În categoria aborigenilor intră toate populațiile primitive din punct de vedere tehnologic, cum ar fi societățile tribale din Africa, din jungla amazoniană, din Australia și Oceania, precum și cele preistorice. Bazate în special pe șamanism și animism, religiile aborigenilor susțin că lumea nu este populată doar cu oameni și cu animale, ci și cu zei, spirite și demoni care îi influențează pe muritori. În majoritatea tradițiilor, după zeii creatori cele mai importante spirite sunt cele ale naturii și ale strămoșilor. Spiritele naturii trăiesc în copaci, în izvoare, în munți și în râuri; li se oferă adesea sacrificii pentru a contrabalansa intervenția omului în natură. Spiritele strămoșilor sunt invocate pentru a oferi protecție, ca și zeii, și sunt consultate în probleme zilnice, precum însămânțarea și strângerea recoltei, conflictele sau problemele de familie.
În Africa, continent considerat a fi leagănul omenirii, este foarte răspândită credința într-un zeu creator sau o forță creatoare, care adesea are o soție. În majoritatea tradițiilor africane acel zeu crează Universul, omenirea și pe ceilalți zei. Răspândită este și ideea vieții apărute dintr-un ou cosmic, așa cum este cazul populațiilor dogon și mande. O excepție o reprezintă tribul bambara din Mali, care consideră că viața a apărut dintr-un sunet rădăcină. Un rol important al religiilor africane îl joacă eroii civilizatori care aduc oamenilor instrumentele și aptitudinile necesare pentru a supraviețui, a se dezvolta și a se extinde. Pentru multe triburi eroul civilizator este un strămoș originar, un rege sau un zeu. Darurile făcute de aceștia constau adesea în cunoștințe legate de agricultură, de vânătoare sau de construcții. Deosebit de important în tradițiile africane este înșelătorul, un personaj în care se amestecă viclenia și înșelăciunea cu înțelepciunea. Înșelătorului îi place să provoace conflicte și să distrugă ordinea, adesea într-un mod amuzant. Înșelătorii pot fi și eroi culturali, care dau oamenilor focul, uneltele, agricultura, dar și moartea. În mai toate religiile lumii rolul înșelătorului era jucat de Enki, zeul viclean al înțelepciunii care a civilizat omenirea dar a și provocat conflicte, pentru a distruge ordinea firească a lucrurilor.
Și zeii creatori ai africanilor erau de obicei sosiți din cer. De exemplu, pentru zulușii din Africa de Sud, Umvelinqangi este zeul suprem care a coborât din cer și a creat trestiile pe care a crescut creatorul oamenilor, Unkulunkulu („Cel bătrân”). Din celelalte sălcii Unkulunkulu a făcut natura, oamenii și animalele. El i-a învățat pe zuluși să vâneze, să facă focul și să cultive plante. În mitologia etniei yoruba din Nigeria, zeul suprem, Oldumare, are atât aspect feminin, cât și masculin. Alți zei, numiți orisha, reprezintă aspecte diferite ale lui Oldumare. Cei mai importanți orisha sunt înșelătorul Eshu și Shango, zeul tunetului, în care îi recunoaștem pe înșelătorul Enki și pe Enlil, zeul furtunii, personajele principale ale miturilor lumii. Yoruba spun și că, pe când ființa primordială Orisa Nla era în grădină, sluga sa, Atunda, s-a răzvrătit și a lovit-o cu un bolovan imens, făcându-o bucăți, care au devenit sute de orisha. Mitul atacului zeului suprem există și în alte culturi. De exemplu, la greci Ouranos a fost atacat și castrat de Kronos, iar Anu de Kumarbi la hitiți.
Cultura fon este una dintre cele de la baza cultului voodoo, care include venerarea multor zei și strămoși. Conform mitologiei fon din Benin, Nana Buluku, creatorul androgin, i-a născut pe gemenii Mawu și Lisa, care aveau funcții opuse: Mawu este aspectul feminin care guvernează pământul, apusul, Luna și noaptea, iar Lisa este aspectul masculin care guvernează cerul, răsăritul, Soarele și ziua. Gemenii au creat oamenii, cărora le-au dăruit și cunoștințe tehnologice. La crearea pământului au fost ajutați de slujitorul lor, șarpele Aido-Hwendo. Atât creatorul androgin cât și Gemenii Divini există în multe religii de pe Glob. Iar aceste două prime ființe create de stăpânul Universului, acompaniate de un șarpe, se aseamănă cu perechea biblică Adam și Hawwah (Eva). Aceeași poveste a genezei veterotestamentare se găsește și în religia populației mbuti din Congo, unde ființa supremă a creat un paradis pentru oameni, cărora le-a interzis să mănânce din fructul arborelui tahu. Regula a fost încălcată iar oamenii au devenit muritori.
