Pe 27 iunie 1947, americanul Kenneth Arnold a declarat că a văzut nouă „farfurii zburătoare”, termen care a fost folosit pentru toate aparițiile aeriene inexplicabile până în 1952, când Forțele Aeriene Americane au adoptat termenul „O.Z.N.”, adică Obiect Zburător Neidentificat. La doar câteva zile de la declarația lui Arnold, mai exact pe 8 iulie, fermierul Mac Brazel din Roswell, New Mexico, a raportat autorităților prăbușirea unei astfel de „farfurii” pe proprietatea sa. Imediat și-au făcut apariția câțiva soldați, care au recuperat rămășițele navei și cadavrele unor creaturi cenușii, de mici dimensiuni. Ziarul local din 8 iulie 1947 susținea că, la ordinul colonelului Blanchard, locotenentul Walter Haugh a declarat că Armata a recuperat resturile navei, care au fost duse la Fort Worth. Pe 9 iulie, într-un comunicat de presă, generalul Ramey a afirmat că a fost vorba doar despre un balon meteorologic. Documentul numit Unitatea pentru Fenomene Interplanetare, care are ștampila Departamentului de Război cu data de 22 iulie 1947, susține că la Roswell au fost găsite corpuri extraterestre care arătau de parcă au fost disecate ca niște broaște.
Locotenent colonelul Philip J. Corso (care a făcut parte din Statul Major al generalului Mac Arthur în Coreea, apoi a fost membru al Consiliului de Securitate Națională și șef al Diviziei de Tehnologii Străine a Departamentului de Cercetare-Dezvoltare al Armatei Terestre a Statelor Unite) a publicat în 1997 cartea The Day After Roswell („Ziua de după Roswell”). Aici el afirma că, în 1961, generalul Arthur Trudeau i-a încredințat un fișet secret conținând obiecte provenite dintr-un O.Z.N. prăbușit la Roswell. Corso a prezentat companiilor IBM, Hughes, Aircraft și Bell Labs respectivele obiecte ca fiind procurate de la sovietici. În acest mod, industria Statelor Unite ar fi realizat, începând cu anii ’60, microprocesoarele, armele cu laser de mare energie, antisatelit și antirachetă, aparatură bazată pe fibre optice, binoclurile cu infraroșu, kevlarul folosit la vestele antiglonț, etc. După spusele lui Corso, informațiile obținute astfel au permis americanilor să câștige războiul rece. În urma numeroaselor solicitări, Armata Statelor Unite și C.I.A. au răspuns că „nu pot nici să confirme, nici să dezmintă” afirmațiile din cartea lui Corso.
Pe 18 noiembrie 1952, contraamiralul Roscoe H. Hillenkoetter, fost director al C.I.A., a elaborat un document de opt pagini, clasificat „Top Secret / Majic”. Acest document, care servea ca o informare preliminară a noului președinte al Statelor Unite din acea perioadă, Dwight D. Eisenhower, afirma că, pe 24 septembrie 1947, președintele Truman a autorizat înființarea unui grup de lucru ultrasecret, numit Majestic-12 (adesea prescurtat MJ-12 sau Majic-12), pentru a monitoriza fenomenul O.Z.N. la cel mai înalt nivel. Acest grup urma să răspundă exclusiv în fața președintelui Statelor Unite. Din grupul inițial făceau parte personalități de prim rang ale vremii:
– contraamiralul Roscoe H. Hillenkoetter, primul director al C.I.A.
– doctorul Vannevar Bush, omul de știință numărul 1 al cercetării militare.
– James V. Forrestal, secretar al Marinei și prim secretar al Apărării.
– generalul Nathan Twining, șeful serviciilor tehnice ale Forțelor Aeriene.
– generalul Hoyt S. Vandenberg, șeful Statului Major al Forțelor Aeriene.
– doctorul Detlev Bronk, fiziolog și președinte al Universităților John Hopkins și Rockefeller.
– doctorul Jerome Hunsaker, inginer de aeronautică.
– contraamiralul Sidney W. Souers, primul director al Central Intelligence Group.
– Gordon Gray, secretarul Forțelor Terestre ale Armatei.
– doctorul și astronomul Donald Menzel, directorul Observatorului Universității Harvard.
– generalul Robert M. Montague, comandant la Fort Bliss (lângă White Sands) și al Centrului pentru armament special de la baza Sandia (Albuquerque).
– doctorul Lloyd V. Berkner, conducătorul unui program spațial.
Întrucât James Forrestal a demisionat în martie 1949 din cauza unei depresii nervoase iar peste două luni s-a sinucis, el a fost înlocuit cu generalul Walter Bedell Smith, al doilea director al C.I.A. Documentul confirma prăbușirea unui O.Z.N. la Roswell precum și recuperarea navei alături de patru ființe umanoide.
Tot în 1952, o escadrilă formată din șase O.Z.N.-uri s-a luptat deasupra Washingtonului cu avioane de vânătoare F-93.
Într-o scrisoare trimisă pe 16 aprilie 1954 lui Meade Layne, fost director al unui centru de cercetări din San Diego, Gerard Light afirma că asistase timp de două zile la baza Air Force Muroc (azi Edwards) din California la demonstrații făcute de extratereștri, cu vehiculele lor spațiale. La demonstrații a participat o seamă de somități politice și științifice, printre care și președintele Dwight Eisenhower. Light scria: „Am văzut cinci tipuri distincte de aparate de zbor, studiate și mânuite de oficialii noștri din Air Force, cu asistența și permisiunea eterienilor”. Contele Clancarty, membru al Camerei Lorzilor din Marea Britanie, a declarat în anii ’90 că un pilot britanic, pe care îl considera „un gentleman de maximă integritate”, i-a povestit că în februarie 1954 a văzut la Palm Springs mai mulți extratereștri coborând din navele lor spațiale, care doreau să-și oficializeze prezența pe Terra. Președintele american Eisenhower s-a opus iar vizitatorii i-au acceptat punctul de vedere, nu înainte de a oferi câteva demonstrații aeriene, menite să sublinieze avansul lor tehnologic. După ce extratereștrii au plecat, cei prezenți au fost obligați să jure că vor păstra secretul asupra a tot ce au văzut. Doctorul Hank Krastman din Encino (California) a declarat în numărul 2 din 1993 al revistei Unexplained că, în perioada respectivă, a participat ca militar al Marinei Regale Olandeze la un program de antrenamente N.A.T.O., la baza Edwards. Pe 20 februarie 1954 a văzut într-un hangar câțiva extratereștri și navele acestora. Acolo se aflau mai multe personalități, precum președintele Dwight Eisenhower, Wernher von Braun, Albert Einstein, Victor Schauberger și Howard Hughes. Și scriitorul francez Robert Charroux, care îl citează pe Meade Layne, este ferm convins că în 1954 au aterizat extratereștri la baza Muroc. La discuțiile cu ei au participat președintele Eisenhower, un înalt funcționar guvernamental și doi ofițeri. Unul dintre aceștia a declarat ulterior: „cei doi bărbați coborâți din navă cunoșteau bine engleza și spuneau că vin dintr-o planetă din preajma stelei Betelgeuse. Condițiile de viață de pe planeta aceea ar fi identice cu cele de pe Terra. Este tot ce vă pot spune…”.
Generalul american Douglas Mac Arthur, comandant suprem în războiul din Coreea, declara în 1955 ziarului New York Times, după trecerea sa în rezervă: „Națiunile lumii vor trebui să se unească, pentru că următorul război va fi unul interplanetar. Națiunile Pământului vor trebui într-o bună zi să facă front comun împotriva atacurilor ființelor de pe alte planete”. Șapte ani mai târziu, într-un discurs susținut în fața absolvenților academiei militare West Point, el afirma că „suntem martorii conflictului final dintre rasa umană și forțe sinistre venite dintr-o altă galaxie”.
În 1959, doctorul Wernher Von Braun, părintele rachetelor V-1 și V-2, comandantul proiectului spațial al lui Hitler și mai apoi unul dintre arhitecții cheie ai N.A.S.A., declara: „ne aflăm în fața unor forțe mult mai puternice decât am crezut până acum, a căror proveniență ne este în prezent necunoscută” și „nu pot spune mai mult acum, dar suntem angajați într-un proces de contactare a acestor forțe”. În 1970, cercetătorul O.Z.N. Allen Greenfield l-a întâlnit pe Von Braun în baza aeriană Wright-Patterson, în timp ce studiau dosare declasificate; întrebat cum de a dezvoltat atât de multă tehnologie într-un timp atât de scurt, Von Braun a mărturisit că a fost ajutat de extratereștri. În 1954, profesorul lui Von Braun și unul dintre părinții astronauticii, Hermann Oberth, afirma: „O.Z.N.-urile sunt concepute și dirijate de ființe inteligente de un nivel foarte înalt. Ele nu-și au originea în sistemul nostru solar și poate nici măcar în galaxia noastră”. În 1955, Oberth scria într-un articol: „nu cred că Rusia fabrică O.Z.N.-uri; dimpotrivă, cred că acestea își au originea exclusiv în afara Pământului”. Referitor la înalta tehnologie militară a germanilor în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, Oberth, pe atunci membru al programului care se ocupa de rachete, a spus că au fost ajutați în acest sens de „oameni din alte lumi”.
În 1972, doi producători de film independenți din Los Angeles, Alan Sandler și Robert Emenegger, au fost chemați la Pentagon, unde li s-au arătat fotografii și un film, în care apăreau ființe extraterestre cu pielea cenușie, vii și moarte. La începutul anului următor au fost chemați la baza Air Force Norton din San Bernardino (California), unde s-au întâlnit cu șeful Biroului de Investigații Speciale al Forțelor Aeriene, care le-a dezvăluit că, pe 25 martie 1964, la baza militară Holloman, White Sands (New Mexico), în jurul orei 5:30, radarul a observat trei O.Z.N.-uri care se apropiau. Unul dintre ele a aterizat pe pistă, din el coborând trei umanoizi nepământeni, înalți cam de 1,55 metri, îmbrăcați cu salopete mulate și purtând niște căști care păreau împletite cu funii. Aveau tenul cenușiu-albăstrui, ochi depărtați, cu pupile verticale, ca de pisică, și nasuri foarte mari. S-au îndreptat către o clădire a bazei, unde au avut loc discuții. Întregul eveniment a fost filmat. Radioamatorul Terry Clarke din Alamogordo afirma că pe 30 aprilie 1964 a surprins o convorbire între un avion militar și Centrul de Control al bazei Air Force de la Holloman, White Sands. Pilotul unui B-57, care zbura într-o misiune de rutină, a strigat: „Am reperat un O.Z.N.! Are formă de ou și e alb!”, iar peste câteva minute: „E pe sol! O.Z.N.-ul e pe sol!”.
