Mulți cunosc rugăciunea Tatăl nostru, deși puțini au observat în ea o neregulă. Rugăciunea începe astfel: „Tatăl nostru care ești în ceruri, sfințească-se numele tău…”. Cum adică „sfințească-se numele tău”? Nu este deja sfânt numele lui Dumnezeu, de ar trebui să se sfințească? Evanghelistul Luca spunea că da: „Că mi-a făcut mie mărire Cel Puternic şi sfânt este numele Lui”. Pentru creștini, numele lui Dumnezeu este sfânt prin definiție. Și atunci cum ar putea să se mai sfințească? Teologii au găsit imediat o rezolvare, susținând că ar trebui să înțelegem „preamărească-se numele tău”. Această interpretare nu face decât să încerce să ascundă o neregulă, deoarece nu are nicio acoperire. „Sfințească-se” înseamnă „să se sfințească”, nu „să se preamărească”. Iar noi înțelegem din această rugăciune că numele zeului nu e sfânt.
O surpriză ne oferă și finalul: „Și nu ne duce pe noi în ispită…”. Dumnezeu ispitește? Conform fețelor bisericești, niciodată. Diavolul este cel care ispitește, nu Dumnezeu, Biblia chiar numindu-l „Ispititorul”. Epistola lui Iacov din Noul Testament spune clar: „Nimeni să nu zică, atunci când este ispitit: De la Dumnezeu sunt ispitit, pentru că Dumnezeu nu este ispitit de rele şi El însuşi nu ispiteşte pe nimeni”. Și atunci? De ce în rugăciune trebuie să-i cerem să nu ne ispitească? Teologii au găsit o interpretare și pentru această neregulă: de fapt noi îi cerem Domnului ca „harul Lui să ne ferească de ispitele care întrec puterile noastre”. Dar rugăciunea nu spune deloc așa ceva. „Nu ne duce pe noi în ispită” nu e aceeași mâncare de pește cu „Harul tău să ne ferească de ispite”! Prin urmare, Tatăl nostru susține că Dumnezeu ispitește, chiar dacă astfel contrazice alte afirmații biblice.
Rugăciunea îi este închinată unui dumnezeu fără nume sfânt, care ne duce în ispită. Nu cumva are alt destinatar? Este acest Tată Dumnezeul biblic? În Evanghelia lui Ioan, Isus a arătat destul de clar cum stau lucrurile: „Voi sunteţi din tatăl vostru diavolul şi vreţi să faceţi poftele tatălui vostru”. Diavol care, în mitologia ebraică, nu era un înger întemnițat aici, ci unul care se plimba adesea prin Cer, făcând parte chiar din curtea regală a lui Dumnezeu, unde avea un rol de procuror.
În Epistola a doua către Corinteni a Apostolului Pavel, Satan este numit „Dumnezeul veacului acestuia” (4:4), iar în Evanghelia după Ioan este „stăpânitorul lumii acesteia” (12:31) sau „stăpânitorul acestei lumi” (14:30, 16:11). În acest caz, e posibil ca Tatăl la care se roagă creștinii să nu fie cine cred ei, ci Satan?
