Trăim într-o lume iluzorie, o închisoare cu gratii invizibile, care ne împiedică să ne cunoaștem adevărata natură. O lume a minciunii, în care gardienii închisorii fac tot posibilul să ascundă cât mai adânc adevărul, pentru a ne menține aici cât mai mult timp. Veghetorii, alături de adepții lor umani, întăresc iluziile care ne înconjoară prin orice mijloace de care dispun, cel mai eficient fiind manipularea în masă. Știm deja că am fost mințiți în repetate rânduri de către cei care ne conduc, cum ar fi în cazul aselenizării (filmată în studio), al autopsiei „extraterestrului” prăbușit la Roswell (demonstrată ca fiind o banală regie), al atentatelor de la 11 septembrie (puse la cale chiar de conducerea Statelor Unite), al sinuciderii lui Hitler (americanii l-au căutat în America de Sud mult timp după sfârșitul războiului) ori cel mai recent, cazul pandemiei false de Covid-19. Timp de multe decenii, serviciile secrete ale marilor puteri (și nu numai) au studiat intens psihicul uman pentru a înțelege nu doar cum funcționează, ci și cum poate fi manipulat cât mai eficient. Un bun exemplu este Proiectul MK-Ultra, un program secret al CIA-ului, care se ocupa de controlul minții. Mulțimi de sociologi și psihologi au pus la cale strategii de manipulare, pe care conducătorii noștri umani le implementează prin toate canalele de care dispun, în primul rând prin mass-media. Să nu uităm că presa aparține în mod direct ori indirect politicului, fiind condusă ori de politicieni, ori de parteneri de afaceri ai politicienilor. Iată, pe scurt, câteva astfel de strategii deosebit de eficiente și, în egală măsură, sinistre:
– strategia de distragere a atenției – se deviază atenția de la chestiunile importante, mai ales a celor decise de elitele politice și economice, de obicei cu ajutorul presei. Atenția publică este inundată ori de diferite informații insignifiante, ori se promovează intens un singur caz la fel de nesemnificativ. În manualele de manipulare, această strategie mai este numită „tehnica portavionului”; în momentul în care toată atenția publicului este îndreptată către o bărcuță, poate fi lansat un ditamai portavionul fără a fi observat.
– strategia problemă-reacție-soluție – se creează probleme de către cei care oferă apoi soluții. De exemplu, se aranjează atacuri teroriste pentru a se aplica ulterior măsuri de securitate care limitează libertățile cetățenești. Sau se inventează o pandemie falsă pentru a se vaccina cât mai mulți cetățeni. Știm deja că virușii informatici au fost realizați de companiile care vând programe anti-virus, așa că această strategie nu ar trebui să reprezinte o noutate pentru nimeni.
– strategia graduală – se aplică treptat condiții care la prima vedere par inacceptabile și care, dacă ar fi aplicate deodată, ar întâmpina opoziția publicului. De pildă, privatizările din România de după așa-zisa revoluție s-au realizat treptat, pe parcursul câtorva ani buni, încât românii să nu realizeze că li s-a vândut țara pe bucăți. La fel s-au impus și restricțiile în timpul falsei pandemii de coronavirus: întâi s-a limitat circulația pe timpul nopții, apoi pe timpul zilei doar în anumite intervale orare, apoi doar anumitor categorii de vârstă și, în final, tuturor. Dacă am fi fost închiși din prima cu toții în case, cei mai mulți ar fi refuzat arestul la domiciliu. Însă, pentru că psihicul ne-a fost învățat treptat să accepte restricțiile, o carantinare totală a fost posibilă prin această strategie graduală.
