(Notă: Toate replicile lui Vadim sunt preluate din câteva apariții ale sale televizate. Pare greu de crezut dar da, era chiar atât de slobod la gură! Serios! Cine nu crede, să-l viseze la noapte!)
Plictisit la maximum de tainele miraculoase ale scobitului în nas, mă uitam odată pe net și am găsit o carte, „Cum să călătorești în Astral”. Nu știu ce e ăla, dar adevărul e că nu am mai ieșit de mult timp din sat și îmi place să călătoresc. Mai mult la țară dar aș merge oriunde, că mai schimb aerul. Mai văd oameni noi, copaci, pisici, avioane, din astea. Prima oară am crezut că Astralul ăsta e un sat pe după Tulucești sau Șivița, dar cartea aia zice că e un loc în care te duci nu cu corpul, ci cu sufletul. Îți lași corpul acasă de zici că doarme, iar sufletul se plimbă prin Astralul ăsta pe unde vrei tu. Și cică sufletul e legat de corp cu o ață de argint și trebuie să ai grijă să nu ți-o rupă vreunul, că rămâi în Astral. Nu știu cât de bine e acolo dar nu vreau să mi se rupă și să rămân la mama naibii unde nu cunosc pe nimeni.
M-am uitat în cartea aia, să văd exact cum se face, și am plecat în Astral. Băi, era așa de ciudat… Mi-a ieșit brusc sufletul din corp și a plecat de nebun prin pereți. Eu n-am vrut, că abia văruise nevastă-mea și mă rupea dacă îi zgâriam pereții, dar sufletul s-a dus înainte. Apoi s-a deschis ceva ca un portal din „Stargate” și m-am dus printr-un tunel cu luminițe, de parcă intrasem în hiperspațiu ca în „Star Trek”. Mă gândeam atunci să nu apară vreun țigan să-mi fure ața de argint, că nu aveam cum să-l bat fără corp. Eu dau cu pumnul din fundul grădinii de zici că lovește bomba atomică, dar dacă eram ca un abur țiganul nu simțea nimic și îmi fura ața. Însă am avut noroc și nu a apărut nimeni.
După ce am ieșit din hiperspațiu am început să plutesc de nebun prin Astralul ăla și mi se părea foarte plictisitor. Era fără copaci, fără case, fără o stradă ca să nu plutești așa, ca boul. Era sărăcie, de cred că Astralul ăsta sigur e în România. Și cum pluteam eu plictisit și mă uitam mereu în urmă, să nu apară țiganul la ața mea, pe cine credeți că am văzut? Pe domnul Corneliu Vadim Tudor! Era doar sufletul lui, că el a murit și nu au vrut să-l primească nici ăia din rai, nici cei din iad. Așa că plutea și el prin Astral ca mine, tot plictisit, fumând o țigară ieftină de la moldoveni și bolborosind o poezie care nu mă interesa nici bătut. M-am bucurat când l-am văzut, pentru că mereu l-am respectat pe domnul Vadim, care a făcut mult bine la tot neamul românesc: a ridicat biserici, a dat bani la săraci, s-a bătut cu turcii și cu tătarii și a dus-o pe Steaua în Liga Campionilor. Așa că m-am dus la el ca să-i iau un interviu ca la televizor, că nu se știe când mai ajung prin Astral. Și i-am zis așa:
Eu: Săru’ mâna, domnu’ Vadim. Da’ ce faci?
Vadim: Hai sictir dă cioară!
Eu: Vreau să-ți iau un interviu așa, ca băieții. Sunt fanul tău cel mai nambăr oan.
Vadim: Marș în morții mă-tii de aicea!
Eu: Doar un mic dialog, atât.
Vadim: N-ai, fă, dialog cu mine, băgami-aș pula în mă-ta!
Eu: De ce îmi spui „fă”? Sunt băiat, nu fată.
Vadim: Fir-ar mă-ta a dracului de pușcăriașa dracului! Tu nu te vezi, fă, cum arăți?
Eu: Haide, bre, că sunt frumos. Mai frumos ca tine, oricum.
Vadim: Du-te, dom’le, că arăți ca o maimuță. Nu ți-e rușine să îmi vorbești mie așa, măi?
Eu: Nea Vadim, ești de belea. Mor femeile după mine, bre, nu fi nebun. Când ies din casă sar pe mine de trebuie să le gonesc cu lanțul de la bicicletă.
Vadim: Bă, nici vibratorul nu se mai uită la tine. Tu nu te uiți cum arăți? Că faci congestie cerebrală.
Eu: Bine, bre, gata, nu fi invidios. Să trecem la interviu. Cum e pe lumea cealaltă?
Vadim: Ptiu, futu-ți morții mă-tii!
Eu: Te-ai contopit cu Divinitatea? Ai atins Nirvana? Sau te-ai transformat în îngeraș păzitor? Ți-au dat o harpă și un norișor pe care să cânți toată ziua ode pentru Ceaușescu?
