Divina parodie 7. A fost odată… prin America

La început a făcut Dumnezeu cerul și Pământul. Şi Pământul era netocmit şi gol. Întuneric era deasupra adâncului şi Duhul lui Dumnezeu se purta pe deasupra apelor. Şi a zis Dumnezeu: „Să fie lumină!” Şi a fost lumină. Și pentru că era lumină, i-a văzut pe Nemuricioși. Și și-a pus mâinile în cap. Și a lăsat totul baltă și a plecat să facă altă planetă. Dar măcar le-a lăsat lumina aprinsă…

Nu știm ce dumnezeu era, pentru că planeta e plină de zei, dar știm că i-am lăsat pe Nemuricioși pe o plută în Oceanul Pacific. Din motive care ne depășesc nu au mers spre răsărit pentru a ajunge în America, ci înspre miazăzi, până în Australia. Unde au fost atacați simultan de toate cele nouă mii opt sute de specii de păianjeni de acolo, de câțiva canguri și de o turmă de ursuleți koala. Nu știm din ce motiv i-au atacat lighioanele sau cum au învățat ursuleții koala să folosească bumeranguri, dar eroii noștri sunt obișnuiți cu bătaia, așa că nu au lăsat această violență aparent gratuită să le dărâme moralul. Și și-au continuat drumul spre miazănoapte. Tot cu pluta și tot prin Pacific.

Între timp Prâslea a ajuns la adolescență, ceea ce i-a adus nu doar schimbările hormonale specifice vârstei, ci și pe cele comportamentale. Așa că a început să se plângă foarte des că nimeni nu îl înțelege, că vrea să iasă în oraș, că vrea propria lui cameră dar și să asculte încontinuu muzică, de obicei cu volumul dat la maximum. Nu avea un walkman sau un mp3 player, pentru că nu se inventaseră nici măcar gramofoanele, însă avea o cutie în care închisese niște greieri care cântau la nesfârșit același șlagăr. Logic, pentru că greierii nu au un repertoriu prea bogat, după cum știe toată lumea.

– Nu avem cum să-ți facem o cameră a ta pentru că suntem pe o plută și nu avem loc, îi explică Harap-Alb. Nici în oraș nu poți să pleci pentru că suntem în mijlocul oceanului. Și dă mai încet muzica aia, că-mi distrug greierii creierii! Bănuiesc că n-ați vrea să fiți în mijlocul oceanului cu un terorist sinucigaș cu creierii complet distruși, nu?

– Nu ești tatăl meu adevărat și nu poți să-mi spui ce să fac! urlă Prâslea și plecă într-un colț al plutei. Vă urăsc pe toți pentru că nu mă înțelegeți și vreți să-mi distrugeți viața! Boșorogilor!

Cum astfel de discuții aveau loc în fiecare zi, Greuceanu cedă nervos la un moment dat. Prin urmare, îl legă pe Prâslea de ancoră și îl aruncă în apă. Din păcate îl aruncă în Groapa Marianelor, așa că adolescentul se scufundă unsprezece kilometri până atinse fundul oceanului. Îl scoaseră de acolo după trei zile înghețat și tăcut, ceea ce rezolvă pe moment problemele comportamentale și hormonale.

După câteva luni ajunseră în America de Sud. Mai exact, în Peru. Și mai exact, în deșertul Nazca. Acolo, Făt-Frumos accesă involuntar Akasha și se puse pe desenat. Peste o sută de desene uriașe care puteau fi văzute doar de la mare înălțime și care reprezentau figuri geometrice, animale, plante ori simple linii[1]. Ceilalți Nemuricioși îl lăsară să-și facă de cap până într-o zi când se treziră înconjurați de incași, care îi luară la întrebări:

– Ce face ăla acolo, străinilor?

– Desenează, nu vezi? zise Greuceanu.

– Ce desenează?!?

– Acum o maimuță. Mai devreme un păianjen. Mai are o șopârlă, un pește și o pisică și cică termină.

– Dar de ce le desenează?

– Pentru că vrea să-mi distrugă viața socială! răspunse Prâslea. Să mă facă de râs pe tot mapamondul!

– Pentru că s-a conectat la o bază de date universală, le explică Harap-Alb. Probabil are un motiv serios pentru care le face, că nu accesează degeaba informațiile zeilor.

– De fapt desenez toate ființele care m-au bătut până acum! strigă Făt-Frumos.

Însă nu-l băgă nimeni în seamă. Incașii plecară și se întoarseră cu împăratul lor, Manco Capac, care nu putu să vadă niciun desen de la nivelul solului, așa că le ceru explicații Nemuricioșilor.

– Pot fi văzute doar de sus, pentru că le face pentru zei, îl lămuri Greuceanu.

– Pentru că le arăt zeilor cine m-a bătut, ca să îi pedepsească! strigă Făt-Frumos.

– E adevărat că e conectat la o bază de date a Universului? întrebă împăratul.

– Na’am, pentru că e mai sărit de pe fix decât de obicei, confirmă Harap-Alb.

– Înseamnă că e într-adevăr marele zeu Viracocha, care s-a întors în sfârșit! exclamă Manco Capac bucuros.

– Cine-i ăsta? vru să știe Prâslea.

– E creatorul nostru, cel care a făcut oamenii pe o insulă din lacul Titicaca și a promis că se va întoarce cândva, răspunse împăratul. Tovarășul vostru e foarte frumos și are cunoștințele zeilor, deci nu poate fi decât Viracocha.

– Lacul Titicaca? se miră Greuceanu. Ai vrut să spui Tripitaka, numele dat de occidentali călugărului din „Călătorie spre vest”. Eu știu pentru că în China eram Buddha și…

– Nu, sadiq, a vrut să spună tiki-taka, stilul de joc al Barcelonei, îl contrazise Harap-Alb.

– Nene, cred că la TikTok se referea, interveni Prâslea. E o chestie penibilă pe întrenet, unde se bagă toți copiii care se cred vedete.

– Ba nu, bre, zicea de teke-teke, spiritul ăla care m-a tăiat în două în Japonia! strigă Făt-Frumos din depărtare.

– Eu am auzit ceva despre un Titi și despre caca, mormăi calul ca pentru el. Apropo, ați observat că „lac” citit invers este „cal”? Ce vă spune asta?

– Lăsați lacul, că nu e important, îi opri împăratul. Contează doar că s-a întors marele zeu.

– Nu e, nene, niciun zeu ăsta, îi explică Prâslea. E doar un om ca oricare altul. Bine, e cel mai frumos din lume, e nemuritor și poate accesa toate informațiile despre oricine din Univers, dar în rest e un om obișnuit.

– Deci e cu adevărat Viracocha! exclamă Manco Capac. Nu degeaba mi-au spus oamenii mei că l-au văzut mergând pe apă.

– N-au văzut și pluta pe care stătea când a venit pe apă? întrebă calul.

Însă împăratul îl ignoră. Așteptă să termine Făt-Frumos de desenat, apoi îi ceru ajutorul. Un șaman beat prezise că Imperiul Inca va fi cucerit de niște străini numiți conchistadori, pe care nu îi poate opri nimeni. Negăsind nicio soluție pentru a opri invazia iminentă, incașii apelară la ajutorul zeilor. Care i-au ignorat complet, pentru că așa sunt zeii, nepăsători. Acum, când l-au găsit pe Viracocha, incașii s-au decis să îi ceară ajutorul, fiind ultima lor șansă. Făt-Frumos se scărpină puțin în creștet și încercă să le dea un sfat, însă Manco Capac îl opri:

– Nu aici, slăvite zeu, și nu așa. Trebuie o ceremonie frumoasă, cum se face, cu cântece religioase, ofrande și ayahuasca. Neapărat în orașul secret din vârful muntelui, unde nu au voie decât preoții și zeii. Să mergem în Machu Picchu ca să ne dai divinul tău sfat. Hai, că nu e departe. Ce sunt trei sute optsprezece kilometri pentru un zeu?

Pe drum, cu ajutorul informațiilor din Akasha, Făt-Frumos începu să vindece incașii pe care îi întâlnea. Când dădea peste oameni sănătoși le rupea câte o mână sau un picior, ca să aibă ce vindeca. Ceea ce le întări ideea că era într-adevăr zeul Viracocha. Eroii noștri și alaiul împăratului incaș urcară până la altitudinea de patru mii de metri și ajunseră în Machu Picchu, orașul secret al incașilor. Sau Piciul Macho, cum îi spunea Prâslea, care credea că fusese numit după el. Acolo, după ceremoniile de rigoare, șamanul-șef îi dădu lui Făt-Frumos o cană de ayahuasca, o poțiune halucinogenă folosită pentru viziuni religioase. Fătul o bău și experimentă ceva complet diferit și neașteptat. Întâi simți că se prăbușește într-un hău fără fund, apoi că se dezmembrează, iar în final că ajunge într-un oraș celest, păzit de doi șerpi uriași vorbitori. În loc să îi întrebe cum puteau scăpa incașii de conchistadori, Fătul se sperie și fugi. Cu tot cu trup, nu doar mental. Incașii îl găsiră după trei zile călare pe o lama care îl scuipa în ochi cu spor. Îl luară la palme ca să-l trezească, apoi la întrebări.

– Cum e, mărite Viracocha? întrebă împăratul. Te-ai sfătuit cu șerpii? Ați găsit o soluție să ne apărăm de conchistadori?

– Bineînțeles, răspunse Fătul încă buimac. Eu m-am gândit bine la asta, mi-a venit o super-idee și balaurienii mi-au dat dreptate. Când vin conchistadorii, cel mai bine e să nu-i băgați în seamă. Îi ignorați complet. Nici măcar nu vă uitați la ei. Îi lăsați să vorbească, să facă ce vor, voi purtați-vă ca și cum nu sunt acolo. Cum nimănui nu-i place să vorbească singur, la un moment dat or să se simtă ignorați și or să plece. Asta e cea mai bună idee! Faceți așa și n-o să vă pară rău! Dar învățați spaniola între timp, că e bine să aveți și un plan B.

Incașii nu erau prea încrezători.

– Ești sigur că ar trebui să-i ignorăm, mărite? îl întrebă Manco Capac circumspect. Nu pare o tactică prea inteligentă. Mai bine mai ia o gură de ayahuasca și mai sfătuiește-te o dată cu șerpii vorbitori, că poate vorbeau cu altcineva când ți s-a părut că ți-au dat dreptate.

– Nu mă mai duc o dată la gușterienii ăia vorbitori nici mort! Ați văzut ce înfricoșători sunt? După ce că sunt mari, mai și vorbesc! Cine muma Tălpii Iadului a mai văzut animale care să vorbească?!? Bre Capac, ăsta e sfatul meu și o idee mai bună ca asta n-o să găsiți. Dacă nu vă place, descurcați-vă singuri! Eu îmi storc creierii ca să vă salvez, mă bat cu șerpii ăia uriași pentru voi iar voi îmi dați trei de „nu” și mă trimiteți acasă? Nu v-ar fi rușine obrazului? Vrei un capac la ureche, Manco Capac?

Rușinați, incașii îi promiseră că îi vor urma sfatul, însă începură să caute alt zeu pentru a cere o nouă părere. Iar Nemuricioșii își continuară drumul către miazănoapte, spre America Centrală. Incașii le dădură căteva lame domesticite care să le ducă bagajele, însă eroii noștri fugiră de ele în jungla amazoniană pentru că îi scuipau foarte des și fără motiv. Deși sărmanele animale îi scuipau ca să-i ferească de deochi, nicidecum din răutate. Nici jungla nu fu lipsită de pericole, eroii noștri fiind atacați de jaguari, șerpi anaconda, anghile care produc șocuri electrice, pești piranha, broaște care secretă venin și lilieci vampir care răspândesc rabia. Ca să le fie călătoria mai palpitantă, firește. Ajunseră după o vreme în Teotihuacan[2], locuit în acel moment de azteci, care erau adunați cu toții în fața Piramidei Soarelui pentru a asista la o serie de sacrificii umane. Nemuricioșii își făcură loc în față pentru a vedea mai bine, însă regretară instantaneu această decizie după ce văzură un om legat de un altar din vârful piramidei, pe care patru azteci îl jupuiră de piele. Apoi, un individ cu un acoperământ bogat de pene și învelit într-o blană de jaguar îi împlântă nefericitului un cuțit în piept, îi scoase inima și strigă: „Pentru tine, mărite Huitzilopochtli!”. Făt-Frumos țipă ca o alarmă de incendiu, scăpă un „Să-mi bag picioarele, eu mă car de aici” și încercă să fugă. Însă aztecii îl observară, îi prinseră pe toți cinci și îi duseră în vârful piramidei, în fața împăratului Moctezuma.

– Perfect, încă patru ofrande pentru Huitzilopochtli și un cal urât, anunță el. Pregătiți-i pentru sacrificare iar calul ascundeți-l, că ne sperie copiii. Vamos, muchachos!

Aztecii îl legară pe Făt-Frumos de altar iar preoții își scoaseră cuțitele pentru a-l jupui.

– Bre, nu vă atingeți de pielea mea, că abia am dat-o cu cremă scumpă! țipă Făt-Frumos. Luați-o pe a lui Prâslea, că are acnee și pistrui!

– Stați puțin! strigă Prâslea. De ce vreți să ne sacrificați? N-am făcut nimic! Suntem doar în trecere, simpli turiști în căutare de tequilla și tortilla. Așa vă purtați cu turiștii care vă aduc bani la buget? Când turismul e un sector atât de important al economiei naționale?

– Nu vrem să vă sacrificăm dar trebuie, răspunse Moctezuma. Huitzilopochtli are nevoie de multe inimi și sânge pentru a i se mări puterea în luptă.

– Ăsta cine mai e? întrebă Greuceanu.

– E zeul războiului, care se luptă neîncetat cu forțele întunericului ce vor să scufunde lumea în noaptea nesfârșită. Are nevoie de ajutorul nostru mai ales acum.

– De ce acum? Face ceva special? vru să știe Harap-Alb. Și de ce nu-i dați vitamine sau steroizi dacă vreți să îi măriți puterea?

– Ay, caramba! exclamă împăratul. Nimic nu știți! Cei patru sute de zei ai stelelor au decapitat-o pe Coatlicue, mama lui Huitzilopochtli, așa că zeul războiului a început lupta împotriva lor, plănuind să-i omoare pe toți. Iar noi îl ajutăm cum putem, mărindu-i puterea prin jertfe. La fel și voi, pentru că sângele și inimile voastre or să-l ajute să câștige. Mare preot, începe jupuirea, că pierdem timpul!

Făt-Frumos nu se lăsă prea ușor. Strigă „Ăla nu e un chihuahua care poartă un sombrero?” și, când aztecii se uitară în direcția indicată de el, încercă să fugă. Însă se împiedică de găleata cu inimile sacrificaților și căzu peste câțiva paznici, umplându-se de sânge și de pene. Văzându-l, aztecii strigară „Quetzalcoatl!” și se aruncară în genunchi, cu frunțile lipite de sol. Nu apucă Fătul să spună nimic că deodată începură să zboare săgeți către azteci, lansate de un grup de mayași sosiți în Teotihuacan pentru a-i salva pe eroii noștri. După ce îi eliberară, mayașii îi duseră în orașul Chichen Itza la conducătorul lor, Pakal, care le explică de ce îi salvase:

– Când am auzit că un zeu a venit în America Centrală, a trebuit să-l întâlnim, ca să îi cerem ajutorul. Ne gândeam că e un zeu mic, pielea cucului, chiar nu ne așteptam să dăm peste marele Kukulkan.

– Cine? întrebă Harap-Alb. Oricum nu rețin numele astea ciudate, dar întreb din politețe.

– Kukulkan, șarpele cu pene, pe care aztecii îl numesc Quetzalcoatl. Cel care ne-a civilizat, ne-a dat legile și calendarul. Când ia formă umană, poartă o mască roșie de pasăre. Iar tovarășul vostru e și roșu pe față, și acoperit cu pene. Și, din câte ne-au spus șamanii noștri, e nemuritor și conectat la o bază de date a Universului. Deci e Kukulkan care s-a întors, așa cum le-a promis strămoșilor noștri. Hey, Macarena!

– Boss, e roșu și acoperit cu pene pentru că s-a împiedicat de o găleată cu inimi umane și a căzut peste azteci, umplându-se de sânge și pene, explică Greuceanu. Îți garantez că nu e nici șarpe, nici zeu. Eu, în schimb, am fost declarat în trei țări Buddha, cel mai iluminat și mai înțelept om din lume. Puteți să mă venerați pe mine dacă vreți să vă învăț cum să vă deschideți al treilea ochi. Doar azi vă puteți înscrie la jumate de preț, pentru că superoferta expiră la miezul nopții.

Pakal îl ignoră și îl întrebă pe Făt-Frumos dacă îi poate ajuta.

– Ce vreți să fac?

– Să ne ajuți să îi oprim pe azteci, răspunse împăratul. De la o vreme ne vânează mai mult decât de obicei pentru a ne jertfi zeului lor, care a început un război cu zeii celești. La început ne-am distrat, că puțină adrenalină nu strică, însă a început să fie cam obositor să rămânem fără piei și inimi. Cum facem să îi oprim, mărite zeu?

– Începeți să îi vânați și voi și îi jupuiți primii, răspunse Făt-Frumos senin.

– Stăpâne, lasă sfaturile, că nu te pricepi la așa ceva, îl îndemnă calul. Conectează-te la Akasha dacă vrei să găsești o soluție bună, altfel îi nenorocești și pe ăștia.

 Apoi îi dădu o copită în cap pentru a-l conecta la baza universală de date. Făt-Frumos răscoli fișierele din Akasha și le spuse mayașilor:

– Gata, știu! Am găsit soluția! Aztecii vă sacrifică pentru a-și ajuta zeul să câștige războiul. Dacă zeul oprește lupta, nu va mai avea nevoie de sacrificii. Așa că nu trebuie decât să-l convingem să se oprească. Super-simplu, nu?

– Cum muma lui Shaytan putem să-l convingem să se oprească? întrebă Harap-Alb. Îi aducem jihadul? Îl aruncăm în aer ca pe un infidel? Sau îl decapităm ca pe mumă-sa?

– Nu, îi aducem capul mumă-sii, replică Fătul. Zeii ăia au decapitat-o dar i-au pierdut craniul când au jucat fotbal cu el, că l-a șutat unul mai tare de s-a dus peste gard, la vecini. Ăsta vrea să o îngroape pe mumă-sa dar nu poate dacă nu e întreagă. Așa că găsim craniul, i-l dăm și gata, se termină războiul. 

– La cucaracha, ce plan genial! exclamă Pakal. Cum arată craniul ăsta?

– Ca un cap de om fără piele și carne, răspunse Prâslea. Știu, pare surprinzător, dar așa arată de obicei craniile.

– Gemenii Hun-Ahpu și Xbalanque au văzut ceva de genul ăsta când au fost în Xibalba, zise împăratul. Arăta exact așa, doar că era de cristal. Oare ăsta o fi craniul zeiței? L-or fi furat Stăpânitorii din Xibalba?

– Fiind craniul unei zeițe, sigur că ar putea fi din cristal, răspunse calul, pentru că zeii sunt mai ciudați decât oamenii. Ce e Xibalba?

– E un oraș aflat sub suprafața pământului, condus de doisprezece zei ai morții, le explică Pakal. Să nu se confunde cu Mictlan, lumea subterană a morților. Xibalba e plin cu teste, probe și capcane pentru oricine intră în oraș. Până și drumul către el este plin cu obstacole. Dar gemenii ăștia ai noștri au reușit să ajungă acolo, să-i bată pe zei și să se întoarcă acasă vii și nevătămați. Dacă ei au putut, cu siguranță poate și Kukulkan. Deci mergeți să recuperați craniul? Vamos a la playa?

Acceptară, deși nu erau prea siguri că voiau să ajungă în orașul plin cu capcane al unor zei ai morții. Hotărâră să plece a doua zi în zori, așa că petrecură restul zilei cu mayașii. Calul începu să-și facă țigări din ayahuasca furată de la incași, pentru că era mai tare decât iarba, iar ceilalți încercară să afle cât mai mult despre cultura gazdelor lor. Cum se plimbau ei printre băștinași le atrase atenția unul pe nume Juan[3], care sculpta un disc de piatră.

– Ce sculptezi aici, bre Brâncuși? îl întrebă Făt-Frumos. Inventezi roata sau volanul?

– E calendarul nostru, răspunse mayașul. Rotund, pentru că se bazează pe cicluri de câte cincizeci și doi de ani. Dar pe ăsta l-am făcut să se termine în 2012. Doar ca să-i bag în ceață pe cei din viitor, care or să creadă că am profețit Apocalipsa.

– Cum se termină în 2012 dacă e cerc? se miră Prâslea. E cerc, nu are început și sfârșit.

– Nu are, dar e format din cicluri de cincizeci și doi de ani.

– Și?!?

– Păi numeri cincizeci și doi de ani începând de azi, apoi mai numeri cincizeci și doi și tot așa, până ajungi la 2012. Atunci renunți, că te plictisești de adunat atâția ani. Deci se termină calendarul în 2012, cum am spus.

– N-are nicio logică și dacă până și eu îmi dau seama de asta, e chiar grav, remarcă Făt-Frumos. Cine v-a învățat prostia asta de calendar?

– Tu, mărite Kukulkan, data trecută când ai fost pe la noi.

– Probabil vă inventa roata iar voi ați înțeles că e calendar, adăugă Prâslea. Acum vă uitați ca mâța-n el și mergeți tot pe jos, pentru că v-ați lăsat căruțele pe butuci.

– Lasă calendarul, că eu am o curiozitate: actrița Maia Morgenstern e rudă cu voi? vru să știe Greuceanu.

– Iar imnul vostru național e melodia cu „Maia hi, maia hu, maia ho, maia ha-ha”? întrebă Harap-Alb.

Deodată apăru un personaj mascat, îmbrăcat complet în negru, care îi trasă cu sabia un Z pe spate lui Făt-Frumos și dispăru la fel de brusc.

– Cine e ăsta și ce are cu mine?!? țipă Făt-Frumos.

– E Zorro, nu-l băgați în seamă, răspunse mayașul. Așa face el: apare brusc, ne lasă câte un Z pe spate și fuge. În rest e pașnic, copiii îl plac. Are și omul un hobby, ce să-i faci?