Pentru masaii din estul Africii, En-kai sau Ngai este creatorul lumii. Când masaii nu l-au mai respectat, zeul s-a hotărât să îi distrugă. I-a spus totuși unui om, pe nume Tumbainot, să construiască o arcă de lemn și să se urce pe ea împreună cu mai multe animale pe care să le salveze de potopul pe care avea să îl trimită. Când ploaia s-a oprit, Tumbainot a dat drumul unui porumbel care s-a întors repede, deoarece nu a găsit niciun loc uscat pe care să stea. Apoi el a dat drumul unui vultur cu o săgeată legată de coadă. Vulturul s-a întors fără săgeată, iar Tumbainot a înțeles că apele începuseră să se retragă. Nu doar asemănarea acestui mit cu cel biblic al Potopului este izbitoare, ci și a numelui En-kai cu Enki al sumerienilor. O altă asemănare fonetică se întâlnește la tribul Ya-Lua de pe malurile lacului Victoria, care susține că l-a avut ca strămoș pe Apodho, personaj care le-a adus din cer cerealele și vitele. Numele lui Apodho pare a fi un derivat al lui Apollo / Apollon, una dintre cele mai importante zeități greco-romane.
Probabil cel mai controversat trib african este cel al dogonilor din Mali. Ei spun că zeița Amma a făcut un ou cu patru compartimente, care conțineau pământ, aer, foc și apă. Când elementele s-au amestecat au avut loc șapte explozii care au dus la apariția vieții. Unul dintre fiii ei gemeni s-a răzvrătit și a fugit, iar Amma a fost nevoită să răspândească în toată lumea bucăți din cel de-al doilea, Nommo, pentru a restabili ordinea. Apoi zeița a pus părțile la loc și l-a înviat pe Nommo, care a creat patru spirite ce aveau să devină strămoșii dogonilor. Acești strămoși se numeau tot Nommo, aveau corpuri jumătate umane și jumătate de pești, erau androgini și veneau de pe Po Tolo, o stea identificată cu Sirius B. Unul dintre acești Nommo a coborât din cer pe curcubeu, într-o barcă de forma unui hambar, având semințe, un ciocan și o nicovală. El i-a învățat pe dogoni cum să-și făurească unelte și cum să planteze semințele pentru a obține recolte. Se observă că miturile dogonilor sunt asemănătoare cu cele ale restului lumii. Mai mult, numele tribului provine din cel al zeului canaanean Dagon, numit Daganu în Ugarit și Dagana de akkadieni. Aspectul său jumătate om și jumătate pește este identic cu cel al zeităților Nommo. Iar Amma și inversul lui Nommo par a fi derivate ale numelui zeului egiptean Amun / Amen, numit de greci Amon și transformat de redactorii Bibliei în Ammon.
Nu putem ști dacă africanii au fost vizitați într-adevăr de zeități, însă nu lipsesc nici de pe acest continent enigmele neelucidate. De exemplu, în desenele descoperite pe platoul stâncos de la Tamanrasset din Sahara de Nord sunt siluete umane îmbrăcate în costume incomode și groase, având căști rotunde prevăzute cu câte două vizoare foarte mari, perfect circulare. În 1913 și între 1969 și 1970, în masivul Air, la Kori Taguei din Nigeria, s-au găsit numeroase gravuri rupestre de acest gen. Un umanoid are același ciudat combinezon cu pantaloni bufanți și cizme asemănătoare celor de aviator, o cască rotundă cu antene și alte elemente tehnice dispuse pe partea centrală a costumului. În 1956, la Jebbaren, în podișul Tassili din Sahara algeriană, cercetătorul francez Henri Lhote a găsit sute de pereți acoperiți cu picturi și gravuri redând mii de animale și oameni. Printre ele se află personaje cu vestimentație neobișnuită pentru acea epocă. Ele țin în mâini verigi de care sunt fixate niște cutii dreptunghiulare. Două dintre ele au antene parabolice fixate pe creștetul căștilor sferice. Alte aproape 20 de personaje au căști rotunde. În centrul platoului, pe o stâncă solitară tronează figura Marelui Zeu Marțian, înalt de șase metri. Are un costum complet etanșat, asemănător celui spațial, și o cască cu fante în dreptul nasului și gurii. În celebra pictură murală numită Doamna Albă, veche de trei-cinci milenii, descoperită la Brandberg (în Africa de Sud-Vest), într-o peșteră de pe așa-numitul „Munte de Foc” din deșertul Namib, o femeie albă, zveltă și mai înaltă decât însoțitorii ei este îmbrăcată în pulover pe gât și cu mâneci, pantaloni strâmți, mănuși, jartiere, ciorapi și pantofi, iar părul său roșu este prins într-o plasă cu diamante. În spatele ei se află un bărbat alb care poartă cizme și pe cap o cască cu vizieră. Ceilalți oameni, majoritatea negri, sunt goi, având doar podoabe și arme specifice perioadei. Să fie oare aceste personaje ciudate zeii din mituri?
