EZ 5. Cartea războiului

După papirusul lui Nabu cel drept, slujitorul divin al adevărului, scribul zeilor și al oamenilor, ai cărui ochi au fost deschiși de Enlil din voia Tatălui ceresc. Găsit într-o veche așezare galică de pe malul Eridanului în anul 32.021 după Potop.

1. Aflând ce s-a întâmplat, Marduk îl chemă pe fiul său, Nabu: „Anu ți-a promis că oamenii nu vor pieri din pricina tainelor ce le-au fost descoperite, ci numai Veghetorii vor fi pedepsiți? Ei, bine, te-a înșelat. Iată planul zeilor celești pentru Pământ, cărora le-ai oferit fidelitatea ta”.
2. Pe o mare de sticlă, asemenea cu cristalul, îi arătă viitorul. Nabu văzu prăpăd pe Pământ, întors pe dos cu tot cu locuitorii săi, cerul care se prăbuși pe el, munții agățați deasupra munților, colinele scufundate în coline, copacii rupți și aruncați într-o mare genune și oameni îngroziți, care fugeau în toate părțile, încercând să scape de urgie. Iar la urmă un potop care se revărsă pe întregul Pământ, distrugând toată suflarea.
3. Profund dezamăgit de împăratul ceresc, care plănuia să distrugă oamenii pe care el încerca să îi salveze, Nabu se hotărî să își ajute tatăl. Marduk îl trimise să le ducă oamenilor religia, inventată de Enki pentru a-și asigura sprijinul muritorilor. Nabu deveni primul preot al Pământului, mâna dreaptă, mesagerul, scribul și moștenitorul lui Marduk, care îl înscăuna în cetatea Sippar, noua capitală a lumii.
4. Apoi, Marduk porni să își salveze tatăl, către vârful Omu din munții ce înconjurau Grădina Edenului. Când decolă cu Discul Înaripat, aparatul său de zbor, pământul se cutremură, norii se împrăștiară iar apele se tulburară. În urma sa, un imens nor de pulbere acoperea câmpiile.
5. Pe vârful Omu el ajunse, rupse lanțurile de pe columna ce atingea cerul, își luă tatăl în Discul Înaripat și îl duse în casa subpământeană a lui Enki. Acolo îi convocă pe mai marii zeilor Igigi și le spuse că el, Marduk, este fiul și moștenitorul zeului înțelepciunii, adevăratul conducător al Pământului. Și că el, Marduk, îi va conduce pe Igigi, semizei și oameni într-un nou război împotriva zeilor Anunna, pentru a recupera tronul planetei.
6. Iar ei i se închinară lui Enki, fiindcă i-a dat lui Marduk stăpânirea. Și i s-au închinat mărețului Marduk zicând: „Cine este asemenea lui și cine poate să se lupte cu el?”
7. Întors la suprafața pământului, Marduk convocă Consiliul Zeilor. Toți marii Anunnaki, celești și pământeni, se strânseră la cererea lui. Anu conducea adunarea, la dreapta lui se afla Enlil și fiul acestuia, Ninurta, lângă el. În stânga împăratului celest stătea zeița Ninhursag, la stânga ei șezând Iștar, marea prințesă a Pământului.
8. În fața marilor Anunnaki, Marduk își declară originea. „Nu Enlil e tatăl meu, așa cum se crede”, zise el. „Ci Enki, adevăratul rege al Pământului. Prin urmare, tronul lui mi se cuvine mie, fiul și moștenitorul lui de drept!”.
9. După ce opri murmurul din sală, Anu refuză cererea tânărului zeu. „Nu e posibil așa ceva”, zise el. „Ești fiul lui Enlil și toată lumea știe asta. Nu încerca să-i furi moștenirea lui Ninurta, fratele tău cel mare, primul fiu și moștenitorul lui Enlil”.
10. Însă marea zeiță Ninhursag luă cuvântul. „Are dreptate fiul meu”, spuse Consiliului. „Când Enlil era plecat de pe Pământ, Enki m-a vizitat în casa mea și m-a lăsat grea. Marduk este, într-adevăr, fiul zeului înțelepciunii. Iar după legea lui Anu, tronul Pământului este într-adevăr al lui”.
11. Enlil nici nu voi să audă. Ceru Consiliului să fie dată afară din sală marea zeiță, amenințând că va ucide cu sceptrul lui uriaș câte un zeu pe zi dacă ei nu i se interzice accesul la judecată. Anu îi acceptă fiului său cererea iar Ninhursag fu izgonită. Iar Consiliul se întruni pe o insulă, departe de ea.
