Dacă tot sărbătoresc creștinii astăzi Paștele, e musai să vorbim despre învierea lui Isus. Măcar pentru a înțelege ce anume sărbătoresc ei.
Presupunând că Isus a existat, că a fost răstignit și că a înviat, întrebarea care mă roade este: după cât timp de la crucificare a înviat? Majoritatea creștinilor (și nu numai) vor da ca răspuns trei zile, pentru că asta spune Biblia. Dar se vor înșela. Biblia spune și că învierea a avut loc a treia zi de la crucificare. A treia zi înseamnă după trei zile? Sub nicio formă!
Toate cele patru evanghelii susțin că a fost răstignit vineri și că a înviat duminică, adică a treia zi. Prima zi este vineri, a doua sâmbătă iar a treia duminică. La Ioan, procesul lui Isus a avut loc de „Vinerea Paştilor, cam la al şaselea ceas”. Nu se spune cât a durat drumul de la Pilat până la Golgota, când a fost crucificat sau când a murit. La Marcu, „când L-au răstignit, era ceasul al treilea”, iar când „a fost ceasul al şaselea, întuneric s-a făcut peste tot pământul până la ceasul al nouălea”. La Matei, „de la ceasul al şaselea, s-a făcut întuneric peste tot pământul, până la ceasul al nouălea”, Isus dându-și duhul puțin după a noua oră. La Luca e aceeași poveste: „era acum ca la ceasul al şaselea şi
întuneric s-a făcut peste tot pământul până la ceasul al nouălea”. Înmormântarea lui (drumul până la mormânt, spălatul, îmbălsămatul și tot ce mai făcea parte din ritualul de înmormântare) a durat toată noaptea: „Şi ziua aceea era vineri, şi se lumina spre sâmbătă”. Pentru iudeii acelor vremuri, ziua începea la răsăritul Soarelui, moment considerat a fi prima oră a zilei. Cum în aprilie Soarele răsare în Israel în jurul orei 6:20 și apune la 19, ceasul al treilea al zilei este ora 9, ceasul al șaselea este ora 12, iar ceasul al nouălea este ora 15. Prin urmare, din trei evanghelii înțelegem că Isus a fost crucificat vineri, în jurul orei 12, și a murit puțin după ora 15. Însă când a înviat? La Matei, „după ce a trecut sâmbăta, când se lumina de ziua întâi a săptămânii (Duminică), au venit Maria Magdalena şi cealaltă Marie, ca să vadă mormântul”. La Marcu, „dis-de-dimineaţă, în prima zi a săptămânii (Duminică), pe când răsărea soarele, au venit la mormânt”. Luca spune că „în prima zi după sâmbătă, foarte de dimineaţă, au venit ele la mormânt”. Iar la Ioan, „în ziua întâia a săptămânii (duminica), Maria Magdalena a venit la mormânt dis-de-dimineaţă, fiind încă întuneric”. Cum Soarele răsare în jurul orei 6:20, aceea este ora la care femeile au descoperit mormântul gol, iar Isus înviase până la sosirea lor. Dar cum abia atunci începea a treia zi pentru evrei, odată cu răsăritul Soarelui, înseamnă că a înviat cu puțin timp înainte de sosirea femeilor la mormântul său, probabil nu cu mult după ora 6. Așadar, conform Noului Testament, Isus nu a fost mort trei zile, cum consideră în mod eronat majoritatea creștinilor, ci puțin mai mult de o zi și jumătate, aproximativ 39 de ore sau o zi și 15 ore.
Dacă tot am început să analizăm învierea, să o facem până la capăt. Povestea e binecunoscută: Isus a fost crucificat, după trei zile a înviat, apoi la un moment dat s-a înălțat la cer. Pe cât de simplu pare totul, pe atât de complicat este în Noul Testament. Cel mai important eveniment al creștinismului, pe care își bazează întreaga doctrină, ar fi trebuit să fie unul clar pentru toată lumea, sau măcar pentru cei patru evangheliști. Însă evangheliile se contrazic și la acest capitol.
Toți patru sunt de acord că primele persoane care au descoperit învierea au fost femei, numite de creștinism mironosițe. Însă când vine vorba despre numărul și identitatea acestora, lucrurile nu mai sunt atât de simple. Cine a vizitat prima oară mormântul și a realizat că Isus dispăruse?
