Epoca de Piatră. Linia temporală Gamma (două zile mai târziu)
.
Urletul îndepărtat al unui velociraptor îl trezi brusc pe Greuceanu, cu o durere de cap mai cruntă decât cea de după o noapte de băut țuică de pufoaică în „Drojdierul mocangiu”, bodega sa preferată de acasă. Încercă să se ridice brusc, dar lovi cu capul un plafon improvizat din crengi și oase legate cu liane groase cât brațul unui copil anemic. Sau cât un picior al calului năzdrăvan, că nu e mare diferență.
– Ce muma Tălpii… mormăi el frecându-și creștetul capului pentru a-și calma durerea, în timp ce realiza că se afla într-o cușcă primitivă. Talibane, mai trăiești?
Alături de el, pacifistul semiarab sforăia liniștit, ghemuit ca un pisoi proaspăt hrănit, aparent neafectat de situația delicată în care se găseau. Greuceanu îl zgâlțâi fără milă și îi dădu și o palmă peste turban din obișnuință.
– Nu dați, mă, că scot centura cu lumânări parfumate la voi! strigă Harap-Alb și sări în picioare, lovindu-se și el de tavanul cuștii. Au! Suntem prinși, nu-i așa?
– Nu, boss, suntem la o orgie tantrică pentru a descoperi extazul spiritual și am ajuns primii, pufni Greuceanu. Normal că suntem prinși, geniule dereglat! Troglodiții lui Cain ne-au capturat când încercam să ne furișăm în tabăra lor pentru a-l găsi pe lesbian. Și asta doar din cauza ta, că trebuia să îți reciți mantrele cu voce tare exact atunci!
– Păi trebuie la ore fixe, ca pastilele, altfel nu au efect, se apără semiarabul.
– Să vezi ce bucăți în freză o să-ți dau eu la ore fixe, ca să aibă și mai mult efect…
Un pâsâit discret le întrerupse dialogul prietenesc înainte să se transforme într-o chelfăneală la fel de prietenească. Greuceanu se întoarse și rămase cu o înjurătură neterminată în gura căscată de uimire. În jurul cuștii lor, într-o încăpere improvizată, o mulțime de femei preistorice, cu mustăți stufoase pe post de sprâncene și coafuri ca baloții de paie, îi priveau curioase. Printre ele, un bărbat cu o frumusețe aproape feminină și o floare prinsă în păr le făcea semne disperate. Obscene, dar disperate.
– Dublu F, tu ești? se miră Harap-Alb, îngustându-și ochii pentru a se asigura că nu era din nou victima unei halucinații.
– Chiar eu, în direct și în reluare simultan! confirmă Făt-Frumos aranjându-și grațios pletele aurii. Dar vorbiți mai încet, că se trezesc paznicii. Și devin cam agresivi când le este întrerupt somnul. Știu din proprie experiență, nu e nevoie să îi întrebați, că am vrut într-o noapte să merg la toaletă și nu vreți să știți ce a urmat.
Greuceanu se apropie de marginea cuștii, fixându-l amenințător cu privirea.
– Unde e cheia mașinii, fătălăule? mârâi el scrâșnind din dinți. De ce nu i-ai lăsat-o gloabei?
– Ca să nu fugă fără mine! se apără Făt-Frumos netezindu-și instinctiv floarea din păr. Dar are una de rezervă, iar pe aia n-a vrut să mi-o dea nici măcar forțat. De unde crezi că am mușcăturile astea pe mână?
Își suflecă mâneca pentru a le arăta vreo trei duzini de urme de dinți cabalini imprimate pe antebraț. Câte patru dinți la fiecare urmă, dar prea puțin contează asta, pentru că știți deja vorba cu calul de dar.
– Deci ne-a păcălit mârțoaga aia blestemată! tună matahala și primi imediat o lumânare parfumată în gură pentru a păstra liniștea. O mestecă rapid, pentru că nu mai mâncase de ceva timp, și îi scuipă semiarabului fitilul în față. Aprins. De la arsurile stomacale.
– Deci ce e cu voi aici? șopti Făt-Frumos privindu-i cu ochii mari ca două nuci de cocos. Să nu-mi ziceți că ați venit să mă salvați.
