Dumnezeu a venit şi a locuit între heruvimi. Ei au “acoperit” cutia milei cu aripile lor. Aşa că, acum vedem că Satana a fost un heruvim şi poziţia lui era de a păzi tronul lui Dumnezeu. Poziţia sa a fost cel al protejării sfinţeniei lui Dumnezeu.
Biblia evreiasca
Biblia ebraică (ori Scripturile evreiești), pentru evrei Tanah (în limba ebraică : , pronounțat [taˈnaχ] ori [təˈnaχ]; de asemeni Tanach, Tenak, Tenakh).Biblia ebraică, sau evreiască, este scrisă în limba ebraică antică, („ebraica veche”), (conținând și câteva pasaje și un număr de cuvinte în aramaică). La evrei, Biblia mai este denumită Mikrá מקרא
Biblia iudeilor e compusa din cele cinci carti ale lui Moise (Pentateuhul), o sectiune a Profetilor si o a alta a Scrierilor. Biblia evreilor cuprinde Vechiul Testament al crestinismului, insa nu cu toate cele 39 de carti ale acestuia, ci doar un numar de 24 de carti.
Tora
Tora sau Pentateuhul, care cuprinde cele cinci carti ale lui Moise (Facere, Iesire, Levitic, Numeri si Deuteronom), inseamna „Legea” si este cea mai importanta parte a Bibliei evreilor, reprezentand comunicarea directa a voii lui Dumnezeu.In sens larg, Tora cuprinde toate invataturile si cartile profetice si hagiografice, iar in sens restrans, ea reprezinta doar Pentateuhul. Tora mai contine si un numar de 613 porunci, incluzand pe cele 10, care sunt explicate in Talmud.
Profetii
Profetii (Nebiim) contine cuvintele lui Dumnezeu, dar scrise in cuvintele autorilor, adica ale profetilor. Cartile scrise de profeti sunt, in primul rand: Iosua, Judecatori, Samuel I, Samuel II, Regi I, Regi II, Isaia, Ieremia, Iezechiel, iar mai apoi inca o carte ce cuprinde alti 12 profeti: Osea, Ioil, Amos, Avdie, Iona, Miheia, Naum, Avacum, Sofonie, Agheu, Zaharia si Maleahi.
Scrierile
Scrierile (Ketubim) sunt carti comunicate in numele lui Dumnezeu, dar nu direct de la Dumnezeu. Scrierile cuprind urmatoarele carti: Psalmii, Proverbele, Iov, Cantarea Cantarilor, Rut, Plangerile lui Ieremia, Ecclesiastul, Estera, Daniel, Ezra, Neemia, Cronici I si Cronici II.
Talmudul
Talmudul este o alta carte importanta a iudaismului, ce cuprinde „Misna” si „Ghemara” (care in ebraica inseamna „adaugare”) si care reprezinta o interpretare a textelor din Biblie. Aceste scrieri ar fi mai mult niste comentarii avizate asupra textului sacru.
Ce rost are descrierea cărților evreiești? Ți se pare că nu știu ce sunt ălea sau doar vrei să te lauzi cu cunoștințele tale, ca să pari un erudit în ale religiei? Știm cu toții să căutăm pe Google dacă e neapărată nevoie de asemenea definiții.
De unde știi că Satan a stat în spatele conducătorilor succesivi ai Tirului, Babilon, Persia, Grecia, Roma? Pe ce îți bazezi ipoteza asta? Pe absolut nimic, în afară de imaginație. Și n-au rost discuții în care ne confruntăm imaginația. Ori folosim argumente, ori nu, că fabulațiile nu impresionează pe nimeni. Să spui că Satan e în spatele lor pentru că așa vrei tu este exact ca în Evul Mediu, când mulți oameni erau acuzați de vrăjitorie, torturați și uciși pentru că așa vroiau inchizitorii. În mileniul III mergem pe dovezi, că părerile personale nu mai pot fi folosite ca argumente.
Se vede că n-ai înțeles ce ai citit. „Ai fost heruvimul uns” nu înseamnă că Satan era în spatele regelui Babilonului. În primul rând, acea propoziție susține că regele a fost un heruvim, nu că un fost heruvim s-ar afla în spatele lui. Iar în al doilea, ar trebui să înțelegi metafora. Dacă eu spun despre o fată că este un înger pe Pământ, înseamnă că ea chiar este un înger și nu un om?!? Nu, e doar o metaforă! Și ar trebui să știi asta din moment ce voi, credincioșii, interpretați metaforele biblice cum aveți chef. Prin puritatea sa sufletească, datorată credinţei sale, regele era desăvârşit în ochii lui Yahweh, care îi pregătise deja un loc în rai şi chiar un rol de înger (heruvim). Fiind foarte credincios, se poate spune că regele era aproape de Yahweh, exact ca un heruvim. Despre oamenii credincioşi se spune chiar şi astăzi că sunt mai aproape de Dumnezeu, iar despre cei care îşi pierd credinţa că s-au îndepărtat de Dumnezeu. Când afacerile regelui au început să producă averi, acesta a uitat de credinţă şi de zeul său, considerându-se el însuşi un zeu pe Pământ („Din pricina întinderii negoţului tău, lăuntrul tău s-a umplut de nedreptate şi ai păcătuit”). Pierzându-şi credinţa s-a îndepărtat de Yahweh, adică, metaforic vorbind, a căzut din locul pe care îl ocupase în preajma dumnezeului său. Observăm că afacerile pe care regele le întreprindea erau cam necurate, din moment ce Yahweh se referă la „mulţimea nelegiuirilor tale, săvârşite în negoţul tău nedrept”. Aceste afaceri plus aroganţa regelui din Tir l-au mâniat pe Yahweh, ducând la pierderea locului din rai pe care şi-l câştigase anterior prin credinţă. Unde vezi tu vreun Satan în spatele regelui?!? Ți-am recomandat să citești cu atenție articolul ăsta: https://secretelezeilor.wordpress.com/2012/03/16/lucifer-in-biblie/. Ai aici toate argumentele. Dacă nu ești de acord cu ele, aștept contraargumente, nicidecum fabulații imaginate, bazate pe absolut nimic.
Până și părerea oficială a Bisericii Ortodoxe române este că în Isaia 14:12 şi Iezechiel 28:11-19 nu este vorba despre îngerul decăzut, ci despre regele Babilonului şi cel al Tirului, iar acele pasaje au fost aplicate ulterior Satanei. Păi tu contrazici și Biserica ta, pentru că imaginația ta e mai bogată?
Dacă vrei să demonstrezi că mă înșel, folosește argumente logice și citate reale, nu interpretări după cum bate vântul. Altfel nu reușești decât să pierzi timpul tău și pe al meu. Iar eu nu am timp să învăț fiecare credincios ce scrie în Biblia pe care o venerează fără a o înțelege.
am citit si eu pina la un anumit punct,dar mi-am pierdut interesul deoarece excluderea unor variante nu mi se pare corecta.exemplu= ingerii din casa lui lot puteau fi de sex feminin astfel se explica cererea celorlalti….acum alt aspect=prima porunca a lui D-zeu catre adam si eva a fost… cresteti,inmultiti-va si stapaniti pamantul….deci descoperirea sexualitatii doar cand au muscat din (mar) pica.
Vai… Cum de nu m-am gândit la asta? Îți mulțumesc pentru că m-ai luminat! Tu chiar nu observi neregulile poveștii? Le-a spus să crească și să se înmulțească imediat după ce i-a făcut, însă primul lor copil s-a născut abia după izgonirea din Grădină. Adică peste câteva sute de ani, după cum susțin teologii! Tot atunci le-a zis: „Iată, vă dau toată iarba ce face sămânţă de pe toată faţa pământului şi tot pomul ce are rod cu sămânţă în el. Acestea vor fi hrana voastră. Iar tuturor fiarelor pământului şi tuturor păsărilor cerului şi tuturor vietăţilor ce se mişcă pe pământ, care au în ele suflare de viață, le dau toată iarba verde spre hrană” (1:29-30). Însă în capitolul 2 se spune că „Pe câmp nu se afla nici un copăcel, iar iarba de pe el nu începuse a odrăsli, pentru că Domnul Dumnezeu nu trimisese încă ploaie pe pământ şi nu era nimeni ca să lucreze pământul. Ci numai abur ieşea din pământ şi umezea toată faţa pământului”. În mijlocul acestui pământ arid a făcut Grădina Edenului, unde „a făcut Domnul Dumnezeu să răsară din pământ tot soiul de pomi, plăcuţi la vedere şi cu roade bune de mâncat”. Păi cum le dădea „toată iarba ce face sămânţă de pe toată faţa pământului”, când nu era iarbă pe suprafața pământului?!? În primul capitol face oamenii în același timp. În al doilea îl face pe Adam primul. La fel e și contradicția înmulțirii: în primul capitol le spune să se înmulțească, iar în al doilea îi pedepsește pentru asta.
Cât despre îngerii de sex feminin, hai să nu fabulăm. Înainte să se ducă în Sodoma, Biblia spune că Avraam a văzut „trei Oameni”, „om” având sensul de „bărbat”. În folclorul iudaic și creștin nu există îngeri de sex feminin. La evrei sunt toți masculi, iar pentru creștini sunt asexuați. În mitologia ebraică, inclusiv în Biblie, îngerii s-au împerecheat cu „fetele oamenilor”, ceea ce subliniază ideea masculinității lor. Cuvântul „sodomie” vine de la Sodoma unde, conform mitologiei creștine, bărbații practicau sexul anal, mit pornit exact de la episodul cu îngerii. Ceea ce subliniază încă o dată că aceia nu erau de sex feminin. Așa că ipotezele tale sunt absurde și nu pot fi sprijinite sub nicio formă.
felicitari pentru eforturile de evidentiere a similitudinii intre mituri
acestea se pare ca fie au fost copiate de la unii la altii fie le-au fost revelate fiecarei natii la diverse momente in timp de oameni cu adevarata putere de cunoastere sau prin alte moduri.
despre legenda lui prometheu in special, gandeam cam asa inainte de a citi acest articol:
care este contributia lui majora la omenire? focul
cum au utilizat oamenii focul? pentru prepararea carnii/mancarii
cum esueaza prometeu? legat de o stanca cu ficatul chinuit de vulturul lui zeus.
deci prometeu, acum devenit simbolul omului in general care foloseste focul, sufera de distrugeri ale ficatului- cauzate de Jupiter( despre care stim din astrologie ca este planeta ce guverneaza acest organ) datorita procesarii mancarii/carnii prin foc.
cum se termina povestea? prometeu este eliberat de pe stanca si scapat de vultur dar este obligat sa poarte un inel cu o piatra ca symbol al legarii lui de pamant
concluzie: cine foloseste focul in viata sa (pentru mancare sau in general) sfarseste cu afectiuni ale ficatului sau nu se mai poate ridica din materie (inelul cu piatra)
asta cred ca este adevarata semnificatie a legendei- chiar daca se comunica prin simboluri oamenii sunt instiintati de aspecte practice care le influenteaza viata in mod direct, nu sunt doar povesti nemuritoare despre personaje imaginare fara legatura cu viata concreta.
cei care nu le cunosc modul de actiune, care nu inteleg dincolo de nivelul mitologic.
dar citind articolul asta pot duce analogia ta mai departe cu o alta supozitie despre personaj si influenta lui asupra vietilor noastre
E problema lor ce cred dacă nu cunosc sau nu înțeleg.
Poți duce analogia unde vrei tu. Însă nu-mi spune mie. Eu nu încerc să ghicesc aici cine sunt sau ce au făcut zeii, ci îmi prezint rezultatele unor cercetări de câțiva ani buni. Și ceva îmi spune că niște supoziții nu îmi vor arunca la gunoi munca din toți acești ani.
Mult success! Toata stima pentru efort si multumiri pentru informatii.
Sper sa- ti dai seama care sunt limitarile mitologiei, religiei si stiintei si sa le depasesti. Sa nu zici „nu se poate asa ceva…”
Numele sunt adrese. Ajuta la comunicarea intre indivizi. Si cel mai important simplifica/ reduc o fiinta la un cuvant – asta e puterea lor
Văd că ești foarte sigur pe afirmațiile tale, nelăsând loc de îndoială. Cum așa?
Daca veti citi cartea lui James D. Tabor: DINASTIA IISUS
„Istoria secreta a lui Iisus, a familiei sale regale si a nasterii crestinismului”
Veti vedea cine este Tatal lui Iisus, si ce a facut Fecioara Maria…
editura rao. 2010
Tot in ed. rao, mai puteti citi: „Legendele Mariei Magdalena”…care nu sunt doar literatura SF pentru prosti cum sustine autoarea, Kathleen McGowan. Ci, chiar realitatea.
– Cea Asteptata
– Cartea Iubirii
– Printul Poet
Planeta aceasta fiind chiar pe bolta Cerului. Iisus, a vrut sa coboare „Imparatia Cerului” pe pamant. Si, cum? Imparatia cerului este in inima noastra. Trebuia doar sa Ii convinga pe oameni sa isi intoarca mintea in interior, spre inima. Sa strabata spatiul vid ce separa cele doua lumi si, de acolo sa se intoarca pilni de lumina. Adica sa aiba loc, a doua nastere sau sa „Invieze din morti”. Acest lucru se numeste „INITIERE SECRETA”
Ori biserica de atunci si de acum nu doreste acest lucru. Deaceea Iisus trebuia sa moara pentru ca noi sa traim in sclavia simturilor si societatilor secrete.
Vazand aecst lucru, Iisus si-a cerut dreptul de mostenire, pentru a avea puterea sa o faca. Adica, sa fie Regele Israelului.
Acesta a fost motivul Rastignirii sale de catre Imperiul Roman. Nu mai era nevoie de nici-o aczatie din partea Sinedriului.
NB. mai sunt si alte carti „sfinte”: Asia e plina de ele, Egiptul antic, Europa si cele doua Americi.
O carte la care citesc acum, se numeste „Filozofiile Indiei”
Autor, Heinrich Zimmer. Editura Humanitas.
Acestea sunt cautarile mele, si, este doar parerea mea. Sunteti liberi sa va cautati propriul Adevar. Nu de alta dar mai sunt 426883 ani pana cand vom iesi din actuala Kali Yuga, a intunericului spiritual. Epoca care a inceput Vineri 18 Februarie 3102 ani i.e.n., dupa cum spune Heinrich Zimmer, intr-o alta carte. De sigur, e presarata cu toate ingredientele si dracul nu e atat de negru precum pare.
Ne nastem ca Suflete perche, si traim ca mortii in catacombe.
RamaKrishna, si-a adorat sotia ca pe Zeita Kali, si a ramas virgina toata viata.
zi-le domnu’ Geoo 🙂 ….
Daca asimilam pe toti acesti zei cazuti cu Lucifer/Mercur/Hermes/ Prometheu plus alte nume specifice fiecarei zone si desprindem principala cauza a caderii/ exilului lor si anume ca au vrut sa domine rasa umana- si au si reusit, o singura concluzie pare plauzibila pentru mine.
Revenind la paralela cu astrologia unde Mercur domina in fiinta umana partea gandirii, mentalul, de aici rezulta ca aceast instrument mintea , a fost adaugat ulterior fiintelor umane si a ajuns sa ne domine. Poate asta inseamna dezvoltarea lui homo sapiens si transformarea lui in finite care gandim compulsiv. Cred ca aici fiecare avem suficiente dovezi prin care putem vedea ca suntem dominati de mental si rareori reusim sa-i depasim limitele. Pe aceia care reusesc ii numim sfinti, initiati, maestri…
Zeul Mercur se spune ca era destinat sa fie mesagerul zeilor, dar ce nevoie aveau oameni de intermediar cand ei cunosteau vointa zeilor si fara mercur? tot despre el se spune ca a introdus minciuna chiar in lumea zeilor- pacalindu-i pe acestia. Se pare ca pana la el nu exista minciuna si perceptie eronata asupra vietii, totul fiind clar si cunoscut de toti fara mijlocire
Acelasi Mercur se pare ca a adus oamenilor binele si raul facandu-i sa cada din rai, dualitatea absoluta existand numai in mental.
Putem argumenta ca a adus numeroase invataminte si mintea ne ajuta sa evoluam, dar doar ca civilizatie exterioara, nimic spiritual- fluxul mental blocand celelalte moduri de cunoastere. Infinita pendulare intre bine si rau arunca omul intr-o perioada de involutie destul de lunga, toti inteleptii lumii indemnand oamenii sa iasa din dualitate, sa se ridice catre nivelul urmator pentru a cunoaste iubirea, fericirea, implinirea- pe scurt raiul.
Toltecii au respins influenta mintii asupra finite umane, ca fiind o instalatie straina care s-a aplicat omului si care limita perceptia corecta si completa a vietii. Ei spuneau ca din gardian pazitor (veghetor al integritatii corporale) mintea s-a transformat in temnicer si tine omul prizonier. Pentru asta ei au dezvoltat metode care ajuta omul sa opresca fluxul mental si sa perceapa energia cum curge in univers.
Asociind pe mercur cu planeta din sistemul nostru solar vedem ca ea se roteste foarte repede in jurul soarelui si poate aceasta miscare este insasi un indiciu despre modul de actiune asupra oamenilor- perturband razele soarelui in drumul lor spre pamant sau reflectand radiatiile planetelor/zeilor in moduri pe care oamenii nu sunt in stare sa le descifreze
poate ca mai sunt multe de spus in aceasta privinta, poate ca e prea simplificat dar asta asociere am facut-o citind articolul de mai sus. pace
Mindria face din inger diavol,iar smerenia face din diavol inger! Aroganta si Mindria sunt arme autodistructive. Daca vrei sa te respect, sa te ascult si sa te inteleg, atunci primul pas este sa ma respecti, asculti si intelegi. Pentru mine omenia si bunul simt sunt criterii esentiale in relatiile dintre oameni.Nu m am abatut de la niste regulile elementare de bun simt.Cred ca nu am folosit un limbaj arogant si jignitor la persoana ta sau la ce scrii tu,Claudiu.?! Dialogul trebuie sa fie civilizat,sa ne respectam unii pe altii,indiferent de opinii. N as fi cu nimic mai bun decit tine,daca as proceda la fel.De ce respiri rautate si aroganta? Fiecare om are libertatea de exprimare a gandurilor, a opiniilor sau a credintelor si libertatea creatiilor de orice fel, prin viu grai, prin scris, prin imagini, prin sunete sau prin alte mijloace de comunicare in public. Tu nu detii adevarul absolut.Nimeni nu detine adevarul absolut.Fiecare om isi construieste propriul adevăr în funcţie de informaţiile pe care le are, de mediul si modul în care a fost crescut, de lucrurile în care crede, de cei din jurul lui. Privesc oamenii din jurul meu si vad cum toti cred ca detin adevarul absolut si toti ceilalti gresesc. Oamenii sunt mult prea mici pentru a atinge adevarul absolut.Fiecare isi apara universul strimb in numele adevarului propriu. Persoanele care tind sa-si dea singure dreptate sunt cele mai indepartate de adevar.
Ți se pare că am folosit un limbaj arogant și jignitor? Ce anume te-a jignit? Faptul că ți-am spus că te înșeli? Poate argumentele pe care ți le-am dat pentru a-mi susține punctul de vedere? Ori poate faptul că mi-am pierdut timp pentru a-ți da un răspuns complex, în loc să te tratez de sus și să-ți arunc trei cuvinte ca răspuns?
Nu vreau nici să mă respecți, nici să mă asculți, nici să mă înțelegi. Nu ți-am cerut asta nici ție, nici altora. Nu am nevoie de respectul sau înțelegerea nimănui. Nu am nevoie de confirmările ori de aprobările celorlalți. Eu nu am așteptări de la restul. Nu-mi pasă în ce cred alții sau cum cred, atât timp cât credința lor nu mă afectează în mod direct sau indirect. Nu-mi pasă nici dacă îmi acceptă cineva părerea, nici dacă nu o face. Pentru mine atât tu, cât și ceilalți care îmi lasă comentarii, sunteți niște necunoscuți. De ce m-ar afecta în vreun fel părerea unor necunoscuți? De ce aș vrea să mă respecte, asculte sau înțeleagă niște oameni cu care probabil nu mă voi întâlni niciodată? Ce aș avea de câștigat dacă niște necunoscuți mi-ar accepta ideile? Ceea ce vezi scris pe blogul ăsta reprezintă părerile mele, pe care mi le voi exprima întotdeauna liber. Și mi le exprim în spațiul meu. Nu în al altora, pentru că nu mă interesează să schimb părerea cuiva. Cred că am dreptul să îmi expun punctul de vedere. Dacă e cineva de acord cu mine, să fie sănătos. Dacă nu e, la fel. Aici apare una dintre marile diferențe dintre noi doi. Tu ai simțit nevoia să comentezi în spațiul meu, să încerci să-mi arăți că greșesc și că tu ai dreptate, să încerci să-mi schimbi părerea pentru a o accepta pe a ta. Și mă acuzi pe mine că respir răutate și aroganță? „N as fi cu nimic mai bun decit tine,daca as proceda la fel”. Vrei să te simți mai bun decât mine, vrei să te cred mai bun decât mine. Pentru tine este importantă părerea mea, altfel nu ți-ai fi pierdut atâta timp pentru a încerca să mi-o schimbi. Iar asta e doar problema ta. Mie nu-mi pasă, deși ție da. Te-aș sfătui să te bucuri de viață în loc să-ți pierzi timpul cu nimicuri inutile însă, sincer să fiu, nu-mi pasă cum îți trăiești viața.
Ți-am dat niște argumente în comentariul precedent. Dacă ai fi vrut un dialog în care să facem schimb de idei, din care să învățăm amândoi câte ceva, ai fi continuat dialogul într-un mod civilizat, aducând contraargumente la argumentele mele. În schimb le-ai ignorat complet, preferând să mă acuzi de răutate și aroganță. Ceea ce demonstrează din nou că nu te interesează decât să îmi schimbi părerea. Și nu pot decât să zâmbesc. Și să îți mulțumesc pentru că mă consideri atât de important pentru tine, deși mie nu-mi pasă. 🙂
Ți-am acordat dreptul de a-ți exprima liber părerea în spațiul meu. Nu te-am cenzurat, nu ți-am interzis nimic, deși faci afirmații eronate. Din politețe chiar mi-am consumat o parte din timp pentru a dialoga cu tine. Mai mult de atât nu ai dreptul să îmi ceri. Dacă totuși o faci, o faci pe riscul tău. Fiecare trebuie să suporte consecințele acțiunilor sale.
Sincer? Mie să-mi spună cineva că nu există Dumnezeu, Isus sau Lucifer,ar fii ca și cum mi-ai spune că nu există apa pe Tera. Cine a putut să privească dincolo de materie,înțelege ce spun.
Claudiu,
Adam a avut buric?
E o întrebare retorică, nu aștept un răspuns. Din moment ce ai ignorat tot ce ți-am scris mai devreme, rămânând fixat pe același lucru, dialogul dintre noi se oprește aici. Poate ție îți place să răspunzi doar la ce îți convine și când îți convine, însă eu n-am timp de pierdut cu asemenea copilării.
Felicitări, Klaudyu! Nu te necăji, nu merită să te căznești să deschizi mințile unora cu ranga dacă ei nu sunt pregătiți să vadă ața cu care este cusută – Cartea Sfântă – sau istoria inventată a evreilor. Fiecare alege să creadă ce dorește. Unii înghit tot ce li se servește, alții preferă să vadă ce au în farfurie. E simplu. Eu, personal, apreciez munca titanică la care te-ai înhămat și îți mulțumesc pentru curajul de a te lupta cu morile de vânt și mai ales, pentru că îți pasă!
In versiunea „Sânta Scriptură a Vechiului şi a noului Testamentu”, 1874, citim la Isaia 14:12 astfel: „Cum ai căzut din cer, Lucifere, fiu al aurorei!“.In alte versiuni nu mai apare.
Daca Adam a existat!?
Nici propriile vieti nu ne apartin? Ai putea sa explici putin te rog?
Articolul este de cacat. Probabil esti un analfabet care isi imprastiile cretinatatile pe facebook, spam-and cu link-ul de mai sus. Repet: invata sa citesti. Citeste carti despre religie/biblie. Apoi exprima-ti parerile. Intre timp, invata si sa scrii gramatical corect.
Cu 2 linkuri de wikipedia iti combat intreg articolul. Majoritatea denumirilor enumerate acolo sunt epitete. Sa crezi ca se refera la mai multi zei trebuie sa fii extraordinar de naiv si in necunostiinta de cauza. Cercetarile stiintifice au aratat clar: evreii sunt cei care au dezvoltat ideea de de monoteism. Chiar daca aveau mai multe nume era vorba de un singur zeu. Citeste orice carte de istorie sau antropologie o sa vezi. Citez de pe wikipedia: „Iudaismul a fost prima religie monoteistă de succes…”
Inclusiv Elohim nu se stie cert daca e la singular sau la plural, dar bate foarte mult inspre singular. Este considerat ca un plural de politete, asa cum spui la noi „ati facut asta” unei singure persoane. http://ro.wikipedia.org/wiki/Elohim. Iar numele este, in general, YHWH, care a dat cateva variatii din cauza introducerii de vocale. Aici e lista completa: http://en.wikipedia.org/wiki/Names_of_God_in_Judaism, sa citeasca si sa judece fiecare.
Iar cat priveste pluralul din Biblie.. nu uita ca si noi vorbim la plural cu noi insine in mintea noastra.
Deși nu accept comentarii de rahat, ale dobitocilor frustrați care nu sunt în stare să se exprime decent, pe ăsta n-am cum să nu-l las. Pentru că e aur pur! Cercetări științifice care au arătat că „evreii sunt cei care au dezvoltat ideea de de monoteism”? Nu scriu corect gramatical? Vorbești cu tine însuți la plural? Amice, ești de departe cel mai dereglat cititor al meu! Ceea ce mă amuză teribil!
Dar dacă îți plac atât de mult argumentele de pe Wikipedia, ia de aici. Că probabil nu ai intelectul necesar de a căuta singur pe net:
Zeii canaanieni erau numiți Elohim: http://en.wikipedia.org/wiki/Elohim#Canaanite_religion
A șaptea clasă angelică în clasificarea lui Maimonides e formată din Elohim: http://en.wikipedia.org/wiki/Jewish_angelic_hierarchy#Maimonides
Părerea mea sinceră e că nu ești decât o oaie tembelă, frustrată și cu probleme mari la mansardă. Cu toate astea, îți recomand o vizită la psihiatru, că nu prea sunt normale nici deviațiile de care dai dovadă, nici vorbitul cu tine însuți la plural. 😉
Buna Claudiu..părere mea de cititor ca intelect nu mă dau..este ca desi îmi place foarte mult ce ai scris am citit cam tot ce era de citit si îmi place foarte mult și pot spune că am învățat foarte multe din postările tale , dar nu sunt deloc acord cu ieșirile pe care le ai când dai un răspuns unui cititor am văzut că îi certi întrun fel sau altul pt comentariul dat si îi critici eu cred ca fiecare are dreptul de a comenta ce are de zis și fără să insulti. Respect pt intențiile tale de a posta in continuare si mult succes si n tot ce faci. E doar o părere si nimic personal
Probabil n-ai citit decât pe sărite. Jignirile mele nu sunt decât replici la jignirile altora. Ia uită-te mai sus: „Articolul este de cacat. Probabil esti un analfabet care isi imprastiile cretinatatile pe facebook, spam-and cu link-ul de mai sus. Repet: invata sa citesti. Citeste carti despre religie/biblie. Apoi exprima-ti parerile. Intre timp, invata si sa scrii gramatical corect”. Nu știu alții cum sunt, dar eu nu permit nimănui să mă jignească. Iar dacă tu mă acuzi că răspund cuiva cu aceeași monedă, însă ignori jignirile respectivului, ceva nu e bine.
Și nu cred că „fiecare are dreptul de a comenta ce are de zis”. Și tu, și alții, uitați că site-ul / blog-ul cuiva nu e un spațiu public, ci unul privat. E „casa” mea virtuală, metaforic vorbind. Dacă țin geamurile deschise, pentru a le permite și altora să arunce câte o privire înauntru, nu înseamnă că le permit privitorilor orice. Dacă nu îți convine ce face omul în casa lui, fie ea și una virtuală, nu ai dreptul de a-i cere să schimbe ceva doar pentru că nu îți place ce ai văzut tu pe geam, de afară. Sunt două lucruri pe care le cer privitorilor: să nu fie proști și să nu fie răi. Dacă nu-mi respectă aceste două cerințe, își pierd dreptul de a-și da cu părerea. Ceea ce mi se pare normal. În spațiile lor private, mulți își rezervă dreptul de a respinge comentariile care încalcă regulile nescrise ale bunului simț. Nu e democrație pe bloguri / site-uri și nici nu e liber fiecare să spună ce vrea. Totul se rezumă la bun simț.
Am făcut greșeala de a da fiecăruia libertatea de a se exprima, ceea ce a dus la schimburi de injurii. Însă s-a terminat cu „democrația”. Comentariile jignitoare nu mai au ce căuta aici. Site-ul meu nu e un WC public, în care poate fiecare să-și verse dejecțiile. Cine este în stare să se exprime decent, este liber să comenteze. Cine nu, n-are decât să se dea cu dosul de pământ până nu mai vede bine.
dan, mai citeste si tu. Ai uitat sa-l mentionezi pe Amenhotep IV, cunoscut mai bine sub numele Akhenaten. Deasemenea, „ai uitat ceva” Zoroastrianism, una din cele mai vechi religii monoteiste, religie care a stat la baza tuturor religiilor abramice (iudaism,crestinism,islam). Porneste cu istoria religiilor si lasa wikipedia.
Buna
Da pai eu sunt un pic mai lenes dar nu un superficial,abia acum am inceput sa vizitez acest blog .
Simt eu ca acest Claudiu are o mare apropiere de adevar ,chiar daca pt.mintea mea sint prea multe informatii intortochiate ,in ansamblu el se aproprie de cunoasterea istoriei speciei si e bazat pe o logica obiectiva.
Respect munca ta si spor la toate.
Multumesc pentru randurile de mai sus, care au fost chiar folositoare.
Lui Dumnezeu nu Îi lipsește absolut nimic și este desăvârșit.Toate fiintele au un nume. Inclusiv Dumnezeu . .Numele lui Dumnezeu este veșnic sfânt. El este atotputernic si nu admite nici o adăugire la sfințenia Sa. Dumnezeu este sfânt prin natura Sa, iar oamenii sunt chemați să devină sfinți prin har. Pentru ca numele lui Dumnezeu să fie sfințit, atunci trebuie să urmam invatatura Sa. În caz contrar, Îl hulim. „Sfințească-se numele Tău” mărturisește întregul scop al vieții. Viata noastra trebuie trăita in asa fel , încit sa facem numele lui Dumnezeu sfințit, să devenim una cu El în așa fel încât sfințenia Lui să strălucească întru noi. “Fiţi sfinţi, pentru că Eu, Dumnezeul vostru, sunt Sfânt”( Lev 19, 2). Serafimii, când slavesc pe Dumnezeu, spun la fel :„Şi strigau unul către altul, zicând: „Sfânt, sfânt, sfânt este Domnul Savaot, plin este tot pământul de slava Lui!”(Isaia 6,3). „Sfinteasca-se” înseamna: „Slaveasca-se”. Sinonime ale verbului „a sfinti” sunt „a mari” si „a slavi”. SFINȚÍ, sfințesc, vb. IV. 1. Tranz. (Bis.) A trece pe cineva în rândul sfinților; a sanctifica. 2. Tranz. (Bis.) A trage harul divin asupra unor obiecte prin rostire de rugăciuni; a face ca acele obiecte să dobândească un caracter sacru. 3. Tranz. A târnosi (o biserică). 4. Tranz. (Pop.) A hirotonisi un preot. 5. Tranz. A cinsti, a respecta, a venera, a slăvi. 6. Refl. (Reg.) A face ce vrea. Nu se sfințește el cu mine. – Din sl. sventiti.Sursa: DEX ’98 (1998)
Verbul se afla la forma pasiva si nu se desemneaza autorul actiunii. Poate fi Dumnezeu ca sfintitor al numelui Sau,oamenii ,Dumnezeu si oamenii. Dumnezeu are deplina slava Sa si este totdeauna aceeasi.Cu toate acestea Hristos ii invata pe cei ce se roaga sa L slaveasca,astfel incit,sa fie slavit si prin viata noastra.Sa L sfintim,slavim prin viata noasta,prin comuniunea cu Creatorul nostru.
Sfântul Iacob spune: ´ „Nimeni să nu zică, atunci când este ispitit: De la Dumnezeu sunt ispitit, pentru că Dumnezeu nu este ispitit de rele şi El însuşi nu ispiteşte pe nimeni. Ci fiecare este ispitit când este tras şi momit de însăşi pofta sa.”(Iacob 1,13). Cum e posibil ca Dumnezeu să ne ducă la păcat?… ISPÍTĂ, ispite, s. f. 1. Ceea ce exercită o mare forță de atracție; îndemn (spre rău), ademenire, tentație, seducție; p. ext. păcat. 2. (Înv.) Încercare, probă la care era supus cineva pentru a i se constata iubirea, răbdarea, credința etc. 3. (Înv.) Cercetare, examinare, studiu. 4. (Înv.) Experiență. – Din ispiti (derivat regresiv).Sursa: DEX ’09 (2009).
In general,in vorbirea curentă, cuvântul ispita este înţeles că păcat. Mai mult, sensul prim al cuvântului original, din textul grecesc, înseamnă încercare, probă, test, examen, experienţă, cunoastere directa,o cumpănă din care poţi ieşi victorios sau înfrânt. În acest sens e folosit în vorbirea curentă. Când cineva spune: Am trecut printr’o mare ispită, înseamnă că a trecut printr’o grea încercare (de ordin moral, politic sau social, etc) sau printr o boala ameninţătoare, din care a scăpat cu bine.Putem spune ca incercare poate fi un moment crucial din viata noastra,un moment dificil.In cartea Intelepciunea lui Iisus,fiul lui Sirah(Ecclesiasticul) ,gasim: „Dacă vrei să-ţi faci un prieten, fă-l punându-l la încercare şi nu te grăbi să te încrezi în el.; Pentru că este prieten până la o vreme şi nu va rămâne în ziua necazului tău.”(Eccls 6,7-8).Sf.Apostol Petru in Epistola intii cautind sa i indemene pe crestini sa se fereasca de paginii care i discreditau le zice:” Iubiţilor, nu vă miraţi de focul aprins între voi spre ispitire (incercare), ca şi cum vi s-ar întâmpla ceva străin,…(I Petru 4,12).Diavolul este raspunzator de toate incercarile noastre. Dumnezeu i a acordat posibilitatea (limitata) sa l incerce pe om ,atit in credinta ,cit si in comportament.Avem in acest sens expemplul lui Iov. Insusi Iisus , înainte de a fi ieşit la propovăduire a fost ispitit în pustie de însuşi diavolul .Iisus dupa ce a postit patruzeci de zile si patruzeci de nopti,la urma a flaminzit,si apropiindu se ispititorul Il supune la un test de rezistenta materiala si spirituala.Multe alte incercari sunt venite din partea farisilor si carturarilor,toate aceste incercari sunt numite ispite.Sensul principal al ispitei este acela de incercare si apoi in al doilea rind ispita inseamna tentatie spre rau.Ispita vine totdeauna de la diavol,direct sau indirect ,si niciodata nu vine de la Dumnezeu.Ispita,atit ca incercare,cit si ca tentatie spre rau,nu e o fatalitate din care libertatea omului trebuie exclusa.Ispita poate fi evita,depasita,invinsa ,nu numai prin ajutorul de la Dumnezeu,dar si prin vointa omului ajutat de Dumnezeu,ajutor daca este refuzat,Dumnezeu nu poate face nimic.Expresia „si nu ne duce pe noi in ispita”poate sa bulverseze si mintile cele mai luminate.Cum sa admitem ca Dumnezeu este ispititorul?Adica sta in spatele omului si l indeamna,impinge spre tentatia de a face rau.Verbul original,are dublu sens,”a duce” si „a aduce”in functie de context.Deci,rugamintea „si nu ne duce pe noi in ispita” inseamna „si nu ne aduce in situatia de a fi tentati spre rau”.”Ajuta ne sa nu cadem pe mina celui rau”! Ii cerem ajutorul sa nu fim incercati, sa ne fereasca de a fi tentati spre a face raul.Dupa cum stim , tentatia vine de la diavol,si prin aceasta cerere noi Il rugam pe Dumnezeu sa ne ajute,sa nu ne paraseasca,sa nu ne lase singuri.Un fapt esential trebuie sa l avem in minte ori de cite ori ne rugam,ca cererea noastra nu poate avea sensul de „nu ne duce pe noi in ispita(pacat) ,ci de „nu ne duce pe noi in incercari”.Dumnezeu nu ispiteste!
„Voi sunteţi din tatăl vostru diavolul şi vreţi să faceţi poftele tatălui vostru”. Intelegi un om in masura in care il cunosti.Oamenii in general nu l inteleg pe Hristos ,pentru ca nu L cunosc. In mentalitatea crestina comuna, Iisus Hristos este Persoana atotbuna, atotblanda,ingaduitoare,atotstăpânitor, atoatelucrător, atotputernic, nemărginit în purtare. Iisus este simtit ca persoana care s-a manifestat numai intr-o forma controlata, frumoasa, placuta si care n-a putut avea manifestari “necontrolate”, pentru ca L-ar fi coborat din sfera a divinitatii. Natura omeneasca pe care a luat o Fiul lui Dumnezeu a fost intru totul ca a noastra,afara de pacat.Iisus nu a avut o natura rigida,straina de cele omenesti.Patimile ce impovareaza natur aumana sint de doua feluri: 1.reprosabile ,pacatoase,necinstite si altele 2. ireprosabile,care sunt simple pedepse ale pacatului.Pacatul nu l a luat Iisus decit prin relatie,in baza careia participam la faptele altora din iubire,fara sa le fi savirsit noi insine.Pedepsele pacatului,patimile ireprosabile si le a insusit organic,fiintial ,ontologic.Acestea sunt :trebuinta de somn,flaminzirea,insetosarea,oboseala,plinsul,teama d emaorte ,sensibilitatea la chinuri,mortabilitatea.Daca Domnul a suferit toate ale noastre,a facut o printr o retinere a puterii dumnezeisti de la aceasta influenta. Ca unic subiect al ambeleor firi,persista printr una in suferinta,iar prin cealalta se retinea de la influenta anulatoare de suferinta.Avem o benevola acceptare a suferintei din partea Fiului lui Dumnezeu,deci o manifestare in aceasi forma a manifestarii divine,in care se cuprind toate insusirile dumnezeiesti.Natura omeneasca a lui Iisus intrunea atit starea anterioara caderii,cit si cea de dupa cadere,dar nu era deplin identica nici cu aceea ,nici cu aceasta.Sf Maxim Marturisitorulspune despre patimile ireprosabile ca ele ,caracterizeaza natura noastra,celelate insa o desfigureaza.
Daca cercetam cu atentie si onestitate Persoana lui Iisus Hristos vom observa unele expresii mai putin comode ale personalitatii Sale.Vom observa manifestari si calitati care intregesc chipul Lui si care ne arata ca a fost si ramine om deplin.O manifestare nepotrivita pentru persoana care este Dumnezeu(centrul unic din El a primit toate insusirile unui centru nu numai al naturii dumnezeiesti,ci si al naturii omenesti),controlat perfect, este sa si mai „iasa din fire”.In Evanghelia de la Ioan ,Iisus ii invata „Pâinea care se coboară din cer este aceea din care, dacă mănâncă cineva, nu moare.Eu sunt pâinea cea vie, care s-a pogorât din cer. Cine mănâncă din pâinea aceasta viu va fi în veci. Iar pâinea pe care Eu o voi da pentru viaţa lumii este trupul Meu.Deci iudeii se certau între ei, zicând: Cum poate Acesta să ne dea trupul Lui să-l mâncăm?Şi le-a zis Iisus: Adevărat, adevărat zic vouă, dacă nu veţi mânca trupul Fiului Omului şi nu veţi bea sângele Lui, nu veţi avea viaţă în voi.Cel ce mănâncă trupul Meu şi bea sângele Meu are viaţă veşnică, şi Eu îl voi învia în ziua cea de apoi.Trupul este adevărată mâncare şi sângele Meu, adevărată băutură.Cel ce mănâncă trupul Meu şi bea sângele Meu rămâne întru Mine şi Eu întru el.Precum M-a trimis pe Mine Tatăl cel viu şi Eu viez pentru Tatăl, şi cel ce Mă mănâncă pe Mine va trăi prin Mine.Aceasta este pâinea care s-a pogorât din cer, nu precum au mâncat părinţii voştri mana şi au murit. Cel ce mănâncă această pâine va trăi în veac.Acestea le-a zis pe când învăţa în sinagoga din Capernaum”(Ioan 6,50-59).
Multi dintre uceni nu au inteles,au murmurat,s au smintit si au plecat de la El.Iisus isi iese din fire,se enerveaza(era om deplin) cum am spune noi astazi si le zice celor doisprezece :”Nu vreti si voi sa va duceti?”Cu alte cuvinte,ca un om necontrolat si irational le spune celor ramasi:”Voi de ce nu plecati?”Parasiti Ma si voi!Ce mai asteptati?Ce mai stati?Plecati si voi!”Toate aceste manifestari ne arata un om autentic,natural,sincer.Logica noastra ne indeamna sa credem ca ar fi trebuit sa rezolve situatia ,Cel atotbun,atotblind,atotingaduitor, însăşi lumina, însăşi bunãtatea, însăşi viaţa, însăşi fiinţa,intr un mod „cuminte”.Insa Iisus reactioneaza rational,sincer,cu atitudinea unui om autentic,deplin uman.In Evanghelia de la Luca 12,49 ,vedem un Iisus nerabdator,violent ,revolutionar.El Creatorul, Atotputernic ,Stapinul universului,Armonia,Echilibrul si Controlul absolut, Atoatelucrător, Nemărginit în purtare; isi „Iese din fire”.O iesire din limitele naturale,din limitele naturii nepuncioase,o avintare in alta conditie,o conditie proprie,in destinul si menirea adevarata.In Persoana lui Iisus trebuie sa vedem dumnezeieste cele omenesti si omeneste cele dumnezeiesti.Fiind cu adevarat si una si alta,ca Dumnezeu misca omenitatea iar ca om descopera dumnezeirea proprie.Patimea dumnezeieste,putem spune,caci suferea de bunavoie,deoarece nu era un om simplu,si savirsea minuni omeneste,caci le savirsea prin trup,deoarece nu era Dumnezeu dezvaluit..In Ioan 16,33 vedem un om indraznet:”Eu am biruit lumea”.
