Pe dealul Tirighina din cartierul gălățean Barboși se găsesc ruinele unui castru roman ridicat după anul 171, când împăratul Marcus Aurelius era în război cu mai multe neamuri de pe frontiera dunăreană a Imperiului Roman. Nu se știe când sau de ce a fost abandonat castrul, însă se presupune că s-a întâmplat pe la sfârșitul secolului al treilea. În timp, elemente din zidăria fortificației au fost folosite la înălțarea altor edificii în orașul Galați (cum ar fi Biserica Sf. Precista) sau chiar în cetatea Brăilei. În prezent se mai pot vedea doar colțul sud-estic al castrului și resturi ale fundațiilor pe laturile de nord și vest.
Din multitudinea de obiecte descoperite aici, aflate în prezent la Muzeul de Istorie din Galați, câteva mi-au atras atenția în mod deosebit. Reprezentarea zeului elen Dionysos, a unei creaturi care seamănă izbitor cu zeul egiptean Anubis, a zeului greco-egiptean Serapis și a Marelui Cavaler Trac. Ceea ce n-ar fi deloc ciudat, ținând cont că în armata romană erau soldați din toate colțurile imperiului, inclusiv din Grecia, Egipt și Tracia. Prin urmare, unii dintre aceștia puteau fi detașați și la Tirighina. Fotografiile au fost realizate pe ascuns (în mai 2011), ținând cont că fotografierea exponatelor din muzeu era interzisă. Ceea ce nu m-a oprit, după cum se vede, însă eram cât pe ce să fiu dat afară de o angajată a muzeului, cu ochi de vultur. Sau de acvilă, dacă tot vorbim despre romani.
Nu m-am putut abține să nu mă fotografiez pe ruinele de la Tirighina. Întâi pe zidul din colțul de sud-est al castrului, vechi de vreo 17-18 secole.
Și apoi pe ruinele bisericuței ridicate la mijlocul secolului XX de doctorul Alexandru Nestor Măcellariu, primarul de atunci al Galațiului. Fiți fără grijă, n-am stricat nimic. Nu sunt chiar atât de greu pe cât par.
Pe 22 septembrie 2018 a avut loc la Galați a cincea ediție a festivalului „Antiquitas Rediviva”, un eveniment de promovare și valorificare a castrului roman de la Tirighina și a cavoului roman din Micro 21 (aflat în zona mea, cam la 10 minute de casă). Spectacolul a fost asigurat de asociațiile clujene „Terra Dacica Aeterna” și „Vulturii de la Călata”, care au adus în fața publicului câțiva daci, romani, sarmați și huni. Prima parte a festivalului s-a desfășurat la Tirighina, unde am avut parte de întreceri, lupte și lecții de istorie. Nu prea multe, ca să nu se plictisească auditoriul.
Nu putea să lipsească de la acest eveniment un pui de lup. La figurat măcar, dacă nu la propriu. Cam mic și cam pricăjit dar merge, că e bugetul redus.
Nu puteau lipsi nici doamnele din elita romană, venite să-și aclame soții în acest colț al imperiului, departe de civilizația Romei.
Am preferat să mă fotografiez cu o geto-dacă de-a noastră, aprigă în luptă și nu numai, pe care sper că n-o cheamă Geta (ar fi prea deranjant clișeul). Am vrut să încerc să o „agăț” însă m-am răzgândit rapid. În primul rând pentru că nu știam în limba ei decât „varză”, „viezure” și „mânz”. Iar în al doilea, pentru că era înarmată și solidă. Spre deosebire de mine…
O poză și cu draconul, pe care puiul ăsta de dac n-a vrut deloc să-l lase din mână. De parcă aveam curaj să i-l fur într-un loc cu atâția oameni înarmați.
N-am vrut să mă fotografiez cu centurionul, ci doar să-i șoptesc „Noi nu suntem urmașii Romei!”. Și apoi să fug, că nu sunt kamikaze. Dar mi-am dat seama că sunt pe marginea dealului, așa că e mai indicat să stau cuminte la pozat. Poate data viitoare voi fi mai inconștient curajos.
