„Rasa noastră este Rasa Stăpânitoare. Suntem zei divini pe această planetă. Suntem diferiți de celelalte rase inferioare, precum acestea sunt diferite de insecte. De fapt, în comparație cu rasa noastră, celelalte rase sunt excremente umane. Destinul nostru este de a conduce rasele inferioare. Regatul nostru pe pământ va fi condus de liderii noștri cu mână de fier. Masele ne vor linge picioarele și ne vor servi ca sclavi.” – Menachem Begin, prim-ministru al Israelului între 1977-1983
Dacă ar fi întrebați cine a fost cel mai rău om care a trăit vreodată pe acest Pământ, majoritatea l-ar indica pe Adolf Hitler. Cu toții știm că a vrut să cucerească lumea, pornind cel de-Al Doilea Război Mondial, care a dus la moartea a peste 52 milioane de oameni. Ceea ce a stârnit ura întregului mapamond de câteva generații încoace. Numai menționarea numelui său trezește sentimente negative în cei mai mulți dintre noi. Cine nu a auzit de faptele sale abominabile? Ce om întreg la minte ar putea să nu-l urască pe acest nebun satanist? Cine ar putea uita și ierta Holocaustul? Mai ales pentru că victimele au fost evreii, poporul ales de Dumnezeu! Dar, oare, așa au stat lucrurile cu adevărat? Oare istoria care ni se predă încă de pe primele bănci ale școlilor este reală? Oare chiar a fost Hitler antihristul, încarnarea Satanei?
I. Poporul ales
Cei care îl urăsc cel mai mult sunt, fără doar și poate, evreii. Amintirea lagărelor de concentrare naziste și a celor 6 milioane de evrei uciși atunci le va rămâne mult timp bine întipărită în memoria colectivă. Holocaustul și Biblia moștenită de la ei ne fac însă să ignorăm cine sunt evreii cu adevărat și să închidem ochii la faptele lor. O elită evreiască este cea care conduce lumea din umbră și orchestrează toate evenimentele majore mondiale. Băncile acestei elite controlează sistemul monetar mondial, creând crize financiare după bunul plac. Această elită este cea care a înființat societăți secrete (cum ar fi Francmasoneria) ce au ca scop distrugerea tuturor celorlalte religii și înlocuirea lor cu una satanică. Membrii ei sunt cei care pornesc războaie, inventează noi viruși și ne conduc spre „Noua Ordine Mondială”, transformându-ne încet-încet în sclavi. Să nu uităm că tot ei sunt cei care l-au omorât pe Iisus în Noul Testament și, așa cum a demonstrat părintele psihanalizei, Sigmund Freud, chiar pe cel care i-a salvat din robia egipteană, Moise. Pentru a reuși să conducă Pământul, Elita și-a infiltrat oameni în poziții-cheie în majoritatea statelor lumii. Pentru a fi acceptați evreii ca popor ales de Dumnezeu, Elita și-a impus dumnezeul prin religii care completează iudaismul, cum ar fi creștinismul și islamul, falsificând în același timp istoria. Iar manipularea maselor prin dezinformare a fost dintotdeauna una dintre armele ei preferate. Deschizând ochii și privind cu atenție elita acestui popor „ales”, care conduce lumea din umbră, nu putem să nu ne întrebăm: pot fi considerați dușmanii ei personaje negative? Se știe că istoria este scrisă de învingători iar evreii au fost adevărații câștigători ai celui de-Al Doilea Război Mondial, care a dus nu doar la înființarea statului Israel, ci și la obținerea unor uriașe fonduri monetare. Cum conducătorii din umbră obișnuiesc să dezinformeze și chiar să falsifice istoria, oare marele lor dușman, Hitler, a fost chiar așa cum ni se tot spune de mai bine de șapte decenii? Ținând cont că ne este prezentat ca antihrist, satanist, ateu, nebun, homosexual, dependent de droguri, obsedat sexual, sadic, impotent, magician, chiar e posibil ca într-un singur om să se fi adunat absolut toate relele posibile? Care este adevărul din spatele celui de-Al Doilea Război Mondial? Cine a fost Hitler cu adevărat?
II. Ascensiunea lui Hitler
Născut pe 20 aprilie 1889 în Austria (parte din Imperiul Austro-Ungar sau Habsburgic în acea vreme), Adolf Hitler s-a mutat cu familia în Germania la vârsta de trei ani. În decembrie
1907, după moartea mamei sale, Hitler a plecat la Viena, unde nimeni nu știe ce a făcut timp de zece luni. După izbucnirea Primului Război Mondial s-a înrolat voluntar în armata germană, fiind decorat de două ori pentru vitejie: în 1914 cu Crucea de fier clasa a doua iar în 1918 cu Crucea de fier clasa întâi. Tot în 1918, pe 18 mai, a primit și Insigna plăgilor. La un an de la terminarea războiului s-a infiltrat în Partidul Muncitoresc German ca agent al departamentului politic al armatei bavareze. În numai câteva zile a devenit membru al comitetului executiv al partidului. Alături de fondatorul partidului, Anton Drexler, în februarie 1922 a formulat programul politic al acestei grupări. Tot atunci s-a hotărât și schimbarea numelui în Partidul Muncitoresc German Național-Socialist (Nationalsozialistische Deutsche Arbeiterpartei) sau Partidul Nazist. În 1930, Partidul Nazist a ajuns în Parlament, succes repetat și în 1932. Pe 30 ianuarie 1933 Hitler a fost numit cancelar, reușind apoi să plaseze naziști în funcții de conducere atât în parlamentul central cât și în cele regionale. Astfel, în luna martie a aceluiași an, Parlamentul german a transferat puterea deplină cancelarului și guvernului său, prin asumarea de prerogative dictatoriale.
III. Declarația de război a evreilor
A doua zi, pe 24 martie, cel mai mare cotidian al Marii Britanii din acea vreme, Daily Express, cu un tiraj de milioane de exemplare, titra pe prima pagină: „Iudeea declară război
Germaniei”. Dedesubt se putea citi: „Evreii din toată lumea uniți în acțiune”. Tot pe prima pagină, pe lângă prezentarea legii prin care Parlamentul i-a atribuit lui Hitler puteri dictatoriale, se anunțau „acțiuni dramatice”, „boicotarea produselor germane” și „demonstrații în masă în multe districte”. Este șocantă această declarație de război a evreilor cu șase ani înaintea izbucnirii celui de-Al Doilea Război Mondial, mai ales deoarece istoria oficială ne învață că Hitler a început războiul precum și opresiunea evreilor. Ce i-a făcut pe evrei să declare război Germaniei? De ce i-a deranjat atât de mult atribuirea puterii depline lui Hitler? Nu poate fi vorba despre un răspuns al evreilor la persecuțiile la care i-a supus Hitler, pentru că acesta abia obținuse puterea de o zi. În plus, este remarcabil faptul că în mai puțin de 24 de ore (nu știm la ce oră a primit Hitler puterea absolută pe 23 martie 1933, dar știm că ziarul Daily Express a apărut pe piață a doua zi, la prima oră a dimineții), liderii evreilor din întreaga lume au aflat decizia Parlamentului german și s-au deplasat din țările în care se aflau într-un singur loc în care au stabilit începerea războiului împotriva Germaniei. Apoi au avut timp să-și anunțe decizia conducerii ziarului care, la rândul său, a găsit suficient timp pentru a redacta articolele respective și a pregăti ziarul pentru tipărire. Toate acestea în mai puțin de 24 de ore! Ceea ce ne face să credem ori că evreii sunt capabili să se miște cu o viteză supraomenească, ori că războiul împotriva Germaniei era pregătit dinainte. Oricât am fi înclinați să credem prima variantă, tindem însă spre cea realistică, a doua. Dacă planul era conceput dinainte de ziua de 23 martie, evreii ar fi avut într-adevăr timp să comande ziarului Daily Express publicarea respectivelor articole imediat după aflarea deciziei Parlamentului german. Iar un astfel de plan, pregătit dinainte ca Hitler să înceapă opresiunea evreilor, ne arată că nu el este cel care a dat startul conflictului ce a dus la începerea celui de-Al Doilea Război Mondial. Să fie vorba într-adevăr despre un plan al evreilor realizat înainte ca Hitler să preia puterea?
IV. Planul masoneriei
Marele Comandor al francmasoneriei americane, reformatorul Ritului Scoțian Antic și Acceptat, Albert Pike, i-a dezvăluit politicianului italian Giuseppe Mazzini planurile francmasoneriei într-o scrisoare trimisă pe 15 august 1871. Iată ce scria Pike: „Primul război mondial trebuie creat pentru a permite Illuminaților să răstoarne puterea țarilor în Rusia și
pentru a face din acea țară o fortăreață a comunismului ateu. Divergențele create de către agenții Illuminati între imperiul britanic și cel german vor fi folosite pentru a porni acest război. La finele acestui război va fi construit comunismul, iar acesta va fi mai apoi utilizat pentru a distruge alte guverne și pentru a slăbi religiile. Al doilea război mondial trebuie inițiat prin exploatarea diferențelor între fasciști și sionismul politic. Acest război trebuie condus de așa natură încât nazismul va fi distrus iar sionismul politic va fi întărit în așa măsură încât forța sa va permite instituirea unui stat suveran Israel în Palestina. În timpul celui de-al doilea război mondial, comunismul internaționalist trebuie să devină atât de tare încât să contrabalanseze creștinismul, care atunci va fi limitat și ținut în șah până la momentul în care vom avea nevoie de acesta pentru cataclismul social final. Al treilea război mondial va trebui creat prin exploatarea disensiunilor create de agentura Illuminaților între sioniștii politici și liderii lumii islamice. Războiul trebuie condus în așa fel încât islamul și sionismul politic să se distrugă reciproc. În acest timp celealte națiuni ca întotdeauna divizate în această chestiune vor fi obligate să lupte până la completa lor epuizare fizică, morală, spirituală și economică. Vom dezlănțui nihiliștii și ateiștii și vom provoca un formidabil cataclism social, care prin întreaga sa hidoșenie (oroare) va arăta națiunilor efectul ateismului absolut, originea sălbăticiei și a celui mai sângeros cataclism. Apoi, peste tot, cetățenii obligați a se apăra împotriva unei mâini de revoluționari vor extermina pe acei distrugători de civilizație iar mulțimea, deziluzionată de creștinism – ale cărui spirite cerești vor fi din acel moment fără orientare sau direcție – va porni în căutarea unor idealuri, dar nu va ști încotro să-și orienteze adorația și atunci va primi adevărata lumină, prin manifestarea universală a curatei doctrine a lui Lucifer, care va fi în fine scoasă la vederea mulțimii. Această manifestare va rezulta din mișcarea mondială reacționară care va urma distrugerii creștinismului și ateismului, ambele fiind cucerite și exterminate deopotrivă.”. Dacă primele două războaie mondiale s-au întâmplat exact așa cum le-a descris Pike, iar în planul celui de-al treilea recunoaștem evenimente din prezent, putem considera că masoneria și-a pus planul în aplicare. Acest mason de gradul 33, lider de seamă al Ku Klux Klan, a cărui statuie se află la loc de cinste în capitala Statelor Unite, Washington D.C., dezvăluia în lucrarea Dogmă și ritual că „Francmasoneria are două doctrine, dintre care una este ascunsă, cunoașterea sa fiind rezervată doar Maeștrilor, iar cealaltă este publică”. Despre zeul pe care masoneria vrea să îl impună în noua religie mondială, Pike scria în aceeași carte: „Lucifer este purtătorul luminii. Nume straniu și misterios al celui ce este Spiritul întunericului! Lucifer, fiul dimineții! Este cel care aduce lumina și în toată splendoarea sa intolerabilă orbește pe cei slabi sau sufletele egoiste”.
Sunt într-adevăr evrei în spatele masoneriei? Dacă analizăm structura lojelor masonice, observăm că în vârful lor se află cele exclusiv evreiești (cum ar fi B’nai B’rith). Tot Albert Pike este cel care a subordonat toate lojele masonice Alianței Universale Israelite. Astfel, înțelegem de ce masoneria avea ca scop înființarea statului Israel după cel de-Al Doilea Război Mondial. Despre Noua Ordine Mondială, în care evreii vor să guverneze lumea printr-un singur guvern și o singură religie, evreul mason Baruch Levi îi scria lui Karl Marx într-o scrisoare publicată de La revue de Paris pe 2 iunie 1928: „Poporul evreu va fi propriul său Mesia. El va atinge dominația mondială prin dizolvarea celorlalte rase, prin abolirea frontierelor, prin anihilarea monarhiilor și prin instituirea unei republici universale în care evreii vor fi conducătorii de mâine, fără a întâmpina vreo opoziție. Guvernele diferitelor popoare care vor forma republica universală vor cădea fără nicio dificultate în mâinile evreilor. Atunci va fi posibil pentru conducătorii evrei să desființeze proprietatea privată, făcând peste tot uz de proprietatea de stat. În acest fel, promisiunea din Talmud în care se spune că atunci când va veni timpul să vină Mesia, evreii vor avea în mâinile lor proprietatea întregii lumi, va fi îndeplinită”.
Scrisoarea lui Pike a fost scrisă în 1871, cu 18 ani înainte ca Hitler să se nască! Dacă masonii au planificat cel de-Al Doilea Război Mondial, fără îndoială că au făcut tot posibilul pentru a-l realiza. Cum puteau face acest lucru? Atrăgând Germania într-un război. Astfel, putem înțelege că războiul declarat Germaniei de evrei în 1933 nu a avut ca scop decât provocarea Germaniei. Niciunul dintre statele conduse din umbră de elita iudaică nu putea porni un război fără un motiv bun. Era nevoie ca Hitler să dea prima lovitură, exact ca în 2001 când, pentru a putea ataca Afghanistanul, Statele Unite au regizat tragedia din 11 septembrie.
V. Războiul evreilor
Ațâțarea Germaniei nu a început cu acea declarație de război din 23 martie 1933. După sfârșitul Primului Război Mondial, blocada navală britanică împotriva Germaniei a dus la moartea a peste o sută de mii de civili germani. Această blocadă a durat până la semnarea tratatului de la Versailles din 1919, căruia i s-a adăugat un document numit Politica 
pastorală a lui Morgenthau, semnat de președintele Statelor Unite, Woodrow Wilson. Acest document, găsit în 1968 printre hărtiile fostului președinte american Lyndon Baines Johnson, păstrat în prezent la Centrul de Cercetare Sid W. Richardson din Austin, specifica intenția Statelor Unite de a-i extermina pe absolut toți germanii, care sunt „din naștere o rasă războinică”, și transformarea Germaniei într-o „pășune”. În 1922, evreul ajuns ministru de externe german, Walter Rathenau, instiga Franța la uciderea tuturor germanilor și colonizarea Germaniei cu populații străine. Pentru trădarea sa a fost asasinat la scurt timp de organizația Consul. După declarația de război a evreilor din 23 martie 1933, aceștia au cerut Germaniei demiterea lui Hitler și a naziștilor săi, precum și introducerea evreilor în toate funcțiile de conducere a țării. Pe 27 martie 1933, patruzeci de mii de evrei au protestat împotriva lui Hitler în Madison Square Garden din New York. Proteste similare au avut loc și în alte mari orașe ale lumii. Ca răspuns la această declarație de război, pe 28 martie Hitler a hotărât boicotarea pentru o zi a magazinelor evreiești. Hotărât însă să pună capăt acestui conflict, a început negocierea cu Mișcarea Sionistă din Germania pentru mutarea evreilor în Palestina. Cum scopul liderilor evreilor era crearea unui conflict, nu au acceptat propunerea. Prin urmare, în ziarul New York Times din 7 august 1933, Samuel Untermayer, președintele Federației Internaționale Evreiești pentru Combaterea Opresiunii Hitleriste asupra Evreilor, declara că războiul evreilor este unul „sfânt” și trebuie dus până când Germania va fi distrusă. În ianuarie 1934, rabinul Vladimir Jabotinski, fondatorul organizației sioniste Mscha Rjetsch, publica următoarele: „Lupta împotriva Germaniei este purtată de luni de zile de fiecare comunitate evreiască, la orice conferință sau congres, în toate sindicatele și de orice evreu de pe acest pământ. Interesele noastre evreiești impun distrugerea întregii Germanii”. Același rabin declara în The Jewish Daily Bulletin pe 27 iulie 1935: „Există o singură putere care controlează cu adevărat, aceea a presiunii politice. Noi, evreii, sutem cea mai puternică nație din lume pentru că deținem puterea și știm să o folosim”. Ziarul canadian Evening Telegram scria la data de 26 februarie 1940: „Congresul mondial evreiesc se războiește de șapte ani cu Germania”. Pe 8 mai 1942, ziarul evreiesc Jewish Cronicle anunța: „Suntem în război cu Hitler înca din prima zi în care a preluat puterea, în anul 1933”. Nathan Kaufmann din dinastia Rothschild susținea că „trebuie sterilizați 48 de milioane de germani, pentru ca pe parcursul a două generații să se înfăptuiască ceea ce altminteri ar costa milioane de vieți umane și efoturi seculare: exterminarea germănimii și a purtătorilor săi”. Și totul s-a întâmplat exact cum spunea Albert Pike: „Al doilea război mondial trebuie inițiat prin exploatarea diferențelor între fasciști și sionismul politic”.