In Evanghelia de la Matei 8,10 vedem slabiciunea lui Iisus.Iisus avea voiosie,chair exuberanta(Luca 19,9).Il gasim pe Iisus participind la ospete,la nunta din Cana .Puntem spune un petrecaret ,prieten al vamesilor si al pacatosilor(Matei 11,19). Ni se infatiseaza in Evangheli un Iisus care iubea oamenii,lumea,participa la bucuriile si necazuriel lor.Ne prezinta viata vesnica ca pe o mincare si bautura(Luca22,30).Iisus se manifesta ca un provocator.Cea mai aprinsa provocare este cea cu fariseii.Dupa o lunga incaierare si hartuiala cu fariseii ,un schimb de expresii dure ,un dialog incordat,Stiutorul inimilor le scoate la lumina cauzele ascunse pentru care aceia nu-I primeau cuvantul:: „Voi sunteţi din tatăl vostru diavolul şi vreţi să faceţi poftele tatălui vostru” (Ioan8,44).Apogeul provocarii il constituie poate mustrarea invatatorilor de lege(Luca 11,40-54).Un invatator de lege I se adreseaza:” “Invatatorule, acestea zicand ne mustri si pe noi!”(Luca 11,45).Lasind de o parte diplomatia,ataca frontal: “Vai si voua, invatatorilor de lege!”.Adica,”V am jignit”?O sa va jignesc si mai tare!”Cu alte cuvinte ii sfideaza,deoarece lui Iisus nu i au palcut fatarnicii,zelosii ,calaii,plingaretii,sfideaza legile,rinduielile si mentalitatea timpului,complacindu se in compania vamesilor si desfrinatelor. Iisus Hristos este sublimul provocator al omului, al istoriei si al fiintei.Mintuitorul este aspru cu fariseii,pentru ca avea sinceritate si nu duplicitate : „Eu vorbesc ceea ce am vazut la Tatal Meu, iar voi faceti ceea ce ati auzit de la tatal vostru. Ei au raspuns si I-au zis: Tatal nostru este Avraam. Iisus le-a zis: Daca ati fi fiii lui Avraam, ati face faptele lui Avraam. Dar voi acum cautati sa Ma ucideti pe Mine, Omul care v-am spus adevarul pe care l-am auzit de la Dumnezeu. Avraam n-a facut aceasta. Voi faceti faptele tatalui vostru. Zis-au Lui: Noi nu ne-am nascut din desfranare. Un tata avem: pe Dumnezeu. Le-a zis Iisus: Daca Dumnezeu are fi Tatal vostru, M-ati iubi pe Mine, caci de la Dumnezeu am iesit si am venit. Pentru ca n-am venit de la Mine insumi, ci El M-a trimis. De ce nu intelegeti vorbirea Mea? Fiindca nu puteti sa dati ascultare cuvantului Meu. Voi sunteti din tatal vostru diavolul si vreti sa faceti poftele tatalui vostru. El, de la inceput, a fost ucigator de oameni si nu a stat intru adevar, pentru ca nu este adevar intru el. Cand graieste minciuna, graieste dintru ale sale, caci este mincinos si tatal minciunii. Dar pe Mine, fiindca spun adevarul, nu Ma credeti. Cine dintre voi Ma vadeste de pacat? Daca spun adevarul, de ce voi nu Ma credeti? Cel care este de la Dumnezeu asculta cuvintele lui Dumnezeu; de aceea voi nu ascultati pentru ca nu sunteti de la Dumnezeu (Ioan8,38-47).
De regula,omul crede in el insusi,in ce l amageste si in ce-i da diavolul, nu crede in Adevar, fuge de Adevar, de Adevarul lui Dtmnezeu,evadeaza in lumi imaginare, cauta sa interpreteze Evanghelia la masurile sale, isi construieste teoriile sale proprii, isi pune gindirea sa deasupra Sfintilor Parinti,ii rastalmaceste, ii scoate din context si mai ales ii citeste cerebral, nu in Duh, astfel incat sa para a-l confirma in propriile teorii.
Omul contemporan are tendinta de autonomizare,de stapin al lumii,de inlocuire a conceptiei teocentrice de viata cu cea antropocentrica,ceea ce il separa de Dumnezeu si in acest caz capacitatea lui devine incapacitate,inspiratia confuzie,puterea neputinta.Când un astfel de om se crede măsura tuturor lucrurilor ( Pantón, métron anthrópos), cind a păstrat din învăţătura creştină numai un aspect, care, rupt din context, a devenit foarte nociv si anume ,este vorba despre concepţia potrivit căreia omul este stăpânul lumii,relatia dintre el si lume se rupe,cum s-a rupt si cea cu Dumnezeu,devine conflict,lumea insasi sufera si suspina cu suspine negraite,cum spunea Sfintul Pavel:” Căci făptura a fost supusă deşertăciunii – nu din voia ei, ci din cauza aceluia care a supus-o – cu nădejde,Pentru că şi făptura însăşi se va izbăvi din robia stricăciunii, ca să fie părtaşă la libertatea măririi fiilor lui Dumnezeu.Căci ştim că toată făptura împreună suspină şi împreună are dureri până acum.Şi nu numai atât, ci şi noi, care avem pârga Duhului, şi noi înşine suspinăm în noi, aşteptând înfierea, răscumpărarea trupului nostru”.(Rom.8,20-23).
Omul nu mai vede sensul lumii,viata sa devine desertaciune,el devine „distrugator autoproclamat”(Cioran),se indrepata spre moarte:”Sein zum Tode”(Heidegger).
În niciun caz nu am răbdare să citesc întregul roman pe care l-ai scris în loc de comentariu. Și parcă am spus că am încheiat dialogul cu tine. Dar pe tine te roade în continuare dorința de a demonstra că eu greșesc iar tu ai dreptate. Înțeleg că te roade, dar nu e problema mea. Nu faci decât să devii penibil în încercarea asta inutilă. Demonstrând că nu ești deschis unui dialog real, ci ești aici doar pentru a-ți împărtăși „înțelepciunea”, îți pierzi dreptul de a comenta pe blogul meu.
Mesajul Bibliei nu poate fi inteles si interpretat decit in masura in care ne apropriem de aceasta carte cu multa smerenie.. Este o carte diferita de alte carti. Putem spune ca este Cartea Cartilor! Există o mulţime de oameni cu pregătire universitara în toate domeniile şi unii chiar cu pretinse studii în teologie, care nu sunt capabili să înţeleagă adevăruri elementare revelate în Sfinta Scriptura.. Biblia are multe adevăruri greu de descifrat de catre mintea omului. Unele adevăruri nu vor fi înţelese niciodată !.Mintea omului este limitata! 2 Petru 3,16b: ,,În ele sunt unele lucruri grele de înţeles pe care cei neştiutori şi nestatornici le răstălmăcesc ca şi pe celelalte Scripturi, spre pierzarea lor.”
In general, oamenii uita, ca opiniile altora trebuie respectate. Toata lumea se contrazice cu toata lumea.Fiecare vrea sa para mai destept. Nimeni nu mai stie sa respecte opiniile celuilalt.. Fiecare om are opiniile si parerile lui. Fiecare om judeca in felul lui si in limita posibilitatilor. Adevarul e relativ!Nici tu si nici eu nu cistigam absolut nimic daca ne jignim. Absolut nimic! De ce te enervezi singur? Nu incerc sa ma dau destept si intelectual.Respect opiniile tale.Insa da mi voie sa mi sustin si eu opiniile. Nu incerc sa imi impun opiniile si parerile. Nu ma contrazic !Am inteles ca adevarul e relativ si ca, daca ma contrazic, nu voi parea decat un om care nu s a dezvoltat complet,care nu a ajuns la maturitate. . E urat si imatur sa consideri ca parerile tale sunt certitudini , ca tu esti cel mai bun si ceilalti sunt prosti! Chiar daca nu sunt de acord cu parerile tale,le respect. Sa ne respectam opiniile si sa dam dovada ca suntem doi oameni de caracter. Hai sa incercam de astazi sa ne spunem parerile frumos si sa acceptam si parerile celorlalti.
Cum se face că înțelegi numai aiurea și numai ce vrei tu? Am spus eu vreodată că părerile mele sunt adevăruri? Am încercat eu să-mi impun punctul de vedere? Dintre noi doi, tu ești cel care face asta. Uite exemplu chiar în comentariul ăsta: „Mesajul Bibliei nu poate fi inteles si interpretat decit in masura in care ne apropriem de aceasta carte cu multa smerenie”. De unde știi tu cum poate fi înțeles mesajul Bibliei? Ce anume îți oferă această certitudine pe care o afișezi? Ți-au spus asta cei care au scris Biblia?!? Într-adevăr, Costele, ca să te citez, „E urat si imatur sa consideri ca parerile tale sunt certitudini , ca tu esti cel mai bun si ceilalti sunt prosti!”.
Problema mea cu tine nu au fost niciodată părerile diferite. Și mă scoți din pepeni că e a nu-știu-câta-oară când spun asta. Problema e că în încercările de dialog de până acum ai ignorat toate argumentele mele, alegând să vorbești doar despre ce ți-a convenit. Lasă-mă cu prostiile de genul „Hai sa incercam de astazi sa ne spunem parerile frumos”, că nu suntem la grădiniță. Hai să încercăm să ne spunem părerile logic, cu argumente și cu contraargumente. Hai să nu ignorăm ce nu ne convine dintr-un dialog și să răspundem la ce suntem întrebați. Hai să nu mai prezentăm certitudini, ci ipoteze, că nimeni nu poate cunoaște adevărul. Hai să nu mai batem câmpii pe câțiva kilometri cu propagandă bisericească. Hai să ne deschidem mințile dacă vrem să ne înțelegem cu alții cu mințile deschise. Etc. Cam asta ar trebui să spui, Costele, nu partea cu vorbitul frumos. Oricum, e cam târziu pentru asta. Ai ignorat cam multe dintre răspunsurile mele, iar eu nu pot discuta doar despre ce vrei tu. Uite aici cum ai lăsat discuția, răspunsul tău la toate întrebările mele fiind întrebarea dacă Adam a avut buric: https://secretelezeilor.wordpress.com/2015/02/22/misterele-bibliei-sexul-in-biblie/. Ceea ce demonstrează că un dialog între noi nu poate avea loc.
Și tot nu mi-ai spus de ce ții neapărat să avem un dialog. Ești prea insistent, ceea ce înseamnă că ai un interes. Care e ăla?
munca ta e impresionanata. faptul ca ai studiat si desprins asemanarile dintre mituri si personajele lor este remarcabil.
munca ta ma ajuta pe mine sa inteleg mai departe ce inseamna de fapt acesti ‘zei’ si efectul actiunilor lor, asa cum sunt descrise in legende, asupra omenirii atunci si acum. intelegerea o fac tot prin paralelisme si analogii dar aduc in cadru informatii si din alte domenii: astrologie, psihologie, carti despre cunoastere… si poate printr-un pic de intuitie.
apropos: ai vreun articol despre sfinxul egiptean? care e semnificatia lui?
Numai Eu dau saorma free!
Dacă avem în vedere actul facerii lui, n-ar trebui să aibă..El a fost creat direct de Dumnezeu din tarina pamintului,deci nu a fost nascut dintr o femeie. “Domnul Dumnezeu a făcut pe om din ţărâna pământului, i-a suflat în nări suflare de viaţă, şi omul s-a făcut astfel un suflet viu”( Geneza 2.7 ).Adam a fost primul om. Nefiind nascut din femeie, putem afirma ca nu a avut cordon ombilical, asadar nu avea nici buric.DAR !Dumnezeu nu face ceva in mod inutil.Unul din atributele lui Dumnezeu legat de spiritualitatea Lui,este Prestiinta Sa. Dumnezeu le prestie pe toate,dar nu le predestineaza,tinind cont de libertatea fapturilor.Prestie ce vor face ele in mod liber. In prestiinta Sa Dumnezeu a stiut inca de la „inceput „ca omul o sa cada in pacat, a anticipat chiar jertfa Fiului Sau :”taina cea din veac ascunsa si de ingeri nestiuta”Cu anticipaţia cu care Dumnezeu i-a creat pe Adam şi Eva cu organe genitale, cu aceeaşi anticipaţie putea să-i facă şi cu buric. Dumnezeu nu lucreaza nimic inutil! . Sunt multe întrebări la care nu vom putea răspunde niciodata. Mintea omeneasca e neputincioasa sa L inteleaga pe cel Nemarginit,Necuprins si Etern.Numai Cel ce a creat lumea vazuta si nevazuta poate raspunede! Asa cum raspunsul la intrebarea „cum a aparut Dumnezeu?” nu o vom afla niciodata pentru ca mintea noastra e incapabila de a dezlega misterul,asa nu vom sti multe!
Costele, tu ești sănătos la cap?!? Sărind peste partea în care tu chiar crezi că un om a fost făcut din pământ, ceea ce e semn de idioțenie totală, când eu îți reproșez că răspunsul tău la toate întrebările mele este întrebarea dacă Adam a avut buric, tu continui cu Adam și cu buricul?!? Măi, omule, ție îți lipsesc multe doage la cap! Nu înțelegi ce ți se spune, ești fixat pe niște idei copilărești, crezi în povești fantastice cu oameni fără buric, făcuți din pământ… N-ai nici măcar cei 7 ani de acasă, ca să răspunzi atunci când ești întrebat ceva. Indiferent ce te întreb, tu continui cu delirul tău! Du-te la un control, că ai nevoie! Nu-ți pierde timpul cu psihologi, ci treci direct la psihiatri, că la tine e grav! Gata, am terminat-o cu rahaturile tale! De ce naiba să îmi pierd timpul cu toți nebunii?!? Du-te la biserică, povestește-i popii tot ce te frământă, sau unui psihiatru, și toată lumea e mulțumită. Ți-am dat prea multă atenție din bun simț, însă mulți nu merită. Și te miri că am ceva cu credincioșii, când toți peste care dau sunt nebuni și idioți…
“Dacă este vreun lucru despre care s-ar putea spune: “Iată ceva nou!” demult lucrul acela era şi în veacurile trecute.”(Ecl. 1:10) . Oamenii nu pot pune mai multe intrebari decat cate raspunsuri sunt in Biblie.
Smerenia este asemenea unui munte înalt, pe care vrei să-l urci, insa nu-l poti cuceri. Citind cu patima Biblia ne impatimim si mai mult.Ne impatimim fie in mandrie, fie in inselare si ratacire, fie in rautate. Ioan Hrisostom ne indruma sa o citim cu multa piosenie si smerenie: „Cand luam, deci, in maini Sfanta Scriptura, sa ne incordam mintea, sa ne adunam gandurile si sa alungam din suflet orice gand lumesc. Asa sa citim Scripturile! Cu multa evlavie, cu multa luare aminte, ca sa putem fi povatuiti de Sfantul Duh la intelegerea celor ce sunt scrise si sa culegem mult folos din ele.”
Smerenia este o stare pe care o poate dobândi un om impăcat cu el insuși,cu semenii și cu Dumnezeu, un om care îsi iubește aproapele și își da chiar sufletul pentru aceștia.. In dinamica antinomica smerit – mândru, mândria este echivalentă cu pseudo-smerenia, o aroganță ascunsă, îmbracată în haina smereniei, diferită de umilință. Nu e acelasi lucru smerenia si umilinta .Cel smerit e un om demn,pe cind cel ce simte umilinta este un om mindru. Demnitatea este un atribut al smereniei, pe când la un om umilit ii lipseste. Omul mândru isi dispretuieste semenii săi. Smerenia cumuleaza înțelegerea, conștientizarea propriilor lipsuri, cu ajutorul Duhului Sfânt, dezbrăcarea philautiei, simplificarea sinelui in raport cu lumea materială si apropierea de starea inițială, îndumnezeită. Smereniei are puterea să atragă harul lui Dumnezeu în suflet.
Singura posibilitate de a ne despătimi și a urca pe scara smereniei, este aceia sa ne rugam neincetat : ” Fara Mine nu veți putea face nimic” (Ioan 15, 5). Rugăciunea curată ne duce catre “odihna minţii”, prima treaptă a liniştii. Prin rugaciunea curata capatam o simţire a prezenţei Lui, provocată de puterea Duhului Sfint. Puterea mintii noastre nu ne ajuta sa intelegem corect Biblia, ci puterea harul lui Dumnezeu ,care lumineaza mintea. „Nimeni sa nu se amageasca. Daca i se pare cuiva, intre voi, ca este intelept in veacul acesta, sa se faca nebun, ca sa fie intelept. Caci intelepciunea lumii acesteia este nebunie inaintea lui Dumnezeu” (I Corinteni 3, 18-19).
Din dialogul cu tine incerc sa învăţat ,să înţeleg mai mult ce înseamnă identitatea mea ..
Din dialogul cu mine sau cu altul ca mine nu poți învăța nimic atât timp cât ești îndoctrinat de religia ta, ale cărei vorbe sunt adevăruri pentru tine. Doar oamenii cu mințile deschise pot învăța, nu cei care cred că știu deja adevărul.
nu am practicat aceasta forma de rugaciune, dar citind despre multe persoane care declarau ca I ajuta, am devenit curios.
dupa ce am mai citit diverse interpretari, pot spune ca rugaciunea are rolul de a ridica individual din nivele de constiinta inferioare catre nivele superioare pentru rezolvarea problemelor aparute. argumentele sunt urmatoare:
„tatal nostru” -are rol de invocare a ‘creatorului’ nostrum comun nu doar al individului- parintele biologic. cel ce se roaga accepta existena unei forte creatoare mai presus de el, forta comuna tutror oamenilor
„care esti in ceruri” – sugereaza imaterialitatea acestei origini commune si superioritatea fata de planul de pe care se face rugaciunea, invitand individul sa-si vada locul ca parte a unui intreg
„sfinteasca-se numele tau „- indeamna individul sa nutreasca respect fata de aceasta origine comuna
„vie imparatia ta” – aici pot fi 2 sensuri: imparatia divina cuprinde tot ce este viu sau fie sa vina imparatia divina pe pamant
„faca-se voia ta” – individul este indemnat sa-si abandoneze temerile si sa accepte forta superioara ca nivel de constiinta intermediary necesar petru rezolvarea problemei/situatiei aparute
„precum in cer asa si pe pamant” – legea kybalionului” ce este sus este ca si ceea ce este jos”
„painea noastra cea de toate zilele” – hrana fizica sau spiritual
„da-ne-o noua astazi”- invita individul sa nu se mai ingrijoreze inutil pentru ziua de maine
„si ne iarta noua greselile noastre precum si noi iertam gresitilor nostri”- folosirea iertarii ca metoda de vindecare
„si nu ne duce pe noi in ispita”- cred ca e clar
„si ne izbaveste de cel rau-” – idem
„ca a ta este imparatia si puterea si slava in veci „- recunoasterea eternei puteri a acestei forte/origini commune caruia suntem invitati sa cerem ajutorul prin „predarea” catre ea a grijilor noastre
In concluzie e o metoda veche ce seamana cu instrumentele create de psihologii moderni pentru auto vindecarea problemelor individuale prin tehnica abandonului/ acceptarii , iertarii…
metodele moderne se numesc tehnici de vindecare emotionala- sunt zeci de variante folosite acum si se pare ca erau cunoscute si de medicul trac ce-l invata pe pitagora medicina holistica- asa cum povestea de Herodot
Strămoşului omului contemporan este omul religios,homo religiosus. Carl Gustav Jung descrie structura umanului atât la nivel de intelect prin conştient, inconştient personal şi inconştient colectiv, cât şi la nivel sufletesc, prin persoană, sine şi arhetip.
Omul a fost inzestrat la creatie cu toate darurile. O unitate,o armonie intre toate darurile primite il ajuta pe om sa se desavirseasca.Individul se raporteaza la realitate prin Constiinta.Inconstientul personal contine perceptii subliminale, elementele informaţionale care s-au uitat pe parcursul existenţei noastre, pe parcursul vieţii , diferitele experienţe sufleteşti pe care le-a avut un om de la primele începuturi ale vieţii sale până la maturitate si structuri spirituale înnascute, aşa numitele arhetipuri. Inconştientul colectiv este cel mai adânc şi extins strat .El conţine imagini originare, comune întregii omeniri. In constiinta umanitatii imaginile primordiale niciodata nu au fost . El este identic in toţi oamenii şi constituie astfel un fundament psihic universal de natură suprapersonala.În inconstientul colectiv apar în primul rând o serie de arhetipuri specifice existenţei individuale ale fiecărei persoane şi care au fost transmise de-a lungul timpului.Asemanarea.arhetipurilor de acest tip la un grup de persoane conferă unitate de idei şi comportamentală grupului respectiv. Omul fara religie ,nereligios, „în stare pură”, este foarte greu de găsit în realitate, chiar şi în cele mai desacralizate societăţi,el pastreaza încă urmele unei valorizări religioase a lumii, anumite comportamente,ritualuri( fara semnificatie religioasa),simboluri,mituri.
Inconştientul colectiv este identic la toate persoanele, independent de spaţiu şi de timp. Vom regăsi în acest inconştient colectiv forme spirituale colective şi instincte înnascute: forme spirituale care apar preformate în creier, deci aprioric, care preced orice experientă. In inconstientul colectiv apar în primul rând o serie de arhetipuri .Din categoria acestor forme spirituale fac parte arhetipurile gândirii. Arhetipul conferă psihicului de la bun început o orientare în funcţie de care se organizează acesta,este o structura spirituala înnăscuta, este model primitiv, etern, care contine imaginile străvechi ce constituie un fond comun pentru toată umanitatea. Jung: „…înţeleg prin ele forme sau imagini de natură colectivă care apar aproape pe tot pământul, ca elemente constitutive ale miturilor, şi în acelaşi timp ca produse autohtone individuale de origine inconştientă. Motivele arhetipale provin probabil din acele tipare ale spiritului uman care nu se transmit numai prin tradiţie şi migraţie, ci şi prin ereditate. Ultima ipoteză este indispensabilă, pentru că imagini arhetipale chiar complicate se pot reproduce spontan, fără nici o posibilitate de transmitere directă.”
Imagini de natura colectiva,primordiale se reintilnesc în fiecare persoană, în orice timp istoric, în orice spatiu , impreuna cu amintirile personale. In practica sa de psihiatru,Jung a întâlnit persoane bolnave, care prezentau în vise şi halucinaţii structuri narative pe care nu le puteau dobândi prin socializare,educatie,etc. Dacă nu proveneau din mediu, atunci ele proveneau in mod ereditar. Aceste arhetipuri pot fi modificate, în bine sau în rău, pe parcursul vieţii omului, si în această forma modificata se transmit urmaşilor. Sunt anumite arhetipuri care se activeaza numai în anumite împrejurari specifice ale vietii,in rest ele ramin in satre de potenta.
Imbinarea arhetipurilor cu unele împrejurări ale vieţii duce la constituirea a numeroase complexe autonome.Complexele autonome sunt de natura emoţionala si chiar afectiva şi sunt generate de interactiunea dinte un arhetip şi reflectarea în inconştient a unui eveniment deosebit din viaţa omului.Evenimentul poate fi o situaţie deosebita , cu personaje importante din viata si care primeste o directie anume prin interactiunea cu un anumit arhetip. Se constituie astfel nucelul complexului. În jurul acestui nucleu se acumuleaza în timp impresiile emoţionale provocate de situaţii similare, ale căror actori sunt în timpul primei copilării,mai ales membrii familiei,rudelor,etc.,iar mai târziu şi persoane din exterior.De regula evenimentul initial dispare din memorie in imprejurarile vietii, însa forta sa de iradiere psihica ramâne nestirbita ,dominind comportamentul persoanei pina la sfirsitul vietii. Un arhetip sanatos poate determina o orientare pozitivă a complexului care rezultă din el si invers, un arhetip maladiv poate duce la un caracter negativ al viitorului complex. Un numar mare de complexe autonome se gasesc în interiorul inconştientului personal. Două dintre ele se detaşează de celelalte: complexul eului si complexul „umbra” .Complexul eului ajuta inconştientul sa acţioneaze asupra conştientului, determinind astfel modul acestuia de a recepta realitatea. In complexul „Umbra”, se colectează toate experienţele negative ale omului, inclusiv toate pornirile de acest fel şi de care omului îi este ruşine.
Tu ai rusine? E ruşinos să fii fără ruşine!
Legatura dintre Constient si Inconstient , se infaptuieste prin intermediul a două procese, al progresiei şi al regresiei.
Progresia psihică ,este responsabila cu acomodarea omului la diferitele modificări care intervin în mediul său,in viata sa.Ea realizeaza armonia dintre Constient si Inconstient prin complexul Eului. Complexul eului primeste diferiti stimuli din viata constienta a omului si i integreaza in dinamica complexe-arhetipuri.In acest mod se traduce adaptarea celui in cauza la existenta cotidiana.O plasticitate ridicata a Inconstientului determina o palsticitate corespunzatoare progresiei si deci adaptarea unui om la modificări majore ale vieţii sale sociale.
Regresia psihică survine când informaţiile primite din exteror intrec posibilităţile de prelucrare ale inconştientului. Inconştientul se blocheaza la un moment din trecut, în care acomodarea cu exteriorul funcţiona, pentru a se odihni acolo, pentru a prelucra noul exterior cu instrumentarul trecutului.Apare o respingere, un fel de „odihna „care îi dă timp inconştientului să se reorganizeze.,sa poata prelucra noile informatii.
La tine progresia psihica este de obicei limitată si adeseori esti in regresie.
Să nu-ţi fie ruşine să spui ceea ce nu ţi-e rusine să gândeşti.
Acum te crezi și psiholog? Tu îți dai cu părerea despre un om pe care nu-l cunoști absolut deloc. Și nu oricum, ci crezându-te psiholog? Tu îi consideri pe alții limitați? Pe bune? TU?!? :))))))))))))
Dacă tot copiezi pasaje din cărți, pentru a părea deștept, de ce nu copiezi cărți complete? Nu-și pierde nimeni timpul citind atât, dar măcar astfel ai avea bunul simț să specifici autorul și sursa.
Atât timp cât refuzi să îmi răspunzi la întrebări, te anunț că ăsta e ultimul comentariu pe care ți-l mai aprob. Mă fac înțeles acum sau e nevoie de desene?
Aplauze!!!!!!!!!!
Foarte interesant , ati muncit ceva la material. Ce ma doare cel mai tare este ca 99% dintre credinciosi n-au citit biblia decat pe fragmente sau nici macar atat. Cum sa crezi in ceva despre care n-ai habar? Bineinteles ca au fost mai multe zeitati, asa ca formularea Dumnezeu tatal ” este eronata.
Stii – cand eram copil bunica ne citea din biblie, sigur ca orice copil istet am intrebat-o: ” unde l-a trimis Dumnezeu pe Cain sa se impreuneze cu nevasta cand biblia spune ca erau doar ei patru la acea vreme pe pamant”. Bunica n-a stiut sa-mi raspunda, pentru ca nici n-avea cum, ulterior mi-am inchiput ca lipsesc pasaje din biblie ca pe urma sa constat ca de fapt este o mare minciuna toata biblia, plina de inadvertente si mistificari de tot felul cu scopul de a detine puterea spirituala. Sigur ea a fost conceputa de oameni inteligenti, numai asa puteai tine un popor in frau , dandu-i sa citeasca lucruri neintelese.
In mitologia greaca ca si in alte mitologii existau un numar mare de zeitati, multe s-au pierdut in timp se vor mai descoperi pe vase de ceramica si alte artefacte nume de zei, cine l-a recunoscut pe intaiul sau pe seful lor? stim noi ca Dumnezeu tatal de astazi a fost singurul sau seful tuturor la cata varietate de entitati au existat?
Asa cum biserica crestina venereaza (pentru ca asa vor dumnealor ) doar doua personaje, nu ca Dumnezeu ar fi spus bisericii „pe mine sa ma venerati ” asa si alte culte si religii care au bisericile lor si totul se rezuma la putere in numele zeilor. Recunosc puternica arma spirituala, sa conduci atatea milenii numai cu atat?
De cand crezi in numerologie?, chiar daca sunt unele tangente vazute de tine nu sant neaparat valabile.Este clar ca seniorul a luptat contra Cabalei si din nefericire singurul de pe aceasta planeta cu un oare care succes,macar ideologic(in prezent majoritatea sut nationalisti) .Restul e can can.
Vreau sa ghcesc fara sa ma intrebi ,dar e un pariu ca nici tu nu sti de unde iti vin atitea intortochieri prin minte.Dar si faptul ca sti o parte.
Cum să nu știu? Sunt reîncarnarea lui Hitler și a lui Churchill. Spiritele lor s-au combinat și au intrat în mine înainte să mă nasc. De asta când am învățat să vorbesc, primele mele cuvinte au fost „Heil me!”. Mai târziu, când creierul meu a ajuns la maturitatea necesară cuprinderii celor două spirite încarnate în mine, mi-au venit ideile din acest articol. Vezi că știu? 😉
SFINTEASCA -SE NUMELE TAU…. adica gura care pronunta numele Creatorului s-ar putea sa fie prea spurcata sa-l pronunte si atunci prin pronuntare ( o rugaciune spusa in gand este egala cu zero) il preamaresti, cinstesti si respecti……..SI NU NE DUCE PE NOI IN ISPITA….il rogi sa te apere pe tine insu-ti ca bolovan uman si fara minte.
As dori să citesc si eu Pistis Sophia. Mi-o poate trimite cineva pe mail? Mail–ul meu: anmstancu@yahoo.com
Multumesc anticipat.
Foarte tare ! Asta ar trebui tradusa si publicata …international, dar e nevoie de ceva cunostinte de istorie ,religie si mitologie sa priceapa tugulanul international, umorul fin si ironia .
In loc de Excalibur trebuia exkurtoshbur
Super, eu aveam,am, impresia ca Hitler ar fi murit in Berlin dar in lupta. Altceva,, Exista „izvoare” in zilele noastre despre istorii ascunse, f multe sunt greu de crezut sau acceptat, in fine … am citit cap – coada. Super Post. exact pe realitatea mea.
Multumim!
Foarte Intresant!! – nu era atât un plan formulat, cât o incredibilă întâlnire de gânduri, un consens, interpretarea birocratică de la distanță a unor gânduri –
Eu recunosc ca nu sant asa documentat ca tine si nici nu am prea mult talent literar dar imi place sa iau lucrurile asa cum sint scrise(ca si tine).In ziua a6 D-zeu a facut omul-barbat si femeie,deci in viziunea lui cuvintul om se refera la ambele sexe,deci cuvantul om defineste atat femeia cat si barbatul.Cat despre decalajul mare, de sute de ani ,de cand le-a zis sa se inmulteasca si primul copil se explica prin faptul ca eva nu a fost prima sotie a lui adam ci lilith.Poate ne spui tu mai multe si despre aceasta varianta cu lilith.Parca in folclorul evreiesc ea e socotita prima femeie a lui adam.Cu stima.
Si Dumnezeu era ambisex?
Cuvântul „ambisex” nu există în română. Încearcă altul.
Foarte intergalactici ungurii. Mai tari decat tiganii polari. Trebuie stiut ca Buda era din Budapesta.
Scriu la acest articol aprofundat, care ia timp oricui il citeste. Volum mare de informatii care legate bine iti dau puterea de a gandi si asta inseamna ceva. Mitologia contine adevar dar multi istorici marxisti nu au luat-o in seama. Secretele zeilor ori secretul suprem al adevarului, ce nu-i dat oricui sa il afle. Ma surprinde ca unii oameni in loc de „multumes pentru tot ceea ce mi-ai daruit”, primesti in schimb” bati campii”. Cel ce spune asta are creierul bine spalat. Doar citind mitologia si faptele lasate de „zei” ne vom minuna de perfectiunea lor: piramidele egiptene si orasele pierdute din Peru. Razboiul acesta al informatiilor , sunt ascunse oamenilor simpli, pentru asta sunt ei si chiar daca le spui fapte minunate ce urechea lor nu au mai auzit-o vreodata pana atunci. ei tot nu cred. Aceste informatii sunt date anumitor oameni aplecati catre latura asta spirituala a vietii. Oare prin vise nu-i un mod de comunicare sau intamplari din viata oamenilor atunci cand eviti o primejdie care devenea iminenta la un moment dat? Puterea credintei ridica pe om si nu vraja materiala, care a luat locul in viata oamenilor de azi.
Tin sa mentionez, ca oricat de lung e articolul te capteaza si nu regreti timpul trecut, citind. Sunt informatii pretioase si remarcabile, uimitoare, si daca tu, le-ai in memoria ta, atunci iti spun ca esti o persoana cu adevrat valoroasa, si daca vor fi scrise intr-o carte, va fi un succes, nu neaparat finaciar , ci o recunoastere intelectuala binemeritata.
In blogosfera se adevereste ca sunt oameni cu adevarat de valoare, care fac pe cei din mass-media sa ramana oarecum in ofsaid, vazand ca atatia oameni valorosi creeaza acuma prin intermediul internetului ferestre spre cunoastere si o alternativa uimitoare fata de vorba goala a lor.
Foarte interesanta postare
Satan care e pana la urma?marduk..el e yahuwah si satan!!?…in jocu asta sau ce o fi plan zis divin issus era in tabara celestilor sau in a veghetorilor?
Klaudiu citit esti logik ai dar nu poti crede toate tampeniile jidovilor neam de vrajitori perversi si posedati..o intrb ink la ce om folosi noi oamenii astora?
Salut!Parerea mea e ca oricum am da o omenirea va fi exterminata!Cand spun asta am in cap urmatoarea ipoteza.Urmatorul razboi mondial bate la usa,pentru ca tintarul este aproape asezat.Inclestarea dintre Marduk si Istar e la orizont (vezi gruparea ISIS , turpele astea de mercenari fiind conduse din umbra de SUA , sunt actualmente pe teritoriul Siriei ,dusmanul Israelului pentru inaltimile Golan).Apoi mai este si BRICS,alianta dintre Rusia,China,Brazilia,India si …Iran care sfideaza polul opus de putere financiara ,care pana mai ieri nu avea concurenta.Clar Iranul este tinta primordiala a lui Istar,fiind vechiul pamant sumerian.Acest BRICS nu da voie ca vestici sa darame toate bancile centrale din lume,sa controleze printr o moneda unica BITCOINE si sa instaureze Noua Ordine Mondiala.Evident din acest mare conflict invingator va iesi Marduk.Costurile omenesti vor fi catastrofale pentru ca e clar,vor fi si arme neconventionale aruncate in lupta,dupa care urmeaza o perioada de asa zisa pace in care Marduk o sa l aduca la ” viata” pe Enki.Acesta este punctul culminant in care va intra in scena si Enlil,acesta nefiind de acord cu invierea lui Enki ,acesta din urma amenintand guvernamantul lui Anu si suprematia lui Enlil.Cred ca omenirea este osandita oricum ar alege,pentru ca nu s atat de convins ca acestor asa zisi zei le va pasa de noi. Enlil am mai facut o odata cu acel potop.De ce nu ar face o iar intr un exces de furie?Noi nu avem nici o garantie.Voi merge chiar mai departe sa spun ca pamantul nu va fi distrus,pentru ca am in cap o chestie si anume ca acesti asa zis zei,nu s decat niste baroni dintr un mare imperiu la nivel de Cale Lactee,sau chiar mai mult..Nu cred ca ei sunt tatici si se joaca cu universul dupa bunul lor plac si spun asta,pentru ca teatrul de razboi este terra,nu si cosmosul,sau doar sistemul nostru solar,din care fac parte si ei.In alta ordine de idei,cred ca cei 144000 care vor ajunge in noul Ierusalim de care se vorbeste in Vechiul Testament ,mai mult ca sigur nu s oameni curati sufleteste asa cum nu era nici Noe ,ci sunt mai degraba semizei,sau hibrizi.Deci tot persoane care fac parte din jocurile lor politice,de interes.Asa ca singura solutie e sa ne desteptam noi si sa facem ceva,asta daca putem ,dar ma tem ca nu,din doua motive.Unu ca omenirea nu are tehnologia nesesara sa se lupte cu acesti zei si doi ca nivelul de adormire telepatica e asa de puternic incat suntem spalati pe creier aproape total.Daca nu am facut o in mii de ani,clar nu o vom face nici acum.Nu ne ramane decat sa speram ca totul e doar o poveste din trecut pe care au inventat o unii si ca nu se va intampla,dar cum am spus,Tabloul actual prea se pupa si lucrurile merg numai intracolo.
Klaudyu , tot respectul pentru efortul depus , „oamenii vor cunoaste adevarul iar adevarul ii va elibera” .
Din păcate, sunt prea puțini cei care acceptă adevărul. Dar e alegerea lor.
Klaudyu stai calm! Mediul academic din Romania nu mai e de mult ce trebuia sa fie.Sunt cei care fac jocurile celor care ne conduc la ora asta,nu cei care ar trebui sa fie specialisti in domeniu.Ma uit cu stupoare la tv si vad cum Cioroianu isi bate joc la TVR 1 de istoria adevarata a romanilor si spune tot felul de minciuni una mai stupida ca alta.Ma intreb de cine e platit omul asta si jocurile cui le face,ca poporului roman in nici un caz.D aia iti dau dreptate si chiar intaresc ca mediul academic roman e format numai din persoane care nu au nici o legatura cu functia sau scaunul pe care il ocupa acolo,iar daca sunt si persoane pregatite,acelea sunt mincionoase si si au vandut constiinta pe 40 de arginti!
Se vede că mediul academic nu mai e ce ar trebui să fie. Eu sunt calm; ele nu prea. 🙂
Liviu Chris Avram , alesul nu i ales de popor!Aici e problema.Hai sa fim seriosi si sa recunoastem ca Iohannis nu avea nici o sansa,dar unii interesati din canelariile europene au dat ordine stricte cand ,cum si cine.In Romania, romanii nu si aleg presedintele de la revolutie incoace.E o manipulare atat de nesimtita si lipsita de scrupule incat ti se face scarba pe loc si vomiti.Adevarul e unul singur.Indfierent de alegerile de pana acum ,mereu au fost doi mizerabili dispusi sa se vanda vestului.Mark Twain avea dreptate cand spunea „Dacă votul nostru ar putea schimba ceva, nimeni nu ne-ar mai lăsa să votăm.”..Deci?
va salut! mihai marian-mai bine de atat nu puteai sa spui. sunt total de acord cu tine.ar fi de spus foarte multe ceea ce ai inceput tu, dar nu vad rostul.
Viorel– Multumec,dar lasa „va salut”ca nu s asa batran..din contra!:))
Mihai Marian, acel „vă salut” era adresat tuturor, de asta e la plural. După cum se observă din restul comentariului, îți vorbește la pertu când ți se adresează doar ție.
O imagine de pe net care mi-a atras Atentia!-De cand te-am descoperit!
Interesanta Lumea Zeilor!
http://www.ancientsudan.org/arthistory_09_draw_barkalproc.html#
Doar naivii pot crede ca, dacă în timpurile noastre noi ne cunoaștem poate patru sau cinci generații anterioare, în acele timpuri, cu războaie, migrații forțate și analfabetism, „fiul de tâmplar” își cunoștea 42 de strămoși, adică pe toți din ultima mie de ani! Nu mai vorbesc ca, dacă ar fi o genealogie de sânge, faptul ca „Iosif” e „tatăl lui Iisus” rupe asa-zisa descendența din regele David, adică „dovada” ca Iisus e Mesia anunțat în VT. Sigur ca sunt alegorii, „bărbați care nasc bărbați”, stări de conștiința în evoluție. De aceea momentul conștiinței „Iesei”, care înseamnă „eu sunt” în multe limbi europene (je suis, io sono, yo soy) îl „naște” pe David, considerat „rege”. E momentul în care omul aflat pe un drum al autocunoasterii înțelege ca „regele” este egoismul din el, cel care ii conduce viata. Asa ca David „procreeaza cu o vaduva”, adică cu un subconștient căruia înainte ii „ucizi conștientul”, nu îl mai lași sa insamanteze, îl anulezi. De aceea Iosif, care reprezinta conștiința-martor, care nu mai are nevoie sa insamanteze subconștientul curat, din care am eliminat vechile frici și programe autodistructive, personificat prin Maria, îl „naște” pe Iisus, care personifica intenția altruista din om. „Mântuitorul” interior trebuie construit.
În aramaica „bar” inseamna „fiu”, „aba” inseamna „tata”. Baraba nu e un nume, ci un contras, și înseamnă „fiul tatalui”, dorința egoista de a primi pentru sine. Exista în fiecare dintre noi. La fel, exista în noi și Iisus-ul ascuns, zis tot „fiul tatalui”, intenția altruista. Asta e semnificația mistica a Pastelui- „eliberează-l pe Baraba din tine și crucifica-l (fixează-l) pe Iisus”. Unde se întâmplă scena asta psihologica? pe „Golgota”, adică în capatzana omului.
În orice plan al creatiei, fizic, mental sau spiritual, e nevoie de cele doua principii- masculin, activ, care „insamanteaza” sau fertilizeaza, și feminin, pasiv sau receptor, care gesteaza și apoi da expresie, sau „naște fiu”. În plan fizic, ele sunt femeia și bărbatul. În plan mental, este conștientul și subconștientul. Practic, subconștientul e „pantecele” creației mentale, conștientul are „datoria” de a-l „insamanta” cu idei pozitive, altfel subconștientul naște monștri, frici, temeri. În plan spiritual, sunt intenția de a darui și dorința da a primi. Hai sa ne uitam cu alți ochi la biblie, fiindcă Iisus, Baraba, Iosif, apostolii etc NU sunt persoane care au trăit pe Pământ, ci personificari ale anumitor stări de conștiința. Ca Imperiul Roman a fabricat religia creștină, motivele, modalitățile și procedeele prin care a făcut acest lucru sunt demonstrabile.
