Misterele Bibliei: Cine l-a ucis pe Goliat?

 

Povestea înfruntării dintre David și Goliat este una dintre cele mai binecunoscute povești biblice. Micul păstor, viitorul rege al Israelului, înarmat doar cu o praștie, l-a ucis pe uriașul filistean Goliat. Acest mit se folosește chiar și astăzi ca metaforă pentru a sublinia înfruntarea inegală dintre doi adversari. De exemplu, într-un meci de fotbal dintre Avântul Liești și Real Madrid, Avântul va fi comparat cu micul David, iar Realul cu Goliat. Sigur însă Biblia îi atribuie lui David victoria împotriva uriașului?

Din păcate pentru cei care consideră Biblia ca fiind cuvântul vreunui dumnezeu, ce nu poate fi decât adevărul absolut, Vechiul Testament conține două variante ale poveștii uciderii lui Goliat:

Prima variantă, cea binecunoscută, se găsește în Cartea Întâia a Regilor: „În vremea aceea Filistenii şi-au strâns oştile pentru război şi au tăbărât la Soco cel din Iuda şi şi-au aşezat tabăra între Soco şi Azeca, la Efes-Damim. Iar Saul cu Israeliţii s-au adunat şi şi-au aşezat tabăra la Valea Stejarului şi s-au pregătit de luptă cu Filistenii. Filistenii stăteau pe munte de o parte şi Israeliţii stăteau pe munte de altă parte, iar la mijloc era valea. Atunci a ieşit din tabăra Filistenilor un luptător cu numele Goliat, din Gat. Acesta era la statură de şase coţi şi o palmă. Pe cap avea coif de aramă şi era îmbrăcat cu platoşă în solzi; greutatea platoşei lui cântărea cinci mii de sicli de aramă; în picioare avea cizme cu tureci de aramă şi la umăr purta un scut de aramă. Coada suliţei lui era ca sulul de la războaiele de ţesut, iar fierul suliţei era de şase sute sicli de fier, şi înaintea lui mergea purtătorul lui de arme” (17:1-7). Goliat din Gat a cerut să se lupte cu un singur israelit: „De se va putea acela lupta cu mine şi mă va ucide, atunci noi să fim robii voştri; iar de-l voi birui eu şi-l voi ucide, atunci voi să firi robii noştri şi să ne slujiţi nouă” (17:9). Timp de 40 de zile uriașul le-a făcut israeliților această propunere. Păstorul David, fiul lui Iesei, a venit pe front pentru a le aduce mâncare fraților săi mai mari, Eliab, Aminadab și Șama. Aflând de propunerea uriașului și văzând că nimeni nu se încumetă să îl înfrunte, David s-a oferit voluntar. „Şi şi-a luat toiagul în mână, a ales cinci pietricele lucii din pârâu şi le-a pus în traista sa de păstor; şi cu traista şi cu praştia în mână a ieşit înaintea filisteanului” (17:40). Lupta a fost scurtă, micul păstor ucigându-și adversarul cu o singură lovitură: „Şi îşi vârî David mâna în traistă, luă de acolo o pietricică, o repezi cu praştia şi lovi pe filistean în frunte, aşa încât piatra se înfipse în fruntea lui şi el căzu cu faţa la pământ. Aşa a biruit David pe filistean, cu praştia şi cu piatra, lovind pe filistean şi ucigându-l; sabie nu se afla în mâna lui David” (17:49-50). După victorie, „David a luat capul filisteanului şi l-a dus la Ierusalim, şi armele lui le-a pus în cortul său” (17:54).

