Miturile lumii susțin că zeii erau împărțiți în două tabere: una a zeilor Pământului, asociată cu întunericul, condusă de Enki și de copiii săi, Marduk și Iștar, și una a divinităților celeste, asociată cu lumina, în fruntea cărora se aflau Enlil și fiul său, Ninurta. Ninhursag a făcut parte inițial din prima tabără, trecând mai târziu de partea Celeștilor. Ambele clanuri divine erau conduse de Anu, stăpânul Universului. Cele două tabere s-au aflat într-un permanent conflict, care a dus chiar la două mari războaie ale zeilor. La început Enki a condus Pământul, apoi a fost detronat de Enlil care, într-un final, s-a văzut nevoit să cedeze conducerea planetei nepotului său, Marduk, din ordinul lui Anu. Pentru a înțelege cine erau cu adevărat zeii și a le afla istoria ascunsă, este necesar nu doar să decodificăm miturile, ci și relatările celor care susțin în prezent că au intrat în contact cu entități extraterestre. Deoarece numărul lor este enorm, vom prezenta doar câteva exemple:
George Adamski povestea că pe 20 noiembrie 1952 a întâlnit un individ cu înfățișare omenească, înalt de circa 1,70 metri, cu păr blond care îi cădea pe umeri, îmbrăcat într-un costum maro de ski. Numele lui era Orthon și pretindea că a venit de pe Venus cu o misiune prietenească. Adamski a fost plimbat cu nava lui Orthon pe alte planete, unde a întâlnit mulți umanoizi, pe care i-a numit „frații spațiali”. O altă entitate cu care Adamski susține că s-a întâlnit este Aștar Șeran, comandantul unei armate de 10-20 milioane de ființe, care dispune de o uriașă flotă „a păcii universale” de nave spațiale, provenind din „Federația Liberă a Planetelor”. Aștar era înalt de 2,10 metri, cu ochi albaștri, fruntea înaltă, bărbia proeminentă și părul blond deschis căzându-i pe umeri.
În 1951, George Van Tassel a stabilit prin channeling un contact cu același Aștar, presupus comandant al unei stații spațiale, controlate de Consiliul Celor Șapte Lumini de pe planeta Shanchea. După scurt timp, Van Tassel a stabilit contacte telepatice și cu alte entități extraterestre, precum Zoltan sau Desca. El mai pretinde că la un moment dat a fost luat la bordul unei nave de un extraterestru pe nume Solganda.
Frank Stranges spunea că s-a întâlnit în clădirea Pentagonului cu venusianul Valiant Thor, a cărui înfățișare era perfect umană, însă avea mâinile moi, ca și cum n-ar fi fost din carne și oase, și degete netede, fără amprente. Același personaj a fost menționat și de ofițerul Harley Andrew Byrd care spunea că, în martie 1957, în zona orașului Alexandria din statul american Virginia, Valiant Thor a aterizat lângă mașina a doi polițiști, pe care i-a rugat să îl ducă la Pentagon. Acolo a vorbit cu unul dintre locțiitorii ministrului de război apoi, timp de două ore, cu vicepreședintele Statelor Unite de atunci, Richard Nixon. După aceea a fost găzduit într-o încăpere din Pentagon până pe 16 martie 1960, când s-a întors pe Venus.
Pe 5 noiembrie 1975, în Snowflake, lângă Heber (în statul american Arizona), muncitorul forestier Travis Walton a fost dus la bordul unei nave și examinat de două tipuri de creaturi: niște omuleți cenușii cu capete mari și ochi imenși și niște indivizi blonzi, cu aparență umană, foarte înalți și atletici.
În 1932, pictorul de firme Howard Menger a văzut într-o pădure, pe marginea unui pârâu, o tânără frumoasă, cu părul lung și blond, îmbrăcată într-un costum de ski, translucid. În iunie 1946, Menger a fost dus în spațiu de aceeași blondă și de doi bărbați bine făcuți.
Într-o noapte de iulie 1952, în zona deșertului Mojave din California, mecanicul de întreținere Truman Bethurum a fost invitat într-o navă de opt sau zece omuleți înalți de 1,40-1,50 metri. Acolo a întâlnit-o pe șefa expediției, Aura Rhanes, o femeie superbă.
Mecanicul de aviație Orfeo Angelucci lua în mod constant legătura cu entități extraterestre, pe care le numea „frați spațiali”, la fel ca George Adamski și Reinhold Schmidt. În ianuarie 1953, Angelucci a fost transportat spiritual pe o altă planetă, unde a întâlnit o frumoasă extraterestră, numită Lyra, și pe prietenul ei, Orion.
Fermierul elvețian Eduard Meier susține că pe 28 ianuarie 1975 s-a întâlnit cu extratereștri din roiul stelar al Pleiadelor, printre care se afla și Semjase, o blondă de o frumusețe tulburătoare, în ciuda vârstei de 400 de ani.
Taximetristul londonez George King a fost anunțat mental într-o noapte de mai din anul 1954 că va deveni purtătorul de cuvânt al unui „Parlament Interplanetar”. Mesajul era venit de la „frăția cosmică a stăpânilor spațiului”. Unul dintre acești „frați cosmici” era Stăpânul Aetherius, un venusian bătrân de 3000 de ani.
Betty Andreasson-Luca spunea că într-o seară de octombrie 1978 s-a dedublat după ce a auzit un vâjâit deasupra acoperișului casei sale. A văzut o mulțime de omuleți trebăluind în jurul a trei mese pe care erau trei persoane acoperite cu cearșafuri. În iulie 1986 a apărut lângă ea un omuleț cenușiu, îmbrăcat într-un costum de tip salopetă. Acesta a manevrat niște dispozitive ciudate iar ea s-a dedublat. Betty a observat și entități înalte de 2,10-2,20 metri, cu plete albe sau blonde căzându-le pe umeri, cu robe albe până la pământ, care păreau să aibă o anumită autoritate asupra celor mici și cenușii atunci când cele două tipuri erau văzute împreună.
Courtney Brown, sociolog și profesor de politologie la o universitate din Atlanta (din statul american Georgia), a efectuat mai multe ședințe de clarviziune, în urma cărora a aflat că principala rasă căreia i s-a încredințat misiunea de a ne supraveghea este cea a omuleților cenușii, înalți de circa 1,30 metri, fără păr, cu ochii mari și hipnotici. În mai multe rânduri Brown s-a văzut transpus într-un tărâm îndepărtat, într-o clădire imensă, metalizată, în formă de turn. I s-a dat de înțeles că se află la sediul Federației Galactice, un organism care unește foarte multe civilizații din galaxia noastră. Acolo a observat o mulțime de ființe umanoide, cu pielea deschisă, capul chel, îmbrăcate în cămăși lungi și pelerine albe. A fost condus la un personaj de vază, cu statură impunătoare și înfățișare ca a lui Buddha.
