EZ 4. Cartea păcatelor

După papirusul lui Nabu cel drept, slujitorul divin al adevărului, scribul zeilor și al oamenilor, ai cărui ochi au fost deschiși de Enlil din voia Tatălui ceresc. Găsit într-o veche așezare galică de pe malul Eridanului în anul 32.021 după Potop.

 

1. Văzând că oamenii lui și ai lui Ninhursag au oprit revolta zeilor Igigi, Enki ceru să fie lăsat să umble pe Pământ și să i se dea un teritoriu. Astfel, măritul Anu, împăratul ceresc, fu nevoit să împartă Pământul în două. Partea de miazăzi a planetei îi reveni lui Enlil, iar partea de miazănoapte lui Enki.
2. Nemulțumit de împărțire, Enlil părăsi Pământul și se întoarse acasă, în lumea eonilor. Împăratul nu avu de ales decât să-i lase zeului înțelepciunii planeta spre administrare, iar pe Igigi să-i însărcineze cu supravegherea oamenilor. Astfel, aceștia ajunseră paznicii închisorii Sophiei, care nu lasă omenirea să părăsească Pământul.
3. Rămas nesupravegheat, al planetei stăpân, Enki își continuă experimentele, încercând să creeze supraoameni care să-i formeze armata. Când începură a se înmulți oamenii pe pământ și li se născură fiice, Igigi își aleseră dintre ele soții, care pe cine a voit, la ordinul stăpânului lor, Enki: „Veniți să ne alegem femei dintre oameni și să avem copii cu ele!”.
4. Toți își luară neveste și începură să se împreuneze cu ele și să trăiască cu ele. Iar ele rămaseră grele. În vremea aceea, de când Igigi începuseră a intra la fiicele oamenilor și acestea începuseră a le naște fii, se iviră pe Pământ semizeii, vestiții viteji din vechime. Multe fapte de vitejie făcură copiii zeilor.
5. Enki nu uitase însă cel mai arzător vis al său, acela de a avea un moștenitor cu sora sa geamănă. Un băiat care să-i recupereze tronul Pământului, care să-i conducă armata într-un nou război împotriva celeștilor Anunna. Un băiat după chipul și asemănarea sa.
6. Așa că merse plin de furie în palatul lui Enlil, unde o însămânță pe Ninhursag. În laborator făcuse el amestecul pe care i-l implantă ei în pântec, pentru a fi sigur că un fiu i se va naște. Nu orice fiu, ci o clonă a lui.
7. După nouă luni, la naștere moașele sosiră. În brațe luară copilul și-l puseră pe genunchii lui Enki. Îndată-ncepu el să dezmierde pruncul, fiind gata să-i dea un nume. Enki își zise atunci în sinea lui: „Ce nume oare-i voi alege acestui prunc pe care mi l-a dat zeița-mamă? Marduk să se cheme! Să crească pân-la ceruri și s-ajungă stăpân peste lumea eonilor! Lovească-l pe Enlil, să mi-l fărâmițeze ca pe o pleavă și să-l zdrobească sub călcâi ca pe o furnică! Să-l frângă ca pe o trestie uscată, să împrăștie zeii din ceruri ca pe păsări și să-i zdrobească pe toți, ca pe un taler gol!”.
8. În camera sorții, la locul destinelor, un nou zeu stătea, iscusit și înțelept. În inima Adâncului fu născut Marduk, copia perfectă a tatălui său.
9. Copilul crescu în palatul lui Enlil, ca fiu al său, al doilea după Ninurta. Nimeni nu-i cunoștea adevăratul tată, în afară de mama lui, Ninhursag. Care îi spuse adevărul după ce crescu.
10. Pe la douăzeci de ani, tânărul Marduk i se plânse mamei sale: „Am prieteni care și-au luat neveste. Am tovarăși care și-au luat soții. Spre deosebire de prietenii mei, eu nu mi-am ales o soție. Nu am soție, nu am copii”. Drept pentru care Ninhursag i-o alese ca soție pe sora lui, Iștar, prima dintre copiii ei și ai lui Enki.
11. Nu după mult timp Iștar rămase grea și i-l născu lui Marduk pe Nabu. Acesta crescu un om al adevărului, cinstit și neprihănit, un adevărat model pentru oameni.