Festivalul a continuat la Grădina Publică, unde s-au organizat diferite ateliere. Vizitatorii s-au plimbat cu caii de la Călata, au tras cu arcul, s-au delectat cu jocuri romane, au țesut, au pictat, au gustat delicatese dacice și romane, au admirat armele antice și au învățat diverse lucruri despre stilul de viață al strămoșilor noștri. Toate într-o veritabilă atmosferă antică.
Partea superioară a unei iurte mongole:
Și totemul de la intrare – un craniu veritabil de cal:
Împins de foame și de curiozitate în egală măsură, am gustat pâine cu brânză, una dintre mâncărurile de bază ale dacilor. Însă pe spate m-au dat măslinele în miere, o delicatesă romană. Spre surprinderea mea, chiar au fost delicioase.
Un cal, un cal, dau un regat pentru un cal! Nu vă înghesuiți, că am găsit unul. Nu l-am căutat la dinți (că nu mi l-a dat nimeni în dar) și nici nu i-am dat să mănânce jăratic, deși ar fi fost interesant să-l văd dându-se de trei ori peste cap pentru a se transforma într-un armăsar înaripat. Poate după ce termină de jupuit copacul ăla pe care începuse să-l savureze.
Încă un lup dacic deghizat în cățel pentru a nu fi recunoscut de romani:
Senzațional! Un roman cu telefon mobil! O fi un călător în timp sau i l-au făcut cadou extratereștrii reptilieni de pe Nibiru?
Trebuia să-mi iasă și o fotografie ciudată. Nu contează colega mea, Luana, care era în acel moment asaltată de paparazzi, ci cele două dungi, apărute din senin. Nu mă întrebați cum sau de ce au apărut, că n-am nici cea mai mică idee. Bine că n-a pățit nimic calul, că pentru el îmi făceam griji.
Mi-am și îndeplinit o dorință: am tras cu arcul pentru prima oară în viața mea. Știu că nu sunt Robin Hood, dar trebuia să încerc asta măcar o dată. Bine, de două ori, că prima oară a fost de încălzire.
Era ditamai ținta, iar eu am nimerit sfoara care o ținea. Are rost să spun că pe aia voiam să o nimeresc? Nu m-a crezut nimeni atunci, bănuiesc că n-o să mă creadă nici acum. Știu, nu sunt Robin Hood. Dar după ce o să-mi fac rost de un arc…
Partea cea mai interesantă a festivalului a fost pentru mine competiția gladiatorilor. N-am văzut niciodată așa ceva pe viu și, deși nu au fost lupte reale, gladiatorii s-au cotonăgit destul de bine. Au fost două lupte 1 contra 1, urmate de una a câștigătorilor împotriva pierzătorilor, campion devenind cel mai gras dintre ei, botezat de public „Shaorma”. În cea de-a patra luptă, Shaorma a învins și un prizonier dac, care a scăpat ieftin: putea să fie nu doar bătut ci și mâncat de campion…
Pentru final organizatorii ne-au pregătit o nouă bătaie generală între daci, sarmați, romani și huni. Apoi toată lumea a plecat la bere sau la mied dacic și măsline în miere, dacă e să păstrăm autenticitatea evenimentului. Măsline n-am mai găsit…
Chiar dacă la Galați a avut loc a cincea ediție a „Antiquitas Rediviva”, pentru mine a fost prima oară când am participat la o asemenea manifestație culturală uimitoare, o adevărată călătorie în timp, în vremuri demult apuse, pe care le întâlnim doar în cărțile de istorie. Și acolo din ce în ce mai rar. Felicitări Direcției Județene pentru Cultură, Asociației „Tinerii și Viitorul” și Primăriei Municipiului Galați pentru „restaurarea Antichității”, cu speranța că vor restaura cândva și castrul de la Tirighina. Pentru că ar fi păcat să păstrăm din trecut doar un zid și un festival…
Lasă un răspuns