După papirusul lui Nabu cel drept, slujitorul divin al adevărului, scribul zeilor și al oamenilor, ai cărui ochi au fost deschiși de Enlil din voia Tatălui ceresc. Găsit într-o veche așezare galică de pe malul Eridanului în anul 32.021 după Potop.
- După 27 de milenii și jumătate de la Potop, în timpul domniei lui Puzur-Nirah din Akșak, pescarii din Babilon al templului Esagila timp de șapte zile pescuiră pentru masa zeului Marduk. La întoarcere se opriră la taverna cârciumăresei Kug-Bau, fiica zeului, care se oferi să pregătească masa pentru templu. Încântat peste măsură de bucatele fiicei sale, marele zeu Marduk o înscăună în Kiș regină a Sumerului.
- O sută de ani domni Kug-Bau iar după moarte deveni zeiță, din voia tatălui său, marele Marduk. În toată lumea cunoscută se ridicară altare pentru ea, în toată lumea cunoscută oamenii ofrande îi aduseră. Ca soață i-o dădu Marduk lui Ninurta, pentru a întări pacea firavă dintre Celești și Veghetori.
- Pe tronul Sumerului urcă fiul ei, Puzur-Suen, care păstră scaunul de domnie în Kiș. În vremea domniei lui de un sfert de veac se născu Șarru-kinu în Azupiranu, din tată necunoscut și mamă Mare Preoteasă. În secret se născu băiatul căruia zeii îi hărăziseră un destin măreț.
- După ce-l născu pe Șarru-kinu în mare taină, Marea Preoteasă într-un coș cu papură uns cu bitum îl așeză și pe Eufrat îi dădu drumul. Fu găsit de Akki, grădinarul regelui, care îl adoptă. Ca pe propriul fiu îl crescu Akki, alături de tatăl său adoptiv lucră băiatul grădina regală multă vreme.
- În timpul domniei lui Ur-Zababa, fiul lui Puzur-Suen, zeița Iștar în grădina regală se opri după ce colindă Pământul în lung și-n lat. La umbra pomilor se așeză pentru a se odihni, la umbra pomilor zeița adormi. Șarru-kinu o zări de la marginea grădinii, se apropie de ea și cu un sărut o trezi. Iar ea îl învrednici cu iubirea ei, devenindu-i amantă.
- Din porunca zeiței, Ur-Zababa pe Șarru-kinu îl numi paharnic regal. Iar fiul Marei Preotese în curtea regală își făcu loc, așteptând să preia tronul.
- După o vreme, regele Lugal-Zage-Si din Umma cuceri multe cetăți, precum Lagaș, Nippur, Ur, Larsa sau Uruk. La ordinul zeului Enlil acționa Lugal-Zage-Si, cel care îi oferi toate pământurile dintre mările de sus și de jos. Și cetatea Kiș cuceri Lugal-Zage-Si, pe Ur-Zababa ucigându-l. Rege al Sumerului se declară Lugal-Zage-Si, stabilindu-și capitala la Uruk.
- Șarru-kinu nu stătu cu mâinile în sân. La ordinul amantei sale, zeița Iștar, convinse armata din Kiș să-l urmeze pentru a-și răzbuna regele. Cu armata din Kiș Șarru-kinu cuceri cetatea Uruk, căreia îi dărâmă zidurile. Pe Lugal-Zage-Si îl captură și-n lesă îl târî până în Nippur, în fața templului lui Enlil. În fața templului lui Enlil îi luă Șarru-kinu regatul lui Lugal-Zage-Si și de acolo porni să și-l mărească. Multe războaie câștigă protejatul lui Iștar și în scurt timp regatul său imperiu deveni. Imperiul Akkadian se născu, în era lui Iștar și la porunca ei.
- Alături de Șarru-kinu zeița adesea se afla, în luptele de cucerire îl ajuta. În țara lui Warahși, când împăratul în beznă înainta printre munți, Iștar făcu o lumină să-i strălucească în cale. Cu ajutorul ei, akkadienii prin întuneric răzbiră iar țara lui Warahși o îngenuncheară.