12. După ce făcură copii cu fiicele oamenilor, Igigi le împărtășiră odraslelor lor câteva dintre secretele cerului. Îi învățară cum să făurească cuțite, scuturi și zale, cum să-și facă brățări și diferite podoabe, cum să facă focul, însușirile ierburilor, mersul aștrilor cerești, agricultura, creșterea animalelor și tainele magiei. Le oferiră muritorilor muzica, dansul și calendarul. Aceste daruri făcură să crească răul în oameni iar Pământul se umplu de silnicii. Nelegiuirea se întinse, depravarea se înmulți, creaturile lui Enki încălcau orice ordin și distrugeau tot ce le ieșea în cale. Și astfel Igigi, paznicii închisorii pământene, se asigurară că spiritele oamenilor nu se vor elibera vreodată din ciclul reîncarnărilor pentru a se uni cu sursa lor, Enlil.
13. Însă Nabu, om al adevărului, cinstit și neprihănit, nu mai suportă răutatea care cuprinse tot Pământul din pricina zeilor decăzuți, Igigi. Așa că plănui să îi anunțe pe Anunna. Plănuia să ajungă chiar în fața împăratului Anu.
14. Într-o zi, găsind una dintre păsările metalice cu care Igigi se deplasau prin aer, se decise să o fure, pentru a ajunge cu ea la zeii celești. Însă cum nu știa să o conducă, se prăbuși cu ea și îi rupse o aripă. Se înfățișă în fața lui Enki și îl minți că a blestemat pasărea de metal pentru că a zburat prea aproape de barca lui, ceea ce a pricinuit ruperea aripii. Iar slăvitul Anu a aflat de fapta lui și îl așteaptă în cer, pentru explicații.
15. Însă zeul înțelepciunii, care cunoștea tot ce se întâmpla în cer și pe Pământ, nu putea fi păcălit. Intui planul lui Nabu dar se prefăcu că îl crede. Așa că își îndemnă nepotul să poarte în fața împăratului părul răvășit și haine cernite. „Când Anu te va îmbia cu pâinea morții, nu cumva să mănânci din ea. Când te va îmbia cu apa morții, nu cumva să bei din ea. Dacă îți va dărui un veșmânt, tu să-l îmbraci. Dacă vei primi oloi, unge-te cu el. Nu trece cu vederea povața pe care ți-am dat-o, nu uita ceea ce ți-am spus!”, îl sfătui zeul. Apoi îl ajută să aleagă calea cerurilor printr-o poartă bine păzită, interzisă muritorilor.
16. Nabu ajunse în lumea eonilor, într-un mare palat, clădit din pietre de cristal, care avea un tavan ca o cărare de stele și fulgere, între ele aflându-se heruvimi de foc, și pereți înconjurați de un foc puternic. De acolo intră într-o încăpere care avea poarta, podeaua și tavanul ca de foc, iar deasupra fulgere și o cărare de stele. Acolo îl întâlni pe Anu, care ședea pe un tron măreț, ca de cristal, cu roți ce străluceau ca Soarele.
17. Nabu îi povesti tot ce se întâmpla pe Pământ. Împăratul îl privi cu neîncredere, ținând cont de aspectul lui neîngrijit. „Oare de ce a dezvăluit Enki unui om neînsemnat tainele cerului și ale Pământului?”, se întrebă Anu. Însă nu lăsă nerăsplătită fidelitatea celui din fața sa. „Pâinea vieții să i-o aducem, ca să mănânce!”, ordonă el, oferindu-i nepotului lui Enki viața veșnică.
18. Însă Nabu nu știa ce i se oferise și respectă învățăturile lui Enki. Când pâinea vieții îi fuse adusă, el nu mâncă din ea. Când apa vieții îi fuse adusă, el nu bău din ea. Când i se aduse un veșmânt curat, el îl îmbrăcă. Când îi fuse adus oloi, el se unse singur.
19. Uimit, Anu îl întrebă: „De ce n-ai mâncat și n-ai băut? Nu vei avea parte de viață fără de moarte. Oh, prefăcută omenire!”. Spășit, Nabu recunoscu că a urmat sfaturile zeului înțelepciunii. Atunci, Anu înțelese că Enki i-a întins o cursă muritorului.
20. „Nabu, scrib al dreptății”, îi zise împăratul. „Du-te și spune-le zeilor Igigi care s-au pângărit cu femei, și-au luat soții și au făcut cu ele așa cum fac copiii Pământului: «Voi ați adus mare nimicire asupra Pământului. Și nu veți cunoaște pacea și nici iertarea păcatelor; și câtă vreme ei se bucură de copiii lor, vor vedea moartea celor iubiți de ei; se vor plânge de nimicirea copiilor lor și vor cere îndurare veșniciei, dar îndurare și pace aceștia nu vor avea». Însă copiii oamenilor nu vor pieri din pricina tainelor pe care Igigi le-au descoperit și i-au învățat pe fiii lor, ci numai zeii decăzuți vor primi osânda divină. Pământul va fi curățit de toată murdăria, de toată păcătoșenia, de toată suferința și de toată pedeapsa, și nu le voi mai trimite niciodată peste acesta cât vor dura neamurile și în veci. Și în acele zile voi deschide tainițele binecuvântării care se găsesc în cer, pentru a le răspândi pe Pământ asupra muncii și lucrului copiilor oamenilor. Iar adevărul și pacea vor lucra împreună câte zile va avea lumea și cât vor dăinui neamurile oamenilor”.
