Reiki

„Dorinţa de a vedea duhuri, curiozitatea de a afla ceva despre ele şi de la ele, este semn al unei cât de mari nechibzuinţe şi a unei desăvârşite necunoaşteri a predaniilor morale şi făptuitoare ale Bisericii Ortodoxe. Cunoaşterea duhurilor se dobândeşte într-un cu totul alt chip decât presupune iscoditorul neîncercat şi nesocotit. Împărtăşirea pe faţă cu duhurile este pentru cel neîncercat o cât se poate de mare nenorocire sau slujeşte drept izvor al celor mai mari nenorociri.” – Sfântul Ignatie Briancianinov

  

După episodul cu fanatica religioasă, cineva de sus cu un deosebit simţ al umorului mi-a pregătit şi cealaltă extremă. Acum câteva zile am cunoscut un tip aparent normal, ce nu părea să ascundă multe lucruri sub înfăţişarea sa de tocilar. Însă aparenţele înşeală întotdeauna. Sau cel puţin aşa se spune.

Din vorbă banală în altă vorbă banală, am ajuns şi la sensibilul subiect al religiilor. Observând că am anumite cunoştinţe, respectivul mi-a propus să mă iniţiez. În ce anume, nu a specificat. Important era să mă iniţiez în ceva, pentru a-mi aprofunda cunoştinţele. Dar cum el era maestru nu-ştiu-de-care în reiki, bănuiesc că acesta este domeniul în care mă vroia iniţiat. L-am refuzat cât am putut de politicos (deşi trebuie să recunosc că nu prea mă caracterizează politeţea), specificând foarte clar că nu vreau să fac parte din niciun fel de grup mistico-religios care să încerce să-mi spele creierul cu tot felul de absurdităţi. Prefer să descopăr singur adevărul decât să mi-l ofere cineva pe tavă. Măcar sunt sigur de intenţiile mele dar nu pot spune acelaşi lucru despre cele ale „maeştrilor” spirituali care se oferă să mă iniţieze. Refuzul meu l-a deranjat vădit, lucru remarcat şi de cele două prezenţe feminine care ne însoţeau. După o izbucnire nervoasă şi un mic atac energetic care m-a ocolit, „maestrul” s-a calmat şi a încercat să mă convingă de faptul că tehnicile mistice orientale au doar părţi bune. Bineînţeles că această idee puerilă contrazice chiar conceptul oriental de yin şi yang, cele două părţi opuse care formează un întreg. Dar pentru el nu a contat. Nu a ştiut nici să-mi răspundă de ce secrete păstrate ascunse timp de multe mii de ani, la care aveau acces doar oameni aleşi cu grijă şi pregătiţi foarte mult timp, sunt acum la îndemâna oricui plăteşte o taxă.

Până la urmă, ce este reiki-ul? O practică spirituală dezvoltată în 1922 de budistul japonez Mikao Usui. Practicanţii reiki vindecă diferite afecţiuni cu ajutorul palmelor. În japoneză, reiki înseamnă „atmosferă misterioasă” şi provine din chinezescul lingqi – „influenţă supranaturală”. La prima vedere nu pare nimic în neregulă cu această practică. Dar dacă săpăm mai adânc…

Deşi este considerat o formă de medicină alternativă, concluzia unui studiu medical din 2008 este că „sunt insuficiente dovezile care să dovedească faptul că reiki poate fi considerat tratament pentru vreo boală. Prin urmare, valoarea reiki-ului rămâne nedovedită.” Cu alte cuvinte, nu s-a putut dovedi că reiki într-adevăr poate vindeca vreo boală. William T. Jarvis, membru al Consiliului Naţional Împotriva Fraudelor Medicale a declarat că orice efect minor pe care îl poate avea reiki-ul este datorat autosugestiei sau efectului Placebo. În plus, mai multe persoane care au fost vindecate prin reiki au declarat că după un timp bolile au revenit, chiar în stare mai avansată.