 Merseră la culcare, dormiră cu câte un ochi deschis, pentru a-l vedea pe Zorro în caz că se decidea să-și mai lase pe ei și alte autografe, iar în zori plecară spre Xibalba. Se costumară în mariachi[4] iar mayașii îi conduseră până la intrarea într-o peșteră în care se afla orașul subteran al zeilor morții. Până să ajungă în oraș fură nevoiți să treacă peste niște obstacole, adică un râu de scorpioni, un râu de sânge și unul de puroi. Pe care le traversară cu lejeritate pe podul aflat puțin mai departe. Ajunseră în fața Consiliului Lorzilor, care îi invitară să ia loc pe o plită încinsă doar pentru a se distra pe seama lor. Eroii noștri se așezară, se arseră, urlară, plânseră, se luară la păruit cu zeii și în cele din urmă se calmară. Iar zeii îi trimiseră în cele șase case pentru teste. În prima, Casa Întunericului, găsiră doar beznă. Și pe Zorro, care îi trasă lui Greuceanu un Z pe spate. În a doua, Casa Zgomotoasă sau Casa Rece, găsiră frig și grindină zgomotoasă. Ceea ce le făcu bine la fundurile înroșite de plita încinsă. A treia, Casa Jaguarilor, era plină cu jaguari înfometați, care îi sfârtecară puțin. A patra, Casa Liliecilor, era plină cu lilieci care se înfipseră în părul vizitatorilor. Și rămaseră blocați în al lui Făt-Frumos, din cauza fixativului de păr. În a cincea, Casa Lamelor, găsiră săbii și lame care se mișcau singure. Toate peste ei, crestându-i cu încredere. Iar ultima, Casa Fierbinte, era plină cu foc și căldură. Partea bună e că, pe lângă Nemuricioși, arseră și liliecii din părul lui Făt-Frumos cu tot cu fixativ. Și cu păr. Nu erau cele mai grozave capcane pe care le putea inventa cineva, însă dacă atât au putut Stăpânitorii din Xibalba, atât au făcut. Fiind nemuritori, eroii noștri supraviețuiră capcanelor și le cerură lorzilor craniul de cristal al zeiței Coatlicue. În zadar încercară lorzii să-i convingă că nu era un craniu adevărat, ci un fals fabricat în Germania din cuarț adus din Brazilia, dacii erau hotărâți să nu plece fără el. Văzând că zeii tot refuză să le dea craniul, calul năzdrăvan își scoase traista pe care o purta sub șa încă de la plecarea din Dacia. Nu era un sac obișnuit, ci turbinca unui soldat rus, pe nume Ivan, care fusese blagoslovită de Zamolxe încât rusul să poată închide în ea pe cine dorește și nimeni să nu poată ieși din ea fără acordul lui. Calul câștigase turbinca de la Ivan la barbut, pe când locuia în grajdul lui Roz-Împărat, și o luase cu el gândindu-se că îi va fi cândva de folos. Acum părea să îi folosească, așa că strigă „Pașol na, turbinca!” iar Stăpânitorii din Xibalba se îngrămădiră în traistă, fără a se putea împotrivi. Calul legă sacul la gură, îl agăță de tavan și îl transformă în piñata, apoi cu toții începură să-l lovească cu bâte, de îi umplură pe sărmanii lorzi de vânătăi și cucuie. Când se învinețiră complet, zeii le dezvăluiră Nemuricioșilor locația craniul de cristal. Calul îi mai lovi câteva minute din inerție, neputând să frâneze brusc, apoi îi eliberă iar întunecații zei fugiră ca din pușcă. Sau, mai bine spus, ca din arc, pentru că puștile nu erau încă inventate.

Când ieșiră din Xibalba, eroii noștri fură atacați de un chupacabra[5] care încercă să îi transforme în burritos, înfășurându-i în tortilla, fajita și felii de avocado. Norocul lor e că apăru din nou Zorro, care îi desenă creaturii un Z pe spate cu sabia. Chupacabra o luă la fugă iar Zorro se făcu nevăzut, după cum îi era obiceiul. Își continuară și eroii noștri drumul, însă doar după ce terminară de mâncat alimentele în care îi înfășurase monstrul. Nu știau unde îl puteau găsi pe Huitzilopochtli, așa că se întoarseră la mayași, care îi îndrumară către Marele Templu din Tenochtitlan, capitala aztecilor, închinat zeului războiului. Aztecii îi lăsară să intre în Tenochtitlan, neîndrăznind să încerce să-l oprească pe zeul Quetzalcoatl venit în vizită la Huitzilopochtli. Când îi văzu, zeul războiului izbucni:

– Ăsta nu e Quetzalcoatl! Cine sunt gringo ăștia impostori? Para bailar la bamba!

– Bre Despacito, calcă frâna, că am venit să-ți aducem un dar, îl calmă Făt-Frumos. Ia de aici craniul mumă-tii. Ți-l facem cadou ca să oprești războiul cu ceilalți zei iar aztecii să oprească sacrificiile umane. Acum poți s-o îngropi cum se cuvine și să faci pace. Hai că noi am plecat! Să ne trimiți desene rupestre de la parastas! Adios, bre amigos!

– Alo, mamacita, ce-i asta? întrebă mirat zeul.

– E craniul mumă-tii, n-a zis deja? Nu prea ajunge semnalul la tine sau ești tare de urechi? îl luă Greuceanu la rost.

– Nu e niciun craniu, ci un abajur! exclamă Huitzilopochtli.

– Nu e, sayyid papi chulo, niciun abajur, ci craniul de cristal al mumă-tii, îl contrazise Harap-Alb. Înțeleg că nu prea seamănă fără carne pe ea, dar ea e, pe bune. L-am luat de la ăia din Xibalba, care îl furaseră. Le-am dat și un jihad mic din partea ta, ca bonus.

– Cum să fie asta mi madre del dio? Ați furat abajurul ălora și mi l-ați adus mie? Vă bateți joc de suferința mea și de mămica?

Din nou apăru Zorro, care trasă un Z pe craniul de cristal și se făcu nevăzut.

– Sayyid Zorro, pleacă la Shaytan de aici, că ne bagi în belele! strigă după el Harap-Alb. Nu mă face să scot jihadul la tine dacă nu te cumințești!

Văzând craniul zgâriat, zeul Huitzilopochtli urlă cât îl ținură bojocii:

– A zgâriat-o pe mămica! Azteci, jupuiți-le pielea și scoateți-le inimile din piept! Bamboleo, bambolea!

Calul îl puse la blestem pe Zorro, scoase turbinca rusului Ivan și strigă „Pașol na, turbinca, pendejos!”, iar aztecii se îngrămădiră în sac. Fugiră Nemuricioșii din fața zeului care făcea spume la gură, furară câțiva măgari pe care îi găsiră păscând prin oraș și se îndreptară către miazănoapte. Nici nu trecură bine granița că se treziră înconjurați de câțiva indieni. Sau, mai bine spus, de amerindieni, pentru a nu fi confundați cu hindușii.

– Bine ați venit în Statele Unite ale Amerindienilor, spuse unul dintre ei. Actele și bagajele la control!

Firește că nu aveau acte iar în turbinca lui Ivan găsiră indienii toți aztecii din Tenochtitlan. Și pe Zorro, care îi însemnase pe toți din sac cu inițiala lui ca să nu se plictisească pe drum.

– Adică nu sunteți doar imigranți ilegali, ci faceți și trafic de persoane? întrebă retoric unul dintre indienii grăniceri. Să nu îmi spuneți că aveți și droguri la voi sau teroriști ascunși pe undeva!

– De fapt, eu… îngăimă Harap-Alb dar tăcu după ce primi o copită în dinți de la calul care își ascunse rapid punga de ayahuasca în turbanul lui.

– Nu facem trafic, nene, ci suntem refugiați, explică Prâslea. Am venit aici pentru că fugim de război. Mai exact, de zeul războiului, care vrea să ne omoare. Prin urmare, cerem azil politic pentru că ne sunt încălcate drepturile de către zeul Hizilo… Hulizo… Huizilo…

– Luceafărul huilei[6], îl ajută Harap-Alb.

– Azil politic vreți? întrebă indianul. În cazul ăsta, să mergem la șeful nostru de trib, Winnetou. El va hotărî ce va face cu voi.

– Eu vreau și să fiu înfiat, pentru că ăștia mă abuzează! completă Prâslea. Mă pedepsesc chiar și când nu fac nimic, mă trimit în camera mea deși n-am cameră și fac tot posibilul să îmi distrugă viața, pentru că mă urăsc!

Indienii îi goniră pe azteci înapoi în țara lor și plecară cu Nemuricioșii spre Los Angeles, cel mai mare oraș din statul California, unde locuia șeful de trib. Pe drum, eroii noștri încercară să afle detalii despre băștinași.

– Voi ce sunteți? îi întrebă Greuceanu. Olmeci? Tolteci? Eschimoși?

– Apași, răspunse unul dintre indieni. Puteți să ne numiți amerindieni, indieni americani, nativi americani sau indigeni din tribul apașilor. Cum vă vine la gură, că nu ne pasă.

– De ce indieni? fu curios Făt-Frumos. Aveți vreo treabă cu India?

– Nu, dar în viitor niște proști or să creadă că au ajuns în India când vor descoperi America și or să ne numească indieni. Așa că ne pregătim psihic de pe acum pentru numele ăsta.

– America se numește tărâmul ăsta? întrebă Harap-Alb. De la ce vine? Să nu-mi spui că de la numele infidelului care o să vă creadă indieni.

– Nici vorbă. Cristofor Columb o să ne descopere și am fi botezat continentul după el, dar nu ne place cum sună Columbia. Așa că îi luăm numele lui Amerigo Vespucci, unul care o să vină mai târziu, pentru că numele lui sună mai bine. Iar după Columb o să numim o țară din sud, pe lângă cea a incașilor, ca să nu se supere ăsta. Pe bune că ar suna chiar aiurea un continent cu numele Columbia. Să creadă lumea că suntem columbofili? Sau că suntem fanii lui Irinel Columbeanu? America e cel mai potrivit nume.

– Bine, noi inițial am vrut să ne numim continentul Vespuccia, interveni un alt apaș, dar suna prea italienesc. Și nu vrem să fim asociați cu romanii, cu mafia siciliană sau cu dacii plecați în Roma ca să devină badante. Deși ne place pizza! Nu aveți niște pizza la voi din greșeală?

– Nu, dar voi n-aveți cumva vreun măr la voi din greșeală? întrebă calul.

– Spuneați că țara voastră se numește Statele Unite ale Amerindienilor. De ce state? Și de ce unite? vru să știe Prâslea.

– Pentru că stăm uniți, de aia. Fiecare trib și-a făcut propriul lui stat apoi am unit cele cincizeci de state sub conducerea unui singur șef de trib. Acum e Winnetou șeful nostru, dar să-l vedeți pe ăla dinainte! O parodie de om! Nu degeaba se numește Papagalul Portocaliu. Și prost, și arogant, și mincinos, și nebun, și cu o perucă blondă care pare a fi un câine mort.[7]

– Dar are bani și o nevastă tânără, completă alt indian. Pocahontas o cheamă. A fost model pe vremuri, acum doar îi toacă ăstuia averea. O s-o vedeți la Hollywood, că numai pe acolo se învârte gagica.

– Hollywood? Ce e ăsta? întrebă Făt-Frumos. Tot un șef de trib?

– E un cartier din Los Angeles, unde se duc toți cei care vor să devină actori. Nu știu ce i-a apucat pe tineri de îi atrage în halul ăsta teatrul. Niciunul nu mai vrea să fie vânător sau culegător, toți vor actori și vin la Hollywood, capitala mondială a teatrului. Numai silicoane și capete goale pe acolo, e ceva de groază. Ție o să-ți placă sigur, că pari la fel de superficial ca ăia de acolo.

– Adevărul e că mi-ar plăcea să devin actor, mărturisi Fătul. Să joc în piese de teatru de acțiune, horror, drame, comedii, S.F.-uri și chiar telenovele. Până să se nască Brad Pitt aș fi cel mai dorit bărbat de la Hollywood și cu siguranță cel mai în vogă. Paparazzii m-ar vâna constant, aș fi pe coperțile tuturor pergamentelor tabloide, copiii și-ar pune pe pereți picturi rupestre cu mine iar femeile și-ar părăsi iubiții pentru că nu seamănă cu mine. Când termin cu meseria asta de erou cred că mă apuc de actorie, că parcă îmi e predestinată.   

Ajunseră în Los Angeles, unde apașii tocmai realizau dansul ploii. Crezând că au nimerit în timpul unei petreceri, Nemuricioșii li se alăturară, făcând o horă ca în Dacia. Indienii îi priviră oripilați, opriră dansul iar șeful de trib îi întrebă pe grăniceri ce căutau printre ei fețele palide.

– I-am prins trecând fraudulos granița, fără acte și fără viză, dar făcând trafic de persoane, câteva mii de azteci ascunși într-o traistă ca somalezii, răspunse unul dintre ei.

– Să fie scalpați! ordonă Winnetou, șeful de trib.

În doi timpi și trei mișcări le luară indienii scalpurile eroilor noștri. Doar oamenilor, calul fiind lăsat în pace. Țipară dacii noștri de durere iar Făt-Frumos și de supărare, pentru că abia își ondulase părul, iar scalpurile lor deveniră decorațiuni pentru cortul șefului de trib.

– Nu suntem emigranți ilegali și nici nu facem trafic de persoane! strigă plângând cu sughițuri Făt-Frumos. Doar am venit ca să cerem azil politic, pentru că un zeu din Mexic vrea să ne omoare! Am venit să trăim visul amerindian, nu să ne fie stricate coafurile! Așa vă purtați cu refugiații care cer azil? Asta e democrația amerindiană? Ăsta e tărâmul tuturor posibilităților? Asta e libertatea Lumii Noi?

– Vreți azil politic? De ce n-ați spus așa de la început? întrebă Winnetou. În cazul ăsta, luați-vă scalpurile înapoi. Prindeți-le cu scuipat, că stau dacă nu bate vântul. Iar dacă veți deveni de-ai noștri, vă dăm niște pene să vă acoperiți golurile din frezuri. Haideți să fumăm pipa păcii și să îngropăm securea războiului, apoi vă spun ce trebuie să faceți ca să primiți azilul ăla.

Intrară în wigwamul[8] șefului de trib, Făt-Frumos ultimul, fiind încă supărat, fumară pipa păcii și îngropară securea războiului. Apoi Winnetou îi anunță că, pentru a deveni indieni, erau nevoiți să își aleagă câte un animal totem, conform tradiției. Să plece singuri în sălbăticie pentru trei zile, iar primul animal pe care îl vor întâlni să le devină totem, adică ghid spiritual, suflet pereche și chiar partener de viață. În plus, va face parte din numele lor. Plecară eroii noștri, se întoarseră după o săptămână și, în funcție de animalele pe care le întâlniră, primiră nume indiene: Făt-Frumos deveni Păunul efeminat, Harap-Alb – Vulpoiul sinucigaș, Greuceanu – Balena cocalară iar Prâslea – Hamsterul de bibliotecă. Calul năzdrăvan era propriul său animal totem și nu fusese plecat cu tovarășii săi în sălbăticie, preferând să fumeze pipa păcii în tot acest timp, însă își alese și el un nume indian, ca să nu se simtă dat la o parte: Mustangul-mult-mai-deștept-decât-tovarășii-lui. Nu avea să îl strige nimeni așa, însă era dreptul său să își aleagă un nume indian. Apașii le dădură flăcăilor noștri haine indiene, adică mocasini și pantaloni, îi vopsiră pe piept și pe fețe iar în păr le prinseră pene de găină, pentru a le acoperi scalpurile lipsă.

– De ce voi aveți pene mari, de vultur, iar nou ne-ați dat de găină? întrebă Harap-Alb. Cumva ne discriminați pentru că suntem străini? Pentru că nu suportați emigranții? Nu știți că noi, minoritățile, avem mai multe drepturi decât voi? Nu mă obligați să vă duc la Curtea Constituțională pentru Drepturile Omului, să vă arunc în aer acolo!

– Penele se acordă pentru merite deosebite, le explică un indian numit Marele-Cal-de-Fier-ce-Fuge-pe-Lunga-Stradă-de-Fier-Întinsă-pe-Imensa-Câmpie-Verde, alintat Tren de prieteni. Cu cât sunt mai vitejești faptele, cu atât mai bogate vor fi ornamentele de pe cap. Voi n-ați făcut nimic important, așa că primiți din oficiu pene de găină. Dacă nu vă convin, avem și de vrabie.

Păstrară penele de găină, însă își comandară de pe întrenet unele de struț iar pentru Făt-Frumos de păun. Dacă tot deveniseră oficial indieni, șeful de trib le ceru să facă un mic schimb de experiență. Neștiind nimic interesant din cultura lor, dacii noștri îi învățară doar jocul de oină. Le plăcu la nebunie indienilor, care îl adoptară și îl numiră bază-minge. Le arătară și jocul de rugby din Britania, pe care apașii îl numiră instant picior-minge amerindian. Nu erau cele mai inspirate nume, însă cineva mai strălucit le va numi mai târziu baseball și fotbal american. Încercară eroii noștri să îi învețe și câteva dansuri tradiționale mioritice, însă apașii preferară să se rezume la dansul ploii, care era mai practic decât horele. Și așa trăiră eroii noștri în Los Angeles câteva luni, alături de indieni, în pace și liniște. Mai puțin la ora la care Papagalul Portocaliu, fostul șef de trib, țipa că a pierdut alegerile pentru că îi fuseseră furate voturile. Episod care se repeta zilnic, la aceeași oră. Degeaba îi explicau toți că le pierduse doar pentru că nu-l votase nimeni deoarece nu-l suportă nimeni, Papagalul o ținea pe a lui. Și refuza în continuare să își ia pastilele care îl făceau să pară cât de cât normal, motivând că și psihiatrii conspirau împotriva lui, furându-i câte un vot pentru fiecare pastilă înghițită. În acest timp, tânăra lui soție îi toca averea în Las Vegas, oraș în care indienii își deschiseseră câteva cazinouri, unde jucau pe piei de animale și scalpuri umane, pentru că nu aveau bani. Pocahontas avea noroc de obicei la barbut, însă pierdea scalpurile la păcănele pentru că nu înțelegea regulile jocului. Nu era cea mai strălucită pasăre de pe cracă, dar altfel nu s-ar fi măritat cu un nebun ca Papagalul Portocaliu. Însă nu ne băgăm în cortul lor, că nu e treaba noastră. Doar calul face asta uneori, pentru a căuta mere, dar nici asta nu e treaba noastră.

Într-o zi, Făt-Frumos, pardon, Păunul Efeminat, îl întrebă pe Winnetou:

– Bre șefule, mă scuzi că te agresez cu o întrebare, dar mă roade tare curiozitatea. Și mocasinii, că-s mai mici cu două numere, dar asta e altă poveste. Voi de ce nu mă considerați zeu, la fel ca incașii, aztecii și mayașii?

– Pentru că nu credem în zei, răspunse șeful de trib. Noi credem doar în Marele Spirit Manitou și în alte câteva ființe supranaturale, dar nu în zei. De ce întrebi? Fața palidă și frumoasă se crede zeitate?

– Păi nu mă cred eu, ci alții. Au și motive, pentru că sunt nemuritor, cel mai frumos din lume și conectat la o bază de date a Universului. Dacă nici astea nu mă fac divin…

– Fratele meu alb vrea să fie considerat zeu? În cazul ăsta, să îmi spună numerele de la loto. Pe cele de la următoarea extragere, că pe cele din trecut le ghicesc și singur.

Păunul Efeminat își dădu doi pumni în scalp pentru a se conecta la Akasha și îi găsi șefului de trib numerele dorite.

– Păcat că n-a ajuns încă la noi jocul de loto, oftă Winnetou. Dar când o să ni-l aducă Marele Spirit, o să testez numerele de la tine. Dar chiar dacă le nimerești nu o să mă convingi că ești zeu, pentru că n-om ști noi geografie, n-avem cultură generală și abia așteptăm să ne descopere europenii ca să aducem mapamondului democrația cu forța armelor, dar suntem o nație sub un singur mare spirit, care e Manitou. Apropo, voi mai stați mult pe capul nostru? N-ați venit cu o treabă aici? Că lumea vine dar mai și pleacă, după cum ne-a învățat Manitou.

– Păi avem o treabă, dar ne-am luat cu actrițele siliconate de la Hollywood și am uitat. Bine că mi-ai amintit, că m-au sărăcit ăstea de tot, de am ajuns să-mi vând și cortul pentru ele, și scalpurile de veverițe pe care le-am adunat cu mult chin. Căutăm o carte și un zeu de fapt.

– Nu avem pe aici nici zei, nici cărți, replică șeful de trib. Dar dacă o să căutați o canoe, vă ajut eu, că am una la vânzare pe oleics. Orice numai să plecați de pe capul nostru. Și să-l luați cu voi pe Papagalul Portocaliu, că a ajuns să ne dispere. În fiecare zi dezgrop securea războiului ca să-i dau cu ea în cap și în fiecare zi nevastă-sa mă convinge să o îngrop la loc până descoperă unde și-a ascuns ăsta averea. Am un biceps de la săpat de par culturist! Totul până într-o zi când nu o s-o mai aud pe Pocahontas și o să-i bag nebunului un tomahawk direct în animalul ăla mort pe care îl poartă pe cap. Oare cât o valora scalpul lui mai ales dacă i-l iau din gât?

– Bre, calmează-te, că te aprinzi ca pipa păcii și scoți fum fără foc, îl îndemnă Păunul. Am înțeles, n-aveți nici cărți, nici zei. Dar vreun chelos care se transformă în lup aveți? Că și pe ăsta îl căutăm de mult timp, dar nu îmi mai amintesc de ce.

Winnetou se scărpină mai mult pe pene decât în creștet, îl scărpină și pe dacul nostru, fumă trei pipe ale păcii și doi coceni de porumb, apoi spuse:

– Fratele meu alb cu fața palidă, cred că aici te pot ajuta. Indienii din tribul Cherokee povesteau despre un vânător care a fost înghițit de un pește uriaș, Dakwa. Ăsta a găsit în burta peștelui niște cochilii de scoici, a făcut o gaură și a ieșit. Însă sucul gastric al peștelui a apucat să îi ardă părul, așa că vânătorul a rămas chel pentru totdeauna.

– Și ce treabă are chelosul ăsta cu lupii? întrebă Cocostârcul Metrosexual sau cum l-or fi botezat indienii, că mă încurc în numele astea noi.

– Are, pentru că în perioada aia a apărut un skinwalker pe care îl numim Yee Naaldlooshii. Un metamorf care se transformă într-un câine uriaș cu picioare umane. Poate o fi chelul pe care îl căutați.

– Să știi! exclamă Păunul Efeminat. Unde găsim creatura asta?

– Stai să trimit niște mesaje, că nu știu exact.

Aprinse Winnetou focul și aruncă în el ierburi uscate, fumul ridicându-se rapid spre cer.

– Ce face ăsta? îl întrebă Vulpoiul sinucigaș pe un apaș.

