Pe 9 septembrie 2013, premierul Victor Ponta declara că proiectul de exploatare a aurului de la Roșia Montana „este închis” și că protestele de stradă și-au atins scopul. Anunțul a venit la o oră după ce Crin Antonescu, președintele Senatului pe atunci, declara și el că se opune proiectului. După două zile, când sioniștii sărbătoreau 12 ani de când au distrus World Trade Center, 22 de așa-ziși mineri (în realitate majoritatea fiind angajați ai Roșia Montană Gold Corporation) s-au blocat în mină la Roșia Montană. După doar câteva ore, în noaptea dintre 11 și 12 septembrie, 39 de localități din județul Galați au fost inundate, 9 persoane și-au pierdut viața, 6091 au fost evacuate, 1735 de locuințe au fost inundate iar 35 distruse complet de viitură. Drumul Național 25 a fost blocat, 11 drumuri județene și 463 de poduri au fost afectate de mini-potop iar 3042 de hectare de teren agricol au fost inundate. Ploaia a inundat și orașul Tulcea și câteva localități din județ, provocând pagube estimate la 4.085.396 lei. Noaptea dintre 12 și 13 septembrie a adus și în județul Vrancea ploi care au inundat peste 70 de kilometri de drumuri comunale și ulițe din șapte comune, cele mai mari distrugeri fiind suportate totuși de județul Galați. Tot pe 11 septembrie, statul american Colorado a fost inundat, 1502 case fiind distruse și 17.494 avariate. Șase persoane și-au pierdut viața, alte 11.000 au fost evacuate iar câteva sute au fost declarate dispărute. Orașele Jamestown, Lyons și Longmont au fost transformate practic în insule. „Este fără îndoială un eveniment istoric, care are loc o dată la 500 sau 1000 de ani”, declara Sean Conway, un oficial din comitatul Weld. Deși inundațiile americane au început tot pe data fatidică de 11 septembrie, ele au avut loc după cele din Galați și Tulcea, statul Colorado fiind cu 18 ore în urma României. Tot pe 11 septembrie, inundațiile au provocat o alunecare de teren în zona Veracruz din Mexic, unde au murit 14 persoane, iar diferite cartiere din Mexico City au rămas sub ape. Apoi, Mexicul a fost învăluit mortal de uraganul Ingrid sosit din est și de furtuna Manuel venită din vest, ploile torențiale ducând la câteva zeci de decese. În Acapulco, mii de turiști au rămas blocați iar în est Ingrid a provocat o nouă alunecare de teren, îngropând un autobuz și ucigând 12 persoane. În același timp, la mii de kilometri depărtare, taifunul Man-Yi lovea violent coasta de est a insulei Honshu, aducând ploi torențiale în zona de centru-sud a Japoniei. Deosebit de afectat a fost și orașul Kyoto, unde 260.000 de persoane au fost evacuate. După ce a lăsat în urmă doi morți, sute de răniți și mii de case avariate, taifunul a început să slăbească, transformându-se într-o furtună tropicală.
Să fie doar mâna naturii aceste furtuni apărute în același timp în Europa, Asia, America Centrală și de Nord, care au provocat inundații catastrofale? Să fie o coincidență faptul că potopul din sud-estul României a început după sacrificarea câtorva mii de maidanezi, în nefasta zi de 11 septembrie? Unii îl văd ca pe o pedeapsă divină, ca urmare a sângelui vărsat. Însă nu ar avea sens această variantă, ținând cont că Galațiul este unul dintre puținele județe pacifiste, în care nu au fost nici măcar adunați de pe străzi maidanezii, darămite masacrați. Apele au afectat 39 (3 x 13) de localități din Galați, 3 și 13 fiind unele dintre cele mai importante numere din numerologie (inclusiv din cea iudaică). Puțini știu că, în Afghanistan, 39 este considerat un număr blestemat, fiind asociat cu prostituția. Iar zeița prostituției în majoritatea culturilor, mai ales în Orientul Mijlociu, era Iștar, supranumită adesea și „prostituata divină” sau „vulva cerului”. Conform Talmudului, activitățile interzise evreilor în ziua de Sabbat sunt în număr de 39. De asemenea, Sanhedrinul evreiesc permite 39 de lovituri de bici celor condamnați la 40 de lovituri. 39 de persoane au semnat prima constituție a Statelor Unite ale Americii pe 17 septembrie 1787 (printre care se aflau numeroși sioniști). Dacă acest număr este atât de important pentru sioniști, este posibil ca el să aibă o legătură cu zeița lor, Iștar, așa cum sugerează și „blestemul lui 39” din Afghanistan, iar cele 39 de localități din Galați să poarte „semnătura” autoarei distrugerii. Egiptenii antici chiar au consemnat o întâmplare care dovedește faptul că această zeiță era responsabilă cu distribuirea pedepselor divine. Se spune că Iștar, numită de egipteni Hathor, a fost trimisă de zeul suprem Ra să pedepsească omenirea răzvrătită. Transformată în leoaică, Iștar era cât pe ce să măcelărească întreaga omenire. Însă zeii au revărsat peste câmpii o imensă cantitate de bere, colorată în roșu. Crezând că este sânge, zeița distrugătoare a băut atât de mult încât n-a mai putut vâna, astfel omenirea fiind salvată. Indienii păstrează un mit asemănător, în care distrugătoarea Kali era pe punctul de a distruge omenirea, fiind oprită doar de zeul Șiva. Într-o altă versiune indiană, Ganga, zeița apelor sacre, a fost trimisă pe Pământ pentru a purifica sufletele a 60.000 de copii uciși de înțeleptul Kapila. Zeița a plecat furioasă, înecând totul sub apele ei, fiind calmată doar de același Șiva, care a prins-o și a lăsat-o să plece doar după ce ea s-a liniștit.