– strategia amânării – când autoritățile anunță că vor fi nevoite să adopte cândva măsuri nepopulare, prezentate ca dureroase dar necesare. Astfel, masele nu resping măsurile deoarece au înclinația de a crede că totul va fi bine în viitor iar respectivele măsuri nu vor mai fi necesare. Însă această strategie le dă timp oamenilor să se familiarizeze cu ideea de schimbare, să se obișnuiască cu măsurile și, atunci când vor aplica, să se resemneze. De exemplu, după terminarea stării de urgență, când maselor li s-a permis din nou să-și părăsească domiciliile, au și apărut experții sistemului care ne-au anunțat că va urma valul al doilea al pandemiei și, odată cu el, se vor întoarce restricțiile severe. Idee repetată timp de câteva luni de experți și politicieni încât, atunci când valul al doilea a sosit, cei mai mulți au acceptat cu ușurință noile restricții.
– strategia emoțională – trezirea emoțiilor puternice cu scopul de a bloca analiza rațională, pentru a afecta simțul critic al maselor. În plus, folosirea registrului emoțional deschide calea subconștientului în scopul inducerii de idei, temeri sau constrângeri. Să ne amintim că, de la începutul falsei pandemii, ni s-a prezentat zilnic numărul morților și al infectaților, iar uneori imagini regizate din spitalele așa-zis pline, în speranța că teama de coronavirus ne va bloca gândirea rațională și ne va împiedica să observăm multitudinea de nereguli ale acestei povești.
– strategia păstrării publicului în ignoranță și mediocritate – un rol critic în aplicarea acestei strategii îl are distrugerea sistemului educațional. Cu cât oamenii sunt mai needucați, cu atât sunt mai ușor de manipulat.
– strategia promovării mediocrității – o strategie strâns legată de precedenta. Prin emisiuni de aparent divertisment cu personaje proaste, needucate și vulgare, publicul este învățat că aceste defecte sunt nu doar normale, ci chiar la modă. Din acest motiv, manelele, telenovelele, reality show-urile bazate pe scandaluri și emisiunile de genul Acces direct au fost promovate intens de către televiziuni, în timp ce emisiunile de cultură au dispărut aproape în totalitate.
– strategia de autoînvinovățire – indivizii trebuie convinși să se autoînvinovățească pentru propriile nereușite sau pentru ale altora. În loc să se revolte împotriva Sistemului, individul se autodepreciază sau se învinovățește singur, căzând într-o stare depresivă care îl constrânge să își inhibe acțiunile. De pildă, în timpul falsei pandemii, oamenii au fost învățați că fiecare dintre ei reprezintă un pericol pentru ceilalți, riscând să-și îmbolnăvească și eventual să-și ucidă semenii. Purtarea măștii a fost transformată dintr-o măsură de prevenție a purtătorului într-una pentru protejarea celorlalți. Autoritățile, de la președinți la miniștri, au dat vina încontinuu pe cetățeni pentru răspândirea virusului fictiv, pentru a crește sentimentul de autoînvinovățire în rândul maselor. Poporul care crede că este vina lui nu are motive să se revolte împotriva autorităților.