– Nu, bă, am venit după cheie, boscorodi Greuceanu. Mă rog, și să te salvăm dacă mai avem timp. Ce, nu-ți convine?
– Ați făcut o treabă excelentă, pentru că deja mă simt salvat, replică sarcastic Fătul, cu mâinile în șold ca o țață ofuscată.
– Vezi, Binladene, că nu trebuia să-i sărim în ajutor? răbufni obezul. Ți-am zis că ăsta nu știe să aprecieze o faptă bună. Bă lesbianule, nu te-a învățat mumă-ta că gestul contează? Data viitoare să te salvezi singur, că eu nu mai mișc un deget pentru tine.
– Păi nu m-ați salvat din moment ce sunteți închiși în cușcă, remarcă Făt-Frumos.
– Poate ți-am salvat sufletul păcătos din iluzia materială a Matrixului gușterian, interveni Harap-Alb solemn, aprinzând un bețișor parfumat. Și ce contează că suntem în cușcă? Mintea noastră e singura închisoare care contează, din care ne putem elibera doar deschizându-ne larg chakrele porții cunoașterii ancestrale.
– Nu, eu zic că e mai tare cușca, concluzionă Fătul după câteva clipe de gândire, iar femeile începură să bată din palme aprobator.
– Bă, lăsați prostiile și haideți să scăpăm de aici! îi luă Greuceanu la rost. Fătălăule, scoate-ți din floacă o agrafă și descuie ușa, că rup gratiile ăstea cu tine!
– N-am nicio agrafă, că înainte să plecăm am preferat o coafură mai lejeră, cu părul despletit și pulverizat puțin cu ulei de jojoba și apă de rozmarin, veni răspunsul.
– Ți-l smulg cu tot cu scalp și te bat cu el peste chelie până-ți sare toată jojoba dacă nu deschizi ușa acum! tună matahala și întinse mâna spre gâtul lui, însă Făt-Frumos se feri cu o agilitate nebănuită.
– Dacă sunteți nesimțiți și încercați să mă faceți de râs în fața iubitelor mele, atunci rămâneți aici până învățați să vă comportați, se îmbufnă Fătul și dădu să se întoarcă lângă femeile preistorice care le urmăreau dialogul cu maxim interes, neavând telenovele în Epoca de Piatră.
– În fața cui, mă? se miră Greuceanu. Feministule, cine-s ăstea?
– În primul rând, formula corectă de adresare e „bre căpitane”, nu „feministule”, „fătălăule” sau „vaginificatule”, pufni Făt-Frumos pe un ton care se dorea ferm, însă a ieșit taman pe dos.
– Ai uitat de „lesbianule”, îi aminti Harap-Alb.
– Așa, și fără „lesbian”, completă Fătul. Să nu ne uităm gradele, că puțin respect nu strică.
Greuceanu trase adânc aer în piept pentru a-și potoli impulsul de a-l strânge de gât, luă o lumânare din centura semiarabului, o privi lung, o buși de pământ, o călcă bine în picioare, apoi spuse calm, cu un zâmbet fals pe chip, deși scotea fum pe nări:
– Bine, bă căpitane, voi încerca să mă adresez baștanului de tine cu respectul cuvenit valorii gradului de boss pe care ți l-ai atribuit singur. Deci ai bunăvoința de a-mi răspunde la întrebarea de mai înainte, când te-am întrebat ce e cu muierile ăstea?
– Sigur, bre locotenente, te voi informa despre situația de față cu mare drag, zâmbi Făt-Frumos umflându-se în pene. Deci doamnele aici de față sunt din tribul lui Abel și au fost răpite la fel ca mine.
Femeile din spatele lui începură să fluture energic din mâini și din picioare, pentru a se înțelege că era vorba despre ele.
– De ce au fost răpite? întrebă Harap-Alb.
– Pentru a munci, veni răspunsul. Construiesc o piramidă peste un vulcan toată ziua, când bărbații din tribul lui Cain sunt la vânătoare. De asta au fost răpite.
– Dar muierile din tribul lui Cain ce fac? vru să știe Greuceanu ridicând o sprânceană. Sau ăștia n-au, că la ei e homotecă? Mă rog, gayotecă, să nu fiu acuzat de discriminare rasială.