VI. Miracolul economic nazist
Cum a ajuns Hitler la putere? Puțini mai știu în ziua de astăzi că el nu a preluat o mare putere economică, ci un stat falit. Tratatul de la Versailles din 1919 a impus poporului german plăți compensatorii de trei ori mai mari decât valoarea tuturor proprietăților de pe teritoriul Germaniei. Prin urmare, țara a fost lovită de o inflație extraordinară, o pâine
ajungând să coste câteva milioane de mărci germane. Germania avea visteria goală și o datorie enormă. O mulțime de case și ferme au fost pierdute în fața speculatorilor și a băncilor evreiești. Majoritatea populației era nevoită să locuiască în bordeie și să moară de foame. Partidul lui Hitler a promis că va schimba lucrurile și că va lupta cu elita evreiască ce încearcă să distrugă Germania. Platforma electorală din 1920 a Partidului Nazist prevedea crearea de locuri de muncă, educație gratuită, majorarea pensiilor, îmbunătățirea sistemului sanitar, naționalizarea industriei și eliminarea împrumuturilor bancare. De asemenea, acea platformă anti-capitalistă reglementa controlul armelor și susținea drepturile animalelor. Spre deosebire de politicienii din ziua de astăzi, Hitler s-a ținut de cuvânt. Când a ajuns la putere, în 1933, și-a emis propria monedă, împotrivindu-se astfel cartelurilor bancare internaționale. A pus în aplicare un plan de lucrări publice, pentru care a plătit prin niște obligațiuni, numite Certificate de Trezorerie de Muncă. Astfel, naziștii au oferit germanilor milioane de locuri de muncă. Acele certificate, neavând acoperire în aur, nu puteau fi valorificate de bănci. Era vorba doar despre niște chitanțe pentru munca și materialele livrate Guvernului, pe care oamenii le valorificau pentru alte bunuri sau servicii. Hitler spunea că „pentru fiecare marcă emisă, cerem echivalentul valorii mărcii pentru munca depusă sau pentru bunurile produse”. Pentru această idee genială, care elimina sistemul bancar, evreimea mondială a declarat un boicot general împotriva Germaniei. Ceea ce nu l-a oprit însă pe Hitler, în cinci ani Germania devenind cea mai bogată țară din Europa. În numai doi ani a rezovat problema șomajului, apoi și-a plătit datoriile și a creat o monedă stabilă și solidă. A reușit acestea în ciuda boicotului evreiesc prin folosirea unui sistem de barter, schimbând bunuri și echipamente cu alte țări. La un moment dat, Hjalmar Schacht, șeful temporar al Băncii centrale germane, a fost invitat de un bancher american în Statele Unite. „Avem o mulțime de bani. Aici este sistemul bancar adevărat”, spunea bancherul. Schacht i-a replicat: „Ar trebui să veniți la Berlin. Nu avem niciun ban. Acesta este sistemul bancar adevărat”. Astfel, Hitler a salvat Germania de teoria economică anglo-saxonă care spunea că toate monezile naționale trebuie să fie emise de un cartel bancar secret și privat, decât să fie emise de guvernele naționale, pentru beneficiul oamenilor. Extraordinara creștere economică și libertatea financiară i-au adus lui Hitler nu doar popularitatea, ci și respectul concetățenilor săi. Dar și ura marilor bancheri internaționali, pentru care dictatorul Germaniei devenise o reală amenințare, deoarece sistemul său risca să se răspândească în întreaga lume. Pentru asta trebuia oprit. Krastyo Georgiev Rakovski, unul din fondatorii bolșevismului sovietic, declara la interogatoriul său din 1938: „Hitler a preluat privilegiul fabricării banilor, și nu doar a banilor fizici, ci și a celor financiari. El a preluat controlul asupra mașinăriei falsificării, pe care a pus-o să lucreze în beneficiul poporului său. Vă puteți imagina ce s-ar întâmpla dacă acest mecanism ar ajunge și în alte state?”. Economistul Henry C. K. Liu confirma acest lucru într-un articol din 24 mai 2005, intitulat Nazismul și miracolul economic german, publicat în Asia Times: „Naziștii au venit la putere în 1933, atunci când economia germană se afla într-un colaps total, cu obligații de plată pentru primul război mondial și fără nicio perspectivă a vreunei investiții străine. Printr-o politică monetară independentă de băncile internaționale și printr-un program masiv de investiții publice pentru ocuparea forței de muncă, Cel de-al Treilea Reich a fost capabil să transforme o Germanie falimentară în cea mai puternică economie a Europei, în doar patru ani, înainte chiar de începerea programului de înarmare”. În cartea Miliarde pentru bancheri, datorii pentru popor din 1984, pastorul Sheldon Emry a scos și el în evidență miracolul nazist: „Guvernul german și-a finanțat toate operațiunile dintre 1935 și 1945 fără aur și fără datorii. Atât capitaliștii cât și comuniștii au distrus revoluția germană și au adus Europa înapoi sub influența bancherilor”. Acum putem înțelege ce l-a determinat pe evreul american Eli Ravage să declare că „poporul german este primul condamnat la moarte”. Sau de ce la 3 septembrie 1939, puțin după ce britanicii au declarat război Germaniei, conducătorul sioniștilor de atunci, Chaim Weismann, le-a oferit o sută de mii de soldați evrei pentru a lupta împotriva lui Hitler.
VII. Atragerea Germaniei în război
„Războiul este un lucru hotărât”, declara pe 24 aprilie 1939 William Christian Bullitt Jr., ambasadorul Statelor Unite la Paris, într-o vreme în care cetățenii Germaniei credeau în
pace. Cu puțin timp înainte de această declarație a fost creat în presa mondială un adevărat val de intoxicări cu presupuse aspirații ale lui Hitler de a cuceri lumea. Numai în New York Times au existat asemenea articole pe 15, 16, 17, 18, 19, 20, 21 decembrie 1938 și 1 ianuarie 1939. Opinia publică trebuia convinsă că viitorul război împotriva Germaniei va fi unul „sfânt”, dus pentru salvarea mapamondului de ghearele malefice ale „antihristului” Hitler. Iar noi în continuare învățăm încă din primii ani de școală că acest „antihrist” a început cel de-Al Doilea Război Mondial atunci când a invadat fără motiv Polonia pe 1 septembrie 1939. Ce s-a întâmplat în realitate atunci?
Germania a cerut Poloniei orașul liber Danzig, teritoriile cedate Poloniei după Primul Război Mondial și un culoar de trecere prin coridorul artificial care despărțea Germania de Prusia de Est. Aceste revendicări erau justificate, Hitler considerând că se pot rezolva prin simple negocieri. Însă Anglia condusă de masonerie a convins Polonia să refuze orice propunere a Germaniei. Tratatul dintre cele două țări, din 25 august 1939, prevedea că „orice propunere de restituire a orașului Danzig către Reich trebuie respinsă de Polonia”. Cu puțin timp în urmă, pe 19 martie 1939, ambasadorul Statelor Unite la Varșovia, Anthony Joseph Drexel Biddle Jr., îl anunța pe ministrul de externe polonez, Jozef Beck, că Statele Unite se bazează pe „disponibilitatea poloneză de a crea un motiv de război din chestiunea Danzig”. Credința că Anglia, Franța, Statele Unite și alte țări vor interveni împotriva lui Hitler a determinat Polonia să refuze toate propunerile Germaniei. Ba, mai mult, a dus o uriașă propagandă, ordonând mobilizarea generală și chiar sugerându-i poporului agitat să ajungă în trei zile la Berlin, uitând că, fără intervenția Germaniei din 1917, ar fi fost în continuare o provincie sovietică. Cartea lui Werner Fuchs din 1930, Confesiuni despre dorința cuceririi poloneze, prezintă numeroase mărturii care dovedesc că exista printre polonezi o atitudine ostilă față de germani încă dinainte de preluarea puterii de către naziști în Germania anului 1933. Ba chiar este dezvăluită dorința politicienilor polonezi de a ocupa vaste teritorii germane, cum ar fi Prusia de Est, Danzig, Pomern, Silezia și părți din Brandenburg. Aceste teritorii au fost promise Poloniei de masoneria americană și britanică, în schimbul atragerii Germaniei în război. Iar polonezii s-au ținut de cuvânt.
În afara propagandei anti-germane, se pare că Polonia a făcut mult mai mult. Iată ce povestea într-un raport sergentul-major Heinrich Julius Rotzoll din Königsberg (astăzi Kaliningrad): „La mijlocul lunii august, Regimentul 57 de artilerie din Königsberg / Prusia a fost plasat la granița amenințată de polonezi. Noi ne-am instalat la Garnsee, regiunea Neidnburg / Prusia de Est. Bateria mea era poziționată într-un câmp de porumb. În această zonă, munca pe teren devenise de câteva săptămâni un pericol de moarte. Trupe de cavalerie poloneză care prădau și omorau pătrunseseră la aproape șapte kilometri pe teritoriul Prusiei de Est. Asta se întampla deja în iulie 1939. Cât vedeai cu ochii, seara era numai fum și foc. Casele și satele arzânde erau incendiate provocator de trupele poloneze de cavalerie. Oamenii care se adăposteau în aer liber sau voiau să stingă focul erau măcelăriți. Pentru a împiedica aceste mașinații, bateria mea a primit pe 23 august 1939 ordinul să formeze un comando de vânătoare. Ca sergent-major, am subordonat comandoul și ordinul de intervenție. În prima zi de intervenție, trupa noastră motorizată a ajuns cu jumătate de oră mai târziu – un escadron polonez ucigaș gonind deja în direcția graniței protectoare. Urmele lăsate erau îngrozitoare: pe drumurile de câmp și pe câmpuri găseam numai cadavre de țărani germani, care erau sfârtecate de sabie sau împușcate. Chiar din 26 august 1939, comandoul nostru a executat o trupă de cavalerie poloneză într-un câmp de sfeclă de zahăr, nu departe de Garnsee. La grupa noastră, numită MG-Garben, cavaleria poloneză fusese distrusă, 47 de călăreți polonezi căzuseră pe pământul german… Când unitatea noastră a trecut pe 1 septembrie 1939, ora 5, la asalt, am găsit dincolo de granița poloneză mormintele proaspete de civili germani. Pe drumuri și margini de șosele erau împrăștiate haine de civili ferfenițite și pline de sânge. Ne-au confirmat și prizonierii de război polonezi că acele atacuri provocatoare de dinainte de 1 septembrie 1939, care vizau populația civilă de pe teritoriul Reich-ului, au fost ordonate…”
Într-un articol, doamna L. S. din Lübbecke (numit înainte Bromst) scria: „În vara lui 1939, din aprilie până înainte de izbucnirea celui de-Al Doilea Război Mondial, sute, ba nu, mii de familii germane veneau prin mlaștini sau înotând prin lacul Obra în fața ușilor noastre, seara târziu, ca să nu fie văzute, și cerșeau pâine sau lapte pentru bebeluși și lucruri uscate. Întâi nici nu știam ce să spunem, fiindcă nu ințelegeam ce se întâmplă. Spuneau în continuare același lucru: «Ne ascundem de mai multe săptămâni de polonezi, suntem împușcati pur și simplu pe străzi și pe câmpuri, nu mai suntem siguri de viața noastră, polonezii urmăresc toți germanii». «Dar de ce?», întrebam noi. Preoții polonezi vorbesc și instigă la amvoane: «Snopiți-i în bătaie pe germani, oriunde i-ați întâlni. Împușcați-i grămadă, distrugeți întreaga pleavă germană…». Această imigrație a durat toată vara, iar către sfârșit nu mai veneau decât foarte puțini fiindcă granița era strașnic păzită”.
Încă din august 1938, în orașele Bromberg, Stopnika și Pless, soldații polonezi au măcelărit 56.000 de civili germani. S-au înregistrat treceri frecvente ale graniței și masacre pe teritoriul german, însă Hitler nu a reacționat. Un om care voia cu tot dinadinsul un război, așa cum ne
învață istoria că era Hitler, ar fi atacat Polonia de la prima trecere a graniței de către soldații polonezi. Însă Hitler știa că i se întinde o capcană. Drept pentru care a semnat pe ascuns un tratat de neagresiune cu Uniunea Sovietică, așa-numitul Pact Molotov-Ribbentrop. În prealabil încheiase un tratat cu Italia lui Benito Mussolini pe 22 mai. Neștiind de înțelegerea germano-sovietică, polonezii au continuat masacrele în rândul populației germane. În Bromberg au răstignit pe ușile bisericilor femei, bărbați și copii cu capetele în jos, apoi i-au spintecat. Soldații polonezi și-au fotografiat victimele, trimițând pozele lui Hitler. Fotografii ale celori uciși cu bestialitate precum și ale gropilor comune descoperite de germani, însoțite de vaste materiale documentare, au fost publicate în numărul 3 din 1940 al Cărții Albe Germane. Nici până în ziua de astăzi nu a fost contestat vreun document prezentat acolo. Abia după acest teribil masacru Germania a atacat Polonia pe 1 septembrie 1939. Prin urmare, acest gest poate fi considerat un atac al tiranului Hitler asupra inocenților polonezi, ori o acțiune de salvare a populației germane din Polonia?
Cert este faptul că Hitler a fost nevoit să intre în capcana masoneriei, nu însă fără a-și lua măsuri de precauție. La două zile după intrarea armatei hitleriste în Polonia, Anglia și Franța au declarat război Germaniei. Armata poloneză a început să se retragă, așteptându-și aliații care i-au convins să provoace Germania. Însă în locul lor și-a făcut apariția pe 17 septembrie un dușman neașteptat: Uniunea Sovietică a lui Stalin. Aflând de pactul Molotov-Ribbentrop, englezii și francezii au realizat că ar fi spre binele lor să nu intervină în Polonia. Pentru a nu fi acuzați că și-au trădat aliații, au organizat o blocadă navală a Germaniei. Iar pe 6 octombrie 1939, Hitler și Stalin au sfâșiat Polonia, alipind bucățile la propriile imperii. În aprilie 1940, ca urmare a blocadei anglo-franceze, Germania a invadat Norvegia și Danemarca, pentru a captura transporturile de fier din Suedia. Ca răspuns, Anglia a invadat Islanda pentru a preîntâmpina o posibilă invazie germană a insulei. Însă Hitler și-a îndreptat atenția către Franța, Belgia, Olanda și Luxemburg, pe care le-a invadat în mai 1940. Pe 4 mai, trupele engleze au fost nevoite să evacueze portul Dunkirk, lăsându-și în urmă întreg echipamentul. Șase zile mai târziu, Italia a invadat Franța, care s-a predat după numai douăsprezece zile. Franța a fost împărțită între Germania și Italia, în timp ce Uniunea Sovietică și-a anexat cu forța Estonia, Letonia, Lituania și Basarabia.
VIII. Pacea lui Hitler
Ceea ce tot mai puțini știu este faptul că acest „tiran care voia să cucerească lumea” a solicitat încheierea ostilităților de câteva ori. După cucerirea Poloniei, Hitler a cerut pacea, însă Anglia și Franța s-au opus. După cucerirea Franței, Hitler a propus din nou încheierea conflictului. Și de această dată Anglia a refuzat categoric. La fel s-a întâmplat și cu eforturile Vaticanului și ale altor state neutre de a stabili pacea, fiind refuzate de masoneria iudaică. Până și cunoscutul mason Winston Churchill, prim-ministrul Marii Britanii, a confirmat că Hitler a vrut să încheie conflictul după campaniile din Polonia și Franța. Despre începutul războiului, Stalin afirma în Pravda din 29 noiembrie 1939 următoarele:
„1. Nu Germania a atacat Franța și Anglia, ci Franța și Anglia au atacat Germania, asumându-și astfel responsabilitatea pentru acest război.
- După izbucnirea ostilităților, Germania le-a facut Franței și Angliei propuneri de pace, iar Uniunea Sovietică a susținut public inițiativele germane, pentru că ea considera, și mai consideră și acum, că un sfârșit rapid ar ușura radical situația tuturor țărilor și popoarelor.
- Cercurile dominatoare ale Franței și Angliei au respins categoric propunerile de pace ale Germaniei și strădaniile Uniunii Sovietice sosite după imediatul sfârșit al războiului. Acestea sunt faptele.”
În încercarea de a obține pacea, Adolf Hitler nu a oferit doar vorbe goale, ci și fapte. La Dunkirk, trupele aliate erau pe punctul de a fi nimicite total. În loc să captureze soldații
inamici sau să-i măcelărească, Hitler și-a oprit armata pentru trei zile, permițând astfel unui număr de 338.226 de soldați (198.229 britanici și 139.997 francezi) să scape. „Sângele fiecărui englez e prea valoros pentru a fi vărsat”, spunea Hitler. „Popoarele noastre sunt legate rasial și tradițional”, completa el, considerându-i pe englezi parte din aceeași rasă ariană ca și germanii. Iată discursul său din iulie 1940, susținut în fața parlamentului german: „Încă o dată, conspirația jalnică și coruptă a oamenilor politici și a magnaților financiari lacomi și-a făcut apariția, pentru ei războiul reprezentând un mijloc eficace în a-și susține afacerile. Otrava evreiască internațională a început să se agite și să atace mințile sănătoase. Intelectualii i-au portretizat pe oamenii decenți care își doresc pacea, numindu-i «persoane slabe și trădători», pentru a denunța partidele de opoziție ca fiind «cea de a cincea coloană», cu scopul de a elimina rezistența internă la politica lor criminală de război. Evreii și francmasonii, industriașii de armament și profitorii de război, comercianții internaționali și speculanții de bursă sunt asemenea «gărzilor negre» politice: disperați și căutători de glorie, pentru care războiul nu reprezintă altceva decât ceea ce își doresc. Credeți-mă, dragi parlamentari, simt un mare dezgust față de acești distrugători de oameni și țări, lipsiți de scrupule. E aproape dureros pentru mine că am fost ales de Providență pentru a-i înlătura pe acești oameni care ne-au pus în genunchi. Ambiția mea nu este aceea de a purta războaie, ci de a construi un nou stat social, de înaltă cultură. Și fiecare an de război mă ține departe de munca mea! Și asta din cauza jafului acestor nulități grotești, cu o viziune politică mediocră, într-atât încât ticăloșia lor coruptă nu-i face să depășească limitele obișnuitului. Domnul Churchill a repetat declarația că își dorește război. În urmă cu șase săptămâni, el a lansat acest război într-o arenă în care se crede tare. Un război aerian împotriva populației civile, sub sloganul înșelător: «un război împotriva obiectivelor militare». Începând cu Freiburg, aceste obiective s-au dovedit a fi orașe deschise, piețe, sate, case, spitale, școli, grădinițe și orice decid ei să lovească. Până acum am răspuns limitat la aceste atacuri. Deși nu e în intenția mea de a semnala, totuși acesta va fi singurul răspuns posibil, sau, dacă va rămâne în acest fel, sunt conștient de răspunsul nostru care va veni și care va aduce suferință multor oameni. Desigur, acest lucru nu se va aplica și domnului Churchill, din moment ce se va ascunde în Canada, unde banii și copiii multor profitori de război au fost deja duși. Dar va exista o tragedie pentru milioane de oameni. Iar domnul Churchill ar trebui să aibă încredere în mine, atunci când eu ca profet proclam: un mare imperiu va fi distrus. Un imperiu mondial pe care eu nu am avut niciodată ambiția de a-l distruge. Sunt perfect conștient că acest război se va sfârși prin distrugerea uneia dintre cele două părți combatante. Domnul Churchill crede că aceasta va fi Germania, dar eu știu că va fi Anglia! În acest moment mă simt obligat în fața conștiinței mele să fac încă un apel la rațiune în Anglia. Cred că pot face asta, deoarece nu o fac din postura învinsului, ci a învingătorului; de aceea vorbesc în numele rațiunii. Nu văd niciun motiv pentru care am forța continuarea acestui război. Regret sacrificiile care sunt cerute. Vreau să-mi cruț propriul popor. Știu că inimile milioanelor de bărbați și băieți sunt pline de dorința de a purta un război împotriva unui inamic care, fără niciun motiv rezonabil, ne-a declarat război pentru a doua oară. De asemenea, cunosc și inimile mamelor și femeilor care, în ciuda disponibilității lor de a se sacrifica, cred cu toată puterea lor că asta este ultima lor opțiune. Domnul Churchill ar putea din nou minimaliza declarația mea, spunând că nu este altceva decât un simptom al fricii mele sau al dubiilor mele asupra victoriei finale. Totuși, nu voi avea conștiința încărcată pentru lucrurile care vor urma”.