Tot în Africa de Sud, la aproximativ 150 kilometri de portul Maputo din Mozambic, s-a descoperit o imensă metropolă, cu o arie de 1500 kilometri pătrați, cu o vechime estimată la 160-200.000 de ani. Evident că, fără dovezi solide, nu putem cataloga această estimare decât ca fantezistă. La fel se poate spune și despre reactoarele atomice din regiunea Moanda din Gabon, care ar fi funcționat timp de 100 de milenii acum aproximativ 1,7 miliarde de ani.
Toate religiile populațiilor din insulele Oceaniei conțin zei creatori și semizei, precum Maui și Tiki. În multe societăți polineziene Tangaroa este zeul creator și strămoșul șefilor de trib. Alte societăți insulare și maorii din Noua Zeelandă venerează un zeu creator numit Io sau Kiho. Maorii cred că zeii lor au apărut din unirea celor doi strămoși divini, Rangi și Papa, tatăl cer și mama Pământ. În Oceania cei mai importanți zei sunt Tangaroa / Kanaloa (zeul mării), Tane / Kane (zeul pădurilor și al păsărilor, creatorul luminii soarelui și al vieții), Tu / Ku (zeul războiului) și Rongo / Lono (zeul păcii, al fertilității și agriculturii, care a coborât pe pământ pe un curcubeu). Printre zeițe se numără Hina, zeița Lunii (identificată adesea cu pământul-mamă), Laka, zeița frumuseții și a dansului, și Pele, zeița vulcanilor, venerată în Hawaii. Cele mai mici zeități sunt aitu, spirite protectoare și ancestrale. La fel ca în Africa, strămoșii joacă un rol important în Oceania, tot ca spirite protectoare. Li se cer mereu sfaturile și ajutorul și sunt venerați în diferite ceremonii, pentru a fi îmbunați. În Australia se crede că strămoșii (care au fost oameni, animale sau ființe hibride) le-au transmis urmașilor puterile lor spirituale, maban, prin niște obiecte numite churunga, care sunt pietre sacre, bucăți de lemn, picturi sau chiar cântece.
În miturile triburilor din Oceania, Tangaroa, zeul mării, s-a născut din oul lumii. Partea de sus a cojii a devenit cerul, iar partea de jos Pământul. Tangaroa a fost izgonit în mare de fratele său, Tawhirimatea, zeul furtunii, poveste întâlnită în multe religii ale lumii, unde zeul furtunii și-a exilat fratele. Într-un alt mit, Tu a vrut să-și ucidă părinții, pe Rangi și Papa, ca să aducă lumina și viața pe lume. Însă fratele lui, Tane, i-a izgonit pe părinți pentru a-i proteja. Supărat, Tu și-a pedepsit fratele apoi i-a atacat pe ceilalți zei. Doar Tawhirimatea, zeul furtunii, i-a putut ține piept răzvrătitului, ceea ce ne duce cu gândul la aceeași poveste a sumerienilor Enlil și Enki.
În Australia, ființele supranaturale din Timpul Visului au creat lumea, apoi peisajele naturale, lacurile, râurile, plantele, oamenii și animalele. Aceste ființe, numite Wandjina sau Wondjina, erau creatorii ancestrali, spirite ale norilor și ploii care au ieșit din mare și s-au dus în lacuri și iazuri. Sunt înfățișate pe petroglife ca oameni cu ochi și nasuri imense, dar fără guri, asemănătoare extratereștrilor cenușii de astăzi. Se crede că au provocat un imens potop deschizându-și gurile, deoarece erau supărați pe oameni. Legenda spune că Wandjina, jumătate oameni și jumătate animale, și-au pictat singuri chipurile pe stânci. Ei au străbătut Pământul pe niște drumuri numite „Căile Visului”, care există și astăzi, și l-au modelat prin lupte, alianțe și aventuri. Una dintre aceste ființe este șarpele curcubeu Yurlunggur sau Wollunqua, numit Akaru în Australia de Sud, care stăpânește apa, considerat un simbol al fertilității, singura ființă din Timpul Visului care nu a părăsit Pământul. Yurlunggur nu poate fi decât Enki, zeul-șarpe al apei și al fertilității, care a fost exilat pe Pământ, după cum spun miturile. Wandjina au părăsit lumea după ce au creat-o, lăsând-o în grija oamenilor.
