Cred că toți am cântat colinde cel puțin în copilărie, însă nu știu câți s-au și întrebat ce cântă. În școală analizam o grămadă de texte literare, dar nu știu să-și fi bătut cineva capul cu colindele. Așa că am făcut-o eu, cuprins fiind de spiritul sărbătorilor care ne bântuie în această perioadă. Am ales doar cinci texte populare românești, destule pentru a-mi da seama ce se ascunde în spatele colindelor. Iată-le:
- „Domn, Domn să-nălțăm”, un colind despre infidelitate
„Am plecat să colindăm,
Domn, Domn să-nălțăm,
Când boierii nu-s acasă,
Domn, Domn să-nălțăm.
C-au plecat la vânătoare,
Domn, Domn să-nălțăm,
Să vâneze căprioare,
Domn, Domn să-nălțăm.
Căprioare n-au vânat,
Domn, Domn să-nălțăm,
Și-au vânat un iepuraș,
Domn, Domn să-nălțăm.
Să facă din pielea lui,
Domn, Domn să-nălțăm,
Veșmânt frumos Domnului,
Domn, Domn să-nălțăm.”
Nu sunt lămurit de ce colindătorii vin când boierii nu-s acasă. În mod normal, colindă pentru gazde. Dar dacă ele nu-s acasă, atunci ce gânduri au colindătorii? Au venit la furat? Sau pentru altceva? Cine a rămas acasă dacă boierii au plecat? Slugile și boieroaicele. În cazul ăsta, putem considera că acei colindători au venit la boieroaice? Cu ce gânduri, ținând cont că au așteptat ca boierii să plece? Când niște bărbați vizitează pe ascuns niște femei atunci când soții acestora sunt plecați, nu putem să ne gândim decât la sex. Iar acei boieri chiar s-au dus la vânătoare? Cine vânează în ajunul Crăciunului, când toată lumea stă acasă pentru a se pregăti de sărbători? Nu cumva boierii vânau altfel de căprioare, cu două picioare? Soțiile lor au rămas acasă, ocupându-se de ultimele pregătiri pentru Crăciun, iar ei s-au dus prin sat pentru a-și face puțin de cap cu tinerele? Bineînțeles că le trebuia o scuză să plece de acasă, așa că au băgat vânătoarea la înaintare. Dar cum nu au fost cu adevărat la vânat, e clar că nu se puteau întoarce acasă cu vreo căprioară. Așa că au luat un iepure dintr-o curte și l-au prezentat soțiilor. Ceva de genul: „Nevastă, n-am mai vânat căprioare pentru că m-am gândit că Iisus are nevoie de scutece. Așa că am prins un iepure”. O scuză de doi bani ținând cont că, dacă Iisus chiar ar fi existat, s-ar fi născut cu mult timp în urmă (secole, dacă nu chiar milenii). Probabil boieroaicele s-au prins de minciuna soților însă nu au avut nimic de comentat, pentru că și ele și-au făcut de cap cu colindătorii. Iar seara s-au adunat cu toții în jurul bradului, așteptând să apară Moșul cu cadouri. Numai să nu le aducă vreo boală venerică ori vreo sarcină nedorită, că nu mai prind următorea vânătoare de „căprioare”…
2. „Deschide ușa, creștine” – deoarece cerșitul fără vrăjeală nu produce nimic
„Deschide ușa, creștine,
Deschide ușa, creștine,
Că venim din nou la tine.
La mulți ani, mulți ani cu bine.
Și la Viflaim am fost,
Și la Viflaim am fost,
Unde s-a născut Hristos.
La mulți ani, mulți ani cu bine.
Și-am văzut și pe a sa mamă,
Și-am văzut și pe a sa mamă,
Pe care Maria-o cheamă.
La mulți ani, mulți ani cu bine.
Umblă-n sus și umblă-n jos,
Umblă-n sus și umblă-n jos,
Ca să nască pe Hristos.
La mulți ani, mulți ani cu bine.
Mai târziu găsi apoi,
Mai târziu găsi apoi,
Un staul frumos de oi.
La mulți ani, mulți ani cu bine.
Cete de îngeri coboară,
Cete de îngeri coboară,
Staulul de-l înconjoară.
La mulți ani, mulți ani cu bine.
Îngerii cu flori în mână,
Îngerii cu flori în mână,
Împletesc mândră cunună.