„Și cei doi se vor lipi și vor fi un singur trup” sau „când din doi veți face unul” este misterul conștiinței, explica modul în care funcționează corect creația mentala. În Numeri 5, „Apa de gelozie”, scrie „femeia care și-a înșelat barbatul nu va avea copii”, adică subconștientul care a fost insamantat de altcineva decât de tine însuți nu are idei proprii, creații mentale originale, ci repeta ca un papagal, fără sa înțeleagă, ce i-au spus alții. În plan mental, preoții „preacurvesc”. Asta e sensul „curvei”- subconștientul insamantat de alții. Nu îl „ucizi cu pietre” fiindcă este vina noastră, a propriului constient, ca am permis asta- „dacă voi sunteți lipsiți de pacat aruncați primii piatra”. În greaca veche, „hamartia” care a fost tradusa prin „pacat” inseamna „lipsa atenției conștiente”. În alta parte scrie „bărbatul care nu se însoară e famen”. „Famen” inseamna impotent, și este adevărat nu în plan fizic, dar în plan mental, dacă nu îți insamantezi singur „femeia” ești, într-adevar, impotent, lipsit de putere mentala.
Interesant, multi se intereseaza de exterior, cand solutia este de fapt in interior, subconstient
Si, pentru cei ce doresc sa cunoasca adevarul… Iisus nu a existat. Conducerea Imperiului roman a inteles ca imperiul se poate destrama, fiind afectat de enorm de multe conflicte interne cu populatiile ocupate, dar si datorita discreditarii si satirizarii paganismului, care nu mai avea nici o credibilitate http://avram-marius.blogspot.ro/2013/12/isus-christos-o-inviere-profitabila.html si ca doar impunerea unei religii unice ar reinstaura controlul mental asupra populatiei, mult mai ieftin si mai eficient decat cel militar si politienesc. Flavienii au „demarat” procedura impunerii crestinismului, procesul fiind finalizat de Constantin. http://www.filmedocumentare.com/mesia-lui-cezar…/. In acest scop, l-au luat pe cronicarul iudeu get-beget Josephus si l-au botezat Flavius Josephus. http://ro.wikipedia.org/wiki/Iosephus_Flavius. In paralel, sectele esoterice au fost eliminate brutal, deoarece reprezentantii lor cunosteau semnificatiile spirituale ale acestui sistem numit „viata” si nu puteau fi constransi fizic, nefiindu-le teama de moarte… gnosticii, esenienii, druizii, nestorienii, zamolxienii, mai tarziu catarii si samanii, si altii. „Istoricitatea” lui Iisus e o minciuna , http://en.wikipedia.org/wiki/Historicity_of_Jesus, dealtfel „Iisus”, ca si multe alte personaje mitologice care au aceeasi semnificatie de „constiintza christica”, nu au existat niciunul http://www.mixdecultura.ro/2014/06/o-altfel-de-istorie-religiilor/ Dealtfel, un studiu literar, stilistic, lexical, al bibliei, demonstreaza ca evangheliile au fost scrise, intr-un rastimp de vreo cinci sute de ani, de cel putin 600 de persoane! Nu prea avem unde sa „bagam” anii astia decat inainte de anul zero! http://www.filmedocumentare.com/cine-a-scris-biblia/. In perioada dintre anul 100 si pana la consiliul de la Niceea, grupuri de „crestini” fanatici au actionat, sub protectia Romei si a patriarhilor, ca niste gasti de cartier, ucigand pe cei ce se opuneau „directiei politice”, distrugand si arzand toate referintzele despre Iisus de dinainte de anul zero, inclusiv prin distrugerea renumitei biblioteci alecsandriene. http://www.descopera.ro/cultura/9187491-hypatia-din-alexandria-intaia-mare-matematiciana-a-lumii-antice . Iar aceste lucruri incep sa devina evidente in urma unor cercetari oneste si nepartinice. http://www.mediafax.ro/…/iisus-nu-a-existat-niciodata… Singura semnalare istorica a lui Iisus, cea facuta de istoricul roman de origine evreiasca Flavius Josephus (37 – 100 d.Hr.) s-a dovedit a fi un fals, un insert realizat cateva sute de ani mai tarziu de catre niste calugari crestini contrariati de faptul ca marele cronicar al Imperiului Roman nu a mentionat absolut nimic despre viata lui Iisus, desi povesteste amanuntit istoria iudeilor chiar in vremea in care a „trait” acesta. http://en.wikipedia.org/wiki/Josephus_on_Jesus
foarte interesant site-ul.
felicitari pentru articolele prezentate aici. …ca si tine, si eu am avut de cand ma stiu dorinta de a afla lucruri noi,m-a fascinat mitologia greaca si am simtit de mic o legatura stransa intre mine si orice imagine a dacilor…am citit mult, probabil nu cat ai citit tu, si tot continui sa cred ca defapt suntem o generatie foarte mult impulsionata de energiile subtile ancestrale ale stramosilor nostri genetici. dorinta de a afla adevarul despre originile noastre sta in memoria subconstientului nostru.si totul a fost activat la scara nationala in urma deschiderilor canalelor energetice de pe intinsul romaniei. indepartarea placii megalitice din aur de pe gura putului de la rosia montana e posibil sa fi facut conexiunea intre energiile subterane cele de la suprafata….
.calendarul maya itradevar a fost interpretat in mod eronat. nu e nimic intamplator,cineva a dorit ca insemnatatea acestui calendar sa fie prezentata eronat. precizia acestor 3 calendare corelate cu pozitiile astrelor este de neimaginat ptr timpurile cand el era aplicat intro societate omeneasca. poate si pentru faptul ca a fost conceput de fiinte care cunostea prea bine legile universului si stiau ca la o anumita perioada galaxiile se vor alinea cu lumina cosmica, vor iesi de sub influenta intunericului si a energiilor negatie si vor intra in sfera de influenta a energiilor pozitive, a luminii. dupa umila mea parere, aceste 3 calendare, prin suprapunerea lor perfecta in data de 21-12-2012 semnaleaza doar sfarsitul perioadei de influenta a intunericului si intrarea in era energiei pozitive, nu numai a planetei noastre ,dar si a tuturor galaxiilor
acest schimb de polarizare energetica a universului si implicit al planetei noastre, va trezi constiinte adormite la nivelul maselor de oameni si omenirea va incepe un drum nou, spre cunoasterea invataturilor sacre si tainele universului. …buddha spunea „noi , oamenii , suntem un univers, dar facem parte dintrun univers. cand ne vom cunoaste bine pe noi insine, vom cunoaste in profunzime si universul.” dar pana atunci, mai e de luptat inca cu fortele intunericului care se agata cu disperare de ceea ce au dominat timp de 5125 de ani.
avem nevoie, noi romanii, de oameni ca tine , pentru a deschide noi strazi in mintile intunecate si a scoate la lumina adevaruri simple sau complexe umbrite de fortele obscure. sunt de aceeasi parere cu tine la multe diin articolele tale si concluzia la care am ajuns este ca , la nivel national au loc schimbari mari de perceptie la nivelul tinerilor. acest lucru ma bucura nespus si imi intareste gandul ca romania se schimba in bine.
gandurile mele expuse aici sunt o incercare personala de a-mi explica cauza unor evenimente si motivatiile care stau la baza acctiunilor a diferiti oameni influenti de pe pamant.. sper ca nu am deranjat su parerile mele asa ca te salut si mult respect.
imi permiti o intrebare personala? esti din galati?
Nu ai deranjat deloc. Fiecare e liber să-și exprime punctul de vedere, atât timp cât nu depășește limitele decenței.
Da, sunt din Galați. De ce întrebi?
salutare oameni buni..
offff. asa ce va mai sfaditi , Cand a-ti putea foarte bine expune credinta voastra ,cu argumente evident, tuturor, dar cu vorba buna, fara ironii si intentii jignitoare. TOTI CEI CARE CITITI ACESTE ARTICOLE SUNTETI CREDINCIOSI. Fiecare dintre noi credem in ceva. Fiecare avem dreptul sa credem in ceva.Si va spun asta ptr ca am intalnit „n” persoane care nu au nici o treaba cu biserica dar nici nu vor sa auda de asa idei. Acele persoane sunt goale. mai rau, Sunt pierdute. Energii consumate in van. In schimb noi cei de pe aici, cu ajutorul lui claudiu si nu numai, ne luminam unii pe altii si ne ajutam sa evoluam in studiul nostru. Pentru cei de aici care cred cu adevarat in dummmnezeu sau iehova sau allah, le spun sa creada in continuare. Nu e nimic rau sa crezi in ceva sau cineva. Eu personal sunt crestin ortodox si din cate stiu eu ortodox deriva de la orto dox sau legea dreapta. Deci,intrun cuvant ,adevarata mea credinta este intro forta pozitiva cosmica care ne ghideaza pasii iar dumnezeul meu este BINE.Iin numele binelui am incercat sa canalizez toata gandirea si actiunele mele. si sa stiti ca o fac de cand ma stiu , ca si cum m-as fi nascut asa .Credeti cu adevarat in ceva, e cel mai important lucru. Credinta in forta pozitiva va va umple de putere sa descoperiti adevarurile istoriei noastre si a pamantului.Dar,la fel de important este si faptul ca NU TREBUIE SA NE LASAM INDOCTRINATI. Acest lucru vom reusi sa-l facem doar acumuland cat mai multa informatie, din toate domeniile. pentru ca absolut orice actiune sau descoperire au legaturi intre ele. Nu uitati ca inainte de orice stiinta sau mai bine zis materie de studiu, in scolile antice se invata filozofia…filozofia. Nu degeaba. E stiinta de a da o logica gandirii. Claudiu a aplicat logica in articolele sale, altfel nu ar fi fost inteles de multi dintre noi. bravo claudiu si tine-o tot asa.
Va doresc minte luminata tuturor si sper sa fie cineva sa ma contrazica. Doar asa , prin dialog, putem sa ne expunem gandurile si filozofiile de viata.
mai sintem asa de aroganti incat fiecare concureaza,insa nu vede ca e inevitabil singur, si ajunge mereu pe locul doi-trei…dar isi face ”vant la cur” ca macar a fost ”pe podium”
Da, Lucifer s-a razvratit impotriva lui Dumnezeu al vremii, daca se poate spune asa atunci cand esti tras pe sfoara de catre parintii tai practic. A fost alungat si de atunci tot se razbuna pe creatorii lui. Face act de prezenta pe Pamant o data la 3-4 ani undeva prin Franta. Totul se va clarifica incepand cu 2017, mai degraba cat de complicata e situatia noastra aici pe Pamant.
Dintr-un articol care demonstrează că nu există Lucifer în Biblie, tu înțelegi toate aberațiile pe care ni le-ai împărtășit? OK…
Sunt foarte multe variante ale Bibliei si fiecare cu micile modificari voite sau nu. Apare o singura data in Biblie, n-are nici o treaba cu Diavolul, si este cat se poate de real si nemuritor dupa standardele noastre. Acusi se vor da cartile pe fata. Urmariti stirile din Rusia, in special Crimea din urmatoarea perioada. Faptul ca a fost alipita Crimea Rusiei cu asa o rapiditate ca sa nu fie pierduta sub influenta vestica nu este nicidecum un moft de-al lui Putin.
A inceput deja cu invitatia oficiala a Romanovilor sa se intoarca in patria mama. In rest nu are rost sa-mi explic aberatiile pentru ca tot aberatii vor parea.
Atat doar 2017-2022.
Vor fi aberații, nu vor părea. Fabulațiile religioase, cu Lucifer „cât se poate de real și nemuritor după standardele noastre”, amestecate cu teorii conspiraționiste puerile despre Rusia și Crimeea, se încadrează în categoria „psihoze”. Prostii de genul ăsta poți să debitezi în voie pe site-uri precum cel al lui Lovendal, că acolo sunt încurajate fanteziile erotico-bisericești. Aici ne ocupăm de lucruri serioase și chiar nu avem timp sau chef de astfel de rahaturi.
Super tare, ca sa zic asa..Unele lucruri le stiam, unele vin sa completeze un puzzle….scriu acum dupa e am citit ff putin din articol, asa ca voi reveni…da, sexul a fost foarte important in vremurile alea si foarte divers. Nu numai in tehnici, in parteneri, indierent de sex, rudenie sau vecinatate de regn animal.Ci si in conexiuni. Cu Binele si , mai ales, cu Raul.In acel;e vremi se practicau uciderile ritualice si consumul de sange si carne umana….sau mutilarile de asemenea rituale…inclusiv sacrificiile de prim nascuti…am auzit un text din VT, la un post de radio adventist „il plangea cum isi plange cineva un prim nascut”; deasemenea si Douglas Reed, in Controversa Sionului, la inceput, aratand cultura agresiva a Levitilor, sustine ca are indicii in texte (mainile pline de sange) ca primii nascuti ar fi fost sacrificati.de catre preoti…mai erau si copiii aruncati lui Moloh, la caldeeni…..apoi a intervenit „legamantul” lui Avraam parca , sa „sacrifice ” doar o bucatica…
da, probabil ca acele preputuri se MANCAU..
da, probail ca se jura cu mana pe organul masculin, pt ca si acesta era un simbol al vietii si al fertilitatii.
Da, cred ca se viola pana la moarte, pt ca se asocia cu magia neagra.A ii lua energia fiintei agresate, mutilate, ucise IN CHINURI, pt ca asa ea cedeaza mai multa energie vitala. Da, fecioria. mnasculina sau feminina, era un plus de energie oferit sacrificatorului…Aceste cunostinte au fost apoi ocultate…dar sunt inca folosite in cercuri initiate sau neinitiate, dar perverse.
si azi, sacrificiul sangeros a fost redus la iudaici si sublimat la crestini. .si azi, in circumcizia traditionala evreiasca (mzvai bpeth, sau asa ceva), este un schimb de saliva a oficiantului , vin si sange al pruncului, ajunse apoi in un pahar ritualic…se poate vedea pe youtube.
Nici crestinii nu cred ca au fost mult mai breji. Personal cred ca povestreaasta cu incestul s-a propagat pana la „Consytantin cel Mare”. care dupa ce si-a ucis sotia si fiul vittreg (banuiti de complot si ,poate, incest), prin fierbere in ulei incins a facut-o imparateasa pe o femeie de incredere :mama sa , Elena. Si us-a mai casatorit. Eu unul cred ca daca era Imparateasa (a avut si decizii inimplemenmtare a crestinismului, a „gasit” si crucea lui Chritos, dupa ce a distrus un templu „pagan”), era in…toate. Si cred ca societatea accepta. Si alti imparati romani au trait cu surorile sau mamele lor. …mai apoi, unii papi au trait cu fiicele lor.
Revin…articolul e o incantare, multumesc. Doar asa, fara tabu-uri putem, mai putem sti adevarul despre lume. Pe care altii il cunosc, dar se straduiesc sa ni-l ascunda.
„Şi s-a aprins după amanţii ei, cei cu trup ca de măgar şi cu înfierbântarea ca de armăsar. ” cam cenzurata traducerea..in alte traduceri…madularul (barbatia) ca de magar si „scurgerea” ca de armasar….ceea ce e adevarat…armasarii ….”finalizeaza” ffff mult
Am luat traducerea din Biblia ortodoxă, pentru că majoritatea creștinilor din România sunt ortodocși. Într-adevăr, în alte variante, inclusiv în cea originală, pasajul e mai explicit.
da, cam lungi citatele din cantarea cantarilor…ati cazut in „pacatul” religiosilor…citatele lungi ( si pote”luate” de altundeva, ca imi pareau familiare comentariile)…o sa recitesc prima parte. cu citate scurte si dese din diverse carti ale Bibliei. Oricum, multumesc . O sa vizitez si celelate pagini.
Nu sunt citate, ci e întreg poemul. Tocmai pentru a nu fi acuzat că am scos ceva din context.
„Şi iată ce să mai faceţi: pe orice bărbat şi orice femeie care a cunoscut bărbat, să-i daţi pieirii, iar fetele lăsaţi-le cu viaţă”
„Arabii, frații semiți ai evreilor, încă mai cred că în Rai îi așteaptă 72 de femei veșnic virgine.”
„Deși fecioria era foarte prețioasă pentru poporul biblic, Lot a oferit-o pe cea a fiicelor sale mulțimii furioase din Sodoma.”
„Am eu două fete, care n-au cunoscut încă bărbat; mai degrabă vi le scot pe acelea, să faceţi cu ele ce veţi vrea”
‘iată, eu am o fiică fecioară şi el are o concubină; vi le voi scoate, ca să le cunoaşteţi pe ele şi să faceţi cu ele ce vă place; iar cu omul acesta să nu faceţi această nebunie!”
a luat pe concubina sa şi a scos-o în uliţă. Iar ei au cunoscut-o pe ea şi şi-au bătut joc de ea toată noaptea până dimineaţa, şi la ivirea zorilor au părăsit-o” „Dimineața, omul și-a găsit concubina moartă în pragul ușii. A luat-o pe un măgar iar când „a ajuns la casa sa, a luat un cuţit şi, apucând pe concubina sa, a tăiat-o bucăţică eu bucăţică în douăsprezece părţi şi le-a trimis în toate hotarele lui Israel”
2 chestii 1) fecioria 2) batut joc de ea pana a murit !!! atentie…si aia erau multi, pt ca un singur om nu vad cum poate face sex pana omoara o femeie…
cred ca este vorba de un sacrificiu ritualic…omorarea prin sex. pt a ii lua viata, adica energia…cred ca in acele vremuri stiau i multi aceste tehnici magice (satanice, ar zice crstinii)…si pretuiau energia celor neconsumati/neconsumate sexual….cam ceea ce fac si azi pedofilii si satanistii
orice femeie era buna de sacrificat, mai ales fecioarele
dar fecioarele aveau si sansa de a fi mame/sotii/concubine
copiii erau numai buni de sacrificat (ars) si consumat
copilele, iarasi de verificat, fie de abuzat, fie de maritat, cum le era norocul..vezi Aisha a lui Mahomed…care a luat-o in logodna (ce o fi aia? ar fi interesant de aflat, dar la astia patrunzi si mai greu in ascunzisurile religiei) la 6 ani ; si a „intrat la ea/luat-oin casa sa ” la 9 ani !!!!!
acest gen de „cunoastere” demonica (cel putin ca adjectiv) s-a propagat pana in zilele noastre…atat la nivel ocult zic unii (vezi david Icke, prelat de Dragos Annunaki) cat si l;a nivel profan , zic eu, multe din activitaile n homosexuale S&M, pedofilie sau animalofilie ( faza cu omorarea gainilor e recunoscxuta chiar de un teoretician GBLT, un prof univ din USA, honoris causa Univ Bucureti –vedeti pe active News)
cautati „Traseul Marsului Libertatii din Paris seamna cu harta Israelului”
@ Ama, daca mai vii pe aici…..wiki , ia cu discernamant ce iei de acolo….este tot a ‘lor”; iti recomand si „meta pedia” o enciclopedie „alternativa”…are muult mai putine lucruri, dar mult mai incorecte politic…d acolo am aflat si eu ca pe Karl Marx il chema de fapt Chaim Mordeccahi si era nepot de rabin. Si ceva var cu Rothshield. Lumea nu se face de ieri de azi, se face de rasalalteieri
Poti sa incepi de aici si sa continui toata seria. Vei sta cateva zile in continuu ca sa vezi tot. www.youtube.com/watch?v=L3CBZpaeixg
Din curiozitate. Sa afli informatii, daca nu te intereseaza incheiem discutia aici.
Dacă îți spun că „aici ne ocupăm de lucruri serioase și chiar nu avem timp sau chef de astfel de rahaturi”, tu îmi ceri să pierd zile pentru a mă uita la ceva care îți place ție?!? Mai ales când eu nu ți-am cerut niciun fel de informație? Ai prins ideea? Eu: „nu am timp sau chef de astfel de rahaturi”; tu: „Poti sa incepi de aici si sa continui toata seria. Vei sta cateva zile in continuu ca sa vezi tot”. Ținând cont și de fabulațiile de dinainte despre Lucifer și Rusia, chiar trebuie încheiată discuția aici.
Inca una tare.Si calda… La Evaluari nationale, iunie 2015, la proba de Matematica, problema de geometrie in spatiu a fost cu o piramida patrulatera regulata.ca in Egipt…nu garantez proportiile. dar …tineti aproape.Urmeaz dezvaluirea. La punctul ultim, ala mai greuşor (pentru departajare elevilor buni de cei medii), pt rezolvare trebuia gasita o sectune axiala (ce trecea prin mijloacele a doua laturi opuse ale bazei ), sub forma de triunghi echilateral cu latura de….6.dm, cred, nu conteazaunitatea de masura. Se cerea valoarea sinusului unui unghi de…60 de grade…Iar triunghiul respectiv, ca sa te prinzi ca e echilateral , deci ca unghiul are 60 de grade, trebuia sa vezi cele trei laturi de 6 : adica 6 , 6 si 6.
da…neinspirat atunci…mai multi perciunati ne conduc sub Io sas mi-s, decat sub Ponta…Colinizarea continua
Nici un comentariu! Ipoteza asta nu place cititorilor! Zeii ingrozitori nu le sunt pe plac. Prefera zeii dupa chipul si asemanarea lor care se …..joaca cu frumoasele zeite!!!
Probabil. Știi doar că adevărul deranjează de cele mai multe ori.
Asteptam cu Nerabdare
eu sunt atee dar ii dau dreptate celui care ti-a scris ca esti cam plin de ura fata de crestini..cel putin asta denota replicile tale…pacat ca nu iti propui sa iti slefuiesti putin caracterul,ptr ca informatia de pe blog este pretioasa.
Caracterul meu se modelează după cei cu care intru în contact. Mă port la fel și cu creștinii, și cu evreii, și cu ateii, și cu sataniștii. Pentru că prostia nu are o religie.
Înainte să săriți de cur în sus că sunt plin de ură, ar trebui să învățați să vă purtați. Iar dacă ați avea măcar minimul necesar de neuroni, poate ați reuși să înțelegeți că nu e ură, ci doar o reacție de repulsie cauzată de prostie. Dar acel minim rămâne în continuare o cerință imposibilă pentru cei mai mulți.
Claudiu, am si eu o intrebare. De ce isi doreau liderii sionisti sa inlocuiasca comunismul din rusia? adica stiu din surse sigure ca, comunismul nu vedea ortodoxia dintr-o lumina tocmai ok, ca lideri precum ceausescu nici macar nu si-a botezat copiii. Si alte lucruri de genul. Deci de ce ar vrea ei sa inlocuiasca comunismul cu catolicismul? Profesorul meu de religie imi tot spune ca, catolicismul este o religie foarte periculoasa datorita purgatoriul. Ideea de purgatoriu. dupa parerea sa. fiind mai periculoasa decat pare.
scuze pentru greselile gramaticale… e 5 dimineata si sunt foarte obosit… inca o mica intrebare… asta daca imi poti raspunde… sunt tare curios de unde ai luat surse precum pozele din paginile de ziar… asta daca imi poti spune. mersi pentru faptul ca mi-ai oferit ocazia sa vad toat acest subiect si dintr-un unghi diferit
corect..brvo..mersi…de fapt nu conteza cat e de adevarat/neadevarata este ci pentru ce E FOLOSITA insailarea asta numita Biblie…pt dominatia lumii….daca se poate, de catre evrei… ce mi se pare tragicomic este : crestinii ortodocsi cred ca se apara impotriva ofensivei globalioste sioniste cu crestinismul…care nu este decat o up datare a iudaismului monoteist…crestinii neoprotestanti cred ca sunt in ‘coabitare” cu iudaicii..de altfel, patria neoprotestantilor si a iudaicilor este aceeasi…Uniunea Sovietica Ailalata.
In primul rand trebuie inteles ce este biblia. Biblia nu este o carte de istorie in care faptele sunt luate ca atare si sa nu mai mentionez ca in urma multiplelor traduceri s-a mai pierdut sensul unor pilde si invataturi. Biblia nu furnizeaza date exacte asa cum se asteapta toata lumea, ea, mai mult ,,functioneaza” ca un tipar. Am un tipar …. pentru o camasa si confectionez 100 de camasi. Toate camasile au fost facute cu acelasi tipar, de aici rezulta ca toate camasile au acceasi dimensiuni(marimea M) si se potrivesc la 60% din clienti. Iau acelasi tipar si las mai mult material pe margini, sau mai putin si fac camasi xxl si S. Cu un singur tipar si poti sa multumesti pe toata lumea.(aici am vb strict de camasi).
Bbiblia nu se poate spune ca este adevarata sau falsa fiinca este doar un tipar. Problema apare atunci cand este folosit tiparul, se poate folosi faca si bine si rau si noi uitam cateodata binele fiindca din pacate este nesemificaticv in comparatie cu raul facut de oameni impotriva oamenilor.
Nu trebuie sa crezi …. cerceteaza si iti vei da seama cat suntem de limitati suntem, vederea – intervalul (300÷700) nanometrii, auzul în gama 15-20.000 Hz. Pentru a merge mai departe trebuie sa evoluam spiritual si pentru asta trebuie folosit corect tiparul.
Pentru Epicur toate percepțiile noastre senzoriale sunt adevărate, astfel că aisthesis, senzația este criteriul suprem al adevărului.
Un tipar pentru ce? Bineînțeles că e important dacă este adevărată sau falsă. Dacă ai o matriță eronată, tot ce vei realiza cu ea va fi plin de erori.
Scopul nostru pe pamant este sa mananci, sa bei, sa-ti bati nevasta sau barbatul, dupa caz, sa injuri, sa urasti, sa iubesti, sa fi sceptic, sa fi egoist, sa-ti fie frica, cald, frig, foame,sete, ……etc. Se pare ca foarte multi oameni isi accepta locul in turma si se lasa condusi din spate de un pastor care ii spune ca e in cer unu care te baga intr-un cazan la fiert daca nu iti golesti buzunarele.
O greseala este sa nesocotim intelepciunea antica fiindca din vremurile acelea cine detinea informatia avea putere. Mai tarziu biserica si-a dat seama de putera informatiei si prin jurul anului 1500 biblia a fost interzisa pentru oameni de rand,realizand ce ,,arma’’ ar putea fi in mana unor oameni neindoctrinati, si au inceput procesul de degradare al bibliei. In jurul anului 1600 a aparut biblia King James in limba engleza.Aceasta se vroia o traducere completa si corecta, care sa nu includa neconcordantele celor aproximativ 50 de Biblii existente la data aceea.
Tot ce ne inconjoara este in continua transformare. Fiinta umana este caracterizata prin ratiune, sentiment si vointa. Ar trebui sa intelegem ca si noi ar trebui sa evoluam, pe plan spiritual, si pentru asta avem nevoie sa fim indrumati ,,pe calea cea dreapta’’. Mai nou se sugereaza ca traim intr-un univers simulat, se discuta despre existenta ingerilor, demonilor,despre reincarnare despre spirite si suflete …. Informatie este destula numai trebuie sa o punem cap la cap.Sunt oameni care au reusit sa evolueze spiritual si au lasat in urma lor niste tipare (biblia,coranul,mantrele…samd) sub forma unor ivataturi. Contradictiile apar datorita pervertirii invataturilor transmise dar samburele de adevar e acolo trebuie numai sa il ,,simtim’’.Dupa William James: „O propoziție este adevarată dacă este utilă”.Despre biblie tot asa nu poti spune ca e falsa, chear da 90% sunt fabulatii si nonsensuri.
Da. Erai abonat la un blog care nu mai există. Acest site este altă mâncare de pește.
Buna seara Claudiu,
intr-o biblioteca online, am dat peste ,,Cartea pierduta a lui Enki,,. al carei autor esti. Avand in vedere ca faci modificari la articolele postate in blog -, intreb daca sunt diferente de continut-informatie, sau doar tenoredactarea, exprimarea – sufera modificari, fata de manualul la care am facut referire mai sus? Multumesc frumos.
Nu știu ce e această carte pierdută a lui Enki. Aș aprecia dacă mi-ai lăsa link-ul, pentru că mă roade curiozitatea. Sunt diferențe și de conținut. Adaug multe informații noi pe măsură ce le descopăr, pe altele le elimin deoarece se dovedesc a fi false ori inutile. Recomand varianta actuală, care va fi și finală. Cel puțin asta sper.
Observ ca:
1. Cristian Negureanu este un prolific autor de carte. Cei care nu au publicat sau nu au vandut nici o carte, sunt doar niste catzei care agaseaza lumea cu comentariile lor anonime si iresponsabile.
2. Atat Biblia cat si Coranul prolifereaza rasismul si prozelitismul. Crestinii ii urasc pe musulmani si invers. Femeile sunt puse in plan secund in majoritatea religiilor. Le recomand tuturor sa urmeze maniera in care se adapteaza oamenii intre ei, traind intr-o tara multiculturala cum este Canada.
3. Am citit foarte multe carti. Ma deranjeaza faptul ca de vreo catziva ani citesc din ce in ce mai putine cartzi. Este o comoditate idiotizanta, care se datoreaza informaticii si internetului in special. Cantitatea si calitatea informatziilor de care am parte ma ingrijoreaza. Cel mai mult ma ingrijoreaza rautatea care rezulta din incultura si prostie. Chiar si cei care sunt ineligentzi si culti, se pierd si sunt in ceata din cauza diluarii valorilor morale actuale. Cautand in gunoaiele istoriei, nu aduce nimic nou sau bun.
Am fost anul trecut in tara (dupa vreo 12 ani). Am fost in Fagaras. Am vazut o multime de biserici noi. Multe magazine pline de marfa de mana a doua din strainatate. Saracia aduce degradare morala. Nu as mai putea sa traiesc in Romania. Va rog sa nu ma blamatzi pentru asta, dar este o realitate evidenta (cred), pentru noi totzi, oriunde ne-am afla.
Aici unde traiesc acum, observ ca oamenii, cu cat provin din tzari mai sarace, cu atat sun mai religiosi.
La varsta mea imi pot permite sa dau sfaturi. Religia si politica trebuie tinute in frau. Incurajatzi accesul la informatie si privitzi spre viitor. Optimism si altruism. Saracia este pe strada, dar nu trebuie sa fie neaparat si in mintile noastre.
Daca „intraterestrii” sau extraterestrii exista (eu cred ca exista), condamn neimplicarea lor in evolutia noastra. Daca sunt mult mai evoluatzi decat noi, nu pot fi rai si nu cred ca ne-ar putea face rau ajutandu-ne sa evoluam mai rapid. Pe acelasi plan al gandirii, afirm cu toata convingerea, ca daca exista un dumnezeu care ne-a creeat, atunci este un idiot aducandu-ne si tinandu-ne in conditia actuala. Toate istoriile cu zei si dumnezei, ne franeaza, ne invrajbesc si ne degradeaza.
foarte foarte foarte tare ultimul paragraf….puzzle-ul e completeaza..da, Hollywood-ul (al elitei sionoste) ne tot impune niste extraterestrii materiali…in acelasi timp exista multe alegatii ce se potrivesc cu ultima …poza….de ce sa fac inca sacrificii ritualice ascunse? ce li sa da entitatilor respective prin moartea copiilor sau a tinerilor? (!!atenie, nici crestinismul, desprins din iudaism, nu s-a „curatat” total, el acceptand jertfa de sange; unica, dar jertfa, tot al unui Om /dumneZeu pur; si nici iuadismul vizibil nu este fara pata; am vazut o inregistrare oficiala, pe youtube, a unei circumcizii traditionale, fara anestezie…pruncul de 8 zile URLA de durere , iar mama si restul femeilor sunt terorizate, SUFERA)). Am citit la Dragos Annunaki niste preluari de la David Icke cum ca elita lumii asteia practica sacrificiile si abuzurile sexuale ( anale!)asupra copiilor, pt.ca, prin durere si reflex al nervului vag,sa deschide nu stiu ce poarta in creierul ( glanda pineala/ chakra??) celui agresat si asfel ‘entitatile” din alte dimensiuni pot sa ii soarba nu stiu energia vitala. In general sacrificiul , din ce am inteles, nu este pt a fi iertat de pacate , (justificarea religiasa) ci pt a oferi energie vitala agresorului sau celui ce il poseda din alte dimensiuni. De aceea cel sacrificat, om sau animal, trebuie sa fie cat mai pur si mai sanatos, sa fie incarcat cu energie „buna”, pe care proabil agresorul NU o are.1) Ai studiat si dta problema asta??Ai vreun articol pe site referitor la ea??
2).Claudiu, unde gasim continuarea la ultima ta fraza din articolul acesta? „Pentru a afla cine sau ce sunt zeii cu adevărat, locul lor de proveniență dar și motivul real pentru care au fost exilați pe Pământ, trebuie să călătorim mult în trecut, până la originea Universului.?” Adica ai pe site un articol cu subiectul a sta???
1. Bineînțeles că sacrificiile nu au fost niciodată făcute pentru iertarea de păcate. Eu nu am astfel de articole pe site, am capitole din povestea zeilor.
2. Pe prima pagină a site-ului există cuprinsul. Acolo poți vedea ordinea capitolelor, implicit continuarea.
da. mersi; intrebam la alt articol unde gasesc ceva ca asta de l-am gasit acum…acum pare plauzibil si de ce nu putem afla ‘marginile” universului in mare sau in mic…sunt facute mereu PESTE ce am sti…si iarasi devin tot mai difuze si mai aproximative, fiind posibil sa fie generate cumva in functie de ce aflam.. pe masura ce ‘aflam” mai multe, frontiera cu Necunoscutul e mai mare si nici ce aflam nu se aseaza bine…poate ca sa ne spuna ca nu acestea ar fi directiile in care trebuie inaintat
Lasind rautatile ,nou nu va aparea nimic,ce sa adunat aici sint lucruri stiute daaa ce e mai important e ca sint adunate si cei tineri le gasesc grupate , in rest , daca nu deschidem larg ochii nu
nu avem la ce ne astepta mai mult in viitor.:)))
Din punctul meu de vedere este cel mai bun articol de pe sait. Sunt curios insa cum vei lega aceasta teorie de vechile articole, tinand cont ca sunt cateva lucruri ce se bat cap in cap….
Eu ți-am mai spus că nu se bate nimic cap în cap. Vei vedea… 🙂
„Dezvăluiri similare au apărut şi din sânul guvernului rus: se pare că autorităţile ruseşti au fost corupte prin mici „cadouri” tehnologice de la cenuşii, pentru a închide ochii la ilegalităţile pe care aceştia le comit pe planeta noastră.” In aceasta lumina de reciti Arkadi si Boris Strugatki: ” Picnic la marginea drumului” (Dupa care s-a turnat Stalker/Calauza, A.Tarkovski, facut si joc PC) si „Un miliard de ani pna la Sfarsitul Lumii”.
mai, esti om serios/..nici eu nu am fost crestin, chiar inainte de a citi variantele dumitale care chiar de au mult mai multe elemente variabile si ipotetice, nu au contradictii asa cum are cre-s-tinismul simplificat …si mie ideile crestine mi se par exagerari si deraieri grave.; din ce am citit ca sfatuia A Boca pe crestini, vad ca era destul de rigid in doctrina….faci ce crezi pe blogul dumitale…dar eu unul nu cred ca merita sa te iei de Arsenie Booca (nu de cultul lui, nu de condensarea sperantelor unor oameni simpli care vor ramane simpli)…zic ca nu merita, pt.ca, la vremea lui si de pe pozitiile instruirii si Căii lui, Arsenie Boca a aparat ROMANISMUL in fata ofensivei mondialiste iudeomasonice, aflate atunci sub masca comunismului…pt suferintele milioanelor de romani aruncati in inchisorile „comuniste” ,pentru ELITA DESFIINTATA atunci a TARII, si in numele binelui si armoniei pe care le ointrezaresti in mergerea Lumii, cred ca nu e frumos sa te iei de Arsenie BOca,care a fost „mai intai roman inainte de a fi calugar”; nu e intamplatoare trimiterea la Lucretiu Patrascanu, alt aparator al romanismului din acei ani grei , de pe o pozitie la capatul opus al spectrului…dar, tot neinatmplator, cu o soarta asemanatoare.O zi buna.
Si chiar ai crezut ca-ti vor spune ceva online? Crezi ca afla cineva ceva? Nici Madonna care le da milioane nu afla nimic, doar filozofie de 2 bani. Doar nu o sa-ti spuna tie cum se transmuteaza clanta de la usa in aur , cum manipulezi mintea vecinului si energiile planetei. Astea le stiu aia 10,20 de smecheri evrei din toata lumea si poate Papa si 2-3 Patriarhi mai mari, nu romanul nici bulgarul. Omule, zau asa
Nu m-am gândit că îmi vor oferi informații secrete, ci unele pentru public, care îmi pot fi totuși utile. Și zău așa, nu confunda secta Kabballah care stoarce milioane de euro de la vedetele de la Hollywood cu Kabballah evreiască. Sunt lucruri total diferite.
https://www.youtube.com/watch?v=DjnHw3pJ_7Y
https://www.youtube.com/watch?v=mC7hU8v53T4
🙂 despre cosmogonie sunt multe teorii, cam seamana intre ele si sunt destul de greu de priceput doar cu mintea. apropos, modelul planetar al atomului e doar o ipoteza nu e nimic dovedit, nu a vazut nimeni electronii gravitand in jurul nucleului, ci doar le-a perceput efectele miscarii…
despre om…iar sunt multe teorii dar macar aici mai avem un folos daca le studiem, pricepem… afirmatia din biblie conform careia omul a fost creat dupa chipul si asemanarea lui dumnezeu este sustinuta de teoriile toltece conform careia fiintele umane sunt create dupa aceeasi structura energetica comuna, numita tiparul uman, un fel de matrice comuna- observabila de cei aflati intr-o stare de constiinta avansata.
despre reincarnare suntem cam toti convinsi ca e un fenomen logic si real. cauzele reincarnarii par a fi atasamentele, unfinished business, datoriile pe care credem ca trebuie sa le platim. o imagine plastica ar fi ca si cum am fi intr-un bar unde ne-am simti bine si ar veni cineva si ne-a spune hai afara la aer/libertate/ soare si noi nu ca e caldut inauntru, ca avem amici pe care-i indragim, ca n-am platit consumatia, ca vrem a I-o platim tipului care s-a uitat urat, ca scaunul nostrum are vedere buna…
categorisirea vietii pe terra ca ‘nasoala’, inchisoare se pare ca este reflectia nivelului individual de constiinta. peste un anumit nivel apar alte perceptii ale vietii: disponibilitate, bunavointa, acceptare, ratiune, iubire, fericire, extaz….iluminarea finala
cat despre modul de evadare sau terminare a ciclului reincarnarilor, iarasi teoriile vechi crestine, budiste ori altele mai noi ne spun ce trebuie sa facem. in esenta este sa ne scuturam de glod si sa ne usuram constiinta de tot ce am acumulat in aceste vieti, sa ne desprindem de atasamentele energetice si emotionale. un prim pas, mai aproape de nivelul nostru, ar fi acceptarea, ca mechanism de renuntare la a mai opune rezistenta vietii, ca mod de a inceta lupta cu exteriorul si irosirea energiei proprii in evenimente exterioare. acceptand oprim vesnica neliniste a corectiilor pe care mintea nostra vrea sa le aduca vietii, recunoastem faptul ca nu suntem decat un fir de nisip si ca nu avem nimic de pierdut, ca nu avem controlul la acest nivel si ca ne lasam in voia vietii…astfel renuntand devenim mai usori si ne putam inalta
😉 Din tot ce am citit pe internet pana acum,ce ai scris pe site-u asta mi se pare cel mai apropiat de realitate !!! e clar ca in biblie nu e scris tot,sau cum ai zis,copiata dupa alte carti, concluzia care o trag e ca suntem mult prea mici oricat incercam sa aflam adevaru.
Sensul mistic al Rugăciunii Domneşti a fost pierdut prin traducerea ei din latina cultă, unde nu există nici un timp verbal care să exprime o acţiune abia terminată la imperativ, diateza pasivă. In original rugăciunea este scrisă la imperativ, diateza pasivă, timpul trecut, şi se aseamănă unei porunci, un lucru care tocmai s-a îndeplinit. Astfel i s-a pierdut sensul revendicativ şi s-a transformat într-o implorare miorlăită. Traducerea din greaca veche a lui Farrar Fenton este astfel:
„Our Father in the Heavens; Your name must be being Hallowed; Your Kingdom must be being restored; Your Will must be being done both in heaven and upon the earth. Give us today our tomorrows bread; And forgive us our faults, as we forgive those offending us, For You would not lead us into temptation, but deliver us from its evil.”
Traducerea- „Tatăl nostru din Ceruri (EU SUNT-ul, propria conştiinţă conştientă); Numele tău trebuie să se fi sfinţit (deja!); împărăţia ta trebuie să se fi restabilit (deja!); Voinţa ta trebuie să se fi implinit (deja!), precum in cer (planul spiritual, cauzal) aşa şi pe pământ (planul fizic- al efectelor). Dă-ne nouă astăzi (ACUM!) pâinea noastră cea de MAINE; şi ne iartă nouă greşelile noastre aşa cum şi noi îi iertăm pe cei care ne supără. Pentru că Tu nu ne-ai duce in ispită, ci ne-ai izbăvi de răul ei.”
In traduceri foarte vechi, mai apar formele „SA VINA Impărăţia…”, „pâinea noastră DIN TOATE ZILELE dă-ne-o AZI…”, „să se fie voia ta…”
Si, pentru a intelege adevaratul sens, psihologic, un fragment din Neville.
„Poveştile din Biblie se ocupă exclusiv cu puterea imaginaţiei.
Sunt cu adevărat dramatizări ale tehnicilor de rugăciune, căci rugăciunea este secretul schimbării viitorului. Biblia descoperă cheia prin care omul pătrunde într-o lume mai largă dimensional cu scopul de a schimba condiţiile lumii mărunte în care el trăieşte.
O rugăciune ascultată implică faptul că ceva s-a întâmplat ca urmare a rugăciunii, ceva ce nu s-ar fi întâmplat altfel. Aşadar, omul este elanul acţiunii, mintea ce dirijează cursul, precum şi cel care răspunde rugăciunii.
Poveştile Bibliei conţin o puternică provocare la adresa capacităţii cognitive a omului. Adevărul de dedesubt – acela că ele sunt drame psihologice şi nu realităţi istorice – solicită reafirmare, în măsura în care aceasta e singura justificare a poveştilor. Cu puţină imaginaţie, putem cu uşurinţă descoperi sensul psihologic din toate poveştile cuprinse acolo.
„Şi a zis Dumnezeu: ‚Să facem om după chipul şi asemănarea Noastră, ca să stăpânească peştii mării, păsările cerului, animalele domestice, toate vietăţile ce se târăsc pe pământ şi tot pământul!’. Şi a făcut Dumnezeu pe om după chipul Său; după chipul Lui Dumnezeu l-a făcut.”– Facerea 1:26,27.