– Matei: două femei, „Maria Magdalena şi cealaltă Marie”.
– Marcu: trei femei, „Maria Magdalena, Maria, mama lui Iacov, şi Salomeea”.
– Luca: cel puțin cinci femei, „Maria Magdalena, şi Ioana şi Maria lui Iacov şi celelalte împreună cu ele”.
– Ioan: o singură femeie, „Maria Magdalena”.
A fost una? Au fost două? Trei? Cel puțin cinci? Dacă nu putem ști câte au mers la mormânt, poate reușim să aflăm măcar când s-a întâmplat asta.
– Matei: la răsărit, „când se lumina de ziua întâi a săptămânii”.
– Marcu: tot la răsărit, „pe când răsărea soarele”.
– Luca: „foarte de dimineaţă”.
– Ioan: înainte de răsărit, „dis-de-dimineaţă, fiind încă întuneric”.
Intrarea mormântului era blocată cu o piatră foarte mare. Aceste femei cu număr incert, sosite într-o perioadă incertă a zilei, au găsit mormântul închis sau deschis?
– Matei: era închis – „îngerul Domnului, coborând din cer şi venind, a prăvălit piatra şi şedea deasupra ei”, ceea ce i-a înfricoșat pe paznicii mormântului, dar și pe mironosițele martore la acea apariție supranaturală.
– Marcu: era deschis – „ridicându-şi ochii, au văzut că piatra fusese răsturnată; căci era foarte mare”.
– Luca: era deschis – „au găsit piatra răsturnată de pe mormânt”.
– Ioan: era deschis – „a văzut piatra ridicată de pe mormânt”.
Doar Matei amintește de paznicii ce aveau rolul de a împiedica un eventual furt al cadavrului. Ceilalți trei evangheliști nu știu nimic despre asta. Sau dacă știu, nu vor să spună. Poate reușesc măcar să ne lămurească pe cine au întâlnit femeile la mormânt.
– Matei: pe „îngerul Domnului” coborât din cer, a cărui înfățișare „era ca fulgerul şi îmbrăcămintea lui albă ca zăpada”.
– Marcu: pe „un tânăr şezând în partea dreaptă, îmbrăcat în veşmânt alb”.
– Luca: „doi bărbaţi” cu „veşminte strălucitoare”
– Ioan: Maria Magdalena nu a văzut pe nimeni la început. A plecat de la mormânt și s-a întors cu „Petru şi celălalt ucenic”. Abia după ce aceștia s-au întors la ai lor, lăsând-o singură la mormânt pe Maria, ea a văzut „doi îngeri în veşminte albe”.
Până la urmă, erau bărbați sau îngeri? Era unul sau doi? Erau în fața mormântului ori în interior? Au fost văzuți la răsăritul Soarelui sau după câteva ore? Trebuie să apreciem că evangheliștii se pun de acord măcar într-o privință: Isus nu mai era acolo.
Care a fost reacția femeilor după descoperirea dispariției lui Isus?
– Matei: „cu frică şi cu bucurie mare au alergat să vestească ucenicilor Lui”.
– Marcu: „au fugit de la mormânt, că erau cuprinse de frică şi de uimire, şi nimănui nimic n-au spus, căci se temeau”.
– Luca: „întorcându-se de la mormânt, au vestit toate acestea celor unsprezece şi tuturor celorlalţi”.
– Ioan: „Maria stătea afară lângă mormânt plângând”.
Dacă tot a înviat, Isus nu putea să nu li se arate adepților săi. Când și cui i s-a înfățișat prima oară?
– Matei: Maria Magdalena și cealaltă Marie, „când mergeau ele să vestească ucenicilor, iată Iisus le-a întâmpinat”.
– Marcu: „și înviind dimineaţa, în ziua cea dintâi a săptămânii (Duminică) El s-a arătat întâi Mariei Magdalena”.
– Luca: Pe drumul către „un sat care era departe de Ierusalim, ca la şaizeci de stadii, al cărui nume era Emaus”, doi dintre ucenici „vorbeau şi se întrebau între ei. Și Iisus Însuşi, apropiindu-Se, mergea împreună cu ei”.
