• Home
  • Contact
  • Despre autor
  • Termeni și condiții

Secretele Zeilor

  • Magazin
  • Seria „Secretele zeilor”
    • 1. Secretele Zeilor
      • The Secrets of the Gods
    • 2. Demonii Roșiei Montane
    • 3. Secretele Sionului
    • 4. Evanghelia zeilor
    • 5. Secretele Olimpului
  • Povești nemuricioase
    • 1. Divina parodie
    • 2. Dacia preisterică
    • Confuckyous: Concepții anticoncepționale
  • Diverse
    • Religie
    • Politică
    • Presă
  • Drumeții

SZ 50. Secretele oamenilor

Cumpără cărțile din seria „Secretele zeilor”

După atâția ani de căutat secretele zeilor, nu mi-am imaginat că partea cea mai grea ar putea fi concluzia. Am reușit să le descopăr? Măcar o mică parte dintre ele? Sau totul e doar o mare amăgire? Care este adevărul? Și cât de mult contează el?

În textul Asklepios din Corpus Hermeticum, Hermes Trismegistos spunea că „inteligența Ființei Divine, gândirea Zeului Suprem, este singurul adevăr, iar acest adevăr nu poate fi descoperit – nu, nici măcar umbra sa – în această lume plină de iluzie, de aparențe schimbătoare și de greșeală, unde lucrurile sunt cunoscute numai în dimensiunea timpului” (32:3). Iar într-un  fragment din scrierile culese de Ioannes Stobaeus, același Hermes anunța: „Adevărul nu se află absolut nicăieri pe Pământ, căci el nu poate fi nici născut, nici făurit” (3:14), „pentru Minte și Rațiune nimic nu este adevărat pe pământ. Dimpotrivă, pentru adevărata Minte și Rațiune, toate lucrurile sunt închipuiri, amăgiri, sau aparențe” (3:15-16) și „nu este nimic adevărat pe Pământ” (3:19). În acord cu aceste afirmații, oamenii care au reușit să atingă cel mai înalt nivel al înțelepciunii au ajuns la o concluzie simplă, transpusă în cuvinte cel mai bine de filosoful atenian Sokrates: „Singurul lucru pe care îl știu este că nu știu nimic”. Nu cunoaștem niciun adevăr suprem, ci doar „adevărurile” pe care ni le-am creat singuri, bazându-ne pe limitele percepțiilor noastre, în funcție de concepțiile care ne-au fost îndoctrinate direct sau indirect. În secolul al II-lea, împăratul roman Marcus Aurelius Antoninus Augustus chiar spunea: „Ceea ce auzi e o opinie, nu adevărul. Ceea ce vezi e o perspectivă, nu realitatea”. Nu putem ști cu siguranță nici cine suntem, nici de ce existăm, nici cum a apărut Universul, nici dacă există viață după moarte. Credem că știm, însă ne bazăm doar pe ipoteze. De exemplu, teoria Big Bang-ului și varianta creaționistă nu pot fi verificate, prin urmare nu putem ști dacă vreuna dintre ele este reală. Nu s-a întors nimeni din lumea celor morți pentru a ne spune ce este acolo, însă religiile ne oferă „adevărul”. Cazurile de moarte clinică sunt considerate dovezi ale lumii de dincolo fără a se lua în calcul posibilitatea unor „scenarii” realizate de creier, asemănătoare viselor, așa cum de altfel chiar afirmă Cartea tibetană a morților. Credem că am înțeles Universul și ne hazardăm în a le impune și altora ipotezele noastre, când de fapt n-am reușit să ne cunoaștem nici măcar planeta în totalitate. Sau propriile noastre corpuri, creierul uman ascunzând în continuare nenumărate taine. La fel și A.D.N.-ul.

Informațiile pe care le asimilăm sunt adesea eronate din diverse motive. De câteva decenii, pentru a-și vinde marfa, numeroase publicații inventează știri mai mult sau mai puțin senzaționale. Popularitatea de care se bucură internetul a dus la apariția unui număr impresionant de site-uri care aplică aceeași tactică a inventării știrilor. Nici cărțile nu sunt surse credibile ale cunoașterii; s-a demonstrat că mulți „căutători ai adevărului”, precum Erich Von Daniken sau Zacharia Sitchin, au mințit intenționat în volumele lor, traducând eronat texte vechi ori inventând mituri pentru a se potrivi cu ipotezele lor false. S-au scris articole despre aceste falsificări și chiar cărți, care demonstrează cu succes inducerea intenționată în eroare a cititorilor acestor best-seller-uri nemeritate. Presa, care urmărește doar scopurile politicienilor din spatele ei, adesea manipulează prin informațiile pe care le transmite publicului. Politicienii își urmează doar propriile interese și nu se sfiesc să se folosească de mase atunci când este nevoie. Știm cu siguranță câteva cazuri în care ne-au mințit, așa cum ar fi cel lui Adolf Hitler, despre care ni s-a spus că s-a sinucis în Berlin în 1945, însă după șapte decenii au fost date publicității dosarele F.B.I.-ului, care l-a căutat în Argentina mult timp după presupusa lui moarte. Ori cel al numărului morților de la Auschwitz, despre care multe zeci de ani ni s-a spus că s-a ridicat până la două milioane, deși în prezent a „dispărut” un milion de victime din calcule. Celebru este și incidentul din 1947 de la Roswell, când prima declarație din partea armatei Statelor Unite recunoștea că s-a prăbușit acolo un O.Z.N., transformat într-un balon experimental de supraveghere în comunicatul din ziua următoare, care însă în dosarele declasificate ale F.B.I.-ului a redevenit un O.Z.N. în toată regula. Să nu mai vorbim despre posibilitatea ca aselenizarea din 1969 să fi fost trucată iar distrugerea World Trade Center din 2001 regizată chiar de americani, după cum indică multe dovezi ieșite cu greu la lumină. Iar acestea sunt câteva dintre cele mai inofensive minciuni ale politicienilor, care nu dau doi bani pe populațiile pe care le conduc.

Religia, autodeclarată „singura deținătoare a Adevărului”, s-a dovedit a fi doar o metodă eficientă de manipulare în masă. Religiile sunt clădite pe invenții și plagiat și, chiar dacă toate conțin aceleași personaje și întâmplări, nu înseamnă că dețin vreo fărâmă de adevăr. Ci doar că provin dintr-o singură sursă despre care nu putem ști dacă se bazează pe fapte reale ori este doar o invenție, la fel ca succesoarele ei. Ceea ce clerul știe foarte bine, motiv pentru care nu respectă propriile legi și reguli, fiind binecunoscute cazurile de pedofilie de la Vatican, dorința acerbă de îmbogățire a preoților sau crimele înfăptuite în timpul cruciadelor ori de către Inchiziție. Religia, care nu reprezintă decât cea mai cruntă boală psihică a omenirii, făurește juguri invizibile în jurul gâturilor oamenilor, de care profită conducătorii lor. Din acest motiv, religia și politica au mers dintotdeauna mână în mână, spre ghinionul omului de rând. Se spune că religia a fost inventată pentru a-i opri pe săraci să se ridice împotriva bogaților, o afirmație cât se poate de adevărată. Nenumărați regi și împărați s-au declarat de-a lungul istoriei urmași ai zeilor ori reîncarnări ale anumitor divinități, motiv pentru care au avut parte de supunerea oarbă a popoarelor lor. Oamenii pot fi convinși cu ușurință să îndeplinească sarcinile cele mai neplăcute, cum ar fi sacrificarea propriilor vieți, atunci când cred că îndeplinesc dorința unui zeu. Este binecunoscut cazul japonezilor kamikaze, dispuși să-și dea viața pentru împăratul lor, despre care credeau că este un descendent al zeiței Amaterasu. Bineînțeles, teama de pedeapsa divinității joacă un rol important în manipularea maselor, fără de care nu ar putea fi ținute în frâu la fel de eficient. Bine mai spunea poetul Mihai Eminescu acum mai bine de 130 de ani: „Religia – o frază de dânșii inventată / Ca cu a ei putere să vă aplece-n jug”…

O mare parte din ceea ce cunoaștem despre lume se bazează doar pe ipoteze care nu pot fi verificate, nicidecum pe dovezi, ipoteze care ne sunt impuse ca adevăruri. Suntem „bombardați” din toate părțile cu minciuni menite să ne afunde cât mai mult în bezna neștiinței. Chiar dacă nu putem afla adevărul, cel puțin avem puterea de a recunoaște minciunile. Îndepărtându-le, putem spera nu doar că ne vom apropia de adevăr, ci și că vom renunța la statutul de sclavi, eliberându-ne din jugul pe care ni-l impun manipulatorii. Ceea ce se poate realiza prin trecerea fiecărei informații importante prin filtrul gândirii critice. Credința oarbă este cea mai rapidă cale către înșelăciune și, implicit, către îndepărtarea de adevăr, oricare ar fi el.