Aici, în primul capitol al Bibliei, învăţătorii antici au aşezat fundaţia potrivit căreia Dumnezeu şi omul sunt una şi că omul are stăpânire peste întreg „pământul”. Dacă Dumnezeu şi omul sunt una, atunci Dumnezeu nu poate fi niciodată prea departe, aşa cum nu poate fi nici prea aproape – căci apropierea însăşi înseamnă tot separare.
Se ridică întrebarea: Ce e Dumnezeu? Dumnezeu este conştienţa omului, conştiinţa lui [de a fi], EU SUNT-ul său. Piesa vieţii este una psihologică, în care aducem împrejurări întru fiinţă prin atitudinile noastre, mai degrabă decât prin faptele noastre. Piatra de temelie pe care se sprijină toate lucrurile este conceptul omului despre sine. El face ceea ce face şi are experienţele pe care le are deoarece conceptul său despre sine este cel care este, şi niciodată din altă cauză. De-ar fi avut un alt concept despre sine, ar acţiona diferit şi ar avea experienţe diferite. Omul, asumându-şi sentimentul dorinţei sale [DEJA!] împlinite, îşi schimbă viitorul în armonie cu asumpţia sa, fiindcă asumpţiile, deşi false, de sunt susţinute, se întăresc în fapt.”
E interesant cât de mult poate abera cineva doar pentru a lua apărarea unei minciuni. E demonstrat de mult timp că Biblia e plină de minciuni și că rugăciunile nu au niciun efect (efectul Placebo nu se pune).
„Cu puţină imaginaţie, putem cu uşurinţă descoperi sensul psihologic din toate poveştile cuprinse acolo”. Dacă imaginația e cheia descoperirii sensului psihologic, rezultă că acel sens nu există. Realul și imaginarul sunt diametral opuse.
Interpretările tale sunt absurde. Până și câinele meu a început să râdă când i le-am citit. „Tatăl nostru din Ceruri” pentru tine înseamnă „EU SUNT-ul, propria conştiinţă conştientă”. Deci o entitate care a creat Universul, care locuiește în Cer (orice ar desemna acest cuvânt), este propria conștiință conștientă… Propria mea conștiință conștientă e o entitate superioară care a creat Universul și care locuiește „în cer”… Florine, schimbă-ți medicamentația, că ți-a luat toată logica.
Dacă „Dumnezeu şi omul sunt una”, rugăciunea devine o cretinătate, deoarece ar însemna că omul se roagă la el însuși. Decât să se roage de el însuși să facă ceva, omul ar putea să facă acel ceva. Dar bănuiesc că e mai convenabil să freci menta chipurile rugându-te decât să-ți miști curul și să treci la treabă.
Ești fericit că te pregătești să moștenești împărăția cerurilor, nu-i așa?
Deci, ce vedem si in ziua de azi, femeia care intotdeauna incearca ori sa impresioneze, ori aparent cel putin, sa detroneze barbatul, este doar o continuare a luptei, o continuare a degenerarii eonului candva „intelept”, azi, mai mult pitipoanca, si in spirit, si in corp. E de mirare, ca un astfel de spirit, a dat nastere unor fiinte (oamenii), care distrug corpul celei care le-a dat viata ? Ezu zic ca nu…
Si ca si-atunci, si azi, mama niciodata nu poate fi invinuita, ca-ti sare toata societatea in cap. Pai, pana la urma, ce s-a schimbat ? Neah, nu s-a schimbat nimic.
Ma gandesc, oare de cat timp este inca nevoie, in termeni galactici, ca Sophia sa-si invete lectia, sa nu mai fie ranchiunoasa pentru ca fratii ei si-au facut de fapt doar datoria, intemnitand-o, si sa renunte la dorinta ei de a-i lua locul tatalui/primului barbat ? Sophia, vrei sa fii eliberata din temnita ? Apai, cum zic ardelenii, elibereaza-i si tu pe fratii tai si iarta-i, ca pana la urma si-au facut doar datoria !
Un articol deosebit, evident, nu pentru cei TL;DR 🙂
Domnule Claudiu!
Dupa fotografia dvs. nu pareti sa aveti mai mult de 35 de ani.
Deci, fizic vorbind, nu ati avut efectiv timp sa cititi, studiati si concepe/scrie atat de mult tocmai intr-un domeniu atat de vast si coplicat (religie/zei/mitologie/psihologie, s.a.m.d.).
Asa incat va intreb – daca puteti sa fiti sincer si sa raspundeti la intrebare: de unde va copiati articolele postate pe acest site/blog? Intrebarea esta sustinuta si de argumentul ca in cazul in care dvs. ati fi fost autorul real a tot ce ati postat, nu aveati decat sa puneti tot materilalu intr-o carte care ar fi avut un succes fabulos si v-ar fi adus si venituri mari din drepturi de autor! Altfel, v-ati marginit doar la nivelul unui blog de unde va pot fi copiate articolele de alte persoane pe principiul ca „pot copia si eu de la unul care a copiat la randul lui”.
Si sa nu imi raspundeti ca exista legea drepturilor de autor (intr-o tara in care majoritatea legilor reprezinta o maculatura pe care o incalca oricine, de la varf in jos)!
Catalina Gologan
Doamnă / domnișoară Cătălina!
Am 34 de ani. Am început să studiez religiile de la 5 ani, când am citit pentru prima oară Biblia. Bineînțeles că studiul la acea vârstă se rezuma doar la o înțelegere specifică vârstei. În timp, când gândirea mi s-a dezvoltat, am început să înțeleg din ce în ce mai bine informațiile acumulate. Nu m-am rezumat doar la studiul mitologiei, deoarece aria mea de interese e ceva mai lărgită. Istoria m-a fascinat încă de la grădiniță, când am și învățat pe de rost „Muma lui Ștefan cel Mare” a lui Bolintineanu, fascinație care a crescut datorită orelor de istorie din școală. Psihologia a fost un hobby apărut în adolescență din necesitatea de a înțelege oamenii noi cu care intram în contact. Cu paranormalul am făcut cunoștință imediat după așa-zisa revoluție din 1989, tatăl meu cumpărând toate cărțile și revistele de gen pe care le vedea. În timp am avut ocazia de a studia nu doar teoretic o mică parte din toate acestea, ci și practic. Am vizitat câteva locuri istorice, mi-au căzut pe mână câteva obiecte antice. Am fost prezent la procesiuni religioase ale unor diverse culte, iar la 15 ani chiar am reușit să distrug filiala din Galați a sectei „Fiii luminii”, care era pe vremea aceea condusă de o doamnă cu reale capacități extrasenzoriale. Am cunoscut oameni cu diverse puteri, m-am lovit de atacuri psi și chiar am reușit un scurt dialog cu entități non-umane. Experiențele paranormale la care am fost martor direct și indirect ar putea umple câteva pagini, așa că prefer să le păstrez pentru mine. Încerc să testez practic ori de câte ori am ocazia tot ce se poate din cunoștințele acumulate în acești ani. „Deci, fizic vorbind”, am avut destul timp să studiez.
Întrebarea dumneavoastră mă amuză și mă dezamăgește în același timp. Ar putea să mă și jignească, dar prefer să nu despic întotdeauna firul în patru. O gândire logică ar găsi și o altă variantă în afara celei pe care ați prezentat-o. Ați tras o concluzie fără a deține destule informații și, așa cum se întâmplă de cele mai multe ori, e o concluzie total eronată. Absolut tot materialul de pe acest site îmi aparține, exceptând poezia „The Secrets of the Gods”, compusă de o prietenă ca semn de apreciere pentru ceea ce scriu. Ceea ce am și specificat de fapt în respectiva postare. Materialul chiar va fi pus într-o carte începută acum 4 ani și care sper că va fi finalizată într-un viitor nu prea îndepărtat. Blogul (care a devenit site abia la începutul acestui an) poartă numele cărții și a apărut pentru a testa reacția publicului. Am publicat aici părți din viitoarea carte, pe sărite, pentru a observa cum va fi privită și înțeleasă. Surprinzător, reacțiile au fost peste măsura așteptărilor. Cum cititorii s-au înmulțit și au cerut mai mult, le-am oferit fiecare capitol pe măsură ce era terminat. Pe prima pagină a site-ului, mare cât să sară în ochi, se găsește cuprinsul. Dacă totuși l-ați omis, îl găsiți aici: https://secretelezeilor.ro/secretele-zeilor-cuprins/. Titlurile colorate în roșu reprezintă capitolele finalizate, cele în albastru sunt în curs de modificare iar cele în gri deocamdată nu există. Iar o mare parte din restul articolelor, în special cele pe tema religiei, vor fi incluse în următoarea carte, „Secretele Sionului”. Însă iau lucrurile în ordine și deocamdată îmi bat capul cu prima.
Dacă vreți neapărat să aflați când am timp să citesc și să scriu, vă pot lămuri și în această privință. Citesc pe fugă, atunci când am timp (în cadă, pe WC, când mănânc, în autobuz). Scrisul, de asemenea, în funcție de timp. Când vin noaptea de la muncă sau în zilele libere. Cât am lucrat în Cipru, de exemplu, ajungeam de la muncă pe la vreo 1 noaptea, până dimineața la 7 citeam sau scriam, dormeam până la 12, apoi plecam la serviciu. „Deci, fizic vorbind”, am avut timp și pentru așa ceva.
Nu știu dacă ar avea „un succes fabulos” dar știu că nu m-aș îmbogăți din drepturile de autor. În niciun caz în România. Pentru că nu vreau să mă rezum la țara noastră, cartea va fi tradusă în engleză. Deja se lucrează la traducere, mulțumită unui cititor fidel.
Nu mă interesează dacă îmi copiază unii articolele. Nu scriu pentru bani sau faimă, ci pentru a deschide minți. Pentru a aduce o mică schimbare într-o lume din ce în ce mai murdară. Pentru a lăsa în urmă ceva care să conteze măcar într-o mică măsură. Nu trebuie să fie chiar totul comercial. Unele lucruri sunt mai importante decât banii.
Nu-mi pasă nici că majoritatea încalcă legile după cum au chef. N-au decât să facă ce vor. Însă ulciorul nu merge de foarte multe ori la apă. Legea drepturilor de autor e reală, ușor de aplicat și îmi pot oricând diversifica existența cu un proces. Am câștigat deja două și îl pregătesc pe al treilea, așa că nu mă sperie în vreun fel vizitele la tribunal. Însă deocamdată prefer să nu-mi irosesc timpul și energia cu așa ceva, alegând în schimb ceva constructiv. Cel puțin deocamdată.
Îmi pare rău că v-ați format o părere greșită despre mine. Dacă m-ați fi întrebat înainte de a trage concluzii, poate aș fi reușit să vă aduc lămuririle necesare. Dar fiecare reacționează după cum crede că e mai bine, ceea ce nu e problema mea. Sper măcar că am reușit să vă răspund la întrebarea „de unde va copiati articolele postate pe acest site/blog?”. Cum sper că ați înțeles și că nu toți suntem niște mici Ponta, însușindu-ne meritele altora pe care i-am plagiat.
En.ki e fratele lui En.lil…ok
Ninhursag era fratele / iubitul lui En.ki ….ok
En.lil fiul lui Ninhursag….?????
sau poate ca sotie a lu Anu/Kii era mama lui En.lil….?
INTERESANT! ADICA Universul e vast si infinit daca OMENIREA CREDE asta , daca nu e doar o holograma lipita pe cer? ATUNCI nu sutem NIMENI , chiar suntem CINEVA prin praful UNIVERSULUI asta!
Eu n-am afirmat așa ceva și n-am nici cea mai mică idee cum ai ajuns la concluzia asta. Într-adevăr, fiecare înțelege numai ce vrea sau ce poate.
Va multumesc pentru amplul dvs. raspuns. Nu am dorit sa va jignesc, ci pur si simplu am vrut un raspuns sincer, pe care sper ca l-am obtinut ! Daca intr-adevar asa este cum afirmati, atunci nu pot decat sa ma inclin si sa va asigur de tot respectul meu, respect pe care vi-l voi purta numai in cazul in care sunteti de buna credinta, adica daca credeti cu toata taria in ceea ce scrieti ! Daca insa doar testati reactii si aruncati in spatiul public conceptii/concepte de care nu sunteti nici dvs. sigur, fiind chiar dvs. insiva in „cautari”, nu uitati cateva lucruri extrem de importante:
1.Responsabilitatea extraordinar de mare pe care v-o asumati fata de oamenii/sufletele care va citesc ideile;
2.Faptul ca veti da socoteala si veti raspunde la sfarsitul propriei vieti pentru fiecare cuvant nefolositor si rau pe care l-ati raspandit in spatiul public, smintind si bulversand minti/suflete pe care le-ati intors/deturnat de la drumul lor;
3.Nu puteti afirma ca ati vrut sa vedeti doar reactiile publicului, atat timp cat articolele dvs. au o capacitate foarte mare de influentare, formand convingeri. Am sa va dau un exemplu: o prietene de-a mea din Bucuresti (de la care am aflat de blogul dvs.) mi-a spus ca dupa ce a inceput sa citeasca materialele pe care le-ati scris/scrieti, pur si simplu si-a pierdut credinta si timp de 1 an de zile nu s-a mai putut ruga !;
4.Apropos de entitatile non umane cu care ati spus ca ati intrat in contact, va provoc sa va ganditi extrem de serios la natura lor, la felul in care v-au influentat – facandu-va sa-i influentati si dvs. pe altii intr-un anume fel – si sa va intrebati din ce spatiu provin. Chiar daca nu credeti in demoni, asi dori sa va spun ca cea mai mare satisfactie a lor (daca doriti numitii entitati malefice) este ca lumea sa nu creada in ei !;
Nu va jucati deci cu sufletele si mintile oamenilor pentru ca – daca nu ati aflat pana acum – nu tot ce vrem sa facem ne este permis in aceasta viata (ma refer la oameni responsabili, evoluati). Altminteri, raspunderea si judecarea fiecaruia pentru faptele si vorbele sale va fi inimaginabila pentru noi, oamenii !
Catalina Gologan
Doamnă Gologan, dacă nu voiai să mă jignești, m-ai fi întrebat dacă eu sunt autorul, în loc să mă întrebi de unde am copiat. Logica elementară spune că trebuie să întrebi înainte de a trage concluzii, dar probabil ai considerat că e mai ușor să sari primul pas. Prin acuzația de plagiat / furt intelectual m-ai făcut și hoț, și mincinos. Iar acum mă acuzi că aș fi un manipulator care se joacă „cu sufletele si mintile oamenilor” și un satanist pe care l-au influențat demonii pentru a influența și el masele. Dacă ți se pare normal să jignești în mod repetat un om despre care nu știi absolut nimic, doar pentru că înțelegi tu greșit orice spune, înseamnă că ai mari probleme la mansardă. Păcat că nu ai și cei 7 ani de acasă, care să te fi învățat să-i respecți pe ceilalți, pentru că trăiești printre oameni totuși, nu în junglă.
1. Nu am nicio responsabilitate față de nimeni. Nu bag nimănui nimic pe gât, ci doar îmi fac publice ideile. Ce face fiecare cu ele e doar problema lui, nu a mea.
2. Voi da socoteală la sfârșitul vieții? De unde știi tu ce e după moarte? N-a reușit să afle nici măcar un singur om ce e dincolo în atâtea mii de ani de când există omenirea, dar tu ai aflat? Adică tu ești mai cu moț decât cei mai mari oameni de știință, filosofi, genii, etc.? Aroganța ta m-ar amuza dacă n-aș fi întâlnit-o la toate oițele drept-cretincioase cu care am dialogat vreodată. Mai spui și că eu smintesc și bulversez minți / suflete pe care le-am deturnat de la drumul lor? Cucoană, din câte observ, erai smintită dinainte, nu da vina pe mine pentru problemele tale psihice.
3. Bineînțeles că pot să afirm că am vrut să văd reacția publicului la ideile mele. E ceva greșit în asta? Să ceri un feedback după o prezentare? Să vezi dacă publicul îți acceptă ori îți respinge ideile? Ori ți s-a pus pata să consideri că e greșit tot ce fac, ori chiar habar n-ai pe ce lume trăiești.
4. Mă provoci să mă gândesc extrem de serios la natura lor? Tu ai impresia că am făcut vreun ritual satanic de invocare? Voodoo? Spiritism? Crezi că am sacrificat o virgină la miezul nopții în mijlocul unei pentagrame întoarse? Dar dacă aș fi dialogat cu o persoană posedată? Ori cu vocile pe care le auzea cineva, ce nu păreau a fi rodul unor probleme psihice? Dar dacă am dat peste o fantomă? Ori dacă am avut parte de o întâlnire de gradul III cu extratereștri? Sunt atât de multe variante posibile, pe care tu nu ești în stare să le vezi. Pentru tine sunt doar un satanist pe care demonii îl ajută să manipuleze oile lingătoare de moaște. După cum ziceam, ai probleme la mansardă.
5. Nu am nevoie de respectul tău. Și nu pot crede cu tărie în ceva, din moment ce orice om inteligent își dă seama că nu poate cunoaște vreun adevăr absolut. Socrate și-a dat seama că, pe măsură ce află mai multe, de fapt nu știe nimic. Credința oarbă e pentru mințile slabe; oamenii inteligenți acceptă ideea că au doar variante posibile, nu adevăruri și că omul învață cât trăiește, prin urmare este un etern căutător. De asta religia e pentru cei mai puțin dotați intelectual.
6. Mă bucur pentru prietena ta. Dacă și-a pierdut credința după ce mi-a citit articolele, înseamnă că are o minte care a ajutat-o să proceseze informațiile. Majoritatea credincioșilor nu au așa ceva.
7. N-am spus niciodată că nu cred în demoni. Nu-mi pune în gură cuvinte pe care crezi că le-am spus sau pe care ți-ai dori să le spun. Și observ încă o mostră de aroganță cum iese la lumină: tu știi ce gândesc demonii și care e cea mai mare satisfacție a lor. De unde știi astea? Ți-au spus ei sau știi tu pur și simplu pentru că ești foarte deșteaptă? E doar o întrebare retorică, nu te grăbi să-mi răspunzi pentru că nu mă interesează.
8. „Nu va jucati deci cu sufletele si mintile oamenilor”. Cine se joacă? Ai impresia că mi-am sacrificat cea mai mare parte a vieții pentru cercetare în joacă? Dacă le împărtășesc descoperirile mele oilor ca tine, pentru a le ajuta să iasă din mocirla în care le-au înfundat sistemele manipulatoare politice și religioase, ți se pare că mă joc? Bine te-au mai dresat stăpânii tăi…
9. „nu tot ce vrem sa facem ne este permis in aceasta viata”. Din nou acea aroganță specifică ignoranților. Tu știi secretele vieții, tu știi ce ne este permis sau nu, tu cunoști absolut tot din lumea asta și celelalte. Ești o adevărată minune a naturii… Permite-mi să te trezesc la realitate: de fapt nu știi nimic, ci doar crezi că știi. Iar ceea ce crezi că știi e mult departe de adevăr. Dacă te-ai fi apropiat de el, ai fi știut că nu știi nimic.
10. Nu ți-am cerut niciun sfat și nu înțeleg cum de îți permiți să îi dai sfaturi unui necunoscut. Din ce postură? De atotcunoscătoare? De geniu? De iluminată? De ce dai sfaturi? Pentru că tu știi mai bine decât alții? Pentru că ești atotcunoscătoare? Geniu? Iluminată? Cucoană, abține-te, că n-aș vrea să încep să râd la ora asta, că se trezește tot blocul.
Ca să n-o mai lungim prea mult, să știi că mi-am dat seama care e problema ta. Te-a deranjat faptul că prietena ta și-a pierdut credința datorită articolelor mele. Ți-a recomandat să citești și tu. Însă tu, o credincioasă înfocată, o falnică oiță în turma Domnului și sclavă a unui dumnezeu imaginar, ai avut o revelație. Domnul tău te-a ajutat să realizezi că un simplu om nu ar putea avea o asemenea putere asupra unui credincios. Ceea ce înseamnă că nu ar putea fi vorba decât despre un satanist, pe care diavolul îl ajută să manipuleze creștini, să le distrugă credința pentru a-i ține departe de rai. Iar tu nu puteai lăsa un asemenea monstru să „smintească” și alte oițe pupătoare de moaște. Ai simțit nevoia să faci ceva, să îi zici ceva, să îl provoci, în speranța că se va deconspira și toată lumea va vedea că are intenții malefice. Astfel îl vei distruge, credincioșii vor fi în siguranță, tu îți vei asigura locul în rai iar dumnezeul tău îți va zâmbi și îți va face ștrengar cu ochiul. N-ai cum să nu câștigi o asemenea confruntare, doar îl ai alături de tine pe dumnezeul tău, care îi face oricând knock-out pe demonii manipulatorului satanist. Căci el se va întoarce călare pe un inorog roz, coborând pe curcubeu, și va împrăștia inimioare pentru credincioși și agheasmă pentru sataniști. Aleluia!
Și totuși, n-ai nimerit-o nici de data asta. N-ai făcut decât să întărești ideea că credincioșii sunt bătuți în cap tare de tot. Nu e nicio luptă, niciun demon, niciun dumnezeu și nicio manipulare. Nu e decât o spălată pe creier cu spume la gură, care îl bâzâie pe unul care nu dă 2 bani pe fabulațiile ei. Pentru că realitatea e mult diferită de lumea imaginară în care se închid creștinopații. Acum oftică-te și mai tare, că ai de ce. 😉
Domnule Claudiu !
Abandonarea tonului politicos folosit la primul dvs. raspuns si agresivitatea celui de-al doilea – desi cred ca nu am depasit limitele unui mesaj decent in care incercam sa exprim un punct de vedere – nu face decat sa confirme ura dvs. viscerala fata de crestinism si sa dezvaluie odata in plus cine va ghideaza mintea, din nefericire pentru dvs. fara ca sa fiti macar constient de asta…
Asa cum Dumnezeu lucreaza prin oameni, tot asa si „celalalt” lucreaza tot prin oameni, dar de alt tip: inteligenti, progresisti, lucizi, ganditori, etc.
Orice om de buna credinta, daca analizeaza cu putina atentie articolele dvs., nu poate decat constata de mila cui plangeti: baiatul/baietii cei nedrepti si rai din cer (indiferent ca-i numim Dumnezeu, An, Anu, Baal Hadad, El, Enlil, etc) i-au alungat si exilat pe Pamant pe baietii si fetele bune (Enki, Ea, Marduk, Inana, etc). Prin asta demonstrati ca ati facut deja o alegere in viata, iar daca va bucurati ca unii si-au pierdut credinta dupa citirea materialelor dvs., va invit sa va ganditi la ce puneti dvs. in locul a ceea ce le luati: speculatii, supozitii, incertituni, neincredere si multa nesiguranta…Adica NIMIC.
De aceea, oricat veti continua sa fiti agresiv si violent in limbaj, nu uitati sase cuvinte: VETI FI JUDECAT SI VETI RASPUNDE !
Ori credeti cumva ca am fost creati si traim degeaba pe aceasta planeta ?
„Dupa faptele lor ii veti cunoaste…”
Va doresc numai bine.
Abandonarea tonului meu politicos se datorează lipsei de bun simț de care dai dovadă, prin jignirile repetate pe care mi le aduci. Dacă demonstrezi că ai crescut pe maidan, atunci politețea nu e pentru tine. Prin urmare, n-am de ce să o irosesc pe o asemenea ființă ca tine.
Nu ai dreptul să îmi ceri explicații sau să mă judeci. Nimeni nu are dreptul ăsta, dar mai ales o oaie proastă. Da, ai citit bine. Ești proastă dar nu în limitele normalului, ci proastă de dai în gropi. Mă mir că ai reușit să deschizi calculatorul pentru a-mi murdări site-ul cu abjecțiile tale. Ești proastă pentru că habar n-ai pe ce lume trăiești, pentru că nu înțelegi nimic nici din ce se întâmplă în jurul tău, nici din ce îți spun alții. Ești proastă pentru că nu ești decât o sclavă și îți accepți jugul cu fericire. Nici nu mă mir că ești credincioasă, deoarece religia e doar pentru proști. Cine altcineva ar accepta de bună voie să fie numit „oaie” și „sclav”?
Ești proastă deoarece consideri inteligența a fi lucrarea „diavolului”; la fel și deoarece consideri prostia a fi o binecuvântare divină. Diavolul lucrează prin oameni „inteligenti, progresisti, lucizi, ganditori”? Pe bune, cât de cretină poți să fii? Înțeleg că te-ai blocat pe „fericiți cei săraci cu duhul, că a lor este împărăția cerurilor”, dar Isus a mai spus una: „Fiți înțelepți ca șerpii și blânzi ca porumbeii”. Dar ești prea proastă ca să-ți înțelegi măcar propria ta carte sfântă.
Ești proastă pentru că ai impresia că plâng de mila cuiva. În comentariul anterior spuneai că nu cred în demoni, acum că plâng de mila lor. E normal să te contrazici singură, la cât de proastă ești. Dacă relatez o întâmplare nu înseamnă că plâng de mila cuiva. De exemplu, dacă spun cuiva că o drept-cretincioasă incredibil de proastă m-a amuzat cu niște comentarii de toată jena, nu înseamnă că îți plâng de milă. Dar ești prea proastă pentru a înțelege logica elementară.
Am spus că mă bucur pentru prietena ta deoarece a demonstrat că are minte, nu că mă bucur că și-a pierdut credința. Dar prostia nu te lasă să înțelegi nici măcar o propoziție simplă. În același timp, îmi pare rău pentru ea pentru că are asemenea prietene tălâmbe.
Ești atât de proastă încât nu știi că ateii și agnosticii nu urăsc. Ei respectă viața în orice formă a ei și sunt conștienți că ura nu face decât să distrugă. Voi, credincioșii, sunteți învățați să îi urâți pe toți cei care nu sunt ca voi, să îi considerați dușmani, să încercați să îi convertiți sau să îi distrugeți. Cine nu e cu voi e împotriva voastră. Ateii și agnosticii, cei de alte religii, homosexualii, toți vă sunt dușmani. Timp de 2000 de ani ați adus doar distrugere și nu știu cât o să vă mai suporte pământul. Eu nu vă urăsc, doar mi-e silă de voi, oile bătute în cap și agresive, care încearcă să le bage celorlalți pe gât rahatul lor de religie. Să mă ciocnesc de voi e echivalent cu a călca în rahați pe stradă; nu urăști rahatul, doar ți-e silă de el. Tu însă mă urăști. Pentru că prietena ta a renunțat la prostii și a început să gândească datorită mie, pentru că mai sunt destui care au făcut la fel, pentru că arăt lumii minciunile din care e formată religia ta, pentru că religia ta e pe moarte și nu ai cum să oprești asta. Și pentru că ai impresia că din cauza oamenilor ca mine religia ta va dispărea. Măcar aici ai dreptate: chiar va dispărea rahatul vostru de religie. Doar așa omenirea va fi liberă.
Pe lângă faptul că ești extrem de proastă și plină de ură, mai ai o „calitate”: mori de ciudă că exist și că scriu ceea ce scriu. Probabil te rogi la zeul tău imaginar să mă oprească în vreun fel; nu m-ar mira să îmi aprinzi lumânări la biserică sau să mă pui la blestem. Îți propun să te obișnuiești cu ideea: sunt aici, voi mai fi multă vreme și ceea ce scriu va ajunge la un număr cât mai mare de oameni, care își vor da seama că religia este formată numai din minciuni. Și oricât de mult te-ai zgâria pe față de ciudă, nu ai cum să oprești asta.
În final îți amintesc ce scria apostolul Pavel în Epistola Întâia către Timotei: „Femeia să se înveţe în linişte, cu toată ascultarea. Nu îngăduiesc femeii nici să înveţe pe altul, nici să stăpânească pe bărbat, ci să stea liniştită.”. Deci ascultă-ți cartea sfântă, taci și învață!
Salut, astept cu nerabdare de fiecare data articolele tale. Insa parca citisesm ca Enlil s-a razboit cu fratele lui Enki si de Sophia nici vorba, am pierdut firul logic sau poate nu am citit atent. In orice caz, felicitari, poate in viitor o sa traduc, desigur cu voia ta, articolele in rusa. Mult succes
Enlil s-a războit cu Enki, însă nu în acest punct al poveștii. Ce legătură este între Enki și Sophia vei afla în curând. Îți dau deocamdată un indiciu: el era considerat zeul înțelepciunii, ea era numită „Înțelepciunea”.
Ca să nu pierzi firul poveștii, există pe prima pagină un cuprins, unde vei găsi în ordine articolele din seria „Secretele Zeilor”. Îți recomand să le citești doar pe cele scrise cu roșu, pentru că sunt în variantă finală. Cele în albastru vor fi modificate.
Dacă vrei să le traduci în rusă, nu e nicio problemă. Te-aș ruga să mi le trimiți și mie, ca să le public și aici. Ar fi interesant să existe pe site și traduceri în alte limbi.
Daca Mihail e fiul mic, cine este Gabriel?
De fapt Adamclisi e „biserica/altar/locul de rugaciune al omului”….Adam=om, klise= biserica (turca)….numai bine
DIO GAETIA…..
Asadar Hitler s-a aliat cu niste excremente, alias japonezii.
Ti de cate ori pe zi ti se spune ca esti un paranoic fara leac?
Gaby
Nu ai de ce sa le spui arodaci cand ei însăți isi spun ARMÂNI …asa ca e ca si rezolvata…:)
….înșiși…..scuze
…si vesnica problema a ligvistilor romani…orice cuvant provine din alte limbi….de ce nu Adamclisi e clisa lui Adam, „pamantul primului om”.
O poveste foarte frumoasa si chear daca releva foarte mult adevar tot la stadiul de poveste ramane. Romanul a avut tot timpul o imaginatie bogata(nu vorbesc de tine) si daca nu a avut senzationalul la inventat. O multitudine de relatari care ne duc pe un taram ireal, cu uriasi si paduri blestemate, cu pesteri ce strabat muntii in lung si in lat, de fapt sunt relatari a caror sursa sunt ziarele si televiziunea care sunt principalele obiecte de manipulare. Eu nu spun ca nu exista si un sambure de adevar dar foarte putine surse sunt de incredere. Un filmulet depre padurea Baciu in care arata si o alta variant de adevar.
https://www.youtube.com/watch?v=ZAeuECdXyrA&index=10&list=WL
gasim undeva si cartea? as dori sa o cumpar.
multumesc,
Nu e gata cartea. Încă se lucrează la ea. Sper să nu mai dureze mult.
Pontanacul joaca la doua capete..si la BAKU ce masoni cauta ?..pe Putinica? probabil ca arata ca poate sa schimbe tabara… cu alta Marie si sub alta palarie..pentru ca nu-i asa? nici masonii nu sint uniti…imposibil sa nu aiba ei niste grupari adverse sau scindari in interiorul organizatiei ..iar oragnizatiile secrete din Asia nu-mi spune ca toate sin subordonate masoneriei de vest ..sa vedem care pe care .nici masina ruseasca nu e de neglijat si mai ales propaganda ei ..dracu’sa-i pieptene, http://www.danbadea.net/2015/06/14/tradatorul-ponta-cocota-masculina-a-lui-nastase-a-executat-intocmai-si-la-timp-ordinul-comandantului-putin/
Buna ziua, aveți perfectă dreptate în articolul dumneavoastră și țin să vă felicit. Totodată, va rog sa accesați blogul: limbatracaprotoromana.blogspot.com. Sunt 32 de inscripții în limba tracă ușor de înțeles în limba romana. Inscripțiile provin din: Creta (linear A minoic si toate cele 3 inscripții eteocretane complete) Atena (vasul Dipylon și cupa lui Nestor), insula Lemnos (Kamina), Roma (vasul Duenos), Frigia (acropola Yazilikaia). Spre exemplu pe un ac din argint din sec XV î.e.n. expus in muzeul din AGIOS NIKOLAOS, scris în silabarul linear A,avem: NEDO DA PUMINE CA MILA NARE… și oricine poate sa înțeleaga în limba română ceea ce au scris tracii minoici, acum 3500 de ani în linearul A, despre acest atlet pe nume NEDO. V-aș fi recunoscător dacă-mi spuneți părerea dumneavoastră. Știu ca pare greu de crezut, dar noi românii nu avem nici o vină dacă putem citi toate aceste inscripții antice din traca protoromână. Avem o vină dacă putem sa le citim, le ințelegem rostul, dar după aceea tăcem, nu încercăm să facem cunoscută descifrarea lor. De aceea, am deschis si eu blogul la care am făcut referire, întrucât altceva nu știu ce pot sa fac. Cu stima, Marius Văcaru.
Ori sunt prea obosit ori nu am vazut nimic drspre daci si religia lor monoteista.
De ce ar fi trebuit să vezi ceva despre daci și despre religia lor presupus monoteistă într-un articol despre proveniența unuia dintre numele zeului evreilor?!?
„Zeul egiptean Osiris, aflat în strânsă legătură cu „poarta stelară” atât în Cartea morților cât și în multe texte ale piramidelor, a fost atacat și dezmembrat de fratele său, trimis în lumea subterană, apoi adunat la loc de către soția sa și înviat, în final ajungând în Cer. ” Eu vad aceasta relatare ca o descriere in termeni populari ai teleportarii. Trupul este descompus pana la nivel atomic, ca un fel de moarte, iar dupa aceea recreat in alta parte, inviat, ajuns la cer sau unde trebuia sa ajunga.
Foarte tare articolul.cu voia ta cred ca o sa-l copiez si o sa-l postez pe unde pot sa stie lumea cine sunt jidanii!
Doar dacă specifici sursa și link-ul articolului original.
Buna intrebare! Si totusi Cel care ne invata cum sa ne rugam este Iisus. De ce ne-ar pune sa ne rugam lui satana?
https://jakoblorberromania.wordpress.com/autori/carti/
o alta perspectiva.
Interesant ce am gasit aici. Succes in continuare.
Scuza-ma. Esti suburban. Prea suburban. E proasta adevarat. Adevarat pentru ca suporta jignirile tale si banuiesc ca te citeste in continuare.
Akhenaton, fiul lui Amenhotep al-III-lea,care dupa moartea tatalui sau a ajuns faraon,a initiat
prima religie monoteista consemnata in istorie .
AKHENATON: The Rebel Pharaoh (ANCIENT EGYPT HISTORY DOCUMENTARY) Discovery.
Akhenaton a fost sters din istoria acelor timpuri datorita acestui lucru ,dar poate si datorita faptului ca
adunindu-si acoliti (triburile evreiesti) si tot ce e posibil si uni dintre egipteni a sters-o sau au fost fortati
sa plece din egipt si de aici toata epopeea cu fuga din egipt , care dupa parerea mea poate avea un sambure de adevar.
„Trupul sfârtecat al Sophiei a continuat să plutească în spațiu, în jurul Soarelui, alături de corpurile părăsite de eoni”- astea au format sistemul nostru solar! Dar restul universului? Format din miliarde de stele cum s-au format?
Cam slabutz ,,materialu’ didactic” pe 2015, sau vrei sa ingrasi porcu de ajun ?
Am fost mai ocupat anul ăsta, așa că n-am prea avut timp de citit.
Fii lui Dumnezeu sunt ingerii???? waw! De unde stiti ca fiii lui Dumnezeu din genesa 6 si Iov 1, 2 sunt ingerii cazuti? Este fortata explicatia dintre ingerii din cer si cei de pe pamant. raspunsul „vor fi ca ingerii” nu scoate in evidenta locul ci starea, adica ingerii nu au nevoie de sex, ei nu pot face asa ceva. Genesa 6 arata despre compromiterrea rasei umane, unicul curat si fara pata este Noe si casa lui, au un ADN pur. Isus ne arata ca la sfarsit rasa umana va fi compromisa , aidoma ca pe vremea lui Noe.
Tu acum ai descoperit iudaismul și creștinismul? Cum de unde știm că fiii lui Yahweh sunt îngeri? Întreabă un teolog ori un cercetător al Bibliei. Dacă nu te lămurește, citește Cartea lui Enoh, în care este explicată pe îndelete povestea îngerilor decăzuți. E bine însă că tu știi mai bine dacă îngerii pot face sau nu sex. Ce contează că scrie negru pe alb în scrierile evreiești? Tu știi cel mai bine. Probabil ești și tu un înger fără sex, așa că te cred pe cuvânt…
Rabii, ești agresiv?? Nu am înțeles ce scrii.. De la fanatismul religios ce ți-a spălat creierul ai trecut la , dacă nu ai minimul de cunoștințe despre o religie, timpul este pierdere. Da Filozofia pierduta te macină. Recunosc, multe din cele citite îmi plac , dar când nu ai ce copia te pierzi.
Eu dau dovadă de fanatism religios?!? Asta ai înțeles tu din site-ul meu?!? :))))))) Amice, ești complet retardat. Știu că nu este frumos să râdem de persoanele cu handicap, mai ales mental, dar nu mă pot abține.
Argumente am pentru oamenii inteligenți. Cei ca tine nu merită irosirea timpului. Doar hohote de râs uneori. 😉
In prumul rand…wow…felicitari Domnule Claudiu!!! Ai o capacitate de analiza si sinteza de invidiat! Mai putin important faptul ca este sau nu adevarat ce scrii tu aici (este imposibil de demonstrat, fiind o analiza bazata pe „legende”), dar munca depusa este….titanica. Esti de-a dreptul „nebun” (in ce sens vrei tu)….In al doilea rand: ok, poate la un nivel metaforic asa se explica aparitia Sistemului nostru solar, insa, dupa cum bine stim, Universul cuprinde o infinitate de astfel de sisteme. Sa fie o „poveste” asemanatoare in spatele fiecaruia sau putem generaliza „povestea” pentru intreg Universul? Legea lui Unu si Teoria Fractalilor pot veni in completarea „generalizarii universale” a Sistemului nostru Solar. Cand apare cartea Secretele zeilor (imi cer scuze daca nu sunt la curent si a aparut deja)? As fi foarte curios daca ai ajuns o concluzie in urma acestei munci impresionante…Cu deosebit respect, Cezar!
Daca eu sunt un inger ce nu poate face sex!? hehe! Dar tu poti,,, esti ingerul cazut si poate esti in echipa de ingeri descrisi de enoh. sex la gramada. Sa intreb teologiii daca ingerii fac sex, ce o sa imi spuna? Visezi prietene. in furnicaturile pline de placeri spui partenerului ” esti un inger si io tragi” dar totusi este ea sau el depibnde. N-am inteles din descrierile lui enoh ca au fost ingerii. ce, s-au incarnat in ingeri fii lui dumnezeu sau din ingeri in fi ai lui dumnezeu? Am gasit teologi ce au pus la indoiala afirmatia ca ingerii sa fie fii lui dumnezeu. Citau din evrei 1 unde printre altele se scrie ” carora dintre ingeri lea zis Yahweh tu esti fiul meu, si sezi la dreapta mea. „
Dacă nu erai limitat, poate ai fi observat diferențele enorme dintre iudaism și creștinism, precum și dintre Vechiul și Noul Testament. Probabil fanatismul religios ți-a spălat creierul atât de mult încât nu vezi decât ce ai fost programat. În iudaism nu există vreun fiu special, ci toți îngerii sunt numiți „fiii lui Yahweh”. Asta pentru cultura ta generală, chiar dacă nu ești capabil să procesezi informația.
Sfat: dacă nu ai minimul de cunoștințe despre o religie, nu-ți mai da cu părerea. E păcat să irosești timpul celor care știu pe ce lume trăiesc.
Claudiu, eu nu înțeleg de ce îți mai bati capul cu ăștia. Și nici nu prea înțeleg de ce scrii articole de genul asta care au același efect ca și cum ai scurma cu bățul intr-un mușuroi. Biblia e doar o carte de povesti, o adunătură de fabule ce nu are mai nimic real totul fiind plagiat și înflorit. Religia e doar pentru tembeli. Cunosc părerea ta despre religie așa ca nu înțeleg de ce îți bati capul cu asemenea subiecte. Continuă cu ales de real folos(cel puțin mie) despre adevărata istorie a umanității. Ce mă întristează mult din toate comentariile de pe acest blog e prostia și ignoranța în care trăiesc foarte mulți. Pe strabunicastrabunica mea o înțelegeam, nu știa să citească, nu avea acces la alte informații decât cele de la biserică/preot. Dar mă doare când văd oameni ca Georgiana care sunt atât de ignoranți și orbi încât nu pot vedea realitatea care îi înconjoară nici dacă le intră în ochi și îi orbește. De la generația tânără, aici mă refer la cei din liceu, școli actuale, nici nu mai am vreo speranță, întrucât aceștia nu numai ca nu citesc ci nici măcar nu știu să citească sau mai ales să scrie și sunt mânați de către cei de sus după cum vor. Păcat ca avem strămoși cu care ne putem mândri (dacii) dar am ajuns intr-o stare de degradare avansată în special datorită celor ce ne conduc dar și datorită ignoranței și spiritului de turmă manifestat de cei mai mulți. Suntem putini cei care percep realitatea și sper să ne înmulțim deși din ce văd șansele sunt mici.
P.S. Eu cred ca decât să ne luptam cu ei să se lepede de prejudecăți și de religii false mai bine am încerca sa-i aducem înapoi la vechea religie, Zamolxianism, ca poate așa accepta mai ușor și măcar se roagă la Dumnezeul strămoșilor noștri.
exista varianta „:…si nu ne lasa pe noi in ispita..”
Cum se va schimba rugăciunea „Tatăl Nostru”?
Rugăciunea „Tatăl Nostru”, din Evangheliile lui Matei și Luca, este singura rugăciune pe care Isus Cristos a transmis-o ucenicilor săi. Este cea mai importantă rugăciune pentru toți creștinii. În cadrul traducerii complete a Bibliei în scop liturgic, încredințată din 1996 unui grup de teologi și scriitori francezi, textul rugăciunii „Tatăl Nostru”, a fost subiectul unei noi traduceri. Dar doar a șasea cerere a rugăciunii – „Și nu ne duce pe noi în ispită” – a fost schimbată. Devenind: „Și nu ne lăsa pe noi în ispită.”
„Noua traducere pune mult mai mult accentul pe comuniunea cu Cristos care a cunoscut ispita”, spune Episcopul Bernard Podvin, purtătorul de cuvânt al Conferinței Episcopilor din Franța (CEF). De fapt, Evangheliile vorbesc despre Isus dus de Spirit în pustie, ca să fie ispitit (Matei 4:11) și despre sfaturile date ucenicilor Săi în Ghetsimani: „Rugați-vă ca să nu cădeți în ispită” (Mt 26.41). „A cere de la Tatăl să nu ne lăse în ispită, spune Mons. Podvin, se cere puterea de a lupta și de a elimina complet ispita precum Fiul a făcut-o.”
