La aproximativ 700 de metri de centrul orașului Atena și la jumătate de kilometru de dealul Acropole se găsesc ruinele templului lui Zeus Olimpianul, cândva cel mai mare lăcaș de cult din Grecia. A fost ridicat pe locul unui templu construit de tiranul Peisistratus în jurul anului 550 î.e.n., demolat după moartea sa. Hippias și Hipparchos, fiii lui Peisistratus, au început în jurul anului 520 î.e.n. ridicarea templului colosal, care trebuia să întreacă în măreție toate templele din Grecia antică. Lucrările au fost sistate în 510 î.e.n., odată cu înlăturarea tiraniei și expulzarea lui Hippias. În acel moment, doar platforma și câteva elemente ale coloanelor erau construite. În perioada democrației ateniene, templul neterminat a servit ca exemplu al aroganței tiranilor. Filosoful Aristotel considera că templul era dovada faptului că tiranii obligau poporul să muncească din greu pentru stat, nelăsându-i timp, energie și mijloace să se revolte. Abia după 336 de ani s-a reluat construcția templului, în 174 î.e.n., la ordinul regelui seleucid Antioh al IV-lea Epifanes, care se considera încarnarea lui Zeus. Lucrările s-au oprit după zece ani, la moartea regelui, templul fiind în acel moment construit doar pe jumătate. A fost distrus parțial în 86 î.e.n., când generalul roman Lucius Cornelius Sulla a jefuit Atena și a dus la Roma câteva coloane neterminate, pe care le-a folosit la refacerea templului lui Jupiter Optimus Maximus de pe Capitoliu. În timpul primului împărat roman, Octavian Augustus, s-a încercat o restaurare a templului atenian, însă proiectul a fost finalizat abia la ordinul împăratului Hadrian, în secolul al doilea, după aproximativ 638 de ani de la începerea lui. Templul lui Zeus Olimpianul a suferit distrugeri semnificative în timpul invaziei herulilor din anul 267 și a fost complet abandonat în 425, când împăratul creștin Teodosie al II-lea a interzis venerarea vechilor zei ai grecilor și romanilor. O mare parte dintre pietrele templului au fost încorporate într-o bazilică construită în apropiere prin secolul V sau VI. De-a lungul veacurilor, templul a reprezentat o sursă de materiale de construcție pentru casele și bisericile Atenei medievale. La sfârșitul perioadei bizantine era distrus aproape în totalitate, arheologul italian Ciriaco din Ancona găsind în 1436 doar 21 dintre cele 104 de coloane. În 1759, Mustafa Agha Tzistarakis, guvernatorul otoman al Atenei, a distrus o coloană cu praf de pușcă, având nevoie de marmură pentru a construi o moschee. În acea perioadă, grecii numeau templul „Palatul lui Hadrian”, iar otomanii „Palatul lui Belkis” (regina din Saba, una dintre soțiile miticului rege Solomon). În prezent, din mărețul templu se mai găsesc doar 15 coloane în picioare și una prăbușită de o furtună în 1852. Pe 21 ianuarie 2007, aici a avut loc o ceremonie în onoarea lui Zeus, organizată de Ellinais sau Sfânta Asociație a Credincioșilor Religiei Antice Grecești, grupare care și-a câștigat în instanță recunoașterea credinței ca religie oficială.
Eu am vizitat templul în decembrie 2019, la apus, supravegheat îndeaproape de norii de ploaie ai lui Zeus. Pe care i-a îndepărtat până la plecarea mea, probabil când s-a convins că nu fac nicio prostie în templul lui. Sau pentru a sta mai bine cu ochii pe mine. E de aplaudat lipsa lui de încredere, dar am fost cuminte. În special pentru că era ora închiderii iar paznicii mișunau pe acolo pentru a goni turiștii întârziați. Am vrut să le spun că în acel loc nu recunosc nicio autoritate în afara celei ale lui Zeus, dar m-am abținut într-un moment de inspirație maximă. Pentru că păreau foarte hotărâți să plece acasă și să elimine cât mai brutal orice piedică din calea acestui țel. Cum nu am apucături de kamikaze, am ales să nu fiu eu acea piedică. Data viitoare, nu plec de acolo decât gonit de Zeus! Dacă va mai fi o dată viitoare…
Ruine din preajma templului:
Templul lui Apollo Delphinium:
Poarta lui Hadrian văzută de lângă templul lui Zeus:
Dealul Acropole văzut de lângă templul lui Zeus:
Templul lui Zeus văzut de pe Acropole:
Un selfie cu templul. Cu fața serioasă, ca să vadă Zeus că nu stau la glume cu el:
Dacă tot am ajuns acolo, nu puteam să nu-mi iau un suvenir. Nu e frumos să pleci din casa omului cu mâna goală, darămite din cea a unui zeu. Așa să-mi ajute DumneZeus!
Lasă un răspuns