La mulți ani, mulți ani cu bine.
Pe cunună-i scris frumos,
Pe cunună-i scris frumos,
Astăzi s-a născut Hristos.
La mulți ani, mulți ani cu bine.”
Nu știu când a fost compus acest colind, dar presupun că acum vreo câteva sute de ani. Adică la foarte mult timp de la presupusa naștere a lui Iisus. Colindătorii ăștia (sper că nu sunt tot ăia care vizitează boieroaice pe ascuns, când soții lor pleacă la „vânat”) apelează la înșelăciune pentru a-și convinge victimele să le dea câte ceva. Ei nu spun că au auzit de nașterea lui Iisus, ci pretind că au fost martori oculari ai evenimentului. Tocmai s-au întors de la Betleem, unde au văzut-o pe Maria căutând un loc de cazare, au asistat la nașterea pruncului divin și au fost martori la coborârea pe pământ a unor cete de îngeri! Nu ca alți colindători, care doar vorbesc din auzite. Cum să nu primești niște martori oculari, care chiar au fost acolo și îți povestesc exact ce s-a întâmplat? Și cum să nu le dai ceva pentru că s-au obosit să vină tocmai la tine pentru a-ți relata minunățiile văzute? Deși e clar că acești colindători urmăresc doar niște câștiguri nemuncite, după cum se arată clar în alt colind: „Bună dimineața la Moș Ajun! / Ne dați, ne dați, ne dați ori nu ne dați? / Și la anul să venim / Sănătoși să vă găsim!”. Cum să crezi că au venit pentru a câștiga ceva, păcălindu-te că au fost martorii oculari ai unui eveniment petrecut cu multe secole înainte? Ferească sfinții și cetele de îngeri coborâte cu flori în mâini! Sunt oameni de bună credință și nu ar putea minți cu așa ceva! Timpul e relativ, deci dacă ei spun că au fost la nașterea lui Iisus, înseamnă că sigur au fost! Și merită să le umplem buzunarele și traistele cu tot ce găsim prin casă! Iar dacă nu e destul, putem să plecăm rapid la vânătoare, lăsându-i singuri cu nevestele noastre. Asta dacă nu le plac doar boieroaicele…
3. „Trei păstori” – singurii culegători de flori în mijlocul iernii
„Trei păstori se întâlniră
Și așa se sfătuiră.
Raza Soarelui,
Floarea Soarelui.
Haideți, fraților, să mergem
Floricele să culegem.
Raza Soarelui,
Floarea Soarelui.
Să le culegem cu viță,
Să-mpletim o cununiță.
Raza Soarelui,
Floarea Soarelui.
Și să facem o cunună
S-o împletim cu voie bună.
Raza Soarelui,
Floarea Soarelui.
Să o ducem lui Hristos
Să ne fie de folos.
Raza Soarelui,
Floarea Soarelui.”
Nu sunt expert în climatul Israelului, dar ce naiba caută păstorii pe câmp în mijlocul iernii, când chiar și acolo e prea frig pentru a ține turmele afară? Alte colinde sunt mai sincere în această privință, așa cum ar fi „Astăzi s-a născut Hristos”, care spune următoarele: „Vântul bate, nu-l răzbate, / Neaua ninge, nu-l atinge, / Lăudați și cântați, / Și vă bucurați!”. Până și despre Moș Crăciun se spune că se deplasează cu sania trasă de reni. În cazul ăsta, de unde culegeau ăia flori și viță pentru cununa lui Iisus? Din Australia? Sau săracii păstori au fost aduși fără voia lor din altă poveste întâmplată primăvara? Nu m-ar mira să aflăm la un moment dat că „unu-i moldovan, unu-i ungurean și unu-i vrâncean”. Mai ales că moldoveanul spune „la nunta mea a căzut o stea”, care ar putea fi steaua ce vestea nașterea lui Iisus, pe care au urmărit-o craii de la răsărit. Nu știu alții ce cred, dar mie îmi pare mai credibilă o poveste cu o oaie vorbitoare, decât una cu ciobani care stăteau cu oile pe câmp în mijlocul iernii și căutau flori pe sub zăpadă. Deși, clănțănitul dinților unei oi înghețate ar putea părea pentru unii o încercare a animalului de a vorbi…
4. „Plugușorul” sau de ce să nu ieși la arat de Revelion
„Aho, aho, copii și frați,
Stați puțin și nu mânați,
Lângă boi v-alăturați
Și cuvântul mi-ascultați:
Mâine anul se înnoiește,
Plugușorul se pornește
Și începe a ura,
Pe la case a colinda.