Poate nu ar fi prea deplasat să luăm în considerare probabilitatea ca inundațiile catastrofale să fi fost „opera” zeiței Iștar, mai ales că în India a făcut asta cel puțin o dată. Evreii sioniști nu au reușit să-i facă pe plac distrugând intrarea către orașul subteran de la Roșia Montană, astfel că i-au sacrificat mii de câini pentru a fi feriți de mânia ei. Ritualul kabalistic a funcționat, furia zeiței lovind cât mai departe de ei. Dacă sioniștii de la Gabriel Resources voiau să închidă orașul subteran pentru totdeauna, sub un lac de cianuri, înseamnă că îndeplineau voia zeiței lor, probabil pentru a ține pe cineva sau ceva înauntru. Dacă ar fi posibilă această variantă, cum au fost provocate inundațiile? Este absurd să credem că o asemenea entitate ar fi pocnit din degete iar apa ar fi apărut de nicăieri, așa cum se întâmplă în povești. Condițiile meteorologice pot fi controlate, după cum demonstrează proiectul HAARP (High Frequency Active Auroral Research Program). Oamenii au primit tehnologia, inclusiv pe cea a HAARP-ului, de la acele entități pe care le consideră zei. Prin urmare, o entitate precum Iștar nu ar fi apelat la minuni / farmece / magie pentru a inunda mai multe locuri, ci la tehnologia care permite controlul fenomenelor meteorologice.
Ca o curiozitate care ar putea demonstra prezența tehnologiei HAARP, în județul Galați au continuat fenomenele stranii. La mai puțin de două săptămâni după inundații, locuitorii satului Izvoarele din comuna gălățeană Slobozia Conachi susțineau că li se cutremură casele și se aud tot felul de zgomote ciudate din pământ, începând din 23 septembrie 2013. Din cauza zguduiturilor care aveau loc și de șapte ori pe zi, pereții caselor s-au crăpat iar tencuiala a început să cadă. „Se simte de parcă fierbe pământul sub picioare. Se aud bubuieli puternice de sare mâncarea de pe masă. Să vină cineva să spună ce este, că ne cad casele pe noi și nu mai putem dormi de teamă”, declara pentru cotidianul Viața Liberă una dintre localnice, Anca Necula. Și casa parohială din localitate a avut de suferit, preotul satului susținând că, în urma acelor cutremure, poza cu Arhiepiscopul Dunării de Jos, Casian Crăciun, a căzut de pe perete. Primarul comunei Slobozia Conachi nu a reușit să liniștească oamenii, drept pentru care a apelat la ajutorul celor de la Protecția Civilă, însă nici aceștia nu au reușit să descopere motivul fenomenelor din Izvoarele. Drept pentru care, primarul Ion Nicolau a ajuns la concluzia că doar seismologii și geologii pot găsi explicații pentru bubuielile și zgâlțâiturile care i-au îngrozit pe cei 1500 de localnici. „Am chemat doi geologi și un seismolog. Așteptăm să vină specialiștii și abia apoi vom trage concluziile”, a explicat el pentru același cotidian. Până la sosirea specialiștilor, localnicii au dat vina pe cei care exploatau petrol în zonă. Este posibil ca exploatarea petrolului să creeze acele mișcări tectonice care dau naștere sunetelor ciudate și deselor cutremure? Teoretic, da. Practic, șansele sunt mici să se întâmple asta acolo unde a lovit viitura cu doar câteva zile în urmă, mai ales pentru că se extrage petrol în zonă de aproximativ șase decenii, fără să fi avut loc până în 2013 vreun fenomen asemănător. Dacă tehnologia HAARP (sau ceva asemănător) a creat viitura, este posibil ca tot ea să fie responsabilă și pentru mișcările tectonice de atunci.
Lasă un răspuns