Ştire de prima pagină în Libertatea de azi: cică Simona Sensual a fost aleasă Miss Iepuraş în comuna Jilava din judeţul Ilfov. Trebuie să recunosc cu mâna pe tastatură că m-am bucurat ca un copil gras într-o cofetărie când am citit ştirea asta care mi-a luminat ziua şi mi-a schimbat radical viziunea asupra vieţii. După o asemenea reuşită de neegalat a Sensualei Simona la concursul comunal de analfabetism, unde a fost încununată oficial drept Miss Proasta Satului, aştept cu nerăbdare alte premii care să-i valorifice intelectul. Cum ar fi: Miss Poama Stricată, Miss Paraşutism sau Miss Trotuarul Făcut. Dacă nici aşa nu îi va fi apreciată inteligenţa la adevărata sa non-valoare, îşi poate căuta oricând noi fani la corigenţele pe vară din şcoli sau în zilele de vizită din închisori. Oriunde se încadrează fata mai bine în peisaj şi unde se poate afişa aşa cum a venit pe lume, adică goală şi pe dinafară, nu doar în interiorul cutiei sale craniene.
Lasă un răspuns