Pe 9 aprilie 1983, la baza militară Kirtland, jurnalista Linda Moulton Howe a văzut un document secret în care se vorbea despre O.Z.N.-uri prăbușite la Aztec, Roswell, Kingman și în nordul Mexicului, din care s-au recuperat resturi de nave și creaturi „cenușii”. Unul dintre extratereștri era viu și a fost dus în baza de la Los Alamos, unde a trăit până în 1952. Documentul susținea că pe 25 aprilie 1964, la baza militară Holloman a avut loc o întâlnire cu extratereștrii, unde guvernul american a înapoiat câteva cadavre ale nepământenilor iar vizitatorii au dat „ceva” nespecificat la schimb.
Milton William Cooper, subofițer al Forțelor Aeriene Americane, a afirmat în 1989 că pe când lucra la Comandamentul Flotei din Pacific, în 1972, a consultat două materiale: Raportul nr. 13 al proiectelor Grudge / Blue Book și un rezumat privind operațiunea Majority (MJ-12). În Raportul 13 scria că între 1947 și 1953 au avut loc 27 de prăbușiri de O.Z.N.-uri, din care s-au recuperat 41 de cadavre și cinci extratereștri vii. O.Z.N.-urile au o bază pe fața neluminată a Lunii, bază filmată de cosmonauții americani, despre care autoritățile refuză să vorbească. În raport se găseau fotografii ale aterizării din 1964 de la baza Holloman, imagini ale extratereștrilor și ale unor autopsii. La Holloman s-a încheiat un tratat care prevedea că extratereștrii vor livra tehnologii în schimbul permisiunii de a răpi oameni în vederea unor experimente. Se mai stipula că guvernul american trebuie să reducă la minimum informațiile privind prezența extratereștrilor pe Pământ (care datează de cel puțin 25.000 de ani). Anumite societăți secrete țin legătura cu extratereștri de mii de ani, cel mai bun exemplu fiind Illuminati, care reunesc astăzi vârfurile marii finanțe mondiale. Raportul 13 a mai fost văzut și de o altă persoană, numită Bill English, care a reușit să scape ca prin minune din două atentate la viața sa. Conform lui Milton William Cooper, guvernul Statelor Unite s-a angajat să construiască un număr de baze subterane în care să se adăpostească O.Z.N.-uri și unde să aibă loc schimburi de informații tehnologice. Președintele John Fitzgerald Kennedy a dat în 1963 un ultimatuum grupului MJ-12 ca să înceteze aceste activități, amenințând că va face publică toată afacerea. De asemenea, a cerut grupului ca în decurs de un an să informeze poporul american despre prezența extratereștrilor pe Pământ, motiv pentru care a fost asasinat pe 22 noiembrie 1963. Printre aceste documente se găsește și o notă a lui J.F. Kennedy din 28 iunie 1961, prin care îi cerea președintelui C.I.A. un raport cu privire la operațiunile grupului MJ-12 și legăturile lor cu aspectele psihologice ale Războiului Rece. În plus, un raport C.I.A. din 3 august 1963 vorbește despre o convorbire telefonică interceptată, în care actrița Marilyn Monroe declara reporteriței Dorothy Kilgallen că vrea să dezvăluie detalii ale relațiilor sale amoroase cu John și Robert Kennedy, dar și alte secrete. Primul dintre acestea se referea la „o vizită pe care președintele Kennedy o făcuse la o bază Air Force, pentru a inspecta obiecte din spațiul extraterestru”. După două zile de la acea convorbire, actrița s-a sinucis în condiții suspecte. După înlăturarea acestor piedici, construcția bazelor subterane a continuat nestingherită, mai ales în rezervațiile unor populații de indieni din New Mexico, Utah, Colorado sau Nevada, sub pretextul realizării unor adăposturi antiatomice.
În 1961, astronomul și fizicianul Frank Drake, împreună cu un grup de astronomi, fizicieni și biologi, a fondat organizația S.E.T.I. (Search for Extra-Terrestrial Inteligence), în scopul descoperirii vieții pe alte planete. Pe 15 august 1977, astronomul doctor Jerry Ehman, care lucra la proiectul S.E.T.I. la Universitatea de Stat din Ohio, a interceptat un semnal intermitent venit dinspre constelația Săgetător. Semnalul a durat 72 de secunde.
În 1978, Maurice Chatelain, fost șef al Sistemului de comunicații N.A.S.A. și proiectant al sistemelor de prelucrare a datelor și de comunicații ale misiunilor Apollo, a confirmat într-o carte că, în timpul misiunii Apollo 11 din 1969, Neil Armstrong a raportat observarea a două O.Z.N.-uri pe Lună. Otto Binder, un fost angajat al N.A.S.A., a confirmat povestea. Iar la începutul anilor ’90, doctorul Serghei Bojici și profesorii Vladimir Ajaja și Alexandr Kazanțev de la Universitatea din Moscova au declarat că spionajul sovietic a urmărit prin radio detaliile aselenizării din 1969, înregistrând convorbirea lui Armstrong cu Centrul de control de la Houston, din care reieșea că două O.Z.N.-uri de mari dimensiuni au fost văzute în preajma modulului lunar american. Se spune că nu doar misiunea Apollo 11 a avut parte de un contact extraterestru. Apollo 12 a fost urmărit de două O.Z.N.-uri pe parcursul întregii sale călătorii spre Lună. Echipajul Apollo 15 a observat în craterul selenar Hadley-Apenini urme paralele de șenile, imprimate în praful lunar, ca și când un vehicul ar fi trecut pe acolo înaintea lor. Astronauții misiunilor Apollo 13, 14, 15, 16 și 17 s-au întors cu sute de fotografii înfățișând O.Z.N.-uri. În 1996, fostul astronaut Edgar Mitchell a vorbit, în timpul unui inteviu acordat unui post radio, despre credința sa că extratereștrii au vizitat Pământul. Iar într-un film realizat pe 15 septembrie 1991, în cadrul misiunii STS-48 a navetei spațiale Discovery, se observă cam o duzină de puncte luminoase care se deplasau în direcții diferite, cu viteze variabile. La un moment dat unul dintre obiecte s-a apropiat de navetă. După o izbucnire de lumină, obiectul și-a schimbat brusc traiectoria într-un unghi de 120 de grade și, accelerând, a dispărut în spațiu. Peste numai două secunde, locul ocupat mai înainte de acel obiect a fost traversat de două dâre luminoase.
În 1972, N.A.S.A. a atașat de o sondă Pioneer o tăbliță cu un mesaj pentru extratereștri, conceput de Carl Sagan și Frank Drake. Cinci ani mai târziu a fost atașat de o sondă Voyager un alt mesaj, compus tot de Sagan. Acesta era sub forma unui album făcut din cupru aurit, pe care erau înregistrate plânsetul unui copil, vântul, valurile, ploaia, animale, muzică populară și clasică, plus imagini cu cele mai mari structuri făcute de om și saluturi în 55 de limbi. În același an, pe 26 noiembrie, emisiunile TV în sudul Angliei s-au întrerupt, pentru a fi înlocuite cu un mesaj din partea extraterestrului Aștar, care a anunțat că vor ateriza în curând și a îndemnat omenirea să renunțe la arme nucleare.
Singurul pilot din lume deținător al tuturor certificatelor de zbor eliberate de Federal Aviation Administration, John Lear din Nevada, spunea în 1987 că a aflat de la prietenii săi din C.I.A. că, printr-o înțelegere încheiată de MJ-12, specia umană a fost vândută unor extratereștri. În laboratoare subterane multietajate din baze din Nevada și New Mexico (printre care baza Dulce) se găsesc mii de extratereștri care efectuează experimente sinistre pe oameni și pe animale. Tot acolo se află un număr mare de pământeni, închiși pentru totdeauna. În 1979, la baza Dulce a izbucnit o confruntare în care au fost uciși 44 de cercetători și un număr mare de soldați. După 1980, grupul MJ-12 a început să-și dea seama de greșeala făcută, răpirile de persoane fiind mai multe decât se convenise iar tehnologiile primite fiind simple surogate, departe de performanțele armelor și vehiculelor extratereștrilor. Prin urmare, MJ-12 a realizat un sistem defensiv, prin care să poată distruge navele extraterestre venite din spațiu. Acesta ar fi adevăratul motiv al înființării programului Inițiativa de Apărare Strategică Războiul Stelelor, nicidecum apărarea împotriva rachetelor nucleare sovietice. Același lucru îl afirma și Philip Corso în cartea The Day After Roswell din 1997. Bill Hamilton, fost angajat al Forțelor Aeriene, a declarat că a primit în 1979 informații de la un angajat guvernamental despre participarea armatei americane la experimente genetice monstruoase efectuate de extratereștri în baze subterane. Iar un fost fotograf în laboratorul subteran de la Dulce, ofițerul serviciilor de informații, Thomas C., alături de un fost membru al personalului acestei baze, un individ cu pseudonimul Jasson Bishop, au spus că acolo au loc experimente înfiorătoare, mutilări și hibridări. Condamnații la acele tratamente s-au revoltat de câteva ori, unii chiar reușind să evadeze.
Investigatorul O.Z.N. ucrainean Anton A. Anfalov susține că primul O.Z.N. recuperat de ruși a fost cel căzut pe 21 ianuarie 1959 lângă Gdynia, în Polonia. Atunci s-a găsit și un cadavru extraterestru, care a fost autopsiat la un institut al Academiei Sovietice de Științe. Au urmat cazuri similare, cadavrele și O.Z.N.-urile fiind transportate la centrul militar de cercetări O.Z.N. de la Unitatea 25.840 din Odințovo, lângă Moscova. Într-un laborator subteran de lângă Dimitrievka sunt studiate „entitățile biologice extraterestre” capturate, vii sau moarte. Și Unitatea Militară 73.790, aflată lângă satul Jitkur, se ocupă de O.Z.N.-uri, aici fiind examinate vehiculele capturate, pentru a fi reproduse. Iar în munții Ural s-a construit un complex subteran asemănător celui de la baza Dulce din New Mexico. Anfalov a dezvăluit localizarea altor nouă unități militare implicate, susținând că autoritățile rusești au fost corupte prin mici „cadouri” de la extratereștri, pentru a închide ochii la ilegalitățile pe care le comit pe Terra.
Germanul Jan Van Helsing și Milton William Cooper, un fost ofițer de la Informațiile Marinei militare americane, au dezvăluit publicului că Războiul Rece a fost doar o imensă diversiune menită să capteze fonduri uriașe folosite pentru colaborarea cu extratereștrii. Van Helsing scria și că, în 1943, un trimis al planetei Venus a apărut în fața biroului lui Stalin. Când o santinelă a vrut să îl prindă, extraterestrul a dispărut. De asemenea, și Hitler a avut parte de vizita unei ființe tot de pe Venus. Un alt venusian, numit Estes Plateu, a apărut în fața lui Winston Churchill. Când prim-ministrul britanic a vrut să îl lovească, a nimerit doar aerul. La următoarea apariție a lui Plateu, Churchill, sfătuit de renumitul medium englez Edgerton Sykes, i-a ținut în față o cruce druidă și i-a spus să plece. Iar venusianul a dispărut fără cuvinte.