– Muierile din tribul răpitorilor le păzesc pe doamnele răpite cât sunt bărbații la vânătoare, explică Fătul. Le mai și biciuiesc ca să lucreze mai repede. Muncile sunt împărțite aici, fiecare cu treaba lui.
O tentativă de femeie din spate lui, cu mandibula de forma unei nicovale, își scărpină agale burta și râgâi aprobator.
– Dar tu ce cauți aici dacă ăștia răpesc numai muieri? se miră semiarabul. Mă rog, aparente muieri…
Făt-Frumos tuși ușor, își aranjă floarea din păr și spuse cu o ușoară jenă în glas:
– Păi… cum să vă zic ca să nu înțelegeți greșit? A fost o mică neînțelegere. Se pare că, din cauza aspectului meu extrem de atrăgător, ăia m-au confundat cu o muiere, așa că m-au răpit și pe mine. Am încercat să le explic că sunt bărbat, dar nu m-au crezut. Așa că m-au lăsat să stau cu muierile și mă obligă să muncesc ca muierile. Știu, pare greu de crezut, dar v-am zis de multe ori că frumusețea e și un blestem uneori, nu doar o binecuvântare.
Femeile din fundal încuviințară în cor, sugerând că s-au lovit adesea de blestemul frumuseții. Ceea ce îi provocă semiarabului o grimasă sinceră, pe care nu se obosi să o ascundă.
– Deci până și ăștia te-au confundat cu o muiere, dar tu te-ai supărat pe mine că te-am numit „fătălău” și „lesbian”, își apostrofă Greuceanu prietenul efeminat. Vezi, bă căpitane, de ce nu ne mai facem bine ca nație?
– Nu, de ce nu ne mai facem bine? vru să știe Harap-Alb.
Matahala îl ignoră și ceru continuarea poveștii.
– Păi atât, răspunse Făt-Frumos ridicând din umeri ca un cetățean turmentat întrebat cu cine votează. Ce altceva vrei să mai zic? Asta fac de când m-au adus aici. Muncesc la piramida aia în fiecare zi, de la răsărit la apus. Și nici măcar nu-mi plătesc orele suplimentare, asta e mai grav! De carte de muncă nu mai zic…
– De ce vă pun să construiți o piramidă peste un vulcan? întrebă semiarabul.
– De unde să știu eu? se burzului Fătul încrucișându-și brațele dramatic. Ordinele se execută, nu se discută, ceea ce ar trebui să știe toată lumea, mai ales cea de față. Deci fac ce mi se cere, fără comentarii! Bine, în primul rând pentru că dau ălea cu biciul fără milă, dar în al doilea pentru că trebuie!
– Nu asta, interveni în discuție cea mai în vârstă dintre femei, pe nume Lilith. Cain ia ordine de la ființă puternică din cer. Ființa vrea piramidă peste munte de foc, Cain face ce zice ființa puternică.
– Lucifer! se sperie Harap-Alb tremurând din toate încheieturile ca o frunză veștejită în fața unui uragan. Doar a zis plodul ăla că e aici! Universule, apără-ne de inamicul omenirii și îți promit că nu voi mai întârzia la nicio ședință de yoga cu părinții…
– Nu mai cobi, bă, îl luă Greuceanu la rost pocnindu-și degetele, că ai gura pocită și se întâmplă mereu ce zici.
– Nu e din cauza lui, chiar l-am văzut pe Lucifer aici, anunță Făt-Frumos în timp ce își așeza pe creștet o cunună din crenguțe împletite.
– Vezi ce ai făcut, talibane? se burzului matahala și pocni semiarabul peste turban, încât îl întoarse pe dos. Ți-am zis să nu mai cobești, dar n-ai putut să te abții!
– Scuze, n-am vrut! se tângui Harap-Alb. Dacă știam, nu ziceam!
– Nu vina la el, ființa puternică venit aici multe răsărituri înainte, interveni Lilith făcând gesturi largi cu mâinile, ca un povestitor bătrân la o șezătoare.
– Mamaie, tu nu te băga, că-ți iau pensia și te las nemâncată luna asta, mârâi matahala.