Din acest discurs nu reiese doar dorința de pace a lui Hitler („Ambiția mea nu este aceea de a purta războaie, ci de a construi un nou stat social, de înaltă cultură. Și fiecare an de război mă ține departe de munca mea!”) ci și ura sa îndreptată către magnații financiari evrei, francmasoni și toți cei care își doresc neapărat războiul. Nu poate fi acuzat că își dorea să cucerească lumea când a cerut pacea de două ori, de fiecare dată din poziția de învingător. Dimpotrivă, refuzul categoric al evreilor de a încheia ostilitățile ar trebui să ne indice cine erau cu adevărat cei ce și-au dorit războiul. După declasificarea documentelor britanice din cel de-Al Doilea Război Mondial s-a descoperit că Churchill primise o ofertă uluitoare de la Hitler. Acesta încerca să încheie un pact cu Anglia, prin care Germania retroceda teritoriile cucerite în vestul Europei, în schimbul garantării intereselor germane în estul Europei subjugate de Hitler. Și această ofertă a fost respinsă de Churchill, care a și notat dorința obsesivă a lui Hitler de a încheia pacea cu Anglia. Bineînțeles că masonul Churchill nu dorea o pace care ar fi contravenit intereselor elitei evreilor. Prin urmare, pentru a duce la bun sfârșit planul masoneriei, amintit de Albert Pike în 1871 și de Protocoalele Înțelepților Sionului din 1897, Hitler nu a fost doar atras în acest conflict prin provocări repetate, ci și finanțat în acest scop.
IX. Finanțarea evreilor
Există o mulțime de documente care arată că bancherii evrei l-au finanțat pe Hitler între 1929 și 1933, deoarece doreau să-l controleze pe Stalin. Când Germania nazistă a rupt-o cu bancherii, aceștia i-au declarat război lui Hitler. Cu cei 25 de milioane de dolari primiți de la evrei, Hitler le-a oferit susținătorilor săi alimente și adăposturi. La interogatoriul său din 1938, Krastyo Georgiev Rakovski susținea o variantă asemănătoare, și anume faptul că bancherii evrei internaționali l-au finanțat pe Hitler cu scopul de a-l controla pe Stalin, care a
uzurpat puterea de la agentul lor, Troțki. Când și-a creat propriul sistem financiar, Hitler a devenit o amenințare mai mare decât Stalin. La procesul de Nürnberg, de după cel de-Al Doilea Război Mondial, soția generalului Ludendorff a declarat că James Warburg (fiul lui Paul Warburg, fondatorul Rezervei Federale din Statele Unite, aparținând francmasonilor Illuminati), a transferat din Wall Street către naziști suma de 34 de milioane de dolari. De asemenea, numeroase documente indică faptul că senatorul evreu Samuel Preston Bush (ai cărui fiu și nepot au ajuns președinți ai Statelor Unite), membru al lojei masonice Craniu și Oase, a finanțat și înarmat Partidul Nazist. Această finanțare a Germaniei de către Statele Unite poate părea puțin bizară, ținând cont că aceste două state au fost rivale în cel de-Al Doilea Război Mondial. Dar când vedem și că zvastica, emblema naziștilor, fusese deja folosită în Primul Război Mondial ca simbol al Diviziei 45 Aeriene a Statelor Unite ale Americii, totul pare într-adevăr că ia forma unui plan bine pus la punct.
Hitler a avut legături și cu casa regală britanică, deși aceasta este condusă de către marii săi dușmani, liderii evreilor. Prințul Phillip, soțul reginei Elizabeth a II-a, a fost crescut în rândurile tineretului nazist iar trei dintre cumnații săi au devenit membri importanți ai Partidului Nazist. De asemenea, prințul Phillip militează în favoarea măsurilor criminale de reducere a populației mondiale, susținând în mod public eugenia (îmbunătățirea prin metode genetice a rasei umane pentru crearea unei rase superioare), idee ce făcea parte din filosofia nazistă. De altfel, Jonathan Petropoulos a publicat cartea Membrii familiei regale și Reich-ul, ce conține fotografii și informații care atestă legăturile dintre prințul Phillip și naziști, prin intermediul surorilor sale căsătorite cu prinți germani. Din familia regală britanică de Windsor (care în realitate este Casa germană de Saxa-Coburg-Gotha-Battenberg) făcea parte și Lordul Mountbatten (ultimul guvernator general al Indiei), unul dintre membrii clanului Rothschild. Mama prim-ministrului Marii Britanii, Winston Churchill, făcea parte din același clan. Prințul William s-a căsătorit cu Kate Middleton pe 29 aprilie 2011, la exact 66 de ani de la nunta lui Adolf Hitler cu Eva Braun (66 fiind unul dintre numerele foarte importante în Kabbalah evreiască). Iar în 2005, fratele lui, prințul Harry, a apărut la o petrecere costumat în ofițer nazist.
De ce l-au finanțat evreii pe Hitler? Răspunsul este simplu: pentru a-l înarma. Hitler trebuia să respecte planul masoneriei, adică să pornească un război care să ducă la crearea unui stat al evreilor. Pentru acest lucru el trebuia se simtă puternic. Iar banii oferă dacă nu puterea, măcar iluzia ei. Hitler trebuia să fie bine înarmat, dar nu într-atât încât să câștige, ci doar cât să creadă că va câștiga. După cum bine exemplifica în 1939 generalul american Collins, citat de revista Hessische / Niedersächsische Allgemeine din 24 octombrie 1981: „Este de ajuns să furnizăm armament, nu trebuie să moară și fiii noștri în Europa. Sunt destui germani care pot muri pentru interesele noastre”.
Dacă Al Doilea Război Mondial a făcut parte din planul evreimii mondiale, de ce a fost ales Hitler pentru a duce Germania în război? În Primul Război Mondial a fost un biet caporal, pe care superiorii săi au refuzat să îl promoveze, considerând că îi lipsea talentul de lider. Cum nimeni nu se transformă peste noapte, devine evident că Hitler a fost ajutat să devină un conducător carismatic. Făcând parte din planul evreilor din Elită, putem presupune că ei sunt cei care l-au ajutat și în această privință. Și totuși, de ce a fost ales Adolf Hitler?
X. Hitler, descendent Rothschild
În cartea Mintea lui Hitler, psihanalistul Walter Langer lansa o ipoteză șocantă: „Tatăl lui Adolf, Alois Hitler, a fost fiul nelegitim al Mariei Anna Schicklgruber. Presupusul tată al lui Alois Hitler (Schicklgruber) a fost Johann Georg Hiedler, dar unii au motive serioase să se
îndoiască de faptul că Johann Georg Hiedler a fost tatăl lui Alois. Un document austriac arată că Maria Anna Schicklgruber locuia în Viena în momentul conceperii. În acea perioadă lucra ca servitoare la reședința baronului Rothschild. De îndată ce familia a descoperit sarcina, ea a fost trimisă acasă… unde s-a născut Alois”. Ipoteza lui Langer se bazează pe cartea În culisele Gestapo-ului din 1940, unde Hans Jürgen Koehler, un ofițer de rang înalt din Gestapo, susținea că Engelbert Dolfuss, cancelarul Austriei, i-a investigat trecutul lui Hitler. Koehler afirma că a văzut o copie a documentelor lui Dolfuss, înmânate acestuia de Heydrich, șeful Serviciilor Secrete naziste. „Dosarul a stârnit atâta vâlvă, cum niciun altul nu a mai făcut vreodată”, scria acesta. Datorită funcției sale, cancelarul austriac putea afla cu ușurință datele personale ale familiei lui Adolf Hitler, care se născuse în Austria. Având certificatele de naștere și fișele de înregistrare de la poliție, Dolfuss a reușit să afle ceea ce îl interesa: „O tânără fată (bunica lui Hitler – n.a.) a venit la Viena și s-a angajat ca servitoare, lucrând cel mai adesea pentru familii bogate. Dar a fost ghinionistă; sedusă, avea să poarte un copil. A plecat acasă în satul său până a născut… Unde a fost servitoare în Viena? Nu este greu de aflat. Viena avea un sistem obligatoriu de înregistrare la poliție. Și servitori și angajatori erau taxați scump dacă uitau de această formalitate. Cancelarul Dolfuss a reușit să descopere fișa de înregistrare. Servitoarea lucrase la reședința Rothschild, iar bunicul necunoscut al lui Hitler trebuie căutat în acea casă frumoasă. Dosarul lui Dolfuss s-a oprit la această declarație”. Tatăl lui Hitler s-a născut în 1837, în perioada în care Salomon Mayer von Rothschild locuia singur la reședința familiei din Viena. Din cauza problemelor lor în căsnicie, soția sa se mutase în Frankfurt. Fiul lor, Anselm Salomon, și-a petrecut cea mai mare parte a timpului departe de Viena, la Paris și Frankfurt. Prin urmare, sunt mari șanse ca Salomon Mayer Rothschild să fi fost adevăratul tată al lui Alois Hitler. Hermann von Goldschmidt, fiul funcționarului principal al lui Salomon Mayer, scria în 1917 într-o carte că Salomon „până prin anii 1840 manifesta un entuzism cam nechibzuit pentru tinere” și că „avea o pasiune carnală pentru fete foarte tinere, cu care a și avut aventuri pe care a trebuit să le ascundă cu ajutorul poliției”. Tânăra viitoare bunică a lui Adolf Hitler putea fi o țintă a lui Salomon Mayer, cu care locuia în acea perioadă sub același acoperiș. Ținând cont că fata a rămas însărcinată în timp ce locuia acolo, iar nepotul ei a devenit cancelar al Germaniei, fiind finanțat de evrei și începând mai apoi Al Doilea Război Mondial, atât de important pentru masonerie, putem trage concluzia că Adolf Hitler era descendent al clanului Rothschild, cea mai bogată și puternică familie din lume.
Se pare că Hitler știa despre originile sale cu mult timp înainte de a deveni cancelar. Acesta ar putea fi motivul pentru care a ordonat execuția lui Engelbert Dolfuss, cel care a aflat adevărul. Tatăl lui Hitler, Alois, și-a părăsit satul natal pentru a-și încerca norocul la Viena, acolo unde se afla tatăl său natural, Salomon Mayer Rothschild. După înmormântarea mamei sale, în februarie 1907 Adolf Hitler a plecat și el la Viena, unde a locuit până în mai 1913. În 1907 practic a dispărut pentru zece luni. Nimeni nu știe unde a fost sau ce a făcut în tot acest timp. Sunt mari șanse să se fi retras la rudele sale din clanul Rothschild, care atunci au avut șansa de a-i observa potențialul. Și, astfel, s-au hotărât să îl includă în marele plan al elitei iudaice.
XI. Hitler în Primul Război Mondial
Când i-a fost dezvăluit lui Hitler planul din care trebuia să facă parte? Se pare că, în noiembrie 1912, viitorul cancelar al Germaniei a fugit în Marea Britanie, sustrăgându-se serviciului militar obligatoriu. În aprilie 1913 s-a întors în Viena, mutându-se în München
după mai puțin de o lună. În 1914 a plecat la Salzburg, în Austria, unde a fost declarat inapt pentru serviciul militar pe 5 februarie, drept pentru care s-a întors în München. Totuși, în luna august, s-a înrolat ca voluntar în armata bavareză. Lucru extrem de ciudat pentru un om care a fugit de serviciul militar. Prin urmare, între februarie și august 1914 trebuie să se fi întâmplat ceva care să-l fi făcut să se răzgândească. Cel mai probabil, atunci i s-a spus că va fi sprijinit să ajungă la putere, să conducă Germania și, la momentul potrivit, să atace Uniunea Sovietică. Pentru acest lucru trebuia să câștige de partea sa poporul. Iar un prim pas în această direcție era participarea sa la războiul care tocmai începea, din care trebuia să iasă ca un erou medaliat.
Există câteva indicii care ne arată că Hitler a fost protejat în Primul Război Mondial. Înrolat în Regimentul al șaselea de rezervă bavarez, el a fost curier pe frontul de vest, în Franța și Belgia, un rol mai puțin periculos. De asemenea, a petrecut o mare parte din timp la sediul central al regimentului, unde se ocupa cu realizarea de ilustrații pentru o gazetă militară. A fost decorat cu Crucea de Fier clasa a doua într-un timp foarte scurt, lucru puțin straniu pentru un curier. Ceea ce demonstrează că Hitler avea relații printre ofițeri încă de la începutul Primului Război Mondial, dar și că evreii subordonați clanului Rothschild erau în permanență lângă el, protejându-l și asigurându-se de îndeplinirea planului. Cu toate măsurile de precauție luate de cei care îl protejau, rolul de curier nu era lipsit în totalitate de riscuri. În 1916 a fost rănit superficial în zona inghinală sau în coapsa stângă în timpul bătăliei de pe Somme. Un an mai târziu a fost decorat cu Insigna plăgilor. Hitler nu a fost promovat niciodată la rangul de subofițer, varianta oficială fiind că superiorii lui nu considerau că ar avea abilități de conducere. Sau poate încercau să-l țină departe de lupte, păstrându-l în postul de curier și desenator al gazetei militare, lucru imposibil pentru un subofițer. În 1918 Hitler a primit Crucea de Fier clasa întâi, o decorație ieșită din comun pentru un militar cu gradul de caporal, acordată de evreul Hugo Gutmann, comandantul său. Această decorație întărește ideea că evreii făceau tot posibilul pentru a se îndeplini planul familiei Rothschild. Tot straniu poate părea și faptul că Hitler a prins înfrângerea Germaniei departe de front, aflându-se pe patul de spital, fiind orbit temporar cu iperită. Poate e doar o coincidență sau poate încă o parte din planul evreilor de a-l proteja pe viitorul conducător al Germaniei.
XII. Societatea Thule
Istoria oficială ne învață că în 1919, la un an de la terminarea războiului, Hitler s-a infiltrat în Partidul Muncitoresc German ca agent al departamentului politic al armatei bavareze. În numai câteva zile a devenit membru al comitetului executiv al partidului. Alături de fondatorul partidului, Anton Drexler, a formulat programul politic în februarie 1922. Tot atunci s-a hotărât și schimbarea numelui grupării în Partidul Muncitoresc German Național-Socialist (Nationalsozialistische Deutsche Arbeiterpartei) sau Partidul Nazist.
Legitimația sa de partid avea numărul 7, adică Adolf era al șaptelea membru al grupării de la înființarea ei. Prin urmare, atunci când Hitler s-a infiltrat ca spion, Partidul Muncitoresc
German era format din doar șase persoane. Ce fel de partid poate fi unul cu șase membri și de ce armata germană era atât de interesată de această grupare, încât și-a infiltrat un om pentru a o spiona? Și cum se face că spionul a renunțat la a mai lucra pentru armată, alegând acest partid? Nu doar atât, acel fost caporal „fără abilități de conducere” a ajuns în fruntea partidului, apoi a țării. Cum orice politician are nevoie de un partid în spate, este posibil ca Partidul Muncitoresc German să fi fost înființat de evrei pentru Hitler, ca parte a planului familiei Rothschild? Pentru a afla acest lucru trebuie să știm în primul rând cine erau cei șase membri fondatori ai grupării. Anton Drexler, jurnalistul Karl Harrer, economistul Gottfried Feder și evreul Alfred Ernst Rosenberg erau membri ai Societății Thule. Jurnalistul Dietrich Eckart era colaborator al Thule. Nu s-au descoperit legături dintre al șaselea membru, Ernst Julius Günther Röhm, și această grupare. Dar dacă cinci din șase făceau parte sau doar colaborau cu Thule, sunt mari șanse ca și al șaselea să fi avut legături cu Societatea. Röhm a fost cofondator al miliției naziste și, ulterior, comandant al ei. Era un membru important al Partidului Nazist, fiind singurul care avea voie să îl tutuiască pe Hitler. Prin urmare, nu este exclusă apartenența sa la Societatea Thule. Ce era această grupare?
Societatea Thule a fost o grupare ocultă secretă, cu sediul la München, numită după un teritoriu mitic nordic din mitologia greacă. A fost fondată ca grup de studiu de către Walter Nauhaus, un veteran de război rănit în Primul Război Mondial, care a ajuns la conducerea grupului Germanenorden („Ordinul Teuton”), o societate secretă fondată în 1912 de câțiva ocultiști germani, cum ar fi Theodor Fritsch, Philipp Stauff sau Hermann Pohl. În 1917, Nauhaus s-a mutat din Berlin la München, unde a înființat societatea Thule-Gesellschaft. Oficial, această nou înființată societate s-a dedicat studiilor etnografice și chiar a publicat 24 de volume de proză și poezie nordică, însă pe ascuns a servit ca ramură müncheneză a Ordinului Teuton. În 1918, ocultistul Rudolf Glauer (care și-a schimbat ulterior numele într-unul mult mai pompos, Baronul Heinrich von Sebottendorf) a devenit conducătorul Ordinului Teuton din Bavaria și a început o campanie de recrutare pentru Societatea Thule, alături de Nauhaus. Von Sebottendorf era și mason, fiind inițiat în 1901 într-o lojă asociată cu Loja Franceză Orientală de Memphis. Societatea Thule se baza pe învățăturile Societății Teosofice (care avea o doctrină formată din amestecul ocultismului și a Kabbalei evreiești) înființate în 1875 de Helena Petrovna Blavatsky, o bună prietenă a Marelui Comandor al francmasoneriei americane, Albert Pike. Iar lojele francmasoneriei erau subordonate familiei Rothschild prin gruparea Illuminati. Astfel înțelegem cine era în spatele ascensiunii lui Hitler, cei care au planificat totul de la bun început. În octombrie 1918, liderii Societății Thule i-au însărcinat pe Karl Harrer și Anton Drexler cu formarea unui sindicat politic al muncitorilor. Astfel, pe 5 ianuarie 1919, cei doi au înființat Partidul Muncitoresc German, alături de un alt membru Thule, Gottfried Feder, și un colaborator al Societății, Dietrich Eckart. Tot în ianuarie li s-a alăturat și Alfred Ernst Rosenberg, un alt coleg din Societatea Thule. După ce a ajutat la desființarea Republicii Socialiste Bavareze din mai, Ernst Julius Günther Röhm a intrat în Partidul Muncitoresc German. Iar Adolf Hitler a sosit abia în octombrie.
În timp, și alți membri Thule au aderat la Partidul Muncitoresc German, transformat în Partidul Nazist în 1922, cum ar fi: Hermann Wilhelm Göring (care a înființat Gestapo-ul în 1933), Rudolf Walter Richard Hess (adjunctul lui Hitler după 1933), Wilhelm Frick (ministru de Interne între 1933-1943), Hans Michael Frank (guvernator general al Poloniei între 1939-1945), Karl Fiehler (primar al Münchenului între 1933-1945), entomologul Franz Dannehl și Heinrich Luitpold Himmler (comandantul suprem al SS-ului, cel considerat adevărata „mână dreaptă” a lui Hitler). Himmler era cel pus de evrei să îl manevreze pe Hitler pentru a fi siguri că planul se îndeplinește.