Eficient sau nu, există vreo şansă ca reiki să fie mai mult decât o tehnică alternativă de medicină? Se poate ascunde ceva în spatele „vindecărilor” miraculoase? Puţini ştiu că în această practică se folosesc simboluri. Unul dintre aceste simboluri se numeşte Nin Giz Zida, care în tibetană înseamnă „şarpele de foc”. „Şarpele de foc” reprezintă „şarpele adormit” ce sălăşluieşte la baza coloanei vertebrale. Numit Kundalini în India, el deschide toate chakrele atunci când este trezit, oferind cunoaştere. Chiar dacă practicanţii reiki susţin că numele Nin Giz Zida este un cuvânt tibetan, foarte puţini ştiu că Ningişzida este în realitate numele unui zeu sumerian al lumii de dedesubt. Acest nume înseamnă în sumeriană „stăpânul copacului cel bun”. Conform unei tăbliţe descoperite în oraşul Lagaş, Ningişzida era fiul zeului suprem, Anu. Era reprezentat ca un şarpe cu cap de om. Simbolul său erau doi şerpi încolăciţi în jurul unei tije, simbol preluat mai târziu de greci pentru caduceele divinităţilor Hermes, Dionysos şi Asklepios, iar de romani pentru Mercur. Cum purtătorii de caduceu Ningişzida, Hermes şi Dionysos erau zei ai fertilităţii iar Asklepios (Esculap pentru romani) se ocupa cu vindecarea, şarpele încolăcit a devenit simbolul medicinei, reprezentând viaţa. În realitate, Ningişzida nu era numele unui zeu, ci unul dintre epitetele lui Enki, zeul sumerian al înţelepciunii, meşteşugurilor, artelor, creaţiei, apei şi inteligenţei. Era cel mai important zeu pentru incantaţii, patronul preoţilor, ce stăpânea la perfecţie magia şi avea capacitatea de a atribui o soartă. Casa sa era sub pământ, în Apsu (apa freatică, oceanul subteran). Numele său înseamnă „stăpânul Pământului” dar poate fi interpretat şi ca „stăpânul dedesubtului”. Simbolurile sale includ capra, peştele (ce mai târziu au fost combinate într-o fiinţă cu partea superioară ca de ţap, iar cea inferioară ca de peşte), ţestoasa, toiagul cu cap de berbec, semiluna, tridentul, şarpele şi un vas din care se revarsă apa. Akkadienii şi babilonienii îl numeau EA („casa apei”), iar numărul său sacru era 40, corespondentul titlului de Mare Prinţ. Enki era fiul cel mare al zeului suprem An. A fost exilat pe Pământ după ce a încercat să-şi detroneze tatăl. A creat oamenii, le-a oferit cunoaşterea şi i-a civilizat. S-a luptat pentru supremaţie cu fratele său mai mic, Enlil, dar a fost învins şi închis în subteran. Fiul său cel mare, Martu (Marduk pentru babilonieni) a continuat lupta tatălui său, devenind în cele din urmă conducătorul Terrei. Miturile mesopotamiene plus multe alte dovezi indică faptul că Enki / Ningişzida era cel cunoscut în lumea creştină drept Şarpele Lucifer sau Satan. Tibetanii ştiau acest lucru, acesta fiind motivul pentru care Nin Giz Zida este „şarpele de foc” care oferă cunoaşterea. Pe lângă acest simbol, în reiki  mai există şi Huo Long, adică „dragonul de foc”, care semnifică acelaşi lucru.

Cum reiki foloseşte cel puţin un nume sumerian, Ningişzida, e posibil să întâlnim aici şi alte denumiri sumeriene. Cea mai bună dovadă e chiar numele reiki, care face trimitere la aceeaşi divinitate-şarpe. În japoneză, rei înseamnă „suflet, spirit” iar ki  reprezintă energia vitală. În sumeriană, ki înseamnă „pământ”, aşa cum se vede şi în Enki, „stăpânul Pământului”, care este format din en („stăpân”) şi ki („pământ”). Aşadar, reiki s-ar putea traduce „spiritul Pământului”, care reprezintă fără îndoială zeitatea-şarpe. Nu putem să trecem cu vederea declaraţia maestrului reiki Komyko Nakamura: „Spiritul Reiki este deasupra tuturor!”. Chiar şi aşa, traducerea tot nu este exactă. Pentru că nu doar a doua parte a cuvântului reiki trebuie tradusă din sumeriană, ci şi prima. Cum rei înseamnă „rege”, traducerea cea mai exactă a numelui reiki este „regele Pământului”. Care are acelaşi înţeles cu Enki, „stăpânul Pământului”. Prin urmare, reiki nu înseamnă „atmosferă misterioasă” sau „influenţă supranaturală”, aşa cum vor iniţiaţii să ne facă să credem. Ci doar o evocare a zeităţii care le-a adus oamenilor aceste cunoştinţe şi care îi ajută în procesele de vindecare. Contra cost, bineînţeles. Influenţa sumeriană în Japonia se observă nu doar din adoptarea numelui reiki sau al simbolului Ningişzida. Mitul exilării zeului Susano-o este identic cu cel sumerian, al lui Enki. Numele zeului Ninigi este de origine sumeriană, însemnând „Domnul ochi”, indicând în mod evident un Veghetor. Iar templul Tokei-ji mai era numit şi Enkiri-dera („templul divorţului”), în care numele sumerianului Enki este evident.

