
Vecinul meu, Costică, era un om simplu. Plictisitor de simplu, ar putea spune unii, însă pe el nu îl deranja asta. Îi plăceau lucrurile simple, care nu-l scoteau din starea sa de confort psihic cu care se obișnuise încă de la primul său loc de muncă. Pe vremea Răposatului lucrase într-o făbricuță unde opt ore pe zi punea etichete pe cutiile care se îngrămădeau simplu pe o bandă rulantă la fel de simplă. Fără stres, fără bătăi de cap, fără nervi inflamați inutil. O muncă simplă ca și el. E drept că după Revoluție simplitatea vieții sale a fost amenințată de închiderea făbricuței, însă lucrurile s-au aranjat în cele din urmă ca nisipul pe fundul acvariului din sufragerie, care îi amintea de frumusețea lucrurilor simple. Nu se obosise să introducă măcar un peștișor amărât în acvariu, care ar fi avut nevoie regulat de mâncare și de apă proaspătă. Nici nu prea avea timp, ținând cont că noua sa slujbă îl ținea mai mult pe drumuri. Era „operator aparate automate de cafea”, așa cum scria în fișa postului, deși îi plăcea să se considere „responsabil cu trezirea aromată”. Ceea ce îl făcea să zâmbească deși, să fim sinceri, imaginația nu era punctul lui forte. Însă nici asta nu-l deranja. Conducea zilnic mașina firmei de la un automat la altul, alimentându-l pe fiecare în parte cu cafea și apă. Ce putea fi mai simplu de atât?
Cum de ce ți-e frică nu scapi, simplitatea i-a fost întreruptă într-o fatidică seară de vineri 13 (cum altfel?), când se pregătea să-și înceapă weekend-ul după ce și-a terminat turul automatelor. Tanti Sofica și nea Marcel, două rude îndepărtate de la țară, pe care le-a văzut doar la rarele nunți și înmormântări din familie, l-au rugat să îi ducă până la o verișoară la fel de îndepărtată. Nu aveau cursă directă din satul lor până în cel al verișoarei, așa că au mers cu trenul până în oraș și cu Costică până la destinație. Existau și alte variante de călătorie, dar eroul nostru a preferat să nu spună nimic. Poate de rușine sau poate pentru a-și păstra liniștea atât cât putea. Nu era un sacrificiu foarte mare; o oră de condus și gata, se putea întoarce la simplitatea vieții sale. Așa că s-a prezentat frumos în fața gării, la ora stabilită.
După o întârziere de douăzeci de minute, aparent din cauza unuia care nu și-a putut muta vaca de pe calea ferată, Sofica și Marcel și-au făcut apariția încărcați cu sacoșe de rafie, găleți și genți, de parcă ar fi plecat în Africa de Sud pentru o lună. După pupăturile de rigoare și „bă, da’ ce-ai mai crescut!”, au trecut la înfundarea mașinii cu bagaje. Costică a îndesat în portbagaj ce a putut, dar nea Marin nu a vrut sub nicio formă să renunțe la sacoșa lui din rafie în care avea „câte ceva de-ale gurii”, în special țuică. Costică n-a avut de ales decât să-l lase să păstreze sacoșa, rugându-se să nu se scurgă ceva din țuica aia pe bancheta din spate.
Abia urcat la volan, un miros acru l-a lovit pe bietul „responsabil cu trezirea aromată” în ambele nări, subțiindu-i considerabil toate firele de păr din nas. Nu i-a trebuit mult pentru a-și da seama că „mireasma” venea de la nea Marcel care și-a petrecut întreaga zi la câmp, de unde a plecat în grabă ca să nu piardă trenul, neavând timp să se spele. Și nici nu ținea neapărat să facă asta de când a găsit o pisică moartă în fântâna lui, mai mult ca sigur aruncată de vecinul care îi fură găinile printr-o gaură din gard. Nici tanti Sofica nu mirosea mai bine, că doar cine se aseamănă se adună. Și, culmea, tocmai în acea zi instalația de aer condiționat nu mai mergea, pentru că al nostru Costică uitase să încarce freonul auto în instalație. Deși, dacă e să fim sinceri, se făcuse că uită, amânând momentul până după weekend. Iar acum comoditatea îl costa. Mai detaliat, îi făcea ochii să lăcrimeze în șuvoaie, de îi venea să-și smulgă nasul de pe față și să-l bată cu el pe nea Marcel peste ochi, apoi să-l arunce pe geam. Pe nea Marcel, evident. Însă a preferat să nu spună nimic și să deschidă geamul. O idee respinsă cu vehemență de pasagerii săi, tanti Sofica fiind puțin sensibilă din cauză că abia se spălase la cap, neavând de gând să ajungă răcită la vară-sa. Corect ar fi fost dacă l-ar fi spălat cu acea ocazie și pe nea Marcel dar, după cum bine se știe, viața nu e întotdeauna corectă. Cel puțin nu pentru șoferul nostru și nu în acel moment.