– Bă, nu te lua de ea, că… nu știu ce-ți fac! sări Făt-Frumos în apărarea ei încordându-se.
– I-auzi! se miră Greuceanu. S-au umflat conservele în ăsta! Ce-mi faci, fătălăule?
– Nu știu, abia am zis asta, replică Fătul și se întoarse spre femei. Nu am zis deja, fetelor, că nu știu?
Femeile încuviințară în cor și îi arătară huidumei în sincron degetul mijlociu, una chiar fluturându-l ca pe o torță olimpică. Un gest mai mult ca sigur învățat de la Făt-Frumos pentru că trebuia să-și lase și el amprenta cumva în evoluția omenirii, deși nu e chiar cea mai fericită amprentă pe care o putea găsi. Greuceanu se încruntă și îi șopti Fătului:
– Ești șmecher cu gașca de gagici lângă tine, dar o să rămâi tu cândva singur și o să vedem atunci cât sânge ai în instalație. Mai ales când o să te las fără instalație.
– N-aș crede că rămân singur, pentru că le iau cu mine, veni răspunsul.
– Unde, mă? se miră matahala.
– Acasă, unde crezi? Doar nu le-oi lăsa aici când plecăm.
Greuceanu mai trase în piept o gură mare de aer, de vidă jumătate de încăpere, și îi făcu semn semiarabului să continue conversația pentru care nu mai avea nervii suficient de tari. Harap-Alb preluă ștafeta bătând ritmic cu degetele în gratiile cuștii:
– Habibi, știi că nu mă bag în iubirea pură dintre un bărbat și turma lui de amante, mai ales că și eu visez dintotdeauna la un harem, dar unde vrei să bagi atâtea muieri? Abia încăpem noi cinci în mașina aia…
– Cine zice că trebuie să vă iau pe toți în mașina mea? i-o tăie scurt Făt-Frumos. Mai ales pe ăia care nu ascultă ordinele și fac figuri la mine? Dacă lăsăm aici un anumit obez, încap doișpe muieri cu noi în mașină. Deci…
– Deci presimt că o să mergi în portbagaj și bătut, și fără muieri, concluzionă Greuceanu. Chiar așa, de unde până unde sunt ăstea gagicile tale? De ce? Și cum?
– Da, mă, sunt toate iubitele mele, cum am zis, confirmă Fătul cu o mândrie nemascată. Ziua muncim împreună, iar noaptea dormim împreună. Dar nu dormim decât jumătate de noapte, dacă înțelegeți ce vreau să zic.
Și le făcu cu ochiul sugestiv, de parcă nu ar fi fost destul de evident substratul afirmației. Se pare că nu a fost chiar pentru toată lumea, deoarece Harap-Alb ceru explicații.
– Adică… fac dragoste cu ele, se lăudă Făt-Frumos aranjându-și părul pe spate cu un aer vanitos. Cu toate, că niciuna nu vrea să-și piardă rândul. Și se face ditamai rândul la mine în fiecare noapte, ca la alimentări pe vremea comunismului. Poate ar trebui să le fac și cartele ca la pâine, ca să mă ia cu măsură, că nu mă mai țin balamalele ca în tinerețe…
– Bă, ia stai puțin, ca să fiu sigur că am înțeles bine, îl întrerupse matahala. Vrei să zici că tu duci calul la apă cu toate ăstea în fiecare noapte?
– Nu, prietene, calul a plecat cu Prâslea, Dublu F zice că face sex, îl corectă semiarabul. Cel puțin așa am înțeles eu, dar e posibil să mă înșel.
– La sex mă refeream și eu, mârâi Greuceanu și se întoarse spre Făt-Frumos. Deci, cum e, boss, cu muierile ăstea?
– Cum să fie? Bine, normal! răspunse Fătul puțin nedumerit de întrebare.
– Nu asta întreb, bă băiatule, ci cum!
– Aaa… Păi ele îmi scot hainele, mă aruncă la pământ, câteva mă țin, apoi vine fiecare din viteză, face un flic-flac și aterizează direct în…
– Nu asta, bă! tună huiduma. Te întrebam cum ai reușit să le convingi să te lase să le… rupi fâșul!