Conform miturilor lumii, acest Enki sau Ningişzida este cel care le-a adus oamenilor magia. Cartea lui Enoh îl numeşte Azazel („zeul răzvrătit”) sau Samiaza („rebelul renumit”), acesta fiind conducătorul îngerilor decăzuţi sau Veghetori. Pentru învăţăturile sale, a fost pedepsit de Dumnezeul evreilor, alături de însoţitorii săi. Nu doar ei, ci şi oamenii care au primit acele învăţături: „Domnul a dat o poruncă pentru cei ce sălăşluiesc pe Pământ – ca ei să piară căci au aflat toate tainele îngerilor, toate silniciile demonilor, toate puterile lor – cele mai tainice dintre ele -, toate puterile celor care practică magia, puterea vrăjitoriei şi puterea celor care făuresc chipuri turnate pretutindeni pe Pământ (…) Şi El mi-a zis: «Din pricina nelegiuirilor lor, li s-a hotărât judecata şi aceasta nu va fi înlăturată de Mine nicicând. Din pricina vrăjitoriilor ce le-au căutat şi le-au învăţat, Pământul şi cei ce se află pe el vor fi nimiciţi».” (Cartea lui Enoh, cap. LXV). Această pedeapsă a practicanţilor magiei se observă chiar şi în ziua de azi: absolut toţi mor în chinuri, indiferent de felul magiei pe care îl practică. Biserica creştină a dus mai departe această poruncă a Dumnezeului biblic, luptând împotriva magiei. Ce e drept, exagerând în perioada Inchiziţiei (şi nu numai). Kabbalah evreiască, o colecţie de ritualuri magice, le-a fost adusă oamenilor de îngerul Raziel („zeul secretelor”), conform manuscrisului Sefer Raziel HaMalakh („Cartea Îngerului Raziel”) din secolul al XIII-lea. Se spune că Noe i-a folosit învăţăturile pentru a-şi construi Arca, Moise pentru minunile din faţa faraonului şi plăgile trimise asupra Egiptului, iar regele Solomon pentru a invoca şi captura demoni. În Cartea egipteană a morţilor, Thoth spune că zeii născuţi de Nut (primii zei de pe Terra, Veghetorii evreilor) au inventat războaiele, au dezlănţuit dezastre, au făcut ravagii şi nedreptăţi, au inventat demonii (capitolul CLXXV). De altfel, Talmudul îi consideră demoni pe aceşti îngeri decăzuţi. La fel şi creştinismul sau islamismul.