Fizicianul Paul Bennewitz era convins în 1984 că Statele Unite sunt pe cale să fie invadate de două rase de extratereștri care se dușmănesc între ele.
La sfârșitul anului 1988, Bob Lazar a fost angajat la „dispozitivul S-4” din Zona 51. Aici a studiat un document de circa 120 de pagini, din care a aflat că Statele Unite sunt în posesia mai multor vehicule de tip O.Z.N. În dosar se mai găseau rapoarte de autopsie și fotografii alb-negru ale unor „entități biologice”, informații privind civilizațiile extraterestre, conflicte sau cooperarea între extratereștri și autoritățile americane. În această bază, Lazar a văzut nouă farfurii zburătoare și chiar a examinat un disc cu diametrul de 8 metri și grosimea de 4,5 metri, sarcina sa fiind de a reproduce reactorul navei și mecanismele de propulsie gravitațională. George Knapp, reporterul TV din Las Vegas care l-a prezentat publicului pe Bob Lazar în 1989, afirma că a descoperit peste 12 persoane care confirmă aceste dezvăluiri, printre care un ofițer ce a condus câteva programe militare la baza Nellis.
La începutul anului 1990, președintele Gorbaciov declara că „fenomenul O.Z.N. există și trebuie tratat cu seriozitate”. Iar în aprilie 1990, generalul-colonel de aviație Igor Malțev a dat publicității sinteza a peste 100 de observații O.Z.N., raportate de diferiți comandanți de unități militare.
Nick Pope, care a condus între 1991 și 1994 secretariatul 2(a) al Statului Major Aerian din Ministerul Apărării al Marii Britanii (secretariat la care se examinau rapoartele privind O.Z.N.-uri), a publicat în 1996 cartea Open Skies, Closed Minds: For the First Time a Government UFO Expert Speaks Out, care a devenit bestseller. Aici afirma că pe Pământ există circa 13 milioane de oameni care „au văzut ceva”. 90-95% dintre aceste observații pot fi explicate în termeni obișnuiți, dar rămân cel puțin 650.000 de observații pentru care nu există explicații. De asemenea, susținea și că „nu avem nici dovezi că un fenomen foarte real, precum O.Z.N.-urile, este inofensiv”, adăugând: „dacă subestimarea inamicului este considerată o greșeală în lumea militarilor, incapacitatea de a-i recunoaște existența este o greșeală fatală”.
O știre care a făcut înconjurul lumii în 1991 anunța descoperirea de către observatoarele americane și rusești a unui „satelit artificial situat pe orbita Terrei, neobișnuit prin dimensiuni mari și grad avansat de tehnicitate, de forma cristalului de diamant-prismă în unghi de 52 de grade”. N.A.S.A. ar fi declarat atunci că satelitul este indestructibil și că poate observa „toate aspectele vieții umane”.
În martie 1997, posturi de televiziune din întreaga Americă (printre care și CNN) au difuzat imagini cu O.Z.N.-uri asemănătoare unor bumeranguri, care au trecut peste Phoenix, Arizona, îndreptându-se către granița mexicană.
Pe 16 iulie 1999 a fost înaintat oficial președintelui francez Jacques Chirac și primului ministru Lionel Jospin un document de 90 de pagini, intitulat O.Z.N.-urile și Apărarea. Pentru ce trebuie să ne pregătim (numit și Raportul COMETA), document dat ulterior publicității. Prefața este semnată de generalul de aviație Bernard Norlain, fost director al Institutului de Studii Avansate pentru Apărarea Națională (IHEDN), iar introducerea este scrisă de André Lebeau, fost președinte al Centrului Național pentru Studii Spațiale. Grupul de lucru COMETA a fost prezidat de generalul de aviație Denis Letty, iar printre membrii săi s-au numărat generalul de aviație Bruno Lemoine, amiralul Marc Merlo, doctorul în științe politice Michel Algrin, generalul Pierre Bescond (inginer de armamente), Denis Blancher din cadrul Ministerului de Interne (superintendent-șef al poliției naționale), Christian Marchal (director de cercetare la Oficiul Național al Cercetării Aeronautice) și generalul Alain Orszag (doctor în fizică). Documentul are șapte anexe, privind observații radar în Franța, observații O.Z.N. făcute de astronomi, viața în Univers, colonizarea spațiului cosmic, cazul Roswell și posibila dezinformare, vechimea fenomenului O.Z.N. și elemente de cronologie, reflecții privind aspecte psihologice, sociologice și politice ale fenomenului O.Z.N. În raport se arată că oficialitățile franceze au luat O.Z.N.-urile în serios încă din urmă cu un sfert de veac, începând cu instrucțiunile date în acest sens jandarmeriei în 1974 și continuând cu înființarea în 1977 a Grupului de Studii asupra Fenomenelor Aerospațiale Neidentificate și apoi a Serviciului de Expertiză a Fenomenelor de Intrare Atmosferică. Rezultatul acestor cercetări i-a făcut pe autorii studiului să declare că „ipoteza extraterestră, chiar dacă nu poate fi încă dovedită, este singura care poate explica toate datele disponibile la ora actuală, fiind extrem de serioasă prin posibilele consecințe”.
Medicul Steven Macon Greer, inițiatorul proiectului numit Dezvăluirea („The Disclosure Project”), avea la începutul anului 2001 o listă cu peste 400 de persoane care afirmau că, prin atribuțiile lor de serviciu, au văzut O.Z.N.-uri și ocupanții lor, fragmente recuperate, tehnologii extraterestre utilizate pe Pământ, etc. Ei au fost obligați să jure că nu vor divulga nimic din toate acestea, fiind amenințați chiar cu moartea, dar ar fi dispuși să depună mărturie în fața Congresului american despre cele văzute dacă ar fi dezlegați de jurământ. Doctorul Greer a înregistrat pe casete video 120 de ore de depoziții a circa 100 dintre acești martori. Pe 9 mai 2001, la Clubul Presei Naționale din Washington D.C. a avut loc o conferință de presă dedicată proiectului Disclosure, unde peste 20 de personalități (militari, cercetători, funcționari guvernamentali) au vorbit despre evenimente la care susțineau că au fost martori: O.Z.N.-uri prăbușite, extratereștri capturați, tehnologii extraterestre utilizate de armată, înregistrări radar, urme pe Lună, fotografii văzute în documente secrete, incidente la silozuri cu rachete nucleare. Printre martori se aflau oficialități precum generalul de brigadă Steven Lovkin (care și-a făcut serviciul la Casa Albă începând din 1959, sub președinții Eisenhower și Kennedy), locotenent colonelul Charles Brown (erou din al Doilea Război Mondial), precum și alți ofițeri și angajați ai Forțelor Aeriene și N.A.S.A.
După ce aproape 2000 de ani Biserica creștină și-a menținut părerea că suntem singuri în Univers (în afară de Dumnezeu, îngeri, sfinți și demoni), părintele Jose Gabriel Funes, șeful Observatorului Astronomic al Vaticanului și consilierul științific al Papei Benedict al XVI-lea, a admis în mai 2008 posibilitatea existenței vieții extraterestre pe alte planete. Departe de a fi o coincidență, N.A.S.A. a făcut în aceeași zi o declarație asemănătoare. În octombrie 2011, același părinte Funes a afirmat din nou că pot exista extratereștri, cu completarea că, dacă există, și ei sunt copiii lui Dumnezeu. „De ce nu putem vorbi despre un «frate extraterestru»? Ar fi o parte a creației”, spunea el.
Pe 6 martie 2009, N.A.S.A. a lansat în spațiu o rachetă Delta 2, la bordul căreia se afla un nou telescop, numit după fizicianul german Johannes Kepler, pentru a căuta viață extraterestră. Telescopul este focalizat pe o anumită zonă a Căii Lactee, numită Brațul Orion sau „pintenul local”.
În noiembrie 2010, doctorul Ala Shaheen, șeful departamentului de arheologie al Universității din Cairo, afirma că ar putea fi adevărată informația precum că extratereștrii au construit celebrele piramide egiptene. Fiind întrebat dacă aceste piramide ar putea conține tehnologii extraterestre sau chiar un O.Z.N. în structura lor, doctorul Shaheen a fost foarte vag în răspuns și a declarat doar atât: „Nu pot confirma sau nega acest lucru, dar în interiorul piramidei se află ceva ce nu aparține lumii noastre”. Deși delegații la conferința privind arhitectura Egiptului antic au fost șocați de această afirmație, doctorul Shaheen a refuzat să facă alte declarații privind legătura extraterestră cu piramidele.
Un grup de cercetători care lucrează în Proiectul Genomului Uman susține că a gasit gene extraterestre în A.D.N.-ul uman. Acest proiect a fost început în 1989 în Statele Unite și, de-a lungul anilor, a atras oameni de știință din Marea Britanie, Franța, Japonia, Germania și China. Cercetătorii cred că A.D.N.-ul extraterestru a fost „inserat” de mai multe ori în interiorul celulelor noastre, în mai multe perioade ale evoluției umane, fapt care ne-a permis o dezvoltare mult mai rapidă față de celelalte viețuitoare. Cercetătorii au chiar și o viziune proprie a Creatorului, fiind de părere că „o formă extraterestră de viață a creat noi viețuitoare, pe care le-a plantat pe diverse planete, inclusiv Terra”.
Pe 11 aprilie 2011, Biroul Federal de Investigații (F.B.I.) a făcut publice dosare până atunci secrete, peste 2000 de pagini care dovedesc prezența extratereștrilor printre noi. Poate cel mai așteptat dosar este cel despre cazul Roswell, după 64 de ani recunoscându-se public că în 1947 au fost recuperate resturile unei nave și patru cadavre extraterestre.
Pe lângă toate aceste declarații, există zeci de mii de mărturii ale unor oameni de pe întreg cuprinsul Globului, care susțin că au văzut O.Z.N.-uri sau au avut întâlniri de gradul III cu ființe din alte lumi. Indiferent dacă este vorba despre contactați sau despre răpiți, numărul lor crește simțitor de la an la an. În 1991 s-a stabilit că 2% dintre americanii adulți aveau în trecutul lor o serie de experiențe care sugerau posibile răpiri de către extratereștri.
