La vreun an de când a ajuns Iohannis președintele țării, Andrei Gheorghe de la Pro Fm a lansat pe Facebook următoarea provocare, din cauza obiceiului neamțului de a sta mai mult prin vacanțe în străinătate decât în țară:
„Provocare adresată credincioșilor de un ateu: E cineva care poate să’mi demonstreze existența lui Iohannis?”
N-am putut să mă abțin să nu răspund provocării, pentru că mă mâncau tare buricele degetelor. Așa că mi-am dat cu părerea în halul următor:
Of, ateii ăștia… Unii spun că au avut cu El întâlniri de gradul III, unii că le-a apărut în vis, unii că i-au auzit vocea care le comanda să meargă la vot iar alții că le-a apărut chipul Lui în trunchiuri de copaci, în cartofi și pe hârtie igienică. Oamenii de știință consideră că Iohannis nu este un personaj real, ci doar un concept metafizic, născut în subconștientul colectiv datorită nevoii de a înțelege cum funcționează lucrurile în România. Pentru oamenii simpli, din popor, El este cât se poate de real, existând în înălțimile palatului Cotroceni, de unde ne veghează pe fiecare în parte. Ce nu înțeleg românii, mai ales ateii, e că Iohannis nu trebuie perceput cu cele cinci simțuri (sau șase pentru unii ori fără număr pentru alții) ale trupului, ci simțit cu sufletul. Mintea umană nu îi poate cuprinde măreția; doar inima o poate face. Pentru că încurcate sunt căile Lui, El nu trebuie înțeles, ci doar iubit. În acest caz, mai mult decât în altele, trebuie să ne ghidăm după deviza „crede și nu cerceta nici măcar penal”. El este omniscient și mai mult omnipotent decât potent (altfel probabil ar fi avut copii). Deoarece este și omniprezent, se află în toate locurile în același timp; din acest motiv neputând fi văzut doar într-unul singur. O dovadă a existenței Lui o reprezintă cele două cărți pe care le-a scris cu propriul său deget, la fel ca Yahweh pe pietrele lui Moise, testamente care vor fi cuprinse într-una ce va deveni cartea de căpătâi a neamului nostru și care se va numi „Bâlbâia”. Cine are nevoie de alte dovezi poate arunca o privire în jur pentru a-l simți; faptul că nu s-a schimbat nimic în România e cea mai bună dovadă că El există și ne ocrotește (puteam să o ducem și mai rău, dacă e să fim sinceri). În acest ceas de cumpănă al neamului nostru, când ni se pare că Domnul ne-a părăsit, trebuie să credem în El orbește și să-i adresăm în taină numeroase rugăciuni. Cât mai rar, ca să le poată înțelege… Și trebuie neapărat să renunțăm la a-l mai judeca, până nu ne trimite DNA-ul pe cap. În 2014, la alegeri, a coborât printre noi pentru a ne scăpa de maleficul Ponta, iar noi vrem acum să îl crucificăm? Ne-a dat liberul arbitru la urne iar noi ne plângem? Nu ne convenea că pe ăla dinainte îl vedeam prea des, iar pe ăsta că îl vedem prea rar? Rușine să ne fie, neam păcătos și nerecunoscător! Iartă-ne, Doamne Iohannis, că nu știm ce facem! Și ne izbăvește de Ponta cel rău acum și pururea și-n vecii vecilor! Amin și Klaus ajută!
PS: Dacă președintele este Tatăl nostru iar patria e Mama, Ponta e vărul handicapat de la țară, născut dintr-un incest făcut la beție după o bătaie și o alergare cu toporul în jurul curții?
Nici așa n-am reușit să-l scap pe Gheorghe de ateism, ceea ce înseamnă că avea nevoie de o exorcizare sănătoasă. Poate și de o lapidare, dar mai bine păstrăm pietrele pentru președintele nostru. Dacă s-o mai întoarce vreodată din vacanțe.
Lasă un răspuns