Pe 2 octombrie 1984, la ora 23:45, Karen L. Din Norvegia a văzut intrând în camera ei trei entități cu înfățișare umană, înalte de peste 1,80 metri, îmbrăcate în salopete argintii mulate pe corp. Au urmat mai multe contacte prin dicteu automat și călătorii astrale. Una dintre entitățile pe care le-a întâlnit în aceste călătorii se numea Tzador.
Fiul de patru ani al lui David Paladin spunea că un individ înalt, pe nume Itan, îmbrăcat într-o salopetă albă, l-a răpit cu un O.Z.N. Acolo erau mai mulți „prieteni spațiali” care făceau parte din Confederația Kantariană, ființe care purtau de grijă speciei omenești din vremuri imemoriale.
Ida Kannenberg considera că în mintea ei se instalase o prezență pe nume Hweig, care s-a prezentat ca fiind un trimis al stăpânilor O.Z.N-urilor. După spusele lui Hweig, aceștia preferă să rămână invizibili pentru a nu ne înspăimânta.
Pe 4 iulie 1989, în Hidropark-ul din Kiev, aflat pe o insulă a Niprului, pensionara Vera Prokofievna, inginera Alexandra Stepanovna și fiica de șase ani a acesteia au întâlnit trei indivizi înalți și blonzi. Cei trei le-au spus femeilor că sunt extratereștri, că misiunea lor este să ia oameni de pe Pământ pentru a-i duce pe planeta lor și că și-ar dori să le ia și pe ele. Cum femeile, îngrozite, au replicat că vor să rămână cu familiile lor, cei trei au răspuns că vor alege pe altcineva, apoi au urcat într-un O.Z.N. și au plecat.
Între 12 și 17 iunie 1992, la Massachusetts Institute of Technology (M.I.T.), una dintre cele mai faimoase universități politehnice din lume, a fost organizată Conferința pentru studiul răpirilor efectuate de O.Z.N.-uri. Cei doi președinți ai conferinței au fost profesorul David E. Pritcard, specialist în fizică atomică și moleculară, fizician la M.I.T. din 1968 și laureat al unor prestigioase premii internaționale, și profesorul John E. Mack, profesor de psihiatrie de 20 de ani la Harvard Medical School din Cambridge și fost director al secției de psihiatrie a spitalului aceleiași universități. La conferință au participat și Thomas Bullard, profesorul David Jacobs, Budd Hopkins, Jenny Randles, John S. Carpenter și alți investigatori de prestigiu ai fenomenului O.Z.N. Cercetătorii participanți au studiat aproximativ 2000 de cazuri, examinate cu rigoare. În rapoartele anexate, majoritatea victimelor afirmau că au fost răpite de O.Z.N.-uri și examinate apoi de niște creaturi cenușii, înalte de 1-1,3 metri, cu membre subțiri, cu însușiri telepatice, cu cranii enorme și ochi negri, imenși. Destul de des se semnalează și vizitatori înalți, cu plete blonde sau albe, cu robe albe, lungi și strălucitoare. Ei apar câte doi, trei sau patru, încadrându-l pe cel răpit.
Majoritatea celor răpiți sau contactați susțin că este vorba despre două tipuri de entități: cei mici, cenușii, cu capetele și ochii mari, și cei înalți, albi, cu părul lung și blond sau alb. De multe ori cele două rase sunt văzute împreună, ceea ce sugerează posibilitatea unei colaborări între ele. Deși sunt cei mai des întâlniți, cei mici și gri par a fi subordonați celor înalți și blonzi. Prin urmare, dacă blonzii sunt adevărații conducători, ne vom ocupa deocamdată de ei.
Cum arată entitățile considerate zei de strămoșii noștri? Din mărturiile celor care susțin că au avut parte de întâlniri de gradul III reiese că zeii / extratereștrii sunt umanoizi, înalți, cu piele albă, ochi albaștri și păr blond sau alb. Deloc surprinzător, la fel îi percepeau și anticii. Peste tot în lume zeii erau de statură uriașă. Un exemplu în acest sens îl reprezintă basorelieful descoperit în orașul sumerian Sippar, vechi de peste 5500 de ani, care înfățișează trei oameni în fața zeului uriaș Șamaș. La greci, titanii și frații lor, giganții, erau uriași. Asar (Osiris) al egiptenilor era înalt de aproape cinci metri. Conducătorul panteonului roman, Iupiter, era numit „Optimus Maximus”, adică „Cel mai mare” sau „Cel mai înalt”. Zei uriași se găsesc și în legendele din America Centrală și de Sud, unde se credea că au construit orașe și piramide. De altfel, uriașii sunt întâlniți în toate culturile, majoritatea fiind ori zeități, ori urmași ai zeilor. Epitetele „Măria sa” sau „Înălțimea sa”, aplicate monarhilor (considerați în mod tradițional urmași ai divinităților), erau inițial folosite pentru zei, indicând statura lor uriașă.
Culoarea pielii zeilor era aproape întotdeauna albă. Așa sunt descriși în legende și reprezentați grafic. Există totuși unele excepții. La egipteni, Asar (Osiris) era verde sau negru, Sutah (Seth) era roșu, Ra era galben, Amun era albastru iar Sebek, verde. Unii zei indieni sunt, de asemenea, roșii sau negri. Însă aceste culori nu simbolizează culoarea pielii, ci elementele pe care le reprezintă respectivele zeități. Roșul este culoarea focului, albastrul a apei sau a cerului, galbenul este culoarea Soarelui, verdele a vegetației, etc. Majoritatea miturilor spun că semizeii, copiii zeilor cu pământenii, aveau pielea albă, fără îndoială o caracteristică moștenită de la părinții lor divini. Un exemplu în acest sens găsim în povestea nașterii lui Noah (Noe), descrisă în Cartea lui Hanok (Enoh). Deoarece Noah avea pielea albă (spre deosebire de restul oamenilor), tatăl său a crezut că este fiul unui înger. Prin urmare, dacă orice copil al zeilor avea pielea albă, indiferent de culoarea părintelui său muritor, putem deduce cu ușurință că zeul, cel care a dat gena predominantă, avea pielea tot albă. Să nu uităm că Hitler considera rasa ariană a fi superioară tuturor celorlalte, deoarece era rasa zeilor antici.
