
Când le-a permis Gemenilor Divini să creeze oamenii pentru a munci în locul zeilor, împăratul Anu le-a poruncit tuturor divinităților, Celești și Veghetori, să nu intervină în dezvoltarea noilor creaturi. Însă Veghetorii nu au ținut cont de acest ordin. Fără supravegherea lui Enlil, plecat de pe Terra fiind nemulțumit de împărțirea planetei, Enki și-a putut crea în voie armata de semizei. Până într-o zi, când împăratul Anu a aflat ce se întâmpla pe Pământ.
Capitolul 9 al Cărții lui Hanok povestește că „atunci Mikha’el, Uri’el, Raf’ael și Gabri’el și-au coborât privirile din cer și au văzut mult sânge vărsat pe Pământ. Și și-au spus unul altuia: «Pământul lăsat nelocuit strigă cu vocea strigătelor lor până la porțile cerului. Sufletele oamenilor vă cheamă, spunând: Duceți a noastră pricină la Prea-Înaltul»” (9:1-3). Cei patru arhangheli s-au dus la „Domnul veacurilor” și l-au anunțat de faptele Veghetorilor lui Azazel, întrebându-l ce este de făcut în această privință. În capitolul 12, îngerii i-au cerut lui Hanok (Enoh în română), „un om drept, ai cărui ochi au fost deschiși de către Elah”, să îi înștiințeze pe Veghetori că vor fi pedepsiți pentru faptele lor. Hanok a făcut așa cum i s-a poruncit „și toți s-au înfricoșat și i-a cuprins un tremurat îngrozitor” (13:3). Veghetorii l-au rugat pe Hanok să scrie o petiție în numele lor, prin care își cereau iertare, pe care să i-o citească zeului suprem. Hanok s-a așezat „lângă apele lui Dan, în țara lui Dan, la sud-vest de muntele Hermon”, unde a citit petiția până a adormit. În vis a văzut pedeapsa care îi aștepta pe îngerii răzvrătiți și a auzit o voce care i-a poruncit să le povestească Veghetorilor tot ce i s-a arătat. După ce s-a trezit, Hanok s-a întors la îngerii lui Azazel „și ei toți stăteau laolaltă plângând către Abelsiail, loc așezat între Liban și Seneser, având fețele acoperite” (13:9). I-a anunțat că petiția lor a fost respinsă, că vor rămâne pentru totdeauna pe Pământ și că semizeii, copiii lor, vor fi uciși. Apoi le-a povestit vedenia pe care o avuse: „Iată, în vedenie m-au chemat norii și negura m-a strigat, mișcarea astrelor și fulgerele m-au grăbit și m-au zorit, iar bătăile vântului din vedenie m-au ridicat și m-au purtat la cer” (14:8). Deși el credea că a avut o vedenie, descrierea pare o răpire în toată regula, aidoma celor realizate de O.Z.N.-urile din zilele noastre. Hanok a fost dus într-o „casă mare clădită din pietre de cristal”, care avea un tavan ca „o cărare de stele și fulgere, între ele aflându-se heruvimi de foc”, și pereți înconjurați de „un foc puternic”. Acea „casă” l-a dus la o alta mai mare, care avea poarta, podeaua și tavanul ca de foc, iar „deasupra erau fulgere și o cărare de stele”. În interiorul acesteia l-a întâlnit pe Elah, zeul suprem, ce ședea pe un tron măreț care „arăta ca de cristal, iar roțile acestuia străluceau ca Soarele”. Zeul i-a spus să le comunice Veghetorilor că vor fi pedepsiți, mesajul final fiind „pacea nu o veți găsi”. Apoi Hanok a fost dus în diferite locuri din cer și de pe Terra, pe care niciun pământean nu le văzuse până în acel moment.
Așa au stat, oare, lucrurile? Dacă arhanghelii au observat faptele Veghetorilor și l-au înștiințat apoi pe împăratul ceresc, de ce au făcut-o atât de târziu? Toate faptele Veghetorilor au avut loc într-o lungă perioadă de timp. Au răpit „fiicele oamenilor”, le-au lăsat însărcinate, semizeii au crescut și au realizat acele fapte de vitejie pentru care au devenit „eroii din vechime”, după cum îi numește Biblia. În plus, Veghetorii le-au adus oamenilor diverse cunoștințe, care nu puteau fi asimilate într-un timp foarte scurt. Astrologia, astronomia, mineritul, scrisul, medicina naturistă, prelucrarea metalelor și toate celelalte învățături ale Veghetorilor nu puteau fi învățate peste noapte, mai ales de niște oameni primitivi care „nu știau să mănânce pâine, nici cu haine goliciunea să-și acopere. Ierburile le pășteau ca oile, din bălți beau apă, ca fiarele pădurii”. Prin urmare, toate aceste lucruri s-au petrecut într-o perioadă de timp destul de lungă, în care Celeștii nu au văzut nimic. Ar trebui să credem că au privit spre alte locuri ale cosmosului câteva secole și, la un moment dat, și-au îndreptat privirea către Pământ absolut întâmplător? În plus, cum puteau ei să vadă din lumea imaterială a eonilor ce se întâmplă pe Terra? Nu știm ca Anu să fi avut sisteme de supraveghere pe planeta noastră, acesta fiind de fapt rolul Veghetorilor. Singura variantă plauzibilă este că arhanghelii lui Anu au aflat faptele lui Enki după ce au fost înștiințați de cineva. Însă cine ar fi putut face acest lucru? Singurii zei care știau ce se întâmplă pe Pământ erau Veghetorii lui Enki, iar aceștia nu și-ar fi trădat conducătorul. În acest caz, poate că denunțătorul nu era un Veghetor, ci singurul om care a avut ocazia de a ajunge în cer și de a discuta cu Anu. Pentru a afla cum s-au petrecut lucrurile cu adevărat, trebuie să aflăm cine era Hanok.
Conform Vechiului Testament, pe Pământ au trăit zece patriarhi de la Adam până la Potop. După ce Abel a fost ucis iar Qayin izgonit, la vârsta de 230 de ani Adam l-a avut pe Șet. La 205 ani, lui Șet i s-a născut Enoș. Acesta l-a avut pe Kaynan, care l-a avut pe Mahalalel, care l-a avut pe Yared, care l-a avut pe Hanok. Fiul cel mare al lui Hanok a fost Metușelah, tatăl lui Lemek. Ultimul din această listă este Noah, supraviețuitorul Potopului, fiul lui Lemek. Cartea Jubileelor consemnează și numele soțiilor patriarhilor: Șet a avut-o pe Azura, Enoș pe Noam, Kaynan pe Mualaleth, Mahalalel pe Dinah, Yared pe Baraka, Hanok pe Edna, Metușelah o altă Edna, Lemek pe Betenos iar Noah pe Emzara.
Biblia prezintă și speța lui Qayin, care a trăit în „ținutul Nod, la răsărit de Eden”, departe de cea a lui Șet. Lui Qayin i s-a născut Hanok, tatăl construind o cetate pe care „a numit-o după numele fiului său”. Lui Hanok „i s-a născut Irad; lui Irad i s-a născut Mehujael; lui Mehujael i s-a născut Methușael, iar lui Methușael i s-a născut Lemek”. Acesta din urmă și-a luat două soții, care i-au dăruit trei fii: Yabal, Yubal și Tubal Qayin. În total tot zece patriarhi, la fel ca în neamul lui Șet. Deși cele două familii au trăit la o distanță mare una de cealaltă, fără a avea vreun contact, se pare că și-au botezat majoritatea copiilor în mod asemănător: Hanok / Hanok, Kaynan / Qayin, Mahalalel / Mehujael, Metușelah / Methușael, Yared / Irad, Lemek / Lemek. Această similitudine se explică ori printr-o lipsă acută de imaginație în ambele clanuri, ori printr-o coincidență improbabilă, ori printr-o invenție a redactorilor Bibliei. După cum se poate observa din tabelul de mai jos, neamul lui Qayin este identic cu cel al lui Șet, având câteva mici modificări ale numelor (Qayin în loc de Kaynan și Methușael în loc de Metușelah) și locurile schimbate între Hanok și Mahalalel:
Neamul lui Șet | Neamul lui Qayin |
Adam | |
Șet | |
Enoș | |
Kaynan | Qayin |
Mahalalel | Hanok |
Yared | Irad |
Hanok | Mehujael |
Metușelah | Methușael |
Lemek | Lemek |
Noah | Yabal, Yubal, Tubal Qayin |
Despre Hanok din clanul lui Șet, al șaptelea patriarh, Biblia nu oferă amănunte, spunându-ne doar că „a umblat Hanok înaintea lui Elohim, după nașterea lui Metușelah, două sute de ani și i s-au născut fii și fiice. Iar de toate, zilele lui Hanok au fost trei sute șaizeci și cinci de ani. Și a plăcut Hanok lui Elohim și apoi nu s-a mai aflat, pentru că l-a mutat Elohim” (Facerea 5:22-24). Cartea lui Hanok însă îi prezintă viața pe larg. Pe lângă episodul cu Veghetorii, descris mai sus, Hanok a mai fost dus în cer de câteva ori pentru a i se face cunoscute „toate tainele cerurilor”. Arhanghelul Uri’el l-a învățat astronomia, i-a oferit calendarul, i-a arătat crearea lumii și viitorul, în special lupta finală dintre cele două tabere de îngeri. I s-a spus să noteze toate acele informații, pe care să i le lase fiului său, Metușelah. Când a împlinit 365 de ani a fost mutat în cer și transformat în îngerul Metatron, după cum susține A Treia Carte a lui Hanok. Cartea Îngerului Raziel din secolul al XIII-lea spune că Hanok a moștenit de la tatăl său o carte care conținea legile spirituale ale naturii și ale vieții, inclusiv știința stelelor, a planetelor și legile spirituale ale creației, dar și știința puterii cuvântului, a gândului și a sufletului, adică armonia dintre existența fizică și cea spirituală. Acea carte i-a fost oferită lui Adam de îngerul Raziel („Zeul secretelor”) și a fost predată din generație în generație până a ajuns la Hanok. După ce acesta a fost ridicat la cer, devenind îngerul Metatron, arhanghelul Rafa’el i-a luat cartea și i-a dat-o lui Noah, care i-a folosit învățăturile pentru a-și construi arca.