– Trimite sms-uri celorlalte triburi. Îi întreabă dacă știu unde e Yee Naaldlooshii.

– Adică Spânul, îi explică Păunul efeminat. Se pare că a ajuns pe aici, cum ne-a zis fantoma aia din Shambhala.

După o vreme văzură o coloană de fum în zare.

– Ce zice? întrebă Hamsterul de bibliotecă. Informații despre Spân?

– Nu, sunt doar reclame, răspunse Winnetou. Care nici măcar nu sunt scrise corect. Nu se pune niciodată virgulă între nor mic și nor mare, mai ales dacă fumul e albicios, analfabeților! Și ce caută cratima la începutul propoziției când vântul bate dinspre miazăzi?

– Lasă-i, boss, că nu e atât de important scrisul, ci valoarea, interveni Balena cocalară. N-om ști noi să scriem corect, dar ne pricepem la altele, că nu degeaba suntem jupâni de jupâni cu valoare mondială de baștani. Știi cum se spune pe la noi: scrii, nu scrii corect, semințele același gust are. Dai și tu un rachiu cât așteptăm răspunsul, trăi-ți-ar tribul?

– Sau măcar un măr dacă ai în plus? îl rugă calul.

După câteva calupuri publicitare primiră informații despre metamorf. Ultima oară fusese văzut în capătul celălalt al țării, în New York. Așa că eroii noștri își strânseră lucrurile, își luară rămas bun de la apași și porniră la drum călare pe măgărușii furați din Tenochtitlan. În statul Arizona trecură prin Marele Canion sau locul în care se împiedicase și căzuse Balena cocalară, după cum glumi Hamsterul de bibliotecă, care primi trei perechi de palme și cinci șuturi pentru această mostră de umor. Indienii hopi din Arizona îl considerară pe Păunul efeminizat Pahana, fratele alb rătăcit, despre care o profeție spunea că se va întoarce la hopi în același an în care Quetzalcoatl se va întoarce la azteci. Nu apucară indienii să i se închine, pentru că Balena cocalară izbucni:

– Bă, ce pana mea de găină din păr fac ăștia aici? Toți îl cred pe lesbianul ăsta zeu? Înțeleg o dată, de două ori, dar deja se exagerează! Lăsați-ne naibii cu prostiile voastre, că acum dezgrop baltagul războiului și vă îngrop pe voi în locul lui! Fir-ar totemul tribului mumei voastre, că mă faceți să vă scarmăn pieile alea roșii până vă zboară penele cu fulgi cu tot!

Indienii nu acceptară jignirile și amenințările lui, așa că îl scalpară, luându-i și părul de pe ceafă. Cu tot cu ceafă. După ce porniră la drum, Balena cocalară le mărturisi tovarășilor săi printre lacrimi și suspine:

– Băi, mie nu-mi mai plac indienii ăștia. Una-două ne scalpează, de parcă au un fetiș ciudat cu părul. Deja e a cincea oară pe săptămâna asta și îmi e că or să înceapă să-mi ia părul de pe picioare, că pe cap nu mai am nimic. Nu mai vreau să fim indieni, că nu-i mai suport. Dacă tot suntem în vestul sălbatic, mai bine ne facem cowboy. N-avem cai dar merg și măgarii, ne punem haine pe noi și pălării în loc să mergem în pielea goală și vopsiți cu acuarele, spargem bănci, căutăm aur, chestii din astea. Pe bune, vreau să ne facem cowboy, că mi-a ajuns!

– Ești conștient că de fapt cowboy înseamnă văcar? îl întrebă calul.

– Nu-mi pasă! Mă fac și văcar, și cioban, și crescător de porci de Guineea! Orice numai să nu mai fiu indian! Suntem albi, să începem să ne purtăm ca albii! În primul rând să renunțăm la numele astea idioate de animale și să ne punem nume civilizate!

După îndelungi deliberări acceptară propunerea lui și renunțară la a mai fi indieni. Își aleseră nume de cowboy, astfel încât Făt-Frumos, Harap Alb, Greuceanu de Aur și Prâslea cel Voinic deveniră Handsome Fetus, White Arab, Golden Heavyson și Sturdy Youngest. Nu erau cele mai normale nume, dar măcar scăpară de cele indiene.

– N-aș putea să fiu Handsome Child? întrebă Făt-Frumos. Cred că fătul din numele meu se referă la un copil, nu la un fetus.

– Iar eu Sturdy Kid? întrebă Prâslea. Sună mai comercial și dă mai bine la public.

– Nu, rămâneți cu numele astea, le răspunse calul. Vi le-am tradus cu Google Translate, așa că a ieșit o traducere mot-a-mot. Nu vă faceți probleme, că oricum n-o să le rețină nimeni.

Și astfel deveniră Nemuricioșii primii cowboy din America, pe care istoria a uitat să îi menționeze. De fapt ei își doreau să devină bandiți și chiar își înființară Banda Nemuricioșilor, însă nu avură prea mult succes în această meserie. În primul rând încercară să spargă câteva bănci însă nimeriră doar o bancă de spermă, o bancă de date și o bancă ruptă dintr-un parc. În al doilea, încercară să câștige bani la poker, însă nu știau decât Șeptică, Macao, Tabinet și Popa prostu’, așa că pierdură tot ce aveau, inclusiv măgarii. Reușiră să jefuiască totuși un fast-food când fugiră fără să plătească hamburgerii, apoi renunțară la meseria asta și își continuară drumul spre răsărit, ajungând la un moment dat în colonia Roanoke[9]. Pe care o găsiră complet părăsită, toți locuitorii fiind dispăruți cu cățel și purcel. Rămăsese în urma lor doar un cuvânt, „croatoan”, scrijelit pe o palisadă.

– Unde or fi dispărut cu toții? se întrebă Golden Heavyson. Și ce muma Tălpii Iadului înseamnă cuvântul ăsta?

– Poate înseamnă că s-au mutat toți pe insula Croatoan, trase calul o concluzie.

– Nu cred asta. Mai degrabă cred că au fost cu toții măcelăriți, spuse White Arab.

– Atunci de ce nu există nicio urmă de sânge și niciun cadavru, ci doar numele unei insule? întrebă calul. Nu pare mai logic că au plecat și au lăsat scrisă destinația, în caz că îi caută cineva?

– Eu zic că au fost asimilați de triburile vecine, își dădu cu părerea Handsome Fetus. Să avem și variante optimiste, că e plină lumea de rău. Iar dacă punem mereu răul în față, nu e normal că ne împiedicăm de el? Apoi cădem tot pe el? Și cum să mai ajungem la stele dacă stăm mereu la pământ, împiedicați de rău?

– Măi fraților, au plecat și au lăsat scris locul în care au plecat! izbucni calul. Ce e atât de greu? Vă puneți singuri piedică și căutați explicații mai tâmpite decât voi? Tu, Prâsleo, ce părere ai? Pardon, Sturdy Youngest, că sunteți văcari bandiți acum.

– Eu nu zic nimic, pentru că încă sunt supărat pe voi că nu mă înțelegeți dar vreți să-mi controlați viața iar eu vă urăsc! replică băiatul. Dacă aș vorbi cu voi, aș spune că pare o operațiune secretă a C.I.A.-ului. Ăia care i-au asasinat pe Lincoln, McKinley și Kennedy, singurii șefi de trib care s-au opus masonilor. De ce credeți că își fac indienii corturi piramidale cu un ochi în vârf? Stai să vezi când or să-și organizeze atentate teroriste și or să dea vina pe alții, ca să aibă motiv să pornească războaie.

– Prietene, ăștia să nu-mi ia pâinea de la gură, că le bag un „Apașu’ akbar!” de le sare democrația din scalp cu tot cu pene! se burzului White Arab. Fiecare cu meseria lui, că eu nu m-am băgat peste ce fac ei aici. Chiar, ce fac ăștia aici? Că nu m-am prins cu ce se ocupă când nu scalpează oameni.

– Fac prinzătoare de vise sau, cum le zic ei, dreamcatchers, răspunse Handsome Fetus. Le-am furat și eu unul ca să prind visul amerindian, dar cred că l-am luat defect, pentru că n-am prins decât coșmaruri. Cred că de asta se zice că somnul rațiunii naște monștri.

– Trebuia să îl furi pe al lui Martin Luther King Junior, îi spuse Golden Heavyson. Nu știi discursul lui cu „Am un vis”? De unde crezi că îl are? L-a prins cu prinzătorul de vise, clar! Dacă nu avea unul, discursul lui începea cu „Am avut un vis dar nu-l mai țin minte, pentru că n-am avut cu ce să-l prind. Poate data viitoare!”.

– Am și eu un vis și nu-mi trebuie prinzător pentru el, interveni White Arab. Iar visul meu e să am un vis! Nu zic bine?

Fiind prinși în discuția asta absurdă, nu observară că multe fantome își făcură apariția în spatele lor și începură să danseze. Dansul ploii, că altul nu știau, cu influențe swing și step. Când eroii noștri le observară, se albiră la față și se împrăștiară care-ncotro. Prin ploaie, pentru că dansul ploii are acest efect. Se opriră abia în New York unde, după ce își traseră sufletul, admirară Statuia Libertății (care o reprezenta pe Pocahontas rămasă văduvă și moștenitoare a averii Papagalului Portocaliu) și corturile zgârie-nori din cartierul Manhattan. White Arab regretă amarnic că îi rămăsese covorul zburător fără combustibil, pentru că ar fi vrut să intre cu el în corturile gemene din Centrul Comercial Mondial[10]. Doar pentru a crea un precedent, nu pentru că ar fi avut ceva cu ele. Nici nu observară că nu întâlniseră oameni ori animale, orașul fiind părăsit aidoma coloniei Roanoke. Dar doar în aparență. Când Handsome Fetus căzu de pe podul Brooklyn strigând „Un pas mic pentru omenire, un pas mare pentru mineee…”, începură să apară zombi din toate direcțiile. Cadavre reanimate sau morții-vii, care se hrănesc cu carne umană.

– Loviți-i în capete ca să le distrugeți creierele! îi învăță calul. Sunt lenți și nu gândesc, așa că până și voi aveți șanse să îi loviți! Aveți grijă să nu vă muște, că vă transformați și voi în zombi! Sunteți pe aproape din punct de vedere intelectual, dar s-ar crea un paradox prea ciudat și pentru mine pentru că nu puteți fi și morți, și nemuritori în același timp.

– Nu-i corectă deloc viața asta, se plânse Sturdy Youngest. Ajung în sfârșit undeva, sunt pe picioarele mele și totul se duce de râpă din cauza celor din jur. Urăsc oamenii! Urăsc viața! Urăsc adolescența! Mai bine mor decât să mai trăiesc cu atât chin! Doamne Zamolxe, ia-mă la tine, că nu mai pot!

După o palmă peste ochi de la Heavyson începu să adune pietre pentru a le arunca în capetele morților-vii. Golden Heavyson îi lovi cu ghioaga, calul cu copitele, White Arab cu dinamită iar Handsome Fetus nu participă la luptă, chinuindu-se încă să iasă din apă. După ce reuși și văzu mulțimea de zombi care îi înconjuraseră, se aruncă înapoi. Calul îl pescui cu o undiță improvizată și, pentru că nu puteau învinge milioanele de morți-vii care îi atacaseră, găsi o soluție:

– Trebuie să ne mascăm, ca să arătăm ca ei. Trebuie să ne mânjim cu sânge și mațe de zombi, apoi să mergem încet printre ei și să ne îndepărtăm cât mai mult. Fără mișcări bruște și fără să vorbim, ca să creadă că suntem de-ai lor.

– Ce să facem?!? sări Handsome Fetus. Să mânjesc bunătate de haine? Ești nebun? Ai idee cât m-au costat? Sunt de firmă și foarte scumpe, că au fost făcute de o sută de călugărițe oarbe, care le-au croit zi și noapte plângând cu lacrimi de fericire! Murdăriți-vă voi, eu risc. Dacă mă mușcă ăștia, îi mușc și eu. Morții-vii ai mumei lor de morți-vii, nimeni nu-mi strică aspectul superb și mai mult ca perfect!

Nu termină de vorbit că se trezi împroșcat din patru direcții cu bucăți de zombi. Enervat, aruncă și el în tovarășii săi și în scurt timp începură cu toții să se bată cu bucăți de cadavre ca niște copii cu bulgări de zăpadă. Morții-vii se opriră la o distanță considerabilă, neîndrăznind să se apropie de ciudații care rupeau bucăți din ei pentru a se bulgări. Ba chiar începură să bată în retragere, însă eroii noștri se distrau prea tare, așa că în scurt timp începură să-i fugărească. Alergau zombii ca apucații iar dacii după ei, rupându-i pe cei pe care îi prindeau și aruncând bucăți în toate direcțiile. Când terminară așa-zisa bulgăreală (sau, mai exact, zombireală), nu mai rămăsese niciun mort-viu în picioare iar ei erau acoperiți complet cu sânge, mațe și carne putrezită.

– A avut dreptate calul, să ne mânjim chiar ne-a ajutat să scăpăm, remarcă White Arab.

– Acum ce facem? întrebă Sturdy Youngest. Un duș sau rămânem așa până ne mănâncă de tot ciorile?

– Eu zic să rămânem așa, că poate ne mai întâlnim cu alți zombi pe drum și e mai bine să fim camuflați, propuse calul. Mergem până la cel mai apropiat oraș, le spunem oamenilor de acolo ce s-a întâmplat în New York și întrebăm și de Spân, că aici nu e.

Plecară la drum dar nu până la cel mai apropiat oraș, ci aproape patru sute de kilometri, pentru că toți oamenii pe care îi întâlneau se speriau și fugeau din calea lor. Se hotărâră într-un târziu să se spele și intrară în orașul Salem din statul Massachusetts, locuit de indieni din tribul mohicanilor. Nemuricioșii le povestiră despre new yorkezii transformați în zombi iar mohicanii găsiră imediat vinovați. Așa că adunară toate vrăjitoarele din zonă și le judecară.[11]

– Ne scuzați că intervenim ca muștele în fundul calului năzdrăvan, dar ce treabă au vrăjitoarele cu morții-vii? îi întrebă Handsome Fetus pe mohicanii din consiliul bătrânilor, care formau completul de judecată.

– Păi oamenii sunt transformați în zombi doar prin voodoo, răspunse unul dintre ei.

– Și?

– Și voodoo e practicat în Haiti.

– Și?

– Și avem mulți emigranți din Haiti, în special în New Orleans.

– Și?

– Și am adunat vrăjitoarele haitiene de acolo, pentru că nu pot fi decât ele de vină pentru ce s-a întâmplat în New York.

– Și?

– Și acum le judecăm și le condamnăm la moarte. Prin ardere pe rug.

– Și?

– Și după aia pe fețele-palide care ne deranjează cu aceeași întrebare tâmpită.

– Și vă urez mult succes! exclamă Handsome Fetus, apoi se dădu singur afară.

Fură aduse vrăjitoarele în fața consiliului bătrânilor și începu procesul.

– Voi ați creat zombi în New York? întrebă un mohican.

– Nu, să înnebunesc! răspunse o vrăjitoare. Noi suntem cu ghicitul, cu dezlegare de cununii și de impotență, nu facem noi din astea! Ia pune un ban în palmă, să vezi ce frumos îți ghicesc de noroc și bunăstare! Suntem regine ale magiei albe, nu ne ținem de prostii!

Bătrânii se sfătuiră puțin, fumară pipa păcii și dădură verdictul: vrăjitoarele erau vinovate. Așa că fură toate legate pe rug. Când se apropie de ele un indian cu o făclie aprinsă, White Arab începu să-l roage:

– Te rog eu, lasă-mă pe mine să le arunc în aer! Te rog din tot suflețelul meu! N-am mai adus nimănui jihadul de ceva vreme și mi-e dor tare! Lasă-mă pe mine! Te rog, te rog, te rog!!!

Mohicanul îl ignoră și aprinse rugul. Văzând flăcările care se apropiau de ea, una dintre vrăjitoare începu să țipe:

– Măi, terminați-o cu prostiile și dați-ne drumul! Chiar n-am făcut nimic! Nici nu știm să facem zombi! Și dacă nu ne credeți, ne întoarcem ca fantome și vă transformăm pe toți în zombi!

– Dacă nu sunteți voi de vină, atunci cine? întrebă Sturdy Youngest.

– Coiotul! răspunse alta. Cu T, nu cu S, cum am crezut noi! Ne-a dat un flacon cu un virus și ne-a ordonat să îl punem în apa new yorkezilor, altfel ne halea ca pe jeleuri! Doar coiotul e de vină, jur pe roșu!

– Cine?!?

– E un spirit înșelător din folclorul nostru, cu înfățișare de coiot, le explică un mohican. Face numai prostii de când a venit la noi dar o să-l pedepsească Marele Spirit, că nu-i de capul lui aici. Sper să-l pedepsească mai repede, că ne-am săturat de hazul lui. Chiar are haz, pentru că face multe glume proaste dar bune, însă ne-am săturat să ne doară fălcile de la atât râs.

– Muma lui azi și mâine de nenorocit! răbufni Golden Heavyson. Mare noroc are că nu-i pe aici, că îl spărgeam ca pe mațul de miel al lui tac-su, de când l-a conceput! Ce e un coiot?

– E un fel de lup mai mic, îl lămuri alt mohican. De asta mai e numit și lup de preerie.

– Un spirit cu formă de lup care face rău! exclamă Sturdy Youngest. Cred că știm cine e!

– Cine? întrebă Handsome Fetus, care de felul său făcea conexiunile mai greu decât ceilalți.

Puștiul îl ignoră și le întrebă pe vrăjitoare dacă știau unde plecase coiotul.

– A zis că se duce în capitală, că are o treabă pe acolo. Acum terminați-o cu joaca și stingeți focul ăsta, că deja începe să miroasă a friptură! Sunați la 911 și chemați pompierii! Nu ne omorâți doar pentru că suntem negre! Viețile haitienilor contează! BLM, rasiștilor!

Nemuricioșii își propuseră să stingă focul, însă se luară cu vorba și uitară. Așa că sărmanele vrăjitoare își găsiră sfârșitul pe rug, ceea ce îi determină pe emigranții haitieni să pornească o mișcare de stradă în toată țara, cu proteste violente și sloganuri cu haștag. Eroii noștri plecară spre Washington, capitala Statelor Unite, acolo unde se găseau conducătorii amerindienilor. Mai puțin șeful de trib, care prefera să-și petreacă timpul în Los Angeles, unde își adusese până și Wigwamul Alb[12]. Intrară în Pentagon, un cort mare cu formă pentagonală, unde îi găsiră pe generalii armatei amerindiene făcând planuri de război. Voiau neapărat un război de independență, așa că puneau la punct ultimele detalii.

– Dar sunteți deja independenți, că nu depindeți de nimeni, le aminti Sturdy Youngest. Deci cu cine vreți să vă bateți? Singuri?

– O idee excelentă! exclamă unul dintre generali, pe nume Geronimo. Renunțăm la războiul de independență și facem unul civil! Împărțim populația în două și stabilim ca nordiștii să țină cu haitienii care tocmai protestează pe străzi iar sudiștii să îi vrea sclavi. Perfect! Să trecem la luptă!

– Dacă ați putea organiza și niște atentate sinucigașe ar ieși mult mai bine, îi învăță White Arab și le făcu cu ochiul. Cu ambii în același timp, că nu se putu hotărî pe care să-l închidă.

– Boss, nu vă grăbiți ca mireasa la divorț, îi opri Golden Heavyson. Ce v-a apucat de vreți război? Vă plictisiți prea tare? Sau e Mercur retrograd și pe la voi?

– Așa ne-a învățat coiotul, zise Geronimo. Ne-a spus că or să vină conchistadori pe aici și că avem nevoie de antrenament, ca să fim pregătiți pentru lupta cu ei. Așa că începem un război acum, iar când vin străinii vom fi încălziți.

– Iar voi ascultați de un animal? se miră Handsome Fetus. Ne vedeți pe noi că cerem sfaturi calului nostru? Nu cereți și sfaturi financiare vacilor? Sau prognoza meteo găinilor? Mai mare rușinea ca o nație măreață ca a voastră să asculte părerile animalelor.

– Măi față-palidă, animalele sunt spiritele noastre totem, trimise de Manitou să ne ajute, replică un alt general. Voi sunteți doar niște emigranți ilegali fără drept de vot, deci animalele au un cuvânt mai important de spus. Haideți, circulați, până nu vă rămâne doar dreptul de a nu spune nimic. Cine i-a lăsat pe ăștia să intre? Nu știați că e interzis accesul vizitatorilor în timpul programului de lucru?

– Boss, lăsați impresiile astea de ghetou, hip-hop și gangsteri, că nu suntem ușor de impresionat, interveni Golden Heavyson. Noi am crescut pe stradă, voi pe autostradă, așa că nu știți ce înseamnă viața grea. Mai bine spuneți-ne unde îl găsim pe coiotul ăla și plecăm în treaba noastră, că ne-am săturat de America voastră ca de mere pădurețe. Atâtea figuri pe voi și impresii de mare nație, tărâmul democrației și al libertății, când voi vă ardeți în primul rând propriul popor, ținându-l prost pentru a fi ușor de manipulat. Abia aștept să terminăm misiunea asta ca să ne întoarcem acasă, pentru că n-om fi noi la fel de liberi și democrați ca voi, dar măcar nu suntem atât de proști și de răi. Iar când luptăm pentru patrie, noi nu o facem ca să îi cucerim pe alții, ci ca să ne apărăm sărăcia, nevoile și neamul. De mii de ani vin peste noi de-alde voi, imperii cât mai mari și mai puternice, ca să ne îngenuncheze. Și? Încă suntem aici și vom fi până la sfârșitul vremurilor, pentru că vântul ne poate îndoi trunchiurile, însă nu ne poate smulge rădăcinile puternice din pământul nostru sfânt. Boss, n-avem oști, dară iubirea de moșie e un zid care nu se-nfiorează de-a ta faimă, cum muma lui Scaraoțchi te-o fi chemând, că nici nu-mi pasă. E clar că trebuie să te trezești din somnul rațiunii ca să realizezi că visul amerindian e doar un coșmar cu o echipă bună de P.R. Noi ne-am deșteptat, deci peace out, bitches!

– Are dreptate fratele meu obez, aprobă Handsome Fetus. Știți ce? Eu nu mai vreau să fiu nici cowboy, nici indian, nici nijălău, nici supererou, nici încarnarea vreunui zeu. Sunt dac și atât! Și mă numesc Făt-Frumos, așa cum m-au botezat ai mei în mândrul grai dacic! Mie mi-a ajuns, nu mai vreau nicio misiune. Vreau acasă, că mi-a ajuns umblatul printre străini. Nu-mi mai pasă nici ce vrea Zamolxe, nici Scaraoțchi, nu vreau să-l găsesc nici pe Spân, nici cartea aia, nu mă mai interesează problemele omenirii, ci doar să merg acasă. Fraților, mergeți cu mine sau mă întorc singur?

