Șintoismul este religia tradițională a Japoniei, închinată unor zeități numite kami. Până la apariția budismului, șintoismul împrumutase elemente chinezești, specifice taoismului și confucianismului. La început nu exista nicio reprezentare a acestor divinități, deoarece erau considerate pure și fără formă. Abia după răspândirea budismului în Japonia a apărut ideea de a se construi „case” pentru zei, astfel înălțându-se primele sanctuare șintoiste. Tot atunci șintoismul a primit un nume, pentru a putea fi diferențiat de budism. Cele două religii au coexistat fără probleme, venerarea zeilor kami împletindu-se perfect cu învățăturile lui Buddha. Mai mult, șintoismul și budismul s-au contopit în ceea ce a fost numit Shinbutsu-shugo. În ultimele veacuri înaintea erei noastre, fiecare trib japonez avea propria grupare de zei. Între secolele II-V, odată cu creșterea puterii regatului Yamato, zeitățile ancestrale ale familiei imperiale au devenit predominante în cadrul societății. În cartea Kojiki („Cronica faptelor antice”) din anul 712, membrii familiei imperiale erau proclamați descendenți ai zeiței Soarelui. În 720 a apărut o altă carte, Nihon Shoki („Cronicile Japoniei”), care încerca să prezinte concepțiile despre urmașii zeiței într-un mod mai obiectiv decât predecesoarea ei. În secolul al XVIII-lea, o serie de învățați japonezi a încercat să desprindă șintoismul de influențele străine însă fără succes, deoarece doctrina chineză alimentase mitologia japoneză încă din cele mai vechi timpuri. Cu toate acestea s-a creat un mediu propice apariției unui șintoism statal. În 1868, odată cu Restaurarea Meiji (o serie de evenimente care au dus la eliminarea șogunatului și restaurarea conducerii imperiale), șintoismul și budismul au fost separate, îmbinarea lor fiind scoasă în afara legii. În 1871 chiar s-a format Ministerul Divinităților, care un an mai târziu a fost înlocuit cu Ministerul Religiei. După cel de-al Doilea Război Mondial, șintoismul și-a pierdut statutul de religie de stat a Japoniei. Majoritatea învățăturilor și practicilor șintoiste s-au rătăcit în timp, deși unele au supraviețuit până în ziua de astăzi, așa cum sunt tradițiile de Anul Nou sau omikuji (ghicirea destinului).
În șintoism, Universul era compus din trei lumi:
– Takama-ga-hara sau Takama no Hara, locul de reședință al kamilor celești, o lume conectată cu Pământul prin Ama-no uki-hashi („Podul plutitor al cerului”), asemănător curcubeului Bifrost din mitologia scandinavă, care lega Asgard, lumea zeilor Aesir, de cea pământeană, Midgard.
– Toyoashihara no mizuho no kuni sau Ashihara no Nakatsukuni, lumea condusă de zeii tereștri, aflată între cer și iad. Pentru japonezi, țara lor era pământul primordial. După mai multe redenumiri s-a ajuns la Nihon sau Nippon.
– Yomi sau Yomi-no-kuni, ținutul întunericului ori al adâncurilor, locul în care ajungeau spiritele morților, un tărâm similar cu Irkalla babilonienilor, Hades al grecilor, Niflheim al scandinavilor și Duat al egiptenilor.