21. Nabu se întoarse pe Pământ, la zeul înțelepciunii, și îi spuse: „Mărite Enki, pacea nu o vei afla, o grea osândă ți-a fost rânduită. Și tu nu vei cunoaște îndurare și nicio rugăminte nu-ți va fi ascultată, din pricina fărădelegilor pe care tu le-ai arătat și din pricina tuturor lucrărilor nelegiuite, nedrepte și pline de păcat pe care le-ai pregătit pentru oameni”.
22. Toți Igigi se prefăcură înfricoșați și îi cuprinse un tremurat îngrozitor. Enki, de asemenea, își jucă rolul. Îl rugă pe Nabu să-i scrie împăratului o petiție în numele său, prin care cerea îndurare. Și toți începură să plângă, având fețele acoperite. Însă totul decurgea conform planului.
23. În lumea eonilor, Anu îl chemă pe Enlil și îi porunci: „Pornește către copiii născuți din destrăbălare și către cei răi și nimicește copiii zeilor Igigi din mijlocul oamenilor. Și împinge-i unul împotriva celuilalt ca să se omoare de unii singuri în luptă, căci zile nu vor mai avea. Și nici o rugăminte a taților lor nu va fi ascultată, căci aceștia nădăjduiesc că odraslele lor vor avea vieți veșnice și că fiecare dintre ei va trăi cinci sute de ani. Du-te, leagă-l pe Enki și pe ajutoarele lui care s-au împreunat cu femeile, spurcându-se cu ele în necurăția lor. Iar când fiii lor se vor fi omorât unul pe celălalt și când ei vor vedea nimicirea celor iubiți de ei, leagă-i trainic timp de șaptezeci de neamuri, până în ziua judecății și sfârșitului lor, până la judecata ce va fi pentru vecii vecilor. În acele zile ei vor fi aruncați în prăpastia de foc, în chinurile temniței în care vor rămâne pe vecie. Și toți aceia care vor fi osândiți și nimiciți vor fi de acum încolo legați de ei până la sfârșitul tuturor neamurilor. Nimicește tot răul de pe fața Pământului, fă ca toată fărădelegea să se sfârșească și fă ca răsadul dreptății și al adevărului să iasă la iveală și să fie ca o binecuvântare. Iar faptele dreptății și ale adevărului să aducă bucurie veșnică”.
24. Enlil se-ntoarse pe Pământ. Îl prinse pe Enki și îl crucifică pe vârful Omu din munții care-nconjurau Grădina Edenului. O mașinărie îi smulgea zilnic ficatul zeului înțelepciunii iar energia muntelui i-l regenera. Astfel, răzvrătitul fu condamnat la suferință veșnică.
25. „Această mașinărie e dovada libertății mele în fața cerului”, striga osânditul. „Ea îmi scurmă ficatul, dar ceea ce urmărește Enlil este să-mi ucidă memoria, să mă facă să uit că am dat oamenilor iluminarea. Însă nu le-am dat-o ca s-o arunc în noroi. Scoțându-i din prostia în care zăceau, eu i-am făcut iscoditori și meșteșugari. Înainte nu știau să folosească nici cărămizile, nici cheresteaua pentru a-și clădi case. Ci trăiau ca lacoma furnică în bordeie întunecoase, săpate sub pământ. Eu i-am învățat răsăritul și asfințitul astrelor. Pentru ei am găsit cea mai frumoasă dintre științe, aceea a numerelor. Eu am alcătuit îmbinarea literelor și am întemeiat memoria, sufletul vieții. Eu am fost cel dintâi care am pus vitele la jug. Prin mine, telegarii învățați la ham au ajuns să tragă carele, întru desfătarea belșugului. Prin amestecurile salvatoare pe care i-am învățat să și le facă, toate bolile se vindecă. Eu am întemeiat, în toate ramurile, arta de a ghici viitorul. Bunurile folositoare îngropate în pământ: arama, fierul, argintul și aurul, cine s-ar putea lăuda că le-a descoperit înainte de mine? Eu voi fi veșnic pedepsit, însă învățăturile mele nu vor mai putea fi șterse din memoria oamenilor în veci!”.
26. Așa grăia zi după zi zeul înțelepciunii, însă nu era nimeni care să-l audă. Sau care să-i curme suferința.