- Pe fiica sa, Enheduanna, Șarru-kinu o numi Mare Preoteasă a lui Enki în Ur. Multe imnuri îi compuse prințesa zeiței Iștar, căci pe ea o slăvea cel mai mult dintre toți zeii.
- Pe pământ sfânt din Babilon ridică împăratul capitala Agade. Pe pământ din cetatea zeului Marduk, care se înfurie teribil. Pentru zeița lui, în capitala Agade Șarru-kinu un templu măreț ridică. În Agade îi construi un nobil sălaș, unde să locuiască alături de el. Și toată capitala i-o închină ei, la fel și imperiul. El conduse imperiul în numele ei, atoate-veghetorul cuprinzător al lui Iștar se numi de atunci. Iar ea îi asigură o domnie de mai bine de jumătate de veac, în care fu cel mai puternic om de pe Pământ.
- Pentru sacrilegiul lui Șarru-kinu, marele domn Marduk îi nimici poporul prin înfometare. De la răsărit la apus îi înstrăină pe toți de Șarru-kinu, iar lui îi dădu pedeapsa de a nu-și afla odihna. Toate ținuturile se revoltară împotriva împăratului, pe care îl asediară în Agade. Iar el muri după 55 ani de domnie, negăsindu-și odihna până la sfârșit.
- După moartea lui, fiii săi, Rimuș și Maniștușu, conduseră imperiul pe rând. Scurte le fură domniile, amândoi fiind asasinați. Când pe tron ajunse Naram-Sin, fiul lui Maniștușu și nepotul lui Șarru-kinu, zeul Marduk îl ajută să-și mărească imperiul și o armă divină îi oferi. Marduk deschise calea viteazului Naram-Sin, îi dărui Ebla, Armanul, Amanusul, Muntele Cedrilor și Marea de Sus. De când domnea omul pe Pământ, niciun rege nu reușise până atunci să distrugă Armanul și Ebla, așa cum reușise doar Naram-Sin cu ajutorul armei lui Marduk.
- Iștar nu stătea degeaba, ci plănuia să spulbere vechea ordine a zeilor pentru a o înlocui cu una nouă, a ei. Mai mare decât mama care i-a dat naștere se declară, mai mare chiar decât slăvitul Anu. Îi ocupă împăratului ceresc templul E-Anna din Uruk, răpind cereasca monarhie și schimbând complet legile sfântului Anu. Îi luă lui Anu templul cu farmec fără egal, cu durabilă noblețe, și îi aduse nimicirea. Iștar atacă locuitorii Urukului, făcându-i prizonieri.
- În acest timp, la ordinul ei, Naram-Sin cuceri Ekur, templul din Nippur al divinului Enlil. Sfidă cuvântul lui Enlil, îi strivi slujitorii, își mobiliză trupele și, ca un erou deprins cu despotismul, prinse Ekurul în mână de fier. Intră cu forța în templu, ridicând mari scări pe zid, și în Sfânta Sfintelor intră cu soldații săi, acolo unde doar preoților le era permis accesul. Oamenii văzură chilia sacră a lui Enlil, o încăpere ce nu cunoștea lumina. Akkadienii văzură sfintele vase ale zeului, pe care Naram-Sin le aruncă în foc. Ca un tâlhar prădă templul apoi trase bărci mari lângă casa zeului și luă averile orașului.
- Imediat după acest sacrilegiu, zeița Iștar se ascunse de mânia lui Enlil. Cuvântul Ekurului plutea peste Agade ca o tăcere de moarte. Agade tremura tot, templul său, Ulmaș, era înfiorat. Iștar își lăsă odaia și altarul din Agade, părăsind orașul pentru totdeauna.