Se hotărâră cu toții să îl urmeze, pentru că tuturor le era dor de casă, așa că urmară coasta Oceanului Atlantic până în Florida. În Miami asistară la un concert al rapperului aztec Pitbull, pe care Harap-Alb îl confundă cu Spânul și îl aruncă în aer. Măcar se sincroniză bine, membrele rapperului zburând în public imediat după ce acesta ceruse să vadă mâinile spectatorilor în aer. Nu toată lumea aprecie mostra de umor sadic involuntar, însă cine să fi îndrăznit să-i spună asta unui terorist cu destule provizii de dinamită? După concert, pe când se chinuiau să fure câteva canoe de la indieni pentru a traversa Atlanticul, flăcăii noștri văzură apropiindu-se trei corăbii. De pe cea mai mare dintre ele, numită „Santa Maria”, coborî un individ îmbrăcat ca un centurion roman. Cum ajunse pe mal, romanul se aruncă în genunchi, sărută nisipul și strigă: „Indiaaaa! În sfârșit te-am găsit! Pe unde ai umblat, Indiaaaa?”.

– Bre, ia și o piatră în gură, că așa e obiceiul, altfel îți aruncă localnicii câteva, îl sfătui Făt-Frumos. Iar ăștia dau din fundul grădinii, că-s și sălbatici, nu doar ospitalieri.

– Ce a zis ăsta? India? întrebă Prâslea. Nene, ai pupat nisipul degeaba, că ai greșit adresa. Aici e America, nu India. Așa că ia piatra aia în gură și bagă corabia în marșarier, că e mult până în India. Faci câteva luni lejer.

– Iar dacă ajungi acolo, fă tot posibilul să nu bați vaci, îl învăță Greuceanu. O iau razna indienii dacă le pocnești vitele, de parcă au o relație prea intimă și deloc platonică cu ele. E posibil, că sunt cam ciudați.

– Cum adică nu e asta India? se miră străinul. N-are cum! Am făcut calculele cu mâna mea. N-are ce să fie aici decât India. Iar voi sunteți niște indieni mincinoși, care vreți să mă păcăliți. Să vă fie rușine, indienilor!

– Câine turbat și infidel, n-auzi că aici e America? îl întrebă Harap-Alb. N-are nicio treabă cu India, care e mult mai departe. Iar noi suntem daci, nu indieni. Bine, eu doar pe jumătate, că cealaltă jumătate o am de arab. Vrei să-ți arunc corabia în aer ca să mă crezi? Ia zi preventiv cum te cheamă, ca să știu ce să-ți scriu pe cruce la nevoie.

– Sunt Cristofor Columb, explorator și navigator genovez, sosit aici pentru a descoperi India pe banii regelui Iberiei. Și dacă mă întorc fără s-o descopăr, mă scapețește Ferdinand. Și îmi cere și banii înapoi. Așa că puteți să spuneți orice, asta rămâne India!

– Bre, tu ai descoperit America, nu India, îi spuse Făt-Frumos. Dacă înțelegi asta, o să ai voie să botezi o țară cu numele tău. Nu tot continentul, că are numele unuia care o să vină după tine, dar e bine și o țară. Gata, de acum înainte în America de Sud există țara Columbia! Iar capitala Statelor Unite nu se va numi doar Washington, ci și Districtul Columbia! Iar o provincie din Canada va purta numele de Columbia britanică! Toate numite după tine! Ba îl botezăm și pe detectivul Colombo după tine, că azi suntem generoși. Vezi ce șmecher ești dacă devii descoperitorul Americii? Lasă India și zi că-i America, nu fi prost.

– Descoperitor din părți, că înaintea lui au fost aici și vikingi, și egipteni, și africani, și asiatici, și polinezieni, și noi, șopti calul. Haideți să-l convingem să ne ducă în Europa, că are corăbii iar oceanul e destul de mare.

– Ia zi, nene, vrei să te ducem noi în India? îl întrebă Prâslea pe Columb. Știm drumul pe de rost, că abia am venit de acolo. Nu e departe, să știi. Și te ducem gratis, că beneficiezi de prima cursă gratuită la noi. Hai, nu te mai gândi atât, că pierdem refluxul!

– Mă duceți voi în India? întrebă Columb. Chiar dacă tocmai am ajuns în ea? Mă duceți și gratis? Ce indieni de treabă sunteți voi! Dar o să vă cred că nu-i aici dacă recunoașteți că vreți o cursă gratuită până acasă, pentru că nu mergeți cu mine din bunătatea sufletului. Vă duc dacă îmi arătați drumul, că m-am rătăcit prin oceanul ăsta de trei ori. Eu am zis să mergem în linie dreaptă, dar marinarii cică să mergem în zig-zag, să nu ne ia vreun dușman urma. Și am mers în cerc, pătrat, hexagon și triunghi. Nici măcar echilateral, ci isoscel! Hai, îmbarcați-vă, că ridicăm ancora.

Nemuricioșii îl păcăliră să navigheze spre răsărit, adică spre Europa, iar Columb îi crezu pe cuvânt. Porniră prin Triunghiul Bermudelor, în care de-a lungul timpului au dispărut mulți oameni cu tot cu ambarcațiuni. Nu apucară să străbată prea multe leghe maritime că se treziră urmăriți de pirații din Caraibe. Nu știu ce căutau ăștia prin Triunghiul Bermudelor, că Marea Caraibelor este mai la miazăzi, dar important e că erau pe urma eroilor noștri. Cu burțile pline de rom (sau de esență de rom cei mai săraci), cuțite în dinți, cercei în urechi și papagali pe umeri. Pentru a scăpa de pirați, corăbiile lui Columb intrară într-o furtună apărută din senin. Două dintre ele fură scufundate de valurile uriașe, singura rămasă întreagă fiind „Santa Maria”. Care ieși la un moment dat din furtună însă fără dacii noștri, pe care valurile îi aruncaseră peste bord. Un vârtej îi trase în adâncuri, spre o lumină bizară și… se treziră deodată pe uscat, într-o lume necunoscută cu case supraetajate, căruțe fără cai și oameni îmbrăcați bizar. Adică blocuri, mașini și vestimentații specifice vremurilor noastre.

– Deci de asta dispar oameni în Triunghiul Bermudelor: e un portal acolo care îi duce într-o altă lume, concluzionă calul. Oare unde am nimerit? În trecut? În viitor? Mai suntem oare pe Pământ? Sau în Calea Lactee? Sau în Univers?

Făt-Frumos se conectă la Akasha și află răspunsul:

– Suntem pe Pământ, dar nu pe al nostru. Portalul ne-a dus într-o realitate paralelă din multivers. Cică a noastră e universul 595 iar ăsta e universul 1. O lume cam ca a noastră în viitor, dar totuși diferită. Unul dintre punctele comune, după cum văd prin datele astea, e că au și ăștia un Iliescu care încă trăiește. V-am zis că ăsta e nemuritor, dar cine să mă creadă? Doar nu degeaba face încă din Epoca de Piatră transfuzii cu sânge de copii și băi în sânge de virgine. Vă spun eu, speranța moare penultima, că Iliescu o îngroapă.

– Lasă-l pe ăsta, că n-o fi regele Daciei ca să îi dăm atâta importanță, îl opri Greuceanu. Haideți acasă, că pe acolo cunoaștem locurile, chiar dacă sunt schimbate. Doar n-or fi diferențe chiar atât de mari între ce știm noi și ce e aici.

Era o diferență enormă, de câteva milenii, pentru că, în caz că nu v-ați prins, Nemuricioșii au ajuns în lumea noastră, exact în prezent. Nu mai recunoscură nimic din Dacia și se mirară încontinuu de clădirile impunătoare, de vehicule, de vestimentații, de telefoanele mobile și, mai ales, de pădurile tăiate în exces. Prâslea se bucură când descoperi că întrenetul devenise internet, Făt-Frumos că găsi magazinele de haine din mall-uri, Greuceanu că putea deveni primar de comună dacă reușea să convingă destui oameni să-l voteze iar Harap-Alb că minoritățile, în special emigranții din țările arabe, aveau mai multe drepturi decât majoritățile. Calul preferă să rămână circumspect, în special când observă că oamenii pe care îi întâlneau pe stradă purtau botnițe.

– Fraților, nu vi se pare ciudat că toți poartă botnițe ca animalele?

– Așa o fi moda pe la ăștia, nu trebuie să te miri în halul ăsta, îl opri Greuceanu. Mai bine întreabă-te de ce nu vedem niciun cal pe aici. Câini, pisici, păsări mai găsim, dar niciun cal. V-a pălit extincția? Ați dispărut ca dinozaurii? Sau ați devenit hrană pentru ăștia, că s-a cam înmulțit omenirea, după cum se vede.

– Într-adevăr, sunt pe Pământ aproape opt miliarde de oameni, anunță Prâslea care naviga pe internet pe un telefon furat de la un copil. Iar Pământul ăsta nu e plat ca al nostru, ci sferic. Și cică se învârte în jurul Soarelui, nu ca al nostru, care stă pe loc. Caii nu au dispărut, ci s-au mutat la țară, orășenii preferând căruțele alea mecanice, pe care le numesc mașini. Și cică lumea nu mai crede nici în magie, nici în povești, majoritatea fiind pasionați doar de materialism. Sunt interesați doar de bani, mâncare, băutură și coțcăială, spiritualitatea le pare a fi doar o superstiție și cred orbește tot ce le spun niște cutii cu oameni în ele, numite televizoare, care îi manipulează intenționat la ordinul politicienilor. Nici zei nu mai au ăștia decât prin anumite zone, mare parte din omenire crezând că există doar unul singur. Măi fraților, în ce lume anormală am nimerit? Îmi place tehnologia, fetele sunt mai ușuratice decât ale noastre, dar restul e o mare porcărie. Trebuie neapărat să ajungem acasă, că aici nu pot trăi nici mort!

– Mie îmi place aici, interveni Făt-Frumos. Tocmai am dat peste unul care a zis că mă face cel mai celebru fotomodel din lume. Cică îmi face un album foto pentru casele de modă din Paris, Londra și Milano dacă îi dau toți banii pe care îi am la mine. Nu am bani, dar m-a dus într-un garaj, mi-a scos un rinichi și cică mă caută el când or să fie gata pozele. Abia aștept!

– Ți-a făcut vreo poză ca să aștepți să fie gata? îl întrebă calul. I-ai spus unde poate să te găsească? Sau, și mai bine, ți-a spus unde poți să îl găsești în caz că nu îți aduce nimic? Stăpâne, țin la tine, dar zilnic îmi vine să te boxez, că mare prost mai ești.

– Ești tu invidios că eu ajung vedetă și în lumea asta iar tu rămâi tot urât, replică Fătul. Nu avem nevoie de metode de contact, pentru că avem încredere în oamenii noștri. Suntem daci iar dacii nu se mint între ei. Cuvântul unui om e sfânt iar el a promis că nu mă păcălește. În plus, ce ar putea să facă ăla cu rinichiul meu? E clar că le trebuie ălora de la poze, pentru că…

– Pentru că ești prost, concluzionă Harap-Alb.

Greuceanu se mulțumi să-l împingă din calea sa iar Făt-Frumos se împiedică de Prâslea și ateriză cu fața în iarbă. Și cu nasul într-o păpădie, care îi provocă un strănut intens, din suflet. O femeie îl auzi și imediat începu să țipe, de parcă i-ar fi furat cineva botnița de pe mustață:

– A strănutat! Săriți! Avem un infectat aici care nici măcar nu poartă mască! Chemați poliția, că ne omoară pe toți infractorul ăsta negaționist!

Eroii noștri se treziră înconjurați brusc de o mulțime de mascați, care îi ținură pe loc până la sosirea polițiștilor. Tot mascați și ăia, firește. Polițiștii îi luară pe sus pe toți cei patru flăcăi și îi duseră la spital, unde îi legară de paturi, le puseră pe fețe măști cu oxigen și le injectară ceva în vene. Nebăgat în seamă de mulțimea turbată, calul fugi cât îl țineau picioarele strâmbe. În spital, Nemuricioșii începură să urle „Liberté, egalité, fraternité!” și „Ia mâna de pe mine, că ți-o smulg și te bat cu ea peste botniță!”, așa că doctorii îi mai sedară o dată. Când se treziră, cerură să vorbească cu cineva care le putea explica de ce erau arestați. După o săptămână de înjurături, rugăminți și amenințări sosi un doctor cu combinezon, care le răspunse la întrebări.

– În primul rând vrem să știm de ce am fost aduși aici împotriva voinței noastre și fără să fim lăsați să ne chemăm avocatul! zise Făt-Frumos. Unde îmi e calul? Ce ați făcut cu el, bre nenorociților? Mare noroc aveți că suntem legați de pat, altfel vă bătea Greuceanu de vă suna apa-n cap până vi se dereglau apometrele!

– Nu știm nimic despre niciun cal, răspunse doctorul, dar ați fost aduși aici pentru că unul dintre voi a strănutat, deci e infectat, iar restul pentru că ați intrat în contact cu el. V-am testat pe toți și aveți corona, deci stați aici până vă trece. În plus, ați fost amendați pentru că ați ieșit în public fără mască și pentru că ați stat prea aproape unii de alții, nerespectând normele de distanțare socială. În fața bolii ești precaut sau ești prost, iar noi nu ne jucăm cu corona.

– La berea Corona te referi? întrebă Harap-Alb.

– Nu, la un coronavirus mutant care face prăpăd în toată lumea, din cauza căruia am dat totul peste cap. Am blocat economiile lumii, am închis oamenii în case, le-am interzis accesul în anumite locuri celor care nu au un pașaport care dovedește că s-au vaccinat. E periculos tare, să știți!

– Coronavirusurile nu produc banale răceli? întrebă Prâslea. Adică ați blocat mapamondul pentru niște muci?

– Da, dar ăsta nu e un simplu coronavirus, ci unul mutant, răspunse doctorul. S-a transformat singur, de capul lui, într-un liliac pe care l-a mâncat un chinez. Chinezul a infectat tot orașul, virusul a început să se răspândească rapid pe toată suprafața Pământului și din nou a început să se transforme, de data asta în interiorul oamenilor, că n-a mai găsit lilieci. Și nu o dată, ci de mai multe ori, așa cum niciun virus nu a reușit vreodată. Noi ne-am speriat cu toții, logic, și ne-am închis în case, gândindu-ne că nu ne mai vede virusul și pleacă. Într-adevăr, nu ne-a văzut nici la alegeri, nici în timpul campionatului european de fotbal, nici la mare, nici la festivaluri, nici la petrecerile politicienilor, însă ne vânează cu o cruzime fără margini în piețe, în școli, în sălile de fitness și noaptea, când aproape toată lumea e în case. Ca să ne salveze, pentru că ne iubesc la nebunie pe toți, politicienii au venit cu o serie de măsuri ilogice menite să bage virusul în ceață prin absurditatea lor. În supermarketuri au montat geamuri în fața casierițelor, deși clienții stau numai pe lângă, ne-au obligat să purtăm măști prin care orice virus trece ca mingea prin poartă, au impus distanțarea de doi metri deși niciun virus nu poate sări atât, ne-au lăsat să ieșim din case doar cu bilet de voie (probabil virusul nu știe să citească, așa că se sperie de litere) și au inventat niște vaccinuri care nu imunizează, adică nu protejează vaccinatul nici de infectare, nici de transmitere a virusului, dar în schimb se pricep la modificare genetică. A vaccinatului, clar, pentru că virusurile nu au material genetic propriu. Virusul nu prea a fost dat peste cap de absurditatea măsurilor, așa că a atacat mai puternic țările cu procent mare de vaccinați. Însă politicienilor nu le-a păsat și au continuat campania de vaccinare inutilă, sperând că virusul mutant o să obosească la un moment dat și o să ne lase în pace. Mai mult, au hotărât ca oamenii să nu intre în anumite locuri publice și să nu treacă granițele fără un pașaport de vaccinare care să ateste că și-au făcut ori vaccinul care nu ferește de virus, ori un test irelevant, care identifică orice altceva numai nu virusul ăsta. În acest timp au montat antene 5G pe ascuns iar un miliardar s-a gândit să înconjoare planeta cu câteva zeci de mii de sateliți, pentru a le oferi oamenilor oportunitatea de a descărca filme de pe internet cu viteză ceva mai mare. E drept că virusul nu se aștepta la asta, oricât de mutant ar fi el. Și această luptă cu inamicul invizibil va mai continua mult și bine pentru că, oricât de inteligent ar fi mutantul, politicienii noștri au tactici originale. Prostești dar originale. Și o să câștigăm cândva, dar numai dacă ne injectăm toți de multe ori vaccinul ăsta care ne modifică genetic, pentru ca virusul mutant să nu ne mai recunoască și să plece la alte specii. Sau poate pe alte planete, că unii bogătași au început să-și construiască nave spațiale probabil pentru virus, nu pentru ei. Dar ar fi bine să purtăm mereu măști, să ne vaccinăm constant și să nu renunțăm la distanțarea socială, că poate se întoarce mutantul. Mai bine să trăim ca niște sclavi dar precauți decât liberi dar cu muci. Pentru că nu e nimic mai rău pe lumea asta decât cea mai banală boală, răceala.   

– Bre, venim dintr-o lume a poveștilor, dar poveste mai proastă ca asta n-am întâlnit, îl opri Făt-Frumos. De unde știi că există virusul ăsta mutant? L-a văzut cineva?

– Nu, pentru că nu poate fi văzut nici măcar cu microscopul, însă avem niște teste dubioase care îl găsesc. E adevărat că nu știm ce detectează testele astea care au o marjă de eroare de 70% și care nu pot deosebi gripa de corona, iar americanii au anunțat că vor renunța la ele, pentru că nu sunt bune de nimic, dar mergem pe încredere, că n-are ce să strice. În plus, politicienii și presa cumpărată de ei ne-au spus că există acest virus iar ei nu ne mint.

– Parcă ești Făt-Frumos, să mor dacă am mai văzut așa ceva, interveni Greuceanu. Deci voi credeți că există virusul ăsta doar pentru că așa vă spun politicienii și jurnaliștii, pe care îi credeți pe cuvânt de proști ce sunteți. Ce simptome are boala asta, boss?

– Pe cele ale răcelii, logic, că e coronavirus. Câteodată nu are niciun simptom. Ăștia sunt cei mai periculoși, asimptomaticii, pentru că sunt bolnavi și nici măcar nu știu asta.

– Adică sunt sănătoși, cu alte cuvinte, îl corectă Harap-Alb. Adică voi vă speriați de cei răciți și de cei sănătoși. Măcar mor mulți oameni pe stradă, ca în orice pandemie?

 – Nu, mor doar în spitale, replică doctorul. Poate din cauză că le injectăm noi substanțe care să le distrugă sistemul imunitar încât să moară de la orice microb banal. Bine, noi am primit ordin să trecem orice deces la corona, indiferent de cauză, și suntem plătiți regește ca să facem asta. Plus că autoritățile fac numerele de bolnavi și de morți din pix și nimeni nu poate verifica informațiile astea. Dar virusul există și e cel mai periculos din lume! Trebuie să ne protejăm unii pe alții și totul va fi bine! Stați acasă, arătați că vă pasă! Și purtați mască peste tot, chiar dacă sunteți singuri! Câte trei-patru simultan, ca să vă protejați!

– Nene, lasă-ne cu sloganurile astea, că ne-am convins, îl opri Prâslea. Zi-ne de zeama aia de carcalac. Ce e cu ea? Protejează de răceala asta inventată sau nu?

– Nici vorbă. Cine se vaccinează se poate infecta și poate transmite virusul, pentru că vaccinul nu imunizează, ci doar ferește de formele grave ale bolii. Doar în teorie, că practic nu e așa. Rușii l-au făcut în trei luni iar americanii într-un weekend dar nu contează. Chiar dacă în mod normal durează câțiva ani buni pentru a face un vaccin, acum ne-am grăbit și am reușit. Pentru că avem încredere oarbă în știință, cum avem și în politicieni și în jurnaliști. Vaccinul ăsta care nu imunizează modifică genetic pacienții dar nici asta nu contează, pentru că nu e treaba noastră să punem întrebări. Crede și nu cerceta, ăsta e sloganul nostru de bază. Și vaccinează-te la nesfârșit, de câteva ori pe an, chiar dacă sunt multe efecte adverse, printre care și decesul. Mai bine să mori sănătos decât să trăiești bolnav, după cum se spune la noi. Iar voi meritați să fiți amendați, bătuți, închiși și excluși din societate, pentru că nici nu sunteți vaccinați, nici nu purtați măști, dar vă împrăștiați mucii în lume de fiecare dată când strănutați. Criminalilor, chiar nu vă pasă de copiii și bătrânii noștri? De mamele însărcinate? De tații care muncesc ca sclavii pe o mână de bani ca să-și hrănească familiile? Teroriștilor! Bombe umane ce sunteți, care abia așteptați să explodați în public virusul!

– Începe să-mi pară rău că nu există virusul ăsta, că infidelul ăsta de doctor mi-a dat o idee de atentat foarte bună, le mărturisi Harap-Alb tovarășilor săi. Dacă exista, le băgam un „Asimptomaticu’ akbar!” până ne dădeau drumul de aici. Păcat că nu există corona asta, mare păcat! Ce jihad superb ieșea, de toată frumusețea…

– Bre dom’ doctor Alban, știi ceva? întrebă Făt-Frumos. Eu nu strivesc corona de minuni a lumii, cum zicea Lucian Blaga. Așa că lasă-ne cu prostiile matale, că ați luat-o pe arătură cu toții. Ați blocat planeta pentru o răceală și le-ați luat oamenilor drepturile și libertățile, transformându-i în sclavi moderni. Iar partea cea mai tristă e că majoritatea nici măcar nu realizează asta. Nu știu ce plan sinistru au conducătorii voștri, că nu v-ar fi înrobit degeaba, dar noi nu avem treabă cu prostiile voastre. Pentru că nu suntem din lumea asta. Nu vrem decât să găsim o modalitate de a ne întoarce acasă și promitem că nu mai venim pe aici în vecii vecilor amin. Lăsați-ne în plata Domnului Zamolxe cu mucii, botnițele și vaccinurile voastre care nu sunt vaccinuri, că n-am mai văzut până acum doctori călăi. Parcă n-ați depus jurământul lui Hippocrate, ci pe al lui Ippocrite, asasinilor!