Din haosul primordial s-a ivit Amenominakanushi, primul kami și sursa Universului. După el au apărut Takamimusubi și Kamimusubi care, pentru japonezi, erau manifestații ale lui Amenominakanushi, prima masculină iar a doua feminină. Puțin mai târziu s-au născut energia Umashiashikabihikoji și cerul Amenotokatachi. Au urmat alte șapte generații de descendenți ai lui Amenominakanushi, printre care Izanagi și Izanami, creatorii primului tărâm. Ei au coborât din cer pe un pod plutitor numit Ukibashi și au creat Onokoro-jima („Insula închegată de la sine”), unde au construit palatul Yashiro-dono și s-au căsătorit. Apoi au început să dea naștere insulelor japoneze și multor kami. Primii lor copii, Hiruko și Awashima, erau deformați, așa că nu au fost considerați zeități, ci demoni. Ultimul născut, Homusubi sau Kagutsuchi, zeul focului, a ars-o pe Izanami la fel cum, în Egipt, zeul Sutah a ars-o la naștere pe mama sa, Nut. Izanami a murit din cauza rănilor și a coborât în lumea subterană Yomi. Soțul ei, Izanagi, a încercat să o salveze, însă fără succes, coborârea sa în lumea de dincolo fiind asemănătoare celei a lui Orpheus din miturile grecilor. Purificându-se după coborârea în Yomi, el a dat naștere altor trei copii: Amaterasu-omikami (zeița Soarelui), Tsukiyomi (zeul Lunii) și Susanoo (zeul furtunii). Izanagi a hotărât ca primii lui copii să stăpânească cerul, iar Susanoo mările Pământului. Din cauza unei dispute cu Amaterasu sau chiar o tentativă de viol în unele versiuni, Susanoo a fost exilat pe Terra. Zeul furtunii a ajuns în provincia Izumo din Insula Honshu, unde a fost nevoit să stăpânească forțele care existau pe Pământ înainte de sosirea lui și care i se opuneau, pentru ca mai apoi să se poată uni cu ele. Astfel, el a ucis șarpele cu opt capete Yamata no Orochi, care devora copiii kamilor tereștri, într-un mit asemănător cu cel al lui Marduk și Tiamat în Babilon. După ce a ucis uriașul șarpe s-a unit cu fiicele kamilor pământeni, care i-au născut mulți copii. Iar la un moment dat s-a mutat în lumea subterană.
Unul dintre fiii săi, Okuninushi, a fost nevoit să se supună unor inițieri severe și să treacă prin multe încercări pentru a primi titlul de „Stăpân al Pământului”. Pentru a obține mâna prințesei Yakami Hime, zeul și-a înfruntat cei 80 de frați. Aceștia l-au ucis de două ori, însă mama lui l-a înviat de fiecare dată. Tot ea l-a sfătuit să meargă în lumea subterană pentru a obține sfatul lui Susanoo. Acolo, Okuninushi s-a îndrăgostit de sora sa vitregă, Suseri-hime, ceea ce a atras furia tatălui. După ce a scăpat de toate capcanele lui Susanoo, Okuninushi a fugit din lumea subterană nu doar cu fata, ci și cu atributele puterii tatălui lor: lăuta cerului, arcul și săgețile vieții. Cu acele arme și-a învins frații și a ajuns conducătorul Pământului.
Deoarece pe tot întinsul planetei apăruseră kami războinici și puternici care își făceau de cap, zeița Amaterasu a hotărât ca nepotul ei, Ninigi-no-Mikoto, să coboare pe Terra. Mai întâi au fost trimiși mesageri care să-i deschidă calea și să pregătească toate cele necesare guvernării lui. Însă unii dintre ei au fost uciși, iar alții au trecut de partea lui Okuninushi. Ninigi a coborât pe Pământ cu escortă, daruri sacre (printre care și sabia găsită de Susanoo în coada șarpelui cu opt capete) și instrucțiuni de la Amaterasu. Okuninushi s-a văzut nevoit să abdice, iar Ninigi a devenit noul suveran. Pe Pământ s-a căsătorit și a avut trei copiii, unul dintre strănepoții lui, Jimmu, devenind primul împărat al Japoniei. Din acest motiv familia imperială niponă a fost considerată descendentă a zeiței Amaterasu.