- Mânios peste măsură fiindcă iubitul său Ekur fusese atacat, Enlil aruncă un blestem asupra imperiului lui Naram-Sin. Provocă întâi o secetă, foametea cuprinzând tot imperiul. Bogații erau jefuiți, oamenii se luptau între ei pentru mâncare iar statuile zeilor erau arse. Multă vreme dură seceta, slăbind tot mai mult imperiul akkadienilor.
- Treizeci și șase de ani domni Naram-Sin și douăzeci și cinci fiul său, Șar-Kali-Șarri. După moartea sa, Igigi, Imi, Nanum și Ilulu conduseră imperiul. În același an se născu Terah în Nippur, orașul zeului Enlil. Care își continuă răzbunarea, chemându-i pe gutieni să lovească imperiul akkadienilor slăbit de foamete, secetă și revolte. La chemarea lui Enlil, hoardele gutienilor năvăliră în număr mare, ca lăcustele. Nimic nu scăpă brațului lor, mulți akkadieni fiind măcelăriți fără milă. Capete erau zdrobite, guri erau strivite, sângele trădătorilor curgea peste sângele credincioșilor. Cel ce dormea în casă n-a fost dus la groapă, cel ce dormea pe acoperiș, pe acoperiș a murit.
- Pentru a opri măcelul, Consiliul Zeilor hotărî ca Agade, cetatea care a îndrăznit să atace Ekurul, să fie rasă de pe fața pământului, iar celelalte cruțate. „Lovește în Agade cu un blestem de ură”, îi spuseră lui Enlil, iar el acceptă. Hoardele gutienilor distruseră Agade, îi goniră pe akkadieni și conduseră Mesopotamia din Lagaș, cartierul lor general.
- Apoi, zeii începură reconstrucția imperiului. Anu și Enlil implantară în Kiș arma Șuhadaku iar Ninurta refăcu agricultura și sistemul de irigații. Multe orașe fură reclădite și repopulate, doar Agade rămânând pustiu pentru totdeauna. Ninurta îi ceru lui Gudea, regele gutienilor, să-i construiască în Lagaș un nou templu, Eninnu. Îi oferi planul iar, când templul fu gata, zeul își închise acolo pasărea divină a vântului turbat, păzită în permanență de două arme zeiești. Mesopotamia era din nou în mâinile Celeștilor, prin adepții lor, gutienii.
- La un an după moartea regelui Gudea se născu în Nippur Avraam, fiul preotului Terah și al prințesei Amsalai, fiica regelui Șar-Kali-Șarri și nepoata lui Naram-Sin. Fosta Mare Preoteasă din Ur se căsătorise cu preotul oracular al lui Enlil din ordinul lui Șu-turul, ultimul conducător al Imperiului Akkadian, care astfel încerca să obțină susținerea preoților lui Enlil. Ceea ce nu i-a ajutat imperiul, care și-a văzut sfârșitul.
- Veghetorii nu stătură cu mâinile în sân, ci recăpătară controlul Mesopotamiei. La ordinul lor, Utu-Hengal, guvernatorul Urukului, se răzvrăti împotriva gutienilor, le ucise regele, pe Tirigan, îi izgoni din Mesopotamia și se declară conducător al Imperiului Sumerian. După șapte ani muri, tronul revenindu-i ginerelui său, Ur-Nammu, guvernatorul Urului. Preotul Terah, prințesa Amsalai și copiii lor se mutară din Nippur în Ur, aproape de casa regală. Ur-Nammu se declară fiul al zeiței Ninhursag și începu să construiască în Ur zigguratul Etemennigur la ordinul lui Enki, căpetenia supremă a Veghetorilor.
- Când Ur-Nammu muri, pe tron urcă fiul său, Șulgi. Terah și familia sa fugiră din Ur în Harran. Șulgi termină zigguratul lui Enki și petrecu cu Marduk și Iștar în templul E-Anna din Uruk. Acolo deveni amantul zeiței, pe altarul lui Anu împerechindu-se cu ea. Cu ajutorul Veghetorilor, Șulgi se alie cu elamiții, cu care supuse provinciile apusene ale imperiului. Gutienii erau izgoniți, Veghetorii stăpâneau din nou Mesopotamia.