Dacă în Biblie sunt zece patriarhi antediluvieni, în Lista Regilor Sumerieni sunt zece monarhi care au condus înainte de Potop. În tăblița catalogată ca W-B/144, Alulim și Alalgar au domnit în Eridu timp de 18 șar (64.800 de ani). Apoi tronul a fost mutat în Bad-tibira, unde au fost regi Enmenluanna, Enmengalanna și păstorul Dumuzi. După ei au urmat Ensipadzidanna din Larsa, Enmenduranna din Sippar și Ubara-Tutu din Șuruppak. La acești opt regi, tăblița W-B/62 mai adaugă încă doi, ultimul dintre ei fiind Ziusudra, supraviețuitorul Potopului. Totalul domniilor lor variază de la o tăbliță la alta. În W-B/144, opt regi au condus timp de 241.200 de ani, în UCBC 9-1×19 perioada în care au domnit primii opt regi este indescifrabilă, iar în W-B/62, zece regi au condus timp de 456.000 de ani. Referindu-se la scrierile preotului babilonian Berossos, învățatul grec Lucius Cornelius Alexandros Polihistor afirma în primul secol î.e.n.: „în cartea a doua se spunea despre cei zece regi din Caldeea, și perioadele de domnie ale fiecăruia, care însumate dau o sută douăzeci de șar, sau patru sute treizeci și două de mii de ani, ajungând până în vremea Potopului”. Istoricul Abydenos, un discipol al filosofului Aristoteles, îl citează și el pe Berossos, amintind de cei zece regi prediluvieni care au domnit în total 120 de șar (un șar este egal cu 3600 de ani). Și istoricul Apollodoros din Atena amintea în cel de-al II-lea secol î.e.n. de cei zece regi care au domnit timp de 120 de șar. Ultimul dintre ei, cel de-al zecelea, numit Ziusudra ori Utnapiștim de sumerieni, Atra-Hasis de akkadieni sau Sisithrus de greci, a supraviețuit Potopului, întocmai ca Noah, al zecelea patriarh biblic. Iar dacă în mitologia ebraică al șaptelea patriarh, Hanok, a fost primul om care a ajuns în cer, același lucru se spunea și despre al șaptelea rege sumerian, Enmenduranna, care a fost dus în cer de câteva ori de zeii Șamaș și Adad, pentru a învăța secretele cerului și ale pământului. Sumerienii considerau că Enmenduranna a fost învățat și arta divinației, el fiind strămoșul tuturor preoților zeului-soare. Povestea similară cu cea a lui Hanok precum și ocuparea poziției a șaptea îl identifică pe rege cu patriarhul biblic. În plus, Enmenduranna era conducătorul orașului Sippar, principalul centru de cult al zeului-soare Utu / Șamaș din Sumer, dar și primul preot al acestuia, în timp ce Hanok a trăit pe Pământ 365 de ani, exact numărul de zile al unui an solar. În capitolul 82 al Cărții lui Hanok chiar se observă dorința autorului de a se adopta anul solar, în defavoarea celui lunar: „binecuvântați sunt cei drepți, binecuvântați sunt cei care merg pe calea dreptății și nu păcătuiesc asemenea păcătoșilor, în toate zilele lor când Soarele străbate cerul, intrând și ieșind pe porți câte treizeci de zile, împreună cu cârmuitorii a mii de mulțimi de stele și cu cei patru intercalați care împart cele patru părți ale anului, care le conduc și care intră cu ele timp de patru zile. Oamenii se vor înșela cu privire la ei și nu îi vor socoti în întreaga socoteala a anului; da, oamenii se vor înșela și nu îi vor recunoaște cum trebuie” (82:4-5). Mai jos putem vedea un tabel cu regii sumerieni, orașele lor și anii de domnie din trei tăblițe de lut, alături de lista preotului babilonian Berossos. Se observă că preotul nu a respectat ordinea sumerienilor, pe păstorul Daos sau Daonos trecându-l pe poziția a șasea, deși la sumerieni era al cincilea, pe Megaloros l-a mutat pe poziția a cincea în loc de a opta iar pe Amempsinos pe locul opt în loc de șase.
Tăblițele sumeriene | Berossos | |||||||
W-B/144 | W-B/62 | UCBC9-1×19 | ||||||
1 | Alulim | Eridu | 28.800 | 67.200 | 36.000 | Aloros | Babilon | 36.000 |
2 | Alalgar | Eridu | 36.000 | 72.000 | 10.800 | Alaparos | Babilon | 10.800 |
3 | Enmeluanna | Bad-tibira | 43.200 | 72.000 | 36.000 | Amelon | Bad-tibira | 46.800 |
4 | Enmengalanna | Bad-tibira | 28.800 | 21.600 | Ammenon | Bad-tibira | 43.200 | |
5 | Dumuzi | Bad-tibira | 36.000 | 26.800 | 36.000 | Megalaros | Bad-tibira | 64.800 |
6 | Ensipadzidanna | Larsa | 28.800 | 36.000 | 13.200 | Daonos | Bad-tibira | 36.000 |
7 | Enmenduranna | Sippar | 21.000 | 72.000 | 6.000 | Euderachos | Bad-tibira | 64.800 |
8 | Ubara-Tutu | Șuruppak | 18.600 | 21.600 | ? | Amempsinos | Larsa | 36.000 |
9 | Sukurlam | Șuruppak | 28.800 | Opartes | Larsa | 28.800 | ||
10 | Ziusudra | Șuruppak | 36.000 | 16.000 | Xisouthros | Șuruppak | 64.800 |
Enmenduranna se traduce ca „Domnul încoronat care face legătura cu cerul”, nume care subliniază funcțiile sale de rege și de Mare Preot oracular. El era cel care comunica cu zeii și le transmitea oamenilor învățăturile divine. Enokh, varianta greacă a lui Hanok, este un nume sumerian, însemnând „Cel care vorbește cu Domnul”, nume care i se potrivește datorită comunicării sale cu conducătorul cerului și care poate simboliza aceeași funcție de preot oracular. Ținând cont de toate aceste asemănări dintre Hanok și Enmenduranna, putem concluziona că reprezintă aceeași persoană. Astfel, datorită legendelor sumeriene, am aflat că Hanok nu era un om de rând, ci rege și Mare Preot. Zeul pe care îl venera era Utu / Marduk, fiul lui Enki. Cartea lui Hanok ne oferă o dovadă suplimentară a faptului că Hanok a fost un adept al Veghetorilor. În capitolul 83, el îi spune fiului său: „două vedenii am avut înainte de a lua soție, fiind foarte diferite între ele; prima a fost când învățam să scriu, a doua înainte de a o lua pe mama ta”. În capitolul 13, Veghetorii i-au cerut să scrie o petiție iar în capitolul 81, cei șapte arhangheli i-au poruncit să noteze toate secretele care i-au fost împărtășite, pentru a i le oferi apoi fiului său, Metușelah. Nu ni se spune cine l-a învățat să scrie, însă legendele lumii susțin că Veghetorii lui Enki sunt cei care i-au învățat asta pe oameni. Chiar și Cartea lui Hanok recunoaște acest lucru în capitolul 69: Penemue, unul dintre Veghetori, „a învățat omenirea să scrie cu cerneală și pergament, și prin urmare mulți au păcătuit din veci în veci până azi”. Așadar Hanok, Marele Preot al lui Marduk, a fost un adept al Veghetorilor. Cartea lui Hanok recunoaște asta și în mod direct: „înainte de a se împlini toate aceste lucruri, Hanok a fost răpit de pe Pământ; și nimeni nu a știut unde a fost și nici ce a devenit. Toate aceste zile el le-a petrecut cu sfinții și cu îngerii Veghetori” (11:1-2). Totuși, miturile din întreaga lume susțin că, înainte de Potop, zeii le împărtășeau „secretele cerului” doar semizeilor care, la rândul lor, transmiteau oamenilor o parte dintre învățături. De asemenea, în acea perioadă regi erau doar zeii și fiii lor. Să fi fost Hanok un semizeu?
În religiile mesopotamiene existau șapte semizei, numiți Apkallu în akkadiană și Abgal în sumeriană, creați de Enki pentru a aduce omenirii civilizația. Acești preoți ai lui Enki erau reprezentați cu partea inferioară de pește și cea superioară de om, sau ca oameni care purtau costume în formă de pește. Se spune că s-au împerecheat cu oamenii și au comis nenumărate păcate, înfuriindu-i astfel pe zei, ceea ce i-a echivalat cu naphilim din folclorul ebraic sau cu semizeii din celelalte culturi. Primul dintre ei era Uanna, despre care se spunea că este „cel care a terminat planurile pentru cer și Pământ”. Al doilea era Uannedugga, „cel înzestrat cu inteligență cuprinzătoare”. Al treilea se numea Enmedugga, fiind „cel căruia i s-a atribuit o soartă bună”. Următorul a fost Enmegalamma, „care a fost născut într-o casă”. Al cincilea, Enmebulugga, era „cel care a crescut pe o pășune”. Penultimul se numea An-Enlilda, fiind „vrăjitorul orașului Eridu”. Iar ultimul, al șaptelea, a fost Utuabzu, cel „care a urcat la cer”.
Există câteva asemănări între acești Abgal / Apkallu, patriarhii biblici și regii sumerieni antediluvieni. Potrivit preotului babilonian Berossos, zeul Oannes a apărut din apele Golfului Persic și i-a învățat pe oameni arta scrierii, diverse științe și meșteșuguri, cum să-și ridice case sau temple folosindu-se de geometrie, cum să cultive pământul și să culeagă roadele. Acest Oannes (forma akkadiană a sumerianului Uanna) avea trup de pește cu două capete (unul uman sub cel de pește), picioare omenești și coadă, descrierea sa fiind identică cu cea a lui Enki în reliefurile asiro-babiloniene. Alulim, primul din lista regilor sumerieni, are un nume aproape identic cu cel al lui Alalu, primul zeu exilat pe Pământ în legendele hitite. Iar Adam, primul patriarh biblic, este Enki, după cum am demonstrat deja. Al doilea Abgal, Uannedugga, era „cel înzestrat cu inteligență cuprinzătoare”. Al doilea patriarh biblic, Șet, era fiul lui Adam, născut „după asemănarea sa și după chipul său” (Facerea 5:3). Cum Adam era Enki, zeul inteligenței și al înțelepciunii, un fiu identic cu el nu putea fi decât la fel de inteligent, confirmându-se astfel descrierea celui de-al doilea Abgal. În plus, kabbaliștii cred că Adam i-a împărtășit lui Șet învățăturile secrete ale Kabbalei, primite de la îngerul Raziel, iar musulmanii consideră că lui Șet i s-a oferit înțelepciunea pentru a continua să propovăduiască legile lui Allah după moartea lui Adam, explicându-se astfel înzestrarea lui cu „inteligență cuprinzătoare”. Despre cel de-al treilea Abgal, Enmedugga, se spunea că „i s-a atribuit o soartă bună”, iar cel de-al treilea rege sumerian, Enmenluanna, a fost cel mai longeviv dintre toți, domnind 12 șar sau 43.200 de ani (ori chiar 72.000 de ani în altă tăbliță sumeriană). Al patrulea Abgal, Enmegalamma, are un nume aproape identic cu cel al lui Enmengalanna, al patrulea rege sumerian. Al cincilea rege, Dumuzi, era numit „păstorul”, în timp ce despre cel de-al cincilea Abgal, Enmebulugga, se spunea că „a crescut pe o pășune”. Al șaselea Abgal, An-Enlilda, era numit „vrăjitorul orașului Eridu”, iar numele celui de-al șaselea patriarh biblic, Yared, ar putea însemna chiar „Cel din Eridu”. Cel de-al șaptelea Abgal, Utuabzu, este cel „care a urcat la cer”, la fel ca al șaptelea patriarh biblic, Hanok, și al șaptelea rege sumerian, Enmenduranna. Utuabzu („Soarele din Abzu”) conține numele zeului-soare Utu, Enmenduranna era regele principalului centru de cult al lui Utu și Marele Preot al acestuia, iar legăturile lui Hanok cu Soarele le-am văzut deja. Ținând cont de toate aceste asemănări, putem presupune că Hanok, Enmenduranna și Utuabzu sunt una și aceeași persoană. Prin legendele despre Abgal / Apkallu ni se confirmă faptul că Hanok era semizeu și că rolul lui era de a civiliza omenirea. În plus, de aici aflăm că tatăl său a fost Enki. Acest lucru reiese și din Biblie, unde tatăl lui Hanok este numit Yared. Cine ar putea fi „Cel din Eridu” dacă nu zeul orașului respectiv, Enki?
Identici cu cei șapte Abgal / Apkallu sunt cei șapte înțelepți Saptariși din hinduism, patriarhii religiei vedice. Deși numele lor diferă în scripturile hinduse, cea mai veche listă care le menționează se găsește în Jaiminiya Brahmana, a treia dintre cele patru Vede. Aici, Saptariși sunt numiți Vașista, Bharadvaja, Jamadagni, Gautama, Atri, Visvamitra și Agastya. Cel de-al șaptelea din această listă este cel de-al șaptelea din precedentele, Agastya fiind Hanok, Enmenduranna și Utuabzu. Pentru a rezolva oarecum problema paternității sale, ținând cont că era fiul lui Enki dar îl servea pe Marduk, indienii susțineau că Agastya a fost creat de zeii Mitra (Marduk) și Varuna (Enki). Pentru indieni, Agastya este primul guru, cel care le-a adus oamenilor yoga. După alții, el le-a oferit oamenilor medicina și astrologia, în concordanță cu Cartea lui Hanok, unde patriarhului i s-au oferit cunoștințe de astrologie și astronomie printre multe altele.