Cartea a Doua a Regilor prezintă o variantă diferită de prima. Acțiunea nu se petrece în timpul vieții lui Saul, ci după moartea sa, în timpul domniei lui David: „Atunci David s-a dus şi a luat oasele lui Saul şi oasele lui Ionatan, fiul lui, de la locuitorii din Iabeşul Galaadului (…) Şi a strămutat el de acolo oasele lui Saul şi oasele lui Ionatan, fiul lui, şi a adunat şi oasele celor ce fuseseră spânzuraţi; și a îngropat oasele lui Saul şi ale lui Ionatan, fiul lui, şi oasele celor spânzuraţi în ţinutul lui Veniamin, la Ţela, în mormântul lui Chiş, tatăl lui Saul” (21:12-14). După aceasta, „din nou s-a pornit război între Filisteni şi Israeliţi. Şi a ieşit David împreună cu slugile lui şi au luptat cu Filistenii” (21:15). În timpul luptei, când David obosise, „Işbi-Benob, unul din urmaşii lui Rafa, a cărui suliţă era de trei sute de sicli de aramă, şi care era încins cu sabie nouă, a vrut să lovească pe David; Dar i-a ajutat lui David Abişai, fiul Ţeruiei, şi a scăpat Abişai pe David şi a lovit pe filistean şi l-a omorât” (21:16-17). Au urmat și alte bătălii împotriva filistenilor: „După aceea a fost din nou război cu Filistenii la Gob. Atunci Sibecai Huşatitul a ucis pe Saf, unul din urmaşii lui Rafa. Şi a mai fost o altă bătălie la Gob cu Filistenii. Atunci Elhanan, fiul lui Iaare Oreghim din Betleem, a ucis pe Goliat din Gat, a cărui coadă de suliţă era ca un sul de la războiul de ţesut. Şi a mai fost încă o bătălie în Gat. Şi era acolo un om înalt, care avea câte şase degete la mână şi la picioare, în total deci douăzeci şi patru, tot din urmaşii lui Rafa. Acesta hulea pe Israeliţi, dar l-a ucis Ionatan, fiul lui Şama, fratele lui David” (21:18-21). „Toţi aceşti patru oameni erau din neamul lui Rafa, din Gat, şi au căzut de mâna lui David şi a slugilor lui” (21:22), neamul lui Rafa fiind unul al uriașilor. În această variantă apar 4 uriași, David neucigând nici măcar unul: Ișbi-Benon a fost omorât de Abișai, Saf de Sibecai Hușatitul, Goliat de Elhanan și cel cu câte 6 degete de Ionatan.

Diferențele dintre cele două variante ale poveștii sunt destul de mari. Prima are loc în timpul vieții lui Saul, a doua după moartea sa. În prima se vorbește despre o singură luptă și despre un singur uriaș, în a doua sunt mai multe lupte și 4 uriași. În prima variantă David era un simplu păstor, în a doua era regele israeliților. În prima variantă el l-a ucis pe Goliat din Gat, în a doua Elhanan a făcut-o. Noi ce ar trebui să înțelegem de aici? Nu pot fi adevărate ambele variante, prin urmare cel puțin una este mincinoasă, ceea ce demonstrează că Biblia nu poate fi cuvântul infailibil al vreunui zeu. Dar care dintre ele este adevărată? Niciuna!

Se presupune că David şi Solomon au domnit în secolul al X-lea î.e.n. Arheologul și academicianul Israel Finkelstein a ajuns la concluzia că relatările biblice despre domniile celor doi sunt fictive. El a demonstrat că numele lui David şi Solomon nu figurează în niciun text contemporan extrabiblic şi nicio descoperire arheologică nu permite acreditarea existenţei lor. Când arheologii au descoperit printre ruinele unui fost oraş al filistenilor o oală pe care era inscripţionat numele Goliat, au presupus că aceea era o dovadă a acurateţii poveştii biblice. Însă acel nume inscripţionat pe oală nu demonstrează decât că a existat cel puţin o persoană cu numele Goliat în rândul filistenilor, nu şi că acea persoană era de statură înaltă, sau că s-a luptat cu David ori cu Elhanan. David sau oamenii săi nu puteau să se lupte cu uriașii din Gat în primul rând deoarece respectiva localitate era distrusă de mai bine de un secol în acea vreme. Faptul că Goliat era îmbrăcat ca un mercenar grec, iar povestea prezintă elemente homerice, demonstrează că nu putea fi scrisă decât mult mai târziu, când evreii se aflau în contact cu lumea elenă, cel mai probabil în Alexandria de după moartea lui Alexandru Macedon. Iar cele două variante biblice, care se contrazic reciproc, demonstrează falsul. Un eveniment real nu putea fi descris în două moduri complet diferite în aceeași carte, de către aceiași oameni.

Povestea luptei dintre David sau Elhanan şi Goliat este o preluare a autobiografiei egipteanului Sinuhet. Acesta a fost un curtean aflat în serviciul lui Nefru, fiica lui Amenemhat I, în secolul al XX-lea î.e.n. Sinuhet povestea că a fugit subit din Egipt, s-a luptat cu campionul Retenu, „un mare bărbat din Canaan”, şi a revenit în final pentru a fi îngropat în pământul natal. Relatarea egipteană nu conține fabulații precum cele biblice, Retenu fiind doar un bărbat înalt, nicidecum vreun uriaș cu câte 6 degete la mâini și la picioare, urmaș al vreunei misterioase rase a giganților. Ceea ce pentru israeliți a fost de ajuns pentru a inventa o poveste care să sublinieze vitejia propriului lor popor, 4 dintre ei ucigând 4 uriași. Mai târziu, victoria închipuită a lui Elhanan i-a fost atribuită lui David, în încercarea evreilor de a-l transforma în cel mai mare rege care a trăit vreodată în zona Canaanului. Din păcate pentru ei, chiar Biblia scoate la iveală minciuna. Iar Goliat se poate odihni în pace pentru că nu a fost ucis nici de David, nici de Elhanan, ci doar de imaginația redactorilor biblici.