A fost odată ca-n povești, a fost ca niciodată, din rude mari împărătești o preafrumoasă fată… Stați așa, că am greșit povestea. Plânge și suspină tânăra domniță, dulce și suavă ca o… Nici asta nu e. Liberă la mare, stau cu tine la soare, ne iubim pe nisipul fierbinte… Văleu! Ce am azi?!? Uitați tot ce am scris până aici, o luăm de la început.
Pe când făcea plopșorul pere și răchita micșunele, pe când se băteau urșii în cozi iar lupii și mieii se înfrățeau, pe când se potcovea puricele la un picior cu nouăzeci și nouă de oca de fier și se arunca în slava cerului de ne aducea povești, a fost odată ca niciodată o fată urâtă și puțin grea de cap, numită Cenușăreasa. Bine, ea și-ar fi dorit să i se spună Cenușărasta, pentru că în adolescență avusese o coafură rasta de culoare cenușie. Dar cum românii nu mai văzuseră asemenea minunăție, fata a renunțat și la frizură, și la nume. Din fericire pentru ea și pentru păsările care își făceau cuib în părul ei. Fata locuia cu mama sa vitregă și cu două surori gemene la fel de vitrege. Și pițipoance pe deasupra! Pe când Cenușăreasa era foarte mică, adevărata ei mamă fugise la Hollywood pentru a deveni actriță. Nimeni nu știa dacă și-a îndeplinit visul, deoarece filmele nu fuseseră încă inventate. Tatăl Cenușăresei s-a recăsătorit cu cea mai afurisită femeie din sat, care a venit la pachet cu cele două fiice ale ei, făcute la beție Dumnezeu știe cu cine. Deși femeia jura că le-a născut printr-un miracol, rămânând însărcinată după ce a fost pătrunsă de un duh sfânt, testele de paternitate ulterioare au demonstrat că „duhul” era în realitate jumătate de sat. Asistente TV de meserie, siliconate din vârful firelor de păr până în degetele de la picioare, gemenele Bianca și Daniela rupeau mesele cluburilor de manele, sperând că vor pune gheruțele lungi și frumos colorate cu vopsea de ouă (oja nu fusese încă inventată) pe niscaiva boieri plini de galbeni, cu palate de vacanță în Ibiza și cu calești A6 de doi – maxim șase cai putere, vorba unui consătean de-al lor ajuns abia în zilele noastre pe internet. Cu o asemenea familie, nu e de mirare că tatăl Cenușăresei a plecat de acasă pentru a descoperi America înaintea lui Columb.
Cenușăreasa nu le semăna deloc surorilor ei, motiv pentru care gemenele și mama lor îi făceau zile negre: ba îi furau alocația cu tot cu poșetă, ba îi lipeau gumă de mestecat în păr, ba îi înlocuiau absorbantele cu șmirghel, ba îi ascundeau bateriile din telecomanda de la televizor când începea telenovela ei preferată. Însă fata îndura amărăciunea fiecărei zi cu stoicism, retrăgându-se în lumea ei imaginară, unde trăia o poveste de dragoste ca-n povești cu fiul Împăratului Roș-Albastru, prințul Cristea. Membru important al lumii mondene din împărăție și fost fotbalist la Dinamo Atlantida, nelipsit de pe primele pagini ale pergamentelor tabloide (ziarele nu erau încă inventate), prințul profita din plin de rangul său, petrecând noapte de noapte în hanuri de fițe cu toate curtezanele de lux care îi tăiau calea. Se spune că s-a iubit puțin (sub două minute) și cu Bianca, una dintre gemenele vitrege, pe care i-a suflat-o croitorului regal Botezatu chiar de sub… ac. Însă Cenușăreasa nu pleca urechea la zvonuri; pentru ea, prințul era un adevărat exemplu de vitejie, loialitate, modestie, onestitate, pioșenie și puritate. Nu știu cum a ajuns sărmana la o asemenea concluzie, dar ținând cont că nici tratamentele psihiatrice nu erau inventate în acele timpuri, ar putea avea o scuză.