Însemnul Societății Thule era crucea lui Wotan (zeul suprem din mitologia germanică, numit Odinn în Scandinavia), care a fost preluat de naziști sub forma svasticăi. De asemenea, salutul membrilor Societății era „Heil und Sieg”, transformat de Hitler în „Sieg Heil”. Doctrina Thule se baza pe cea a Societății Teosofice fondate de Helena Petrovna Blavatsky, care se referea la o rasă ariană pură, asemenea eroilor din vechile mituri germanice (oameni înalți, blonzi, cu ochii albaștri). Jorg Lanz von Liebenfels, așa-numitul „părinte al național-socialismului”, este cel care a împins la extreme această teorie, sprijinit fiind mai ales de Heinrich Himmler. De asemenea, Societatea Thule credea într-un Mesia care va salva Germania. Cu câteva luni înainte să-l cunoască pe Hitler, Dietrich Eckart a scris într-un poem despre acest Mesia german, numindu-l „Cel Măreț” și „Cel Fără Nume”, pe care toți „îl pot simți dar nimeni nu-l poate vedea”. Atunci când l-a întâlnit pe Hitler, Eckart a fost convins că profeția sa s-a împlinit. Sprijinit de colegii săi din Thule, a reușit să-l convingă și pe Hitler că el era acel Mesia care poate salva Germania. Așa cum au demonstrat numeroși istorici, nu sunt dovezi că Hitler ar fi fost antisemit până după sfârșitul Primului Război Mondial, prin urmare acest așa-zis antisemitism i-a fost creat de membrii Thule. În realitate, așa cum reiese din doctrina Partidului Nazist, nu era vorba despre antisemitism. Societatea Thule credea că un grup de evrei conduce lumea din umbră, idee pe care i-au inoculat-o și lui Hitler. Scopul declarat al Partidului Nazist era de a distruge acea ocultă evreiască și de a reda Germaniei măreția de odinioară. Astfel, Societatea Thule a pus bazele ideologiei celui de-al treilea Reich (al treilea imperiu), în care Mesia Hitler trebuia să fie nu doar salvatorul Germaniei, ci și al lumii. După părerea lor, primul imperiu a fost cel „Roman al națiunii germane” (Imperiul Medieval Germanic dintre secolul al IX-lea și 1806), cel de-al doilea fiind Germania unificată de cancelarul Otto von Bismark în 1871. Manipularea Societății Thule, ordonată de familia Rothschild, a avut efectul scontat, Hitler ajungând să se creadă salvatorul lumii. Un studiu psihologic al discursurilor lui Adolf Hitler, realizat de un serviciu de ascultare a programelor radiofonice lansat de BBC în 1942, vorbește despre un „complex mesianic” al lui Hitler, care îl făcea să se creadă implicat într-o cruciadă contra răului, întruchipat în opinia sa de evrei. Acest studiu, cuprins într-un document clasificat secret până de curând, predat ulterior arhivelor Universității Cambridge, denotă o „fobie” crescândă a lui Hitler față de evrei și subliniază faptul că liderul nazist îi considera pe aceștia nu doar o amenințare pentru Germania, ci și „o întreprindere diabolică universală”. Autorii studiului concluzionau că, pentru Hitler, „evreii sunt întruchiparea răului, în timp ce el îl întruchipa pe Dumnezeu. El era zeul prin care o victorie plină de sacrificii poate fi obținută asupra răului”. Cum ar fi putut Hitler să se considere, când cei din jurul lui îi repetau încontinuu că este un zeu pe Pământ? Iată ce scria într-o lucrare Hans Kerll, ministrul Afacerilor eclesiatice ale Celui de-al III-lea Reich: „Așa cum Hristos și-a adunat cei 12 discipoli într-o cohortă fidelă până la martir, în același fel suntem noi martorii unui spectacol identic. Adolf Hitler este, într-adevăr, Sfântul Duh”.
XIII. Trădarea lui Hitler
Contrar celor ce ni s-au spus până acum, ura lui Hitler nu era îndreptată asupra tuturor evreilor, ci doar a elitei oculte care conduce lumea din umbră. Partidul nazist susținea că luptă împotriva marilor bancheri, conduși de un grup de evrei, care au creat criza economică din anii 1930. Acest lucru nu reiese doar din discursurile lui, ci și din fapte concrete. Hitler avea în armata sa peste o sută cincizeci de mii de evrei. Mulți evrei lucrau ca torționari în lagărele de concentrare. Chiar înființase o brigadă specială evreiască a Gestapo-ului. Se spune că doctorul său personal era evreu și chiar el avea sânge evreiesc, prin descendența sa din familia Rothschild. Există și fotografii care înfățișează evrei în anturajul său. Într-una
dintre ele, lângă Hitler se află Julius Streicher, evreu pe jumătate, a cărui principală sarcină era să lupte împotriva evreilor. În spatele lor se află un om cu barbă, nimeni altul decât evreul Moses Pinkeles sau Trebitsch-Lincoln, unul dintre sponsorii Partidului Nazist. Prin urmare, nu-l putem acuza pe Hitler de antisemitism, din moment ce trăia înconjurat de evrei. Așa cum spuneam, ura sa era îndreptată către oculta evreiască, ce conducea lumea din umbră. Din această elită făcea parte și familia din care provenea, Rothschild, lucru de care era conștient. Însă, chiar dacă părea că respectă planul lor, Hitler își crease unul propriu. S-a folosit de banii și influența evreilor pentru a prelua puterea, apoi și-a pus planul propriu în aplicare. Doctrina care i-a fost inoculată s-a dovedit a fi un cuțit cu două tăișuri, Fuhrerul chiar ajungând să se creadă un salvator al omenirii. Nu îl interesa să distrugă Rusia, ci să-și salveze poporul. Prin urmare, atunci când a ajuns la putere în 1933, a realizat acea creștere economică care a dus Germania pe primul loc în Europa. Ba, mai mult, se pare că a încheiat tot atunci și o alianță cu Stalin. Conform lui Stephen Koch, profesor de limba rusă la Universitatea Columbia din New York, care a obținut permisiunea președintelui Rusiei de a pătrunde în scopuri de cercetare academică în arhiva sovietică, Stalin și Hitler au ținut legătura constant prin intermediul lui Karl Radek încă de la venirea lui Hitler la putere, în ianuarie 1933. Cei doi s-au ajutat reciproc în exterminarea dușmanilor interni: Stalin a primit ajutorul Gestapo-ului pentru discreditarea și uciderea mareșalului Tuhacevski, iar Hitler a primit ajutorul Comintern-ului pentru compromiterea și asasinarea lui Ernst Roehm, comandantul trupelor SA Incendierea Parlamentului Federal German, Reichstag, a fost făcută de oamenii Comintern-ului, după ce Hitler i-a promis lui Stalin că aceștia vor fi returnați Moscovei, fără a fi pedepsiți de justiția germană. Războiul civil din Spania a avut loc doar cu acordul celor doi. Stalin chiar a încetat înarmarea republicanilor spanioli atunci când Hitler i-a cerut asta. După ce a fost suprimat de Stalin în 1937, Karl Radek a fost înlocuit de Wilhelm Pieck ca mesager al celor doi dictatori.
Această alianță cu Stalin și eliminarea sistemului bancar din Germania i-a făcut pe evreii din toată lumea să strige în presă că au fost trădați. Deoarece ei l-au ajutat pe Hitler să capete puterea pentru ca el să atace U.R.S.S.-ul. Dacă aceasta era varianta știută de evreii de rând, planul familiei Rothschild era altul. Ei l-au sprijinit pe Hitler pentru ca el să atragă Germania într-un război mondial, care să ducă la înființarea statului Israel. Îndoctrinarea lor trebuia să-l facă pe Hitler să urască evreii, deoarece doar astfel, din postura de victime, aceștia își puteau înființa un stat propriu. Și nu oriunde, ci pe pământul strămoșilor lor. Pentru acest lucru l-au sprijinit asiduu, mai ales pe plan financiar. L-au convins că are o misiune sfântă, l-au făcut să se simtă puternic și apoi l-au forțat să atace Polonia. Cei mai buni oameni de știință au fost aduși pentru a-i crea lui Hitler cele mai performante arme. Care însă nu trebuiau să îi asigure dictatorului german victoria, ci doar iluzia victoriei. Se spune chiar că Societatea Thule i-a oferit lui Hitler un O.Z.N. cu diametrul de 23 de metri, prăbușit în 1936 în munții Pădurea Neagră. Acești oameni de știință care lucrau pentru clanul Rothschild au tras de timp cât au putut cu armele performante, oferindu-i Führer-ului mici avantaje, în timp ce tehnologia performantă era pregătită pentru țările conduse de evrei. De aceea se spune că Hitler pregătea bomba atomică și aparate de zbor discoidale, care însă au fost oferite americanilor. După înfrângerea Germaniei, acești șapte sute de savanți germani au fost aduși în secret în Statele Unite cu tot cu descoperirile lor, în proiectul numit Paperclip, autorizat de președintele Truman în septembrie 1946. Cel mai important om de știință dintre aceștia este probabil Werner von Braun, părintele rachetelor V1 și V2, unul dintre fondatorii programului spațial american.
Care a fost prima acțiune „antisemită” a lui Hitler după ce a preluat puterea în Germania? Pe 21 aprilie 1933, naziștii au scos în afara legii ritualul evreiesc shechita. Acest ritual constă în tăierea „pe viu” a traheei, esofagului, venelor jugulare, arterelor carotide și nervului optic ale animalelor. Chiar dacă evreii susțin că animalele astfel sacrificate nu simt nicio durere, această afirmație nu poate fi dovedită. Iar măcelărirea animalelor cu o asemenea cruzime în numele unui zeu nu poate fi o metodă de comunicare a poporului „ales” cu Divinitatea, ci un sacrificiu ritualic satanic. Însă evreii nu vor recunoaște vreodată așa ceva, susținând că interzicerea acestui ritual este o formă de discriminare și îngrădire a libertății religioase. Mă întreb dacă animalele măcelărite au aceeași părere…
XIV. Hitler și creștinismul
A fost într-adevăr Hitler satanist sau ateu, așa cum suntem învățați? Nu există nicio dovadă care să sprijine această concepție. Ba, dimpotrivă, se pare că a fost creștin. S-a declarat întotdeauna catolic și nu a spus nimic vreodată împotriva lui Dumnezeu. În Mein Kampf, Hitler citează din Evanghelii și se roagă ca Dumnezeu să binecuvânteze lupta pentru libertate, pe care o pregătește. Ba, mai mult, se considera un instrument al lui Dumnezeu. El a cerut ca în școlile publice germane să se efectueze rugăciunile lui Hristos și a introdus
fraza „Gott mit uns” („Dumnezeu cu noi”) pe uniformele armatei germane dar și crucea. În discursul său din Parlament, cu ocazia adoptării legii care îi oferea puteri depline, Führer-ul s-a manifestat tot ca un catolic convins. El a recurs la motive religioase și figuri de stil inspirate din creștinism în multe dintre discursurile sale politice. De exemplu, în cel din 27 octombrie 1928, Hitler declara: „Mișcarea noastră este realmente creștină. Suntem animați de dorința de a-i vedea pe catolici și pe protestanți regăsindu-se unii pe alții în acest ceas de cumpănă pentru poporul nostru”. Doctorul Otto Dietrich, care a făcut parte din anturajul lui Hitler, a afirmat că dictatorul nu a părăsit Biserica catolică. Vaticanul nu numai că nu l-a excomunicat din Biserică, ba chiar l-a sprijinit, lucru greu de crezut dacă ar fi fost vorba despre un ateu sau satanist. Când Hitler încerca să obțină pacea cu Marea Britanie și aliații ei, Vaticanul cerea din răsputeri același lucru. În ianuarie 1933, partidul catolic Zentrum a votat pentru acordarea cancelarului puterii depline în stat, lucru care i-a permis lui Hitler să atingă majoritatea de două treimi din Parlament. Dictatorul nu a interzis acest partid catolic, așa cum a procedat cu celelalte grupări politice, Biserica sacrificându-l pe 5 iulie 1933, atunci când Zentrum s-a autodizolvat. Să nu uităm că Joseph Ratzinger, viitorul Papă Benedict al XVI-lea, a făcut parte din rândurile tineretului nazist încă de la vârsta de 14 ani.
Sprijinul acordat de Vatican dictatorului german avea ca scop convertirea U.R.S.S.-ului la catolicism. Pentru acest lucru, împotriva Uniunii Sovietice a pornit o adevărată cruciadă. În
vara anului 1941, Hitler a făcut apel la toate forțele creștine și a autorizat misionarii catolici de a merge în noile teritorii din Est. În numele lui Mussolini, ambasadorul Attolico i-a sugerat cardinalului Maglione ca Papa să recomande tuturor episcopilor catolici să ridice voluntari împotriva Sovietelor. Să ne amintim declarația lui Hans Kerll, ministrul Afacerilor eclesiatice ale Celui de-al III-lea Reich: „Așa cum Hristos și-a adunat cei 12 discipoli într-o cohortă fidelă până la martir, în același fel suntem noi martorii unui spectacol identic. Adolf Hitler este, într-adevăr, Sfântul Duh”.
Despre Adolf Hitler se spune că era obsedat să găsească Sfântul Graal. Chiar se afirmă că, în timpul șederii sale în Viena, a obținut Lancea Destinului, acea armă cu care un soldat roman l-a împuns în coastă pe Iisus. Obsesia lui Hitler pentru aceste două artefacte demonstrează că se considera într-adevăr creștin. Un ateu nu ar fi crezut în existența unor artefacte importante doar pentru creștini.
Este posibil ca respectul lui Hitler pentru Biserică și creștinism să fi apărut în urma unui incident din copilărie. Pe când avea doar 4 ani, Adolf a căzut în apele înghețate ale unui râu din Passau, fiind salvat de la moarte de către un preot. Max Tremmel, unul dintre cei mai mari cântăreți la orgă din Europa, a dezvăluit că salvatorul era predecesorul său, Johann
Kuehberger. Un articol dintr-un ziar din Passau, din 1894, confirmă întâmplarea, fără a dezvălui însă numele salvatorului. În cartea Afară din Passau – Părasind un oraș pe care Hitler îl numea acasă, Anna Elisabeth Rosmus spune că „în Passau, însă, toată lumea știa povestea. Alte lucruri care se spuneau despre el sunt că nu a învațat niciodată să înoate și că avea nevoie de ochelari”. Hitler nu a menționat niciodată că era să moară înecat, dar obișnuia să povestească despre cum se juca pe gheața râului Inn. Este posibil să fi evitat menționarea incidentului deoarece nu s-ar fi potrivit cu imaginea pe care și-o crease. Cel ce va salva omenirea nu putea fi, la rândul său, salvat. Probabil datorită preotului care l-a salvat, Hitler își dorea la opt ani să devină preot și chiar a făcut parte din corul unei biserici.
Nu doar Biserica catolică era de acord cu lupta naziștilor împotriva ocultei evreiești, ci și cea ortodoxă. În 1927, în România s-a înființat Legiunea Arhanghelului Mihail, cunoscută ca Garda de Fier, din care făceau parte o mulțime de preoți. Caracterul acestei grupări era anticomunist, antisemit și antimasonic, aproape identic cu cel nazist. Însă, spre deosebire de organizațiile SA sau SS, Legiunea Arhanghelului Mihail acorda o mare importanță religiei ortodoxe. Mișcarea legionară s-a făcut remarcată și datorită propagandei de succes pe care a avut-o prin marșuri, procesiuni religioase, miracole, imnuri patriotice și muncă voluntară. Fondatorul Legiunii, Corneliu Zelea Codreanu, a organizat încă din 1922 un congres studențesc în care a criticat „acțiunea politică a democrației francmasonice”. În 1938 a fost arestat, deoarece i-a scris masonului Nicolae Iorga: „din adâncul sufletului lovit și nedreptățit îți strig și îți voi striga din adâncul gropii: ești un necinstit sufletește, căci ți-ai bătut joc pe nedrept de sufletele noastre nevinovate!”. Garda de Fier s-a aliat la un moment dat cu generalul Ion Antonescu (devenit mai târziu mareșal), cel care a luptat alături de Hitler împotriva U.R.S.S.-ului. Antonescu a desființat Legiunea când nu a mai fost nevoie de ea, legionarii fiind trimiși în lagărele de concentrare din Buchenwald și Sachsenhausen, unde aveau totuși o relativă libertate de mișcare.
De ce s-a aliat Hitler cu România? Răspunsul l-a dat chiar el, în timpul vizitei sale în Finlanda din 1942. Un microfon „uitat” deschis de radioul național finlandez a înregistrat o discuție dintre el și mareșalul Mannerheim, ținută secretă în arhivele postului până în 2004. Atunci, Hitler a recunoscut că alianța cu România a apărut de teamă că Rusia ar fi putut pune mâna pe sursele de petrol românești, fără de care Germania ar fi pierdut războiul: „dacă rusul ar fi ocupat România în toamna lui 1940 și ar fi cucerit sursele de petrol, atunci le-am fi pierdut pe acestea în anul 1941. Noi avem marea producție germană, însă ceea ce înghite numai aviația, ce înghit diviziile noastre de tancuri, sunt totuși cantități monstruoase. Este un consum care depășește toate imaginațiile. Fără contribuția a cel puțin 4 până la 5 milioane de tone de petrol românesc nu am putea duce războiul. De asta am fost foarte îngrijorat”.
XV. Hitler și ocultismul
Se spune că Hitler era pasionat de folclorul germanic, în special de mitologie. Acei zei înalți, blonzi, cu ochi albaștri și pielea albă au fost modelul rasei superioare pe care Hitler încerca să o recreeze. Cercetările sale l-au dus în India, unde a întâlnit nu doar legenda rasei ariene, din care face parte și cea germană, ci și aceleași divinități din mitologia nordică. Credința lui Hitler în aceste zeități nu contrazicea credința sa creștină, deoarece și-a dat seama că Iisus făcea parte din aceeași rasă ca și zeii nordici sau indieni. Recunoscându-l pe Dumnezeul creștinilor în indianul Brahma, Hitler i-a adoptat simbolul, svastica, simbol identic cu crucea creștină. Pentru el, rasa albă, ariană, era descendenta directă a acelor divinități. Iată ce scria despre această rasă în Mein Kampf: „Astăzi se trezește o credință nouă: mitul sângelui, credința potrivit căreia se poate, cu sângele, de a apăra de asemenea esența divină a omului (…). Sângele nordic reprezintă acest mister care a înlocuit și a învins vechile sacramente (…) Poporul german nu este atins de păcatul original, el posedă din contră o noblețe originală”. Ba chiar a încercat să recreeze rasa originară într-un proiect secret, numit Lebensborn, care presupunea ca femeile germane cu aspect fizic corespunzător să fie strânse într-un loc și fecundate periodic de soldații SS, de asemenea corespunzători profilului.
Ideea descendenței unei rase umane din cea a zeilor din vechime nu îi apaținea lui Hitler, ci i-a fost indusă de Societatea Thule, care credea că o rasă de supraoameni a supraviețuit distrugerii Atlantidei, descendenții ei formând rasa ariană. Thule a preluat această idee din învățăturile Societății Teosofice, înființate de Helena Petrovna Blavatsky. Chiar numele ales, Thule, reprezintă denumirea tradițională a unui centru spiritual ascuns, unde locuiește acea rasă superioară. În plus, Hitler a fost influențat și de Societatea Vrill, care a înlocuit zeii din vechime și supraoamenii Helenei Blavatsky cu extratereștri, considerând arienii descendenți direcți ai acestora.
Societatea Vrill și-a luat numele din cartea The Coming Race, scrisă de Edward Bulwer-Lytton în secolul al XIX-lea, unde Vrill era o puternică energie universală, cunoscută în sanscrită ca Prahna. Printre membrii Vrill se numărau comandantul SS Heinrich Himmler, comandantul forțelor aeriene Hermann Gring și Martin Bormann, liderul Partidului Nazist. După cum se poate observa, anumite personaje din anturajul lui Hitler făceau parte din ambele societăți, Thule și Vrill, care urmau ordinele aceleiași familii Rothschild. Iar acestea au avut grijă ca Hitler să urmeze planul Elitei.