Din desenele sumerienilor nu putem afla culoarea părului zeilor, dar o putem deduce. Primii oameni erau numiți „capetele negre”, o aluzie la culoarea părului lor. Această expresie indică o comparație. Cum singurele ființe din acele vremuri erau oamenii și zeii, înseamnă că între ei avea loc comparația. Dacă și zeii ar fi fost bruneți, la fel ca oamenii, ar fi fost cu toții numiți „capetele negre”. Însă cum epitetul se aplica doar oamenilor, rezultă că zeii aveau o culoare a părului diferită, cel mai probabil opusă, adică albă sau blondă. Blonzi cu părul lung erau și zeii scandinavilor. Dumnezeul pe care l-au văzut biblicii Hanok și Y’hez’qel avea părul lung și alb. Zeus și Poseidon la greci sau Iupiter și Neptun la romani erau, de asemenea, reprezentați cu părul lung și alb. Quetzalcoatl în America Centrală era blond, cu pielea albă. În mai toate religiile zeii aveau aproape întotdeauna părul lung, cel puțin până la umeri. Bineînțeles că există și excepții: unii dintre ei, foarte puțini, aveau părul scurt iar unul sumerian era chel. O diferență dintre cei de astăzi și cei din trecut o reprezintă barba prezentă la majoritatea celor din trecut, care le lipsește celor din prezent. Însă există o explicație și pentru acest aspect: deoarece barba indică vârsta înaintată, zeii bărboșii erau cei bătrâni, adică primii care au venit pe Terra; cei sosiți mai târziu, fiind mai tineri, au fost reprezentați fără bărbi, pentru a fi diferențiați de primele divinități.
Pe lângă statura înaltă, pielea albă, ochii albaștri și părul lung, zeii mai aveau o caracteristică fizică predominantă: frumusețea. Blonda lui Howard Menger, Aura Rhanes a lui Truman Bethurum, Lyra a lui Orfeo Angelucci sau Semjase a lui Eduard Meier au fost descrise ca fiind superbe. Lucifer în creștinism era considerat cel mai frumos înger. În Cartea egipteană a morților, unul dintre epitetele lui Asar este „Cel frumos” iar zeul Ptah mai era numit de egipteni și „Cel frumos la chip”. Aphrodite la greci, Hathor la egipteni, Inanna la sumerieni, Iștar la babilonieni, Freyja la scandinavi și, în general, toate zeițele iubirii erau de o frumusețe răpitoare. Într-o legendă grecească, prințul Paris a trebuit să aleagă cea mai frumoasă zeiță dintre Aphrodite, Hera și Athena, ceea ce s-a dovedit a fi o misiune extrem de dificilă judecând numai după criterii fizice; deoarece toate trei erau incredibil de frumoase, tânărul a ales doar în funcție de darurile pe care ele i le-au oferit. Dumuzi la sumerieni sau Tammuz la babilonieni era și el imaginat ca un tânăr frumos la chip, asemenea grecului Adonis. Printre numeroasele epitete ale indianului Krșna se numără și „Shyamasundara”, adică „Frumosul întunecat”. Apollon al grecilor și al romanilor era atât de frumos încât a făcut numeroase cuceriri în rândul femeilor și chiar în cel al bărbaților. Ares, numit Mars de romani, era înalt și frumos. Zeii grecilor (și nu doar ei) își alegeau soțiile după frumusețe; astfel, Zeus a ales-o pe Hera, cea mai frumoasă dintre surorile lui, iar Hades pe Persephone, superba sa nepoată. Poetul național al românilor, Mihai Eminescu, prezintă în poezia Luceafărul o entitate, numită Hyperion, „cu păr de aur moale” (adică blond), coborâtă din cer pentru a se împreuna cu o muritoare. Aleasa, pe nume Cătălina, era impresionată de frumusețea lui: „o, ești frumos cum numa-n vis un înger se arată”. Merită remarcat și faptul că Hyperion era numele unuia dintre titanii grecilor, primii zei de pe Pământ. Nu în ultimul rând amintim episodul biblic al distrugerii Sodomei, în care doi îngeri au trezit apetitul sexual al locuitorilor cetății. Fără îndoială, acest lucru s-a întâmplat din cauza frumuseții celor doi. De altfel, în creștinism, iudaism și islam, îngerii sunt creaturi perfecte din punct de vedere fizic, de o frumusețe nemaivăzută.
După ce am descoperit cum arată zeii, trebuie să aflăm modul în care este organizată societatea lor. George Adamski vorbea despre o „Federație Liberă a Planetelor”, care dispune de o uriașă flotă „a păcii universale” și de o armată de 10-20 de milioane de ființe, condusă de comandantul Aștar Șeran. Pentru George Van Tassel, Aștar era comandantul unei stații spațiale controlate de „Consiliul Celor Șapte Lumini”. George King a intrat în contact cu „frăția cosmică a stăpânilor spațiului”, devenind purtătorul de cuvânt al unui „Parlament Interplanetar”. Profesorul Courtney Brown a văzut sediul „Federației Galactice”, un organism care unește multe civilizații din galaxia noastră. David Paladin vorbea despre „prietenii spațiali” care făceau parte din Confederația Kantariană. Lui Bill Hermann, răpitorii săi i-au spus că fac parte dintr-o rețea care ne ține de mult timp sub observație. Lui Richard Miller, comandantul Soltec i-a mărturisit că vine de pe planeta Centurus, care face parte dintr-o „Confederație Universală” de peste 680 de planete. Alții vorbeau despre „Uniunea Ra”, care i-a patronat pe vechii egipteni. Ra, una dintre entitățile cu care era în contact grupul Lab Nine, afirma că Terra este protejată de „Consiliul lui Saturn”, care este format din 9 membri și 24 de gardieni. Unul dintre membrii Lab Nine, Hurtak, susținea că sistemul nostru solar este guvernat de „Consiliul Celor Nouă”, care răspunde în fața „Celor 70 de Frății ale Marii Frății Albe”. Conform tuturor acestor declarații, vizitatorii nu provin de pe o planetă izolată, ci fac parte dintr-un organism care unește multe civilizații, o „rețea”, „federație” sau „confederație”, condusă de un Parlament Interplanetar ori de un Consiliu. Chiar dacă sunt mai evoluați cel puțin tehnologic decât noi, hainele și titlurile pe care le poartă ne indică mai degrabă o societate de tip feudal, nicidecum una modernă, asemănătoare cu a noastră. Deși vor să pară o societate democrată, condusă de un parlament, câteva indicii sugerează că lucrurile nu stau chiar așa. Acel Consiliu (al Celor Șapte Lumini, al Celor Nouă, al lui Saturn, etc.) indică o adunare de sfetnici asemănătoare celor de la curțile regale. Deși cei mai mulți vizitatori poartă costume mulate, asemănătoare celor de ski, se pare că acestea sunt doar echipamente de zbor deoarece, pe planetele lor, mai toți sunt îmbrăcați în robe sau cămăși lungi. Profesorul Courtney Brown chiar susținea că a întâlnit un personaj de vază care arăta precum Buddha. Iar aceste costumații sunt asemănătoare celor pe care noi, pământenii, le-am purtat acum sute de ani. „Frații cosmici” ai lui George King se consideră „stăpânii spațiului”, lucru care reiese și din titlul Stăpânului Aetherius cu care King lua legătura în mod constant. Entitatea cu care Ida Kannenberg comunica adeseori s-a prezentat ca fiind trimisă de „stăpânii O.Z.N.