12. Însă mama zeilor și a oamenilor nu putea fi dată deoparte. Se deghiză și își făcu apariția, seducându-l pe Enlil. Îi povesti zeului furtunii o istorioară foarte tristă, despre un fiu căruia i-a fost furată moștenirea. Iar Enlil, care aproba tot ce spunea ea, pentru a o cuceri, recunoscu că fiul legitim trebuie să fie succesorul tatălui său. Auzind asta, Ninhursag își recăpătă înfățișarea reală și ceru Consiliului ca Marduk să primească tronul, cu toții fiind martori la declarația lui Enlil. Însă Anu refuza în continuare să ia o decizie iar judecata se amână.
13. A doua zi, în fața Consiliului fu chemat înțeleptul Nabu, să îi testeze genetic pe cei doi pretendenți ai tronului. Acesta descoperi că Marduk nu era doar fiul lui Enki, ci și clona zeului înțelepciunii. Prin urmare, pretenția sa la tron era îndreptățită.
14. „Nici nu contează dacă e sau nu fiul lui Enki”, răbufni Enlil. „Eu sunt fiul lui Anu iar pe Pământ primul fiu al zeiței Ninhursag. Prin urmare, lumea aceasta e a mea”.
15. Însă Ninhursag îi aminti că Pământul, închisoarea răzvrătitei Sophia, îi fu dat ei, lui Enki și urmașilor lor. Iar Anu chiar îi numise pe ei, Igigi, paznici ai închisorii spiritelor închise în ciclul reîncarnărilor. O parte dintre zei îi dădu dreptate iar împăratul ceresc refuză în continuare să aleagă un rege.
16. Văzând că nu are sorți de izbândă, Enlil îi propuse lui Marduk o întrecere. Sub apă să stea amândoi iar cel care rezistă cel mai mult să primească tronul. Marduk se învoi și cei doi zei se scufundară în apă. Însă Ninhursag îl lovi pe zeul furtunii cu un harpon, încercând să îl facă să renunțe.
17. Enlil plecă să anunțe Consiliul Zeilor cele întâmplate, dar Anu refuza în continuare să aleagă un rege. După legea lui, Marduk era adevăratul moștenitor. Însă nu putea lăsa planeta zeilor Igigi, de Enlil pe tron era nevoie pentru a-i ține în frâu. Așa că se ferea să ia o decizie, lăsând totul la voia întâmplării.
18. În fața Consiliului, Enlil propuse o nouă cursă. De bărci motorizate, de această dată. Marduk însă trișă și îi sabotă rivalului său ambarcațiunea, care se scufundă în timpul întrecerii. Acesta îl atacă pe tânărul său competitor și astfel se încinse o luptă în toată regula, fiind necesară intervenția celorlalți zei pentru a-i despărți.
19. Realizând că întrecerile nu rezolvă nimic, Enlil îi declară război fiului lui Enki și se retrase pentru a-și pregăti armata. Marduk plecă în Egipt, la Behdet, acolo unde își înființase o topitorie de metale din care se făureau arme unice și armuri pentru oastea sa. Acolo îl așteptau soldații săi, acoperiți cu platoșe din fier divin, înarmați până în dinți și gata de luptă. De acolo a plecat oastea lui Marduk să o caute pe cea a lui Enlil.
20. În districtul Ua-Ua, Marduk se îmbarcă în Discul Înaripat. Din tăria cerurilor văzu un grup de dușmani, pe care îi atacă din spate. Din partea anterioară dădu drumul peste ei unei furtuni pe care nici cu ochii nu o vedeau, nici cu urechile nu o auzeau. Tuturor le aduse moartea într-o clipă, nicio făptură nu scăpă cu viață.
21. Într-un alt loc, pentru că nu-și vedeau de sus dușmanii ascunși, Enki și Iștar călătoreau pe apă. Soldații lui Enlil le loviră barca însă Marduk sosi la timp, însoțit de ajutoarele sale, care slujeau ca războinici, fiecare cu fierul divin și cu un lanț în mâini. Au ucis atunci în apă șase sute cincizeci și unu de dușmani. Iar Enki îi spuse fiului său: „Fie ca acest loc să fie cunoscut ca locul unde s-a consacrat prima ta victorie în ținuturile de sud!”.
22. Nu doar Enki s-a bucurat de victoria lui Marduk. În Consiliul Zeilor, Nabu le spuse celorlalți zei: „O, zei din ceruri, să se bucure inimile voastre! O, zei de pe Pământ, să se bucure inimile voastre! Tânărul Marduk va aduce pacea, după ce a izbutit să facă fapte miraculoase în această campanie”.