Deloc surprinzător, miturile japoneze sunt asemănătoare celorlalte. Un zeu creator, apărut din neant, zei ai cerului și ai Pământului, un zeu exilat, al cărui fiu a devenit conducătorul Terrei, conflicte divine și chiar lupta unei divinități cu un șarpe / dragon / balaur. Religiile care au influențat mitologia japoneză sunt în principal cele indiene (printre care se numără și budismul), egiptene și chiar sumeriene. Unele zeități, precum Bishamon și Hotei, au fost importate din China. Benten, zeița mării, provine dintr-un sarasvati (înger indian), iar numele ei de la cel al zeiței Bendis a tracilor. Numele lui Hachiman, zeul șintoist al războiului, se aseamănă cu cel al zeului hindus Hanuman, unul dintre eroii epopeei Ramayana. Ținutul Ashura sau Asura, parte a Țării Întunericului unde coboară păcătoșii, al cărui rege se numește tot Ashura, și-a luat numele din cel al zeilor indieni Asura, numiți de perși Ahura și de scandinavi Aesir. Bishamon, demnitatea și curajul în șintoism și zeul bogăției în budismul chinez, conține numele zeului egiptean Amun / Amen în forma sa elenizată, Amon. Numele zeului se întâlnește și în cele ale altor divinități nipone, cum ar fi Amenominakanushi, Amenotokatachi, Ame-no-Uzume și Ame-no-Koyane. Benten, zeița mării, reprezentată ca o femeie foarte frumoasă cu opt brațe, călare pe un dragon sau un șarpe, care s-a măritat cu Împăratul Dragonilor, pare a fi babiloniana Iștar, care a fost la un moment dat consoarta tatălui ei, „Marele Șarpe” Enki; zeița cu opt brațe reprezintă steaua cu opt raze sau a opta planetă din sistemul nostru solar (numărând din exterior către Soare), Venus, atribuită în mai toate culturile lui Iștar. Benten seamănă în multe privințe cu Kwannon și sunt deseori reprezentate împreună, ceea ce sugerează că zeița budistă a îndurării (care are 1000 de brațe și poate lua 33 de înfățișări) este Ninhursag a sumerienilor, mama lui Iștar. În exilatul Susanoo îl recunoaștem pe Enki, dar și în Emma-o, împăratul iadului budist și judecătorul sufletelor morților. În timpuri străvechi, japonezii considerau șarpele a fi încarnarea unui zeu al munților; mitologul Hiyo Kazuo a identificat șarpele cu un zeu prebudist al apei, care cerea sacrificii umane, nimeni altul decât același Enki, zeul apelor și al înțelepciunii. Fiul său, Okuninushi, conducătorul Pământului, nu poate fi decât Marduk, iar rivalul acestuia, Ninigi, nimeni altul decât sumerianul Ningirsu / Ninurta. De altfel se observă cu ușurință asemănarea dintre numele lor. Izanagi, strămoșul zeilor, este împăratul An / Anu, zeul suprem al religiilor antice. Numele său japonez conține două cuvinte sumeriene: „an” și „gi”, „cerul” și „Pământul”. În limba japoneză, „an” reprezintă ori un sufix, ori cuvântul „plan”. Muntele Meru, considerat în hinduism, jainism și budism centrul Universului, numit în sanscrită Sumeru, există și în miturile nipone; numele său provine, fără doar și poate, din numele akkadian al țării sumerienilor. Ninigi, nepotul celest al zeiței Amaterasu, are un nume sută la sută sumerian, format din cuvintele „nin” („Doamnă”) și „igi” („ochi”). Templul Tokei-ji mai era numit și Enkiri-dera („Templul divorțului”), în care numele sumerianului Enki este evident. În limba japoneză există chiar și cuvântul „enki”, care înseamnă „amânare” sau „bază”. Și consoarta sa sumeriană, zeița Ninki, a ajuns un cuvânt japonez care are sensul de „mandat”, „popular” sau „condiții de afaceri”. Litera japoneză „ki” și conceptul de forță vitală cu același nume sunt adaptări ale cuvântului sumerian pentru „pământ”. Influența sumeriană se observă și în reiki, o practică spirituală dezvoltată în 1922 de budistul japonez Mikao Usui. Unul dintre simbolurile folosite în reiki se numește Nin Giz Zida, care în tibetană înseamnă „șarpele de foc”. Însă Nin Giz Zida este aproape identic cu Ningișzida, numele unei divinități sumeriene, care se traduce prin „Domnul copacului cel bun”, un alter-ego al „șarpelui” Enki.