De ce o nouă traducere a rugăciunii „Tatăl Nostru” ?
Odată cu noua traducere în franceză a rugăciunii Tatăl Nostru din 1966, a apărut o problemă din punct de vedere teologic în privința celei de-a șasea cereri: ”și nu ne lăsa pe noi să cădem în ispită” a devenit ”nu ne ispiti pe noi”.
De fapt, verbul eisphérô (Mt. 6, 13) din greacă care în sens literar înseamnă a duce în, a conduce, ar fi trebuit să se traducă prin ”nu ne duce pe noi în ispită sau nu ne conduce pe noi în/la ispită sau chiar nu ne purta pe noi în ispită. Acest verb exprimă o mișcare spre un loc în care pătrundem”, declară Episcopul de Soissons, Hervé Giraud.
Formularea din 1966 implica supoziția că există o anumită responsabilitate a lui Dumnezeu în tentația care duce la păcat, ca și cum El ar putea fi autorul răului. ”Această traducere putea duce la confuzie și necesita o aprofundare din punct de vedere teologic”, a completat Mons. Podvin. Cu toate acestea, trebuie să îi privim cu indulgență pastorală pe credincioșii care s-au rugat astfel de secole, adaugă acesta.
Au fost analizate diferite traduceri din cursul a cincizeci de ani: nu ne face pe noi să intrăm în ispită, nu ne duce pe noi în ispită, nu îngădui să intrăm în ispită, însă nu a fost găsită niciuna ca fiind potrivită. Astfel s-a ajuns la consensul ca expresia ”nu ne ispiti pe noi” să fie modificată cu ”și nu ne lăsa pe noi să cădem (lit. să intrăm) în ispită”.
Cum a fost făcută această nouă traducere ?
Traducerea liturgică oficială a Bibliei este o lucrare colectivă a peste 70 de specialiști, exegeți, imnografi, oameni de litere … Este rezultatul unui ”lung proces de dialog continuu între cele trei ramuri”, afirmă Mons. Podvin.
În primul rând, Comisia episcopală francofonă pentru traducerile liturgice (CEFTL), în care în prezent sunt doi episcopi francezi: Mons. Bernard-Nicolas Aubertin, Arhiepiscop de Tours și Mons. Guy de Kerimel, Episcop de Grenoble; apoi diferitele conferințe episcopale în cauză, inclusiv Conferința Episcopală Franceză și în cele din urmă Congregația pentru Cultul Divin, după șaptesprezece ani și după multe discuții, au aprobat noua traducere.
”Suntem acum într-o a treia etapă semnificativă când în mod fizic, pe 9 noiembrie 2013, cu ocazia Sesiunii de toamnă a Conferinței Episcopilor Francezi de la Lourdes” – spune Mons. Podvin – noua Biblie liturgică va fi dată episcopilor de către editura Mame”. Și va fi publicată în 22 noiembrie de către Asociația episcopală liturgică pentru țările francofone (AELF), care include Conferințele Episcopale din Franța, Belgia, Luxemburg, Elveția, Canada și Africa de Nord .
Când credincioșii vor vedea efectul acestei schimbări?
În 2014, marți 11 martie și joi 19 iunie, atunci când va fi proclamată în parohiile catolice Evanghelia rugăciunii lui Isus către Tatăl (Matei 06.13), credincioșii nu vor auzi noua versiune a rugăciunii ”Tatăl Nostru”. Pentru că noua traducere nu va intra oficial în vigoare în Lecționar (cartea liturgică catolică) și, prin urmare, nu se va citi în parohii și comunitățile creștine decât după „recognitio” (recunoaștere): „probabil în 2014”, conform Mons. Podvin. Și numai atunci, „nu înainte de 2015”, noul Liturghier, cu noua versiune „Tatăl Nostru”, va fi aprobat și tipărit.” În tot acest timp, spune Mons. Podvin, creștini au timp să se pregătească.”
Ce gândesc ceilalți creștini?
Traducerea în limba franceză a celei de-a șasea cerere din Tatăl Nostru a fost adoptată de către toate cultele creștine încă din 1966, ca „versiune ecumenică”. Protestanții și ortodocșii, prin urmare, se arată foarte interesați de această nouă versiune a rugăciunii Tatăl Nostru. Pastorul Jean Tartier, fost membru al Consiliului Bisericilor Creștine din Franța (CECEF), este de părere că noua versiune „este mult mai bună decât cea veche”.
De asemenea, Antoine Arjakovsky, ortodox, istoric și profesor la Collège des Bernardins din Paris, salută cu multă bucurie această nouă traducere deoarece „vechea formulă din 1966 lăsa să se înțeleagă că Dumnezeu ar fi originea răului.” Și citează activitatea importantă a ortodoxului Jean-Marie Gourvil care în 2004 a publicat „Nu ne-a lăsat în ispită. O nouă traducere la „Tatăl Nostru”. Acum trebuie ca această nouă versiune a rugăciunii Tatăl Nostru „să capete o dimensiune ecumenică, după Jean Tartier: pentru ca protestanții și ortodocșii să nu păstreze vechea formulă!”
Traducere: ACC
Sursa:www.la-croix.com
” …precum in cer asa si pe pamant…”
Principiul corespondentei
“Ceea ce este sus, este ca si ceea ce este jos; ceea ceeste jos, este ca si ceea ce este sus”
Kybalion
scuze , trebuia sa pun ghilimele peste tot
eu doar am preluat textul de mai sus
Eu nici acum nu incetez sa ma minunez de cata ipocrizie exista in lumea asta. Referindu-ne la biblie care se spune ca a fost revelata de catre dumnezeu unor ,,oameni‘‘ , totusi are nevoie din cand in cand de cate un up-date ! Se interpreteaza si se rasinterpreteaza pana iese asa cum vor ei.
Problema mea ar fi alta : Jesus stia exact ca este fiul lui dumnezeu, stia exact ce o sa se intample cu el pe pamant si stia exact ca la sfarsit o sa fie de-a dreapta tatalui. Cine draq si cu ce putea sa-l ispiteasca pe Jesus ??Ce putea cineva sa-i ofere mai mult decat putea tata-su. Dupa mine cel care se indoieste de adevar POATE fi ispitit cea ce la Jesus nu e cazul daca era cine spunea ca era !!
Interesant florin
Pentru mine yehova=anu,lucifer este Enki,sarpele,fiul razvratit iar enlil este personnificarea lui isus,asa zic eu logic,bun nu cred ça era vreounul
Tu \
Sunteti o adunatura de babuini,ipocriti, facuti din gol. Nemernicilor, va bateti joc de o carte Sfanta, de cartea lui Dumnezeu. Atei anticristi ce sunteti. Daca aveti o boaba de minte,un neuron doar, v ati da seama ca ceea ce spuneti e o infamie si o blasfemie la adresa lui Dumnezeu. Cu adevarat voi sunteti din maimuta dar nu evoluata ci pur si simplu sunteti maimute fara pic de CREIER.
:)))))
Iar asta demonstrează încă o dată că religia este cea mai cumplită boală psihică a omenirii. Când un creștinopat aruncă cu jigniri în cineva care a demonstrat că Biblia nu e decât un mare rahat, lucrurile sunt extrem de clare. Îți mulțumesc pentru că m-ai ajutat să demonstrez că am dreptate în ceea ce privește religia, chiar dacă ai făcut asta din prostie. 😉
Mi-ai provocat, prin continutul acestei sectiuni din blogul tau si prin acest post in special, o exaltare melancolica, daca pot sa spun asa 🙂 De cel putin 12 ani, dupa lecturi diverse (unele dintre ele,in limbi straine), agonii „eretice”, discutii cu experti in literatura universala si comparata, cu cativa academicieni, literati, am sentimentul ca Vechiul Testament e „prea bun, prea ca la tara”. Desigur, oamenii de cultura din Romania sunt evazivi in exprimarea unor opinii si asta nu din lipsa de informatii sau din rigoare stiintifica :))) Ce ma roade cel mai mult este ca ritualurile lor, potrivite mai degraba unor tinuturi salbatice si sterpe,traditiile lor inconsistente, izvorate dintr-o spiritualitate mult diluata perpetuate de comunitatile evreiesti din Romania, sunt adoptate si respectate cu sfintenie de romani cu titlul de traditie crestin-ortodoxa. Am sentimentul clar ca, poate fara stirea lor, disperatii astia dezradacinati, au inlocuit un bagaj cultural ancestral colosal, armonizat perfect cu celelalte culturii universale, cu zeul lor razbunator, cu fobia lor fata de firimituri si cu gravitatea „mistica”, uneori agresiva cu care sustin ca astea sunt „rosturile sfinte”. Ca sa nu cada cineva in pacatul de a crede ca sunt antisemita, mentionez ca sunt evreica pe linie paterna si am avut acces in cercurile lor, pe care nimeni n-ar trebui sa le considere conspirative…o haita de caini rataciti, terifiati si pleostiti de ploaie, dar intaratati de urletul lupilor si incurajati de sentimentul de apartenenta la marea haita , hranita de acest pamant generos. Ai nostri par inofensivi si nu sunt, imaginati-va ce pot face ei intr-o cultura dominatoare ca cea de peste ocean
Programul Terra , de Tony Victor Moldovan se completeaza foarte bine cu ce zice si scrie Claudiu.
nasi…nu putea sa spuna si baiatul asta..nu e ca (hail )sik..tir e mai tare…se zice rar: NA SI….
Si atunci Iisus cine este de fapt?
„Zeul și-a declinat identitatea prin afirmația: „Ehyeh asher ehyeh”, care se traduce corect „Eu sunt cel numit Ea”, nicidecum „Eu sunt cel ce sunt”, varianta preferată de traducătorii care încearcă să ascundă un nume babilonian atribuit zeului evreilor.”
N-ar strica sa prezinti si niste argumente privitoare la traducere, deoarece in expresie avem primul cuvant identic cu ultimul, avand semnificatia „eu sunt” iar intre ele cuvantul „asher”, un element relational intraductibil. Din punct de vedere logic expresia nu prea are cum sa insemne „Eu sunt cel numit Ea” dar, cine stie, poate ai argumente care pot rasturna orice logica aparenta.
Logica fără cunoaștere nu face 2 bani. De asta nu poți să-ți dai seama că e un joc de cuvinte. Ebraicul „ehyeh” și akkadianul „EA” se pronunță identic. Te descurci să faci singur legăturile de aici sau trebuie să-ți dau mură-n gură?
Mi se pare ca esti un pic cam agresiv in raspunsuri, probabil din cauza subrezeniei argumentelor. Repet, traducerea asta nu are nici o logica, chiar cu precizarea facuta de tine. Poate se pronunta la fel, dar nu se si scrie la fel, cel putin n-am vazut nicaieri mentionat asa ceva.
Nu dispretui logica, pt. ca fara ea s-ar putea ca aceasta „cunoastere” de care esti atat de mandru sa fie falsa. Incearca sa nu te comporti ca un fanatic religios caruia i s-au criticat convingerile si nu uita ca putina politete nu strica niciodata.
Un om care se bazează cel mai mult pe logică nu poate disprețui logica. Îi disprețuiesc pe cei fără logică, care nu pot sau nu vor să vadă mai departe de limitările cutiei în care sunt închiși și care resping tot ce este nou. Dacă n-ai mai auzit ceva nu înseamnă că nu poate fi adevărat, ci doar că te limitezi la propriile tale cunoștințe, pe care le-ai ridicat la rang de adevăruri.
Dacă ai fi avut puțină logică și măcar câteva cunoștințe despre misticismul ebraic, poate ai fi știut că evreii folosesc tot felul de coduri în scrierile lor religioase, de la echivalarea numerelor cu litere până la jocuri de cuvinte, implicit cu unele din alte limbi. De exemplu, dacă sări câte 50 de litere, găsești înscris cuvântul „Torah” la începutul capitolelor biblice Facerea, Ieşirea, Numerii şi Deuteronomul. Kabballah scrisă ascunde în câteva pagini o sumedenie de informații care încă nu au fost descifrate complet de cercetători. Ăstea sunt câteva exemple. Ideea e că misticii evrei au codificat o mulțime de informații în textele lor religioase. Iar dacă tu nu știi asta, nu ai ce căuta într-o asemenea discuție care în mod evident te depășește. Cât despre politețe și despre comportamentul meu de „fanatic religios”… n-ar putea să-mi pese mai puțin de părerea ta. Pentru mine nu ești decât încă un nimeni care se crede mai deștept decât este, lipsit de logica elementară și limitat în cunoștințe, care consideră că sunt dator în vreun fel să-i dau explicații… Dacă ai fi vrut un dialog pertinent, poate ar fi trebuit să întrebi ceea ce nu înțelegi înainte de a cataloga o idee drept lipsită de logică. Sunt sigur că astfel ai fi primit un răspuns diferit.
Pentru că nu sunt rău cu cei mai puțin norocoși dintre noi, încerc totuși să te ajut măcar puțin. Dacă n-ai logică, poate ai măcar imaginație. Imaginează-ți că episodul biblic e real. Imaginează-ți că zeul îi spune lui Moise „Ehyeh asher ehyeh”. Moise aude „eia” dar nu are cum să-și dea seama dacă e cuvântul ebraic „ehyeh” sau numele akkadian „EA”, care se pronunță la fel. Aude cuvântul dar nu îl vede scris. Mintea lui nu percepe decât o singură variantă, pe cea ebraică, așa că interpretează propoziția zeului după mintea lui, adică „Eu sunt cel ce sunt”. O traducere extrem de inexactă, dacă e să fim sinceri. În ebraică, „asher” înseamnă „fericit, binecuvântat”. Dacă „ehyeh” înseamnă „eu sunt”, atunci propoziția zeului nu s-ar traduce „eu sunt cel ce sunt”, ci „eu sunt fericitul / binecuvântatul eu sunt”. Și ar trebui să te întrebi de ce traducerea lui „asher” a dispărut din interpretarea oficială. Citește și contextul în care a avut loc discuția. „Zis-a iarăşi Moise către Dumnezeu: «Iată, eu mă voi duce la fiii lui Israel şi le voi zice: Dumnezeul părinţilor voştri m-a trimis la voi… Dar de-mi vor zice: Cum Îl cheamă, ce să le spun?». Atunci Dumnezeu a răspuns lui Moise: «Eu sunt Cel ce sunt» („Ehyeh asher ehyeh”). Apoi i-a zis: «Aşa să spui fiilor lui Israel: Cel ce este („Ehyeh”) m-a trimis la voi!»” (Ieșirea 3:13-14). Nu-ți trebuie multă logică pentru a-ți da seama că zeul nu a folosit o propoziție ambiguă, care să-i bage pe toți în ceață, ci chiar și-a declinat identitatea. El a folosit „Ehyeh” ca substantiv propriu, ca nume prin care să fie recunoscut de israeliți. Cu alte cuvinte, a spus „Eu sunt binecuvântatul Ehyeh… Așa să le spui fiilor lui Israel: Ehyeh m-a trimis la voi”. Ehyeh, pronunțat „eia”, la fel ca EA, numele akkadian al unuia dintre marii zei ai Babilonului. Bineînțeles că redactorii biblici au ascuns numele zeului, pentru că nici în ruptul capului nu ar fi recunoscut că zeitatea lor era una adoptată. Însă scripturile au fost compuse după întoarcerea din Babilon, așa că este logică adoptarea unei zeități babiloniene. Dar asta e o altă discuție, pentru care nu am nici timp și nici răbdare.
Bănuiesc că nici acum nu te-ai lămurit. Nu-i nimic, o să rog pe cineva să-ți facă un desen, dacă altfel nu poți înțelege.
Felicitari! Intr-adevar, cele mai multe dintre informatii nu sunt noi, dar sunt adunate la un loc, ceea ce chiar inseamna munca. Nu o lua ca pe o critica, ci ca pe o sugestie: de ce nu ai atasat la fiecare descriere a ceea ce s-a gasit si o imagine cu respectiva descoperire? Intr-o carte e mai dificil sa faci asta dar intr-un site e chiar locul si formatul potrivit, fara sa ai probleme cu nr. de pagini sau nr. de poze care trebuie tiparite color.
Apropo de carte, de ce te chinui sa scoti si o carte? In ziua de azi un site este mult mai usor accesibil, nu ai limita a cantitatii de informatie pe care o poti prezenta, poti sa faci usor si permanent update-uri, poti dialoga cu cititorii, poti sa-l traduci in alte limbi daca vrei sa te faci cunoscut si in alte tari, etc. Poti chiar si sa adaugi un buton de „donate” 🙂 S-ar putea sa apese mai multi pe acel buton decat cei care vor intinde mana dupa carte in librarie. In cazul in care cartea va fi apreciata, oricum va fi scanata si pusa pe net for free.
Nu contează că va fi scanată și pusă pe net. Nu o scriu pentru bani. Însă o carte nu e carte decât atunci când arată ca o carte. Altfel este doar un text în format pdf, așa cum poate să scrie oricine. În plus, când nu voi mai fi, ce voi lăsa în urmă? Un site? O carte rămâne, chiar și pierdută într-un anticariat obscur. Iar site-ul există, după cum vezi, așa că mai rămâne cartea. Sau cărțile, dacă îmi voi permite.
Este posibil ca Moise sa fie de fapt fratele mai mare al lui Akhenaton, Thutmoses, despre a carui moarte ciudata sunt prea putine dovezi. Posibil sa fi fost un faraon rebel pentru scurt timp, sa fi plecat de pe tron in rebeliunea lui (povestea lui fiind probabil starsa din istoria egipteana) si sa fi influentat si pe fratele mai mic Akhenaton, care se stie ca si el a fost la randul lui un rebel.
Nu, nu e posibil. Fratele lui Akhenaton a murit de tânăr. Ai aici demonstrația completă a identificării lui Moise cu Akhenaton: https://secretelezeilor.ro/moise/.
salutare claudiu. abia astept aparitia cartii. sa ne dai de stire ,te rugam. un articol foarte interesant si se apropie foarte mult de concluziile unui alt cercetator, Mauro Biglino. felicitari inca o data
Mulțumesc! Bineînțeles că voi anunța când va fi gata. Mai durează puțin.
Indiferent ca acceptam sau nu variante posibile teoretic de genul „inchisoare”, „holograma”, „matrix”, tot nu scapam de problema explicarii universului. Ramane neelucidat cum au aparut cei care au creat inchisoarea/holograma. Cum a aparut si cum functioneaza „universul” „acolo” unde sunt „ei”, cei (sau cel/cea) care au facut „soft-ul” pentru zona noastra materiala?
Vis-a-vis de atom, se pare ca atomul nu este asa cum „am fost invatati”, compus din „nucleu” si „electroni”, nucleul fiind la randul lui „compus” din „protoni” si „neutroni”. In „The Case Against the Nuclear Atom”, Dewey B. Larson explica foarte pe larg de ce este gresit modelul clasic al atomului. Atat de pe larg explica, incat are si un dejavantaj: e foarte lung materialul.
http://www.reciprocalsystem.com/cana/
Pe langa teoriile fizice pe care le-ai amintit in articol, mai exista si Reciprocal System of physical theory. Daca as spune despre Reciprocal System ca e o teorie foarte interesanta, ar fi un understatement. Ca multe altele, RS a fost „marginalizata” de curentul mainstream din fizica; atat de „marginalizata” incat i-a fost desfiintata pagina de Wiki, ceea ce m-a facut si mai curios. Acum, dupa ce sunt cat de cat familiarizat cu ideile de baza din RS, cred ca merita aprofundata. Give it a try…
Conform unor surse (nu-mi amintesc acum sursele, dar pot sa caut daca te intereseaza), explicatia preferintei lui An pentru Enlil ca mostenitor (desi nu era primul nascut), este ca Enlil a fost conceput de An cu o sora vitrega (a lui An). Asta ar explica si relatiile Enki-Ninhursag, Enlil-Ninhursag, etc.
Motivul este genetic. In celule ADN-ul exista atat in nucleu (jumatate de la mama si jumatate de la tata) , cat si in mitocondrii (doar de la mama). Prin conceperea de copii cu femei neinrudite genetic, linia genetica a mostenitorilor se indeparteaza de linia paterna si se apropie de linia materna. Ca urmare, o solutie de compromis pentru pastrarea mostenitorilor pe linie genetica paterna fara alterarea ADN-ului datorita inrudirii, este conceperea mostenitorilor cu surori vitrege.
Sursa e Sitchin. Ținând cont că zeii sunt entități imateriale, preferința lui An pentru Enlil nu are nicio legătură cu genetica. Pur și simplu, Enlil era primul său fiu, conform învățăturilor gnosticilor (și nu numai).
Inca o dovada: cromozomul 2 e fuzionat.
Spre deosebire de maimutele antropoide(cimpanzeu, urangutan, gorila) care au 48 de cromozomi(24 perechi), noi oamenii, de la neanderthal incoace, avem doar 46 de cromozomi(23 perechi).
Partea interesanta este ca nu am „pierdut” o pereche de cromozomi pe drum, ci perechea 2 de cromozomi este „obtinuta” prin fuzionarea unor parti din alti cromozomi.
Daca trebuie sa combini ADN-ul de la o fiinta cu 46 cromozomi cu ADN-ul de la o fiinta cu 48 cromozomi, cum faci? Fuziunea cromozomilor pare sa fie solutia.
Dovezile in acest sens sunt fara putinta de a fi negate.
https://en.wikipedia.org/wiki/Chromosome_2_%28human%29
https://ro.wikipedia.org/wiki/Genom
http://www.evolutionpages.com/chromosome_2.htm
https://teoriaevo.wordpress.com/om/hominizii/
O intrebare – ce s-a intamplat acum 2000 de ani de s-a schimbat sistemul de numerotatie al anilor, inainte de HR si dupa HR, ce s-a intamplat de fapt atunci si cine e Hristos asta de fapt?
S-a trecut din Era Berbecului în cea a Peștilor. Iar Isus este un personaj inventat de evreul grec Philon din Alexandria, inspirat după unul dintre zeii antici, Enlil.
Credinta crestina spune cum au fost lucrurile, insa eu tot nu vad legatura cu zeii si ce scrie aici. Pur si simplu e cu totul altceva. Da, ok nasterile din fecioara sa zicem, dar rastignirea, moartea si invierea….n-are toata povestea asta de mai sus nicio treaba.
A zis cineva ceva despre credința creștină, despre răstignire, moarte și înviere?!? Ar trebui să aibă legătură povestea zeilor cu astea?!? Tu ori nu știi ce citești, ori ai greșit site-ul.
Un articol în care lipsa de înțelepciune și confuziile, constituiesc gheizere de inspirație ale autorului. Nu-mi pierd timpul să-ți arăt aberațiile căci n-o meriți.
De ce nu merit? Pentru că ți-am rănit sentimentele? Pentru că articolul meu ți-a atacat credința? Pentru că din cauza asta stai și plângi în tăcere? Sau pentru că nu ai argumente?
Încă o oaie deranjată de adevărul despre religia ei. Dacă v-ar dispărea turma am avea într-adevăr o lume mai bună…
Felicitari…Am incredere ca ma vei ajuta in Proiectul nr.1/2015 .
Ai deja cunoasterea..Informatia o vei gasi. Nu avea pretentia sa te inteleaga cineva vreodata. Secretul e ca fiecaruia nu-i pasa decat de el insusi…
Ce informație să găsesc? De unde știi că nu am găsit-o deja? Nu am pretenția să mă înțeleagă cineva vreodată, ci doar să înțeleagă ce spun, pentru că vorbesc destul de bine în română. Iar secretul ăsta e doar un mare rahat; nu toți oamenii sunt egoiști.
Nu știu cum de ai încredere că te voi ajuta în proiectul ăla, din moment ce am refuzat toate colaborările de până acum. Totuși, niște detalii nu ar strica.
„Românii îi numeau jidovi”. – Oi fi și tu din tribul jidovilor care tot încearcă să schimbe ISTORIA ȘI CULTURA ROMÂNILOR. N-au avut pământ jidovii în toată existența lor. E scris chiar și în Biblie. Aceeași Biblie de care se tot împiedică în neputința lor de a fura pământul altora. Mântuitorul Iisus Hristos o să vă plătească, băutori de sânge și închinători la zei. Să n-aveți voi nici o grijă!
ROMÂNIA, PĂMÂNT ROMÂNESC!! Acum și în veacul veacurilor!!
Uitându-mă la majoritatea comentariilor, mă întreb adesea cum se face că site-ul meu atrage numai oameni extrem de proști. Oi cretine, limitate, cu minți înguste, incapabile să înțeleagă ceva din viața asta. Însă îmi dau seama că sunt și mulți cititori cu creiere, însă aceștia aleg să comenteze rar spre deloc. Proștii sunt cei care ies în față, pentru că tocmai prostia este cea care îi împinge să latre. Așa cum se întâmplă și în cazul tău.
Nu ești prost atunci când nu știi ceva. Ești prost când nu știi dar ai impresia că știi. Dacă nu te duce capul nici măcar să cauți pe Google ceea ce nu știi, lucrurile sunt extrem de clare. Am înțeles că nu știi absolut nimic despre folclorul popular, așa că n-o să-ți recomand să citești studii aprofundate despre acest domeniu. Dar ai putea măcar să te uiți pe net. Te ajut eu, pentru că nu pari să ai IQ-ul necesar pentru o asemenea operațiune „complicată”. De exemplu aici: https://ro.wikipedia.org/wiki/Uria%C8%99. Ce spune ultima propoziție? „În unele zone din Oltenia și Transilvania Uriașii se mai numesc și Jidovi”. Sunt sigur că n-ai auzit nici de „Oborul Jidovilor“ de deasupra Peşterii Muierilor sau de „Jidovii“ din comuna Săcelu. La fel cum sunt sigur că n-ai citit nici „Dacia preistorică” a lui Nicolae Densușianu, unde este menționat acest termen. Uite un exemplu: „În timpul uriaşilor, munţii şi câmpiile au ars trei ani apoi uriaşii (Jidovii) au fost înecaţi de o ploaie mare, care a ţinut mult timp”. În cartea „Marile taine ale omenirii”, Florin Gheorghiță spune despre citatul lui Densușianu: „Citatul confirmă vechimea celui de-al doilea nume generic păstrat în popor pentru uriaşi şi totdată poate fi foarte important sub aspect istoric”. Gheorghiță mai spune că: „au rămas în judeţul Gorj numele localităţii Novaci şi denumirile Jidova, Jidoviţa, Jidvei (comună în judeţul Alba). În Carpaţii Orientali, pe versantul vesti al muntelui Ceahlău, penru defileul traseului spre Cheile Bicazului s-a menţinut foarte mult timp denumirea Valea Jidovului”. Ăstea sunt doar câteva exemple. Este că te doare creierul sau nici acum nu ți-ai dat seama cât ești de proastă?
Nu sunt din tribul uriașilor și sunt absolut convins că uriașii nu încearcă să schimbe istoria și cultura românilor. Că tu îi confunzi cu evreii e altă poveste. Aici demonstrezi că ești și mai proastă, probabil pe la nivelul intelectual al unui cartof stricat. După ani în care evreii mă tot acuză de antisemitism pentru ceea ce scriu, apari tu cu ipoteza că aș fi evreu… Acum mai beau și sânge și mă închin la zei! Și mai vii și cu sloganuri patriotice, după ce ai demonstrat cu succes că nu știi nimic din cultura neamului tău. Mai bagi la înaintare și Biblia și pe Isus, ca să ne convingi de tot că ești tălâmbă de dai în gropi. Asta am înțeles din prima dar, totuși, chiar e nevoie să și semnalizezi?
Dacă ar fi existat, sunt sigur că Isus m-ar fi plătit să scap lumea de idioți ca tine. Din păcate pentru noi, nu există decât în fanteziile erotico-religioase ale oilor.
Lucrez singur la proiect…Tu doar ma ajuti…Fa in continuare ceea ce faci…Cum sa iti explic?…Papa a facut o comunicare in care cere unirea religiilor catolica si ortodoxa…Deci proiectul meu e in derulare…Cred ca intuiesti ca unirea asta va slabi biserica nu o va intari…mai ales daca se incearca si impacarea cu Islamul pentru a forma o mare religie Abrahamica. Proiectul nr.1/2015 este inlocuirea religiei cu altceva… Sunt sigur ca esti de acord cu asta, si faci ceea ce trebuie in aceasta directie. Ah..Proiectul nr.2 era inlocuirea populatiei Romaniei…(prea multe plangeri atat penale cat si estetice…”frumoasa tara, pacat ca e locuita”)..Dar aici am exagerat putin cu concentrarea si acum se pare ca toata populatia Europei va fi incet si sigur inlocuita de „refugiati”…
In legatura cu anagrama sarman armand…lasa-l ca nu intelege…el incearca sa isi foloseasca capacitatea logica, in care are mare incredere, pentru a cladi din informatiile furnizate de tine, ceva cat mai logic cu putinta, uitand ca religia nu e logica, si nici Biblia…De exemplu faza cu prezentarile Moise-Dumnezeu..sau invers…Eu stiu ca ai dreptate…In multe, multe chestiuni…Si iti multumesc. Nu apreciez omul din tine , ca nu te cunosc…apreciez scanteia pe care o vad in tine…Ma face sa ma simt mai putin singur, printre rudele cimpanzeilor de pe planeta asta pe care noi incercam sa o iubim.
In legatura cu egoismul…si generozitatea e tot o forma de egoism…Intotdeauna se alege solutia cea mai simpla. De exemplu Einstein spunea ca in cazul in care ar fi descoperita o alta geometrie mai aproape de realitate…tot Geometria Euclidiana ar fi folosita, pentru ca e cea mai simpla. Apa curge de la deal la vale ( din cele mai vechi timpuri)…Cand zeii creau omul au gasit solutia cea mai simpla pentru problema perceptiei mediului exterior…Lumea nu e ceea ce e…Lumea e ceea ce esti tu…Adica lumea si toti ceilalti sunt reflexii in oglinda a propriei tale personalitati…E mult mai simplu asa…Incredibil…dar adevarat…Cand ii ierti pe ceilalti te ierti pe tine..si te iubesti pe tine..e un pas mare si primesti daruri…O sa vezi…Doar incearca !..
Iti multumesc foarte mult pentru ceea ce faci si sunt cu sufletul alaturi de tine.
Poporul evreu politeist. Cine spune asta ori e idiot ori e idiot . Pai si unui copil de clasa intai daca-i spui din Biblie ca Dumnezeu la un moment dat in istoria omenirii a ales un popor ce vorbea o anumita limba si se numea poporul iudeu sau evreu el crede .
În cazul ăsta, tu demonstrezi că ești și mai idiot. Mai ales pentru că folosești ca argument credința unui copil. Decât să demonstrezi că ești cea mai cretină persoană care a comentat vreodată pe site-ul ăsta, mai bine ai citi Biblia pe care o aperi deși nu o cunoști. Dacă ți-e greu să citești ditamai cartea (probabil te încurcă atât de multe cuvinte), ai aici un rezumat al politeismului evreilor: https://secretelezeilor.ro/zeii-evreilor/. Dacă nu mă crezi, pune mâna pe Biblie și verifică, prostălăule!
Brenca Ionel Iancu, nu pot să-ți cer să nu mai fii idiotul satului, pentru că nu-ți poți schimba natura nici dacă ai vrea. Încearcă măcar să păstrezi asta pentru tine, în loc să ne-o demonstrezi cu succes la fiecare comentariu. Și încearcă să nu te mai bagi în discuții pe care nu le înțelegi. Rezumă-te la unele cu teme pe măsura intelectului tău: despre semințe, despre shaorma și poate chiar despre manele. Și astfel poate ai părea și tu inteligent măcar puțin.
NIMIC NU SE INTAMPLA FARA VOIA LUI DUMNEZEU. Parca asta era ideea…Nu?…Fiecare intelege din religie ce vrea el…Cei mai multi inteleg ca trebuie sa formeze o gasca care sa dea in cap celor care nu sunt de acord cu ei…
Un mare maestru spiritual a spus candva discipolilor sai…”Sa va indoiti de orice si sa cercetati orice cu mintea voastra”…Discipolii l-au intrebat mirati: „Cum Maestre?…Si de tine sa ne indoim?”…La care el a raspuns linistit: „In primul rand !…de mine”…Intr-adevar, exista si posibilitatea sugerata de sfantul Augustin, ca uneori pentru a putea evolua, merge mai departe, trebuie sa renunti la intelect, in cazul in care nu mai face fata, si sa te bazezi doar pe credinta…Punctul asta de vedere, (care e aparent justificat de ceea ce se numeste intuitie, sau al saselea simt), a fost transformat de biserica in doctrina: „Crede si nu cerceta !”..Care a dus la uciderea prin ardere pe rug a mii de nevinovati, doar pentru ca au incercat sa isi puna intrebari legitime despre lumea in care traim.
Eu va rog sa nu ardeti pe nimeni pe rug doar pentru ca isi pune intrebari, si cauta raspunsuri…Nimeni nu o sa fie judecat de Dumnezeu pentru asta.
Doctrina „Crede si nu cerceta” e doar un mod de a subjuga oamenii si a ii transforma in sclavi la cheremul Bisericii, la fel cum e si citirea in biserica a textelor in limba latina – o limba moarta, fapt care indeparteaza enoriasii de intelesul scrierilor sfinte si face ca enoriasii sa fie doar spectatori si nu participanti activi la Liturghie.,e doar un mic exemplu…Claudiu e un inspirat, nimeni nu poate nega asta, cu exceptia celor prea indoctrinati, ca sa inteleaga despre ce e vorba in scrierile lui, sau a celor invidiosi si rai – adica prosti. Si asta e adevarat. Problema lui e ca, prins intr-o munca pe care o face din pasiune, fara a fi recompensat material, ia in serios si este iritat de atitudinea unor astfel de postaci sarmani cu sufletele inchiriate.
Asa este. Asa zisele Carti Sfinte ale religiilor Abrahamice sunt un set de texte ezoterice, pur si simplu furate de la alte popoare, de catre o secta lipsita de scrupule, folosite in propriul interes. Poate ca Omenirea merita asta, cine stie.
E totusi trist cate atrocitati au fost comise in numele unei carti plagiate. E inuman sa mai continue aceasta farsa macabra, intr-o epoca istorica in care omul se presupune ca a evoluat spiritual.
Nu ma refer la carte aici, si nici la religie oricare ar fi ea, ci la cei care o folosesc pentru a prostii pe altii.
Istoricii sa isi faca datoria fata de Umanitate si, pe baza dovezilor arheologice, sa spuna oficial adevarul cu orice risc. Poate ca vor fi asasinati cativa, dar altfel mii si mii de oameni vor trai in continuare subjugati si exploatati de cei care au inscenat aceasta colosala farsa.
Acest beni cioanta se pretinde jurnalist dar nici nu stie sa se exprime corect si sa stapaneasca limba romana,ma intreb cum o fi trecut prin studiile sale pentru a ajunge jurnalist,ca gasca pe apa.in ultimul comentariu al lui a pus si dupa virgula si a scris „fi”,jenant,domnule jurnalist!
Haha, genial articol si sunt perfect de acord. Am impresia ca toti cei care au urat filmul si au criticat absolut totul la el nu ar fi fost multumiti cu nimic oricum.
Cred că problema lor vine din faptul că nu au înțeles filmul. Sunt multe întrebări fără răspuns, care multora le-au părut a fi greșeli. Eu cred că totul a fost intenționat, pentru a crea controverse, iar răspunsurile vor veni în următoarele două filme. Cred că voi scrie un articol în zilele următoare și despre asta.
Da, unii nu vor fi mulțumiți niciodată, indiferent ce li se oferă. Poate doar o Forță sculată (ca să mă exprim ca C.T.P.)…
Referitor la descrierea piramidelor lui Saurid faci o grava descriere geografica pentru ca Nilul nu curge spre miazazi ci spre miazanoapte.
S-ar potrivi mai bine descrierea varful Omu ,Ceahlaul,munti apuseni dar in vremea respectiva e posibil sa fi fost un pic de seceta prin zona.
Nu am vrut sa fiu sarcastic dar pana aici ai descris cam exact ceea ce si eu cred,nu esti singur in cea ce faci si scrii.
Daci adevarati sunt langa tine.
Nu am făcut nicio „grava descriere geografica”. Ia mai citește o dată, cu atenție. Citatul face parte din Cartea lui Enoh, prin urmare poți acuza autorul cărții că a greșit, nu pe mine. Puțin mai jos găsești și interpretarea mea: „Din Cartea lui Enoh nu reiese că i s-au arătat într-adevăr piramidele de la Giza, ci planurile lor (probabil o proiecție tridimensională), care să-l ajute să le construiască”. Dacă respectivul ar fi văzut o hologramă, chiar crezi că ar fi putut el să-și dea seama spre ce punct cardinal curge Nilul? În plus, în textele vechi piramidele sunt numite aproape întotdeauna „munți”, ceea ce mă duce la aceeași concluzie.
Te salut, cu tot respectul.
Faptul ca esti un om care-si pune intrebari este laudabil, caci este singura cale spre evolutie.
Te rog doar sa ai grija la cele cercetate, la ce fel de intrebari iti pui, sa fi atent la raspunsurile pe care crezi ca le-ai obtinut si… sa cauti sa intelegi mai presus decat putem sa credem ca putem ntelege.
Citesc in tabelul cu dinastii urmatoarele: Tuthmosis al IV-lea
1398-1388 î. Hr
10 ani
Amenhotep al III-lea
1388-1348 î. Hr
40 ani
Amenhotep al IV-lea (Akhenaton)
1360-1343 î. Hr.
17 ani
Smenkhkare
1345-1343 î. Hr.
2 ani
Cum este posibil sa fi domnit Amenhotep III pana in 1348 cand Akhenaton a domnit din 1360? De asemenea se pare ca Smenkhkare a domnit de asemenea in ultimii 2 ani ai perioadei lui Akhenaton. Sunt niste date alambicate.
Aici https://en.wikipedia.org/wiki/Eighteenth_Dynasty_of_Egypt sunt niste date mai coerente.
De asemenea aici https://en.wikipedia.org/wiki/Amenhotep_III scrie ca e posibil sa fi domnit intre 1391–1353 or 1388–1351 BC (18th Dynasty). Care e adevarul? Daca prima varianta e cea reala este posibil ca in perioada 1353 – 1351 sa fi existat un alt faraon la tron, inainte de domnia lui Akenathon, fiul cel mare al lui Amenhotep III, fratele mai mare al lui Akenathon, Tuthmosis, sters din istorie. Tind sa cred in continuare ca acesta a fost posibil Moise…se potriveste numele Mosis cu Moise. Posibil ca acest Tuthmosis sa fi fost rusinea faronilor si de aceea sa-i fi ingropat istoria si sa-l fi decalarat mort, iar Akhenaton sa fi fost sub infleunta lui fratesu.
Din 1360 î.e.n. până în 1348 î.e.n., Amenhotep III și Akhenaton au fost coregenți. După moartea tatălui său, Akhenaton a domnit singur până în 1345 î.e.n., când a împărțit domnia cu Smenkhkare, pentru a calma preoțimea tebană. După ce Akhenaton a fost obligat să abdice, Smenkhkare a domnit foarte puțin timp singur, fiind ucis după doar câteva săptămâni.
Nu a existat niciun alt faraon între Amenhotep III și Akhenaton. Sursele egiptene sunt foarte clare, nelăsând loc de interpretări fanteziste. Fratele său a murit la o vârstă fragedă, prin urmare nu putea fi Moise. Preferi să bănuiești că acel necunoscut Tuthmosis a fost „rusinea faronilor si de aceea sa-i fi ingropat istoria si sa-l fi decalarat mort”, ignorând faptul că Akhenaton chiar a fost o rușine pentru egipteni, care l-au eliminat complet din istorie. Datele prezentate aici demonstrează extrem de clar că Moise nu putea fi decât Akhenaton. Dacă toate aceste dovezi nu-ți convin din diverse motive, nu e problema mea.
Datele de pe Wikipedia, sugerate de Aidan Dodson și Dyan Hilton, nu sunt acceptate de majoritatea egiptologilor. Prin urmare, nu văd de ce ar putea fi considerate „mai coerente”. Interesant e că, deși egiptologii nici acum nu se pot pune de acord cu privire la anii de domnie ai faraonilor, elita sionistă știe că Moise / Akhenaton s-a născut în 1378 î.e.n., număr ascuns și în piramida masonică. Dar asta e altă poveste.
Interesant….spor la treaba și la mai multe articole…poate si o carte…bafta!
Autorul face niste confuzii colosale spunand intre altele ca Ninhursag este mama lui Enlil si ….sotia sa care-i naste pe Ninurta .Dar asta este doar una dintre ele .Confuzii nenumarate .Ma indoiesc sa fi citit in intregime cartile lui Zaharia Zitchin .Sant cat se poate de exacte si total diferite in cronologie si descendenta .Enoch confundat cu Noe -o imposibilitate de fapt .Apoi el insusi spune ca Enoch era tatal lui Matusalem ,care a fost bunicul lui NOE prin Lameh ,cel ce-i era fiu si tata al lui NOE .In rest ar fii multe lucruri bine scrise dar pacat sant puse la repezeala cu erori ce nu pot trece neobservate .Eu am citit TOATE CARTILE LUI ZAHARIA ZITCHIN ,m-au fascinat si le recomand oricui estze satul de vrajelile capilor religiosi si acolitilor lor .Si chiar si citind aceste carti raman lagune enorme pt ca adevarul istoric al acestei polanete a fost si este modificat constant pt a ne induce in eroare si a-si face dumnealor treaba linistiti la umbra minciunilor lansate .Zei buni si protectori ai umanitatii denigrati si calomniasti transformati in asa zisi demoni ,si impotrivitori ai unui asa zis plan bun al unui d-zeu cu lumea .etc in timp ce adevaratii gropari ai umanitatii sant venerati si aclamati ca …binefacatori .Se vad acestea in cele petrecute doar intr-un singur secol nu mai mult , ..2 razboaie mondiale devastatoare ,politica banului in lume ,…misterioasele societati secrete, ce pretind a fii deasemenea custodiatoare ale adevarului .Nu cred intr-un adevar ascuns celor multi si privilegiul unos cativa .Cu ei si de la ei incepe MINCIUNA !!!