Dacă cei șapte Abgal / Apkallu, care au civilizat lumea în viziunea mesopotamienilor, aveau înfățișare de pești, un lucru asemănător se întâlnește și în miturile dogonilor din Mali. Ei spun că au fost civilizați de Nommo, emisarii zeiței Amma, spirite ale apelor asemănătoare peștilor, aflate în toate formele de existență ale apei. Numele tribului provine din cel al canaaneanului Dagon sau Dogon, zeul fertilității și al apelor, care avea înfățișare de pește, echivalat deja cu Enki. Numele zeiței Amma provine din cel al egipteanului Amun / Amen (numit de greci Amon sau Ammon), același Enki al sumerienilor. Chiar și denumirea Nommo este inversul ușor modificat al numelui aceleiași divinități egiptene. Dacă primul personaj din lista patriarhilor, a regilor sumerieni și a celor șapte Abgal / Apkallu îl reprezintă pe zeul rebel Enki, dogonii susțin că primul Nommo s-a răzvrătit împotriva ordinii zeului suprem, fiind pedepsit pentru acest lucru. Fără îndoială, Nommo sunt aceleași entități despre care vorbesc miturile celorlalte popoare. Din păcate dogonii nu au detalii despre ei, pentru a putea afla mai multe amănunte despre Hanok, însă le putem găsi în alte culturi.
Chinezii păstrează și ei amintirea a zece conducători antediluvieni, numiți Cei Zece Măreți. Primul a fost Pangu sau P’an ku, creatorul Universului. După moartea sa, lumea a fost condusă de Cei Trei Suverani, Fu Xi, Nuwa și Shennong. Fu Xi sau Fu Hsi este considerat inventatorul scrisului, pescuitului și vânătorii. Nuwa, sora și soția sa, este cea care a creat oamenii și a reparat zidul cerului. Al treilea suveran, Shennong ori Shen-nung, al cărui nume înseamnă „Fermierul divin”, i-a învățat pe chinezii antici agricultura și medicina naturistă. Cei Trei Suverani au fost urmați de Cei Cinci Împărați: Huangdi sau Împăratul Galben, Zhuanxu sau Gaoyang, Ku sau Gaoxin, Yao și Shun. Acești opt eroi civilizatori, lăudați pentru înțelepciunea și moralitatea lor, le-au adus oamenilor focul, i-au învățat cum să-și construiască locuințe, au inventat calendarul, scrierea și agricultura. Al zecelea din lista chinezilor este Yu cel Mare, eroul Potopului și fondatorul dinastiei Xia. Ca divinități civilizatoare, în număr de zece, dintre care ultimul a supraviețuit Potopului, putem concluziona că este vorba despre aceleași personaje întâlnite în Mesopotamia, Israel, India și Mali. În acest caz, al șaptelea dintre ei ar trebui să fie Hanok / Enmenduranna / Utuabzu / Euedorachos / Agastya. Împăratul Ku, numit și Gaoxin sau Gaoxin Shi, era fiul lui Jiao Ji și strănepotul Împăratului Galben. După ce a primit titlul de împărat, a început să călătorească toamna și iarna pe un cal iar primăvara și vara pe un dragon. Acest zbor al lui Ku amintește de călătoriile în cer ale lui Hanok, Enmenduranna și Utuabzu. Ku a avut patru consoarte, una dintre ele născându-i un fiu după ce a visat că a înghițit Soarele, legendă din care reiese legătura cu astrul zilei, întâlnită la aceiași Hanok, Enmenduranna și Utuabzu. Chinezii spuneau despre Ku că era foarte înțelept, că s-a născut cu două rânduri de dinți și că a inventat instrumentele muzicale.
Și egiptenii antici au alcătuit liste cu divinități care au domnit înaintea oamenilor. Mai jos puteți vedea trei astfel de liste, păstrate în Papirusul Torino, Piatra Palermo și Aegiptiaka preotului Manethon. Deși este vorba despre aceleași zeități în toate trei, numărul lor variază, la fel ca în Mesopotamia, ceea ce face imposibilă stabilirea exactă a numărului primilor conducători ai Pământului:
Papirusul Torino | Piatra Palermo | Aegiptiaka | |
1 | Ptah | Hephaistos | |
2 | Ra | Helios | |
3 | Șu | Șu | Agathodaemon |
4 | Geb | Keb | Kronos |
5 | Asar | Asar | Osiris |
6 | Sutah | Sutah | Typhon |
7 | Haru | Haru | Horos |
8 | Djehuty | Djehuty | |
9 | Ma’at | Ma’at | |
10 | Haru | Haru |
Filosoful Platon scria în dialogul Kritias despre Atlantis (Atlantida în română), un regat puternic, condus de fiii zeului Poseidon și ai muritoarei Kleito. Acești regi semizei erau în număr de zece și se numeau Atlas, Gadeiros, Ampheres, Euaimon, Mneseos, Autokhthon, Elasippos, Mestor, Azaes și Diaprepres. Deoarece Platon nu ne-a lăsat amănunte despre ei, preferând doar să-i enumere, nu putem ști dacă este vorba despre aceiași zece regi semizei antediluvieni amintiți de sumerieni, babilonieni, akkadieni, chinezi, indieni și evrei. Însă primul rege al Atlantidei poartă numele conducătorului armatei titanilor în războiul împotriva zeilor olimpieni, în celelalte culturi fiind vorba despre același Enki. Al șaptelea rege atlant este numit Elasippos, un nume asemănător cu Sippar, orașul celui de-al șaptelea rege sumerian. Sunt vagi similitudini și între numele ocupanților pozițiilor a treia, a patra și a opta din lista regilor atlanți și a celor sumerieni menționați de Berossos: Ampheres / Amelon, Euaimon / Ammenon, Mestor / Megalaros. În plus, dacă multe popoare vorbeau despre zece regi care au condus Pământul până când acesta a fost acoperit de apele Potopului, Platon amintește de zece regi care au condus un teritoriu care s-a scufundat în cele din urmă în apă.
Arabii menționau și ei zece regi ai tribului adiților, plecați din Babilon, care au domnit înainte de Potop. Tot aici îl întâlnim pe Idris, un profet menționat în Coran, despre care tradiția islamică susține că a fost ridicat la ceruri fără a muri. Coranul spune despre el că a fost „un om al adevărului”, drept și răbdător. Pentru unii, numele său înseamnă „Interpretul”, pentru alții „Instructorul”. Exegeții povestesc că Idris a fost unul dintre „primii oameni care au folosit creionul și de asemenea unul dintre primii oameni care au observat mișcarea stelelor, punând bazele măsurătorilor științifice”. Cele mai vechi relatări despre Idris îi atribuie „treizeci de părți din scriptura revelată”, unii cercetători considerându-l atât profet, cât și mesager al lui Allah. Deși nu este o opinie general acceptată, Idris a fost identificat cu ebraicul Hanok datorită asemănărilor dintre cei doi.
Mai jos pot fi observați într-un tabel patriarhii biblicii, regii sumerieni, semizeii Abgal, învățații Saptariși și Cei Zece Măreți:
Patriarhii
biblici |
Regii
sumerieni |
Regii după Birossos | Abgal /
Apkallu |
Saptariși | Cei Zece Măreți | |
1 | Adam | Alulim | Aloros | Uanna | Vașista | P’an ku |
2 | Șet | Alalgar | Alaparos | Uannedugga | Bharadvaja | Fu Xi |
3 | Enoș | Enmeluanna | Amelon | Enmedugga | Jamadagni | Nuwa |
4 | Kaynan | Enmengalanna | Ammenon | Enmegalamma | Gautama | Shennong |
5 | Mahalalel | Dumuzi | Megalaros | Enmebulugga | Atri | Huangdi |
6 | Yared | Ensipadzidanna | Daonos | An-Enlilda | Visvamitra | Zhuanxu |
7 | Hanok | Enmenduranna | Euderachos | Utuabzu | Agastya | Ku |
8 | Metușelah | Ubara-Tutu | Amempsinos | Yao | ||
9 | Lemek | Sukurlam | Opartes | Shun | ||
10 | Noah | Ziusudra | Xisouthros | Yu |
Pe lângă Hanok, Enmeduranna, Ibris și Utuabzu, mai există un personaj considerat primul muritor care a urcat la cer: Adapa. Mitul lui Adapa spune că acesta era un om înțelept, destoinic și neprihănit, „preot uns, păstrătorul riturilor sfinte”, creat de Ea / Enki „spre a fi un model pentru oameni”. În fiecare zi Adapa venea la templul lui Enki din Eridu pentru a-i aduce zeului ofrande. Odată, pe când pescuia într-o luntre în Limanul Lunii Noi, Vântul de Miazăzi i-a răsturnat ambarcațiunea. Supărat, Adapa l-a blestemat, astfel că vântului i s-a rupt o aripă. Aflând despre această faptă, Anu i-a poruncit vizirului său, Ilabrat, să i-l aducă pe preotul buclucaș. „Atunci Ea, care știa tot ce se petrece în ceruri, îl îndemnă pe Adapa să poarte părul răvășit și haine cernite” când se va prezenta în fața lui Anu, pentru a da socoteală pentru fapta sa. „Ajuns în fața lui Anu, când el te va îmbia cu pâinea morții, nu cumva să mănânci din ea. Când te va îmbia cu apa morții, nu cumva să bei din ea. Dacă îți va dărui un veșmânt, tu să-l îmbraci. Dacă vei primi oloi, unge-te cu el. Nu trece cu vederea povața pe care ți-am dat-o, nu uita ceea ce ți-am spus!”, l-a sfătuit zeul. Apoi l-a ajutat „să aleagă calea cerurilor”. Ajuns în fața lui Anu, Adapa a fost întrebat de ce a frânt aripa Vântului de Miazăzi și a recunoscut că s-a enervat din cauză că Vântul i-a răsturnat luntrea. Deoarece paznicii porții cerești l-au susținut pe Adapa, „inima lui Anu se potoli, îmbunându-se”. Împăratul nu a putut să nu se întrebe: „oare de ce a dezvăluit zeul Ea unui om neînsemnat tainele cerului și ale pământului? L-a făcut om de vază, dându-i un nume”. Contrar logicii, deși nu a găsit un răspuns la această întrebare și uitând că Adapa ar fi trebuit pedepsit pentru distrugerea aripii Vântului de Miazăzi, Anu s-a întrebat: „oare ce vom face noi pentru el?”. Imediat s-a hotărât: „Pâinea vieții să i-o aducem, ca să mănânce!”. Însă Adapa nu a uitat învățăturile lui Ea. „Când Pâinea vieții i-a fost adusă, el n-a mâncat din ea; când Apa vieții i-a fost adusă, el n-a băut din ea. Când i-au adus veșmânt, el l-a îmbrăcat. Când i-au adus oloi, el s-a uns singur”. Anu l-a privit, a izbucnit în râs și i-a spus: „Vino încoace, Adapa. De ce n-ai mâncat și n-ai băut? Nu vei avea parte de viață fără de moarte. Oh, prefăcută omenire!”. Adapa a recunoscut că Ea / Enki l-a învățat să refuze mâncarea și băutura. Auzind acest lucru, împăratul Anu l-a trimis înapoi. „Luați-l și duceți-l înapoi pe Pământ”, le-a spus el paznicilor.
Adapa este considerat unul dintre cei șapte Abgal / Apkallu, trimiși de Enki să civilizeze oamenii, identificat de unii cercetători cu Utuabzu. Fiind primul om care a zburat în cer, fiu al lui Enki și preot, Adapa nu poate fi decât Hanok. Povestea sa ne poate ajuta să aflăm adevărul despre modul în care a fost înștiințat Anu de faptele Veghetorilor. Însă, pentru acest lucru, trebuie rezolvate inadvertențele din Mitul lui Adapa. Nu știm de ce Anu i-a acordat nemurirea lui Adapa, legenda neexplicând acest aspect. Se înțelege că i-a oferit darul imortalității datorită sincerității de care a dat dovadă. Însă, dacă împăratul se întreba „oare de ce a dezvăluit zeul Ea unui om neînsemnat tainele cerului și ale pământului?”, fără să găsească un răspuns, este greu de crezut că i-ar fi oferit acelui „om neînsemnat” și nemurirea, pe lângă „tainele cerului și ale pământului”. În Facerea biblică, Adam a fost izgonit din Eden după ce a căpătat cunoașterea, zeilor Elohim fiindu-le teamă că ar putea obține și imortalitatea: „Iată Adam s-a făcut ca unul dintre noi, cunoscând binele și răul. Și acum nu cumva să-și întindă mâna și să ia roade din pomul vieții, să mănânce și să trăiască în veci!”. Dacă zeii evreilor gândeau în acest fel, de ce zeii sumerienilor ar fi reacționat într-un mod opus? În plus, miturile lumii spun că zeii acordau nemurirea doar pentru fapte excepționale și niciodată oamenilor, ci numai semizeilor. De exemplu, pentru greci, semizeii Herakles și Akhilleus au devenit nemuritori și au fost primiți în rândul zeilor pentru faptele lor eroice de neegalat. Lui Gilgameș i-a fost refuzată nemurirea, secretul fiindu-i încredințat doar după o foarte lungă călătorie plină de peripeții. În Epopeea lui Gilgameș, Utnapiștim a primit acest dar deoarece a reușit să supraviețuiască Potopului, salvând în același timp toate speciile de animele existente în acel moment pe Terra. Prin urmare, Anu nu i-ar fi oferit nemurirea lui Adapa doar pentru că a recunoscut că a rupt aripa Vântului de Miazăzi din cauza nervilor, ci pentru un merit deosebit. Iar acesta nu poate fi decât unul singur: Adapa a fost recompensat deoarece i-a adus la cunoștință lui Anu faptele Veghetorilor.