Din toate aceste mărturii tragem concluzia că pe Terra există ființe venite de pe alte planete, care colaborează cu marile puteri ale lumii, pilotează nave ultrasofisticate, trăiesc în baze subterane secrete, răpesc oameni pe care îi supun la diverse experimente genetice (în special de natură sexuală) și sunt responsabile pentru saltul tehnologic al omenirii cel puțin din ultimile decenii. Cei mai mulți dintre ei afirmă că se află pe Terra de foarte mult timp, ei fiind zeii din vechime. În fața acestor dovezi, existența vieții pe alte planete poate fi negată cu greu de orice persoană deținătoare de măcar puțină materie cenușie. Ceea ce nu mă împiedică să o fac eu. Nu pun la îndoială existența acestor entități, prezente în toate timpurile și în toate culturile lumii. Dar provin ele într-adevăr de pe alte planete? Ni se spune că sunt aproape la fel ca noi: niște ființe umanoide, cu un A.D.N. asemănător cu al nostru, mult mai dezvoltate tehnologic și mental, capabile să străbată mari distanțe în spațiul cosmic. Sunt ele oare așa cum ni se spune?
În 2012, doi oameni de știință de la Universitatea Princeton din Statele Unite au declarat că teoria lansată de N.A.S.A., conform căreia miliarde de planete ar putea susține forme de viață, este de fapt doar „o gândire optimistă”. Astrofizicienii Edwin Turner și David Spiegel, citați de Daily Mail, au afirmat că este foarte posibil ca Terra să fie o excepție, unde viața s-a dezvoltat anormal de repede, în timp ce pe alte planete nu există nici măcar forme primitive de viață. „Fosilele foarte vechi care au fost descoperite pe Pământ au sugerat că viața este ceva comun în Univers, din moment ce aici a apărut atât de curând după formarea planetei. Dar ce știm despre planeta noastră nu se poate aplica și pe alte planete”, susțin cei doi savanți. „Aceste idei optimiste privind Universul plin de viață se bazează de fapt numai pe supoziții, pe nimic concret”, au continuat ei. Nici descoperirea recentă a unor planete similare cu Terra nu înseamnă că acestea ascund forme de viață. „Noi doar proiectăm asupra lor cunoștințele și așteptările noastre”, a explicat David Spiegel.
Pentru a descoperi adevărul, trebuie în primul rând analizate sursele din care provin informațiile pe care le deținem despre extratereștri. Pe lângă oamenii simpli, care susțin că au avut parte de întâlniri de gradul III, avem multe „dezvăluiri” ale unor foști militari, politicieni, oameni de știință sau clerici. Militari care au lucrat sau încă mai lucrează pentru guvernele lor, oameni de știință care lucrează pentru guverne sau doar primesc finanțări guvernamentale. Iar despre politicieni nu mai vorbim. Cum putem ști că acei oameni au dezvăluit secrete ale guvernelor lor și nu au îndeplinit niște ordine, făcând publice informații date chiar de șefii lor? De unde știm că aceste povestiri incredibile sunt adevărate și nu un teatru ieftin? Când vreodată guvernele au împărtășit maselor adevărul în problematici sensibile? Se adună din ce în ce mai multe dovezi ale minciunilor conducătorilor noștri în cazuri precum aselenizarea din 1969, moartea lui J.F. Kennedy sau atentatele din 11 septembrie 2001. Știm că Statele Unite, de exemplu, s-a folosit de minciuni pentru a ataca la începutul mileniului III Afghanistanul și Irakul. Au trecut câțiva ani buni de când a fost ucis liderul irakian din acea vreme, Saddam Hussein, și tot nu au fost descoperite acele arme de distrugere în masă care au servit ca pretext pentru invadarea țării. Statul Islamic (I.S.I.L. sau I.S.I.S.), cea mai puternică organizație teroristă din toate timpurile, este condusă de agenți C.I.A. După incidentul de la Roswell, un purtător de cuvânt al Armatei S.U.A. a declarat că s-a prăbușit un O.Z.N., a doua zi un comunicat al Armatei spunea că a fost vorba despre un balon meteorologic, iar câteva decenii mai târziu un dosar declasificat al F.B.I.-ului susține că într-adevăr a fost un O.Z.N. prăbușit în acea zi. Cine spune adevărul și cine minte? În mod oficial, Hitler s-a sinucis în 1945 într-un bunker în Berlin; însă tot un dosar declasificat al F.B.I.-ului susține că fostul lider nazist s-a refugiat în Argentina. Iar acestea sunt doar câteva exemple ale minciunilor cu care ne îndoapă sistemele de conducere. În acest caz, cum putem avea încredere în guverne și în armatele pe care le conduc, când ni s-a dovedit de prea multe ori că ne bombardează cu minciuni dintotdeauna? Cum putem crede că foști politicieni sau militari, oameni cu funcții mai mult sau mai puțin importante, nu lucrează în continuare pentru guvernele lor, ci și-au pus viețile în pericol pentru a ne împărtăși adevărul? La fel stau lucrurile și în cazul reprezentanților instituțiilor religioase, care fac parte dintr-un sistem dovedit a fi cea mai eficientă metodă de manipulare în masă. Mai mult, observăm că extratereștrii sunt promovați intens în ultimele decenii, făcându-și apariția în foarte multe filme, seriale, documentare, emisiuni radio și TV, cărți, reviste sau în mediul online. Creșterea aparițiilor extratereștrilor în materialele de orice fel, audio, video și tipărite, nu sugerează o scurgere de informații, ci o promovare intensă. Dacă guvernele marilor puteri ar vrea să țină ascunsă existența ființelor de pe alte planete, cum se face că nu pot opri această promovare asiduă? Ținând cont că guvernele controlează media, logica de bun simț ne spune că ele sunt cele care promovează ipoteza extraterestră. Însă de ce ar face asta? Pentru că brusc își doresc să ne împărtășească adevărul, dar nu au curaj să o facă direct, ci prin așa-zise „scurgeri de informații”, regizate cu multă grijă? Ne-au ascuns adevărul dintotdeauna, însă acum ne permit să îl aflăm într-o privință? Înființată în 1958, N.A.S.A. (National Aeronautics and Space Administration), agenție responsabilă cu programul spațial al Statelor Unite și cu cercetarea aerospațială civilă și militară, nu a făcut decât să ne spună în mod constant că există viață pe alte planete, deși încă nu am descoperit-o. Certitudinea N.A.S.A. este una curioasă, ținând cont că în aproape șase decenii nu a adus nici măcar o singură dovadă, limitându-se doar la afirmații publice fără acoperire. De ce N.A.S.A., militari, politicieni, clerici și oameni de știință ne tot spun că există viață pe alte planete, deși nimeni nu prezintă vreo dovadă cât de mică, iar această ipoteză este promovată intens? În plus, se spune de multă vreme, și chiar continuă să iasă la iveală dovezi în această privință, că lumea este guvernată de o organizație secretă malefică, condusă de o elită care are ca scop înrobirea populației Pământului prin orice mijloc, de natură economică, socială, politică și religioasă. Dacă această organizație puternică ne vrea în postura de sclavi, în timp ce controlează cam tot ce ține de media, de ce ar permite să ni se dezvăluie adevărul în problematica extratereștrilor? Cum ar fi dacă lucrurile ar fi diferite de varianta oficială? Dacă nu mai poate fi ascunsă existența acestor entități, care conduc din umbră acea organizație secretă care, la rândul ei, conduce marile guverne ale lumii, astfel încât suntem îndepărtați de adevărul referitor la natura și la scopul lor pe planeta noastră, prin promovarea intensă a ipotezei extratereștrilor? Dacă zeii nu sunt ceea ce par a fi?
Promotorii ipotezei paleoastronauților sau a vizitatorilor de pe alte planete își bazează teoria doar pe tehnologia avansată a așa-zișilor extratereștri. Avem ca exemplu scriitori precum Erich Von Daniken, Zecharia Sitchin sau David Icke, ori documentare ca Ancient Aliens, produs de postul TV History. Este promovată doar partea materială a acestor făpturi și ignorată cu bună știință cea spirituală. Manipulatorii și-ar dori să nu ajungă la urechile publicului faptul că multe contacte cu „extratereștrii” nu se realizează prin întâlniri de gradul III, categorie în care sunt incluse și răpirile O.Z.N., ci prin clarviziune, prin chaneling sau prin dicteu automat. Un număr destul de mare de contactați a reușit să scrie texte fără înțeles prin dicteu automat, uneori folosindu-se chiar de caractere hieroglifice, iar mulți susțin că au reușit să realizeze călătorii pe alte planete sau în alte dimensiuni prin proiecție astrală. Iată câteva exemple:
– În cartea You Are Responsible, scrisă în anii ’50, taximetristul londonez George King susținea că a fost ajutat de extratereștri să viziteze planeta Marte în stare de extracorporalitate.
– Ruth Norman pretindea că a efectuat numeroase călătorii prin „proiecție astrală” și că a avut contacte prin clarviziune cu ființe „supracerești” de pe Marte și Venus.
– În secolul XVIII, teosoful suedez Emanuel Swedenborg pretindea că a efectuat călătorii psihice pe alte planete ale sistemului nostru solar, unde s-a întâlnit cu sfântul Augustinus și cu apostolul Paulos.
– Betty Andreasson-Luca spunea că într-o seară de octombrie din 1978 s-a dedublat după ce a auzit un vâjâit deasupra acoperișului și a ajuns într-un loc unde o mulțime de omuleți trebăluiau în jurul a trei mese pe care erau trei persoane acoperite cu cearceafuri. În iulie 1986 s-a dedublat după ce a apărut lângă ea un omuleț cenușiu, îmbrăcat într-un costum de tip salopetă.
– În cartea Encounters din 1989, doctorul psihiatru Edith Fiore expunea cazul pacientei Sherry, care a fost răpită și dusă în interiorul unei nave unde, în timpul unei operații abdominale, corpul ei eteric îi plutea prin cameră, privindu-și de sus corpul material întins pe masa înconjurată de omuleți.
– După o întâlnire de gradul III pe 2 octombrie 1984, Karen L. din Norvegia a fost contactată de mai multe ori prin dicteu automat și prin călătorii astrale. Ea a intrat în contact și cu o entitate numită Tzador, care i-a mărturisit că majoritatea contactelor cu pământenii se realizează „la nivel astral”, în special pentru a se evita imensa teamă pe care ar determina-o un contact fizic.
– După o serie de întâlniri cu ființe care pretindeau că vin din constelația Taurului, suedeza Helena Gustavsson a început să primească de la ele mesaje prin telepatie sau prin dicteu automat. Cu puterile conferite de aceștia ea a vindecat o bătrână paralizată.
Așa cum este cazul Helenei Gustavsson, după contactul cu vizitatorii din alte lumi, indiferent de natura contactului, multora li s-au dezvoltat capacități așa-zis paranormale, de tipul clarviziunii sau precogniției. Însă publicul ar trebui să ignore această parte și să creadă că suntem vizitați de ființe asemănătoare cu noi, de pe alte planete, avansate doar tehnologic și intelectual, care străbat Universul cu ajutorul unor nave spațiale precum cele din filmele science-fiction.