Autorul nu face nicio confuzie, ci și-a argumentat părerile în multele capitole scrise până acum. Nimic nu e ilogic, nici scris la repezeală. Dacă nu ți-a trecut prin cap să citești capitolele precedente înainte de a-ți da cu părerea, nu e problema mea. Înțeleg de ce nu ești capabil să accepți păreri diferite de ale tale, chiar dacă sunt argumentate logic – fascinația ta pentru Sitchin mai mult ca sigur e de vină. Păcat că nu ai aflat până acum că Sitchin, un mason evreu, și-a umplut cărțile cu minciuni, modificând traducerile scrierilor vechi pentru a se potrivi cu fanteziile lui. Culmea e că foarte mulți experți au atras atenția asupra acestui aspect, fiind scrise chiar și cărți despre manipularea lui Sitchin, ceea ce nu pare să te intereseze. Nu-i nicio problemă, dormi liniștit în continuare!
Dacă nu crezi într-un „adevar ascuns celor multi si privilegiul unos cativa”, de ce ar trebui să ne intereseze asta? E problema ta dacă vrei să fii naiv. Dar chiar era nevoie să te lauzi cu asta? Ca de obicei, vorbim fără a spune nimic, doar pentru că simțim nevoia să ne băgăm în seamă…
Iștar, Regina Cerurilor e Ninhursag?
sau
Iștar / Ninsar/ Șurpanakha e sora lui Marduk
și
Inanna / Ninhursag /Tiamat /Sita / Athena e mama lui Marduk ? ( tot din articolele de pe SZ..)
Multam….
În Mesopotamia erau două zeițe numite Inanna / Iștar: Ninhursag și Ninsar, după cum se observă și în cronica bătăliei de la Halule din anul 691 î.e.n., unde regele asirian Sennacherib scria că s-a rugat pentru victorie „lui Iştar din Ninive, lui Iştar din Arbailsk”.
Bun găsit !
Aveți o problemă cu abonarea prin mail. M-am înscris cu adresa v75is@yahoo.com în preajma revelionului 2016 la blogul dumneavoastră. De regulă, blogul ar trebui să trimită un mail de confirmare la abonament. Și m-am înscris din nou azi, 10 ianuarie 2016, dar tot nu am primit confirmarea. Plus că nu am primit nici o notificare despre cele 2 articole publicate între timp.
Oricum, am pus în bara de „Favorite” adresa site-ului pentru a o accesa periodic.
Vă mulțumesc pentru osteneala de până acum, cred că e singurul site românesc care se ocupă metodic, programatic, in limbaj academic (mai puțin comentariile, dar trebuie dat peste bot impertinenților care se simt obligați să dea lecții) de adevărata istorie (și am făcut un master de „Istoria comunismului în România”, adică știu ce vorbesc .
Să sperăm că nu vă veți opri (sau nu veți fi oprit) până nu veți termina tot ce v-ați propus !
Și eu am fost ținta unor pseudo-atacuri din partea „evreimii mondiale” ( http://tvarheolog.com/2014/12/12/e-mail-de-la-comunitatea-evreilor_ro_diasporayahoo-com/ ), dar, m-am convins că sunt mulți onaniști-oligofreni pe lumea asta.
Mult succes în continuare și toate gândurile bune !
Cu respect, Vasile.
Nu știu exact cum funcționează abonarea asta, însă văd că e de două feluri: abonare prin e-mail și prin WordPress. Văd că sunteți în lista abonaților de pe 10 ianuarie, însă în categoria urmăritorilor WordPress. Probabil sistemul îi înregistrează pe abonați în această categorie dacă au conturi pe wordpress.com și pe restul în cealaltă. Ceea ce înseamnă că ar trebui să primiți pe WordPress toate notificările. Nu știu de ce nu au fost trimise și pe e-mail; poate au ajuns în folderul „Spam”. Habar n-am, după cum am spus, nu știu exact cum funcționează treaba asta.
Și eu sper că nu vă veți opri, pentru că faceți o treabă foarte bună cu blogul dumneavoastră. Mai ales pentru a nu le da satisfacție atacatorilor.
Vad ca ‘Hitler-Mesia sau Anticrist?’ e inca pe locul unu,la fel ca anul trecut,iar acum doi ani a fost pe locul doi.Prin articolul asta ti-am gasit blogul acum vre-o doi ani.Se pare ca e cel mai tare articol scris pana acum!
Da, așa se pare. De unde rezultă că românii sunt interesați nu neapărat de Hitler, ci de evrei. După ce voi termina cu „Secretele Zeilor”, articolul ăsta va avea o continuare. Dar mai e destul până atunci.
Ba da. Dar ești sigur că Ioan povestește o întâmplare reală? Pentru că Apocalipsa lui pare copiată după Cartea lui Enoh. Ceva îmi spune că creștinii timpurii au încercat să-și creeze o Carte a lui Enoh a lor, adaptată la creștinism.
Disprețul total și neciuntit, pe deplin îl meritați ! La început v-am considerat un mini circar, dar bag de seamă căci sunteți un maxi fascist, care combațe 4 miliarde de credincioși în Domnul. Voi încerca să mă rog Domnului, să nu vă dea gândul de a vă sinucide, precum marele debil circar, Hitler.
Oiță bârsană, de ce te agiți în halul ăsta? Te-a deranjat că te-am numit oaie, așa cum te numește chiar religia ta, sau că vreau o lume mai bună fără turma voastră de behăitori ipocriți? Ia-o mai ușor, că-ți pocnește vreo venă. Și dacă crăpi, s-ar putea să afli mai devreme decât ți-ai dori că dincolo de moarte nu există nimic și că ți-ai petrecut degeaba întreaga viață în 4 labe.
Mi se pare normal să combat 4 miliarde de oi (vorba ceea: proști, dar mulți). E datoria morală a fiecărui om rațional să combată prostia. Puteți să fiți și 10 miliarde, asta nu înseamnă că trebuie să fiți lăsați să mânjiți întreaga planetă cu rahatul vostru. Dacă erați lăsați de capul vostru, omenirea nu ieșea din evul mediu.
Am să te rog totuși să faci un enorm efort intelectual. Știu că nu te duce capul, însă ar trebui să încerci să cauți în dicționar cuvintele pe care nu le cunoști, înainte de a le folosi. Conform DEX-ului, fascistul este adeptul fascismului, o ideologie apărută în Europa după Primul Război Mondial, caracterizată prin naționalism extremist, misticism, violență, cultul forței, intoleranță față de alte partide, promovarea rasismului etc. Cum nu sunt nici naționalist extremist, nici adeptul misticismului sau al violenței, nici intolerant față de alte partide și nici nu promovez rasismul, înseamnă că termenul „fascist” nu mi se potrivește sub nicio formă. În schimb, creștinismul promovează discriminarea, intoleranța, misticismul, extremismul și violența, prin urmare este o religie fascistă. Iar voi – 2 miliarde de oi turbate fasciste. Ceea ce înseamnă că ar trebui să-l declarați repede pe Hitler sfânt (era totuși creștin, ca și voi) și să-i transformați repede rămășițele în moaște, până nu putrezesc de tot. Și poate dacă i le pupați cu mult patos și înfierbântare, or să dispară oamenii ca mine. Ia vezi, merge?
Oiță bârsană, de ce te agiți în halul ăsta? Te-a deranjat că te-am numit oaie, așa cum te numește chiar religia ta, sau că vreau o lume mai bună fără turma voastră de behăitori ipocriți? Ia-o mai ușor, că-ți pocnește vreo venă. Și dacă crăpi, s-ar putea să afli mai devreme decât ți-ai dori că dincolo de moarte nu există nimic și că ți-ai petrecut degeaba întreaga viață în 4 labe.
Mi se pare normal să combat 4 miliarde de oi (vorba ceea: proști, dar mulți). E datoria morală a fiecărui om rațional să combată prostia. Puteți să fiți și 10 miliarde, asta nu înseamnă că trebuie să fiți lăsați să mânjiți întreaga planetă cu rahatul vostru. Dacă erați lăsați de capul vostru, omenirea nu ieșea din evul mediu.
Am să te rog totuși să faci un enorm efort intelectual. Știu că nu te duce capul, însă ar trebui să încerci să cauți în dicționar cuvintele pe care nu le cunoști, înainte de a le folosi. Conform DEX-ului, fascistul este adeptul fascismului, o ideologie apărută în Europa după Primul Război Mondial, caracterizată prin naționalism extremist, misticism, violență, cultul forței, intoleranță față de alte partide, promovarea rasismului etc. Cum nu sunt nici naționalist extremist, nici adeptul misticismului sau al violenței, nici intolerant față de alte partide și nici nu promovez rasismul, înseamnă că termenul „fascist” nu mi se potrivește sub nicio formă. În schimb, creștinismul promovează discriminarea, intoleranța, misticismul, extremismul și violența, prin urmare este o religie fascistă. Iar voi – 2 miliarde de oi turbate fasciste. Ceea ce înseamnă că ar trebui să-l declarați repede pe Hitler sfânt (era totuși creștin, ca și voi) și să-i transformați repede rămășițele în moaște, până nu putrezesc de tot. Și poate dacă i le pupați cu mult patos și înfierbântare, or să dispară oamenii ca mine. Ia vezi, merge?
Ai perfectă dereptate ! Akenaton, sub influența credinței evreilor, a încercat introducerea monoteismului unui întreg popor dar, a fost puțin, prea grăbit. Spiritualitatea, se asimilează în milenii și mai ales,pe parcursul a numeroase generații. Pentru mine, autorul lucrării de mai sus, este un suflet pierdut, urmaș ai „sfinților căzuți”. Păcat, mare păcat, întrucăt pare destul de necitit, nedocumentat, neînțelept, nepriceput și necalculat, în ale spiritulității. Carte Cărților, nu-i destinată înrăiților profani cu suflete fasciste, cu spirite teroriste și cu duhuri sfinte ale sfinților căzuți ! Cu stimă F.G.M.
Și te-ai gândit tu că seria ta de jigniri mă va afecta în vreun fel… Te deranjează tare răspunsurile mele. Sper să nu dezvolți vreo obsesie pentru mine, că nu joc în echipa aia… 😉
Normal, Biblia e destinată doar creierelor subnutrite, cu IQ ce tinde spre zero. Doar cineva extrem de prost poate pune botul la asemenea prostii. Ceea ce ai demonstrat deja.
Ia-ți fabulațiile fasciste de aici, până nu se transformă în unele teroriste. Am înțeles demult că majoritatea creștinopaților sunteți idioți, agresivi, intoleranți, reduși mintal, rupți de realitate, deviați psihic. Dar nu acceptăm terorismul sub nicio formă. Așa că ți-ai pierdut dreptul de a-ți mai da cu părerea pe aici. Nu ai de ales decât să te oftici multă vreme de acum încolo văzând că îți discreditez religia, iar tu nu poți să oprești asta, nici măcar prin rugăciuni.
Cu ocazia asta trebuie să-ți mulțumesc. Aveam de gând să evit subiectul religie, pentru a mă ocupa mai mult de Secretele Zeilor. Însă m-ai convins că religia trebuie atacată cât mai mult și cât mai des, până va dispărea odată cu idioții ca tine. Așa că așteaptă-te la ceva frumos în viitorul apropiat! 😉
Dio Geţia sau Arima, nu Dacia/Tracia. Articolul e excelent de altfel.
Te simți mai bine acum, după ce ți-ai vărsat frustrările? Te-ai liniștit? Dacă site-ul meu tot a ajuns loc de vărsare a nervilor, poate ar trebui să încep să vă taxez, ca la psiholog.
Și ca să-ți răspund la întrebare, eu sunt un om normal iar Cleopa a fost un dereglat care ar fi trebuit închis nu la nebuni, ci la zoo. Iar Dima Marian cine e? Sau, mai corect spus, ce e?
Claudiu,stii ce ma amuza pe mine foarte tare?Fariseii astia care scriu atat de fanatic aici impotriva ta,ca ti ai permis sa explici tuturor descoperirile tale facut dupa ani de stiudiu si cercetare si sunt convins ca in viata de toate zilele prin fapta iau in ras total ce spune Dumnezu si scripturile…Clar ma amuz!!!Apopos,nu pot scrie mai mult pentru ca mi se spune sa ma loghez,dar eu nu am cont aici…
Lasă-i să se aprindă cât vor. Lupii nu pot fi deranjați de behăiturile oilor.
Felicitari!
Am citit pe fragmente din parerile unora, tot ce vreau sa spun si sa intelegeti ca totul este facut din iubire si din dragoste ABSOLUT, cine mai spune ca majoritatea textelor din cartile antice sunt eronate, sunt intr-un anume fel de acord, dar sa tinem cont ca insasi Creatia este inceputul si in toate erorile se intelege ca el este bunul absolut fara infinituri mai presus de tot, autodistrugerea nu exista fara Creatie.ca nu ai avea ce sa strici/distrugi/farami daca nu ai ce, insa Creatia ne spune cum va infrange aToTdistrugator-ul. dar DUMNEZEU ne spune CLAR despre noi orizonturi fara sfarsit si totul e tinut in secret, omul singur isi va da seama ca din nimic se face totul. dar sa distrugi nimic este echivalent inexistent.
CUM poti avea din nimic totul ?:
pentru ca nu ai ce sa oferi, dar cum din nimic sau facut toate exista DORINTA! cand iti doresti ceva cu adevarat si sufletul tau cu ajutorul divinitati iti oferta totul daca sti ca meriti cu adevarat din inima suflet si gand. la cea mai mica indoiala distrugi! (asta este valabil chiar si cei care o fac prin alte modalitati necurate) deoarece CREATIA iti ofera totul doar sa te indrepti la el sa vezi cata mila, rabdare si dragoste are pentru tine ca iti ofera totul prin orice mijloace doar ca sa il intelegi si sa fi una cu el.
CREATIA ne spune ca el a facut absolut totul din cele vazute si nevazute, nu exista punct loc sau ceva ascunzator lui pentru ca el este una cu divinitatea si totul sa facut prin CUVANTUL LUI. nu este un „noroc„ succes sau indoiala, totul este exact asa cum trebuie sa fie.
MAJORITATEA oamenilor de stiinta care incearca sa dezvolte atomi si subatomi si asa mai departe sa inteleaga ce si cum.. ajung la punctul unde isi dau seama ca nu au ce sa desfaca si vad ca totul exista la prorpiu si din NIMIC ca totul exista pretutindeni in orice.
SA slujesti nu este o injoseala, sa slujesti inseamna sa te autoservesti pe tine insuti.
DACA vrei ceva lucrezi, asta inseamna ca esti sclav ? nu! inseamna ca lucrezi cu un scop si acet scop il are si DUMNEZEU, el nu vrea nimic mai mult decat sa crezi in el, sa iubesti absolut totul si sa privesti cerul stele-le si toata creatia lui, NU sa te intrebi: oare cine a facut, oare cum e facut, oare pot sa fac si eu, oare cine sunteu. EU SUNT EU!
Cand cineva iti va cere un pahar cu apa sau o paine (exemplu) trebuie sa oferi pentru a fi rasplatit. nu sa te intrebi: -DA de ce sa ii dau eu, da ce sunt eu ? prost/sclav/idiot. Poate ai curajul sa iti pui aceste intrebari sau poate chiar ii spui persoanei respective si ea te ataca deoarece asa i-ai raspuns tu insusi tie si ai primit cu aceasi moneda inapoi.
numai bine, si sa nu aveti indoieli fata de nimic, orice nu intelegi, orice nu sti, chiar orice ai vrea sa sti raspunsurile le vei gasi la momentul potrivit cand nici nu iti vei da seama.
Să nu avem îndoieli față de nimic? Ce e ăsta, sloganul creierelor spălate? Singura cale spre aflarea adevărului nu e credința oarbă, ci scepticismul și gândirea critică. Dacă vrei să crezi orice, fără a te îndoi, e problema ta. Dar nu mai face pe filosoful care a redescoperit gaura de la covrig, că niciun om întreg la minte nu are nevoie de asemenea sfaturi. Și dacă mai simți nevoia să comentezi pe aici, rezumă-te la subiectul postării, nu la ce te roade pe tine.
Isus nu a venit pe pamant sa schimbe legile Creatiei (a tatalui sau) el a venit sa la intareasca!
Duminica si Vinerea nu este ziua de odihna, Constantinopol cu Elena au schimbat ziua a 7-a. cautati pe google prima zi a saptamani! Sabatul scrie in toate scrierile antice, inseamna viata/odihna.
Nu te inchina la nimic! absolut nimic! tu insati sa te rogi lui Dumnezeu aTOTputernicul oriunde ai fi si orice moment.
EU sunt in viata doar prin propria mea incredere in mine absoluta si foarte putin mi-am dat seama ca el a fost ajutorul meu pana sa vad totul.
MEDICAMENTELE nu sunt sanatoase! tu ce crezi aia este aia se intampla de acea ai parte.
chiar si un Medic vindeca doar prin credibilitatea lui si credinta in Dumnezeu ca ii place cea ce face absolut constient sau inconstient!
N-or fi sănătoase medicamentele, dar tu ai nevoie de ele urgent. Ai înțeles ceva din mesajul anterior sau trebuie să-ți pun și subtitrare?
raspunsul meu pentru tine va fi unul sincer: stai 5 minute afara, ia 3/4 guri de aer adanc in piept si revino.
un al doilea sfat ar fi sa nu mai creezi atmosfera rautacioasa.
Când n-or să mă mai deranjeze fanaticii cu minte puțină și aia în colțuri, n-o să mai fiu răutăcios. Mai ales ăia care se cred în măsură să dea sfaturi, deși de-abia reușesc să treacă strada singuri.
Poti sa comentezi video-ul urmator, evenimentul din spate? – https://youtu.be/YXmJNwRjH4s
„Cum am putea accepta ideea că Tyranosaurus Rex s-a transformat, în timp, în găină?” Se poate. Cand eram mic aveam un cocos.Nimic din lumea mea nu era mai periculos ca el. Era dovada vie a evolutiei lui t-rex 🙂 Azi incep sa-ti citesc capitolele si parte din ce scrii am gasit si in cartile lui Zecharia Sitchin. Prima carte pe care i-am citit-o a fost Razboaiele zeilor cu oamenii . Sper ca si lectura ta sa fie la fel de faina.
Buna ! Am descoperit de curind blogul tau,dar ceea ce ai scris aici referitor la rugaciune sa sti ca ma pune pe ginduri, oare cui inchinam noi cu atita ardoare si smerenie rugaciiunea. Imi place foarte mult ce scri,am sa-ti citesc blogul, vi cu argumente, demontezi lucruri care ne-au indoctrinat toata viata, iti multumesc pentru acest blog a fost cea mai buna idee cind ai ales ca sa scrii aici. Bafta !!!
.si pe mine ma irita cititul de pe monitor, asa ca hai cu cartea aia odata.. 🙂
un articol care mi-a raspuns la multe intrebari…felicitari si bafta in continuare..
Mi-a placut foarte mult articolul tau,din pacate trebuie sa spun ca in ultimii ani mai exact vreo 40 cam de cind eram eu copi ltot ceea ce am invatat ori am invatat eronat ,ori a fost in avantajul unor popoare cum sunt evreii. Nu am nimic cu nimeni dar nu suport gindul ca, cineva sa ma contrleze sau sa fiu considerata un nimeni sau sclavul cuiva. Daca am venit pe acest pamint inseamna ca am o menire si sa fiu lasata in pace sa-mi traiesc viata. Masoneria asta va distruge omenirea daca lumea nu se va trezi si mi-e teama ca nu se va intinpla asta decit cind e prea tirziu. Sincer imi pare rau ca Adolf Hitler nu a putut distruge rasa asta de asa zis oameni supremi cum se cred ei.
Am intrat putin in ceea ce prezinti, sincer, nu credeam ca cineva, va avea curajul sa *apuce taurul de coarne* si sa inceapa sa dezvaluie lucruri pe care majoritatea covarsitoare a omenirii le ignora, simplu,daca nu le-au vazut, nu au fost demonstrate sau / si nu au *ştampila preotului !!!* nu exista. Mintea omului, este extrem de usor de manipulat si, odata manipulata, orice schimbare poate sa apara doar odata cu o alta generatie. De când ma stiu, si mie mi-au placut *miturile, legendele antice, inclusiv cele religioase* insa, timpul, vremea si vremurile nu mi-au permis sa *merg mai departe*. Pe undeva, gândesc la fel, adica *lucrurile nu sunt asa cum par, ci, cu cat intri mai adanc cu atat obtii mai multe intrebari si desigur si raspunsuri. Concluzia finala insa … este departe, departe undeva in trecutul nostru indepartat. Cautand … aceleasi raspunsuri – greu de obtinut – in diverse locuri, am ajuns *aici*. Felicitari.
Mda, sunt adevaruri stiute dar rasfirate pana acum tocmai pentru a fi greu de stiut, adevaruri pe care, asa e, conservatorismul celor care au pus mana pe mecanismele care dicteaza *adevaruruile*, le vor contesta pentruca, traiesc avand in minte *ochelari de cal* pe care, nici autoritatile laice si nici cele religioase nu au nici un interes sa le anuleze. Atata timp cat – sau cu cat – oamenii stiu mai putin, pot fi mai usor de manipulat si condus. Desi, cred ca printre cele spuse de Isus sunt si cele referitoare la *neascunderea adevarului pentruca, acesta tot va fi aflat*, doar ca, pana va fi aflat, cei care au pus mana pe putere, vor profita de ea doar in scopuri personale sau de grup, fara nici un fel de scrupule sau remuscari.
Daca Adam si Eva erau evrei inseamna ca toti ne tragem din evrei, biblia e toata o minciuna, si sexul Miriam cum a fost? De bunavoie si nesiliti de nimeni ce ingeti ce baliverne, spalare pe creier.
Dacă vrei să spui ceva, încearcă să o faci în română. N-am înțeles absolut nimic.
Ileana, „Daca Adam si Eva erau evrei inseamna ca toti ne tragem din evrei, biblia e toata o minciuna,” Pana aici are putina logica.Cred ca ai vrut sa spui:” De moment ce nu toti suntem evrei dar ne tragem din 2 evrei, inseamna ca Biblia minte.”.
Apoi cred ca ai dorit sa te referi la conceperea sexuata sau nu a lui Iisus de catre Miriam ( Maria) .Dar nu ne spui parerea ta, doar intrebi pe gazda noastra.
Dupa care intr-adevar nu ii mai inteleg nici eu pdv.-ul. Cine este spalat pe creier si cine accepta baliverne?
Bati campii.
Habar n-ai … stii sa vorbesti mai ceva ca cei pe care ii critici , ceea ce e de 7 ori mai rau decat aceia.
Daca vrei cu adevarat sa iei parte la miscarea asta de iluminare si de scoatere la lumina a adevarului
facebook.com/lightbringer99
Ne contruim o comunitate unita pentru a depasi problemele si a ajuta societatea sa evolueze , viitorul este luminat.
Iti doresc numai bine !
Salut, Claudiu si multumesc pt aceste pagini
Am o idee pe care ti-o propun spre aprofundare sau chiar raspuns.
Am cautat un articol care sa se apropie cat de cat la topic…l-am gasit pe acesta mai vechi si am gasit o fraza a ta care m-a incurajat in acest demers.
„De ceva timp am început să studiez religiile. Creştinismul în primul rând dar şi altele atât contemporane, cât şi, mai ales, dispărute. Lucru care m-a făcut să văd altfel ideea de Dumnezeu şi să-mi pierd orice urmă de respect pentru religie în general şi pentru Biserica Creştină în special.”
Eu nu am studiat. Nu am studiat obiectiv, pt ca am fost crestin parcticant vreo 7 ani.acum vreo 10.
1.Dupa ce am apostat, am citit pe net „Controversa Sionului” de Douglas Reed..Acea lucrare poate fi (si a fost) acuzata de anti-evreism si/sau conspirationism . Dar nu pt aceasta am citit-o., sau nu asta am retinut.
Am retinut ipoteza lui Douglas Reed, sustinuta de acesta cu citate din VT, ca preotii iudaici (levitii) , inainte de Moise (daca acesta a existat), practicau SACRIFICIILE umane, indeosebi ale intaiului nascut.Obiceiuri comune cu ale vecinilor fenicieni (canaaneni) . Si ca insesi circumcizia ar fi un „sacrificiu” minimalizat. Ma gandesca si in crestinism se practica „impartasania” cu ” carnea si sangele ” Mantuitorului” . Ideea sacrificiului iertator de „pacate” il gasesc in textele ortodoxe si in cele protestante (pe care le ascult la Radio Vocea Evangheliei/Sperantei).
2.Un citat din Evanghelia lui Ioan il gasesc ca sprijin in teoria lui Douglas Reed cum ca, istoric, pana la un moment dat, primii nascuti ai fiecarei familii erau sacrificati.
” Atat de mult a iubit Dumnezeu lumea incat a DAT pe SINGURUL sau fiu, pt ca cine crede in el sa aibe viata vesnica etc etc”. Deci a dat si „singurul fiu”, adica nu a mai avut altii care sa poata trai datorita sacrificiului primului….Si sacrificiul unuia duce la imortalitatea celuilalt …ce sustinea si satanistuil Alison Crowly cum ca prin crime pedofile iti poti prelungi viata si chiar castiga nemurirea.
Crestinismul accepta scarificiul unui nevinovat ( „miel”) , perfect ( „Fiul Lui Dumnezeu”) pt a ierta toti oamenii de toate pacatele. In antichitate sacrificiile erau mai dese , mai concrete si mai dedicate, dar cred ca ESENTA IDEOLOGICA nu este diferita.
3.Un alt argument, indirect , ar fi elogierea si sanctificarea in crestinism a celor omorati de inamici, demulte ori in grup, in arena. Mortii lor li se confera valoare de jertfa pe ‘altarul” credintei in Christos…si aici de multe ori se vorbeste in clar de „sangele nevinovat”…mucenica fecioara….iarasi, tineretea, fecioria, calitile umane sunt un „plus” pt a fi bun de sacrificat.
4.Inca una mica. Picatura de apa ce mi-a …aprins fitilul a fost un comentariu pe un canal de calatorii, in care se povestea despre piramidele din America Centrala , acolo unde se faceau sacrificii umane. Precedate de TORTURA.
Pe site-urile cu reptilieni se scrie ca moartea in suferinta provoaca degajarea de energii cu care oamenii rai (sau entitaile ce îi poseda) se hranesc. Deci un sacrificiu „bine facut” implica moartea de durata si in chinuri cat mai mari.
Intocmai cum se spune in povestile crestine despre martirii lor.
5.Sau in povestile anti semite despre ce ar fi facut chipurile evreii prin evul mediu cand se zicea , dar nu s-a dovedit, ca exsangvinau tineri sau tinere, pt consumul ritualic de sange ( asta am citit pe un site arab de limba franceza, dar se pare ca era o poveste ce acirculat multe sute de ani pe mari suprafete geografice pe unde au trecut evreii acuzati de practici rituale antice).
In Polinezia, la canibali, am vazut un repoortaj, consumul carnii sau sangelui dusmanului se considera ca transfera asupra consumatorului ceva din vitalitatea celui consumat.
6. Si astazi conspirationistii spun ca mari conducatoroi ai lumii traiesc si sunt activi nenatural de mult datorita transfuziilor sau chiar consumuli de sange mult mai tanar.
Rugamintea mea este, daca ai citit mai multe din astea, sau daca ai deja o parere formata , sau o teorie mai larga si mai bine fundamentata decat e am incercat eu sa schitez aici, ce poti sa ne spui.? Ma refer SACRIFICIILE UMANE si simbolistica SANGELUI in crestinism..Asemanarea intre crestinism si „religii pagane” din acest pdv. Articol sau raspuns aici pe pagina, daca poti . Multumesc
mie mi se pare ca povestea invierii este de fapt un simbol a ceea ce se intampla cu omul dupa moarte: spiritul sau zaboveste 3 zile pe langa trup si apoi se inalta; probabil de aia nici nu se ingroapa imediat…
Știi că e doar un mit, nu? N-a putut demonstra nimeni că spiritul stă 3 zile pe lângă trup și apoi se înalță…
de ce a fost Lucifer alungat/dezavuat de tatal? pentru ca are/ avut influenta negativa asupra oamenilor.
ce s-a intamplat in babilon? oamenii care pana atunci erau uniti sau gasisera o cale sa se uneasca si sa creasca impreuna au fost dezbinati. de cine? de cel care a fost numit regele babilonului dupa dezbinare. cel care a fost considerat mai mare decat tatal. cel care a devenit noul zeu. cum I-a dezbinat pe oameni? prin limbaj- le-a incurcat limbile. adica cei care pana atunci colaborau lucrand in acelasi sens (turnul e o chestie simbolica nu efectiv o constructie); la fel, limbajul este expresia gandirii; gandirea este expresia intelectului a mintii. mintea este instrumentul prin care zeul respectiv a incurcat efectiv pe oameni. cei care inainte aveau access la cunoasterea directa acum trebuie sa se foloseasca de minte pentru a primi cunoasterea intermediata si incompleta- de aici rezultand dezbinarea si daramarea ‘turnului”. in articol sunt descrise si alte attribute ale zeului si instrumentului sau gandirea, cea care a adus binele si raul, generand egoul cu toate fricile lui- cel care il face pe om sa creada ca egoul exista si nu sinele sau superior.
cam asta e pe scurt o interpretare, ca oricare alta, bineinteles 🙂
La un articol în care arăt că Lucifer nu există în Biblie, ci a fost inventat de creștinism, tu întrebi de ce a fost izgonit și cum i-a dezbinat pe oameni?!? OK…
Iisus Hristos nu a existat? Ăă…cred că ar trebui să mai cercetezi înainte să faci asemenea afirmații. Acesta a existat, însă nu sub acest nume de Iisus Hristos (acesta reprezentând doar arhetipul Hristic despre care muritorii nu prea știu mai nimic). În ceea ce privește creștinismul arimin (nu cel „revelat” de diavolii iudei) din nou, muritorii nu știu mai nimic. În afară de propaganda traco-dacistă și mult iubita istorie manufacturată de greci, romani și ivriți, românii și de altfel toate națiile europene se află într-o beznă absolută a necunoașterii. Ar trebui să cercetezi scrierile gnostice, cât și cultul mitraic. Cât despre domnitorii români, te asigur că nu au fost imbecili atunci când au luptat sub semnul sfintei cruci, pentru pământurile strămoșești, cu atât mai puțin imbecili, au fost duhovnicii și pustnicii. De ce atunci se lovește puternic în ortodoxism? De ce au tot încercat de-a lungul istoriei să ne convertească la catolicism? Tocmai că personajul pe care îl negi, reprezintă singura cale de a birui mizeria ce a pus stăpânire pe această lume, biserica și credința noastră fiind singurul scut împotriva agendei satanice ce se desfășoară în prezent. Păcat…păcat că cele mai evidente lucruri au fost învăluite în minciună și mister.
De fapt am studiat mult mai mult decât crezi. Astfel am aflat că e un personaj inventat. Pot demonstra oricând că povestea lui e copiată după miturile mult mai vechi ale altor popoare și că el nu a existat. Chiar o s-o fac când o să-i vină rândul. Însă problema e alta. Propaganda religioasă nu are ce căuta aici. Poți să crezi în ce vrei, atât timp cât nu mă deranjezi cu credința ta. Articolele mele sunt pentru cei cu minți deschise, nu pentru cei îndoctrinați. Dacă te deranjează ce scriu e problema ta, nu a mea. Dacă vrei să-ți ridici în slăvi religia, fă-o pe site-uri creștine. Aici nu accept așa ceva. Ori respecți regulile casei în care intri, ori rămâi afară și te uiți pe geam.
Nu cunoști nici 10% din ce ar trebui să cunoști. Așa că nu te amăgi. Apreciez efortul depus întru scrierea articolului, însă mă tem că n-ai priceput nimic. Nu sunt ceea ce se numește fundamentalist creștin sau pupător de moaște. De altfel, nu tocmai înțelegi ce înseamnă a fi cu adevărat creștin și sunt șanse mari să fii chiar un bun creștin fără să conștientizezi acest lucru. Creștinismul preexistă atot-cercetătorule. Caută și vei găsi. Dacă vrei, desigur. Dacă nu, poți continua în a fi ignorant. Departe de mine de a te convinge. Încerc doar să îți explic că lucrurile sunt altfel decât crezi tu că sunt, iar asta nu pentru că ți-o spun eu sau pentru că așa mi s-a năzărit mie. Ci pentru că așa sunt ele și așa au fost dintotdeauna. Mă opresc aici cu comentariile. Succes!
Și totuși n-ai putut să te oprești fără a mai lăsa un comentariu în care să încerci din nou să pari deștept și chiar să jignești. Păi ori ai ultimul cuvânt, ori nu! Da, mă bucur că nu ești un creștin fundamentalist. Deși te comporți exact ca unul. Tu cunoști adevărul, ceilalți se înșală. Tu știi cel mai bine, restul sunt ignoranți. Și nu știi doar Adevărul suprem, ci știi și nivelul cunoștințelor mele, încât poți estima că nu cunosc nici 10% din ce ar trebui. Adică nu era destul să-ți demonstrezi limitările intelectuale și chiar psihice, trebuia să afișezi și aroganța găinii care se mândrește că tocmai a reușit să se găinățeze în mijlocul uliței fără să o calce vreo căruță… Mai bine du-te și te culcă. La câte probleme ai, surmenajul îți mai lipsește.
Mă refeream la creștinism. De aceea am putut aproxima cei 10% pe baza concluziei la care ai ajuns în ceea ce privește creștinismul. Îmi cer scuze dacă am jignit. Dacă am jignit, cred că am jignit doar orgoliul. Aici nu era vorba de adevărul suprem, ci de adevărul în ceea ce privește creștinismul, dar te-ai aprins prea tare se pare, încât nu mai judeci limpede. Încă o dată îmi cer scuze pentru intervențiile mele. Nu doresc să am ultimul cuvânt, dar a trebuit să îți dau și replica. Promit că nu te voi mai deranja cu nimic și nu, nu sunt ironic, sunt sincer. Succes pe mai departe!
Îmi permit să continui eu, și să-ți pun următoarea întrebare: poți detalia afirmația *creștinismul preexistă*? Există de dinaintea apariției mișcării denumite creștinism? Și dacă da, cum s-a manifestat (tradiții, obiceiuri, cunoaștere, simbolistică, etc) și ce denumire/nume avea creștinismul preexistent creștinismului.
Mulțumesc!
Cristian, mai bine nu-l zgândări, că nu știi ce o să iasă. Presimt ceva legat de zamolxianism și de răspândirea simbolului crucii în mai toate culturile lumii, încă de la sumerieni. Mai bine stai cuminte. Părerea mea…
culmea concurentei: sa concurezi de unul singur si sa ajungi pe locul doi. Acum imi aduc aminte instantaneu faza din Nea Marin Miliardar cum a reusit sa coboare el din autobuz mai catre inceputul fimului ia de vezi numai putintel intre minutele 7.45 si 8.45 nu e mult de urmarit ,https://youtu.be/5KCfhx-lkDc?t=520..si daca unora din juriu le vor zbarnai doi neuroni pe scoarta tot inseamna ca ai realizat ceva…eu trimit uneori anumite mesaje pe care nici nu vreau sa le posteze ci numai sa le citeasca acela caruia ii trimit mesajul, si cand se dovedeste ca am avut dreptate nici nu ma intereseaza….unul povestea odata cum ploile vor face din Romania granarul european si mesajul meu ca tocmai ploile vor distruge tot graul ploilor generoase s-a adeverit in nici 3 luni de la postarea entuziasta…asa ca daca nu reusesti sa trezesti niste neuroni imbacsiti in mintea unora din juriul ala minunat nu conteaza , vor pricepe mai incolo ce ai vrut sa spui si le va folosi ulterior, fie si ca exemplu negativ :cum nu trebuie spuse anumite lucruri in socieatea actuala ipocrita si izmenita
Spor in tot ce faci, inclusiv la concurs!
Mahatma Gandhi cu un punct de vedere ce poate fi proiectat catre activitatea ta – presa 🙂 :
”Many people, especially ignorant people, want to punish you for speaking the truth, for being correct, for being you.
Never apologize for being correct, or for being years ahead of your time.
If you’re right and you know it, speak your mind.
Even if you’re a minority of one, the truth is still the truth.”
Important este doar ce vor face oamenii cu informatiile la care au avut acces pe sit’urile tale.
Inca odata, Spor!
“Tantalizing Fragments of a Lost Whole”: The ancient myths of humanity begin to yield their secrets – Graham Hancock Official Website
https://grahamhancock.com/mathisend8/
Mulțumesc! Nu știu ce vor face ceilalți cu informațiile mele; depinde doar de ei. O să fac tot posibilul să nu uit vreodată sfatul lui Gandhi. 🙂
Ar fi frumos daca nu v ati mai certa,.fiecare are dreptul la opinie.CLAUDIU sunt crestin suta la suta.A preciez ca cercetezi .[STUDIEZI] INTERESANT
Da, ar fi bine dacă nu ne-am mai certa. Dar așa ceva e imposibil când le demonstrezi oamenilor că religia lor se bazează doar pe minciuni.
M-a distrat articolul tau! Probabil ca numai un barbat ar putea povesti în atâtea nuante experientele avute la curatenie. Noi, femeile, ne-am cam „imunizat” :). Mult succes!
Mulțumesc! Mă bucur că a distrat pe cineva. Ăsta și era scopul lui. 🙂
Am citit cu mare interes articolul tau si pot spune ca am ajuns la o concluzie dezamagitoare in privinta religiei. Meru am spus ca ceva nu e in regula cu noi oamenii ceva se intimpla cu ADN-ul nostru ca uneori suntem adevarati monstrii si mereu vrem sa ne dominam unul pe celalant , partea buna iese mai greu la iveala din noi dar acum sunt pe deplin lamurita. Am crezut cu atita tarie in religia ortodoxa si mereu credeam ca cea catolica e problema dar problema e toata religia indiferent cum o chema. Singurul lucru ce ma supra ca toti vor sa ne manipuleze fiecare in interesul lui chiar ne cred prostii pe toti asa ca turma la gramada. Am vazut un film stiu ca nu are importanta dar de cind l-am vazut am facut ceva comparatii intre viata noastra si acolo,intre ceea ce ai scris tu si ce traim acum il cheama Ascensiunea lui Jupiter, da este un sf darunele lucruri de acolo le-am gasit si in viata noastra reala. Claudiu esti un geniu si chiar ma bucur ca ti-am descoperit blogul,sa sti ca acum cind ti-am citit aproape toate articolele si pun cap la cap totul pot spune ca am doar o mare dezamagire in legatura cu rasa umana. Mi-e teama de ce va veni in viitor pentru ca noi singuri vom fi cei care ne vom distruge sau poate na dau o mina de ajutor celestii Zei. O zi frumoasa,cu bine.
Evreii niste oameni falsi si mincinosi pina si religia lor e falsa. Pacat ca nu a avut ocazia Hitler sa-i extermine pe toti poate si Pamintul in ziua de azi era altfel. Din umbra tot ei conduc lumea in ziua de azi si cum se vede nu ne duc spre bine, poate cindva unui Zeu i se va face mila de noi oamenii de pe acest Pamint si ne va ajuta sa puna lucrurile in ordine , stiu ca suna a sf 🙂 dar mai sunt si oamnei buni pe lumea .
Ramona nu stiu daca atitudine ta fata de evrei e cea corecta pt ca pana la urma toti suntem manipulate mai mult sau mai putin. Nu sunt semit, nu sunt arian sau pelasg sunt doar om si daia inainte sa aruncam cu muci si noroi hai sa ne trezim toti si sa punem cap la cap adevarul. As spune ceva de firea feminine dar imi e frica sa nu fiu considerat misogin!
Va recomand sa cautati pe net: RAEL si cartea scrisa de el( Design inteligent-downlad gratis) . Acolo este cheia care ajuta la intelegerea multor lucruri. Toata lumea ar trebui sa stie
Așa e. Toată lumea ar trebui să știe că Rael ăsta e doar un șarlatan care s-a plictisit de cursele de mașini și s-a gândit să-și facă o sectă. Vă recomand să căutați mărturiile unor foști raelieni, care au subliniat minciunile ăstuia și chiar au arătat de unde s-a inspirat când și-a scris cartea. Găsiți aici tot ce aveți nevoie: http://raelian.com/en/. E mult de citit, dar depinde de fiecare câte informații are nevoie pentru a accepta adevărul.
Nu prea stiu engleza, am citit argumentul cum ca Buddha nu ar fi trebuit sa fie gras. E ridicol, Buddha sau Rael pot arata oricum, ei sint oameni de aici, nu elohim. Claudiu, daca ai argumente impotriva lui Rael, spune macar unul. Ortodoxia sustine acelasi adevar dur ca si cel din Design inteligent- multi chemati, putini alesi- nu exista nimic dupa moarte, iar dupa judecata de apoi, doar citiva vor mosteni Pamintul. Dumnezeu ar astepta judecata de apoi?(cea de dupa distrugerea omenirii)
Sunt sute de argumente și dovezi acolo. Dacă nu știi engleză e un mare minus pentru tine. Încearcă cu Google Translate dacă într-adevăr vrei să te informezi. Nu stau să ți le traduc eu însă argumentul cu Buddha e un exemplu foarte bun. Rael spunea că pe o altă planetă s-a întâlnit personal cu câțiva profeți, inclusiv cu Buddha și cu Iisus. Buddha avea o față asiatică și era corpolent, adică exact imaginea occidentalilor despre Buddha. Însă, în budism, Buddha era un indian foarte slab (se spune că multă vreme s-a hrănit doar cu un bob de orez pe zi). Occidentalii îl confundă pe indianul Buddha cu chinezul Budai, un călugăr gras, chel și vesel, care prin secolul X se credea încarnarea lui Buddha. Dacă Rael l-ar fi întâlnit într-adevăr pe Buddha, ar fi întâlnit un indian slab, cu păr, nicidecum un chinez gras și chel. Ceea ce demonstrează că „profetul” francez nu e doar mincinos, ci și ignorant. Mai vrei un scurt exemplu? Rael spusese la un seminar în Japonia că banii vor dispărea până în 2015. Suntem în 2019 iar el colectează în continuare bani de la raelienii cu buzunare largi, fără nicio jenă…
Sunt foarte multe demonstrații ale minciunilor lui pe site-ul ăla. Ți se arată inclusiv de unde și-a copiat scrierile, simbolurile, ritualurile, etc. Și vorbim despre foști raelieni, care cunosc subiectul foarte bine, despre oameni care l-au cunoscut personal și care știu foarte bine ce a declarat și ce a scris. Ai pe site-ul ăla toate informațiile de care ai nevoie. Dacă nu poți să le accesezi pentru că nu știi engleză, n-am cum să te ajut. Cine vrea, găsește soluții. Cine nu, găsește scuze.