- Zeul Enlil decise să încheie îndelungatul conflict odată pentru totdeauna, ucigându-le Veghetorilor conducătorul suprem. Îl înșfăcă pe Enki cu tot cu orașul său subteran, în spațiu îl aruncă și îl fărâmiță în mii de bucăți. Iar spiritul i-l închise într-o lume paralelă și așeză o barieră energetică în jurul porții, pe care Veghetorii să nu o poată străpunge. Războiul fu în sfârșit câștigat, eternul dușman fu în sfârșit învins.
- Această crimă nu fu pe placul împăratului Anu, care decise ca Enlil și ceilalți Celești să se întoarcă în lumea cerească. Lui Marduk îi dădu tronul planetei, stabilind pentru el domnia veșnică pe Pământ. Câțiva Celești lăsă pe Lună, conduși de Ninurta, pentru a-i supraveghea îndeaproape pe Veghetori. Mai puțin de jumătate de secol le lăsă la dispoziție zeilor să se pregătească, înainte ca porunca sa să intre în vigoare.
- După trei ani muri și Șulgi iar fiul său, Amar-Sin, primi tronul Sumerului. Marduk îi încredință o misiune lui Avraam, urmașul casei regale akkadiene, căruia îi oferi Canaanul. Avraam își luă soția, nepotul, averea și soldații și părăsi Harranul pentru Canaan.
- De acolo plecară în Egipt, la curtea faraonului Merikare petrecând cinci ani. Când Merikare fu ucis de rivalul său, Mentuhotep, Avraam și familia sa fugiră în Canaan. În Hebron rămase el cu soția sa, Sarra, iar Lot, nepotul său, plecă în Sodoma.
- Amar-Sin și aliații săi, regii Kudur-Lagamar, Eri-Aku și Tud-ghula, în Valea Sidimilor luptară împotriva a cinci regi iordanieni, pe care îi învinseră. Aflând că nepotul său fusese capturat de mesopotamieni, Avraam își luă armata și îi atacă la Dan, la adăpostul nopții. Reuși să-l elibereze pe Lot și se întoarse acasă. Pe drumul spre Sumer, Amar-Sin își pierdu viața, fiind ucis de un scorpion. Iar fratele său, Șu-Sin, deveni împăratul Sumerului.
- Aflând de moartea lui Amar-Sin, Avraam încercă să obțină un moștenitor, care să ceară tronul Mesopotamiei. Sarra, soția sa, era stearpă, așa că prințesa Agar, fiica faraonului Merikare, îi născu un fiu, pe care îl numi Ismael.
- Șu-Sin preluă un imperiu în pragul descompunerii, cu marea alianță a regilor mesopotamieni destrămată iar foștii aliați atacându-l. Iștar îi oferi arme cu care să atace țările dușmane nesupuse, însă ajutorul ei nu fu de ajuns. Așa că Șu-Sin ceru ajutorul lui Enlil și Ninhursag, cărora le reconstrui clădirile distruse din Nippur. Pentru a-i prelungi bunăstarea și domnia, Ninhursag îi oferi regelui o armă care cu radiație lovea, a cărei înspăimântătoare străfulgerare până la cer ajungea. Șu-Sin reuși să înfrângă Harranul cu acea armă, apoi un nou oraș ridică la hotarul Nippurului pentru Enlil și soața sa.
- Pentru ei construi și o imensă barcă de croazieră, potrivită pentru cele mai late râuri, pe care o împodobi cu pietre prețioase și mobilă din cel mai fin lemn. În fața templului lui Ninhursag puse barca iar Enlil, în cele din urmă, se lăsă înduplecat și-și făcu apariția. Însă Ninurta, marele războinic al lui Enlil, găsi pe barcă o inscripție magică, menită să arunce un blestem asupra părinților săi. Enlil plecă și-și luă și consoarta cu el iar preoții săi începură să-i prevestească regelui Șu-Sin sfârșitul imperiului său.