Vadim: Dă-te-n pizda mă-tii de curvă bătrână!
Eu: Am înțeles că nu te-a lăsat Sfântul Petru să intri în rai. Cum ți s-a părut ca om? Sau ca sfânt, de fapt.
Vadim: Un individ ca ăsta, un putregai nenorocit, un handicapat, nu are creier în cap. Are orice altceva: marmeladă, magiun.
Eu: Am auzit și că ai găsit-o pe Elodia. Cică a venit să vorbească cu Sfântul Petru ca să te lase în rai. Ce părere ai despre ea?
Vadim: S-a culcat cu țiganii pe bani. S-a culcat cu țiganii pe bani!
Eu: Haide, bre, nu vorbi așa despre femeie, că a vrut să-ți facă un bine. Bănuiesc că i-ai mulțumit, nu? Ce i-ai spus după asta?
Vadim: Era să-mi dai o blenoragie dacă mă culcam cu tine. Dar nu m-am pus la mintea ta!
Eu: Văleu, e clar de ce nu te-au lăsat în rai. Dar despre Iisus ai o părere mai bună, nu? Că doar ești creștin. L-ai văzut pe acolo? Cum e Iisus în realitate?
Vadim: Un copil problemă, un golănaș de mahala. La 20 de ani a terminat liceul. El când păștea oile s-a îmbolnăvit de gălbeaza oilor. El e un primitiv care a trăit din furat toată viața. I-a furat bătrânului 30.000 de lei, toate economiile lui, o sumă mare pe atunci. I-a pierdut la barbut pe un maidan din Pipera. Iar sărmanul om a făcut infarct și a murit. Ca să vedeți ce e în creierul lui de maimuță. Deci el este studiat de medicii de la Spitalul 9. Ba râde, ba plânge, ba se urcă pe mese, ba aruncă cu bani.
Eu: Așa o fi, că eu nu-l cunosc. Dar dacă raiul nu ți-a plăcut, în iad ai ajuns? Cum e acolo? Te-ai simțit în mediul tău?
Vadim: Hai sictir, băi tâmpitule!
Eu: Nea Vadim, nu mai vorbi așa că te aude Dumnezeu. Chiar, ce o să faci dacă o să ajungi vreodată în fața Lui?
Vadim: Îi voi da 40.000 de șuturi în fund și s-ar putea să îi facă plăcere, că ăla e locul foarte sensibil al acestui bulangiu.
Eu: Bre, tot paliu ai rămas. N-au doctori pentru nebuni pe aici, nu?
Vadim: Mai termini, mă, cu boala asta mintală? Du-te, mă, și te tratează.
Eu: Bine, mă duc. N-ai cumva un ceas? Că se face târziu.
Vadim: Vrei ceas? Da’ o muie nu vrei tu?
Eu: Nu vreau, bre, că nu-s Trăistariu. Dacă poți, dă-mi șase mii de euro împrumut, că am auzit că ți-ai luat banii cu tine în mormânt. Șase mii de euro și ți-i dau când ajung acasă, că am niște combinații cu niște băieți.
Vadim: Șase mii de pumni în cap îți dau, derbedeul dracului!
Eu: Nea Vadim, nu mă mai înjura că mă enervez. Fac crimă de om! Intru la pârnaie din cauza ta, că-ți dau una de mai mori o dată.
Vadim: Să intri la pușcărie și or să-ți facă ăia popoul praștie. Băga-mi-aș pula în gura mă-tii!
Eu: Gata, bre, că am glumit. Nu te ambala așa. Eu mă duc acasă. Zi-mi dacă vrei să transmit familiei tale ceva din partea ta. Că ești bine, că le iubești. Orice vrei, eu le transmit.
Vadim: Marș în pizda mă-tii!
Eu: Bine. Îți mulțumesc, nea Vadim, pentru interviu. Mi-a făcut plăcere să te cunosc și când ajung acasă o să dau ceva de pomană pentru suflețelul tău. O cămașă de forță, un căluș, niște pastile pentru cap, ceva de genul. Să fii sănătos, bre! Hai pa!
Vadim: Hai sictir!
Și a plecat. M-a scuipat și a plecat. Am plecat și eu din Astral, m-am întors în corpul meu și mă gândeam la interviul ăsta care sigur o să-mi aducă premiul Pulitzer sau Pizditzer. Mă gândeam cu mândrie și cu mult respect pentru domnul Corneliu Vadim Tudor, să-i dea Dumnezeu sănătate la familie și la copii. Mare om, mare caracter, un adevărat om de cultură și poet. N-o să uit niciodată toate cuvintele de duh pe care mi le-a spus sau flitul pe care mi l-a dat între ochi. E clar că valoare ca a lui Vadim n-o să mai aibă nimeni, nici măcar pe lumea cealaltă. Hai sictir! Ăăă, hai pa!