Conștientizând că se încearcă manipularea noastră din toate părțile, în special de către cei care ne conduc, și învățând să recunoaștem aceste strategii de manual, putem evita capcanele manipulării. Educația reprezintă un factor esențial, pe lângă gândirea critică și respingerea credinței oarbe. Pentru a nu deveni unelte în procesul de manipulare orchestrat mai ales de politicieni, trebuie să căutăm singuri adevărul, în loc să-i lăsăm pe alții să ne ofere iluzia lui. Și să înțelegem că informațiile care ni se oferă pot reprezenta doar dezinformare voită ori neintenționată. Chiar și scurgerile de informații pot fi doar manevre menite să distragă atenția publicului și să o îndrepte către piste false, îndepărtând-o de adevăr. Nu este nevoie să devenim paranoici, însă este mult mai indicat să privim totul cu suspiciune decât cu naivitate, pe care se bazează manipularea. Și să înțelegem câteva lucruri simple, care ne ajută să ridicăm măcar puțin vălul minciunii care ne acoperă la ordinele celor care țin în gheare frâiele omenirii. Cum ar fi:
– Religia nu este legătura dintre om și Divinitate, ci s-a dovedit a fi cea mai eficientă metodă de manipulare a maselor, care a mers mână în mână cu politicul dintotdeauna. Religia a pornit războaie (cele mai cunoscute fiind cruciadele medievale), a ucis și torturat milioane de oameni (Inchiziția, de exemplu) și a ajutat anumite grupuri să se îmbogățească peste măsură pe spatele săracilor. Cu ajutorul religiei, oamenii au fost convinși să lupte împotriva altor oameni, aparent din dorința zeilor, să își doneze o parte din averi preoților și să accepte jugul stăpânitorilor pământeni, cu gândul la fericirea supremă din viața de apoi. Religia a transformat majoritatea oamenilor într-o turmă submisivă, bazându-se pe frica de divinități și pe promisiunea recompenselor în lumea de dincolo. Politicienii, sprijiniți de reprezentanții religiilor, au convins masele să le urmeze fără crâcnire mai ales prezentându-se ca divini ori ca trimiși ai divinităților. De pildă, faraonii Egiptului antic erau considerați reîncarnări ale zeului Horus; în toată lumea antică, mulți regi erau declarați urmași ai zeilor; în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, piloții kamikaze s-au sinucis la ordinul împăratului Japoniei, pe care îl considerau urmaș al zeiței Amaterasu. Preoții au dresat masele, implementându-le docilitatea, iar politicienii le-au condus astfel cu ușurință. Pentru a realiza că religia nu este decât un instrument de manipulare a maselor, este nevoie doar să privim averile liderilor religiilor și ale preoților de rând, mai ales în cultele care promovează renunțarea la averi pentru a moșteni împărăția cerurilor. Exemple sunt foarte multe, așa că voi prezenta doar unul: Paula White, o teleevanghelistă celebră în Statele Unite, fosta consilieră spirituală a lui Donald Trump, le cere telespectatorilor săi sume mari de bani, susținând că doar prin acele donații se poate umple Departamentul Finanțelor din Rai, de care pot beneficia pe lumea cealaltă toți donatorii. O manipulare mai puțin nocivă decât secta Heaven’s Gate („Poarta Raiului”), de exemplu, ai cărei membri s-au sinucis în grup în 1997 pentru a se îmbarca în O.Z.N.-ul fictiv din coada cometei Hale-Bopp, care urma să-i ducă într-un alt nivel al existenței. Așa cum a demonstrat dintotdeauna, religia rămâne cea mai eficientă metodă de manipulare, reușind să convingă masele de absolut orice, indiferent cât de aberante sau de sinistre ar fi ideile impregnate în mințile turmelor de credincioși.
– Politicienii nu vor să ajungă la conducere pentru că le-ar păsa de oameni, pentru că îi chinuie vreun sentiment patriotic sau pentru că așa le-au stabilit ursitoarele la naștere. Vor să ajungă acolo doar pentru a avea pâinea și cuțitul. Pentru a fi la nivelul care le permite să acceseze fonduri uriașe și să facă afaceri extrem de profitabile încât să trăiască regește multe generații de urmași de-ai lor. Nu dau doi bani pe oamenii de rând, nu vor să schimbe nimic în bine pentru noi și chiar nu dorm cu drapelul sub pernă nici măcar în campanii electorale. Le pasă doar de ei, de familiile lor și de partenerii lor de afaceri, frații lor din mafia politică. Dacă există politicieni idealiști, care într-adevăr vor să schimbe ceva în bine pentru populație, nu sunt lăsați să ajungă în funcțiile de top. Un sistem politic controlat de o organizație mafiotă nu va permite infiltrarea intrușilor, ci se va asigura că doar propriii săi oameni vor ocupa pozițiile superioare (și nu numai). Din acest motiv, votul popular nu contează. Cei care controlează sistemul politic nu vor permite niciodată să fie înlăturați propriii lor oameni de la putere pentru că așa vrea poporul. Cineva spunea că, dacă am putea schimba ceva prin vot, nu am mai fi lăsați să votăm. Votul democratic nu este decât o iluzie menită să convingă masele că ele au puterea de a alege. În realitate, au de ales doar dintre oamenii Sistemului. Și nu ele decid câștigătorii alegerilor, acele decizii fiind luate în umbră de către cei care controlează Sistemul. Prin această iluzie a votului, masele au impresia că dețin puterea, democrația însemnând „puterea poporului”. Iluzia democrației este doar o metodă simplă de a împiedica sclavii să se revolte împotriva stăpânilor.