Dacă ajungem ca Sokrates să realizăm că în realitate nu știm nimic, înseamnă că nu putem fi siguri nici de existența zeilor. Din acest motiv, credința și ateismul, cele două extreme ale problemei, par a fi eronate. Cum nu putem ști cu siguranță dacă există alte entități în afară de noi, nu putem trage o concluzie în această privință. În acest caz, agnosticismul (concepția filosofică potrivit căreia adevărul afirmațiilor teologice privind existența zeilor este fie necunoscut, fie imposibil de aflat) poate fi cea mai bună alegere. De altfel, marii gânditori ai lumii, în special cei orientali, îndeamnă la căutarea căii de mijloc, pentru obținerea echilibrului mental și spiritual. Dacă nu putem fi siguri de existența ori de inexistența zeilor, indiferent de concepțiile care ne-au fost îndoctrinate, nu putem trasa o concluzie în această privință, pe care să o mai și privim ca pe un adevăr. În cel mai bun caz, doar ca pe o ipoteză. Dacă totuși ar exista aceste entități, un lucru este cert: nu ar trebui să le venerăm ca pe dumnezei, pentru a nu ne transforma în sclavii lor. Împăratul roman Marcus Aurelius Antoninus Augustus pare să fi înțeles această idee: „Trăiește o viață bună. Dacă există zei și sunt drepți atunci nu o să le pese cât de devotat ai fost, ci te vor primi pe baza virtuților după care ai trăit. Dacă există zei și sunt nedrepți, atunci nu ar trebui să îți dorești a-i venera. Dacă nu există zei, atunci tu nu vei mai fi, dar ai fi trăit o viață nobilă ce va continua să dăinuiască prin amintirea celor dragi”.

Nu știm cine suntem, de ce existăm, cum și de ce s-a format lumea, dacă avem vreo misiune, dacă există zei sau dacă ne influențează viețile în vreun fel. Însă dacă am ști aceste răspunsuri, ne-ar ajuta în vreun fel? Ne-ar schimba viețile adevărul despre lumea în care trăim? Căutăm cunoașterea, dar oare este chiar atât de importantă pe cât credem? În textul Asklepios din Corpus Hermeticum, Hermes Trismegistos susținea că „temelia cunoașterii este bunătatea supremă” (16:2). Nu știm dacă suntem părți dintr-o divinitate sau doar cantități infime de praf cosmic, însă putem vedea că suntem părți din lumină. Lumină care iese la iveală adeseori, indiferent de multitudinea de părți negative ale omenirii. Binele este cel care poate schimba nu neapărat lumea întreagă, dar măcar părți din ea. Nu adevărul ne va elibera, așa cum ni se spune, ci iubirea. Și, bineînțeles, toate sentimentele pozitive care izvorăsc din ea. Suntem părți dintr-un întreg pe care nu îl vedem din cauza egoismului mult prea dezvoltat. Ne influențăm reciproc cu sau fără voia noastră și dacă ne-am dori o lume mai bună, această influență trebuie să fie bazată pe iubire. Cei care ne conduc alimentează sentimentele negative, respectând proverbul latin „Divide et impera” („Dezbină și cucerește”). Însă, dacă am învăța să ignorăm diferențele dintre noi și să ne apropiem unii de ceilalți, „închisoarea” în care trăim s-ar putea transforma într-un veritabil paradis terestru. E drept că nu putem ști dacă lumea este într-adevăr o închisoare în care sunt trimise spiritele pentru pedepsire sau reabilitare, însă vedem că faptele și gândurile ne influențează nu doar propriile vieți, ci și pe ale celor din jur. Atât timp cât facem tot posibilul pentru a elimina sau ignora elementele negative care ne înconjoară, alegându-le pe cele pozitive, vom putea atinge țelul suprem al fiecăruia dintre noi: fericirea. Nu avem nevoie cu adevărat de recompense pe lumea cealaltă, de nenumărate reîncarnări sau de binecuvântările zeilor, ci doar să trăim așa cum se cuvine acum, în prezent. Împreună.

Nu este deloc ușor să uiți tot ce ai fost învățat și să lupți nu doar cu negativismul din jur, ci chiar cu tine însuți. Însă lucrurile bune nu vin niciodată ușor. Și nici nu trebuie, pentru că fiecare obstacol depășit este o victorie care întărește caracterul și îl pregătește pentru celelalte înfruntări ale vieții. Cel mai bun sfat pe care l-am primit în această privință vine din cartea Moise, le pharaon rebelle („Moise, faraonul rebel”) de Bernard Simonay, unde marele preot Bakhenkhonsu îl învăța pe tânărul Mose: „Observă lumea. Iubește-o și respect-o, căci faci parte din ea. Stăpânește-ți mânia și impulsivitatea și învață să te cufunzi în tine însuți, să meditezi, adică să cugeți, să-ți deschizi spiritul, să lași să-ți vorbească intuiția. Intuiția este calea subtilă prin care zeii se exprimă în sufletul tău. Este o cale greu de urmat, căci niciun om învățat, oricât de mare ar fi el, nu te va putea îndruma. Va trebui să găsești singur drumul pe care Maat (personificarea adevărului, ordinii și dreptății – n.a.) l-a trasat în tine. Nu lăsa niciodată trufia să te orbească. Învață să fii umil. Dar ai grijă să nu te subestimezi niciodată. Sarcina cea mai grea va fi să afli cine ești cu adevărat. Dacă știi să-ți deschizi spiritul, conștiința te va duce spre noi etape, pași pe care va trebui să-i faci înainte de a merge și mai departe. Și nimeni nu știe unde te vor duce acești pași. Și mai învață să cunoști oamenii. Ai răbdare să-i asculți, cu inima. Nu te împăuna niciodată cu faptul că inteligența ta îți va permite să vezi mai departe decât cei mai mulți dintre oameni. Va trebui să le mulțumești zeilor cu umilință, zicându-ți că ceilalți nu au avut norocul tău. Datoria ta va fi să-i ajuți, să-i protejezi, nu să-i judeci sau să-i domini”.

Am încercat prin această carte să nu ofer „adevăruri”, ci ipoteze. Nu răspunsuri, ci întrebări. Pentru că toți ne învață ce să gândim, însă nu și cum să gândim. Iar o întrebare greșită nu poate aduce răspunsul corect. Nu știu dacă am reușit să descopăr secretele zeilor ori măcar o mică parte dintre ele. Însă nici nu am nevoie să știu asta. Știu doar că, în cei cinci ani în care am scris această carte, am învățat că nu contează atât de mult secretele zeilor, cât cele ale oamenilor. Pentru a cunoaște lumea trebuie să ne cunoaștem pe noi înșine, fiecare om reprezentând o mică lume cu o poveste unică. Să respectăm tot ce este viu și să realizăm că suntem doar o parte din natură, nicidecum stăpânii ei. Să învățăm să ne acceptăm semenii nu doar datorită calităților, ci în ciuda defectelor. Să eliminăm barierele de orice natură dintre noi pentru a deveni cu adevărat un întreg. Să ne ajutăm reciproc și, mai ales, să începem să ne iubim. Pentru că cel mai mare secret al zeilor a fost, este și întotdeauna va fi

9 . 21 . 2 . 9 . 18 . 5 . 1

Cartea „Secretele zeilor” de Claudiu-Gilian Chircu, în format pdf, poate fi achiziționată de aici: https://gumroad.com/l/secretelezeilor.

iul. 17, 2016Claudiu-Gilian Chircu

Ţi-a plăcut? Dă mai departe:

  • Dă clic pentru a partaja pe Facebook(Se deschide într-o fereastră nouă) Facebook
  • Dă clic pentru a partaja pe X(Se deschide într-o fereastră nouă) X
  • Dă clic pentru a partaja pe Tumblr(Se deschide într-o fereastră nouă) Tumblr
  • Dă clic pentru a partaja pe Pinterest(Se deschide într-o fereastră nouă) Pinterest
  • Dă clic pentru a partaja pe Pocket(Se deschide într-o fereastră nouă) Pocket
  • Dă clic pentru a partaja pe LinkedIn(Se deschide într-o fereastră nouă) LinkedIn
  • Dă clic pentru a partaja pe Reddit(Se deschide într-o fereastră nouă) Reddit
  • Dă clic pentru partajare pe WhatsApp(Se deschide într-o fereastră nouă) WhatsApp
  • Dă clic pentru a trimite o legătură prin email unui prieten(Se deschide într-o fereastră nouă) Email
  • Dă clic pentru a imprima(Se deschide într-o fereastră nouă) Imprimare

Apreciază:

Apreciază Încarc...

Similare

SZ 49. Călătorii în timpÎn Egiptul gălățean din mall
Comments: 17
  1. Cristina
    18 iulie 2016 at 9:27

    „Ai răbdare să-i asculți, cu inima. Nu te împăuna niciodată cu faptul că inteligența ta îți va permite să vezi mai departe decât cei mai mulți dintre oameni. Va trebui să le mulțumești zeilor cu umilință, zicându-ți că ceilalți nu au avut norocul tău. Datoria ta va fi să-i ajuți, să-i protejezi, nu să-i judeci sau să-i domini”.
    Claudiu, sigur tu ai scis asta? Si banuiesc ca daca ai scris-o, ai si filtrat-o prin tine.
    Iti citesc blogul. Nu vreau sa iti aduc osanale sau sa iti gadil ego-ul. Te stii tu bine aprecia. Din cate am citit, parte buna din cele scrise de tine sunt informatii care m-au „imbogatit” si pentru asta da, iti multumesc. Insa trebuie sa iti spun ceva si o fac, chiar daca nu o sa-ti placa; deja ai luat pozitia de arici. Nu e necesar. Cum tu spuneai asa frumos, noi oamenii trebuie sa avem intelepciunea sa ne respectam, sa ne ascultam (fara trufie) si sa ne ajutam. Mai presus de toate, sa ne iubim. Pana acum ceva vreme asociam termenul de iubire cu o relatie profunda, care cere timp si „munca”. Programul asta inserat e insa gresit. Iubirea poate sa fie pentru oricine, oricand si spontan. E natura noastra, asta ar trebui sa o stim face la fel de facil cum respiram. Dar din pacate am uitat sau am vrut sa uitam sau ni s-a impus uitarea.
    Claudiu, nu iti insir calitati pe care incontesatbil le ai. Apreciez ca din ceea ce stii tu simti sa daruiesti si altora. Insa …si asta stiu ca nu o sa-ti placa…esti uneori prea plin de tine si se simte. De ce iti spun asta? Pentru ca de multe ori propriile defecte nu ni le vedem. Lasa acum garda jos, ego-ule, ok? Nu suntem in meci si nici la razboi. Esti un om fain si ai putea sa fii si mai fain daca nu ai hrani orgoliul ala mare din tine.
    Dupa cum ziceai si tu….”Ai răbdare să-i asculți, cu inima. Nu te împăuna niciodată cu faptul că inteligența ta îți va permite să vezi mai departe decât cei mai mulți dintre oameni. Va trebui să le mulțumești zeilor cu umilință, zicându-ți că ceilalți nu au avut norocul tău. Datoria ta va fi să-i ajuți, să-i protejezi, nu să-i judeci sau să-i domini”.
    🙂