23. Însă pacea era departe, războiul zeilor fiind abia la început. Deși avea o oaste inferioară numeric, Enlil nu renunța.
24. În Egipt, în timp ce oastea rebelilor Igigi înainta spre nord, zăriră două străluciri pe o câmpie, la sud-est de Waset. Atunci, Enki dădu comanda: „Aceia sunt dușmanii. Marduk să-i măcelărească”. Iar tânărul zeu mare masacru făcu în rândurile inamicilor.
25. Oastea zeilor Anunna se îndreptă spre miazănoapte. Se opri în ținutul lacurilor, cu fața spre marea dosnică a Mediteranei. Inimile lor erau împietrite de frica lui Marduk, care îi urma îndeaproape, în barca lui Enki, cu fierul divin în mână. Și toate ajutoarele lui, înarmate cu arme din fier, erau rânduite în jurul său. Însă nu reuși să-și găsească dușmanii. Timp de patru zile și patru nopți cutreieră apele în urmărirea lor, fără a vedea măcar unul.
26. Enki îl sfătui din nou să se înalțe cu Discul Înaripat, iar Marduk își zări dușmanii. Își azvârli Lancea Divină după ei, făcând mare prăpăd în rândul lor. Îi ucise aproape pe toți și luă o sută patruzeci și doi de prizonieri. Puținii care au reușit să scape fugiră pe lângă lacul din miazănoapte, mergând spre Mediterană. Însă Marduk le lovi inimile cu frică iar ei se abătură dinspre lacul de la apus spre apele din regiunea Mer, în scopul de a se ascunde în țara lui Enlil.
27. La graniță mai avu loc o luptă, Marduk executând și capturând trei sute optzeci și unu de inamici. Apoi îi urmări pe supraviețuitori în țara lui Enlil care se înfurie atât de tare încât ieși în fața tânărului zeu pentru o confruntare directă.
28. Prima lor luptă avu loc la Lacul Zeilor, cunoscut de atunci ca Lacul Bătăliei. Marduk reuși să-și lovească adversarul cu Lancea Divină. După ce Enlil căzu, tânărul îl duse în fața lui Enki. Picioarele zeului furtunii erau înlănțuite iar gura îi fusese închisă dintr-o lovitură de ghioagă.
29. Enki își lăsă fiul să decidă soarta dușmanilor capturați iar Marduk începu să-i execute, tăindu-le capetele. Mamei sale, Ninhursag, i se făcu milă de Enlil amintindu-și că, pe Pământ, el soț și fiu îi era. Îl eliberă pe ascuns iar el fugi printr-un tunel subteran.
30. Cuprins de furie văzându-i slăbiciunea, Marduk își renegă mama. Îi smulse coroana de regină de pe cap și în praf i-o aruncă. „De astăzi înainte nu te mai numesc mamă a mea”, îi strigă el. „Dacă ți-e milă de Enlil, atunci el să fie fiul tău!”. Și plecă, furios, să-și caute inamicul. Tânărul Nabu de jos luă coroana și bunicii sale pe cap i-o puse. „Tu ești regina Pământului și așa vei rămâne, indiferent de faptele tale”, îi spuse el lui Ninhursag. Iar ea, plângând, se întoarse în tabăra zeilor Anunna.
31. La adăpostul nopții, pe furiș, Enlil în casa lui Marduk intră. Găsindu-l dormind, fără a sta pe gânduri îi scoase ochii din orbite. Rămas orb, tânărul zeu orbecăi către deșert, unde fu găsit de sora și consoarta sa, Iștar. Zeiță îl vindecă iar după ce își recăpătă vederea, Marduk fu pregătit din nou de luptă.
32. După câtva timp urmă o serie de lupte aeriene. În Discul său Înaripat, Marduk atacă naveta lui Enlil, Pasărea Cerului. Un trăsnet aruncat din carul zeului furtunii distruse Discul, așa că Marduk continuă lupta din cel al tatălui său. Cu arma celor treizeci, o rachetă triplă, ca un harpon, tânărul zeu își atacă adversarul. Lovit, Enlil reuși să se retragă și să se ascundă.
33. Sătui de război, zeii din Consiliu îi cerură sfatul lui Enki, neștiind că el era cel care conducea armata lui Marduk din umbră. Iar zeul înțelepciunii le ceru să-i întroneze fiul amenințând că, dacă voia nu-i este îndeplinită, pe Pământ va elibera toate spiritele defuncților din Lumea de Dincolo. Consiliul se cutremură însă, de teama lui Enlil, nu putu să-i îndeplinească dorința. Iar războiul continuă mai aprig ca niciodată.