– Bogătașilor nu le pasă de săraci. Bogații au trăit dintotdeauna într-o lume diferită de a noastră, care nu se intersectează cu păturile inferioare. Ei sunt sus, își permit orice, trag sfori, iau decizii importante, nu cunosc limitările financiare și nu vor înțelege niciodată foamea, lipsurile, frigul, disperarea celui care rămâne fără loc de muncă, fără locuință sau fără posibilitatea de a-și achita datoriile. În lumea lor, în care se consideră superiori celor de jos, percepția asupra realității este diferită de cea a omului de rând. Prin urmare, nu au niciun motiv să le pese de noi. Mai ales când vine vorba despre politicieni bogați. Le pasă doar de ei și, într-o anumită măsură, de familiile lor și de partenerii lor de afaceri, adică de cei din aceeași lume a bogaților. Nicidecum de cei pe care îi consideră niște vite bune doar de pus în jug.
– Politicienii nu se luptă între ei pentru bunăstarea noastră pentru simplul motiv că nu dau doi bani pe noi. Lupta dintre taberele politice este fictivă. În realitate sunt membri ai aceluiași sistem mafiot, parteneri de afaceri și adesea chiar rude. Împărțirea unui sistem politic în două tabere principale urmărește divizarea maselor în două părți, după binecunoscutul principiu latin îndrăgit de masonerie, „divide et impera” („dezbină și cucerește”). Dacă în ochii publicului ar fi o singură grupare la conducere, poporul s-ar putea răzvrăti. Însă, crezând că o tabără este de partea lor (de obicei cea din opoziție) împotriva Puterii, vor lăsa lupta în mâinile acelei tabere. Iar oamenii divizați, mai ales după considerente politice, sunt mult mai ușor de manipulat.
– Politicienii nu spun adevărul decât rar spre deloc. Pentru că nu au niciun motiv să fie sinceri mai ales în chestiunile sensibile. Politicienii sunt învățați să mintă publicul pentru a-l controla. Mai ales în timpul campaniilor electorale, când minciunile și promisiunile false sunt mai des întâlnite decât de obicei. După mai bine de trei decenii de așa-zisă democrație, ar fi trebuit să observăm cu toții că promisiunile electorale au fost în cea mai mare parte minciuni sfruntate. Pentru a atrage voturile cetățenilor, politicienii promit orice, oricât de fabulos ar părea (a rămas în istorie Sorin Oprescu, „independentul” care a devenit în 2008 primarul Bucureștiului pentru că a promis o autostradă suspendată în jurul Capitalei). Nu pentru că voturile maselor ar decide alegerile, ci doar pentru că prezența la vot reprezintă dovada eficienței manipulării politice. Cei care vor să acceadă în funcții de conducere trebuie să le demonstreze stăpânilor lor din umbră că pot ține masele în frâu, ceea ce se poate dovedi doar prin prezența la vot. O prezență redusă sugerează neîncrederea populației în sistemul politic; una ridicată demonstrează că manipularea politicienilor funcționează. Dacă procentul este unul încadrat în standardele impuse de stăpâni, respectivii politicieni rămân la conducere. Dacă sunt prea scăzute, vor fi înlocuiți cu alte marionete care vor încerca să aibă mai mult succes în menținerea populației în jug.