– Ioan: Rămasă singură în mormânt, după plecarea lui Petru și a celuilalt ucenic, Maria Magdalena a văzut doi îngeri. Ea „s-a întors cu faţa şi a văzut pe Iisus stând, dar nu ştia că este Iisus”.
Care au fost reacțiile discipolilor la primul contact cu Isus după înviere?
– Matei: Pe Maria Magdalena și pe cealaltă Marie, „Iisus le-a întâmpinat, zicând: Bucuraţi-vă! Iar ele, apropiindu-se, au cuprins picioarele Lui şi I s-au închinat”.
– Luca: Cei doi ucenici care mergeau spre Emaus nu l-au recunoscut, deoarece „ochii lor erau ţinuţi ca să nu-L cunoască”.
– Ioan: Maria Magdalena „nu ştia că este Iisus”, ea „crezând că este grădinarul”.
La Matei, Maria Magdalena și cealaltă Marie l-au recunoscut imediat pe Isus. Marcu nu oferă detalii despre reacția ei. Însă la Luca și la Ioan, Maria Magdalena și cei doi ucenici nu l-au putut recunoaște. Presupunând pentru o clipă că ar fi adevărată această relatare, deși nu avem niciun motiv să o facem, de ce era Isus de nerecunoscut? Avea o înfățișare diferită? Dacă da, de ce? Ținând cont că a înviat cu trupul binecunoscut de discipolii săi, o înfățișare diferită este ilogică. Sau crease o iluzie optică, adică „ochii lor erau ţinuţi ca să nu-L cunoască”? Dacă e așa, de ce iluzia asta nu s-a aplicat și în Evanghelia lui Matei, unde femeile l-au recunoscut din prima fără probleme?
În Evanghelia lui Ioan, dându-și seama că Isus trăiește, Maria Magdalena probabil a vrut să-l îmbrățișeze, de bucurie. Însă el a oprit-o. „Nu te atinge de Mine, căci încă nu M-am suit la Tatăl Meu”, i-a zis Isus. Logica ne spune că nici după ce s-ar fi ridicat la cer nu ar fi putut fi atins de ea, din moment ce s-ar fi dus într-un loc inaccesibil ei. Seara, Isus a apărut în mijlocul ucenicilor săi și „le-a arătat mâinile şi coasta Sa”. Înțelegem că doar le-a arătat, nu le-a și permis să îl atingă. Cu toate acestea, pentru apostolul Toma interdicția dispare. „Adu degetul tău încoace şi vezi mâinile Mele şi adu mâna ta şi o pune în coasta Mea şi nu fi necredincios ci credincios”, i-a spus Isus, uitând probabil că nu trebuia să fie atins, pentru că nu ajunsese încă la tatăl său. Nu știm de ce exista acea interdicție sau de ce ea a fost ignorată pentru Toma, dar poate Isus nu voia să fie atins de Magdalena și de ceilalți apostoli. La Matei, proaspătul înviat nu are nicio problemă cu atinsul. Maria Magdalena și cealaltă Marie „au cuprins picioarele Lui şi I s-au închinat”. La Luca, Isus chiar își îndeamnă apostolii: „pipăiţi-Mă şi vedeţi, că duhul nu are carne şi oase, precum Mă vedeţi pe Mine că am”. Până la urmă, aveau voie să îl atingă sau nu?
Pe lângă multele elemente fantastice, Matei descrie în evanghelia sa și un eveniment rupt parcă din filmele de groază, cu zombi. După un cutremur care a rupt în două catapeteasma templului lui Yahweh din Ierusalim, „mormintele s-au deschis şi multe trupuri ale sfinţilor adormiţi s-au sculat. Şi ieşind din morminte, după învierea Lui, au intrat în cetatea sfântă şi s-au arătat multora”. Ciudat este că absolut nimeni nu a scris despre acest eveniment unic în istoria lumii, nici măcar ceilalți trei evangheliști, deși în Ierusalimul acelor vremuri se găseau mulți cronicari atât iudei, cât și romani. Să fi fost zombii pentru ei ceva banal, de nu s-au mai obosit să noteze acest eveniment? Sau doar o invenție a lui Matei, care s-a gândit să-și înflorească și mai mult povestea?