Imediat după perioada în care a dispărut pentru zece luni în Viena, când probabil a locuit la bunicul său, baronul Salomon Mayer Rothschild, Hitler a început să-și petreacă timpul prin bibliotecile și anticariatele orașului, căutând informații despre folclor ezoteric. Deși nu poate fi dovedit, se spune că a studiat și istoria antică, religiile orientale, yoga, ocultismul, hipnotismul, teosofia și astrologia. Mai târziu, membrii Vrill l-au sfătuit să caute scrieri și artefacte antice, cum ar fi Sfântul Graal, Chivotul Legământului sau Sulița Destinului. Hitler le-a urmat sfatul și a organizat săpături arheologice în India și Africa. Cu această ocazie a descoperit în India povestea arienilor și zeii acestora, identici cu cei din folclorul germanic. Se pare că această căutare nu a fost una inutilă, deoarece unul dintre cercetătorii naziști, Viktor Schauberger, a inventat noi sisteme de propulsie inspirat de vimane, navele zeilor din scrierile indiene. În 1936, membrii Thule au găsit un O.Z.N. prăbușit în munții Pădurea Neagră, lângă Freiburg. Au studiat nava (care avea diametrul de 23 de metri) în cel mai mare secret în castelul Wewelsburg și se pare că au reușit să construiască altele asemănătoare începând cu 1939. Primul astfel de vehicul a fost numit Haunebu și avea diametrul de 25 de metri.
Se spune că Hitler studia teoria Pământului gol în interior, el crezând în mitul Agarthei, o lume subterană locuită de entități superioare. Chiar a încercat să găsească intrarea către Agartha. Aceste idei îi erau alimentate și de un specialist în astfel de fenomene, pe nume
Karl Erns Kraft, care afirma că a venit din acea lume subpământeană. În baza sa din castelul Wewelsburg, Heinrich Himmler aducea mediumuri care susțineau că pot contacta extratereștri, unul dintre ele fiind Maria Orsic, lidera grupului Vriligen. Iar Societatea Thule credea în „comunicarea cu o ierarhie a Supraoamenilor – Conducătorii Secreți ai Celui de-al Treilea Ordin”. După cum susține Trevor Ravenscroft în cartea Lancea Destinului, Societatea Thule organiza în mod regulat ședințe oculte, în care participanții comunicau cu demoni care le apăreau ca spirite călăuzitoare. Unul dintre fondatorii Partidului Nazist, Dietrich Eckart, chiar se lăuda în legătură cu Hitler: „I-am oferit mijloacele de comunicare cu Ei”. Ravenscroft afirma și că „participarea la aceste ritualuri sadice trezea în participanți viziuni penetrante ale Inteligențelor Malefice, care le acordau acestora puteri magice fenomenale”. Indiferent dacă vorbim despre „puteri magice” sau informații tehnologice, se pare că germanii au primit aceste cunoștințe. În 1938, la Berlin, chimiștii Otto Hahn și Fritz Strassmann au descompus atomul de uraniu și au descoperit fisiunea atomică, baza energiei nucleare. Iar în Al Doilea Război Mondial, Germania a avut cea mai avansată tehnologie militară din lume: avioane cu reacție, bombardiere de înaltă precizie și rachete teleghidate. Nemții au avut și două arme extraordinare pentru acea vreme, rachetele V1 și V2. Inventatorul lor, doctorul Wernher Von Braun, comandantul proiectului spațial al lui Hitler și mai apoi unul dintre arhitecții cheie ai N.A.S.A., declara în 1959: „ne aflăm în fața unor forțe mult mai puternice decât am crezut până acum, a căror proveniență ne este în prezent necunoscută” și „nu pot spune mai mult acum, dar suntem angajați într-un proces de contactare a acestor forțe”. Cu cinci ani în urmă, profesorul său și unul dintre părinții astronauticii, Hermann Oberth (născut la Sibiu în 1894), afirma: „O.Z.N.-urile sunt concepute și dirijate de ființe inteligente de un nivel foarte înalt. Ele nu-și au originea în sistemul nostru solar și poate nici măcar în galaxia noastră”. Iar în 1955, Oberth scria într-un articol: „nu cred că Rusia fabrică O.Z.N.-uri; dimpotrivă, cred că acestea își au originea exclusiv în afara Pământului”. Referitor la înalta tehnologie militară a germanilor în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, Hermann Oberth, pe atunci membru al programului care se ocupa de rachete, a spus că au fost ajutați în acest sens de „oameni din alte lumi”. Iar în 1970, cercetătorul O.Z.N. Allen Greenfield l-a întâlnit pe Wernher Von Braun în baza aeriană Wright-Patterson, în timp ce studiau dosare declasificate. Întrebat cum de a dezvoltat atât de multă tehnologie într-un timp atât de scurt, Von Braun a afirmat că a fost ajutat de extratereștri. Până și fostul adjunct al Führer-ului, Rudolf Hess, îi spunea lui Albert Speer în închisoarea de la Spandau despre fuga sa în Anglia: „Această idee generoasă și genială mi-a fost inspirată în vis de puterile supranaturale cu care eram… și încă sunt în legătură directă”.
Fostul nazist Otto Strasser, fondatorul grupării Frontul Negru, îl numea pe dictatorul german în Hitler and I din 1940 „un somnambul, într-adevăr, un medium cum apare în epocile cele mai tulburi ale evoluției umane”. Un alt fost nazist, Hermann Rauschning, scria la rândul său: „O persoană din anturajul lui mi-a spus că se trezea noaptea scoțând strigăte convulsive. Striga după ajutor. Așezat pe marginea patului era ca paralizat, fiind cuprins de o panică ce îl făcea să tremure de se zgâlțâia somiera. Profera vociferări confuze și imposibil de înțeles. Gâfâia ca și cum ar fi fost gata să se sufoce. Aceeași persoană mi-a povestit una dintre crizele lui cu detalii pe care aș refuza să le cred, dacă sursa mea nu ar fi atât de sigură. Hitler stătea în picioare, în camera lui, clătinându-se, uitându-se în jur cu o privire rătăcită. «El e! El e! A venit aici» a mormăit el. Avea buzele albastre și broboane mari de transpirație i se rostogoleau pe frunte. Brusc a rostit cifre fără niciun sens, apoi cuvinte, frânturi de fraze. Era înfiorător; folosea termeni îmbinați în mod ciudat, cu totul stranii. Apoi din nou a devenit tăcut, dar continuând să-și miște buzele. Atunci a fost fricționat și i s-a dat să bea ceva. Apoi, brusc, a răcnit: «Acolo, acolo! În colț! Cine e acolo?». Lovea cu piciorul în parchet și răcnea. A fost liniștit spunându-i-se că nu se întâmpla nimic extraordinar și s-a calmat puțin câte puțin”. Să-l fi chinuit într-adevăr entitățile malefice cu care era în contact?
Se pare că aceste ființe imateriale din Agartha / Șamballah au făcut mai mult decât să ofere naziștilor tehnologie. Hitler a scăpat cu viață din nu mai puțin de 42 de atentate la adresa sa. E drept că uneori intervine norocul, dar gloanțele care l-au evitat ori bombele care au explodat mai târziu decât erau programate nu pot fi puse doar pe seama întâmplării. Mai ales când acel „noroc” se manifestă de 42 de ori. De exemplu, pe 8 noiembrie 1939, Georg
Elser a plantat o bombă cu ceas în camera în care Hitler urma să țină un discurs la ora 23. Bomba era programată să se declanșeze la ora 23:20. Însă Hitler și-a început discursul mai devreme, la 22:10, care a durat doar o oră, deși discursurile sale treceau de obicei de trei ore. La 23:07 Hitler a părăsit clădirea iar bomba a explodat la ora stabilită, ucigând opt persoane și rănind șaizeci. Nimeni nu cunoaște motivul schimbării deciziei lui Hitler însă se poate ca dictatorul german să-și fi înscenat aceste atentate, pentru a-și convinge poporul că francmasoneria încearcă să îl elimine, considerându-l un pericol real. Dacă putem explica astfel unele atentate, câteva rămân însă inexplicabile. De exemplu, în 1929, un SS-ist dezamăgit plantase o bombă sub podiumul pe care urma să ia cuvântul militantul Hitler. În momentul în care se pregătea să pună în funcțiune ceasul bombei a simțit o nevoie urgentă la toaletă, așa că a fugit la baie. S-a trezit încuiat acolo și nu a reușit să iasă decât atunci când oratorul tocmai părăsea tribuna. Pe 13 martie 1943, generalul von Treschkow a declanșat două bombe care ar fi trebuit să ajungă în avionul cu care se deplasa Hitler. Bombele ar fi trebuit să explodeze după jumătate de oră, însă nu s-a întâmplat nimic. După ce le-a recuperat, adjunctul generalului, locotenentul Fabian von Schlabrendorff, constata: „Mecanismul de aprindere se declanșase perfect. Fiola se spărsese și lichidul coroziv rosese firul; percutorul lovise detonatorul. Totuși bomba nu explodase…”. Pe 21 martie 1943, la Muzeul Armatei din Berlin, colonelul Freiherr von Gerstdorff îl aștepta pe Führer având în buzunare două bombe cu explozie întârziată. Însă, din cauza temperaturii de aproximativ zero grade celsius, bombele nu mai puteau exploda în zece minute, având nevoie de douăzeci sau chiar mai multe. Iar Hitler a plecat după doar opt minute, în mod surprinzător. Pe 20 iulie 1944, contele von Stauffenberg a plantat o bombă în Wolfsschanze, cartierul general al Führer-ului. Bomba a explodat, distrugând cartierul general și ucigându-i pe toți cei prezenți în încăpere. Toți în afară de Hitler, care a scăpat cu mici arsuri. S-a vehiculat că Führer-ul a fost protejat de masa la piciorul căreia se afla bomba. Însă, privind fotografiile de după explozie, se observă că absolut tot din acea cameră a fost spulberat, inclusiv masa. Prin urmare nu există nicio explicație logică pentru supraviețuirea lui Hitler, care a fost considerată miraculoasă de foarte mulți. Eșecul tuturor acelor atentate i-a convins pe germani că liderul lor este protejat de Dumnezeu, care într-adevăr i-a încredințat o misiune sfântă, de a salva lumea de sub influența ocultei evreiești. Dar dacă nu a fost mâna Domnului cea care l-a salvat pe Hitler, ci a acelor entități cu care era în contact?
Hitler vorbea adeseori despre Providența care îl protejează și pe bună dreptate. Se pare că acele entități l-au ocrotit încă de pe vremea Primului Război Mondial, când era pe frontul francez. Pe 5 februarie 1915 îi scria unui prieten din München, judecătorul Hepp: „În sfârșit era rândul germanilor să atace. De patru ori am înaintat și a trebuit să ne retragem. Din grupul meu, unul mai trăia, în afară de mine; până la urmă a căzut și el. Un proiectil mi-a smuls mâneca dreaptă a mantalei dar, printr-un miracol, nu am pățit nimic”. După puțin timp, comandantul său l-a trimis să conducă prin tabără patru ofițeri nou-veniți. Imediat ce au ieșit, un obuz englez a căzut peste cortul cartierului general, ucigând trei persoane. În vara aceluiași an, după cum îi povestea jurnalistului englez Ward Price, pe când lua masa în tranșee cu câțiva camarazi a auzit o voce care i-a spus: „Ridică-te și du-te acolo!”. Pentru că vocea era foarte clară și insistentă, Hitler și-a luat mâncarea și s-a îndepărtat douăzeci de metri. Aproape imediat un obuz a explodat în locul pe care tocmai îl părăsise, ucigând tot grupul. În 1917, pe frontul de pe Somme, aceeași voce îl trezește din somn și îl face să părăsească tranșeea; din nou o explozie lovește locul unde cu puțin timp înainte dormea. Hitler mai povestea și că în octombrie 1918, orbit de un atac cu gaze din partea englezilor, a auzit o voce care i-a ordonat să salveze Germania și să facă din ea o țară mare, moment în care i-a revenit vederea ca prin miracol.
Dacă în public numea Providență entitatea care îl proteja, se pare că pentru el avea un alt nume: Wotan, numit Odinn în Scandinavia, zeul suprem al popoarelor germanice, stăpânul înțelepciunii, războiului, magiei, poeziei, runelor și morții. În cartea Secretele zeilor l-am echivalat pe Wotan / Odinn cu Iisus, prin urmare credința lui Hitler în acest zeu nu i-o contrazicea pe cea creștină, ci dimpotrivă. În toamna anului 1915, aflat pe front în nordul Franței, Hitler a compus un poem cât se poate de concludent în legătură cu identitatea Providenței sale:
„Adesea merg, în nopțile geroase,
În poiana tăcută, la stejarul lui Wotan,
Să mă unesc cu forțele obscure…
Cu magica-i formulă,
Luna trasează literele runice.
Și cei ce-n timpul zilei nerușinați au fost
Formula magică-i preschimbă-n piticoți.”
O confirmare a ipotezei care spune că entități nepământene au orchestrat cel de-Al Doilea Război Mondial vine din Statele Unite ale Americii. În timpul Războiului Rece, C.I.A.-ul a inițiat un program secret, condus de doctorul Andrija Puharich, prin care s-a intrat în contact cu un grup de nouă entități. Acestea susțineau că sunt zeii Egiptului Antic, Elohim ai evreilor, eonii gnosticilor dar și Dumnezeu, care „nu este altceva decât noi împreună, Cele Nouă Principii ale Domnului. Nu există un alt Dumnezeu decât noi, Cei Nouă, uniți”. Despre cel de-Al Doilea Război Mondial, Cei Nouă, prin unul dintre emisarii lor, Tom, spuneau că atrocitățile lui Hitler au făcut parte din planul lor, fiind necesare pentru înființarea statului Israel. Despre evreii uciși în această conflagrație, Tom afirma că „s-au sacrificat pentru a avertiza planeta că ei sunt cei care vor conduce omenirea”. Cei Nouă susțineau și că au intrat în contact cu anumiți oameni din cauză că s-a întâmplat ceva rău cu programul genetic al omenirii, ceea ce creează probleme civilizațiilor care trebuie să se reîncarneze pe Terra. Și astfel înțelegem cine i-a dat lui Hitler ideea creării pe cale genetică a unei rase superioare celorlalte.
Inamicii Germaniei din timpul celui de-Al Doilea Război Mondial cunoșteau foarte bine mișcarea ocultă din spatele celui de-Al Treilea Reich. Lucru absolut logic, din moment ce erau conduse din umbră de elita iudaică, cea care l-a atras pe Hitler spre ocultism prin societățile vasale ei, Thule și Vrill. Evreii au hotărât ca latura ocultă a războiului să rămână ascunsă. Prin urmare, la procesul de la Nürnberg, tribunalul nu a admis ca probă aspectul mistico-ocult al naziștilor, după cum declara și unul dintre procurorii de atunci, Airey Neave. Însuși Winston Churchill a insistat asupra faptului că ocultismul Partidului Nazist nu trebuie dezvăluit în nicio împrejurare marelui public. Hitler trebuia să fie prezentat doar ca un descreierat care voia să cucerească lumea, nicidecum ca un ales al unor entități superioare pentru a o salva.
XVI. Fața ascunsă a lui Hitler
În ultimii 80 de ani, Adolf Hitler ne-a fost prezentat ca un monstru, ignorându-se total latura sa umană. Ni s-a modificat istoria și ni s-au băgat pe gât tot felul de 
„dovezi” care ne înfățișau o creatură diabolică, în care existau absolut toate părțile rele ale omenirii. De la scoaterea nazismului în afara legii s-a ajuns la acuzări extreme, orice urmă de simpatie pentru dictatorul german fiind condamnată. Cel mai bun exemplu îl reprezintă acel cetățean german care a fost arestat pentru că își alesese ca ton de apel un discurs al Führer-ului. Cei ce conduc lumea vor să uităm că Adolf Hitler a fost în primul rând om. Și chiar a fost, indiferent de varianta „oficială” a istoriei falsificate.
Puțini știu că Hitler nu era doar dur și nemilos, ci avea un deosebit simț al umorului. Ori de câte ori avea timp, îi plăcea să facă glume cu cei mai apropiați colaboratori ai săi. Rochus Misch, care a fost telefonist în buncărul Führer-ului din Berlin, povestea: „Hitler, criminalul în masă, a avut o serie de glumițe pe care le făcea”. Glumele dictatorului german au fost descrise și în Cartea lui Hitler, scrisă de Iosif Stalin.
Jurnalul intim al amantei fostului dictator italian Benito Mussolini, Claretta Petacci, ne înfățișează o altă față a lui Hitler. Ea a notat ce i-a povestit Mussolini despre conferința de la München din octombrie 1938: „Primirea la München a fost nemaipomenită, iar Führer-ul a fost foarte amabil și plăcut. Hitler e un fraier sentimental. Când m-a văzut, l-au podidit lacrimile. Mă simpatizează foarte mult, cu adevărat”.
Multe alte aspecte ale vieții private ale dictatorului german au fost dezvăluite abia după declasificarea arhivelor naționale britanice. Printre acestea se află și preferințele sale culinare, dezvăluite de o fostă gardă de corp a Führer-ului. Austriacul Schuetze Obernigg, care a fost lângă Hitler între anii 1943-1944, a dezertat din armata germană la doar 19 ani. El a întocmit pentru britanici un raport de 83 de pagini, numit Furhergebiet. Obernigg declara că Hitler era foarte tipicar. Muncea în fiecare noapte până la ora 4 și se trezea la 10 dimineața. Cei care voiau să-l viziteze erau primiți doar după-amiaza, până și medicul său personal fiind nevoit să respecte această regulă. La micul dejun, de fiecare dată Hitler servea cafea și felii de pâine unse cu marmeladă.
Se pare că propaganda anti-hitleristă nu a avut rezultatul scontat de liderii evreilor. Un sondaj realizat de Insitututul pentru Cercetarea Culturii Tinerilor în 2010 a avut rezultate șocante pentru autorități. Zece procente dintre tinerii cu vârste între 16 și 19 ani consideră că Adolf Hitler a făcut lucruri bune în timpul dictaturii iar 18% se plâng de influența foarte mare pe care o au și în prezent evreii.
XVII. Profețiile despre Hitler
Dacă într-adevăr istoria este scrisă de învingători, iar cea a lui Hitler a fost modificată, cum rămâne cu cei care au văzut-o înainte să se întâmple? Chiar dacă profețiile lasă loc de interpretări și nu constituie dovezi solide, ar putea fi totuși luate în seamă. Cei care au studiat catrenele lui Nostradamus au descoperit două în care se pare că este vorba despre Führer. În primul, Nostradamus scria:
„Din adâncurile Europei de Vest,
Un tânăr copil va fi născut din cei săraci,
El, cu limba va seduce o mare de trupe;
Faima lui va crește și va ajunge până în ținuturile de Est.”
Dacă Nostradamus a văzut într-adevăr viitorul iar în acest catren s-a referit la Hitler, de ce prezintă doar sărăcia familiei sale, puterea de convingere și faima sa? Acestea au fost cele mai importante părți din viața dictatorului german? Cum rămâne cu megalomania, satanismul, Holocaustul și dorința de a cuceri lumea? Nu au fost atât de importante pentru profetul francez? Ori nu s-au întâmplat în realitate?