- Dezamăgit, Șu-Sin îi sfidă pe Celești pentru ultima oară. În Nippurul lui Enlil ridică un templu pentru un tânăr zeu, numit Șara, fiul său și al lui Iștar. În scurt timp muri iar tronul îi reveni fiului său, Ibbi-Sin, ultimul conducător al Sumerului.
- În zadar Ibbi-Sin încercă să-și salveze imperiul. Nimeni nu-l ajuta, zeii erau surzi la rugăciunile lui. Construi ziduri în jurul Urului și Nippurului, însă restul țării rămase fără apărare. Orașele sumeriene nu mai trimiteau ofrande pentru templul din Ur, oracolele îi trimiteau doar mesaje de pedeapsă și distrugere, anunțând sosirea lui Marduk, pentru a-și prelua tronul: „Locuitorii Urului vor fi prinși în capcană când Marduk, care își spune Suprem, ca un rege va veni de la apus”. Amoriții lui Marduk pătrunseră în Mesopotamia fără a întâmpina rezistență, ocupând una după alta marile fortărețe și îndreptându-se către centrul imperiului.
- Singurul care i se opuse noului rege al Pământului fu divinul Ninurta, care nu acceptase înfrângerea în fața Veghetorilor. El era moștenitorul lui Enlil, el trebuia să primească conducerea planetei. Așa că oastea sa elamită înconjură Nippurul, așteptând amoriții lui Marduk. În timpul confruntării, orașul fu devastat iar Ekur, templul lui Enlil, din nou profanat. Deși dădu vina pe soldații lui Marduk, Ninurta era adevăratul profanator. În incinta sacră el intrase, poruncindu-le soldaților săi să ia prada din Ekur, să-i distrugă temelia și îngrăditura altarului să o spargă.
- Aflând că i-a fost profanat sfântul templu, că în sfânta sfintelor voalul fuse sfâșiat, Enlil într-un suflet se întoarse în Nippur. În fața lui goneau zei înveșmântați în raze, el răspândind o strălucire ca a fulgerului când coborî din cer. Când ateriză, locul sfânt se cutremură. Îl întrebă pe Ninurta cine era cel care îi pângărise templul. Fără a se teme pentru viața lui, prințul Ninurta nu-și scoase tiara în fața tatălui său. Lui Enlil urât îi vorbi, dând vina pe Marduk și pe amoriți.
- Consiliul Zeilor se întruni și discută preț de o zi și o noapte fără încetare. Zeii îi amintiră lui Ninurta decizia lui Anu, întrebându-l de ce i se opunea noului rege al Pământului: „Acum, că prințul Marduk s-a ridicat, acum când pentru a doua oară oamenii îi văd chipul, de ce continuă Ninurta cu împotrivirea?”.
- Furios, văzând că nu primea sprijin din partea nimănui, Ninurta hotărî să își facă singur dreptate. Consultându-se cu sine însuși, se decise să dezlănțuie șapte arme teribile, create chiar de Anu. „Pământurile le voi nimici, morman de pulbere voi face din ele; cetățile le voi prăpădi, în pustiu le voi preface; munții îi voi netezi, animalele le voi face să dispară; mările le voi agita, viețuitoarele din ele le voi decima; oamenii îi voi face să piară, sufletele lor le voi preschimba în vapori; nimeni nu va fi cruțat”, își spuse el.
- Aflând planul lui Ninurta, înțeleptul Nabu își anunță tatăl. „Șapte arme cumplite care de Anu au fost create, pustiirea acestor șapte contra ta se pregătește”, îi spuse el. „Aceste șapte, unde s-au născut, unde au fost create?”, întrebă alarmat Marduk. Nabu îi răspunse: „Aceste șapte în munți sălășluiesc, într-o scobitură din pământ se găsesc. Din acel loc cu strălucire vor năvăli, de pe pământ la cer, în groază înzăuate”. Nefiind lămurit, Marduk insistă să afle locația exactă a teribilelor arme, însă i se răspunse că „până și zeilor înțelepți, și lor le e necunoscut”.
