Religie 39
Misterele Bibliei: Posedarea lui Iisus
În cartea As It Was din 1976, englezul Cyril Henry Hoskins povestea că sufletul unui lama tibetan, Lobsang Rampa, a fost mutat în corpul lui de către nişte fiinţe. Aceste i-au extras din zona cefei un mic „cordon de argint”, înlocuindu-l cu cel a tibetanului. El mai spunea că într-o realitate paralelă există nişte fiinţe […]
Misterele Bibliei: Apocalipsa
În ultimul timp se vorbeşte foarte mult despre o eventuală Apocalipsă. E drept că în fiecare epocă au existat oameni care au crezut că sfârşitul lumii va avea loc în timpul vieţii lor, dar parcă niciodată nu a fost mediatizată această idee ca acum. De câţiva ani se spune că Apocalipsa va avea loc în […]
Misterele Bibliei: Naşterea lui Iisus
Concepţia acceptată de majoritatea creştinilor este că Biblia reprezintă cuvântul lui Dumnezeu. Prin urmare, nu poate conţine niciun fel de eroare. Cu toate acestea, „cartea sfântă” este plină de erori şi contradicţii. Aşa stau lucrurile şi în cazul naşterii lui Iisus. Singurele surse referitoare la viaţa Iisus, acceptate de creştinism, sunt
Tatăl ceresc
George Adamski vorbea despre o „Federaţie Liberă a Planetelor”, ce dispune de o uriaşă flotă „a păcii universale” şi de o armată de 10 sau 20 de milioane de fiinţe, condusă de comandantul Ashtar Sheran. Pentru George Van Tassel, Ashtar era comandantul unei staţii spaţiale controlate de „Consiliul Celor Şapte Lumini”. George King a […]
Misterele Bibliei: 666
„Aici este înţelepciunea. Cine are pricepere să socotească numărul fiarei; căci este număr de om. Şi numărul ei este şase sute şaizeci şi şase.” – Ioan Teologul (Apocalipsa 13:18) Semnificaţia numărului 666 este unul dintre cele mai mari mistere ale omenirii de aproape două milenii. S-au dat sute de explicaţii mai mult sau mai puţin […]
Misterele Bibliei: Codul Bibliei
„Diavolul foloseşte şi Scriptura când vrea să-şi atingă scopul.” – William Shakespeare Sir Isaac Newton era încredinţat că în Biblie există un cod secret care dezvăluie viitorul. A învăţat limba ebraică şi şi-a petrecut jumătate din viaţă încercând să descopere acel cod. După spusele biografului său, John Maynard Keynes, Newton credea nu doar în […]
Misterele Bibliei: Yahweh
„Şi va fi în vremea aceea – zice Domnul – că ea mă va numi: «Bărbatul meu» şi nu-mi va mai zice: «Baal al meu»” – Yahweh (Cartea lui Osea 2:18) Zeul suprem al Babilonului antic era Marduk, fiul lui Ea (Enki la sumerieni) şi a Damkinei (Ninhursag). Soţia sa era Sarpanitum, fiul lor era […]
Şarpele
„Eu ştiu, o Arjuna, fiinţele care au fost, care sunt şi care vor fi; pe mine însă nu mă ştie nimeni.” – Krşna (Bhagavad-Gita 7:26) Dacă au fost într-adevăr exilaţi aici primii locuitori ai Terrei, cine era conducătorul lor? În creştinism este numit Lucifer („aducătorul luminii”), epitet ce se referă la strălucirea minţii sale şi […]
Misterele Bibliei: Scripturile evreilor
„Vă rătăciţi neştiind scripturile, nici puterea lui Dumnezeu” – Iisus (Evanghelia după Matei 22:9) Evreii reprezintă probabil cel mai celebru popor din istoria omenirii. Dacă nu pentru fapte vitejeşti, măcar pentru răspândirea istoriei lor prin intermediul Bibliei. Conform acesteia, urmaşii lui Avraam s-au stabilit întâi în Canaan, apoi s-au mutat în Egipt, unde s-au înmulţit […]
Grădina Edenului
„Raiul nu este un loc, ci o stare de spirit” – John Burroughs Cu puţin timp în urmă am avut „onoarea” (a se citi „oroarea”) de a schimba câteva cuvinte cu o mândră reprezentantă a fanatismului religios creştin, atât de plăcut creierului meu nespălat de doctrine puerile. Printre multele aberaţii de care am avut […]
Produse
- Carte „Secretele zeilor” (3 volume) 110,00 lei
- Carte „Secretele Sionului” 69,99 lei
- Carte „Secretele Olimpului” 54,99 lei
- eBook „Secretele zeilor” (pdf) 35,00 lei
-
eBook „The Secrets of the Gods” (pdf)
50,00 leiPrețul inițial a fost: 50,00 lei.35,00 leiPrețul curent este: 35,00 lei.
Abonare la blog via email
Categorii
- Diverse (81)
- Pe urmele zeilor (36)
- Politică (16)
- Povești nemuricioase (79)
- Presă (85)
- Religie (39)
- Seria „Secretele zeilor” (154)
- 1. Secretele Zeilor (103)
- 2. Demonii Roșiei Montane (12)
- 3. Secretele Sionului (17)
- 4. Evanghelia zeilor (11)
- 5. Secretele Olimpului (10)
L | Ma | Mi | J | V | S | D |
---|---|---|---|---|---|---|
1 | ||||||
2 | 3 | 4 | 5 | 6 | 7 | 8 |
9 | 10 | 11 | 12 | 13 | 14 | 15 |
16 | 17 | 18 | 19 | 20 | 21 | 22 |
23 | 24 | 25 | 26 | 27 | 28 | 29 |
30 | 31 |
Arhive
Articole recente
- Jurnalul lui Făt-Frumos 8. Anul 710 10 iunie 2024
- Dacia preisterică 11. Si vis pacem, para belitum 31 mai 2024
- Dacia preisterică 10. Box populi, box dei 3 mai 2024
- Dacia preisterică 9. Sictir transit gloria mundi 19 aprilie 2024
- Dacia preisterică 8. Habarnamus papam 23 martie 2024
- Dacia preisterică 7. Divide et dispera 8 februarie 2024
- Dacia preisterică 5. In vino parastas 6 ianuarie 2024
- Dacia preisterică 3. Cotitus interruptus 29 decembrie 2023
- The Secrets of the Gods 50. The Secrets of the Humans 4 noiembrie 2023
- The Secrets of the Gods 49. Time Travelers 3 noiembrie 2023
Comentarii recente