– Ocultismul nu este doar o superstiție. Ni se repetă această idee însă, în același timp, se ignoră un detaliu important: mulți lideri politici, adică oamenii care decid (măcar teoretic) cursul istoriei, cred în ocultism. Hitler era pasionat de acest subiect și și-a trimis oameni în toate colțurile Pământului pentru a descoperi artefacte oculte. Mai mult, avea alături de el numeroși ocultiști. Regina Elizabeth I a Angliei îl avea ca sfetnic personal pe ocultistul John Dee. Napoleon Bonaparte era înconjurat de ocultiști, principala fiind soția sa, împărăteasa Josephine. În Bohemian Grove din California se întâlnesc anual politicieni de top (președinți, premieri, miniștri, ambasadori) pentru a realiza ritualuri secrete în fața statuii unei bufnițe. Majoritatea politicienilor fac parte din francmasonerie, o organizație ale cărei ritualuri secrete sunt oculte. Ocultismul nu este o superstiție din moment ce liderii lumii îl practică. Doar avem parte de dezinformare pentru a fi deviată atenția maselor cât mai departe de el. Oamenii trebuie să creadă doar în latura materialistică a vieții, de exemplu în extratereștri veniți de pe alte planete în nave spațiale, ignorând complet partea spirituală. Astfel, dacă vor ieși la lumină implicări ale politicienilor în practici oculte, masele nu vor percepe pericolul, ci vor considera că este vorba doar despre banale superstiții. Iar zeii ascunși ai elitelor vor rămâne în continuare ascunși, departe de ochii publicului.
Pentru a înțelege că suntem manipulați de cei care ne conduc, în primul rând prin propagarea unor iluzii, este de ajuns să privim lumea la finalul fatidicului an 2020. Liderii politici ne spun că suntem atacați de un virus pe care nu-l detectează decât niște teste dubioase, iar ei ne scapă de el cu forța, prin eliminarea unor drepturi și libertăți fundamentale și printr-un vaccin mai dubios decât povestea virusului fictiv. Iar noi trebuie nu doar să le mulțumim pentru „ajutor”, ci și să credem în continuare că democrația există iar noi suntem cu adevărat liberi, cu condiția să purtăm măști, să completăm declarații pe propria răspundere, să ne testăm și să nu ne părăsim locuințele decât dacă este absolut necesar. Avem libertatea de a spune orice, însă numai de bine despre conducători, ca să nu fim cenzurați și amendați. Putem mânca orice dorim, atât timp cât este achiziționat de la supermarket, nu de la producătorii locali care îngheață prin piețe. În spitale este tratat oricine, fără discriminare, dar numai după ce este testat pentru Covid și doar dacă au chef doctorii să îl trateze. Presa este liberă și independentă chiar dacă este plătită de Guvern pentru a prezenta doar părerile oficiale și pentru a-i înfiera pe „necredincioși”, inamicii publici numărul 1. Educația este la îndemâna oricui, cu condiția să aibă computer, laptop ori tabletă și conexiune la internet; cine nu are bani pentru așa ceva, poate să ia o pauză de la învățat, ca să nu fie în pericolul de a i se scurtcircuita creierul. Oricine are dreptul să muncească dar numai de acasă și numai dacă are norocul de a-și învinge concurența încât să fie angajat în condițiile în care s-au închis foarte multe afaceri iar numărul șomerilor atinge noi recorduri. Avem libertate de mișcare dar numai până la graniță și numai dacă localitatea în care domiciliem nu a fost carantinată forțat. Suntem liberi în continuare să ne iubim familiile dar doar platonic, de la distanță, pentru a le proteja de noi înșine. Chiar dacă nu suntem bolnavi, însă povestea cu drobul de sare trebuie privită ca semn de precauție, nicidecum de prostie. Cel care în povestea lui Creangă încerca să prindă Soarele într-un vas pentru a aduce lumina în casă o fi fost prost, însă să stăm în case, departe de razele Soarelui (care produc vitamina D, necesară întăririi sistemului imunitar), este semn de precauție. La fel de prost poate era și cel care încerca să urce nucile în pod cu furca, dar purtarea măștilor prin care un virus trece ca mingea într-o poartă nu poate fi privită decât ca o măsură inteligentă de precauție. Iar noi, pe zi ce trece, ne îndreptăm tot mai rapid către viitorul profețit de filmul Idiocrația, pentru că doar o populație cu IQ scăzut poate fi manipulată de conducătorii ei. Poate nu vom reuși să împiedicăm acest posibil viitor, însă putem face tot posibilul să îi îngreunăm sosirea având grijă de mințile noastre. Atât cât mai putem să le folosim.