Pe lângă zeități, cronicile susțin că în Japonia au existat și alte ființe misterioase. De exemplu, Nihongi afirmă că în anul 200 exista în satul Notorita un bărbat numit Hashiro-Kuma-Washi („Pană albă de vultur”), care avea aripi și capacitatea de a zbura, care nu se supunea ordinelor imperiale și care jefuia adesea poporul. În anul 460, împăratul Oho-Hatsuse-Waka-Taka a întâlnit pe muntele Katsuraki un bărbat înalt, care semăna cu el la față și la comportament și care s-a recomandat ca fiind zeul Hito-Koto-Mush („Un Maestru al Cuvântului”); cei doi au vânat împreună iar seara zeul l-a însoțit pe împărat până unde se sfârșea apa râului Kume. În prima zi a lunii a opta din anul 661, pe vârful muntelui Asakura a apărut un demon cu o pălărie mare, care privea în jos la ceremoniile funerare ale împărătesei. În folclorul nipon se întâlnesc și tengu, zeități zburătoare minore, descendente ale zeului răzvrătit Susanoo, care practicau adeseori „răpiri divine”. Într-o legendă, un om pe nume Takegoro obișnuia să privească micuții tengu care se jucau lângă un pin de lângă lacul Shinji. Într-o seară a dispărut și a apărut brusc peste trei zile, cu hainele rupte pe el, palid la față, cu o sclipire ciudată în ochi și cu un băț în mână, de care nu s-a mai despărțit niciodată. În fiecare dimineață omul fugea din casă, i se auzea vocea din vârful pinului, unde vorbea cu un bătrân tengu, apoi era văzut zburând pe cer. Tengu îl obligau zilnic să zboare cu ei și îl amenințau cu moartea în caz de nesupunere. După aproximativ 20 de ani a fost lăsat în pace, a găsit mulți bani iar bătrânul tengu l-a mai vizitat din când în când.
Arheologia susține mitologia, fiind descoperite în munții provinciei Aomori peste 15.000 de statuete Dogu, datând dintre 14.000 și 300 î.e.n., care reprezintă umanoizi cu costume pline de detalii tehnice: căști rotunde, echipate cu antene, lanterne, vizoare cu monturi speciale și filtre de lumină, difuzoare și filtre respiratorii. Japonezii spun că acești Dogu au venit din cer și i-au învățat pe oameni diferite lucruri, cum ar fi ceremonia ceaiului, folosirea wasabiului, arhitectura, limbajul, alfabetul și, în general, tot ce ține de cultura lor. Iar aceste ființe seamănă foarte mult cu extratereștrii din zilele noastre.
Nu lipsește nici fenomenul O.Z.N. din „Țara Soarelui răsare”. În anul 9 î.e.n. au apărut deasupra Japoniei nouă sori, țara fiind afectată de dezordini imediat după apariția lor. Conform Nihongi, în anul 637 o mare stea a plutit de la est la vest, făcând un zgomot asemenea tunetului. Pe 11 august 671, un obiect în flăcări a fost văzut zburând către nord în mai multe locuri din Japonia, cu un an înaintea războiului lui Jinshin. În a unsprezecea zi a lunii a opta din anul 682, un obiect având forma unui steag budist de botez, de culoarea flăcării, a plutit în spațiul gol către nord, fiind văzut în toate provinciile. În a douăzeci și una zi a lunii a unsprezecea din anul 684, în amurg, șapte stele s-au deplasat împreună către nord-est, lăsându-se după un timp în jos. Peste două zile, la apus, o stea mare a căzut în regiunea din Răsărit. Între orele 19 și 21 constelațiile au apărut în dezordine iar stelele au căzut asemenea unei ploi. Puțin mai târziu o stea s-a năpustit în sus, către zenit, și a mers mai departe împreună cu Pleiadele până la sfârșitul lunii, când a dispărut.
După aceste relatări înțelegem motivul pentru care japonezii au împrumutat elemente ale religiilor vechi, cum ar fi cele egiptene, sumeriene sau chineze: și ei au fost vizitați de aceiași zei ca restul popoarelor din Antichitate, prezenți în toate religiile lumii.
Cartea „Secretele zeilor” de Claudiu-Gilian Chircu, în format pdf, poate fi achiziționată de aici: https://gumroad.com/l/secretelezeilor.
Lasă un răspuns