– De fapt suntem eroii din linia întâi, pentru că noi luptăm cu virusul ăsta pentru voi. Bine, de obicei spitalele sunt goale și mai internăm cu forța niște asimptomatici în caz că vine vreun control, dar să știți că nu e ușor să fii erou în linia întâi. Ar trebui să ne ridicați statui pentru ce facem, teroriștilor! Bine că scăpăm de voi pentru că, dacă supraviețuiți până mâine, la prima oră sunteți programați pentru vaccinare forțată. Cu cinci doze deodată, ca să fiți în rând cu lumea. Acum stați liniștiți și nu vă mai foiți atât, că vă ies perfuziile și nu mai intră cum trebuie substanța aia care vă slăbește sistemul imunitar. Acum mă duc, pentru că filmăm toți medicii un dans nou pe care să-l postăm pe net, ca să vadă toată lumea că eroii din linia întâi luptă din greu cu inamicul invizibil. Pentru voi, negaționiști blestemați ce sunteți!

– Stai, boss, nu pleca! îl opri Greuceanu. Dacă ne dai drumul de aici, îți compun o manea pentru virus, cu care poți să-i faci reclamă! Ia uite ce am compus acum pentru tine! Fii atent:

Hai corona, hai corona,

Vino din China cu drona!

Din Wuhan până-n Pamplona

Nu e virus ca corona!

 

Ooooo… Aaaaa… Uuuuu… Coronavirusu’!

Eeeee… Iiiii… Ăăââîî… Tot coronavirusu’!

 

Doctorul nu păru impresionat, așa că Greuceanu plusă:

– Boss, ai dreptate, e prea simplă. Stai așa, că îți fac altă manea. Uite cum îmi ies rimele involuntar, ca să vezi că nu glumesc când zic că sunt talentat. Îți fac una pentru vaccinare, de îi convingi cu ea pe toți să se înțepe. Dacă a putut Tzanca Urangutanu’, pot și eu. Și chiar mai bine. Haideți, băieți, bateți ritmul, că vine maneaua!

– Suntem legați de mâini și de picioare. Cu ce vrei să batem ritmul? întrebă Prâslea.

– Faceți instrumentalul din gură, replică iritat Greuceanu. Unul e țambalul, unul e toba și unul percuția. Haideți, că-i dau drumul! Atenție! 3… 2… 1… Și!

Hai în carantină

La mine în mașină,

Să-mi arăți vaginu’

Ca să-ți bag vaccinu’.

Hai cu izoleta

Ca să-ți rup rozeta,

Treci la intubare

Că intru în izolare.

Să facem o nebunie

Să te scap de pandemie,

Pe mâini cu dezinfectant,

În rest cu lubrifiant.

Jos chiloții, sus vaginu’,

Pune masca, ia vaccinu’.

Chiar de-i mare, nu te doare,

Că am anticorpi cu valoare.

 

Mișcă, mișcă din buric,

Să te ventilez un pic.

Vaccina-te-aș și în umăr

Imuniza-te-aș fără număr.

 

De la Greuceanu pentru șefu’ la vaccinare: un Fpizer fără număr! Și un Modenra pentru familia lui! Și un Aztra Seneca pentru toți dușmanii, să moară la A.T.I. de ciudă și de corona!

Doctorul se întunecă la față, vomită puțin și plecă fără niciun cuvânt. Dacii noștri încercară câteva ore bune să se elibereze, însă fără niciun rezultat, eroii din linia întâi pricepându-se foarte bine la legarea pacienților de paturi. Pe la miezul nopții, când dormeau cu spume la gură și medicii de gardă, izbucni brusc un incendiu în aripa în care erau sechestrați eroii noștri. Nu se alarmă nimeni, pentru că incendiile în spitale deveniseră o obișnuință, așa că nimeni nu încercă să-i salveze pe nefericiții legați de paturi. Când flăcăii își terminară de spus rugăciunile, fiind pregătiți sufletește să bată la poarta raiului în următoarele minute, peretele salonului fu distrus de o mașină care trecu prin el ca prin brânză. Mașină condusă de cal, care avea lângă el un necunoscut pe care îl ținea cu dinții de păr. Calul își eliberă tovarășii, îi urcă pe toți în remorca mașinii, apucă din nou de păr necunoscutul care încercă să fugă și demară în trombă, dispărând în noapte ca măgarul în ceață. Opri pe un câmp în afara orașului, unde le explică celorlalți ce aflase despre lumea în care se aflau:

– Fraților, e groasă treaba. După ce v-au arestat, am făcut câteva cercetări. Se pare că lumea asta e condusă de un zeu malefic, care controlează toți șefii de state. El își transmite ordinele unei elite umane, formate din cei mai fideli adepți, elita asta le transmite șefilor de state iar ăștia le duc mai departe pe scara ierarhică. Astfel, toată lumea face ce vrea zeul ăsta rău. Maleficul urmărește să creeze o rețea de internet care să înconjoare toată planeta, cu zeci de mii de sateliți în spațiu și milioane de antene terestre, rețea în care să trăiască el ca spirit. La rețeaua asta vrea să conecteze și câteva miliarde de oameni prin niște cipuri, încât ăsta să posede simultan toate acele miliarde de trupuri. Pentru asta, îi modifică genetic pe bieții oameni ca să devină compatibili cu cipurile lui. Ăsta e rolul așa-ziselor vaccinuri iar povestea cu corona a fost inventată doar pentru ca prostimea să accepte injecțiile care îi vor transforma în antene terestre pentru viitoarea rețea și, implicit, în gazde pentru ăla rău. Nu știu cine e ăsta, dar instinctul animalic îmi spune că e Scaraoțchi. Sau, mai bine spus, o variantă de-a lui, pentru că în multivers există multe variante ale fiecăruia dintre noi, mai mult sau mai puțin asemănătoare. Dacă nu facem ceva cât mai repede, asta se va întâmpla și în lumea noastră în viitor și chiar n-aș vrea să numim cartea asta „Divina pandemie”. Necuratul o să reușească să posede miliarde de oameni în același timp și nimeni n-o să-l mai poată opri. De asta slugile lui au luat oamenilor libertatea de exprimare, încât nimeni să nu poată comenta împotriva lui. Apropo, el e dumnezeul unic la care se închină omenirea asta, ceea ce înseamnă că a reușit să omoare toate celelalte zeități, așa că nu mai există nimeni care să-l oprească. Nu putem salva lumea asta pentru că e prea târziu, dar avem o șansă să o salvăm pe a noastră. Trebuie să ne întoarcem, să-l învingem pe Ucigă-l toaca și să ne asigurăm că zeii nu vor muri. Altfel, vom avea și noi aceeași soartă ca ăștia. Dacă vreți să știți cât e de grav, ia uitați-vă aici. Am găsit un jurnal în spital, când vă salvam. Vă citesc doar un fragment, ca să înțelegeți că nu e de stat pe aici.

Scoase o agendă din traistă și începu să le citească:

– 22 iunie 2021. Dragă jurnalule, nimeni nu se aștepta ca vaccinul anti-corona să-mi crească cucul, dar iată că s-a întâmplat. La început m-am speriat, că nu știam cum să-l apuc ca să pot să-l țin, nu știam cum să-l scutur fără să-l enervez. Am vrut să îl șterg cu hârtie, dar îmi era frică să nu mă muște. Urinam numai pe afară, ca să nu-mi inund vecinii, că se zbătea ca furtunul de pompieri sub presiune. Nu exagerez, chiar era enorm. Știi ce fel se vedea în pantaloni? Parcă eram un popă cu un băiețel sub sutană. Am vrut să-l ascund între picioare, însă mă crăcăna și era puțin complicat să mă deplasez când era aglomerat în autobuz. Și nici pe scaun nu puteam să mă așez, că stăteam direct pe el și riscam să mă autoviolez. Până la urmă am rezolvat problema: l-am înfășurat în jurul burții, l-am prins cu niște holșuruburi și, dacă stau mereu cu mâinile în sân, nu se vede. M-am obișnuit cu el, chiar l-am pictat roz cu acuarele în caz că mai scapă din pantaloni, ca să nu mi-l lovească iar tata cu furca, crezând că e șarpe. Sunt și dezavantaje, că fac pipi în spirală iar la piscină mă duc cu geaca de iarnă, dar m-am obișnuit. M-au dus ai mei la spital iar dom’ doctor a zis că e normal să crească cucul la pubertate, chiar dacă eu n-am auzit să crească și la alte fete în afară de mine. Probabil doctorul știe mai bine, dar tot aștept cu emoții rapelul. Acum te las, dragă jurnalule, că aici la spital nu ne lasă să stăm cu lumina aprinsă în cuști după ora 20. Mai scriu și mâine dacă îmi revin mai repede după electroșocuri. Cu drag, Loredana (sau 220681, cum mă strigă doctorii).

După câteva clipe de tăcere, în care Nemuricioșii procesară informațiile, Greuceanu sparse liniștea:

– Foarte interesant, dar ceva de mâncare ai adus? Că la vorbă ești primul, dar când e vorba de fapte nu mai ești atât de activ. Deci unde-i șaorma mea cu ceafă de porc și garnitură de pizza? Și cine-i ăsta pe care îl ții de păr ca să nu fugă? Și cum de reușești să-l ții, că are părul scurt?

– Ajungeam și aici, i-o tăie scurt calul. Am găsit cartea! „Secreta deorum[13]” e în lumea asta! Iar ăsta știți cine e? Nabu! Mai bine spus, reîncarnarea lui Nabu. Nu e deloc cum mă așteptam, pentru că pare doar un om banal. Știți ce a făcut? Cartea pe care o căutăm de atâta timp aici e la dispoziția oricui. Ăsta a scos-o la vânzare și o dă chiar oricui. Adică oricine poate afla secretele zeilor! Vă vine să credeți?

– Nu sunt reîncarnarea nimănui și ia-ți dinții din freza mea, că ți-i sparg de o să paști cu paiul! strigă necunoscutul. Îți spun pentru ultima oară, animalule: dă-mi drumul sau o să regreți amarnic!

– Ești sigur că ăsta e reîncarnarea lui Nabu? întrebă Făt-Frumos. Chiar nu pare. Nici zeu, nici înțelept. Și nu-mi plac nici pijamalele lui.

– Nu sunt reîncarnarea nimănui, de câte ori să vă spun? Numele meu e…

– Nu-i pasă nimănui care e numele tău, îl opri Greuceanu. Dă cartea și tai-o în treaba ta, că ne-ai făcut să te căutăm pe tot Pământul, de parcă jucai ascunselea cu noi. Când am zis că toți zeii sunt nesuferiți eram chiar decent, pentru că nu te cunoscusem pe tine!

– Am luat eu un exemplar, spuse calul, doar nu credeți că plecam fără carte? Pe el l-am adus doar ca să-l vedeți și voi pe cel pe care l-am căutat ca nebunii. Și ca să-l înjurați că ne-a pus pe drumuri în halul ăsta. Sigur, e inteligentă mișcarea să se ascundă într-o realitate paralelă ca să nu fie găsit de Ucigă-l toaca, dar putea să ne lase niște indicii înainte să plece.

– Băi, voi ați înnebunit mai tare decât ăștia speriați de corona? Ce zei visați? Ce reîncarnări? Sunt un simplu om care a scris o carte. Atât și nimic mai mult! O mulțime de oameni scriu cărți și nu cred că îi răpiți pe toți. Nu știu ce aveți cu mine cum nu știu nici de ce vorbește calul ăsta, dar nu-mi pasă! Duceți-mă înapoi în oraș și cărați-vă cu prostiile voastre! Aș prefera să mă lăsați în fața blocului, că sunt în pijamale și n-aș vrea să merg așa pe stradă. Și în picioarele goale, că animalul ăsta nu s-a gândit să-mi ia și papucii când a spart ușa, m-a luat din pat și a fugit cu mine în dinți. La propriu…

– Poate nu știe că e reîncarnarea lui Nabu, zise Prâslea. Am citit pe internet că oamenii din lumea asta nu-și cunosc viețile anterioare și habar n-au cine sunt cu adevărat. Probabil la fel e și ăsta. Crede că e un simplu om și trăiește ca un simplu om, când de fapt e în esență un zeu. Măi nene, nu ți s-a părut ciudat că ai reușit să scrii o carte despre tainele zeilor? Cum de le-ai știut tu secretele dacă ești un simplu om? Cum de a reușit un simplu om să înțeleagă zeii și să-i descrie atât de amănunțit? Gândește puțin, că nu doare. Pe bune îți spun, n-am mai văzut până acum zeu al înțelepciunii căruia să nu îi placă să gândească. Înțeleg că ești doar o reîncarnare care nu știe cine e cu adevărat, dar ceva din Nabu ar fi trebuit să rămână. Numai că zeul s-a ascuns tocmai în fundul subconștientului, de a rămas doar… ăsta.

– Am aflat secretele zeilor prin studiu, băi Justin Bieber, răspunse reîncarnarea. Am studiat mulți ani trecutul și am găsit informațiile. Le-am pus cap la cap, am extras esența, am citit printre rânduri și așa am reușit să le descopăr secretele. Nu e nimic ieșit din comun, nu e nevoie de reîncarnări sau de zei. Nu știu cum se fac lucrurile la voi, dar la noi studiezi, afli informații, le înțelegi și le așezi într-o carte. Chiar așa, de unde veniți? Că sigur nu sunteți de pe aici. Avem și noi destui nebuni dar nu ca voi, care păreți evadați din desene animate.

Îi povestiră de-a fir a păr toate întâmplările prin care trecuseră, încât îi prinseră zorii pe câmp. Reîncarnarea lui Nabu adormi la jumătatea poveștii cu capul pe burtoiul lui Greuceanu, care adormise de la „A fost odată ca niciodată” cu Prâslea pe post de pernă. Ceilalți îi treziră cu palme peste ochi și se iscă o bătaie generală la care participară toți șase. Când obosiră, reluară povestirea pentru că nimănui nu îi mai era somn după atâția pumni, palme și șuturi amicale. La final îl rugară pe Nabu să le scrie povestea, pentru că voiau ca lumea întreagă să le afle aventurile. Și să devină vedete măcar puțin, că sufereau de lipsă de apreciere. Reîncarnarea zeului le promise că așa va face, apoi îi învăță cum să se întoarcă acasă: printr-un portal deschis cu ajutorul acceleratorului de particule de la C.E.R.N., aflat într-o bază subterană de sub granița dintre Franța și Elveția. Fumară pipa păcii pe care i-o furase calul lui Winnetou, apoi își luară rămas bun, își mai dădură niște palme prietenești peste ochi și plecară fiecare în treaba lui.

– E prost ăsta că nu vrea să înțeleagă că e cine zicem noi că e, le spuse Făt-Frumos tovarășilor săi pe drum. M-am conectat la Akasha și într-adevăr e reîncarnarea lui Nabu. Dar nu vrea să accepte asta, preferând să se creadă un om ca toți ceilalți. Treaba lui, dar are de pierdut. Dacă eram eu zeu, eram cea mai mare vedetă acum, nu îmi pierdeam timpul scriind cărți și trăind ca un simplu nemuritor de foame.

„Ăștia chiar cred că mi-aș declina adevărata identitate în fața unor necunoscuți”, gândi reîncarnarea lui Nabu după ce se despărți de Nemuricioși. „Sunt băieți de treabă, chiar și Greuceanu, dar la nivel intelectual nu au doar lipsuri, ci chiar datorii, de parcă li s-au dat creierele pe caiet. Mare noroc au cu calul, că fără el erau mâncați de vii. Sper să reușească să se întoarcă acasă, pentru că sunt prea inocenți pentru lumea asta. Și pentru că n-aș vrea să mă mai trezesc vreodată cu ei pe cap, mai ales după ce calul a făcut pipi în patul meu aparent ca glumă de pus pe internet. O să le scriu povestea, cum le-am promis, deși nu cred că interesează pe nimeni. Apoi sper să nu mai aud de ei, că mi s-a înjumătățit I.Q.-ul doar pentru că am stat în preajma lor.”

Pe drum, eroii noștri făcură schimb de impresii despre această lume ciudată.

– Ați văzut, bre, că nu se mai cheamă Dacia țara noastră? întrebă Făt-Frumos. Ăștia îi zic România. Și cică ne-au cucerit romanii, încât ăștia nu mai sunt daci, ci un amestec de daci cu romani. Ce tâmpenie!

– Fură curent ăștia, că romanii în veci n-ar reuși să ne cucerească, spuse Greuceanu. Ăia și la graniță dacă ajung, își iau din senin câteva perechi de palme de le trece cheful să ne invadeze. Ori dacii din lumea asta sunt mai fraieri, ori a modificat cineva istoria ca să îi țină în minciună.

– Dar ați observat că infidelii ăștia nu mai sunt independenți, ci îi conduc pe față americanii și pe ascuns israeliții? întrebă Harap-Alb. Fir-ar ei să fie de câini infideli, nu degeaba am spus că meritau un jihad înainte să plecăm!

– Nu îi conduc doar americanii și israeliții, ci și nemții, și rușii, și U.E., și N.A.T.O., și F.M.I., și O.M.S., remarcă Prâslea. În principiu, toți străinii fac ce vor aici. Nu știu cum au ajuns ăștia preșurile străinilor din cei mai viteji dintre traci, dar nu le văd un viitor prea luminos. Milioane dintre ei au plecat din țară, bărbații la furat iar femeile la produs sau cu toții la munca de jos. Bine că am plecat de acolo, că e deprimant să vezi cum s-a ales praful de țara asta. Mă mir că nu-și dau seama că sunt conduși de străini când au președinte străin, premieri străini, primari străini și mulți alți străini în multe funcții de conducere. Nu mai zic că cele mai de succes afaceri din țară sunt tot ale străinilor, care au cumpărat aproape tot.

– Ironic e că și-au ales ca imn național „Deșteaptă-te, române”, dar ei fac tocmai opusul, completă calul. E trist dar nu avem cum să-i ajutăm. Se pot ajuta doar singuri dacă se trezesc, pun mâna pe bâte și își iau țara înapoi, însă nicio șansă atât timp cât ei speră să-i salveze vreun zeu, vreun politician sau vreun influencer cu puțină logoree. Haideți să schimbăm subiectul, că ne apucă plânsul pe toți și știți ce urât face Făt-Frumos când i se scurge rimelul.

Nu putură să părăsească țara pentru că la vamă li se ceru pașaport verde, adică dovada vaccinării cu substanța aia dubioasă care are rolul de a-i modifica genetic sau un rezultat negativ dat de testele care identifică ceva necunoscut. Pentru că nu erau dispuși să devină cobai, refuzară testarea și înțeparea și încercară să treacă granița ilegal. Însă fură împușcați, bătuți, din nou împușcați și aduși înapoi. Degeaba țipară că le sunt încălcate drepturile și libertățile garantate de constituție și că sunt liberi pentru că e democrație. Grănicerii râseră, îi mai bătură o dată, le făcură dosare penale și îi aruncară într-o celulă. Noroc că lui Harap-Alb îi veni ideea salvatoare:

– Infideli blestemați, așa vă purtați cu emigranții arabi? Vreți un jihad în numele Profetului de vă sare rasismul din cap cu tot cu cap? Ia dați-mi dinamita ca să vă spun poanta cu valahu’!    

Auzind că erau emigranți arabi, grănicerii îi eliberară instantaneu, le cerură scuze în genunchi, le dădură toată șpaga primită de vameși în acea zi și îi trimiseră gratuit în Franța cu avionul, la clasa întâi. Pentru că, în această lume întoarsă cu susu-n jos, emigranții din țările arabe erau singurii care puteau trece granițele fără a avea nevoie de teste, vaccinuri sau acte. Dar nu e treaba noastră să judecăm asemenea lume, însă ne bucurăm că nu trăim în ea. Sau… Intrară pe ascuns în sediul C.E.R.N. printr-o gaură din gard, coborâră în subteran și începură să caute acceleratorul de particule. Erau mai multe, dar aveau nevoie de cel mai mare. Avură noroc și nu se întâlniră cu nimeni, pentru că baza era închisă pentru o revizie generală. Adică toată lumea era acasă, prefăcându-se că lucrează de la domiciliu.

– Nu prea îmi place acceleratorul ăsta de particule, zise calul. Eu sunt ardelean, așa că aș prefera un încetinitor de particule. Festina lente[14], cum zic romanii, că graba strică treaba.

– Ești ardelean? se miră Făt-Frumos. Ne cunoaștem de atâta timp și n-am știut asta.

– Da, m-am născut pe Tărâmul Celălalt, deci în Ardeal, răspunse calul. Dar am crescut în Vrancea, că ai mei s-au mutat acolo pe când eram doar un mânz. Nu mai știu de ce dar cred că era mai ieftină iarba în Moldova, pentru că era adusă netimbrată de peste Prut.

– În cazul ăsta înseamnă că nenea Făt-Frumos e vecin cu noi toți! remarcă Prâslea. Dumnealui e din Galați, nenea Greuceanu din Vaslui, nenea Harap-Alb din Brăila, calul din Vrancea iar eu din Tulcea. Galațiul se învecinează cu județele Vrancea, Vaslui, Brăila și Tulcea! Ce coincidență!

– Nu e nicio coincidență, ci absolut normal să ne întâlnim din moment ce umblam cu toții prin aceeași zonă, îl lămuri calul. Și nu contează că am crescut în Vrancea, eu sunt ardelean. Toate ființele fantastice din Dacia vin de pe Tărâmul Celălalt, inclusiv eu. Și nu cred că e important acum de unde venim, ci unde ajungem. Așa că apucați-vă să căutați mai repede acceleratorul ăla cât Fătul se conectează la Akasha ca să învețe să-l folosească.

Îl găsiră, însă avea nevoie de o cantitate uriașă de energie pentru a deschide un portal către o realitate paralelă. Așa că Făt-Frumos meșteri ceva și făcu rost de energia necesară. Chiar dacă lăsă fără curent nu doar întreaga Franță, ci și Elveția. Particulele accelerară, se ciocniră între ele, portalul se deschise iar Nemuricioșii trecură prin el și ajunseră acasă. Nu exact acasă, pentru că ajunseră în Galia, dar măcar erau în lumea lor. Așa că porniră la pas spre Dacia, bucuroși că aventura lor era aproape de final și puteau în sfârșit să se odihnească. Nici nu trecură bine granița, că prin Munții Apuseni dădură peste Spân, care îi aștepta cu un lansator de rachete pe umăr.

– Greu vă mai mișcați, fraților, remarcă el. Vă aștept aici de câteva săptămâni bune. Felicitări pentru că ați găsit cartea lui Nabu! Acum dați-o încoa’ și plecați acasă, că treaba voastră s-a terminat și a mea mai are nevoie de un singur lucru.

