În miturile grecilor, Pan era zeul sălbăticiei, al păstorilor, al naturii și al munților. Fiu al lui Hermes, aspectul său fizic era identic cu cel al satirilor, având copite și coarne de țap. Anul trecut, aflat în Atena, capitala Greciei, am văzut pe Google Maps că pe drumul spre stadionul Panathenaic se găsește un sanctuar antic al lui Pan. Bineînțeles că am vrut să-l văd, așa că l-am căutat cu ajutorul Google Maps. Când am ajuns în dreptul punctului de pe hartă care marca sanctuarul, punctul s-a deplasat câțiva metri buni. Cum nu am văzut prin jur nimic care să semene cu un sanctuar, m-am luat după noua locație a punctului. Și de această dată a fugit, ajungând în dreptul unei biserici. Am căutat peste tot în jurul bisericii, nici urmă de vreun sanctuar păgân. Punctul iar a fugit de mine și a ajuns într-o pădurice din apropiere. M-am dus și acolo, hotărât fiind să nu mă las până nu îl găsesc. Mai ales că începea să mă enerveze joaca asta de-a șoarecele și pisica. Însă, văzând în pădurice doi imigranți musulmani, mi-am dat seama că e mai sănătos să îl las în pace pe Pan cu sanctuarul lui cu tot. Nu știu ce făceau ăia acolo dar nici n-am vrut să aflu, fiind singur într-o zonă prin care nu trecea nimeni și riscând să fiu atacat / furat / tranșat / violat / convertit la islam / recrutat forțat în Isis de acei dubioși. Am ieșit la stradă și m-am oprit pe o bordură lângă un pietroi mare, care bloca trotuarul. Cât am fumat o țigară m-am întrebat de ce grecii au lăsat ditamai bolovanul pe trotuar, obligând pietonii să își pună viețile în pericol ocolindu-l prin mijlocul străzii. I-am înjurat în gând și pe greci, și bolovanul, și Google Maps, și pe Pan, apoi am plecat spre stadionul Panathenaic. Măcar pe ăsta nu aveam cum să-l ratez, fiind destul de mare.
Abia acasă am aflat că bolovanul ăla mare, care bloca trotuarul, era sanctuarul lui Pan pe care nu-l găseam… Să nu-ți vină să zici ceva de coarnele, copitele și mama lui Pan, cu sanctuarul lui cu tot?
Stadionul Panathenaic sau Kallimarmaro din Atena este singurul stadion din lume construit în totalitate din marmură. A fost ridicat în jurul anului 330 î.e.n. de politicianul Licurgus pe locul unui hipodrom, în primul rând pentru a găzdui Jocurile Panatenaice (care includeau competiții atletice, evenimente culturale și un festival religios, închinate zeiței Atena). A fost refăcut de senatorul roman Herodes Atticus în jurul anului 144, care a înlocuit calcarul cu marmură. Stadionul a fost abandonat în secolul IV, din cauza împăratului roman Teodosie I care a interzis festivalurile elenistice. În timpul Ducatului Atenei, cavalerii cruciați organizau banchete pe stadion. Câțiva călători europeni scriau despre tinerele ateniene care făceau ritualuri magice în ruinele stadionului, pentru a se mărita.
Stadionul Panathenaic a fost excavat abia în 1869 și a găzduit Jocurile Olimpice Zappas în 1870 și 1875, finanțate de afaceristul Evanghelie Zappa (care și-a petrecut mare parte din viață în Valahia). După ce a fost renovat, stadionul a găzduit în 1896 ceremoniile de deschidere și de închidere ale primelor jocuri olimpice moderne, dar și probele a patru dintre cele nouă sporturi din competiție. A fost gazda Jocurilor Intercalate în 1906, a finalei Cupei Câștigătorilor Europeni la Baschet în 1968 și a Jocurilor Olimpice din 2004. Aici a avut loc ceremonia de deschidere a Campionatului Mondial de Atletism din 1997 și cea a Jocurilor Paralimpice de vară din 2011. În timpul Regimului Coloneilor (1967-1974), tot aici s-au organizat festivaluri militare anuale. Printre cei care au susținut concerte pe acest stadion se numără Depeche Mode, Scorpions, R.E.M., Bonnie Tyler, Joan Jett, Run D.M.C., Montserrat Caballe și Placido Domingo. În prezent, Stadionul Panathenaic reprezintă punctul de finiș al Maratonului Clasic Atenian și ultimul loc în care ajunge flacăra olimpică după ce face turul Greciei.
Dealul Acropole văzut de pe stadion:
Tunelul prin care intrau sportivii în arenă, care amintește de cele ale gladiatorilor:
La capătul tunelului se găsește muzeul stadionului:
Replica unei oglinzi concave, cu care marea preoteasă din Olympia aprindea flacăra olimpică, folosindu-se de razele Soarelui:
Una dintre cele 204 petale (reprezentând națiunile participante) care au format cazanul în care a ars flacăra olimpică la jocurile de la Londra din 2012:
Altarul pe care marea preoteasă aprindea flacăra olimpică:
Un automat de monede cu stadionul inscripționat pe ele:
Bineînțeles că mi-am luat și eu una:
Și pentru că nu puteam pleca de aici doar cu o monedă, mi-am cumpărat din magazinul de suveniruri al stadionului o replică a medaliilor de la primele jocuri olimpice moderne, din 1896. Măcar așa să fiu medaliat, că altfel nu am nicio șansă. Să moară Pan de ciudă că el rămâne cu pietroiul iar eu cu medalia. Deși ceva îmi spune că nu-i pasă nici cât negru sub… copită.
Lasă un răspuns