Legenda lui Lucifer e arhicunoscută în rândurile creştinilor şi nu numai. Îngerul care a dorit să-i ia locul lui Dumnezeu a devenit echivalent cu răul absolut. Din cel mai frumos înger, preferatul Domnului, Lucifer s-a transformat într-un monstru hidos, al cărui nume mulţi se feresc să-l rostească, de teamă să nu-l atragă în vieţile lor. Ceea ce probabil doar puţini ştiu e faptul că Lucifer, cel care s-a răzvrătit împotriva tatălui său, s-a luptat cu fratele său mai mic, Mihail, apoi a fost exilat pe Pământ împreună cu acoliţii săi, este inexistent în Biblie. Legenda şi numele său au apărut în urma interpretării eronate a unor versete din două capitole biblice, al 14-lea din Cartea lui Isaia şi al 28-lea din Cartea lui Iezechiel.
Cuvântul lucifer, care înseamnă „aducătorul luminii” era folosit în latină pentru a desemna o fază a planetei Venus (luceafărul de dimineaţă), după cum se poate observa din operele lui Marcus Terentius Varro, Cicero, Plinius cel Bătrân, Virgiliu, Ovidiu şi ale altor autori latini timpurii. Pentru luceafărul de seară, romanii foloseau un alt nume, vesper. Pe scurt, romanii numeau luceafărul de dimineaţă Lucifer, iar pe cel de seară Vesper, deşi era vorba despre aceeaşi planetă.
În Biblie, diavolul este numit în multe feluri (Satan, diavol, adversar, inamic, acuzator, marele balaur, şarpele cel bătrân, Beelzebub, Belial), dar nici măcar o singură dată Lucifer. În Cartea lui Isaia 14:4-17, profetul ce a dat numele capitolului îl descrie pe regele Babilonului ca pe un luceafăr de dimineaţă (helel în ebraică), căzut în ochii Domnului. Aşa cum era firesc pentru un roman, Eusebiu Sofronie Ieronim din Stridonul Dalmaţiei a tradus luceafărul de dimineaţă prin cuvântul latinesc lucifer. Cu toate acestea, unii interpreţi ai Bibliei au ignorat sensul real al cuvântului lucifer şi faptul că Isaia se referea în respectivul capitol la regele Babilonului, înţelegând că este vorba despre Satan şi despre decăderea lui. În A doua epistolă Sobornicească a Sfântului Apostol Petru 1:19, acelaşi cuvânt (phosphoros în greacă, echivalentul ebraicului helel) a fost tradus în latină tot prin lucifer, deşi nu există nicio referire la Diavol. Iar în Apocalipsa 22:16, Iisus spune: „Eu sunt rădăcina şi odrasla lui David, luceafărul de dimineaţă (helel în ebraică, phosphoros în greacă şi lucifer în latină)”. „Înţelepţii” Bisericii au păstrat pentru aceste două pasaje sensul real al cuvântului lucifer, adică luceafăr de dimineaţă, însă nu au vrut nici în ruptul capului să aplice aceeaşi logică şi la Isaia. Astfel, dintr-o eroare de interpretare, îngerul rebel s-a ales cu un nou nume, Lucifer, care a început să fie folosit pentru Diavol şi răspândit cu ajutorul unor lucrări precum Infernul lui Dante Alighieri, Paradisul Pierdut al lui John Milton, dar şi Biblia regelui James, folosită şi astăzi de cei mai mulţi vorbitori de limbă engleză.
Capitolele 13 şi 14 ale Cărţii lui Isaia se referă la „proorocia despre Babilon pe care a văzut-o Isaia, fiul lui Amos”. În versetul 4, Yahweh îi spune limpede lui Isaia: „Tu vei cânta cântecul acesta de ocară împotriva împăratului Babilonului şi vei zice: (…) Cum ai căzut tu 
din ceruri, stea strălucitoare, fecior al dimineţii! Cum ai fost aruncat la pământ, tu, biruitor de neamuri! Tu care ziceai în cugetul tău: «Ridica-mă-voi în ceruri şi mai presus de stelele Dumnezeului celui puternic voi aşeza jilţul meu! În muntele cel sfânt voi pune sălaşul meu, în fundurile laturei celei de miazănoapte. Sui-mă-voi deasupra norilor şi asemenea cu Cel Preaînalt voi fi». Şi acum, tu te pogori în iad, în cele mai de jos ale adâncului! Cei ce te văd îşi întorc privirea în spre tine şi se uită cu luare aminte zicând: «Oare acesta este omul de care tremura pământul şi împărăţiile se cutremurau? Oare acesta este cel ce prefăcea lumea în pustiu şi cetăţile le dobora şi nu da drumul robilor săi?» Toţi împăraţii popoarelor se odihnesc cu cinste, fiecare în locaşul său. Şi numai tu eşti azvârlit departe de mormântul tău, ca o ramură fără de preţ, ca rămăşiţele celor care au fost ucişi cu lovituri de sabie, zvârliţi pe pietre de mormânt, ca un hoit călcat în picioare. Tu nu te vei pogorî în mormânt, căci tu ai pustiit pământul tău şi pe poporul tău l-ai ucis! Niciodată nu se va mai vorbi despre neamul celor răi!”. Aşadar, este foarte clar că aceste cuvinte se referă la regele Babilonului, nicidecum la îngerul răzvrătit. Acest rege a stârnit mânia dumnezeului evreilor în primul rând pentru că i-a cucerit pe evrei, iar în al doilea rând deoarece s-a crezut atotputernic, un zeu pe Pământ. „Oare acesta este OMUL de care tremura pământul” demonstrează că este vorba despre o fiinţă umană, nicidecum despre o entitate superioară. „Pe poporul tău l-ai ucis” se referă la poporul babilonian, subliniind încă o dată că pasajul de mai sus se referă la regele Babilonului, nu la vreun înger răzvrătit.