Întrebarea ce apare inevitabil este următoarea: dacă aceşti zei / îngeri decăzuţi sunt priviţi ca nişte entităţi malefice, pot fi considerate învăţăturile lor benefice pentru oameni? Ţinând cont că toţi practicanţii magiei mor în chinuri, se pare că nu (vorbim de magie adevărată, nu de scamatorii aflate la îndemâna oricui). Ce nu ştiu mulţi e faptul că, pentru ritualurile magice, se foloseşte o energie negativă. Vrăjitorul sau magicianul trimite această energie asupra persoanei pe care o afectează ritualul său, în mod benefic sau negativ. Această energie negativă înlocuieşte o mare parte din cea pozitivă atât din biocâmpul vrăjitorului, cât şi din ale victimelor sale. Surplusul de energie negativă creează un dezechilibru energetic, ceea ce duce la apariţia diferitelor afecţiuni fizice sau psihice şi a diverselor întâmplări nefericite pe care le punem pe seama ghinionului. Din această cauză, sentimentele negative devin predominante în practicanţii magiei, de multe ori fără ca aceştia să-şi dea seama. Biserica ar spune că, prin magie, Diavolul îşi câştigă adepţi. Deşi e o afirmaţie puerilă, într-un fel are dreptate. Energia pozitivă, parte din Divinitate, este înlocuită în timp de cea negativă. Aceşti oameni nu doar îşi pierd şansa de evoluţie spirituală, ci involuează. Personal consider că adevăraţii „îngeri” sunt foşti oameni care, de-a lungul mai multor vieţi, au ajuns la un grad înalt de evoluţie spirituală, astfel rupându-se de partea lor umană şi devenind entităţi energetice benefice. În acelaşi mod consider că cei care involuează spiritual pot deveni acele entităţi energetice malefice pe care le numim „demoni”. Surplusul de energie negativă provocat de ritualurile magice duce la această involuţie şi transformare într-o entitate negativă. Un alt aspect al magiei este că foloseşte aproape întotdeauna entităţi (aspect pe care mi l-a confirmat şi „maestrul”). Vrăjitorul sau magicianul invocă o entitate negativă pe care o trimite să-i împlinească dorinţa. Din păcate, nu toţi cei care se joacă cu aceste ritualuri sunt în stare să trimită acele entităţi în lumea din care au venit. Prin urmare, în urma multitudinii de ritualuri magice de orice fel, nenumărate entităţi malefice au rămas în lumea noastră, infestându-ne cu energia lor negativă. Să ne mai mirăm de faptul că oamenii au devenit din ce în ce mai răi?

Poate fi considerat reiki-ul o formă de magie? Practicanţii spun că nu. Însă, ţinând cont că nu este vorba despre o formă de vindecare doar prin biocâmp, ci una care implică întotdeauna simboluri şi ritualuri, îl putem încadra în această categorie. Magia a fost adusă oamenilor de entităţi malefice. „Maestrul” mi-a confirmat acest lucru. Ba, mai mult, mi-a mărturisit că marea maestră Danaela le-a dezvăluit faptul că reiki-ul a fost adus oamenilor de către îngerii decăzuţi. În plus, unul dintre gradele reiki se numeşte egregor, nume care provine de la egregori, cuvântul grecesc pentru Veghetori. Întrebat de ce crede că îngerii decăzuţi ne-au adus reiki-ul, „maestrul” mi-a răspuns că nu s-a gândit la acest lucru, dar şi că nu îl interesează. Poate că modul meu de a gândi este defect, dar întotdeauna când cineva se oferă să mă ajute, mă întreb ce are de câştigat de pe urma acestui ajutor. Îmi vine greu să cred că adepţii reiki (sau cel puţin unii dintre ei) nu fac acelaşi lucru. Cel mai probabil, „maestrul” ştie răspunsul dar îl ignoră, orbit de iluzia unei aparente puteri. Într-adevăr, este vorba de iluzii în reiki, nicidecum de fapte concrete. Nu există niciun fel de dovezi științifice pentru existența ki-ului sau a vreunui mecanism care să-l poată manipula. O revizuire sistematică a unui test clinic aleatoriu care a avut loc în 2008 nu a susținut eficacitatea „tratamentului” reiki sau a recomandărilor pentru folosirea reiki în tratarea vreunei boli. Prin urmare, nu poate fi considerată medicină alternativă, pentru simplul fapt că nu vindecă nicio afecţiune. Aşa-numita vindecare este temporară, afecţiunile respective revenind în scurt timp. O americancă povestea la un post de radio că a practicat reiki, că într-adevăr se vindecase de bolile grave pe care le avea şi că, la rândul ei, putea să vindece pe alţii. Până la un moment dat când şi-a dat seama de unde vine acea energie şi ce înseamnă simbolurile folosite de practicanţi. După cum declara dumneaei, energia vine de la demoni, iar simbolurile şi ritualurile sunt pentru chemarea spiritelor rele în sufletul celui căruia îi este destinat „tratamenul”. Aflând aceste lucruri, respectiva a renunţat numaidecât la reiki. Iar bolile de care se „vindecase” îi reveniră de zece ori mai grave şi mai dureroase. Asta dacă într-adevăr se vindecase vreodată, şi nu a avut doar iluzia vindecării…

