Orașul Paphos din Cipru conține multe catacombe datând din perioada creștină timpurie, deși nu puțini sunt cei care consideră că au fost realizate în secolul patru î.e.n. Una dintre ele, cea mai cunoscută, a fost transformată în biserica „Sfânta Solomonia”. În interior s-au păstrat rămășițele unei fresce din secolul al doisprezecelea. Legenda spune că Sfânta Solomonia, care a respins păgânismul în favoarea creștinismului, s-a refugiat în catacombă pentru a scăpa de persecuția romanilor. Aceștia au sigilat intrarea, condamnând-o pe Solomonia la o moarte lentă și chinuitoare. După două sute de ani intrarea a fost desigilată iar Sfânta Solomonia a ieșit la lumină vie și nevătămată. Chiar dacă această poveste este doar o invenție evidentă, la fel ca toate legendele creștinismului (doar dacă Solomonia n-o fi făcut parte din clanul MacLeod), biserica subterană din Paphos nu duce lipsă de vizitatori, atrăgând turiști din toate colțurile lumii.
Într-una dintre peșteri se găsește un lac subteran cu apă sfințită, care reprezintă o adevărată capcană pentru vizitatori. Din cauza lipsei luminii în interiorul peșterii, lacul este aproape invizibil, nu puțini fiind turiștii care s-au scăldat neintenționat în apa sfințită. Trebuie să recunosc că și eu am căzut victimă lacului-capcană, băgându-mi picioarele în ea de apă sfințită (până la genunchi). Ba chiar am dat și cu capul de tavanul aflat mult prea aproape, în momentul în care am sărit din apă. Turiștii prezenți acolo în acel moment au părut pentru o clipă șocați de apariția din peșteră a unui om cu apa șiroindu-i pe picioare, ce înjura cu foc în cea mai pură română posibilă, însă probabil blasfemiile sunt permise în astfel de cazuri extreme. Poate ar trebui ca „Sfânta Solomonia” să intre în Cartea Recordurilor, fiind biserica din care au răsunat cele mai multe înjurături de-a lungul timpului.
Nu știu care e treaba cu apa aia, dar cred că nu a fost sfințită cum trebuie. Pentru că a trebuit să-mi arunc adidașii din cauza ei. A lăsat un miros oribil în ei, care nu a dispărut nici după foarte multe spălări. Așa că am fost nevoit să mă las păgubaș în cele din urmă și să-i arunc. Păcat, pentru că îmi plăceau…
Deasupra bisericii se află un copac sacru, vechi de câteva secole, despre care se crede că ar avea proprietăți vindecătoare. Chiar și astăzi, localnicii și turiștii agață în ramurile pomului obiecte personale, de obicei batiste, pentru a scăpa de suferințe fizice ori psihice. Nu știu dacă a vindecat vreodată copacul magic pe cineva, însă știu că la câteva ore după ce i-am lăsat o ofrandă, mi-a căzut un dinte aparent fără niciun motiv. Poate asta a fost modalitatea copacului de a mă pedepsi pentru că mi-am băgat picioarele în apa lui sfințită…
