Interviu pentru Bookuria.info

Bookuria.info nu este doar un site de recenzii ori unul specializat pe noutăți editoriale și evenimente culturale. Ci ceva mai mult, care ține cont nu doar de ceea ce se întâmplă pe piața românească de carte, ci și de nevoile cititorilor, bazându-se pe o comunicare constantă cu edituri și librării. Și nu oricum, ci cu multă „bookurie”! Prin urmare, nu puteam să nu mă „bookur” la rândul meu când Silvia Filip de la Bookuria.info mi-a solicitat un interviu. Vedeți mai jos cum a decurs interviul sau direct la sursă, adică aici: https://www.bookuria.info/claudiu-gilian-chircu-orice-gand-bun-ne-poate-transforma-in-picaturi-de-lumina/.

Silvia Filip: Permanent, orice ai face, ești înconjurat de cuvânt. Când ai ales să faci Jurnalism nu ți-a fost teamă că nu ar fi un domeniu atât de bine remunerat?

Claudiu Gilian Chircu: Nu m-am gândit la bani când am ales această meserie. Am preferat un domeniu care să îmi placă, pentru că unele lucruri în viață sunt mai importante decât banii. Satisfacția sufletească e unul dintre ele. În plus, nu pot da totul decât dacă îmi place ceea ce fac. Și atunci, de ce să fac ceva banal, când aș putea să mă implic cât de mult pot pentru a tinde măcar către latura superioară a mediocrității? Banii chiar nu sunt totul iar viața a avut grijă să îmi demonstreze asta de câteva ori.

S.F.: Ce sfat primit din partea unui profesor din timpul facultății te urmărește și acum?

C.G.C.: Nu îmi amintesc să fi primit vreun sfat care să mă marcheze de la vreun profesor în timpul facultății. Veneam deja cu o experiență de patru ani în presa scrisă și vreo opt luni în televiziune. După ce am început facultatea am ajuns la radio și la o nouă televiziune. Prin urmare, profesorii mei nu prea mai aveau ce sfaturi să-mi dea, în afară de „vino la cursuri”, „nu mai copia” și „lasă-ți colegele în pace”. Toate niște sfaturi foarte bune, pe care nu le-am ascultat, din fericire. Pentru mine, nu pentru colegele mele.

S.F.: Ce sentimente ai acum, peste ani, gândindu-te la agitația și efervescența din redacție?

C.G.C.: Nu îmi lipsește. Prefer liniștea mai ales atunci când scriu. Plus libertatea de a-mi alege singur subiectele și de a-mi stabili termenele limită. Oricum, viața nu ne lasă să scăpăm fără doze de agitație măcar din când în când, așa că nu prea are când să-mi lipsească. Dar uneori îmi lipsesc spectacolele la care participam pentru recenzii și interviuri, mai ales fața lor nevăzută: culisele, oamenii din spatele scenei și tot ce e ținut departe de ochii publicului. Însă viața are etapele ei și nu putem decât spera că ne așteaptă altele mai interesante. Unele mai efervescente, altele mai liniștite.

S.F.: Cine a crezut în talentul tău și cine te-a susținut în acest demers?

C.G.C.: Acum vreo cincisprezece ani, într-un  articol despre studenții de la Jurnalism care activau atunci în mass-media, șeful departamentului Jurnalism din cadrul Facultății de Litere-Teologie Galați scria despre mine: „talentatul Claudiu-Gilian Chircu discerne între gratuitate și noncoformism”. Ceea ce m-a mirat, pentru că mi se pare cam mult să vorbim despre talent în cazul meu. E mai mult o încăpățânare de a-mi da cu părerea așa cum pot. Doar despre subiecte care mă interesează și care, din fericire pentru cititori, nu sunt foarte multe. Dacă se și găsesc oameni care să rezoneze cu părerile mele, nu pot decât să mă bucur. Mai mult pentru mine decât pentru ei. Nu știu cine a crezut cu adevărat în încăpățânarea mea de a-mi da cu părerea, însă nu mi-a lipsit susținerea din partea familiei, prietenilor, oamenilor de presă cu care colaboram, profesorilor și colegilor. E drept că unii dintre ei și-ar fi dorit să mă vadă ocupându-mă de ceva mai bine plătit, însă au acceptat în cele din urmă ideea că trebuie să-mi urmez drumul. Și încăpățânarea, firește.

S.F.: Cum ai vrea să fie viața ta de tânăr scriitor în România?

C.G.C.: Nu mai sunt chiar atât de tânăr. Poate doar în comparație cu cei consacrați. Dar, trecând peste acest aspect, mi-aș dori să călătoresc în cea mai mare parte a timpului și să scriu când mai apuc. Sunt atât de multe locuri interesante de văzut încât nu ne-ar ajunge o viață de om să le vizităm pe toate, nici dacă ne-ar permite buzunarul. În prezent călătoresc cât de mult pot, în special în locuri istorice, mitologice ori paranormale, deși nu atât de mult pe cât mi-aș dori. Însă, cu puțin noroc și multă muncă, orice vis poate deveni real. Cel puțin asta îmi place să cred.

S.F.: Cât de mult crezi în miracole? Exemplifică, te rog!

C.G.C.: Nu cred în miracole din punct de vedere religios, deși înțeleg obiceiul oamenilor de a pune pe seama divinităților ceea ce nu pricep. Cred că totul are o logică, chiar dacă uneori nu o cunoaștem, inclusiv ceea ce pare inexplicabil la prima vedere. Nu degeaba se spune că „magia este doar știință pe care nu am descoperit-o încă”. Cred că aproape orice este posibil în această lume, cu câteva mici excepții, la fel cum cred și că totul are o logică, un sens, niște reguli sau legi de respectat. Așadar, se poate spune că cred în posibilitatea de a ni se întâmpla lucruri pentru care nu avem explicații, deși acestea există. Ori în miracole, dacă preferi un termen mai poetic.