La fel stau lucrurile şi cu Cartea lui Iezechiel. Aici, Yahweh îl trimite pe profet cu ameninţări la mai multe popoare. În capitolul 24 îl trimite la israeliţi, în capitolul 25 la amoniţi, moabiţi, edomiţi şi filisteni, în capitolele 26-28 la fenicienii din Tir, în capitolul 28 la sidonieni, în capitolul 29 la egipteni, în capitolul 30 la egipteni, etiopieni, libieni şi lidieni, în capitolele 31-32 din nou la egipteni, în capitolele 33-34 la israeliţi, în capitolul 35 la muntele Seir, în capitolul 36 la munţii Israelului iar în capitolele 38-39 la regele din Roş, Meşec şi Tubal. Ameninţările lui Yahweh prin gura lui Iezechiel erau îndreptate către oameni, israeliţii care şi-au pierdut credinţa dar şi duşmanii Israelului. În capitolele 26 şi 27 se observă foarte clar că Yahweh se referă la oraşul Tir din Liban („Iată sunt împotriva ta, Tirule, şi voi ridica împotriva ta popoare multe, cum îşi ridică marea valurile sale”, „Şi tu, fiul omului, ridică plângere împotriva Tirului, şi zi către el…”). Capitolul 28 continuă ameninţările la adresa oraşului Tir, de această dată îndreptându-se către conducătorul său: „Fost-a cuvântul Domnului către mine şi mi-a zis: Fiul omului, spune celui ce domneşte în Tir: Aşa zice Domnul Dumnezeu: Inima ta s-a înălţat şi a zis: «Sunt un dumnezeu şi stau pe scaunul lui Dumnezeu în inima mărilor», dar tu, deşi nu eşti Dumnezeu, ci om, îţi închipui în inima ta că eşti la fel cu Dumnezeu” (1-2). Rămâne un mister modul în care cei mai mulţi consideră că este vorba despre Lucifer, când scrie negru pe alb: Yahweh îl trimite pe Iezechiel la cel ce domneşte în Tir, adică la regele cetăţii. Acest rege era un om, nicidecum un înger. Altfel, probabil s-ar fi găsit câteva mărturii scrise, mai ales în Biblie, care să ateste faptul că, în timpul lui Iezechiel, un înger a condus o cetate. Din citatul de mai sus se înţelege că acest rege a devenit foarte arogant, considerându-se un (dumne)zeu. Pasajul „nu eşti Dumnezeu, ci om” subliniază foarte clar că acest conducător al Tirului era om, nu înger sau Dumnezeu. Dacă s-ar fi referit la Lucifer, fără îndoială că pasajul de mai sus ar fi specificat „nu eşti Dumnezeu, ci înger”. În continuare aflăm şi motivele aroganţei regelui din Tir: „Iată, tu îţi închipui că eşti mai înţelept decât Daniel şi nu sunt taine ascunse pentru tine; prin înţelepciunea ta şi cu mintea ta ţi-ai agonisit bogăţie şi ai adunat în vistieriile tale argint şi aur; prin înţelepciunea ta cea mare, prin ajutorul negoţului tău, ţi-ai sporit bogăţia şi mintea ta s-a îngâmfat cu bogăţia ta” (3-5). Datorită faptului că mintea sa a născocit o metodă de a se îmbogăţi, regele s-a considerat foarte înţelept. Într-adevăr, descoperirile arheologice relevă faptul că oraşul Tir a fost unul foarte bogat în antichitate, lucru pe care îl explică mai pe larg capitolul 27 din Cartea lui Iezechiel. Prin urmare, regele din Tir s-a îmbogăţit foarte mult de pe urma negoţului, lucru ce i-a crescut şi aroganţa. Deoarece era foarte bogat şi foarte inteligent (din punctul său de vedere), regele s-a considerat un zeu printre oameni. Nu orice zeu, ci chiar cel mai mare dintre toţi, Dumnezeu. Motivul supărării lui Yahweh este evident: „De aceea, aşa zice Domnul Yahweh: Pentru că tu te-ai asemănat cu Yahweh, iată, Eu voi aduce împotriva ta pe străinii cei mai răi din toate popoarele, şi aceia îşi vor scoate sabia împotriva frumoasei tale înţelepciuni şi vor întina strălucirea ta; în mormânt te voi coborî şi vei muri în inima mărilor de moartea celor ucişi” (6-8). Yahweh susţine că regele din Tir va coborî în mormânt, murind înecat. Dacă ar fi fost vorba