Un Mare Maestru reiki, Bogdan Georgescu, scria în numărul 5 al revistei „Jurnalul Conspiraţiei” că simbolurile folosite în reiki sunt ca nişte chei, folosite pentru a deschide o poartă, pentru a avea acces la o anumită energie. Exact ce spuneam mai sus, că aceste ritualuri şi simboluri magice au scopul de a aduce în lumea noastră entităţi malefice. Energia la care se referă maestrul Georgescu este acea energie negativă de care aminteam mai devreme. Georgescu explică şi cum îşi poate folosi cunoştinţele pentru a obţine ceva, folosind un atac energetic: „am de câştigat un proces: un atac energetic, la nivel de Chakra 5 (care e chakra comunicării).” Că practicanţii reiki sunt în stare de astfel de atacuri, am observat cu ochii mei, când „maestrul” pe care l-am cunoscut a încercat acest lucru de două ori. În numărul 6 al revistei amintite mai sus, Maestrul Georgescu recunoştea că există iniţiaţi care se folosesc de accesul la entităţi şi energii negative. Ba chiar a recunoscut că nu există magie albă, doar neagră. Însă părerea dumnealui este că Dumnezeu ne îngăduie să folosim magia. După părerea sa, putem accesa entităţi malefice doar pentru că Dumnezeu vrea acest lucru. Dacă n-ar fi vrut, nu am fi putut să o facem. După această logică am putea spune că Dumnezeu vrea să ucidem, să violăm copii sau să torturăm animale. Dacă n-ar fi vrut, n-am fi fost în stare să facem asta. Dar suntem, aşa că e vorba doar de voia Domnului. Aşa să fie, oare?

Pentru a mă convinge de bunele intenţii ale reiki-ului, „maestrul” mi-a recomandat cărţile lui Ovidiu Dragoş Argeşeanu, un alt Mare Maestru al practicanţilor reiki din România. Pe site-ul personal al domnului Argeşeanu am găsit un citat care m-ar înfiorat dacă aş fi fost mai slab de înger: „Într-o zi m-am trezit cu Iisus în faţa mea. «Taie-mi capul!» mi-a spus. «Cum să fac asta, Doamne?!» «Fă ce îţi spun!» îmi spuse. Cu inima îndoită am ridicat Sabia de Lumină şi am lovit scurt.” Băi, jedi care eşti… Într-una din cărţile sale, Argeşeanu susţine că stătea într-o zi la o bere, pe o terasă, când a călătorit brusc în Astral, acolo unde s-a întâlnit cu Iisus. Cu această ocazie trebuie să remarcăm faptul că domnul Argeşeanu este cel mai bun prieten al divinităţii. Dacă apostolii au luat masa cu Iisus şi au închinat un pahar de vin, doar Argeşeanu a ieşit la o bere cu acesta. Acelaşi maestru reiki susţine că s-a întâlnit şi cu arhanghelii Mihail şi Gavril, cel din urmă însărcinându-l să înveţe un preot ortodox cum să-şi săvârşească slujbele. În altă carte, Argeşeanu susţine că s-a certat cu arhanghelii şi chiar i-a decapitat (are o problemă omul cu capetele) iar pe Iisus l-a scuipat pentru a verifica dacă este într-adevăr El. În cartea „Reiki între mit şi realitate”, Argeşeanu scrie că „preasfinţiilor ortodoxe” nu le cade bine când Duhul Sfânt nu se mai pogoară pe capul preoţilor, ci pe al vreunui practicant reiki sau radiestezist: „Vine Duhul Sfânt şi fâl! fâl! fâl! Nu are unde se aşeza şi se întoarce de unde a venit!… Normal că preoţii ortodocşi sunt frustraţi când văd lumina venind din altă parte decât din altar şi că nu mai pricep nimic din toate astea şi atunci, pentru că le fuge pământul de sub picioare, odată cu recunoaşterea, banii sau mă rog, bunurile materiale, în loc să-şi reconsidere atitudinea faţă de divinitate, om şi cunoaştere, încep să arunce cu noroi în ceea ce nu înţeleg şi nu pot accepta.” Probabil după ce s-a pogorât Duhul Sfânt sub formă de porumbel pe creştetul maestrului, i-a lăsat acestuia o amintire verzuie, altfel nu se explică faptul că Argeşeanu se contrazice. În aceeaşi carte, îi îndeamnă pe adepţii săi să meargă şi la dezlegarea unui preot, deoarece aceasta, alături de post negru, rugăciune sau împărtăşanie, ajută la creşterea vibraţiei. Până la urmă, „porumbelul” nu se mai aşează pe capetele preoţilor, dar rugăciunile lor încă sunt valabile? De unde le vine acestora harul? Cred că nu din ritualuri magice precum reiki. Tot în „Reiki între mit şi realitate”, Argeşeanu îşi informează cititorii că împărtăşania de la biserică nu are nicio valoare, deoarece Iisus vine în pâinea şi vinul pe care le „sfinţeşte” maestrul reiki: „Io iau un pahar de vin şi înmoi în el pâinea de la masă şi spun cuvintele Mântuitorului: «Luaţi, mâncaţi, acesta este Trupul Meu». Şi continui: «Acesta este Sângele Meu, al Legii celei noi, carele pentru mulţi se varsă!». Şi dau să mănânce celor de la masă. Are valoare de Împărtăşanie? Are, domnilor, o valoare mai mare decât cea din bisericile voastre pentru că Iisus nu mai vine la voi!” Vine la cavalerul jedi cu sabie de lumină, pregătit să decapiteze pe oricine îi deranjează meditaţiile de la terase. Dacă nu s-au găndit bieţii preoţi să-i facă lui Iisus cinste cu o bere, la fel ca maestrul Argeşeanu…