Mitul lui Adapa susține că Enki l-a învățat pe Adapa să refuze „pâinea morții” și „apa morții” oferite de Anu, ceea ce a dus la ratarea șansei preotului de a deveni nemuritor. Nu poate fi vorba despre o greșeală a zeului. El, care „știa tot ce se petrece în ceruri”, a știut și că lui Adapa îi vor fi oferite pâine și apă. Prin urmare, știa și că acestea îl vor face nemuritor. Așadar este vorba despre o faptă premeditată; Enki a vrut ca preotul său să nu primească nemurirea. De ce ar fi făcut acest lucru? Adapa era înțelept, destoinic și neprihănit, creat de Enki „spre a fi un model pentru oameni”, un „preot uns, păstrătorul riturilor sfinte”, care își făcea datoria în mod exemplar, aducându-i zilnic zeului ofrande. Enki nu pare să fi avut niciun motiv pentru a-și înșela nu doar un adept devotat, ci chiar unul dintre fii. Însă motivul pe care Mitul lui Adapa nu îl dezvăluie este unul foarte serios, și anume trădarea. Se pare că Enki știa că Adapa plănuiește să îl anunțe pe Anu de faptele Veghetorilor, știa și că îi va fi oferit darul nemuririi ca recompensă, așa că l-a înșelat. Dar dacă știa ce va face preotul său, de ce nu l-a oprit? Răspunsul este simplu: Enki vroia ca Anu să afle. Știa că împăratul îl va trimite pe Enlil înapoi pe Pământ, pentru a-i pedepsi pe Veghetori. Marduk, fiul lui Enki, crescuse, fiind pregătit să preia tronul de la Enlil și să-și răzbune tatăl. Însă, spre deosebire de primul război al zeilor, pe care l-a pierdut din cauza inferiorității numerice, Enki dispunea acum de o armată numeroasă, compusă din multitudinea de semizei dotați cu capacități ieșite din comun, bine înarmați și antrenați. Pe lângă aceștia, Veghetorii aveau și o sumedenie de oameni dispuși să lupte de partea lor, pe care îi învățaseră deja cum să-și facă arme și cum să le folosească. Așadar, pentru ca planul răzbunării să reușească, era nevoie ca Enlil să se întoarcă pe Pământ. Și pentru ca acest lucru să se întâmple, cineva trebuia să-i ofere un motiv bun. Iar cel mai potrivit pentru această misiune a fost Hanok.
Biblia afirmă că, în acea vreme, „răutatea oamenilor s-a mărit pe pământ” și „toate cugetele și dorințele inimii lor sunt îndreptate la rău în toate zilele” (Facerea 5:5). Învățați de Veghetori să-și facă arme, oamenii le-au și folosit, alimentați fiind de semizeii care nu conteneau să-și etaleze faptele de vitejie. Toate aceste lupte aveau ca scop inocularea predilecției pentru violență și creșterea agresivității oamenilor, pentru a se putea transforma în soldați. Hesiodos scria că, în acea perioadă, oamenii trăiau 100 de ani ca niște copii, dar puțini ani ca adulți, petrecându-și acest timp în conflict unii cu alții. Oamenii și semizeii nu se luptau doar între ei, ci se antrenau adesea și cu creaturile lui Enki, monștrii din legende, rodul experimentelor lui genetice. Pe lângă Epoca de Aur în care trăiseră oamenii până atunci, această perioadă părea una de haos. Cu alte cuvinte, așa cum spune Biblia, „se umpluse pământul de silnicii” sau, conform Cărții lui Hanok, „nelegiuirea s-a întins; depravarea s-a înmulțit, creaturile încălcau orice ordin și distrugeau tot ce le ieșea în cale” (8:2). Iar singurii vinovați pentru acest haos erau Veghetorii. În capitolul 175 al Cărții egiptene a morților, Djehuty recunoștea că Veghetorii au inventat războaiele, au dezlănțuit dezastre, au făcut ravagii și nedreptăți. Deși Hanok a primit și el învățăturile Veghetorilor, nu era un adept al lor, ci al lui Marduk, considerat în acea vreme fiul lui Enlil. Fără să știe sărmanul că zeul pe care îl slujea era în realitate fiul celui pe care îl trăda. Scrierile sumeriene, akkadiene, babiloniene, asiriene, ebraice și arabe susțin că el era „un om al adevărului”, cinstit și neprihănit, un adevărat „model pentru oameni”. Prin urmare, nu putea fi de acord cu situația de pe Pământ. Trebuia să facă ceva în această privință iar singurul care ar fi putut restabili ordinea, readucând omenirea în Epoca de Aur, era Anu. Așa că Hanok s-a hotărât să fie el cel care îl înștiințează pe împărat. Pentru acest lucru, trebuia să găsească o modalitate de a ajunge în cer.
În Mitul lui Adapa, Hanok i-a rupt Vântului de Miazăzi o aripă, deoarece acesta i-a răsturnat luntrea. Vântul din poveste nu poate fi un curent de aer obișnuit, deoarece nu se poate rupe în niciun mod posibil, aripile sale fiind doar metaforice. Cel mai probabil este vorba despre una dintre navetele zeilor, numite adeseori în mituri „păsări metalice”. Dacă ar fi vorba despre o navetă, Hanok / Adapa nu i-ar fi putut rupe o aripă printr-un blestem, ci printr-o faptă concretă. Însă cum ar fi putut face acest lucru? Să fi trecut o navetă pe lângă el, răsturnându-i barca, iar el a aruncat cu ceva în ea, nimerind-o în aripă? Cine ar fi condus un vehicul aerian atât de aproape de suprafața apei? Și cu ce ar fi putut arunca Hanok încăt să rupă o aripă a unei navete? Varianta cea mai logică este că el a furat un vehicul al zeilor, pe care a încercat să îl conducă singur spre lumea lui Anu. Însă cum nu știa nici încotro să se îndrepte, nici să conducă navete, a reușit cu chiu cu vai să o pornească dar s-a prăbușit cu ea, rupându-i una dintre aripi. Știind că va trebui să-i dea o explicație lui Enki, care sigur ar fi aflat de distrugerea navetei, Hanok a inventat povestea cu blestemul. În același timp, și-a mințit zeul că Anu aflase deja despre fapta sa și că îl așteaptă în cer, pentru ca astfel Enki să îi ofere un mijloc de transport. Dar zeul inteligenței și al înțelepciunii nu putea fi păcălit atât de ușor. El, care „știa tot ce se petrece în ceruri”, știa cu siguranță și ce se întâmpla pe Pământ. Prin urmare, știa și că Adapa plănuia să îl anunțe pe Anu de faptele Veghetorilor. Dar cum el își dorea ca împăratul să afle și să-l trimită pe Enlil pe Terra, s-a prefăcut că înghite balivernele lui Hanok. Însă, știind că acesta va fi recompensat cu nemurirea, l-a păcălit pentru a-l pedepsi. Ajuns în fața lui Anu, Hanok / Adapa a povestit tot ce se întâmpla pe Pământ. Aflând faptele Veghetorilor, împăratul s-a înfuriat, fiind nevoie de intervenția paznicilor porții sale pentru a se calma. În cele din urmă, „inima lui Anu se potoli, îmbunându-se”. L-a studiat pe omul din fața sa, care avea un aspect fizic neîngrijit (Enki îl sfătuise să poarte „părul răvășit și haine cernite”), întrebându-se de ce liderul Veghetorilor a civilizat asemenea ființe neimportante („oare de ce a dezvăluit zeul Ea unui om neînsemnat tainele cerului și ale pământului?”). L-a recompensat totuși pe muritor pentru fidelitate, care a intrat în capcana lui Enki, refuzând darul imortalității. Când Hanok i-a explicat că Enki l-a sfătuit să refuze acele daruri, Anu a înțeles că zeul înțelepciunii i-a întins muritorului o capcană. Prin urmare, știa intențiile lui Hanok și, deoarece i-a permis să ajungă la Anu, înseamnă că plănuia ceva. Ceea ce nu putea fi un lucru bun. „Luați-l și duceți-l înapoi pe Pământ”, le-a spus Anu paznicilor, însă nu înainte de a-i cere lui Hanok să-i transmită lui Enki un mesaj: „Hanok, scrib al dreptății, du-te, spune-le Veghetorilor cerului care au părăsit înaltul cerului, eternul loc sfânt, și s-au pângărit cu femei, și au făcut așa cum fac copiii Pământului, și și-au luat soții: «Voi ați adus mare nimicire asupra Pământului. Și nu veți cunoaște pacea și nici iertarea păcatelor; și câtă vreme ei se bucură de copiii lor, vor vedea moartea celor iubiți de ei; se vor plânge de nimicirea copiilor lor și vor cere îndurare veșniciei, dar îndurare și pace aceștia nu vor avea»”. În plus, „copiii oamenilor nu vor pieri din pricina tainelor pe care Veghetorii le-au descoperit și i-au învățat pe fiii lor”, l-a asigurat Anu pe Hanok. Semizeul a făcut așa cum i s-a poruncit și s-a dus direct la Enki: „Azazel, pacea nu o vei afla, o grea osândă ți-a fost rânduită. Și tu nu vei cunoaște îndurare și nicio rugăminte nu-ți va fi ascultată, din pricina fărădelegilor pe care tu le-ai arătat și din pricina tuturor lucrărilor nelegiuite, nedrepte și pline de păcat pe care le-ai pregătit pentru oameni”. Bineînțeles că aceste amenințări l-au lăsat rece pe Enki, totul întâmplându-se conform planului său. Însă s-a prefăcut speriat și, alături de el, și Veghetorii săi („și toți s-au înfricoșat și i-a cuprins un tremurat îngrozitor”). Pentru ca Anu să nu bănuiască faptul că totul făcea parte dintr-un plan, chiar l-a rugat pe Hanok să scrie o petiție în numele său, prin care își cerea iertare. Anu a respins cererea Veghetorilor, trimițându-l pe Hanok la ei cu o altă serie de amenințări. Aflând că nu au primit îndurarea, „ei toți stăteau laolaltă plângând către Abelsiail, loc așezat între Liban și Seneser, având fețele acoperite”, într-o reprezentație dramatică ce ar fi putut să le aducă premiul Oscar pentru cea mai bună interpretare, dacă ar fi existat în acea vreme asemenea decernări de premii. Planul lui Enki a reușit, Cartea lui Hanok afirmând că împăratul ceresc a trimis pe Pământ patru arhangheli care să-i pedepsească atât pe Veghetori, cât și pe copiii acestora. Conducătorul lor era Mikha’el, nimeni altul decât Enlil, veșnicul inamic al lui Enki.
