Dintotdeauna mi-am dorit să ajung la Sarmizegetusa și abia la sfârșitul anului 2020 am reușit asta, având drum prin vestul țării. Un drum de 1600 kilometri în 52 ore, în care am traversat de două ori România de la un capăt la celălalt fără să fi plănuit această excursie, ivindu-se pe neașteptate oportunitatea de a merge în Timișoara. Dacă într-adevăr a fost mâna întâmplării la mijloc sau s-or fi săturat zeii Sarmizegetusei să mă aștepte și mi-au organizat această călătorie ca niște veritabili agenți de turism. Nu știu și nici nu țin neapărat să aflu, important e că am ajuns în sfârșit prin acele locuri.
Excursia a început pe 14 octombrie 2020, la ora 1:30, când am plecat cu un microbuz spre Otopeni. Am plecat cu noaptea în cap pentru că la 7:30 decola avionul spre Timișoara.
Zborul a durat mai puțin de o oră însă, din păcate, n-am apucat să văd prea mult din Timișoara, pentru că a trebuit să plec în Arad. Poate data viitoare, dacă va mai exista o dată viitoare.
Nici din Arad nu am apucat să văd prea mult, pentru că treaba care mă adusese în vestul țării mi-a consumat toată ziua. Măcar am găsit un hotel drăguț și o cameră cu fereastră deasupra patului meu, perfectă pentru a privi cerul noaptea. Și pentru a auzi sirenele ambulanțelor urlând încontinuu, pentru că eram lângă spital. Din fericire, are și oboseala avantajele ei, așa că am dormit buștean, ignorând și sirenele, și priveliștea de deasupra patului.
A doua zi am vrut să vizitez cetatea Aradului, unde au fost închiși Horia, Cloșca și Crișan, însă pe locul ei a apărut o unitate militară, prin urmare accesul turiștilor este interzis. După înjurăturile de rigoare la adresa celor care au băgat armata într-un monument istoric, a trebuit să mă mulțumesc cu alte zone ale Aradului, care nu au fost dezamăgitoare. Dar voiam să văd și cetatea…
Mi se pare penibil să-i așezi pe Trump și pe Soros lângă Confucius, dar cine sunt eu să pun la îndoială valorile librăriei Alexandria? Nu m-am putut abține să nu remarc că Dan David și George Soros sunt evrei, Donald Trump e înconjurat de evrei (prieteni, parteneri de afaceri și fiica sa, care a trecut la iudaism pentru a se mărita cu un evreu) și a fost cel mai bun prieten al Israelului în timpul mandatului său. Singurul care a scăpat e Confucius, probabil din acest motiv fiind afișat pe alt geam. Norocul lui!
Din Arad am plecat către Sarmizegetusa Regia din județul Hunedoara. Cu mașina de această dată. 180 de kilometri străbătuți în mai puțin de trei ore, deoarece cetatea putea fi vizitată doar până la ora 18. Așa că am mers ca vântul și ca gândul, cum se spune în basmele noastre populare. Bine, mai mult ca vântul decât ca gândul, pentru că nu suntem în basme, dar nu ne încurcăm în astfel de amănunte.
După ce am lăsat mașina și am început să urcăm pe jos până în vârful Dealului Grădiștei, prima ființă care ne-a întâmpinat a fost o șopârlă care stătea camuflată în mijlocul drumului. Probabil era Zamolxe deghizat, care păzea Sarmizegetusa. Norocul lui că l-am văzut la timp, pentru că de obicei nu mă uit pe unde calc, prin urmare avea mari șanse să devină un zeu camuflat foarte lat. Dar se pare că și zeii au noroc uneori, nu doar muritorii.
Am ajuns la porțile Sarmizegetusei cu zece minute înainte de închidere, așa că vizita a fost pe fugă. Mai ales că mai aveam de mers de la intrare până la zona sacră a cetății. Din fericire, paznicii au fost înțelegători și m-au mai lăsat vreo zece minute peste program. Poate ca mulțumire pentru că nu l-am călcat pe Zamolxe deghizat în gușterian / balaurian / șopârlian. Sau poate doar erau băieți de treabă. Prefer totuși să merg pe varianta cu șopârla.
Sarmizegetusa Regia din satul Grădiștea Muncelului (județul Hunedoara) a fost capitala și cel mai important centru militar, religios și politic al dacilor înainte de războaiele cu Imperiul Roman. A fost nucleul unui sistem defensiv strategic format din șase fortărețe din Munții Orăștiei, folosit de regele Decebal pentru apărare împotriva romanilor. După înfrângerea dacilor din 106, romanii și-au stabilit o garnizoană militară la Sarmizegetusa și au început să dărâme cetatea. Apoi au construit alta la patruzeci de kilometri din ordinul împăratului Traian, numită Colonia Ulpia Traiana Augusta Dacica Sarmizegetusa. Nu știu dacă zona sacră a Sarmizegetusei reprezintă un centru energetic important, așa cum se spune, nu știu dacă există sub cetate un oraș subteran ori tuneluri dacice, habar n-am unde a dispărut aurul dacilor, nu știu dacă discul circular de piatră servea ca altar pentru sacrificii și n-am nici cea mai mică idee dacă brățările descoperite aici aveau într-adevăr puteri magice. Dar știu că, deși vechea capitală a dacilor a ajuns o ruină, locul încă pare viu, transmițând vizitatorilor o energie puternică și misterioasă. Parcă pentru a-i da dreptate istoricului francez Jules Michelet, care în 1859 îi spunea trimisului lui Cuza la Paris: „Nu invidiați vechile popoare, ci priviți pe al vostru. Cu cât veți săpa mai adânc, cu atât veți vedea țâșnind viața”.
Drumul spre casă nu a fost la fel de interesant, pentru că întunericul a ascuns peisajele de basm cu care țara noastră a fost binecuvântată.
Chiar dacă era târziu (aproape 10 noaptea), în orașul Făgăraș din județul Brașov m-am oprit să admir exteriorul Cetății Făgărașului. Pe care Mihai Viteazul i-a dăruit-o în 1599 soției sale, Doamna Stanca, aici adăpostindu-și domnitorul familia și tezaurul domnesc. În secolul al XVII-lea, cetatea a devenit reședința principilor Transilvaniei. După trecerea Ardealului sub stăpânirea habsburgică, austriecii au preluat cetatea și au transformat-o în 1699 în cazarmă și închisoare militară. Între 1948 și 1960, Cetatea Făgărașului a servit ca închisoare pentru oponenții sistemului comunist din Țara Făgărașului. În prezent adăpostește Muzeul Țării Făgărașului „Valer Literat” și Biblioteca Municipală.
Pe 16 octombrie am ajuns acasă, în jurul orei 5, adică excursia de 1600 kilometri, parcurși cu microbuzul, avionul, mașina și pe jos, a durat aproape 52 de ore. O excursie unică pentru mine, în care am avut ocazia să ajung pentru prima oară în vestul țării dar și la cel mai important loc al dacilor, capitala Sarmizegetusa. Ceea ce mi-a amintit de cuvintele lui Mihai Eminescu din articolul „Labirintul istoriei noastre”:
„A fi descendentul unui popor plin de eroi, plin de noblețe, de amor de patrie și de libertate, a fi descendentul unui asemenea popor n-a fost și nu va fi rușine niciodată.”
Lasă un răspuns