    ReplyCancel
    • Claudiu-Gilian Chircu
      23 iulie 2016 at 17:39

      Cristina, sunt conștient de modul în care mă percep cei care nu mă cunosc. Însă, în același timp, mai știu și că aparențele înșeală aproape întotdeauna. Poate într-adevăr sunt plin de mine. Sau poate e vorba doar despre o imagine pe care mi-am creat-o pentru a mă proteja. Știi cum e, când cineva te cunoaște cu adevărat, devii vulnerabil. Cine poate ști care e adevărul?
      Nu am nicio gardă sus și nici nu m-a deranjat părerea ta. Fiecare e liber să aibă un punct de vedere și să și-l exprime. Dimpotrivă, poate chiar mă bucur că oamenii și-au format o părere eronată despre mine, îndreptându-se către pista falsă pe care le-am pregătit-o. Din nou, cine poate ști care e adevărul?
      Îți mulțumesc și pentru aprecieri, și pentru critici. Și chiar dacă nu îți pot spune cum sunt cu adevărat (pentru că racii sub nicio formă nu se transformă în cărți deschise mai ales în fața străinilor), te pot asigura că îmi cunosc defectele. Și fac eforturi zilnic pentru a le corecta. Chiar dacă nu-mi iese de fiecare dată.
      O zi frumoasă îți doresc și te aștept cu noi comentarii! 🙂

      ReplyCancel
      • Cristina
        24 iulie 2016 at 7:33

        Claudiu, deși nu ne cunoaștem în plan fizic, noi totuși ne știm. Știu ca sună aiurea ce scriu, însă adevărul ăsta al meu este simțit din acea parte din mine, despre care oamenilor le e rușine sa vorbească, pentru ca – fie încă sunt la început de drum in marea descoperire a sinelui, fie le e teamă de întunericul din alții oameni și nu vor sa se expună, gândind ca își descoperă astfel călcâiul lui Ahile. Ah, și dacă îți spun că te simt în „modul” ăsta și te știu probabil ca primul impuls
        al tău va fi sa înțelegi rațional cuvintele mele și reacția
        va fi o consecință a trecerii prin filtrul minții. Cum
        as putea sa te stiu, dacă habar nu am cine ești?? Este de domeniul psihiatriei, nu? 🙂 Nu. Pentru ca tu m-ai lăsat sa mă uit in tine. Crezi în puterea cuvântului? Știi ca prin cuvinte transmiți energie și creezi punți invizibile? Spune-mi, când citești o carte, așa-i ca o „trăiești”? Ma refer la una care îți place. Eu de când mă ” știu ” am intrat în universul cărților ca într-o altă dimensiune și nu doar am citit, ci am simțit ceea ce citeam. Ok, vei spune ca sunt plină de..imaginație. Da, sunt. Dar e mai mult de atât. Și nu vreau sa te conving ca e asa cum spun, sigur tu poți concluziona cum îți e mai convenabil ;), te rog însă să crezi ca atunci când dăruiești cuvine, scrise sau spuse, transferi energie. Dăruiești energie și acolo unde e teren propice, stârnești și reacții de același fel. Suntem cu toții interconectati și dacă am știi sa ne deschidem „canalele” de comunicare intre noi…cred ca multă din frică ar dispărea. Frica de a lăsa alt om sa îți vadă direct în suflet. 🙂
        Zi frumoasa, Claudiu!
        Ps: as vrea sa îți împărtășesc experienta mea cu..lumea de „dincolo”, însă mi-e teamă să o fac in public, din același motiv pentru care simți și tu ca nu vrei sa te „dezgolesti”. Nu îmi poți scrie pe mail? Eu nu îndrăznesc sa îți cer adresa ta aici. 🙂