-urilor”. Într-o societate democratică, condusă de un parlament, guvern sau președinte, nu există titlul de „stăpân”. Însă, într-una feudală, da. Sara, una dintre pacientele profesorului John E. Mack, declara sub hipnoză că a văzut o ființă pe nume Mengus care stătea pe un tron făcut dintr-un metal argintiu. Nu încape îndoială că Sara ar fi putut face diferența dintre un tron și un scaun sau un fotoliu, iar un tron duce cu gândul la monarhie. Prin urmare, dacă societatea lor este una de tip feudal, cel mai probabil este condusă de un monarh. Cum ei vorbesc despre un organism format din multe planete și civilizații, putem considera că denumirea cea mai potrivită pentru acesta nu este Federație sau Confederație, ci Imperiu. Iar un imperiu nu poate fi condus decât de un împărat. De ce zeii / extratereștrii ne ascund acest amănunt? Cel mai probabil de teama reticenței oamenilor la această formă de guvernare. Ființe superioare nouă cel puțin tehnologic, care vin pe Terra pentru a stabili o legătură între lumea noastră și a lor, ar putea încerca să ne acapareze în imperiul lor. Monarhia, în esența sa, este o formă de dictatură, ceea ce ar da de înțeles că, dacă i-am accepta, am deveni servitorii împăratului, la fel ca restul lumilor cuprinse în imperiul său. Însă, dacă ei se prezintă ca făcând parte dintr-o societate democratică, ne lasă iluzia păstrării independenței planetare. Astfel, în ochii noștri vor părea aliați, parteneri sau vecini, nicidecum cuceritori. Însă nicio minciună nu poate rezista veșnic.
Organizarea monarhală a societății zeilor reiese și din mitologia sumeriană, unde marilor zei li s-a atribuit câte un număr. Deși cercetătorii nu știu semnificația lor și preferă să le numească „numere magice”, în realitate nu este vorba decât despre rangul fiecărui mare zeu. Jumătate dintre cele 12 „numere magice” (60, 50, 40, 30, 20 și 10) erau rezervate bărbaților, iar restul (55, 45, 35, 25, 15 și 5) femeilor, așa cum se poate vedea în tabelul de mai jos:
| 60 | Împărat | 55 | Împărăteasă |
| 50 | Rege | 45 | Regină |
| 40 | Principe | 35 | Principesă |
| 30 | Prinț | 25 | Prințesă |
| 20 | Duce | 15 | Ducesă |
| 10 | Conte | 5 | Contesă |
Cele 12 titluri nobiliare erau rezervate doar marilor zei Anunnaki („Oamenii nobili ai cerului și ai pământului”). Aceștia nu erau decât șapte, însă sumerienii le-au inventat alter-ego-uri pentru a ocupa toate cele 12 funcții. Ca exemplu îi avem pe Nanna, Enki transformat în fiul lui Enlil, și pe Ișkur, Enlil devenit fiul lui Nanna. Un zeu putea deține, pe rând, mai multe ranguri, așa cum este cazul lui Marduk, care inițial avea rangul 20 și 50 după ce a primit tronul Pământului. Decodificarea miturilor ne-a permis să identificăm zeii principali, prin urmare le putem atribui corect „numerele magice” sau titlurile nobiliare.
An, liderul suprem, avea numărul 60. Titlul „lugal kurkurra” („conducător al ținuturilor”) dovedește că era stăpânul mai multor domenii, nu doar al unuia singur. Miturile sumerienilor ni-l înfățișează ca sursă ultimă de autoritate atât în lumea zeilor, cât și pe Pământ. Cum mai multe regate / domenii / lumi formează un imperiu, numărul 60 nu poate reprezenta decât titlul de împărat. În cinstea lui sumerienii au inventat în mileniul III î.e.n. sistemul numeral sexagesimal (bazat pe numărul 60), pe care l-au preluat și alte popoare din antichitate. 60 este numărul de minute dintr-o oră, numărul de secunde dintr-un minut dar și numărul de minute dintr-un grad în geometrie. Fiecare unghi dintr-un triunghi echilateral măsoară 60 de grade. În matematică, 60 este un număr semiperfect dar și un număr unitar perfect. 60 de ani reprezintă aniversarea nunții de diamant într-o căsnicie precum și un ciclu sexagenar chinezesc.
55 era numărul atribuit consoartei lui An / Anu, numită Antum de akkadieni, adică titlul de împărăteasă.
Lui Enlil, conducătorul Terrei și mâna dreaptă a lui Anu, i-a fost atribuit numărul 50 sau titlul de rege. De altfel, mesopotamienii chiar îl numeau „Regele Pământului”. Când Marduk a devenit conducătorul planetei, înlocuindu-l pe Enlil, i s-au atribuit cele 50 de nume conform mitologiei babiloniene. Adică i s-a acordat numărul 50 sau titlul de rege. În onoarea acestui rang, 50 a fost unul dintre cele mai folosite numere în antichitate. De exemplu, 50 este numărul de ani dintr-un jubileu, în Kabbalah se vorbește despre 50 de porți ale înțelepciunii și despre 50 ale impurității iar Facerea, prima carte biblică, are 50 de capitole.
În matematică, 45 este suma tuturor cifrelor. În miturile sumeriene, când Ninhursag a devenit soția lui Enlil, a primit numărul titlul Ninlil și numărul 45, rangul de regină.
Enki, avea numărul 40 adică următorul rang, cel de principe sau mare prinț. Prinț l-au numit toți strămoșii noștri, indiferent de cultura din care făceau parte. În semn de respect pentru tatăl zeului lor, evreii au introdus de foarte multe ori rangul lui Enki în Biblie. De exemplu, Potopul a durat 40 de zile și 40 de nopți; spionii israeliți au explorat Canaanul timp de 40 de zile; Șa’ul, Dawid, Șelomo și Yeho’aș au domnit câte 40 de ani; israeliții au rătăcit în deșert timp de 40 de ani; Moșeh a fugit din Egipt la 40 de ani, s-a întors după 40 de ani pentru a-și lua poporul și a murit după alți 40; Moșeh a petrecut pe muntele Sinai trei perioade de câte 40 de zile și 40 de nopți; Iesous a petrecut 40 de zile în deșert și s-a înălțat la cer după 40 de zile de la învierea sa.