Tot în Australia se găsește și cea mai mare operă de artă din lume, un desen uriaș cu o mărime de 4,2 kilometri, numit Omul din Marree. Desenul a fost descoperit pe 26 iunie 1998 la 60 kilometri vest de localitatea Marree, lângă lacul Eyre. Nu știm dacă a fost realizat de băștinași în trecutul îndepărtat ori de localnici în prezent, pentru a atrage turiști în zonă, însă știm că uriașul „Om din Marree” seamănă cu zeul egiptean Djehuty, numit Thoth de greci.
Societățile preistorice erau asemănătoare celor aborigene de astăzi, din câte a reușit știința să descopere. Din păcate nu cunoaștem despre ele decât foarte puține amănunte, deduse din descoperirile arheologice, inclusiv despre religiile lor. Se bănuiește că oamenii din Epoca de Piatră venerau animale, fenomenele naturii și corpurile cerești. Însă se pare că religiile lor erau asemănătoare celor ulterioare. Oamenii preistorici venerau o zeiță-mamă, aveau ritualuri funerare, construiau observatoare astronomice și unii chiar realizau sacrificii umane. În plus, pe 25 august 1939, în mina Stadelhole din sudul Germaniei s-a descoperit o statuetă veche de 30-40 de milenii, care înfățișează un om cu cap de leu, asemănător zeiței egiptene Sekhmet.
Misterele Epocii de Piatră, scoase la lumină de arheologie, demonstrează cât de puțin cunoaștem societatea preistorică. Printre ele se numără scheletul unui copil, vechi de aproape 45.000 de ani, care prezenta indicii clare de iradiere cu izotopi de plumb și cobalt, găsit la Șanidar, pe fostul teritoriu sumerian, dar și craniul unui bou moscat, vechi de 40.000 de ani, care are între arcade o gaură de glonte de calibrul 9 mm, dezgropat în Iacuția de paleontologul sovietic Aleksander Petrovici Kaznațev. Iar acestea sunt doar două cazuri din multitudinea celor care ridică semne de întrebare.
S-au descoperit mari cariere de piatră dură în fostul Sumer, la Gar Kobeh (din 40.000 î.e.n.) și la Baradostian (30.000 î.e.n.), în Norvegia, Germania și Franța (de prin 15.000-10.000 î.e.n.), în America de Sud, în Egipt, în Polinezia și în China (din 30.000-10.000 î.e.n.). La Ezeon-Geber s-a găsit un adevărat furnal metalurgic, vechi de peste șase milenii, dotat cu un vast sistem de coșuri, canale de aerisire și cazane complexe cu deschizături simetrice, din care se obținea cupru. În sudul Africii s-au găsit mine de aur vechi de 150.000 de ani, iar în Peru unele vechi de 50 de milenii. În afară de aur, în Peru oamenii săpau după cuarț, hematită și ocru roșu.
Pe coasta de nord-vest a Franței, la sud de Marea Britanie, se află Carnac, unul dintre cele mai importante situri preistorice. Pe o porțiune de mai bine de trei kilometri se află peste 3000 de pietre megalitice care formează figuri geometrice, ce cântăresc între 50 și 100 de tone, ajungând chiar și până la 350 de tone. Se pare că au fost ridicate între anii 4500-2500 î.e.n. Oamenii care vizitează locul spun că simt acolo energii puternice. O legendă susține că giganții au construit Carnacul, al cărui nume este aproape identic cu cel al complexului Karnak din Egipt.