- Apoi, Nabu încercă să-l convingă pe Ninurta să renunțe la atac: „Îi vei distruge tu, cel drept, pe cei drepți? Îi vei distruge pe cei care împotrivă-ți au păcătuit laolaltă cu cei care împotrivă-ți nu au păcătuit?”. Însă prințul lui Enlil nu se lăsă înduplecat: „Voi anihila fiul și voi lăsa tatăl să-l îngroape; apoi îl voi ucide pe tată, fără a lăsa pe nimeni să-l îngroape!”.
- În cele din urmă acceptă să excludă Mesopotamia din atac, promițând să lovească doar locurile în care s-ar fi putut ascunde Marduk. „Din oraș în oraș un emisar voi trimite. Fiul, sămânța lui Enki, nu va scăpa. Mama lui se va opri din râs, la locul zeilor acces nu va avea”, spuse el. Iar Enlil îi aprobă planul, încălcând ordinul lui Anu pentru o ultimă lovitură dată Veghetorilor.
- Marduk i se înfățișă protejatului său, Avraam, pentru a-l anunța că după un an va avea un nou fiu, care îi va fi adevăratul moștenitor. Le schimbă numele lui Avraam și soției sale, apoi porunci ca toți cei de parte bărbătească din casa profetului să fie circumciși.
- Aflând că Marduk fusese văzut prin zonă, Enlil, Ninurta și Nabu trecură prin fața cortului lui Avraam într-o zi pe la amiază. Convinși de profet, se opriră pentru a se ospăta. Apoi tinerii zei plecară să-l caute pe Marduk în Sodoma, iar Enlil rămase în urmă, cu Avraam. Căruia îi împărtăși motivul prezenței sale în acel loc și, după insistențele profetului, acceptă să nu distrugă orașele dacă va găsi în ele măcar zece oameni drepți.
- În Sodoma, Ninurta și Nabu îl căutară pe Marduk până spre seară, când fură observați de Lot, nepotul lui Avraam. Acesta îi invită în casa sa, pentru a înopta. Zeii acceptară după ce primiră confirmarea prezenței noului conducător al Veghetorilor. La ordinul lui Marduk, locuitorii cetății atacară casa lui Lot, pentru a-i captura pe cei doi. „Unde sunt zeii care au intrat la tine? Scoate-i ca să-i cunoaștem!”, îi strigară ei nepotului lui Avraam. Însă zeii nu puteau fi învinși de simpli muritori. Când mulțimea încercă să spargă ușa, îi loviră cu o armă divină, orbindu-i pe toți, de la mic la mare. Apoi îl anunțară pe Lot că orașul va fi distrus, sfătuindu-l să-și ia familia dis de dimineață și să fugă.
- La revărsatul zorilor, îl grăbiră zeii pe Lot, spunându-i: „Scoală, ia-ţi femeia şi pe cele două fete ale tale, pe care le ai, şi ieşi, ca să nu pieri şi tu pentru nedreptăţile cetăţii!”. Cum el zăbovea, zeii îi scoaseră pe toți din casă și îi sfătuiră să fugă fără să privească înapoi. „Mântuieşte-ţi sufletul tău! Să nu te uiţi înapoi, nici să te opreşti în câmp, ci fugi în munte, ca să nu pieri cu ei!”, îi spuse Nabu.