Pe când era soția lui Enki și purta titlurile Ninki sau Damkina, Ninhursag avea rangul de principesă ori mare prințesă, adică numărul 35.
În mitologia sumeriană Nanna, fiul cel mare al lui Enlil, avea numărul 30 sau titlul de prinț. În realitate Nanna, zeul Lunii, era un alter-ego al lui Enki. Cum acesta nu putea deține două ranguri în același timp, titlul îi aparținea în realitate lui Ninurta, cu adevărat primul fiu al lui Enlil. Personajului Nanna i-a fost atribuit numărul 30 doar pentru că reprezintă numărul de zile în care Luna realizează o rotație completă în jurul Pământului.
În mod oficial, Ningal („Marea Doamnă”), soția lui Nanna, deținea numărul 25, rangul de prințesă. Neoficial, titlul era al soției lui Ninurta, Nintinugga / Bau.
20 era numărul lui Utu, fiul lui Nanna / Enki, nimeni altul decât Marduk al babilonienilor. 20 reprezintă titlul de duce, unul dintre cele mai înalte ranguri nobiliare. Ducii erau de obicei rude ale unei familii suverane, ceea ce se aplică și în cazul lui Marduk. În triburile germanice, ducii erau conducătorii trupelor în timpul războaielor; miturile lumii susțin că Marduk a condus armata tatălui său în timpul celui de-al doilea război al zeilor.
Numărul 15, adică rangul de ducesă, îi aparținea Inannei, sora lui Utu / Marduk, nimeni alta decât Iștar a babilonienilor.
Numerele 10 și 5 sau rangurile de conte și contesă erau atribuite de sumerieni lui Ișkur și Ninhursag. Însă am văzut că Ișkur era în realitate Enlil, așadar avea numărul 50, iar Ninhursag a ocupat rangurile 45 și 35 în funcție de tabăra din care făcea parte. Prin urmare, alte zeități aveau atribuite ultimele două titluri din lista celor 12. Contele era de multe ori un titlu onorific, acordat cuiva de un monarh pentru serviciile prestate. Adesea era acordat doar titlul, fără domenii feudale. Singurii zei care ar fi putut deține aceste titluri sunt Nabu, fiul lui Marduk, și soția sa, Tașmetum. Din mituri știm că Nabu nu a deținut un domeniu al său, ci doar l-a administrat pe al lui Enlil după Potop. De asemenea, în Mitul lui Adapa se spune că Anu i-a oferit o recompensă pentru serviciile sale, ceea ce ar putea explica rangul său nobiliar deși nu era unul dintre marii zei.
Numerologia a fost încă din cele mai vechi timpuri o parte importantă a misticismului, deși secretele ei au fost mereu rezervate doar inițiaților, în timp ce maselor li se prezentau doar povești. Iar inițiații știau că numerele importante simbolizau zeități.
– Cifra 1 reprezintă o singură divinitate, de obicei pe cea supremă.
– 2 este un cuplu de zei, așa cum ar fi, de exemplu, Gemenii Divini prezenți în multe religii.
– Cifra 3 semnifică o triadă conducătoare, precum treimea vedică (Varuna, Indra și Mitra), Trimurti în hinduism (Brahma, Vișnu și Șiva), Sfânta Treime în creștinism (Tatăl, Fiul și Sfântul Duh), triada sumeriană (An, Enlil și Anu) sau cea babiloniană (Ea, Marduk și Iștar).
– 4 simbolizează o familie divină, formată din părinți și copii, cum este cazul celei a lui Enki, alături de care se afla sora și soția sa, Ninhursag, și copiii lor, Marduk și Iștar.
– Pe lângă ultimul rang dintre cele 12 ale marilor zei, cel mai puțin important, cifra 5 mai avea o semnificație. În majoritatea culturilor zeii erau echivalați cu corpuri cerești. Popoarele mesopotamiene numărau planetele sistemului nostru solar de la exterior către Soare. Steaua cu cinci raze reprezintă a cincea planetă, Jupiter, dar și zeitatea cu care era asociată, adică Enlil. Drept pentru care zeul era uneori echivalat cu cifra 5.
– Hexagrama sau steaua cu șase raze nu este decât a șasea planetă a sistemului nostru solar, Marte, asociată cu sumerianul Martu, numit Marduk de babilonieni. Inițiații antici l-au echivalat pe zeu cu cifra 6, ceea ce se observă și din misticismul ebraic, unde 6 îl reprezintă pe Yahweh, zeul evreilor.
– Deoarece Terra este a șaptea planetă din sistemul nostru solar, a fost simbolizată printr-o stea cu șapte raze, iar cifra 7 semnifică Pământul.
– 8 este cifra planetei Venus, a opta din sistemul nostru solar (care era reprezentată ca o stea cu opt raze), și implicit a zeiței asociate cu Luceafărul, adică Iștar.
– Steaua cu nouă raze simbolizează a noua planetă, Mercur. Prin urmare, cifra 9 reprezintă zeitatea asociată cu cea mai apropiată planetă de Soare: Nabu, fiul lui Marduk.
– 12 este unul dintre cele mai întâlnite numere în culturile lumii. De exemplu, găsim 12 zei olimpieni și 12 titani primordiali la greci precum și 12 munci ale lui Herakles, 12 apostoli ai lui Iesous în creștinism, 12 ranguri ale zeilor Anunnaki în Mesopotamia, 12 luni ale anului, 12 zodii în zodiacul apusean și în cel chinezesc, 12 jyotirlinga în șaivism, 12 nume ale zeului Surya în hinduism, 12 fii ai lui Odinn în mitologia scandinavă, 12 imami succesori ai lui Muhammad în islamul șiit, 12 triburi israelite și 12 fii ai lui Ya’aqob în iudaism, 12 bătălii duse împotriva invadatorilor saxoni și 12 prinți rebeli învinși de regele Arthur în legendele britanice, etc. Folosirea acestui număr pe întreg mapamondul, în special în legătură cu zeii, îi indică importanța deosebită. Care este semnificația lui ascunsă? Marduk era echivalat de adepții săi cu cifra 6. Când a primit conducerea Pământului, conform miturilor babiloniene, a devenit superior tuturor zeilor cu excepția tatălui său, Ea / Enki, care s-a bucurat de o poziție de egalitate. Dacă Marduk era cifra 6, un zeu egal cu el ar fi tot 6, prin urmare 12 (6 + 6) îi reprezintă pe cei doi, împreună. Această alăturare a lor era simbolizată și prin numărul 66 (doi zei 6 alăturați) atunci când era vorba despre ei ca părți dintr-o trinitate divină (în care se afla și Iștar), 66 fiind și numărul de procente al celor două zeități din respectiva treime. În contextele în care nu se găsea treimea, Marduk și Enki erau simbolizați prin numărul 12, însă și aici inițiații apelau la un mic artificiu. Prima cifră a numărului este 1 iar ultima 2, prin urmare 12 era folosit atunci când la conducere era primul zeu, Enki (tatăl). Când Marduk a devenit conducătorul clanului, numărul 12 a fost inversat și transformat în 21, astfel încât prima să fie cifra 2, adică al doilea zeu (fiul).