– Dar au doar haine din blană, nu cred că s-a inventat încă fâșul, îi șopti Harap-Alb.
Greuceanu își dădu ochii peste cap, apoi îl minți, dându-și seama că încercarea de a-i explica argoul ar fi reprezentat un consum inutil de timp și nervi:
– Au avut treninguri din fâș, dar le-a rupt ăsta. Nu cere lămuriri, că-ți rupe și ție turbanul.
Semiarabul căscă ochii mari de uimire, își scoase încet turbanul, îl băgă în buzunar și se făcu mic într-un colț, cât mai departe de Făt-Frumos. Care mărturisi:
– Dacă e să fiu sincer până la capăt, fac asta cu toate în afară de una singură, zisă Cloanța, pe care nu o atrag bărbații, ci… dinozaurii. Ciudat, nu?
De undeva din spate Cloanța ridică o mână, pentru a-și da seama nou-veniții despre cine era vorba. Cu o ușoară amărăciune în glas, Fătul continuă:
– M-am târât eu pe pământ ca șarpele, am răcnit ca diplodocul, dar degeaba. Vrea doar cu reptile și n-am ce să-i fac. Gusturile nu se discută, trebuia să apară și zoofilia la un moment dat, dar chiar mă depășește fetișul ăsta cu dinozauri. Mă rog, e pierderea ei, eu nu mai insist.
Lovit de o revelație, Harap-Alb sări din colțul în care se pitise.
– Fraților, nu o fi asta cumva Baba Cloanța în tinerețe, care în timpul nostru e muma zmeilor? Care sunt reptilieni? Întotdeauna m-am întrebat cine ar putea fi tatăl zmeilor, de a reușit o muiere să facă plozi pe jumătate umani și pe jumătate reptile, dar la un dinozaur chiar nu mă așteptam!
Își îndreptară toți trei privirile acuzatoare către Cloanța, care se înroși și se ascunse în spatele unei femei masive, cu aspect de culturist. Greuceanu se cruci de trei ori și se întoarse la curiozitatea lui:
– Deci bă idolul muierilor preistorice, lasă zoofila și zi: cum ai reușit cu ăstea normale? Ce le-ai zis?
– Nu trebuie să le spun nimic, frumusețea mea legendară e de ajuns, se umflă Fătul în pene.
– Lasă vrăjeala și zi adevărul, că muierile nu sunt atrase de molâi, ci de masculi adevărați, îl contrazise Greuceanu. Deci cum le-ai agățat?
– Serios spun, mă plac pentru cum arăt…
– Bă, tu chiar crezi că s-a găsit hoțul cu prostul? se enervă matahala. Mă iei cu vrăjeală de parcă aș fi ultimul fraier? Dacă nu vrei să zici, nu zice, dar te salvezi singur de aici, că de azi înainte nu mai suntem tovarăși!
Și se retrase îmbufnat într-un colț al cuștii, se așeză în fund și începu să deseneze penisuri cu degetul pe pământ. Văzând că nu-l putea convinge cu adevărul, Făt-Frumos schimbă tactica și încercă să îl îmbuneze cu o minciună:
– Bine, bre, recunosc. Le-am dat câte o bâtă în cap, le-am târât de păr într-un colț și mi-am făcut de cap cu ele cât erau inconștiente. E bine așa? Acum mă crezi?
– Eram sigur că doar prin viol puteai să le convingi, că nu s-ar fi lăsat de bunăvoie călărite de un lălâu! se bucură Greuceanu. Acum are sens, că în mintea mea dădea cu virgulă când ai zis că ai atâtea gagici. Bravo ție, dar să știi că, după ce ies de aici, o să trebuiască să te arestez pentru agresiune sexuală, purtarea și folosirea fără drept a unei arme albe, loviri sau alte violențe, atac armat și tentativă de omor cu premeditare. Sper să înțelegi că trebuie să îmi fac datoria. Corect?
– Dacă apuci, i-o întoarse Lilith, iar femeile izbucniră în râs.
– Ce aveți, mă, de râdeți? se miră matahala. Feministule, ce au, bă, gagigile tale?