Concepția generală este că zeul suprem s-a supărat pe Veghetori din cauza împerecherii lor cu muritorii. Cu toate astea, Cartea lui Hanok ne spune foarte clar că motivul supărării nu are nicio legătură cu sexul, ci cu intervenția Veghetorilor în dezvoltarea oamenilor. „Am mai văzut și alte forme ascunse în acel loc (închisoarea subterană a Veghetorilor – n.a.). Am auzit vocea îngerului spunând: «Aceștia sunt îngerii care au coborât pe Pământ, și care au arătat tainele copiilor oamenilor, și care au ademenit copiii oamenilor să păcătuiască»” (64:1-2). Din acest pasaj se înțelege că păcatul îngerilor a fost dezvăluirea „tainelor”, neexistând vreo referire la relațiile sexuale. Chiar dacă propoziția „au ademenit copiii oamenilor să păcătuiască” poate fi considerată o aluzie la împerechere, cel mai probabil se referă la alte păcate mult mai grave, cum ar fi crimele, avorturile, folosirea magiei sau războaiele. Capitolul 65 subliniază de două ori motivul pedepsirii Veghetorilor și oamenilor: „Domnul a dat o poruncă pentru cei ce sălășluiesc pe Pământ – ca ei să piară căci au aflat toate tainele îngerilor, toate silniciile demonilor, toate puterile lor – cele mai tainice dintre ele – toate puterile celor care practică magia, puterea vrăjitoriei și puterea celor care făuresc chipuri turnate pretutindeni pe Pământ. Și cum este produs argintul din țărâna pământului, și cum metalul moale poate fi extras din pământ” (65:6-7). Așadar, oamenii trebuiau omorâți pentru că au aflat tainele îngerilor, nu pentru că s-au împreunat cu ei. „Și El mi-a zis: «Din pricina nelegiuirilor lor (oamenilor – n.a.), li s-a hotărât judecata și aceasta nu va fi înlăturată de mine nicicând. Din pricina vrăjitoriilor ce le-au căutat și le-au învățat, Pământul și cei ce se află pe el vor fi nimiciți». Și aceștia (Veghetorii – n.a.) nu vor avea niciodată loc de căință, căci ei le-au arătat tainele și ei sunt cei osândiți” (65:10-11). Nicio referire la sex nici de această dată. În capitolul 9, arhanghelii îl anunță pe zeul suprem faptele lui Azazel: „tu ai văzut ce a făcut Azazel, care a adus toate nedreptățile pe Pământ și a arătat lumii tainele veșnice care erau în cer, și pe care oamenii se străduiau să le învețe” (9:6). Mesajul împăratului ceresc pentru Veghetori, transmis prin Hanok, era următorul: „Voi ați fost în cer, dar nu toate tainele v-au fost până acum arătate; voi le știați pe cele neînsemnate, și pe acestea cu inimile voastre împietrite le-ați făcut cunoscute femeilor, iar prin aceste taine femeile și bărbații au adus răul pe Pământ” (16:2). Prin urmare, îngerii lui Azazel / Enki au fost pedepsiți pentru că au intervenit în dezvoltarea umană, iar pământenii pentru că au primit acele învățături. Același lucru se întâlnește și în mitologia greacă: titanul Prometheus a fost pedepsit de Zeus, conducătorul zeilor, pentru că le-a adus oamenilor focul din cer, adică iluminarea, la fel ca Șarpele din Vechiul Testament, care a convins oamenii să guste din fructul cunoașterii. Existența unui ordin al lui Anu care interzicea intervenția zeilor în dezvoltarea omenirii reiese și din mai multe mituri sumeriene, care susțin că Igigi / Veghetorii „în treburile oamenilor ei nu se amestecau”.
Împăratului ceresc nu i-a păsat de acele încrucișări dintre oameni și îngeri, lucru care se observă în toate culturile antice: zeii din ambele tabere se împerecheau cu pământenii, fără a fi cineva deranjat de acest lucru. Ba, mai mult, încrucișările dintre oameni și zei au continuat după Potop și niciun zeu nu s-a arătat nemulțumit din această cauză. Conform Bibliei, când israeliții plecați din Egipt au ajuns în Canaan, au găsit acolo uriași, deși se presupune că toți au fost omorâți de Potop: „Și au împrăștiat printre fiii lui Yisra’el zvonuri rele despre pământul pe care-l cercetaseră, zicând: «Pământul pe care l-am străbătut noi, ca să-l vedem, este un pământ care mănâncă pe cei ce locuiesc în el și tot poporul, pe care l-am văzut acolo, sunt oameni foarte mari. Acolo am văzut noi și uriași, pe fiii lui Anak, din neamul uriașilor; și nouă ni se părea că suntem față de ei ca niște lăcuste și tot așa le păream și noi lor»” (Numerii 13:33-34); „Frații noștri ne-au înfricoșat, spunându-ne: «Poporul acela e mai mare, maț mult și mai puternic decât noi; cetățile de acolo sunt mari și cu întărituri până la cer; și am mai văzut acolo și pe fiii lui Anak»” (Deuteronomul 1:28); „Ascultă, Israele, de acum tu vei trece Iordanul, ca să intri și să cuprinzi popoare mai mari și mai puternice decât tine și cetăți mari cu ziduri până la cer, precum și pe poporul cel mare, mult la număr și înalt la statură, pe fiii lui Anak, de care tu ai auzit spunându-se: Cine se va împotrivi fiilor lui Anak?” (Deuteronomul 9:1-2). Acești uriași erau numiți „fii ai lui Anak”, „Anakimi” sau „Refaimi”: „Apoi a venit Yehoșu’a în vremea aceea și a lovit pe toți Anakimii de la munte, din Hebron, din Debir, din Anab, din toți munții lui Yehudah și din toți munții lui Yisra’el și i-a dat Yehoșu’a nimicirii împreună cu cetățile lor. Și n-a rămas niciunul din Anakimi în pământul fiilor lui Yisra’el, ci numai în Gaza, în Gat și în Așdod au rămas din ei” (Cartea lui Yehoșu’a 11:21-22). Chiar din Gat era cel mai celebru uriaș al Bibliei, Golyat, care „era la statură de șase coți și o palmă” (Prima Carte a Regilor 17:4). Iar unul dintre Refaimi este descris în Deuteronomul 3:11: „Căci numai Og, regele Vasanului, mai rămăsese din Refaimi. Iată patul lui, pat de fier, și astăzi este în Rabat-Amon: lung de nouă coți și lat de patru coți, coți bărbătești”, ceea ce amintește de semizeul Prokroustis (Procust în română) din mitologia greacă, care întindea oamenii pentru a încăpea perfect în patul lui din fier (în versiunile mai noi ale legendei, celor prea înalți le tăia picioarele). Dacă înălțimea lui Golyat era de 3,12 metri iar patul lui Og era lung de 4,32 metri și lat de 1,92, putem considera că aceștia făceau parte din neamul uriașilor, fiind Anakimi sau Refaimi. Cum este posibil să existe uriași cu mult timp după Potop, deși se crede că au murit cu toții înecați? Explicația este simplă: încrucișările dintre oameni și zei au continuat după Diluviu, astfel născându-se Anakimii și Refaimii. Pănă și numele Anakim le dezvăluie identitatea: fiii lui Anak erau fiii Anunnakilor mesopotamieni. Asemănarea fonetică dintre cele două nume fiind izbitoare, nu o putem considera coincidentală, Biblia, legendele din Mesopotamia și ale celorlalte popoare referindu-se la aceleași personaje și întâmplări.
Ce s-a întâmplat cu Hanok? Facerea 5:22-24 afirmă că „de toate, zilele lui Hanok au fost trei sute șaizeci și cinci de ani. Și a plăcut Hanok lui Elohim și apoi nu s-a mai aflat, pentru că l-a mutat Elohim”. Însă un fragment din Cartea lui Noah, descoperit la Marea Moartă, începe cu „în ziua a paisprezecea din cea de-a șaptea lună a anului 500 din viața lui Hanok”. Conform cronologiei Bibliei, Hanok a fost ridicat la cer cu 775 de ani înainte de Potop. Facerea 6:3 susține că zeul suprem a hotărât să inunde Pământul cu 120 de ani înainte de Diluviu. Ceea ce înseamnă că, în timpul vieții sale pe Terra, Hanok nu avea cum să afle despre acea distrugere a lumii, din moment ce a fost dus în cer cu 655 de ani înainte ca împăratul ceresc să o plănuiască. Însă capitolele 54 și 89 ale Cărții lui Hanok susțin că el știa de venirea Potopului, primind această informație printr-o viziune. Ba, mai mult, zeul suprem i-a dezvăluit și motivul pentru care a hotărât calamitatea: oamenii trebuiau distruși din pricina învățăturilor primite de la Veghetori. Cum ar fi putut zeul să îi dezvăluie lui Hanok un plan pe care avea să-l întocmească abia peste mai bine de șase secole? Toate aceste inadvertențe au o singură explicație: Hanok nu a fost mutat în cer la vârsta de 365 de ani, ci mult mai târziu, probabil cu puțin timp înainte de Potop. Pare improbabil să fi fost luat de pe Pământ deoarece „a plăcut Hanok lui Elohim”, ci mai degrabă pentru a fi salvat de puhoiul de ape care urma să acopere planeta. Redactorii Bibliei au ales numărul 365 nu pentru că ar reprezenta vârsta pe care o avea Hanok când a fost mutat în cer, ci deoarece semnifică numărul de zile ale unui an solar, ascunzând astfel în cartea Facerea legătura patriarhului cu Soarele. Pentru că, așa cum am văzut în miturile din Mesopotamia, Hanok a fost Marele Preot al zeului-soare Utu / Marduk.
Folclorul iudaic susține că, după mutarea sa în cer, Hanok a fost zeificat, din muritor devenind înger. A fost numit Metatron și a devenit scribul și mesagerul lui Yahweh, primind cea mai înaltă poziție în ierarhia îngerilor. El era singurul care avea permisiunea de a se așeza în prezența lui Yahweh, ceea ce l-a făcut pe rabinul Elishah ben Abuyah din primul secol să îl considere și pe îngerul-scrib tot o divinitate. Metatron a fost numit adeseori „Yahweh cel mic” sau „Tetragrammaton cel mic”. Valoarea numerică a numelui său este egală cu cea a lui El Shaddai, unul dintre numele dumnezeului biblic, prin urmare s-a spus despre el că are un „nume ca al stăpânului său”. În Talmudul babilonian, Metatron este considerat „prinț al lumii”. Zoharul îl numește „tânărul” și îl identifică cu îngerul care a condus exodul israeliților din Egipt. A treia carte a lui Hanok detaliază transformarea lui Hanok în Metatron, susținând că i s-a preschimbat carnea într-o flacără, venele în foc, pleoapele în fulgere și ochii în torțe aprinse. Zeul care l-a luat pe Hanok în slujba sa, transformându-l într-o divinitate, nu poate fi împăratul ceresc Anu. În primul rând, folclorul creștin susține că arhanghelul Mikhael este mâna dreaptă a conducătorului lumii, nicidecum Metatron. În al doilea rând, Yahweh al evreilor este Marduk al babilonienilor, zeul pe care Hanok îl slujea ca Mare Preot în timpul vieții sale pământene.
În religia babiloniană și în cea asiriană, Marduk avea într-adevăr un scrib, care îi era în același timp și ministru (cel mai de seamă sfetnic, mâna dreaptă a zeului). Acesta, numit Nabu de babilonieni și Nebo de asirieni, a fost considerat mai târziu fiul lui Marduk, născut de pământeanca Sarpanit (sau Zarpanit, Zarpandit, Zerpanitum, Zerbanitu ori Zirbanit). Faptul că doar tatăl său era zeu, în timp ce mama sa era o simplă muritoare, îl transformă pe Nabu în semizeu. Însă pentru babilonieni și asirieni el era zeul scrisului și al scribilor, păstrătorul Tăblițelor Destinului, pe care consemna toate faptele pământenilor, mâna dreaptă și moștenitorul lui Marduk. Uneori era venerat și ca zeu al înțelepciunii, al apelor și al fertilității, moștenind aceste domenii de la bunicul său, Ea / Enki. Era reprezentat cu o căciulă cu coarne (care semnifică semiluna, simbolul familiei lui Enki), strângându-și mâinile (un gest antic al preoțimii), uneori călărind dragonul înaripat al lui Marduk (întocmai ca al șaptelea dintre Cei Zece Măreți ai chinezilor, Ku, care zbura pe un dragon primăvara și vara). Numele său provine din rădăcina akkadiană „nb”, care înseamnă „a chema” sau „a anunța”, însemnând „Cel care a fost chemat” sau „Cel care anunță” (ceea ce subliniază funcția lui de mesager). Principalul său centru de cult era Borsippa, orașul înfrățit cu Babilonul lui Marduk. În astrologia babiloniană i s-a atribuit planeta Mercur.