Într-una dintre închipuirile ei, Cenușăreasa se visa lăsată la naștere într-un coșuleț pe Nil și găsită în dreptul piramidelor de prinț, care ar îngriji-o până ar ajunge majoră, apoi ar lua-o de soție. Însă după un calcul preliminar greoi și-a dat seama că prințul ar fi atunci la vârsta pensionării, ceea ce a determinat-o să renunțe rapid la această fantezie. În alta se vedea trăind cu alesul inimii ei în Grădina Edenului, zburdând goi printre copaci, inorogi și șerpi vorbitori, înțepându-se ocazional în urzici și mâncând merele de aur ale lui Prâslea cel Voinic. Dar cum asta ar duce la o eliminare prematură din cauza cumulului de cartonașe roșii și la o retrogradare într-o ligă inferioară (probabil în Ferentari), s-a spulberat și visul ăsta. Într-o altă fantezie, fata se imagina trăind într-o pădure cu șapte pitici și un motan încălțat (nu întrebați ce caută mâța aici, că nu-i fabulația mea). Când piticii au plecat să joace în „Hobbitul” pentru a se lupta cu un dragon fioros care le ocupase peștera de baștină, Cenușăreasa a căzut într-un somn adânc după ce a mâncat o shaorma cu spice-uri, aruncată la gunoi de mama ei vitregă. S-a trezit doar după ce prințul a descoperit-o întâmplător în pădure și a resuscitat-o prin câteva manevre originale de wrestling, apoi a dus-o acasă la el, în cetatea Troia. Din păcate această poveste s-a terminat cu un război de zece ani, așa că fata nu a fost prea încântată. E drept că se putea imagina în fruntea unei armate de dothraki, cu sabia Excalibur într-o mână, cu bagheta lui Harry Potter în cealaltă și cu trei dragoni alături, atacând Cele Șapte Regate pentru a-i răzbuna pe troieni, dar „Urzeala tronurilor” nu fusese scrisă încă. Iar Cenușăreasa nu avea o imaginație prea bogată, după cum se vede. Și nici prea multă inteligență, dacă e să fim sinceri până la capăt.
Îndrăgostita noastră nu s-a mulțumit doar cu visatul. Pentru că iubirea i s-a transformat în obsesie, a început să-și urmărească prințul pe ascuns. Iar îndrăzneala i-a fost răsplătită. Oarecum… Odată, pe când se făcea că sapă grădina, cojile de semințe scuipate de prinț i-au nimerit în păr, unde le-a lăsat vreo două luni, până a început să-i crească pe cap o mică floare a soarelui. În altă zi, când se prefăcea că spală scările, prințul a călcat-o pe mână aparent din greșeală, lăsându-i o vânătaie în formă de inimă. Sau cel puțin asta voia ea să vadă. Cea mai frumoasă zi din viața ei a fost cea în care a reușit să-i vorbească; el a zărit-o în fața unei uși misterioase, i-a făcut semn să se apropie și i-a șoptit: „Ține-mi berea și dă-mi baticul tău, că mă scap pe mine”. „Da, baștane, trăi-ți-ar familia!” a îngăimat ea duios, tremurând de emoție ca o pălămidă ofilită în bătaia crivățului. Și l-a așteptat la ușa băii până la cântatul cocoșilor, dar el nu a mai ieșit. Ori o fi căzut în W.C., ori a ieșit pe geam. Ori amândouă.
După această întâmplare s-a hotărât să nu mai aștepte ca destinul să le unească drumurile, ci să-l cucerească. Nu doar pentru că se simțea discriminată, fiind singura femeie din împărăție cu care prințul nu se împreunase, dar și pentru că îl iubea. Sau pentru că era obsedată de el, nu se știe exact. După ce și-a consultat horoscopul timp de vreo trei ore, a hotărât că momentul cel mai potrivit pentru a-și pune planul în aplicare ar putea fi balul organizat cu ocazia majoratului prințului. Pentru că avea nevoie de ajutor, a scos dintr-un butoi cu murături din beci o lampă fermecată, pe care a găsit-o în peștera unui imigrant sirian pe nume Ali Baba, pe când se juca singură de v-ați ascunselea în pădure. A șters lampa rapid cu un dos de palmă iar duhul lămpii s-a ivit pentru a-i îndeplini trei dorințe. După ce s-a dat de trei ori peste cap până a amețit și a mâncat un platou cu jăratec precum calul lui Harap-Alb, duhul a făcut-o să arate ca Megan Fox, a îmbrăcat-o ca Iulia Albu și a inventat internetul, pentru ca ea să caute un magazin online de pantofi. Chiar dacă nu avea un computer (ați ghicit, nici ăsta nu era inventat), Cenușăreasa a reușit să găsească un magazin virtual, de unde și-a comandat o pereche de pantofi de sticlă, numai buni pentru