        ReplyCancel
  2. Cristian Cris Andrei
    19 iulie 2016 at 12:20

    Claudiu, referitor la afirmația ”Nu s-a întors nimeni din lumea celor morți pentru a ne spune ce este acolo, însă religiile ne oferă „adevărul”. Cazurile de moarte clinică sunt considerate dovezi ale lumii de dincolo fără a se lua în calcul posibilitatea unor „scenarii” realizate de creier, asemănătoare viselor…” vreau să postez câteva paragrafe din cartea lui Mellen-Thomas Benedict, “Journey Through the Light and Back”. După părerea mea sunt informații extraordinare (și destul de complete), referitor la adevărul de dincolo, cel la care făcea referire Hermes: „Adevărul nu se află absolut nicăieri pe Pământ, căci el nu poate fi nici născut, nici făurit”
    Iată transcrierea integrală a paragrafelor respective:
    ”În 1982 am murit de cancer în faza terminală. Boala mea era inoperabilă şi orice fel de chimioterapie pe care mi-ar fi prescris-o nu ar fi făcut altceva decât să mă transforme, din ce în ce mai mult, într-o legumă. Mi se dăduseră între şase şi opt luni de viaţă. În anii ‘70 eram un consumator ahtiat de informaţii şi mă întristam din ce în ce mai mult din cauza crizei nucleare, a crizei ecologice şi aşa mai departe. Aşa că, în lipsa unei baze spirituale, am început să cred că natura făcuse o greşeală şi că noi eram, de fapt, asemenea unui organism canceros aflat pe planetă. Percepeam oamenii că fiind un soi de cancer şi cu asta m-am ales. Asta m-a ucis. Aveţi mare grijă cum vedeţi lumea. Acest lucru se răsfrânge asupra voastră, mai ales dacă viziunea voastră este negativă. Acest lucru m-a dus pe mine la moarte. Am încercat diverse metode alternative de vindecare, dar nimic nu mi-a folosit. Aşa că am stabilit că totul era, de fapt, între mine şi Dumnezeu. Nu mă mai confruntasem niciodată până acum cu Dumnezeu, de fapt nu avusesem niciodată de-a face cu El. Nu aveam niciun fel de preocupări spirituale la vremea respectivă, dar am început o călătorie pentru a afla despre spiritualitate şi despre modurile alternative de vindecare. M-am apucat să citesc tot ce se putea despre subiectul respectiv, pentru că nu voiam să am vreo surpriză dincolo. Aşa că am început să citesc despre diverse religii şi filosofii. Toate erau foarte interesante şi mi-au dat speranţa că exista ceva dincolo.
    Îmi amintesc că m-am trezit într-o noapte, acasă, pe la 4:30 şi am ştiut că venise timpul. Asta era ziua în care aveam să mor. Aşa că mi-am chemat câţiva prieteni şi mi-am luat la revedere. Mi-am trezit îngrijitoarea şi i-am spus. Făcusem o înţelegere cu ea că îmi va lăsa cadavrul în pace şase ore, pentru că citisem că se întâmplă tot soiul de lucruri interesante atunci când mori. Am adormit la loc.Următorul lucru pe care mi-l amintesc este începutul unei experienţe tipice în apropierea morţii. Dintr-o dată, am fost perfect conştient că stăteam în picioare, dar corpul meu era aşezat în pat. În jurul meu era un fel de întuneric. Mă simţeam mai viu în afara corpului decât în viaţa obişnuită. Totul era atât de viu, încât puteam vedea fiecare cameră din casă. Puteam vedea şi acoperişul casei, împrejurimile ei şi chiar dedesubtul casei.
    Era o Lumină care strălucea. M-am întors spre Lumină, care era foarte asemănătoare celei descrise de alţi oameni în experienţele lor din apropierea morţii. Era atât de minunată. Este tangibilă, o poţi simţi. Este ademenitoare; vrei să te duci spre ea, aşa cum te-ai arunca în braţele tatălui său mamei tale ideale. Pe măsură ce am început să mă mişc către Lumină, am ştiut intuitiv că, dacă merg către Lumina, voi muri. Aşa că mergeam spre Lumină şi spuneam: „Te rog să aştepţi un minut; stai doar o secundă. Vreau să mă gândesc la asta, aş vrea să-ţi vorbesc înainte să plec”. Spre surprinderea mea, în acel punct, întreaga experienţă s-a oprit. Vă puteţi controla experienţa de după moarte. Nu vă aflaţi într-un vârtej incontrolabil. Aşa că dorinţa mea a fost respectată şi am avut o discuţie cu Lumina. Lumina lua permanent diferite forme, Iisus, Buddha, Krishna, mandale, imagini şi semne arhetipale. Am întrebat-o: Ce se întâmplă aici? Te rog, Lumină, explică-mi. Chiar vreau să ştiu care este realitatea situaţiei. Nu pot pune exact în cuvinte, pentru că era un fel de comunicare telepatică.
    Lumina mi-a răspuns. Informaţia care mi-a fost transferată era că, în timpul experienţei tale de după moarte, credinţele tale sunt cele care dau forma feedback-ului pe care îl primeşti în faţa Luminii. Dacă eşti budist sau catolic sau fundamentalist, primeşti feedback legat de ceea ce era credinţa ta. Ai ocazia să o priveşti şi să o examinezi, dar majoritatea oamenilor nu o fac. După cum mi-a revelat mie Lumina, mi-am dat seama că ceea ce vedeam cu adevărat era matricea Sinelui nostru Superior. Cu toţii avem un Sine Superior, sau o parte suprasufletească a fiinţei noastre. El mi s-a revelat în cea mai adevărată formă energetică a sa. Singurul fel în care o pot descrie cu adevărat este că Fiinţa Sinelui Superior este mai mult un canal. Nu arăta aşa, dar este o conexiune directă la Sursă, pe care o avem fiecare dintre noi. Suntem direct conectaţi la Sursă. Aşa că Lumina îmi arăta matricea Sinelui Superior. Eu nu eram angajat în nicio religie anume. Prin urmare, asupra acestei stări de fapt primeam feedback în timpul experienţei mele după moarte.
    Continuând să cer Luminii să mă lămurească, să-mi explice, am înţeles ce este matricea Sinelui Superior. Avem o reţea în jurul planetei, la care sunt conectate toate Individualităţile Superioare. Este precum o companie grozavă, un nivel următor, subtil de energie care ne înconjoară, nivelul spiritului, ca să spunem aşa. Apoi, după câteva minute, am mai cerut lămuriri. Chiar doream să ştiu despre ce este vorba în Univers şi, de data asta, eram gata să plec. Am spus: Sunt gata, ia-mă! Atunci, Lumina s-a transformat în cel mai frumos lucru pe care l-am văzut vreodată: o mandala de suflete umane de pe această planetă. Adusesem aici viziunea mea negativă a ceea ce se întâmplă pe planetă. Aşa că am întrebat Lumina, rugând-o să mă lămurească şi am văzut, în această mandala magnifică, cât de frumoşi suntem cu toţii în esenţa noastră, în nucleul nostru. Suntem cele mai frumoase creaţii.
    Sufletul uman, matricea umană pe care o formăm împreună este absolut fantastică, elegantă, exotică, orice. Nu pot spune destul despre felul în care mi s-a schimbat părerea despre Fiinţele umane în acel moment. Am spus: O, Doamne, nu ştiam cât suntem de frumoşi! La orice nivel, sus sau jos, în orice formă v-aţi afla, voi sunteţi cea mai frumoasă creaţie. Revelaţiile primite de la Lumina continuau fără oprire. Apoi am întrebat Lumina: Asta înseamnă că Omenirea va fi salvată? Atunci, asemenea unei explozii de trâmbiţe cu o ploaie de lumini spiralate, Marea Lumină a vorbit: Ţine minte asta şi nu uita niciodată; voi vă salvaţi, voi vă răscumpăraţi şi voi vă vindecaţi. Aţi făcut-o întotdeauna. O veţi face întotdeauna. Aţi fost creaţi cu puterea de a face asta, încă dinainte de începutul lumii.
    În acea clipă am înţeles şi mai mult. Am înţeles că AM FOST DEJA SALVAŢI, şi ne-am salvat pe noi înşine, pentru că am fost proiectaţi să ne corectăm, asemenea întregului Univers al lui Dumnezeu. La asta se referă “a doua venire”. I-am mulţumit Luminii lui Dumnezeu, din toată inima. Cel mai bun lucru pe care am putut să-I spun au fost următoarele cuvinte simple de mulţumire: O, dragă Dumnezeule, dragă Universule, dragă Sine Superior, Îmi Iubesc Viaţa. Lumină părea să mă aspire şi mai profund. Era ca şi cum Lumina m-ar fi absorbit complet. Lumina Iubirii este ceva de nedescris. Am intrat într-un alt tărâm, mai profund decât cel precedent, şi am devenit conştient de ceva mai mult, mult mai mult. Era un şuvoi enorm de Lumină, vast şi plin, adânc în Inima Vieţii. Am întrebat ce era. Lumina mi-a răspuns: Acesta este fluviul vieții. Bea din această apă bogată, după dorinţa inimii. Aşa am făcut. Am luat înghiţituri, una după alta. Să bei Viaţa însăşi! Eram în extaz. Atunci Lumina a spus: Ai o dorinţă. Lumina ştia totul despre mine, trecutul, prezentul şi viitorul. Da! am şoptit.
    Am cerut să văd restul Universului, dincolo de sistemul nostru solar, dincolo de toate iluziile omeneşti. Lumina mi-a spus atunci că pot să merg odată cu Şuvoiul. Am făcut-o şi am fost purtat prin Lumină, către capătul tunelului. Am simţit şi am auzit o serie de explozii sonice foarte blânde. Ce mai goană! Dintr-o dată, mi s-a părut că sunt lansat de pe planetă, pe acest şuvoi de Viaţă. Am văzut Pământul dispărând. Sistemul solar, în întreaga lui splendoare, a trecut uşor pe lângă mine şi a dispărut. Cu o viteză mai mare decât cea a luminii am zburat prin centrul Galaxiei, absorbind din ce în ce mai multă cunoaştere, pe măsură ce înaintam. Am aflat că această Galaxie şi întreg Universul sunt pline de diferite forme de VIAŢĂ. Am văzut multe lumi. Vestea bună este că nu suntem singuri în Univers! Pe măsură ce călătoream pe şuvoiul de conştienţă prin centrul Galaxiei, şuvoiul se desfăcea în extraordinare valuri fractalice de energie. Supraaglomerările Galaxiei, cu toată înţelepciunea lor străveche, zburau pe lângă mine. Primul gând a fost că mergeam undeva, chiar călătoream. Dar apoi mi-am dat seama că, pe măsură ce şuvoiul se mărea, propria mea conştienţă se extindea şi ea, pentru a cuprinde tot ce era în Univers! Toată creaţia trecea pe lângă mine. Era o minune de neimaginat! Eram cu adevărat un Copil Minune; un prunc în Lumea minunilor! În acel moment, m-am regăsit într-o tăcere profundă, dincolo de limitele liniştii. Puteam vedea sau percepe VECIA, dincolo de Infinit. Eram în Vid. Eram în pre-creaţie, înainte de Big Bang (Marea Explozie). Trecusem dincolo de începutul timpului/ Primul Logos/ Prima Vibraţie. Eram în Ochiul Creaţiei. Am simţit că atingeam Faţa lui Dumnezeu. Nu era un sentiment religios. Pur şi simplu, am fost una cu Viaţa şi Conştienţa Absolută. Când spun că am putut vedea sau percepe veşnicia, spun că am putut experimenta modul în care Creaţia, în întregimea ei, se autogenerează. Era fără început şi fără sfârşit. Acesta e un gând care îţi lărgeşte mintea, nu-i aşa?
    Oamenii de ştiinţă percep Big Bang-ul asemenea unui eveniment unic, ce a dat naştere Universului. Am văzut, în timpul experienţei mele de viaţă după moarte, că Big Bang a fost doar unul dintr-un număr infinit de alte Big Bang-uri care creează Universuri, încontinuu şi simultan. Singurele imagini care se pot apropia oarecum de asta, în termeni umani, ar fi acelea create de supercomputerele ce folosesc ecuaţii de geometrie a fractalilor. Oamenii din antichitate ştiau toate astea. Ei spuneau că Dumnezeu crease periodic noi Universuri, expirând şi recrease alte Universuri, inspirând. Aceste epoci erau numite Yuga. Ştiinţa modernă a numit asta Big Bang. Mă aflam în conştienţa absolută, pură. Puteam vedea sau percepe toate marile explozii Big Bang sau Yuga, cum se creau şi se recreau. Am intrat instantaneu, simultan, în toate. Am văzut că absolut fiecare părticică a creaţiei are, la rândul său, puterea de a crea. Este foarte dificil de explicat. Încă nu am cuvinte să descriu lucrul ăsta.
    Mi-au trebuit ani întregi, după ce m-am întors din experienţa mea în preajma morţii, să găsesc cuvinte care să descrie experienţa Vidului. Pot să vă spun acum aşa: Vidul este mai puţin decât nimic şi totuşi, mai mult decât orice există! Vidul este zero absolut, haosul ce dă naştere tuturor posibilităţilor. Este Conştienţa Absolută, cu mult mai mult decât Inteligenţa Universală. Vidul este golul sau nimicul dintre manifestările fizice. Este SPAŢIUL dintre atomi şi componentele lor. Ştiinţa modernă a început să studieze acest spaţiu. Ea îl numeşte punctul Zero. Ori de câte ori se încearcă să fie măsurat, instrumentele depăşesc scală, sau, cum s-ar spune, tind spre infinit. Până acum nu a fost găsită o modalitate de a măsura, cu precizie, infinitul. În corpul vostru şi în Univers există mai mult spaţiu zero decât orice altceva! Ceea ce misticii denumesc Vid, nu este un vid. Este atât de plin de energie, un alt fel de energie, care a creat tot ceea ce suntem. Totul, începând de la Big Bang, este vibraţie, de la primul Cuvânt care este prima vibraţie. Biblicul EU SUNT în realitate are un semn de întrebare după el. EU SUNT- Ce sunt eu? Astfel, creaţia este Dumnezeu care explorează Sinele lui Dumnezeu, în orice fel imaginabil, într-o explorare continuă prin fiecare dintre noi. Am început să văd, în timpul experienţei mele în preajma morţii, că tot ceea ce există este Şinele, literalmente Sinele vostru, Sinele meu. Totul este marele Sine. De aceea ştie Dumnezeu chiar şi atunci când cade o frunză. Lucrul acesta este posibil pentru că, oriunde te-ai afla, acolo este centrul Universului. Oriunde se află orice atom, acela este centrul Universului. Există Dumnezeu în acela şi există Dumnezeu în Vid.
