Cântecul lupului alb

(Poveste pentru copii, inspirată din „Dacia preisterică”)

A fost odată un pui de lup, alb ca spuma laptelui și neastâmpărat ca toți puii de lup, care trăia cu mama și frații săi într-o peșteră din creierii munților. Într-o noapte se trezi brusc dintr-un vis nu prea plăcut și, cu grijă să nu-i trezească pe ceilalți, ieși tiptil din peșteră. Aruncă o privire spre cer și, pentru prima oară în viața lui, văzu Luna. Maiestuoasă, strălucitoare și învăluită într-o aură argintie, plină de mister. Puiul de lup rămase vrăjit de frumusețea Lunii și o urmări cu privirea până în zori, când Luna se duse la culcare, lăsându-i locul pe bolta cerească fratelui ei, Soarele. Mare fu dezamăgirea puiului de lup, care se hotărî să o găsească pentru a se bucura în continuare de frumusețea ei. Așa că, fără a sta pe gânduri, plecă să o caute.

Ajunse la casa unor iezi, trei la număr, care își așteptau mama plecată la cumpărături. Puiul de lup bătu la ușă, sperând că va găsi pe cineva care să știe ascunzătoarea Lunii. Învățați de mama lor, iezii nu îi deschiseră ușa, așa că puiul de lup încercă să îi păcălească. Cu o pilă își subție limba și dințișorii, apoi începu să behăie ca o capră. Iezii crezură că se întorsese mama lor, îi deschiseră ușa și, când se treziră cu el în prag, fugiră care-ncotro. Degeaba încercă sărmanul să le explice că nu voia să le facă rău, ci doar să afle unde s-a dus Luna, iezii nu îl ascultară și își luară tălpășița. Iar puiul alb de lup, dezamăgit, își continuă călătoria.

Găsi peste o vreme casa de paie a unui purceluș pe nume Nif-Nif. Când văzu că se apropie lupul, purcelușul o zbughi în căsuța lui și baricadă ușa. Puiul de lup îl întrebă dacă știa ascunzătoarea Lunii, însă purcelușul refuză să îi răspundă, temându-se de el. Din cauza unei păpădii purtate de vânt direct pe nasul lui, lupul strănută deodată iar căsuța de paie a lui Nif-Nif se destrămă. Purcelușul o zbughi spre casa fratelui său mijlociu, Nuf-Nuf, care era construită din nuiele. Puiul de lup îl urmări și, când ajunse la căsuța din nuiele, o găsi cu ușa încuiată, cei doi purceluși ascunzându-se sub pat. În zadar încercă să îi convingă că nu voia decât să afle unde se ascundea Luna, pentru că cei doi nu îl crezură. Supărat, lupul suflă puternic, căsuța de nuiele se destrămă iar purcelușii fugiră spre casa fratelui lor cel mare, Naf-Naf. Și aici se repetă povestea, purcelușii închizându-se în casă de teama intrusului. Puiul de lup încercă să dărâme și această căsuță, însă suflă sărmanul până rămase fără aer, dar degeaba. Casa lui Naf-Naf era construită din cărămizi, așa că nu se mișcă decât praful de pe ea.

Ar fi suflat lupul nostru mult și bine în căsuța de cărămizi dacă nu ar fi sosit o fetiță cu o scufie roșie, care mergea la bunicuța ei pentru a-i duce un coșuleț cu merinde. Văzând-o, puiul alb de lup o întrebă dacă știa unde se ascundea Luna. Fetița nu știa, fiind prea mică, însă îl sfătui să o întrebe pe bunicuță, care știa mult mai multe decât ea. Grăbit nevoie mare, lupul fugi spre casa bunicii, lăsând-o în urmă pe Scufița Roșie, care se puse pe cules florile crescute lângă casa purcelușului Naf-Naf. Ajuns la casa bunicuței, puiul de lup intră fără a cere voie și o întrebă ce îi stătea pe suflet. Bunicuța se sperie de lupul care îi intrase în casă, chiar dacă era doar un pui, și o zbughi pe ușă afară cât putu de repede. Dar nu prea repede, fiind bătrână sărăcuța. Obosit după atâta drum, puiul de lup se întinse în patul bunicuței și adormi rapid. Îl trezi un vânător chemat de bunică în ajutor, care îl împușcă în coadă pentru a-l goni. Speriat, lupul alb țâșni pe fereastră și nu se opri decât în fața peșterii mamei și fraților săi.

Ajunse la căderea nopții, tocmai când Luna se ridică din nou pe boltă, la fel de frumoasă și luminoasă. Fericit că o găsise, puiul de lup începu să îi cânte singurul cântecel pe care îl știa, cel pe care i-l cânta mama sa înainte de culcare, iar frații săi, auzindu-l, ieșiră repede din peșteră și îl acompaniară sub privirea blândă a mamei lor.

Se spune că de atunci toți lupii îi cântă Lunii cântecul lupului alb, ori de câte ori o văd pe cer maiestuoasă, strălucitoare și învelită într-o aură argintie, plină de mister.