– Alfabetul ebraic este format din 22 de litere. Cum a douăzeci și doua literă este ultima, pentru evrei numărul 22 reprezintă sfârșitul.
– 33 este unul dintre cele mai importante numere ale masoneriei. La ordinul celui de-al treizeci și treilea președinte al Statelor Unite, masonul de grad 33 Harry S. Truman, americanii au testat prima bombă atomică la Jornada del Muerto din New Mexico, pe paralela de 33 de grade latitudine nordică. Același președinte a lansat cele două bombe atomice din Japonia la distanțe egale de paralela de 33 grade latitudine nordică, Hiroshima aflându-se pe paralela de 34 de grade iar Nagasaki pe cea de 32. Tot pe paralela de 33 grade latitudine nordică se află Roswell (New Mexico, S.U.A.), celebrul loc în care s-a prăbușit un O.Z.N. în 1947. La capătul opus al Pământului, pe aceeași paralelă, se găsește muntele Hermon, locul unde Cartea lui Hanok susține că au coborât pe Pământ Veghetorii lui Azazel. Reactorul nuclear al lui Sadam Hussein, Osiraq, se afla pe paralela de 33 de grade. Coordonatele sale (33.123 N, 44.313 E) ascund numărul 666 (3+3=6; 1+2+3=6; 4+4+3+1+3=15; 1+5=6), iar numele Osiraq este format din Osiris + Irak. În 1963, aproape de paralela de 33 de grade, John Fitzgerald Kennedy a fost împușcat în Dealey Plaza, locul primului templu masonic din Dallas. Data morții președintelui, 22 noiembrie, indică același număr (22+11=33). În 1968, Robert Kennedy, fratele fostului președinte, a fost asasinat în Los Angeles, tot în apropierea paralelei de 33 de grade și tot lângă un templu masonic. Creștinii consideră că 33 este anul în care evreii l-au crucificat pe Iesous precum și numărul de miracole efectuate de el. În plus, este vârsta la care Alexandros Makedon a murit, din voia zeilor, pentru că a îndrăznit să invadeze India. 33 este și unul dintre simbolurile Ku Klux Klan (litera K este a unsprezecea din alfabet; de 3 ori K = 33). 33, în procente, reprezintă o treime dintr-un întreg. Cele mai importante treimi sunt cele divine iar numărul 33 simbolizează o singură parte din treime, adică un singur zeu. Ținând cont că acest număr este de o deosebită importanță pentru francmasoni, logica sugerează că 33 este zeul lor, Yahweh / Marduk. Care în Babilon într-adevăr făcea parte dintr-o trinitate, alături de tatăl și de sora sa. De altfel, numerologia modernă consideră 33 ca fiind reprezentarea numerică a Stelei lui Dawid (cea cu șase raze), adică a zeului simbolizat sub această formă.
– În Roma antică, 42 era vârsta minimă necesară pentru funcția de consul. În tradiția kabbalistică, 42 este numărul prin care Yahweh a creat Universul. Considerând litera A ca fiind cifra 1, B = 2, C = 3, etc., suma literelor cuvântului Big Bang este 42. Tot 42 este răspunsul la întrebarea supremă despre viață, univers și tot restul, furnizat de supercomputerul Deep Thought. Capitolul 42 din Tao Te Ching, unul dintre cele mai importante texte clasice chinezești, explică nașterea Universului. În Talmud este scris că numele divin format din 42 de litere este cel mai mare dintre toate misterele; aceste 42 de litere conțin numele tuturor celor zece sephiroturi. În tradiția japoneză 42 este un număr nefast deoarece, atunci când cele două cifre se pronunță separat („shi ni” = „patru doi”), mai înseamnă și „moarte”. Conform tradiției mesopotamiene, suprafața turnului Babel ocupa 42 de măsuri agrare. În Cartea egipteană a morților se spune că erau 42 de judecători ai morților pe lumea cealaltă, în Dubla Sală a zeiței Ma’at; acești zei și zeițe adresau decedatului 42 de întrebări, iar zeul Djehuty (Thoth) nota răspunsurile. De asemenea, existau 42 de principii ale lui Ma’at, personificarea adevărului, ordinii și dreptății, dar și 42 de cărți ale soțului ei, Djehuty. În plus, Egiptul antic era împărțit în 42 de districte, numite nome. Legătura dintre numărul 42 și Egipt se întâlnește și în Biblie. În capitolul 42 din Facerea, Ya’aqob și-a trimis zece fii în Egipt, pentru a cumpăra grâu; aceștia s-au întâlnit acolo cu fratele lor, Yosep, devenit vizir al Egiptului. În capitolul 42 din Cartea lui Yirmiyahu, Yahweh îi amenință pe evrei că îi va lovi cu războaie, molime și foamete dacă vor dori să se întoarcă în Egipt. Conform evanghelistului Matthaios, de la Abraam / Avraham la Iesous sunt 42 de generații (merită amintit și că evanghelistul poartă un nume derivat din cel al zeiței egiptene Ma’at), iar evanghelistul Loukas considera că de la David / Dawid la Iesous au trecut 42 de generații. Cartea lui Iyyob (Iov) are 42 de capitole, 42 de oameni din Bethazmavet s-au întors din Babilon în Israel (Cartea Întâia a lui Ezra 2:24), doi urși au omorât 42 de copii care au fost blestemați de profetul Elișa (Cartea a Patra a Regilor 2:24), trei ani și șase luni (42 de luni) a durat foametea din timpul lui Eliyahu (Evanghelia lui Loukas 4:25) iar Fiara va domni pe Pământ tot 42 de luni (Apocalipsa lui Ioannes 13:5). Fiecare pagină din Biblia Gutenberg are câte 42 de rânduri. Orașul Ierusalim are o suprafață de 42 mile pătrate. În hermetismul vestic, 42 este suma valorilor sferelor adevărate 3, 4, 5, 6, 7, 8 și 9 (1 și 2 sunt considerate modalități ale existenței iar 10 este completarea a ceea ce vedem din sfera noastră, adică 11), fiecare reprezentând câte un aspect al corpului Divinității supreme, prin care ea observă lumea. Suma pătratelor fiecăruia dintre aceste numere este 216 sau 6x6x6, adică numărul fiarei din Apocalipsa lui Ioannes. Coincidență sau nu, Moammar Gaddafi a fost ucis de N.A.T.O. după ce a condus Libia timp de 42 de ani. 42 reprezintă rangul 30 plus numărul 12, adică pe Enki și Marduk tratați ca un întreg care ocupa funcția de prinț.