În descrierea lui Nabu îl recunoaștem cu ușurință pe Metatron, fostul Hanok. Nabu a fost identificat de greci cu cel de-al doilea Hermes iar de romani cu Mercurius. Inițial, Hermes era considerat zeul fertilității și inventatorul focului, având uneori formă de șarpe, fiind reprezentat ca un bărbat matur, cu barbă (simbolul vechilor zei, primii sosiți pe planeta noastră), îmbrăcat ca un călător sau un păstor. Acesta nu poate fi decât Enki al sumerienilor. Unul dintre simbolurile lui Hermes era caduceul, toiagul cu doi șerpi încolăciți în jurul lui și o pereche de aripi în vârf, simbolul lui Enki. Mai târziu Hermes a devenit mesagerul zeilor, zeul călătorilor, al hoților, al păstorilor, al literaturii și al invențiilor. În timpul Greciei clasice și elenistice era reprezentat ca un tânăr cu corp atletic, gol sau acoperit cu o robă. Cu ajutorul sandalelor sale înaripate, Hermes se deplasa pe Pământ, în cer și în lumea subterană. Prin atributele sale prezintă conexiuni cu magia, sacrificiile, inițierea și contactul cu alte planuri ale existenței, servind ca mediator între lumea oamenilor și cea a zeilor. Acest al doilea Hermes este Hanok, cel devenit Metatron. Mitologia greacă confirmă că el era muritor, primind viața veșnică abia după ce a supt lapte din sânul zeiței Hera.
Când au întâlnit cultura egiptenilor, grecii și-au echivalat panteonul cu cel al acestora. Pe Hermes l-au identificat cu egipteanul Djehuty, pe care l-au numit Thoth. Și aici se pare că era vorba despre două divinități cu același nume. Reprezentat ca un babuin, primul Djehuty era zeul suprem al orașului Khemenu (numit Hermoupolis Magna de greci), conducătorul unui grup de opt divinități, zeul fertilității, al Lunii, al înțelepciunii și al magiei, cel care s-a creat singur prin gândire, nimeni altul decât sumerianul Enki. Mai târziu Djehuty a devenit zeul scribilor, mediatorul conflictelor dintre zei, scribul lui Asar (Osiris) în lumea subterană, creatorul alfabetului, al scrisului, al religiei și al astronomiei. Aspectul său fizic a fost modificat, fiind reprezentat ca un om cu cap de ibis (cuvânt din care a apărut numele Idris, dat de arabi lui Hanok). Dacă primul Djehuty era zeul Lunii, al doilea prezintă conexiuni cu Soarele. Într-un mit, el a câștigat cinci zile de la Lună, pe care le-a alipit celor 360 existente în acel moment, dând naștere astfel anului solar de 365 de zile. Istoricul Manethon afirma că Thoth a scris 36.525 de cărți, o referire evidentă la cele 365,25 de zile ale anului solar. Acest al doilea Djehuty nu poate fi decât Nabu / Metatron. Ca amănunt suplimentar, dacă evreii aveau Cartea lui Hanok, despre care se spunea că a fost scrisă de profet, în Egiptul ptolemeic se vorbea despre Cartea lui Djehuty, scrisă de zeu însuși.
Grecii și-au combinat al doilea Hermes cu cel de-al doilea Djehuty al egiptenilor, rezultând Hermes Trismegistos („Hermes de trei ori măreț”), zeul înțelepciunii și al scrisului, patronul astrologiei și al alchimiei, cel care conducea sufletele în lumea de dincolo. Dintre miile de texte atribuite lui, cele mai cunoscute sunt Tăblițele de Smarald, Asklepios și Corpus Hermeticum. În cel din urmă, Hermes Trismegistus este descris ca fiind un om care a devenit zeu ori ca un om care era fiul unui zeu, descrieri cât se poate de exacte ale lui Nabu. În tradiția islamică, Hermes Trismegistos este echivalat cu Idris, care este același Hanok al evreilor. Baha’u’llah, fondatorul credinței Baha’i din Persia, l-a identificat și el pe Hermes cu Idris. În culegerea Hitat se spune despre Hermes Trismegistos că „datele despre el sunt diferite. Se spune că ar fi fost unui dintre cei șapte Veghetori, cu misiunea de a veghea cele șapte case (planete) și că ar fi trebuit să îndeplinească poruncile lui Utarid (Mercur), a fost și numit după el; căci Utarid înseamnă în limba caldeenilor Hermes. Conform altora, el ar fi cutreierat din diverse motive Egiptul și ar fi stăpânit țara ca rege; el a fost înțeleptul timpului său”, citat în care îi identificăm pe cei doi Hermes / Djehuty, zeul Enki și semizeul Nabu.
Ocultistul Edgar Cayce susținea că Hermes sau Thoth a fost un inginer venit de pe Atlantis, care a construit piramidele din Egipt. Capitolul 33 din culegerea Hitat spune că Hermes Trismegistos a citit în stele despre venirea Potopului, drept pentru care a ordonat ridicarea piramidelor de la Giza, în care a ascuns comori, scrieri ale învățaților și tot ce trebuia salvat de la dispariție. Iar învățatul Ibrahim B. Wasif Sah al-Katib scria în Știri despre Egipt și minunile sale că regele Saurid a avut un vis în care „Pământul s-a întors pe dos cu tot cu locuitorii săi, îngroziți, oamenii au fugit care încotro, stelele cădeau, se loveau unele de altele făcând un zgomot asurzitor”. Cei 130 de prezicători ai săi i-au interpretat visul, spunând că lumea va fi distrusă printr-un potop. Saurid s-a hotărât să ridice piramidele de la Giza, în care „au fost înglobate toate științele secrete ale egiptenilor, constelațiile au fost desenate pe ele”, printre care „știința talismanelor, aritmetica și geometria”. Despre acest rege Saurid, fiul lui Sahluk, fiul lui Sirbak, fiul lui Tumidun, fiul lui Tadrasan, fiul lui Husal, Hitat spune că „era Hermes, pe care arabii îl numesc Idris”. La fel ca în legenda lui Saurid, capitolele 54 și 89 din Cartea lui Hanok susțin că Hanok a aflat printr-o viziune că va veni Potopul. Tot aici apar și cele trei piramide din Giza, deși nu reiese nicio legătură între Hanok și construirea lor: „Și am mers de acolo spre mijlocul Pământului, și am văzut un loc binecuvântat, în care se găseau pomi cu crengi verzi și înflorite. Acolo am văzut un munte sfânt iar sub munte, spre răsărit, se găsea o apă curgătoare ce se vărsa spre miazăzi. Și am văzut către răsărit un alt munte mai înalt decât acesta, și între ei se găsea o vale adâncă și îngustă, și aici de asemenea era o apă ce se vărsa pe sub munte. Și în partea de apus se mai afla un munte, la o înălțime mai mică decât primul, și o vale adâncă și uscată se afla între aceștia și o altă vale adâncă și uscată se afla la marginile celor trei munți. Și toate văile erau adânci și înguste, formate din pietre tari, și nu aveau copaci asupra lor” (26:1-5). Întrebând care este menirea acelui tărâm, lui Hanok i s-a răspuns că „este pentru cei care au fost blestemați pe vecie; aici se vor aduna toți cei blestemați care au rostit cu buzele lor cuvinte rușinoase împotriva Domnului și au batjocorit slava sa” (27:2). Deși nu se specifică în text, putem bănui că este vorba despre platoul Giza. Marea Piramidă este construită la intersecția dintre cele mai lungi linii latitudinale și longitudinale, ceea ce poate fi considerat „mijlocul Pământului”. Cei trei munți „sfinți”, pe lângă care se găsea o apă curgătoare, sunt cele trei piramide, aflate în apropierea Nilului. Hanok descrie „muntele” de la răsărit ca fiind cel mai înalt în timp ce, la Giza, Marea Piramidă este cea estică. Cel mai mic „munte” văzut de Hanok era cel de la apus, întocmai cum pe platoul Giza piramida vestică este cea mai mică dintre cele trei. Din Cartea lui Hanok nu reiese că i s-au arătat într-adevăr piramidele de la Giza, ci planurile lor (probabil o proiecție tridimensională), care să-l ajute să le construiască.
Miturile sumeriene, egiptene, ebraice și babiloniene ne pot ajuta să aflăm misiunea exactă a lui Hanok. Se spune că a fost trimis pentru a civiliza omenirea, însă nu ni se relevă domeniul din care făceau parte informațiile pe care le-a transmis oamenilor. Însă putem afla și acest lucru. Facerea 4:26 afirmă că în timpul lui Enoș, cel de-al treilea patriarh din neamul lui Șet, „au început oamenii a chema numele lui Yahweh Elohim”. Adică atunci au început să se roage sau, cu alte cuvinte, atunci a apărut religia. Însă în linia genealogică a lui Qayin, al treilea patriarh este Hanok, un nume asemănător cu Enoș mai ales în varianta sa greacă, Enokh. Pe Hanok din linia lui Șet l-am identificat cu regele sumerian Enmenduranna, care le-a adus oamenilor arta divinației, fiind considerat strămoșul tuturor preoților. De asemenea, Hanok era și al doilea Djehuty al egiptenilor, despre care se spunea că a inventat religia. Prin urmare, Hanok este fondatorul religiei primordiale, redactorii Bibliei încercând să ascundă acest lucru în spatele personajului Enoș. În acele vremuri religia era mult diferită de cele de astăzi. Preoții se îndeletniceau nu doar cu medierea între oameni și zei, ci și cu astrologia, astronomia, magia și medicina. Magia ajuta preoții să comunice direct cu divinitățile, iar studiul astrelor să le afle intențiile indirect, oamenii acelor timpuri echivalându-și zeii cu corpurile cerești, obicei care s-a păstrat până nu demult. Din Cartea lui Hanok reiese că acesta a fost inițiat în tainele astronomiei și astrologiei. În plus, aici este evidentă și legătura dintre studiul astrelor și religie, Hanok comparând îngerii cu stelele, pe cei decăzuți numindu-i „stele căzătoare”. Până și arheologia confirmă apariția religiei în timpul vieții lui Hanok. Conform listelor regilor sumerieni, păstrate pe tăblițe de lut, și în cartea preotului Berossos, Hanok a trăit între anii 253.200 și 188.400 î.e.n. Arheologii au descoperit că în această perioadă (mai exact în jurul anului 223.000 î.e.n.) au avut loc primele ritualuri ceremoniale funerare în Europa și în Asia Mică. Se pare că apariția religiei a fost pregătită încă de la apariția omului, după cum consideră din ce în ce mai mulți oameni de știință. Cercetătorii de la Universitatea Yale susțin că credințele religioase, ca parte a naturii umane, se află adânc întipărite în creierul uman, totul fiind programat genetic înca de la apariția noastră ca specie. Iar în cartea Why God won’t go away („De ce Dumnezeu nu va dispărea”) din 2001, Andrew Newberg și Eugene d’Aquili afirmau: „creierul uman a fost configurat din punct de vedere genetic să încurajeze credința religioasă”. Prin urmare, misiunea lui Hanok de a implementa oamenilor o primă religie a fost floare la ureche. Inventatorul religiei primordiale a fost Enki, geneticianul divin, după cum susțineau strămoșii noștri. Iar motivul său nu este greu de intuit. Ținând cont că religia este și în prezent cea mai eficientă metodă de manipulare în masă, zeul înțelepciunii nu a făcut decât să găsească o metodă de a ține muritorii în lesă, pentru a-și asigura fidelitatea lor. Cu alte cuvinte, cu ajutorul religiei a transformat oamenii într-o armată de sclavi gata să-și dea viețile pentru el și restul Veghetorilor.
