După papirusul lui Nabu cel drept, slujitorul divin al adevărului, scribul zeilor și al oamenilor, ai cărui ochi au fost deschiși de Enlil din voia Tatălui ceresc. Găsit într-o veche așezare galică de pe malul Eridanului în anul 32.021 după Potop.
- Pacea se instală printre zeii de pe Pământ. Anu era stăpânul lor din ceruri, Enlil cel de pe Pământ iar Ninurta, conducătorul armatei zeilor Anunna. Ninhursag, ca soață a lui Enlil, era regina lor. Iar Iștar, fiica sa cea mai mare, trăi alături de ea, la palat, ca prințesă.
- „Fie ca zeii decăzuți să ne servească zi după zi”, ordonă Enlil după terminarea războiului. Astfel, Igigi au fost obligați să construiască încă șapte orașe și să muncească în mine, pentru a extrage aurul necesar împodobirii palatelor marilor Anunna, suferind povara trudei istovitoare.
- Munca zeilor era cruntă, zi și noapte fără încetare. În mâinile lor Igigi țineau mistria și coșul cu care se cară cărămizi. Mormăiau încontinuu și șopteau între ei pe la spate, îndurând cu greu chinul și oboseala.
- După douăsprezece veacuri, nemaisuportând munca grea, Igigi își spuseră: „Să mergem să ne plângem căpeteniei noastre, căci el poate să mai ușureze din înrobitorul chin. Adevăratul rege, eroul Enki, să-l invocăm și la el să ne plângem”.
- La adăpostul nopții, pe ascuns, îl invocară pe zeul înțelepciunii, al cărui trup zăcea fără suflare în lumea subpământeană iar spiritu-i era închis în lumea demonilor.
- De dincolo de moarte, Enki le oferi soluția: „Nu avem de ales decât să declarăm război. Să începem, dară, acum, bătălia!”.
- Igigi i-au ascultat porunca. Uneltele și le-au pus pe foc; cuțitele lor uriașe, care scobeau pământul, și ele în foc au pierit. Pe paznicii minelor i-au prins în tunel, i-au legat și i-au dus la poarta regelui Enlil.
- Era trecut de miezul nopții, palatu-i era înconjurat, dar Enlil nu știa. Kalkal, portarul se trezi, îl trezi și pe vizirul Nusku și amândoi, înfricoșați, ascultară vuietul de afară. Apoi, Nusku își trezi stăpânul, din patul său afară îl trase: „Stăpâne, ți-e casa înconjurată, războiul a ajuns la poartă!”.
- Văzând zeul furtunii că Igigi s-au răsculat, convocă în miez de noapte Consiliul Zeilor. Ba chiar și Enki fu invocat. Apoi le spuse răzvrătiților: „Împotriva mea v-ați ridicat? Trebuie să ies ca să mă lupt cu voi? Ce-mi văd ochii? Răscoala voastră a ajuns la poarta mea!”.
- Anu ceru o anchetă iar vizirul Nusku plecă printre Igigi, să afle cine îi conducea. Însă aceștia păstrară secretul, ascunzând implicarea zeului înțelepciunii. „Munca înrobitoare ne ucide zi de zi. Prea mult muncim și ostenim din greu. Noi, toți Igigi, la luptă ne-am ridicat. Nimeni nu ne conduce”, spuseră ei.
- Auzind acestea, Enlil se înfurie. Ori este executat conducătorul răscoalei, ori părăsește el Pământul. „Ia-ți înapoi comanda și toate puterile ce mi le-ai dat”, îi spuse lui Anu, „și alături de tine, în cer voi pleca”.
- Însă împăratul le luă răzvrătiților apărarea: „De ce anume îi acuzi pe ei? Munca lor e grea și osteneala mare. În fiecare zi trudesc, jalea lor e mare și nimeni s-o asculte nu-i”.
- Încurajat de vorbele lui Anu, Enki luă cuvântul: „Pentru că zeița-mamă Ninhursag e aici, să facă o ființă primitivă care să poarte jugul și să muncească în locul zeilor. Iar astfel zeii decăzuți vor fi ușurați de povară și se vor odihni”.
- După ce se sfătuiră, marii zei din Consiliu acceptară soluția lui Enki și zeiței-mamă îi ordonară: „Tu, care ești zeița nașterilor, fă un muncitor! Creează un muncitor primitiv și el să poarte jugul de azi înainte! Să poarte el jugul dat de Enlil, muncitorul să facă de astăzi munca zeilor!”.
- Regina Ninhursag acceptă, adăugând că are nevoie de ajutorul lui Enki. Astfel, zeul înțelepciunii fu înviat, din tenebrele Tartarosului spiritul îi fu readus și pus înapoi în trupul său.