Nu a trecut mult timp până a început să-l înghesuie foamea pe nea Marcel. Noroc că avea alături papornița cu de-ale gurii! Fără să stea prea mult pe gânduri, omul a întins un ziar pe banchetă și a început să așeze pe el tot ce găsea, de la mezeluri și cârnați unsuroși până la nelipsita brânză de oaie cu roșii, ceapă și usturoi. Ceea ce era cât pe ce să-i provoace un infarct bietului Costică. Cu ochii mai mari decât cepele lui nea Marcel în oglinda retrovizoare, pentru a urmări traseul firmiturilor care nu voiau sub nicio formă să cadă pe ziar, Costică a început să blesteme ziua în care le-a răspuns rudelor la telefon. Se gândea că nu va mai scoate din mașină cel puțin o săptămână curcubeul aromelor lui nea Marcel, care a început să și pârâie sacadat în spate. De la fasole, zicea el râzând, mândru ca un copil de ispravă. Nici măcar odorizantul de mașină nu a reușit să salveze situația, zburând pe geam din cauza alergiei Soficăi la lămâie. Păcat că nu era alergică și la nea Marcel…
După ce și-a savurat cu nesaț merindele, omul și-a aprins tacticos o țigară. Nu orice țigară, ci una fără filtru, asemănătoare defunctelor Carpați. În zadar Costică le-a explicat că e mașina firmei și, conform legii, fumatul e interzis. „Lasă, dragă, că nu ne oprește Poliția pentru așa ceva. Au ei treburi mult mai importante” i-a replicat tanti Sofica, închizându-i gura. Nu și nările, din păcate… Ba chiar și-a aprins și ea o țigară cu filtru, pentru a masca fumul mahoarcei soțului ei. Ceea ce nu a schimbat prea mult situația. Iar sărmanul Costică spera să fie oprit de Poliție măcar pentru a putea deschide geamul câteva momente. Dar se vede că Universul conspira în acea zi împotriva lui din toate… galaxiile.
Cu chiu cu vai au ajuns la destinație, iar Costică i-a pasat rapid pe cei doi verișoarei care nu-și mai încăpea în piele de fericire că în sfârșit i-au ajuns neamurile. Întors acasă a uitat și de weekend, și de simplitate, chiar și de acvariul fără pești din sufragerie. Prima lui grijă a fost să comande de pe un site servicii complete de reîncărcare freon, curățare miros și igienizare a instalației de aer condiționat auto. Băieții au venit rapid și s-au pus pe treabă. I-au curățat sistemul de climatizare auto cu un agent special de tip spray aerosol, care călătorește de-a lungul sistemului de încălzire și de aer condiționat al mașinii, eliminând definitiv mirosurile neplăcute. I-au igienizat toate componentele sistemului de climatizare de la vaporizator și conducte la gurile de aerisire, plasând un reziduu inofensiv în instalație, pentru a împiedica apariția și dezvoltarea bacteriilor ori a mucegaiului. I-au încărcat și freonul, totul fiind realizat cu aparatură profesională care oferă date și raportări în tip real. Ba chiar i-au pus și un odorizant cu miros de trandafiri! Când au terminat, lui Costică i-a revenit starea de calm, care îl cam ocolise în acea zi. Nu mai exista nicio urmă a vreunui miros neplăcut, sistemul de aer condiționat funcționa perfect, iar rudele sale de la țară erau departe. Ce putea cere mai mult de atât? Tot weekend-ul s-a bucurat de liniște, de mașina sa cu miros plăcut și de viața sa simplă și lipsită de griji. Urma o nouă săptămână de muncă, în care avea să aducă oamenilor obișnuita cafea aromată. Ah, ce frumoasă este viața…
…până te trezește telefonul din visare. „Alo! Tanti Sofica sunt. Vino și ia-ne de la vară-mea, că ne scoate din minți mirosul de aici. Nu uita să aduci și niște ceapă pentru Marcel!”