2015 a fost un an destul de bun pentru Secretele Zeilor. În primul rând s-a transformat din blog în site și s-a mutat la casă nouă, adică de pe WordPress.com pe www.secretelezeilor.ro. Parcă e mult mai bine să stai în casa ta decât la altul în chirie, măcar pentru că poți da petreceri de câte ori ai chef, fără să-ți ceară nimeni socoteală. Vecinii nu se pun.
În 2015, site-ul a fost vizitat de 279.124 de ori, față de 268.278 de ori în 2014 și 158.428 în 2013. 113 este numărul țărilor în care au ajuns secretele zeilor, cei mai mulți cititori aflându-se în România, Germania și Italia. Cele mai multe vizite, 2.586, au avut loc pe 6 septembrie. În această zi, cu 5.129 de ani în urmă a început Numărătoarea Lungă a mayașilor. Ceea ce nu are nicio legătură cu site-ul, dar nu strică niciodată o informație în plus. Site-urile de pe care au ajuns cei mai mulți vizitatori pe secretelezeilor.ro sunt:
- facebook.com
- fymaaa.blogspot.ro
- in-cuiul-catarii.info
- filosofiepebordura.blogspot.ro
- romaniamegalitica.blogspot.ro
În 2015, pe site au fost publicate 52 de articole noi și au fost refăcute 14 dintre cele vechi. Ceea ce înseamnă că, prin nu știu ce minune, am devenit mai activ decât în anii precedenți (în 2014 au fost publicate 54 de articole, 25 în 2013, 19 în 2012, 14 în 2011 și doar unul în 2010). Probabil are și cafeaua băută în exces meritul ei. Cele mai citite cinci articole în anul abia încheiat sunt:
- Hitler – Mesia sau Antihrist? (Septembrie 2012)
- Războiul ariano-semit (Octombrie 2014)
- Natura zeilor (Iunie 2015)
- Dacia, tărâmul zeilor (August 2013)
- Războiul „stelelor” (August 2015)
Cel mai comentat articol în 2015 a fost Misterele Bibliei: Tatăl nostru (35 de comentarii). Iar cei mai activi comentatori ai anului trecut sunt:
- IQ100 – 13 comentarii
- Marius – 5 comentarii
- Cătălina Gologan – 5 comentarii
- Taz – 5 comentarii
- Laurențiu – 5 comentarii
În 2015, pagina de Facebook a site-ului a ajuns la 2.526 de like-uri, iar grupul de Facebook la 1.992 de membri. Secretele Zeilor s-a extins și pe alte rețele de socializare, pe care nu mi le amintesc acum (ceea ce înseamnă că nu sunt destul de importante). Noutatea anului o reprezintă Anonymoose din Galați, un personaj apărut pentru a ne smulge măcar niște zâmbete. După doar 12 episoade, Anonymoose ne amenință că va continua și în 2016 în același stil cel puțin… unic în vlogosfera românească.
După atâția ani haotici, cartea Secretele Zeilor începe să capete în sfârșit o formă, fiind terminate 24 de capitole. Mai rămân câteva de refăcut și de completat, ceea ce înseamnă că în acest an sunt mari șanse să devină o carte completă. Iar asta ar fi doar una dintre surprizele pe care vi le pregătește Secretele Zeilor pentru 2016. Nu ne rămâne decât să supraviețuim și în acest an. Bineînțeles, tot împreună, pentru că unde-s mulți, puterea crește. Încet dar sigur.