– Care? Să-i dai cartea stăpânului tău, Scaraoțchi, ca să omoare zeii și să fie el stăpânul lumii? întrebă Făt-Frumos. Mai pune-ți pofta-n cui, bre stimabile! Nu iei cartea decât peste cadavrele noastre. Cum noi nu putem muri, mai ai de așteptat cam o veșnicie plus-minus câțiva ani. Și tu, și stăpânul tău malefic!

Spânul râse și îi răspunse:

– Voi aveți impresia că lucrez pentru Scaraoțchi? Văleu, sunteți mai bătuți în cap decât îmi aminteam. Cum ați ajuns la concluzia asta genială?

– Ne-a spus slăvitul Zamolxe, boss-ul nostru cel mai șmecher, zise Greuceanu. El nu ne-ar minți niciodată și avem încredere în el. Tu, însă, vrei să ne fraierești, așa că nu credem nimic din ce-ți iese pe gura aia spurcată. Dă-te din calea noastră, că te bat de îți crește părul cât al lui Rapunzel până să i-l rup din greșeală! Nu fi kamikaze, că am mai bătut doi cheloși azi dimineață ca să nu mă plictisesc până se făcea cafeaua.

Spânul râse din nou și-i zise:

– Mi-a fost dor de umorul tău, grasule. Ia uitați-vă bine la mine, în special Făt-Frumos, poate mă recunoașteți. Dar uitați-vă bine de tot. Dacă mințile nu vă funcționează în parametri normali, măcar ochi buni să aveți. Ei, cum e? Mă recunoașteți sau mai aveți nevoie de variante ajutătoare? Făt-Frumos, cumperi o vocală ori dai răspunsul?

Se holbară la Spân din toate unghiurile, și de aproape, și de la distanță, și cu ochelari, și cu binoclul, și avură într-un final o revelație:

– Măi fraților, ăsta seamănă cu nenea Făt-Frumos! țipă Prâslea ca din gură de șarpe. Cum muma Tălpii Iadului? Sunteți rude? E tătâne-tu care a vrut să te sacrifice la începutul poveștii? Vreo mătușă cheală? Care-i faza? Vreau un răspuns mai repede, că mă omoară suspansul!

– Nu știu de ce seamănă ăsta cu mine, îngăimă Făt-Frumos, dar dacă aș face rapid niște calcule în minte, să extrag rădăcină pătrată din integrală dublă redusă la absurd, mutând virgula la dreapta și cu două necunoscute supra doi, rezultă că trebuie să mă ajutați puțin, pentru că n-am nicio idee. De ce semeni, bre, cu mine? Mi-ai furat niște A.D.N. când dormeam și ți l-ai injectat ca pe botox? Mi-ai făcut vrăji ca să-mi furi din frumusețe? Fraților, mi-a luat ăsta din frumusețe? Sunt mai urât acum? Spuneți-mi, că am răscolit toată poșeta și nu găsesc nicio oglindă! Fiți sinceri, că nu e de glumit cu așa ceva!

– Nu ajungem nicăieri dacă vă las să ghiciți, concluzionă Spânul. Așa că vă spun eu, altfel ne apucă Paștele blajinilor aici. Fătule, eu sunt tu venit din viitor! Am călătorit în timp câteva mii de ani pentru a îndeplini o misiune! Care nu are nicio legătură cu Necuratul, pentru că nu lucrez pentru el! Uită-te în ochii mei, poate o să-ți dai seama că suntem unul și același, cu o diferență de câteva milenii între noi!

– Ia stai puțin, că scârțâie ceva, îl opri calul. Dacă ești el, de ce nu arătați exact la fel? Făt-Frumos e nemuritor, deci nu poate îmbătrâni, așa că aspectul lui fizic va fi neschimbat și peste câteva mii de ani. Tu semeni cu el, într-adevăr, însă sunt diferențe mari între voi. Deci?

– Deci mi-am făcut operații estetice ca să nu mă recunoașteți, răspunse Spânul. Nici voi, nici Ucigă-l toaca, nici alții. Dacă mi-ar fi aflat cineva adevărata identitate, m-ar fi putut împiedica să-mi îndeplinesc misiunea. Și nici voi nu v-ați fi îndeplinit-o pe a voastră. Ce ați fi făcut dacă ați fi dat peste încă un Făt-Frumos? M-ați fi luat la întrebări până v-aș fi spus adevărul. Dacă ați fi aflat misiunea mea, nu ați mai fi plecat să găsiți cartea și singur nu aș fi putut să o iau chiar dacă aș fi ajuns în realitatea aia paralelă, pentru că nu știu locația exactă a reîncarnării lui Nabu. Calul l-a găsit, însă nu ne-a spus niciodată de unde l-a luat, pentru că l-a găsit după miros, precum câinii, și nu s-a uitat la adresă. Așa că, decât să caut de nebun prin toată lumea aia, mai firesc a fost să aștept să o găsiți, să o aduceți și să o iau de la voi. Înțelegeți acum de ce am fost nevoit să îmi schimb aspectul și să nu vă spun cine sunt? Aveți idee cât de greu mi-a fost să renunț la podoaba capilară? La buclele mele aurii, pe care le-am crescut de când erau niște tuleie?

Părea cam trasă de păr povestea Spânului (măcar ea să aibă dacă el nu), așa că nu îl putură crede pe cuvânt. Prin urmare, calul îi făcu rapid un test A.D.N. și unul de sarcină, pe care Făt-Frumos îl păstra pentru el, și stabili rezultatul: între Spân și Făt exista o compatibilitate genetică de sută la sută! Și nici însărcinat nu era! Așa că fură nevoiți să accepte varianta că Spânul era într-adevăr tovarășul lor metrosexual venit din viitor pentru a îndeplini o misiune importantă. Îl îmbrățișară cu toții în afară de Harap-Alb, care stătea deoparte fără a scoate vreo vorbă.

– Până la urmă care îți e misiunea pentru care ai călătorit în timp mii de ani? întrebă Prâslea. Bănuiesc că e foarte importantă dacă ai acceptat pentru asta să îți strici frumusețea și să renunți la păr.

– Am venit ca să găsesc „Secreta deorum”, la fel ca voi. Și să o duc în timpul meu.

– De ce?

– Ca să o studiem, să găsim punctele slabe ale zeilor și apoi să ne întoarcem ca să-i omorâm, răspunse senin Spânul.

– Ce să faceți?!? sări Făt-Frumos. Deci tu chiar lucrezi pentru Satana! Nu ți-ar fi rușine obrazului să-mi faci obrazul de rușine?

– Nu, bre, n-ați înțeles, dar vă explic imediat, zise Spânul. În viitor fac parte dintr-un grup secret de foști preoți ai lui Zamolxe, adică solomonari, care și-au dat seama că zeii sunt responsabili pentru tot răul din lume. Zeii au au învățat oamenii să-și facă arme, ne-au trimis la război, ne-au lovit cu boli și foamete și, în principiu, s-au folosit de noi cu orice ocazie. Zeii ne-au divizat și ne-au pus să ne omorâm între noi după principiul „Divide et impera[15]”. De ce? Pentru a ne conduce ca pe niște vite, firește. Fără supuși nimeni nu poate fi conducător, nu? Așa că ăștia ne-au manipulat de la început, ne-au transformat în sclavii lor și ne-au lovit cu tot felul de rele, pentru a ne pedepsi când nu eram ascultători. Amintiți-vă doar de Cutia Pandorei. Cine a pus în ea toate relele pentru a fi eliberate de muritori? Nu zeii? Cine va da Potopul în curând ca să ne omoare pe toți? Tot zeii! V-aș putea da exemple până mâine, însă concluzia e că zeii nu dau doi bani pe noi, ci ne consideră doar sclavii lor. Fără ei nu am fi fost nici răi, nici egoiști, nici agresivi, nici proști, ci am fi avut un adevărat paradis pe Pământ. Așa că grupul meu a ajuns la concluzia că zeii trebuie eliminați dacă vrem să trăim în pace și înțelegere. Pentru că am o însușire rară, adică nemurirea, care mă ajută să trec prin orice pericol, m-au trimis pe mine în trecut să găsesc cartea lui Nabu, ca să aflăm punctele slabe ale dușmanilor. După ce le vom descoperi, ne vom întoarce cu toții în trecut și vom ucide toți zeii. Astfel omenirea va fi salvată și vom trăi cu toții așa cum trebuie, adică fără ură, crime, războaie sau divizări, ci doar cu iubire, pace și înțelegere.

– Dacă e așa cum zici tu, Satana de ce vrea să omoare zeii? vru să știe Greuceanu.

– Nu vrea să-i omoare, pentru că e unul dintre ei, răspunse Spânul. Sunt toți o singură gașcă, la fel de răi și de nemiloși. Diferența dintre ei e că Scaraoțchi preferă să fie sincer, spre deosebire de ceilalți care se prefac a fi binefăcătorii omenirii. Se bat și zeii între ei, însă doar pentru putere, nicidecum pentru binele omenirii. Necuratul vrea cartea doar ca să aibă un avantaj în fața rivalilor, pentru a le lua din teritorii și supuși. Știind că ăștia se bat adesea între ei, nu am putut rata ocazia de a provoca războaie între zei pe oriunde am fost. Cu cât se omoară mai mulți între ei, cu atât mai ușor ne va fi să îi eliminăm pe cei care rămân.

– Și cu lupul care e faza? întrebă Prâslea. Chiar ești vârcolac?

– Nu, e doar un costum de lup, ca să creez confuzie, replică Spânul. Inteligent, nu?

– Îmi vine greu să înțeleg cum Făt-Frumos ar reuși să facă ceva inteligent, spuse calul. M-aș bucura să știu că s-a maturizat măcar după câteva milenii, dar tot parcă pare greu de crezut. Dacă tu ești el, eu unde sunt? Mai suntem prieteni și în viitor sau am scăpat în sfârșit de tine?

Spânul îi arătă o cască pe care o avea înfiptă în ureche și îi răspunse:

– Tu din viitor ești acasă, în centrul de comandă, și mă ghidezi de la distanță. Calul meu vede tot ce văd eu printr-o videocameră implantată în ochiul meu drept, aude tot printr-un microfon înfipt în nas și îmi vorbește prin casca din ureche. Doar nu crezi că aș fi în stare să fac atâtea singur, fără ajutor? M-au maturizat puțin miile de ani, dar să nu exagerăm. Uite, calul din viitor te salută și îți dă un sfat. Cică să o lași mai moale cu iarba și să treci pe fân electronic. Se fumează la fel de ușor, dar nu-ți mai rămâne mirosul în blană. Și dependența de mere se poate trata dacă ai voință și bani de sanatoriu. Mai zice și… Nu îi spun așa ceva! Nu! Am zis nu! Bine, îi spun… Zice să-mi dai un capac după ceafă pentru că am uitat să-i las apă în castron înainte să plec și acum bea din W.C., deși i-a interzis psihologul. Băi gloabo, dacă îmi bei sucul, când mă întorc dormi pe jos, că în pat nu te mai primesc! De data asta nu te mai iert!

– Măi nene, ia stai puțin, că nu pricep ceva, interveni Prâslea. Dacă zici că voiai doar să găsești cartea și să faci zeii să se bată între ei, nouă de ce ne-ai pus bețe în roate? De ce i-ai furat caravana ăstuia și fetele lui Magenta Împărat? De ce în Elada ne-ai trimis Cutia Pandorei ca să eliberăm relele în lume? Plus alte tâmpenii pe care nu mi le amintesc acum?

– Doar ca să vă motivez, răspunse Spânul. Trebuia să vă fac cumva să vă uniți și să mă urmăriți. Dacă nu aveați un dușman comun și un scop comun de a-l prinde, nu vă formați grupul ăsta și nici nu mergeați prin toată lumea. Răzbunarea motivează cel mai bine, după cum îmi transmite calul în cască. Mulțumesc, Andreea, am preluat legătura! Apropo de Zamolxe, să știți că nu e…

Nu apucă să-și termine ideea pentru că Harap-Alb sări brusc pe el și îi înfundă pe gât o bucată de dinamită aprinsă. „Valahu’ akbar, mother fucker!” îi șopti la ureche chiar înainte de explozia care îl fragmentă pe Spân în sute de bucăți. „Asta-i pentru El-Zorab” mai spuse semiarabul în timp ce-și ștergea de pe turban câteva bucăți din Spân.

– Osama, ești nebun?!? De ce m-ai aruncat în aer? întrebă Făt-Frumos șocat.

– Pentru că am jurat să fac asta când îl prind pe chelos, răspunse calm Harap-Alb. Iar pentru mine jurămintele sunt sfinte. Ați vorbit, ați râs, ați glumit, dar unii mai au și treabă. Doar nu degeaba l-am căutat prin toată lumea. Datoria înainte de toate! Iar eu mi-am îndeplinit datoria, m-am răzbunat, mi-am respectat jurământul și mi-am spălat onoarea. Acum pot să ies la pensie, că mi-am terminat treaba. Chelul a primit jihadul, eu mă retrag la depou.

– Nu puteai să aștepți măcar să-și termine ideea? îl certă Prâslea. Tocmai ne spunea ceva despre Zamolxe. Că nu e ceva. Ce nu e? Nu știm, pentru că tocmai s-a dezintegrat cel care știa. Dacă era ceva important? Dacă ne spunea că Zamolxe nu e acasă? Sau că nu e pregătit să ne primească? Sau că nu e în deplinătatea facultăților mintale? Mergem la el așa, nepregătiți?      

– Poate spunea că Zamolxe nu e bărbat, își dădu Făt-Frumos cu părerea. Nu știu de ce îmi pare că are niște trăsături și gesturi foarte feminine. De vestimentația lui nu mai zic, că e evident pentru toată lumea. Nu cumva Zamolxe o fi transsexual? Ar fi mai bine pentru el, că e penibil ca un bărbat să se poarte ca o femeie. Nu sunt homofob dar mi-e silă de ăștia, mai ales de cei care poartă și veșminte feminine. I-aș bate numai în gură dacă nu mi-ar sări oja, pe bune vă spun! Acum să-mi încheie cineva rochia la spate și să-mi spună unde mi-a ascuns sutienul, că nu pot să ies în public cu ditamai decolteul și fără nimic pe dedesubt.

– Bin Ladene, ești sigur că a murit Spânul? întrebă Greuceanu. Dacă e Făt-Frumos din viitor, înseamnă că e nemuritor. Asta înseamnă că nici dinamita ta nu poate să-l omoare.

– Dacă e viu, atunci o să trăiască în câteva sute de bucăți separate, răspunse Harap-Alb. Dar, ca să fiu sigur, o să le adun pe toate și o să le bag întâi în mașina de tocat, apoi în râșnița de cafea și la urmă în blender. La final o să pun tot într-un cazan cu acid sulfuric, pe care o  să-l îngrop într-un teren minat, o să acopăr groapa cu o tonă de ciment și o să pun deasupra ei o bombă cu senzori de mișcare. Dacă nici așa nu moare și printr-o minune reușește să iasă de acolo, după terenul minat o să-l aștepte o capcană pentru șoareci. Va crede că e o capcană jalnică în comparație cu cele dinainte, așa că o s-o atingă. Iar în momentul ăla va exploda din ea o fiolă cu Ebola, ciumă bubonică și holeră, care îl vor împroșca. Plus un blestem cu care își protejau faraonii mormintele. Și o nicovală mare care să îi cadă în cap. Și un balaur turbat și nemâncat, pe care îl leg de copacul în care așez nicovala. Și apoi…

– Văleu, ce imaginație are ăsta când caută metode de a omorî pe cineva, dar în rest nu știe nici măcar unde se duce Soarele noaptea! îl întrerupse calul. Haideți să-i ducem cartea lui Zamolxe și să terminăm odată povestea asta, că sunt curios ce se întâmplă la final.  

Merseră la peștera lui Zamolxe de pe vârful Omu și îl găsiră pe zeu afară, întinzându-și pe o sârmă rufele la uscat. Când îi văzu, zeul îi luă la întrebări:

– Cine sunteți și cu ce drept deranjați liniștea zeului vostru? Ați venit să-i furați lenjeria intimă de pe sârmă? N-ați mai văzut izmene de zeu până acum? Sau vreți să le transformați în moaște ca să vă îmbogățiți din pelerinaje?

– Suntem Nemuricioșii, slăvite boss! îi răspunse Greuceanu. Ne-ai trimis într-o misiune să găsim cartea aia, „Secreta deorum”, ca să nu pună Necuratul mâna necurată pe ea. Nu ne mai ții minte? Apostolii tăi, pe care i-ai trimis într-o misiune sfântă de a salva lumea?

Zeul se uită mult și bine la ei, însă probabil era scurt în bandă, pentru că nu și-i aminti.

– Am trimis multe echipe să caute cartea aia, nu pot să-i țin minte chiar pe toți. Voi care sunteți? Dați-mi indicii, că nu-mi păreți deloc cunoscuți.

– Suntem daci, am venit la matale acum câțiva ani cu o problemă legată de un sacrificiu de la care am chiulit, îi aminti Făt-Frumos. Am avut un conflict cu Spânul, care ne-a furat prințesele, am pierdut șapte sute de ani în Valea Plângerii, am învins în luptă trei zmei pe Tărâmul Celălalt, l-am omorât pe contele Dracula, am scăpat de Muma Pădurii, Gheonoaia și ăsta mic de Sfânta Duminică, baba care voia să-l pedofileze. Ți-am povestit toate astea, chiar nu mai ții minte? Iar la urmă ne-am oferit să căutăm cartea și ne-ai dat binecuvântarea matale.

– Măi flăcăi, toate echipele mele au trecut prin chestiile astea, deci n-am cum să-mi dau seama care sunteți. Stați mai bine să aduc catalogul ca să fac prezența. Ia să vedem… Sunteți Aleodor Împărat, Iorgu Iorgovan, Țugulea și Neghiniță?

– Nu, răspunseră Nemuricioșii.

– Atunci Ivan Turbincă, Pipăruș-Voinicul, Voinic de plumb și Călin Nebunul?

– Nici.

– Stan Pățitul, Dănilă Prepeleac, George cel viteaz și Tândală?

– Nu, slăvite.

– Poate soacra cu trei nurori?

– Prezent! strigă deodată Harap-Alb.

– Voi sunteți soacra cu trei nurori? se miră Zamolxe.

– A, nu, am crezut că ați zis „fata babei și fata moșului”, răspunse senin semiarabul. În cazul ăsta, absent!

– Sunteți fata babei și fata moșului? întrebă la fel de mirat zeul.

– Nu, dar mă gândeam la ele pentru că trebuie să mă însor în curând. Și aș cam fi interesat să le iau în haremul meu. Și pe soacră cu tot cu nurori, dacă tot a venit vorba. Trec pe aici cumva? Să știu dacă le mai aștept.

– Talibane, nu le iei tu pe toate, că te sparg la turban, interveni Greuceanu. Le împărțim ca pe fetele lui Magenta-Împărat.

– N-am cum, pentru că am de strâns douăzeci și șapte de neveste, răspunse Harap-Alb. Dacă le iau pe ăstea două plus o soacră cu trei nurori, înseamnă că îmi mai rămân de găsit… Zi tu, Prâsleo, că te pricepi la geometrie.

– Integrală din X pătrat cu două necunoscute, împărțim la sfert și mutăm virgula la dreapta, apoi adunăm cu numărul din minte, totul supra ce e după egal și m-am încurcat, deci trebuie să o iau de la capăt, încercă Făt-Frumos să-l ajute.

– De ce vrei neapărat douăzeci și șapte de neveste? se miră Prâslea. Ți-ai găsit un număr norocos? Sau doar până acolo știi să numeri?

După ce îi fripse o palmă la ureche, Harap-Alb îl lămuri:

– Pentru că în lumea noastră totul e invers față de lumea cealaltă. Dacă în rai primesc șaptezeci și două de fecioare, înseamnă că aici trebuie să am douăzeci și șapte de neveste ușuratice. Douăzeci și șapte e inversul lui șaptezeci și doi, nu? Am calculat bine?

– Luminăția ta, nu-i băga în seamă pe idioții ăștia și renunță la strigatul catalogului, că stăm aici mult și bine, interveni calul. Noi suntem Făt-Frumos, Harap-Alb, Greuceanu, Prâslea și calul năzdrăvan. Care sunt eu, în caz că nu era destul de evident, deși îmi pare că nu m-ai luat în calcul din moment ce toate echipele sunt formate din câte patru oameni. Nu-i nimic, nu mă supăr. Nu știu ce e cu celelalte echipe, dar noi am reușit să găsim cartea lui Nabu. Ia-o de aici și învinge-l pe Sarsailă, să scăpăm lumea de rău.

Zamolxe luă cartea și îi privi suspicios, nevenindu-i să creadă.

– Voi, ultima echipă, ați găsit cartea? Ați reușit ce n-au putut nici celelalte echipe, nici zeii? Cum s-a întâmplat asemenea minune? Ce atu aveți în mâneci? Nu cumva ați jucat cu coduri?

– Avem calul năzdrăvan, replică Făt-Frumos, care ar merita o mie de banițe cu mere dacă n-ar fi în pericol de supradoză, că e dependent de ele. Desigur, în primul rând e vorba despre istețimea, curajul și frumusețea noastră, dar ne-a ajutat și calul. A contribuit cu câte 0,01% dar, dacă adunăm tot ajutorul lui, se strânge aproape un procent. Procentul ăsta a făcut diferența dintre noi și ceilalți. Calule, ia zâmbește frumos la domnu’ zeu, ca să te vadă mai bine. Și aruncă țigara aia când vorbești cu el, că cine știe ce părere o să-și facă?

Strâmbă din nas zeul văzând rânjetul dubios al calului și spuse ca pentru el:

– Cine ar fi crezut că, într-o aventură a oamenilor și a zeilor, un animal va face diferența? Mă rog, prea puțin contează. Important e că am ce-mi trebuia. Mulțumesc pentru carte, flăcăi! Acum pot să aflu punctele slabe ale rivalilor mei, să le iau teritoriile și să ajung conducătorul suprem al lumii. N-aș fi pariat în veci pe echipa voastră și v-am lăsat să plecați în misiune doar ca să scap de voi, dar iată că și zeii se pot înșela uneori. Mersi încă o dată și valea, că am de citit!

Eroii noștri rămaseră puțin blocați și, când se dezmeticiră, Prâslea întrebă:

– Ne scuzați că n-am plecat încă, slăvite nene, dar n-am înțeles ceva: cum adică să le luați teritoriile celorlalți zei și să ajungeți stăpânul lumii? De ce ar face măritul Zamolxe așa ceva?

