După papirusul lui Nabu cel drept, slujitorul divin al adevărului, scribul zeilor și al oamenilor, ai cărui ochi au fost deschiși de Enlil din voia Tatălui ceresc. Găsit într-o veche așezare galică de pe malul Eridanului în anul 32.021 după Potop.
- Zise Enlil Consiliului Zeilor: „Să-i facem Sophiei un trup mai mic, după chipul și asemănarea noastră, ca să stăpânească peștii mării, păsările cerului, animalele domestice, toate vietățile ce se târăsc pe pământ și tot Pământul, care nu-i va mai fi trup, ci temniță”.
- Atunci, luând Enlil țărână din pământ, făcu un trup omenesc după chipul său și o mută pe Sophia în el.
- Apoi aduse Enlil asupra „omului” somn greu și luă una dintre coastele lui, din care făcu un nou trup. Iar pe Sophia o separă cu mânie în două spirite, pe care le închise în cele două trupuri, unul bărbătesc și unul femeiesc. Enki fu numit bărbatul iar femeia, Ninhursag. Sophia dispăru, Gemenii Divini se născură.
- Copiii crescură într-un an cât alții în șapte. El înțelegea misterele a tot ceea ce este ascuns sub bolta cerească și inventă în timp scrierea, gramatica, matematica, legile, astronomia și calendarul, motiv pentru care a fost considerat zeul înțelepciunii. Ea era la fel de inteligentă ca el, nimic din cer și de pe Pământ nefiindu-i necunoscut. Magiciană fără pereche, stăpânea cuvintele puterii, pe care le cunoștea cu pronunția corectă și nu se întrerupea din vorbire, fiind desăvârșită atât în darea poruncii, cât și în rostirea cuvântului.
- Sădi Enlil o grădină în Eden, spre răsărit, și puse acolo „oamenii” pe care-i făcuse ca s-o lucreze și să o păzească. Titluri nobiliare le dădu, rege și regină a Pământului îi numi.
- Când Gemenii împliniră opt ani, zeul le arătă toate animalele și plantele Pământului, făcute de Sophia, să le studieze și să le îngrijească. Iar ei așa făcură și stăpâniră planeta cu tot ce se afla pe ea.
- Când au mai crescut, Enlil îi dădu poruncă lui Enki: „Iată, femeia e os din oasele tale și carne din carnea ta. De toate femelele animalelor poți să te bucuri dar de «fructul» surorii tale să nu te atingi, căci în ziua în care o vei face vei muri negreșit!”.
- Nu fu deloc ușor pentru Enki să respecte porunca. Ninhursag era plină de viață, farmec și voluptate, îmbrăcată cu încântare, afecțiune și tandrețe. Fața ei era frumoasă, ochii strălucitori iar buzele dulci. Totul se înveselea la apariția ei maiestuoasă. Mai ales tânărul zeu.
- Pe când aveau vreo douăzeci și opt de ani, Enki nu mai suportă iubirea pentru sora sa, care îl măcina. Așa că, într-o zi, o întrebă: „Enlil a zis el, oare, să nu mă ating de orice femelă?”. Iar Ninhursag îi răspunse: „De femelele animalelor poți să te atingi numai de mine nu, ca să nu mori”.
- Atunci Enki îi spuse: „Nu, nu voi muri! Enlil știe că în ziua în care voi gusta din «fructul» tău vom fi ca el, cunoscând binele și răul”.
- Iar femeia, socotind că fratele ei are dreptate și, în plus, este plăcut ochilor la vedere și vrednic de dorit, se hotărî să guste din „fructul” oprit.
- „Eu nu cunosc bărbatul, eu nu cunosc dragostea”, îi spuse ea lui Enki. „Ajută-mă să cunosc secretele sexualității, ajută-mă să cunosc iubirea”.
- Se împreună Enki cu Ninhursag, care astfel îi cunoscu bărbăția. De cinci ori o cuprinse în brațe, de zece ori în brațe o strânse. De fiecare dată țipătul ei de plăcere îi făcea penisul să ude șanțurile, sămânța sa formând un lac întreg.
- Enki și femeia lui stăteau amândoi goi în Grădina Edenului și nu se rușinau. Iubirea lor creștea pe zi ce trece, actele lor sexuale se înmulțeau.