Răpirile O.Z.N. nu se realizează întotdeauna în plan material, ci și în cel spiritual, după cum povestea și Betty Andreasson-Luca, care s-a dedublat în 1978 și în 1986 sub influența vizitatorilor. Un asemenea caz apare, în mod surprinzător, chiar și în Noul Testament. În A doua epistolă către Corinteni, apostolul Paulos vorbește despre un om care a fost răpit și dus până în al treilea cer, recunoscând că nu știe dacă respectivul a fost răpit cu tot cu trup sau fără: „Cunosc un om în Khristos, care acum paisprezece ani – fie în trup, nu știu; fie în afară de trup, nu știu, Theos știe – a fost răpit unul ca acesta până la al treilea cer. Și-l știu pe un astfel de om – fie în trup, fie în afară de trup, nu știu, Theos știe că a fost răpit în rai și a auzit cuvinte de nespus, pe care nu se cuvine omului să le grăiască” (12:2-4). Aceasta nu este singura menționare a unei răpiri O.Z.N. în Biblie. În Vechiul Testament, Hanok (Enoh) și Eliyahu (Ilie) au fost luați la cer de zeul Yahweh, pentru a locui alături de el în lumea celestă. Prin urmare, nu ar trebui să ne mire existența unei legături între fenomenul O.Z.N. și religie. De exemplu, mulți „extratereștri” le-au transmis contactaților mesaje profetice; unii s-au declarat a fi zeii din vechime sau doar reprezentanți ai unui dumnezeu. Aștar Șeran, despre care vorbeau George Van Tassel, George Adamski și alții, se consideră „învățător spiritual și comandant al celui de-al optulea sector galactic”. Ruth Montgomery îi numea pe extratereștrii cu care era în contact „ghizi spirituali”. Conform declarațiilor lui Frank Stranges, venusianul Val Thorn se credea un fel de misionar interplanetar aflat în slujba „Domnului”, care avea impresia că omenirea s-a îndepărtat prea mult de Dumnezeu și are nevoie de ajutor pentru a fi readusă pe drumul cel drept. Ba, mai mult, a dat de înțeles că el ar fi biblicul Iesous. Sociologul și profesorul de politologie Courtney Brown a efectuat mai multe ședințe de clarviziune, în timpul cărora s-a văzut transpus pe un tărâm îndepărtat, unde a întâlnit o ființă care avea aspectul lui Buddha. Tot prin clarviziune pretindea că a călătorit pe alte planete teosoful suedez Emanuel Swedenborg, unde s-a întâlnit cu sfântul Augustinus și cu apostolul Paulos. Cele nouă entități cu care lua legătura în mod constant grupul Lab 9, condus de Andrija Puharich, spuneau că Dumnezeu „nu este altcineva decât noi împreună, Cele 9 Principii ale Domnului. Nu există un alt Dumnezeu decât noi, Cei 9, uniți”. Cei nouă au mai afirmat că ei sunt Elohim ai evreilor și eonii gnosticilor, Iesous fiind „ultimul dintre noi care a vizitat planeta Pământ”. În septembrie 1974, unul dintre ei se declara a fi Harmakus și Atum, zei ai egiptenilor antici.
Cercetătorul francez Jean Sider a remarcat că aparițiile religioase sunt în strânsă legătură cu aparițiile O.Z.N.-urilor. Până în 1991, Lucien Blaise din Lyon inventariase 29.654 apariții religioase, petrecute în 1272 de locuri din 69 de țări. Dintre acestea, peste trei sferturi aparțineau Fecioarei Maria și cam de zece ori mai puține lui Iesous. După cel de-al Doilea Război Mondial, anii în care se înmulțeau aceste apariții erau și anii în care se intensificau „valurile” de O.Z.N.-uri. Pe lângă toate acestea au apărut curente religioase închinate extratereștrilor, cum ar fi cultul scientologic, secta raelienilor, secta Heaven’s Gate, Societatea Aetherius sau Congregația Internațională a lui Enki. Creștinismul s-a adaptat și el la curentul extraterestru prin declarațiile șefului Observatorului Astronomic al Vaticanului, care a admis posibilitatea existenței vieții extraterestre pe alte planete, vorbind chiar despre un „frate extraterestru”. Ținând cont și de legăturile fenomenului O.Z.N. cu religia, nu putem ignora partea spirituală a poveștii „extratereștrilor”, oricât și-ar dori să o facem cei care dețin frâiele omenirii.
Cercetătorul român Dan D. Farcaș remarca în OZN-uri de pe celălalt tărâm că „Profețiile care li se încredințează contactaților sau celor aleși se dovedesc de cele mai multe ori mincinoase”. Francezul Jean Sider spunea despre vizitatorii O.Z.N. că „mint sistematic în legătură cu tot ce se referă la natura lor, la lumea din care provin, ca și la intențiile lor privind societățile omenești”, ceea ce se poate observa cu ușurință studiind declarațiile răpiților sau contactaților. Mai mult, el a ajuns la concluzia că „extratereștrii” crează iluzii încă din cele mai vechi timpuri, mai ales de natură religioasă, concluzie la care au ajuns și alți cercetători. Profesorul Robert Staiger menționa un „joc de-a realitatea” care ne-a fost impus de o inteligență ascunsă, aflată deasupra noastră. David Barclay vorbea despre un mare joc interactiv, holografic, pe care fenomenul O.Z.N. ne invită să îl jucăm, întrebându-se dacă aparițiile religioase și O.Z.N.-urile nu sunt cumva holograme. Profesorul american Leo Sprinkle este convins că o inteligență superioară implică omenirea în niște jocuri, unele foarte serioase, altele mai puțin, de tip social, psihologic, spiritual, medical, biologic, sexual, politic, militar, etc. El crede că obiectivul multor răpiri este un „program educațional” vizând „implantarea” unor idei pentru un scop „definit”, în mințile unor „aleși”, și răspândirea treptată, prin intermediul lor, a acestor idei în rândul maselor. Aceste fenomene fac parte dintr-un „plan” elaborat și controlat de inteligențe superioare. Fizicianul român Florin Gheorghiță, ca și alți autori, avertiza că unele dintre sursele de mesaje cu care venim în contact ar putea fi „spirite înșelătoare” care au vocația de a ne induce în eroare, spre deosebire de „spiritele evoluate”, singurele care merită încredere. În Ovnis: Le Secret des Aliens din 1998, Jean Sider scria: „Vizitatorii sunt capabili, grație mijloacelor tehnologice superputernice de care dispun, să creeze orice tip de iluzie în spiritul celor răpiți”. Un exemplu de astfel de iluzie este oferit de Irene Rea, care a fost răpită împreună cu prietenul ei în statul american Oregon. El a povestit că a fost silit să facă sex cu o extraterestră atrăgătoare, însă Irene își amintea că pe întreg parcursul răpirii un „omuleț cenușiu” l-a fixat intens în ochi pe prietenul ei, ceea ce reprezintă o iluzie indusă prin hipnoză. Toate aceste concluzii moderne nu ar trebui să ne mire, ținând cont că în mai toate culturile au existat dintotdeauna zeități înșelătoare. În creștinism, Satan este considerat „marele înșelător”, chiar și Apocalipsa lui Ioannes din Noul Testament amintind de „balaurul cel mare, șarpele de demult, care se cheamă diavol și satana, cel ce înșeală pe toată lumea” (12:9). Loki din mitologia scandinavilor era binecunoscut pentru înșelătoriile lui. Religiile tribale africane sau din Oceania conțin numeroase divinități înșelătoare. În hinduism, Krșna este zeul iluzionist care își înșeală dușmanii, dezorientându-i cu fantasmele pe care le crează. În Bhagavad Gita, Krșna recunoștea: „Învăluit de iluzia produsă de magia mea, eu nu sunt revelat tuturor” (7:25). Dacă „extratereștrii” sunt experți în iluzii și „mint sistematic în legătură cu tot ce se referă la natura lor, la lumea din care provin, ca și la intențiile lor privind societățile omenești”, cum am putea avea încredere în afirmațiile lor? Mai ales în cele legate de adevărata lor natură și de locul lor de proveniență?
Mulți răpiți au observat că vizitatorii au capacitatea de a deveni invizibili și de a penetra corpuri solide, nu puțini fiind cei care declară că au văzut „extratereștri” trecând prin uși sau prin pereți. În Ovnis: Le Secret des Aliens din 1998, Jean Sider scria că aceste entități pot „penetra orice materie, oarecum în maniera în care o fac undele electromagnetice, avânt acces la orice creier uman care-i interesează”. Întrebați cum reușesc așa ceva, vizitatorii au pus „minunea” pe seama tehnologiei. Ruth Montgomery declara că „ghizii” ei spirituali, care călătoresc prin Univers doar cu puterea gândului, i-au explicat că abilitățile lor se bazează doar pe cunoașterea unor legi ale Universului pe care noi, oamenii, nu le-am descoperit încă. Acestea le permit să dezintegreze și să reasambleze corpuri solide, după dorință. Iar pe 12 iulie 1988, într-o scrisoare către Ray Fowler, Betty Andreasson-Luca a reprodus informații primite de la „extratereștri”. Când i-a întrebat cum pot trece prin uși, i-au răspuns că ei profită de dualitatea undă-particulă și de anumite proprietăți ale mecanicii cuantice. Trecerea printr-un obiect solid se poate face „prin controlul nivelurilor de vibrație; e o operație foarte simplă; aceste structuri sunt foarte laxe”. La fel i s-a explicat modalitatea prin care pot deveni invizibili. Metoda include un control al văzului și auzului martorilor, dar și o subtilă anihilare, prin suprapunerea unei unde complementare, a energiilor disipate cu această ocazie. De asemenea, de multe ori ei călătoresc doar cu esența spirituală. Așa să fie, oare? Să se ajute de tehnologie pentru a penetra materia solidă sau și aici avem parte de o altă minciună? Ori poate de o nouă iluzie?