Analizând cele patru evanghelii biblice, n-am putut afla nimic concret în legătură cu învierea lui Isus. Nu știm câte femei au ajuns la mormânt, când au ajuns, cum era intrarea la sosirea lor, pe cine au întâlnit acolo, dacă s-au bucurat sau s-au speriat pentru că au găsit mormântul gol, când și cui i-a apărut Isus prima oară, dacă l-au recunoscut sau nu acele persoane, dacă au avut voie sau nu să îl atingă ori dacă au înviat morții și au început să bântuie Ierusalimul. Măcar am stabilit că Isus nu a înviat după trei zile, ci doar după una și aproximativ 15 ore, dar asta nu ne ajută prea mult. Pare și extrem de convenabil faptul că, după înviere, Isus le-a apărut doar discipolilor săi. Pot fi credibile mărturiile acelor oameni care îl credeau divin? Bineînțeles că nu. Ce i-ar fi oprit să mintă, pentru a demonstra astfel originea divină a învățătorului lor? Nimic! De ce nu a apărut Isus în fața unor oameni imparțiali, care nu ar fi putut fi acuzați de subiectivism? De ce nu a apărut în fața guvernatorului Pilat ori în fața regelui Irod? De ce nu a apărut în public, în mijlocul Ierusalimului? Nu ar fi fost convinși cu toții că el era într-adevăr Dumnezeu / fiul lui Dumnezeu? Bineînțeles! În schimb, el a ales să se arate doar pe ascuns și doar în fața celor care îl urmau, pe care i-a trimis în toată lumea pentru a duce o serioasă muncă de convingere în încercarea de convertire a întregului mapamond! De ce ar fi ales varianta cea mai dificilă? O apariție în public i-ar fi adus rapid efectul dorit. Alegând opusul, ar fi trebuit să se aștepte la reticența oamenilor care ar fi fost puși în situația de a crede sau nu pe cuvânt povestea apostolilor. Evangheliile lui Marcu, Luca și Ioan spun că apostolii nu i-au crezut pe cei ce susțineau că l-au văzut pe Isus, fiind nevoie ca el să li se înfățișeze, pentru a-i convinge. Dacă nu au crezut povestea învierii cei ce l-au urmat, care îi cunoșteau minunile făcute și care îl considerau fiu al Dumnezeului lor, nu e logic că ar fi crezut cu atât mai puțin ceilalți? De ce ar fi ales Isus cea mai dificilă cale? Răspunsul logic este unul singur: acei oameni care se considerau apostoli ai lui Hristos au inventat povestea învierii, pentru a convinge prostimea de natura divină a lui Isus. Indiferent dacă el
a existat și a murit, ori a fost doar un personaj inventat, învierea lui a fost o minciună. Astfel se explică și multitudinea contradicțiilor și fabulațiilor din evanghelii, dar și presupusa apariție a lui Isus pe ascuns, doar în fața discipolilor săi. Religiile popoarelor din lumea întreagă sunt pline de zeități care au murit și au înviat după o scurtă perioadă, cum ar fi Osiris în Egipt, Dionisos în Grecia, Dumuzi / Tammuz și Inanna / Iștar în Mesopotamia, Baal în Canaan sau Baldur în Scandinavia. Prin urmare, învierea unei divinități nu era ceva neobișnuit în acele vremuri, așa că acei apostoli i-ar fi putut inventa cu lejeritate una și lui Isus. Ceea ce, mai mult ca sigur, au și făcut.
Bine mai spunea apostolul Pavel în Epistola întâia către Corinteni: „Dacă nu este înviere a morţilor, nici Hristos n-a înviat. Şi dacă Hristos n-a înviat, zadarnică este atunci propovăduirea noastră, zadarnică este şi credinţa voastră. Ne aflăm încă şi martori mincinoşi ai lui Dumnezeu, pentru că am mărturisit împotriva lui Dumnezeu că a înviat pe Hristos, pe Care nu L-a înviat, dacă deci morţii nu înviază. Căci dacă morţii nu înviază, nici Hristos n-a înviat. Iar dacă Hristos n-a înviat, zadarnică este credinţa voastră, sunteţi încă în păcatele voastre; și atunci şi cei ce au adormit în Hristos au pierit” (15:13-18).
Adevărat a înviat?