Dacă al doilea catren se referă într-adevăr la Hitler, atunci putem considera că Nostradamus ne-a înfățișat faptele petrecute cu adevărat în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial. Iată ce scria el:
„Bestii însetate de sânge vor trece râurile,
Majoritatea câmpului de bătălie va fi împotriva lui Hister.
Într-o cușcă de fier va fi mărețul atras,
În timp ce copilul Germaniei nu vede nimic.”
Dacă aceasta este cu adevărat o referire la Hitler, remarcăm că Nostradamus îl numește „mărețul”, în timp ce dușmanii Germaniei sunt „bestii însetate de sânge”. Ultimele două versuri ne confirmă că aceștia l-au atras într-o capcană („într-o cușcă de fier va fi mărețul atras”), de care nu a fost conștient („în timp ce copilul Germaniei nu vede nimic”).
Sfânta Odilia, care a trăit în Elveția între anii 660-720, a prezis Al Doilea Război Mondial cu peste 1300 de ani în urmă. Aceste preziceri se află într-un document cunoscut drept Profeția Sfintei Odilia, constând în două scrisori trimise fratelui ei, în care îi povestea acestuia repetatele ei vise. „Ascultă-mă dragă frate, pentru că eu am văzut prăpădul pădurilor și al munților. Spaima a pus stăpânire pe oameni, pentru că în nicio altă parte a universului cineva nu a mai fost martor la o astfel de catastrofă. Va veni o vreme când germanii vor fi cunoscuți drept cea mai războinică națiune a lumii. Aceasta se va întâmpla atunci când din sânul acestei națiuni se va ridica un războinic teribil, care va răspândi acest flagel în toată lumea. Oamenii îl vor numi Antihrist. El va fi blestemat de mii și mii de mame, care vor jelui ca și Rașela soarta copiilor săi și care nu vor fi niciodată consolate pentru că vor părăsi această lume și vor fi ucise în propriile lor cămine”, scria Odilia. Remarcăm că autoarea nu îl considera pe Hitler un antihrist, ci doar afirma că oamenii îl vor numi așa. „Cuceritorul va apărea de undeva de pe malurile Dunării. Războiul pe care îl va aduce va fi cel mai îngrozitor război pe care omenirea l-a cunoscut vreodată” scria ea și, într-adevăr, Adolf Hitler s-a născut la mai puțin de 25 de metri de Dunăre. „Armele sale vor fi multicolore iar căștile soldaților săi vor fi prevăzute cu niște puncte care vor lansa fulgere de lumină, în timp ce în mâini aceștia vor purta torțe aprinse. Va fi imposibil să se estimeze numărul atrocităților comise”, completa Odilia. De asemenea, Hitler „va fi învingător pe uscat, pe mare și în aer. Pe cer vor apărea războinici înaripați care, în timpul acestor atacuri de neimaginat, vor urca atât de mult încât vor ajunge până la stele, pe care le vor lua și le vor arunca asupra orașelor de la un capăt la altul al Universului, pentru a crea uriașe incendii. Pământul se va cutremura de violența bătăilor. Râurile se vor înroși de sânge. La suprafața oceanelor vor apărea monștri marini”. Dacă Odilia se referă într-adevăr la Al Doilea Război Mondial, interesant e că nu pomenește nimic despre Holocaust ori despre celelalte orori ale lui Hitler, despre care învățăm încă de pe băncile școlilor. Niciun cuvânt despre satanism, magie neagră, homosexualitate ori alte lucruri negative puse pe seama lui. Au avut loc iar ea nu le-a văzut? Ori ni se predă o istorie eronată?
Un alt profet, mai puțin cunoscut, a fost Nikolaas von Rensburg, care s-a născut în 1864 în Africa de Sud și a murit în 1926. La vârsta de 7 ani a descoperit că are darul de a face preziceri. Datorită acestei calități, în 1899 i-a ajutat pe generalii buri să dezvolte o strategie
excelentă împotriva britanicilor. A fost extrem de apreciat în timpul vieții sale, chiar dacă a prezis înfrângerea burilor. A văzut înainte să se înființeze lagărele de concentrare britanice din Africa de Sud, în care au murit peste 26.000 de civili buri. A prezis Primul Război Mondial, cu Germania pierzând și folosirea submarinelor. De asemenea, a văzut urcarea și căderea comunismului, independența Irlandei, a Indiei și a Africii de Sud, Al Doilea Război Mondial și înfrângerea Germaniei, bombardarea orașelor germane și masacrarea populației (pentru care a considerat Anglia ca fiind principala vinovată), tribunalul de la Nürnberg și executarea principalilor conducători germani, împărțirea Germaniei, înființarea O.N.U., a Uniunii Europene, implementarea Noii Ordini Mondiale, trădarea Bisericii catolice, tragedia de la Cernobâl, reunificarea Germaniei și căderea zidului Berlinului, moartea prințesei Diana, războaiele din Golf, alegerea Angelei Merkel ca prim cancelar feminin, sfârșitul apartheidului și guvernul condus de Nelson Mandela. În 1914 a prezis o epidemie care, la sfârșitul Primului Război Mondial, va aduce mai multe victime decât războiul, îndeplinită prin gripa spaniolă. Pe lângă acestea, von Rensburg mai are douăsprezece profeții care încă nu s-au împlinit. Legat de Germania, interesantă este afirmația sa cum că nu trebuie să vorbească mai multe despre puterea secretă germană. De ce a ținut acest secret? A văzut masoneria care ghida acțiunile naziștilor și a preferat să păstreze secretul de teamă? Ciudat este și că, deși a prezis cu exactitate principalele evenimente ale celui de-Al Doilea Război Mondial, nu a vorbit niciodată despre Holocaust, ceea ce ridică din nou un semn de întrebare. A văzut von Rensburg toate detaliile importante, dar nu Holocaustul? Sau acesta nu a avut loc în realitate? Și de ce nici el nu amintește de latura negativă a dictatorului german?
De fapt, niciunul dintre cei care au prevăzut aceste evenimente nu s-au referit la latura negativă a lui Hitler ori la Holocaust. Nici măcar profeții Vechiului Testament, atât de apreciați de evrei, creștini și musulmani. În acest caz, să considerăm că ei nu au putut vedea viitorul iar acele previziuni care s-au împlinit reprezintă doar niște coincidențe? Ori că au omis anumite informații despre Hitler? Sau poate au văzut viitorul dar latura negativă a dictatorului german, precum și Holocaustul, au fost exagerate cu mult?
XVIII. Holocaustul
Varianta oficială, „istorică”, este că șase milioane de evrei au fost exterminați la ordinul lui Hitler, mai ales în numeroasele lagăre de concentrare, în care aceștia au fost gazați, înfometați și transformați în săpun. Așa să fie, oare?
Numărul celor care susțin că Holocaustul nu a existat este din ce în ce mai mare. Dintre ei îl amintim pe președintele Iranului, Mahmoud Ahmadinejad, care în 2005 a numit Holocaustul
drept „mit”. Apoi, în 2006, a organizat în Teheran o conferință care i-a reunit pe principalii exponenți ai negării Holocaustului. În 2009, un purtător de cuvânt al Guvernului iranian a caracterizat Holocaustul drept „o mare minciună” creată pentru a amplasa un stat inamic islamului în Orientul Mijlociu. Fawzi Barhoum, un oficial al Hamas, a făcut o declarație identică. Fathi Shihab-Eddim, un consilier al președintelui egiptean Mohamed Morsi, a catalogat recent Holocaustul drept o „farsă” organizată de serviciile secrete americane: „Mitul Holocaustului este o industrie inventată de America”. El susține că evreii despre care se spune că au fost uciși de naziști au fost mutați în Statele Unite. În plus, „serviciile secrete americane, în cooperare cu statele aliate în Al Doilea Război Mondial, au creat Holocaustul pentru a distruge imaginea inamicilor germani, pentru a justifica războiul și masivele distrugeri militare, victimele civile și atacurile nucleare de la Hiroshima și Nagasaki”. Iar dacă aceste declarații nu pot fi privite ca obiective, din moment ce aparțin unor dușmani ai evreilor, există destul de mulți evrei care susțin că Holocaustul nu a existat. Unul dintre ei chiar a avut curajul de a realiza un film documentar, în care demonstrează că „săpunul” făcut din evrei este doar un basm, „camera de gazare” de la Auschwitz a fost doar un adăpost antiaerian, reconstruit după război de sovietici pentru a arăta ca o cameră de gazare, iar celebrul gaz folosit pentru a ucide evrei, Zycklon B, a fost folosit doar pentru deparazitarea hainelor. În plus, demonstrează că persoanele închise acolo nu erau supuse unei torturi constante, ci puteau organiza întreceri sportive, aveau un teatru propriu în care se desfășurau spectacole artistice și chiar o piscină în care se puteau îmbăia.
Au existat într-adevăr acele camere de gazare? În timpul războiului, Aliații dețineau informații detaliate despre lagărele de concentrare naziste. Dar în propaganda anti-nazistă nu au dezvăluit nimic despre existența acestor exterminări cu gaze, contrar afirmațiilor agitatorilor sioniști de pe întreg mapamondul. Aliații nu ar fi ezitat să exploateze povestea „gazărilor”, mai ales în perioada războiului, dacă aceasta ar fi fost plauzibilă. Însă au înlăturat în mod explicit orice referință la camerele de gazare din propaganda despre atrocitățile germanilor, din cauza lipsei dovezilor. Chiar au decis oficial să nu facă o afirmație
explicită despre camerele de gazare, anunțând într-o declarație publică din august 1943 că „dovezile sunt insuficiente pentru a justifica declarația privitoare la execuția în camere de gazare”. În realitate, gazul Zycklon B era folosit doar pentru deparazitare. Numeroase armate l-au folosit mereu, inclusiv cea americană până în anii 1970, dar și companii civile, spitale, fabrici, etc. S-au găsit stocuri de Zycklon B în lagăre ca Oranienburg și Theresienstadt, unde nimeni nu a afirmat că ar fi avut loc gazări umane. La Auschwitz există o imensă clădire destinată deparazitării hainelor cu acest gaz, recunoscută oficial, însă neinclusă în circuitul turistic al vizitatorilor. Oamenii de știință Fred Leuchter și Germar Rudolf au luat mostre din așa numitele „camere de gazare” și le-au analizat în Statele Unite, negăsind nici măcar o urmă de reziduu de Zycklon B care, conform chimiștilor, ar fi trebuit să rămână imprimat în fier sau în beton sute, dacă nu mii de ani. La Auschwitz se pot observa chiar și astăzi spitalul și cantina SS la câțiva metri de acele așa-zise camere de gazare. În plus, acele camere nu au nici puternice aerisiri, nici elicii, pentru a elimina gazul, așa cum sunt prevăzute camerele de gazare din Statele Unite, de exemplu. „Mărturisirea” smulsă lui Höss prin tortură, cum că soldații germani intrau în respectivele camere pentru a îndepărta morții la câteva minute după gazare, fumând, mâncând și bând, este cam suspectă. Respectivilor soldați le-ar fi fost cam greu să mănănce, bea și fumeze în timp ce purtau măști de gaze. Iar acestea nu sunt singurele nereguli în povestea acestor camere. S-a descoperit că nu se închideau ermetic și se aflau lângă crematoriu, lucru absolut ilogic, din moment ce respectivul gaz este exploziv. Cuptoarele despre care se presupune că erau folosite pentru a arde cadavrele nu erau nici pe un sfert la fel de eficiente precum cele de astăzi, prin urmare arderea ar fi durat mult prea mult. De exemplu, cadavrele lui Hitler și Eva Braun au fost stropite cu câteva zeci de litri de benzină, însă au putut fi recuperate și identificate. Oasele nu ard niciodată complet. De ce ar fi folosit naziștii această metodă de execuție, greoaie, periculoasă pentru cel care o execută, costisitoare și de durată? Sovieticii foloseau un singur glonț în ceafă pentru a ucide. Englezii spânzurau, francezii ghilotinau iar germanii apelau la plutoane de execuție. De ce pentru evrei ar fi procedat altfel? De ce ar fi consumat combustibil scump, timp și hrană pentru a-și transporta inamicii din toată Europa până în lagărele de concentrare, doar pentru a-i ucide acolo? De ce nu ar fi procedat ca sovieticii? Era mult mai simplu să fi împușcat sau spânzurat evrei acolo unde i-au găsit. De ce au ales naziștii metoda cea mai complicată și costisitoare? Nu au ales-o. Evreii nu erau aduși în lagăre pentru a fi omorâți, ci pentru a fi izolați de restul populației. Povestea cu săpunul făcut din grăsimea evreilor uciși este o altă invenție a propagandei anti-naziste. Principalul argument al susținătorilor acestei ipoteze este prezența pe respectivele săpunuri a inițialelor R.I.F. care, din punctul lor de vedere, înseamnă „Rein Judisches Fett” („grăsime evreiască pură”). În realitate, acele inițiale provin de la „Reichstelle fur Industrielle Fettversorgung”, adică „Centrul Național pentru Aprovizionare cu Grăsime Industrială”. Prin urmare, săpunurile făcute din evrei aparțin doar de domeniul fantasticului.
Așa-numita „soluție finală”, planul lui Hitler de a ucide toți evreii, rămâne o altă poveste discutabilă. Imediat după înfrângerea Germaniei, Aliații au interogat 26.000 de funcționari naziști. Cu toții au declarat că nu au auzit nimic vreodată despre acel plan, decât de la Aliați, după război. Povestea exterminării în masă a pornit de la „mărturia” lui Rudolf Höss, fostul comandant al lagărului de la Auschwitz. Însă el a făst bătut fără milă și drogat cu alcool preț de câteva zile înainte de a semna faimoasa „mărturie” prin care admitea că 2,5 milioane de oameni au fost gazați la Auschwitz. Trebuie menționat că acea așa-zisă mărturie a fost scrisă în engleză, limbă pe care Höss nu o cunoștea. Un alt oficial german, Julius Streicher, a raportat că a fost bătut atât de rău de anchetatorii americani pentru a obține o mărturisire, încât și-a pierdut 40% din capacitatea auditivă. El a fost ținut într-o celulă neîncălzită, complet dezbrăcat și forțat să bea din latrină. Paznicii i-au deschis gura forțat cu un baston, pentru a-i scuipa în gură. Mulți alți germani au „mărturisit” crime de război sub tortură psihică și fizică ori pentru oferte generoase. Comisia de anchetă Simpson van Rhoden asupra conduitei anchetatorilor americani pe parcursul proceselor Malmedy – Dachau a raportat maltratări și torturi, procese improvizate, administrarea de spovedanii cu preoți falși, bătăi, etc, cu scopul de a obține mărturii forțate de la prizonieri: „Anchetatorii americani la Tribunalul Statelor Unite din Dachau, Germania, foloseau următoarele metode pentru a obține mărturii: Bătăi și lovituri brutale. Scoaterea dinților și ruperea maxilarelor. Procese improvizate. Izolare. Prezentându-se ca fiind preoți. Rații de hrană foarte limitate. Depravare spirituală. Promisiuni de achitare (ex.: dacă victima ar fi implicat pe alți prizonieri să intre în scenariile proceselor aliate)… Numai doi dintre germani, în cele 139 de cazuri investigate, care au fost loviți în testicole, s-au mai putut însănătoși”. Magistratul superior american Harlan Fiske Stone, referindu-se la Procesele de la Nürnberg, spunea despre procurorul-șef american Jackson: „Jackson este plecat conducându-și partida de linșaj la scară mare de la Nürnberg (…) Nu-mi pasă ce le face naziștilor, însă detest să văd pretinsa lui poziție de a conduce o curte și de a proceda conform legii. Este o fraudă puțin prea ipocrită în accepțiunea ideilor mele de modă veche”.
Un alt exemplu de fraudă în timpul proceselor îl reprezintă faptul că, la Nürnberg, germanii au fost acuzați că au executat la Katyn 15.000 de ofițeri și membri ai elitei poloneze. Șapte militari germani au fost executați de sovietici în urma unui proces în care procurorii au prezentat duzini de „experți” și „martori”, precum și peste patru mii de declarații scrise sub jurământ. Însă, în 1989, liderul sovietic Mihail Gorbaciov a recunoscut că Stalin era responsabil pentru masacrul în masă al polonezilor. Nu Hitler a ordonat masacrele, ci aliatul americanilor. Ceea ce înseamnă că acele patru mii de declarații folosite la proces au fost falsificate pentru a pune în cârca germanilor crimele sovieticilor.
A existat acea „soluție finală” de a extermina toți evreii? Ceea ce recunosc până și cei ce promovează Holocaustul este faptul că nu a existat niciun document prin care Hitler să fi pregătit exterminarea evreilor. Nu există niciun ordin al Führer-ului, niciun plan și niciun buget pentru acest lucru. Declarația lui Himmler arată că într-adevăr Hitler nu îi dorea pe evrei în Germania, ci cât mai „departe de fața lui”. Ordinele lui Hitler se refereau la „reamplasarea” și „evacuarea” evreilor, cuvinte care în mod suspect au fost echivalate cu „eliminarea”. Doctorul Raul Hilberg, considerat expertul nr.1 în problema Holocaustului, scria în Distrugerea evreilor europeni din 1961 că au existat două ordine ale lui Hitler care vizau eliminarea evreilor. După procesul Zundel din 1985, dr. Hilberg a eliminat din cea de-a doua ediție a cărții sale toate referirile la „ordinele lui Hitler”, menționând într-o notă din josul paginii că „soluția finală” a naziștilor „nu era atât un plan formulat, cât o incredibilă întâlnire de gânduri, un consens, interpretarea birocratică de la distanță a unor gânduri”. Iar noi ar trebui probabil să înțelegem că germanii își șopteau la ureche cum să elimine evreii, fiindu-le frică să întocmească un ordin scris, un plan și să stabilească un buget. Este adevărat că expresia „soluția finală” a fost folosită de naziști în problema evreilor. Dar acest lucru nu înseamnă că ar trebui echivalată cu „exterminarea”. Dacă guvernele din prezent caută o soluție finală în problema șomajului, asta nu înseamnă că se gândesc să extermine șomerii. În timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, această expresie era folosită în Canada atunci când se făcea referire la japonezi. Însă nimeni nu se gândește că se plănuia un genocid canadian asupra japonezilor. Documentele din timpul războiului dezvăluie faptul că „soluția finală în problema japoneză” era planul canadienilor de a reamplasa, denaturaliza și deporta cetățenii de origine japoneză din Canada în Japonia. Același lucru s-a întâmplat și în Germania: Hitler a vrut să deporteze evreii în Palestina. Când aceștia au refuzat, au fost închiși în lagăre de concentrare, pentru a fi izolați de restul populației.
Intenționat sau nu, istoricii omit că nu doar evreii erau închiși în acele lagăre, ci și rromi, homosexuali, prizonieri de război, persoane handicapate fizic ori psihic, martori ai lui Iehova și opozanți politici ai naziștilor. Despre aceste minorități nu se vorbește dintr-un simplu motiv: pentru a li se permite înființarea unui stat propriu și a obține enorme sume ca despăgubire, evreii trebuiau să fie considerați marile victime ale războiului.