Sa facem om dupa chipul si asemanarea Noastra.
Cat de limpede este.
Si a fost creat omul cu corp astral , corp energetic si corp material. Sau duh suflet si trup
Daca fiinta umana are 3 corpuri insemna ca si Dumnezeu are 3 .LOGIC.
Sa exprimam această realitate matematic, ar fi vorba de 1x1x1=1. Dumnezeu este un Dumnezeu triunic.
De aici termenul: „Tri” înseamnă „trei”, iar „unitate” înseamnă „una”. Aşadar Tri+unitate = Trinitate. Acesta este un mod de a recunoaşte ce ne descoperă Biblia despre Dumnezeu, anume trei „Persoane” care împart aceeaşi esenţă a divinităţii.
PE UNII DUMNEZEU II LASA PRADA MINTII LOR BOLNAVE .
Cum scrie si la Romani 1.23 S-au falit ca sunt intelepti si au inebunit
Văd din comentariul tău că unii au luat-o razna! Altfel nu-mi explic problemele de logică.
În primul rând nu există nicio dovadă a corpului astral și a celui energetic, sau sufletul și spiritul. În atâtea mii de ani de existență a omenirii nu s-a putut dovedi existența lor, la fel ca și în cazul dumnezeului tău triplu. Până la apariția unei dovezi, vor rămâne în categoria fanteziilor mitologice. La fel ca dumnezeul tău triplu. Dacă tu poți să te bazezi pe credință oarbă nu înseamnă că toți suntem la fel de naivi.
În al doilea rând, Biblia nu vorbește despre „trei „Persoane” care împart aceeaşi esenţă a divinităţii”, ci numai Noul Testament. În Vechiul Testament nu este vorba despre un zeu triplu, trinitatea creștină lipsind cu desăvârșire.
În al treilea rând, când spui că omul (sau zeul tău) este format din trei corpuri, nu le înmulțești pentru a defini ființa care le conține. Ci le aduni! Prin urmare, dacă vrei să exprimi această ipoteză (nicidecum o realitate) matematic, 1+1+1=1. Însă această formulă nu are logică, deoarece în matematică 1+1+1=3. Așa că ar fi bine să renunți la argumentul ăsta, din moment ce matematica elementară te contrazice.
Apreciez efortul de a căuta argumente cu care să-ți aperi credința, dar aș aprecia mai mult dacă ți-ai cunoaște religia.
You think you are funny? Eu nu gasesc asta nici in engleza nici in romana!
Bineînțeles că nu îți par amuzant. Simțul umorului este totuși o caracteristică a oamenilor inteligenți.
elohim probabil este un cuvant care duce la ideea de divinitate clar Yahveh nu a creat totul singur ci impreuna cu Isus . Isus exista dinaintea universului . De asta probabil si zeii canaanieni se numeau Elohim . Aceasta duce la ideea de divinitate de zeitate.
Elohim nu este probabil un cuvânt care duce la ideea de divinitate. Vezi în articolul ăsta exact ce înseamnă și de unde provine. „Probabil” nu este un argument împotriva unor demonstrații, pentru că știința se bazează pe concret, nu pe imaginație. Dacă tu încerci să ghicești, e problema ta. Eu nu am astfel de apucături iraționale.
Isus exista dinaintea universului doar în fabulațiile creștinilor. Nici în Biblie nu se afirmă așa ceva. Zeii canaaneenilor nu se numeau Elohim pentru că ar avea o legătură cu zeul creștinilor, de care nu auzise nimeni până acum două mii de ani. Sunt sigur că nu știi absolut nimic despre religia canaaneenilor, altfel nu ai fi ignorantă. Nu-i nimic, te ajut eu. Ai aici detalii despre această religie: https://secretelezeilor.ro/8-zeii-canaaneenilor/. Sunt sigur că nu vei înțelege nimic și vei respinge tot ce nu se potrivește cu concepțiile tale bazate doar pe imaginație, dar mi-am făcut datoria morală de a te ajuta. Ignoranța e doar alegerea ta.
Cum faci asemanari intre Yahveh si zeii egipteni sau greci ???? Normal ca intotdeauna vor fi asemanari de exemplu l-as asemana pe Satan cu Seth =))) , pe Yahveh cu Zeus sau cu Horus . DIN MOMENT CE YAHVEH ESTE UN DUMNEZEU REAL TI SE PARE NORMAL SA II ASEMAN ?? Israelitii au avut prima religie monoteista si nu ascund nimic . Yahveh inseamna ,, El este totul in toate” sau , El face sa devina ” . Inspira ideea de suprem de absolut , la fel si Satan inseamna REVOLTATOR , CALOMIATOR , IMPOTRIVITOR . Diavol se traduce cu aceleasi epitete. Yahveh i-a dat acest nume dupa razvratirea lui . In fine revenind la ideea initiala in nici un caz nu il poti compara pe Yahveh cu nu stiu ce zei care nu si-au dovedit existenta …. in schimb Yah da sa ne amintim de multele miracole infaptuite pentru poporul israel . EL ESTE UN DUMNEZEU REAL . LASATI ALTI ZEI creati de oameni . EL E SINGURUL CARE SI-A DOVEDIT EXISTENTA . EL nu accepta idoli ciopliti sau alte ritualuri , altare EL vrea doar o credinta sincera pura provenita din inima , o viata demna de EL si nimic altceva .
Nu poti sa spui ca Elohim se refera la o multitudine de zei daca e singural sau plural :)))))) . Cand spune ,, HAI SA FACEM ( NOI) OAMENI DUPA CHIPUL SI ASEMANAREA NOASTRA” se refera la el si ISUS . Impreuna au creat universul . Nici chiar ingerii nu pot crea in adevaratul sens al cuvantului. Doar Yah si Isus au aceasta putere . Ei au si puterea de a invia oameni .( ne putem aminti de LAZAR) . Ingerii nu o au sunt o clasa mai joasa intr-un fel .
Draga mea, îmi e neclar ce cauți aici din moment ce nu ai capacitatea intelectuală de a-mi înțelege argumentele. Ceva îmi spune că nu ești pe site-ul meu pentru o dezbatere normală, un schimb de idei, ci pentru a arunca cu piatra în ceea ce te depășește. Ceea ce se observă și din faptul că nu ai argumente pentru părerile tale. Adică dacă tu crezi ceva, înseamnă că e adevărat. Totuși îți demonstrez erorile lipsei tale de logică. Dacă poți să le combați cu argumente, te aștept. Dacă nu, chiar nu ai ce căuta aici.
– „DIN MOMENT CE YAHVEH ESTE UN DUMNEZEU REAL”. Yahweh este la fel de real ca Zeus sau ca Osiris. Nici tu și nici vreun alt credincios nu aveți vreo dovadă a existenței lui. Biblia nu e o dovadă, ci doar o carte scrisă de oameni pentru oameni. Dacă afirmi că e un dumnezeu real, te invit să-i demonstrezi existența.
– „Israelitii au avut prima religie monoteista si nu ascund nimic”. Egiptenii au avut prima religie monoteistă, pe cea a lui Aton, instaurată de Akhenaton. Israeliții nu au fost monoteiști până după exilul babilonian. Există o mulțime de descoperiri arheologice care demonstrează că se închinau mai multor zei. Informează-te, pentru că ignoranța nu are nicio scuză în mileniul III. Și da, ascund multe. Altfel nu ar exista în prezent nicio elită sionistă în spatele masoneriei. Dar asta e altă poveste.
– „Yahveh inseamna ,, El este totul in toate” sau , El face sa devina”. În ce limbă? Pentru că în ebraică nu înseamnă asta sub nicio formă. Yah este numele Lunii la egipteni iar „weh” înseamnă în ebraică „a deveni”. Traducerile după ureche nu au ce căuta în discuție.
– „EL ESTE UN DUMNEZEU REAL . LASATI ALTI ZEI creati de oameni”. Te invit să demonstrezi și că Yahweh este un zeu real, și că restul au fost creați de oameni.
– „EL E SINGURUL CARE SI-A DOVEDIT EXISTENTA”. Arată-mi dovezile alea. Și nu, Biblia nu e o dovadă, pentru că nici eu nu „demonstrez” existența lui Pinocchio prin cartea lui Carlo Collodi.
– „EL vrea doar o credinta sincera pura provenita din inima , o viata demna de EL si nimic altceva”. Presupunând că ar fi real, de unde știi tu ce vrea el? Ți-a spus ție? Dacă e așa, cred că un control psihiatric ar fi binevenit.
– „Satan inseamna REVOLTATOR , CALOMIATOR , IMPOTRIVITOR . Diavol se traduce cu aceleasi epitete”. În ce limbă? Pentru că în ebraică nu înseamnă așa ceva. Care e originea cuvântului? De unde provine?
– „Nu poti sa spui ca Elohim se refera la o multitudine de zei daca e singural sau plural”. Pluralul implică mai mulți, niciodată unul singur. Chiar poți spune că se referă la mai mulți când e la plural.
– „el si ISUS . Impreuna au creat universul”. Nu există nimic de genul ăsta în Biblie. Vechiul Testament nu amintește de Isus sau măcar despre vreun fiu al lui Yahweh. Noul Testament nu spune că Isus ar fi creat universul alături de tată. Prin urmare, afirmația ta aberantă nu se bazează nici măcar pe Biblie, ceea ce înseamnă că nu are ce căuta într-o discuție în care aperi Biblia.
– „Ei au si puterea de a invia oameni .( ne putem aminti de LAZAR) . Ingerii nu o au sunt o clasa mai joasa intr-un fel”. Miturile lumii sunt pline de zeități care au înviat oameni. Chiar și în Vechiul Testament Ilie și Elisei au înviat oameni. O lovitură în plex pentru logică, din moment ce doi oameni au reușit ceea ce nu pot face îngerii.
Eu mi-am argumentat toate afirmațiile. Dacă vrei să le contrazici, vino cu argumente, așa cum fac și eu. Dacă nu, chiar behăi degeaba. Și mai și demonstrezi că, într-adevăr, toți credincioșii sunt bătuți în cap. Depinde de tine ce cale alegi.
Ai aici detalii despre zeii evreilor. Ai nevoie de informații înainte de a te apuca să bați câmpii. Sunt conștient că nu le poți pricepe, dar ar trebui să faci un efort. E spre binele tău. https://secretelezeilor.ro/zeii-evreilor/
Acum inteleg de ce Ion Coja ti-a taiat pamfletul dupa nici o zi pe pagina lui: nu esti nici „funny” nici prea… inteligent. Da-i inainte!
Hai că te oftici! Ți-am lezat orgoliul spunându-ți că-ți lipsește inteligența, și acum simți nevoia să te răzbuni. Să știi că răzbunarea nu e arma inteligentului. 😉
Dacă cineva te anunță că nu ești inteligent iar tu îi răspunzi cu exact aceeași replică, demonstrezi că într-adevăr nu ești. Bine, și să jignești pe cineva pentru o glumă tot semn de prostie este, dacă vrei să fim sinceri până la capăt. Probabil ai impresia că internetul este făcut pentru confortul tău, iar oamenii trebuie să publice doar ce îți convine ție. Însă îndrăznesc să te anunț că nu e chiar așa. Vor urma mai multe astfel de glume, așa că… spor la ofticat! 😉
Mersi. In sfarsit am gasit ceva care sa imi confirme putinele deductii cum ca si crestinismul se trage din magie si are practici vampirism si sacrificiu uman. Si cum ca circum cizia originala e tot asa ceva.Iti scrisesem (rugandu-te sa imi confirmi) ceva (mai mult) in genul asta la un alt articol, pe care il credeam mai potrivit. Dar poate voi reposta ideea (mea) aici. Deocamdata ma delectez cu acest articol ce ma ajuta mult sa completez puzzle-ul Cunoscutului Ocultat de Puternicii rai.
Hai ca , citind, gasesc raspunsuri..ca in „Biblie”, hahaha…
Am gasit aici si explicatia ta de ce nu raspunzi in clar si in totalitate.
Oricum, mersi. Am ce invata.
„Printre secretele Kabbalei se numără și instrucțiunile pentru uciderea unei persoane folosindu-se doar o simplă privire, ce poartă numele de „ochiul malefic”. Numele magic al ochiului este Enhara.
Pe de alta parte, la greci (si alti orientali) ochiul e asocoiat cu „norocul”.Sunt pline bazarele de ochi alb- albastri.
Deci de aici vine deochi-ul.Multe pacate are crestinismul, a distrus o groaza de informatie despre practicile precrestine.
Mai punctezi ceva ” rabiniii..foloseau tehnici șamanice pentru a induce stări modificate de conștiință. Postul, flagelarea și îngroparea corpului până la gât erau tehnici de pregătire a rabinului magician …” . pai si crestinismul practica postul, supunerea la suferinte fizice ( tarat in genunchi, dormit pe podea, purtatul de haine aspre, vezi Ioan Botezatorul) la care adauga rugaciunile sau cantecele simple, repetate hipnotic si efectul fumurile aromatice (tamaie).
De asemenea, siiti (cred) se biciue la greu, in procesiuni colective.
In crestinismul implementat in America de Sud se fac crucificari reale, nu pana la moarte, dar cu suferinte voluntare intense.
Ce imi scapa este daca in aceste stari modificate de constiinta chiar se acceseaza alte dimensiuni sau e o simpla nebunie. Din pacate, desi rational as inclina catre a doua varianta, practica empirica o sustine pe prima. Sunt prea multi „nebuni” si prea s-au transmis in timp si in civilizatii si religii diferite . Ce resping eu organic sunt practicele sexuale cu violenta asupra copiilor. [ pe blogul lui Dragos Annunaki se reiau informatii din David Icke , cum ca aceste violuri homosexuale masculine se fac special exact asa cum se fac pt a se intra pe axa sefiroturileor-chackrelor-in alta cultura, si a accede la creierul victimei; cica astfel , entitatile malefice din alte dimensiuni s-ar hrani cu energia victimei si a calăului. Brrrr…] .Mai este si sacrificare a copiilor sau a tinerilor ce nu si-au inceput viata sexuala (un practicant de tai-ţi mi-a spus ca instructorul sau chinez i-a spus ca la primul orgasm masculin si la prima menstruatie feminina, meridianele energetice ale corpului se reaseaza) pt. consumul de sange uman,exsangvinarea, de care au fost acuzati ,multe sute de ani , in diverse tari, rabinii si varfurile comunitatilor evreiesti. Asta am gasit pe un site arab de limba franceza, in care se sustine ca acest consum ritualic de sange uman a fost real.
Nu trebuzie sa o uitam nici pe Elisabeta Bathori, ce se scalda in sange de fecioara sau tortura pana la moarte fecioare, posibil o forma devianta de homosexualitate feminina agresiva la maxim, dar si de tentaiva de ucenica vrajitoare (magie empirica).
Le scriu si eu aici, poate vreuna din aceste piese de puzzle sa ajute pe cei mai avansati ca mine in descifrarea celebrului ” de unde venim, cine suntem, incotro ne ducem?”.
Felicitări, Claudiu pentru preocupările tale, pentru felul în care scrii și pentru premiul obținut recent!
Bravo omule, i-ai zis-o Cătălin, nu-și dă seama că suntem ca în Matrix.
Sunt de acord cu Klaudyu !
2051 î.e.n. – Enlil îl ucide pe Enki. Anu hotărăște ca Enlil să părăsească planeta iar tronul Pământului să-i revină lui Marduk, fiul lui Enki.
2016 e.n – http://www.lovendal.ro/wp52/halucinant-elitele-lumii-vor-sa-construiasca-1-000-de-temple-ale-lui-baal-pe-intreaga-planeta-pentru-a-l-venera-pe-marduk-stapanul-ocult-al-lumii-primele-2-temple-ale-lui-baal-sunt-ridicate-de/
2051 e.n. _ ???????
Te îngrijorează templele pentru Baal? Cine crezi că este venerat în toate bisericile, sinagogile și moscheele?
Asta e articolul datorită căruia ţi-am descoperit blogul (am intrat într-o zi, la nimereală, pe câteva bloguri din lista celor înscrise la SB). Mi-a plăcut grozav, am râs de una singură. 🙂
Acum rămâne să-mi fac timp să-ţi citesc pe îndelete articolele despre zei – mitologia m-a fascinat de când ţin minte.
E o poveste compusă de Sitchin, nicidecum vreun text antic. Sitchin și-a strâns ipotezele și le-a prezentat sub forma unui jurnal al zeului. Din păcate, mulți nu sunt în stare să facă diferența dintre fantezie și realitate, prin urmare au impresia că este vorba despre un text antic, scris de Enki și tradus de Sitchin. E doar beletristică. Atât și nimic mai mult.
Exista cumva articolul asta tradus in alta limba decat romana ?
A fost interesant
Ce îmi mai recomandati
Ăștia care încep cu duhul blandetii, șanț sigur niste creștini care cum îi superi cum o să înceapă cu amenințări blesteme si alte chestii din meniul zeului lor
Să fie sănătoși cu amenințările și blestemele lor. Ăsta e doar un semn al disperării. Ceea ce nu poate fi decât amuzant pentru noi, „blestemații”.
Am prieteni nevorbitori de romana care ar fi foarte interesati de articolul asta.E un alt punt de vedere chear bine documentat.
Îmi pare rău, dar chiar nu are cine să îl traducă. Poate s-o găsi cândva vreun voluntar.
Sa dam sfoara in tara poate se gaseste vreun om care are timp sa faca un pustiu de bine sa traduca articolul de mai sus in Germana sau Engleza.
Se pare ca singura problema de care te lovesti aici este faptul ca presupui cum ca Ezdra este acelasi cu cel care a scos evreii din Babilon si ca se tot vorbeste la trecut sau din perspectiva crestina.
Asa cum si numele de Ioan caruia ii este asociata apocalipsa prezenta in biblie nu se stie care Ioan este, daca ne gandim ca o fi fost un Ezdra mai rasarit, care s-ar fi crestinizat si care sa primeasca revelatii ale apocalipsei. Numele de Ezdra era comun printre evrei, deci solutia este una logica simpla si explica toate problemele ridicate in articol.
De fapt textul susține că este vorba despre profetul Ezdra și nu despre un oarecare Ezdra. În tradiția iudeo-creștină a fost un singur profet cu numele ăsta. Textele apocrife erau o practică obișnuită acum două milenii. Vezi de exemplu Cartea lui Enoh (scrisă prin secolul 2 î.e.n. de cel puțin doi autori) sau scrierile lui Hermes Trismegistus. Gnosticii au compus câte o evanghelie pentru fiecare apostol al lui Isus și exemplele pot continua. Prin urmare, „soluția” ta nu rezolvă nicio problemă ridicată în articol.
Salut Claudiule! Vreau sa te intreb ce crezi descpre un personaj pe care n-am vazut sa-l fi pomenit pana acum. Este vorba de Il Separatio http://scrieliber.ro/il-separatio-echilibrul-universului/ ( probabil ai auzit de el). Crezi ca este o simpla legenda sau este ceva mai mult, cineva care ar putea avea legatura cu triunghiul Anu-Enki-Enlil ?
E doar o legendă, ca multe altele născocite în perioada medievală. Elementele creștine ar trebui să-ți dea de gândit. Au fost probabil mii de astfel de povești inventate atunci. Dacă le-am băga în seamă pe toate, nu știu unde am ajunge.
Buna Claudiu ti am citit cateva articole si sunt interesante.sunt botezata crestina dar nu prea am fost la biserica decat din an in paste si sincera sa fiu nu ma simt ok ptc vad cu cata inselaciune asa numita casa a domnului e de fapt un negot in toata regula tre sa mergi la biserik cu portofelu plin ..biblia coranul si alte carti „sfinte”sunt facute pe o perioada in care cel mai destept a castigat prin razboaie si sustinerea „credinciosilor”imparatie si bogatie sunt multe contradictii in biblie si e greu sa o intelegi cu cat iti pui semne de intrebare mai multe cu atat descoperi mai multe si sincera sa fiu am renuntat sa mai caut „adevarul”doctrina sfintei treimi as rugao pe Catalina daca vede sms sa imi ecplice si mie cum e cu dumnezeul capuchino 3 in 1?? De unde o mai fi aparut si asta? Ori e unu singur atotpiternic ori sunt 3? Totul se invarte in jurul consiliilor de la Niceea din 325 pana in 440 cand si „fecioara maria'” a inceput sa fie prezenta si omagiata..dar culmea nu se opreste aici nenea constantin era pagan inchinundu se la zeul soarelui de altfel de remarcat ca asa numitul nostru craciun sarbatorit pe 25 decembrie era data inchinata zeul soarelui..fratilor daca isus a existat el s a nascut undeva prin iunie asta au demonstrat istoricii oame ii de stiinta mai departe nenea papa Francisc spune urmatoarele..calendaru crestin este gresit cu cativa ani intarziat nenea Dionisie dobrogeanu nostru a incurcat calculele siii ink ceva la nasterea lui isus nu au fost nici un animal ..vaci boi staule si bla bla uri..nici nu avea cum doar nu era iarna era vara cand s a nascut si daca era dmnz incarnat cum mama naibi sa il crucifici? Pai tu te poti atinge de o entitate? Ati vazut la exorcizare vreun spirit? Poti sa il bati in cuie? Eu stiu ca ia forma trup si alte minuni dar e greu sa ii faci rau ca spiritu lui nu e una cu al tau se leapada iese in afara trupului in fine nu o sa ma inteleaga cuviinviosii..bun ce mai gasim in biblie pai sa vedem de ce la scoaterea demonilor isus a permis astora sa intre in porcii care stateau linistiti fiind un nr destul de mare de care nu imi aduc acum aminte si noi stim ca daca un demon pleaca se intoarce cu alti sapte ok adica isus in loc sa ii distruga pe acei demoni ii lasa in viata ca porcii saracii au sarit de pe munte si au murit intr un nr destul de mare dar demonii s au reintors cu ink 7 ajutoare mai bn lasa unu singur in om decat sa acoata unu si sa vina cu altii care se specifica ca sunt mai rai si mai puternici ca primu..Bvo isus multumim de ajutor.mai departe de unde mama dracu a gasit Cain sotie? Daca era masa tasu si fracsu pe care l a omorat? A ramas singur da acu Dmnz nu numai ca nu l a pedepsit dar l a si protejat si ii spune unde sa se duca..la est de eden in tara Noam?? De unde a luat sotie..ahaaaaa si tara aia de unde apare acolo? Daca se presupune ca nu mai erau altii oameni pe pamant? Sotia lui cine era..vreo sora minora de altfel ca altcnv nu se intelege ca ar putea fi..exmpl din biblie azi dati in cap la unu ce isi satisface poftele cu sora lui ..si voi de unde va ti nascut inmultit si alte bancuri? Din biblie reiese ca din incesturi. .ahhh si ink un lucru edenul era pe pamant in partea orientului raurile din biblie va lasa indicii siria iran turcia desertul ..eufrat havila astea duce la acele locuri de azi ei au pamantul mai bogat acolo e petrolu si alte minunatii si poate veti deschide ochii si veti intelege un lucru..fiul lui dmnz este denumire literala au mai fost si altii denumiti fii lui dmnz..si apoi daca el era dmnz din treimea voastra pe cruce el a strigat..dumnezeul meu pentru ce m ai parasit? Un dmnz se roaga la alt dmnz? Voi sunteti batuti in cap? Si cand spune eu ma duc la tatal meu si tatal vostru dmnz meu si dmnz vostru…adica isus era ca si noi uman divin nastere miraculoasa din..virgina..? Asta e un alt mister tu Claudiu ai explicat treaba asta dar fiecare pamantean cu frica de realitate se mai agata de ceva pt a putea trece prin viata ink nu am puterea sa declar cu mana pe inima ca nu exista dmnz..nu cred in popa in biserik in icoane si moaste traditiile craciunului si faptu ca pastele se schimba anual desii isus se presupune ca a murit si a inviat undeva prin 3 ..7 aprilie anu 33 ei schimba data pana pe 5 mai an de an de ce habar nu am..dar prefer sa spun ca exista entitati rele si bune si cred ca dincolo de explicatiile sgiintifice mai ecista si alte mistere nelucidate ce va fi dincolo de moarte nu o stie nimeni ca nu a venit nimeni sa ne spuna ce si cum si ink nu an tupeul necesar sa declar ca nu e dmnz in ceruri probabil asta e urma indoctrinarii desii am vazut muulte din si despre biblie ink mai am amprente si lasitatea mea o au cam peste 1 miliard de ” crestini” plus 1.7 miliarde musulmani si martorii lui iehova sunt destui si ei si nu mai stiu cati din biserica reformata baptisti si ce or mai fi ei religia este de natura ca te face sa urasfi pe cel ce nu e ca tn toate religiile sunt la fel am trait o pe pielea mea se bat cu pumnu in piept ca fiecare detine cartea adevarului si pana una alta mii de oameni au murit si mor in continuare pe baza religiei.meseria ta si pasiunea e ceva frumos dar trebuie sa fi tare ptc unii te vor felicita altii te vor injura si omenirea nu e gata sa traiasca liber teama si lasitatea vor mai domina muult de acum inainte .iar acum am sa iti spun o intamplare din viata mea…In cautare de adevar si dupa ce am studiat biblia versus coran versus martorii vroiam sa fac o schimbare in viata mea si am realizat ca toatw sunt la fel de rele si incurcate asa ca am renuntat ink nu am pronuntat ca nu cred in dmnz dar am spua ca biblia e o incurcatura de idei antice primitive..buuun acum o luna aproape am avut parte de un episod neplacut dormeam dar ceva ma tinea de picioare si simteam calambre curent electric furnicaturi in tot corpu ma smuceam sa deschid ochii dar nu puteam sa ma misc sa fac semnu crucii ca la asta apelam cu totii la fel nu puteam am inercat cumva am reusit cu greu si se opreau acele furnicaturi de 3 ori le simteam de 3 ori la semnu crucii se opreau intr un tz am deschis ochii si am zarit o umbra neagra dupa aceasta intamplare am inceput sa ma rog sa imi fac cruce sa fac de toate urmatoarele 2 saptamani noptile ma vizita in somn si imi cerea ceva ba ma punea sa ma uit in directia indicata de ea ba ma tinea de maini si vroia ceva nuj dar cand ma trezeam erau prezente urmele si pielea de gaina ink era pe mn prin casa se auzeau anumite zgomote ciudate am inceput sa tamai casa sa dau cu apa sfintita m am dus la biserica m am si spovedit si abia de 2 seri nu o mai vad in vis insa imi e frica de intuneric si nu pot sa stau sing in casa noaptea decat cu becurile aprinse televizor mobil leptop toata aparatura plus lumanari si evident la capatai „cartea sfanta”asa ca sincera sa fiu chiar nuj ce sa mai cred tu ai idee ce se intampla? Multumesc.si succes in viata!
Upssss asta e si mai tare ca primele 3 articole citite de mn am fost rápida si am vb de treime la celalt articol hahahaa triunic?? Spunea cineva in comentariul ei..ahhaaa cand o zbura porcu…ma amuza comentariile unora ..Allah e presupusul zeu al luni desii un musulman ti ar pune o bomba pt astfel de declaratii si al nostru e zeu soare ..dc apar icoanele desenate cu cercul solar pe capusor si razele evident? Bineinteles ca au fost zeitati si or mai fi si acum da na lumea se limiteaza la zeul suprem..Dumnezeu ..Iehova Allah si cati multi altii se spune ca Elohim e de politete nici un popa s au imam nu iti va recunoaste ca e vb de mai multi zei decat daca o baga pe aia cu…pai isus era acolo cu tatal mai inainte de toti vecii..buahh pe cat vor unii sa ne faca sa intelegem nici ei insusi nu inteleg ce vor sa spuna si sare repede cu jigniri si injuraturi da ce sa le poti cere ..vrei sa ii trasneasca vreun fulger daca isi vor pune si ei intrebarea …care sunt misterele bibliei? Macar crestinii isi traiesc viata asa oite tampe cum sunt macar ia ce e frumos de la viata..da ce te faci cu musulmanii?:)))))))) ca aia fac puscarie si dea un pahar cu suc in ramadan ..macar crestinu bea mananca de bubuie sex la greu pe unde si cu cn apuca fetele dezbracate mai mult decat imbracate droguri si alte minuni da frati nostri arabi vai de mama lor prapaditii si vai de noi oamenii ca din cauza creierelor spalate ca ale lor se distrug unii pe altii care zeu e adv? Baal se presupune de dmnz ca ar fi satana si toti ceilalti apartine de diavol asa ca de aia e rugamintea mare sa te inchini numai lui YHVE ca de el e mai mare ca toti ceilalti el este suprem .te as sfatuii Claudiu sa stai la o discutie langa un crestin si un musulman amandoi infocati de religie numai sa fi pregatit sa fugi daca vrei sa mai traiesti:))))))) scz pentru greselile de ortografie in comentariul anterior si probabil si in acesta scriu de pe tlf e normal sa gresec .toate cele bune!
:)))))))))))))) Claudiu ce tare esti ma amuza raspunsurile tale la comentariile unora ai simtu umorului:)))))) Lucifer ramane ink unul din” misterele bibliei” mai am citit un articol pe undeva cineva incerca sa ne arate ca isus e numit lucifer ca el e capitania iadului ca avea puterea sa scoata demonii si era acuzat ca fiind indracit si da apocalipsa il mentioneaza ca pe luceafarul steaua diminetii .
Abia de 2 zile am descoperit acest blog al tau si imi place descoperirile tale nuj cate alte arricole mai sunt prezente dar am o intrebare pt tn s au mai multe intrebari mai bn zis…1 Ce sti despre asa zisa casnicie a lui Isus cu Maria Magdalena..2..la fecioara maria se putea referi de fapt la Maria Magdalena? Ptc iata la mormantul sau a venit Maria Magdalena si cealalta Maria…adica maria magdalena e mai importanta ca Maria mama lui..mama lui Dumnezeu e numita si cealalta Maria?? Ciudat nu ?? Si ca sa nu mai spun ca face aluzie la Maria Magdalena ca fiind o prostituata …dar ea a devenit unul din discipolii sai cei mai iubiti adesea o saruta pe gura si Petru a avut ceva de obiectat in privinta ei ..erau invidiosi pe ea .eu am citit ceva de genu da nu imi mai aduc bn aminte ca am luat totul la rand cand am deschis ochii ca biblia are nereguli si citind mult am pierdut notiunea timpului;)))))))))) daca sti ceva te as ruga sa scri si despre astea .
Articolul asta e interesant dar nuj care e diferenta intre asa numitul Dumnezeul crestinilor evreilor etc..si zeul s au mai bn zis zeii? Au puteri acesti zei sa diatruga omenirea? Exista zei buni si zei rai? Exista nu …si at e tot una ca e dumnezeu ..ca e zeu? Poate decide asupra vietii omenesti?? Poate..ca e demon s au zeu s au entitate malefica..poate sa te seduca sa te duca in eroare sa te ispiteasca .? Poate..si at care e dif intre demon dumnezeu si zeul Enlil si opusul lui Enki? Zei supremi s au Iehova..au puteri si pot sa faca ce vrea muschiu lor cu noi si e bn de stiut ca mai bn nu ii manii ca sa nu se razbune…am observat ca si musulmanii sunt la gramada cu crestinii evreii si martorii ..astia sunt o alta mancare de peste Allah nu e acelasi cu iehova si nici cu trinitatea crestinilor…musulmanii neaga divinitatea lui Isus accepta nasterea miraculoasa si alte minuni facute de isus dar pt.ei este un profet care nu a murit si nici nu a fost crucificat ..lucru care ii face pe evrei ..crestini ..martorii sa il defineasca pe Mohammed ca fiind antihristul.si de aici diferentele si ura lor dar cred ca mai periculosi decat evreii si crestinii nu exista altii in special ura crestinilor secera tot ce atinge daca nu esti de acord cu ei sunt in stare sa te ucida vad in comentariile lor cata ura poarta in suflet.
Daca Enki este Iehova Allah mai bine zis dumnezeul tuturor at Enlil al cui zeu este? Care dintre noi il venereaza cu adevarat pe Enlil? Niciunul at toata omenirea va fi distrusa de zei ptc nu am stiut care zeu derine adevarul? Inclusiv Enlil pare ca nu prea ii pasa de noi din moment ce Enki si Marduk s au jucat cu minitle noastre sunt atatea religii pe pamant incat imi era greu sa decid care ma va duce la zeul suprem dar din ce am citit pe aici am ajuns la concluzia ca nici o religie nu ma duce la.zeul.suprem..ce amagire si spalare de creier.
N-am zis niciodată că Enki este Iehova sau Allah. Și nici n-am folosit vreodată numele Iehova.
E o întreagă poveste aici. Dacă vrei să o înțelegi, citește-o de la început, în loc să o faci pe sărite și să mă întrebi câte ceva după fiecare capitol.
:)))))))))))) pacat ca nu am gasit sitte tau inainte am ras copios si sper sa nu deranjez vreo entitate sa ma bantuie noaptea si nici nea cleopa sa faca buhuhu la geam:)))))))) sa joace fotbal cu iepurii :)))) apropo daca ai afla ce a fumat sa imi spui si mie pare ca are un efect betonn.
mersi de raspuns
Pe cand un nou capitol din secretele zeilor ?
Cel mai probabil azi, dacă termin de corectat articolul.
Felicitari pt ce ai scris ,inainte de a citi am avut destule intrebari fara raspuns,acum am si mai multe,ceea ce am citit ma baga in ceata ca pe Moise in vedenia de pe munte. Acum stau si ma gandesc daca cautarile mele de atatia ani sunt in zadar s-au nu.
ma intorc tot mai des sa recitesc aceste articole. sunt cateva care le-am citit de vreo 3-4 ori. si de fiecare data citesc si comentariile. multa agresivitate. prea multa . mai ales din partea unui om care pretinde a fi intelept. intelept ,pentru mine, inseamna un om care intelege mai profund tot ce ne inconjoara si poate sfatui pe altii . claudiu, nu mai e valabila scuza asta de 2 bani a ta ca te-ai saturat de toti cei care nu te inteleg si lasa comentarii de tot felul , mai ales cei care au idei diferite de ale tale,cei care iti cer sa explici mai clar anumite lucruri pe care, saracii ,ar vrea sa le inteleaga dar nu reusesc din prima, sau cei care iti zic ca ei cred cu adevarat in dumnezeu. esti prea agresiv cu cititorii tai, iar latura asta imi da de inteles ca te-ai concentrat mult pe a deslusi sau afla cat mai in profunzime secretele istoriei umanitatii si ai omis faptul ca oamenii sunt diferiti unul de altul si trebuie studiati si ei . sunt conexiuni si la nivelul oamenilor de rand care merita studiul tau,iar asta ti-ar putea raspunde si la alte lucruri.
nu vreau sa te superi ,nici pe mine si nici pe ceilalti care au mai comentat cate ceva. da dovada de intelepciune si fii mai diplomat in a raspunde oamenilor. sunt de acord ca multi nu inteleg tot ce scrii tu pe aici, dar macar au avut curiozitatea si au citit. au incercat sa inteleaga si cand capacitatea lor de intelegere a fost redusa au cerut mai multe detalii. si pana la urma , te asteptai cumva sa scrie lumea numai elogii despre articolele tale?.
eu apreciez foarte mult calitatea articolelor tale, cat de amanuntite sunt si cat de clare in logica lor,dar nu-ti zic sa o tii tot asa. iti zic doar sa fii mai bun cu cititorii tai si sa scrii si cartea aia o data . a venit timpul . n-am sa ratez ocazia de a pune in biblioteca asa lucrare. succes maxim in continuare
Nu am pretins niciodată că aș fi înțelept și nici nu mi-am căutat scuze. Am spus pentru cultura generală a celorlalți că nu suport două lucruri: prostia și răutatea. Și nimeni nu mă poate obliga să suport măcar unul dintre ele. Poate ar trebui să fiu mai diplomat. Poate și alții ar trebui să fie mai puțin răi sau proști. Dar oare a tolera prostia și răutatea este într-adevăr un gest înțelept?
Nu mă aștept ca lumea să îmi scrie elogii. Însă mă aștept ca lumea să-și dea cu părerea fără a jigni sau să critice doar cu argumente logice. Dacă nu se poate, nu văd rostul comentariilor.
Nu am omis că oamenii sunt diferiți. I-am studiat destul, iar rezultatele nu sunt cele mai fericite, chiar dacă nu e treaba mea să-i studiez. Cum nu e treaba mea nici să menajez sentimentele cuiva. Treaba mea e să spun adevărul, oricât de deranjant ar fi. Dacă majoritatea se simt deranjați de asta, nu e problema mea.
Bravo Gabriel bn spus îmi place comentul tau…desi văd că n-ai cu cine vb parerea mea…….
Exact ce spuneam: unii bătuți în cap vin pe aici doar pentru a jigni. Dacă ar fi să-mi pierd timpul cu toți frustrații…
ai dreptate pana la un punct. imi permit sa aprofundez putin , sper fara sa te superi.
in biblie se zice ca” la inceput a fost cuvantul”. dar „cuvant ” nu inseamna decat ” sunet”. pentru ca sunetul este la baza cuvantului, sunetul este la baza zgomotului si in general la baza oricarui substantiv care reprezinta ceva ce poate fi simtit pe cale auditiva. greseala de traducere se datoreaza faptului ca vechile scrieri dupa care anumite persoane s-au inspirat sa scrie biblia, foloseau o limba saracacioasa in cuvinte si ramanea la latitudinea fiecaruia sa inteleaga ce se scria. asa au reusit sa ascunda intro carte multe lucruri. jocuri de cuvinte.
ma intorc la sunet. pronuntarea unui nume se face folosind sunete. sunetele in functie de gama lor sunt doar unde, sau vibratii, care la nivel energetic interactioneaza cu alte unde emise de om aceste unde sunt receptionate de descifrate de creer si asa se intelege de ce un om raspunde la auzul numelui sau. pentru ca numele sau e o amprenta fonica personala.
dar invocarea prin glas a unui nume de zeitate este si in zilele noastre foarte practicata, cuvantul ca si sunet reprezinta o cantitate de energie la fel ca si gandul. directionarea gandului spre o persoana sau zeitate in contemporan cu rostirea numelui respectiv nu inseamna decat o cantitate mai mare de energie trimisa de cel ce se roaga catre cel pe care il invoca. asa functioneaza toate rugaciunile din orice religie.totul se limiteaza la canalizarea energiei si directionarea ei catre o adresa, nume.
Sau nu. Nu este obligatoriu ca Logos-ul biblic sau „Cuvântul” să reprezinte un sunet. Poate fi un cuvânt gândit, ca în miturile egiptene, unde zeul Ptah a creat lumea gândind-o. Sau poate este vorba doar despre vibrația emisă de „Cuvânt”, fie el rostit sau gândit.
?
Vezi articolul asta: https://www.facebook.com/groups/CIR.NatiaRomana/permalink/607975662688051/
Vezi aici alt articol similar: https://www.facebook.com/groups/CIR.NatiaRomana/permalink/609245485894402/
Daca chiar s-ar fi analizat acele evanghelii biblice chiar s-ar fi gasit raspunsurile la acele intrebari la care nu-mi dau seama de ce se pune intrebarea daca s-ar fi citit evangheliile biblice. Raspunsul la prima intrebare: primele dintre femei care au ajuns la mormant au fost Maria (mama lui Isus) si Maria Magdalena (din care domnul a scos sapte draci – asa si se poate da search in bible sa gasesti mai usor, fara sa cercetezi, sa vezi unde scrie raspunsul la aceasta intrebare).
Daca mai este unul care nu a cercetat evagheliile sa raspunda il rog la a doua intrebare. Zic care nu au cercetat fiindca se pare ca aceasta cercetare e facuta total aiurea. Mai bine citeste-l.
Ți-am arătat toate contradicțiile cu citate exacte și tu întrebi dacă am citit evangheliile? Pe bune? Trebuia să desenez ca să înțelegi? Nu mai vorbesc despre răspunsul tău la prima întrebare. Ai ales din cele 4 evanghelii doar una, le-ai ignorat pe celelalte 3 și acum crezi că ai descoperit gaura din covrig? Pe bune?
Nu are legatura cu capitolul la care deja ti-am dat like , pentru ca nu stiu unde sa-ti scriu si nu sunt fan facebuciuk si pentru ca am vorbit despre tine aici : http://fymaaa.blogspot.ro/2015/09/meritocratia-si-meritocratismul-24092015.html , la comentarii ,te las sa stii.
Da,multi nu inteleg anumite fapte petrecute in trecutul istoric al lumii,nu stiu sa vada si sa inteleaga trecutul,prezentul si viitorul,dar vorbesc precum nebunii,fara sa gindeasca ceea ce spun.
Se intimpla o ciudatenie despre care inca nu se pronunta multe. La cresterea radiatiilor mediului si la scaderea oxigenului din aer si din tesuturi, apar modificari genetice.( nu se copiaza corect codul genetic, de la o celula mama la alta fica ) Practic asa se explica cresterea numarului de cancere si diversitatea lor din ultima perioada. Sa nu uitam ca oxigenul este 20.6%, iar pe planeta noastra concentratia lui a oscilat de-a lungul milioanelor de ani de la 16%pina la 24%.Radiatiile de la Cernobal etc….ne-au modificat pe alocuri semnificativ mediul. Aceste malformatii nu sunt constructive . Este posibil chiar si un procent de 0, 001 % sa fie benefic, si atunci avem posibilitatea de-a vorbi de evolutie. Daca Darvin ar fi cunoscut codul genetic al speciilor, alta ar fi scris in ,, Originea speciilor”…Ca rata de supravietuire si adaptare si schimbare sau trecere spre alte specii putem considera hrana unul dintre factori. Faptul ca animalele care traiesc pe insule izolate ,( care s-au despartit de sute , mii de ani de continente , unde hrana este mai diversa si mai abundenta) sunt mai mici ca si rudele lor continentale. Un alt factor care influenteaza si longevitatea este apa. In zonele in care apa contine mai mult hydrogen usor in compozitie oamenii traiesc mai mult si mai sanatosi. fara bolile asa zise moderne. Ghetarii vechii (Ex Hunza, din vestul Tibetului) au aceasta proprietate. Cu alte cuvinte modificarile genetice care se fac azi in laboratoare in conditii controlabile duc la alte concluzii despre originea si evolutia vietii si a speciilor. Un factor care pe noi oamenii ar trebui sa ne ingrijoreze este schimbarea climei care ne-ar putea oferii cel mai tragic destin posibil , niste supervirusi, combinatii intre cei tropicali cu cei din zina temperata , cu alte cuvinte boli noi in fata carora sansele noastre scad considerabil. In timpul vietii noastre scurte putem observa modificarile acestea , intrucit mai nou un simplu virus gripal devine atit de virulent de la un individ la altul, si mai nou simptomatologia se combina (enteroviroza cu viroza respiratorie). La o scara mai mare stiinta sustine (la ora actuala) ca ceva viu se poate obtine doar din ceva viu preexistent. Restul este simpla mitologie , confabulatie si bla bla.bla…..