– Pentru că sunteți proști, de aia, replică zeul. Nici măcar acum n-ați înțeles că eu sunt cel pe care îl numiți Tartorul, Necuratul, Sarsailă, Satana sau Scaraoțchi? Nu vi s-a părut ciudat că un zeu „benefic” vă cere să vă sacrificați copiii aruncându-i în sulițe? Sau că vă trimite într-o călătorie periculoasă, cu o misiune pe care n-au reușit să o ducă la bun sfârșit nici măcar zeii și semizeii? Deloc surprinzător, a fost foarte ușor să vă păcălesc întregul popor. Nu a trebuit decât să vin cu o campanie electorală amărâtă. Am apărut în mijlocul Daciei, v-am spus că mă numesc Zamolxe și că vă vreau binele, am dat câteva pungi cu făină și sticle cu ulei și gata, tot poporul m-a aplaudat. M-am numit singur zeul vostru suprem iar voi ați căzut în genunchi. Mi-ați ascultat poruncile, v-ați sacrificat copiii pentru mine, ați trăit după cum am poruncit eu și acum mi-ați adus cartea care mă va ajuta să-mi extind domeniul. Bravo, fraierilor! Dacă și zeii ar fi la fel de proști ca voi, i-aș cuceri fără luptă. Din păcate sunt puțin mai răsăriți. Nu cu mult, dar 0,01% poate face diferența. Ați aflat secretul meu, acum valea!

– Aha, deci ești transsexual, cum am bănuit! sări Făt-Frumos. Am știut dintotdeauna, curcubistule!

– Nu e transsexual, habibi, ci e Satana, îi șopti Harap-Alb.

– Aoleu, aproape la fel de rău! strigă Fătul. Bre, dacă ești Necuratul, Nespălatul sau cum ți s-o mai zice, de ce nu ai coarne, copite și piele neagră? Am auzit că Dracul nu e atât de negru pe cât pare, dar nu mă așteptam ca albul să fie o tentă de negru.

– Pentru că nu ar fi crezut nimeni că sunt un zeu benefic dacă v-aș fi arătat aspectul meu adevărat, răspunse Sarsailă. N-ați auzit vorba care spune că însuși satana se preface în înger al luminii? Nu v-a spus nimeni că obișnuiesc să apelez la trucul ăsta? Nu v-a spus nici măcar calul vostru năzdrăvan, care a făcut diferența? Crezi că nu știu ce ești cu adevărat, mârțoago? Am știu de când te-am văzut, însă tu habar n-ai avut că te-am jucat ca pe o marionetă! Cum te simți când începi să înțelegi că m-ai ajutat? Că tot ce va urma e doar din cauza ta? Că ai pierdut lupta cu mine înainte să înceapă? Și că n-ai avut nicio șansă în fața mea dar abia acum începi să te prinzi de asta?

– Nu mă simt foarte bine, recunosc, dar o să mă simt excelent când o să-ți scot figurile sataniste pe nas, răspunse calul. Și asta o să se întâmple în curând, înainte să termini de citit cartea. Dacă știi ce sunt cu adevărat, știi și că mă țin întotdeauna de cuvânt.

– Tu și cu ce armată? întrebă râzând Scaraoțchi.

– Eu și cu idioții ăștia. Plus alții pe care i-ai înșelat. Și toată lumea va ști că oamenii liberi i s-au opus unui tiran, că cei puțini i-au înfruntat pe cei mulți și, înainte să se termine bătălia asta, că până și un zeu-rege poate sângera.

– Boss, ăsta nu e discursul lui Leonidas din Sparta, pe care ni l-a spus când am încercat să trecem pe la Termopile? întrebă în șoaptă Greuceanu. Ce faci, nu mai ai idei și te-ai apucat să îi plagiezi pe alții? Ai grijă la copyright, să nu te dea nebunul ăla în judecată.

– E al lui, dar mi s-a părut că ar merge perfect acum, răspunse calul tot în șoaptă. E de efect, dă bine la public într-un asemenea moment dramatic. Nu cred că își amintea nimeni ce a spus Leonidas acum câteva sute de pagini și mersi că ai stricat momentul dându-mă de gol. Boule!

– Măi Satană, tu ce ești de fapt? vru să știe Harap-Alb. Ești zeu, înger decăzut, demon, reptilian, ce muma ta de infidel ești? Era mișto dacă erai un extraterestru care s-a prăbușit cu O.Z.N.-ul aici pe când era bebeluș, pentru că l-au trimis părinții lui în spațiu înainte să le explodeze planeta. Și tu să fi crescut, să fi purtat peste colanți cizme, chiloți cu curea și pelerină… Stai că asta-i povestea lui Superman. Nu, era mișto dacă erai un bogătaș orfan care se îmbrăca în costum de liliac și prindea infractori… Nici asta nu merge, că e de la Batman. Gata, știu! Era mișto dacă erai un adolescent mușcat de un păianjen radioactiv care…

– E transsexual, Osama, de câte ori vrei să-ți spună? îl opri Făt-Frumos. Bre Sarsailă, eu nu te judec, că nu-mi stă în fire, dar nu e ok ce faci. Trebuia să rămâi muiere, că nu-ți stă bine ca bărbat. Sincer, ți-o spun prietenește, că n-avem nimic de împărțit. Acum, dacă tot ți-ai făcut operația de schimbare de sex, las-o așa, n-o mai schimba. Bagă în tine hormoni la greu, poate devii măcar puțin masculin. Că nu-ți stă bine așa, pe bune. Și nu ți-o zice oricine, ci cel mai râvnit burlac din lume. Deci ia și notează, că te învăț de bine. Unde rămăsesem? Gata, mi-am amintit. Deci ca muiere ești un bărbat foarte urât, pe cuvânt de supermodel îți spun…

Nu apucă să-și termine ideea că Scaraoțchi îi luă pe sus și îi aruncă de pe munte. Ajuns la poale după o rostogolire lungă și dureroasă alături de tovarășii săi, calul fugi la magazin, cumpără un top de pergamente și se apucă de scris răvașe. Apoi făcu o capcană imensă pentru păsări și prinse un stol de porumbei, cărora le legă bilețelele de picioare, le dădu câte un set de coordonate și îi eliberă. Porumbeii zburară în toate direcțiile și, după o săptămână, sosi răspunsul. Adică își făcură apariția cam toți cei pe care eroii noștri îi întâlniseră de-a lungul călătoriei lor. Veniseră din toate zările pentru a se lupta alături de eroii noștri cu Necuratul, fiind câtă frunză și câtă iarbă. Erau prezenți Faurul Pământului, piticii Albei-ca-Zăpada cu tot cu moarta-vie, frații Hansel și Gretel, vrăjitoarea cea rea cu armata nazistă, regina Britaniei cu cavalerii Mesei Rotunde, Sherlock Holmes cu haiducii lui Robin Hood, vrăjitorul Merlin cu druizii, Ragnar Lodbrock cu vikingii săi, prințul Hamlet cu Shakespeare, Crăiasa Zăpezilor cu elfii lui Moș Crăciun, regele Leonidas cu cei trei sute de spartani, eroii războiului troian, argonauții, Platon și Herodot, oracolul din Delfi, regina Nefertiti cu armata egipteană, pigmeii și canibalii africani, Sindbad marinarul cu Șeherezada, regele Solomon cu oastea israelită, armata de maimuțe indiene, Împăratul Galben, Confucius și Sun Tzu cu armata chineză, samuraiul Miyamoto Musashi și maestrul ninja Kato Danzo, Manco Capac cu incașii săi, Pakal cu mayașii săi și Winnetou cu apașii săi. Pe lângă oameni sosiră și ființe fantastice, adică zâne, spiriduși și elfi. Se strânsese o ditamai armata împotriva Prințul Întunericului, care nu stătu cu mâinile necurate în sânul la fel de necurat. Văzând oastea care urca pe munte spre peștera lui, Scaraoțchi pocni din degete și îndată apăru armata sa, formată din demoni, vampiri, vârcolaci, fantome, zombi, zmei, balauri și alți monștri. Se încinse o bătaie generală în care scorul păru incert chiar și după prelungiri. Văzând că ai lui erau pe punctul de a pierde la penalty-uri, Scaraoțchi își scoase furca și lovi cu ea în pământ, omorându-i pe toți. De-ai lui și de-ai celorlalți. Rămaseră în viață doar eroii noștri, care erau nemuritori, și regina Britaniei, care ținea neapărat să trăiască veșnic pentru a repopula lumea cu Iliescu după Potop.

– E timpul pentru planul C, anunță calul în timp ce eroii noștri și regina se retrăgeau dezordonat, adică rostogolindu-se haotic de pe munte.

– De ce planul C? întrebă Harap-Alb printre loviturile repetate cu capul de pietre. Ce s-a întâmplat cu B?

– Sarsailă se poate aștepta să avem un plan B, dar slabe șanse să se gândească la planul C, zise calul. Așa că sărim B-ul și îl luăm prin surprindere cu C-ul. În plus, C vine de la calul năzdrăvan. E planul meu, deci e planul C. Dacă îl făceați voi, era planul PG.

– De la Prâslea și Greuceanu? întrebă adolescentul printre tumbe.

– Nu, de la proști grămadă, bolborosi calul chiar înainte să mai nimerească o piatră cu tâmpla.

Ajunși jos, calul scoase un telefon mobil, formă un număr, spuse cu voce gravă „E momentul, lansați testamentul, să cânte parașutele, solistele, fetele[16]” apoi sparse telefonul, pentru a nu putea fi urmărit prin satelit.

– De unde ai, bre, așa ceva? se miră Făt-Frumos. L-ai furat din realitatea aia paralelă, este? Sau l-ai avut de la început?

– Nu contează, îi răspunse calul. Dați-mi toate obiectele fermecate pe care le aveți.

– Boss, nu vreau să par negativist, dar le-am dus pe toate la amanet ca să ne luăm de băut, îi explică Greuceanu. Am vrut să-ți spun, dar mi-am amintit vorba aia din bătrâni: nu-i treaba măgarului de unde beau oile apă și nici a calului ce facem cu lucrurile noastre. Așa că nu ți-am mai zis. Nu te superi, nu? Îți trebuiau? Erau importante?

Calul își blocă o înjurătură în gât și se puse pe așteptat. Nu trecu mult și își făcu apariția Păcală cu un sac mare în spate.

– Iar coloratul ăsta? urlă Greuceanu. Bă ciorditorule, dispari de aici, că nu-i momentul!

– Văleu, ce supărat e jupânu’ hăsta! exclamă Păcală. Io vin să-l hajut și el țipă. Să moară familia haltuia dacă ham mai văzut hașa oameni. După ce terminăm haici nu vreau să vă mai văd, că sunteți nerecunoscători. La câte ham făcut pentru voi, har trebui să-mi ridicați o statuie. Da’ să fie din fer vechi, ca să pot scoate niște galbeni pe ea.

– Ce ai făcut tu pentru noi, mă? sări Făt-Frumos. Doar ai încercat de fiecare dată să ne furi și să ne păcălești. Așa că ia portofelul lui Prâslea și tai-o de aici, că nu avem nimic de furat.

– Lăsați-l în pace, că eu l-am chemat, interveni calul. Lucrează pentru mine.

– Cu tine, nu pentru tine, trăi-ți-ar herghelia, răspunse Păcală. Tot nu știu cum m-ai convins hatunci când hai rămas cu mine deoarece proștii hăștia te-au dat la schimb pentru o pungă goală. Hai vrăjeală, trebuie să recunosc hasta. Da’ nu uita că vorba dulce mult haduce diabet!

– Mă rog, detalii. Ai luat tot?

– Normal, harmăsarule! Dacă nici la ciordit nu mă pricep, hatunci la ce?

Începu Păcală să scoată din sac toate obiectele fermecate pe care le pierduseră flăcăii noștri, plus celelalte pe care le întâlniseră de-a lungul călătoriei lor, iar calul adăugă brâul Hippolitei, pe care îl păstrase din Elada, și băgă toate obiectele în turbinca lui Ivan. Apoi puse turbinca plină într-un cazan, topi totul și făcu o sabie nemaivăzută, a cărei lamă lua foc prin apăsarea unui buton de pe mâner. Îi dădu sabia lui Făt-Frumos și spuse:

– Stăpâne, cu sabia asta îl vei învinge pe Sarsailă. Te vei conecta la Akasha și vei accesa simultan toate stilurile de luptă care există, încât să devii cel mai bun luptător din tot universul 595. Bătaia dintre voi va avea loc în pădurea Hoia-Baciu de pe Tărâmul Celălalt, acolo unde au dispărut mulți oameni de-a lungul timpului. Ceea ce înseamnă că în pădurea asta apare un portal ca în Triunghiul Bermudelor. Scaraoțchi nu poate fi ucis, așa că Făt-Frumos îl va bate și îl va arunca prin portal, ca să scăpăm definitiv de el. Harap-Alb o să meargă să îl cheme în pădure. Păcală și regina Britaniei or să plece acasă, că e prea periculos pentru civili. Iar restul o să tăiați copaci dar nu de tot, ca să îi împingem peste Necurat când vine acolo, așa cum o să facă în viitor Ștefan cel Mare în Codrii Cosminului. Hai, la drum, că portalul se deschide în nopțile cu Lună plină și nu mai avem mult până la următoarea!

Făcură așa cum stabilise calul, devenit brusc căpitan de echipă: Harap-Alb merse la peștera lui Ucigă-l toaca iar restul în pădurea Hoia-Baciu. Cum stătea Satana relaxat în peșteră, citind din „Secreta deorum”, auzi la un moment dat o bufnitură afară. Ieși și îl găsi pe Harap-Alb pe jos, ținându-se de turban.

– Ce-i cu tine, mă? Ai vrut să te driblezi singur și ți-ai dat cu stângul în dreptul?

– Shaku maku[17], Shaytane? răspunse semiarabul. Am vrut să fac un atentat, așa că am venit din viteză și m-am aruncat în perete. Dar cred că merge doar cu avionul, pentru că nu s-a întâmplat nimic. Doar mi s-a stins lumina și am văzut stele verzi, dar nicio explozie. Data viitoare îmi iau centura cu dinamită, poate merge.

– Ăsta e planul vostru de a mă învinge? întrebă Necuratul și pufni în râs. Un terorist idiot care se aruncă în stâncă fără dinamită la el? Știam că sunteți tâmpiți, dar la asta chiar nu mă așteptam.

– Te-am luat prin surprindere, deci avem o șansă! replică Harap-Alb. Din păcate, nu e ăsta planul nostru. M-au trimis aici doar ca să-ți transmit un mesaj. Atentatul e bonus, din partea mea. La fel și plicul ăsta, pe care poți să-l deschizi liniștit, că praful alb din el nu e antrax. E… cocaină! Cadou din partea mea! Ai încredere în mine și trage-o pe nas, că nu pățești nimic!

– Lasă-mă cu antraxul tău și zi mesajul.

– Deci aveți un mesaj vocal nou. Pentru a-l asculta, apelați gratuit steluță șase-șase-șase. Mesajul este: infidelule, dacă vrei cartea, în următoarea noapte cu Lună Plină vino în pădurea Horia Brenciu la miezul nopții. Vino singur, îmbrăcat în rochie de mireasă, și nu anunța Poliția, altfel nu mai vezi cartea niciodată. Biiip!

– Unde să vin? întrebă mirat Scaraoțchi. Ce pădure e asta, Horia Brenciu? Ai vrut să spui Hoia-Baciu cumva?

– Exact așa am spus dar probabil nu s-a înțeles din cauza accentului meu arăbesc. Sunt arab pe jumătate, nu știu dacă știi. Tata a fost arab iar mama dacă, deci eu sunt la jumate. Ai fost vreodată în Arabia? E frumos, dar ai grijă să nu le ciobești pietroiul sfânt, că te omoară ăia. Noi așa am făcut și noroc că aveam un covor zburător cu care…

– Bă băiatule, concentrează-te. Vorbeai despre carte. Că mi-o dați doar dacă vin în pădure. Problema e că o am deja. Mi-ați dat-o data trecută, înainte de lupta aia mare. Chiar acum citeam din ea. Nu-ți amintești? Nu-ți filează nicio lampă? Fă-ți, mă, un control la mansardă, că nebunia ți-a afectat și memoria, nu doar I.Q.-ul. Îți zic mai rar dacă nu pricepi: am cartea!

– Asta crezi tu, răspunse Harap-Alb zâmbind. Vrei să spui că o aveai. Păcală ți-a furat-o cât timp ți-am distras eu atenția. De ce crezi că te-am scos din peșteră și te-am ținut de vorbă? Țeapă, fraiere! Nu uita: pădurea Horia Brenciu în următoarea noapte cu Lună plină! La miezul nopții! Îmbrăcat în rochie, pentru că vrea Făt-Frumos să ne convingă că ești transsexual! Valahu’ akbar, satanistule!

Și se aruncă de pe munte, rostogolindu-se la vale ca o mini-avalanșă. Necuratul se umplu instantaneu de draci și la figurat, însă nu avu ce face decât să se prezinte la locul stabilit. Așa că, în următoarea noapte cu Lună plină, își făcu apariția în pădure exact la miezul nopții. În rochie de mirească, că nu voia să încalce regulile. Nu apucă să-și aprindă o țigară că se trezi cu câțiva copaci în cap, împinși de Nemuricioșii care îi tăiaseră din timp. Nu pentru a-l opri, fiind evident că nu puteau prin așa ceva, ci doar pentru a-l enerva. Fiind nervos nu se putea concentra și era mai predispus să facă greșeli, oferindu-i un avantaj lui Făt-Frumos, un mic truc psihologic învățat de la călugării shaolin din China. Imediat își făcu apariția Făt-Frumos, ținând în mână sabia făcută de cal. Își privi adversarul cu o siguranță de sine nemaivăzută, îl măsură din cap până în picioare cu scârbă, se așeză în poziție de atac, aprinse focul pe lama sabiei și spuse încet, aproape imperceptibil: „Să înceapă dansul, transsexualule!”. Diavolul urlă nervos și sări la atac. Îl asaltă pe Făt cu o serie de lovituri puternice, însă flăcăul le pară cu ușurință aproape pe toate și își pocni adversarul cu câteva lovituri pe măsură. Impresionați, restul Nemuricioșilor începură să aplaude, să facă valuri în tribună, să scandeze numele lui Făt-Frumos și lozinci obscene la adresa Satanei. După câteva ceasuri de luptă, Scaraoțchi își dădu seama că nu avea cum să-l învingă pe erou, așa că apelă la o tactică mârșavă:

– Vino alături de mine, Făt-Frumos, și împreună vom conduce planeta. Cu puterea noastră combinată putem sfârși pentru totdeauna conflictul dintre bine și rău. Putem aduce în sfârșit pacea pe Pământ și echilibrul în Forță. Vino de partea întunecată și, dacă te înscrii acum, beneficiezi de o reducere de paisprezece la sută la toate produsele din magazinele noastre. Ai și șansa de a participa la tombola noastră, cu premii în valoare fără număr. Profită de promoție, nu mai sta pe gânduri!

Văzând că Făt-Frumos nu se lăsă convins, Ucigă-l toaca plusă:

– Mai e ceva ce trebuie să știi. Făt, eu sunt tatăl tău…

– Ce?!? exclamă Fătul. Cum?!? Când?!? De ce?!?

– Da, fiule, chiar sunt. Iar calul e sora ta. Sper că nu v-ați sărutat, că incestul vă trimite automat în iad.

– Eram sigur! țipă Greuceanu dar o copită după ceafă îl liniști instantaneu.

– Minte, stăpâne! strigă calul. Îți citează din „Războiul stelelor”! Dă-i cu karata peste gura aia mincinoasă! Și un șut între șuturi!

Satana reluă atacul și la scurt timp se deschise un portal în apropiere. Văzându-l, calul țipă prin portavoce, să fie sigur că îl aude Fătul:

– Stăpâne, s-a deschis portalul! Lovește-l tare și împinge-l în portal! Ducă-se pe pustie în muma lui de necurat!

– Forza Fătul, forza Fătul, ole, ole! strigară și ceilalți pentru a-l încuraja. Avem echipă, avem valoare, avem campionul cel mai tare! Oooooooooo… Tămâie Satana!

– Pauză, că s-a terminat runda! urlă Scaraoțchi, care înțelese în sfârșit planul Nemuricioșilor. Fiecare în colțul lui! Nu se mișcă nimeni de acolo până nu se aude gongul!

Naiv cum îl știm, Făt-Frumos se opri și începu să caute un colț pentru a se așeza. Din spatele lui, Scaraoțchi încercă să îl lovească din fundul grădinii cu furca. Însă, spre surprinderea tuturor, flăcăul se răsuci pe călcâie, se feri de lovitură lăsându-se pe spate ca în „Matrix” și, când se ridică, îi înfipse Împielițatului sabia de foc în gură, lărgindu-i strungăreața și topindu-i plombele. Apoi îi dădu un șut din întoarcere, ca Chuck Norris, aruncându-l în portal. Spectatorii alergară spre Făt-Frumos ca să facă schimb de tricouri, îl îmbrățișară, îl pupară, îl aruncară în sus și nu-l mai prinseră, pentru că rămase agățat de o creangă. Cât ceilalți îl ajutară să coboare, calul scoase un abac și calculă coordonatele locului în care ajunsese Ucigă-l toaca.

– Ups! exclamă el după ce termină calculele. Băieți, cred că n-am făcut bine…

– De ce? întrebară toți în cor.

– Știți unde l-a dus portalul pe Sarsailă? În viitor. Adică n-am scăpat lumea de el, ci doar i-am dat o pauză de câteva mii de ani. Iar Dracul se va întoarce mai supărat și mai al dracului, dacă pot spune așa. Cel mai probabil așa s-a întâmplat și în realitatea aia paralelă cu falsa pandemie. Cineva l-o fi trimis pe Satana în viitor iar ăsta le-a adus Apocalipsa. Ceea ce înseamnă că asta ne așteaptă și pe noi.

– Și ce vrei să spui cu asta? întrebă Făt-Frumos nedumerit.

– Spune că pocitania asta va apărea din nou în lumea noastră peste câteva milenii și ne va aduce Apocalipsa, îi explică Prâslea. Adică nu l-am gonit din lumea noastră, ci l-am trimis tot în lumea noastră, dar în viitor.

– Și ce dacă? zise Harap-Alb. Suntem nemuritori, nu? Înseamnă că trăim veșnic. Adică vom fi tot aici când se va întoarce infidelul. Și atunci îi vom aduce jihadul final pentru că vom fi mult mai bine pregătiți. Avem la dispoziție câteva mii de ani ca să ne antrenăm, nu?