S.F.: „Secretele zeilor”, cartea ta scrisă pe parcursul a 6 ani, are un titlu cu o mare forță de convingere… Cum a fost primită cartea?

C.G.C.: Acum vreo două secole, Arthur Schopenhauer vorbea despre cele trei faze ale adevărului: întâi este ridiculizat, apoi întâmpină o opoziție vehementă și, în cele din urmă, este acceptat ca fiind de la sine înțeles. „Secretele zeilor” a trecut prin cele trei faze în toți acești ani. Publicam pe blogul propriu fiecare capitol pe măsură ce îl terminam de scris și, în primă fază, ideile mele au fost luate în râs de unii. Pentru că nu m-am lăsat descurajat iar capitolele au început să se înmulțească, râsetele s-au transformat într-o opoziție violentă din partea celor cu mințile încuiate. Din fericire am atras și cititori inteligenți, care mi-au înțeles punctul de vedere, așa că, în timp, numărul susținătorilor a crescut iar cel al criticilor s-a diminuat considerabil. Spre surprinderea mea, cartea a fost foarte bine primită, recenziile cititorilor au fost extraordinare și nu pot decât să sper că și următoarele cărți se vor bucura de același succes. Contrar părerilor unora, publicul cititor din România este foarte inteligent și numeros. Deși în ziua de astăzi chiar oricine scrie cărți, este important să facem tot posibilul să le oferim cititorilor scrieri de calitate, deoarece publicul reușește întotdeauna să separe orzul de neghină. Iar dacă cititorii au inclus „Secretele zeilor” în prima categorie, e datoria mea să fac tot ce îmi stă în putere ca și următoarele cărți să se ridice la înălțimea așteptărilor publicului. Rămâne de văzut dacă voi reuși sau nu. Cum or vrea zeii.

S.F.: Ai fost atras dintotdeauna de ezoterism, ocultism și fenomene considerate a fi paranormale. Ai avut vreodată o astfel de experiență ce poate fi încadrată în „paranormal”?

C.G.C.: Am avut destule astfel de experiențe, încă din copilărie. Nu într-un număr exagerat, dar nici într-unul prea mic, care să poată fi ignorat. Cred că ceea ce numim „paranormal” face parte din viață și doar neștiința ne împiedică să considerăm normale aceste fenomene. Dacă le-am înțelege, am privi viața cu alți ochi. Însă mai avem destul de studiat și de înțeles despre lumea în care trăim. Încă suntem la nivelul unor copii în ceea ce privește înțelegerea vieții iar dacă nu ne vom pierde curiozitatea copilărească, poate vom reuși să ne maturizăm cândva și în acestă privință.

S.F: Prima carte din copilărie ce ai întors-o pe toate părțile a fost…

C.G.C.: Nu mai știu care a fost prima carte care m-a fascinat. Țin minte că printre favoritele mele s-au numărat la un moment dat „Doctorul Aumădoare” de Kornei Ciukovski și „Povestea califului Barză” de Wilhelm Hauff. Puțin mai târziu, pe la vreo cinci-șase ani, preferata mea a fost „Aventurile lui Tom Sawyer” de Mark Twain. O luam peste tot cu mine, citeam și reciteam din ea constant și abia prin clasa întâi am renunțat cu greu la ea, pentru că am descoperit „Legendele Olimpului” de Alexandru Mitru. Aceste cărți se găsesc în continuare în biblioteca mea și nu le poate lua locul nicio altă carte, indiferent cât de valoroasă ar fi, pentru că m-au însoțit la începutul călătoriei mele prin viață și au contribuit la formarea mea ca individ. Pot spune că într-un fel fac parte din mine, așa că au locul asigurat atât în biblioteca, cât și în viața mea.

S.F.: Unde îți găsești motivația de a scrie?

C.G.C.: Nu știu exact. Poate în dorința de a aduce o mică schimbare în lume, poate în dorința de a-i ajuta pe ceilalți. Știu doar că cea care mă împinge către studiu este curiozitatea născută din dorința de a înțelege pe ce lume trăiesc. Dacă descopăr ceva interesant măcar într-o mică măsură, îl împărtășesc și celorlalți. În scris, pentru că așa m-am obișnuit să mă exprim cel mai bine. Nu pentru că nu aș fi în stare să mă exprim decent și prin viu grai, ci doar pentru că scrisul îmi oferă răgazul de a-mi face ordine în gânduri înainte de a le transmite celorlalți. În plus, „verba volant, scripta manent”, după cum spuneau romanii. Prin urmare, atât timp cât voi avea ceva de spus, care să conteze măcar puțin, o voi face. În primul rând în scris.

S.F.: În încheiere, îți mulțumesc că ai acceptat invitația mea de a face acest interviu și te rog să transmiți un gând cititorilor tăi și, desigur, cititorilor Bookuria.

C.G.C.: Îți mulțumesc și eu pentru invitație iar cititorilor nu le pot transmite decât gânduri bune. Trăim într-o lume mult prea încărcată cu gânduri, sentimente și fapte negative, pe care nu le poate înlătura o singură persoană, oricare ar fi ea. Însă, dacă am aduce cu toții câte o rază de lumină, chiar și sub forma unui gând bun, lumea s-ar schimba considerabil. Iar dacă gândurile chiar se pot materializa, așa cum consideră orientalii și nu numai, orice gând bun ne poate transforma în picături de lumină. Să începem așadar să strălucim, iar lumea nu va mai fi niciodată scufundată în beznă. Cel puțin nu în jurul celor care o luminează.

Interviu realizat de Silvia Filip
Foto: arhiva personală Claudiu Gilian Chircu