Capacitatea acestor entități de a deveni invizibile ochiului uman apare nu doar în cercetările moderne, ci și în cronicile trecutului. În Cartea a patra a Regilor din Vechiul Testament, când sirienii se pregăteau să-i atace pe israeliți, „tot muntele era plin de cai și care de foc” invizibile. La rugămintea profetului Elișa, Yahweh i-a orbit pe atacatorii sirieni. Armata zeului a fost văzută și de Ya’aqob în Facerea: „a văzut oștirea lui Yahweh tăbărâtă, căci l-au întâmpinat îngerii lui Yahweh” (32:1). În anul 66, comandantul roman Cestius și-a retras trupele din Ierusalim aparent fără niciun motiv. Romanii au revenit în anul 70, conduși de Titus, și au asediat orașul. Despre motivul retragerii romanilor în 66 a scris istoricul Flavius Iosephus în Războiul iudeilor: „Câteva zile după sărbătoare, în ziua de 21 a lunii artemisius, s-a produs un fenomen de necrezut și uimitor înainte de asfințitul soarelui, mulțimea a putut privi care și oștiri de soldați înarmați, ivite pe neașteptate în văzduh”. Menționări ale invizibilității se găsesc și în Iliada lui Homeros, unde zeii de multe ori influențau cursul luptelor nevăzuți de oameni. De pildă, în timpul duelului dintre Menelaos și Paris, când regele spartan l-a prins pe prințul troian de coada coifului, sugrumându-l, zeița Aphrodite a rupt cureaua coifului la adăpostul invizibilității, permițându-i astfel lui Paris să se elibereze; când Menelaos a încercat să-și lovească inamicul cu lancea, zeița l-a smuls pe prințul troian și l-a dus „prin negură acasă, într-o cămară în iatac”. Când Ares și-a aruncat sulița către muritorul Diomedes, zeița Athena, care purta coiful invizibilității al lui Hades, i-a deviat-o. Purtând același coif, zeița a deviat și lancea lui Sokos, aruncată spre Odysseus, „căci Pallas Athena nu-ngădui-n măruntaiele lui să pătrundă țuguiul”. Athena este cea care i-a dat muritorului Diomedes darul de a vedea zeii. Astfel, războinicul a atacat-o pe Aphrodite, silind-o să se retragă din luptă, și pe Apollon de trei ori, renunțând doar după ce zeul l-a amenințat.
Tot pentru a acționa fără a fi văzuți, în Iliada zeii obișnuiau să se ascundă într-o „negură”. Iar când se hotărau să apară în fața muritorilor, nu o făceau cu adevărata lor înfățișare, ci cu aspect uman. De exemplu, zeița Iris, luând înfățișarea prințului Polites, i-a anunțat pe troieni că aheii vin să-i atace. Athena a luat chipul lui Laodokos Antenorianul și l-a convins pe Pandaros să-l săgeteze pe Menelaos. Ares s-a preschimbat în Akamas, „Domnul tracilor”, pentru a-i zori pe troieni. Hera a luat înfățișarea lui Stentor pentru a-i încuraja pe ahei. Poseidon a profitat de retragerea lui Zeus și, luând chipul lui Kalkhas, i-a încurajat pe cei doi Aias, s-a transformat în Toas Andremonianul pentru a-l convinge pe Idomeneus să se întoarcă la luptă și a luat înfățișarea unui bătrân pentru a-l încuraja pe Agamemnon. Apollon s-a preschimbat în Mentes pentru a-l anunța pe Hektor că Menelaos l-a ucis pe Euphorbos, cu aspectul lui Periphas Epitianul l-a anunțat pe Aineias că Zeus încă îi sprijină pe troieni, a luat înfățișarea lui Phenops, fiul lui Asius, pentru a-l înștiința pe Hektor că Menelaos l-a ucis pe Aetion, transformat în Lykaon i-a dat semizeului Aineias „avânt și tărie”, l-a ascuns pe Agenor într-o negură deasă, pentru a nu fi omorât de Akhilleus, apoi i-a luat înfățișarea pentru a-l atrage pe semizeu departe de Troia. Athena s-a transformat în Phenix și l-a încurajat pe Menelaos. Tot ea a luat înfățișarea lui Deiphobos și i-a propus lui Hektor să îl învingă împreună pe Akhilleus; când prințul troian și-a dat seama că a fost păcălit, a fost prea târziu. În Odiseea aceluiași Homeros, Athena s-a transformat în Mentes, în Tilemakhos, în fiica lui Dimas, a luat chipul unei fecioare și i-a schimbat înfățișarea până și lui Odysseus. În Eneida lui Publius Vergilius Maro, Iris s-a transformat în Beroe, Neptun în Forbas, Apollo în Butes, iar Iuturna în Camers și Metiseus. Venus s-a prefăcut într-o fecioară spartană, ceea ce l-a făcut pe fiul ei să o dojenească: „Pentru ce, nemilostivo, îți înșeli de atâtea ori fiul cu arătări deșarte?”. Reținem până acum că acești zei experți în iluzii au capacitatea de a trece prin materie solidă, de a deveni invizibili ochiului uman și de a-și modifica înfățișarea, probabil prin iluziile pe care nu se sfiesc să le ofere muritorilor, pe care îi mint cu nerușinare dintotdeauna.
Din declarațiile celor care au avut parte de întâlniri de gradul III reiese că vizitatorii „spațiali” se împart în două categorii din punct de vedere al aspectului fizic: cei înalți și blonzi, cu aspect nordic, și cei mici și cenușii, cu capete mari. Acesta este aspectul lor real, sau și aici avem parte de o iluzie? Doctorul Frank E. Stranges, care susținea că s-a întâlnit în clădirea Pentagonului cu venusianul Val Thorn, spunea despre acesta că, deși avea o înfățișare perfect umană, mâinile sale erau moi, ca și cum n-ar fi fost făcute din carne și oase, iar degetele sale erau netede, fără amprente. Scriitorul Whitley Strieber declara că, într-o noapte din 1986, s-a trezit dus de mâini de două făpturi mărunte până într-o cameră plină de apariții aproape translucide, cu înfățișare de cadavre. În cartea Abduction: Human Encounters with Aliens din 1994, a profesorului John E. Mack, Sara de 28 de ani și-a amintit sub hipnoză că în timpul unei răpiri O.Z.N. a întâlnit entități scheletice, iar altă dată a văzut pe un tron dintr-un metal argintiu o ființă al cărei cap era înconjurat de o sferă filamentoasă translucidă, îndărătul căreia se distingea un cap de schelet uman. În textul antic sanscrit Bhagavad Gita se găsește cea mai clară menționare a aspectului real al zeilor, care este unul înfricoșător, total diferit de cel afișat muritorilor. În timpul războiului Kurukșetra, prințul Arjuna a cerut să vadă adevărata înfățișare a zeului Krșna: „Doresc să-ți văd forma ta de stăpân divin, o, Spirite Suprem. Dacă crezi că e cu putință a fi văzut de mine, puternice Stăpân Divin peste yoga, atunci arată-mi Sinele tău neclintit” (11:3-4). Zeul i-a îndeplinit rugămintea, nu înainte de a-l avertiza: „Tu nu mă poți însă privi cu propria-ți vedere; îți dau vederea divină; privește la forța mea magică divină!” (11:8), într-un mod asemănător cu cel din Iliada, când Athena i-a oferit lui Diomedes darul de a vedea zeii. Adevărata înfățișare a zeului nu a fost deloc ceea ce își imagina prințul: „Cu ochi și guri nenumărate, cu nenumărate arătări uluitoare, cu nenumărate podoabe, cu nenumărate arme cerești ridicate, purtând ghirlande și veșminte divine, uns cu balsamuri divine, întrupare a tuturor minunilor, zeu fără de sfârșit cu fața în toate părțile. Dacă o mie de sori s-ar ridica deodată pe cer, strălucirea lor ar fi asemenea strălucirii acestui mare suflet. Atunci a văzut fiul lui Pandu întreaga lume fărâmițată la nesfârșit, stând la un loc în trupul zeului zeilor” (11:10-13), „Te văd cu nenumărate brațe, pântece, guri și ochi, pretutindeni formă nesfârșită; nici sfârșitul, nici mijlocul și nici chiar începutul nu ți le văd, Stăpân al Lumii! Formă a Lumii!” (11:16), „Văzându-ți forma ta uluitoare și groaznică, cele trei lumi sunt cutremurate, o, Mare Suflet. Mulțimile de zei se îndreaptă spre tine; unii speriați, cu mâinile împreunate rugător te preamăresc” (11:20-21). Nu doar zeii erau speriați ci și Arjuna, adevărata înfățișare a lui Krșna făcându-l să se cutremure de groază: „Privindu-ți forma ta imensă, cu multe guri și ochi, o, tu cel cu brațul mare, cu multe brațe, coapse și picioare, cu multe pântece, cu mulți colți îngrozitori, lumile sunt cutremurate; la fel și eu” (11:23), „Cutremurat în adâncul ființei mele nu-mi capăt stăpânirea și liniștea” (11:24), „Privind colții tăi îngrozitori și gurile tale ca focul Timpului de Apoi, nu mai știu unde-s zările, nu-mi găsesc loc de apărare; îndurare, Stăpân al zeilor, adăpost al lumii!” (11:25), „Și toți acești fii ai lui Dhrtarastra împreună cu mulțimea regilor pământeni, Bhișma, Drona și fiul lui Suta cu căpeteniile noastre de oști se îndreaptă în grabă spre gurile tale înfiorătoare, cu dinți îngrozitori; unii, prinși între dinți, se văd cu țestele sfărâmate” (11:26-27), „Precum spre flacăra aprinsă fluturii merg în grabă la pieire, așa merge în grabă și omenirea spre gurile tale, la pieire” (11:29), „Spune-mi cine ești tu, formă îngrozitoare?” (11:31), „Văzând cele nemaivăzute încă, sunt înfiorat; mintea mi-e cutremurată de groază; îndurare Stăpân al zeilor, adăpost al lumii! Arată-mi doar forma ta, o, zeule. Cu coroană, cu ghioagă, cu disc în mână, doar așa vreau să te văd; fii iar cu forma ta cu patru brațe, o tu cel cu o mie de brațe, care iei toate formele” (11:45-46). Pentru a-l calma pe bietul Arjuna, Krșna și-a reluat forma umană, pe care o cunoaștem din iconografia indiană. Prințul a fost norocos că a supraviețuit unei asemenea priveliști, probabil și fără traume notabile.
Textul Poimandres din Corpus Hermeticum conține o relatare asemănătoare. Despre zeul Poimandres („Păstorul oamenilor”), Hermes Trismegistos spunea: „după ce a spus aceasta, înfățișarea i s-a preschimbat; și de îndată, cât ai clipi din ochi, toate lucrurile mi s-au dezvăluit. Și am văzut o priveliște nemărginită, toate lucrurile au devenit Lumină, blândă și neînchipuit de plăcută, și eram fermecat cu totul privindu-le” (1:4). La fel ca prințul Arjuna, Hermes s-a speriat de înfățișarea lui Poimandres: „După ce a rostit aceasta, m-a privit multă vreme drept în ochi, până când m-am cutremurat de înfățișarea lui” (1:7).