despre un înger, acesta nu ar fi putut să moară. Nicăieri nu afirmă Biblia că îngerii pot muri. Biserica spune că Lucifer a fost închis în lumea subterană, va fi eliberat la Apocalipsă, va fi închis din nou pentru câteva mii de ani, din nou eliberat, apoi legat pentru totdeauna. Dar nu omorât. Însă pasajul de mai sus susţine că regele din Tir va fi ucis. În plus, dacă Yahweh s-ar fi referit la Lucifer, spunând că îl va ucide, această idee ar fi contrazis Apocalipsa lui Ioan care susţine că Lucifer nu e mort, ci legat în Adânc. „Spune-vei oare înaintea ucigaşului tău: «Eu sunt un dumnezeu», când tu eşti un om în mâna celui care te ucide, iar nu Dumnezeu? Vei muri de mâna străinilor, de moartea celor netăiaţi împrejur, căci Eu am spus aceasta, zice Domnul Yahweh” (9-10). Din nou apare ideea că regele din Tir este doar un om şi că va fi ucis de către oameni. Repet, dacă ar fi fost vorba despre Lucifer, acesta nu ar fi putut fi omorât, conform părerii Bisericii. Iar dacă Mihail nu a reuşit să-l ucidă, mai mult ca sigur nu ar reuşi asta nici nişte simpli oameni. În versetele 11-12 se subliniază din nou ideea că este vorba despre regele din Tir, un om, nu un înger: „Şi a fost cuvântul Domnului către mine şi mi-a zis: Fiul omului, plânge pe regele Tirului şi-i spune...”.
Pasajul care a dat povestea căderii lui Lucifer este următorul: „Aşa zice Domnul Yahweh: Tu erai pecetea desăvârşiri, deplinătatea înţelepciunii şi cununa frumuseţii. Tu te aflai în Eden, în grădina lui Yahweh; hainele tale erau împodobite cu tot felul de pietre scumpe: cu rubine, topaze şi diamante, cu crisolit, onix şi iaspis, cu safir, smarald, carbuncul şi aur; toate erau pregătite şi aşezate cu iscusinţă în cuibuleţe şi puse pe tine în ziua în care ai fost făcut. Tu erai heruvimul pus ca să ocroteşti; te aşezasem pe muntele cel sfânt al lui Yahweh, şi umblai prin mijlocul pietrelor celor de foc. Fost-ai fără prihană în căile tale din ziua facerii tale şi până s-a încuibat în tine nelegiuirea. Din pricina întinderii negoţului tău, lăuntrul tău s-a umplut de nedreptate şi ai păcătuit, şi Eu te-am izgonit pe tine, heruvim ocrotitor, din pietrele cele scânteietoare şi te-am aruncat din muntele lui Yahweh, ca pe un necurat. Din pricina frumuseţii tale s-a îngâmfat inima ta, şi pentru trufia ta ţi-ai pierdut înţelepciunea. De aceea te-am aruncat la pământ şi te voi da înaintea regilor spre batjocură. Prin mulţimea nelegiuirilor tale, săvârşite în negoţul tău nedrept, ţi-ai pângărit altarele tale; şi Eu voi scoate din mijlocul tău foc, care te va şi mistui; şi te voi preface în cenuşă pe pământ înaintea ochilor tuturor celor ce te văd. Toţi cei ce te cunosc între popoare se vor mira de tine, vei ajunge o groază şi în veci nu vei mai fi” (12-19). Toate fragmentele dinainte de acesta indică foarte clar faptul că este vorba despre un om, nu despre un înger. Interpretarea cea mai exactă a pasajului de mai sus este următoarea: regele din Tir era un om foarte credincios, pe placul lui Yahweh, până în momentul în care s-a îmbogăţit („Fost-ai fără prihană în căile tale din ziua facerii tale şi până s-a încuibat în tine nelegiuirea”). Drept urmare, zeul evreilor s-a supărat pe fostul său protejat, preferând să-l ameninţe prin gura unui profet, decât să-l pedepsească aşa cum ar face un dumnezeu atotputernic. Unii consideră că fraza de mai sus se referă la un înger, deoarece doar o astfel de fiinţă ar putea fi neprihănită, în timp ce toţi oamenii se nasc păcătoşi. Ideea absurdă că toţi oamenii se nasc cu păcatul primordial, de care pot scăpa doar prin botez, a fost introdusă de Biserica . Vechiul