Există o modă pe Facebook, care mă disperă: cea a provocărilor. Dacă le-am evitat pe toate până la un moment dat, pe una n-am putut să o fentez. Așa că m-am trezit într-o zi provocat să numesc zece cărți care mi-au marcat existența și, bineînțeles, am refuzat să intru în joc. În primul rând, pentru că nu mă pasionează niciun fel de curent la modă, indiferent dacă vorbim despre Harlem Shake, Ice Bucket Challenge sau chestia asta. În al doilea, deoarece această provocare îmi pare inutilă. Cu ce ajută existența acestui curent? Ăia cu gheața măcar încearcă să strângă niște bani. Aici ce încercăm să facem? Să ne lăudăm că citim? Să arătăm că suntem mai inteligenți decât cei care își toarnă găleți cu gheață în freză? Sau să ne umplem timpul tastând titluri de cărți cât așteptăm vieți la Candy Crush? Ce va schimba provocarea asta dacă va ajunge la modă? Își vor face pițipoancele de acum înainte selfie-uri în biblioteci, în loc de băi, pentru că au văzut topurile ăstea de câte zece cărți? Nu se vor mai crăci pe paturi / mese de bar / sobe de teracotă, ci pe teancuri de cărți? Nu se vor mai fotografia cu boturile încordate sau cu decolteuri la vedere, ci cu ochelari pe nas, câte un creion în gură și fum ieșit din urechi? Tabloidele nu vor mai prezenta nimicuri din viețile plictisitoare ale vedetelor la fel de plictisitoare, ci recenzii la cărțile ăstea? Vor lua bac-ul mai mult de 22% dintre absolvenții de liceu pentru că brusc li se va deschide apetitul pentru citit? Manelele vor conține doar versuri de Eminescu, Arghezi sau Topârceanu? Iar mamele cocălarilor vor fi satisfăcute, pentru că vor primi în sfârșit câte o cratimă?
Pentru cine n-a înțeles refuzul meu de a participa la această provocare, am un răspuns mai simplu: n-am citit până acum decât cărți poștale, de joc, de credit, de Tarot, de vizită, de colorat sau de bucate. Și asta cu greu, pentru că nici măcar nu știu să citesc. Singura cultură cu care sunt familiarizat e cea de cartofi, cu care îmi umplu timpul liber. Nu țin cărți în casă decât pentru a arunca cu ele după țânțari, membri ai familiei sau martori de-ai lui Iehova care îmi apar ocazional la geam. Uneori le mai folosesc pentru a sparge pe ele nuci, pepeni și borcane. Pe cele mai groase mă urc pentru a părea mai înalt atunci când îmi fac selfie-uri în baie (în cadă, în chiuvetă sau pe WC). Paginile lor îmi sunt și mai utile, deoarece din ele îmi fac cornete în care îmi țin semințele de care nu mă despart sub nicio formă. Din păcate, paginilea astea nu pot înlocui hârtia igienică, deoarece cam zgârie… În rest, nu văd rostul cărților, pentru care sunt uciși într-un mod barbar atâția copaci nevinovați în fiecare an, eu neavând răbdare să citesc nici măcar SMS-urile mai lungi decât „cf? ejti bn?”. Ba cred că am și alergie la tuș, cerneală sau smoală, chestia aia neagră cu care sunt scrise literele de obicei în cărți… Luați-vă cărțile și băgați-vi-le în materia cenușie, că eu am tone de shaorma de îngurgitat, găleți cu gheață de turnat, manele de ascultat, telenovele de vizionat, selfie-uri sexoase de realizat și pițipoance de agățat, semințe de decojit, pirande de iubit și Armani de mirosit, valoare de etalat și invidie de creat, maneliști de admirat și rockeri de înjurat, iarbă de fumat și prafuri de inhalat, păcănele de păcănit și euroi de învârtit… Ooooooooooooooooooooooooooooooof, viața meaaaaaa… Scuze, veața…
Ca să nu fiu chiar întotdeauna cel care strică distracția oamenilor, și ca să mă simt și eu măcar puțin „trendy, fancy, cool”, nu o să opresc jocul la mine, însă îi schimb puțin regulile. Provoc pe toată lumea să citească un manual de fizică cuantică, cartea tehnică a unui tractor, „Mahabharata” în sanscrită, „Biblia” de la coadă la cap, „Coranul” cu voce tare și cu accent arab în fața Ambasadei Statelor Unite, o carte horror într-o noapte în cimitir și „50 Shades of Gray” babelor întâlnite în autobuze. Dacă veți face toate astea, veți trece la nivelul 2 (nu știu care e, dar am timp să mă gândesc până termină toată lumea). Dacă nu… nu se va întâmpla nimic, pentru că e o provocare cretină.