În Pistis Sophia a gnosticilor, Iesous a avut același efect asupra zeităților când a trecut prin sferele lor. În firmament, „toți arhonții și toate puterile și toți îngerii de acolo au fost cuprinși deodată de tulburare din cauza luminii celei mari pe care o aveam. Aceștia s-au uitat la veșmântul strălucitor de lumină pe care îl purtam și au văzut misterele ce conțin numele lor, și s-au înfricoșat foarte tare (…) Și erau cuprinși de o mare spaimă și erau tulburați foarte tare și proslăveau lăuntrul lăuntrurilor” (capitolul 11). În prima sferă, „toți arhonții și toți cei aflați în sfera aceea s-au tulburat deopotrivă (…) Și s-au tulburat și mai tare și au fost cuprinși de o mare spaimă (…) și au proslăvit cu toții lăuntrul lăuntrurilor, fiind tare înfricoșați și tulburați” (capitolul 12). În cea de-a doua sferă, Soarta, „toți arhonții și toți cei aflați în Soartă s-au tulburat și au căzut de-a valma și erau cuprinși de o mare spaimă văzând lumina cea mare care mă înconjura (…) și au fost cuprinși de o tulburare și mai mare; și au fost cuprinși de o mare înfricoșare (…) s-au închinat înaintea mea și au proslăvit deopotrivă lăuntrul lăuntrurilor, fiind tare înspăimântați și tulburați” (capitolul 13). Când Iesous a ajuns la cei 12 eoni, „toți îngerii eonilor și arhanghelii acestora și arhonții acestora și zeii acestora și stăpânii acestora și puterile acestora și tiranii acestora și puterile acestora și scânteile de lumină ale acestora și luminătorii acestora și cei fără de pereche ai acestora și cei nevăzuți ai acestora și strămoșii acestora și puterile întreite ale acestora m-au văzut strălucind foarte tare și lumina ce mă înconjura nu avea măsură. Și s-au tulburat deopotrivă și au fost cuprinși de o mare spaimă când au văzut lumina cea mare care mă înconjura. Iar marea lor tulburare și marea lor spaimă au ajuns până la tărâmul marelui Strămoș nevăzut și al celor trei mari puteri întreite. Și datorită marii spaime venite din tulburarea lor, marele Strămoș alerga neîncetat dintr-o parte în alta a tărâmului său, el împreună cu cele trei puteri întreite; și ei nu puteau să-și închidă toate tărâmurile lor din cauza înfricoșării celei mari de care fuseseră cuprinși. Și ei au mișcat toți eonii lor deopotrivă și toate sferele lor și toate ordinele lor, fiind înspăimântați și tare tulburați din cauza marii lumini ce mă înconjura” (capitolul 14). „Când toți cei aflați în cei doisprezece eoni au văzut marea Lumină ce mă înconjura, au fost cu toții deopotrivă cuprinși de tulburare și au fugit dintr-o parte în alta în eoni. Și toți eonii și toate cerurile și întreaga lor rânduire s-au tulburat deopotrivă din cauza marii spaime ce i-a cuprins, căci ei nu cunoșteau misterul ce se petrecuse” (capitolul 15). Despre acea lumină care îl înconjura, Iesous spune că era mult mai strălucitoare decât cea pe care o avea pe Pământ „când veșmântul de lumină a venit asupra mea, căci lumea nu putea îndura lumina așa cum era în adevăr, altfel lumea ar fi fost nimicită împreună cu tot ce se afla în ea” (capitolul 14). Această teamă de „lumina” lui Iesous, care a cuprins toate lumile prin care a trecut și divinitățile care le locuiau, este identică cu cea din Bhagavad Gita, provocată de aspectul real al lui Krșna: „Văzându-ți forma ta uluitoare și groaznică, cele trei lumi sunt cutremurate, o, Mare Suflet. Mulțimile de zei se îndreaptă spre tine; unii speriați, cu mâinile împreunate rugător te preamăresc” (11:20-21). Un text egiptean vechi de 1200 de ani, scris în numele sfântului Kirillos din Ierusalim, susține că Iesous avea și capacitatea de a-și schimba înfățișarea: „Evreii i-au spus lui Ioudas: Cum să îl arestăm, pentru că nu are o singură formă, ci își schimbă înfățișarea? Uneori este rumen, uneori este alb, uneori este roșu, uneori are culoarea grâului, uneori este palid precum asceții, uneori este tânăr, uneori este bătrân”. Drept pentru care Ioudas l-a sărutat pe Iesous în grădina Gat Șmanim pentru a-l identifica în fața autorităților romane înainte să își schimbe înfățișarea. Modificarea aspectului său fizic este menționată și în Noul Testament. Când Iesous s-a dus pe un munte însoțit de trei dintre apostolii săi, „s-a schimbat la față, înaintea lor, şi a strălucit fața lui ca soarele, iar veşmintele lui s-au făcut albe ca lumina” (Evanghelia lui Matthaios 17:2), „S-a schimbat la față înaintea lor și veşmintele lui s-au făcut strălucitoare, albe foarte, ca zăpada, cum nu poate înălbi aşa pe pământ înălbitorul” (Evanghelia lui Markos 9:2-3), „Şi pe când se ruga el, chipul feței sale s-a făcut altul şi îmbrăcămintea lui albă strălucind” (Evanghelia lui Loukas 9:29). Și după înviere s-a metamorfozat, fiind de nerecunoscut pentru apostoli. În Evanghelia lui Ioannes, Maria Magdalena „a văzut pe Iesous stând, dar nu ştia că este Iesous”, ea „crezând că este grădinarul” (20:14-15). Când câțiva apostoli s-au dus să pescuiască în Marea Tiberiadei, „Iesous a stat la țărm; dar ucenicii n-au ştiut că este Iesous” (21:4). Iar în Evanghelia lui Loukas, Iesous i-a însoțit pe doi ucenici care mergeau „la un sat care era departe de Ierusalim, ca la şaizeci de stadii, al cărui nume era Emaus”. Aceștia nu l-au recunoscut, deoarece „ochii lor erau ținuți ca să nu-l cunoască”. (24:16). Abia la cină „s-au deschis ochii lor şi l-au cunoscut; şi el s-a făcut nevăzut de ei” (24:31). Iar în capitolul 7 al cărții gnostice Pistis Sophia, Iesous își recunoștea capacitatea de a-și schimba înfățișarea: „Și atunci când am intrat în lume, am mers în mijlocul arhonților sferei și am luat chipul lui Gabriel, Îngerul eonilor, iar arhonții eonilor nu m-au recunoscut, ci au crezut că sunt Îngerul Gabriel”.
În mitologia greacă, Zeus îi apărea cu înfățișare umană uneia dintre iubitele sale, Semeli, mama pământeană a lui Dionysos. Sfătuită de Hera, Semeli i-a cerut regelui zeilor să-i arate adevărata lui înfățișare. Zeus, care jurase pe râul Styx că îi va îndeplini orice dorință, s-a văzut nevoit să accepte, iar Semele a fost arsă complet atunci când i-a văzut aspectul real. În Ieșirea din Vechiul Testament, Moșeh și-a exprimat dorința de a vedea fața zeului său, Yahweh replicându-i: „Fața mea însă nu vei putea s-o vezi, că nu poate vedea omul fața mea și să trăiască” (33:20). Ceea ce este de înțeles, ținând cont de povestea mamei lui Dionysos. Yahweh a găsit totuși o modalitate de a-și mulțumi supusul, arătându-i… spatele: „Când va trece slava mea, te voi ascunde în scobitura stâncii și voi pune mâna mea peste tine până voi trece. Iar când voi ridica mâna mea, tu vei vedea spatele meu, iar fața mea nu o vei vedea!” (33:22-23). Ceea ce nu l-a satisfăcut pe deplin pe Moșeh, dar măcar l-a salvat de la o moarte prin combustie spontană. Și nu putem să nu ne întrebăm din nou dacă este aceasta adevărata înfățișare a zeilor ori este vorba din nou despre o iluzie…
În cartea Encounters, doctorul Edith Fiore descria cazul unei paciente, Victoria, care avea impresia că făpturi invizibile intrau și ieșeau din trupul ei, furându-i „lucruri”. Una a rămas cu ea, încercând să o controleze, iar Victoria simțea nevoia să ducă o permanentă bătălie cu acea entitate pentru a-și putea păstra personalitatea. O altă pacientă, Diane Tai, își amintea de niște răpiri O.Z.N. și se plângea că a fost posedată de făpturi venite din necunoscut. Aceste cazuri au determinat-o pe doctorița Fiore să scrie că „extratereștrii se pot încorpora, temporar sau permanent”. Scriitorul Philip K. Dick declara că, la un moment dat, a fost luat în posesie de „o formă de viață ionizată, atmosferică, electrică, în stare să călătorească prin timp și spațiu după dorință”, stare care a durat patru ani. În cartea Extra-Terrestrials Among Us, George C. Andrews descria povestea doamnei Ida Kannenberg din Hillsboro (Oregon) care, începând din 1940, a avut niște întâlniri stranii. Ea considera că în mintea sa se instalase o prezență care răspundea la numele Hweig, care s-a prezentat ca fiind un trimis al „stăpânilor O.Z.N.-urilor” și care a recunoscut că aceștia posedau mijloacele tehnice pentru a „invada” mințile oamenilor. După spusele lui Hweig, majoritatea „răpirilor” sunt iluzii induse mental de o inteligență superioară. Vizitatorii sunt invizibili și dispun de puteri mult peste tot ce ne-am putea imagina. Pastorul Bob Larson este de părere că Pământul e un obiect de dispută între diferite civilizații nu tocmai binevoitoare, în acest război spiritele răului punând stăpânire pe trupurile unor oameni, spre a domina prin ei anumite grupuri. În UFOs and the Alien Agenda, el era convins că obiectivul extratereștrilor este de natură spirituală și că ei intenționează să abată omenirea de la dreapta credință. „Este clar că o forță sinistră construiește în mod deliberat un nou sistem religios, în pregătirea dominației spirituale asupra lumii”, nota el. Scriitorul Louis Whitley Strieber îi confirmă pastorului ipoteza, el notând în Transformation că un extraterestru i-a mărturisit următoarele: „Noi reciclăm suflete”. Dacă luăm în calcul și miile de cazuri de posedare care nu pot fi puse pe seama unor afecțiuni psihice, aceste relatări dau naștere unei imagini a zeilor / „extratereștrilor” complet diferite de cea care se promovează intens.