XIX. Numerele sacre
Totuși nu încape îndoială că războiul a avut victime, inclusiv din rândul evreilor. Câți dintre ei au fost omorâți în realitate în acel Holocaust? Centrul de comemorare al Holocaustului, Yad Vashem, declara: „Nu este cunoscut numărul exact al evreilor uciși în Holocaust. Cifra cea mai frecventă este cea de șase milioane, avansată de Adolf Eichmann, un demnitar de rang înalt al SS-ului. Majoritatea cercetărilor confirmă că numărul victimelor s-a situat între cinci și șase milioane”. Prin urmare, numărul victimelor este cel dat sub tortură de Adolf Eichmann. Cum rămâne cu cercetările care au confirmat acel număr? Răspunsul ni-l dă Barbara Kulaszka în cartea ei, Au murit într-adevăr șase milioane?: „Accesul la documente era limitat de către Înțelegerile de la Bonn în 1955 pentru foștii persecutați sau succesorii lor legali, pe baza faptului că erau documente legate de persoane individuale și deci nedeschise pentru public. Cuvintele folosite de Înțelegerile de la Bonn erau că arhivele erau «evaluabile doar de foștii persecutați sau de succesorii lor legali». Singura excepție de la această regulă, dovedită a fi sub înțelegeri, a fost pentru reprezentanții oricăreia dintre cele zece guverne Aliate, ale căror corpuri supervizoare aveau dreptul să studieze documentele. Orice cerere a unuia dintre cele zece guverne pentru acces era revăzută de către directorul I.T.S. (Internal Tracing System). Dacă directorul o găsea nejustificată, el pasa cererea Comisiei Internaționale pentru decizia finală. Nu și-a amintit nici o cerere a Israelului care să fi fost respinsă”. Cu alte cuvinte, Israelul avea acces la acele date, iar cercetătorii și istoricii germani nu. De ce? Ce este ascuns în acele documente? Cumva faptul că numărul evreilor uciși în Al Doilea Război Mondial este mult mai mic decât șase milioane?
Puțini știu că acest număr a fost folosit cu mult timp înainte de accederea lui Hitler la putere. În Primul Război Mondial, propaganda Aliată anti-germană promova pe tot mapamondul „fabricile germane de făcut săpun din cadavre”, „mânuțele smulse ale bebelușilor belgieni”
sau „soldatul canadian crucificat”. Toate acestea s-au dovedit mai târziu a fi minciuni, pentru unele Aliații chiar cerându-și scuze germanilor după război. În 1917, guvernatorul statului New York, Martin Henry Glynn, crea isterie generală prin afirmația că germanii „exterminaseră milioane de evrei”. Numărul din 31 octombrie 1919 al ziarului The American Hebrew („Evreul american”) prezenta un articol semnat de Glynn, intitulat The Crucifixion of Jews Must Stop! („Crucificarea evreilor trebuie să înceteze!”), în care se spunea că șase milioane de evrei de peste Ocean sunt uciși în România, Polonia și Ucraina, într-un „holocaust amenințător”. Ba, mai mult, încă din 1906, un articol susținea că în Rusia au fost exterminați în masă șase milioane de evrei. Ziarul New York Times din 20 iulie 1921 anunța că șase milioane de evrei sunt în pericolul de a fi masacrați în Rusia. Vedem așadar că se vorbea despre Holocaust și cei șase milioane de evrei uciși cu ceva timp înainte de cel de-Al Doilea Război Mondial. Evreii au ținut să se victimizeze și într-un articol din New York Times de pe 31 mai 1936. Iar această victimizare nu este una recentă, ci se pare că a existat dintotdeauna. Ei susțin că au fost înrobiți de egipteni pe vremea lui Moise, apoi de babilonieni, masacrați de asirieni, greci și romani. Poate cea mai evidentă minciună a lor este dată de Talmud, care susține că, în secolul al II-lea, Imperiul Roman a masacrat 64 de milioane de evrei, lucru deosebit de suspect ținând cont că, în acea perioadă, Pământul avea 190 de milioane de locuitori. E greu de crezut că mai bine de o treime din populația lumii era formată din evrei. Și la fel de incredibil este faptul că, după presupusa moarte a 64 de milioane de evrei, ei au continuat să existe într-un număr destul de mare. Dacă rușii au ucis șase milioane de evrei, România, Ucraina și Polonia încă șase milioane, iar germanii încă șase, putem considera că evreii ori apar ca ciupercile după ploaie, ori se înmulțesc mai rapid decât iepurii. Conform unor studii demografice, în anul 1900 existau la nivel mondial 10,6 milioane de evrei, iar în 1939 numărul lor a crescut la 16,5 milioane. Din acești 10,6 milioane, dacă rușii ar fi masacrat 6 milioane, ar fi rămas 4,6 milioane de evrei în toată lumea. Cât de mult au putut să se înmulțească aceștia dacă România, Ucraina și Polonia au mai ucis 6 milioane, rușii încă 6 milioane și totuși numărul lor a ajuns la 16,5 milioane înainte de începerea celui de-Al Doilea Război Mondial? Și de ce nu au reușit să se înmulțească la fel de repede și după război, ținând cont că în prezent se găsesc în toată lumea doar 13,5 milioane de evrei?
Dar dacă numărul acestor „victime” este unul fictiv? Arhivele de la Auschwitz pot face lumină în cazul numărului real al victimelor lagărelor de concentrare. Aceste arhive au fost preluate
de ruși atunci când au eliberat lagărul în 1944. Nici până astăzi nu au fost făcute publice, pentru a fi cercetate de istorici sau de publicul larg. Însă, în septembrie 1989, rușii au publicat registrele deceselor de la Auschwitz, din care rezultă că acolo au murit 75.000 de persoane, dintre care jumătate din cauze firești (bătrânețe, boli, accidente de muncă). Victime ale execuțiilor au fost mai puțin de 40.000 de evrei, adică de o sută de ori mai puțini decât se vehiculează de propaganda Holocaustului. După cum afirma englezul Irving Stone, „la Auschwitz naziștii au omorât în patru ani cam atâtea persoane câte au omorât englezii într-un singur raid de noapte la Hamburg”.
Prin urmare, până în prezent, nimeni nu a reușit să aducă o dovadă a existenței celor șase milioane de evrei uciși de naziști. Am văzut că acest număr a fost folosit și în trecut. De ce ar folosi evreii acest număr, dacă nu reprezintă totalul real al victimelor? Răspunsul ni-l dă Ben Weintraub în cartea Keystone of the New World Order: The Holocaust Dogma of Judaism din 1994: numărul are de fapt o semnificație mitică datorită fundamentării sale pe izvoare cabalistice. Într-adevăr, numărul 6 este cel mai des întâlnit la evrei. Stema statului Israel este o stea cu șase colțuri, 6 este numărul cel mai des întâlnit în Torah și Talmud; de asemenea este numărul de zile în care evreii cred că zeul lor a creat lumea, ziua în care au fost făcuți oamenii, etc. Datorită numerologiei, parte importantă a Kabbalei evreiești, 6 reprezintă cel mai important număr al evreilor, drept pentru care îl întâlnim în tot ce este important pentru ei. Ce reprezintă acest număr? Răspunsul ni-l oferă chiar stema Israelului, hexagrama sau Steaua lui David.
Iudaismul este o copie a religiei babiloniene, amestecată cu cele ale canaaneenilor și egiptenilor. În majoritatea religiilor, inclusiv în acestea, zeii erau echivalați cu corpuri cerești. Strămoșii noștri își vedeau zeii venind din cer și plecând în același loc. Cum tot ce vedeau pe cer erau stelele și planetele, logica le-a spus că acestea nu puteau fi decât respectivii zei. Planetele poartă chiar și astăzi numele unor divinități. Un bun exemplu este Cartea lui Enoh, în care îngerii sunt considerați stele (cei decăzuți sunt stele căzătoare) iar oamenii, animale. Adeseori anticii foloseau stelele pentru a-și reprezenta grafic zeitățile. Numărul razelor unei stele reprezintă numărul planetei echivalate cu un zeu, numărând din exterior către Soare. Steaua cu patru raze este Saturn, a patra planetă din sistemul nostru Solar, steaua cu cinci este Jupiter (a cincea planetă), cea cu șase este Marte (a șasea planetă), cea cu șapte este Pământul, cea cu opt, Venus, iar cea cu nouă raze, planeta Mercur. De multe ori steaua cu raze era înlocuită cu un cerc înconjurat de puncte, numărul lor având aceeași semnificație ca numărul razelor stelelor. Nu cred că mai există cercetători care să nu admită că steaua cu opt raze era simbolul zeiței sumeriene Inanna sau al Afroditei, zeități identificate cu planeta Venus, a opta din sistemul nostru solar.
Iudaismul sau mozaismul a păstrat această tradiție. Inițial, simbolul evreilor era steaua cu cinci colțuri, adică Jupiter, a cincea planetă din exterior către Soare. Romanul Jupiter sau grecul Zeus, numit de sumerieni Enlil, a fost primul dumnezeu al evreilor, introdus de Moise / Akhenaton sub numele Aton. După întoarcerea lor din exilul babilonian, evreii au adoptat ca simbol steaua cu șase raze, adică Marte, a șasea planetă. Mars al latinilor era Martu al sumerienilor sau Marduk al babilonienilor, noul dumnezeu al evreilor, pe care l-au numit Yahweh („Cel care a devenit Luna”). Numele acestui zeu se scrie întotdeauna YHWH, cele patru litere sugerând că este al patrulea conducător al Terrei, după Anu, Enki și Enlil. Numărul 6 a devenit echivalent cu zeul Yahweh, evreii folosindu-l în toate acțiunile lor importante. Astfel înțelegem de ce au ales 6 milioane ca fiind numărul victimelor atât ale celui de-Al Doilea Război Mondial, cât și înainte de acesta. La o privire mai atentă asupra istoriei recente se întărește ideea că și acest război a fost planificat de ei, așa cum susțineau Protocoalele Înțelepților Sionului și scrisoarea masonului american Albert Pike. Din 1933, când evreii au declarat război Germaniei, până în 1939, când a început Al Doilea Război Mondial, s-au scurs șase ani. Această conflagrație mondială a durat tot șase ani (1939-1945). În Primul Război Mondial, Hitler a fost înrolat în Regimentul al șaselea de rezervă bavarez. Când s-a înscris în Partidul Muncitoresc German Național-Socialist, gruparea număra șase membri. Prima bombă atomică a lovit Hiroshima pe 6 august. Japonia s-a predat după șase zile de la lansarea bombei atomice în Nagasaki. Pe lângă cele șase milioane de presupuse victime evreiești observăm folosirea repetată, deloc întâmplătoare, a celui mai important număr al evreilor. Ceea ce nu poate fi o coincidență, ci doar dovada unui plan bine pus la punct. Nici anul 1933 (când Hitler a obținut puterea absolută iar evreii au început războiul împotriva Germaniei) nu a fost unul întâmplător, ci ales pe baza aceleiași numerologii kabalistice. Unul dintre cele mai importante numere ale masoneriei, 33 (în procente) reprezintă o treime dintr-un întreg. Cele mai importante treimi sunt cele divine, ca de exemplu treimea din Mesopotamia (Anu, Enlil și Enki), treimea vedică (Varuna, Indra și Mitra), trimurti din brahmanism (Brahma, Vișnu și Șiva) sau sfânta treime din creștinism (Tatăl, Fiul și Sfântul Duh). Toate aceste trinități divine, deși aparțin unor culturi diferite, reprezintă aceleași zeități. Fără îndoială, numărul 33 simbolizează o singură parte din treime, adică un singur zeu. Ținând cont că acest număr este de o deosebită importanță pentru francmasonerie, logica de bun simț ne sugerează că 33 este zeul lor, adică Yahweh / Marduk. Care, în Babilon, într-adevăr făcea parte dintr-o trinitate, alături de tatăl și sora sa. De fapt, numerologia modernă consideră 33 ca fiind reprezentarea numerică a Stelei lui David (cea cu șase colțuri), adică a zeului simbolizat sub această formă.
La ordinul celui de-al 33-lea președinte al Statelor Unite, masonul de grad 33 Harry S. Truman, americanii au testat prima bombă atomică la Jornada del Muerto din New Mexico, pe paralela de 33 de grade latitudine nordică, proiectul chiar purtând numele Trinity („Trinitatea”). Același președinte a lansat cele două bombe atomice din Japonia la distanțe egale de paralela de 33 grade latitudine nordică, Hiroshima aflându-se pe paralela de 34 de grade iar Nagasaki pe cea de 32. Toate țările prin care trece paralela de 33 grade latitudine nordică au în vigoare pedeapsa cu moartea. Tot pe paralela de 33 grade latitudine nordică se află Roswell (New Mexico, SUA), celebrul loc în care s-a prăbușit un O.Z.N. în 1947. La capătul opus al Pământului, pe aceeași paralelă se găsește muntele Hermon, locul unde Cartea lui Enoh susține că au coborât pe Pământ Veghetorii lui Azazel. Reactorul nuclear al lui Sadam Hussein, Osiraq, se afla pe paralela de 33 de grade. Coordonatele sale (33.123 N, 44.313 E) ascund numărul 666 (3+3=6; 1+2+3=6; 4+4+3+1+3=15; 1+5=6). Numele Osiraq e format din Osiris (Lucifer / Azazel / Enki, tatăl lui Yahweh / Marduk) + Iraq. În 1963, aproape de paralela de 33 de grade, John Fitzgerald Kennedy a fost împușcat în Dealey Plaza, locul primului templu masonic din Dallas. Data morții președintelui, 22 noiembrie, indică același număr 33 (22+11=33). În 1968, Robert Kennedy, fratele fostului președinte, a fost asasinat în Los Angeles tot în apropierea paralelei de 33 de grade și tot lângă un templu masonic. Să nu uităm că 33 este anul în care creștinii consideră că evreii l-au crucificat pe Iisus dar și numărul de miracole efectuate de acesta. În plus, este vârsta la care Alexandru Macedon a murit, din voia zeilor, pentru că a îndrăznit să invadeze India. Și, nu în ultimul rând, 33 este unul dintre simbolurile Ku Klux Klan (litera K este a unsprezecea din alfabet; de 3 ori K = 33).
Se consideră că numărul total al victimelor celui de-Al Doilea Război Mondial se ridică la 52 de milioane. Însă, la fel ca 6 și 33, și acest număr a fost ales pentru semnificația sa ocultă, nereprezentând adevărata sumă a victimelor. Pentru mezoamericani și egipteni, 52 era un număr foarte important. Calendarele tuturor popoarelor din America Centrală (mayași, incași, azteci, tolteci, etc.) se bazau pe cicluri de câte 52 de ani. Acest Mare Ciclu Sacru a fost stabilit de șarpele cu pene Quetzalcoatl / Kukulcan / Xiuhtecuhtli (Enki). El și-a anunțat supușii că se va întoarce la finalul unui ciclu de 52 de ani. Întâmplător sau nu, prefixul telefonic internațional al Mexicului este 52. Calendarul solar al mayașilor era identic cu cel egiptean. Acest calendar, cu 52 de săptămâni de câte 7 zile, le-a fost dat egiptenilor de către zeul Thoth (tot Enki, tatăl lui Yahweh / Marduk). Pentru egipteni, 52 era un număr magic, asociat cu acest zeu. Laturile celor trei piramide de la Giza sunt înclinate într-un unghi de aproximativ 52 de grade. Sunt singurele piramide din lume cu această înclinație, restul având diverse unghiuri (cel mai des de 43 de grade). Faraonul Snefereu a încercat să copieze piramidele de la Gizeh, construind la Dahshur una înclinată tot în unghi de 52 de grade. Cum partea superioară a piramidei s-a prăbușit, constructorii au lăsat așa doar jumătate, restul fiind înclinată la 43 de grade. Marea Piramidă era considerată de egipteni opera lui Thoth. Unii credeau că piramidele de la Giza sunt mormintele lui Thoth, al fiului său și al fiicei sale. Numărul 52 fiind asociat cu Enki / Thoth / Quetzalcoatl, cele 52 de milioane de victime ale războiului reprezintă un sacrificiu pentru această divinitate.
Încă o curiozitate legată de ziua de 9 noiembrie, 9 și 11 fiind, de asemenea, numere extrem de importante pentru grupurile bazate pe numerologie, așa cum este masoneria:
– 9 noiembrie 1914 – Hitler a primit gradul de caporal.
– 9 noiembrie 1918 – Kaiser-ul Wilhelm II abdica, lăsând liber locul pe care caporalul avea să îl ocupe cincisprezece ani mai târziu, iar Germania devenea republică.
– 9 noiembrie 1923 – puciul ratat al naziștilor de la München.
– 9 noiembrie 1938 – „Noaptea de cristal”, când sinagogile au fost incendiate iar magazinele evreilor distruse și jefuite.
– 9 noiembrie 1989 – distrugerea zidului Berlinului.
9 noiembrie nu este o dată prea norocoasă pentru iudei, ținând cont că în anul 694, la cel de-Al Șaptesprezecelea Conciliu de la Toledo, regele vizigoților din Spania a condamnat toți evreii la sclavie, acuzându-i că i-ar fi ajutat pe musulmani, iar în 1720 arabii au incendiat sinagoga lui Yehudah HeHasid, ceea ce a dus la expulzarea evreilor Așkenazi din Ierusalim. În aceste condiții, să ne mirăm că atentatul de la World Trade Center din 2001 a avut loc pe 11 septembrie, o dată formată tot din 9 și 11, însă așezate în ordine inversă?