Din scrierile lui Argeşeanu reiese o clară aversiune a acestuia faţă de creştinism, presărată pe alocuri cu sadism şi porniri criminale. Din decapitările sfinţilor şi scuipatul acestora rezultă cu uşurinţă ura lui Argeşeanu faţă de ei. Recunosc că nu sunt credincios şi că critic Biserica ori de câte ori am motive, însă e o diferenţă între acest lucru şi ura care se pare că l-a cuprins pe Argeşeanu împotriva creştinismului. Nu am învăţat încă să-mi iubesc duşmanul, dar am învăţat măcar să nu-l urăsc. Acest sentiment negativ nu poate atrage decât alte energii negative şi, măcar din acest motiv, caut să-l ocolesc. Cu atât mai mult ar trebui să facă acelaşi lucru un „guru” ce pretinde că iese la bere cu Iisus şi că Duhul Sfânt s-a pogorât pe creştetul său. Dar să vedem ce spun şi alţii despre acest personaj: „Tot timpul când am încercat să citesc cărţile lui Argeşeanu simţeam o agresivitate peste măsură, şi nu mai puteam să citesc, era ca şi cum informaţia din cărţi sau amprenta energetică a cărţii este foarte agresivă, acest lucru mi s-a întâmplat doar cu puţine cărţi deci tind să cred că este ceva cu el / ele decât cu mine.”, scria cineva pe un blog. O altă persoană afirma: „Nu de mult cineva îmi tot băga pe gât şi-mi recomanda cărţile lui Argeşeanu. Din fericire pentru mine, chiar gândul spre acea persoană (Argeşeanu) mă îndepărta. Simţeam că e ceva în neregulă. Cel ce-mi recomanda cărţile aplica diverse modalităţi de influenţare pentru a citi scrierile respective, apoi a devenit agresiv şi parcă ar fi vrut să mă forţeze.”

Această aversiune împotriva creştinismului pare să nu fie caracteristică doar lui Argeşeanu, ci mai multor practicanţi reiki. Ori de câte ori aduceam vorba despre creştinism, „maestrul” devenea brusc iritat. Ba chiar mi-a împărtăşit la un moment dat crezul reiki: „suntem cu toţii dumnezei”. Răspunzându-i că în realitate acesta este crezul satanist, deoarece în legenda creştină Satan a vrut să-i ia locul lui Dumnezeu, crezându-se egalul lui, iar în gnosticism o entitate malefică, căpetenia arhonţilor, i-a făcut pe oameni să-l considere Dumnezeu, „maestrul” s-a fâstâcit. A încercat să-mi explice că nu asta a vrut să spună dar era prea târziu. Susţinând că practică ceva adus de îngerii decăzuţi, neascunzându-şi ura faţă de creştinism şi citând idei satanice, şi-a dat seama că nu are nicio şansă să mă racoleze. Prin urmare, discuţia s-a încheiat. Din păcate, nu şi „joaca” lui cu lucruri periculoase, care îl depăşesc. Dar dacă am face întotdeauna alegerile potrivite, am fi cu toţii sfinţi (şi ne-am afla constant în pericolul de a fi decapitaţi de Argeşeanu). Însă, din fericire, suntem doar oameni.