– Calendarele popoarelor din America Centrală (mayași, azteci, tolteci, etc.) se bazau pe cicluri de câte 52 de ani. Acest Mare Ciclu Sacru a fost stabilit de șarpele cu pene Quetzalcoatl / Kukulcan, care și-a anunțat supușii că se va întoarce la finalul unui ciclu de 52 de ani. În prezent, prefixul telefonic al Mexicului este 52. Calendarul solar al mayașilor era identic cu cel egiptean. Acest calendar, cu 52 de săptămâni de câte 7 zile, le-a fost dat egiptenilor de zeul Djehuty (Thoth), același Quetzalcoatl al mesoamericanilor. Pentru egipteni, 52 era un număr magic, asociat cu același zeu. Laturile celor trei piramide de la Giza sunt înclinate într-un unghi de aproximativ 52 de grade. Marea Piramidă era considerată de egipteni opera lui Djehuty. Unii credeau că piramidele de la Giza sunt mormintele lui, al fiului său și al fiicei sale. 52 reprezintă rangul 40 plus numărul 12, adică pe Enki și Marduk ocupând împreună funcția de mare prinț sau principe.
– După cum am mai spus, Marduk era simbolizat prin cifra 6. Tatăl său, Enki, era pe poziție de egalitate cu el, prin urmare era privit tot ca un 6. Alăturarea lor era simbolizată prin numărul 12 de obicei și prin 66 când era vorba despre ei ca părți dintr-o trinitate divină, 66 fiind și numărul de procente al celor două zeități din respectiva treime zeiască. Astfel înțelegem și importanța acordată de masonerie acestui număr.
– 72 reprezintă numărul de ore din trei zile. În geometrie, unghiurile exterioare ale unui pentagon regulat măsoară câte 72 de grade fiecare. Temperatura camerei este considerată a fi de 72 de grade fahrenheit. Durata de viață a unui ovul este de 72 de ore. În medie, inima unui adult care se odihnește bate de 72 de ori pe minut. 72% din corpul uman este compus din apă. Axa Pământului se mișcă cu un grad la fiecare 72 de ani. Conform istoricului Plutarchus, zeul Sutah (Seth) a fost ajutat de 72 de complici pentru a-l închide pe Asar (Osiris) într-o cutie. Într-un alt mit egiptean, pentru a o ajuta pe zeița Nut să nască, Djehuty a jucat zaruri cu Luna și a câștigat fiecare a șaptezeci și doua zi din an. Tot în Egipt, îmbălsămarea morților dura 72 de zile. În Kabbalah, Yahweh are 72 de nume. În Evanghelia lui Loukas, Iesous a trimis 72 de apostoli să-i vestească sosirea (10:1). În Alexandria, 72 de evrei au tradus Torah în limba greacă, dând naștere Septuagintei. În Coran este scris că 72 de musulmani au luptat în bătălia de la Badr. Tot 72 este și numărul martirilor care au luptat alături de imamul Hussain la Karbala dar și numărul virginelor care îi așteaptă pe martiri în rai. În Cheile mai mici ale lui Solomon se spune că există 72 de demoni. Conform Zoharului, scara pe care a văzut-o Ya’aqob în vis avea 72 de trepte. Filosoful chinez Kong Fuzi (Confucius) a avut 72 de discipoli. Conform unei tradiții, înainte de distrugerea Turnului Babel existau pe Pământ 72 de limbi. În Angkor, capitala Imperiului Khmer, au fost ridicate 72 de temple. În astrologie, punctul de echinocțiu parcurge un grad pe ecliptică în 72 de ani. 72 semnifică rangul 60 plus numărul 12, adică pe Enki și Marduk ocupând funcția de împărat. Din moment ce acest episod nu a avut loc, reprezintă țelul suprem al celor două zeități: detronarea lui Anu și încoronarea lor în funcția supremă a Universului.
Pentru a descifra adevărata istorie a Pământului trebuie să înțelegem simbolistica folosită de strămoșii noștri, care nu se rezuma doar la numerologie. Simbolurile divine aveau înțelesuri secrete, ascunse oamenilor de rând, rezervate doar inițiaților în tainele zeilor. Iată câteva dintre ele:
– Zeul-soare, prezent în majoritatea culturilor, semnifică funcția de zeu conducător. Așa cum Soarele se află în centrul sistemului solar, cu planetele orbitând în jurul lui, la fel divinitatea conducătoare se afla în mijlocul celorlalți zei, care „orbitau” în jurul său. Acest lucru se observă cel mai bine în mitologia egipteană unde Ra, zeul-soare, era în fruntea panteonului. Deși egiptologii au încercat să traducă numele zeului în diferite moduri, adevăratul sens se găsește în sumeriană, unde „ra” are și sensul de „conducător”. Prin urmare, egiptenii l-au numit „Conducătorul” pe zeul din fruntea panteonului lor, atribuindu-i și funcția de zeu-soare.
– Zeul sau regele păstor are aceeași semnificație ca zeul-soare, adică de conducător. Așa cum păstorul își conduce turma de oi, la fel zeul sau regele își conducea „turma” de supuși. Din această cauză faraonii egipteni aveau ca simbol regal, pe lângă sceptru, și cârja de păstor. Zeii-păstori Asar și Andjety la egipteni, Dumuzi la sumerieni sau Tammuz la babilonieni erau diferite aspecte ale sumerianului Enki, primul conducător divin al planetei noastre.
– Zeul-taur reprezintă de asemenea o divinitate conducătoare. Însă, pe lângă funcția de conducere, deține și aspectul fertilizator. Zeul-taur era considerat zeul creator aflat în fruntea panteonului. Ca exemplu, conducătorul panteonului ugaritic, El, era zeu-taur. La fel și Baal, nepotul său, cel care i-a luat tronul mai târziu.
– Zeul-berbec are aceeași semnificație ca zeul-taur, adică de conducător al turmei și creator. Este posibil ca diferențierea dintre zeitatea-berbec și cea taur să fi apărut în Egiptul antic. Cum egiptenii erau crescători de vite, zeul lor suprem nu putea fi decât taur, spre deosebire de cel al păstorilor hyksoși, a căror divinitate avea aspect de berbec.