- Când Lot și familia sa ajunseră în Zoar, începu urgia. Eroul Ninurta veni în fața lui Nabu, amintindu-i cuvântul dat. Și Nabu veni în față, cu o strângere de inimă. Ridică mâna, lansă prima armă și Sodoma fu spulberată. Câmpia de lângă ea o șterse, în păduri nicio tulpină de copac nu mai rămase în picioare. Ninurta, imitându-l pe Nabu, lansă celelalte arme. Slobozi peste Gomora și celelalte cetăți din câmpia Iordanului ploaie de pucioasă și foc din cer, distrugând orașele, împrejurimile, pe toți locuitorii lor și toate plantele acelui ținut. Un suflu arzător înfășură oamenii și animalele din zonă, în vreme ce văpaia uriașă urca spre norul divin. O dogoare năprasnică străbătu genunea și, de jur împrejur, pământul, izvor de viață, pâlpâi în flăcări. Flăcările țâșniră din crăpăturile stâncilor, peste tot se auzea șuieratul aburilor. Toate viețuitoarele și plantele fură mistuite, numai țărâna golașă rămase dar, precum cerul însuși, nici pământul nu mai era decât crăpături și prăpăstii. Soția lui Lot, rămasă în urmă, fu prinsă de suflul exploziei și se evaporă, prefăcându-se într-un stâlp de abur. De departe, Avraam văzu ridicându-se de la pământ fumegare, ca fumul dintr-un cuptor, locul rămânând pustietate pentru totdeauna.
- După o vreme, ieși Lot din Zoar și se așeză în munte, împreună cu cele două fiice ale sale, locuind toți trei într-o peșteră. Rămas fără femeie, se culcă cu fetele sale, care rămaseră grele. Cea mare îi născu un fiu, căruia îi puse numele Moab, el fiind strămoșul moabiților. Cea mică îi născu tot un fiu, pe care îl numi Ben-Ammi, din el trăgându-se amoniții.
- Din cauza radiațiilor, plecă Avraam spre miazăzi și se așeză între Kadeș și Șur, trăind o vreme în Gherara, pe teritoriul filistenilor. Acolo, regele Abimelec îi luă nevasta. Marduk îl lovi cu sterilitate, pentru a nu o lăsa grea, și îi apăru în vis, cerându-i să-i înapoieze profetului femeia. Speriat, Abimelec i-o înapoie pe Sarra lui Avraam și îi mai oferi o mie de sicli de argint, vite și sclavi. Mulțumit, Marduk îi vindecă regelui sterilitatea, iar femeile lui începură să-i nască prunci.
- La fel și Sarra, care îl născu pe Isaac după nouă luni, când Avraam împlinise un veac de viață. La dorința soaței lui, care îl voia pe Isaac unic moștenitor, Avraam îi izgoni pe Ismael și pe mama lui, prințesa Agar, în deșertul Beer-Șeba. Acolo, Ninurta le săpă o fântână, ca să nu moară de sete. Băiatul și mama sa locuiră o vreme în deșertul Paran apoi, când Ismael crescu, Agar îi găsi o soție din Egipt, care îi născu fiului lui Avraam doisprezece fii și o fiică.
- În Beer-Șeba, Avraam încheie un legământ cu Abimelec, lăudându-se că el a săpat fântâna lui Ninurta. Acolo ridică un altar pentru Marduk, protectorul său.
- După ce muri Ibbi-Sin, ultimul rege al Sumerului, Enlil fu nevoit să se întoarcă în lumea cerească, după cum ordonase tatăl său, împăratul Anu. Însă, înainte de a pleca, hotărî să distrugă Mesopotamia, pentru a i-o ceda lui Marduk pustiită. În zadar îl imploră Ninhursag să se răzgândească, în zadar plânse în fața Consiliului Zeilor. Zeul furtunii rămase hotărât și niciun zeu nu încumetă să i se împotrivească. Așa că Enlil lovi Sumerul cu furtuni nemaivăzute, care distruseră complet țara. Ca niște uragane care înghițeau oameni și orașe, lăsând în urmă drumuri pline cu cadavre. Cetățile rămaseră pustiite, oamenii morți ca grăsimea pusă la Soare se topeau, neavând cine să-i îngroape, toate creaturile vii pieriseră iar pe malurile Tigrului și Eufratului doar buruieni firave mai creșteau, până și trestiile putrezind într-o duhoare. Supraviețuitorii fugiră spre miazănoapte, oprindu-se în Anatolia. Iar Enlil părăsi Pământul.