Testament nu susţine această ipoteză, ci chiar consideră unii oameni ca fiind neprihăniţi. Iată câteva exemple: „Noe era om drept şi neprihănit între oamenii timpului său” (Geneza 6:9), „Să mă cântărească în cumpăna dreptăţii şi Dumnezeu să cunoască neprihănirea mea.” (Iov 31:6), „Neprihănirea poartă pe cei drepţi, iar strâmbătatea prăpădeşte pe cei vicleni.” (Pildele lui Solomon 11:3), „Cel fără de lege este răsturnat de răutatea lui, iar cel drept găseşte scăpare în neprihănirea lui.” (Pildele lui Solomon 14:32), „Mai de preţ este săracul care umblă intru neprihănirea lui, decât un bogat cu buze viclene şi nebun.” (Pildele lui Solomon 19:1), „Mai de preţ e săracul care umblă întru neprihănirea lui, decât cel prefăcut în căile lui, chiar dacă e bogat.” (Pildele lui Solomon 28:6), „amăgind gândul bun şi neprihănit al stăpânilor prin vorbărie vicleană şi mincinoasă.” (Estera 8:12). Aşadar, ideea că oamenii nu pot fi neprihăniţi este în contradicţie cu învăţăturile Vechiului Testament.
Despre oamenii credincioşi se spune chiar şi astăzi că sunt mai aproape de Dumnezeu, iar despre cei care îşi pierd credinţa că s-au îndepărtat de Dumnezeu. Aceeaşi idee este prezentată şi mai sus: regele din Tir era foarte credincios, adică aproape de Yahweh, în Eden, pe muntele sfânt. Scriitorul biblic a folosit o metaforă pentru a sublinia cât de credincios era regele, ceea ce înseamnă că pasajul de mai sus nu trebuie interpretat literal. Prin puritatea sa sufletească, datorată credinţei sale, regele era desăvârşit în ochii lui Yahweh, care îi pregătise deja un loc în rai şi chiar un rol de înger (heruvim). Când afacerile regelui au început să producă averi, acesta a uitat de credinţă şi de zeul său, considerându-se el însuşi un zeu pe Pământ („Din pricina întinderii negoţului tău, lăuntrul tău s-a umplut de nedreptate şi ai păcătuit”). Pierzându-şi credinţa s-a îndepărtat de Yahweh, adică, metaforic vorbind, a căzut din locul pe care îl ocupase în preajma dumnezeului său. Observăm că afacerile pe care regele le întreprindea erau cam necurate, din moment ce Yahweh se referă la „mulţimea nelegiuirilor tale, săvârşite în negoţul tău nedrept”. Aceste afaceri plus aroganţa regelui din Tir l-au mâniat pe Yahweh, ducând la pierderea locului din rai pe care şi-l câştigase anterior prin credinţă.
Acestea sunt pasajele care au dat naştere legendei căderii lui Lucifer. În Biblie nu este vorba despre niciun înger răzvrătit, ci doar despre doi regi care s-au crezut zei, aşa cum procedau de altfel majoritatea. Iată şi părerea Bisericii Ortodoxe referitoare la Lucifer: „în Isaia 14:12, titlul de «steaua dimineţii» (Lucifer) este dat tiranului rege babilonian, despre care profetul spune că va cădea. Acest pasaj a fost aplicat ulterior prinţului demonilor, astfel că numele de «Lucifer» a început să fie folosit pentru Satana şi a fost răspândit cu ajutorul unor lucrări precum ,«Infernul» lui Dante Alighieri şi «Paradisul Pierdut» al lui John Milton, dar pentru vorbitorii de engleză cea mai mare influenţă a fost determinată de utilizarea în traducerea engleză a Bibliei King James. Un pasaj similar din Iezechiel 28:11-19, privind «regele din Tir», a fost aplicat, de asemenea, şi lui Satana, contribuind la imaginea tradiţională a Satanei şi a căderii sale.” (http://ro.orthodoxwiki.org/Lucifer). Ce spune Biserica? Că în Isaia 14:12 şi Iezechiel 28:11-19 nu este vorba despre îngerul decăzut, ci despre regele Babilonului şi cel al Tirului. Iar acele pasaje au fost aplicate ulterior Satanei.
Dacă numele şi legenda lui Lucifer sunt pure invenţii ale oamenilor, putem fi siguri că el este real?