- În casa lui subterană din Abzu, cei doi se apucară de treabă. „Creatura pe care o vrei există”, îi spuse el. „Ia cel mai dezvoltat tip de maimuță și lipește-i chipul zeilor! Amestecă-ntr-un vas țărâna de la Capătul Lumii adusă, chiar de deasupra lui Abzu, și modeleaz-o după formă. Zei buni și pricepuți eu voi chema s-aducă țărâna așa cum trebuie”.
- „Voi pregăti o baie pentru purificare, sânge să luăm de la un zeu. Din carnea sa și din sângele său Ninhursag să amestece țărâna”, zise Enki. În acel lut scuipară marii zei, pentru a-i da măsura potrivită. „În țărână, zeul și omul vor fi amestecați, ca unul să fie. Și până la sfârșitul zilelor carnea și sufletul, prin frăția de sânge să fie unite. La semnul meu viața să triumfe ca asta să nu fie uitată în veci. Sufletul pe veci prin frăția de sânge să fie legat”, mai spuse zeul înțelepciunii.
- În fața ei așezat, o îndemna să continue. După ce recită incantația, Ninhursag mâinile și le puse în țărână, amestecul făcându-l. Apoi, Enki impuse amestecului îndatoririle zeilor, pentru a-i elibera pe Igigi.
- În casa lui Enki din Abzu fură aduse șapte zeițe ale nașterii, înțelepte și știutoare. Ninhursag modelă șapte bucăți de lut. Puse o parte dintre ele în dreapta, iar pe celelalte în stânga. Între ele așeză, apoi, forma.
- Zeițele nașterii fură ținute împreună. Ninhursag stătu cu ele, lunile numărând. Luna a noua, sorocul, încet se apropia. Când a zecea lună sosi, vremea deschiderii pântecelor trecuse. Zeița înțelese ce se întâmplase. Își acoperi capul și începu moșitul. Bustul și-l încorsetă și pronunță binecuvântarea. Trase o formă; în ea era viață.
- Cele înțelepte și învățate, cele șapte zeițe ale nașterii se adunară. Unele născură băieți, din altele se născură fete. Ninhursag le aduse apoi tuturor suflarea vieții. Creaturile erau oamenii, creaturile zeiței-mamă.
- Însă creaturile erau defecte. Una avea o hibă la un braț. A doua avea un tic, clipea într-una. A treia era schiloadă. A patra avea ejaculări necontrolate. A cincea era o femeie stearpă. A șasea nu avea organe sexuale. Iar ultima suferea de dureri de cap, brațele și picioarele îi erau neputincioase iar ochii, gâtul, inima, plămânii și intestinele îi erau afectate.
- Un veac se chinuiră Enki și Ninhursag să facă omul. Un veac să-l creeze fără defecte. În cele din urmă reușiră. După o sută de ani, zeița ridică omul în brațe și strigă: „L-am creat! Cu mâinile mele l-am făcut!”.
- Consiliul Zeilor fu anunțat. Igigi, aflând că au scăpat de munca grea, cu toții laolaltă alergară să-i sărute zeiței picioarele. Din acel moment omul va purta jugul zeilor.
- Când oamenii fură făcuți, nu știau să mănânce pâine, nici cu haine goliciunea să-și acopere. Ierburile le pășteau ca oile, din bălți beau apă, ca fiarele pădurii.
- În casa sa subpământeană din Abzu Enki i-a ținut. Doar pentru el, fără să-i împartă cu ceilalți. Aflând, Enlil aduse arma Alani, căreia ca pe o coroană îi puse pe cap sfărâmătorul de pietre. Săpă în pământ cu ea până ajunse în locul de unde s-a împrăștiat carnea. Din groapă văzu capul omului, din pământ ieșeau oamenii spre Enlil. Iar privirea sa asupra lor zăbovi multă vreme. Apoi îi duse celorlalți.
- Zeii cerului și ai pământului pășiră spre el. Brațele și le ridicară mulțumind, ungându-i inima cu laude. Oameni îi ceruseră, oameni le-a adus. Oamenilor le dădură târnăcopul să-l poarte, ca ei să se poată odihni.
- În casa sa din subteran, Enki continua să facă noi ființe. Ființe hidoase, create din bucăți diferite. Oameni cu două aripi, unii cu patru și cu două fețe. Oameni cu un trup și două capete, de bărbat și de femeie. La fel și părțile celelalte ale trupului. Unii cu picioare și coarne de țap. Alții cu picioare de cal. Și tauri cu cap de om erau, și câini cu cozi ca de pește. Mai erau și cai ce aveau capete de câini, și oameni și alte animale cu capete de cal și cozi de pește. Și tot felul de dihănii cu formă de balaur. Erau îmbinări din toate făpturile Pământului în casa lui Enki din subteran, care încă încerca să-și făurească o armată. Și nimeni nu avea habar ce se întâmpla acolo.
Lasă un răspuns