    Atunci când exploram Vidul, în timpul experienţei mele în preajma morţii, şi toate acele Yuga sau creaţii, mă aflam complet în afara timpului şi spaţiului, aşa cum le cunoaştem noi. În această stare extinsă am descoperit că, de fapt, creaţia înseamnă Conştienţa Absolută Pură, sau Dumnezeu, care intră în Experienţa Vieţii, aşa cum o ştim noi. Vidul însuşi este lipsit de experienţă. Este înaintea vieţii, înainte de prima vibraţie. Dumnezeirea înseamnă mai mult decât Viaţă şi Moarte. Prin urmare, există chiar mai mult de experimentat în univers decât Viaţa şi Moartea! Când am înţeles acest lucru, încheiasem cu Vidul şi doream să mă întorc la Creaţia sa, sau Yuga. Părea lucrul cel mai normal de făcut. Atunci m-am întors brusc prin cea de-a doua Lumină, sau Big Bang, şi am auzit mai multe explozii de catifea. Am mers pe şuvoiul conştienţei, înapoi prin întreaga Creaţie, şi ce mai călătorie a fost! Supraaglomerările Galaxiilor au trecut prin mine, aducându-mi şi mai multă înţelegere. Am trecut prin centrul Galaxiei noastre, care este o gaură neagră. Găurile negre sunt marile procesoare sau reciclatoare ale Universului.
    Ştiţi ce se află de cealaltă parte a unei găuri negre? Suntem noi; Galaxia noastră, care a fost reciclată dintr-un alt Univers. În întreaga ei configuraţie energetică, Galaxia arăta asemenea unui oraş fantastic al luminilor. Toată energia de pe această parte a Big Bang-ului este Lumină. Fiecare subatom, atom, stea, planetă, chiar şi conştienţa însăşi sunt alcătuite din Lumină şi au o frecvenţă şi/sau o particulă. Lumina este vie. Totul este alcătuit din Lumină, chiar şi pietrele. Aşa că totul este viu. Totul este alcătuit din Lumină lui Dumnezeu; totul este foarte inteligent. Atunci când eram purtat pe şuvoi, am putut vedea, în cele din urmă, că se apropia o Lumină imensă. Am ştiut că era Prima Lumină; Matricea Luminoasă a Sinelui Superior a Sistemului nostru Solar. Apoi, întregul nostru Sistem Solar a apărut în Lumină, însoţit de una dintre exploziile acelea de catifea. Am putut vedea toată energia pe care o generează acest Sistem Solar şi este un spectacol incredibil de Lumină! Am putut auzi Muzica Sferelor. Sistemul nostru Solar, asemenea tuturor corpurilor cereşti, generează o matrice unică de Lumină, sunet şi energii vibraţionale. Civilizaţiile avansate de pe alte sisteme stelare pot detecta în Univers Viaţa, aşa cum o ştim noi, după amprenta energetică şi vibraţională a matricei. Este o joacă de copii. Copilul minune al Pământului (Fiinţele umane) face chiar acum o grămadă de zgomot, asemenea copiilor care se joacă în curtea Universului.
    Lumina mi-a explicat că nu există moarte; suntem Fiinţe nemuritoare. Suntem vii dintotdeauna! Am înţeles că facem parte dintr-un sistem natural viu, care se reciclează permanent. Nu mi s-a spus niciodată că trebuie să mă întorc. Am ştiut că va trebui. Era firesc, după tot ceea ce văzusem în timpul experienţei mele în preajma morţii. Nu ştiu cât timp am fost cu Lumina, în timp uman. Dar a venit momentul în care am înţeles că toate întrebările mele îşi primiseră răspuns şi că întoarcerea mea era iminentă. Când spun că toate întrebările mele căpătaseră răspuns dincolo, chiar asta vreau să spun. Toate întrebările mele au primit răspuns. Fiecare om are o viaţă diferită şi întrebări diferite, la care caută răspuns. Unele dintre întrebările noastre sunt universale, dar fiecare dintre noi explorează acest lucru pe care îl numim Viaţă în felul său personal unic. Aşa se întâmplă cu orice formă de viaţă, de la munţi, până la orice frunză din vreun copac. Acest lucru este foarte important pentru noi, cei din acest Univers. Pentru că totul contribuie la Imaginea Generală, la deplinătatea Vieţii. Noi suntem, literalmente, Dumnezeu care explorează Sinele lui Dumnezeu, într-un Dans infinit al Vieţii. Unicitatea noastră sporeşte întreaga Viaţă. Când am început întoarcerea către ciclul vieţii, nu mi-a trecut nicio clipă prin minte, nici nu mi s-a spus, că mă voi întoarce în acelaşi trup. Am avut încredere deplină în Lumină şi în procesul Vieţii. Atunci când şuvoiul s-a unit cu marea Lumină, am cerut să nu uit niciodată revelaţiile şi sentimentele legate de ceea ce am învăţat dincolo. A urmat un da. L-am simţit ca şi cum sufletul mi-ar fi fost sărutat.
    Apoi am fost dus înapoi prin Lumina în tărâmul vibraţional. Întregul proces s-a repetat, cu şi mai multe informaţii care mi-au fost transmise. M-am întors acasă şi mi s-au dat lecţii din experienţa mea în preajma morţii, legate de mecanismul reîncarnării. Mi s-au dat răspunsuri la toate micile mele întrebări: Cum se face asta? Cum se face ailaltă? Am ştiut că mă voi reîncarna. Pământul este un mare procesator de energie şi conştiinţa individuală se dezvoltă din asta, în fiecare dintre noi. Mă gândeam la mine ca devenind om pentru prima dată, şi eram fericit să fiu aşa. Din ceea ce am văzut, aş fi fericit să fiu şi un atom în acest Univers. Un atom. Aşa că, să fiu o parte umană a lui Dumnezeu‚ asta este cea mai minunată binecuvântare. Este o binecuvântare dincolo de orice ne închipuim noi că poate fi o binecuvântare. Pentru fiecare dintre noi, să fim partea umană a acestei experienţe este ceva teribil şi magnific. Fiecare dintre noi, oriunde şi oricum ar fi, ratat sau nu, este o binecuvântare pentru planetă, exact în locul în care se află.
    Am trecut prin procesul reîncarnării, aşteptându-mă să ajung un bebeluş undeva. Dar mi s-a dat o lecţie despre cum evoluează identitatea şi conştienţa individuală. Am fost atât de surprins când am deschis ochii. Nu ştiu de ce, pentru că o înţelesesem, dar a fost totuşi o surpriză atât de mare să mă întorc în acest corp, înapoi în camera mea, cu cineva care mă privea, plângând în hohote. Era infirmiera mea. Ea renunţase să mai spere după o oră şi jumătate după ce mă găsise mort. Corpul meu era rigid şi inflexibil. S-a dus în cealaltă cameră. Atunci m-am trezit şi am văzut lumina afară. Am încercat să mă ridic şi să mă duc spre ea, dar am căzut din pat. Infirmiera a auzit zgomot, a venit în fugă şi m-a găsit pe podea. Când mi-am revenit, am fost foarte surprins şi, în acelaşi timp, plin de veneraţie faţă de ceea ce mi se întâmplase în timpul experienţei mele în preajma morţii. La început, toate amintirile călătoriei mele pe care le am acum, încă nu existau. Continuăm să alunec din lumea asta şi întrebam într-una: Trăiesc? Lumea asta părea mai ireală decât cealaltă. După trei zile mă simţeam din nou normal, mai clar şi totuşi diferit de felul în care mă mai simţisem vreodată în viaţă. Amintirile experienţei mele au revenit mai târziu. Nu vedeam nimic rău în nicio Fiinţă umană pe care o văzusem vreodată. Înainte, eram cu adevărat plin de prejudecăţi. Credeam că mulţi oameni erau nişte rataţi. De fapt, credeam că toţi, în afară de mine, erau nişte rataţi. Dar acum am scăpat de toate astea.
    Cam după 3 luni un prieten mi-a sugerat să fac nişte analize, aşa că m-am dus să mă scaneze şi aşa mai departe. Mă simţeam cu adevărat bine şi mă temeam să nu primesc veşti proaste. Mi-l amintesc pe medicul de la clinică privind scanările dinainte şi cele după, zicând: Ei bine, nu mai este nimic aici. Am spus: “Cu adevărat este un miracol”. El a răspuns: “Nu, astfel de lucruri se mai întâmplă, se numesc remişii spontane.” Părea destul de neimpresionat. Dar aici era vorba de un miracol şi eu eram impresionat, chiar dacă nimeni altcineva nu era. În timpul experienţei mele în preajma morţii am coborât în ceea ce s-ar putea numi Iad şi a fost foarte surprinzător. Nu am văzut Satana sau răul. Coborârea mea în Iad a fost o coborâre în mizeria umană, în ignoranţa şi întunericul lipsei de cunoaştere. A părut a fi o eternitate jalnică. Dar fiecare dintre milioanele de suflete din jurul meu avea o mică stea de Lumină, care îi stătea oricând la dispoziţie. Dar nimeni nu părea să-i acorde atenţie. Erau atât de prinşi în propria durere, traumă şi suferinţă. Dar, după ceea ce mi-a părut o eternitate, am început să chem Lumina aceea, asemenea unui copil care îşi strigă părinţii în ajutor.
    Atunci, Lumina s-a deschis şi a format un tunel care a venit direct la mine şi m-a izolat de toată frica şi durerea. Asta este, în realitate, Iadul. Aşa că, ceea ce facem este să învăţăm să ne ţinem de mână, să ne apropiem unii de alţii. Porţile Iadului sunt acum deschise. Ne vom uni, ne vom prinde de mâini şi vom păşi împreună afară din Iad. Lumina a venit la mine şi s-a transformat într-un Înger auriu, imens. Am spus: Eşti Îngerul Morţii? Mi-a transmis că era suprasufletul meu, matricea Sinelui meu Superior, o parte foarte veche a noastră. Apoi am fost dus în Lumină. Curând, ştiinţa noastră va cuantifica spiritul. Va fi minunat, nu-i aşa? Reuşim să facem acum dispozitive care sunt sensibile la energia subtilă, sau la energia spiritului. Fizicienii folosesc acceleratoare de particule pentru a zdrobi atomii şi a vedea din ce sunt formaţi. Au ajuns până la nivelul quarcilor şi aşa mai departe. Ei bine, într-o bună zi vor ajunge până la acel lucru mic ce ţine totul laolaltă şi îl vor numi: Dumnezeu. De abia acum începem să înţelegem că şi noi creăm, pe parcurs ce avansăm. Cum am văzut aievea, în timpul experienţei mele am ajuns pe un tărâm unde există un punct în care ne transmitem întreaga cunoaştere acumulată şi începem să creăm următorul fractal, următorul nivel. Avem puterea de a crea, pe măsură ce explorăm. Acesta este Dumnezeu, care se extinde prin noi.
    De la întoarcerea mea, am trăit experienţa Luminii în mod spontan şi am învăţat cum să ajung în acel spaţiu aproape oricând în timpul meditaţiei mele. Fiecare dintre voi poate face asta. Nu este nevoie să muriţi sau să aveţi o experienţă în preajma morţii pentru a face acest lucru. Sunteţi dotaţi pentru asta, aveţi deja tot ce vă trebuie. Corpul este cea mai minunată Făptură de Lumina din câte există. Corpul este un Univers de Lumină incredibilă. Spiritul nu ne forţează să anulăm acest corp. Nu asta se întâmplă. Nu mai încercaţi să deveniţi Dumnezeu; Dumnezeu devine voi. Aici. L-am întrebat pe Dumnezeu: “Care este cea mai bună religie de pe planetă? Care este cea corectă?” şi Dumnezeirea a spus, cu multă iubire: “Nu-mi pasă.” A fost o graţie incredibilă. Când Dumnezeirea a spus nu-mi pasă, am înţeles imediat că e treaba noastră să ne pese. Este important, pentru că noi suntem Fiinţele cărora le pasă. Contează pentru noi, iar în asta rezida importanţa. Aici avem ecuaţia energiei în spiritualitate. Dumnezeului Absolut nu îi pasă dacă eşti protestant, budist sau orice altceva. Toate reprezintă faţetele unui întreg. Mi-aş dori ca toate religiile să-şi dea seama de asta şi să se lase unii pe alţii în pace. Nu e vorba de sfârşitul religiilor, ci că vorbim despre acelaşi Dumnezeu. Trăiţi şi lăsaţi-i şi pe alţii să trăiască. Fiecare are o altă viziune. Şi toate fac parte din imaginea globală; toate sunt importante.
    Am trecut dincolo, în timpul experienţei mele în preajma morţii, plin de temeri legate de deşeurile toxice, rachetele nucleare, creşterea explozivă a populaţiei şi de distrugerea pădurii amazoniene. M-am întors, iubind fiecare problemă. Iubesc deşeurile nucleare. Iubesc norul uriaş în formă de ciupercă; acesta reprezintă cea mai sfântă mandala pe care am manifestat-o până acum, ca un arhetip. El, mai mult decât orice religie şi filozofie de pe Pământ, ne-a adus împreună, dintr-o dată, la un nou nivel al conştienţei. Ştiind că am putea arunca planeta în aer de 50 de ori, sau de 500 de ori, realizăm în cele din urmă, poate, că ne aflăm cu toţii aici, împreună. Pentru o perioadă de timp, a fost nevoie să se adune mai multe bombe. Atunci am început să spunem: nu mai vrem aşa ceva. Acum ne aflăm, de fapt, într-o lume mai sigură decât a fost ea vreodată, şi va deveni şi mai sigură. Aşa că m-am întors din experienţa mea în preajma morţii iubind deşeurile toxice, pentru că ne fac să ne apropiem unii de alţii. Aceste lucruri sunt atât de mari. După cum ar spune Peter Russel, aceste probleme sunt acum de dimensiunea sufletului. Avem soluţii de dimensiunea sufletului? DA! Tăierea pădurii amazoniene va încetini şi, în cincizeci de ani de acum încolo, vor fi mai mulţi copaci pe planetă decât au fost demult. Dacă vă ocupaţi de ecologie, faceţi-o în continuare; sunteţi acea parte din sistem care devine conştientă. Faceţi-o cu toată puterea, dar nu fiţi deprimaţi. E o parte din ceva mult mai mare.
    Pământul se află în plin proces de îmblânzire. Nu va mai fi niciodată un loc atât de sălbatic cum era altădată. Vor rămâne locuri sălbatice măreţe, rezervaţii în care natura să prospere. Grădinăritul şi rezervaţiile vor constitui preocupările viitorului. Creşterea populaţiei a ajuns foarte aproape de optimul energetic care să determine o schimbare a conştienţei. Această schimbare în conştienţă va conduce la schimbări în domeniul politicii, banilor şi energiei. După ce am murit o dată, trecând prin experienţa în preajma morţii şi întorcându-mă, respect cu adevărat viaţa şi moartea. În experienţele noastre cu ADN-ul s-ar putea să fi deschis poarta unui mare secret. În curând, vom putea trăi în acest corp cât de mult vrem. După ce veţi fi trăit în jur de 150 de ani, veţi simţi intuitiv că vreţi să schimbaţi canalul. Să trăieşti o veşnicie într-un singur trup nu este la fel de creativ ca şi reîncarnarea, ca şi transferul energiei în acest vortex fantastic de energie în care ne aflăm. Vom vedea cu adevărat înţelepciunea vieţii şi morţii şi ne vom bucura de ea. După cum stau lucrurile, suntem vii dintotdeauna. Acest corp în care vă aflaţi a fost viu dintotdeauna. El vine dintr-un şuvoi de Viaţă care îşi are originea în Marea Explozie (Big Bang) şi chiar dincolo de ea. Acest corp dă viaţă vieţii următoare, atât ca energie densă, cât şi subtilă. Acest corp este viu deja de o veşnicie.”

