În toată această poveste incredibilă mai există (cel puțin) o curiozitate. În 2010 a fost organizat un exercițiu militar comun româno-israelian în Carpații Meridionali, la est de Roșia Montană, în apropiere de Sfinxul din Bucegi și de Vârful Omu, locuri foarte importante pentru daci. Se zvonește că la exercițiu nu au participat doar militari israelieni, ci și un număr destul de mare de rabini. În același timp, în acea zonă era organizată o tabără pentru 65 de copii israelieni, peste 40% dintre cei din tabără fiind parapsihologi. Pe 26 iulie, un elicopter israelian s-a prăbușit inexplicabil în zona Colții Țapului, deasupra Poienii Gutanu, situată în partea vestică a Masivului Bucegi. La bordul elicopterului se aflau șase militari israelieni (din nou, același număr sacru al evreilor) și un român, media lor de vârstă fiind puțin peste 33 de ani (tot unul dintre cele mai importante numere ale evreilor). Dacă zeița sioniștilor este Iștar, personaj simbolizat adeseori printr-o felină, interesant este că operațiunea de recuperare a resturilor elicopterului a fost coordonată de una dintre cele mai celebre unități de elită israeliene, așa-numita Unitate 669, ai cărei componenți sunt supranumiți „pisicile”, după emblema unității – o pisică înaripată. Martorii susțin că, în acea zi, înainte de accident, toată zona cuprinsă între Babele – Vârful Omu – Muntele Gaura a fost survolată de mai multe elicoptere militare, ba chiar au fost zărite echipe de soldați care păreau că păzesc ceva. Un cioban s-a plâns că nu a fost lăsat să treacă cu oile spre Padina de doi „militari care aveau un aparat d-ăla ce parcă măsura curentul”. Exact în acea zonă se află celebra „Gură de Rai”, o pantă cu o suprafață de aproximativ un kilometru pătrat, unde se manifestă o „anomalie magnetică atipică”, așa cum o definesc specialiștii, care are efecte benefice uluitoare asupra organismului uman. Se pare că scopul israeliților în munții Bucegi nu era un exercițiu militar, ci cercetarea secretelor zeului Zamolxe. Despre copiii din tabără se presupune că fac parte din pepiniera de parapsihologi ai Israelului, precum „copiii Geller”. Surprinzătoare este și prezența rabinilor la acele „exerciții militare”, buni cunoscători ai magiei kabalistice. Unii consideră că respectivul elicopter s-a prăbușit din cauza „Gurii de Rai”, acea zonă de anomalie magnetică care face praf orice aparat electronic. Totuși, zona a fost survolată de multe elicoptere care nu au pățit nimic. Prin urmare, nu magnetismul muntelui este răspunzător pentru accident. După cum afirma Nirmod Shefer, șeful Statului Major al forțelor aeriene israeliene, starea tehnică a elicopterului era „excelentă”, prin urmare accidentul nu poate fi pus nici pe seama unor defecțiuni tehnice. Șeful Serviciului Salvamont Bran, Fănica Boboc, declara pentru Mediafax că „elicopterul s-a înfipt într-o stâncă, probabil dintr-o eroare de pilotaj”. Însă este greu de crezut că un pilot experimentat, foarte bine antrenat, ar fi făcut o asemenea greșeală, înfigând aparatul într-o stâncă. Cu opt zile înainte de accident, alte două elicoptere israeliene erau cât pe ce să se prăbușească din cauza unor „defecțiuni tehnice”, aterizând de urgență în zona localității Priboiu din județul Dâmbovița. Care să fie adevărata cauză a prăbușirii elicopterelor? Câțiva soldați români, martori ai accidentului, au acceptat să vorbească sub protecția anonimatului, deși li s-a cerut să jure că vor păstra tăcerea. Cu toții spun că au văzut pe vârful muntelui câțiva oameni care purtau