*
Nu puteam încheia această carte fără a mai sublinia un mister. Păpușarii din umbră folosesc adesea simbolismul în „operele” lor. Prin urmare, nu putem să nu ne întrebăm dacă numărul din numele Covid-19 are o semnificație ascunsă. Pentru că nu îl întâlnim doar în denumirea acestei boli fictive, ci și în alte locuri. De pildă, s-a spus că 19 teroriști au deturnat cele patru avioane pe 11 septembrie 2001. În ianuarie 2015, Amedy Coulibaly, prietenul fraților care au atacat sediul revistei Charlie Hebdo, a luat 19 ostatici într-un supermarket. Baha’u’llah, fondatorul credinței Baha’i, avea 19 apostoli. Siyyid’ Ali Muhammad Shirazi, fondatorul babismului, și discipolii săi formau un grup de 19 persoane. Statele Unite ale Americii au avut doar 19 ani întregi de pace de la înființare până astăzi. Războiul din Vietnam a durat 19 ani. Partidul Muncitoresc German, cunoscut ca Partidul Nazist, a fost înființat în 1919. Ioana d’Arc, supranumită „Fecioara din Orleans”, a fost executată când avea doar 19 ani. Ordinul Cavalerilor Templieri, din care s-a format francmasoneria, a fost fondat în 1119 (an în care, pe lângă 19, întâlnim și numărul 11 al lui Iștar). În matematică, 19 este cel de-al optulea număr prim, și 8 fiind unul dintre numerele aceleiași Iștar. Vârful ascuns al piramidei masonice conține 19 grade (de la 34 la 52). În Cartea lui Enoh, Veghetorii aveau 19 căpetenii. 19 este și numărul îngerilor care păzesc Iadul, conform Coranului. În Apocalipsa lui Ioan din Noul Testament, întoarcerea lui Iisus și războiul său împotriva forțelor răului se găsesc în capitolul 19.
Ce ar putea însemna acest număr, pe care îl găsim adesea conectat cu Veghetorii? Ar trebui să îl considerăm o sumă pentru a-i afla sensul ascuns? Să reprezinte suma numerelor 8 și 11, ambele aparținând zeiței Iștar? Să fie suma numerelor 12 și 7, adică pe Enki și Marduk adunați cu cifra Pământului (a șaptea planetă a sistemului solar)? Suma numerelor 13 (cele 12 triburi israelite plus linia elitei kohanite) și 6 (numărul lui Marduk)? Ori trebuie luate în calcul doar cifrele acestui număr, fără calcule matematice? Fiind format din prima și din ultima cifră, să însemne 19 începutul și sfârșitul, un fel de alfa și omega? Sau trebuie convertite cifrele în litere, ținând cont de importanța gematriei în simbolismul iudaic? Pentru că A este prima literă a alfabetului iar I a noua, numărul 19 se poate scrie ca AI. Ar putea 19 să simbolizeze inițialele inteligenței artificiale („artificial intelligence” în engleză) prin care Veghetorii plănuiesc să controleze viitoarea super-rețea la care vor fi conectați toți pământenii? Sau numărul 19 rămâne unul dintre secretele zeilor pe care nu le putem decodifica încă?
Lasă un răspuns