– Eu propun să nu stăm împreună în tot timpul ăsta, spuse Greuceanu. Adică merge fiecare în treaba lui și ne întâlnim aici când se întoarce dușmanul. Chiar n-are rost să stăm tot la grămadă, când poate avem alte treburi. Acum haideți să sărbătorim victoria cu o beție ca-n povești, de trei zile și trei nopți. Dar faceți voi cinste, că eu mi-am pierdut portofelul când mă băteam cu cinci demoni în același timp. Hai, că mi-e dor de o țuică de-a noastră de casă, cu puțin zahăr ars. Cea mai bună licoare, adevărata băutură a zeilor! Ar merge și ceva de-ale gurii, dar nu prea mult, că sunt la regim. Nu degeaba spunem noi, dacii, că mâncarea-i fudulie iar băutura temelie. Haideți azi, că se întoarce Satana până vă mișcați voi dosurile alea mari!

Și pentru că am fost acum puțin timp cu eroii noștri la Hollywood, scena finală va arăta ca un fragment dintr-un scenariu de film. Poate astfel se va decide Făt-Frumos să se apuce de actorie, pentru că i s-ar potrivi de minune. Atât timp cât va juca doar în comedii, că filmele cu proști încă au succes. Așadar:   

 .

[Scena finală]

 .

Zorii zilei. Nemuricioșii merg prin pădure către cea mai apropiată bodegă. Agale, că n-au de ce să se mai grăbească acum, când aventura lor a ajuns la final.

 .

HARAP-ALB

Am rezolvat-o și pe asta. Dar știți ce nu înțeleg? Cine a numit pădurea asta Horia Brenciu și de ce? E a lui? A adus-o de acasă? A primit-o moștenire? A furat-o? Și cine muma Tălpii Iadului e Horia Brenciu?

.

CALUL

Se cheamă Hoia-Baciu, nu Horia Brenciu. Chiar, de ce în înjurăturile voastre amintiți mereu de muma Tălpii Iadului? Știți că nu înseamnă „mama Dracului”, nu? Talpa Iadului e mama lui Satan, iar muma Tălpii Iadului e bunica lui. Deci voi înjurați de bunica Dracului.

.

FĂT-FRUMOS

Așa, și? Ce-i cu asta? Putem să înjurăm tot familionul lui, de ce te deranjează?

.

CALUL

Nu mă deranjează, doar spuneam că nu e corectă înjurătura…

.

GREUCEANU

I-auzi! Nu e corect să-l înjurăm? Te dai cu inamicul acum? Poate vrei să mutăm înjurăturile la herghelia ta. „Muma gloabei” sună destul de corect sau trecem la bunică-ta?

.

CALUL

N-am zis că nu e corect să îl înjurăm, ci doar că nu îl înjurați corect din punct de vedere… Lăsați-o baltă, că nici nu știu de ce mă mai obosesc. Ia zi, stăpâne, mai ești conectat la Akasha? Mai prinzi posturi străine?

.

FĂT-FRUMOS

Nu mai. Mi-a dat Dracul o furcă în cap la un moment dat de mi-a întrerupt transmisia. De atunci văd numai purici și aud un fâsâit ca atunci când cade semnalul. Deci s-a dus conexiunea. Dar e mai bine fără, că era foarte obositor să umblu prin miliarde și miliarde de informații din tot Universul ca să caut nu știu ce. Păi ce sunt eu, bibliotecar? Oricum știam cam jumate din informațiile alea, deci mă oboseam degeaba.

.

HARAP-ALB

Dacă nu mai erai conectat, cum ai reușit mișcarea aia șmecheră de la final, când l-ai aruncat pe infidel prin portal?

.

FĂT-FRUMOS

Păi a făcut calul ochii mari și am văzut în ei ca în oglindă cum se pregătea Sarsailă să mă lovească pe la spate. Așa că m-am ferit și i-am dat una, după cum ați văzut. Nu știam că nu mai eram conectat la chestia aia; dacă știam, e clar că nu dădeam, ci fugeam.

.

CALUL

Deci poți să lupți și fără ajutor, dar frica te împiedică să înțelegi asta. Așa cum am bănuit, ai în tine tot ce îți trebuie pentru a fi erou. Dacă n-ai fi atât de bătut în freză, chiar ai deveni unul. Mai avem de lucrat la capitolul ăsta și sper să ne ajungă o eternitate, că în viața următoare nu vreau să mai dau peste tine.

.

FĂT-FRUMOS

Cui îi e frică, mă? Mie? L-am bătut pe cel mai mare dușman al omenirii și tu zici că îmi e frică? Ți-aș da una ca să îți arăt cât de curajos sunt, dar am obosit de la lupta dinainte. Când îmi revin, să îmi amintești să te pocnesc, ca să nu rămâi cu o părere greșită despre mine. Ia zi mai bine care e treaba cu tine. De ce spunea bețivanul ăla chinez că nu ești cal, ci altceva, iar Satana că știe ce ești cu adevărat? Ce ești, mă, dacă nu ești cal?

.

CALUL

Cal sunt, ce altceva? Un simplu cal năzdrăvan, ca toți ceilalți. Voi îi credeți pe un bețivan și pe Scaraoțchi, tatăl minciunilor, sau pe mine, prietenul vostru? Sunt cal!

.

FĂT-FRUMOS

Sigur nu ești și tu un prinț dragon transformat în cal? Zi dacă e așa, că nu te judec. I-am acceptat pe ăștia trei cu atâtea defecte, te accept și pe tine oricum ai fi. Dar zi-mi adevărul, că mă zvârcolesc noaptea-n somn de la atâtea întrebări despre tine!

.

CALUL

Ai văzut tu până acum dragoni drogați cu iarbă și dependenți de mere, care călăresc iepe canibale, zebre și alte animale despre care n-aș vrea să îmi amintesc, pentru că eram beat când le-am dus la montă?

.

FĂT-FRUMOS

Nu, dar în povestea asta absolut orice este posibil. Amintește-ți că am rămas însărcinați odată.

.

PRÂSLEA

Poate e îngerul tău păzitor, care te apără de pericole. Și s-a deghizat în cal pentru că lucrează sub acoperire. Ești înger, calule? Zi sincer.

.

CALUL

Da, mă, recunosc că sunt un înger obligat să vegheze campionul Pământului, căruia nu i se aprobă nicio demisie deși trimite în rai câte paișpe pe zi. Voi mi-ați fumat cumva iarba sau ce aveți azi?

.

FĂT-FRUMOS

Chiar ești îngerul meu păzitor?

.

CALUL

Nu! Eram sarcastic!

.

FĂT-FRUMOS

Am un înger păzitor camuflat în cal! Super-tare! Sper că e arhanghel, pentru că serafimii mă sperie. Sunt niște capete zburătoare, cu câte șase aripi! Cum să nu te sperii de asemenea creaturi?

.

HARAP-ALB, GREUCEANU și PRÂSLEA

Bravo, mă norocosule! Să-ți trăiască îngerul! Dai de băut în cinstea lui!

.

CALUL

Nu sunt înger, ci cal! Cal fermecat! Chiar nu mă aude nimeni?

.

HARAP-ALB

Sigur că te auzim și te credem! Am zis noi altceva? Te-a contrazis cineva? Nimeni! Dar știi ce nu ne-ai zis? Cum te cheamă. Sigur ai un nume, că toți îngerii au. Tu care ești? Mihail? Gavril? Rafael? Caluel?

.

CALUL

Nu, Aurel… Dar nu-mi place și nu vreau să mă strigați vreodată așa, că mă supăr. Mai bine să schimbăm subiectul. Spuneți tot ce mai aveți pe suflet, ca să terminăm povestea.

.

GREUCEANU

Io-s curios de ce nu s-au băgat zeii ăia șmecheri când ne-am bătut cu Satana. Până la urmă era și interesul lor să scape de el, că ăsta voia să-i învingă și să devină împăratul lor. Deci unde au fost slăviții atotputernici? De ce nu s-au băgat la bătaie? La plăcinte înainte dar la război înapoi, nu?

.

CALUL

Nu știu. Poate erau ocupați în momentul ăla. Sau poate le-a fost frică. Ori poate știau că or să rezolve problema cei mai mari eroi ai lumii. Încurcate sunt căile zeilor, după cum știe toată lumea. Păcat că ne încurcă și pe noi de cele mai multe ori.

.

O VOCE DIN CER

Nu ne-am băgat pentru că nu vă suportăm și speram să ne scape Împielițatul de voi! Pentru că sunteți niște caricaturi și ne faceți de râs! Pentru că ne e rușine să conducem o planetă în care voi sunteți cei mai mari eroi, așa că ne gândim tot mai serios să emigrăm în altă galaxie!

.

CALUL

Iată că am primit răspunsul: le-a fost frică de Sarsailă. Altă nelămurire?

.

FĂT-FRUMOS

Eu sunt curios dacă într-adevăr m-am născut dintr-o lacrimă, cum spune povestea. Chiar a plâns icoana lui Zamolxe iar mama i-a băut lacrima și a rămas grea? Sună cam S.F. dar mi-ar plăcea să fie adevărat, că dă bine la imagine.

.

CALUL

E parțial adevărat. Te-ai născut datorită lacrimii grăjdarului care a intrat în mumă-ta. Nu era chiar lacrimă, dar tot un strop era. Iar în mumă-ta nu a intrat pe cale orală, cel puțin nu când a rămas grea. De-a lungul timpului a înghițit litri de stropi de la grăjdar ca o cămilă care își făcea provizii cu apă înainte să plece în deșert. Știu foarte bine, pentru că făceau asta în grajd, unde locuiam eu. Dacă vrei, pot să-ți spun pe unde au mai ajuns stropii grăjdarului, pentru că mumă-ta avea o minte foarte murdară. Întotdeauna am zis că e mai bine să ai o minte murdară decât un creier spălat, dar așa nimfomană n-a văzut neam de neamul meu. Că mi-am întrebat toate rudele și mi-au zis că n-au văzut așa ceva, dar ar vrea.

.

FĂT-FRUMOS

Gata! Mulțumesc pentru informații, nu-mi mai trebuie! Altul la rând, eu mă duc să-mi fac lobotomie, poate uit ceea ce tocmai am auzit despre mămica…

.

PRÂSLEA

Eu tocmai mi-am dat seama de ceva. Am fost prin toată lumea, am vorbit cu oameni din multe nații. Măi fraților, cum ne-am înțeles cu ăștia? Că ei vorbeau în limbile lor, noi într-a noastră.

.

CALUL

V-am tradus eu toate dialogurile. N-ați auzit dublajul ca la casetele video traduse de Irina Margareta Nistor?

.

PRÂSLEA

Păi și când nu erai de față cum ne-am înțeles cu ăia? Că n-ai fost prezent chiar de fiecare dată. Știu bine că ai lipsit din câteva secvențe.

.

CALUL

Când nu eram de față vă trimiteam subtitrări. Făcusem traducerea dinainte, că citisem scenariul, și v-am încărcat titrările în sistem înainte să plec. Ele apăreau pe ecran de fiecare dată când vorbea cineva, voi le citeați și toată lumea se înțelegea cu toată lumea. Harap-Alb, tu de ce ești atât de tăcut?

.

HARAP-ALB

Mă gândesc și eu la viitor, ca tot omul, la ce o să fac de acum înainte. Cu haremul o rezolv, dar pe plan profesional nu prea sunt mulțumit. Mă gândesc să încep să lucrez de acasă, că e mai comod. Scap de deplasări, de timp pierdut pe drum, de cheltuieli cu transportul. Nu știu, mi se pare că mi-ar fi mai ușor. Voi ce ziceți?

.

GREUCEANU

Dar ce vrei să lucrezi, talibane? Îți deschizi call center? Te apuci de făcut goblenuri? Sau videochat, că e la modă?

.

HARAP-ALB

Nu, mă, nu-mi schimb meseria. Rămân la terorism că la asta mă pricep cel mai bine. Dacă asta știu, asta fac. Am și diplomă de calificare, și mulți ani experiență, ce rost are să mă reprofilez? Meseria e brățară de aur și nu sunt prost să arunc brățara pe geam. Dar parcă nu mai e rentabil nici să ies cu ea în public, că se fură ca-n codru. Uite, de când suntem în pădurea asta, mi-a furat cineva de cinci ori centura cu dinamită. Ba nu, stai că am găsit-o. Era la brâu și n-o vedeam, că mă uitam în sus. Oricum, dacă îmi fură cineva brățara de aur, nu ajung sărac lipit pământului? De asta zic că aș lucra de acasă, că parcă e mai sigur. Siguranța înainte de toate, nu? De asta și semnăm protecția muncii înainte de fiecare atentat, că nu ne jucăm cu viețile oamenilor.

.

CALUL

Deci tu vrei să organizezi atentate sinucigașe la tine acasă? Și nu te simți în siguranță când faci asta în public, dar acasă da? Deci tu te simți în siguranță când încerci să te sinucizi aruncându-te în aer cu tot cu propria ta casă? Am înțeles bine?

.

HARAP-ALB

Da, mă, ce are? Bine, n-o să lucrez doar de acasă de la mine, că mai vin și pe la voi în vizită. Partea bună la meseria mea e că pot munci de oriunde. Vin pe la voi, bem ceva, mai stăm la bârfă și în timpul ăsta îmi fac și treaba. Ce ziceți? De ce vă uitați așa la mine? Ce, nu e o idee bună? Stați, mă, unde fugiți? De ce vă purtați ca niște nebuni? Băi, opriți-vă, că iar mi-a furat cineva centura cu dinamită! Ba nu, am găsit-o. Tot la brâu era. Opriți-vă, mă, nu mai alergați așa, că încă nu s-au deschis bodegile! Băăă!!! Bine, disperaților, mergeți voi înainte că vin și eu. O iau ușor, că nu mi-e chiar atât de sete. Dar opriți-mi un loc la geam, că sufăr puțin de claustrofobie. Hopa… Stați așa! Nu mișcă nimeni! Fir-ați ai lui Șaitan de infideli! Bă! Care mi-a furat centura cu dinamită?

.

POVESTITORUL

După ce au mai hălăduit o veme, eroii noștri s-au așezat la casele lor. Harap-Alb și-a făcut harem cu fiicele lui Magenta-Împărat, celebrele Ileana Cosânzeana, Iana Sânziana și Geta-Daca, cărora le-a montat centuri de castitate cu dinamită pentru a fi sigur că nu mai zboară din floare în floare. Pentru că Sfânta Duminică a trezit în el instincte gerontofilice, Prâslea s-a însurat pe ascuns cu regina Britaniei. Făt-Frumos a așteptat până s-a inventat clonarea și s-a căsătorit cu varianta sa feminină. Calul i-a rămas alături atât din obișnuință, cât și din milă. Iar Greuceanu a rămas burlac, pentru că nu îl vrea nimeni. Adică a fost cel mai norocos dintre toți. Și au trăit fericiți până la adânci bătrâneți (ale altora, că ei nu pot îmbătrâni) și mai mult ca sigur trăiesc și astăzi, pentru că sunt nemuritori. Iar eu am încălecat pe-o șa a calului năzdrăvan și v-am spus că… urmează genericul imediat după reclame. Nu rimează dar nu-mi pasă, că nu sunt poet. Fiți atenți la generic, că altul nu vă mai arăt! Cine nu-i gata, îl iau cu lopata! Pe locuri… Fiți gata… Start!

.

În rolurile principale:

Făt-Frumos / Făt Superestetic / Păunul efeminat / Handsome Fetus – Făt-Frumos

Harap-Alb / Căpitanul Hipernuclear / Vulpoiul sinucigaș / White Arab – Harap-Alb

Greuceanu / Omul Megatonă / Balena cocalară / Golden Heavyson – Greuceanu de Aur

Prâslea / Puștiul Ultrascurt / Hamsterul de bibliotecă / Sturdy Youngest – Prâslea cel Voinic

Calul năzdrăvan – Calul năzdrăvan

.

În rolurile secundare:

Mulți care nu merită amintiți, că pierdem timpul

 .

Figuranți:

Cam toți sunt plini de figuri, cu mici excepții

 .

Dubluri:

Făt-Frumos – Brad Pitt când era tânăr

Harap-Alb – Johnny Depp când era tânăr

Greuceanu – Luciano Pavarotti când era viu

Prâslea – Justin Bieber când era adolescent

Calul – Mick Jagger

 .

Scenariul:

Claudiu-Gilian Chircu

.

Regia:

Tot Claudiu-Gilian Chircu, doar nu vă așteptați la Tarantino

.

Consultanți:

N-avem, că nu ascultă încăpățânatul ăsta de nimeni

.

Producător executiv:

Calul năzdrăvan (recunoașteți că la asta nu v-ați așteptat)

.

Editor:

Ce-i ăla?

.

Camera:

Ascunsă

.

Lumini:

Doar de la Soare, că s-a scumpit curentul

.

Costume:

Ce a găsit fiecare pe acasă, că n-avem buget

 .

Decoruri:

Nici din astea n-avem

.

Efecte speciale:

Doar defecte speciale

.

Muzica:

Beyonce și Ion Dolănescu. E carte, de unde muzică?

.

Mulțumiri speciale:

Tuturor celor care îndrăznesc să citească asemenea carte

.

.

Aproape toate personajele și întâmplările din acest basm sunt fictive.

Adică nu există.

Încă…

.

Orice asemănare cu personaje și întâmplări reale este pur intenționată.

.

Niciun animal nu a fost rănit în timpul scrierii acestei povești.

Cu excepția personajelor principale.

Dar, din fericire, nu-i pasă nimănui de ele.

.

© 2021 Calul năzdrăvan. Toate drepturile rezervate din timp.

.

Reproducerea sau distribuirea neautorizată a acestei cărți este ilegală și va fi pedepsită cu carceră în iad, crucificare și bătaie la fundul gol.

.

.

[Scenă post-credite]

 .

Undeva în viitor, Greuceanu se află în lift cu o vecină tânără și atrăgătoare. Imediat cum se închid ușile, Greuceanu scapă gaze involuntar.

.

GREUCEANU

Văleu! Ai auzit asta? Zi-mi că ai auzit și tu, zi că nu mi s-a părut!

.

VECINA

Păi da, am auzit…

.

GREUCEANU

Extraordinar! Și doar le-am zis că așa e, dar toți că nu, că am luat-o razna. Acum e clar, că ai auzit și tu! Ești martoră, vecina, dacă vine televiziunea, da?

.

VECINA

Am auzit, dar ce treabă are televiziunea?

.

GREUCEANU

Cum ce treabă are? N-ai zis că ai auzit și tu?

.

VECINA

Ba da, dar ce am auzit?

.

GREUCEANU

Cum ce? Fantoma, clar!

.

VECINA

Care fantomă?

.

GREUCEANU

Fantoma de la noi din bloc, care bântuie liftul! Ai auzit-o și tu, deci nu mi s-a părut.

.

VECINA

Ce fantomă, omule?!?

.

GREUCEANU

A babei care a murit în lift acum mulți ani. Nu ajungea la butonul pentru etajul zece, așa că s-a urcat pe damigeană, a alunecat și a dat cu capul de butonul de alarmă. Când a pornit alarma baba s-a speriat, și-a ridicat fusta ca să-și scuipe în sân și i s-a prins baticul în portjartier. A tras mai tare ca să se elibereze, dar și-a mărit înclinația cocoașei cu vreo cinci grade, de a ajuns până la nouăzeci. Și au găsit-o moartă de căldură, că la nouăzeci de grade practic te sufoci. Începuse să i se topească și proteza, i se scurgea din gură de parcă era terminatorul ăla care se bătea cu Arnold. Ce mai, horror! Și de atunci cică fantoma ei ne bântuie liftul, că baba tot vrea să ajungă la butonul pentru etajul zece. Dar fără damigeană e mai greu, așa că sare din viteză, dă cu manta și, când să ajungă, o trage cocoașa în jos, că unghiul ei este egal cu pătratul ipotenuzei. Face un arc de cerc în aer, se întoarce ca bumerangul și cade pe cocoașă. Care pârâie de zici că s-a copt, încât nu trebuie să-i mai faci țintă. Asta s-a auzit și mai devreme. Dă-te puțin mai în spate, să n-o calci pe hernie, că s-a împrăștiat baba în tot liftul.

.

VECINA

Bine dar… cu mirosul ăsta ce e?

.

GREUCEANU

E de la formol. Adică s-a scurs formolul, că de la atâtea căzături îi mai sare babei vata din nas ca dopul de la șampanie. Și apare gravitația, care trage formolul în jos și rămâne mirosul ei natural, că din extorsiunea cocoașei se formează mucegaiul. Dacă sărea prin spațiu, nu se mai ducea nicăieri formolul, că nu există gravitație acolo. Dar dacă baba a vrut prin lift, uite ce se întâmplă.

.

VECINA

Ok… Dacă zici tu…

.

GREUCEANU

Păi zic, că așa e. Mai bine să te ferești de așa ceva. Dacă mai auzi din astea, zi „Bloody Mary” de 3 ori în gând și fugi acasă. Pune niște sare la ușa de la intrare, niște busuioc sub pernă și pe tine doar un portjartier, că babei îi e frică de așa ceva de când cu baticul. Dar lasă-l la vedere, ca să-l vadă fantoma când apare. Uite, du-te chiar acum, fă cum ți-am zis și vin eu pe la tine puțin mai târziu, să te mai învăț cum să te protejezi de fantomă, că nu e de joacă cu ăstea. Aduc niște vin, că trebuie să îmbătăm baba în caz că te posedă, tu pregătește niște tărie dacă ai prin casă. Și să nu mai zici nimănui, doar televiziunii dacă te întreabă. Fugi și pregătește-te, că vin și eu imediat. Numai nu uita să porți doar portjartierul ăla, că e cel mai important. Pff, de data asta sigur mă însor, că a două sute douăzeci de mii șase sute optzeci și una oară e cu noroc!

.

.

VA URMA?

.

.

[1] Desenele create de cultura Nazca între 650-400 î.e.n.

[2] Centru religios din Mexic, cel mai mare oraș din America precolumbiană

[3] Graficianul acestei cărți, guatemalezul Juan Mairena, care are rădăcini mayașe

[4] Cântăreți de muzică tradițională mexicană

[5] Creatură legendară din folclorul latino-american

[6] Poreclă a lui Miron Cozma, fost lider al minerilor din România

[7] Aluzie la Donald Trump, fost președinte al Statelor Unite ale Americii

[8] Cort amerindian

[9] Colonie căreia i-au dispărut fără urmă toți locuitorii în anul 1590

[10] Aluzie la World Trade Center

[11] Aluzie la procesul vrăjitoarelor din Salem dintre anii 1692 și 1693

[12] Aluzie la Casa Albă, reședința președinților Statelor Unite

[13] „Secretele zeilor” în latină, aluzie la prima carte a autorului

[14] „Grăbește-te încet” în latină

[15] „Dezbină și cucerește” în latină

[16] Din melodia Limbaj de cartier a trupei B.U.G. Mafia

[17] Formulă de salut din Irak, echivalentă cu englezescul „what’s up?”