    ReplyCancel
    • Claudiu-Gilian Chircu
      23 iulie 2016 at 17:30

      Cristian, sunt într-adevăr niște paragrafe interesante, însă trebuie luate în calcul câteva variante.
      1. Nu putem ști cu siguranță dacă sunt mărturii reale sau inventate de autor. Mulți autori apelează la relatări false pentru a-și scrie cărțile, așa că mă aștept la orice. De exemplu, în „Șapte ani apocaliptici”, Ion Țugui a inventat și personajul Contele Incapucciato, și interviul cu el. La fel a procedat și Aryana Havah în „Inuaki, reptilianul din mine”. E o tactică logică, de altfel. Oamenii pot fi reticenți la informații ieșite din tipare, transmise direct de autor. Însă atunci când informațiile vin din partea unui alt personaj, iar autorul este doar intermediarul, credibilitatea lui nu are de suferit și, prin urmare, își poate vinde marfa.
      2. Presupunând că relatarea e reală, tot nu putem ști ce s-a întâmplat cu adevărat. Poate că respectiva persoană a trecut într-adevăr prin așa ceva. Sau poate totul a fost o iluzie. Cartea tibetană a morților chiar spune că tot ceea ce experimentează omul aflat în pragul morții e o iluzie creată de minte. După decesul fizic, creierul mai funcționează o perioadă de timp. Prin urmare, poate da naștere unor iluzii de genul visurilor. Dacă este așa, nu putem ști dacă aceste iluzii au fost introduse intenționat de cineva ori ceva, ori dacă sunt introduse în ADN ori în subconștient. Culmea e că oamenii care trec prin astfel de experiențe „văd” pe lumea cealaltă ce au fost învățați să vadă. Cea mai bună dovadă e că niciun creștin nu l-a văzut pe Buddha, niciun musulman pe Krișna și niciun hindus pe Iisus. Ceea ce mă face să cred că aceste „experiențe” au fost programate în creier. De ce sau de către cine? Nici asta nu putem ști.
      Suspect mi se pare că persoana din paragraful ăsta folosește niște termeni pe care nu i-ar cunoaște decât cineva pasionat de ezoterism. Ceea ce înseamnă ori că e o relatare inventată de un autor care a vrut să-și transmită ideile fără riscul de a fi discreditat de sceptici, ori că omul a trecut printr-o programare a creierului.
      Presa inventează știri senzaționale pentru a-și vinde marfa. Unii autori inventează relatări senzaționale pentru a-și vinde cărțile. Așa că scepticismul rămâne cea mai bună apărare împotriva manipulării.