Capitolul 83 al Cărții lui Hanok relatează că profetul a avut două contacte cu zeii înainte de a se căsători: primul atunci când l-a anunțat pe Anu de faptele Veghetorilor, după care a fost inițiat în diferite taine ale cerului. Al doilea, în care i s-a arătat Potopul, a avut loc cu puțin timp înainte de a-și alege o soție. Prin urmare, după ce a fost instruit o bună bucată de timp, a fost lăsat pe Pământ pentru a-și începe misiunea de civilizare a oamenilor. Putem presupune că momentul în care s-a căsătorit coincide cu cel în care și-a început misiunea; atunci a terminat cu plimbările printre zei și s-a stabilit printre oameni, aducându-le religia. Biblia spune că Hanok avea 165 de ani când i s-a născut primul fiu, Metușelah. Nașterea primului copil a avut loc la scurt timp după căsătorie, implicit după începutul misiunii sale religioase. Tot Biblia afirmă că „de toate, zilele lui Hanok au fost trei sute șaizeci și cinci de ani”, în timp ce, conform listei regilor sumerieni, el a domnit 64.800 de ani. În acest caz, unui an biblic îi corespund 177,53 ani ai sumerienilor. Dacă Hanok și-a început domnia în 253.200 î.e.n., nașterea fiului său și începutul misiunii sale religioase au avut loc după 165 de ani biblici (29.293,15 ani), adică în anul 223.906 î.e.n. Iar arheologii susțin că în jurul anului 223.000 î.e.n. au apărut primele ritualuri ceremoniale funerare, ceea ce confirmă povestea lui Hanok.
Sintetizând toate informațiile acumulate până acum despre el, putem concluziona că a fost un semizeu creat de Enki, al șaptelea dintre cei zece regi ai Pământului de dinaintea Potopului. Le-a adus oamenilor religia, el însuși fiind Marele Preot al lui Marduk, în acea vreme considerat zeu-soare. Era dotat cu o înțelepciune ieșită din comun, „un om al adevărului”, cinstit și neprihănit, un adevărat „model pentru oameni”. L-a anunțat pe Anu de faptele Veghetorilor apoi, cu puțin timp înainte de Potop, a construit piramidele de la Giza, fiind luat ulterior dintre oameni și primit în rândul zeilor, acordându-i-se nemurirea. A devenit scribul, mesagerul, mâna dreaptă și moștenitorul lui Marduk. A fost numit Hanok, Enmenduranna, Euedorachos, Utuabzu, Adapa, Agastya, Ku, Elasippos, Idris, Saurid, Djehuty, Thoth, Hermes Trismegistos, Nabu și Metatron. Însă cel mai cunoscut nume al său provine tot din scripturile evreiești: Solomon.
Conform literaturii ebraice, arabe și persane, Șelomo (Solomon în greacă) a fost regele Israelului între anii 970 și 931 î.e.n. Moștenind un imperiu puternic de la tatăl său, Dawid (David pentru greci), Șelomo a fost înzestrat de zeul său și cu înțelepciune și bogăție. „Șelomo a întrecut pe toți regii pământului în bogăție și înțelepciune. Și toți regii țărilor căutau să vadă pe Șelomo, ca să-i asculte înțelepciunea pe care i-o pusese Yahweh în inima lui”, relatează Cartea a doua a Cronicilor (9:22-23). Anual, Șelomo primea tribut 666 de talanți de aur (Cartea a doua a Cronicilor 9:14). A avut 300 de amante și 700 de soții moabite, amonite, edomite, sidoniene și hitite, ba chiar s-a însurat și cu fiica regelui Egiptului. Singura dintre soții căreia i se menționează numele este amonita Naamah, care i l-a născut pe Rehab’am (Roboam în greacă și latină), moștenitorul tronului. Manuscrisul etiopian Kebra Nagast povestește că regina din Saaba i-a născut și ea un fiu lui Șelomo, pe Menelik I, care a devenit „regele regilor Etiopiei”. Șelomo a construit pentru zeul său un mare templu și, alături, o casă pentru el și una pentru soția sa egipteană. Pentru aceste construcții, regele a angajat 150.000 de lucrători și 3600 de supraveghetori. Testamentul lui Solomon spune că, pe lângă oameni, regele a folosit și demoni pentru construcția templului, pe care a reușit să-i controleze cu ajutorul unui inel magic, pe care i l-a oferit Yahweh, inscripționat cu o stea cu șase raze. Conform manuscriselor Clavis Salomonis („Cheia lui Solomon”), Clavicula Salomonis Regis („Cheile mai mici ale lui Solomon”), Testamentul lui Solomon sau povestea arabă O mie și una de nopți, regele obișnuia, cu ajutorul acelui inel, să captureze demoni. Toate aceste contacte cu entități malefice (sau influența soțiilor sale, după părerea Bibliei) au dus la un rezultat neașteptat: „a început Șelomo să slujească Astartei, zeița sidonienilor, și lui Moloch, idolul amoniților” (Cartea a treia a Regilor 11:5). Iar „timpul domniei lui Șelomo în Ierusalim peste tot Israelul a fost de patruzeci de ani” (Cartea a treia a Regilor 11:42). I s-au atribuit o mulțime de scrieri, cum ar fi Cântarea cântărilor, Testamentul lui Solomon, Cartea înțelepciunii lui Șelomo, Pildele lui Șelomo, Eccleziastul, Cheia lui Solomon și Cheile mai mici ale lui Solomon.
Povestea lui Șelomo pare o pură invenție, deoarece nu există nici măcar o singură dovadă că ar fi existat vreodată un mare imperiu israelit, așa cum vor să ne facă să credem redactorii Vechiului Testament. Numele lui și al tatălui său, Dawid, nu figurează în niciun text contemporan extrabiblic și nicio descoperire arheologică nu permite acreditarea existenței lor. Înțelepciunea cu care se presupune că Șelomo a fost înzestrat se pare că nu era cunoscută popoarelor vecine contemporane. Conform descoperirilor arheologice, în secolul al X-lea î.e.n., perioada în care se presupune că a domnit Șelomo, nu existau în Israel nici monumente, nici scrisul. Prin urmare nu a existat nici Marele Templu al lui Yahweh, arheologii negăsind nici măcar o singură dovadă a existenței sale. După cum ne relevă istoria, multe dintre faptele lui Șelomo au fost „împrumutate” de la faraonul egiptean Nebmaatre Amenhotep Hekawaset (Amenhotep III), tatăl lui Akhenaten. Însă cele mai importante sunt, de fapt, ale lui Nabu / Hanok. El a fost un rege puternic și foarte înțelept, căruia i s-au atribuit o mulțime de scrieri. În Mitul lui Adapa, el era Mare Preot în templul din Eridu, orașul lui Enki. Capitala lui Șelomo era Ierusalim, care înseamnă „Orașul lui Șalim”, un zeu canaanean identificat cu planeta Venus, fiu al zeului suprem El, care nu poate fi decât sumerianul Enki. Se spune că Șelomo a domnit timp de 40 de ani iar demonul Sakhr a condus țara timp de 40 de zile în locul lui, după ce i-a furat inelul magic, 40 fiind numărul lui Enki în Mesopotamia. Șelomo a construit templul lui Yahweh în șapte ani, iar Nabu a fost al șaptelea conducător al lumii de dinaintea Potopului. În Cartea a doua a Cronicilor, „Șelomo a numărat pe toți străinii care se aflau atunci în pământul lui Israel, afară de numărătoarea pe care o făcuse Dawid, tatăl său, și s-au găsit o sută cincizeci și trei de mii șase sute inși” (2:17), pe care Șelomo i-a angajat să construiască templul lui Yahweh. În realitate, 153.600 reprezintă numărul anilor în care tabăra lui Anu și Enlil a condus Pământul înainte de Potop, din totalul de 432.000 de ani, ei fiind „străinii care se aflau atunci în pământul lui Israel”. Dacă în Egipt Nabu era al doilea Djehuty (Thoth), fiul zeului creator Djehuty, tatăl lui Șelomo este Dawid, scris în ebraică „dwd”, care în egipteană se transformă în „tht” sau Thoth. În plus, cele mai importante fapte ale biblicului Dawid sunt copiate după cele ale faraonului Menkheperure Djhutmose (Tuthmosis IV), care conține numele aceluiași Djehuty. Șelomo și-a părăsit zeul pentru a se închina lui Moloch și Astarte. Cum aceste divinități sunt Marduk și Iștar ai babilonienilor, copiii lui Enki, povestea lui Șelomo o confirmă pe cea a lui Nabu, care inițial a fost Marele Preot al lui Enki, devenind mai târziu adeptul lui Marduk. În acea vreme Marduk era zeul Soarelui, fiind cunoscut în Sumer sub numele Utu, iar în Akkad și Babilon ca Șamaș. Dacă Utuabzu conține numele zeului-soare, Enmenduranna era regele principalului centru de cult al lui Utu și Marele Preot al acestuia, cei 365 de ani ai lui Hanok reprezintă numărul de zile dintr-un an solar iar Djehuty a creat anul solar de 365 de zile și a scris 36.525 de cărți, și numele grecesc al lui Șelomo conține referiri la același astru al zilei. Prima parte a numelui, „sol”, înseamnă „soare” în limba latină. A doua, „om”, este în hinduism silaba sacră care simbolizează manifestarea materială a zeului suprem. Însă pentru înțeleptul Swami Sankarananda reprezintă Soarele, același lucru reieșind și din Aitareya Brahmana, unde „om” este obiectul care strălucește și iluminează. A treia parte a numelui, „on”, este numele dat de evrei orașului Soarelui din Egipt, numit Iunu de egipteni și Helioupolis de greci. Și să nu uităm că zeul lui Șelomo, Yahweh, este același Marduk, fiul lui Enki.
Arheologii nu au găsit nici măcar o singură dovadă a existenței Marelui Templu construit de Șelomo. Ba dimpotrivă, au stabilit că în secolul al X-lea, atunci când se presupune că a domnit acesta, în Israel nu existau monumente. Prin urmare, cele trei mari clădiri construite de el, templul lui Yahweh, palatul său și cel al soției sale egiptene reprezintă altceva. Dacă Șelomo este într-adevăr Nabu, atunci construcțiile sale nu trebuie căutate în Israel, ci în Egipt, acolo unde se spune că semizeul a ridicat cele mai impresionante clădiri din lume: piramidele de la Giza. În Biblie, Șelomo a construit întâi palatul său și templul lui Yahweh, palatul soției sale egiptene fiind ridicat după terminarea primelor două. Cronicarii egipteni și arabi susțin că, la Giza, cele două piramide mari au fost construite primele, cea mai mică fiind înălțată ulterior. În Biblie, templul lui Yahweh și palatul lui Solomon au fost construite în 20 de ani. Istoricul Herodotos scria că Marea Piramidă a fost ridicată în 20 de ani de 100.000 de lucrători. În Vechiul Testament, templul lui Yahweh a fost construit de 153.600 de oameni, care reprezintă numărul anilor în care tabăra Celeștilor a condus Pământul. Cartea a doua a Cronicilor susține că în templul lui Yahweh și în palatul lui Șelomo au fost construite scări dintr-un „lemn roșu”, un material cum „nu se mai văzuse niciodată înainte în țara lui Yehudah” (9:11), care amintesc de coridoarele Marii Piramide. Camera principală a templului lui Șelomo, numită „Sfânta Sfintelor”, avea lungimea de 20 de coți. Aici a adus regele „doi heruvimi săpați în lemn și i-a ferecat cu aur”, iar „aripile heruvimilor aveau în lungime douăzeci de coți: o aripă de cinci coți atingea peretele templului, iar cealaltă aripă de cinci coți atingea aripa celuilalt heruvim” (Cartea a doua a Cronicilor 3:11). Camera Regelui din Marea Piramidă are lungimea de 19,99 coți, fiind identică cu cea a „Sfintei Sfintelor” din templul lui Yahweh. În această „Sfântă a Sfintelor”, Șelomo a adus Chivotul Legământului, care are aceleași dimensiuni ca sarcofagul de granit din Camera Regelui. În templul lui Yahweh, Șelomo a făcut un „jertfelnic de aramă, lung de douăzeci de coți, lat de douăzeci de coți, înalt de zece coți” (Cartea a doua a Cronicilor 4:1). Cartea lui Yeșa’yahu indică locația acelui jertfelnic: „în ziua aceea, va fi un jertfelnic în mijlocul pământului Egiptului și un stâlp de pomenire la hotarul lui, pentru Yahweh. Acesta va fi un semn și o mărturie pentru Yahweh Elohim în pământul Egiptului. Când vor striga către Yahweh în strâmtorările lor, atunci el le va trimite un mântuitor și un răzbunător care-i va mântui. Yahweh se va face știut în Egipt și egiptenii vor cunoaște pe Yahweh în ziua aceea” (19:19-21), ceea ce confirmă localizarea templului lui Șelomo în Egipt. Despre Marele Templu ca jertfelnic vorbește și Yahweh, atunci când îi spune lui Șelomo: „mi-am ales locul acesta să fie templu pentru aducerea de jertfe” (Cartea a doua a Cronicilor 7:12). În afara celor doi heruvimi din „Sfânta Sfintelor”, constructorii templului „au făcut o perdea de torturi purpurii, stacojii și albastre și de vison, iar pe ea a închipuit heruvimi” (Cartea a doua a Cronicilor 3:14), iar Șelomo „pe pereți a sculptat chipuri de heruvimi” (3:7). Cum heruvimii evreilor erau numiți sfincși de greci, nu putem să nu îl remarcăm pe cel mai celebru dintre ei, aflat lângă piramide: Marele Sfinx de la Giza.