Oamenii preistorici au construit și observatoare astronomice, așa cum este cel de la Stonehenge din Anglia. La 800 kilometri de Cairo, în deșertul nubian din Egipt, la Nabta Playa, se află unul dintre cele mai vechi observatoare astronomice din lume, descoperit în 1974 de arheologul Fred Wendorf. Cercetările indică o vechime de șapte milenii, cu 1000 de ani mai mult decât cel de la Stonehenge. În sudul Armeniei, în provincia Syunik, la aproximativ 225 kilometri sud-est de capitala Erevan se află orașul Sisian. Alături de el se găsește un vast platou cu multe pietre care se întind pe o jumătate de kilometru și care cântăresc mai mult de 50 de tone. Aici se află Carahunge, supranumit „Stonehenge-ul armenian”, care are aproximativ 7500 de ani. Așezarea celor 203 pietre de bazalt corespunde constelației Cygnus sau Lebăda. Tot aici se găsesc și petroglife vechi de zece milenii, care reprezintă ființe ciudate. Se spune și că Stonehenge, piramidele din Egipt și cele din America, alături de alte construcții megalitice, au fost construite în funcție de alinierea planetelor.
Oamenii din Epoca de Piatră au realizat o rețea de tuneluri subterane care traversa întreaga Europă, din Scoția până în Turcia, potrivit arheologului german Heinrich Kusch. Acesta susține într-o carte că a găsit dovezi ale acestor subterane în sute de așezări neolitice de pe întregul continent. „Numai în Bavaria, Germania, am găsit 700 de metri din aceste tuneluri subterane, iar în Styria, Austria, am descoperit 350 de metri. În Europa au existat mii de tuneluri, de la nord, din Scoția, până la Marea Mediterană”, spunea arheologul. Cele mai multe tuneluri nu au un diametru mai mare de 70 de centimetri, cât să încapă o singură persoană. Subteranele sunt intercalate cu colțuri, spații mai largi sau camere de depozitare. „Nu toate tunelurile sunt legate între ele, însă, luate împreună, formează o masivă rețea subterană”, susținea Heinrich Kusch.
Nu lipsesc nici orașele construite cu mult timp înainte ca omenirea să inventeze scrisul. De exemplu, în Turcia, un păstor a descoperit în 1994 ruinele orașului Gobekli Tepe. Testele indică o vechime de peste 12.000 de ani, cu șapte milenii mai veche decât clădirile din Mesopotamia. Aici sunt pietre uriașe în formă de cerc, coloane masive de șase metri și animale sculptate (mistreți, tatu și gâște) care nu trăiesc în zonă. Până acum nu s-a găsit nici măcar o singură unealtă pentru tăiat sau sculptat pietrele.
În desenele preistorice apar adesea personaje ciudate. De exemplu, în Insula Paștelui, pe vârful vulcanului Rano Kao, la ruinele lui Orongo („Satul oamenilor-păsări”) și pe Motunui („Insula oamenilor-păsări”) sunt gravate în lavă dură chipuri de oameni cu aripi și cap de pasăre, cu ciocuri lungi, pline de dinți. În 1956, un arheolog francez a găsit în Alpii italici un desen neolitic care reprezenta un om cu haine greoaie, cu dispozitiv cilindric de respirat în spate și cu o cască rotundă cu vizor și antene. În peșterile din Norvegia și Suedia s-au descoperit picturi neolitice reprezentând humanoizi cu capetele rotunde, mari și uniforme, fără trăsături distincte, precum și obiecte aeriene cu aripi, care nu pot fi asemuite cu păsări. La Delamer, în Australia, au fost descoperite gravuri rupestre vechi de 10-12 milenii, reprezentând personaje în costume de scafandru. Pe stâncile de la Val Camonica din Elveția, arheologul Emmanuel Anati a găsit desenați oameni cu costume asemănătoare actualelor combinezoane de aviație; pe capete au căști rotunde, prevăzute cu antene, iar în mâini țin obiecte triunghiulare. În 1969, pe o stâncă din Fergana din Uzbekistan a fost descoperit un desen neolitic care reprezintă un om cu o cască sferică etanșată, prevăzută cu antene; în spate are un dispozitiv ciudat, foarte asemănător cu aparatele de respirat folosite pentru evoluția liberă în spațiul cosmic. Cercetătorul rus G. Șațki descoperise încă din 1961 două desene asemănătoare. Primul, din apropierea satului Ohna din Kazahstan, reprezintă un umanoid al cărui cap este acoperit cu o cască de scafandru înconjurată de raze. Al doilea, situat în apropierea localității Navoy din Uzbekistan, vechi de peste 5000 de ani, reprezintă oameni dotați cu aparate respiratorii.
Să fie oare aceste ființe eroii civilizatori ai aborigenilor, zeii întâlniți în toate religiile lumii?
Cartea „Secretele zeilor” de Claudiu-Gilian Chircu, în format pdf, poate fi achiziționată de aici: https://gumroad.com/l/secretelezeilor.
Lasă un răspuns