34. Pe muntele Olympos din Elada se retrăsese Enlil cu apropiații săi. Spre muntele Olympos din Elada se îndreptară uriașii semizei, copiii zeilor Igigi și ai muritorilor. Cu urlete groaznice urcară pe munte, aruncând în ceruri cu stânci uriașe și cu torțe mari, aprinse. Lăncile lor brăzdară văzduhul, tăioase și sclipitoare, trecând dincolo de nori. Enlil îi înfruntă cu furie, azvârlind fulgere din cer. Iar lângă el ședea al său fiu, Ninurta, care-nsoțea fiecare fulger cu câte o strașnică săgeată.
35. Pe unul dintre semizei Ninurta l-a atras pe țărmul Mării Egee, unde l-a săgetat, Enlil lovindu-l în același timp cu un fulger. Văzându-și fratele mort, câțiva semizei în urmărirea lui Ninurta porniră. Însă Ninhursag le atrase atenția, seducându-i, lăsându-le timp lui Enlil și Ninurta să-i doboare. După lupte îndelungate, celeștii Anunna obținură victoria. Iar uriașii semizei căzuți lângă mare se prefăcură în stânci.
36. Nici n-apucară Celeștii de victorie să se bucure, că își făcu apariția mărețul Marduk, a cărui forță era de zeci de ori mai mare decât Cea a semizeilor. Înfricoșați, Anunna își luară tălpășița și în Egipt se-ascunseră. Singurul care rămase fu Enlil, care tuna din răsputeri și cu forță iar pământul în jur răsuna cumplit, precum și cerul larg de deasupra și marea și cursurile de apă, chiar și părțile de dedesubt ale planetei.
37. Cu năprasnicul său trăsnet, Enlil reuși să-l doboare pe Marduk. Tânărul fugi spre răsărit, pe muntele Zephon din Canaan, iar regele zeilor îl urmă. Se încinse o nouă luptă după care, cu șerpii săi metalici, Marduk își înlănțui adversarul. Și îi tăie tendoanele pe care le ascunse sub bolovanii unui râu, lăsându-l într-o peșteră neputincios.
38. Toți Anunna înlemniră de groază, văzându-și falnicul conducător înfrânt. Doar Nabu își veni în fire și alergă să-l vindece pe zeul furtunii, cuprins de milă și de îngrijorare. Apoi îl îmbărbătă pe regele Pământului, pentru a continua lupta: „Să chemăm furtuna cu trăsnete-nțesată! Să chemăm și ploile, și vântul! Și trăsnetul ce scapără-n tărie, scoțându-l din iatacu-i, să-l aducem! Să-mpingem carele-nainte, în rând să le punem acum, să le-așezăm!”.
39. Cu Pasărea Cerului zbură Enlil înapoi pe muntele Olympos pentru o nouă provizie de trăsnete și fulgere. Apoi în Tracia, pe muntele Haemus, reluă atacul împotriva dușmanului său. Enlil lovea cu trăsnete și fulgere verzi, orbitoare, iar Marduk îi răspundea, aruncând către el stânci uriașe, cu zgomote asurzitoare.
40. În Sicilia se refugie tânărul zeu, unde Enlil îl răpuse și cu lovituri îl biciui. Când Marduk fu zvârlit jos, ca o zdreanță, pământul gemu cu putere. O flacără țâșni din Discul său Înaripat în valea întunecoasă, stâncoasă și pustie a muntelui când Pasărea Cerului îl trăsni. O mare parte din pământ fu pârjolită de aburii cumpliți, topindu-se cum se topește tabla încinsă de meșteșugul omului. Sub muntele Etna Marduk se ascunse și de acolo spre tabăra sa fugi.
41. Mulți ani dură războiul ce-ntregul Pământ cuprinsese. Multe lupte se dară cu pierderi de ambele părți. Arme teribile, care zburătoare, orașe prefăcute în cenușă, haos peste tot. Oastea lui Marduk, mai numeroasă, era în avantaj, apropiindu-se de victorie. Astfel, Enlil se văzu nevoit să caute victoria prin alte metode. Așa că aduse Luna mai aproape de Pământ, ținând-o încontinuu între planetă și Soare. În acest mod dădu naștere unei cumplite și nesfârșite ierni.
42. Pământul suferea și oamenii odată cu el. Zăpezi nesfârșite, ger tare ca cremenea și vijelii tăioase ca pumnalele loveau nemilos. Și totuși omenirea continua să se înmulțească, mărind oastea lui Marduk.