Cronicarul arab al-Massudi relata că în anul 820, atunci când au intrat în Marea Piramidă, oamenii califului al-Ma’mun au găsit două statui ale căror dimensiuni erau mai mari decât cele ale unui om. Prima, cioplită din piatră neagră, înfățișa un războinic cu o armă în mână. A doua, realizată din piatră albă, reprezenta o femeie tot cu o armă în mână. Între cele două statui se afla un vas închis ermetic, făcut dintr-un cristal roșu. Arabii au luat statuile și toate celelalte obiecte descoperite în piramidă, pe care califul le-a ascuns într-un muzeu secret „unde a ferecat cu strășnicie obiectele acelea, care nu fuseseră făurite de mâna vreunui om”. Vechiul Testament confirmă în mod repetat existența, în diferite perioade de timp, a două statui în templul lui Yahweh, asemănătoare cu cele din Marea Piramidă. Regele Menașșe „a făcut un idol cioplit și l-a așezat în templul lui Yahweh” (Cartea a doua a Cronicilor 33:7); „după aceea chipul Așerei pe care îl făcuse l-a așezat în casa despre care Yahweh îi zisese lui Dawid și lui Șelomo, fiul lui: «În casa aceasta și în Ierusalim, pe care l-am ales din toate semințiile lui Yisra’el, voi pune numele meu pe vecie»” (Cartea a patra a Regilor 21:7); „a făcut Ah’ab și o Așeră (stâlp făcut din lemn, sfințit în cinstea zeiței Astarte), încât Ah’ab, mai mult decât toți regii lui Israel, care au fost înaintea lui, a săvârșit fărădelegi, prin care a mâniat pe Yahweh Elohim al lui Israel și și-a pierdut sufletul său” (Cartea a treia a Regilor 16:33); regele Asa „a lipsit chiar pe mama lui, Annas, de numele de regină, pentru că ea făcuse un chip turnat Astartei. Așa a sfărâmat Asa chipul cel turnat al Astartei arzându-l pe prundul pârâului Chedron” (Cartea a treia a Regilor 15:13); „atunci au scos Așera din templul lui Yahweh afară din Ierusalim, la pârâul Chedron, au ars-o la pârâul Chedron și au făcut-o praf; și praful l-au aruncat asupra cimitirului obștesc al poporului” (Cartea a patra a Regilor 23:6); „apoi regele a poruncit lui Hilkiah arhiereul, preoților de mâna a doua și celor ce stăteau de strajă la prag, să scoată din templul lui Yahweh toate lucrurile făcute pentru Baal, pentru Astarte și pentru toată oștirea cerului și să le ardă afară din Ierusalim, în valea Chedronului, iar cenușa lor să o ducă la Bethel” (Cartea a patra a Regilor 23:4); „așa a fost ispășită fărădelegea lui Ya’aqob, și acesta este rodul iertării păcatului său. El a sfărâmat în bucăți toate pietrele jertfelnicului, ca niște pietre de var; dumbrăvile Astartei și stâlpii soarelui nu se vor mai ridica” (Cartea lui Yeșa’yahu 27:9). Cine erau acei „idoli” din Marea Piramidă? Răspunsul îl găsim în Cartea a treia a Regilor: „și a început Șelomo să slujească Astartei, zeița sidonienilor, și lui Moloch, idolul amoniților” (11:5). Statuile din templul lui Yahweh sau Marea Piramidă îi reprezintă pe zeii lui Șelomo, Yahweh / Marduk și Iștar. Dacă personajele din sculpturile descoperite de oamenii lui al-Ma’mun erau înarmate, la fel era reprezentat și Yahweh, după cum reiese din Cartea lui Yeșa’yahu 27:1: „în ziua aceea Yahweh se va năpusti cu sabia sa grea, mare și puternică asupra liwyatanului, a șarpelui care fuge, asupra liwyatanului, a șarpelui încolăcit, și va omorî balaurul cel din Nil”, pasaj în care se remarcă o nouă referire la Egipt. De altfel, mai mulți cercetători au ajuns la concluzia că religia evreilor a fost mult timp politeistă, Yahweh fiind venerat alături de soția sa, Așerah, până la întoarcerea iudeilor din exilul babilonian, când s-a adoptat monoteismul. În sprijinul acestei teorii s-a descoperit în deșertul Sinai o inscripție ceramică din secolul al VIII-lea î.e.n., în care autorul cerea binecuvantarea lui „Yahweh și a Așerei lui”. Chiar dacă acea inscripție a „dispărut”, au fost descoperite multe altele asemănătoare.
Așa-zisul templu al lui Yahweh, construit de Șelomo, nu poate fi decât Marea Piramidă din Egipt. Biblia îl descrie ca pe un monument magnific și etern: „O, Israele! Cât este de mare templul lui Yahweh și cît de întins locul stăpânirii lui!” (Cartea lui Baruk 3:24), „Iar de templul acesta înalt va rămâne uimit tot cel ce va trece pe lângă el” (Cartea a doua a Cronicilor 7:21), „Și a zidit locașul său cel sfânt, ca înălțimea cerului; pe Pământ l-a întemeiat pe el în veac” (Psalmul 77:75), „Iar eu am zidit templul, ca să locuiești tu, Cel Sfânt, și locaș unde să petreci tu în veci” (Cartea a doua a Cronicilor 6:2), „Căci am ales acum și am sfințit templul acesta, pentru ca să fie numele meu acolo în veci; și ochii mei și inima mea să fie acolo în toate zilele” (Cartea a doua a Cronicilor 7:16). Dacă ar fi vorba despre o construcție în Israel, din care nu a rămas nici măcar cea mai mică urmă, ar fi contrazisă ideea de eternitate din Vechiul Testament. Însă aceasta se potrivește Marii Piramide, cea mai veche dintre cele șapte minuni ale lumii și singura care a supraviețuit până astăzi, a cărei existență pare a fi veșnică. Cronicarii arabi considerau piramidele de la Giza mormintele zeului Djehuty și ale copiilor săi, iar Șelomo prezintă o idee asemănătoare în Vechiul Testament, atunci când îl cheamă pe Yahweh în marele său templu: „și acum, Yahweh Elohim, scoală-te și vino la locul de odihnă al tău” (Cartea a doua a Cronicilor 6:41). Dacă Marea Piramidă este templul lui Yahweh, astfel se explică prezența constantă a evreilor în Egipt, după relatările Bibliei: sosit din Sumer, Avraham s-a dus întâi în Egipt, abia apoi în Canaan, tărâmul făgăduit de zeul său; Yosep a ajuns în Egipt, unde și-a adus toată familia; de frica asirienilor și babilonienilor, mulți evrei au fugit în Egipt, la fel ca Ioseph, Maria și pruncul Iesous câteva secole mai târziu; după întoarcerea din exilul babilonian, mulți iudei s-au îndreptat către Egipt, stabilindu-se în cele din urmă în Alexandria, acolo unde 72 de învățați au tradus scripturile evreiești în limba greacă. În 1897 existau peste 25.000 de evrei în Egipt, cei mai mulți dintre ei trăind în orașele Cairo (lângă Marea Piramidă) și Alexandria; în 1937, numărul evreilor ajunsese la 63.500. Abia în 1956 guvernul egiptean a reușit să expulzeze 25.000 de evrei iar în 1967, după Războiul de Șase Zile, numărul evreilor din Egipt a scăzut la 2500. După ce evreilor rămași în Egipt li s-a permis să părăsească țara în anii 1970, comunitatea evreiască a ajuns să numere doar câteva familii. Însă în 1979 evreii și-au recuperat drepturile, în urma acordului de pace de la Camp David dintre Israel și Egipt. În prezent, comunitatea evreiască din Egipt aproape a dispărut, fiind formată din aproximativ 200 de persoane.
Adunând toate aceste informații, putem stabili adevărata poveste a lui Nabu. Născut cu 253.200 de ani înaintea erei noastre dintr-un zeu și probabil o pământeancă, Nabu l-a slujit pe Enki în Eridu. Dotat de zeul său cu înțelepciune mult superioară celorlalți muritori, a fost pregătit în diferite domenii, pentru a le preda oamenilor. Însă, nemulțumit de haosul pe care îl creaseră învățăturile Veghetorilor, Nabu a găsit o metodă de a-i face cunoscute lui Anu întâmplările de pe Pământ. Împăratul i-a promis că Veghetorii și semizeii vor fi pedepsiți, iar omenirea va avea parte de o nouă epocă de aur: „Pământul va fi curățit de toată murdăria, de toată păcătoșenia, de toată suferința și de toată pedeapsa, și nu le voi mai trimite niciodată peste acesta cât vor dura neamurile și în veci. Și în acele zile voi deschide tainițele binecuvântării care se găsesc în cer, pentru a le răspândi pe Pământ asupra muncii și lucrului copiilor oamenilor. Iar adevărul și pacea vor lucra împreună câte zile va avea lumea și cât vor dăinui neamurile oamenilor” (Cartea lui Hanok 11:1-2). La scurt timp după această întâmplare, Marduk, fiul lui Enki, i-a arătat lui Nabu adevăratul plan al lui Anu, de a distruge Pământul și toate ființele care îl locuiesc: „cerul s-a prăbușit și a căzut pe pământ (…) Pământul a fost înghițit într-o mare genune, și munții erau agățați deasupra munților, colinele se cufundau în coline și copacii erau rupți și aruncați în genune unde se duceau până la fund” (Cartea lui Hanok 83:3-4), „Pământul s-a întors pe dos cu tot cu locuitorii săi, îngroziți, oamenii au fugit care încotro, stelele cădeau, se loveau unele de altele făcând un zgomot asurzitor” (Știri despre Egipt și minunile sale). Aflând aceste lucruri, Hanok a fost profund dezamăgit de zeul căruia i-a oferit loialitatea sa. Împăratul ceresc l-a mințit, plănuind să îl distrugă împreună cu toți ceilalți oameni. Dându-și seama că a greșit trădându-i pe Veghetori, Nabu a hotărât să îl slujească pe cel care i-a arătat adevărul. Iar Marduk l-a însărcinat cu o misiune: să creeze religia inventată de Enki, pentru a-și asigura loialitatea oamenilor în războiul care urma să vină. Ba chiar i-a mărturisit că el, nu Enki, este adevăratul său tată. I-a oferit lui Nabu funcția de Mare Preot și tronul Pământului, înscăunându-l în cetatea Sippar, care astfel a devenit noua capitală a lumii. În plus, i-a oferit un inel „magic”, cu care putea controla „demonii”. În realitate nu era vorba despre magie. Inelul, care avea gravat o stea cu șase raze (simbolul lui Marduk), îl recunoștea pe posesorul său ca trimis al lui Marduk, mâna sa dreaptă și locțiitorul său pe Pământ, dându-i astfel puterea de a controla „demonii” (Veghetorii). Nabu și-a început misiunea încredințată de tatăl său divin prin anul 223.906 î.e.n. Mai târziu, la ordinul lui Marduk, el a construit piramidele de la Giza și, înainte de Potop, a fost luat dintre oameni și primit printre zei, devenind scribul, mesagerul și moștenitorul lui Marduk. Ba chiar a jucat un rol foarte important în cel de-al doilea mare război al zeilor.
Cartea „Secretele zeilor” de Claudiu-Gilian Chircu, în format pdf, poate fi achiziționată de aici: https://gumroad.com/l/secretelezeilor.