– În majoritatea culturilor zeii erau echivalați cu corpuri cerești. Strămoșii noștri își vedeau zeii venind din cer și îndreptându-se spre același loc. Deoarece pe cer se vedeau doar stele și planete, logica le-a spus anticilor că zeii nu puteau fi decât respectivele corpuri cerești. Din acest motiv, planetele poartă chiar și astăzi numele unor zei. Un bun exemplu este Cartea lui Hanok, în care îngerii sunt considerați stele (cei decăzuți sunt stele căzătoare) iar oamenii animale. În simbolistica ascunsă, numărul razelor unei stele reprezintă numărul planetei echivalate cu un zeu, numărând din exterior către Soare. Steaua cu patru raze este Saturn, a patra planetă din sistemul nostru solar, steaua cu cinci este Jupiter (a cincea planetă), cea cu șase este Marte (a șasea planetă), cea cu șapte este Pământul, cea cu opt este Venus iar cea cu nouă, planeta Mercur. De multe ori steaua cu raze era înlocuită cu un cerc înconjurat de puncte, numărul lor având aceeași semnificație ca numărul razelor stelelor. Nu cred că mai există cercetători care să nu recunoască faptul că steaua cu opt raze era în multe culturi simbolul zeiței iubirii, identificată cu planeta Venus, a opta din sistemul nostru solar.
– Crucea este unul dintre cele mai răspândite simboluri antice. În scrierea cuneiformă sumeriană, cerul era reprezentat printr-o cruce. În multe culturi vechi Pământul era ilustrat printr-un cerc. Ankh-ul sau crucea egipteană, care are forma unei cruci unite cu un cerc, reprezintă legătura dintre cer și pământ. Crucea inscripționată într-un cerc, de asemenea un simbol des întâlnit pe suprafața Terrei, semnifică un loc în care se uneau cerul și pământul sau mai exact, lumea spirituală și cea materială.
În toate religiile lumii zeii erau împărțiți în două tabere. În doctrina secretă, rezervată inițiaților, gruparea lui Enki era considerată malefică, iar cea a lui Enlil benefică pentru omenire. Cele două laturi ale familiilor divine au fost simbolizate în diverse moduri, întotdeauna opuse. Iată câteva dintre ele:
– Lumina este simbolul binelui iar întunericul al răului. Drept pentru care tabăra lui Enki a fost asociată cu întunericul, iar cea a lui Enlil cu lumina.
– Ziua și noaptea, caracterizate de lumină și de întuneric, au devenit simboluri ale binelui și răului. Astfel, zeii lui Enlil aveau ca simbol astrul zilei, iar cei ai lui Enki Luna, cel mai strălucitor corp ceresc al nopții. Din acest motiv Marduk, care inițial a fost considerat fiul lui Enlil, în multe religii era zeul Soarelui. După ce s-a declarat fiu al lui Enki și a trecut de partea tatălui său, Marduk și-a pierdut asocierea cu Soarele, iar evreii l-au numit Yahweh, „Cel care a devenit Luna”.
– Dreapta și stânga reprezintă tot binele și răul. Miturile mesopotamiene susțineau că, în Consiliul Zeilor, Enlil ședea la dreapta împăratului Anu, iar Enki la stânga lui. Aceeași semnificație se întâlnește și în creștinism, unde se spune că Iesous stă la dreapta Tatălui în împărăția cerurilor.
– Pentru strămoșii noștri, între cele două familii de zei exista o diferențiere clară. Cei conduși de Anu și Enlil erau zeii cerului, iar cei ai lui Enki și Marduk, zeii Pământului. Drept pentru care șarpele a devenit simbolul divinităților pământene, iar pasărea (de obicei șoimul sau vulturul) al celor celeste. Lupta dintre zeitățile șerpi și cele păsări se întâlnește în multe religii antice, cum ar fi, de exemplu, cea dintre Ra (zeul cu cap de șoim) și marele șarpe Apep (Apophis) în Egipt ori a vulturului și a șarpelui în Mitul lui Etana din Sumer.
– Și punctele cardinale aveau semnificații ascunse maselor. Nordul, adică partea de sus sau cerul, era asociat cu zeitățile celeste, iar sudul, partea de jos, cu cele ale Pământului. Estul sau răsăritul este partea dreaptă ori binele, în timp ce vestul sau apusul, partea stângă, semnifică răul. Astfel, în unele culturi întâlnim zeități ale apusului ori ale răsăritului, prin care se sugera apartenența lor la una dintre cele două familii divine. De pildă, în Egiptul antic, unul dintre epitetele lui Asar (Enki) era „Primul dintre cei de la Asfințit”, pe care l-a purtat și Inpu, fiul său. Tot în Egipt se credea că Soarele avea trei nume: Atem sau Atum la răsărit, Ra sau Re la amiază și Khepri ori Khepra la asfințit. Preoții heliopolitani însă știau că nu era vorba despre o divinitate cu trei nume, ci despre trei zei-soare (conducători). Soarele în poziție centrală, Ra, este Anu în Consiliul Zeilor. Atum de la răsărit este zeul din dreapta sa, Enlil, iar Khepri de la apus – cel din stânga, Enki.
De ce apelau anticii la simbolistică? Totul în Univers emite vibrații, indiferent dacă vorbim despre un cuvânt, un gând ori o acțiune. Aceste vibrații pot influența într-o anumită măsură subconștientul uman în mod pozitiv sau negativ. De asemenea, și simbolurile emit vibrații care acționează asupra subconștientului. Din acest motiv există numere norocoase pentru unii sau ghinioniste pentru alții. Cei care cunosc semnificațiile ascunse ale simbolurilor se folosesc de puterea lor pentru obține diverse beneficii în funcție de modul în care acționează vibrațiile fiecărui simbol asupra subconștientului uman. Din cauza acestei puteri simbolistica a fost dintotdeauna ținută departe de omul de rând, fiind rezervată doar inițiaților.
În concluzie, am aflat că zeii-șerpi ai lui Enki, divinități pământene (Igigi pentru sumerieni), aveau ca simbol Luna și erau asociați cu răul, întunericul, noaptea, partea stângă, sudul și apusul, iar zeii-păsări ai lui Enlil, divinități celeste (Anunna în Sumer), aveau ca simbol Soarele și erau asociați cu binele, lumina, ziua, partea dreaptă, nordul și răsăritul. Astfel, după ce am decodificat simbolurile zeilor și am aflat detalii despre organizarea societății lor și aspectul lor fizic, putem încerca să le aflăm și adevărata natură, unul dintre cele mai bine păstrate secrete ale zeilor.
Cartea „Secretele zeilor” de Claudiu-Gilian Chircu, în format pdf, poate fi achiziționată de aici: https://gumroad.com/l/secretelezeilor.