a lua în ei și câțiva litri de țuică de la petrecere. Gătită aproape ca o veritabilă prințesă, fata s-a prezentat la palat în seara balului cu inima cât un purice și cu vezica plină de emoție. Nu a trecut mult și l-a zărit pe El, cel care îi lumina visele în fiecare noapte, pe care soarta i l-a hărăzit încă de la naștere. El, cel care… nu arăta deloc așa cum se aștepta. Părea de vreo șaptezeci de ani, avea urechile clăpăuge și un ciudat accent britanic. Ciudat pentru că Marea Britanie nici măcar nu se inventase. Pe deasupra, îl mai chema și Charles. Nu Cristea, ci Charles! Vai, Doamne! Ce s-a întâmplat cu iubitul ei? Cine l-a transformat în mumia lui Tutankhamon? A îmbătrânit subit din cauza experimentelor secrete făcute pe el de extratereștri? S-a prefăcut în mutant pentru a face parte din X-Men? Sau era o păcăleală de 1 aprilie chiar dacă se aflau în septembrie? După o scurtă privire pe Google Maps fata și-a dat seama într-un târziu că a ajuns la palatul greșit și a fugit într-un suflet spre casă, pierzându-și unul dintre pantofi. Cu tot cu țuica din el. Impresionat mai mult de pantof decât de nebuna care l-a lăsat în urmă în timp ce fugea țipând ca o morsă răgușită, prințul Charles s-a hotărât să o caute pentru a afla de unde își poate achiziționa asemenea pantofi nemaivăzuți, făcuți nu din sticlă obișnuită, ci din termopan. A obligat toate femeile din regat să probeze pantoful-minune însă fără niciun rezultat, misterioasa isterică fiind de negăsit. Parcă o înghițise pământul sau dispăruse în Triunghiul Bermudelor, care pe vremea aia era pătrat…
Rămasă fără un pantof, Cenușăreasa nu s-a pierdut cu firea. Până acasă a călcat în toate cioburile, pietricelele, bălțile, excrementele animale și umane, piesele de lego, pionezele și scaieții de pe stradă, dar nu s-a pierdut cu firea. S-a încălțat cu niște opinci de firmă, găsite pe sub pat, și-a strâns chiloții și șosetele într-o pungă de plastic (rămăsese cu simțul estetic al Iuliei Albu) și a plecat din împărăția natală pentru a nu fi găsită de Charles. Cât mai departe de casă, către miazănoapte, acolo unde a înțărcat Mutu iapa și a dat două goluri pentru Fiorentina. Pe drum a sărutat toate broaștele pe care le-a întâlnit în cale, sperând că măcar una se va preface în iubitul ei prinț Cristea. Cum toate se transformau în Charles, Cenușăreasa a renunțat la experimentele zoofilice și merse, și merse peste șapte țări și șapte mări, până a ajuns la Polul Nord. Nu mă întrebați cum a traversat mările din nordul Europei și Oceanul Arctic, că nu am fost ghidul ei turistic. Ajunsă acolo și-a schimbat numele în Crăiasa Zăpezilor și s-a căsătorit cu Moș Crăciun. E drept că moșul nu arăta nici pe departe ca prințul visurilor ei, însă avea un regat numai al lui, o afacere prosperă cu jucării și reni zburători. Ba i-a adus fetei și spiriduși, ca să se simtă ca Albă-ca-zăpada, pe care îi îmbrăca de plictiseală în balerine, apoi îi obliga să facă diverse giumbușlucuri și cascadorii, rodeo cu urși polari și lupte de gladiatori într-un iglu topit. Despre împărăția ei originară nu mai știa nimic, însă văzuse la Capatos că prinții Cristea și Charles s-au căsătorit în cele din urmă între ei, chiar dacă nici homosexualitatea nu fusese încă inventată. Iar fosta Cenușăreasă, moșul ei, spiridușii, renii zburători, urșii polari și motanul încălțat cu cizme tot din termopan (repet, nu știu ce caută ăsta aici, că nu e fabulația mea) au trăit fericiți până la adânci bătrâneți, mai ales după ce au descoperit cum să cultive cânepă indiană sub gheață. Și-or mai trăi și astăzi dacă nu li s-a terminat cânepa între timp.
Și-am încălecat pe-o șa (de bicicletă) și v-am spus povestea așa. Și-am încălecat pe-o roată (tot de bicicletă) și v-am spus povestea toată. Și-am încălecat pe-un pește (proxenetul care mi-a furat bicicleta), să trăiască cine citește. Și-am încălecat și-o miss (iubita proxenetului, ca răzbunare pentru bicicletă), să trăiască și cine a scris. Și-aș mai încăleca eu multe, dar deja mi-au amorțit picioarele și nici nu mai am chef să caut rime, însă m-aș duce până la Polul Nord să caut plantația aia de cânepă. Hai pa!
Lasă un răspuns