- „Îmi voi așeza patul rodnic”, gândea adesea Ninhursag, „îl voi acoperi cu plante de culoarea lapislazulului, o să-mi aduc acolo iubitul, o să-l aduc acolo pe Enki. El își va pune mâna în mâna mea; somnul său e atât de înviorător, apăsarea inimii lui pe inima mea, plăcerea sa este atât de dulce!”.
- Într-o zi, după ce s-au iubit, adormiră pe iarbă, între copaci. Când își deschiseră ochii seara, văzând că erau goi, se grăbiră să se îmbrace, însă hainele lor erau de negăsit. Așa că își cusură frunze de smochin ca acoperăminte.
- Iar când auziră glasul lui Enlil, care se plimba prin Grădină în răcoarea serii, se ascunseră de fața lui printre pomi.
- „Enki, unde ești?”, îl strigă Enlil. Răspuns-a acesta: „Am auzit glasul tău și m-am temut, căci sunt gol, și m-am ascuns”.
- „Din ce pricină ești gol? Nu cumva ai gustat din «fructul» de care ți-am poruncit să nu te atingi?”, întrebă zeul furtunii.
- Răspunse Enki: „femeia pe care mi-ai dat-o să fie cu mine, aceea mi-a dat «fructul» și l-am gustat”.
- Și zise Enlil către femeie: „Pentru ce ai făcut aceasta?”. Iar ea îi spuse: „Enki m-a amăgit și m-a siluit. Mâinile sale murdare și le-a pus pe mine și s-a forțat în mine”.
- Ea își privi fratele cu privirea morții, îi vorbi cu vorbe de mânie și strigă la el cu strigătul vinovăției.
- Dându-i crezare femeii, zis-a Enlil către Enki: „Pentru că ai făcut aceasta, blestemat să fii. Blestemat va fi pământul pentru tine! Dușmănie voi pune între tine și între femeie, între sămânța ta și sămânța ei!”.
- Apoi convocă Consiliul Zeilor, unde Ninhursag își formulă plângerea împotriva fratelui ei. „Iată, Enki s-a făcut ca unul dintre noi, deflorându-și sora”, zise Enlil Consiliului. „Și acum nu cumva să o lase grea ca să trăiască Sophia în veci! Trebuie să ajungă Gemenii Divini egali cu noi, făuritorii lor, care putem vedea departe, care știm totul și vedem totul? Oare trebuie să fie ei înșiși zei?”.
- Decizia Consiliului fu unanimă: Enki și Ninhursag trebuiau despărțiți, pentru a nu se înmulți. Enki trebuia izgonit din Grădina Edenului.
- Tânărul fugi și se ascunse în casă. Însă zeii Celești îl găsiră. În casă intră primul zeu și pe Enki îl împunse cu un ac în obraz, adormindu-l. În casă intră și al doilea, care-l lovi-n obraz cu o bâtă. În casă intrară încă trei și cu toții îl legară și îl luară pe sus.
- După ce îl izgoni pe Enki, Enlil puse sfincși cu săbii de flacără vâlvâietoare pentru a păzi drumurile către Grădina Edenului, ca el să nu se mai poată întoarce vreodată.
- Ninhursag își căută iubitul peste tot, plângând și smulgându-și părul din cap. Asemenea inimii frânte a unei vaci pentru vițelul ei, asemenea inimii frânte a unei mioare pentru mielușelul ei, așa era și inima ei frântă pentru Enki.
- „O, frate al meu, o, stăpâne plecat pe tărâmul tăcerii, revino cu chipul de altădată și stavilă pune durerii! Revino în lume, revino că tare mi-e sete din ochi să-ți sorb chipul pe-ndelete! Mi-s brațele grele, întinse mereu întru a ta ocrotire, trudite-s de-atâta așteptare, trudite-s de-atâta dorire! O, frate, bărbate, stăpâne al iubirii fără de nume, revino în casa ta dragă, întoarce-te-n lume!”
- „Zac precum juncana care muge, stau precum oaia behăind după mieluțul ei. Zac precum juncana care muge, stau precum capra behăind după ieduțul ei. În sanctuarul din adâncuri îl voi căuta! În sanctuarul din înalturi îl voi căuta! Eroul, stăpânul meu, pe unde-i? Mi-e gândul doar la el! Ah, cel flămând de mine, mi-e gândul doar la el!”