robe albe, lungi, cu mâinile în sus. Imediat s-a iscat din senin o furtună, care a luat pe sus elicopterul israelian și l-a izbit frontal de o stâncă. Apoi furtuna s-a oprit la fel de brusc iar oamenii în alb au dispărut. Israelienii s-au speriat și au părăsit zona de urgență, decizând să pună capăt exercițiului militar. Misterioșii oameni de pe munte par a fi solomonari, membri ai unui ordin străvechi al preoților lui Zamolxis, capabili să controleze vremea (fără tehnologie de genul HAARP, precum sioniștii), care trăiesc ascunși în munți, de unde păzesc tărâmul dacilor. Iar mărturiile acelor martori au dispărut inexplicabil de pe internet, deși puteau fi găsite pe nenumărate site-uri nu cu mult timp în urmă. În 2015 a apărut o nouă mărturie, pe care însă nu o putem verifica, aparținându-i aparent unui general care a ales să nu-și dezvăluie identitatea. Acesta a confirmat povestea care circula cu câțiva ani în urmă și a adăugat că au apărut de nicăieri niște sfere de culoare albă, ce păreau a fi încărcate electric, care au căpătat forma unor bătrâni îmbrăcați în haine albe. S-a auzit un zgomot puternic, ca un tunet, iar o mână imensă, ca un abur, a apucat elicopterul și l-a trântit de munte. Din aparatul de zbor prăbușit a început să se scurgă ceva ca un metal în stare lichefiată. În rândul soldaților martori la evenimentul neobișnuit s-a instaurat o atmosferă de haos și panică.
Nu știm cât adevăr există în aceste relatări, însă putem observa intervenția unor forțe pământene în povestea copilului ucis. Fotografia corpului neînsuflețit al lui Ionuț Anghel, care a circulat atât pe internet, cât și în presă, era în realitate a americanului Taylor Pulliam din Richmond, Virginia, care fusese mușcat de un câine în 2004. Mama sa, Kate Creery Pulliam, a publicat fotografiile și povestea fiului ei în iunie 2009 pe blogul propriu, aceasta fiind adresa articolului respectiv: http://dramamamak8.blogspot.ro/2009/06/warning-graphic-pictures.html. În octombrie 2013 am descoperit blogul. Pe 3 am făcut publică descoperirea mea iar pe 4 octombrie, în mai puțin de 24 de ore, articolul a dispărut de pe blog. După un timp a dispărut tot blogul, cei care încearcă să îl acceseze putând găsi doar mesajul „Blogul de la adresa dramamamak8.blogspot.com a fost eliminat. Această adresă nu este disponibilă pentru bloguri noi”. Am găsit-o pe doamna Pulliam pe Facebook și am contactat-o, încercând să aflu ce s-a întâmplat cu blogul dumneaei și mai ales cu articolul despre Taylor, însă nu am primit niciun răspuns. Mai mult, pe profilul ei nu mai apare Taylor, deși până la mesajul meu era menționat în secțiunea „Familie” ca fiu al ei. I-am trimis și lui un mesaj, încercând să aflu ce s-a întâmplat cu blogul doamnei Pulliam însă, deloc surprinzător, nici din partea lui nu am primit niciun răspuns. Băiatul are un cont pe care nu s-a mai postat nimic din 2014, cu restricții (care nu poate fi nici urmărit, nici adăugat în lista de prieteni). Ceea ce face toată această poveste și mai dubioasă. Din fericire am păstrat încă din 2013 toate datele, inclusiv fotografiile micuțului Taylor. Printre ele o puteți recunoaște pe cea care ne-a fost prezentată ca înfățișându-l pe Ionuț Anghel:
E destul de suspectă tăcerea doamnei Pulliam și a fiului ei, la fel cum e și dispariția articolului cu pricina și, în cele din urmă, chiar a blogului. Cine ar fi putut avea puterea de a șterge un articol de pe un blog american, de a închide blogul și de a o convinge pe doamna Pulliam să păstreze tăcerea?
Lasă un răspuns