- Din urmă sosi Marduk cu semiții săi, care ocupară Mesopotamia. În Babilon se încoronă Marduk, primind coroana și tronul Pământului. Într-o ceremonie fastuoasă primi cele cincizeci de nume și secretele rezervate doar regilor, precum cel de a învia morții. Atunci începu Marduk să plănuiască să-și învie tatăl, pe Enki să-l readucă pe Pământ din închisoarea sa imaterială, unde îi era închis spiritul. Apoi se mută în regatul subteran, de unde avea să conducă planeta departe de oameni, pe ascuns.
- Iștar, însă, era nemulțumită, tronul Pământului dorindu-l pentru ea. Pe mama sa, Ninhursag, o înghiți, nelăsând-o să plece după Enlil. Pe mama sa o asimilă, dublându-și puterea. Apoi îi declară război fratelui ei și în două tabere împărți Veghetorii.
- Ninurta rămase în urmă, de pe Lună să conducă Celeștii rămași să-i supravegheze pe Veghetori. Departe de oameni, fără a-i mai influența în vreun fel, după cum poruncise împăratul Anu. Însă dorința lui de răzbunare încă era puternică, împotriva lui Marduk îndreptată.
- Pe când Isaac avea treizeci și șapte ani de viață, Ninurta îi apăru lui Avraam, dându-se drept zeul său, Marduk. Și îi ceru să-l ia pe Isaac, fiul și moștenitorul său, să îl ducă pe muntele Sion și acolo să-l sacrifice, pentru a-și demonstra loialitatea. Cu inima grea, luă Avraam lemnele pentru jertfă, pe umerii lui Isaac le puse și pregăti pe munte un altar, pentru a-și sacrifica fiul după dorința zeului.
- În ultima clipă află Marduk și ca vântul goni spre muntele Sion, planul lui Ninurta să-l destrame. Când Avraam ridică asupra băiatului cuțitul, Marduk îi strigă să se oprească. „Avraame, să nu-ți ridici mâna asupra copilului, nici să-i faci vreun rău, căci acum cunosc că te temi de zei și pentru mine n-ai cruțat nici pe singurul fiu al tău”, îi spuse zeul. Iar Avraam jertfi un berbec în locul lui Isaac și plecară amândoi la Beer-Șeba.
- Pentru că planul nu i-a reușit, Ninurta i se înfățișă nevestei lui Avraam, deghizat în bătrân, și o anunță că Isaac fusese sacrificat. Iar ea plecă să-și caute soțul. În Hebron îi apăru din nou Ninurta, pentru a o anunța că Isaac trăia, iar Sarra muri de bucurie.
- Când Isaac împlini patruzeci de ani, Avraam se hotărî să îl însoare. Așa că își trimise slujitorul Eliezer în Harran din Sumer, să i-o aducă pe Rebeca, fiica lui Batuel, nepotul său. Și el își luă o nouă nevastă, pe Chetura, care îi născu șase fii.
- După douăzeci de ani, Marduk ascultă rugămintea lui Isaac și o vindecă pe Rebeca de sterilitate. Iar ea îi născu fiului lui Avraam pe gemenii Iacov și Isav, care mai erau numiți Israel și Edom.
- Când gemenii împliniră cincisprezece ani, Avraam muri și fu îngropat alături de prima sa soție, Sarra. Atunci, Isav îi cedă lui Iacov dreptul de prim născut, nepăsându-i de descendența familiei sale din casa imperială akkadiană sau de teritoriul deșertic pe care aveau să-l primească de la Marduk.
- Mai târziu, Isav se căsători cu două hitite și cu una dintre fiicele lui Ismael. Iacov plecă în Harran și le luă ca soațe pe verișoarele sale, Lia și Rahila, care îi dăruiră opt fii și o fiică. Cu două dintre servitoarele lor, Iacov mai avu încă patru fii. Dintre toți aceștia, preferatul lui fu Iosif. Care, pe când avea șaptesprezece ani, fu vândut de frații săi unei caravane și dus ca rob în Egipt, tărâmul faraonilor.