Iarna-i grea, omătu-i mare,
Semne bune anul are.
Semne bune de belșug
Pentru brazda de sub plug.
Plugușor cu patru boi,
Ia mai mânați, măi flăcăi!
Hăi, hăi…
S-a sculat mai an
Bădica Traian
Și-a încălecat
Pe-un cal învățat,
Cu numele de Graur,
Cu șaua de aur,
Cu frâu de mătasă,
Cât vița de groasă.
Și în scări s-a ridicat,
Ca s-aleagă un loc curat
De arat și semănat.
Și-n curând s-a apucat,
Câmpul neted de arat,
În lungiș
Și-n curmeziș
S-a apucat într-o joi,
C-un plug cu doisprezece boi:
Boi bourei
În coadă codălbei,
În frunte țintăței.
Mânați flăcăi: hăi, hăi!
Ziua toată a lucrat,
Brazda neagră a răsturnat
Și prin brazde-a semănat
Grâu mărunt și grâu de vară,
Să dea Domnul să răsară.
La anul și la mulți ani!”
Eu înțeleg că lumea era pe câmp, pregătită de arat. Cu copii, cu frați, cu boi, de nu mai știai care sunt unii și care sunt alții. Când să înceapă munca, a apărut unul care i-a oprit pentru a le spune ceva. Curioși, oamenii s-au strâns în jurul lui pentru a afla importantele vești. Ce avea să le zică urătorul? Că în urmă cu un an s-a dus la arat unul, Traian. Nu știm dacă era împăratul roman cu acest nume, deși sunt slabe șanse să fi trecut maiestatea sa la munca de jos. Oricum, era un om înstărit, cu doisprezece boi și cal cu șa de aur și frâu de mătase. Iar acest Traian a arat și semănat o zi întreagă, într-o joi. Atât. Îmi închipui că toți care s-au oprit pentru a-l asculta pe urător s-au scărpinat în creștete și s-au întrebat de ce ar fi trebuit să-i intereseze asta. Și probabil l-au luat puțin la fugărit, pentru că i-a oprit din treabă pentru o veste care nu interesa pe nimeni. Și noi ne întrebăm de ce s-ar fi apucat cineva de arat de Revelion, pe 31 decembrie. Dar probabil „Plugușorul” e de pe vremea când anul nou începea primăvara, ceea ce ar explica și obiceiul mersului cu semănatul pe 1 ianuarie. Adică oamenii arau prin februarie iar în martie, în noul an, se apucau de semănat. Din câte știu, cel mai bine se ară vara sau toamna și se seamănă toamna culturile care vor fi recoltate primăvara. Se seamănă și în martie însă culturile nu sunt prea productive, mai ales în lipsa irigațiilor. Există și arătura de iarnă pentru cei care nu au apucat să facă asta când trebuia, care este mult mai bună decât cea de primăvară însă net inferioară celei făcute toamna. În concluzie, „Plugușorul” este despre un grup de leneși care n-au avut chef să are toamna, preferând să lase munca până spre primăvară, și despre unul care i-a anunțat că bădica Traian a arat și semănat încă de anul trecut. Traian fiind, probabil, singurul gospodar al satului. De aia și avea avere, spre deosebire de restul. Mânați, măi!
5. „Capra” – despre violența domestică la care sunt supuse animalele la fel de domestice
„Foaie verde și-o alună,
Bună ziua, ziua bună!
Ia deschideți porțile,
Să intre căprițele.
Ța, ța, ța, căpriță ța,
Nu te da, nu te lăsa,
Ța, ța, ța, căpriță ța.
Capra noastră-i cu mărgele,
Cu cercei, cu catifele,
Joacă vesel căprița,
Toți îs bucuroși de ea.
Ța, ța, ța, căpriță ța,
Nu te da, nu te lăsa,
Ța, ța, ța, căpriță ța,
Și plecai și eu la târg,
Pe căpriță ca s-o vând,
Și mergând pe drum, mergând,
Aud din urmă strigând:
Cumpărătorul:
– De vânzare-i capra, bade?
Ciobanul:
– De vânzare!