XX. Holocausturile ignorate
După mai bine de șapte decenii de la sfârșitul celui de-Al Doilea Război Mondial, suntem învățați în continuare că Hitler a fost personajul negativ, inamicii lui fiind cele pozitive. Ni se bagă pe gât un presupus Holocaust, în timp ce altele sunt complet omise. În America se estimează la circa 160 de milioane numărul indigenilor decedați ca urmare a procesului de colonizare, în luptă ori în urma bolilor aduse de europeni. Astăzi, indienii reprezintă doar unul – două procente din populația totală a Statelor Unite. În Australia, de asemenea, aborigenii reprezintă doar câteva procente din totalul populației. Uniunea Sovietică a măcelărit peste 20 de milioane de oameni în câțiva ani, sub conducerea evreilor Iosif Visarionovici Djugasvilii (numit Stalin) și Salomon Pearl Muter (alias Nikita Hrușciov). Bombele atomice, care au ucis peste 200.000 de oameni la Hiroshima și Nagasaki, au fost create la ordinul evreului Franklin Delano Roosevelt (Delano este un clan evreiesc din Italia iar Roosevelt nu este decât versiunea americană a numelui de familie evreiesc Rosenfeld). Blocada englezilor de la sfârșitul Primului Război Mondial a dus la moartea a 800.000 de civili germani. Între 1979 și 1981, la granița de vest a Chinei au fost măcelăriți 50 de milioane de oameni, presa mondială nesuflând o vorbă despre acest Holocaust. Deoarece, așa cum spunea și Jim Morrison, „cine controlează media, controlează lumea”. Soldații chinezi fuseseră antrenați de KGB și CIA, documentele acestei înțelegeri aflându-se în prezent în posesia unui avocat dintr-un orășel de lângă Bonn. Conflictul din fosta Iugoslavie a dus la 1,4 milioane de morți. Războaiele americane din Vietnam, Coreea, El Salvador, Afghanistan sau Irak au avut alte milioane de victime. Spaniolii au masacrat guanșii din Insulele Canare La Gomera și La Palma. Însă nimeni nu este acuzat pentru aceste crime, nimeni nu plătește despăgubiri precum Germania statului Israel și nimeni nu vorbește despre aceste întâmplări. În schimb, se promovează asiduu doar crimele lui Hitler. De ce? Pentru că dictatorul german a fost marele dușman al evreilor. Ei, care controlează media dintr-o mare parte a lumii, au grijă să-și ascundă faptele în spatele celor ale dușmanilor lor. Iată ce scria profesorul Harry Elmer Barnes în New York Telegram din 29 martie 1940: „Nimic nu poate fi mai absurd decât cunoscuta poveste pentru adormit copii, care spunea că toți oamenii buni se află într-o parte și toți cei răi, pe cealaltă parte. Unii susțin că un popor ar fi mai brutal decât altul. Ei se referă la hărțuirea germanilor din Primul Război Mondial și la felul în care sunt tratați evreii acum. În acest proces, ei omit însă cea mai mare cruzime, și anume blocada britanică împotriva Germaniei, câteva luni după noiembrie 1918. Au fost lăsați să moară de foame 800.000 de germani, femei, copii și bătrâni. Comparat cu blocada britanică din 1918-1919, Hitler ar fi părut ca un spiriduș rău dacă le-ar fi făcut un asemenea lucru murdar și detestabil celor 500.000 de evrei aflați pe teritoriul Germaniei în 1933”.
Chiar și în ziua de astăzi, Germania încă plătește despăgubiri evreilor. În multe țări, precum Germania, poți fi arestat dacă folosești cuvântul „jidan”, ori dacă îți declari simpatia față de Hitler. În Statele Unite, Biserica ortodoxă română a fost obligată să elimine din Prohod (slujba din Vinerea Mare) pasajele care susțineau că Iisus a fost ucis de iudei. Și exemplele pot continua.
XXI. Japonia
Toți istoricii consideră că cea mai mare greșeală a lui Hitler a fost atacarea Uniunii Sovietice. Însă nimeni nu poate înțelege ce l-a determinat să ia această decizie care a dus la înfrângerea Germaniei. Se pare că vinovați pentru acest lucru au fost propriii săi aliați, japonezii. Împăratului Hirohito puțin i-a păsat de strategia germanilor și a atacat Uniunea Sovietică pe neașteptate. Ca aliat al japonezilor, Hitler a fost nevoit să-i sprijine, atacând la rândul său U.R.S.S.-ul. Atragerea Germaniei împotriva sovieticilor poate fi pusă doar pe seama japonezilor, sau a fost altceva la mijloc?
Împăratul Japoniei nu a atras doar Uniunea Sovietică în război, ci și Statele Unite. Pe 7 decembrie 1941 a atacat baza americană de la Pearl Harbour fără nicio declarație de
război, ceea ce i-a convins pe americani să participe oficial la cel de-Al Doilea Război Mondial. În două valuri de atac, cu durata totală de 90 de minute, niponii au omorât 2.402 persoane (și 1.282 au fost rănite), au distrus mai multe nave grele de război și au pulverizat 188 de avioane americane. În schimb, doar 64 de japonezi au fost uciși. Acest atac i-a luat prin surprindere pe americani, deși ar fi trebuit să fie pregătiți din foarte multe motive. Americanii erau deja convinși că vor fi atacați de japonezi, iar primul atac va avea loc în Filipine, acesta fiind și motivul pentru care președintele Roosevelt a mutat flota în acel loc. Americanii au interceptat telegrame japoneze în noiembrie 1941, care anunțau atacul, însă le-au ignorat. La fel au ignorat și primele observații radar ale avioanelor nipone din dimineața zilei de 7 decembrie. Ceea ce i-a făcut pe mulți să creadă că atacul a fost dorit de americani, dacă nu chiar pregătit de ei. Este posibil ca împăratul Hirohito să-l fi atras intenționat pe Hitler într-o capcană, atacând Uniunea Sovietică și Statele Unite ale Americii?
Ciudat este că, după război, japonezilor nu li s-a cerut să plătească în vreun fel, precum Germania. Împăratul Hirohito și-a păstrat tronul, Japonia chiar fiind ajutată să se reconstruiască. Ciudat este și că japonezii au așteptat șase zile pentru a capitula după ce au fost loviți de a doua bombă atomică a americanilor, șase fiind cel mai important număr al evreilor. De ce japonezii nu au fost trași la răspundere pentru crimele de război? De ce au fost ajutați să-și reconstruiască țara? De ce au așteptat șase zile pentru a capitula? Și de ce au continuat războiul atunci când toți aliații lor europeni au fost înfrânți? Erau atât de aroganți încât să considere că pot învinge singuri o alianță dintre Statele Unite, Uniunea Sovietică, Marea Britanie și alte state?
Unul dintre marile câștiguri ale Statelor Unite de pe urma celui de-Al Doilea Război Mondial a fost consolidarea poziției de super putere militară. Acest fapt s-a datorat mai ales bombelor atomice pe care le deținea. Pentru a ajunge o țară temută de tot mapamondul, S.U.A. trebuia să-și demonstreze superioritatea armată. Și a făcut asta prin cele două bombe atomice de la Hiroshima și Nagasaki. Din acel moment, nimeni nu a mai avut curaj să provoace Statele Unite. Nici măcar Uniunea Sovietică, războiul rece fiind doar o fațadă, după părerea multora. Pentru că le-a oferit americanilor șansa de a-și demonstra puterea atomică, Japonia pare să le fi făcut un mare serviciu. Poate că împăratul Hirohito nu era un dușman al Aliaților, ci un prieten al evreilor. Poate că rolul său era de a-i oferi lui Hitler iluzia unui aliat puternic, care să-l facă să pornească războiul mult dorit de elita iudaică. Așa s-ar explica și motivul atragerii Germaniei împotriva Uniunii Sovietice. Poate că Hirohito a prelungit războiul, chiar dacă aliații săi europeni erau învinși, pentru a le acorda americanilor timpul necesar pentru a-și finaliza bombele atomice, prin care să-și asigure dominația planetară. Poate din acest motiv a și așteptat șase zile pentru a capitula, folosind același număr sacru al evreilor. Și poate că din acest motiv nu a fost tras la răspundere pentru crimele de război ci, dimpotrivă, a fost ajutat să-și reconstruiască țara și chiar să o ducă pe primul loc în lume la capitolul tehnologic.
Posibilitatea colaborării familiei imperiale japoneze cu elita evreiască reiese și din mesajul prințesei Kaoru Nakamaru din 2 ianuarie 2012. Ea declara atunci: „În anul 1976 am avut o fantastică experiență spirituală care a constat în deschiderea celui de-al treilea ochi și astfel am putut comunica cu oameni din O.Z.N.-uri și cu civilizația din interiorul Pământului. În interiorul Pământului există o civilizație foarte evoluată, iar informațiile care mi-au parvenit de la ei m-au convins că începând cu data de 20.12.2012, timp de trei zile este perioada în care planeta Pământ va trece în a cincea dimensiune, către un tărâm numit Nuru. În cele trei zile și trei nopți în care are loc această transformare nu vom fi capabili să utilizăm electricitatea… va fi întuneric total (zi și noapte), nici soare, nici stele, nici un fel de lumină, va fi întuneric total trei zile! Nici o mass-medie, nici o informație sau anunțuri nu vor fi disponibile oamenilor de pe planeta Pământ!”. Acea dată a trecut și știm cu toții că nu s-a întâmplat nimic de genul acesta. Iar „fatidica” dată de 21 decembrie 2012 a fost lansată și promovată intens de oculta iudaică, cu scopul de a crea panică în rândul populației. Prin această declarație mincinoasă și manipulatoare, inducând populația în eroare și provocând panică, prințesa Kaoru Nakamaru a demonstrat că face jocul elitei iudaice. Prin urmare, o colaborare dintre familia imperială japoneză și oculta evreiască pare tot mai posibilă.
O declarație în acest sens avem de la jurnalistul Benjamin Fulford, care susține că a fost contactat de o societate secretă chineză, care a declarat război grupului masonic Illuminati. Din mai multe surse, inclusiv din societatea chineză, Fulford a aflat că Illuminati au influențat Japonia încă din timpul celui de-Al Doilea Război Mondial. Aceștia au ucis peste două sute de politicieni care li s-au opus, printre care foștii prim-miniștri Tanaka, Takeshita, Ohira și Obuchi, cu ajutorul unui drog care provoacă infarct. Dacă informațiile jurnalistului sunt corecte, înseamnă că Japonia nu a fost în realitate aliata Germaniei în timpul războiului, ci a evreilor. Iar Hitler a fost din nou trădat.
XXII. Ultimele zile
Nu doar Japonia a avut un rol în planul evreiesc. Evreul Stalin a fost aliatul lui Hitler doar pentru a-l atrage în capcană. Biserica Catolică era condusă de evrei. Americanii, care i-au furnizat arme, erau la rândul lor conduși de evrei. Cei din anturajul său, din societățile Thule și Vrill, primeau ordine de la familia Rothschild. La fel și evreii care îl înconjurau. Rudolf Höss, adjunctul său, a zburat pe ascuns în Marea Britanie pentru a încheia o pace separată cu englezii. În 1939, câțiva generali naziști au plănuit să-l ucidă pe Hitler, cu condiția ca Anglia să nu intervină în războiul civil care ar fi apărut în urma asasinării, după cum a demonstrat jurnalistul Louis C. Kilzer, laureat al premiului Pulitzer, bazându-se pe documente britanice din acea perioadă. Însă prim-ministrul englez Winston Churchill și-a convins miniștrii să respingă ofertele generalilor germani deoarece, conform planului elitei iudaice, era nevoie ca Hitler să pornească războiul care ar fi dus la înființarea statului Israel. Stenogramele ședințelor guvernului britanic redau modul în care masonul Churchill respingerea propunerilor germanilor: „Hitler este doar un om care va deceda mai curând sau mai târziu. Pentru Imperiul Britanic pericolul nu este Hitler, ci Germania. Noi trebuie să-l convingem pe Hitler să atace U.R.S.S.-ul pentru că acolo va fi sfârșitul lui, iar noi vom dezmembra Germania”. Capcana a fost întinsă și, așa cum scria Nostradamus cu câteva secole înainte, „copilul Germaniei nu vede nimic”.
Se pare totuși că Hitler și-a dat seama că a fost atras într-o capcană, însă prea târziu. Guy Liddell, fostul director general adjunct al serviciului de informații britanic MI5, a detaliat în jurnalele sale ultimele zile din viața lui Hitler. Pe 22 aprilie 1945, Führer-ul a ținut un discurs în fața generalilor săi și a ministrului său de interne, Heinrich Himmler. Părea un om distrus iar când Himmler i-a cerut să părăsească Berlinul, Hitler a explodat: „Toată lumea m-a mințit, toată lumea m-a înșelat. Niciunul nu mi-a spus adevărul. Forțele armate au mințit și acum SS m-a lăsat în voia soartei”. Fața lui devenise violetă, brațul stâng avea spasme și nu putea să-și pună piciorul stâng corect pe pământ. În acea noapte a avut o cădere nervoasă și spunea încontinuu că își va găsi sfârșitul la Berlin. Însă, în noaptea în care s-a sinucis, a fost calm. Ba chiar i-a spus lui Albert Speer, ministrul armamentelor, că așteaptă moartea ca pe o eliberare de la o viață plină de greutăți.
Înainte de a-și găsi sfârșitul, pe 29 aprilie 1945 Hitler s-a căsătorit cu amanta sa, Eva Braun. Ceremonia a fost una restrânsă, fără prieteni sau familie, martori fiind 
Joseph Goebbels și Martin Bormann. În aceeași zi și-a scris testamentul, în care i-a numit pe Göring și Himmler trădători. Iar pe 30 aprilie, înconjurați fiind de trupele sovietice, Eva s-a otrăvit cu cianură iar Hitler și-a tras un glonț în tâmplă. Cadavrele lor au fost scoase din buncăr de adjuncții lui Hitler și lăsate într-un crater făcut de o bombă, unde au fost găsite de soldații ruși pe 2 mai. Corpurile lor au fost îngropate și deshumate de mai multe ori de-a lungul timpului până când, în aprilie 1970, au fost incinerate complet iar cenușa aruncată în râul Elba.
S-a sinucis Hitler într-adevăr pe 30 aprilie 1945?
XXIII. Supraviețuirea lui Hitler
Magda Zeitfeld, o fostă membră a serviciilor secrete naziste, după ce a fost capturată de americani a ales să se pună la dispoziția guvernului de la Washington. Tatăl ei era un pionier al tehnicilor de protezare facială, care operase la cea mai mare clinică de chirurgie plastică din Germania, clinică ce primise sponsorizări generoase din partea Partidului Nazist. Doctorul Zeitfeld a lucrat un timp împreună cu fiica și fiul său, însă izbucnirea războiului i-a adus Magdei oportunitatea de a lucra în cadrul spionajului german.
După ce s-a predat a descris sub jurământ, în fața comisiei aliate de anchetă, un incident petrecut în toamna anului 1943. Atunci, tatăl și fratele ei au primit ordinul de a modifica înfățișările a trei oficiali naziști de rang înalt, încât să devină de nerecunoscut, făcându-le trăsături semitice evidente. După intervențiile chirurgicale și vindecarea completă, cei trei au urcat într-un submarin în portul Bremerhaven și au plecat spre o destinație necunoscută. Magda Zeitfeld a declarat că unul dintre acei oameni era cu siguranță Adolf Hitler, al doilea era Martin Bormann, iar pe al treilea nu îl cunoștea, deși îi văzuse chipul la congresele Partidului Nazist. Ea susține că nu se putea înșela în privința lui Hitler deoarece supervizase un program care viza modificarea înfățișării a patru bărbați, ce semănau cu dictatorul nazist, pentru o identificare fizică perfectă cu el. Cei patru au devenit copii perfecte ale lui Hitler doar din punct de vedere fizic, neputându-și însuși și timbrul lui vocal. De aceea au fost folosiți la manifestări sau ședințe unde era necesară doar prezența lui Hitler. De altfel, se știe că Führer-ul nu a mai ținut discursuri în public după toamna lui 1943 iar o mare parte a personalului său a fost schimbată.
La două săptămâni după ce misterioșii străini au părăsit clinica, aceasta a fost închisă de SS. Personalul a fost mutat la alte clinici iar tatăl și fratele Magdei au dispărut fără urmă. Mai mult, toate înregistrările medicale care îl priveau pe Hitler au fost distruse iar majoritatea doctorilor care l-au consultat au dispărut la rândul lor. Singura excepție a fost o tânără tehniciană dentară, care l-a asistat pe dentistul lui Hitler în două rânduri pentru toaletarea danturii dictatorului. După ce a fost arestată de soldații ruși, a fost capabilă să reconstituie din memorie schița danturii lui Hitler, care a fost comparată cu cea a cadavrului din buncărul din Berlin. Se pare că imaginile nu coincideau perfect, deoarece Stalin nu a fost pe deplin convins că armata sa a găsit într-adevăr cadavrul dictatorului german. Însă a declarat oficial că este vorba despre dantura lui Hitler doar pentru ca nu cumva cineva să creadă că Führer-ul a reușit să fugă de sub nasul triumfătoarei Armate Roșii.
În 1961, Wendell Stephens, un fost colonel american, în timpul unei călătorii în Ecuador a întâlnit, în orășelul Cuenca, un preot numit Krespi. Stephens a bănuit că acesta era în
realitate Adolf Hitler. În casa preotului erau multe obiecte de artă de valoare neprețuită, pe care un biet preot provincial nu și le-ar fi putut permite. Magda Zeinfeld l-a însoțit pe Stephens în Ecuador și, după ce l-a văzut pe părintele Krespi, a fost și ea convinsă că era fostul dictator german. Ea a recunoscut chiar în casa preotului un tablou pe care îl văzuse cândva în Cancelaria Reich-ului. Krespi, care nu bănuia intențiile vizitatorilor săi, le-a povestit că a fost crescut la o fermă din nordul Italiei, la granița cu Austria, și că a venit la Vatican în 1943. De altfel, părintele vorbea perfect italiana. Dar și mama lui Hitler provenea din aceeași zonă iar Adolf vorbea în copilărie italiana. Se știe că la întâlnirile cu Mussoloni, Hitler nu folosea niciodată translatori iar atunci când era nervos, obișnuia să înjure în italiană. Părintele Krespi povestea că a fost trimis ca preot catolic în Ecuador în 1956, orășelul în care locuia fiind cunoscut drept posibil refugiu al lui Martin Bormann. Krespi ducea aici un trai modest și era adesea văzut în compania în compania unor germani emigrați în Ecuador. La scurt timp după întâlnirea cu Wendell Stephens și Magda Zeinfeld, părintele Krespi a decedat, fiind înmormântat cu mare pompă. Cavoul său, placat cu marmură albă, este și astăzi acoperit cu flori, localnicii păstrându-i o amintire de neșters.
Este posibil ca Hitler să mai fi supraviețuit două decenii sub o altă înfățișare? Dacă da, nu e de mirare că a ales să devină preot catolic, ținând cont că a fost toată viața un catolic convins. Ba chiar își dorea în copilărie să devină preot. Se pare că această ipoteză a fost verificată și de C.I.A. imediat după sfârșitul războiului, răscolind toată America de Sud în căutarea fostului dictator german.
XXIV. Învingătorii
După finalul celui de-Al Doilea Război Mondial, Statele Unite ale Americii au devenit, din puteri continentale, super-puteri mondiale. Prin proiectul Paperclip, autorizat de președintele Truman în septembrie 1946, șapte sute de savanți germani (cel mai important fiind Wernher
von Braun) au ajuns în secret în Statele Unite, continuând să lucreze pentru americani. Comunismul s-a extins de la Berlin până în China. Evreii au obținut dreptul de a înființa statul Israel, plus despăgubiri financiare enorme, pentru totdeauna. Iar masoneria pe care o conduc din umbră a reușit să subjuge o mare parte a populației lumii. Ca urmare a acestor victorii, Menachem Begin, prim-ministru al Israelului între 1977-1983, declara cu o aroganță fără margini: „Rasa noastră este Rasa Stăpânitoare. Suntem zei divini pe această planetă. Suntem diferiți de celelalte rase inferioare, precum acestea sunt diferite de insecte. De fapt, în comparație cu rasa noastră, celelalte rase sunt excremente umane. Destinul nostru este de a conduce rasele inferioare. Regatul nostru pe pământ va fi condus de liderii noștri cu mână de fier. Masele ne vor linge picioarele și ne vor servi ca sclavi”.
Privind lucrurile în această lumină pe care evreii au ascuns-o prea multe decenii, putem concluziona că Adolf Hitler nu și-a dorit atât să cucerească planeta, cât să o elibereze de elita iudaică ce o înrobise. Și nu putem să nu ne întrebăm cum ar fi arătat lumea astăzi dacă ar fi reușit.