Posedările nu ar putea avea loc în cazul unor entități materiale, ca noi. În timpul unor ședințe de clarviziune, sociologul și profesorul de politologie Courtney Brown s-a văzut transpus pe un tărâm îndepărtat, într-o clădire imensă, sediul Federației Galactice, o organizație a unei lumi invizibile, eterice, transcendente, o organizație de pe celălalt tărâm. Aceste spirite, pe care le considerăm extratereștri de pe alte planete, petrec în lumea materială un timp limitat, după care se întorc în perenele sfere astrale. O ființă din acea lume i-a spus: „Ființele fizice nu ar fi în stare să coordoneze Galaxia”. I s-a spus și că locuitorii lumilor care fac parte din Federația Galactică există în permanență, simultan, și în lumea fizică, și în cea transcedentală. În cartea Abduction: Human Encounters with Aliens din 1994, profesorul John Mack descria cazul unuia dintre pacienții săi pe care l-a examinat în 1992, numit convențional Peter, care afirma că „extratereștrii” care l-au răpit l-au asigurat că, în esența lor, sunt spirite fără formă. Un alt pacient spunea sub hipnoză că, atunci când a fost răpit, i s-a transmis că Pământul face obiectul unor dispute între diferite forțe „din tot Universul” (idee asemănătoare cu cea a pastorului Bob Larson), extratereștrii recunoscându-i că aveau o altă natură, diferită de a noastră, fără formă, ceea ce ne-ar putea determina să-i considerăm lipsiți de viață.
Multe relatări despre presupuse întâlniri cu extratereștri conțin afirmații de genul: „timpul nostru este altfel” sau „noi trăim concomitent trecutul, prezentul și viitorul”, ceea ce nu ar fi posibil în cazul unei lumi tridimensionale, care este nevoită să se supună legilor fizicii. Prin urmare, locul de proveniență al „extratereștrilor” nu poate fi sub nicio formă o altă planetă. Ființe imateriale, care au nevoie de corpuri pentru a supraviețui în lumea noastră tridimensională (ceea ce explică posedările), nu pot veni decât dintr-o lume imaterială. Concluzie la care au ajuns destui cercetători. Pentru Courtney Brown Federația Galactică este o organizație a unei lumi invizibile, eterice, transcendente, de pe celălalt tărâm. Fiul de patru ani al lui David Palladin spunea că a fost răpit cu un O.Z.N. de niște ființe interdimensionale din Confederația Kantariană, care își aveau originea în afara Universului nostru. Astronomul Raymond Fowler afirma că O.Z.N.-urile „vin de acolo unde noi vom merge după moarte”. Încă din 1950, ocultistul N. Meadne Layne din California opina că O.Z.N.-urile și ocupanții lor nu vin de pe alte planete, ci dintr-o altă stare a realității, pe care a numit-o Etheria, care ne înconjoară din toate părțile, deși este invizibilă. În 1969, astrofizicianul francez Jacques Vallée scria și el despre Magonia, o țară îndepărtată din ceruri, un soi de univers paralel care coexistă cu al nostru. În cartea Abduction: Human Encounters with Aliens din 1994, a profesorului John E. Mack, Sara de 28 de ani și-a amintit sub hipnoză de „ființe de lumină” dar și de entități mici, întunecate. Ocultistul Stanislas de Guaita scria în 1897 că fantomele și spiritele care bântuie lumea noastră „sunt simulacre care vin din astral (…) sunt îngerii sau demonii legendari (…) Astralul este un agent variabil și convertibil”. Tot el preciza: „Manifestările fugare ale invizibilului (apariția unor viețuitoare, ectoplasme, entități diverse etc.) NU AU NICIO EXISTENȚĂ FIZICĂ, nici virtualitate astrală: acestea sunt miraje, măști, rezultând dintr-un compromis anormal dintre două clase ale realității (…) Cea mai importantă poartă de comunicare între lumea astrală și lumea fizică este SUFLETUL”. În As It Was din 1976, Cyril Henry Hoskins spunea că spiritul unui lama tibetan, Lobsang I, a fost mutat în corpul său de niște ființe care i-au extras din zona cefei o micuță „coardă de argint”, înlocuind-o cu cea a tibetanului. Hoskins mai spunea și că într-o realitate paralelă există niște ființe numite „Grădinarii Pământului”, care uneori aleg indivizi cărora le extrag coardele de argint, pe care le înlocuiesc cu cele ale unor „grădinari”. În aceeași carte a profesorului John E. Mack, psihoterapeutul Joe a pomenit sub hipnoză de „un fir de aur care unește laolaltă tot ce e viu… el te hrănește”, asemănător cu „coarda de argint” a lui Cyril Henry Hoskins. În Roma antică, „firul de aur” era considerat o „șuviță de păr bălai”, pe care zeița Proserpina o smulgea celui care deceda pentru a-i dezlega sufletul de trup. De exemplu, în Eneida lui Publius Vergilius Maro, Iunona a trimis-o pe Iris „să-i dezlege sufletul din cătușele trupului” reginei cartagineze Dido, căreia „Proserpina nu-i smulsese încă șuvița de păr bălai și nici nu-i închinase capul zeului infernului” deoarece „nu pierea de o moarte bună ci înainte de vreme, din pricina unei patimi neașteptate”; Iris „cu dreapta îi tăie șuvița; odată cu ea căldura vieții i se risipi (reginei – n.a.) și sufletul îi zbură în văzduh”.
Zei, extratereștri, îngeri, demoni, spirite… Cu toții reprezintă aceleași entități, de natură imaterială, prezente pe planeta noastră dintotdeauna, aici unde au fost exilate, după cum susțin multe religii ale lumii. Fiind entități imateriale, locul lor de baștină nu poate fi unul tridimensional, prin urmare nu pot proveni decât dintr-o lume imaterială, așa cum reiese din cercetările celor care refuză să accepte varianta oficială a vizitatorilor de pe alte planete. Culturile tribale, pe care le considerăm pe nedrept inferioare, numesc aceste entități „spirite”. Șamanii efectuează călătorii în lumea spiritelor (adesea sub influența unor substanțe halucinogene) asemănătoare călătoriilor prin clarviziune. Unii chiar le permit acestor spirite să le folosească trupurile pentru scurte perioade de timp, ca mulțumire pentru informațiile împărtășite. Argumente în favoarea acestei ipoteze sunt destule, însă prea puțin promovate de cei care vor să credem că suntem vizitați de ființe de pe alte planete. Iată câteva dintre ele:
– O.Z.N.-urile efectuează de multe ori mișcări ciudate, ignorând legile fizicii, ceea ce ar fi imposibil pentru niște obiecte materiale. Cel mai probabil sunt iluziile amintite de unii contactați și de vechile religii, ori induse observatorilor umani prin manipulare psihică, ori holograme.
– Ocultiștii susțin că de multe ori spiritele apar în lumea noastră sub forma unor sfere, aceeași formă pe care o au multe O.Z.N.-uri, în special celebrele „Foo Fighters” din al Doilea Război Mondial.
– Extratereștrii susțin că vin de pe planete aflate la distanțe enorme, pe care materia nu le-ar putea străbate decât în mii sau chiar milioane de ani. Mărirea vitezei pentru a se micșora timpul de deplasare este posibilă doar până la un anumit punct, care odată depășit duce la dezintegrarea materiei. Chiar dacă un obiect ar reuși să depășească viteza luminii fără a se dezintegra ar călători în timp, conform fizicienilor, adică s-ar produce un paradox, ținând cont că ar ajunge la destinație înainte de a pleca. Ceea ce este imposibil.
– Centura de radiații Van Allen, care înconjoară Pământul, nu permite trecerea niciunui organism viu prin ea. Formată din trei straturi (primul aflat între 1000 și 6000 kilometri altitudine, al doilea la o înălțime de peste 7000 kilometri și al treilea între 15.000 și 25.000 kilometri altitudine), este compusă în special din protoni de mare energie (10-200 megaelectronvolți), electroni de mare energie (1-200 kiloelectronvolți) și chiar antimaterie. Din 1962, centura Van Allen este acompaniată de o altă centură, care are radiații mult mai periculoase, creată artificial de armata Statelor Unite prin explozia a 1,4 megatone de T.N.T. la 400 de kilometri deasupra Pământului. În 2002 centura artificială era de 25 de ori mai periculoasă decât cea naturală. Într-un interviu acordat în 1994 jurnalistei Sheena McDonald, șeful N.A.S.A., Dan Godlin, a recunoscut că omenirea nu se poate aventura în spațiu mai mult de 400 de kilometri, până nu va găsi o modalitate de a traversa centura de radiații mortale. „Electronii de radiații pot penetra diverse materiale, inclusiv costumele de astronauți și pot trece prin pereții navelor spațiale”, relata postul de televiziune CNN. Cum nimic viu nu poate supraviețui trecerii prin centura Van Allen, sub nicio formă planeta noastră nu poate fi vizitată de extratereștri veniți din spațiul cosmic.
– Până în secolul trecut, aceste entități erau considerate spirite, mai ales sub influența ocultismului secolelor XVIII-XIX. Odată cu dezvoltarea literaturii science-fiction, vechile spirite s-au transformat în ființe de pe alte planete. Un bun exemplu îl reprezintă Lam, unul dintre spiritele cu care ocultistul Aliester Crowley a intrat în contact în 1918, o creatură mică de statură cu un cap foarte mare. Câteva decenii mai târziu, aceste făpturi au devenit binecunoscuții extratereștri cenușii. Implementarea masivă a ipotezei extratereștrilor s-a realizat prin Lab 9, un program secret al C.I.A.-ului, care a creat nouă entități așa-zis extraterestre. Lab 9 a atras o mulțime de oameni importanți, care au promovat prin diverse mijloace informațiile primite de la cele nouă entități, fără să-și dea seama că nu fac decât jocul C.I.A.-ului.
Se observă cu ochiul liber că „extratereștrii” mint atunci când vine vorba despre natura lor, despre locul lor de proveniență și despre scopul prezenței lor pe Terra. De asemenea, își fac apariția îndeosebi noaptea, la adăpostul întunericului. Nu apar în public, doar aleg pe ascuns câteva persoane pentru răpiri, experimente sau mesaje de multe ori profetice. Deși s-au încercat destule explicații pentru acest comportament, niciuna nu este destul de satisfăcătoare. Cert este doar că vizitatorii nu vor ca omenirea să cunoască adevărul despre ei, ci doar să fie conștientă de prezența lor. Adepții acestor „extratereștri”, cuprinși în acea grupare secretă care are ca scop înrobirea omenirii prin orice mijloc, promovează intens ipoteza vizitatorilor de pe alte planete, în timp ce se îndeletnicesc cu ritualuri antice de invocare a vechilor spirite. Prin urmare, nu fac decât să protejeze identitatea zeilor lor, inducând omenirea pe o pistă falsă, pentru a o îndepărta de adevăr. Însă, după cum spunea Evanghelia lui Thomas, „nu-i nimic ascuns care să nu iasă la lumină”. Pentru a afla cine sau ce sunt zeii cu adevărat, locul lor de proveniență dar și motivul real pentru care au fost exilați pe Pământ, trebuie să călătorim mult în trecut, până la originea Universului.
Cartea „Secretele zeilor” de Claudiu-Gilian Chircu, în format pdf, poate fi achiziționată de aici: https://gumroad.com/l/secretelezeilor.