Cumpăratorul:
– Şi cât vrei pe ea?
Ciobanul:
– 1000 de lei!
Cumpăratorul:
– E blândă, nu împunge?
Ciobanul:
– E blândă, nu împunge.
(Capra îl împunge pe cumpărător)
Cumpărătorul:
– Eu îți dau 500 de lei pe ea pentru că împunge.
Ciobanul:
– Decât să-mi dai 500 de lei pe ea, mai bine îi dau un par în cap.
(O loveşte ușor cu bățul, capra cade și nu mai mișcă).
Alaiul:
– Văleu, capra noastră a murit!
Ța, ța, ța, căpriță ța,
Te-o lovit vreo boală grea
Sau pe unde-i colindat,
Veste rea tu ai aflat?
Ciobanul:
– Băă… da’ capra nu îi moartă și nu din pălitură. A leșinat, ce din cele ce-o aflat.
Alaiul:
– Scoală tu, căprița mea,
Faptele s-or îndrepta,
Și-acum haide să plecăm,
Și-alte case colindăm.
Ța, ța, ța, căpriță ța,
Nu te da, nu te lăsa,
Ța, ța, ța, căpriță ța.”
În noaptea de Revelion oamenii se trezesc la poartă cu un grup de urători (sper că nu tot ăia care vin la boieroaice când boierii sunt la vânat) ce plimbă o capră dansatoare, mai împodobită decât bradul de Crăciun. Urătorii o laudă (Capra noastră-i cu mărgele, / Cu cercei, cu catifele, / Joacă vesel căprița, / Toți îs bucuroși de ea), de unde înțelegem că vor să o vândă. De asta au și împodobit-o cu mărgele și catifele. Nu știu de ce tocmai de Revelion s-au gândit să o vândă, când toată lumea petrece, dar probabil vor să îi prindă Anul Nou cu bani în buzunar. Și cum n-au găsit nicio altă metodă de a face bani, au luat capra unuia dintre ei și au scos-o la vânzare. Ținând cont că s-au apucat de afaceri cam târziu, probabil sunt tot leneșii care au ieșit la arat în „Plugușorul” pe 31 decembrie. Proprietarul caprei începe să le povestească gazdelor că a încercat să o vândă inițial în târg pentru 1000 de lei. Își găsise un cumpărător, care însă a oferit doar jumătate din preț pentru că animalul l-a împuns. Iar proprietarul, un veritabil om de afaceri, s-a gândit că a obține nimic e mai bine decât a obține doar jumătate de preț: „Decât să-mi dai 500 de lei pe ea, mai bine îi dau un par în cap”. Ceea ce a și făcut: i-a fript sărmanei capre un par între coarne, de a lăsat-o lată. Zăcea săraca pe jos, cu fundul în sus, de unde probabil și expresia „a sta (ca o) capră”. Însoțitorii ciobanului s-au alarmat: „Văleu, capra noastră a murit!”. Însă, nefiind cei mai străluciți oameni din sat, n-au realizat că animalul era la pământ din cauza parului pe care tocmai îl primise în creștet: „Te-o lovit vreo boală grea / Sau pe unde-i colindat, / Veste rea tu ai aflat?”. Proprietarul caprei, care era puțin mai răsărit decât ceilalți, a profitat de prostia celor care căutau să-și explice starea caprei: „Băă… da’ capra nu îi moartă și nu din pălitură. A leșinat, ce din cele ce-o aflat”. Bineînțeles că grupul de genii l-a crezut: capra nu era afectată de un amărât de par în freză, ci a leșinat când a aflat că va fi vândută! Logic, nu? Așa că au încercat să o trezească, încurajând-o că totul va fi bine: „Scoală tu, căprița mea, / Faptele s-or îndrepta”. Apoi au luat capra și au mers cu ea din poartă în poartă, încercând să o vândă în sat. În noaptea de Revelion, că atunci e toată lumea acasă. Iar eu stau și mă întreb dacă n-o fi omorât cumva sadicul ăla animalul, iar ăștia încercau să vândă o capră moartă. Poate nu degeaba capra e de fapt un om care poartă pielea caprei, încercând să ne convingă că animalul nu e mort, ci e atât de vioi încât și dansează. Nu cumva de la întâmplarea asta a apărut vorba cu moartea caprei vecinului?
Apropo, merge cineva la colindat?
Lasă un răspuns