Una dintre femei îi șopti Fătului ceva la ureche, iar el își acoperi gura în încercarea de a-și opri hohotele. În cele din urmă se întoarse spre prietenul său obez și îl lămuri:
– Bre, zice că nu mai apuci să mă arestezi pentru că mâine veți fi sacrificați amândoi în fața lui Lucifer. Cică asta se întâmplă cu toți bărbații pe care îi capturează ăștia ai lui Cain. Nu mă întreba de ce, o fi vreo tradiție locală de-a lor.
– Și eu?!? sări Harap-Alb ca ars, agățându-se de gratiile cuștii.
– Dacă am zis că amândoi, tu ce ai înțeles din asta? întrebă Fătul ridicând sugestiv o sprânceană.
– Că numai Greuceanu, pentru că e mare cât doi, replică semiarabul.
– Adică ce vrei să insinuezi, talibane, că sunt gras? se enervă huiduma. Știi foarte bine că rețin apă și ne-a prins ploaia pe drum, de asta par puțin mai rotunjit la ecuator…
Femeile izbucniră din nou în râs.
– Acum ce mai e?!? întrebă exasperat obezul. Mă sacrifică și poimâine sau ce?
– Nu, a zis una că tu nu reții apă, ci fripturi, îl lămuri Făt-Frumos și dădu să râdă, însă privirea tăioasă a prietenului său îi îngheță zâmbetul pe buze. Să nu dai, bre Greucene, că n-am zis eu, ci doar ți-am tradus ce au zis ele!
– Adevărul e că l-am văzut odată cum a reținut cinșpe șaorme în mai puțin de trei minute, mărturisi Harap-Alb clătinând din cap dezaprobator. Iar ăstea au fost aperitivul, pentru că felul principal putea să ne scape de marea foamete din ’46…
– Bă, voi nu aveți probleme mai importante decât dieta mea? se burzului matahala la ei. Ce ar fi să găsim o metodă să scăpăm de aici ca să nu ne sacrifice înapoiații ăștia mâine? Ia căutați idei de evadare, că n-am chef să fiu jertfit!
– Nu avem cum, că m-am interesat eu, răspunse Făt-Frumos. Au paznici peste tot. Și muieri agresive, dar și dinozauri din ăia răi, că o parte dintre ei merg la vânătoare cu bărbații, iar ceilalți rămân aici să păzească.
– Nu contează, am trecut eu prin situații și mai rele, se lăudă obezul. Ne trebuie un plan bun și o rezolvăm. Ca în poliție, unde nu există cazuri nerezolvate, ci doar ignorate. Chiar, tocmai mi-am amintit, eram odată sub acoperire…
– Minți! îl opri Lilith. Nu încapi, că nicăieri nu e acoperire așa mare!
Și din nou izbucniră femeile într-un râs zgomotos, de această dată acompaniate fără ascunzișuri de Făt-Frumos și Harap-Alb. Iritat peste măsură, Greuceanu rupse două gratii ale cuștii ca pe niște rămurele și se culcă într-un colț pentru a concepe un plan de evadare combinat cu unul de răzbunare. Adormi fără plan, fără răzbunare și fără vreo idee salvatoare abia după ce se stinseră ultimele râsete din încăpere, adică după vreo trei ceasuri, sau poate chiar patru și un sfert după ceasul lui biologic. Se trezi aproape de venirea zorilor, scuturat frenetic de Harap-Alb.
– Ce e, bă? sări el alarmat. Ne atacă dușmanii? Zi unde sunt, că fac holocaust cu ei!
– Nu e nimeni, frate Greucene, îl liniști semiarabul. Te-am trezit pentru că mă chinuie o întrebare și nu pot să dorm până nu înțeleg. Lămurește-mă tu dacă poți, te rog. Până la urmă, ce a avut Dublu F cu treningurile muierilor?
Greuceanu rămase nemișcat pentru câteva clipe, apoi își mușcă pumnul pentru a-și înfrâna impulsul criminal, se întoarse cu spatele și se prăbuși înapoi pe pământul rece, încercând să mai stoarcă câteva clipe de liniște iluzorie înaintea sacrificării inevitabile. O perspectivă care, cu astfel de prieteni, începea să semene tot mai mult cu o binecuvântare.
Lasă un răspuns