- Fără a sta prea mult pe gânduri, se decise să-și urmeze sufletul-pereche. Bătu la poarta Grădinii Edenului strigând: „Portarule, portarule, grăbește-te și porțile deschide mai curând! Nu pregeta, portarule, o clipă și lasă-mă să ies din Grădină. Căci altfel, dacă vrerea ți-e haină, din temelii voi dărâma poarta ușor. Voi smulge ușa cea mare din canaturi, voi frânge balamale, prag, zăvor și porțile cu laturi multe, grele, să le dobor nu mi-ar fi prea greu”.
- „O, zeiță Ninhursag, în poarta grea nu ciocăni!”, îi răspunse paznicul porții. „Merg să-i dau de veste zeului Enlil, stăpânul meu”.
- Zeul furtunii o lăsă să plece cu o condiție: să-și lase în urmă însemnele regale și titlul de regină a Pământului. Ninhursag își lepădă degrabă coroana, cerceii, șiragul de perle, găteala scumpă de la piept, brâul cu piatra nașterii, brățările și veșmintele din partea de jos a trupului. Ieși din Grădina Edenului și se îndreptă către iubitul ei frate, pentru a se desfăta cu iubirea lui.
- În Dilmun, un loc pur, curat și strălucit, unde leul nu omora, lupul nu fura mielul, necunoscut era câinele care ucidea copii, necunoscut era mistrețul care devora grânele, Enki construi orașul Eridu, numit și Urudu sau Nunki.
- Acolo se împreună cu femeia lui care, zămislind, o născu pe Iștar. După ce fata crescu, Enki se împreună și cu ea, din uniunea lor ivindu-se Ninkurra. Zeul o însămânță și pe aceasta, care dădu naștere unei noi fete, Uttu. Bineînțeles, nici Uttu nu scăpă nefecundată. Și astfel Sophia se împărți în mai multe zeități, spiritul ei fiind și în Gemenii Divini, și în copiii lor.
- În acest timp, Enki și Ninhursag creară și alți copii pe cale artificială. Primii astfel născuți au fost Abu, Nintulla, Ninsutu, Ninkasi, Nanșe, Azimua, Ninti și Enșag. Aceștia se înmulțiră și numărul lor crescu foarte mult în timp.
- O parte dintre ei urmau ordinele lui Enlil. Faptele lor bune îi ajutară să evolueze spiritual astfel încât, după moarte, spiritele lor deveneau îngeri. Anunna se numiră ei, zeii cerului.
- A doua parte rămase fidelă Gemenilor Divini. Faptele lor rele îi duseră la involuție spirituală. Igigi, zeii pământului, după moarte deveneau demoni.
- După ce unul dintre ei vărsă sângele altuia, cele două familii se separară. Igigi rămaseră în Eridu, iar Anunna își construiră cetatea Bad-tibira.
- Văzând că Gemenii se înmulțesc considerabil, Enlil se hotărî să coboare din înălțimi pentru a-i opri. Având nevoie de un trup în lumea materială, la adăpostul nopții o însemină artificial pe Ninhursag și se încarnă în copilul astfel născut.
- Enki aștepta ca soția sa să nască pentru a înghiți copilul la fel ca Sophia pe Theletos. Însă Anunna o ajutară să fugă cu nou-născutul în pustiu, pentru a nu fi găsită. Enki se aprinse de mânie pentru că nu-i putu afla ascunzătoarea. De supărare își înghiți toate fiicele, în afară de Iștar, la fel cum Sophia îl asimilase pe eonul ei pereche. Iar Sophia rămase împărțită acum în trei zeități.
- La treizeci de ani, când devenise bărbat în toată firea, Enlil îi adună pe Anunna și porni la luptă împotriva clanului Igigi. Mulți ani dură crâncenul război, însă în final Enlil fu victorios. Lui Enki îi închise trupul în lumea subterană iar spiritul într-o lume imaterială, Tartaros. Pe Igigi îi condamnă la muncă silnică, se înscăună ca rege al Pământului și și-o luă ca soață pe Ninhursag, care i-l născu pe viteazul Ninurta. Și rămase printre zei pentru a se asigura că Sophia nu va obține nicicând prea multă putere.
- Însă Enki nu renunța ușor. Avea nevoie de o nouă armată pentru a-și învinge dușmanul și a-și recupera tronul. Avea nevoie să apară omul.
Lasă un răspuns