      ReplyCancel
  3. Cristian Andrei
    30 iulie 2016 at 0:42

    Clau, nu te contrazic și nu vreau să polemizez cu tine, din moment ce ne cunoaștem de o bună perioadă de timp. Sunt totalmente de acord cu tine, în ceea ce privește *scepticismul* respectiv, de care trebuie să dăm dovadă atunci când citim/auzim despre asemenea gen de experiențe. Eu numesc acest scepticism *gândire critică, obiectivă* (pe cât posibil, evident!).
    Totuși, cu tot acest *scepticism*, eu cred că ceea ce a experimentat această ființă este adevărul real (al său, evident!), și nu o iluzie creată de mintea sa, sau intrarea lui în capcana numită *Iluzie/Voal*. Și știi de ce?! Deoarece, și pentru că (sic!), am experimentat personal acel joc la care face referire Mellen-Thomas…am creat (prin *explozie*) și am și *distrus* (prin implozie) Universuri, Clau! Și nu eram singura entitate (nu aveam o formă)…undeva, *în zonă*, erau și alte entități ca mine.
    Nu mă aflam în starea de conștiență, e adevărat, ci într-un vis extrem de lucid! Percepeam în jurul meu, deși nu *priveam*, curgeri de Energie, de Lumină, aidoma unor dune de nisip, privite de sus, de la înălțimea care asigură priveliștea la nivel macro a crestelor deșertului. Percepeam acele *unduiri* ca fiind de culoarea auriu-portocaliu-alb-strălucitor, eu aflându-mă, cumva, și înăuntru, dar și afară. Este destul de dificil de exprimat în cuvinte (la fel cum spune și Mellen-Thomas) frumusețea și senzațiile pe care le-am perceput! Și, încă un amănunt interesant: tot ceea ce *făceam* era ca o joacă de copil…sincer!
    Sper să mă crezi pe cuvânt…nu încerc să-ți schimb părerea, și nici nu doresc să fac asta! ȘTIU doar că ceea ce am *trăit* în acel vis A FOST REAL…nu a fost ILUZIE! 🙂

    ReplyCancel
    • Claudiu-Gilian Chircu
      30 iulie 2016 at 12:00

      Cristi, nu e o polemică și nici nu ne contrazicem. Doar ne exprimăm punctele de vedere fără a încerca să le impunem. Pentru că fiecare trebuie să-și descopere singur drumul către Adevăr.
      Poate este real ceea ce ai experimentat și poate este adevărată și relatarea de mai sus. Există posibilitatea asta. Însă cred că nu putem ști cu siguranță care e adevărul. Viața ne demonstrează adesea că nu tot ceea ce vedem / auzim / simțim este real. Am vorbit cu persoane care aveau anumite probleme psihice și care au experimentat halucinații vizuale și / sau auditive. Niciuna nu a putut face diferența dintre halucinații și realitate. Toate le credeau reale, deși nu erau. Problema noastră e că nu cunoaștem nici lumea în care trăim, nici pe noi înșine. Nu înțelegem nici măcar creierul în totalitate. Creierul e capabil să producă iluzii pe care nu le putem distinge de realitate. Culmea, „Cartea tibetană a morților” spune asta de câteva secole bune: după ce își părăsește corpul, spiritul nu ar trebui să creadă nimic din ceea ce „vede”, pentru că totul e doar o iluzie a minții! Acea minte despre care știm că poate da naștere unor iluzii așa cum sunt visele și halucinațiile. Din păcate nu știm nici cum, nici de ce mintea naște aceste iluzii. Ceea ce ar trebui să ne determine să rămânem sceptici în loc să adoptăm un „adevăr”. În plus, dacă într-adevăr lumea este o închisoare, cei care ne-au aruncat aici nu vor să știm nici cine suntem, nici de unde venim, nici cum putem fi eliberați. Prin urmare, ne vor împiedica să aflăm adevărul despre „lumea de dincolo”. Cum ne-ar putea îndepărta mai bine de adevăr decât prin programarea creierelor noastre să realizeze niște iluzii pe care să le credem reale?
      Oare și această căutare a Adevărului nu e tot o programare menită să ne îndepărteze de el? Vrem să știm ce e în Univers, în dimensiuni paralele ori ce ne așteaptă după moarte, când ceea ce contează cu adevărat se află în noi înșine. Privind tot mai departe nu facem decât să ne îndepărtăm de noi, alergând după iluzia cunoașterii în loc să descoperim adevărul iubirii. Și ne întrebăm de ce suntem prinși în continuare în acest ciclu al reîncarnărilor…
      Ipoteze sunt multe. Putem filosofa până la sfârșitul zilelor noastre însă rezultatul va fi mereu același: nu putem ști cu siguranță care e Adevărul. Din diverse motive, cei mai mulți își aleg un adevăr din multitudinea de ipoteze. Poate au nevoie să creadă în ceva pentru a-și continua drumul vieții ori poate le e teamă de incertitudini. Indiferent de motiv, oare e înțelept să-și aleagă un adevăr relativ? Nici măcar asta nu putem ști.
      Dacă adevărul tău îți aduce liniște, acceptă-l și ignoră-mi scepticismul. Pacea interioară e mai importantă decât orice discuție pe net. 🙂

      ReplyCancel
  4. Teodor
    3 august 2016 at 9:37

    Buna Claudiu!
    Cam pe cand ar aparea si cartea?

    ReplyCancel
    • Claudiu-Gilian Chircu
      10 august 2016 at 18:12

      Va fi o surpriză pentru toată lumea. Chiar și pentru mine!
      Nu mai durează mult. Cel puțin asta sper. 🙂

      ReplyCancel
  5. gabriel
    31 august 2016 at 13:01

    hai cu carteaaa. lunga steptare ,dar meritata,zic

    ReplyCancel
  6. costel terebesi
    25 octombrie 2016 at 16:41

    Si totusi! Cine i a creat pe zei?

    ReplyCancel
    • Claudiu-Gilian Chircu
      25 octombrie 2016 at 17:56

      La finalul unei cărți de 50 de capitole vii cu întrebarea asta idioată… Înțeleg că e greu cititul, dar mai bine chinuie-te puțin decât să sari la ultimul capitol și să aștepți să-ți dea cineva mură în gură.

      ReplyCancel
  7. bogdan
    25 octombrie 2016 at 19:50

    Pornesc de la citatul de mai sus „Prin urmare, pentru Minte și Rațiune nimic nu este adevărat pe pământ. Dimpotrivă, pentru adevărata Minte și Rațiune, toate lucrurile sunt închipuiri, amăgiri, sau aparențe” prin a incerca o traducere a lui. textul cred ca spune ca instrumentul de cunoastere numit ratiune are limite si nu este facut pentru a discerne adevarul de minciuna. adevarul se traieste pur si simplu si nu se cunoaste prin carti/mituri/ vorbire/ gand ca forme de perceptie ale gandirii umane.
    subscriu si la citatul urmator „inteligența Ființei Divine, gândirea Zeului Suprem, este singurul adevăr, iar acest adevăr nu poate fi descoperit – nu, nici măcar umbra sa – în această lume plină de iluzie, de aparențe schimbătoare și de greșeală, unde lucrurile sunt cunoscute numai în dimensiunea timpului” spunand ca asta vrea sa transmita autorul : cu ajutorul mentalului nu putem cunoaste/ trai adevarul. mintea umana creeaza dualitatea si timpul. pare ca mintea umana este un instrument dat omului pentru a domoli instinctul animalic si pentru a pazi integritatea corpului fizic. dar acest instument, din bodyguard s-a transformat in temnicer, adica ne tine inchisi in el si ne face sa-l consideram singurul instrument utilizabil in viata. dar nu stim cine ne-a dat acest instrument si de ce, care sunt limitele lui si ce este dincolo, daca este ceva mai mult, deasupra.
    pe masura dezvoltarii noastre ca indivizi, nivelul nostru de constiinta creste si astfel putem percepe adevarul dincolo de gandirea dualista. un exemplu este apelul tau la iubire de mai sus ce pare sa fie un adevar trait prin intuitie. ca nivel de constiinta iubirea este deasupra ratiunii celei mai pure- apogeul mintii umane.
    cred ca ultimul capitol putea foarte bine sa fie primul :); ca orice cercetator puteai sa te intrebi la inceputul cercetarii tale laborioase care sunt instrumentele de care dispui: simturile corpului, gandirea, emotiile, memoria ,sentimentele, imaginatia,intuitia…
    asta cred ca e o intrebare foarte utila: cum vrem sau putem sa percepem/ traim adevarul = viata? adica exact acel indemn antic „cunoaste-te pe tine insuti…si vei cunoaste si zeii si universul”
    pace

    ReplyCancel
  8. marian
    2 ianuarie 2017 at 14:40

    Bună Claudiu și LA MULTI ANI!
    Am citit cu interes articolele tale și trebuie să spun că sunt demne de apreciat.
    Lăsând deoparte micile greșeli apreciez faptul că ai avut ideea genială și curajul de a trata niște subiecte tabu și de a îmbina și sintetiza credințele reprezentative ale omenirii.
    Am câteva curiozități, (poate îți vor părea stupide) pe care ți le adresez:
    1. Omul este: creația lui Dumnezeu? sau rezultatul teoriei evoluționiste ?
    2. Nu ai atins (tratat) problemele religioase ale cultelor neoprotestante.

    ReplyCancel
    • Claudiu-Gilian Chircu
      25 martie 2017 at 12:58

      1. De ce trebuie să fie doar două variante? În viață nu există doar alb și negru ci și multe nuanțe de gri.
      2. Nu am atins multe probleme. Ceea ce este de înțeles, ținând cont că nimeni nu le poate aborda chiar pe toate.