43. Văzând că iarna sa nesfârșită nu-și atinge scopul, Enlil lovi Pământul cu viruși diverși. Dureri, amețeli, friguri și febră loveau omenirea, precum și boli, epidemii, ciumă și holeră. Nabu, cel peste măsură de înțelept, îi ceru ajutorul bunicului său, creatorul omenirii: „Enki, stăpâne, omenirea geme. Mânia Celeștilor prăpădește Pământul. Și totuși tu ești cel care i-ai făcut. Fă să înceteze durerea și boala, frigurile și febra!”.
44. Enki opri virușii lui Enlil, scoțând două gene vulnerabile din ADN-ul omenirii. Iar oamenii nu s-au împuținat, ci chiar mai mulți ca înainte deveniră. Așa că Enlil prin foamete încercă să-i ucidă: „Fie ca hrana la oameni să nu ajungă; burțile lor să ceară fructele și legumele. Ploile zeilor în lăcașul lor să rămână. Jos, pe Pământ, apele să nu mai curgă din izvoare și vântul să bată, pământul să usuce, și norii să se facă mari dar apa să nu-și lase!”.
45. Lui Enki îi ordonă să pună zăvoarele apelor, să-nchidă marea și de oameni s-o păzească. De sus căldură nu venea. Jos apele nu mai curgeau din izvoarele lor. Pântecul pământului nu mai purta rodul, ierburile nu mai creșteau. Gheața și zăpada acoperiseră tot, moartea albă era peste tot. Oamenii sufereau pedeapsa zeilor, cu fețele crăpate de frig și măcinate de foamete. Trăiau cu răsuflarea morții în spate, amețiți rătăceau prin zăpadă, ajungând să-și mănânce propriile fiice. Copiii erau gătiți și mâncați, o casă o mânca pe cealaltă.
46. În casa lui Enki Nabu punea mereu piciorul. În fiecare zi plângea, aducea sacrificii și numele zeului chema. Iar zeul înțelepciunii în ajutorul oamenilor sări. „Faceți răzmeriță mare pe Pământ”, îi sfătui el. „Nu vă mai închinați zeilor, nu vă mai rugați zeițelor!”. Și astfel întreaga omenire și-a uitat sursa, răzvrătindu-se împotriva zeilor celești.
47. În casa sa din Abzu, Enki la sfat chemă mai marii zeilor Igigi. Apoi, în noapte, războinicii lui Marduk porțile apelor deschiseră, lăsând hrana să ajungă la oameni. Enlil află și convocă Consiliul Zeilor, unde fu invitat și Enki. Acolo, plin de mânie, zeul furtunii îl acuză pe cel al înțelepciunii: „Cu toții, noi, marii Anunnaki, am hotărât atunci un lucru. Am hotărât ca, în Pasărea Cerului, eu să veghez lumea superioară, că Ninurta trebuie să vegheze regiunile din mijloc ale Pământului și că zăvorul de la Poarta Apelor tu să-l păzești, cu armele tale. Dar ai lăsat să ajungă la oameni hrana din mare!”.
48. Enki însă negă totul: „Zăvorul de la Poarta Mării cu armele mele eu l-am păzit. Când hrana a scăpat de la mine, mulțime de pești a dispărut. Cineva a spart zăvorul și a ucis paznicii mării. Însă răufăcătorii au fost prinși și pedepsiți după merit”.
49. Nu fu mulțumit de răspuns zeul furtunii. „Încetează să-ți mai hrănești oamenii, nu mai da rațiile de porumb, cu care aceștia zilele își țin!”, ordonă el. Însă Enki se ridică în picioare și râsetele îl copleșiră. Enervat, Enlil aminti Consiliului numeroasele dăți în care zeul înțelepciunii a încălcat legile lui Anu. Și propuse ca armata lui Marduk să fie distrusă printr-un potop ucigător, care să înece întreaga planetă. „Veniți acum cu toții, să facem legământ cu privire la acest ucigător potop”, zise el zeilor strânși în Consiliu. „Să jurăm că nimeni nu va afla. Nici oamenii, nici Igigi, nici copiii lor”.
50.  Anu jură primul. Apoi Enlil, Ninhursag și Ninurta. Enki însă refuză. „De ce să mă legați printr-un legământ? Să-mi ridic eu mâna împotriva oamenilor mei?”, întrebă el. Însă, fiind forțat, cedă, iar zeii cerului și ai Pământului, marii Anunnaki, făcură legământ. Astfel, Potopul fu hotărât și nimeni nu-l putea împiedica.