Cu argumente logice v-am raspuns , din prisma unui fin psiholog, dar m-ati inlaturat brutal. LOGIC STITI CA IN ROMANIA EXISTA UN DEAL CARE SE NUMESTE: ,,MAL” ? Daca nu va suparati pe mine putem discuta despre acest deal care a fost mal pe vremea cand Marea Tetis era in arcul Carpatilor. …..O ZI BUNA SI VIATA LUNGA SA DESCIFRATI TAINE SI FIRUL IN PATRU. DAR CELE MAI IMPORTANTE LUCRURI LE VETI GASI IN MITOLOGIA POPORULUI CARE ARE CUVINTUL MAL IN DICTIONAR …. si ACUM ACEST FOST MAL ESTE UN DEAL IN SUDUL MARAMURESULUI….istoria este scrisa in toponime…..
Te-am blocat pe Facebook, nu te-am „înlăturat brutal”. Asta pentru că nu suport nesimțirea, prostia și aroganța. Ți-am spus deja motivele, așa că nu e nevoie să le repet. Iar tu continui cu aceleași prostii pe care nu știu dacă să le pun pe seama unui IQ deficitar ori a unor probleme psihice. La capitolul despre încrucișările zeilor tu vrei să vorbim despre un deal care se numește Mal. Ce treabă are asta cu subiectul articolului? De ce să vorbim despre asta? N-ai vrea să vorbim și despre ce ai mâncat aseară, dacă tot preferi discuții inutile? Și de ce să vorbim despre acel deal? E al tău și îl vinzi sau cum? Îți stă ție pe suflet și trebuie neapărat să te descarci? Dacă nu poți să înțelegi care este subiectul unei discuții, nu știu de ce mă mai mir că nu ești în stare nici măcar să saluți când intri în vorbă cu cineva sau că ceri socoteală unor necunoscuți pentru că nu-ți place ce au scris.
Nu-mi dau seama despre ce prismă a unui fin psiholog vorbești, că despre argumente logice nu poate fi vorba. Dar știu că furi curent. Și nu puțin. Multe popoare au cuvântul „mal” în dicționar și bănuiesc că puteai afla asta printr-o simplă căutare pe Google. Iar ăsta e un alt motiv pentru care îți recomand să te cauți la cap. Habar n-am dacă te poți vindeca, dar măcar n-ai mai deranja lumea cu prostiile tale.
O zicală moldovenească spune că „nimic nu se ivește până când nu se povestește”. Iar alta o complectează pe prima; „după cum știm, așa gândim și trăim”. Aceste două izvoare-cunoașterea și comunicarea și sunt izvoarele care ne dezvăluie secretele istoriei, evoluției, civilizației. Pentru că comunicarea nu este numai sistemul de transmiterea a informațiilor, ci și cel de exprimare, receptare, cunoaștere, educație și înățământ. Iar dacă ținem cont că tate sursele, numite ca moștenire spirituală (folclor, mit, știința sacră a antichității căreia în secolul 19 i-a fost schimbată denumirea în științe umanistice, precum și religia) unt opere ce fac parte din genul de artă poetiă și literară, ne expliă fapul, de ce nici unul dintre autori nu a avut acces la misterele și tainele lor. Eu lucrez la un studiu de 20 de ani, întitulat „Infinitul în care trăim”.
Imi cier scuze pentru greșelile tehnice comise de calculatorul meu, devenit subit capricios.
Yahweh = Marduk = Horus
Enki = Osiris = Lucifer = Sophia
Intrebare:
Nu mai inteleg, am citit tot aici ca Enlil = Iisus, dar si ca Enlil = Seth = Satan deci???? Iisus = Satan??
Nu am spus niciodată că Enlil / Seth = Satan. Și nici că Enki ar fi Sophia, ci o parte din ea.
Poza cu gagica blondă (cioara vopsită sic sic) este …cum sa zic…di..vină :))) E vro zeița ceva? 😉
Mă gândeam eu ca asta e motivul pentru care a fost introdusă…in lumea celor de..sus, pentru ca exact asta…inspiră 😉
…”înălțare „…
Ei, nu plănuiesc să provoc astfel de „înălțări”. Voiam o poză cu o blondă frumoasă, care să se potrivească profilului „divin”, și am găsit-o pe asta care pare cea mai bună alegere. Dacă provoacă și anumite senzații nu e vina mea, ci meritul ei. 🙂
Claudiu, dă-mi voie te rog sa îmi exprim părerea, umilă de altfel. Poți sa nu lași comentariul meu întru vizionare „publicului larg”. Eu personal nu apreciez un bărbat care luptă ca sa ma cucerească ca pe un trofeu. Bărbații, pentru ca au gena războiului impregnata in ADN, cred ca femeia asta așteaptă de la ei. Etalarea puterii. Eu nu sunt etalon pentru femei. Poate ca eu nu ma încadrez in „standarde”. Însă pe mine ma cucerește un bărbat care nu lupta, ci acel bărbat căruia eu pot sa ii vad sufletul și acolo găsesc exact ceea ce are nevoie al meu. Ca sa vad in sufletul unui bărbat nu e nevoie de nicio luptă, ci doar de iubirea lui. Caldă și plina de lumină, de senin și pace. No war! 😉
Nu e vorba despre război, ci despre faptul că viața întreagă e o luptă. Cu noi, cu cei din jur, cu diverse situații. Chiar și cucerirea unei femei e tot o luptă. Cu ea sau cu noi înșine. Nu m-am referit chiar deloc la vreo etalare a puterii ori la femeie ca trofeu, ci la mentalitatea de războinic, care te împiedică să renunți ușor sau să te arunci cu capul înainte într-o situație și te ajută să-ți folosești atuurile ca „arme”. Credeam că s-a înțeles mesajul mai ales după această încheiere: „după ce-și cucerește Troia, un războinic adevărat nu devine un invadator, ci un eliberator”. Păi care e singura metodă reală de eliberare? Iubirea.
🙂 right.
Iubirea ( plus inteligenta 😉 ).
Am citit tot, mai puțin finalul :))). Asta vine din spiritul meu de femeie nerăbdătoare care vrea musai happy end la sfârșit de război, care război chiar și in ceea ce privește viata de zi cu zi, și-ar dori să nu existe…de fapt la mine nu e nerăbdare, ci un fel de oboseala, căci eu vad inutilitate in tot ceea ce înseamnă război, chiar și metaforic vorbind…
Dar.. jos pălăria! Cu finalul…pe care îți mulțumesc ca mi l-ai revelat pentru ca nu îl citisem, după atâta război și amar :), m-ai convins că ești un „războinic” al Luminii 😉 😉
Nu-mi permit așa ceva. Doar nea Gigi e războinic al luminii. Păi ce? Am copilărit la aceeași stână ca să-mi permit să-mi atribui același rang cu dumnealui?
E inutil tot ce înseamnă război. Dar viața e formată din multe lupte, mai mici sau mai mari, pe care nu le putem evita. Alternativa e să renunți, să te trântești la pământ și să stai acolo, inert, până la sfârșitul zilelor. Ceea ce nu poate fi acceptat. Așa că, de voie, de nevoie, trebuie să luptăm. E obositor, dar alternativa nu e deloc plăcută.
Inteligența nu prea eliberează, ci doar oferă iluzia libertății. Se spune că mintea e cea mai aprigă închisoare. Credem că știm Adevărul, că suntem liberi și că înțelegem multe. Adevărata înțelepciune vine atunci când îți dai seama că, de fapt, nu știi nimic. Și cum nici neștiința, nici iluzia cunoașterii nu eliberează, înseamnă că nu mintea e răspunsul, ci sufletul.
?
Sufletul. 🙂 Până acum am crezut ca sunt defectă. Acum încep sa am speranța că îmi fac gașcă ?. Mulțumesc pentru răspuns, Claudiu.
Nu ești defectă sau cel puțin nu din punctul ăsta de vedere. Despre restul nu mă pot pronunța, pentru că nu te cunosc.
În gașcă parcă nu m-aș băga, pentru că m-am obișnuit cu statutul de lup singuratic. Dar poate ar cam fi cazul să-mi găsesc o haită, scuzată-mi fie analogia… 🙂
Ducem lupte in fiecare zi. ne luptam cu altii, ne luptam cu sistemul, ne luptam cu mentalitati si „legi” care ne lezeaza si uzeaza, dar da, cea mai apriga si dificila lupta e cea pe care de fapt suntem datori sa o purtam – cea cu noi insine/insene. Insa pentru ca sa fim constienti de propria noastra lupta avem nevoie de un aliat: mintea, inteligenta ei. Asa ca e foarte adevarat ca mintea sau cunostintele acumulta eo viata intreaga nu te elibereaza, ba din contra…te afunda din mister in si mai mare mister…insa daca reusim sa facem in asa fel incat sa avem in ea un prieten de nadejde….mintea poate fi aliatul sufletului si lupta devine cumva mai…suportabila :).
Zi frumoasa iti dorersc!
Asta e clar! Mintea e cel mai puternic aliat sau cel puțin ar trebui să fie. Prin urmare am putea spune că mintea nu te eliberează, însă te ajută să lupți pentru libertate. Și uite așa devenim mai filosofi decât marii gânditori ai Antichității. Încă vreo câteva discuții din astea și o să ne trezim bântuiți de spiritul lui Platon, supărat că îi furăm locul. 🙂
O zi frumoasă și ție!
un articol captivant ! dar daca marduk vrea sa ii ia locul lui anu ar insemna ca zeii nu sunt nemuritori ..
A vrea să-i ia locul nu este echivalent cu a-l ucide. Sophia a fost închisă în materie, deci sunt metode în afară de crimă.
Foarte documentat ! felicitari !
Sincer nu mă interesează ce critici primești dar din partea mea ai 1 LIKE ! Faci conexiuni interesante și logice și nu îți pot spune decât : ține -o tot așa în continuare ! Baftă !
Citatul lui Mahatma Gandhi ii este atribut in mod eronat. Dar nimic nu se compara cu modul in care desacralizezi evolutia fiintei umane in articolele tale. Atunci cand o sa incepi a cunoaste adevarul vechii credintei, conform careia Pamantul, si nu Soarele, se afla in centru, atunci vei cunoaste adevarul despre Evolutia pe a carei taine simti impulsul a le descifra, atunci vei incepe a cunoaste adevarul lui „Eu sunt”.
Nici nu îndrăznesc să sper că voi ajunge acolo, ținând cont că îmi lipsește „iluminarea” ta. Eu sunt doar un căutător al adevărului, prin urmare nu-mi permit să-mi irosesc timpul cu cei care cred că l-au găsit deja.
Cine mai are nevoie de Soare când țara e plină de atâția astfel de oameni care au atins iluminarea?
Cum poti cauta adevarul dar nu ai taria de a recunoaste atunci cand te inseli? Te inseli in ceea ce priveste citatul lui Mahatma Gandhi, ma indoiesc ca ai nevoie de ajutor spre a te convinge de acest fapt.
In ceea ce priveste restul articolelor tale nu este atat de simplu, si nu este vorba de irosit timpul. Sarcasmul si atacurile la persoana nu o sa te ajute in drumul tau, sub orice nume il vei dori a-l parcurge.
Vechea credinta nu a fost intamplator mentionata, s-a vrut in a-ti fi de ajutor in drumul tau. De ce crezi ca mii de ani omenirea a avut o asemenea credinta, care de fapt doar spre sfarsit a fost o simpla credinta? Ceea ce s-a adaugat omenirii de atunci este Intelept oranduit si are legatura cu ”Eu sunt” si se regaseste si in modul in care intelegi sa-ti faci reprezentari despre evolutia omenirii.
Te ajuta aceste reprezentari in a gasi cu adevarat raspunsuri la intrebarile Cine Suntem? De Unde Venim? Si Incotro Ne Indreptam? Raspunsul pastreaza-l mereu in adancul si atentia sufletului tau.
Sarcasmul și atacurile la persoană mă ajută să scap de aroganții care se cred mici dumnezei, având impresia că știu adevărul despre viață. Singurul adevăr e că nu știm nimic, prin urmare oamenii ca tine sunt de departe pe treapta cea mai de jos a evoluției. Când veți apărea fără aroganță, fără pretenția că ați descoperit Adevărul, fără sfaturi pe care nu vi le-a cerut nimeni și fără minți încuiate de propriile voastre îndoctrinări, vă voi trata ca pe niște oameni. Până atunci chiar vă irosiți timpul.
Citatul e marea ta problemă? Puteam să i-l atribui și lui Jean de la Craiova. Dacă tu nu poți vedea mesajul din cauza emițătorului, cum îți permiți să dai sfaturi cuiva și să te consideri vreun iluminat? În plus, e posibil să ai dreptate și e posibil să te înșeli. Însă cum nu-ți demonstrezi afirmația, înseamnă că aștepți să te cred pe cuvânt. De ce aș face-o? Pentru că ești un necunoscut arogant, care crede că a prins vreun dumnezeu de picior și așteaptă să îi accepte și alții inepțiile?
„Vechea credință” e o prostie mai mare decât tine. E uimitor că în 2016 mai există oameni care cred că Pământul e centrul Universului. Aștept de la tine și alte „vechi credințe” pe post de adevăruri, cum ar fi forma plată a Pământului, apariția omului din țărână și ceva despre cei 4 stâlpi pe care se sprijină cerul. Dacă refuzi să evoluezi, măcar nu te lăuda cu asta în public.
Drumul meu nu te privește nici pe tine, nici pe alții. Când o să am nevoie de ajutor în drumul meu, o să-l cer. Până atunci poate ar trebui să te concentrezi mai puțin pe „Eu sunt” și mai mult pe „Eu îmi văd de treaba mea”. Dacă toți ar face asta, am avea într-adevăr o lume mai bună.
buna intrebarea de final. cred ca deja ai si raspuns la ea. dar in spiritul discutiei imi permit sa aproximez un posibil final.
enlil se va intoarce pe pamant in max 40 de ani. cel putin cam asa reiese din niste calcule facute de 2 astronomi de la california institute of technology, konstsntin batygin si mike brown.Ei au descoperit si dovedit existenta unei planete de de cel putin 10 ori mai mare ca terra si in miscare retrograda fata de noi. deci se confirma partial traducerile lui sitchin.
cand va ajunge pe pamant, enlil va continua razboiul lui cu veghetorii si va atrage de partea sa singura semintie de pe pamant care i-a ramas credincioasa, dacii. dupa cum relatai in mai toate articolele tale, acesti zei, creatori sau conducatori ai oamenilor, au avut nevoie mereu de locuri ale lor, temple inchinate lor, facute de oameni dupa planuri bine definite si incredintate oamenilor tocmai de zei insisi. gandindu-ma ca aceste temple pline de aur si de marimi impresionante in care zeii adorau sa-si petreaca timpul cat erau pe pamant, fac legatura su biserica ortodoxa romana care militeaza exagerat de mult si insistent pentru construirea acestei catredale a neamului, cat mai repede .oare nu e posibil ca enlil sa fi comandat deja ridicarea unei noi case toata pentru el, pentru ca e pe aproape si in curand va ajunge..? oare …..
astept cu nerabdare cartea „secretele zeilor”.de-ne de stire cand e gata
E o întrebare retorică, al cărei răspuns se va găsi în următorul capitol. Rolul ei este doar de a face trecerea de la un capitol la altul.
Traducerile lui Sitchin nu se confirmă iar ipoteza unor astronomi obscuri, care s-au inspirat din cărțile lui Sitchin, este egală cu zero. Nu există planeta Nibiru.
Enlil nu e la conducerea creștinismului iar o entitate superioară nu ar avea nevoie de o catedrală. Ținând cont că biserica nu face decât să manipuleze prostimea pentru propriul ei interes, nicio șansă să fie condusă de o entitate benefică. Ba dimpotrivă.
Este o exagerare afirmația că noi am fi „singura semintie de pe pamant care i-a ramas credincioasa”. Credința noastră se bazează pe pupat moaște, lins icoane și donat cât mai mulți bani popilor. Asta nu e o dovadă de credință, ci de prostie. Dacă vrei totuși un răspuns, nicio nație nu i-a rămas credincioasă. De asta toate textele apocaliptice spun că omenirea va fi condusă de cei răi în lupta împotriva forțelor binelui.
Mai multe amănunte în capitolul următor. 🙂
Textul acesta scris de tine sau de altcineva este plin de erezii. Sunt multe elemente care se contrazic din start. Interesanta alegerea si felului de a explica ceea ce este dintotdeauna ascuns intelepciunii. Duhul despre care ai scris nu posedeaza ci indruma cu acordul persoanei in cauza. Iisus ca Fiu al Lui Dumnezeu era, este si va fi fara pacat, vorbind deci de Sfianta Treime cand te referi la Dumnezeu – Tatal, Dumnezeu – Fiul (Iisus Hristos) si Dumnezeu – Duhul Sfant este vorba de aceeasi Fiinta Suprema, creatorul a tot ceea ce vezi in jurul tau vazut si nevazut. De altfel Iisus ca Fiu al Lui Dumnezeu nu avea sentimente umane pline de caderi si remuscari. De aceea si confuzia umana cand spune ca ar fi propovaduit evanghelia avand dubla personalitate, ca Fiu al omului ierta, dar vine vremea cand ca Fiu al Lui Dumnezeu va judeca fara mila. Deci nu este dubla personalitate ci este insuti Dumnezeu unic in trei fiinte.
Interesant…. parcă ar fi ”frământările” mele, aștept cu nerăbdare cartea!
Celor nerăbdători să cunoască ceva din secretele zeilor le recomand cartea [titlu cenzurat, deoarece autorul nu acceptă promovarea minciunilor, mai ales a celor aberante]. Poate ajută sau completează ceea ce deja știți, ori credeti că știți.
Scuze, dar nu mai permit de ceva timp promovarea cărților pline de minciuni. Iar de aceasta sunt sătul, ținând cont că vreo câteva zeci de oameni s-au gândit să mi-o recomande.
Voi habar nu aveti cine e acest d(r)ac izgonit, izgonit de cei din jurul lui. Bine ca a scapat Romania de el ca,peste tot unde a lucrat,numai „tepe” a tras. Dupa ce l-au dat afara mai toate companiile din judet,a devenit mare comerciant:cumpara cartofi dintr-o piata si-i vindea in alta. Era vai de capul lui. Acum e mare intelectual in Londra citandu-l pe Marele Eminescu,etc. Si patriot,pe deasupra,defecand numai aiureli pe internet. Si-a inselat si parasit nevasta,si-a lasat si copilul care acum are vreo 20 de ani;si belitul asta pe care-l faceti erou nu da 2 parale pe fiul lui.
Mai interesati-va inainte de a ridica in slavi orice paduche cu pantalonii rupti in dos.
Poate ajunge si kkt-ul asta vreun parlamentar in Romania,ca ajungem la fel cum era el inainte de a se „realiza” in Anglia.
Jenant!
PS: daca chiar a facut ce spuneti voi,poate i s-au mai spalat din pacate,ca are o gramada.
În primul rând nu știu cine sunt acei „voi”, cărora li te adresezi. Dacă te referi la autorul articolului, sunt unul singur, ceea ce se poate intui cu ușurință din simplul fapt că îmi apar numele și poza în stânga titlului. Sunt destul de mari, încât să le vadă tot chiorul. Asta e prima greșeală.
A doua e că îmi confunzi site-ul cu OTV-ul sau cu vreo publicație de scandal. Nu mă interesează nici viața lui personală, nici bârfele și nici antipatia ta. Nu știu dacă mă crezi, dar niciuna dintre astea nu e problema mea. Mă interesează doar faptul că a fost singurul care a ajutat o bătrână nevoiașă. Într-un grup cu 2600 de membri, o singură persoană s-a oferit să contribuie cu o mică sumă. Alin a plătit tot, singur, fără să ceară nimic în schimb. Ce crezi că ar trebui să conteze pentru mine (și pentru alții)? Că a vândut cartofi dintr-o piață în alta sau că a ajutat o bătrână muritoare de foame?
Nu știu dacă Alin a făcut ceea ce pretinzi și, repet, nici nu mă interesează. Însă știu că avem cu toții defecte și pete întunecate în trecutul nostru. Sunt sigur că și despre tine ar putea spune vreun cunoscut lucruri urâte, mai ales după o ceartă. Iar ce faci acum e un gest de neam prost, să-mi scuzi limbajul. V-ați contrat pe Facebook pe tema americanilor iar acum încerci să-i faci rău denigrându-l. Pentru că a avut „tupeul” de a acuza în public Statele Unite. Și pentru că probabil te-a mai deranjat și cu alte ocazii.
Sfatul meu e să renunți la a mai încerca să-ți speli rufele murdare pe site-ul meu. Ce nu-ți convine la Alin e problema ta. Rezolvă-ți problemele în privat, că circul e pentru telespectatorii lui Capatos. Și nu e nimeni obligat să fie stropit cu zoaiele altuia. Nici măcar cu ălea din Canada.
Este evident ca esti un bun cunoscator al trecutului nostru ( Fam Simion), cred ca stiu si cine ai putea fi dar asta nu e relevant pentru mine.In cea mai mare parte din tot ce ai scris e adevarat … tepe…cartofi … tradari …etc. In ceea cel priveste pe baiatul nostru , pe care tu zici ca ,, eroul ,, nu da doi bani TE INSELI ! Cu toate pacatele lui Alin isi iubeste baiatul cum putini tati o fac.Si-ar da si viatza pentru el , chiar si pe a altora nu numai pe a lui daca ar fi nevoie.Baiatul meu este un copil minunat si datorita faptului ca il are pe el TATA , dupa cum sti copii chiar nu se fac singuri .. trebuie doi in ecuatia asta. Chiar daca noi doi nu ne-am vorbit de aproape doua decenii Alin si ,, puiul lui,, pentru ca asa ii spune oricat de mare este(22 ani) vorbesc de parca ar fi fost tot timpul impreuna. Pe mine nu poate decat sa ma bucure asta pentru ca asa trebuie sa fie .
Simion Gabriela . ( fosta … tradata… inselata…)
„Ai răbdare să-i asculți, cu inima. Nu te împăuna niciodată cu faptul că inteligența ta îți va permite să vezi mai departe decât cei mai mulți dintre oameni. Va trebui să le mulțumești zeilor cu umilință, zicându-ți că ceilalți nu au avut norocul tău. Datoria ta va fi să-i ajuți, să-i protejezi, nu să-i judeci sau să-i domini”.
Claudiu, sigur tu ai scis asta? Si banuiesc ca daca ai scris-o, ai si filtrat-o prin tine.
Iti citesc blogul. Nu vreau sa iti aduc osanale sau sa iti gadil ego-ul. Te stii tu bine aprecia. Din cate am citit, parte buna din cele scrise de tine sunt informatii care m-au „imbogatit” si pentru asta da, iti multumesc. Insa trebuie sa iti spun ceva si o fac, chiar daca nu o sa-ti placa; deja ai luat pozitia de arici. Nu e necesar. Cum tu spuneai asa frumos, noi oamenii trebuie sa avem intelepciunea sa ne respectam, sa ne ascultam (fara trufie) si sa ne ajutam. Mai presus de toate, sa ne iubim. Pana acum ceva vreme asociam termenul de iubire cu o relatie profunda, care cere timp si „munca”. Programul asta inserat e insa gresit. Iubirea poate sa fie pentru oricine, oricand si spontan. E natura noastra, asta ar trebui sa o stim face la fel de facil cum respiram. Dar din pacate am uitat sau am vrut sa uitam sau ni s-a impus uitarea.
Claudiu, nu iti insir calitati pe care incontesatbil le ai. Apreciez ca din ceea ce stii tu simti sa daruiesti si altora. Insa …si asta stiu ca nu o sa-ti placa…esti uneori prea plin de tine si se simte. De ce iti spun asta? Pentru ca de multe ori propriile defecte nu ni le vedem. Lasa acum garda jos, ego-ule, ok? Nu suntem in meci si nici la razboi. Esti un om fain si ai putea sa fii si mai fain daca nu ai hrani orgoliul ala mare din tine.
Dupa cum ziceai si tu….”Ai răbdare să-i asculți, cu inima. Nu te împăuna niciodată cu faptul că inteligența ta îți va permite să vezi mai departe decât cei mai mulți dintre oameni. Va trebui să le mulțumești zeilor cu umilință, zicându-ți că ceilalți nu au avut norocul tău. Datoria ta va fi să-i ajuți, să-i protejezi, nu să-i judeci sau să-i domini”.
🙂
Cristina, sunt conștient de modul în care mă percep cei care nu mă cunosc. Însă, în același timp, mai știu și că aparențele înșeală aproape întotdeauna. Poate într-adevăr sunt plin de mine. Sau poate e vorba doar despre o imagine pe care mi-am creat-o pentru a mă proteja. Știi cum e, când cineva te cunoaște cu adevărat, devii vulnerabil. Cine poate ști care e adevărul?
Nu am nicio gardă sus și nici nu m-a deranjat părerea ta. Fiecare e liber să aibă un punct de vedere și să și-l exprime. Dimpotrivă, poate chiar mă bucur că oamenii și-au format o părere eronată despre mine, îndreptându-se către pista falsă pe care le-am pregătit-o. Din nou, cine poate ști care e adevărul?
Îți mulțumesc și pentru aprecieri, și pentru critici. Și chiar dacă nu îți pot spune cum sunt cu adevărat (pentru că racii sub nicio formă nu se transformă în cărți deschise mai ales în fața străinilor), te pot asigura că îmi cunosc defectele. Și fac eforturi zilnic pentru a le corecta. Chiar dacă nu-mi iese de fiecare dată.
O zi frumoasă îți doresc și te aștept cu noi comentarii! 🙂
Claudiu, deși nu ne cunoaștem în plan fizic, noi totuși ne știm. Știu ca sună aiurea ce scriu, însă adevărul ăsta al meu este simțit din acea parte din mine, despre care oamenilor le e rușine sa vorbească, pentru ca – fie încă sunt la început de drum in marea descoperire a sinelui, fie le e teamă de întunericul din alții oameni și nu vor sa se expună, gândind ca își descoperă astfel călcâiul lui Ahile. Ah, și dacă îți spun că te simt în „modul” ăsta și te știu probabil ca primul impuls
al tău va fi sa înțelegi rațional cuvintele mele și reacția
va fi o consecință a trecerii prin filtrul minții. Cum
as putea sa te stiu, dacă habar nu am cine ești?? Este de domeniul psihiatriei, nu? 🙂 Nu. Pentru ca tu m-ai lăsat sa mă uit in tine. Crezi în puterea cuvântului? Știi ca prin cuvinte transmiți energie și creezi punți invizibile? Spune-mi, când citești o carte, așa-i ca o „trăiești”? Ma refer la una care îți place. Eu de când mă ” știu ” am intrat în universul cărților ca într-o altă dimensiune și nu doar am citit, ci am simțit ceea ce citeam. Ok, vei spune ca sunt plină de..imaginație. Da, sunt. Dar e mai mult de atât. Și nu vreau sa te conving ca e asa cum spun, sigur tu poți concluziona cum îți e mai convenabil ;), te rog însă să crezi ca atunci când dăruiești cuvine, scrise sau spuse, transferi energie. Dăruiești energie și acolo unde e teren propice, stârnești și reacții de același fel. Suntem cu toții interconectati și dacă am știi sa ne deschidem „canalele” de comunicare intre noi…cred ca multă din frică ar dispărea. Frica de a lăsa alt om sa îți vadă direct în suflet. 🙂
Zi frumoasa, Claudiu!
Ps: as vrea sa îți împărtășesc experienta mea cu..lumea de „dincolo”, însă mi-e teamă să o fac in public, din același motiv pentru care simți și tu ca nu vrei sa te „dezgolesti”. Nu îmi poți scrie pe mail? Eu nu îndrăznesc sa îți cer adresa ta aici. 🙂
Problemele de familie , de saracie si alte balarii din anii 90 , , sunt in trecut , pot doar sa va asigur ca pe mine da mai mult de doua parale .. se observa si in poza cu mine el si cainele de mai sus .
Cata teorie mi-a tinut Eroul nostru pe toata perioada copiariei , mi-a prins mai bine decat alocatia de la stat , pot sa va asigur .
Domul Cristi , vreau sa va multumesc pentru ajutorul acordat atunci .
OAMENI BUNI , NU ASTA ESTE CALEA . URMATI EXEMPLUL !
TERMINATI CU SCANDALUL SI URA
IN VREMURILE ASTEA OAMENII DIVIZATI SUNT CUCERITI ,
AJUTATI-VA SEMENII !!!! NU CONTEAZA NATIA SAU PIGMENTUL , TRAITI IN PREZENT NU IN TRECUT.
Daca ne tot aratam cu degetul, nu ne ajutam deloc.
Domnul Claudiu , Stima si respect !
Oamenii se schimba iar asta se vede prin actiunile lor .
Simion Cristian .
Cristian, tu ești dovada vie că Alin a reușit să facă cel puțin un lucru bun, care le depășește cu mult pe cele rele. Așa că el merită toată stima și respectul, indiferent de părerile unora.
Claudiu, referitor la afirmația ”Nu s-a întors nimeni din lumea celor morți pentru a ne spune ce este acolo, însă religiile ne oferă „adevărul”. Cazurile de moarte clinică sunt considerate dovezi ale lumii de dincolo fără a se lua în calcul posibilitatea unor „scenarii” realizate de creier, asemănătoare viselor…” vreau să postez câteva paragrafe din cartea lui Mellen-Thomas Benedict, “Journey Through the Light and Back”. După părerea mea sunt informații extraordinare (și destul de complete), referitor la adevărul de dincolo, cel la care făcea referire Hermes: „Adevărul nu se află absolut nicăieri pe Pământ, căci el nu poate fi nici născut, nici făurit”
Iată transcrierea integrală a paragrafelor respective:
”În 1982 am murit de cancer în faza terminală. Boala mea era inoperabilă şi orice fel de chimioterapie pe care mi-ar fi prescris-o nu ar fi făcut altceva decât să mă transforme, din ce în ce mai mult, într-o legumă. Mi se dăduseră între şase şi opt luni de viaţă. În anii ‘70 eram un consumator ahtiat de informaţii şi mă întristam din ce în ce mai mult din cauza crizei nucleare, a crizei ecologice şi aşa mai departe. Aşa că, în lipsa unei baze spirituale, am început să cred că natura făcuse o greşeală şi că noi eram, de fapt, asemenea unui organism canceros aflat pe planetă. Percepeam oamenii că fiind un soi de cancer şi cu asta m-am ales. Asta m-a ucis. Aveţi mare grijă cum vedeţi lumea. Acest lucru se răsfrânge asupra voastră, mai ales dacă viziunea voastră este negativă. Acest lucru m-a dus pe mine la moarte. Am încercat diverse metode alternative de vindecare, dar nimic nu mi-a folosit. Aşa că am stabilit că totul era, de fapt, între mine şi Dumnezeu. Nu mă mai confruntasem niciodată până acum cu Dumnezeu, de fapt nu avusesem niciodată de-a face cu El. Nu aveam niciun fel de preocupări spirituale la vremea respectivă, dar am început o călătorie pentru a afla despre spiritualitate şi despre modurile alternative de vindecare. M-am apucat să citesc tot ce se putea despre subiectul respectiv, pentru că nu voiam să am vreo surpriză dincolo. Aşa că am început să citesc despre diverse religii şi filosofii. Toate erau foarte interesante şi mi-au dat speranţa că exista ceva dincolo.
Îmi amintesc că m-am trezit într-o noapte, acasă, pe la 4:30 şi am ştiut că venise timpul. Asta era ziua în care aveam să mor. Aşa că mi-am chemat câţiva prieteni şi mi-am luat la revedere. Mi-am trezit îngrijitoarea şi i-am spus. Făcusem o înţelegere cu ea că îmi va lăsa cadavrul în pace şase ore, pentru că citisem că se întâmplă tot soiul de lucruri interesante atunci când mori. Am adormit la loc.Următorul lucru pe care mi-l amintesc este începutul unei experienţe tipice în apropierea morţii. Dintr-o dată, am fost perfect conştient că stăteam în picioare, dar corpul meu era aşezat în pat. În jurul meu era un fel de întuneric. Mă simţeam mai viu în afara corpului decât în viaţa obişnuită. Totul era atât de viu, încât puteam vedea fiecare cameră din casă. Puteam vedea şi acoperişul casei, împrejurimile ei şi chiar dedesubtul casei.
Era o Lumină care strălucea. M-am întors spre Lumină, care era foarte asemănătoare celei descrise de alţi oameni în experienţele lor din apropierea morţii. Era atât de minunată. Este tangibilă, o poţi simţi. Este ademenitoare; vrei să te duci spre ea, aşa cum te-ai arunca în braţele tatălui său mamei tale ideale. Pe măsură ce am început să mă mişc către Lumină, am ştiut intuitiv că, dacă merg către Lumina, voi muri. Aşa că mergeam spre Lumină şi spuneam: „Te rog să aştepţi un minut; stai doar o secundă. Vreau să mă gândesc la asta, aş vrea să-ţi vorbesc înainte să plec”. Spre surprinderea mea, în acel punct, întreaga experienţă s-a oprit. Vă puteţi controla experienţa de după moarte. Nu vă aflaţi într-un vârtej incontrolabil. Aşa că dorinţa mea a fost respectată şi am avut o discuţie cu Lumina. Lumina lua permanent diferite forme, Iisus, Buddha, Krishna, mandale, imagini şi semne arhetipale. Am întrebat-o: Ce se întâmplă aici? Te rog, Lumină, explică-mi. Chiar vreau să ştiu care este realitatea situaţiei. Nu pot pune exact în cuvinte, pentru că era un fel de comunicare telepatică.
Lumina mi-a răspuns. Informaţia care mi-a fost transferată era că, în timpul experienţei tale de după moarte, credinţele tale sunt cele care dau forma feedback-ului pe care îl primeşti în faţa Luminii. Dacă eşti budist sau catolic sau fundamentalist, primeşti feedback legat de ceea ce era credinţa ta. Ai ocazia să o priveşti şi să o examinezi, dar majoritatea oamenilor nu o fac. După cum mi-a revelat mie Lumina, mi-am dat seama că ceea ce vedeam cu adevărat era matricea Sinelui nostru Superior. Cu toţii avem un Sine Superior, sau o parte suprasufletească a fiinţei noastre. El mi s-a revelat în cea mai adevărată formă energetică a sa. Singurul fel în care o pot descrie cu adevărat este că Fiinţa Sinelui Superior este mai mult un canal. Nu arăta aşa, dar este o conexiune directă la Sursă, pe care o avem fiecare dintre noi. Suntem direct conectaţi la Sursă. Aşa că Lumina îmi arăta matricea Sinelui Superior. Eu nu eram angajat în nicio religie anume. Prin urmare, asupra acestei stări de fapt primeam feedback în timpul experienţei mele după moarte.
Continuând să cer Luminii să mă lămurească, să-mi explice, am înţeles ce este matricea Sinelui Superior. Avem o reţea în jurul planetei, la care sunt conectate toate Individualităţile Superioare. Este precum o companie grozavă, un nivel următor, subtil de energie care ne înconjoară, nivelul spiritului, ca să spunem aşa. Apoi, după câteva minute, am mai cerut lămuriri. Chiar doream să ştiu despre ce este vorba în Univers şi, de data asta, eram gata să plec. Am spus: Sunt gata, ia-mă! Atunci, Lumina s-a transformat în cel mai frumos lucru pe care l-am văzut vreodată: o mandala de suflete umane de pe această planetă. Adusesem aici viziunea mea negativă a ceea ce se întâmplă pe planetă. Aşa că am întrebat Lumina, rugând-o să mă lămurească şi am văzut, în această mandala magnifică, cât de frumoşi suntem cu toţii în esenţa noastră, în nucleul nostru. Suntem cele mai frumoase creaţii.
Sufletul uman, matricea umană pe care o formăm împreună este absolut fantastică, elegantă, exotică, orice. Nu pot spune destul despre felul în care mi s-a schimbat părerea despre Fiinţele umane în acel moment. Am spus: O, Doamne, nu ştiam cât suntem de frumoşi! La orice nivel, sus sau jos, în orice formă v-aţi afla, voi sunteţi cea mai frumoasă creaţie. Revelaţiile primite de la Lumina continuau fără oprire. Apoi am întrebat Lumina: Asta înseamnă că Omenirea va fi salvată? Atunci, asemenea unei explozii de trâmbiţe cu o ploaie de lumini spiralate, Marea Lumină a vorbit: Ţine minte asta şi nu uita niciodată; voi vă salvaţi, voi vă răscumpăraţi şi voi vă vindecaţi. Aţi făcut-o întotdeauna. O veţi face întotdeauna. Aţi fost creaţi cu puterea de a face asta, încă dinainte de începutul lumii.
În acea clipă am înţeles şi mai mult. Am înţeles că AM FOST DEJA SALVAŢI, şi ne-am salvat pe noi înşine, pentru că am fost proiectaţi să ne corectăm, asemenea întregului Univers al lui Dumnezeu. La asta se referă “a doua venire”. I-am mulţumit Luminii lui Dumnezeu, din toată inima. Cel mai bun lucru pe care am putut să-I spun au fost următoarele cuvinte simple de mulţumire: O, dragă Dumnezeule, dragă Universule, dragă Sine Superior, Îmi Iubesc Viaţa. Lumină părea să mă aspire şi mai profund. Era ca şi cum Lumina m-ar fi absorbit complet. Lumina Iubirii este ceva de nedescris. Am intrat într-un alt tărâm, mai profund decât cel precedent, şi am devenit conştient de ceva mai mult, mult mai mult. Era un şuvoi enorm de Lumină, vast şi plin, adânc în Inima Vieţii. Am întrebat ce era. Lumina mi-a răspuns: Acesta este fluviul vieții. Bea din această apă bogată, după dorinţa inimii. Aşa am făcut. Am luat înghiţituri, una după alta. Să bei Viaţa însăşi! Eram în extaz. Atunci Lumina a spus: Ai o dorinţă. Lumina ştia totul despre mine, trecutul, prezentul şi viitorul. Da! am şoptit.
Am cerut să văd restul Universului, dincolo de sistemul nostru solar, dincolo de toate iluziile omeneşti. Lumina mi-a spus atunci că pot să merg odată cu Şuvoiul. Am făcut-o şi am fost purtat prin Lumină, către capătul tunelului. Am simţit şi am auzit o serie de explozii sonice foarte blânde. Ce mai goană! Dintr-o dată, mi s-a părut că sunt lansat de pe planetă, pe acest şuvoi de Viaţă. Am văzut Pământul dispărând. Sistemul solar, în întreaga lui splendoare, a trecut uşor pe lângă mine şi a dispărut. Cu o viteză mai mare decât cea a luminii am zburat prin centrul Galaxiei, absorbind din ce în ce mai multă cunoaştere, pe măsură ce înaintam. Am aflat că această Galaxie şi întreg Universul sunt pline de diferite forme de VIAŢĂ. Am văzut multe lumi. Vestea bună este că nu suntem singuri în Univers! Pe măsură ce călătoream pe şuvoiul de conştienţă prin centrul Galaxiei, şuvoiul se desfăcea în extraordinare valuri fractalice de energie. Supraaglomerările Galaxiei, cu toată înţelepciunea lor străveche, zburau pe lângă mine. Primul gând a fost că mergeam undeva, chiar călătoream. Dar apoi mi-am dat seama că, pe măsură ce şuvoiul se mărea, propria mea conştienţă se extindea şi ea, pentru a cuprinde tot ce era în Univers! Toată creaţia trecea pe lângă mine. Era o minune de neimaginat! Eram cu adevărat un Copil Minune; un prunc în Lumea minunilor! În acel moment, m-am regăsit într-o tăcere profundă, dincolo de limitele liniştii. Puteam vedea sau percepe VECIA, dincolo de Infinit. Eram în Vid. Eram în pre-creaţie, înainte de Big Bang (Marea Explozie). Trecusem dincolo de începutul timpului/ Primul Logos/ Prima Vibraţie. Eram în Ochiul Creaţiei. Am simţit că atingeam Faţa lui Dumnezeu. Nu era un sentiment religios. Pur şi simplu, am fost una cu Viaţa şi Conştienţa Absolută. Când spun că am putut vedea sau percepe veşnicia, spun că am putut experimenta modul în care Creaţia, în întregimea ei, se autogenerează. Era fără început şi fără sfârşit. Acesta e un gând care îţi lărgeşte mintea, nu-i aşa?
Oamenii de ştiinţă percep Big Bang-ul asemenea unui eveniment unic, ce a dat naştere Universului. Am văzut, în timpul experienţei mele de viaţă după moarte, că Big Bang a fost doar unul dintr-un număr infinit de alte Big Bang-uri care creează Universuri, încontinuu şi simultan. Singurele imagini care se pot apropia oarecum de asta, în termeni umani, ar fi acelea create de supercomputerele ce folosesc ecuaţii de geometrie a fractalilor. Oamenii din antichitate ştiau toate astea. Ei spuneau că Dumnezeu crease periodic noi Universuri, expirând şi recrease alte Universuri, inspirând. Aceste epoci erau numite Yuga. Ştiinţa modernă a numit asta Big Bang. Mă aflam în conştienţa absolută, pură. Puteam vedea sau percepe toate marile explozii Big Bang sau Yuga, cum se creau şi se recreau. Am intrat instantaneu, simultan, în toate. Am văzut că absolut fiecare părticică a creaţiei are, la rândul său, puterea de a crea. Este foarte dificil de explicat. Încă nu am cuvinte să descriu lucrul ăsta.
Mi-au trebuit ani întregi, după ce m-am întors din experienţa mea în preajma morţii, să g