      ReplyCancel
  9. Sanda
    21 aprilie 2018 at 23:06

    Totuși, în cartea lui Sitchin, la sfârșit, se scrie ca Enlil si Enki, când se duc la Anu, se roagă toți trei „creatorului a tot si toate”, deci nu Anu era Creatorul !

    ReplyCancel
  10. Elena Buftea
    28 noiembrie 2019 at 20:03

    as vrea si eu cartea. v am citit articolele de mult timp si chiar m au ajutat sa mi clarific unele lucruri. multumesc.citind aceste randuri mi am amintit ca in studentie am luat un 3 la filosofie. imi cazuse un bilet despre adevarul relativ si absolut,invatasem in fuga caci aveam copil mic pe care il lasasem acasa si am turuit pe de rost ca adevarul relativ poate fi cunoscut fiind verificat in timp dar adevarul absolut fiind infinit si in afara timpului si spatiului nu poate fi cunoscut. si dintr o data s a ridicat namila de profesor inalt de 2 ori cat mine si a zis ca sunt agnostica si nihilista ,ca n am inteles nimic ,ca adevarul absolut poate fi cunoscut. eu m am incapatanat si am zis ca e ilogic ,daca adevarul absolut e infinit cum putem sa l cunoastem noi care suntem pieritori.m a dat afara si mi a pus 3.am opiniile mele in ce priveste unele adevaruri relative sa spun, mi s au intamplat multe lucruri bizare dar reale. adica mi a murit sotul am ramas cu 3 copii mici ,am avut necazuri cu duiumul si am clacat.fizicsi psihic. dar nu mi puteam permite luxul asta asa ca am muncit si am supravietuit ,ba mai mult am realizat copiii ,i am casatorit ,au venit nepotei ,eram fericita si dintr o data, mi s a blocat mana dreapta . fiind profesor nu puteam pune note si fiind si un fel de artist vizual nu mai puteam picta. am umblat pe la spitale dar nimic. am incercat leacuri babesti la fel.ca prin miracol a venit in orasel la noi un medic din Belgia .predau franceza si m a consultat in franceza .mi a dat o reteta dar n am gasit nicaieri medicamentul si in final mi l a dat el . mi a facut o infiltratie , i am multumit si l- am intrebat cat costa . a zis ca nimic pentru mine si sa vin peste 2 zile sa mi mai faca o injectie.i am zis; ,,sa traiti dom doctor” a trebuit sa plec la bucuresti la copii IMI trecuse mana si cand am revenit am zis sa merg din nou la medic.MI s a spus ca a murit. mi s au taiat picioarele si m am simtit ca un cioclu.dupa moarte sotului fusesem la un medic in Bucuresti care ma ajutase mult si am vrut sa i duc un buchet de flori. mi s a spus ca e grav bolnav si nu mai profeseaza. am avut un soc cu atat mai ult cu cat apoi am vazut pe net ca lucreaza la alt spital.apoi lucrurile au luat turnura SF.Am pregatit o doctorita si pe copilul ei caci voiau sa plece in Franta. O iubeam ca pe fetele mele .a zis sa mi faca un control de rutina, a zis ca am cancer si m a operat. n aveam cancer,mi a trimis tot ea la pregatire un doctor care venise exact pe postul celui care murise si printre altele i am povestit despre si ca imi introdusese un microcip in mana si mi a zis sa nu mai vorbesc despre asta ca ma poate ucide.mi s a transmis ca m au mutilat, mi au schimbat adn si cod genetic,in 2016 am avut o expozitie de pictura la Roma. am stat in camera cu o arhitecta cu care mai fusesem in Grecia . era pe 20 mai si pe 21 implineam 66 de ani. noaptea mi a smuls antakarana, cordonul de argint care leaga sufletul de monada. in grup erau mai multi securisti decat pictori si tipa era si ea cu ochi albastri.ma tot mir si eu cum reusesc sa ma scol dimineata dupa ce transformari imi fac noaptea. au fost cazuri cand am trecut si eu prin moarte clinica precum Cristian.cred si eu ca EMINESCU ,,vis al mortii eterne e viata lumii-ntregi caci peste toate stapaneste geniul ei egalizator. chiar va multumesc ,in momente grele pentru mine articolele dumneavoastra mi au deschis niste usi spre o cunoastere relativa dar extrem de utila caci totul e o eterna reintoarcere si e aproape imposibil de scapat din matrix. lupt si eu ca orbetele . pentru unii o fi mai usor pentru mine atata suferinta mi a coborat vibratia .termenul de iubire neconditionata mi se pare absolut caraghios ca si alte abureli sexiste. nu sunt deloc materialista,cred in cel de sus si imi iubesc tara in genul lui Cioran,cu obida.

    ReplyCancel

Lasă un răspunsAnulează răspunsul

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Claudiu-Gilian Chircu
17 iulie 2016 17 Comments 1. Secretele Zeilor4,610
Meta
  • Autentificare
  • Flux intrări
  • Flux comentarii
  • WordPress.org
Comentarii recente
  • Mihai Tetraru la Divina parodie 2. A fost odată… pe la nemți
  • Claudiu-Gilian Chircu la EZ 7. Cartea akkadienilor
  • MIHAI TETRARU la EZ 7. Cartea akkadienilor
  • Claudiu-Gilian Chircu la EZ 7. Cartea akkadienilor
  • MIHAI TETRARU la EZ 7. Cartea akkadienilor
Produse
  • Carte „Secretele zeilor” (3 volume) Carte „Secretele zeilor” (3 volume) 110,00 lei
  • Carte „Secretele Sionului” Carte „Secretele Sionului” 69,99 lei
  • Carte „Secretele Olimpului” Carte „Secretele Olimpului” 54,99 lei
  • eBook „The Secrets of the Gods” (pdf) eBook „The Secrets of the Gods” (pdf) 50,00 lei Prețul inițial a fost: 50,00 lei.35,00 leiPrețul curent este: 35,00 lei.
  • eBook „Secretele zeilor” (pdf) eBook „Secretele zeilor” (pdf) 35,00 lei
Abonare la blog via email

Enter your email address to subscribe to this blog and receive notifications of new posts by email.

Alătură-te celorlalți 399 de abonați.
Categorii
  • Diverse (81)
  • Pe urmele zeilor (36)
  • Politică (16)
  • Povești nemuricioase (88)
    • 1. Divina parodie (12)
    • 2. Dacia preisterică (12)
    • 3. Războii stelelor (9)
    • Confuckyous: Concepții anticoncepționale (29)
    • Jurnalul lui Făt-Frumos (1)
  • Presă (85)
  • Religie (39)
  • Seria „Secretele zeilor” (154)
    • 1. Secretele Zeilor (103)
      • The Secrets of the Gods (50)
    • 2. Demonii Roșiei Montane (12)
    • 3. Secretele Sionului (17)
    • 4. Evanghelia zeilor (11)
    • 5. Secretele Olimpului (10)
iulie 2025
L Ma Mi J V S D
 123456
78910111213
14151617181920
21222324252627
28293031  
« iun.    
Arhive
Articole recente
  • Războii stelelor – Episodul 9. Clonele 7 iunie 2025
  • Războii stelelor – Episodul 8. Asteroidul 4 mai 2025
  • Războii stelelor – Episodul 7. Tribul lui Cain 27 aprilie 2025
  • Războii stelelor – Episodul 6: Neandertalienii 20 aprilie 2025
  • Războii stelelor – Episodul 5: Tribul lui Abel 2 martie 2025
  • Războii stelelor – Episodul 4: Adam și Eva 12 ianuarie 2025
  • Războii stelelor – Episodul 3: Răpirea 4 ianuarie 2025
  • Războii stelelor – Episodul 2: Mașina timpului 23 decembrie 2024
  • Războii stelelor – Episodul 1: Chronos 24 noiembrie 2024
  • Jurnalul lui Făt-Frumos 8. Anul 710 10 iunie 2024
Orice donație este binevenită.
Comentarii recente
  • Mihai Tetraru la Divina parodie 2. A fost odată… pe la nemți
  • Claudiu-Gilian Chircu la EZ 7. Cartea akkadienilor
  • MIHAI TETRARU la EZ 7. Cartea akkadienilor
  • Claudiu-Gilian Chircu la EZ 7. Cartea akkadienilor
  • MIHAI TETRARU la EZ 7. Cartea akkadienilor
  1. Mihai Tetraru pe Divina parodie 2. A fost odată… pe la nemți11 martie 2021

    Foarte fain! Genial

  2. Claudiu-Gilian Chircu pe EZ 7. Cartea akkadienilor26 februarie 2021

    Pentru puțin!

  3. MIHAI TETRARU pe EZ 7. Cartea akkadienilor10 februarie 2021

    Multumesc frumos!

  4. Claudiu-Gilian Chircu pe EZ 7. Cartea akkadienilor10 februarie 2021

    Acest capitol este rezumatul unui fragment din „Secretele zeilor”, cuprins în capitolele 43-44-45. Acolo găsiți pe larg povestea lui Avraam.…

  5. MIHAI TETRARU pe EZ 7. Cartea akkadienilor7 februarie 2021

    Foarte interesant si util! Oricum eram convins ca Biblia e o compilatie din diverse cronici! Dar am o nedumerire: neamul…

Cele mai vizualizate articole
Sateliții, protestele și carantina
30 martie 2020
39,716 views
SS 1. Hitler – Mesia sau Antihrist?
8 ianuarie 2013
17,400 views
Ni se pregătește Apocalipsa?
28 martie 2020
14,081 views
Meta
  • Autentificare
  • Flux intrări
  • Flux comentarii
  • WordPress.org
2010 © Secretele zeilor
%d